Cuprins

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
Faceți cunoștință cu autorul
 Ora vrăjitoarelor
Magia Sângelui Cartea Trei
De LH Cosway
Copyright © 2021 LH Cosway.
Toate drepturile rezervate.
Aceasta este o operă de ficțiune. Orice asemă nare cu persoane vii sau moarte este pur
întâ mplă toare. Nicio parte a acestei că rți nu poate fi folosită sau reprodusă în niciun fel fă ră
permisiunea scrisă a autorului, cu excepția utiliză rii de citate scurte într-o recenzie de
carte.
Design copertă de LH Cosway. Imagine de copertă de pe Shutterstock.com.
www.lhcoswayauthor.com
LISTĂ DE REDARE
Pentru a asculta playlist-ul lui LH Cosway pentru Witching Hour , accesați AICI.
Cuprins
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
Faceți cunoștință cu autorul
Cărți de LH Cosway
„Dacă inima ta dragă este rănită, inima mea sălbatică sângerează cu a ta.”
Joseph Sheridan Le Fanu, Carmilla .
1.
Lupta a izbucnit din senin.
Într-un minut, mergeam pe stradă , gâ ndindu-mă la treburile mele, iar în urmă torul stă team
în mijlocul unei revolte.
Cotind colțul spre Campion Row, unul dintre principalele cartiere comerciale din Tribane,
ochii mi-au fost atacați de un pumn care intră în contact cu fața cuiva. Apoi, câ nd am avut
șansa să scanez zona, mi-am dat seama că nu era doar un pumn și o singură față . Sute de
oameni se luptau între ei.
Mergâ nd la asta de parcă ar fi luat parte la un turneu uriaș de MMA.
Ce naiba a fost asta?
O brunetă slabă , care pă rea că în mod normal nu ar ră ni o muscă , a tras de pă rul unei femei
blonde, strigâ ndu-i în față profană ri furioase, scuipat zburâ ndu-i din gură .
A avut loc azi un fel de protest controversat care scă pase de sub control? A fost singura
explicație logică care mi-a venit în minte câ nd am fă cut un pas înapoi, îndepă rtâ ndu-mă de
haos. Dar câ nd m-am întors pentru a merge pe drumul în care am venit, revolta se
ră spâ ndise.
Luase oare tot orașul pastile nebunești?
Era prea ciudat.
Cu doar o clipă în urmă , cumpă ră torii ră tă ceau dezinvolt pe stradă , iar acum își dă deau
prostii vii unul din celă lalt.
Un grup de adolescenți s-a unit, aruncâ nd că ră mizi și spargâ nd vitrinele unui magazin de
electronice. Mai mulți angajați s-au gră bit să încerce să -i oprească , ceea ce a creat doar mai
multe lupte. Adolescenții au dat cu piciorul și pumnii în tricoul polo purtâ nd angajați.
La început, tricourile polo au încercat să -i oprească pe adolescenți să mai facă daune, dar a
fost ca și cum s-a întrerupt în ei și violența a luat stă pâ nire în timp ce au ripostat. M-am
îndepă rtat, sprijinindu-mă de peretele de beton al clă dirii din spatele meu. Doi bă rbați au
că zut la pă mâ nt la un picior sau doi de mine. Bă rbatul de deasupra a lovit fața celuilalt
bă rbat, sâ ngerâ ndu-i nasul.
„Hei, oprește asta!” Am strigat.
Agresorul și-a oprit bă tă ile și inima mi-a bă tut cu putere câ nd s-a întors și s-a uitat la mine.
În ochii lui era o privire dezlă nțuită și nebună . Nu bine, deloc bine. Purta o haină de lâ nă ,
pantaloni de catifea, pantofi maro sensibili, iar pă rul să u închis la culoare avea pete de gri.
Ară ta la fel de îndră zneață ca și ei, ca un contabil sau un consilier financiar care face niște
cumpă ră turi în ziua lui liberă . Nu un caz mental care să bată la întâ mplare un stră in în
trecere. L-a lă sat pe bă rbatul pe care îl lovise și a înaintat asupra mea.
„Vagabun mic”, a clocotit el. „Cum m-ai numit?”
Furia și ura din cuvintele lui erau ciudate, din moment ce eu nu i-am numit nimic. I-am spus
doar să înceteze ceea ce fă cea. Luptele și jafurile încă se mai desfă șurau în jurul meu, dar
tot ce mă puteam concentra era ochii injectați de sâ nge ai acestui om și saliva care începea
să -i picure din gură , ca un câ ine turbat.
Mi-am apă sat tot corpul și mai tare de peretele de beton în timp ce el venea spre mine.
„Nu te-am sunat nimic”, am spus pe un ton uniform.
„Am auzit ce ai spus, tâ rfă ! O să plă tești pentru asta, scuipă el.
"Serios? Ești tulburat?”
Bine, probabil că nu a fost cel mai inteligent lucru de spus, dar am avut tendința să devin
nepoliticos câ nd eram
speriat. Dacă acest om ar fi o ființă supranaturală , ca un vampir sau un dhampir, nu aș ezita
să -mi folosesc magia pentru a lupta cu el. Dar el era doar un om, așa că nu știam dacă
scâ nteile mele îl vor incapacita sau îl vor ucide. Nu puteam să pun moartea unui stră in pe
să raca mea conștiință abuzată .
Aveam deja destule pentru a mă simți vinovat.
„O să -ți ară t deranjat”, a replicat bă rbatul, cu mâ na strâ nsă în pumni, în timp ce a dat-o
peste mine, lovindu-mă drept în față . La naiba, durerea asta! Vră jitorii și vampirii antici ar
putea fi psihopati, dar oamenii ar putea fi niște idioți violenți atunci câ nd starea de spirit i-a
luat.
"Stop! Ma ranesti!" L-am implorat în timp ce el și-a ridicat piciorul și mi-a dat câ teva
lovituri la tibie și una în gleznă . Bine, ei bine, am încercat să -mi salvez conștiința de
adă ugarea de crimă , dar nenorocitul a fă cut-o să vină . Fă ră prea mult efort, mi-am chemat
magia. Scâ ntei mi-au gâ dilat palma, pe care am ridicat-o și i-am izbit direct în frunte.
Imediat, strigă el, o privire de furie pură , nediluată , stricâ ndu-i tră să turile. M-a sunat să ne
vedem marțea viitoare înainte de a da înapoi câ țiva metri.
„Ei bine, asta nu este foarte frumos”, am mormă it eu în timp ce mă uitam la magazinul de
electronice exact câ nd adolescenții fugeau. Erau încă rcați cu obiecte jefuite. Unul dintre
angajați a prins de guler un jefuitor care fugea și l-a tras la pă mâ nt, lovindu-l puternic în
coaste.
Cineva a pă șit în fața mea, blocâ ndu-mi vederea. Bă rbatul care m-a atacat s-a întors, ochii
lui injectați de sâ nge și înnebuniți m-au informat că era pregă tit pentru runda a doua. Era
nebun? Tocmai i-am ars fruntea cu mâ na și a decis să se întoarcă pentru mai mult?
Ceva nu era în regulă aici.
A înaintat spre mine, iar eu m-am ferit din drum, lă sâ nd jos geanta de cumpă ră turi pe care
o că ram. M-am întors pe că lcâ ie și m-am nă pustit prin lupta împotriva cumpă ră torilor.
Bă rbatul a urmă rit. Îl auzeam mormă ind în spatele meu, așa că am alergat mai repede, cu
plă mâ nii arzâ nd.
Am alergat cel puțin zece minute și tică losul încă mă urmă rea. Acest lucru devenea ridicol.
M-am oprit brusc și m-am întors spre el.
— Înapoi la naiba, am avertizat eu, cu vocea tare. Tonul meu pă rea să -l șocheze din cauza
furiei lui.
Clipi și clă tină din cap, de parcă ar fi încercat să scape de un vis cu ochii deschiși. S-a uitat la
mine, la fața mea care probabil avea o vâ nă taie datorită pumnului să u, iar expresia lui s-a
încețoșat de confuzie.
— Îmi... îmi pare atâ t de ră u, mormă i el. „Nu înțeleg...” Apoi s-a oprit, clă tinâ nd din cap și
trecâ ndu-și mâ inile peste față .
"Scuze pentru ce? Pentru că ai bă tut o femeie pe care nici mă car nu o cunoști sau pentru
bă rbatul de acolo pe care aproape l-ai ucis? Indignarea mea m-a mistuit în timp ce fă ceam
un pas înainte pentru a-l înfrunta.
„Nu știu de ce am fă cut asta, de ce te-am lovit... pur și simplu m-am simțit atâ t de... furios .”
Cu siguranță ceva nu era în regulă în toate astea. Ceva era putrezit în statul Tribane și mi-ar
fi greu să cred că nu are vreo legă tură cu Vră jitorul Theodore revenirea pe scena.
— Ai noroc că nu m-am hotă râ t să sun la poliție. Du-te acasă și spune o rugă ciune pentru
bă rbatul pe care l-ai bă tut. A, și poate chemați o ambulanță pentru el câ t timp sunteți la ea.
În timp ce vorbeam, auzeam deja sirenele apropiindu-se în depă rtare.
Bă rbatul a continuat să se holbeze la mine, cu ochi insecte. Am clă tinat din cap, m-am întors
și am plecat șchiopă tâ nd. M-a lovit cu piciorul în piele și în gleznă și am fost ră nit, dar am
putut-o convinge pe Rita să pregă tească unul dintre remediile ei de vindecare.
În ultimul timp, am stat mult la Nicki, dar ea și prietena ei tocmai au plecat într-o că lă torie
de șase să ptă mâ ni în Europa, așa că acum singura mea opțiune de a evita pe toți era să stau
în cafenele la care se uită oamenii sau
ră sfoiește fă ră minte prin libră rii. Erau prea mulți oameni în preajma lui Finn zilele astea,
dintre care unul sa întâ mplat să mă disprețuiască . Am pariat că va trece mult timp pâ nă
câ nd Ethan mă va ierta pentru ceea ce am fă cut. Daca vreodata.
De fiecare dată câ nd mă gâ ndeam la el, inima mi se strâ ngea dureros.
Era greu de evitat și el, de câ nd a început să închirieze o casă vizavi de casa lui Finn.
Ethan, Delilah, Dru și Lucas locuiau acolo în timp ce ne menținem alianța ciudată .
Confortabil, nu? Ei bine, ar fi dacă toți nu ar crede că sunt cea mai mare tâ rfă care a
împodobit vreodată planeta. Delilah a fost singura care m-a tolerat.
Ethan nu mi-a spus nici mă car un cuvâ nt de câ nd a apă rut acasă la Finn. La naiba, abia mă
scutise de o privire și mi-a tă iat ca un cuțit. Am vrut doar să mă întorc la felul în care erau
lucrurile, dar nu a fost așa. Delilah a spus că atunci câ nd a fost vorba de tră dare, Ethan nu a
lă sat lucrurile să meargă , și bă iete, spunea adevă rul.
Era întuneric câ nd am ajuns în sfâ rșit acasă . Mi-am introdus cheia în ușa din față a lui Finn,
auzind zgomote venind din bucă tă rie. Câ nd am pă șit pe hol, ridicâ nd din umeri din haină și
atâ rnâ nd-o pe balustrada de la capă tul scă rilor, am depistat două voci.
Rita și Ethan.
A fost tot ce am putut să nu-mi dau ochii peste cap.
Ethan fă cuse tot posibilul pentru a se apropia de Rita în ultima vreme. Nenorocitul știa că
este puternică .
Cred că știa și el câ t de mult îmi plă cea de ea și de aceea stă tea pe farmec. Încerca să o
ademenească departe. Doar o parte din ceea ce era cu siguranță o secvență de ră zbunare
amă nunțită și complicată . Nici mă car nu aveam în mine să -mi fac griji. Eram prea pierdut în
durere din cauza tată lui meu. M-a omorâ t înă untru să nu știu dacă l-aș putea vreodată să -l
salvez de oriunde ar fi fost. Chiar și cu toată magia mea, tot mă simțeam complet inutilă .
Nemulțumit, am deschis ușa bucă tă riei și m-am îndreptat șchiopă tâ nd spre chiuvetă să mă
spă l pe mâ ini.
Conversația lor încetă imediat, iar Rita scoase un gâ fâ it liniștit.
„Ce s-a întâ mplat cu tine, Tegan?” S-a ridicat de pe scaun, cu o expresie de îngrijorare pe
chip în timp ce mi-a acceptat ră nile.
„Am fost prins într-o revoltă pe Campion Row. Un nebun nebun m-a atacat.”
„Isuse, de ce te-ar ataca?” Ea s-a agitat peste fața mea, în timp ce Ethan stă tea stoic de
cealaltă parte a camerei, fă ră expresie. Dacă l-a deranjat să mă vadă bă tut, nu a ară tat-o.
„Nu știu”, i-am spus Ritei. „Dar se întâ mplă ceva neplă cut. Într-un minut totul a fost normal,
oamenii s-au ocupat de treburile lor, iar în urmă torul au fost transformați într-o gră madă
de nebuni violenți.”
Mi-am permis să arunc o privire că tre Ethan. A urmat o fulgerare rapidă de furie înainte ca
chipul lui să revină la obișnuitul gol pe care mi-o dă dea zilnic. Aproape că am gâ fâ it câ nd
ochii lui reci m-au stră bă tut. Vai .
M-am uitat înapoi la Rita pentru că nu puteam suporta intensitatea urii lui Ethan. „Crezi că
ar putea avea ceva de-a face cu Theodore? Serios, nu aș trece peste el să încerc să
transforme populația umană în violență pur și simplu pentru propriul să u divertisment.”
Rita se lă să pe spate de blat, cu o expresie gâ nditoare pe chipul ei ca de pixie. Astă zi a
purtat ruj roșu închis, combinat cu acest fard alb ciudat și rimel. Era o privire izbitoare;
ceva ce ai vedea pe un model de podium. Cu siguranță nu machiajul tă u obișnuit de zi cu zi.
Ț inuta ei a constat din blugi negri rupți și o că mașă mov dantelă . Da, și picioarele goale.
Ritei îi plă cea să meargă desculță . Poate că a simțit că a adus-o mai aproape de un fel de
magie pă mâ ntească .
„Theodore ar putea fi în spatele ei, dar există și șansa să se scurgă din iad
dimensiune câ nd Marcel a deschis portalul. Sunt niște chestii suspecte acolo, lucruri care
ar putea face oamenii să înnebunească puțin atunci câ nd sunt eliberați în atmosferă .”
„Poți fi mai specific?” Am întrebat.
„Entită ți ră uvoitoare, spirite, demoni, așa ceva.”
„Da, îmi place câ nd ră ul vine în vizită . Amintește-mi să -l întreb pe Finn unde ține porțelanul
bun, am ră spuns eu sarcastic.
„Mult noroc cu asta. Nu cred că Finn este genul de bă rbat care să dețină porțelanul elegant.”
M-am îndepă rtat, aruncâ nd o privire de la Rita la Ethan. „Ei bine, vă voi lă sa să vă întoarceți
la orice ați fi fă cut înainte să vă întrerup. Mă duc să vă d dacă la etaj există o trusă de prim
ajutor.”
Ethan avea fața de piatră , dar apoi s-a îndreptat brusc spre mine, m-a prins de încheietura
mâ inii și m-a smuls din cameră . "Ce faci? Dă -mi drumul, am protestat în timp ce mă
conducea pe scă ri spre baie.
Fă ră un cuvâ nt, trâ nti ușa și ră sturnă încuietoarea. Inima mi-a bă tut cu putere câ nd am
reușit în sfâ rșit să -mi smulg încheietura mâ inii din strâ nsoarea lui.
— Descuie ușa, Ethan, am cerut, stâ nd câ t de departe de el am putut în camera mică .
— Nu, mormă i el, fă câ ndu-și maxilarul. Tensiunea care emana de el mi-a dat pielea de
gă ină .
— Atunci te-ai hotă râ t în sfâ rșit să -mi recunoști existența? am întrebat, încrucișâ ndu-mi
brațele. Atitudinea mea a fost de nebunie. A fost singura mea apă rare. Fiind în imediata
apropiere a lui, mi-a luat interiorul zbuciumat.
„Nu mai vorbi, sau nu te voi ajuta.”
„Nu am nevoie de ajutorul tă u. Sunt bine."
Ochii lui au că lă torit peste fața mea învinețită și, dacă nu m-am înșelat, s-au abă tut pe buze
pentru o fracțiune de secundă înainte de a-mi întâ lni din nou privirea. „Nu ară ți bine.” M-a
prins de umeri, împingâ ndu-mă spre marginea că zii. "Aşezaţi-vă ."
Cu o înghițitură distinctă , am fă cut ce a spus el. Apă sarea scurtă a mâ inilor lui pe umerii
mei a fost enervant de plă cută . Mi-a fost supă rat câ t de mult s-a prins inima mea proastă și
sentimentală de orice sâ mbure de atenție din partea lui. Am expirat nervos, sperâ nd că nu
poate mirosi cum mă simțeam, vinovă ția amestecâ ndu-se cu nevoia.
Privirea lui a fulgerat spre a mea, atâ t de încinsă încâ t practic a ars. Buzele i s-au
întredeschis ușor, iar colții ascuțiți și albi s-au extins în jos. S-a că lă rit pe cadă , punâ nd un
picior înă untrul ei, iar celă lalt pe podeaua cu gresie, astfel încâ t să stea cu fața la mine. Ș i-a
ridicat încheietura mâ inii la gură , cu ochii încă îndreptați spre ai mei, apoi a mușcat, rupâ nd
carnea.
"Ce faci?" am gâ fâ it. „Te-ai mușcat pe tine însuți.”
Sâ ngele a început să curgă din înțepă tură înainte de a-și împinge încheietura spre mine.
"Bă utură . Te va vindeca.”
— Nu, mulțumesc, am spus, încordâ ndu-mă din nou. La fel ca ultima dată câ nd mi-a oferit
sâ ngele lui, m-am simțit atras înă untru, încâ ntat de alura.
— Doar bea, Tegan. Pot spune că te doare.”
Din instinct, mi-am lins buzele. „Asta înseamnă că suntem din nou prieteni?”
Expresia lui era enervant de goală . „Tu și cu mine nu vom fi niciodată prieteni”, a ră spuns el
cu ră ceală , iar declarația m-a tă iat rapid.
„Ei bine, asta este foarte definitiv. M-am gâ ndit că poate cu timpul te-ai putea convinge să
ierți
—”
„Prietenii nu se vor ca noi”, a spus el, întrerupâ ndu-mă și fă câ nd fluturi să -mi umple
stomacul. „Ș i nu, nu ești iertat, dar asta nu înseamnă că vreau să fii în durere fizică .
 Acum bea.”
M-am uitat la el, uluită . Abia auzisem ceva despre mine că nu eram iertat pentru că eram
prea fixat de partea că el mă dorește. El încă mă dorea . Gâ ndul m-a fă cut să mă simt
fierbinte peste tot. Mi-a dat și speranța că într-o zi lucrurile ar putea fi altfel între noi.
I-am aruncat o privire din nou la încheietura mâ inii și a fost ca și cum cineva mi-a fă cut o
vrajă . M-am aplecat mai aproape și înainte să -mi dau seama, gura mea se prinsese de el și
nectarul dulce care era sâ ngele lui mi-a alunecat pe gâ t. Un mic șuierat i-a scă pat la contact,
iar excitarea ma cuprins.
La început, am bă ut provizoriu, dar câ nd gustul dulce de miere mi-a lovit limba, am început
să trag înghițituri mult mai adâ nci. Eram vag conștient că gemea și se apropia, dar eram
prea consumat de sâ ngele lui pentru a fi pe deplin conștient de ceea ce se întâ mplă .
O secundă mai tâ rziu, m-a ridicat și m-a ră sturnat prin cameră , ținâ ndu-mă de perete.
Ethan și-a apă sat corpul la culoarea mea în timp ce eu continuam să beau din el. Am deschis
ochii, iar privirile ni s-au blocat. Energia sexuală a îngroșat aerul. Ș i-a trecut ușor vâ rful
nasului pe partea laterală a gâ tului meu, ca și cum ar trasa linia unei vene.
Ră nile mele s-au retras, durerea mi-a atenuat, în timp ce mâ na lui Ethan a alunecat sub
tricoul meu, palma lui netezindu-se peste stomacul meu gol. Nu mai aveam nevoie de
ameliorarea durerii, dar aveam nevoie de un alt fel de alinare. Am simțit că s-ar putea să
izbucnesc dacă nu mă dracu chiar acolo și atunci, dar am vă zut momentul în care logica lui
a revenit și și-a prins mâ na pe maxilarul meu, îndepă rtâ ndu-mi gura de încheietura mâ inii
lui. M-am retras cu un scâ ncet, sâ ngele picurâ ndu-mi pe bă rbie. Colții lui Ethan erau încă
întinși și mi-am dat seama că a fost nevoie de fiecare gram de voință pentru a se îndepă rta
de mine.
M-a lă sat fă ră suflare lâ ngă perete, în timp ce s-a întors la marginea că zii, fă ră să -mi scadă
privirea. A durat un moment pâ nă am câ știgat orice nivel de gâ ndire coerentă .
"Îmi pare ră u. Nu știu ce a trecut peste mine. Am bă ut prea mult?”
Ethan practic a mâ râ it ră spunsul să u. "Nu."
Un fior mi-a scă pat pe șira spină rii. „Bine, bine, mulțumesc. Durerea a dispă rut. Sunt
complet vindecat.”
"Cu plă cere." Acum nu puteam să -mi dau seama dacă voia să mă omoare sau să mă bată .
Mi-am tras ochii de la ai lui câ nd m-am apropiat de chiuvetă și am deschis robinetul pentru
a-mi spă la sâ ngele de pe bă rbie. Tremuram practic, jumă tate din cauza sâ ngelui lui care
curgea prin sistemul meu și jumă tate din cauza intensită ții lui în timp ce îmi urmă rea
fiecare mișcare.
Era ca și cum ai fi închis într-o baie cu un tigru neînchis și habar n-avea dacă îi era sau nu
foame. Bine, spun o minciună . Judecâ nd după privirea din ochii lui, Ethan era râvnitor .
"Cum te simti?" a întrebat el în timp ce îmi stropim cu apă caldă pe față . „Ai bă ut mai mult
decâ t ai bă ut ultima dată câ nd te-am vindecat.”
Am închis robinetul și am luat un prosop ca să -mi usuc fața. „Simt...” M-am oprit, pentru că
nu puteam să -i spun adevă rul. Adevă rul era că îmi venea să -i smulg toate hainele și să -l
montez pe podeaua bă ii. Ș tiam că sâ ngele lui forma o legă tură între noi, una care va dura o
lună sau două . De aceea m-am simțit atâ t de excitat. Nu a fost real.
Dacă mi-aș continua să -mi spun asta, poate s-ar împlini.
Un val de amețeală euforică m-a cuprins, câ nd s-a pus stă pâ nire pe sâ ngele lui. Sub tricoul
meu, sfarcurile mi s-au întă rit, iar clitorisul îmi pulsa între coapse. Doamne, parcă tocmai aș
fi luat Viagra.
Ethan îşi arcui o sprâ nceană . „Tegan?”
Am înghițit în sec. „Sunt bine, doar puțin dezorientat. Sâ ngele de vampir este ca un drog.”
„Unii oameni îl descriu și ca pe un afrodisiac”, a contrazis el. „Pentru ambele pă rți. De aceea
eu…”
„De ce te-ai nă pustit asupra mea? Da, am înțeles asta. Evident, altfel nu te-ai apropia de
mine.”
"Ce te face să spui asta?"
„Ei bine, te-ai prefă cut că nu exist. Este prima dată câ nd vorbești cu mine în câ teva
să ptă mâ ni.”
El nu a ră spuns. În schimb, ochii lui au urmă rit curba șoldurilor mele. Mi-am înecat durerile
cu prea multă mâ ncare în ultima vreme. Tată în iad. Ethan mă ură ște. Theodore înapoi
pentru a face ravagii.
Mâ ncatul confortabil a fost singurul meu confort. Proprietarul local al magazinului din colț
fă cea o avere din cantitatea de baruri Fry's Turkish Delight pe care le cumpă rasem.
„Te-ai îngră șat”, a comentat el.
„În primul râ nd, mă ignoră , apoi mă numește gras. Chiar știi cum să stimulezi ego-ul unei
fete, am spus sec.
„Nu te-am numit gras. Dimpotrivă , greutatea ți se potrivește.” A fost din nou acel fulger de
că ldură , dar a dispă rut într-o clipă . Mascat cu grijă în spatele unui zid al indiferenței. Mi-aș
fi dorit să nu-i pot simți sâ ngele curgâ ndu-mi prin vene, infiltră ndu-mi centrele plă cerii și
fă câ ndu-mă să simt că aș putea cuceri lumea. Vampirii ar trebui să îmbutelieze aceste
lucruri și să le vâ ndă oamenilor. Ar fi incredibil de profitabil.
„Pupilele tale sunt foarte dilatate”, a spus el atunci, ridicâ ndu-se să vină să mă inspecteze.
„Poate că ai bă ut prea mult.”
„Doar că lă rind la mare”, am spus. „Se va stinge în curâ nd, sunt sigur.”
Atenția lui a ră tă cit peste mine. "Descrie-l."
„Descrie ce?”
„Cum te face să te simți sâ ngele meu.”
„Nu, nu-ți place să faci asta chiar acum”, am înghițit în sec și am închis ochii, pentru că
serios, simțindu-mă așa cum am fă cut și el fiind atâ t de aproape, eram în pericol să fac o
prostie.
— Simt mirosul că mă vrei.
Furnicaturile mi-au mers pe coloana vertebrala. Oh, deci încerca să mă tortureze prin
frustrare sexuală ?
Corect, am înțeles. Au existat forme mai rele de ră zbunare. De asemenea, doi ar putea juca
la acel joc. Nu aveam nicio intenție să -l las să câ știge. Mi-am deschis ochii, mi-am sprijinit
mâ inile pe pieptul lui și am invocat o mică mă sură de magie în timp ce l-am împins înapoi.
Forța suplimentară l-a fă cut să se împiedice și să cadă înapoi în cadă . Pă rea furios pâ nă
câ nd am pă șit în cadă cu el și m-am așezat în poala lui.
În mod normal, n-aș fi niciodată atâ t de îndră zneț, dar marea sâ ngelui a preluat controlul.
Nu eram eu însumi. L-am auzit respirâ nd surprins în timp ce m-am aplecat și mi-am apă sat
buzele de pulsul bă tâ nd în gâ tul lui. Efectul meu asupra lui s-a simțit ca un premiu. Din
adâ ncul pieptului lui se auzi un mâ râ it.
— Trebuie să te simți foarte curajos să -ți folosești magia asupra mea așa, spuse el, cu o
amenințare ră gușită în voce.
M-am tras înapoi și m-am uitat la el. „Nu mă subestima, Cristescu. Sunt un adversar
formidabil și nu mă voi mai întoarce și nu mă voi mai face mortul.”
Ș i-a dezvelit dinții pentru o fracțiune de secundă . "M-ai tradat."
„Adevă rat, dar nu ai fost un sfâ nt. Trebuie să treci peste asta.”
„La naiba.”
I-am zâ mbit în timp ce privirea mea s-a îndreptat spre penisul lui flagrant de tare. „Da, este
clar că vrei. Cat de rusinos. Îmi pare ră u că sunt atâ t de irezistibil pentru tine.”
Cu asta, m-am mișcat să ies din cadă , dar Ethan m-a prins de șolduri și ne-a ră sturnat astfel
încâ t să plutească deasupra mea, cu o privire să lbatică în ochi. Amintește-mi de ce l-am
strigat? Mă jucam cu focul și eram la doar un centimetru să mă ars.
„Ar trebui să -ți dau o lecție”, a spus el, cu vocea lui pur pietriș, în timp ce își cuibă rea
erecția între coapsele mele. A fost tot ce am putut să nu mă plâ ng de că ldura care m-a
inundat.
Mi-am mușcat buza. Ochii lui ră tă ceau spre mișcare. M-am zvâ rcolit sub el, iar el a gemut.
Ochii mei s-au blocat cu ai lui și o furtună s-a ră scolit în irisii lui aurii. Am vrut să mă devore
și am vrut să fug în același timp. Emoțiile în conflict m-au ră vă șit înă untru.
„Este totul în regulă acolo sus?” A strigat Rita de la parter și, exact așa, ciudata bă tă lie plină
de tensiune sexuală a voințelor în care ne-am angajat sa încheiat. Ethan a coborâ t rapid de
pe mine și a pă ră sit baie fă ră să -mi mai arunce o a doua privire.
"Totul este în regulă . Să mergem la mine acasă și să ne continuă m conversația”, l-am auzit
spunâ ndu-i Ritei în timp ce cobora scă rile. Am stat acolo, extrem de enervat de mine că l-aș
lă sa să ajungă la mine.
N-ar fi trebuit niciodată să -l las să mă vindece cu acest sâ nge. Acum avea să trebuiască să
mă confrunt cu să fiu conectat cu el luni de zile. Era destul de ră u să fiu în preajma lui în
general. Cu legă tura de sâ nge, avea să fie de zece ori mai ră u.
După câ teva minute, am reușit să mă tâ ră sc afară din cadă și în dormitorul meu, pe care în
prezent îl împart cu prietena mea Amanda. Locuința cu Finn trebuia să fie doar temporară ,
dar el acceptase să mă lase să ră mâ n pâ nă câ nd voi gă si o modalitate de a-mi salva tată l. M-
am așezat pe marginea patului și am trecut o mâ nă pe pă rul Amandei.
După ce am dus-o acasă la pă rinții ei, că zuse din nou din că ruță . Lucas a gă sit-o leșinată pe
o alee în urmă cu două să ptă mâ ni și mi-am asumat responsabilitatea să o cură ț. Mama Ritei,
Noreen, era o vindecă toare și a pregă tit un lot de ceai magic special pe care l-am bă ut
Amanda de trei ori pe zi. Lucrurile au fă cut minuni. Au dispă rut cercurile întunecate de sub
ochi și nevoia disperată de a fi mușcată . Amanda era aproape gata să plece acasă . Acum
știam de ce Rita și mama ei au atâ t de mulți clienți fideli. Vră jile și amestecurile lor chiar au
funcționat.
M-am urcat în pat lâ ngă ea, întinzâ ndu-mă și că lare din sâ ngele lui Ethan. Mi-am sprijinit
capul pe pernă câ nd plă cerea a luat stă pâ nire, fiecare pori îmi furnică . Wow, asta a fost o
nebunie. Sentimentul a radiat prin mine, ștergâ ndu-mi toate grijile din minte.
Acest lucru poate deveni cu siguranță dependență .
Undeva pe drum, am adormit, visâ nd ce s-ar fi putut întâ mpla dacă Rita nu ne-ar fi
întrerupt pe mine și pe Ethan în timp ce ne luptam în baie.
Nu am avut de gâ nd, dar am dormit toată noaptea și jumă tate din ziua urmă toare. Sâ ngele
lui Ethan mă stersese complet. Amanda a intrat în cameră în timp ce mă ridicam, frecâ ndu-
mi ochii de somn. Era îmbră cată în timp ce stă tea lâ ngă mine pe pat, ară tâ nd proaspă tă și
vibrantă . Era practic înapoi la vechiul ei sine. Deși, asta însemna și că recent a avut ochii
redeschiși la ceea ce se întâ mplă cu adevă rat în acest oraș. Câ nd era adâ nc în dependență ,
era prea îndepă rtată pentru a înțelege pe deplin ce se întâ mplă . În plus, amintirile ei au
continuat să fie șterse de vampirii care se hră neau cu ea.
„Ai ieșit la o plimbare?” am întrebat, observâ nd stră lucirea trandafirie de pe obrajii ei.
„Da, am fost la cumpă ră turi cu Noreen și Alvie, apoi am luat prâ nzul la un restaurant de
sushi.”
"Suna distractiv. Arati bine."
Ea a dat din cap. "Mă simt bine. Cred că aș putea să merg acasă mâ ine. Vezi pă rinții mei. Au
fost îngrijorați pentru mine.”
"Desigur. Sunt sigur că le-a fost dor de tine. Îmi pare ră u să te vă d plecâ nd, dar acum ești
mai bine, datorită Ritei și Noreeni.”
„Nu vă pot mulțumi suficient tuturor pentru că aveți grijă de mine. Nu mai calc niciodată
lâ ngă un vampir atâ ta timp câ t mă pot abține.”
Mi-am arcuit o spranceana. „Asta îl include pe Lucas?”
Obrajii i se înroșiră puțin înainte de a ră spunde: „Da, asta îl include și pe el. Sunt
dependent. Trebuie să mă întrerup complet. Este singura cale."
„Ei bine, mă bucur să aud asta.” Am tras-o într-o îmbră țișare. Cel puțin un lucru a mers bine
în ultima vreme.
„Tegan!” a sunat Finn de undeva de jos. "Esti treaz?"
„Da”, am ră spuns.
"Bun. Avem o întâ lnire în sufragerie în zece minute. Vampii sunt pe drum.”
Un val de anxietate a trecut prin mine. Nu eram pregă tit să -l revă d pe Ethan atâ t de curâ nd,
nu după artificiile de aseară . Finn a apă rut în prag, privind capul patului meu.
„Oh, poți să -ți ștergi acea privire critică de pe față . Aveam nevoie să dorm.”
„E seara tâ rziu. Ai dormit toată ziua”, a comentat Finn.
„Ș i ideea ta este?” Am tras în spate, simțindu-mă captivantă . „Despre ce este întâ lnirea?”
Finn și-a încrucișat brațele pe piept. „Rita a menționat ce ți s-a întâ mplat ieri, despre
revolta și cum crezi că a avut ceva de-a face cu Theodore. Avem o întâ lnire pentru a discuta
această posibilitate.”
„Bă nuiesc că scoaterea unor teorii nu ar putea strica”, am spus înainte de a arunca o privire
că tre Amanda. „S-ar putea să vrei să te ră nești. Lucas va veni la întâ lnire.”
„Sigur, voi ră mâ ne aici”, a ră spuns ea, luâ nd o broșură pe care o citise.
Mi-am trecut o mâ nă prin pă r pentru a-l cură ța. Privirea ironică a lui Finn mi-a spus că a
fost un efort irosit. Am trecut pe lâ ngă el morocă nos, luâ nd un top curat, lenjerie intimă și
niște blugi înainte de a merge la baie să fac un duș rapid.
Odată ieșit și îmbră cat, m-am îndreptat jos în că utarea hranei, deodată înfocat. Am scos din
dulap un pachet de chipsuri tortilla chiar înainte de a o observa pe Ira stâ nd tă cută lâ ngă
fereastră . Privi în gră dină , cu o privire meditativă pe chip.
Apoi s-a uitat la mine, probabil simțindu-mi privirea asupra lui. L-am dat din cap, fă ră să
mă obosesc să vorbesc pentru că încă fă cea toată treaba mută . M-am întrebat dacă și-a
pierdut capacitatea de a vorbi ca urmare a blestemului pus asupra lui. Finn îl ajutase foarte
mult, l-a scos și l-a învă țat cum să fie din nou om, dar mai avea un drum lung de parcurs.
Câ nd am intrat în sufragerie, toată lumea era acolo, cu excepția lui Finn. Probabil că au
ajuns în timp ce eram sub duș. S-a lă sat tă cerea câ nd am pă șit în cameră , cu toți ochii
ațintiți asupra mea. M-am prefă cut cu nonșalanță , continuâ nd să mă nâ nc zgomotos
chipsurile tortilla pentru că bă nuiam că îl va deranja pe Ethan. Buzele Ritei tresară
amuzată .
Nu aveam unde să stau, așa că m-am coborâ t pe podea lâ ngă șemineu. Simțind atenția
cuiva, mi-am ridicat privirea, iar Ethan mă privea fă ră expresie. Mi-am simțit obrajii
înroșindu-se în timp ce amintirile din noaptea trecută îmi umpleau capul.
Ar trebui să-ți dau o lecție.
De ce acea afirmație m-a umplut mai degrabă de anticipare decâ t de teamă ?
Privirea mea s-a îndreptat spre Delilah, care stă tea lâ ngă el. A trebuit să fac o dublă luare
pentru că purta o vestă translucidă , fă ră sutien pe dedesubt, cupele B toate la vedere.
Niciunul dintre vampiri nu pă rea să fi observat, sau poate că pur și simplu nu le pă sa. Erau
atâ t de obosiți că cineva ar putea să treacă complet goi și probabil că nu s-ar fi bă tut din
ochi.
A trecut un moment de tă cere înainte ca Finn să ni se ală ture în sfâ rșit. Era încă puțin
neliniștit în jurul vampirilor și am bă nuit că sosirea lui tâ rzie a fost un pic de joc de putere.
Avea să -i ia mult mai mult timp pentru a-și depă și rezervele față de ele, dacă ar fi putut. Mi-
am ținut râ sul câ nd l-am observat că fă cea o dublă dublă aproape identică cu a mea câ nd a
vă zut transparența lui Delilah.
vesta. Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care mi-a plă cut atâ t de mult
Finn. Am înțeles aceleași lucruri câ nd am intrat într-o cameră .
L-am vă zut chinuindu-se să -și țină gura. Din pă cate, capcana lui a câ știgat.
— Un pic sclipitor aici, nu-i așa? comentă el, fă câ nd tot posibilul să pă streze o față sinceră .
Fă ră să vreau, am scos un chicotit liniștit. Toate privirile s-au aruncat din nou spre mine în
timp ce mă stră duiam să -mi țin chicotele sub control. Finn zâ mbi larg.
"Ce e așa amuzant?" întrebă Rita. Ea nu a fost în viziunea directă a lui Delilah, așa că nu a
înțeles-o.
„Nimic”, am ră spuns. „Tocmai înecat cu o firimitură de tortilla.” Am aruncat o privire spre
Finn. „Ar trebui să pornesc încă lzirea?”
El clă tină din cap, reprimâ nd un râ njet. „Nu, se va încă lzi în curâ nd.”
Am aruncat o privire la Ethan și l-am gă sit privind între mine și Finn întrebă tor.
Finn se întoarse spre Gabriel, evitâ nd contactul vizual cu toți vampirii. „Deci, cum începem
asta, Gabe?”
Gabriel și-a dres glasul. — Ei bine, speram că Tegan ne poate oferi o relatare mai detaliată a
ceea ce sa întâ mplat cu ea ieri. S-a uitat la mine cu așteptare.
Mi-am pus jos punga cu chipsuri. „Pe scurt, eram la cumpă ră turi câ nd am venit la Campion
Row. Parcă aș fi pă șit în lumea bizară . Oamenii se bă teau unii pe alții la întâ mplare ca niște
animale înnebunite. Fă ră rimă sau motiv. Apoi, acest singur bă rbat, vă spun că nu putea să
arate mai inofensiv, a decis să mă atace câ nd i-am spus să nu se mai lupte cu un alt bă rbat.
Pâ nă la urmă , a trebuit să fac un alergă tor ca să scap de lupte. Bă rbatul m-a tot urmă rit
totuși, iar câ nd m-am întors să -l înfrunt, a început să divare. Era confuz și nu-și putea
explica de ce mă urmă rea. Se întâ mpla ceva dus.”
„Stai puțin, te-a atacat un bărbat ?” întrebă Finn, privind furios la Rita. „Nu mi-ai spus
niciodată partea aceea.”
Rita a ridicat din umeri. „Ethan i-a dat din sâ ngele lui pentru a-i vindeca ră nile. Ea este bine
acum.”
Finn se uită tă ios la Ethan pentru o explicație. — I-ai dat sâ nge? el a acuzat.
„Sâ ngele nostru vindecă ră nile umane, ucigaș. Am crezut că tu dintre toți oamenii vei ști
asta, ră spunse Ethan, cu vocea joasă . Am simțit că nu-i plă cea să fie interogat de Finn.
„Ceea ce s-a întâ mplat nu a fost normal. Orașul s-a transformat la întâ mplare într-o zonă de
ră zboi. A vă zut cineva ceva la știri?” Am aruncat o privire prin cameră , dar nimeni nu a avut
niciun ră spuns.
Am clă tinat din cap, am luat telecomanda de pe mă suța de cafea și am pornit televizorul.
Am ră sfoit la posturile de știri, unde era o poveste despre un viitor referendum înainte ca
cititorul de știri să menționeze luptele de ieri.
„Există rapoarte despre o tulburare violentă care a avut loc marți în centrul orașului. Mai
multe magazine universale au fost sparte și jefuite, iar un numă r de oameni au fost grav
ră niți. Se crede că tulburarea a fost legată de bande. În prezent, poliția investighează cazul.”
— Ce încă rcă tură de BS, spuse Rita, încrucișâ ndu-și brațele.
— Nu știu, murmură Delilah. „Poate că a fost doar un ră zboi între bande umane. Astfel de
lucruri sunt obișnuite în zilele noastre.”
Rita i-a aruncat o privire ascuțită , apoi s-a întors spre mine. „Tegan, bă rbatul care te-a bă tut
ară ta ca un membru al unei bande?”
„Nu decâ t dacă devine brusc elegant ca membrii bandei să poarte pantofi rochii din piele
maro și paltonuri de lâ nă ”, i-am ră spuns. „Oh, și nu decâ t dacă tații din clasa de mijloc sunt
acum membri ai unei bande.”
Rita se întoarse spre Delilah. "Vezi?" spuse ea chiar înainte să se retragă înainte. Rita a
că zut la
podea, tot corpul ei tremurâ nd de parcă ar fi avut o criză .
2.
Alvie și Noreen s-au repezit de lâ ngă Rita, în timp ce ea tușea violent cu mâ inile înfă șurate
în jurul gâ tului ei. Noreen mormă i o vrajă pe sub ră suflarea ei, trecâ ndu-și mâ inile pe
corpul fiicei ei.
Curâ nd, tusea Ritei a încetat, iar Gabriel a ridicat-o pe canapea. Avea ochii mari și
înspă imâ ntați, iar prima persoană la care s-a uitat a fost mama ei.
„El știe”, șopti ea, cu groază în ochi. Culoarea se scurge de pe chipul lui Noreen.
— Cine știe ce, Reet? întrebă Alvie.
M-am dus și am îngenuncheat în fața Ritei, luâ ndu-i mâ inile mici și subțiri în ale mele. "Ce s-
a intamplat?" Am întrebat-o în liniște, fă ră să remarc atenția ră vă șită a vampirilor din
cameră .
Toți știau că Rita era o vră jitoare puternică – că se putea dovedi un aliat foarte util – dar
pă reau și dornici să înțeleagă sursa puterii ei, care era încă un mister pentru ei. Nu aveau
nicio idee că tată l ei era un vră jitor, cu atâ t mai puțin inamicul lor Theodore.
Rita aruncă o privire rapidă între mama ei, Alvie, și mine. M-a privit moartă în ochi și mi-a
spus în tă cere: „Theodore”.
Oh, la naiba! Însemna asta că Theodore știa că este fiica lui?
M-am aplecat lâ ngă ea să -i șoptesc: „L-ai vă zut?”
Noreen se lă să pe spate, cu fața palidă în timp ce mâ inile i se tremurau.
Rita dă du din cap și bă tu cu un deget pe frunte. — Aici, a fă cut o pauză , privindu-i pe
vampiri înainte de a-și coborî vocea. „Încerca să mă convingă să merg la el. A fost nevoie de
toată puterea mea de voință ca să nu cedez. El știe ce sunt eu pentru el.”
„Unde a vrut să mergi?” Am continuat, simțind că vampirii se aflau pe marginea scaunelor
lor, privind și ascultâ nd cu atenție.
"Nu știu. Îl simțeam tră gâ nd de mine de parcă ar fi avut un fir în jurul încheieturii mele.”
Ethan s-a ridicat și s-a apropiat de noi. „Despre ce șoptiți amâ ndoi?”
M-am uitat la el. "Treaba ta."
Ethan a ignorat privirea mea tă ioasă și s-a concentrat asupra Ritei. "Ești ră nit?"
„Sunt bine”, a ră spuns ea, plasâ ndu-și pe față un râ njet aerian. „Nimic de care să -ți faci griji.”
— Ascunzi ceva, spuse Ethan dezaprobator. „Nu face asta. Nu se va termina bine.”
„O amenințați?” întrebă Gabriel, repezindu-se în apă rarea Ritei.
— Sigur că nu, Gabriel, ră spunse Ethan. „Nu este nevoie să -ți întorci chiloții.”
— Nu vorbi cu el așa, interveni Alvie, supă rat de tonul batjocoritor al lui Ethan față de
Gabriel.
Ochii lui Ethan se îndreptară încet – cu condescendență – spre Alvie, cu un zâ mbet
mulțumit pe față .
„Îmi pare ră u, ți-am jignit iubitul?”
— Ești o adevă rată muncă , ești, spuse Alvie, încrucișâ ndu-și brațele. „Te-ar ucide să fii
plă cut cu el? El este fratele tă u vitreg, știi.”
Ethan râ se și se uită înapoi la Gabriel. „Nu e dulce? Jucă ria bă iețelului tă u îți vine în
picioare.”
Ochii lui Gabriel s-au transformat în fante. Se ridică să -l înfrunte direct pe Ethan. „Dacă te
uiți la el așa din nou, te voi pune capă t.”
„Îmi termină ? Nu te mă gulește, frate , te-ai ră ni doar încercâ nd.”
Finn, care stă tea lejer de cealaltă parte a încă perii, interveni cu încredere: „Oh,
ar avea ajutor.”
În timp ce Ethan se pregă tea să -i facă un alt comentariu inteligent lui Finn, am să rit în sus și
mi-am pus mâ na peste gura lui. "Suficient. Este suficient de la voi toți. Ar trebui să fim aliați,
nu dușmani. Ș tiu că va fi nevoie să te obișnuiești, dar toată lumea va trebui să -și lase
prejudecă țile deoparte și să facă un efort concertat pentru a se înțelege.”
— Iată , aici, a aplaudat Lucas batjocoritor. L-am tă cut cu o privire ascuțită .
Ochii lui Ethan erau îndreptați spre ai mei. M-a prins de încheietura mâ inii și mi-a
îndepă rtat rapid mâ na din gură . „Foarte bine atunci”, a spus el, ținâ ndu-mă de încheietura
mâ inii mai mult decâ t era necesar, privindu-mă rece. Câ nd mi-a dat drumul, mâ na mi-a
că zut moale lâ ngă mine.
În mod neașteptat, Dru a fost cel care a vorbit în continuare. „Cine crezi că ești pentru a
spune tuturor cum ar trebui să se comporte? Nu ești decâ t un tră dă tor.”
— Dru, a avertizat Ethan. "Ajunge."
Dru clă tină din cap. „Oh, haide, ea te-a jucat drept un prost, iar acum plă tim cu toții prețul,
alungați de oamenii noștri și trebuie să tră im pe teritoriul inamicului. Ar trebui să ni se
permită să ne exprimă m furia față de asta.”
„Hm, pot să le reamintesc tuturor că am salvat viața unei fetițe? Cu greu l-am tră dat pe
Ethan din motive egoiste.”
— Da, ești o Mamă Tereza din zilele noastre, a spus Lucas, înainte de a privi în jur. „Poate
cineva să -mi amintească cine a crezut că ar fi o idee bună ca toată lumea să fie într-o
singură cameră , astfel?”
— Uite, intervin Finn. „Sunt probabil cea mai puțin fericită persoană în legă tură cu această
alianță pe care am construit-o, dar nu are rost să luptă m. Aceasta este casa mea, așa că
deocamdată o să înțeleg. Dacă revoltele din oraș de astă zi au fost fă cute de Theodore,
atunci trebuie să află m unde se află și să punem capă t. Vampirii pot că uta noaptea, iar
oamenii și dhampirii pot că uta ziua.”
Ethan și-a îndreptat atenția spre Finn. — S-ar putea să te surprindă , ucigaș, dar sunt de
acord cu tine. Noi vampirii ne vom începe că ută rile în seara asta.” A fă cut un pas înainte și
m-a surprins al naibii câ nd i-a strâ ns mâ na lui Finn. Am intrat oficial în Zona Amurgului.
Finn dă du din cap, în timp ce Ethan îi fă cu semn lui Lucas, Dru și Delilah să -l urmeze afară
din casă , lă sâ ndu-mă puțin dezamă gită că nu s-a uitat la mine înainte de a pleca.
Delilah pluti lâ ngă uşă , aruncâ ndu-i lui Gabriel o privire de scuze, poate pentru modul în
care i-a vorbit Ethan. Cei doi s-au apropiat substanțial în ultimele să ptă mâ ni și m-am
întrebat ce a fă cut Ethan din prietenia lor în devenire. Gabriel dă du tă cut din cap că tre ea,
iar ea pă ră si camera.
Odată ce toți vampirii au dispă rut, m-am așezat lâ ngă Rita, fă câ ndu-mi un moment să o
studiez. Pă rea încă nervoasă după ce s-a întâ mplat și s-a încordat câ nd mă uitam la ea.
"Ce?" ea a intrebat. „De ce te uiți la mine?”
„Ce nu ne spui, Rita?”
„Nimic”, a ră spuns ea, frecâ ndu-și mâ inile în sus și în jos pe brațe, de parcă pentru a scă pa
de un fris.
„Tegan are dreptate. Ascunzi ceva. Fă -o cu asta, a încurajat Alvie.
Rita ră mase tă cută , dar se uită pe râ nd la fiecare persoană din cameră . Mai întâ i eu, apoi
Finn, Gabriel, Alvie și, în sfâ rșit, mama ei.
„Nu mă deranjează să lucrez cu vampirii, dar toți trebuie să promiteți că vă veți ține gura
despre cine este tată l meu. Dacă ar ieși, probabil ar ajunge să încerce să mă folosească
pentru a-l șantaja pe Theodore într-un fel.
— Desigur, am liniştit-o. „Nu vom spune unui suflet.”
— Ș tii că nu ți-am dezvă lui niciodată secretul, a adă ugat Gabriel, în timp ce toți ceilalți
dă du din cap în semn de acord.
„Mi-e frică ”, a spus Rita cu o voce mică . „Theodore a fă cut tot posibilul să -mi viziteze
mintea.
Mesajul lui era clar; vrea să mă ală tur lui. S-ar putea să nu se gâ ndească prea mult la mine
în ceea ce privește dragostea paternă , dar știe cu siguranță că am moștenit o parte din
puterea lui și mă vrea aproape. Dacă vampirii ar încerca să mă folosească ca pâ rghie pentru
a ajunge la el, ar putea foarte bine să funcționeze. Numai că nu sunt sigur că l-ar lă sa
vreodată să mă aibă pe termen lung. Probabil că l-ar pă că li într-un fel și l-ar stinge pe mine.
Nimeni nu vrea ca fiica unui vră jitor să fie liberă pentru a provoca haos în viitor. Deci, în
ceea ce îi privește pe vampiri, sunt doar o vră jitoare obișnuită , de zi cu zi, mă auziți cu toții?
Nimic despre care să scrii acasă ."
„Cu siguranță nu am nicio intenție să spun nimă nui cine este tată l tă u, Rita”, a spus Finn.
„Dar vampirii nu vor crede că ești o vră jitoare obișnuită după ce te-au vă zut lucrâ nd de
două ori o magie puternică acum. Plus că dacă nu ai fi observat, Cristescu și-a pus ochii pe
tine. Nu este foarte dră guț cu tine pentru că este un tip prietenos.”
Rita pufni. „Ș tiu bine că blondul Adonis vrea să mă folosească . Chestia este că , uneori, câ nd
pare că o persoană este folosită de alta, de fapt este invers. Îl voi lă sa să creadă că mă
cucerește pentru că ar putea fi util să am un vampir bă trâ n ca el de partea mea.”
— O strategie bună , spuse Finn aprobator.
Mi-am ținut limba, puțin frustrată . Nu am vrut ca nimeni să folosească pe altcineva. Chiar
dacă vampirii nu erau cei mai mari fani ai mei, o parte din mine tâ njea ca alianța noastră
tentativă să se transforme în timp într-o adevă rată prietenie. Nu eram sigur că asta avea să
se întâ mple vreodată .
M-am ridicat și m-am dus în bucă tă rie să -mi fac un ceai. Ira era încă așezată și se uita pe
fereastră . Poate că a avut ideea potrivită . O viață solitară avea avantajele ei. A te implica cu
alți oameni doar te-a lă sat rupt și învinețit.
Cel puțin din experiența mea așa a fost.
Ira mi-a aruncat o privire senină și și-a îndreptat atenția înapoi spre gră dina plină de
vegetație a lui Finn. O clipă mai tâ rziu, Rita a intrat în cameră , încrucișâ ndu-și brațele în
timp ce stă tea lâ ngă uşă .
„Care este problema ta, Tegan? Pot spune că ești enervat de ceva.”
Am scos un oftat. „Nu are nimic de-a face cu tine.” Nu în totalitate, oricum. „M-am să turat de
modul în care toți vampirii încă mă ură sc. Este obositor să faci față .”
Rita a venit să stea lâ ngă mine, dar, în timp ce fă cea, Ira a emis un mâ râ it scă zut. —
Calmează -te, că țelușule. Nu am de gâ nd să -ți fac nicio vrajă ”, a spus ea, cu mâ inile ridicate.
Am privit-o întrebă tor.
Rita a suflat. „Se pare că are o problemă cu vră jitoarele, probabil din cauza vră jitoarei care
i-a pus blestemul. Nu este atâ t de ră u cu Alvie sau Gabriel pentru că sunt bă rbați, dar cu
mine și cu mama doar mâ râ ie și nu ne lasă să ne apropiem prea mult.”
"E ciudat. Nu se pune deloc în defensivă cu mine”, am spus.
„Ei bine, nu ești chiar o vră jitoare tradițională , cel puțin nu încă . În plus, cred că s-a obișnuit
cu tine de câ nd locuiești aici de ceva vreme.”
Am luat o înghițitură de ceai cald. "Da probabil." L-am studiat pe Ira o clipă înainte să mă
întind peste masă și să -mi pun mâ na pe brațul lui gol. „Rita nu o să -ți facă ră u. E o vră jitoare
bună .”
Rita chicoti. „Ei bine, asta e discutabil.”
Ira s-a uitat direct în ochii mei, a mormă it, apoi și-a tras brațul. Rita, fiind doamna
provocatoare care era, și-a tâ râ t scaunul de-a lungul podelei și l-a împins chiar lâ ngă al lui
Ira. Mâ râ itul lui a început din nou, mai tare de data asta. Își puse brațul în jurul umerilor lui
foarte largi și se așeză
un să rut plescă it pe obraz. „Obișnuiește-te cu mine, puiule, că nu plec nică ieri.” Îi strâ nse
umerii înainte de a pă ră si rapid camera pentru a se întoarce la rulota ei pentru noapte.
— Noapte bună , Tegan, strigă ea.
„Noapte, Rita”, am strigat eu, chiar înainte ca ea să trâ ntească ușa de la intrare în urma ei.
Mi-am luat ceaiul și m-am ridicat de la masă , punâ ndu-mi ușor mâ na pe umă rul lui Ira. „Nu
te superi pe Rita. Îi place să provoace oamenii, dar e inofensivă sub toate acestea.” A închis
ochii o clipă și am crezut că apreciază asigurarea mea. Apoi a scos un mormă it de acceptare.
I-am dat o ultimă palmă pe umă r înainte de a merge sus în camera mea.

***
M-am trezit devreme a doua zi dimineața. Nu pentru că am plă nuit, ci pentru că Finn a
bă tut în uşă la şapte şi jumă tate, informâ ndu-mă că mergem la vâ nă toare de vră jitori.

