Diferențe

Când Alin Teodorescu de la a zecea C a fost găsit de salvamontiști degerat într-o râpă
din munții Rodnei am fost mai degrabă bucuros.

Abia dacă ne știam.

Era genul de băiat care saluta pe toată lumea. Era înalt, slab, aproape deșirat și avea
ochii de culoarea minei de creion folosită intens. Înainte să plece weekendul acela la schi m-
am întâlnit cu el în fața magazinului din curtea liceului.

- Salut, salut, mi-a spus el întinzând o mână cu degete lungi învelite în piele ușor
negricioasă.

- Salut, i-am zis cu gura plină încercând să-mi șterg firimiturile și firele subțiri de
varză albă de pe față.

- Ce faci? Toate bune? m-a întrebat el dezvelindu-și dinții mari și albi.

Dar n-a așteptat niciun răspuns din partea mea. A trecut mai departe fără să se uite
înapoi. Cred că mai avea mulți de salutat până în clasă. Când te cunoști cu toată lumea trebuie
să fii eficient, pauza mare are doar douăzeci de minute.

Mi s-a părut tot timpul ceva dubios cu el. Până la urmă de ce să întrebi pe cineva ce
face dacă pe tine de fapt nu te interesează? Dar nu mi-am mai bătut capul, am fugit repede în
clasă să copiez tema la mate. Știam că urmează să mă asculte la mate și n-aveam niciun chef
să învăț.

Așa că atunci când am aflat că l-au găsit sub mormanul ăla de zăpadă m-am bucurat
că înmormântarea pica vineri.
 *

În pauză ne strângeam ca de obicei în spatele magazinului de sandvișuri să fumăm.

Cei cinci lei pe care mi dădea mama îmi ajungeau la fix de un sandviș și două țigări. Aveam
de obicei patru sau cinci pauze pe zi. Puteam să trec lejer prin două pauze fără să fumez, dar
spre ultima oră îmi ardeau buzele după o țigară. Mă duceam în spatele magazinului chiar dacă
pe ale mele le terminasem deja în prima parte a zilei. Apelam la bunăvoința colegilor, dar nu
de puține ori trebuia să le îndur ironiile și (pe bună dreptate) exasperările:

- Bă, dar iar n-ai țigări, în pula mea, cumpără-ți dacă vrei să fumezi! auzeam în cor de
la vreo doi tipi care de obicei îmi dădeau țigări, dar acum cred că erau bulversați de chestia
asta cu Alin.

Deși se luaseră de mine în cele din urmă mi-au dat o țigară. Urma ora de franceză, iar
profa de obicei întârzia cel puțin zece minute așa că m-am așezat pe bordura din colțurile
căreia se ițeau niște fire de iarbă. Mi-am prins țigara.

- Cică n-a murit pe loc, a avut timp cât a fost prins sub zăpadă să le trimită un mesaj
părinților, „Vă iubesc mult! Ierați-mă!!”, așa le-a zis.

Ăsta care tocmai vorbise era Tavi.

Nu prea dădea pe la școală, avea părul lung și majoritatea profesorilor îl obligau să se

tundă. Sigurul care nu-l bătea la cap cu tunsul era proful de mate. Tavi era olimpic național.
Olimpic național la matematică și aproape corigent la restul materiilor. Ăsta era Tavi. Eram
prieteni buni. Cu toate astea nu i-am cerut niciodată ajutorul la teme.

Ceilalți nu au mai avut chef să zică ceva, mai ales fetele păreau bulversate. Fumam în
tăcere. În pauza aia a fost pentru prima dată când țigara n-a intrat deloc cum trebuie.

Însă la înmormântare ne-am hlizit încontinuu.

În fața blocului lui Alin era adunată o mare de elevi, părinți și vecini. Se circula cu
greu, strada era împânzită de zumzete. Numai din partea unde ne-am adunat ăștia care
fumează în spatele magazinului se auzeau râsete.
 Eram cu ăștia de la mine din clasă și nu ne puteam opri din chicotit. La un moment
dat Elena, șefa clasei, o tipă cu păr pe față s-a răstit la noi:

- Bă, da voi sunteți chiar nesimțiți?

Ne-am simțit aiurea așa că am tăcut instant.

Nu-l cunoscusem foarte bine pe Alin, dar din ce am auzit de la colegii mei care
fuseseră prieteni cu el îi plăcea să râdă mult. Fusese un băiat jovial pus mereu pe caterincă
așa că toți am presupus că Alin ar fi vrut să râdem și să facem mișto la înmormântarea lui, nu
să stăm ca fraierii cu fețele plânse.

Până la urmă nimeni nu recunoștea, dar toți ne-am bucurat foarte mult că scăpaserăm
de ore în ziua aia.

În schimb n-am primit nicio zi liberă când un an mai târziu poliția a găsit-o pe Magda
atârnată de lustră.

