Ion - Rezumat de Liviu REBREANU

Liviu REBREANU Ion
Primul capitol,se numeste "Inceputul",in care se descrie mai iantai drumul ce duce din Armadia spre
Bistrita si trece prin satul Pripas.Se mai descriu casa invatatorului Zaharia Herdelea,care este de fapt
casa familiei Rebreanu din Prislop,casa lui Macedon Cercetasu, casa primarului,si casa lui Ional
Glanetasului,eroul principal al romanului. 

Actiunea incepe la hora de duminica,la care iau parte toti locuitorii satului.Aici,ion nu joaca la hora cu
Florica lui Maxim Oprea,desi jocul se facea in batatura casei acesteia,ci cu Ana lui Vasile Baciu,promisa
de tatal ei lui George Bulbuc.Acesta din urma,vrand sa-l provoace,danseaza cu Florica.

La un momentdat toata lumea se opreste,barbatii isi scot palariile,cei care stateau pe prispa se
ridica,caci venisera preotul Belciug impreuna cu doamna Maria Herdelea,nevasta invatatorului,cu
domnisoara Laura si cu Titu.

In acest timp Ion isi daduse intalnire cu Ana,in gradina sub nuc.In timp ce stateau imbratisati,au fost
vazuti de catre Ilie,fratele de cruce al lui George,caruia ii si spune imediat.Acesta impreuna cu tatal
Anei,se duc la locul cu pricina,iscandu-se un scandal groaznic,cu tot felul de reprosuri.Ion era cunoscut
ca un baiat violent,dar acum s-a abtinut sa nu se ia la bataie cu tatal Anei,sperand intr-o oarecare
impacare cu aceasta. 

Dupa ce acestia s-au despartit,Vasile Baciu si-a luat fata si au plecat acasa,iar Ion si cu ceilalti s-au
dus la carciuma satului,unde in general veneau satenii sa bea ca sa mai uite de greutati.Aici,Ion il bate
pe George,reusind sa-si stinga focul care-l avea in piept de la cearta de mai devreme. 

Acestea sunt momentele in care este foarte fericita,deoarece credea ca aceasta bataie a fost din cauza
ca Ion o iubea,nestiind adevarul,ca acesta ii dorea doar bogatia si pamanturile la care a ravnit inca de
cand era copil.

In al doilea capitol,numit "Zvarcolirea",se incepe cu momentul in care Ion se scoala,si era plin de
sange,caci adormise imbracat cu hainele de sarbatoare cu care fusese imbracat cu o seara
inainte.Acesta s-a schimbat si a plecat sa munceasca la o fasie de pamant,tocmai in inima
hotarului.Aici eate vizitat de Florica,fata pe care el intr-adevar o iubea,dar era foarte saraca.Acestia se
imbratiseaza,si sunt vazuti de Ana,care suferea din pricina tatalui sau care nu-I permitea sa se mai
intalneasca cu Ion..

Apoi la slujba Ion este mustruluit de catre preotul satului de bataia acestuia cu George,caci Toma
Bulbuc s-a dus imediat sa I se planga preotului ca Ion I-a batut fiul.

Actiunea se muta apoi asupra lui Titu,un carturar din Transilvania,care invata adevaratele probleme
din viata satului,la inceput ca ajutor de notar,apoi intelegand ca rolul sau trebuie sa fie mai important.

La sfarsitul capitolului,Ion isi formeaza hotararea de a lupta cu Vasile Baciu pentru Ana,si obtiunea
vaga de la hora devine o hotatare ferma.

Capitolul al treilea incepe cu impacarea dintre George si Ion,incat au dat si mana,dar aceasta era doar
de fata lumii,caci Ion nu avea sa renunte la Ana si la bogatia ei,astfel incat acesta incepuse sa o
viziteze pe Ana pe ascuns la ea acasa din ce in ce mai des.Apoi actiunea se muta asupra Laurei,o fata
de numai 19 ani care avea o adevarata viziune asupra dragostei,astfel incat ea refuza la Pintea,si il
iubeste din ce in ce mai mult pe Aurel Ungureanu.Apoi Pintea trimite o scrisoare parintilor ei,in care ii
cere mana,lucru foarte asteptat de catre parintii si rudele Laurei,mai ales ca acestia nu prea il
inghiteau pe Aurel,despre care credeau ca vrea sa-si bata joc de fata lui.

In acest timp Ion vrea sa-si mareasca bucata de pamant,luand din bucata altuia crezand ca nimeni nu
o sa bage de seaama,dar Simion Lungu,al carui pamant era vrea sa-l vada pe Ion la judecata pentru
fapta comisa.

Familia Herdelea il astepta pe Pintea in timp ce Laura il astepta pe Aurel.Acesta a venit si in timp ce
dansau,Laura ii spune de propunerea pe care I-a facut-o Pintea,si acesta spunandu-I ca este de acord
cu totul,fapt ce a intristat-o pe Laura.

Intre timp Titu se plimba prin afara satului,cand se intalneste cu Roza Lang,de care era profund
indragostit.Aceasta lai intai il ispiteste,dar apoi in final il refuza.

In capitolul al patrulea,george vede ca Ion nu maise duce pe la Ana si ca nu mai pare tot atat de
interesat de ea ca inainte,astfel incat incearca sa-I castige inima,dar totul pare imposibil,caci Ana era
de neinduplecat.

Ion primeste citatia de la judecata si speriimdu-se putin se duce la invatator ca sa-l sfatuiasca cu ce sa
faca.Ajungand la judecatorie Ion se impaca cu Simion,dar pedeapsa e pedeapsa astfel incat ion trebuie
sa stea 2 saptamani la racoare.

Inspre seara vine si Pintea in sat,caci duminica avea sa fie serata dansanta la care toata lumea era
invitata.Aici s-a aflat ca Laura avea sa se marite cu Pintea.

Ion face o plangere la judecatorie caci,dupa cum era sfatuit si de ceilalti nu era drept ca el sa stea la
temnita.

Peste vreo 2 saptamani,a venit in sat profesorul de greaca,Maiereanu,in cinstea caruia avea sa fie data
o petrecere.Titu nu stia cum sa faca sa o invite la aceasta petrecere si pe Roza Lang,dar aceasta
fusese invitata impreuna cu sotul ei.Totusi Titu reuseste sa aiba o aventura cu Roza,fiind foarte
aproape sa fie prinsi de catre Lang.

Intre timp,Ana ii spune lui Ion ca I se pare ca este insarcinata,lucru care l-a bucurat tare mult pe
Ion,caci astfel se putea casatori cu ea si punand mana pe avere.aceasta discutie a fost auzita de catre
George,care ara ascuns.

Capitolul V,numit "Rusinea",incepe cu fixarea logodnei dintre Laura si Pintea,adica a doua duminica
dupa Boboteaza.Timpul trecu foarte repede si logodna s-a facut fara mare ceremonie si cu putini
invitati.

Apoi incepe sa se raspandeasca veste prin sat ca Ana ar fi insarcinata.Timpul trecea si ana nu mai
putea sa-si ascunda sarcina.Tatal ei nu mai stia ce sa faca,o compatimea si ii aducea doctorul de frica
sa nu I se intample ceva,acesta crezand ca tatal copilului este George.Chiar se duce la el acasa,sa-I
spuna sa-i ia fata de sotie acum ca a facut-o de ras,dar atuncie momentul in care afla ca George nici
macar nu a atins-o pe fata lui.Venit acasa,o ia la bataie pe Ana icercand si vecinii sa o scape din
mainile lui.Sfatuit de tatal ei,Ana se duce la Ion,cu gandul sa-I propuna acestuia sa se
casatoreasca,dar raspunsul nu a fost cel asteptat,caci Ion a spus ca vrea sa se intalneasca cu tatal ei
sa discute si sa se tocmeasca.Ion se gadea numai la avere,si cum o sa puna toate acestea pe numele
lui;dar totusi refuza sa se insoare cu Ana.