Nu am spă lat rufe toată să ptă mâ na și toți blugii mei comozi erau murdari, așa că a trebuit
să recurg la a port o rochie albastră pâ nă la genunchi sub haină , cu dresuri groase și negre
pentru că ldură .
Rita, Alvie, Gabriel, Ira, Delilah, Finn și cu mine ne-am adunat în gră dina din față , în timp ce
Finn ne-a împă rțit în trei echipe. Rita și Delilah urmau să ia o barcă spre Insula Ridley
pentru a arunca o privire în jur și a vedea dacă puteau gă si vreun indiciu cu privire la locul
în care se află Theodore. Gabriel și Alvie aveau să efectueze câ teva recunoașteri la moșia lui
Michael Ridley, casa unui vră jitor care în prezent era în relație cu Theodore. Asta ne-a lă sat
pe Finn, Ira și pe mine să facem o vizită la vechiul meu loc de muncă , Indigo, care era
deținut de Marcel Girard, care era și el în legă tură cu Theodore și care, după cum sa
dovedit, era stră nepotul să u. Sau stră -stră -stră nepot, în funcție de câ ți ani avea de fapt
Theodore. Nimeni nu știa sigur.
M-am urcat pe scaunul pasagerului din mașina lui Finn. Nu folosea duba DOH azi, din
moment ce eram doar trei. Ira stă tea liniştită pe bancheta din spate.
— M-am gâ ndit să -l aduc cu el ca să ne ofere un aer mai amenință tor, spuse Finn în timp ce
porni motorul. „Marcel nu este chiar cel mai curajos, așa că nu ar trebui să încerce ceva
prea amenință tor cu Ira ală turi de noi.”
M-am uitat la Ira în oglinda de deasupra. Probabil că Finn l-a dus la cumpă ră turi pentru
niște haine recent, pentru că acum purta haine care i se potrivesc. Cadrul lui Ira era mai
mare decâ t cel al unui bă rbat obișnuit. Era chiar cu un centimetru sau doi mai înalt decâ t
Ethan. Bă nuiam că Finn trebuie să -l ducă la unul dintre acele magazine specializate Big and
Tall.
Deodată , Ira mi-a întâ lnit privirea prin oglindă . Era atâ t de multă înțelepciune în privirea
lui, încâ t a trebuit să mă întreb dacă într-adevă r nu putea vorbi sau dacă pur și simplu se
prefă cea că este mut, pentru ca oamenii să -l subestimeze. A fost o strategie bună , am
presupus, dar m-aș supă ra dacă ar fi adevă rat. Nu avea de ce să se teamă de mine sau de
Finn. Îmi doream să fie suficient de confortabil pentru a fi adevă ratul să u sine cu noi.
„Deci, ce crezi că va realiza vizita noastră la Indigo?” am întrebat, întorcâ ndu-mi atenția
asupra lui Finn. „Marcel cu greu va scuipa locația și planul general al lui Theodore doar
pentru că venim în magazinul lui cu un schimbă tor de forme de aproape 1,8 metri lâ ngă
noi.”
Finn clă tină din cap. „Nu vom spune că suntem după Theodore. Iisuse Hristoase, cine este
de fapt suficient de idiot încâ t să -i lase pe vră jmașii lor să știe că trage pentru ei în avans?
Tu, Missy, o să -i ceri lui Marcel să -ți spună cum să -ți scoți tată l înapoi din dimensiunea
iadului, în timp ce eu caut locul pentru indicii despre marele vră jitor ră u.
„Ei bine, asta ar putea fi util, de fapt. Am citit toate că rțile magice ale lui Gabriel, dar încă nu
am reușit să descopă r o modalitate de a-l recupera pe tata, nu fă ră să trimit pe cineva acolo
pentru a-l înlocui.
 l. Singura persoană că reia i-aș putea face vreodată asta este Theodore însuși și, evident,
trebuie să -l gă sim mai întâ i.”
Finn a întins mâ na o clipă și mi-a bă tut mâ na. Am fost impresionat de că ldura pielii lui și de
câ t de plă cut a fost contactul. Capul meu s-a dus într-un loc ciudat câ nd mă întrebam cum ar
fi să fiu cu Finn. Era atâ t de cald și prietenos, atâ t de tachinator. Atat de uman . M-am
scuturat din fantezie, pentru că să încep ceva romantic cu Finn nu era o idee înțeleaptă . Mai
aveam prea multe sentimente nerezolvate pentru Ethan.
Finn mi-a aruncat o privire curioasă . "Ce s-a întâ mplat?"
"Nimic. Sunt doar îngrijorat pentru tata”, i-am ră spuns.
„Îl vom aduce înapoi. Iţi promit."
Am suflat. „Rita a spus că timpul funcționează diferit în alte dimensiuni. Ea a spus că , deși,
pentru noi, tata este plecat de trei să ptă mâ ni, ar putea fi doar câ teva minute pentru el, ceea
ce sper. Dar apoi, ar putea fi și ani, pe care nici mă car nu îmi pot permite să -i contempl.”
„Atunci nu. Îl vom aduce înapoi. Orice va urma după aceea, ne vom ocupa câ nd va veni
momentul.”
Am fost impresionat de hotă râ rea lui de a mă ajuta. În ultimele să ptă mâ ni, Finn devenise
aproape ca o familie pentru mine, fă ră să -i fie frică să împă rtă șească dragoste dură atunci
câ nd era nevoie, dar și pregă tit să ofere liniștire.
„Mulțumesc”, am șoptit. De data asta eu am fost cel care i-a strâ ns mâ na. „Nu știu ce m-aș
face fă ră tine.”
"Ș tiu. Sunt destul de specială , spuse el cu ochiul în timp ce-și parca mașina după colțul de la
Indigo.
Câ nd ne-am apropiat de intrarea în magazin, am observat imediat fluxul constant de clienți
care intrau și ieșeau. Nu lucrasem de foarte mult timp la locul respectiv, dar în acea
perioadă nu existase niciodată un numă r atâ t de mare de patroni. Finn și-a pus mâ na pe
partea inferioară a spatelui meu, fă câ ndu-mă înă untru. Poate că aș fi petrecut mai mult
timp întrebâ ndu-mă despre gestul afectuos dacă nu eram atâ t de uluit să vă d câ t de mult se
schimbase Indigo de câ nd fusesem ultima oară acolo.
Interiorul a suferit o renovare majoră . Acum existau câ teva case de marcat noi-nouțe, în loc
de cea veche și șubredă de înainte. De asemenea, pă rea că ar fi dă râ mat unul dintre pereții
din spate pentru a mă ri spațiul. Rafturile erau și ele noi, afișâ nd o întreagă gamă de stocuri
pe care magazinul nu obișnuia să le țină , cum ar fi cosmetice pe bază de plante și vopsele de
pă r.
Doi bă ieți și o fată s-au ocupat de casele de marcat și ceva a zumză it în mine. Magia mea m-
a informat că aceștia erau membri ai familiilor magice. Asta se întâ mplase tot mai mult în
ultima vreme. Puteam recunoaște o ființă supranaturală pur și simplu după felul în care
magia mea a reacționat la ei. Era asemă nă tor cu felul în care simțisem un zumzet în piept
câ nd am cunoscut-o pentru prima oară pe Rita, sau cum am fost atras de Florența câ nd
eram încă vecini.
„Ș eful tă u este prin preajmă ?” l-a întrebat Finn pe unul dintre lucră torii.
Înainte ca el să poată ră spunde, o voce a spus: „Ei bine, că ruia îi datorez această plă cere?”
Marcel a ieșit pe ușa din spatele magazinului, cu un zâ mbet pe buze și o sclipire calculată în
ochi.
— Cred că gă sești asta la fel de plă cut ca o injecție în partea posterioara, spuse Finn cu
umor. „Apropo, îmi place ce ai fă cut cu locul respectiv. Este ca și McDonald's pentru
hipioți.”
Marcel îi aruncă un zâ mbet larg. „Am decis să -mi încerc mâ na la capitalism. Ș i, dimpotrivă ,
a avea prieteni vechi ca tine să -mi înfrunte ușa este un dar.” Ochii lui s-au îndreptat încet
spre mine și, în adâ ncurile lor aparent inofensive, l-am vă zut pe tată l meu că zâ nd într-o
gaură neagră , fă ră fund.
Imediat, furia s-a ră scolit în mine. Cum a putut să stea acolo de parcă nu ar fi aruncat un
om nevinovat în iad?
— Bună , Tegan, m-a salutat Marcel, cu un strop de cruzime vizibil în zâ mbetul lui. Mi-a
fă cut plă cere să vă d că zâ mbetul se dizolvă rapid câ nd ochii lui au aterizat pe Ira, care
stă tea chiar în spatele meu.
— Ah, îşi drese Marcel glasul. — Vă d că ai adus un alt prieten.
Am simțit protectia lui Ira ca o că ldură în spatele meu. Prezența lui m-a liniștit mult mai
mult decâ t m-aș fi înfruntat singur cu Marcel.
— Aceasta nu este o vizită socială , am spus. „Vreau să -mi spui cum pot să -mi aduc tată l
înapoi de unde l-ai trimis.”
Marcel mi-a aruncat o privire falsă de simpatie. El a întins mâ na ca și cum ar fi vrut să mă
consoleze, dar și-a retras rapid mâ na câ nd Ira a scos un mâ râ it scă zut și hohotitor.
— Ușor, spuse Marcel, dâ ndu-se înapoi câ nd întâ lni privirea lui Ira. „Nu vreau să -i fac ră u.”
Mâ râ itul lui Ira încetă odată ce Marcel se distanţa suficient de mult. Vră jitorul clipi, pă râ nd
puțin zdruncinat de amenințarea evidentă din mâ râ itul lui Ira. De asemenea, pă rea puțin
fascinat, întrebâ ndu-se clar ce fel de ființă supranaturală era noul meu bodyguard. Marcel
și-a adus atenția înapoi asupra mea.
„Îmi pare ră u, Tegan, dar tată l tă u este irecuperabil. Îți sugerez să te întristezi și să mergi
mai departe.”
Declarația lui fă ră inimă m-a tă iat rapid. Mi-am micșorat privirea la el, un sentiment de
lipsă de speranță a apă rut. Oare tata era cu adevă rat iremediabil? Nu, Marcel mințea.
Trebuia să fie.
— Dacă a fost trimis în același loc în care a fost trimis Theodore, atunci cu siguranță poate
fi recuperat, am argumentat.
„Tată l tă u este om. Theodore nu este, ră spunse Marcel. „Dacă încerci să scoți un om dintr-o
dimensiune a iadului, acesta se va întoarce întotdeauna schimbat. Nu există cincizeci și
cincizeci de șanse cu asta. Ar fi corupt, otră vit, cu siguranță nu tată l pe care l-ai cunoscut
câ ndva.”
Cuvintele lui m-au dezumflat pentru că aveau mult prea mult sens, dar nu m-am putut
decide să accept asta. — Minți, am șoptit.
"As vrea sa fi fost. Orice încercare pe care o faci de a-ți aduce tată l înapoi nu se va termina
cu bine.”
Cum a putut să stea acolo și să vorbească cu mine atâ t de dezinvolt câ nd el a fost cel care l-a
împins pe tată l meu în acea gaură ? Am vrut să -l ră nesc, dar știam că nu-mi va face nicio
favoare. În plus, dacă se dovedea că chiar nu-l puteam recupera pe tata, atunci aveam să -mi
concentrez toată energia pe distrugerea lui Marcel și a orică rei alte persoane care se afla în
acea peșteră în noaptea de Revelion.
Marcel și-a îndreptat atenția că tre Finn. „Domnule Roe, am auzit că v-ați împrietenit cu
câ țiva vampiri exilați.”
Ce? De unde putea Marcel să știe despre alianța pe care am fă cut-o cu Ethan?
„Cine ți-a spus asta vorbea prostii”, a mințit Finn. „Nu mă asociez cu vampirii, exilați sau
nu.”
Avea o față excelentă de poker, i-aș da asta. Îmi venea să spun ceva pentru a nega în
continuare afirmația lui Marcel, dar mi-am închis gura. Prea mult protest nu ar face decâ t să
pă rem vinovați.
Totuși, nu putea fi o veste bună că Marcel știa despre echipa noastră zdrențuită . Singurul
mod în care putea ști era dacă cineva ne spiona. M-am gâ ndit la modul în care Theodore se
infiltrase în mintea Ritei ieri.
Vră jitorul ne ținea cumva sub control prin fiica lui? Gâ ndul m-a fă cut să tremur.
Marcel ne-a zguduit. „Puteți să vă împrieteniți cu oricâ t de mulți vampiri doriți. Nu se vor
potrivi cu Theodore.”
Finn nu s-a obosit să se certe cu el. Dacă Marcel știa despre alianța noastră , atunci știa. Nu
au existat reveniri inteligente care să schimbe asta.
„Deci”, a continuat Marcel, „cum vă înțelegeți cu Ethan Cristescu? Se pare că îmi amintesc
că voi doi ați avut destul de mult să vă alegeți unul cu celă lalt. Ca să nu mai vorbim că
amâ ndoi aveți un punct slab pentru acesta.” Privirea lui s-a îndreptat momentan spre mine.
Maxilarul lui Finn se strâ nse vizibil. Am fost surprins că și-a lă sat temperamentul să devină
stă pâ n pe el câ nd a muscat înapoi: „La naiba, Marcel”.
Vră jitorul râ se. "Vai. Ați lovit un punct dureros, nu-i așa?"
Finn clă tină din cap și își întoarse privirea. L-am studiat o clipă , nedumerită de ce era atâ t
de supă rat. Sigur, nu-i plă cea Ethan, dar asta pă rea mai mult decâ t atâ t.
Am fost distras de la gâ ndurile mele câ nd am simțit o gâ dilatură ciudată în gâ t. La început, a
fost doar o iritație ușoară , dar s-a transformat curâ nd într-o criză de tuse completă . M-am
dublat, iar Finn s-a repezit lâ ngă mine.
— Ești bine, Tegan? întrebă el îngrijorat.
Nu am putut să ră spund, pentru că am simțit că mi-a luat foc întregul gâ t. Urmă torul lucru
pe care l-am știut, Marcel stă tea în fața mea ținâ nd un pahar cu apă . L-am apucat cu
disperare și am doborâ t totul înapoi în câ teva înghițituri lungi. În mod ciudat, odată ce am
doborâ t apa, arderea a dispă rut și gâ tul mi s-a simțit din nou complet normal.
— Mulțumesc, am spus, întinzâ ndu-i paharul înapoi lui Marcel. Recunoștința mea s-a
transformat rapid în suspiciune câ nd l-am observat privind cu neră bdare în pahar, de parcă
ar fi verificat dacă am bă ut tot. Ar pune ceva în apă . Eram sigur de asta. De asemenea, eram
sigur că el a fost cel care mi-a dat criza de tuse, deși nu aveam nicio dovadă .
M-am îndepă rtat de Marcel, aproape că zâ nd înapoi în Ira. Schimbă torul de forme m-a
liniștit punâ ndu-și ambele mâ ini mari și calde pe umerii mei.
"Ce mi-ai facut?" i-am cerut, cu furie cuprinsă de mine în timp ce mă uitam cu privirea la
Marcel.
Un râ njet lent i-a modelat buzele. "Nimic draga mea. Absolut nimic.”
Finn înainta spre el, ținâ ndu-l înapoi într-una dintre casele de marcat. Unii cumpă ră tori îi
aruncă priviri precaute lui Finn înainte de a se gră bi să iasă pe uşă . Alții au ră mas să
urmă rească drama care se desfă șoară .
Finn se uită amenință tor la Marcel. — Ce pă că leală ai jucat, bă trâ ne? Prinse în pumn
că mașa de câ nepă cu nasturi a vră jitorului.
Marcel a fă cut o expresie uluit. „Vă rog, domnule Roe, acesta este un loc de afaceri. Încearcă
să nu faci o scenă . Nu am jucat nici un truc. Îți jur că nu am nicio reținere cu tine sau cu
Tegan. Vampirii și guvernatorul lor sunt cei pe care îi consider adevă rații mei dușmani.”
Finn s-a uitat înapoi la mine, fă ră a-l lă sa pe Marcel. "Cum te simți acum?"
Mi-am fă cut bilanțul, dar nu am observat nimic ieșit din comun. "Cred ca bine. Pur și simplu
am simțit că tusea a venit din senin. M-am gâ ndit că ar putea fi magie sau așa ceva.”
Stralucirea lui Finn s-a intensificat în timp ce își îndreptă privirea spre Marcel. „Dacă află m
că i-ai fă cut ceva, orice , o să -ți mai fac o vizită . Ș i data viitoare nu voi fi chiar atâ t de
politicos sau de înțelegă tor.”
Marcel pă li puțin la amenințare. Finn a ieşit din magazin, iar eu şi Ira l-am urmat.
3.
Câ nd ne-am întors la mașină , Finn a înjurat zgomotos și a lovit cu pumnii volanul. A pornit
motorul și s-a îndepă rtat înainte ca eu să am șansa de a-mi asigura centura de siguranță .
Maxilarul îi era înșurubat atâ t de strâ ns încâ t pă rea că și-ar fi mușcat interiorul obrazului.
"Hei calmeaza-te. Nu-l lă sa pe Marcel să ajungă la tine, am spus la câ teva minute după
drum.
„Nu ar fi trebuit să te aduc niciodată acolo. Nu am gă sit nicio informație despre Theodore și
cine știe ce era în acea apă .”
„O să o rog pe Rita să -mi facă ceva care să -l îndepă rteze câ nd ajungem acasă . Va fi bine."
„Nu știi asta.” Ochii lui s-au îndreptat spre ai mei pentru scurt timp. „Nu m-aș ierta
niciodată dacă te-ar otră vi.”
„Ei bine, mulțumesc pentru grijă , dar îl lași pe Marcel să câ știge doar înfuriendu-te.”
„El doar mă agravează . El crede că poate să sacrifice oameni prin ritualuri fă ră nicio
ră scumpă rare. Ei bine, nu la ceasul meu.”
„Nici al meu. Marcel îl va primi pe al lui, nu-ți face griji pentru asta.”
Asta a atras din el un indiciu de zâ mbet. „Oamenii ar trebui să le fie mai frică de tine.”
„Da,” am fost de acord, zâ mbind în timp ce mi-am deschis palma și am chemat câ teva
scâ ntei mici. „Cu siguranță ar trebui.”
M-am gâ ndit să ne întoarcem direct la casă , dar, în schimb, Finn a oprit în fața blocului lui
Pamphrock. — Guvernatorul a vrut să o vizitezi pe Rebecca. Ea a cerut de tine.”
"Într-adevă r? Asta e dulce. Dar încă nu am fă cut prea multe cercetă ri despre vrajă . Nici
mă car nu sunt sigură dacă sunt femeia pentru job, să fiu sinceră . Poate că ar trebui să o
plă tească pe Rita să o facă .
„Nu are încredere în Rita. Ea este puternică , dar este imprevizibilă , iar el tocmai și-a
recuperat fiica. Nu va permite oameni imprevizibili în preajma ei. În plus, ți-a luat și un pic
de stră lucire.”
„Superează -te, nu a fă cut-o”. Mi-am încrucișat brațele pe piept, apoi mi-am aruncat o privire
înapoi la Finn și l-am întrebat curios: „A-i așa?”
Finn scoase un hohot de râ s. „Hristoase, nu, el nu ți-a luat o stră lucire în acest fel. El crede
doar că ești un tip bun și de încredere. Pamphrock apreciază să aibă oameni în care să aibă
încredere de partea lui.”
„Oh, ei bine, asta e grozav, presupun. Este un contrast frumos cu vampirii care cred că sunt
tră dă torul suprem.”
Finn chicoti. „Dacă te apuci vreodată de lupte, acesta ar putea fi numele tă u de scenă .”
Am râ s câ nd am tras în parcarea subterană a unui bloc de apartamente înalt. Am urcat cu
liftul pâ nă la ultimul etaj, deoarece Pamphrock locuia în penthouse. Am stat între Finn și o
Ira tă cută în timp ce am urcat.
Liftul se deschidea direct în penthouse. „Foarte zgomotos”, i-am mormă it lui Finn.
Pamphrock, îmbră cat lejer în blugi și hanorac, era acolo să ne întâ mpine. Aproape că ară ta
ca un tată obișnuit, care ră mâ ne acasă . Ne-a primit înă untru, dâ ndu-i lui Finn o strâ ngere
fermă de mâ nă , Ira o încuviințare respectabilă din cap și mie o îmbră țișare plină de corp. Ei
bine, a fost cu siguranță plă cut să fiu cineva încâ ntat să mă vadă după toată condamnarea
liniștită din partea lui Ethan.
Pamphrock ne-a condus prin penthouse-ul să u impecabil mobilat că tre o zonă mare de
living, cu vedere asupra întregului oraș. Înconjurată de jucă rii pe covorul din mijlocul
camerei era Rebecca.
Ară ta ca o pă pușă mică , toată îmbră cată într-un ansamblu delicat la care ar fi fă cut-o pe
Shirley Temple
rușine.
A fost puțin anacronic, de fapt.
În zilele noastre, oamenii nu își îmbră cau copiii atâ t de elegant. Apoi, din nou, Pamphrock
provenea dintr-o altă epocă – o eră în care fetițele dintr-o anumită clasă trebuiau
întotdeauna să arate ca niște mici prințese.
Am simțit acel zumzet familiar de recunoaștere în timp ce m-am apropiat de ea, sâ ngele
meu simțind asemă narea ei. M-am așezat pe canapea la câ țiva metri de ea, pur și simplu
luâ nd-o înă untru. Câ nd și-a ridicat capul și m-a vă zut, ochii ei mari și că prui s-au luminat.
„Tegan! Tata a spus că vii. Am fost atâ t de entuziasmat.”
S-a ridicat și m-a îmbră țișat strâ ns. Am înghețat puțin pentru că nu eram obișnuit să fiu în
preajma copiilor. Nu știam cum să mă comport în preajma lor.
Finn și Pamphrock au ieșit pe balconul mare pentru a discuta, în timp ce Ira s-a așezat lâ ngă
mine pe canapea. Rebecca se uita la el cu ochii mari, în felul în care o fă ceau copiii câ nd
vedeau pe cineva care pă rea diferit. Sau, în cazul lui Ira, mare și înfricoșă tor.
Ira s-a uitat la ea, apoi s-a uitat la mine. M-am întrebat dacă putea simți că Rebecca și cu
mine suntem la fel.
Rebecca și-a ră sucit o șuviță de pă r în jurul degetului și a întrebat: „Cine ești?”
Ira și-a înclinat capul spre ea, dar nu a ră spuns.
„Numele lui este Ira”, i-am ră spuns. „Nu vorbește.”
Rebecca a gâ fâ it și a devenit entuziasmată de această informație. "De ce nu? Ș i-a pierdut
vocea?
O persoană rea a furat-o așa cum Ursula i-a furat vocea lui Ariel în Mica Sirenă ?
Am râ s, iar Ira a continuat să o studieze pe Rebecca.
"Eu nu cred acest lucru. Nu sunt sigur de ce nu vorbește, dar cred că poate pur și simplu nu
vrea.”
M-am întors să mă uit la Ira în timp ce ochii lui s-au așezat pe ai mei. Din anumite motive,
m-am întors și m-am înroșit. Încă nu puteam să -mi înțeleg faptul că acest bă rbat și câ inele
cu care m-am îmbră țișat câ ndva și m-am culcat erau unul și același. Ar fi cu siguranță un cu
totul alt joc de minge dacă ne-am ghemui în timp ce el era în forma lui umană .
— E ciudat, spuse Rebecca, luâ nd una dintre pă pușile ei și periâ ndu-i pă rul.
„Cum ai fost de câ nd ai venit acasă ?” Am întrebat. Nu eram foarte sigură cum să vorbesc cu
un copil de zece ani, așa că am decis să mă adresez ei, pur și simplu, așa cum aș face un
adult. Oricum, am urâ t câ nd oamenii vorbeau ciudat și copilă resc în jurul copiilor.
Rebecca zâ mbi. "Mult mai bine. Ș i pot să -l vă d pe tati în fiecare zi.”
„Nu ai fă cut-o înainte?”
"Nu. Era mereu ocupat. Mi-a spus că de acum înainte va petrece mult mai mult timp cu
mine.”
Ei bine, am presupus că dacă a existat un lucru bun din ră pirea lui Rebecca a fost că l-a
determinat pe Pamphrock să depună mai mult efort ca tată . M-am uitat la selecția ei de
jucă rii, apoi am luat un ursuleț de pluș de culoarea că priței și l-am așezat în poală .
„Îmi place tipul ă sta”, am spus. „Are blană frumoasă . Cum îl cheamă ?"
„Acela este Harold. Mă culc cu el în fiecare noapte. În afară de tati, cel mai mult mi-a fost dor
de Harold câ nd am fost plecată .”
M-am întrebat momentan câ t de izolat a ținut-o Pamphrock dacă persoana de care îi era cel
mai dor nu era deloc o persoană , ci un obiect neînsuflețit.
„Ce zici de mama ta?” am întrebat, fă ră să mă gâ ndesc cu adevă rat.
„Este cu îngerii”, a ră spuns Rebecca, de fapt. „Așa spune tati. Credeam că ești un înger, dar
tati a spus că ești doar o persoană foarte specială , la fel ca mine.
L-am lă sat pe Harold jos și m-am lă sat pe podea să mă așez lâ ngă Rebecca. Din instinct, i-
am luat mâ na ei mică în a mea. M-a simțit atâ t de incredibil de liniștitor să o ating și am
avut acest sentiment copleșitor de a fi înrudit. Furnituri curge din palma ei în a mea.
"Este adevă rat. Suntem amâ ndoi la fel. Puțin diferit de toți ceilalți”, am spus.
Ea mi-a zâ mbit și a chicotit. „Te simți stră lucitor.”
Ș i-a tras mâ na și și-a frecat-o pe genunchiul în ciorapi. Dar chiar înainte ca ea să -și scoată
mâ na, am avut o senzație ciudată în minte, ca o deschidere de carte despre care nici mă car
nu știam că este acolo. Am încercat să -l recuperez, dar a dispă rut. Trebuia să o țin din nou
de mâ nă .
„Putem face asta încă o dată ?” Am întrebat.
Ea clă tină din cap. „Gadilă .”
„Ș tiu că da. Tată l tă u ți-a spus ceva despre cum o să te ajut?”
Ea dă du din cap, brusc solemnă . „A spus că trebuie să reușești ca oamenii înfricoșă tori să
nu mă ia din nou.”
„Așa este, dar încă mă gâ ndesc cum să fac asta. Dacă mă lași să te țin din nou de mâ nă , s-ar
putea să mă ajute să gă sesc niște ră spunsuri.”
„Bine atunci”, a ră spuns Rebecca, puțin ezitant.
Ea și-a întins mâ na spre mine și am luat-o. Închizâ nd ochii de data asta, cartea s-a repezit.
Parcă aș putea ră sfoi paginile ei cu mintea. A aterizat pe o pagină și toate cuvintele erau
indescifrabile, ca și cum ar fi fost scrise într-o limbă veche, cu excepția unui râ nd, care era
luminat aproape ca un stâ lp.
Pentru a ascunde sângele fiicei, trebuie să folosești sângele mamei.
Am deschis ochii cu tresă rire și i-am dat drumul la mâ na Rebeccai. Asta a fost! Mama și-a
folosit sâ ngele în vrajă pentru a-mi ascunde sâ ngele, ceea ce însemna că aveam nevoie de
sâ ngele mamei Rebeccai pentru a-l ascunde pe al ei. Bucuria mea a fost însă de scurtă
durată , pentru că Rebecca a spus că mama ei era cu îngerii. Evident, asta însemna că era
moartă . Tocmai câ nd credeam că fac progrese, a apă rut un blocaj rutier mare, uriaș.
M-am ridicat și m-am îndreptat spre ușile glisante care dă deau spre balconul unde Finn și
Pamphrock conversau adâ nc. Probabil că își planificau strategia pentru urmă toarea
lovitură de la Whitfield. A fost suspect de inactiv de câ nd am primit-o pe Rebecca înapoi.
Mi-am bă tut degetele pe pahar pentru a le atrage atenția, iar Pamphrock mi-a fă cut semn să
trec. Am aruncat o privire de la Finn la guvernator câ nd m-am ală turat lor.
„Cred că știu unul dintre lucrurile de care am nevoie pentru vraja Rebeccai.”
Ochii lui Pamphrock s-au luminat. "Continua."
„Am nevoie de sâ ngele mamei ei.”
Pamphrock m-a studiat o clipă , cu maxilarul strâ ns. "Nu se poate asa ceva."
„Ș tiu”, am spus cu tristețe. „Rebecca mi-a spus că mama ei a murit.”
Expresia lui Pamphrock deveni serioasă . „Nu e moartă . Este mai bine pentru fiica mea dacă
îi spun asta. Înseamnă că nu își va tră i viața așteptâ nd întoarcerea unui pă rinte care nu se
va mai întoarce niciodată .”
Acum m-am încruntat. „Dacă nu e moartă , atunci unde este?”
Pamphrock expiră puternic, apoi scoase un pachet de țigă ri din buzunar și aprinse unul. M-
am întrebat pe scurt dacă fumatul are efecte negative asupra să nă tă ții pentru dhampirs.
„Este îngrijită într-o unitate psihiatrică îndepă rtată , departe de orice populație de vampiri”,
a ră spuns el în cele din urmă . „Felicity, mama Rebeccai, era exact ca tine, Tegan. Avea
același sâ nge unic, dar nu era la fel de puternică ca tine. Era delicată , sensibilă . De-a lungul
anilor, a devenit din ce în ce mai paranoică că va fi ucisă de vampiri sau că o voi ucide
pentru binele organizației mele. Paranoia s-a transformat curâ nd în nebunie.”
„Îmi pare ră u să aud asta, dar...” M-am oprit, nesigur de ce voiam să sugerez.
"Dar ce?" întrebă Pamphrock.
„Există posibilitatea să mergem la Felicity și să luă m o probă din sâ ngele ei pentru vrajă ?”
Pamphrock a tras o țigară în timp ce se uita la orașul de dedesubt. „Din motive de siguranță ,
sunt singurul care știe locația unită ții în care este îngrijită . Asta înseamnă că eu ar trebui să
fiu cel care să merg la ea și, în acest moment, nu pot pă ră si orașul. Poziția mea este destul
de precară așa cum este.”
„Ei bine, dacă acesta este cazul, atunci nu știu cum să te ajut altfel. Am nevoie de sâ ngele lui
Felicity dacă voi arunca vraja.
Pamphrock ră mase tă cut o clipă lungă . Umerii i se coborau de parcă s-ar fi luptat cu
conștiința. În cele din urmă , el a spus: „Lasă pe mine. Îmi voi da seama de ceva. Între timp,
îți poți continua cercetarea asupra componentelor restului vră jii.”
Am dat din cap și am fă cut un pas înapoi. "În regulă atunci. O să vă las pe voi doi să vă
terminați conversația.”
Revenind la Rebecca și Ira, aproape că am izbucnit în râ s la scena care m-a întâ mpinat.
Rebecca stă tea în genunchi pe canapea lâ ngă o Ira stoică și folosea un pieptene roz aprins
pentru a-și peria pă rul. Nici nu am învinuit-o pentru că a vrut să pună mâ na pe ea. Ira avea
pă rul lucios, pâ nă la umeri, șaten închis, care doar implora să fie atins. Evident, reușisem să
mă abțin pâ nă acum.
Ochii lui i-au întâ lnit pe ai mei, iar eu m-am stră duit să -mi țin chicotele la privirea
nedumerită de pe chipul lui, chiar dacă inima mi s-a topit că o lă sa să -l trateze ca pe una
dintre pă pușile ei. M-am așezat de cealaltă parte a lui și i-am zâ mbit cald.
— Nu-i așa că este minunat, a exclamat Rebecca, trecâ ndu-și pieptene prin pletele
întunecate ale lui Ira. „O să -l rog pe tati să -mi aducă o pă pușă nouă cu pă r ca acesta. Tegan,
s-a oprit din periaj și mi-a întins pieptenele, ai o încercare.
„Nu sunt sigur dacă lui Ira îi place să -i fie pieptă nat”, am spus, uitâ ndu-mă la expresia lui
stoică .
„Nu fi prost! Ii place. Nu-i așa, Ira?” întrebă Rebecca dulce.
A scos un mormă it liniștit, dar nu mi-am putut da seama dacă a fost sau nu afirmativ.
„Vezi tu, el vrea să faci asta. Haide, a îndemnat Rebecca, întinzâ ndu-mi din nou pieptene.
— Bine atunci, am spus, aruncâ ndu-i lui Ira o privire de scuze în timp ce mă întorceam spre
el. Ș i-a înclinat capul spre mine, privindu-mi mâ na în timp ce îi aduceam pieptenele la pă r,
iar ochii lui întunecați nu pă ră sesc fața mea.
Am înghițit în sec și atenția lui s-a îndreptat spre gâ tul meu.
S-a fă cut brusc mai cald aici?
Degetele mele i-au periat din greșeală pielea din spatele gâ tului și am simțit că s-a aplecat
în atingere. Pielea i se simțea frumoasă , totul caldă și netedă . Poate că , subconștient, i-a
ratat cum îl mâ ngâ iam eu câ nd era câ ine. Am scă pat pieptenele de îndată ce am auzit ușile
glisante deschizâ ndu-se și Finn și Pamphrock intră înă untru.
Le-am mulțumit vedetelor mele norocoase că Finn nu m-a vă zut periâ nd pă rul lui Ira. Ar fi
fost o conversație incomodă încercâ nd să explic ce fă ceam.
— E timpul să pleci, anunţă Finn.
Rebecca m-a îmbră țișat rapid de ră mas bun înainte de a se muta la Ira și de a-i strâ nge
mâ na în timp ce ea îi zâ mbi. "Esti dragut." Ea s-a uitat la mine. „Data viitoare câ nd vii în
vizită , nu uita să o aduci și pe Ira.”
— Nu o voi face, am spus, zâ mbind în timp ce Finn îmi aruncă o privire întrebă toare. Am
intrat în lift, iar el încă se holba la mine, așteptâ nd o explicație.
„Câ nd m-am întors, am gă sit-o pe Rebecca pieptă nâ nd pă rul lui Ira cu un pieptene roz
stră lucitor.”
Ochii lui Finn se încrețiră de veselie. „Sunt trist că am ratat asta.”
Ira a scos încă un mormă it scă zut, iar eu și Finn am izbucnit în râ s.

***
Câ nd ne-am întors acasă , Delilah și Rita erau în bucă tă rie, amâ ndoi privind un borcan de
sticlă pe care îl așezaseră pe masă . În interiorul borcanului era ceea ce pă rea a fi un fel de
ceață învolburată neagră și gri.

„Ce ai acolo?” întrebă Finn, ridicâ nd un scaun.

„Nu sunt sigură exact”, a ră spuns Rita. „Dee și cu mine am luat o barcă spre Insula Ridley,
dar nu a fost nimic de gă sit în afară de pă mâ ntul gol și sterp. Apoi, în drum spre casă , am
dat de acest tip mic care plutea lâ ngă ușa unui magazin. Rita începuse să o cheme pe Delilah
„Dee”. Am fost surprinsă că Delilah nu-i spusese încă despre asta.
„Nu am vă zut niciodată așa ceva”, a continuat Rita. „Dar am auzit de entită ți ciudate ca
aceasta care au plutit din alte tă râ muri. L-am urmă rit câ teva minute și pă rea să se infiltreze
în oamenii care intrau și ieșeau din magazin, încetul cu încetul. A fost un lucru bun că
aveam trusa de vră ji la mine, ca să -l pot prinde în borcanul ă sta. Cred că trebuie să fie un fel
de energie care a trecut câ nd Theodore s-a întors din iad. Din felul în care s-a infiltrat în
oameni, aș spune că acesta este ceea ce a provocat revolta pe care ați experimentat-o. Îi
face pe oameni să meargă cumva.”
— Nu sună bine, spuse Finn, aplecâ ndu-se pentru a studia borcanul. Se smuci înapoi câ nd
ceața s-a izbit brusc de sticlă chiar acolo unde ochii îi fuseseră concentrați, de parcă l-ar fi
simțit privindu-l.
Rita chicoti. „Hei, Finn, cred că tocmai ți-a dat degetul.”
Finn zâ mbi. „Cred că s-ar putea să ai dreptate.”
Mi-am frecat brațele, simțind un fior. Ceva din interiorul meu a fost revoltat de apropierea
mea de borcan. Era ca și cum magia mea, aceeași magie care mi-a prezentat paginile că rții
necunoscute, mă îndeamnă să stau departe de ea.
„Trebuie să -l scoți de aici”, am spus, uitâ ndu-mă pe Rita. „Ma face să mă simt ciudat, ca și
cum mi-ar fi ră u de frică . Mi se face pielea de gă ină . Uite, mi-am tras de mâ necă pentru a-i
ară ta brațul meu.
„Da, am și eu acel sentiment. Poate că nu atâ t de puternic ca tine, a ră spuns Rita. „Dar nu
pot să -i dau drumul. Trebuie să scap de el în mod responsabil și pâ nă câ nd îmi dau seama
cum să fac asta, trebuie să -l ținem în borcan.”
„Ce-ar fi să -l încui în magazia din spate?” sugeră Finn, dâ nd din cap în direcția micii clă diri
de lemn din spatele gră dinii. „Am un lacă t mare pe care îl pot pune pe ușă pentru a mă
asigura că nimeni nu intră înă untru.”
„Da, ar trebui să facem asta. Fa-o acum." Ochii mei s-au fixat pe ceața, care se învâ rtea
violent în interiorul borcanului, de parcă mă batjocorește, luptâ ndu-se să se elibereze din
închisoarea de sticlă . Aproape că simțeam că mă îndeamnă să deschid capacul.
Da, șanse mari să se întâ mple asta.
„Putem face asta mai tâ rziu. Vreau să i-o ară t lui Ethan mai întâ i”, a spus Delilah.
Mi-am ridicat privirea spre ceas. — Dar este doar ora prâ nzului, iar Ethan nu se va trezi ore
întregi. Nu pot sta atâ t de mult în casă cu el aici. Sunt serios respins de asta. Simt că aș
putea fi bolnav.” Cum m-a afectat atâ t de intens? Stomacul mi s-a întors doar privindu-l.
„Amanda e sus și își împachetează ultimele lucruri pentru a merge acasă . De ce nu te duci să
o ajuți? Te va scoate din casă pentru câ teva ore și îmi va da timp să studiez chestia asta mai
detaliat.”
a sugerat Rita.
„Oh, am uitat complet că se duce acasă astă zi. Da, bine, voi face asta.”
M-am simțit supă rat câ nd mă gră beam sus spre Amanda. Am ajutat-o cu bagajele și am luat
un taxi pâ nă la pă rinții ei. Nici mă car nu mi-am dat seama că Ira a urmat-o pâ nă câ nd l-am
simțit alunecâ nd pe bancheta din spate lâ ngă mine. A fost o strâ ngere strâ nsă , dar nu m-a
deranjat. Adevă rul să fie spus, mi-a plă cut să -l am în preajmă . Prezența lui a fost
liniștitoare, mai ales după reacția mea la ceața prinsă a Ritei.
„Este fierbinte ”, mi-a șoptit Amanda pe drum, luâ nd forma bine construită a lui Ira.
am zâ mbit. — E mut, Mandy, nu surd.
"Oh." Obrajii i se înroșiră în timp ce îi aruncă o privire timidă înapoi că tre Ira. Aș putea să
mă înșel, dar mi s-a pă rut că i-am vă zut colțul gurii tresă rind amuzat. Huh. Deci, era atent.
În jumă tate din timp se simțea de parcă se afla în propria lui lume mică .
Câ nd am ajuns la Amanda, pă rinții ei s-au agitat pentru ea și m-au lă udat pentru că am
îngrijit-o înapoi la să nă tate. În ceea ce îi privea, ea se luptase cu un obicei de droguri. Am
stat și am stat o vreme și am bă nuit că ei credeau că Ira era iubitul meu, pentru că mama
Amandei m-a tras deoparte la un moment dat și mi-a șoptit: „Este un fel de mâ ncare, Tegan.
Ai fă cut bine pentru tine.”
M-a fă cut să mă întreb cum ar fi să fiu cu cineva ca Ira, mai ales că nu vorbea. Te-ar arunca
în tă cere prin dormitor și te-ar trage fă ră sens?
Doamne, am fost atâ t de iubitoare. Trebuie să fi activat hormonii mei. Mai devreme azi mă
întrebam cum ar fi să mă culc cu Finn și acum o dezbracam mental pe biata Ira. M-am
întrebat dacă Ethan ar fi gelos dacă ar ști. Gâ ndul m-a fă cut să râ njesc.
Câ nd am ajuns înapoi la Finn's, am fost imediat lovit de două senzații distincte și opuse.
Prima a fost respingerea de la ceața din borcan, iar a doua a fost una cu totul nouă . Am
putut simți prezența lui Ethan atâ t de puternic încâ t aproape că m-a dat jos din picioare.
Întregul meu corp s-a umplut de pofta inconfundabilă și violentă pentru el. Iisus. Acest
lucru cu siguranță nu a fost normal.
M-am întă rit și am încercat să nu cedez îndemnului care mă cuprinse câ nd am intrat în
bucă tă rie. Ethan, Lucas, Finn, Rita și Delilah stă teau cu toții în jurul mesei uitâ ndu-se cu
atenție la borcanul de ceață . Picioarele mi s-au transformat practic în jeleu la vederea lui
Ethan. Trebuia să fie din cauza sâ ngelui lui.
Îmi înghițisem mult mai mult decâ t ar fi trebuit și acum plă team prețul, ceea ce rezista
impulsului de a-l tâ rî sus și de a-i rupe toate hainele. Nu eram eu. Era ca și cum un prieten
sexual mi-ar fi bă tut sub piele, transformâ ndu-mă într-un psihopat excitat.
Ochii lui Ethan s-au îndreptat spre ai mei și am jurat că i-am vă zut nă rile fulgerâ ndu-se. Oh,
nu, mirosea cum mă simțeam? Am clipit și am fă cut tot posibilul să nu mă uit la el,
îndreptâ ndu-mi în schimb atenția că tre Rita.
„Ești mai aproape de a-ți da seama cum să scapi de ea?” Am întrebat.
„Nu”, a ră spuns ea, încruntat. „Am încercat o întreagă varietate de vră ji și nimic nu pare să
funcționeze. Cred că trebuie să mă duc la că rți și să vă d ce pot să aflu. Gabriel, Alvie și
mama au mers să viziteze un vechi prieten vră jitor de-al lui Gabriel. Gabe este convins că
tipul ă sta ne va putea ajuta, dar locuiește în afara rețelei într-o cabană în pă dure din
cealaltă parte a ță rii, așa că vor fi plecați pentru câ teva zile.”
"Oh. Asta e bine. Gabriel și Alvie au gă sit ceva la Michael Ridley?
— Din pă cate, nu, oftă Rita abă tută .
Neintenționat, m-am trezit stâ nd mult prea aproape de Ethan. Brațul meu l-a împins pe al
lui și un fulger de poftă s-a stră bă tut de mine. „Îmi pare ră u”, am mormă it, dar el nu mi-a
ră spuns și nu m-a recunoscut deloc. Am observat că postura i s-a înțepenit ușor.
Era de fapt înfricoșă tor câ t de mult îl doream. Rita a început să explice ceva despre una
dintre vră jile pe care le-a încercat mai devreme, dar nu am putut să -i dau atenție. L-am vrut
pe Ethan. Aveam nevoie de el.
Ceva a trecut peste mine câ nd m-am ridicat în vâ rful picioarelor, m-am aplecat aproape și
mi-am sprijinit fața în curba gâ tului lui. Apoi mi-am scos limba și i-am lins pielea netedă .
Corpul i s-a rigidizat și m-a prins strâ ns de braț.
"Ce crezi ca faci?" întrebă el, închizâ nd ochii pentru o clipă , de parcă s-ar aduna. Hmm,
poate că nu era atâ t de indiferent...
„Hai să mergem în camera mea”, am șoptit.
— Nu, spuse el ferm.
„Dar mi-ai fost dor de tine”, am continuat, aplecâ ndu-mă și mai aproape și înfă șurâ ndu-mi
degetele în jurul bicepsului lui.
I-am aruncat o privire lungă și plină de semnificație pentru a comunica exact în ce fel îmi
era dor de el.
Ethan sa mișcat repede, tâ râ ndu-mă afară din bucă tă rie și împingâ ndu-mă în camera de zi
goală . Ceilalți erau prea distrași de orice spunea Rita pentru a ne observa. Ethan m-a împins
departe de el și m-a studiat de sus pâ nă în picioare.
Am încercat să mă apropii din nou de el, dar el și-a întins mâ na, apă râ ndu-mă . "Nu mă
atinge.
Este ceva care nu este în regulă aici.”
Ș i-a frecat mâ na pe frunte și, deși ară ta impecabil, era ceva în comportamentul lui care îmi
spunea că era obosit.
Pentru o clipă , preocuparea mea pentru el a depă șit pofta mea. Poate că nu m-a tratat
foarte frumos în ultima vreme, dar încă țineam la el. Nu eram genul de persoană care putea
fi intim cu cineva și să nu simtă un anumit nivel de afecțiune pentru el.
"Ce s-a întâ mplat?" Am întrebat.
Ochii lui de oțel i-au stră puns pe ai mei și apoi, deodată , totul s-a revă rsat din el. Toate
lucrurile pe care voia să le spună , dar pe care le pă strase în ultimele să ptă mâ ni. „Înțelegi câ t
de greu îmi este să fiu lâ ngă tine după ce ai fă cut? Din cauza ta, mi-am pierdut casa, statutul,
afacerea. Toate aceste lucruri mi-au fost luate. Am fost scos în afara legii de proprii mei
oameni pentru că am permis sentimentelor și atracției mele pentru tine să -mi depă șească
judecata.”
Pieptul mi s-a ciupit de acea vinovă ție atâ t de familiară . „Nu încercam să te pă că lesc.
Încercam doar să o salvez pe Rebecca.”
Expresia i se întă ri. „Dacă mi-ai fi spus adevă rul, s-ar fi putut să te ajut.”
„N-ai fi fost împotriva lui Whitfield.”
„Dacă crezi asta, atunci subestimezi câ t de mult am simțit eu pentru tine”, a ră spuns el și a
fost ca o să geată la inima mea. Am urâ t cum vorbea la timpul trecut. Orice sentimente pe
care le-a avut câ ndva pentru mine nu mai existau.
— Îmi pare ră u, am spus cu o voce liniștită .
„Îmi pare ră u, nu o taie. Mi-am pierdut casa.”
Lacrimile mi s-au înțepat în ochi, dar am reușit să le țin la distanță . Ethan pă rea cu adevă rat
tulburat și mi-am dat seama că casa lui însemnase foarte mult pentru el.
„De câ t timp locuiești acolo?” Am soptit.
În ochii lui era un fulger de tristețe. „Aproape șaizeci de ani.”
Am inspirat brusc. Asta a fost practic o viață întreagă pentru un om. Am crezut că nu pot să
mă ură sc mai mult decâ t am fă cut deja, dar m-am înșelat. Privirea mea a că zut pe podea.
Am vrut să -i spun că îmi pare ră u din nou, dar știam că nu ar aprecia.
Ethan oftă și își trecu o mâ nă prin pă r. "Esti tanar. Încă nu ai nevoie să numești un loc acasă ,
chiar să -i spui acasă . Câ nd ești la fel de bă trâ n ca mine, a avea un loc care este al tă u este
unul dintre puținele lucruri care te țin să nă tos.” Fața i s-a moale pentru o clipă înainte de a
se întă ri din nou. „Nu mai am asta datorită ție. Ș i acum vii la mine, crezâ nd că este o mică
seducție
mă va convinge să te iert. Este o mișcare scă zută , Tegan.
„Nu asta fă ceam. Nu știu ce e în neregulă cu mine, dar corpul meu te vrea.
Cum am venit la tine în bucă tă rie, am simțit că eram posedat. Poate că ieri am bă ut prea
mult din sâ ngele tă u?
Expresia lui deveni gâ nditoare. „Nu ar trebui să fie atâ t de puternic.” S-a apropiat de mine și
și-a lă sat vâ rfurile degetelor să ză bovească peste pulsul meu, unde mi-a bă tut în gâ t. „Pot
simți atâ t de puternic nevoia ta pentru mine. Ce este asta?" se gâ ndi el, cu ochii
cutreierandu-mi chipul.
Mi-am întors capul astfel încâ t buzele să -i zdrobească maxilarul. A mormă it ceea ce pă rea
un blestem româ nesc.
— Ești o naiba de ispită , spuse el, pă râ nd încordat.
Pofta pe care reușisem să o potolesc în ultimele minute s-a dezlă nțuit la declarația lui
guturală . „Mă poți avea pe mine, pe toți”, am spus, complet nerușinat.
Instantaneu, gura lui s-a pră bușit pe a mea. Mi-a împins tivul rochiei în sus și mi-a prins
coapsele. Am scos un geamă t scă zut și l-am prins de mâ nă , mișcâ nd-o între picioarele mele.
A mâ râ it lâ ngă gura mea, limba lui alunecâ nd de-a lungul a mea și colții zgâ râ indu-mi buza
de jos. Poate că m-au dat peste cap, dar eram prea încâ ntat să -mi pese. Simțindu-mă
înfocat, l-am împins pe Ethan pe canapea și m-am urcat deasupra lui. Mâ na lui și-a gă sit
drum în interiorul lenjeriei mele, mâ ngâ indu-mi clitorisul înainte de a introduce două
degete în mine.
„La naiba”, a înjurat el, apoi a început să divagă în limba româ nă în timp ce îmi tră gea
să rută ri pe gâ t și își zgâ ria colții pe pielea mea sensibilă . Fiecare pori mi-a furnicat în timp
ce el m-a convins să o eliberez rapid.
Din pă cate, nu prea am ajuns acolo.
Miezul mi s-a strâ ns și am gemut tare. Apoi, exact așa, a dispă rut. Am clipit și m-am ridicat,
gă sindu-l în cealaltă parte a camerei.
„Nu vreau asta”, mormă i el, clă tinâ nd din cap. „Nu este ceea ce vreau.” Parcă se gâ ndea cu
voce tare, încercâ nd să se convingă .
„Te vreau”, i-am spus cu fervoare.
„Nu, nu. Ceva nu e în regulă cu tine. Nu ești să lbatic așa. Te predai dulce.”
S-a apropiat de mine și a trecut un deget în centrul pieptului meu. "Uită -te la tine. Transpiri
prea mult și nu mirosi bine. Miroși ca și cum ai fost corupt.”
Mi-am fă cut bilanțul și mi-am dat seama că are dreptate. Picuream de sudoare, inima îmi
bă tea puțin prea repede. Cu Ethan aproape, a fost nevoie de toată voința mea să nu mai sar
peste el. M-am cutremurat în timp ce încercam să -mi mențin rezistența.
Ușa sufrageriei s-a deschis, iar Rita și Finn au intrat. „Bine, așa că ne-am hotă râ t să
închidem borcanul în magazie pentru noapte”, a spus Rita înainte ca ochii să se afle asupra
mea și a lui Ethan. . „Hm, este totul în regulă aici?”
„Nu, totul nu este în regulă ”, a ră spuns Ethan, stresat. „E ceva în neregulă cu Tegan.
E prea... amoroasă .” Exasperarea lui era evidentă , ceea ce era foarte în afara caracterului lui.
Rita a râ s, dar a înă bușit-o repede câ nd Ethan i-a aruncat o privire întunecată . Finn s-a
apropiat de mine și și-a pus mâ na pe fruntea mea. „Isuse, te arde.”
"Ș tiu. Nu înțeleg ce se întâ mplă cu mine, am spus, încă tremurâ nd. Câ nd m-am uitat la
Ethan, el se uita cu privirea în ceafa lui Finn. Evident, nu-i plă cea să mă atingă . Lucrul stră in
care îmi pusese stă pâ nire pe corpul s-a bucurat de gelozia lui Ethan.
Rita a îngenuncheat în fața mea. "Cum te simti? Diferit de normal? Sau ești doar, uh, în chef
pentru un pic...” se opri și clă tină din sprâ ncene în direcția lui Ethan.
"Hei!" am exclamat. „Nu este ca și cum aș vrea asta. Ethan este clar că nu mă suportă și, în
general, nu mă arunc asupra oamenilor care mă ură sc.” Acum stră lucirea lui s-a intensificat,
deși nu eram sigur de ce. „Mă simt prea cald. Îmi bate pulsul și nu mă pot opri din tremur,
am spus, întinzâ ndu-mi mâ na pentru ca ea să vadă .
„Simt de parcă o poftă stră ină și-a stră bă tut drumul în corpul meu și tot ce-l dorește este pe
el.” Mi-am aruncat mâ na în direcția lui Ethan.
Rita și-a pus ambele mâ ini pe fiecare parte a capului meu și a închis ochii. Le deschise o
clipă mai tâ rziu și pă rea că îi era greu să -și ascundă amuzamentul.
„Se pare că cineva ți-a dat o poțiune de poftă .”
Am ră mas cu gura că scată la ea. "O ce?"
„O poțiune de poftă . În general, îți iau atracția față de cineva și o intensifică de zece ori”, a
explicat Rita.
Tocmai așa, obrajii mi-au devenit roșu aprins. M-am uitat la Ethan, dar el nu se uita la mine.
S-a uitat în podea, o multitudine de emoții conflictuale fulgerâ ndu-i pe față . De parcă toată
această situație nu ar fi fost deja destul de incomodă .
„Ați mâ ncat sau ați bă ut ceva ciudat astă zi?” întrebă Rita.
„Nu, nu am…” M-am oprit și l-am întâ lnit cu privirea lui Finn, cu ochii mă rindu-mi în seama.
„Paharul cu apă mi l-a dat Marcel!”
„Nenorocitul ă la de șobolan intrigator”, a jurat Finn.
"Ce? Ce este?" întrebă Rita.
„Câ nd am fost astă zi la Indigo, Tegan a că zut victima unei crize de tuse întâ mplă toare, iar
Marcel a fost convenabil acolo, cu un pahar cu apă ”, a spus Finn, fă câ ndu-și fă lcile.
„Dar de ce i-ar fi dat Marcel o poțiune de poftă ?” întrebă Rita, confuză .
— Probabil pentru că vrea să provoace necazuri, mormă i Finn, trecâ ndu-și o mâ nă prin pă r.
„Ș tie că am fă cut o alianță cu vampirii și că vom face orice îi stă în putere pentru a crea
conflicte.”
Un alt val de poftă a trecut prin mine și am gemut. A fost atâ t de incredibil de jenant, mai
ales cu toată lumea care stă tea în jur și se uita la mine.
„Câ t timp va dura asta?” am întrebat-o pe Rita, simțindu-mă disperată .
„De obicei, câ teva zile. Nu există un antidot pentru o poțiune de poftă . Trebuie doar să
aștepți.
Transpiri atâ t de abundent acum pentru că corpul tă u încearcă să -l expulze câ t mai repede
posibil.”
"Grozav. Deci, practic voi fi în că lduri zile întregi?” M-am zvâ rcolit pe canapea, simțindu-mi
pielea prea strâ nsă pentru propriul meu corp.
Finn a avut o privire ciudată și încordată pe față înainte să se întindă și să mă strâ ngă de
mâ nă . "Esti puternic. Te poți descurca”, m-a asigurat el. „Între timp, îi voi face o altă vizită
lui Marcel.
Îi voi aduce pe câ țiva dintre bă ieți la complex să vină cu mine. Vră jitorul trebuie să fie
educat.”
Am fost surprins câ nd Ethan i-a dat un semn de aprobare din cap.
„Poate că ar trebui să te duci acasă , să -i dai fetei mele de aici puțină pace”, îi sugeră Rita lui
Ethan. „Dee și Lucas au plecat deja.”
Ethan s-a încruntat, mi-a aruncat o ultimă privire, apoi, fă ră un alt cuvâ nt, a ieșit din
cameră . M-am simțit imediat mai bine odată ce a plecat.
Rita s-a dus să ia o câ rpă umedă pe care să o pun pe frunte, în timp ce Finn a ră mas cu mine.
"E vina mea. Nu ar fi trebuit să te duc niciodată la Indigo.
„Nu te bate. Am un caz prost de vapori. Va trece. Am trecut prin mai rele.”
Un zâ mbet obraznic i-a tras de marginea gurii. „Ei bine, dacă ai nevoie de o mâ nă de ajutor
pentru a pă stra câ teva
din acele îndemnuri în frâ u...
L-am tă iat cu o palmă pe umă r. — Nici mă car să nu te obosi să termini propoziţia aia, l-am
avertizat, iar el a chicotit.
Rita s-a întors și mi-a pus câ rpa umedă pe frunte. — Mulțumesc, am spus, zâ mbindu-i un
mic zâ mbet. „Cred că voi face o baie. Trebuie să mă spă l de toată această sudoare.”
Cu asta, m-am ridicat de pe canapea și m-am dus sus, încercâ nd să nu mă înec de rușine că
Rita, Finn și Ethan mă vă zuseră cu toții comportâ ndu-mă ca un nebun cu coarne.
4.
Am petrecut peste o oră în baie, doar stâ nd în apă și liniștindu-mi nervii și hormonii
suprasolicitați. Câ nd am reușit în sfâ rșit să mă trag afară , m-am schimbat în niște pij-uri și
m-am tâ râ t în pat.
Am adormit ușor, dar m-am trezit la două dimineața de zgomote de afară .
Gră bindu-mă la fereastra mea, m-am uitat în gră dina din spate. Ochilor mei somnoroși le-a
trebuit un moment să se adapteze la întuneric. Apoi am vă zut cine fă cea zgomotul; Ethan,
Lucas și Dru tră geau în magazie o mulțime de borcane de sticlă . Ce naiba?
Mi-am pus un cardigan lung și am coborâ t scă rile pentru a investiga ce fă ceau. Coborâ nd,
m-am uitat atâ t în camera lui Ira, câ t și în camera lui Finn și amâ ndoi dormeau adâ nc.
Câ nd am deschis ușa din spate și am ieșit în gră dină , toate privirile s-au aruncat spre mine.
Ochii vampirilor erau mult mai izbitori decâ t ochii oamenilor, atâ t de mult încâ t practic
stră luceau în întuneric. Un fior mi-a zburat pe coloana vertebrală .
Lucas și Dru m-au concediat și s-au întors la lă zi, în timp ce Ethan a continuat să mă
cerceteze cu o expresie de nepă truns.
„Nu trebuie să ară ți atâ t de alarmat. Nu am de gâ nd să te mai sar din nou.” Chiar și câ nd am
spus-o, pofta mi-a invadat burta. Poțiunea lui Marcel cu siguranță nu se consumase încă .
„Nu eram îngrijorat pentru asta”, a ră spuns el categoric.
"Ce se întâ mplă ?" am întrebat, privind peste umă rul lui.
„Am continuat că utarea orașului în seara asta.” Vocea lui era la fel de rece ca aerul nopții
din jurul nostru.
„Nu am gă sit nimic despre Theodore, dar am gă sit aceste lucruri peste tot. Delilah a spus că
ea și vră jitoarea au vă zut doar una azi. Se pare că noaptea este câ nd cei mai mulți dintre ei
ies să se hră nească .”
Oh. Deci, a fost mai mult ceața ciudată care a fost capturată în borcane. Repulsia s-a luptat
cu pofta mistuitoare din mine. Un lucru bun despre poțiunea lui Marcel a fost că m-a distras
de la sentimentul îngrozitor pe care l-am avut din ceață . S-a mișcat frenetic în interiorul
fiecă ruia dintre borcane, luptâ ndu-se împotriva prinderii sale.
„Sunt atâ t de multe”, am șoptit, incapabil să înțeleg o modalitate de a scă pa de toate. Rita
nici mă car nu și-a dat seama cum să omoare un borcan plin, nu contează zeci.
„Acesta este abia jumă tate din ceea ce am prins. Restul le-am depozitat în garajul de la mine
acasă , dar am ră mas fă ră loc.” O pauză în timp ce își trecu o mâ nă pe față . „Se pare că se
înmulțește, iar populația umană se fracturează . Au existat nenumă rate rapoarte despre
incidente violente în știri. Lucrurile se vor înră ută ți.”
„Ce putem face ca să se oprească ?” Am soptit.
— Poate că eu sunt cel care ar trebui să -ți pună această întrebare, spuse Ethan, aruncâ ndu-
mi o privire speculativă .
"Ce vrea sa insemne asta?"
O spranceana se ridica brusc. „Înseamnă că aș dori să știu exact cum ai reușit să arzi
jumă tate din fața Elizei cu nimic altceva decâ t cu palma mâ inii tale. Nu doar sâ ngele tă u
este puternic. Ai și magie în tine. Multe.”
Mi-am încrucișat brațele, simțindu-mă puțin prea expus. „Magia mea este ceva ce nu înțeleg
încă pe deplin.”
„Te ajută Rita să înțelegi?”
„Ea face tot posibilul, da.”
„Vei fi formidabil câ nd îți vei da seama de întregul tă u potențial”, a spus el și, dacă nu m-am
înșelat, în vocea lui era un strop de uimire. M-am îmbujorat la compliment.
„Mi-aș dori să știu cum să apelez la magie oricâ nd vreau. De cele mai multe ori iese doar
câ nd sunt în mare pericol.”
Ethan dă du din cap, expresia lui devenind gâ nditoare, aproape de parcă ar fi pus la cale
ceva.
"La ce te gandesti?" am întrebat cu grijă .
S-a scarpinat pe cap. „Am avut o idee să lbatică ... nu contează .”
— Nu, am îndemnat eu, apropiindu-mă . "Spune-mi."
Tocmai așa, ochii lui au fulgerat în negri, iar urmă torul lucru pe care l-am știut că îi erau
scoși colții și înainta spre mine de parcă ar fi fost pe cale să atace. A șuierat și m-a înghesuit
lâ ngă peretele casei.
Am țipat, inima mi-a bă tut în viteză , în timp ce fiecare pă r minuscul de pe corpul meu se
ridica pe cap.
Într-un ră spuns de luptă sau fuga, magia mea a prins viață . Mâ inile mele s-au întins spre el,
revă rsâ nd scâ ntei aprinse ca o chiuvetă în care cineva a lă sat robinetul să funcționeze prea
mult. S-a ridicat înapoi în afara razei scâ nteilor și colții i s-au retras. Ochii lui au revenit la
normal și mi-a zâ mbit lent, pă râ nd mulțumit. Magia mi-a dispă rut.
— Micul mecanism de apă rare ai acolo, spuse el, pă râ nd impresionat. „Câ nd te simți
amenințat, magia ta iese la iveală pentru a te ține în siguranță . Interesant."
M-am uitat la el, cu gura că scată . „Mă faci de rahat? Am simțit că sunt pe cale să fac un atac
de cord.
M-ai speriat pe jumă tate de moarte.”
„Am încercat să ajut să testez teoria ta și a funcționat. Acum știi că , dacă cineva încearcă să
te atace, magia ta va ieși la iveală pentru a-l respinge.”
„Există modalită ți mai puțin uimitoare de a testa o teorie”, m-am lamentat.
Ethan mi-a zâ mbit. „Da, dar acesta a fost mai distractiv.”
— Pentru tine, poate, am bufnit, iar el a chicotit încet. Aceasta a fost prima dată câ nd pă rea
că nu-mi ură ște cu adevă rat compania în câ teva să ptă mâ ni și nu m-am putut abține de
micul zbâ rcire de fluturi care mi-a umplut pieptul la râ sul lui adâ nc.
M-am încruntat la el, rezistâ nd impulsului de a râ nji în timp ce începeam să mă întorc în
casă . „Încercați să mențineți zgomotul jos. Mă întorc în pat.”
Am întins mâ na să rotesc mâ nerul ușii din spate și am icnit câ nd brațele lui Ethan mi-au
alunecat din spate. Jur că m-am oprit să mai respir câ nd și-a bă tut nasul în adâ ncimea
gâ tului meu.
„Câ t mă omoară să știu că dormi sub același acoperiș cu acel ucigaș”, șopti el, iar inima mea
nu știa ce să facă cu ea însă și. Mi-a apă sat un să rut moale, aproape sub ureche, iar miezul
meu s-a strâ ns. „Mirosul tă u este înnebunitor.” Eram pe cale să leșin, dar apoi a rupt vraja
câ nd a continuat: „Tâ njesc după ziua în care nu te mai vreau, lumina mea . Poate că atunci
voi avea curajul să plec.”
Aerul mi-a ră mas prins în plă mâ ni. Ceea ce a spus m-a durut profund, dar câ nd m-am întors
să -l înfrunt, el era deja plecat.

***
A doua zi m-am ală turat Ritei în RV-ul ei și ne-am lovit de că rți. Gabriel a lă sat-o cu două
cutii mari pline cu texte magice și materiale de cercetare înainte ca el, Alvie și Noreen să
plece în că lă toriile lor. Eram oarecum invidios pe ei pentru că , avâ nd în vedere tot ce se
întâ mpla acum, chiar nu m-ar deranja o excursie pe drum departe de oraș.

