AUDREY CARLAN

Calendar Girl
Volumul 1: IANUARIE —MARTIE

Traducere de ANA OMĂT

UNIVERS
AUDREY CARLAN CALENDAR GIRL
© 2016 by Waterhouse Press, LLC

2
 IANUARIE

Ginelle Blanch,
Ai fost alături de mine chiar de la început. Lecturile tale în
fazele de testare m-au salvat de sute de ori. Mulţumesc pentru
că ai crezut în mine, în poveştile mele şi pentru că le iubeşti
aşa cum te iubesc şi eu pe tine şi tot ce e al tău.

Namaste, prietena mea!

3
 CAPITOLUL 1

Iubirea adevărată nu există. Ani întregi am crezut în

existenţa ei. De fapt, chiar am crezut că am găsit-o. De patru ori,
mai exact. Hai să vedem, în ordine:
Taylor. Iubitul meu din liceu. Am fost împreună tot liceul. Era
vedeta echipei de baseball. Cel mai bun pe care l-a avut vreodată
şcoala. Mare, mai mult muşchi decât creier şi cu puţa cât o alună.
Probabil din cauza steroizilor pe care îi lua pe la spatele meu. M-
a părăsit la balul de absolvire. A fugit cu virginitatea mea şi cu
şefa majoretelor. Am auzit că a renunţat la colegiu şi că lucrează
ca mecanic într-un orăşel fără nume, are doi copii şi o nevastă
care nu-l mai aclamă.
A urmat asistentul profesorului de la primul meu curs de
psihologie de la colegiul de stat din Las Vegas. Îl chema Maxwell.
Am crezut că băiatul putea să calce pe apă. S-a dovedit că putea
să calce pe inima mea, regulând câte o fată din fiecare grupă la
care era asistent. În cazul lui, profesor asistent însemna că avea
pe tavă o mulţime de funduri şi de ţâţe mişto, şi avea grijă să aibă
parte din plin de ele. Nici o problemă. A ajuns să lase două fete
gravide în aceeaşi perioadă, apoi a fost dat afară pentru
comportament inadecvat. La nouăsprezece ani, avea deja două
mame de bebeluşi care îl hăituiau pentru pensia alimentară. Până
la urmă, a fost un soi de justiţie poetică. Slavă Domnului că l-am
pus să şi-o îmbrace înainte să şi-o bage în mine.
La douăzeci de ani, am luat o pauză de la şcoală. Mi-am
petrecut tot anul servind la mese la MGM Grand pe Las Vegas
Strip. Aici l-am cunoscut pe norocosul număr trei, Benny. Numai
că eu nu am fost norocoasă, şi nici el n-a fost. Era trişor, spunea
că lucrează în vânzări, colinda cazinourile şi adora să joace
poker. Am avut o poveste de dragoste ca un vârtej, care nu a fost
deloc romantică. Cred că mi-am petrecut majoritatea timpului
beată şi sub el, dar, vai, credeam că mă iubeşte. Mi-o spunea tot
timpul. Timp de două luni am băut, am înotat în piscina hotelului
şi ne-am regulat toată noaptea într-una dintre camerele de care
4
am reuşit să fac rost de la amicul meu de la curăţenie. Îi serveam
lui şi prietenilor lor băuturi gratuite la bar, iar el îmi dădea cheia
de la o cameră aproape în fiecare noapte. A mers. Până când n-a
mai mers. Benny a fost prins numărând cărţile şi a dispărut. În
primul an după dispariţia lui, am fost isterică. Apoi am aflat că a
luat o bătaie soră cu moartea. A petrecut un timp în spital şi a
tăiat-o din oraş, lăsându-mă baltă complet, fără nici un cuvânt.
Ultima greşeală a fost cea despre care se poate spune că a
umplut paharul. Din acelaşi motiv pentru care eram sigură că
iubirea adevărată e ceva meşteşugit de firmele producătoare de
felicitări şi de oamenii care scriu romane de dragoste şi comedii
romantice. Îl chema Blaine, dar ar fi trebuit să-l cheme Lucifer.
Era om de afaceri, cu papagal la agăţat. Folosesc termenul „om de
afaceri“ în sens larg. De fapt, era cămătar. Un cămătar care l-a
împrumutat pe tatăl meu cu mai mulţi bani decât ar fi putut
vreodată să dea înapoi. Mai întâi m-a păcălit pe mine, apoi l-a
păcălit pe el. Pe vremea aia credeam că avem o iubire ca-n
basme. Blaine mi-a promis lumea întreagă şi mi-a oferit iadul pe
pământ.
— De aia cred că trebuie să iei slujba asta de la mătuşica ta şi
să te opreşti. Prietena mea cea mai bună, Ginelle, şi-a pocnit
zgomotos guma în receptor. Mi-am îndepărtat telefonul de la
ureche. Chiar e singura variantă, Mia. Altfel cum ai să-l scoţi pe
tatăl tău din beleaua cu Blaine şi cu gorilele lui?
Am sorbit din apa rece, în timp ce soarele Californiei
desfăcea picăturile în fărâme de lumină pestriţă pe sticlă.
— Nu ştiu ce să fac, Gin. Nu am atâţia bani. Nu am deloc bani.
Am oftat şi a sunat zgomotos şi melodramatic, chiar şi pentru
propriile mele urechi.
— Uite ce e, mereu ai fost îndrăgostită de ideea de a fi
îndrăgostită...
— Nu mai sunt! i-am reamintit prietenei mele de-o viaţă.
Auzeam zgomotele din Vegas prin telefon. Oamenii cred că
deşertul este un loc liniştit. Nu şi pe Strip. Aparatele de jocuri
zăngănesc şi soneriile se aud cu un bâzâit monoton, oriunde te-ai
afla. Nu ai cum să scapi.
5
 — Ştiu, ştiu. Şi-a mutat telefonul dintr-o mână în alta,
făcându-l să-mi pocnească în ureche. Dar îţi place sexul, nu-i aşa?
— Nu sunt ca Barbie, Gin. Matematica nu e grea. Te rog să
nu-mi pui întrebări tâmpite. Mor aici.
Sau, mai degrabă, dacă nu găseam o cale să fac rost de un
milion de dolari, tatăl meu avea să moară.
Ginelle a gemut şi a făcut un balon din gumă.
— Vreau să spun că, dacă te angajezi ca prostituată de lux, nu
trebuie decât să arăţi bine şi să te fuţi la greu, nu? Nu te-ai mai
regulat de câteva luni bune. Ai putea chiar să te bucuri de asta,
nu?
Lasă în seama Ginellei să găsească o cale de a face să sune
prostituţia de lux ca slujba vieţii tale.
— Nu e Frumuşica şi eu nu-s Julia Roberts.
M-am îndreptat spre motocicleta mea, Suzuki GSXR 600,
căreia îi spuneam, simplu, Suzi. Era singurul meu bun de valoare.
Trecându-mi un picior peste şa, am aşezat telefonul şi l-am setat
pe difuzor. Mi-am împărţit în trei pletele mele lungi şi negre şi le-
am împletit cu iscusinţă într-o coadă groasă.
— Ascultă, ştiu că-mi vrei binele, dar, sincer, chiar nu ştiu ce-
o să fac. Nu sunt târfă. Sau, cel puţin, nu vreau să fiu târfă. Numai
gândul mi-a transmis fiori de groază în piept. Dar trebuie să
rezolv cumva. Să fac rost de bani serioşi, şi asta repede.
— Da, am înţeles. Anunţă-mă ce se întâmplă la întâlnirea cu
Exquisite Escorts. Sună-mă diseară dacă poţi. Rahat, întârzii la
repetiţii, şi mai trebuie şi să mă îmbrac.
Vocea i-a devenit greoaie şi am putut să mi-o imaginez
alergând prin cazinou ca să ajungă la serviciu, cu telefonul mobil
lipit de ureche, fără a da doi bani pe cine o vede sau o consideră
nebună. Asta o făcea atât de deosebită. Ea vorbea pe şleau...
Întotdeauna. Exact ca şi mine.
Ginelle lucra la Dainty Dolls Burlesque Show în Vegas. După
cum sugera şi numele, prietena mea cea mai bună era micuţă şi
drăgălaşă şi ştia exact cum să dea din cur. Bărbaţi din toată
lumea veneau să vadă spectacolul provocator de pe Strip. Totuşi,

6
nu câştiga suficient cât să ne scoată pe mine sau pe tata din
încurcătură, nu că i-aş fi cerut vreodată.
— Bun, te iubesc, panaramă, i-am spus dulce, în timp ce mi-
am băgat coada sub gulerul gecii de piele, lăsând-o să cadă între
omoplaţi.
— Eu te iubesc mai mult, curvo!
Am răsucit cheia în contactul motocicletei, am băgat în viteză
şi mi-am înfundat casca pe cap. Strecurând telefonul în
buzunarul interior de la geacă, am apăsat pe acceleraţie şi am
pornit în goană spre un viitor pe care nu mi-l doream, dar pe care
nu aveam nici o posibilitate să-l evit.

***
— Mia! Fetiţa mea scumpă! mi-a spus mătuşa mea,
îmbrăţişându-mă cu braţele ei scheletice şi strângându-mă la
piept să mă sfărâme.
Avea forţă pentru o femeie atât de mititică. Părul ei negru era
strâns într-un coc, cu o buclă franţuzească elegantă. Avea o bluză
albă fină ca mătasea, probabil tocmai pentru că era din mătase.
Era băgată într-o fustă mulată din piele neagră, asortată cu
pantofi cu tocuri imense, cu acea talpă roşie despre care am aflat
atât de multe când am frunzărit la întâmplare ultimul număr din
Vogue. Arăta bine. Mai mult decât atât, arăta costisitoare.
— Mătuşă Millie, mă bucur atât de mult să te văd, am început
eu, când două degete cu unghii lungi, acoperite de o ojă roşie ca
sângele, m-au făcut să amuţesc.
A ţâţâit din limbă.
— A, a, aici o să-mi spui doamna Milan. Mi-am dat ochii peste
cap, pentru efectul dramatic. Ea şi i-a mijit pe ai ei drept răspuns.
Păpuşică, în primul şi-n primul rând, nu-ţi mai da ochii peste cap.
E nepoliticos şi nedemn de o doamnă. Şi-a strâns buzele într-o
linie subţire. În al doilea rând... Mi-a dat un ocol, evaluându-mă
ca şi cum aş fi fost o operă de artă, o statuie. Ceva rece şi de
nepătruns. Poate că eram. Avea în mână un evantai negru din
dantelă pe care îl închidea şi îl deschidea, apoi îl atingea uşor de
palma deschisă, în timp ce mă examina. ...nu-mi spui niciodată
7
Millie. Femeia aia s-a dus demult, a murit de când primul bărbat
în care am avut vreodată încredere mi-a pus inima la frigare şi a
dat-o câinilor lui s-o mănânce.
Ce imagine dezgustătoare, dar mătuşa Millie era oricum,
numai nu lipsită de onestitate.
— Ridică bărbia.
Mi-a atins partea de jos a bărbiei, forţând-o să se ridice
imediat. Apoi a făcut acelaşi lucru cu dunga goală de piele
sensibilă de la baza coloanei, unde tricoul meu de concert strâmt
nu se prea întâlnea cu blugii imprimaţi pe care îi adoram. Într-o
clipă, mi-am îndreptat spatele, scoţându-mi pieptul înainte.
Zâmbetul de pe buzele ei roşii s-a lărgit, arătând dinţii drepţi,
perfect albiţi. Dinţii erau cei mai frumoşi de pe piaţă, o cheltuială
regulată pentru fetele bogate de aici, din Los Angeles. Nu puteam
să fac doi metri fără să dau de cineva care merge la dentist mai
des decât ar fi necesar din punct de vedere medical, dar numai
puţin mai rar decât merg la dermatolog pentru injecţiile lunare
cu botox. Mătuşa Millie era în mod evident o clientă fidelă a
implanturilor cu porţelan. Şi totuşi, chiar dacă se apropia de
cincizeci de ani, era evident că are succes.
— Ei bine, eşti superbă, fără îndoială. Şi o să fii şi mai şi când
te îmbrăcăm în ceva prezentabil ca să-ţi facem fotografiile de
test.
Faţa i s-a strâmbat într-o grimasă când s-a uitat la ţoalele
mele de motociclistă gata de ducă.
Am făcut un pas în spate şi m-am trântit într-un scaun din
piele aflat în spatele meu.
— N-am fost încă de acord cu nimic.
Millie s-a încruntat.
— N-ai spus că ai nevoie de o grămadă de bani, şi asta rapid?
Ceva de genul că netotul de cumnat al meu e în spital? Sau la
ananghie?
S-a aşezat încet, a pus picior peste picior şi şi-a întins delicat
braţele pe braţele din piele albă ale fotoliului. Mătuşii Millie nu i-
a plăcut niciodată de tata. Ceea ce e păcat, pentru că el a făcut tot
ce-a putut ca tată singur, mai ales când sora ei, mama mea, şi-a
8
abandonat cele două fiice. Aveam zece ani pe vremea aceea.
Madison avea cinci şi, până în ziua de azi, nu are nici cea mai
mică amintire despre mama noastră.
Mi-am muşcat buza şi am privit-o în ochii verzi. Semănăm
atât de mult. În afară de diferitele operaţii estetice pe care le
avea, parcă mă uitam într-o oglindă de peste douăzeci şi cinci de
ani. Ochii ei aveau aceeaşi nuanţă deschisă de verde, aproape
galben, care îi încântase pe oameni toată viaţa mea. Ametist
verde, spuneau ei. De parcă s-ar fi uitat la un diamant verde rar.
Părul nostru avea exact aceeaşi nuanţă de negru-tăciune, încât,
când îl atingea lumina, puteai să juri că e albăstrui.
Sprijinindu-mi umerii de scaunul neconfortabil, am tras aer
în piept.
— Da, tata a intrat în mare belea de data asta cu Blaine. Millie
a închis ochii şi a clătinat din cap. Mi-am muşcat buza, la
amintirea tatălui meu, palid şi sfrijit, cu vânătăile acoperindu-i
fiecare centimetru din corp, zăcând aproape fără viaţă în spital.
Acum e în comă. L-au bătut destul de tare acum o lună. Nu s-a
trezit încă. Doctorii cred că e un traumatism cerebral, dar nu
putem şti încă. Are o grămadă de oase rupte. Încă e în ghips, am
încheiat eu.
— Doamne, Dumnezeule. Sălbatici, a şoptit ea şi şi-a ridicat o
mână spre păr, dându-şi o şuviţă pe după ureche şi venindu-şi în
fire în tăcere.
O mai văzusem făcând asta. Millie era maestra manipulării şi
putea să-şi controleze emoţiile mai bine decât oricine altcineva. Îi
invidiam acest talent. Aveam nevoie de el.
— Mda. Şi săptămâna trecută, când vegheam lângă patul
tatei, a venit să mă vadă una dintre gorilele lui Blaine. A spus că
asta a fost pentru tata. Dacă nu-şi primesc banii înapoi cu
dobândă, o să-l ucidă. Apoi o să vină la mine şi la Maddy după
bani. Îi spun datoria supravieţuitorului. Orice ar însemna asta.
Indiferent cum ar fi, trebuie să fac rost de un milion de dolari, şi
asta repede.
Mătuşa Millie a strâns din buze şi şi-a pocnit de mai multe ori
unghia de degetul mare. Ticăitul neîncetat aproape că m-a făcut
9
să-mi ies din pepeni. Cum poate să fie atât de calmă, de
împietrită? Erau la mijloc viaţa unui om, viaţa mea şi a surorii
mele mai mici. Nu-i păsa de tatăl meu, dar a avut întotdeauna o
slăbiciune pentru mine şi pentru sora mea.
Ochii lui Millie m-au săgetat, necruţători, strălucind de un
entuziasm de neînţeles.
— Se poate face, cam într-un an. Crezi că te-ar lăsa un an
dacă le plăteşti în rate?
Sprâncenele i s-au unit, în timp ce-şi concentra toată atenţia
asupra mea.
A început să mi se ridice părul pe mână şi mi-am scos umerii
în afară, în defensivă. Am clătinat din cap.
— Nu ştiu. Sunt sigură că Blaine îşi vrea banii şi, de vreme ce
am fost împreună acum ceva timp, probabil că l-aş putea implora.
Nenorocitul ăla pervers şi sadic mă voia mereu în genunchi,
rugându-mă de el.
— Ţine-ţi escapadele sexuale pentru tine, păpuşă, a rânjit ea
răutăcios. Pare că trebuie să te punem imediat la treabă. Numai
conturi premium, de milionari. Trebuie să facem lucrurile să se
mişte. Am nevoie de tine mâine dimineaţă la prima oră pentru
şedinţa foto. O să dureze toată ziua. Îţi facem nişte instantanee,
nişte clipuri video. Am să-i pun pe băieţii mei să le urce pe site-ul
securizat până poimâine.
Totul se întâmpla atât de repede. Cuvintele se poate face îmi
răsunau în urechi ca o coardă de salvare, o plută în derivă în larg,
înconjurată de rechini, dar care încă plutea.
— Dar trebuie neapărat să mă culc cu ei? Vreau să spun că
ştiu că sunt diferite tipuri de dame de companie.
Am închis ochii, în aşteptare, până când am simţit ceva cald
cuprinzându-mi mâna. Îmi acoperise amândouă mâinile cu ale ei.
— Păpuşă, nu trebuie să faci nimic din ceea ce nu vrei să faci.
Dar ca să poţi face suma aia, ar trebui să iei şi asta în considerare.
Clienţii mei şi cu mine avem un acord nescris, ca să zic aşa. Fetele
mele se culcă cu ei, iar ei adaugă douăzeci la sută în plus la tariful
lor. Acei douăzeci la sută sunt lăsaţi în plic, bani gheaţă, în
camera fetei. Nu trec prin mine sau prin firma mea, pentru că
10
prostituţia este ilegală în California. Millie şi-a atins bărbia cu
degetul arătător. Dar fetele trebuie să primească mai mult pentru
deranj, nu crezi?
Mi-a făcut cu ochiul. Am dat din cap că da, nefericită, neştiind
ce să cred, dar mergând mai departe, oricum.
— O să te angajez cu luna. E singura cale de a ajunge la un cec
cu şase cifre în fiecare lună. Ochii ei verzi-deschis străluceau. Atât
de tare, încât aproape că am crezut că poate fi uşor, cu condiţia să
nu am idei preconcepute. O să zbori unde e tipul şi o să fii ceea ce
are el nevoie să fii în luna respectivă. Totuşi, eu nu vând sex.
Dacă te culci cu ei, o faci pentru că vrei tu, deşi, când o să-i vezi
pe câţiva dintre cei pe care îi am pe lista de aşteptare, o să te
gândeşti de două ori înainte să spui că nu vrei să sari la aşternut,
ca să nu mai zic de plata suplimentară.
A rânjit şi s-a ridicat în picioare. A ocolit biroul din sticlă, s-a
aşezat, apoi şi-a deschis calculatorul, ca pentru a mă expedia. Mă
simţeam lipită de scaunul din piele, incapabilă să mă mişc.
Gânduri la cum dracu o să fac eu asta să meargă se roteau ca
nişte vulturi agresivi prin mintea mea, vânându-mi şi ciugulindu-
mi principiile, unul câte unul, ca şi cum ar fi fost o pradă vie, gata
să fie luată.
— O s-o fac, m-am auzit şoptind.
— Sigur că o s-o faci. S-a uitat la mine pe deasupra
computerului. Buzele i s-au strâmbat într-un rânjet. Nu ai altă
opţiune dacă vrei să-ţi salvezi tatăl.

***
A doua zi a fost un vârtej de activităţi. Mă simţeam ca
personajul Sandrei Bullock în Miss Agent Secret. M-au împuns,
curăţat, jumulit şi epilat cu ceară pe fiecare centimetru din corp.
Mă simţeam ca o pernuţă de ace umană şi aproape că am luat-o
la pumni pe cosmeticiana pe care a angajat-o Millie să mă
„dreagă“. Cuvintele ei, nu ale mele. Trebuia s-o cred pe cuvânt.
Când m-am uitat în oglindă, abia dacă am recunoscut-o pe femeia
care mă privea de acolo. Părul meu lung şi negru era mai
strălucitor ca oricând, căzându-mi în valuri perfecte pe umeri şi
11
pe spate. Oriunde lumina îmi atingea pielea, licărea un efect de
strălucire. Bronzul natural pe care îl obţinusem în cele patru
săptămâni sub soarele californian strălucea acum ca o miere fină,
scoţându-mi în evidenţă toate trăsăturile. Rochia în care m-a
îmbrăcat era un mov deschis, comodă şi strânsă pe corp. Se mula
perfect pe fiecare rotunjime, iar tivul potolit îi oferea efectul
dorit. Sexy şi atrăgător.
Arătam ca un înger al întunericului când fotograful m-a
aşezat pe o bancă rece din marmură albă. M-a mişcat încoace şi
încolo şi, nu după multă vreme, am prins gustul să-mi ţugui
buzele şi să mă uit în gol în depărtare, golită de orice emoţie. Aşa
trebuia să fiu acum. Lipsită de emoţie.
După ce am terminat şi m-am îmbrăcat din nou cu hainele
mele de stradă, care constau invariabil într-o pereche de blugi şi
un tricou strâmt, m-am dus înapoi în biroul lui Millie, sau al
doamnei Milan.
— Păpuşă, pozele astea sunt magnifice! Am ştiut
dintotdeauna că vei fi perfectă ca fotomodel.
A apăsat pe ceva la computer, iar eu m-am dus şi m-am uitat
la ceea ce se uita şi ea. Când am văzut imaginea mea, aşa cum o
imortalizase fotograful, tot aerul mi-a fugit din plămâni.
— Extraordinar! Am rămas fără replică pentru câteva clipe.
Nu-mi vine să cred că sunt eu.
Am clătinat din cap, în timp ce fotografiile erau încărcate, una
după alta, pe site-ul Exquisite Escorts. Dacă n-aş fi ştiut cu
siguranţă că sunt eu, n-aş fi crezut niciodată.
Pe buzele mătuşii mele a apărut un zâmbet.
— Eşti foarte frumoasă. Ochii ei deschişi la culoare i-au
întâlnit pe ai mei. Semeni atât de mult cu...
— În fine. Am clătinat din cap şi m-am sprijinit cu coapsa de
biroul ei din sticlă, nedorind să aud cât de tare i se părea ei că
semăn cu mama. Ce urmează? am întrebat-o, încrucişându-mi
braţele pe piept şi simţind o dorinţă ciudată de a mă proteja
împotriva a orice avea să se întâmple în continuare.
S-a lăsat pe spate în scaunul ei din piele neagră, cu ochii
strălucind.
12
 — Vrei să ştii care e primul tău angajament?
O senzaţie lentă de groază mi-a urcat pe şira spinării, dar mi-
am îndreptat umerii şi m-am uitat la ea cu o expresie plictisită.
— Dă-i drumul.
Millie a chicotit, apoi a apăsat câteva taste, deschizând o
pagină de internet cu o imagine a unuia dintre cei mai superbi
bărbaţi pe care i-am văzut vreodată. Nu aveai ce să reproşezi
aspectului extraordinar al acestui tip. Chiar în fotografia prea
corporatistă, părul blond închis, ochii verzi şi bărbia sculptată
erau ceva despre care să scrii acasă. Avea părul lung, în valuri, şi
aspectul acela dezordonat, dar totuşi perfect pus la punct, care
era la mare modă acum. Ceva nu se lega. Tipul nu avea cum să
aibă mai mult de treizeci de ani. În plus, nu era genul care să aibă
nevoie să îşi dea întâlniri plătite. Arăta ca genul de individ pentru
care femeile îşi pierd capul şi pentru care devin nişte proaste
fără creier, pline de dorinţă.
— Nu pricep. De ce ar avea el nevoie am arătat spre tipul
arătos şi zâmbitor din fotografie să-şi angajeze o femeie?
Mătuşa mea s-a lăsat pe spate, şi-a strâns mâinile în poală şi
mi-a zâmbit.
— El te-a ales.
Probabil că arătam foarte zăpăcită, pentru că a continuat
repede.
— I-am trimis personal primele fotografii de test lui şi mamei
lui. Lucrez foarte mult cu mama lui. În orice caz, a fost de acord
cu combinaţia. O să trimită o maşină să te ia mâine dimineaţă. E
în zonă, dar va trebui să stai în locuinţa lui pentru următoarele
douăzeci şi patru de zile.
Parcă m-ar fi lovit în cap cu o bâtă imaginară de baseball, aşa
am sărit în sus.
— Douăzeci şi patru de zile! Ai înnebunit? Cum naiba o să
accept angajamente sau o să mă duc la audiţii?
Cariera mea de actriţă nu era cine ştie ce, dar aveam un agent
ieftin care îmi trimitea câte o slujbă din când în când. Şi mai era şi
restaurantul la care lucram seara.

13
 Millie s-a uitat la mine de parcă îmi mai crescuse un cap. Şi-a
strâns buzele într-o linie subţire şi a strâmbat din nas într-un
mod neplăcut.
— Mia, ai să renunţi la orice slujbă pentru cel puţin un an.
Acum eşti angajată la Exquisite Escorts. Sarcinile tale vor dura
între o zi şi douăzeci şi patru de zile, în funcţie de necesităţile
clientului. Din moment ce tu ai nevoie de o grămadă de bani
gheaţă într-o perioadă scurtă de timp, va trebui să iei
angajamentele de durată. După cele douăzeci şi patru de zile, ai
restul zilelor din lună să te relaxezi, să te refaci şi să-ţi pui la
punct aspectul fizic. La începutul fiecărei luni calendaristice, vei
primi un nou angajament.
— Nu-mi vine să cred!
Am început să măsor biroul cu paşii, simţindu-mă, brusc,
precum un animal în cuşcă, disperat să scape. Mi-a trecut prin
cap că viaţa mea de până acum s-a terminat. Nu mai aveam să ies
la întâlniri normale nu că aş fi avut parte de prea multe în ultimul
timp. S-a terminat cu audiţiile, iar asta avea să transforme cariera
mea promiţătoare de actriţă într-o amintire îndepărtată, şi nu voi
mai avea prea mult timp să-i văd pe tata, Maddy şi Ginelle.
— Ba să crezi, fetiţo. Nu e nici o glumă. Ceea ce au făcut tatăl
tău şi fostul tău prieten a dus la această decizie. Ai noroc că ţi-am
făcut loc. Nu fi nerecunoscătoare. Acum, stai jos şi taci!
Îi dispăruse din voce toată căldura obişnuită, îşi luase tonul
rece şi formal al unei femei de afaceri hotărâte.
— Îmi pare rău.
Încerca să mă ajute, dar totul era atât de... brusc. Incredibil.
M-am prăbuşit în scaunul din faţa biroului ei şi mi-am lăsat capul
în mâini. Faptul că dădeam din cap repetat nu schimba lucrurile.
Eram o fată de închiriat. În fiecare lună aveam să primesc un
bărbat nou, iar dacă mă culcam cu el, aveam să câştig cu douăzeci
la sută mai mult, bani gheaţă.
Am clătinat din cap şi am izbucnit în râs. Genul de râs care
dovedea că sunt nebună de legat. Mi-am lăsat capul pe spate, pe
pielea rece, şi m-am uitat la tavanul alb. După o clipă, o hotărâre
m-a calmat. Asta trebuie să fac. Aşa că o să las un tip sexy să mă
14
ducă la plictisitoarele lui dineuri de afaceri şi pe unde-i mai trece
prin cap. Nu sunt obligată să mă culc cu ei şi, cel mai important,
nu există nici o şansă să mă îndrăgostesc. Un bărbat nou în
fiecare lună nu e de ajuns ca să mă îndrăgostesc până peste cap,
aşa cum făceam înainte. Cine spune că trebuie să renunţ la
cariera de actriţă? Ce ocazie mai bună am de a-mi îmbunătăţi
abilităţile actoriceşti decât să fiu ceea ce îşi doresc bărbaţii
aceştia să fiu? Apoi, când se termină luna, o să fiu altcineva, iar
tata va fi în siguranţă. Atât timp cât voi reuşi să-l conving pe
Blaine să fie de acord cu plăţile lunare, ar putea să meargă.
Inspirând adânc, m-am ridicat şi am atins-o pe mătuşa mea.
Zâmbetul ei era tot răutăcios, dar sexy. Era foarte bună la ceea ce
făcea.
— În regulă, doamnă Milan. Am accentuat numele fals ca să-
mi poată înţelege dedicarea. Se pare că sunt noua dumneavoastră
Fată cu calendar.

Capitolul 2

Weston Charles Channing al III-lea. M-am holbat la nume,

întrebându-mă de ce şi-ar dori cineva o cifră romană în coada
numelui. Puteam să pun pariu că e doar un băieţel de bani gata
pretenţios, a cărui mămică nu voia să o facă de râs cu boarfele de
Hollywood pe care le căra la evenimente sofisticate. Cel puţin, în
mintea mea era singurul motiv posibil pentru care cineva atât de
devastator de arătos să aibă nevoie să angajeze o damă de
companie. Frunzărind paginile, am găsit în sfârşit lista de reguli
cu care doamna Milan m-a expediat acasă aseară.
1. Să arăţi întotdeauna cât se poate de bine. Niciodată să
nu-l laşi pe client să te vadă nearanjată. Să ai tot timpul machiajul
impecabil, părul coafat, unghiile date cu ojă şi hainele neşifonate.
Clientul îţi va pune la dispoziţie o garderobă aleasă de el. Măsurile
şi preferinţele tale au fost transmise stilistului său personal.
15
 Am dat ochii peste cap, uitându-mă cu nostalgie la teancul
mare de blugi pe care îl aveam în dulap. Stilist personal?
Doamne, oamenii ăştia au mult prea mulţi bani. Cât de greu e să-
ţi alegi singur hainele? I s-au transmis măsurile mele? Grozav.
Acum tipul ştie că trebuie să slăbesc câteva kilograme. Înălţimea
de 1,75 îmi oferea avantajul de a părea mai slabă decât eram de
fapt, dar ştiam că mătuşa mea preferă fetele cu măsura XS. În
timp ce eu aveam forme, şi mărimea M, chiar L uneori, ca să fiu
sinceră. Probabil că aş fi fost considerată grăsună în lumea
manechinelor.
„El te-a ales“, mi-am reamintit în timp ce umpleam cu lucruri
esenţiale un rucsac mic. Loţiuni, truse de machiaj, parfumuri,
Kindle-ul, o punguţă cu bijuteriile preferate. Nimic de valoare,
dar erau ale mele şi aveam nevoie să fiu eu măcar cât de cât. Am
pus mâna şi pe jurnalul nou-nouţ şi pe nişte coli de scris. M-am
gândit că, dacă tot va fi o experienţă de un an, aş putea să încerc
să învăţ ceva din ea. La naiba, poate că într-o zi voi putea scrie
propriul meu scenariu de film.
Aruncând rucsacul în scaunul plin de lucruri din garsoniera
ieftină pe care o închiriasem, am continuat să mă uit la listă.
2. Zâmbeşte tot timpul. Să nu pari niciodată supărată,
tristă sau cuprinsă în vreun fel de emoţii. Bărbaţii nu angajează
femei ca să se ocupe de problemele lor emoţionale. Angajează
femei tocmai ca să nu trebuiască să facă asta.
Lipsită de emoţii. La capitolul ăsta sunt avansată. M-am
muştruluit serios după ce m-am întâlnit cu Millie şi am acceptat
slujba.
3. Nu vorbi neîntrebată. Eşti acolo să fii frumoasă şi
fermecătoare atunci când e nevoie. Discută cu clientul necesităţile
sale înainte de orice eveniment social sau profesional, ca să vă
puneţi de acord în privinţa poziţiei tale.
Ce, am cinci ani? Fii o păpuşă Barbie. Am înţeles. E destul de
simplu.
4. Fii disponibilă la orice oră. Dacă un client vrea să stai la
el, o să stai la el. Fii respectuoasă, nu uita de maniere, fă ceea ce

16
doreşte clientul. Dacă doreşte companie, este acceptabil să-i oferi
mângâieri. Sexul nu este obligatoriu.
Vrea să mângâi clientul când el vrea să fută? Am izbucnit
într-un râs zgomotos. Asta o să fie o tranziţie interesantă. „Hei,
gagiule, nu vrei să ne dezmierdăm?“ Mi-a scăpat un chicotit de pe
buze şi am continuat să citesc.
5. Sexul cu clientul nu este inclus în contract. Dacă alegi
să oferi servicii sexuale, este alegerea ta şi nu este
responsabilitatea companiei Exquisite Escorts. Avem, totuşi,
pretenţia ca toate damele noastre de companie să-şi ia măsuri
contraceptive care pot fi dovedite în orice moment. Se pot solicita
analize ale sângelui.
De unde dracu a scos mizeria asta? Adică, pe bune? Cine ar
vrea să rămână gravidă cu un bărbat pe care abia l-a cunoscut şi
pe care nu-l iubeşte? O, da, bărbaţi bogaţi şi femei proaste.
Cocktail-ul potrivit pentru dezastru. Ei bine, eu nu sunt o
astfel de femeie. Imediat ce tatăl meu va fi în siguranţă şi datoria
plătită, mă întorc la viaţa mea. Oricare ar fi aia.
Aruncând o privire spre ceas, mi-am dat seama că era timpul
să plec. Chiar dacă Millie voise să sosesc într-una dintre
limuzinele ei, i-am promis că mă voi întâlni cu clientul. A fost
singura mea condiţie. Dacă merge de data asta, voi fi mai mult
decât fericită să-i las pe clienţii ei să mă ia cu maşina. Momentan,
eram al dracului de suspicioasă şi aveam de gând să plec cu
motocicleta, chiar dacă i-am promis că o să iau un taxi. De parcă
ar avea cum să afle.
Îmbrăcându-mă cu cea mai sexy pereche de jeanşi negri şi cu
un top negru transparent, mi-am tras pe deasupra geaca din
piele scurtă până în talie şi cizmele din piele întoarsă, până la
genunchi. Ştiam că Millie m-ar ucide dacă m-ar vedea aşa, dar
aveam nevoie de elementul de surpriză ca să-l pot verifica pe
acest Weston Charles Channing, al treilea, înainte de a fi de acord
să-i fiu însoţitoare timp de trei săptămâni.
Într-un târziu, a venit mesajul. Era de la un număr
necunoscut.

17
 Către: Mia Saunders
De la: Număr necunoscut
Abia aştept să ne întâlnim. Plaja El Matador. Caută scările de
beton spre plajă. Ne vedem curând.

Criptic. Mă pune să mă întâlnesc cu el la plajă la opt

dimineaţa? Mi-am luat repede iPhone-ul şi am interogat aplicaţia
Siri cu privire la destinaţie, observând că e deja şapte. Vocea
computerizată mi-a indicat plaja, arătându-mi că e la şase mile
nord-vest de Malibu. Probabil că e aproape de casa lui, pentru că
era o oră bună de mers cu motocicleta până la plajă de la
garsoniera mea din centrul Los Angelesului. Locuinţa nu era
mare lucru, câteva zeci de metri pătraţi de spaţiu, în care
salteaua cumpărată cu cincizeci de dolari de la o vânzare de
vechituri îmi servea şi drept pat, şi drept canapea, dar asta era
tot ce putusem să-mi permit. Privind în jur, am observat că îl
făcusem cât de plăcut putusem.
Pereţii erau de un bej pal, şi deşi mobila era amestecată, iar
piesele nu se potriveau una cu alta, cumva toate arătau bine
împreună.
Era primul loc pe care îl puteam considera al meu. Şi trebuia
să-l părăsesc. Am luat sticla de apă de pe bufet şi am turnat ce
mai era în ea la rădăcina singurului bambus în ghiveci pe care îl
aveam pe servanta mică din bucătărie. Era o încercare tristă de a
fi verde, dar se presupunea că e o plantă norocoasă. Speram că
avea să reziste. Când am ieşit pe uşă, cu rucsacul atârnat pe umăr
şi cu casca în mână, mi-am dat seama cât de multe avem în
comun eu şi planta. Cu siguranţă că speram să supravieţuiesc şi
eu acestei absenţe.

***
Au sărit pietricele şi pietroaie când Suzi s-a oprit brusc
înainte de a se izbi de traversa de metal care se termina chiar
înainte de un vârf de stâncă. Scara de beton pe care o căutasem în
susul şi în josul plajei se vedea clar din această parcare.
Porţiunea aceasta de plajă era mică şi cumva izolată. Era o
18
singură maşină în parcare în această dimineaţă răcoroasă de luni.
Probabil pentru că oamenii normali sunt la serviciu la ora opt
dimineaţa în timpul săptămânii. Nu ştiam ce să cred cu privire la
întâlnirea aici, dar nu-mi displăcea deloc. Priveliştea era
incredibilă, iar plaja îţi tăia răsuflarea. Valurile albastre se izbeau
de plajă în norişori albi care se sfărâmau când atingeau nisipul.
De fapt, era una dintre puţinele ocazii în care mă aflam pe o plajă
de şase luni, de când mă mutasem aici. Mi-am petrecut
majoritatea timpului încercând să pătrund în lumea actoriei.
Locul nu conta. Voiam doar să scap dracului de deşert. Oceanul
îmi amintea de opusul căldurii uscate din Vegas şi era
mângâietor în felul lui numai datorită contrastului.
În larg se zărea o siluetă singuratică, făcând surf. M-am uitat
cum lua fiecare val ca un profesionist, lăsând în jos placa lungă şi
galbenă ca să atingă valurile. Am cercetat atent plaja, dar nu am
mai văzut pe nimeni altcineva. Nici o altă maşină nu mai colora
parcarea în afară de un jeep şi de motocicleta mea. Poate că nu a
ajuns încă?
M-am uitat alte câteva momente la surfer, care a călărit valul
până la marginea nisipului. A sărit jos de parcă placa l-ar fi
condus cu delicateţe la mal. Probabil că făcea surf de multă
vreme, dacă atinsese nivelul acela de echilibru şi forţă. Poate
chiar era instructor aici, pe plajă, cu toate că nu vedeam nici o
clădire pe întinderea aceasta goală de pământ. Bărbatul şi-a
scuturat părul şi şi-a desprins de gleznă o curea conectată la
placă. Nu-i vedeam trăsăturile de la distanţă. Ca într-o filmare cu
încetinitorul, bărbatul s-a uitat spre mine. Nu putea să mă vadă,
pentru că încă mai aveam casca pe cap. Am ridicat vizorul ca să
văd mai bine şi l-am văzut desfăcându-şi fermoarul de la
costumul de surf şi dând la iveală o cantitate imensă de muşchi
uzi, puternici şi bronzaţi. A întins braţele şi a lăsat costumul să-i
alunece pe coapse, în timp ce şi-a luat placa şi a pornit în pas
alergător în sus, spre capătul plajei.
Complet fascinată, am privit cum trupul lui se mişcă în susul
pantei. Surferul era un festin pentru ochi. Dădea un nou sens
expresiei plăcut privirii. A continuat să se apropie, cu fiecare
19
pătrăţel şi muşchi tonifiat mai vizibil pe măsură ce se apropia.
Fâşia sexy de piele care făcea un V vizibil avea puncte de nisip şi
picături de apă de mare care se amestecau. M-a făcut să mă
întreb ce gust ar avea. Sărat de la ocean, cu urme de arome
personale.
Căldura mi-a inundat trupul, în timp ce el urca scările până la
ponton. Au început să-mi bubuie urechile şi simţeam de parcă
sunetul oceanului se transformase într-un zgomot agitat, ca un
urlet, în spaţiul închis de sub casca mea. Era ca şi cum ai avea
toate geamurile de la maşină închise şi cineva ar deschide unul.
Eşti invadat imediat de sunetul acela deformat care îţi
penetrează urechea aproape fizic, izbindu-te în timpan.
Mi-am scos încetişor casca, lăsându-mă pe spate ca să-mi las
părul să cadă, liber de orice îngrădire. Am tras adânc aer în piept,
în timp ce bărbatul pe care îl aşteptam s-a oprit în capătul
scărilor şi s-a uitat fix la mine. Privirea lui era... intensă, senzuală.
Picături mari de apă i se scurgeau din păr pe umerii laţi şi în jos,
pe un piept care părea sculptat de zei.
M-a măsurat de jos în sus, de la cizme, coapse şi piept, până
când privirile noastre s-au întâlnit, în sfârşit.
— Ce plăcut şi neaşteptat, a rânjit el.
— Da, neaşteptat.
Mi-am trecut buzele peste buzele brusc uscate şi mi le-am
muşcat. Se mişca cu graţie spre jeepul Wrangler 4x4 de culoare
gri. Nu era o maşină scumpă, chiar dacă părea în stare destul de
bună. Nu era acoperită, de aceea, mi-am imaginat, proprietarul
putea să arunce în spate o placă de surf imensă fără nici un fel de
problemă. Sunt uşoare chestiile astea? Nu prea credeam, dar el
făcea să pară că nu cântărea nici un gram. Muşchii braţelor i s-au
încordat şi s-au umflat când şi-a aşezat placa de bord cu uşurinţă,
trimiţându-mi un fior excitant prin toţi porii.
— Tu eşti Mia? m-a întrebat el în timp ce eu am descălecat de
pe motocicletă şi am păşit spre el, având grijă să-mi balansez mai
mult şoldurile.
Ochii lui păreau să strălucească de apreciere în timp ce-mi
mângâia formele cu privirea.
20
 — Eu sunt. Tu eşti Weston Charles Channing al treilea?
Am ridicat trei degete în sus şi mi-am înfipt o mână în şold.
A chicotit şi s-a sprijinit de jeep, oferindu-mi o vedere şi mai
bună asupra pieptului său gol. La naiba, ce frumos era! Ochii lui
verzi erau întunecaţi când privirile noastre s-au întâlnit.
— Al treilea, mi-a imitat el gestul. Prietenii îmi spun Wes, a
spus pe un ton normal.
— Şi eu sunt prietena ta? am întrebat sfioasă.
— Nu pot decât să sper, domnişoară Mia. Mi-a făcut cu ochiul
şi s-a întors, începând să scotocească în portbagajul jeepului. A
scos un tricou alb, pe care şi l-a tras repede peste cap, acoperind
trupul acela superb. Aproape că i-am mulţumit pentru
distragerea atenţiei. Imediat, Barbie cea proastă a plecat, lăsând
loc încă o dată Miei celei inteligente. Eşti gata să mergem?
— Sunt banii tăi, tu spui unde şi când, i-am spus eu.
Wes şi-a trecut limba peste buze, s-a uitat din nou la mine de
sus până jos, a zâmbit şi a clătinat din cap.
— Te-aş duce cu maşina, dar mi se pare că ai deja cu ce să
mergi.
— E bine aşa. Merg după tine.

***
Până când am ajuns la casa lui din Malibu, libidoul meu se
potolise, cu toate că nu credeam că mi-ar lua prea mult să o iau
de la capăt. Porţile casei lui s-au deschis şi l-am urmat pe o mică
alee şerpuită, până când am ajuns în faţa unei case pe care te-ai fi
aşteptat mai degrabă să o vezi la munte. Nu era chiar o cabană
din bârne, dar casa era făcută din pietre uriaşe şi lemn, O
vegetaţie luxuriantă o înconjura din toate părţile, făcând-o să
pară adăpostită într-un ascunziş secret dintr-o grădină.
Mi-am scos casca şi am băgat-o în rucsac în timp ce-l urmam
pe scările din piatră. Uşa nici măcar nu era încuiată. Presupun că
dacă trăieşti în Malibu şi ai porţi înalte cu garduri care îţi
împrejmuiesc proprietatea nu prea îţi baţi capul cu securitatea.
Poate că avea sisteme de securitate pe undeva.

21
 Am intrat într-o încăpere imensă, cu ecouri, cu bârne dintr-
un lemn închis la culoare, care se întâlneau la mijloc. Podelele
erau din lemn de cireş şi acopereau întreaga suprafaţă, cât un
palat. Erau presărate ici şi colo de covoraşe în culori întunecate
rustice, lângă canapele din pluş de culoarea vinului de
Burgundia, care păreau suficient de moi încât să alergi şi să te
arunci în ele. Camera era luminoasă şi aerisită, cu ferestre de jur
împrejur. Centrul de distracţii era enorm, ocupând un întreg
perete de aproape douăzeci de metri. Pe toate rafturile şi în toate
ungherele erau cărţi şi o mulţime de DVD-uri. Pereţii erau plini
de tapiserii în nuanţe vibrante. Oriunde vedeai cu ochii erau
plante şi obiecte de artă. Nimic din ceea ce m-aş fi aşteptat de la
un bărbat de douăzeci şi ceva-treizeci de ani. Mi-am notat în gând
să-i aflu vârsta şi ocupaţia la un moment dat. Trebuia să fii destul
de deştept sau extrem de bogat ca să deţii asemenea lucruri.
— Locul ăsta e incredibil, am spus eu şi m-am îndreptat spre
uşile franţuzeşti care dădeau într-un balcon din lemn cu o
balustradă din fier forjat.
Priveliştea înfăţişa munţi la rând şi panorame deschise care
păreau să meargă la nesfârşit spre linia orizontului. Faptul că
locuiam în centrul oraşului nu prea îmi oferise şansa de a aprecia
sudul Californiei aşa cum ar face-o oricine care ar vedea acest
peisaj.
Wes a zâmbit şi m-a apucat de mână. A lui era caldă şi moale.
Confortabilă.
— Vino încoace. O să-ţi arăt ce m-a atras la acest loc.
M-a dus de jur împrejurul balconului, până în partea cealaltă
a casei imense.
Priveliştea mi-a tăiat răsuflarea când am ajuns, în sfârşit, pe
partea cealaltă a verandei.
— O, Doamne, am şoptit eu, uluită.
Mâna lui mi-a strâns-o mai tare pe a mea, trimiţând un fulger
de electricitate să mă furnice în ceafă. În faţa mea se întindea,
neobstrucţionat de nimic, Oceanul Pacific. Peisajul se întindea pe
toată această jumătate a casei. Wes s-a aplecat şi mi-a şoptit la

22
ureche, arătând spre o zonă nisipoasă adăpostită în mijlocul unui
teren stâncos.
— Acolo e plaja El Matador, a spus el, suficient de aproape de
mine încât să-i simt răsuflarea atingându-mi pielea de pe obraz.
Aproape că puteam vedea de aici locul în care făcea surf.
— E... Am rămas fără cuvinte.
— Extraordinar, ştiu, a spus el, dar nu pe un ton arogant.
Nu, părea să vadă priveliştea cu propria-i senzaţie de uluire,
ceea ce m-a surprins. Un bărbat care locuieşte aici, vede asta în
fiecare zi, şi totuşi este cucerit de darul ce i se înfăţişează privirii.
Mi-am dat seama atunci că s-ar putea să fi fost neglijentă în
aprecierea lui drept un tânăr bogat şi şmecher. Ochii lui păreau ai
unui un om mai în vârstă, mult peste anii lui. M-a apucat de mână
şi m-a tras în casă. Haide să-ţi arăt camera ta.
L-am urmat prin casa de câteva sute de metri pătraţi. Cameră
după cameră zburau din faţa ochilor mei înainte de a apuca
măcar să arunc o privire. Mi s-a părut ciudat că încă mă mai ţinea
de mână, dar nu am spus nimic, de teamă că se va opri. Era plăcut
să-i simt mâna mare şi caldă în mâna mea. Mă făcea să mă simt în
siguranţă şi protejată într-un fel pe care nu-l mai simţisem de ani
buni.
Wes m-a dus până în faţa unor uşi duble. Atunci mi-a dat
drumul la mână şi a deschis ambele uşi deodată.
— Acesta va fi căminul tău pentru următoarele douăzeci şi
patru de zile, mi-a spus el zâmbind în timp ce intram.
Camera era alb pe alb. Totul. Mobila, aşternuturile, chiar şi
obiectele de artă erau în diferite tonuri de alb, cu cele mai mici
urme de culoare. Era un contrast atât de dramatic cu culorile vii,
bogate, din camera de zi. M-am încruntat fără să-mi dau seama.
— Nu-ţi place?
Şi-a lăsat mâinile să cadă pe lângă corp. S-a dus şi a deschis
alte uşi duble. Înăuntru erau suficiente haine cât pentru o
armată, în toate culorile, texturile şi materialele posibile. Aşa mai
merge. Aş putea să mă mut în garderobă. Părea, cu siguranţă,
suficient de mare. Mi-am trecut degetele peste hainele atârnate
pe umeraşe, cu toate etichetele încă agăţate.
23
 — E frumoasă, mulţumesc. Ce-ar fi să-mi spui puţin ce caut
aici? l-am întrebat ieşind din garderobă şi aşezându-mă pe pat.
Wes era un bărbat înalt, solid, dar nu masiv. Avea peste un
metru optzeci şi era echilibrat. Avea trupul unui înotător
puternic care petrecea cu siguranţă ceva timp la sala de forţă,
ridicând greutăţi.
A tras aer în piept şi şi-a dus mâna la bărbie, lăsându-şi cotul
pe braţul scaunului.
— Mama, mi-a spus de parcă asta explica toate secretele
universului. Am încruntat din sprâncene, iar el a clătinat din cap.
În următoarele câteva săptămâni, trebuie să particip, atât
personal, cât şi profesional, la câteva evenimente. O femeie la
braţul meu va alunga fetele mondene şi interesatele care se
întrec adesea pentru atenţia mea, împiedicându-mă să-mi fac
reţeaua pe care trebuie să o termin.
— Deci ai nevoie de un tampon care să alunge vulturii?
Am chicotit, punând picior peste picior şi scoţându-mi una
din cizme, apoi am întins celălalt picior şi am repetat
operaţiunea. Wes a dat din cap că da, apoi s-a uitat cu mare
atenţie în timp ce eu îmi mişcăm degetele în şosete. M-am uitat în
jos şi am văzut că îşi ţinea mâna la gură, o încercare mascată de
a-şi opri râsul.
Aveam şosetele de Crăciun pe sub cizme. Şosetele până la
genunchi, cu dungi roşii şi verzi, se uitau, parcă, la mine,
dovedindu-mi că tocmai am comis o sinucidere din punct de
vedere al modei. Ca să nu mai spun că eram convinsă că am
încălcat una dintre regulile lui Millie pentru damele de companie,
purtând şosetele odioase. Mi-am muşcat buza şi am îndrăznit să
mă uit la Wes, dar el a continuat să zâmbească, exact ca o pisicuţă
prinsă la oala cu smântână.
Dând ochii peste cap, am pufnit:
— M-am îmbrăcat pe întuneric.
— Evident, a râs el. Mi se pare drăguţ.
— Drăguţ? Ăsta-i sărutul morţii. M-am uitat pieziş la el. Crezi
că sunt drăguţă? Ei bine, nu îţi primeşti banii înapoi, amice. Ai

24
spus-o chiar tu, sunt aici pentru douăzeci şi patru de zile. Nu o să
dai înapoi!
M-am ridicat şi mi-am pus mâinile în şolduri.
El s-a lăsat pe spate şi şi-a încrucişat gleznele goale. O, nu-i
remarcasem picioarele. Erau lungi, zvelte şi perfect îngrijite. Îi
rămăseseră mici urme de nisip în partea arcuită a labei
piciorului. Libidoul pe care îl potolisem şi îl ascunsesem într-o
gaură secretă scotea din nou capul, dând atenţie celor mai
mărunte detalii ale bărbatului din faţa mea. Nu era corect. La el,
până şi laba piciorului era sexy.
— Calmează-te, Mia. Am spus că şosetele sunt drăguţe, nu tu.
Tu, foarte probabil, eşti una dintre cele mai frumoase femei pe
care am avut plăcerea să le văd vreodată. Abia aştept să te văd
dezbrăcată.
Şi-a strâmbat buzele într-un rânjet fierbinte şi m-a privit
pătrunzător.
Am tras încet aer în piept şi m-am uitat la el cum se ridică.
Privirile ni s-au întâlnit şi a părut că au trecut minute întregi
până când ne-am catalogat unul altuia nuanţele.
— Ăăă... Ei bine, mă bucur că mă consideri suficient de
drăguţă încât să fiu aici. Aşa cum am spus, mă ai pentru toată
luna şi... stai aşa... Atunci m-am prins de ceea ce spusese. Pardon?
Abia aştepţi să mă vezi dezbrăcată? Cuvintele mi-au zburat într-
un talmeş-balmeş de pe buze. Asta nu este inclus în contract...
— A, ştiu foarte bine ce e în contract, a spus Wes venind spre
mine şi strecurându-mi o mână în jurul taliei, ca să mă lipească
de trupul lui. Am gâfâit când umflătura ca oţelul a unei erecţii
foarte mari mi-a apăsat burta. Privirea lui mi-a cercetat faţa. S-a
aplecat spre mine, atât de aproape, că i-am simţit răsuflarea pe
buzele mele înfierbântate. Dacă te dezbrac, n-o să fie pentru că
plătesc pentru asta. Buzele lui Wes mi-au atins pielea din spatele
urechii, unde a depus un sărut uşor, lin ca o şoaptă. Am rămas
perfect nemişcată, plăcerea trecându-mi ca fulgerul prin fiecare
membru, cu fiecare nerv concentrat, aşteptând următoarea lui
atingere. Marginea aspră a bărbiei lui ţepoase s-a strecurat sub
bărbia mea fină, trimiţându-mi fiori pe şira spinării şi un val de
25
căldură care mi s-a oprit între coapse. O să-ţi arunci hainele
pentru mine când vei fi pregătită. Nici măcar nu va trebui să ţi-o
cer, a şoptit el înainte de a mă săruta uşor în colţul buzelor.
S-a tras înapoi, cu ochii verzi învolburaţi de dorinţă reţinută.
— Am de lucru în birou. Eşti liberă să te plimbi pe aici, să faci
plajă, să foloseşti piscina. Vreau să fii gata, într-o rochie de
cocktail, la ora cinci fix. Trebuie să luăm parte la o cină de afaceri.
Cu o ultimă ciupitură pe coapsa mea, s-a răsucit şi a plecat.
Pielea a continuat să simtă urma fantomatică a atingerii lui.
— La naiba, am spus eu, ameţită, după ce-mi ţinusem
respiraţia atât de mult timp.
Imediat ce buzele lui îmi atinseseră lobul urechii, îmi
pierdusem capacitatea de a respira. O să-mi facă probleme!

CAPITOLUL 3

Piscina era încălzită şi înviorătoare. Am folosit timpul pe care

îl aveam la dispoziţie ca să mă bronzez şi să fac nişte exerciţii
fizice, sărind în piscină. Weston, sau Wes, cum îi place să i se
spună, nu şi-a făcut apariţia. Mi-am imaginat că e ascuns în
spatele uneia dintre multele uşi închise pe lângă care am trecut
în drum spre curtea interioară.
În timp ce lăsam apa să se usuce natural, a intrat în curtea
interioară o femeie mărunţică, deşi destul de plinuţă, îmbrăcată
într-o pereche de pantaloni kaki şi un pulover, ţinând o tavă în
mână. Am întins imediat mâna după prosop, care nu era acolo, şi
m-am uitat în jur. A zâmbit larg şi s-a dus spre un coş, în colţul de
lângă uşă, a ridicat capacul şi a scos un prosop de plajă uriaş, în
multe culori.
— Poftim, scumpo, a spus cu un accent britanic, întinzându-
mi prosopul.
Părul ei încărunţit şi ochii căprui şi blânzi îmi evocau o Mary
Poppins mai în vârstă.
26
 — Bună. Eu sunt Mia.
M-am acoperit complet cu prosopul, ascunzând costumul de
baie roşu minuscul pe care-l găsisem în garderobă. Mai erau
câteva, dar erau atât de micuţe, încât am ales unul la întâmplare.
Mary Poppins a zâmbit şi mi-a întins o mână mică.
— Doamna Croft. Eu am grijă de casă, îi fac domnului
Channing mâncare, curăţenie şi ce mai e nevoie. Am dat din cap
şi mi-am stors părul, prinzându-l apoi într-o coadă de cal. Am
vrut să-ţi aduc o gustărică, să mă prezint şi să te anunţ că, dacă ai
nevoie de ceva, poţi să mă suni apăsând butonul Servitori de pe
interfonul montat în fiecare cameră. A arătat spre panoul de
butoane de pe peretele exterior. O să am grijă să-ţi ofer zilnic un
program al activităţilor tale şi ale domnului Channing, ca să fii
pregătită. Ce-ai spune să ţi-l strecor pe sub uşă în fiecare
dimineaţă?
Am ridicat din umeri. Ca şi ea, eram o servitoare angajată,
numai că rolul meu era să arăt bine şi să alung fetele bogate.
Fiecare are crucea lui.
— Cum vă convine. Sunt uşor de mulţumit.
Doamna Croit m-a măsurat din cap până în picioare şi apoi a
aplecat capul. Pe buzele subţiri i-a apărut un zâmbet răutăcios.
— Am senzaţia că eşti oricum, numai uşor de mulţumit nu,
păpuşă, mi-a făcut ea cu ochiul. Ar trebui să fie interesant, a mai
adăugat, vag, înainte de a se răsuci pe călcâie, intrând înapoi în
casă.
Ce-o mai fi însemnând şi asta. Uitându-mă încă o dată la
priveliştea fantastică, m-am gândit: „O să fie bani făcuţi uşor“. Un
tip sexy de care n-am să mă îndrăgostesc, o casă bestială cu
privelişte şi haine noi cât pentru o armată. Până acum, pare un
aranjament de milioane. Prin uşile deschise ale curţii interioare,
am văzut ceasul atârnat deasupra cuptorului din bucătărie şi am
remarcat că mai am încă o oră şi jumătate până când Surferul cel
Bogat şi Sexy avea să aibă nevoie de însoţitoare, în prima mea zi
de muncă.
Am decis că aveam să-l dau pe spate, chiar dacă nu are şosete
de Crăciun, roşu cu verde.
27
 ***
Domnul Channing a ajuns la uşa mea, cu o bătaie scurtă, după
care a intrat direct, fără a mai aştepta vreo invitaţie. Atenţie: Nu
te îmbrăca afară din garderobă sau rişti să-i oferi Stăpânului
Moşiei un spectacol gratuit. Deşi ceva îmi spune că nu l-ar deranja
deloc, dacă e să mă iau după ochii lui, care m-au măsurat din cap
până-n picioare, nu o dată, ci de două ori. Nici priveliştea din
partea asta a camerei nu era chiar rea. Arăta de-li-cios într-un
costum negru elegant croit. Avea o cămaşă extrem de albă,
desfăcută la guler, care lăsa să se vadă o dungă sexy de gât
masculin. Ţinea în mână trei cravate şi se uita la ţinuta mea.
Eu purtam o rochie elegantă de cocktail de un mov vineţiu
intens. Avea mărgele în partea de sus, care coborau în două
şiraguri de material peste sâni, lăsând partea din mijloc deschisă,
pentru maximum de decolteu, apoi se încrucişau pe coaste, cu
alte pietre preţioase, lăsând tăieturi seducătoare în talie. Nu mai
purtasem niciodată ceva atât de sexy, de elegant sau de scump.
Mă simţeam ca Elisabeth Taylor într-una dintre reclamele ei la
diamante. Rochia cădea lejer, oprindu-se sfioasă în dreptul
genunchilor. Chiar dacă sunt dotată iar rochia nu-mi permite să
port sutien, fiind cu spatele gol –, îmi ţinea sânii frumos ridicaţi.
Arătam şi, chiar mai mult, mă simţeam minunat pentru prima
oară după multă vreme.
— Uau, a fost tot ce a spus Wes, cu o privire încântată pe faţa
lui colţuroasă şi chipeşă. A ridicat cele trei cravate şi mi le-a
arătat. Pe care? m-a întrebat înghiţind, apoi şi-a dres glasul.
Am rânjit, bucurându-mă de fiecare secundă de câştig
obţinut prin luarea prin surprindere. Poate că sunt eu o gagică
motociclistă supărată, dar ştiu că m-am aranjat frumuşel.
Cravatele erau frumoase, iar una se potrivea mai bine cu
rochia mea decât celelalte, dar în loc să i le iau din mână, mi-am
aşezat mâinile pe gulerul lui, l-am tras în afară şi l-am reaşezat
peste gulerul şi reverul costumului.
— Îmi place mai mult fără. Arăţi super.
Nu avea sens să nu fiu sinceră. Chiar arăta super.
28
 Şi-a strâmbat buzele într-un rânjet care părea să spună că e
mai sexy decât prevede legea, iar eu mi-am muşcat buza, simţind
cum dantela chiloţilor mei se umezeşte. La naiba, dacă nu se
opreşte, am să sar pe el. După cum mi-a amintit cu cruzime
Ginelle azi-dimineaţă, trecuseră luni de când n-am mai simţit
atingerea unui bărbat. Şi, ca să fiu sinceră, era mai degrabă cam
un an. După Blaine, terminasem cu bărbaţii şi petrecusem tot
anul spunându-mi că aş putea trăi ca o călugăriţă, atât timp cât
am un vibrator şi suficiente prăjiturele de casă la îndemână. Pusă
în faţa bărbatului acestuia, nu mai eram atât de sigură că
celibatul e o decizie înţeleaptă. Pentru că în momentul acesta
eram gata să pun mâna pe Surferul cel Sexy.
— N-o să-i placă mamei, mi-a şoptit el înainte de a mă apuca
de încheietură, trăgându-mă spre el.
M-am împleticit pe tocurile nesănătos de înalte ale pantofilor
stiletto cumpăraţi de asistenta lui personală pentru cumpărături
şi am căzut peste el. Mâinile mi s-au oprit pe peretele dur de
muşchi care se simţea prin costum şi cămaşă. S-a uitat în jos la
mine, iar eu am ridicat privirea spre el.
— Faci întotdeauna cum îţi spune mămica? l-am provocat eu.
A început să râdă şi ochii lui au căpătat o nuanţă verde ca a
trifoiului. Mi-am dat seama că pot să mă uit la ochii aceia zile la
rând şi să mă simt ca şi cum am câştigat un premiu.
— Nu, dar este evenimentul mamei. Îmi place să fiu băiat bun
când e cazul. S-a aplecat şi a inhalat aerul la baza gâtului meu.
Doamne, miroşi ca răsăritul de soare şi ca briza răcoroasă pe
timp de vară, a spus trecându-şi buzele peste bărbia mea.
M-au trecut fiori de excitaţie de la rădăcinile părului meu
ondulat până-n tălpi. Şi eşti mai mult decât frumoasă. Mi-a
sărutat din nou colţul buzelor. Fără contact complet al buzelor
noastre. Aproape că am protestat, dar mi-am dat seama că face
parte din jocul lui, şi era bun la asta. Arta seducţiei era, în mod
evident, una dintre pasiunile lui. În clipa asta, eram complet de
acord.
— Am face bine să plecăm, l-am prevenit eu.

29
 Wes a zâmbit şi m-a apucat de mână, întorcându-se să mă
conducă afară din cameră. Abia dacă am avut timp să-mi iau
poşeta asortată, în care aveam telefonul, rujul şi cartea de
identitate. Când am ajuns la uşă, ne aştepta doamna Croft. Avea
în mână mai multe batistuţe pentru buzunarul de la piept. S-a
uitat la rochia mea, a ales una asortată şi a început să se agite să
i-o potrivească în buzunar.
— Poftim, a spus, trecându-şi mâinile peste sacou. Arăţi
perfect, Sonny.
Îi străluceau ochii de parcă îl pregătea pe propriul ei fiu
pentru balul de absolvire. Ciudat. M-am abţinut să comentez. El i-
a dat cravatele în mâinile pricepute.
— Mersi, Judi. S-a aplecat şi a sărutat-o pe obrazul zbârcit. S-
a uitat la mine, m-a măsurat din cap până în picioare, apoi s-a
întors din nou spre servitoarea-liniuţă-bucătăreasa-liniuţă-
menajera lui. Nu sunt foarte sigură ce este. Rochia e perfectă. I-a
mulţumit şi m-a condus spre limuzina care ne aştepta în faţă.
Judi a cumpărat hainele? Restul gândurilor au fugit şi mi-a
căzut faţa la vederea dimensiunilor limuzinei. Era lungă, mai
lungă decât orice am mai văzut până acum. Nu mă mai urcasem
niciodată într-o limuzină, dar când ne-am apropiat, Wes şi-a lăsat
capul într-o parte şi s-a uitat la mine cu un surâs ciudat.
— Ai mai mers vreodată cu limuzina? m-a întrebat el, în mod
evident amuzat.
Mi-am îndreptat umerii şi am pornit spre limuzină ca şi cum
aş mai fi mers de un milion de ori.
— Sigur că da, şi am deschis portiera.
El şi-a dus mâna la gură, strângându-şi cu cealaltă braţul în
dreptul cotului, şi a râs. Am bătut în retragere, neînţelegând
gluma.
— Atunci de ce încerci să te urci în faţă?
A făcut semn spre portiera pe care o ţineam deschisă. M-am
uitat înăuntru şi am văzut volanul. Când m-am îndreptat, era un
domn îmbrăcat în ceea ce trebuie să fi fost o uniformă neagră de
şofer, care ţinea deschisă uşa din spate.
— Ştiam. Voiam doar să-l întreb pe şofer unde mergem.
30
 M-am împleticit spre uşă, cu obrajii arzând.
— Desigur.
Mi-a pus o mână pe spate şi m-a împins uşor înăuntru, cu un
chicotit.
După ce ne-am aşezat, mi-a oferit un pahar de şampanie, pe
care l-am acceptat cu bucurie.
— Mulţumesc.
A zâmbit şi a turnat un pahar şi pentru el. Am ciocnit.
— Pentru ce toastăm? am întrebat eu.
— Ce-ar fi să toastăm pentru prietenie? A rânjit şi mi-a pus o
mână caldă sus, pe coapse, mult mai sus decât ar face-o un
prieten. Era plăcut. Prieteni buni.
A lăsat ochii în jos spre buzele mele, iar eu mi-am muşcat
buza de jos.
— Prieteni care fac sex? l-am întrebat eu, ridicând o
sprânceană pentru efect şi aşezându-mă picior peste picior.
Mâna aceea a lui a mai urcat câţiva centimetri până a ajuns
pe piele.
M-a fixat cu privirea şi m-a făcut să mă simt caldă, fierbinte
chiar, sub ochii lui înfierbântaţi.
— Doamne, sper, a şoptit el şi s-a aplecat spre mine.
Ca să-i dejoc planurile şi să-mi păstrez minţile, am ridicat
imediat paharul de şampanie şi mi l-am lipit de buze, sorbind o
gură sănătoasă din licoarea spumoasă.
Wes s-a lăsat pe spate şi a gemut, aranjându-şi prohabul nu
foarte subtil. Am chicotit, iar el mi-a aruncat câteva săgeţi din
priviri, dar apoi a clătinat din cap şi a rânjit. Da, avea să-mi placă
jocul acesta de-a şoarecele şi pisica. Deşi momentan nu prea
ştiam sigur cine e şoarecele şi cine pisica. Până la urmă, mă
distram prea bine ca să-mi pese.
Am ajuns la o vilă dichisită pe Malibu Hills, nu departe de
locul unde locuia Wes. Când am urcat scările, am văzut prin
ferestre oameni învârtindu-se. Toţi erau îmbrăcaţi la patru ace şi
aveau câte un pahar în mână. Majoritatea femeilor care îi
însoţeau păreau de vârsta mea, ceea ce mi s-a părut ciudat,
pentru că bărbaţii nu erau.
31
 — Cu ce te ocupi, de fapt? i-am şoptit în timp ce mă conducea
la bar.
Mi-am dat seama când am intrat că ştiam foarte puţine
lucruri despre ceea ce trebuia să fac, în afară de a le ţine la
distanţă pe curviştinele de la Hollywood.
— Scriu scenarii, mi-a spus el pe un ton normal, în timp ce îl
aşteptam pe barman să se apropie de noi.
Părea ciudat să existe un bar întreg în casa cuiva, dar
încăperea era uriaşă, de mărimea unei săli de bal, aşa că poate nu
era, totuşi, atât de ciudat. De tavan atârnau candelabre, iar un
perete de sticlă lăsa vederea liberă asupra oceanului, la fel ca
acasă la Wes, doar că la scară mult mai mare. Persoana asta este
über bogată. Spre deosebire de Wes, care nu e decât beaucoup
bogat.
Mi-a întins un alt pahar cu şampanie.
— Adică pentru piese? am întrebat în timp ce cercetam zona
cu privirea.
Într-o clipă, am văzut într-un colţ un stol de fete gătite şi gata
de atac. Se concentrau asupra lui Wes şi aveau în priviri
simboluri pofticioase ale dolarului.
— Mai degrabă pentru filme.
— Ha. Am auzit de vreunul?
M-am întors spre el, iar el a zâmbit.
— Probabil, a râs el pe înfundate şi a luat o gură dintr-un
lichid de culoarea ambrei dintr-un pahar de cocktail.
Puteam să simt mirosul de whisky de la un kilometru, şi nu-
mi trezea amintiri plăcute. M-am dat un pas înapoi şi am
continuat să mă uit la vulturi.
Wes mi-a pus o mână pe umărul gol, cu o privire derutată şi
nesigură.
— Ce s-a întâmplat?
Am tras adânc aer în piept şi mi-am reprimat frustrarea pe
care o aveam din cauza tatei şi a patimii lui pentru băutură şi
pariuri care mă adusese în situaţia asta. Am clătinat din cap.
— Nimic.
M-a apucat de bărbie şi m-a privit în ochi.
32
 — Ceva e. Nu te întreb a doua oară, m-a avertizat.
Am ridicat din umeri cu nonşalanţă.
— Urăsc mirosul de whisky dar nu-i nici o problemă.
M-am mişcat şi m-am desprins din mâna lui. El a lăsat
băutura pe tejgheaua barului şi i-a făcut un semn barmanului.
— M-am răzgândit. Gin tonic, a spus el, iar bărbatul a
încuviinţat din cap.
— Nu trebuia să faci asta, am început eu, dar mi-a închis
gura, ridicând o mână spre obrazul meu. L-a cuprins şi şi-a trecut
cu tandreţe un deget peste buza mea inferioară.
A apucat-o cu degetul, iar eu mi-am dorit atât de mult să-mi
apăs limba de deget şi să gust un pic din el. N-am făcut-o, totuşi,
temându-mă de ceea ce ar face sau gândi.
— Aşa am vrut eu. Acum, hai să te prezint mamei.
Cu un efort supraomenesc, l-am urmat, nedorindu-mi decât
să alerg dincolo de uşile acestea duble, până jos, pe plajă, până la
ocean, unde să mă înec imediat. Ce dracu’ caut eu la o petrecere
sofisticată, la braţul unui bărbat care scrie filme şi care are mai
mulţi bani decât o să văd eu în toată viaţa mea? Eu sunt fiica unui
parior din Vegas, abandonată de mamă la o vârstă fragedă, am
lucrat mai mult ca ospătăriţă şi de ceva timp încerc să ajung o
actriţă de mâna a doua.
Wes m-a condus prin puzderia de oameni. Frânturi de
conversaţie despre vacanţe exotice, ultimul film de acţiune, cine
mai era pe la Hollywood şi ce mai făcea nu ştiu ce corporaţie
importantă mi-au invadat mintea pe măsură ce treceam pe lângă
mici grupuleţe. Bărbaţii se uitau admirativ la mine, femeile lor nu
prea. Buzele umflate şi anorexia erau evident ultima modă, iar eu
nu aveam nici una, nici alta, iar în rochia asta nu lăsam nimic la
mâna imaginaţiei.
Am trecut prin mulţime, ajungând în spatele camerei, unde
erau o grămadă de scaune cu spătar înalt şi câteva rafturi cu
cărţi. O femeie mai în vârstă, probabil în jur de cincizeci de ani,
stătea lângă un bărbat care semăna suspect de tare cu Wes. Era
tot înalt şi blond, numai că domnul acesta în costum gri deschis,
care se potrivea cu rochia de un roz pal a soţiei sale, avea
33
constituţia unui fundaş, spre deosebire de Wes, care avea
construcţia mai elegantă a unui înotător/surfer.
— Bună, mamă, bună, tată, i-a abordat Wes.
Femeia mai în vârstă avea părul blond deschis, aproape alb,
şi ochi albaştri uluitori. Avea buze pline, ca ale fiului ei, acoperite
cu un ruj mov care se potrivea bine cu culoarea pielii ei. Avea
părul prins într-un coc franţuzesc sever şi perle la gât şi în
urechi. Era de o eleganţă clasică.
Bătrânul Channing şi-a bătut fiul pe umăr.
— Fiule, i-a spus el cu o notă de mândrie în glas.
Mama şi-a apropiat buzele de obrajii lui fără a-l atinge, ceea
ce, în mod normal, ar părea un gest foarte afectat, dar apoi i-a
cuprins obrajii în palme, zâmbindu-i fiului ei cu căldură.
— Văd că ai mers pe mâna mea cu alegerea, am auzit-o
şoptind şi s-a întors spre mine.
Emoţiile pe care le-am avut înainte de întâlnirea cu Wes mi-
au revenit şi mai puternice. Mama m-a ales? Ştiam că ea şi
mătuşa Millie se cunosc, dar e cam ciudat ca o mamă să aleagă o
prostituată de lux pentru fiul ei. M-au cam trecut fiorii.
Wes s-a întors spre mine şi mi-a pus o mână pe spate.
Contactul piele pe piele m-a făcut să tresar. Uitasem că rochia are
spatele complet gol, exceptând încrucişarea celor două barete cu
mărgele în zona omoplaţilor. În rest, era complet deschisă până
în talie. Mâna lui ardea ca focul acolo unde vârfurile degetelor lui
desenau mici cercuri. M-am cutremurat şi m-am apropiat mai
tare de el, fără ca măcar să mi-o ceară.
— Mamă, tată, ea este Mia Saunders, prietena mea, a rânjit el,
iar eu am întins mâna. Mia, el este Weston Channing al II-lea, şi
mama mea, Claire.
— Sunt încântată să vă cunosc, doamnă şi domnule
Channing!
Mama lui Wes şi-a încrucişat braţele la piept şi şi-a dus o
mână la obraz. Roşea drăguţ şi zâmbea atât de larg, de parcă ar fi
râs în interior de o glumă pe care o ştia numai ea. S-a aplecat
spre tatăl lui.
— Nu-i aşa că e fermecătoare?
34
 Mi-a făcut cu ochiul, clătinând din cap.
— Ăăă, mulţumesc, am spus eu, iar tatăl a izbucnit în râs.
— Mă bucur să vă cunosc, domnişoară Saunders.
— O, prefer să-mi spuneţi Mia.
A înclinat uşor din cap.
Aparent, conversaţia se sfârşise, pentru că s-a îndepărtat şi l-
a apucat pe Wes de braţ.
— Acum, fiule, povesteşte-mi despre ultimul proiect la care
lucrezi. Am auzit că vor să-ţi ofere 3% din buget. Asta nu ţi-ar
aduce decât trei milioane net, în timp ce ei fac câteva sute de
milioane cu ultimul film din seria Onoarea. Trebuie să măreşti
miza, a bubuit vocea lui pe un ton dur.
Serialul Onoarea! Weston Channing al III-lea a scris afurisita
aia de serie Onoarea! Să-mi bag...! Filmele lui aveau mare succes –
uriaş! Încă de la primul, Onoarea lui Jeremiah, lansat acum trei
ani. A ieşit unul pe an. Modul lui imaginativ de a combina un
soldat care-şi caută iubirea vieţii cu cantităţi masive de sânge,
violenţă, explozii, patriotism şi scene foarte fierbinţi de sex a dus
la nişte filme epocale, cu încasări-record.
— O să-mi dea zece la sută din bugetul total şi şansa de a
regiza, a trecut vocea adâncă a lui Wes prin ameţeala mea.
Chiar când descifram urzeala, înţelegând că am fost
contractată pe o lună cu bani din drepturile de autor pentru un
film, în spatele lui Wes au apărut două femei.
Cele două păsări de pradă aşteptau răbdătoare să fie
remarcate. Una îşi răsucea o buclă din părul ei blond platinat şi
purta o rochie oribilă, aurie, fără bretele, cu sânii ei din plastic
ridicaţi până la capacitatea maximă. I-am studiat ţinuta şi am
făcut un pas în spate. Era atât de slăbănoagă, i se vedea fiecare
coastă. Nici bruneta care stătea lângă ea nu era mai brează. Sâni
falşi unul chiar părea mai mare decât celălalt –, pentru că vedeam
aproape fiecare centimetru din ei prin materialul subţire al
rochiei mulate. I se întăriseră sfârcurile şi am vrut să-i spun să se
maseze şi să le încălzească înainte de a se face de râs, dar ceva
mi-a spus că aşa le voia.

35
 Showtime. Trebuie să-mi câştig cecul de o sută de mii de
dolari. Numai gândul că atâţia bani o să ajungă la Blaine lună de
lună mă făcea să vreau să mă arunc înainte. Imediat ce tatăl meu
avea să-şi revină, aveam să-i arăt eu lui pentru că m-a băgat din
nou în aşa o situaţie!
— Hei, iubitule, cred că sunt nişte oameni acolo, am arătat eu
la întâmplare spre partea cealaltă a camerei, făcându-i semn din
ochi să se uite în spate.
Wes a prins mişcarea mea subtilă din ochi şi s-a uitat peste
umăr. Piţi unu şi piţi doi şi-au împins imediat în faţă ţâţele false
în chip de salut, apoi şi-au ţuguiat buzele umflate, pline cu
colagen.
Wes m-a luat de mijloc cu un braţ.
— Mă ţii mereu în banca mea, mersi. Şi-a frecat nasul de
obrazul meu, iar eu am rânjit.
— E o muncă grea, dar cineva trebuie s-o facă şi pe asta! am
exagerat cu încântarea, cu un ton atât de fals şi de voit.
Wes s-a aplecat în faţă şi m-a sărutat uşor pe gât, apoi a
inhalat.
— Mmm, mersi, mi-a şoptit chiar la ureche.
Era atât de aproape, încât puteam să-i simt căldura buzelor
arzându-mi gâtul, apoi s-a tras înapoi.
— Ne vedem la balul de caritate de săptămâna viitoare, a
spus el.
În mod surprinzător, mama lui a pătruns în spaţiul nostru, la
mai puţin de un metru.
— Nu, nu şi nu, nu merge aşa. Vreau să petrec mai mult timp
ca s-o cunosc pe Mia, dragă.
Mi-a aruncat unul dintre acele zâmbete materne care chiar te
fac să te simţi ca şi cum nimic nu ar avea mai preţios pe lume
decât pe tine în faţa lor. Desigur, eu nu am avut niciodată parte
de aşa ceva, dar, dacă aş fi avut, sunt sigură că ar fi fost exact ca al
lui Claire Channing.
Wes a înţepenit lângă mine.
— Mamă... a prevenit-o el.

36
 Ea i-a netezit reverele cu mâna şi i-a încheiat unul dintre
nasturii de la cămaşă. Eu chicoteam pe înfundate în timp ce ea se
agita în jurul lui.
— Vai, dragă, calmează-te. Ştiu că Mia este doar o prietenă.
Aşa că nu se întâmplă nimic dacă o aduci la un dejun duminică,
nu-i aşa? a întrebat ea pe un ton care avea cu siguranţă o doză
serioasă de inducere a vinovăţiei.
M-am întrebat imediat dacă o fi catolică. Bunica mea avea un
asemenea ton şi era, de regulă, urmat de o frază luată direct din
Biblie.
Wes a oftat, clătinând din cap.
— O să venim. La aceeaşi oră? a întrebat-o el.
— Aşa te vreau, băiatul meu cuminte!
S-a prefăcut din nou că-l sărută pe amândoi obrajii, apoi s-a
întors şi a făcut la fel şi cu mine.
Ne-am îndreptat încă o dată spre bar.
— Vreau să beau ceva, a spus el, luând-o înainte.
N-am putut să mă abţin şi am izbucnit în râs.
— Ce-i aşa de amuzant?
— Faci mereu ceea ce-ţi spune mămica, am râs eu. Când am
ajuns la bar, m-am dat mai aproape de el. Băiatul mamei! i-am
suflat în ureche.
— O, taci din gură! Mă întreb serios dacă am fost zdravăn la
cap acceptând asta. Puteam să aleg o păpuşă Barbie fără creier,
ştii?
A ridicat o sprânceană şi şi-a strâmbat buzele, prefăcându-se
mânios, dar ochii l-au dat de gol. Erau plini de umor şi străluceau,
verzui.
Ochii lui treceau de la verde deschis la un verde strălucitor ca
o pădure într-o secundă. Şi-a lins buzele şi n-am putut să mă
abţin să nu mi le ling şi eu pe ale mele. Căldura mâinii lui pe
spatele meu gol mi se prelingea pe sub piele. Când sunt în braţele
lui, e ca şi cum întreaga cameră se topeşte. Puteam să-i simt
inima pulsând lângă pieptul meu.
Bum-bum! Bum-bum! Bum-bum!

37
 — Eşti o pacoste, a zis el strângând din buze şi s-a aplecat
spre mine.
Nu ne despărţeau mai mult de zece centimetri, în mijlocul
unei petreceri de afaceri, stând direct în faţa barului, unde ne
putea vedea toată lumea.
— Şi tu eşti băiatul mamei!
Am ales să dezamorsez situaţia şi să ies din îmbrăţişarea lui
atât de repede pe cât au putut pantofii mei cei noi să mă scoată
de acolo şi m-am trântit pe un scăunel.
— Deci aşa ai de gând să joci, ai? a rânjit el şi şi-a întins mâna
cu degete lungi spre bărbie, unde şi-a frecat degetul mare şi
arătătorul de falcă. Să-nceapă meciul, domnişoară Mia!

CAPITOLUL 4

Când am ajuns înapoi acasă mai târziu, în seara aceea, m-am

prefăcut obosită şi practic am alergat în camera mea, închizând şi
încuind uşa. Am aşteptat lângă uşă, chinuindu-mă să aud prin
lemn dacă s-a luat după mine. Oricât de mult îmi doream să fiu cu
el, în aşternuturi, adică, chiar trebuia să păstrez distanţa dintre
noi. Nu am avut timp să mă conving să nu mă ataşez emoţional
de Wes. A fost atât de drăguţ, de potolit, s-a preocupat să mă
includă în conversaţiile de afaceri, chiar dacă erau destul de
neprotocolare. Ar fi bine să nu uit unde mi-e locul. Nu sunt cu
nimic mai mult decât o servitoare.
Pe de altă parte, de ce nu m-aş distra? Sunt adultă, iar el este
un bărbat incredibil de sexy şi de dornic. Suntem tineri şi avem
aproape o lună în care o să fim unul lângă altul. Dacă ar fi să mă
iau după chimia sexuală din seara asta, aş paria pe motocicleta
mea că e minunat la pat. Mi-ar prinde bine un futai, m-ar mai
relaxa. A trecut un an de când n-am mai făcut sex şi vibratorul
meu nu prea mai face faţă. Am nevoie de o conexiune fizică. De
un trup cald şi masculin.
38
 Stăteam în mijlocul camerei, uitându-mă în jur la toate
nuanţele de alb. Patul arăta ca un norişor alb pufos. Puteam să
pariez că e şi comod. Wes nu pare genul care să se zgârcească la
materiale de lux pentru musafirii lui. Nu, e genul care s-ar
asigura că totul e aşa cum trebuie. Plimbându-mă prin cameră,
m-am gândit la următoarea mea mişcare. Era pe acolo pe undeva.
Potrivit ceasului de pe noptieră, era foarte târziu. Unu dimineaţa.
Ne-am distrat de minune, am inventat un joc în care am numărat
de câte ori l-a abordat o oportunistă în căutarea averii lui şi de
câte ori am fost privită cu ură. Douăzeci şi patru. A avut douăzeci
şi patru de admiratoare într-o seară. Avea logică să-şi dorească
să angajeze un paravan. Dacă chiar ar fi pierdut vremea
pălăvrăgind cu toate femeile acelea, n-ar fi putut discuta cu nici
unul dintre producătorii, regizorii sau actorii pentru care venise
la eveniment.
Iar Wes era atât de în elementul său. Se mişca prin cameră ca
uleiul prin apă, sinuos, lichid, fără să petreacă mai mult timp cu o
persoană decât cu alta. Eram destul de sigură că nebunia lui e
controlată, dar nu am pus întrebări. Am urmat regulile jocului şi
am făcut-o pe paravanul. Când se apropia câte o prăjină cu ţâţe,
mă întorceam, mă prezentam şi aveam grijă să-l ating şi să mă las
pe Wes suficient de mult încât femeia să se încrunte şi să se
târască de acolo ca un şarpe ce era. Toate erau la fel. Cu excepţia
mamei lui Wes, Claire, nu am cunoscut nici măcar o femeie
cumsecade. Şi foarte puţine peste douăzeci şi cinci de ani. Se pare
că bărbaţilor mai în vârstă din industrie le place să aibă câte o
bucăţică bună atârnată de ei. Femeile se mulţumeau să stea lângă
ei, cu ochii goi privind pe fereastră, în timp ce se clătinau pe
tocuri-cui şi sorbeau din şampanii absurd de scumpe. Probabil
până în punctul în care îşi petreceau seara complet ameţite de
băutură, dar fără a se face praf.
Cred că, dacă stai să te gândeşti, nici eu nu eram prea diferită.
Tehnic vorbind, eram alături de Wes pentru acelaşi motiv pentru
care erau toate. Pentru bani. Aveam nevoie de ei, şi are mai
puţină importanţă dacă ele aveau nevoie sau doar şi-i doreau.

39
După ce m-am gândit la asta, am simţit o amăreală în stomac,
zvâcnind neconfortabil.
Înainte de a realiza ce fac, m-am trezit umblând prin casa
întunecată. Când am ajuns în camera de zi, am trecut pe un
coridor pe care nu-l mai văzusem, care avea în capăt un singur
set de uşi duble. Mi-am lipit urechea de uşă şi am auzit sonorul
televizorului. Am bătut la uşă, surprinzându-mă chiar şi pe mine.
— Intră, l-am auzit pe Wes.
Am tras adânc aer în piept şi am deschis uşa. El stătea
sprijinit de tăblia unui pat imens. Camera era întunecoasă, ca o
peşteră, cu un şemineu aprins într-o parte şi un perete din sticlă
cu ceea ce cred că era vedere asupra oceanului, am dedus eu
ştiind pe ce parte a casei se află camera. Draperiile erau trase
aproape complet. Din loc în loc, erau piese de mobilier masculin,
din lemn masiv. M-am uitat la televizor, pus pe pauză, care părea
să difuzeze un meci de fotbal.
Wes nu a spus nimic când i-am întâlnit, în sfârşit, privirea.
Nici nu se mişcase măcar un centimetru. Pielea de pe pieptul lui
gol strălucea aurie de la lumina focului din şemineu, iar el stătea
rezemat, doar în pantaloni de pijama. Doamne, era o operă de
artă. Lumina focului licărea printre dealurile şi văile
abdomenului său musculos, iar pectoralii bine definiţi m-au făcut
să salivez. Inima a început să-mi pulseze atât de tare în piept,
încât eram sigură că o poate auzi şi el. În loc să mă întorc în
camera mea, pretinzând că voiam să-l rog ceva sau prefăcându-
mă că m-am rătăcit, mi-am ridicat mâna până la capătul de sus al
rochiei mele şi am tras.
În doar o secundă, rochia a căzut la podea într-un morman de
mătase mov. Wes a scos un sunet de uimire când mi-am adunat
părul care-mi căzuse peste faţă şi l-am dat pe spate. Am rămas
perfect nemişcată, având pe mine doar un chiloţel din dantelă
neagră şi pantofii cu toc înalt.
— Vino încoace!
Vocea lui Wes era joasă şi nefirească. Tonul lejer pe care îl
avea mai devreme, când ne-am întâlnit, şi toată seara, dispăruse

40
de mult. Îi luaseră locul controlul, dorinţa şi libidoul. Cele trei
favorite ale mele.
Am păşit cu dificultate pe tocuri spre marginea patului,
oprindu-mă la o jumătate de metru de el. Simţeam căldura
dinspre şemineu trecându-mi peste piele şi încălzind-o. Pe
măsură ce privirea lui Wes îmi cerceta fiecare centimetru,
sfârcurile mi s-au strâns dureros, iar spaţiul dintre picioarele
mele s-a înmuiat. Cu fiecare atingere uşoară a ochilor lui peste o
curbură, o margine goală, clitorisul meu pulsa, mă durea, implora
să fie atins.
— Întoarce-te, a fost singurul lucru pe care mi l-a spus de
când am intrat.
Nu am răspuns nimic. Încă pe tocuri, m-am răsucit pe călcâie,
prezentându-i spatele. A gemut din gât văzându-mi fundul gol.
Căldura focului mi-a încălzit partea goală din faţă şi, chiar
când credeam că o să mor de nerăbdare, o mângâiere ca
atingerea unei pene a început la baza gâtului meu, continuând în
jos, pe şira spinării, atingând fiecare umflătură şi coamă. Am
început să gâfâi, simţind că aceeaşi căldură mă izbeşte din spate,
numai că nu mai era de la şemineu. Mirosul bărbatului şi al
oceanului umpleau aerul din jurul meu şi am închis ochii. Curând,
atingerea uşoară a devenit mai fermă. Mâna lui Wes m-a prins
peste braţe şi m-a tras lângă el. Piele pe piele.
I-am simţit răsuflarea pe gât când mi-a dat părul la o parte.
Cu celălalt braţ în jurul meu, cu o mână puternică cuprinzându-
mi un sân gol, în timp ce buzele lui atingeau coloana sensibilă a
gâtului meu. N-am putut să mă abţin. Am gemut în clipa în care
degetul lui mare şi cel arătător au agăţat sfârcul erect,
trimiţându-mi fuioare de excitare prin fiecare terminaţie
nervoasă.
— Iubito, trebuie să stabilim nişte reguli de bază.
Vocea lui era un mormăit pe pielea mea. Şi-a trecut limba
peste un umăr şi m-a muşcat.
Am gemut.
— Reguli de bază?

41
 Abia am reuşit să rostesc cuvintele, bucurându-mă de
degetele lui talentate, care apucau şi trăgeau de fiecare
protuberanţă. Corpul meu era hiperalert, cu mâinile lui masând
şi cuprinzând fiecare glob, în timp ce degetele lui neliniştite
ofereau cea mai frumoasă tortură fiecărui sfârc.
— Regula numărul 1: vom face nebunesc de mult sex luna
asta.
A apăsat tare pe fiecare sfârc în acelaşi timp. Am ţipat în
extaz, căldura dintre picioarele mele udând bucăţica de material
pe care o purtam.
— Şi asta-i o regulă? am întrebat eu cu răsuflarea tăiată,
lăsându-mă mai mult peste el şi lovindu-mi fundul de erecţia lui
masivă.
În ceea ce mă privea, părea o regulă a naibii de bună.
Wes a gemut şi apoi s-a răzbunat răsucindu-mi fiecare sfârc,
adăugând cantitatea potrivită de plăcere şi durere.
— Regula numărul 2 este că, atunci când suntem împreună în
felul acesta, suntem doar noi doi. Suntem monogami toată luna.
Mi-am muşcat buza şi m-am concentrat să-mi răsucesc
şoldurile, apăsând pe ceea ce simţeam a fi un pachet destul de
impresionant.
— De acord.
Mâinile s-au retras de pe sânul meu pentru o clipă, apoi au
revenit, deşi cumva umezite. Alunecau cu uşurinţă în jurul
fiecărei areole şi m-am topit, abia mai fiind în stare să mă ţin pe
picioare.
Probabil că mi-a simţit instabilitatea şi s-a mutat ca să-şi
fixeze un braţ sub talia mea, dar a continuat cu dulcea seducere a
sânilor mei. Doamne, tipul e noul meu erou. Dacă o ţine aşa, am
să termin fără ca măcar să mă penetreze. Am întins un braţ şi l-
am apucat de gât, arcuindu-mă în mâna lui, dorind atât de tare
să-l sărut, dar faptul că mă ţinea de talie şi presiunea fermă a
trupului lui pe spatele meu m-au împiedicat.
— Regula numărul 3: niciodată nu dormim în acelaşi pat. Nu
vrem să confundăm asta cu ceva ce nu este. Îmi placi, Mia. Foarte

42
mult. N-aş vrea să te rănesc făcându-te să crezi că sunt în situaţia
de a avea o relaţie. Înţelegi?
Mâna care era pe talia mea s-a mişcat şi a alunecat în jos,
foarte jos, până când a ajuns acolo, exact acolo unde-l doream
mai mult.
— Da, la naiba, înţeleg, am spus şi mi-am împins coapsele în
degetul lui care se rotea rapid.
Şi chiar înţelesesem. Voiam exact acelaşi lucru. Prietenie şi
eliberare sexuală.
A chicotit cu gura lipită de gâtul meu, am simţit suflul de aer
răvăşindu-mi părul. Din senin, mi-a răsucit corpul, s-a lăsat în
genunchi şi mi-a dat jos chiloţii. Au rămas agăţaţi de glezne, unde
neglijasem să-mi scot pantofii. Când ni s-au întâlnit privirile, m-a
deschis cu degetul mare, şi-a scos limba şi a pornit la treabă pe
clitorisul meu.
— O! O! O!
Eram redusă la monosilabe şi nimic altceva.
Pot să jur că a început să vorbească în timp ce mă lingea.
Mintea mea avea probleme să se concentreze prea tare, dar într-
un târziu s-a tras la o parte, iar eu am intervenit, apucându-l de
păr şi încercând să-l trag înapoi spre crăpătura care mă durea.
— Regula numărul 4 – i-au sclipit ochii şi mi-a inhalat
parfumul, apoi s-a lins pe buze ca şi cum se bucura de cea mai
fină delicatesă şi se pregătea să se înfrupte. Să nu te îndrăgosteşti
niciodată, a spus cu un rânjet, apoi a supt miezul pulsând şi şi-a
trecut limba peste vârf.
Aproape că m-am prăbuşit. M-am lăsat pe spate şi el m-a
ajutat să mă aşez într-o poziţie în care stăteam întinsă pe pat, cu
picioarele atârnând peste margine şi desfăcute, cu el între ele.
— S-ar putea să nu fie posibil... am şoptit eu în timp ce limba
lui îşi făcea loc în sexul meu.
Eram aproape să termin când s-a oprit în mijlocul unei
combinaţii perfecte de limbă şi deget. Am gemut puternic.
— Poftim? a spus el cu vocea tăioasă ca o lamă.
L-am apucat de păr şi m-am răsucit să mă sprijin în coate.