In capitolul VI,aflam ca Titu pleca din sat ca sa o uite pe Roza,dar tot timpul el este cuprins de
ramuscari. 

Se face o plangere pentru Ion din partea preotului si al lui Herdelea,pe baza faptului ca este un
element periculos pentru sat.Totusi,dupa ce s-au sfatuit,si dupa ce Vasile a fost de acord sa puna
averea pe numele luiAnei si lui Ion sa-I dea 5 locuri si o pereche de boi,Ion se gandi ca este o
propunere destul de buna,si accepta sa-I ia fata de sotie.

Titu incepea sa se simta din ce in ce mai bine acolo unde era,sa se inteleaga bine cu lumea,si mai ales
ca avea cariera care si-a dorit-o,prin care putea sa asculte durerile poporului sa fie sprifinul lui,si sa fie
in mijlocul neamului.Dar nu avea sa dureze mult ,caci lumea nu era multumita de capacitatile sale.

Herdelea este suparat pe Ion fiindca I-a inselat asteptarile,prin faptul ca l-a tradat inspectorului scolar
ungur,pentru toate falsele alegeri si falsa democratie.

Cu toate acestea Ion mai are curajul sa apara in fata lui Herdelea,si chiar in casa lui.

In acest timp,Titu se gandea la fel ca alta data din ce in ce mai mult la Roza,datorita careia se si
intoarce in Jidovita.O gaseste pe aceasta acasa,singura,plangand,pentru ca subinspectorul Horvat l-a
gasit pe Lang beat,si din aceasta cauza vrea sa-l destituie din functie.

Laura se casatoreste cu George Pintea,intr-o duminica,apoi au plecat cu o trasura la Bistrita,si de

acolo urmau sa-si continue calatoria cu trenul.

O alta nunta este aceea dintre Ion si Ana,care a durat trei zile,dupa cum era obiceiul.Deja pe Ion nu il
mai interesa ana ca persoana,uitandu-se pe furis la Florica

In capitolul al VII lea este vorba despre conflictul dintre Herdelea sI Belciug,despre faptul ca Ion afla
ca de fapt nu poate intra in posesia pamanturilor,asa cum I se promisese inainte de casatorie

Titu s-a dat seama ca Roza nu merita dragostea lui adevarata,mai ales ca in dupa ce a plecat din sat
si in timp ce el suferea Roza s-a consolat cu cine a putut.

Din cauza faptului ca Ion a fost inselat de catre tatal Anei,Acum acesta vrea sa se razbune,astfel incat
intr-o zi o asteapta pe Ana,si o ia la bataie,crezand ca ea s-a inteles cu tatal ei ca sa-l insele.

Invatatorul Herdelea are o propunere pentru cei doi:vasile sa-I dea lui Ion jumatate din avere,urmand
ca cealalta jumatate sa-I fie data dupa moartea sa.dar nici unul nu a fost de acord,luandu-se la
bataie.Atunci Ana si-a dat seama pentru prima oara de necazul care s-a abatut deasupra ei.Dupa ce s-
a mai calmat,Ion ii spune sotiei sale ca daca nu are nici un ban nu poate sa o tina si mar fi mai bine
pentru ea sa se intoarca acasa.

In capitolul al VIIIlea,Ana se intoarce acasa,spunand ca Ion a gonit-o.In acest timp,Ion a gasit un

avocat si l-a tras in judecata pe Vasile pentru inselatoria sa.

Laura trimite o scrisoare acasa incare spune ca sunt fericiti,ca au calatorit mult si sa nu-si faca
probleme pentru ei.

Relatia dintre Ion si Ana mergea din ce in ce mai rau,deoarece Ion o batea din ce in ce mai des,chiar
daca ea era insarcinata.Dupa putin timp au luat-o durerile facerii,nascand un baiat,ajutata de catre
Zenobia.Ion era impresionat,tipetele copilului bucurandu-l si suparandu-l in acelasi timp.

Acum Titu a calatorit pana in satul Lusca,purtand-o in inima pe Roza.Dupa putin timp dupa ce s-a
stabilit,cunoaste o invatatoare de 25 de ani,pe nume Virginia,de care se indragosteste.

In ziua de Sf Petru au botezat copilul lui Ion pe nume Petre.Apoi duminica l-au gasit pe Avrum
spanzurat in casa.

Herdelea afla ca va fi suspendat din slujba,cel putin provizoriu.

In capitolul al IX lea il observam pe Herdelea care se arata foarte ingrijorat in legatura cu slujba
lui,pentru ca-I era frica sa nu ramana pe drumuri.primiste srisoare de la Laura in care-I spunea ca
este insarcinata,dar ca are o sarcina cam grea.

Mosul Ion moare ,inainte spunandu-I Anei ca lui nu-I e frica de moarte,si ca este multumit ca o sa
moara,vorbe ce au afectat-o pe Ana facand-o sa se gandeasca mai adanc.

Vasile se duce cu Ion la notar hotarat sa-I lase si ce-a mai ramas din avere,apoi dandu-si seama ce a
facut a vrut sa-l loveasca pe Ion,dar acesta l-a trantit pe scari.
Titu,indragostit de Virginia,afla ca acesteia ii facea curte plutonierul,fiind foarte uparat din aceasta
privinta.De acum se isca niste certuri intre Titu si locotenent,dar rezultate cu o strangere de mana,caci
Titu nu voia sa petreaca cateva zile la arest.Din acest moment hotaraste ca ar fi mai bine sa plece in
Romania.Vazand ca nu are banii necesari de drum,se gandeste sa se intoarca acasa.chiar in ziua
plecarii,afla ca Virginia s-a logodit cu locotenentul,neuitand sa o felicite cu aceasta ocazie.

Acum Ion este foart fericit ca a reusit sa puna mana pe atata pamant,pe care chiar il saruta.

Din capitolul al X lea,aflam ca Laura a nascut o fetita,pe care au botezat-o Maria,si ca Florica avea de
gand sa se marite cu George Bulbuc,fapt care l-a facut pe Ion sa se gandeasca serios la aceasta
situatie.Nunta a vut loc,la George acasa.Ion s-a imprietenit din ce in ce mai bine cu George cu scopul
sa fie cat mai aproape de Florica.Din aceasta cauza,Ana nu a mai putut suporta si s-a spanzurat in
grajd.

In capitolul al XI lea,Ion se crede blestemat si vrea sa savarseasca pedeapsa din inchisoare.Herdelea a

fost achitat fapt care l-a bucurat atat de tare incat nici nu a putut dormi.

Ion a ajuns la inchisoare,intre 4 ziduri,macinandu-l tot felul de ganduri negre.Herdelea avea sa-si
reanceapa serviciul la scoala din Pripas.

Dupa ce Ion si-a ispasit pedeapsa,s-a intors acasa,dar o veste proasta il astepta:copilul era
bolnav,deochiat cum zicea mama lui.Dupa putin timp copilul moare si,toata averea ar trebui sa se
intoarca la Vasile.Alaturi de gandul spre pamant lui Ion I se altura si gandul catre Florica.

In capitolul al XII lea,Ion incepuse sa-I dea din nou tarcoale Floricai ,fiind convins ca mai pot fi
impreuna.Savista ii spune totul lui George,care,infuriat spune ca-l va omori.

In legatura cu mostenirea,Vasile a fost pe la multi avocati si toto I-au spus ca,copilul mosteneste pe
tata si tata pe copil,stia ca nu mai are ce sa faca,dar cel putin sa-l sperie.

In acest timp Titu se indrepta spre Romania.Ajuns la destinatie,el si reuseste sa-si faca prieteni.

In acest timp Ion isi dadea intalniri cu Florica,fapt bine stiut de George,astfel incat o data a venit mai
repede acasa,tocmai cand Florica trebuia sa se intalneasca cu Ion in curte.Vazandu-l pe Ion,l-a
lovit,spargandu-I capulsi omorandu-l.George a fost luat de catre jandarmi.