Am stat și am citit cea mai mare parte a dimineții și pâ nă după -amiaza, luâ nd notițe ici și
colo.
Rita că uta informații despre cum să distrugă ceața sau să o trimită înapoi oriunde venea, în
timp ce eu că utam mai multe detalii despre cum să ascund sâ ngele Rebeccai și cum să
recuperez un om din iad.
Deci, știi, doar lucruri de bază .
Am citit atâ t de mult încâ t mi s-a pă rut că ochii îmi vor că dea din orbite, doar punâ nd jos
vechiul cartonat praf pe care îl scanam câ nd Rita și-a trâ ntit mâ inile pe suprafața mesei.
"Asta este! Nu-mi vine să cred câ t de simplu este”, a exclamat ea, zâ mbind de la ureche la
ureche.
"Ce? Ai gă sit ceva?” M-am apropiat de ea și m-am uitat peste umă r la cartea întinsă în fața
ei. M-am ră sturnat rapid la coperta pentru a vedea titlul. Pe alte dimensiuni și locuitorii lor
de EJ Edwards . Serios, de unde a luat Gabriel toate că rțile astea? Mai exact, cine le-a
publicat? A existat o piață secretă pentru textele educaționale specializate în supranatural?
M-am întors la pagina pe care fusese Rita și a bă tut cu degetul pe un mic paragraf.
„Acest fragment de aici explică ce este ceața. Este un fel de manifestare fizică a haosului, dar
nu doar o manifestare. Este și un parazit, care se hră nește cu mintea. Câ nd ceața reușește să
iasă din iad și în alte planuri unde există o forță morală de viață , ea infestează și conduce
avionul la autodistrugere. În cazul acestui oraș, oamenii sunt forța vitală a că rei să nă tate
mentală este drenată . Probabil că ceața nu-i afectează pe vampiri sau pe tine și pe mine,
pentru că suntem o mutație. Trebuie să -l avertizez pe Finn despre asta. El și majoritatea
ucigașilor lui Pamphrock sunt oameni și sunt susceptibili la corupție. Se spune că , odată ce
aceste creaturi haos se amestecă cu o atmosferă stră ină , ele se înmulțesc, un fel ca
bacteriile într-o cutie Petri.”
„Ethan a menționat ceva despre asta aseară . A spus că a simțit că ceața se înmulțește.”
„Ei bine, nu vă faceți griji prea mult”, a spus Rita în timp ce fă cea semn că tre carte. „Aici
avem toate instrucțiunile despre cum să -i omorâ m. Tot ce ne trebuie este un amestec de
sare, apă sfințită și oțet. Îl pulveriză m în ceață și se dezintegrează .”
Am înclinat o sprâ nceană . "Apă sfâ ntă ?"
„Obiectele tangibile, sau chiar lichidele care au fost impregnate cu binecuvâ ntă ri religioase,
pot fi foarte puternice atunci câ nd vine vorba de lupta împotriva ră ului.”
„Dar apa sfințită nu face nimic vampirilor, nu?”
„Nu, pentru că vampirii nu sunt strigoii. Sunt o specie separată ”, a explicat ea, fă câ nd ecou
ceva ce mi-a spus Ethan câ nd am aflat prima dată ce era. „Sigur, unii dintre ei sunt oameni
ră i, precum Whitfield, dar nu sunt în mod inerent ră i.”
„Toate familiile magice sunt corupte sau doar cele cu care am venit în contact?”
„Doamne, nu, sunt niște oameni dră guți nă scuți în familiile magice. I-ai întâ lnit pe unii
dintre ei la mine acasă înainte ca acel nenorocit Michael Ridley să -l ardă din temelii. S-a
oprit să mă privească .
„Ș i mama ta s-a nă scut mai mult ca sigur într-o familie magică . Mama a menționat că
bă nuiește că era o fiică a soților Petrovsky.”
„Da, abia am avut timp să mă uit la asta cu tot ce s-a întâ mplat.”
„Ei bine, cel puțin nu ești rudă cu un vră jitor ră u. Uneori, eu... a încetat ea și m-am întrebat
ce fusese pe cale să spună . Ea s-a uitat la mine o clipă , apoi a continuat în liniște:
„Uneori îmi este frică că într-o zi voi deveni ca el. Că voi lă sa întunericul să mă
stă pâ nească .”
„Asta nu se va întâ mpla. Te cunosc. S-ar putea să te bucuri de un pic de ră utate din câ nd în
câ nd, dar nu ai putea deveni niciodată ca Theodore.”
Rita se lă să pe spate, cu o privire îndepă rtată în ochi. „Nu știi cum e în capul meu. De câ nd
Theodore a încercat să mă ademenească la el zilele trecute, am simțit că partea din mine
care vine de la el se întă rește. Parcă crește.”
M-am încruntat pentru că ceea ce a spus ea era îngrijoră tor. — Atunci va trebui să te
stră duiești mai mult să te ții de partea care vine de la Noreen, bine?
„Bine”, a oftat ea și a trecut un moment de liniște. „Hai, e oțet și sare în bucă tă rie. Să -l gă sim
pe Finn și să vedem dacă știe de unde putem pune mâ na pe niște apă sfințită .”
O jumă tate de oră mai tâ rziu, eram în mașina lui Finn, conducâ nd că tre o biserică pe care a
frecventat-o în centrul orașului numit Sf. Petru. Finn era un catolic practicant și mergea la
liturghie în majoritatea duminicilor, lucru de care nu știam pâ nă acum. Câ nd a dispă rut
duminică dimineața, am presupus că se duce la muncă .
Traficul era intens, așa că Finn a pornit radioul ca să treacă timpul. A apă rut un buletin de
știri și vocea unui crainic bă rbă tesc se auzi prin difuzoare.
„Azi în oraș a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate mai multe vehicule,
care a cauzat întâ rzieri neașteptate. Zona din jurul Renfrew Avenue a fost izolată , așa că
șoferii sunt rugați să evite această rută dacă este posibil. Accidentul vine greoi în urma unui
șir de atacuri violente, care au avut loc noaptea tâ rziu. La fel ca revolta de la începutul
acestei să ptă mâ ni, se crede că aceste atacuri sunt legate de bande. Autorită țile îi sfă tuiesc
pe cetă țeni să evite centrul orașului pe timp de noapte, deoarece acesta este momentul în
care au avut loc majoritatea atacurilor. Sunt Dean Jones și vă aduc știrile de după -amiază .
Vom reveni la șase cu o actualizare.”
„Ei bine, la dracu.” Finn a suflat frustrat.
„Crezi că ar trebui să ne întoarcem? Crainicul a spus că accidentul a avut loc în jurul
Renfrew Avenue. E aproape de Sf. Petru, nu?
Finn și-a trecut cu dinții peste buza de jos, hotă râ nd. „Nu, aproape am ajuns. Nu are rost să
te întorci.
Totuși, va trebui să intră m și să ieșim repede, să cumpă ră m câ t mai multe sticle de apă
sfințită și să scă pă m de acolo. Există un mic magazin la stâ nga exact câ nd intri, care este
condus de că lugă rițe. Ei vâ nd felicită ri de înmormâ ntare și mă tă nii și altele asemenea. Dacă
îmi amintesc bine, în mod normal au și apă sfințită de vâ nzare.”
S-a oprit atunci, aruncâ ndu-se o privire la mine, apoi la Rita. „Există o mică șansă să fim
prinși în unele lupte. Presupun că voi doi veți putea să vă apă rați?”
Rita bă tu ghiozdanul din piele maro de lâ ngă ea. „Am venit pregă tit. Am câ teva poțiuni aici
care vor alunga orice om nebun.”
„Ei bine, nu am nimic”, am spus. „Deși se pare că magia mea iese întotdeauna la iveală câ nd
sunt amenințată . Dacă toate celelalte nu reușesc, cred că voi recurge la acestea, am spus,
ridicâ ndu-mi cu umor pumnii.
Finn se încruntă , ținâ nd o mâ nă pe volan în timp ce cu cealaltă mâ na în torpedo. L-am vă zut
cum a scos o cutie de piele îngustă , dreptunghiulară și mi-a aruncat-o în poală . „Mic cadou
pentru tine.”
Am deschis cutia și am gă sit înă untru un aparat de ras de bă rbier. Era pliat în jumă tate și
avea un mâ ner din lemn sculptat. M-am uitat la Finn. „Este pentru mine?”
Ș i-a ținut ochii ațintiți pe drum în timp ce dă dea din cap. „Fii atent cu el. Nu aveam de gâ nd
să ți-l dau atâ t de curâ nd. Speram să te antrenez mai întâ i, dar vremurile disperate necesită
mă suri disperate.”
În timp ce vorbea, m-am uitat pe fereastră și am vă zut o femeie dâ ndu-i iubitului o lovitură
peste față cu geanta de mâ nă . Nu mă puteam decide dacă aveau o casă obișnuită sau dacă
ceața haosului intrase în ei.
M-am concentrat înapoi pe lama din mâ nă și am deschis-o, ținâ nd-o departe de corp. „Este
atâ t de tare, dar nu sunt sigur că am nevoie de el. După cum am spus, am magia mea ca să
mă țină în siguranță .”
Expresia lui Finn deveni serioasă . „Asta e bine, dar ai nevoie și de abilită ți reale de luptă . Ce
se întâ mplă dacă stai față în față cu un vampir flă mâ nd sau cu un om nebun și magia ta nu
vine la tine? Vei fi bucuros să ai ceva tangibil pe care să îl folosești ca armă atunci, observă -
mi cuvintele.”
Atins de gest, am mormă it recunoscă tor „Mulțumesc” și, din instinct, m-am aplecat în față și
l-am să rutat pe obraz. „Acesta trebuie să fie cel mai atent dar deranjant cadou pe care
cineva l-a primit vreodată pentru mine”, am spus.
Finn a tușit și a zâ mbit și jur că i-am prins o urmă de roșu pe obraji. "Cu plă cere.
Vă voi învă ța cum să -l folosiți corect în curâ nd. Ai aspectul unei femei care ar fi bine cu o
lamă . Încearcă doar să nu-l folosești decâ t dacă este absolut necesar pentru moment, bine?”
„Bine”, am ră spuns, zâ mbind și imaginâ ndu-mă că voi putea să -l folosesc într-o zi ca un
profesionist. Aș fi atâ t de prost.
„Ei bine, e minunat, nu te-ai deranjat să -mi iei nimic?” întrebă Rita tachinată .
Finn se uită la ea în oglinda lui din mijloc. „Nu ai nevoie de niciuna dintre armele pe care ți
le-aș putea da.
Ai mai multe șanse să ră mâ i în viață decâ t oricare dintre noi, pantaloni vră jitoare.
Pă rea liniștită de asta. "Este adevă rat." O pauză . „Nu-mi mai spune așa.”
Finn chicoti și se trase într-un loc de parcare liber. „Va trebui să ieșim și să mergem de aici.
Este prea mult trafic.”
Ne-a întins fiecă ruia dintre noi câ te un rucsac gol pentru că purtam sticlele cu apă sfințită ,
iar Rita și-l trase pe al ei peste ghiozdanul ei de piele. Eram curios să știu ce poțiuni
ascundea ea acolo.
În timp ce mergeam pe distanța scurtă pâ nă la biserică , am simțit o energie frenetică în aer,
care mă punea pe cap. Ceața haosului avea acum o strâ ngere fermă asupra orașului. Am
simțit asta și nu mi-a plă cut deloc.
Tribane fusese întotdeauna un loc periculos în care să tră iești, chiar înainte de a lua în
considerare toate creaturile supranaturale, dar acesta era cu totul altceva. Un bă rbat stă tea
în pragul unui magazin, privindu-ne agresiv de parcă ar fi mâ ncă rime să înceapă o ceartă .
Am trecut repede pe lâ ngă el și am strecurat lama pe care mi-a dat-o Finn din cutie și în
buzunarul hainei. A fost întotdeauna bine să fii pregă tit.
Câ nd am ajuns la intrarea în Sf. Petru, am simțit mirosul familiar al bisericii de tă mâ ie și
mobilier vechi din lemn. Finn s-a apropiat de izvorul cu apă sfințită , și-a bă gat degetele și s-
a binecuvâ ntat. Eu și Rita ne-am gră bit că tre micul magazin din stâ nga.
În clă direa principală era liniște și întuneric, cu doar o mâ nă de oameni îngenunchiați pe
strane, cu capetele aplecate în rugă ciune. Lumina lumâ nă rilor pâ lpâ ia lâ ngă altar.
În magazin, o că lugă riță stă tea în spatele unei vitrine de sticlă , servind clienții. Pe rafturi și
standuri de prezentare se aflau felicită ri, mă rgele de mă rgele de rozariu și diverse feluri de
suveniruri religioase. Am vă zut chiar și niște degetare cu fața Papei pe ele. În colț, erau
stivuite sticle de apă sfințită . Că lugă rița servea în prezent un bă trâ n într-o că mașă gri și alți
trei clienți stă teau în spatele lui.
„Ce mai faci, soră Frances?” strigă Finn, salutâ nd că lugă rița.
Aproape că am râ s de câ t de lejer a salutat-o. Ea ridică privirea și îi aruncă un zâ mbet cald,
mormă ind un liniștit: „Bună , Finn, mă bucur să te vă d.”
— Pă rintele McGuire este prin vreo întâ mplare? întrebă el, ridicâ ndu-se să stea lâ ngă
geamul de sticlă .
Vă zâ ndu-l pe Finn printre oameni obișnuiți, mi-a deschis ochii la câ t de intimidant era
aspectul lui.
Intimidant și sexy . Pâ nă și sora Frances pă rea să se înroșească din cauza atenției sale
concentrate. Pe obrajii ei se înroșia ușor și i-a venit în minte fraza că ar putea fermeca
chiloții de pe o călugăriță .
Dacă cineva ar putea să o facă , Finn ar putea.
Clienții care așteptau îl priveau cu atenție.
— Cred că s-ar putea să fie în rectorat, reuși sora Frances să scâ rțâ ie, roșind mai abundent
acum.
„Foarte bine, aș vrea să vorbesc cu el. Prietenii mei de aici vor să cumpere apă sfințită .” S-a
oprit și a dat din cap că tre mine și Rita. „Au o mă tușă foarte bolnavă care cere să fie
îmbă iată în ea. Probabil că vor dori să -ți cumpere întregul stoc. Ar fi bine?”
Ce explicație ciudată . Pe de altă parte, poate că a fi scă ldat în apă sfințită nu ar suna atâ t de
ciudat pentru o că lugă riță . Ea ar putea fi obișnuită să îndeplinească astfel de cereri pentru
bolnavi și muribunzi.
„Oh, da, desigur. O să termin cu acești oameni de aici și voi fi cu tine.”
"Minunat." Finn i-a zâ mbit cald, iar că lugă rița s-a întors la râ ndul ei de clienți.
S-a întors spre mine și Rita, frecâ ndu-și mâ inile. „De asta s-a ocupat. Vom pune sucul nostru
ucigă tor haosul în cel mai scurt timp.”
Ș i-a sprijinit brațul de-a lungul umerilor mei, totul lejer. Apoi degetul mare a început să
frece absent înainte și înapoi pe materialul hainei mele și m-am mirat de gestul afectuos.
Rita a început să se uite printr-o selecție de mă rgele de mă rgele de rozariu. „Acestea ar
putea fi un accesoriu distractiv.
Deși sunt destul de sigur că nu funcționează pe vampiri așa cum fac în filme.”
„Doamne ferește să ne fie așa de ușor”, mormă i Finn pe sub ră suflarea lui.
„Ar ară ta în continuare cool, totuși. Le pot purta ironic sau așa ceva.”
„De unde intervine ironia?” întrebă Finn.
„Sunt urmașul ră ului purtâ nd o reprezentare a evlaviei și a rugă ciunii, înțelegi?”
Finn tocmai era pe cale să spună ceva ca replică , câ nd un țipă t se strecură din zona
principală a bisericii. Ne-am privit cu toții alarmați. Sora Frances pă li în spatele geamului ei.
Ea se ținuse la curent cu știrile și se temea că violența din ce în ce mai mare ajunsese la St.
Peter's.
Brațul lui Finn a că zut de pe umerii mei și ne-am gră bit să vedem de unde venea țipă tul.
La început, locul pă rea gol, dar apoi ochii mi-au ajuns la altar și inima mi s-a oprit. Un preot
lovea cu pumnii pe un om care se ruga pe strane câ nd am intrat noi. Vederea era greșită pe
atâ t de multe planuri. Finn s-a repezit spre preot și l-a tras departe de bă rbat, înfă șurâ ndu-
și brațele puternice în jurul mijlocului preotului.
Preotul s-a zbă tut și a luptat împotriva stă pâ nirii lui Finn. „Dă -mi drumul, tică losule. Lasă -
mă dracului să plec, scuipă el.
„Acum, acum, pă rinte McGuire, oare acesta este un mod de a vorbi un om de pâ nză ?” îl
mustră Finn, transpirand puțin în lupta lui pentru a-l ține la distanță pe preot.
M-am gră bit la tipul pe care la lovit, pe cale să încerc să -l ajut să se ridice, câ nd m-am oprit
în loc.
Alunecâ ndu-se ca un șarpe din spatele altarului, a apă rut o ceață cenușie. Înainte să -mi dau
seama, s-a infiltrat în bă rbat și ochii i s-au dat înapoi în cap. M-am întors că tre Rita și am
gă sit-o în spate aproape de mine în timp ce ceața înainta asupra ei.
„Nu poate intra în noi, îți amintești?” am spus, apucâ nd-o de braț. „Ai adus cu tine oțetul și
sarea?”
Ea a înghițit și a dat din cap.
"Bun. Trebuie să facem amestecul acum. Aleargă și ia niște apă sfințită de la magazin.
Repede." Din nou, ea dă du din cap și se gră bi prin ceață . S-a despă rțit pentru ea ca Marea
Roșie, ca și cum ar fi respins de însă și prezența ei, ceea ce a fost o ușurare.
Ochii bă rbatului au revenit la focalizare, doar că acum erau complet negri. Nu era doar o
mică parte din ceață care intrase în el, ci toată treaba. Vederea mi-a fă cut să se ră cească
sâ ngele.
O parte a gurii i se înclină în sus, într-un râ njet ră ută cios, sadic.
Ș i-a întins mâ inile pe podea și a început să se tâ rască spre mine, super rapid. M-am
împiedicat înapoi, cu spatele picioarelor lovind de marginea unei strane. M-am uitat la Finn
și am vă zut că nu se chinuia doar să -l țină pe preot. De asemenea, încerca să evite câ țiva
nori de ceață care se învâ rteau în jurul lui ca niște pră dă tori, așteptâ nd șansa lor de a-și
revendica și trupul.
În mod normal, îmi plă cea faptul că Finn era om, dar chiar atunci mi-am dorit foarte mult să
aibă ceva supranatural la el. Un lucru era câ nd un preot iubitor de pace înnebunea, dar cu
totul alta era câ nd un om ca Finn, care știa exact cum să omoare, și-a pierdut bilele.
Am scos briciul din buzunar, l-am deschis și am trâ ntit în aer ca un avertisment pentru
bă rbatul care se tâ ră ște să stea departe de mine. S-a oprit în loc și a șuierat, pocnindu-și
gâ tul în lateral. Doamne, a fost înfioră tor. Am simțit că tră iesc dintr-o dată într-un film de
groază .
Am continuat să -l glisez, dar l-a ținut înapoi atâ t de mult timp. Entită ții haosului din
interiorul lui, evident, nu i-a pă sat dacă i-am tă iat corpul pe care îl poseda pentru că
bă rbatul a venit la mine. Am țipat și am să rit pe o strană , să rind de la una la alta pâ nă am
ajuns la Finn. Mi-am întins brațele spre norii care se învâ rteau asupra lui și i-am respins în
același mod în care a fă cut-o Rita.
Deodată , mi-a venit din nou în cap cartea, cea care îmi spunea despre vraja pentru sâ ngele
Rebeccai. Ca și înainte, mintea mea a ră sfoit paginile înainte de a mă opri pe un singur râ nd.
Pentru a elimina haosul din carnea umană, o vrăjitoare sau un vrăjitor trebuie să pună
ambele mâini în centru a pieptului până când toate rămășițele au fost evacuate.
Fă ră să mă gâ ndesc, m-am lă sat în genunchi în fața preotului și mi-am împins ambele mâ ini
la pieptul lui. Aproape instantaneu, gura i s-a deschis și ceața i-a fugit trupul într-un flux de
negru și gri. Capul i s-a lă sat într-o parte și am verificat dacă are puls. Din fericire, era încă
în viață , doar inconștient. Mi-am imaginat că posesiunea ia luat mult de la el.
Tocmai câ nd eram pe cale să mă relaxez, bă rbatul de înainte s-a nă pustit de nică ieri asupra
mea. Am țipat și mi-am aruncat mâ inile în afară , împingâ ndu-le la pieptul lui la fel cum am
fă cut-o cu preotul. Corpul lui a dispă rut pe mă sură ce ceața a evacuat, dar spre deosebire de
preot, acest tip nu era doar inconștient. Era mort. Mi-am amintit cum și-a spart gâ tul în
lateral câ nd venise după mine. Ceața l -a ucis . M-am dat înapoi, șocat de forma lui fă ră viață .
„La naiba, cum ai fă cut asta?” întrebă Finn pe neră suflate.
Am clă tinat din cap, incapabil să explic cartea care pă rea să existe doar în mintea mea.
„Tocmai mi-a venit.”
Am vă zut o ceață încercâ nd să se alunece din nou spre Finn, așa că am să rit în fața lui și am
trecut la ea. „Depă rtați-vă de el!” Am strigat și s-a strecurat într-un colț întunecat al clă dirii.
Câ nd m-am uitat înapoi la Finn, el zâ mbea. "Ce?" Am întrebat.
„Eroul meu”, a spus el, fals leșinat.
"Taci. Îți dai seama că tipul ă sta e mort? Ceața i-a rupt gâ tul în timp ce l-a stă pâ nit.”
„La naiba”, a jurat Finn, conștient brusc de corpul fă ră viață de lâ ngă altar.
Pașii au bă tut pe culoar în timp ce Rita alerga spre noi purtâ nd în fiecare mâ nă câ te o sticlă
cu pulverizator, de tipul celor folosite pentru produse de cură țat. Am pufnit un râ s
maniacal, involuntar, la vederea ei, dar umorul mi s-a evaporat câ nd o că ră midă s-a
pră bușit printr-unul dintre vitraliile, cioburi spă rgâ ndu-se pe podea în jurul nostru.
Câ țiva oameni au intrat în biserică , toți fiind în mod clar stă pâ niți de ceață .
— Niciodată un moment plictisitor, mormă i Finn.
"Ce ar trebui sa facem?" am întrebat în timp ce Rita îmi împingea una dintre sticlele cu
spray în mâ nă și scotea alta din geantă pentru Finn.
Am vă zut un nor de ceață mișcâ ndu-se spre brațul lui Finn, așa că m-am aruncat înainte,
aruncâ nd lichidul în el. Aceasta
a emis un zgomot ciudat și s-a dezintegrat în nimic. Sunetul era îngrozitor. Mi-a fă cut să
treacă urechile, dar cel puțin ceața dispă ruse.
„Ce zgomot oribil”, a exclamat Rita, exprimâ ndu-mi sentimentul.
„Iată -i”, a strigat unul dintre bă rbații care tocmai intraseră în biserică . "Le obține!"
„Ah, la dracu.” Finn scoase o armă din tocul de sub haină . A îndreptat-o că tre grupul care
ne-a îndreptat. — Înapoi la naiba, sau o să trag, a avertizat el cu o voce liniştită .
Cel care pă rea să fie conducă torul a râ s de amenințare și au continuat să vină la noi. Încă
mă uitam la Finn șocată că avea o armă . În mod normal, l-am vă zut cu un ță ruș sau cu un
arc și să geți pentru uciderea vampirilor, dar am bă nuit că nu era nimic mai bun decâ t o
armă bună de modă veche atunci câ nd vine vorba de lupta cu oamenii.
Mi-am dat seama că mai mulți dintre ei intraseră prin spate câ nd o femeie s-a strecurat în
spatele Ritei și i-a smuls brutal de pă r, numindu-o vagabond.
„Dă -te jos de ea”, am țipat, trâ ntindu-mă înainte și împroșcâ ndu-mi sticla cu spray spre ea
ca pe cel mai puțin înfricoșă tor ucigaș de haos din lume. Femeia țipă câ nd spray-ul i-a lovit
fața, iar ea s-a dat înapoi, cu mâ inile încovoiate în fața ei ca niște gheare.
"Au! Cred că și-a smuls niște pă r de la ră dă cină , s-a scâ ncit Rita, frecâ ndu-și scalpul.
De cealaltă parte a mea, Finn avea pistolul într-o mâ nă și sticla cu spray în cealaltă . Aș râ de
la vederea lui dacă n-aș fi atâ t de speriat. A întins pistolul în timp ce stropii simultan asupra
bă rbaților care încercau să -l atace. M-am oprit, auzind un chicot ciudat, melodios, venind de
undeva sus, în corul unde era ținută orga. Scanâ nd camera, am numă rat patru bă rbați și trei
femei în total.
— Asta e, o să scot ceața din ei, am spus hotă râ t.
"Dar cum?" întrebă Rita, stâ nd acum în spatele meu. Cumva, ne-am trezit stâ nd spate la
spate în timp ce Finn stă tea în fața noastră .
„Mi-a venit ceva mai devreme”, i-am explicat. „Dacă îmi pun mâ inile la pieptul lor, ceața le
pă ră sește trupurile. Dacă mă gâ ndesc bine, ar trebui să o poți face și tu. Cred că e o chestie
de vră jitoare.”
Ochii Ritei s-au luminat. "Într-adevă r? Să încercă m atunci. Finn, ai grijă la spatele nostru și
nu ezita să împuști nenorociții dacă încearcă să sară peste noi.
„Ai dreptate”, a ră spuns Finn, ținâ nd un ochi pe adversarii noștri.
Am întins flaconul cu spray pentru a avertiza una dintre femei, iar ea s-a ascuns de lâ ngă
mine. Apoi m-am repezit înainte și mi-am lipit mâ inile de pieptul ei, în timp ce Rita a fă cut
același lucru cu bă rbatul de lâ ngă ea.
Imediat, ceața s-a evacuat, țâ șnindu-le prin gura.
„Acesta este nebun. Cum ți-ai dat seama cum să faci asta?” a întrebat Rita în timp ce ne
îndreptam spre urmă torul cuplu.
„Am primit aceste viziuni în ultima vreme”, am spus. „Îmi deschide o carte în minte și îmi
prezintă ră spunsul pe care îl caut.”
Bă rbatul de care mă apropiam a mormă it și s-a îndreptat spre mine, dar s-a împiedicat
înapoi câ nd l-am stropit în față . Mi-am dus mâ inile la pieptul lui și din nou ceața a zburat
din el.
„Tâ rfa norocoasă . Este unul rar.” Pă rea atâ t invidioasă , câ t și impresionată .
„O adevă rată înfă țișare pentru cărți ”, a adă ugat Finn cu umor, după ce ascultam. Am
rezistat nevoii de a-mi da ochii peste cap.
„Încep să cred serios că ți-ai vâ ndut sufletul într-o viață anterioară , astfel încâ t să ai cea mai
bună magie în aceasta”, a glumit Rita.
„Hei, nu este atâ t de distractiv pe câ t pare. Cel puțin nu ai sâ nge pentru care vampirii și-ar
da colții stâ ngi.”
Împreună , am alungat ceața din ultimii doi bă rbați și s-au pră bușit pe podea. Acum eram
înconjurați de șapte corpuri gemete, semiconștiente.
„Doar anumite familii magice primesc acel cadou”, mi-a explicat Rita. „Ei îl numesc Tomul
Atotștiutor. Este un text magic care oferă ră spunsul la întrebă ri importante, dar nu este
chiar un text, deoarece există doar în mintea câ torva oameni.”
„Deci, pot să -i pun orice întrebare și va avea ră spunsul?” Asta suna grozav.
Ea clă tină din cap. „Nu așa funcționează . Este ca o rezervă de urgență . Se face cunoscut doar
atunci câ nd ai nevoie disperată de un ră spuns.”
„Întotdeauna trebuie să existe o captură ”, am oftat.
Rita era pe cale să spună altceva câ nd o voce înfricoșă tor de familiară a fost de acord cu
capriciu:
„Totuși, nu există .”
M-am tresă rit și m-am învâ rtit, uitâ ndu-mă în sus spre corul unde credeam că am auzit mai
devreme râ sete ciudate. Cocoțat pe marginea mezaninului se afla Theodore, cu un picior
încrucișat în mod lejer peste celă lalt.
Purta un costum complet negru, cu mocasini albi și negri și șosete roșii. M-am întrebat dacă
Rita a moștenit simțul ei neobișnuit în materie de modă de la el.
Finn a armat arma, dar Theodore a zguduit și a dat cu degetul spre el. „Nu te deranja,
ucigaș.
S-ar putea la fel de bine să brandiți o pană pentru tot ră ul pe care mi-o va face acel lucru.”
Ochii lui Finn s-au întors în fante, în timp ce el ținea în toc arma cu rea.
"Ce vrei?" întrebă Rita, cu un mic trosnet în voce. Era prima dată câ nd se întâ lneau față în
față știind adevă rul deplin despre ceea ce erau unul pentru celă lalt.
Theodore i-a zâ mbit, cu chipul în zâ mbetul înfioră tor al unui clovn de circ.
„Bună , copilul meu. Nu sunt aici pentru tine. Nu încă , oricum. Am un os de ales cu prietenul
tă u.”
Ș i-a întors capul spre mine și râ njetul i-a dispă rut complet de pe față , înlocuit cu o expresie
de dezaprobare sumbră .
— Credeam că avem un acord, Treasure, spuse el fă câ nd o râ pă . „Te las să tră iești în
schimbul că nu le spui prietenilor tă i despre întoarcerea mea. Totuși, te-ai dus și ai
bolborosit totul cu prima șansă pe care ai avut-o. Acest lucru mă face să mă simt tră dat, iar
câ nd mă simt tră dat, mă enervez. Ș i câ nd mă enervez, vreau să dau pedeapsa. Întrebarea
este, care va fi pedeapsa ta?”
Am înghițit greu. Mi s-a pă rut ca în urmă cu eoni câ nd am gă sit biletul pe care mi l-a lă sat pe
Sycamore Strand.
— Nicio sugestie, nu? ciripit Theodore. „Ei bine, îmi place să fiu controversată , deci ce zic să
te opun unui prieten?”
Eu și Rita ne-am uitat unul la altul, gâ ndindu-ne simultan la același lucru. A crezut că ne
poate lua pe noi doi a lupta?
Dar nu, nu asta avea în vedere vră jitorul.
Theodore a fă cut un gest subtil cu mâ na și dintr-o dată mâ inile mari și puternice ale cuiva
s-au înfă șurat în jurul gâ tului meu, strâ ngâ ndu-se cu putere. Mi-am întors capul câ t să vă d
că era Finn. Transpira abundent și avea ochii încordați. Nu erau negri, ceea ce înseamnă că
haosul nu preluase încă controlul complet asupra lui, dar puteam vedea lupta lui interioară
în timp ce lupta împotriva posesiei.
M-a lovit amețeli. Rezerva mea de oxigen scă dea în timp ce mă stră duiam să lupt cu el.
Eram vag conștient că Rita striga și se lupta cu Finn, încercâ nd să -l determine să mă
elibereze. Theodore trebuie să fi reținut-o cumva pentru că o secundă mai tâ rziu a tă cut.
Mi-am adunat suficientă putere pentru a-mi împinge mâ inile la pieptul lui Finn, iar ceața a
început să -l pă ră sească . Din pă cate, a ajuns atâ t de departe înainte de a țâ șni înapoi în
corpul lui.
Theodore chicoti. Am încercat din nou, dar nu a fost de folos. De fiecare dată câ nd încercam
să scot ceața, Theodore o împingea imediat înapoi înă untru. Mi-am ridicat piciorul și l-am
îngenuncheat pe Finn în vintre. M-aș simți ră u dacă el
nu încercau să mă sugrume pâ nă la moarte.
Lovitura l-a fă cut să se lase momentan, iar eu am că zut pe podea, scâ ncind de durerea
gâ tului meu învinețit. Ș i-a revenit repede și a venit din nou la mine. M-am gră bit înapoi, dar
o secundă mai tâ rziu, corpul lui mare și musculos l-a acoperit pe al meu. M-a ținut de
podeaua rece și gresie și m-a pă lmuit puternic peste față . Ochii lui panicați erau singurul
indiciu că era îngrozit de ceea ce îl fă cea ceața.
Mi-am lipit palmele de pieptul lui, împingâ nd ceața, dar din nou Theodore a împins-o înapoi
înă untru.
În cele din urmă , am vă zut-o pe Rita plutind în aer, luptâ ndu-se cu un fel de câ mp de forță
invizibil pe care Theodore îl plasase în jurul ei. Ară ta ca o pă puşă gotică furioasă într-un
balon.
Am încercat din nou, împingâ nd pieptul lui Finn, iar în fracțiunea de secundă în care ceața
ieși din el și înainte ca Theodore să aibă șansa să o forțeze înapoi, el a rostit o rugă minte
sugrumată : „Înjunghie-mă , folosește briciul”.
Apoi haosul a revenit în el și mâ inile lui s-au întors la gâ tul meu. Îl înjunghie? Serios? Nu l-
am putut înjunghia. Pur si simplu nu puteam. Dar pe mă sură ce strâ nsoarea lui morții s-a
strâ ns asupra mea și corpul meu a început să -și piardă puterea, am știut că nu aveam altă
opțiune.
Undeva în apropiere, l-am auzit pe Theodore râ zâ nd. „Te simți încă suficient de pedepsit,
Treasure? Nu? Cred că vom lă sa acest lucru să se desfă șoare pentru puțin timp mai mult
atunci. Îmi place întotdeauna un meci bun de moarte.”
Folosind mâ na stâ ngă , am scos tremurâ nd lama, neputâ nd să vă d altă opțiune decâ t
moartea mea iminentă . Lacrimile îmi curgeau pe față și am început să mă sufoc. Nu am vrut
să fac asta. Chiar, chiar nu am fă cut-o. Timpul se scurgea însă . Trebuia să -l scot pe Finn de
pe mine, așa că am avut șansa să alerg.
Înjunghierea lui în braț sau în picior nu ar fi suficientă o lovitură . Haosul pusese stă pâ nire
pe el prea mult acum. Am încercat să mă hotă ră sc unde să -l înjunghi în stomac, care să nu
pună viața în pericol.
Dar dacă am greșit și el a sâ ngerat? Ochii lui Finn s-au fixat în ai mei. Aproape că l-am auzit
îndemnâ ndu-mă : Fă-o. Fă-o! Nemaiavâ nd timp să mă gâ ndesc, am ales un loc și am înfipt
lama în el.
Mâ inile i-au că zut. Am scos lama, apoi am intrat în panică câ nd mi-am dat seama că
probabil ar fi trebuit să o las. Gura i s-a deschis și s-au strecurat fire întunecate de ceață .
Inima mi-a să rit în exces câ nd am vă zut tot mai mult din sâ ngele lui curgâ ndu-se pe podea.
„Ah”, a spus Theodore de sus, „cred că Treasure și-a învă țat lecția.”
Își trecu mâ na într-o mișcare în jos, iar Rita că zu la podea. Odată eliberată de balonul ei, a
dezlă nțuit o tiradă furioasă , scoțâ nd din ghiozdan o sticlă de sticlă care conținea un fel de
poțiune roz și aruncâ nd-o că tre Theodore. S-a izbit în pieptul lui și a izbucnit în flă că ri roz
și portocalii.
Theodore zâ mbi, iar cu o altă mișcare a mâ inii, flă că rile au dispă rut.
„Bravo, copilul meu. Foarte bun!" El i-a dat o rundă de aplauze, ca un tată mâ ndru.
"Nemernicule!" țipă Rita. "Vă ură sc. Dacă aș putea cumva să te epurez de mine, aș face-o
într-o clipă .”
Theodore se uită la ea, vă dit amuzat de cuvintele ei dure.
„Tu spui asta acum, fiică , dar într-o zi te vei ală tura de la sine. Într-o zi în curâ nd.”
Ș i cu asta, a dispă rut într-un nor de fum violet.
5.
Eu și Rita ne-am uitat la fum pentru o clipă înainte ca realitatea să ne lovească și ne-am
gră bit să -l ajută m pe Finn.
„La dracu, rahat, rahat! Nu e bine, a spus Rita în panică în timp ce i-am desprins haina lui
Finn și i-am împins tricoul în sus pentru a dezvă lui o tă ietură care sâ ngerează puternic.
Sâ ngele a pompat afară , țâ șnind peste pielea lui cicatrice. Erau mici cicatrici argintii
vindecate ici și colo, ră ni pe care le acumulase de-a lungul anilor în timp ce se lupta cu
vampiri.
„Este în regulă , e în regulă . Am ceva ce ne putem folosi,” a divagat Rita în timp ce își
scotocea prin geantă , scoțâ nd tot felul de poțiuni și loțiuni. Unii dintre ei se mișcau și
pulsau în interiorul recipientelor lor, ca și cum ar fi vii.
Spre deosebire de Rita, care se pare că nu s-a oprit din vorbit într-o criză , nu am putut să -
mi pun gura la treabă . I-am fă cut asta. Nu-mi venea să cred că l-am înjunghiat pe Finn. Finn
puternic și de încredere, care era mereu la îndemâ nă într-un punct de necaz, ză cea acum
inconștient pe podeaua unei biserici, posibil murind.
Conform instrucțiunilor Ritei, am rupt o fâ șie de material din tricoul lui Finn, am strâ ns-o și
am ținut-o de rana lui pentru a încetini sâ ngerarea. Rita a deșurubat capacul unei sticlă de
lichid verde sclipitor.
Ea a deschis un altul care conținea nisip cu aspect stră lucitor și l-a turnat în cel moale.
Instantaneu, s-au amestecat și s-au topit, creâ nd un amestec de argint stră lucitor.
Rita mi-a împins mâ na din drum și mi-a dat sticla. Ș i-a strâ ns nasul cu dezgust în timp ce
despă rți fiecare parte a ră nii pentru a crea câ t mai multă deschidere.
„Acum, vreau să turnați asta încet. Încercați să nu vă rsați nimic pe podea.”
Am dat din cap, cu inima bă tâ ndu-mi în piept și am turnat încet lichidul argintiu în rană . S-a
strecurat în deschidere ca și cum ar fi fost aspirat într-un vid pâ nă câ nd nu a mai ră mas nici
o pică tură din ea.
Am pus sticla goală pe podea lâ ngă mine. Tâ râ itul paharului pe țiglă ră sună prin biserica
liniștită .
"Acum ce?" Am întrebat.
„Acum așteptă m”, a ră spuns ea, ținâ ndu-mă de mâ nă pentru sprijin. Am întins mâ na și l-am
apucat și pe cel al lui Finn, punâ ndu-l în poală și frecâ ndu-mi degetul mare peste palma lui.
La început, i s-a simțit prea cald, dar un minut mai tâ rziu mâ na i s-a înghețat. Nu o ră ceală
de moarte, ci o ră ceală supranaturală , una purificatoare. Ochii mi-au fost atrași de rană ;
sâ ngele se uscase, iar pielea se împletise la loc. Inima mi-a încetinit de uşurare. I-am dat
drumul la mâ na Ritei ca să o pot trage spre mine într-o îmbră țișare cu un singur braț. Mi-a
fost prea frică să dau drumul mâ nei lui Finn de teamă că nu va perturba vindecarea.
„Mulțumesc”, i-am șoptit Ritei. „Îți sunt foarte dator pentru că l-ai salvat. Ar fi murit dacă nu
ai fi fost aici.”
Ea a devenit toată stâ njenită atunci, s-a îndepă rtat și m-a bă tut pe umă r. "E în regulă . Doar
îmi fac treaba ca salvator de urgență cu jumă tate de normă ”, a glumit ea.
Am să rit de frică câ nd Finn a scos un geamă t. Deschise ochii supă rat și privi în jur confuz.
Câ nd și-a vă zut hainele îmbibate de sâ nge, a gră unt un simplu: „Iisuse Hristoase”.
— Hei, Rita îl bă tu încet pe picior. „Nu se spune numele domnului în zadar aici.”
„Cred că am permisiunea de a trece, date fiind circumstanțele”, a ră spuns el obosit. Inima
mi s-a ridicat de bucurie că vorbea, că rana i s-a vindecat.
„Ce era în acel amestec?” Am întrebat-o uimită pe Rita, uitâ ndu-mă de la chipul lui Finn
pâ nă la rana lui închisă și înapoi.
Ea mi-a înclinat capul ca profesor. „Este un elixir magic de vindecare, asemă nă tor cu
cataplasma pe care am folosit-o pentru piciorul lui Finn după ce a fost împușcat. Cu puțin
peste nota ta de învă țare chiar acum. Continuă să exersezi noaptea, așa cum ți-am ară tat și
în curâ nd voi putea să te învă ț toate trucurile mele.”
Această afacere de învă țare a magiei a fost un proces atâ t de lent. M-am antrenat aproape în
fiecare seară înainte de a merge la culcare, dar Rita pă rea dispusă să -mi dea o singură
informație pe râ nd.
Finn mi-a strâ ns mâ na și mi-am dat seama că o ținem încă pe a lui într-o strâ ngere de
menghină . M-am uitat la el.
„Îți amintești ce tocmai s-a întâ mplat?”
„Fiecare detaliu, din pă cate,” mormă i el, închizâ nd ochii ca de durere.
„Te mai doare?” întrebă Rita îngrijorată .
„Nu în prezent, dar amintirea este acolo. Am fost înjunghiat de destule ori ca să știu că
durerea nu este ceva ce să uiți repede.” O privi pe Rita cu că ldură . „Acum de două ori m-ai
vindecat.”
Ea a ridicat din umeri. „Nu mare lucru. Deși poate doriți să începeți o filă .”
Finn a zâ mbit și a fost atâ t de bine să -l vă d fă câ nd asta, să -i vadă viața pe față . — Vom
vedea, îi ră spunse el tachină tor.
„O să -mi dai drumul la mâ nă , petală ? Tu tai sâ ngele, iar astă zi am pierdut destul, așa cum
este, spuse el cu blâ ndețe.
Mi-am eliberat rapid prinderea. „Îmi pare ră u. Sunt încă puțin șocată .”
„Suntem amâ ndoi tu și eu.”
„Nu pot să cred că te-am înjunghiat”, am respirat, uitâ ndu-mă la cicatricea de pe abdomenul
lui, care acum era argintie ca toți ceilalți.
— Nu-mi vine să cred că aproape că te-am sufocat pâ nă la moarte, ră spunse el, pă râ nd
vinovat, ceea ce era o prostie.
Fusese posedat. Nu era ca și cum ar fi putut să se ajute.
„Nu a fost vina ta.”
„Ș tiu asta, dar Hristos, uită -te la vâ nă tă ile de pe gâ tul tă u.” Ș i-a întins mâ na și și-a trecut
mâ na pe pielea mea. Am închis ochii pentru o secundă și mi-am înă bușit un fior. „Ură sc să
știu că ceața poate intra în mine oricâ nd și mă poate face să fac astfel de lucruri. Mai ales
pentru tine.” Cuvintele lui erau tandre.
„De aceea trebuie să continuă m să -i vâ nă m în fiecare noapte pâ nă câ nd îi vom ucide pe
toți”, a spus Rita, rupâ nd momentul intens dintre Finn și mine.
Am stat acolo încă câ teva minute, adunâ ndu-ne puterile după încercare, înainte de a merge
să ne asigură m că pă rintele McGuire și ceilalți oameni din biserică și-au revenit. Finn și
preotul pă reau să se cunoască bine. Finn i-a explicat ce s-a întâ mplat cu Theodore și i-a
spus despre haosul care infestează în prezent orașul. Finn i-a mai spus că se va organiza
pentru DOH
să vină să scoată trupul omului care a fost ucis de ceață .
În mod surprinză tor, preotul nu a bă tut nicio pleoapă . S-a dovedit că pă rintele McGuire era
bine versat în lumea supranaturalului și era, de fapt, ministrul desemnat de DOH.
După ce am aprovizionat mașina lui Finn cu nenumă rate sticle de apă sfințită , ne-am
îndreptat spre casă . Eram atâ t de pregă tită pentru patul meu chiar atunci. Orice altceva ar
putea aștepta pâ nă mâ ine.
Era întuneric câ nd am parcat în afara casei, iar în lumea mea, întunericul însemna un lucru
important – vampirii. Am putut distinge formele lui Ethan și Lucas prin jaluzelele din
sufragerie. Tocmai s-au lă sat să intre în loc sau le-a ră spuns Ira la ușă ?
— Voi doi mergeți înainte, spuse Finn. „Voi desface apa sfințită și o voi duce înă untru.”
Rita a încuviințat din cap și a dispă rut în RV-ul ei. Nu mi s-a pă rut corect ca Finn să fie
nevoit să ducă în toate sticlele după ceea ce trecuse, așa că m-am dus să -l ajut.
"Ce faci?" a întrebat el, în timp ce am început să -mi încă rc sticlele în brațe. Am ascuns multe
dintre ele în rucsacuri aduse de Finn, dar am ajuns să cumpă ră m mai mult decâ t am putut
încă pea în ele, așa că mașina
a fost umplut cu altele libere.
„Te ajut”, am ră spuns eu liniştit.
Ridică o sprâ nceană sceptică și dă du din cap spre fereastra sufrageriei. — Ești sigur că nu
încerci doar să -l eviți pe Prințul Întunericului acolo?
„Poțiunea lui Marcel încă nu s-a consumat, așa că da, îl evit pe Ethan.”
Finn a încetat să strâ ngă sticle și s-a uitat la mine o clipă . Tocmai câ nd am început să devin
conștientă , el a spus: „Am fost să -l vă d pe Marcel aseară . Ș i-a rupt nasul pentru ceea ce a
fă cut.”
Am ră mas cu gura că scată la el. "Ai fă cut?"
„Trebuia să fie respins”, a spus simplu Finn.
Un râ njet mi-a tras de buze. „Nu te înșeli acolo.” M-am oprit în timp ce am dat din cap spre
fereastra sufrageriei. — Ai idee ce vor ei?
Finn clă tină din cap. "Nu. Probabil ar trebui să intră m și să află m.”
Am terminat de descă rcat sticlele și am intrat înă untru. Mi-am nasturi că mașa peste gâ t,
astfel încâ t Ethan să nu-mi vadă vâ nă tă ile și să înceapă să pună întrebă ri. Eram mult prea
obosit să explic ce s-a întâ mplat. Eu și Finn am stivuit sticlele în dulapul gol de sub chiuvetă ,
apoi am intrat în sufragerie. Ethan stă tea lâ ngă șemineu, în timp ce Delilah se cocoța pe
brațul unui scaun, iar Lucas stă tea confortabil pe canapea.
— V-ați hotă râ t să vă lă sați, nu-i așa? întrebă Finn în felul acesta, pă râ nd atâ t prietenos, câ t
și ostil.
— Ai nevoie de încuietori mai bune, remarcă Lucas.
Finn s-a încrețit la asta, probabil pentru că în mod normal pă trunderea prin efracție era
punctul lui forte. Ethan și-a atras atenția de la Finn asupra mea.
"Ce ți s-a întâ mplat?" a întrebat el, luâ ndu-ne în hainele noastre însâ ngerate. Atâ t pentru
amâ narea explicației.
„Am avut o întâ lnire apropiată cu Theodore. Nimic mare, doar el asigurâ ndu-se că știm că
are cele mai mari mingi pe terenul de joacă ”, a ră spuns Finn.
Ochii lui Ethan au ară tat o sclipire de îngrijorare în timp ce mă studia. „Ai fost ră nit?” Fă cu
un pas mai aproape, adulmecă aerul și pă ru să se relaxeze. „Sâ ngele de pe tine nu este al
tă u.” Poțiunea de poftă s-a trezit în apropierea lui Ethan. Totuși, era mult mai slab decâ t
ieri, ceea ce a fost o ușurare.
„Sâ ngele este al lui Finn”, am spus și m-am dus să mă așez. M-au durut mușchii din cauza
luptei mele de mai devreme.
„M-a înjunghiat”, a adă ugat Finn cu un zâ mbet larg, ară tâ ndu-și dinții și lă sâ ndu-se pe
canapea lâ ngă mine. „Rita a reușit să vindece rana, așa că am dreptate ca ploaia.” S-a aplecat
aproape de urechea mea, lă sâ ndu-și respirația să ză bovească pe pielea mea. — Acum am
marca ta asupra mea, șopti el. „Deci, câ nd pot să -mi pun amprenta asupra ta?”
I-am aruncat lui Finn o privire care spunea Nu pentru că în mod clar încerca să -l enerveze
pe Ethan, a că rui față s-a întă rit în timp ce o sprâ ncene se ridică .
„De ce l-ai înjunghiat?” întrebă Delilah curioasă .
„Am fost stă pâ nit de ceață ”, a ră spuns Finn. „Ș i Theodore m-a forțat să -l atac pe Tegan.
Să mă înjunghie a fost singura ei opțiune.”
— Unul pe care nu mă pot abține să o aprob, mormă i Ethan pe gura. Finn își arcui o
sprâ nceană , ară tâ nd că auzise.
„Ai observat că lipsește cineva?” întrebă Lucas, schimbâ nd subiectul.
M-am uitat la el. „Rita este în rulota ei și știi că ceilalți s-au dus să -l vadă pe prietenul
vră jitor al lui Gabriel.”
— Dru ne-a pă ră sit, spuse Ethan. „Nu a mai vrut să tră iască în exil, așa că va începe
din nou într-un oraș nou.”
— Ai lă sat-o să plece? întrebă Finn surprins.
Ethan îi aruncă o privire ascuțită . „Desigur că am fă cut-o. Nu sunt în totalitate falimentar
moral. Nu țin oamenii prizonieri. Dacă vor să plece, pot pleca.”
Ochii lui au aterizat asupra mea, ca și cum mi-ar aminti de noaptea în care am pă ră sit
Tribane. Nu dorise să plec atunci, dar nici nu mă forțase să ră mâ n atunci câ nd probabil ar fi
putut.
„Deci, acum sunteți doar doi vampiri și un dhamp”, a spus Finn cu un strop de umor.
„Lucrurile ar putea fi mai rele. Întoarce încruntarea aia cu susul în jos. Un tip mare ca tine
nu ar trebui să se supere pentru că prietenul lui nu mai vrea să se joace cu el.”
Îl batjocorise pe Ethan. I-am aruncat o privire de avertizare care i-a spus să nu o împingă .
Ethan era clar supă rat și furios de plecarea lui Dru. N-avea sens să înțepe ursul.
— Trebuie să înveți câ nd să taci, ucigașule, spuse Ethan, cu vocea joasă și amenință toare.
„Nu trebuie să învă ț nimic de la tine, lipitoare”, a replicat Finn, punâ nd același accent pe
cuvâ ntul „lipitoare” ca și Ethan pe „ucigaș”.
Amâ ndoi au disprețuit ceea ce reprezenta celă lalt, asta era clar. S-au privit unul pe altul, iar
tensiunea era palpabilă . Momentul s-a prelungit, a fost întrerupt doar câ nd cineva a deschis
zgomotos și a închis ușa de la intrare. Rita a intrat în cameră , ținâ nd în brațe câ teva sticle
de pulverizare goale, fă ră să țină seama de atmosfera tensionată .
„Hm, întrerup ceva?” ea a intrebat.
— Nu, nu ești, anunță Delilah ridicâ ndu-se de pe scaun. Ș i-a lă sat ochii să că lă torească între
mine, Ethan și Finn. „Cred că voi trei ar trebui să evitați să interacționați câ t mai mult
posibil. Se termină doar în dramă .”
Nimeni nu a spus nimic ca ră spuns și a urmat un moment de liniște înainte ca Rita să
vorbească . „Aaaaaaa, aveam să le ară t cum să facă amestecul”, i-a spus Rita lui Finn înainte
de a-i face semn lui Ethan, Lucas și Delilah.
„Da, idee bună ”, a mormă it Finn înainte de a ieși din cameră . O clipă mai tâ rziu, l-am auzit
trâ ntind ușa bă ii și dâ nd dușul.
— Nu-l deranjează , a avut o zi grea, spuse Rita, scuzâ nd morocă nia lui Finn. „Vino în
bucă tă rie și îți voi ară ta cum să omori ceața. Eu și Tegan am descoperit o formulă în timpul
cercetă rii noastre de azi dimineață .”
Intrigați, au plecat după Rita. Ethan mi-a aruncat o singură privire indescifrabilă înainte de
a pleca, iar eu m-am lă sat înapoi pe canapea, expirâ nd puternic. Aproximativ cincisprezece
minute mai tâ rziu, i-am auzit pe toți mergâ nd în gră dina din spate, probabil pentru a testa
spray-ul de pe norii de ceață capturați în interiorul șopronului.
Privirea pe care mi-a dat-o Ethan nu mi-a ieșit din cap. M-a fă cut să simt că am fă cut ceva
greșit. Amintindu-mi cuvintele lui de aseară , despre cum l-a ucis că împă rțeam o casă cu
Finn, m-am gâ ndit că poate asta era problema. Poate că era gelos și asta îl mâ nca. Dar, în
același timp, tot mă ura, așa că , deși ar putea fi gelos, tot nu voia să aibă de-a face cu mine.
Am urcat la etaj, m-am schimbat în niște haine curate și m-am dus să bat la ușa lui Finn.
"Cine e?" a sunat.
„Tegan”, am ră spuns încet.
O pauză . "Intrați."
În cameră l-am gă sit pe Finn întins pe pat, într-un tricou curat și pantaloni de relaxare, cu
un film care rula pe laptopul lui. „ Început ”, a spus el câ nd m-am aplecat înainte să vă d la ce
se uita.
"Oh. Nu l-am vă zut pe acela.”
El a zâ mbit, mâ ngâ ind spațiul de lâ ngă el pe pat. „Uită -te cu mine atunci. Sunt doar câ teva
minute.”
Am prins una dintre pernele lui, am pufnit-o și m-am întins, asigurâ ndu-mă să pă strez
puțin spațiu între noi.
„M-am speriat că vei muri azi”, am șoptit, o emoție care îmi înfunda gâ tul.
Finn a întins mâ na și mi-a bă tut mâ na, cu vocea lui moale: „Va fi nevoie de mult mai mult
decâ t o cuțit pentru a scă pa de mine, Missy”.
Am înghițit în sec, sperâ nd că avea dreptate. Finn era stâ nca mea. Cumva, în toate astea, el
devenise cel mai bun prieten al meu. Aveam nevoie de el, dar mă simțeam vinovată pentru
că bă nuiam că ar putea avea niște sentimente în creștere pentru mine. A fă cut tot posibilul
să -mi dă ruiască acea lamă de frizer elegant, ca să nu mai spun că eram sigur că a roșit câ nd
i-am mulțumit pentru asta. Nu mă înțelege greșit, era un tip ară tos care știa să aibă grijă de
el și aveam o camaraderie ușoară care se putea transforma în ceva mai profund dacă era
încurajat. De asemenea, era unul dintre puținii oameni în care puteam avea încredere.
Dar felul în care m-am simțit pentru Ethan a eclipsat toate acestea. Poate într-o zi câ nd în
sfâ rșit am depă șit vampirul, Finn și cu mine am putea avea ceva, dar acea zi nu avea să vină
prea curâ nd.
Nu, deocamdată , tot ce era între mine și Finn era prietenie. Ș i Ethan... ei bine, și-a dorit o zi
în care să nu mă mai vrea, așa că cred că tot ce puteam face a fost să -mi doresc o zi în care
nici eu nu l-am mai dorit pe el.
6.
A doua zi dimineața, m-am trezit în patul meu, neștiind cum am ajuns acolo. Probabil că
Finn m-a transportat după ce am adormit uitâ ndu-mă la Inception . Am coborâ t, iar el și Ira
luau micul dejun. Finn m-a informat că Pamphrock le-a pus ucigașilor să i sarcina de a
produce cantită ți mari de spray de ceață a Ritei, cu excepția faptului că în loc să -l pună în
sticle de plastic la care lucrau folosind stingă toare de incendiu modificate pentru o eficiență
maximă .
Acum de ce nu ne-am gâ ndit la asta?
Eu și Rita ne-am reluat studiile magice în rulota ei. Câ nd am dat peste cartea de ieri, cea
despre alte dimensiuni și locuitorii lor, am stat pe gâ nduri.
Am trecut la pagina din față cu informațiile despre publicare. Dreptul de autor a fost
înregistrat în 1995.
Poate că autorul era încă în viață ? Aș putea să -l gă sesc și să -l întreb despre cum știa el toate
aceste lucruri.
Fusese în altă dimensiune? Ș i mai important, fusese vreodată în dimensiunea iadului în
care locuia în prezent tată l meu?
O bă taie puternică în ușa RV-ului m-a tresă rit din gâ nduri. I-am aruncat Ritei o privire
întrebă toare.
„Acesta va fi noul meu client. I-am spus să vină astă zi. Nu l-am mai întâ lnit pe tipul ă sta, dar
un obișnuit de-al meu l-a recomandat. Se pare că vrea să fac o vrajă care să -i sporească
încrederea în sine și să -l ajute să urce pe scară la serviciu.”
Ea s-a dus să deschidă ușa, dezvă luind un bă rbat înalt, cu pă rul castaniu, care poartă
ochelari la modă cu rame negre și o că mașă albă imaculată .
„Hei, Brian, nu-i așa? Intra." Ea a stat deoparte, iar tipul a pă șit în RV. Rita se uită la el, de
parcă fie ar fi fost suspicioasă față de el, fie ar fi pus la cale ceva. Ar fi putut fi ambele. Brian
era atâ t de înalt, încâ t vâ rful capului îi trecea peste tavan.
„Am ceva ce trebuie să fac”, i-am spus Ritei în timp ce mă ridic. „Te superi dacă împrumut
această carte pentru o vreme? Îl voi returna mai tâ rziu.”
„Sigur, dă -i drumul”, mi-a ră spuns ea, fă câ ndu-mi semn să plec și am lă sat-o la ședința ei cu
Brian.
În camera de zi a lui Finn, i-am împrumutat laptopul și am scanat pagina de publicare a On
Other Dimensiunile și locuitorii lor din nou. Câ nd am introdus editura într-un motor de
că utare online, am gă sit un site simplu cu puține informații. Apoi, câ nd am tastat numele EJ
Edwards, în mod miraculos, bă rbatul a apă rut ca prim rezultat.
Am ră mas cu gura că scată la ecranul laptopului. Edwards a fost profesor de fizică la o
universitate foarte prestigioasă .
Câ nd m-am uitat la profilul lui, era o poză cu un bă rbat cu pă rul că runt de aproximativ
şaizeci de ani, iar biografia lui era destul de normală pentru un profesor. Nu a fost nimic
care să te facă să crezi că are un interes pentru supranatural sau că a scris odată o carte
despre alte dimensiuni.
Am mai că utat puțin și am gă sit numă rul de telefon al departamentului de fizică unde lucra.
Câ nd am sunat, am luat legă tura cu o recepționeră foarte ciocă toare, care m-a informat că
profesorul Edwards se afla în prezent într-un an sabatic, dar dacă aș dori să las un mesaj, ar
fi bucuroasă să -l transmită .
„Hm, ar fi posibil să obțin un alt numă r de unde să -l pot contacta? Există o problemă
importantă pe care trebuie să o discut cu el.”
„Nu pot oferi informațiile lui personale de contact, mă tem”, a ră spuns ea. „Cu toate acestea,
vă pot da e-mailul lui de la universitate. Ș tiu că își verifică mesajele acolo cel puțin o dată pe
să ptă mâ nă .”
"Oh. Bine, da, atunci îi voi lua e-mailul.”
L-am mâ zgă lit și ne-am luat la revedere politicos. Apoi am deschis un e-mail gol și am
încercat să formez o explicație coerentă cu privire la motivul pentru care îl contactam.
Cuvintele s-au amestecat în capul meu, dar câ nd am început să scriu, totul s-a vă rsat. I-am
povestit cum am dat recent peste cartea lui și, în termeni câ t mai simpli am putut, i-am
explicat ce i s-a întâ mplat tată lui meu. Apoi am fă cut o cerere umilă de ajutor, întrebâ nd
dacă are vreo informație despre cum l-aș putea aduce înapoi pe tata. Cel mai ră u s-ar putea
întâ mpla ca el să ignore e-mailul sau să -mi trimită un mesaj înapoi în care să -mi spună că
sunt nebun.
Am apă sat pe trimite și m-am așezat pe spate. Tot ce puteam face acum era să aștept și să
vă d dacă mi-a ră spuns. Am închis laptopul lui Finn și am luat cartea ca să i-o aduc înapoi
Ritei. Era încă ocupată cu Brian, dar a spus că aș putea să intru și să mă uit dacă îmi place.
Brian dă du din cap, spunâ nd că e de acord cu asta, așa că am decis că aș putea la fel de bine
să ră mâ n și să vă d ce s-a întâ mplat în aceste sesiuni ale Ritei.
Ea stă tea la mă suța de vizavi de Brian, mormă ind în latină și zdrobind o gră madă de ierburi
cu un pistil și un mojar.
„Deci, cum vă cunoașteți voi doi?” a întrebat Brian.
Dacă nu m-am înșelat, era un pic de tremur în vocea lui, de parcă era nervos. Dar asta se
poate datora doar faptului că angajase o vră jitoare să -i facă o vrajă .
— Taci, l-a certat Rita că vorbea.
„Îmi pare ră u”, mormă i el pe sub ră suflarea.
După câ teva minute din mormă irile ei liniștite, Rita luă o lingură de ierburi și îi întinse
lingura lui Brian.
— Mă nâ ncă , spuse ea, iar el o privi cu ochii mari.
„Oh, pentru că am strigat cu voce tare. Nu încerc să te otră vesc. Dacă vrei să funcționeze,
trebuie să mă nâ nci ce este pe lingură .”
În cele din urmă , Brian a luat lingura și a bă gat-o în gură . Maxilarul i-a lucrat în timp ce
mesteca și, după expresia feței lui, avea un gust amar. A înghițit în sec, iar Rita l-a fă cut să
deschidă gura pentru a se asigura că a mâ ncat tot.
"Acum ce?" el a intrebat-o.
— Acum, spuse Rita, împreunâ ndu-și mâ inile, spune-mi de ce ești cu adevă rat aici.
Ochii lui Brian au trecut de la mine la Rita. „Eu... nu știu despre ce vorbești.”
se batjocoră Rita. „Nu-mi da asta. De câ nd ai sosit, ai fost pe nesimțite și de fiecare dată
câ nd îți pun o întrebare, ochii îți trec spre stâ nga. Comportament clasic de minciună . Acum
haide, scuipă -l afară . Ce aveți de gâ nd să faceți? Mai important, pentru cine lucrezi?”
Am urmă rit schimbul cu o atenție ră vă șită . Am bă nuit că era ceva în neregulă cu Brian, dar
în mare parte am renunțat la faptul că era nervos. Era un lucru bun pe care Rita l-a vă zut
prin el.
„Uite, promit că sunt aici doar pentru vrajă . Ai venit foarte recomandat de la prietenul meu
Greg.” Întinse mâ na și se scă rpină la gâ t.
„Fac o mulțime de vră ji pentru Greg și nu mi-a trimis niciodată o recomandare pâ nă acum.
Este, de asemenea, unul dintre cei mai deștepți bă ieți pe care îi cunosc, așa că nu este
nevoie de prea mult timp pentru a-l vedea acceptâ nd o mită pentru a te acorda cu mine.”
Rita a spus toate acestea cu o voce rece și detașată , iar eu am vă zut pe scurt vră jitoarea ea
ar fi putut fi dacă ar fi fost crescută de Theodore în loc de Noreen.
— Trebuie să mă crezi, Brian și-a întins mâ inile într-un gest rugă tor. „Nu pun la cale nimic.”
Rita a râ s. „Refuză tot ce vrei. În alt minut, vei câ nta ca un canar.”
El o privi acum. "Ce vrei să spui?"
— Tocmai ai mâ ncat componentele unei vră ji de adevă r, prietene. Probabil că ne vei spune
ce marcă de lenjerie îți place și cu cine ți-ai pierdut virginitatea pâ nă câ nd aceasta va
depă și.”
La acestea, Brian a să rit de pe scaun și a alergat spre uşă . Rita stă tea în picioare cu ochiul,
punâ ndu-și minuscul eu în calea lui, ridicâ nd o mâ nă și mormă ind o incantație liniștită .
Brian s-a oprit în loc, ca și cum ar fi fost lipit de loc.
Transpirația i-a izbucnit pe frunte în timp ce se stră duia să înainteze, dar nu a putut.
— O, doar stai jos, spuse Rita supă rată . „Nu pleci de aici pâ nă nu-ți dau voie să pleci. Va fi
mai ușor dacă nu te lupți cu asta. Îți irosești doar energia.”
Umerii lui Brian s-au pră bușit în timp ce a lă sat o respirație lungă și abă tută , s-a întors pe
că lcâ ie și s-a lă sat pe spate în scaunul pe care îl lă sase liber cu câ teva secunde în urmă .
Rita mi-a fă cut cu ochiul și a scos scaunul cel mai apropiat de Brian. Ea își sprijini un cot pe
masă și se uită la el cu atenție. „Te simți încă vorbă reț?”
Brian îi aruncă o privire rece. — Enervează -te, vră jitoare.
Rita fă cu bofă . „Acum ești doar nepoliticos.”
„Ai mai fă cut asta vreodată ?” Am întrebat.
"O dată sau de două ori."
„Ș i a funcționat?”
Ea zâ mbi. "Oh da."
Brian, modest și puțin nervos câ nd a sosit pentru prima oară , se uită acum cu ură la Rita.
„Ar trebui să -mi dai drumul. Stă pâ na mea nu va fi fericită dacă mă ră niți.”
"Oh, chiar aşa? Cine este amanta asta atunci?”
Ochii i s-au îngustat și și-a întors fața departe de ea. Rita bă tu din palme fericită .
"Vedea? Deja începe să funcționeze. Haide, Brian, spune-mi cine este. Ș tii că vrei."
Brian ară ta de parcă era pe cale să scuipe în fața Ritei, dar ea și-a ridicat din nou mâ na și
falca lui s-a oprit. „Nu face asta. Un domn nu este o modalitate de a se comporta.” Ea și-a
dus mâ na în jos și l-am vă zut pe Brian înghițind saliva înapoi în gâ t. Oare Rita fusese
întotdeauna atât de bună la magie? Ș tiam că era genială înainte, dar pă rea să devină și mai
ușor pentru ea pe mă sură ce zilele treceau. Câ nd Brian și-a întors din nou capul, am
întreză rit o mică rană la gâ t.
„Oh, Doamne,” am șoptit, ridicâ ndu-mă și apropiindu-mă să vă d dacă bă nuielile mele erau
corecte. L-am apucat de guler și l-am tras în jos, dezvă luind câ teva urme proaspete de
mușcă turi pe gâ tul lui și câ teva vechi care au lă sat cicatrici. Mi-au amintit de cele pe care le
vă zusem pe Amanda câ nd m-am întors prima dată la Tribane. Am aruncat o privire la Rita.
„Cred că este un donator de sâ nge de vampir.”
„Oh”, a spus ea de parcă nu s-ar fi așteptat la asta. „M-am gâ ndit că ar fi fost Theodore sau
Marcel cei care l-au trimis.”
„Fă ră să judec după urmele mușcă turii de pe tot gâ tul lui.”
Toată fața lui Brian se încordă , de parcă s-ar fi stră duit din greu să nu vorbească . O venă de
pe frunte i-a bombat de efort.
„Stă pâ na mea m-a trimis aici să te spionez”, a scapat el apoi, cuvintele ieșindu-i din gură
involuntar.
"Oh da? Ș i cine este amanta ta?”
Fața lui Brian se încordă din nou, dar oricâ t ar fi încercat să tacă , nu a putut lupta cu magia
Ritei.
„Eliza Whitfield, fiica guvernatorului vampir, Jeremy Whitfield”, a rostogolit el cuvintele
împotriva voinței sale, înainte de a jura: „La naiba!”
Un fior de frică m-a stră bă tut. Am sperat că Eliza a uitat de mine, dar asta nu pă rea
fie cazul.
„De ce te-a trimis aici?”
„Mi-a spus să obțin câ t mai multe informații despre rutina ta și să aflu un moment al zilei în
care va fi singură .” El a dat din cap spre mine.
„Câ nd Tegan e singur? De ce?"
„Pentru că vrea să o iau și să o aduc peste râ u pentru a fi ucisă în fața tuturor vampirilor.
Vrea să dea un exemplu din ea pentru că i-a înșelat.”
Rita întinse mâ na și îl plesni puternic pe Brian peste față . Era absolut furioasă , chiar mai
mult decâ t mine și eu eram cea pe care Eliza voia să o ucidă .
„Ce fel de persoană ești, permițâ nd vampirilor să te folosească pentru a ucide o femeie
nevinovată ?” scuipă la el aspru.
Am prins-o de mâ nă în timp ce se mișca să -l lovească din nou. „Hei, Rita, e în regulă . Nu
trebuie să -l lovești. Nu e vina lui. E doar un dependent. Îmi amintesc câ nd Amanda era ca el.
Ea ar fi fă cut orice doar pentru ca Lucas să se hră nească din ea încă o dată .”
Ochii Ritei m-au tă iat și, pentru o fracțiune de secundă , au pă rut aproape negri. Am tresarit
si i-am dat drumul la mana. Ea a clă tinat din cap și s-a îndepă rtat de Brian. "Îmi pare ră u.
Nu știu ce m-a cuprins, spuse ea, cu o expresie tulburată pe chip. Am fost și eu tulburat.
Adică , da, Brian era un spion, dar furia ei față de el pă rea dislocată . Fuse amuzată să -și vadă
vraja adevă rului, dar a devenit furioasă aproape instantaneu.
— Deci, ești un donator de sâ nge al Elizei? am spus în timp ce Rita s-a îndepă rtat pentru o
clipă . „Spune-mi, ce altceva plă nuiesc vampirii? Au fost foarte liniștiți.”
Brian scoase un pufnit batjocoritor. "De unde sa stiu eu? Eliza mă folosește doar pentru
sâ ngele și corpul meu. Ocazional, ea îmi dă sarcini în timpul zilei, ca aceasta.”
Rita se ridică , privirea aceea întunecată revenindu-i în ochi. „Dacă nu știi, atunci nu ne ești
de folos. Îți voi da otrava acum presupun. Ea se apropie de unul dintre dulapuri și îl
deschise, fă câ nd un spectacol de că utare a ceva. „Acum unde am lă sat arsenicul?”
"Arsenic?" întrebă Brian, cu o tolbă în voce.
Rita își aruncă capul în jurul ușii dulapului. — Nu credeai că o să te las să pleci de aici, nu-i
așa?
— Dar ai spus că mă vei lă sa să plec după ce ai terminat cu mine, a argumentat Brian, cu
sudoare curgâ ndu-i pe frunte.
„Asta a fost înainte să -mi spui că vei ajuta la uciderea prietenului meu”.
„Rita”, am spus, îngrijorată că ar putea vorbi serios. Mi-a aruncat o privire tă cută și a scos
din dulap o sticlă de sticlă transparentă care conținea o substanță galbenă .
„Eliza va veni după tine”, a amenințat Brian. „Este foarte puternică . Se va supă ra dacă mă
ucizi.”
„Nu mi-e frică de un vampir,” pufni Rita în timp ce aducea sticla și o punea pe masă . Mi-am
mestecat buzele, anxietatea ră scolindu-mă în mine. Sincer, nu puteam spune dacă vorbea
sau nu serios sau doar încerca să -l îngrozească . L-a privit pe Brian în jos în timp ce glisa
sticla înainte și înapoi peste masă , amintindu-mi de o pisică care se juca cu șoarecele doar
pentru distracția.
— Ar trebui să -l lă să m să plece, am spus. „Este doar un dependent. Nu e vina lui Eliza l-a
trimis.”
Rita nu a recunoscut ce am spus. De fapt, ea nu pă rea să -l asculte în timp ce continua să -l
privească pe Brian în jos. "Esti speriat?" ea a intrebat. „Te îngrozește ideea de a fi forțat să
bei asta?”
— Da, șopti el, o lacrimă curgâ ndu-i pe obraz.
"Bun. Acum știi ce s-ar fi simțit Tegan dacă ai fi dus-o să fie ucisă de tâ rfa ta de amantă .
Am scos un oftat uşurat, crezâ nd că nu încerca decâ t să -i dea o lecţie. Ea nu avea de gâ nd
să -l facă să bea. Dar apoi, exact câ nd am început să mă relaxez, Rita s-a ridicat de pe scaun,
destupâ nd rapid sticla. L-a prins pe Brian de falcă , i-a forțat buzele să deschidă și i-a vă rsat
conținutul în gură .
Oh, Doamne.
„Ce naiba ai fă cut?” am strigat la ea.
Ea a râ s și a fă cut semn că tre Brian, care stă tea calm pe scaunul lui acum, cu o expresie
liberă pe chip.
"De ce râ zi? Ai înnebunit? L-ai otră vit!”
— Nu este otravă , explică Rita. „Este un hipnotic. Vezi, și-a fluturat ea cu degetele în fața lui,
dar el nu a reacționat.
„Mi-ai speriat viața.”
„Da. Îmi pare ră u pentru asta. Am crezut că merită o mică sperietură și nu aveam cum să -ți
explic ce fă ceam fă ră să renunț la joc”, a ră spuns ea dezinvoltă și mi-a crescut supă rarea.
Ș i-a pus ambele mâ ini pe fiecare parte a capului lui Brian. Ochii lui au urmă rit-o într-un fel
gol. — Nu-ți vei aminti nimic din toate astea, îi spuse ea, cu vocea ei monotonă . — Îi vei
spune Elizei că Tegan nu este niciodată lă sat singur. Spune-i că prietena ei vră jitoare o
supraveghează constant și că este extrem de puternică . Veți spune că nici zece dintre cei
mai puternici vampiri ai ei nu ar putea trece de mine.”
Ea și-a apă sat degetele în fața lui, iar el a clipit, trezindu-se din orice fel de transă în care ar
fi fost. „Acum gata. Să speră m că obții promovarea la locul de muncă la care sperai”, a spus
ea cu un zâ mbet larg.
Brian încuviință din cap, pă râ nd puțin amețit. Își bă gă mâ na în buzunar, scoase un pachet
de bani, i-o dă du Ritei și plecă .
Am clă tinat din cap la ea. „Nu pot să cred că tocmai ai fă cut asta.” M-am oprit, uitâ ndu-mă
pe fereastră ca să mă asigur că a dispă rut cu adevă rat. „De asemenea, nu pot să cred că l-ai
lă sat să plă tească pentru privilegiu.”
„Hei, am facturi de plă tit.”
„Nu a fost nevoie să -l torturi așa cum ai fă cut-o.”
„Uiți ce a spus? Vampirii intenționează să te pună în cuie la un crucifix pentru distracția lor.
Ar trebui să mă întreb de ce nu ești mai supă rat.”
"Sunt supă rat. De asemenea, mi-e frică , dar să -l înving pe cineva ca Brian nu obține nimic.”
„Dacă nu-ți place tactica mea, bine, dar poți mă car să -mi mulțumești că te-am salvat de la
ră pire.”
La asta, mi-am pierdut o parte din abur. "Ai dreptate. Mulțumesc."
Rita a zâ mbit în timp ce își punea banii deoparte în poșetă . "Cu plă cere."
Ceva s-a bă gat peste mine. Ceva care spunea că ar trebui să menționez comportamentul
ciudat al Ritei față de Noreen de îndată ce ea, Gabriel și Alvie s-au întors din că lă toria lor.

***
Finn și Ira au ajuns acasă mai tâ rziu seara, iar Ira a plecat direct în gră dina din spate să
mediteze. Pă rea fericit că toată ceața fusese îndepă rtată din magazie, datorită Ritei și lui