43
 — Linişteşte-te, Wes. Sunt îndrăgostită de limba ta. Acum
bag-o în mine şi fă-mă să termin ca să-ţi pot întoarce favoarea.
I-a trecut peste faţă cel mai sexy rânjet pe care l-am văzut
vreodată.
— Am luat cea mai bună decizie când te-am angajat.
Şi-a lins buzele şi s-a aplecat să sufle peste carnea umedă.
Mi-am ridicat şoldurile.
— Dovedeşte-o! l-am tachinat eu, iar el a făcut-o, iar şi iar.

***
— De ce luăm din nou cina cu tipul ăsta? am întrebat eu în
timp ce Wes mă conducea spre un lift care avea să ne ducă într-
un restaurant de la ultimul etaj al unui zgârie-nori.
Locuiam în Los Angeles de o jumătate de an şi nu cred că
ajunsesem măcar o dată la o cină la patru ace. Mi-am amintit cât
de tristă era viaţa mea amoroasă. Cel puţin, cu meseria asta,
aveam să mă bucur de lucrurile cele mai elegante... măcar
speram că asta era un efect secundar plăcut. Probabil că avea să
depindă de client. Dar în acest moment îl ţineam de mână pe cel
pe care îl consideram cel mai sexy bărbat în viaţă şi mă distram
din plin.
Azi-noapte, după ce a avut grijă de mine de multe ori cu gura,
i-am întors favoarea, oferindu-i ceea ce consider un sex oral de
mare clasă. Când a terminat, am făcut duş împreună şi am stat de
vorbă cât ne-am uscat. Când am observat că se întăreşte, m-am
aşezat rapid în genunchi şi m-am ocupat de el, apoi el m-a adus
din nou cu degetele într-o stare de extaz, până la saţietate. A fost
ciudat, dar abia în dimineaţa asta am realizat că nu am avut
contact sexual efectiv. Pe deasupra, nici măcar nu ne-am sărutat.
A fost de departe cea mai tare experienţă sexuală pe care am
avut-o vreodată, şi totuşi partea emoţională a fost lăsată
deoparte. Poate asta era şi şmecheria, de fapt? De care prietena
mea cea mai bună, Ginelle, şi toate celelalte prietene ale mele îşi
dăduseră seama deja.
Futai... fără obligaţii.

44
 Părea să fie pe dos pentru mine. Chiar dacă mă consideram o
fată rea, obraznică, genul de tipă concentrată pe scopurile ei, tot
mă îndrăgostisem de fiecare bărbat cu care m-am culcat
vreodată.
De absolut toţi.
Dar, după noaptea trecută, mă simţeam mai bine cu Wes
decât mă simţisem cu oricare dintre ei, şi totul se baza pe respect
reciproc, prietenie şi o doză apreciabilă de orgasme dătătoare de
plăcere. După ce am terminat duşul, el a rămas înăuntru, iar eu
am pornit pe hol spre living-room şi m-am prăbuşit într-un nor.
Îmi amintesc vag că Wes m-a învelit şi m-a sărutat pe tâmplă,
spunându-mi „Noapte bună, iubito!“. Apoi m-am trezit când mi s-
a strecurat programul zilei pe sub uşă şi am găsit ouă cu şuncă la
micul dejun. Doamna Croft ne-a servit pe mine şi pe Wes în timp
ce am trecut prin programul săptămânii. Wes mi-a explicat
detaliile, cum ar fi dacă un eveniment era sau nu formal, iar eu
am luat notiţe cu privire la ţinute, program şi scopul fiecărei
ieşiri.
Chiar părea o slujbă adevărată. Ca şi cum aş fi fost asistenta
personală a lui Weston Charles Channing al III-lea, nu o
prostituată angajată. Tehnic, nici nu eram prostituată, chiar dacă
am făcut sex cu el de la prima întâlnire. Dar asta a fost pentru că
eram excitată şi singură, iar el era sexy şi eu mă simţeam
deprimată. Wes a rezolvat problema şi a stabilit regulile. Acestea
îmi convin de minune şi am de gând să mă ţin de ele. Să nu mă
culc cu alţii, să nu ne culcăm împreună, adică să nu dormim
împreună, şi să nu ne îndrăgostim. Mare brânză.
Wes a apăsat pe butonul pentru ultimul etaj şi s-a sprijinit de
peretele ascensorului.
— Ne întâlnim cu regizorul principal de la Onoarea, partea a
patra, pe care am denumit-o Codul onoarei. Este vorba despre un
soldat care scrie mesaje şi coduri secrete către superiorii lui în
timp ce se ascunde, sub acoperire, la inamic. El îi trimite şi iubitei
sale scrisori în acelaşi cod, dar ea nu înţelege ce îi spune până
când nu o conduce într-o călătorie care să o ajute să descifreze
codurile.
45
 I-am zâmbit, văzând că i se luminează ochii când îşi explică
povestea.
— Sună foarte romantic.
A zâmbit, clătinând din sprâncene.
— Asta-i şi ideea. Face femeile să devină pasionate de filme
orientate în mod obişnuit spre bărbaţi. Sânge, violenţă, lucruri
care sar în aer, militărie, spionaj, lucruri pe care un bărbat chiar
poate să le priceapă.
Am încuviinţat din cap, iar el m-a condus la o masă elegantă
pentru patru persoane. Un bărbat în costum şi o blondă micuţă
erau aşezaţi deja la masă.
— Bună ziua, doamnă şi domnule Underwood. Wes le-a
întins mâna amândurora. Mă bucur să vă văd. Ea este prietena
mea, Mia Saunders.
Le-am strâns mâinile, iar Wes mi-a ţinut scaunul. I-am
zâmbit, iar ochii i s-au înmuiat o clipă, înainte de a se întoarce la
imaginea lui de om de afaceri. Blonda drăguţă de lângă mine mi-a
spus că se numeşte Jennifer şi mi-a lăudat rochia. Era, de fapt, o
rochie de cocktail destul de cuminte. Jerseu bleumarin cu un V
adânc, pentru un decolteu generos, dar, altfel, se strângea şi în
faţă şi pe lateral şi nu avea alte podoabe. Aveam părul lăsat pe
spate şi îl întinsesem cu placa, lăsându-l să cadă ca o foaie
strălucitoare de ebonită. Partea cea mai reuşită a ţinutei erau
pantofii.
O fi arătând doamna Croft ca Mary Poppins, dar cred că are
un card de membru de aur la Prada, Gucci şi Louis Vuitton şi s-a
pus la punct cu ultimele tendinţe ale modei, pentru că a nimerit
la fix cu botinele L.V. până la glezne.
Dacă nu rezist un an în meseria asta, în cel mai rău caz o să
am nişte bani serioşi în haine şi pantofi de firmă, pe care le-aş
putea amaneta în caz de nevoie. Numai pantofii ăştia erau pe site
la 1.250 de dolari. Poate că sună ca şi cum aş fi o oportunistă, dar
a trebuit să verific.
— Rochia nu-i nimic, uită-te la pantofi!
Am întins un picior în afară şi am început într-o clipă să
pălăvrăgim despre hainele ei, designeri şi despre ce făcea ea
46
toată ziua. În esenţă, nu prea multe. Era o păpuşică oficială şi îşi
petrecea zilele având grijă ca dorinţele domnului Underwood să
fie îndeplinite. Am bănuit că asta înseamnă că făcea ce voia toată
ziua şi că avea grijă ca bucătarul să gătească ceea ce dorea el, ca
menajera să-i calce cămăşile şi să facă curăţenie şi ca ea însăşi şi
curişorul ei strălucitor să fie epilate, aranjate şi puse la punct
când venea el de la serviciu.
— E adevărat: nu ştiu ce să mai fac, mi-a şoptit Jen.
Da, în douăzeci de minute deja ne tutuiam şi ea îmi povestea
despre problemele ei. Aveam genul acesta de faţă. A reieşit că l-a
cunoscut pe soţul ei, cu care s-a căsătorit cu doar un an în urmă,
la frageda vârstă de douăzeci şi trei de ani el are treizeci şi opt –,
când ea făcea figuraţie în unul dintre filmele lui. Aparent, a fost
dragoste la prima vedere, sau dorinţă la prima vedere. Am râs în
gând de propria mea glumă.
Strâmbând din buze, m-am apropiat mai mult de ea.
— De ce nu faci voluntariat sau ceva? Ai vreun hobby?
A clipit voioasă din ochii ei albaştri şi mari, ca de căprioară.
— Ador să înot! Înot în fiecare zi.
Şi chiar părea că o face. Era zveltă, dar nu în stilul acela
anorexic ce părea a fi în tendinţe la Hollywood. Avea cu siguranţă
implanturi de silicon, dar pieptul ei arăta bine pe trupul mărimea
M.
— Ai putea să faci voluntariat la un YWCA local? i-am sugerat
eu, dar ea s-a scărpinat pe faţă şi a dat din cap că nu.
— Nu cred că Jay ar fi de acord cu asta.
M-am gândit o clipă.
— Îţi plac copiii?
Din nou, i s-au luminat ochii ca nişte lumânărele pe un tort la
aniversarea de cincizeci de ani.
— Ador copiii! Mă crezi sau nu, am fost educatoare înainte de
a-l întâlni pe Jay.
S-a uitat spre soţul ei şi zâmbetul i s-a lărgit. I-am surprins şi
lui privirea – s-a uitat la ea şi i-a făcut cu ochiul, apoi şi-a
continuat conversaţia cu Wes fără să se oprească. Ea s-a întors
voioasă spre mine. Era aproape molipsitor cât era de veselă.
47
 — De ce n-ai putea lucra cu copiii sau, şi mai bine, să faci
unul al tău?
Şi-a lăsat capul pe spate ca şi cum ar fi fost lovită, apoi s-a
uitat la Jay şi din nou la mine.
— Suntem căsătoriţi de numai un an şi n-am fost împreună
decât câteva luni înainte de nuntă. Nu crezi că e prea devreme?
m-a întrebat ea, deşi am putut să-mi dau seama că i se învârteau
deja rotiţele.
Am ridicat din umeri şi am luat o gură sănătoasă de vin.
— Nu contează ce cred eu. Contează ce credeţi şi ce doriţi voi
doi. Dacă vrei copii, eşti tânără, dă-i drumul. În plus, el e cu
cincisprezece ani mai în vârstă decât tine. Asta sigur încetineşte
înotătorii. S-ar putea să dureze o vreme.
M-am lăsat pe spate, nonşalantă.
Pe măsură ce se gândea, Jen se excita de entuziasm. Şi-a
îndreptat spatele, au început să-i tresalte genunchii şi nu reuşea
să se oprească din fâţâială şi din zâmbit. Avea ochii aţintiţi
asupra soţului ei. El s-a întors din nou, s-a uitat la ea, dar de data
asta a ridicat un deget, să-l facă pe Wes să se oprească din ce-or fi
vorbit. Încetasem să-i mai ascult când mi-am dat seama că
Jennifer nu este o piţipoancă fără suflet.
— Ce s-a întâmplat, dragă? a întrebat-o Jay pe soţia lui.
Ea a zâmbit larg şi jur că zâmbetul ei putea aduce pacea în
Orientul Mijlociu.
— Sunt fericită. Şi abia aştept să vorbesc cu tine când
ajungem acasă.
A întins o mână şi şi-a aşezat-o peste a lui, pe masă. El s-a
aplecat şi i-a atins uşor buzele şi nasul cu nasul lui.
— E ceva ce nu suferă amânare? a întrebat el cu îngrijorare,
cu ochii aţintiţi asupra ei şi toată concentrarea lui complet
redirecţionată.
Ea l-a sărutat uşor şi a dat din cap că nu.
— Nu. E de bine. De foarte bine.
Wes s-a aplecat spre mine şi şi-a strecurat un braţ în jurul
meu.

48
 — E ceva ce ar trebui să ştiu şi eu? m-a întrebat pe un ton
conspirativ.
— O să livrez bunătăţile mai târziu, cu siguranţă, i-am şoptit
la ureche, referindu-mă la bârfă.
— Mă bazez pe asta. M-a atins cu nasul pe gât. Şi vreau să ştiu
şi care a fost faza aici, a făcut el un gest cu capul spre cuplul
fericit care visau unul la altul.
Am râs la aluzia lui sexuală evidentă.
Cina a continuat fără vreun incident. Aparent, am fost de
ajutor să o ţin pe Jen ocupată, ceea ce i-a permis lui Jay să se
simtă în largul lui şi să poată discuta despre filmul aflat în
pregătire. Până la urmă, s-a dovedit că avea să-l lase pe Wes să
regizeze o bună parte din scenele mai grele de dialog între cei doi
protagonişti şi, posibil, chiar şi scenele romantice din dormitor.
Mi s-a părut extrem de amuzant şi am început să râd când a făcut
anunţul.
Ochii lui Wes m-au săgetat şi m-a privit pe sub gene.
— Îmi pare rău, mi-am amintit ceva amuzant de mai
devreme, nu mă băgaţi în seamă, am încercat eu să acopăr, dar
mi-am dat seama după felul în care Wes m-a tras lângă el când ni
s-a adus desertul că avea să mă bată la cap.
— Ce a fost atât de amuzant? m-a întrebat el când Jay a ieşit
să fumeze şi Jennifer s-a dus cu el.
M-am apropiat mai mult de el, jucându-mă cu şerveţelul.
— Îmi pare rău. Mi s-a părut amuzant că domnul Nu-Sunt-În-
Situaţia-De-A-Avea-O-Relaţie o să regizeze scenele romantice. Mi
s-a părut că nu e pe felia ta, asta e tot, am chicotit eu.
A părut deranjat când a ridicat o mână să-mi cuprindă gâtul.
— Aseară nu te-ai plâns.
Vocea i-a coborât până la timbrul acela fierbinte pe care îl
avea când a expus regulile. Atât de tare, încât a trimis un foc prin
mine, să-mi încălzească şi să-mi înmoaie locul dintre picioare.
M-am apropiat mai tare de el, atât de mult, că buzele mele
erau la doar doi-trei centimetri de ale lui. În mod evident,
suficient de aproape încât să-mi simtă respiraţia pe buze când
am început să vorbesc.
49
 — Noaptea trecută a fost futai... A inhalat şi s-a lins pe buze.
Arătau atât de bine, să-ţi vină să le mănânci, şi voiam atât de tare
să le gust... Exceptând faptul că nu ne-am futut. Am lăsat cuvântul
futut să mi se rostogolească de pe buze, cu un t sonor. Am făcut
sex, nu dragoste.
Mâna lui Wes s-a ridicat să mă apuce de gât. În timp ce
degetul mare mă mângâia pe maxilar, buzele lui au ajuns
imposibil de aproape, fără, totuşi, să le atingă pe ale mele.
Puteam, efectiv, să simt în respiraţia lui gustul cafelei băute după
masă.
— Asta vrei? Dragoste? m-a întrebat el, cu buzele aproape
atingându-mă.
— Nu, vreau să mă fut...
Abia am rostit cuvântul, că o mână grea mi s-a lăsat pe umăr.
— Hei, porumbeilor!
Jay Underwood ne-a stricat momentul şi ne-am lăsat
amândoi înapoi în scaune. Începeam să cred că nu voi simţi
niciodată gustul excitant al buzelor lui, presiunea buzelor lui pe
ale mele, şi îmi doream asta, la naiba! Începeam să devin foarte
nerăbdătoare în privinţa aceasta, dar a dracului să fiu dacă o să
fac eu primul pas.
Wes şi-a dus mâna la gură. Sunt destul de sigură că a făcut-o
ca să-şi ascundă râsul tăcut.
— Mai târziu, iubito. Avem toată noaptea, mi-a promis el.
— Da, da, am mai auzit asta.
Am mimat un căscat şi am ridicat ceaiul, sorbind o
înghiţitură. Călduţ. Bleah!
A rămas cu gura căscată şi a clătinat din cap, cu ochii verzi
sclipind în lumina lumânărilor.
— Accept provocarea.

CAPITOLUL 5

50
 Abia am apucat să intrăm pe uşă, că Wes m-a răsucit şi şi-a
folosit trupul ca să mă lipească de perete. Buzele lui au ajuns
într-o clipă pe pielea sensibilă a gâtului meu. A lins o dâră lungă,
plecând de la claviculă, în sus, până în spatele urechii. Mi s-a
ridicat părul de pe ceafă şi mi s-a făcut pielea ca de găină în timp
ce închideam ochii. Mâinile lui Wes mi-au intrat sub fustă şi mi-
au atins fundul, în timp ce mi-a ridicat mai întâi un picior, apoi pe
celălalt, fără cel mai mic efort, şi mi le-a aşezat în jurul lui. Mi-a
sprijinit corpul înalt, plin de curbe de al lui şi m-a împins mai tare
în peretele din spatele meu.
— Am să intru atât de adânc în tine, că o să mă simţi până-n
gât, mi-a promis el.
— Futu-i! mi-a scăpat de pe buze în timp ce el mă ducea spre
camera mea.
— Exact!
M-a muşcat de gât, lăsându-şi dinţii să alunece pe coloana lui
subţire.
Fiecare nerv, fiecare por, fiecare moleculă se concentrau să
se contopească cu acest bărbat.
Fără vreun preambul, m-a lăsat să cad pe pat şi a rămas în
picioare, privind în jos.
— Scoate-ţi rochia, mi-a ordonat.
Ochii lui erau negri, plini de dorinţă. Mi-am dat seama că s-a
oprit o clipă pentru că îşi strângea şi îşi desfăcea pumnii, iar
tendoanele de pe gât pulsau de excitaţie.
Mi-am tras rochia peste cap şi m-am ridicat în genunchi, într-
un sutien şi slip tanga asortat, albastru închis. Văzându-mă
expusă, a tras aer în piept şi l-a lăsat să iasă cu un şuierat.
— E rândul tău. Scoate-ţi costumul, am spus eu, ducându-mi
mâinile în jos să-mi prind sânii cu ele. I s-a încleştat falca şi şi-a
aruncat repede haina şi cravata, apoi s-a desfăcut la cămaşă ca să
scoată la iveală pieptul acela sărutat de soare pe care îl iubeam
atât de mult. Mi-am muşcat buza de jos. Tot. Vreau să dispară.
Vocea mea suna răguşită şi plină de dorinţă.
Wes a rânjit şi şi-a scos încet cureaua, lăsând pantalonii să
cadă. A scos din buzunar un prezervativ, a rupt ambalajul cu
51
dinţii şi l-a aşezat pe erecţia lui plină de tensiune, totul fără a mă
scăpa din ochi. Am ridicat mâna la spate şi mi-am desfăcut
sutienul. Exact când pantalonii lui au ajuns la podea, a ajuns şi
sutienul meu.
— Doamne, abia dacă pot să mă uit la tine, mi-a spus cu o
voce încântată. Atât de superbă! A scrâşnit din dinţi atât de tare,
că l-am putut auzi.
Am ridicat o sprânceană şi m-am uitat la întreaga lui
splendoare. Înalt, bronzat, muşchi cu carul, un penis tare şi gros
gata să ofere plăcere.
— Nici tu nu arăţi prea rău, i-am spus eu, bucurându-mă de
privelişte.
— Dovedeşte-o, m-a tachinat el cu un rânjet.
Cuvintele mele de aseară adresate mie acum mi-au
demonstrat că fusese foarte atent la interacţiunea dintre noi.
Asta m-a bucurat, m-a buimăcit într-un fel la care nu voiam să mă
gândesc prea mult.
Târându-mă la marginea patului, mi-am aşezat mâinile pe
pieptul lui tare. M-am aplecat şi am lins discul plat al sfârcului lui.
A gemut, apoi a şuierat încet din gât, când am muşcat puţin din
carne. Mâinile lui şi-au croit drum prin părul meu. Mi-am
apropiat faţa de a lui, insistând în dreptul buzelor, suficient de
aproape încât să-mi simtă respiraţia. Şi-a lins buzele, pregătindu-
se pentru acea primă atingere. Nu i-am oferit-o. În loc de asta, l-
am sărutat chiar la marginea gurii.
— Te joci cu mine? m-a întrebat el pe un ton oarecum jucăuş.
M-am mutat lângă obrazul lui, trecându-mi bărbia peste el,
apoi i-am lins şi muşcat lobul urechii.
— Ce vrei să spui? am şoptit, asigurându-mă că suflu
suficient aer pe punctul sensibil, ca să-mi înţeleagă intenţiile.
M-a apucat cu degetele de coapse şi s-a agăţat de chiloţii mei,
trăgându-i în jos fără prea multă ceremonie. Am icnit când aerul
mi-a atins centrul cel umed.
— Cred că da, a comentat el şi apoi m-a împins înapoi pe pat.
Am căzut cu zgomot pe un nor confortabil de pături.

52
 Exact când am deschis ochii, avea mâinile pe genunchii mei.
M-a desfăcut larg, mi-a văzut sexul umed tânjind şi a gemut. Şi-a
trecut un deget prin umezeală. Mi-a scăpat un geamăt când şi-a
răsucit un deget peste nodul de nervi plini de dorinţă.
— O să te devorez. S-a uitat scurt şi intens la mine. Dar, mai
întâi, trebuie să intru în tine.
S-a aşezat deasupra crăpăturii mele şi a băgat înăuntru doar
capătul penisului. M-am arcuit, dorind mai mult, având nevoie de
mai mult. Folosindu-se de forţa torsului, a rămas suspendat
deasupra mea.
— Uită-te cum te iau prima oară, a spus el, cu o voce ca un
geamăt sexy, posesiv.
Şi asta am făcut. M-am uitat, în timp ce el mă pătrundea
centimetru cu centimetru. Labiile mele se întindeau peste el,
grosimea lui făcându-mă să mă simt plină, întinsă până la
capacitatea maximă, mai mult decât orice alt amant de până
acum.
Am gemut, cu capul lăsat pe spate, nemaifiind în stare să mă
uit când a împins înăuntru şi ultimul centimetru. Era deja atât de
adânc.
— Mia, a şoptit el cu o voce sugrumată.
Am deschis ochii brusc şi m-am uitat la privirea lui plină de
dorinţă. El s-a sprijinit pe coate şi mi-a cuprins sânii în palme. Şi-
a tras coapsele înapoi şi buzele lui le-au atins pe ale mele. Uniţi în
clipa aceea ca un singur trup, nu mai eram Mia sau Wes. Eram
doar noi doi.
Sărutul a fost fierbinte ca focul, umed şi copleşitor. Şi-a vârât
limba în gura mea la fel cum penisul lui mi-a pătruns în corp. Cu
precizie, adâncime şi atâta plăcere, că m-am cutremurat din
cauza efortului.
L-am cuprins cu picioarele şi cu braţele, ţinându-mă de el, în
timp ce el fora în mine, penisul lui atingând locuri dinăuntrul
meu pe care nici nu ştiam că le am. Mi-a stârnit senzaţii atât de
intense, că am ţipat şi m-am agăţat de el când primul orgasm mi-
a trecut prin trup.
— O, da, Mia! Mă strângi atât de bine. Încă o dată, iubito.
53
 Wes m-a călărit cât a durat orgasmul, dar nu şi-a găsit şi
propria eliberare. La naiba, tipul era un armăsar în pat. Jur că am
tras toţi aşii din pachet când mătuşa mea m-a combinat cu el.
Wes mi-a supt buzele, apoi s-a tras afară din mine. Înainte de
a apuca să protestez, m-a întors şi mi-a ridicat coapsele.
— Ce cur perfect! La naiba, Mia!
M-a plesnit peste fund şi apoi a plonjat înapoi în căldura
dintre picioarele mele, chiar înainte ca usturimea din cauza
palmei lui să-mi dispară de pe piele.
— Doamne, chiar te pricepi, am gemut eu şi mi-am lăsat
torsul să cadă pe antebraţe.
M-a apucat de coapse şi a început un ritm ca de pedepsire.
Puteam să aud zgomotul făcut de carnea noastră care se lovea.
— Vreau să strângi mai tare, a gemut Wes în timp ce s-a
aplecat peste mine şi mi-a băgat o mână între picioare.
Şi-a rotit degetele în jurul producătorului-de-orgasme şi asta
a fost. Pereţii sexului meu s-au strâns în jurul penisului lui tare ca
piatra până când a urlat. Încă trei afundări rapide şi trupul lui a
rămas nemişcat, odihnindu-se pe fundul meu în timp ce pulsa
înăuntrul meu.
Wes s-a prăbuşit lângă mine, cu respiraţia ieşind în pufăieli
repezi lângă părul de pe gâtul meu. Aveam amândoi respiraţia
tăiată, eram pierduţi în plăcerea noastră comună. S-a rostogolit şi
m-a tras la pieptul lui. Am petrecut următoarele minute
sărutându-ne ca nişte adolescenţi. Camera mirosea a ocean, a sex
şi a vagi urme ale parfumului meu, Trésor. Perfecţiune, nici mai
mult, nici mai puţin. Dacă s-ar putea îmbutelia mirosul, m-aş da
cu el în fiecare zi.
Întinşi unul lângă altul, m-am cuibărit la pieptul lui.
— Spune-mi ceva...
Wes a chicotit.
— Ai putea fi mai exactă?
Am ridicat din umeri.
— Spune-mi orice, ceva despre tine.
Cu un deget, am început să trasez cercuri pe abdomenul şi
pectoralii lui.
54
 A oftat.
— Ei bine, ştii că-mi place să scriu scenarii de film. Am dat
din cap că da. Şi să fac surf. Mi-a făcut cu ochiul, iar eu am rânjit.
Mi-ai cunoscut părinţii şi dădaca. Mă rog, a fost dădacă pe
vremea când eram copil, acum se ocupă de casă.
— Doamna Croft?
A încuviinţat.
— Ce-ar mai fi?
M-am uitat la el cu ochii îngustaţi.
— Ăăă, o grămadă. Mai ai fraţi, surori?
— O soră. Mai mare decât mine. Măritată, nu are copii încă. E
profesoară la o şcoală generală. Soţul e directorul şcolii.
— Asta răspunde la întrebarea cum s-au cunoscut. Am mişcat
din sprâncene şi el mi-a făcut cu ochiul. Cum o cheamă?
— Jeananna. Şi tu? Frăţiori?
Am râs de termenul folosit.
— Da, Maddy, mă rog, Madison. Cu cinci ani mai mică. Are
nouăsprezece ani şi e la şcoală în Las Vegas.
— Şi de ce te-ai mutat aici?
M-am ghemuit mai aproape de el.
— Aveam nevoie de o schimbare. Şi am crezut că actoria e
menirea mea. Încă mai cred, dar...
Nu voiam să intru în povestea vieţii mele.
— Dar? a insistat el, iar eu am clătinat din cap. Dacă ai vrut să
ajungi actriţă, cum de ai ajuns damă de companie?
— Pentru bani, am ridicat eu din umeri. Eşti primul pentru
mine, ştii? i-am mărturisit. S-a întors spre mine şi am ajuns faţă
în faţă. I se citea confuzia pe faţă. Primul meu client, am
completat eu.
— A, şi cum ţi se pare până acum? a zâmbit el.
Am simulat indiferenţa.
— Ei, cam de şapte din zece, aş zice.
S-a rostogolit peste mine, ţintuindu-mi mâinile în lateral.
— Hei! l-am certat eu cu un zâmbet larg întipărit pe faţă.
— Şapte! Îmi dai şapte chiar dacă nu ai termen de
comparaţie?
55
 Mi-a depus pe buze un sărut neglijent. Mâinile lui mi-au
mângâiat coastele şi au început să se mişte dintr-o parte în alta.
Am izbucnit pe dată într-un hohot de râs. Imediat ce a văzut cât
de tare mă gâdil, a mers mai departe, forând între coastele mele,
pe talie şi coapse, până am început să mă zbat, ţipând la el să se
oprească, nemaivăzând cum trebuie din cauza râsului.
— Recunoşti? Sunt ditamai zecele!
A încetinit ritmul, apoi a încetat cu tortura.
— OK, OK. Am tras adânc aer binecuvântat în piept, de mai
multe ori. Să zicem că eşti un opt valabil. A început să-şi mişte
din nou degetele. OK, un nouă! am ţipat eu, iar el şi-a continuat
asaltul. Nouă virgulă cinci!
S-a oprit.
— Nouă virgulă cinci, e loc de îmbunătăţire... Ochii îi
străluceau de bucurie. Accept şi o să-l transform în zece până la
sfârşitul lunii!

***
În următoarele câteva zile, am rămas singură, pentru că Wes
lucra la studio, la Codul onoarei. Venea, totuşi, acasă în fiecare
seară. Luam cina împreună, ne uitam la un film sau citea o carte.
Apoi, mai târziu, mă răvăşea până când unul din noi trebuia să se
ridice şi să se întoarcă în camera sa. Rutina funcţiona mai bine
decât mi-aş fi imaginat. Mă distram de minune şi făceam sex
fenomenal, fără riscul unor emoţii agasante. Treaba cu dama de
companie era bestială.
M-am răsucit spre marginea patului după ce l-am călărit pe
Wes de l-a luat naiba.
— Acum, asta, iubire, a fost de zece, m-a lăudat el. Râzând, l-
am ciupit în joacă de sfârc. Au! Pisică afurisită!
— Eşti nebun, ştii? S-a aplecat şi m-a sărutat, strecurându-şi
o mână în părul meu şi trăgându-mă înapoi peste el. Iar?
— Nu pot să mă abţin, îmi faci scula mai tare ca o placă de
surf.
Mi-a lins gura şi m-a strâns de colăceii de pe şolduri.
— Pe bune că tocmai ţi-ai comparat scula cu o placă de surf?
56
 S-a oprit din sărutat şi mi-a aruncat o privire devenită brusc
serioasă.
— Aşa am făcut, nu-i aşa?
Am încuviinţat, iar sprâncenele mi s-au ridicat până sus spre
rădăcina părului.
— Corpul tău mă face tâmpit. Uit şi cum să leg două cuvinte,
s-a scuzat el.
— În fine! Sunt stresată şi vreau să dorm. Aşa că ridică-te şi
plimbă-ţi curul ăla sexy înapoi în camera ta!
L-am împins din nou şi am băgat faţa în pernă, ghemuindu-
mă sub cuvertură.
Mâna lui Wes mi se plimba în sus şi în jos pe spate.
— N-ai uitat ceva, iubito? mi-a spus el cu umor. Am deschis
un ochi şi l-am văzut uitându-se în jos la mine. Eşti în patul meu,
a terminat el cu un chicotit răutăcios.
— La dracu’ cu toate! am mormăit eu, aruncând păturile şi
sărind jos din pat, în timp ce el se făcea comod.
Ieşind în goană din cameră complet goală, l-am auzit
strigând:
— Mâine e prânzul cu ai mei. Să fii gata la zece!
— Pupă-mă-n fund! i-am strigat peste umăr.
Tocmai când dădeam colţul spre camera mea, m-am întâlnit
cu Judi.
Ochii i s-au mărit când m-a văzut goală.
— La naiba, Doamne-Dumnezeule! a icnit ea şi şi-a acoperit
ochii.
Surpriza i-a accentuat puternic accentul.
Am făcut un pas înapoi, apoi m-am grăbit să trec pe lângă ea.
— Îmi pare rău, doamnă Croft, nu am vrut să vă sperii, m-am
scuzat eu.
Mai departe, pe hol, îl auzeam pe Wes, şobolanul nenorocit,
râzând de se prăpădea. Probabil că a auzit că m-a prins Judi.
Minunat. Ea crede oricum că sunt o târfă plătită, acum i-am şi
dovedit-o.

***
57
 — Arăţi minunat astăzi, Mia, m-a lăudat mama lui Wes
îmbrăţişându-mă.
A fost o senzaţie ciudată să fiu îmbrăţişată de o persoană
mămoasă, ca şi cum chiar îşi dorea să-mi ofere afecţiunea ei.
— Vă mulţumesc, doamnă Channing. Aveţi o casă superbă.
Mi-a zâmbit, iar eu am privit de jur împrejur pe terasa
pregătită pentru prânzul de duminică. Un ospătar m-a servit cu
un cocktail Mimosa într-un pahar de cristal pentru şampanie.
M-am uitat din nou în jur. Încăperea era decorată cu lux şi
eleganţă. Tonuri bogate de auriu şi crem, asortate cu roşu de
Burgundia şi bleumarin peste tot. Masa era decorată cu
porţelanuri albe ca neaua şi cu un model de dantelă pe margine.
Fiecare farfurie era flancată de mai multe tacâmuri din argint
decât ar fi fost nevoie pentru trei feluri de mâncare. Un buchet
bogat de trandafiri împodobea centrul mesei, dându-i un aer
văratic, chiar dacă era ianuarie. Presupun că nu conta prea tare.
L.A. nu e în Midwest. Ca şi acasă, în Vegas, nu prea avem zile
extrem de reci, când temperatura scade sub zero grade. Sunt
destul de sigură că nu a fost niciodată mai puţin de minus un
grad. Cel puţin nu în cei douăzeci şi patru de ani ai vieţii mele. La
naiba, nu am văzut zăpadă decât de câteva ori.
— Iată-te!
O blondă zâmbitoare s-a grăbit să intre, urmată de un bărbat
înalt, foarte suplu, cu ochelari cu rame din baga.
— Bună, surioară! a întâmpinat-o Wes, apoi a strâns-o în
braţe pe frumoasa femeie.
Ea s-a tras şi l-a apucat de bărbie.
— Arăţi bine, Wes.
Wes a zâmbit larg. Mai larg decât îl văzusem vreodată, în
afară de momentul când m-a gâdilat.
— Surioară, vreau să-ţi fac cunoştinţă cu prietena mea, Mia.
Mi-a pus o mână pe talie.
I-am întins o mână.
— Bună! Jeananna, nu-i aşa?
Ea a încuviinţat din cap şi mi-a întins mâna.

58
 — Aşadar... a rostit cuvântul uitându-se mai întâi la fratele ei,
apoi la mine. Prietenă, ai?
Wes a chicotit.
— Da, surioară, prietenă.
A accentuat cuvântul prietenă.
Ea şi-a dat ochii peste cap.
— Cum zici tu, a spus, în timp ce părul ei blond se înfoia şi
ochii verzi îi străluceau de bucurie.
După ce am terminat cu prezentările şi ne-am aşezat la masă,
a început cu adevărat distracţia.
— Deci, Mia, cu ce te ocupi? m-a întrebat Jeananna. V-aţi
cunoscut la serviciu?
M-am uitat la Wes şi am văzut că rămăsese fără cuvinte.
— Se poate spune şi aşa, am răspuns eu ambiguu, înfulecând
o bucată de quiche1.
Claire Channing a intervenit fără nici un preambul.
— Te rog! Bineînţeles că v-aţi cunoscut la serviciu. Mia este
damă de companie. Am ales-o chiar eu. Nu-i aşa că am cele mai
bune gusturi, Wes?
Tonul lui Claire era nonşalant, nederanjat de faptul că, în
situaţii normale, e neobişnuit să alegi o damă de companie
pentru fiul tău. Cu siguranţă la un nivel destul de înalt pe
bizarometru.
Ochii Jeanannei s-au mărit de groază.
— Eşti prostituată?
Wes şi cu mine am vorbit în acelaşi timp.
— Ce-ai spus? am întrebat eu, în timp ce Wes i-a răspuns
supărat: Nu, nu este.
Am pălit. Quiche-ul mi-a picat greu dintr-odată.
— Deci nu te culci cu fratele meu? m-a întrebat ea fără urmă
de răutate în voce.
Putea la fel de bine să mă fi întrebat despre vreme.
— Ăăă... am început să răspund.

1
Quiche tartă umplută cu brânză, came, fructe de mare sau legume. Se poate servi caldă
sau rece (n. red.).
59
 — Nu e treaba ta. Wes s-a ridicat şi şi-a aruncat şerveţelul pe
masă. Era roşu la faţă şi pe gât. Nu-ţi permit să insinuezi
asemenea lucruri urâte despre Mia.
Jeananna s-a ridicat şi a alergat în jurul mesei.
— Îmi pare rău, îmi pare rău, n-a fost cu intenţie. Am auzit
cuvintele damă de companie şi, ştii şi tu, am tras o concluzie
greşită. N-am avut nici o intenţie rea.
Îşi mişcă îngrijorată buzele.
Claire s-a ridicat.
— Gata, gata, Jeananna nu a avut intenţii rele. A fost o simplă
greşeală, a încercat ea să împace lucrurile, dar Wes nu era dispus.
— N-a fost simplă, a scrâşnit el. Mia este prietena mea şi
poate că a fost angajată ca să mă ajute să trec de o lună de
prânzuri, dineuri şi evenimente plictisitoare, dar nu e o pasăre de
noapte. S-a uitat iute spre mine. Îmi pare rău, iubito, iar ochii lui
sclipeau de remuşcări.
Am ştiut că trebuie să îndrept lucrurile.
Am tras adânc aer în piept.
— Ascultă, a fost o simplă greşeală. Şi eu am crezut acelaşi
lucru când mătuşa mea, Millie, a adus vorba. Dar am hotărât să
fac o încercare şi mă bucur pentru asta. Întâlnirea cu Wes, şi
acum şi cea cu voi toţi, a fost chiar experienţa cea mai grozavă
pentru mine. Ochii lui Claire s-au încălzit şi s-a aşezat, ceea ce a
făcut şi Jeananna după ce şi-a îmbrăţişat fratele. În plus, aţi văzut
pe ce pantofi am pus mâna? Exact atunci m-am răsucit în scaun şi
mi-am ridicat piciorul în aer, aşa cum mă învăţase profesoara
mea de dans din liceu. Extrem de sexy!
Claire şi-a dus mâna la gură ca să-şi ascundă râsul. Jeananna
se uita la pantofii mei cu o urmă de invidie. Soţul ei nu a spus
nimic, dar s-a holbat la piciorul meu de parcă ascundea secretele
universului, iar tatăl lui Wes l-a bătut pe umăr cu un Bine, fiule!
— Oricum, vreau să ştiu mai multe despre voi. Am schimbat
subiectul şi am luat o înghiţitură din şampania cu suc de
portocale. Wes mi-a spus că eşti profesoară şi că tu eşti director
de şcoală. Cum merge?

60
 Restul după-amiezei a curs lin, fără incidente. Claire şi
Weston, al doilea, împreună cu Jeananna şi cu soţul ei, Peter, au
spus o poveste după alta despre Wes ca bebeluş şi copil crescut
în sânul familiei Channing. Am râs în după-amiaza aceasta mai
mult decât am râs tot anul trecut. Vibraţia pozitivă era aproape
prea greu de îndurat pentru cineva ca mine, care nu avusese
practic niciodată o familie adevărată. Mereu fuseseră doar tatăl
meu beţiv şi surioara mea Maddy, cu care mi-am petrecut
copilăria şi anii adolescenţei. Chiar dacă ştiam că tati ne iubea
mai mult decât orice pe lume, nu a putut niciodată să renunţe la
pariuri sau la a-şi bea minţile ca să uite de amintirile despre viaţa
noastră când era şi mama prin preajmă.
Când am plecat, Claire l-a făcut pe Wes să-i promită că o să
mă aducă şi duminica următoare. El a acceptat. În timp ce
mergeam spre jeepul lui, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat dulce pe
buze.
— A fost plăcut, nu?
I-am zâmbit şi eu, căldura umplându-mi sufletul aproape
până la refuz.
— A fost. Una dintre cele mai bune zile de multă vreme. Îţi
mulţumesc că m-ai luat cu tine.
A zâmbit şi mi-a făcut cu ochiul.
— Oricând, iubito. Le-a plăcut de tine.
Mi-am legat centura şi m-am uitat pe geam în timp ce el a
ieşit pe porţi spre drumul şerpuit care ducea afară din cartierul
lor luxos.
— Şi mie mi-a plăcut de ei. Ai o familie foarte mişto. Eşti
norocos.
A strâns din buze şi s-a încruntat.
— Familia ta cum e? m-a întrebat atât de încet, că abia am
reuşit să-l aud prin şuieratul vântului care-mi biciuia părul.
Lăsându-mă pe spate, am privit plaja din depărtare şi valurile
izbindu-se de mal.
— Sora mea, Maddy, e nemaipomenită. E genială. O să ajungă
om de ştiinţă. Mi-am petrecut aproape toată adolescenţa având
grijă de ea.
61
 — Părinţii voştri unde erau?
— Părintele, l-am corectat. S-a uitat scurt la mine. I-am citit
regretul şi tristeţea în ochi. Nu pentru el, ci pentru mine. M-am
întors cu spatele. Mama a fost dansatoare de cabaret în Vegas.
Ne-a părăsit pe tata şi pe noi, fetele, când aveam zece ani. Maddy
avea numai cinci ani.
Wes a început să se joace cu unghia de la degetul mare,
ţinându-şi ochii aţintiţi asupra drumului.
— Nu s-a mai întors?
— Nu. Am clătinat din cap. Şi, din cauza asta, tata s-a apucat
de băut. O grămadă. Şi de pariat, şi mai mult.
M-a apucat de mână şi şi-a împletit degetele cu ale mele
înainte de a mi-o trage spre buze ca să o sărute.
— De asta faci ceea ce faci?
Puteam să-l mint şi să-i spun vreo tâmpenie de povestioară
inventată, dar aş fi distrus ceea ce aveam – onestitatea perfectă şi
deplină pe care ajunseserăm să ne bazăm ca să facem această
situaţie să meargă pentru amândoi. În loc de răspuns, am
încuviinţat din cap.
— Vrei să-mi povesteşti?
Avea un ton cald şi rugător.
Era prea devreme. Nu eram gata să-mi împărtăşesc povara
cu altcineva. Era un băiat atât de bun că ar fi vrut să pună
lucrurile la punct. Să plătească datoria sau altă nebunie. E
problema mea. Tatăl meu şi dorinţa mea neîntreruptă de a-l
salva. Eu trebuie să fiu cea care face asta.
— Ai să-mi povesteşti într-o zi?
— Da. Şi asta era tot ce puteam să-i promit deocamdată.

CAPITOLUL 6

— Trezirea, iubito! am auzit chiar înainte ca arsura plăcută a

mâinii lui Wes să-mi atingă pielea goală de pe fund.
62
 — Doamne, Dumnezeule! Am sărit să iau cuvertura ca să-mi
acopăr părţile private. Ce dracu e cu tine? am urlat.
În loc de scuză, m-a întâmpinat un rânjet.
— Haide, ia-ţi costumul de baie şi nişte haine lejere. Mergem
la plajă! a exclamat Wes, în mod evident încântat de perspectiva
unei noi zile şi a unei vizite pe coastă.
Lucrase ca nebunul în ultima săptămână. Nu-l vedeam decât
seara târziu, cu excepţia unei cine de afaceri incredibil de
plictisitoare. Deşi, între timp, am luat masa cu Jennifer
Underwood, soţia regizorului noului său film, şi cu mama lui
Wes, Claire. Toată lumea pare să ia lucrurile aşa cum vin. Nici
Wes nu avea nici o problemă cu asta. Spunea că e grozav că îmi
fac prieteni noi cât timp e ocupat. Părea să-l preocupe mai mult
faptul că mă plictisesc toată ziua decât depăşirea unor graniţe
emoţionale datorate faptului că-mi petreceam timpul cu familia
lui şi că devenisem apropiată de soţia colegului său de serviciu.
— Cum adică mergem la plajă? Îţi dai seama că suntem în
ianuarie şi că e al dracului de frig?
Mi-am tras cuvertura peste cap şi m-am ghemuit înapoi în
ascunzişul plăcut pe care mi-l oferea.
Am simţit cum se lasă salteaua, făcându-mă prizonieră. Wes
mi-a tras păturile de pe cap şi a executat o manevră de ninja,
prinzându-mi amândouă mâinile peste cap cu o singură mână. S-
a aplecat şi m-a sărutat, încet, umed şi atât de profund, că mi s-au
strâns degetele de la picioare. Locul dintre coapsele mele a
început să se încălzească şi să pulseze. Doamne, ce bine ştia să
sărute! A tras pătura mai jos şi a început să se joace cu sfârcurile
mele, mai întâi cu nasul, apoi trăgând fiecare sfârc cu gura şi
sugând.
— Aşa se trezeşte o fată, i-am spus gemând încetişor.
M-a răsplătit sugându-mi din nou cu putere sfârcurile.
— Am să ţin minte data viitoare. Dacă te fac să termini, o să
fii mai bine dispusă?
A scos limba şi şi-a trecut-o peste sfârc, în timp ce continua
să se joace cu el. Cu degetele de la cealaltă mână mi-a apucat şi
mi-a răsucit celălalt sân.
63
 Am dat afirmativ din cap, prea pierdută în senzaţia care
creştea, o ardere lentă care mă slăbea şi mă făcea incapabilă să
vorbesc.
A chicotit de lângă sânul meu.
— Dacă pun gura pe tine şi îţi dau eliberarea de care ai
nevoie, o să faci cum spun eu?
Era imposibil să-l refuzi. Cu gura şi degetele lui venerându-
mi sânii, n-am putut decât să-i ofer ceea ce-şi dorea.
— Da, Doamne, da! am gemut.
Capul lui a coborât de la sâni spre coaste, unde m-a muşcat
uşor, apoi spre centrul abdomenului, până a ajuns acolo. Chiar
acolo, oferindu-mi tot ce doream şi mai mult decât atât. Wes
putea să câştige medalia de aur în arta cunilingusului. Ştia exact
când să dea, când să muşte, să pişte, să sugă, să lingă. Şi o făcea cu
îndemânare.
Muşcătură.
Ciupitură.
Supt.
Lins.
Urmate de o răsucire şi o lăţire a limbii în timp ce şi-o freca
de centrul plăcerii mele, iar şi iar, până când am cedat. Corpul
meu s-a arcuit, mâinile mi s-au agăţat de părul lui, ce s-a lipit de
carnea mea udă. A gemut în timp ce continua să mă lingă, pierdut
în moment la fel de mult ca şi mine. Probabil chiar mai mult,
după felul în care şi-a înfipt apoi penisul în mine.
N-am plecat la plajă decât după o oră.
Când am ajuns, am fost întâmpinaţi de un alt bărbat, un
instructor de surf pe nume Amil.
— M-ai adus aici ca să mă uit la voi cum faceţi surf? am
întrebat imediat după ce am dat mâna cu domnul Surfer
Fantastic.
Tonul meu nu era plăcut.
Wes s-a uitat la Amil, apoi la mine şi a rânjit. Avea un zâmbet
răutăcios şi am ştiut în clipa aceea că am încurcat-o.
— Nu, de fapt te-am adus tocmai pentru că o să facem surf
noi doi. Amil o să mă ajute să-ţi arăt cum se face. Are echipament
64
şi costume pentru doamne. El deţine Surfer Shack, mai jos pe
plajă.
A indicat spre un punct îndepărtat pe linia orizontului.
M-am uitat la Wes, cu părul lui blond ciufulit în aerul rece al
dimineţii. O scânteie din ochii verzi îi făcea să pară aproape ca
smaraldul în lumina zilei. Era dulce ca valurile divine care se
izbeau de plajă.
— Vorbeşti serios?
A dat din cap afirmativ şi a arătat spre Amil. Instructorul s-a
întors, oferindu-mi o privelişte uluitoare asupra muşchilor
spatelui lui, şi a scos un costum care părea să fie aproximativ
măsura mea.
— Ar trebui să-ţi vină. Cât ai, cam 1,77 şi 63 de kilograme?
— 1,75, şi nu te-a învăţat mama ta să nu discuţi niciodată
despre greutate cu o femeie?
Amil a clătinat din cap şi a izbucnit în râs.
— N-aş putea să spun că m-a învăţat.
— A eşuat pe planul acesta, i-am spus fără expresie. E
nepoliticos, iar femeile urăsc asta. Eşti căsătorit? A dat din cap că
nu. Ai o prietenă? A dat din nou din cap că nu, continuând să
rânjească. Ceea ce era de demonstrat. Mi-am plesnit palmele de
parcă tocmai demonstrasem teoria relativităţii a lui Einstein.
Wes râdea în gura mare lângă mine.
— Are dreptate, gagiule, a spus Wes. M-a surprins un pic
folosirea acestui cuvânt. Nu că Wes nu era un tip de gaşcă, pentru
că era. Chiar foarte tare. Doar că era întotdeauna puţin formal.
— Îmi pare rău, Mia. Scuzele mele cele mai sincere, dar
voiam să mă asigur că o să-ţi vină costumul.
Mi-a întins un costum de surfing negru.
După încercări repetate de a mă introduce în costumul
imposibil de strâmt, pe care l-am poreclit costumul meu de
Femeia-Pisică, am reuşit în sfârşit să mă îmbrac. Sânii îmi erau
striviţi de materialul din neopren. Nu-mi doream decât să trag
fermoarul în jos şi să-i las liberi! Uitându-mă în jos la mine, nu m-
am putut abţine să nu râd pe înfundate. Costumul îmi amintea de
femeia-pisică din Batman se întoarce. Mă simţeam ridicol, chiar
65
dacă privirea aprinsă a lui Wes aţintită asupra mea îmi sugera că
nu arăt, de fapt, ridicol. Mai degrabă, ca şi cum era gata să smulgă
nenorocitul de costum de pe mine. Totuşi, Amil nu a fost încântat
de lipsa de atenţie pe care o acordam instrucţiunilor lui cu
privire la surfing. Voiam doar să ies în larg şi să încerc
nenorocirea asta odată!
Într-un târziu, Amil şi-a terminat instrucţiunile referitoare la
arta surfingului, iar Wes m-a condus de-a lungul plajei. Ţinea şi
placa lui şi pe a mea în timp ce ne târam picioarele prin nisip.
— Pot să-mi car şi singură placa, ştii?
I-au sclipit ochii în soare.
— Sunt convins că sunt o grămadă de lucruri pe care poţi să
le faci, iubito. Dar nu m-aş simţi bărbat dacă nu mi-aş ajuta
iubita. În plus, te pricepi să pierzi.
Iubita lui?
Asta a spus?
— Iubita? am întrebat înainte ca gândul să poată să se
transforme în ceva extrem de emoţional.
A rânjit.
— Mda, ştii ce vreau să spun.
A ridicat din umeri.
Nu, habar nu aveam ce vrea să spună. Tocmai când voiam să
sap mai adânc, ne-a întrerupt Amil.
— OK, o să ne bălăcim şi o să facem şi câteva lecţii practice
acolo, în zona mai liniştită a apei.
— Haide, nu fi o mâţă sperioasă, a mai spus el, adăugând şi
un mieunat mutilat, pentru efect.
Bărbaţii pur şi simplu nu pot să imite o pisicuţă. Ajung să
sune mai degrabă ca un animal muribund decât ca un boţ
drăgălaş de blană.
Cum mă pregăteam să protestez, Wes m-a plesnit peste fund
şi m-a împins spre ocean. Totuşi, în apă a fost un gentleman
perfect. M-a ajutat să ajung în zona potrivită şi a lucrat cu mine la
poziţii şi la echilibrul pe care încercam să îl găsesc. Am decis că
ar trebui să încerc mai întâi să stau în genunchi şi să mă
obişnuiesc cu asta, înainte de a încerca să mă ridic.
66
 După ce au trecut şi emoţiile, şi elementul de noutate, am
descoperit că pot să mă urc pe valuri mici când stau pe burtă. Mi-
a luat mai bine de o oră să mă ridic în genunchi, dar nu mai
puteam de mândrie. În timp ce eram în genunchi, urcată pe un
val, l-am auzit pe Wes aclamându-mă. Niciodată n-am fost mai
mândră de mine ca în acel moment. De obicei, eu o aclamam pe
sora mea, Maddy, sau pe prietena mea cea mai bună, Ginelle, cu
dansul ei. Nici chiar când am făcut dans contemporan şi am avut
spectacole bestiale n-am avut senzaţia asta de împlinire. Poate că
acum i se datora masculului bine făcut de peste 1,80 metri care
mă aştepta pe mal în timp ce mă bălăceam. Placa lui de surf se
odihnea pe pământ. Am pornit spre el, lăsându-mi placa să cadă
pe nisip în timp ce alergam în sus pe mal.
— Ai văzut? am ţipat cu încântare alergând spre el.
— Sigur că am văzut! A fost extraordinar! Ai un talent
înnăscut, iubito! mi-a spus el cu braţele desfăcute.
Am ţâşnit la pieptul lui, trântindu-ne pe amândoi la pământ.
Într-o clipă, buzele lui au ajuns pe ale mele, iar mâinile lui în
părul meu, trăgându-mă spre el. A simţit gustul sărat al mării.
Magic. Am continuat să ne sărutăm timp de câteva minute, apoi
am fost întrerupţi de o tuse groasă. Mâinile lui Wes se mutaseră
din zona capului meu şi mă strângeau cu putere de fund, erecţia
lui apăsând exact unde o doream mai tare. Ne-am îndepărtat
uşor unul de altul, gâfâind şi zâmbind ca nerozii, văzând faţa
râzătoare a lui Amil.
Wes m-a ajutat să mă ridic şi m-a tras mai aproape de el, iar
costumele noastre de surfing s-au lipit unul de altul.
— Ai fost grozavă, mi-a spus el cu mândrie, trecându-şi un
deget pe obrazul meu, înainte de a mă ciupi uşor de buze.
— Mersi că m-ai învăţat. Putem să ne întoarcem? am
întrebat, entuziasmată de perspectiva de a mă lupta din nou cu
valurile.
— Pentru tine, orice, scumpa mea Mia.

***

67
 Săptămâna a treia a vizitei mele a fost plină de mai multe
dineuri de afaceri plicticoase şi un alt eveniment de fiţe.
Evenimentele nu mă deranjau atât de tare. Era plăcut să te fâţâi
mâncând bunătăţi şi bând şampanie şi vinuri scumpe, dar nu era
tocmai distractiv. Wes petrecea aceste seri adâncit în conversaţii,
plimbându-se prin toată camera, ca un om de afaceri ce era.
N-a glumit când a spus că nu are timp pentru o relaţie
adevărată. Femeia care îi va sta alături va petrece o groază de
timp singură. Va avea nevoie de o femeie care să aibă o viaţă
plină şi o carieră şi care să fie fericită să fie fata lui de noapte în
general, să fie disponibilă când ajunge el acasă, pentru un futai
nocturn şi un pic de mângâiere înainte de a aluneca în lumea
viselor, ca să o ia apoi de la început dimineaţa. Mi-a trecut un
junghi prin stomac gândindu-mă la Wes lângă o altă femeie.
Îndrăgostindu-se, căsătorindu-se, având copii, trăind până la
adânci bătrâneţi, în timp ce eu continuam să fac... ce? Să fiu damă
de companie?
Am lăsat deoparte pateul pe care îl luasem şi am dat peste
cap tot paharul de şampanie.
— Uau, ia-o mai uşor, grăbito, mi-a spus Wes şi şi-a agăţat un
braţ de talia mea, trăgându-mă spre el. Încerci să te îmbeţi?
S-a uitat la mine pe sub gene, dar o urmă de surâs în colţul
gurii mi-a confirmat intenţiile sale jucăuşe.
— De ce? O să profiţi de mine dacă mă îmbăt? l-am întrebat
pe un ton cochet, apăsându-mi cu putere sânii pe pieptul lui.
A tras aer în piept, m-a tras complet la pieptul lui, apoi s-a
uitat în jos.
— Absolut, a spus fără pic de glumă.
Numai aluzia mi-a udat chiloţii.
— Nu mă excita. Nu e corect, când tu ai afaceri de discutat.
M-am bosumflat şi l-am sărutat pe gât, într-o parte, având
grijă să-mi trag buzele pe toată lungimea.
A gemut din fundul gâtului şi s-a lipit cu coapsele de mine ca
să pot simţi căldura şi tăria dorinţei lui.
— Cum dracu o să te las să pleci peste numai opt zile?

68
 Ochii şi poziţia fermă a maxilarului accentuau seriozitatea
afirmaţiei.
Am tras şi eu puternic aer în piept şi m-am uitat fix în ochii
lui. Cei pe care ajunsesem să-i ador mai mult decât pe oricare
alţii.
— Asta-i situaţia. E aşa cum trebuie să fie, i-am reamintit eu.
S-a aplecat şi frunţile ni s-au atins.
— Dar dacă nu vreau să fie aşa?
A spus singurul lucru în privinţa căruia căzuserăm amândoi
de acord să rămână nespus. Gândul, simpla idee de mai mult, era
împotriva a tot ceea ce se negociase la semnarea contractului.
Avea, de asemenea, şi potenţialul de a distruge regulile pe care le
impusese el cu două săptămâni în urmă, când am făcut sex
pentru prima oară.
— Nu face asta, i-am şoptit, iar el a inspirat fără grabă, apoi a
expirat.
Simţeam căldura umedă pe umezeala buzelor mele.
— Bine, n-o fac, a spus Wes cu o hotărâre în glas care sugera
angajamentul lui reînnoit de a lăsa lucrurile aşa cum erau menite
să fie.
Aşa cum trebuiau să fie.
Nu aveam altă opţiune. Chiar şi dacă mi-aş fi dorit mai mult,
un lucru la care nu mă puteam gândi serios acum, nu era posibil.
Tot mai aveam nevoie de un milion de dolari, iar tata tot mai
trebuia salvat. Nimeni în afară de mine nu avea cum să facă asta.
Nu i-aş risca viaţa pentru o şoaptă despre şansa mea la fericire.
N-aş putea să mi-o iert vreodată dacă aş alege propria mea
fericire în defavoarea vieţii tatălui meu. Lăsând la o parte faptul
că e beţiv, că şi-a petrecut prea mult timp pariind şi irosind pe
băutură stabilitatea noastră financiară, este, totuşi, unul dintre
oamenii care mă iubesc cu adevărat. Şi n-aş putea uita nicicând
asta. Nici măcar pentru Wes, oricât de mult îmi umplea acest
gând mintea, inima şi sufletul de speranţă, nu era sortit să se
întâmple. Am o sarcină de îndeplinit şi o să o îndeplinesc sau o să
mor încercând.

69
 — Hai să dansăm, m-a invitat Wes, lăsând momentul dificil să
se disipeze încet, în timp ce m-a condus pe ringul de dans.
Evenimentul din această seară era o petrecere de prezentare
a viitorului personal, echipă, investitori şi actori confirmaţi
pentru noul film la care se spetise Wes muncind, Codul onoarei.
Era prima noapte în care îşi putea sărbători reuşita şi eram
hotărâtă să mă asigur că aşa va face.
În timp ce mă ţinea strâns lângă el, m-am gândit la timpul
petrecut împreună. Ultimele două săptămâni şi ceva fuseseră un
vis devenit realitate. Când mătuşa Millie mi-a oferit slujba, am
crezut cu tărie că îmi vând o bucăţică din suflet. Acum, că
avusesem mai bine de două săptămâni să mă obişnuiesc cu ideea
şi să mă gândesc la cum voiam să meargă lucrurile cu viitorii
clienţi, începeam să cred că sunt în stare să rezist până anul
viitor. Poate chiar să-mi fac relaţii în industria în care plănuiam
să pătrund imediat ce anul de sclavie se va fi sfârşit. Asta dacă nu
începea să-mi placă, caz în care aveam să continui, să fac bani
grămadă. Nu că aş vedea vreun ban anul acesta. Aveam de gând
să păstrez doar puţin, să-i pot trimite lui Maddy pentru
cheltuielile cu şcoala şi suficient în cont ca să-mi pot plăti chiria
la micul meu apartament.
Am calculat că, dacă urma să fiu plătită cu câte o sută de mii
de dolari în următoarele douăsprezece luni, voi avea două sute
de mii peste datoria de un milion de dolari. Asta înseamnă că i-aş
putea plăti lui Maddy în întregime taxa şcolară, în valoare de o
sută de mii de dolari, şi mi-ar rămâne şi mie o sută de mii să mă
descurc. Mi-ar ajunge să-i trimit surorii mele trei mii pe lună
pentru cheltuielile curente ale ei şi ale tatei, să-mi plătesc chiria
de o mie de dolari şi tot mi-ar mai rămâne câteva mii pe lună în
bancă.
Desigur, nu mă voi bucura de timpul meu, ceea ce-mi va
măcina până la urmă toţi nervii, dar speram că toţi clienţii mei
aveau să fie ca Wes. Să lucreze foarte mult şi să aibă nevoie de
mine foarte puţin. Atunci mi-aş putea petrece timpul simţindu-
mă bine în casele lor luxoase.

70
 Totuşi, avea să fie dificil să-l părăsesc pe Wes. Mă întrebam
dacă avea să fie la fel cu toţi clienţii mei. Ajunsesem să apreciez
timpul pe care eu şi Wes l-am petrecut împreună. Şi sexul, care
era incredibil de tare. Gândul la ceea ce îmi făcuse chiar în
această dimineaţă mi-a făcut obrajii să ardă. Cum m-a luat pe
peretele acoperit cu faianţă din duş. Doamne, tipul ăsta ştia să
fută!
— Hei, eşti roşie la faţă, nu te simţi bine?
S-a oprit din dans, iar eu m-am ferit să-l privesc, lăsându-mi
capul pe pieptul său. Ritmul inimii lui m-a atras din nou într-o
stare contemplativă. Mi-am clătinat şoldurile, spunându-i că n-
am terminat dansul. Voiam să-i simt braţele în jurul meu. Mă
făcea să mă simt de parcă aş fi fost singura fată din lumea
întreagă în stare să-i reţină atenţia.
— Sunt bine. Mi-e cald. Tu m-ai făcut să-mi fie cald.
Mi-am lăsat bărbia pe pieptul lui şi m-am uitat în sus spre el,
în timp ce el se uita în jos.
Privirea lui Wes a rămas fixată pe faţa mea, cercetându-mi
atent trăsăturile.
— Ştii ceva, probabil că eşti cea mai scumpă femeie pe care o
cunosc, în afară de mama şi de sora mea.
— Scumpă? am chicotit eu.
— Da. Cu alte cuvinte... S-a aplecat şi şi-a lipit obrazul de al
meu, lăsându-se în jos până când buzele lui au ajuns lângă
urechea mea... eşti importantă pentru mine.
L-am îmbrăţişat strâns, atât de strâns. Voiam să ştie cât de
mult contează şi el pentru mine, dar nu mi-am putut găsi
cuvintele. Mi s-au oprit în gât şi m-am agăţat de spatele lui, cu
unghiile înfipte prin costum. S-a tras înapoi, desfăcându-se din
îmbrăţişarea mea.
— Hei, hei. Nu trebuie să facem asta, dar, Mia, trebuie să ştii.
Am clătinat din cap, nedorind să-l aud mărturisind vreun
sentiment pe care nu-l puteam împărtăşi. Wes mi-a cuprins
obrajii cu palmele lui calde. Mia, ascultă-mă. Am tras aer în piept
şi am aşteptat să spună ceea ce dorea să spună. Doar pentru că

71
nu putem fi împreună după ce pleci, nu înseamnă că nu putem
ţine legătura. Să continuăm să fim prieteni.
Mi-am dat seama după tonul lui că vorbea serios.
Un sentiment de uşurare a trecut prin aer, făcând să-mi
apară pe faţă un zâmbet larg.
— Pe bune?
A dat din cap că da.
— Da, pe bune, iubito, şi-a dat el cuvântul. Acum, hai să bem
ceva şi să ne bucurăm de restul serii. O să se anunţe distribuţia
de la Codul onoarei, chiar dacă cei mai mulţi dintre noi o ştiu deja.
Face parte din distracţie.
Mi-a făcut cu ochiul, iar eu am încuviinţat din cap.
Imediat ce am ajuns la bar, am dat peste Jennifer Underwood.
— Mia, Doamne, te-am căutat peste tot, mi-a spus ea grăbită
şi apoi m-a tras deoparte.
Privirea lui Wes a întâlnit-o pe a mea, cu grija citindu-i-se
clar în ochi. Am clătinat din cap în semn de nu-ţi face probleme.
— Ce s-a întâmplat, Jen?
Jennifer s-a aplecat conspirativ, apoi s-a uitat în jur ca să se
asigure că nu aude nimeni ceea ce avea să-mi spună.
— A întârziat, mi-a spus ea, apoi şi-a muşcat buza.
— Poftim? am întrebat eu, neştiind la ce se referă.
Şi-a reţinut un oftat resemnat, apoi s-a aplecat din nou ca să
şoptească.
— Nu, mi-a întârziat. Ciclul adică, a terminat ea propoziţia.
Atunci m-am prins. La naiba. I-a întârziat! Când ne-am
întâlnit la prânz, la o săptămână după cina la care ne-am
cunoscut, mi-a mulţumit din toată inima pentru că i-am schimbat
viaţa. Aparent, când s-a dus acasă şi i-a spus soţului ei, Jay, că
vrea să încerce să aibă un copil, el a fost mai mult decât încântat.
A spus că el ar fi vrut să încerce încă din noaptea nunţii, dar,
pentru că se căsătoriseră după atât de puţin timp, şi-a imaginat
că ea ar vrea să mai aştepte. Acum, din câte ştiam eu, şi-o trăgeau
ca iepurii încercând să facă un copil.
Am apucat-o strâns de mână şi am tras-o spre mine.
— Câte zile? Abia aţi început să încercaţi.
72
 — Ştiu! Vocea ei s-a ridicat peste sunetul celorlalte
conversaţii, iar câţiva bărbaţi în costum s-au uitat spre noi. Am
tras-o într-un colţ. Mi-a întârziat cinci zile deja, şi până acum nu
mi-a întârziat niciodată nici măcar o zi.
— La naiba! mi-a scăpat fără să vreau.
— Ştiu!
— O, Doamne!
— Ştiu! a chiţăit ea şi am început amândouă să sărim în sus
ca nişte fetiţe, cu tocurile izbindu-se de parchet.
Am îmbrăţişat-o cu căldură. Nu am fost niciodată foarte
afectuoasă cu multe femei, doar cu Ginelle şi cu Maddy, în
general, dar simţeam o conexiune cu Jennifer. Era o persoană de
treabă şi o consideram prietenă.
— Va trebui să mă ţii la curent după ce voi pleca. A dat din
cap că da. Era unul dintre lucrurile pe care i le-am ascuns lui
Wes. Nu i-am spus că Jennifer ştie ce reprezint pentru el, dar am
pus-o să jure că va păstra secretul; până acum, s-a dovedit demnă
de încredere. E nemaipomenit! Ce-a zis Jay?
— Vrea să le spună tuturor că sunt deja gravidă, chiar dacă
nu ştim încă sigur.
Şi-a dat ochii peste cap.
— Bărbaţii sunt proşti, i-am spus eu, iar ea a încuviinţat.
Deci, dacă ai rămas gravidă imediat, bănuiala mea e că n-ai mai
mult de două săptămâni, aşa că un test de sarcină făcut acasă s-ar
putea să nu dea rezultate exacte timp de încă vreo două
săptămâni. Dacă mori de nerăbdare să afli, cea mai bună idee e să
faci un test de sânge şi să te duci la doctor. Cred că ăsta-i testul
cel mai concludent.
— Aşa m-am gândit şi eu. Am făcut o programare pentru
vinerea viitoare. Apoi, după câteva zile, am să ştiu cu siguranţă.
Mă rog, dacă nu-mi vine ciclul între timp.
S-a încruntat.
Am strâns-o în braţe şi am pornit înapoi spre băieţi.
— Ei bine, gândeşte pozitiv şi speră să fie bine, da?
A dat din cap că da, fericită din nou, într-o clipă.

73
 Am ajuns înapoi la bărbaţii noştri tocmai când o grămadă de
oameni se aduna în jurul micuţei scene montate în uriaşa sală de
bal. Cvartetul s-a oprit din cântat. Wes m-a apucat de braţ şi mi-a
întins un alt pahar cu şampanie.
— E totul în regulă?
— Mai mult decât în regulă.
— Ceva ce ar trebui să ştiu şi eu?
A ridicat din sprânceană până la linia părului.
Am clătinat din cap că nu.
— Nu. Fii pe fază!
A chicotit şi m-a dus spre scenă exact când maestrul de
ceremonii a început să anunţe rolurile din filmul lui Wes.
— Eşti entuziasmat? l-am întrebat.
— Ştiu deja cine a fost distribuit, a rânjit el.
— Şi ce dacă? Acum va şti toată lumea, şi toată lumea va
vorbi despre asta luni la rând! Eu sunt entuziasmată şi ştiu
numai ideea generală a scenariului.
Mâna lui Wes mi-a cuprins umărul şi m-a tras uşor spre el, în
timp ce priveam oamenii care se urcau pe scenă. Fiecare făcea o
reverenţă când le erau anunţate numele şi personajul primit.
— Abia aştept să văd cine o să fie soldatul, Will, cel care îi
trimite iubitei sale, Allison, scrisorile. O, cine o s-o joace pe
Allison?
M-am întors să mă uit la el, iar el s-a uitat în jos la mine.
— Nimeni n-o să o joace pe Allison, mi-a răspuns.
— Cum? Dar am crezut că e iubirea vieţii lui.
Sunt absolut convinsă că aveam o expresie confuză şi mă
uitam pieziş la faţa frumoasă a lui Wes. A rânjit şi a arătat spre
scenă.
— Uită-te. Şi-a ridicat bărbia tocmai când o splendoare de
femeie cu părul negru ca pana corbului s-a apropiat de scenă.
O ştiu pe actriţa asta! Gina DeLuca. Era înaltă şi subţire, dar
avea, totuşi, nişte rotunjimi care nu se dădeau duse. Toţi bărbaţii
o adorau şi toate femeile voiau să fie ca ea. Ceea ce o făcea şi mai
bună era faptul că avea o inimă de aur şi că se prezenta într-o
lumină pozitivă în faţa tinerelor femei.
74
 Apoi, tocmai când aplaudam mai tare, am rămas şocată
auzindu-l pe maestrul de ceremonii prezentând-o pe actriţă:
— Gina DeLuca va interpreta rolul principal feminin, Mia
Culvers!
Am rămas cu gura căscată.
— Nu se poate!
M-am întors spre Wes.
— Surpriză! Surâsul lui era absolut uluitor. Ceva ce nu aveam
să uit niciodată, niciodată.
— Ai schimbat numele personajului principal în Mia?
— Da, a spus el fără să mai adauge nimic altceva, ca să mă
facă să înţeleg de ce.
Am clipit de câteva ori, iar ochii mi s-au umezit în timp ce mă
uitam la Wes.
— Dar de ce?
— Pentru că eşti importantă.

CAPITOLUL 7

Să fiu a naibii. Sunt importantă. Inima mi s-a umplut de

fericire, gândindu-mă la momentul de acum câteva nopţi, când
Wes a recunoscut că şi-a numit personajul principal din film
după mine. I-a schimbat chiar şi aspectul fizic. Trebuia să fie o
zână mititică pe nume Allison, blondă cu ochi albaştri. Cu
siguranţă nu o frumuseţe rubensiană cu părul negru ca pana
corbului şi sâni mari, ca Gina DeLuca... sau ca mine.
Nu ştiam ce să cred sau cum să interpretez această
informaţie. Am convenit să nu ne ataşăm unul de celălalt. Deşi, ca
să fiu sinceră, n-aş putea să spun că nu m-am ataşat de Wes. Cu
siguranţă că m-am ataşat. Îl iubeam? Cred că nu. În tot acest timp
m-am concentrat atât de tare să nu mă îndrăgostesc, că nu s-a ivit
niciodată ocazia de a-mi deschide inima în faţa lui.

75
 Ţârâitul telefonului mi-a întrerupt şirul nesfârşit de „ce-ar fi
dacă“ contemplarea ideii în care eu şi Wes am deveni un cuplu
adevărat. Până la urmă, nu era o opţiune. O ştia şi el, o ştiam şi
eu. Trebuia să fie de ajuns.
— Bună, am spus eu observând numele mătuşii Millie pe
ecran.
— Bună, păpuşă. Cum îţi place viaţa înmuiată în aur? Mătuşa
Millie avea umor în glas, dar n-a făcut decât să-mi reamintească
adevăratul meu statut în viaţă. Fusesem angajată să prestez un
serviciu. Acest serviciu îmi cumpăra o viaţă de lux... pentru o
lună. Nu era a mea, nici nu va fi vreodată. Am oftat zgomotos în
telefon. Aşa grozav, ai?
— Nu, e bine. Ce faci?
Mi-am apucat o şuviţă şi m-am uitat la vârfuri, să văd dacă s-
au despicat. Era timpul să mă tund.
— Te sun ca să-ţi spun despre următorul tău client, dragă.
Am auzit hârtiile foşnind şi zgomotul unghiilor pe tastatură,
în timp ce ea plescăia din limbă.
— O să te duci la Seattle! N-am fost acolo, s-ar putea să fie
mişto, m-am gândit eu, în timp ce ea a continuat să vorbească.
Ăsta o să fie interesant. Alec Dubois se numeşte clientul. Treizeci
şi cinci de ani, înalt, brunet şi frumos, are bani de plătit, dar e mai
ciudăţel.
M-am abţinut de la comentarii. Am crezut că întregul proces
e ciudat până când l-am cunoscut pe Wes. Apoi mi-am dat seama
că era posibil ca bărbaţi buni, de treabă, normali să aibă nevoie
de companie dintr-un motiv sau altul, iar în această situaţie
particulară, eram bucuroasă. Fără asta, nu l-aş fi cunoscut
niciodată pe Wes, iar el era cu siguranţă o persoană pe care o
consideram importantă. Şi el conta pentru mine, cu toate că nu i-
o spusesem încă.
— ...te-a ales de pe site a doua zi după ce te-am trimis la
domnul Channing. M-a făcut să-i promit că o să te aibă luna
următoare.
Dându-mă un pas în spate, m-am întors şi am luat o pătură
de pe scaun şi m-am învelit cu ea.
76
 — E vreun pervers?
Millie a râs atât de tare în receptor, că a trebuit să mi-l
îndepărtez de ureche.
— Nu, scumpa mea, e pictor! O să fii muza lui. Ţi-a aruncat o
singură privire şi a spus că trebuie să te aibă pentru noua lui
serie, „Dragoste pe pânză“.
Am auzit-o dând un clic, apoi telefonul m-a anunţat că am un
mesaj.
L-am setat pe difuzor şi m-am uitat la e-mail-ul pe care mi l-a
trimis.
— Doamne, Maica Domnului!
Aerul mi-a fugit din plămâni.
— Arată bine. Ca domnul Channing, dar pe dos? Păr închis la
culoare, ochi închişi la culoare, statură obişnuită.
Am dat din cap că da, holbându-mă prosteşte la fotografia
domnului Alec Dubois, artist plastic. Tipul nu avea nimic
obişnuit.
Semăna perfect cu Ben Affleck. Doar că avea părul lung, pe
care îl ţinea într-un coc prins în vârful capului, şi mustaţă şi
barbă. Abia aşteptam să văd cât de lung era părul. Bărbatul, într-
un cuvânt? Mişto!
Am tras aer în piept şi l-am lăsat să iasă încet, ca să eliberez
ceva din căldura care mi-a umplut corpul.
— Şi ce vrea să facă el cu mine ca muză?
— Nu sunt sigură. Ştiu că face opere de artă neobişnuite.
Numai unicate. Se vând cu sute de mii bucata. Totuşi, dacă te
dezbraci, o să plătească mai mult. Punct. Dacă faci sex cu el şi,
pentru numele lui Dumnezeu, ce femeie nu şi-ar dori-o... A râs...
trebuie să-ţi dea separat cele douăzeci de mii suplimentare.
— Poate să-mi ceară să mă dezbrac? am întrebat eu,
simţindu-mă dintr-odată murdară.
Mi-am scobit imediat prin minte, încercând să-mi amintesc
ce am semnat în contract.
— Nu, nu, nu. Cu siguranţă asta nu face parte din contract.
Totuşi, a adus vorba de asta când te-a angajat. I-am explicat că o
să-l coste încă douăzeci şi cinci la sută în plus faţă de suma
77
plătită, şi asta numai dacă eşti tu de acord şi, tehnic vorbind, nu o
să te atingă sexual.
Douăzeci şi cinci la sută însemna douăzeci şi cinci de mii de
dolari!
— Serios? Primesc încă douăzeci şi cinci de mii de dolari
dacă îl las să mă picteze nud?
— Nu, păpuşă, tu o să primeşti douăzeci de mii. Exquisite
Escorts încasează douăzeci la sută peste suma fixă. Asta
înseamnă că cinci mii ajung la noi şi douăzeci la tine.
Am ridicat din umeri, fără a-mi păsa prea tare. Aveam de
gând să-mi scot hainele. Aceşti douăzeci de mii de dolari în plus
aveau să mă ajute să mă apropii mai mult de ţelul meu final. În
cel mai rău caz, puteam să plătesc împrumuturile neachitate ale
lui Maddy pentru primul an de colegiu.
— Mă bag! Atât timp cât nu trebuie să mă culc cu el, o să
pozez nud.
Până şi faptul că o spuneam cu voce tare era lipsit de
sinceritate. Frate, am dat de belea. Nici n-am plecat încă de la
Wes şi deja salivez după următorul tip de la coadă. Sunt o târfă.
— Ne-am înţeles. Avionul tău pleacă pe data de 1. Ai grijă să
fii în el. Oficial, ultima ta zi cu domnul Channing trebuie să fie 26
ianuarie. Asta o să-ţi lase câteva zile să te duci la cosmetică, să-ţi
aranjezi părul, să te epilezi şi să ai grijă de părţile secrete. De
data asta am râs tare. Dacă asta-i tot, te-am lăsat.
— Mătuşă Millie?
— Doamna Milan, ai uitat? m-a avertizat ea.
— Îmi pare rău. Îţi dai seama că n-am să-ţi spun niciodată aşa
decât dacă suntem în faţa clienţilor, da? am spus eu pe un ton
foarte serios.
— Ce este, Mia? Tonul ei nu era drăgăstos, ca al unui membru
al familiei, de data aceasta.
— E posibil ca damele de companie să-şi mai vadă clienţii?
Pe plan personal?
— O, te rog, nu! Nu-mi spune că te-ai îndrăgostit de domnul
Channing.

78
 — Nu. Nu-i vorba de asta. Nu chiar, mi-am spus în sinea mea.
Nu e, nu, chiar nu e. Probabil. Doar că ne-am împrietenit şi mi-ar
plăcea să ne putem continua prietenia fără a încălca vreo regulă.
Mătuşa Millie a oftat zgomotos.
— Nu există reguli efectiv, dar trebuie să fii atentă, Mia.
Bărbaţii de genul acesta îi pot promite luna de pe cer unei fete,
fără ca apoi să se ţină de cuvânt. Crede-mă, am mai auzit asta. De
prea multe ori, de fapt.
— Deci nu există nici o regulă?
— Nu, dar a expirat adânc, ai grijă de inima ta. Genul ăsta de
activitate nu e pentru oricine, iar tu ai avut deja necazuri. Profită
de timpul acesta să te distrezi, să te relaxezi şi să trăieşti tot ceea
ce are viaţa de oferit. Probabil că este unul dintre puţinele
momente în viaţă când vei avea ocazia. M-am înecat în valul de
emoţie crescândă de sub faţada mea puternică. Sună-mă când te
întâlneşti cu domnul Dubois. O să-ţi trimit totul pe e-mail.
Acesta a fost ultimul lucru pe care l-a spus înainte să închidă
telefonul.
Mătuşa mea avea dreptate. Nu puteam să-l las pe Wes să mă
convingă că e mai mult decât e de fapt. Trebuia să plec la Seattle.
Aveam să plec la Seattle. M-am uitat în jos la telefon. Iar domnul
Artist Plastic Sexy avea să fie următoarea mea experienţă.

***
— Scumpo, am ajuns acasă!
Vocea lui Wes a răsunat prin toată casa, pătrunzând până
afară, unde mă răcoream în piscina încălzită. A intrat în curtea
interioară îmbrăcat în costum şi zâmbind. Doamne, ce sexy era
tipul! Mereu arăta bine, dar ceva legat de faptul că se îmbrăca
elegant îmi plăcea. Sau poate că-mi plăcea mai mult să-l dezbrac.
— Ai ajuns devreme.
Era doar două şi jumătate. Am ieşit din piscină şi m-am
aşezat pe margine.
Wes s-a oprit, rămânând în picioare, nemişcat, la marginea
piscinei. Se uita la mine, dar nu mă privea în ochi. Îmi cerceta
toate formele cu smaraldele din ochi, cu privirea atât de încinsă,
79
că puteam efectiv să simt unde s-a oprit, pe sânii mei, pe burta
mea, pe coapsele mele. M-am uitat cum şi-a scos pantofii şi cum
şi-a lăsat sacoul să cadă. Ca la un semn, m-am lăsat pe braţe,
arcuindu-mi spatele sugestiv, împingându-mi sânii în faţă şi
lăsându-mi capul pe spate. Mi-am desfăcut puţin picioarele ca să
capăt echilibru. Bucăţica de costum de baie nu lăsa nimic la voia
imaginaţiei, iar când am ridicat capul ca să văd dacă micul meu
spectacol funcţiona, am auzit o plesnitură puternică. Trupul lui
Wes, complet îmbrăcat, plutea prin apă. Era ca un rechin
întunecat înotând spre pradă.
A ajuns dintr-o mişcare la marginea piscinei. Trupul lui a
ţâşnit din apă, arătând ca un zeu al mărilor. M-am aplecat spre el
şi l-am apucat de cravata udă, trăgându-l între picioarele mele.
Şi-a pus mâinile pe genunchii mei şi mi i-a desfăcut larg.
— Ăsta a fost un gest impulsiv, i-am spus, lipită de buzele lui,
fără a-l săruta încă, doar lăsând apa din piscină să se scurgă între
gurile noastre.
— Crezi? Atunci ai să adori asta! Gura lui s-a năpustit peste a
mea, căutând intrarea cu limba. Wes m-a sărutat ca şi cum n-ar fi
mai avut altă şansă, ca şi cum murea de dorinţa de a simţi
gustului buzelor mele. Ştiu sigur că muream de dorinţa de a-l
gusta pe el. M-am gândit toată ziua la gustul ăsta, a gemut el
înainte de a-şi duce limba în jos, între sânii mei. Şi-a strecurat
degetele în triunghiurile sumare ale costumului de baie şi a dat
materialul la o parte, dezgolindu-mi sânii. Sfârcurile mi s-au
întărit imediat la schimbarea de temperatură. Visez la
frumuseţile astea, a spus el alintând sfârcul cu limba înainte de a-
l cuprinde cu totul cu căldura gurii lui.
Am ţipat şi mâinile mele s-au agăţat de capul lui, ca să-l ţină
lipit de mine.
Suptul a continuat până când i-am tras corpul peste al meu,
încercând să obţin atingerea. Când m-a adus pe punctul de a avea
orgasm doar jucându-se cu sânii mei, ceva ce adora să facă, s-a
tras înapoi. M-am lăsat pe betonul rece, cu răceala ajungându-mi
până la oase, până când degetele lui isteţe au găsit şnururile care

80
legau slipul de baie în părţi şi au tras. La naiba, avea de gând să o
facă chiar aici, la lumina zilei.
— Wes, l-am prevenit eu, dar avertismentul meu nu a avut
mare greutate.
Eram prea pătrunsă de ameţeala dorinţei ca să mă
împotrivesc prea tare. Dacă doamna Croft dădea peste noi, avea
să treacă mai departe. Avea clasă din toate punctele de vedere.
Eu, mai puţin. Wes s-a jucat cu părţile mai cărnoase ale coapselor
mele, scoţând din apă fiecare picior şi aşezându-mi-le pe
marginea piscinei, îndoindu-le în unghi de nouăzeci de grade.
Apoi, mi-a cuprins genunchii în palme şi m-a desfăcut ca pe
aripile unei păsări gata să-şi ia zborul. Şi chiar am zburat, în clipa
în care limba lui a atins ghemul acela sensibil de nervi de jos.
Mâinile mele au zburat pe capul lui ca să-l ţină acolo. Le-a apucat
şi le-a aşezat pe beton, strecurându-mi-le sub fund.
— Stai pe ele, nu mă atinge, m-a dojenit el.
Aha, deci aşa avea de gând să joace de data asta. Voia control
deplin. La naiba, asta însemna că avea de gând să mă ducă
dincolo de limite, iar şi iar şi iar. Mai făcuse asta o dată. Îmi
oferise atâtea orgasme, că am leşinat în timp ce-l călăream. A
fost, până acum, cea mai senzuală experienţă carnală a vieţii
mele.
M-a desfăcut cu vârfurile degetelor şi s-a folosit de limbă să
mă arunce pe orbită. După un orgasm, s-a urcat peste mine,
ţinându-mi picioarele desfăcute, gemând în carnea mea udă.
Următoarele lui cuvinte au fost un imn sexual.
Te fut.
Te gust.
Te sug.
Mai mult, mai mult.
A gemut din adâncul gâtului.
— Doamne, Mia, aş putea să te ling toată ziua, a rostit printre
dinţi înainte de a-mi suge clitorisul cu putere.
Am avut al doilea orgasm. Mi s-a cutremurat corpul până
când Wes m-a apucat de talie şi mi-a ridicat corpul leşinat,
trăgându-mă înapoi în apă.
81
 Şocul mi-a zguduit tot sistemul. Îmi simţeam terminaţiile
nervoase din toate direcţiile, pe măsură ce fiorii orgasmului
începeau să se disipeze. Înainte de a apuca să-mi revin complet,
mi-a pus picioarele în jurul taliei lui, sprijinindu-mă cu spatele de
marginea piscinei.
— O să te fut atât de bine, iubito. O să te fac să mă simţi chiar
şi după ce nu vei mai fi aici.
S-a împins cu putere în mine. Nu ştiu când a făcut-o, dar
acum şi pantalonii lui pluteau undeva în piscină, amintindu-mi de
o pisică de mare la suprafaţa oceanului. Partea superioară a
corpului lui Wes era încă îmbrăcată complet, cu cămaşă şi
cravată. M-am agăţat de materialul ud în timp ce el pompa
înăuntrul meu. Imnul a reînceput. Nu cred că ştia măcar că
vorbeşte. Dar eu ştiam, şi m-am agăţat de fiecare cuvânt, lăsând
fiecare frază întreruptă să-mi ardă memoria ca să pot retrăi acest
moment iar şi iar atunci când aveam să am nevoie de el... atunci
când avea să-mi fie dor de el.
Am fost aici... a împins.
Împreună... a împins
Te fut... a împins
Îmi place la nebunie... a împins
Să nu mă uiţi... a împins.
— Să nu mă uiţi, a repetat el, mai tare, în timp ce se izbea
înăuntrul meu, atingând acel punct din interior care m-a trimis
cutremurată în cel mai puternic şi lung orgasm al vieţii mele.
Am ţipat. Trupul nu-mi mai aparţinea. Vocea nu-mi mai
aparţinea. Am terminat cu gura lui pe mine şi cu limba mişcându-
se înăuntru şi afară. Eram tot conectaţi unul la altul când m-a
dus, udă leoarcă, în camera lui şi m-a aşezat pe pat. M-a lăsat
doar cât să-şi scoată cravata şi cămaşa, apoi s-a târât deasupra
mea. Mi-a desfăcut picioarele şi s-a strecurat încă o dată în
ţesutul umflat şi hipersensibilizat dintre picioarele mele.
Conectaţi.
Atunci nu m-a mai futut. Atunci a făcut dragoste cu mine,
agonizant de dulce şi de lent.

82
 ***
— Salutare, târâtură! N-am mai vorbit de mult, a venit prin
receptor vocea prietenei mele celei mai bune, Ginelle, nu doar
aspră, ci chiar cu o urmă de supărare reală.
— Târfo, am avut de lucru, am încercat eu, dar nu mi-a mers.
— Da, probabil că să-l călăreşti pe Wes toată ziua poate fi
considerat muncă, a răspuns ea, cu o notă de umor în glas.
Fata mea mă ierta.
— Nu toate avem talentul să dansăm ca nişte zeiţe, am
replicat eu.
— Adevăraaaaaat, a lungit ea cuvântul, mărindu-l cu câteva
silabe.
— Mi-e dor de tine.
Îmi tremura vocea şi îmi venea să-mi trag una că lăsam să mi
se vadă emoţiile.
Pe fir s-a auzit un oftat profund.
— Şi mie mi-e dor de moaca ta urâtă. Mă agaţă mai mulţi
când eşti prin preajmă. Ştii tu, din moment ce sunt cea mai
frumoasă.
Şi... am revenit la statutul de cele mai bune prietene.
— Ce face tata? am întrebat-o, temându-mă să aud răspunsul.
— Mai bine din punct de vedere fizic. Tot nu s-a trezit. L-au
scos de la terapie intensivă, ăsta-i semn bun.
Era un semn bun. Însemna că avea să scape cu viaţă, dar nu
era încă în afara pericolului.
— Au spus de ce n-a ieşit încă din comă?
— Nu-mi spun mie prea multe, Mia. Tehnic vorbind, nu fac
parte din familie. Ştii prea bine.
Acum am oftat eu. Ginelle îmi era mai rudă decât toată
familia extinsă, din ambele părţi. Era singura prietenă în care
aveam încredere.
— Mersi că ai grijă de el pentru mine. Maddy ce mai face? Nu
am vorbit decât o singură dată cu ea, şi asta pentru doar câteva
minute, în pauza dintre cursuri. S-ar părea că o termină orarul.
— Da, aşa este. Îşi face griji şi în privinţa banilor. Se adună
facturile. Vrei să-i dau nişte bani?
83
 — Nu, nu! Am bani. Mă rog, o să am o grămadă de bani într-o
săptămână. Destul cât să-i trimit câte ceva să plătească facturile
şi să-şi cumpere de mâncare. Nu peste mult timp, o să am şi mai
mult! Trebuie doar să mă urc în avion săptămâna viitoare şi suta
aia de mii îmi intră în cont. Apoi am ocazia să mai primesc
douăzeci de mii, iar banii aceştia vor fi doar ai mei.
— Cum o să faci douăzeci de mii în plus? Am auzit-o trăgând
cu sete din ţigară.
Probabil că-şi termină pauza de masă fumând.
Mi-am ronţăit degetul mare şi m-am uitat la el.
— Următorul client e un pictor. O să fiu muza lui sau un rahat
de genul ăsta. Vrea să-i pozez goală. Dacă accept, îmi mai dă
douăzeci de bătrâne.
Am putut să o aud pe Ginelle suflând în telefon.
— Să-mi trag una! Eu îmi scot hainele de pe mine în fiecare zi
şi nu-mi dă nimeni douăzeci de mii! Pune-mă în legătură cu
mătuşa Millie. Vreau un ban grămadă! a hârâit ea în telefon, iar
eu am început să râd.
N-ar pleca niciodată din Vegas. Doamne, ce bine e să vorbesc
cu prietena mea. Îmi aminteşte de ceea ce sunt, unde-mi sunt
rădăcinile şi că încă sunt eu însămi. Chiar dacă sunt gătită ca o
păpuşă Barbie şi joc rolul unei amante-trofeu, încă sunt Mia
Saunders. Fata care şi-a crescut sora de la cinci ani, a avut grijă
de ea şi o să-l salveze pe tatăl ei... din nou.
Să sperăm că pentru ultima oară. Pot doar să sper că, odată
ce se trezeşte şi îşi dă seama ce-a făcut, ce s-a întâmplat din cauza
alegerilor făcute de el, s-ar putea chiar să înveţe ceva din asta. Să
primească ajutor în privinţa băuturii. Să se ducă la un terapeut, îi
dădusem informaţii cu privire la tone de programe gratuite,
împreună cu fluturaşi şi pliante de la Alcoolicii Anonimi. Poate,
doar poate, de data asta îşi va vedea greşelile.
— Treci pe acasă vreun pic? m-a întrebat Ginelle în timp ce
eu scoteam rochia pe care aveam de gând să o port la
evenimentul din această seară.
Wes mă ducea la o petrecere restrânsă cu actorii din
distribuţie. Părea distractiv. Aveam să cunosc vedete. Cu care
84
speram să ajung să lucrez într-o bună zi. Drumul acesta în carieră
nu se întrevedea deloc momentan. Ciudat cum se aşază lucrurile.
Am cunoscut, în sfârşit, pe cineva din industria filmului şi nu mai
am nici o şansă să mă angajez în vreun fel sau să particip la
audiţii. Partea aceasta a vieţii mele e pusă pe pauză pe o perioadă
indefinită, până îl scap pe tata de belele.
— Aş vrea eu. Mă duc direct la Seattle la trei zile după ce plec
din Malibu. Mătuşica mi-a făcut o mie de programări la cosmetică
şi coafor între ziua venirii şi ziua plecării. Am să încerc luna
viitoare, am adăugat neconvingător.
— Hei, ştiu că vreau să vii acasă la fel de mult cum vreau şi eu
să-ţi văd curul ăla gras, dar e în regulă. O să fie bine pe aici cât
timp repari prostiile lui taică-tu. Dar, la naiba, Mia, de data asta
trebuie să se înveţe minte. Nu poţi să-ţi dai mereu viaţa peste cap
pentru el.
— N-am ce să fac, am suspinat eu. Dacă nu o fac, o să-l ucidă.
Şi e în comă, Ginelle. Nu prea se poate apăra.
Conversaţia asta începea să mă plictisească. O iubesc pe
Ginelle mai mult decât orice pe lume, dar petrece al dracului de
mult timp bătându-mă la cap cu privire la tâmpeniile tatei şi la
felul în care continui să-l salvez. Nu era ca şi cum îmi doresc asta.
Dar nici nu puteam să-l las să fie rănit sau ucis. Blaine şi gorilele
lui sunt foarte periculoşi. Blaine e un şarpe fără suflet. N-ar sta să
se gândească de două ori dacă să-l omoare sau nu pe tata. La
dracu’, şi-ar face mai multe probleme să nu-şi păteze costumul
scump cu sânge decât şi-ar face în privinţa vieţii tatălui meu.
Oamenii sunt pierderi colaterale pentru el, iar eu am fost una
dintre victimele lui. Gunoi mincinos şi amăgitor!
Am auzit foială prin telefon, apoi omniprezentele clicuri şi
bâzâituri ale automatelor de jocuri, în timp ce-şi croia drum prin
cazinou.
— Îmi promiţi că o să cauţi o modalitate de a trăi şi tu?
— Promit, promit. În plus, m-am distrat destul de bine aici, la
Malibu. Wes m-a învăţat să fac surfing!

