George Enescu - “Un Mozart român”

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia

arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și
primul care n-a murit în copilărie. Numele lui era Gheorghe; părinții lui l-au alintat cu numele „Jurjac”.
A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte
la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii
de compozițiesub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la
părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc,
să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape
toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul;
fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața
vieții. Ciudat copil, nu?”
—Bernard Gavoty - Amintirile lui George Enescu''
În 1886, viitorul artist îl întâlnește pe renumitul compozitor Eduard Caudella, de la Iași, care îi va
îndruma primii pași în muzică, marcându-i hotărâtor destinul. Despre această întâlnire, mărturisea,
într-un interviu acordat preotului Hodoroabă, în ziarul ieșean ”Opinia”, din 21 martie 1927: “…La
vârsta de cinci ani m-a dus tatăl meu la el și i-am cântat așa cum învățasem după ureche. Mi-a spus
că am talent și m-a trimis acasă să învăț notele. Le-am învățat de la un inginer din Dorohoi care
studiase în Germania. La 7 ani tatăl meu m-a dus din nou la Iași de am cântat înaintea profesorului,
de astă dată însă pe note “.
În toamna anului 1888, la sfatul profesorului Eduard Caudella, George Enescu se înscrie la
Conservatorul de Muzică din Viena. Aici a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich și Joseph
Hellmesberger jr. (vioară) și Ludwig Ernst (pian). De la J. Hellmesberger jr. va învăța și își va fixa
elementele de bază ale studiului instrumentului care îl va face cunoscut mai târziu în lumea întreagă,
precum și tradiția de interpretare a operelor lui Beethoven și Schubert. Director al Operei Curții de la
Viena, profesorul său avea să-l ajute să cunoască întreaga tehnică a dirijării unei orchestre. Au
urmat apoi cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs.
La 11 ani, George Enescu a urcat pe podiumul de concert al sălii “Bösendorfer” din Viena,
acompaniat de orchestra Conservatorului. Pe afișul din 26 ianuarie 1892, numele său figura cu
“Faust-Fantasie”, de Pablo de Sarasate, o piesă considerată mai mult de efect tehnic decât
componistic.

Surprinzătoarea polivalență a lui George Enescu a fost imediat recunoscută. Ecourile vieneze au
ajuns și în țară, iar de acum cronicile din gazetele străine aveau să fie reproduse periodic în ziarele
românești.

Prima ieșire în afara Conservatorului a micului virtuoz a venit la 13 aprilie 1892, odată cu concertul
“Fantasie”, de Henri Vieuxtemps, în compania organistului Eduard Kremser. Consacrarea micului
violonist se va produce însă o săptămână mai târziu, când îl va înlocui pe concert-maistrul berlinez,
Fritz Strauss, interpretând strălucit un “Capriciu”, de H. Vieuxtemps.

În 1894, considerat ultimul an “vienez”, în cadrul unui concert de binefacere, Enescu a interpretat
prima parte din “Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor”, al lui F. Mendelssohn-Bartholdy. A
fost din nou menționat elogios de către cronicari. Astfel, perioada din “orașul muzicii” se încheie
triumfător pentru Enescu, el cunoscând aici succesul ca interpret. Întâlnirile cu marii virtuozi și cu
principalele formații europene în sălile de concert l-au îmbogățit cu noi experiențe legate de actul
artistic.

Părăsind capitala Austriei, ajunge, în 1895, la Paris, unde rămâne până în 1899. Aici își va continua
studiile la Conservatorul de Muzică, sub îndrumarea unor maeștri precum Jules Massenet, Gabriel
Fauré (compoziție), M.P.J. Marsick (vioară).

La Paris, tânărul artist își impresionează profesorii, colegii și criticii muzicali. La 14 ani cânta la fel de
strălucit la vioară, ca și la pian și era autorul mai multor “uverturi”. A fondat, tot aici, un “Trio
instrumental” (1902), alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, și cvartetul de coarde “George
Enescu” (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Fournier și Fritz Schneider, pe care le-a și
condus.

La 16 ani primește confirmarea internațională, in această perioadă au avut loc două evenimente
importante în viața artistică a lui George Enescu. Un moment excepțional nu numai pentru biografia
sa, ci și pentru istoria muzicii românești a fost primul recital de autor al unui creator român peste
hotare, la numai 16 ani, care a avut loc la 11 iunie 1897, în cadrul unui concert cameral la Petite
Salle Pleyel din Paris. Muzicologul Viorel Cosma consideră acest moment drept “confirmarea
apariției unui creator român de excepție în context internațional”.

Cel de-al doilea eveniment are loc la 6 februarie 1898, când suita simfonică pentru orchestră
”Poema română”, compusă la 17 ani, este executată în primă audiție absolută, la Paris, având un
imens succes.

