Sunt cu Teo la Delia acasă. Abia m-am trezit. Teo vorbește cu maică-sa la telefon.

Deși sunt
încă în pat pot să le aud conversația. Teo se revoltă că trebuie să ajungă undeva și n-are cine
să-l ducă. Maică-sa îi spune să-l duc eu. Eu n-am niciun chef. Încerc să inventez o minciună
dar nu-mi vine nimic așa că îi spun adevărul. Teo îmi dă telefonul. Maică-sa mă șantajează.
Mă gândesc să o înjur de toți morții, s-o bag în pizda mă-sii, să se ducă dracu. Ea continuă să
mă șantajeze, eu nu-i spun nimic. Până la urmă conversația se termină, dar înca nu știu ce
decezie am luat în legătură cu Teo. În orice caz, mi-e foame și vreau să beau o cafea pentru
că abia m-am trezit. Mă îmbrac și ies afară. Mă duc la un local de pe colț. E ciudat că orașu
nu e București, seamănă mai degrabă cu un oraș din sudul Italiei. În atmosferă se simte
umezeală și miros de sare. Întru în local. Locaul e unul unguresc. Sunt doi sau trei chelneri
care mă întâmpină. Am chef să mănânc ceva bun. Ah, da, nu intru în local cu mână goală, am
deja conținutul unei omlete pe care mă pregăteam să mi-o fac în tigaie. Mă duc cu omleta
crudă iar ei mi-o prăjesc. Mă întreabă dacă vreau o bere. Mă uit la chelner care îmi zâmbește
conspirativ și pentru o fracțiune de secundă simt o strângere de inimă. Deși n-am neapărat
chef să beau o bere îi zic să-mi aducă una. Apoi chelnerii încep să gătească în fața mea o
bucată de friptură în formă de semierc. Simt cum îmi plouă în gură. În fine, termină de gătit
și mă apuc să mănânc. E delicioasă! E friptură de miel. Mănânc pe săturate. Wow, ce idee
bună a fost să vin să mănânc aici, nu contează prețul. Le cer nota. Chelnerii se uită unul la
celălalt. Îi aud vorbind. Nota e undeva pe la 1000 de lei. Sunt șocat. Cum căcat să coste o
friptură atât de mult bani. Eram pregătit să dau 100-200 de lei fără regret. Îi întreb calm dacă
a fost vreo greșeală. Și lor li se pare ciudat, și da, este de fapt o greșeală. Aici visul ia o
turnură dubioasă. Nu mai știu dacă am plătit sau nu, cert e că am plecat de acolo și m-am dus
să explorez orașul în care mă aflam. Exporând orașul îmi dau seama că aduce foarte mult cu
Dubrovnik. Sunt multe cetăți de piatră arse de soare. Cerul e albastru intens iar soarele
strălucește orbitor. Se pot auzi valurile mării cum se izbesc de țărm. Mă gândesc la Teo și la
faptul că trebuie să-l duc unde trebuie să-l duc. O înjur iar pe maică-sa în gând. În fine,
deodată emoțiile se schimbă, mi-e foarte frică sunt într-un fel de țarc înconjurat de tauri
furioși cu coarnele ascuțite. Fug de ei, mă vad ca într-un film. Simt cum inima îmi sparge
pieptul. Și cred că în cele din urmă ajung din nou în oraș unde e un fel de petrecere la care a
venit multă lume. Petrecerea e în aer liber. E o tipă acolo care mi se pare că-mi face cu
ochiul. Nu mai știu dacă mă bag în seama cu ea. La un moment dat aflu că Delia a murit.
Vestea mă surprinde, dar mai mult mă surprinde că nu sunt afectat de moartea ei. Mă simt
mai degrabă eliberat. Mă gândesc la tipa aceea care mi-a făcut cu ochiul și la faptul că aș
putea să mă dau liniștit la ea acum. Mă simt într-un fel eliberat. Dar ceva în mine știe că n-a
murit definitiv, simt că a murit doar ca să renască în cineva mai bun.