Averea lui Ion ramasese bisericii,astfel incat preotu se simti dator sa-l inmormanteze pe acesta in
pamantu bisericii.

In casa familiei Herdelea are sa mai aiba o nunta,aceea dintre Ghighi si Zagreanu.

Capitolul se termina cu aceeasi prezentare din primul capitol aceea a drumului satului,dar in sens
invers cu plecarea familiei invatatorului Herdelea si a lui Titu Herdelea.

 
Ion de Liviu Rebreanu - rezumat
                         
  GLASUL PĂMÂNTULUI
 Capitolul I
Romanul debutează prin descrierea drumului către satul Pripas, „pitit într- o scrântitură
de coline”, lângă orăşelul Armadia; „La marginea satului te întâmpină din stânga o
cruce strâmbă pe care răstignit un Hristos cu faţa spălăcită de ploi şi cu o cununiţă de
flori veştede agăţată de picioare.”. Intrând în localitate, se vede mai întâi casa familiei
învăţătorului Herdelea, „tăiată adânc în coasta unei coline, încinsă cu un pridvor, cu uşa
spre uliţă şi cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului, cercetătoare şi
dojenitoare.”.
Este vară, iar la hora duminicală, „De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi
batSomeşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc,
iar colbul de pe jos se învâltoreşte, se aşează în straturi groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate
de oboseală şi de mulţumire.”.
Ion, flăcău din sat, fecior al lui Alexandru Pop, zis Glanetaşu, şi al Zenobiei, o curtează
pe Ana – fiica lui Vasile Baciu – având în priviri „ un vicleşug neprefăcut”; retraşi într-o
livadă, Ana se plânge de intenţia tatălui ei de a o căsători forţat cu George al lui Bulbuc.
Referitor la sentimentele flăcăului, naratorul arată că „ Nu-i fusese dragă Ana, şi nici acuma
nu-şi dădea seama bine dacă i-e dragă. Iubise pe Florica [fiica văduvei lui Maxim Oprea] şi, de
câte ori o vedea sau îşi amintea de ea, simţea că tot o mai iubeşte. Purta în suflet râsul ei cald, buzele ei
pline şi umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaştri ca cerul de primăvară. Dar Florica era mai
săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri, şi case, şi vite multe…”.
La horă se iveşte şi familia învăţătorului Zaharia Herdelea (soţia lui, Maria, fiică de ţăran
care „pentru că umblase totdeauna în straie nemţeşti şi mai ales că s-a măritat cu un învăţător, se
simţea mult deasupra norodului”, Laura, fiica lor, băiatul, Titu, lipsind doar cealaltă fiică,
Ghighi, mezina familiei), însoţită de preotul Ion Belciug. Aceştia privesc cu oarecare
condescendenţă spectacolul, doar Titu intrând în vorbă, degajat, cu prietenul său, Ion.
Pentru că George îl informase pe Vasile Baciu despre întâlnirea din livadă a fiicei sale
cu Ion, părintele înfuriat, şi beat pe deasupra, îl atacă fizic pe acesta din urmă, după
despărţirea celor doi tineri, reproşându-i faptul că, deşi este sărac, o vrea pe fiica lui de
soţie, dar intervin ţăranii şi îi despart.
Bănuind cui s-a datorat incidentul, Ion îl va agresa pe George în cârciuma satului, sub
pretextul că acesta nu voia să plătească lăutarii, după cum se angajase, deoarece
fuseseră reţinuţi o vreme de Ion, spre a-i cânta lui şi prietenilor săi. Iubitul Anei câştigă
în confruntare după ce, odată mutată bătaia în uliţă, puse mâna pe un par smuls din
gard şi „croi pe George peste spinare”, lăsându-l prăbuşit de durere, în buruienile de pe
marginea drumului.
Capitolul II -Zvârcolirea.
Dis de dimineaţă şi bucuros de muncă, Ion porneşte să cosească „o fâşie lungă şi
îngustă, de vreo trei care de fân. Atâta mai rămăsese din livada de douăsprezece care
ce mersese până-n Uliţa din dos şi care fusese zestrea Zenobiei. Încetul cu încetul
Glanetaşu îl tot ciopârţise… Îi cam plăcuse bătrânului rachiul, iar munca nu prea îl
îndemnase. În tinereţea lui a fost mare cântăreţ din fluier, de i se dusese vestea până
prin Bucovina. Zicea atât de frumos din trişcă, parc-ar fi fost clarinet. De aceea l-a şi
poreclit lumea «Glanetaşu». Fusese băiat curăţel şi isteţ, dar sărac iască şi lenevior de
n- avea pereche.”. Astfel, din toată zestrea femeii, familia mai rămăsese cu doar „trei
petece de pământ” – acea fâneaţă şi „două porumbişti”. Însă „Ce-ar fi trebuit să fie
Glanetaşu, a fost feciorul. Era iute şi harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi
Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap.”.
Odată ajuns, „Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-l. Simţea o plăcere atât de mare,
văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze.”. Privind în perspectiva
deschisă, simţea cum „Porumbiştile, holdele de grâu şi de ovăs, cânepiştile, grădinile, casele,
pădurile, toate zumzeau, şuşoteau, fâşâiau, vorbind un grai aspru, înţelegându-se între ele şi
bucurându-se de lumina ce se aprindea din ce în ce mai biruitoare şi roditoare. Glasul pământului
pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, copleşindu-l.”. Acest glas al pământului l-a determinat pe
Ion să renunţe la studii – cu toate că învăţătorul său, Zaharia Herdelea, îi preţuise
înzestrarea intelectuală –, după ce urmase, cedând insistenţelor învăţătorului, vreme de
două luni cursurile la „şcoala cea mare din Armadia”.
Ana soseşte şi ea, cu mâncare pentru tatăl ei şi cosaşii angajaţi, aflaţi ceva mai în deal,
iar Ion o întâmpină cu relativă răceală. După întâlnire, fata îl va vedea pe iubitul ei, în
vale, sărutând-o pe Florica, ceea ce o face să constate cu amărăciune că tot nu este
iubită.
Despre Vasile Baciu naratorul afirmă că fusese sărac şi că „ S-a însurat cu o fată bogată şi
urâtă, dar a iubit-o ca ochii din cap, căci ea îi întruchipa pământurile, casa, vitele, toată averea care-l
ridicase deasupra nevoilor.”. După moartea femeii însă, datorată unei naşteri dificile, prilej
cu care şi-a pierdut şi băiatul aşteptat, tatăl Anei începuse să bea şi să îşi respingă fiica
pe care o asimila cu copilul ce provocase moartea soţiei.
Iar despre Titu aflăm că „era mândria familiei”, cu toate că nu reuşise să termine liceul
(acuzase mai întâi conflicte cu profesorii, apoi a renunţat când taxele examenelor date
în particular se dovediseră a fi prea mari pentru puterile Herdelenilor), datorită unei
poezii care i se publicate de către revista Familia. Acestea, cu prilejul relatării unui drum
la casa învăţătorului evreu din Jidoviţa, cu a cărui soţie, Roza, tânărul de douăzeci şi
trei de ani intenţiona să întreţină o relaţie pasională, fiind şi îndrăgostit platonic de
Lucreţia, fiica profesorului de matematică Valentin Dragu din Armadia. Deoarece nu o
găsise acasă se va mulţumi cu satisfacţia de a relata ajutorului de notar din Jidoviţa
conflictul dintre Ion şi George Bulbuc.
În legătură cu acelaşi conflict vor discuta şi membrii familiei Herdelea cu preotul
Belciug, ei luând apărarea vecinului lor; drept urmare, preotului, care se pronunţase în
favoarea lui George, „Apărarea lui Ion de către familia Herdelea i se părea o jicnire personală. De
altfel, din ziua când a intrat învăţătorul în sat, a cam simţit el că umblă să-i sape şi să-i ştirbească
autoritatea.”.

