Perioada interbelică, realism, frescă a satului românesc

ION
Particularitățile unui roman studiat din perioada interbelică

-evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;

Liviu Rebreanu debutează în anul 1908 cu nuvela ,,Codrea” în

revista ,,Luceafărul”. Se atașează de spiritul nuvelei cehoviene, dar până la apariția
romanului ,,Ion” în anul 1920, autorul nu a reușit să se impună cu o voce artistică
notabilă în peisajul literaturii românești. Romanul se încadrează în realismul obiectiv
prin bogatele pasaje descriptive ce recompun viața satului românesc de la începutul
secolului XX, reprezentând lumea satului și a târgului ardelean. În centrul romanului
se află mecanismul social al luptei pentru pământ și patima lui Ion ,,ca formă a
instinctului de posesiune”, după cum susține N.Manolescu. ,,Ion” marchează un spirit
al satului ce pulsează, are nerv prin personajul prins între două glasuri trăite
succesiv, ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”. Romanul distribuit în două părți,
are treisprezece capitole cu titluri sintetice,
anticipative ,,Rușinea”, ,,Sărutarea”, ,,Ștreangul”.

-comentarea a două episoade/secvențe semnificative

Scena horei
Romanul se deschide printr-un eveniment de viață colectiv ce adună suflarea
satului Pripas, hora din curtea Todosiei, o văduvă care a sărăcit după moartea soțului,
Maxim Oprea. Romanul urmărește două categorii sociale distincte, țăranii și
intelectualii. Intelectualii sunt reprezentați de preotul Belciug, primar și învățătorul
Zaharia Herdelea și familia sa, soția Maria Herdelea și fetele Laura și Ghighi. Tehnica
planurilor paralele, a alternanței pune în lumină evenimente semnificative din ambele
planuri.
Duminica satul se aduna la horă, trei lăutari cântă neîncetat, iar flăcăii își aleg
partenerele de joc și primesc din partea fetelor buchețele de flori pe care le pun la
pălărie. Evenimentul anunța legăturile dintre tineri, oamenii știau cine este în vorbă cu
cine. Zestrea era un factor hotărâtor în formarea legăturilor, adesea tinerii se alegeau
după avere. În sat se știa că lui Ion îi este dragă Florica, o fată frumoasă, dar săracă,
iar George este în vorbă cu Ana, fata îi era dragă și tatăl, Vasile Baciu, susținea
legătura dintre ei. Ion al Glanetașului se retrage cu Ana Baciu departe de mulțime sub
un nuc bătrân. Liniștea tinerilor nu durează mult, Vasile Baciu, tatăl Anei, apare
clătinându-se, cu mintea tulburată de băutură. Intră în vorbă cu George, bătrânul și-l
dorea ginere, flăcăul era înstărit și nu ar fi pretins prea multă zestre. Auzind că Ana
este cu Ion, un fecior sărac, dar vrednic și muncitor, Vasile pornește furios spre ei
insultându-l pe Ion în văzul satului numindu-l ,,sărăntoc”. Scena expune conflictul
dintre Ion și Vasile Baciu, dintre Ion și George, ambele iscate din legătura fiului
Glanetașului cu Ana, fata unui om bogat.
Scena de Crăciun
Înaintea Crăciunului, sătenii respectau datinile și tăiau porcul pregătind bucatele
pentru sărbătorile de iarnă. Tot satul era în stare să facă bojotaia, doar ,,Glanetașu și
țiganii nu sunt în stare”. Ion se simțea scos fără milă din rândul lumii, îi alina
plângerile Zenobiei ,,Curând vom avea și noi de toate”. Alexandru Glanetașu era
singurul meșter al satului în tâierea neamului râmătorilor, această muncă era răsplătită
de oameni.Tot satul ținea postul dinaintea Crăcunului, doar preotul și învățătorul nu
respectau postul mare. Familia Herdelea tăia chiar doi porci, învățătorului îi făcea
mare plăcere să mănănce produsele din carne de porc. Bucatele erau pregătite și
pentru logodna Laurei cu Pintea, un flăcău hotărăt să o ia fără zestre, ce urma să se
serbeze în ianuarie.

-analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative

pentru romanul studiat (acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații tomporale,
incipit, final, tehnici narative)

Titlul romanului înfățișează numele personajului principal, Ion, destinul său fiind
urmărit pe parcursul desfășurării evenimentelor constrâns de două glasuri denumite
sugestiv. Inițial, romanul este distribuit sub numele ,,Zestrea” marcând importanța
bunurilor aduse în căsnicii de către tineri. Ion are o ambiție nemăsurată de strânge
pământ. Tatăl, Alexandru Glanetașu a avut destul pământ prin căsătoria cu Zenobia,
dar a iubit mai mult cântecul din fluier și băutura risipind aproape tot. Pentru Ion, om
cu dragoste de muncă, pământul însemna tot, încearcă să-și depăsească condiția
muncind pe la alții, dar nu reușește să adune suficienți bani, îi rămâne soluția sugerată
de Titu Herdelea, căsătoria cu o fată bogată. Viclean, o seduce pe Ana care ajunge o
unealtă în mâinile lui trăind o cruzime sălbatică.
,,Ion” reușește să devină o grandioasă frescă a vieții rurale precum hora, muncile
câmpului, conflictele, obiceiurile de iarnă, nunta, moartea. Romanul se deschide cu un
drum care duce din lume către satului Pripas, acolo unde suntem integrați în viața
satului, iar la final dinspre satul Pripas către lume. O scenă de viață colectivă deschide
romanul, hora din curtea Todosiei de duminică, iar închiderea este reprezentată de
sfințirea bisericii din Pripas.
În concluzie, romanul ne poartă într-un fluviu curgător de fapte grăitoare pentru
lumea satului și pentru legătura profundă a țăranului cu pământul său. Așa cum afirmă
G.Călinescu, ,,Ion e un poem epic” cuprinzând evenimentele din calendarul
sempintern al satului și trecerea omului prin viață marcată prin naștere, căsătorie și
moarte.
 Caracterizarea unui personaj

Început
Liviu Rebreanu debutează în anul 1908 cu nuvela ,,Codrea” în
revista ,,Luceafărul”. Se atașează de spiritul nuvelei cehoviene, dar până la apariția
romanului ,,Ion” în anul 1920, autorul nu a reușit să se impună cu o voce artistică
notabilă în peisajul literaturii românești. Romanul se încadrează în realismul obiectiv
prin bogatele pasaje descriptive ce recompun viața satului românesc de la începutul
secolului XX, reprezentând lumea satului și a târgului ardelean. În centrul romanului
se află mecanismul social al luptei pentru pământ și patima lui Ion ,,ca formă a
instinctului de posesiune”, după cum susține N.Manolescu. ,,Ion” marchează un spirit
al satului ce pulsează, are nerv prin personajul prins între două glasuri trăite
succesiv, ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”. Romanul distribuit în două părți,
are treisprezece capitole cu titluri sintetice, anticipative
(,,Rușinea”, ,,Sărutarea”, ,,Ștreangul”).

-statutul social, moral și psihologic

Ion este un flăcău sărac aflat într-un moment decisiv al vieții, așezatrea la casa sa.
Mama a avut ca zestre destul pământ, dar tatăl a iubit mai mult cântecul din fluier și
l-a vândut aproape pe tot. O ambiție nemăsurată de a strânge pământ îi constrânge
adesea alegerile flăcăului ,,toată ființa lui arde de dorul de a avea pământ mult,
cât mai mult”. Deși sărac, nu-l moștenește pe tatăl său căruia îi reproșează adesea că
a risipit averea, este ,,iute și harnic ca mamă-sa”. Lipsa pământului apare ca o
nedreptate, simte prăpastia dintre el și ,,bocotanii” satului.
Deși o iubea pe Florica, fata săracă a unei văduve care nu avea ca zestre ,,un
purcel jigărit și câteva bulendre vechi”, o alege pe Ana pentru avere. Ion era
convins că ,,dragostea nu ajunge în viață” și alege pământul ce ,,i-a fost mai drag ca
o mamă”. Apreciat de familia Herdelea, căci a fost ,,cel mai iubit elev al
învățătorului”, Ion renunță la studii fiindu-i mai drag să ,,păzească vacile pe câmpul
pleșuv”. În centru scrierii se regăsește mecanismul social al luptei pentru pământ și
patima lui Ion care trăiește într-o ,,preistorie a moralei”, după cum afirmă
N.Manolescu, ,,o brută”, după G.Călinescu. O seduce pe Ana în care vede doar
posibilitatea de a stăpâni pământ și o lasă înrobită, înjosită, conducând-o câtre decizia
fatală, sinuciderea.