85
 — OK, asta-i mişto. Eu nici n-am văzut oceanul vreodată, a
gemut ea. Când te îmbogăţeşti din slujba asta de damă de
companie, o să mă duci şi pe mine la ocean?
Am început să râd.
— Şi să-ţi văd curul de paraşută în costum de baie?
M-am prefăcut că vomit şi că mă înec.
— Eşti varză. Îţi revoc statutul de cea mai bună prietenă.
— Nu poţi să revoci statutul de cea mai bună prietenă. Există
pur şi simplu. Ca şi cele zece porunci săpate în piatră. Există pur
şi simplu, am repetat pe un ton scăzut.
— Tocmai ai comparat prietenia noastră cu cele zece porunci
ale lui Dumnezeu? Pe bune?
— Ă, da?
— O să ajungi în iad, mi-a spus sec.
— Dacă ajung, ai face bine să-ţi mişti curul ăla de târfă să mă
scoţi de acolo!
A chicotit, iar eu am zâmbit, ţinând strâns telefonul.
— Ştii prea bine că aş face-o!
— Te iubesc, târfă ce eşti!
— Eu te iubesc şi mai mult, paraşută!

CAPITOLUL 8

Restaurantul Nobu din Malibu era luxos. Ca şi cum ai fi

pătruns în propria-ţi lume sofisticată. Actorii, regizorii şi
scenariştii de la Codul onoarei erau toţi prezenţi. Nu era multă
lume, probabil vreo patruzeci de persoane. Când am ajuns,
amfitrioana ne-a condus într-o zonă privată, în aer liber. Curtea
interioară avea podele naturale din lemn noduros, care se
întindeau de-a lungul unei verande lungi, cu mobilier din răchită,
cu pernuţe şi mese din lemn de esenţă tare. Totul se deschidea
într-o privelişte de o sută optzeci de grade spre plajă. Soarele
tocmai apunea, iar culorile cerului, lucind în apă, îţi tăiau
86
răsuflarea. Wes m-a luat în braţe, iar eu m-am prins de
balustradă. M-a lipit de el.
— Superb, mi-a spus la ureche înainte de a-şi lipi nasul de
gâtul meu.
— E drăguţ, am convenit eu.
— Nu priveliştea, tu.
M-a muşcat de locul în care gâtul se întâlneşte cu umerii,
trimiţându-mi fiori rapizi de excitaţie să pulseze încântător în
mine.
— Te pricepi la vrăjeală.
L-am ciupit de coapsă, acolo unde îmi aşezasem mâna.
— Au, să vezi dacă-i mai fac doamnei vreun compliment, a
spus el, prefăcându-se agitat.
M-am întors şi i-am cuprins gâtul cu palmele, sărutându-l.
Nimic indecent, doar o unire a buzelor. Îmi fusese dor de el toată
ziua, cât a fost la serviciu, iar aceasta era prima şansă de a sta
aproape de el.
A gemut lângă gura mea, apoi s-a tras înapoi şi s-a uitat fix la
mine. După o clipă, a clătinat din cap şi a zâmbit. Ştiam că vrea
să-mi spună ceva, dar, în acel moment, ştiam că nu este ceva ce aş
putea îndura.
— Hai să bem şi să mâncăm ceva.
I-au căzut umerii, momentul era distrus.
— Sigur, a încheiat el, apucându-mă de mână şi conducându-
mă la bar.
Ne-am luat de băut, apoi a venit un chelner şi ne-a oferit
aperitive micuţe în stil asiatic. În timp ce beam şi ciuguleam, cea
mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată şi-a făcut loc
prin mulţime. Purta o rochie de cocktail fără bretele, de un roşu
închis, care îi accentua perfect sânii mari. Rochia se termina chiar
deasupra genunchilor, pe picioarele ei incredibil de lungi. Avea
păr negru şi des, care semăna foarte mult cu al meu, dar al ei era
ondulat în spirale lungi, lejere, care se prelingeau perfect pe
pielea ei de culoarea perlei. Ţinuta îi era completată de un ruj
roşu strălucitor şi de un fard pentru ochi savant. Femeia era visul

87
erotic al oricărui bărbat şi coşmarul oricărei femei. În afară de
mine. Eu voiam să fiu ea!
— Gina! Wes i-a întins mâna uluitoarei femei. Aş vrea să faci
cunoştinţă cu prietena mea, Mia Saunders.
A făcut ochii mari şi buzele i s-au strâmbat într-un zâmbet
arogant auzindu-l că m-a numit prietenă.
A pus o mână pe umărul lui Wes, s-a uitat la el şi a bătut
frumos din gene înainte de a se întoarce spre mine. Wes era
complet vrăjit de ea. La naiba, şi eu eram la fel. O frumuseţe
adevărată ca a ei nu apare prea des.
— Gina DeLuca. Mi-a întins mâna, iar eu i-am strâns-o. Orice
prietenă a lui Wes este şi prietena mea. Vocea îi suna ca un
cântec, doar că avea un ton uşor erotic, de cântăreaţă de estradă.
Imediat ce mi-a strâns mâna, s-a oprit în faţa mea şi şi-a lipit cu
obrăznicie pieptul de al lui Wes. Abia aştept să începem lucrul la
scenariul tău. Premisa e fascinantă.
A ridicat mâna şi l-a mângâiat pe rever. El a rămas acolo, fără
replică, uitându-se fix în ochii femeii celei sexy.
Aproape că mă simţeam ca o intrusă într-un moment privat
între ei doi. Cu siguranţă că nu era nevoie de mine pentru această
conversaţie. Şi, în ciuda a ceea ce-mi promisesem, începeam să
fiu geloasă. Nu, oficial nu aveam nici un drept asupra lui Wes, dar
încă mai eram prietena lui pentru următoarele câteva zile, la
naiba! Am încercat să-mi dreg glasul. Nu a reuşit să rupă vraja pe
care o aruncase asupra lui Wes.
— Poate că am putea repeta câteva replici la mine acasă, ce
zici? Ca să înţeleg mai bine personajul.
S-a lins pe buze şi miezul de căldură din stomacul meu s-a
încins de furie. Cine se crede gagica asta?
— Da... sigur.... Sună... ă... a încercat Wes şi asta a fost.
Am dat-o la o parte, întrerupându-l politicos.
— Iubi, mor de foame. Eşti gata să ne aşezăm şi să mâncăm?
Am bătut şi eu din gene, dar sunt destul de sigură că nu am
avut acelaşi efect. Wes s-a uitat în jos la mine, a clătinat din cap şi
i-a trecut un surâs peste buze. Îi sclipeau ochii şi m-a tras lângă el
cu o mână în jurul taliei mele.
88
 — Orice pentru domnişoara Mia, mi-a spus sărutându-mă pe
frunte. Gina, ne scuzi, te rog?
M-am uitat la bruneta atrăgătoare. Rămăsese cu gura căscată,
de parcă nu i-ar fi venit să creadă că am intrat pe teritoriul ei,
când, de fapt, ea se băgase peste mine..
— Mia? Ca în film? a întrebat ea.
Wes m-a privit de sus până jos cu rânjetul acela care făcea să-
ţi cadă chiloţii.
— Am vrut ceva să-mi amintească de iubita mea, a spus el
fără să se uite la Gina.
Gestul lui mi-a umplut inima şi de bucurie, şi de tristeţe,
ştiind că aveam să plec în curând.
— Să-ţi amintească de ea? Unde pleci? m-a întrebat ea direct,
încrucişându-şi braţele la pieptul generos.
Am tras adânc aer în piept şi am închis ochii.
— La Seattle, am spus şi l-am văzut pe Wes tresărind.
— A, da? Pentru ce?
— În interes de serviciu.
Nu aveam nimic mai bun de spus. Era adevărul, dar nu aveam
să mă apuc să-i spun tipei ăsteia că sunt doar o angajată şi că,
tehnic vorbind, Wes e liber şi s-ar putea să fi apreciat aluziile ei
prea puţin subtile.
Gina şi-a dat ochii peste cap.
— Ce anume lucrezi?
— Ei bine, de data aceasta voi fi model pentru un pictor care
mă va picta toată luna viitoare.
Gina a afişat un zâmbet fals.
— Şi o să porţi ceva haine în tablourile astea?
A nimerit la fix.
— Cred că e de ajuns, Gina. Ne vedem pe platou într-o
săptămână. Haide, Mia, hai să luăm ceva de mâncare şi să găsim
un loc.
M-a apucat de şold şi m-a răsucit, întorcându-se cu spatele la
frumoasa actriţă.
Am găsit o masă în colţul cel mai îndepărtat, care avea o
vedere chiar mai bună asupra oceanului pe timp de noapte. Un
89
chelner ne-a adus băuturile şi a pus între noi o farfurie cu
sandvişuri. Imediat ce am luat o înghiţitură şi am simţit pateul fin
topindu-se în gura mea, Wes a pornit la asalt.
— Seattle, deci? Am dat din cap că da, nedorind să încep
discuţia. Şi avea dreptate Gina cu presupunerea ei?
Am băgat în gură o altă bucăţică delicioasă de peşte şi a
trebuit să-mi stăpânesc un geamăt. La naiba, locul ăsta e
extraordinar.
— Avea, Mia? O să fii dezbrăcată în faţa acestui pictor în timp
ce te pictează? În loc să-i răspund, am ridicat din umeri. E o
întrebare simplă, mi-a spus el printre dinţi.
— Poate. Face şi nuduri, deci există posibilitatea asta, am
spus eu, gândindu-mă că sună mai bine şi decât adevărul gol-
goluţ şi decât o minciună sfruntată.
Wes a clătinat din cap şi a luat o înghiţitură mare de bere.
— Am nevoie de o băutură adevărată.
S-a ridicat şi s-a năpustit spre bar. M-am lăsat pe spate,
gândindu-mă la cum se desfăşoară noaptea aceasta. Eu am fost
geloasă pe el, acum este el gelos pe un tip pe care nu-l cunoaşte
nici unul dintre noi. Ce dracu’ se petrece?
Când s-a întors, avea în mână un pahar înalt plin cu un lichid
de culoarea ambrei, care mi-a întors stomacul pe dos. Încă din
prima noapte, a făcut eforturi să nu bea whisky şi l-am apreciat
pentru asta. Totuşi, acum îl bea ca pe apă.
— De ce eşti supărat?
A clătinat din cap.
— Nu-s supărat.
Şi-a încleştat dinţii, cu muşchii fălcilor pulsând.
— Ştiu când eşti supărat. Locuim împreună de aproape o
lună.
— Chiar vrei să faci asta? m-a întrebat într-un târziu.
— Nu e vorba dacă vreau sau nu! Trebuie s-o fac! am şoptit
suficient de tare, aplecându-mă spre el.
S-a uitat în jur.
— Nu trebuie să faci nici pe dracu’. Oricine are de ales. Ai
putea să rămâi cu mine.
90
 Asta a fost. Voia, în mod evident, să rămân cu el, chiar dacă
ştia că nu pot.
— Nu...
— De ce nu? Pentru că o să te fac să simţi ceva? m-a întrebat
el pe un ton batjocoritor.
M-am ridicat şi m-am îndepărtat. Wes nu a venit după mine.

***
Zgomotul de sticlă spartă m-a trezit dintr-un somn adânc. M-
am ridicat şi am păşit în vârful picioarelor pe hol, păstrând o
linişte mormântală, până când l-am găsit pe Wes râzând cu o
jumătate de haină pe el, cealaltă răsucită în jurul mâinii, cum
încercase să şi-o scoată.
M-am dus la el şi l-am apucat de haină. A fost o idee proastă.
Imediat ce s-a eliberat, m-a împins în peretele opus, cu buzele pe
gâtul meu. M-a muşcat tare şi eu am ţipat, încercând să-l împing
la o parte.
— Mia, Mia, Mia! Te doresc atât de mult. Nu vreau să te
pierd... te rog, mă implora el, dar nu aveam nici cea mai vagă idee
ce voiau cu adevărat să spună cuvintele lui nedesluşite, de beţiv.
— Haide. Te duc în pat, am spus eu, încercând să-l îndrept.
A făcut câţiva paşi, apoi s-a oprit şi m-a tras spre el. M-am
lovit cu spatele de alt perete. De data aceasta, mâna lui mi-a
cuprins un sân şi m-a ciupit de sfârc cu degete experte. Am
gemut.
— O, da, îmi plac la nebunie sunetele pe care le scoţi.
Aproape între geamăt şi scâncet. Mi-o face atât de tare.
Şi nu glumea, după cum dovedea erecţia lui tare ca piatra
care mă izbea în şold. Înainte de a apuca să mă mişc, mi-a ridicat
unul din picioare. Chiar beat fiind, ştia exact ce face, numai că
mişcările lui erau un pic mai dezordonate, mai puţin coordonate.
— Wes, nu aici. Trebuie să te duc în pat.
— Vii cu mine? m-a implorat el, lingându-mă şi muşcându-
mă de gât. Stai cu mine în pat!
— Da, sigur, ne futem în patul tău de data asta, am spus
conducându-l spre camera lui.
91
 Imediat ce am ajuns acolo, s-a întors spre mine, m-a apucat
de şolduri şi m-a sărutat. Chiar cu izul de whisky, singura
băutură alcoolică pe care nu puteam să o suport, avea un gust
nemaipomenit.
— Nu, vreau să dormi cu mine. Toată noaptea. Vreau să mă
trezesc lângă tine măcar o dată, s-a rugat el, ducându-mă spre
pat.
S-a aşezat, mi-a scos chiloţii, iar eu mi-am ridicat cămăşuţa
de noapte, rămânând în faţa lui goală ca în ziua în care m-am
născut.
— Ador corpul ăsta.
Mâna lui cobora de pe claviculă pe sâni, unde m-a strâns
uşor, spre rotunjimile taliei, pe şold şi în jos pe coapse. M-am
cutremurat când a încheiat călătoria pe partea cealaltă.
— Doar de data asta, rămâi toată noaptea. Lasă-mă să mă
trezesc lângă tine.
S-a întins şi mi-a cuprins un sfârc cu gura. Prin membre mi-
au trecut fulgere de electricitate, plăcerea aprinzându-se prima,
urmată rapid de pofte şi nevoi.
— Doar de data asta, am repetat eu.
În noaptea aceea am făcut dragoste pentru a doua oară.
Dragoste disperată, posesivă. Undeva în mijlocul nopţii, Wes s-a
trezit şi m-a luat din nou. Mi-a spus că vrea să retrăiască tot ce-
am făcut ca să fie sigur că va ţine mine. Eu ştiu că n-am să uit
niciodată.

***
Când m-am trezit, Wes mă privea dormind. Părul lui blond,
dezordonat, îi cădea peste ochi şi l-am dat la o parte, dorind să-l
văd în întregime în frumoasa lumină a dimineţii.
— De ce lucrezi ca damă de companie? m-a întrebat el.
Nu mă judeca, cuvintele lui nu erau aspre. Doar o simplă
întrebare, ca şi cum era ceva ce murea de curiozitate să afle încă
din prima zi. Probabil că aşa şi era.
Era timpul. Merita să ştie de ce nu-i pot oferi mai mult. Ştiu
că voia să rămân aici, poate chiar să locuim împreună, să vedem
92
cum ar merge să fim împreună de-adevăratelea. Ştia că nu mă
deranjează că este atât de ocupat, motivul pentru care susţinea
că nu vrea să aibă o relaţie. Puteam să am grijă de mine şi i-o
dovedisem. Nu eram o tipă care să se agaţe, ca majoritatea
curvelor-trofeu. Dar tocmai asta era. Nu voiam să fiu o soţie-
trofeu, sau o prietenă, de fapt. Era important să-mi găsesc
propriul drum, propria identitate. Şi acum nu puteam face asta
pentru că trebuia să-l ajut pe tatăl meu.
În loc să îi spun pe scurt adevărul sau să inventez o poveste
plauzibilă, i-am povestit totul.
— Tatăl meu datorează unor oameni răi nişte bani. O
grămadă.
— Eu am o grămadă de bani, a spus el încet.
Mi-au apărut lacrimi în colţul ochilor la această recunoaştere
a lui. M-am întors spre el, mi-am împreunat mâinile ca pentru
rugăciune şi mi le-am aşezat sub bărbie. El mi-a copiat poziţia.
— Da, ai, dar sunt banii tăi. Tata a intrat în încurcături cu
nişte cămătari periculoşi din cauza pariurilor. Eu lucrez ca să-i
plătesc datoria.
— Cât?
— Un milion.
A expirat încet.
— Am o grămadă de bani de care mă pot lipsi, Mia. Pot să te
ajut.
Am clătinat din cap că nu. Ştiind ce fel de om este Weston
Channing, ştiam că, imediat ce va afla că familia mea are
necazuri, va dori să mă ajute. Numai că era problema mea, nu a
lui.
— Ştiu că poţi, dar nu ţi-am cerut ajutorul.
Era obligatoriu să-i dau foarte clar de înţeles că e decizia
mea. Nu eram o domniţă la ananghie şi el nu era un cavaler pe un
cal alb, alergând să salveze situaţia. Basmele nu există, mai ales
nu pentru tipe din Vegas cu un trecut tumultuos.
— Şi dacă vreau totuşi să te ajut?
— Eşti foarte amabil, Wes.
A clătinat din cap şi s-a lăsat pe spate.
93
 — Nu, Mia, nu sunt. Sunt egoist. Nu vreau să pleci. Nu vreau
să pozezi dezbrăcată pentru un oarecare pictor plin de bani din
Seattle. Vreau să stai aici cu mine, în casa mea şi în patul meu. O
să plătesc oricât este necesar pentru asta.
Mi-a ieşit tot aerul afară din plămâni cu un şuierat.
— Mă iubeşti, Wes?
M-a privit scurt.
— Ăăă. S-a lins pe buze şi apoi şi le-a muşcat. M-a făcut să
vreau să i le sărut. Ştiu sigur că îmi place de tine. Îmi place foarte
mult de tine.
Am zâmbit larg şi l-am tras de nas în jos, spre sfârc, cu un
deget.
— Şi mie îmi place de tine, Wes. Foarte mult. Dar trebuie să
fac asta. Nu doar pentru tatăl meu, deşi asta e ceea ce mă
determină, ci şi pentru mine. Şi tu nu ai nevoie de nici o
distragere. Săptămâna viitoare încep filmările la filmul tău. O să
regizezi pentru prima oară...
Wes şi-a trecut o mână prin păr.
— Ştiu toate astea. Nu schimbă cu nimic faptul că te vreau
aici.
— Ştiu că nu schimbă. Şi, ca să fiu sinceră, nici eu nu vreau să
plec, dar o să plec. Iar noi doi? O să rămânem prieteni. Nu-i aşa?
A oftat şi m-a tras peste el. Mi-am lăsat braţele pe pieptul lui,
apoi mi-am dus bărbia pe sternul lui.
— Sigur că da. Măcar ai fost cea mai bună prietenă a mea.
Am ridicat din sprâncene.
— Adică, vreau să spun, cel mai bun prieten de sex feminin.
— Am înţeles.
L-am ciupit de buze.
— Deci pleci peste două zile şi nu pot să fac sau să spun
nimic ca să te fac să rămâi?
Am clătinat din cap că nu şi m-am rezemat lângă inima lui,
lăsându-i bătăile să mă ducă într-un loc unde eram pe jumătate
trează, pe jumătate adormită. Ştiam în adâncul inimii că singurul
motiv pentru care aş rămâne, aş putea rămâne, aş lua în
considerare să rămân ar fi dacă m-ar iubi. Nu contest că mă
94
îndrăgosteam de el, dar m-am abţinut cât am putut, ştiind că
dragostea nu trebuie să intre în discuţie. Nu după ce m-am
îndrăgostit de fiecare bărbat cu care m-am culcat. De data asta,
cu Wes, îmi păzisem inima cu atâta putere, că abia dacă primise
bucăţele mici din ea în tot acest timp. Orice posibilitate era la
adăpost atât timp cât păstram controlul.
— Şi atunci, cum rămâne cu noi?
Şi-a strecurat o mână să mă apuce de fund şi să mă strângă
uşor. Mi-am amintit de cât de tare aveau să-mi lipsească talentele
lui în pat. Să mă întorc la iubitul pe baterii nu era chiar o
prioritate pe lista de lucruri pe care voiam să le fac la Seattle.
Cum ar fi să văd falicul Ac Spaţial. Asta era o prioritate.
— Ce-ar fi să rămânem prieteni?
S-a strâmbat.
— Cei mai buni prieteni? am încercat eu.
M-a ridicat de talie, şi-a aşezat penisul gros între coapsele
mele, iar eu m-am afundat în el, săgetată de tăria şi de lungimea
lui. Doamne, tipul era bine dotat şi, chiar mai mult, ştia exact cum
să îl folosească.
— Care fac sex, am şoptit eu în timp ce împingea, iar el a
rânjit. Cei mai buni prieteni care fac sex, am spus eu, apoi mi-am
lăsat capul pe spate, mi-am proptit mâinile pe pectoralii lui şi am
început să strâng din interior.
Trupul lui Wes s-a întărit.
— Aşa mai vii de-acasă. M-a tras în sus şi m-a trântit. Am
ţipat amândoi. Acum, treci tu deasupra.

CAPITOLUL 9

— Ce vrei să faci astăzi? m-a întrebat Wes când am intrat în

zona în care se pregătea micul dejun.
Spre marea mea surprindere, gătea, întorcea clătite, mai
exact. M-am uitat în jur, căutând-o pe doamna Croit.
95
 — Unde-i Judi?
— I-am dat liber. De vreme ce e ultima ta zi, am vrut să fiu
singur cu tine toată ziua.
A rânjit, apoi mi-a făcut cu ochiul.
M-am aşezat pe scaunul de bar din faţa insulei pe care tocmai
termina de pregătit micul dejun. Clătitele nu erau arse şi
miroseau fantastic. M-am uitat cu încântare la grămăjoară. Untul
picura de pe margini, amestecându-se ademenitor cu siropul
gros. Apoi a luat un tub de frişcă, făcând un fel de model
deasupra. Cu o mişcare scurtă din încheietură, mi-a aşezat
farfuria în faţă. Deasupra clătitelor era o feţişoară zâmbitoare.
— Clătite fericite. A ridicat din sprâncene, iar eu am început
să râd. Bărbatul acesta era o dihotomie. Obsedat de muncă,
surfer, client al damelor de companie, bogătaş care merge cu
jeepul şi care face clătite cu feţişoare fericite pe ele. Ce? Şi-a lăsat
coatele pe blatul de lucru şi a aplecat capul într-o parte. Faţa lui
avea barba aceea ţepoasă de dimineaţă pe care mă obişnuisem să
o văd şi pe care o adoram. Mi-am trecut vârfurile degetelor peste
suprafaţa înţepătoare.
Am clătinat din cap şi am atacat teancul micuţ de cinci clătite
perfect rotunde.
— Mă surprinzi, pur şi simplu. De fiecare dată când cred că
te-am înţeles, mă dai pe spate cu ceva nou.
Wes a ridicat din umeri, mâncându-şi şi el micul dejun.
— Ce pot să spun? Îmi place să te fac să-ţi pui întrebări.
A zâmbit şi mi-am jurat că toate prostiile feminine pe care
încercam să le evit aveau dreptate. Un bărbat bun poate lumina o
încăpere şi poate micşora lumea, ca pe ceva care să se
potrivească exact în locul în care trăieşte punctul tău de interes.
— Revenind la întrebarea ta de mai devreme, am spus cu
gura plină cu cele mai bune clătite pe care le-am mâncat vreodată
punându-le la socoteală şi pe cele făcute de mine. Mi-ar plăcea să
facem un tur cu motocicleta mea.
A dat din cap că da.
— Mă bag. Unde mergem?

96
 Am rânjit şi mi-am dat peste umăr părul dezordonat, de la
trezire.
— Unde ne duce motocicleta. Nu contează unde mergem.
Călătoria este cea care contează.
Wes s-a întors din drum, s-a aşezat şi s-a uitat la mine. M-am
uitat şi eu la el, crezând că avea să mă sărute. De obicei, era
primul lucru pe care îl făcea dimineaţa, dar astăzi lucrurile
stăteau diferit. Tot ceea ce avea legătură cu ultima mea zi aici
părea atât de greu, apăsat de încheiere. În loc de sărut, m-am
trezit cu o grămadă de frişcă pe nas.
— Asta a fost profundă, a spus el fără expresie.
L-am înghiontit.
— Taci dracului din gură!
A început să râdă.
— Haide, Mia! Nu drumul contează, ci călătoria? De unde ai
scos tâmpenia asta? Spune-mi drept. Era pe un abţibild când ai
cumpărat motocicleta, nu-i aşa?
— E adevărat, totuşi!
Am clătinat din cap şi am început să mâncăm. Din când în
când, mă împungea cu cotul într-o parte. Nu cât să mă doară, ci
doar cât să ştiu că e acolo şi că se joacă cu mine. Dacă e să fiu
sinceră cu mine însămi, avea să-mi fie dor de Wes. Mai mult decât
voiam să recunosc. Mult mai mult.

***
— Doamne, Dumnezeule, a spus Wes când am intrat în
garajul în care fusese ţinută motocicleta mea.
Avea privirea aţintită asupra mea. De la geaca din piele
neagră pe care o purtam peste maioul de concert cu Radiohead,
în jos spre blugii mei mulaţi pe fund, până la cizmele de
motociclist până la genunchi.
— Îţi place?
Mi-am înălţat şoldul într-o parte, ştiind că îmi accentuează
forma de clepsidră pe care el o aprecia foarte mult. Îmi spusese
de nenumărate ori cât de îndrăgostit e de corpul meu. Lui Wes îi
plăcea ca o femeie să aibă un pic de carne pe ea. Slăbănoagele nu
97
erau genul lui. Cel puţin aşa spunea. Putea să-mi fi servit o
replică, dar, dacă era să mă iau după faţa lui în acest moment, îi
plăcea ceea ce vedea.
Şi-a aruncat geaca de piele pe şaua motocicletei, a ocolit
jeepul şi, în numai două secunde, gura lui era peste a mea.
Sărutatul era mai mult decât un preludiu pentru Wes. Era ca o
marcă, ceva cu care îmi înfiera pielea şi care rămânea cu mine
toată ziua. La naiba, n-am să uit nici unul dintre săruturile lui.
Aşa de bune erau. Atingeri uşoare uneori, simple încolăciri ale
limbilor alte dăţi, urmate de momente pline, adânci, ameţitoare.
Iar mâinile lui, o, mâinile lui erau magnifice. Ştia exact unde să
mângâie, să ciupească, să gâdile, ceea ce tocmai îmi făcea la sâni
şi fund. O mână pe fiecare. Nimeni n-ar fi putut spune vreodată că
Wes nu ştie ce să facă cu mâinile.
I-am supt limba, apoi l-am muşcat de buză până când a
gemut. S-a tras în spate şi şi-a sprijinit capul de fruntea mea.
— Am crezut că mergem la plimbare.
Am răsuflat în buza lui, apoi i-am lins marginea.
— Da, până când te-am văzut aşa. Acum penisul meu are alte
planuri. Şi-a lipit şoldurile de ale mele.
Îi simţeam erecţia prin blugi.
Cu mare efort, m-am tras înapoi, i-am cuprins obrajii în mâini
şi l-am privit în ochii verzi, superbi.
— Mai târziu. Aşteptarea face anticiparea mai dulce. Am
terminat muşcându-l uşor de buză încă o dată. A încercat să mă
agaţe şi el, dar m-am tras.
Oferindu-i o nouă legănare a şoldurilor, ca să poată avea o
vedere mai bună asupra fundului meu, am încălecat motocicleta.
— Hei, fata mea. Am mângâiat rezervorul şi ghidonul. Eşti
gata să-i arăţi lui Wes ce ştii să faci, drăguţo? i-am vorbit încet lui
Suzi.
— Ăăă, cred că trebuie să te dai mai în spate, ca să pot să mă
urc.
Wes mi-a făcut semn să mă mut pe locul gagicii.
— Probabil că nu te-am auzit bine. Ai insinuat cumva că o să
merg în spatele tău?
98
 Sprâncenele mi s-au ridicat la maxim şi m-am uitat la el
pieziş.
Wes a pus o mână pe ghidon şi a lăsat-o pe cealaltă în jos.
— Dacă asta înseamnă că o să mă strângi cu picioarele şi că o
să-ţi simt căldura în spate, atunci, da, exact asta sugerez.
Şi-a lins buzele şi m-a măsurat din nou cu privirea. Din nou,
nu mi-a scăpat că ochii aceia puteau la fel de bine să fi fost mâini,
pentru că îi puteam simţi umblând în sus şi în jos pe mine de
fiecare dată când mă privea.
— Ei bine, atunci cred că suntem în impas. Suzi e gagica mea
şi eu sunt singura care o conduce. Tu, amice, va trebui să-ţi
strângi coapsele alea zdravene în jurul meu. M-am împins mai în
faţă, ca să-i fac loc în spatele meu. Doar dacă nu cumva îţi faci
probleme pentru masculinitatea ta.
Wes m-a luat prin surprindere. Şi-a pus geaca de piele şi şi-a
trecut un picior lung peste motocicletă. Apoi, înainte să apuc eu
să o pornesc pe Suzi, m-a pornit el pe mine. Şi-a lipit corpul de
spatele meu, şi-a strecurat o mână pe sub maioul meu, în faţă,
trăgând la o parte sutienul ca să poată ajunge la piele. Apoi,
degetele lui au început să tragă de sfârcul întărit. Am gemut când
gura lui mi-a coborât pe gât, sugând şi muşcând pielea sensibilă.
M-am arcuit, lăsându-mi capul pe umărul lui şi împingându-mă
în erecţia lui. Tocmai când îmi întindeam gâtul spre el, nasturele
de la blugii mei s-a deschis şi fermoarul a alunecat în jos.
— O, Doamne, am şoptit când mâinile lui mi-au pătruns
direct sub blugi.
Degetele acelea abile se învârteau să-mi găsească centrul
căldurii. A împins două degete adânc înăuntru, în timp ce-şi
răsucea degetul mare în jurul ghemului strâns de terminaţii
nervoase care pulsau sub atingerea lui. Wes nu m-a dezamăgit.
Cu braţe puternice, mi-a arcuit trupul în spate, folosindu-se de
păsărică mea şi de sâni ca de o ancoră. Degetele lui au intrat
imposibil de adânc, până când am ţipat, strângând din ochi în
timp ce s-au apropiat spasmele care îmi anunţau orgasmul.
Dinţii lui Wes mi-au zgâriat uşor gâtul, iar eu mi-am înălţat
şoldurile, folosindu-mă de cuiele tocurilor ca pivot. Ştiam că o să
99
ţină motocicleta la locul ei cu picioarele lui puternice, aşa că am
împins tare, luptându-mă să ajung la acel vârf frumos, la apogeul
plăcerii.
— Călăreşte-mă, iubito, mi-a şoptit Wes în păr.
Timbrul acela răguşit m-a aruncat şi mai tare în extaz. Am
făcut ce mi-a cerut. Ca o depravată, l-am călărit cu spatele,
ridicându-mi şoldurile şi forţându-i degetele să mă fută mai tare.
Mâna lui nu se mai distingea între picioarele mele, în timp ce mă
freca. Apoi mi-a ciupit sfârcul cu o mână, m-a muşcat de gât şi s-a
dus mai adânc cu cealaltă, agăţându-se cu degetele şi trăgând în
jos, zdrobindu-mi clitorisul în palmă.
S-a terminat.
Dulce uitare binecuvântată.
— Gata, iubito, întoarce-te la mine, mi-a spus Wes în ureche,
cu degetul mare încă răsucindu-se pe clitorisul meu şi
transmiţându-mi mici fiori în toate direcţiile, în timp ce
reveneam înapoi pe Pământ. Retrag ce-am spus, mi-a şoptit el în
ureche înainte de a se întoarce spre gâtul meu ca să-l sărute.
— Ce retragi? am întrebat eu, încă în extaz.
— Drumul a fost mişto, dar ceea ce a contat a fost călătoria.
Să te văd cum te desfaci în braţele mele, pe motocicleta asta e
ceva ce n-am să uit niciodată.
Nici eu.

***
Am mers cu motocicleta în sus şi în jos pe Autostrada 1,
uitându-ne la priveliştile dintre Malibu Canyon Road şi Point
Magu Rock. Wes mi-a făcut semn să schimbăm direcţia lângă un
semn indicator vechi care anunţa o plajă publică. Intrarea era
departe de drumurile cunoscute, dar Wes ştia foarte bine unde
mergem. Am oprit motocicleta la drumul secundar micuţ cu o
cărare de pământ care ducea spre un golfuleţ. Când am ajuns
acolo, Wes şi-a dat jos rucsacul şi a scos o pătură subţire. Am
întins-o pe nisip şi ne-am aşezat, uitându-ne la întinderea
oceanului. Locul era public, şi totuşi era complet pustiu. Nu erau

100
case sau oameni pe kilometri întregi. Wes a căutat din nou în
rucsac şi a scos nişte sandvişuri.
— Ai pregătit şi prânzul? M-aş putea obişnui cu asta. Clătite
minunate şi acum asta? Lasă-mă să ghicesc, curcan gourmet cu
humus şi legume proaspete?
Am înălţat din sprânceană, iar el şi-a acoperit gura şi a
chicotit.
— Mai încearcă, prinţeso.
Mi-a dat o jumătate de sandviş.
— Unt de arahide şi jeleu? M-am uitat în jos şi am clătinat din
cap, apoi am muşcat din sandvişul cremos. Avea proporţia
perfectă dintre untul de arahide şi jeleul de coacăze. A rânjit şi
mi-a întins un termos. Mă aşteptam să fie apă, dar s-a dovedit a fi
lapte rece ca gheaţa. Perfecţiune. Lapte?
— Tot ce e mai bun pentru tine, domnişoară Mia.
A luat o înghiţitură zdravănă din sandviş, apoi a întins mâna
după lapte.
— Ştii ceva, sandvişul cu unt de arahide şi jeleu e chiar
preferatul meu. A făcut ochii mari. Chiar e. Pe bune. Îl ador. Şi ştii
ceva, ador asta. Să stau aici cu tine, după o plimbare lungă. Este...
ei bine, am să ţin minte asta, Wes. Că am fost aici cu tine. Luna
asta a fost cea mai bună din viaţa mea. Şi nu mă refer doar la sex.
A ridicat din sprâncene. OK, poate datorită sexului.
Am râs amândoi.
A luat o altă înghiţitură de lapte, apoi mi-a răspuns:
— Ştiu ce vrei să spui. E uşor când sunt cu tine. Mi-am
aplecat capul într-o parte, iar el a rânjit. Nu uşor uşor. Doar... mă
simt bine. Nu mă faci să depun eforturi. Ai nevoi simple şi nu eşti
melodramatică. N-am crezut că o relaţie poate fi aşa.
— Nici pentru mine n-a fost uşor niciodată. Mereu a
intervenit ceva, am recunoscut eu.
Wes se uita în depărtare, iar eu îi fixam profilul cu privirea.
În privinţa bărbaţilor frumoşi, Weston Channing era de top. Nici
nu trebuia să se străduiască să arate bine. Arăta bine în mod
natural. Îmbrăcat normal, profesional, chiar când abia se trezise
şi avea urme de somn în ochi, era la fel de superb. Dar acum,
101
când împărţea cu mine acest colţ retras de plajă, când îmi
împărtăşea o bucăţică din sine însuşi, era şi mai irezistibil. Ai fost
îndrăgostit vreodată?
M-a privit scurt, cu o urmă de zâmbet pe buze. S-a lăsat pe
coate şi a clătinat din cap.
— Nu, nu cred. Am crezut de câteva ori că sunt, dar, aşa cum
am spus, nu a fost uşor niciodată. Cred că, atunci când iubeşti pe
cineva, lucrurile trebuie să meargă uşor. Trebuie să se aranjeze
de la sine, înţelegi?
Am dat din cap că da.
— Să se alinieze planetele, lunile şi stelele şi totul să meargă
aşa cum trebuie?
A început să râdă.
— Cam aşa ceva. Tu?
— Eu ce?
— Ai fost vreodată îndrăgostită? M-am gândit îndelung şi
profund la această întrebare. Atât de mult, că mâinile lui mi-au
cuprins drăgăstos umerii. Nu trebuie să-mi spui.
— Nu, nu e vorba de asta. Doar că ar fi fost mai uşor să mă
întrebi dacă mi s-a întâmplat şi să nu mă îndrăgostesc. Cumva, m-
am îndrăgostit de absolut fiecare bărbat cu care am fost. Din
păcate, acum, stând aici, cu tine, am ajuns să mă întreb dacă era
dragoste, dorinţă fizică sau dacă nu cumva eram doar copleşită
de ei.
— Şi care crezi că e varianta corectă?
Am râs, mi-am ridicat genunchii la piept şi mi-am lăsat
bărbia pe ei.
— Nu sunt sigură. Cu tine simt diferit.
— Deci ai fost cu mine o lună. Ai recunoscut că sexul a fost
cel mai bun din toată viaţa ta. Mi-am dat ochii peste cap în
direcţia lui, dar a continuat. Ai fost de acord că e diferit cu mine.
Asta înseamnă că mă iubeşti?
— Poate, am spus cu sinceritate, neştiind foarte clar cum să
răspund.
— Atunci, fute-mă.

102
 — O să facem asta mai târziu, ai uitat? Anticipare, i-am
reamintit eu.
Wes a râs şi s-a răsucit pe o parte, proptindu-şi capul în
mână.
— Şi dacă ţi-aş spune că m-am îndrăgostit eu de tine?
— Wes, l-am prevenit eu. Ştia prea bine că nu trebuie să o
apuce pe calea asta.
— Nu, hai să discutăm pur şi simplu chestia asta un minut.
M-a silit să mă las pe spate şi să-i imit poziţia, aşa că stăteam
amândoi întinşi pe o parte, privindu-ne în ochi. Dacă tu poate că
mă iubeşti, iar eu mă îndrăgostesc de tine, n-ar trebui să facem
ceva în privinţa asta?
Am zâmbit.
— Păi, facem. O să rămânem prieteni. Tu ai să te duci la
serviciu şi ai să-ţi regizezi filmul. O să ţinem legătura, iar după ce-
mi plătesc datoria...
M-am uitat adânc în ochii lui şi am tăcut.
— După ce-ţi plăteşti datoria, ce?
— Mă întorc la L.A., unde eşti şi tu, am încercat eu.
— Dar tot pleci mâine?
Tristeţea din ochii lui verzi mi-a tăiat răsuflarea. A trecut
mult timp până când am putut răspunde.
— Da, plec mâine.
A dat din cap, uitându-se în jos.
— Bun, atunci, când te întorci...
A fost rândul lui să lase fraza neterminată.
— Nu vreau să mă aştepţi, Wes. Dacă găseşti ceva bun alături
de cineva, profită. Distrează-te. Un bărbat ca tine, care arată cum
arăţi tu, n-o să aibă probleme să găsească pe cineva care să-i
încălzească patul.
— Tu asta ai de gând să faci? Să laşi clienţii să-ţi încălzească
patul?
A avut un ton dur, mai aspru decât m-aş fi aşteptat, dar ştiam
că ceea ce discutăm este o zonă periculoasă. Avea puterea de a
distruge tot ceea ce ajunseserăm să avem în ultima lună şi tot ce
am fi putut avea pe viitor. Era timpul să o luăm mai uşor.
103
 — Spun doar că anul ăsta vom merge pe drumuri separate. O
să facem ce vrem.
A expirat lung şi s-a ridicat în picioare.
— Asta înseamnă că tu n-ai să mă aştepţi.
I-a ieşit brusc aerul pe nas, ca şi cum s-ar fi abţinut să
strănute.
Am clătinat din cap.
— Nu. Am de gând să fac ceea ce mi se pare potrivit pentru
mine la momentul respectiv. Şi aş vrea ca şi tu să faci acelaşi
lucru. Dar nu vreau să te pierd din viaţa mea.
S-a lins pe buze, apoi m-a luat de mână, aducând-o lângă gura
lui ca să o sărute.
— Nici eu nu vreau să te pierd. Doar că încerc să găsesc un
punct pozitiv în a te lăsa să pleci. Pentru că nu mi se pare în
regulă.
L-am strâns mai tare de mână, apoi am adus-o în dreptul
buzelor ca să i-o sărut şi eu.
— Nici mie nu mi se pare, dar asta o să se întâmple. Te rog să
respecţi asta. Poţi să faci asta pentru mine? Şi, pe viitor, vom
vedea cum stăm. Trebuie să fie de ajuns.
— Nu e deloc de ajuns, Mia. Dar dacă asta-i tot ce avem, va
trebui să meargă, deocamdată.
M-a tras spre el şi m-a îmbrăţişat cu putere. M-am agăţat de
el ştiind că trebuia, în curând, să-i dau drumul.

***
Toate lucrurile mele erau încărcate în SUV, iar eu mă uitam la
maşină cum iese de pe aleea lui Wes, îndreptându-se spre
apartamentul meu. Şoferul avea cheia de la cutiuţa mea de
chibrituri, avea să lase hainele înăuntru şi cheia la administrator.
Wes se aştepta să fiu aici când ajunge acasă, ca să luăm o
ultimă cină împreună. Din păcate, ştiam că asta m-ar face să
cedez. Mai mult decât atât, m-ar distruge. După timpul petrecut
ieri pe plajă, ne-am întors la el acasă şi am petrecut întreaga
după-amiază, până seara, făcând dragoste. Asta a fost. Nu ne-am
futut, n-am făcut sex. Am făcut dragoste, iar şi iar, până când am
104
fost epuizaţi şi am adormit, ghemuiţi unul în altul în patul lui
uriaş. Apoi, a primit un telefon care l-a obligat să plece la studio
dimineaţă. A spus că ajunge acasă la şase, să mă scoată la o
ultimă cină. Doar că eu nu voi mai fi aici. Ar fi prea greu să-i spun
adio astfel după tot ce a fost între noi.
În schimb, am hotărât să-i împărtăşesc gândurile mele pe
hârtie, scriindu-i o scrisoare de adio plină de clişee, dar din toată
inima. Pe scurt, am fost o laşă.

Weston Charles Channing, al III-lea,

E tare nostim să-ţi scriu numele aşa. Ţi-ai spus vreodată
numele cu voce tare? Fă-o. Pentru mine. E amuzant. O să râzi. Eu
am râs.
Vorbind serios acum, vreau să-ţi mulţumesc pentru această
lună. Mă aşteptam să urăsc fiecare secundă din această slujbă şi,
în loc de asta, am ajuns să trăiesc cel mai entuziasmant lucru pe
care l-am făcut în viaţa mea. A fost un dar să te întâlnesc. Eşti un
dar, Wes. Ştiu că sună ieftin şi aproape că am şters asta, dar
trebuie să o auzi de la o persoană căreia îi pasă. Şi îmi pasă. Mult.
Mai mult decât ar trebui.
Timpul petrecut cu tine m-a schimbat, în bine, sper. Simt acum
că pot să trec de anul ăsta şi să învăţ ceva din el, pe lângă faptul că
îl salvez pe tatăl meu. Cred că o să mă salvez şi pe mine. E timpul
să trăiesc pentru mine. Dacă aş fi rămas şi te-aş fi lăsat să-mi
rezolvi problemele, să plăteşti datoria tatălui meu, aş fi regretat
toată viaţa. Ar fi atârnat mereu deasupra capului meu şi deasupra
relaţiei noastre. Plecând astfel, plec pentru că am hotărât eu. Şi ne
las prieteni buni pe mai departe. Cei mai buni prieteni. Prieteni
care fac sex?
Sunt tristă că plec? Da. Nu vreau să plec, dar asta ştiai deja.
Ştiu că ceea ce fac e nasol pentru amândoi, dar mai ştiu şi că e
singura cale de a ajunge să fiu cu adevărat liberă. Cum e vorba
aia? Dacă iubeşti pe cineva, lasă-l să plece, iar dacă nu se întoarce,
n-a fost scris să fie.
Sper să mă întorc într-o zi. Dacă e scris să fie, va fi, nu-i aşa?
Dacă nu, vom avea mereu un prieten pe care ne putem baza. Sper
105
din suflet că înţelegi asta, şi înţelegi de unde vin aceste cuvinte. Îţi
doresc tot binele din lume. Filmul tău o să dea pe spate pe toată
lumea, pentru că e scris de tine, iar cuvintele tale sunt minunate.
În dimineaţa când ai crezut că dorm şi m-ai sărutat de adio,
mi-ai spus încet: „Să nu mă uiţi“. Wes, îţi promit, n-am să uit
niciodată timpul petrecut împreună, dar, cel mai important, n-am
să te uit niciodată pe tine.
Cu tot ceea ce sunt,
Mia.

Apoi am sărutat scrisoarea, chiar lângă numele meu, lăsând o

urmă de buze groase roz. Un ultim sărut pentru Wes.

***
Următoarele câteva zile au reprezentat un coşmar de
programări fixate de mătuşa mea, Millie, înainte de întâlnirea cu
pictorul cel sexy, Alec Dubois. Programările la coafor şi
manichiură au fost plăcute, chiar dacă al naibii de plictisitoare.
Îmi plac lucrurile drăguţe la fel de mult ca oricărei fete, dar e
ridicol să petreci patru ore nenorocite aranjându-ţi părul şi încă
două pentru picioare şi unghii. După aceea, Millie m-a trimis la
cosmeticiană.
Cosmeticiană e alt fel de a spune torţionară. Începe cu un
masaj facial relaxant, unde simţurile ţi se umplu de parfumuri
minunate, muzică de relaxare şi masaj. Apoi porneşte reflectorul.
În acest moment, ai două şanse: să închizi ochii sau să-ţi pierzi
retina. Închisul ochilor e menit să te ajute când scoate
excavatorul, adică extractorul. Cunoscut şi ca dispozitivul de
înlăturare a coşurilor şi punctelor negre, care îţi eliberează
fiecare por al feţei de mâzga neplăcută pe care o lasă în urmă
machiajul zilnic. E o treabă serioasă, dar trebuie să spun că faţa
mea nu a arătat niciodată mai bine. Piele strălucitoare, fără nici
un defect, ca un fund de bebeluş. Era atât de fină la atingere.
Apoi, ziua mea a devenit de cel mai mare rahat. A trebuit să
mă epilez. Peste tot. Pictorul avea cerinţe foarte specifice. Dacă
aveam să-mi arunc hainele de pe mine, iar el avea să arunce
106
douăzeci şi cinci de mii de dolari în plus, trebuia să nu am păr
decât pe cap. Puful ca de piersică de pe braţele mele a fost
considerat OK, slavă Domnului. Zonele de jos, nu chiar. Dacă n-ai
avut niciodată plăcerea unei epilări inghinale braziliene,
consideră-te norocoasă. Mai întâi, agresoarea ta, cosmeticiană,
vreau să spun, îţi acoperă fiecare bucăţică din părţile femeieşti cu
ceară fierbinte, aproape opărită. După ce se răceşte şi se
întăreşte, apucă de piele şi începe să-ţi smulgă un strat din ea şi
fiecare fir de păr, lăsându-ţi zonele intime chele, fine şi arătând
mai puţin ca ale unei femei şi mai mult ca ale unei fetiţe.
E demoralizant şi nu înţeleg de ce ar vrea femeile să treacă
prin asta de bunăvoie dacă nu sunt plătite cu o grămadă de bani.
Cel puţin, eu mă aleg cu o plată la sfârşitul suferinţelor mele. Ele
ce scuză au?

***
Am auzit telefonul din buzunarul de la spate. Primisem un
SMS. Oamenii încă se aşezau înainte de decolare, aşa că puteam
să verific mesajul şi poate chiar o să am şi timp să răspund.

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
Am primit scrisoarea ta. Îmi pare rău că nu te-am căutat mai
devreme. M-am gândit că ar fi mai bine să-ţi dau timp. Îţi urez
drum bun. Ai ceva în bagaj, în buzunarul din faţă. Te sun curând.
Nu mă uita.

Am zâmbit şi am tras bagajul de sub scaunul din faţa mea. În

buzunarul din faţă era o cutiuţă neagră, cam de şase centimetri
lăţime şi doi înălţime. Când am deschis-o, obiectul dinăuntru m-a
făcut să zâmbesc atât de larg, încât am crezut că o să-mi
explodeze obrajii. În cutie era o cheie din alamă, atârnând de un
breloc galben cu roz, în formă de placă de surf. Era cheia pe care
am folosit-o cât timp am locuit împreună cu Wes. Cheia mea.
Numai că, de data asta, brelocul avea ceva în plus. O inimioară de
un roşu strălucitor atârna lângă placa de surf.
107
 Era şi un bilet înghesuit pe fundul cutiei. L-am desfăcut.

Mia,
Ţi-ai uitat cheia. Deschide mult mai multe decât o uşă. Sper că
o vei folosi într-o zi.
Wes.

Hotărâtă, am scos cheia de la Suzi şi de la apartamentul meu

şi am prins de inel placa de surf şi cheia de la casa lui Wes. Nici
nu-şi putea exprima mai clar intenţiile. Dacă voiam să mă întorc
la el, trebuia să fiu pregătită să-i ofer inima mea, pentru că eu
deja o aveam pe a lui.

108
 FEBRUARIE

Jeananna Goodall,
Acum un an mi-am lansat primul roman.
Încă de la primul, m-ai aclamat, mi-ai citit încercările
şi ai fost fanul meu numărul unu.
Acum, sunt onorată să te pot numi prietena mea.
Îmi iubeşti personajele ca şi cum ar fi ale tale
şi mă ajuţi să mă conectez emoţional cu ele.
Ai atâtea daruri şi talente,
sunt atât de recunoscătoare că le împărtăşeşti cu mine.
Dragoste şi lumină.

109
 CAPITOLUL 1

Uşile răsucite şi ruginite ale ascensorului străvechi au

zăngănit zgomotos când şoferul le-a tras şi le-a închis. Nu scosese
nici un cuvânt în afară de „Tu eşti Mia?“ când am ieşit din zona
bagajelor la Aeroportul Internaţional Tacoma din Seattle. Am
presupus că e O.K. să-l urmez, de vreme ce avea o plăcuţă cu
numele meu complet, iar mătuşa Millie îmi spusese să mă aştept
la un pădurar uriaş pe post de şofer care să mă ducă la noul meu
client. Nu glumise cu faptul că era uriaş, şi nu mă refer la
înălţimea lui. Tipul nu avea decât cu câţiva centimetri mai mult
decât mine, dar ceea ce îi lipsea în înălţime, compensa pe lăţime.
Îmi amintea de un luptător profesionist sau de unul dintre
culturiştii aceia plini de muşchi.
Când ascensorul a ajuns la etajul zece, s-a oprit cu scrâşnete
şi zgomote, aruncându-mă direct în frăţiorul lui Paul Bunion. Era
un zid solid, nici n-a clipit când am intrat în el, doar a mormăit ca
un animal. Uşile uriaşe s-au deschis şi Bunion a deschis porţile şi
m-a dus în ceea ce părea un atelier. Grinzile şi ţevile erau vizibile
şi aflate la vreo zece metri de podeaua din beton. Erau oameni
peste tot, jumătate dintre ei, dezbrăcaţi.
În ce pizda mă-sii m-am băgat?
Se auzeau declanşatoarele aparatelor de fotografiat şi se
mutau peste tot surse de lumină şi reflectoare pe roţi, în timp ce
eu stăteam în uşă, încercând să observ totul. Bunion mi-a aşezat
bagajul lângă un perete lateral şi a arătat spre un bărbat ghemuit,
cu aparatul de fotografiat lipit de faţă.
— Domnul Dubois, a mormăit, apoi s-a întors brusc şi a intrat
în liftul din care abia ieşisem, lăsându-mă să mă descurc singură.
— Nu-i foarte vorbăreţ.
Am lăsat aerul să-mi iasă afară din plămânii plini. Nu ştiam ce
să fac. Ar trebui să stau deoparte şi să aştept să mă abordeze
cineva sper că nu bărbaţii sau femeile în pielea goală răspândiţi

110
prin toată camera –, sau ar trebui să-l sâcâi pe tipul ocupat să
facă fotografii unui lucru pe care nu prea reuşeam să-l văd?
În loc să aştept, am hotărât să observ mai bine împrejurimile
şi am început să mă plimb. Camera era o mansardă deschisă, dar
nu o locuinţă. Ferestre şubrede se întindeau pe tot peretele din
dreapta, unele deschise larg, altele închise complet. Părea că e
nevoie de un cric ca să se deschidă, ceea ce mi s-a părut uimitor
de mişto şi de retro. Femei dezbrăcate sau pe jumătate
dezbrăcate treceau pe lângă mine, măsurându-mă cu privirea în
timp ce se aşezau în faţa unor pânze albe imense. Nu pozau, mai
degrabă stăteau pur şi simplu lângă pânze, fiecare model
asumându-şi o poziţie lejeră, în timp ce asistenţii, îmbrăcaţi în
negru, le rearanjau poziţiile, mişcând subtil un cot ici, un picior
dincolo. Apoi asistentul se dădea în spate şi făcea o singură
fotografie şi o lua de la capăt. Iar mici mişcări, apoi o altă
fotografie. Era pur şi simplu ciudat.
M-am mutat într-o altă zonă, unde era un cuplu dezbrăcat, pe
o pânză albă uriaşă, care trebuie să fi avut cel puţin trei metri pe
trei. Unul dintre asistenţi a înălţat o scară cu platformă chiar
deasupra corpurilor lor şi a început să toarne peste ei, metodic,
ceea ce părea a fi vopsea albastră strălucitoare.
— Nu vă mişcaţi! a strigat el. Va trebui să o luăm de la capăt,
iar domnul Dubois nu va fi mulţumit, a adăugat el repede.
Cei doi stăteau strâns îmbrăţişaţi, mâinile femeii erau în jurul
capului bărbatului, ca şi cum se pregătea să îl sărute. El avea
braţele în jurul ei, o mână pe fund, ţinându-i un picior pe şoldul
lui, iar cu cealaltă o ţinea de ceafă.
Vopseaua li se scurgea pe picioare, căzând în pete mari pe
pânză.
— Staţi nemişcaţi! i-a avertizat bărbatul.
Eram atât de fascinată de dedesubturile scenei ciudate care
se desfăşura în faţa mea, că nu am auzit o persoană venind în
spatele meu până când nu mi s-a dat părul la o parte de pe gât.
— Perfecţiune, am auzit o şoaptă în ureche, înainte ca un
sărut uşor să-mi atingă pielea de la curbura unde mi se întâlnea
gâtul cu umărul.
111
 M-am dat înapoi, fără să mă uit încotro mă îndrept, încercând
doar să scap de străinul care mă atingea, şi m-am lovit de ceva.
Până să apuc să mă întorc, cizma mea s-a agăţat de marginea
pânzei şi m-am prăbuşit spre platforma care îl susţinea pe tipul
iritat cu vopseaua. Apoi s-a dezlănţuit haosul. Bărbatul care ţinea
găleata s-a rostogolit, iar vopseaua albastră, lipicioasă, a zburat
din cutie într-un evantai de culoare, înainte de a se împrăştia pe
pânză şi pe prelata care proteja podeaua din beton.
Cei doi de dedesubt au prevăzut, probabil, căderea, pentru că
bărbatul a rostogolit-o pe tipa cea sexy şi dezbrăcată de parcă s-
ar fi antrenat în tehnici de luptă cu forţele armate. L-a evitat pe
asistent, scăpând de încă o stropire cu vopsea, şi a scăpat la
mustaţă de platforma care era gata să cadă peste ei.
Eu nu am fost la fel de norocoasă.
Când am căzut pe spate, tocul celeilalte cizme a intrat prin
pânza groasă şi a rămas înţepenit acolo, iar corpul meu s-a
înclinat în direcţia opusă. Am ţipat din rărunchi când glezna mi s-
a răsucit dureros şi am aterizat cu fundul în sus în vopseaua
albastră şi pe pânza ruptă.
— Doamne, Dumnezeule!
Bărbatul de care încercasem să scap a intrat în toată
zăpăceala şi m-a ridicat de subţiori. Avea ochi căprui-aurii
fascinanţi în care se citea îngrijorarea. Liniile fine de la colţurile
ochilor indicau că era, probabil, cel puţin cu un deceniu mai în
vârstă decât mine. Părul şaten ca nisipul, cu şuviţe în tonuri de
auriu roşiatic şi roşu, era prins într-un mic coc la ceafă. Maxilarul
sculptat şi buzele pline erau acoperite de o barbă perfect tunsă.
Nu am fost niciodată cu un bărbat cu barbă, dar stând în faţa
acestui tip, cu braţele lui puternice ţinându-mă lângă trupul lui
foarte bine făcut şi musculos, n-am putut să-mi explic de ce n-am
făcut-o. Era mortal de superb, îmi amintea de Ben Affleck, doar că
mult mai sexy.
— N-am vrut să te sperii. Te-am văzut stând acolo, iar
frumuseţea ta o întrece de departe pe aceea a unui simplu model.
A trebuit să-mi lipesc buzele de pielea ta aurie. Probabil că eşti
Mia mea, mi-a spus cu admiraţie.
112
 Privirea lui ca de caramel îmi cerceta trăsăturile, din vârful
părului până la cizmele mele cu toc-cui. Aveam să arunc cizmele
acestea în clipa în care reuşeam să le scot de pe glezna mea, care
se umfla cu repeziciune.
Un test rapid cu călcâiul piciorului accidentat pe pământ mi-a
transmis o durere sfâşietoare prin gleznă, până sus, pe picior. Am
ţipat şi m-am agăţat de braţele bărbatului, cu unghiile în carnea
lui.
— O, Doamne, te-ai lovit rău!
— Pe bune?
Mi-am dat ochii peste cap în timp ce el m-a prins în braţele
lungi, m-a apucat de sub genunchi şi m-a dus în grabă către o
canapea de două locuri. Numai că nu era chiar o canapea
obişnuită, avea un spătar curbat care pornea de la înălţime într-o
parte şi cobora în partea cealaltă. Era genul de mobilier pe care îl
vezi în filmele romantice vechi, pe care domniţa la ananghie
poate să leşine perfect, cu mâna dusă la frunte şi alunecând în jos
cu un suspin drăguţ. Eu, una, scrâşneam din dinţi şi eram gata să
muşc pe oricine mi-ar fi atins, măcar, piciorul.
— O să chem un medic, i-a spus străinului, despre care
înţelesesem deja că e clientul meu, unul dintre omniprezenţii
bărbaţi în negru.
— Non, ce n’est pas nécessaire, a spus el într-o franceză
rapidă. Sună la apartamentul 3B. E doctoriţă şi e o prietenă, a
spus el cu ochii aţintiţi asupra mea. O să fie bine, Mia, mi-a dat
asigurări, iar când a vorbit cu un uşor accent s-ar putea să mă fi
luat cu leşin; cu siguranţă am simţit o încordare a coapselor.
Bărbaţii cu accent sunt mortal de sexy. Dar e posibil să fi fost
şi durerea care-mi trecea cu furie prin picior cea care mi-a
provocat încordarea. Eram, totuşi, destul de sigură că e vorba de
prima.
În câteva momente, o piticanie de femeie s-a năpustit
înăuntru, ţinând în mână ceea ce părea a fi o geantă demodată de
doctor. S-a prezentat şi m-a ajutat să-mi scot cizma fără a lovi
piciorul. S-ar putea să fi făcut minuni. Am auzit un chicotit
dincolo de umăr, în timp ce doamna doctor îmi palpa glezna. M-
113
am uitat la clientul meu, despre care ştiam că se numeşte Alec
Dubois, cu toate că nu schimbaserăm încă amabilităţi.
— Ce e?
— Şosetele tale. Absolut încântătoare, ma jolie, a terminat el
propoziţia în franceză, care suna al dracului de sexy, dar care m-a
enervat şi mai tare, pentru că nu ştiam ce înseamnă.
Putea fi orice, neîndemânatică, idioată, absolut orice. M-am
uitat în jos la şosetele mele de Crăciun, apoi la medic. Strâmba
din buze, dar a rămas profesionistă cât mi-a verificat glezna. De
ea îmi plăcea, dar juriul încă delibera în privinţa franţuzului
straşnic cu aparatul foto.
— E bine, nu e rupt. Ai o mică entorsă. O să te bandajez, dar
nu atinge glezna, pe cât posibil, şi o să fii ca nouă în două
săptămâni. Va trebui să te odihneşti, să pui gheaţă, să-ţi calci pe
inimă şi să rămâi bandajată. Aş sugera să-ţi iei nişte cârje, a spus
ea, iar umerii mei s-au lăsat, înfrânţi.
Urăsc cârjele. Toată lumea urăşte cârjele. Sunt nasoale. Rău.
Nu aşteptam deloc să am pielea de la subraţ lovită şi învineţită,
pe lângă glezna şchioapă, mai ales că era o sarcină nouă. M-am
întrebat dacă o să-şi ceară banii înapoi. Un moment de panică mi-
a sfâşiat inima, gândindu-mă la tata şi de unde o să fac rost de
rata următoare pentru Blaine dacă franţuzul nu mă mai voia
acum, că eram defectă.
— O să am grijă de tine, ma jolie. Nu trebuie să-ţi faci nici o
problemă.
Alec s-a aşezat lângă mine şi mi-a pus un braţ protector pe
talie, trăgându-mă mai aproape, atât de aproape de parcă mă
cunoştea de ani întregi, nu de câteva minute. În mod evident avea
nişte probleme cu menţinerea distanţei şi respectarea spaţiului
personal. Chiar aşa fiind, a fost drăguţ şi m-a ajutat să scap de
teama că avea să mă expedieze acasă.
— Retournez au travail.
Comanda lui evidentă a fost accentuată de câteva mişcări de
braţ, apoi m-a ridicat ca şi cum n-aş fi cântărit mai nimic.
— Ce înseamnă asta? Şi ce faci?

114
 M-am agăţat de umerii lui ca să nu cad în timp ce se îndrepta
spre lift.
— Te duc acasă ca să poţi să te odihneşti. Probabil că eşti
obosită după călătorie. Şi acum, cu glezna lovită, trebuie să stai
întinsă.
Mă privea cu ochi blânzi. Şi înainte le-am spus celor din
echipa mea să se întoarcă la treabă. Accentul era mai puternic
acum, deşi era evident că e de mult în Statele Unite. Avea o
engleză perfectă.
Am pufnit, dar am continuat.
— E aşa ciudat. Îmi pare rău de tablou şi de zăpăceală, şi
acum mi-am sucit şi glezna, când ar trebui să fiu o muză
spectaculoasă.
— O, dar eşti cea mai spectaculaire, ai cele mai fine trăsături,
iar faţa ta în două e o imagine în oglindă perfectă, mi-a spus el ca
şi cum mi-ar fi dat cele mai uluitoare veşti, cu toate că nu prea l-
am înţeles.
Am clătinat din cap.
— Nu înţeleg ce vrei să spui cu imagine în oglindă.
Unul dintre bărbaţii în negru ai lui Alec a urcat cu noi în lift,
ducându-mi singura valiză, şi a apăsat pe butonul doisprezece,
care era cel mai sus pe panou. Nu mi-a răspuns la întrebare când
am coborât din lift şi m-a dus într-o altă mansardă deschisă. Era
cam de aceeaşi dimensiune ca aceea de la etajul la care fusesem
mai devreme, doar că aceasta avea o bucătărie, o zonă de living şi
scări despre care am presupus că duc spre un dormitor. Nu
existau pereţi, exceptându-l pe cel din colţ, care avea o uşă. Dacă
aş fi o femeie căreia îi plac pariurile şi sunt, iar tata m-a învăţat
tot ce ştia despre acest subiect –, aş pune rămăşag că uşa aceea
ducea spre o baie pentru o persoană.
M-a dus la uşa aceea şi da, era o baie. Am sărit într-un picior
până la chiuvetă, unde mi-a dat drumul. Bagajul meu a apărut ca
din senin, iar Alec a cotrobăit prin el, scoţând un tricou şi o
pereche de pantaloni scurţi de pijama.
— Uite, îmbracă-te cu astea. Aduc o pungă pentru hainele
tale.
115
 În câteva secunde s-a întors şi mi-a întins o pungă de gunoi.
— O să fii bine? m-a întrebat el cu mâna pe mânerul uşii de la
baie.
— Da, mulţumesc.
Simţeam că îmi ard obrajii când a închis uşa.
Împiedicată proastă, proastă, proastă! Cât am putut de
repede, am aruncat blugii şi tricoul pline de vopsea şi m-am
îmbrăcat cu celălalt tricou şi cu pantalonii scurţi. După aceea, am
spălat toată vopseaua pe care o puteam vedea – aveam nevoie de
un duş complet, dar deocamdată trebuia să pun lucrurile la punct
cu clientul, să-i evaluez dispoziţia, să văd dacă e furios pe mine.
Când am deschis uşa de la baie, era acolo şi m-a tras din nou
în braţele lui.
— Auuuuuu, am icnit în timp ce el m-a ridicat şi m-a aşezat
pe un colţar de catifea pluşată de cel mai intens mov cu putinţă.
Atât de închis la culoare, că părea negru, deşi, dacă treceai cu
mâna peste material, fibrele se schimbau la culoare într-o nuanţă
mult mai deschisă, ca a unei vinete.
După ce m-a aşezat confortabil, cu piciorul sprijinit de o sofa
aflată în faţa mea, Alec a ridicat piciorul şi l-a aşezat pe divan,
trăgându-mi glezna lovită în poala lui. M-am aplecat şi mi-am
ţinut piciorul într-o parte, neştiind cum să-i răspund unui bărbat
care atingea atât de degajat.
— Acum, întrebarea ta referitoare la imaginile în oglindă.
Am dat din cap şi mi-am muşcat buza. A ridicat o mână şi a
trasat cu un deget centrul feţei mele, de la rădăcina părului, peste
nas, între buze şi oprindu-se la bărbie. M-a trecut un fior la
atingerea lui fierbinte, sau poate din cauza felului fierbinte în
care mă privea, de parcă aş fi fost cea mai frumoasă femeie din
lume. Wes se uita aşa la mine. La naiba, Wes mă făcea să mă simt
aşa. M-a săgetat un sentiment de vinovăţie, dar l-am dat la o
parte. Wes şi cu mine nu eram împreună. Prieteni care fac sex,
absolut... cu speranţa de mai mult. Într-o zi. Poate. Nu azi.
— Dacă îţi tai faţa chiar pe mijloc, aşa, a desenat din nou cu
buricul degetului, cu ochii părând pierduţi în îndeletnicirea lui,
fiecare parte ar oglindi-o pe cealaltă.
116
 M-am încruntat.
— Ca la toată lumea.
Mi-a cuprins obrajii în palme, degetele lungi trecând printre
şuviţele întunecate ca să ajungă la ceafă.
— Da, ma jolie, dar n-ar fi simetrice. Faţa ta este perfection.
Egală în ambele părţi. Nici una nu e mai bună sau mai rea decât
cealaltă. E neobişnuit. Uluitor. Eşti unică. Faţa lui Alec s-a
apropiat mai mult de a mea şi m-a sărutat cu căldură pe amândoi
obrajii. Mâine începem munca, oui? Astăzi te odihneşti. Mi-a
aşezat pe sofa glezna umflată, după ce mi-a pus o pernă sub ea.
Acum trebuie să lucrez, mi-a spus el foindu-se, de parcă era deja
distras de sarcina care îl aştepta.
Interesant tip Alec Dubois.

***
Toată după-amiaza, nedorind să o fac pe viteaza urcând într-
un picior scările spre dormitorul de la mansardă, am şchiopătat
de colo până colo, am tras un pui de somn pe canapea, am sunat-
o pe prietena mea cea mai bună, Ginelle, şi am anunţat-o şi pe
mătuşa Millie că am ajuns. Şi lui Gin, şi mătuşii Millie li s-a părut
genial că mi-am sucit glezna şi că eram la mila unui pictor
francez sexy. Gin m-a făcut târfă norocoasă, iar mătuşa Millie a
încheiat conversaţia spunându-mi „Distracţie plăcută, păpuşă!“.
Uşa de la lift a zăngănit şi am auzit metalul hârşâind când s-
au deschis porţile. Nu vedeam nimic de pe canapea, dar nu a
trebuit să aştept prea mult. Alec a străbătut camera ducând nişte
cârje şi o pungă de mâncare comandată acasă, care mirosea
delicios a preparate chinezeşti. Fără întârziere, Alec a aşezat
mâncarea pe măsuţa de cafea, a lăsat cârjele sprijinite de
marginea canapelei, apoi a venit şi s-a aşezat lângă mine.
Înainte de a apuca să deschid gura, mi-a cuprins gâtul cu
mâinile, cu degetele mari pe obrajii mei, pe care a început să îi
sărute. Avea buzele calde şi au lăsat o urmă îndelungată mult
timp după ce s-a întors să mă privească fix în ochi.
— Ce faci, ma jolie?

117
 — Ăăă, bine, cred. Am clipit, iar el a zâmbit. Ce înseamnă ma
jolie?
Alec a ridicat uşor din buze şi şi-a aplecat capul într-o parte.
A întins mâna şi mi-a dat la o parte o şuviţă de păr de pe frunte,
dând-o după ureche. Era un aer greu între noi, încărcat de o
promisiune pe care nu o puteam încă numi.
— Se traduce prin „frumoasa mea“.
— A, OK, am şoptit eu, fără a fi în stare să-mi întorc privirea
de la ochii aceia căprui-aurii.
— Ţi-e foame? m-a întrebat el cu un accent franţuzesc
evident.
Am dat din cap că da. Îmi simţeam gâtul uscat în timp ce mă
uitam la el cum se ridică, intră în bucătărie şi vine cu farfurii şi
tacâmuri, apoi se aşază din nou prea aproape de mine. Partea din
lateral a corpului lui era complet lipită de mine. Ar fi fost prea
evident să mă mişc şi nu voiam să-i las încă o impresie neplăcută
noului meu client, aşa că i-am îndurat căldura. Şi parfumul. Avea
să mă omoare mirosul acela. Era un amestec de vopsea proaspătă
şi Hugo Boss. Singurul motiv pentru care ştiam mirosul era acela
că am lucrat ca fată care face reclamă la parfumuri la un mall din
Vegas. Mă puneau să pulverizez cu toate rahaturile. Atât de mult,
că plecam de la serviciu mirosind ca o punguţă de potpuriu. Hugo
Boss avea un miros masculin incitant care părea să-mi săgeteze
nările şi să aterizeze direct la ţintă, între picioarele mele.
Am încercat, cu mari eforturi, să mă dau puţin mai într-o
parte. Alec s-a uitat la mine şi mi-a făcut cu ochiul, apoi a
terminat de aranjat pe farfurie tăiţeii prăjiţi şi puiul Kung Pao.
— Sper că-ţi place mâncarea chinezească, a spus şi mi-a
oferit farfuria.
Am luat-o cu lăcomie, am adus-o aproape de faţă, am închis
ochii şi am inhalat amestecul divin de pui, sosuri şi tăiţei care se
ridica din farfuria mea. Mâncarea mirosea atât de bine, că-mi lăsa
gura apă, aşa că am gemut şi am început să înfulec. Când am
ridicat privirea, Alec se oprise din aranjarea propriei farfurii şi se
uita fix la mine. Ceea ce am văzut aproape că m-a făcut să-mi stea

118
mâncarea în gât. Ochii aceia ai lui ardeau ca focul, dorinţa era mai
mult decât vizibilă. Nici măcar nu încerca să o ascundă.
— Eşti uluitor de frumoasă. M-a atins pe obraz, într-o parte,
şi l-a cuprins în palmă. În mod necugetat, mi-am lăsat şi mai mult
faţa în palma lui, stabilind conexiunea dintre noi. Nu trecuseră
decât câteva zile, dar îmi lipsea atingerea unui bărbat. Alec şi-a
trecut degetul mare peste buza mea de jos, apoi vocea lui a
devenit răguşită. Tu est le cadeau de Dieu au monde.
— Ce înseamnă asta?
— Darul lui Dumnezeu către lume. Asta eşti. Şi vreau ca toată
lumea să venereze acest dar.
Un dar. Alec crede că sunt un dar către lume. Unul minunat.
N-am fost în stare să răspund. Nici când a lăsat la o parte
preparativele cinei. Nici când mi-a luat farfuria şi a aşezat-o pe
masă. Nici când s-a aplecat în spaţiul meu personal până când a
ajuns la doar câţiva centimetri de mine. Dar am răspuns în clipa
în care creierul meu frânt de oboseală a înregistrat sărutul lui.
Cald, suplu şi dulce. Buzele lui au trecut uşor peste ale mele,
înainte de a-mi suge buza de jos şi de a-şi trece limba peste
ţesutul sensibil. Atât a durat până când l-am apucat de gât şi l-am
tras mai aproape de mine. Mi-am trecut degetele prin părul lui.
Unde am dat peste un nod de păr, asta chiar nu mergea. Am tras
de el până s-a desfăcut, iar părul des, mirosind a lămâie, i-a căzut
în valuri peste obrajii mei, învelind sărutul nostru într-un
adăpost de bucle superbe. Alec mi-a cuprins bărbia în palmă şi
mi-a întors capul într-o parte, strecurându-şi limba în gura mea,
apoi scoţând-o afară, aflând ceea ce mă face să tresar, să gem şi
să muşc. Ceea ce am şi făcut. L-am muşcat. M-am repezit la
buzele lui ca un animal flămând la o bucată de carne. N-a părut
să-l deranjeze. La un moment dat, sunt destul de sigură că a
mârâit da, a mârâit în timpul sărutului imposibil de profund.
Excitaţia îmi vâjâia prin corp şi m-am încordat, dorind să-l
trag pe Alec mai aproape de mine, având nevoie de el mai
aproape de mine. Tocmai când încercam să mă întind pe spate pe
canapea ca să se poată urca pe mine, s-a tras înapoi. Şi-a lipit
fruntea de a mea. Très jolie fille, a şoptit el în limba care începea
119
rapid să mă excite. Nu că n-aş fi fost deja excitată, dar cu buzele
lui pe mine, cu limba lui în gura mea, cuvintele mi-au mângâiat
simţurile atât de uşor pe cât îmi imaginam că ar face-o atingerea
lui. Cu determinare, cu dorinţă, cu poftă.
— Uşor, chérie. Tonul lui era un murmur, un balsam picurat
peste căldura care mă ardea pe dinăuntru. Avem timp destul să
ne cunoaştem unul pe celălalt fizic. Vreau să mă bucur de tine, să
simt anticipaţia gustului tău dulce pe limba mea, pielea ta fină
sub degetele mele, trupul tău pe pânza mea.
M-am tras înapoi şi privirile noastre s-au întâlnit.
— Uau.
Mi-am muşcat buza şi am înghiţit în sec. A rânjit.
— Cred cu tărie că uau e prea puţin spus. Hai să mâncăm. Să
ajungem să ne cunoaştem la toate nivelurile. Abia atunci
manifestarea fizică a uniunii noastre va fi la fel de dulce.
Alec Dubois era bizar. Cine dracu vorbeşte aşa? O
„manifestare fizică a uniunii noastre“? S-ar putea să-şi fi petrecut
cam mult timp citind pornografie online.
— Eşti un tip ciudat, i-am spus înainte să-mi iau farfuria, să o
aşez în poală şi să încep să înfulec tăiţei cu înghiţituri mari. Raiul
pe pământ! Aproape la fel de buni ca sărutul de mai devreme.
Alec şi-a lăsat capul pe spate şi a pufnit în râs. Vezi, complet
ciudat tipul.
Şi-a luat farfuria, a umplut-o şi s-a lăsat din nou pe spate,
aşezându-şi picioarele lângă ale mele pe sofa, apoi a întors capul
într-o parte şi s-a uitat la mine.
— O, draga mea, n-ai nici cea mai vagă idee, dar ai să afli în
curând. Hai să mâncăm.

CAPITOLUL 2

În seara aceea, după ce m-am săturat până la refuz cu cea mai

bună mâncare chinezească pe care am mâncat-o vreodată, Alec
120
m-a dus în mansardă şi m-a aşezat pe patul lui. Nu mai avea altă
cameră în atelierul transformat, din câte am putut să-mi dau
seama. Cu toate acestea, nu a presupus că vom dormi împreună,
nici chiar după ce ne-am sărutat. Lucru pentru care i-am fost
recunoscătoare. Aveam nevoie de seara aceea ca să mă regăsesc
în această lume nouă.
Îmi era dificil să nu mai fiu în casa din Malibu a lui Wes,
ascunsă printre dealuri şi instalată comod, ca un gândăcel, în
patul meu ca un nor. Nu, am fost lăsată pe un pat tare, dar
confortabil, de dimensiuni apreciabile, înconjurat de tonuri şi
texturi reci. Albastru deschis, mai multe nuanţe combinate de gri
şi câteva tonuri spre negru. Patul era aşezat pe o mică platformă,
cu o tăblie solidă din lemn la cap, fără tăblie la picioare, cu o
grămadă de perne care să permită relaxarea maximă. Erau
puţine piese de mobilier în acest spaţiu. O comodă pătrăţoasă,
din lemn lustruit, cu cinci sertare, două noptiere în stil
minimalist, una cu o lampă, cealaltă cu un teanc de cărţi. Mi-am
aruncat privirea peste titluri şi am văzut că o parte erau în
franceză. Câteva dintre ele chiar aveau etichete de bibliotecă şi
cifre care indicau un sistem de indexare. Presupun că franţuzului
îi place să citească şi are un permis de bibliotecă. Ceva din asta
m-a făcut să zâmbesc şi în interior, şi la exterior.
Până acum, Alec s-a dovedit a fi un gentleman. Nu m-a trimis
să-mi fac bagajul când mi-am sucit glezna şi a fost foarte atent de
la cina de aseară. Chiar dacă avea un aer distras, când se
concentra asupra mea, când se uita cu adevărat la mine, îmi
oferea totul. O fată s-ar putea obişnui să fie privită ca şi cum
lumea din jurul ei s-ar fi oprit. Apoi, desigur, a fost şi sărutul. Mi-
au trecut fiori de excitaţie pe şira spinării la amintirea acelor
buze calde. Limba lui, care ştia exact când să gâdile şi când să
guste, a fost o surpriză plăcută. Faptul că m-a sărutat a fost tot o
surpriză, dar nu la fel de mare. Vreau să spun că tipul petrece o
grămadă de timp invadându-mi spaţiul personal. M-a atins de
mai multe ori într-o zi decât oricine altcineva, inclusiv Wes, şi
ştiu că Wes m-a atins bine de tot.
Wes.
121
 Nu, n-am să-mi permit să o apuc pe drumul ăsta. Am convenit
să rămânem prieteni şi să mergem mai departe. Ştie că trebuie să
fac ceea ce trebuie să fac ca să-mi salvez tatăl şi n-am s-o fac
abţinându-mă în tot acest timp. Nu e genul meu. De îndată ce am
dat de gustul acelei călduri, al pasiunii pe care mi-a insuflat-o
Wes, am început să o doresc cu putere. Să am nevoie de ea. Să mă
simt nefericită fără ea. Probabil că este ca şi cum smulgi un
leucoplast, urli de durere câteva secunde şi asta e tot. Gata să sari
pe un alt cowboy şi să-l călăreşti, ca să zic aşa. Şi exact asta
aveam de gând să fac. Există o chimie între Alec şi mine, cu
siguranţă. Numai pe baza acelui sărut, ar trebui să fie bun la pat,
iar după cum vorbeşte, acest lucru e clar şi pentru el. E timpul să
mă distrez. Să mă simt bine.
La un moment dat, în timpul nopţii, Alec mi-a aşezat cârjele
pe peretele de lângă pat. M-am uitat în jur, apoi am ţopăit să văd
hainele din şifonierul micuţ. Toate hainele bărbăteşti erau pe
umeraşe. Nu se vedea nimic cu volănaşe, roz, feminin. Ha?
Contractul meu prevede să mi se pună la dispoziţie hainele
potrivite necesare pentru o şedere de o lună. Mă întreb unde mi-o
fi pus lucrurile. Am deschis fiecare sertar, cercetându-le cu
atenţie conţinutul. Boxeri bărbăteşti, şosete, pantaloni de pijama,
tricouri şi blugi. Nimic pentru mine.
Undeva în timpul serii îmi adusese şi valiza, aşa că am scos o
pereche de blugi curaţi şi tricoul de concert cu Radiohead. Mi-am
amintit că Ginelle şi cu mine am dat din cap şi am ţipat atât de
tare la concertul acela, că nu mai puteam vorbi a doua zi. Nu ne
păsa, Thom Yorke era incredibil de talentat, iar când o trupă ca
Radiohead ajunge la Vegas, fac tot ceea ce este necesar ca să pun
mâna pe bilete.
După ce m-am îmbrăcat, m-am încălţat cu un pantof sport,
lăsând deocamdată celălalt picior bandajat şi în şosetă. În capătul
scărilor, m-am aşezat în fund, am lăsat cârjele să alunece în jos şi
mi-am folosit forţa braţelor şi a fundului ca să cobor fără a mă
lovi la picior. M-am simţit extraordinar de bine pentru realizarea
mea.
— Hei, te ajutam eu să cobori, ma jolie.
122
 Alec a apărut de după barul de la bucătărie şi a venit spre
mine. Am rămas cu gura căscată. Alec era îmbrăcat cu nişte
pantaloni largi de pijama în carouri şi nimic altceva. Avea un
piept auriu, complet la vedere. Un adevărat festin pentru ochi.
Părul lung, ondulat, îi cădea până la umeri. Culorile erau tonuri
fascinante de castaniu, roşcat şi auriu. A venit spre mine ca şi
cum mergea cu încetinitorul. Muşchii de pe abdomen săltau în
timp ce s-a aplecat să mă ajute să iau cârjele. Mi-am pus o mână
pe talia lui şi nu am simţit decât muşchi viguroşi.
Doamne, Măiculiţa Domnului, în ce belea am intrat.
M-a ajutat să mă sprijin în cârje şi m-a dus la un scaun de bar
din bucătărie. După ce m-am aşezat, s-a întors cu spatele şi n-am
putut să reţin valul de aer care mi-a ieşit din plămâni. Alec s-a
întors pe o parte şi a văzut la ce mă uitam, salivând, fără îndoială.
Pe partea stângă a spatelui, pornind de sub omoplat şi curbându-
se în jurul coastelor, avea un tatuaj negru imens. Era un vârtej de
cuvinte scrise în franceză.
— Tatuajul tău... este... Mă uitam uluită, rămasă fără cuvinte.
Este... minunat, am terminat într-un târziu.
Alec s-a dus la aragaz şi, cu o mişcare şmecheră, a spart într-
o tigaie două ouă cu o singură mână. Pentru o clipă, m-am gândit
dacă aş putea să-l conving să mă înveţe până se termină luna.
— Merci, a răspuns el, spărgând încă două ouă în tigaie.
Lângă ouă a întins câteva fâşii de bacon în altă tigaie. A
început să sară şi să sfârâie într-o clipă.
— Ce înseamnă?
Şi-a dat după ureche o şuviţă rebelă şi a continuat să se
învârtească prin bucătărie pe jumătate gol, foarte relaxat. M-am
uitat la corpul lui când s-a întins să ia dintr-un cui o cană de cafea
din ceramică multicoloră, pe care a umplut-o cu cafea.
— E un poem de Jacques Prevert, un scriitor francez. L-a
scris în 1966. A arătat spre cafeaua din faţa lui. Frişcă sau zahăr?
— Amândouă, te rog.
A terminat cu cana mea, mi-a aşezat-o în faţă, apoi s-a dus
înapoi şi a întors ouăle şi baconul.
— Te superi dacă te întreb ce spune poemul?
123
 Am sorbit din cafea, încercând să mă ascund în spatele cănii
enorme.
Şi-a trecut limba peste buze, s-a sprijinit de blatul de lucru şi
şi-a încrucişat picioarele goale în zona gleznelor. Iisuse, tipul
arăta bine. Wes arăta bine şi el, dar tipul ăsta nu era rău deloc.
Erau la polii opuşi. Dacă Wes e lumină, Alec e întuneric şi
viceversa. Păreau să fie complet opuşi în toate privinţele, de la
părul închis la culoare, mustaţa şi barba lui Alec, la bărbia
proaspăt bărbierită şi totuşi cumva zbârlită a lui Wes.
— E o bună parte dintr-un poem despre oamenii care se uită
la tablourile lui Witold. Se traduce aproximativ cam aşa:

Misterul oamenilor obişnuiţi

Pictat cu dragoste în liniştea furişă
Şi obsedantul zgomot de pe străzi,
Le urmăreşti drumul,
Dar nu le vezi decât spatele, şi, ca şi ei,
Îţi oferi spatele unor alţi privitori
Care-ţi vor lua locul în faţa tablourilor.

— Îmi aminteşte că mulţi se vor uita la arta mea, la imaginile

pe care le surprind sau le pictez, şi, uneori, o parte a acestei
experienţe este să ştiu că o altă persoană o surprinde pe prima
uitându-se la arta mea. Schimbă ceea ce văd ei. Acum, arta este
văzută în aşa fel încât persoana care stă în faţa ei devine parte
din ea.
M-am gândit o clipă la ceea ce mi-a spus.
— E profund.
Alec a clătinat din cap şi a zâmbit, apoi a pus ouăle şi baconul
pe farfurii. Mi-a aşezat una în faţă.
— Mănâncă, ma jolie. Avem în faţa noastră o zi plină la
atelier.
— Că tot a venit vorba de zile pline, unde sunt hainele mele?
am întrebat eu cu gura plină de ouă.
S-a aplecat de partea cealaltă a insulei şi a muşcat dintr-o
fâşie de bacon. S-a încruntat.
124
 — Care haine?
— Hainele. Am ridicat o mână. Ştii tu, ceea ce vrei să port cât
sunt aici. Se presupune că trebuie să fie puse la dispoziţie...
Am lăsat restul frazei în aer. Nu mă simţeam în largul meu
discutând despre contractul dintre noi.
Alec a rânjit ca o pisică prinsă la oala cu smântână, apoi şi-a
desfăcut larg mâinile pe blatul de lucru, aplecându-se mai mult
înspre mine.
— Ma jolie, nu există haine pe care să le porţi, pentru că nu
am de gând să te îmbrac cu nimic cât stai aici. Eşti muza mea şi
vreau să-ţi văd corpul, rotunjimile şi formele cât de mult este
omeneşte posibil.
Am clipit, am deschis gura, am închis-o şi am clipit din nou.
Nu avea cum să vorbească serios.
— Vrei să mă plimb pe aici dezbrăcată? Tot timpul?
— Oui, a răspuns el sec, de parcă întrebarea n-ar fi avut toată
greutatea lumii în ea, aşa cum o avea pentru mine.
— Oui?. Asta-i tot ce poţi să-mi spui? Am lăsat jos furculiţa,
care s-a izbit cu zgomot de farfurie. Crezi că am de gând să mă
plimb pe aici – am început din nou să dau din mâini – fără să am
măcar o bucată de cârpă pe mine?
Alec m-a privit pieziş încă o dată.
— Nu te simţi bine cu corpul tău, ma jolie?
— La dracu! Nu-mi vine să cred!
Am clătinat din cap, încrucişându-mi braţele la piept. Nu, nu
e vorba că nu mă simt bine cu corpul meu, mă rog, nu chiar. N-ar
strica să slăbesc câteva kilograme, dar nu cunosc nici măcar o
persoană care să se simtă în largul ei mergând toată ziua în
costumul Evei.
— Hm, asta ridică o oarecare problemă. Sunt sigur că vom
rezolva cumva. Termină-ţi micul dejun, trebuie să ajungem la
atelier. Vreau să-ţi fac câteva fotografii până nu se schimbă
lumina, şi apoi să încep să pictez. A băgat în gură ultima bucăţică
din farfuria lui în timp ce mergea spre chiuvetă. Şi-a şters farfuria
şi a aşezat-o în maşina de spălat vase. Mă duc să mă pregătesc.
Vorbim mai târziu, oui?
125
 — Oui, i-am răspuns pe un ton voit sarcastic.
A clătinat din cap şi a pornit grăbit pe scări. Într-o secundă, a
pus mâna pe hainele cu care avea de gând să se îmbrace şi a
pornit spre baie. Câteva secunde mai târziu, am auzit duşul şi
ţevile vechi ale atelierului.
Mă vrea goală tot timpul. Exact cum m-am gândit, bizar tipul.
Am dat ochii peste cap, strângând din dinţi. Nu mi-a răspuns,
practic, a spus doar că avem o problemă, a schimbat pur şi
simplu subiectul, apoi a şters putina. Ziua a doua nu pare cu
nimic mai bună decât prima. Mă rog, am apucat să-i văd corpul
frumos pe jumătate dezbrăcat. Asta a fost plăcut şi cu siguranţă
oferă zilei un uşor avantaj faţă de căderea şi episodul jenant din
prima zi. Chiar dacă sărutul de aseară bate oricând tona de rahat
cu vreau-să-te-văd-goală-tot-timpul de azi. Nu am nici un plan să
umblu dezbrăcată toată ziua. Nu face parte sub nici o formă din
contract sau din vreun alt acord. Am citit cu atenţie contractul în
avion şi nu scria nicăieri că „Mia acceptă de bunăvoie să umble
goală puşcă o lună întreagă“. Ce ţicnit!

