Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pisică de Casă
Pisică de Casă
Stare de conservare
Domesticit
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Subclasă: Theria
Infraclasă: Placentalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Felis
Specie: F. silvestris
Subspecie: F. s. catus
Nume trinomial
Sinonime
Modifică text
Cuprins
1Rase de pisici
2Domesticirea pisicii
3Comportamentul pisicii
o 3.1Sociabilitate
o 3.2Luptele între pisici
o 3.3Zgâriatul
4Anatomie
o 4.1Scheletul și mușchii
5Părul
6Simțurile
o 6.1Auzul
o 6.2Văzul
o 6.3Mirosul
o 6.4Gustul
o 6.5Simțul tactil
o 6.6Alte simțuri
7Comportamentul
o 7.1Mieunatul
o 7.2Torsul
o 7.3Spălatul
o 7.4Somnul
o 7.5Reproducerea, gestația, nașterea
o 7.6Întreținerea
8Alergiile de la pisici
9În istorie
10Alimentația
11Boli
12Pisicile în cultură
13Note
14Vezi și
15Legături externe
Sociabilitate[modificare | modificare sursă]
Prejudecata legată de pisici planează asupra solitarității sale, fiind un animal
nesociabil. Acest concept este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către
David MacDonald, cercetător la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Studiul a
indicat faptul că o femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o
alta din altă linie. Cercetătorul Randall Wolfe susține că acest lucru nu se manifestă
și către partea masculină, indiferent de proveniența genetică a acestora.
Luptele între pisici[modificare | modificare sursă]
Câteodată pisicile care împart același mediu de viață pot să se lupte, fiind o
modalitate de demonstrare a abilităților; poate fi totodată o joacă inofensivă. De
asemenea, este și modul stabilirii unei ierarhii într-un grup de pisici sau o cale de
atenționare a unei feline când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărțite,
pisicilor trebuie să li se atragă atenția. Imediat ce s-au despărțit, acestea trebuie
separate în încăperi diferite, până când nu mai au tendința de a se lupta. Niciodată
stăpânul nu intervine fizic în lupta lor, deoarece acesta poate fi zgâriat sau mușcat
serios.
Zgâriatul[modificare | modificare sursă]
Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile
ale țesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează mușchii,
încheieturile și tendoanele.
Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafață pe care
să își ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziționa
suprafețe de ascuțit ghearele, poziționându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru
pisici.
Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau mușca oamenii, comportament care
poate apărea când pisica nu are chef de alintări și mângâieri, mai ales pe burtă.
Mâna nu trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinții pisicii, provocându-se astfel
rănile mai grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va
înțelege de ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubește o lovesc din motive
necunoscute.
Anatomie[modificare | modificare sursă]
Scheletul și mușchii[modificare | modificare sursă]
Părul[modificare | modificare sursă]
Părul pisicii este alcătuit din fire lungi care poartă „desenul” (pete, dungi etc.), la baza
cărora se găsesc fire mai scurte și în final, puful, toate acestea asigurând o bună
izolație a corpului.
Simțurile[modificare | modificare sursă]
La origine, pisica vâna în zori sau seara, fapt care a dus la dezvoltarea simțurilor sale
și la o percepție a universului diferită de a oamenilor, care la un moment dat i-au
atribuit chiar puteri supranaturale. Se vorbește despre pisici care au prezis cutremure
de pământ și alte catastrofe, explicația probabilă fiind că urechea lor este capabilă să
perceapă vibrații pe care oamenii le ignoră.
Auzul[modificare | modificare sursă]
„Auzul pisicii”
Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvențele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în
timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de mușchi care îl
controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a
localiza originea unui zgomot și distanța de la care acesta provine.
Văzul[modificare | modificare sursă]
Este simțul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca și auzul, mult mai larg :
187° (față de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în
lumea animală. Intensitatea luminii influențează forma pupilei: de la o simplă linie
dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiții de semiîntuneric.
Contrar unei credințe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric
deplin, totuși vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopții. Aspectul fosforescent
al ochilor săi pe un întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei,
numite tapetum lucidum, care acționează ca o oglindă și reflectă lumina, care trece
prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mișcarea la fel ca noi: se pare (deși acest
aspect este încă în discuție) că ea nu percepe culoarea roșie și că în general, nu
prea distinge detaliile. Un obiect în mișcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult
mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară
și superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colțul
interior al ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă,
este un semn de suferință al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezența
paraziților sau enterită).
