Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Data încărcării
Salvat
Nov 28, 2020
Drepturi de autor
© © All Rights Reserved
Ion
Partajați acest document Liviu Rebreanu
Scena horei
înfa tis eaza Facebook
Liviu Rebreanu este creatorul primului roman obiectiv modern, publicat î n anul 1920, „Ion”, ce
Twitter
universul rural în mod realist. In roman exista secvente narative semniicative pentru destinul
personajelor. O astfel de scena simbolica este hora de la începutul romanului. Caracterul monograic al
romanului traseaza o coordonata rituala a satului prin descrierea obiceiurilor traditionale.
Rezumat
Duminica, satul se aduna la hora în curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Cei trei lautari, Briceag,
Holbea si Gavan canta langa sopron. Jucatorii danseaza Somesana timp de o ora, iar cand lautarii obosesc,
lacaii tipa la ei sa cante în continuare. Fetele neinvitate la hora privesc cu invidie, iar mamele si batranele
stau de o parte, E-mail
avand grija de copii. Barbatii stau langa casa sau la poarta, vorbind de treburile de zi cu zi.
Primarul si Trifon Tataru, împreuna cu alti oameni mai înstariti ai satului, stau de vorba, în timp ce
Alexandru Glanetasu trage cu urechea, temandu-se sa se amestece în discutii. Dupa terminarea dansului,
Ana s i Ion se întalnesc în livada. Sunt va zuti de ca tre Ilie Onu, acesta ducand o sticla de rachiu pentru George.
InVi
tresetimp,pare util
la hora îsiacest document?
fac aparitia preotul Belciug si familia Herdelea. George îi pofteste pe Titu si Laura la
hora, dar acestia refuza. Cand Titu întreaba unde este Ion, Ilie Onu spune cum l-a vazut împreuna cu Ana în
gradina. Auzind acestea, George se înfurie si-si promite sa joace doar cu Florica. Odata ce jocul reîncepe,
Vasile Baciu, beat, merge la George, de la care ala ca Ana s-a întalnit cu Ion. Zarindu-si fata, încearca sa o
loveasca, dar este oprit de Ion.Hora se încheie, iar oamenii merg sa îsi continuie petrecerea la carciuma
luiAvrum. Aici porneste o cearta legata de plata lautarilor, care se încheie cu o bataie mult asteptata dintre
Ion si George.
Simboluri
Descrierea jocului traditional reprezinta o pagina etnograica memorabila, prin portul popular, pasii
Este necorespunzător acest conținut? Raportați acest document
speciici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de igurile pitoresti ale lautarilor. Cercul horei,
centru al lumii satului, este o desca tusare dionisiaca de energii. Obiectivul romancierului înregistreaza pe
rand la utarii care ca nta sub sopron, ritmul îndracit al jocului, gesturile lacailor: „Zecile de perechi bat
Somes ana cu ata ta pasiune, ca potcoavele lacailor scapa ra scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de
pe jos se învaltoreste, se asaza în straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de
multumire. Cu cat Briceag iuteste cantecul, cu atat lacaii se îndarjesc, îsi înloresc jocul, trec fetele pe sub
mana, le dau drumul sa se învarteasca singure, topa ie pe loc ridicand talpile, îsi ciocnesc zgomotos ca lca iele,
îsi pleznesc tureacii cizmelor cu palmele nadusite’’.Jocul devine unul al vietii si al mortii, al iubirii si al urii, al
intereselor materiale si al pasiunilor suletesti.
Rolul horei în viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita întemeierea
de noi familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea în joc sunt numai fete si lacai. Forma
circulara a horei sugereaza ca începutul se confunda cu sfarsitul, facand astfel trimitere la destinul omenesc
în general. In traditia populara, „iesitul la hora” înseamna trecerea în randul fetelor si lacailor, a celor care
împlineau va rsta cuvenita . De numele acestui dans se leaga s i expresia„daca ai intrat în hora , trebuie sa joci”,
ceea ce simbolizeaza ca un lucru început trebuie dus pana la capat.
Asezarea privitorilor relecta relatiile sociale.
Inca din aceasta prima secventa, a horei, se poate observa o noutate a viziunii artistice a lumii satului
s i obiectivitatea acesteia. Cu desava rs ita ma iestrie,Rebrenu realizeaza un tablou complet, detaliat, în care
iecare îsi are locul, statutul si importanta, în functie de sex, varsta, stare civila precum si avere sau pozitia
detinuta în cadrul societa tii satului ardelenesc. Hora nu mai este ca la pretraditionalisti, un simbol al unita tii,
armoniei s i echilibrului lumii reale. Hora din Pripas denota scindarea evidenta a satului.
Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratiicarea economica.Astfel, fruntasii satului, primarul si
chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi asezati pe prispa . In satul traditional, lipsa pa ma ntului, ca
unica dovada a avutiei, este echivalenta cu lipsa demnitatii umane, fapt redat indirect prin atitudinea lui
Alexandru Glanetasu: „Pe de laturi, ca un caine la usa buca ta riei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu,
dornic sa se amestece în vorba , siindu-se totus i sa se amestece între boga tasi.’’
In centrul aduna rii se ala grupul jucatorilor.
Fetele ra m ase nepoftite privesc la hora , iar mamele s i babele, mai retrase, vorbesc despre
gospoda rie. Copiii se amesteca în joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea,
colpotoare a vestilor rele în sat, înfa tista cu un portret grotesc: „Are picioarele încarcite din nastere, iar
bratele lungi si osoase ca niste cangi anume spre a-si tarîschilozenia, si o gura enorma cu buzele alburii de
sub care se întind gingiile îmba late, cu colti de dinti galbeni, rari si lungi”..
La eveniment iau parte si intelectualii satului, preotul Belciug si familia învatatorului Herdelea, ce vin
sa priveasca „petrecerea poporului’’, fa ra a se amesteca însa în joc. Insistentele lui George adresate atat
Laurei cat si lui Titu, de a participa activ la sarba toare, par chiar sa jigneasca provoca nd indignarea doamnei
Herdelea, „care nu ar i îngaduit nici în ruptul capului ca fata ei sa se amestece printre t arani’’, dar si a fetei
ce pare tare surprinsa de îndrazneala laca ului: „O, auzi ce idee!”.
Conturul întregii scene are caracter simbolic. In conceptia exegetilor aceasta hora ar avea o foarte
mare contributie în derularea fabulei, iind scena în care destinul iecarui personaj este scris fa ra vreo
posibilitate prea mare de a mai i schimbat: „Hora din primul capitol este o hora a soartei. Vasile Baciu
exclama:« O fata am si eu si nu-mi place fata pe care o am. ». Conlictul e deja schitat. Bataia dintre Ion si
George, de la carciuma, este ca o repetitie generala în vederea crimei.” (N. Manolescu).
Trăsăturile personajului
Inca din prima scena importanta a romanului si anume scena horei, se remarca protagonistul operei,
Ion. Spre deosebire de tatal sau, el nu-si asuma conditia de sarac si danseaza cu Ana, iica celui mai înstarit
om din sat, Vasile Baciu. Vestimentatia personajului îi relecta conditia sociala de taran, iar numele devine
emblematic. In vederea atingerii scopului propus, protagonistul renunta la fata pe care o îndragea, Florica, o
fata frumoasa , dar sa raca, alegand-o pe Ana doar pentru pa ma nturi. Gesturile si mimica îi tra deaza
intentiile: „Ion o urma ri pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu în privire, parca nedumerire si un viclesug
neprefacut.” Imediat apare Florica, iar la vederea ei „Flacaul clipi aspru, ca si cand ar i vrut sa-si alunge un
gand din creieri.” Comportamentul lui Ion relecta intentiile fata de celelalte personaje. La hora este tandru:
„o strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie, dar si mai prelung.”, urmand ca dupa ce obtine ce-si
doreste sa se comporte foarte urat cu aceasta. Infruntarea verbala a lui Ion cu tatal Anei la hora anticipeaza
conlictul permanent dintre cei doi. Dorinta lu Ion de a se razbuna pe acesta porneste de la insultele aduse la
adresa lui de catre Vasile Baciu, în fata tuturor, la hora. Acesta îl numeste „hot”, „talhar”, „sarantoc”. In
acelasi timp, relatia dintre Ion si George este una tensionanta deoarece cel din urma trebuia sa se
ca satoreasca cu Ana. Prin Ion este înfa tis ata întreaga categorie a taranilor sa raci, fa ra avere, care sunt
dispretuiti s i umiliti de cei bogati.
Expresivitatea
Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaza prin cateva trasaturi: respectul pentru
adevar, de unde reiese obiectivarea si realismul romanului; precizia termenilor, acuratetea si concizia
exprimarii; sobrietatea stilului; stilul anticaloil, lipsit de imagini artistice, întrucat crezul prozatorului era ca
„stra lucirile artistice, cel putin în opere de creatie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei si al miscarii
de viata (...), e mult mai usor a scrie frumos, deca t a exprima exact.