vampii. Am observat că de multe ori prefera să fie în aer liber, iar a avea ceața haosului în
magazie era evident că i-a încurcat vibrațiile ră coroase.
Aproximativ o oră mai tâ rziu, Rita a intrat în casă cu mâ ncare chinezească la pachet pentru
toată lumea. A fost un lucru bun că Finn și Ira au mâ ncat atâ t de mult, altfel nu vom trece
niciodată prin toate. Rita l-a adus pe Finn la curent cu întâ lnirea noastră cu Brian, iar buzele
lui au format o linie dreaptă , nefericită .
— La naiba, asta e tot ce ne trebuie, spuse el, tră gâ ndu-și o mâ nă prin pă r. „De parcă nu
avem deja destule cu care să ne descurcă m acum, vampirii sunt mâ ncă rimi după ceartă . Ei
bine, dacă trec râ ul, vor primi unul.”
„Eliza mă disprețuiește. Whitfield, de asemenea. Era doar o chestiune de timp înainte ca ei
să încerce să se ră zbune, am spus.
O tă cere prevestitoare a umplut camera câ nd am terminat de mâ ncat. Finn a urcat la etaj să
facă un duș, în timp ce eu și Ira am început să umplem mașina de spă lat vase. Am fost
întrerupți de o bă taie în ușă și am știut că este Ethan din felul în care s-a trezit poțiunea de
poftă în mine. Era mult mai plictisitor acum, mai mult o ușoară enervare decâ t o nevoie atot
consumatoare. Rita s-a dus să -l lase să intre, iar el a intrat în bucă tă rie cu Lucas și Delilah
pe că lcâ ie.
„Hei, vreo modalitate de a-i spune Eliza Whitfield să ia naibii să -și trimită donatorii de
sâ nge să încerce să mă ră pească ?” am întrebat, enervat de felul în care stă tea acolo,
uitâ ndu-se la mine în acel mod rece și judecă tor al lui.
Privirea lui Ethan era impasibilă . "Ce vrei sa spui?"
„Eliza a trimis astă zi aici unul dintre donatorii ei de sâ nge să ne spioneze. Dacă nu ar fi fost
Rita care i-a fă cut o vrajă pentru adevă r și l-a hipnotizat, atunci ar fi putut scă pa și el cu
asta.
Singurul indiciu al surprizei lui a fost o ușoară ridicare a sprâ ncenei. „A spus de ce spiona?”
„Da, se pare că a vrut să mă ducă cu că ruciorul peste râ u pâ nă pe teritoriul vampirilor, ca să
mă poată ucide public, ca un fel de exemplu pentru tră dă tori.”
Ethan se scă rpină la miriștea de pe falcă , cu expresia neliniştită . „Eliza nu este genul de
persoană care să renunțe la ranchiună și, după ce i-ai fă cut în casa tată lui ei, presupun că
rea ei voință împotriva ta este acum destul de substanțială .”
„ Nu toți sunteți genul care să renunțe la ranchiună ”, am mormă it pe sub ră suflarea mea.
Sprâ nceana lui Ethan se ridică mai sus. "Ce a fost asta?"
„M-ai auzit”, i-am ră spuns, fă ră a-și lă sa privirea în jos.
„Te comporți ca un copil petulant.”
„Este logic să crezi asta din moment ce ești, o, cu două sute cincizeci de ani mai în vâ rstă
decâ t mine.”
„Oh, arde”, a spus Rita, chicotind.
Ethan m-a privit în jos. „Mă spui bă trâ n?”
"Ce crezi?"
„Cred că trebuie să înveți niște maniere.”
„Cred că trebuie să scoți acel bă ț din spate.”
„Pentru că ai strigat cu voce tare”, a spus Delilah, exasperată . „Voi doi fie să mergeți la
dracu, fie să nu vorbiți deloc? Pentru că această ceartă îmbă trâ nește.”
Declarația ei m-a cufundat într-un bazin de jenă . Obrajii mi s-au încins câ nd m-am întors de
la Ethan, incapabil să mă uit la el. Lucas și-a dres glasul, cu un strop de amuzament în voce
câ nd se adresa Ritei. „Am venit să vedem dacă vrei să ni te ală turi în seara asta.”
"Oh? Mergi la vâ nă toare de ceață ?”
Lucas dă du din cap. Rita râ nji. Trebuie doar să aștept pâ nă sosesc mama, Alvie și Gabe.
Ar trebui să ajungă acasă într-o oră . Se pare că au vești.”
— Desigur, ră spunse Ethan în timp ce se aşeza lâ ngă masă . „Putem aștepta.”
„Vești bune sau vești proaste?” Am întrebat.
Rita a scos un pic de scame de pe mâ neca topului ei. „Hm, nu sunt complet sigur.”
— Ei bine, le-ai spus că ți-ai dat seama cum să ucizi ceața, nu?
„Da. Nu e vorba de asta. Vră jitorul pe care l-au vizitat are abilită ți psihice nebune. El poate
face vră ji care îi permit să -și proiecteze mintea în cea a altei persoane și să le vadă
intențiile.”
„Poate vedea intențiile cuiva sau doar ale celor care sunt în cameră cu el?” întrebă Ethan.
— Cred că al oricui, ră spunse Rita.
„Atunci, această știre ar trebui să fie interesantă ”, a spus el, așezâ ndu-se pe spate în scaun,
cu o privire contemplativă pe chipul lui enervant de frumos.
7.
Am petrecut urmă toarea jumă tate de oră într-o conversație incomodă și a devenit și mai
incomodă câ nd Finn a intrat în cameră . El și Ethan nu și-au suflat niciun cuvâ nt unul altuia;
cu toate acestea, am observat câ teva priviri tă iate aruncate înainte și înapoi. Am fă cut niște
ceai și m-am așezat pe blatul din bucă tă rie pentru că nu mai erau locuri. Simțind atenția
cuiva, l-am gă sit pe Ethan urmă rindu-mă îndeaproape.
— Poțiunea lui Marcel a dispă rut încă ? întrebă el încet peste conversația celorlalți. Finn
descria ideea lui Pamphrock de a modifica stingă toarele.
„Da”, am ră spuns, pe jumă tate minciună . Nu eram sigur dacă furnică turile pe care le
simțeam câ nd se uita la mine acum erau de la poțiune sau doar efectul obișnuit Ethan.
„Bine”, a ră spuns el, cu vocea joasă . „Îmi pare ră u pentru cum ți-am vorbit mai devreme.”
Mi-am ridicat mâ inile. „Hei, și eu am fost o că țea. Nu ar fi trebuit să te spun bă trâ n. A fost o
lovitură scă zută .”
Buzele lui s-au zvâ cnit foarte ușor. O bă taie de tă cere s-a lă sat între noi, iar ochii lui s-au
îndreptat spre buzele mele înainte de a se întuneca câ nd au ajuns la gâ tul meu. La naiba,
uitasem să -mi acopă r vâ nă tă ile.
"Cine ti-a facut asta?" întrebă el, cu vocea strâ nsă .
„Sunt de ieri câ nd Finn a fost stă pâ nit de ceață .”
— A încercat să te sugrume?
„ Nu a încercat nimic. Era ceața.”
Ethan dă du din cap, deși pă rea că era nevoie de toată puterea lui de voință pentru a nu se
confrunta cu Finn chiar atunci. În schimb, a coborâ t vocea, întrebâ nd: „Vrei niște sâ nge
pentru a vindeca vâ nă tă ile?”
Întrebarea lui mi-a dat furnică turi pe șira spină rii. Mi-am amintit că ultima dată câ nd i-am
bă ut sâ ngele, câ t de aproape ne copleșise pasiunea. „Nu, mulțumesc”, am ră spuns, pentru
că , deși mi-ar plă cea să retră iesc experiența, a fost prea riscant. A bea prea des sâ ngele lui
Ethan ar putea duce la o dependență , ceea ce era ceva ce îmi doream foarte mult să evit.
„Dacă te ră zgâ ndești, anunță -mă ”, a spus el chiar câ nd ușa de la intrare se deschise și
Noreen, Gabriel și Alvie s-au vă rsat în bucă tă rie. Au fost schimbate salută ri calde și
îmbră țișă ri, s-au oferit că ni de ceai, iar apoi toți s-au așezat să audă veștile pe care au avut
de împă rtă șit.
Gabriel își puse ambele mâ ini în jurul că nii lui, dar pă rea puțin ezită să vorbească .
— Fă -o cu asta, spuse Rita neră bdă toare. M-am simțit la fel, dâ ndu-mi seama că luasem din
buzunar lama pe care mi-o dă duse Finn și o deschideam absent și o scoteam din neliniște.
Gabriel aruncă o privire prin cameră . — Înțeleg că știți cu toții despre vră jile pe care le
poate face Neil, spuse el în cele din urmă .
„Neil este prietenul tă u vră jitor?” întrebă Delilah.
"Asta e corect."
„Da, știm. Ne-a spus Rita.” am intervenit.
— Bine, înghiți în sec Gabriel. „Ei bine, după ce Rita ne-a sunat pentru a ne anunța că și-a
dat seama cum să ucidă ceața, am decis să folosim că lă toria, punâ ndu-l pe Neil să execute
una dintre vră jile lui.
Asta cu intenția de a se proiecta în mintea lui Theodore.”
În timpul scurtei pauze a lui Gabriel, sa auzit o respirație comună .
„A reușit să se conecteze cu vră jitorul și a descoperit că Theodore are o afiliere activă cu
iadul și că acum poate aduce mici entită ți de această parte oricâ nd dorește.
Asta a fă cut cu ceața.”
„Nenorocitul!” a exclamat Rita.
„Asta am spus câ nd ne-a spus Neil”, a comentat Alvie cu un râ njet ciudat.
— Dar asta nu e tot, continuă Gabriel. „A adus ceața aici cu un scop precis.”
"Si ce-i aia?" întrebă Ethan.
Gabriel îi ridică o privire serioasă pe fratele să u vitreg. „Vrea să -i înnebunească pe oameni,
astfel încâ t numă rul lor să scadă . Dacă oamenii încep să se stingă , vor exista din ce în ce mai
puține surse de sâ nge pentru vampiri, forțâ ndu-i să pă ră sească orașul. Cei care ră mâ n vor
ajunge să lupte între ei pentru ca oamenii ră mași să se hră nească . Cu alte cuvinte, lucrurile
din partea de sud vor fi lă sate larg deschise pentru ca Theodore să intervină și să preia
controlul.”
Ethan se ridică de pe scaun la această informație și începu să se plimbe înainte și înapoi
prin camera mică .
„Ei bine, nu pot spune că mi se pare foarte supă ră toare chestia cu vampirii”, a spus Finn.
„Dar cu siguranță vă d dezavantajele ca Theodore să conducă orașul. DOH-ul încă își
recuperează cifrele, așa că dacă scapă de Whitfield și își pune ochii pe Pamphrock, ne va
stinge lumina.”
Nu m-am putut abține să -l privesc pe Ethan în timp ce se plimba. „De ce ești atâ t de
nervos?” Am întrebat. „Vampirii te-au exilat. Chiar îți pasă dacă sunt forțați să pă ră sească
orașul? Nu e ca și cum ar ră mâ ne doar pentru a dovedi un punct. Ar muri de foame dacă ar
face asta. Evident, se vor muta în alt loc.”
Privirea pe care mi-a aruncat a fost îngrijoră toare. „Ai vreo idee despre oamenii mei? Nu ne
închină m pur și simplu în fața unui atac. Luptă m împotriva ei. Vampirii și-au revendicat de
mult timp în Tribane. Nu vor fugi pur și simplu cu coada între picioare. Va fi un ră zboi și
mai ră u decâ t cel pe care tocmai l-am luptat.”
„Așadar, continuă m să omorâ m ceața în fiecare noapte înainte ca aceasta să aibă șansa de a
infecta oamenii”, a spus Rita.
„Theodore poate să -l aducă în continuare, iar noi îl vom ucide în continuare. Simplu așa.”
— Are o idee, aprobă Finn.
„Dar atunci lupta nu se va termina niciodată . Ar putea fi o luptă continuă de ani și ani”, a
obiectat Ethan.
„Ei bine, asta nu este nimic nou. Am omorâ t vampiri de ani de zile. Nu poate fi foarte diferit
de a ucide ceața haosului.”
Ethan a înaintat spre el, iar eu am tresă rit de frică . Delilah și-a tras fratele înapoi, șoptindu-i
cuvinte liniștitoare la ureche. După o clipă , Ethan s-a calmat și mi-am dat seama dintr-o
dată că aruncam briciul înă untru și afară mai repede, mutâ ndu-l dintr-o mâ nă în cealaltă de
nervozitate.
"Oh, Doamne!" a exclamat Rita câ nd ochii ei s-au așezat asupra mea. „Unde naiba ai învă țat
să faci asta?”
Atunci toată lumea s-a uitat la mine și am lă sat lama să cadă pe podea.
"Ce?" am întrebat, confuz.
— Tu ai aruncat chestia aia ca un ninja, spuse Alvie. „Te urmă ream.”
— Ă sta e briciul pe care ți l-a dat Finn? întrebă Rita.
„Hm, da.”
Se întoarse spre Finn. „De unde l-ai luat?”
„Am un set de ele. Au aparținut bunicului meu. A fost frizer pe vremea lui.”
"Aha! Deci, are sens pentru tine?” Rita îl întrebă mai departe.
„Da, destul de puțin de fapt. Bunicul meu m-a învă țat cum să mă bă rbieresc cu ei câ nd eram
în adolescență .”
„Un cadou semnificativ oferit cuiva care înseamnă ceva pentru tine poate fi un lucru
puternic, mai ales dacă cadoul este oferit unei persoane cu magie”, a intervenit Noreen cu
înțelepciune.
„Adică ...”, a cerut Finn.
„Adică Tegan este prietena ta apropiată și are puteri magice, așa că atunci câ nd i-ai dă ruit
lama a avut loc un schimb de putere sau de îndemâ nare, mai exact. Prin dă ruirea cadoului,
i-ați oferit și talentul dvs. de a-l folosi”, a explicat Noreen în continuare.
Finn s-a întors spre mine cu un râ njet afectuos. „Cred că asta mă scutește de timpul de a te
învă ța cum să -l folosești.”
„Da,” am spus, puțin șocată câ nd m-am aplecat să ridic lama. Deci, acum aveam abilită ți de
cuțit? Viața era atâ t de ciudată .
Rita mi-a zâ mbit. „În fiecare zi este ceva nou cu tine. Mâ ine probabil vom descoperi că poți
că lă tori în timp.”
„Acum ar fi la îndemâ nă ”, am spus, închizâ nd briciul și tră gâ ndu-l înapoi în buzunar.
„Putem reveni la subiectul în discuție?” întrebă Ethan cu ră ceală . Nu pă rea mulțumit că
Finn îmi dă duse magic talentul de a putea mâ nui o lamă de ras.
„Plă nuiesc să continui să cercetez legă tura lui Theodore cu iad”, a spus Gabriel, punâ nd
conversația din nou pe drumul cel bun. „Poate că există o modalitate prin care să o rupem.
Dacă putem face asta, atunci va fi un lucru mai puțin pe care îl are în favoarea lui.”
„Ei bine, dacă asta e totul, avem o noapte lungă înaintea noastră . Ar fi bine să ne mișcă m,
spuse Delilah, ridicâ ndu-se de pe scaun. Lucas și Rita au urmat-o din cameră , dar Ethan a
ră mas înapoi, cu ochii ațintiți asupra mea. „Aș dori să vorbesc cu tine în privat pentru o
clipă , dacă e în regulă ?”
— Sigur, am spus și, încetul cu încetul, toți au plecat, lă sâ ndu-mă singur în bucă tă rie cu
Ethan.
S-a uitat la mine atâ t de mult încâ t am început să devin conștient de sine.
"Ce?"
— Există ceva între tine și... Finn? Am putut vedea că a fost nevoie de un efort mare pentru
a-și folosi numele în loc să se refere la el ca „ucigașul”.
„Da”, am ră spuns. "Prietenie."
„Este mai mult decâ t prietenie. Vă d cum se uită la tine, spuse Ethan, iar pieptul meu s-a
ciupit. Ideea ca Finn să mă zdrobească m-a durut pentru că știam că va trebui să -l
dezamă gesc în cele din urmă și că acea conversație avea să fie nasol.
"E cel mai bun prieten al meu. Nu știu ce m-aș face fă ră el”, am ră spuns, fiind sincer înainte
de a contesta: „De ce îți pasă oricum?”
Expresia lui Ethan se întunecă . „Crede-mă , aș vrea să nu fi fă cut.”
„Dar îți pasă ?” L-am întrebat și ceva a pă rut să se strecoare în el.
S-a mișcat repede, ridicâ ndu-mă și așezâ ndu-mă pe tejghea. Mi-a împins coapsele
depă rtâ ndu-le cu palma în timp ce și-a coborâ t nasul la gâ tul meu și a inspirat. — Mirosul
tă u îmi bâ ntuie visele, a spus el, trecâ ndu-și gura de-a lungul maxilarului meu. Mișcarea
senzuală mi-a solicitat un mic geamă t. La zgomot, Ethan m-a prins de ceafă , cu palma goală
ca mă tasea pe pielea mea. „Tu vei fi moartea mea”, a spus el, iar apoi, exact așa, a plecat.
La dracu de viteză de vampir!
Am clă tinat din cap. Dacă Ethan ar fi vrut să continue să pretindă că mă ura mai mult decâ t
mă dorea, atunci așa să fie. Am început să fac cură țenie în bucă tă rie, încercâ nd să -mi
distras atenția de la faptul că el mă aprinsese și mă lă sase spâ nzurată . Coșul de gunoi era
plin, așa că am legat sacul ca să -l aduc afară . Pă șind în gră dina din spate, am jurat că am
auzit o voce. Oricine ar fi fost, pă rea că se roagă . Am mai fă cut un pas și a încetat imediat.
Mijindu-mi ochii în întuneric, am vă zut-o pe Ira stâ nd cu picioarele încrucișate pe iarbă .
„Ce mai cauți aici?” Am întrebat. "Se face tâ rziu."
Evident, a fost inutil să aștept să ră spundă , dar am fă cut-o oricum. Eram convins că trebuie
să fie el pe care l-am auzit rugâ ndu-se. Ira stă tea nemișcată , privindu-mă în tă cere. Am pus
geanta jos și m-am apropiat de el.
„Mi s-a pă rut că aud pe cineva vorbind. Nu s-ar întâ mpla să știi nimic despre asta, nu-i așa?
Nu mi-a dat nimic, nici mă car un încuviințare din cap sau o clă tinare din cap. Nu eram
pregă tit să -i dau drumul.
Dacă Ira putea vorbi, atunci voiam să știu și voiam să știu de ce a ales să fie mut. M-am
asezat langa el si mi-am incrucisat picioarele ca ale lui.
„Este cam dră guț aici noaptea. Pașnic”, am comentat.
Aș fi putut la fel de bine să vorbesc cu mine pentru tot ră spunsul pe care l-am primit. Ira
închise ochii și inspiră adâ nc.
— Ș tii, am continuat. „Dacă ai un motiv să nu vorbești cu toată lumea, poți să -mi spui.
Promit să țin secret. Astfel vei avea cel puțin o persoană cu care poți vorbi.”
A deschis ochii și m-a studiat speculativ.
„Nu voi sufla un cuvâ nt. Poți avea încredere în mine, i-am promis.
Am crezut că era pe cale să spună ceva atunci, dar cuvintele nu au venit niciodată .
„Ș tiu că mă poți înțelege”, am continuat. „Pot să vă d asta în ochii tă i câ nd te privesc. Aș vrea
să te aud vorbind, Ira. Suntem prieteni, cel puțin cred că suntem. Câ nd erai câ ine, te-am
adorat cu adevă rat, știi. Ai fost o mare mâ ngâ iere pentru mine.”
Câ nd tot nu am primit niciun ră spuns, am tă cut, resemnâ ndu-mă cu faptul că nu avea de
gâ nd să -mi vorbească în seara asta, chiar dacă era el pe care l-am auzit. Au mai trecut
câ teva minute și m-am aplecat pe spate să mă întind pe iarbă , închizâ nd ochii și bucurâ ndu-
mă de ră ceala liniștitoare a pă mâ ntului.
„Nu mai știu cum să ... mai fiu așa”, a auzit o voce profundă și am tresă rit, deschizâ ndu-mi
ochii în timp ce mă ridicam să -l privesc cu gura că scată pe Ira.
„Te rog spune-mi că nu a fost imaginația mea. Ai vorbit tocmai acum, nu-i așa?
Ș i-a înclinat capul. "Am facut."
Am zâ mbit larg. „Uau, ai o voce minunată .” A fost profund și masculin și sexy, dar nu am
menționat asta.
Mi-a întors zâ mbetul cu unul mic al lui. "Mulțumesc."
Au trecut câ teva momente înainte să întreb: „Ce ai vrut să spui câ nd ai spus că nu mai știi să
fii așa?”
Nu a vorbit o clipă lungă , apoi a spus: „Nu știu să fiu om. Mi-am petrecut două zeci și cinci de
ani închis în forma mea animală , fă ră voce, mereu în exterior privind înă untru. Acum, că
trupul meu original a fost restaurat, nu știu cum să fiu în el. Mă simt ca un stră in în propria
mea piele.”
M-am uitat la el, mi s-a pă rut ciudat să -l aud rostind atâ tea cuvinte câ nd tă cuse în tot acest
timp. „Te vei adapta. Două zeci și cinci de ani este o perioadă lungă . Va dura mai mult de
câ teva să ptă mâ ni ca să te obișnuiești cu asta.”
S-a îmbibat în cuvintele mele. „Nu vorbesc pentru că este ultima mea mâ ngâ iere să fiu fă ră
voce, să fiu ca un câ ine.”
„Oh”, am ră spuns, gâ ndindu-mă bine. „Ei bine, asta are foarte mult sens. Îmi pare ră u că
sunt insistantă . Doar că te-am auzit rugâ ndu-mă și îmi doream foarte mult să vorbești cu
mine. E ciudat să tră iești cu o persoană care nu vorbește niciodată .”
Asta i-a scos un alt zâ mbet mic.
— Te - ai rugat, nu-i așa? Am întrebat.
„Am scandat. Eram budist înainte ca vră jitoarea să mă blesteme. A trecut atâ t de mult de
câ nd am putut
roagă -te cu voce tare.”
Mențiunea lui despre blestem mi-a stâ rnit interesul. „De ce a fă cut-o? De ce v-a blestemat
vră jitoarea, vreau să spun?
Ira se încruntă , amintirile trecâ ndu-i peste chip. „Tată l meu era dependent de jocurile de
noroc și s-a trezit cu datorii serioase. Fiind un schimbă tor de forme ca mine, s-a mișcat și în
cercuri supranaturale. Un vră jitor foarte bogat s-a oferit să -i împrumute banii pentru a-și
achita datoriile, în schimbul faptului că și-a petrecut restul zilelor ca gardă de corp pentru
familia vră jitorului. Tată l meu a fost de acord cu împrumutul, dar în loc să ră mâ nă și să -și
plă tească datoria prin muncă , a pă ră sit orașul și a dispă rut.”
„Neputâ nd să -mi gă sească tată l, vră jitorul a apă rut în casa în care locuiam eu și mama mea,
cerâ nd banii pe care îi datora tată l meu. Nu eram o familie de mijloace, așa că nu o aveam.
Vră jitorul a spus că și-ar anula datoria tată lui meu dacă i-aș lua locul ca bodyguard, așa că
am fost de acord.
— Te-ai dus să lucrezi pentru el?
„Aceasta a fost momentul în care l-am întâ lnit prima dată pe Noel, omul care a deținut
inițial această casă .”
— Prietenul lui Finn?
Ira dă du din cap. „Noel a fost un ucigaș pentru DOH, dar a fost la lumina lunii ca bodyguard.
Familia vră jitorului era practic regală printre oamenii magici ai acestui oraș. Aveau mulți
inamici vampiri și de aceea aveau nevoie de securitate non-stop. Am fost destul de fericit în
munca mea timp de aproximativ doi ani.
Asta înainte ca doamna casei, Emilia, să înceapă să se intereseze de mine.
„Soțul ei nu știa că ea avea multe aventuri la spatele lui. Au avut un singur copil, o fiică , iar
vră jitorul și-a petrecut cea mai mare parte a timpului obsedat să o țină protejată de
inamicii lor vampiri. Nu aveam de gâ nd să mă implic în adulterul Emiliei și i-am spus asta.
Luni de zile a fă cut diverse încercă ri să mă ademenească în patul ei. Am continuat să -i refuz
avansurile pâ nă câ nd, în cele din urmă , ea se satura de respingerea mea.
„Fiind vră jitoare, putea țese multe vră ji și a decis că trebuie să fiu pedepsită . M-a blestemat
să -mi tră iesc viața în forma mea animală , fă ră să mai cunosc niciodată plă cerile corpului
uman. Ș i așa am ră mas, pâ nă câ nd magia recentă m-a eliberat din închisoare.”
M-am uitat la el, uluit atâ t de povestea lui, câ t și de câ t de mult vorbise după ce nu mai
ră suflase un cuvâ nt timp de să ptă mâ ni. „Sper că în cele din urmă și-a fă cut dovadă ”, am
spus, încruntat, pentru că pur și simplu nu puteam să accept ca ea să scape fă ră probleme
după ce i-a fă cut să rmanei Ira.
„Nu știu ce sa întâ mplat cu ea. Poate că soțul ei i-a descoperit înșelă ciunea. Era un vră jitor
puternic și nu unul iertă tor. S-ar putea foarte bine să sufere sub propriul ei blestem chiar
acum.”
— Ar fi bine să fie, am spus cu fervoare, fă câ ndu-mă să -l studiez. „Dacă toate acestea s-au
întâ mplat acum două zeci și cinci de ani, câ ți ani ai acum?”
„Am aproape cincizeci de ani, dar schimbă torii de forme îmbă trâ nesc încet. Speranța
noastră de viață este de aproximativ 150 de ani.”
„Este o perioadă bună de timp. Nu este prea lung ca durata de viață a unui vampir sau prea
scurt ca a unui om. Ai de gâ nd să vorbești cu ceilalți acum? Sunt sigur că Finn ar fi încâ ntat
să te audă vorbind.”
„Finn este un om bun. El este foarte îndră gostit de tine.”
Bine, a fost puțin întâ mplă tor. m-am încordat. "Ce vrei să spui?"
"El te iubeste. Îl vă d în ochii lui. El va avea grijă de tine.”
Lă sâ nd un pufnit nervos, nu am fost de acord: „Nu mă iubește”.
„Poate că nu încă , dar îl vă d în creștere. Crezi că vampirul te iubește?
„Ethan? De ce intrebi asta?"
„Câ nd taci, vezi mai mult decâ t cei care vorbesc.”
Mi-am încrucișat brațele. „Hmm, ei bine, cred că ar putea avea ceva sentimente pentru
mine, dar nu, nu cred că Ethan mă iubește.”
„Fă pturile de vâ rsta lui nu sunt insensibile la iubire, dar este mult mai rar să cadă .”
S-a lă sat tă cerea, iar gâ ndurile mele s-au îndreptat spre Ethan. M-ar putea iubi vreodată ?
Am vrut ca el? Era destul de posesiv așa cum era și acum abia suporta să fie în aceeași
cameră cu mine. Nu mi-aș putea imagina cum ar fi lucrurile dacă ne-am îndră gosti.
M-am uitat înapoi la Ira. „Nu mi-ai ră spuns niciodată la întrebare. Ai de gâ nd să vorbești cu
ceilalți?”
„Voi lua în considerare. Totuși, aș prefera să nu vorbesc cu vră jitoarele, mai ales cu cea mai
tâ nă ră .”
„Rita? De ce nu?"
El a ră mas tă cut o clipă lungă înainte de a ră spunde: „Vă d o ră utate în ea, una nu prea
diferită de cea a lui Emilia. Câ nd vine vorba de asta, ea va face ceea ce funcționează cel mai
bine pentru ea, indiferent dacă este sau nu moral.”
"Gresesti. Rita este o persoană bună , m-am apă rat, chiar dacă îmi aminteam cum fusese ea
cu Brian. Ira avea dreptate? Exista oare un întuneric în Rita care nu ieșise încă în prim-
plan?
— Nu mă consideri vră jitoare? Am întrebat. „Am magie.”
„Ești doar pe jumă tate vră jitoare și nu ai fost crescută în calea magiei. Ești foarte uman în
comportamentul tă u. Nu-ți înțelegi magia, dar asta nu este un lucru ră u. Cei care își înțeleg
puterea sunt susceptibili să fie corupți de ea.”
Am lă sat asta să intre. Poate că lipsa mea de îndemâ nare nu a fost atâ t de negativă pâ nă la
urmă .
„Ești foarte perspicace, știi.”
„Vă d lumea și o interpretez câ t pot de bine. Dacă aceasta este o perspectivă , atunci
presupun că ai dreptate.”
„Hai, hai să intră m înă untru. Se face frig aici. Vrei să mă ajuți să fac un foc?”
„Da, mi-ar plă cea asta”, a ră spuns Ira, urmă rindu-mă în casă .
Finn a ținut o gă leată de că rbune de rezervă în dulapul de sub scă ri, așa că l-am scos și, cu
ajutorul lui Ira, am încă rcat șemineul înainte de a-l completa cu câ teva aprinderi. Am pus
unul dintre DVD-urile lui Finn și ne-am așezat să -l urmă rim. Aproximativ la jumă tatea
drumului, Finn coborî, exclamâ nd tare despre câ t de frumos era să intri într-o sufragerie
pră jită , cu focul aprins. S-a instalat lâ ngă mine pe canapea și am încercat să nu mă gâ ndesc
la faptul că Ira mi-a vorbit și mai ales la ceea ce a spus despre Finn că este îndră gostit de
mine. Ș tiam că mă place, dar dragoste? Asta întindea puțin.
Eram adâ nc în gâ nduri câ nd simțeam atenția cuiva. Mi-am aruncat privirea într-o parte, l-
am gă sit pe Finn uitâ ndu-se la mine și ceva în pieptul meu s-a strâ ns. Ș i-a întors privirea,
pă râ nd puțin jenat, și inima mi s-a strâ ns. Dacă Ira avea dreptate și Finn era cu adevă rat
îndră gostit de mine, ei bine, asta fă cea mult mai complicată viața aici.
8.
Swoooooosh . Am îndreptat extinctorul spre ceața care plutea la capă tul aleii întunecate.
Aproape că m-am pră bușit din cauza forței de a-l folosi. Ceața s-a dezintegrat la contact, iar
eu am zâ mbit triumf. Trebuie să fi fost așa cum a fost pentru acei oameni care au mers la
poligonul de tragere pentru a elimina stresul. Doar mai multă distracție - mult mai
distracție.
— Bine, domnișoară Trigger Happy, liniștește-te, nu? a țipat Finn câ nd a venit în fugă pe
alee după mine.
Era îmbră cat în uniforma lui neagră DOH, ceea ce a trebuit să recunosc că era destul de
atră gă tor. Decolasem cu viteză warp câ nd am vă zut ceața alunecâ ndu-se pe o stradă
laterală . Într-o întorsă tură improbabilă a evenimentelor, de fapt l-am întrecut pe Finn câ nd
a început să mă urmă rească . Trebuie să fi fost adrenalina mea.
Mai devreme astă zi, Finn mi-a cerut să mă ală tur lui și Ira cu DOH în vâ nă toarea lor de
ceață . Pamphrock își împă rțise oamenii în echipe, atribuindu-le diferite schimburi în
diferite momente ale zilei, astfel încâ t șansa ca ceața să infecteze oamenii să fie redusă la
minimum.
L-am urmat pe Finn pe o altă alee din spate. Aleile și stră zile laterale pă reau să fie locurile
pe care ceața le frecventa cel mai mult în timpul zilei. Era ca și cum ar fi știut că va fi mai
probabil să fie vă zut pe arterele principale, iar ideea că avea un gâ nd conștient era
tulbură toare.
M-am împiedicat de frică câ nd am vă zut câ tă ceață era aici înapoi. Aluneca de-a lungul
pereților, strecurat de casetele ferestrelor. Unul dintre ucigatorii stagiari ai lui Finn, Danny,
a apă rut, ștergâ nd ceața cu stingă torul să u. Cumva, asta pă rea să -l enerveze. Ceața care a
ră mas s-a conglomerat într-o masă aproape solidă și a început să scoată un zumzet
distorsionat.
„Ei bine, asta nu este deloc înfioră tor”, i-am spus lui Finn. Alți câ țiva tineri ucigași au apă rut
în spatele nostru, fiecare cu stingă torul lor pregă tit.
— Deodată , strigă Finn. "Pana numă r la trei. Unu, doi, trei."
Pe trei, se dezlă nțuie pe ceață . De data asta nu s-a evaporat însă . Marginile s-au estompat,
dar centrul a ținut puternic.
— La naiba, mormă i Finn, înainte de a ordona cu voce tare. "Ș i din nou!"
Din nou, au dezlă nțuit amestecul Ritei pe ceață și s-a ridicat împotriva atacului. Negru și gri
se învâ rteau în ea, de parcă ar fi lucrat să facă o formă . Deodată , nu mai era o masă fă ră
tră să turi, ci o față cu gă uri adâ nci și întunecate pentru ochi. Gura s-a deschis și s-au
prelungit câ rcei, izbindu-se de ucigași.
„Asta nu este bine”, am spus eu intrâ nd în panică .
— Nu, ră spunse Finn, înaintâ nd cu pași mari și pulverizâ nd un câ rcel care întinse mâ na
spre unul dintre ucigași. Nu a fost suficient de rapid. Ceața a intrat în ucigaș și el a scă pat
stingă torul. Fața i s-a contorsionat, posesiunea luâ nd putere.
"Retragere!" întrebă ucigașul cu o voce ciudat de robot în timp ce se întoarse spre noi.
— Ceața comunică prin el, spuse Finn, pă râ nd cu adevă rat speriat.
Întregul corp al ucigașului s-a umflat, iar gura i s-a deschis larg, toți dinții i se vă d. Îi
auzeam oasele trosnind în timp ce din ce în ce mai multă ceață îl umplea – prea mult pentru
ca corpul lui să o țină . A fost cu adevă rat oribil. „REEEEEEE-TREEEEAT!!”
„Cred că ar trebui să plecă m”, am spus pe neră suflate. „Nu se îndepă rtează de asta, iar ceața
sună destul de furioasă acum.”
Expresia lui Finn era chinuită . Îmi puteam da seama câ t de greu i-a fost să accepte acest
ucigaș
 s-a pierdut în ceață . O clipă mai tâ rziu, a dat un mic semn de hotă râ re din cap și a strigat pe
ceilalți: „Bine, toți, să plecă m de aici”.
Doar un ucigaș pă rea în conflict cu privire la plecare, dar ceilalți s-au dat înapoi încet de
haosul furibund.
— Haide, Owen, a plecat, îl îndemnă Finn, apucâ ndu-l pe ucigaș și tră gâ ndu-l înapoi.
"El a fost cel mai bun prieten al meu!" strigă el în timp ce Finn îi strâ ngea umerii și îl
îndepă rta.
Emoția mi s-a prins în gâ t câ nd am vă zut durerea ucigașului pentru pierderea prietenului
să u.
Câ nd ceața a vă zut că plecă m, fața a dispă rut și a devenit din nou o masă neagră uriașă .
Magia din interiorul meu și-a simțit triumful. A câ știgat acea rundă , dar nu ne-am dat
înapoi, nici pe departe. Mâ nia și nedreptatea s-au ră scolit în mine. A apă rut repede, dar
deodată am fost furios.
M-am asigurat că Finn se îndepă rtase destul de mult înainte să mă întorc pe că lcâ ie și să mă
întorc spre ceață .
S-a despă rțit pentru mine, incapabil să mă infecteze pentru că nu eram complet uman.
Ț ipete distorsionate mi-au umplut urechile și mi-am prins mâ inile peste ele pentru a le
bloca. A stat la cel puțin doi metri distanță de mine, dar m-a și înconjurat, prinzâ ndu-mă în
capcană . Ț ipetele erau asurzitoare – înnebunitoare. Am început să mă întreb dacă poate
asta a fost o idee proastă .
Mi-au sunat urechile, iar țipetele au început să sune ca un râ s. Râdea de mine. Ochii mi s-au
îngreunat și, câ nd s-au închis, tot ce am vă zut a fost foc și întuneric. Apoi am vă zut un
cadavru întins pe o stâ ncă , ghemuit în sine plâ ngâ nd. Tată l meu! Ceața mi-l ară ta, îmi ară ta
durerea și agonia lui. A fost aproape ca și cum mă batjocorește.
Doar pentru că nu-ți pot infecta corpul nu înseamnă că nu-ți pot infecta mintea.
„La naiba! Ieși! Iesi din capul meu!"
O secundă mai tâ rziu, cineva m-a prins și m-a tras departe de întuneric. Câ nd am ajuns,
stă team pe jos pe strada principală , cu Ira în picioare deasupra mea.
„Nu ar trebui să faci asta. Ai putere, dar nu ești indestructibil, Tegan. Niciunul dintre noi nu
este”
el a spus.
Era prima dată câ nd mi se adresa pe nume.
Am clipit, inima mi s-a umflat de durere la viziunea tată lui meu. „Mi-am lă sat furia să mă
învingă ”, am mormă it, frecâ ndu-mi pieptul. Gâ ndirea la tata a provocat dureri fizice.
„Mâ nia generează prostie. Cele două merg adesea mâ nă în mâ nă . Sa nu uiti asta."
M-am uitat la el. „Încep să cred că te-ai plă cut mai mult câ nd nu ai vorbit.”
Ira chiar a râ s atunci, un chicotit adâ nc, gutural. „Nimă nui nu-i place o oglindă susținută de
defectele sale.”
„Nu este adevă rul”, am spus cu un oftat, inima mea și-a revenit în sfâ rșit ritmul normal
după ceea ce tocmai s-a întâ mplat. Ira m-a luat de mâ nă și m-a tras în sus, înainte de a mă
ghida peste strada unde Finn adunase ucigașii. Pă rea că le informa.
Câ nd am ajuns la Finn, ucigașii plecau deja.
"Ce-a durat atat?" el a intrebat. I-am aruncat o privire lui Ira care spunea că nu plă nuiam să -
i spun lui Finn despre prostia mea înfruntâ ndu-mă singur cu ceața.
„O așteptam pe Ira”, am mințit, iar Finn a pă rut să cumpere scuza.
— Ceața devine din ce în ce mai puternică , spuse el tulburat. „Parcă ne-am enerva doar
încercâ nd să -l omorâ m.”
„Cred că ai dreptate”, am spus, îngrijorâ ndu-mă . Dacă ceața ar continua să devină din ce în
ce mai puternică , atunci în cele din urmă nu am fi potrivit pentru ea.
Finn expiră obosit. „Mai bine te conduc acasă . Ira și cu mine vom pleca în seara asta.
Pamphrock's
a cerut să o pă zim pe Rebecca în timp ce el merge să -și viziteze mama pentru a obține
sâ ngele pentru vraja ta.
„Dar încă nu mi-am dat seama de ce altceva am nevoie”, am spus eu, panica crescâ nd.
„Atunci cu asta te poți ocupa câ t timp suntem plecați”, a ră spuns el.
„Bă nuiesc că n-ar putea strica să lovesc că rțile”, am recunoscut. „Cu câ t știu mai devreme
cum să ascund sâ ngele acelei fetițe, cu atâ t mai bine.”
De îndată ce Finn m-a lă sat, am luat că rțile de care aveam nevoie din RV-ul Ritei și le-am
adus în casă cu mine. Am împrumutat și laptopul lui Finn pentru a-mi verifica e-mailul. Nu
aveam mari speranțe într-un ră spuns de la EJ Edwards, dar câ nd m-am conectat la contul
meu, iată -l.
Un e-mail nou-nouț de la Evan James Edwards. Inima mi-a bă tut cu putere în timp ce
treceam cu neră bdare cursorul peste mesaj, rugâ ndu-mă să fi scris cu informații despre
cum să -l aduc pe tata înapoi. Câ nd în sfâ rșit am dat clic pe el, i-am citit rapid ră spunsul.
Dragă domnișoară Stolle,
Ai fost înțelept să mă contactezi. Ți-am citit e-mailul foarte detaliat și înțeleg că ta situația
este una de mare urgență. Am cunoștințe și experiență de neegalat în ceea ce privește metode
de recuperare a unor persoane precum tatăl tău și simt că, în această circumstanță, este de
datoria mea să pune-le la folosire. De fapt, nu m-am confruntat de mult timp cu o situație
dificilă precum a ta și eu simți un sentiment de revigorare pentru provocarea care ne
așteaptă. Sunt un bătrân și unul din urmă expediția în tărâmurile prin care am călătorit
cândva este ceva la care am tânjit, pentru unii timp. Mă voi îmbarca dimineața pe un zbor și
voi ajunge în Tribane la aproximativ nouă și jumătate mâine seară. Mi-ar plăcea să merg
direct la muncă, așa că dacă ai putea Vă rog să ne întâlniți la aeroport, v-aș fi foarte
recunoscător.
La dispozitia ta,
EJ Edwards.
Iad sfâ nt. Am că utat un pix și hâ rtie pentru a nota detaliile de zbor pe care le atașase. Atunci
am vă zut că e-mailul a fost trimis ieri, ceea ce înseamnă că sosește în seara asta . M-am uitat
la ceas să vă d că era deja șapte și jumă tate. Ar fi aici în două ore! De ce trebuia să se
întâ mple asta câ nd nu era nimeni altcineva prin preajmă ?
Rita, Gabriel, Alvie și Noreen se duseseră să viziteze o piață magică ultra-secretă din afara
orașului pentru provizii și încă nu s-au întors. Finn și Ira erau de serviciu de babysitting.
Asta a lă sat o singură opțiune. Trebuia să merg peste drum la Ethan's și să cer ajutor.
În grabă , mi-am pus o haină , mi-am luat telefonul, cheile și portofelul și am ieșit pe ușa din
față . M-am dus la Ethan's, dar niciuna dintre lumini nu era aprinsă și nu pă rea să fie cineva
acasă .
Am bă tut la uşă şi am fost surprins câ nd am auzit paşi coborâ nd pe scă ri. O clipă mai tâ rziu,
ușa s-a deschis, dezvă luind pe Ethan topless, cu pă rul dezordonat și ară tâ nd de parcă
tocmai și-ar fi pus o pereche de blugi. Butonul de deasupra muschii era încă anulat. V-ul de
la șoldurile lui m-a distras în timp ce am înghițit și mi-am tâ râ t ochii pâ nă la fața lui.
"Ce faci aici?" întrebă el, curios. Uitasem că în mod normal s-ar fi trezit abia acum.
Am tusit nervos. „Hm, Delilah este prin preajmă ?”
"Nu. Ea și Lucas au ieșit cu puțin timp în urmă .”
Mi-am îngrijorat buza. Dacă Delilah nu era disponibilă , atunci singura mea opțiune era să -l
rog pe Ethan să mă aducă la aeroport, iar stâ nd singur într-o mașină cu el era probabil să
fie plin de tensiune.
„Pentru ce aveai nevoie de Delilah?” întrebă el, cu vocea mai blâ ndă acum. Trebuie să fi
simțit nervozitatea mea.
„Ș tii ce s-a întâ mplat cu tată l meu?” am întrebat, bă gâ ndu-mi mâ inile în buzunarele hainei
feri de frig.
„Da, m-a informat sora mea.”
„Ei bine, am că utat o modalitate de a-l aduce înapoi și l-am gă sit pe acest tip care ar putea
ști cum să o facă . Este un profesor de fizică care a scris o carte despre alte dimensiuni.
Chestia este că sosește la aeroport în seara asta și nu vreau să -l întâ lnesc singur în caz că se
dovedește a fi un nebun.”
Ș i-a trecut o mâ nă prin pă r, ezitâ nd. Grozav . S-a simțit în mod clar stâ njenit la cererea mea
de ajutor.
„Nu e vreunul dintre prietenii tă i să te însoțească ?”
Am clă tinat din cap.
Ethan înjură pe sub ră suflare, fă câ ndu-i maxilarul. „Atunci voi merge cu tine.”
"Este în regulă . Nu aș vrea să te scot afară .” Nu am vrut ca ultima propoziție să sune atâ t de
delicat, dar a fost.
— Nu mergi singur, a argumentat Ethan. „Lasă -mi câ teva minute să mă îmbrac și te iau.”
Mi-a fă cut semn să intru, iar eu am pă șit pe hol, încercâ nd să mă uit oriunde, în afară de
trunchiul lui gol. A închis ușa în tă cere și m-a lă sat în hol în timp ce a urcat la etaj să se
îmbrace. Câ nd s-a întors, purta aceiași blugi ca înainte, cu un tricou, o jachetă și cizme.
„La ce oră aterizează zborul lui?” a întrebat el, scoțâ ndu-și cheile de la mașină și apă sâ nd
butonul pentru a descuia ușa în timp ce ieșeam afară .
— Hm, am spus, scotocind în buzunar după detaliile pe care le notasem. „Terminal 3 la
nouă și jumă tate.”
— Ar trebui să reușim atunci, a spus Ethan în timp ce ne-am atașat și s-a îndepă rtat de alee.
Tă cerea s-a lă sat între noi. Nu știam dacă să pornesc radioul sau doar să stau în liniște. În
cele din urmă , Ethan a spus: „Ar trebui să -mi spui povestea cum te-ai gă sit înapoi în
Tribane și lucrâ nd pentru DOH”. Ridică ocazional din umeri. „Ș tii, să treci timpul.”
Am pufnit un râ s. „Corect, pentru că ceea ce avem nevoie este un subiect care să facă
această că lă torie cu mașina și mai tensionată .”
— Aș vrea să știu ce te-a determinat să conspirați împotriva mea, spuse Ethan, cu o
expresie goală .
Am respirat îngrijorată . „Nu a fost așa. Nu am avut nimic împotriva ta. S-a întâ mplat să fii
aproape de Whitfield, așa că era logic să te folosești pentru a ajunge la Rebecca.
"Foloseste-ma?" întrebă Ethan, încordâ ndu-se maxilarul.
„Alegerea greșită a cuvintelor. Ai fost singura persoană care m-a putut apropia de Rebecca.
Salvarea ei a fost scopul meu principal.”
„Ș i așa, tocmai ai decis să -mi distrugi reputația pentru a-l atinge.”
„Nu mi-am dat seama ce se va întâ mpla. Nu credeam că Whitfield te va învinovă ți. Tocmai
m-am gandit …"
"Ceea ce ai crezut?"
„Am fost prost, bine? Nu ar fi trebuit să te implic așa cum am fă cut și îmi cer scuze pentru
asta, dar trebuie să recunoști că ră pirea unui copil este o naiba. Nu ți-a pă sat deloc că
Whitfield plă nuia să se hră nească de la Rebecca?
Acum sprâ ncenele i se încruntară . „Nu plă nuia să se hră nească cu ea. El o ținea doar ca
pâ rghie.”
M-am uitat la el, realizâ nd brusc că Ethan nu știa de sâ ngele Rebeccai. Am tă cut, iar el s-a
încruntat. „Ce nu-mi spui?”
"Nimic. Nu e nimic, am spus eu, iar el s-a încruntat mai tare. Trebuie să fi pus doi și doi
împreună pentru că o clipă mai tâ rziu a înjurat abundent în româ nă .
„Fata... este ca tine?” şopti el.
Nu i-am confirmat sau infirmat teoria. Ethan a mai jurat ceva. "Acel tică los."
S-a lă sat încă o întindere de tă cere. M-am uitat la el cu coada ochiului si am vazut ca se
linistise putin. — Ai iertat-o pe Delilah că s-a ală turat nouă , i-am șoptit. „Nu mă poți ierta
niciodată și pe mine?”
„Delilah a recunoscut că era în pericol cu Whitfield urcâ nd la putere. Ceva ce eram prea orb
ca să vă d la vremea aceea. Înțeleg de ce a plecat și am iertat-o pentru asta. Tu, pe de altă
parte, nu ai fost într-o situație de viață sau de moarte. Te-ai hotă râ t să mă tră dezi din
proprie inițiativă . Nimeni nu ținea un pistol la cap. Te-am dus în casa mea, un loc pe care
foarte puțini oameni au că lcat vreodată piciorul, în timp ce tu tră iai sub acoperișul unui
ucigaș și complotezi împotriva mea.”
Am tresă rit la veninul din cuvintele lui, lacrimile amenință nd să se reverse. Am crezut că
am fă cut ceva progrese, dar el încă nu a trecut peste asta, nici pe departe. Mi-am mușcat
lacrimile, hotă râ rea mi se întă rește.
„Ș tii ce, Ethan? S-ar putea să te fi spionat, dar nu crezi, chiar și într-un fel mic, că era
justificat? Sigur, nu ai fost de acord cu decizia lui Whitfield de a o ră pi pe Rebecca, dar nici
nu ai fă cut mare lucru pentru a preveni asta.
Falca i-a bifat. „Am avut mâ inile legate...”
„Este o scuză puțin ușoară , nu-i așa?”
„Nu ai idee despre complexitatea puterii în lumea vampirilor. Chiar dacă m-aș fi ră zvră tit
de-a dreptul împotriva deciziei lui Whitfield de a ră pi fata, el m-ar fi putut obliga să mă
opresc. El este mai în vâ rstă și am fost sub comanda lui directă .”
La asta, m-am dezumflat puțin, uitâ ndu-mă în poală . „Putem să fim de acord că amâ ndoi am
fost în poziții nefavorabile atunci? Ș tiind ceea ce știu acum, poate ți-aș fi spus adevă rul, ți-aș
fi cerut ajutorul. Dar, din pă cate, nu pot da ceasul înapoi. Niciunul dintre noi nu poate.”
O încruntare adâ ncă îi strică tră să turile lui Ethan în timp ce privea drept înainte. Nu mi-a
ră spuns, dar am simțit că avea de-a face cu o tulburare interioară profundă . Poate că
trebuia să -i dau mai mult timp să vină .
Câ nd am ajuns la aeroport, poarta de sosiri era plină de oameni care așteptau să sosească
prietenii și cei dragi. Am fost distras câ nd Ethan mi-a atins partea mică a spatelui pentru a
mă ghida printre mulțimi. M-am îndepă rtat de el, punâ nd o oarecare distanță între noi.
Dacă nu era pregă tit să mă ierte, atunci nu aveam de gâ nd să -l mai las să mă atingă . Nu
aveau să mai fie momente furate, nicio întâ lnire secretă în care el pretindea că mă ură ște,
dar nu putea să -și țină mâ inile de pe mine.
Ethan nu a comentat că m-am îndepă rtat de el, în timp ce ne uitam la oameni trecâ nd prin
poartă . — L-am vă zut pe profesorul tă u, spuse el după câ teva minute. „Nu te apropia de el
încă . Simt ceva în el. Nu este în întregime uman.”
Ethan mi-a fă cut semn spre un colț liniștit unde îl puteam observa pe Edwards de departe.
Am scanat mulțimea pâ nă câ nd l-am vă zut în sfâ rșit. Stă tea de cealaltă parte a holului largi,
privind în jur la oamenii care treceau pe lâ ngă el, cu o valiză de piele maro lâ ngă el. Ară ta la
fel ca în poza lui, dar acum puteam vedea că avea mai puțin de cinci metri înă lțime. Oamenii
se ridicau deasupra lui.
„Dacă nu este complet uman, atunci ce este?” l-am întrebat pe Ethan. „Ară ta doar ca un
bă trâ n normal.”
„Îmi simt mirosul de sâ nge de demon în el.”
Mi-au fă cut ochii mari. „Deci, există și demoni acum? Fabulos." Tocmai îmi fă ceam capul în
jurul vampirilor, dhampirilor, vră jitoarelor, vră jitorilor și schimbă torilor de forme. Acum
trebuia să adaug demoni la acea listă ca
bine.
— Există de toate, spuse Ethan. „Majoritatea dintre miturile pe care ți le-au spus adulții în
timp ce poveștile de la culcare au conținut adevă r.” Atenția i s-a întors asupra lui Edwards.
„Unul dintre pă rinții lui era de origine demonică , asta ar fi bă nuiala mea.”
„Ei bine, are sens să nu fie om. Niciun om nu ar ști cum să recupereze o persoană dintr-o
altă dimensiune. Haide, hai să ne prezentă m. Ești un vampir. Cu siguranță poți face față
unui mic semi-demon bă trâ n.”
— Așteaptă , spuse Ethan, dar deja plecasem.
Edwards m-a ză rit imediat câ nd m-am apropiat de el, un zâ mbet larg luminâ ndu-i chipul.
— Înțeleg că ești Tegan, salută el entuziasmat. Mi-a amintit de Bilbo Baggins, plecâ nd într-o
aventură . I-am strâ ns mâ na oferită înainte ca atenția lui să treacă peste umă rul meu și am
știut că Ethan stă tea în spatele meu. „Ș i cine este acest tâ nă r frumos cu curele?” a întrebat
Edwards, luâ ndu-l pe tovară șul meu vampir.
„Ethan Cristescu, este o plă cere să vă cunosc, domnule profesor Edwards”, s-a prezentat
Ethan, tot farmec și cavalerism. Pă cat că nu a putut folosi o parte din asta cu mine.
„Cuvâ ntul meu, al româ nilor Cristescu?” întrebă Edwards.
— La fel, spuse Ethan, pă râ nd mulțumit că acest bă rbat știa despre familia lui.
„Ei bine, este cu adevă rat o onoare. Mă rturisesc că nu mă așteptam să mă întâ lnesc cu
regalitatea vampirilor în seara asta.
Viața este plină de surprize.”
Ethan era regalitatea vampirilor? Cum a funcționat? Mi-am amintit ceva despre tată l lui
care era puternic, dar nu știam că era considerat regal.
— Mai bine plecă m, am spus, dornic să plec de acolo.
— Desigur, dă drumul, spuse Edwards, lă sâ ndu-i lui Ethan să -și ducă valiza.
Câ nd am ajuns la mașină , Edwards a insistat să începem lucrurile imediat. N-a vrut să scape
nici mă car un moment. „Va trebui să -mi gă sești un animal mic, de preferat o pisică sau un
câ ine.
Apoi trebuie să vizită m locația în care a fost deschisă ușa dimensională ”, a spus el, trecâ nd
direct la afaceri.
„Bine”, i-am ră spuns în timp ce el a început să scormonească în geantă , scoțâ nd tot felul de
obiecte aleatorii. Am vă zut o lupă și un ceas cu alarmă digital de ultimă generație.
„Pentru ce îți trebuie o pisică sau un câ ine?” am întrebat, privindu-l în oglinda mea de
deasupra.
Mi-a fă cut semn să plec, ră sfoind acum un pachet de că rți și asigurâ nd teancul cu o bandă
de cauciuc. „Este doar o componentă necesară pentru că lă toria mea. Nimic de care să te
îngrijorezi.”
„Putem să ne oprim la un adă post pentru animale pe drum”, a spus Ethan.
— Nu plă nuiești să -l ră nești, nu? am întrebat cu suspiciune și îngrijorare.
Edwards, care pâ nă acum fusese doar politicos și jovial, se uita acum la mine supă rat,
scoțâ nd un oftat frustrat. „Dacă insisti să știi, atunci îți voi spune. Am nevoie de animal
pentru că ceea ce mă stră duiesc în mod fundamental să fac prin recuperarea tată lui tă u este
să pă că lesc dimensiunea fă câ ndu-le să creadă că el este încă acolo. Pentru a face asta, voi
avea nevoie de o forță vitală care să -i ia locul. Acum, nu este mai ușor să folosesc un animal
pentru asta, decâ t să blochez un alt om în iad?
„Nu pot trimite un câ ine sau o pisică în iad”, am spus, chiar ideea apucâ ndu-mi conștiința.
— Îl vrei pe tată l tă u înapoi sau nu?
„Ei bine, da, dar...”
„Ar merge un pui?” interveni Ethan. „Cunosc o fermă mică pe parcurs.”
„Un pui ar trebui să fie bine”, a ră spuns Edwards.
Eram pe cale să mă cert în continuare, dar Edwards avea dreptate. L-am vrut pe tată l meu
înapoi. Nu am vrut să trimit
un biet pui la naiba, dar era un ră u necesar. M-am instalat, sperâ nd că orice ar fi avut în
această noapte, îl voi recupera pe tată l meu pâ nă la sfâ rșitul ei.
9.
Puiul a clocotit în cușcă în timp ce mergeam cu mașina spre Sycamore Strand. Mi-am
mestecat buza, vinovă ția amenințâ nd să mă înece peste un pui. Ethan l-a obligat pe
proprietarul fermei să i-o dea. În marea schemă a lucrurilor, a fost o mică crimă . Puii s-au
confruntat cu soarte mai rele în fermele de fabrici, nu?
Ethan a parcat câ t a putut de aproape de peșteră , apoi am ieșit, ajutâ ndu-l pe Edwards cu
diferitele bucă ți și bucă ți despre care a insistat că sunt necesare pentru că lă toria lui,
inclusiv cu puiul în cușcă . I-am spus o scuză tă cută micuței pasă re în timp ce am folosit
lanterna de pe telefon pentru a ne lumina drumul, deși pă rea că eram singurul care avea
nevoie de ea. Atâ t Ethan, câ t și Edwards pă reau să aibă o viziune perfectă pe timp de
noapte. Eu, pe de altă parte, mă împiedicam de pietre și îmi încurcau picioarele în pâ lcuri
de alge marine la fiecare cotitură . Aerul să rat al mă rii mi-a umplut nasul. Valurile erau
înalte, iar sunetele lor mi-au amintit de noaptea ritualului care l-a adus înapoi pe Theodore.
În noaptea în care tată l meu a fost sacrificat.
Un fior mi-a tâ râ t pe coloana vertebrală ca niște picioare de pă ianjeni.
În interiorul peșterii, mi-am așezat telefonul pe pă mâ nt, proptindu-l de o stâ ncă pentru a
lumina spațiul. Edwards scoase ghiozdanul mic pe care îl că ra și o puse cu grijă pe patul
peșterii. Apoi și-a deschis fermoarul valiza și, destul de scandalos, a început să se dezbrace
chiar acolo, în fața noastră .
I-am aruncat lui Ethan o privire întrebă toare, dar el pă rea la fel de confuz ca și mine.
„De ce îți dai jos hainele?” am întrebat, vă zâ nd că Ethan nu avea nicio intenție să -l întrebe.
„Îmbră că mintea nu este necesară pentru locul în care mă duc. Cheia este să mă potrivesc și
să trec neobservată . Dacă ar fi să apar în ținută umană , aș fi vă zut imediat.”
Mi-am ținut ochii ațintiți pe jumă tatea superioară a corpului lui, nesimțind nevoia să vă d
pă rțile intime ale unui profesor de șaptezeci de ani, jumă tate demon sau nu.
Apoi, a scos o sticlă de Lucozade, dintre toate, a deșurubat capacul și a dat jos dintr-o
singură mișcare.
„Zahă rurile ajută la accelerarea schimbă rii mele”, a explicat Edwards.
"Schimbarea ta?"
„În forma mea de demon”.
„Oh”, am respirat, aruncâ nd o privire că tre Ethan, care pă rea la fel de fascinat ca și mine de
comportamentul lui Edwards. M-am întors la jumă tatea demonului și am vă zut că fața lui
începuse să se transforme, alungindu-se și remodelâ ndu-se în fața ochilor mei. Am gâ fâ it în
timp ce mă uitam la el, blocată .
O piele suplimentară îi acoperea pă rul că runt și partea din spate a craniului ieșea într-un
corn. Bă rbia i s-a lungit pâ nă la un vâ rf ascuțit, ochii că prui au devenit portocalii și mâ inile i
s-au îndoit în gheare. Pielea lui nu mai avea nuanța palida, rozalie, a unui om, ci un albastru
regal pă tat, contrastâ nd puternic cu ochii lui portocalii. Instinctiv, am fă cut un pas înapoi,
strâ ngâ ndu-mă de brațul lui Ethan. Mai bine diavolul pe care îl cunoști și toate astea.
Câ nd transformarea sa a fost completă , Edwards a scos un oftat adâ nc. „Ah, mă simt bine să
fii în piele nouă . Acest corp este mai tâ nă r decâ t cel uman. Singura problemă este că
îmbă trâ nește cu câ t stau mai mult în el. De aceea mă feresc să nu mă schimb câ t de mult
pot. Îmi iau forma de demon doar în situații de mare nevoie, cum ar fi aceasta.”
Ochii îmi erau încă mari câ nd l-am primit. „Nu pot să -ți mulțumesc suficient pentru ceea ce
ești pe cale să faci.
Într-adevă r, sunt pentru totdeauna în datoria ta.”
Ethan tuși zgomotos. — S-ar putea să fie nevoie să retragi această declarație, Tegan.
I-am aruncat o privire confuză . "De ce?"
Edwards a ră spuns înainte ca Ethan să aibă ocazia. „A fi îndatorat unui demon este o
afacere urâ tă .
E bine că sunt pe jumă tate om și am simțul a ceea ce este bine și ră u. Nu-ți face griji, draga
mea, nu te voi ține la ceea ce ai spus. Ai grijă doar la ceea ce iese din gura ta dacă vei întâ lni
pe cineva de genul meu în viitor.”
„Bine”, am bolborosit, simțindu-mă prost. Am crezut că oamenii pot fi stă ruitori în privința
regulilor, dar nu aveau nimic despre creaturile supranaturale.
Edwards a venit să stea în fața mea. Mi-a luat mâ na în cea ciudată , cu gheare. Pielea lui
albastră se simțea ciudată și solzoasă . „Eu sunt cel care ar trebui să -ți fie îndatorat”, a spus
el. „Tâ njesc de ceva vreme după o misiune ca aceasta. Salvarea tată lui tă u va fi triumful meu
final.”
Am clipit înapoi o lacrimă , incapabil să fac altceva decâ t să dau din cap la el. Chiar dacă
Edwards reușește să -l salveze pe tata, cine ar fi el câ nd s-ar întoarce? Marcel a spus că va fi
schimbat, dar câ t de mult? Ș i în ce fel? Împingâ nd aceste întrebă ri din minte, am fă cut un
efort să mă concentrez asupra prezentului. Respirâ nd adâ nc, i-am dat drumul mâ nei lui
Edwards.
„Bine, ce acum?”
„Acum”, a ră spuns el, „mă pregă tesc să deschid ușa”.
Ș i-a luat ghiozdanul, l-a trâ ntit peste umă r, apoi a luat ceasul digital pe care îl vă zusem mai
devreme. A început să apese numeroase butoane, ca și cum ar fi pus mai multe alarme
diferite.
„Timpul nu funcționează la fel în iad ca aici. În termeni profani, nu este liniar. Trebuie să
urmă resc îndeaproape câ t timp sunt acolo. Am setat alarme pentru a mă anunța câ t timp a
trecut în această dimensiune, astfel încâ t să pot estima cu exactitate câ t timp am petrecut
acolo. Mă stră duiesc să mă întorc chiar în acest loc pâ nă în zorii zilei, dar în funcție de câ t
de greu îmi este să -ți gă sesc tată l, ar putea dura mai mult. Există , de asemenea, șansa să mă
întorc în câ teva minute, pur și simplu nu am de unde să spun.
„Aș aprecia că amâ ndoi să așteptați aici noaptea pâ nă mă întorc. Dacă nu mă întorc pâ nă
dimineață , atunci poți lua de la sine înțeles că au existat complicații. Dar ține cont de
cuvintele mele, vino dracu’ sau apă mare, mă voi întoarce”, a fă cut o pauză și a scotocit în
geantă , scoțâ nd o monedă mică de aramă . "Ia asta."
Am luat în tă cere moneda, uitâ ndu-mă la ea înainte de a o strecura în buzunarul hainei.
„Acesta este semnul meu. Îmi va permite să deschid o ușă oriunde s-ar afla dacă nu mă
întorc în această locație, așa că ține-o cu tine tot timpul. Dacă nu mă întorc cu tată l tă u pâ nă
dimineață , poți să pleci și te voi gă si gă sindu-mi simbolul. Vă rugă m să încercați să o
pă strați în siguranță . Este foarte prețios pentru mine.”
„O voi pă zi cu viața mea”, i-am promis.
„Mulțumesc”, a spus Edwards înainte de a se întoarce că tre Ethan. „Domnule Cristescu, a
fost o plă cere absolută .”
"De asemenea. Mult succes în că lă toria ta, a ră spuns Ethan.
Cei doi au schimbat o strâ ngere de mâ nă . Edwards își înclină capul și apoi, ca din instinct,
pă și în locul în care Marcel și grupul lui deschiseseră gaura neagră . Cu un deget cu gheare
ară tâ nd, și-a ridicat mâ na în aer și a desenat un cerc. Atmosfera pă rea să trosnească și să
scâ nteie și a apă rut o deschidere de culoare aurie. Edwards s-a întors să ne privească
pentru ultima oară , salutâ nd la revedere, înainte de a pă și în deschidere. O clipă mai tâ rziu,
a dispă rut.
„Wow... asta a fost ciudat”, am spus, întorcâ ndu-mă că tre Ethan.
„Demonii sunt creaturi ciudate”, a spus el, rezemat de peretele peșterii, privindu-mă .
„Ară ta atâ t de înfricoșă tor cu pielea aceea albastră , dar era doar el însuși într-un corp nou
într-adevă r”, am continuat să mă gâ ndesc cu voce tare. Câ nd m-am uitat înapoi la Ethan, el
încă mă urmă rea. Ce a fost cu el? Mi-am frecat brațele de frig. Chiar și în haina mea groasă ,
încă înghețam.
„Nu trebuie să stai aici cu mine”, am spus. „Pot să aștept singur dacă ai unde trebuie să fii.”
— Eu ră mâ n, a spus Ethan. „Ș i încearcă să te calmezi, vrei? Practic simt anxietatea din
parfumul tă u. Dacă Edwards se întoarce cu tată l tă u, atunci se întoarce, iar dacă nu se
întoarce, nu se întoarce. Nu te mai îngrijora de asta.”
El credea că sunt îngrijorat pentru tata, ceea ce eram, dar eram și îngrijorat de perspectiva
de a petrece toată noaptea singur cu el în această peșteră . „Dacă vreau să mă supă r, mă voi
supă ra”, am ră spuns eu. „Oh, și nu mă mai mirosi, pervers.”
La aceasta, Ethan ară ta o nuanță de colți. Simțindu-mă încreză tor, am fă cut ceva ce nu am
fă cut niciodată și am apelat la magia mea, ridicâ nd mâ na și aruncâ nd câ teva scâ ntei în
direcția lui. Totuși, nu au mers suficient de departe încâ t să -l lovească . Ethan se uită la ei cu
o fascinație precaută . M-am întors pentru că eram în pericol să ne certă m și am vrut doar să
treacă seara asta câ t mai repede posibil. Alegâ nd cea mai plată piatră , m-am lă sat jos și m-
am așezat.
„Îmi pare ră u pentru Dru”, am spus după un timp, încercâ nd să diminuez tensiunea dintre
noi. „Nu aveam idee că se va ridica și se va pleca așa.”
„De ce nu ar face-o?” întrebă Ethan. „Abia a lucrat pentru mine un an. Nu este suficient de
lung pentru a construi un sentiment adecvat de loialitate. Lucas ră mâ ne pentru că a lucrat
cu mine de zeci de ani.”
„Am crezut că vampirii sunt supă rați de toată chestia cu „loialitatea”. Ră mâ i fidel bă trâ nilor
și tot acel jazz.”
Ethan îşi înclină capul. „Nu suntem toți la fel. Avem principii și idei diferite, la fel ca și
oamenii. Unii dintre noi sunt cu toții despre loialitate, da, dar unii vampiri au grijă doar de
ei înșiși.”
„Ei bine, îmi pare ră u pentru stereotipuri.”
"Scuze acceptate."
Dacă ar accepta celelalte scuze ale mele, atunci poate că lucrurile nu ar fi chiar atâ t de
tensionate între noi.
Au trecut minutele. Neputâ nd să mai suport liniștea, i-am șoptit: „Crezi că Edwards se va
întoarce?”
Ochii aurii ai lui Ethan se îndreptară spre ai mei. „Nu am fost niciodată într-o altă
dimensiune; prin urmare, nu am de unde să știu ce fel de provocă ri s-ar putea confrunta.”
Tremurâ nd de frig, mi-am tras gulerul hainei în sus la gâ t. Vă zâ nd asta, Ethan și-a pă ră sit
locul de lâ ngă peretele peșterii și a venit să se așeze lâ ngă mine. Fă ră avertisment, m-a luat
și m-a pus în poală .
"Ce faci?" am întrebat, fă ră suflare.
"Esti rece. Lasă -mă să te încă lzesc, a ră spuns el simplu.
Apropierea lui a fost un confort și, avâ nd în vedere că am putea aștepta aici toată noaptea,
am ales să accept.
Ș i-a cuprins brațele în jurul meu și mi-a luat mâ inile în ale lui pentru a le încă lzi. Am stat
așa mult timp și nu m-am putut abține să mă ghemuiesc în el. În cele din urmă , s-a întins pe
spate, cu brațele încă în jurul meu, în timp ce mă înconjura cu că ldura lui și, în mod destul
de inexplicabil, am adormit.
10.
„Trezește-te”, a șoptit o voce, dar am ignorat-o. Nu am vrut să mă trezesc. Visele mele erau
mult prea plă cute. Am visat că am adormit în timp ce Ethan mă ținea în brațe, parfumul și
că ldura lui un amestec îmbă tă tor.
„Lasă -mă în pace”, m-am plâ ns în timp ce mă ghemuiam mai aproape de că ldură .
O mâ nă m-a împins ușor și mi-am dat seama că nu visez. Am adormit în timp ce Ethan mă
ținea, corpul lui mare protejâ ndu-mă de duritatea podelei peșterii. M-am ridicat,
îndepă rtâ ndu-mă de el, stâ njenită de câ t de ușor m-am culcat cu el în brațe. M-am frecat la
ochi, gă sindu-mi orientarea în timp ce mă uitam în jur și am observat că Edwards încă nu se
întorsese.
„Nu s-a întors încă ”, am spus, cu o că ră midă înfundată în intestine. Era dimineață și lumina
s-a filtrat în peșteră . Dacă Edwards încă nu se întorsese, asta însemna că ceva nu mergea
bine. Stai puțin, era dimineață ! Soarele ră să rise, iar Ethan era încă afară . Panica s-a instalat
în timp ce mă uitam la el.
„Nu poți fi aici. E ziua. Vei... vei arde, am spus, devenind tot mai speriat în secundă . Mâ na lui
s-a sprijinit pe umă rul meu, atingerea liniștitoare.
"Relaxați-vă . Nu am de gâ nd să izbucnesc în flă că ri. Ș i sunt în umbră chiar acum, așa că
lumina nu mă lovește foarte puternic.”
„Dar nu te vei îmbolnă vi? De ce nu m-ai trezit mai devreme? Am fi putut să plecă m, să te
ducem înapoi la locul tă u înainte de a ră să ri soarele.
O sclipire de emoție a pă truns în privirea lui înainte să -și întoarcă privirea, cu maxilarul
lucrâ nd. „Ș i eu am adormit”.
Oh. Am adormit împreună ? De ce mi-a fă cut inima să bată ca nebun ideea?
„Ș i ca să -ți ră spund la întrebare, da, mă voi îmbolnă vi, dar nu prea ră u. Voi simți doar
mahmureala pentru câ teva zile. Va trebui să -mi iei mașina și să o conduci puțin mai
aproape de peșteră . Ferestrele sunt echipate cu un filtru special care blochează razele UV,
așa că voi putea să ajung acasă dintr-o singură bucată .”
"Bun bine. Dă -mi cheile tale și iau mașina.”
El a ezitat, încruntâ ndu-se sprâ ncenele în timp ce mă studia. "Te simți bine? Îmi pare ră u că
Edwards nu s-a întors încă .”
Era o simpatie autentică în vocea lui și stomacul mi s-a ră sucit la reamintire. Tragâ ndu-mă ,
am scotocit în buzunar și am luat moneda de aramă pe care mi-a dat-o.
„Edwards a spus că dacă nu se întoarce pâ nă dimineață că putem pleca și mă va gă si
folosind asta”, am spus, ridicâ nd moneda.
"Da imi amintesc." A întins mâ na, trecâ ndu-mi o mâ nă pe obraz. Am tremurat la gestul
afectuos. „Se va întoarce.”
"Crezi?" am intrebat cu speranta.
"Sunt sigur de asta."
„Mulțumesc”, i-am șoptit, întâ lnindu-i privirea. Ceva a trecut între noi, un fel ciudat de
împă care. Nu mă iertase, dar nici nu mă mai ura. Am refuzat să cred că m-ar putea urî după
ce m-a lă sat să dorm în brațele lui toată noaptea și am riscat să mă expun la soare.
Ethan mi-a dat cheile și am alergat să -i iau mașina. Câ nd am tras pâ nă la peșteră , Ethan
avea jacheta deasupra capului, în timp ce și-a folosit viteza de vampir pentru a se repezi în
mașină . Eram încă pe scaunul șoferului și diverse pă rți intime ale corpului s-au periat în
timp ce ne-am schimbat locul în interiorul mașinii. Am că zut pe scaunul pasagerului, iar
Ethan a plecat din peșteră , fă ră a comenta faptul că sâ nii mei erau
practic i s-a lovit în față cu câ teva secunde în urmă .
Ethan m-a lă sat în fața casei lui Finn și apoi a continuat pâ nă la el. Spre deosebire de a lui
Finn, casa lui Ethan avea un garaj atașat de partea ei. Am vă zut cum ușa s-a deschis
automat și a intrat direct înă untru, ceea ce era la îndemâ nă , deoarece trebuia să evite să -l
mai lovească lumina soarelui.
Tocmai câ nd mi-am introdus cheia în uşă , Finn a tras în sus. El și Ira se întorseseră din
noaptea lor de dă dacă pe Rebecca.
"Unde ai fost?" întrebă Finn în timp ce se apropia.
Am deschis ușa și le-am fă cut semn pe amâ ndoi să intre în bucă tă rie, unde am pregă tit
micul dejun pentru noi trei, în timp ce le-am completat la evenimentele de aseară .
„Sper că Cristescu s-a comportat singur”, a spus Finn, încruntat.
Am înghițit o mușcă tură de pâ ine pră jită , conștiința de sine încingâ ndu-mi obrajii câ nd îmi
aminteam că m-am trezit în brațele lui. Riscase să ră mâ nă blocat în lumina zilei pentru
mine și ar fi fost sub vreme zile întregi din cauza asta. Inima mi s-a strâ ns la acest gâ nd.
„Da, s-a comportat singur”, i-am ră spuns înainte de a mai lua o muşcă tură de pâ ine pră jită .
„Deci, ce planuri ai pentru ziua respectivă ?” am întrebat, schimbâ nd subiectul.
Finn și-a tamponat gura cu un șervețel. „Ah, trebuie să fac niște antrenament cu recruții din
complex. E o slujbă nenorocită , mai ales că nu am dormit prea mult noaptea trecută . Nu voi
termina pâ nă seara tâ rziu, așa că voi aduce cina pentru toată lumea.”
„Sună bine”, am ră spuns, mintea mea ră tă cind inevitabil că tre Edwards și tată l meu. De ce
nu s-au întors încă ? S-a întâ mplat ceva îngrozitor?
De parcă mi-ar fi simțit gâ ndurile, Finn mi-a aruncat o privire blâ ndă . „Hei, sunt sigur că
tipul ă sta demon știe ce face. Misiunile de salvare nu se desfă șoară niciodată așa cum le
planificați. Întotdeauna există complicații. Tot ce putem face este să speră m că el se va
întoarce aici pâ nă la urmă .”
„Da, ai dreptate”, am oftat. „Pur și simplu mă simt atâ t de inutil să stau și aștept.”
„De ce nu ieși și faci niște cumpă ră turi astă zi? Femeilor li se relaxează rahatul, nu-i așa?
I-am aruncat o privire arcuită . „Este un stereotip, dar s-ar putea să te gâ ndești la ceva. Am
nevoie de niște cizme noi.” Mi-am ridicat piciorul pentru a-i ară ta Doc Martens-ul meu
zdrobit și uzat.
„Iată . Adu-i pe Rita și Alvie cu tine și fă -o o zi, scotoci el în buzunar, ridicâ nd portofelul.
Deschizâ nd-o, a retras niște bani și a încercat să mi-o întindă .
Am ră mas cu gura că scată la el. „Nu iau asta. Am suficienți bani ai mei după ce Pamphrock
m-a plă tit.”
„Doar ia-o. Vreau să fac ceva frumos pentru tine”, a insistat Finn.
M-am uitat în jos la numerar. „Nu, pune-l înapoi în portofel și nu te mai comporta ciudat,
Finn.”
Ne-am uitat unul la celă lalt pentru o clipă sau două . În cele din urmă , a cedat și a bă gat banii
înapoi în portofel. Am încercat să nu mă concentrez prea mult la motivul pentru care voia să
am banii lui. Era genul de lucru pe care îl fă ceau iubiții pentru prietene, dar nu era așa între
noi. Am gemut în interior, știind că va trebui să avem acea conversație incomodă mai
devreme decâ t mai tâ rziu.
Sus, am fă cut un duș și mi-am schimbat hainele înainte de a pleca spre RV să vă d dacă Rita
voia să vină cu mine la cumpă ră turi. Ea a fost de acord, iar Noreen și Alvie au sfâ rșit prin a
se însoți și ei.
Am profitat de ocazie pentru a le spune totul despre Edwards și că lă toria lui de a-l aduce
înapoi pe tata.
„Acest Edwards trebuie să fie un om foarte curajos”, a comentat Noreen.
„Da. Pă rea să savureze pericolul potențial. Poate că este o tră să tură demonică . A continuat
să spună cum își dorea o ultimă aventură .”
— A vorbit despre vreuna din excursiile lui anterioare? întrebă Rita, ră sfoind printre un
rafturi de rochii.
„La naiba, vrei să spui?” Ea a dat din cap. „Nu, totul a fost atâ t de gră bit. Nu prea am avut
multe
timpul să vorbesc cu el în mod corespunză tor. Practic, l-am luat de la aeroport și l-am adus
în peșteră . De ce întrebaţi?"
Ea mi-a zâ mbit. „Nu ți se pare fascinant faptul că toate aceste alte lumi există despre care
nici nu știm? Posibilită țile cum ar putea fi ele sunt nesfâ rșite.”
„Cred că voi ră mâ ne și eu cu pă mâ ntul de modă veche”, a spus Alvie râ zâ nd.
„Suntem amâ ndoi tu și eu”, am fost de acord.
"Nu știu. Într-o zi aș vrea să încerc să descopă r o vrajă care ar putea deschide o ușă că tre o
altă dimensiune.”
"Deja ai. Îți amintești câ nd l-ai alungat pe Theodore?
„Da, dar asta a fost o vrajă de alungare. Aș vrea să descopă r ceva mai puțin dramatic. Un
mod de a intra și ieși oricâ nd îmi place.”
„O, Doamne, ești gelos pe Edwards, nu-i așa? Așa cum ți-am spus că a desenat un cerc în aer
și s-a deschis o gaură .”
Ea a ridicat din umeri. "Pot fi. Ar fi tare să poți face așa ceva.”
„Poți să faci destule lucruri interesante așa cum sunt”, a subliniat Alvie.
— Nu la fel de mulți ca Tegan, argumentă ea.
„Mă car știi ce faci câ nd folosești magia. Jumă tate din timp nu am nicio idee, fac doar filmă ri
în întuneric.”
M-a iritat puțin faptul că nu putea fi doar fericită cu magia pe care o avea deja. M-am
îndepă rtat de ea și m-am dus să verific niște tricouri. Am gă sit unul alb cu sloganul
„Pă strează -te calm și poartă usturoi” scris pe față . Râ chind în sinea mea, l-am aruncat peste
braț și am decis să -l cumpă r. Ar fi amuzant să vă d cum a reacționat Ethan câ nd l-am purtat,
dacă nu altceva.
Era după două câ nd am ajuns acasă de la cumpă ră turi. Am intrat înă untru și am stat o
vreme cu Ira. L-am rugat să -mi povestească despre copilă ria lui și despre cum a fost să
crești ca schimbă tor de forme.
Am vorbit mult timp, împă rțind mai multe cești de ceai și niște delicii turcești în timp ce
discutam și ne cunoaștem mai bine. Mi-a plă cut atâ t de mult să vorbesc cu el, încâ t m-a
iritat câ nd am fost întrerupți de o bă taie la ușa din față .
Crezâ nd că este probabil Rita, m-am dus să ră spund. Nu a fost totuși Rita. O doamnă bine
îmbră cată stă tea în prag. Pă rea să fie la 60 de ani și avea un pă r foarte ciudat. Era despicat
la mijloc, cu o parte negru jet și cealaltă gri argintiu.
„Sunt aici pentru Ira Wolf”, a spus ea, privindu-mă în sus și în jos.
Am privit-o în sus și în jos, în spate, încrucișâ ndu-mi brațele în timp ce mă sprijineam de
stanbul ușii. „Oh, da, și tu cine ești?” În mod normal, nu eram atâ t de nepoliticos cu stră inii,
dar această femeie avea o atitudine trufașă și m-a pus în defensivă .
„Nu mă testa, fată . Sunt aici pentru Ira. Adu-l la mine și nu vor fi probleme.”
„Ascultă , doamnă , nu fac nimic pentru tine pâ nă nu-mi spui cine ești și ce vrei cu Ira.”
Ea a oftat și și-a aruncat pă rul lung, în două nuanțe, peste umă r. Purta o haină scumpă de
lâ nă , cizme de piele neagră cu vâ rfuri ascuțite sever și mă nuși de piele verde închis.
Aruncâ nd o privire pe lâ ngă mine și în casă , ea a strigat: „Ira! Ș tiu că ești acolo. Vino aici și
înfruntă -mă .”
Câ teva secunde mai tâ rziu, Ira a umplut ușa în spatele meu, emanâ nd furie pură în timp ce
se uita la femeie. — Emilia, mâ râ i el.
Emilia? Oh wow. Aceasta a fost vră jitoarea care l-a blestemat cu toți acești ani în urmă . Atâ t
de mult pentru că a suferit-o sub propriul blestem. De fapt, nu pă rea că ar fi suferit o zi din
viața ei. Pă rea ră sfă țată și bogată . Nu-mi venea să cred că a avut curajul să apară așa.
 „Ș tiam că vraja mea a fost ruptă . Simțeam asta, dar eram plecat din țară câ nd s-a întâ mplat.
Am urmă rit prezența ta pâ nă la această casă . Aceasta este prima ocazie cu care am avut să
vin să vă d singur.”
— Ură sc să ți-o spun, am intervenit. „Dar cred că ești ultima persoană pe care Ira vrea să o
vadă acum. Ceea ce i-ai fă cut este peste tot. Cum poți tră i chiar cu tine însuți?”
Abia mi-a scutit o privire, ochii ei că utâ nd-o pe Ira. „Spune-i acestui copil nepoliticos să ne
pă ră sească . Vreau să vorbesc."
„Eh, nu sunt un copil și nu vorbești cu el. Acum du-te înapoi în orice gaură din care te-ai
tâ râ t.”
S-a uitat la mine, cu nă rile fulgerâ ndu-se. Apoi, destul de îndră zneață , sa mutat să treacă pe
lâ ngă mine și să intre direct în casă . Oh, obrazul absolut! Acum eram supă rat. Magia mi-a
bubuit și brațul mi-a ieșit. Din palma mea au zburat scâ ntei și au trâ ntit-o pe spate.
„Cum ai putea să ...” respiră ea, încetâ nd. Nu se mai uita la Ira. Acum mă privea cu un
amestec de frică și fascinație.
— Pleacă , vră jitoare, am spus, ținâ ndu-mi mâ na în sus ca o amenințare că vor mai veni dacă
nu scă pa dracu’ de pragul lui Finn în urmă toarele cinci secunde.
„Nu, nu, nu înțelegi. Nu ar fi trebuit să fii în stare să faci asta.”
„Oh, da, și de ce nu?” Am tras înapoi, crezâ nd că va spune ceva de genul, Pentru că esti doar
un om .
Dar nu asta a spus ea. În schimb, ea a ră spuns: „Pentru că singurele vră jitoare care posedă
acea formă specială de apă rare sunt cele din linia mea de sâ nge. Cunosc fiecare membru al
familiei mele și nu ți-am mai vă zut fața pâ nă acum în viața mea.”
— Minți, am spus acum suspicios. A fost asta o tactică furișă de a trece de mine și de a-i
pune o altă vrajă pe Ira? Stomacul mi s-a încordat în același timp în care magia mea a fă cut
un lucru ciudat fluturaș în pieptul meu. S-a simțit frumos, de fapt. Mi s-a pă rut că magia
mea a recunoscut această femeie și a fost încâ ntată să o vă d, ceea ce nu avea niciun sens.
"Îți spun adevă rul. Numele meu este Emilia Petrovsky, dar numele meu de fată era Dragu.
Doar femeile Dragu pot mâ nui focul electric din palmele lor.”
Ea și-a ridicat mâ na spre mine și au zburat aceleași scâ ntei. Numele Petrovsky a sunat și
mi-am amintit că Noreen îmi povestea despre familia magică , soții Petrovsky, și despre cum
credea că mama mea ar putea fi fiica lui Filipp, cea care a dispă rut. Ira a menționat ceva
despre faptul că soțul Emiliei a fost excesiv de protector cu fiica lui, în timp ce soția sa a
avut aventuri la spatele lui. Familia avea nevoie de protecție suplimentară împotriva
vampirilor, spusese el. Asta pentru că acei vampiri au vrut să pună mâ na pe sâ ngele fiicei
lor?
Aproape că mi-a pă rut ră u câ nd piesele au că zut la locul lor. Această femeie – această
vră jitoare – ar putea fi bunica mea. Bunica mea a blestemat-o pe Ira. Nu voiam să cred, dar
avea atâ t de mult sens, mai ales cu felul în care magia mea aproape că pă rea să se învețe la
vederea ei.
„Cum îl cheamă pe soțul tă u?” am întrebat-o în liniște.
„Filipp”, a ră spuns ea cu tristețe. „A murit acum câ țiva ani.” Ochii ei s-au îngustat în timp ce
mă studia. „Nu observasem pâ nă acum, dar ai ochii fiicei mele. Cine ești tu, copile?”
„Cum se numea fiica ta?”
„Darya.”
"La dracu."
„Acest fel de limbaj este foarte nepotrivit”, a certat Emilia. Doamne, chiar a fost bunica mea.
O mâ nă caldă mi-a atins umă rul. — Ce sa întâ mplat, Tegan? întrebă Ira, stâ nd aproape în
spate
pe mine.
Am tresă rit câ nd m-am întors și m-am uitat la el. Fă câ ndu-i un gest Emilia, i-am spus: „Cred
că ar putea fi bunica mea”.
„Marea ta ce?” a exclamat Emilia.
Am aruncat o privire spre ea. "M-ai auzit. Fiica ta Darya a fost mama mea.”
„Asta nu poate fi. Darya nu a avut niciodată o fiică . A fost ră pită și ucisă chiar înainte de a
împlini două zeci de ani.”
„Nu a fost ră pită . Ea a fugit. Cel puțin asta cred că s-a întâ mplat. Ea a murit câ nd eram mică .
Nu am avut niciodată șansa să aflu despre trecutul ei.”
„A fugit...”, a spus Emilia, clă tinâ nd din cap, neîncreză toare. Ea a fă cut un pas lent spre mine
și a întins mâ na să mă apuce de mâ nă . Nu eram sigur de ce am lă sat-o, dar am fă cut-o.
Strâ nsoarea lui Emilia se strâ nse câ nd închise ochii. Pleoapele ei pâ lpâ iau repede ca un fel
de REM accelerat. Ceva din adâ ncul meu a spus că folosea magia pentru a mă citi, pentru a
determina dacă ceea ce am susținut este adevă rul. Un minut mai tâ rziu, ea a deschis ochii și
a icnit: „Este adevă rat. Ș i tu ești exact ca fiica mea. Aveți aceeași putere în sâ ngele vostru.”
Mi-am tras mâ na departe de ea acum.
„Trebuie să mă inviti înă untru. Avem multe lucruri de discutat”, a continuat ea.
„Așteaptă o secundă ”, am spus, împiedicâ nd-o să intre. „S-ar putea să fim rude, dar în ceea
ce mă privește, nu avem nimic de spus unul altuia. Dacă ceea ce mi-a spus Ira despre tine
este corect, nu vreau să am nimic de-a face cu tine.
Bunica mea a fost o înșelă torie în serie. Nu a fost doar încâ ntă tor? Nu numai atâ t, dar era
atâ t de prost în a gestiona respingerea, încâ t l-a blestemat pe bă rbatul care a refuzat-o.
„Eram tâ nă r și impulsiv câ nd Ira m-a cunoscut”, a spus Emilia. „Beat de putere. Nu sunt
aceeași femeie care eram atunci.”
„Oamenii nu se schimbă atâ t de mult, iar tu nu ai fost atât de tâ nă r.” Ea trebuia să fi fost ce?
În urmă cu două zeci și cinci de ani? Era cu siguranță suficient de vechi pentru a ști mai bine.
„Trebuie să mă crezi”, a rugat ea. „Nu am venit aici să o vră jesc din nou pe Ira. Am venit să -
mi cer scuze. Uitasem complet ce i-am fă cut pâ nă de curâ nd, câ nd am simțit că blestemul a
fost rupt.”
"Ai uitat? Câ ți oameni blestemi pe care ai putea să -i uiți? Ira era un tâ nă r cu toată viața în
față și i-ai furat asta doar pentru că te-a refuzat.”
Privirea ei o implora, dar mai avea să se întâ mple dacă credea că o voi invita înă untru
pentru o legă tură de familie pierdută de mult.
„Darya a dispă rut la scurt timp după ce am blestemat-o pe Ira”, a explicat atunci Emilia. „Au
urmat mulți ani întunecați pentru mine și pentru soțul meu. Orice s-a întâ mplat înainte de
asta a dispă rut în fundal, a devenit lipsit de sens. Tot ce ne-am gâ ndit a fost fiica noastră
dispă rută .”
La asta, telefonul meu a bâ zâ it în buzunar. L-am scos și am vă zut numele lui Finn. Am
ridicat o mâ nă că tre Emilia. "Așteptați aici. Trebuie să iau asta.” Am închis ușa, aruncâ ndu-i
lui Ira o privire de scuze în timp ce îmi duceam telefonul la ureche și îi ră spundeam: „Hei”.
— Am Pamphrock aici, spuse Finn. „Vrea să vorbească cu tine.”
De ce a vrut Pamphrock să -mi vorbească ? Am oftat. „Bine, îmbră că -l”.
O secundă mai tâ rziu, Pamphrock a venit pe linie. „Tegan, ești la curent cu că lă toria pe care
am fă cut-o aseară ?”
— Da, a explicat Finn.
„Ei bine, acum dețin o fiolă cu sâ ngele lui Felicity pentru vrajă . As vrea sa merg inainte cu
asta câ t mai curâ nd posibil. Ț i-ai dat seama încă de celelalte componente?”
M-am scă rpinat nervos la gâ t. „Hm, nu chiar.”
"Nu chiar?" a tă iat el, nemulțumit.
„Nu chiar, b-dar în curâ nd”, m-am bâ lbâ it, întinzâ ndu-mă printre dinți.
"Cat de curand? De câ te zile mai ai nevoie?”
„Hm, un cuplu.”
„Ai trei zile. Mă aștept la rezultate pâ nă atunci”, a spus el cu severitate înainte de a închide.
Nepoliticos.
Emilia bă tu cu degetele în uşă . „Ce vrajă plă nuiești?” întrebă ea, în mod clar că ascultase.
Probabil că a folosit un fel de magie care ascultă cu urechea pentru că auzise clar și sfâ rșitul
lui Pamphrock.
Am deschis ușa. — Mi-ai ascultat telefonul?
„Doar o parte din asta. Pă reai tulburat, iar eu am devenit îngrijorat. Bă rbatul cu care ai
vorbit vrea să -i faci o vrajă , dar încă nu ești sigur dacă o poți realiza. Te-aș putea ajuta”, a
oferit ea.
Am înclinat o sprâ nceană . "Oh da? Ș i ce vrei în schimb?”
„Tot ceea ce vă cer este să -mi dați ocazia să vă cunosc. Sunt o bă trâ nă că reia i s-a luat fiica.
Abia acum descopă r că această fiică nu a fost luată , ci a fugit la alegerea ei. Nu numai atâ t,
dar și ea avea o fiică . Am o nepoată și vreau să o cunosc.”
M-am uitat la ea, cu privirea îngustată . „Nu am încredere în tine.”
„Ș i nu m-aș aștepta niciodată să o faci. Dar te rog, da-mi ocazia să -ți câ știg încrederea.”
Nu i-am ră spuns imediat, pentru că aveam nevoie de un minut să mă gâ ndesc. Mama mi-a
fă cut aceeași vrajă pe care trebuia să o interpretez pe Rebecca. Dacă mama a învă țat magia
de la Emilia, atunci poate că ea era exact persoana de care aveam nevoie acum. Odată cu
această realizare, m-am întors spre Ira.
Luâ nd mâ na lui mare în a mea, i-am spus: „Dacă sunt de acord cu ceea ce cere ea, o să stea
pe aici o vreme. S-ar putea să fie bunica mea, dar viața ta este pe care a furat-o. Dacă nu o
vrei aici, spune doar cuvâ ntul și îi voi spune să plece.”
Ira s-a uitat peste umă rul meu la Emilia. „Chiar ai venit să -ți ceri scuze?”
„Am fă cut”, a ră spuns ea imediat. „Am vrut să spun ce am spus despre faptul că nu sunt
femeia care eram atunci. Acum vă d greșeala că ilor mele. Nu știi câ t de ră u îmi pare pentru
acțiunile mele egoiste.”
Ochii i s-au întors la mine, dar nu a vorbit încă . M-am întrebat dacă iertarea oamenilor
pentru pă catele lor face parte din budism, la fel cum era o parte din creștinism. — Crezi că
te poate ajuta cu vraja ta pentru Rebecca? el a intrebat.
„Există șanse mari să poată face”, am ră spuns sincer.
„Atunci ar trebui să fii de acord să lucrezi cu ea. Protejarea acelei fetițe este ceea ce
contează .”
I-am strâ ns mâ na. Ș tiam că a permite asta era o mare problemă pentru el. Am încercat să
ară t câ t de recunoscă tor am fost cu ochii mei. Câ nd i-am dat drumul la mâ nă , m-am întors
să mă adresez Emiliei. „Tu spui că te-ai schimbat, dar o să cred asta câ nd o voi vedea. Te voi
lă sa să lucrezi cu mine la vrajă , dar dacă încerci să -i faci ceva din nou Ira, te omor eu
însumi.
— Ai să -ți ucizi bunica? întrebă ea, ridicâ nd din sprâ ncene.
— Dacă ea s-a dovedit a fi o rea, înjunghiă toare în spate, vreau să spun, vrăjitoare , am spus
eu, deraparea mea intenționată .
„Atunci da, aș face-o, fă ră ezitare.”
M-a studiat acum. „Ai ochii Daryei, și pă rul ei, dar se pare că acolo se termină asemă narea.
Darya era o creatură blâ ndă . Ești dur, ca niște cizme vechi.”
„Cizmele vechi sunt supraviețuitori. Voi lua asta ca pe un compliment, am glumit eu.
Înainte ca ea să poată ră spunde, un bă rbat îmbră cat într-un costum de șofer a urcat pe alee
și
îi şopti Emilia la ureche. Abia după ce l-am vă zut am observat un Mercedes Benz negru
elegant care stă tea pe drum.
Ea dă du din cap că tre șofer, iar el se întoarse la mașină . „Am o logodnă la care am întâ rziat,
dar voi veni să te vă d mâ ine la prâ nz, dacă ți se potrivește, și poți să -mi spui totul despre
vraja pe care te stră duiești să o faci.”
Am ridicat din umeri neangajat, încă nu prea dornic să am ceva de-a face cu ea. Lucrul la
vraja cu Emilia a fost în beneficiul Rebeccai. Nu aveam nicio intenție să devin aproape de
femeia care a blestemat-o pe Ira. Apropo de cine, ea și-a îndreptat atenția înapoi spre el
înainte de a pleca. — Mă bucur să te vă d din nou întreg, domnule Wolf. Cuvâ ntul meu, chiar
nu ai îmbă trâ nit o zi. Este o minune.”
„Mă tem că nu pot spune același lucru pentru tine”, a ră spuns Ira, iar tonul lui era atâ t de
casual încâ t mi-a luat o secundă să înregistrez insulta. Îmi venea să -i dau un mare cinci
pentru asta. Nu era ca și cum Emilia n-ar fi meritat.
Fața i s-a întă rit ușor, dar pă rea să accepte că , probabil, merita un tratament mult mai ră u
de la Ira după ceea ce a fă cut. Își înclină capul, se întoarse pe că lcâ ie și se îndreptă spre
Mercedes, alunecâ nd grațios pe bancheta din spate.
„Nu este niciodată o zi plictisitoare pe aici”, am spus, cu mâ inile pe șolduri, în timp ce o
priveam pe bunica mea pierdută de mult plecâ nd.
„Este acest oraș. Sunt prea multe creaturi supranaturale aici. Este un loc mare, dar nu
suficient de mare pentru a le conține pe toate”, a spus Ira.
„Face o persoană să simtă că se mută într-o cabană îndepă rtată din pă dure.”
„Adevă rat”, a zâ mbit el. „Deci acum știi cine este bunica ta.”
— Da, am oftat. „Mi-aș fi cam dorit să nu fi fă cut.”
11.
În tot restul zilei, m-am trezit strecurâ ndu-mi mâ na în buzunar ca să mă joc cu moneda lui
Edwards. Am devenit paranoic că nu va putea să mă localizeze decâ t dacă îl ating.
Aveam să mă înnebunesc cu toată această supă rare.
Ethan nu a venit în casă odată ce s-a întunecat, ceea ce m-a fă cut să mă întreb dacă se
simțea prea ră u ca să se aventureze afară . Îmi venea să mă duc și să -l verific, dar nu eram
sigur dacă ar vrea să mă vadă . Finn a adus acasă mâ ncare thailandeză și ne-am așezat cu
toții împreună să mâ ncă m, în timp ce eu povesteam ce sa întâ mplat mai devreme în cursul
zilei cu Emilia.
„Emilia Petrovsky a venit aici?” întrebă Noreen cu uimire.
„Ea a vrut să -i ceară scuze lui Ira. Câ nd mi-am folosit magia pentru a o împiedica să intre în
casă , ea a recunoscut scâ nteile mele ca pe o abilitate pe care doar femeile din familia ei o
posedă . Ea a numit-o foc electric. Așa am ajuns să -mi dau seama că e bunica mea.”
Noreen purta o expresie gâ nditoare. „Dacă se întoarce mâ ine, trebuie să fii atent la ea.
S-ar putea să pretindă că a dat o nouă frunză , dar trebuie să știi că ai de-a face cu o
vră jitoare renumită în tot orașul pentru subtilitatea și cruzimea ei. Se zvonește că ea a ucis
odată un servitor pur și simplu pentru că a furat câ teva bijuterii.”
Mi-am frecat fruntea, simțind o durere de cap. "Serios?" Nu știam dacă să fiu mai dezgustat
de faptul că ea a ucis un servitor sau că de fapt a ținut servitori pentru început.
Bunica mea era un tiran crud. De parcă aș avea nevoie de mai multe probleme în viața mea.
„Familiile magice sunt foarte de modă veche”, a spus Gabriel. „Unora dintre ei le place să se
gâ ndească la ei înșiși ca ființe superioare, un fel de regalitate.”
„Ș i de aceea se comportă ca Henric al VIII-lea”, a spus Rita, mușcâ nd un cui. Era un obicei
prost al ei, ceva ce avea tendința să facă atunci câ nd era anxioasă . Am fă cut o notă mentală
să o întreb cum se simte. Dacă îl simțea pe Theodore încercâ nd să ia din nou contact cu ea.
— Principalul lucru de fă cut este să o urmă rești, continuă Gabriel. „Dacă chiar vrea să -și
cunoască nepoata, atunci este grozav. Ar putea fi util să o avem ca aliată . Cu toate acestea,
dacă nu este tot ceea ce pare, consecințele ar putea fi îngrozitoare. Ai vă zut cum a
blestemat-o pe Ira fă ră să se gâ ndească . Oamenii care nu au o astfel de conștiință sunt o
muncă urâ tă . Nu le pasă pe cine au ră nit.”
Pentru tot restul nopții, avertismentul lui Gabriel a sunat în urechile mele. Dacă nu era un
lucru care mă îngrijora, era altul. Aveam să ajung să -mi fac o că dere de nervi. Înainte de a
mă culca, am pus moneda lui Edwards pe noptieră , în speranța că m-am trezit mâ ine
dimineață și tata va fi aici.