Mirosul[modificare | modificare sursă]
Simțul mirosului la pisică este de patru ori mai dezvoltat decât al omului [necesită citare] și
are o importanță majoră în viața socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel,
mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica
are douăzeci de milioane de terminații nervoase olfactive, față de doar cinci milioane
la om.
Gustul[modificare | modificare sursă]
Limba pisicii
Simțul gustului este dezvoltat la pisică, totuși mai slab decât la om: 2 000 de papile
gustative înseamnă de 4,5 ori mai puțin față de cele 9 000 la om. Spre deosebire
de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste
fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
Simțul tactil[modificare | modificare sursă]
De asemeni bine dezvoltat, simțul tactil permite pisicii să-și utilizeze mustățile pentru
a evita obstacolele în întuneric total, prin detecția variațiilor de presiune a aerului. Tot
mustățile îi permit să simtă și dimensiunile spațiului traversat. Pernițele labelor sunt
foarte sensibile la vibrații, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de
sensibile.
Alte simțuri[modificare | modificare sursă]
Organul lui Jacobson constituie un adevărat al șaselea simț.
Asemeni câinelui și calului, pisica poate să guste mirosurile cu ajutorul acestui organ,
răsfrângându-și buzele pentru a permite mirosurilor să pătrundă, prin două mici
orificii situate în spatele incisivilor, și care conduc către doi săculeți cu lichid aflați
în cavitățile nazale, care au rolul de a concentra mirosurile.
Prezența unui organ vestibular, și el deosebit de dezvoltat, îi conferă pisicii simțul
remarcabil al echilibrului, astfel explicându-se facultatea ei de a se întoarce rapid în
aer pentru a „cădea întotdeauna în picioare”.
Ea mai poate sări la înălțimi de cinci ori superioare taliei sale. Viteza de alergare
medie este de 40 km/h, are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 m, dar
nefiind un alergător de fond, obosește destul de repede.
Comportamentul[modificare | modificare sursă]
Pisică domestică
„Torsul”
Încă din primele zile de viață, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi
răspunde. Ea toarce din plăcere, la fel de bine ca în suferință: stresată, rănită sau
chiar muribundă, o auzim torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-și exprima
dependența; față de mamă la naștere, față de om mai târziu, când este bolnavă sau
când este mângâiată. Regăsim acest comportament la rudele sale, marile feline,
care însă torc doar în primele luni de viață.
Torsul este produs printr-o mișcare coordonată a glotei, laringelui și a anumitor
mușchi. Aceste vibrații sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea
felinelor, ca și la alte animale, dar mecanismul lor, ca și utilitatea, ramân de
neexplicat. Se crede că această stare, ca și somnul, ar avea un rol reparator pentru
organismul pisicii. Cand torc, pisicile emit vibratii sonore identice cu cele utilizate în
medicină pentru a calma durerea, a trata o fractură sau o leziune la tendon. Poate
așa se explică și faptul că, dintre mai multe pisici și mai mulți câini care au suferit o
leziune ori o intervenție chirurgicală de aceeași gravitate, aceste pisici se vor vindeca
de trei ori mai repede, iar sechelele lor sunt de cinci ori mai puține. Concluzia: torsul
unei pisici ar avea o acțiune anabolizantă, ce ajută vindecarea. [9] Adulte, felinele mari
nu mai torc; pisica este singura care toarce sub mângâierile stăpânului: ea vede în
acesta „a doua sa mamă”.
Spălatul[modificare | modificare sursă]
Pisicile se spală folosindu-și limba. În cazul în care o pisică nu poate ajunge la zona
unde dorește să se spele, aceasta își va linge laba și o va trece peste locul unde nu
poate să ajungă. Uneori, pisicile se spală una pe alta.
Somnul[modificare | modificare sursă]
Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activă doar circa 6-9 ore, mai ales o
parte din timpul nopții, perioadă propice vânătorii. Ea este deseori folosită în cadrul
experiențelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu
cea mai mare proporție de faze de somn paradoxal în timpul cărora ea visează. În
acest timp, s-a constatat o activitate electrică foarte intensă a creierului, ochilor și
mușchilor.