Limbajul stilului narativ este igurat. Se creeaza imagini artistice motorii: ”Toate perechile se
imbulzesc”; vizuale: ”la urechi si in cosite au si ele buchetele de vazdoage”, dar si auditive: ”incepe o
chiuitura”. Ele au rol in a contura dinamica si aspectul jocului. Toate personajele, dar mai ales inlacararea
tinerilor este descrisa detaliat, creandu-se imaginea unei hore traditionale. Naratorul se foloseste de un
limbaj bogat si cu ajutorul igurilor de stil creeaza moment artistice. Figurile de stil prezente in text sunt:
epitete cromatice ”pete albe”; comparatii “tiganurat si negruca un harap” si personiicari” locul geme” ,
”praful ce ii imbratiseaza pe toti” si metafore: ”isi inloresc jocul”, ”soarele ingalbenit de necaz”. Tudor Vianu
observa utilizarea registrelor lexicale diverse in limbajul personajelor, in functie de conditia lor sociala:
”variatiile de vocabular in trecerea de la mediu rural la acela orasenesc au la acela intelectual”.
Narator
Naratorul este omniscient si omnipresent, relatand intamplarile la persoana a III-a, dar nu este pe
deplin obiectiv. Marcile subiectivitatii sunt surpirinse prin comentariile explicative sau prin exprimari ca: “o
muiere nepriceputa”, “cantecult salta aprig”. O mare importanta in realizarea unui roman realist o are si
descrierea. Felul in care este expusa realitatea il poate face pe cititor sa se implice intr-o mai mare masura,
crescand si valoarea operei. In cazul romanului “Ion”, acest element este asigurat chiar de autorul sau, Liviu
Rebreanu. El foloseste descrierea pentru prezentarea cadrului actiunii (spatiu si timp). “Dumineca. Satul e la
hora. Si hora e pe Ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea. Casa vaduvei vine chiar peste drum de
bisericuta batrana, pleostita si darapanata.”
Referinţe critice
„Spre deosebire de literatura poporanista s i samana torista , la rgind si aducand observatia realista din
proza lui Slavici, romanul lui Rebreanu înfatiseaza un univers rural ada nc diferentiat. Intregul conlict al
ca rtii se bizuie pe lupta apriga pentru pamant. Chiar din primele pagini ne izbeste o realitate sociala
complexa, în care ierarhiile sunt precizate si determina întregul mecanism al rezistentei. Scurta petrecere
duminicala la hora, se desfa soara dupa anumite norme rezumative pentru viata zilnica a satului. S tefan
Hotnog, „un chiabur cu burta umlata”, pe care si-o mangaie mereu, „parca ar avea junghiuri” troneaza în
mijlocul oamenilor varstnici si-i cauta în conversati, „cleniuri” primarului, spre a-si dovedi importanta.
Alexandru Glanetasu, „pe de laturi ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea, dornic sa se amestece în
vorba, siindu-se totusi sa se vare între bogatasi”. Acestia se tin semeti chiar înaintea autoritatilor, de altfel
foarte prevenitoare cu ei. Vasile Baciu nu se siieste nici de popa, nici de învatator. El nu concepe sa -si marite
fata decat tot cu un gospodar de seama lui „Mie-mi trebuie ginere cumsecade, nu leandura...” declara
ra spicat. Pe Ion îl numeste „golan”, „hot”, în fata întregului sat. „Ce are hotul cu fata mea? Ce are...”, striga,
manios în gura mare. Si George se poarta ca un fecior de oameni bogati, cinsteste pe laca i la ca rciuma,
plateste lautarii...Tovara sii sa i de chef îl înconjoara cu o prietenie mai mult sevrila deca t respectuoasa .
Dar în sat exista s i tarani saraci lipiti, care trudesc fa ra spor, asemenea lui Ion, pe o sfoara nenorocita
de pamant. Ei simt în iecare moment al vietii apasarea mizeriei.” (Ov. S. Crohmalniceanu, „Literatura
romana între cele doua razboaie mondiale”- Realismul dur).
„Urmandu-l, intram si iesim, ca printr-o poarta, din roman. E o cale de acces, la capatul lui se ala
realul, iar la celalalt imaginarul, doua lumi asemanatoare si diferite, vecine si totusi iremediabil despartite,
ceea ce le desparte este ceea ce le leaga: drumul.’’ (N. Manolescu, „Arca lui Noe’’)
Document 4 pagini
Scena Horei
stanandreea95
85% (27)
Document 6 pagini
Document 1 pagină
Hora Dominicana
Marin Nicolae
Încă nu există evaluări
Document 8 pagini
Romanul Ion
Radu Banari
Încă nu există evaluări
Document 5 pagini
Ion
Georgi Frunză
Încă nu există evaluări
Document 4 pagini
Document 8 pagini
Document 3 pagini
Document 4 pagini
Document 11 pagini
Document 6 pagini
Ion Incadrare
LaurusAdia
Încă nu există evaluări
Document 5 pagini
Tema Ion
Ana Maria Mirela Radu
Încă nu există evaluări
Despre Asistență
Contactați-ne Social
Invitați prieteni Instagram
Scribd pentru companii Twitter
Facebook
Juridic
Pinterest
Termeni
Confidențialitate
Drepturi de autor
Documente
Limbă: Română
Salvat