Ana Blandiana: despre dragoste și marea dragoste

Sorin Tudor
7 Februarie 2013
“Am făcut cunoștință și m-a cerut de soție peste mai puțin de o oră.”
“Am făcut cunoștință cu soțul meu atunci când am dus primele doua poezii la revista Tribuna.
El lucra în redacție. Am făcut cunoștință și m-a cerut de soție peste mai puțin de o oră, fără ca
măcar să vorbim, între timp, prea mult. Într-o primă mișcare, gestul lui mi s-a părut neserios;
dar, în același timp, m-am hotărât să nu-i spun mamei, ca să nu-i facă impresie rea. Deja îl
protejam, deja aranjam situația ca el să arate bine în fața mamei, când o să-i spun. Ne-am
căsătorit la jumătate de an după acest moment.”
“Ne-am căsătorit a doua zi…”
“Tata era închis, eu nu puteam să intru la facultate, nu mă primiseră nici să dau examen. Au
încercat să-l convingă pe el să nu mă ia de soție. Și tatăl lui fusese închis, dar ieșise deja de la
închisoare. Tocmai reușise să-și depășească situația de tânăr cu origine “nesănătoasă”, iar
acum i se explica faptul că o să piardă tot dacă o ia de la capăt și se căsătorește cu cineva ca
mine. Și pentru că el nu a cedat, au încercat să ma convingă pe mine. M-a chemat un redactor-
șef-adjunct de la revista Tribuna. Eu aveam 17 ani și ceva… și m-a întrebat: “Îl iubesti pe
Rusan?”… Am crezut că nu aud bine. Îmi era rușine să spun “da” și nu puteam să spun “nu”.
Mi-am strâns curajul și am răspuns: “da”. Iar el a spus: “Dacă da, trebuie să-l părăsești! Dar
fără să-i spui!”. Norocul nostru a fost ca nu eram fană de operă. Nici acum nu prea sunt, dar
atunci când eram foarte tânără, libretele mi se păreau absolut caraghioase. Râdeam gândindu-
mă ce simplu s-ar fi rezolvat toate dacă, de exemplu, Violeta îi spunea lui Alfredo ce-i ceruse
tatăl acestuia… Și, deodată, în timp ce ascultam înspăimântată, mi-a venit în minte: dar asta
e Traviata. O Traviata politică! Drept care eu am relatat imediat convorbirea și urmarea a fost
ca ne-am căsătorit a doua zi… Dar nu a fost deloc ușor.”
“Exista lucruri atât de serioase – cum e dragostea, cum e credința în Dumnezeu – încât nu se
strigă în piața publică.”
“Cunoasteti Mitul Androginului? Este un mit grecesc, antic, care spune că ființa perfectă a
fost tăiată în doua. Uneori, în cazuri fericite, cele doua jumătăți se regăsesc. A fost un caz
fericit. Ne-am iubit și ne iubim în continuare, doar ca am o jenă în a mărturisi asta, nu-mi
place s-o spun. Pentru că mi se pare că exista lucruri atât de serioase – cum e dragostea, cum e
credința în Dumnezeu – încât nu se strigă în piața publică. Când o femeie spune în gura mare,
în piață sau la televizor, “eu îmi iubesc bărbatul”, poți să fii sigur ca îl înșală. Pentru că sunt
lucruri care, dacă sunt adevărate, nu se trâmbițează.”