Au murit pentru o Românie mai bună

în Categoria: ACTUALITATE, Istorie, Opinii 7 august 2013 377 Afișări

S ute de mii de români, de toate generaţiile şi de toate profesiile, de la miniştri la muncitori, de la

ofiţeri şi medici la plugari şi preoţi, bătrâni şi copii, femei şi bărbaţi, au fost ucişi fără cruţare şi fără
discernământ. Numai pentru faptul că erau altfel. Incoruptibili. Fermi. Profesionişti.
Cum sunt „stăpânii” României de azi? Coruptibili, obedienţi, trădători, agramaţi şi stupizi.
 
Industriaşul Dumitru Mociorniţă s-a ridicat din praful sărăciei pentru a deveni un investitor
strategic. La şcoala primară era în ultima bancă pentru că nu avea papuci în picioare. Într-un final a
ajuns să facă pantofi pentru o ţară întreagă. Dumitru Mociorinţă a refuzat emigrarea deşi ar fi putut să
plece din ţară. A refuzat să plece din ţara lui, decizie pe care a luat-o şi fiul său, Ion Mociorniţă. Au
murit împreună la Sighet. Victor Ponta pleaca la Miami, în concediu, în timp ce România se duce de
râpă, se dezintegrează economic şi social!
Este o diferenţă de atitudine notabilă! A ceea ce am pierdut omorându-ne elitele reale şi a ceea ce
avem astăzi, o adunătură trădătoare de insuficienţi politic.
 
Ceea ce îmi propun în acest material este să pun în oglindă un chip din trecutul apropiat, torturat şi
ucis în închisorile deschise de părinţii şi bunicii celor care astăzi se dau democraţi, europeni,
monarhişti etc., alături de personaje actuale ale politicii româneşti, dar şi ale lumii culturale, obediente
politic.
Să ne gândim la eroii noştri care au murit pentru ca România să rămână frumoasă. Exemplul fermităţii
lor, al sacrificiului lor, trebuie să ne fie îndemn şi speranţă, şi nu cotcodăcelile agramate ale unuia ca
Mircea Duşa sau Remus Pricopie sau coabitările de tip PCR, făcute
pentru amăgirea noastră.

Să ne gândim la Mircea Cancicov (1884-1959). Desigur, un nume

uitat, poate bagatelizat de cadavrele politice de azi. Cancicov este
acela care, fiind ministru de Finanţe al României între anii 1936 şi
1939, a reuşit să ridice economia ţării în anul 1938, an care este
considerat şi azi un etalon de dezvoltare. A murit în anul 1959, în
temniţa de la Râmnicu Sărat, unde „guverna” torţionarul Vişinescu.
Sau cazul Mihail Romniceanu, profesor la Facultatea de Drept din
Bucureşti şi administrator al Băncii Naţioanle. Din această ultimă
poziţie ocupată timp de un an, 1945-1946, el a fost acela care a reuşit să emită în anul 1945
emisiunea nespus de mare de monede de aur (vestiţii „cocoşei”) ca un subterfugiu, să nu ne ia ruşii
tot aurul din rezerva naţională. În timp ce ruşii ne jefuiau de tot ce puteau, la proces, Mircea
Romniceanu a trebuit să dovedească lipsa jafului economic în relaţia cu Germania nazistă. M.
Romniceanu a declarat, în faţa instanţei de judecată, între altele, că acordul economic cu Germania
conţinea „maximum ce se putea obţine în acele timpuri de presiune germană”. Mai declară că, în urma
acestui acord, s-au adus din Germania trei vagoane de aur, iar în urma unui nou acord din decembrie
1943 s-au mai adus 14.000 kg aur. De asemenea, s-a mai adus o altă cantitate de aur, echivalentul a
circa 25 milioane franci elveţieni. Mai precizează că “Mareşalul a dat ordin să se limiteze penetrarea
capitalului străin în industrie şi viaţa economică, iar dacă limitele stabilite s-au depăşit, să fie
restituite”.
Gândiţi-vă în acest timp la mizeria politică de tip Şova, care, după ce a furat prin contractul fraudulos
cu Bechtel, acum se face că nu-l mai găseşte, pentru a se salva pe el şi pe Adrian Năstase! Apoi
încercaţi să asociaţi personalităţile interbelice, chipurile lor, cu fizionomiile actualilor miniştri de
Justiţie, de Finanţe, de la Kovesi, Morar, Florin Georgescu la Varujan Vosganian, care visează
retehnologizarea unei industrii care nu mai există!
 
