Pisică de casă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau
inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii
bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Pisică domestică

Pisici de casă: diferite rase

Stare de conservare

Domesticit

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Subclasă: Theria

Infraclasă: Placentalia

Ordin: Carnivora

Familie: Felidae

Subfamilie: Felinae

Gen: Felis

Specie: F. silvestris

Subspecie: F. s. catus
 Nume trinomial

Felis silvestris catus

(Linnaeus, 1758)
Schreber, 1775

Sinonime

Felis silvestris domesticus

Felis silvestris catus[1]
Felis catus domestica[2]

Modifică text 

Pisica de casă, pisica domestică sau mâța (Felis catus[3] sau Felis silvestris

catus[1]) este un mamifer din ordinul carnivorelor, familia Felidae, subfamilia Felinae.
Este alături de oameni de peste 9500 ani [4] și în prezent este cel mai cunoscut animal
domestic în toată lumea.[5] Pisica domestică este foarte apropiată de pisica
sălbatică europeană (Felis silvestris silvestris), ca și de pisica sălbatică africană
(Felis silvestris libyca), împreună formând o specie unică: Felis silvestris.

Cuprins

 1Rase de pisici
 2Domesticirea pisicii
 3Comportamentul pisicii
o 3.1Sociabilitate
o 3.2Luptele între pisici
o 3.3Zgâriatul
 4Anatomie
o 4.1Scheletul și mușchii
 5Părul
 6Simțurile
o 6.1Auzul
o 6.2Văzul
o 6.3Mirosul
o 6.4Gustul
o 6.5Simțul tactil
o 6.6Alte simțuri
 7Comportamentul
o 7.1Mieunatul
o 7.2Torsul
o 7.3Spălatul
o 7.4Somnul
o 7.5Reproducerea, gestația, nașterea
o 7.6Întreținerea
 8Alergiile de la pisici
 9În istorie
 10Alimentația
 11Boli
 12Pisicile în cultură
 13Note
 14Vezi și
 15Legături externe

Rase de pisici[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Listă de rase de pisici.
Mai jos sunt prezentate principalele rase de pisici:
 Abisiniană  Bobtail japonez  Egyptian Mau  Ko
 Albastru de Rusia  Bombay  Europeana  Lap
 American Bobtail  British Shorthair  European Burmese  Ma
 American curl  Burmeza  Exotic  Ma
 American Shorthair  Chartreux  Havana Brown  No
 American Wirehair  Colorpoint Shorthair  Javanese  Oc
 Balineză  Cornish Rex  Ori
 Birmaneză  Devon Rex

Domesticirea pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisica trăiește în strânsă legătură cu oamenii de cel puțin 3500 de ani, fiind folosită
de către egipteni[6] pentru a ține departe șoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a
pierdut niciodată abilitatea de a trăi în sălbăticie, unde formează colonii. Conform
unui studiu din mai 2012, pisicile au fost domesticite în anul 2200 î.Hr. [7] Potrivit
studiului publicat în Journal of Archaeological Science, egiptenii au fost cei care au
transformat pisicile în animale domestice.[7]
Un studiu genetic din 2007 a arătat însă că pisicile provin din pisica sălbatică
africană (Felis silvestris lybica), divergența producându-se în jurul anului 8000 î.Hr.,
în Asia de Sud-Est.[8]

Comportamentul pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisici îngrijindu-se reciproc

Sociabilitate[modificare | modificare sursă]
Prejudecata legată de pisici planează asupra solitarității sale, fiind un animal
nesociabil. Acest concept este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către
David MacDonald, cercetător la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Studiul a
indicat faptul că o femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o
alta din altă linie. Cercetătorul Randall Wolfe susține că acest lucru nu se manifestă
și către partea masculină, indiferent de proveniența genetică a acestora.
Luptele între pisici[modificare | modificare sursă]
Câteodată pisicile care împart același mediu de viață pot să se lupte, fiind o
modalitate de demonstrare a abilităților; poate fi totodată o joacă inofensivă. De
asemenea, este și modul stabilirii unei ierarhii într-un grup de pisici sau o cale de
atenționare a unei feline când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărțite,
pisicilor trebuie să li se atragă atenția. Imediat ce s-au despărțit, acestea trebuie
separate în încăperi diferite, până când nu mai au tendința de a se lupta. Niciodată
stăpânul nu intervine fizic în lupta lor, deoarece acesta poate fi zgâriat sau mușcat
serios.
Zgâriatul[modificare | modificare sursă]
Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile
ale țesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează mușchii,
încheieturile și tendoanele.
Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafață pe care
să își ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziționa
suprafețe de ascuțit ghearele, poziționându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru
pisici.
Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau mușca oamenii, comportament care
poate apărea când pisica nu are chef de alintări și mângâieri, mai ales pe burtă.
Mâna nu trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinții pisicii, provocându-se astfel
rănile mai grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va
înțelege de ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubește o lovesc din motive
necunoscute.

