Raportul realitate-fictiune in romanul Ion, de Liviu Rebreanu

Creator al romanului romnesc de tip obiectiv, Liviu Rebreanu public n anul 1920 ( Rebreanu devenind astfel unul din scriitorii interbelici, alaturi de George Calinescu, Mihail Sadoveanu sau Camil Petrescu ) romanul Ion". Acesta, in viziunea lui Eugen Lovinescu, noteaz o dat istoric n procesul de obiectivate a literaturii noastre epice". Pentru iniiatorul modernismului romnesc, romanul Ion" reprezint o creaie realist care rezolv o problem i curm o controvers", avnd In centru problematica pmntului, depete spaiul unei proze tradiionale. Afirmaia lui Mrio Vargas Llosa despre raportul ficiune-via adevrat surprinde aspecte definitorii ale celor dou concepte i poate fi ilustrat pe baza romanului realist Ion, scris de Liviu Rebreanu. Ficiunea (termen care provine din latinescul fictio", unde nseamn creaie a imaginaiei, nscocire) presupune utilizarea unor elemente din realitate pentru crearea unei alt e lumi. Este, aadar, o plsmuire a imaginaiei autorului. Un text literar poate fi ancorat n informaii verificabile, preluate din realitatea imediat, dar ficiunea implic procesul de selecie, reorganizare i interpretare a datelor realitii i poart amprenta originalitii autorului. Punctul de vedere al lui Liviu Rebreanu despre modalitatea creativa, exprimat in volumul Marturisiri vine in continuarea afirmatie lui Mario Varga Llosa: realitatea pentru mine a fost doar un pretext pentru a infatisa o alta lume noua cu legile si intamplarile ei. Un prim argument pentru sustinerea ipotezei este faptul ca Rebreanu porneste redactarea romanului sau, care a cunoscut un indelung process de elaborare, de la o serie de secvente reale. In primul rand, in urma cu treizeci de ani de la scrierea romanului, autorul a asistat la o scena in care un taran saruta pamantul ca pe o ibovnica. Aceasta intamplare va pune bazele celor descrise in capitorul Sarutarea, punand personajul principal al romanului in aceeasi ipostaza surprinzatoare: Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. O a doua secventa care a constituit pentru Rebreanu un punct de plecare in elaborarea romanului si dezvoltarea personajelor a reprezentat-o conversatia sa cu un taran vrednic numit chiar Ion Pop al Glanetasului, care nu avea pamant dar pronunta acest cuvant cu sete si pasiune, considerand ca sursa tuturor necazurilor sale este lipsa de pamant.

Ultima scena de inspiratie pentru Rebreanu a fost intamplarea pe care sora sa, Livia, i-a istorisito, despre o fata instarita ramasa insarcinata cu un taran sarac, care a fost batuta cumplit de tatal ei pentru ca trebuia sa se inrudeasca acum cu un sarantoc. Aceasta fata, Rodovica, va reprezenta personajul principalnal unei nuvele scrise de Rebreanu numita Rusinea, care la randul ei, va constitui nucleul epic al romanului, avand character de hipotext. Nu in ultimul rand, peste aceste elemente de realitate, trecute prin filtrul imaginatiei, Rebreanu va grefa elemente de fictiune, creand o lume noua. Personajele romanului evolueaza altfel decat in viata reala, concretizandu-se astfel ceea ce Adrian Marino denumeste un substrat anthropologic exceptional. In realitate, taranul care a reprezentat sursa de inspiratie pentru Ion a murit asa cum a trait, fara pamant si fara avere. Ca personaj, Ion intelege ca pentru pamant trebuie sa faca orice, acesta fiind scopul final. El nu isi accepta conditia, renunta la iubire pentru pamant, evolutia lui fiind in stransa legatura cu cadrul unde este plasata actiunea, un sat traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Ba mai mult, Ana, personaj al romanului, poate fi usor identificata cu Rodovica, evolutia celor doua plecand de la aceeasi premiza: fata taranului bogat care se indragosteste si ramane insarcinata cu cel mai becisnic fecior din sat. Mai apoi, eroul romanului traieste aceeasi scena vazuta de Rebreanu, cu aceeasi intensitate, cea in care taranul se apleaca sa sarute cu pasiune pamantul. In concluzie, putem afirma ca aceste episoade reale s-au cristalizat in viziunea artistica in momentul in care Rebreanu intelege ca problema pamantului este problema existentei romanesti sic a eroul sau trebuie sa simbolizeze pasiunea pe care o are taranul roman pentru pamantul pe care s-a nascut, traieste si moare.