***
După micul dejun, Alec m-a condus înapoi la atelierul de la
etajul de jos.
— Deci tu deţii ambele etaje? l-am întrebat în timp ce mă
ţineam după el prin atelier.
Destul de surprinzător, nu erau decât câteva persoane care
se agitau pe acolo şi era opt dimineaţa. Poate că nu aveau un
program de lucru standard, de la opt la cinci.
— Da, aici e atelierul meu de lucru, celălalt, după cum ştii,
este locuinţa mea. Îmi place să fiu aproape de casă. Uneori lucrez
până noaptea târziu sau până dimineaţă. Când termin ziua de
lucru, n-am chef să conduc prin tot oraşul până acasă. Aşa, sunt
doar la o urcare cu liftul.
Am dat din cap.
— Are sens. Unde e toată lumea?
M-am lăsat să cad în scaunul pe care mi l-a împins în faţă. În
faţa noastră, la vreo trei metri distanţă, erau o zonă puternic
126
luminată şi două pânze goale. Una avea cam 1,80 metri lăţime pe
1,20 înălţime. Cealaltă avea cam 1,80 înălţime şi 1,20 lăţime.
Practic, de aceeaşi dimensiune, doar că una era verticală, iar
cealaltă, orizontală.
— Zi de creaţie. Nu am nevoie de multă asistenţă astăzi. Doar
de tine, de aparatul foto şi de vopsele, şi le am pe toate în faţa
mea.
— Mişto. M-am uitat în jur. Ce vrei să fac?
— Începem cu nişte fotografii de test. Vreau să stai în faţa
tabloului orizontal. M-a ajutat să mă ridic, apoi m-a luat în braţe
şi m-a dus la un alt scaun, care fusese aşezat în faţa peretelui. Pe
podea, sub glezna mea sucită, era o pernă. M-a aşezat în picioare
lângă scaun, astfel încât îi foloseam spătarul ca să-mi susţină
greutatea pe acea parte a corpului. Perna e acolo în caz că trebuie
să laşi piciorul jos. Nu vreau să-l pui pe betonul tare şi să-l
răneşti şi mai mult. Ar trebui să fie de ajutor, oui?.
I-am zâmbit larg.
— Da, Alec, mulţumesc. Fă ce ai de făcut. Mi-e bine, e foarte
confortabil, l-am asigurat eu.
S-a dus la un trepied, apoi a ajustat luminile.
— OK, acum scoate-ţi tricoul. Lasă lenjeria pe tine,
deocamdată, acum vreau doar să văd unghiurile şi formele
umerilor tăi, braţelor, gâtului, părţilor laterale ale torsului tău.
Trăgând adânc aer în piept, mi-am muşcat buza, apoi mi-am
ridicat tricoul şi l-am aruncat într-o parte.
— OK, franţuzule, dar să ştii că o să te coste, l-am prevenit eu.
— Sunt pe deplin conştient de costuri, a spus el din spatele
aparatului. Din secunda în care mi-am scos tricoul, aparatul a
început să ţăcănească.
Am stat nemişcată, cu sutienul de dantelă pe mine. Mă
acoperea complet, nu se vedea mai multă piele decât dacă aş fi
avut un costum de baie, dar, oricum, eram stresată. De-a lungul
anilor, am jucat puţin şi speram să o mai fac, dar nu mi-am
petrecut niciodată timpul ca model. Nu credeam că am corpul
potrivit pentru asta.

127
 — Impressionnant, a mormăit Alec în franceză. Asta suna ca
un compliment, aşa că am tăcut şi l-am lăsat să-şi vadă de treabă.
Te descurci bine, mi-a zis.
Am expirat.
— Cum e posibil? Nu fac decât să stau aici.
— Cu frumuseţea ta, e de ajuns. În plus, acestea sunt
fotografii de test pentru poziţionare, lumini şi aşa mai departe.
După alte câteva clicuri, a venit lângă mine. Ai obosit stând în
picioare?
— Un pic, am spus eu pentru că aşa era.
E mai greu decât pare să îţi ţii echilibrul pe un picior, chiar
dacă aveam un scaun să mă susţină.
Am luat o pauză, iar el mi-a adus apă şi o pătură. Am folosit
pătura să-mi ascund nuditatea. Apoi m-a dus înapoi, numai că de
data asta m-a pus să-mi dau capul pe spate şi să-mi ciufulesc
părul. Am făcut asta de câteva ori, până a simţit el că era bine.
Mie mi se părea că am părul dezordonat şi jumulit, dar părea să
vrea exact părul dezordonat, sălbatic.
— Culorile tale sunt perfecţiune pură, ma jolie. S-a dus la o
masă şi a adus o pensulă şi o cutie mică de vopsea. Vopseaua era
roşu aprins. O să ţi se pară ciudat, dar vreau să-ţi aplici vopseaua
asta pe buze. Nu e toxică.
— Sigur, tot ce ai nevoie. Sunt banii tăi.
A clătinat din cap şi a chicotit. Am zâmbit şi eu, dar apoi mi-
am ţuguiat buzele când mi le-a pictat cu delicateţe. Străluceau
puternic şi păreau din plastic. Când a terminat, mi-a mai umflat
părul de câteva ori şi s-a întors la aparatul de fotografiat.
— Acum, Mia, gândeşte-te la ceva trist. Ceva care te face să
suferi... foarte rău. Poţi să te gândeşti chiar la un lucru de care ţi-e
dor, oui?
Nu voiam să-mi stric buzele, aşa că m-am uitat în zare şi m-
am gândit la Wes. Oare ce face acum? Cu cine e? Îi e dor de mine?
Dacă stă pe jumătate dezbrăcat în faţa altcuiva? Gândurile
acestea erau prea chinuitoare, aşa că am încercat să schimb
direcţia. Numai Dumnezeu poate şti de ce, dar m-am gândit la

128
tatăl meu. Nu-l mai văzusem de o lună. Era încă în comă, fără să o
aibă pe fiica lui lângă el. Gândul acesta m-a izbit direct în inimă.
— Mia! mi-a spus Alec scurt şi am întors capul atât de repede
încât am clipit. O lacrimă singuratică îmi aluneca pe obraz.
Aparatul a ţăcănit. Asta-i, a spus el uşor.
Am şters celelalte lacrimi care se pregăteau să cadă.
— Gata?
Îmi tremura vocea când mi-a întins un prosop ud.
— Pentru partea asta din proiect, da, e gata. Poţi să te ştergi
de vopsea şi să te odihneşti. Îţi aduc tricoul.
— Mulţumesc, am şoptit, simţindu-mă puţin stresată şi foarte
cuprinsă de emoţii.
După ce am terminat şi m-am îmbrăcat, ne-am aşezat unul
lângă altul şi ne-am uitat pe una dintre ferestrele şubrede, jos, la
străzile din Seattle. Pe asfalt cădea o ploaie uşoară, iar oamenii se
grăbeau ca să nu-i facă ciuciulete.
— La ce tablou lucrăm acum?
— Vrei să spui, cum se numeşte?
Am dat din cap că da, dar am rămas tăcută, uitându-mă la
strada udă.
— „Pentru mine nu există dragoste“.
Bineînţeles, ce naiba. Ar trebui să fie titlul melodiei mele.
— Sunt gata să mă întorc la muncă.
Alec m-a dus din nou lângă pânză. Nu s-a rostit nici un cuvânt
când mi-am scos tricoul, mi-am ciufulit părul şi m-am aşezat la
locul meu.
Într-un târziu, am rupt tăcerea.
— Ce urmează? l-am întrebat cu concentrarea reînnoită.
— Să-ţi găsim dragostea, desigur.

CAPITOLUL 3

129
 Ziua a treia alături de Alec m-a adus înapoi în mansardă.
Seara trecută, ne-am întors după o zi lungă de fotografii într-o
mie de poziţii uşor diferite. Am sărit chiar şi peste prânz; când te
vizitează muza, trebuie să profiţi, se pare. Obiectiv vorbind, când
o femeie îşi scoate hainele, iar tu eşti un bărbat heterosexual, nu
e chiar deplasat să te gândeşti că muza o va lua razna. Toţi
bărbaţii sunt porci într-un fel sau altul. Acesta se întâmplă să se
ascundă sub masca unui pictor francez arătos.
Trebuie să recunosc, totuşi, că funcţiona. Muream de
nerăbdare să-l ating. Oriunde. Părul, în special părul. Valuri lungi
de roşu şi auriu care îi cădeau perfect pe umeri. Trupul înalt,
musculos, cu o talie îngustă, mă făcea să salivez a doua zi la rând.
Din păcate pentru mine, Alec era mai mult decât obsedat de
muncă. După ce am terminat la atelier şi ne-am întors în
mansarda lui, am mâncat pizza la cină, iar el a plecat înapoi la
atelier să lucreze fotografiile făcute. Nu a venit acasă până când
nu m-am dus la culcare singură... din nou. Mă irita ideea că nu a
încercat nimic altceva în afară de acel sărut. Eram gata să trec la
pasul următor. Trebuia să smulg leucoplastul, ca să zic aşa. Să nu
mă mai gândesc la Wes şi la brelocul în formă de placă de surf
care ţinea cheia de la uşa şi de la inima lui.
Astăzi, Alec nu mă aştepta în bucătărie. Când m-am târât în
jos pe scări, mă aşteptam să-l găsesc treaz şi pregătindu-mi micul
dejun, ca ieri. N-a fost aşa. Am găsit un bilet, scris cu caligrafia lui
masculină înclinată, sprijinit de ibricul de cafea. Scria aşa:

Ma jolie.
Ne vedem jos când eşti gata. Avem multă treabă.
A.

Am mâncat o banană şi am băut o cafea înainte de a porni în

cârje spre lift şi jos, în atelier. Astăzi era mult mai aglomerat
decât ieri. Bărbaţi în negru alergau încoace şi încolo, făcând
fotografii, probabil acele plicticoase instantanee de test. M-am
bucurat că Alec a făcut chiar el fotografiile mele de test. Măcar
aşa am avut pe cineva cu care puteam discuta. Oamenii în negru
130
aveau o problemă cu modelele care vorbeau. La fiecare câteva
minute auzeam „Ssst!“, „Nu te mişca!“ sau „Taci!“ dintr-o parte
sau alta a încăperii. Chiar dacă totul părea foarte ciudat, era
destul de interesant să vezi din interior munca unui artist de
renume mondial, în timp ce-şi perfecţiona opera şi îi le dădea
direcţii asistenţilor servili care făceau munca de jos.
— Ai ajuns, în sfârşit, m-a abordat în grabă unul dintre
bărbaţii în negru.
M-a apucat de braţ şi a încercat să mă tragă după el mai
repede decât îmi permiteau cârjele.
În timp ce mă străduiam să ţin pasul cu el, capătul cauciucat
al cârjei s-a agăţat de un cablu întins de-a lungul podelei. A prins
un unghi ciudat, care m-a făcut să mă înclin şi aproape să-mi las
toată greutatea pe glezna sucită. M-am legănat periculos, dar m-
am oprit la timp, găsindu-mi echilibrul cu ajutorul cârjelor. Gata!
M-am săturat! Complet iritată, mi-am smuls braţul din mâna lui.
— Ai grijă, băiete! O să-ţi bag cârja asta în cur dacă mă mai
tragi aşa. Nu sunt căţelul tău în lesă. Am îndreptat cârja spre faţa
lui şi am răsucit-o. Dispari!
— Que se passe-t-il? s-a auzit o voce agitată din spatele
nostru. Alec stătea cu mâinile în şolduri, cu o privire ciudată,
furioasă strâmbându-i trăsăturile. Părea letal, ca un leu gata să se
arunce asupra prăzii. Ce înseamnă asta? a vorbit el în engleză în
sfârşit.
— Domnule Dubois, modelul dumneavoastră nu se grăbea, şi
o aşteptaţi încă de acum o oră, a răspuns asistentul.
Acum o oră? Dă-o dracului de treabă! Dacă voia să mă trezesc
devreme, trebuia să pună ceasul să sune, poate chiar să găsească
metode interesante să mă trezească. Din moment ce n-a făcut-o,
nu mă simţeam vinovată.
— Imbécile! a murmurat el suficient de tare cât să-l auzim noi
doi, dar nu cât să-l audă şi grupul care se aduna în jurul nostru.
Nu ai vederea bună?
Bărbatul s-a scărpinat pe nas şi a lăsat capul pe spate.
— Vederea? Adică dacă pot să văd?
— Eşti şi surd?
131
 De data asta, bărbatul s-a simţit jignit.
— Nu vă supăraţi, domnule Dubois, aţi spus că modelele
trebuie să respecte regulile, iar asta include şi punctualitatea. A
întârziat mult, foarte mult. O oră întreagă. Încercam doar să o fac
să se mişte mai repede.
— Ajunge! Tu, a arătat el spre bietul nenorocit, eşti un idiot.
Nu vezi că e rănită şi că nu poate să meargă fără cârje?
— Încercam doar...
— Assez! Nu. Taci din gură până nu sapi o groapă atât de
adâncă încât n-ai să-ţi mai găseşti niciodată drumul spre
suprafaţă, a scrâşnit Alec. Acum, pentru toată lumea care ascultă,
şi ştiu că o faceţi. Câţiva oameni au încercat să se uite în altă
parte, ca să ascundă faptul că toată lumea era foarte atentă.
Femeia asta este Mia. Ea este muza pentru toată seria „Dragoste
pe pânză“. În ceea ce vă priveşte, este la fel de valoroasă şi
nepreţuită ca oricare dintre tablourile mele. Să o trataţi ca atare.
Acum, treceţi înapoi la treabă.
A bătut de două ori din palme, apoi a sărit în ajutorul meu.
— Eşti bine, ma jolie ?
— Sunt bine, doar că m-a enervat. M-a tras prea tare şi era să
cad. A fost o greşeală nevinovată.
— Una pe care n-o s-o mai repete, a mormăit el, apoi s-a
aplecat şi m-a ridicat ca să mă ducă din nou ca pe o prinţesă. Cum
ai dormit?
Era şansa mea, aşa că am profitat de ea.
— Aş fi dormit mai bine cu un trup frumos şi cald întins lângă
mine, am spus cu îndrăzneală.
S-a oprit şi m-a privit fix, cu ochii lui aurii întunecându-se şi
cu pupilele dilatate.
— Chiar aşa?
— Nu mint niciodată, ceea ce nu era tocmai adevărat.
Minţeam tot timpul când îmi convenea sau când eram la
ananghie. Chiar dacă îmi convenea, nu era cazul acum.
Alec a rânjit.
— Mi se pare greu de crezut, ma jolie.

132
 M-a dus în acelaşi loc în care lucrasem cu o zi înainte şi m-a
aşezat pe acelaşi scaun.
Înainte de a-mi da drumul, i-am şoptit la ureche: „Să crezi,
franţuzule“, apoi l-am sărutat dulce pe obraz. Nimic altceva decât
o rememorare a sărutului pasional de acum două zile.
— Se pare că va trebui să facem rapid ceva cu aranjamentul
nostru domestic. Nu vreau să crezi că nu am grijă de tine.
— Ar fi o tragedie! i-am zâmbit larg.
Ca răspuns, mi-a făcut cu ochiul, apoi s-a întors şi a luat iar
vopseaua şi o mică pensulă.
— Iar pictăm buzele?
A venit spre mine şi şi-a ridicat bărbia într-o solicitare tăcută
să mă uit în spate. M-am întors pe o parte pe scaun, cu grijă
pentru piciorul meu rănit. Atunci am văzut-o. Nu pe ea... pe mine.
Două de eu. Una era o imagine alb-negru pictată. Cealaltă, o
fotografie combinată pe jumătate de pânză, cealaltă rămânând
albă. Buzele roşii strălucitoare erau singurul punct colorat pe cea
de-a doua fotografie. Prima imagine, cea pictată, era atât de
realistă, chiar mai mult decât imaginea fotografică de pe cealaltă
pânză. M-am ridicat şi m-am dus şchiopătând spre tablou. Tuşele
de vopsea erau minuscule, un duplicat aproape perfect al
imaginii fotografice. Se vedea chiar şi lacrima căzându-mi pe
obraz. Tristeţea din ochi, poziţia, umerii căzuţi care sugerau o
femeie torturată. Tristă, dar... tot frumoasă. Un moment
încremenit în timp.
— Este... Nu-mi vine să cred... Cum? am şoptit eu, ridicând
mâna să ating pictura.
Înainte de a apuca să fac asta, Alec m-a prins de încheietură
şi mi-a tras-o uşor înapoi.
— Nu o atinge. Nu s-a uscat încă. Am lucrat la ea azi-noapte.
Am făcut ochii mari şi am scos un oftat.
— Îmi pare atât de rău! Nu mi-am dat seama. Sunt proastă.
Adică... trebuia să ştiu, are sens. Îmi pare rău, m-am încruntat eu.
Alec a întins mâna şi mi-a mângâiat o buclă, frecând-o între
degete, apoi a coborât cu un deget pe tâmplă, pe obraji şi de-a

133
lungul bărbiei. Mi s-a făcut pielea ca de găină pe braţe şi m-a
trecut un fior.
— Ţi-e frig? m-a întrebat el cu o urmă de zâmbet.
Ştia ce îmi face. Că atingerea lui atinge ceva înăuntrul meu.
— Nu.
Mi-am lins buzele şi m-am uitat obraznică la ale lui, dorindu-
mi să se aplece şi să-şi lipească buzele de mine. Oriunde. Peste
tot.
— Bine atunci, hai să-i dăm drumul. Şi-a trecut degetele prin
părul meu, dându-l peste umăr. Apoi a repetat mişcarea şi pe
partea cealaltă. Nu la asta mă aşteptam, dar a fost plăcut, aşa că
m-am mulţumit cu asta. Stai jos, o să-ţi pictez buzele.
Am gemut, dar am ţopăit înapoi la scaun, m-am trântit pe el
şi am dat ochii peste cap înainte să se apropie şi să îngenuncheze
în faţa mea.
— Te gândeşti vreodată şi la altceva în afară de muncă?
— Te referi la faptul că vreau să te sărut până te las fără
suflare? Sau la faptul că, dacă aş putea, ţi-aş sfâşia bluza şi ţi-aş
suge sfârcurile roz până m-ai implora să fac dragoste cu tine?
— Să faci dragoste? am întrebat eu batjocoritor, deşi
cuvintele lui m-au înfierbântat şi deranjat: erau fierbinţi şi... m-au
deranjat... foarte tare!
— Desigur, chérie, francezii fac dragoste. Sunt multe feluri de
a face dragoste. Dur. Rapid. Lent. Hotărât. Am de gând să fac
toate acestea cu tine, timp de multe, multe ore. Dar nu acum.
Acum e timpul să lucrăm. Mai târziu, ne jucăm.
Am dat din cap că da, incapabilă să mai adaug ceva. Voiam să
ştiu ce înseamnă pentru el „ne jucăm“. Aveam o idee destul de
clară că era genul de joc care speram eu să fie. Dă, Doamne. Încet,
Alec mi-a pictat buzele cu vopseaua lipicioasă roşie ca cireşele.
Când a terminat, m-a ridicat de pe scaun şi m-a dus până la
portretul meu făcut de el.
— Aici se complică lucrurile. Vreau să-ţi aşezi buzele peste
cele din tablou, exact acolo unde sunt pictate. O să te ghidez cât
pot. O să te apropii şi apoi o să le lipeşti încet de tablou, ca să se
transfere vopseaua.
134
 I-am aruncat o privire intensă, dar, ca şi ieri, nu am vrut să
vorbesc ca să nu stric vopseaua de pe buzele mele. Acum, mai
puţin ca oricând. El m-a apucat de cap, iar eu mi-am aşezat
mâinile de o parte şi de alta a tabloului, pe perete. Mai întâi, m-
am apropiat foarte mult.
— Ai grijă să nu atingi tabloul în altă parte, că va trebui să-l
refac, m-a avertizat el, ceea ce mi-a provocat puţină teamă. Am
tras adânc aer pe nas, apoi l-am lăsat să iasă şi m-am aplecat
extrem de aproape de tablou. Când am ajuns unde credeam că
trebuie să fiu, m-a centrat uşor ţinându-mă de cap din ambele
părţi, înainte de a mă mişca atât de uşor încât să avansez puţin.
Mi-am strâns buzele şi m-am sărutat pe mine însămi, apoi m-
am tras înapoi. El m-a ajutat să mă întorc ca să nu-mi pierd
echilibrul şi m-a condus până la scaun. Imaginea pictată în alb şi
negru avea acum o pereche perfectă de buze roşii. Chiar părea că
le-a pictat el acolo, dar se vedea că e un sărut. Nu era perfect, dar
mi s-a părut că arată bine.
— Exact cum mi-am imaginat. Mă uimeşti, Mia, a spus el
încântat, în timp ce-şi privea capodopera. Avea braţele
încrucişate la piept, unul sprijinit de celălalt, cu o mână pe
bărbie, şi se uita încontinuu la tablou.
— Ai auzit vorba aia, că dacă faci o poză durează mai mult?
am chicotit eu.
A întors capul extrem de încet şi privirile noastre s-au
întâlnit.
— Asta va rezista o viaţă în casa cuiva. Va trece din generaţie
în generaţie, lăsând o moştenire pentru anii ce vin.
Ei, dacă o spune aşa, presupun că e de-a dreptul fantastică.

***
Tot restul zilei, a trebuit să fac din nou instantanee. De data
aceasta, am stat complet goală în partea de sus, uitându-mă la
pânza albă care avea o jumătate de fotografia mea imprimată pe
ea.
— Nu înţeleg de ce trebuie să fiu dezbrăcată pentru asta, am
spus eu acoperindu-mi sânul gol cu mâna. Sânii mei aveau pielea
135
ca de găină şi nu cred că asta era o imagine prea grozavă. Aveam
din nou părul lăsat pe umeri şi dezordonat, numai că de data asta
a chemat pe cineva să mi-l ciufulească profesionist. Asta m-a
făcut să râd atât de tare, că a plecat, răsucindu-se pe călcâie, să
verifice restul activităţilor. Pe bune, ştiu că îl enervam. Probabil
că nu era obişnuit ca muzele lui să-i răspundă obraznic sau să-i
facă probleme. M-am întrebat câte muze o fi avut în trecut.
Gândul că sunt doar una dintr-o lungă listă m-a iritat.
— Ai mai angajat vreodată o muză? Nu voiam cu adevărat să
aud răspunsul, dar nu m-am putut abţine să nu pun întrebarea.
Aparatul a ţăcănit şi el s-a adresat în franceză unuia dintre
asistenţi, care a ajustat luminile imense cu câţiva centimetri. Alt
clic.
— Nu, ma jolie. Tu eşti singura, a răspuns în sfârşit. Şi a fost
de ajuns. Mi-a plăcut să fiu singura lui muză angajată. Nu sunt
sigură că asta mă făcea mai bună cu ceva decât celelalte modele,
dar, pentru propria-mi stabilitate mentală, am pretins că da.
— Ce facem, de fapt? am întrebat cu faţa spre secţiunea albă
a pânzei tabloului neterminat.
— Am să te fac să-ţi iubeşti propria imagine. Ceea ce, pentru
privitor, se va traduce prin aceea că te iubeşti pe tine însăţi.
Sunt sigură că am mijit ochii într-un mod foarte puţin
atrăgător la această afirmaţie.
— Cum ai zis?
A expirat, obosit.
— Ma jolie, trebuie să termin cu fotografiile astea ca să pot
picta şi să iau cina cu tine, să fac dragoste cu tine, apoi să-ţi pictez
imaginea pe pânză. Am multe de făcut, a repetat el ca un disc
stricat.
Dar nu asta mi s-a strecurat în subconştient. A fost felul în
care a făcut o listă ca de cumpărături cu ceea ce avea de făcut, iar
cina cu mine şi să facă dragoste cu mine erau printre corvezile
din această seară.
— Nu face nimic pentru mine, am spus pe un ton supărat.

136
 — Mia, dispoziţia îţi afectează imaginea. Te rog să nu te mai
gândeşti la frustrările legate de mine şi să te concentrezi pe ceea
ce avem de făcut acum.
M-am întors, mai mult decât furioasă, cu mâinile în şolduri,
uitând că ţâţele mele atârnă în bătaia vântului, să se holbeze toţi
la ele.
— Nu pot să fac asta. Vocea mea s-a ridicat cu câteva octave,
obţinând atenţie suplimentară din partea oamenilor în negru
care lucrau prin cameră. Mi-am acoperit sânii goi cu mâna,
încercând să obţin un minimum de decenţă. Nici măcar nu ştiu ce
vrei să fac, am spus printre dinţi.
Alec a venit spre mine şi m-a aşezat înapoi lângă perete. S-a
aplecat mai aproape, mi-a dat părul la o parte de pe umăr şi gât şi
şi-a strecurat nasul acolo.
— Ma jolie, iartă-mă, nu vreau să te supăr. E multă tensiune.
Hai să ne concentrăm împreună şi vorbim mai târziu mai multe.
Oui? A spus-o pe tonul acela calm care, după numai două zile,
părea să funcţioneze ca o vrajă ca să mă liniştească şi să mă facă
să mă concentrez, în acelaşi timp. Abia apăsând, m-a sărutat pe
umăr. Am simţit-o ca pe o promisiune, una pe care aveam de
gând să mă asigur că o să şi-o ţină diseară.
— Acum, pune-ţi mâna aici, mi-a ridicat el braţul drept pe
zid. Pe cealaltă o vreau la baza pânzei, exact pe inima imaginii
tale. Mi-am pus cu delicateţe mâna pe pânză. Chiar dacă era o
imagine imprimată pe material, nu voiam să o stric. Alec şi-a luat
din nou aparatul de fotografiat.
— OK, Mia, te rog să te uiţi fix la imaginea ta. Gândeşte-te la o
perioadă când te-ai simţit iubită. Superbă. În largul tău cu tine
însăţi.
Într-o clipă, am fost catapultată într-o amintire de când eram
fetiţă. Chiar înainte ca mama să ne părăsească. Pe vremea aceea,
eram o familie fericită, alcătuită din patru membri. Tocmai
obţinusem rolul principal într-o piesă locală pentru copii. Chiar şi
mama era fericită pentru mine, iar ea se concentra în principal
asupra propriilor sale dorinţe şi victorii. Dar nu şi atunci. În ziua
aceea, m-a îmbrăţişat şi m-a sărutat, mi-a spus că e mândră de
137
mine şi că mă va iubi mereu. Apoi tata m-a luat în braţe şi m-a
strâns. Mi-a şoptit la ureche că a ştiut dintotdeauna că am ceva
special. Ceva ce nu mai avea nici o fetiţă. Şi în acel moment, în
siguranţă în braţele tatei şi având dragostea mamei, l-am crezut.
Cea mai frumoasă zi din viaţa mea.
Aparatul, foto ţăcănea ca un nebun. Apoi, amintirea a
continuat: a doua zi, mama a plecat şi nu s-a mai întors niciodată.
Nu am mai jucat în acea piesă. Pentru multă vreme am crezut că
a fost vina mea că a plecat. Pentru că am făcut ceva atât de bine şi
am acaparat toată atenţia tatei, ceva ce îşi dorea cu ardoare, chiar
dacă eu nu aveam decât zece ani. Acum, ca adult, ştiam altceva.
Mă rog, cât de cât.
M-am uitat la faţa înlăcrimată a Miei la douăzeci şi patru de
ani şi mi-a părut rău de ea. Preţ de o secundă, mi-am permis să-
mi pară rău de felul în care am fost crescută, de alegerile pe care
le-a făcut familia mea şi de felul în care am ales mai târziu să-mi
trăiesc viaţa. De felul în care îmi trăiam viaţa acum. Ceea ce am
văzut nu mai era o imagine drăguţă. Era imaginea unei fete triste,
care pierduse ceva preţios. Ceva frumos.
Fără să întreb dacă am terminat sau dacă a obţinut ceea ce-şi
dorea, m-am îmbrăcat cu sutienul şi cu bluza, am ţopăit până la
cârje şi m-am îndepărtat şchiopătând. Zidul din jurul inimii mele
nu mai era intact, se sfărâma pe la îmbinări. Încă o lovitură şi
aveam să cad la podea, într-un morman de dărâmături.
— Mia! a strigat Alec, dar nu m-am oprit, ci i-am făcut doar
cu mâna peste cap. Era târziu şi fusese o zi lungă. Nu putea să mă
învinovăţească pentru că aveam nevoie de odihnă.
Am ajuns în mansardă, m-am dus direct la bucătărie şi am
găsit o sticlă de vin deschisă şi un pahar, mi-am turnat o porţie
uriaşă de licoare rubinie şi am luat o înghiţitură imensă înainte
de a-mi lăsa lacrimile să curgă.
Atunci s-a întors şi Alec. A venit lângă mine, a luat un alt
pahar de vin şi şi-a turnat. Apoi s-a sprijinit de blatul bucătăriei şi
s-a uitat la mine, în timp ce eu încercam să-mi revin şi să mă
prefac că nu mă smiorcăiam ca un copil.

138
 — De ce nu te iubeşti? Vorbele lui mi-au izbit zidul ca un
ciocan şi au lăsat o gaură uriaşă în urma lor.

CAPITOLUL 4

— Ba mă iubesc. Cuvintele mi s-au scurs de pe buze ca acidul

care atinge carnea dezgolită.
Alec m-a fixat cu privirea. Mă sprijineam de insula din
bucătărie şi tocmai îmi turnasem un alt pahar cu vin.
— Chiar aşa? Ai fi putut să mă păcăleşti, a răspuns el pe un
ton neserios, înainte de a da peste cap o gură mare de vin roşu.
— Crezi că mă cunoşti? După numai câteva zile? Am strâns
din dinţi şi mi-am încruntat sprâncenele.
Alec a strâns din buze şi a întors capul, uitându-se la mine.
Privirea lui spunea totul. Frustrare, încăpăţânare şi încă ceva.
— Cred că te cunosc mai bine decât te cunoşti tu însăţi, sau,
cel puţin, mai bine decât eşti dispusă să recunoşti. A venit mai
aproape şi mi-a cuprins obrajii în palme. L-am împins şi am
ţopăit la locul meu într-un picior, ca să-mi protejez glezna.
— Poftim? Crezi că dacă eşti artist ai vreo abilitate specială
de a citi oamenii? Dacă aşa crezi, magia ta a dat greş, franţuzule,
pentru că ultima persoană lângă care vreau să fiu acum eşti tu!
Am trântit paharul pe blat şi vinul a sărit în ambele părţi. La
dracu! Am şchiopătat spre prosoapele din hârtie, trăgând ca
apucata de rolă şi rupând mult prea mult pentru mica pată.
— Lasă-mă pe mine. Alec a încercat să ia prosoapele. Din
nou, l-am împins la o parte.
— Mă descurc. Am făcut ordine după prostiile mele şi ale
celorlalţi aproape toată viaţa mea. Mă descurc cu o mică pată, am
suspinat eu, reţinându-mi nenorocitele de emoţii care pluteau la
suprafaţă, gata să izbucnească. Sub nici o formă nu aveam să-mi
permit să cedez acum. M-ar considera slabă, inutilă.

139
 S-a dat înapoi şi a ridicat ambele mâini cu palmele îndreptate
spre mine.
— OK, OK. Je suis désolé. Îmi pare rău, a repetat în engleză.
Ştiam că sunt o afurisită. Nu era vina lui. Nu mi-a făcut nimic
ca să-mi dea dreptul să-l tratez aşa. După ce am şters pata, mi-a
întins o altă sticlă cu vin. Mi-am mai turnat în pahar.
— Vorbeşte cu mine, ma jolie. Sunt aici. Vreau să-ţi fiu alături,
a spus el încet. I-am surprins privirea şi mi-am dat seama că
vorbea serios. Nu era urmă de milă în tonul sau în ochii lui. Doar
îngrijorare.
— Alec, îmi pare rău. Doar că azi, în timpul sesiunii foto, când
mi-ai cerut să mă gândesc la o perioadă fericită, mi-am amintit
ceva minunat. Numai că amintirea aceea a fost zdrobită de o alta,
foarte dureroasă. Dintr-o perioadă a vieţii mele pe care nu am
reuşit încă să o depăşesc. Asta e tot. Nu e vina ta. M-am aplecat şi
l-am cuprins cu braţele, lăsându-mi capul pe pieptul lui cald. Am
stat acolo, simţind parfumul lui proaspăt, lemnos. El m-a tras mai
aproape, cuprinzându-mă cu ambele braţe. O mână aluneca în
sus şi în jos pe spatele meu, alinându-mă într-un fel în care
numai un bărbat de dimensiunile lui putea să o facă.
— Am senzaţia că ţi-ai petrecut o bună parte a vieţii având
grijă de alţii, oui?
În loc de răspuns, am dat din cap afirmativ la pieptul lui,
nevoind să-i văd ochii. A tras adânc aer şi piept şi m-a strâns mai
tare.
— Deci acum, ma jolie, e timpul să ai grijă de tine, oui?
Din nou, am dat afirmativ din cap, din siguranţa ascunzişului
meu.
— O să te ajut. Proiectul acesta, „Dragoste pe pânză“, o să fie
ca o supapă. Împreună, şi pentru ochii celui care priveşte, vom
găsi pacea pentru tine şi o să-ţi arăt prin artă cât eşti de perfectă.
M-a împins de umeri. Am ridicat o mână şi mi-am şters lacrimile.
Nici nu mi-am dat seama că plângeam până ce nu m-am uitat în
ochii lui frumoşi. Erau atât de calmi, gălbui cu puncte calde,
maro, şi se roteau voioşi. Nu puteam să-mi iau privirea de la ei,
nici nu voiam. O să fie cea mai bună lucrare a mea de până acum
140
şi, prin ea, vei găsi o bucată din ceea ce ai nevoie ca să mergi mai
departe. A zâmbit, apoi s-a aplecat spre mine. Şi, în sfârşit, Alec
m-a sărutat aşa cum visam să fiu sărutată încă de când l-am văzut
în persoană.
Adânc.
Umed.
Prelung.
Buzele lui s-au lipit de ale mele. S-a aplecat şi şi-a lipit corpul
de al meu până când am ajuns prizonieră între blat şi braţele lui,
de ambele părţi. Am ridicat mâinile şi l-am pipăit, începând cu
abdomenul. Muşchi abdominali sculpturali, fiecare, ca o
ridicătură pe drumul pe care voiam să-l parcurg cu limba.
Pectoralii săi erau plăci dure de muşchi pe sub materialul subţire
al tricoului. Când am ajuns la gât, am dus mâinile cu câţiva
centimetri mai sus şi mi-am lăsat degetele să se delecteze cu
părul lui ca mătasea. Îl desfăcuse la un moment dat şi acum nici
nu puteam fi mai fericită. Mi-a ridicat capul ca să aibă acces mai
uşor şi mâinile lui şi-au intrat în rol. Cu siguranţă că îmi plăcea
ideea lui de joc.
Alec îmi mângâia trupul ca şi cum picta o pânză. Tuşe fine
aici, tuşe mai groase dincolo. Toate menite să seducă. Îi doream
mâinile pe mine fără haine. Piciorul a început să pulseze dureros,
pentru că încercam să-l las jos pe podea, ca să mă pot sprijini de
degetele de la picioare şi să ajung mai sus, să mă lipesc mai tare
de el. Cuprinsă de frustrare, m-am tras înapoi, iar buzele lui s-au
dezlipit de ale mele cu un zgomot sonor.
— Ce s-a întâmplat? m-a întrebat el gâfâind şi i-am simţit
respiraţia greoaie drept în faţă. I se citea îngrijorarea în ochi, dar
i-am cuprins obrajii în palme şi i-am mângâiat buza umezită cu
degetul mare.
— Piciorul... mă doare. Trebuie să... mă întind. Mergem în
pat? am întrebat eu, la fel de răvăşită ca şi el de sărutul nostru.
A rânjit, mi-a pus mâinile pe fund şi m-a ridicat. Într-o clipă,
mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei lui.
— Cu plăcere, ma jolie. M-a dus spre scări şi le-a urcat cu
grijă, tratându-mă ca pe o încărcătură preţioasă şi sărutându-mă
141
pe gât în timp ce mergea. Când am ajuns la pat, m-a ţinut strâns, a
pus un genunchi pe saltea şi s-a aplecat, fără să mă lase jos.
Gândul la forţa şi puterea de lângă mine m-a trimis într-o spirală
crescândă de dorinţă.
După ce m-am întins, mi-am strecurat mâinile sub tricoul lui,
să ajung la piele. Bâjbâind, am început să trag de el, iar el s-a
aplecat şi şi l-a tras peste cap, aruncându-l pe jos. Apoi şi-a
desfăcut cei câţiva nasturi de la blugi şi i-a lăsat desfăcuţi. N-am
văzut decât piele, mici smocuri de păr roşcat şi un pic din penisul
lui tare. Franţuzul nu purta chiloţi. Fascinant.
— Comando? am rânjit eu.
S-a încruntat şi s-a tras înapoi.
— Quoi? a întrebat clătinând din cap. Ce?
Mi-am pus mâinile pe talia lui, apoi m-am ridicat ca să pot să
le strecor în pantalonii lui, ca să-i apuc fundul gol. A gemut şi şi-a
flexat şoldurile când am făcut asta.
— Nu porţi lenjerie intimă.
Alec a scos limba ca să-şi umezească buza de jos. M-am
holbat la buza aceea ca şi cum ascundea toate răspunsurile
universului.
— Oui, nu port le caleçon. E incomod şi inutil. Mă împiedică
să obţin mai repede ceea ce-mi doresc. De exemplu, pe tine.
Apoi m-a încălecat, plimbându-şi buzele pe gâtul meu. Era
plăcut. Mai mult decât plăcut. Mi-a apucat sânii prin bluză, apoi s-
a sprijinit în fund şi mi-a scos-o. Mi-a desfăcut şi aruncat şi
sutienul cât ai clipi din ochi. Alec desena modele cu degetele pe
pieptul meu gol. Am închis ochii şi l-am lăsat să mă atingă în felul
acesta. Un fel în care nu mai fusesem atinsă niciodată. Aproape
cu reverenţă, ca şi cum eram specială, iar trupul meu preţios.
— Vous êtes de l’art, a şoptit în franceză, urmărind
contururile sânilor mei şi ale toracelui.
— Vous êtes l’amour. Degetele lui au trecut scurt peste
sfârcurile mele.
— Vous êtes la beauté. Degetul lui mare s-a răsucit în cerc în
jurul sfârcurilor mele.

142
 Am început să gâfâi şi m-am arcuit sub atingerea lui fină, ca
de pană. Cuvintele lui, împreună cu degetele acelea magice, mă
aprindeau.
— Ce-ai spus? am şoptit cu răsuflarea întretăiată.
S-a aplecat şi m-a sărutat chiar deasupra inimii.
— Am spus că eşti artă. Apoi s-a mutat la sânii mei şi i-a
sărutat. Am tras aer în piept şi l-am ţinut acolo. Eşti dragoste. A
scos limba şi şi-a răsucit-o în jurul unui sfârc, apoi în jurul
celuilalt, făcându-mă să gâfâi. Eşti frumuseţe. Gura lui mi-a
cuprins sfârcul şi a început să sugă cu forţă, până când areola
furnica de senzaţii şi era tare ca un nod.
Nici mâinile mele nu stăteau degeaba. Îmi plimbam unghiile
în sus şi în jos pe spatele lui, apoi mi-am înfipt degetele în părul
lui. Şuviţele lui lungi cădeau peste trupul meu, în timp ce cobora
de la sâni spre abdomen. Mi-a scos cu uşurinţă şi pantalonii, şi
chiloţii în acelaşi timp. S-a aşezat între picioarele mele şi mi-a
ridicat unul în aer. Mi-a sărutat scobitura gleznei, urcând apoi
spre zona din spatele genunchiului, pe care a lins-o şi a muşcat-o
uşor. Habar nu aveam că zona aceasta este atât de sensibilă, dar,
la naiba, sexul meu plângea după atenţie, iar el nici măcar nu mă
atinsese încă acolo. Alec a repetat aceeaşi mişcare şi pe partea
cealaltă, având grijă doar să nu-mi smulgă bandajul de pe glezna
rănită. Când a ajuns în spatele genunchiului, m-am cutremurat
vizibil.
— Ţi-e frig? m-a întrebat el rânjind. Ştia că nu mi-e, dar, ca şi
mai devreme, îi făcea plăcere să se joace cu mine. Trebuie să
recunosc că anticiparea a ceea ce avea să facă în continuare
devenise parte din experienţă şi îmi plăcea la nebunie.
Am clătinat din cap că nu, iar el mi-a lăsat piciorul jos. Mi-a
cuprins genunchii cu palmele şi mi-a desfăcut larg picioarele.
— Vreau să-ţi gust frumuseţea cu limba. A ridicat din
sprâncene ca şi cum cerea permisiunea. A aşteptat îndelung, fără
a-şi lua ochii de la mine. Chiar cerea permisiunea. Mi-am lins
buzele şi am înclinat din bărbie. Ochii lui s-au întunecat, grei de
dorinţă. Ca un jaguar, umerii lui s-au mutat în poziţia potrivită şi,
tocmai când mă uitam în jos ca să-i văd trupul superb între
143
picioarele mele, a lovit ca un fulger. Gura lui era pe mine, iar
limba, adânc înăuntru.
— O, Doamne! am urlat şi m-am agăţat de capul lui. Nu era
lent în mişcări, cum m-aş fi aşteptat. Majoritatea bărbaţilor încep
încet, timid. Nu şi Alec. Nu, el mi-a atacat sexul ca şi cum nu ar fi
mai avut vreodată şansa. Înăuntru, limba lui mă şfichiuia plăcut
pe fiecare milimetru la care ajungea. Din sex îmi ţâşneau afară
mici izbucniri de electricitate. Barba lui mă zgâria pe buze şi în
centru când mă atingea. Scotea cu încântare nişte sunete
animalice, mormăituri, gemete şi exclamaţii nedesluşite în timp
ce corpul meu zvâcnea spre faţa lui.
Alec şi-a pus şi degetele la treabă. Cu degetul mare
învârtindu-se repede în jurul producătorului de orgasme, în timp
ce limba îmi căuta căldura. Mi-am aruncat mâinile pe pat şi am
apucat cearşaful în pumni în timp ce se forma un orgasm,
începând de jos, de la baza coloanei şi întinzându-se prin tot
corpul ca iedera care se caţără pe un gard. M-a învelit în puterea
lui, pielea mea vibra la suprafaţă de dorinţa de eliberare.
— Ce divin. Eşti dulce, ma jolie. Şi-a strâns degetele înainte
de a le băga în mine. Ca şampania cea mai fină. A atins punctul şi
am gemut, orgasmul pe care mi-l construise fiind gata să
explodeze. S-ar putea să nu mă satur niciodată. O să mă hrănesc
din dulceaţa ta până când îţi voi gusta frişca, chérie. Cuvintele lui
erau, fără îndoială, deocheate, dar au fost picătura care lipsea să
mă arunce dincolo de limite. O, da. Trăgea de interiorul meu cu
degetele, se juca cu clitorisul, iar în acest timp, corpul meu se
strângea plăcut într-o nirvana extremă.
În punctul culminant al eliberării mele, şi-a scos degetele
afară, m-a lins în jurul micii rozete de la spate, ceea ce m-a făcut
să tresalt şi să tremur, apoi a supt din crăpătura mea, sorbind
efectiv din mine. Când a terminat, şi s-a potolit şi orgasmul meu,
mi-a desfăcut mai tare picioarele. M-am gândit că o să se urce pe
mine şi o să mă penetreze. Cel puţin asta speram, pentru asta
eram gata să implor. Avea alte planuri.
Mişcându-se încet în sus cu limba, şi-a aşezat un deget la
mica rozetă de după păsărică şi l-a învârtit în jurul ei, apăsând
144
treptat şi intrând câte un centimetru. Am început să gâfâi şi-am
tras şoldurile, neştiind sigur dacă îmi doresc o invazie în locul
acela întunecat, dar n-am putut să-mi stăpânesc fiorii de plăcere
pe care îi simţeam la atingerea lui. Alec era un bărbat atent. Mi-a
observat reacţia şi, când m-am uitat în jos, a rânjit, apoi şi-a înfipt
dinţii în frumoasa lui buză de jos. Voiam să fac eu asta. Frustrată
complet, mi-am lăsat capul în jos.
— Fute-mă, Alec, m-am rugat de el şi m-am agăţat încă o dată
de cearşaf.
— Non, pas encore, a murmurat în carnea mea.
Nu ştiam ce înseamnă asta, dar ştiam ce înseamnă encore2 în
engleză şi eram complet de acord cu asta.
De data asta, limba lui m-a spălat, era lentă, hotărâtă în
mişcările ei pe sexul meu. Era ca şi cum îmi alina carnea, poate
chiar o memora. După un timp, am devenit nerăbdătoare. Îmi
roteam şoldurile, în timp ce el mă masturba cu degetele şi cu
limba. Fără alte pregătiri, mi-a băgat două degete înăuntru. Am
gemut. În sfârşit! Dar înainte de a apuca să mă bucur că degetele
lui groase sunt exact acolo unde voiam să fie, le-a tras afară. Nu
pentru mult timp. Limba a luat locul degetelor, lingându-mă
înăuntru şi urcând spre punctul maximei plăceri. Imediat ce m-a
atins acolo, am pornit din nou pe drumul unui orgasm incredibil.
— O, da. Mi-am ridicat şoldurile şi l-am apucat de păr,
îngropându-i faţa în mine. Nu m-a dezamăgit. A înţeles de aici că
voiam să meargă mai repede, să împingă mai tare, să-mi dea mai
mult. Iubeam fiecare secundă, atât de concentrată în căutarea
celui de-al doilea punct culminant, că nu mi-am dat seama decât
prea târziu că avea un deget umezit pe care-l învârtea în jurul
acelui loc secret pe care nu-l atinsese nici un bărbat până acum.
Degetul mi-a împins rozeta şi a intrat, în timp ce îmi sugea cu
putere clitorisul. Şoldurile mi-au tresăltat în aer, dar Alec le-a
ţinut pe loc, penetrându-mi curul cu degetul în timp ce eu
tremuram. Era diferit, arzător şi atât de nebuneşte de bine, că am
început să-l împing mai înăuntru, voind să facă asta mai tare, mai
repede.
2
Bis (n. tr.)
145
 — Très belle, a şoptit el şi mi-a sărutat clitorisul. Era blând cu
sexul meu, dar distrugător cu fundul meu, avântându-se
înăuntru, împingându-mă în sus cu fiecare pătrundere a mâinii
lui în trupul meu. M-am desfătat şi l-am lăsat să mă ducă pe
drumul acela întunecat. Un loc unde n-a mai fost nimeni
niciodată. Un loc în care nici nu ştiam că vreau să ajung până ce
nu m-a dus el acolo. Franţuzul meu.
Alec s-a ridicat, sprijinindu-se pe tibii, dar a continuat să se
ocupe de mine cu mâna. Şi-a dus cealaltă mână la lucru acolo
unde-l doream cel mai mult. Am început să gâfâi şi am închis
ochii, ştiind că se uită la mine.
— Ouvrez les yeux, a spus el, apoi a continuat în engleză:
Deschide ochii. Am făcut ce mi-a cerut. Avea ochii întunecaţi. Nici
o urmă de căpruiul gălbui pe care îl aveau în mod normal. Îmi
place să mă uit la tine. Să-mi amintesc chipul tău când
frumuseţea ta interioară străluceşte cel mai puternic.
A împins tare şi am gâfâit, apoi mi-am arcuit şoldurile. M-a
masturbat tare cu degetele, apoi, când mi-a apucat clitorisul cu
degetul mare şi arătătorul de la cealaltă mână, mi-am luat zborul.
Am părăsit efectiv poziţia plană în care mă aflam, corpul meu s-a
deschis, liber ca o pasăre, când Alec mi-a dat aripi.
Undeva, în subconştient, am auzit un pocnet şi mirosul de
cauciuc mi-a trecut ca o boare pe la nas. Alec m-a apucat de
umeri şi apoi a intrat, împingându-se în mine cu toată lungimea.
Denimul blugilor lui mi-a zgâriat interiorul coapselor când a
împins adânc. Părea că plăcerea nu are să se termine niciodată.
Nici nu mă liniştisem complet când şi-a afundat penisul lung şi
gros în mine. Gemea în părul meu şi mi-am încolăcit picioarele în
jurul lui, ţinându-l aproape, bucurându-mă de căldura pielii lui,
în timp ce intra şi ieşea din mine.
— Chaud, soyeux, et parfait, a spus înainte de a începe să mă
sărute. Am deschis gura şi l-am lăsat să intre cum voia, unindu-
mă cu el aşa cum mi-am dorit să o fac încă de când i-am văzut
fotografia. Era tare, lung şi adânc în mine. Nu voiam să se
oprească niciodată, şi totuşi voiam să mă ducă acolo încă o dată.
Să simt ceea ce-mi oferise deja de două ori. Aşa că m-am răsucit
146
din toate puterile şi m-am urcat peste el. Atunci l-am chinuit
mult.
Mi-a pus imediat mâinile pe şolduri şi m-a ajutat să mă mişc
în sus şi în jos pe penisul lui gros. Era magnific. Muşchii
antebraţelor lui se încordau la fiecare împingere. I-a apărut o
sclipire de transpiraţie deasupra umflăturilor muşchilor
abdominali. La un moment dat, m-am aplecat şi i-am lins şi supt
discul plat al sfârcurilor.
— Putain, oui, a spus printre dinţi, cu falca încleştată. L-am
muşcat uşor de sfârc până s-a întunecat şi întărit, apoi am trecut
la celălalt, făcând acelaşi lucru. Alec m-a împuns cu degetele în
şolduri, semnalându-mi că vrea să fie luat mai tare. M-am lăsat
pe spate, mi-am lăsat părul să cadă şi l-am călărit... tare. Cu
fiecare apăsare pe pelvisul lui, îmi treceau prin sex fiori de
excitaţie, şi strângeam, folosindu-mă de muşchii din interior, ca
să-i dau ceva la fel de bun pe cât îmi dădea el.
Vorbea într-o franceză rapidă. Nu înţelegeam nimic. S-a
ridicat, a împins cu picioarele până când a ajuns la tăblia patului.
Mi-a lăsat corpul pe spate şi m-a făcut să alunec în sus şi în jos pe
penisul lui. Franceza a reînceput în timp ce se privea intrând în
mine iar şi iar. Oricât de mult îmi doream ca asta să fie pentru el,
nu aveam ce să fac: mă excitam din nou. Corpul meu era strâns,
ca un şarpe încolăcit, iar el ştia asta. Şi-a apropiat gura de mine şi
a început să-mi sugă sfârcurile cu putere, făcându-le întunecate
ca zmeura roşie, până când nu s-a mai putut abţine.
În sfârşit, capul lui s-a lovit de tăblia patului, iar eu m-am
agăţat de ea. Atunci ne-am dus amândoi dincolo de limite,
afundându-ne într-o mare de dulce abandonare, singurele sunete
fiind răsuflarea noastră întretăiată şi strigătele de eliberare. M-
am strâns în jurul lui aşa cum nu credeam vreodată că aş fi în
stare. El m-a ţinut strâns, înălţându-şi încă şoldurile de sub mine,
făcând să iasă la lumină şi ultimii fiori ai plăcerii.
Am rămas aşa, agăţată de penisul lui, stând în poala lui, cu
mâinile ţinându-se strâns de tăblia patului. Şi-a mişcat mâinile în
sus şi în jos pe spatele meu, pe braţele mele, pe coapsele mele, ca
şi cum simţea nevoia să mă atingă ca să se asigure că sunt acolo
147
cu adevărat. Înţelegeam. Când te abandonezi aşa, când plăcerea
este atât de extremă, ai nevoie de ceva repetitiv ca să-ţi revii.
Încetul cu încetul, bătăile inimilor noastre au revenit la
normal şi l-am cuprins cu braţele, strângându-l. Nici el nu mi-a
dat drumul, preferând să mă atingă şi să mă sărute oriunde putea
ajunge. Era plăcut extrem de plăcut, dacă e să fiu sinceră cu mine
însămi.
Pentru o clipă, mi-a amintit de Wes. Wes cel dulce, frumos,
potolit. Singurul, unicul bărbat de care cred că m-aş putea
îndrăgosti cu adevărat. Am tras aer în grabă şi mi-am reţinut
lacrimile. Nu-l înşelam. Nu... Îl... Înşelam. Chiar dacă îmi tot
repetam asta, o urmă de vinovăţie plutea deasupra mea ca o
macetă gata să mă lovească în cap.
— Ce s-a întâmplat? m-a întrebat Alec, împingându-mă în
spate ca să mă poată privi în ochi.
Am clătinat din cap. Nu erau gânduri pe care aveam de gând
să i le împărtăşesc lui Alec, nimănui altcuiva, de fapt.
— Mă relaxez lângă tine. L-am sărutat pe nas. Ar trebui să ne
spălăm, să rezolvăm cu... M-am uitat în jos, iar Alec mi-a urmărit
privirea.
— A, da, prezervativul, da, ar trebui să fac asta. M-a dat la o
parte, s-a ridicat şi şi-a scos prezervativul, l-a legat la un capăt, l-
a învelit într-un şerveţel şi l-a aruncat la gunoi. Îmi imaginez că
ultimul lucru pe care voia să-l facă era să coboare scările până la
baie, dar eu exact de asta aveam nevoie. M-am rostogolit pe
spate, gemând. Ce e?
— Trebuie să fac pipi, am murmurat eu, iar el a început să
râdă. Până să apuc să mai spun ceva, m-a ridicat din pat ca o pe
prinţesă, aşa cum îi plăcea atât de mult, şi m-a dus în jos pe scări
la baie. Când am ajuns la uşă, m-a lăsat jos şi a deschis-o.
— Mă duc să pregătesc o gustare, oui?
— Oui, am răspuns eu, iar el a chicotit şi a închis uşa. Mi-am
rezolvat rapid problema şi apoi am întins mâna după halatul
agăţat de uşă. Era de un roşu închis intens şi îmi dădea o senzaţie
minunată pe pielea goală. Nu voiam să ies complet goală de acolo.

148
 M-am îndreptat spre bucătărie ţopăind într-un picior. Avea o
tavă cu ceva pe ea într-o mână şi două pahare cu vin în cealaltă.
Totuşi, era gol şi am apreciat enorm priveliştea. Tatuajul îi
aluneca în jos pe corp, amintindu-mi cât de mult îmi doream să-i
urmez contururile... cu limba.
— Un moment, a spus, urcând scările spre dormitor. Imediat,
alergă înapoi pe scări, cu penisul fluturând. Am început să râd în
timp ce se îndrepta spre mine. Ce? m-a întrebat, cu un zâmbet
încântător împodobindu-i faţa. Când era fericit, era mai puţin
artistul plin de intensitate şi mai mult franţuzul prietenos. Deşi
îmi plăceau ambele ipostaze la fel de mult.
Când a ajuns lângă mine, m-a luat în braţe şi m-a dus înapoi
sus.
— Văd că mi-ai găsit halatul, a spus cu o voce neînduplecată
prefăcută. Apoi m-a aşezat pe piciorul bun, cu mâinile pe cordon.
Este inacceptabil. Ţi-am mai spus, ma jolie, îmi place să te văd
goală. L-am lăsat să-mi scoată halatul, apoi m-am târât în pat,
aşezându-mă comod. A aşezat tava în faţa noastră şi mi-a întins
un pahar cu vin. Aroma bogată de coacăze mi-a alunecat uşor pe
gât, oprindu-se plăcut în burtă. Pe tava pe care o adusese erau
câteva felii de salam, bucăţele mici de brânză Cheddar, struguri
verzi şi câteva căpşuni.
Stomacul meu a scos nişte sunete în timp ce mi-am analizat
opţiunile, oprindu-mă asupra unei bucăţi de brânză. Mergea bine
cu vinul.
— Mulţumesc. Mi-am tras cearşaful peste mine, învelindu-mă
până deasupra pieptului.
— Pentru ce?
Am luat o căpşună şi am ţinut-o strâns.
— Pentru asta, pentru seara asta, pentru că mă pictezi,
pentru că-ţi împărtăşeşti opera cu mine. Sunt deosebit de
onorată să fiu aici, cu tine.
A ridicat mâna şi m-a apucat de obraz.
— Eşti muza mea, Mia. Ţi-era scris să fii aici.
După ce am terminat de mâncat, ne-am mai jucat un pic,
sărutându-ne şi mângâindu-ne unul pe altul, încercând să ne
149
cunoaştem mai bine. După un sărut profund, m-am lăsat la
pieptul lui şi l-am luat în braţe.
— Realizezi că nu spui aproape nimic în engleză când te fuţi?
Alec s-a încordat, apoi mi-a răspuns:
— Eu nu mă fut, chérie. Ţi-am mai spus, eu fac dragoste cu
tine, cu trupul tău. Avea un ton extrem de serios şi nu reuşeam să
înţeleg de ce. Şi vorbesc în franceză pentru că mă duci atât de
departe, mă faci să mă pierd cu totul în tine, în corpul tău sexy.
I-am oferit cel mai reuşit zâmbet al meu. Apoi, m-am gândit o
clipă la diferenţa dintre a te fute şi a face dragoste.
— Dar chestia asta cu făcutul dragostei nu complică
lucrurile? Nu se îndrăgosteşte toată lumea de tine când faci asta?
M-a strâns la piept, apoi şi-a dus o mână în sus pe braţul meu,
strângând uşor.
— Sper că da.
— Stai aşa, tu vrei să mă îndrăgostesc de tine? M-am ridicat
de la pieptul lui şi m-am uitat cu intensitate în ochii lui. Erau atât
de frumoşi.
— Bineînţeles, tu nu vrei? I s-a strâmbat faţa între-o expresie
contrariată.
Am clătinat din cap, lăsându-mi părul să fluture liber.
— Nu, nici vorbă. Vreau să mă distrez cu tine. Apoi, am să fiu
cu un alt client, cu care voi avea sau nu relaţii sexuale.
— Şi eu la fel. Părea complet confuz, ceea ce spunea foarte
multe, pentru că eram destul de sigură că mă duc drept la fund,
fără vâslă.
Mi-am dat părul la o parte de pe faţă.
— OK, ca să-mi fie clar. Vrei să mă îndrăgostesc de tine, şi
totuşi ştii că o să plec şi o să fiu cu altcineva. Am înţeles bine
până aici? A dat din cap că da, surâzând cu inocenţă. Iar tu ai să te
îndrăgosteşti de mine, şi totuşi, după ce voi pleca, o să faci sex la
fel de fantastic cu altă fată.
— Sex fantastic? a rânjit el.
Porc nenorocit. Jur că toţi bărbaţii gândesc cu celălalt cap.
Asta o dovedeşte. L-am lovit în piept.
— Fii atent!
150
 — Nu pot să fiu atent când tu vorbeşti de dragoste şi sex,
două lucruri care, cred eu, merg minunat împreună, dacă-mi
permiţi. Ar trebui să le combinăm din nou chiar acum. M-a tras
peste el. Era deja tare. O clipă, am rămas cu gura căscată. E tare
din nou? La naiba, e viril tipul. M-a apucat de fund şi şi-a lipit
şoldurile de ale mele. Am terminat de vorbit, ma jolie? Vreau să
fac iar dragoste cu tine.
— Nu! M-am ridicat şi mi-am încrucişat braţele la piept.
Nimic din toate acestea nu avea sens. Nu te înţeleg.
M-a privit cu ochii mijiţi.
— Ce e de înţeles? Fac dragoste cu tine. Mă îndrăgostesc de
tine cu fiecare zi mai mult.
Am dat ochii peste cap.
— OK, hai să continuăm pe ideea asta. Te îndrăgosteşti de
mine cu fiecare zi mai mult, şi totuşi n-ai nici o problemă să mă
laşi să plec?
— Dacă vrei să rămâi, aş fi amiabil, a spus el fără expresie.
Ahhhh.
— Ai fi amiabil? Nu te înţeleg. Mâna mea a ţâşnit în aer ca
nebuna, alungând muşte care nu erau acolo.
M-a tras la pieptul lui şi ne-am rostogolit, astfel încât acum
era el deasupra. Cu un picior, l-a împins pe al meu şi s-a lipit de
şoldurile mele. Erecţia lui uriaşă se freca atrăgător de pielea mea
umezită. Am tras adânc aer în piept, încercând să nu-l las să mă
prindă. Nu mi-a mers.
M-a sărutat încet.
— Lasă-mă să te fac să înţelegi, oui?
— Te rog!
— Francezii fac dragoste. Eu fac dragoste. Trebuie să am
sentimente faţă de tine ca să pot face dragoste cu tine cu
adevărat, oui?
— Oui, am repetat eu. Avea sens. Partea în care ne
îndrăgosteam, apoi, vrând-nevrând, renunţam unul la altul, nu
avea sens. De fapt, asta a fost partea cea mai grea când l-am
părăsit pe Wes. Oricât mi-aş dori să nu recunosc, simţeam ceva

151
pentru el, iar acum franţuzul voia să am sentimente şi faţă de el
sentimente de iubire pe care nu le doream.
A început din nou să vorbească.
— Aşadar, trebuie să te iubesc puţin ca să vreau să fiu cu tine
în felul acesta. Şi totuşi, pot să te iubesc şi apoi să-ţi dau drumul.
Dar vei duce dragostea mea oriunde vei ajunge, pentru
totdeauna. Partea asta din dragostea mea e a ta pe viaţă.
Trebuie să recunosc că e destul de frumos. Felul în care se
gândeşte la a face sex şi a face dragoste, cum le leagă de femeie şi
de relaţia pe care o are cu fiecare dintre ele.
— Deci o să ne iubim unul pe celălalt pe vecie, doar că nu ne
angajăm în felul în care ar face-o un cuplu căsătorit sau un iubit
şi o iubită, am încercat eu să-mi confirm.
— Oui. Exact, ma jolie. Ai înţeles ideea. Angajamentul meu
faţă de tine e să te iubesc cu totul în timpul pe care-l avem la
dispoziţie, iar asta îţi va rămâne. Iar eu voi duce mai departe
dragostea ta cu mine. Apoi vom şti amândoi pentru totdeauna că
timpul petrecut împreună a fost clădit pe încredere, dragoste şi
prietenie. S-a oprit şi m-a sărutat uşor. Nu e nevoie de nimic
altceva în viaţă.
Mi s-au împăienjenit ochii şi mi-a alunecat o lacrimă pe obraz
auzind adevărul spuselor lui. Alec a şters-o.
— Îmi dai voie să te iubesc acum? Cuvintele erau simple, dar
m-au lovit adânc.
— Da, Alec. Mi-ar plăcea foarte mult să mă iubeşti, am spus
cu un nod în gât. Şi asta a făcut, m-a iubit, toată noaptea, sau cel
puţin până când am adormit. Era exact ceea ce aveam nevoie ca
să depăşesc ce se întâmplase mai devreme în atelier şi vinovăţia
care se aduna din cauza lui Wes.
Alec şi cu mine aveam o înţelegere reciprocă să ne iubim
unul pe celălalt ca nişte prieteni, să ne tratăm cu respect
reciproc. Aveam să ne bucurăm unul de mintea şi trupul celuilalt
cât timp eram acolo, iar când se termina, se termina. Aveam să
ţinem în continuare unul la altul şi să împărtăşim o dragoste doar
a noastră, pe care o puteam ascunde în cutiuţa cu amintiri şi o
puteam retrăi oricând simţeam nevoia. Era ceva dureros de
152
perfect în toate acestea. În momentul acela, mi-am jurat că nu mă
voi mai împiedica să ţin la fiecare client. Aveam să-mi dau voie să
ţin la ei în felul meu. Doar că nu va fi ceva de genul „Am să te
iubesc pe vecie“. Pe vecie e ceva sacru, ceva care vă apărea la
momentul potrivit, cu persoana potrivită.
M-am gândit la Wes şi la cât de dor îmi era de el. Situaţia
aceasta cu Alec mi-a oferit o nouă perspectivă asupra relaţiei cu
Wes. Mi-a arătat cum am petrecut o lună întreagă încercând să
nu-l iubesc. Protejându-mă pe mine şi inima mea de asemenea
sentimente. Numai că nu a funcţionat, pentru că îl iubesc pe Wes.
În felul meu. Şi cred că şi el mă iubeşte. Numai că, în privinţa lui,
nu sunt sigură că va fi dragoste pe vecie. Gândul acela a întărit
motivul pentru care a fost important pentru mine să plec atunci
când am plecat. Pot să spun, fără să greşesc, că am fost sinceri
unul cu altul, am ţinut profund unul la altul, iar dacă va fi să fie o
iubire pe vecie, avem timp să o cultivăm. Dacă e scris să fie. Până
atunci, am să mă bucur de francezul meu şi de toate experienţele
pe care urmează să le trăiesc aici şi în restul anului cât am să mai
fiu damă de companie.
A doua zi, când m-am dus jos, în atelier, era din nou linişte,
începeam să recunosc un tipar în asta. Făcea fotografii într-o zi,
iar a doua zi, când picta, îşi lăsa oamenii liberi, ca să poată lucra
singur. Când am păşit mai departe în atelier, am auzit o piesă
muzicală înnebunitor de frumoasă. Vocea săltăreaţă şi notele
intense ale pianului răsunau cu ecou în pereţi, iar versurile
timide ale unei femei se împleteau printre acordurile pianului.
Aproape că şoptea, totuşi cânta. Era extrem de tulburătoare în
frumuseţea ei. Apoi au început să se audă şi instrumentele cu
coarde. Am închis ochii şi am primit-o în inimă şi în suflet.
Păstrând în amintire acest moment pentru ceea ce reprezenta.
Graţie, vulnerabilitate, tot ceea ce îmi era necesar.
Clic! M-am speriat şi am deschis ochii, văzându-l pe Alec în
faţa mea, cu un aparat de fotografiat în mână.
— Nu m-am putut abţine. Erai prea preţioasă, afundată în
strălucirea graţiei. Trebuia să prind asta.
Am lăsat capul într-o parte, rânjind.
153
 — Ai obţinut ce-ai vrut? am întrebat pe un ton sarcastic.
— Dar tu? a încruntat el din sprâncene. Mereu încerca să-mi
dea o lecţie franţuzul meu.
Am tras aer în piept şi m-am uitat în jos, hotărâtă să las
lucrurile aşa.
— Haide, avem multă treabă. Alec s-a răsucit pe un călcâi şi a
pornit spre locul nostru din atelier.
M-am dus şchiopătând şi mi-am ocupat locul. Mi-am pierdut
suflul uitându-mă încă o dată la imaginea mea. Numai că de data
asta era pânza aşezată pe lăţime. O jumătate avea fotografia mea
imprimată, pe cealaltă, pictase. Probabil că se trezise în toiul
nopţii, după ce am căzut lată după a doua tură de iubire.
— Cum...? Eram incapabilă să mai rostesc şi altceva,
privindu-mă pe mine însămi pe pânză. Eram eu cu faţa spre
imaginea pe care o fotografiase cu o zi înainte. Mâna întinsă,
fruntea aproape de pictură, numai că mi-a pictat mâna atingând
inima părţii fotografiate. Felul atât de unic în care amesteca
mediile era diferit de tot ce văzusem vreodată. De aceea e un
artist de renume mondial şi se plătesc sume obscene pentru
operele lui de artă. Iar eu făceam parte din asta, eram o parte
importantă. Eram muza lui.
— N-am nevoie de prea mult somn. Odată ce-am fost inspirat
de trupul tău, a trebuit să-l pictez.
— Vrei să spui că am făcut sex şi ai fost atât de cucerit de
experienţă încât ai venit aici şi ai pictat asta?
— Oui. Trupul tău gol. Faptul că am făcut dragoste cu tine mi-
a oferit toată energia de care aveam nevoie ca să pictez această
frumoasă imagine, ca să o poată vedea toată lumea. Acum poţi să
vezi, oui?
M-am uitat fix la pictura în alb şi negru. Se vedea doar o urmă
din sânii mei goi. Puteam să văd şi fericirea în forma mea,
imaginea mea atingând inima tristă a celei din fotografia pe care
o făcuse cu o zi înainte. Era ca şi cum sinele meu fericit îl consola
pe cel trist. Mi-au trecut fiori pe şira spinării şi prin braţe.
Încă o dată, a umplut o farfurioară cu vopsea lipicioasă, apoi
a venit spre mine cu pensula în mână. A început să-mi picteze
154
buzele, în timp ce eu admiram în tăcere tabloul din faţa mea. Mă
ţinea prizonieră ca şi cum era acolo o mână noduroasă care îmi
strângea inima. Inima îmi bătea cu putere şi îmi curgeau
lacrimile. Muzica din încăpere s-a schimbat. Notele se auzeau
tare şi măturau totul în jur în durerea lor, fiind mai degrabă
înalte decât joase. Sunau tromboane şi trompete. Alec m-a apucat
de mână, m-a tras în braţele lui şi m-a dus la tablou. De data asta
nu m-a mai pus să mă sărut pe buze.
— Sărută aici. A arătat spre mâna întinsă spre inima din cea
de-a doua imagine. M-am aplecat şi am sărutat pânza pictată.
Urma perfectă a unei buze roşii strălucea pe mâna pictată. Mi-a
mai aplicat vopsea pe buze.
A arătat spre cot, iar eu l-am sărutat. Iar vopsea. Umărul,
mijlocul spatelui. Iar vopsea. O bună perioadă de timp, el a
aplicat vopseaua şi mi-a cerut să sărut diferite porţiuni expuse
ale trupului meu din tabloul lui. Am făcut asta până când
imaginea s-a umplut de buze roşii. Era ciudat, nu-i anula arta, ci îi
adăuga un element complet nou. Urmele săruturilor erau
strălucitoare, ieşeau în evidenţă pe albul şi negrul pânzei şi al
desenului.
Când am terminat, m-a ajutat să ajung înapoi la scaun. Mi-a
şters metodic buzele cu şerveţele pentru bebeluşi, înlăturând
orice urmă de vopsea. Apoi mi-a dat apă şi un balsam de buze. Jur
că omul ăsta se gândea la tot.
A traversat camera şi m-a lăsat singură cu muzica şi cu
tabloul. M-am uitat încontinuu la mine. Cea pe care o făcusem în
prima zi, în stânga, cu buzele roşii şi lacrima curgându-i pe faţă,
era uluitor de tristă. Tabloul din dreapta conţinea aceeaşi
imagine fotografiată, dar cu mine aşezată faţă în faţă cu aceasta,
cu mâna pe inimă, numai că erau urme de săruturi la fiecare
câţiva centimetri.
Lumina de deasupra tabloului strălucea cu putere şi părea că
vine din mijlocul imaginilor şi explodează spre exterior,
accentuând adâncimea dintre întuneric şi lumină, împreună cu
textura vopselei roşii, care o făcea să iasă în evidenţă de parcă ar
fi fost 3D.
155
 — Ai înţeles ce înseamnă? m-a întrebat Alec privind spre
tablou. M-am uitat îndelung la el. L-am văzut că apreciază ceea ce
crease. El era cel care ar fi trebuit să fie model. Era atât de mare,
de puternic şi de masculin. Părul pe care-l ţinea strâns într-un
coc mititel adunat la ceafa strălucea ca aurul în lumină. Barba şi
mustaţa îi foşneau uşor în timp ce-şi trecea degetele prin ele. Ai
înţeles, ma jolie?
Am clătinat din cap şi m-am concentrat asupra tabloului.
— Văd că e frumos şi mă tulbură, într-un fel.
Mi-a aruncat o privire scurtă.
— Te tulbură?
— Da, am şoptit, cu ochii aţintiţi asupra primei imagini. În
asta, par tristă, dar e mai mult decât atât. E o devastare fără
cuvinte aici. Durerea atât de adâncă din ochii pe care i-ai pictat
mă face să mă gândesc că nu voi fi nicicând fericită. Că ea nu va fi
nicicând fericită. Am încercat să mă detaşez de imagine, cu toate
că nu era simplu. Am avut senzaţia că era ultimul lucru pe care
şi-l dorea.
A dat din cap că da.
— Da, când te-am surprins aşa, am suferit. Atunci am ştiut că
e imaginea potrivită. Arta trebuie să te facă să simţi ceva. Bine,
rău, fericire, durere, dragoste, ură, răceală, căldură. Tot ceea ce
vedem corespunde unui sentiment din interiorul nostru. Acesta
de aici te-a mişcat aşa cum trebuia să o facă.
— De ce? De ce ai vrea ca o persoană să simtă durere şi o
tristeţe atât de profundă încât s-ar putea să nu-şi mai revină
vreodată?
S-a uitat fix în ochii mei.
— Pentru că asta vreau să vadă privitorul. Tabloul se
numeşte „Pentru mine nu există dragoste“.
Aceste cuvinte mi-au trecut prin inimă ca o săgeată. Mi-au
ţâşnit lacrimile, curgându-mi pe ambii obraji.
— Şi cealaltă? am întrebat eu, deşi mă temeam să aud
răspunsul.
— Ce te face să simţi?

156
 Am trecut rapid cu privirea peste imaginea sinelui meu trist
şi apoi m-am uitat iute în altă parte.
— Ruşine. Falca lui s-a strâns şi a dat uşor din cap că da. M-
am concentrat din nou asupra imaginii în care îmi ţineam mâna
pe inima Miei celei triste. Speranţă. S-a uitat din nou şi a aşteptat.
M-am uitat la toate buzele roşii răspândite peste tot, pe Mia care
întindea mâna spre imaginea cea tristă. Dragoste, am spus
ridicând din umeri.
Alec s-a întors, a venit lângă mine şi s-a aşezat în genunchi. S-
a mutat mai aproape, mi-a cuprins faţa în mâini şi m-a sărutat
uşor. Simţeam gustul cafelei pe care o băuse şi încă ceva, mai
întunecat, ceva ce avea numai el.
— Vezi ceea ce vreau eu să vezi. Ruşine, speranţă şi dragoste.
Avea ochii măriţi şi trăsăturile îmbunate şi se uita fix la chipul
meu.
— Dar de ce? Lucrurile acestea sunt greu de distins. Mai
mult, sunt adesea lucruri care sfâşie oamenii.
— La fel cum poate face şi arta uneori. Totul e în ochii celui
care priveşte. Ce vezi tu, ce văd eu, poate fi diferit şi aşa şi trebuie
să fie.
— I-ai dat nume?
Şi-a lăsat bărbia în jos, încuviinţând.
— Şi cum i-ai spus?
— Exact aşa cum vreau să simtă cel care o vede.
Am înghiţit încet, aşteptând să termine. N-a făcut-o.
— Adică?
A trasat o linie pe faţa mea, de la tâmplă până la buze. Îşi
privea cu reverenţă degetul care trecea peste trăsăturile mele.
— „Iubeşte-te pe tine însăţi“.

CAPITOLUL 6

157
 În săptămâna care a urmat, Alec şi cu mine am intrat în
rutină. Fotografii, mâncare, sex. Pictat, mâncare, sex. Nu am
părăsit clădirea şi a plouat aproape în fiecare zi. Mi-era dor de
Malibu cel însorit şi de libertatea de a înota, de a merge la
plimbare şi de a face surfing. Ceea ce-mi lipsea cel mai tare, însă,
în afară de familia mea, era prezenţa lui Wes. Să nu fiu înţeleasă
greşit. Alec e minunat în multe privinţe. Chiar dacă avem o
camaraderie lejeră, iar în dormitor e o nebunie, relaţia noastră
nu are nimic în afară de muncă şi futai. El spune că facem
dragoste, eu îi spun futai, şi îmi place să-i spun aşa, chiar dacă nu
o fac de faţă cu el. Putea fi mai rău, bănuiesc. Putea să mă plimbe
prin muzee plicticoase, să admirăm arta altora.
Nu trebuia să ajung la atelier decât spre seară. O cerere nouă.
De obicei, voia să fiu acolo de îndată ce mă trezeam. Problema
era că, atunci când rămâneam singură cu gândurile mele,
începeam să mă gândesc la toate lucrurile din viaţa mea reală de
care mi-era dor. Tatăl meu, care nu se trezise din comă, fusese
transferat într-o clinică de recuperare, pe banii statului. Gin mi-a
spus că locul e în regulă, nu are nimic special. Mi-a spus că ea şi
Maddy îl vizitează o dată la câteva zile, îi citesc, încearcă să-i ţină
companie. Mi-a trimis o fotografie cu el întins în pat. Vânătăile de
pe faţă i se vindecaseră, dar corpul era încă într-un fel de ghips.
M-am uitat la telefon şi l-am văzut pe tatăl meu. Părea că
doarme, nu că luptă pentru viaţa lui. Doctorii nu ştiu care va fi
starea lui mentală dacă se va trezi. Când se va trezi, m-am
corectat eu. Nu trebuie să încarci universul cu vibraţii negative.
Chiar dacă nu cred cu adevărat în prostiile astea, dacă e adevărat,
cumva, n-am să fiu eu cea care se pune cu forţele superioare.
Butonând prin lista de contacte, am apăsat pe apelare rapidă
ca să o sun pe Maddy. Trecuse o săptămână întreagă de la ultima
noastră convorbire şi îmi era dor de surioara mea.
— Salutare, surioară! a răsunat în telefon vocea melodioasă a
lui Maddy. Îndată, sentimentele grele din inima mea s-au relaxat,
auzindu-i tonul voios.
— Bună, Mads, ce faci? am întrebat-o.
Am auzit foşnet de hârtii şi un fermoar.
158
 — Ei, mă ştii doar, mă pregătesc de oră.
— Ce ai acum?
— Patologie medico-legală, mi-a răspuns ea.
Mi-am trecut o mână prin păr şi am strâns pătura mai tare în
jurul corpului.
— Asta nu e studiu pe oameni morţi?
Iar foşnete, apoi a oftat.
— Da, tehnic vorbind, se concentrează pe determinarea
cauzei decesului prin examinarea cadavrului. Autopsia se
efectuează de către un examinator cu cunoştinţe medicale, de
obicei în timpul investigaţiilor cazurilor penale, dar şi al
cazurilor civile în unele jurisdicţii... A continuat, dar nu am mai
ascultat nimic după ce a pomenit de examinarea cadavrului.
— O să tai un mort? Nu mi-am putut stăpâni şocul din glas.
Cine ar face aşa ceva de bunăvoie? Ştiu că sunt oameni care fac
asta şi că e parte din rezolvarea cazurilor de crimă şi aşa mai
departe, dar, pe bune, surioara mea dulce despicând morţi?
Gândul a făcut să mi se ridice părul de pe braţe.
— Se numeşte cadavru şi reprezintă partea practică a
cursului. Toată lumea trebuie să-şi aleagă diferite cursuri, iar eu
l-am ales pe ăsta. Chiar e interesant. N-ai crede ce fac unii
perverşi.
Ar fi uimită.
— Ştiu ce fac psihopaţii şi nu o vreau pe surioara mea
aproape de asemenea mizerii. Tu eşti aur curat, iubito. Nu vreau
să te murdăreşti cu ceea ce fac toţi nemernicii.
— Mama-Mia, nu poţi să mă protejezi o eternitate. Am
nouăsprezece ani. În plus, nu eşti decât cu cinci ani mai mare
decât mine.
— Asta nu m-a împiedicat să am grijă de tine până acum, i-
am întors-o eu.
A oftat atât de prelung, că aproape i-am simţit greutatea
apăsând pe pieptul meu.
— Mia, nu ştiu încă ce fel de om de ştiinţă o să ajung...
— Unul care tratează cancerul sau inventează pastile care să
mă menţină slabă toată viaţa. Nu unul care se ocupă de moarte.
159
M-am ridicat, cuprinsă de furie. Nu voiam să fie înconjurată de ce
e mai urât în viaţă. Am avut din plin de-a face cu asta cât am fost
mici şi am muncit pe rupte de când avea cinci ani ca să mă asigur
că nu va avea parte decât de lumină, pe cât puteam eu să i-o ofer.
— Ştii că te iubesc, a spus atât de încet, cu vocea care ştia că
mă impresionează. Ştiu că vrei totul pentru mine şi eu.... S-a oprit
o clipă, iar pauza m-a apăsat mai tare, zdrobindu-mi inima. Mia,
trebuie să fiu în stare să-mi găsesc singură drumul, bine?
Promite-mi că o să laşi să-mi dau seama singură de ceea ce-mi
doresc.
Să-şi dea seama singură? Surioara mea făcând ceva de una
singură. Fără mine să o îndrum, să o protejez, să o salvez de
belele. M-am simţit ca un robot. Nu se poate calcula. Nu se poate
calcula. Am încercat să ignor vocea ridicolă şi să-i fiu alături.
— Vreau să fii fericită, Mads. Mi-am reţinut emoţiile.
Promite-mi doar că o să iei în calcul toate opţiunile posibile.
Mi-am dat seama că s-a întors din nou la Maddy-cea-voioasă.
— O, dar asta şi fac! M-am înscris şi la un curs de botanică şi
e absolut fascinant!
— Ce-i aia botanică? Doamne, ce proastă mă simt când
trebuie să o întreb pe sora mea ce înseamnă ceva. Mai auzisem
cuvântul, dar nu ştiam de unde să-l iau.
— Studiul plantelor, a chicotit ea.
A zis cumva studiul plantelor? De la oameni morţi la plante?
— Plante?
— Îhî. E destul de mişto, sinceră să fiu. Studiem relaţia dintre
diferite plante şi flori şi mediul ambiant. Mai încolo o să ajungem
la horticultură, care se ocupă de cultivarea plantelor şi a florilor
pentru alimentaţie şi în scopuri decorative.
Asta suna chiar ciudat, dar inofensiv şi drăguţ. Toată lumea
iubeşte plantele şi florile şi chestia asta nu are legătură cu crima.
— Îmi place cum sună cursul ăsta, am recunoscut eu.
— Mă gândeam eu că o să-ţi placă. Şi, Mia, m-am combinat cu
un tip şi, Doamne, arată atât de bine! a chicotit ea din nou ca o
şcolăriţă ce era. Mi-a ridicat greutatea de pe piept, aruncând-o
departe, spre săptămâna următoare.
160
 Aşa da, acesta e genul de discuţie în care mă pot angaja.
— O, da, povesteşte-mi tot.
Şi mi-a povestit. Mi-a spus că flirtau de vreo două săptămâni,
dar că el nu avusese curajul încă să o invite în oraş. Era cu un an
mai mare şi se specializa în studiul plantelor. Asta mi-a plăcut.
Înseamnă că e un tocilar. I-am sugerat să-l invite ea pe el. S-a
panicat. În nici un caz surioara mea dulce şi inocentă nu avea să
invite un tip în oraş. Eram mândră de ea. Încă şi mai mândră de
faptul că era încă virgină, la nouăsprezece ani. Fusese aproape
să-şi piardă virginitatea de câteva ori, dar discutaserăm despre
asta şi hotărâse că tipii respectivi nu meritau. Voiam să aibă o
experienţă specială şi i-am spus-o. Nu ca a mea. Beată rangă în
spatele camionetei iubitului meu din liceu. La scurt timp după
aceea, a fugit cu o majoretă cu sâni mai mari şi IQ mai mic.
Am fost sinceră cu sora mea şi i-am povestit experienţa. La
momentul acela, a fost îngrozită la gândul că un tip mi-a putut
face aşa ceva şi a promis că n-o să repete greşeala mea. M-am
gândit că merită să-i împărtăşesc din perioada aceea de rahat a
vieţii mele. Dacă învăţa ceva de aici şi se proteja, îmi făceam
datoria, pentru că îmi luasem foarte în serios slujba de a o creşte.
Era lucrul cel mai bun la care avusesem vreo contribuţie în viaţa
asta şi eram hotărâtă, chiar şi acum, să mă asigur că va reuşi.
Pentru amândouă.
M-am simţit mult mai bine după conversaţia cu Maddy.
Faptul că ştiam că se descurcă bine la şcoală, că a dat peste un
tocilar sexy cu care să flirteze şi că toate facturile sunt plătite la zi
mi-a dat o senzaţie de linişte. Am ştiut mai mult ca oricând că
fusese o decizie bună să accept slujba de damă de companie
oferită de Millie. Maddy avea nişte bani în plus în bancă, mâncare
în frigider, iar eu eram la zi cu plăţile pentru Blaine. Mi-am
terminat bine dispusă duşul şi apoi am auzit un sunet venind
dinspre telefon. Am ţopăit până la scaunul de WC, m-am aşezat
pe el cu fundul înfăşurat în prosop, apoi am luat telefonul şi m-
am uitat la ecran.

De la: Wes Channing

161
 Către: Mia Saunders
Cum e la Seattle?

La vederea numelui lui Wes, inima a început să-mi bată mai

tare, iar fluturaşii şi-au luat zborul prin stomacul meu. Nu ştiam
cum să înţeleg asta. Wes spusese că vrea să rămânem prieteni în
timpul acestui an, aşa că mi-am imaginat că e o încercare de a se
ţine de cuvânt. M-am gândit câteva minute cum să-i răspund.
Vinovăţia pentru relaţia cu Alec a ieşit un pic la suprafaţă din
subconştient, dar am dat-o deoparte. Trebuie să-l tratez pe Wes
ca pe un prieten şi viceversa. Da, simt nişte sentimente profunde
la mijloc. Da, mi-ar plăcea să stau cu el acum, dar nu aşa merge
viaţa mea. Nu o să meargă aşa în următoarele zece luni şi
jumătate.

De la: Mia Saunders

Către: Wes Channing
Umezeală. Ştiai că aici plouă aproape în fiecare zi?

Uite, asta ar trebui să meargă. Ceva platonic. Prietenesc. Am

citit şi am recitit răspunsul simplu, apoi l-am expediat. În timp
ce-mi uscam părul cu foehnul, am auzit din nou telefonul.

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
Oricine ştie asta. În medie, plouă la fel de multe zile pe cât e
însorit. OK, am verificat pe weatherunderground. O să ai soare
peste câteva zile. Desigur, poţi oricând să vii la Malibu. Soarele e
sus pe cer şi piscina e încălzită.

Lasă în seama lui Wes să încerce să mă aducă înapoi. M-am

întrebat dacă lucrurile aveau să meargă aşa tot timpul. Lejer,
glumeţ, şi totuşi cu un nivel serios de dorinţă plutind aproape de
suprafaţă.

De la: Mia Saunders

162
 Către: Wes Channing
Mă scuzaţi, domnul de la Meteo. Şi mulţumesc pentru
informaţii. Malibu a fost plăcut în ianuarie. Poate voi programa o
excursie acolo în ianuarie, anul viitor, ;-)

Am adăugat emoticon-ul care face cu ochiul ca să fac

răspunsul mai uşor. Era ceea ce discutaserăm, dar nu puteam să
promit nimic. Mai era încă o bună parte din an şi cine ştie unde
aveam să ajungem.

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
Atunci aştept cu nerăbdare vizita ta. Fereşte-te de umezeală,
iubito.

Nu i-am mai răspuns. N-am putut. Wes reprezenta tot ce-mi

doream de la un bărbat şi chiar mai mult decât atât, dar nu era al
meu. Probabil avea să fie într-o zi, dar nu acum. A fost plăcut să
vorbim prin mesaje. Mi-a amintit că puteam spera la ceva pentru
anul viitor. Rareori aveam asemenea aşteptări. Dar deocamdată
aveam un artist sexy care îmi umplea prezentul cu zile plăcute şi
ceva de care să-mi amintesc. Desigur, cu Wes n-aş putea nici
măcar să uit vreodată.

***
Când s-a făcut ora şase, am coborât în atelier, aşa cum îmi
ceruse Alec. Nu-l văzusem toată ziua, ceea ce se întâmpla pentru
prima oară. Fusese bine să am ceva timp doar pentru mine. De
aproape două săptămâni eram călare pe el, şi la propriu, şi la
figurat. Ultimul gând m-a făcut să zâmbesc. Când am ajuns la
atelier, l-am văzut pe Alec mişcându-se prin colţul opus al
camerei faţă de locul în care lucraserăm până acum. Avea
aparatul de fotografiat la ochi şi se mişca în semilună, făcându-i
fotografii unui bărbat care stătea la trei metri de el, în faţa unui
fundal alb. Un bărbat bine dotat, complet dezbrăcat. La naiba! Nu
că n-am mai văzut un bărbat în viaţa mea, dar tipul ăsta era
163
tânăr, probabil cam de vârsta mea, foarte musculos, cu penisul
ridicat drept în sus.
Încercând să fac cât mai puţin zgomot cu putinţă cu cârjele,
am ajuns lângă ei. Din când în când, bărbatul închidea ochii, şi-o
lua în mână şi o scutura de câteva ori. Îşi lingea buzele şi se
apleca. Aparatul ţăcănea ca nebunul şi Alec îl încuraja.
— Oui, aşa.
— Arcuieşte-te mai tare, prefă-te că dai un spectacol pentru
doamna ta.
— Asta-i, lasă mâna jos şi pune-le pe amândouă la ceafă, a
sunat ultimul ordin.
M-am simţit ca un voyeur uitându-mă la bărbatul acesta cum
se excita în timp ce Alec îl captura pe film. Mi se părea porcos şi
sexual. Două lucruri care făceau încăperea fierbinte şi mă udau
între coapse.
— Fini, a declarat Alec după ultima poză. A luat un halat de
lângă unul dintre reflectoare şi i l-a întins modelului. Acesta s-a
îmbrăcat şi s-a uitat la imaginile pe care i le arăta Alec direct de
pe aparat. Acestea nu vor fi fotografii. O să le pictez, oui? Eşti de
acord cu ele?
Bărbatul a dat din cap că da.
— Faci treabă bună. La început, am crezut că o să fie
pornografie, dar nu e nimic de genul ăsta.
— Nu, nu este, a convenit el încet, apoi l-a bătut pe model pe
umăr. Eşti gata pentru femeie? a întrebat el, iar eu m-am uitat în
jur. Pantoful meu a hârşâit pe podeaua de beton şi privirile celor
doi bărbaţi s-au fixat asupra mea.
Am ridicat o mână spre ei.
— Hei, am spus jenată. Bine că era întuneric în colţul ăsta,
altfel mi-ar fi văzut roşeaţa pe care o simţeam cum urcă pe gât şi
pe obraji.
— Mia, vino încoace. Fă cunoştinţă cu Aiden. O să pozeze
împreună cu tine, ma jolie. Cuvintele lui Alec m-au izbit ca o
găleată de apă rece.
— Ăăă, ce?

