Europa în timpul și după cel de-al Doilea Război

mondial
CONSTRUCȚIE EUROPEANĂ
 Al Doilea Război Mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945,
deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. El a implicat marea majoritate a
țărilor lumii—inclusiv toate marile puteri—care au format două alianțe militare opuse: Aliații
și Axa. A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane
de oameni din peste 30 de țări. Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga
capabilitate economică, industrială și științifică efortului de război, într-o stare de „război
total”, ștergând distincția între resursele civile și cele militare. Marcat de moartea masivă a
civililor, inclusiv de Holocaust (în care au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și
de bombardamentele strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au murit
aproximativ un milion de oameni, și în cadrul cărora s-au distins bombardamentele atomice de
la Hiroshima și Nagasaki), el a dus la între 50 și 85 de milioane de decese, mai mult
decât orice alt conflict din istoria omenirii.Imperiul Japonez avea ca obiectiv dominația
asupra Asiei și Pacificului și era deja în război cu Republica China în 1937,  dar în general se
consideră că războiul mondial a început pe 1 septembrie 1939  cu invazia Poloniei de către
Germania Nazistă și, ulterior, cu declarațiile de război ale Germaniei, Franței și Regatului
Unit. De la sfârșitul anului 1939 până la începutul anului 1941, într-o serie de campanii și
tratate, Germania a cucerit sau controlat o mare parte din Europa continentală, și a format Axa
Roma-Berlin-Tokyo împreună cu Italia și Japonia. Conform Pactului Molotov–Ribbentrop din
23 august 1939, Germania și Uniunea Sovietică au divizat anexat teritoriile vecinilor lor
europeni, Polonia, Finlanda, România și Statele Baltice. Războiul a continuat în primul rând
între puterile europene ale Axei și coaliția între Regatul Unit și Commonwealth-ul Britanic, cu
campanii inclusiv în Africa de Nord și Africa de Est, cu bătălia aeriană a Marii Britanii,
campania de bombardamente Blitz, campania din Balcani precum și cu îndelungata bătălie a
Atlanticului. În iunie 1941, puterile europene ale Axei au lansat o invazie a Uniunii Sovietice,
deschizând cel mai mare teatru de război din istorie, care a angajat cea mai mare parte a
forțelor militare ale Axei într-un război de uzură. În decembrie 1941, Japonia a atacat Statele
Unite ale Americii și coloniile europene din Oceanul Pacific, și a cucerit rapid o mare parte a
Pacificului de Vest. 

Înaintarea Axei s-a oprit în 1942, când Japonia a pierdut critica bătălie de la Midway, în
apropiere de Hawaii, iar Germania a fost învinsă în Africa de Nord și apoi, în mod decisiv, la
Stalingrad, în Uniunea Sovietică. În 1943, după o serie de înfrângeri germane pe Frontul de
Est, invaziile aliate a Siciliei și a Italiei care au condus la capitularea Italiei, și victorile aliate
în Pacific, Axa a pierdut inițiativa și s-a angajat într-o retragere strategică pe toate fronturile.
În 1944, Aliații au invadat Franța ocupată de Germania, în timp ce Uniunea Sovietică și-a
recăpătat toate pierderile teritoriale și a invadat Germania și aliații săi. În 1944 și 1945,
japonezii au suferit pierderi majore în Asia continentală în China Central-Sudică, și Birmania,
în timp ce Aliații au schilodit Marina Japoneză și au capturat insule-cheie din Pacificul de
Vest. 

Războiul din Europa s-a încheiat cu o invazie a Germaniei de către Aliații Occidentali și
Uniunea Sovietică, care a culminat cu capturarea Berlinului de către trupele sovietice și
ulterior capitularea necondiționată a Germaniei la 8 mai 1945. După Declarația de la
Potsdam dată de către Aliați la 26 iulie 1945 și după refuzul Japoniei de a capitula în
conformitate cu termenii acesteia, Statele Unite ale Americii au detonat bombe
atomice deasupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, la 6 și, respectiv, 9 august. Cum o
invazie de arhipelagului Japonez era iminentă, și erau posibile și alte bombardamente atomice,
iar Uniunea Sovietică a declarat război Japoniei și a invadat Manciuria, Japonia a capitulat și
ea la 15 august 1945. Astfel s-a încheiat războiul în Asia, cimentând o victorie totală a
 Aliaților. 