Capitolul III - Iubirea

Preotului Belciug – cel căruia „Văduvia şi străşnicia i- au dobândit faima de sfânt.
Veneau la dânsul oameni şi din al cincilea judeţ, să le citească sau să-i spovedească.”
– faptul că familia Herdelea luase partea lui Ion, pe care el îl condamna pentru disputa
cu George, îi provoacă iritare, deoarece avea „o fire încăpăţânată. Orice contrazicere îl
întărâta şi îl chiar îl chinuia.”, astfel încât ajunge să îl certe pe flăcăul socotit vinovat, în
biserică, în timpul predicii duminicale, „numindu- l capul tuturor relelor din sat.”. Ruşinat,
Ion socoteşte o vreme că ar fi bine să renunţe la ideea căsătoriei cu Ana, dând astfel
urmare cuvintelor preotului, şi promite Florică să o ia de soţie.
Pe de altă parte, drept urmare a aceluiaşi act al preotului, familia Herdelea se
nelinişteşte, căci îşi înălţase casa pe un teren al bisericii, oferit de către comună ca
parte a contractului de muncă al învăţătorului, dar fără vreun „ înscris” care să ateste
dreptul de a construi acolo: „Primejdia o simţea bine toată familia şi tocmai din pricina aceasta ura
împotriva preotului creştea fără voia lor, din ce în ce mai puternică, aţâţată parcă de mâna soartei.”.
Zile mai senine cunoaşte Laura, fiica mai mare a Herdelenilor, pe care o curtează
George Pintea, un student teolog care o cunoscuse la băile din Sângeorz, cu prilejul
unui bal din anul precedent şi drept urmare acesta „ Prin şaptezeci şi nouă de scrisori şi cărţi
poştale, ce i le-a trimis pe urmă, şi-a dezvăluit încetul cu încetul pasiunea pe care i-a aprins-o
frumuseţea, blândeţea, cultura aleasă şi celelalte calităţi, descoperite de dânsul dintr-o singură ochire,
dar aşa de numeroase că i-a trebuit mai bine de un an de zile şi atâta hârtie până să le înşire pe toate.”.
La început atrasă, Laura se va îndrăgosti însă de studentul în medicină Aurel
Ungureanu, în ciuda preferinţei părinţilor ei pentru teolog, care afirmase, într-o scrisoare
de cerere în căsătorie, a optzecea, adresată învăţătorului, că nu doreşte zestre („ Cred de
prisos să vă amintesc că chestiunile materiale îmi sunt cu totul străine şi indiferente.”). Drept urmare
se împotriveşte, purtată de sentiment, acestei căsătorii, până când Ungureanu o va
sfătui să accepte mariajul, dându-i de înţeles că nu îl interesează o legătură formală cu
ea, ceea ce Laura va fi gata să şi facă.
Acea discuţie cu Aurel avusese loc la o „sindrofie” dată pentru prietene de Laura şi
Ghighi, existând obiceiul ca fetele „inteligenţei” satelor din zonă (intelectualitatea rurală)
să se întâlnească în fiecare duminică la câte o familie. Pentru că Titu se simţea
stânjenit de gălăgia şi aplombul fetelor, „ care-l plictiseau cumplit fiindcă toate îl iubeau mai mult
sau mai puţin şi-i cereau poezii.”, pleacă spre Armadia, unde voia să-şi întâlnească iubita
platonică, pe Lucreţia, dar renunţă cuprins de inspiraţia creaţiei poetice, nefructificată
însă, pentru a se întâlni apoi din întâmplare cu Roza Lang. Soţia învăţătorului evreu din
Jidoviţa „trăia fără nici o ţintă lămurită, mângâindu-se doar cu gândul că şi-a greşit de la început viaţa,
când s-a măritat cu un bărbat nedemn de ea. Dorea însă o iubire mare prin care să răzbune de toate
decepţiile; şi deoarece nu-i ieşise în cale nici una mare, se mulţumea chiar cu iubiri mai mărunte şi mai
variate.”, astfel încât declaraţiile de amor ale junelui Herdelea („ -Te iubesc nebuneşte! De
când te-am văzut întâia dată te port în suflet ca pe o comoară nepreţuită.”…) vor fi uşor acceptate.
În urma episodului Roza Lang, Titu se întâlneşte, pe drumul spre casă, cu Ion, căruia îi
spune că aflase de la un funcţionar al judecătoriei din Armadia cum că Simion Lungu –
ţăran în al cărui pământ, vecin cu al său, Ion intrase cu câteva brazde, mutând
însemnele de hotar, şi cu care se bătuse din această pricină – îl reclamase, dar flăcăul
nu dă importanţă faptului. Îl preocupă necesitatea unei căsătorii cu Ana, în condiţii în
care tatăl ei se împotrivea, solicitându-i un sfat „domnişorului”, iar acesta i-l şi oferă: „–
Dacă nu vrea el să ţi-o dea de bunăvoie, trebuie să-l sileşti!”. Drept urmare „Flăcăul tresări. I se păru
că în minte i s-a deschis deodată o dâră luminoasă care îi arăta lămurit calea. Oftă prelung, parcă i-ar fi
căzut o povară uriaşă de pe inimă.”.
Capitolul IV- Noaptea
„De când a văzut că Ion se înstrăinează de Ana din ce în ce mai rău, George Bulbuc a
început într-adevăr să meargă mai în fiecare seară pe la Vasile Baciu. Fata îi era acum
mai dragă. Gălăgia ce se făcuse în jurul ei, din pricina lui Ion, i se părea că a
înfrumuseţat- o şi i-a ridicat preţul.”, pe când Ana, care „A crescut singură, lipsită de o
dragoste părintească mângâietoare.”, odată cu moartea mamei, căci „Tatăl ei o iubea,
dar cu o iubire plină de toane.”, a rămas cu inima la Ion, în care „descoperise deodată
tot ce-i dorea inima.”. Tristeţea pricinuită de îndepărtarea flăcăului i s-a risipit când Ion o
aşteaptă într-o seară lângă poarta ogrăzii, hotărât să o cucerească prin „dibăcie şi
şiretenie” în relaţiile cu ea.
Are loc procesul intentat de Simion Lungu cu sprijinul preotului Belciug, acesta din urmă
„crezând că izbind pe feciorul Glanetaşului are să simtă lovitura şi familia Herdelea.”. La proces însă
Ion şi Simion se împacă – reclamantul acceptând retragerea plângerii cu promisiunea
de a i se restitui cele trei brazde furate –, ca urmare a sfatului primit la faţa locului de la
un bătrân. Dar nu cedează preotul, socotindu-se afectat în orgoliul său prin retragerea
reclamantului, şi în mărturia depusă îl acuză pe Ion de tulburarea liniştei satului; drept
urmare, Ion va fi condamnat la două săptămâni de închisoare, cu executare ulterioară a
sentinţei. Simţindu-se umilit, acesta va solicita învăţătorului să-i redacteze o reclamaţie,
iar învăţătorul cedează, cu precauţia minimă de a o pune pe Laura să scrie textul.
După ce a trimis o telegramă în care îşi anunţă fericirea de a-i fi acceptată cererea în
căsătorie soseşte la casa Herdelenilor şi George Pintea, acceptat cu bucurie de către
toţi, deşi în noaptea următoare „Laura a visat numai pe Aurel, care părea c-o iubeşte nebuneşte şi
voia să se împuşte din pricina lui Pintea”. În cadrul unei discuţii purtate între patru ochi,
învăţătorul îşi anunţă viitorul ginere despre limitarea dotei la un „ trusou modest”, însă
„Pintea a protestat că n-are nevoie de nici o aţă, că Laura e cea mai mândră comoară din lume”.
Pentru a se iubi cu doamna Lang, Titu îl duce pe soţul acesteia la petrecerea vânătorilor
din cârciuma lui Neumann, de unde ştia că învăţătorul evreu nu se va depărta până în
zori. O găsi dormind – după ce o avizase că va veni –, iar când se culcă lângă ea
„Corpul Rozei se răsuci şi se lipi de Titu care, simţindu-i căldura, îl încolăci cu amândouă braţele şi-l
strânse sălbatec parcă să-i sfărâme oasele. Sânii plini cu sfârcurile roze, îi ardeau pieptul. În
îmbrăţişarea aprinsă femeia se zvârcolea gemând cu ochii închişi…”.
Ion face şi el progrese, meşteşugite, în relaţia cu Ana, căci „ vorbea puţin. Prin tăcere