164
 Alec a venit lângă mine şi m-a condus lângă Aiden. Ne-am
strâns mâinile.
— Îmi pare bine de cunoştinţă, Mia. Abia aştept să lucrăm
împreună, mi-a spus el dulce. OK, dulce, musculos şi al dracului
de sexy? Universul e o târfă sonată. Acum înţeleg de ce este
descris ca o femeie răzbunătoare. Orice zeu care îi putea crea pe
Aiden, Alec şi Wes trei întruchipări perfecte ale formei
masculine, toate trezindu-se la viaţă la numai câteva săptămâni
una după cealaltă era un specialist în pedepse crude şi
neobişnuite.
Am mormăit un salut şi m-am întors spre Alec.
— Cum adică o să pozez cu el?
— Dragoste interzisă, chérie. O să vă fac poze făcând dragoste
pe pânză.
Cuvintele făcând dragoste s-au izbit de mine şi am lăsat brusc
capul pe spate.
— Explică-mi... şi repede, l-am avertizat vorbind printre
dinţi.
— O, non, n-o sà faire lamour, s-a grăbit el să-mi spună. Să
faceţi dragoste de-a adevăratelea, non. Va fi doar simulare,
pentru aparatul de fotografiat. Mi-a cuprins faţa cu mâinile.
Maintenant, tu comprends? Acum înţelegi?
— Nu, chiar deloc. Mai multe detalii, până nu-mi pun coada
pe spinare şi o tai de aici, franţuzule, am spus pe tonul pe care-l
cunoştea bine deja după aproape două săptămâni împreună.
Alec a strâns din buze şi şi-a pus mâinile în şolduri. Aiden s-a
dus spre un scaun, aşezându-se mai departe de noi. Am apreciat
faptul că a încercat să ne lase puţin singuri.
— Mon amour, am nevoie de voi doi, goi, agăţându-vă unul de
altul ca nişte iubiţi. Apoi, când voi avea suficient material, voi
picta. S-a dat mai aproape de mine. Asta, bineînţeles, după ce voi
face dragoste cu tine. Şi-a lipit nasul de al meu, trimiţând fiori de
excitaţie să-mi stârnească simţurile. Va fi lucrarea cea mai
inspirată de până acum. Tu şi bărbatul acesta, care este foarte
masculin, afundaţi în spasmele pasiunii. S-a aplecat şi m-a
sărutat scurt, lingându-mi buza de jos înainte de a se retrage.
165
Franţuzul se folosea de sărut ca să mă convingă de ceva, fără a
avea nevoie să mă convingă. Francez sexy afurisit!
Am pufnit şi mi-am dat părul la o parte din ochi.
— Ai spus goi, adică dezbrăcaţi, sau mi s-a părut mie?
— Oui, trebuie să văd corpul ca să-l pot picta. În plus, nici o
femeie nu are corpul mai frumos decât al tău. Ochii lui mi-au
cercetat blugii şi cămăşuţa strâmtă. Nu mă deranjasem să-mi mai
pun sutien ştiind că o să fiu goală măcar de la brâu în sus astăzi,
şi cu cât privirea lui mi se plimba în sus şi în jos pe corp,
sfârcurile mi se întăreau ca nişte mărgele, perfect vizibile. M-a
mângâiat pe coaste şi a trecut cu degetele peste vârfurile erecte.
Văd că-ţi surâde foarte tare ideea.
M-am lipit de el, bucuroasă că sunt cu spatele la Aiden.
— Îmi surâde ideea să fiu cu tine, dar cu tipul ăsta... nu ştiu ce
să zic, i-am spus sincer. Era deja suficient de greu să-mi
dezvelesc corpul în faţa lui Alec pentru artă, dar să fiu dezbrăcată
şi să mă tăvălesc cu un alt tip dezbrăcat, prefăcându-mă că fac
dragoste cu el? Chiar părea forţat, spre deosebire de celelalte
fotografii pe care le făcusem doar Alec şi cu mine.
S-a uitat la mine, aşteptând să fiu de acord cu cererea lui.
Ochii lui căprui-aurii erau blânzi, fără presiune. Şi nu era ca şi
cum trebuia să fac sex cu bărbatul acela. Doar să mă prefac. M-
am uitat spre Aiden. Ridica şi cobora genunchii în timp ce se uita
pe furiş la noi, apoi repede în altă parte.
— Bine, o să încerc. Pentru tine. Voiam să ştie că nu era ceva
ce aşteptasem să fac întreaga viaţă. Ieşeam din zona mea de
confort, chiar mai mult decât o făceam când stăteam goală în faţa
lui. O făceam pentru că aveam încredere în viziunea lui.
— OK, Mia, du-te acolo şi scoate-ţi hainele. Aiden, halatul.
Alec a devenit brusc foarte profesional. Aiden s-a ridicat şi şi-a
scos halatul. Corpul lui gol, superb, era complet la vedere. Avea
să facă foarte fericită o femeie cu ceea ce avea acolo. Am chicotit
uitându-mă la el, dar fără să-l văd.
Aiden s-a încruntat.
— S-a întâmplat ceva? S-a uitat în jos la trupul lui dezbrăcat
şi şi-a acoperit timid penisul cu mâna.
166
 Ştiu că mi s-au făcut ochii cât cepele când m-am prins de ce
credea că râd.
— O, Doamne, nu! Ai o sculă minunată... vreau să zic... ăăă... că
nu râdeam de dimensiunea ei. Ahhh, am gemut şi mi-am înălţat
capul spre tavan. La dracu’, Mia. Acum ai reuşit să-l faci pe
Adonis să-şi pună la îndoială bărbăţia. De ce nu pot niciodată să
mă comport normal? Am expirat cu putere, pufnind din buze ca
un peşte. Aiden a chicotit.
— E în regulă, te înţeleg. A strâmbat din buze şi s-a dus direct
spre cearşaful alb care acoperea o suprafaţă înălţată, aşezându-
se în mijloc.
— Pe cuvânt, Aiden, mă gândeam cât de sexy eşti şi cât de
fericită o să faci o femeie. Mi-am desfăcut blugii şi i-am lăsat să
cadă.
A rânjit.
— N-am plângeri din partea iubitei mele. Apoi mi-a făcut cu
ochiul şi, dintr-odată, totul a fost în regulă. Avea o iubită. Doar
faptul că ştiam că e aici numai ca să pozeze şi că are o iubită
acasă m-a făcut să mă simt mult mai bine. N-ar fi trebuit, având
în vedere că urma să mă tăvălesc dezbrăcată cu tipul, dar aşa a
fost.
— Dezbrăcată complet, ma jolie, mi-a spus Alec în timp ce se
urca pe scara de deasupra spaţiului. Mi-am tras cămăşuţa peste
cap şi sânii mi-au săltat liberi, cu sfârcurile întărite din nou ca
nişte noduri, de data asta din cauza frigului. E un radiator acolo,
aşa că o să-ţi fie cald când te aşezi cu Aiden pe saltea.
Trăgând adânc aer în piept, mi-am dat jos chiloţii şi am ţopăit
într-un picior spre saltea. Glezna mea era aproape vindecată, dar
îşi făcea de cap când puneam prea multă presiune pe ea. Voiam
să fiu atentă, ca să fiu sigură că s-a vindecat complet înainte de a
mă lăsa cu toată greutatea pe ea. Când am ajuns la saltea, m-am
târât sfioasă spre Aiden.
— Nu-ţi face griji. Şi tu ai un corp extraordinar de sexy. Eşti
gata să te ating?
Mi-am lins buzele, uitându-mă fix spre luminile puternice de
deasupra noastră. Abia dacă vedeam conturul siluetei lui Alec.
167
Frica s-a târât pe pielea mea, lăsându-mi-o ca de găină la
suprafaţă.
— Mda, cred, am spus, fără să vreau să spun, de fapt, nimic.
— Întinde-te pe spate, Mia. Aiden, aşază-ţi braţul sub gâtul ei,
ca să-şi lase capul pe el. Pune-ţi mâna dreaptă pe corpul ei şi ţine-
o strâns. Aiden s-a apropiat şi s-a aplecat pe o parte. M-am uitat
în jos şi i-am văzut scula întărită. Am înghiţit în sec şi mi-am
muşcat buza, încercând să alung sentimentele înspăimântătoare
care m-au cuprins văzându-i excitaţia. Ştiam că e normal ca unui
bărbat să i se scoale când vede o femeie goală, dar tot nu-mi
plăcea. Absolut deloc.
Alec a continuat să comande.
— Ridică-i coapsa peste a ta, ca să-ţi acoperi bărbăţia. Aiden
a urmat instrucţiunile şi m-a apucat de genunchi, trăgându-mi
piciorul peste al lui. În acest moment, penisul lui s-a lipit de
pelvisul meu şi m-am tras înapoi.
— Mia, s-a răstit Alec. Prefă-te că îl ţii în braţe pe bărbatul pe
care-l iubeşti. Uite-te în ochii lui. Am strâns din dinţi şi m-am
uitat în sus. Ochii lui Aiden erau ciocolatii. Blânzi, dar plini de
singurul lucru pe care nu-mi doream să-l văd. Poftă. Mi-am
muşcat buza şi mi-am ţinut mâinile pe talia lui. Mâna lui mi-a
ridicat coapsa, apoi s-a curbat în jurul bucilor mele. M-am
încordat. Aparatul a ţăcănit de câteva ori. Respiraţia lui Aiden se
auzea incredibil de tare în spaţiul dintre feţele noastre.
— Mia, nu te prefaci, m-a prevenit Alec. Ridică-ţi gâtul. Acum,
Aiden, sărut-o pe gât încet, ca să prind câteva cadre, îngroapă-ţi
degetele în carnea ei. El a făcut ce i s-a spus, iar eu am urmat
ordinele. Când Aiden şi-a apăsat penisul mai tare în mine, am
simţit un pic de umezeală pe piele. Înghiţind cu dificultate, am
început să număr în gând, sperând din inimă că Alec şi-a făcut
pozele şi că vom termina în curând.
Alec a coborât de pe scară.
— Nu merge. Pas bon. Nu e bine. Şi-a dus mâna la tâmplă şi a
început să se plimbe. Două trupuri frumoase îngemănate ar
trebui să fie magnifique, oui? Vorbea singur. M-am tras la o parte
şi mi-am încrucişat mâinile la piept, aşteptând. Privirea mea a
168
întâlnit-o pe a lui Alec. Aiden m-a atins pe umăr, dar am tresărit.
Privirea lui Alec a prins asta. A văzut totul.
— Aiden, poţi să pleci. A făcut un pas în faţă şi i-a întins
halatul.
— Şi cum rămâne cu şedinţa foto? Am nevoie de banii pentru
comanda asta, a spus el, muşcându-şi buza de jos.
— O să fii plătit. Te-ai descurcat bine. Am o viziune anume.
Prima parte va fi pictată. Ochii lui Aiden s-au luminat.
— Pe bune?
Alec i-a zâmbit şi l-a bătut pe umăr.
— Pe bune. Acum du-te. Trebuie să lucrez cu muza mea.
Aiden s-a îndreptat spre baie ca să se îmbrace. Alec mi-a dat
halatul lui, ceea ce m-a făcut să zâmbesc. L-am tras pe mine şi m-
am aşezat cu picioarele încrucişate pe saltea. A venit şi s-a aşezat
lângă mine.
— Nu ţi-a plăcut şedinţa asta. Pe bune, Sherlock? Am rămas
aşezată, aşteptând în tăcere să ajungă la o concluzie.
— Dar am nevoie de ea. Aşa că am o idee.
— OK. Aveam o voce mică şi timidă, îngrijorată că e supărat
din cauza spectacolului meu.
A ridicat o mână spre faţa mea şi s-a uitat cu hotărâre în ochii
mei.
— O să fiu eu muza ta pentru această sesiune foto.

CAPITOLUL 7

— Tu? Muza mea? Cum o să facem asta?

L-am auzit pe Aiden mergând spre partea cealaltă a
atelierului, deschizând uşa liftului şi trântind-o după el. În acest
moment, Alec s-a ridicat şi şi-a scos bluza călduroasă, cu mâneci
lungi. Pieptul lui strălucea în lumina puternică din atelier. Apoi a
tras de cureaua lată din piele maro. După ce a desfăcut-o, şi-a
descheiat pantalonii şi i-a lăsat să cadă. Din nou fără chiloţi. Mi-
169
am lins buzele şi l-am apucat de şolduri, apoi m-am uitat la
trupul lui superb.
— O să pozezi împreună cu mine. O să folosesc asta. Ţinea în
mână o telecomandă fără fir. Era cilindrică şi avea un buton roşu
în capăt. Mi-am adus aminte de un film de acţiune în care eroul
negativ avea o bombă legată de piept cu un fir şi un buton. Alec a
apăsat pe buton şi s-a declanşat bliţul. Vezi, o să fac poziţiile cu
tine. Numai cu mine va fi adevărata dragoste pe pânză.
Acum, acest concept are posibilităţi evidente. Am rânjit
răutăcios şi mi-am plimbat ambele mâini pe corpul lui,
aplecându-mă şi sărutându-i capul penisului. El mi-a cuprins
obrazul cu o mână, în timp ce îmi dovedeam recunoştinţa pentru
ideea lui genială. După ce l-am lins pe toată lungimea, m-am tras
în spate.
— Să ştii că nu trebuia să faci asta.
— Ba trebuia, ma jolie. Nu erai în largul tău. Să-ţi văd chipul
frumos încruntat a fost prea mult. Ştiam de la început că e un
concept dificil, dar când ţi-am văzut faţa în timp ce te atingea,
ştiind că te străduieşti pentru mine... non, ce netaitpas bon, nu era
bine. Ar fi trebuit să ştiu de la început. Ai făcut un angajament
faţă de mine pentru acest timp. Ceea ce înseamnă că nu poţi să
pari îndrăgostită de un străin. Dragostea adevărată, de genul pe
care vreau să o surprind cu arta mea, trebuie să fie authentique,
reală, şi trebuie oferită de bunăvoie.
M-am aplecat şi i-am luat-o în gură, sugând cu putere, ca să-i
arăt cât de mult înseamnă cuvintele lui pentru mine. Starea mea
de bine era mai importantă pentru el decât orice altceva şi
înţelegea că nu sunt doar o fată cu care să te distrezi. Eram a lui
în totalitate pentru o lună. Căzusem de acord în această privinţă
şi îşi lua promisiunea în serios, acum mai mult decât oricând.
Alec s-a răsucit şi s-a lăsat pe spate, cu capul spre cer, în timp ce
îl sugeam băgând-o cât puteam de adânc pe gât. Aparatul a
ţăcănit. Ştiind că a capturat acest moment intim, m-am umezit şi
m-am excitat şi mai tare. Nu voiam decât să mă reguleze, aici şi
acum.
I-am supt-o o vreme, apoi s-a tras la o parte brusc.
170
 — Gura ta, e prea bine. Dar, vai, am nevoie de o imagine cu
noi împreunaţi în actul iubirii. Am încuviinţat, în timp ce el s-a
îndepărtat câţiva paşi, şi-a luat blugii şi a scos un prezervativ din
buzunar. Voiam să-i spun că iau anticoncepţionale şi că practic n-
ar avea nevoie să-l folosească, dar m-am abţinut. Ceva nu mi s-a
părut a fi în regulă. Şi-a îmbrăcat erecţia şi s-a năpustit asupra
mea. M-a aşezat pe o parte, la fel cum făcuse cu Aiden. Numai că
de data asta m-am apropiat cât am putut, strivindu-mi sânii de
pieptul lui tare şi atingându-l de bunăvoie... peste tot.
— Văd că nu mai eşti timidă în faţa aparatului. Şi-a strâmbat
buzele într-un surâs răutăcios.
— O, taci şi fă-ţi pozele, franţuzule, i-am spus eu, apoi mi-am
lipit gura de a lui. Auzeam aparatul ţăcănind din când în când.
Mâinile lui s-au încleştat de trupul meu gol, în timp ce luminile
aruncau fulgere şi clipeau. La un moment dat, avea telecomanda
în aceeaşi mână cu care-mi ţinea sânul. Simţeam capătul rece pe
sfârcul meu, adăugând un frison de plăcere şi durere.
— Iar acum pentru adevărata dragoste. Mi-a desfăcut
picioarele, şi-a strecurat şoldurile între ele şi a intrat în mine,
centimetru cu centimetru delicios. Mi-am lăsat capul pe spate şi
mi-am arcuit şoldurile în sus. Oui, chérie, primeşte-mi dragostea,
mi-a şoptit, împingându-se înăuntru. M-a apucat de şold şi m-a
tras tare, ducându-şi penisul gros acolo unde-i era locul, apăsând
pe punctul acela din interior şi zdrobindu-mi în acelaşi timp
clitorisul.
Gata.
O mulţumire imediată m-a cuprins când orgasmul mi-a
ricoşat prin trup, de parcă ar fi jucat ping-pong pe coloana mea.
L-am ţinut strâns, nereuşind să mă apropii suficient de mult, iar
corpul meu s-a înclinat aproape dureros când m-am agăţat de
orgasm, îmi jucau lumini prin faţa ochilor închişi, dar nu eram eu,
ci aparatul foto. Surprinzând un moment de maximă fericire.
După ce m-a adus înapoi pe pământ, m-am rostogolit şi m-am
urcat deasupra. I-am furat telecomanda.
— Aşa e corect, am rânjit. În loc să şi-o ia înapoi, şi-a pus
mâinile de artist pe sânii mei, jucându-se cu sfârcurile, trăgând şi
171
frecând până când s-au transformat în puncte fierbinţi de nevoie
brută, pură. Mi-am lăsat capul pe spate, călare pe el. Apoi m-am
ridicat şi m-am lăsat în jos. S-a încordat, şi atunci am apăsat pe
declanşator. Poate că fotografiile acestea nu vor fi pentru
expoziţie, dar vor fi incredibil de sexy şi, pentru un artist,
reprezintă darul care continuă să se ofere la multă vreme după
ce a dispărut.
L-am călărit pe francezul meu cu atâta ardoare, că gâfâia şi
gemea de plăcere. Am aşteptat până când a început să vorbească
necontenit în franceză, înainte de a-i acorda vreun minut de
păsuire. Atunci ştiam că se apropie de punctul culminant.
— Votre sexe est si chaud.
— Je pourrais vous aimer toute la nuit.
— Encore plus, bébé. Mai mult, iubito. Pe asta o învăţasem
mai devreme în cursul relaţiei noastre fizice.
Înainte de a apuca să-l duc acolo, m-a rostogolit pe o parte.
Doamne, bărbatul ăsta era un maniac în pat. Rezistenţa lui era
inegalabilă. Şi-a împins şoldurile în mine, strivindu-mi clitorisul.
Fără să-mi dau seama, am ajuns din nou în pragul paradisului.
Trupurile noastre erau lipicioase de transpiraţie. Luminile
dădeau şi ele căldură.
— Ce mi-ai spus în franceză? l-am întrebat înainte de a-l
muşca de buză.
— Am spus că sexul tău e atât de fierbinte că te-aş putea iubi
toată noaptea. Cred că asta am să şi fac, ma jolie. Şi asta a şi făcut.
A început să se împingă în mine. Nu mai era nevoie de cuvinte.
Telecomanda dispăruse, era undeva lângă noi, dar o scăpasem
din mână când m-a fulgerat cel de-al doilea orgasm. Apoi
franţuzul meu şi-a pus o mână între trupurile noastre şi a învârtit
un deget pe nodul aprins dintre coapsele mele care pulsa, dorind
atenţie. M-am agăţat de el în timp ce a continuat să se joace cu
mine, mi-am înfipt degetele în spatele lui, zgâriindu-l cu forţă. Mi-
am încolăcit picioarele în jurul lui şi l-am ţinut strâns. S-a ridicat
pe antebraţe, şi-a tras penisul aproape complet din mine şi a
pătruns la loc. Mi-au clănţănit dinţii şi mi s-au curbat degetele de

172
la picioare, iar orgasmul a trecut prin mine cum trece o tornadă
printr-o casă.
Violent.
Haotic.
Distructiv.
Am ţipat, strigătele mele unindu-se cu ale lui, când şi-a găsit
şi el eliberarea.
Extaz.
Ne întorseserăm din nou pe o parte în mijlocul orgasmului şi
ultimele lucruri de care-mi amintesc au fost un clic şi un fulger de
lumină. Apoi am adormit.

***
M-am trezit singură, cu corpul gol acoperit cu nişte halate, în
boxele din atelier se auzea muzică clasică. Încă somnoroasă, m-
am ridicat şi m-am uitat în jur. Alec era în partea cealaltă a
încăperii. Era îmbrăcat în blugi, fără nimic altceva. Delicios. Avea
muşchii spatelui încordaţi şi i se mişcau odată cu mişcările de
pensulă. Nu ştiu cât timp am dormit, dar probabil că destul de
mult, pentru că aproape terminase de pictat după una dintre
fotografiile lui Aiden. Cea în care avea mâna pe penis, cu corpul
înclinat în faţă, dinţii încleştaţi şi capul pe spate. Mi-am tras un
halat pe mine şi mi-am verificat glezna. Nu era prea rău. Am mers
încet spre Alec, fără să-i dau de ştire despre prezenţa mea. Nici el
nu m-a auzit, muzica fiind suficient de tare cât să-mi acopere
mişcările. Oricum, era pierdut în lumea lui.
M-am aşezat tăcută pe un scaun, la vreo şase metri, şi l-am
privit pictând. Era greu de mulţumit în privinţa artei lui. Perfect
cu tuşele. Era magic să-l priveşti. Picta imaginea rapid, cu mişcări
precise. Părea că fiecare tuşă se sincronizează cu sunetele
clapelor pianului. Artă muzicală. Absolut superb. Priveliştea,
bărbatul, tabloul, toate s-au contopit într-o experienţă eterică,
una pe care sunt sigură că n-am să o uit, nici n-am să o retrăiesc
vreodată.
După mult timp, n-am mai putut să-mi stăpânesc dorinţa să-l
ating. Mi-am scos încetişor halatul şi l-am lăsat să atârne de
173
spătarul scaunului. Fără să fac zgomot, m-am dus lângă el, care
stătea ca într-o transă, uitându-se la propria creaţie. Imaginea mi
se părea completă, dar eu nu am ochi de artist. Nu am ochi decât
pentru bărbaţi sexy, tricouri de concert şi motociclete.
Când am ajuns lângă el, mi-am încolăcit uşor braţele pe
silueta lui, lipindu-mi mâinile de pectorali şi buzele de locul
dintre omoplaţi. Mirosea divin. A lemn, sex, transpiraţie şi
vopsea. Pieptul lui Alec s-a mişcat la atingerea mea. Era într-o
stare contemplativă, pe care am întrerupt-o, dar n-a părut să-i
pese.
Cred că lui Alec îi plăceau mâinile mele pe el. Nu, ştiu că îi
plăceau.
— Eşti frumuseţe şi lumină. L-am sărutat de-a lungul
omoplaţilor, apoi mi-am strecurat mâinile spre partea din faţă şi
spre valea formată de abdomenul lui. Iisuse, ce bine era făcut.
Pentru un pictor, avea corpul unui bărbat care petrece ore în şir
în sala de gimnastică, pentru a se menţine în formă, dar nu l-am
văzut exersând decât pe mine săptămâna asta.
— Non. Sunt ascuns în întuneric, strălucesc doar atunci când
arta mea este expusă. Tu eşti cea care aduce lumina la suprafaţă,
îţi vezi frumuseţea reflectată în mine, felul în care trupul meu
strigă după al tău şi al tău după al meu.
Cuvintele lui m-au sedus cu tot atâta uşurinţă ca arta lui, ca
trupul lui. Eram pierdută în amândouă şi în el. I-am desfăcut uşor
blugii şi i-am apucat penisul care se întărea. În poziţia aceasta,
era masiv, îmi umplea mâinile. L-am muşcat de pe spate,
incapabilă să-mi stăpânesc dorinţa de a-l lăsa să se afunde adânc
în mine, aşa cum începusem să mă aştept în momentele noastre
de dragoste.
A lăsat din mână paleta şi pensulele şi şi-a împins blugii în
jos. Au căzut până la glezne, prinzându-l în capcană acolo. Mi-am
răsucit degetul mare peste capul penisului lui şi am împrăştiat
umezeala adunată acolo pe toată lungimea. Apoi am frecat. Sus,
jos, repede, lent şi hotărât, exact aşa cum îi plăcea. Mi-a luat
palma şi a dus-o la gură, unde mi-a sărutat şi lins fiecare deget,
trăgându-le pe fiecare în gură şi umezindu-le. Apoi m-a gâdilat în
174
palmă cu limba. Mi-a dus mâna înapoi, mi-a aşezat-o în jurul
sculei şi mi-a arătat cât de strâns să ţin, apoi a început să mă
mişte în sus, oprindu-se la cap şi apoi trăgând tare în jos, mult
mai tare decât aş fi făcut-o eu singură. Am prins ritmul şi apoi m-
a lăsat singură.
Franceza a început din momentul în care mâinile lui s-au
despărţit, lipindu-se de perete, de-o parte şi de alta a tabloului.
Limba lui maternă nu suna nicicând mai dulce decât atunci când
era pierdut în actul sexual. Îmi plăcea mai mult decât voi fi
vreodată dispusă să recunosc. În acea clipă, Alec mi-a oferit
controlul, lăsându-mă să mă joc cu el cu mâinile. Am ţinut strâns,
am urcat lent, am coborât repede, apoi am luat-o iar de la capăt.
El a gemut, apoi s-a ţinut de perete cu un braţ şi a întins mâna
dreaptă în spate. Mi-a strivit sânii de spatele lui când m-au găsit
degetele lui, umede şi pline de dorinţă, îmbrăcându-mi coapsele
cu dorinţă pentru el.
Două degete s-au răsucit în jurul năsturaşului meu fierbinte,
apoi s-au cufundat adânc. Am început să gâfâi şi mi-am ridicat
mâna stângă pe pieptul lui, apucându-l de umăr. Mâna dreaptă a
continuat să-l lucreze în sus şi în jos, strâns şi fin, oferindu-i
presiunea de care avea nevoie. Am muncit unul la altul,
pierzându-ne amândoi în bucuria de a fi, în acest moment, un
singur trup.
El vorbea în franceză, eu, în engleză. Ne şopteam amândoi
mici nimicuri, până când am ştiut că, dacă mai atingea o dată
grămada aceea pulsândă de nervi, aveam să termin. M-am strâns
în jurul degetelor lui, un semnal al orgasmului meu inevitabil. Ca
răspuns, penisul lui a eliberat mai mult fluid prin mica
despicătură din vârf. I-am gâdilat acel punct şi mica umflătură de
sub el, apoi am strâns uşor, m-am lipit de corpul lui şi am
terminat. Păsărică mea îi ţinea degetele prizoniere, mâna mea îi
ţinea penisul prizonier. Ne-am răsucit spasmodic, esenţa lui
acoperindu-mi mâna şi podeaua din beton. Mi-am înfipt dinţii în
spatele lui, iar el a urlat, în timp ce ultimele vestigii ale dragostei
noastre îşi făceau loc spre ieşire.

175
 Când ne-am liniştit amândoi, i-am sărutat şi lins uşor semnul
de pe spate, acolo unde îl marcasem. Făcând un pas în spate, am
descoperit două semicercuri perfecte chiar deasupra pielii unde
se afla cea mai mare parte a tatuajului. Mi-a întins un prosop aflat
pe o masă, lângă materialele lui de lucru. Mi-am şters mâinile,
dar eram concentrată asupra semnelor pe care i le lăsasem pe
piele.
— Îmi pare rău, am şoptit lipită de vânătaie.
— Tu ne devrais pas être désolée, mi-a răspuns în franceză
clătinând din cap. Nu trebuie să-ţi pară rău, a repetat. Nu cere
iertare niciodată pentru că ai fost furată de pasiune. Voi purta
semnele făcute de tine ca pe nişte medalii de onoare. S-a aplecat,
şi-a tras blugii, dar nu şi i-a încheiat până nu s-a întors spre mine,
îmbrăţişându-mă cu căldură. M-am agăţat de el, încă tremurând
din pricina a ceea ce făcusem. Au început să-mi curgă lacrimi pe
obraji, din pricina tulburării care mă copleşise.
Alec m-a alinat, aşa cum făcea de fiecare dată. Mângâieri
lungi în sus şi în jos pe spatele meu gol, franceză şoptită
amestecată cu engleza, spunându-mi că sunt frumoasă. Că sunt
dragoste. Că sunt lumină. Şi că, pentru moment, sunt a lui.
Mai târziu, m-a rugat să-i pozez pentru nişte instantanee. Era
trei dimineaţa, dar nu mi-a păsat nici cât negru sub unghie. Eram
proaspăt futută, goală şi sătulă.
— Ţine mâna ca şi cum i-ai acoperi bărbăţia, mi-a cerut el.
Am făcut cum mi s-a spus. Acoperă-ţi sânul cu mâna şi lasă-ţi
capul pe spate, închide ochii, deschide gura. I-am urmat
instrucţiunile cuvânt cu cuvânt.
Camera a ţăcănit, iar eu am zâmbit. A ţăcănit din nou. Am
deschis ochii şi m-am uitat la artistul meu. La francezul meu. Era
superb în spatele aparatului de fotografiat, îmbrăcat în blugii
încă desfăcuţi, lăsându-mă să trag cu coada ochiului la bunătăţile
din care gustasem deja de două ori în seara aceea. Am închis din
nou ochii, mi-am dus o mână în diagonală de la piept,
ascunzându-mi sexul.
Clic.
— Ai terminat?
176
 — Acum am terminat, a spus el cu un surâs sexy. Apoi a venit
lângă mine şi m-a ridicat ca pe o prinţesă, aşa cum îi plăcea.
— Să ştii că glezna e mai bine. Pot să merg.
— Dar prefer să te duc în braţe. Şi-a aplecat capul într-o
parte şi m-a purtat în braţe prin atelier, în lift şi până sus, la el
acasă, unde m-a băgat în pat şi m-a cuprins după ce s-a întins şi
el.
Îi simţeam respiraţia pe gât.
— În seara asta, ma jolie, a fost mai mult decât am făcut
vreodată. Să fiu cu tine este... este ca şi cum aş avea un loc special
în lume. N-am să mai trăiesc niciodată asta. Vreau să ştii că
apreciez ceea ce îmi oferi.
Chiar dacă eram atât de obosită, atât de gata de somn, m-am
întors spre el şi l-am strâns în braţe. El şi-a aşezat capul la pieptul
meu şi s-a jucat cu sânii mei. De asta avea nevoie, acolo îşi dorea
să fie. Îi ofeream asta pentru că şi el îmi oferea mie ceva, revelaţia
că sunt mai mult decât Mia, sora, fiica, prietena. Sunt femeie. O
femeie cu sentimente, dorinţe, aspiraţii, şi nu doar suma a ceea
ce mi-a lăsat mama cu mulţi ani în urmă.
Faptul că lucrez ca damă de companie este ceva ce trebuie să
fac pentru a-mi salva tatăl încă o dată. Un mijloc pentru un scop.
Măcar mă simt bine în timpul ăsta.
Ghemuindu-mă mai aproape, mi-am trecut degetele prin
părul lung al lui Alec. A gemut şi a pufnit la pieptul meu,
devenind, încet, din ce în ce mai greu. Pentru prima oară de când
l-am întâlnit pe Alec, a adormit în braţele mele.

***
Astăzi Alec mi-a servit micul dejun... În pat. Se pare că era
destul de mulţumit de şedinţa foto din noaptea trecută. Abia
aşteptam să văd imaginile. L-am încurajat să le vedem în
intimitate, în caz că aveam să sar pe el. A spus că o să le vedem
mai târziu, dar din nou... că avem multă treabă. Un orgasm
matinal rapid cu gura lui Alec între picioarele mele m-a lăsat
urlând şi gata de drum. La propriu. S-a folosit de asta ca mijloc de

177
a mă face să mă dau jos din pat. Ticălos şmecher. Cedam prea
uşor. Nu trebuia decât să-mi producă plăcere şi săream în sus.
Când am ajuns la atelier, m-a împins pe scaun. Numai că
stăteam în faţa tabloului pe care îl făcuse aseară după fotografia
lui Aiden. De data asta, mi-a cerut să-mi scot toate hainele şi să
mă aşez exact lângă tablou. Apoi mi-a cerut să mă întorc în
lateral şi să-mi aşez mâna stângă în faţa erecţiei din tablou,
acoperind o parte din ea. Aveam cealaltă mână în păr. M-a
aplecat cu cotul sprijinit de perete. Deci, dacă mă întindeam,
părea că îl masturbez pe Aiden. Alec a făcut o tonă de fotografii în
poziţia asta. Asta a fost tot.
În ziua următoare, m-a aşezat din nou pe scaun şi mi-a pictat
buzele. M-a condus lângă tabloul pe care îl terminase noaptea
trecută, doar că acesta era mai simplu. Era doar un prinţ al
braţului meu întins peste tablou. După ce m-a aşezat, mi-a cerut
să sărut imaginea imprimată a mâinii mele peste penisul lui
Aiden. A fost cel puţin interesant, doar că nu prea am înţeles.
Ai să înţelegi, Mia, îţi promit, mi-a spus, dar nu mi-a mai dat
alte explicaţii. A mai trecut o zi şi, de data asta, când am ajuns la
atelier, am găsit o pictură uriaşă cu mine şi cu Alec adânciţi în
spasmele pasiunii, care atârna lângă imaginea lui Aiden. Între cea
cu Aiden şi cea cu noi era o imagine imprimată cu mine şi cu
Aiden. Numai că nu era o fotografie pe care voiam să o văd, nici
nu credeam că a făcut-o.
Fotografia fusese făcută atunci când Alec a oprit şedinţa foto.
Aceasta era una în care nu ne uitam unul la altul. Cumva, totuşi,
goliciunea noastră fusese surprinsă într-un moment în care un
picior ne acoperea părţile intime. Eu aveam genunchii ridicaţi, iar
Aiden se întorsese, întinzând mâna spre mine. Dacă fotografia nu
ar fi fost surprinsă cu atâta sinceritate, aş fi urât-o.
Am arătat cu degetul spre imaginea din centru.
— Asta ce caută aici? am întrebat eu.
— Ştii foarte bine ce caută.
— Încerci să o faci pe obtuzul?
A clătinat din cap că nu.

178
 — În nici un caz. Priveşte-le pe toate trei ca pe un întreg, nu
pe fiecare în parte, şi o să-ţi dai seama.
M-am uitat fix la prima imagine. Aiden surprins în timp ce-şi
oferea singur plăcere, găsind satisfacţie în propria-i mână. Mâna
mea apărând să-i ascundă de lume părţile intime, fără să
reuşească. Apoi imaginea lui încercând să mă atingă, în timp ce
eu eram jenată şi nesigură de ceea ce făceam. Apoi imaginea cu
mine şi cu Alec încolăciţi. Piciorul meu era peste al lui, el era în
mine, dar nu se vedea actul propriu-zis al penetrării. Braţele
mele în jurul lui îmi ascundeau sânii. Privirile de pe feţele
noastre erau nepreţuite. Eram amândoi în culmea actului
dragostei, rostogolindu-ne împreună spre abis.
Când te uitai la toate odată, spuneau o poveste. Un bărbat
care îşi oferea singur plăcere. Bărbatul care ar fi trebuit să
iubească şi să protejeze personajul meu, dar nu o făcea.
Dragostea nu-i era împărtăşită, după cum se vedea în cea de-a
doua imagine. Apoi, aflarea dragostei în braţele altuia.
— Acum poţi să vezi? mi-a şoptit Alec la ureche, în timp ce m-
a cuprins din spate cu braţul şi m-a tras spre el.
Am dat din cap că da.
— Da, e întreruptă.
— Dragoste întreruptă?
Din nou, nu mi-am putut găsi cuvintele, aşa că m-am
mulţumit să dau din cap afirmativ şi m-am aplecat spre el.
— Atunci aşa se va numi. Vor fi expuse împreună şi vor purta
numele de „Dragoste întreruptă“.
Normal că-l vor purta. Dragoste întreruptă. Doar de aşa ceva
am avut parte. Doar aşa ceva cunosc. Cât de potrivit.

CAPITOLUL 8

Perioada mea alături de Alec era pe sfârşite. Mai erau opt

zile, ca să fiu exactă. Mai aveam încă două tablouri de terminat şi
179
tot nu apucasem să ies din atelier. Nu văzusem absolut nimic din
Seattle şi, cu toate că soarele strălucea acum, mă îndoiam că Alec
vrea să iasă din casă. În ultimele câteva zile se concentrase să
adauge tuşe finale fiecărui tablou. Spunea că va adăuga câte ceva
în fiecare zi, aproape până în clipa în care nu se mai putea face
nimic, când trebuiau să fie agăţate pe pereţii expoziţiei, de azi
într-o săptămână. În ziua următoare aveam să plec din Seattle. Să
mă duc în sfârşit acasă, între doi clienţi.
Acasă.
Din păcate, nu mă refeream la Los Angeles. Mă îndreptam
spre Vegas. Voiam să-l văd pe tata şi eram silită să fac cea de-a
doua plată în persoană. Să-i ofer bătrânului Blaine o întâlnire faţă
în faţă. Nu era ideea mea. Făcea parte din înţelegere. Jigodia. Ar fi
trebuit să ştiu, cu atâţia ani în urmă, că fusese o idee proastă să
mă combin cu Blaine. N-am ratat niciodată. Mereu am intrat în
situaţii neplăcute cu bărbaţii. Cel puţin acum sunt plătită pentru
asta şi se termină după aproape o lună. Merg mai departe. Fără
dramatism. Doar o meserie. Aşa ar trebui să fie.
Cu Wes şi cu Alec nu mi s-a părut a fi o meserie. Sunt bărbaţi
drăguţi, la care ţin... profund. Bărbaţi pentru care orice femeie ar
sări dacă i s-ar oferi şansa să rămână împreună. Nu şi eu. Nu e o
opţiune de luat în consideraţie. Deşi nu cred că timpul meu
alături de Alec ar fi durat mai mult de câteva luni, nici chiar în
circumstanţe diferite. Să nu fiu înţeleasă greşit. Mi-a plăcut
enorm de mult de Alec, iar el a apreciat, cu siguranţă, prezenţa
mea alături de el. Doar că nu e genul de relaţie pe care să se
poată clădi ceva. El are nevoie de mine pentru munca lui. Eu am
nevoie de el pentru bani. Între acestea două, am format o
legătură care a supravieţuit prin atracţie fizică şi prietenie. Nimic
altceva. Cu Wes e cu totul altă poveste. Wes este genul de bărbat
în jurul căruia te învârteşti, cu care te lauzi în faţa prietenelor, cu
care visezi să te căsătoreşti într-o zi. Nu e genul „Iubeşte şi lasă“,
cu toate că la început a încercat să apuce pe drumul ăsta până
când a simţit că nu merge şi mi-a cerut să rămân cu el.
Wes mi-a cerut să rămân. Cu el. Pentru el. Ca el şi eu să
devenim noi.
180
 Am oftat profund, uitându-mă în jur, prin camera goală, şi
afară, la ziua însorită, prin ferestrele înalte. Alec trebuie să mă
scoată în oraş. Punct. Sunt în atelierul ăsta de două săptămâni
încheiate. Încearcă-mă cu furculiţa, m-am prăjit.
Tocmai când mă îndreptam spre lift ca să trag de Alec să iasă
din casă, mi-a sunat telefonul.
— Alo? am spus fără să mă uit la ecran.
— Bună ziua, păpuşică. Ce mai face cea mai bună
producătoare a mea?
Am dat ochii peste cap şi m-am lăsat să cad pe scaunul de
lângă uşă.
— Bună, mătuşă Millie.
— Ce ţi-am spus eu să nu-mi mai spui Millie? Sunt doamna
Milan pentru tine, iubito, mi-a reamintit ea, iar eu am continuat
să o ignor.
Chiar dacă nu mă putea vedea, am clătinat din cap că nu.
— Nici o şansă. N-ai să vezi. Mi-ai schimbat scutecele, mă
cunoşti mai bine decât mama - ratata de soră-ta. Mereu vei fi
Millie, mătuşică.
— O. Nu-mi aduce aminte ce băbătie sunt de fapt. O să mă
faci să capăt complexe. Ceea ce-mi aminteşte... A tăcut şi am auzit
un zgomot ca de hârtie zgâriată, probabil îşi nota ceva... să-l sun
pe chirurgul meu estetician şi să-mi refac botoxul.
Am gemut.
— Asta-i nasol, mătuşică. Nu-ţi mai pune rahaturi pe faţă.
Poţi să rămâi aşa.
— Doamne ajută, mi-a răspuns ea jovial. Millie a chicotit, apoi
a trecut la afaceri. În orice caz, motivul pentru care te-am sunat
este domnul Martie. Pleci la Chicago! Am auzit-o butonând pe
tastatură. Mi-am dus o mână la tâmplă.
— Chicago. N-am fost niciodată acolo. La naiba, n-am fost
niciodată nicăieri în afară de Nevada şi California. Cine-i
norocosul de data asta? am întrebat pe un ton sarcastic.
A scos un cloncănit aprobator.

181
 — Anthony Fasano. Mare proprietar de restaurante. Deţine
cel mai mare lanţ de restaurante italieneşti din ţară. Fasano’s, le
ştii?
— Să-mi trag palme. Am mâncat de o mie de ori acolo. Gin şi
cu mine adorăm Fasano's, cel mai bun restaurant italienesc din
Vegas.
— Da, bun atunci. Anthony Fasano a moştenit anul trecut,
când a murit tatăl lui, lanţul compus din o mie două sute de
restaurante întinse prin toate statele. Aparent, familia îl bate la
cap să-şi găsească o soţie şi să producă un moştenitor. Este
singurul bărbat din cinci copii, aşa că tu o să fii iubita lui la
distanţă, de pe Coasta de Vest, acum logodnică. Te duce să-i
cunoşti familia şi să scape de gura lor.
— Asta sună a ceva gen Jerry Springer.
— Uite ce e, Mia. Pe noi nu ne interesează decât că oamenii
ăştia plătesc o sumă frumuşică pe curul tău drăguţ. Ce presupune
asta mai departe nu prea contează. Şedinţe de consiliu de
administraţie, evenimente sociale, muză, faptul că te prefaci că
eşti logodnica unuia care vrea să-şi păcălească familia... O
auzeam efectiv ridicând din umeri. Nu ne interesează. Tu doar fă-
ţi treaba. În plus, încă un specimen masculin reuşit. Ai putea să
scoţi acel 20% suplimentar. Că veni vorba, ai primit 20% în plus,
în contul tău, de la domnul Channing şi chiar ieri de la domnul
Dubois. Se pare că te distrezi, a remarcat ea.
— Mă scuzi, ce-ai spus?
— Pe lângă faptul că faci o căruţă de bani.
— Nu! Da. Asta. Wes şi Alec m-au plătit... pentru sex?
Am închis ochii şi am simţit că mi s-a oprit inima.
— Ce pizda mă-sii? am şoptit, cu un potop de lacrimi
adunate, gata să izbucnească.
— Păpuşă, trebuie să te plătească. Mă surprinde că n-ai
observat mai devreme. Domnul Channing a cerut datele tale
bancare şi a făcut plata înainte să pleci din Malibu. Domnul
Dubois i-a transferat ieri prin unul dintre asistenţii lui. Care-i
problema?

182
 Am clătinat din cap strângând pumnii şi nedorindu-mi decât
să-i izbesc pe amândoi de cel mai apropiat perete. Căldura mi-a
inundat trupul ca şi cum eram o lavă care se scurgea dintr-un
vulcan.
— Trebuie să plec. Trimite-mi informaţiile despre noul client.
Am închis brusc, am apăsat pe câteva butoane şi apoi pe Trimite.
— Hei, ce faci? S-a auzit vocea lui Wes, plină de sare şi nisip.
Tocmai mă gândeam la tine...
— Scuteşte-mă. Ce pizda mă-sii crezi că faci? Aveam vocea
dură ca o lamă, şi nu mă protejam deloc.
— Scuze, stai aşa. Ce s-a întâmplat? Avea un ton îngrijorat,
dar era vrăjeală. Tot ce-a fost între noi era doar o minciună
nenorocită.
— Banii, Wes! Cum ai putut să faci aşa ceva? Mi s-a frânt
vocea când încercam să rostesc cuvintele oribile.
— Nu i-ai primit? Doamne! Tatăl tău e bine? Pot să te ajut.
Plătesc cât ai nevoie. Spune-mi că eşti bine, Mia, a urlat el în
telefon.
— Tata e bine. Tot în comă. Nu vorbeam despre ceea ce le
datorez rechinilor ălora. Vorbeam despre cum ai putut tu să
trimiţi bani pentru că ai fost cu mine. Intim. Sau pentru tine a fost
doar futai?
A răspuns cu o voce răguşită, cuprinsă de emoţii.
— N-a fost vorba nici o clipă de nenorociţii ăia de bani, Mia,
şi o ştii la fel de bine ca şi mine! îl auzeam cum se luptă, cum se
străduieşte să-şi reţină propria frustrare.
— Atunci, de ce? De ce m-ai trata ca pe o târfă? Lacrimile îmi
curgeau pe obraji mai repede decât apucam eu să le şterg.
— Nu, Iisuse, nu! Să nu îndrăzneşti să spui aşa ceva. Mia, n-a
fost vorba de asta.
— A, nu? Atunci de ce am douăzeci de mii de dolari în plus în
cont, de la tine? Mi-a spus Millie!
— Cine mama dracului e Millie?
— Mătuşa mea. Doamna Milan. E agenţia ei de dame de
companie. Ţi-a picat fisa? Ding, ding, ding.
— Lucrezi pentru mătuşa ta?
183
 Am strâns din dinţi, mânia acoperindu-mi tristeţea şi
transformându-se în furie pură.
— Nu asta era ideea, la dracu’, Wes! Am crezut că ceea ce am
avut a însemnat ceva. De aia nu ţi-am pomenit nimic de taxa
suplimentară. Nu te-aş fi pus niciodată să plăteşti. Nu sunt
prostituată! Am fost cu tine pentru că aşa am vrut, nu pentru că
mă plăteai.
— Mia, iubita mea, ascultă-mă. Apare în contract. În plus,
voiam să ai banii ăia. N-ai vrut să mă laşi să le plătesc cămătarilor
ca să-l ajuţi pe tatăl tău. În ultimă instanţă, m-am gândit că poţi
să-i foloseşti ca să scapi mai repede de datorie. Îmi pare atât de
rău. N-am vrut să te fac să suferi. A urmat o pauză lungă, în care
n-am auzit decât un oftat adânc. La dracu! Îmi pare rău, Mia,
trebuie să mă crezi. Nu aş gândi niciodată aşa ceva despre tine.
Ţin la tine. Atât de mult... a şoptit el ultima parte. Mi-e dor de
tine. Mai mult decât ar trebui. Îmi... spune-mi ce să spun ca să
îndrept lucrurile.
Am tras adânc aer în piept, cu ochii pe fereastră. Totul arăta
atât de verde în soare, după atâtea zile de ploaie.
— Wes, mă doare. Ce ai făcut. Dar...
— Dar ce?
Suna ca un bărbat care se agaţă de un pai, de orice ar putea
să-l scoată din groapa pe care şi-a săpat-o singur.
Am închis ochii şi mi-am înghiţit nodul din gât.
— Înţeleg de ce ai făcut-o. Am să-ţi trimit înapoi... banii.
— Nu, iubito, nu. Te rog lasă-i să te ajute să scapi mai repede
de asta. E egoist din partea mea, ştiu, dar... Îi auzeam respiraţia
întretăiată prin telefon. Poate că o să te aducă mai repede la L.A.
Să o ajuţi pe sora ta cu banii pentru colegiu. Orice ai nevoie. Mia,
vreau doar să te ajut. Te rog, lasă-mă să fac măcar atât.
— Wes...
— Te rog!
— Bine.
— Mulţumesc, a murmurat Wes încet, ca un îndrăgostit. O să
fim în regulă? Mai suntem...
— Prieteni, am spus eu.
184
 A chicotit din fundul gâtului. Era cel mai frumos sunet pe
care-l auzeam de trei săptămâni.
— Da, prieteni, a completat el.
— Suntem. Trebuie să plec.
— Clientul tău?
Cuvinte seci, lipsite de emoţie.
Am dat din cap că da, cu toate că nu avea cum să vadă.
— Să ştii că şi mie mi-e dor de tine.
— Chiar?
— Chiar. O să fim bine. Vorbim mai încolo?
— Ştii unde mă găseşti, iubito. Ai cheia.
— Pa, Wes.
Am închis înainte să apuce să răspundă. Dacă îl auzeam, aş fi
vrut să sar prin telefon şi să-l sărut, să-l alin, să-l fac să se simtă
mai bine. Să mă fac pe mine să mă simt mai bine. Cel puţin, el a
făcut ce a făcut ca să mă ajute şi nu şi-a dat seama cu adevărat ce
mesaj mi-a transmis.
Nu sunt târfa nici unui bărbat.
E timpul să stau de vorbă cu Alec.

***
— Ma jolie! Sunt gata pentru tine! Trebuie să facem
fotografiile pentru „Dragoste egoistă“! a început Alec din clipa în
care am intrat în atelier. M-a dus spre cearşaful alb care fusese
întins pe saltea. Scoate-ţi hainele, nu avem nici o clipă de pierdut!
Până să apuc să-mi exprim furia care fierbea în mine din
cauza banilor, mi-a tras topul peste cap şi îmi desfăcea deja
pantalonii. Într-o secundă, spaţiul dintre coapsele mele s-a
încălzit sub mângâierile lui insistente. Corp trădător.
— Franţuzule, opreşte-te! Trebuie să stăm de vorbă.
— Non. Scoate-ţi hainele, păstrează lenjeria pe tine.
A plecat de lângă mine şi s-a dus spre scară. Avea mişcări
rapide, precise, care nu ajutau cu nimic situaţia. Alec era
cufundat până la gât în pasa lui creativă una în care fie se uita fix,
fără expresie, fie picta incredibil de repede, aparent fără să vadă
ceea ce face. Era pur şi simplu ciudat.
185
 — Alec, trebuie să vorbesc cu tine, am încercat din nou, în
timp ce unul dintre asistenţii lui mă trăgea de picioare, încercând
să mă ajute să-mi scot blugii mai repede.
Am făcut ce voiau, preferând să termin cu asta. Când am
rămas într-un sutien alb obişnuit, de purtat pe sub tricouri, şi
nişte boxeri de aceeaşi culoare, asistentul m-a ajutat să mă aşez.
Coafeza pe care o angajase Alec să fie la îndemână a început să
îmi umble la păr, aranjându-l ca şi cum aş fi stat pe spate, iar
părul meu ar fi fost, totuşi, perfect întins.
Apoi unul dintre ei a venit spre mine cu vopseaua roşie.
— Nu! Am întins o mână. Alec, ţi-am spus că vreau să vorbesc
cu tine! Despre banii care au apărut ieri în contul meu.
Am strâns din dinţi şi am aşteptat să se uite la mine. N-a
făcut-o. Continua să se agite cu aparatul, cu luminile, zbierând
ordine, până când, într-un târziu, mi-a răspuns.
— Oui, am cerut să se facă plata ieri, a spus el pe un ton
absent, uitându-se prin lentila aparatului de fotografiat.
— De ce?
— Bagă-ţi mâna în chiloţi, închide ochii şi prefă-te că te
distrezi de una singură.
— Pardon?
Alec a oftat şi a strâns din falei, cu muşchii de la colţurile
gurii zbătându-se într-un ritm rapid.
— Mia, fii atentă. Avem...
— Avem o grămadă de treabă, da, ştiu, am urlat ca răspuns.
Am mai auzit asta de vreo două ori.
M-a săgetat cu privirea, părând aproape ca un glonţ scăpat
dintr-o puşcă, cu ochii mijiţi.
— Atunci ştii că nu mai am mult timp. Vernisajul este într-o
săptămână şi mai am două tablouri de făcut. Acesta de aici şi încă
unul pe care trebuie mai întâi să-l vizualizez. Acum, care e
problema ta? Am trimis banii, i-ai primit, oui?
— Da, Alec, dar...
M-am uitat în jur. Erau cel puţin zece persoane în preajmă,
ceea ce era neobişnuit pentru o zi dedicată unor fotografii mai

186
indecente. De obicei, pe acestea le făcea în intimitate. Vreau să
discutăm între patru ochi.
— Şi asta o să şi facem după ce terminăm cu fotografiile
astea.
Cu un oftat de resemnare, am încuviinţat din cap şi am făcut
ce mi-a spus să fac. Numai că fotografiile nu ieşeau bine, ceea ce
l-a făcut morocănos ca un urs. Până la urmă, şi-a dat oamenii
afară.
— Ziua asta a fost o pierdere de vreme, a spus, cu furia
curgându-i de pe buze.
Şi-a trecut degetele lungi, de artist, prin păr şi şi-a desfăcut
coama masivă de păr prins în coadă, lăsând-o să-i cadă pe spate.
Alec se plimba şi mormăia în franceză.
— Păi, la ce te aşteptai? Vrei să mă masturbez în faţa unei
camere pline de oameni, ca să nu mai spun că am şi draci pe tine?
S-a oprit din mers, a întors capul, cu mâinile în şolduri.
Aproape că îmi amintea de o gagică. O gagică sexy, masculină, dar
chestia cu mâinile în şold chiar e un gest de ţipă.
— Şi pentru ce eşti furioasă pe mine?
Avea un ton acru. A fost de ajuns să mă enerveze suficient de
tare încât să reaprindă flacăra pe care o reprimasem în ultimele
câteva ore.
M-am aplecat în faţă, aşezându-mă picior peste picior.
— M-ai plătit pentru sex, asta-i problema!
A inspirat adânc, apoi a lăsat aerul să iasă încet.
— Şi eşti supărată pentru asta? De ce?
— Nu sunt târfa ta! Asta e a doua oară pe ziua de azi când un
bărbat mă tratează de parcă aş fi târfa lui nenorocită. N-am făcut
sex cu tine pentru bani! Iisuse Hristoase, de ce sunt bărbaţii atât
de grei de cap? am ţipat în camera goală.
Sunetul a reverberat în pereţi mai tare decât mi-aş fi dorit. A
dat înapoi.
— Am făcut sex. Contractul tău stipulează că trebuie să
primeşti cu douăzeci la sută mai mult dacă te dezbraci şi/sau faci
sex.
M-am ridicat gemând şi am pornit spre el.
187
 — Credeam că tu făceai dragoste cu mine, m-am răstit eu.
— Asta şi făceam. Amândoi. Din nefericire, în ochii legii s-ar
putea să nu fie aşa.
— În ochii legii este prostituţie! Regula era doar unul dintre
acele lucruri nescrise pe care le facem ca să evităm legea. Iisuse!
— Atunci şterge-l din contract. Doamna Milan a adăugat asta
ca articol suplimentar. Nu, nu e scris cu litere mici, dar
angajatoarea ta se asigură că primeşti banii. În plus, te-ai
dezbrăcat de multe ori pentru artă. Meriţi o plată chiar şi numai
pentru asta. Acum, spune-mi tu cum trebuie să înţeleg eu asta,
chérie? Hm?
Mi-au căzut umerii şi am lăsat capul în jos. Rahat. Nu era vina
lui. Nu a făcut nimic greşit: a urmat ceea ce credea că sunt
regulile jocului. Oficial, eram o idioată.
În acest moment, putea să mă dojenească, să mă facă să mă
simt şi mai prost decât mă simţeam deja, dar m-a înconjurat cu
braţele lui lungi şi puternice, în timp ce eu mă lăsam copleşită de
milă pentru propria-mi persoană. Nu bărbatul fusese cel care mă
făcuse să mă cred o târfă. Eu fusesem aceea. Propria mea
insecuritate se târâse şi dezlănţuise iadul în psihicul meu.
— Îmi pare rău.
— Ssst, e în regulă. Îmi imaginez că ţi-e greu.
În căldura braţelor lui, am început să reflectez. Mi-am spus că
ştiu exact ce sunt şi ce nu sunt. Nici o bancnotă, nici o
neînţelegere şi nici măcar Millie nu ar putea schimba lucrurile în
privinţa mea. Sunt o grămadă de lucruri fiică, soră, prietenă, un
fel de actriţă, sunt muza acestui bărbat, dar nu sunt femeie de
stradă, nici prostituată comandată sau târfă. Poate sunt curvă,
dar nu târfă.
Mulţumită de cum am pus lucrurile la punct în mintea mea, l-
am sărutat pe Alec din toate puterile. Când am terminat, m-am
îndepărtat, m-am dus la locul meu de pe podea şi mi-am desfăcut
picioarele. Cu o strălucire răutăcioasă în ochi, mi-am afundat o
mână în spaţiul dintre sutien şi sân. Ochii lui căprui-aurii
străluceau în lumina puternică în timp ce se uita la mine. Mi-am

188
dus încet cealaltă mână în jos. Alec s-a urcat repede pe scară şi şi-
a luat aparatul foto în mână.
— Arată-mi cât de egoistă poţi fi cu propriul corp sexy, ma
jolie.
Şi am făcut-o. Am închis ochii şi m-am jucat cu propriul corp
ca şi cum m-ar fi atins el. Fiecare mişcare era a mâinilor lui.
Fiecare oftat era pentru el, fiecare geamăt era înghiţit de buzele
lui.
Imaginaţia mea a reuşit să-i asigure fotografia perfectă.

CAPITOLUL 9

Alec şi cu mine am ieşit din atelier ţinându-ne de mână.

Soarele strălucea, vântul îmi sufla în păr, iar lumea se deschidea
să mă întâmpine. Salutare, lume, mi-a fost dor de tine!
— Îţi dai seama că e prima oară când ieşim din atelier şi eu
plec în trei zile?
Alec mi-a ridicat mâna şi a sărutat-o.
— Nu mi-am dat seama, ma jolie. Îmi pare rău. Am fost o
gazdă groaznică.
Am râs şi i-am legănat braţul în timpul mersului.
— Ai avut...
— Multă treabă, am spus amândoi în cor şi apoi am început
să chicotim.
— Îmi pare rău, chérie. Când sunt concentrat, nu există decât
lucru, mâncare, satisfacţie sexuală şi somn.
— Iar de ultimul nu ai parte suficient, l-am certat eu. Chiar nu
avea. Omul dormea mai puţin decât mulţi insomniaci.
M-am întors spre el, strângându-l mai tare de mână.
— Deci? Încotro?
Alec avea părul prins în eternul lui nod de la ceafă. Soarele îl
făcea să pară mai mult roşcat decât castaniu şi auriu. Tot
incredibil era. Purta o bluză pe gât subţire, albă şi o pereche de
189
blugi prespălaţi închişi la culoare. Avea un aparat foto atârnat
lejer pe umăr. Alec Dubois era delicios. Masculin, sexy, toate
acestea şi o pungă cu chipsuri ieftine. Şi eu eram norocoasa care
se bucura de atenţia lui... pentru încă trei zile.
— Ce vrei să facem? m-a întrebat el.
M-am uitat în jur la străzile din Seattle şi am spus lucrul pe
care l-ar spune orice turist.
— Să mergem la Acul Spaţial, bineînţeles.
A rânjit.
— Atunci e bine. Avem rezervare acolo pentru cină.
Deocamdată, ce-ai zice de o surpriză?
— Sigur.
Alec a oprit un taxi şi am plecat. I-a dat şoferului câteva
indicaţii care nu-mi spuneau nimic şi m-am uitat la oameni până
când s-a oprit maşina. Alec a plătit cursa, a coborât şi mi-a
deschis portiera. Am coborât şi am rămas tablou.
La vreo şase metri de mine era o pancartă din lemn cu litere
uriaşe, de un alb uluitor, pe care scria Zoo. Mai exact, Grădina
zoologică Woodland.
— Mă duci la grădina zoologică? Am zâmbit cu gura până la
urechi.
— De ce nu? Nici eu nu am fost şi locuiesc aici de ani de zile.
— Fără motiv. Am ridicat mâna şi l-am luat din nou de braţ.
Hai să ne uităm la animale!
Nu i-am spus că nu am fost niciodată la o grădină zoologică.
Niciodată. Nu era un punct de interes în Vegas şi, după ce a plecat
mama, tata a încetat să mai organizeze orice fel de excursii cu
familia.
S-a dovedit că-mi plăceau grădinile zoologice. Erau multe de
văzut, auzit, atins şi explorat.
— Până acum, care sunt favoritele tale? m-a întrebat Alec
strecurându-şi o mână pe umărul meu.
Am clătinat din cap.
— Sunt atât de multe din care să aleg. Dacă trebuie să mă
opresc la unul singur, aş alege oceloţii.
— Feline?
190
 Am dat din cap că da şi am continuat.
— Pot să mă raportez la femelă. Duce o viaţă solitară, se
împerechează numai când are nevoie, are grijă de pui, îi învaţă să
vâneze şi apoi le dă drumul în lume. Alec a încruntat din
sprâncene până s-au unit, urâţindu-i fruntea. În plus, sunt nişte
animale frumoase. Dacă ar fi să fiu un animal, asta aş alege. Sunt
al naibii de sexy, am adăugat eu ca să-l înveselesc. Tu?
Alec a strâmbat din buze. Speram că nu are de gând să
scormonească după informaţii legate de răspunsul meu. Nu era
momentul pentru răni deschise. Era momentul pentru experienţe
noi, pentru amintiri care durează o viaţă, mai ales că urma să
plec atât de curând.
— Dacă ar fi să aleg unul singur, ar fi vulpea polară.
Mi s-a părut o alegere ciudată. M-aş fi gândit că o să aleagă
gazela sau ceva cu o denumire exotică.
— OK, de ce?
— Pentru că dezvoltă relaţii monogame pe viaţă. I-am
invidiat mereu pe oamenii care pot face asta. Acum văd că o fiinţă
uluitoare cum e vulpea face asta şi... ei bine, îmi dă speranţe.
— O, franţuzule. Eşti atât de sensibil pe sub toţi muşchii ăia.
L-am atins uşor pe piept, m-am ridicat în vârful picioarelor şi
l-am sărutat. M-a cuprins în braţe şi m-a sărutat cu ardoare.
Atunci am auzit un clic.
M-am uitat şi am văzut că îşi scosese aparatul şi că făcuse un
selfie în timp ce ne sărutam.
— Ce ieftin! Un selfie? Tu, un artist? Sunt şocată.
— Altfel cum voiai să imortalizez acest sărut pentru
totdeauna?
I-am ciocănit în tâmplă.
— Foloseşte-ţi căpşorul. Timpul petrecut împreună, totul e în
amintirea ta.
— Şi acum îl am şi pe film.
Ne-am petrecut toată ziua plimbându-ne printre cuştile cu
animale. Am înţeles acum ce reprezintă această atracţie. Peste tot
forfoteau familii. M-a făcut să-mi fie dor de Maddy. Oare ea a fost
vreodată la grădina zoologică? M-am hotărât atunci, pe loc, să o
191
duc. Sunt o grămadă de lucruri pe care eu şi Maddy nu am apucat
să le facem când eram mici. Am să corectez asta. Imediat ce-l scot
pe tata de pe culoarul morţii, din mâinile cămătarilor, şi îşi revine
din comă. La naiba, poate va dori chiar să meargă cu noi. Puţin
probabil, dar posibil.

***
Mai târziu, în seara aceea, taxiul ne-a lăsat în faţa intrării de
la Acul Spaţial. Prima oprire a fost la puntea de observaţie. O
imagine de trei sute şaizeci de grade asupra a ceea ce localnicii
numesc Oraşul de Smarald. Peste tot, plin de familii şi cupluri.
Am găsit o mică breşă de unde puteam vedea cu uşurinţă soarele
apunând peste întregul peisaj. Era extraordinar de frumos. Am
stat cu mâinile agăţate de bara din faţa mea şi m-am holbat, pur
şi simplu, la imaginea splendidă. Un şir lung de clicuri mi-au
întrerupt concentrarea asupra frumuseţii.
— Ce? am rânjit spre Alec.
A venit mai aproape, şi-a strecurat mâinile în părul meu şi m-
a sărutat. Un sărut de neuitat. Lent, uşor şi atât de cald, că mi-a
trimis un curent de dorinţă prin tot sistemul nervos. S-a tras
înapoi şi şi-a lipit fruntea de a mea.
— Eşti prea scumpă. Prea frumoasă. Prea mult pentru ca
orice bărbat să te păstreze numai pentru el. Bărbatul care va
obţine dragostea ta... pentru totdeauna... va fi un homme très
chanceux.
— Ce înseamnă asta? i-am şoptit lipită de buza lui, apoi i-am
mângâiat nasul cu nasul meu.
Degetele lui s-au afundat în şuviţele rebele ale părului meu şi
m-a apucat de ceafa. Avea ochii de culoarea cărămizilor aurii, din
cele care nu există decât în basme.
— Înseamnă că va fi un bărbat foarte norocos. Să aibă parte
de dragostea ta pentru eternitate, asta îl va face să fie foarte
bogat.
— Alec.
Am clătinat din cap şi m-am lăsat la pieptul lui, locul cel mai
sigur în care puteam să mă aflu în acel moment.
192
 — O, ma jolie, cât de mult o să-mi lipsească dragostea ta din
viaţa mea.
M-a strâns la fel de tare cum îl strângeam şi eu. Poate mai
tare. Chiar dacă mai aveam câteva zile, acesta avea să fie
momentul pe care o să mi-l amintesc toată viaţa. Momentul în
care mi-am dat seama că există nenumărate forme de iubire şi că
e OK să îi iubeşti pe cei cărora le dăruieşti o bucăţică din tine,
chiar dacă nu o merită. Alec o merita cu siguranţă, iar momentul
acesta avea să rămână al nostru pentru totdeauna.
Am făcut artă împreună şi ne-am iubit împreună, în felul
nostru. Iar asta avea să conteze când aveam să privesc în urmă, la
viaţa mea şi la deciziile pe care le-am luat în trecut. Ca şi la cele
pe care aveam să le iau de acum înainte. Timpul petrecut cu Alec
a fost unul special şi am anticipat că, pe măsură ce-mi continuam
călătoria, fiecare client avea să adauge ceva vieţii mele.
— Hai să mâncăm ca să putem merge acasă şi să te seduc ca
desert!
A ridicat din sprâncene şi m-a condus înapoi spre lift.
Cina la restaurantul SkyCity a fost cel puţin impresionantă.
Am mâncat pui Jidori învelit într-un strat formidabil de
mozzarella afumată şi budincă de pâine. A fost mortal! Alec, pe
de altă parte, a ales muşchi de vită file. Avea şi un fondue care m-
a făcut să-mi tremure genunchii. În timpul cinei, am făcut schimb
de bucăţele de mâncare şi am discutat în sfârşit câte ceva despre
vieţile noastre dinainte de „Dragoste pe pânză“. Alec s-a arătat
surprins că am crescut în deşert. Nu m-a întrebat nimic despre
faptul că sunt damă de companie, de ce mi-am ales această
meserie, şi i-am fost recunoscătoare pentru asta. S-a concentrat
mai degrabă pe cariera mea de actriţă în devenire şi pe interesul
meu pentru motociclete. În schimb, eu am aflat că s-a mutat în
State când abia împlinise douăzeci de ani şi că vizita Franţa după
fiecare expoziţie importantă. Avea să plece în ţara lui la câteva
zile după ce eu treceam la clientul următor.
A fost plăcut să mă conectez cu Alec la un nivel dincolo de
atracţia fizică dintre noi. Puteam să-mi imaginez că vom rămâne
prieteni după ce voi pleca, deşi nu avea nimic de-a face cu genul
193
de prietenie pe care consideram că o am cu Wes. Surferul meu
are propria lui categorie.

***
A sosit ziua. Vernisajul expoziţiei „Dragoste pe pânză“, de
Alec Dubois. Atelierul fusese complet transformat în galerie, cel
puţin aşa mi s-a spus. Eram un pic emoţionată, voind să văd ce
impresie aveau să aibă oamenii despre arta lui în această seară,
în special pentru că eram tema centrală a tuturor pieselor. Când
a terminat, avea şapte pânze, toate expuse. Mi-a spus că este una
în plus faţă de cele şase pe care le ştiam, dar că vrea să fie o
surpriză. Lucrul la aceasta din urmă îi ocupase aproape toată
atenţia în ultimele zile.
Am avut nevoie de această separare, ştiind că mâine urma să
mă urc în avionul spre Vegas, o plecare care avea să mă scoată
din viaţa lui Alec... posibil pentru totdeauna. Nimeni nu ştie ce
aduce viitorul, ci doar că nu poate fi oprit.
Millie îmi trimisese biletele de avion pentru Vegas şi un bilet
numai dus spre Chicago, de unde Anthony Fasano avea să mă
preia personal. Îmi expira timpul la Seattle. În mai puţin de
douăzeci şi patru de ore aveam să fiu în avion spre casă. Mă
aşteptau Gin şi Maddy să mă ducă direct la tata. Trebuia neapărat
să-l văd pe bătrân.
Ceasul arăta ora 6 p.m. Era timpul să mă pregătesc pentru
seară. Am scormonit prin valiză şi am scos singura rochie pe care
o adusesem cu mine. Fiind o fată din Vegas, aveam mereu cu
mine o rochiţă neagră, una care nu se şifona şi putea fi strânsă şi
aruncată în fundul poşetei. Eram sigură că va trebui fie să merg
în picioarele goale sau în papuci de casă, fie să comit o sinucidere
mondenă încălţându-mă cu cizmele de motor la rochie. În timp
ce-mi cântăream opţiunile foarte limitate, pe patul pe care îmi
umblam prin lucruri a aterizat o cutie gigantică, albă, cu o fundă
roşie.
Pentru tine, mi-a săgetat vocea lui Alec simţurile într-un salut
fierbinte.

194
 M-am întors şi am rămas cu gura căscată. Alec stătea în
picioare, îmbrăcat pentru seara aceea. Purta costum. Prima oară
când îl vedeam îmbrăcat formal. Arăta cel puţin elegant. Mi-a
lăsat gura apă la vederea trupului său frumos înveşmântat în
mătăsuri fine. Costumul era negru pe negru. Totul. Sacoul,
cămaşa de dedesubt, cravata subţire din satin. Îmi convenea de
minune. Mi s-au umezit imediat coapsele, tensiunea sfârâind în
aer, în timp ce am lăsat să cadă prosopul pe care îl avusesem pe
mine cât timp mi-am căutat hainele.
— Douce mère de toutes les choses saintes, a spus el într-o
franceză repezită.
Asta nu-mi ajuta prea tare libidoul. În loc să mă domolească,
m-a stârnit şi mai tare. Mi-am muşcat buza şi m-am clătinat,
văzându-l că vine spre mine. Într-o secundă, gura lui Alec a
acoperit-o pe a mea şi m-am trezit lipită cu spatele de perete.
Mâinile lui s-au strecurat sub fundul meu şi m-am ridicat. Am
gemut când umflătura groasă din pantalonii lui m-a împins mai
tare în perete, exact acolo unde îl doream cel mai tare.
— Nu putem să facem asta acum, l-am prevenit eu, fără a
crede cu adevărat ce spun.
L-am supt de gât şi de buze şi mi-am înfipt călcâiele în
spatele lui. A gemut şi limba lui mi-a pătruns în gură. Multă
vreme nu a fost nimic altceva în afară de unduiri adânci,
scormonitoare ale limbii lui, mici muşcături cu dinţii şi senzaţia
de mătase pe piele.
— Ba putem. Şi chiar facem. I-am simţit respiraţia pe gât în
timp ce vorbea. Nous allons nous dépêcher.
— Asta ce înseamnă?
L-am supt de locul din spatele urechii, unde-i plăcea atât de
mult, şi l-am apucat de nodul strâns de la ceafă, trăgându-i faţa
înapoi spre mine.
Avea ochii întunecaţi şi în adâncul lor nu se citea decât
promisiunea că va oferi plăcere.
— Înseamnă că ne grăbim.

195
 A tras de curea, s-a desfăcut la pantaloni, a scos un
prezervativ din buzunar şi, în câteva clipe, era la intrarea în sexul
meu.
— Rahat, nu te opri acum, Alec. Te rog, dă-mi-o, i-am spus eu.
Adora să-i spun aceste cuvinte, iar eu ştiam asta. Şi-a
strecurat în mine capul lat al penisului, frecându-l de umezeala
de acolo, mişcându-şi mâinile pe fundul meu, apoi s-a înfipt în
mine.
— Doamne... Maica... am strigat eu când scula lui ca oţelul m-
a umplut mai adânc ca niciodată, atât de adânc, că mi-am pierdut
răsuflarea, apoi am regăsit-o, când mi-a insuflat viaţă cu sărutul
lui. Atât de bine, mereu e atât de bine cu tine.
A gemut cu gura pe gâtul meu, m-a împins în perete, ţinându-
mă acolo, înfiptă în penisul lui, apoi şi-a plimbat mâinile pe pielea
sensibilă de pe sânii mei. Odată ajuns acolo, m-a ciupit tare de
sfârcuri. Erau ca două puncte fierbinţi de dorinţă şi, cu fiecare
răsucire, atingere şi împingere, mă trimitea drept spre Nirvana.
— O să termin, l-am anunţat, iar el a rânjit de lângă sfârcul
erect şi apoi a muşcat din el.
Asta a fost. N-a fost nevoie de nimic altceva. Orgasmul a
trecut prin mine ca o drujbă prin trunchiul unui copac.
— Să nu uiţi niciodată felul în care te simţi acum, ma jolie. Je
t’aime. Te iubesc, a spus Alec înainte de a se repezi din nou la
gura mea.
Păsărică mea s-a strâns în jurul penisului lui, dându-i ceea ce
avea nevoie, în timp ce el pompa în mine ca un nebun. Când a
terminat, m-a smuls de lângă perete şi m-a adus la pat, unde s-a
aşezat, încă înfipt în mine. Mi-a luat câteva minute să-mi potolesc
tremurul picioarelor. Alec m-a ţinut şi m-a alinat tot timpul, aşa
cum făcea de fiecare dată. M-am gândit adesea că îl alină şi pe el
la fel de mult ca pe mine.
— O să întârziem la spectacolul tău, am chicotit eu.
A zâmbit.
— Avem un motiv serios. Mi-a făcut cu ochiul şi a arătat spre
cutia mare şi albă. Asta e pentru tine. S-o porţi în seara asta.

196
 Entuziasmată, am sărit de pe el şi m-am oprit la marginea
patului. El s-a ocupat de prezervativ în timp ce eu îmi desfăceam
cadoul.
În cutie am găsit o rochie de cocktail de culoarea şampaniei.
Avea mici cristale care sclipeau şi străluceau în lumină. De la gât
în jos, materialul cădea lejer, acoperindu-mi sânii într-un mod
provocator. Fâşia subţire de material care o ţinea agăţată de
umăr o făcea să cadă natural. Tivul era chiar deasupra
genunchiului şi mi se potrivea de parcă era pictată pe mine. Alec
a ridicat o altă cutie în timp ce îmi îndreptam rochia. Pantofii
erau Gucci, originali. Erau de un auriu strălucitor, cu un toc-cui
de 11 centimetri şi o mică platformă. Perfecţiune pură.
— N-am întâlnit niciodată o femeie care să nu adore pantofii.
— Toate femeile iubesc pantofii de bal de tip fute-mă. În
special pe cei extrem de sexy. E înscris în codul nostru genetic.
Am ridicat din umeri. Aşa ne naştem.
Alec şi-a aranjat costumul, în timp ce eu am terminat de
îmbrăcat, apoi m-a condus jos, la petrecere. Era în toi când am
ajuns. În clipa în care am intrat pe uşă, au pornit bliţurile
aparatelor de fotografiat şi s-au auzit aplauze din toate părţile. O
blondă într-un costum alb, strâmt, l-a luat imediat pe Alec de
lângă mine. Agenta lui de presă. N-o mai văzusem din primele
câteva zile, dar se agăţase de braţul lui atât de tare încât i-ar fi
ţâşnit sângele dacă încerca să scape. S-a uitat peste umăr la mine.
Buzele lăsate în jos şi sprâncenele încruntate mi-au dovedit că nu
era prea fericit. I-am făcut cu mâna şi i-am trimis un sărut.
Un bărbat cu o tavă cu şampanie mi-a oferit un pahar din
băutura spumoasă rozalie şi m-am îndreptat spre primul tablou.
Eu eram. Bineînţeles. Şi totuşi, Alec îi adăugase mai multă
profunzime decât avea prima oară când l-am văzut. Acum
aproape că puteam să apuc cu mâna lacrima care curgea pe
obrazul imaginii mele şi să mânjesc buzele roşii de pe pictură.
„Pentru mine nu există dragoste“, scria sub imagine. M-am
dus vreo şase metri mai încolo şi am văzut aceeaşi imagine,
numai că aceasta cuprindea fotografia imprimată pe pânză şi
pictura cu mine atingând inima imaginii originale. „Iubeşte-te pe
197
tine însăţi“. Cuvintele au fost ca o suliţă care mi-a trecut drept
prin inimă, atingând emoţii ascunse nu prea departe de
suprafaţă.
Incapabilă să mă mai uit la ea, m-am dus spre setul de trei
tablouri îmbinate, acolo unde se întâmplau cele mai multe
lucruri. Mulţimea era compactă, iar lumina strălucea deasupra
celor trei pânze uriaşe atârnate una lângă alta. Deasupra celor
trei scria „Dragoste întreruptă“, dar apoi am observat că fiecare
în parte avea şi un nume al său, propriu.
Prima, cu Aiden oferindu-şi singur plăcere şi cu mâna mea
acoperindu-i erecţia, era intitulată „Dragoste interzisă“. Apoi,
tabloul din mijloc, în care Alec surprinsese un moment foarte dur
între mine şi Aiden, era numit „Dragostea răneşte“. Apoi ultimul.
În jurul acestui tablou era mai multă lume. Alec şi cu mine,
înlănţuiţi în pasiunea noastră. Era fără îndoială cel mai uluitor
dintre cele trei. Adăugase fuioare roşii de vopsea în jurul cuplului
de pe pânză, scoţând în evidenţă pasiunea fierbinte pe care o
trăiau. Sub el, numele era simplu: „Dragostea noastră“.
Şi chiar era dragostea noastră. A lui Alec şi a mea. Frumoasă,
pasională, sălbatică, şi totuşi o dragoste care avea nevoie să fie
întreţinută, hrănită. Era puritatea perfect capturată pe pânză.
M-am mişcat de-a lungul zidului, uitându-mă la oamenii care
discutau despre artă. Nici măcar o dată nu am văzut pe cineva
strâmbându-se sau oftând. Presupun că asta însemna că oamenii
îi acceptau viziunea.
Pictura aceasta m-a excitat. M-a umezit între picioare,
făcându-mă să fiu gata să sar pe Alec în clipa în care aveam să-l
văd din nou. „Dragoste egoistă“ o numise. Eu, oferindu-mi
singură plăcere, în faţa lumii întregi. Avea ceva onest şi puternic.
Cel puţin, asta am simţit eu.
Alec m-a luat în braţe în timp ce mă uitam la tablou.
— Îţi place?
— Îmi place mai mult s-o fac, am spus încet, cuvintele mele
sunând aproape ca un geamăt.

198
 — Aha, înţeleg. Păi, refacem scena mai târziu, ce zici? Am dat
repede din cap că da. Hai să ţi-o arăt pe ultima. E cea mai bună
fotografie pe care am făcut-o până acum.
Asta spunea multe. Alec Dubois e un pictor şi fotograf cu
adevărat excepţional. Fotografiile lui sunt peste tot, de la
calendare la litografii semnate. M-a dus spre singurul tablou
acoperit cu o pânză uriaşă.
Am rămas nemişcată, în timp ce în jurul nostru se adunau o
mulţime de oameni, aşteptând dezvelirea.
— Portretul acesta se va vinde la un preţ de două ori mai
mare decât cel cerut iniţial. Jumătate din aceşti bani vor ajunge la
tine, ma jolie.
Asta m-a şocat şi am clătinat din cap că nu de mai multe ori,
dar el a zâmbit şi a tras pânza la o parte. Eram eu. Doar că eram
chiar eu. Eu, cea adevărată. Doar Mia. Stăteam în picioare pe
puntea de observaţie de la Acul Spaţial, uitându-mă în zare.
Părul îmi flutura ca un steag negru în vânt. Eram calmă,
fericită, jubilând şi cucerită cu totul de frumuseţea din faţa
ochilor mei. Păream liberă în clipa aceea. Nu încorsetată de o
slujbă pe care nu mi-o doream, dar cu care mă obişnuiam. Nu
scăpându-l de încurcături pe tatăl meu sau încercând din
răsputeri să reuşesc ca actriţă la Los Angeles. Frumuseţe pură. Şi,
pentru prima oară, m-am văzut frumoasă. Alec m-a făcut să văd
asta în această imagine.
Mi s-au format lacrimi în colţurile ochilor, uitându-mă la ceea
ce surprinsese. Căldura mi-a cuprins corpul, centrul vederii mele
fiind un punct strălucitor şi luminos, iar restul, o peşteră
întunecată. Mi-am aruncat ochii asupra titlului de sub tablou.
Lacrimile mi-au alunecat pe obraji, căzându-mi pe sâni şi pe
betonul de sub picioarele mele. Mi-am încrucişat privirea cu a lui
Alec, avea ochii sticloşi, umezi, deşi nu a lăsat să-i scape nici o
lacrimă.
Sub cea mai frumoasă fotografie a mea pe care am văzut-o
vreodată stătea scris totul.
„Adio, Dragoste“.

199
 CAPITOLUL 10

Seara trecută a fost uimitoare. M-am simţit precum

Cenuşăreasa la balul regelui. După ce a fost dezvăluită ultima
fotografie, spectatorii au început să facă legăturile. Ziarele şi alţi
profesionişti din mass-media mi-au luat interviuri, au făcut
fotografii cu mine şi cu Alec, făcând mare tam-tam. M-am distrat.
Nici paharele de şampanie pe care le-am consumat nu mi-au
afectat buna dispoziţie. Când s-a terminat, avea oferte pentru
toate tablourile. Aveau să plece în turneu prin galerii vreme de
şase luni. Apoi, cumpărătorii aveau să primească un Dubois
original, unicat. Totuşi, mai întâi, Alec voia să dea şansa
publicului larg să îi vadă opera. Am înţeles asta. Era pasiunea
vieţii lui şi trebuia împărtăşită tuturor şi peste tot.
Fereastra arăta că cerul e încă întunecat, în culoarea nopţii.
Trebuie să fi fost aproape de răsărit. Ieri, înainte să mă pregătesc
pentru vernisaj, îmi făcusem bagajele şi le înghesuisem într-un
colţ. Avionul pleca devreme şi voiam să mă strecor neobservată.
Ca şi cu Wes, nu suportam ideea de fi nevoită să-i spun adio lui
Alec faţă în faţă. I-am cercetat figura sculptată şi trupul. Uluitor şi
complet dus de pe această lume. A băut ceva mai multă şampanie
decât mine şi a amestecat-o cu o băutură sofisticată franţuzească
de care n-am auzit niciodată până acum. Apoi, m-a dus în pat, m-
a futut de m-a rupt şi a picat când era încă în mine.
A fost o dragoste nebunească, distractivă, plină de emoţie,
care a simbolizat întreaga lună. Voiam să plec având asta în
minte ca ultima amintire despre noi doi.
Aşa că m-am strecurat încet din pat, i-am luat tricoul şi l-am
înghesuit în valiza mea. Nu aveam nici un motiv să nu-l păstrez
ca amintire. În plus, mirosea superb a Alec. Am luat geanta cu
totul şi am coborât să fac un duş. Când am ajuns în bucătărie
tocmai se făcea ora cinci dimineaţa. Taxiul avea să ajungă în
douăzeci de minute. Aveam zbor spre Vegas la şapte.
200
 Mi-am scos hârtia de scris specială şi un pix. Era timpul.

Alec, francezul meu iubit,

Îmi pare rău că te părăsesc aşa, dar este cel mai bine dacă
ultima noastră amintire este cea cu noi făcând dragoste. Pentru că
asta a fost am făcut dragoste. Ar fi trebuit să îţi spun asta de ieri.
Nu ştiu de ce nu am făcut-o. Aşa e, ştii? Te iubesc, Alec. În felul
nostru. Cel mai bun fel. Ca prieteni, ca iubiţi, ca două persoane ce
au fost menite să se iubească în timpul pe care l-am avut la
dispoziţie.
Nu voi uita niciodată timpul petrecut împreună. M-ai învăţat
despre atâtea feluri de dragoste, iar felul în care o înţelegi tu este
special. Va rămâne alături de mine pentru tot restul vieţii mele.
Prin tine şi prin arta ta, am putut să văd că o relaţie de iubire
poate exista dacă cei doi parteneri sunt complet sinceri. Tu nu m-
ai minţit niciodată, nu m-ai indus în eroare, mi-ai spus
întotdeauna adevărul. Şi pentru asta, îţi sunt atât de
recunoscătoare.
Experienţa aceasta, de a fi muza ta, este ceva ce nu mi-am
imaginat vreodată că mă va schimba. Dar m-a schimbat. Tu m-ai
schimbat. În bine.
Îţi mulţumesc, Alec, pentru că mi-ai arătat că e OK să iubeşti,
să-ţi oferi dragostea şi să accepţi dragostea care ţi se oferă, chiar
dacă numai pentru scurt timp.
Je t’aime. Au revoir.
Mia.

Am sărutat hârtia lângă numele meu şi am lăsat biletul lângă

filtrul de cafea. M-am silit să ies pe uşă şi să nu alerg înapoi pe
scări ca să mă mai uit o dată la el. În loc de asta, am chemat liftul
şi am găsit taxiul la uşa de la intrare.

***
Aeroportul era plin. După ce am scăpat de chinul cu
procedurile de securitate, mi-am găsit poarta de îmbarcare şi
abia am prins avionul. M-am aşezat şi mi-am tras poşeta în poală.
201
Telefonul bâzâia în buzunarul din faţă. L-am scos şi am simţit un
plic. Inima a început să-mi bată mai tare în piept, gândindu-mă că
poate apelul este de la Alec. M-am uitat pe ecranul telefonului.

De la: Ginelle Harper

Către: Mia Saunders
Abia aştept să-ţi văd moaca urâtă. Acum Mads ţipă la mine că
te-am făcut urâtă. Îmi pare rău, paraşută ce eşti 4U.

Am început să râd, am trecut telefonul pe modul „Avion“ şi

apoi mi-am aruncat privirea asupra plicului. Avea numele meu
scris cu o caligrafie elegantă, înclinată. Numai că nu era chiar
numele meu, era felul în care îmi spunea el. Ma jolie. „Frumoasa
mea" în franceză. Mi-e dor de asta deja. Expresia ieşind de pe
buzele lui arcuite dimineaţa, părul lui răvăşit pe pernă.
Clătinând din cap, am înlăturat presiunea emoţiilor
clocotinde care ameninţau să explodeze într-un potop de lacrimi.
Am desfăcut plicul şi am scos o felicitare. Era o reproducere după
un tablou, unul al lui, de fapt. Un oraş din Franţa pe care îl pictase
la un moment dat şi care fusese transformat în felicitare. Era
amuzant, dar era şi dulce. Egomaniacul.
Am desfăcut felicitarea şi din ea au căzut o grămadă de
fotografii. Fotografii ale tablourilor, împreună cu una cu noi doi
pe care o făcuse el. Selfie-ul pentru care am făcut mişto de el. Eu îi
ţineam faţa şi îl sărutam nebuneşte. Îi ieşiseră din coc câteva
şuviţe şi îi fluturau, ca şi ale mele, în timp ce ne sărutam. Soarele
strălucea perfect deasupra noastră. Mi-am dus fotografia la piept
şi am lăsat lacrimile să curgă. Avea să-mi fie dor de franţuzul
meu. Foarte tare.
Ultima fotografie era o copie, a celei pe care inspirat o
numise „Adio, dragoste“. Era un final perfect al unei luni superbe.
Nu scrisese nimic pe felicitare. Tablourile lui spuneau tot ce era
de spus.
Ca şi în cazul lui Wes, n-am să uit niciodată timpul petrecut
alături de Alec. Am să preţuiesc toate amintirile ca pe o parte a
vieţii mele în care am trăit şi am iubit cu adevărat.
202
 Am trecut prin e-mail-urile despre noul meu client trimise de
mătuşa Millie. Am apăsat pe iconiţa cu poza. Mamă-mamă. Altul
sexy. Ăsta era în mod clar italian. Armăsar italian, cum s-ar zice.
De unde îi scoate pe tipii ăştia? De pe vreun site cu bunăciuni?
Anthony „Tony” Fasano are treizeci şi unu de ani şi este fost
boxer, după cum arăta şi în poza la care mă uitam. Trupul
bărbatului arăta de parcă ar fi fost sculptat în marmură. Avea
pielea măslinie, părul negru-tăciune, ca al meu, dar ochii erau de
un albastru metalic. Nu era aşa de înalt cum îmi plac mie bărbaţii,
numai în jur de 1,80, dar ceea ce-i lipsea în înălţime compensa
prin frumuseţe masculină brută.
Dacă ar fi să mă iau după fotografia în care era în picioare,
ţinând în mână o centură de box, nu are pe el nici un gram de
grăsime. Cum e posibil? Deţine un lanţ imens de restaurante
italieneşti. Mâncarea aceea nu e celebră pentru lipsa caloriilor.
Poate că e o fotografie mai veche? Cum a spus şi Millie, nu
contează prea tare de ce are nevoie de mine. Are nevoie şi gata.
Urmează să mă prefac că simt logodnica lui. Dumnezeu ştie de ce.
Pentru un bărbat ca el, femeile ar pica la picioarele lui şi l-ar
venera pentru şansa de a se căsători cu un tip bogat şi arătos.
Poate fi exact genul de problemă pe care o avea şi Wes, sau poate
că are de-a face cu prea multe paraşute şi prea puţine fete
normale.
În fine. Câteva zile în Vegas, apoi am plecat să mă întâlnesc cu
Anthony Fasano din Chicago, Illinois.
Oraşul Vânturilor, sosesc!

203
 MARTIE

Heather White,

Mia este în Chicago datorită ţie.

Şi tu ţi-ai părăsit lumea familiară şi ai plecat într-o
călătorie. Cartea acestei luni arată sentimentul minunat
de a-ţi asuma riscuri.
Uneori îţi împrospătează viaţa sau chiar o transformă.
Şi de cele mai multe ori chiar merită.
Eşti frumoasă şi ador faptul că faci parte din viaţa mea.

BESOS, draga mea.