Anatomie[modificare | modificare sursă]
Scheletul și mușchii[modificare | modificare sursă]

Scheletul capului pisicii

Scheletul pisicii este format din 250 de oase. La nivelul

capului, dentiția cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne, dar nici un dinte „plat”
(ca molarii) pentru a strivi hrana: aceștia nu sunt necesari pentru că pisica își „sfâșie”
hrana cu ajutorul mușchilor puternici ai fălcilor, apoi și-o înghite fără a o
mesteca. Vertebrele gâtului sunt scurte, iar coloana vertebrală foarte flexibilă.
Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebrală, numărul acestora variind în funcție
de rasă. Coada are rol în echilibru. Labele anterioare se termină cu cinci „degete”
prevăzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se termină
cu patru „degete”, de asemenea prevăzute cu gheare retractile.
Mușchii spatelui sunt foarte flexibili, cei ai labelor posterioare foarte puternici,
particularități care conferă animalului suplețe și o „detentă” amplă în sărituri.
Din cauza regimului alimentar mai diversificat și mai sărac în
proteine, intestinele pisicii de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoașei
sale sălbatice. Această trăsătură, împreună cu diminuarea taliei sale, este adaptarea
cea mai semnificativă a pisicii la noul său mod de viață.

Părul[modificare | modificare sursă]
Părul pisicii este alcătuit din fire lungi care poartă „desenul” (pete, dungi etc.), la baza
cărora se găsesc fire mai scurte și în final, puful, toate acestea asigurând o bună
izolație a corpului.

Simțurile[modificare | modificare sursă]
La origine, pisica vâna în zori sau seara, fapt care a dus la dezvoltarea simțurilor sale
și la o percepție a universului diferită de a oamenilor, care la un moment dat i-au
atribuit chiar puteri supranaturale. Se vorbește despre pisici care au prezis cutremure
de pământ și alte catastrofe, explicația probabilă fiind că urechea lor este capabilă să
perceapă vibrații pe care oamenii le ignoră.
Auzul[modificare | modificare sursă]

„Auzul pisicii”

Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvențele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în
timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de mușchi care îl
controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a
localiza originea unui zgomot și distanța de la care acesta provine.
Văzul[modificare | modificare sursă]

Ochii pisicii pe intuneric

Este simțul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca și auzul, mult mai larg :
187° (față de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în
lumea animală. Intensitatea luminii influențează forma pupilei: de la o simplă linie
dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiții de semiîntuneric.
Contrar unei credințe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric
deplin, totuși vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopții. Aspectul fosforescent
al ochilor săi pe un întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei,
numite tapetum lucidum, care acționează ca o oglindă și reflectă lumina, care trece
prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mișcarea la fel ca noi: se pare (deși acest
aspect este încă în discuție) că ea nu percepe culoarea roșie și că în general, nu
prea distinge detaliile. Un obiect în mișcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult
mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară
și superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colțul
interior al ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă,
este un semn de suferință al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezența
paraziților sau enterită).
Mirosul[modificare | modificare sursă]
Simțul mirosului la pisică este de patru ori mai dezvoltat decât al omului [necesită  citare] și
are o importanță majoră în viața socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel,
mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica
are douăzeci de milioane de terminații nervoase olfactive, față de doar cinci milioane
la om.
Gustul[modificare | modificare sursă]

