Marturia judiciara de buna-credinta

-referat-

Marturia - proces sau act de cunoastere a realitatii - depinde de capacitatea

fiecarei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra în functie de subiectivismul
si selectivitatea sa psihica, de a le memora, de capacitatea sa de a retine si memora
doar acele elemente necesare si importante, deci esentialul si, nu în ultimul rând,
aptitudinea sa de a le reda.

Martorul de buna-credinta este un pretios auxiliar al justitiei, prin faptul ca prin

relatarile sale furnizeaza elemente pentru stabilirea adevarului material necesar
pentru rezolvarea proceselor.

Relatarile martorului de buna-credinta pot contine patru feluri de denaturari, si

anume: denaturarea prin auditie (adauga ceva realitatii), prin omisiune, prin
substitutie si transformare. Este rolul magistratului care trebuie sa intervina pentru
a stabili si cerceta, în conformitate cu legea procesual penala, cauzele alterarii
marturiei judiciare. Aceste cercetari se fac astazi pe baza de expertize,
experimente, testari intersubiective si biodetectie.

Din perspectiva psihologica, martorul de buna-credinta este acea persoana care

dorind sa contribuie la aflarea adevarului, depozitia sa va fi supusa unor
disfunctionalitati ce se datoreaza atât erorilor si denaturarilor din relatarile
subiectilor sau consecinta perceptiei eronate sau lacunare, fie a unei atitudini ce
poate orienta, atât perceptia cât si reproducerea într-o anumita directie.

O alta cauza ar putea fi intervalul de timp care se interpune între perceptie si

relatare sau aparitia unor întrebari sugestive sau acele discutii ce pot interveni între
martori. Marturia de buna-credinta poate fi alterata de diverse cauze, printre care se
numara si "unghiul de deviere".

Un alt factor care poate influenta si crea o disfunctionalitate a marturiei de buna-

credinta este "efectul de halo". Acest efect poate genera distorsiuni ale perceptiei
reale a evenimentului care reprezinta obiectul marturiei. Efectul de halo consta în
tendinta de a extinde un detaliu în mod necritic, neadevarat asupra întregului.

În aprecierea martorul de bună-credinţă se au în vedere patru categorii de

erori (denaturări) posibile:
§  denaturarea prin adăugare (adiţie), prin care martorul relatează mai mult decât ce
a perceput, exagerând sau inventând fapte imaginare; astfel de denaturări pot fi
cauzate de percepţii incomplete, fragmentate;
§  denaturarea prin omisiune, în principal datorită pierderii cu timpul a unor
împrejurări din memorie;
§  denaturarea prin substituţie, prin care martorul confundă anumite calităţi ale
unor persoane, obiecte, fapte sau substituie, înlocuieşte cu altele percepute anterior
ca urmare a asemănărilor existente între ele;
§  denaturarea prin transformare, se datorează caracterului dinamic şi selectiv al
păstrării şi reproducerii, proces în cadrul căruia datele memorate sunt supuse unui
proces de reorganizare şi restructurare.
Astfel de denaturări atrag modificări ale succesiunii reale a faptelor,
modificări ale locului, ale unor detalii de loc şi de timp. Legea nu impune un
număr minim de martori în dovedirea unui fapt, astfel că depoziţia unui martor
poate prevala relatările ale mai multor persoane, dacă acestea lasă o urmă de
îndoială organului judiciar. La fel ca şi în cazul martorilor de rea-credinţă, martorul
care e presupus că a depus cu sinceritate poate fi reascultat; declaraţia luată imediat
după producerea infracţiunii este imprecisă datorită tulburării psihice, din
administrarea altor probe reiese necesitatea unor noi precizări din partea
martorului. Organul judiciar având o libertate în apreciere şi datorită faptului că
mărturiile în procesul penal sunt divizibile, el poate reţine numai partea din
declaraţie pe care o consideră ca fiind conformă cu adevărul. Operaţiunea de
apreciere a probei testimoniale, este considerată anevoioasă, complexă datorită
multitudinii de factori care trebuie evaluaţi foarte atent.
Prin declaraţia sa, martorul contribuie la aflarea adevărului, la soluţionarea
cauzei prin coroborarea cu celelalte probe administrate.