204
 CAPITOLUL 1

În clipa în care picioarele mele au atins solul pe aeroportul

din Vegas, am fost strivită între două corpuri, unul lung şi deşirat
şi altul mic şi îndrăzneţ. Nările mi-au fost asaltate de mirosul de
gumă mentolată şi cireşe în timp ce cele două corpuri sinuoase
mă izbeau în sus şi-n jos, ţipând în acelaşi timp. Sunetele scoase
semănau cu ale hienelor ce ţipau în cuştile lor la grădina
zoologică din Portland pe care am vizitat-o cu Alec.
— Doamne, ce mi-a lipsit mutra ta, mi-a spus Gin înainte de
a-mi administra un sărut umed pe buze. Aaa, iată şi guma
mentolată. Dar a fost dată imediat la o parte şi sora mea mai
mică, Maddy, m-a cuprins cu braţele ei lungi. Cireşe. Încă din
copilărie mirosea mereu a cireşe. Nu mi-am dorit niciodată să
ştiu de ce. Am acceptat asta, la fel cum am acceptat orice altceva.
Era tot ce conta. Maddy mă ţinea strâns în braţe, iar înălţimea ei
făcea ca înălţimea mea să pară o nimica toată. Deşi eram sora mai
mare, la un metru optzeci cât avea ea, deţinea încă recordul în
mica noastră familie. La nouăsprezece ani era o adevărată
frumuseţe, dar nu era chiar la fel de voluptuoasă pe cât eram eu
la vârsta ei. Părea să aibă un metabolism imbatabil care o ajuta să
rămână slabă ca o scândură. Norocoasă fată.
Maddy avea ochii scăldaţi în lacrimi. I-am cuprins obrajii în
mâini.
— Cea mai frumoasă fată din lume, i-am spus în timp ce
vedeam cum lacrimile începuseră să cadă. Dar numai când
zâmbeşti...
— Mereu spui asta. I s-au ridicat colţurile gurii şi am fost
răsplătită cu zâmbetul pe care îl iubeam cel mai mult.
— Pentru că e adevărat. Chiar eşti cea mai frumoasă. Nu-i
aşa, Gin?
Gin a pocnit un balon din gumă de mestecat, apoi s-a sprijinit
cu cotul de mine.
— Da. Acu hai s-o întindem din magazinul ăsta de îngheţată.
Mi-am dat ochii peste cap.
205
 — Gin, e o tonetă de îngheţată.
Ginelle s-a oprit în mijlocul zonei Sosiri a aeroportului.
— Mă rog... Fufă ce eşti, ştii ce am vrut să spun. Cine te-a lăsat
pe tine pe post de dicţionar?
Am râs cu poftă, ceea ce m-a făcut să mă simt bine. Excelent,
chiar. Încordarea s-a scurs prin porii mei de parcă s-ar fi putut
manifesta într-o manieră fizică, şi anume să cadă pe podea şi să
formeze o băltoacă pe linoleum. Doamne, ce bine era să fiu acasă.
Fetele m-au condus la maşina lui Gin.
— Mads, unde e maşina tatei? Mi-am vârât geanta în
portbagaj şi m-am aşezat pe locul din dreapta şoferului.
Maddy s-a aşezat pe bancheta din spate a Hondei şi-şi
răsucea o şuviţă de păr pe degete.
— Mmm... Se uita pe fereastră, iar ochii i se plimbau dintr-un
punct într-altul de parcă încerca să se gândească la ce să spună.
Mi-au căzut umerii.
— Ce s-a întâmplat cu maşina tatei?
— Nimic. A oftat prelung, continuând să-şi învârtă şuviţele de
păr blond şi încovoindu-şi umerii pe spătarul banchetei. Orice ar
fi fost, nu voia să-mi spună care era problema.
— Spune-i, Mads, a insistat Gin.
Maddy a pufnit, apoi şi-a îndreptat spatele. A închis ochii şi
apoi i-a deschis. Hotărârea curgea în aluviuni de culoare în acele
adâncimi verzi.
— Cei care l-au aranjat pe tata i-au aranjat şi maşina.
Am simţit o vâlvătaie în stomac.
— De ce naiba n-ai zis nimic? Simţeam cum furia îmi curgea
prin şira spinării până în pumnii strânşi. Dacă s-ar fi apropiat
cineva de mine atunci, ar fi fost vai şi amar.
— Eu doar...
— Tu doar ce? Cum ajungi la şcoală?
— Cu autobuzul, de cele mai multe ori, iar uneori mă duce
Ginelle. S-a uitat la prietena mea cea mai bună. Gin i-a zâmbit
scurt. Şi m-a mai dus şi Matt, tipul despre care ţi-am povestit. M-a
dus de câteva ori. Spune că mă va ajuta cum poate. Vocea i s-a
stins.
206
 — Sunt sigură că o va face. Mads, nu e deloc sigur. Nu eşti
nicidecum aproape de şcoală şi după toate orele alea eşti moartă
de oboseală. Şi ce se întâmplă în serile când rămâi la bibliotecă
până târziu? Am oftat nervos, răsucindu-mă în scaunul meu.
Propria mea soră e în pericol. Nu se poate folosi de maşina tatei
pentru că Blaine şi gorilele lui nenorocite au distrus-o. Ce
altceva? Ce altceva s-ar mai putea întâmpla?
Maddy şi-a lăsat cu căldură mâna pe umărul meu.
— E în regulă, Mia. Sunt bine. Ne descurcăm cu ce avem, nu-i
aşa?
— Ba bine că nu. Mâine mergem să-ţi luăm maşină. Nu-mi
vine să cred că ai stat fără atâta vreme. Am împuns-o pe Gin cu
subînţeles. Şi tu... tu trebuia să-mi fii spus ce se întâmplă. Mi-am
îndepărtat părul din ochi cu un oftat adânc.
— Nu-ţi poţi permite, Mia...
— Să nu îndrăzneşti să-mi spui ce îmi permit şi ce nu. Ai fost
responsabilitatea mea în ultimii cincisprezece ani. Doar pentru
că acum ai nouăsprezece ani nu înseamnă că am să mă opresc
aşa, deodată, din a-ţi purta de grijă. Mi-am încleştat dinţii
încercând să-mi recapăt controlul. Doamne, Mads! Doar gândul la
tine mergând de la staţia de autobuz până acasă prin cartierul
nostru mă apucă alergia. Să n-o mai faci! Te rog, pentru mine. Mi-
am înmuiat tonul. Mâine îţi iau maşină. Am câştigat mai mult de
pe urma ultimilor doi clienţi.
— Serios? a întrebat Gin aruncându-mi o privire cu coada
ochiului, ştiind ce presupunea plata suplimentară. Şi cum ai făcut
asta, dulceaţă? Stând pe spate? a chicotit ea.
De data aceasta i-am lovit braţul... cu putere.
— Au! Afurisită ce eşti! Nu trebuia să mă loveşti.
— Tu mă faci pe mine târfă, târfo? Bineînţeles că trebuia. Mi-
am strâns ochii şi am fixat-o cu privirea. Deşi conducea, ştiam că
simţea intensitatea privirii mele.
— Bine. Mi-am căutat-o cu lumânarea, dar o să te forţez să
priveşti vânătaia urâtă ori de câte ori voi avea ocazia.
— Mă rog. Ne poţi duce pe mine şi pe Mads să cumpărăm o
maşină mâine?
207
 A dat aprobator din cap.
— Mi-am luat liber cât stai aici.
— O, ce drăguţ din partea ta.
— Pot fi drăguţă. A încruntat din sprâncene.
— N-am spus că nu poţi fi.
— Dar ai spus-o ca şi când de obicei n-aş fi aşa. Trebuie să te
informez că am fost aseară cu un tip care tot dădea din gură
despre cât de dulce îmi este vagi... M-am aplecat şi i-am apăsat
gura cu mâna.
— Crezi că poţi povesti altă dată, fată? am spus făcându-i
semne cu privirea spre Maddy.
— Mda, mă rog, a intervenit Maddy. De parcă nu ştiu despre
ce vorbeşte. Mă crezi atât de inocentă.
I-am dat drumul lui Gin şi m-am întors într-o clipită.
— Adică vrei să spui că nu eşti inocentă? Puteam paria pe
cincizeci de dolari că pielea mea bronzată a devenit atunci albă
ca varul. Maddy şi-a încrucişat mâinile la piept şi şi-a dat ochii
peste cap.
— Sunt încă virgină. Ştii că ţi-aş spune. Doamne. Dar ştiu ce e
aia sex oral. Nu-s proastă.
— Ţi s-a făcut vreodată? Mi-am ţinut respiraţia, neştiind
sigur dacă voiam să aflu adevărul.
A clătinat din cap că nu şi şi-a muşcat buza, apoi s-a uitat pe
fereastră.
— Nu, dar câteodată mă enervează că te porţi de parcă aş fi
un copil. Sunt mare, surioară. Trebuie să accepţi asta. Şi dacă
vreau să las un tip să-mi sărute păsărica, o voi face fără
probleme.
— Să-ţi sărute păsărica? a repetat Gin. Vrei să zici piz... am
ciupit-o de picior înainte să poată spune ceva ce ar fi enervat-o şi
mai tare pe Maddy.
— Nici un cuvânt, am mârâit pentru binele ei. Avea ochii
măriţi şi mi-a împins mâna. Mads, ştii că sunt oricând disponibilă
pentru tine, nu? Dacă vrei să vorbim despre aşa ceva, m-am
întins spre bancheta din spate, iar ea mi-a luat mâna. Chiar şi

208
atunci când nu sunt în Vegas, mă poţi suna oricând. Indiferent
dacă e zi sau noapte. Bine?
S-a aplecat în faţă şi şi-a lipit fruntea de mâna mea.
— Mi-a fost dor de tine, mi-a şoptit.
I-am strâns degetele ca răspuns.
— Mie mi-a fost şi mai dor de tine.
Iar aceste vorbe mi-au garantat zâmbetul ei perfect. Frate, s-a
uitat Dumnezeu la mine când mi-a dat-o pe Maddy să-mi fie soră
mai mică. Eu însămi n-aş fi putut alege una mai bună.
— Deci, către centrul de recuperare? a întrebat Gin, ruinând
momentul.
— Da. Trebuie să-l văd pe tata.

***
Centrul de recuperare se ridica pe un deal cu vedere la o
zonă lungă de deşert. Arăta ciudat. De parcă ar fi fost construit
pentru a-i ţine pe bolnavi şi pe cei aflaţi în convalescenţă departe
de Vegasul minunat, pentru a nu păta strălucirea şi extravaganţa
fâşiei de pământ.
Fără să vreau, am încetinit pasul pe măsură ce mergeam pe
holuri. Pereţii erau vopsiţi în galben pal. De-a lungul coridorului,
pe pereţi atârnau sporadic piese de artă în mozaic cu imagini din
deşert.
Maddy s-a opri la o uşă deschisă.
— E aici. Vrei să intri singură?
— Dacă nu te deranjează... Mi-a zâmbit uşor. Sora mea era un
suflet bătrân. Felul în care citea emoţional oamenii fusese
întotdeauna un dar al ei. Nu şi al meu, cu siguranţă. Poate că,
dacă aş fi avut acelaşi tip de personalitate ca al ei şi acei ochi
blânzi, aş fi putut sta şi eu departe de bărbaţii care nu erau buni
pentru mine. Probabil acesta era motivul pentru care era încă
virgină. Putea identifica ticăloşii dintr-o mie.
— Haide, Gin, să mergem la cantină să vedem dacă doamna
Hathaway a făcut vreuna dintre prăjiturile ei renumite.
Ochii lui Ginelle s-au luminat de parcă tocmai i se oferise un
diamant.
209
 — S-o întindem, a înşfăcat-o pe Maddy de braţ şi au plecat cu
paşi repezi în căutare de bunătăţi.
Am tras aer în piept şi mi-am încleştat mâinile tremurânde.
O pot face. E tata. Tata.
Am intrat în cameră cu paşi măsuraţi. Am ocolit draperiile
care fuseseră trase pentru intimitate şi mi-am găsit tatăl. Arăta
de parcă dormea, dar eu ştiam adevărul. Lacrimile îmi înceţoşau
privirea în timp ce m-am apropiat şi mi-am tras scaunul de lângă
patul lui. Avea o mână întinsă pe lângă corp. Am ridicat-o cu
ambele mâini, m-am aplecat şi am sărutat-o.
— Tată... am spus, deşi abia îmi puteam auzi propria voce.
Mi-am dres vocea şi am încercat din nou. Tată, sunt eu, Mia. Am
venit, am şoptit.
Strângându-i mâna la piept, m-am apropiat de el cât am
putut de mult. Arăta de un milion de ori mai bine decât atunci
când l-am găsit aranjat de Blaine şi comandoul lui în urmă cu
două luni. Vânătăile de pe faţă dispăruseră. Vreo două vinişoare
subţiri şi roz îi traversau tâmpla şi profilul. Poate că fuseseră tot
timpul acolo; poate că vor dispărea. Doar timpul o va spune.
În rest, arăta bine. Pierduse multe kilograme. Atât de multe,
încât nu mai arăta ca pufosul meu tată, numai bun de îmbrăţişat,
ci semăna mai mult cu o carcasă care cândva conţinuse un om
minunat. Cel puţin aşa fusese până să plece mama. Mi-am înecat
suspinele, dar lacrimile curgeau oricum.
— De ce a trebuit să te încurci aşa de tare cu Blaine? De ce?
Mi-am frecat bărbia de mâna lui, apoi mi-am lăsat capul pe
pieptul lui şi am lăsat şuvoiul să dea năvală. Eram furioasă pe el
că a ajuns să fie rănit pentru că a împrumutat atât de mult,
pentru jocurile de noroc, pentru că e un beţiv şi pentru că m-a
lăsat să fiu eu cea care să strângă totul după el. Din nou. Ca
întotdeauna.
— Ai comis-o rău de data asta, tată. Lucrurile pe care le fac
pentru tine...
Am lăsat cuvintele să se stingă, nevrând să recunosc că sunt
damă de companie. Indiferent dacă mă culc sau nu cu clienţii mei,

210
tot sună aiurea. Doar cuvântul damă de companie, singur, are o
conotaţie negativă destul de gravă.
— Fac tot ce pot. S-o protejez pe Maddy. Să mă asigur că
merge la facultate. Se descurcă tare bine. A cunoscut chiar şi un
băiat... s-ar putea să trebuiască să te trezeşti să-i rupi picioarele...
m-am holbat la el, sperând, rugându-mă să deschidă ochii, dar
nimic.
Am luat un şerveţel de la capul patului şi mi-am suflat nasul.
— Am întâlnit nişte oameni minunaţi în ultimele două luni.
La început, am crezut că o să fie un coşmar să muncesc pentru
mătuşa Millie, dar ştii ce, a fost chiar plăcut. Primul meu client a
fost Weston Channing III. Da, al treilea. Am făcut mişto de el tot
timpul pe faza asta.
Am râs şi mi-am amintit cum ne-am întâlnit. Cum în
momentul în care l-am văzut urcând scările alea de pe plajă am
ştiut că o să mă vrăjească cu farmecul lui.
— Wes m-a învăţat să fac surf. M-a mai învăţat şi că nu toţi
bărbaţii sunt creaţi la fel.
Chicotind, m-am rezemat de spătarul scaunului, sprijinindu-
mi picioarele de marginea patului, şi i-am povestit tatei despre
cei doi preferaţi ai mei. Despre cum Wes făcea filme şi se trăgea
dintr-o familie bună. I-am promis că dacă se va trezi îl voi duce să
vadă unul dintre filmele lui Wes şi-i voi cumpăra o găleată de
popcorn.
— A urmat Alec. Era francez, tată. Unul adevărat, pe bune.
Îmi spunea Jolie. Înseamnă „drăguţă“ în franceză. Trebuie să
recunosc că mi-a plăcut să-mi zică aşa.
Mi-am îndepărtat îndepărtat o şuviţă de păr din ochi şi mi-
am lăsat capul pe spate să mă uit la tavan. Erau imagini cu plaje
imprimate în plăcile de faianţă de deasupra patului tatei. Îmi
plăcea asta. Îmi venea mai uşor să mă gândesc că, dacă se va
trezi, va vedea plaja, nu plafonul perfect alb.
— Alec m-a pictat, tată. Unele tablouri nu prea ţi-ar plăcea,
pentru că nu port haine în ele. Dar n-a profitat de mine. Nu chiar.
Ne-am distrat şi m-a iubit. Doar că a fost diferit faţă de dragostea
pe care am cunoscut-o până atunci sau de acele sentimente
211
foarte reale şi intense pe care încă le am pentru Wes. Aş
compara-o cu dragostea pe care i-o port lui Ginelle, doar că într-o
versiune masculină şi cu un pic mai mult contact fizic. Un pic mai
mult, ca să fiu sinceră. Am rânjit şi m-am uitat la tata. Da’ de
unde, ochii îi erau tot închişi.
— Alec m-a învăţat că e în regulă să iubesc şi alţi oameni în
afară de tine, de Mads şi de Gin. Că poţi ţine la o altă persoană, să
o iubeşti chiar, fără a fi nevoit să fii cu ea pentru totdeauna. A fost
drăguţ. Timpul petrecut cu Alec m-a ajutat să aflu unele lucruri
despre mine. Mi se pare trist să mă gândesc că nu îi voi mai
revedea. Deşi poate că nu va fi cazul cu Wes. Sunt încă confuză,
tată, în ceea ce-l priveşte.
I-am privit faţa atât de liniştită şi am ştiut că acesta era
singurul moment în care aş fi putut să recunosc ceea ce mă
chinuia de o lună. Efectiv să verbalizez gândurile care-mi
mişunau în subconştient.
Am verificat uşa cu privirea. Nu era nimeni. Având calea
eliberată de urechi curioase, am spus totul.
— Tată, mi-a tremurat vocea. Mi-am umezit buzele şi am
oftat. M-aş putea îndrăgosti de Wes, tată. Adică de-adevăratelea.
Şi ştii ce? am întrebat, deşi ştiam că nu putea răspunde. Asta mă
sperie ca naiba. Trecutul meu e un gunoi. Pur şi simplu o mizerie.
Inima ar vrea să facă saltul, dar mintea îmi aminteşte de toţi
idioţii de dinainte. În plus, mai am cele zece luni de muncă până
voi fi plătit datoria către Blaine. Am tras aer în piept. Bineînţeles
că Wes s-a oferit să plătească datoria. M-a rugat să rămân. Dar n-
am făcut-o. L-am lăsat în Malibu.
Am închis ochii şi m-am sprijinit de spătarul scaunului,
presându-mi pieptul cu mâna în dreptul inimii. Mă durea. Durea
din cauza pierderii unei promisiuni de mai bine alături de Wes pe
care n-am putut-o accepta. Dar mi-am dorit să o accept. Mai mult
decât orice. N-am fost genul acela de fată care să aibă aspiraţii
măreţe în care viaţa să însemne bani, maşini şi tinereţe veşnică.
Nu. Am crescut săracă, am muncit din greu, am avut grijă de sora
mea şi am avut grijă ca tata să supravieţuiască. Viaţa pe care a
avut-o Wes nu se apropie câtuşi de puţin de viaţa pe care am
212
avut-o eu, ceea ce în mod sigur a avut un rol în toată treaba cu
atracţia. Dar nu a fost momentul potrivit pentru noi. De asta a
fost atât de uşor să cad în îmbrăţişarea lui Alec. Până când ne va
fi dat, mai sunt multe de trăit.
— Îmi doresc să te trezeşti, i-am strâns mâna, sărutând-o
încă o dată. Repede, tată, să te trezeşti. Avem nevoie de tine.
Maddy are nevoie de tine. Eu am nevoie de tine.
Sora mea şi Ginelle s-au întors câteva minute mai târziu. Am
ascultat cum Maddy îl punea la curent pe tata despre şcoală,
evitând în mod intenţionat să-i spună despre tipul acela, despre
care aveam de gând să o cicălesc eu mai târziu. Apoi Gin ne-a
spus câteva glume pe care le învăţase de curând. Eram trei
perechi de ochi care urmăreau, aşteptau un semn cât de mic cum
că tata mai era acolo. Că încă nu ne părăsise de tot.
Înainte să plec, doctorul mi-a prezentat, pe scurt,
prognosticul tatei. Era bine din punct de vedere fizic, se vindeca
aproape perfect după toate rănile suferite. Un fizioterapeut
venea în fiecare zi să îi lucreze picioarele şi braţele. Maddy urma
să înveţe cum să facă asta pentru a-i oferi mai multă stimulare.
Uram că trebuie să înveţe toate astea. Mă ucidea gândul că nu
sunt acolo să-mi ajut familia să treacă prin toate astea.
Până să plecăm, eram deja duşmănoasă şi dornică de
răzbunare. Acasă. Aveam nevoie să merg acasă. Să mănânc o
mâncare gătită, să dau pe gât câteva beri cu prietena mea cea mai
bună şi să înec în somn ultimele două luni. A doua zi aveam să mă
întâlnesc cu Blaine.

CAPITOLUL 2

Mergeam cu Ginelle prin cazinou, extrem de hotărâte în

misiunea noastră. Să ajungem în biroul lui Blaine, să îi dăm plata
pentru cea de-a doua rată şi să o întindem naibii din toată
şmecheria. A doua zi trebuia să ajung la o mulţime de şedinţe de
213
înfrumuseţare, iar în dimineaţa următoare trebuia să plec la
Chicago, să mă întâlnesc cu următorul meu client.
— De ce crezi că are biroul într-un hotel? Degeaba? mi-a spus
Gin în timp ce treceam pe lângă câteva femei sumar îmbrăcate
care serveau băuturi.
Nu era nici măcar zece dimineaţa, iar băutura curgea. Există
un motiv pentru care jucătorii nu pot vedea afară din cazinouri, îi
face să simtă că e încă devreme. Pompează în ei sunete artificiale,
muzică, aperitive cât e ziua de lungă, băutură pe care nu trebuie
să o plătească atâta vreme cât joacă. Când aduni toate astea, faci
din oameni zombi beţivi şi jucători care nu-şi doresc nimic
altceva decât să câştige. Dar nu câştigă niciodată. Întotdeauna
câştigă casa. Este, cred, cel mai cunoscut fapt din lume şi, totuşi,
oamenii sunt suficient de proşti cât să-şi încerce norocul şi să
risipească banii de facultate ai copiilor sau chiar banii de chirie.
În cazul tatălui meu, adică al jucătorilor înrăiţi, ajung să
împrumute bani. Mulţi. Mai mult decât ar putea plăti vreodată în
viaţa lor. Totul pentru câştig, pentru zeiţa norocului. Dar din
punctul meu de vedere, zeiţa norocului nu e nimic altceva decât o
curvă fără suflet care fumează, are ţâţe false şi boli venerice.
— Cândva, Blaine mi-a zis că nu are de ce să ascundă ce face.
Spunea că este un „investitor“ şi că se gândea să-şi facă un birou,
iar angajaţii pe care i-ar avea l-ar face să pară mai puţin ca
infractorul care este şi mai mult ca omul de afaceri care se
pretinde.
Gin a pufnit, apoi a pocnit un balon de gumă.
— Deşteaptă chestie.
— Mda, păi, n-am zis niciodată că ar fi prost. Doar un om
insensibil cu un suflet negru.
Ne-am îndreptat către lifturi. Ajunse la etajul la care îşi avea
Blaine camera, m-am oprit în dreptul uşii, mi-am aranjat părul şi
tricoul, să fiu sigură că îmi acoperea orice părticică de piele.
Purtam geaca de piele pe care o asortasem cu bocanci de motor
cu nişte ţinte metalice şmechere pe toc. Iar cireaşa de pe tort era
rujul roşu garantat rezistent 24 de ore. Rujul promitea să-mi
păstreze gura de un roşu aprins. Mă simţeam neînfricată şi gata
214
să înfrunt un ticălos cu puţa mică. În realitate, avea un penis de
dimensiune medie, dar mă făcea să mă simt bine să-l emasculez
în mintea mea.
M-am întors către Gin şi m-am oprit cu mâna pe clanţa uşii.
— În regulă, de aici încolo merg singură.
Ochii lui Ginelle s-au aprins. Şi-a înfipt mâna în şoldul ei
micuţ, abordând o postură de genul „Nu cred că ai îndrăzni să
faci una ca asta“.
— Dacă stai să te gândeşti...
Cu o mişcare rapidă, i-am acoperit gura şi m-am apropiat.
Foarte mult. Atât de aproape, încât îi simţeam respiraţia
mentolată de la gumă.
— Gin, Blaine mi-a rănit deja un membru al familiei. Rău. Rău
de tot. A ameninţat că ne va face rău şi mie şi lui Maddy. Nu pot
face faţă să-l mai aud că mai ameninţă o persoană pe care o
iubesc. Vreau să te duci şi să mă aştepţi la barul de jos. Am băgat
mâna în buzunar şi am scos o bancnotă de douăzeci de dolari. Te
rog, am implorat-o în timp ce îi strecuram bancnota în mână.
I-am dat drumul. Avea ochii înlăcrimaţi.
— Dar dacă îţi face ceva?
— N-o să-mi facă nimic. Însemn prea mulţi bani pentru el ca
să o facă. Ai încredere în mine. M-am uitat fix în ochii ei, lăsând-o
să vadă dragostea neînfricată şi dorinţa de a o proteja pe care le
simţeam.
— Biiine, a spus trăgând aer în piept încet. Dacă nu vii într-o
jumătate de oră, chem poliţia.
— Bine. Mi se pare corect. Acum du-te înainte să te vadă
careva.
Am întors-o şi am împins-o uşor către lift. Am aşteptat până a
urcat.
— Te iubesc de nu mai pot, mi-a spus ea.
— Şi eu te iubesc. Ne vedem mai târziu, fato.
A făcut ochii mari, dar înainte să mai poată face ceva, uşile
liftului s-au închis. Am chicotit şi mi-am luat faţa de curajoasă.
Era vremea să am de-a face cu un monstru.

215
 ***
Biroul lui Blaine era decorat în negru, roşu şi alb. Îmi amintea
de un steag de curse cu pătrăţele. Designul interior nu părea prea
inspirat, dar reuşea să denote destul de bine dorinţa lui de
„câştig“. O blondă dotată cu ţâţe mari cu silicon, cu un fund micuţ
şi cu un IQ şi mai mic şi cu talie de anorexică m-a condus în
biroul lui.
— Domnule Pintero, vă caută Mia Saunders.
Mi-a făcut semn că pot trece. Blaine s-a ridicat. Un munte
impozant de un metru nouăzeci. Era lat, cu vreo douăzeci de
kilograme de muşchi în plus pe el faţă de ultima oară când îl
văzusem.
— Mia. Drăguţa, drăguţa de Mia, a răspuns Blaine întinzând o
mână către mine să mă tragă mai aproape.
M-am retras, făcându-i semn cu palma să se oprească.
— Nu, sunt aici pentru afaceri, nu de plăcere.
— Dar de ce nu le putem îmbina puţin?
Avea un ton senzual, ochii ca de şarpe, un amestec de verde
şi galben. Avea pupila neagră şi ademenitoare de parcă ar fi putut
să mă hipnotizeze cu o singură uitătură. Mi-am ferit privirea şi
mi-am tras un scaun lângă birou. Am scos un plic din buzunarul
de la geacă şi l-am trântit pe biroul lui din sticlă.
— Ai aici ce îţi doreai.
— De unde ai putea şti tu ce îmi doresc eu, drăguţă Mia? A
trecut mult prea mult de când ne-am văzut ultima oară. Suficient
de mult cât să se vindece nişte răni, nu crezi?
În loc să stea de partea cealaltă a biroului, a venit să se aşeze
lângă mine.
— Ce vrei atunci, Blaine?
— Timp, mi-a răspuns simplu.
— Bine, dragule. Îţi ţin hangul. Timp pentru ce?
— Văd că nu ţi-ai pierdut din isteţime.
— Blaine, treci la subiect.
— Vreau să iei cina cu mine în seara asta.
Omul ăsta e nebun de legat.
— Eşti nebun?
216
 — Nu, din câte ştiu eu, mi-a răspuns sec.
Deodată, era mult prea cald în cămăruţa cu vedere la
bulevardul Las Vegas. Simţeam că îmi arde pielea, de parcă era
acoperită cu acid sau poate era doar furia care clocotea, atât de
puternic încât dădea pe dinafară.
— L-ai bătut pe tata atât de rău. E încă în comă.
— Astea-s doar afaceri. Ştii doar. Nu mi-a lăsat altă
alternativă.
S-a întins să mă apuce de mână. În momentul în care i-am
simţit atingerea, am îndepărtat-o cu putere.
— Nu pune mâna pe mine! Ai pierdut dreptul acesta cu ani în
urmă, când ţi-ai bătut joc de mine. Acum ţi-ai bătut joc de tata.
Ştii că încă nu s-a trezit din comă? Am ridicat vocea atât de tare,
încât probabil că m-au auzit şi cei din biroul alăturat. Nici măcar
nu se ştie dacă rănile de la cap îi vor afecta capacitatea de a vorbi
sau de a-şi mişca membrele.
Blaine m-a fixat cu o privire ca de şarpe.
— A fost un efect secundar nefericit al pedepsei lui. Am avut
grijă de cel care s-a ocupat de tatăl tău. Nu mai reprezintă o
problemă. Te asigur că toată violenţa aplicată în plus a fost
răzbunată.
— Mă asiguri. Tu te auzi? Auzi ce spui? Vorbeşti despre viaţa
unui om de parcă ar fi un lucru de dat sau de luat cu extrem de
mare uşurinţă.
— Viaţa este trecătoare.
— Da, când îţi pui gorilele să bată oamenii. Nici măcar nu-mi
vine să cred. M-am ridicat şi am arătat către plic. Acolo îţi sunt
banii. Rata numărul doi. Într-o lună ţi-o voi trimite prin poştă pe
a treia.
— O poţi aduce chiar tu, a strâns el din dinţi şi şi-a încleştat
mâinile pe scaun suficient de tare cât să i se facă degetele albe. O
vei aduce chiar tu.
Tonul nu admitea nici o contrazicere, dar eu nu eram unul
dintre lingăii lui.
— Asta nu face parte din înţelegerea noastră.
— Înţelegerile pot fi renegociate.
217
 — Nu şi asta.
— Dar dacă ţi-aş rezerva serviciile pentru întreaga lună? m-a
ameninţat el.
În acel moment, m-am răsucit pe călcâie şi m-am apropiat de
faţa lui. Puteam vedea cum respiraţia mea îi unduia şuviţele de
păr nisipiu.
— Ar trebui să te gândeşti mai bine dacă să mă laşi în
preajma ta atunci când eşti vulnerabil.
— Aaa, dar mie îmi place să risc, a zâmbit cu un aer de
superioritate.
— Să nu pariezi pe mine, amice. Va fi ultimul pariu pe care îl
pui. Nu pot fi trasă la răspundere pentru ce ţi se întâmplă în
somn. Parcă-mi şi aud deja declaraţia în faţa poliţiştilor. M-am
ridicat, mi-am învârtit o şuviţă de păr pe deget şi am făcut o
mutriţă bosumflată. A fost un accident, domnule poliţist, vă jur.
Făceam sex şi îi plăcea mai dur. Nu am crezut că o să se sufoce.
Acum era pe punctul de a termina şi în secunda următoare s-a
dus...
Am plescăit din limbă, apoi m-am uitat cu dispreţ la el. A
înghiţit în sec în mod vizibil, dar n-a schiţat nici un semn care să
dea de înţeles că l-a atins ameninţarea mea. Eram convinsă că nu
are cum să ştie sigur dacă ce spuneam era o cacealma. Nu conta.
Doar simplul fapt că l-am făcut să se gândească la asta mă făcuse
câştigătoare în faţa lui.
— Acum, plec. Mulţumesc pentru revedere. E întotdeauna o
plăcere să revezi prieteni vechi. Mai ales atunci când nu au
îmbătrânit chiar frumos. Ar trebui să te interesezi de nişte cremă
de ochi şi de faţă. Căldura asta de deşert îţi distruge pielea. Pa,
pa!
Mi-am fluturat degetele sexy şi dusă am fost.

***
Până să mă întorc la bar, Ginelle aliniase deja două pahare de
shot-uri.
— O, slavă Domnului! a spus trântindu-se în scaun.

218
 Am luat unul dintre paharele cu Patron Silver şi l-am dat pe
gât. Apoi l-am luat şi pe al doilea şi am făcut la fel.
— Hei! Trebuia să sărbătorim cu astea!
— Încă două, i-am spus barmanului arătând către cele două
pahare.
A dat din cap aprobator, a luat sticla de tequila şi ne-a turnat
încă două shot-uri. După patru shot-uri date peste cap, m-am
oprit în sfârşit din tremurat.
— Eşti bine? a întrebat Gin apropiindu-se de mine.
— Da, doar că nu există om pe faţa pământului care să mă
enerveze atât de tare.
A luat o sorbitură de suc, după care l-a pus înapoi pe tejghea.
— Te-a ameninţat?
— Da, a ameninţat că va fi următorul meu client, dacă-ţi vine
să crezi.
Ochii i s-au mărit, amintindu-mi de cadranele solare antice.
— Poftim? Ce nebunie!
— Corect! Exact asta am zis şi eu, am răspuns arătând spre
ea.
— Păi, şi cum ai scăpat? Doar nu va fi următorul tău client,
nu? a întrebat zvârcolindu-se în scaun, simţindu-se în mod
evident la fel de inconfortabil cum mă simţisem şi eu cu
cincisprezece minute în urmă.
— În nici un caz! Practic, i-am spus că, dacă face asta, o să-l
omor în somn.
Ginelle a rămas cu gura căscată, iar ochii păreau că-i ies din
orbite. Apoi şi-a lăsat capul pe spate şi a izbucnit în râs.
— Doar tu... a chicotit şi a continuat să râdă până a ajuns să
sughiţe. Doar tu puteai să ameninţi un cămătar – chipurile unul
care omoară oameni ca parte a jobului său. Ar fi bine să-ţi păzeşti
spatele.
M-am gândit pentru un moment la asta. Blaine putea să vină
după mine, dar asta ar fi însemnat să omoare găina cu ouă de aur.
Atâta vreme cât îi datoram bani, sau atât timp cât percepea el
situaţia astfel, valoram mai mult vie decât moartă. Judecata asta
funcţiona deocamdată. Şi avea să mă ajute să trec cel puţin anul
219
cu bine. Suficient de mult cât să îl plătesc şi să-mi calculez
următoarea mişcare.
— Şi, deci, ce şedinţe de înfrumuseţare ai programat pentru
mâine? Parte din contractul meu cere – am semnalat ghilimelele
cu degetele în aer pentru a-mi sublinia iritarea în legătură cu asta
- să fiu extrem de prezentabilă în orice clipă.
— Păi, cu bugetul pe care mi l-ai dat, tu şi cu mine şi cu Mads
mergem la un spa. Am luat un cupon „Cumperi două, primeşti
unul gratis“. Ne facem tratamente faciale, ne epilăm cu ceară, ne
facem manichiura şi pedichiura, de toate! Aaa, şi ai programat şi
un tuns. A trebuit să plătesc în plus pentru asta, dar ai zis că ai
nevoie, aşa că, mă rog.
— Şi toate astea s-au încadrat în banii pe care ţi i-am dat?
— Cunosc oameni care cunosc oameni care îmi fac reduceri
mari. Aşa că, da, m-am încadrat în buget.
Gin a scotocit în geantă şi a scos un pachet de gumă. L-a
desfăcut şi a băgat în gură o lamă, a mestecat de câteva ori şi apoi
a oftat.
M-am uitat fix la ea, încercând să identific ce era în neregulă.
Ceva era diferit la ea.
— Care-i faza cu guma?
Ochii i-au strălucit şi pe faţă i-a apărut un zâmbet timid.
— Încerc să mă las.
— Să te laşi de ce?
I-a dispărut zâmbetul şi s-a posomorât. Îşi tot învârtea buzele
ciupindu-le între degetul mare şi arătător.
— De fumat, a răspuns încet.
Of, frate, şi eu nici măcar n-am băgat de seamă. La naiba.
Prietenii buni observă când prietenii lor nu mai au deodată un
băţ cancerigen atârnat de gura lor.
— La naiba, Gin, e uimitor! Şi cum merge? De ce nu mi-ai
spus?
A oftat.
— Păi, ţi-aş fi spus, dar ai tot turuit despre Wes şi Alec şi
serviciu şi nu m-ai întrebat nici măcar o dată care mai e viaţa

220
mea la Vegas, în afară de faptul că am grijă de Mads şi de tatăl
tău.
Am închis ochii şi am respirat adânc, apoi i-am deschis şi m-
am uitat la cea mai bună prietenă a mea.
— Îmi pare rău, nu ţi-am fost o prietenă prea bună, nu-i aşa?
— Nu, răspunse scuturându-şi capul, ai avut multe pe cap.
Înţeleg asta.
— Nu e în regulă. Şi tu eşti importantă pentru mine. Vreau să
ştiu ce se întâmplă în viaţa ta. Eşti încă cea mai bună prietenă a
mea şi am greşit. Nu se va repeta. Promit.
O spuneam din toată inima. Fiecare cuvânt. Am fost o
prietenă de doi bani pentru Gin, iar ea n-a făcut decât să-mi ofere
sprijin şi dragoste în tot acest timp. Să aibă grijă de Maddy şi de
tata şi toate astea când are şi ea viaţa ei şi propriile bătălii.
— Şi dacă o faci din nou, cu ce mă aleg?
Avea un ton calm şi iertător. Aşa făceam noi. Nu fuseserăm
niciodată supărate una pe alta mai mult de o zi.
M-am gândit preţ de un moment.
— Poze nud cu una dintre bunăciunile mele? am răspuns,
ştiind că Ginelle nu e decât o curviştină condusă de instincte
sexuale.
— S-a făcut! A întins mâna, ne-am prins de degetele mici şi
am pecetluit înţelegerea sărutând fiecare pe rând degetele
împreunate. Nici o urmă roşie rămasă pe piele. Cel mai bun ruj pe
care l-am avut vreodată. Ştii, totuşi, ai fost destul de rea... s-a
încruntat ea, făcând o faţă de căţeluş trist. Mă gândesc că ar
trebui să-mi dai ceva care să-mi dovedească că într-adevăr ai aşa
ceva.
Mi-am umezit buzele, holbându-mă la ea. Apoi am rânjit şi,
păstrându-mi privirea fixată asupra ei, am scos telefonul din
buzunarul de la spate. Cu mişcări rapide, am accesat secţiunea de
fotografii. Am derulat până la una anume şi apoi am întors
telefonul.
Ginelle s-a uitat la poză cu gura căscată.
— Paraşută cu curu’ mare ce eşti, a murmurat cu gura
căscată şi ochii lipiţi de ecran.
221
 Am tras telefonul înapoi şi m-am uitat la poza lui Alec pe care
i-o făcusem când dormea. Stătea cu faţa în jos. Spatele musculos
şi fundul bombat şi gol erau la vedere. Părul lung cu nuanţe
roşcate şi aurii era împrăştiat pe pernă, scoţându-i în evidenţă
perfecţiunea. Lumina strălucea numai bine în dimineaţa aceea,
aşa că a trebuit să surprind imaginea.
Am găsit următoarea fotografie. Era Wes pe plajă după ce
tocmai făcuserăm surf fără antrenor. De-a lungul lunii,
devenisem destul de pricepută în arta surfului. În acea zi, tocmai
ce ajunsesem pe plajă şi-mi verificam telefonul când a ieşit din
ocean şi a început să-şi dea jos costumul ud. Materialul s-a agăţat,
şi la fel şi camera de fotografiat a telefonului a prins momentul
când acel costum a ajuns aproape de partea de jos. Poza îi
dezvăluia pieptul şi talia îngrijită. O cale minunată care ducea
către un mic smoc de cârlionţi sub care stătea penisul, ascuns de
costumul ud. Am sucit din nou telefonul, dar Ginelle a reuşit să
vadă. A luat telefonul, l-a trântit cu faţa în jos şi a înghiţit în sec.
— Te urăsc, să mor eu, mi-a spus în timp ce se holba la
imagine.
— Da, şi eu mă urăsc, am răspuns uitându-mă la poza
scumpului meu Wes. Cel care mă rugase să rămân, surferul
californian, producător de filme în grija căruia, deşi niciodată nu
recunoşteam nici măcar pentru o secundă, lăsasem o parte din
mine.

CAPITOLUL 3

Îngrijitorul care mi-a deschis m-a condus prin tot

apartamentul de lux, până dincolo de nişte uşi duble care se aflau
la capătul unei case spaţioase la etajul patruzeci. Ascensiunea cu
liftul părea o tură într-un parc de distracţii, atât de mult a durat
până la ultimul etaj. Puteam să pariez că vederea era
impresionantă de acolo.
222
 Distras, bărbatul mi-a lăsat bagajul pe o bancă capitonată din
faţa patului monstruos de mare, s-a întors şi a dispărut. Atunci
am auzit apa curgând. Cineva făcea duş.
La naiba. La naiba. La naiba.
Era ultimul lucru de care aveam nevoie. Să-mi întâlnesc noul
client când era dezbrăcat. Mi-am încleştat o mână în jurul curelei
de la poşetă şi plănuisem deja o ieşire în grabă când s-a deschis.
O siluetă mare a apărut dintr-un nor de abur. Lumina din jurul
siluetei crea o imagine eterică demnă de o apariţie pe marele
ecran. De pură mirare, am rămas stană de piatră.
Chiar atunci clientul meu a intrat în cameră, acoperit doar de
un mic prosop care îi atârna precar pe şolduri. Picături de apă se
prelingeau pe fiecare milimetru al corpului musculos. Mi s-a
uscat gura, iar inima aproape că a încetat să mai bată. Dar nu era
o problemă, din moment ce am decis pe loc că ar fi o moarte
bună. Practic, în cei douăzeci şi patru de ani ai mei, văzusem, în
sfârşit, perfecţiunea în splendoarea goliciunii sale.
Mamă, măiculiţă. Cred că mi se scurgeau balele până în
bărbie. Wes şi Alec erau subiecte despre care le puteam scrie
celor de acasă. Şi chiar scrisesem. Adesea. Lui Ginelle, care
năvălea asupra fiecărei scrisori. Anthony Fasano, pe de altă
parte, era dincolo de capacitatea de înţelegere femeiască. Era
masiv. Un munte. Din ce îmi dădeam seama, după cât puteam
vedea de prosop, avea coapsele cât nişte trunchiuri de copaci.
Pectoralii şi pătrăţelele abdomenului păreau a fi desenate. Iar
braţele... nici măcar nu puteam gândi normal la cât de mult îmi
doream să ating acele braţe. Să le simt aproape, că mă cuprind. Să
facă să dispară suferinţa ultimelor două luni.
Părul lui Anthony, negru ca abanosul, era lins şi dat peste
cap; apa curgea din şuviţele mai lungi, căzând pe cei mai laţi
umeri pe care i-am văzut vreodată. Şi am cam avut parte de
bărbaţi goi, bărbaţi sexy. Tipul ăsta era musculos, dar nu în
maniera grosolană a culturiştilor în care muşchii sunt nişte
protuberanţe, iar venele se văd în relief la suprafaţa pielii ca
nişte sfori. Nu, făcea parte dintr-o altă categorie, una doar a lui.
Ştiam că este boxer şi văzusem o poză a lui în şort de box, dar
223
acea imagine pălea în comparaţie cu realitatea. Sfinte Sisoe, şi ce
mai realitate. Semăna cu o mână bună, doar de aşi.
Mi-am trecut limba peste buze şi m-am holbat, lăsând poşeta
să-mi cadă din mână pe banca de la capătul patului. Privirea
zeului m-a măsurat din cap până în picioare. S-a sprijinit de tocul
uşii în umărul rotund şi puternic şi s-a acoperit cu prosopul pe
care îl ţinea pe după gât. Apoi şi-a încrucişat antebraţele la piept.
O, frate, îmi doream să nu fi făcut asta. Într-o clipă, mi s-au
deşteptat simţurile şi a trebuit să-mi încetinesc respiraţia ca să
nu leşin în faţa perfecţiunii masculine dinaintea mea.
— Papi, a sosit Mia, au fost primele cuvinte pronunţate de
gura lui perfectă şi cărnoasă.
Stai puţin... Papi?
Un alt bărbat a intrat şi şi-a încolăcit braţul în jurul taliei
zeului musculos. Un zâmbet uriaş îi împodobea faţa. Dacă
Anthony era masiv, acest bărbat era mult mai mic, dar tot într-o
formă bună, având un abdomen plat şi grăsime puţină spre deloc,
din câte puteam să văd. Şi puteam vedea cu duiumul. Alura lui
îmi amintea de francezul meu. Nu atât de slab, dar pe de altă
parte, masa musculară de care s-a sprijinit ar fi făcut orice
bunăciune de mărime normală să pară mai mică decât media.
Oricum, acest bărbat avea o faţă deosebit de arătoasă.
Frumoasă, aproape androgină. O faţă care ar fi îndemnat pe
oricine să o fotografieze, pentru ca apoi să decoreze pereţii cu
pozele. Pentru că am locuit în California, eram mai mult ca sigură
că e latino-american. Păr negru, ochi închişi la culoare, piele
asemenea, trăsături ascuţite.
Felul în care cei doi stăteau nonşalant, practic goi, ţinându-se
unul de altul zugrăvea o imagine foarte puternică. Şi deodată mi-
a picat fisa. Sunt sigură că rămăsesem cu gura căscată. Am întins
mâna şi am arătat cu degetul către ei, când la unul, când la altul.
— Ooo! Uau. Păi, bine. Deci, da. Acum înţeleg de ce ai nevoie
de mine.
— Deşteaptă fată ai ales, a spus necunoscutul, măsurându-
mă din cap până în picioare. Şi incredibil de frumoasă. S-a
încruntat. Chiar trebuia să o alegi pe cea mai drăguţă? S-a
224
îndepărtat de Anthony, încrucişându-şi braţele la piept şi oftând
dramatic. Ar trebui să fiu îngrijorat? A bătut din picior, chiar a
bătut din picior aşa cum fac tipele care sunt pe cale să îşi pună
bărbatul la punct.
Privirea lui Anthony părea că se furişează de-a lungul
curbelor corpului meu. A zâmbit răutăcios.
— Poate că da, i-a răspuns silabisind. Şi da, trebuia să o aleg
pe cea mai bună. Familia mea vrea să mă vadă cu o femeie
perfectă. A arătat către mine uitându-se la bărbatul de lângă el. E
al naibii de perfectă, nu crezi?
Latino-americanul şi-a încreţit buzele, după care şi-a luat un
aer posomorât.
— Si. Eşti foarte frumoasă.
În sfârşit mi se adresa direct.
— Ăăă, mulţumesc. Dar cine eşti? Aceasta era întrebarea de o
sută de mii de dolari.
— Sunt Hector Chavez. Partenerul lui Anthony.
— Nu şi luna asta, a chicotit Anthony.
Lui Hector i-a picat faţa.
— Nici măcar nu-i amuzant. Pur şi simplu trebuie să trecem
şi peste asta. Eu, unul, nu sunt deloc nerăbdător.
A ridicat vocea, dispărând în spatele unei uşi. Probabil a
dulapului.
— Voi doi sunteţi un cuplu? am gesticulat către uşă.
Anthony a zâmbit larg, făcând un gest cu bărbia. Inima a
început să-mi bată din nou. La naiba, ştiam că nu toţi ăştia buni
sunt homosexuali, dar acesta era al naibii de bun şi al naibii de
homosexual.
— Cred că ar fi mai bine să ne îmbrăcăm şi apoi să vorbim,
nu?
— O, da. Da, desigur, m-am întors orbecăind după poşetă şi
bagaj.
— A doua uşă pe stânga e camera care va fi a ta timp de o
lună. Cred că vei găsi acolo tot ce ai nevoie pentru următoarele
zile. Mergi şi te instalează. Mâine, Hector te va duce la
cumpărături pentru lucruri suplimentare. Am bătut uşor în
225
retragere. Anthony şi-a înclinat capul, iar ochii albaştri ca gheaţa
era concentraţi acum doar asupra mea. Văd că nu prea te încântă
ideea. Majoritatea femeilor ar fi înnebunite după şansa de a
cumpăra grămezi de haine scumpe.
Am pufnit.
— Ei bine, cred că vei afla foarte curând că nu sunt ca
majoritatea fetelor. Ca să nu mai spun că nu mai sunt o fată, ci o
femeie. I-am făcut cu ochiul, apoi am lăsat privirea în jos. Ar fi
bine să-ţi mai strângi prosopul. Ţi se vede penisul. Am mai
aruncat o privire înspre linia de păr de pe abdomen care cobora
către partea de sus a penisului.
Nu i-a tresărit nici măcar un muşchi, doar şi-a lins buzele şi
m-a măsurat cu privirea lui de gheaţă.
— Îmi pot da seama deja că va fi foarte interesant să fii aici.
M-am răsucit pe un călcâi şi am deschis uşa.
— Care mai e farmecul vieţii dacă totul este pre-vizibil, am
replicat mergând pe hol.
A chicotit dând din cap, apoi a închis uşa.

***
Stăteam la bar mestecând un sandviş cu pui când Hector şi
Anthony şi-au făcut apariţia cu o jumătate de oră mai târziu.
— Este de departe cel mai bun sandviş cu pui pe care l-am
mâncat vreodată, i-am spus lui Renaldo şi m-am rotit cu scaunul
pentru a-i întâmpina pe cei doi. Renaldo mă pusese la punct cu
informaţiile în timp ce pregătea prânzul. Se pare că nu lucra doar
pe post de menajeră. Făcea curăţenie, gătea şi făcea orice aveau
nevoie băieţii. Se pare că era expert şi în arta bârfitului. Şi din
moment ce şi eu eram un angajat, asta îmi dădea dreptul să fiu
pusă la curent cu ultimele evenimente ce aveau de-a face cu şefii
noştri chipeşi.
Renaldo a aranjat două farfurii de o parte şi de a alta a
farfuriei mele şi şi-a văzut de treabă fredonând în surdină. Îmi
plăcea individul. În mod sigur de origine latino-americană, era
durduliu, pe la cincizeci de ani, înalt de un metru şaizeci şi cinci.
Se vedea că este homosexual după entuziasmul cu care vorbea
226
despre cât de arătoşi erau şefii şi în plus avea un fel de a fi
prietenos ca un căţeluş.
— Mia Saunders, m-a abordat Hector cu braţele larg
deschise, pentru ca mai apoi să mă prindă într-o strânsoare
puternică. Mulţumim că ai venit.
— Nu e nevoie să-mi mulţumiţi. M-aţi plătit ca să mă aflu aici,
nu?
Hector s-a tras înapoi mângâindu-mi o şuviţă de păr ce-mi
atârna pe umăr.
— Da, dar tot ai de ales. Ne bucurăm că ne-ai ales pe noi.
Am ridicat din umeri.
— Super. Îmi pare bine să vă cunosc. M-am uitat la mamutul
bine făcut şi i-am întins mâna. Anthony Fasano, noul meu
logodnic, presupun.
Anthony a chicotit pufnind pe nas şi mi-a strâns cu putere
mâna.
— Nimeni altul. E o plăcere să-mi cunosc viitoarea mireasă.
Hector a întors capul atât de repede, încât puteai crede că e
din elastic.
— Mă scuzaţi. Vreţi să spuneţi pretinsa mireasă. Dacă cineva
e să meargă la altar cu tine, dragule, atunci acea persoană voi fi
eu!
Şi-a ţuguiat buzele, bombănind ceva în timp ce s-a aşezat pe
scaunul de lângă mine.
— Papi, nu te supăra. Ştii că glumeam. Nu trebuie să iei totul
atât de literal. Anthony a clătinat din cap, lăsându-şi mâinile să
cadă pe lângă corp. Iar tu îmi poţi spune Tony. Dacă vei fi
presupusa mea logodnică, ar fi bine să lămurim astfel de lucruri
cât mai repede.
Şi-a îndreptat corpul uriaş către un taburet mic. Cel puţin
părea mic atunci când s-a aşezat pe el. Am aşteptat urmărind cu
atenţie picioarele de lemn să văd dacă aveau să cedeze sub
presiunea unei asemenea mase musculare masculine.
Hector şi-a atins umărul de al meu, trezindu-mă din reverie.

227
 — Hei, ţine-ţi ochii pe sandviş, domnişorico. Bunăciunea aia,
a arătat el cu bărbia către Tony şi apoi spre mine, este doar a
mea. Dacă pricepi asta, nu vom avea nici o problemă.
Am deschis gura ca să spun ceva, dar m-am mulţumit să
oftez, dând aprobator din cap.
— Deci, care e prima mea sarcină?
Am muşcat din sandviş şi m-am uitat dintr-o parte într-alta,
din moment ce băieţii mă flancaseră. Tony a dat gata jumătate de
sandviş din doar trei îmbucături. La naiba, ce mare era. S-a şters
la gură cu şerveţelul.
— În seara asta, noi trei ne vom cunoaşte mai bine. Mâine-
dimineaţă o vei cunoaşte pe mama.
Sunt mai mult decât sigură că întreaga faţă mi s-a aplatizat ca
o clătită la felul în care m-a izbit informaţia.
— Mâine? După doar o noapte te aştepţi să par suficient de
îndrăgostită de tine cât să o prostesc pe mama ta? Adică pe
femeia care te-a născut?
Atât Hector, cât şi Tony au schiţat un gest de încuviinţare.
Apoi a vorbit Hector.
— E trecut în descrierea ta că eşti actriţă. Ne-am gândit că va
fi un avantaj. În plus, mâine e cina de vineri şi ne întâlnim mereu
cu mama şi familia.
— Familia?
Tony a zâmbit şi a luat din sandviş o îmbucătură ca de
aligator, îndesând restul în gură. Renaldo i-a pus în faţă o farfurie
cu încă un sandviş însoţit de un pahar de lapte. Tony a băut
jumătate de pahar dintr-o sorbitură.
— Impresionant, am remarcat eu.
Hector s-a împins iar în umărul meu.
— Ştiu, a răspuns dând din sprâncene şi rânjind.
Mi-am scuturat capul ca pentru a mă trezi din visare şi mi-am
îndreptat din nou atenţia asupra discuţiei. Întorcând scaunul
astfel încât să-l am în faţă pe Hector, am început:
— Îmi ceri nu doar să mă prefac că sunt logodnica lui, ci să îi
şi fac pe mama şi restul familiei lui să creadă că într-adevăr sunt.
Şi toate astea dintr-o singură lovitură?
228
 Am zărit o licărire în ochii căprui ai lui Hector.
— Si. Ştiam eu că eşti fată deşteaptă.
— Imposibil.
— Nu, nu, a intervenit Tony bătându-mă pe umăr de parcă aş
fi fost unul dintre tovarăşii lui. O poţi face. Îmi dau seama. Eşti
minunată, cu picioarele pe pământ şi ai şi ceva atitudine. Italienii
sunt aşa. Ştii să găteşti?
— Mă descurc.
Tony şi-a umezit buzele şi s-a sprijinit în antebraţ pe
tejgheaua barului, răpindu-mi din spaţiul personal.
— Adică mâncare italiană?
— Adică şi papa e catolic?
I-a aruncat o privire lui Hector, apoi s-a întors din nou spre
mine.
— Te laşi uşor intimidată...
Mi-am înfoiat pieptul, mi-am îndreptat spatele şi m-am
apropiat de el.
— Par eu genul care se lasă uşor intimidată?
— Nu m-ai lăsat să termin.
Tony s-a apropiat şi el de mine. Am încercat să nu bat în
retragere, dar nu m-am putut abţine să nu fac un pas înapoi. Am
intrat în Hector, care m-a oprit prinzându-mă de braţe.
— Te laşi intimidată de femeile puternice?
— Uite cum stă treaba, cred că mă pot descurca cu nişte
italience pricăjite.
Tony şi Hector au zâmbit atât de larg, de parcă se oglindeau
unul într-altul.
— Pe bună dreptate! Atunci să trecem la detalii.
— O, la naiba. Vom avea nevoie de un camion de vin pentru
toată afacerea asta, a oftat Hector şi a ieşit din cameră, probabil
pentru a aduce o sticlă de vin.

***
— O, Doamne! N-aţi făcut una ca asta! am izbucnit aproape
stropind covorul cu vin.

229
 Doar câteva picături atinseseră masa. Iar Hector şi-a lăsat
faţa în poala mea, râzând atât de tare încât îi puteam simţi pe
genunchi căldura respiraţiei.
Tony a şters cele câteva picături şi mi-a umplut paharul.
— Ba da, am făcut. Goi puşcă. Am alergat pe tot terenul de
fotbal purtând doar căştile de protecţie. Ne-am pictat litere
diferite pe piept şi când a fost înscris ultimul gol ne-am repezit
pe teren. Mai toată frăţia noastră studenţească. Cu literele am
format ÎNVINŞII SUNT FRAIERI şi am stat aşa suficient de mult
cât să ne vadă galeria echipei oaspete înainte să o rupem la fugă.
L-am bătut pe Hector pe spate.
— Şi tu ai făcut la fel?
A dat din cap şi apoi s-a ridicat.
— La scurt timp după asta, eu şi Anthony am devenit un
cuplu. Mă rog, în intimitate.
— Deci cine ştie că sunteţi împreună? am întrebat ce dorisem
să aflu toată seara.
— Nu mulţi, mi-a răspuns Hector cu amărăciune.
— Papi, te rog, l-a implorat Tony.
Hector a oftat, apoi m-a îmbrăţişat strâns. Ne-am lăsat pe
spate pentru a sta sprijiniţi unul de altul, umăr în umăr, el lipit cu
totul de mine. Era bine. Ca şi când aş fi avut un frate.
— Vezi tu, Anthony al meu nu vrea să aibă de-a face cu presa,
cu familia lui sau cu problemele în afaceri care s-ar putea ivi dacă
şi-ar recunoaşte orientarea sexuală.
— E aiurea, m-am auzit spunând, surprinzându-mă tonul
puternic pe care l-am folosit.
— Mie-mi spui?
Hector şi-a ciocnit paharul de al meu.
Tony şi-a aşezat paharul pe masă.
— Uite cum stă treaba, e şi aşa destul de greu să fii un tânăr
boxer transformat în om de afaceri. Mai adaugă la asta şi faptul
că sunt homosexual şi deja obţinem un dezastru. Liga ar putea
să-mi interzică să mai boxez.
O clipă mai târziu eram indignată.

230
 — Dar nu pot face asta, nu? Ar fi calomnie, defăimare sau
ceva!
Creierul meu zăpăcit de alcool nu putea enumera în acel
moment toate motivele pentru care mi se părea groaznic, dar
imediat ce aveam să-mi recuperez materia cenuşie intenţionam
să dau o replică straşnică.
— Din păcate, ar găsi alte motive, dar orientarea mea sexuală
ar fi, de fapt, cauza. Apoi sunt afacerile. Sunt un italian care
deţine un restaurant de familie. Imaginea Fasano a fost
întotdeauna formată din tati, mama, eu şi cele patru surori ale
mele.
Îmi plăcea când rostea tati, la fel spuneam şi eu. Mă făcea să
simt o legătură cu el. Mi-a fost cu neputinţă să-mi ţin gura închisă
şi am izbucnit:
— Ai patru surori? La naiba! Şi ce-or să-şi mai dea seama că
nu suntem un cuplu! Am dat din cap dezaprobator, iar Hector
părea să fie de acord cu mine. Femeile ştiu când e ceva în
neregulă. Eşti sigur că nu ştiu deja despre voi doi?
Tony s-a ridicat şi a început să se plimbe de colo-colo.
— Nu ştiu. Nu le-am dat nici un motiv să creadă aşa ceva.
Ceea ce nu ştii, Mia, este că cel mai important motiv pentru care
te afli aici e numele meu de familie.
— Fasano, am strigat de parcă eram singurul copil din clasă
care ştia răspunsul şi care se trezeşte vorbind neîntrebat.
S-a aşezat pe braţul canapelei.
— Da. Sunt singurul moştenitor al companiei tatălui meu, în
ciuda faptului că toate surorile mele participă într-un fel sau
altul. Luăm toate deciziile împreună. A clătinat din cap, apoi l-a
lăsat pe mâini. E mai mult de atât. Vezi tu, sunt singurul bărbat
Fasano rămas. Dacă nu fac copii, numele nostru moare odată cu
mine. Şi cum eu sunt homosexual... Cuvintele s-au pierdut, iar
capul îi atârna din nou de parcă ducea întreaga greutate a lumii.
— Vă doriţi copii? m-a luat gura pe dinainte, aşa cum mi se
întâmpla adesea când consumam mari cantităţi de alcool.
Tony şi-a trecut mâna prin păr şi s-a uitat fix la Hector.
— Păi, n-am discutat niciodată despre asta.
231
 Hector a părut deodată mai înalt aşa aşezat cum era. S-a
ridicat şi s-a apropiat de Tony cuprinzându-i obrajii în mâini.
— Iubitule, îţi doreşti copii?
Trebuia să fi plecat. Să mă fi strecurat afară. Dar nu-mi stătea
în fire. Nu, eram fix genul care tace ca un şoricel şi-şi vede de
treaba ei fără să fie prinsă.
Tony s-a uitat la Hector cu dragoste, dar şi cu tristeţe în ochi.
— Întotdeauna mi-am dorit. Vocea îi suna gâtuită, plină de
emoţie.
— Putem găsi o cale, să înfiem sau poate să apelăm la o
mamă-surogat.
Am zâmbit larg, apoi am dat pe gât dintr-o sorbitură vinul
rămas în pahar, simţindu-i urma arzătoare pe gât. M-am ridicat
dând din mâini în încercarea de a-mi struni picioarele.
— Acesta mi-e semnalul. Munca mea aici s-a încheiat. Am
făcut o plecăciune. Cei doi nici măcar nu m-au observat, fiind
prea pierduţi unul în celălalt. Pur şi simplu se ţineau în braţe, cu
frunţile lipite, şoptindu-şi cuvinte pe care doar ei le puteau auzi.
Era minunat. Mai mult de atât. Era special, iar eu mă bucuram că
avusesem ocazia să fiu martoră la aşa ceva.
M-am grăbit, fără să privesc înapoi, către camera mea, unde
am căzut imediat cu nasul în pernă, aşa îmbrăcată cum eram.

CAPITOLUL 4

Tony a deschis larg uşa masivă de lemn cu mânerul din metal

răsucit pentru ca eu şi Hector să intrăm în restaurant. Era şase
seara, într-o zi de vineri, iar localul Fasano era plin. Chelneri în
cămăşi albe, apretate, pantaloni negri largi şi cravate fremătau de
colo-colo servind băuturi şi împărţind cu dărnicie la mese cele
mai frumos mirositoare mâncăruri italiene. Mi-a lăsat gura apă
imediat ce am simţit în aer un iz de cârnaţi.

232
 Unul dintre chelneri s-a întors ca să toarne vinul şi astfel am
putut arunca o privire mai atentă la hainele lui. Am râs pe
înfundate când le-am observat cravatele. Paste. Cravatele aveau
un imprimeu cu diferite sortimente de paste.
— E ceva amuzant?
Hector s-a aplecat spre mine, în timp ce Tony mă conducea în
partea din spate a restaurantului.
— Ai văzut cravatele?
Hector a zâmbit.
— De fapt, a fost ideea mea.
— Serios?
A dat aprobator din cap, făcându-mi cu ochiul. Mâna lui Tony
a alunecat de la îndoitura cotului meu spre spate şi m-a apucat
de şold. Îi simţeam respiraţia fierbinte în timp ce-mi şoptea în
ureche.
— În regulă, toată lumea e deja aici. Fă ce fac şi eu şi să nu fii
surprinsă dacă te ating... mult.
Am simţit fiori pe şira spinării, care mi s-au oprit în partea de
jos. Tony era incredibil de chipeş. Mai mult decât atât, era
mortal... şi luat. De către Hector. Pe care îl îndrăgeam. Foarte
tare. Am tras încet aer în piept. Am ajuns în dreptul unei cortine
roşii, chiar în partea din spate a restaurantului.
— Acesta este separeul nostru. Doar familia noastră
mănâncă aici. Este echivalentul sufrageriei mamei. Dar pentru că
suntem atât de mulţi, a trebuit să ne mutăm mesele în familie la
restaurant. Am creat această cameră doar pentru membrii
familiei Fasano.
— Uau, am exclamat în timp ce Tony a tras cortina,
dezvăluind o cameră uriaşă plină cu oameni care râdeau, beau şi
mâncau.
Era haos. Toţi cei de la masă zbierau unii la alţii, gesticulau
de parcă goneau muşte şi se împungeau unul pe altul atunci când
vorbeau. Nebunie. Curată nebunie. E singurul mod prin care aş
putea descrie ce se petrecea acolo.
Când am intrat, ne-a observat o persoană, apoi încă una şi tot
aşa. Au amuţit cu toţii. O femeie micuţă de statură, cu pielea
233
măslinie, părul negru şi ochi albaştri familiari s-a ridicat. Se ţinea
încrezătoare. Spatele drept, pieptul în faţă, ochii aţintiţi asupra
mea.
Femeia minionă a venit spre noi. Mai întâi i-a întins mâna
fiului ei, care s-a aplecat şi a sărutat-o pe gură. Nimic mai mult
decât o simplă apăsare a buzelor, dar eu în nici un caz nu mi-am
sărutat vreodată tatăl astfel... ori în vreun alt fel, dacă tot veni
vorba. Abia ne îmbrăţişam cu stângăcie din când în când.
— Mamă, i-a spus Tony stând drept şi arătând spre mine. Ea
este Mia, logodnica mea. Mia, ea este mama mea, Mona Fasano.
Am zâmbit şi am spus şi eu:
— E o adevărată plăcere să vă cunosc, doamnă Fasano.
În replică, buzele ei abia dacă s-au mişcat. S-a apropiat de
mine, măsurându-mă ostentativ din cap până-n picioare.
— Eşti o femeie foarte frumoasă, a răspuns într-un sfârşit. În
secunda următoare, m-am lipit şi mai mult de Tony.
— Mulţumesc, i-am răspuns oferindu-i zâmbetul meu larg
deja brevetat.
Dar nu s-a oprit aici. Şi-a înclinat capul, ţuguindu-şi buzele.
— Şi cu forme. Bărbaţilor Fasano le plac femeile cu forme, a
adăugat, punându-şi mâna pe şoldurile ei generoase.
Dacă ar fi fost o femeie mai slăbuţă, m-aş fi simţit ofensată.
— Îmi place să mănânc, iar mâncarea italiană e preferata
mea, am minţit. Nu strica să încerc să-i fac impresie bună mamei.
— Ai şolduri frumoase şi late, numai bune să-mi ofere nepoţi.
— Păi..., ei, asta de unde a mai apărut?
— Mamă, a încercat Tony să întrerupă discuţia.
Dar nici asta nu a funcţionat. Când femeia avea ceva de zis,
spunea, iar ceilalţi trebuiau să asculte.
— Da, ai să-mi faci nepoţi frumoşi. Trebuie să ducem numele
mai departe! M-a străpuns cu privirea. Vrei copii, nu?
Tony mi-a sărit în ajutor.
— Mamă, gata. Sunt mort de foame şi vreau să o prezint pe
Mia şi celorlalţi.
— Bine, bine. A bătut din palme, apoi mi-a strâns ambele
braţe şi m-a prins într-o îmbrăţişare strânsă. Mi-a şoptit la
234
ureche cuvintele care ar topi şi inima unei femei de gheaţă. Avea
vocea gâtuită şi plină de lacrimi. Te-am dorit. M-am rugat noapte
de noapte ca Anthony al meu să-şi găsească jumătatea. Sunt atât
de fericită că eşti aici.
Mona s-a tras înapoi, mi-a prins obrajii în mâini şi m-a
sărutat pe gură. Să mă pupe o fată pe gură, de obicei, nu e cine
ştie ce. Câteodată mă mai pupă aşa Gin sau Maddy, dar o femeie
pe care abia am cunoscut-o? Una al cărei suflet urma să-l distrug?
Nu era OK deloc.
Hector a mers după noi, îmbrăţişând o groază de oameni din
încăpere înainte de a se aşeza pe unul dintre cele trei scaune
goale din capătul camerei.
— Vino, scumpa mea, mi-a spus Tony conducându-mă în
partea cealaltă a camerei.
Scumpa mea. Aşa îmi spunea Wes. Ar crede probabil despre
toată înscenarea asta că e amuzantă. Poate ar folosi-o chiar într-
unul dintre filmele sale drept comedie romantică. Un uimitor om
de afaceri, boxer, angajează o damă de companie pentru că este
homosexual şi nu e pregătit să recunoască asta în faţa familiei.
M-am aşezat lângă Hector. Eram destul de sigură că mişcarea
e una strategică din partea lui Tony, dar lui Hector i se putea citi
dezamăgirea în ochi la gândul că Tony nu s-a aşezat lângă
adevărata lui pereche. Era o situaţie deprimantă. Doi bărbaţi,
care erau în mod clar îndrăgostiţi, dar care simţeau că nu pot fi
împreună din cauza societăţii, familiei, afacerilor şi a obligaţiilor
de tot felul. L-am apucat pe Hector de mână pe sub masă şi l-am
strâns. S-a uitat cu coada ochiului la mine şi mi-a şoptit din colţul
buzelor:
— Nu-ţi face griji. M-am obişnuit de-acum.
În următoarea oră, am fost prezentată tuturor celor patru
surori ale lui Tony. Giavanna era cea mai mare, avea treizeci şi
nouă de ani. Probabil că moştenise cel mai mult din partea
mamei ei, de vreme ce era scundă, în jur de vreun metru
cincizeci, grăsuţă, cu păr negru şi des, dar cu ochii de un căprui
închis ca două boabe de cafea. Atât de închişi la culoare erau,
încât abia puteai zări negrul pupilei. Asta nu-i răpea nici pe
235
departe din frumuseţe. În ciuda câtorva riduri, în special riduri
de expresie în colţul ochilor, rămânea în continuare o frumuseţe.
Aşa cum erau toate femeile din familia Fasano. Nu putea ţine
pasul cu cei patru copii ai ei. Aveau vârste diferite şi fugeau de
colo-colo ca nişte găini fără cap. Despre copii nu ştiu decât că am
auzit nişte nume italieneşti pe care nu le-am putut reţine şi faptul
că erau două fete şi doi băieţi.
A urmat Isabella. Un pic mai înaltă decât sora ei. Având poate
în jur de un metru şaizeci şi cu doi ani mai tânără. Acelaşi păr
negru, aceiaşi ochi închişi la culoare. Doar gura ei avea arcul
acela perfect al gurii lui Tony. M-a prezentat celor doi fii ai ei,
care păreau să fie suficient de mari cât să meargă la şcoală. Nu
prea am reuşit să le ghicesc vârsta. N-am petrecut prea mult timp
în preajma copiilor.
Sophia era cea de-a treia la rând, avea treizeci şi cinci de ani
şi încă doi-trei centimetri în plus, până undeva în jur de un metru
şaptezeci. Cu cât erau mai tinere, cu atât erau mai înalte, sau cel
puţin aşa părea. Un lucru interesant pe care l-am adus în discuţie
mai târziu când glumeam cu Hector. Revenind la cea de-a treia
soră, aceasta era cu adevărat stilată. Purta o fustă-creion, o bluză
din mătase, iar părul negru îi era prins la spate într-un coc bine
strâns. Avea ochelari cu rame din baga, care stăteau cuminţi pe
nasul ei obraznic. Avea ochii tot negri, dar pielea mult mai
deschisă la culoare. Ceea ce m-a dus cu gândul la domnul Fasano,
făcându-mă să mă întreb cât de închisă era pielea lui. Poate că
era un italian mai palid.
— Ai venit direct de la serviciu? am întrebat-o.
Sophia a luat o înghiţitură de vin.
— Da, a fost o zi lungă la serviciu. Sunt director financiar la
Fasano’s Unlimited.
— Fata cu banii.
Am lovit cu toţii în pahare, într-un aşa-zis toast.
— Asta sunt eu. Cineva trebuie să-i ţină la respect pe
huliganii ăştia. Dacă nu eram eu şi echipa mea, ar fi cheltuit bani
în stânga şi-n dreapta pe prostii. Eu şi Tony ţinem familia cu
picioarele pe pământ, amintindu-le ce reprezintă numele Fasano.
236
Mâncare autentică excelentă, la preţuri bune, pe care să şi-o
poată permite orice familie.
Am dat aprobator din cap şi m-am uitat de jur-împrejur prin
cameră. Toţi păreau atât de fericiţi. Zâmbete sincere pe faţa
fiecăruia. Membrii familiei erau în largul lor şi împăcaţi unii cu
alţii. Era ceva ce nu mai văzusem în familia mea de când ne-a
părăsit mama. Tata s-a străduit din răsputeri, dar îi lipsea fineţea
de a creşte două fete pe care ar fi putut să o aibă o mamă.
— Deci toţi lucraţi în cadrul companiei?
— Da, fiecare cu treaba lui. Nici o sarcină nu e prea
neînsemnată. De exemplu, copiii lipesc plicuri în care se trimit
anunţuri de zile de naştere, cupoane etc. Toţi fraţii au un rol.
Giavanna se ocupă de creşă şi de programul after school din
clădirea companiei. Eu mă ocup de finanţe, Isabella conduce
departamentul de resurse umane, iar Angelina pe cel de
marketing. Până şi mama are biroul ei, dar îşi petrece timpul cel
mai mult în bucătărie, inventând reţete şi punând la cale
meniurile. Tony, după cum ştii, conduce compania. Chiar şi
Hector e implicat. E avocatul nostru. E de atâta vreme pe lângă
noi, că îl vedem ca pe un frate.
— Sunt sigură. E un tip extraordinar.
Chiar atunci, când eram pe punctul de a scăpa vreo
subtilitate despre relaţia celor doi, am simţit o mână pe umăr
care m-a oprit. M-am întors şi am fost întâmpinată de zâmbetul
celei mai uimitoare femei pe care o văzusem vreodată. Părul des
îi cădea lung în cascade de abanos până aproape de şolduri. Ochii
îi erau de un albastru metalic, exact ca ai lui Tony. Buzele ei erau
arcuite cu o nuanţă de roz şi purta o rochie care curgea pe ea ca
un vârtej de portocaliu, roşu şi galben.
— Abia aşteptam să te cunosc, Mia! Femeia s-a aplecat şi m-a
îmbrăţişat cu putere. Eu sunt Angelina sau, mai scurt, Angie.
Armăsarul din spate este soţul meu, Rocko.
Dacă a existat vreodată reprezentantul perfect al bărbatului
italian, atunci acesta era Rocko. Arăta exact ca Sylvester Stallone
în tinereţe. Serios, era ciudată asemănarea. Şi numele, atât de

237
apropiat de Rocky? Nebunie. Mi-am gonit gândurile şi am întins
mâna.
Am închis şi am deschis ochii de câteva ori, pentru a vedea
mai bine. Nu, nu. Aceeaşi asemănare.
— Arăţi exact ca...
— Sylvester Stallone? a ridicat din sprâncene şi m-a tras de
mână într-o îmbrăţişare sufocantă.
O pereche de mâini m-a tras din strânsoarea lui Rocko.
— Uşor cu iubita mea, frate, a intervenit protector Tony.
Simţeam toată tensiunea lui Hector în timp ce asista la
întreaga scenă.
— E uimitor cât de bine semeni cu el. Eşti o sosie, cu
siguranţă! am spus, nereuşind să-mi revin.
Şi-a lăsat capul pe spate, izbucnind într-un râs puternic.
— Mi se întâmplă mereu să aud asta. Şi, în plus, boxez cu
bărbatul tău. Aşa am cunoscut-o pe Angie. Pe atunci, eu îl
antrenam. Reducem treptat din timpul de ligă şi petrecem mai
mult timp pregătind următoarea serie de boxeri profesionişti. Mă
rog – l-a bătut Tony pe bicepşi –, eu stau în sală să-i antrenez pe
începători şi mai puţin domnul Om de Afaceri aici de faţă. Dar nu
mă pot plânge, atâta vreme cât hrăneşte familia.
— Da, da. Bla, bla, Rocky Balboa. Hai, fugi la locul tău, ce zici?
i-a spus Tony cu un accent de italian din Chicago mult mai
pronunţat atunci când glumea.
Angelina m-a luat de mână.
— Hai să ne întâlnim săptămâna asta! Eventual mâine, poate
facem ceva cumpărături? Trebuie să ne luăm rochii pentru
inaugurarea noii linii de produse congelate Fasano, care va avea
loc săptămâna viitoare. Vom avea o petrecere mare în ziua de
dinaintea lansării cu toţi greii industriei alimentare. E cea mai
mare realizare a noastră de până acum, a exclamat pe un ton
piţigăiat.
— Tony trebuie să meargă la birou, dar eu am de gând să o
duc pe Mia să-şi ia rochii. Poţi veni şi tu mâine. Are nevoie de o
nouă garderobă pentru cât stă aici. Ar fi minunat să mai
beneficiem de o părere, a invitat-o Hector.
238
 — Să mergi la cumpărături cu Hector e cea mai tare chestie!
Vocea Angelinei s-a piţigăiat şi mai tare, plină de entuziasm.
Nu putea să fie mai mare decât Tony decât cu vreo doi ani şi era
cea mai înaltă dintre femei. Eram amândouă de aceeaşi statură.
Nu observam să-mi scape vreun copil nenumărat la cină, deci se
părea că boxerul şi frumuseţea încă nu procreaseră. Mamă, dar
când aveau să o facă, sigur vor fi foarte frumoşi.
Apoi am realizat despre ce tot vorbeau. Cumpărături. Pfff. M-
am tras înapoi la gândul că trebuie să-mi cumpăr o întreagă
garderobă.
— Ar fi, mda... grozav... cred. Mulţumesc.
Angelina s-a aşezat pe scaunul lui Tony, care se ridicase să
discute cu un alt membru al familiei.
— Crezi? Uite cum stă treaba, Mia. Hector este homosexual.
Ştie cele mai bune locuri pentru cumpărături şi mai ştie exact ce
va arăta bine pe orice tip de corp...
— Aşa este, s-a amestecat Hector. Ar trebui să asculţi. O
îmbrac de pe vremea când abia împlinise douăzeci de ani.
— Şi, pe deasupra, Hector are gusturi impecabile în materie
de îmbrăcăminte, a adăugat ea. Nu ai de ce să-ţi faci griji. Te va
asorta perfect. Şi cu un corp ca al tău, vei arăta uimitor în orice.
— Cine vorbeşte, cea mai frumoasă tipă pe care am cunoscut-
o vreodată, am răspuns pe un ton sarcastic înainte să mă pot
controla.
Dar în loc să-mi sesizeze tonul, ochii ei s-au aprins şi un
zâmbet i-a luminat faţa încântătoare.
— Chiar crezi că sunt cea mai frumoasă fată pe care ai
cunoscut-o? Am ridicat din umeri şi apoi am luat o înghiţitură de
vin. Dar e cel mai frumos lucru. E clar că vom fi cele mai bune
prietene, mi-a făgăduit, trăgându-mă iar într-o îmbrăţişare.
Frate, ce le mai plăcea oamenilor ăstora să se atingă. În
mijlocul acestei adunări nu exista noţiunea de spaţiu personal.
Sunt foarte sigură că până la ultimul m-au îmbrăţişat, înghesuit
sau pupat în vreun fel sau altul în seara aceea. Era ceva cu care
chiar trebuia să mă obişnuiesc pentru tot restul lunii pe care
aveam să o petrec acolo.
239
 Am trecut peste toată seara, mâncând cea mai bună mâncare
italiană, toată servită ca acasă, în boluri şi vase de servit. Vinul
curgea ca apa, iar ei vorbeau atât de tare între ei încât urechile
începuseră să-mi ţiuie. Îmi amintea de urmările unui concert
rock, adică de permanentul ţiuit auzit în linişte deplină. Tot aşa
era, doar că mai tare. Ăstora chiar le plăcea să vorbească...
enorm... atingând nişte decibeli dincolo de ceea ce suportă să
audă un om obişnuit.
Dar, în general, mi-au plăcut membrii familiei Fasano. Erau
zgomotoşi, prietenoşi, joviali şi superbi. Era ca şi când m-aş fi
aflat într-o încăpere plină cu actori italieni care aşteptau să dea
probă pentru un rol. Pe vremea când eram în L.A., impresarul
meu mă tot trimitea la audiţii pentru roluri etnice, şi asta
datorită formelor mele şi părului des şi negru. I se părea probabil
că arăt a italiancă, deşi eu eram destul de sigură că eram un fel de
de-tot-felul.
Seara s-a încheiat cu porţii enorme de tiramisu, făcute de
Mona, desigur, şi cu cea mai neagră cafea pe care am băut-o
vreodată. Împreună, erau o adevărată senzaţie pentru papilele
gustative.
Când, mai târziu, Tony şi Hector m-au condus afară din
restaurant, Tony m-a tras într-o ditamai îmbrăţişarea. S-a uitat
panicat peste umăr, apoi buzele i-au aterizat pe buzele mele.
Erau moi, calde şi umede. Avea degetele încolăcite în părul meu.
Mi-a aplecat capul şi m-a sărutat franţuzeşte. Nu mă aşteptam la
un asemenea sărut din partea lui. Un homosexual. Un
homosexual care avea un partener de viaţă. Lucrurile nu ieşeau
la socoteală. Şi totuşi nu m-am putut abţine să nu răspund. Săruta
al naibii de bine. Limba lui a atins-o pe a mea, apoi amândouă s-
au prins într-un dans ritmat. Mi-am întins braţele în jurul
umerilor laţi, lăsându-mă să atârn de gâtul lui. Când mi-am lipit
corpul de al lui, mi-a apucat şoldurile, presându-mă şi mai tare.
Atunci am simţit. Adică n-am simţit. Mă rog, lipsa ei, a erecţiei. Nu
era tare. Nu se întâmpla absolut nimic acolo jos. Mi-am tras capul
înapoi, iar buzele lui s-au desprins zgomotos de ale mele.

240
 M-am uitat fix în ochii lui, doar că el privea peste umărul
meu. M-am întors şi am văzut-o pe Mona, mama lui. Avea mâinile
împreunate la piept, iar faţa îi era plină de o bucurie care îi
umplea fiecare brăzdătură de pe chip, făcând-o să pară mai
tânără cu zece ani. Un sentiment de vină a început să mi se
strângă în inimă în momentul în care am realizat că eram
martoră la speranţele pe care această femeie şi le clădea pentru
fiul ei. Singurul ei fiu. Singurul ei fiu homosexual. Dar ea nu ştia.
În acea clipă am auzit pe cineva dregându-şi vocea. Privirea mi-a
alunecat către chipul lui Hector, care exprima exact opusul
fericirii care se putea citi pe faţa Monei. Durerea, tristeţea şi chiar
un strop de mânie puseseră stăpânire pe trăsăturile lui. Acel
şarpe pe care îl simţeam pe lângă inimă s-a încolăcit şi m-a strâns
atât de puternic încât nu mai puteam respira. Mama Mona s-a
întors şi a intrat înapoi în restaurant.
— Hector... am şoptit.
A dat din cap şi a deschis portiera de la maşină.
— Urcă, Mia. Trebuie să vorbesc cu Tony.
— Papi, ştii că totul a fost de ochii lumii... N-a însemnat nimic,
a jurat Tony cu pumnii strânşi şi braţele întinse pe lângă corp.
Deşi n-ar fi trebuit, m-am simţit rănită. Simţisem un fior
acolo jos când Tony mă sărutase aşa cum un bărbat sărută o
femeie atunci când o doreşte. Doar că, în cazul lui, aveam dovada
că nu simte nimic. Nu era real. Ceea ce mi-a amintit că era cazul
să las la uşă orice dorinţă carnală. Chiar dacă acest bărbat dădea
impresia că este sexualitatea întruchipată şi mai avea şi cel mai
frumos corp văzut vreodată, era clar că joacă în echipa Hector.
Am mers la maşină. Hector nici nu s-a uitat la mine. Mi-am
înghiţit regretul ca pe o pastilă amară. Înainte să urc în maşină,
mi-am sprijinit mâna pe umărul lui, m-am aplecat şi i-am şoptit la
ureche:
— N-a însemnat nimic. Mona se uita la noi. Nici măcar nu s-a
excitat. Doar tu îi poţi oferi asta. Crede-mă, ştiu când un bărbat
mă doreşte. Acest bărbat nu doreşte decât o singură persoană. Pe
tine. Au fost singurele vorbe de alinare pe care i le-am putut
oferi.
241
 În timp ce mă aşezam, Hector s-a aplecat spre mine:
— Mulţumesc că mi-ai spus asta.
— Oricând. Ce-ar fi dacă voi doi aţi lua un taxi? Mergeţi la un
bar, vorbiţi despre cum se va derula totul cât sunt eu aici. Nu
cred că v-aţi gândit în amănunt cum vă va afecta relaţia prezenţa
mea şi e evident că aveţi nevoie să fiţi singuri pentru un timp. A
dat din cap în semn de aprobare, privind în jos la vârful
piciorului cu care râcâia cimentul. Am cheie acum. Ne vedem
dimineaţă. Bine?
— Mia, mulţumim, mi-a spus Tony. A făcut cu mâna, oprind
un taxi în faţa lui. Hector, te rog, vino cu mine. Avea un ton blând
şi totuşi autoritar.
I-am privit urcându-se în taxi şi îndepărtându-se. Limuzina
m-a dus înapoi la apartament şi, chiar când am ajuns în camera
mea, telefonul a bâzâit, anunţând primirea unui mesaj.

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
Poţi vorbi?

CAPITOLUL 5

M-am uitat fix la ecranul telefonului. Aveam două variante.

Una, să ignor mesajul până aveam să nu mă mai simt atât de
consumată emoţional. A doua, să-l sun pe Wes şi să-i dau voie
vocii lui să alunge şarpele ghemuit în inima mea după amalgamul
de probleme dintre Tony şi Hector cu care am avut de-a face.
Sper să-şi rezolve problemele. Ultimul lucru pe care aş dori să-l
fac e să intervin între două persoane care se iubesc iar ei chiar se
iubesc. Doar că nu e corect că nu au libertatea de a fi ei înşişi. Sau
cel puţin aşa percepe Tony lucrurile. Poate că lucrând cu Tony aş
reuşi să-l conving că asumarea orientării lui sexuale e un lucru
bun. Că singura lui cale către fericire e să fie cu Hector şi să-şi
242
construiască împreună familia pe care evident şi-o doreau. Ceea
ce face Tony o să-l rănească într-un final pe Hector atât de tare
încât o să dispară. Cunosc genul. Eu, una, mă pricep de minune să
plec.
M-am hotărât. Am apăsat câteva taste pe telefon. Nici nu a
sunat bine, că a şi răspuns.
— Bună, scumpa mea, este târziu acolo? Mă rog, unde eşti?
Avea o voce joasă, guturală, care-mi amintea de promisiuni
şoptite în întuneric, de gemete şi de nopţi pline de pasiune
năvalnică. Timpul petrecut cu Alec a fost uimitor, dar Wes m-a
dat cu totul peste cap. Tot ce avea legătură cu el deborda de sex
nebun. După seara pe care tocmai o avusesem, mi-ar fi plăcut să
mă pierd în el.
— Nu, nu e prea târziu. Sunt la Chicago.
— Mmm, Oraşul Vânturilor. Cu ce se ocupă tipul?
Nu eram sigură dacă ne aflăm în acel punct al relaţiei noastre
de prietenie care să ne permită să discutăm confortabil despre
alte cuceriri. Şi totuşi, din moment ce oricum nu-mi propuneam
să ajung vreodată în pat cu Tony, m-am gândit că nu are ce să se
întâmple dacă îi povestesc.
— Manager de restaurant.
— Aaa, ştiu cât de mult iubeşti mâncarea gătită.
Mi-a venit pe loc în minte imaginea lui cu bustul gol
preparând micul dejun. Corpul longilin, musculos şi pieptul atât
de bronzat de soarele de California arătau numai bune de
mâncat. Şi erau. Wes avea întotdeauna mirosul acela de surf şi
nisip. Delicios. Mi-am dat seama că tăceam de ceva vreme.
— Mmm, da. Păi, ştii cât de mult îmi place să mănânc.
— Chiar ştiu. Îţi găteşte?
— Încă nu, deşi sper că se va întâmpla curând.
S-a auzit un oftat lung în telefon şi au trecut momente bune
până ca vreunul dintre noi să zică ceva.
— Eşti cu el aşa cum ai fost cu mine? m-a întrebat Wes. Dar
chiar dacă durea că simţise nevoia să întrebe, nu îi eram datoare
cu nimic.

243
 — Contează? am şoptit şi m-am întins pe pat ţinând telefonul
strâns la ureche.
— Contează pentru mine.
— Nu, şi nici nu am de gând.
— De ce? Dacă te cunosc bine, şi tind să cred că da, ai un
libido foarte sănătos. De data aceasta îi puteam citi amuzamentul
în voce.
Wes a avut, într-adevăr, o lună să mă cunoască. Prea bine,
chiar. S-a strecurat printre toate zidurile mele de apărare şi mi-a
lăsat o gaură în inimă. O parte care va fi a lui mereu. Nu că i-aş fi
spus asta.
— Pentru că nu cred că partenerul lui de viaţă, Hector, ar fi
foarte încântat să vadă că atentez la bărbatul lui.
S-a auzit un râs răsunător. Doamne, ce dor îmi era de acel
râs. Era genul de râs care reuşea să împace naţiuni dezbinate de
război.
— Şi de ce şi-a angajat un homosexual cea mai sexy damă de
companie din istorie?
— Linguşitorule, am replicat.
A chicotit din nou, iar sunetul a reverberat prin conexiunea
telefonică până în inima mea, luminându-mi toată seara.
— E destul de complicat. E într-o relaţie serioasă, aproape ca
o căsătorie adevărată, cu un tip minunat. Doar că simte că are
obligaţii faţă de familia şi afacerile lui şi încearcă să păstreze
imaginea de adevărat afacerist italian şi super-boxer.
— La naiba! Se pare că are nişte probleme serioase. Din
punct de vedere profesional, înţeleg perfect de ce vrea să ţină
totul pentru el. Dacă e genul de bărbat care să-şi permită să
apeleze la Exquisite Escorts, înseamnă că e plin de bani şi cel mai
probabil are şi presa pe coada lui. A scos un oftat înăbuşit
probabil de apropierea de telefon a buzelor lui. Serios, Mia, banii
sunt buni, fireşte, dar nu ţin loc de viaţă privată şi nici nu reuşesc
să-ţi ofere o viaţă liniştită.
M-am gândit la zona rezidenţială îngrădită în care trăia Wes,
cu monitorizare douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, la
covorul roşu pe care ura să păşească şi la nevoia de a angaja o
244
damă de companie care să-l însoţească la evenimente importante
doar ca să poată interacţiona liniştit. Da, Wes ştia exact prin ce
trece Tony, doar că fără complicaţiile orientării sexuale.
— Şi problemele cu familia sunt destul de grave. Este
singurul băiat, singurul moştenitor al averii şi dacă nu
procreează, numele va dispărea odată cu el.
— Doamne fereşte. Asta da presiune. Am dat din cap
aprobator, chiar dacă nu mă putea vedea.
— Mă rog, destul despre clientul meu. Tu ce mai faci? Cum
merge filmul?
— Păi, chiar foarte bine. Gina este uimitoare în rol. Vocea
părea să îi trădeze dorinţa, iar gelozimetrul meu a luat-o razna.
Pur şi simplu, înţelege foarte bine personajul. Mă bucur că am
schimbat direcţia.
Mi-am muşcat buza şi m-am abţinut să spun că m-a înlocuit
pe mine cu ea, fiind conştientă că n-ar fi corect. Ceea ce a făcut,
să-i dea unui personaj numele meu, era suficient de onorabil.
Chiar drăguţ. Era un dar, şi trebuie să mi-l amintesc ca atare, nu
să-l pătez cu gelozia mea. În plus, nu am nici un drept asupra lui,
fiind doar prieteni... care făceau sex.
— Deci tu şi Gina vă înţelegi bine, ai?
Mi-am dat ochii peste cap, încercând să păstrez tonul relaxat.
— Da, e grozavă. Dar nu la fel de drăguţă ca omonimul din
scenariu, a spus pe un ton sugestiv.
— Serios?
— Da.
— Dar te distrezi jucându-te cu ea... adică regizând-o.
— Nu atât de mult cât mi-ar plăcea să te regizez pe tine.
— Aaa, da? Şi ce m-ai pune să fac?
În acel moment, conversaţia a luat o altă turnură. Una pe care
n-o experimentasem niciodată, dar pe care eram nerăbdătoare să
o încerc.
I-am auzit limba plescăind de parcă o ţinea lipită de cerul
gurii şi-a lăsat-o să cadă exact atunci când am terminat de vorbit.