Muștele șiroiau în jurul ei de parcă ar fi fost o bandă adezivă.

Nu mai venise la școală de vreo săptămână. Nu anunțase pe nimeni, iar conducerea

școlii degeaba a încercat să ia legătură cu părinții ei. N-au reușit să dea de niciunul. Se știa că
părinții ei sunt despărțiți. Taică-su era undeva prin America, iar maică-sa avea grijă de un
bătrân în Italia.

Cel puțin asta era varianta oficială a poveștii.

Gurile rele spuneau că maică-sa cât fusese în România își câștiga existența practicând
cea mai veche meserie din lume. O vedeam prin centru îmbrăcată într-o rochie galbenă
strânsă cu putere la spate astfel încât i se revărsau șoldurile gelatinoase. Prin aceeași rochie îi
vedeam dunga de la chiloți ieșită-n relief. Cu toate astea, de fiecare dată când trecea prin fața
troiței pe care era spânzurat un Isus de tablă prost desenat mama Magdei își făcea rapid
câteva cruci de aer.

„Prima fată căreia i-am atins sânii s-a sinucis” țin minte că mi-am zis în timp ce-l
ascultam pe dirigu dându-ne vestea în legătură cu Magda. Nu mai aveam chef de nicio lecție
de istorie, voiam să ne de drumul acasă mai repede, dar ora a continuat de parcă nu s-a
întâmplat nimic.

N-am înțeles de ce pentru Alin s-a organizat o înmormântare demnă de prințesa

Daiana, iar pentru Magda nu s-a întâmplat absolut nimic. Nici măcar nu știam cu cine să
vorbesc să aflu când e înmormântarea, nu știam pe nimeni care să-i fie apropiat, tot ce știam e
că s-a agățat de lustra din sufrageria unde i-am băgat mâna pe sub bluza neagră.

După ore n-am mai trecut pe acasă. Ai mei erau la țară, culegeau via, iar pe mine mă
lăsaseră să învăț pentru teza la latină. Aveam doi de trei și un șase, eram în căcat până la gât.
Dar n-aveam niciun chef să învăț conjugări și declinări. Voiam să beau și să fumez la bodega
unde se adunau minerii de la carieră. L-am sunat pe Tavi și i-am zis să ne întâlnim direct
acolo.

Patronul barului ăstuia era un bețiv atât de gras încât tot timpul le ruga pe femeile care
serveau la bar (pe tanti Mirela sau pe tanti Anișoara) să-i lege șireturile. Avea un spate cât
poarta fabricii de pâine și un cap imens pe chipul căruia nu se putea vedea decât o singură
expresie. Era expresia bețivului care are multe lucruri de făcut și din cauza asta suferă că nu
poate bea neîntrerupte ore în șir.

Ambele vânzătoare aveau o atitudine maternă față de noi. Când ne întindeau țigările
cumpărate la bucată vedeam în ochii lor strălucind a grijă și suferință. Dar nu erau mamele
noastre așa că nu ne puteau zice pur și simplu, nu vă mai dau țigări că nu-i bine să fumați.

- Ce-i bă Răzvane? m-a întrebat Tavi după ce și-a aprins un Kent lung.

În bodegă era fum de să-l tai cu cuțitul iar draperiile erau trase. Bețivii se certau tot
timpul cu vânzătoarele în privința luminii. Nimeni din dugheana aia nu-și dorea lumina
soarelui în ochi. Abia îl vedeam pe Tavi. Purta tricoul ăla cu Iron Maiden șapte zile pe
săptămână, îl lua câteodată ud de pe sârmă. A și răcit nasol o dată din cauza asta.

- Puteam să o fut, i-am zis eu după ce am luat o gură Timișoreana.

- Pe cine să fuți?

- Pe Magda, cum pe cine?

 - Cum adică? a zis el în continuare.

Fruntea asta se i se încrețea când simțea o emoție mai intensă.

- Bă, dar e beznă aici, abia dacă te văd, i-am zis vrând să schimb subiectul.

- Hai, zi-mi, cum puteai s-o fuți pe Magda?

Mi-am mai aprins o țigară, știam că ai mei n-o să vină în seara asta acasă și că n-o să
mă miroasă nimeni când ajung acasă. Cred că fumam doar pentru momentele astea când
știam că nu trebuie să am de-a face cu bănuielile iscoditoare ale maică-mii. Fumam și-i
povesteam lui Tavi cum am ajuns la Magda acasă.

- Aveam de făcut un proiect la română și asta ne chemase pe mine și pe Lidia să

lucrăm la ea. Și Lidia asta se tot certa cu gagică-su la telefon, stătea mai mult în balcon, iar eu
am început să mă sărut cu asta așa...din senin. I-am băgat mâna pe sub bluză și i-am pipăit
sânii. Erau mișto de tot, nici foarte mari, nici foarte mici.

