3.

7 Determinarea lungimii semifabricatului la îndoire

Lungimea semifabricatului supus îndoirii (lungimea piesei desdoite), se determină

calculând lungimea fibrei neutre a deformaţiilor.
Profilul unei piese
îndoite (fig. 3.8), este
format, în general, din
porţiuni rectilinii şi
porţiuni îndoite.
Lungimea totală a
semifabricatului va fi
suma tuturor acestor
porţiuni, conform relaţiei: a b

Fig. 3.8

L = l1 + l2 ++l4 +l1++l4 (3.39)

adică:

n n
L   li   l i (3.40)
i 1 i 1

în care: - li – lungimi ale porţiunilor rectilinii (stratul neutru coincide cu stratul mediu);
- li – lungimi ale porţiunilor îndoite (stratul neutru nu coincide cu stratul mediu dacă
raportul r/g este mai mic decât 5, stratul neutru coincide cu stratul mediu dacă r/g  5).
Dacă r/g < 5, atunci lungimea stratului neutru va fi:

  i
l i  ri  xi  g  (3.41)
180

cu xi – coeficient care se alege din tabele în funcţie de raportul r/g

- i – unghi de încovoiere

Dacă piesele îndoite nu au rază de îndoire (cu colţ – fig.

3.9), se utilizează relaţia:

L = l1 + l2 + l3 + l4 + 3kg (3.42)

sau, pentru cazul general:

n
L   li  n  1kg (3.43)
i 1

cu k, un coeficient care se alege în funcţie de raza poansonului şi de Fig. 3.9

grosimea materialului supus prelucrării.
Se recomandă:
- k = 0,38 – 0,40 (rp = 0,05g pentru g < 1 mm);
- k = 0,45 – 0,48 (rp = 0,1g pentru g = 3 – 4 mm).
 3.8 Raza minimă de îndoire

La îndoire, materialul este solicitat la încovoiere. Stratul de la exterior este supus la

întindere, iar cel de la interior la compresiune. Deformaţiile sunt cu atât mai mari cu cât gradul
de deformare este mai mare (r/g mai mic).
Ştiindu-se că rezistenţa la rupere a unui material este mai mică la întindere decât la
compresiune, pentru determinarea razei minime la îndoire se va considera alungirea limită de
rupere a stratului exterior, solicitat la întindere. Raza minimă de îndoire va fi, deci, raza pentru
care deformaţiile stratului exterior (sau interior) ale porţiunii încovoiate sunt mai mici decât
deformaţiile la rupere ale materialului.
Cunoscând:
- r – raza poansonului (raza de îndoire);
- g – grosimea materialului;
- R – raza exterioară la zona îndoită;
-  - unghiul de îndoire ( - unghi de încovoiere;  = 180 - );
-  - coeficientul de subţiere;
-  - coeficientul de lăţire ( = 1).
se deduce deformaţia specifică ( - alungirea specifică) în fibrele extreme ale zonei îndoite:

l  l0
 (3.44)
l0

în care: - l- lungimea stratului exterior;

-l0 – lungimea stratului neutru.
Cele două straturi au lungimile următoare:
l = R   = (r + g  )   (3.45)
 g  
l0   d     r      (3.46)
 2 
Introducând relaţiile (3.45) şi (3.46) în relaţia (3.44), se obţine, prin calcule succesive:

  l0  l  l0  l0  1     l

 g  
r       1     r  g       :(g)
 2 

r  r 
      1        
 g 2 g 

2
   1     1     r  
r
g 2 g
Se separă raportul r/g (raza relativă de îndoire):

2
1           1   
r r
2 g g
 2
r
1     
 2 (3.47)
g 1    1   

Pentru adm = (1/21/3)r , se obţine valoarea admisibilă pentru raza relativă de îndoire:

2
r
1   adm   
   2 (3.48)
 g  min 1    1   adm 

Factorii care influenţează mărimea razei minime la îndoire sunt:

- natura materialului (proprietăţi fizico-mecanice) şi gradul de ecruisare;
- unghiul de îndoire;
- starea muchiilor semifabricatului (prezenţa bavurilor pe conturul ştanţat);
- poziţia liniei de îndoire faţă de liniile de laminare ale semifabricatului (rmin < rmin).
În practică, se utilizează o relaţie mai simplă:

rmin = Kg (3.49)

cu: K = f(natura materialului, starea de ecruisare, poziţia liniei de îndoire faţă de liniile de
laminare).
Se pot face câteva recomandări, pentru ca procesul de îndoire să se desfăşoare fără mari
probleme din punctul de vedere al razei de îndoire:
- la raze mici, îndoirea se face cu linia de îndoire perpendiculară pe direcţia liniilor de
laminare);
- creşterea razei de îndoire, astfel încât poziţia liniei de îndoire faţă de liniile de laminare
să nu influenţeze procesul de îndoire;
- bavurile piesei să fie pe partea interioară (către r) a piesei, mai ales la piese cu contur
nesimetric (pe această parte – stratul interior – materialul este supus compresiunii, la care
materialul are limita de rupere mai mare decât cea de la intindere);
- debavurarea pieselor care urmează să fie îndoite.