-două scene reprezentative

Hora
Duminica satul se aduna la horă, trei lăutari cântă neîncetat, iar flăcăii își aleg
partenerele de joc și primesc din partea fetelor buchețele de flori pe care le pun la
pălărie. Evenimentul anunța legăturile dintre tineri, oamenii știau cine este în vorbă cu
cine. Zestrea era un factor hotărâtor în formarea legăturilor, adesea tinerii se alegeau
după avere. În sat se știa că lui Ion îi este dragă Florica, o fată frumoasă, dar săracă,
iar George este în vorbă cu Ana, fata îi era dragă și tatăl, Vasile Baciu, susținea
legătura dintre ei. Ion al Glanetașului se retrage cu Ana Baciu departe de mulțime sub
un nuc bătrân. Liniștea tinerilor nu durează mult, Vasile Baciu, tatăl Anei, apare
clătinându-se, cu mintea tulburată de băutură. Intră în vorbă cu George, bătrânul și-l
dorea ginere, flăcăul era înstărit și nu ar fi pretins prea multă zestre. Auzind că Ana
este cu Ion, un fecior sărac, dar vrednic și muncitor, Vasile pornește furios spre ei
insultându-l pe Ion în văzul satului numindu-l ,,sărăntoc”. Scena expune conflictul
dintre Ion și Vasile Baciu, dintre Ion și George, ambele iscate din legătura fiului
Glanetașului cu Ana, fata unui om bogat.

Sărutarea pământului

Dorința de îmbogățire apare dintr-o necesitate economică, țăranul se leagă de

proprietatea sa, dorește să o dezvolte prin muncă. Gestul eroului care sărută cu
înverșunare pământul ca pe o iubită sugerează o legătură mistică, un atașament
desăvârșit față de ogor. După ce ajunge ,,stăpân al tuturor pământurilor”, Ion merge
fericit la Titu să-i spună veștile fericite, dar ,,îndârjirea, egoismul și cruzimea cu care
omul acesta a urmărit o țintă” îl înfricoșau. Ana înțege că ea ,,nu-i decât o unealtă în
mâinile bărbatului în care-și pusese toată iubirea și chiar viața”, acum dragostea nu o
mai putea alina. Ajuns
-analiza a două elemente de compoziție, de structură și de limbaj

Titlul romanului înfățișează numele personajului principal, Ion, destinul său fiind
urmărit pe parcursul desfășurării evenimentelor constrâns de două glasuri denumite
sugestiv. Inițial, romanul este distribuit sub numele ,,Zestrea” marcând importanța
bunurilor aduse în căsnicii de către tineri. Ion are o ambiție nemăsurată de strânge
pământ. Tatăl, Alexandru Glanetașu a avut destul pământ prin căsătoria cu Zenobia,
dar a iubit mai mult cântecul din fluier și băutura risipind aproape tot. Pentru Ion, om
cu dragoste de muncă, pământul însemna tot, încearcă să-și depăsească condiția
muncind pe la alții, dar nu reușește să adune suficienți bani, îi rămâne soluția sugerată
de Titu Herdelea, căsătoria cu o fată bogată. Viclean, o seduce pe Ana care ajunge o
unealtă în mâinile lui trăind o cruzime sălbatică.
,,Ion” reușește să devină o grandioasă frescă a vieții rurale prin hora, muncile
câmpului, conflictele, obiceiurile de iarnă, nunta, moartea. Romanul se deschide cu un
drum care duce din lume către satului Pripas, acolo unde suntem integrați în viața
satului, iar la final dinspre satul Pripas către lume. O scenă de viață colectivă deschide
romanul, hora din curtea Todosiei de duminică, iar închiderea este reprezentată de
sfințirea bisericii din Pripas.
În concluzie, romanul ne poartă într-un fluviu curgător de fapte grăitoare pentru
lumea satului și pentru legătura profundă a țăranului cu pământul său. Așa cum afirmă
G.Călinescu, ,,Ion e un poem epic” cuprinzând evenimentele din calendarul
sempintern al satului și trecerea omului prin viață marcată prin naștere, căsătorie și
moarte.

Relația dintre două personaje

Introducere
Liviu Rebreanu debutează în anul 1908 cu nuvela ,,Codrea” în
revista ,,Luceafărul”. Se atașează de spiritul nuvelei cehoviene, dar până la apariția
romanului ,,Ion” în anul 1920, autorul nu a reușit să se impună cu o voce artistică
notabilă în peisajul literaturii românești. Romanul se încadrează în realismul obiectiv
prin bogatele pasaje descriptive ce recompun viața satului românesc de la începutul
secolului XX, reprezentând lumea satului și a târgului ardelean. În centrul romanului
se află mecanismul social al luptei pentru pământ și patima lui Ion ,,ca formă a
instinctului de posesiune”, după cum susține N.Manolescu. ,,Ion” marchează un spirit
al satului ce pulsează, are nerv prin personajul prins între două glasuri trăite
succesiv, ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”. Romanul distribuit în două părți,
are treisprezece capitole cu titluri sintetice, anticipative
(,,Rușinea”, ,,Sărutarea”, ,,Ștreangul”).