- Ai mai atins pe altcineva în afară de maică-ta? a încercat Tavi să facă mișto de mine.
Dar pentru că n-avea public a renunțat rapid. Nu simțeam nevoia să ne punem la punct decât
dacă mai era cineva prin preajmă. Oricât de bune ar fi fost insultele de moment, dacă eram
doar noi doi n-aveau niciun farmec. N-aveam nimic de demonstrat unul față de celălalt. Eram
cam la același nivel. Amândoi virgini, amândoi slabi la învățătură, amândoi plini de absențe.
Dar cel mai important lucru era că aveam amândoi părinți mineri. Făceam parte din aceeași
pătură socială plină de cărbune și neajunsuri. Ai noștri aveau aceleași vise pentru noi. Să
învățăm și să plecăm din orașul ăsta cât încă mai au ei serviciu ca să ne întrețină la facultate.

- Îți zic eu că vroia să o facă cu mine chiar dacă Lidia era în bucătărie.

- Păi și atât de prost ai fost încât n-ai dat-o pe tocilara aia afară?

- Ești prost, i-am zis strâmbându-mă. Cum să o dau afară dacă nu era casa mea?

Nu era chiar atât de prost Tavi.

Până la urmă am înțeles că voia să reușesc, era un soi de camaderie a noastră, a

virginilor. Nu pot să zic că-mi păsa atât de mult de Magda, până la urmă moartea ei m-a
bulversat pentru că ratasem șansa de-a nu mai fi virgin. Nu m-am gândit prea mult la
motivele care au condus-o să facă asta. Oricât aș fi încercat nu puteam să-mi imaginez ce te-
ar putea face să-ți înfășori cablul de net în jurul gâtului, să te urci pe un scaun, și să te
bălăngăni în sufrageria plină de bibelouri prăfuite și mileuri pătate de vin și cafea.

- Și eu aproape am futut-o pe una, mi-a zis Tavi după ce timp ce cinci minute niciunul
dintre noi nu mai zicea nimic.

- Pe cine?

- N-o știi tu, e de la Râpa tipa, nu învață în oraș.

- Deci e de la țară?

- Mda, a răspuns Tavi cu jumătate de glas.

Toți băieții când se întorceau din vacanța de vară petrecută la țară spuneau că au futut.
Numai Tavi spunea că aproape futuse, deci cel mai probabil chiar ajunsese destul de departe
cu cineva. Altfel de ce să te lauzi că aproape ai futut pe cineva?

Mai aveam o țigară de fiecare. Le-am fumat fără să ne mai zicem mare lucru și-apoi
am plecat acasă.

N-am învățat nimic tot weekendul, deși puteam să o fac. Ai mei îmi ascunseseră
cablul de net ca să mă pot concentra. Dar ei nu știau că latina era ultima mea problemă, eram
într-o situație și mai de căcat la mate. Găman mă prinsese citind la ora lui un roman ferfenițit
de Sven Hassel.

- Ce citești tu la ora mea, mi-a zis luându-mi cartea pe care n-avusesem timp să o
ascund în bancă. A examinat coperta cu un panzer german și-o zvastică în colțul din dreapta
și mi-a futut una peste cap cu paginile cărții făcute sul.

- Băăă, a zis cu vocea aia hârâită, ai nevoie și de calcule în viață că te înșală ăștia când
o să-ți dea salariu.

„Care salariu?” am vrut să-i zic, dar m-am abținut. Și așa eram în căcat.

Peste câteva săptămâni după ce Magda murise Găman m-a scos la tablă. Mi-a dat o
ecuație de rezolvat. M-am scărpinat cu bucata de cretă în cap fără să-mi dau seama. Voiam să
se vadă că mă străduiesc. Am copiat din nou enunțul problemei schimbând câteva semne.
Găman se uita la mine cu satisfacție reținută. Boșorog infect.

- Treci la loc, mi-a zis Găman stând aplecat deasupra catalogului cu stiloul lui negru
plin de zgârieturi.

- Domn profesor, nu puteți să mă iertați de data asta, m-am trezit că vorbește cu gura
fără mine. Gămăn se uita la mine cu ochii ăia îngropați în cearcănele maronii lungi până
aproape de nas.

- De ce să te iert, Răzvane?

- Păi știți că a murit Magda. Am fost îndrăgostit de ea și n-am putut să învăț din cauza
asta. Știți de ce s-a sinucis?

Nu știu de unde am avut atâta tupeu să-l întreb pe senil chestia asta.

Cert e că mi-a zis:

- Aia era o curvă ca și mă-sa. Ne vedem în toamnă, Răzvane. Iar după ce a scris doi în
dreptul numelui meu a continuat:

- Teodorescu ăla a fost băiat bun, nu ca tine. Păcat de el.