Al Doilea Război Mondial a modificat alinierea politică și structura socială a lumii. S-a
înființat Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru a promova cooperarea internațională și a
preveni conflictele viitoare. Marile puteri victorioase—Statele Unite, Uniunea Sovietică,
China, Regatul Unit și Franța—au devenit membri permanenți ai Consiliului de Securitate al
ONU. Uniunea Sovietică și Statele Unite au devenit superputeri rivale, pregătind scena pentru
Războiul Rece, care a durat următorii 46 de ani. Între timp, influența unor mari puteri
europene s-a diminuat, în timp ce a început decolonizarea Asiei și Africii. Cele mai multe țări
ale căror industrii au fost afectate s-au reorientat spre redresarea economică. Integrarea
politică, mai ales în Europa, a apărut ca efort de a pune capăt dușmăniilor dinainte de război și
de a crea o identitate comună.

EUROPA LA SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Acest război a mobilizat pentru prima oară statul european modern în principalul scop de a
cuceri și exploata alți europeni.

•Britanicii și-au consumat până la epuizare resursele proprii (războiul înghițea mai mult de
jumătate din PIB)

•Naziștii au trăit cât de mult au putut de pe urma averilor victimelor lor. Poporul german a
început să resimtă impactul restricțiilor provocate de război abia în 1944.

Foarte puține orașe europene, mari sau mici, au scăpat din război neatinse Bombardierele
germane au ras Rotterdam-ul și Coventry-ul.
•Cele mai mari pagube materiale au fost provocate de campaniile de bombardare ale Aliaților în
1944-1945 și de înaintarea Armatei Roșii: Le Havre, Caen, Hamburg, Dresda au fost aproape
distruse.

•Circa 25 de milioane de oameni din Uniunea Sovietică au rămas fără locuințe.

•20 milioane de germani au rămas fără case (500.000 doar la Hamburg)

Adevăratele orori ale războiului s-au petrecut în Est. În Europa de Est și Sud-Est nemții au fost
fără milă și nu doar pentru că partizanii le-au opus o rezistență cruntă (mai ales în Grecia,
Iugoslavia și Ucraina).

•În Uniunea Sovietică au fost distruse 70.000 de sate și 1.700 de orașe, precum și 32.000 fabrici
și 65.000 km cale ferată.

•Iugoslavia a pierdut 10% din populație

•Varșovia a fost complet distrusă

Pagubele materiale,oricât de dezastruoase,nu însemnau nimic pe lângă pierderile umane:

între1939-1945 , 36,5milioane de oameni au murit din cauza războiului(cât toată populația
Franței în 1939).Cifrele acestea nu include victimele americane ,japoneze sau de altă
naționalitate non-europeană.
•Niciun alt conflict din istorie nu a ucis atât de mulți oameni într-un timp atât de scurt.
•Cel mai frapant este numărul de civili necombatanț iuciși: cel puțin 19milioane.
•Cauzele morților civile:exterminarea în masă, bolile, malnutriția, înfometarea, bombardamentele
,exploatarea.
•Cele mai mari pierderi militare, în Uniunea Sovietică: 8,6 milioane de membri a armatei.
Armata germane a înregistrat 4 milioane de victime ,România 300.000 căzuți pe frontal de Est.
Europa postbelică, mai ales în centru și est, suferea de o lipsă acută de bărbați. În Uniunea
Sovietică erau cu 20 de milioane mai multe femei decât bărbați. Practic, întreaga economie
depindea de femei pentru toate tipurile de muncă.
•În ultimele luni de război, milioane de civili (majoritatea germani) au fugit din calea trupelor
sovietice: “Dezastrul care s-a abătut asupra acestei regiuni odată cu invazia sovietică nu are
termen de comparație în Europa modernă. Soldații sovietici nu au cruțat bărbat, femeie sau
copil...Rușii...au căsăpit populația autohtonă ca pe vremea hoardelor asiatice.” (George Kennan)
•În primele 3 săptămâni de la intrarea Armatei Roșii în Viena, clinicile și medicii vienezi au
înregistrat 87.000 de violuri comise de ruși

La finele lui 1945, numai la Berlin existau 53.000 de copii fără familie. Cehoslovacia număra
49.000 de orfani, Olanda 60.000, Polonia 200.000.