***
Am deschis ochii și am vă zut lumina curgâ nd printr-un gol din perdele. Moneda lui
Edwards a ră mas nemișcată pe noptieră . Dezamă girea a luat stă pâ nire și am început să
mă întreb dacă într-adevă r s-ar întoarce la naiba sau la mare, așa cum a spus că se va
întoarce. Ș i dacă ar fi pierdut noțiunea timpului acolo și a ajuns să fie plecat ani și ani?

Forțâ ndu-mă să nu mai gâ ndesc astfel de gâ nduri moroce, am fă cut un duș și m-am
îmbră cat, constatâ nd că Finn și Ira se duseseră deja la complexul DOH pentru antrenament.
Am ieșit în RV și am umplut-o pe Rita
în situația cu vraja lui Rebecca, știind că aș putea avea încredere în ea cu secretul. Rita a
acceptat să stea cu mine în timpul vizitei Emiliei, pentru că nu voiam să o înfrunt singură .
Rita a adus câ teva ingrediente de bază pentru vră ji cu care să lucră m. „Dacă avem nevoie de
altceva, pot să mă întorc în RV și să -l iau”, a spus ea. „După că lă toria noastră la piața magică
zilele trecute, dulapurile noastre sunt aprovizionate pâ nă la branhii.”
Exact la ora unu s-a auzit o bă taie la ușa de la intrare, punâ ndu-mi nervii pe cap. Am
încercat să mă liniștesc, spunâ ndu-mi că , deși Emilia era puternică , Rita și cu mine am fi în
stare să o luă m pe ea dacă mai ră u se va înră ută ți.
Am sperat.
Rita mi-a fă cut semn să o las să intre, în timp ce se așeza în capul mesei din bucă tă rie și își
strâ ngea mâ inile. Purta și mai mult creion de ochi negru decâ t de obicei, iar rochia ei
neagră cu dantelă a fă cut-o să arate ca Morticia Addams renă scută .
Îmi purtam tricoul, blugii și cizmele obișnuite, care ar fi fost un efort subconștient de a o
enerva pe Emilia. Am simțit că era genul care credea că femeile ar trebui să se îmbrace
elegant și sofisticat. Dacă Dita Von Teese ar fi o bunică , probabil că ar ară ta exact ca Emilia
Petrovsky.
Am deschis ușa, iar ea a intrat în casă cu o fustă creion albastru închis și un blazer mă tă sos,
cu ornamente din blană . Pă rul ei pe jumă tate negru, pe jumă tate gri avea o întorsă tură
franțuzească imaculată . Așa cum mă așteptam, ea a dat imediat ținuta mea o dată peste,
buzele ei strâ ngâ ndu-se de dezaprobare. Mi-a adus un pic de victorie.
"Cine e acesta?" întrebă ea, privindu-i-o pe Rita cu teamă , buzele ei strâ ngâ ndu-se și mai
mult.
„Rita mă ajută cu vraja la fel ca tine. Ș i ea este o vră jitoare, i-am explicat.
Emilia se încruntă . „Am întâ lnit fiecare vră jitoare din acest oraș și, cu siguranță , ea nu este
una dintre ele.”
— Ei bine, trebuie să nu i-ai întâ lnit pe toți, pentru că cu siguranță sunt o vră jitoare,
ră spunse Rita.
„Dacă este cazul, atunci din care familie aparții?” a întrebat Emilia.
„Uh... din punct de vedere tehnic, familia Girard. Nu sunt membru oficial. Tată lui meu îi
plă cea să se încurce cu doamnele umane, dacă mă înțelegi.
Emilia îşi strâ nse buzele. „Nu mi-au plă cut niciodată soții Girard. Acum știu motivul.”
„Da, ei bine, eu nu-mi plac atâ t de mult”, a spus Rita, iar Emilia pă rea surprinsă de
recunoașterea ei. Ș i-a pierdut o parte din comportamentul ei geros, înainte de a se așeza pe
un scaun vizavi de Rita. Am urmat exemplul.
După câ teva clipe de tă cere, Emilia a luat cuvâ ntul, adresâ ndu-se Ritei. — Presupun că nu
am dreptul să -i judec pe Girard. Sunt vinovat de propria mea parte echitabilă de pă cate.”
Ș tiam acum la ce se referea; faptul că a avut numeroase aventuri la spatele soțului ei.
"Oh?" întrebă Rita, intrigata.
Emilia își aruncă privirea spre mine. „Mi-am înșelat soțul mulți ani”, a mă rturisit ea clar.
„Mi-am petrecut nopțile în compania diferiților bă rbați și, în acest proces, mi-am neglijat
singurul copil. Înainte să -mi dau seama, ea a dispă rut. M-am gâ ndit că poate o putere
superioară încerca să mă pedepsească pentru că ile mele, luâ ndu-o de la mine.”
Rita, pă râ nd puțin inconfortabilă de mă rturisirea neașteptată a Emiliei, a spus: „Da, bine,
toți am fă cut lucruri pe care le regretă m”.
Emilia mi-a ținut privirea. „Regretele mele sunt mai numeroase decâ t majoritatea.”
Am simțit că ar trebui să spun ceva pentru a o consola, dar nu am putut să adun nicio
simpatie.
— Bunicul meu, Filipp, a aflat vreodată despre treburile tale? Am întrebat.
Emilia oftă . „Cred că a știut întotdeauna. Nu a spus niciodată nimic. Poate asta a fost ceea ce
m-a îndemnat să o fac în continuare. Eram supă rat pentru că pă rea că pur și simplu nu-i
pasă .” Ea s-a uitat la mine. „Dar ar trebui să știi că Filipp nu este bunicul tă u. El nu era tată l
biologic al mamei tale și acesta era un lucru pe care nu-l știa. Nu am avut niciodată inima
să -i spun.”
"Ce?!" am exclamat. „Dacă Filipp nu este bunicul meu, atunci cine este?”
„Bunicul tă u, nu semă na cu niciun bă rbat pe care l-am întâ lnit pâ nă acum. Era mai puternic
decâ t un vră jitor, un schimbă tor de forme sau un vampir. Era un vră jitor.”
O liniște nepă mâ nteană a umplut camera în timp ce Rita și cu mine am împă rtă șit o privire
cu ochii mari. Pentru o scurtă clipă , amâ ndoi ne gâ ndim exact la același lucru. Teodor a fost
bunicul meu? Asta ar face din Rita mă tușa mea, ceea ce era prea bizar pentru a înțelege.
„Vră jitorul, care era numele lui?” Cuvintele mi-au trecut peste buze.
„Numele lui era Roman”, a ră spuns ea, iar atâ t Rita, câ t și eu am expirat uşuraţi. Emilia nu a
preluat tensiunea noastră de moment. „Avea aproape aceeași culoare ca Filipp, dar era mult
mai frumos și cu pielea puțin mai închisă . Din fericire, câ nd s-a nă scut Darya, a moștenit
tenul meu palid, așa că Filipp nu și-a pus niciodată la îndoială paternitatea. Ochii ei albaștri
și pă rul întunecat erau Petrovsky pâ nă la capă t.”
Pentru o clipă , m-am gâ ndit la faptul că există mai mult de un vră jitor acolo. Nu numai atâ t,
dar unul dintre ei a fost bunicul meu .
„Ș tiam că trebuie să existe ceva care să explice câ t de talentat ești”, a spus Rita, privindu-
mă . „Începeam să devin puțin paranoic.”
"Talentat?" întrebă Emilia curioasă .
„Descoper din ce în ce mai multe lucruri magice pe care le pot face”, i-am explicat.
„Lucruri de genul ce?”
„Uh, poate o să -ți spun altă dată câ nd simt că pot avea mai multă încredere în tine.”
Asta pă rea să -i zvâ cnească puțin penele, dar ea l-a îndepă rtat. „Presupun că e corect. Ar
trebui să trecem la problema în discuție oricum. Explică -mi detaliile vrajei cu care vrei să te
ajut.”
Am dat din cap și am plonjat direct, dâ ndu-i faptele de bază , dar lă sâ nd deoparte cine era
tată l Rebeccai. În mod clar, Pamphrock nu și-ar dori să se știe că fiica lui avea sâ nge
puternic. Asta i-ar pune o țintă pe cap. Emilia a înțeles, din fericire, nevoia mea de a omite
câ teva detalii, mai ales că avea și ea o fiică cu același sâ nge.
„Bietul copil”, a exclamat ea. „Daria mea a fost și ea închisă de lume. Nu i-am putea permite
niciodată o viață normală , deoarece acest oraș conține vampiri la fiecare pas.”
„Da, dar observi ceva diferit la mine?” Am întrebat.
"Ce vrei să spui?"
„Ei bine, duc o viață destul de liberă , deși eu am același sâ nge.”
Emilia îşi miji ochii. "Da. Acum că ai menționat asta, este puțin ciudat. Cum reușești să te
miști liber, fă ră să fii simțit de vampiri?
„Câ nd eram copil, fiica ta a creat o vrajă care să -mi ascundă sâ ngele de vampiri și de oricine
altcineva care l-ar putea fura pentru a-l folosi în folosul lor. Aceasta este vraja pe care vreau
să mă ajuți să o recreez.”
Pă rea pentru moment surprinsă . „Ați că utat în vreun text magic?”
„Sunt și jos”, am ră spuns. „Pentru toate scopurile, o astfel de vrajă nu există .”
„Asta înseamnă că Darya mea a creat-o singură . Dacă acesta este cazul, atunci este aproape
imposibil de recreat. S-ar fi putut chiar să o fi croit în așa fel încâ t doar ea să fie cea care să -l
execute.
Încercați să realizați imposibilul. S-ar putea să fii copilul Daryei, dar ea a fost urmașul direct
a unui vră jitor. Ș i un vră jitor foarte bă trâ n și puternic.”
Nu am menționat faptul că urmașul direct al unui alt vră jitor stă tea chiar peste masă față de
ea.
„Nu, va trebui să mergi pe altă rută . Există modalită ți de a ocoli aceste lucruri. Dacă nu poți
reconstrui vraja Daryei, atunci de ce să nu îți inventezi pe a ta? Tot ce trebuie să faci este să
folosești o vrajă de ascundere și să o modifici puțin”, a continuat Emilia.
Rita și-a trâ ntit mâ inile pe masă încâ ntată . „Zeiță da!” S-a uitat la mine acum. „Tegan,
împreună cred că am putea reuși asta.”
„Ai texte magice aici în casă ?” a întrebat Emilia.
„Nu, dar am o mulțime de ei în RV. O să le iau.” Rita a să rit în sus și a plecat gră bit din
cameră .
La pomenirea RV-ului, fata Emiliei s-a încurcat de dezgust. A trebuit să -mi țin râ sul câ nd i-
am ră spuns mai devreme la ușă și am gă sit-o privindu-l ca și cum ar fi cea mai mare
strică ciune din lume.
În timp ce Rita era plecată , am profitat de ocazie pentru a o mai întreba. — Câ t timp ai fost
cu Roman?
Emilia și-a încrucișat mâ inile în poală . "Nu de mult. Ne-am petrecut câ teva să ptă mâ ni ca
îndră gostiți și apoi ne-am despă rțit.”
„A aflat vreodată că ești însă rcinată ?”
„O, Doamne, nu. Am decis să nu-i spun. Ș tiam că nu plă nuia să fie în viața mea pentru foarte
mult timp, așa că m-am gâ ndit că ar fi mai bine pentru copilul meu – mai stabil – dacă i-am
lă sat Filipp să creadă că este a lui.”
„Este cam umbrit”, am comentat.
„Ei bine, la vremea aceea eram o doamnă foarte umbrită .”
„Dar nu mai ești?”
Ridicâ ndu-și capul pentru a-mi întâ mpina privirea, ea a spus în liniște: „Nu, nu mai”. A
urmat o pauză în timp ce mă privi. „Deci, tu și Ira locuiți amâ ndoi în această casă , da?
Spune-mi, voi doi sunteți implicați?”
Am pufnit la întrebarea ei. "Nu. Ira este prietena mea. Ei bine, a fost un fel de animal de
companie temporară pâ nă câ nd s-a schimbat din nou într-un bă rbat. Casa aparține celuilalt,
uh, prieten al meu, Finn. El este un ucigaș cu DOH.”
— Locuiești aici cu doi bă rbați?
„Da, este doar un aranjament temporar pâ nă îmi pot gă si un loc al meu.”
„Trebuie să recunosc, în toți anii mei, nu cred că am întâ lnit vreodată un astfel de
aranjament. Un schimbă tor de forme, un ucigaș și o vră jitoare, toți care tră iesc sub același
acoperiș.”
„Ei bine, acestea sunt vremuri fă ră precedent”, am ră spuns.
— Aparent, a fost de acord Emilia.
După aceasta, Rita s-a întors ducâ nd cu un teanc de că rți cu copertă cartonată pră fuită . În
timp ce ne-am pus pe treabă , că utâ ndu-le prin ele, Emilia ne-a instruit asupra capitolelor pe
care să le consultam, de parcă știa aceste texte din scoarță în scoarță . Câ nd am întrebat-o
despre asta, ea m-a informat că toți membrii familiilor magice au fost educați în vră jitorie
încă de la o vâ rstă foarte fragedă . Ea a crescut învă țâ nd exact din aceste că rți.
După câ teva ore de citit prin vră ji și mâ zgă lit notele, în cele din urmă ne-am hotă râ t asupra
unei vră ji menite să protejeze o persoană de a fi gă sită de creaturi ră uvoitoare. Creaturile
ră uvoitoare sunt practic oricine care a vrut să -i facă Rebeccai ră u, supranatural sau altfel.
Pentru vrajă , aveam nevoie de o cameră liberă , goală , așa că Rita și Emilia au început să
mute mobila în gră dină . Am fost surprinsă câ nd Emilia s-a oferit să ajute, deoarece nu ară ta
tocmai ca cineva care și-a murdă rit mâ inile.
Mi-am dat seama de ce a oferit asistență câ nd a început să -și folosească magia pentru a
cură ța camera. Dacă nu aș ști mai bine, aș crede că avem un poltergeist. Unul care dorea să
rearanjeze bucă tă ria lui Finn într-un mod foarte manier.
„Este al naibii de tare”, a exclamat Rita, privind cum Emilia ridică un scaun cu nimic altceva
decâ t cu o mișcare a mâ inii. Emilia i-a ară tat Ritei cum să facă asta și apoi amâ ndoi au fost
la asta. Hotă râ nd că mă împiedicam doar, am ieșit pe hol să -l sun pe Finn.
„Hei”, a ră spuns el, pă râ nd fă ră suflare.
„Hm, salut. Te-am prins într-un moment prost?”
„Nu, tocmai am terminat o vâ nă toare. Cred că aș fi doborâ t un record cu toată ceața de haos
pe care am ucis-o astă zi.”
„Ei bine, nu ești nimic dacă nu minuțios”, am glumit.
„Oh, n-ai vă zut nici jumă tate din câ t de minuțios pot fi”, a ră spuns el ră gușit și un mic
furnică tură mi-a tremurat în burtă . Am ignorat-o repede.
„Încetează să flirtezi cu mine și concentrează -te. Am vesti bune. Rita, Emilia și cu mine ne-
am dat seama de vraja pentru Rebecca. Există vreo modalitate de a-l anunța pe Pamphrock?
O pregă tim acum, așa că am cam nevoie să o aducă câ t mai curâ nd posibil. Oh, și am nevoie
de Emilia și Rita cu mine pentru a face asta, așa că va trebui să -l dai de acord cu Pamphrock.
Ș tiu că este puțin sensibil ca oamenii să știe despre Rebecca.
„Le-ai spus Ritei și Emilia?!” el a acuzat.
"Calma. Rita este una a noastră . Se poate avea încredere în ea cu secretul. Ș i nu i-am spus
Emilia a cui este fiica Rebecca. Nu încă , oricum. Dar odată ce sosește Pamphrock, va fi
destul de evident.”
Finn oftă . „Bine, o să am grijă de asta. Cum a fost Emilia? Vreo ciudă țenie?”
„Prea multă ciudă țenie, dar nu de genul la care te gâ ndești. Am avut puțină inimă la inimă și
mi-a spus că soțul ei, Filipp, nu este tată l biologic al mamei mele. Ia asta, a fost un vră jitor
cu care a avut o aventură .”
„Hristoase, nu a fost Theodore, nu?” întrebă Finn neîncreză tor. „Pentru că , dacă era, pentru
un tip cu o față pe el ca un Rottweiler care mestecă o albină , a avut o acțiune serioasă în
zilele sale.”
Am râ s. „Un Rottweiler care mestecă o albină ?”
Finn chicoti. „Glumă irlandeză , nu contează .”
„Uh, bine. Ș i nu, nu a fost Theodore. Aceasta este concluzia la care am să rit inițial cu Rita.
Dar se pare că era un tip pe nume Roman.”
— N-am auzit niciodată de el, spuse Finn.
"Nici eu." Am fă cut o pauză și am suflat aer prin gură . Identitatea bunicului meu a fost un
subiect pentru o altă zi. — Deci, te vei asigura că Rebecca ajunge aici, da?
"Eu voi. Pe curâ nd."
Am închis și m-am întors la bucă tă rie, care acum era liberă de mobilă . Rita stă tea în
genunchi pe podea, folosind o bucată de cretă neagră pentru a desena ceea ce pă rea a fi un
fel de diagramă Venn satanică cu două pentagrame împletite. Apoi a luat niște cretă roșie și
a desenat una inversată în mijloc.
Toate ingredientele vră jii erau întinse lâ ngă pentagrame. Au fost incluse patru lumâ nă ri de
ceară de albine, un castron cu mușchi verde din gră dină , un pachet de chibrituri, cuburi de
gheață , o sticlă cu ceea ce Rita pretindea că este sâ nge de dragon - deși aveam îndoieli în
acest sens - ulei de cuișoare, o sticlă mare de vodcă . , batoane de scorțișoară și o bucată
scurtă de frâ nghie. Fie că cineva era pregă tit pentru o noapte să lbatică , fie cum îi plă cea
Alvie să spună , eram pe cale să ne apucă m de vră ji.
Tocmai câ nd terminasem de asamblat totul, ușa de la intrare s-a deschis și Finn le-a condus
pe Pamphrock și pe Rebecca în casă . În momentul în care Rebecca a pă șit în cameră , ochii
Emiliei s-au luminat. Fetița a purtat o rochie crem elegantă , cu o eșavă mov în jurul taliei.
Pe picioarele ei aveau Mary Janes negru stră lucitor, iar pă rul ei era coafat într-o împletitură
franțuzească perfectă .
„Oh, nu ești doar o mică dragă ”, a exclamat Emilia în timp ce i se prezenta lui Rebecca.
Pamphrock nu și-a exprimat nicio surpriză că a gă sit-o acolo, așa că am înțeles că Finn l-a
completat. Emilia i-a explicat că a avut odată o fiică la fel ca Rebecca și că ar face orice
pentru a-i ajuta cauza. Această informație pă ru să -l liniștească mai mult.
Am vă zut-o pe Emilia interacționâ nd cu Rebecca și mi s-a pă rut că i-am vă zut ochii
stră lucind puțin. Era supă rată ? Ea s-a întors și și-a tamponat obrajii. Câ nd m-a surprins
privind, mi-a explicat: „Seamă nă atâ t de mult cu Darya, atâ t de adă postită , dar atâ t de dulce.
Ș i ea se simte la fel ca ea.”
Am presupus că a vrut să spună „simți” în sensul magic. Nu știam ce să spun, așa că am
tă cut.
Într-un fel, am simțit că Emilia a fost dezamă gită că nu sunt delicată și inocentă ca Rebecca
sau ca mama mea în copilă rie.
Ei bine, eu eram cine eram și ea putea să mă ia sau să mă pă ră sească .
Odată ce s-a strâ ns, și-a întors atenția asupra Rebeccai, gâ ngâ ndu-se peste rochia ei dră guță
și pă rul blond superb. Parcă s-ar fi îndră gostit la prima vedere. Ochii Emiliei stră luceau cu
un soi de posesivitate maternă , care m-a pus puțin pe cap.
Deodată , Finn a fost lâ ngă mine, studiind ingredientele vră jii. „Nu-mi dau seama dacă
plă nuiești să faci o vrajă sau să te pregă tești pentru o noapte plină ”.
I-am dat un cot în lateral și i-am fă cut semn lui Rebecca, șoptind: „Taci.”
Finn chicoti jos. „Ea nu mă poate auzi.”
Rita a apă rut în fața noastră . „Ești gata să scoți acest spectacol pe drum?”
„Gata cum voi fi vreodată .”
A început să aprindă lumâ nă rile în timp ce Emilia o ghida cu atenție pe Rebecca în
interiorul pentagramei roșii inversate.
„Nu-mi place aspectul acelor desene de pe podea”, a comentat Pamphrock. „Dacă voi trei
faceți ceva neplă cut, va fi un iad de plă tit.”
— Calmează -te, domnule guvernator, spuse Rita. „Pentagramele nu sunt toate despre
satanism. Te-ai uitat la prea multe filme de groază .”
— Te vei adresa mie ca guvernator Pamphrock, vră jitoare, ră spunse el cu severitate.
Rita a rezistat în mod clar impulsului de a-și da ochii peste cap în timp ce continua
pregă tirile. Emilia a luat frâ nghia și a legat-o de încheieturile Rebeccai. Am intrat într-una
dintre pentagramele negre exterioare și m-am așezat.
„De ce trebuie să fie legată ?” întrebă Pamphrock îngrijorat.
— Este doar o parte a ritualului, explică Emilia, lă sâ nd-o pe Rebecca şi ieşind din
pentagramă . Bunica mea s-a apropiat de Pamphrock, și-a pus mâ inile pe umerii lui și s-a
uitat adâ nc în ochii lui. Pă rea momentan surprins de apropierea ei, dar ea a reușit să -l
fermeze. „Nu vă faceți griji pentru nimic din ceea ce vedeți aici. Odată ce este fă cut, fiica ta
va fi în siguranță și sâ ngele ei va fi aproape inexistent pentru oricine consideră de cuviință
să -i facă ră u.”
Pamphrock clipi și se linişti vizibil la atingerea lui Emilia. "Am înțeles. Îmi fac doar griji
pentru siguranța fiicei mele. Toate acestea îmi sunt necunoscute.” Fă cu un semn că tre
aranjamentul de pe podea.
Emilia și-a lă sat mâ inile să cadă la bicepșii lui Pamphrock acum. „Ai încredere în noi?”
întrebă ea cu o voce sufocantă .
— Da, a înghițit el. Bunica mea flirta cu guvernatorul. Cu câ t asta s-a terminat mai devreme
și gata cu mai bine.
„Ai sâ nge?” l-am întrebat pe Pamphrock.
A trecut pe lâ ngă Emilia și a bă gat mâ na în haină , luâ nd un flacon de sticlă și întinzâ ndu-mi-
o.
„Mulțumesc”, am spus înainte de a-i da Rita.
Emilia a pă șit înapoi în cerc și ne-am așezat cu toții. Am avut grijă să las ușa din spate
deschisă , așa că în cameră se scurgea o adiere ușoară . Rita a pus în fața ei un castron mare
de vră ji și a început să arunce ingredientele. Mai întâ i a fost muşchiul, apoi sticla a ceea ce
poate fi sau nu sâ nge de dragon. Au urmat batoanele de scortisoara, urmate de cateva
picaturi de ulei de cuisoare. După cum am plă nuit mai devreme, fiecare am luat câ te unul
dintre cuburile de gheață acum pe jumă tate topite, le-am lins și le-am aruncat în castron la
unison.
Rita a deschis flaconul cu sâ ngele lui Felicity și a turnat totul înainte de a apuca rapid sticla
de vodcă și de a o goli în castron. Ea a luat pachetul de chibrituri, a aprins unul, l-a aruncat
înă untru, iar amestecul era aprins cu flă că ri magice, multicolore. Aerul din cameră s-a
îngroșat cu ceea ce am ajuns să recunosc ca fiind magie. Avea și un miros. Ca tă mâ ia de
biserică , dar mai tare și mai picant.
Rita, Emilia și cu mine ne-am luat de mâ nă și am început câ ntecul pe care l-am învă țat cu
toții pe de rost mai devreme.
„Pă mâ nt, vâ nt, foc și apă , natură , gheață și creaturi ale mitului, împrumută -ne puterea ta.
Dă -ne puterea ta și protejează acest copil. Spunâ ndu-vă numele, așa se face.”
Flă că rile colorate au ars mai sus, iar Rebecca a strigat în timp ce frâ nghia din jurul
încheieturilor ei se strâ ngea. A durat doar câ teva secunde pâ nă câ nd nodul s-a desfă șurat în
mod miraculos și mâ inile ei au că zut libere. Un vâ nt nefiresc de puternic a suflat în cameră ,
stingâ nd focul din vas și vraja a fost completă .
Tă cerea a umplut spațiul.
„Asta este? Este gata?" întrebă Pamphrock cu urgență .
Emilia se întoarse spre el cu un zâ mbet binevoitor. Totuși, ceva în expresia ei m-a fă cut să
fiu suspicios. Zâ mbetul pă rea fals. „S-a fă cut, guvernatorule. Fiica ta este în siguranță acum.”
Nevă zâ nd de ce i-ar zâ mbi fals, mi-am îndepă rtat suspiciunea.
Pamphrock se repezi lâ ngă Rebecca și o ridică în brațele lui. „Dumnezeule”, a exclamat el.
„Este adevă rat, vraja a funcționat cu adevă rat.” A tras aer în piept. „Acum miroase diferit.
Miroase exact ca tine, Tegan.
A pus-o pe Rebecca jos și s-a apropiat de mine, tră gâ ndu-mă de mâ nă și luâ ndu-mă în
îmbră țișarea lui. „Nu știu cum să -ți mulțumesc”, a spus el. Cuvintele lui au fost atâ t de
recunoscă toare. Aveam chef să spun că nu era nimic, pentru că atunci câ nd s-a întâ mplat,
nu a fost atâ t de greu de fă cut. Dar, evident, vraja a însemnat totul pentru el.
„Mă bucur că am putut ajuta”, am ră spuns în cele din urmă .
Pamphrock s-a întors să -i mulțumească Ritei, dar a fost distras câ nd Rebecca a scos un
strigă t disperat:
„Tati!”
În cele câ teva momente în care nu am fost atenți, Emilia luase frâ nghia pe care o folosim în
vrajă , o tă iase în două și o folosise pentru a lega mâ inile și picioarele Rebeccai. Nu ară ta ca
o femeie deosebit de puternică , dar o aruncase pe Rebecca peste umă r de parcă n-ar câ ntă ri
nimic.
Ea o ră pea!
Emilia o ținea pe Rebecca zvâ rcolită cu o mâ nă în timp ce ridica cealaltă spre noi. Focul
electric care era la fel ca al meu sa revă rsat, ținâ ndu-ne pe toți la distanță .
„Emilia Petrovsky! Ce crezi ca faci?" întrebă Pamphrock cu furie.
Rita și-a folosit ambele mâ ini pentru a arunca o rază de lumină albă că tre Emilia, dar a
împiedicat-o să o atingă aruncâ nd o gră madă de scâ ntei care au dezintegrat lumina la
contact.
„Îmi iau copilul. Nu o meriți, scuipă Emilia, cu disperarea în ochi.
Ș tiam la nebunie că nu e de încredere! De ce nu mi-am ascultat instinctul? Apoi, din nou, am
bă nuit că Emilia nu venise aici cu intenția de a o lua pe Rebecca. Cum a putut ea câ nd nici
mă car nu știa de existența ei pâ nă acum câ teva ore? Nu, pur și simplu bunica mea a pus
ochii pe fetiță și s-a îndră gostit. Acum voia să o ia pentru ea.
„Ea nu-ți aparține. Da-o înapoi, spuse Pamphrock, fă câ nd un efort clar de a ră mâ ne calm.
Câ nd a încercat să facă un pas înainte, Emilia l-a ars cu scâ nteile ei.
„Ea este șansa mea de a îndrepta lucrurile”, a plâ ns Emilia, lacrimile curgâ ndu-i brusc pe
față .
Am avut dreptate în suspiciunile mele. Emilia a vrut să o ia pe Rebecca și să o pă streze ca
fiică pentru că adevă rata ei fiică a fugit cu toți acești ani în urmă .
„Nu este a ta”, am spus, trecâ nd în acțiune și aruncâ nd propriile mele scâ ntei asupra ei.
Emilia începu să mormă ie o vrajă . Scâ nteile s-au ră spâ ndit în jurul ei și al Rebeccai, ca o
mini tornadă . A format un scut care se învâ rte, stră lucitor, de care era imposibil de trecut,
iar forța lui ne-a fă cut pe toți să că dem pe podea. Am clipit, încercâ nd să -mi gă sesc
orientarea, și mi-am ridicat privirea exact la timp pentru a o vedea pe Emilia ieșind pe ușa
din spate, atâ t ea, câ t și Rebecca încă cuprinse între scâ ntei.
12.
În momentul în care Emilia a pă ră sit toate ușile și ferestrele s-au închis trâ ntit. Finn și
Pamphrock au încercat în zadar să deschidă ușa din spate, dar nu s-a clintit. Rita mormă i o
vrajă pentru a încerca să elibereze încuietorile ferestrelor, dar nici acestea nu s-au deschis.
Am împins și am împins, încercâ nd să ieșim din cameră , dar am fost blocați strâ ns.
„Ne-a închis”, a exclamat Rita, afirmâ nd ceea ce este evident.
Finn îi aruncă o privire. „Dacă creierul ar fi periculos, ai fi singurul în siguranță .”
„Superează -te.”
„Încetează cu ceartă !” porunci Pamphrock. „Trebuie să gă sim o cale de ieșire de aici.”
Ș i-a scos telefonul din buzunar, apă sâ nd un numă r la apelarea rapidă . A început să dea
ordine pe linie, explicâ nd ce sa întâ mplat și spunâ ndu-i persoanei de la celă lalt capă t să
ducă imediat o echipă de ucigași pe strada lui Finn.
Finn luă pră jitorul de pâ ine și l-a aruncat la fereastră , dar în loc să spargă paharul, acesta a
să rit de pe el ca cauciucul.
Rita a încercat o gamă întreagă de vră ji, dar niciuna nu a funcționat. Acum privirea furioasă
a lui Pamphrock m-a tă iat. „Nu ar fi trebuit să fi implicat niciodată pe acea femeie. Este un
lup în haine de oaie”.
„Ș tiu și îmi pare ră u. Crede-mă , nu ai idee câ t de ră u îmi pare. Dar nu cred că Emilia vrea să -
i facă ră u Rebeccai. E clar că este doar îndră gostită de ea. Ai vă zut cum s-a uitat la ea. Fiica
ei a fugit câ nd era adolescentă , iar acum Emilia își dorește o a doua șansă la maternitate.
A luat-o pe Rebecca pentru că îi amintește atâ t de mult de fiica ei adevă rată . În plus, dacă ar
fi vrut să -și facă ră u, nu ar fi fost în stare să o ia de la început. Vraja pe care tocmai o facem
ne asigură asta.”
Pamphrock și-a trecut o mâ nă pe față , pă râ nd epuizat. „Dacă acesta este într-adevă r cazul,
atunci trebuie să fi dus-o la Conacul Petrovsky. Voi trimite o altă escadrilă de oameni acolo
chiar acum. A început să apese pe butoanele telefonului să u și să facă mai multe apeluri.
Aproximativ cinci minute mai tâ rziu, un tip DOH stă tea la ușa din spate cu o rangă . Vraja
trebuie să fi funcționat doar din interior pentru că a reușit să pă trundă în câ teva secunde.
Am fugit cu toții din casă și am ocolit gră dina din față .
Un ucigaș ză cea inconștient lâ ngă pragul ușii. Emilia trebuie să -l fi doborâ t cu o vrajă în
timp ce el stă tea de pază .
Pamphrock a să rit într-una dintre cele două dube DOH care tocmai sosiseră , ordonâ nd:
„Trebuie să ajungem la Petrovsky Manor câ t de repede putem”.
După ce au auzit toată zarva, Noreen, Alvie și Gabriel au ieșit din rulotă , întrebâ nd ce se
întâ mplă . Peste stradă , am vă zut că Ethan, Lucas și Delilah au ieșit și ei. Se pare că Finn i-a
spus lui Pamphrock despre aliații noștri vampiri pentru că nu pă rea deloc surprins să -i
vadă .
Am ieșit pe drum, uitâ ndu-mă înainte și înapoi, dar era evident că Emilia dispă ruse de mult.
Strada lui Finn era formată din două râ nduri paralele de case care se întindeau pe aproape
o milă . Acum era întuneric afară , cu lă mpile stradale care iluminau zona. În timp ce mă
uitam în depă rtare, ochii mei s-au așezat pe o bandă de oameni care mă rșă luiau în drumul
nostru la aproximativ o jumă tate de milă pe drum. Atunci mi-am dat seama că avem o
chestiune mult mai presantă pe mâ ini decâ t să alergă m după Emilia.
Erau vreo două zeci, toți mergâ nd în linie dreaptă , umplâ nd strada dintr-o parte în alta.
Vampirii . Trecuseră pe partea de nord a orașului, marșâ nd direct spre noi.
Fă ră cuvinte, l-am prins pe Finn și l-am ară tat pur și simplu. "Uite."
A înjurat cu voce tare.
„Vampiri!” strigă unul dintre ucigașii lui Pamphrock. „O mulțime de porcă rii se îndreaptă în
acest sens.”
„Acesta este un atac”, a strigat Pamphrock. „Ucigatorii! Înarmați-vă .”
Cei aproximativ zeci de ucigași prezenți au început să -și apuce armele, o selecție de ță ruși,
cuțite și arme. Finn s-a repezit în casa lui, apă râ nd câ teva momente mai tâ rziu cu arcul și
să geata și o gră madă de ță ruși pe care le-a aruncat lui Gabriel, Alvie și Noreen. Mi-am scos
briciul, netezindu-mi degetul mare peste mâ nerul sculptat.
„Oh rahat”, am spus, panica crescâ nd câ nd m-am uitat în spatele meu. Mai mulți vampiri se
apropiau de la celă lalt capă t al stră zii. Ne-au îngră dit. Pamphrock a ordonat jumă tate din
oamenii să i să se alinieze cu faţa la un capă t al stră zii, iar cealaltă jumă tate să se îndrepte
spre celă lalt capă t. Nu eram totuși destui dintre noi, mai ales câ nd ne confruntă m cu atâ t de
mulți vampiri. Am auzit un ucigaș vorbind la un radio, cerâ nd tuturor escadrilelor active să
ajungă la casa lui Finn câ t de curâ nd.
Ar fi trebuit să știu că asta va veni, mai ales după ce Eliza și-a trimis donatorul de sâ nge aici
pentru a că uta locul. Acum regretam că Rita nu o otră vise pe tică los câ nd a avut ocazia.
Cineva a venit să stea în spatele meu și am vă zut că era Ethan. Atâ t el, câ t și Lucas erau
înarmați cu să bii, în timp ce Delilah purta un proiectil ciudat care pă rea să fie încă rcat cu
ță ruși.
Ira stă tea lâ ngă ea. Nici nu mi-am dat seama că era prin preajmă . O secundă mai tâ rziu, a
dispă rut. Îmbră că mintea i-a că zut la pă mâ nt, iar forma sa animală a apă rut.
Vampirii erau suficient de aproape pentru ca eu să -i pot desluși acum. În fruntea grupului
stă teau Whitfield și Eliza. Guvernatorul vampir era înarmat cu o sabie asemă nă toare cu a
lui Ethan.
Pă reau să fie arma preferată pentru vampirii mai în vâ rstă . Am bă nuit pentru că ei au
început să lupte cu să biile.
Am auzit luptele începâ nd în spatele nostru, cu Pamphrock strigâ nd ordine și zgomot de
arme care tră geau. Gloanțele nu i-ar ucide pe vampiri, dar i-ar fi încetinit suficient de mult
pentru ca cineva să pună o miză în ei. Cred că Finn mi-a spus asta odată .
Grupul lui Whitfield și Eliza s-a oprit la mică distanță de noi. Eliza a pă șit în prim-plan. „Dă -i
vră jitoarei și putem evita orice luptă ulterioară ”, a strigat ea, ochii ei de culoarea
caramelului aterâ nd asupra mea cu o încetineală ca de pisică . La naiba, deci eu eram cel
pentru care veneau. În privirea ei ascuțită , am vă zut numeroasele fantezii pe care le
avusese despre moartea mea în ultimele să ptă mâ ni. După cum arată , ea deja salivea la
perspectiva de a fi cea care mi-o va servi pe un platou de argint.
„Ce vră jitoare?” strigă Finn, ară tâ nd o să geată în direcția Elizei.
„Acela”, a ră spuns ea cu un șuierat, ară tâ nd spre mine cu o unghie lungă și roșie.
„Îți ai rahatul în gă leți dacă crezi că asta se întâ mplă ”, a ră spuns Finn în timp ce Ethan
fierbea.
„ Niciodată. ”
Apă rarea lui severă față de mine m-a luat prin surprindere. Fluturii mi-au fluturat prin
stomac, chiar dacă am tresă rit la zgomotul gloanțelor care tră geau în spatele nostru,
fă câ ndu-mi urechile să sune.
„Aveți cum doriți”, a ră spuns Eliza. „Dacă nu o vei preda, atunci va trebui doar să o luă m.”
Ea a ridicat o armă , pe care nu o observasem pâ nă în acel moment, și a tras în ucigașul de
lâ ngă mine atâ t de repede încâ t abia am avut timp să înregistrez ce sa întâ mplat.
Whitfield râ se cu o bucurie rea, îndreptâ ndu-și ochii reci asupra lui Ethan.
Atenția mi s-a îndreptat că tre ucigașul ră nit și m-am uitat la el șocată . Eliza nu a tras niciun
pumn. L-a împușcat chiar în inimă . Mâ nia nediluată s-a ră spâ ndit prin mine ca un virus,
încapsulâ ndu-mi fiecare por. Luâ nd o țeapă din buzunarul din spate al lui Finn, am fă cut să
fug la Eliza. Cu o mâ nă ținâ ndu-și arcul, Finn și-a întins mâ na și m-a tras înapoi, clă tinâ nd
din cap la mine înainte ca vampirii să observe că eram pe cale să fug spre ei într-o furie
idioată și sinucigașă .
 În mod surprinză tor, Delilah a fost urmă toarea care a lansat un atac. Ș i-a îndreptat
proiectilul direct spre vamp înainte de a trage o pâ rghie. Chestia a început să se
învâ rtească , tră gâ nd mize ca o mitralieră care ucide vampiri. Ț ipii ascuțiți de lemn au
doborâ t mai mulți vampiri deodată .
Atunci s-a dezlă nțuit iadul și ambele pă rți au atacat una pentru cealaltă . Finn a avansat într-
un ritm constant, tră gâ nd fă ră efort să geți ca și cum ar fi o a doua natură . Rita și-a întins
ambele palme și a eliberat aceeași lumină pe care o aruncase mai devreme că tre Emilia,
doar că de data aceasta nu au existat scâ ntei magice care să lupte împotriva ei și l-a lă sat
inconștient pe vampirul pe care îl țintise.
Noreen, Alvie și Gabriel și-au dat mâ na, scandâ nd o vrajă la unison. Pe acesta l-am
recunoscut din studiile mele recente cu Rita. A fost o vrajă de farmec. Ei se asigurau că
lupta ră mâ ne nevă zută de ochii oamenilor.
Nu puteam urmă ri pe toți, dar eram vag conștient de Ethan și Whitfield care se înfruntau cu
să biile lor. Nici mă car nu pă reau îngrijorați să fie loviți de marea gamă de proiectile care
zburau în prezent peste tot.
În mijlocul mă celului, tot ce mă puteam concentra era un pă r blond miere și o rochie de
mă tase de mahon, cu unghii roșii ca sâ ngele și tocuri înalte pe mă sură . Ea a venit după mine
și ceva din adâ ncul meu – ceva să lbatic – sa bucurat de lupta care urma. Acest lucru s-a
încheiat aici și acum. Unul dintre noi nu pleca și aveam de gâ nd să încerc din ră sputeri să
mă asigur că acea persoană este Eliza.
Ș i-a întins mâ na și și-a trecut o mâ nă pe o parte a feței pe care am ars-o cu scâ nteile mele.
„Vezi cum m-am vindecat cu toții?” întrebă ea, cu o înclinare crudă la gură . „Micul tă u truc
nu m-a ră nit mult timp.”
Mi-am ridicat mâ na, chemâ ndu-mi scâ nteile, sau cum le-a numit Emilia, focul electric.
„Poate că voi lă sa o urmă mai lungă de data asta”, am ră spuns, fă câ nd tot posibilul să se
potrivească cu tonul ei casual. Ea voia să mă tem de ea, dar venea să învă ț că , deși încă îmi
era frică de vampiri și de ce puteau ei să -mi facă , eram și eu ceva de care să mă tem. Nu am
fost un om fă ră apă rare. Eram nepoata unui vră jitor care descoperea noi abilită ți în fiecare
zi. Aș putea să o iau pe Eliza.
Doamne, chiar am sperat că o pot lua.
„O să -ți scot inima și ți-o voi hră ni”, a amenințat ea.
„A menționat cineva că aveți probleme?”
Ș i-a trâ ntit mâ na ca o gheare spre mine, iar eu m-am dat înapoi. Bine, aveam o țeapă în
buzunar și un brici în mâ nă , dar pe care să aleg? Amintindu-mi că acum dețin abilită țile de
luptă cu cuțitul lui Finn, am decis că lama era opțiunea mai sigură , avâ nd în vedere lipsa
mea de experiență cu mize.
Luâ nd o șansă , m-am aruncat asupra ei cu briciul, tă iâ ndu-i brațul feminin muscular. Ea a
fă cut de fapt o dublă luare în timp ce sâ nge întunecat i-a picurat pe biceps din rană .
„Că țea proastă ,” a clocotit ea. „O să plă tești pentru asta. Vei plă ti pentru fiecare grevă .”
Tocmai mi-a spus că țea? Ei bine, acum, asta nu era activat. Chemâ nd toată magia pe care
am putut să o adun, am aruncat un fulger de scâ ntei, iar acestea i-au ars chiar prin rochie,
înțepâ ndu-i pielea. Ea a plâ ns de durere înainte de a se scufunda în mine, iar eu am să rit
repede departe, că zâ nd la pă mâ nt cu o bă taie dureroasă . Înainte să -mi dau seama, ea era
deasupra mea și nă rile mele erau pline de parfumul ei înflorit. Era atâ t de înțepă tor încâ t
practic mi-a înțepat sinusurile.
O mâ nă m-a prins de gâ t, unghiile ei înfipâ ndu-mă în mine și rupâ nd pielea. Oh nu! Mi-a
rupt pielea. Sâ ngeram . _ Mă așteptam să devină înnebunită și râ vnită , dar a ră mas complet
nemișcată , cu o privire lucioasă în ochi. Parcă sâ ngele meu a hipnotizat-o. Am profitat de
distragerea ei de moment pentru a tă ia o tă ietură în pielea arsă expusă de la cutia ei
toracică .
Ochii i s-au mă rit la atac și apoi nu mai erau caramele. Erau negri . A ei
colții ieșeau afară , iar ea mi-a șuierat ca un piton. Trebuia să scot ță rușul din buzunar, dar
tot corpul ei m-a prins și mi s-a pă rut că era fă cută din oțel pur. M-am zbă tut sub ea,
încercâ nd să ajung la buzunarul meu, dar nu a fost de folos. Într-o secundă , ochii ei negri m-
au mâ ncat, iar în urmă toarea, colții ei mi-au tă iat gâ tul și tot ce puteam să fac a fost să stau
întins acolo în timp ce mă devasta – și nu într-un mod sexy.
Obișnuiam să cred că vampirii consumau sâ nge în gură . Dar acum că mi se întâ mplă de fapt,
simțeam că ar putea aspira litri în câ teva secunde. Ș i chiar acum, fiecare secundă se simțea
ca o eternitate. Nu am știut niciodată că pierderea de sâ nge ar putea fi atâ t de dureroasă .
Fiecare parte din mine mă durea.
În clipa urmă toare, ea s-a îndepă rtat, iar ochii ei nu erau nici negri, nici caramel. Erau
argintii . De fapt, și pielea ei deveni argintie. Corpul ei tremura și aproape că i-am vă zut
pielea încordâ ndu-se — transformâ ndu-se. Asta a fost. Mi-a bă ut sâ ngele și acum avea să se
transforme într-un vampir mai puternic. Un indestructibil care ar putea merge la soare.
Tocmai câ nd era pe cale să -și înfunde din nou colții în mine, cineva a smuls-o departe de
mine.
Mi-am ridicat privirea și l-am vă zut pe Ethan stâ nd deasupra mea, cu o mâ nă strâ ngâ nd
gâ tul Elizei și cealaltă tră gâ ndu-i cu putere pă rul. Era slabă pentru că încă se transforma, iar
Ethan o ținea cu ușurință . M-am simțit și neputincios și slab, incapabil să gâ ndesc corect.
Abia câ nd Ethan și-a închis ochii cu ai mei și mi-a poruncit: „Mișează -o”, mi-am dat seama
ce trebuia să fac.
Luptâ ndu-mă în picioare, am bă gat mâ na în buzunar și am scos bucata mică de lemn.
Eliza încercă să se zbată din strâ nsoarea lui Ethan, dar el doar strâ nse mai tare de pă rul ei,
iar ea strigă de agonie. Am ținut privirea lui Ethan în timp ce magia mea se învâ rtea în
mine, vindecâ ndu-mi pierderea de sâ nge. Puterea mi-a revenit și m-am nă pustit asupra
Elizei ca un animal. Eram revoltată că m-a mușcat. Niciodată nu m-am simțit mai puternic
furioasă în toată viața mea. Niciodată nu m-am simțit mai diferit de mine, de parcă aș fi o
altă persoană înfricoșă toare, capabilă să ucidă cu ușurință .
Vocea mea nici nu suna ca a mea câ nd vorbeam. "Tu ai facut asta. Ț i-ai să pat propriul
mormâ nt.
Ai fi putut să pleci, dar nu ai fă cut-o, iar acum totul se termină aici.”
M-am uitat cu Ethan pentru ultima dată . M-a privit, cu ochii plini de pasiune și fascinație.
Cu o forță de care nu știam că sunt capabilă , am înfipt ță rușul chiar în inima Elizei. Ochii ei
argintii au revenit la culoarea lor originală și argintiul care începuse să -i nuanțe pielea a
dispă rut.
Corpul ei s-a pră bușit. Încă țineam ță rușul în mâ nă și jur că am simțit-o în momentul în care
inima ei a încetat să mai bată . Corpul ei a alunecat din strâ nsoarea lui Ethan și a că zut la
pă mâ nt.
Ethan și cu mine aproape că uitasem de ea acum, câ nd ne uitam unul la celă lalt. Nu mai
ucisem niciodată . M-am gâ ndit cum s-ar simți și emoția cu care am asociat-o mereu a fost
vinovă ția. În acest moment, nu am simțit nicio vină . M-am simțit drept. Indestructibil.
Atunci a trecut ceva între mine și Ethan — o legă tură , o înțelegere.
— Ești magnific, respiră el chiar înainte ca Whitfield să scoată un vuiet atotputernic.
"Eliza!" strigă el, îndreptâ ndu-se cu viteză spre trupul de la picioarele lui Ethan și tră gâ nd-o
în brațe. Ochii lui întunecați m-au lacerat. „Ai ucis-o. Sâ ngele ei este peste tine.”
Nu mai auzisem în toată viața mea două propoziții pline de cură țare. Am bă nuit că un
vampir care avea sute de ani și-și concentrează toată furia asupra ta ar face asta.
Ethan m-a prins de braț și m-a tras la câ țiva metri de Whitfield înainte de a se așeza în fața
mea.
Whitfield se uită la el de parcă ar fi fost un idiot. „Îl aperi pe cel care te-a tră dat? Nu ai
respect de sine?”
„Am destule. Ai pierdut această rundă , Jeremy. Pleacă , spuse Ethan, cu vocea ascuțită .
„Nu voi face nimic de genul”, a replicat Whitfield, legă nâ ndu-și sabia spre Ethan și ne-am
dat înapoi.
departe mai departe.
Abia acum am avut ocazia să mă uit în jur și să vă d mă celul. În timpul în care m-am luptat
cu Eliza, mulți vampiri și ucigași au fost uciși. Dovezile morții lor au acoperit pă mâ ntul cu o
mare de sâ nge și trupuri fă ră viață . Câ t de repede am putut, i-am scanat pe cei care încă
stă teau în picioare, bifâ nd fiecare persoană asupra că reia îmi puneam ochii și asigurâ ndu-
mă că toți prietenii mei sunt bine.
Vă zâ nd că Whitfield tră gea după noi, Rita a galopat spre el, aprinzâ ndu-i lumina ei albă . A
observat-o totuși venind și a reușit să alunece din drum înainte ca lumina să -l lovească .
„Ah, aceasta este vră jitoarea care a inundat casa mea minunată ?” întrebă Whitfield.
Rita stă tea în fața lui, puțin înflă că rată . „Da, ce-i cu asta?”
Ochii lui Whitfield au trecut peste ea, că lă torind spre Noreen, Gabriel și Alvie, înainte de a
se concentra din nou asupra Ritei. În momentul în care ochii i s-au fixat pe Noreen, i-am
vă zut luminâ nd în semn de recunoaștere, de parcă ar fi simțit cumva că ea era mama Ritei.
„Ce-i cu asta?” repetă el înapoi la ea cu o muşcă tură din cuvintele lui. „Ei bine, acum lasă -mă
să vă d. Cred că am sfâ șiat bă rbați parte din mă dulare pentru crime mai mici.”
Atitudinea înflă că rată a Ritei a devenit precaută . Își ridică palmele în fața ei, pregă tindu-se
pentru un atac. „Încearcă doar și vezi ce se întâ mplă ”, a îndemnat ea, incapabil să se abțină .
Whitfield o privi în sus și în jos, cu o lică rire calculată în ochi. „Poate că îți voi cruța
membrele și pur și simplu îți voi șterge inima.”
Rita se uită la el confuză , dar înainte de a putea reacționa, Whitfield și-a folosit viteza de
vampir pentru a dispă rea. Câ nd a reapă rut, stă tea chiar în spatele lui Noreen. Într-un fulger
de mișcare, el își ridică sabia și o aruncă chiar prin pieptul ei.
Pentru o clipă , timpul s-a oprit.
Noreen că zu la pă mâ nt cu un gâ fâ it gutural, sâ ngele curgâ nd din rană , câ nd Whitfield își
scoase sabia din ea și o împinge înapoi a doua oară . Gabriel și Alvie se uitară la corpul
culcat al lui Noreen, confuzi. Whitfield s-a apropiat de ei atâ t de repede, lă sâ nd-o pe Noreen
la pă mâ nt sâ ngerâ nd, încâ t abia i-au înregistrat prezența.
Nimeni nu a mișcat un mușchi; fiecare dintre noi era prea mult șocat. Privirea rece a lui
Whitfield a întâ lnit-o pe a mea în timp ce mâ râ ia: „Ea mi-a distrus casa, așa că i-am ucis
mama. Așteaptă și vezi ce-ți voi face pentru că mi-ai ucis fiica.”
Apoi, într-un fulger de viteză de vampir, el și restul vampirilor ră mași în picioare au
dispă rut.
Dispă râ nd de parcă nu ar fi fost deloc aici.
„Mamă …” Cuvâ ntul a că zut rupt din gura Ritei. I-am simțit disperarea adâ nc în intestine. Se
repezi lâ ngă Noreen, luâ nd-o în brațe, sâ ngele curgâ nd peste tot. Lacrimile mi s-au vă rsat
din ochi pentru că știam că nu o pot salva.
Am fugit la Rita, aruncâ ndu-mă pe pă mâ nt lâ ngă ea.
„Te... te iubesc,” gâ fâ i Noreen, ultimele ei cuvinte ieșind zdrențuite și slabe.
"Este bine. O să fii bine, spuse Rita, pregă tindu-se să mormă ie o vrajă de vindecare.
Noreen și-a pus mâ na pe a ei, liniștind-o. — Prea tâ rziu, mormă i ea. „Amintește-ți că voi fi
mereu acolo... în inima ta. Nu uita niciodata."
Moartea lui Noreen a venit repede. Am vă zut practic viața pă ră sind corpul ei între o
secundă și alta. Nu a avut timp pentru Rita să o salveze așa cum l-a salvat pe Finn în
biserică . Ochii ei au ră mas deschiși, dar erau nemișcați, iar câ teva clipe mai tâ rziu am știut
că a dispă rut cu adevă rat. Rita o strâ nse cu disperare, suspine mari, zdruncinandu-i corpul.
Alvie era de partea cealaltă a lui Noreen, urlă ind zgomotos. Fusese la fel de mamă pentru el
precum fusese pentru Rita.
Gabriel și-a aruncat brațele în jurul lui Alvie în efortul de a-l calma, dar Alvie l-a împins
departe, pierdut în
angoasa lui. Deodată , am simțit-o pe Rita că începe să tremure. Mirosul de magie, tă mâ ie și
condimente, a umplut aerul.
Privirea ei s-a îndreptat că tre oamenii din jurul ei și inima mi s-a oprit câ nd i-am vă zut
ochii. Se înnegriseră complet, cu excepția unui vâ rtej de violet în centru.
Vocea ei a ieșit jos la început câ nd a șoptit: „Depă rtează -te de ea”.
Eram singurul care pă rea să o fi auzit. Furia se scurgea din fiecare por al ei. „Depă rtează -te
de ea. Voi toti!" se tâ ngui ea, vocea ei reverberâ nd pe toată strada.
Încă nu mă mișcasem, dar furia bruscă a Ritei m-a fă cut să plec. Am început să mă simt
fierbinte, de parcă pielea îmi ardea din interior spre exterior.
"Am spus MUTAȚ I!!" a țipat Rita și toată lumea a înțeles în sfâ rșit mesajul.
În timp ce ne îndepă rtă m, un zid sfâ râ it și trosnet de foc magic a început să se ridice în jurul
ei, în timp ce se strâ ngea strâ ns de corpul neînsuflețit al lui Noreen. Flă că rile erau toate
violet, la fel ca vâ rtejurile din ochii ei.
Cumva, focul mirosea a tristețe și furie. Nu eram sigur cum să o descriu, dar mi-a amintit de
ploaie câ nd a lovit trotuarul în timpul unei ploi bruște.
Ethan și-a strecurat brațul în jurul taliei mele, tră gâ ndu-mă mai departe de foc.
„Ce e în neregulă cu ea?” am întrebat neputincios.
„Este îndurerată ”, a ră spuns Ethan. „Distea unei vră jitoare poate fi un lucru puternic. Se
face cunoscut în moduri de neimaginat.”
Toți ceilalți au ră mas nemișcați, privind cu uimire la coconul de foc pe care Rita îl
construise în jurul ei.
Am început să intru în panică . „O să ardă dacă ră mâ ne acolo.”
— Nu va face, spuse Gabriel. „Focul îi aparține. Îi va arde doar pe cei care încearcă să treacă
de el. Trebuie să o lă să m în durerea ei. În cele din urmă , va scă pa flă că rile.”
Peste tot în jurul meu, Pamphrock și ucigașii lui ră mași se îngrijeau unul de altul. Abia în
acel moment mi-am amintit de rana de pe gâ t unde m-a mușcat Eliza și de faptul că nu
numai că eram acoperită de sâ nge de vampir, ci eram și de propriul meu sâ nge. Ethan încă
stă tea cu brațul în jurul meu, dar i-am simțit privirea pe gâ tul meu aproape de îndată ce a
observat sâ ngele.
Mi-a bă tut inima câ nd m-am întors și i-am vă zut ochii negri aținâ ndu-se asupra mea și colții
care i se extind din gura lui.
13.
M-am dat înapoi de el încet. „Hei, acum, relaxează -te”, am spus, asigurâ ndu-mă că am
briciul la îndemâ nă .
Ochii lui Ethan erau atâ t de plini de nevoie încâ t practic stră luceau. Colții lui ascuțiți
stră luceau sub stră lucirea felinarului, iar eu eram rupt între feerie și groază . Nu eram în
mintea mea bună . Ethan, ajutâ ndu-mă să o ucid pe Eliza, mi-a fă cut creierul să se încurce.
Cu siguranță , asta a fost.
M-am scuturat din transă și am întins lama pentru a-l ține la distanță . Din fericire, Delilah l-
a smuls înapoi de braț și i-a dat o lovitură atotputernică peste față , care a pă rut să -l smulgă
din ea.
Spă rțit de pofta de sâ nge, Ethan și-a pus mâ na pe obraz surprins, uitâ ndu-se cu privirea la
Delilah. "De ce ai fă cut asta?"
„Erai pe cale să o muști, idiotule!” urlă ea la el. "Ti-ai pierdut mintile?" La asta, ochii ei s-au
îndreptat spre gâ tul meu, înregistrâ nd că deja fusesem mușcat în seara asta.
— A fost Eliza, am spus categoric. „Am ucis-o”.
„Da, am adunat la fel de mult din ceea ce a spus Whitfield. Totuși, nu știam că te-a mușcat.
Ce s-a întâ mplat?"
Am observat brusc că toată lumea se adunase în jurul meu acum, cu excepția lui Pamphrock
și a ucigașilor lui ră mași. Alvie încă stă tea chiar lâ ngă coconul de foc al Ritei, plâ ngâ nd. În
inima mea, voiam să mă ală tur lui, dar nu aveam timp să fiu tristă . Trebuia să ră mâ n
puternic.
„Ochii și pielea ei au devenit argintii”, i-am explicat. „Apoi a început să tremure de parcă s-
ar fi transformat.”
"Te simți bine?" a întrebat Finn, venind lâ ngă mine și ducâ ndu-și mâ na pe spatele meu într-
un gest îngrijorat. Ethan scoase un mâ râ it abia auzit. S-a oprit câ nd ochii verzi reproșatori
ai Delilei au aterizat asupra lui într-un avertisment tă cut.
„Voi tră i”, am ră spuns, întorcâ ndu-mă să mă uit la Finn. Avea o tă ietură mică pe maxilar și
avea sâ nge pe haine, dar era prea întuneric pentru a fi om. Sâ ngele de vampir era o nuanță
mai adâ ncă decâ t a noastră .
Nimeni nu a spus nimic atunci. Am că zut într-o stare de suferință liniștită . Ethan, Lucas și
Delilah tocmai s-au luptat și au ucis oameni pe care îi considerau prieteni și aliați. Finn,
Gabriel și cu mine tocmai am vă zut o femeie pe care am ajuns să o iubim murind în fața
ochilor noștri. Ca să nu mai spun că omorisem pentru prima dată în viața mea.
Înainte să descopă r această nouă lume, nu m-am gâ ndit niciodată că va trebui să ucid. Acum
devenise acest ră u necesar pe care trebuia să -l îmbră țișez dacă voiam să supraviețuiesc.
După un timp, Gabriel s-a dus și l-a luat pe Alvie, ducâ ndu-l în RV. Câ nd sa întors, l-am
asistat într-o mică vrajă pentru a cură ța dovezile ră mase ale luptei. Ethan, Lucas și Delilah
s-au retras în propria lor casă pentru noapte și tot ce a ră mas pe stradă a fost o atmosferă
de traumă mut.
Am uitat aproape că Emilia o lua pe Rebecca. Pamphrock, Finn și ucigașii au plecat imediat
să meargă să o recupereze din Conacul Petrovsky, deși nu aveam nicio idee câ t de grea va fi
o sarcină .
Curâ nd, strada a fost goală , doar eu și Gabriel stâ nd pe peretele din fața casei lui Finn,
veghâ nd pe Rita. Ira stă tea lâ ngă picioarele noastre, încă în forma lui animală . Evident că nu
era încă pregă tit să se schimbe.
Am stat acolo în tă cere, cu lacrimi curgâ ndu-ne pe ambele fețe acum că în sfâ rșit am avut
șansa
să ne îmbră țișă m durerea pentru pierderea lui Noreen. Ea a fost o prezență maternă în
micul nostru grup, mereu acolo pentru a oferi îndrumă ri și sfaturi. Chiar nu știam ce ne
vom face fă ră ea.
Aveam să fim atâ t de pierduți .
Abia după câ teva ore, Rita a lă sat în cele din urmă să doboare zidul de flă că ri de care se
înconjurase. Trebuia să punem o stră lucire pe toată strada de teamă să nu-i vadă cineva
magia. Gabriel s-a organizat ca trupul lui Noreen să fie luat în timp ce am adus-o pe Rita în
RV și am pus-o în pat. Ea nu a suflat un cuvâ nt tot timpul și, deși vâ rtejele violete se
îndepă rtaseră din ochii ei, erau încă deconcertant de negre. Trupul i se simțea rece, iar fața
ei era o pâ nză goală , lipsită de emoție. Ș tiam că aștepta pâ nă plec eu să încep să plâ ng.
Tocmai câ nd am închis ușa camerei ei, am auzit-o plâ ngâ nd în pernă .
M-am așezat în zona mică de bucă tă rie și am bă ut o ceașcă de ceai, prea frică să o las
singură . Era pe la două dimineața câ nd cineva a pă șit în RV. Mi-am ridicat privirea și l-am
vă zut pe Finn stâ nd acolo, pă râ nd epuizat.
„Gabe a spus că ai fost aici. Vino în casă . Trebuie sa dormi."
Mi-a fă cut semn să ies din vehicul, dar m-am uitat cu teamă la ușa dormitorului Ritei.
„Nu sunt sigur că ar trebui să o pă ră sesc. Ea pare... ei bine, nu ea însă și.”
„Mama fetei tocmai a murit. Cum te astepti sa fie ea? Te leagă n de pe că priori?
Finn a încercat să facă o glumă , dar a că zut. A fost mult, mult prea devreme pentru glume.
„Nu, doar... simt că ar putea face ceva periculos, cum ar fi să meargă în partea de sud să
încerce să -l omoare pe Whitfield.”
„Eu și Gabriel o vom urmă ri atunci. O vom lua pe râ nd. Ai fost cu ea ore întregi.”
Mi-am trecut mâ na prin pă r și mi-am ridicat de pe scaun. „Bine”, am șoptit, simțind nevoia
să dorm pentru totdeauna. În timp ce Finn mă conducea în casă , am întrebat: „Deci, ce s-a
întâ mplat cu Emilia?”
A scuturat din cap. „Aceasta este o cu totul altă furtună de rahat. A fă cut o vrajă peste casa
ei, astfel încâ t nimeni să nu poată intra sau ieși. Pamphrock are cel puțin o sută de ucigași
care înconjoară locul, așteaptă ca ea să renunțe la vrajă , astfel încâ t să poată intra și să o ia
pe Rebecca înapoi.
„Mă simt îngrozitor”, am spus, fă câ nd o grimasă . „N-ar fi trebuit niciodată să o implic în
toate astea.”
„Ascultă , ce s-a fă cut s-a fă cut. Cel puțin știm unde este Rebecca. Ș i așa cum ai spus, Emilia
vrea doar să o mamă . Ea nu vrea să -i facă ră u. Principalul lucru este că vraja a avut succes.
Ar trebui să vă felicitați pentru asta.”
„Da, vraja a funcționat și apoi totul a mers dracului într-un coș de mâ nă . Încep serios să
cred că sunt hexat sau ceva de genul ă sta”.
Finn mi-a mâ ngâ iat o mâ nă pe obraz. „Nu te mai bate și dormi puțin. Ne vedem dimineață .”
„Ne vedem dimineață ”, i-am spus, înainte de a ieși cu greu din RV, în casă și urca scă rile
pâ nă în dormitorul meu.
În ciuda epuiză rii mele, nu am dormit imediat. În schimb, am plâ ns pentru Noreen.
Cunoșteam prea bine acest sentiment de durere. M-a consumat după ce Matthew s-a
sinucis și am simțit că se strecoară din nou. Ră nile mi-au atins interiorul ca pe o ciumă , dar
undeva, între toate lacrimile pe care le-am vă rsat, am plecat. Cu greu l-aș numi somn pentru
că era o stare prea agitată . În visele mele, m-am vă zut aruncâ nd un țeapă în inima Elizei și
Whitfield înjunghiâ nd-o pe Noreen cu sabia lui. Imaginile se roteau într-o buclă constantă .
Iar şi iar.
Urmă toarele două zile au fost îngrozitoare. Rita abia a iesit din camera ei, jucandu-se de
cate ori incercam sa fac ceva pentru ea. Abia a mâ ncat ceva, iar ochii ei au ră mas în acea
nuanță tulbură toare de negru. Alvie a sunat pe prietena apropiată a lui Noreen, Hayley,
pentru a o informa despre decesul ei.
Hayley a ajuns să vină în casă cu partenerul și fiul ei adoptiv, precum și cu iubita fiului ei
adoptiv, care s-a dovedit a fi nimeni alta decâ t Florence! Nu mi-a venit să cred câ nd a
apă rut și am vă zut în ochii ei că trecuse prin propriile ei necazuri de câ nd am vorbit ultima
dată , dar în mod clar se descurca bine acum. Ș i cu un iubit ca să pornească . Numele lui era
Frank și era foarte frumos. Jur că am îmbră țișat-o timp de zece minute.
„Nu ai idee câ t de bine este să te vezi”, am respirat.
„Ș i tu”, a ră spuns Florence. „Mi-a fost dor de tine ca nebun.”
„Trebuie să -mi spui tot ce s-a întâ mplat cu tine.”
— O voi face, spuse ea. „N-ai crede tot ce s-a întâ mplat.”
Scopul vizitei lor a devenit mai clar câ nd ne-am așezat să vorbim. Magia mea a simțit că ,
deși Hayley era umană , partenerul și fiul ei adoptiv nu erau. Habar n-aveam ce este diferit
la ei, dar bă nuiam că partea supranaturală a lui Frank era cea care i-a atras pe el și pe
Florence unul spre celă lalt.
Frank nu putea avea mai mult de nouă sprezece ani, dar în ochii lui era o înțelepciune care
depă șea cu mult anii. Era și în ochii lui o bună tate și am fost uşurat că Florence gă sise pe
cineva ca el după ce fusese crescută de oameni ca Terry Vaine.
Hayley mi-a explicat că , pentru că Florence era o empată , ceva ce descoperisem despre ea
doar câ nd m-am dus să o vă d la bunica ei, avea capacitatea de a vindeca emoțiile. Hayley a
continuat sugerâ nd că Florence ar putea vindeca o parte din durerea Ritei, astfel încâ t să nu
fie în pericol să fie preluată de partea întunecată a magiei ei. În mod clar, Noreen și-a
exprimat prietenei sale îngrijoră rile legate de fiica ei înainte de a muri.
Nu a fost totuși o navigare lină . Câ nd Florence a încercat să o vindece pe Rita, ea a ajuns să
leșine din cauza efortului necesar. Tristețea din Rita era atâ t de groasă , încâ t nici mă car un
empat nu o putea spă la pe deplin.
Ethan a venit exact în momentul în care o ală ptam pe Florence să revină la să nă tate. A fost
surprins să o vadă și și-a oferit sâ ngele pentru a-i aduce puterea înapoi, dar eu am refuzat.
Nu aveam de gâ nd să -i dau lui Florence sâ nge de vampir fă ră să -i pot cere mai întâ i acordul.
Stă tea de cealaltă parte a camerei și mă privea în timp ce îi tamponam fruntea cu o câ rpă
rece și umedă . Mi-am dat seama că purtam tricoul Keep Calm and Carry Garlic, de care
pă rea amuzat ironic.
„Nu am avut ocazia să spă l rufe”, i-am explicat.
„Nu sunt jignit. Usturoiul nu este dă ună tor pentru noi. Cred că un vampir a râ s cu un ucigaș
odată și a reușit să -i convingă că usturoiul este o bună apă rare împotriva genului nostru.
Deși voi recunoaște că nu sunt un fan al mirosului.”
Am dat din cap și au trecut câ teva momente de liniște înainte să întreb: „Cum ai fost?”
„Nu ar trebui să -ți pun această întrebare?” Era o tandrețe în vocea lui care avea emoția care
îmi înfunda gâ tul. Trecusem prin multe în ultimele zile. Apoi, din nou, toți am avut.
„Mă descurc”, i-am ră spuns. „Dar mă refeream la expunerea ta la lumina soarelui dimineața
în peșteră .
Sper că nu ai fost foarte ră u.”
Pă rea emoționat că mi-am amintit chiar că fusese expus la soare, avâ nd în vedere tot ce s-a
întâ mplat de atunci. „Am fost puțin sub vremea o vreme, dar acum sunt mai bine.” A urmat
o pauză în timp ce mă considera. — Încă nu există urmă de tată l tă u?
Am clă tinat din cap, stomacul mi se scufundă la reamintire. Trecuseră zile acum. Cu
siguranță ceva nu mersese bine.
„Vino aici”, a șoptit el, deschizâ ndu-și brațele spre mine. Moartea lui Noreen mi-a stors
starea emoțională și nu am putut rezista confortului oferit de Ethan. Am lă sat câ rpa umedă
pe fruntea lui Florence în timp ce mă duceam la el, iar el m-a învă luit în forțele lui.
— Încă nu-mi vine să cred că Noreen a plecat, am șoptit.
„Trebuie să -ți acorzi timp să te întristezi. Sunt aici ori de câ te ori ai nevoie de mine.”
Am adulmecat, ridicâ ndu-mi capul pentru a-i întâ lni privirea. "Într-adevă r?"
„Oricâ t mi-am dorit, nu te pot abandona”, a spus el tandru, iar inima mi s-a topit. M-am
ghemuit înapoi în îmbră țișarea lui, permițâ nd solidită ții și confortului lui să mă înconjoare,
chiar dacă doar pentru câ teva momente fericite.