245
 — Păi, mai întâi, mi-aş pune mâinile pe genunchii tăi şi te-aş
face să-i deschizi, dezvăluindu-te. Îţi aminteşti când făceam asta,
Mia? Încă îmi amintesc cât de fierbinte şi udă te simţeam.
Cu mâna liberă îmi atingeam rotula, desenând cu degetul
cercuri în jurul ei.
— Îmi amintesc. Apoi?
A gemut în telefon. Am lăsat telefonul deoparte pentru o
secundă, am apucat poalele rochiei şi am scos-o dintr-o mişcare
aruncând-o la întâmplare şi am pus telefonul înapoi la ureche.
Am prins o jumătate de frază.
— ...mâinile mi-ar aluneca pe picioarele tale, ţinându-le
depărtate, ca să te pot privi. Să privesc cum te umezeşti. Apoi, cu
un deget ţi-aş atinge vârful clitorisului. Ţi-ar plăcea asta, scumpa
mea?
Mi-am muşcat buza şi am gemut uşor.
— Oh, da.
— Ce porţi acum? m-a întrebat Wes.
— Mi-am scos rochia când ai început să vorbeşti... ăăă...
murdar. Acum stau întinsă în pat, singură-singurică, doar tu şi cu
mine, purtând doar un sutien verde smarald şi chiloţi. Tu ce
porţi?
Am închis ochii simţindu-mă ameţită. Nu puteam crede că
făceam aşa ceva, dar era al naibii de excitant.
— Doar o pereche de pantaloni de pijama în carouri. Ştii tu
de care, a gemut Wes în telefon.
Frate, şi ce bine ştiam. Pantalonii de pijama ai lui Wes erau
făcuţi din cel mai moale bumbac. Cât am stat cu el, îmi plăcea să îi
trag pe mine după ce făceam sex sau dimineaţa când mă trezeam.
I-am şi furat o pereche. Nu că aş recunoaşte faţă de el.
— Ţi s-a întărit, iubitule? am încercat cu alintul.
Mă simţeam bine rostindu-l. Şi alte lucruri s-ar fi simţit bine
dacă n-ar fi fost la atâţia kilometri depărtare.
— Normal, la naiba. E tare pentru tine, Mia. Tot sângele îmi
curge spre vârful penisului.
— Foloseşte-ţi degetul mare şi freacă în jurul vârfului. Îţi
aminteşti cum era să simţi mâna mea în jurul penisului?
246
 — Da, la naiba.
— Fă-o. Închide ochii şi mişcă-ţi mâna în sus şi-n jos, la
început încet. Imaginează-ţi că e mâna mea cea care se mişcă pe
toată lungimea. Foloseşte-ţi degetul mare să freci toată umezeala
de-a lungul fiecărui şănţuleţ şi mai ales acolo unde mi-aş încolăci
eu limba. Dacă aş fi lângă tine, ţi-aş umezi tot penisul, l-aş linge
pe toată lungimea înainte să-ţi plesnesc cu vârful limbii partea
aia sensibilă de sub capul mădularului.
Wes gemea în telefon. Îi auzeam respiraţia care devenea din
ce în ce mai rapidă.
— Acum spune-mi ce vrei să fac.
— Dă-ţi jos chiloţii, mi-a poruncit. Mi-am scos chiloţii verzi,
aruncându-i cu piciorul.
— Eşti goală pentru mine, scumpa mea?
— Da, am zis şi mi-am ridicat şoldurile de parcă un Wes
fantomatic ar fi fost deasupra mea, iar eu aş fi încercat să mă
ating de corpul lui.
— Prinde-ţi păsărică aşa cum aş face eu dacă aş fi acum
acolo. Aş apuca-o tare, ştii cum îmi place.
— Posesiv, abia am reuşit să rostesc în timp ce îmi lăsam
capul pe spate, făcând ce îmi ceruse.
Plăcerea era extremă şi o simţeam radiind în tot corpul ca o
străfulgerare.
— Da, exact. Ţi-aş poseda pizda aia dulce. Şi, în timp ce ţi-ai
roti şoldurile încercând să atingi orgasmul, ţi-aş vârî două
degete. Fă ce îţi spun, Mia.
Am făcut aşa cum îmi cerea, înfigând două degete adânc în
sexul meu. Valuri de căldură s-au propagat în pântecele şi
stomacul meu, până sus spre piept, spre sânii plini şi grei. Cele
două vârfuri gemene stăteau erecte zgâriind satinul. Delicios.
Atât de bine.
— Acum, îţi aminteşti cum ţi-am posedat păsărica pe
motocicleta ta?
Gemete fără sens îmi zburau de pe buze în timp ce îmi
aminteam degetele lui groase vârându-se şi ieşind din mine,

247
apucând perfect, trăgându-mă de pe corpul lui care mă sprijinea
din spate în cele mai sensibile locuri.
— Bagă degetele adânc, scumpa mea. Aşa cum aş face eu.
Am încercat, dar n-am reuşit.
— Nu ajung. Am nevoie de tine, am oftat frustrată, dar
continuând să mă afund în uitare.
În mintea mea eram din nou pe motocicletă, în garajul lui
Wes, cu mâna lui în pantalonii mei şi futându-mă tare şi adânc,
aşa cum o făcea întotdeauna.
— Eşti aproape de orgasm, scumpa mea?
— O, da, te vreau, Wes. Te vreau înăuntru...
A urmat un lung şir de cuvinte murdare, în timp ce ritmul
respiraţiei lui creştea rapid. Şi ritmul respiraţiei mele l-a ajuns
din urmă în timp ce ne masturbam pierduţi în pasiunea de a ne
reaminti unul de altul.
— Dacă aş fi lângă tine, mi-aş împinge degetele adânc în locul
acela şi te-aş gâdila acolo. Mi-aş pune şi limba la bătaie,
învârtind-o în jurul clitorisului tău ca de cireaşă. Ar fi bombat şi
tare când l-aş cuprinde cu buzele şi te-aş suge până când ţi-ai
încleşta păsărica strâmtă în jurul degetelor mele într-un orgasm
înnebunitor.
— O, Wes, îmi vine să termin, iubitule. Îmi vine să termin atât
de tare. Te vreau aici...
Mi-am lăsat capul pe spate, fiecare simţ, neuron şi por
concentrându-se asupra plăcerii dintre coapsele mele.
— Sunt acolo, scumpa mea. Am degetele înăuntrul tău. Acum
freacă-ţi clitorisul cu degetul mare. La naiba, îmi vine şi mie să
termin, chiar acum, odată cu tine. E atât de bine cu tine, Mia.
Nicicând n-a fost mai bine. Doamne! a răcnit prin telefon. I-am
urmat instrucţiunile şi, folosind umezeala din interior, mi-am
învârtit degetul în jurul clitorisului.
Era exact ce aveam nevoie. Într-un val de energie şi lumină
ajunsesem la orgasm, corpul mi s-a încordat şi un ţipăt mi-a
scăpat din plămâni de parcă eram posedată, şi val după val de
plăcere au trecut prin miezul fiinţei mele. În telefon îl puteam
auzi pe Wes trăindu-şi propria eliberare.
248
 După câteva momente, ne-am potolit amândoi. Singurul
sunet care se mai auzea încă era respiraţia rapidă.
— Mia, a spus Wes cu adoraţie.
Numele meu suna ca o binecuvântare din gura lui pe care îmi
doream să o sărut, să mă pierd în ea, să-mi trăiesc toată viaţa în
jurul ei.
— Fir-ar să fie, Wes, te pricepi la sexul prin telefon, am
exclamat, iar el a început să râdă. Ştii ceva, e prima oară când fac
asta, am recunoscut.
— Serios? m-a întrebat surprins, dacă nu chiar şocat. M-a
întristat reacţia lui, dacă felul în care mă întreba indica într-
adevăr asta.
Am oftat, m-am învelit şi m-am ghemuit sub pături. Fusese o
zi lungă şi, după un asemenea orgasm, tot ce îmi doream era să
mă ghemuiesc lângă cel care-mi oferise deja plăcerea extremă şi
să adorm ascultând ritmul inimii lui.
— Da, pe bune. Am căscat şi am închis ochii.
— Aştept cu nerăbdare să repetăm figura.
— Şi eu, am răspuns căscând din nou.
— Mi-e dor de tine, Mia.
Am zâmbit ţinând telefonul foarte strâns la ureche ca să pot
auzi orice nuanţă a respiraţiei lui. Mă făcea să mă simt în
siguranţă, ca şi când ar fi fost chiar lângă mine.
— Mereu îmi va fi dor de tine, Wes, am răspuns somnoroasă,
deja imaginându-mi cum avea să fie să-l văd din nou.
— Vise plăcute... au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit
înainte să adorm.

***
Când m-am trezit în dimineaţa următoare, încă ţineam
telefonul strâns în mână. Era mort. M-am rostogolit şi m-am
holbat la tavan cu gândul la noaptea trecută. Întreaga zi, de la
cină la sexul prin telefon cu Wes, fusese un adevărat carusel de
emoţii. Cel puţin sfârşitul a fost unul satisfăcător. M-am întrebat
ce-or fi făcut Tony şi Hector şi dacă au reuşit să-şi rezolve
problemele. Cei doi erau în mod evident îndrăgostiţi. În genul ăla,
249
pentru toată viaţa. Nu în genul pictorului francez sexy cu care ţi-o
tragi o lună şi cu care apoi ai toate şansele să nu te mai întâlneşti.
Şi totuşi, îmi era dor de francezul meu. Îi eram recunoscătoare lui
Alec pentru ce a adus în viaţa mea în luna în care am fost
împreună. Pe lângă faptul că am făcut artă împreună, m-a învăţat
atât de multe despre mine, despre dragoste şi despre viaţă. Îi voi
fi mereu recunoscătoare lui Alec pentru timpul pe care l-am
petrecut amândoi. Poate că aş putea să folosesc ce am învăţat din
toată acea experienţă ca să-i ajut pe Tony şi pe Hector. În final,
dragostea e dragoste şi nimeni nu poate alege de cine anume să
se îndrăgostească şi cât anume să dureze. Şi, din moment ce
dragostea celor doi e una trainică, ceva-ceva tot are să iasă.
La asta am tot cugetat cât am făcut duş, în timp ce m-am
îmbrăcat şi apoi când m-am îndreptat spre bucătărie. Simţeam
deja mirosul de ouă şi bacon. Mi-a chiorăit stomacul în timp ce
mă aşezam pe taburet.
Renaldo s-a uitat la mine.
— Cred că stomacul tău e foarte fericit să mă vadă, si?
— Si! Şi cum merg lucrurile în dimineaţa asta, Renaldo?
— Perfect, domnişoară Mia. Dumneavoastră sunteţi bine?
Păreţi că v-aţi odihnit foarte bine. Şi-a strâmbat colţurile gurii şi
mi-a făcut cu ochiul peste umăr în timp ce întorcea şunca.
— Chiar aşa e, am rânjit gândindu-mă iar la convorbirea cu
Wes.
Frate, bărbatul ăla chiar ştia să vorbească murdar. M-a încins
aşa de tare, de am ajuns de la zero la un milion în doar câteva
minute scurte. M-a satisfăcut atât de tare, încât efectiv am căzut
lată cu telefonul la ureche. Dimineaţă, când mă machiam, am
văzut urmele lăsate de telefon pe faţa mea. Imediat ce avea să se
încarce, aveam să-i trimit un mesaj de mulţumire. Să-i spun cât
de mult mi-a plăcut discuţia noastră, nu doar partea de sex. Mi-a
plăcut să vorbesc cu Wes. Părea remarcabil de normal, de parcă
am fi fost dintotdeauna prieteni apropiaţi sau iubiţi născuţi sub
zodia nefericirii. Wes făcea ca totul să fie simplu. Speram ca
lucrurile să rămână aşa pentru tot restul anului. Doar timpul o va
spune.
250
 Renaldo mi-a aşezat în faţă o farfurie aburindă cu ouă, bacon
şi fructe. Aveam gura plină de mâncare când au apărut Tony şi
Hector. Tony îl ţinea pe după umeri pe Hector, iar chipul său
trăda expresia unui om satisfăcut. Mi-am ţuguiat buzele, lăsându-
mi capul într-o parte.
— Se pare că n-am fost singura care a avut o noapte bună.
Habar n-am de ce naiba am spus asta. Au ăştia doi ceva care
mă face să spun tot. Complet împotriva firii mele.
Tony a ridicat din sprâncene, în timp ce Hector şi-a tras un
scaun lângă mine. Şi-a pus coatele pe masă, sprijinindu-şi capul
în mâini.
— Serios? Îţi zic tot ce vrei despre seara mea, a rânjit el. Dar
tu trebuie să-mi spui de ce a fost seara ta aşa de nemaipomenită
din moment ce te-am trimis de la restaurant direct acasă.
M-am gândit o clipă, am îndesat încă o îmbucătură de ouă pe
care am spălat-o cu o gură de cafea.
— În regulă.
Şi aşa au aflat Hector şi Tony despre Wes.

CAPITOLUL 6

— Şi ai plecat pur şi simplu? A fost insensibil din partea ta,

fată, a pufăit indignat Hector, deja îmbarcat în „echipa Wes“
înainte ca măcar să am vreo şansă să explic situaţia cu tata şi
motivele pentru care sunt, în primul rând, damă de companie.
Frate, jur... câteodată ăştia aud doar ce vor ei să audă. Nu
contează dacă-s homosexuali, tot le lipseşte o genă care îi face să
nu înţeleagă femeile şi motivele lor.
Am clătinat din cap că nu.
— Hector, nu înţelegi. A trebuit să plec. Nu aveam cum să
rămân.
— Atunci ar fi bine să-mi explici repede, domnişorico. Dacă
Tony al meu m-ar lăsa baltă, aş fi distrus.
251
 — Nu, eu şi cu Wes nu suntem aşa.
— A, da? Şi ce sunteţi?
— Suntem prieteni.
— Prieteni care fac sex prin telefon? Prieteni care îşi petrec o
lună întreagă iubindu-se unul pe altul – am încercat să întrerup
şirul, dar a făcut un semn cu mâna oprindu-mă scurt –, apoi unul
implorându-l pe celălalt să rămână... pentru totdeauna.
— Uf! N-a spus asta! Da, m-a rugat să rămân. Da, am refuzat,
deşi mi-aş fi dorit să rămân mai mult decât orice, dar pur şi
simplu nu aveam cum!
— De ce? a insistat Hector. Înainte de a-i putea răspunde, ne-
a întrerupt un sunet de tocuri. Am tras aer în piept, încercând să-
mi potolesc motoarele pe cât posibil. Nu se cădea să mă dau de
gol tocmai faţă de sora lui Tony. Una dintre persoanele pe care
trebuia să le amăgesc în timpul acestei misiuni.
— Hei, gaşcă! Sunt atât de încântată că mergem la
cumpărături azi! a intrat Angelina, cea mai tânără dintre surori,
care era cu doi ani mai mare decât Tony. L-a îmbrăţişat pe
Hector, apoi şi pe mine. Fratele meu e deja la muncă?
— Da, a plecat acu’ o oră sau cam aşa. Să-ţi aduc ceva de băut
sau de mâncare? i-a propus Hector.
— Nu, sunt doar gata să mergem la magazine! Mia, nu-i aşa
că eşti încântată?
Am mormăit, apoi m-am întins peste masă să-mi iau poşeta.
— Da, sigur.
— Nu pari prea încântată, a murmurat Angelina.
Hector a chicotit, luând-o pe Angelina de cot.
— Nu-i place să facă cumpărături.
Angelina a rămas cu gura căscată şi ochii bulbucaţi.
— Eşti fată, nu?
— Normal că sunt fată. Doar că nu sunt aşa de feminină. Şi
mă descurc foarte bine şi aşa.
Hector a mormăit ceva.
— Da. A venit doar cu blugi, maiouri simple şi tricouri de
concert. Deplorabil. Până şi pijamaua ei e mai stilată decât
întreaga ei garderobă.
252
 Avea dreptate.
— Asta pentru că a fost cumpărată de stilista lui Wes, mi-a
scăpat şi mi-am muşcat limba.
— Wes? Cine e Wes?
Ochii Angelinei s-au concentrat asupra mea. S-a oprit,
aşteptând un răspuns.
— Oh, un prieten. Un foarte bun prieten homosexual de
acasă.
Vorbele mi-au ţâşnit din gură ca o vomă. Acide,
dezgustătoare şi cu un gust al naibii de rău.
— Mmm, bine. Şi-a fluturat părul minunat peste umăr. Păi,
atunci să mergem!
Ne-am îndreptat către lift. Hector mi-a aruncat o privire
dezaprobatoare, iar eu m-am înclinat în faţa lui mimând un „Îmi
pare rău“ pe la spatele Angelinei.

***
Hector şi Angelina m-au încuiat într-o cabină de probă la
Gucci. M-au silit să încerc de toate, de la rochii, fuste, blugi, până
la ceva ce eu aş numi o rochie mumu, o rochie largă, hawaiană.
Haine de bun-gust, cu un stil şi cu o strălucire pe care eu nu
le împărtăşeam. După fiecare ţinută trebuia să ies din cabina de
probă şi să defilez pentru ei. Adică mă urcam pe un piedestal în
faţa peretelui oglindă diavolesc, în timp ce ei disecau totul, de la
felul în care cădea tivul până la ceva numit talie de tip Empire. M-
au înghiontit şi împuns de parcă aş fi fost un animal într-o cuşcă.
Fără îndoială, hainele pe care au decis că este musai să le iau
arătau bine pe mine, dar întregul proces era înjositor.
În tot acest timp, Angelina a întreţinut un dialog despre
fratele ei şi relaţia noastră. Începea să poarte, şi nu în sensul bun,
perechea de pantaloni de care tocmai mă dezbrăcasem.
— Tu şi Tony aţi stabilit data nunţii? m-a întrebat Angelina.
Am dat din cap că nu.
— Încă nu.
A tras de bluza pe care o purtam, întinzând-o peste şolduri.

253
 — Serios? Adică ba sunteţi, ba nu sunteţi împreună de nu ştiu
când, nu-i aşa? Cel puţin aşa a spus Tony.
— Ai putea spune şi aşa.
— Nu prea înţeleg ce vă opreşte. Mama spunea că vrea să
vorbească cu tine şi cu Tony să faceţi nunta luna asta, cât eşti aici.
Doar ca să oficializaţi totul.
Şi eu, şi Hector ne-am oprit şi ne-am holbat la Angelina,
încremeniţi.
— Poftim?
Hector şi-a revenit în simţiri mult mai repede decât mine.
— Nu vorbeşti serios, nu?
Ochii lui negri erau zgâiţi cât toată faţa, iar gura i se
strâmbase mânioasă. Nu prea reuşea să se controleze.
— Hector, l-am avertizat.
Angelina a ridicat din umeri.
— Dar nu e cine ştie ce, nu? Adică vă iubiţi, în nici un caz nu
întineriţi, iar mama îşi doreşte un nepot moştenitor. De fapt,
chiar acum ia prânzul cu Tony.
Eu rămăsesem cu gura căscată şi mai mult ca sigur aveam şi
ochii cât cepele. Temperatura crescuse brusc în cabina de probă.
Am început să-mi fac vânt cu mâna.
— Păi, eu şi Tony n-am prea discutat detalii de genul ăsta.
— Nu contează. Ce vrea mama, aia obţine. Nu-i aşa, Hector?
Îşi îndreptă privirea către Hector, care făcea paşi înapoi, încet,
până ce a ajuns la un scaun pe care s-a prăbuşit. Nu-i aşa?
Hector a dat din cap aprobator, şi-a sprijinit coatele de
genunchi, lăsându-şi capul să atârne, în timp ce-şi plimba mâinile
prin păr. Nu mai văzusem un bărbat în halul ăsta de înfrânt de
când îi spusesem lui Wes că nu pot rămâne. Am sărit de pe
piedestal şi am îngenuncheat în faţa lui Hector. Când şi-a ridicat
capul, avea lacrimi în ochi. I-am prins obrajii în palme şi am dat
din cap, încercând să-i semnalez în tăcere că nu avea să se
întâmple nimic din toate astea. În nici un caz. Sub nici o formă.
Tony îl iubea. A închis ochii, respirând doar pe nas. O lacrimă
solitară i-a alunecat pe obraz.
— Niciodată nu voi fi eu, a şoptit.
254
 — Ba da, tu eşti, i-am jurat cu toată fermitatea pe care am
putut-o aduna. Mi-am unit fruntea de a lui şi i-am repetat. Tu eşti
cel pe care îl iubeşte.
Din nefericire, uitaserăm amândoi cine era martoră la mica
noastră şedinţă de conectare unul cu celălalt.
— Ştiam eu! a exclamat Angelina, trântindu-se în scaunul de
lângă Hector.
Atunci Hector s-a transformat într-o altă persoană. Şi-a
îndreptat coloana, şi-a încleştat mâinile pe genunchi şi s-a ridicat.
Era de parcă se transformase iar în acel Hector calm şi adunat pe
care toată lumea îl cunoştea şi îl iubea. Şi nu varianta distrusă de
suferinţele dragostei a unui bărbat care se luptă cu nişte
probleme serioase împreună cu partenerul lui.
— Ştii, Hector trece prin ceva, iar eu îl ajut...
— Îi ajuţi pe el şi pe Tony să pună un văl peste ochii familiei
ca să nu vadă că sunt împreună.
Nu mă aşteptam la asta. Culoarea ochilor lui Hector se
transformase într-un verde-căprui uimitor.
— Nu ştiu despre ce vorbeşti, a încercat el, eşuând
lamentabil.
— Las-o moartă. Crezi că nu ştiu că tu şi fratele meu sunteţi
îndrăgostiţi unul de altul de când eraţi în facultate? Drept cine
mă iei? Sunt cea mai bună prietenă a lui Tony. Mă rog, în afară de
tine.
— Ţi-a spus? a şoptit el.
Angelina a dat din cap că nu.
— Nu, dar îl cunosc pe Tony. Şi te cunosc şi pe tine. Nici unul
dintre voi n-aţi avut pe cineva în toţi aceşti ani. Şi, deodată, Tony
aduce o tipă la cină. Mai mult de atât, e complet neinteresat de ea.
Deşi, trebuie să recunosc, am fost puţin îngrijorată când ai
apărut, mi-a aruncat ea o privire, rânjind. Dacă ar exista vreodată
o femeie care să transforme un bărbat homosexual într-unul
heterosexual, atunci tu ai fi aia.
— Ce compliment ciudat. Mulţumesc. M-am aşezat pe jos în
faţa amândurora. Şi acum ce se întâmplă?
Angelina a ridicat din umeri.
255
 — Tony trebuie să-i spună mamei.
Hector a dat din cap atât de repede, încât mi-a lăsat impresia
că o să-i cadă.
— Sub nici o formă. Nu vrea să o dezamăgească pe Mona sau
familia. În plus, mai sunt şi afacerile, şi liga de box, care încă îl
încântă.
— S-o ia naiba de ligă. Nici măcar nu mai boxează atât de
mult de când a murit tata. Rocko ţine totul sub control, iar Tony
poate participa oricând vrea. Liga este o scuză de doi bani.
— Dar lumea afacerilor? a insistat Hector. Ce spui despre
asta? Crezi că o firmă de familie aşa cum este Fasano îşi poate
permite să-şi întineze imaginea cu un homosexual la cârmă?
Angelina a ridicat din umeri.
— Munca e muncă. Nu-mi prea pasă de ce crede lumea
afacerilor.
Hector a oftat.
— Dar lui Tony îi pasă. Înseamnă totul pentru el.
Mi-am pus mâna pe genunchiul lui Hector.
— Nu, nu cred că ai înţeles bine. Tu însemni totul pentru el.
Hector s-a ridicat deodată.
— Nu te supăra, Mia, dar dacă ar fi adevărat ce spui, tu nu te-
ai afla aici.
A rostit cuvintele după care a părăsit cabina.
M-am ridicat de pe podea şi m-am lăsat cu toată greutatea în
scaunul de lângă Angelina.
— Ce încurcătură.
— Da, aşa e. Bănuiam asta de multă vreme, dar este pentru
prima oară când am simţit că trebuie să-mi vâr nasul. Mia... Ochii
ei albaştri, ca ai lui Tony, erau umezi. Mama chiar crede că tu eşti
aleasa. Este convinsă că trebuie să vă căsătorească repede, ca să
vă puteţi apuca de făcut copii. A rostit aceste ultime cuvinte, şi-a
muşcat limba şi s-a uitat în altă parte.
— Hei, e în regulă. O să vorbesc cu Hector şi cu Tony. Găsim
noi o soluţie. Va fi totul în regulă. Pot înscena o super-despărţire
sau ceva. Nu trebuie să te superi.

256
 — Nu e asta. Eu şi Rocko încercăm să avem un copil de ceva
vreme şi nimic. Mama nici măcar nu mă întreabă despre asta.
Totul se învârte în jurul lui Anthony, să aibă el un fiu şi să ducă
numele mai departe.
Am mângâiat-o pe spate.
— Trebuie să-ţi fie greu. Să te simţi mereu vioara a doua.
— Suntem cinci, Mia, a pufnit ea. Tonul îi era obosit, părea
stors de viaţă. Cineva trebuie să fie mereu al doilea, al treilea, al
patrulea sau al cincilea. Doar Tony e numărul unu.
Am auzit ce spunea şi am înţeles. După cina cu familia şi după
ce am văzut felul în care Mona ţinea la fiul şi la nepoţii ei şi faptul
că Tony mersese atât de departe încât să angajeze o damă de
companie care să joace rolul logodnicei pentru a o amăgi pe
mamă, înţelesesem genul de putere pe care o avea asupra
familiei.
— Şi ce crezi că ar trebui să facem?
Angelina s-a ridicat şi a început să adune hainele asupra
cărora ne hotărâserăm. M-am îndreptat către haine şi am început
să le probez din nou.
— Încă nu ştiu cum să facem cu mama. Liga va supravieţui
bine-mersi. Afacerea, ei bine, o să-i angajăm lui Tony un publicist
foarte bun. Unul care să întoarcă toată treaba asta cu Tony
homosexual în ceva care să nu devină o ştire. Eu conduc
departamentul de marketing şi pot organiza o şedinţă de
brainstorming cu echipa mea, să venim cu idei. Oricum ar fi, este
compania familiei noastre. Pe măsură ce vorbea, părea din ce în
ce mai încrezătoare. Într-adevăr, ştirea că preşedintele ar fi
homosexual va alimenta o vreme discuţiile, dar avem un produs
bun. Nu vom da faliment şi nici nu vom pierde mult din afacere.
Oamenii iubesc reţetele mamei, iar preţurile sunt bune şi pentru
un buget limitat, din clasa de mijloc.
— E o mâncare tare bună. Cea mai bună mâncare italiană pe
care am mâncat-o vreodată.
— Exact! Tony trebuie să renunţe la obiceiul de a încerca să
mulţumească pe toată lumea. De a încerca să fie orice pentru
oricine. Înţelegi?
257
 În loc să răspund, am dat din cap în semn aprobator. Era
adevărat. Chiar înţelegeam. Mult mai mult decât eram dispusă să
recunosc în faţa cuiva care practic era o străină. De când plecase
mama, am încercat să ţin familia unită. Să fac tot ce era de făcut.
Să am grijă de tata când mergea pe zece cărări. Nici o
problemă, Mia rezolvă.
Să o ajut pe Maddy cu şcoala. Da, făceam teme cu ea şi
stăteam până târziu, încercând să ţin pasul şi cu studiile mele.
Dar Maddy era mereu pe primul plan.
Am avut grijă până şi să avem mâncare de pus pe masă şi un
acoperiş deasupra capului. Am lucrat pe brânci de la şaisprezece
ani, servind la mese în cazinouri pentru un ban. În unele seri
aduceam acasă resturile de la bufet înainte să le schimbe a doua
zi. Alea, cu siguranţă, erau nopţi de îmbuibare. Până şi tata mă
bătea pe spate şi mă felicita bolborosind ca un beţiv.
Desigur, le-am făcut pe toate până la optsprezece ani. La
naiba, am avut atâtea slujbe până la majorat încât aş fi putut
beneficia de asigurări sociale. Chiar şi acum. Sunt damă de
companie ca să-l scot pe tata din datorii. Pe bune, chiar nu pot
spune altcuiva cum să-şi trăiască viaţa din moment ce eu sunt un
dezastru la capitolul ăsta. Şi totuşi, se schimbau lucrurile.
Deveneau, încet, din ce în ce mai bune. Acum aveam resurse.
Oameni cărora le păsa de binele meu. Maddy, Ginelle, Millie,
Wes, chiar şi Alec m-ar fi ajutat în caz de vreo încurcătură. Nu
puteam pune un preţ pe toate astea. Şi îi plăceam pe Tony şi pe
Hector. Chiar credeam că sunt făcuţi să fie împreună.
— Vreau doar să-i ajut pe Tony şi pe Hector cum pot.
— Cum te-au găsit, la urma urmelor?
Nu eram sigură dacă să-i spun sau nu. Dacă i-aş spune că sunt
damă de companie, ar crede oare ce-i mai rău despre mine? De
obicei, atunci când se foloseşte termenul damă de companie,
oamenii se gândesc imediat la o curvă sau la o prostituată de lux,
dar în cazul meu nu este adevărat. Mă rog, nu e adevărat cu totul.
Teoretic, m-am culcat într-adevăr cu Wes şi cu Alec. Recunosc,
mi-au cam curs balele după Tony la început, dar acele sentimente
erau duse demult.
258
 Angelina părea să aştepte răbdătoare să-mi aranjez
răspunsul în cap, lucru pe care l-am apreciat. Avea un calm
anume. O trăsătură admirabilă, cu siguranţă. M-am oprit şi i-am
privit faţa drăguţă. Ochii îi erau buni, senini şi atât de albaştri
încât ţi-ai fi dorit să înoţi în ei.
— Sunt damă de companie.
I s-au ridicat sprâncenele până aproape de linia părului şi a
oftat. Apoi, în loc să-mi blameze profesia, şi-a lăsat capul pe
spate, cu părul ei negru atârnând în valuri satinate, şi a început
să râdă. Un hohot din tot corpul, cu sughiţuri, care a devenit
incontrolabil în doar câteva secunde. Râsul ei era atât de
molipsitor, încât nu m-am putut abţine şi am izbucnit şi eu.
Când ne-am întâlnit cu Hector la casa de marcat, amândouă
aveam lacrimi pe faţă.
— Ce naiba aţi păţit?
Hector se uita când la mine, când la Angelina. Amândouă am
încercat să ne oprim din râs, dar nu am reuşit. Într-un final, am
reuşit să-mi recapăt suflarea.
— A aflat cu ce mă ocup, am chicotit. Asta i-a atras atenţia. A
apucat-o pe Angelina de cot şi a tras-o aproape.
— Nu e ceea ce pare, i-a spus Hector printre dinţii încleştaţi.
— Ce, faptul că îi plătiţi serviciile pentru toată luna ca să
scăpaţi de gura mamei şi ca tu şi Tony să vă vedeţi liniştiţi de
viaţă?
— Bine, atunci e exact ceea ce pare.
Asta ne-a provocat din nou o criză de râs. Hector a plătit
pentru haine şi ne-a condus pe amândouă afară. În limuzină ne-
am recăpătat controlul. Hector s-a întors către Angelina şi a luat-
o de mână.
— Nu-i poţi spune Monei. Va fi devastată. I-am promis lui
Tony că vom trece prin asta şi îi sprijin decizia. El simte că Mona
este incapabilă să înţeleagă ce însemnăm noi unul pentru altul.
Ştie că ea crede că dragostea adevărată este doar între un bărbat
şi o femeie.
— Chiar dacă asta înseamnă că va ascunde dragostea voastră
pe vecie?
259
 Umerii lui Hector i-au căzut şi s-a încruntat. A închis ochii,
părând că meditează. Noi amândouă aşteptam.
— Dacă asta presupune să pot avea dragostea fratelui tău,
atunci trebuie să fie suficient pentru mine. Îl iubesc. Aş face orice
pentru el.

***
S-a dovedit că Hector nu minţise. Îşi juca bine rolul. În
următoarea săptămână cu familia Fasano, ne-am făcut apariţia la
întâlniri de afaceri şi evenimente de familie. Mi-am petrecut cea
mai mare parte a timpului cu Hector şi chiar eram pentru Tony o
anexă sau un trofeu atunci când avea nevoie de o chestie drăguţă
care să-i atârne de braţ. Mă enerva într-o mie de feluri. Nu pentru
că eram folosită pentru felul în care arătam, ci pentru că ştiam că,
de fiecare dată când Tony mă prezenta drept logodnica lui şi
oamenii dădeau pe afară de încântare pentru relaţia noastră, asta
îl omora încetul cu încetul pe Hector. Ceva trebuia făcut. Doar că
nu ştiam ce.

CAPITOLUL 7

— Trebuie să apară din clipă-n clipă. Hector aluneca prin

bucătărie în şosetele pentru costum. Unde naiba-mi sunt
pantofii?
— Papi, de ce porţi pantofi? a zâmbit prosteşte Tony în timp
ce-i cântărea cu privirea picioarele.
— Of! a oftat Hector. Pur şi simplu nu pricepe. S-a oprit
deodată, după ce practic trecuse pe lângă mine. Asta ai de gând
să porţi? Ochii lui negri mi-au evaluat maioul şi blugii. După
buzele ţuguiate şi expresia acră, găsea că nu arătam
corespunzător.
— Am crezut că dacă vine mama ta să gătim cina înseamnă că
e un eveniment potrivit pentru o ţinută mai lejeră. Mi-am băgat
260
maioul în blugi, asigurându-mă că nu am abdomenul la vedere.
Îmi lăsasem părul pe spate, vâlvoi. Era cea mai frumoasă
trăsătură a mea. În afară de ţâţe. Alea chiar erau grozave.
Tony mi-a aruncat o privire, măsurându-mă şi el, şi a ridicat
din umeri.
— Hector e responsabil cu stilul. Din punctul meu de vedere,
arăţi bine.
Mi-am pus mâinile în şold.
— Vezi? El zice că arăt bine, am spus scoţând limba la Hector.
Tu eşti cel care se poartă nebuneşte. Şi care-i faza până la urmă?
Hector mi-a ignorat întrebarea şi a ieşit în goană pe uşă. Serios.
De ce se poartă de parcă ar trebui internat la nebuni?
— O, e cu totul dedicat să-i demonstreze mamei că e bărbatul
perfect.
— Chiar este, am zis eu, iar Tony m-a aprobat. S-a uitat spre
holul pe care o zbughise Hector. Crezi şi tu asta, nu-i aşa?
— Bineînţeles că da. S-a încruntat, aplecându-şi capul. N-aş fi
rămas cu el în toţi aceşti ani dacă n-aş fi crezut asta.
Momentul adevărului. Dansasem în jurul lui Hector şi al lui
Tony aproape două săptămâni. Simţeam că am prins destul de
bine dinamica lucrurilor. Hector părea să fie pasiv, cel mai puţin
dominant dintre cei doi, iar Tony, masculul alfa. Aş putea să fac
apel la acea parte a lui şi să-l fac să vadă ce avea să urmeze după
timpul petrecut de mine acolo şi că, dacă nu le spunea curând
mamei şi familiei lui adevărul despre relaţia lui cu Hector, risca
să piardă ceva ce avusese întotdeauna: încrederea lui Hector.
— Uite ce e, Tony, a fost minunat să mă aflu aici şi îmi place
să-mi petrec timpul cu tine şi cu Hector.
— Şi nouă ne-a făcut plăcere să te avem cu noi, Mia. Cu
adevărat. Eşti binevenită oricând doreşti. Faptul că ne-ai ajutat în
această problemă înseamnă mult.
— Păi, tehnic vorbind, mă plăteşti pentru asta.
Am rânjit, iar el a zâmbit.
— Doar că, mă întrebam, te-ai gândit vreodată să recunoşti
că eşti homosexual? Zâmbetul lui Tony s-a transformat în

261
încruntare. Am întins mâinile şi am păşit mai aproape. Doar
ascultă-mă.
Umerii lui s-au relaxat, s-a sprijinit de tejghea, încrucişându-
şi braţele pe piept. Doamne, braţele alea. Homosexual cum era şi
tot mă făcea să-mi curgă balele. Mi-am gonit gândurile şi m-am
sprijinit de blatul din partea opusă.
— Uite ce e, sora ta Angelina ştie adevărul. Toni şi-a bulbucat
ochii şi a rămas cu gura căscată. Nu i-am spus eu. Jur! Mi-a
destăinuit săptămâna trecută, când am fost la cumpărături. Şi-a
dat seama de când eraţi la facultate.
Tony a tras aer în piept, apoi a expirat, trecându-şi mâna
peste barba uşor crescută. Doamne, da’ frumos mai era.
— Iisuse... Ce i-aţi spus? Hector ştie?
— Era de faţă. Am lăsat privirea în jos către picioarele mele
goale. Hector îmi dăduse unghiile de la picioare cu o ojă roşie
ţipătoare, dar şi degetele. Halal treabă făcuse. Sora ta, practic, se
întreba de ce nu ai recunoscut încă.
— Şi ce i-aţi zis?
— Eu? Mi-am pus o mână în dreptul inimii şi am clătinat din
cap. Eu n-am spus nimic. Auzeam cum tonul vocii mele devenea
din ce în ce mai ridicat, dar nu mă puteam controla. Iritarea
vizavi de toată problema era ca un pistol încărcat, iar acum
trăgaciul fusese apăsat. Hector i-a zis că nu vrei să-ţi dezamăgeşti
familia şi că afacerea şi liga de box ar putea să-ţi creeze
probleme. Dar că cel mai tare te îngrijorează reacţia mamei tale.
Umerii lui Tony s-au prăbuşit din nou. S-a întors şi s-a
sprijinit cu ambele mâini de tejghea. Era de parcă toată greutatea
numelui Fasano îi atârna ca un albatros greu de gât.
— Ştii, Mia, e atât de obositor. Să te ascunzi tot timpul, să te
întrebi mereu cine ar putea afla, cum ar afecta-o pe mama şi pe
întreaga familie. Cum ar putea să primească vestea publicul. N-
am putut suporta gândul de a-l răni pe Hector şi pe întreaga
familie doar pentru a-mi satisface dorinţele egoiste.
Am parcurs cei doi paşi care ne despărţeau şi mi-am pus
ambele mâini pe spatele lui.

262
 — Nu înseamnă că eşti egoist dacă eşti cu persoana pe care o
iubeşti, Tony.
— Nu?
— Nu, nu e. Este dreptul tău fundamental ca fiinţă umană. Iar
Hector te iubeşte. Nu-şi doreşte nimic mai mult decât să poţi
striga asta din toţi rărunchii sau măcar să-i permiţi lui să o facă.
Am chicotit şi mi-am odihnit fruntea pe spatele lui. S-a întors
şi m-a strâns în braţe. Da, avea nişte braţe grozave. Calde,
puternice, oferind sentimentul de siguranţă. Exact cum mă
aşteptam să fie. Cred că Tony era omul care oferea cele mai bune
îmbrăţişări.
— Nu ştiu ce să fac, a şoptit Tony în creştetul capului meu.
— Ba da, ştii. Ai ştiut mereu. Trebuie să o faci pur şi simplu.
A clătinat din cap.
— N-am găsit niciodată momentul potrivit.
M-am lăsat pe spate uitându-mă în ochii lui. Braţele lui
atârnau în jurul taliei mele.
— Nu vei găsi niciodată un moment bun pentru a răni pe
cineva. Tony a tresărit şi şi-a dus mâna în dreptul inimii. Dar
când ai făcut-o, rămâne de nedesfăcut pentru totdeauna. Nu va
mai trebui să-ţi baţi capul cu asta. Va trece totul. Toate trec.
— Şi liga?
— Angelina spunea că nici măcar nu eşti prea implicat şi că
nu e treaba nimănui. Şi-a lăsat capul într-o parte, cu ochii aţintiţi
asupra mea. Şi, în plus, fiind unul dintre cei mai mari sponsori, nu
ar risca să te piardă. Ca să nu mai zic: te-ai uitat la tine? Eşti un
uriaş printre pitici. Şi mai eşti şi super-sexy. Toţi – şi chiar mă
refer la toţi – vor vrea să te vadă, am gesticulat cu mâna de-a
lungul corpului lui, cum îl baţi pe unul de-i sună apa în cap plin
de sudoare, fie că eşti homosexual, fie că nu. I-am făcut cu ochiul
şi am rânjit.
Tony a râs şi el. Şi-a trecut o mână prin păr.
— Şi afacerea?
— Din nou, Angelina spune că ea se ocupă de marketing. Va
angaja un super-publicist care să-şi pună la bătaie toată magia
pentru o grămadă de bani. Crede că e ceva ce va ţine interesul
263
aprins pentru o vreme, dar nu mai mult de câteva luni. După care
totul se va linişti, iar afacerea va merge ca de obicei. Mâncarea e
gustoasă şi are un preţ prea bun ca să se prăbuşească din cauza
orientării sexuale a celui care conduce firma.
A oftat, s-a dus la frigider, şi-a scos o bere şi i-a desfăcut
capacul. A dat-o gata din două înghiţituri. Să-l priveşti pe Tony
mâncând sau bând era ca şi când urmăreai un concurs de mâncat
profesionist. Omul îndesa pur şi simplu de parcă maxilarul lui n-
ar fi fost bine prins.
— Şi cum rămâne cu mama şi cu urmaşii familiei? Nu e chiar
aşa de simplu. Tonul i-a devenit un pic aspru.
L-am aprobat şi mi-am înclinat capul.
— Va fi greu şi poate că se va enerva, va plânge sau, la naiba,
poate va arunca cu ceva. E o italiancă focoasă! Şi zâmbetul i-a
revenit. Numai dinţi albi şi egali. Prea frumos pentru binele lui.
Pe de altă parte, din experienţa mea, majoritatea tipilor
homosexuali erau prea drăguţi sau prea arătoşi. Iar tu şi Hector
n-aţi discutat dacă să întemeiaţi o familie? am întrebat, murind
de curiozitate să aflu, dar temându-mă totuşi să nu-mi bag prea
tare nasul unde nu-mi fierbe oala.
Tony şi-a luat încă o bere şi a aruncat capacul pe tejghea,
unde zăcea şi cel de dinainte.
— Da, zice că îşi doreşte să aibă copii, şi asta chiar foarte
curând. Un zâmbet larg i-a luminat faţa, ca sub razele soarelui.
Doar că vrea să ne căsătorim sau să facem înainte o ceremonie de
vreun fel.
— Îl înţeleg. Dacă vreţi să aduceţi pe lume un copil, cel mai
bun lucru ar fi să vă căsătoriţi înainte.
Tony şi-a ţuguiat buzele.
— Cred că nu am putut să-mi imaginez niciodată cum ar fi ca
noi doi să ne căsătorim. Pare atât de demodat şi de formal.
Relaţia noastră a existat, pur şi simplu, dintotdeauna. Nu a fost
niciodată mare paradă. Pur şi simplu ne potrivim, înţelegi? Ca
piesele de puzzle.

264
 — Dar şi Hector simte la fel? Pentru că, deşi îl cunosc doar de
două săptămâni, pare cu siguranţă genul de tip care ar aprecia un
pic de paradă. Un adevărat spectacol al dragostei.
— Ai stat prea mult cu Angie, Mia. Devii ca ei.
Am dat din cap într-o manieră categorică.
— Nu, nu, nu. În nici un caz. Dacă mă voi căsători vreodată,
deşi şansele sunt foarte mici, m-aş duce pur şi simplu în Vegas.
Braţele lui Tony s-au îndreptat către mine. Avea un zâmbet
până la urechi.
— Vezi?! Sunt de acord cu asta. O căsătorie în Vegas. Perfect!
— Peste cadavrul meu, am auzit o voce. Nu era nimeni alta
decât Mona Fasano, care se afla în spatele nostru.
— Mamă! Nu te-am auzit când ai venit.
Tony s-a îndreptat spre mama lui şi a sărutat-o pe obraji,
apoi a îmbrăţişat-o. Hector stătea în spatele ei, aruncând din
priviri mii de pumnale. Am dat din cap, încercând să-i fac semne
cu ochii că nu era ce credea el.
Mona a venit către mine. M-a luat în braţe, m-a sărutat pe
obraji şi apoi m-a privit de la distanţă. Ochii ei ca oţelul îmi
studiau formele.
— Da, numai bună de făcut copii, s-a bucurat ea, aplaudând
plină de nerăbdare.
— Hector, băiete, a strigat peste umăr.
— Da, mamă, i-a răspuns Hector.
— Ce gătim, dragule?
S-a întors spre el punându-i mâna pe obraz. Felul în care îi
ţinea faţa era în mod clar unul afectuos. Îl iubea ca pe un fiu. Bine
ar fi fost ca asta să ajute atunci când aveau să recunoască. Asta
dacă Tony avea vreodată să devină mai atent la ce se întâmpla în
jurul lui.
— Enchilada!
— Nu mâncare italiană? am întrebat eu, surprinsă că cea mai
italiancă dintre toate mamele nu avea să prepare una dintre
faimoasele ei reţete.
Mona a dat din cap că nu.

265
 — Nu. Când gătesc cu Hector al meu, facem mâncare
tradiţională din cultura lui. Îmi dă ocazia să-mi lărgesc orizontul.
Cândva o să fac o reţetă care să fie o fuziune de culturi italiene şi
mexicane şi o s-o vând la restaurant. Mona m-a împins de şolduri
afară din bucătărie către unul dintre taburetele de la bar. Acum,
du-te şi stai acolo şi o să vorbim cât eu şi Hector gătim. Capisce?
Mie-mi convenea. Tony mi-a dat o bere şi s-a aşezat pe
taburetul de lângă mine.
— Deci, ce am auzit, despre o nuntă în Vegas?
Mama Mona trăgea direct la ţintă.
— Mamă, doar vorbeam. Nu înseamnă nimic, i-a răspuns
Tony cu ochii aţintiţi asupra lui Hector cât ea îşi făcea de lucru la
aragaz. N-aş fugi niciodată ca să mă însor cu Mia. Niciodată. Avea
o voce şuierătoare, de parcă ar fi şoptit intenţionat suficient de
tare ca să auzim cu toţii.
Hector a închis ochii uşor. Când i-a deschis, erau din nou plini
de dragoste, dorinţă şi speranţă. Era atât de clar că Hector îl
adora pe Tony şi invers. Stigmatul cu care venea la pachet
dragostea lor crea ceva care în cele din urmă ar fi putut dărâma
zidul din jurul relaţiei lor. Dacă s-ar fi întâmplat asta, totul ar fi
putut să năvălească într-un torent care să înece tot ce aveau.
Doar gândul la asta îmi sfâşia inima.
— Foarte bine, pentru că eşti un bun catolic. Te vei căsători
la biserica noastră. Sfântul Petru. Aceeaşi biserică unde ne-am
căsătorit eu şi tatăl tău cu atâţia ani în urmă, a spus ea
triumfătoare. Recunosc, eram destul de îngrijorată că nu ai să te
căsătoreşti. Acum, că o avem pe Mia... A întors capul şi mi-a
adresat un zâmbet larg. Sentimentul de vinovăţie mi-a făcut
efectiv inima bucăţele. ...familia noastră va fi completă, iar tu vei
duce mai departe numele Fasano.
Mona a lăsat jos lingura de lemn pe care o avea în mână, s-a
întors şi l-a îmbrăţişat pe Tony.
— Ne faci atât de mândri, pe mine şi pe tatăl tău. Dacă ar mai
fi fost cu noi, ar fi binecuvântat cu bucurie această legătură.

266
 Şi-a şters câteva lacrimi, dregându-şi vocea, şi s-a apucat din
nou de treabă. Hector a înghiţit în sec în mod vizibil, înecându-şi
toată emoţia care sigur îl măcina.
— Că tot veni vorba despre biserică, părintele Donahue ar fi
bucuros să vă cunune. Va trebui să vă înscrieţi pentru consiliere
totuşi. Poate week-end-ul următor?
Sunt destul de sigură că aveam ochii ieşiţi din orbite.
Biserică? Consiliere? Am dat din cap.
— Păi... nu ştiu ce să zic despre asta, am început, dar Tony
mi-a tăiat-o.
— Mamă, nici n-am stabilit o dată. Nici n-am discutat despre
religie.
Mona şi-a dat capul pe spate de parcă ar fi fost izbită.
— Poftim? Ăsta e primul lucru pe care îl discutaţi. Mia, draga
mea, eşti catolică?
— Nu sunt nimic. Eu, hm... Ochii Monei mă fixau ca două
flăcări arzătoare. N-am fost crescută în nici o religie.
A oftat.
— Ai fost botezată creştineşte? Avea un ton acuzator. Am
simţit frica pe şira spinării, ceea ce mi-a activat automat sistemul
de apărare.
— Nu.
Mi-am încleştat mandibula şi mi-am îndreptat spatele.
— Ai mai fost căsătorită? Şi-a pus o mână în şold, iar în
cealaltă încă ţinea lingura.
Am dat din cap că nu, iar ea mi-a copiat gestul.
— Fiule, va trebui să înceapă să meargă la biserica noastră,
imediat. Ca să te poţi căsători, va trebui ca ea să fie în termeni
buni cu Sfântul Petru şi probabil că va trebui să treceţi prin
varianta de consiliere de lungă durată pentru ca preotul să te
poată căsători cu cineva care nu e catolic. Şi va trebui botezată.
Cât mai repede. Este extrem de important. Trebuie să ne apucăm
de treabă imediat.
Greutatea vorbelor ei m-a năucit. Trebuia să ies de acolo. Oh,
Doamne, m-am ridicat de pe scaun terifiată. Îmi simţeam
plămânii strânşi şi aveam senzaţia că o picătură de sudoare mi se
267
forma pe frunte. Nu puteam respira. Aer. Aveam nevoie de aer,
chiar atunci. Cu mişcări necoordonate ale membrelor, m-am
repezit către balcon, am deschis uşa şi am tras în piept aerul
răcoros de martie. Slavă Domnului! Nu, nu,fără Domnul. Nu avea
să mai fie nici o discuţie despre Domnul în acea seară. Aveam să
mă ocup eu de asta.
M-au cuprins două braţe puternice. Deşi erau minunate, nu
erau braţele pe care mi le doream. Wes. Îmi doream să fie acolo.
S-ar fi distrat copios. De la damă de companie, la mireasă
comandată prin poştă.
— Mia, e totul în regulă. N-o lăsa pe mama să te tulbure.
Găsim noi o soluţie. Tony mă ţinea în braţe pe la spate. Am tras
aer în piept încet şi adânc. Pulsul accelerat începea să-mi revină
la normal. Când am simţit că pot sta singură pe picioarele mele,
m-am întors şi l-am împins uşor pe Tony.
— Trebuie să-i spui adevărul mamei tale. Lucrurile au mers
deja prea departe.
A lăsat capul în jos plin de ruşine.
— Ştiu. Doar că... e atât de greu. Înţelegi?
— Da, înţeleg.
Ne-am aşezat amândoi pe şezlonguri, privindu-ne faţă în faţă.
— Dar nu sunt singura covârşită aici. Nici Hector nu face faţă
prea bine.
Tony a ridicat capul şi am văzut că avea fruntea încruntată
din cauza îngrijorării.
— Ce vrei să spui?
L-am luat de mâini şi i le-am strâns.
— Dacă nu accepţi ceea ce eşti, nu îl accepţi nici pe el. Tony a
mijit ochii, dar a rămas tăcut. Această omisiune a adevărului... Îmi
pare rău să o spun, Tony, dar trebuie. A făcut un semn din bărbie,
încurajându-mă să continui. Priveşte lucrurile şi din perspectiva
lui Hector. Practic, îi transmiţi că nu e suficient de bun. Că
dragostea lui nu merită să-ţi asumi riscuri.
A oftat şi s-a tras înapoi.
— Nu e adevărat! Îl iubesc.
— Serios? Atunci de ce ascunzi asta?
268
 — Ştii prea bine de ce.
Vocea lui Tony era usturătoare şi avea mandibula încleştată.
— Nu e un motiv suficient de bun. Alea sunt doar scuze, şi
după câţi ani? Foloseşti scuzele astea de aproape cincisprezece
ani. E timpul să te eliberezi. Fă-l prioritatea ta. Aşa cum face şi el
cu tine. În toţi aceşti ani ar fi putut să te dea de gol familiei,
prietenilor, partenerilor de afaceri, dar n-a făcut-o. S-a mulţumit
să rămână în planul secundar, atât timp cât te avea lângă el. Ce e
important pentru el e fericirea ta, dar jur că planul ăsta al vostru
de a păcăli întreaga familie doar ca să continuaţi întreaga
şaradă... Îl omoară. O pot vedea în ochii lui. Cum de tu nu poţi?
— La naiba! De ce trebuie să fie totul atât de complicat?
— Aşa e viaţa, Tony. Maturizează-te. Alege-l pe Hector
indiferent de consecinţe. Asta face el pentru tine. Pune fericirea
ta mai presus de fericirea lui pentru că te-a ales pe tine.
Cu acea ultimă replică am părăsit balconul. Hector şi mama
lui aşteptau în sufragerie când am trecut prin cameră
îndreptându-mă către dormitorul meu.
— Mia...
Vocea lui Hector tremura când mi-a rostit numele, dar eu am
continuat să merg. Apoi am realizat că furia mea era lipsită de
politeţe. Faţă de clienţii mei, faţă de Mona, faţă de oamenii de
care deja mă ataşasem. M-am oprit înainte să intru în hol şi m-am
întors.
— Îmi pare rău. Aşa, deodată, nu mă simt prea bine. Merg la
culcare. Mulţumesc că ai venit, Mona. Sunt sigură că cina
pregătită de tine o să fie minunată.
Hector a venit lângă mine şi m-a împiedicat să ies pe hol. M-a
luat în braţe şi ochii mi s-au umplut de lacrimi.
— Îmi pare rău. Ne pare rău. Amândurora, a spus Hector atât
de încet încât abia l-am putut auzi.
Doamne, bărbatul ăsta era incredibil.
— Ştiu. Doar că am nevoie de un pic de spaţiu după seara
asta.
M-a eliberat din îmbrăţişare, lăsându-mă să merg în camera
mea. M-am întins pe pat, am luat telefonul şi am format numărul
269
singurei persoane pe care n-ar fi trebuit să o sun. A sunat de
patru înainte să intre robotul.
— Aţi sunat la Wes. Lăsaţi un mesaj după semnalul sonor şi
voi reveni în cel mai scurt timp posibil. Vocea lui Wes era ca un
huruit puternic, transmis prin telefon direct în inima mea.
**Beep**
— Hei, sunt eu, ăăă, Mia. Voiam doar... Am tras o gură de aer
şi am încercat să mă gândesc la ce voiam să-i spun, dar n-am
găsit nimic să sune mai puţin disperat. Simţeam nevoia să-ţi aud
vocea. Am închis ochii. Vorbim în curând. Bine? Pa.

CAPITOLUL 8

În următoarea săptămână, totul era încordat în trioul în care

ne transformaserăm. Eu eram o persoană din afară, şi pentru
prima oară în cele trei săptămâni, chiar simţeam asta. Tony era
stresat, abia mormăind nişte saluturi dimineaţa. Hector era mai
drăguţ, mai domol, dar tot stresat, deşi starea lui nu era
direcţionată către mine. În mod cert avea probleme cu Tony şi
ezita să le discute cu mine, ceea ce era de înţeles. O făcusem de
oaie week-end-ul trecut, când cu vizita mamei. Nu eram prea
mândră de mine, dar consideram că erau lucruri care trebuiau
spuse. Toată învârteala în jurul cozii le afecta relaţia şi tortura
ambele părţi. Ca să nu mai spun că tot şirul de minciuni spuse
familiei trebuie să le fi afectat conştiinţa destul de rău.
Şi apoi eram eu, tipa prinsă la mijloc.
Stăteam în faţa dulapului doar în sutien şi chiloţi, încercând
să mă hotărăsc cu ce să mă îmbrac. Aerul de martie al oraşului
Chicago era răcoros, dar destul de mângâietor.
— Hei, ia-ţi pantalonii sexy şi geaca de piele, mi-a spus
Hector stând în cadrul uşii.
Eram atât de pierdută în gândurile mele, că nici nu l-am auzit
când a deschis uşa. A intrat şi s-a aşezat pe pat în timp ce eu am
270
luat o pereche de blugi strâmţi negri. S-a ridicat, a luat un
pulover verde subţire şi o geacă şmecheră de piele de culoarea
ciocolatei negre. Am început să mă îmbrac în tăcere cu hainele pe
care mi le alesese. Când Hector voia să vorbească, o făcea în
particular, invadând, de obicei, spaţiul personal al celuilalt. Mi-
am tras blugii pe mine, apoi mi-a dat la rând puloverul.
— Ştiu că mă iubeşte, mi-a spus întinzându-se după o
pereche de cizme până la genunchi, cu nişte barete de piele
mortale care făceau un model în zigzag pe toată lungimea lor.
Erau tare moi şi probabil că fuseseră mai scumpe decât maşina
pe care o cumpărasem pentru sora mea, Maddy. În loc să
răspund, am rămas tăcută. Hector a îngenuncheat în faţa mea,
mi-a ridicat piciorul şi m-a ajutat să-l bag în cizmă. Doar că îi este
atât de frică să nu-şi dezamăgească mama. Înainte îi era teamă
să-i spună tatălui său. Joseph Fasano era un bărbat adevărat.
Italian heterosexual şi foarte de modă veche. Când s-a dus anul
trecut, am crezut că poate... poate le va spune. Mona mă iubeşte.
Se poartă cu mine de parcă aş fi fiul ei. A ridicat privirea şi avea
lacrimi în ochii lui căprui şi blânzi.
M-am aplecat şi i-am prins obrajii în mâini.
— Da, te iubeşte.
— Aşa că am crezut... A clătinat din cap. Am sperat prea mult.
Iar acum, nu mai ştiu. Cu tine aici, cu toată vorbăria asta despre
nuntă şi copii, pur şi simplu mă face să vreau mai mult. Înţelegi?
Viaţa pe care ar fi trebuit să o avem în toţi aceşti ani.
Mi-a alunecat o lacrimă pe obraz. A şters-o cu degetul lui
mare.
— O, dulce Mia, nu eşti tu de vină pentru nimic din toate
astea.
— Nu sunt? Eu sunt cea care se află aici.
— Pentru că te-am adus noi, s-a încruntat el.
— Adevărat. Ai dreptate. Nu-i nici pe departe vina mea. Am
rânjit, iar Hector a râs uşor, risipind tensiunea.
— Haide, Tony şi cu mine te scoatem în oraş. Vrem să-ţi
arătăm ceva. Hector s-a întins către dulap şi a tras o eşarfa verde.

271
Un verde atât de intens, încât n-aş fi purtat-o niciodată de
bunăvoie.
— Ce e cu tot verdele ăsta?
Hector s-a holbat la mine şi a oftat.
— Mia, este ziua Sfântului Patrick. Întregul oraş sărbătoreşte
di granda, şi întocmai vom face şi noi. E sărbătoarea noastră
preferată. Fără tristeţe, fără griji, nimic altceva decât distracţie,
prietenie şi dragoste. Te bagi?
O senzaţie uriaşă de eliberare mi-a umplut plămânii, pieptul
şi inima.
— Şi ce mă mai bag!
— Să mergem, señorita, să mergem!

***
O rafală de vânt mi-a suflat părul pe spate imediat ce am
coborât din maşină.
— La naiba, ce bate vântul! le-am spus celor doi bărbaţi care
mă ţineau fiecare de un braţ.
— De asta îi spune Oraşul Vânturilor. Nu-ţi face griji;
aşteaptă o jumătate de oră şi vremea se va schimba.
I-am aruncat lui Tony privirea mea care spune „îmi vinzi
gogoşi“.
— Serios, e un adevărat fenomen. Am trăit aici toată viaţa
mea. N-a fost nici o zi în care vremea să rămână neschimbată.
— Ar trebui să vă mutaţi în California. Vremea e perfectă
acolo în fiecare zi.
Am rânjit, iar el a dat din cap.
— O, uite un loc liber la balustradă. Héctor arăta către o zonă
întinsă cu iarbă de-a lungul căreia la distanţă se vedea o
balustradă metalică. O mulţime de oameni se adunase de-a
lungul balustradei privind la o întindere de apă.
— Râul Chicago, a spus Tony cu mândrie.
M-am uitat la Héctor, iar el şi-a dat ochii peste cap.
— Nu te uita la mine. Asta-i de-a lui Tony. Eu sunt din San
Diego. A arătat de sus în jos, de-a lungul corpului său.
L-am împuns în umăr.
272
 — Nu ştiam că eşti din California.
Şi-a lăsat capul într-o parte, uitându-se către întinderea de
apă.
— Da, am plecat la facultate, l-am cunoscut pe Tony la
Columbia, apoi m-am mutat aici cu el după absolvire.
— Columbia? Uau.
Ştiam că sunt deştepţi, dar n-aveam nici cea mai mică idee că
au fost la o universitate de elită. Eu renunţasem la facultate. Şi
totuşi, câştigam o sută de mii pe lună. Deloc rău pentru o fostă
chelneriţă de cazinou din Vegas.
Tony se tot mişca de jur împrejur, până a ajuns între noi doi,
sprijinindu-şi braţele de umerii noştri.
— Se întâmplă chiar acum. Mia, uită-te la barcă! Vocea îi era
plină de încântare. Era cea mai fericită ipostază în care îl
văzusem toată săptămâna. Avea un zâmbet frumos, căruia îi
simţisem lipsa. Braţele lui puternice ne-au îmbrăţişat deopotrivă
şi pe mine, şi pe Hector. Aşa din senin, Tony a privit peste umăr,
scanând toată zona cu privirea, şi a spus: Ce naiba? S-a întors
spre mine şi m-a sărutat scurt pe buze, cam cum sărută un frate o
soră. Apoi s-a întors către Hector şi l-a sărutat intens, plin de
dorinţă. Atât de lung a fost sărutul, încât am roşit eu la final.
Hector avea ochii cât puii de pisică.
— La mulţi ani de sfântul Sfântul Patrick, papi! i-a spus Tony
şi l-a sărutat uşor, tot pe gură.
Zâmbetul lui Hector arăta şoc, uimire şi dragoste.
Fericire. Pură fericire. A lui Hector, a mea şi a lui Tony
umplea micuţa noastră gaşcă în timp ce o barcă distrugea râul
Chicago împrăştiind o chestie verde în apă.
— De ce naiba poluează apa cu mizeria aia? am exclamat
oripilată de imaginea din faţa noastră.
Tony a clătinat din cap.
— Vopsesc râul în verde! Mai avea puţin şi ţopăia de
entuziasm. E o tradiţie. Şi nu e toxic. Mi-am mijit ochii şi am
aşteptat să continue. Ca parte a unei tradiţii vechi de mai bine de
cincizeci de ani, râul Chicago este vopsit în verde în onoarea
Sfântului Patrick. Vopseaua va dispărea în câteva zile. Folosesc
273
vopsea vegetală, care nu afectează peştii şi nu poluează apa.
Ceremonia e sponsorizată de sindicatul local al instalatorilor.
Trebuia să recunosc că era destul de tare. Barca împrăştia
amestecul de-a lungul râului prin jeturi înainte şi înapoi pe toată
întinderea apei. Vârtejuri fluorescente de verde aprins se uneau
cu valurile răspândind culoarea. Imaginea spiralelor verzi în apă
îmi amintea de „Noaptea înstelată“ a lui Van Gogh. Nu mai
văzusem nimic asemănător. Un oraş să coloreze efectiv un râu în
verde pentru o sărbătoare, ba unde mai pui că nici măcar nu era
una naţională.
Am dat din cap în mod repetat, nefiind în stare să înţeleg
unicitatea priveliştii.
— Care-i treaba cu sărbătoarea Sfântului Patrick?
Tony ne-a tras pe amândoi aproape, ţinând ochii aţintiţi la
apă cât a vorbit.
— Se sărbătoreşte creştinarea Irlandei. În această zi, Biserica
Catolică dă dezlegare la consum de alcool şi la mâncat de dulce în
postul mare.
Pentru o secundă, m-am gândit intens la ce spusese.
— Păi, şi ce, tu eşti irlandez?
M-am uitat la Hector, care dădea din cap rânjind. Mi-am
îndreptat atenţia către Tony.
— Nu, mi-a răspuns el.
— Atunci care-i faza?
Importanţa acestui eveniment nu avea nici un sens.
Tony a arătat spre apă de parcă ar fi fost Vanna White.
— Un râu întreg este vopsit în verde ca să celebreze un sfânt
al religiei mele. Orice are legătură cu biserica este important, a
spus el inexpresiv. Avea o uşoară curbură în colţul buzelor.
Simţeam strânsoarea degetelor lui în jurul braţului meu în timp
ce încerca să se abţină în mod sigur să nu râdă.
— Pur şi simplu îţi place să petreci. Recunoaşte! l-am împuns
în coaste cu cotul.
— Au! A râs puternic, urmat imediat şi de Hector. Hai, Mia,
există un pub cu numele nostru pe el.

274
 Am căscat ochii în timp ce aerul rece îmi flutura părul peste
faţa lui Hector.
— Scuze. Mi-a făcut cu ochiul şi şi-a continuat drumul. Voi
aveţi şi un pub?
Tony a chicotit.
— Mereu iei totul la propriu?
— Nu chiar, dar nu-mi prea petrec vremea cu tipi bogaţi. M-
am gândit că orice e posibil din moment ce voi jonglaţi cu atâţia
bani.
— Vino, a venit vremea să ne împrietenim cu un irlandez pe
nume Jamison.
Corpul masiv al lui Tony devia vântul care mă tot izbea.
— Ştii, Jamison ăsta e de fapt un vechi prieten de-al meu. Va
fi drăguţ să ne revedem din nou, am rânjit.
— Acum mai vii de-acasă! a zâmbit vesel Tony conducându-
ne spre maşină.

***
Băieţii m-au dus într-un loc numit Declan’s Irish Pub. Am
intrat pe o uşă imensă roşie cu ornamente din lemn negru.
Semnul de afară era negru şi avea tipărit Declan’s cu litere aurii
cursive. Înăuntru era întuneric. De jur împrejur se auzea un
murmur, în timp ce ne croiam drum spre bar printre clienţi. Fix
în faţă erau trei locuri libere. În dreptul celor trei locuri era un
shot cu un şervet de hârtie deasupra pe care scria „Rezervat“.
Tony mi-a tras scaunul să mă aşez.
— Aţi rezervat scaune la bar? am râs eu dând din cap.
— În fiecare an, chica, mi-a răspuns Hector.
— Cunosc un tip, a spus Tony cu accentul afectat de italian
din Chicago cu care mă obişnuisem în ultimele trei săptămâni.
— Crezi că ştii un tip, broscarul naibii!
Barmanul i-a întins mâna. Tony s-a aplecat peste barul de
lemn, trăgându-l aproape de pieptul lui pe bărbatul cu părul
roşcat, într-o îmbrăţişare bărbătească.
— Dec, ce dracului mai faci, irlandezu’ dracului! şi-a scuipat
şi Tony remarca derogatorie.
275
 Dacă ar fi fost vorba de femei, s-ar fi luat la bătaie pentru
astfel de cuvinte. Roşcatul însă a trecut peste.
— Afacerile merg bine. A făcut un semn către tot barul.
— E Sfântul Patrick, fraiere. Normal că e plin, a continuat
Tony să se prostească cu bărbatul căruia îi spunea Dec.
— Cine e frumoasa? Ştiu că nu-i a ta. Ochii verzi ai bărbatului
s-au oprit sugestiv asupra lui Hector.
Hector s-a întins şi i-a strâns mâna lui Dec.
— Ea este Mia, o prietenă din afara oraşului, şi-i arătăm
împrejurimile.
— Şi bineînţeles că trebuia să o aduci la pub-ul meu, pentru
că aici e cea mai bună băutură şi cea mai bună mâncare din
Chicagoland.
— Super-tare, a răspuns Tony cu un accent grosolan.
— Ei bine, Mia, e o plăcere. Eu sunt Dec, sau Declan.
Mi-a întins mâna. I-am întins-o şi eu, dar în loc să o strângă, a
dus-o la gură şi mi-a sărutat încheietura. O mică rafală de
excitare m-a furnicat de la mână către braţ şi în tot corpul. Ochii
lui verzi erau ameţitori şi a ridicat din sprâncene.
Tony mi-a tras mâna.
— Încetează, măgarule. Unde ne sunt băuturile? Şi nişte
meniuri.
Dec a râs, şi-a aruncat un prosop de bar peste umăr şi ne-a
împărţit trei meniuri. Apoi a turnat prompt trei shot-uri de
whisky irlandez, Jamison, şi unul pentru el.
Am ridicat cu toţii paharele ca să dăm noroc, în timp ce Dec
spunea „Până la fund!“.
Telefonul mi-a bâzâit în buzunarul de la spate fix când
trânteam paharul gol pe masă.

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
La mulţi ani de Sf. Patrick! Ştii ce se spune despre ochii verzi?

Sprâncenele lui Hector s-au ridicat până în tavan când mi-a

văzut zâmbetul de pe faţă. Ţineam telefonul aproape de piept şi
276
citeam mesajul. Hector citea ca nesimţitul peste umărul meu, aşa
că am cedat şi am pus telefonul în faţa noastră în timp ce îi
răspundeam lui Wes.

De la: Mia Saunders

Către: Wes Channing
Nu, nu ştiu. Ce se spune?

A răspuns instantaneu.

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
Unde eşti?

De la: Mia Saunders

Către: Wes Channing
La Chicago, într-un pub irlandez din centru. Se numeşte
Declan’s. Ai de gând să-mi spui ce se zice despre fetele cu ochii
verzi?

De la: Wes Channing

Către: Mia Saunders
Că pun întotdeauna la cale ceva. Tu pui ceva la cale?

De la: Mia Saunders

Către: Wes Channing
Ca să-ţi spun drept, da. Să mă îmbăt. La mulţi ani de Sf.
Patrick!

Am aşteptat câteva minute, dar nici un răspuns. Ciudat. O fi

intervenit ceva. M-am uitat la Hector şi el la mine, apoi a ridicat
din umeri şi a arătat către cele două pahare goale. Declan le-a
umplut cu promptitudine.
— Vrei şi o bere? m-a întrebat el.
— La naiba, da!

277
 Am dat pe gât whisky-ul şi am respirat foc. Arsura era o
nimica toată în comparaţie cu gândurile care se tot învârteau în
jurul lui Wes. Era o prostie să mă gândesc la el prea mult şi prea
des, iar eu nu eram vreo proastă. Şi mai multe shot-uri!
În următoarea oră, Hector şi Tony mi-au povestit despre
tinereţea lor, despre cum s-au întâlnit, cum l-au întâlnit pe
Declan la Columbia şi cum, ca printr-o nebunie, au ajuns toţi trei
în Chicago. Au rămas prieteni de atunci. Se subînţelegea acum de
ce Declan insinua pe ocolite că ştie despre adevărata lor relaţie.
Trebuie să fie unul dintre cei puţini. Se pare că era şi unul dintre
băieţii cu care alergaseră goi pe terenul de fotbal.
Cei trei m-au făcut să mă tăvălesc de râs până când hohotele
au început să-mi afecteze vezica mult prea plină. M-am ridicat şi
m-am învârtit în jur.
— Unde te duci?
Tony m-a apucat de braţ.
— Să mă uşurez.
M-am clătinat de pe un picior pe altul.
Faţa lui Tony s-a strâmbat a dezgust.
— Nu, nu face asta. Ţi-ai pus-o. Va trebui să faci pipi la fiecare
douăzeci de minute.
— N-am ce face! Şi mai taci!
L-am lovit peste braţ şi s-a prefăcut ofensat.
— Categoria uşoară.
Îşi masa braţul zâmbind. Dar ştiam că îl lovisem destul de
tare. Speram că o să îi rămână o vânătaie drăguţă. Puţin probabil,
totuşi. Tunurile alea erau destul de tari. Probabil că simţise mai
degrabă o ciupitură decât un pumn. Am râs de una singură
gândindu-mă la mărimea lui de om al peşterilor în timp ce mă
îndreptam către baie.
Mi-am făcut treaba. M-am spălat pe mâini. Într-unul dintre
momentele mele de feminitate, m-am aplecat, fluturându-mi
părul, după care l-am tapat cu degetele ca să îi dau mai mult
volum. A trebuit să întind o mână să mă sprijin. Era vremea să
mănânc. Whisky-ul îşi făcea treaba şi, fără mâncare, ştiam că mă
voi trezi pe podea în curând. Categoria uşoară pe dracu. Bărbaţii
278
cred că sunt mai tari decât femeile la orice. Habar n-au. Mă
scuzaţi dacă nu sunt de mărimea unui gigant care poate da pe gât
o sticlă fără să simtă probabil nimic. Ar trebui să fie fericit că sunt
o parteneră nu foarte costisitoare. Hm. M-am întors indignată,
croindu-mi drum prin mulţime.
Se mai aglomerase de când veniserăm noi. După cină,
mulţimea era complet în picioare, iar pub-ul era plin de corpuri
care ţopăiau peste tot. Se auzea muzică celtică foarte tare,
păstrând atmosfera irlandeză. Am început să mă mişc pe ritm,
când am dat cu faţa într-un corp tare.
— Au, am exclamat şi mi-am frecat nasul ridicând capul.
Chiar şi cu toate luminile colorate care formau un fel de aură în
jurul corpului său, ochii mei erau aţintiţi asupra ochilor lui verzi.
Am oftat, fără să-mi vină să cred că stătea acolo, în faţa mea.
— N-ai de gând să spui nimic, scumpa mea?
Şuviţele lungi de un blond cenuşiu îi cădeau în ochi.
— Nu-mi vine să cred că eşti aici...
Ochii lui verzi îmi cercetau corpul.
— Doamne, eşti o bucurie pentru ochii trişti. Vino încoace.
Eu eram acolo şi el era acolo. Wes al meu. Buzele lui erau
calde atunci când le-au întâlnit pe ale mele. Avea gust mentolat şi
mirosea a ocean. Doamne, îmi lipseau oceanul, briza sărată... el.
Cu o mână mi-a ţinut capul în timp ce cu cealaltă mă trăgea
aproape.
Trupurile noastre se lipeau unul de altul. Nu mai exista nimic
în afară de el şi de atracţia trupului meu către al lui. I-am lins
linia de îmbinare a buzelor, iar el le-a deschis, lăsându-mă să
intru.
Perfecţiune.
Să-l sărut pe Wes era perfecţiune. Energia se descărca ca un
glob în jurul nostru în timp ce mulţimea ne împingea când într-o
parte, când într-alta. A urmat o serie de „pardon“ de undeva, dar
nu ne-am oprit. Nu puteam. Legătura magnetică trecea în spirală
prin amândoi. Mă săruta ca-n filme, când un bărbat se întoarce
dintr-un război şi o revede în cele din urmă pe femeia pe care o

279
iubeşte. Cu alte cuvinte, de parcă eu eram întreaga lui lume, iar
acum el era al meu.
— La naiba, las-o în pace! am auzit vocea lui Tony prin
mulţime cu doar câteva secunde înainte să fiu smulsă.
Braţele mele s-au întins ca ale unei marionete care are
nevoie de păpuşarul ei.
— Nu, Tony, nu! a spus Hector băgându-se între Wes şi Tony.
— Ce naiba crezi că faci?
Wes a păşit în faţă îmbrâncindu-l şi pe Hector, şi pe mine.
— Nu, nu, Wes, nu! E Tony!
M-am împins cu putere în pieptul lui Wes, încercând să-l ţin.
— Da? Păi, trebuie să-şi ţină mâinile departe de tine sau vom
avea probleme, a mârâit Wes cu ochii arzând şi aţintiţi asupra lui
Tony.
— Chiar aşa? s-a împins Tony în noi, transformându-ne într-
un sandviş.
— Băieţi, opriţi-vă. Wes, el e clientul meu. Tony, el e... Wes al
meu! am strigat încercând disperată să mă fac auzită în toată
hărmălaia.
Tony a mijit ochii, iar Hector l-a împins înapoi.
— Iubitule, e tipul ei. Ştii, cel despre care ţi-am povestit,
surfer-ul care face filme.
Am închis ochii şi am întins mâinile să-l ţin pe Wes departe.
— Tipul tău? Surfer-ul care face filme? a chicotit Wes
trăgându-mă spre el. Aşa îmi spui? îmi şoptea în partea laterală a
gâtului, trimiţând tot felul de fiori de fericire de-a lungul
terminaţiilor mele nervoase.
Whisky-ul avusese grijă deja să-mi distrugă orice mecanism
de control, aşa că am izbucnit:
— Aş fi putut să te prezint drept Domnul Care Fute
Dumnezeieşte. Ţi-ar fi plăcut mai mult varianta asta?
Mi-am aruncat braţele după gâtul lui şi m-am lipit de el. Şi-a
frecat fruntea de a mea.
— Da, la naiba, aş prefera să spui asta. De fapt, spune asta
tuturor clienţilor tăi şi tuturor potenţialilor iubiţi sau bărbaţi
care vor să te scoată în oraş de-acum înainte.
280
 Departe de a semăna cu o lady, am scăpat un fornăit.
— Ţi-ar plăcea asta, nu-i aşa?
— Foarte mult, chiar. Îţi pot cunoaşte prietenii acum, că cel
mare nu mai are de gând să mă pocnească?
— A, da! M-am întors, iar Wes m-a apucat de şolduri. Cei doi
bărbaţi urmăreau acţiunea. Hector zâmbea, Tony era încruntat.
Băieţi, el este prietenul meu, Wes, el este Tony, iar el este mm...
Hector, am scurtat-o repede.
— Hector este partenerul meu, a recunoscut Tony destul de
tare cât să audă câţiva dintre cei care se aflau în jurul nostru, nu
că ne-ar fi cunoscut sau ne-ar fi băgat cineva în seamă.
Şi totuşi era un mare pas în direcţia corectă. Mai întâi sărutul
de la râu şi acum o proclamare publică? Privirea mi-a ţâşnit către
Hector. Faţa îi exprima surpriza şi un pic de încântare, poate
chiar dragoste. Dar Hector îl privea întotdeauna pe Tony cu
dragoste. Din acest motiv îmi plăcea atât de mult. Era uşor de
citit şi spunea întotdeauna ce simţea şi gândea. O astfel de
onestitate era de neîntâlnit în cercurile pe care le frecventasem
eu.
— Wes, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Dar ştii şi tu
cum e, bărbaţi beţi, o femeie frumoasă, oamenii îndrăznesc să
pună mâna. Încercam doar să o protejez.
Tony l-a bătut pe Wes pe spate, strângându-i în acelaşi timp
mâna.
— Apreciez asta. Mă simt bine să ştiu că iubita mea este
protejată, i-a răspuns Wes.
Iubita mea. Spusese asta când eram cu el şi acum o spusese
din nou. Frate, eram în bucluc.
— Păi, dacă tot eşti aici, hai să bem ceva, i-a spus Tony.
— Nu mă dau în lături. Încotro?
Wes le-a făcut semn cu mâna lui Tony şi Hector să treacă în
faţa noastră.
Ne-am aşezat cu toţii, iar Wes şi-a tras scaunul suficient de
aproape cât să mă cuprindă cu braţul. Era un semn clar de
posesie şi nu ştiam cum să reacţionez sau cum să-l interpretez.

281
Whisky-ul care se tot plimba prin corpul meu nu mă ajuta deloc
şi pentru asta acceptasem gestul fără să scot un cuvânt.
— Cât stai în Chicago? l-a întrebat Hector.
— Doar în seara asta. Am un avion înapoi către Los Angeles
mâine dimineaţă la prima oră. Dar dacă tot eram aici, m-am
gândit că m-aş putea vedea cu Mia. Sper că e în regulă.
M-am uitat în ochii lui verzi ca marea şi m-am pierdut. Buzele
îi luceau în luminile barului, iar părul îi cădea pe frunte. Am
întins mâna şi i l-am dat pe spate. Mi-a cuprins obrajii în palme.
Fără să realizez, am cedat gestului. Să trăiesc fără tandreţea lui
timp de două luni fusese ca şi cum aş fi supravieţuit pe timp de
secetă şi doar acum primeam o mică înghiţitură de apă. Aveam
nevoie de mai mult. De mult mai mult.
— E absolut în regulă.

CAPITOLUL 9

M-a lipit cu spatele de perete trântind uşa. Buzele şi mâinile

lui Wes mă acaparaseră cu totul. Exact cum le doream. Acum, că
eram beţi toţi patru, plecaserăm cu limuzina înapoi către
apartament. Hector mi-a făcut semn cu două degete ridicate în
timp ce Tony îl conducea către camera lor. Am înţeles semnul ca
pe o încuviinţare să aduc un bărbat în casa lor. Deşi în seara
aceea nimic nu putea să mă oprească să nu pun stăpânire pe
Wes. Whisky-ul, combinat cu dorinţa arzătoare de a-l avea, era
greu de refuzat. Şi aşa am ajuns să fiu lipită de perete, ţintuită de
trupul puternic al lui Wes.
— Doamne, ce dor mi-a fost de tine. Mi-a lipsit trupul ăsta.
Mâinile i se încolăceau în jurul sânilor mei. Te vreau goală. Acum.
Mi-a strâns ambii sâni în acelaşi timp, primind drept răsplată un
geamăt uşor.
Fără să stau pe gânduri, mi-am tras cămaşa peste cap şi am
aruncat-o pe podea. Mâinile lui trăgeau de nasturii blugilor mei.
282
Mâna lui ajunsese acolo înainte să-i pot scoate de pe mine. Chiar
acolo, atingându-mă, jucându-se în umezeala pe care el o
declanşase.
Wes îşi plimba limba dintre sânii mei până sus pe gât. S-a
oprit la ureche, muşcând-o.
— Îmi place să te simt. Îmi place cum îmi răspunde trupul
tău. Îmi arată că, orice ai spune, mă doreşti.
Un deget lung m-a pătruns adânc, urmat de încă unul. Atât de
bine. Capul mi-a căzut pe spate, lovindu-se de perete.
— N-am negat niciodată că te doresc, am recunoscut fără
suflare.
— Dar încerci să o faci.
A apăsat şi mai adânc, degetele lui apucând exact locul
potrivit, degetul lui mare învârtindu-se cu talent în jurul
centrului excitării mele, aruncându-mă într-o plăcută uitare.
Avea dreptate. Chiar am încercat să neg cât de mult m-a afectat. A
trebuit să o fac. Ajuta să menţin distanţa dintre noi, dar nu acum.
În acel moment eram implicată total.
— Am nevoie de tine, am şoptit în timp ce plăcerea atingea
culmi.
— Ai mai fost cu altcineva după mine?
— Wes, l-am avertizat.
Nu era genul de conversaţie pe care mi-o doream când mâna
lui era adânc în mine, plină de dorinţa mea.
M-a sărutat afundându-şi adânc limba înainte să-şi tragă
capul.
— Ai mai fost cu cineva dezbrăcat complet?
— Doar cu tine.
Şi chiar credeam ce spuneam. Cu Alec făcusem sex doar cu
prezervativ. Cu Wes nu se întâmplase asta, dar aveam încredere
în el, încă aveam încredere în el. Ochii îi erau întunecaţi în timp
ce-i cercetau pe ai mei. Apoi şi-a tras mâna din mine şi mi-a lăsat
în jos pantalonii şi chiloţii. I-am împins cu piciorul în timp ce-i
desfăceam pantalonii. I-a împins suficient cât să-şi scoată penisul
gros. Doamne, ce dor mi-a fost de partea asta din el. Atât de lung,
de gros şi de pregătit pentru mine.
283
 M-a apucat de fund cu o mişcare rapidă şi mi-a ridicat
picioarele în jurul taliei lui.
— Ţine-te de umerii mei, iubito.
Am făcut întocmai. Când şi-a găsit unghiul potrivit, m-a
împins, ridicându-mă de-a lungul peretelui, iar spatele meu a
răzuit suprafaţa rigidă, ceea ce mi-a dat o senzaţie de usturime.
Durerea ascuţită s-a alăturat plăcerii momentului. Wes şi-a
apăsat capul mare al penisului de crăpătura mea şi s-a împins
înăuntru. Mă ţinea de umeri cu o mână, iar cu cealaltă de şold. M-
a tras în jos cu putere, de parcă m-ar fi tras în ţeapă.
— O, Doamne.
Să mă umple cu penisul lui uriaş nu era altceva decât pură
fericire.
— Şşt, scumpa mea, o să te audă.
Mi-a amintit unde ne aflam, în camera mea, în casa lui Hector
şi a lui Tony, trăgându-mi-o cu primul meu client în timp ce
lucram pentru al treilea. Sunt ferm convinsă că era ceva ciudat în
toată schema asta, cel puţin din punct de vedere psihologic, dar
nu-mi păsa. Era atât de bine să-l simt pe Wes adânc în mine,
umplându-mă cu tot ce îmi lipsise în cele două luni care au trecut
de când îl văzusem ultima oară.
S-a tras afară, apoi s-a împins din nou. Buzele lui năvăleau
peste ale mele, iar eu îi sugeam limba, devastându-i gura, de
parcă era o bucată de mâncare oferită unei femei înfometate.
— Să-ţi aminteşti de asta.
S-a tras din nou şi s-a înfipt din nou, cu putere, înapoi în
mine. Am gemut şi am dat din cap aprobator. Până acum, în
ameţeala mea indusă de dorinţă putusem să mă concentrez doar
asupra senzaţiei dintre coapsele mele, plăcerea intensă radiind
adânc în uterul meu în tot acel du-te-vino.
— Nu te las să uiţi cât de bine e, mi-a spus trăgându-se afară
şi împingându-se înapoi cu o mişcare iute a şoldurilor. Când voi fi
departe, vreau să mă simţi.
S-a tras iar, apoi s-a izbit înăuntru cu ambele mâini pe
şoldurile mele. Mi-am muşcat buza în timp ce un fulger trecea
prin mine, corpul mi se încălzea şi simţeam furnicături în fiecare
284
por. Încă o împunsătură şi aveam să mă pierd cu totul. Să mă
pierd cu totul aşa cum îşi dorea.
— Să nu mă uiţi, a rostit printre dinţii încleştaţi.
Exact asta mi-a spus şi ultima oară când am făcut dragoste.
De data asta însă, cuvintele erau rostite cu durere şi plăcere şi tot
ce se putea înghesui între cele două. A alunecat afară, m-a ridicat
şi şi-a încolăcit braţele cu totul în jurul meu. Mi-am strâns
coapsele în jurul taliei lui, îngropându-mi călcâiele goale în
spatele lui. În timp ce îi prinsesem penisul în strânsoare, şi-a
înclinat şoldurile, m-a lipit de perete şi s-a împins iar cu putere.
Orgasmul a explodat în mine, împrăştiind plăcere în toate
direcţiile. Buzele lui Wes au năvălit asupra buzelor mele într-un
sărut puternic în timp ce ejacula violent, pompând şi scăldând
adâncimile mele cu esenţa lui. Gura lui mi-a oprit ţipătul de
pasiune. L-am muşcat tare de buze în timp ce se stingeau
ultimele urme ale pasiunii noastre.
Pielea ne lucea de sudoare, îmbrăcată în bucuria noastră. Am
împărţit aerul, gâfâind unul în faţa celuilalt, în timp ce ne frecam
frunţile, pecetluind legătura pe care o aveam încă de la
începuturi.
— Ai să mă uiţi?
Avea un ton cald, dar plin de îngrijorare.
— Niciodată, i-am promis.
— Hai să te curăţăm. N-am terminat nici pe departe cu tine.
Mă ţinea strâns în timp ce traversam camera către baie.
— Slavă Domnului! Pentru că te mai vreau o dată, l-am
anunţat acoperindu-i faţa cu săruturi şi savurând gustul sărat de
pe gâtul bărbatului de care nu mă puteam sătura niciodată.
M-a aşezat pe masca chiuvetei din baie şi s-a dat un pas
înapoi. Dovada eliberării lui se prelingea pe faianţă. S-a uitat fix
la locul dintre picioarele mele, urmărind cum esenţa lui se
scurgea din mine.
— Ei, da, la imaginea asta mă voi gândi mai târziu, a
recunoscut el cu un zâmbet de băieţandru bine întipărit pe faţă.
L-am plesnit peste umăr.
— Dă-i drumul la duş, perversule.
285
 M-am întins şi am umezit prosopelul de pe blat, m-am
curăţat între coapse şi am luat altul pentru a şterge urma de pe
faianţă. Le-am aruncat pe amândouă în coşul de rufe.
Wes s-a folosit la maximum de tot acel timp, căci deodată era
în splendida-i goliciune. Blugii şi pantofii lăsaţi grămadă pe
podea. Pielea bronzată şi muşchii de surfer nu arătaseră nicicând
mai bine. Am parcurs cei câţiva paşi până la el şi mi-am pus
ambele mâini pe pectoralii lui. Mi-am apăsat fruntea de pieptul
lui şi l-am sărutat. Era cald, familiar şi, mai mult decât atât, era
tot ceea ce îmi lipsea dintr-o viaţă pe care mi-aş fi dorit-o, dar pe
care nu o puteam avea încă. Lacrimile se formau în timp ce
sărutam pielea de deasupra inimii lui.
Mi-a cuprins obrazul cu mâna şi mi-a şters o lacrimă cu
degetul mare.
— Ştiu. Şi eu, a spus încet. Să ne bucurăm de timpul pe care îl
avem, bine?
Am dat aprobator din cap şi l-am urmat în duş. A petrecut
minute în şir spălându-mi părul.
— A crescut cu câţiva centimetri.
— Da, creşte repede, am spus.
— Atât de frumos, a mai spus urmărind cu privirea valurile
de spumă care curgeau din părul meu pe gresie şi apoi prin
scurgere.
Cât mi-am clătit eu părul, şi-a săpunit mâinile. Nu folosea
niciodată bureţelul de baie când făceam duş împreună la Malibu.
— Eşti genul de tip „Tot numai mâini“, nu? am spus ridicând
din sprâncene.
— N-ai învăţat încă?
Şi-a pus mâinile pe umerii mei, masând ţesutul încordat. Era
dumnezeiesc. Degetele puternice frecau fiecare nod, înainte de a
coborî seducător către piept şi apoi peste sâni. M-a întors şi mi-a
presat spatele de pieptul lui. Apoi mi-a cuprins în palme ambii
sâni, frecând sfârcurile erecte între degetele mari şi degetele
arătătoare. Zvâcneau şi se înfiorau la fiecare mişcare a degetelor
lui până când s-au întărit, imitând parcă partea gumată a
creioanelor. Tari, înalte şi rotunde.
286
 Am gemut şi m-am sprijinit de el cu ochii închişi.
— Îmi plac ţâţele tale. Sunt mari, pline şi perfecte pentru
mâinile mele. Se strâng perfect când îmi trec degetele peste ele.
Vorbele lui au umplut camera la fel de dens ca aburul din
jurul nostru, potenţând sentimentul de ameţeală şi făcându-l să
pară ca desprins dintr-un vis. Wes s-a jucat cu sânii mei până
când am început să respir sacadat, gemând şi împingându-mi
şoldurile în aer fără oprire.
— Ce vrei să-ţi fac?
M-a lins pe gât în timp ce continua dulcea tortură mult prea
sensibililor mei sâni.
— Te vreau înăuntru. Te rog, l-am implorat fără ruşine.
— Apleacă-te în faţă, scumpa mea. Ţine-te de suportul de
prosoape. Ridică-ţi fundul ăla dulce pentru mine.
Am apucat suportul de prosoape de deasupra capului meu, la
capătul duşului. Îmi amintea de camerele de hotel luxoase în care
prosoapele erau departe de stropii de apă şi totuşi suficient de
aproape cât să nu trebuiască să părăseşti căldura duşului fără să
te acoperi. În acest caz, era un instrument perfect de care să mă
ţin.
Wes şi-a lipit picioarele în spatele meu, depărtându-le pe ale
mele. M-a apucat de şolduri, înclinându-le în direcţia dorită. Am
aşteptat, cu respiraţia gâtuită. Excitarea creştea ca un roi de
albine furioase, anticiparea, faptul că ştiam că urma să fiu izbită
de erecţia lui era o senzaţie aţâţătoare şi interzisă.
Mi-a frecat fesele. Mi le-a depărtat cu pricepere,
deschizându-mă pe la spate, apoi capul penisului lui a ajuns la
intrare. Cel mai simplu indiciu al masculinităţii lui tachinând
carnea umflată.
— O vrei, scumpa mea? Vrei să ţi-o trag tare?
— O, Doamne, da, te rog, Wes. Iubeşte-mă aşa cum numai tu
ştii s-o faci.
— Să te iubesc? m-a întrebat presând un centimetru
înăuntru.

287
 Am încercat să-mi strâng coapsele pentru a-l forţa să
pătrundă. Mă trăgea înapoi, dând voie la mişcare doar când voia
el.
— Da, arată-mi.
Cu o mişcare a şoldurilor, şi-a îngropat degetele în carnea
mea înainte să se împingă în mine. Dinţii îmi clănţăneau tare. M-
am ţinut de suport, izbită de mişcarea lui, cu picioarele ridicate
de la pământ, suspendată de penisul lui aşa cum îi plăcea. M-a
tras înapoi. Nu puteam respira, nu mă puteam mişca. Nici un
bărbat nu mă completase vreodată atât de bine. Când s-a tras
înapoi aproape că am strigat, dintr-o nevoie emoţională de a-l
face să rămână în mine, să rămână aproape.
— Nu pleca... am spus cu o voce înecată.
— Sunt chiar aici. Am simţit mâna lui peste a mea. Apoi s-a
tras înapoi şi s-a împins din nou. Simte-mă, iubito. Sunt chiar aici.
Cu tine. În tine. Parte din tine.
Valuri de senzaţii se răspândeau de unde eram conectaţi, de
parcă un fluture şi-ar fi bătut aripile deasupra trupului meu.
Aţâţând, gâdilând, aşternând plăcere apetisantă peste tot corpul
meu. Era neobişnuit, diferit, ca nici o altă experienţă sexuală de
dinainte.
— O să termin, i-am spus, aproape nereuşind să vorbesc.
Plăcerea mi-a pus stăpânire pe corp, pe minte şi
subconştient, purtându-mă într-o călătorie din care nu voiam să
mă mai întorc.
— Da, a zis şi şi-a învârtit şoldurile rotindu-şi erecţia
înăuntru şi forţându-mă să icnesc. Vei termina până să termin eu.
Mă vei strânge, dulce Mia, arătându-mi că eu controlez acest
corp. Când sunt în tine, suntem doar noi doi. Tu şi eu. Aşa cum ar
trebui să fie.
S-a tras afară şi apoi m-a împuns adânc şi tare. Am scâncit,
pierdută încă o dată într-o năucire sexuală. Impulsuri electrice
fierbinţi şi arzătoare îmi şuierau prin fiecare orificiu, căutând o
cale de ieşire, o cale de a expulza emoţia înăbuşită.

288
 Atunci a început bolboroseala. Mă futea cu izbituri lungi şi
consecvente. Mi-am pierdut capul. Spuneam lucruri inutile, fără
sens, ca într-o incantaţie.
Te rog...
În mine...
Arzând...
Acum...
Dragoste...
Încins...
Wes...
În acel moment, şi-a strecurat o mână în jurul taliei mele,
prinzându-se cu cealaltă de suportul de deasupra, de parcă avea
de gând să facă tracţiuni. Şi-a ridicat corpul musculos pe vârfuri
şi m-a presat pe penisul lui. Penisul lui tare ca piatra m-a pătruns
atât de adânc, despicând tare ţesutul din mine şi atingând
adâncimi în care nici un alt bărbat nu mai ajunsese vreodată. Mi-
am pierdut controlul. Orgasmul m-a cutremurat. M-a cutremurat
fizic, provocându-mi convulsii de parcă aş fi fost electrocutată.
Păsărica mi s-a strâns în jurul lui, iar el a scăpat un răget în
eliberarea sa, muşcându-mă de gât. M-au spintecat săgeţi de
durere, adăugând kerosen peste un foc ce deja ardea fără control.
Mi-a provocat orgasm după orgasm până când le-am pierdut
şirul. Tot ce ştiam era că, atunci când în sfârşit a terminat să mi-o
tragă, apa era rece ca gheaţa şi tremuram amândoi. Wes mi-a
clătit corpul vlăguit cu apa rece. M-a acoperit cu un prosop în
timp ce mă sprijineam de el. Nu puteam face aproape nimic. Mă
futuse până mi-am pierdut minţile. Creierul meu nu mai trimitea
semnale către membre. Totul se oprise din funcţiune.
Wes m-a ridicat şi m-a scos din duş după ce m-a şters. Apoi a
tras cuverturile, m-a băgat în pat şi s-a cuibărit în spatele meu.
Şi-a lipit corpul de al meu într-o manieră care îmi plăcea mai
mult decât eram eu pregătită să recunosc.
A oftat, trimiţând un val de aer cald către gâtul meu.
— Nu vreau să plec mâine şi să te las aici.
Am închis ochii şi i-am tras braţul peste mine, între sâni.
Mâinile lui erau aproape de buzele mele. I-am sărutat degetele.
289
 — Trebuie să pleci, am şoptit ştiind că am nevoie să plece la
fel de mult pe cât îmi doream să rămână.
— Ştiu.
Tonul lui era deznădăjduit, dar puternic.
— Dar înseamnă foarte mult pentru mine că nu vrei să pleci.
Voiam să ştie că de data asta era important. Că orice moment
cu el era special.
— O, Mia, nu te voi lăsa să ne răpeşti asta.
— Nu vreau s-o fac. În următoarele nouă luni sper că îmi vei
reaminti ce ar putea fi.
Mi-am presat obrazul de mâna lui şi am încercat să memorez
senzaţia. S-o blochez în memorie pentru a o putea accesa mereu.
— Nu te voi lăsa niciodată să uiţi ce ai putea avea. Ce te
aşteaptă.
Cu acele cuvinte, învăluită în căldura îmbrăţişării lui, am
alunecat către tărâmul viselor.