Iuliu Maniu (1873-1949), care a fost printre altele şi membru de
onoare al Academiei Române din anul 1919, s-a opus instalării
guvernului Petru Groza. A fost deputat de Transilvania la
Budapesta înainte de1918, preşedinte al PNŢ-ului şi de trei ori
prim-ministru al României. Moare la Sighet în anul 1953.
Iuliu Maniu a fost închis şi a murit pentru convingerile lui
democratice. Moare la Sighet în 1953
Iuliu Maniu, de trei ori prim-ministru al României.
Nu demult, infractorul Adrian Năstase a fost asemuit lui Iuliu
Maniu, considerându-se că ar fi fost închis pe „nedrept”, imagine
construită forţat şi vulgar. Deosebirea dintre ei, dincolo de
competenţe intelectuale şi politice, este mai ales în temei juridic: în
timp de Iuliu Maniu a fost închis şi a murit pentru convingerile lui
democratice, Adrian Năstase a fost închis din culpă penală. A furat,
a minţit, a profitat de putere în
serviciu personal.
 

Constantin I.C. Brătianu (1886-1950) a fost închis la 84 de ani şi

deţinut fără nici un fel de judecată şi dus într-un loc necunoscut.
Astăzi, infractorii politici ai României, dacă nu mimează sinuciderea
ca eşec, se îmbolnăvesc spontan în duba care-i duce la închisoare;
se folosesc de zeci de apeluri şi recursuri, doar pentru a amâna
pedeapsa cât mai mult. Părinţii lor şi chiar mulţi dintre ei nu au
arătat în trecut nici un fel de
indulgenţă pentru alţii, mai
valoroşi, mai capabili,
incoruptibili.
 
Să nu-l uităm pe Radu
Portocală (1888-1952),
avocat, deputat, specialist în
finanţe maritime, ministru şi om politic liberal, primar al Brăilei şi
specialist în drept financiar. A participat la campaniile din 1913 şi
1916-1919. Mai mult, i-a apărat în justiţie pe toţi evreii care l-au
solicitat refuzând orice onorariu. A învederat public absurditatea
teriei rasiale demonstrând lipsa ei de fundament biologic, social
şi moral. Cu toate acestea a fost arestat în 1948 şi moare la
Sighet în anul 1950. Radu Portocală a administrat flota
 românească, cu precădere cea fluvială, în timp ce altul a vândut-o la
fier vechi. Poate fi el asemuit cu un Berceanu, Videanu, Băsescu?
 Anton Golopenţia (1909-1951) a fost unul dintre fondatorii şcolii
româneşti de geopolitică şi a colaborat cu Dimitrie Gusti la
elaborarea de studii de sociologie. A fost o personalitate ştiinţifică
complexă, licenţiat în drept şi filozofie, cu doctorat obţinut în
Germania, prin munca lui, şi nu trimis de PCR ca dl. Pleşu. În opinia
lui Golopenţia, „geopolitica este ştiinţa care studiază potenţialul
statelor şi dinamica schimbării mediului geopolitic. Geopolitica
trebuie să fie un fel de meteorologie politică”. O înţelege oare ceva
dl. Fota din această poveste?!
Fortunat Boros, secui născut în Zetea din Harghita în anul 1895,
moare la Capul Midia, în anul 1953. A fost un scriitor maghiar
renumit în perioada lui, dar şi călugăr franciscan, martir al credinţei.
La polul opus se află falsul dizident maghiar Sütő András (n. în 1927
la Cămăraş-Cluj – d. în 2006 la Budapesta), şi el scriitor, dar şi fost
membru al Marii Adunări Naţionale între anii 1965 şi 1977 şi
vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor din România între anii 1974 şi 1982. În perioada anilor 1980 –
1989, scrierile lui au apărut exclusiv în străinătate, deşi el a continuat să rămână redactor-şef al
publicaţiei culturale maghiare „Új Élet” („Viaţă Nouă”), editată de Consiliul Culturii şi Educaţiei
Socialiste de la Târgu Mureş, aşadar, nici vorbă de marginalizare. În această perioadă a fost urmărit
permanent de Securitate deşi a petrecut perioade îndelungate retras la vila sa de vacanţă din munţii
de lângă Gheorghieni-Harghita, aceasta apropo de cum se petrecea „dizidenţa” în România!Tancred
Constantinescu (1878-1951-Sighet), matematician remarcabil, a fost unul dintre fondatorii şi
susţinătorii (şi financiar) ai revistei „Gazeta Matematică”. A avut contribuţii notabile, inovatoare în
matematică precum: „Asupra arcelor de parabolă şi arcelor de cerc” (1899) şi „Câteva proprietăţi ale
normalelor de parabolă” (1895). Matematicianul Tancred Constantinescu a fost şi director general al
CFR, publicând şi lucrarea „Organizarea şi exploatarea căilor ferate” (1927). Poate fi el comparat cu
negustorul de fier vechi Gruia sau penalul Fenechiu?!
În martie 1990 a fost una din victimele violenţelor interetnice de la Târgu Mureş, ocazie cu care a fost
bătut, pierzându-şi un ochi. După perioada de spitalizare (la Bucureşti, Budapesta şi în SUA) s-a
stabilit în Ungaria, unde şi-a petrecut ultima parte a vieţii.
Cât despre dizidenţa duplicitară a lui Sütő András, o putem vedea şi în textele de adeziune faţă de
regimul comunist:
„(…) Trăsăturile chipului drag al tovarăşului Gheorghe Gheorgiu-Dej sunt acum în memoria poporului,
pentru de-a pururi. (…) Cuvintele sale reprezintă ideile a milioane de oameni, lumina acestor cuvinte
iradiază strălucirea patriei socialiste iar una dintre frazele răspunsului sună astfel: ne vom consacra
toată puterea de muncă, pasiunea şi energia creatoare luptei pentru înfăptuirea neabătută a politicii
partidului şi pentru prosperitatea Republicii Populare
Române, pentru slujirea intereselor poporului, după minunantul exemplu dat întotdeauna de
dumneavoastră (…)” (Sütő András, „Amintiri nepieritoare”, „Gazeta Literară”, anul XII, nr.13, 25
martie 1965, p. 3).
 