Limba pisicii

Simțul gustului este dezvoltat la pisică, totuși mai slab decât la om: 2 000 de papile
gustative înseamnă de 4,5 ori mai puțin față de cele 9 000 la om. Spre deosebire
de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste
fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
Simțul tactil[modificare | modificare sursă]
De asemeni bine dezvoltat, simțul tactil permite pisicii să-și utilizeze mustățile pentru
a evita obstacolele în întuneric total, prin detecția variațiilor de presiune a aerului. Tot
mustățile îi permit să simtă și dimensiunile spațiului traversat. Pernițele labelor sunt
foarte sensibile la vibrații, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de
sensibile.
Alte simțuri[modificare | modificare sursă]
Organul lui Jacobson constituie un adevărat al șaselea simț.
Asemeni câinelui și calului, pisica poate să guste mirosurile cu ajutorul acestui organ,
răsfrângându-și buzele pentru a permite mirosurilor să pătrundă, prin două mici
orificii situate în spatele incisivilor, și care conduc către doi săculeți cu lichid aflați
în cavitățile nazale, care au rolul de a concentra mirosurile.
Prezența unui organ vestibular, și el deosebit de dezvoltat, îi conferă pisicii simțul
remarcabil al echilibrului, astfel explicându-se facultatea ei de a se întoarce rapid în
aer pentru a „cădea întotdeauna în picioare”.
Ea mai poate sări la înălțimi de cinci ori superioare taliei sale. Viteza de alergare
medie este de 40 km/h, are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 m, dar
nefiind un alergător de fond, obosește destul de repede.

Comportamentul[modificare | modificare sursă]

Pisică domestică

Pisica este un animal independent. Spre deosebire de câine, ea se plimbă și se

curăță singură.
Mieunatul[modificare | modificare sursă]

 Mieunatul este manifestarea sonoră a pisicii; în general un animal discret, ea

poate uneori căuta a se face remarcată mieunând ore întregi, fie pentru a cere de
mâncare, fie pentru a cere să i se deschidă ușa, de exemplu. Unele rase de pisici
sunt mai zgomotoase decât altele, cum ar fi siamezele.
 Mieunatul sacadat
Rar, pisica emite un mieunat sacadat, de slabă intensitate, când vede o pradă la care
nu poate ajunge, ca o pasăre sau o insectă în zbor, sau chiar privind o emisiune
despre animale la televizor.
Torsul[modificare | modificare sursă]

„Torsul”

Încă din primele zile de viață, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi
răspunde. Ea toarce din plăcere, la fel de bine ca în suferință: stresată, rănită sau
chiar muribundă, o auzim torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-și exprima
dependența; față de mamă la naștere, față de om mai târziu, când este bolnavă sau
când este mângâiată. Regăsim acest comportament la rudele sale, marile feline,
care însă torc doar în primele luni de viață.
Torsul este produs printr-o mișcare coordonată a glotei, laringelui și a anumitor
mușchi. Aceste vibrații sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea
felinelor, ca și la alte animale, dar mecanismul lor, ca și utilitatea, ramân de
neexplicat. Se crede că această stare, ca și somnul, ar avea un rol reparator pentru
organismul pisicii. Cand torc, pisicile emit vibratii sonore identice cu cele utilizate în
medicină pentru a calma durerea, a trata o fractură sau o leziune la tendon. Poate
așa se explică și faptul că, dintre mai multe pisici și mai mulți câini care au suferit o
leziune ori o intervenție chirurgicală de aceeași gravitate, aceste pisici se vor vindeca
de trei ori mai repede, iar sechelele lor sunt de cinci ori mai puține. Concluzia: torsul
unei pisici ar avea o acțiune anabolizantă, ce ajută vindecarea. [9] Adulte, felinele mari
nu mai torc; pisica este singura care toarce sub mângâierile stăpânului: ea vede în
acesta „a doua sa mamă”.
Spălatul[modificare | modificare sursă]
Pisicile se spală folosindu-și limba. În cazul în care o pisică nu poate ajunge la zona
unde dorește să se spele, aceasta își va linge laba și o va trece peste locul unde nu
poate să ajungă. Uneori, pisicile se spală una pe alta.
Somnul[modificare | modificare sursă]
Pisica doarme în medie 15-18 ore pe zi, fiind activă doar circa 6-9 ore, mai ales o
parte din timpul nopții, perioadă propice vânătorii. Ea este deseori folosită în cadrul
experiențelor asupra ciclului somnului. Conform unor studii, pisica este animalul cu
cea mai mare proporție de faze de somn paradoxal în timpul cărora ea visează. În
acest timp, s-a constatat o activitate electrică foarte intensă a creierului, ochilor și
mușchilor.
Reproducerea, gestația, nașterea[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt apte de reproducere în general începând cu vârsta de nouă luni (s-au
văzut totuși pisici născând la numai șapte luni).

