- Aici te-a prins mă-ta cu țigara în gură? întrebă Radu zâmbind.

Poarta pantaloni de blugi scurți ce par tăiați cu cuțitul. Picioarele lui n-au mai văzut soarele
de luni de zile, sunt albe ca brânza topită.

- A fost de mult, spune Pavel cercetând cu atenție locul care la un moment dat fusese
magazinul școlii. În spatele lui, în fiecare pauză, se adunau elevii să fumeze. Pauza dura zece
minute, pentru cei mai mulți era suficientă o țigară, dar mai erau și unii care fumau o țigară
jumătate. Stingeau țigara de peretele de plastic al magazinului, o puneau în pachet, iar când o
aprindeau a doua pauza tușeau de fiecare dată. Însă nimic nu se risipea pe vremurile alea.

Pavel își scoate pachetul de țigări pe care-l deschide cu aceeași mână, îl scutură o dată iar
apoi pescuiește una direct cu buzele.

- Da și tu focul, îi spune lui Radu care deja se căuta prin buzunarele blugilor rupți.

- Vezi să nu te prindă și acum, spuse Radu ținând flacăra aprinsă mai mult decât îi fu necesar
lui Pave să-și aprindă țigara.

- Du-te-n pula mea, Radule.

- Frate, trebuie să recunoști că a fost amuzant. Mi-o și imaginez pe maică-ta cum venea
nervoasă chitită să-ți fută una.

- Nu mi-a futut nimic, răspunse Pavel încruntându-se. Hai să plecăm o dată, ne așteaptă
Adrian deja.

Pe masa de plastic sunt trei pahare de bere. Două au aceeași cantitate, iar unul e vizibil mai
gol decât celelalte.

- Bă, da știu că-ți fu sete, spuse Adrian în timp ce-și ducea paharul la gură. Luă o sorbitură
după care îl lăsă cu grijă pe masă.

- Așa beau eu berea, zise Pavel lăsându-se pe spatele scaunului.

- În ritmul ăsta o să te faci pulă în vreo două ore, spuse Radu trăgând din țigară. Ține fumul în
gură umfându-și obrazul pe partea dreaptă.
Nu-și mai zic nimic. Nu știu de unde să înceapă. A trecut mult timp de când s-au văzut. S-a
schimbat ceva? Lucrurile par la fel. Asta e prietenia adevărată. Să treacă ani de zile de când
te-ai văzut cu cineva, iar apoi, după atâtea luni să o luați de unde ați rămas. Dacă n-ar fi
sărbătorile probabil nu s-ar vedea cu anii. Însă, cu fiecare an care trece, lucrurile parcă nu mai
sunt chiar la fel chiar dacă nu reluate de unde au rămas. La treizeci de ani se recuperează mai
greu după o seară de beție, nu cu mult mai greu, dar se simte, așa că pentru Pavel primele beri
funcționează ca un analgezic. Se pregătește pentru ce știe că va urma, se bucură că ai lui sunt
la țară și că n-o să fie nevoiți să-l vadă mort de beat. O să-l vadă a doua zi, mahmur, dar asta
e mai ușor de suportat. Până la urmă are dreptul, e Crăciunul, sunt mulți oameni pe care nu i-
a mai văzut de nu mai știe când, dar cu toate astea, tot cu Radu și Adrian preferă să stea.

- Am vazut-o și pe Cristina prin oraș, a venit și ea acasă, spuse Radu.

- Păi și ce vrei să-i fac?, spuse Pavel încruntându-și privirea.

- Păi nu mai ai ce să-i faci, acum e rândul altcuiva.