Gheorghe Manu (1903-1961) a fost unul dintre marii noştri fizicieni.
Cercetările sale asupra absorbţiei radiaţiei alfa în materie întreprinse la
Institut du Radium cuprind determinări experimentale precise şi
interpretarea lor teoretică în cadrul modelelor existente. A publicat
rezultatele sale în „Comptes rendus de l’Academie des Sciences” (1932-
1933) iar teza de doctorat „Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa” a fost
publicată în „Annales de physique” (1944). Era, în vremea aceea, cea
mai completă investigaţie a interacţiei radiaţiei alfa cu materia, ea însăşi
un subiect nou şi actual, şi a fost citată extensiv. Gheorghe Manu a fost
un intelectual cu o vastă cultură ştiinţifică şi umanistă. A ţinut adevărate
cursuri clandestine pentru codeţinuţi: matematică, fizică, filozofie, istorie,
geografie, literatură, drept, limbi străine. Talentul şi inventivitatea sa au
produs metode originale de comunicare în temniţă. Ca texte scrise cu
vârful acului pe tăbliţele de săpun sau mesaje Morse codificate prin
noduri pe un fir de aţă. I s-a cerut să participe la „reeducarea de la Aiud” şi să semneze o declaraţie
de desolidarizare. A rămas demn şi dârz, nu a făcut nici un compromis. Ca pedeapsă, grav bolnav
fiind, i-a fost refuzat ajutorul medical şi a urmat sfârşitul. Putem oare asocia această personalitate
puternică şi demnă cu ductilul Adrian Nastase, care s-a apucat să scrie lucrări „ştiinţifice” la închisoare
pentru a i se micşora detenţia, pe care o merita de zeci de ori sporită pentru faptele sale, în timp ce
cursurile lui Gheorghe Manu erau clandestine, fără ştirea paznicilor închisorii!? Îl putem oare compara
pe Gheorghe Manu cu un alt fizician, ca Patapievici, pentru care poporul român are substanţa tarată!
 
Medicul Gheorghe Plăcinţeanu este un alt caz. Deoarece a avut o
scurtă relaţie cu una dintre fiicele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej,
absolut nevinovată, amândoi erau tineri, Dej a vrut să scape de el. Şi
atunci i s-a pus în spate un dosar de complicitate la speculă, pentru
vinderea a 50 de perechi de ciorapi de nylon! Nu este stupid, când
acum nepoţii ideologici ai lui Dej jefuiesc România de-a dreptul într-o
asemenea măsură încât dosarele lor au denumiri groteşti:
Caltaboşul, Ţigareta, Transformatorul, Valiza etc. Însă Dej nu s-a
oprit aici. I-a înscenat şi un dosar pentru „uneltire contra ordinii
publice”, unde Plăcinţeanu a primit zece ani de muncă silnică. Alături
de el va intra şi unchiul său pensionar, Ion Plăcinţeanu, pentru
simplul motiv că obţinuse doctoratul în medicină în Germania şi
astfel a fost considerat filo-german! Păi, declaraţiile unuia ca Tökes
şi tăcerea unora ca Ponta şi Băsescu, cu privire la situaţia din
Transilvania, nu sunt oare o „uneltire contra ordinii publice”? Şi
revenind la doctorate, în timp ce bietul Ion Plăcinţeanu a fost închis
din cauza unui doctorat susţinut în Germania, prin munca şi inteligenţa lui, Victor Ponta, cu doctoratul
plagiat din munca altora, nu păţeşte nimic!
 
