N-am stiut niciodata sa dansez.

De fiecare data cand am vrut sa invat imi simteam trupul ca un costum intrat la apa.
Ma strangea atat de tare incat nu puteam respira. Fiecare pas pe care-l faceam era dizarmonic,
parca m-as fi opus intregii armonii universale incercand – paradoxal – sa fiu in acord cu ea.
Nici Emilia nu dansa prea bine, dar nu i-am zis asta niciodata. Dar macar avea grație. Ceva
din felul ei de a fi se plia pe acordurile subtile ale acestei lumi in continua decadere. Pentru ca
despre decadere este vorba intre doi oameni care au ajuns sa se iubeasca. Nu e nimic inaltator
in iubire, nu e nimic acolo sus, iar indragostitii adevarati si-au dat intotdeauna seama; iar
atunci cand au realizat asta au ales sa cada, iar cu cat dragostea era mai mare cu atat mai
rapida era caderea. Noi n-am fost genul de indragostiti adevarati niciodata, noi doar ne-am
iubit cu adevarat. Îti trebuie vocatie sa fii un Romeo sau o Julieta, iar noi eram prea comozi
pentru a fi romantici, si prea moderni pentru o moarte tragica. Noi preferam o moarte lenta si
chinuitoare, noi preferam cafelele cu lapte, pisicile, sitcomurile vechi, muzica buna si
discutiile profunde despre oameni superficiali.