La Potcoava

Marian nu se trezea niciodată în timpul nopții să bea apă. Dimineața, în cana de plastic
de pe noptieră vedea adunate fire de praf și, uneori, țânțari sau muște înecate. Într-o dimineață,
Marian s-a trezit exact în momentul când un țânțar se îneca. A privit țânțarul cum încerca să dea
din aripi. L-a apucat cu buricele degetelor și l-a strivit. Țânțarul a rămas îngropat în pământul de
sub unghii.

Însă, cu o noaptea înainte să plece la scăldat, Marian s-a trezit să bea apă. Avea ochii
cârpiți de somn și cana pe care o ridica la gură era mai grea ca de obicei. A băut și s-a culcat la
loc, dar înainte să adoarmă și-a amintit de bunica lui care-i spunea de fiecare dată când îl vedea
că bea multă apă: „nu mai bea atâta, că faci broaște-n burtă!”.

A adormit cu un orăcăit de broască în ureche.

A doua zi, după ce termină de mâncat pâinea dată prin ou și prăjită în ulei de floarea
soarelui, Marian își puse slipul cu Spiderman și porni spre Potcoava. Când fu gata să iasă pe
poartă Roger țâșni de nicăieri în spatele lui. Marian căzu în genunchi, iar Roger îl puse la pământ
și începu să-i lingă zahărul și firimiturile de pâine întărite în colțul gurii.

- Te las acasă dacă nu te potolești, îi spuse câinelui în timp ce se scutura de praf.

Roger își pleoști urechile și încetă hârjoneala. Mergea supus în spatele lui Marian.
Soarele ardea dogoritor, dar gândul că urma să treacă înot Potcoava îl făcu pe Marian să
grăbească pasul. Drumul spre Potcoava trecea prin pădurea din spatele casei. Îi știa ulițele și
potecile pe de rost. Vara trecută văzuse împreuna cu vărul său, Ionică, o vulpe cu un pui de găină
în gură. Acum străbătea pădurea doar cu Roger. Rupse un băț de pe marginea potecii pe care-l
folosi să tăie aerul și frunzele.
 Roger se îndepărta de Marian cât să se pișe din când în când pe vreun copac. Marian se
uita cu ciudă la el, se gândea cum ar fi lumea dacă și oamenii ar trebui să facă asta.

Marian se bucura că Roger fiind câine crescut la țară, n-avea nevoie de lesă. Deși lui
Marian i-ar fi plăcut, la un moment dat, să se ducă la oraș cu el și să se dea mare. Apoi și-a
amintit că la oraș ar fi trebuit să poarte o pungă plastic în care să pună căcatul lui Roger.
Amintindu-și de acest aspect, nu-și mai dori atât de tare. Oricum, maică-sa i-ar fi trântit una
peste gură doar dacă dacă i-ar fi propus asta. Așa că se bucură că Roger putea să meargă cu el
nestingherit pe drumuri de țară. Nu era prost, nu se lua de lume, doar când vedea o pisică sau o
găină le fugărea, dar asta mai mult din datorie fața de rasa lui, nu pentru că ar fi avut neapărat
ceva cu ele.

Înainte să treacă calea ferată Marian s-a asigurat uitându-se în stânga și-n dreapta până i-
a amortiț gâtul.

Ajunse aproape de lac și Marian simți cum îi ingheață sângele cu toate că soarele
strălucea puternic. Pe malul lacului era gașca lui Bambeț care se lua tot timpul de el când se
ducea cu vacile. O dată i-au speriat vacile cu niște petarde de la revelion și au intrat în lucerna lui
nea Panțâru. Nea Panțâru când a văzut cum i-au masacrat lucerna s-a dus la bunicul lui Marian și
i-a spus că-i dă foc la clăi și la vite dacă mai intră vreodată vacile în lucerna lui.

Ciucu Bambeț și Falcă Bambeț erau frați vitregi, iar Gică Tâmpitul era unul care stătea
în curul lor ca să fie și el șmecher. I se spunea Gică tâmpitul pentru că era în clasa a cincea de
șase ani.

Când l-au văzut pe Marian stând pe loc Falcă Bambeț i-a spus:

- Pulică, hai până aici.

Marian bănuia ce-o să i se întâmple dacă se apropie. O să-l dezbrace, și-o să-l bată la
curul gol cu o nuia, sau o să-l pună să stea în genunchi și să le pupe picioarele, sau mai rău poate
Gică tâmpitul o să-i bage iar mâna-n pantaloni și-o să-l strângă de ouă.

- Nu vin, le-a zis Marian și dădu să plece, dar Roger începu să-i latre puternic.
 Falcă luă o piatră și-o aruncă spre câine. Aproape îi atinse laba din față. Roger se
îndepărtă schelălăind, iar Marian rămase singur în fața găștii lui Bambeț. Marian dădu să fugă,
dar Falcă îl prinse de tricou.

- Stai futuți morții mă-tii!

Marian încercă să fugă. Simți cum tricoului încep să-i pârâie cusăturile. Materialul întins
îi zgârie pielea de pe gât. Falcă îl smuci, iar Marian căzu în genunchi. Își duse mâinile la cap
pregătindu-se să încaseze ploaia de pumni și picoare. Dar așteptând loviturile lui Falcă îl auzi pe
Roger mârâind cum nu-l mai auzise vreodată. Zgomotele pe care le făcea acum Roger nu
semănau cu cele de care se speriau găinile și pisicile. Se năpusti cu balele șiroind și cu ochii
aproape ieșiți din orbite spre Falcă. Își înfipse colții în mâna cu care Falcă îl ținea pe Marian de
tricou. Când colții îi pătrunseră în carne Falcă îl eliberă pe Marian.

- Ia javra de pe mine! Ia javra că te omor, futu-ți morții mă-tii! țipă Falcă în timp ce Gică
tâmpitul și Ciucu înlemniseră lângă lac.

Marian încercă să-și deschidă gura. Țipătul îi rămase blocat în gât. Îi era atât de sete
încât acum ar fi băut apa din cana de pe noptieră cu tot cu țânțari, muște și fire de praf.