Să ne amintim şi de câţiva social-democraţi reali, care au fost pedepsiţi
pentru că au luptat pentru realizarea României unite la 1918, pe când
social-democraţii de azi distrug România creată la 1918! Gheorghe
Grigorovici a fost unul dintre ei. S-a născut în 1871 pentru a muri în anul
1951 în închisoarea Văcăreşti. Grigorovici a fost un social-democrat
bucovinean militant pentru unitatea naţional-politică a României şi pentru
progres social. A fost deputat în Parlamentul de la Viena şi în Parlamentul
de la Bucureşti. A fost membru fondator în 1927 şi preşedinte (1936-1938)
al PSDR. Apoi Josif Jumanca (1893-1949), membru al PSD din Transilvania,
deputat în Parlamentul României. Jumanca a afirmat că „social-democraţii
români sunt adepţi ai dreptăţii sociale, dar în primul rând îşi doresc un stat
naţional întregit după realizarea căruia vor urmări şi reforme democratice
largi”.
 Dumitru Mociorniţă (1885-1953), născut sărac, a făcut Liceul economic Kreţulescu din Bucureşti şi
este remarcat de I.I.C. Brătianu la examenul de bacalaureat şi îi oferă o bursă tânărului Mociorniţă
pentru Şcoala Superioară de Comerţ din Bucureşti iar apoi pentru Şcoala Superioară de Industrie din
Paris. Astăzi cine să te remarce la bacalaureat? Agramatul Remus Pricop,
Crin Antonescu absentul sau plagiatorul Ponta?
După absolvire, Mociorniţă lucrează ca reprezentant al unei firme din
Hamburg iar apoi se întoarce în România, unde a lucrat cu industriaşul
Grigore Alexandrescu. În anul 1923 a înfiinţat fabrica de încălţăminte
Mociorniţă, pe un teren viran la marginea Bucureştilor, pe baza unui
împrumut de 30 milioane lei şi cu utilaje aduse în leasing din Germania şi
Martea Britanie. Mociorinţă refuză emigrarea în 1948 şi este apoi arestat
cu fiul său, Ion. Moare în anul 1953.
 
Dintre miile de ofiţeri ai armatei române l-am ales ca exemplu pe
generalul Aurel Aldea(1887-1919), care a făcut toate războaiele
legate de România în secolul XX: (campania din Bulgaria) 1913,
(Primul Război Mondial) 1916-1919, (al Doilea Război Mondial) 1941-
1945. A fost arestat la 27 mai 1946 sub acuzaţia de „complotare întru
distrugerea unităţii statului român”, ca membru organizator al Mişcării
Naţionale de Rezistenţă. Moare la 17 octombrie 1949. Dar atitudinea
lui Tökes şi complicitatea prin tăcere şi non combat a politicienilor
români faţă de „protectoratul” extern cerut de unguri pentru
Transilvania nu sunt un grosolan complot întru distrugerea unităţii
statului român?!
Mă întreb adeseori, cum ar fi arătat România astăzi dacă toţi aceşti
români ar fi continuat să trăiască? Şi alături de ei, sutele de mii de
români evacuaţi din viaţa lor pentru motivul de a fi fost altfel, profesionişti cu adevărat, decişi în
hotărârile lor, dârzi în conduita lor. Credeţi că unii ca Ponta şi Boc ar mai fi fost prim-miniştri ai unui
guvern sau un Crin Antonescu ar fi fost promovat lider PNL de un Dinu Brătianu?! Cum s-ar fi uitat un
Gheorghe Manu la unul ca Patapievici sau un Mircea Vulcănescu la unul ca Liiceanu sau Anton
Golopenţia la unul ca Pleşu? Ar mai fi fost în funcţia de ministru al Sănătăţii unul ca Eugen Nicolăescu
în condiţiile în care un titan ca Ion Cantacuzino s-ar fi uitat la el? Sau Vasile Voiculescu, medic înainte
de a fi fost un mare poet, ucis şi el în temniţele comuniste, în vreme ce Nicolăescu silabisea alfabetul
la şcoală!? Sau miile de ofiţeri patrioţi, cu studii doctorale cu profil militar în Franţa, Belgia sau
Germania, dar şi Italia, ar fi ascultat de unul ca Duşa?! Ar fi acceptat ei oare ca România să fie umilită
şi ameninţată de o adunătură de maghiari comunişti?
Este foarte clar, dacă tregem linie, între cei de atunci şi cei de azi, descoperim că avem un mare
deficit de valori şi profesionişti la nivel decizional. Problema de astăzi, spre deosebire de trecut, nu
este că nu am avea continuitate în valori reale, ci faptul că aceste valori sunt marginalizate şi împinse
spre emigrare. De ce? Din acelaşi motiv de fermitate, atitudine dârză, incoruptibilitate, profesionalism.
România a ajuns să fie tolerantă cu criminalii, cu aceia care o ucid în fiecare zi şi să fie ingrată cu
valorile.
 
Adrian Majuru
Sursa: http://www.cotidianul.ro