Sunt în clasa a cincea și soarele sfârâie pe cer ca gălbenușul de ou în tigaia încinsă, iar

mie îmi chiorăie mațele și-mi vine să mă piș.

N-am niciun chef de sport dar când îl aud pe Sebi că strigă „Crenvuști, hai încoa!” mă
simt de parcă tocmai am luat o gură de cola rece.

E prima dată în două luni când la fotbal nu-s ales ultimul.

Sunte ales penultimul.

La fotbal Sebi și Trotea sunt numiți de domn profesor să facă echipele. Sunt singurii
băieți din clasă înscriși „la antrenamente”. Adică fac parte din echipa de juniori a orașului.

Sebi e aproape cu jumătate de cap mai scund decât mine, parcă e făcut numai din
oase. Eu nu-s gras, dar nici slab, am carnea pe mine de zici că-i pluș și degetele de la mâini ca
niște crenvuști fierți mai mult decât trebuie. Sebi e tot numai fibră. Când are mingea la picior
parcă dansează cu ea, parcă e lipită de picioarele lui. Nimeni nu i-o poate lua.

Eu și Sebi ne știm din clasa întâi. Am fost colegi de bancă până într-a cincea. Când
eram în clasa întâi am ieșit în pauza mare să ne luăm ceva de la chioșc.

- Eu cred că te pot bate pe tine, i-am zis cu gura plină de ciocolată.

Aveam un văr cu un an mai mare pe care-l puneam jos cu ușurință. Îi imobilizam

mâinile cu genunchii și lăsam o dâră lungă de salivă amestecată cu muci să se scurgă aproape
de fruntea lui. Văru-miu se strâmba de parcă ar fi mușcat dintr-o lămâie. Îmi retrăgeam tot
timpul arma înapoi în gură...dar de câteva ori s-a întâmplat ca firul devrde translucid să se
rupă.

M-am luat prin suprindere. Nu voiam să-l bat pe Sebi. Deja de împrieteniserăm,
înainte de asta vorbisem să merg pe la el să-mi arate ce jucării are. Nu era corect din partea
mea să-l cotonogesc.

- Bine, ne batem, am zis, stergându-mi ciocolată din colțul gurii cu mâneca albă a
cămașei.

- Hai azi după ore, a zis Sebi.