DATE GENERALE DESPRE MEDIU

Noţiunea de mediu este o noţiune fundamentală care stă la baza ecologiei ca ştiinţă biologică fiind
susceptibilă în raport cu necesitatea punerii în valoare sau a ocrotirii elementelor sale constitutive de
reglementare juridică.

Prin ecosistem se înţeleg părţi mai mari sau mai mici din natura vie numite şi biocenoze care formează
o unitate funcţională iar la nivel planetar totalitatea ecosistemelor formează biosfera.
Biocenoza şi biotopul sunt părţi funcţionale ale ecosistemelor.

Una din cele mai bune definiţii date mediului înconjurător aparţine savantului român Emil Racoviţă
care în anul 1919 a înfiinţat primul institut.
El a definit mediul ca fiind unitatea dialectică a înfăptuirilor, fenomenelor şi energiilor lumeşti care vin
în contact cu o fiinţă de care depinde soarta acesteia şi care provoacă o reacţiune în aşa zisa fiinţă.
Păstrând elemente din această definiţie actualei legi a mediului din ţara noastră defineşte mediul ca
fiind ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale pământului, aerul, apa, solul şi subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, materiile organice şi anorganice precum şi
fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate mai sus.

Potrivit legii mediului din ţara noastră - OUG 125/2005, prin resurse naturale se înţelege totalitatea
elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile
(minerale si combustibili fosili); resurse regenerabile (apa, aer, sol, subsol, floră şi faună sălbatică) şi
resurse permanente (energia solară, eoliană, geotermală).

#1 CONVENŢIA DE LA GENEVA DIN 1979 PRIVIND POLUAREA ATMOSFERICĂ

TRANSFRONTIERĂ PE DISTANŢE LUNGI ARE LA BAZĂ URMĂTOARELE PRNCIPII

1. Protecţia omului şi a mediului înconjurător contra poluării atmosferei în care scop părţile se
obligă să limiteze şi în măsura posibilului să reducă treptat poluarea atmosferică transfrontieră
pe distanţe lungi.
2. Combaterea introducerii substanţelor poluante pentru aer prin organizarea de consultări,
schimb de informaţii, politici şi strategii, ţinând seama de eforturile întreprinse la nivel naţional
şi internaţional.
3. Organizarea de către părţi a schimbului de informaţii şi verificarea politicilor şi activităţilor
economice care vizează combaterea introducerii de poluanţi în atmosferă.

Convenţia de la Geneva din 1979 a fost urmată de încheierea de-a lungul anilor de 8 protocoale care
vizează fiecare combaterea introducerii în atmosferă a anumitor substanţe poluante.
#2 NORME DE CONSERVARE ŞI PROTECŢIE JURIDICĂ A MĂRILOR ŞI OCEANELOR

Există în acest domeniu 2 mari categorii de reglementări şi anume:

1. Reglementări internaţionale care pot fi:
a. Cu caracter global – toate statele
b. Cu caracter local
2. Reglementări naţionale

Practica statelor s-a orientat cu precădere spre protejarea apelor maritime interioare împotriva
poluării în legătură cu care întâlnim mai multe categorii de norme juridice:

1. Un grup de norme care reglementeză operaţiile de amestecare a petrolului cu apa în situaţiile de

curăţare sau spălare a navelor şi restricţiile în operaţiunile de descărcare şi transferare a
hidrocarburilor din tancurile petroliere.
2. Norme care stabilesc zone prohibitive pentru operaţiunile de descărcare şi transfer de produse
poluante de la o navă la alta şi de la navă la uscat.
Norme care reglementeză dreptul de inspectare a navelor bănuite a fi adus prejudicii mediului marin,
drept recunoscut organelor statului riveran în spaţiul marin supus jurisdicţiei sale şi reglementat ca
obligaţie de a reclama nava tuturor celorlalte state în marea liberă.

#3 RĂSPUNDEREA DE MEDIU CU REFERIRE LA PREVENIREA ŞI REPARAREA

PREJUDICIULUI PREVĂZUTE DE OUG nr. 68/2007.

1. Natura juridică a răspunderii de mediu potrivit OUG nr. 68/2007

Natura juridică complexă a dreptului mediului şi caracterul său interdisciplinar se regăsesc şi în
privinţa răspunderii juridice referitoare la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului,
răspundere pe care o considerăm specifică acestei ramuri de drept care având la bază principiile sale
specifice îmbină elemente de drept al mediului cu elemente de drept administrativ şi de drept civil.
Elementele de drept administrativ decurg în primul rând din consacrarea expresă a legii potrivit
căreia protecţia mediului este un obiectiv de interes public major, fapt ce determină ca stabilirea
măsurilor reparatorii precum şi evaluarea caracterului semnificativ al prejudiciului să se facă în mod
unilateral de către autorităţile administraţiei publice pentru protecţia mediului, deciziile luate de aceste
autorităţi putând fi atacate conform procedurilor specifice de contencios administrativ.
În al doilea rând nerespectarea obligaţiilor de către operatorii economici în legătură cu prevenirea sau
limitarea prejudiciului asupra mediului precum şi nerespectarea de către autorităţile de protecţie a
mediului a obligaţiei privind furnizarea de informaţii operatorilor despre orice ameninţare iminentă cu
un prejudiciu asupra mediului se sancţionează cu amendă contravenţională.
Ca elemente de drept civil răspunderea operatorilor pentru prejudiciile aduse mediului este după
caz fie o răspundere obiectivă bazată pe risc, fie o răspundere subiectivă bazată pe culpă.
Ca element de dreptul mediului la baza instituirii şi funcţionării acestei răspunderi stau principiile
specifice dreptului mediului şi în special principiul precauţiei, al dezvoltării durabile, principiul acţiunii
preventive, principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biografic natural şi
principiul poluatorul plăteşte.