•În Grecia anului 1945, o treime din populația orașului Pireu suferea de conjunctivită granuloasă
din cauza deficienței acute de vitamine. În Varșovia, o persoană din cinci suferea de tuberculoză.
Pentru cei 90.000 de copii din Varșovia exista un singur spital cu 50 de paturi. Copii sănătoși
mureau din cauza lipsei laptelui (milioane de vite fuseseră ucise în război).

Totul era agravat de amploarea fără precedent a crizei refugiaților. Toate războaiele tulbură
existența necombatanților, dar, în acest război, cele mai mari pagube au fost provocate nu de
conflictul armat, ci de politica de stat.
•Stalin a transferat populații întregi de-a latul imperiului sovietic. Între 1939 și 1941, peste un
milion de oameni din vestul Ucrainei și din Polonia ocupată au fost deportați în Est.
•Numai Stalin și Hitler la un loc au dezrădăcinat, mutat, expulzat, deportat și dispersat –între
1939 și 1943 –peste 30 milioane de oameni.
•După 1945, granițele au rămas relativ intacte, în timp ce oamenii au fost mutați. Politicienii
occidentali au încuviințat cu destulă ușurință transferurile de populație. Dacă minoritățile din
Europa Centrală și de Est nu puteau fi protejate eficient prin acorduri internaționale, era mai bine
să fie expediate în regiuni prielnice. Epurarea etnică a existat înainte ca termenul să fie inventat.
•Rezultatul a fost o Europă a statelor-națiuni care nu fusese nicicând mai omogenă etnic.

În 1943, anticipând problemele postbelice, americanii înființează Agenția Națiunilor Unite

pentru Refacere și Restabilire –a cheltuit 10 miliarde de dolari pentru programe pentru refugiați.

•Anii ocupației au adus nu numai o mobilitate socială rapidă, ci și colapsul legii și dispariția unui
mod de viață asociat cu statul de drept. Ca să trăiești normal în Europa ocupată, trebuia să încalci
legea ocupanților (interdicțiile de circulație, legile rasiale)

•Autoritatea se baza exclusiv pe forță. Toată lumea se temea de toată lumea, pe bună dreptate (se
practica denunțul, furtul)

Războiul a schimbat totul. O nouă ordine trebuia să înlocuiască trecutul irecuperabil, iar
configurațian ei politică era încă un mister.

•După finele războiului, s-a declanșat procesul împotriva colaboraționiștilor (celor care au
pactizat cu ocupantul). Totuși, puțini erau cei care erau dispuși să își acuze compatrioții de crime
sângeroase. Toată lumea considera că responsabilitatea le revenea integral germanilor.

•Ideea că vina supremă pentru ororile celui de-al doilea război mondial trebuie să cadă pe umerii
Germaniei.

Între 1945-1947, într-o serie de procese, puterile aliate din Germania ocupată i-au pus sub
acuzare pe naziști pentru crime de război, crime împotriva umanității, omucidere. (Procesele de
la Nürnberg)
•Aceste procese au îmbinat justiția cu pedagogia, fiind transmise de două ori pe zi la radio,
expuse în școli și cinematografe.
•Denazificarea a fost un proces care risca să lase Germania fără oameni în funcții cheie (în
Germania existau 8 milioane de naziști, din cei 112 medici din Koln, 102 erau membri de partid).
Se punea problema ce se întâmplă cu o serie de servicii de bază dacă toți aceștia erau excluși.
•Cancelarul vest-german, Konrad Adenauer, avertiza că acest proces de denazificare putea avea
efectul opus. Tocmai pentru că nazismul avea rădăcini adânci în această țară, era mai prudent să
se încurajeze tăcerea pe această temă.

