Foc și zăpadă

- Eu în viața vieților mele n-am văzut așa ceva.

Lili poartă fusta cu trandafiri multicolori și taie morcovii fără să-și privească mâinile.
Pe ochiul aragazului murdar de zaț întărit fierbe o găină de țară într-o oală fără capac.

- Cum domn’le să ai tupeul să întrebi așa ceva, își continuă ea cu voce tare șirul
gândurilor. Cum doamne iartă-mă să-ți treacă prin cap așa ceva. Eu nu înțeleg!

În bucătărie bărbatul butonează telecomanda micului televizorul așezat pe cuptorul cu

microunde. Burta i se revarsă peste fața de masă tăiată în trei locuri, iar lumina slabă a
becului economic îi scoate în evidență părul rar din creștetul capului. Ține în mână un măr pe
care îl freacă superficial de tricoul ponosit. Îl duce la gură fără să-i verifice strălucirea, iar
zgomotul bucății de măr abia mușcat seamănă cu zgomotul unui aisberg desprins de ghețar.

- Eu nu știu ce-ți veni așa pe ea, spuse el mestecând cu gura deschisă.

- Cum ce-mi veni mă? Se vede că n-ai pic de educație. Știi ce îmi zise mă-ta acu’
două zile când fuserăm la ei de Sfântu Ion?

- Ce-ți veni cu Sfântu Ion așa deodată, mormăi bărbatul fără s-o privească.

- Păi fi și tu atent aici. Am dus-o pe Maria în camera bună s-o culc, săraca fată a picat
lată, și când să ies dau de a bătrână înlemnită în tocul ușii. O văd și acum purtând aceeași
vestă de lână, și se apropia de parcă voia să mă ia deoparte să-mi zică nu știu ce secret, dar
noi eram singure în hol. În fine, până la urmă mi-a zis:

‘Auzi, zi adevărul, tu pe cine iubești mai mult?’

- M-am uitat așa la ea, continuă Lili să povestească, nu înțelegeam ce vrea să zică.
Am întrebat-o ‘cum adică?’, și ea cică ‘acum că ai doi pe cine iubești mai mult?’ Am crezut
că-mi fuge pământul de sub picioare, să mor nu altceva!
 ‘Îs copiii mei și-i iubesc pe amândoi în mod egal. Ce întrebări sînt astea?’, i-am spus.
Și fii și tu atent la ce-mi zice: ‘Așa ceva nu-i posibil, eu l-am iubit tot timpul mai mult pe
Claudiu.’

- Și tu te uiți în gura ei? spuse bărbatul dezlipindu-și o clipă ochii de televizor.

- Nu mă uit! Dar cum să vorbești așa aiurea tu femeie bătrână, trecută prin viață, mai
ai și nepoți. Cum să zic eu că-l iubesc mai mult pe Răzvi decât pe Maria, sau invers? Eu nu
concep așa ceva.

Răzvan se apropie cu gura deschisă de geamul mașinii. Stă pe bancheta din spate și
răsuflă încet de parcă s-ar ascunde de cineva care vrea să-i facă rău. Din oglinda retrovizore
taică-su îl fixează cu privirea.

- Termină că-ți trag una de nu te vezi, izbucni taică-su printre dinți.

- Ce să termin?

- Nu face pe prostul!

Răzvan își îndepărtă buzele, iar pe geamul ușii din dreapta se lăsase ceața. Își apropie
încet unghia roasă a degetului mijlociu și scrijeli un ‘R’ în aburul țintuit în sticlă.

- Bă, tu n-auzi să nu mai aburești geamul. Șterge imediat că te ia mama dracu.

Băiatul îi evită privirea. Purta un pulover lălâi de culoarea cenușei amestecate cu apă,
iar cu mâneca trasă peste podul palmei își șterse inițiala.

- Numai proștii își scriu numele pe toate geamurile, zise taică-su îndepărtându-și
privirea din oglinda retrovizoare înapoi la drumul noroios, plin de gropi și bălți.

- Sărumâna mamaie, spuse Răzvan coborând din mașină.

 Lângă porțile de fier vișinii, de pe care vopseaua se scorojise de mult, stă o femeie
supraponderală purtând o vestă de lână, fustă neagră plină de scame și batic cu modele
florale. Se leagănă pe loc în stânga și dreapta, înainte și înapoi, cu mișcări ce par studiate,
căutând alinarea unor suferințe numai de ea știute.

- Să trăiești, mă, Răzvi.

Femeia se aplecă cu greu să-și sărute nepotul, dar mirosul hainelor ținute prea mult în
dulap și-al fructelor coapte neculese la timp îl făcu pe Răzvan să facă un pas în spate. Fără
folos. Mâinile butucănoase cu pete cafenii reușiră să-l îl înhațe într-o îmbrățișare gelatinoasă.
Băiatul simți că nu mai are aer.

- Ăl bătrân unde-i? întrebă tatăl lui Răzvan în timp ce descărca din portbagaj două
plase de rafie pline cu pâine uscată.

Șapca mai are puțin și-i pică de pe cap dezvelindu-i țeasta cu părul rărit în creștet.