Până la 24 de ani, avea în palmares următoarele compoziții:

-“Poema română” (1898), suită care întruchipează tablouri sugestive ale vieții rustice;
-cele două “Rapsodii” (1901-1902) pe teme naționale românești;
-“Suita nr.1 pentru de orchestră” (1903);
-“Simfonie” (1905).
Alături de acestea, creația sa muzicală se va împlini și cu alte lucrări pentru orchestră:
-“Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră”;
-“Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste”;
-“Uvertura pentru concert”;
-“Uvertura triumfală”;
-concerte pentru pian și orchestră, pentru vioară și orchestră;
-poemul simfonic “Vox Maris”;
-trei suite, dintre care se remarcă mai ales cea de-a treia, “Săteasca”.

Drumul afirmării mondiale a lui George Enescu, în creația simfonică, a fost marcat de “Rapsodiile
române” (1901 și 1902), prin acestea contribuția sa artistică în secolul XX fiind de necontestat. În
țară, prima audiție a “Rapsodiei române nr. 1 în la major” a avut loc, la 21 ianuarie 1912, cu
Orchestra “Philarmonia” din Arad. Cea de-a doua rapsodie a fost auzită, pentru prima oară, la 7
februarie 1908, în sala Gaveau din Paris. Compozitorul dirijează în premieră cele două rapsodii, la
22 martie 1908, la Roma, la Academia de muzică ”Santa Cecilia”.

Opera “Oedipe” a fost scrisă de George Enescu după libretul lui Edmond Fleg, pornind de la
subiectul bine cunoscut al tragediei clasice grecești. Orchestrația tragediei lirice în patru acte a fost
terminată la 27 aprilie 1931, premiera absolută având loc cinci ani mai târziu, la 13 martie 1936, la
Palais Garnier din Paris. Opera a fost primită cu un foarte mare entuziasm de public și de criticii
muzicali, fiind considerată drept una dintre capodoperele muzicii dramatice ale secolului al XX-lea.
În țară, “Oedip” a văzut lumina rampei la 22 seăptembrie 1958, la Opera Română din București, sub
bagheta lui Constantin Silvestri, în cadrul primei ediții a Festivalului național “George Enescu”.
“Oedipe” a fost dedicată de compozitor Mariei Rosetti-Tescanu (1879-1968), cea care avea să-i
devină soție, la 4 decembrie 1937

Enescu se mândrea cu tripla sa ipostază de compozitor, violonist și dirijor. “Nu mi-am servit țara
decât cu armele mele: condeiul, vioara și bagheta”, declara artistul.
A fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre
renumite din întreaga lume. Măiestria sa dirijorală se caracteriza prin profunzimea redării sensului
operei artistice și prin limpezimea concepției, prin sobrietatea, suplețea și expresivitatea gestului.

În țară, a dirijat pentru prima oară, Filarmonica din București, la 1 martie 1898, iar în 1921, la 8
decembrie, a dirijat “Lohengrin” de Richard Wagner, în cadrul spectacolului care a inaugurat Opera
Română din București. Până la plecarea din țară, a concertat cu Orchestra simfonică “George
Enescu” din Iași (1918-1920) și cu Filarmonica din București (1920-1946), al căror dirijor era.

Turneele întreprinse în străinătate, în Europa și SUA, aveau să-i aducă faima mondială. Remarcabil
tălmăcitor al creației lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski sau Wagner,
George Enescu a propagat peste hotare, alături de lucrările sale, care căpătaseră un incontestabil
prestigiu internațional, creațiile unor compatrioți ai săi, atrăgând astfel atenția asupra tinerei școli
muzicale românești.

În anul 1954, în noaptea de 13 spre 14 iulie, George Enescu a suferit o congestie cerebrală, urmată
de paralizie parțială. Câteva luni mai târziu, maestrului îi era decernat Premiul “Paganini”, din partea
organizației “Association d’entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM”.
George Enescu a murit în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, în apartamentul său din Rue de Clichy nr.
26 din Paris. A fost înmormântat la 7 mai, în Cimitirul “Pere Lachaise”, din capitala Franței.

Opere

 Oedip - tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond

Fleg, Op. 23 (1910-1931)
Simfonii

 Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)

 Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
 Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)
Alte lucrări orchestrale

 Poema română, suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)

 Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901)
 Rapsodia română nr. 2 în Re major, Op. 11 (1901)

Muzică de cameră
Cvartete pentru coarde

 Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
 Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)
Sonate

 Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)

 Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
 Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor "în caracter popular românesc", Op. 25 (1926)
 Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
 Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)
Muzică pentru pian

 Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor "în stil vechi", Op. 3 (1897)
 Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
 Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
 Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
 Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)
 George Enescu

Proiect realizat de: Pancu Flavian

Clasa a X-a I