Cea mai importantă moștenire nevăzută a celui de-al doilea război mondial a fost subminarea
memoriei recente și căutarea unor mituri comode ale antifascismului.
•Fără această amnezie, uimitoarea reconstrucție a Europei nu ar fi fost posibilă.
•Toți politicienii erau de acord că deficitul de organizare a societății fusese una din cauzele
dezastrului războiului, de aceea se impunea ca democrația să fie planificată.
•Planificarea –implicarea statului în problemele sociale și economice. Se trece la naționalizări de
amploare (în mai 1946, o cincime din capacitatea industrială a Franței era de stat).
•Obiectivul principal al planificării: investițiile publice necesare reconstruirii infrastructurii,
economiei.

Anul 1947 –crucial pentru soarta continentului. Dispoziția a trecut de la ușurare la resemnare.

•Penuria de hrană era generalizată. Iarna 1947 a fost cea mai grea după 1880, iar vara foarte
secetoasă.

•Dispariția efectivă a Germaniei din economie era o problemă structurală (piață de desfacere,
sursă de cărbune). În Germania nu funcționa nicio monedă, piața neagră înflore, iar țigările erau
moneda de schimb.

•Americanii au sesizat gravitatea crizei europene și au realizat că, pentru a contracara

comunismul, trebuiau să intervină.

Planul Marshall (după numele lui George C. Marshall, secretarul de stat american) era
spectaculos și original. A fost prezentat la o cuvântare din 1947, la Universitatea Harvard.
•Înaintea acestui plan, ajutorul american nu fusese folosit pentru reconstrucție, ci pentru
aprovizionare și servicii de bază.
•Planul urma să lase la latitudinea europenilor modalitatea de a folosi ajutorul, urma să fie
acordat pe câțiva ani, fiind un program strategic de reconstrucție.
•Sumele erau substanțiale (13 miliarde de dolari)
•În loc să ofere ajutor în bani lichizi, el propunea aprovizionarea gratuită cu bunuri livrate pe
baza unor cereri anuale, în cadrul unui plan pe patru ani. Prin vânzare, aceste bunuri aveau să
genereze așa numitele “fonduride contra-partidă” în moneda locală.
•Programul a obligat guvernele europene să facă planuri anticipate, să găsească metode de
creștere a productivității, a blocat întoarcerea la tentațiile care năruiseră economia interbelică
(protecționismul,subproducția).

Planul pleca de la ideea că se sprijină revirimentul Europei care va putea intra în competiție cu
SUA și care va fi capabilă să cumpere produse americane.
•Miza era mult mai mare (evitarea căderii Europei în mâinile comunismului).
•A avut rolul de a-i face pe europeni să renunțe la șovinism, autoritarism, să-și coordoneze
politicile economice.
•Rămânea problema germană. Fără renașterea germană, planificarea franceză nu ducea nicăieri
(oțelăriile din Lorena, fără cărbunele german, nu aveau niciun sens).
•Planul impunea ridicarea tuturor restricțiilor asupra producției vest-germane, pentru ca țara să-și
poată aduce contribuția crucială la economia europeană.

Bibliografie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_Război_Mondial#Europa  accesat la data 07.12.2019

https://www.studocu.com/ro/document/academia-de-studii-economice-din-bucuresti/istoria-
economiei-mondiale-history-of-world-economy/eseuri/al-doilea-razboi-mondial-si-consecintele-
lui/2277587/view  accesat la data 08.12.2019
 Goldstein, Margaret J. (2004). World War II: Europe (în engleză). Minneapolis: Lerner
Publications. ISBN 978-0-8225-0139-8.
Polley, Martin (2000). An A–Z of Modern Europe Since 1789 (în engleză). Londra și New York,
NY: Routledge. ISBN 978-0-415-18597-4.

Referință: Tony Judt, Epoca postbelică, Ed. Polirom, 2008