Pisoi nou născut

Femela trece prin numeroase perioade de „călduri”, mai ales

între primăvară și toamnă. În aceste perioade, femela pisică adoptă un
comportament hiper-activ și destul de neplăcut pentru proprietari: caută mângâieri,
se freacă și se tăvălește pe jos, miaună strident pentru a anunța starea ei motanilor
din împrejurimi. Cât despre masculi, ei își marchează teritoriul proiectând jeturi
de urină foarte puternic mirositoare. Dacă li se permite să iasă, ei se luptă adesea cu
alți masculi, slăbesc și își neglijează toaleta, fapt care îi expune la riscuri de
contaminare sau la contractarea de boli (coryza, leucoza, FIV etc.). În concluzie, este
recomandată sterilizarea precoce.

Pisoi de circa 6 săptămâni

Când masculii de pisică sunt pe punctul de a se acupla cu o femelă, trebuie mai întâi
ca aceasta să fie de acord. În timpul acuplării, masculul se urcă pe spatele femelei și
o imobilizează, mușcând-o de pielea gâtului. Spre sfârșitul actului, femela are
tendința de a geme, enervată. Cauza este că penisul masculului este astfel alcătuit,
încât mici formațiuni spinoase stimulează dureros vaginul femelei în scopul de a
declanșa ovulația. Cu ocazia fiecărei penetrații, femela va emite un nou ovul, fapt
care explică existența puilor de aceeași generație care pot proveni din tați diferiți.
Gestația durează aproximativ 60 de zile, pisica purtând în medie 4 pui. La trei
săptămâni, mamelele femelei se măresc în volum și se înroșesc. Apoi abdomenul i
se umflă, iar pofta de mâncare va crește pe măsură ce sarcina înaintează către
termen. În timpul gestației, pisica va căuta afecțiunea umană; se recomandă ca
stăpânii sa mângâie abdomenul pisicii, pentru a obișnui puii cu contactul uman. La
șapte săptămâni, pisica va începe să caute un loc liniștit și izolat, potrivit pentru a
naște (un dulap, o cutie de carton...). La apropierea termenului (între 60 și 70 de zile
de la concepție), pisica devine agitată, de aceea este important ca stăpânul să fie
prezent, să o asiste. După aproximativ 20 de minute de la declanșarea contracțiilor,
pisica va naște primul pui, apoi urmează ceilalți, rapid sau chiar după mai multe ore,
mergând până la 24 de ore pentru a termina nașterea. Puii se nasc protejați de un
înveliș pe care pisica îl sfâșie și apoi linge puiul pentru a-i stimula respirația, sfârșind
prin a mânca placenta, care conține elemente nutritive și a tăia cordonul ombilical.
Puiul va căuta să sugă imediat după naștere, continuând apoi la intervale de 20 de
minute. Pentru a obișnui puii cu contactul uman, trebuie ca stăpânii să-i ia în mână
zilnic, fără însă să se depășească durata de 5 minute. Puiul de pisică se
naște orb și surd, cântărind între 80 și 100 de grame; după 7-10 zile de la naștere,
când va deschide ochii, aceștia sunt de culoare albastră, până la vârsta de două luni,
când se vor schimba în culoarea definitivă. Alăptarea durează trei luni, timp în care
pisica își va învăța puii să se spele, să se hrănească, să vâneze etc.
Pisica are instinctul matern foarte dezvoltat: ea se va ocupa cu devotament de pisoi,
îi va supraveghea, își va petrece tot timpul cu ei și îi va disciplina, la nevoie. În
general, pisicile adulte vor fi prezente atunci când puii pleacă să „descopere” lumea,
iar la unele rase, chiar masculul ia parte la educația progeniturii.
Întreținerea[modificare | modificare sursă]
Pisică siameză, vârsta de 1 an, desen în creion

În funcție de morfologie, nu toate pisicile au nevoie de aceleași gesturi de întreținere