urmărea să deştepte mai mult iubirea în inima Anei, să se facă mai dorit. Voia să-l cheme ea tot mai
înlăuntru. Astfel ajunse din uliţă în poartă, apoi în ogradă, pe urmă pe prispă… Acum mai trebuia să
pătrundă în casă.”. Ceea ce se întâmplă, într-o noapte când Vasile Baciu dormea toropit
de alcool, nu într-atât încât să nu audă „ţipătul scurt” al Anei care îşi pierdea virginitatea,
dar nu protestează, socotindu-l pe George autor al faptei alăturate patului său. În timpul
acesta George, căruia „Carnea îi tremura de scârbă”, stătuse ascuns în şanţul din faţa casei.
Capitolul V - Ruşinea
Într-o discuţie întâmplătoare, „Ion, cu limba dezlegată de băutură, povesti lui Titu cum
stă cu Ana.”, precizând că o socoteşte gravidă „Şi de n-a rămas până acuma mai are
vreme să rămână! Adăugă apoi cu un râs larg care- i dezvălea gingiile roşii şi-i întipărea
pe faţă atâta răutate şi încăpăţânare, încât Titu se înfricoşă”.
Are loc logodna dintre Laura şi George Pintea, susţinută financiar de un împrumut
bancar al învăţătorului, de o mie cinci sute de zloţi, de la Banca Someşana. „ În atmosfera
caldă George, cu ochii înflăcăraţi, plimbându-se prin casă cu mâinile la spate, începu să-şi desfăşoare
planurile de viitor, despre apostolatul ce-l are de îndeplinit în satul de la marginea românismului, unde
primejdiile sunt mai mari, datoriile mai multe, munca mai grea… Povesti cum în Vireag, comuna din
Sătmar unde este numit el să păstorească, românii nici nu ştiu româneşte, încât sunt siliţi să spună pe
ungureşte că sunt români.”, o sarcină pe care nu ar lua-o „fără o tovarăşă de viaţă ca Laura, ea
însăşi o româncă entuziastă.”. După plecare, tatăl spune fiului „ că s-a pripit, că nu-i place ce a
văzut aici, că se bagă într-o ceată de calici care mai umblă să-şi ascundă mizeria prin sforăială în vorbe
ca şi în fapte”, pe când în casa logodnicei „O bucurie mare stăpânea toată familia. De-abia acum
îşi dădeau seama de norocul Laurei.”
Pe când Laura se pregăteşte sufleteşte, recunoscătoare fiind pentru dezinteresul arătat
de George în privinţa zestrei, pentru o iubire matrimonială curată şi harnică, „ Titu, căzut în
mrejele iubirii pătimaşe, nu mai trăia decât pentru Roza Lang. După câteva întâlniri, femeia îi cucerise
toate gândurile şi toate simţurile.”, până când lumea începu să vorbească, ceea ce îl
determină pe tatăl său, temător de izbucnirea vreunui scandal, să-i găsească un post
de ajutor notar în comuna Gargalău, pentru a-l îndepărta de obiectul ispitei.
Dându-şi seama – în urma discuţiei lămuritoare cu George Bulbuc, care surprinsese
întâlnirea amoroasă din casa fetei – că Ana este însărcinată cu Ion, tatăl ei o bate
sălbatec: „porni să-i care pumni în cap, în coaste, în burtă, cu o iuţeală fulgerătoare, gâfâind şi
mugind”. Cu toată suferinţa ei fizică şi psihică, Ana trăieşte puternic bucuria sarcinei,
atunci când simte în pântece „câte o uşoară zvâcnire”. Este trimisă de Vasile Baciu la Ion,
să rezolve problema căsătoriei, dar Ion o primeşte cu indiferenţă, pretinzând o
întrevedere cu tatăl ei, pentru „tocmeală” şi „învoială” asupra zestrei. Ca urmare a atitudinii
lui Ion, Vasile Baciu continuă să o bată până ce „Fata se jigări ca o scoabă de atâtea bătăi,
încât abia se mai ţinea pe picioare.”. Situaţia însă pare să-l bucure pe tatăl copilului, cel care,
într-un schimb de replici pe această temă cu Laura, socotise „ că bine-i face! Lasă s-o bată
zdravăn, că i se cade!”.
Capitolul VI - Nunta
Ajuns în Gargalău, în calitate de ajutor al notarului evreu Friedman, cu care se înţelege
bine pentru că îi aminteşte de familia pe jumătate evreiască a iubitei sale, Roza Lang,
Titu Herdelea constată discrepanţa dintre nivelul de viaţă al populaţiei maghiare şi
româneşti, exprimată şi de aşezarea spaţială a locuitorilor celor două etnii, de
înfăţişarea gospodăriilor: „În mijloc se înălţa trufaşă, cu un cocoş alb în vârful turnului,
biserica ungurească nouă, iar în apropiere şcoala satului, cu coperişul roşu de ţiglă, cu
două etaje, severă şi poruncitoare ca o stăpână nemiloasă. Prinprejur se înşirau numai
case bune, cele mai multe de piatră cu ogrăzi largi, acareturi bogate, vite frumoase. Pe
la margini, ca nişte cerşetori flămânzi, se răzleţeau bordeie murdare, umile, învelite cu
paie afumate şi, într- un colţ, ruşinoasă, se ascundea parcă bisericuţa românească de
lemn, dărăpănată, cu turnuleţul ţuguiat de şindrilă mucigăită.”. Dar Titu este totuşi
patriot şi entuziast, considerând în sine că locul arată, la modul simbolic, ca „O cetate
încercuită de o oştire desculţă!”.
Aflând despre redactarea reclamaţiei lui Ion de către Zaharia Herdelea – Ion spusese,
chemat fiind la judecătoria din Armadia, cine o scrisese, în ciuda promisiunilor sale
repetate de a nu dezvălui autorul, făcute învăţătorului –, preotul Ion Belciug îl socoteşte
pe flăcău drept unealtă a Herdelenilor împotriva sa şi decide să-l împace cu Vasile
Baciu. Întrevederea dintre familia fetei şi a flăcăului se va termina fără o conciliere de
fapt, doar cu un început de negociere a zestrei, căci Ion pretinde toată averea lui Vasile
Baciu, pe când acesta nu acceptă să dea decât „ cinci locuri şi o pereche de boi”, pentru că,
afirmă el, „nu vreau să rămân pe drumuri şi s-ajung la bătrâneţe să cer de pomană”. După
săptămâni de tocmeală însă Vasile Baciu „Primi să-i dea zestre toate pământurile şi amândouă
casele, cerând doar să fie scrise, după cununie, pe numele amândurora.”.
În Gargalău, Titu Herdelea realizează, după o convorbire cu preotul român din sat,
vanitatea existenţei sale, comparând-o cu viaţa grea dusă de ţăranii români („Ce folos că
citea tot ce-i cădea în mână împuindu-şi mintea cu gândurile altora, dacă nu căutase să ştie ce se
petrece în jurul său? Ce să mai închipuieşti drame şi tragedii pentru glorie, când în faţa ta se desfăşoară
tragedia unui popor întreg, mai dureroasă în muţenia ei decât orice născociri romantice?”) şi se decide
să devină luptător în folosul neamului său. Drept urmare, atunci când Friedman îl trimite
să pună sechestru pe bunurile datornicilor la impozitare, o face dar numai în cazul
maghiarilor, nu şi al românilor, ceea ce îi aduce concedierea. Lucrul nu-l supără prea
mult, îi va provoca însă un mic şoc vestea, primită de la mama sa, că în absenţa lui
Roza Lang a fost „în stare să se ţină până şi cu practicantul notarului…”.
Cum familia Herdelea nu plătise de câteva luni ratele pentru mobila de salon
achiziţionată la insistenţele fetelor, firma care o vânduse îl dă în judecată pe Zaharia
Herdelea, însă avocatul reprezentant al firmei îi propune, după procesul soldat cu o
decizie de vânzare la licitaţie a mobilei, să o cumpere el, urmând ca să i se plătească lui
ratele restante şi dobânda aferentă, ceea ce învăţătorul acceptă.
Are loc nunta Laurei – în Armadia, „la berăria Rahova, în sala de la etaj pe care berarul o
împodobise feeric şi unde se adună toată domnimea din Armadia şi împrejurimi.” –, apoi nunta lui
Ion, care dansează pătimaş cu mai vechea sa iubită, Florica. Văzându-i, „Ana tresări ca