Statutul social, moral și psihologic al celor două personaje

Ana este lipsită de dragostea maternă, mama moare când o aduce pe lume și
rămâne în grija tatălui. Vasile Baciu nu a știut cum să-și crească copilul, pierderea
soției a adus o mare suferință și și-a înecat durerile în băutură. Astfel, Ana crește mai
mult singură, știe că se face responsabilă de treburile gospodăriei și muncește cu
dăruire. Era fată de ,,bocotoi” și tatăl și-l dorea ginere pe George, un flăcău harnic,
bun și blând care avea destul pământ și nu ar fi pretins zestre din partea lui Baciu.
Vasile Baciu a fost la rândul său un flăcău sărac, averea o dobândește prin căsătorie și
muncește din greu pentru a spori ce a agonisit și nu poate renunța la avere.
Ana este naivă, credulă și cade pradă voinței lui Ion, se îndrăgostește de flăcău
punându-și viața în mâinile acestuia. Realizează că a fost doar ,,o unealtă în mâinile
bărbatului prea târziu” și decide să-și sfârșească chinul prin moarte. Așa cum afirmă
OV. S.Crohmălniceanu, Ana este văzută ca ,,o aducătoare de zestre, născătoare de
prunci și animal de muncă”.

-două scene reprezentative pentru relația dintre cele două personaje

Bătaia
Zvonul că Ana ar fi însărcinată alertează opinia publică, femeile înfloresc
ceea ce știu și o cercetează necruțător pe Ana. Sarcina este din ce în ce mai vizibilă,
Vasile Baciu bănuiește că responsabilul este George și nu înțelege de ce nu vine să
vorbească cu el despre căsătorie. Impulsionat de sarcina avansată a fetei, tatăl
pornește spre casa feciorului și află că Ion este cel care o vizitează pe Ana, iar copilul
este al lui. Baciu se năpustește cu brutalitate asupra fetei care ajunge ,,plină de sânge
și zdrobită ca o grămadă de carne”. Bătaia adună toată suflarea satului, dar oamenii
intervin doar verbal pentru a-l stăpâni pe Vasile. Ana purta cu ea rușinea, țipetele de
durere nu-l înduioșează pe tată, dar nici pe Ion. Auzind ce s-a întâmplat, fiul
Glanetașului răspunde cu indiferență ,,Lasă că bine-i face”.

Nunta
Deși o lungă perioadă suportă bătăi crunte și Ion rămâne indiferent, Ana îl
iubea cu o naivitate desăvârșită crezând în dragostea lui mimată. Se gândea la el și
uita de rușine, bătăi și suferință. Nunta a ținut trei zile, la miezul nopții urma să fie
jucată mireasa pe bani, iar Ion dansează cu Florica sub ochii Anei. Flăcăul îi
mărturisește că doar ea îi este ,,dragă-n lume”.
- analiza a două componente de structură, compoziție și de limbaj

Titlul romanului înfățișează numele personajului principal, Ion, destinul său fiind
urmărit pe parcursul desfășurării evenimentelor constrâns de două glasuri denumite
sugestiv. Inițial, romanul este distribuit sub numele ,,Zestrea” marcând importanța
bunurilor aduse în căsnicii de către tineri. Ion are o ambiție nemăsurată de strânge
pământ. Tatăl, Alexandru Glanetașu a avut destul pământ prin căsătoria cu Zenobia,
dar a iubit mai mult cântecul din fluier și băutura risipind aproape tot. Pentru Ion, om
cu dragoste de muncă, pământul însemna tot, încearcă să-și depăsească condiția
muncind pe la alții, dar nu reușește să adune suficienți bani, îi rămâne soluția sugerată
de Titu Herdelea, căsătoria cu o fată bogată. Viclean, o seduce pe Ana care ajunge o
unealtă în mâinile lui trăind o cruzime sălbatică.
,,Ion” reușește să devină o grandioasă frescă a vieții rurale prin horă, muncile
câmpului, conflictele, obiceiurile de iarnă, nunta, moartea. Romanul se deschide cu un
drum care duce din lume către satului Pripas, acolo unde suntem integrați în viața
satului, iar la final dinspre satul Pripas către lume. O scenă de viață colectivă deschide
romanul, hora din curtea Todosiei de duminică, iar închiderea este reprezentată de
sfințirea bisericii din Pripas.
În concluzie, romanul ne poartă într-un fluviu curgător de fapte grăitoare pentru
lumea satului și pentru legătura profundă a țăranului cu pământul său. Așa cum afirmă
G.Călinescu, ,,Ion e un poem epic” cuprinzând evenimentele din calendarul
sempintern al satului și trecerea omului prin viață marcată prin naștere, căsătorie și
moarte.