***
Au mai trecut două zile. După ce m-a ră sfă țat cu tot ce i s-a întâ mplat de câ nd s-a mutat la
bunica ei, Florence s-a întors la Chesterport cu Frank. Jur că cei doi au fă cut cel mai
dră guț cuplu. M-am bucurat să știu că se descurcă bine, că și-a gă sit un trib.

Ș i Rita se descurca puțin mai bine. Am reușit chiar să o facem să pă ră sească camera ei
suficient de mult pentru a participa la înmormâ ntarea lui Noreen, pe care Alvie și Gabriel o
aranjaseră . Era încă pierdută în durere, dar acum era mai puțin extremă . N-aș uita niciodată
imaginile ei pe drum, înconjurată de altceva decâ t de flă că ri violete.
A doua zi după înmormâ ntare, Rita și cu mine luam cina în RV, câ nd am încercat să le aduc
pe Emilia și pe Rebecca. Vraja din jurul casei lui Emilia încă nu încetase și Pamphrock
începea să creadă că ar putea avea nevoie să gă sească o vră jitoare sau un vră jitor pentru a
încerca să contracareze vraja.
— Ș tii ce, Tegan? a izbucnit Rita, întrerupâ ndu-mă la jumă tatea contului meu. „M-am
să turat de moarte să aud despre problemele tale. Nimă nui nu-i pasă , așa că taci.”
M-am încruntat la ea, surprins. „Nu vorbeam despre problemele mele. Îți spuneam despre
Rebecca.
„Da, și totul se conectează la tine. Emilia este o tâ rfă egoistă și rea și e bunica ta, hui,
dracului. Doar pleacă naibii de aici. M-am să turat să te ascult.”
Ochii Ritei au fulgerat violet și m-am ridicat de pe scaun, complet șocat de comportamentul
ei.
Pierderea lui Noreen a schimbat ceva în ea și nu știu ce să fac. Rita își spusese întotdeauna
pă rerea, dar acum pă rea să facă tot posibilul să fie crudă .
Câ nd am ieșit afară , am auzit-o dâ nd ceva la podea. Pă rea ca un pahar care se sparge. Inima
mi s-a strâ ns pentru ea. Am încercat să nu mă simt ră nită de cuvintele ei dure, pentru că
știam că nu ar spune astfel de lucruri dacă nu ar avea atâ t de multă durere. Speram doar că
se va vindeca cu timpul.
Burnișea, dar nu aveam chef să mă întorc în casă . Trebuia să merg și să -mi limpezesc capul,
să gă sesc o modalitate de a o aduce înapoi pe bă trâ na Rita. Am vrut să fie din nou prietena
mea.
Am mers și am mers, fă ră o destinație reală în minte. Întrucâ t majoritatea oamenilor lui
Pamphrock fuseseră concentrați pe întreaga situație dificilă Emilia Petrovsky, nu erau atâ t
de mulți ucigași care patrulau pe stră zi.
Asta însemna că ceața haosului lui Theodore începuse să cuprindă din nou oamenii. Ieri,
vecina lui Finn, o femeie de obicei politicoasă și rezervată pe nume Maria, a încercat să -și
bată fiul adolescent într-un acces de furie în gră dina din față . Ș tiind exact ce i s-a întâ mplat,
m-am dus și mi-am folosit magia pentru a împinge ceața din ea. A urmat o conversație puțin
ciudată , neputâ nd explica corect ce tocmai se întâ mplase. S-a gâ ndit că poate era
menopauză precoce și a trebuit să o las să se gâ ndească la asta.
Am gă sit o bancă de parc și m-am așezat, lă sâ nd ploaia să se prelingă asupra mea. Eram
prea dezamă git ca să -mi pese. Nu eram sigur câ t timp am stat stâ nd pe bancă câ nd am
bă gat mâ na în buzunarul blugilor pentru a scoate moneda lui Edwards. După toate aceste
zile, se simțea din ce în ce mai puțin probabil ca el să apară vreodată .
Gâ ndindu-mă la asta, mi-a scă pat un suspine, lacrimile mele amestecâ ndu-se cu ploaia care
încă mă lovea. Am plâ ns pentru tată l meu și pentru mama Ritei. Am plâ ns pentru oamenii
care tră iesc în acest oraș pă ră sit de Dumnezeu. Ș i, în cele din urmă , am plâ ns pentru mine și
pentru pierderea inocenței mele acum că am ucis o altă ființă vie.
Undeva în mijlocul plâ nsului, cineva s-a așezat lâ ngă mine pe bancă . Brațele puternice m-au
ridicat și am prins parfumul familiar al lui Ethan. Câ teva secunde mai tâ rziu, eram în afara
ploii și într-o mașină caldă și uscată . M-a acoperit o pă tură și aer fierbinte a izbucnit din
încă lzire.
"Cum m-ai gă sit?" am intrebat eu linistit.
„Legă tura de sâ nge dintre noi este încă puternică . M-a ajutat să te gă sesc”, a ră spuns el.
În cele din urmă mi-am ridicat privirea să mă uit la el. Pă rul blond îi atâ rna peste față . A fost
mai lung decâ t de obicei.
Nu a pornit motorul. În schimb, am stat în tă cere, privind pe fereastră la ploaia care că dea.
„Este cu adevă rat uimitor ce poate face sâ ngele tă u pentru a vindeca oamenii”, am spus,
gâ ndindu-mă la câ te ori m-a lă sat să -l beau și câ t de repede mi-am revenit după ră ni.
„Este uimitor”, a fost de acord el. „Dar vine și cu o dilemă morală .”
M-am uitat la el, ghemuindu-mă mai adâ nc în pă tură . "Oh?"
„Pot să vindec pe cei bolnavi și pe muribunzi, dacă aleg. Am petrecut câ țiva ani lucrâ nd ca
ordonator în tură de noapte în diferite spitale. Câ nd pacienții veneau bolnavi sau ră niți
mortal, le strecuram o parte din sâ ngele meu pentru a-i vindeca. Am putut să o fac doar atâ t
de mult înainte ca alți membri ai personalului să devină suspicioși și apoi ar trebui să trec
la un nou spital. Totuși, nu pot să vindec pe toți. Câ nd dau sâ nge, am nevoie de timp să mă
recuperez la fel ca un om.”
„Este un lucru foarte amabil de fă cut. Nu cunosc mulți oameni care ar fi atâ t de altruişti”,
am spus.
Sincer, am fost surprins de mă rturisirea lui. Întotdeauna îl vă zusem pe Ethan drept acest
proprietar de club de noapte bogat și fermecă tor, câ nd, în realitate, probabil că avusese o
gamă întreagă de profesii diferite de-a lungul vieții sale lungi.
— Pari surprins, spuse el, cu un zâ mbet tră gâ ndu-i de marginea buzelor.
„Nu pot să te imaginez ca pe un infirmier de spital”, i-am ră spuns.
„Ma pot încâ nta să trec neobservată . Nu este prea greu.”
„Câ nd te-am cunoscut prima dată , nu mi-am putut imagina de ce ai vrut să te împrietenești
cu mine. Am crezut că suntem atâ t de diferiți. Nu știam că ai avut și tu experiență într-o
tură de noapte obositoare. Dacă aș fi știut, poate că nu aș fi fost atâ t de ezitâ nd să te las să
intri.”
— E bine să fii suspicios, spuse Ethan. „De multe ori oamenii au motive ascunse.”
S-a lă sat o liniște în timp ce ne uitam pe geamul mașinii. Peste drum, mai mulți bă rbați se
certau în fața unui pub. Nu puteam spune dacă era ceață sau pur și simplu erau beți și
zbuciumați.
„Acest oraș se apropie de un punct de fierbere”, a spus Ethan în timp ce îi privea. „Uneori
simte că într-o zi se va rupe, nu va mai putea stă pâ ni toată animozitatea.”
„Dacă așa simți, atunci de ce stai aici? Ai putea merge oriunde în lume.”
Expresia i s-a tulburat. „Uneori devii legat de un loc, cu prea mulți factori care te împiedică
să pleci.”
„Ce factori te împiedică să pă ră sești Tribane?” am întrebat, iar privirea lui a întâ lnit-o pe a
mea, o mie de necazuri în adâ ncurile lor aurii. În acea privire, am vă zut câ t de mult a suferit
în ultima vreme. Am întins mâ na și i-am luat mâ na în a mea. „Este în regulă , nu trebuie să
ră spunzi.”
Puțin timp mai tâ rziu, Ethan a pornit mașina și am plecat din parc. Chiar dacă eram
înfă șurat într-o pă tură și aerul cald era din plin, pă rea că nu am putut să -mi incalzească
oasele. Probabil că am stat prea mult timp afară în ploaie.
Ethan a oprit la casa lui și a coborâ t din mașină . Câ nd a venit lâ ngă mine, m-a ridicat în
brațe și m-a dus afară .
„De ce ești amabil cu mine?” Am soptit. „Nu mă ură ști încă ?”
„Nu te-am urâ t niciodată , lumina mea , și știi asta.”
Pentru o clipă , inima mea a încetat să mai bată . Nu mi-a vorbit cu atâ ta afecțiune în ceea ce
mi s-a pă rut o viață . M-a purtat în casa lui slab mobilată și sus, într-un dormitor, care
conținea doar un simplu dulap și un pat cu cearșafuri moi din bumbac. M-a ținut lâ ngă el în
timp ce a tras cuverturile înapoi, înainte de a mă culca. Mă așteptam să încerce să se urce
lâ ngă mine, dar nu a fă cut-o.
„Există o baie prin ușa aceea și haine curate în dulap”, a spus el în schimb.
— De ce nu m-ai adus la Finn? am întrebat, confuz.
„Nu-mi place să dormi acolo.” Fă cu o pauză și își trecu o mâ nă prin pă rul prea lung, pă râ nd
conflictual. „Te rog, stai aici doar o noapte?”
Mi-am lă sat capul să cadă înapoi în perna perfect moale. „Bine atunci”, am șoptit eu, confuz
de bună tatea lui neașteptată . Tocmai câ nd s-a întors să plece, i-am spus numele: „Ethan”.
Se uită înapoi, cu o expresie melancolică pe chip.
„Dacă nu există speranță pentru noi ca iubiți, putem încerca mă car să fim prieteni?”
El a oftat. „Probabil că nu va funcționa.”
„De unde știi dacă nu încerci?”
A ră mas nemișcat, privindu-mă intens pentru câ teva momente de liniște. „Foarte bine
atunci, vom încerca.”
„Mulțumesc”, i-am ră spuns, iar el a pă ră sit camera.
Epuizarea m-a cufundat într-un somn adâ nc, dar m-am trezit în miez de noapte tremurâ nd.
În mod prostesc, nu mă schimbasem din hainele îmbibate de ploaie. M-am ridicat repede și
am dezlipit totul, înainte de a pă și în baie și a deschide dușul. Apa fierbinte mi-a pă truns în
oase, încă lzindu-mă . Nu am putut spune dacă aceasta era camera de oaspeți sau dacă îi
aparținea lui Ethan. Nu avea tră să turi distinctive, nici obiecte, cu excepția unor că mă și
atâ rnate în garderobă .
M-am înfă șurat într-un prosop și mi-am întins hainele pe calorifer să se usuce. Mi-am pus
una dintre că mă și și, judecâ nd după cum aproape mi-a ajuns pâ nă la genunchi, aș spune că
i-a aparținut cu siguranță lui Ethan. Tâ râ ndu-mă înapoi în pat, am stins lampa și am închis
ochii. O clipă mai tâ rziu, ușa dormitorului s-a deschis, lă sâ nd să treacă o fă râ mă de lumină .
Mi-am aruncat capul peste pă tură și l-am gă sit pe Ethan stâ nd acolo.
„Te auzeam mișcâ ndu-te”, a spus el, cu ochii trecâ nd peste mine.
„Am adormit în hainele ude, așa că le-am scos și am fă cut un duș. Sper că nu te superi.”
"Deloc." O pauză . „Ei bine, noapte bună atunci.”
Era pe cale să închidă ușa câ nd am vorbit. "Pot să vă întreb ceva?"
"Desigur."
„M-am gâ ndit că mă voi simți vinovat după ce o ucid pe Eliza, dar nu simt nimic. Câ nd mă
gâ ndesc la ea, nu simt nimic — gol. Asta mă face o persoană rea?”
„Toată lumea reacționează diferit la prima ucidere. Totul depinde de individ. Poate că nu
simți nimic pentru că blochezi emoția. Încă te mâ hnești pentru mama Ritei. Nu este loc
pentru vinovă ție, nu încă .”
„Deci, faptul că nu simt nimic este un instinct de supraviețuire?”
„Este cu siguranță posibil.”
„Oh, bine, mulțumesc. Asta mă face să mă simt puțin mai bine.”
Ethan a zâ mbit blâ nd. — Mai este ceva despre care ai vrea să vorbești?
„Da”, am ră spuns. „Ai nevoie de o tunsoare.”
Râ njind, își înclină capul și își trecu mâ na prin plete. „Îmi critici înfă țișarea, fată care nu
poartă niciodată altceva decâ t blugi și tricouri cu anti-vampir
sentiment?"
Am râ s. „Superează -te. Uneori mă îmbrac. Ș i am un singur tricou anti-vampir.”
A încetat să mai zâ mbească și mi-a aruncat o privire mocnitoare. „Nu trebuie să te îmbraci.
Doar mirosul tă u este o podoabă suficientă .”
„Ei bine, tu ești publicul țintă pentru asta”, am ră spuns eu.
— Adevă rat, expiră el greu în timp ce își trecu din nou mâ na prin plete. „Din pă cate, nu se
poate face nimic cu pă rul meu. Frizerii umani nu se deschid noaptea și nu există vampiri în
această parte a orașului care să o facă pentru mine.”
„Există bă rbieri vampiri? Iti bati joc de mine."
„Toți avem profesiile noastre”, a ră spuns el ridicâ nd din umeri.
„Pot să -ți tund pă rul pentru tine, dacă vrei”, am oferit eu impulsiv.
„Te tunzi?”
„Am lucrat ca stagiar frizer o vreme după ce am pă ră sit școala. În cea mai mare parte, am
șamponat și mă turat podelele, dar reușesc o tă ietură de bază .”
— Nu am nicio foarfecă , spuse Ethan.
„Sunt sigur că Delilah are,” am ră spuns, considerâ nd adorabil câ t de ezitâ nd era. „Nu e
nevoie să ară ți atâ t de precaut. Îți promit că nu-ți voi da o treabă de hack. La urma urmei,
ne-ar distruge noua prietenie.”
„Bine, atunci”, a ră spuns el, doar cu o fă râ mă de teamă .
Am să rit din pat, încă în că mașa lui, dar din moment ce era atâ t de mare pe mine, nu m-am
simțit conștient.
Câ teva minute mai tâ rziu, cu niște foarfece împrumutate din camera lui Delilah, m-am
ridicat lâ ngă Ethan în timp ce stă tea pe un scaun împins la chiuveta din baia principală , ca
să -i pot spă la pă rul înainte de a-l tunde.
Mi-am pus degetele sub jet de apă ca să mă asigur că este suficient de cald.
„Trebuie să -mi dai doar o tă ietură .”
„Doamne, ești un Wayne atâ t de vanit, nu-i așa?” am tachinat. „Dacă aș avea vâ rsta ta, nu
mi-ar mai pă sa cum arată pă rul meu.”
„Ah, dar nu ai pă rul meu”, a replicat el cu un râ njet jucă uș. „Ș i nu trebuie să fii de vâ rsta
mea, este clar că deja nu-ți pasă ”. A fă cut un spectacol privind cuibul de pasă re în vâ rful
capului meu pe care nu mă obosisem să -l pieptă n după duș.
L-am plesnit pe umă r. "Obrazul! Îți fac să știi că aspectul de a nu-ți da un rahat este foarte
înfă țișat chiar acum.”
„Ei bine, se pare că ai reușit”, a acceptat el, punâ ndu-și mâ na afectuos pe șoldul meu pentru
o clipă .
Mi-am aruncat privirea în jos, iar el a îndepă rtat-o. Prietenia avea să fie cu siguranță o
sarcină dificilă pentru noi. I-am spus să -și lase capul pe spate în chiuvetă , în timp ce
umpleam un ulcior cu apă caldă . L-am turnat peste pă rul lui și mi-am aruncat privirea în jos
pentru a-l vedea privindu-mă . Pă rul lui se simțea ca cea mai pură mă tase sub degetele mele.
— Faci asta câ nd vizitezi frizerul? am întrebat.
"Fă ce?"
I-am aruncat o privire plină de sens. „Uită -te.”
„Nu”, a ră spuns el. „Dar nu am avut niciodată un frizer ca tine.”
„Sunt foarte talentat”, am fost de acord cu un zâ mbet.
"Si dragut."
Un râ njet mi-a tras de buze. "Dece multumesc."
Am trecut să -i șampon și să -i condiționez pă rul. Balsamul ar fi fost exagerat, dar o parte din
mine a vrut să prelungească experiența. Mi-a plă cut să fac asta pentru el, să am grijă de el.
Era rar ca
Am reușit să mă apropii atâ t de mult de Ethan. I-am turnat apă peste cap pentru a clă ti
ultimul balsam. Apoi am luat un prosop curat de pe suport și l-am folosit pentru a-i usca
puțin pă rul. El îmi zâ mbea.
„Despre ce zâ mbești?”
„Ai o latură grijuliu. Cine ar fi crezut asta?”
„Nu sunt tâ rfa cu inima rece pe care ai ajuns să crezi că sunt. Pot să fiu foarte grijuliu câ nd
vreau să fiu, am spus defensiv.
Am scos prosopul și am apucat un pieptene, ștergâ nd încurcă turile din pletele lui aurii.
„O să fii o mamă bună într-o zi”, a continuat el, iar eu am înghețat. A fost ultimul lucru pe
care mă așteptam să -l spună . M-a luat cu garda jos. Nu a fost atâ t declarația, câ t felul în care
a spus-o. Felul în care mă privea de parcă și-ar fi imaginat că sunt însă rcinată sau așa ceva.
„Nu sunt sigur că mă vă d că am vreodată copii”, i-am ră spuns, lă sâ nd franjurii lui lungi să -
mi treacă printre degete.
„Așteptați câ țiva ani și s-ar putea să vă ră zgâ ndiți.”
La acestea, o explozie bruscă de curiozitate m-a lovit. „Ați avut vreodată copii?”
Ochii lui s-au mutat peste ai mei în timp ce dă dea din cap. „Patru.”
Spune ce?! M-am uitat la el șocată . Ethan era bă trâ n, dar nu mi l-am imaginat niciodată cu
copii.
"Unde sunt ei acum?"
„Trei au fost dhampiri. Toți au murit în copilă rie. Celă lalt era un vampir, dar a fost ucis de
ucigași înainte să împlinească a cincizecea aniversare.”
„Ș i mamele?” Am întrebat.
"De mult plecat. Toate acestea s-au întâ mplat în prima mea sută de ani. După aceea, deși
tâ njeam după o familie a mea, m-am să turat să încerc să -mi creez urmași. Durerea de a le
pierde a fost prea mare și m-a întă rit. Am refuzat să -mi deschid inima, să -mi permit să fiu
din nou atâ t de vulnerabilă .”
Cuvintele lui m-au întristat. Să pierzi un copil a fost devastator, dar patru? Nu-mi puteam
imagina câ t de greu trebuie să fi fost. „Îmi pare ră u”, i-am șoptit, stâ nd în fața lui, cu mâ inile
încă trecâ nd prin pă rul lui. Mi-am amintit că mi-a spus despre vremea câ nd o vră jitoare l-a
prins într-o mangrovă și Whitfield i-a salvat viața. A spus că a fost îndurerat în acel moment
și că de aceea ră tă cise singur prin pă dure. Oare se îndurerase pentru unul dintre copiii lui?
Gâ ndul mă doare inima pentru el.
„Ar putea pă rea o prostie, dar în lunile în care ai fost plecat m-am întrebat adesea dacă am
putea crea un dhampir care să supraviețuiască . Din moment ce ești cu sâ nge puternic și pe
jumă tate vră jitoare, genele tale ar fi mult mai puternice decâ t majoritatea femeilor umane.”
— Te-ai gâ ndit să ai un copil cu mine? am întrebat, șocată . Jur că sprâ ncenele mi-au să rit
pâ nă în frunte. În același timp, ceva cald mi-a umplut pieptul. Am descoperit că nu ură sc
ideea ca el să se gâ ndească la noi să avem copii împreună .
Nu eram sigur de ce hotă râ se să se deschidă cu mine, dar mi-am dorit să se oprească . M-a
fă cut să vreau să mă încolă cesc în jurul lui și să să rut amintirile dureroase.
— M-am gâ ndit la multe lucruri care țin de tine, Tegan. Mâ inile lui s-au mișcat în sus peste
șoldurile mele, tră gâ ndu-mă mai aproape de el. „Cred că ai ară ta frumoasă , umflată cu
copilul meu în tine.”
Am încetat să -i mai mâ nuiesc pă rul pentru că asta era mult prea mult. Nu mă puteam
descurca câ t de sincer era. „Nu ai voie să -mi spui așa ceva”, am spus încet.
"De ce nu? Este adevarul." S-a aplecat să -mi șoptească la ureche. „Încă mă gâ ndesc la
noaptea pe care am petrecut-o împreună , cum regret că nu m-am scufundat în tine în timp
ce te-am avut în patul meu. Ș tii câ t de greu a fost să nu te trag aici câ nd aveai acea poțiune
în tine? Mi-am petrecut noaptea imaginâ ndu-mi toate modurile în care voiam să te violez,
dar și ură nd faptul că a trebuit să te țin la un loc.
distanţă ."
Mi-au izbucnit coșuri de gâ scă pe toată pielea.
„Nu trebuia să mă ții la distanță . Puteai să mă ierți.”
„Nu eram pregă tit să fac asta.”
"Esti gata acum?"
Nu mi-a ră spuns, dar mi-am dat deodată seama că abia ne era un centimetru între guri și
eram pe punctul de a face ceva foarte, foarte prostesc. M-am îndepă rtat, lă sâ nd puțin spațiu
între noi. Respirâ nd adâ nc, am luat foarfecele și am început în liniște să -i tund vâ rfurile
pă rului.
Ethan mergea de obicei pentru un fel de stil lung deasupra, scurt în lateral. Am încercat din
ră sputeri să recreez aspectul, dar nu l-am putut apropia suficient pe pă rțile laterale fă ră un
aparat de ras electric.
M-am pierdut atâ t de mult în tă ietură încâ t mi-a luat un minut să simt că ceva îmi trage de
că mașă . Câ nd m-am uitat în jos, Ethan deschisese unul dintre nasturi pentru a-mi expune
partea superioară a sâ nului. Ș i-a tâ râ t degetele pe pielea mea și respirația mi s-a accelerat.
"Oprește asta. Încerc să mă concentrez.”
— Ești bun cu pă rul, spuse el, lă sâ nd mâ na jos, dar lă sâ nd nasturele că mă șii deschise.
„Ț i-am spus că sunt.”
— Pun pariu că și tu ai fi bun să fii sub mine.
Mâ na mea a început să -mi tremure așa că am pus foarfecele jos. Oricum eram mai mult sau
mai puțin terminat. Luâ nd prosopul, l-am folosit pentru a scoate praful tă ieturile ră tă cite de
pe ceafă și din jurul urechilor.
— Gata, am spus.
„Mulțumesc dracului”, a mormă it el și, înainte să știu ce se întâ mplă , mă trase în poală . Mi-
am dat seama dintr-o dată că nu aveam lenjerie pe sub că mașă . Ethan și-a lă sat fața la gâ tul
meu și m-a lins chiar peste locul în care Eliza m-a mușcat. Rana se vindecase, dar era încă
sensibilă .
„Nu putem face asta”, am protestat, gâ fâ ind câ nd mâ na lui a strecurat în că mașă și mi-a
cuprins sâ nul.
„Da, putem”, a argumentat el, împingâ ndu-mi coapsele mai departe. El era atâ t de calm și de
liniștit, iar eu eram o mizerie groaznică și fă ră suflare.
Mi-a susținut gura cu limba, mâ na lui că lă torind în sus pentru a mă ține de gâ t. Degetul
mare a trecut înainte și înapoi peste semnele mușcă turii și l-am simțit adâ nc în miezul meu.
Cealaltă mâ nă i-a strecurat sub tivul că mă șii și a gemut câ nd m-a atins. Eram atâ t de ud
încâ t a fost jenant. Ș i-a strecurat degetele în mine, iar eu am tremurat de el.
— Înțeleg că ești mulțumit de tunsoare, am mormă it, în timp ce degetele lui se mișcau
înă untru și în afara.
„Mai mult decâ t îți poți imagina”, a ră spuns el, împingâ nd atâ t de adâ nc de data asta încâ t
am gemut.
Am bâ jbâ it cu talia blugilor lui, încercâ nd să -i scot de pe el. În mintea mea, știam că ceea ce
fă ceam era greșit, dar pur și simplu nu mă puteam opri. Aveam nevoie să mă pierd în el, să
uit de toate lucrurile rele care se întâ mplau.
Câ teva minute de să ruturi înfometate și bâ jbâ ituri mai tâ rziu, m-a luat și m-a dus în camera
lui. Nu era cel în care tocmai dormeam, ci unul mai mare de la capă tul holului. M-a așezat pe
pat și s-a că ță rat peste mine, cu o privire de poftă pură , nediluată stră lucind în ochii lui
aurii.
„O să te fac să uiți de orice alt bă rbat din lume”, a promis el.
Am înghițit în sec, fiecare por din corpul meu pregă tit și pregă tit pentru orice avea să
urmeze.
14.
Ethan mi-a împins că mașa de pe umeri, dezvă luindu-mi goliciunea. Ochii lui m-au absorbit
și mi-am înă bușit un tremur la felul în care irisii lui aurii stră luceau practic în camera
întunecată . Mi-au amintit că nu era chiar uman, iar marginea pericolului m-a fă cut să -mi
trag ră suflarea. Degetele lui au urmă rit din nou semnele muşcă turilor mele de vindecare şi
m-am înfiorat. Era ciudat, dar deveniseră o zonă erogenă . Mâ na lui a că lă torit în jos peste
clavicula mea, apoi a coborâ t pentru a-mi prinde sâ nul. Cealaltă mâ nă a lui s-a dus la
stomacul meu, înainte de a trece printre picioarele mele.
Coloana vertebrală mi s-a arcuit în semn de invitație în timp ce el mi-a mâ ngâ iat pliurile
sexului, apoi mi-a gă sit clitorisul și a început să se rotească . Am înă bușit un geamă t,
întorcâ ndu-mi capul în pernă . Mâ na lui Ethan pe sâ nul meu a venit să mă prindă bă rbia.
„Nu te uita în altă parte. Vreau ochii tă i.”
„Voi veni jenant de repede”, i-am mă rturisit, iar el a zâ mbit de parcă i-a plă cut ideea.
„Vino atunci, lumina mea . Va fi primul dintre multe”, a convins el, în timp ce degetele lui
continuau să facă lucruri minunate.
Acea declarație mi-a dat capul într-un strop. Cu experiența lui Ethan, eram sigur că îmi
poate oferi orgasm după orgasm fă ră să transpira.
„Mă înnebunești”, mâ râ i el, zgomotul vocii lui vibrâ nd prin mine.
„Mă faci mai nebun”, am tras înapoi, îngropâ ndu-mi fața în gâ tul lui și sugâ ndu-i lobul
urechii, incapabil să -mi asum intimitatea de a mă uita direct la el. S-a înfiorat câ nd mi-am
aruncat limba pe coaja urechii lui. O secundă mai tâ rziu, am avut un orgasm pe mâ na lui și
el a mâ râ it din nou, de data aceasta nemulțumit.
"Ai trisat."
„A fost prea mult să mă mai uit la tine”, am respirat, pulsul îmi bă tea din cauza eliberarii pe
care tocmai mi-a dat-o. Era un foc în ochii lui, aproape o provocare, câ nd m-a ră sturnat pe
burtă și m-a tras în patru picioare. Abia am avut timp să -l înregistrez că își împinge
pantalonii în jos, înainte să -mi ia pă rul în mâ nă , să -l strâ ng cu pumnii și să -mi tragă capul
pe spate, astfel încâ t să mă uit la el.
Corpul meu era întins, sâ nii ieșind în afară , sfarcurile cu vâ rfuri întă rite. Niciodată nu am
fost mai excitat în viața mea. Ethan m-a devorat cu ochii și i-am simțit erecția netedă și
mă tă soasă ghinindu-mi pe spate. Strâ ngerea lui pe pă rul meu a fost blâ ndă , dar fermă .
„Uită -te din nou în altă parte și va fi pedeapsa.”
„Adu-o”, l-am îndemnat, iar dorința pă ru să -i întunece viziunea.
Mi-a mâ ngâ iat obrazul, iar vocea lui a fost tandră câ nd a întrebat: „Ești pe contraceptive?”
„Da”, am respirat.
„Nu am fost cu nimeni de ceva vreme”, a spus el și ceva din interiorul meu s-a lipit de asta.
Mi-a plă cut ideea ca el să fie fidel, chiar și atunci câ nd nu eram împreună , chiar și atunci
câ nd eram convins că mă ură ște. Însemna că sentimentele lui erau mult mai adâ nci decâ t
tră darea pe care a simțit-o câ nd am luat-o pe Rebecca.
"Nici eu."
La asta a înjurat gutural, iar miezul meu s-a strâ ns.
„Am niște prezervative...”
„Nu”, am spus, puțin prea neră bdă tor. Poate că eram nesă buit. Sau poate că nevoia de el a
crescut și s-a extins în mine în ultimele să ptă mâ ni și luni, dar voiam să -l simt. Tot el.
Ethan expiră nesigur, cu ochii intensi. "Esti sigur?"
„Sunt sigur”, am spus categoric, fă ră a-și lă sa privirea în jos.
O secundă mai tâ rziu mi s-a tă iat respirația câ nd a împins în mine. Eram deja moale și udă
de la orgasmul pe care mi l-a oferit. Amâ ndoi am gemut câ nd m-a umplut pâ nă la mâ ner,
conectâ ndu-ne în cel mai intim mod. S-a liniștit atunci, ochii lui practic sclipind în timp ce
un fior îl stră bă tea. Apoi șoldurile lui au început să se miște cu seriozitate și mi-am pierdut
capacitatea de a gâ ndi. Nu eram altceva decâ t senzație, așa cum Ethan îmi revendica. M-a
tras de tare din spate, apoi sa tras, ră sturnâ ndu-mă și izbind din nou în mine atâ t de repede
încâ t abia am avut timp să clipesc. Eram față în față acum, iar el m-a prins de bă rbie, fă ră să
mă lase să privesc în altă parte. Privirea în ochii lui a fost intensă într-un fel pe care abia mă
puteam descurca.
„ Frumoasă ”, a respirat el în timp ce se uita la mine, cu mușchii trunchiului încordâ ndu-se
și eliberâ ndu-se.
Habar n-aveam ce tocmai a spus, dar suna frumos.
Ș i-a lă sat gura în jos, trecâ ndu-și buzele peste ale mele. M-a să rutat ușor la început, apoi a
adâ ncit să rutul pâ nă câ nd limba lui s-a contopit cu a mea și nu știam de unde a început și
am început eu. Nu mai fă cusem niciodată sex așa. În felul în care Ethan a fă cut dragoste, a
invadat fiecare parte din mine și a refuzat să plece pâ nă câ nd nu m-am predat dominației
lui deplină și totală .
A rupt să rutul, iar respirația i-a fost greoaie câ nd a întins mâ na între trupurile noastre, gata
să mă facă să revin. Ethan nu m-a lă sat să -mi transform capul în pernă de data asta. A
insistat asupra contactului vizual. Eliberarea mea s-a spulberat prin mine, chiar mai
magnifică decâ t prima dată . Acum era în mine și nu s-a oprit din mișcare pe mă sură ce
plă cerea mi se ră spâ ndea din miezul meu, pâ nă la vâ rful degetelor și pâ nă la degetele de la
picioare.
Gemetele mele au umplut camera și le-a mâ ncat cu să rută rile lui. Mi-am arcuit coloana
vertebrală , sâ nii apă sâ nd în pieptul lui dur. Peria sfarcurilor mele pe pielea lui era
incredibilă . Îmi doream mai mult, orice, tot ce putea să -mi dea.
S-a ridicat, pompâ nd în mine repede și am știut că era aproape. Colții i-au întins din gură ,
dar o parte din mine știa că nu intenționează să mă muște. Învă țam că există o diferență
între excitarea unui vampir și foamea lui. Chiar acum, Ethan a intrat în prima categorie.
Vederea lui deasupra mea, pă rul blond atâ rnâ nd înainte, ochii stră lucitori și luminoși, colții
sclipind în întuneric, nu mai vă zusem un exemplar mai frumos în toate zilele mele.
O clipă mai tâ rziu, și-a aruncat capul pe spate în timp ce se împinse adâ nc în mine. Mi-am
dus mâ inile pe antebrațele lui musculoase, privind cu uimire cum venea.
Wow.
Era absolut glorios.
S-a lă sat jos, că zâ nd în perne în timp ce îmi tră gea trupul la al lui, învelindu-mă în
îmbră țișarea lui. Am inspirat adâ nc, savurâ ndu-i parfumul și fiind atâ t de aproape de el.
„Nu pot să cred că tocmai am fă cut asta”, am șoptit eu în camera liniștită .
Buzele lui m-au periat pe frunte în timp ce mi-a trecut o mâ nă pe șira spină rii. „Era așteptat
de mult.” Degetele lui mi-au trecut șoldul înainte de a se aventura mai departe, zdrobindu-
mi fundul. „Corpul tă u a fost fă cut pentru mine”
a continuat el, iar excitarea a crescut în mine încă o dată . Tocmai m-a fă cut să vin de două
ori și deja voiam să merg din nou. Apă sâ nd un să rut pe partea de dedesubt a maxilarului
lui, am început să mă tâ resc pe corp, un zâ mbet seducă tor atingâ ndu-mi buzele.
"Ce faci?" a întrebat el, privindu-mă cu atenție.
— Încă nu m-ai iertat oficial, am murmurat. „Simt că trebuie să fac mai mult ca să te
conving.”
"Oh?" ră spunse el cu gutural, curiozitatea aprinsă în privirea lui.
I-am luat penisul în palmă în timp ce m-am cuibă rit între picioarele lui, iar el a gemut, un
zgomot venind din adâ ncul pieptului lui. Mi-am pasat buzele peste capul penisului lui
superb, iar șoldurile lui au ieșit înainte. eu
nu-mi venea să cred cum l-am afectat. Ethan avea aproape trei sute de ani și am crezut că
va fi obosit de sex pâ nă acum, dar era incredibil de reactiv. A trebuit să recunosc că mi-a
fă cut un pic de fior să vă d câ t de mult l-am excitat.
„Tegan”, a spus el, pă râ nd disperat, în timp ce m-am aplecat să -l iau pe deplin în gură .

***
„Ești iertat”, șopti Ethan câ teva ore mai tâ rziu, în timp ce mă ținea lâ ngă el sub pă turi.

I-am dat trei orgasme în seara asta și el mi-a dat trei, așa că deocamdată eram egali. M-am
ghemuit în pieptul lui.
„Nu vreau să fiu niciodată departe de tine”, am șoptit eu sincer.
Erau jaluzele opace pe fereastră , așa că nu puteam să vă d dacă încă stră lucea, dar ceasul
meu interior mi-a spus că era aproape dimineață și nu ne-am culcat nici mă car cu ochiul.
„Sunt aici câ t timp mă vei avea”, a ră spuns el, cu brațele strâ nse în jurul meu.
Una dintre mâ inile lui mi-a cuprins sâ nul, iar cealaltă mi-a frecat ușor stomacul. Respirația
lui pe ceafa mea era liniștitoare și m-am simțit relaxat. Corpul meu era consumat, dar inima
mea era plină . Nu m-am așteptat niciodată ca reunirea noastră să mă facă să mă simt din
nou atâ t de întreg. Poate că pur și simplu nu aveam nicio idee despre adevă rata amploare a
sentimentelor mele pentru el, pentru că acum inima mea se ridica.
— Ethan, am spus cu o voce liniştită .
„Ce este, Sunshine?” murmură el, încă mâ ngâ indu-mă pe stomac.
„De ce nu-l iubești și nu-ți pasă de Gabriel așa cum o faci cu Delilah? El este și familia ta.”
Mâ na i s-a oprit și am simțit o mică tensiune în el. După o clipă lungă , el a ră spuns:
„Face parte din cultura noastră să respingem dhampirii, dar dacă sunt cinstit, în adâ ncul
meu nu mi-a plă cut niciodată . Delilah înseamnă lumea pentru mine și mereu m-am simțit
foarte protectoare față de ea. Întotdeauna am știut de existența lui Gabriel, dar tată l meu m-
a convins că ne ură ște. Acum știu că juca repede și liber cu adevă rul și mă simt incredibil de
vinovat că nu am încercat niciodată să -mi cunosc mai bine fratele. De aceea, uneori, vorbesc
cu el la loc. Pur și simplu mă lovesc din cauza vinovă ției”, a recunoscut el.
„Ei bine, poți încerca să repari daunele pe care le-a fă cut tată l tă u acum. Sunt sigur că
Gabriel și-ar dori să te cunoască mai bine fă ră ostilitatea obișnuită . El și Delilah au pă rut că
au reușit cu adevă rat.”
„Încerci să -mi repari familia distrusă ?” întrebă Ethan, cu afecțiune în voce.
„Ș tiu doar ce bă rbați minunați sunteți amâ ndoi. Ar fi pă cat să nu ai o relație.”
„Voi încerca să repar podul, dar nu pot garanta că Gabriel va fi la bord.”
„A acceptat destul de ușor prietenia lui Dalila. S-ar putea să fie un pic mai greu de spart
câ nd vine vorba de tine, dar cu timpul sunt sigur că va ajunge acolo.”
— Cu timpul, poate, aprobă Ethan, iar mâ na lui reluă mâ ngâ iala.
Undeva pe parcurs, am adormit amâ ndoi. M-am trezit chiar înainte de amiază , parfumul lui
Ethan mă înconjoară . Fiori plă cute mi-au stră bă tut corpul, în timp ce amintirile din noaptea
precedentă îmi inundau capul.
Ș tiam că ar trebui să merg la Finn și să verific lucrurile, dar nu am vrut să pă ră sesc balonul.
În afară , lumea reală mă aștepta, dar nu avea absolut nicio atracție. Am stat multă vreme
îmbră țișată cu Ethan, dar știam că nu pot sta aici toată ziua. Probabil că Finn se întreba
unde am ajuns aseară .
Am coborâ t încet din pat, asigurâ ndu-mă să nu-l deranjez pe Ethan, și m-am dus să -mi
gă sesc hainele în cealaltă cameră . M-am îmbră cat repede și am ieșit din casă , traversâ nd
strada. RV-ul Ritei ră mase nemișcat
și singur în fața casei. Mi-am lă sat mâ na să plutească peste exteriorul ei de metal, dorindu-
mi să -mi pot apă sa degetele și ea va fi din nou bă trâ na Rita. Pierderea lui Noreen o
schimbase. Speram doar să nu fie o schimbare ireversibilă .
— Înțeleg că ai stat cu ea aseară , vocea lui Finn m-a tras din gâ ndurile mele.
Am tresă rit, aruncâ nd privirea de la RV și l-am gă sit stâ nd în prag cu o ceașcă de ceai în
mâ nă . "Ce?" am întrebat eu prostește, cu inima bă tâ ndu-mi viteze. Din anumite motive, am
simțit că Finn va fi dezamă git de mine pentru că și-a petrecut noaptea cu Ethan.
— Am presupus că ai ră mas cu Rita. Nu te-ai întors niciodată în casă aseară .”
M-am uitat la el acum, cu inima umplută de vinovă ție. În funcție de amploarea
sentimentelor suspectate ale lui Finn pentru mine, a auzi că am fost cu Ethan toată noaptea
l-ar putea ră ni. Nu am vrut să -l ră nesc.
„Nu am fost cu Rita”, am ră spuns sincer. „M-am dus la plimbare ieri, apoi Ethan a venit să
mă caute...” M-am oprit, neștiind cum să termin fraza.
Mi-am îndepă rtat privirea de la el, uitâ ndu-mă în jos la cizmele mele de parcă ar fi fost cel
mai fascinant lucru din lume.
Finn m-a studiat un moment, fața lui schimbâ ndu-se câ nd înțelegerea a început. În
intervalul de câ teva secunde, am vă zut că ideile pe care le avea despre noi într-o zi, posibil
să ne adună m, au murit rapid. Stomacul mi-a că zut puțin pentru că era ceva liniștitor în a-l
avea pe Finn în preajmă . M-am simțit în siguranță cu el. El clă tină din cap, fă câ nd maxilarul.
— Ai fost cu Ethan, spuse el cu vocea plată .
„Nu am plă nuit-o.”
Își puse ceașca pe margine și își trecu o mâ nă pe față . „Nu se poate avea încredere în el, nu
câ nd vine vorba de tine. Ai vă zut cum a reacționat la sâ ngele tă u zilele trecute. Dacă ești cu
el, va trebui să fii mereu în gardă , iar dacă nu ești și îți lași garda jos, mă înfiorez să mă
gâ ndesc ce s-ar putea întâ mpla cu tine.”
Am întins mâ na să -i ating brațul. „Nu mi-ar face ră u.”
Ochii lui albaștri i-au întâ lnit pe ai mei. „Nu poți ști asta cu siguranță .”
„Este o șansă pe care sunt dispus să o asum.”
Nu mi-a lă sat privirea mult timp, apoi, în cele din urmă , a expirat. „Bine, dacă vrei să fii cu
un vampir, atunci asta e alegerea ta. Nu sunt de acord cu asta, dar o accept. Ș i jur, dacă face
vreodată ceva care să -ți facă ră u, am o țeapă în buzunarul din spate cu numele lui pe ea.
L-am strâ ns într-o îmbră țișare, recunoscă tor că era relativ înțelegă tor cu toate acestea.
Câ nd m-am îndepă rtat, am observat că atenția lui s-a îndreptat spre rulota Ritei.
— Dacă nu ai stat cu ea aseară , înseamnă că nimeni nu a fă cut-o, spuse Finn, pă râ nd
îngrijorat.
„Alvie și-a petrecut noaptea cu Gabriel.” Se îndreptă spre autocaravană și bă tu ușor în uşă
cu degetele. „Rita, ești acolo?” a sunat. Nu a fost niciun ră spuns, iar câ nd s-a dus să încerce
să deschidă ușa, nu s-a clintit.
„Ea nu o încuie niciodată ”, am spus. — Nu decâ t dacă iese undeva și nu a mai fost nică ieri de
la înmormâ ntarea lui Noreen.
— Poate că a decis că azi era ziua să -și întindă picioarele, sugeră Finn, tră gâ nd mai tare de
mâ nerul ușii. De data aceasta, un mic șurub de electricitate violet s-a strecurat peste metal
și i-a șocat mâ na.
"Ce naiba?" Ne-am uitat amâ ndoi la mâ ner confuzi.
„Cred că a fă cut o vrajă pentru a-i ține pe toată lumea departe”, i-am spus, începâ nd să intru
în panică .
„La naiba, a primit ideea asta de la Emilia sau așa ceva? Ș i de ce ar vrea să -i țină pe toți
afară ?”
„Mi-a mușcat capul ieri fă ră niciun motiv și practic mi-a spus să ies naibii din RV.”
„Ea ce a făcut ? Am crezut că se îmbună tă țește după ce fata empatică a lucrat la ea.”
"Asa am facut si eu."
„Ei bine, asta nu este pornit. Ea nu poate să se țină închisă acolo. Nu e bine pentru ea.
Trebuie să o scoatem afară .” S-a dat înapoi și și-a pus mâ inile în jurul gurii, urlâ nd: „Rita!
Scoate-ți fundul slab aici acum și anulează orice vrajă pe care ai fă cut-o.”
La aceasta, ochii mi-au fost atrași de una dintre ferestre, prin care am vă zut-o pe Rita stâ nd
în bucă tă rie, fă câ nd o ceașcă de cafea și ignorâ ndu-ne complet.
M-am ridicat și am bă tut în sticlă . „Pot să te vă d acolo. Vă rugă m să ne lă sați să intră m.
Vrem doar să ajută m.”
Ea era cu spatele la mine și a continuat ceea ce fă cea, prefă câ ndu-se că nu m-a auzit deloc.
„Poate că ar trebui să o lă să m pentru o vreme”, am sugerat, aruncâ ndu-i o privire spre Finn.
„Sunt sigur că o să vină ”.
A privit-o prin fereastră cu ochii mijiți. "Da, poate."
Niciunul dintre noi nu a spus-o, dar era clar că amâ ndoi aveam îndoieli cu privire la venirea
Ritei.

***
Mai tâ rziu în acea zi, în timp ce spă lam rufele, sa întâ mplat ceva absolut extraordinar. În
timp ce stă team lâ ngă mașina de spă lat, o mică pată de lumină aurie bâ zâ ia în fața mea și
flutura în jurul meu ca o viespe enervantă .