muşcată de viperă. Simţi că nădejdile ei de fericire se risipesc şi că ea se prăvale iar furtunos în aceeaşi
viaţă nenorocită.”.
GLASUL IUBIRII
Capitolul VII -Vasile
La licitaţia organizată pentru vinderea formală a mobilei de sufragerie a participat şi
preotul Belciug, spre a cumpăra masa, căci, afirmase acesta, îi lipsea un asemenea
obiect, ceea ce provocase o criză de furie, mai puţin decentă, doamnei Herdelea („Să
ieşi afară de aici, hoţule, că altfel îţi sucesc gâtul! Afară, ticălosule!…”).
Ion, la rândul său, trăieşte un sentiment de satisfacţie intensă, manifestat şi gestual: „ Pe
uliţă umbla cu paşi mai rari şi cu genunchii îndoiţi. Vorbea mai apăsat cu oamenii şi veşnic numai de
pământ şi de avere.”, până când socrul refuză cedarea cu forme legale a pământului, sub
argumentul unei nedreptăţi comise astfel.
Iar pe Zaharia Herdelea îl solicită avocatul Victor Grofşoru, din Armadia, să îi facă
propagandă electorală în alegerile pentru un loc de deputat, împotriva
contracandidatului său, „bancherul Bela Beck, şvab ungurizat din Budapesta”. Ceva mai târziu
primeşte însă o scrisoare de la subinspectorul Horvat, de solicitare a sprijinului în
direcţia opusă, a candidatului maghiar, însoţită de o vagă promisiune de ajutor, ceea
ce-l determină să meargă pe această cale („-Pentru mofturi n-am să-mi las eu bătrâneţele pe
drumuri…”, se justifică el faţă de Titu, gândind la procesul ce-i fusese intentat de către
judecătorul pârât în numele lui Ion).
Drept urmare a refuzului de a întăbula pământul pe numele său, Ion îşi va trimite
nevasta la socru cu solicitări în acest sens, dar ea se întoarce la soţ bătută de tată,
unde se va bucura de acelaşi tratament: „ Atunci, cu o poftă neînfrânată, ridică mâna şi o lovi
greu peste obrazul drept, şi apoi cu dosul palmei, repede peste obrazul stâng. Durerea stoarse din
pieptul femeii un ţipăt atât de ascuţit că Ion auzi cum zângănesc geamurile casei. O mai trăzni însă şi
peste ochii ce-l priveau cu spaimă, dar care chiar spăimântaţi îşi păstraseră o clipire de bunătate…”.
Purtată astfel între Ion şi Vasile Baciu, Ana are pentru prima oară dorinţa de a muri,
împreună cu sesizarea incapacităţii de a-şi decide poziţia în conflictul de interese dintre
cele două familii, din moment ce „toţi au dreptate, şopti femeia podidită de plâns. Numai eu n-am
nici un loc în lume.”.
Capitolul VIII - Copilul
Din rândul celor unsprezece ţărani cu drept de a alege din Pripas, şase îl urmează, la
votare în Armadia, pe Belciug, iar cinci pe Herdelea, pentru a se pronunţa în favoarea
deputatului român, respectiv maghiar, pe când românii prezenţi în faţa primăriei, unde
se găsea biroul electoral, strigă „Ruşine! Renegaţii!… Jos!…”, grupului condus de
învăţător. A fost ales Bela Beck, cu o majoritate de cinci voturi.
Alungată de Ion, Ana îşi găseşte adăpost în casa părintelui ei, care o primeşte liniştit,
având convingerea că „La urmă tot va trebui să vie bărbatul şi s-o ia, mulţumindu-se cu ce-o căpăta,
căci n-are încotro… Acum e vorba de răbdare. Cine o răbda mai lung, rămâne deasupra.”. Aceasta
până când Ion îl dă în judecată, asistat de avocatul Grofşoru, pentru nerespectarea
contractului verbal de dotare matrimonială, concluzionat cu martori, moment în care
„începură îndoielile”. Astfel ameninţat, socrul cedează parţial, întăbulând cinci loturi şi o
casă pe numele ginerelui, urmând ca procesul să meargă totuşi înainte, iar Ana se
întoarce la soţ.
Deşi însărcinată, Ana „Robotea ca o slujnică. Zenobia, de când avea noră în casă nu catadicsea nici
să mute un scaun de ici până colo; în schimb însă o dăscălea toată ziua, bruftuluind-o şi afurisind-o.”,
inclusiv atunci când o apucă durerile facerii şi pleacă la câmp cu mâncare, după o
momentană potolire a lor. Va naşte acolo, spre supărarea soţului („ -Afurisită muiere!
bombăni Ion, fără măcar să se întoarcă. Ştie că-i soseşte ceasul şi vine să fete pe câmp!”), mişcat
până la urmă „în faţa minunei care se petrece zilnic sub privirea oamenilor”.
Pe alt plan al evenimentelor narate, viaţa lui Titu Herdelea cunoaşte o nouă modificare:
tânărul îşi găseşte singur un loc de ajutor de notar în comuna Lucşa, „ sat mare şi bogat, cu
păşuni grase şi vite multe”, unde va descoperi alt obiect al pasiunii în persoana învăţătoarei
Virginia Gherman, alături de care îşi petrece serile convorbind asupra românismului.
Are loc botezul copilului Anei şi al lui Ion, numit Petre, dar la nici o săptămână după
aceasta Ion o bate iarăşi, încât „Fericirea ce umpluse sufletul Anei, durerile naşterii, se stinseră
repede ca aburii în vânt. Acum trebui să-şi dea seama în sfârşit că Ion o urăşte şi deodată se miră cum
n-a înţeles până azi?”. Sentimentul inutilităţii şi gândul dispariţiei îi vor fi întărite de
sinuciderea cârciumarul Avrum, ruinat de o afacere în care îl angrenase notarul
Stoessel; văzând cadavrul spânzuratului, femeia „ Nu simţea nici groază, nici milă, ci doar o
dorinţă aprigă de a citi pe faţa lui taina care o împiedica pe dânsa.”.
Înaintea procesului său şi al lui Ion cu judecătorul ofensat de reclamaţie, Zaharia
Herdelea trimite câte o scrisoare subinspectorului Horvat şi deputatului Bela Beck
solicitându-le „să pună o vorbă bună unde cred dânşii că trebuieşte”, însă fără nici un rezultat –
„Ion Pop-Glanetaşu este condamnat la o lună este condamnat la o lună închisoare şi o sută coroane
amendă, iar Zaharia Herdelea, învăţător în Pripas, la opt zile închisoare şi cincizeci de coroane
amendă.”.
Capitolul IX - Sărutarea
Laura, însărcinată, îşi vizitează părinţii, arătându-se încântată de soţ şi de noua condiţie
socială („N-aş mai putea trăi acuma cum am trăit înainte. Mă şi mir cum am putut trăi
aici, fără a cunoaşte pe George atâta vreme.”).
În acest timp Vasile Baciu, înspăimântat de perspectiva procesului cu Ion („ Cu cât se
apropia însă sorocul, cu atât frica i se încuiba în inimă. S-ajungă el la bătrâneţe să-l mănânce procese şi
avocaţii! I se părea o ruşine nesuferită.”), hotărăşte să cedeze toată averea ginerelui, ceea ce
şi face, dincolo de realele simţiri, exprimate după întocmirea actelor, la cârciuma unde
intrase cu Ion ca să-şi stâmpere amarul: „-Tâlharule, tâlharule, m-ai lăsat pe drumuri! izbucni
deodată Vasile Baciu, otrăvit de furie, şi-şi înfipse mâinile în gâtul ginerelui.”.
Procesul învăţătorului Herdelea se soldează şi cu suspendare din funcţie, datorită
condamnării primite, în locul său fiind numit un tânăr învăţător, Nicolae Zăgreanu, dar
avocatul Grofşoru îl angajează la cancelaria sa pe cel suspendat temporar, „ cuprins de
compătimire adevărată” şi în vederea următoarelor alegeri.
Iar visul de iubire al tânărului Herdelea se sfârşeşte când descoperă relaţia dintre
Virginia Gherman şi plutonierul maghiar din Luşca („ El îi vorbea de năzuinţele neamului, pe
când ea râvnea iubire…”, constată puţin afectat ajutorul de notar), odată cu hotărârea fermă
de a se stabili în România. Deoarece nu avea banii necesari, se va angaja, pe un
salariu mai bun, în biroul notarial al fostului său coleg de bancă, Alexe Căldăraru, din