3.9 Revenirea elastică

La îndoirea pieselor, deformaţia plastică este însoţită de o deformaţie elastică care, după
îndepărtarea forţelor care au realizat îndoirea, dispare, piesa modificându-şi dimensiunile faţă
de cele ale sculei. Această modificare a dimensiunilor piesei îndoite, datorită proprietăţilor de
elasticitate ale materialului, se numeşte revenire elastică sau arcuire elastică.
În figura 3.10, se pune în evidenţă modificarea dimensiunilor piesei după procesul de
îndoire.
Mărimile care apar pe figură, au semnificaţiile următoare:
 - r0 şi 0 sunt raza şi unghiul de încovoiere
la sfîrşitul cursei de lucru pentru stratul neutru
(care sunt şi parametrii elementelor active);
- rr şi r sunt raza şi unghiul de încovoiere
după îndepărtarea forţelor de deformare pentru
stratul neutru (după ce piesa a fost scoasă din zona
de lucru);
- r şi rp sunt raza de îndoire a piesei după
îndepărtarea forţelor de deformare şi raza
poansonului.
Se menţionează că stratul neutru coincide
cu stratul mediu (r/g > 5).
Revenirea elastică are influenţă asupra unghiului de îndoire, dar şi asupra razei de
îndoire. Dacă r/g < 5 (grad de deformare mare), influenţa este, Fig. 3.10
în principal, asupra unghiului de îndoire, iar la r/g > 5
(grad de deformare mic) este influenţată şi raza de îndoire a piesei. Influenţa cea mai mare se
consideră asupra unghiului de îndoire.
La determinarea analitică a expresiei revenirii elastice se utilizează metoda descărcării,
conform căreia piesa îndoită este complet descărcată de tensiuni atunci când asupra ei
acţionează un moment de încovoiere fictiv care este egal ca mărime cu momentul încovoietor
real care a produs îndoirea semifabricatului, dar care creează în piesă numai solicitări în stare
elastică.
Starea reală de deformare plastică este realizată de un moment încovoietor real, când în
material iau naştere, pe o porţiune de grosime, tensiuni care depăşesc limita de elasticitate,
producând deformare plastică.
Starea de deformare fictivă este cea care se obţine în urma acţiunii momentului de
încovoiere fictiv care creează numai deformare în stare elastică.
Deformaţia remanentă reprezintă diferenţa dintre deformaţia reală în stare plastică şi
cea fictivă în stare elastică, conform relaţiei:

1 1 1
  (3.50)
rr r0 r f

1 Mf
Se cunoaşte:  (3.51)
rf EI
în care: - Mf – momentul încovoietor fictiv care provoacă revenirea elastică şi care are expresia
(3.23):

b g2
Mf   Rp
4

- I – momentul de inerţie al secţiunii semifabricatului, care, pentru secţiune

dreptunghiulară, are expresia:
b g3
I (3.52)
12
- E – modulul de elasticitate al materialului semifabricatului.
Se poate scrie relaţia:
   r   0 (3.53)
sau
  
   r  1  0  (3.54)
 r 
Lungimea stratului neutru nu se schimbă după îndoire, deci:
 0 rr
rr   r  r0   0   (3.55)
 r r0

În aceste condiţii, relaţia 3.54 devine:

 r 
   r  1  r  (3.56)
 r0 

Relaţia (3.53) se mai poate scrie:

   
  180   r  180   0   r   0        (3.57)

Utilizând relaţiile (3.56) şi (3.57), şi ştiind că  = 180 - , se obţine:

r 
 
  180    r   r  1 (3.58)
 r0 

Dacă se amplifică ambii termeni ai relaţiei (3.50) cu rr , şi se ţine seama şi de relaţiile

(3.23), (3.51) şi (3.52), se obţine, prin calcule succesive:

rr rr rr rr Mf b g2 12
    1  rr  1   Rp   rr
rr r0 r f r0 EI 4 E b g3

În urma calculelor, se obţine:

rr 3R p rr 3R p
 1  rr  1   rr (3.59)
r0 Eg r0 Eg

Introducând relaţia (3.59) în relaţia (3.58), se obţine expresia revenirii elastice:


  3 180    r   Rp
Eg
 rr (3.60)

Din figura 3.8 se poate constata că se poate scrie:

rr = r + g/2 (3.61)
r0 = rp +g/2 (3.62)
Se poate înlocui (3.61) în (3.60) şi se obţine:

Rp  r 1 

  3 180    r   Rp  g

  r    3 180    r 
Eg  2
   
E  g 2 
(3.63)
 În proiectare este necesară cunoaşterea razei poansonului pentru a obţine piesa de rază
r.
Din relaţia (3.59), se obţine:
rr 1
ro   (3.63)
3R p 1 3R p
1  rr 
Eg rr E  g
Înlocuind expresiile (3.61) şi (3.62) în relaţia (3.63), se obţine raza poansonului:
g 1 1 g
rp    rp   (3.64)
2 1 3 R 1 3 R 2
 
p p

g Eg g Eg
r r
2 2
Datorită ipotezelor simplificatoare folosite, valorile pentru , rp şi 0 (unghiul plăcii
active) sunt aproximative, dar orientative. Se fac câteva piese, se măsoară şi se corectează
geometria elementelor active (în cazul în care piesa iese din câmpul de toleranţă al parametrului
studiat).
În practică se utilizează relaţii simplificate:
- pentru îndoire liberă în V:

 Lp Rp 
  arctg  0,375    (3.65)
 Kg E 
- pentru îndoire liberă în U:

 l Rp 
  arctg  0,75  1   (3.66)
 K  g E 
în care: - K = f(poziţia stratului neutru);
- Lp – distanţa dintre razele de racordare ale plăcii active;
- l1 – lungimea braţului de îndoire.
Se poate constata că unghiul de revenire elastică depinde de:
- proprietăţile fizico-mecanice ale materialului prelucrat (Rp, E);
- unghiul de îndoire (r);
- grosimea materialului (g);
- raza de îndoire (r);
- procedeul de îndoire folosit;
- presiunea exercitată de elementele active asupra materialului în zona deformată
(revenirea elastică poate să fie zero şi chiar negativă).