L-am glisat, dar a continuat să fluture în jurul capului meu, crescâ nd în dimensiune. Într-o
secundă , era de mă rimea unui bob de mază re, iar în urmă toarea, era o minge de golf. O
secundă mai tâ rziu, a fost un fotbal înainte de a se lă rgi într-un hula hoop. A pâ lpâ it și a
trosnit, pufnind scâ ntei fizice, așa cum ați vedea ieșind de pe un foc de tabă ră .
M-am dat înapoi de mașina de spă lat, cu mâ inile sprijinite de ea și inima bă tâ ndu-mi cu
putere. Mirosul de că rbune ars și de sulf umplea încă perea. Ritmul cardiac mi-a crescut și
mai mult câ nd a apă rut un picior albastru, urmat rapid de un picior albastru. Atunci l-am
recunoscut pe Edwards în forma lui de demon și un zâ mbet uriaș s-a ră spâ ndit pe fața mea.
A fă cut înapoi!
Edwards a că zut la podea cu o bufnitură sfâ râ itoare și a urmat un alt corp, unul uman,
bă tâ nd în podea imediat după el. Pielea tată lui meu avea vezicule din cap pâ nă în picioare,
iar pă rul lui era tot pete, ca și cum pă rți din el ar fi fost zdrobite. Emoția m-a inundat
vă zâ ndu-l așa. Stă tea întins pe podea, inconștient, dar respirâ nd. Am fost distras să mă uit
la starea lui îngrozitoare de Edwards tușind cu voce tare: „Un pahar cu apă , te rog, dacă nu
e prea multă problemă .”
Cu ochii deschiși, m-am dus și i-am turnat un pahar, dâ ndu-i-l. Apoi m-am dus și m-am
ghemuit în fața tată lui meu, care gemea câ nd i-am atins pielea arsă .
„O să fie bine?” am întrebat cu disperare, cu lacrimile înfundandu-mi ochii câ nd m-am
întors că tre Edwards.
„Pielea umană nu este fă cută să reziste atmosferei din iad. Acesta este un alt motiv pentru
care m-am schimbat în forma mea de demon înainte de a mă aventura acolo.” Mi-a întins
paharul cu apă , iar eu l-am umplut din nou înainte de a-l da înapoi. A bă tut-o dintr-o
înghițitură lungă , așa că i-am luat alta.
Îmi doream neapă rat să -mi consolez tată l într-un fel, dar de fiecare dată câ nd încercam să -l
ating, tot corpul lui tremura ca de durere, așa că m-am așezat pe podea lâ ngă Edwards.
„Aproape că mi-am pierdut speranța că te vei întoarce. Ce-a durat atat?"
„Dimensiunea nu a vrut să -l lase pe tată l tă u să plece. Luase locul unui vră jitor, un jucă tor
foarte puternic într-adevă r, și era supă rat de schimbul inegal. Un om pentru un vră jitor nu
este un schimb corect. A trebuit să -mi iau timp să -l salvez pe Martin și să las puiul în locul
lui, ceea ce este un egal
schimb mai inegal. Câ nd dimensiunea își va da seama că tată l tă u a dispă rut, nu va fi fericit.”
M-a înfiorat felul în care a descris iadul ca fiind această entitate vie, care respira, cu gâ nduri
conștiente.
„Deci, câ t timp ai fost de fapt acolo, dacă timpul nu se mișcă la fel ca aici?”
„Luni”, a ră spuns el. „A fost greu, dar chiar am avut o minge de timp.”
Am ridicat o sprâ nceană la micuțul ciudat. „Cred că versiunea ta a unui moment bun este
mult diferită de a mea.”
Edwards chicoti. „Sunt pe jumă tate demon, dragă , desigur, este. Noi demonii ne bucură m de
haos.”
Tată l meu a sufocat o tuse sugrumată , iar eu m-am repezit lâ ngă el. Am încercat să nu las
lacrimile să curgă câ nd am întrebat: „O să -și revină ?”
O expresie precaută stră bă tu tră să turile lui Edwards. „Nimeni nu își revine complet din
ceea ce a trecut, dar cu ajutorul meu, se poate apropia.”
S-a ridicat în picioare și mi-am dat seama că sinele lui albastru era încă gol. „Acum, poți să -
mi aduci valiza?”
valiza lui? La naiba, era încă în mașina lui Ethan. „Hm, mă duc să ți-o iau. Mai ai nevoie de
ceva?”
„Da, o cameră curată , cu un pat pentru tată l tă u. Poate l-am recuperat, dar este departe de a
fi încă în afara pă durii. Am în valiză medicamente și unguente care vor ajuta la vindecarea
lui.”
După aceasta, Finn, Ira și Delilah au intrat în bucă tă rie. Vă zâ ndu-mă stâ nd acolo cu un
bă rbat mic, gol, cu pielea albastră lâ ngă mine și tată l meu la fel de gol și complet ars, întins
pe podea, Finn a exclamat: „Pentru dragostea lui Dumnezeu! Ce s-a întâ mplat?"
Avea mâ na acoperindu-și pe jumă tate ochii, de parcă n-ar fi vrut să se uite, dar era totuși
intrigat morbid.
Edwards fă cu un pas înainte cu un zâ mbet, complet nerușinat de forma lui goală . „EJ
Edwards, la dispoziția dumneavoastră . Este o placere sa te cunosc."
Finn se uită la el, cu ochi de insecte. „Uh, plă cerea este toată a mea?” A ieșit sună ca o
întrebare.
Ira și Delilah zâ mbiră la expresia uluită a lui Finn. Spre deosebire de Finn, ei își întâ lniseră
în mod clar partea lor de demoni în trecut.
Delilah a plecat să ia valiza lui Edwards din mașina lui Ethan, iar eu l-am escortat pe micul
demon pâ nă în camera mea, în timp ce Finn și Ira l-au dus pe tată l meu în pat cu câ t de
atent au putut. Nu ne-am obosit să -i punem haine pentru că ar irita doar veziculele. În
schimb, am gă sit un cearșaf de bumbac moale și am întins-o peste el.
Emoția mi s-a prins din nou în gâ t câ nd am studiat câ t de grav era ars.
Delilah a intrat apoi în cameră , ducâ nd valiza lui Edwards. În mod miraculos, încă mai avea
ghiozdanul din piele intact. Amintindu-mi cum spunea că zaharurile l-au ajutat în
schimbarea lui de la om la demon și invers, am alergat jos și i-am luat o Cola din frigider.
Mi-a zâ mbit recunoscă tor câ nd i-am dat-o, apoi l-a înghițit din câ teva înghițituri rapide. Ș i-a
adunat niște haine în timp ce corpul i s-a schimbat, pielea lui albastră întorcâ ndu-se înapoi
la nuanța sa umană și smocul să u de pă r că runt revenind.
S-a îmbră cat rapid și eficient și am fost surprins de câ t de capabil era, avâ nd în vedere
vâ rsta lui și faptul că tocmai petrecuse echivalentul a lunilor într-o dimensiune a iadului.
Apoi, a scos din valiza lui mai multe sticle de sticlă cu plută , toate conținâ nd amestecuri
misterioase de culoare albastră și verde.
S-a uitat la mine. „Înainte de a începe, ai putea te rog să -mi returnezi jetonul?”
„Oh, da, desigur”, am ră spuns, scoțâ nd moneda mică și punâ nd-o în mâ na lui întinsă .
Ș i-a strâ ns ochii și a radiat de încâ ntare în timp ce strâ ngea moneda, fă câ nd un mic balans
de
 fericire. Trebuia să recunosc, a fost extrem de dră guț.
„Este atâ t de bine să -mi am jetonul înapoi”, a oftat el și l-a bă gat în buzunar pentru a-l
pă stra în siguranță .
A scos cearceaful de pe corpul tată lui meu și a deschis una dintre sticle înainte de a turna
ceea ce pă rea ca vopsea verde pe piele. Ș i-a suflecat mâ necile și a început să -l frece.
Ș tii că viața ta a luat o întorsă tură de suprarealist câ nd te trezești stâ nd într-o cameră în
timp ce un demon pe jumă tate îl masează pe tată l tă u cu vopsea verde. Cu toate acestea, nu
exista nicio îndoială că nu era vopsea. S-a solidificat într-o substanță asemă nă toare pielii, ca
o mască de față .
„Ce este chestia aia?” Am întrebat.
„O loțiune de vindecare demonică . Va extrage tot ră ul din porii tată lui tă u. Ș tiu că pur și
simplu pare că a fost ars și a fost, dar asta nu este toată povestea. Vesiculele sunt un
simptom al infestă rii.”
"Infestare?" am scâ rțâ it.
"Asta e corect. Orice om care petrece timp în iad este infectat de atmosfera lui. Așa cum am
menționat mai devreme, constituțiile umane nu sunt fă cute pentru a supraviețui acolo, sau
într-o altă dimensiune, de fapt.” Edwards se întoarse că tre Finn și Ira. „Bă ieți, nu v-ar
deranja să -l predați pentru mine, nu-i așa?”
Amâ ndoi au fă cut ce le-a cerut el, ră sturnâ ndu-l pe tată l meu în față . Am înă bușit un gâ fâ it
îngrozit câ nd i-am vă zut spatele pentru că în pielea lui erau marcate numerele 666.
„Iisuse H. Hristoase”, a jurat Finn, binecuvâ ntâ ndu-se în timp ce privea vederea dinaintea
lui.
Edwards luă o altă sticlă , aceasta cu lichid albastru, și o turnă direct pe numere. „Acelea par
mai sinistre decâ t sunt”, a explicat el. „Câ nd dimensiunea s-a transformat în faptul că
încercam să -l iau pe tată l tă u acasă , l-a marcat să îngreuneze lucrurile pentru mine.”
„Cum ar îngreuna asta lucrurile?” întrebă Finn.
„Imaginați-vă ca pe un dispozitiv infernal de urmă rire. Cu semnul pe el, Martin nu putea fi
mișcat fă ră ca dimensiunea să știe despre asta.”
„Deci, cum ai reușit să -l muți atunci?” am întrebat.
„Ah, acum asta ar fi gră itor. Toți demonii avem trucurile noastre.” Își bă tu nasul.
Lichidul albastru a sfâ râ it în numere, iar acestea au dispă rut. "Vedea? Se inversează ușor.”
Fă cu o pauză și se încruntă . „Îi salvează mintea asta va fi partea grea. Tegan, s-ar putea să -ți
fie greu de auzit, avâ nd în vedere că tocmai l-ai întors la tine, dar poate fi nevoie să -l aduc
pe Martin acasă cu mine pentru o vreme. Dacă nu-i pot vindeca mintea aici, atunci voi avea
nevoie de resurse mai bune și am doar astfel de lucruri acasă .”
Am absorbit aceste informații și m-am întă rit. Nu am vrut ca Edwards să -mi ia tată l, nu
doar câ nd l-am adus înapoi. Dar dacă ar însemna că îl poate vindeca, să -l întoarcă la omul
care a fost înainte, atunci l-aș lă sa să o facă . — Orice ar fi nevoie, am spus, dâ nd din cap.
"Foarte bun. Poți avea pașaportul lui pregă tit pentru mine, pentru orice eventualitate?
Am clă tinat din cap. „Nu știu unde sunt lucrurile lui. Ne-a vâ ndut casa înainte să se întâ mple
toate acestea și nu am nicio idee unde locuia înainte de a fi luat la ritual.
„Pot să te ajut cu asta”, a spus Finn. „Cunosc un tip care cunoaște un tip. O să aranjez un
pașaport nou pentru tine.”
I-am zâ mbit în semn de mulțumire și am privit cu toții în tă cere cum Edwards a terminat de
uns pe tată l meu cu diferite feluri de unguente și creme vindecă toare. I-am adus un prosop
pe care să -și ștergă mâ inile după ce a terminat, apoi i-am acoperit din nou corpul tată lui
meu cu cearșaful subțire. Respira adâ nc acum, în timp ce loțiunile vindecă toare își fă ceau
drum prin sistemul să u.
„Tegan, ar fi prea multă problemă pentru tine să -mi aranjezi un loc în care să stau în seara
asta? Dacă nu e loc, pot gă si un hotel, dar sunt foarte obosit.”
"Eşti serios? Nu este deloc probleme. După tot ce ai fă cut pentru mine, ar trebui să te pun
într-un palat de aur. Îți amintești de prietenul meu vampir, Ethan?
„Cristescu, chiar da”, a ră spuns Edwards, dâ nd din cap.
„Ei bine, se întâ mplă să aibă un dormitor liber și locuiește chiar peste drum. Sunt sigur că
nu s-ar deranja să te adă postească .”
Edwards pă rea încâ ntat de asta și i-am împachetat lucrurile, înainte ca eu și Delilah să -l
escortă m la Ethan. Lucas a ră spuns la uşă , iar Delilah a trecut pe lâ ngă el, ară tâ ndu-i lui
Edwards dormitorul liber. Am stat pe hol în timp ce Lucas mă privea zâ mbind.
"Ce?" Mi-am îngustat ochii la el.
— Ethan te că uta.
„A fost el acum”, am îndepă rtat privirea, sprijinindu-mi mâ na de scară .
"Da. Am auzit că i-ai fă cut o, eh, tunsoare.”
Doamne, cei doi și-au spus totul unul altuia? L-am ignorat și am intrat în living. Nu mai
avusesem ocazia să mă uit prin loc înainte. Toată mobila era nou-nouță și nefolosită , ceea
ce m-a fă cut să bă nuiesc că Ethan a fost împins din casă înainte de a avea ocazia să -și adune
bunurile. Gâ ndul mă durea inima. Casa lui mai stă tea acolo de cealaltă parte a pă ducelului, o
coajă goală ? A spus că locuiește acolo de șaizeci de ani. Asta a fost mult timp. Eram sigur că
îi era foarte dor de ea și, deși această casă era departe de a fi ponosită , nu avea nimic în casa
istorică , cu trei etaje, pe care Ethan a numit-o câ ndva acasă .
Aproape așa cum gâ ndurile mele l-au chemat, m-am întors și acolo a stat în prag, privindu-
mă . A venit la mine ca o panteră , cu muşchi netezi şi cu potenţial de pericol.
Înfă șâ ndu-și brațele în jurul taliei mele, m-a să rutat pe gâ t, chiar acolo unde pulsul îmi
bă tea în prezent. „Am auzit că felicită rile sunt în ordine. Edwards l-a adus acasă pe tată l tă u.
Ar trebui să să rbă torim, mi-a șoptit el în piele.
„Nu l-ai vă zut pe tată l meu. Dacă ai fi avut, nu ai fi prea chef să să rbă torești.”
„Se va face mai bine.”
"Sper că ai dreptate."
Ș i-a strecurat mâ na sub vâ rful meu pentru a mă atinge de piele. „Nu am avut destul timp cu
tine aseară ”, mi-a spus el la ureche, tot ră gușit.
„Da, despre asta”, am fă cut o pauză , întorcâ ndu-mă în brațele lui ca să -l pot privi în ochi.
„Oricâ t de mult mi-am iubit noaptea trecută , s-ar putea să avem nevoie să ne respiră m, doar
pentru puțin timp, ca să mă pot concentra asupra tată lui meu.
Ca să nu mai vorbim de faptul că Rita se poartă ciudat și Emilia o are pe Rebecca.”
„Emilia?” Ethan se încruntă . Uitasem că nu-i spusesem despre bunica mea recent
descoperită .
„Emilia Petrovsky. Ai auzit de ea?”
Ethan dă du din cap. "Neclar. Ș tiu că este o vră jitoare, una puternică .”
„Ei bine, ea este și persoana care a blestemat-o pe Ira. Ea a apă rut în casă zilele trecute,
că utâ nd să -i ceară scuze, ceea ce, din neatenție, m-a fă cut să descopă r că ea este bunica
mea.”
Sprâ ncenele lui Ethan se ridicară . „Cum ai descoperit asta?”
„Este o poveste lungă , dar partea importantă este că ea s-a oferit să mă ajute cu o vrajă
pentru Rebecca, pe care am fost suficient de prost să o accept. Are unele probleme pentru
că mama mea a fugit de acasă câ nd era adolescentă , pentru a nu mai fi vă zută niciodată .
Cred că și-a imaginat că Rebecca era a doua ei șansă pentru că i-a amintit foarte mult lui
Emilia de mama mea. Odată ce vraja a fost încheiată , ea a plecat
cu ea și acum s-a baricadat în casa ei cu o vrajă , astfel încâ t Pamphrock să nu poată intra și
să -și ia fiica înapoi.
Ethan m-a privit serios. „Aceasta este o situație dificilă .”
„Spune-mi despre asta”, am spus, fă câ ndu-mi o pauză pentru a-i întâ lni privirea. „Deci,
înțelegi de ce nu mă pot concentra asupra noastră acum? Se întâ mplă prea multe.”
„Nu te supă ra. Sunt aici pentru orice ai nevoie.”
A auzi acele cuvinte simple a fost ca un balsam pentru sufletul meu. „Ucigașii înconjoară
casa Emiliei zi și noapte, dar cred că s-ar putea să mă duc acolo să vă d dacă pot vorbi
despre ea”.
„Doliu la mamele care și-au pierdut copiii poate fi o chestiune foarte delicată . Va trebui să
fii extrem de sensibil câ nd vorbești cu ea.”
Atunci mi-am amintit ce mi-a dezvă luit Ethan aseară despre pierderea a patru copii.
Probabil că a avut experiență de primă mâ nă cu mame îndoliate. Era ciudat să cred că
Emilia ar mai putea fi îndurerată după atâ ta vreme, dar lipsa de rezoluție în ceea ce s-a
întâ mplat cu Darya însemna că nu se putea închide niciodată cu adevă rat.
„Ce îmi sugerezi să fac?” am întrebat, avâ nd nevoie de înțelegerea lui.
„Dacă s-a strecurat în casa ei, atunci nu poți face mare lucru, dar, din moment ce ești
nepoata ei, poate ai putea argumenta cu ea. Vorbiți despre relația pe care ați putea-o avea
amâ ndoi acum că v-ați gă sit. În acest fel, pă strarea Rebeccai nu va mai pă rea atâ t de vitală .”
Am fă cut un zgomot de dezacord. „Nu sunt sigur că va funcționa. Nu a fost foarte luată de
mine, să fiu sinceră . A fost îndră gostită de Rebecca pentru că era toată delicată și
nevinovată . Cred că am fost puțin prea dur pe margini pentru gustul ei.”
Ethan și-a dus mâ inile pâ nă la gâ tul meu, frecâ ndu-și degetele mari cu afecțiune pe pielea
mea sensibilă . „Îmi plac marginile tale aspre”, a spus el și m-am pierdut puțin în ochii lui.
Mi-a manevrat corpul, întorcâ ndu-mă spre canapea, dar am fost întrerupți câ nd Lucas a
intrat în cameră și s-a cocoțat pe brațul canapelei respective.
— Afară , ordonă Ethan, fă ră a-și lua atenția de la mine.
Lucas zâ mbi și aruncă o privire spre unghiile lui. „Tu și cu mine ar trebui să mergem
undeva, îți amintești?”
„Vom merge mâ ine. Am spus să ieși afară .”
„Unde aveați să mergeți voi doi?” Am întrebat.
Lucas și-a aruncat colții spre mine. „Doar pentru niște… bă uturi ră coritoare. Vrei să fii
voluntar?”
I-am înțeles imediat sensul, îndepă rtâ ndu-mă de Ethan. "Oh. Probabil că ar trebui să pleci
atunci. Nu am fost niciodată genul de voluntariat.”
M-am ținut împreună , încercâ nd să nu las disconfortul meu să se vadă . Nici mă car nu m-am
gâ ndit să mă întreb de unde ar putea Ethan să -și ia sâ nge din zilele astea. În mod clar, nu
avea acces la donatorii să i obișnuiți acum, după ce fusese exilat din partea de sud.
— Pot să mă hră nesc mâ ine, spuse Ethan, tră gâ ndu-mă înapoi la el. "Nu e mare lucru." Se
opri să se uite la Lucas. „Poți merge singur dacă nu poți aștepta.”
— Bine, ră spunse Lucas, ridicâ ndu-se de pe canapea.
— Stai, am spus. — Unde te duci să iei sâ nge pe aici?
Lucas a ridicat din umeri. „Cluburi de noapte și baruri. Oamenii beți sunt mult mai ușor de
constrâ ns.”
Am simțit strâ ngerea lui Ethan asupra mea. Ș tiam că nu era mulțumit că Lucas îmi
ră spundea atâ t de liber la întrebă ri, dar voiam să știu. Dacă urma să fim împreună , atunci
faptul că s-a hră nit din oameni ar fi o mare parte din asta. A trebuit să mă obișnuiesc să aud
despre asta, pentru că , evident, nu aș putea fi vreodată
unul din care se hră nea.
Ethan îi aruncă lui Lucas o privire întunecată . "Merge. Vom vorbi mai tâ rziu."
Cu asta, Lucas a plecat și Ethan și-a întors atenția asupra mea.
„Nu ți-e foame?” Am întrebat.
A suflat. „Nu putem vorbi despre asta? Te vreau in patul meu."
M-a tras mai aproape. Încercarea de a mă rupe din strâ nsoarea lui de fier a fost un efort
zadarnic, așa că mi-am strâ ns ochii și mi-am chemat puțină magie. Mi-am extras putere din
ea și am reușit să ies din brațele lui.
Wow, a fost impresionant, chiar dacă am spus asta și eu.
— Ești surprinză tor de puternic pentru unul atâ t de mic, spuse Ethan cu un amestec de
amuzament și suspiciune.
„Ce pot să spun, mă antrenez”, am glumit.
"Unde crezi ca pleci?" a întrebat el în timp ce mă apropiam din ce în ce mai mult de uşă .
„Credeam că am fost de acord cu o perioadă de relaxare.”
„Am fă cut-o și vom avea unul. Începâ nd de mâ ine."
Un fulger de dorință a țâ șnit prin mine la stră lucirea de pră dă tor din ochii lui. Mi-a crescut
adrenalina și aș minți dacă aș spune că nu este puțin însuflețitor să -l pun să mă privească
așa. De parcă ar fi vrut să mă vâ neze și să mă ră pească .
Simțindu-mă curajos, am fugit din cameră .
15.
Ș tiam că Ethan se simțea jucă uș câ nd a venit la mine cu viteza umană . Dacă ar fi folosit
viteza vampirilor, m-ar fi prins înainte chiar să ies din sufragerie. Am țipat în timp ce mă
urmă rea, dar m-am oprit în loc câ nd am ajuns în gră dina din față .
Delilah se îndrepta spre casa lui Finn, dar nu a intrat pe ușa din față . În schimb, ea s-a
furișat rapid pe la spate. O secundă mai tâ rziu, Ethan m-a luat în brațe și a încercat să mă
tragă înapoi în casa lui. M-am zvâ rcolit din strâ nsoarea lui.
„Lasă -mă jos pentru o secundă . Vreau să vă d ce face Delilah.”
Ethan ridică o sprâ nceană . „Delilah?”
Tocmai am vă zut-o furișâ ndu-se pe marginea casei lui Finn. Haide, hai să facem niște
investigații.”
Ethan m-a pus pe picioare, iar eu m-am întors să traversez drumul câ nd m-a prins de mâ nă
și m-a tras înapoi, ciocă nindu-și limba spre mine. M-am uitat la el întrebă tor.
„Sora mea te va auzi la o milă mai departe dacă mergi pe jos. Vino aici, o să -ți ară t cum se
face.”
Apoi m-a aruncat fă ră efort pe spate, înfă șurâ ndu-mi brațele în jurul gâ tului lui și picioarele
mele în jurul taliei lui. „Ț ine-te bine”, a spus el, chiar înainte să plece în viteză , iar capul meu
am simțit că era într-un vis psihedelic în care totul se mișca prea repede și peisajul a
devenit o neclaritate de culori. Tot ce am vă zut a fost un amestec de pereți de că ră midă ,
ferestre de sticlă și asfaltul negru al drumului.
Câ teva clipe mai tâ rziu, Ethan urcase pe acoperișul casei lui Finn și era ghemuit peste
margine, permițâ ndu-ne să privim în gră dină . Chiar în spatele gră dinii stă tea Ira, adâ nc în
meditație.
Delilah stă tea tă cută lâ ngă casă privindu-l.
"Ce face?" I-am șoptit la urechea lui Ethan câ t am putut de liniștit, observâ ndu-l cum
tremura puțin câ nd respirația mea îi gâ dila pielea.
— Se pare că sora mea și-a gă sit un nou obiect de fascinație, șopti el înapoi și mai încet.
„Obiect de fascinație?” am sondat.
„Delilah îi gă sește pe alții atră gă toare foarte rar. Este nevoie de o persoană deosebit de
specială pentru a-i capta atenția.” Ochii lui au mocnit în mine. „Suntem foarte asemă nă tori
în acest sens. Câ nd cineva ne întoarce capul, devenim fixați de el pâ nă la obsesie.”
„A menționat cineva vreodată că voi doi sunteți o familie ciudată ?”
El a zambit. „Nu în atâ tea cuvinte.”
„Așadar, Delilah are chef de Ira, vrei să spui?”
„În concluzie, da.”
"Interesant."
Trebuia să fiu sincer, nu eram sigur că Ira era interesată de sexul opus în acest moment.
Încă se regă sea și își dă dea seama de lucruri de câ nd blestemul i-a fost rupt. Apoi, din nou,
Delilah era incredibil de frumoasă . M-aș putea gâ ndi la oameni mai ră i cu care să întrerup o
perioadă de secetă de două zeci și cinci de ani.
„Probabil ar trebui să coborâ m de aici.”
Ș i-a lipit palma de coapsa mea exterioară . — Taci, cred că o să se apropie de el.
Ochii mei au coborâ t înapoi spre Delilah. Se îndreptă spre Ira, apoi se aşeză pe iarbă la
câ ţiva metri distanţă de el. Ira a deschis ochii, dar nu a comentat aspectul ei.
— Ș tiai că stau acolo, nu-i așa, spuse Delilah, cu vocea ei pâ nă la noi.
„Te-am auzit respirâ nd”, a ră spuns Ira după o lungă perioadă de tă cere. Am fost uluit că a
vorbit cu ea. Din câ te știam eu, eram singurul cu care vorbise pâ nă acum. Ei bine, și Emilia
acea dată .
— Ș i totuși m-ai ignorat pâ nă m-am apropiat, oftă Delilah.
„Te deranjează asta?”
"Da."
"De ce?"
„Nu vorbești cu nimeni. Este frustrant."
„Vorbesc câ nd am ceva de spus. Nu vă d rostul în a vă rsa cuvinte doar pentru a umple o
tă cere. Mama obișnuia să spună că gurile cele mai zgomotoase sunt adesea atașate de
vasele cele mai goale.”
„Ar putea fi adevă rat, dar cei care nu vorbesc mă fac să fiu bă nuitor. De obicei înseamnă că
au ceva de ascuns.”
„Sunt o carte deschisă ”, a ră spuns Ira calm. „Pune-mi o întrebare și îți voi ră spunde.”
„Retrag ceea ce am spus despre tă cerea ta. Ești și mai frustrant câ nd vorbești.”
Ochii lui Ira s-au deschis din nou. „Dacă te-am jignit, nu a fost intenția mea.”
„Nu ai fă cut-o. Îmi pare ră u, nu ar fi trebuit să te ră stesc. Sunt foarte nervos zilele astea. Am
avut câ teva să ptă mâ ni grele.”
„Ară ți ca o femeie care a supraviețuit mai ră u”, a comentat Ira.
— Ai putea spune asta, încuviință Delilah, adunâ ndu-se. „Îmi cer scuze că ți-am întrerupt
meditația. Ar trebui sa plec."
— Poţi să -mi fii ală turi, dacă vrei, a oferit Ira, fă câ ndu-i semn că tre peticcul gol de iarbă de
lâ ngă el. „Dacă ești stresat, s-ar putea să -ți limpezească capul.”
Delilah pă rea nesigură , fă câ nd o pauză de parcă și-ar fi câ ntă rit opțiunile, înainte ca, în cele
din urmă , să respire adâ nc și să se așeze lâ ngă el. Odată ce au închis amâ ndoi ochii, Ethan
ne-a tras departe de marginea acoperișului.
„Hei”, am șoptit eu în semn de protest. „Era pe cale să devină interesant.”
Mi-a zâ mbit. „Destul de micul voyeur, nu-i așa?”
„Ei bine, câ nd spui așa, mă faci să par ca un pervers.” Deși pentru a fi perfect sincer, dacă
lucrurile ar fi devenit sexy, probabil că aș fi ră mas și m-aș fi uitat. Poate am fost un pervers.
Ethan m-a mutat în centrul acoperișului și m-a tras în față în timp ce își întindea corpul cu
mine deasupra lui.
„Este ciudat să fii aici sus”, am spus după câ teva momente de liniște în care mă uitam la
cerul fă ră stele.
„Ah, déjà vu”, a mormă it Ethan, urmă rindu-și degetele în sus și în jos pe brațele mele.
"Deja vu?"
„Prima noapte în care te-am întâ lnit”, a explicat el, „a fost o noapte fă ră stele la fel ca
aceasta. Am stat pe acoperișul casei mele cu Delilah, uitâ ndu-mă la cer. Am vorbit despre
pericolele de a iubi un om.”
„Cred că este puțin mai periculos pentru un om să iubească un vampir”, am replicat,
furnică ndu-mă prin gâ ndul la dragostea lui Ethan. Eram sigur că ar fi un lucru cu adevă rat
spectaculos de posedat.
L-am simțit zâ mbind câ nd falca lui s-a mișcat pe pă rul meu. „Pericolele merg în ambele
sensuri, presupun.”
„Bine, explică -mi atunci. Câ t de periculos este pentru un vampir să iubească un om?”
„Nu este evident? Tu îmbă trâ nești și mori, în timp ce noi ră mâ nem tineri și neschimbați.”
Gâ ndindu-mă la asta, suna destul de deprimant. "Cred. Dar atunci de ce nu te întâ lnești cu
femei vampir? Te-ar scuti de durerea inimii. În plus, vampirii sunt mult mai atractivi decâ t
oamenii, așa că nu îmi pot imagina că ar fi prea greu să mă îndră gostesc de unul.”
„Femeile vampire sunt frumoase, da, și de mult, am curtat doar propria mea specie. Cand eu
era tâ nă r, totuși, am fost ră pită de oameni. I-am gă sit pasionați și imprevizibili. Au profitat
de ziua pentru că știau că viața lor este finită .”
„Ș i viața ta este finită .”
Mâ na lui a plutit peste stomacul meu. — Nu chiar la fel de finit ca al unui om, spuse el cu un
strop de tristețe în voce. L-a întristat să se gâ ndească la scurta mea viață ?
„De asta ai avut atâ t de mulți copii dhampir? Pentru că ai avut relații cu femei umane?
„Da, și după ce acei copii au continuat să moară , mi-am promis că nu mă mai îndră gostesc
niciodată de un om.”
— Ș i ți-ai ținut acea promisiune pentru tine?
„Am fă cut”, a ră spuns el, cu vocea liniştită . „Pâ nă câ nd te-am cunoscut”.
M-am liniștit, gâ ndindu-mă la ce tocmai a spus. A vrut să spună că se îndră gostește de
mine?
Ideea mi-a umplut tot corpul de fluturi. Poate că a vrut să spună doar să cadă în poftă .
— Îți amintești câ teva dintre lucrurile pe care ți le-am spus în pat aseară ? a întrebat el,
distragâ ndu-mi atenția de la gâ ndurile mele.
"Ce lucruri? Îmi amintesc că vorbeai puțin româ nește.” Și era fierbinte ca naiba.
Brațele lui s-au strâ ns în jurul meu, apă sâ ndu-și degetele în adâ ncitura de la osul șoldului
meu. Cealaltă mâ nă a mers pâ nă la gâ tul meu, unde mi-a mâ ngâ iat gâ tul. Am tremurat
împotriva lui. „Am tendința să revin la limba mea maternă câ nd sunt… entuziasmat”, a spus
el apoi, oarecum timid.
Am tremurat din nou. „Deci, care au fost unele dintre lucrurile pe care mi le-ai spus?”
"Erau multi. Doar unul era cu adevă rat important.”
„Ș i asta a fost?”
Gura i-a venit la ureche în timp ce mi-a șoptit: „ Te iubesc . Cauta-l caut-o."
Mi s-a încruntat sprâ nceana. Nu mi-am amintit că a spus acele cuvinte, dar, desigur,
fusesem puțin distras.
„De ce nu poți să -mi spui?”
Zâ mbetul lui era diavolesc. „Nu, sunt prea... timid.”
Am râ s la asta. „Tu, Ethan Cristescu, ești atâ t de departe de a fi timid încâ t ar putea doborî
un record mondial.”
"Amenda. Atunci sunt misterios.”
M-a ridicat și, înainte să -mi dau seama, alerga pe acoperiș și ne arunca la pă mâ nt, atâ t de
neted încâ t abia am simțit-o. Lucrurile s-au încețoșat din nou pentru câ teva secunde, apoi
am ajuns în casa lui. M-a aruncat pe patul lui, mi-a tras topul și a început să -mi să rute și să -
și lingă drumul pe stomacul meu, înainte de a-mi descheia blugii.
„Ce… nu… ce faci?” am întrebat eu slab. Să rută rile lui m-au fă cut să -mi uit propriul nume.
Ș i-a plimbat limba de-a lungul burtei mele, unde mi-a ieșit imediat pielea de gă ină extremă .
„Te fac din nou al meu”, a ră spuns el ră gușit, iar voința mea s-a pră bușit. Nu că ar fi fă cut o
treabă foarte bună de a mă ajuta oricum să -i rezist.
Am gemut câ nd mâ na lui sa strecurat în blugii mei, mâ ngâ indu-mă înainte să devină
neră bdă tor și să înceapă să -mi scoată restul hainelor. Nu m-am luptat cu el. Încă o noapte
de beatitudine și apoi îmi voi da seama de lucruri. L-aș repara pe tată l meu, l-aș întreține pe
Rita din nou și l-aș întoarce pe Rebecca la tată l ei.
Mâ ine.
Da, toate astea ar putea aștepta pâ nă mâ ine.

***
După a doua noapte de abia somn, m-am trezit epuizat. Câ nd Ethan și cu mine eram
singuri împreună , avea un mod de a mă face să uit totul. Nu au existat probleme, nici alți
oameni, nici rivalită ți, dispute sau ră ufă că tori – doar noi.

Fă ră tragere de inimă , l-am lă sat să doarmă și mi-am aruncat hainele pe mine. Câ nd