Măgura. În drumul către Măgura, dus de către Ion cu căruţa, ţăranul îi mărturiseşte,
surprinzându-l astfel, a-i fi îndatorat pentru ideea de a proceda cum procedase cu Ana
(„– Dacă nu m-ai fi învăţat dumneata, domnişorule, rămâneam mai rău ca un ţigan!”).
Primăvară fiind, Ion merge îmbrăcat sărbătoreşte să-şi vadă pământurile; acolo „încet,
cucernic, fără să-şi dea seama, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n
sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor…”.
Capitolul X - Ştreangul
Stând la sora ei, care născuse o fetiţă, Ghighi se metamorfozează, „Crescuse, se
împlinise, pierduse copilăria şi- şi păstrase veselia comunicativă. Ochii ei albaştri însă
luceau mai puternic şi parcă ascundeau dorinţe nelămurite…Povestea bătrânilor cu
mare însufleţire viaţa fericită şi armonioasă ce o ducea Laura cu Pintea.”. Aspect pe
care îl observă, probabil, şi tânărul învăţător suplinitor Zăgreanu, din moment ce îşi
înteţeşte vizitele … pentru a se împărtăşi din experienţa didactică a tatălui ei.
La nunta lui George Bulbuc şi a Floricăi (unde mirele „ Avea mulţumirea, ce-l măgulea grozav,
că a cucerit pe Florica”, iar mireasa „se topea de fericire. Nu nădăjduise ea niciodată norocul să o ia
feciorul unui «bocotan» ca Toma Bulbuc.”) participă şi Ion împreună cu Ana care, văzând
privirile soţului îndreptate către mireasă, înţelege „ că Ion pofteşte pe Florica. Odinioară s-ar fi
prăpădit de durere; acuma numai o ruşine crâncenă îi ardea sufletul, că toţi oaspeţii o văd batjocorită.”.
Drept urmare se simte total însingurată, chiar şi faţă de copilul ei, pentru că acesta
„semăna atât de bine cu Ion încât ea, care se îngrozea de bărbatul ei, îi ocolea privirea de frică să nu
vadă într-însa ochii din noaptea ospăţului, cei ce-au pătruns ca nişte săgeţi aprinse în carnea celeilalte
femei.”. Până când o informaţie căpătată de la Savista Oloaga (femeia găzduită din milă
de către George) asupra vizitelor repetate ale soţului la noii căsătoriţi o determină să se
spânzure, în grajd. Murind, „un fior o furnică prin tot corpul. Simţi o plăcere grozavă, ameţitoare, ca
şi când un ibovnic mult aşteptat ar fi îmbrăţişat-o cu o sălbăticie ucigătoare…”.
Capitolul XI - Blestemul
În faţa cadavrului Anei care atârna în ştreang, Ion se simte afectat de „Mila stranie,
alcătuită din groază şi mirare, ce te cuprinde instinctiv în faţa morţii”, dar
apoi, „obişnuindu-se puţin cu faţa schimonosită cumplit a femeii, îl munci întrebarea
cum a putut el trăi în acelaşi pat cu ea şi sfârşi zicându-şi că bine a făcut că s- a
omorât”.
Are loc, din iniţiativa avocatului Grofşoru, care şi pledează, rejudecarea procesului
Herdelea, soldată cu achitarea inculpatului, astfel încât acesta redobândeşte dreptul de
a funcţiona ca învăţător în Pripas, spre marea dezamăgire a suplinitorului său.
În acest timp Ion, cel condamnat odată cu Herdelea, face luna de pedeapsă la
închisoarea judecătoriei din Armadia, în condiţii plăcute chiar, însă la eliberare îşi
găseşte copilul grav bolnav. Cu toate că bunica Zenobia încearcă vindecarea cu
ajutorul unor descântece, copilul va muri, probabil din pricina hrănirii
necorespunzătoare, constatase medicul ajuns în urma decesului. Imediat după
înmormântare Vasile Baciu se va simţi îndatorat să-l avertizeze pe Ion, cum că îşi
doreşte pământurile şi casele înapoi („dacă a murit şi Ana şi copilul, cuvine-se ce-a fost al lor să
se întoarcă înapoi la mine. Aşa-i legea şi omenia…”), ameninţând şi cu un proces, în cazul în
care întâmpină opoziţie.
Verificând modul de desfăşurare a examenului de sfârşit de an, fostul subinspector
Horvat, devenit acum inspector, reproşează învăţătorului Herdelea faptul că soţia sa nu
vorbeşte limba maghiară, că nu ştiu copii Tatăl nostru în limba maghiară (spre indignarea
preotului Belciug, cel care predă religia, manifestată în faţa oficialului) şi că nivelul de
cunoaştere a limbii maghiare – obligatorie ca limbă de predare în şcolile de stat – de
către copii este redus şi, drept urmare, sugerează învăţătorului să ceară pensionarea,
înainte de vreme.
La băile din Sângeorz se petrece o întâlnire între clanul Pintea, reunit împreună cu
rudele din România (sora lui George Pintea, Eugenia, acompaniată de soţul ei, Gogu
Ionescu), şi Herdeleni, prilej cu care se discută critic situaţia românilor din Ungaria, Titu
fiind invitat de către familia Ionescu în Regat, cu promisiunea de a i se găsi o slujbă de
jurnalist la gazeta partidului reprezentat de către Gogu în Parlamentul României.
Tot la o întâlnire, dar de dragoste şi întâmplătoare, în plin câmp, cu Ion (care, încins de
pasiune „Încerca să se smulgă din lanţul ce-l strângea tot mai tare ca să-şi întoarcă toate gândurile la
moşia lui ameninţată de îndârjirea lui Vasile. Dar când se mustra c-o să-şi piardă averea pentru o muiere
blestemată, cum se mustrase şi altădată, acum i se adăoga în creieri, nechemată, întrebarea: ce folos de
pământuri, dacă cine ţi-e pe lume drag nu-i al tău?”) va participa şi Florica. Stând cei doi de
vorbă în marginea lanului pe care el îl cosea, aşezaţi pe sumanul aflat acolo din
întâmplare, dar „ca un culcuş pregătit înadins”, Ion, după câteva momente de ezitare, „brusc,
ca o fiară o cuprinse de subţiori şi-i muşcă buzele. Apoi Florica se lăsă pe spate, moale, gemând…”
Capitolul XII - George
Ion, pentru a se întâlni cu Florica, îl vizitează pe George ca pe „un frate bun, când să-i
ceară un sfat, când să- i dea el o povaţă, găsind totdeauna o pricină care să- i
îndreptăţească venirea...”, dar supravegheat atent de Savista Oloaga, căci „Fiindcă
George a strâns-o de pe drumuri şi glumea uneori cu dânsa şi mai ales fiindcă nu uita
niciodată, când aducea rachiu, să- i dea şi ei câte un păhărel, Savista îl iubea cu o furie
sălbatică, atât de caracteristică estropiaţilor, şi ar fi fost în stare să strângă de gât pe
oricine pentru dânsul.”. Iubindu-l pe George, îl ura însă pe Ion „de când a simţit că
umblă după Florica” şi, drept urmare, avertizează soţul asupra intenţiilor necurate ale
pseudo-prietenului său.
În acest timp Zaharia Herdelea primeşte vizita învăţătorului Zăgreanu, sosit cu mesajul
de grăbire a cererii de pensionare, din partea inspectorului Horvat, sub ameninţarea –
nerostită de mesager, dar limpede în subtext – că altfel va fi destituit, ceea ce îl
determină pe titularul postului să se resemneze „ ca femeia când trebuie să-şi dea seama că a
îmbătrânit.”.
Pe de altă parte, „Vasile Baciu fusese la trei avocaţi în Bistriţa şi toţi trei îi spuseseră la fel: legea zice
că copilul moşteneşte pe tată şi tata moşteneşte pe copil. Asta înseamnă că să nu-şi mai tocească
opincile în zadar. Cu toate acestea el ameninţa mereu pe Ion cu judecata, nădăjduia să-l sperie, cum s-a
speriat şi dânsul odinioară. Sufletul lui însă era toropit de amărăciune şi se revolta împotriva legii care
permitea ca un tâlhar să-i ademenească fata, să-i smulgă moşia şi pe urmă, după ce bagă în groapă
femeia, să rămână cu pământurile şi averea luate cu japca…”.
Mânat de aceste stări sufleteşti, Vasile Baciu ajunge să accepte o propunere a preotului