Reproducerea, gestația, nașterea[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt apte de reproducere în general începând cu vârsta de nouă luni (s-au
văzut totuși pisici născând la numai șapte luni).
Când masculii de pisică sunt pe punctul de a se acupla cu o femelă, trebuie mai întâi
ca aceasta să fie de acord. În timpul acuplării, masculul se urcă pe spatele femelei și
o imobilizează, mușcând-o de pielea gâtului. Spre sfârșitul actului, femela are
tendința de a geme, enervată. Cauza este că penisul masculului este astfel alcătuit,
încât mici formațiuni spinoase stimulează dureros vaginul femelei în scopul de a
declanșa ovulația. Cu ocazia fiecărei penetrații, femela va emite un nou ovul, fapt
care explică existența puilor de aceeași generație care pot proveni din tați diferiți.
Gestația durează aproximativ 60 de zile, pisica purtând în medie 4 pui. La trei
săptămâni, mamelele femelei se măresc în volum și se înroșesc. Apoi abdomenul i
se umflă, iar pofta de mâncare va crește pe măsură ce sarcina înaintează către
termen. În timpul gestației, pisica va căuta afecțiunea umană; se recomandă ca
stăpânii sa mângâie abdomenul pisicii, pentru a obișnui puii cu contactul uman. La
șapte săptămâni, pisica va începe să caute un loc liniștit și izolat, potrivit pentru a
naște (un dulap, o cutie de carton...). La apropierea termenului (între 60 și 70 de zile
de la concepție), pisica devine agitată, de aceea este important ca stăpânul să fie
prezent, să o asiste. După aproximativ 20 de minute de la declanșarea contracțiilor,
pisica va naște primul pui, apoi urmează ceilalți, rapid sau chiar după mai multe ore,
mergând până la 24 de ore pentru a termina nașterea. Puii se nasc protejați de un
înveliș pe care pisica îl sfâșie și apoi linge puiul pentru a-i stimula respirația, sfârșind
prin a mânca placenta, care conține elemente nutritive și a tăia cordonul ombilical.
Puiul va căuta să sugă imediat după naștere, continuând apoi la intervale de 20 de
minute. Pentru a obișnui puii cu contactul uman, trebuie ca stăpânii să-i ia în mână
zilnic, fără însă să se depășească durata de 5 minute. Puiul de pisică se
naște orb și surd, cântărind între 80 și 100 de grame; după 7-10 zile de la naștere,
când va deschide ochii, aceștia sunt de culoare albastră, până la vârsta de două luni,
când se vor schimba în culoarea definitivă. Alăptarea durează trei luni, timp în care
pisica își va învăța puii să se spele, să se hrănească, să vâneze etc.
Pisica are instinctul matern foarte dezvoltat: ea se va ocupa cu devotament de pisoi,
îi va supraveghea, își va petrece tot timpul cu ei și îi va disciplina, la nevoie. În
general, pisicile adulte vor fi prezente atunci când puii pleacă să „descopere” lumea,
iar la unele rase, chiar masculul ia parte la educația progeniturii.
Întreținerea[modificare | modificare sursă]
Pisică siameză, vârsta de 1 an, desen în creion
În istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Pisicile în Egiptul Antic.
Alimentația[modificare | modificare sursă]
Corpul lor produce vitamina C (la fel ca multe alte animale) și își pot procura restul
nutrienților din creierul și intestinele șoarecilor consumați. [14]
Boli[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt extrem de discrete în manifestările îmbolnăvirilor. O pisică sănătoasă
are apetit normal, se spală, toarce, se joacă, urinează și defecă normal.
Atunci când o pisică refuză hrana, mai ales dacă aceasta este carne sau pește,
lucrul este foarte grav si înseamnă că animalul este bolnav. Tusea și respirația
accelerată sau dificilă sunt semne ale tulburărilor respiratorii. Căderea părului,
însoțită de mâncărime, este un semn al bolilor de piele, eczemă sau dermatomicoze.
Mâncărimea la urechi, manifestată prin scărpinări violente cu gheara, însoțită de
sebum negricios, este semn de râie auriculară. Nu se vor administra în alimentație
oase de pui sau de pește deoarece pisica se va îneca și nu se va administra carne
de porc crudă deoarece produce boala lui Aujeszky(en), boală incurabilă
asemănătoare cu rabia.