- E pân la Virgil la vale, spuse bătrâna lăsându-și privirea în pământ.

- Nu se mai satură de băutură, spuse tatăl lui Răzvan chinuindu-se să deschidă poarta
de fier cu piciorul.

Bătrâna își eliberă nepotul fără prea mare tragere de inimă. Ar fi putut să-l strângă-n
brațe cât era ziua de lungă.

- Haideți înuntru că făcui focu’, trebuie să apară și tataie-tu, nu cred că mai stă mult.
Răzvi, să vezi ce pisic am, hai să-ți arăt. Auzi, Daniele, da pe Lili unde-o lăsarăți? întrebă ea
luată prin surprindere de-un gând îndepărtat.

- Îți spusăi la telefon că-i schimbu’ doi și nu vine azi, uitași?

Bătrâna nu mai spuse nimic. Trăsăturile feței i se aranjaseră într-un fel în care
emoțiile îi puteau fi citite cu greu. Putea să fie în același timp jignită, rușinată sau pur și
simplu tristă.

Înaintează toți trei pășind cu grijă.

În curte cele două case sunt despărțite de cărarea de pietre pe care cei trei pășesc
încercând să nu-și scrântească gâturile. Casa cea mai aproape de intrarea în curte are baza
peretului din față sfărâmat, iar spărtura pare o rană vie în piatră. Pe scările de la intrare
fuseseră aruncați câtiva pumni de sare grunjoasă. Când bărbatul observă asta o întrebă pe
bătrână:

- Ați făcut focul și-n casa din vale?

Bătrâna îl privi o clipă neștiind sigur la ce se referă, apoi răspunse parcă străfulgerată:

- A, da, fusei eu ieri să-mi iau niște mărgele și să mă uit la fotografii.

Pe fața proaspăt rasă a bărbatului buzele se arcuiră într-un început de zâmbet.

- Păi de ce? Vrei să te măriți? Ăl bătrân știe? izbucni el în râs, iar șapca de pe cap se
clatină mai rău.

- Uite, Răzvi, ăsta-i sufletul meu, spuse bătrâna intrând cu o pisică albă cu ochii verzi
și coada murdară de praf și scame. În camera lemnele trozneau în soba de teracotă.

O ține aproape de sânii imenși ce se revarsă pe burtă-n jos. Pisica pare obișnuită cu
menghina moale în care e ținută. Bătrâna o eliberează pe cuvertura aspră, pisica nu fuge, doar
examinează circumspect încăperea și noii musafiri.

- Ce faină-i mamaie, spuse Răzvan cu ochii scânteind, ce nume are?

Bunica îl privește nedumerită.

- N-are niciun nume, e sufletul meu și-atât.

Mângâie împreună pisica fără nume, iar după o pauză bătrâna se trezește că spune:

- Are și tataie-tu unu, dar de ăla nu-mi place, e tărcat și nu stă pe acasă. Eu numai pe
ăsta-l iubesc.

Bărbatul își lipește spatele de sobă încinsă. Încă poartă șapca pe cap și se uită pe
fereastra murdară la fulgii de zăpadă mari cât pumnul. Bătrână își luă mâna de pe pisica albă
spre fericirea lui Răzvan.

- Cu Claudiu te-ai mai întâlnit prin oraș? întrebă ea ținându-și mâinile a rugăciune în
poală.
 - Ce-ți veni să mă întrebi? Doar știi că mă ocolește pe stradă dacă mă vede, spuse
bărbatul scârpindându-se în ureche cu cheia de la mașină.

- Of, că atât de mult mi-am dorit să vă înțălăgeți și voi cum să înțeleg atâția frați.

- Păi eu m-aș înțelege, dar ai cu cine? Ne-am întâlnim la cantină acu’ câteva zile, și-
am zis, hai mă că e prost, mă duc eu să fac primul pas, și m-a lăsat cu mâna întinsă. Păi ăsta
mai e frate?

Bătrâna își clatină absentă capul înfășurat în basma. O șuviță de păr mai mult argintie
decât brunetă îi curge pe frunte.

Cei trei își îndreaptără privirea spre ușă. Se aud zgârieturi în lemn. Bărbatul apăsă pe
clanță și-n cameră intră o pisică tărcată cu petice de piele răsfirate printre smocurile de blană
arsă. Nu are mustăți și nici sprâncene. Se așază în mijlocul camerei și începe să se lingă.

- Da ce-a pățit pisica asta mamaie? întrebă Răzvan făcând ochii mari.

- Ce să pățească? se răstește bătrână. M-am certat într-o noapte cu tatai-tu pe

televizor, și m-am dus să fac focu’ să mă culc dinvale că de asta am și aruncat sare pe scări.
Ușa de la sobă era deschisă, dar cum doamne iartă-mă să știu că acolo doarme asta a lui. Nu
vrei să știi ce-a făcut tatai-tu cu mine. Cică i-au ars țâțele la mâță și când o să fete n-o să aibă
puii cum să sugă și-o să moară de foame. Nu vezi ce burtă umflată are?