făcută celor doi adversari cu prilejul convocării lor în casa parohială, alături de fruntaşii
satului, spre a se găsi o soluţie de compromis: urmează a păstra în folosinţă pe viaţă,
dar fără a fi proprietar, trei loturi şi casa în care stătea. Ion acceptă şi el propunerea, în
plus semnează un act prin care lasă bisericii, dacă moare fără urmaşi, toată averea –
aceasta la cererea părintelui, susţinută prin ideea de a evita risipirea bunurilor în direcţii
neprevăzute şi pe nemerit.
În drumul său către Bucureşti, unde vrea să ajungă spre a răspunde invitaţiei rudelor
sale prin alianţă şi din dorinţa de a se realiza în centrul românismului, Titu se opreşte la
Sibiu, ca trimis al ziarului Tribuna Bistriţei la serbările Asociaţiei pentru Cultura şi Literatura
Poporului Român. Acolo îi va cunoaşte, aflăm puţin mai târziu, pe Virgil Pintea şi Liviu
Pintea, fraţii cumnatului său. Cel din urmă, căpitan al armatei austro-ungare, îl va uimi
printr-o atitudine, pentru el, neaşteptată: „Sunt român şi eu, dar mai-nainte de a fi român, sunt
ofiţer şi servitor al majestăţii-sale împăratul. Ca atare, fireşte, nu pot admite năzuinţele celor de teapa
dumnealui [referire la fratele său, Virgil, n. n.] care trag mereu cu ochiul către Bucureşti şi spre
România. În mintea mea aşa ceva nu se cheamă politică naţională, ci trădare de ţară…”. În schimb
Virgil, drept răspuns la dezamăgirea lui Titu în privinţa atitudinii participanţilor la serbări,
orientată mai ales către micile probleme individuale decât către interesul naţional,
afirma că „Duşmanul ne atacă prin toate mijloacele moderne de cutropire, prin cultura lui, prin şcoala
lui, prin arta lui, prin banii şi prin munca lui… Noi trebuie să dăm din mâini ca baremi să nu ne înecăm.
Atât. Dacă ne menţinem la suprafaţă, am izbutit.”.
 Avizat de către Savista, George îi comunică lui Ion că va pleca noaptea duminica.
Rezumat
Glasul pământului
Romanul începe cu descrierea drumului care duce către satul Pripas, la care se ajunge prin
„șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj, din care se desprinde „un
drum alb mai sus de Armadia” și după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-
și face loc printre dealurile strâmtorate (...), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea
buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline”. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o cruce
strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede agățată
de picioare”. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci și în desfășurarea
acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion
și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan
Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc etc.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului Pripas se află adunați la
hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntașii satului, familia
învățătorului Herdelea, preotul Belciug și „bocotanii” care cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora
este o pagină etnografică memorabilă prin jocul tradițional, vigoarea flăcăilor și candoarea fetelor,
prin lăuta țiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De tropotele jucătorilor se hurducă
pământul. Zecile de perechi bat someșana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei,
poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltorește, se așază în straturi groase pe fețele
brăzdate de sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire”.
Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui
Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul satului, spunându-i „sărăntoc”.
Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase
cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind
harnic sporise averea și se gândea să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.
Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe Vasile Baciu să i-o
dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând avere, Ion dobândește situație socială,
demnitate umană și satisfacerea propriului orgoliu.
În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își zidise casa pe lotul ce
aparținea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relațiile învățătorului cu preotul se degradează cu
timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe
drumuri. Preotul Belciug, rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai
respectat și temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivități.
În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală, fapt ce face ca
relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între chibzuința rosturilor și
nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență o luptă aprigă pentru existență.
Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se
întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea țărănească, femeia reprezintă
două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de
a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei
femei, nu” (G. Călinescu). Bătută de tată și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și
respinsă de toți, se spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătorește cu George și se bucură de
norocul pe care îl are, deși îl iubea tot pe Ion.
Glasul iubirii
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate mulțumi cu averea
pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este năprasnic, fiind omorât de George
Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul
pătimașului Ion o crimă pasională.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie drumul care iese
din satul Pripas, viața urmându-și cursul firesc: „Pripasul de-abia își mai arăta câteva case. Doar
turnul cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros.
(...) Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au
luat locul. (...) Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă se
pierde în șoseaua cea mare și fără început ...”.

Personaje

 Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului.

 Vasile Baciu (tatăl Anei)
 Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)
 Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion)
 Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas
 Părintele Belciug
 Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist)
 George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit)
 Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica)
 Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, însă fără zestre)
 Aurel Ungureanu (student la medicină, pe care Laura îl simpatiza)
 Roza Lang (soția celuilalt învațător și una dintre „iubitele” poetului Titu)
 Laura (fiica învățătorului Herdelea)
 Maria
 Avrum (crâșmarul care se sinucide)
 Simion Lungu
 Aizic
 Filipoiu (doctor)
 George Pintea (preot, iubitul și soțul Laurei)
 Toma Bulbuc (tatăl lui George Bulbuc)
 Ilie Onu (fratele de cruce a lui George Bulbuc)
 Petre Ispas
 Macedon Cercetașu
 Virginia Gherman
 Ghighi (sora Laurei)
 Savista (servitoarea lui George Bulbuc)