treceam pe lâ ngă dormitorul liber, l-am auzit pe Edwards sforă ind tare. Pă rea ca un bondar
uriaș. I-am bă tut la ușă și sforă itul a încetat imediat. Am așteptat un minut sau două înainte
să -mi arunc capul în cameră . Stă tea în pat, cu pă turile ascunse în jurul lui, cu pă rul gri
ieșind în toate direcțiile.
"Buna dimineata!" el a exclamat. „Cuvâ ntul meu, cred că am dormit aproape cincisprezece
ore la râ nd aseară .
După toată emoția de a-ți salva tată l, trebuie să fi avut nevoie de ea.
"Imi pot imagina." I-am zâ mbit. "Ț i-e foame? O să fac micul dejun.”
„Sunt absolut flă mâ nd”, a ră spuns el. „Ma voi face doar prezentabil și voi fi imediat jos.”
Am coborâ t scă rile, sperâ nd că Delilah a pă strat ceva de mâ ncare în casă . Deschizâ nd
frigiderul, mă așteptam să -l gă sesc în mare parte gol, dar nu a fost. Era bine aprovizionat cu
o varietate de alimente. Slavă Domnului că aici a tră it un dhampir și nu doar vampiri.
Am adunat repede niște pâ ine pră jită și cafea. Edwards a intrat în bucă tă rie exact câ nd o
puneam pe masă și am mâ ncat repede. Edwards pă rea la fel de dornic să vadă cum se
descurcă tată l meu în această dimineață ca și mine.
La micul dejun, Edwards m-a informat că tată l meu a fost conștient în cea mai mare parte a
că lă toriei lor spre casă , dar că era departe de a fi în mintea sa. Tranziția prin ușa
dimensională a fost cea care a scos puterea din el. Mi-am pus câ teva vase murdare în
mașina de spă lat vase și apoi ne-am îndreptat spre stradă .
Finn cobora scă rile exact câ nd am pă șit înă untru. Câ nd ochii lui au aterizat asupra mea,
pă reau conflictuali. Am bă nuit că nu era mulțumit că am petrecut încă o noapte la Ethan. Nu
a comentat însă ; în schimb și-a concentrat atenția asupra lui Edwards.
„Tocmai l-am verificat pe Martin. Încă doarme”, a spus Finn, înainte să scoată ceva din
buzunarul din spate și să mi-l întindă . Edwards a trecut pe lâ ngă noi să urce la etaj să -l vadă
pe tata. Mi-am aruncat privirea în jos și am vă zut că îmi dă duse un pașaport nou-nouț.
„Pentru bă trâ nul tă u, așa cum am promis”, a spus Finn înainte de a trece să treacă lâ ngă
mine.
„Mulțumesc”, am șoptit, deschizâ nd-o pentru a vedea o poză cu tată l meu înă untru.
"Aștepta. Cum ai obținut fotografia?”
„Am spart baza de date a școlii la care lucra. Nu a fost greu.”
„Oh, bine, mulțumesc. Asta înseamnă mult.” Întinzâ nd mâ na, l-am strâ ns într-o îmbră țișare
blâ ndă . Pă rea luat cu neră bdare de gest, înțepenindu-se puțin înainte de a se relaxa în el.
„Ești o persoană atâ t de bună , Finn. Chiar nu te merit ca prieten.”
M-a bă tut pe spate, cu un strop de umor în voce. „Da, bine, nu mulți oameni o fac.”
M-am tras înapoi, întorcâ ndu-mă să -l urmă resc pe Edwards sus. Înainte să ajung la primul
pas, Finn mi-a atins umă rul. Ochii lui i-au întâ lnit pe ai mei înainte de a se arunca pe podea
în timp ce vorbea: „Voiam doar să spun...” el a încetat, un conflict conflictuâ ndu-se în
spatele privirii lui și mi-a tă iat respirația. Oh, nu, te rog să nu lași să fie ceea ce am crezut că
este. Dacă Finn avea sentimente pentru mine, nu voiam să spună asta, pentru că atunci
lucrurile ar fi incomode și îmi doream egoist să ră mâ nă așa cum erau. A înghițit în sec
înainte de a continua: „Ascultă , pot să -ți dau un sfat, dar nu pot să -ți spun ce să faci, dar te
rog să -mi promiți că nu vei face nimic stupid pentru acel vampir?”
„Finn, nu am de gâ nd să ...”
„Uite, știu că ai sentimente pentru el. Nu sunt orb. Ș i da, recunosc că sunt gelos pentru că
Îmi place foarte mult și m-am gâ ndit că ar putea fi ceva între noi. Dar nu am de gâ nd să mă
prostesc și să te rog să mă alegi. Asta ar fi inutil. Doar să știi că vei avea întotdeauna un
prieten în mine și că sunt aici dacă vei avea vreodată nevoie de mine.”
Super, acum aveam de gâ nd să plâ ng. Finn era sarea pă mâ ntului. El merita mai bine decâ t
mine și speram doar că într-o zi o fată să vină și să -l iubească așa cum ar fi meritat să fie
iubit.
„Asta merge în ambele sensuri. Nu sunt sigur cum s-a întâ mplat, dar cred că ai putea fi cel
mai bun prieten al meu. Sunt aici dacă și tu ai nevoie vreodată de mine.”
Mi-a strâ ns umă rul, tragâ nd aer în piept, ca și cum ar fi încercat să țină controlul emoțiilor
lui.
„Du-te să -l vezi pe tată l tă u. Dă un strigă t dacă ai nevoie de ceva.”
Cu asta, a plecat, iar eu am continuat să urc scă rile, unde l-am gă sit pe Edwards dezlipind
lotiunile pe care le-a pus tată lui meu ieri. Se transformaseră într-o piele solidă , iar câ nd a
decojit-o înapoi, am fost uimit să vă d că veziculele dispă ruseră , lă sâ nd piele nouă , roz, în
locul lor.
„Ce incredibil”, am spus cu uimire, așezâ ndu-mă pe marginea patului. În momentul în care
m-am așezat, chipul tată lui meu s-a îndreptat spre mine. Ochii lui erau deschiși, dar nu
aveau culoarea obișnuită . Toate erau tulburi, ca o mlaștină . Am tresă rit și am ră mas în
picioare. O parte a gurii i se înclină în sus, cu o expresie tulbură toare pe chip.
„Tata”, am șoptit. — Eu sunt, Tegan.
Edwards mi-a pus o mâ nă pe cot. — N-are rost, dragă . Nu te recunoaște acum. Mintea lui
este în altă parte.”
Tata încă se uita la mine, aproape de parcă ar fi batjocorit. Pentru a doua oară în această
dimineață mi-a venit să plâ ng. Mi s-a pă rut greșit la un nivel profund și tulbură tor să -l pun
pe tata să mă privească cu ochi care nu erau ai lui.
Edwards aşeză lâ ngă noptieră câ teva sticle care conţineau lichide închise la culoare. Tata se
întoarse să -l privească , cu fața calmâ ndu-se câ nd se uită la profesor. Edwards a fost
salvatorul lui, așa că nu a fost surprinză tor că tata a avut o reacție diferită față de el.
Edwards s-a cocoțat lâ ngă pat și a început să -i hră nească cu linguri de lichid din diferite
sticle. Pă rea relativ pasiv la început, dar înainte să înghită a treia lingură , expresia i s-a
contorsionat și a scuipat-o pe pat.
M-am dus să iau niște prosoape de hâ rtie pentru a tampona scurgerea, iar Edwards a
încercat din nou cu același lichid, doar ca tata să -l scuipe din nou, mai agresiv decâ t înainte.
Corpul lui a început să se convulse și a scos un vă iet de durere.
"Ce-i în neregulă cu el?" am întrebat, panicată , cu vocea cuprinsă de lacrimi.
Edwards ma privit grav. „Corpul lui nu acceptă medicamentul. Acesta este deosebit de
important pentru a-și restabili mintea, dar pur și simplu nu ia. Câ nd o scuipă , nu este atâ t
de mult el care o face, ci ră ul care îl infestează .”
— Infestarea nu l-a lă sat să ia medicamentul?
"Corect."
„Există vreo alternativă ?”
"Există . Există și alte medicamente, mai puternice, dar nu am niciunul dintre ele aici.”
Mi-am trecut mâ inile prin pă r, simțindu-mă stresată . „Lasă -mă să ghicesc, le ai doar acasă .”
— Corectează din nou, ră spunse Edwards scuzâ ndu-se. Ș tia că nu voiam să -l ia pe tata atâ t
de curâ nd.
„Există vreo modalitate de a obține medicamentele aici, în Tribane? Există multe
supranaturale în acest oraș.
Trebuie să existe cineva care ar putea să le ofere.”
Edwards clă tină din cap. „Tribane are o mulțime de vampiri și vră jitoare, dar foarte puțini
demoni, dacă există . Orașul meu este capitala demonului a lumii. Fiecare țară are populații
diferite de diferite
feluri de creaturi supranaturale.”
„Deci, ceea ce spui practic este că tată l meu nu poate fi vindecat aici, trebuie să meargă
acasă cu tine?”
"Da. Cu câ t plecă m mai devreme, cu atâ t mai bine.”
M-am uitat la tată l meu cu disperare, dar nu puteam fi egoist în această chestiune.
Indiferent ce trebuia fă cut pentru ca el să fie din nou el însuși, aveam să mă asigur că se va
întâ mpla. Adunâ ndu-mi hotă râ rea, am ră spuns: „Atunci mă duc să -mi rezerv niște zboruri.”
După ce le-am rezervat biletele de avion, l-am ajutat pe Edwards să -l curețe pe tată l meu. A
încercat să mă atace de mai multe ori, dar Edwards a reușit să -l supună . M-a întristat că eu
eram cel pe care nu l-ar tolera, în timp ce era la fel de pasiv ca un ursuleț de pluș câ nd era
vorba de Edwards.
A trebuit să fug la un magazin de îmbră că minte pentru bă rbați să -i iau câ teva ținute și mi-
am cumpă rat și o valiză mică , împachetâ nd-o cu articole pe care credeam că i-ar putea gă si
mâ ngâ iere câ nd, în sfâ rșit, va reveni la vechiul eu.
Odată ce Edwards și cu mine l-am îmbră cat și cură țat pe tata, ară ta aproape normal.
Edwards ia dat niște medicamente diferite înainte de a pleca spre aeroport, informâ ndu-mă
că îl va ține calm în timpul zborului. Stomacul mi s-a ră sucit de durere câ nd le-am chemat
un taxi pâ nă la aeroport. Mi-aș fi dorit să pot merge cu ei, dar erau prea multe fire libere
aici, în Tribane. Nu puteam pur și simplu să plec.
În cele din urmă , am mers cu ei în taxiul pâ nă la aeroport, uitâ ndu-mă în ochii de
nerecunoscut ai tată lui pentru ultima oară , înainte să le fac semn pe amâ ndoi să plece la
plecă ri. Cu puțin noroc, va fi acasă și va fi bine în curâ nd.
Cu acest gâ nd plin de speranță , m-am întors și am pă ră sit aeroportul aglomerat.
16.
La fel ca atunci câ nd m-am trezit în mijlocul revoltelor de pe Campion Row, atmosfera din
afara aeroportului s-a simțit stricat. Dintr-o dată , locul nu se simțea ocupat într-un mod
normal; se simțea ocupat într-un mod maniac. Într-un mod care pă rea că lucrurile sunt pe
cale să scape de sub control.
Oamenii care se gră beau unii pe alții într-un mod manier în urmă cu o clipă începeau acum
să se ciocnească unul de celă lalt sau să -și spună unul altuia să urmă rească unde se duc (
naibii ).
Asta nu putea fi bine.
Am bă gat un taxi și i-am spus șoferului să mă ducă la casa lui Finn. Aeroportul era puțin în
afara orașului și, câ nd am tras pe autostradă , ochii mi-au fost atrași în sus. Atunci mi-a
că zut inima pâ nă în adâ ncul stomacului și mi s-a ră cit sâ ngele.
Plutâ nd pe cer era un nor gigantic de ceață haos.
Am vă zut cum creștea din ce în ce mai mare, formâ nd o masă neagră enormă peste
orizontul orașului. Ară ta ca o uriașă gheară întunecată , care se întindea înainte pentru a
zdrobi orașul în strâ nsoarea sa puternică . Pe mă sură ce m-am apropiat, mi-am dat seama
că nu era o gheară , ci o cioară . Cioara era animalul totem al lui Theodore, iar acesta avea cu
siguranță amprentele lui peste tot.
Se întâ mpla ceva ră u. Ori ceața devenea din ce în ce mai puternică și prelua orașul de la
sine, ori Theodore îl întă rea. Am avut un scurt moment în care m-am gâ ndit să -i spun
șoferului să se întoarcă și să conducă câ t mai departe de Tribane.
Lașul din mine a vrut să fugă , dar magia din interiorul meu m-a îndemnat să stau în
picioare și să lupt. Tribane era acolo unde erau prietenii mei. Acolo era Ethan . După
ultimele două nopți, nu m-am mai putut preface că nu sunt pe jumă tate îndră gostită de el. A
fost o conștientizare care să încurajeze și una care m-a fă cut să -mi închid gura și să -l las pe
șofer să se îndrepte în continuare spre oraș.
Echipa mea de nepotriviți ar putea să nu se potrivească cu Theodore, dar am putea face tot
posibilul să fim o depă șire majoră în drumul lui că tre tiranie.
Câ teva minute mai tâ rziu, taxiul s-a oprit în fața casei lui Finn. Câ nd am ieșit, un grup de
vecini țipau și se comportau zgomotos. Au aplaudat două femei care se bateau dracu una pe
cealaltă în mijlocul drumului. Câ țiva adolescenți au aruncat cu că ră mizi în case, spargâ nd
ferestrele.
Lucrurile luaseră o întorsă tură și nu îmi mai puteam permite să -mi țin ascunse puterile.
Mai ales că nu de câ nd adolescenții se îndreptau spre casa lui Finn.
„Nici să nu te gâ ndești la asta”, l-am avertizat, privindu-l pe conducă tor. A râ njit, strigâ ndu-
mi un nume care nu suporta să se repete. Ei bine, nu aveam asta.
Aproape că îmi puteam vizualiza magia împușcâ ndu-mi corpul în timp ce mi-am legă nat
ambele brațe deasupra capului, creâ nd un flux de scâ ntei, înainte de a le arunca că tre
adolescenți. Au țipat la vederea magiei mele și s-au dat înapoi.
Nu am avut de gâ nd să le ră nesc. Am vrut doar să -i șochez din nebunia lor. Am simțit că
încă nu fuseseră pe deplin infectați de ceață . Pur și simplu erau puțin înnebuniți cu faptul că
era atâ t de greu în atmosferă .
Conducă torul era totuși supă rat. A prins că ră mida în mâ nă , ridicâ ndu-și brațul pentru a o
arunca spre mine. La mai puțin de o secundă mai tâ rziu, Ethan a apă rut ală turi de mine și
trebuie să fi ară tat înfricoșă tor, deoarece adolescentul a pă lit vizibil, a scă pat că ră mida și a
fugit cu prietenii să i.
„Mulțumesc”, am respirat, întorcâ ndu-mă că tre Ethan. „Ai apă rut chiar la momentul
potrivit.”
S-a aplecat să -mi dea un să rut rapid înainte de a mă lua de mâ nă . „Hai, lucrurile sunt
proaste. Trebuie să ne pregă tim pentru luptă .”
"Luptă ?" vocea mea a ieșit doar ușor înaltă .
"Da. În timp ce îl vedeai pe tată l tă u la aeroport, Finn a primit rapoarte despre vampiri care
vin peste râ u și atacă civili. Aparent, populația umană din partea de sud devine la fel de
nebună ca și cea de pe această parte. Whitfield le-a dat frâ u liber vampirilor să i pentru a
ucide câ t mai mulți oameni. Cred că s-ar putea să folosească asta ca o cortină de fum, astfel
încâ t să poată avansa pe Pamphrock și să -l scoată afară în timp ce orașul se înnebunește.”
„Cu siguranță sună ca Whitfield”, am fost de acord cu furie câ nd Ethan și cu mine intră m în
casă .
Toată lumea se adunase în sufragerie, unde Gabriel fă cea o vrajă asupra lui Finn și Alvie
pentru a preveni ca ceața să -i infecteze. Am întrebat de Rita, dar se pare că era încă închisă
strâ ns în RV-ul ei. Eu și Ethan am ieșit să încercă m să o facem să deschidă ușile, dar de data
aceasta toate draperiile au fost trase, așa că nici nu am putut să vă d înă untru.
Rita ar fi fost cea mai bună persoană pe care să o avem de partea noastră în acest moment,
dar nu aveam cum să o forțez să iasă . Am alergat sus și am pus blugii mei cei mai comozi și
cizmele mele cele mai rezistente, înainte de a mă îmbră ca cu fermoarul în jacheta militară
verde de camuflaj. Mi-am pus briciul într-un buzunar și un țeapă în celă lalt. Închizâ nd ochii,
mi-am simțit magia zbâ rnind prin mine, așteptâ nd doar să o apelez. Orice avea să se
întâ mple în seara asta, eram pregă tit.
Finn a încuiat casa și l-am ajutat să ducă o gamă uluitoare de arme la DOH.
dubă în față . Am să rit cu toții în spate, iar Finn a alunecat pe scaunul șoferului. Ira se
schimbase în forma lui de câ ine și stă tea pe partea pasagerului.
M-am așezat cu Ethan pe o parte și Alvie pe cealaltă . Delilah, Gabriel și Lucas erau vizavi de
noi. Ethan mi-a pus o mâ nă pe coapsă și i-am aruncat o privire. Prezența lui m-a fă cut să mă
simt mai puternic cumva, în timp ce stă team în tă cere. Finn ne ducea cu mașina la casa lui
Emilia, deoarece aceasta era locația actuală a lui Pamphrock și îi chemase pe toți cei de
acolo pentru a-și transmite ordinele.
Lâ ngă mine, l-am simțit pe bietul Alvie tremurâ nd ca o frunză . Nu a fost construit pentru
atâ t de mult pericol.
„O să fii bine”, am spus, luâ ndu-i mâ na în a mea și punâ ndu-mi în voce câ t mai multă
sinceritate.
El a zâ mbit slab. „Mi-aș dori să fie Rita aici. Mă simt mereu mai în siguranță câ nd e cu noi.”
"Ş i eu. Dar va trebui doar să avem grijă unul de celă lalt în seara asta, bine?
El a dat din cap, strâ ngâ ndu-mi mâ na.
— Ei bine, spuse Lucas, adresâ ndu-se lui Ethan. — N-am crezut niciodată că voi vedea ziua
în care tu și cu mine ne-am gră bit să primim ordine de la Pamphrock.
A existat umor în declarația lui, genul care a venit dintr-o viață lungă în care a fost martor la
imposibil de mai multe ori. Ethan îi zâ mbi cu drag. „Nu, prietene, nici eu.”
„Viața aceasta este plină de întorsă turi imprevizibile”, a continuat Lucas.
Ethan îşi înclină capul în semn de recunoaştere. „Indiferent cu cine luptă m, în primul râ nd
luptă m pentru noi înșine, pentru propriile noastre vieți.”
„Propria viață este o cauză la fel de bună ca oricare”, a fost de acord Lucas, exact câ nd ne-
am oprit.
Am coborâ t afară și am mers spre adunarea ucigașilor. Toți îl ascultau pe Pamphrock în
timp ce el stă tea pe acoperișul unei dube și dă dea ordine. Nu puteam fi sigur exact, dar aș
estima că sunt peste o sută de ei în total. Stă teau în râ nduri ordonate, toți purtâ nd
uniformele DOH.
Casa Emiliei era situată pe un bulevard lung și larg, plin de reședințe private scumpe. Mai
ales vile. Aici a crescut mama mea și era o lume departe de umilia mea
creşterea.
M-am uitat în sus la Petrovsky Manor, luâ nd-o înă untru. Electricitatea nu diferită de
scâ nteile mele trosnea de-a lungul suprafeței pereților, împiedicâ nd pe oricine să se
apropie. Conacul era imens. Trebuie să fi fost peste zece dormitoare. Mama mea a crescut
mai mult sau mai puțin ca o prințesă , blocată într-un turn luxos de fildeș.
Atenția mi-a fost atrasă de o fereastră mare de la etajul doi. Avea obloane și balcon și am
icnit câ nd am vă zut-o pe Emilia. Îl urmă rea atentă pe Pamphrock, ară tâ nd ca un fel de
vă duvă neagră în hainele ei imaculate întunecate.
Impulsiv, mi-am prins mâ inile în jurul gurii și am strigat: „Hei, bunico, de ce nu vii aici și ne
înfrunți în loc să stai acolo sus, pe stingheriul tă u, ca un laș nă zuit?”
Ochii ei s-au aruncat spre mine și m-a privit rece. Cu o mișcare a mâ inii ei, scâ nteile din
jurul conacului s-au împins afară , trâ ntindu-mă pe spate.
„Foarte civilizat”, am mormă it eu în timp ce mă ridicam înapoi. Cu câ t mă gâ ndeam mai
mult la asta, cu atâ t mă deranja mai mult faptul că ținea atâ t de mult la o fetiță fă ră nicio
legă tură cu ea, în timp ce eu, nepoata ei reală , nu eram nimic pentru ea.
M-am uitat din nou la balcon. Dacă aș putea să mă apropii destul de mult ca să vorbesc cu
ea, atunci poate că aș putea să -i fac să vadă sens. Din pă cate, nu am avut timp pentru asta
pentru că erau șase indivizi ciudat de înalți care mergeau spre noi pe drumul gol, pe lâ ngă
casa Emiliei. Oricine era la mijloc a să rit ca un copil entuziasmat și a vedea mișcă ri de copil
asupra unui adult a fost pur și simplu ciudat. Deasupra capetelor lor era norul de ceață
haos, care se prelingea din cer ca o pată de cerneală în formă de corb.
Câ nd au apă rut, l-am recunoscut mai întâ i pe Theodore. El era cel care să rise ca un copil.
Marcel era de o parte a lui, în timp ce Michael Ridley stă tea de cealaltă . Pe restul de trei mi-
am amintit din ritualul pe care Marcel le-a fă cut în peșteră . Cu inima bă tâ nd cu putere, m-
am repezit prin adunarea ucigașilor spre Pamphrock, strigâ nd: „Theodore s-a îndreptat pe
aici. Uite!"
Pentru o fracțiune de secundă , Pamphrock a tră dat o expresie surprinsă înainte de a-și
întoarce atenția asupra ucigașilor și ordinelor care lă trau. O realizare sumbră m-a lovit
atunci – majoritatea ucigașilor erau oameni și Theodore se îndrepta în acest sens cu toată
acea ceață de haos. Acești doi factori nu au fost de bun augur pentru noi.
Ucigașii au intrat în formație și au început să mă rșă luiască spre Theodore și grupul să u. Dar
înainte de a se apropia, ceața a coborâ t. Chiar și echipat cu stingă toarele de incendiu
modificate, explozia combinată nu a fost suficientă pentru cantitatea mare de ceață haos
concentrată . Eram sigur că ceața evoluase cumva, iar evoluția o fă cea aproape invincibilă .
Ceața s-a luptat pe lâ ngă stropii și s-a infiltrat în ucigași. Imediat, și-au aruncat
stingă toarele și au început să -și scoată armele și să se întoarcă unul împotriva celuilalt.
Deodată , Ethan a fost lâ ngă mine, ținâ ndu-mă de mâ nă . În apropiere erau Gabriel și Alvie,
care scandau o vrajă pe care nu o recunoșteam. După expresiile frustrate de pe fețele lor,
am bă nuit că nu funcționează . Aveau nevoie de Rita.
Emilia a urmă rit această nouă întorsă tură a evenimentelor de pe balconul ei cu un zâ mbet
mulțumit pe buze. Doar o secundă mai tâ rziu, zâ mbetul ei s-a clă tinat, iar eu am urmă rit-o
privirea spre locul în care Pamphrock și alți doi dhampiri se fă ceau drum printre ucigașii
infectați. La ce naiba se gâ ndea Pamphrock? Nu exista nicio speranță ca el să -l doboare pe
Theodore în starea sa actuală de putere. Vră jitorul practic pulsa de magie, gata să stergă pe
oricine i-a ieșit în cale.
Ethan m-a tras în spatele lui câ nd un ucigaș nebun a încercat să ne atace. Ethan și-a pocnit
gâ tul înainte ca eu să am șansa de a împinge ceața din el. Ș ocat, am încercat să -i dau drumul
la mâ nă , dar s-a ținut strâ ns.
„Aceasta este o bă tă lie”, a spus Ethan. „Nu poți să te împotrivești morții. Vor fi victime.”
Am înghițit și am încercat să -l gă sesc pe Pamphrock din nou printre ucigașii de luptă . Mulți
dintre ei fuseseră deja uciși de camarazii lor, ale că ror acțiuni nu erau ale lor. În cele din
urmă , l-am ză rit pe Pamphrock, care mâ nuia un arc și să geți identice cu ale lui Finn și țintea
direct spre capul lui Theodore.
Vă zâ nd atentatul asupra vieții sale, Theodore a fă cut un pas înainte cu brațele întinse.
— Haide, domnule guvernator. Fă cea mai bună lovitură .”
Pamphrock a dat drumul să geții și a navigat prin aer spre Theodore, dar să geata sa
dezintegrat în timpul zborului, că zâ nd la pă mâ nt ca praful.
Mâ na lui Theodore a țâ șnit, ca și cum ar fi aruncat o frâ nghie invizibilă , și ceva ciudat i sa
întâ mplat lui Pamphrock. Se strâ nse de gâ t de parcă s-ar fi sufocat, în timp ce râ sul lui
Theodore ră suna pe stradă . Finn și Ira s-au repezit de lâ ngă Pamphrock, dar chiar înainte
să ajungă la el, Theodore i-a pus mâ na și trupul lui Pamphrock a zburat în aer. Mi-a adus
aminte de trucul pe care l-a folosit cu Rita în biserică .
Pamphrock s-a zbă tut și a gâ fâ it în timp ce plutea în aer. Theodore și grupul lui urmă reau,
îngâ mfați de victoria lor. Nu puteam lă sa să se întâ mple asta. Dacă Pamphrock ar muri,
atunci singurul lider decent din acest oraș ar fi dispă rut, lă sâ ndu-i pe Theodore și Whitfield
să lupte. Ș i niciuna dintre acestea nu era o opțiune bună .
Ethan pă rea să ajungă la aceeași concluzie pentru că nu m-a reținut câ nd am început să
alerg. A alergat cu mine. O secundă mai tâ rziu, m-a luat și m-a aruncat pe spate, așa cum a
fă cut aseară . Mergâ nd cu viteza vampirilor, am ajuns la Pamphrock în doar câ teva secunde.
Trebuia să mă gâ ndesc la ceva. Eram nepoata unui vră jitor. Aș putea face asta, nu?
Cu acest gâ nd, cartea mi s-a deschis din nou în cap, cea la care Rita s-a referit ca „Tomul
Atotștiutor”. M-am ținut strâ ns de gâ tul lui Ethan în timp ce paginile treceau, apoi m-am
oprit la informațiile de care aveam nevoie.
Pentru a ucide un vrăjitor, acesta trebuie decapitat și corpul său ars până la cenușă.
I-am șoptit rapid această informație lui Ethan.
„Nu există nicio modalitate de a face asta”, a spus el, cu maxilarul strâ ns de tensiune. „Ne-ar
ține în aer la fel ca Pamphrock înainte să ajungem la câ țiva pași de el.”
„Trebuie să existe o cale”, am spus cu disperare, uitâ ndu-mă în sus la Pamphrock, care
pierdea lupta împotriva magiei lui Theodore.
Mi-a fost atrasă atenția câ nd un zgomot neobișnuit de trosnet mi-a umplut urechile peste
zgomotul ucigașilor care se luptau. M-am întors și am fost imediat lovit de imaginea unui
foc violet care aprindea un foc în capă tul gol al stră zii. În focul violet stă tea Rita. Numai că
nu semă na cu Rita pe care o cunoșteam.
Pă rul ei scurt se stingea de electricitate, iar din vâ rful degetelor ei a țâ șnit ca un fulger,
să rind de pe pă mâ nt în timp ce se îndrepta spre noi. Ochii ei erau negri și violet, la fel ca și
după moartea lui Noreen. Purta rochia ei lungă , neagră , dantelă , cu picioarele goale.
Nu știam cum a ajuns pâ nă aici, deoarece eram la o distanță bună de casa lui Finn.
A mers ea? Nu mi-am putut imagina ca trecâ nd neobservată ară tâ nd așa. Apoi, din nou,
oamenii erau cu greu în mintea lor în acest moment.
Ea a venit în ajutorul nostru , inima mea s-a bucurat. S-ar putea să arate ca un coșmar
orbitor, dar asta ar trebui să funcționeze doar în avantajul nostru dacă vrem să -l sperii pe
Theodore. Era aproape ca și cum durerea ei i-ar fi fă cut ca magia să se transforme, fă câ nd-o
și mai puternică decâ t era înainte. Câ nd Alvie a vă zut-o, aproape că a leșinat.
„Rita!” strigă el, dar ea nici mă car nu se uită în el câ nd trecea pe lâ ngă el.
Bine, a fost ciudat.
M-am coborâ t de pe spatele lui Ethan și m-am repezit spre ea, dar nu am putut trece de foc.
„Avem nevoie de ajutorul tă u”, am strigat în panică . „Theodore o să -l omoare pe
Pamphrock”.
Cuvintele mele nu au primit absolut nicio reacție din partea ei. Am întins mâ na, dar focul
violet mi-a înțepat pielea.
S-a oprit pentru o secundă să mă privească și privirea ei a trecut direct prin mine.
S-a întors și a continuat să treacă pe lâ ngă mine. Un sentiment de groază mi-a ocupat
stomacul. Rita a trecut prin carnagiu, atâ t de izbitor încâ t unii dintre ucigași chiar au încetat
să se mai lupte pentru a o vedea trecâ nd.
Ea a continuat pâ nă a ajuns la Theodore, iar el și-a întins brațele spre ea.
În nici un caz. Acest lucru nu se putea întâmpla.
„Fiică ”, a radiat el. „Te-ai hotă râ t în sfâ rșit să ni te ală turi.”
Ea s-a oprit în fața lui, iar el a luat-o în brațe. Doamne, te rog nu.
„Nu se poate”, am respirat, cu intestinul scufundat.
— Am, ră spunse Rita. Nici mă car nu mai suna ca Rita mea. Realitatea dură a pă truns câ nd
mi-am dat seama că Rita mea ar putea dispă rea pentru totdeauna. Lâ ngă mine, Alvie a plâ ns
câ nd și-a dat seama de același lucru.
Fusesem atâ t de distras de Rita încâ t am uitat complet de Pamphrock.
„ La naiba ”, a spus Ethan gutural. "El a plecat."
Mi-am ridicat privirea și am vă zut că guvernatorul pierduse bă tă lia împotriva lui Theodore,
trupul să u lipsit de viață și șchiopă t în strâ nsoarea magică .
„Nu pot să cred că se întâ mplă asta”, am șoptit aproape. Faptul că Rita tocmai se ală turase
lui Theodore m-a fă cut să simt că tră iesc un coșmar.
Theodore și-a mă turat mâ na în jos, iar trupul lui Pamphrock a că zut la pă mâ nt cu o
bufnitură ră ută cioasă . Am aruncat o privire spre balconul Emiliei și am vă zut-o zâ mbind și
închizâ nd-o peste obloane. Obținuse ceea ce își dorea. Cu Pamphrock mort, nimeni nu avea
de gâ nd să încerce să o ia pe Rebecca de la ea. Nu credeam că m-am simțit vreodată mai
deznă dă jduit.
Theodore și grupul să u de acoliți s-au unit cu toții, inclusiv Rita. Lacrimile îmi curgeau pe
față . Voiam să mă înfurie asupra lui și să o trag pe Rita de gâ tul ei, indiferent dacă îi plă cea
sau nu.
Dar nu eram potrivit pentru niciunul dintre ei și, cu siguranță , nu eram potrivit pentru cei
doi împreună .
— Nu înțeleg de ce i s-a ală turat, spuse Ethan, confuz.
„El este tată l ei”, i-am șoptit. „M-a fă cut să promit că voi pă stra secretul, dar cred că ...”
Un val de emoție m-a cuprins. „Bă nuiesc că secretul a fost descoperit acum.”
O privire surprinsă trecu peste tră să turile lui. Apoi a aruncat o privire peste umă rul meu și
surpriza a fost înlocuită cu o determinare sumbră .
— Urcă -te pe spatele meu, spuse Ethan cu voce joasă .
"De ce?" am întrebat, prea pierdut în disperare ca să -i înțeleg urgența.
El nu a ră spuns. În schimb, m-a aruncat pe umerii lui fă ră efort. Finn și Ira au fost ală turi de
noi câ teva momente mai tâ rziu, la fel ca și Lucas, Delilah, Alvie și Gabriel. Practic, toți
ucigașii fuseseră fie uciși, fie încă se luptau. Singurii care nu au cedat în ceață au fost pumnii
de dhampiri printre numă rul lor. Au venit și ni s-au ală turat și ei.
Câ ntarea lui Theodore fă cea să se întâ mple ceva ciudat. Ceața s-a scurs din cadavrele de pe
pă mâ nt și s-a întors la norul în formă de corb de deasupra capului vră jitorului. Atunci mi-
am dat seama că vine după noi și nu mai pă rea respins de magia mea. Acum pă rea
neînfricat. Practic a zdrobit totul în cale, vehicule, copaci, oameni . Nu vă zusem niciodată
nimic
imi place. Norul negru care cobora peste mine și grupul meu mi-a insuflat teroare chiar în
oasele mele.
— Ț ine-te de mine și nu-ți da drumul, îi instrui Ethan.
Mi-am strâ ns brațele în jurul gâ tului lui și picioarele în jurul taliei lui. O clipă mai tâ rziu,
alergam cu viteza vampirilor. Am amețit, reușind să -mi întorc capul câ t să vă d că depă șim
norul haosului. Întunericul era din ce în ce mai departe.
Câ nd ne-am oprit, însă , ne-am trezit pe Campion Row, în mijlocul celui mai ră u mă cel pe
care l-am vă zut vreodată .
17.
Finn și Alvie i-a luat un minut sau două să ne ajungă din urmă , deoarece nu aveau viteză
supranaturală . Haosul izbucnea peste tot în jurul nostru. Probabil că am fugit în cel mai
prost loc posibil pe care l-am fi putut alege în tot orașul. Vampirii ucideau oameni, iar
oamenii se ucideau între ei.
Cu coada ochiului, am ză rit un vampir venind spre Ethan cu colții scoși și sâ nge pe toată
fața și corpul. După privirea din ochi, l-a recunoscut.
Bă nuiala mea s-a consolidat câ nd vampirul i-a strigat pe ceilalți din jurul lui: „Uite acel
tră dă tor, ia-l!”
„Ah, la naiba”, a înjurat Finn și a început să tragă cu să geți spre vampirii care se apropiau de
noi, reușind să -i doboare pe câ țiva. Ira mâ râ i și se nă pusti asupra unei femei vampir.
Întregul să u corp zbură în aer înainte ca gura lui deschisă să se prindă de gâ tul ei. Vampirul
s-a luptat cu forma animală a lui Ira, dar a scuturat-o de gâ t, tă indu-i coloana vertebrală , iar
ea a că zut moale.
Am ză rit un alt vampir pe cale să arunce o sabie în gâ tul lui Ethan. Stră gâ nd ță rușul din
buzunar și manevrâ ndu-mi corpul, am reușit să -l cufund direct în inima lui.
Ethan mi-a zâ mbit de 100 de wați câ nd și-a dat seama ce am fă cut. „Tocmai mi-ai salvat
viața.”
I-am zâ mbit înapoi. „Îmi poți mulțumi mai tâ rziu.”
„Hai, trebuie să ieșim de pe stră zi”, a ordonat Finn, fă câ ndu-i semn tuturor să -l urmeze pe o
alee laterală .
Era o ieșire îngustă de incendiu care trecea pe unul dintre pereți și ducea la acoperișul unei
clă diri cu două etaje. Asigurâ ndu-ne că nu am fost urmă riți, am urcat cu toții pe râ nd. Nu m-
am obosit să cobor de pe spatele lui Ethan, iar el m-a că rat cu el pe scară .
Acoperișul era plat și gol și, deși nu era atâ t de sus de stradă pe câ t mi-aș dori, ar trebui să
funcționeze deocamdată ca loc de odihnă . O atmosferă solemnă a predominat în timp ce ne
confruntam cu faptul că orașul că zuse în haos și Theodore era mai puternic ca niciodată .
L-am urâ t cu fiecare fibră a ființei mele. Nu numai că tată l meu și-a revenit după o perioadă
în iad, dar din cauza lui o pierdusem pe Rita. El o ademenise în partea întunecată și nu eram
sigur dacă exista vreo modalitate de a o recupera.
Am coborâ t de pe Ethan, iar el s-a încruntat câ nd a vă zut daunele fă cute de focul Ritei
mâ inii mele câ nd am încercat să mă întind spre ea.
„Asta nu este bine. O arsură de la focul magic poate pune viața în pericol”, a spus el, iar frica
mi-a umplut stomacul. Arsura nu a fost chiar amenință toare de viață , dar a durut destul de
tare. Pâ nă în acel moment, a existat mult prea multă adrenalină care îmi curgea prin
sistemul pentru ca să pot observa daunele fă cute mâ inii mele.
Finn, Lucas și Delilah fă ceau un bilanț al armelor pe care le aveam asupra noastră , în timp
ce Gabriel îl ținea pe Alvie în brațe în timp ce plâ ngea pe Rita. Ș i eu îmi venea să plâ ng.
Chiar dacă era încă foarte în viață , se simțea ca și cum ar fi murit. Sentimentul de pierdere
era palpabil. Era ca și cum cineva mi-ar fi tă iat o bucată din inimă , apoi a că lcat-o peste tot.
Persoana care purta pielea Ritei care mă privea cu acei ochi noi, de nerecunoscut, nu se
simțea deloc prietena mea.
Erau patru dhampiri cu noi, trei bă rbați și o femeie. Pă reau feroși de prezența lui Ethan și a
lui Lucas, dar Finn le-a explicat rapid alianța noastră și pă reau că o acceptă .
Ethan m-a condus într-un colț privat al acoperișului, examinâ ndu-mi în continuare mâ na
arsă .
„Ar trebui să -ți dau niște sâ nge pentru asta”, a spus el. „Ar putea deveni necrozat dacă nu
este tratat.”
„Necrotic? Asta înseamnă că va că dea?” am întrebat cu un fior.
„Înseamnă că celulele vii vor muri și nu este ceva ce vrei să se întâ mple, crede-mă .”
Stă tea atâ t de aproape încâ t dacă eram mai înalt, probabil că nasurile noastre s-ar atinge. S-
a aplecat și mai mult și mi-a șoptit la ureche: „Ai mai bă ut din încheietura mâ inii mele. Ce
zici de data asta să -mi încerci gâ tul?”
Ș tiam că nu ar trebui să fiu excitat în această situație, mai ales că discutam despre
posibilitatea ca mâ na mea să cadă , dar nu m-am putut abține. Vocea lui Ethan a reușit
întotdeauna să -mi trimită un fior, iar ideea de a-i bea din nou sâ ngele era mai mult decâ t
atră gă toare. Ultima oară câ nd am fă cut-o, am fost în vâ rf câ teva zile după aceea, și știi ce?
M-aș descurca cu un pic mare chiar acum. Avea impresia că lumea se termină . Aș putea la
fel de bine să ies cu bubuitură .
„Bine”, am ră spuns încet, cu ochii atrași instinctiv de cordoanele de mușchi de la gâ tul lui,
linia dură a maxilarului lui.
— Va trebui să mă tă iați, continuă el, șoptind în continuare. I-am aruncat o privire curioasă .
„Nu pot să -mi mușc propriul gâ t”, a explicat el.
„Oh”, am respirat, înțelegâ nd. Amintindu-mi briciul din buzunar, l-am scos.
Ethan a zâ mbit aprobator câ nd am deschis-o, apoi s-a încruntat câ nd a recunoscut-o. — Nu
asta e lama pe care ți-a dat-o Finn?
„Uh, da.”
Încruntarea lui s-a adâ ncit. Mi-am dat ochii peste cap. "Treci peste. Această lamă m-a ajutat
să ies dintr-o situație dificilă sau două . În plus, suntem blocați pe acest acoperiș. Nu avem
altă opțiune.”
Nu pă rea fericit, dar în cele din urmă dă du din cap în semn de acceptare și inspiră adâ nc,
așteptâ nd incizia. Ridicâ nd lama la pielea lui impecabilă , am apă sat-o și am tă iat o linie
superficială de aproximativ un centimetru lungime. Un fel de urgență l-a cuprins în timp ce
mă sprijinea de perete, cu brațele sprijinite de fiecare parte a mea. Linsendu-mi buzele, mi-
am mutat fața spre gâ tul lui, de unde a ieșit un firicel de sâ nge. L-am lins și am supt tă ietura
pe care am fă cut-o. Gustul lui m-a lovit puternic.
Am savurat parfumul pielii lui Ethan și cum sâ ngele lui mi-a revigorat întregul corp în timp
ce mi-a alunecat pe gâ t. Am înghițit trei înghițituri înainte ca el să -mi trase ușor gura
neră bdă toare. Ochii îi ardeau câ nd m-am uitat la el. Mi-a frecat buza inferioară cu degetul
mare și am simțit cum sâ ngele de pe gură mi se mă să ri. Respirația mi s-a accelerat la felul
în care m-a studiat intens, luâ nd în considerare fiecare tră să tură a mea.
O secundă mai tâ rziu, buzele lui erau pe mine, gustâ nd sâ ngele lui în gură . Am gemut în
timp ce limba lui o mâ ngâ ia pe a mea, dar am reușit să -l împing înainte ca cineva să observe
clinch-ul nostru pasional.
Ethan a luat mâ na mea ră nită în a lui și a masat-o cu degetele. „Vezi câ t de repede te
vindecă sâ ngele meu?” el a intrebat.
Mi-am aruncat privirea în jos și am vă zut că pielea arsă se repara chiar în fața ochilor mei. A
fost miraculos. Ușurarea a fost totuși de scurtă durată , deoarece un alt gâ nd mi-a să rit
instantaneu în minte.
„A fost o idee proastă pentru mine să beau din nou de la tine? Nu vreau să devin
dependentă .”
Mi-a mâ ngâ iat o mâ nă pe obraz. „Nu vei deveni dependent. Pur și simplu vom fi puțin mai
legați acum.”
„Este legarea doar un mod mai frumos de a spune dependent?”
Vocea lui Ethan era seducatoare. „Ești deja dependent, doar că nu așa cum îți imaginezi.”
Omule, era îngâ mfat. Dar pentru o dată nu m-a deranjat. De fapt, mi-a cam plă cut.
Comportamentul lui a devenit serios câ nd a întrebat: „Ai gă sit timp să cauți acea
traducere?”
În vocea lui era un fir de emoție.
„Nu”, am ră spuns. „Nu am avut ocazia. Ce a fost din nou… Te iubesc ?”
„Da, ar fi trebuit să cauți.”
"De ce?"
„Pentru că înseamnă că te iubesc”, a ră spuns el și am jurat că inima nu mi-a mai bă tut câ nd
și-a alunecat brațele în jurul taliei mele și m-a ținut strâ ns.
Am tras respirația șocată . Deodată , totul a dispă rut și tot ce l-am putut vedea a fost Ethan.
Am uitat de uciderea care avea loc pe stră zile de jos, de prietenii mei de la celă lalt capă t al
acoperișului.
„Ai vrut să spună serios?” am întrebat, cu inima bă tâ nd cu putere.
— Nu spun lucruri la care nu vreau să spun, Sunshine.
Am scă pat un râ s ușor isteric. „Îți alegi cu adevă rat momentele. Ar fi trebuit să -mi spui ce a
însemnat aseară câ nd eram singuri.
El a zâ mbit și m-a mâ ngâ iat pe gâ t. „Ah, dar să -ți spun acum adaugă o anumită notă
dramatică , nu crezi?”
„Nu știu ce să cred. Nu știu ce să spun... M-am oprit, cu obrajii roz și încurcat.
„Nu e nimic de spus. Ț i-am spus pur și simplu ce simt.”
Am întins mâ na și mi-am pus ambele mâ ini pe fața lui. „Vom discuta despre asta mai tâ rziu,
bine?
Câ nd avem timp și avem mai multă intimitate.” În mod normal, câ nd cineva spunea „Te
iubesc”, ră spunsul potrivit a fost să -l spună înapoi. Dar Ethan mă luase atâ t de mult prin
surprindere, încâ t nu știam ce să spun.
S-a aplecat și mi-a apă sat un să rut ușor pe buze. "Cum doriți. Haide, ar trebui să ne
ală tură m celorlalți.”
Împingâ ndu-mi în fundul minții reacția la declarația lui Ethan, m-am dus direct la Alvie și
mi-am aruncat brațele în jurul lui. Nu mai plâ ngea, dar ochii lui erau toți roșii și pete.
„O vom aduce înapoi”, i-am spus ferm. „O vom recupera pe Rita, indiferent de situație.”
Nu a ră spuns, doar m-a îmbră țișat mai tare. Gabriel pă rea uşurat că i-am dat lui Alvie
speranţa de a o salva cumva pe Rita de magia neagră care o mistuise, o schimbase . Mi-aș fi
dorit să -i fi acordat mai multă atenție în ultimele să ptă mâ ni, să fi petrecut mai mult timp cu
ea decâ t am avut. Poate că atunci aș fi putut face ceva pentru a o împiedica să se piardă .
Mi-a povestit despre temerile ei că s-ar duce ră u și că va lă sa întunericul lui Theodore să o
preia într-o zi. Înlă turasem ideea, prea învă luită în propriile mele probleme. I-am spus că
dacă s-ar asigura că își pă strează partea ei bună , partea care a venit de la Noreen, ar fi bine.
În temerile mele cele mai profunde, nu am anticipat niciodată că i se va întâ mpla ceva
femeii sau că Whitfield își va pune capă t vieții atâ t de nesimțit.
Noreen fusese stâ nca Ritei, cea care a învă țat-o despre magia binevoitoare și folosind-o
doar pentru a obține rezultate pozitive și pentru a face lumea mai bună . Poate că nu doar
durerea a transformat-o. Poate că a fost faptul că stâ nca ei, ancora ei, nu mai exista pe
această lume. Fă ră Noreen, potențialul ră ului al Ritei a preluat controlul.
Nici mă car nu îl ascultam pe Finn în timp ce vorbea, explicâ nd tuturor un plan detaliat. Am
fost atent doar câ nd l-am auzit spunâ nd: „Deci, suntem cu toții de acord că a ieși din
Tribane este cea mai bună idee?”
"Ce!?" am exclamat tare. „Nu putem pleca pur și simplu. Dar Rita? Dar toți oamenii de aici?”
Am fă cut un semn frenetic spre strada de sub noi.
Finn s-a uitat cu mine. „Rita a fă cut alegerea ei, iar oamenii nu pot fi salvați. Ai vă zut cum
stingă toarele nu au fă cut nimic pentru a descuraja ceața. A evoluat. Este mai greu de ucis
acum, iar oamenii sunt
toate infectate. Aruncă o privire pe stră zi și vezi cum se ucid unul pe altul fă ră motiv.
Pamphrock e mort. Practic, toți ucigașii noștri sunt și ei morți. Nu a mai ră mas nimic pentru
noi aici.
Lasă -l pe Theodore și Whitfield să lupte. Tribane nu va fi salvat. Vom ajunge să ne
sacrifică m viețile doar încercâ nd.”
O că ră midă grea mi s-a instalat în intestin pentru că Finn avea dreptate. Nu vedeam nicio
modalitate de a îmbună tă ți lucrurile aici. Eram doar doisprezece. Ce puteau face
doisprezece oameni împotriva lui Whitfield și a sutelor de vampiri ai lui, împotriva lui
Theodore acum că o avea pe Rita de partea lui?
— Ai dreptate, am bolborosit eu fă ră tragere de inimă . „Nu-mi place să recunosc, dar nu va
dura mult pâ nă câ nd acest loc devine un pustiu.”
— Orașul a ajuns în sfâ rșit la punctul să u de izbucnire, spuse Ethan cu tristețe. „Acum se va
rupe de la sine. Să nu-i lă să m să ne doboare cu ea.”
Cu toții am fă cut zgomote de acord și am început să ne strâ ngem lucrurile. S-ar putea să fiu
de acord că trebuie să plecă m acum, dar nu aveam nicio intenție să stau departe pentru
totdeauna. Mi-aș face un plan și mi-aș reveni pentru Rita, indiferent de ce.
În timp ce ne întorceam spre scara de incendiu, un cap a apă rut peste acoperiș. Un cap cu
colți și ochi ai miezului nopții.
"Acolo sunt ei!" țipă vampirul, exact câ nd ultima persoană pe care voiam să o vă d sa urcat
în spatele lui.
Whitfield.
S-a strecurat pe acoperiș cu o grație ca de pisică , cu ochii aruncâ nd peste grupul nostru. Mai
mulți vampiri l-au urmat în urma lui.
„Jack-POT!” strigă el încâ ntat. Expresiile lui feței erau peste tot. Pentru o secundă am crezut
că ar putea fi beat, dar apoi am recunoscut ce era cu adevă rat, poftă de sânge — sau poate
beat de sâ nge. Nu știam ce înseamnă să -l vă d, dar tot corpul mi s-a încordat.
Ori de câ te ori întâ lneam un adversar în ultimele să ptă mâ ni, eram hotă râ t să -l înving, dar
acum mă simțeam doar obosit. De ce a trebuit să ne gă sească Whitfield aici câ nd eram pe
cale să pă ră sim orașul?
S-au întâ mplat prea multe astă zi. Nu am avut energia să -l înfrunt pe Whitfield.
— Plecă m, Jeremy. Ai câ știgat, îl informă Ethan cu o voce tare.
„Plecare?” Whitfield a fă cut bofă de parcă tocmai i-am spus că plecă m devreme de
petrecerea lui de ziua lui. Avea sabia cu el, cea pe care o folosise pentru a o ucide pe
Noreen. Mi-am dorit puterea de a-l lua de la el și de a i-o împinge prin inima.
„Plecare?” repetă el, iar acum pă rea amuzat de idee. Vocea lui mi-a dat fiori neplă cuți pe
șira spină rii.
„Ei bine, acum poți să pleci dacă vrei, vechi prieten. M-am spă lat pe mâ ini de tine câ nd ai
fost exilat.” Ochii lui tă iau spre mine. „Dar acesta nu merge nică ieri.” S-a oprit și mi-a
zâ mbit. — Avem treburi neterminate, nu-i așa, Tegan? Vocea lui a câ ntat câ ntec pâ nă a
ajuns la numele meu, apoi a devenit aspră și tă ioasă . Ochii îi ardeau de ură . Vampirii care
veneau cu el încă urcau pe acoperiș. Pă rea că urma lor nu se termină . Jumă tate dintre ei se
luptau deja cu Finn și ceilalți, în timp ce Whitfield ne-a sprijinit pe mine și pe Ethan într-un
colț.
Mâ inile mi-au tremurat și buza mi-a tremurat, emoțiile mi-au depă șit cumva magia. Am
încercat să trec peste frică și să -mi scot magia la suprafață , dar a fost inutil.
Whitfield râ se. „Moartea ta vine pentru tine, Tegan. Poti sa-l simti? E în aer. Aw, uită -te la
asta, se încruntă el teatral înainte de a zâ mbi spre vampirul de lâ ngă el. „E speriată .
Nu este doar amuzant? Câ t de amuzant este să vezi frica pe chipul unui criminal fă ră inimă .”
„Tu ești cel fă ră inimă ”, am scuipat, gă sindu-mi în sfâ rșit vocea. „Ti-am ucis fiica singur
apă rare. Dacă n-ar fi venit niciodată să mă caute, atunci ar mai fi în viață astă zi.”
„Nu îmi pasă de scuzele tale”, a mâ râ it el, înainte de a striga un ordin vampirilor din jurul
lui. "Ia-o!"
În cele din urmă , magia mea a venit la mine și am scos un strop de scâ ntei la prietenii lui
Whitfield. Au să rit înapoi, încâ ntâ ndu-se și șuierâ nd din cauza arsurii. Totuși, nu i-a
descurajat mult timp. Am intrat în panică , știind că suntem înconjurați de dușmani. Nu se
putea coborî de pe acest acoperiș.
Totuși, exact câ nd gâ ndurile de a renunța au început să mă cuprindă , am observat ceva în
lateralul ochiului meu. Încă o scară ! Era aproape de aceeași culoare cu peretele, așa că era
ușor camuflat.
A condus la urmă toarea clă dire, care era substanțial mai înaltă decâ t cea pe care ne aflam în
prezent.
Înainte să am ocazia să mă gâ ndesc să -l folosesc ca mijloc de evadare, Ethan m-a aruncat pe
spate și a să rit pe scară . A mă rit partea laterală a clă dirii.
Câ nd am ajuns pe urmă torul acoperiș, Ethan a continuat. A să rit peste golul dintre clă direa
în care ne aflam și urmă toarea. Forța ateriză rii noastre s-a spulberat prin mine. Acest lucru
s-a mai întâ mplat de câ teva ori și nu m-am putut abține să mă uit în urmă și să vă d că
Whitfield încă venea după noi. Ț inâ nd un braț ferm în jurul gâ tului lui Ethan, l-am lă sat pe
celă lalt și mi-am strâ ns ochii, concentrâ ndu-mă pe a crea un flux de scâ ntei în urma
noastră . L-a încetinit puțin pe Whitfield, dar el și echipajul lui au continuat să evite magia.
La naiba, vampirul ă la nu a cedat ușor.
La un moment dat, am simțit că coborâ m pe altă scară și că dem pe stradă . Ethan s-a
apropiat de o clă dire înaltă și am vă zut aproape o scară în timp ce am accelerat-o. Apoi am
fost din nou afară , pe alt acoperiș. Nu am putut mă sura câ tă distanță am parcurs, dar pă rea
că am parcurs un drum lung. Abia câ nd Ethan s-a oprit din alergat am vă zut că nu era
adevă rat. Tot ce fă ceam era să alergă m în cerc, iar acum ne aflam într-o clă dire chiar vizavi
de cea pe care am început.
„De ce te-ai întors aici?” Am plâ ns la Ethan.
„Nu am avut de ales”, a ră spuns el. „Stră zile sunt pline de adepții lui Whitfield.
Nu există scă pare.”
M-am uitat în jos și i-am vă zut pe prietenii mei încă luptand cu un flux nesfâ rșit de vampiri
de peste drum. M-am uitat la strada de dedesubt și inima mi-a că zut. Locul era plin pâ nă la
refuz de vampiri. Nici mă car nu puteam să vă d niciun om ră mas și îmi era teamă să cred că
asta era din cauza faptului că vampirii i-au ucis pe toți. Privind în josul Campion Row și pe
râ ul Hawthorn, tot ce am gă sit au fost mai mulți vampiri care veneau în această parte a
orașului. Mă simțeam fă ră speranță de multe ori în viața mea, dar niciodată mai mult decâ t
atâ t. Ethan avea dreptate. Chiar nu a existat o scă pare. Acest fapt a fost întă rit și mai mult
câ nd Whitfield s-a oprit în fața noastră .
„Acum, acum, Cristescu, asta e proastă formă . Nu te-am considerat niciodată tipul care țin
coada și fugă .
Ethan m-a împins în spatele lui protector înainte de a se adresa lui Whitfield. „Ne-ai închis.
Nu e nicio rușine să fugi câ nd ești depă șit numeric de sute de ori.”
Whitfield și-a îndepă rtat ră spunsul râ zâ nd. — Sunt struguri acri pe care îi aud în vocea ta,
vechi prietene?
— Nu ești prieten de-al meu, se înfuria Ethan. „Deci, nu te mai referi la mine ca fiind unul.”
„Nu este nevoie de o asemenea furie. Am spus că ești liber să pleci. Este vră jitoarea pe care
o urmă resc.” Se opri și trase o ră suflare savuroasă . „Rareori am simțit miros de sâ nge atâ t
de apetisant ca al ei în toți anii mei. Îmi va plă cea în sfâ rșit să am șansa de a-l gusta.”
— Credeam că vrei să mă omori din cauza Elizei? am spus tremurat.
Whitfield se uită la mine condescendent, de parcă aș fi fost un copil idiot. „Desigur, voi fi
omorâ ndu-te ca un tribut adus fiicei mele. Sâ ngele tă u este pur și simplu o recompensă
suplimentară pentru pierderea mea.”
— O să te omor cu mâ inile mele goale înainte să ajungi vreodată la ea, a amenințat Ethan.
„Du-te înainte și folosește-ți mâ inile goale”, și-a scos Whitfield sabia din toc. „Ș i voi folosi
asta.”
S-a aruncat asupra lui Ethan, care și-a evitat mâ inile goale în favoarea să -și scoată propria
armă . S-au luptat unul împotriva celuilalt și m-a surprins că amâ ndoi posedau abilită ți de
luptă cu sabia pe care nu le-ai întâ lnit în zilele noastre. Abilită ți posedate doar prin
necesitatea de a tră i într-o perioadă în care armele nu erau atâ t de ușor disponibile. Ca să
nu mai vorbim că mișcă rile lor au fost fulgeră toare și complet inumane.
Vă zâ nd că ceilalți vampiri încercau să treacă de Ethan pentru a mă captura, am început să -
mi modelez palmele și să creez bile de scâ ntei pe care să le arunc. A fost epuizant și am
simțit că magia mea se diminuează odată cu efortul necesar pentru a le crea. Cu toate
acestea, chiar acum ei erau singurul meu pariu pentru a-i ține la distanță pe vampiri.
La un moment dat, o femelă a să rit sus în aer și, înainte să -mi dau seama, și-a pus mâ inile
pe gâ tul meu și colții ei coborau asupra mea. Câ t de repede am putut, am scos încă o dată
ţă ruşul din buzunar şi i-am înfipt direct în inima ei. Sâ ngele ei întunecat s-a stropit în fața
mea, iar corpul ei s-a mototolit la pă mâ nt.
Victoria a fost însă de scurtă durată , pentru că lupta mea cu ea a permis celorlalți suficient
timp să ajungă la mine. Am fă cut tot posibilul pentru a câ știga impulsul anterior și am
început să arunc din nou scâ ntei în ei.
Am aruncat o privire că tre Ethan și Whitfield exact câ nd Ethan îi tă ia brațul lui Whitfield.
Guvernatorul vampir s-a dat înapoi, șuierâ nd la lovitură .
Chiar înainte să aibă șansa să -și revină după lovitură , din pă mâ ntul din jurul nostru a
început să se scurgă un fum purpuriu ciudat. A venit de peste tot, revă rsâ nd ciudat prin
că ră mizi și ciment. A devenit atâ t de groasă încâ t practic m-a orbit și pentru câ teva secunde
scurte, nu am putut să vă d nimic. Viola mi-a întunecat vederea și lumea din jurul meu a
dispă rut. Încet, fumul a început să se îndepă rteze, iar câ nd am putut să vă d din nou, m-am
repezit la Ethan, lipindu-mă ferm de partea lui.
Lucrurile erau ră u înainte. Nu aveam cum să luptă m cu vampirii mult mai mult, dar acum
situația era de zece ori mai rea, deoarece în fața noastră se aflau Rita și Theodore, cu ochii
lor negri aproape identici.
Ș i câ nd Rita a aterizat asupra mea, a zâ mbit.
18.
Nu a fost un zâ mbet prietenos. Era zâ mbetul unui ucigaș chiar înainte să -și ia cuțitul și să te
evidențieze. Întregul meu corp s-a transformat în gheață .
— Bună , guvernatorule, spuse Theodore, ochii lui întunecați aterzâ nd imediat asupra lui
Whitfield. „Te-am că utat. Ce coincidență să te gă sesc aici cu draga mea Comoară .”
Întotdeauna am urâ t numele animalului de companie al lui Theodore pentru mine, dar
chiar acum, l-am disprețuit cu fiecare fibră a ființei mele. A fost aproape ca și cum s-ar fi
batjocorit de mine, sau ca și cum ar fi știut câ t de frustrat mă fă cea să am toată această
putere îmbuteliată înă untru și să nu știu cum să folosesc ea.
Eram o comoară pentru oricine mă putea captura, dar aproape niciodată pentru mine.
„Rita”, am izbucnit. „Ce faci cu el? Te rog, oprește-te și revino la noi. Ș tiu că ești acolo
undeva!”
Theodore și-a dat degetul în direcția mea. „Nu, nu, nu, acum este a mea. Contrar a ceea ce
ați putea crede, fiica mea tocmai a devenit adevă ratul ei sine. Înainte era o carapace și nu-și
descoperise încă potențialul. O, nu este minunat cum poate suferi o persoană să vadă lumea
așa cum ar trebui să fie vă zută cu adevă rat?” Fă cu o pauză și aruncă o privire spre
Whitfield, care își pierduse brusc încrederea pe care o avea înainte să apară vră jitorul.
Dintr-o dată , să -și ră zbune ucidendu-mă nu a mai fost prioritatea lui principală . —
Presupun că trebuie să -ți mulțumesc pentru asta, vampire.
"Ce vrei cu mine?" întrebă Whitfield, cu vocea puternică și fermă . Era clar o fațadă pentru
că era evident chiar și pentru mine că prezența bruscă a lui Theodore îl zguduise.
"Cu tine?" întrebă Theodore. „De ce, dragă guvernator, vreau să te ucid, desigur. S-ar putea
să nu fi auzit încă că am încheiat recent Pamphrock. Acum trebuie doar să am grijă de tine
și orașul va fi din nou al meu.”
Ș tiam că Rita era departe câ nd nici mă car nu se uita la Whitfield. Rita pe care o știam l-ar
ucide de îndată ce va fi la îndemâ nă pentru ceea ce i-a fă cut lui Noreen, dar nu era nicio
sclipire de emoție în fața ei goală și mi-a fă cut inima să se scufunde.
Furios de cuvintele lui Theodore, Whitfield le fă cu semn oamenilor să i să avanseze spre
vră jitor. Abia au avut șansa de a se mișca un centimetru înainte ca mâ inile Ritei să se ridice
și valuri negre ieșiră din palme. Valurile i-au oprit pe vampiri, lă sâ ndu-i nemișcați ca piatra,
incapabili să -și miște trupurile împotriva magiei ei.
— Nu-i așa că e magnifică , a radiat Theodore, cu ochii tă indu-mă viclean, de parcă ar fi vrut
să -mi frece fața că Rita era acum a lui pe care să o folosească după cum credea de cuviință .
Vă zâ nd cum Rita își ținea captivi vampirii în corpurile lor, Whitfield a devenit disperat.
Acest lucru a fost clar câ nd a implorat: „Uite, sunt sigur că putem ajunge la un aranjament.
Aș putea pur și simplu să -ți predau orașul și să -i ordon poporului meu să -ți îndeplinească
porunca. Privește în jos pe stră zi și vezi câ ți vampiri sunt, și asta este doar jumă tate dintre
ei. De ce să irosești ceea ce ar putea fi o alianță benefică ucidâ ndu-mă , câ nd ai putea avea o
armată de vampiri la dispoziție?
„Câ nd ți-e dezbră cat de gă rzile de corp, ești într-adevă r lipsit de coloană vertebrală ”, a
înfuriat Ethan în liniște, întrerupâ nd propunerea nemiloasă a lui Whitfield.
Whitfield scoase un râ s aspru. „Aceasta vine de la bă rbatul care cu doar câ teva minute în
urmă fugea de mine ca un laș.”
„Am fugit ca un om care are un creier în cap și știe câ nd a fost depă șit numeric. Dar
Spre deosebire de tine, Jeremy, nu mi-aș vinde niciodată oamenii unui vră jitor. Îți dai
seama mă car de gravitatea a ceea ce ai oferit? Pentru a-ți salva pielea, ai înrobi tocmai
oamenii care se uită la tine pentru a-i ghida. Dacă asta nu este lașitate, atunci nu știu ce
este.”
„Nu-mi vorbi în jos. Sunt cu sute de ani mai mare decâ t tine, Ethan Cristescu. Nu ai idee ce
este nevoie pentru a supraviețui atâ t de mult.”
Theodore tuși tare, cu o expresie amuzată pe față . „Ură sc să despart acest mic domestic pe
care îl aveți vampirii, dar cred că eu sunt cel care deține toate că rțile aici.”
Whitfield a pierdut expresia de ură pe care o purta câ nd vorbea cu Ethan și s-a întors că tre
Theodore.
Mulțumit că atenția s-a întors asupra lui, Theodore a continuat: „Deci, dacă înțeleg corect, te
oferi să mă slujești și să porunci și vampirilor tă i să mă slujească și pe mine, dacă îți cruț
viața?
— Este corect, vră jitorule, ră spunse Whitfield, adoptâ nd o manieră imploră toare.
— Ei bine, trebuie să spun, asta este cu siguranță o ofertă atractivă , își frecă Theodore
gâ nditor de bă rbia palidă . „Cu magia mea și priceperea fizică a vampirilor tă i, nimeni nu ar
îndră zni să încerce să mă doboare.”
Ei bine, cu siguranță și-a schimbat tonul. Înainte plă nuise să alunge vampirii din oraș,
înfometâ ndu-i de sâ nge.
"E adevă rat. Noi, vampirii, suntem mult mai puternici decâ t orice om,” a fost de acord
Whitfield, puțin prea neră bdă tor.
„Îți promit că nu vei regreta că ai câ știgat urmă ritori de vampiri.”
Theodore își luă o clipă să -l studieze înainte de a-i face semn mai aproape cu un semn cu
mâ na.
"Vino cu mine. Vom discuta despre asta departe de urechile indiscrete. Fiică , fii dragă și
asigură -te că draga mea Mică Comoară și vampirul ei nu încearcă să fugă .”
Rita nu ră suflă un cuvâ nt, chipul ei lipsit de expresie privind drept înainte. Magia
întunecată ieșea din mâ inile ei și îi ținea la distanță pe vampirii lui Whitfield. M-am întrebat
momentan ce s-ar întâ mpla dacă pur și simplu aș să ri din nou pe spatele lui Ethan și i-aș
spune să fugă . Ș i-ar folosi magia ei pentru a ne îngheța și pe noi? Sau și-ar aminti cumva că
eram unul dintre cei mai apropiați prieteni ai ei și mi-ar fi lă sat să plec?
Chiar acum, nu am îndră znit să testez teoria. În plus, după cum a spus Ethan, am fost prinși
din toate pă rțile de vampiri, așa că nu am ajunge prea departe chiar dacă am încerca din
nou să fugim.
Asta a fost. Am aruncat o privire că tre Whitfield și Theodore, care erau adâ nciți în
conversație de cealaltă parte a acoperișului. Theodore avea mâ na pe umă rul lui Whitfield,
un gest care putea fi interpretat fie ca prietenie recent gă sită , fie ca dominație. În intestin,
mergeam cu dominație.
Theodore ar putea pă rea interesat să facă echipă cu Whitfield, dar să recunoaștem, o fă cea
doar pentru a-și putea spori puterea. Cu câ teva clipe în urmă , era pregă tit să -l omoare pe
guvernatorul vampirului pentru a-l scoate din cale. Ș i, să fiu sincer, nu am înțeles de ce nu l-
a ucis.
Avâ nd populația de vampiri la îndemâ na lui, Whitfield, în mod clar, își aștepta timpul
oferind această ofertă . În momentul în care a descoperit o slă biciune în Theodore, nu m-am
îndoit că se va ucide el însuși.
Uf, de ce m-am obosit să teoretizez despre toate astea? Ar trebui să -mi petrec timpul
îngrijorâ ndu-mă pentru Ethan și pentru propria mea viață , pentru că , să recunoaștem,
eram cele mai slabe dintre cele trei echipe adverse de pe acest acoperiș. După ce am folosit
atâ t de mult din magia mea în seara asta, m-am simțit epuizat. Mi-aș fi dorit cumva să -l pot
umple din nou, dar ceva mi-a spus că va dura timp pentru a se restabili. Un fel de câ nd ai
pierdut sâ nge și a durat ceva timp pentru ca corpul tă u să se recupereze.
M-am gâ ndit la sâ ngele meu și la toată puterea pe care ar putea-o da unui vampir dacă este
ingerat sau unei vră jitoare dacă este folosită într-o vrajă . Dacă aș ști mai multe despre vră ji,
atunci poate m-aș putea tă ia chiar aici și aș arunca una
scoate-ne din mizeria asta. Problema era că Rita ajunsese doar să mă învețe elementele de
bază . Nu știam vră ji suficient de puternice pentru a mă ajuta în această situație.
Frustrarea m-a consumat în timp ce atenția mea s-a întors la Whitfield și Theodore, care
acum aveau amâ ndoi capetele apropiate, cel mai probabil punâ nd laolaltă vreun plan
tică los sau altul. Practic, m-am cutremurat de frică câ nd mi-am vă zut moartea venind după
mine. Whitfield a avut dreptate câ nd a spus că era în aer pentru că acum eram la fel de
mort.
Observâ nd că mă tremur, Ethan mi-a luat mâ na în a lui pentru a mă calma. Mi-am ridicat
privirea în ochii lui frumoși în timp ce el se uita în jos la mine, cu expresia lui plină de
afecțiune și durere. Ș tia și el, știa că am fost terminați pentru noi doi.
Închizâ nd ochii ca să nu mai plâ ng, m-am aplecat în el și mi-am sprijinit capul pe pieptul lui,
simțindu-i inima batâ nd un ritm atâ t de diferit de al meu. M-am gâ ndit la priceperea fizică a
lui Ethan și la câ t de puternic mi s-a pă rut întotdeauna. Am bă nuit că , indiferent câ t de
puternic ai fi, întotdeauna a existat cineva care era mai puternic.
În timp ce mă gâ ndeam la asta, s-a întâ mplat cel mai miraculos lucru. Volul Atotștiutor s-a
deschis din nou în capul meu.
Paginile au trecut mai încet de data aceasta, înainte de a ajunge pe o pagină intitulată
„Istoria liniei de sâ nge adevă rate puteri”. Conținea toate faptele cunoscute despre ceea ce
ar putea face sâ ngele meu. Nu eram sigur de ce îmi ară ta această pagină pentru că știam
deja tot ce era scris acolo.
Ș tiam că sâ ngele meu ar putea transforma un vampir în ceva nou și de nedespă rțit. Am
vă zut-o cu ochii mei câ nd Eliza a bă ut de la mine chiar înainte să o pun în joc. Aproape că
m-am enervat cartea pentru că mi-a ară tat această pagină pentru că parcă îmi freca
slă biciunea față de vampiri în față . Dar apoi mi-am dat seama că nu era deloc ceea ce fă cea.
Încerca să -mi amintească . Amintește-mi că sâ ngele meu i-ar putea face pe vampiri
nemuritori, i-ar putea transforma într-o ființă indestructibilă , ceva cu o forță care nu a mai
fost niciodată egalată .
Mi-am scos fața din pieptul lui Ethan și m-am uitat din nou la el, totul că zâ nd la loc. Am
putea ieși din asta. Poate că Theodore și Whitfield și-au unit forțele, dar puterea lor
combinată ar fi suficientă pentru a rivaliza cu cea a lui Ethan atunci câ nd au fost
transformați?
Împiedindu-mă să mai mă resc ideea pentru o secundă , i-am șoptit: „Mușcă -mă ”.
Ochii i s-au marit la cererea mea. L-am luat cu garda jos. „Tocmai te-am auzit bine?” întrebă
el șoptind și el.
„Este singura cale prin care scă pă m din asta”, am ră spuns eu urgent.
Mâ na lui a venit să -mi mâ ngâ ie fața. „Ș tii, nici mă car nu m-am gâ ndit niciodată ...” a încetat
el, foamea aprinzâ ndu-i în ochi, câ nd gâ ndurile de a bea de la mine au preluat controlul.
Am aruncat o privire rapidă că tre Rita, dar atenția ei era concentrată asupra unuia dintre
oamenii lui Whitfield, care pă rea că se stră duia să nu leșine sub forța magiei ei. Theodore și
Whitfield încă vorbeau, fă ră să ne acorde nicio atenție. Aceasta a fost singura noastră șansă .
Ethan m-a tras aproape, îndepă rtâ ndu-mi pă rul de pe față . "Esti sigur?" el a intrebat. „Dacă
fac asta, va schimba totul.”
„Uită -te în jurul tă u, Ethan. Orașul a mers în ruină . Totul s-a schimbat deja.”
Mi-a mâ nuit gâ tul cu o mâ nă , cealaltă strâ ngâ ndu-mă ferm de talie. Nu puteam să -mi țin
ochii de la gura lui în timp ce colții lui coborau, hipnotizat de câ t de ascuțiți erau. Am
înghițit în sec, iar corpul mi-a luat viață . Înainte îmi era teamă să fiu mușcat de un vampir,
dar în acest moment, am primit-o cu drag. Cu fiecare fibră a ființei mele, am vrut să bea
Ethan din mine. Am vrut să -i simt colții tă iați în pielea mea și gura lui pentru a-mi suge
sâ ngele din vene. Vreau să -l vă d luâ nd o parte din mine în el, astfel încâ t să fim legați
pentru totdeauna.
M-a să rutat apoi, ușor pe buze, dar pentru că îi erau colții scoși, m-a ciupit. Un mic firicel de
sâ nge mi-a curs pe buză și un fior violent l-a stră bă tut la vederea lui. Ethan m-a să rutat mai
tare în timp ce l-a lins. Corpul lui a dat un tremur puternic, iar gura lui s-a îndepă rtat de a
mea. S-a uitat în jos la mine și am fost brusc conștientă de faptul că aceasta era ultima dată
câ nd îl vedeam ca Ethanul pe care îl cunoșteam. Odată ce s-a terminat, nu eram sigur ce sau
cine va fi. Tot ce știam era că a face asta era singura noastră speranță de supraviețuire.
S-a aplecat spre mine, zgâ riindu-și colții de-a lungul lobul urechii mele și a ră suflat acele
trei cuvinte mici: „Te iubesc”.
„Ș i eu te iubesc”, am șters, ră spunsul automat.
O mare de emoții s-a învâ rtit în irisii lui aurii în timp ce gura lui s-a mutat spre gâ tul meu.
Tremuram practic de anticiparea mușcă turii lui. Apoi, de la o secundă la alta, colții lui s-au
apucat de mine. A fost o scurtă secundă de durere ascuțită , dar s-a transformat rapid în
plă cere. Mi s-au închis ochii și am că zut moale în brațele lui.
Fiecare clipă petrecută împreună îmi trecea rapid prin minte în timp ce el bea. M-am
întrebat ce gust avea sâ ngele meu pentru el. A fost la fel de delicios ca a fost al lui pentru
mine? O secundă mai tâ rziu, gura lui era de pe mine și am alunecat la pă mâ nt. Cu mâ inile
sprijinite de betonul rece și dur al acoperișului, m-am uitat la Ethan în timp ce trupul lui
tremura. Ochii și pielea lui au devenit argintii, la fel ca și Eliza. Corpul lui pă rea să se
întă rească , pielea lui semă nâ nd cu marmura impecabilă și mai mult. S-a întâ mplat atâ t de
repede, iar apoi argintul s-a stins. Pielea i-a revenit la culoarea normală ; deși, ochii lui aurii
erau acum tă iați în argint.
Capul Ritei se ră suci câ nd simți schimbarea în Ethan. Ș i-a îndreptat acum palmele spre el, în
loc de oamenii lui Whitfield, dar magia ei pă rea să sară de el, fă ră a-i provoca deloc ră u.
Ea scoase un zgomot supă rat și frustrat la asta, care a atras atenția lui Theodore. Ochii i-au
pâ lpâ it peste noi și în câ teva secunde a dedus ce se întâ mplase. În loc de expresia lui
obișnuită , încreză toare, fața lui palidă pă rea deodată și mai lipsită de culoare.
„Nu…” șopti el, cu vocea umplută de groază , în timp ce percepe transformarea lui Ethan.
Câ t ai clipi, Ethan se îndreptă spre Whitfield, luă capul guvernatorului vampir în mâ ini și îl
trase direct de pe umeri. A ținut capul decapitat în strâ nsoarea lui doar o secundă înainte
de a-l arunca peste marginea clă dirii. Noii să i ochi stră luciră fericiți la Theodore în timp ce
fă cea un pas spre vră jitor. O frică nediluată s-a scurs din Theodore în timp ce se dă dea
înapoi și înainte ca eu să pot clipi, el și Rita au dispă rut în același mod în care sosiseră , într-
un nor de fum violet.
Pulsul mi-a bă tut cu putere în timp ce îi priveam pe ceilalți vampiri care se scufundă în
genunchi la vederea lui Ethan. Eram încă atâ t de slă bit din cauza pierderii de sâ nge, încâ t
abia mă puteam mișca. Am reușit să strâ ng suficientă forță pentru a mă tâ râ i la o jumă tate
de picior pâ nă la marginea acoperișului. Ethan ma privit doar o clipă . Pă rea că încerca să -
mi comunice atâ t de multe într-o singură privire, dar nu am putut descifra nimic.
În succesiune rapidă , el i-a ucis pe toți cei cinci vampiri de pe acoperiș în același mod în
care a ucis Whitfield. Le-a stins viețile fă ră nici cel mai mic efort. Apoi a mers cu pași mari
spre marginea acoperișului, aproape de locul unde stă team eu. Stă tea chiar pe pră pastie, cu
trupul atâ t de compus încâ t nu exista nicio posibilitate ca el să cadă .
M-am tras în sus și m-am uitat în jos, unde mai erau sute de vampiri să lbatici, neștiind că
liderul lor tocmai fusese decapitat. Ethan a scos un vuiet atotputernic care a ră sunat, nu
doar în toată strada, ci în tot orașul. Vampirii de dedesubt s-au oprit instantaneu din ceea
ce fă ceau pentru a se uita la el șocați și uimiți. Ethan a ră cnit din nou, corpul lui pulsand de
schimbarea lui, cu sâ ngele meu curgâ nd prin el și, la fel ca ceilalți, vampirii au că zut în
genunchi, cu capul plecat. Toți au recunoscut că Ethan nu era ca niciun vampir pe care-l mai
vă zuseră vreodată .
De asemenea, pă reau să accepte în tă cere că el era liderul lor acum.
Acest gâ nd m-a trezit. Într-o singură noapte, Whitfield și Pamphrock nu mai erau. Cei doi
conducă tori care au purtat un ră zboi asupra acestui oraș fuseseră amâ ndoi doborâ ți.
Theodore fusese întotdeauna cel mai puternic dintre cei trei, dar chiar și el a fugit câ nd a
vă zut schimbarea în Ethan. Asta însemna că Tribane aparținea acum vampirului care stă tea
lâ ngă mine, uitâ ndu-se de sus la oamenii lui și ară tâ ndu-le că acum îi aparțineau,
Pe acoperiș, vizavi de noi, i-am vă zut pe Finn și pe ceilalți privindu-se la Ethan. Nu
îngenuncheau ca toți ceilalți, dar cu siguranță erau uimiți.
Cu doar câ teva minute în urmă , Ethan și cu mine ne-am mă rturisit dragostea unul față de
celă lalt, dar a existat acea iubire încă acum, câ nd a fost schimbat atâ t de irevocabil? Ș i era
adevă rat că consumul prea mult din sâ ngele meu nu numai că a fă cut ca un vampir să se
întă rească , ci și să decline? Nu știam dacă Ethan a bă ut suficient pentru a deveni nemuritor
sau dacă a bă ut prea mult. Doar timpul ar spune.
Vechiul lui sine murise. A renă scut ca un nou vampir.
Simțindu-mă puțin mai puțin slabă la corp, dar mult mai slabă în mintea mea, m-am uitat
din nou la vampirii de sub noi, fiecare aplecat ca și cum ar fi venerat celui care stă tea
deasupra lor. În acel moment, abia îmi puteam imagina ce mi-ar putea rezerva viitorul.
Tot ce știam era că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel.
Vă mulțumim că ați citit Ora vrăjitoarei . Povestea se încheie în Sunlight , cartea #4 in
the Blood Seria magică. Citiți mai departe pentru o scurtă privire la capitolul unu.
PS Dacă ești curios să citești povestea lui Florence, asigură-te că ești abonat la a mea
buletin informativ AICI și vei fi primul care află știri despre când va fi lansată cartea
ei.
1.
Tegan
Viziunea mea asupra realită ții era ceață .
Ethan stă tea pe marginea acoperișului, cu trupul stră lucind de o stră lucire argintie. Sute de
vampiri de pe strada de dedesubt s-au închinat în fața lui de parcă ar fi fost un miracol fă cut
în carne.
Magia mea mi-a ară tat o viziune asupra întregului oraș, unde pă rea că fiecare vampir
simțise schimbarea lui Ethan în această ființă indestructibilă , extraordinară . Indiferent
unde se aflau, se închinau.
Unii de frică , alții de uimire.
Sâ ngele care i-a stră bă tut sistemul nu era doar al lui, ci și al meu. Ș i i-am simțit puterea ca
un puls fizic. Ceața neagră de haos s-a retras de oameni, chemată de stă pâ nul ei, Theodore.
Bă nuiam că se dusese să se regrupeze, stâ nd jos pâ nă câ nd își dă du seama cum să abordeze
această întorsă tură a evenimentelor.
Vocea puternică și familiară a lui Ethan a strigat ordine, poruncindu-le vampirilor să
înceteze violența asupra populației umane. Accentul să u româ nesc era mai dominant decâ t
fusese înainte; cadența modernă mai puțin evidentă .
Vampirii au ră mas în atenție, luâ nd ordinele lui cu un entuziasm reînnoit, cu ochii uimiți la
el, de parcă el era conducă torul pe care îl așteptaseră în tot acest timp. Au trecut vremurile
Herrington, ale lui Jeremy Whitfield și ră zboaiele lui. Începuse o nouă eră , iar posibilită țile
erau nesfâ rșite.
Eram pră bușit slab peste marginea clă dirii, uitâ ndu-mă în jos la vampirii care acum se
organizau în grupuri, în timp ce cură țau cadavrele și mă celul care înecase orașul într-o
mare de sâ nge și mizerie.
M-am întrebat îngrozit câ ți oameni nevinovați au fost uciși în seara asta.
Apoi, brațele tari ca oțelul s-au încolă cit în jurul meu și m-au ridicat, iar capul meu amețit s-
a cufundat în curba gâ tului lui Ethan, locul meu sigur. Energia mea a fost foarte epuizată din
cauza pierderii de sâ nge. A început să se miște cu viteza vampirilor, chiar mai repede decâ t
înainte. Nu m-am putut descurca cu culorile zgomotoase și m-am strecurat și am ieșit din
conștiență .
Apoi am dormit.
Câ nd mi-am trezit capul și mi s-a dus ochii. Parcă aș fi adormit zile întregi. M-am întins gol
pe un pat care nu era al meu, iar un cearșaf rece din bumbac egiptean îmi acoperea corpul
în timp ce îmi întindeam membrele dureroase.
Ferestrele erau larg deschise, iar lumina dimineții stră lucea în cameră . M-am uitat în jur,
recunoscâ nd dormitorul lui Ethan din casa lui din partea de sud a râ ului. Casa din care îl
exilase Whitfield.
M-am ridicat, iar cearceaful mi-a că zut pâ nă la brâ u. Ethan stă tea în fotoliu lâ ngă rafturile
de că rți din fața unei ferestre. Avea ochii închiși și își ținea fața senină spre soare. Lumina
moale și aurie îi aruncă tră să turile într-o stră lucire pașnică . Nu l-am vă zut niciodată
ară tâ nd atâ t de liniștit.
Repet, stă tea la soare , bucurâ ndu-se de că ldură fă ră nicio grijă să se îmbolnă vească .
Evenimentele care mi-au dus să fiu aici s-au repezit prin cap și am gâ fâ it. Ochii lui Ethan s-
au deschis câ nd a auzit respirația mea ascuțită . Oh wow . Erau incredibili. Aur adâ nc tivita
în argint. Pă rul lui blond stră lucea și mai mult acum, iar pielea lui mă slinie era și mai
impecabilă . S-a uitat la mine intens și, pentru o secundă , m-am întrebat dacă sunt sau nu în
siguranță , dacă el era sau nu.
tot Ethan, sau altceva .
„Sunt în siguranță ?” am șoptit, iar el și-a înclinat capul întrebă tor ca ră spuns.
"Esti in siguranta ?" mi-a repetat el înapoi, accentul lui fă câ ndu-mi tot felul de lucruri
fierbinți în interiorul meu.
S-a scurs o lungă tă cere. Am tras cearceaful în sus pentru a-mi acoperi pieptul.
„Ei bine, sunt?” am întrebat neliniştită .
„ Lumina mea , ești mai în siguranță decâ t ai fost vreodată . Nu te acoperi.”
M-am înroșit și am lă sat din nou foaia să cadă . Ethan s-a ridicat de pe scaun și a mers spre
mine. S-a așezat la capă tul patului și și-a trecut mâ na peste materialul cearșafului.
„De câ t timp am fost afară ?”
— Cam o zi, ră spunse el, fă ră să -și ridice ochii de pe cearșaf. „Îmi imaginez că ai nevoie de
restul pentru a te recupera de la pierderea de sâ nge.”
"Probabil ca ai dreptate. Mă doare mușchii cu toții.” Am întins un braț peste cap și apoi pe
celă lalt. „Ce s-a întâ mplat în timp ce dormeam? Unde este toata lumea?"
O privire de frustrare a intrat în privirea lui. „Încă nu i-am localizat pe ceilalți. Cred că se
tem că m-am transformat într-un monstru și că sunt ascuns.”
"Oh. Ș i cum te simți?” Am întrebat.
„Mă simt incredibil. Habar n-ai de cadoul pe care mi l-ai fă cut, a ră spuns el serios, cu ochii
practic sclipind.
Mi-am frecat brațul, ezitâ nd cu o clipă înainte de a vorbi: „Pamphrock a menționat odată că
știi că știi câ t de mult sâ nge de Putere Adevară este nevoie pentru a întă ri un vampir. Se
crede că prea multe te-ar putea face să declini.”
Tră să turile lui Ethan au devenit gâ nditoare. „Nu cred că am bă ut prea mult. Sunt mai
puternic decâ t am fost vreodată și alți vampiri îmi simt puterea, dar nu anticipez vreo
scă dere”, a spus el și m-a umplut de ușurare.
„Nu ai idee câ t de bine este să auzi asta. Eram atâ t de îngrijorat…”
"Nu iti face griji pentru mine. Nu m-am simțit niciodată mai bine. Vampirii au stat la coadă
pe stradă , așteaptă să vorbească cu mine, să -și declare loialitate, dar nu mi-am deschis ușile
pentru niciunul dintre ei.
Au plecat în zorii zilei, iar eu am ieșit la soare, lucru pe care nu am reușit să -l fac în toată
viața. Frumusețea... se opri el, scoțâ nd un oftat lung. „Este devastator. Acesta este un cadou
de neimaginat, Tegan. Cu greu o pot descrie.” A fost o pauză câ nd m-a luat înă untru. „Ară ți
palid. Vreau să -mi iei puțin din sâ nge. Îți va reda puterea.”
Mi s-a lă sat gura apă la perspectiva, dar am clă tinat din cap. „Nu ar trebui.”
S-a deplasat peste pat cu o viteză ca un urzeală , planâ nd deasupra mea. Aerul s-a îngroșat,
iar respirația mea a devenit greoaie în timp ce ochii mei cutreierau trunchiul lui cizelat. Nu
purta decâ t o pereche de blugi din denim lejer.
„Accentul tă u sună mai intens”, am comentat pentru a-mi distra atenția de la corpul lui
perfect. "De ce este asta?"
„Mi-am schimbat felul în care vorbesc de-a lungul anilor pentru a mă aclimatiza cu
vremurile în care tră iesc. Acum că sunt transformat, nu mai simt nevoia să -mi maschez
adevă ratul eu.”
"Oh."
„Odată mi-ai spus că nu poți rezista accentului meu româ nesc”, a spus el cu o voce scă zută ,
ridicâ nd mâ na pentru a-și trece degetele de-a lungul maxilarului meu.
"Nu pot. E foarte, um, dră guț, am ră spuns eu în timp ce el se apropie.
„De unde ai vrea să bei de pe vremea asta?”
„Chiar nu ar trebui.”
"Da ar trebui. Ț i-am luat și acum vreau să -ți întorc favoarea. Alege un loc, Tegan.
Ochii mi-au pâ lpâ it la linia masculină a gâ tului lui. Chiar ar trebui să încerc să rezist, dar
eram prea slab. Îmi doream prea mult înaltul. În plus, aceasta ar putea fi ultima dată . Aș
merge curcan rece după asta. „Gâ tul tă u”, am ră spuns eu încet, simțindu-mă puțin timid.
El a zâ mbit în semn de aprobare. "Buna alegere."
Atenția mi-a fost atrasă de unghia mică a mâ inii sale drepte, care crescuse pâ nă la un vâ rf
ascuțit, asemă nă tor unei lame. „Este una dintre schimbă rile transformă rii tale?” am
intrebat curios.
"Da. Am experimentat puțin și, se pare, această unghie este singurul lucru care îmi poate
tă ia pielea.”
Mi s-au marit ochii la asta.
Folosind unghia, el și-a tă iat o linie subțire în golul gâ tului. Practic i-am simțit mirosul
sâ ngelui câ nd un firicel se prelingea afară . Nu mai avea culoarea obișnuită ; în schimb, era
acum un roșu argintiu. Mi-am lins buzele și mi-am ridicat mâ inile pentru a-i strâ nge umerii.
M-a ridicat fă ră efort și m-a așezat în poala lui, complet gol.
Câ teva clipe mai tâ rziu buzele mele erau pe pielea lui, iar eu înghițim nectarul dulce care îi
curgea prin vene. Practic am orgasmat doar din gust.
Ethan a gemut tare, iar mâ inile lui s-au mișcat pe coloana mea cu o presiune delicioasă . Am
continuat să -i sug sâ ngele în gură , corpul meu prind viață cu el. Mi-a alunecat pe gâ t ca o
magie lichidă , aprinzâ nd tot ce a atins.
Am gemut încet, strâ ngâ ndu-l de mine. Se simțea puternic, captivant, viu .
Ethan și-a strecurat mâ na între picioarele mele, degetele pă trunzâ nd în mine. Strigă tul meu
ascuțit a fost înă bușit în timp ce am continuat să beau.
„Ești rafinat”, mi-a șoptit el. "Tu esti regina mea. Mereu."
Degetele lui au intrat și ieșit din mine repede, mai repede decâ t aș fi crezut că este posibil.
Plă cerea era prea mare și i-am eliberat gâ tul, că zâ nd înapoi în perne și zvâ rcolindu-mă
împotriva lui. Ochii lui m-au mistuit, cuprinzâ nd fiecare parte din mine, fiecare reacție. Cu
cealaltă mâ nă , și-a uns sâ ngele pe buzele mele, iar ochii lui au stră lucit la vedere.
„O, Doamne, vino mai aproape”, am bolborosit, întinzâ ndu-mi mâ na spre talia blugilor lui.
A fă cut cum i-am cerut, lă sâ ndu-mi să -i dau pantalonii jos. Erecția i s-a eliberat și s-a
poziționat la intrarea mea. Cuvinte stră ine i-au că zut de pe buze. Am închis ochii, lă sâ nd
vibrațiile lor profunde să stră lucească prin mine.
Agonizant de încet, m-a umplut. Niciun om obișnuit nu m-ar putea tachina cu atâ ta
încetineală , cu atâ ta atenție la detalii. S-a aplecat peste mine și mi-a sut sfarcul în gură ,
limba lui trecâ nd peste el într-un ritm rapid, inuman, ca aripile unui fluture.
Capul mi se învâ rtea cu sâ ngele lui în mine – nu doar sâ nge de vampir obișnuit, care era
destul de mare, ci sâ ngele de vampir cu adevărat putere . Totul în raza mea vizuală
stră lucea. Culorile psihedelice au spă lat camera, casa, forma mea corporală , pâ nă câ nd am
devenit o entitate fă cută exclusiv pentru a fi plă cerea, pentru a simți .
Ce spuneau epicurienii? Plă cerea este cel mai înalt bine?
Ei bine, dacă acesta era cazul, atunci eram foarte, foarte bun acum.
Ethan mi-a strâ ns pă rul cu mâ na lui, tră gâ ndu-mă de gâ tul înapoi, în timp ce lungimea lui
tare se afundă din nou în mine.
Mi-a lins o linie direct de la baza gâ tului pâ nă la adâ ncitura din spatele urechii.
„Orice vrei, iubirea mea, cere-l. O să te trag pâ nă vei simți câ t de mult însemni pentru mine;
pâ nă înțelegi darul pe care mi l-ai fă cut, micuț frumos, fragil, minunat.”
a bolborosit el în pielea mea, brațul lui strâ ngâ ndu-se în jurul stomacului meu. Mă simțeam
atâ t de mic în strâ nsoarea lui.
Transpirația stră lucea pe pielea lui câ nd fă cea dragoste cu mine și chiar și asta mirosea
incredibil.
Silver mi-a întunecat vederea. Tot ce puteam vedea a fost miezul lui și am fost intrinsec
atras de el. N-am crezut niciodată că voi vedea ziua în care Ethan și cu mine ne vom dracu
atâ t de liber sub lumina soarelui dimineții. S-a scurs prin fereastră și am întins mâ na,
atingâ nd o rază de parcă ar fi fost un lucru tangibil.
Ethan m-a prins de bă rbie în timp ce continua să intre și să iasă din mine. — Vampirii din
acest oraș vor să fiu conducă torul lor, respiră el. „Dar tot ce îmi pasă este să fiu al tă u.”
Intensitatea cuvintelor lui era prea mare, iar ochii mei s-au închis.
„Nu te uita în altă parte”, a rugat el. „Trebuie să vă d ochii tă i albaștri fă ră fund în timp ce te
umplu.”
Întâ lnindu-i încă o dată privirea, nu mi-am întors privirea.
Finn
Sfâ nta Maria, mama lui Dumnezeu , ea chiar a plecat și a fă cut-o acum. Întotdeauna am
crezut că Tegan a avut o senzație nesă buită , dar asta însemna ușor. Nu credeam că există
un singur cuvâ nt în limba engleză care să descrie această nebunie. Nimeni cu jumă tate de
creier nu ar considera că este o opțiune viabilă să -i permită acelui sugă tor de sâ nge să bea
din ea. Ș i totuși, acolo stă tea, incontestabil schimbat.
Era încă în viață ? A bă ut-o uscată sau a luat doar câ t să se transforme?
Acum, am înțeles că aceasta a fost o situație de dus sau mor. Pentru început, am fost
depă șiți numeric. Dar serios, nu a existat nicio întoarcere din asta. Ne-am uitat cu toții la
Cristescu de jos, întreaga populație de vampiri a orașului înclinâ ndu-se în fața lui de parcă
ar fi fost un fel de Înalt Rege al blestematelor.
Ușurarea ma cuprinse câ nd l-am vă zut pe Tegan pră bușit slab peste marginea clă dirii,
privindu-l și el. Nu pă rea prea proaspă tă , dar cel puțin nu era moartă .
Cristescu a ră cnit, iar fiecare fibră a mea a fost respinsă de sunet. Am fă cut contact vizual
mai întâ i cu Gabriel. La fel ca mine, prietenul meu știa exact ce s-a întâ mplat pe acel
acoperiș. În privat, îmi vorbise adesea despre temerile lui despre Tegan. Își fă cea griji că
într-o zi un vampir avid de putere va pune mâ na pe sâ ngele ei și totul se va schimba. Ei
bine, acum se întâ mplase. Numai că nu știam dacă Tegan s-a oferit voluntar sau dacă a
forțat-o.
Ideea ca el o forța m-a înfuriat. Dezamă girea pe care o simțisem câ nd mi-a spus că s-a culcat
cu el a ieșit la suprafață , dar am împins-o înapoi în jos. Ea l-a ales . Nu puteam face nimic ca
să mă simt mai bine decâ t să încerc să salvez ceea ce a mai ră mas din mâ ndria mea ră nită .
— Trebuie să plecă m de aici, spuse Gabriel urgent, ținâ ndu-l pe Alvie lâ ngă el.
"Ai dreptate. Să facem o mișcare în timp ce vampirii sunt distrași, nu? am sugerat, fă câ nd
semn din cap că tre Delilah și Ira, care stă teau lâ ngă ea în forma lui animală . Tipul ă la Lucas
se închina la fel ca restul sâ ngerilor.
Delilah pă rea zdruncinată pâ nă în miezul ei, cu chipul ei palidă uitâ ndu-se la fratele ei într-
o tă cere uluită .
„Delilah”, i-am atras atenția. "Trebuie să mergem acum."
Ira s-a scâ ncit și i-a ciupit mâ na. În cele din urmă , s-a scos din șoc și a dat din cap,
înfă șurâ ndu-și brațele în jurul ei. Ea a încercat să -i atragă atenția lui Lucas, dar nu a putut
să -l iasă din transă . În cele din urmă , ea a renunțat și ne-a urmat pe scară și a ieșit înapoi pe
stradă .
Corpuri umane moarte și inconștiente au umplut că ile. Noi cinci am mers aproape unul de
altul, ocolind vampii care se înclină . Am accelerat la o alergare lent, trebuind să ajungem câ t
mai departe posibil înainte ca Cristescu să -i cheme la acțiune. Delilah ar putea fi sora lui,
dar el nu era un fan pentru noi, ceilalți, pentru mine
in mod deosebit. Cine știa ce fel de planuri ar putea inventa cu noua sa putere.
Orașul era un pustiu. Bă nuiam că mulți oameni se ascundeau în spatele ușilor și ferestrelor
încuiate, prea speriați să se aventureze afară .
Odată ce ne-am îndepă rtat de vampiri, am lă sat o respirație lungă . Acum eram aproape de
zonele mai rezidențiale, care pă reau complet neatinse de haos. Stră zile liniștite și pașnice
se simțeau aproape ireale după nebunia prin care tocmai trecusem.
Gabriel îl trase pe Alvie aproape de el, cu brațul strâ ns în jurul umerilor îngusti. Ira și-a
frecat botul de șoldul lui Delilah, iar ea și-a lă sat mâ na să treacă prin blana lui groasă .
Deodată , m-am simțit hotă râ t singură . Nimă nui nu-i pă sa să mă consoleze.
Ei bine, la naiba. Am fost singur de câ nd au murit mama și sora mea. Unele lucruri nu s-au
schimbat niciodată . O scurtă imagine a somnului în același pat cu Tegan mi-a fulgerat în
cap, împreună cu sentimentul de companie și că ldură pe care mi-o dă duse. Am ratat acea
perioadă trecă toare, în care am crezut că s-ar putea dezvolta ceva mai mult între noi, dar nu
a fost.
Bine, trebuia să nu mai îmi pare ră u pentru mine. Da, mi-a plă cut, poate chiar aveam câ teva
sentimente moale față de ea. Dar nu era ca și cum ea era singura femeie din lume.
Odată ajuns la marginea orașului, am decis să încep să caut o formă de transport. Mersul pe
jos nu avea să ne ducă prea departe. Câ teva minute mai tâ rziu, am vă zut un microbuz
abandonat pe marginea drumului. Ușile erau deschise, iar cheile atâ rnau de contact.
Prea frumos pentru a fi adevă rat, nu?
Gresit.
Pe pă mâ nt, în afara ei, erau mai multe cadavre. După cum arată lucrurile, au fost înnebuniți
de ceața haosului și s-au ucis între ei. Am stat deasupra unui tip umflat de vâ rstă mijlocie,
cu pă rul roșu și tuns, cu capul fă ră viață atâ rnâ nd într-o parte. Cu vâ rful cizmei, i-am împins
gulerul că mă șii în jos, verificâ ndu-i gâ tul pentru urme de colți. Nici unul.
Suspiciunile mele erau corecte. Bieții ă știa s-au ucis unul pe altul.
„Se pare că am gă sit o mașină ”, i-am spus lui Gabriel cu un râ njet morbid.
Se scă rpină în cap, nu pă râ nd prea încâ ntat de perspectiva de a lua mașina unor morți.
Totuși, a venit și m-a ajutat să ridic cadavrul de pe scaunul șoferului. Vehiculul mirosea a
sâ nge, dar în activitatea mea eram obișnuit.
Verificâ nd bordul, am vă zut că rezervorul era plin pe trei sferturi. La indemana. Am
alunecat și am ră sucit cheia în contact, motorul urlâ nd la viață . Scotâ nd capul pe fereastră ,
am strigat: „Subiți-vă bă ieți și fete, plecă m la picnic”.
Delilah mi-a aruncat o privire iritată . „Trebuie să fii mereu un nenorocit de pis,” mormă i ea,
strecurâ ndu-se pe unul dintre locurile din spate cu Ira. „Acum nu este chiar momentul.”
„Nu-l voi lă sa pe fratele tă u să ia stră lucirea soarelui meu”, am ră spuns eu.
Ea a pufnit, și-a micșorat ochii verzi în fante și și-a întors capul, ignorâ ndu-mă .
„Toți la bord?” Am strigat jovial, lă sâ ndu-mi brațul să atâ rne pe fereastra deschisă și lovind
puternic în ușa de metal. Nimeni nu a raspuns. Cred că încercarea mea de a ușura starea de
spirit a eșuat. M-am îndepă rtat de marginea drumului.
Conduceam doar vreo cinci minute, câ nd dintr-o dată a apă rut din senin o limuzină albă .
Din geamuri stră luceau câ rlițe de lumină sidefată , efervescentă , în timp ce trecea în viteză
și depă șea monovolumul. Cu geamul din partea șoferului meu deschis, am auzit un strigă t
ascuțit de femeie după ajutor izbucnind din interiorul limuzinei.
Ce naiba?
— Oh, Doamne, icni Alvie.
„De unde vine toată lumina aceea?” a întrebat Delilah.
— Pare magic, spuse Gabriel.
Din instinct, mi-am mă rit viteza, urmâ nd limuzina. Ușa s-a deschis zbură tor o secundă mai
tâ rziu, iar o femeie îmbră cată într-o rochie de seară albă stră lucitoare a să rit din vehicul. S-
a rostogolit de-a lungul drumului, s-a ghemuit o clipă , apoi s-a ridicat în picioare și a fugit.
Era pe cale să se întâ lnească față în bara de protecție cu minivan, așa că am trâ ntit pe pauze
și m-am oprit zgomotos cu câ teva secunde înainte să o fi lovit.
În față , un bă rbat înalt a ieșit din limuzină . A venit în marș hotă râ t după femeia, care se uita
acum fix în minivan, tremurâ nd ca o frunză . Avea pă rul blond lung și creț și ochi alune
stră lucitori. Câ nd l-au întâ lnit pe al meu, i-am vă zut disperarea.
Fă ră să mă gâ ndesc, am să rit afară și m-am gră bit spre ea.
"Te simți bine?" am întrebat în timp ce privirea ei s-a pâ lpâ it peste mine într-o manieră
neconcentrată .
„Stai departe”, a gră mă it ea, întinzâ ndu-și mâ na tremură toare, în același timp în care tipul
de la limuzină a strigat: „Atinge-o și mori, ucigaș”.
M-am uitat la tipul înalt, recunoscâ ndu-l drept Michael Ridley, unul dintre prietenii vră jitori
ai lui Theodore și, de asemenea, tică losul care a dat foc casei Ritei.
Delilah, Gabriel și Ira au ieșit din dubă , venind să stea lâ ngă mine.
— Voi face ce îmi place, vră jitorule, i-am râ njit înapoi.
Atenția i s-a îndreptat că tre femeie. „Alora, vino înapoi aici acum. Ești complet nerezonabil.”
Alora tresă ri la sunetul vocii lui Ridley și fă cu un pas spre mine.
„Te rog, nu-l lă sa să mă ia. Mă doare... mă doare prea mult.”
La această declarație, instinctele mele de protecție au luat-o în viteză și am tras-o să stea în
spatele meu.
— Ai ră nit femei, nu? am întrebat, îndreptâ ndu-mi privirea spre Ridley. „De ce nu încerci să
mă ră nești în schimb? Vezi câ t de bine te descurci?”
Ridley respiră furios și ridică mâ na în aer, pe punctul de a arunca o vrajă .
Din fericire, Ira a să rit la el cu un mâ râ it și și-a prins dinții mari pe mâ na lui Ridley înainte
ca acesta să aibă șansa să termine. Am tresă rit câ nd nu doar l-a mușcat, ci i-a smucit din cap
și i-a smuls mâ na.
Ei bine, Ira a avut unele, uh, probleme cu magia, așa că nu l-am putut învinovă ți pentru că a
exagerat puțin.
Un vaiet atotputernic izbucni din Ridley. Se uită îngrozit la brațul să u, acum fă ră mâ ner, în
timp ce sâ ngele curgea afară . Ira a lă sat mâ na la pă mâ nt cu o lovitură udă și a plecat cu
dezinteres de câ ine. Da, am spus doar că țeluș. Trecuse prea mult timp de câ nd nu am avut o
femeie sub mine.
„O să -l ucid nenorocitul de câ ine”, țipă Ridley.
— Nu vei ucide pe nimeni dacă nu te duci la spital foarte curâ nd, prietene, am strigat eu,
fă câ nd o strâ mbă la vederea mâ inii lui tă iate.
A înjurat abundent, și-a ridicat mâ na și s-a gră bit înapoi la limuzină . Ușa s-a închis trâ ntind
și vehiculul a dă râ mat drumul. M-am întors și o vă d pe Alora fugind de noi acum, în direcția
opusă limuzinei. Gabriel și Delilah se uitară după ea, uluiți. Ira stă tea lâ ngă dubă , lingâ ndu-
și sâ ngele de pe labe, iar Alvie încă stă tea înă untru, prea zguduit de evenimentele din
noapte pentru a se implica.
Am bă nuit că atunci era treaba mea să merg după ea. Am fugit pe drum, dar trebuie să fi
auzit
venind pentru că şi-a gră bit pasul. Era în picioarele goale și știam că trebuie să doară
alergarea fă ră pantofi. O secundă mai tâ rziu, am ajuns la ea, am prins-o de talie și am oprit-
o. Ea s-a zvâ rcolit în strâ nsoarea mea, luptâ ndu-se să se elibereze.
„Dă -mi drumul, te rog”, se auzi strigă tul ei gutural. Pă rea că era în pragul lacrimilor.
„Trebuie să mă îndepă rtez câ t mai mult posibil de el. Trebuie să -mi gă sesc familia.”
— Taci, am șoptit eu liniștitor. „Nu vei ajunge prea departe în statul tă u. Lasa-ma sa te ajut."
A ră mas nemișcată câ nd am vorbit și s-a întors în brațele mele să ridice privirea la mine.
Ochii ei, despre care am decis acum că erau mult mai aurii decâ t alun, au continuat să
ră tă cească într-un mod nefocalizat. Brusc, mi-am dat seama de ce. Era oarbă .
Acum că încetase să se mai chinuie, am profitat de ocazie pentru a o studia mai atent. Ochii
ei erau uimitoare. Nu mai vă zusem niciodată ochi de aur la un om, doar la vampiri. M-am
simțit ca o tică losă care observă , mai ales că era într-o suferință evidentă , dar avea o
gră madă fantastică și buze plinuțe, în formă de inimă . Pielea ei era ușor bronzată și netedă ,
iar pă rul era o masă de bucle mă tă soase. Cu alte cuvinte, era frumoasă – și încă tremura în
brațele mele.
— Îți cunosc vocea, șopti ea, cu fruntea încrețită în gâ nd.
„Nu cred, iubito. Nu ne-am mai întâ lnit pâ nă acum. Cu siguranță mi-aș aminti că te-am
cunoscut.”
Ea clă tină din cap. „Nu, nu înțelegi…”
"Ești ră nit?" Am întrebat. — Oricum, ce fă ceai cu acel fiu de că țea Ridley?
Respirația ei moale mi-a lovit baza gâ tului în timp ce ea respira frenetic. „M-a ră pit acum
doi ani câ nd mă îndreptam spre casă de la serviciu. N-am vă zut exteriorul casei lui pâ nă în
seara asta.”
„Te-a ră pit?” am întrebat neîncreză tor. "De ce? Este un fel de bolnav?”
„Nu în felul în care gâ ndești. Te-a numit ucigaș. Asta înseamnă că știi despre creaturile
supranaturale?”
„Da, poți vorbi liber”, i-am ră spuns.
Ea a expirat oarecum ușurată , iar apoi mâ inile ei mici mi-au cuprins fața, mișcâ ndu-mi
tră să turile în concentrare. "Pot avea încredere în tine?" a întrebat ea în timp ce încerca să
mă vadă prin atingere. Am ră mas nemișcat, total încâ ntat.
"Sigur ca poti. Sunt unul dintre cei buni, Goldy.”
Ea a pă rut să se înroșească la ră spunsul meu, dar a continuat să -și miște mâ inile peste fața
mea. Apoi, mi-au alunecat pe gâ t înainte de a se sprijini pe umeri. Am înghițit în sec,
luptâ ndu-mă să nu mă aprind.
După cum am spus, trecuse ceva timp de câ nd nu mai eram cu o femeie.
„Sunt semi-elf”, a spus ea atunci, ajungâ nd probabil la concluzia că ar putea avea încredere
în mine. „Am talentul de a vedea în viitor. La început, Ridley a încercat să -mi epuizeze
puterea pentru a o folosi pentru el însuși, dar nu a reușit. Vraja a mers prost și a sfâ rșit prin
a mă orbi. A decis să mă țină prizonier, astfel încâ t oricâ nd avea nevoie de o predicție, să -mi
poată folosi abilitatea.”
„Hristoase”, am mormă it, uitâ ndu-mă la ea cu ochii mari. — Pun pariu că te bucuri că
prietenul meu Ira i-a mușcat mâ na, nu?
„A-i auzi durerea a fost o mică ră zbunare”, a spus ea, dâ nd din cap. "Unde suntem? Poți să
mă aduci înapoi în oraș? Pă rinții mei locuiesc acolo.”
„Orașul este o zonă interzisă în acest moment. Probabil că nu știi asta, dar a existat un
motiv pentru care Ridley a plecat. Vampirii au preluat controlul. Au mă celă rit oameni și au
existat, de asemenea, niște afaceri magice care i-au fă cut pe oameni să înnebunească și să
se omoare între ei. Nu vrei să mergi acolo o vreme.”
Deodată , lacrimile i-au să rit în ochi. „Toți oamenii sunt morți? Pă rinții mei …"
„Nu, nu, nu sunt toți morți, dar încă nu e sigur să mergi acolo. Nu cu vampirii așa
însetat de sâ nge. Oh, și există un vră jitor nebun în libertate.”
S-a pră bușit în brațele mele, cu corpul ei mic sprijinindu-se de mine. Am bă nuit că ceea ce
tocmai am povestit era mult de luat.
„Hai, stai puțin cu mine și ne vom da seama cum să te întoarcem la familia ta.”
Ea dă du din cap, ștergâ ndu-și ochii. "Da multumesc. Apreciez amabilitatea și ajutorul
dumneavoastră .”
„Nu este nicio problemă . Ascultă , o să te duc înapoi la vehiculul meu pentru că nu-mi place
aspectul acelor picioare goale pe drum.
"Oh. Bine, spuse ea dâ nd din cap. Ea a ră suflat ușor câ nd mi-am strecurat brațul sub
picioarele ei, am luat-o și am dus-o înapoi la minivan.
Continuați să citiți Sunlight pe:
Kindle SUA
Kindle Marea Britanie
Kindle DE
Kindle CA
Kindle AU
Faceți cunoștință cu autorul
Salutari! Este o plă cere să vă fac cunoștință . Numele meu este LH Cosway și am scris cartea
pe care tocmai ai citit-o. Sunt din Dublin, Irlanda, unde locuiesc cu soțul meu și doi mici
dictatori de soiul canin. Lucrurile mele preferate în viață includ să visez cu ochii deschiși la
personaje fictive, să mă nâ nc în restaurante de lux, să mă uit la rochii online pe care nu le
voi cumpă ra niciodată , să am conversații întregi cu câ inii mei, să ascult podcasturi și,
desigur, să citesc că rți. Se întâ mplă să cred că oamenii imperfecți sunt cei mai interesanți.
Ei spun cele mai bune povești.
Aici este site-ul meu unde puteți gă si informații diverse și diverse despre mine și că rțile
mele: www.lhcoswayauthor.com
Doriți să discutați despre poveștile mele cu cititori care au aceleași gâ nduri sau să îmi
alegeți creierul? Vă puteți ală tura grupului meu de cititori AICI.
De asemenea, puteți fi la curent cu cele mai recente știri despre că rți și evenimentele mele,
abonâ ndu-vă la newsletter-ul meu:
www.lhcoswayauthor.com/newsletter/
Ș i, în sfâ rșit, nu ezitați să mă urmă riți la oricare dintre aceste unită ți online populare:
Facebook
Stare de nervozitate
Instagram
Pinterest
Bookbub
Că rți de LH Cosway
Romantism contemporan
Fete Pictate
Killer Queen
Natura cruzimii
Natura moartă cu sfori
Showmance
Fauxmance
Happy-Go-Lucky
Dincolo de mare
Duetul Cracks
O fisură în tot (nr. 1)
Cum intră lumina (nr. 2)
Seria Inimi
Șase de inimi (nr. 1)
Inimi de foc (nr. 2)
Regele inimilor (nr. 3)
Inimi de albastru (#4)
Hoțul de inimi (#5)
Încrucișează-mi inima (5.75)
Inimi în aer (#6)
Seria Running on Air
Sărut de aer (#0.5)
În afara aerului (nr. 1)
Ceva în aer (nr. 2)
Seria Rugby cu Penny Reid
Pustnicul și Pustnicul (#1)
Jucătorul și Pixie (#2)
Cad și co-ed (nr. 3)
Varletul și Voyeur (#4)
Seria Magic Blood
Căderea nopții (nr. 1)
Moonglow (nr. 2)
Ora vrăjitoriei (nr. 3)
Lumina soarelui (#4)
Schița documentului
 1.
 2.
 3.
 4.
 5.
 6.
 7.
 8.
 9.
 10.
 11.
 12.
 13.
 14.
 15.
 16.
 17.
 18.
 Faceți cunoștință cu autorul