din partea stăpânului.
Pisicile cu păr lung sunt cele mai pretențioase, dat fiind că atunci când se spală,
lingându-și blana, ele înghit perii morți, care se acumulează în stomac, formând
gheme de păr. Acestea perturbă tranzitul intestinal, pisica fiind obligată să le
regurgiteze ca să evite ocluzia intestinală. Pentru a evita aceasta, e necesar să se
procedeze zilnic la descurcatul blănii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau perii, ceea
ce va împiedica și formarea de „noduri” în blană, care sunt dureroase pentru animal.
Uneori e necesar chiar să se rărească părul, prin tăierea lui în unele zone (cum ar fi
în spatele labelor și în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica să se murdărească.
Printre rasele cu păr lung, rasa persană este cea mai pretențioasă în ce privește
întreținerea; din cauza botului lor turtit, ele au adesea
scurgeri nazale sau oculare care le murdăresc blana. Trebuie deci să li se curețe
zilnic botul și ochii cu o soluție specială.
Pisicile cu păr scurt nu au nevoie decât de un periat săptămânal, pentru a se
îndepărta perii morți. Unii crescători de pisici de rasă folosesc pentru masaj o
mănușă de mătase sau o piele de căprioară pentru a lustrui părul pisicilor și a-i da
astfel strălucire.
Pisicile fără păr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenție specială. Pielea
lor produce, asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însă în
acest caz particular, nu este absorbit de păr, astfel că praful se lipește literalmente
de pielea pisicii, ea murdărindu-se foarte ușor. Sunt deci singurele pisici care trebuie
spălate regulat, o dată sau de două ori pe săptămână.
În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie să fie spălate, fiind animale foarte
curate, care acordă o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul
corp. Limba lor aspră le permite să înlăture majoritatea perilor morți și să-și
lustruiască blana. Saliva produsă de pisici este un agent anti-bacterian puternic. În
plus, ele detestă apa. Dacă totuși o baie se dovedește necesară, e necesar să se
folosească un șampon special, evitând cu grijă ochii, nasul și urechile. Este foarte
important ca părul să fie bine limpezit, pentru ca animalul să nu înghită resturi de
șampon cu ocazia toaletei ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelită într-un
prosop mare și scoasă din baie, pentru a nu se mai simți „amenințată”. Urmează faza
de „calmare”, stăpânul va ține pisica lângă el, apoi o va freca ușor cu prosopul, fără a
neglija nici o porțiune a corpului (ca de exemplu pernițele labelor).

Alergiile de la pisici[modificare | modificare sursă]

Motivele cele mai comune pentru care pisicile sunt displăcute de oameni sunt
reacțiile alergice la alergeni cum ar fi saliva și părul de pisică. Totuși această
problemă poate fi tratată prin medicamentele împotriva alergiilor și spălarea pisicilor
frecvent (îmbăierea săptămânală elimină 90% din alergenii purtați de pisică în mediul
respectiv). Sunt încercări de creștere a pisicilor care nu provoacă reacții alergice.

În istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Pisicile în Egiptul Antic.

Sculptură egipteană aflată la Muzeul Louvre.

În mod tradițional, istoricii au avut tendința să creadă că în Egiptul antic a fost

domesticită prima pisică, datorită reprezentărilor clare de pisici de casă în picturile
egiptene vechi de aproximativ 3600 ani. Cu toate acestea, în 2004, un mormânt
neolitic a fost excavat în Shillourokambos, Cipru, care conținea schelete, situate
aproape unul de celălalt, atât de om cât și de pisică. Mormântul are aproximativ 9500
de ani vechime.[10][11][12] Specimenul de pisică era mai mare și apropiat de pisica
sălbatică din Africa (Felis silvestris lybica), mai degrabă decât pisicile de astăzi.
Aceasta descoperire, combinată cu studii genetice, sugerează că pisicile au fost
domesticite, probabil, în Cipru și Orientul Apropiat, în Cornul abundenței în momentul
dezvoltării agriculturii.[13]

Alimentația[modificare | modificare sursă]
Corpul lor produce vitamina C (la fel ca multe alte animale) și își pot procura restul
nutrienților din creierul și intestinele șoarecilor consumați. [14]

Boli[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt extrem de discrete în manifestările îmbolnăvirilor. O pisică sănătoasă
are apetit normal, se spală, toarce, se joacă, urinează și defecă normal.
Atunci când o pisică refuză hrana, mai ales dacă aceasta este carne sau pește,
lucrul este foarte grav si înseamnă că animalul este bolnav. Tusea și respirația
accelerată sau dificilă sunt semne ale tulburărilor respiratorii. Căderea părului,
însoțită de mâncărime, este un semn al bolilor de piele, eczemă sau dermatomicoze.
Mâncărimea la urechi, manifestată prin scărpinări violente cu gheara, însoțită de
sebum negricios, este semn de râie auriculară. Nu se vor administra în alimentație
oase de pui sau de pește deoarece pisica se va îneca și nu se va administra carne
de porc crudă deoarece produce boala lui Aujeszky(en), boală incurabilă
asemănătoare cu rabia.