Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea: Resurse-Umane, Anul III, Gr. II

Provocarea de criză

Prof. Coord.: Dr. L. Sfetcu Studenți: Banu Sebastian

Findrihan Paula

Iași
2020
 O provocare de criză este o situaţie periculoasă, în care grupul este atacat de forţe
provenite din interiorul sau din afara lui. Este de obicei o situaţie neaşteptată, survenită brusc,
care pune în primejdie valorile şi resursele acumulate de grup sau organizaţie. Într-o astfel de
situaţie, exercitarea unui leadership înţelept şi responsabil are o importanţă decisivă pentru
capacitatea oamenilor de a depăşi pericolul iminent şi de a reveni la starea lor normală.

Închipuiţi-vă că tocmai aţi fost numit CEO la una dintre cele mai importante firme de stat
din Italia, numită Eni, care livrează ţării cea mai mare parte a resurselor energetice necesare, dar
are operaţiuni comerciale şi în restul Europei. Eni este un grup format din 335 de companii, în
care lucrează 135.000 de angajaţi. În Italia, compania Eni este un simbol naţional simbolul
reconstrucţiei şi modernizării postbelice. Oamenii o cunosc cu toţii şi se mândresc cu ea. Cum
spuneţi şi dumneavoastră, "Eni transmite întregii lumi mesajul că Italia este o ţară independentă
şi puternică şi că nici un alt stat nu ne va putea controla vreodată." Sunteţi încântat la culme că
aţi fost numit la cârma companiei, pentru că vedeţi în asta o oportunitate nemaipomenită de a o
restructura și de a o face mai eficientă şi mai competitivă. În acest moment, compania e înlr-o
stare de totală dezordine birocratică şi politică, şi majoritatea observatorilor sunt de acord că are
nevoie de o restructurare majoră. Una dintre cele mai dificile probleme, după părerea
dumneavoastră, este influenţa intensă şi nesănătoasă pe care o are guvernul asupra
managementului și strategiei companiei.

Fiind o întreprindere de stat, politicienii şi reprezentanţii autorităţilor se amestecă întruna

în afacerile ei interne, făcând ca managementul să fie un coşmar. Asemenea interferenţe
încetinesc procesul decizional şi duc la ineficienţă. Sistematic, autoritățile dictează cine să fie şi
cine să nu fie angajat sau promovat în posturile de conducere. La patru luni după ce aţi devenit
CEO, compania este lovită de un adevărat uragan. Vreo douăzeci şi ceva dintre membrii echipei
de conducere sunt arestaţi sub diferite învinuiri de corupție, fraude, mită, bacşişuri etc. Sunteţi
şocat!

Cel mai mare şoc vine însă când este arestat însuşi preşedintele boardului, respectatul
Gabriele Cagliari. Aflat în arest, Cagliari se sinucide. Întreaga afacere vi se pare ca o ”explozie
atomică drept deasupra capului”, după cum îi spuneţi unui ziarist. Toţi ochii italienilor sunt
ațintiți asupra dumneavoastră. Aveţi în faţă o provocate de criză, aşa ca sunteţi nevoit să daţi
dovadă de un extraordinar leadership, pentru a îndepărta pericolul; Şi dumneavoastră, şi
compania, vă aflaţi într-o poziţie extrem de vulnerabilă. Orice se poate întâmpla!...'

Natura unei provocări de criză: O criză poate izbucni în mai multe forme. Poate fi
declanşată de un atac terorist precum cel din 11 septembrie 2001, din Statele Unite. În lumea
afacerilor, criza poate fi stârnită de întâmplări tragice, cum a fost episodul din 1982, când cineva
a umblat la cutiile de tylenol produse de firma Johnson & Johnson', sau dezastrul din 1984 de la
unitatea companiei Union Carbide de la Bhopal", India. Poate fi un scandal de proporţii uriaşe,
cum a fost cel izbucnit la Eni. Sau poate lua forma unei prăbuşiri financiare şi economice,
precum cea petrecută în Asia în 1997 şi 1998. În esenţă, criza este o provocare gravă şi bruscă
care ameninţă puternic grupul, comunitatea, organizaţia sau naţiunea. În limbaj medical, am
putea spune că o criză este o boală acută nu cronică. Pericolul pluteşte în aer , iar situaţia este
explozivă.

Printre simptomele unei provocări de criză se numără următoarele:

- Apar forţe ostile, care acţionează din afara sau dinăuntrul grupului, ameninţându- i
supravețuirea;

- Situaţia este explozivă, alimentând teama şi neliniştea grupului şi impunând luarea unor măsuri
imediate: lupta sau fuga.

- Lumea începe să perceapă pericolul pierderii sau diminuării semnificative a "valorii"

acumulate de grup (resursele, cultura şi bunurile acestuia) dacă nu se iau măsuri imediate.

Într-o provocare de criză, oamenii sunt neliniştiţi şi speriaţi. Se simt ameninţaţi, aşa că îşi
fac, fireşte, griji pentru soarta lor, a grupului sau a întreprinderii. Bariera care le împiedică
înaintarea este creată în primul rând de "forţele” care au generat criza şi au afectat starea
emoţională şi psihică a oamenilor. Când se simt ameninţaţi, reacţia previzibilă a oamenilor este
mai curând să se sperie şi să adopte poziţii de apărare, în loc să devină analitici şi reflexivi. Cum
este de înţeles, încep să caute pe cineva persoană sau grup pe care să-l acuze de situaţia lor, ceea
ce-i face însă uneori să acţioneze pripit şi iresponsabil.

O altă barieră este cea a grupurilor externe care ar fi în poziţia de a contribui la aplanarea
crizei, dar fie se cred neputincioase, fie se feresc să se implice. Iar ezitarea lor poate face ca
respectiva criză să escaladeze şi să producă daune şi mai mari. Într-o provocare de criză,
promisiunea este că grupul va reuşi să descopere cauza profundă, aflată la rădăcina crizei, dar
numai dacă va fi capabil să privească dincolo de "furtuna de praf" stârnită de criză. Membrii
grupului vor avea şanse să înainteze numai dacă vor aborda acea cauză profundă în mod
responsabil. Dacă nu reuşesc să o înţeleagă şi să o trateze adecvat, pericolul izbucnirii unei noi
crize va continua să persiste.