***
Razele soarelui care treceau prin obloanele deschise m-au
lovit direct în ochi, smulgându-mă din cel mai frumos vis, unul în
care eu şi Wes făceam surf. Bineînţeles că în vis eram o expertă în
ale surfului, chiar dacă în lumea reală abia dacă treceam drept
începătoare. Trebuia să mă întorc la ocean şi să exersez dacă
aveam de gând să o egalez pe Mia cea din vis.
Încet, am strecurat un picior în spatele meu, dar n-am simţit
nimic, doar cearşafurile reci. M-am ridicat speriată şi m-am uitat
în dreapta. Dispăruse. Doar o urmă rămasă pe perna de lângă
mine şi o bucată de hârtie acolo unde dormise Wes.
Probabil că luase o foaie din topul meu hârtie de pe birou.

Mia,
Noaptea trecută a fost una la un milion. Ba nu, a fost
nepreţuită. Când sunt cu tine e ca şi cum m-aş afla pe valul perfect,
pe creasta lui, alunecând pe ocean pe un val infinit. Este incitant,
înfricoşător şi îţi schimbă viaţa.

290
 M-ai schimbat, Mia. Nu mai cred că femeia perfectă nu există,
şi asta pentru că am cunoscut-o, am făcut dragoste cu ea şi am
adorat-o în singura manieră pe care o cunosc.
Din moment ce nu-mi dai altă variantă, voi rămâne prietenul
tău şi voi continua să-ţi amintesc ce am putea avea. Mai sunt nouă
luni. Până data viitoare, mă voi gândi la tine şi te voi suna în
curând.
Când eşti pregătită, ai cheia.
Să nu mă uiţi.
Tipul tău, surfer-ul care face filme,
Wes

Am strâns scrisoarea la pieptul gol şi am plâns. Am plâns

după Wes, după ce ar putea fi. După ce speram că voi avea într-o
zi. Dacă nu mi-l fură vreo femeie frumoasă înainte. Chiar şi aşa,
trebuie să îl las să trăiască cât timp îmi continui această călătorie.
Faptul că ştiam că lui Wes îi pasă, că voia să nu-l uit, că spera că
mă voi întoarce la el, era tot ce aveam nevoie să mă ajute să trec
prin cele nouă luni. Dar, aşa cum l-am încurajat şi pe Wes să facă,
am de gând să trăiesc. Nu pot permite sentimentelor pe care le
am pentru el să intervină în ceea ce fac sau să se interpună
experienţelor pe care mi le-am promis.
N-am idee unde o să mă ducă viaţa în următoarele nouă luni.
Oricât de mult mi-ar plăcea să arunc grija pe geam şi să las totul
baltă, să-l las pe Wes să-l plătească pe cămătar şi să fug la el,
trebuie să fac asta de una singură. Acest an va fi cel în care voi
hotărî ce îmi doresc de la restul vieţii mele. Poate că avea să fie
Wes, poate că nu. Poate că avea să fie California, poate Timbuktu.
Oricât de mult şi-ar dori inima mea să alerg la el, mintea mi-e
neclintită. Am luat o decizie. Pentru următoarele nouă luni,
aveam să-mi trăiesc viaţa aşa cum doresc, în timp ce îmi voi salva
tatăl de el însuşi.
Şi aveam să-mi amintesc de Wes. De timpul petrecut
împreună, de prietenia noastră, de ce avem când suntem
împreună. Alec m-a învăţat lecţia asta, şi, ca el, îl iubeam pe Wes.

291
Şi poate, dacă e scris să fie, peste nouă luni, vom avea şi acel tip
de dragoste, pentru totdeauna.
Doar că nu astăzi.

CAPITOLUL 10

În seara asta se sărbătorea marea intrare a companiei Fasano

în industria alimentelor congelate. Bucătari-şefi vestiţi, presă,
proprietari de restaurante, potenţiali investitori, întregul clan
Fasano şi alţi câţiva urmau să serbeze la restaurantul Fasano din
oraş. Am auzit că edituri de cărţi de reţete şi producători TV
aveau să fie acolo, dorind să vorbească cu Tony despre
oportunitatea de a se lansa în televiziune şi cu mama Mona
despre o carte de reţete Fasano care să conţină reţete autentice
Fasano. Totul era atât de încântător şi de înfricoşător în acelaşi
timp. Evenimentul trebuia să marcheze, printre altele, şi prima
mea ieşire în lume ca logodnică a lui Tony. L-am avertizat că
presa va relata ceva abject, şi asta pentru că fusesem văzută cu
alte două celebrităţi în ultimele două luni. M-a asigurat că totul e
în regulă, sub control. Traducere în mintea mea: Nimic nu e în
regulă, suntem cu toţii în rahat, iar eu, până la creştet.
Angelina m-a anunţat că întregul restaurant a fost
transformat într-un spaţiu deschis elegant. Toate mesele au fost
mutate în depozitul adiacent restaurantului şi înlocuite cu mese
înalte de cocktail. Afişele anunţau că restaurantul era închis
pentru public, dar că urma să se deschidă a doua zi. Indiferent de
ce avea să se întâmple în seara asta, era ultima seară pe care o
petreceam cu băieţii şi aveam de gând să mă bucur de ea. Speram
doar să reuşim. Tony se purtase incredibil de ciudat toată
săptămâna. Când intram într-o cameră, parcă stătea pe ace, îşi
pierdea cuvintele în mijlocul propoziţiei şi petrecea prea mult
timp la birou. Îl afecta şi pe Hector. Omul păruse efectiv pierdut
toată săptămâna trecută. Ne-am simţit minunat de Sfântul
292
Patrick şi, bineînţeles, băieţii m-au înghesuit a doua zi ca să afle
mai multe despre Wes, dar apoi totul a devenit încordat. Tony
venea şi pleca mai des, petrecând din ce în ce mai puţin timp cu
mine şi cu Hector şi având purtarea unui om care păstrează un
secret uriaş.
Partea cu secretul îl înspăimânta pe Hector cel mai mult.
Spunea că în toţi aceşti ani de când erau împreună nu au avut
secrete unul faţă de altul. Angie l-a asigurat pe Hector că totul e
în regulă la muncă şi că Tony deţine controlul mai mult ca
niciodată. Venea devreme, pleca târziu, iar Angie a confirmat
toate acestea. Nici vorbă că ar fi existat altcineva; Tony părea
doar să fie preocupat de toată schimbarea în afaceri. Fără
îndoială era o schimbare care avea să ducă numele Fasano de la
un loc bun în care să mănânci până la statutul de produs găsit în
orice gospodărie. Când un produs trece de la o mie două sute de
localuri la a fi disponibil în fiecare magazin alimentar pe tot
teritoriul naţiunii, există şi o oarecare presiune.
Hector s-a hotărât să-i lase un pic de spaţiu lui Tony şi şi-a
petrecut săptămâna cu mine. Muncea ca de obicei, de la opt la
cinci, fără să plece mai devreme de acasă şi să stea până târziu,
aşa cum făcea Tony. Ne-am petrecut serile mergând la film,
jucând jocuri şi bând mai mult vin decât ar fi fost sănătos.
Povestea lor era fascinantă, iar eu şi Hector am devenit repede
prieteni. Urma să fie o persoană pe care aveam să o cunosc
pentru tot restul vieţii mele. Încă o persoană precum Gin, Maddy,
Alec şi Wes. Cineva pe care mă puteam baza. Grupul meu de
prieteni creştea şi eram entuziasmată să-l adaug pe Hector în
lista asta eclectică. Dar şi pe Tony şi sora lui, Angelina. Chiar şi cu
Tony, care muncea până la suprasolicitare de când am ajuns eu,
am avut câteva momente şi îl apreciam. Era un bărbat de treizeci
şi trei de ani cu multe pe cap, atât profesional, cât şi personal. Îi
admiram determinarea şi nevoia de a-i mulţumi pe toţi mai puţin
pe el şi pe singura persoană care conta cel mai mult, Hector.
Hector era încă alături de el. „Să te sacrifici într-o perioadă ca
asta“, spunea el, „este ceea ce faci atunci când iubeşti pe cineva.
Pui nevoile lui în faţa nevoilor tale şi cândva va face şi el la fel
293
pentru mine“. Văzându-i împreună, chiar şi în vremuri
tensionate, nici nu se punea problema de lipsă a iubirii, a
compasiunii sau a încrederii între ei. Erau doar prinşi într-o
situaţie ciudată şi încercau să facă tot ce puteau să o depăşească
şi să-şi găsească din nou un numitor comun. Speram, de dragul
lor, să reuşească. N-aş fi vrut să-i văd că pierd ceea ce era atât de
frumos pentru o persoană din exterior.
În timp ce îmi strângeam lucrurile, mi-a sunat telefonul.
— Alo?
— Bună dimineaţa, păpuşă. Eşti pregătită să părăseşti Oraşul
Vânturilor? am auzit vocea liniştită a mătuşii Millie
— Nu chiar. Mi-a plăcut aici. Tony şi Hector sunt
extraordinari.
— Tony şi... cine? Cine-i Hector? a întrebat ea.
— Hector este partenerul de viaţă al lui Tony.
— Anthony Fasano e homosexual? Boxerul ăla mişto cu trup
de zeu?
— Chiar el, am rânjit dând din cap.
Era ca zâna-naşă a tipilor sexy.
Mătuşa a ţâţâit dezaprobator în urechea mea.
— Prea bun ca să fie adevărat. Ştiam eu. De când m-am uitat
pe portofoliul lui mi-am dat seama că e ceva în neregulă. Se pare
că nu vei primi nici o plată suplimentară de data asta.
Am râs.
— Tu mereu te gândeşti la bani?
— Banul e rege, păpuşă. Ştii asta mai bine ca oricine. Că tot
veni vorba de bani, ţi-am trimis pe e-mail datele următorului
client. O să-ţi placă la nebunie. Exact pe gustul tău.
— Serios? De ce?
— Păi, vei merge la Boston, în Massachusetts.
— N-am fost niciodată acolo. Ce-i în Boston de-o să-mi placă
atât de mult? În afară de cea mai bună echipă de baseball din tot
universul.
— Băieţi, mingi de baseball şi bere, a râs ea.
— Trei dintre lucrurile mele preferate! am exclamat sărind în
sus la propriu.
294
 Chiar îmi plăcea jocul de baseball. Era una dintre puţinele
preocupări pe care le aveam în comun cu tata în copilărie. Chiar
dacă era mort de beat, tot urmărea meciul. Ţineam cu Red Sox. La
început mi-au plăcut pentru că numele lor suna ca o pereche de
şosete, dar mai ales pentru că tata era fanul lor şi asta ne aducea
împreună. Era ceva care ne lega. La zece ani şi fără mamă,
încercam aproape orice pentru a crea o legătură cu singurul
părinte pe care îl aveam. Chiar şi Maddy iubea jocul şi echipa. I-ar
fi plăcut să audă că urma să merg la Boston.
— Da, şi asta nu e tot!
— Nu? Serios?
— Stai jos?
M-am întors şi m-am aşezat pe pat.
— Acum da.
— Vei merge la cel mai recent megastar de la Boston Red
Sox, Mason Murphy.
— Fugi de-aici! Am auzit de el. Deţine cele mai multe scoruri
grozave anul acesta!
Millie a chicotit.
— Presupun că nu strică nici faptul că e arătos. Tânărul
irlandez e de seama ta, înalt, făcut să mulţumească o femeie.
Gândindu-mă la ultimul meci în care îl văzusem, nu puteam
să fiu mai de acord. Chiar şi atunci cred că am derulat de câteva
ori ca să-i văd fundul în pantalonii ăia strâmţi.
— E uimitor. Dar de ce are nevoie de o damă de companie?
— E ceva în legătură cu echipa. Dacă are o femeie la braţ, asta
îl face să pară mai dedicat echipei şi imaginii lui. Agenţii lui cred
că prezenţa unei prietene în prima lună a sezonului va mai
degaja din presiune şi le va arăta celor din publicitate că e un tip
loial.
Mi-am ţuguiat buzele.
— Mă rog. Sunt încântată. Va fi fantastic! Trimite-mi detaliile
despre zbor. O să ajung devreme. Trebuie să-mi fac toate
programările alea de frumuseţe din timp.

295
 — O să te cazez la hotel cele trei zile cât vei fi acolo înainte să
îl cunoşti pe domnul Murphy. Unul care are un salon bine dotat şi
spa. Meriţi un pic de relaxare, să te ajute să-ţi intri în mână.
— Ha, ha, foarte amuzant. Sună bine. Mulţumesc, mătuşă
Millie.
— Orice pentru fata mea. Ne auzim curând, păpuşă.
— Pa.

***
— Arăţi minunat, Mia, m-a îmbrăţişat Tony când am sosit cu
Hector.
Hector era tensionat lângă mine, iar nervozitatea curgea
valuri dinspre el.
— Mulţumesc. Ţi-am simţit lipsa astăzi, am spus încercând să
exprim cât de mult.
Tony şi-a trecut limba peste buze şi s-a uitat la Hector. Şi nu
era o simplă privire, ci mai degrabă o cercetare atentă a fiecărei
trăsături a bărbatului latino, cu ochii plini de o intensitate arătată
doar omului iubit. Hector a lăsat privirea în pământ şi a clătinat
din cap, cu un rânjet larg pe faţă.
— Hector, i-a spus Tony încet. Perfecţiune, papi, a şoptit
suficient de aproape cât să auzim doar noi doi.
— Arăţi atât de bine încât îmi vine rău, i-a spus Hector lui
Tony, bătându-l pe spate şi trăgându-l într-o îmbrăţişare
bărbătească.
Au rămas îmbrăţişaţi mai mult decât ar face-o bărbaţii
heterosexuali, stăteau şi mai aproape unul de altul, dar nu
suficient cât să creeze suspiciuni printre restul clienţilor care se
învârteau pe acolo.
Mona Fasano ne spiona din capătul celălalt al încăperii. Era
ceva diferit în felul în care m-a abordat. Mai rece decât oricând.
M-a îmbrăţişat, dar era ceva fals. A făcut acelaşi lucru şi cu
Hector. S-a uitat la mine peste umăr, cu sprâncenele încrucişate.
Am ridicat din umeri. Când era vorba de Mona Fasano nu ştiai la
ce să te aştepţi. Era un mister pentru mine.

296
 — Fiule, sunt câteva persoane aici cărora trebuie să le sufli în
ureche. Am decis să scoatem cartea de bucate. Hai să stabilim
legături cu cei care se ocupă.
Tony a început să râdă şi atât eu, cât şi Hector ne-am bucurat
de râsul lui. Fusese atât de stresat toată săptămâna, că asta era
prima oară de când am ieşit cu toţii în care părea că seamănă cu
el însuşi. Cumva, se simţea bine în pielea lui.
— Bine, mamă, vin imediat.
Mona s-a uitat din nou la mine şi la Hector şi a dat din cap
oftând. Apoi a plecat mormăind ceva în bărbie.
— Ce-o fi cu ea? am întrebat.
— E nefericită.
— Asta-i evident. Vrei să ne spui şi nouă ce ştii?
— Nu chiar. Dar totul va ieşi la iveală în curând. Ce-ar fi ca
voi doi să beţi ceva şi să vă amestecaţi prin mulţime? Vă vreau în
faţă când facem anunţurile de deschidere. Bine? Promiteţi-mi că
veţi fi în faţă cu familia.
Hector s-a aplecat şi i-a şoptit la ureche.
— Iubitule, facem ce vrei tu în seara asta. Ştii asta. Sunt aici
pentru tine.
— Pentru totdeauna? l-a întrebat Tony pe un ton conspirativ.
Începea să mă aţâţe. Seara era ciudată, deşi Tony se purta
mai natural ca niciodată. O fi fost pentru că trebuia să anunţe
public că urma să se căsătorească? Era vorba de linia de produse
alimentare? Or fi fost cartea de bucate şi negocierile pentru
televiziune? Toate astea sunau a mai mult stres, în nici un caz a
eliberare. Iar Tony se purta de parcă erau numai curcubeie. Apoi,
mai era mama lui, care era în mod evident morocănoasă dintr-un
motiv necunoscut, iar eu şi Hector ne simţeam direct vizaţi.
— Întotdeauna, ştii asta, a promis Hector. Vom fi în faţă cu
tine. Acum du-te, fă ce trebuie să faci şi ţine minte: sunt foarte
mândru de tine.
Mâna lui Tony i-a dezmierdat mâna lui Hector. Vreo două
persoane au prins mişcarea, dar Tony a plecat înainte să pot
spune ceva.

297
 — Tony se poartă ciudat, nu-i aşa? l-am întrebat pe Hector în
timp ce iubitul lui se alătura unui grup de oameni în rochii şi
costume elegante.
— Mda, sigur pune ceva la cale, dar nu mi-a spus nimic. Dar
nu mă miră. Aşa procedează de obicei: face pace cu demonii lui,
apoi îmi spune şi mie. Adesea, chiar înainte să facă mişcarea. Aşa
că, orice ar fi, pare că se simte bine în privinţa asta. Probabil că a
ajuns la o decizie în ceea ce priveşte afacerea şi asta îl face să
semene cu el cel dinainte.
— Obişnuia te atingă în faţa altor persoane şi mai înainte?
Mama lui aruncând săgeţi către noi?
— Mda, astea sunt chestii ciudate. Dar nu avem ce face. Hai
să luăm ceva de băut, o căutăm pe Angie şi aflăm ce se pune la
cale.
Următoarele treizeci de minute le-am petrecut bând
şampanie, pălăvrăgind cu restul familiei lui Tony, simţindu-ne
bine în general. O voce puternică s-a auzit în difuzoare.
— Vă rog să veniţi mai aproape, a spus Tony de pe podium.
— Ăsta e semnalul nostru, a zis Hector conducându-mă în
faţă, pe o platformă, la masa unde era adunată toată familia.
Tony era pe scenă, purtând un costum gri deschis impecabil.
Trupul îi părea mai lat decât podiumul, iar mâinile cuprindeau cu
totul microfonul. Mulţimea a tăcut şi toţi s-au adunat atenţi în
jurul lui Tony.
— Vreau să încep prin a vă mulţumi tuturor că vă aflaţi aici.
Extinderea numelui Fasano în sectorul de alimente congelate a
fost visul tatălui meu, Joseph Anthony Fasano. A condus
compania cu onestitate, mândrie şi loialitate faţă de marcă.
Împreună cu mama şi cu surorile mele, vom duce mai departe
moştenirea lui către această nouă aventură, asigurându-ne că
produsul nostru este de calitate, orientat spre familii şi la preţuri
bune. Un angajament pe care ni l-am asumat întotdeauna.
Mulţimea a aplaudat şi s-au putut auzi chiar şi câteva
fluierături.
— Mulţumesc. Acum marca noastră ia în considerare şi alte
câteva afaceri adiţionale. Prima, cartea de bucate a mamei
298
Fasano. S-a auzit un ropot de aplauze. A doua ar fi o emisiune pe
canalul T V culinar. Mulţimea a intrat în delir. Emisiunea de gătit
va fi o aventură a familiei Fasano. Mama mea, surorile mele şi
perechea mea vor face parte din emisiune.
Strigăte de bucurie, răcnete şi aplauze au înecat icnetele mele
şi ale lui Hector. Ce naiba voia să spună cu perechea lui? N-avea
cum să mă facă să rămân cu el şi să-l ajut să toarne gogoşi
publicului american.
— Şi astfel am ajuns la marele anunţ. Aţi auzit tot ce era de
auzit din punct de vedere profesional. Acum ajungem la partea
personală. Vreau să prezint publicului persoana pe care o iubesc
cel mai mult pe lume. Persoana care a fost alături de mine
indiferent de ce am întâmpinat în viaţă. Partenerul meu. Singura
mea dragoste adevărată. Logodnicul meu... dacă acceptă.
Logodnicul meu? Oh, la naiba. Mamă, măiculiţă.
Hector stătea lângă mine cu ochii cât cepele şi plini de
lacrimi. S-au revărsat şiroaie în momentul în care Tony a întins
mâna către el.
— Hector Chavez. Te iubesc şi te voi iubi mereu. Vreau să-mi
petrec restul vieţii iubindu-te. Această afacere, numele familiei
nu înseamnă nimic dacă nu le împart cu tine. Chiar atunci Tony s-
a lăsat în genunchi şi a deschis o cutiuţă de catifea roşie, înăuntru
era o verighetă subţire din aur. Fii al meu pentru totdeauna.
Căsătoreşte-te cu mine. Legal. Ia numele meu. Clădeşte o familie
cu mine.
Întreaga încăpere era scufundată într-o tăcere ca de
mormânt. Nu se auzea nici măcar o şoaptă.
— Ridică-te, l-a tras Hector pe Tony. Bărbatul meu nu
îngenunchează în faţa nimănui. Stă mândru aşa cum o fac şi eu
pentru el. Aş fi onorat să mă căsătoresc cu tine şi să iau numele
Fasano.
Tony a zâmbit larg, l-a tras pe Hector alături şi s-a întors spre
mulţime. Se făceau poze într-o nebunie. Nivelul de zgomot s-a
ridicat până la un vuiet înfundat, în timp ce mulţimea realiza ceea
ce tocmai se întâmplase. Anthony Fasano, boxer, om de afaceri,
familist, tocmai recunoscuse că e homosexual şi l-a cerut în
299
căsătorie pe iubitul pe care îl avea de atâta vreme, cu tot ceea ce
presupunea asta: să-i ofere un nume şi să aibă şi copii.
Măi să fie! Ăsta chiar era un moment măreţ. Am stat acolo şi
am studiat fiecare membru al familiei lui Tony. Începând de la
stânga, cu Giavanna şi soţul ei.
— Giavanna, îl accepţi pe Hector ca logodnic al meu şi
viitorul tău cumnat?
A zâmbit larg, încuviinţând din cap.
— Da. Vocea ei părea răguşită, dar se putea distinge emoţia.
— Isabella, îl accepţi pe Hector ca parte a familiei noastre?
— Desigur, întotdeauna am făcut-o. Şi sunt foarte fericită
pentru voi.
S-a întors suspinând la pieptul soţului ei.
— Sophia...
Nici măcar n-a reuşit să termine.
— În sfârşit, ai recunoscut, a spus ea, iar mulţimea a izbucnit
în râs.
Tony îl ţinea pe Hector aproape, în timp ce lacrimile curgeau
şiroaie pe faţa lui de culoarea caramelului.
— Angie, accepţi ca Hector să ne completeze familia?
În loc să răspundă, a sărit pe scenă şi i-a îmbrăţişat pe
amândoi.
— Te iubesc, şi te iubesc, a spus sărutându-l pe fiecare la
rând pe gură.
Italieni nebuni şi pupatul lor pe gură. Apoi le-a şoptit pe rând
ceva la ureche. Cei doi au căscat ochii, iar Tony a făcut un pas în
spate. A căzut în genunchi şi a tras-o pe sora lui mai în faţă şi i-a
sărutat burta, apoi şi-a pus mâna mare pe stomacul ei. Zâmbetul
lui i-a informat pe toţi despre ce se întâmpla.
M-am uitat la Mona Fasano în timp ce-şi urmărea copiii.
Lacrimile îi curgeau ca de la robinet.
— Sora mea va avea un copil. Încearcă de ani de zile şi acum
va avea un copil! a strigat Tony către toată mulţimea.
Au răsunat aplauze şi fluierături.
Angie a coborât de pe scenă, a alergat către soţul ei Rocko şi
s-a aruncat în braţele lui. El a prins-o şi a învârtit-o.
300
 — Mamă, a spus Tony la microfon. Avem binecuvântarea ta
să-l facem pe Hector oficial parte din familia noastră? Ştiu că îţi
doreai să mă vezi la casa mea cu o fată catolică de treabă şi să-ţi
fac nepoţi, dar nu este ceea ce m-ar face pe mine fericit. Voi avea
cu Hector acei copii, mamă, cu ajutorul unei mame-surogat. Am
discutat deja despre asta. Hector dădea din cap frenetic. Ştiu că e
greu pentru tine să accepţi. Chiar dacă te-am anunţat de la
începutul acestei săptămâni şi ştiai la ce să te aştepţi.
Dintotdeauna a fost Hector, mamă.
Mona a dat aprobator din cap şi şi-a dus mâinile la gură.
Suspinele îi cutremurau trupul mic. Tony a coborât de pe
platformă, cu Hector aproape lângă el.
— Te iubesc, mamă. Dar îl iubesc şi pe Hector. El este viitorul
meu, iar eu nu mă mai pot preface. Nu-mi pot trăi viaţa după
regulile altcuiva şi nu pot sacrifica fericirea lui Hector sau a mea.
Nu e corect.
Mona şi-a luat fiul în braţe.
— O, băiat prostuţ ce eşti. Aş fi înţeles cu timpul. Înţeleg
dragostea. Înţeleg când cineva e universul tău. Asta era tatăl tău
pentru mine. Dacă asta înseamnă Hector pentru tine, atunci
nimic din ce ar putea gândi sau spune cineva n-ar trebui să vă
oprească să fiţi împreună. Te iubesc. S-a tras înapoi. Pe amândoi,
spuse cuprinzând obrajii lui Hector. Acum vei fi cu adevărat
băiatul meu, deşi ai fost dintotdeauna, nu-i aşa?
Lui Hector i-au dat din nou lacrimile, dar i le-a şters Mona.
— Vreau ca băieţii mei să fie fericiţi, a spus ea cuprinzându-i
pe amândoi într-o îmbrăţişare zdravănă.
Şi cu asta basta. Restul serii a fost doar o sărbătoare. A lui
Hector şi a lui Tony, a Angelinei şi a lui Rocko, care primiseră în
sfârşit copilul pe care şi-l doreau. Când am vorbit cu Angelina
mai târziu în acea seară, am aflat că Tony s-a plimbat toată
săptămâna pe la fiecare soră în parte şi le-a informat că e
homosexual, că îl iubeşte pe Hector şi că vrea să-l ceară în
căsătorie. Se pare că surorile bănuiseră asta tot timpul, dar i-au
respectat intimitatea în toţi aceşti ani şi şi-au ţinut părerile

301
pentru ele. Apoi am apărut eu şi nici una dintre ele nu a ştiut ce
să mai creadă.
Angelina îşi petrecuse toată săptămâna cu Tony, lucrând
neîntrerupt pentru a transforma totul în ceva care să nu
murdărească numele Fasano. Acel maestru al relaţiilor cu
publicul începuse o campanie intitulată „Dragostea vine în toate
formele“, pentru a deturna orice negativism în ceea ce privea
restaurantul, iar producătorii emisiunii de televiziune erau
încântaţi de noile ştiri. Declarau că aria publicului-ţintă tocmai se
mărise. Voiau ca fiecare dintre fraţi să apară o zi din săptămână,
iar mama, singură. Erau mai mult decât încântaţi de concept şi le-
ar fi plăcut să aibă o zi în care Tony şi Hector să gătească
împreună, oferind ceva nou comunităţii de homosexuali.
În cele din urmă, dragostea a triumfat, iar familia avea să fie
din ce în ce mai puternică.

***
În dimineaţa următoare, la prima oră, îmi târam lucrurile
către lift. Mă gândeam la seara de dinainte. A fost frumos, toţi s-
au arătat până la urmă încântaţi de posibilităţile care se
deschideau la orizont, compania o ducea mai bine ca oricând,
familia Fasano creştea exponenţial, iar discuţiile despre noi
aventuri erau din belşug. Tony a vorbit deschis şi despre
implicarea mea, lăsând deoparte amănuntul referitor la meseria
mea. A folosit, în schimb, cuvântul prietenă. După o lună în care
ne-am împărtăşit vieţile exact asta eram. Prieteni.
Am lăsat biletul lângă o sticlă de Jamison Irish Whiskey pe
care am cumpărat-o de la magazin ieri când mă plimbam. M-am
aplecat, am sărutat locul de lângă numele meu şi am recitit
biletul încă o dată.

Tony şi Hector,
Vă părăsesc astăzi cu bucurie în suflet şi lacrimi în ochi. Faptul
că v-am cunoscut mi-a deschis ochii către plinătatea a ceea ce are
viaţa de oferit doar dacă îţi permiţi să-ţi asumi riscuri. Ai făcut-o,
Tony, şi de acum înainte viaţa ta va fi mereu plină. Poate că în
302
viitor voi fi în stare să fac şi eu la fel. Îţi mulţumesc că mi-ai arătat
ce înseamnă curajul.
Hector, îmi vor lipsi discuţiile noastre, îmi vor lipsi ieşirile la
film, îmi vei lipsi când va trebui să-mi aleg hainele. Întotdeauna
arăt mai bine când îmi alegi tu hainele. Serios acum, ai multă
dragoste de oferit şi sunt recunoscătoare că ai împărţit-o şi cu
mine... ca prietenă.
Vă mulţumesc amândurora că v-aţi împărtăşit vieţile cu mine.
Sunt extrem de fericită pentru voi amândoi. Să mă ţineţi la curent
cu ceea ce faceţi şi aştept o invitaţie la nuntă.
A voastră prietenă în toate,
Mia

Era adevărat. Am învăţat multe de la Tony şi de la Hector. Să

nu mă tem, să nu las niciodată altă persoană să-mi aleagă
fericirea. Voi purta învăţătura cu mine tot restul călătoriei mele
şi o voi lăsa să mă călăuzească pe drumul cel bun. Deocamdată,
drumul mă ducea într-un avion către un anume Mason Murphy
din Boston, Massachusetts.

303
1
 AUDREY CARLAN

Calendar Girl
Volumul 2: APRILIE-IUNIE

Traducere de ANA OMĂT

– Bucureşti: Univers Publishing House, 2017 4 vol.
AUDREY CARLAN CALENDAR GIRL
© 2016 by Waterhouse Press, LLC
2
 APRILIE

Anita Scott Shofner,

Călătoria Miei la Boston este pentru tine, scumpa mea.
Ca şi Mia, ai luat-o recent de la capăt.
Sunt mândră de tine... pentru că te-ai ales pe tine însăţi. Cred
că fiecare persoană din lume are nevoie
să se aleagă pe sine din când în când.
Nu ştiu cum să încep să-ţi mulţumesc.
Nu doar pentru că eşti o cititoare în faza de testare
incredibilă – pentru că eşti –,
ci şi pentru că eşti o prietenă încântătoare,
care îmi oferă sprijin.
Namaste, prietena mea.

3
 CAPITOLUL 1

— Hei, păpuşică! au fost primele cuvinte ieşite din gura lui

de mascul sexy.
Păcat numai că vorbele, dar şi felul în care mă cercetau ochii
lui, au făcut să mi se ridice temperatura, şi nu în sens pozitiv.
Mason Murphy se sprijinea de o limuzină. Avea ochelari de soare
de aviator, părul roşcat ca arama şi un zâmbet care probabil că
umezea chiloţii pasionatelor de baseball. Din fericire pentru
mine, fusesem în preajma unor bărbaţi mai mult decât sexy în
ultimele câteva luni, aşa că nu m-a impresionat.
I-am întins mâna. A strâns din buze, şi-a aşezat ochelarii pe
creştetul capului, oferindu-mi nişte ochi verzi incredibili. Erau
întunecaţi ca smaraldele şi la fel de frumoşi.
— Ce, nu ne sărutăm?
Am încruntat din sprâncene, mi-am arcuit şoldul şi mi-am
încrucişat braţele.
— Pe bune? Aşa ai de gând să te porţi?
A lăsat capul pe spate, şi-a scos ochelarii, apoi i-a lăsat să
atârne, ţinând un capăt în colţul gurii. Din nou, m-a măsurat din
cap până în picioare.
— Ţâfnoasă! Îmi plac fetele care reprezintă o oarecare
provocare.
Am clipit de câteva ori, să văd dacă nu cumva sunt încă
adormită de la pastila pe care o luasem în avion. Zborul mă făcea
nervoasă de fiecare dată. Dar nici pe departe la fel de nervoasă
cum mă simţeam acum.
— Chiar eşti o figură, nu-i aşa?
A făcut ochii mari şi pe faţa tulburător de bine conturată i-a
trecut un rânjet. Pomeţi înalţi, o gropiţă în bărbie şi ochii aceia
strălucitori, care păreau răutăcioşi.

4
 A venit mai aproape de mine, şi-a atârnat un braţ de gâtul
meu şi m-a sărutat pe tâmplă. A trebuit să mă abţin din răsputeri
să nu mă întorc să-i pocnesc una... un pumn în faţă, mai bine zis.
— O să-ţi iei mâna de pe mine şi o să te dai la o parte. Chiar
nu ai maniere?
Mason şi-a proptit picioarele în faţa mea şi s-a aplecat de
parcă ar fi vrut să-mi spună ceva în şoaptă.
— Ştiu exact ce eşti şi n-am nimic împotrivă. Chiar nimic,
nimic. O să ne distrăm împreună.
L-am împins în piept suficient cât să-l îndepărtez de faţa
mea.
— Uitaţi ce e, domnule Murphy.
— Domnule Murphy, a spus el în bătaie de joc. O, asta-mi
place.
Trăgând aer în piept, am strâns din dinţi. Dacă mi-aş fi
muşcat limba, aş fi putut să o tai în două, atât de tare m-a enervat
tipul ăsta.
— Ceea ce încercam să spun înainte de a mă întrerupe este
că v-aţi format o idee greşită despre mine. Sunt damă de
companie. Ceea ce înseamnă că vă acompaniez la diferite
evenimente. Vă ofer companie ca prietenă.
S-a apropiat din nou, m-a apucat de şolduri şi m-a lipit de el.
— Abia aştept să devin mai prietenos cu tine, a spus el
frecându-şi pelvisul de al meu.
Abia dacă simţeam conturul a ceva trezindu-se la viaţă.
Am oftat. Am lăsat-o baltă, dar l-am împins, oricum.
— Ia-mi bagajele.
A fluierat spre şofer. Da, a fluierat. Ca la un nenorocit de
câine. Putea la fel de bine să fi zis „vin’ aici, băiete, bun şofer!“.
Am făcut un pas în spate şi m-am eliberat din strânsoarea lui.
— Nu-ţi face probleme, iubito, te prinzi tu cum se face treaba
pe aici, s-a prefăcut el că leagănă o bâtă de baseball. Eu, pe de altă
parte, am dat ochii peste cap şi am deschis portiera limuzinei,
strecurându-mă înăuntru. Şi-a înghesuit trupul longilin în
vehiculul spaţios şi a bătut din palme. Bei ceva?
5
 Sunt destul de sigură că m-am uitat la el ca şi cum i-ar fi
crescut coadă.
— Nu e nici măcar amiază.
A ridicat din umeri.
— Este pe undeva, în lume, a spus, făcând cu ochiul.
Mason a scos o sticlă de şampanie. A scos limba şi şi-a udat
buza inferioară. Locul dintre picioarele mele a observat imediat,
tresărind încântat. Am clătinat din cap şi mi-am încrucişat
picioarele. E un nemernic, dar n-am putut să mă abţin să nu
remarc că este unul arătos. Mason Murphy era înalt, probabil în
jur de 1,85, şi avea un corp care putea împodobi copertele
revistelor şi o şi făcea, adesea. Muşchii bicepşi se umflau
ademenitor şi cvadricepşii s-au flexat când Mason a fixat sticla
între picioare şi i-a scos dopul cu un mic pocnet. Fără să facă
spumă. Destul de bine, trebuie să recunosc.
— Acum, dulceaţă, hai să punem lucrurile la punct.
Am făcut ochii mari, ridicând din sprâncene până sus, unde
începe părul. Mi-a întins un pahar de şampanie. Chiar dacă abia
era zece dimineaţa, am luat paharul, gândindu-mă că am nevoie
de ceva care să mă calmeze.
— Ai fost trimisă aici ca să fii iubita mea. Ceea ce înseamnă
că, pentru a-i face pe fani, pe potenţialii sponsori şi pe cei din
media să creadă asta, tu şi cu mine o să devenim prietenoşi foarte
repede. Şi, uitându-mă la tine... s-a lins din nou pe buze, în timp
ce îmi studia formele de la picioarele încălţate în cizme, în sus, pe
pulpele acoperite de blugi, oprindu-se direct la sâni. Porc. Am să
mă bucur de fiecare clipă.
Tipul ăsta o să fie o provocare. E arogant, al dracului de sexy,
enervant, al dracului de sexy, complet cretin, al dracului de sexy,
şi imatur. Am uitat ceva? A, da, al dracului de sexy.
S-a lăsat pe spate, oferindu-mi o privelişte asupra corpului
său pe locul din faţa mea. A rânjit şi a dat şampania peste cap
dintr-o înghiţitură. Nu aveam de gând să-l las pe bădăranul ăsta
să mă bată, aşa că am dus paharul la buze şi i-am sorbit întreg
conţinutul. A ridicat din sprâncene, cu ochii strălucind apreciativ.
6
 — O femeie după inima mea. Şi-a dus mâna la piept, mimând
cavalerismul.
M-am aplecat, am luat sticla şi mi-am umplut paharul, apoi a
făcut un gest din bărbie spre al lui. Mi l-a întins şi i l-am umplut.
— OK, trebuie să stabilim câteva aspecte.
Figura lui mi-a sugerat că e gata să spună o glumă, dar i-am
tăiat vorba aruncând din priviri două pumnale verzi în direcţia
lui. S-a lăsat din nou pe spate şi şi-a ridicat bărbia.
Am zâmbit, ştiind că am câştigat runda.
— Poate că am fost angajată să fiu iubita ta luna asta, dar nu
sunt târfa ta. Şi-a împreunat sprâncenele. Sexul cu un client este
opţional în ceea ce mă priveşte şi nu face parte din contract. Ar fi
trebuit să citeşti ceea ce scrie cu caractere mici, amice, pentru că
eşti pe cale să afli cum e să fii celibatar timp de o lună.
A rămas cu gura căscată, şocat.
— Faci mişto de mine?
Am clătinat din cap că nu.
— Mă tem că nu. Deci poate vrei să te obişnuieşti cu mâna
aia, pentru că ai s-o foloseşti destul de mult. Dacă presa te prinde
învârtindu-te pe lângă vreo curviştină pe care o poţi convinge să
se uite la tine, o să-şi dea seama că asta – am arătat cu degetul la
noi doi – este o înşelătorie, iar efortul şi suta de mii de dolari pe
care mi-ai plătit-o vor fi fost în zadar. Mason şi-a trecut o mână
prin păr. N-ar da bine nici în faţa potenţialilor tăi sponsori faptul
că nu poţi să rezişti lângă frumoasa ta iubită mai mult de o zi. Nu
uita, tariful meu e nerambursabil.
În acest moment, m-am lăsat pe spate, m-am aşezat picior
peste picior şi am sorbit din şampanie, lăsând bulele amărui să-
mi danseze pe limbă, trezindu-mi încă o dată simţurile.
Mason s-a uitat la mine, cu o expresie impenetrabilă pe
chipul lui frumos.
— Şi atunci ce propui să facem, dulceaţă?
A rânjit, plimbându-şi privirea de la picioarele mele, în sus
pe sâni, până când s-a oprit, în sfârşit, pe faţă. Cuvintele erau
amabile, dar nesincere.
7
 — Mai întâi, nu-mi mai spui dulceaţă.
A sărit în sus înainte de a apuca să continuu.
— Un bărbat nu poate să-şi alinte iubita?
Am strâns din buze, reflectând. Cred că are dreptate.
— Poate, dacă felul în care o spui n-ar suna atât de
mârlăneşte.
Mason şi-a lăsat capul pe spate şi a izbucnit în râs. Sunetul a
reverberat prin toată maşina şi a destins atmosfera. Dacă aş
putea să aud râsul ăsta în flecare zi, poate că luna petrecută aici
n-ar mai fi aşa nasoală. Îşi lingea buzele fără întrerupere, iar locul
acela sensibil dintre picioarele mele încă nu uitase cât de bine e
să ai gura perfectă a unui bărbat peste carnea fină... Gata, fato!
Voiam să-mi potolesc libidoul. Încă de la futaiul epocal cu Wes de
acum două săptămâni, eram excitată ca naiba, voiam să fiu
satisfăcută şi nu aveam nici urmă de speranţă. Iar acum, având în
vedere că noul meu client este fără discuţie în afara listei de
potenţiali parteneri de pat, se pare că voi experimenta celibatul o
dată cu el. Ce distractiv... pe naiba!
— Bine, presupun că e în regulă. Cred că următorul pas ar fi
să aflăm câte ceva unul despre altul. Povesteşte-mi despre tine.
Şi-a pus o mână pe genunchiul mare, acoperit de blugi,
uitându-se pe geam.
— Nu-i mare lucru de spus. Provin dintr-o familie irlandeză.
Tata lucrează ca gunoier, deşi i-am spus că poate să se lase de
serviciu pentru tot restul vieţii. Nu vrea. E prea mândru.
— Pare un om de treabă.
Spre deosebire de propriul meu tată. Mă rog, teoretic nu-i
adevărat. A încercat. În condiţiile date, după ce a suferit şocul
plecării mamei, şi-a pierdut direcţia. Nu sunt sigură că se pricepe
cineva să treacă peste pierderea iubirii vieţii sale.
Mason a zâmbit, dezvelind un şir de dinţi albi şi drepţi. I s-a
văzut un canin, suficient cât să dea personalitate zâmbetului lui.
— Tata e cel mai tare, încă e un dur. Dar munceşte prea mult.
Întotdeauna a muncit, ca să ne asigure cele necesare mie şi
fraţilor mei.
8
 — Câţi fraţi ai? am întrebat eu, chiar găsind conversaţia
interesantă.
A ridicat trei degete şi a sorbit din şampanie în acelaşi timp.
— Fraţii mei sunt nişte afurisiţi ţicniţi, dar îi iubesc, a spus el
cu un accent bostonian sexy.
Ale naibii accente sexy! Ei, drăcie, va fi greu să-mi ţin mâinile
departe de el dacă începe să fie drăguţ.
S-a uitat la mine cu ochii mijiţi, verdele întunecându-se.
— O să fie înnebuniţi la gândul că mi-o trag cu aşa o bucată!
Şi nenorocitul a ieşit din nou la suprafaţă. Am clătinat din
cap, trăgând încet aer în piept.
— OK, trei fraţi. Mai mari, mai mici?
— Mai mici toţi. Brayden are douăzeci şi unu de ani, Conner
are nouăşpe, iar frăţiorul meu Shaun are şapteşpe şi e încă la
liceu.
M-am aplecat şi am aşezat paharul în suport.
— Uau, patru băieţi.
Mason a dat din cap că da.
— Da, Brayden e barman şi merge la colegiul de stat. A lăsat-
o pe una borţoasă chiar când a terminat liceul. M-am dat în spate.
Curva a lăsat copilul cu el şi a întins-o. Am rămas cu gura căscată,
cu respiraţia tăiată. Cum poate o femeie să abandoneze un copil
din carnea şi din sângele ei? Mă rog, şi mama mea a făcut acelaşi
lucru. Totuşi, când aud că li se întâmplă altor copii, îmi fierbe
sângele în vene. Deci Bray locuieşte cu tata şi cu fetiţa lui,
Eleanor.
Eleanor.
— Ce nume de modă veche, am remarcat eu.
A zâmbit şi s-a uitat pe fereastră, nostalgic.
— Da, aşa o chema pe mama.
— Părinţii voştri sunt despărţiţi?
A clătinat din cap că nu.
— Nu, mama a murit acum zece ani. Cancerul la sân ne-a
răpit-o de tânără. Aşa că suntem numai noi, băieţii, de multă
vreme.
9
 M-am aplecat şi i-am pus o mână pe genunchi.
— Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să-mi bag nasul.
A fluturat nepăsător din mână.
— A fost demult. Nu contează. Apoi, Connor merge la
Universitatea Boston şi Shaun stă cu mâinile în pizde de
adolescente toată ziua.
M-am încruntat, scoţând un geamăt.
— Ce-i?
— Nimic. Am lăsat la o parte faptul că un bărbat în toată firea
care denumeşte organul sexual feminin termenul pizdă în
prezenţa altei femei dovedeşte lipsă de maturitate, din moment
ce era o bătălie pierdută. Deci, ce reclame şi ce sponsori ai în
vedere?

***
Când am ajuns la culcuşul lui, cum îi zicea el, m-a surprins
faptul că am fost întâmpinaţi de către o blondă drăguţă, foarte
delicată. Nu sunt chiar o femeie subţire, mai degrabă medie
pentru cei douăzeci şi ceva de ani ai mei, dar tipa asta era slabă
ca un fotomodel. Doar că arăta ca o Barbie corporatistă, toată
numai păr de aur răsucit într-un coc la spate, ochi albaştri ca
cerul, strălucitori, o guriţă roz perfectă, înaltă şi purtând un
costum care-i venea perfect pe trupul subţire. Emana ideea de
bani şi profesionalism, ambele complet opuse felului în care se
uita la Mason.
— Ăăă, domnule Murphy.
Femeia a ridicat un deget, în timp ce el a trecut uşor pe lângă
ea, intrând în clădire. A pus bot când a trecut pe lângă ea fără a-i
arunca măcar o privire.
M-am oprit pe treapta din faţa femeii. Când a încetat, în
sfârşit, să se uite la fundul lui Mason, în timp ce el se fâţâia pe
lângă intrare, şi-a întors brusc privirea spre mine. Am rânjit.
— Hei, mitocane, blonda drăgălaşă în costum încerca să-ţi
atragă atenţia, l-am strigat pe Mason în timp ce continuam să mă

10
uit la ea. Şi ai uitat să-mi iei bagajele. Am clătinat din cap,
murmurând: Măgarule!
— Poftiţi? s-a întors ea spre mine, ciulind urechile.
Am clătinat din cap şi i-am întins mâna.
— Mia Saunders. Sunt prietena lui Mason.
Blonda a închis ochii şi a tras aer în piept, părând să se
abţină de la ceva.
— Ştiu cine eşti, Mia; noi i-am sugerat să te angajeze. Eu sunt
Rachel Denton, responsabila lui cu relaţiile publice. Am fost
desemnată să lucrez cu voi doi ca să păcălim publicul. De obicei,
agentul lui de presă lucrează cu el, dar m-am oferit să-l ajut.
Şi-a muşcat buzele şi s-a uitat în altă parte.
— Ei bine, presupun că vom trece împreună prin asta. Chiar
e o figură.
Am zâmbit exact când Mason a apărut la uşă.
— Te-ai rătăcit, păpuşă sexy?
Ochii îi râdeau, dar cuvintele m-au iritat. Am dat ochii peste
cap şi am apucat-o pe Rachel de umăr, trăgând-o lângă mine.
Mason a părut să o observe pentru prima oară, iar când spun
că a observat-o, mă refer la faptul că a măsurat-o din cap până în
picioare... de două ori.
— Rachel, ce cauţi tu aici? Am crezut că se ocupă Val de
treaba asta.
A clătinat din cap că nu şi s-a înroşit. Interesant.
— Nu, Val e foarte ocupată, se ocupă să adune sponsorii şi
reclamele pentru care o să ai interviuri. M-am oferit eu, s-a
lăudat ea, în timp ce el continua să o penetreze obscen din priviri.
— N-aş putea să spun că o să-mi lipsească prea tare Val, a
spus el într-un fel care nu suna nici condescendent, nici imoral.
Interesant din nou. Rachel a chicotit – da, a chicotit. Ochii lui
păreau mai blânzi când se uita la faţa ei. Apoi a deschis uşa larg,
să putem intra amândouă.
— Hei, şmechere, bagajele?

11
 — A, da, a spus şi s-a oprit, s-a uitat la Rachel, apoi s-a dat
înapoi, a ciocănit în uşa care nu se închisese bine şi a rânjit. O să
aduc... ăăă... bagajele.
M-am holbat la afemeiatul şi nemernicul plin de el cum se dă
peste cap în prezenţa gagicii lui de la Relaţii Publice, care nu se
descurca nici ea mai bine să-şi ascundă interesul pentru el.
Rachel avea obrajii roşii ca trandafirii şi îşi muşca în permanenţă
buza de jos.
Am fluturat un deget peste umăr.
— Îţi place de el? am întrebat-o.
A dat pe tăcute din cap că da, apoi a făcut deodată ochii mari.
— Nu! Ce? Ăăă, ţi-ai făcut o impresie greşită. Am doar o
relaţie profesională cu domnul Murphy!
Şi-a încheiat diatriba încrucişându-şi cu hotărâre braţele şi
strângând din buze cu demnitate.
Am pufnit, nefiind în stare să-mi ascund râsul, şi am intrat în
casă.
— Cum spui tu.
Va trebui să sap mai adânc, numai aşa, de-a naibii. Dacă mă
aleg cu nimic din excursia asta, pot măcar să mă distrez puţin.
Mason a trântit bagajele în hol şi ne-a condus în living.
Camera era un dreptunghi lung, destul de logic pentru clădirile
de locuinţe standard din Boston, cu mai multe etaje deasupra şi,
posibil, unul dedesubt. Aşteptam cu nerăbdare turul de onoare.
În mijlocul camerei se afla o canapea neagră din piele. În faţa
ei, un televizor cu ecran plat, cu diagonala de peste un metru şi
jumătate, era atârnat de perete. Pe ici, pe colo se zăreau accesorii
diverse legate de baseball. Tricouri înrămate şi un şir de mingi
semnate pe peretele exterior. Fiecare cu geam pătrat de protecţie
sau carcasă din plastic. Dovedea că are grijă de lucrurile pe care
le preţuieşte. Poate că erau două variante ale lui Mason Murphy.
Dacă trebuie să mă prefac timp de o lună că sunt iubita lui, sper
din suflet că da.
— Deci, ce te aduce pe aici, Rach? a întrebat-o el întorcându-
se spre ea cu totul, chiar dacă nu era nevoie. Rach. I-a prescurtat
12
numele. Când oamenii prescurtează numele unei persoane, asta
denotă familiarism sau o mică intimitate.
Ea s-a aşezat picior peste picior, cu fusta ridicându-i-se până
la coapse. Mason a urmărit mişcarea, ochii lui fixând mica fâşie
de material. Am chicotit, dar nu m-a auzit nici unul, nici nu au dat
atenţie faptului că mă aflam în cameră.
— Am vrut doar să mă asigur că sunteţi amândoi la curent cu
ce se întâmplă mâine. Va fi prima voastră apariţie publică în
calitate de... Şi-a dres vocea şi şi-a trecut o şuviţă lungă de păr pe
după ureche. Nu voia să stea şi i s-a răsucit înapoi pe faţa
delicată. Din nou, ochii lui Mason erau aţintiţi asupra ei, asupra
acelei părţi din părul ei, ca şi cum ar fi vrut să o atingă, să fie cel
care o împinge la locul ei, ca să-i atingă pielea. Şi-a înfipt mâinile
în carnea de pe coapse. Ăăă, în calitate de cuplu, a terminat ea
fraza. Va trebui să pară realist. Să vă ţineţi de mână când sunteţi
în afară, mici atingeri, zâmbete... ăăă... şi-a dres din nou glasul şi a
tresărit, ca şi cum suferea. Să vă sărutaţi, lucruri de genul ăsta.
Aveţi vreo problemă cu asta, domnişoară Saunders?
M-am uitat la ea cu ochii măriţi.
— Dar tu ai vreo problemă? am întrebat, nevenindu-mi să
cred că mă uit la cei doi. Îmi era absolut evident, şi nu-i văzusem
împreună decât pentru zece minute, că se doreau unul pe celălalt.
Ce dracu’ îi ţinea în loc?
Rachel a lăsat capul pe spate ca şi cum o pocnisem.
— Poftim? şi-a pus mâna pe piept, pierzându-şi suflul. De ce
aş avea eu o problemă cu asta?
— Pe bune? am clătinat din cap.
— Ceea ce Mia încearcă probabil să întrebe este dacă nu
cumva manifestările noastre de afecţiune nu vor reprezenta o
problemă pentru sponsori sau pentru agenţie.
Nu, Mia chiar nu voia să sugereze asta. Pe ce planetă am
aterizat când am coborât din avion? Sunt adevăraţi ăştia doi? Am
oftat, hotărând că e mai bine să le fac jocul, cel puţin până când
aveam să înţeleg ce se întâmplă.
— Da, cum a spus el.
13
 Rachel a strâmbat din buze şi tensiunea a părut să se retragă
din umerii ei. Mi se părea că mă uit la o zorea care se strânge
seara, relaxându-se uşor, aplecându-şi petalele spre interior să se
odihnească, până când soarele dimineţii avea să o readucă la
viaţă, sau, în cazul de faţă, o damă de companie băgăcioasă din
Las Vegas, cu foarte puţine reţineri.
— Echipa noastră a petrecut multe ore planificând asta.
Înţelegem că e o abordare neconvenţională, dar domnul Murphy
nu s-a prezentat până acum în faţa publicului ca un idol pe care
oamenii să-l ia ca exemplu. Printre altele, trebuie să termine cu
încăierările din baruri, cu băutul în exces, până şi o ţigară din
când în când e interzisă. Echipa consideră că haita de femei cu
care s-a afişat tot sezonul trecut, niciodată aceeaşi de două ori la
rând, nu a ajutat cu nimic la îmbunătăţirea imaginii lui. Suntem
hotărâţi să schimbăm asta, iar tu eşti primul pas.
În sfârşit, am avut ocazia să mă uit la Mason. Îşi ţinea coatele
pe genunchi şi capul în palme. O poziţie de om învins cum n-am
mai văzut niciodată. M-am ridicat şi m-am aşezat lângă el,
mângâindu-l cu o mână pe spate. S-a întors spre mine.
— Frate, am stricat tot.
— Toţi am stricat ceva. Măcar tu ai angajat-o pe Rachel, iar
agentul tău de presă crede că meriţi să schimbe lucrurile. Am
continuat să-l mângâi uşor pe spatele puternic până când a
ridicat capul. Şi-a îndreptat umerii, împingându-i în spate, şi şi-a
scos pieptul în faţă.
— OK, deci vreţi manifestări publice ale afecţiunii? a
întrebat-o pe Rachel, iar ea a încuviinţat.
— În regulă. S-a întors spre mine cu o expresie hotărâtă şi cu
o privire ca laserul; Hai s-o facem. Apoi mi-a cuprins capul în
mâini şi şi-a lipit buzele de ale mele. Am gâfâit, deschizând gura
din greşeală. El a luat-o drept invitaţie. La început nu a fost, dar
apoi am simţit gustul de şampanie rămas pe limba lui în timp ce
şi-o trecea peste a mea, şi nu mai fusesem sărutată de mult, mi se
părea că de o eternitate, chiar dacă nu erau, de fapt, decât două
săptămâni. Adăugaţi la asta mirosul delicios de parfum care
14
plutea în juru-i şi s-a terminat. M-am pierdut în sărutul lui. Limba
i s-a strecurat înăuntru, hotărâtă, dar jucăuşă. L-am lins şi eu, m-
am aplecat în faţă, l-am apucat de cămaşă şi l-am ţinut aproape,
întinzând capul ca să mai primesc. Mai mult din sărut, mai mult
din el. Rahat! Asta nu era în plan.
Când s-a retras, în sfârşit, gâfâiam amândoi, căutând să
tragem aer în piept.
— Cum a fost? Mason s-a întors spre locul unde era Rachel,
dar ea dispăruse. I-am auzit tocurile pe gresie. Rachel? a strigat-o
el.
— Ne vedem mâine. A fost minunat! a strigat ea din partea
cealaltă a casei cu două secunde înainte să trântească uşa în
urma ei.
Mason s-a trântit pe canapea.
— Hai să ne futem.
Am clătinat din cap şi m-am tras înapoi.
— N-ai să vezi. A chicotit. Ce-a fost asta?
— Am fost eu sărutând o damă de companie extrem de sexy.
Ochii îi străluceau cu o urmă de poftă sexuală, dar ştiam eu mai
bine. Erau doar mecanica trupului. Sigur că arată bestial şi nu pot
să spun că sărutul lui nu mi-a pus fluidele în mişcare, dar atracţia
fizică şi interesul propriu-zis sunt două lucruri complet diferite.
— Îţi place de ea, i-am întins eu o ramură de măslin.
A strâns din buze şi a închis ochii.
— Sigur că-mi place. E drăguţă şi o plătesc bine. Suntem cu
toţii fericiţi. De ce să nu-mi placă?
— Nu la asta mă refer şi tu ştii foarte bine.
— Uite, nu ştiu ce vrei tu, dar mie mi-e foame şi vreau să mă
liniştesc. Ai o grămadă de chestii în genţi, pe care le-au cumpărat
Rachel şi Val conform înţelegerii. Nu le-am aranjat, sunt pe pat.
Pizza e bine?
S-a ridicat repede şi a început să se îndepărteze, apoi
probabil că s-a răzgândit. S-a întors şi mi-a întins mâna.
— Mulţumesc că ai acceptat slujba, mi-a spus, trăgându-mă
în picioare. Camera ta este prima uşă pe dreapta, dacă nu cumva
15
vrei să o împărţim pe a mea, a spus ridicând din sprâncene şi
mişcându-şi şoldurile. Am expirat rapid şi am dat din cap că nu.
Când m-am întors, m-a plesnit tare peste fund.
— Ce cur meseriaş ai, Mia!
M-am întors spre el, cu o mână în şold.
— Dacă vrei să păstrezi mâna aia, ar fi bine să o ţii departe
de fundul meu.
A dat înapoi, ridicând mâinile în aer.
— OK, OK, doar făceam repetiţie pentru jocul de mâine. N-
am făcut nici un rău, nu-i aşa?
— Păstrează-te pentru joc. O să ai nevoie. Am pornit în sus
pe scări, gândindu-mă că am avut ultimul cuvânt, când l-am auzit
răspunzând exact când am ajuns în capătul scărilor.
— Dragă, nu ştii că eu joc întotdeauna ca să câştig?
O, frate.

CAPITOLUL 2

Momentul în care o fată ca mine îşi găseşte fericirea în haine

trebuie considerat sărbătoare naţională, colorat şi înconjurat cu
o carioca roşie uriaşă în calendar. Faptul că mi-am tras pe mine o
pereche nouă de blugi strâmţi True Religion şi un tricou mulat cu
Red Sox m-a făcut să-mi doresc să mă plec în faţa mătuşii Millie
ca mulţumire că mi-a făcut rost de acest aranjament. Petreceam o
lună alături de un vestit aruncător de baseball. Sigur, e cam
necioplit pe ici, pe colo, imatur şi îi cam trebuie o bătăiţă la fund...
şi nu din cele bune, dar nu poţi să găseşti ceva mai bun decât o
slujbă la care trebuie să arăţi bine în blugi şi tricouri. M-am
încălţat cu o pereche de tenişi Converse roşii şi aproape că m-am
topit.
M-am uitat în oglindă, trecându-mi o mână peste fundul
bombat. Da, încă arată destul de bine. Nu m-am îngrăşat deloc de
16
când am început treaba asta: încă aveam mărimea M, dar eram
tare pe unde era nevoie să fiu tare şi moale pe unde voiam să fiu
moale. Tabloul general părea să-mi aducă angajamente şi mă
apropiam din ce în ce mai mult de achitarea datoriei faţă de
Blaine. Am plătit patru rate, mai am şase. Dacă primesc contracte
în fiecare lună, aş putea să scap de viaţa asta înainte de sărbători.
Deşi pe cine păcălesc eu aici? Fac o sută de mii pe lună, uneori cu
un supliment de încă douăzeci de mii. De ce aş renunţa?
Când mi-am strâns părul lung şi negru în două codiţe
drăguţe, un alt lucru pe care l-am descoperit a fi pe gustul tipilor
ca Mason, şi mi-am pus o şapcă de baseball pe cap, gândurile mi-
au fugit la Wes. Dintre toţi, e singurul după care aş alerga. Când
suntem împreună, e totul. Altfel, mi-e destul de simplu să
argumentez că nu suntem sortiţi să fim împreună sau că legătura
dintre noi nu este atât de strânsă pe cât mi-aş dori eu să fie.
Practic, mi-am dat seama că mă descurc destul de bine să-mi
protejez inima, dar mi-era dor de el. Trecuseră două săptămâni.
N-ar strica să-l caut...
Am scos telefonul şi i-am format numărul. A sunat de câteva
ori înainte să răspundă o voce feminină pe care nu am
recunoscut-o.
— Alo, a chicotit ea.
— Ăăă... Bună ziua, cred că am greşit numărul.
A început să râdă şi am auzit nişte paşi răsunând zgomotos
pe podelele din lemn. S-a auzit un hohot de râs răsunător, despre
care ştiam cu certitudine că îi aparţine lui Wes.
— Îl căutaţi pe Weston? a cotcodăcit femeia, iar sunetul
fierbinte al vocii ei m-a atins undeva în adâncurile memoriei.
Cunoşteam vocea aceea. Am închis ochii şi am tras adânc aer în
piept. Gina DeLuca, una dintre cele mai frumoase şi dorite
starlete de la Hollywood. Femeia juca în prezent rolul principal în
filmul lui Wes, Codul onoarei.
S-a auzit şi mai multă agitaţie la celălalt capăt al firului.

17
 — Gina, fato, o să ţi-o furi! Vocea lui Wes era aspră, dar
jucăuşă. Vino încoace, femeie sexy! a spus Wes cu răsuflarea
tăiată, alergând, în mod evident, după ea.
— Îmi pare rău că închid, dar Wes va trebui să vă sune mai
târziu. E foarte ocupat, a schelălăit ea.
— Te-am prins, l-am auzit pe Wes şi apoi sunetul
inconfundabil al unui sărut, urmat de un geamăt uşor de femeie.
Lasă telefonul, a mârâit el, iar ea a miorlăit, nedând nici o atenţie
telefonului. Mi s-a înfipt un cuţit ascuţit în inimă, dar, chiar cu
durerea aceea atroce, n-am putut să închid. Eram ţintuită în loc,
precum un privitor care se holbează uluit la scena unui accident,
numai că eu eram la telefon. Nu am absolut nici un drept să mă
simt rănită, nici unul, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. M-
am simţit înjunghiată în stomac auzindu-l pe Wes cum se
distrează cu altă femeie.
Oare aşa se simte şi el ştiind că eu mă duc în fiecare lună la
alt bărbat? Probabil că nu se mai simte aşa dacă e să mă iau după
zgomotul făcut de buzele umede pe carne.
— E telefonul tău, nu al meu. O gagică. Poftim! am auzit-o
spunând şi apoi timpul s-a oprit în loc. Inima îmi bătea ca o tobă,
aproape numărând secundele înainte ca el să-şi dea seama cine a
sunat şi ce am auzit.
— La dracu’! l-am auzit înjurând când telefonul a trecut,
probabil, din mâna ei într-a lui.
— Ce s-a întâmplat, iubitule? OK, ai câştigat. Hai înapoi în
pat. Vocea ei se auzea de mai departe, ca şi cum s-ar fi îndepărtat,
şi avea un ton de scuză.
Un geamăt a străpuns spaţiul dintre noi.
— Mia! Vocea lui a fost un huruit dureros în urechea mea.
Îmi pare rău, asta... ăăă... n-ar fi trebuit să se întâmple.
Am clătinat din cap că nu, dar el nu avea cum să mă vadă.
Lacrimile mi s-au adunat la suprafaţă, dar nu aveam sub nici o
formă de gând să le las să curgă. Dacă aş face-o, m-aş prăbuşi
grămadă pe pat şi n-aş mai fi capabilă să o fac pe falsa iubită
fericită a aruncătorului celui sexy de la Red Sox, Mason Murphy.
18
 — Hei, nu, e în regulă. Am sunat doar să te salut. Deci, salut.
— Salut, a răspuns el cu tristeţe. La dracu, Mia. Nu e...
propriu-zis... e doar... Iisuse Hristoase! Am auzit pe fundal cum se
închide o uşă şi păsărele ciripind în depărtare. Probabil că se uita
înspre Malibu, cât putea cuprinde cu privirea. Dacă aş fi fost
acolo, l-aş fi ţinut de talie şi aş fi făcut acelaşi lucru. Nu şi acum.
Nu, acum o are pe Gina ca să facă asta pentru el. Asta nu schimbă
nimic, a izbucnit deodată.
Am pufnit.
— Serios? Asta schimbă totul.
A răspuns cu o voce mormăită.
— Cum aşa? Suntem încă prieteni.
— Asta-i adevărat. Suntem prieteni.
— Iar chestia asta cu Gina e ceva complet neimportant, ştii
tu, ne mai eliberăm şi noi. Ea ştie că nu sunt genul care să aibă o
relaţie. Mă rog, cel puţin nu cu ea.
— Şi eşti genul care să aibă o relaţie cu mine?
A expirat prelung.
— Dacă răspund sincer, o să faci ceva în privinţa asta? Ţi-am
oferit şansa de mai multe ori. N-ai vrut s-o accepţi. Am convenit
amândoi să lăsăm să treacă anul ăsta. Acum te-ai răzgândit?
O lacrimă trădătoare mi-a alunecat pe obraz. Ai naibii
hormoni.
— Nu, Wes, nu. Am oftat. Doar cred că nu mă aşteptam să
treci peste asta.
— Şi ce te face să crezi că am trecut? Faptul că mă fut cu
Gina? Spune-mi că tu şi franţuzul n-aţi petrecut o lună întreagă
futându-vă după ce ai plecat de la mine.
— Wes, l-am prevenit eu, iar el m-a întrerupt.
— E adevărat. Nu e nici o diferenţă. Nu suntem împreună
oficial, ştii că aş lăsa deoparte orice şi pe oricine ca să fiu cu tine,
însă, oricât de banal ar suna, un bărbat are şi nevoi. Cred că e cel
mai bine să nu discutăm asta.
Mi-am muşcat buza şi m-am aşezat pe pat.

19
 — Nu, ai dreptate. E incredibil de incorect din partea mea să
am vreo pretenţie asupra ta când nu sunt dispusă să-ţi ofer
acelaşi lucru, dar, Wes... Mi s-a frânt vocea şi nu am mai putut
continua.
— Iubito, spune-mi... la dracu’, te rog, Mia. Voi face orice ca
să rămân în inima ta. Nimic nu s-a schimbat.
El spune asta, dar nu e adevărat. E ca şi cum aş lua-o de la
capăt, cu inima încătuşată în cutiuţa Pandorei.
— Pur şi simplu nu vreau să te pierd.
— Mia, eşti mereu în mintea mea, iar când vei fi gata pentru
mai mult, iar ceea ce este între noi va avea o şansă reală... ne vom
descurca. Tu şi cu mine.
— Da, bine. Doar un singur lucru, Wes.
— Orice, iubito.
— Să nu mă uiţi, i-am spus şi am închis telefonul. Nu exista
nici o şansă să mai vorbesc cu el încă o secundă măcar. Aveam o
treabă de făcut şi trebuia să-mi aşez toate lucrurile în dulap ca să
mă pot concentra.
Mason Murphy, ai face bine să ai grijă. Eşti pe cale să te alegi
cu un spectacol de toată frumuseţea.
Într-o secundă am fost asaltată de mirosuri de hot-dog, pop-
corn, bere şi de teren de sport. Pentru o fată ca mine, era mai
aproape de rai decât fusesem vreodată. Mason mă ţinea de mână
şi mă conducea prin tunelurile subterane ale stadionului. Mi-a
fost aproape imposibil să-mi păstrez cumpătul când m-a dus în
vestiar. Da, chiar în vestiar. Bărbaţi care mă făceau să salivez, pe
jumătate dezbrăcaţi sau chiar complet goi, pierdeau vremea în
aşteptarea meciului. Dacă aş fi fost alt gen de fată, mi-aş fi
acoperit ochii sau, în cel mai rău caz, aş fi încercat s-o fac pe
pudica. Nu. Nu fata asta. M-am uitat la ei cu subînţeles, ca un
adolescent puber care priveşte de după draperii, cu binoclul, la
vecina sexy mai mare decât el care se schimbă.
— Hei, Junior, vreau să-ţi fac cunoştinţă cu prietena mea, i-a
spus Mason lui Junior Gonzales, jucătorul la prindere de la
Boston Red Sox. Am avut un scurt moment de admirare,
20
strângându-l pe Mason de bicepsul tare ca piatra de parcă
storceam apă dintr-un prosop, încercând să-mi păstrez calmul. El
şi-a pus mâna peste a mea şi m-a bătut uşor, s-a uitat la mine şi
mi-a făcut cu ochiul. Amice, cred că ai o fană.
Bărbatul sud-american era masiv şi musculos. Pantalonii pe
care îi purta se întindeau peste coapsele de mărimea unui
trunchi de copac, trimiţându-mi un spasm nebun în zona
sensibilă dintre coapse. Junior avea părul des, negru, tuns scurt.
Ochii de culoarea ciocolatei contrastau puternic cu albul
zâmbetului său şi cu pielea de culoarea cafelei.
— Hei, mama, care-i treaba? A ridicat din sprâncene şi m-a
luat cu leşin. M-am sprijinit de Mason, oftând. Au început
amândoi să râdă, dar eu am continuat să mă holbez în tăcere la
splendoarea pe nume Junior Gonzales. Cel mai bun prinzător din
baseball şi o bucată perfectă de carne pe care eu o numesc
bărbat.
— Eşti uluitor, m-am bâlbâit eu într-un târziu. M-a măsurat
din cap până în picioare şi s-a uitat la prietenul lui.
— Nici tu nu eşti tocmai rea. Vrei să-l laşi baltă pe şmecherul
ăsta şi să stai cu un mascul adevărat, iubito? a glumit el. Ştiam că
mă tachinează, pentru că nu a făcut nici un gest sau vreo mişcare
să mă tragă mai aproape de el. Mason a început să râdă.
Am clătinat din cap că nu, deşi voiam exact opusul. Junior
Gonzales ar fi o distragere a atenţiei perfectă de la conversaţia şi
sentimentele legate de un anumit surfer blond producător de
filme care regula în prezent o zeiţă cu un corp pentru care
bărbaţii s-ar fi aruncat în ascuţişul săbiei.
— Mace mi-a spus că eşti pe aici pentru... ăă... o lună? A
vorbit mai încet şi şi-a aplecat capul, ochii aceia ciocolatii
trădând faptul că e la curent cu motivul real al prezenţei mele
aici.
— Da, toată luna. L-am lovit pe Mason în piept, apoi i l-am
masat, prefăcându-mă că am chef de joacă, deşi adevărul era
exact pe dos.
A clipit şi s-a frecat unde îl lovisem.
21
 — Stai cuminte, tigroaico. Să mor eu, cea mai bună gagică de
la agenţia de dame de companie şi, cu bafta mea, nu se lasă uşor
deloc. Am vrut să mă reped din nou la el la auzul acestor cuvinte.
Junior a închis ochii, a lăsat capul într-o parte, clătinându-l
de la stânga la dreapta.
— Frate, ai să înveţi vreodată că nu poţi să te porţi cu o
doamnă cum te-ai purta cu o bucată de carne? Fato, a accentuat
el cuvântul, sper că ai să-i dai o lecţie băiatului ăstuia.
I-am făcut cu ochiul şi l-am împins pe Mason să meargă mai
departe.
— Aşa am de gând.
— Ra-haaat, a râs Junior şi s-a îndepărtat. Baftă! O să ai
nevoie.
— Doamna Baftă nu prea m-a ajutat în trecut. Nu pot să-mi
imaginez că o să înceapă acum, ca prin minune, i-am aruncat eu
peste umăr.
Mason a intervenit dispreţuitor.
— Pentru ce i-ar trebui baftă când mă are pe mine?
— Haide, dragă, să mă conduci la locul meu, am spus cu un
surâs dulce, atingându-l uşor. Şi-a trecut un braţ peste umărul
meu, sărutându-mă pe tâmplă.
Există un aspect interesant legat de baseball pe care publicul
larg nu prea îl cunoaşte. O clică secretă de elită numită WAG. De
la Wives and Girlfriends. Pentru că eram un pic în întârziere,
Mason m-a lăsat în zona WAG şi a dispărut, lăsându-mi în mână
un cocoloş de bancnote de douăzeci de dolari. Nimic nu
sugerează o târfă mai mult decât o fată cu o grămadă de hârtii cu
chipul lui Jackson pe ele în palmă. Tocmai de aceea, nu avea să
primească înapoi nici un bănuţ. Aveam de gând să sparg toţi cei
două sute de dolari pe bere, crenvurşti şi suveniruri.
Mi-am găsit locul şi m-am aşezat cu grijă, nedorind să intru
în cârdul de gâşte care flecăreau agitate. Cu toate acestea, nici ele
n-au dat clar de înţeles că m-ar fi ignorat. Toate tipele erau cam
de vârsta mea, unele mai mari cu câţiva ani, altele un pic mai

22
mici, dar nu era o diferenţă mai mare de cinci, maximum şapte
ani între noi.
— Hei, le-am făcut cu mâna. Patru capete s-au întors spre
mine. Eu sunt Mia, am spus, încercând abordarea prietenoasă.
O fată, despre care am presupus că e şefa găştii, s-a aplecat
spre mine.
— Tu eşti gagica lui Mace din seara asta?
Am încruntat din sprâncene.
— Ăăă, nu, o să fiu cu el toată luna. Am venit de la Vegas.
Suntem prieteni vechi şi încercăm să mergem mai departe. Luna
asta ne va ajuta să ne dăm seama dacă avem sau nu şanse la o
relaţie pe termen lung.
O blondă aşezată două scaune mai departe şi-a stăpânit un
hohot de râs.
— Relaţie pe termen lung?
Bruneta care părea şefa găştii a strâmbat din buze.
— Nu l-am văzut niciodată pe Mace având o relaţie. Ştii tu, a
fost mereu genul care urmează calea celor trei F. S-a scobit la o
unghie, apoi s-a uitat la mine plictisită. Ştii tu, freacă-le, fute-le şi
fă-le vânt.
— Uau. Ei bine, asta trebuie să fie nasol pentru fufele pe care
le-a futut până acum, am spus eu indiferentă, ca să nu o las să
câştige cu împunsătura ei.
O blondină drăgălaşă cu părul prins într-o coadă de cal
adorabilă mi-a pus o mână pe genunchi.
— Nu-i da atenţie. Ea nu-l cunoaşte pe Mace. Eu îl ştiu destul
de bine şi cred că poate să se implice într-o relaţie dacă găseşte
fata potrivită. Sunt sigură că tu eşti aceea. Zâmbetul şi vocea ei
îmi aminteau de un înger. Ochi căprui frumoşi şi blânzi.
I-am întins mâna.
— Eu sunt Mia Saunders.
Mi-a luat mâna şi a strâns-o.
— Kristine, dar poţi să-mi spui Kris. Eu sunt cu Junior, a spus,
cu obrajii colorându-i-se imediat în roz. Nu suntem decât de trei
luni împreună, dar sunt îndrăgostită până peste urechi de el. Şi-a
23
strâns mâinile în poală, zâmbind cu timiditate. De aceea îl cunosc
pe Mace. Ei sunt ca nişte fraţi. Mă rog, dacă nu-i luăm în calcul pe
fraţii lui Mace şi tot clanul lui Junior.
Am început să râd.
— Junior are o familie mare.
— Mare e prea puţin spus. Junior mai are opt fraţi.
— Uau, am spus eu, apoi am văzut venind spre noi un
vânzător ambulant de mâncare. Hei, tu. Mor de foame. Un
cârnăcior şi o bere? am întrebat-o.
Toată faţa lui Kris s-a luminat de parcă soarele răsărise
direct pe ea. Puteam să înţeleg de ce-i plăcea lui Junior. Era
angelică şi dulce.
— Sigur, mulţumesc. Eşti atât de amabilă. Vedeţi, fetelor, Mia
nu-i o paraşută, e fată bună, le-a spus ea celorlalte fete din
sectorul nostru.
— Juriul încă deliberează, le-a spus bruneta celor două femei
din stânga ei.
Am ridicat din umeri.
— Nu mă interesează, n-am venit pentru ele. Am venit să-l
văd pe bărbatul cu care sunt făcându-i praf pe toţi în teren. Cu el
la aruncare şi Junior la prindere... asta o să vedem. Am dreptate?
i-am spus lui Kris ridicând o mână. Ea a lovit-o prieteneşte,
scoţând un strigăt de bucurie.
— Hei, tipul meu e primul la lovire, a spus una dintre femei.
Apropo, eu sunt Chrissy, a adăugat roşcata cea sexy.
— Îmi face plăcere să te cunosc, Chrissy.
— Iar eu sunt Morgan, a spus o fată încântătoare cu părul
şaten deschis. Bruneta a bombănit ceva, dar a văzut că pierdea
partida. Le câştigam de partea mea pe fetele din WAG. Ea e Sarah,
a întins Morgan degetul mare spre ea. E întoarsă pe dos pentru
că ea şi tipul ei, Brett, s-au certat aseară din cauza unei zdrenţe.
El joacă la baza a doua.
Am dat din cap.
— Da, îl ştiu pe tipul tău, arată bine. Înţeleg de ce toate
paraşutele vor să se agaţe de el.
24
 Bravada i-a dispărut şi i-au căzut umerii.
— Târâtura aia proastă a avut tupeul să vină şi să i se aşeze
în braţe cât m-am dus până la baie. El n-a făcut nimic... mă rog, nu
prea mult. S-a purtat de parcă era amuzant şi a apucat-o de
şolduri şi de-astea. S-a încruntat şi a scos un sunet scrâşnit, ca un
animal muribund.
După cum se vedea, era mai uşor să creezi o legătură cu o
tipă decât crezusem. Nu le aveam decât pe Gin şi Maddy, dar
arsenalul meu de gagici creştea. O aveam acum pe Jennifer din
Malibu, care e gravidă şi fericită, şi, desigur, pe sora lui Tony,
Angie, care e şi ea gravidă şi fericită, dar genul acesta de
experienţă era nou. Se pare că dacă-ţi vorbeşti bărbatul de rău
intri automat într-un soi de clică. Hm. Am luat notă de acest
comportament ciudat, am lăsat-o să se plângă, să înjure şi apoi să
plângă de cât de măgar e tipul ei. Până la sfârşitul primei runde,
eram deja cele mai bune prietene. Le-am oferit tuturor bere şi
cârnaţi din cei două sute de dolari primiţi şi mi-am cumpărat un
deget imens, roşu, din spumă. Mă duceam peste tot cu el. Îmi
plăcea la nebunie.
La prima aruncare din cea de-a doua rundă, am sărit în sus şi
am strigat cât m-au ţinut plămânii:
— Mason, hai, IUBITULE! E bărbatul meu acolo, Mason
Murphy, fă-i praf, am urlat eu. Şi atunci am auzit ţăcăniturile.
Câţiva fotografi îşi îndreptaseră aparatele imense şi negre spre
mine. Show time. Am început să trimit săruturi în direcţia lui
Mason şi, la un moment dat, el şi-a scos şapca şi şi-a aşezat-o în
dreptul inimii, apoi şi-a pus-o înapoi pe cap şi a aruncat spre
următorul jucător. Trebuie să recunosc că eram deja buni la asta.
Pe durata celei de-a şaptea runde, s-a dus la bancă, aflată cu
doar câteva rânduri mai jos de locul în care mă aflam eu. Fetele
din WAG aveau locuri al naibii de bune. Mi-am făcut loc spre
bancă, ajungând aproape de ea. Mason a sărit peste
împrejmuirea din lemn şi s-a aplecat peste balustradă. M-a
apucat de gât şi s-a uitat spre aparatele de fotografiat. A zâmbit şi
şi-a lipit buzele de ale mele. Din nou, săruta foarte bine. Am făcut
25
ca sărutul să iasă bine în fotografii, dar, sincer, n-am simţit nici o
excitaţie, nici o tresărire, nici o umezire a chiloţilor, doar un sărut
plăcut cu un tip sexy.
Când m-am tras înapoi, s-a încruntat.
— Nu-ţi place deloc, ai? Te pricepi să jigneşti un bărbat,
dulceaţă, mi-a susurat la ureche, apoi s-a dat înapoi şi şi-a fixat
ochii verzi asupra mea. Nu erau ochii verzi în care voiam să mă
afund în clipa aceea.
I-am zâmbit cu gura până la urechi, mi-am aşezat mâinile pe
umerii lui laţi şi l-am apucat de gât. Apoi el mi-a dat şapca pe
spate şi m-am sprijinit de fruntea lui.
— Îmi pare rău. Nu pot să nu mă gândesc la Rachel. Ceea ce
nu era complet adevărat. Eram tristă pentru blonda timidă care
suferea în mod evident după Mason, şi era clar că e ceva între ei
doi, dar aveam inima zdrobită din cauza lui Wes.
Mason m-a apucat de ceafă, m-a sărutat pe frunte şi s-a tras
înapoi. Mi-a făcut cu ochiul, a zâmbit arogant şi mi-a spus:
— Nu te gândi la ea. Eu nu mă gândesc. O făcea pe viteazul,
dar tonul lui nu era sincer. Ne vedem mai târziu, dulceaţă! L-am
privit plecând, prefăcându-mă că mă prăpădesc de dorul vedetei-
jucător de baseball şi, în mod normal, mi-ar fi ieşit. Dar nu mă
simţeam eu însămi. De când am auzit vocea Ginei DeLuca la
telefonul lui Wes, am pierdut o bucăţică din mine. Determinarea
pe care o aveam de obicei era acum redusă la un zgomot surd,
care mă împingea să-mi fac meseria.
E nedrept, absolut ridicol să presupun că o să mă aştepte,
mai ales în condiţiile în care eu mă fut cu cine am chef. Totuşi,
pentru mine, atunci când a venit la Chicago dintr-o toană, ceva s-
a schimbat şi m-am gândit că aş putea să-l aştept eu pe el. Sexul e
sex. Îmi place sexul, oricărei americance cu sângele înfierbântat îi
place. Sexul cu Wes a fost mai mult decât o experienţă. Mi-a
schimbat viaţa. Alec e minunat în pat: a fost amuzant, senzual,
exotic şi extraordinar, la momentul respectiv. Mi-a plăcut enorm
timpul petrecut cu el, dar nu m-am implicat emoţional aşa cum
am făcut-o cu Wes, şi mă tem că, deşi a spus că lucrurile cu Gina
26
sunt doar de circumstanţă, ea o să-şi dea seama curând pe ce
bucăţică a pus mâna şi, până la urmă, o să ies învinsă. Presupun
că aşa mi-e scris. Ceea ce fac pentru familia mea trebuie să aibă
prioritate.
Între timp, trebuie să mă concentrez asupra slujbei mele şi să
îmbunătăţesc viaţa cuiva. Începând cu Mason. Nu este o cauză
pierdută. Pot să văd un domn ascuns sub toată masca pe care o
oferă lumii. Viaţa l-a învăţat să trăiască în prezent, iar banii care
îi pică din cer nu l-au învăţat deloc cum să-i respecte pe cei din
jur. Mă întreb dacă e cu adevărat fericit. N-are cum să fie dacă
trebuie să angajeze o damă de companie care să pretindă că e
prietena lui. Vreau să spun că are o hoardă întreagă de femei care
îi strigă numele şi îl imploră să le dea atenţie. Trebuie să aflu mai
multe despre tânărul Mason. Ce l-a făcut să devină afemeiatul
care este sau, poate, care se preface că este? În orice caz, o să fiu
aici aproape o lună şi n-am de gând să-mi irosesc timpul
plângând cu berea în mână. Nu, o să mi-l petrec dând berea peste
cap cu un jucător de baseball sexy şi cu prietenii lui jucători de
baseball la fel de arătoşi.
Să-i dăm drumul!

CAPITOLUL 3

Prima săptămână în care m-am prefăcut că sunt iubita lui

Mason „Mace“ Murphy a fost extraordinară. M-am simţit ca în
vacanţă toată săptămâna. Am fost la patru meciuri acasă, dintre
care au câştigat trei, şi trebuie să recunosc că e grozav să fii
iubita unui jucător de baseball învingător! Am petrecut ca în
1999, numai că, de data aceasta, toate reportajele despre Mason
l-au prezentat alături de aceeaşi fată, adică eu, fără să fumeze şi
fără să bea peste măsură. Presa nu s-a ales acum cu fotografii
făcute la beţie. Se purta exemplar, iar asta se vedea în toate
27
tabloidele de doi bani care prezentau veştile bune, dar continuau
să speculeze cu privire la momentul în care avea să cadă de pe
piedestal şi să redevină băiatul rău pe care îl cunoşteau ei. Ei
bine, n-au decât să aştepte, pentru că nu se va întâmpla atât timp
cât e sub supravegherea mea.
În ultima săptămână, am avut şi suficient timp să mă gândesc
la sentimentele mele cu privire la Wes şi la Gina, pe care îi
numesc acum cu adorabilul nume Wesina, doar ca să-mi ţin focul
interior aprins. Nu era corect din partea mea, dar i-am evitat
apelurile şi mesajele lui Wes. Am primit câte un apel şi un mesaj
pe zi de săptămâna trecută, când am aflat că o regulează pe
platou pe bomba sexy a Hollywoodului, Gina DeLuca. Ştiam că
dacă vreau să rămân apropiată de Wes, chiar şi numai ca
prieteni, trebuia să-i răspund. De aceea, când am auzit semnalul
unui mesaj text de la Wes, nu m-am grăbit să-l şterg sau să-l
ignor.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
M-am gândit la tine când eram aici. Mi-a amintit de tine. Îmi
va aminti mereu. Te rog, vorbeşte cu mine.

Sub mesaj era o fotografie cu oceanul minunat. Pe nisip era o

singură placă de surf. Doamne, ce dor îmi e de surfing. Până mă
întorc în California, îmi voi fi ieşit din mână atât de mult, că va
trebui să mă înveţe din nou. Gândul m-a făcut să rânjesc.
Fără să mă gândesc prea mult, i-am scris un mesaj.

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Priveliştea aceea arată ca-n paradis. Prinde câteva valuri şi
pentru mine, da? Mi-e dor să fac surf cu tine.

Până să apuc să-mi bag telefonul în poşetă, am auzit un alt

semnal sonor.
28
 Către: Mia Saunders
De la: Wes Channing
Trăieşte! La naiba, iubito! M-ai făcut să-mi fac griji că nu vei
mai vorbi niciodată cu mine. Mă bucur că nu-i aşa. Ce mai faci?

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Baseball, bere, bunătăţi, Boston... Nici că s-ar putea mai bine.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Pare un vis devenit realitate. Cu celelalte litere din alfabet
cum rămâne?

Am dat ochii peste cap şi am început să tastez cu furie.

Trecuse prea mult timp, iar tensiunea dintre mine şi Wes era
prea mare. Trebuia să găsim o soluţie care să funcţioneze pentru
amândoi. Adevărul este că ţinem enorm unul la altul, dar nu
suntem în situaţia de a fi împreună, ceea ce nu înseamnă că nu ne
pasă. Şi nu înseamnă nici că n-ar trebui să găsim o modalitate să
trecem peste faptul că amândoi urma să mai avem relaţii cu sexul
opus. Nu pot să-i pretind să aleagă abstinenţa când eu nu-i pot
oferi acelaşi lucru.

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Cine are nevoie de celelalte litere când mă distrez atât de bine
cu b-urile?

Desigur, trebuia să-mi strice echilibrul şi să revină la lucruri

serioase tocmai când mă bucuram de tachinările dintre noi.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
29
 Şi litera C e destul de drăguţă. California, credinţă, Channing...
cuc.

Am izbucnit în hohote. Lasă pe seama lui să învelească

chestiunile serioase într-o glumă.

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Dacă mă ajută memoria, am avut deja Cucul lui Channing şi a
fost destul de fantastic.

Ştiu că am răspuns cam îndrăzneţ, dar eram hotărâtă să aduc

lucrurile înapoi pe făgaşul uşurel, vesel al relaţiei noastre. Dacă e
să-l păstrez în vreun fel, trebuie să am grijă de asta în primul
rând. Da, mă afectase puternic vestea că o regulează pe Gina, dar
am avut o săptămână să mă gândesc la asta şi, oricât de mult mi-
aş fi dorit să las totul baltă şi să iau primul avion spre California,
ca să-mi revendic bărbatul, nu e încă momentul pentru mine.
Trebuie să sper că Wes nu va începe nimic serios cu Gina, iar
dacă o va face, nu am altă soluţie decât să mă împac cu ideea. I-
am dat clar de înţeles că nu e momentul să fim împreună acum.
Îmi menţin hotărârea oricât de tare mă sfâşie pe interior.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Te va aştepta în secunda în care vei dori o nouă rundă, iubito.

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Nebunule! Du-te şi fă surf, nu lăsa valurile să treacă pe lângă
tine. Mai vorbim în câteva zile. Mă cheamă datoria.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Nebun după tine.
30
 A fost ultimul lucru pe care mi l-a scris înainte să se lase
tăcerea. Nebun după mine. Şi eu eram nebună după el, dar nu
aveam de gând să revin la tonul serios. Aveam nevoie de timp,
mult timp, ca să treacă şocul. El ştie că mă fut cu altul, eu ştiu că
el se fute cu Gina. Asta-i realitatea.
— De ce te-ai luminat aşa la faţă, dulceaţă? m-a întrebat
Mace, îmbrăcat într-un costum uluitor din trei piese, intrând în
partea mea din apartamentul hotelului. Doamne, tipul arată bine
în echipament, şi cu o pereche de blugi roşii şi rupţi în genunchi,
dar în costum... emană un aer de putere care îmi place... mult.
Mason a zâmbit şi a ridicat din sprâncene, întorcându-se uşor, ca
să-mi ofere imaginea completă. Îţi place?
Am dat din cap că da.
— Ştii bine că-mi place. Abia aştept să te vadă Rachel. A stat
ascunsă toată săptămâna.
Mason a strâmbat din buze la auzul numelui ei.
— Ţi-ai făcut o idee greşită în privinţa mea şi a lui Rach.
Trebuie să-ţi scoţi asta din cap.
De data asta am clătinat din cap că nu.
— Sub nici o formă. Am văzut cum vă uitaţi unul la altul
săptămâna trecută. Îi place de tine, dar nu ştiu de ce se ascunde.
— Nu se ascunde. O să vină încoace să ne conducă la Power
Up.
Exact atunci am auzit un ciocănit în uşă. Am zâmbit larg şi
am alergat la uşă cât puteam de repede în pantofii mei cu toc-cui.
Am deschis-o larg şi iat-o, în alt costum elegant, gri de data
aceasta. O bluză de un roz pal îi scotea în evidenţă rozul din
obraji şi strălucirea pielii. Părul ei blond era prins într-o coadă de
cal care pornea de la ceafă. Îl prinsese în felul acela mişto în care
elasticul este acoperit de păr, aşa că acesta părea că stă strâns
fără nimic, ca într-o magie. Trebuie să aflu cum face asta. Ar fi un
truc drăguţ pe care să-l învăţ, şi aş putea să le arăt şi lui Gin şi
Maddy.

31
 — Bună, Rachel, ce mai faci? am întrebat deschizând larg uşa.
Rach m-a măsurat din cap până în picioare. Eu purtam o fustă
strâmtă din piele şi o bluză albă lejeră. Fusta îmi făcea un fund
cât toate zilele, iar bluza vaporoasă avea un decolteu pe care-l
găseam atrăgător. Cu siguranţă ceva care să-i vină nemaipomenit
iubitei tinere şi sexy a unui jucător profesionist de baseball.
S-a dat un pas în spate.
— Ţinuta asta e exagerat de sexy. Fusta asta merge cu o
cămaşă care se încheie până sus. A strâns drăgălaş din buze, dar
acuzator, şi, pentru prima oară, nu m-am simţit la locul meu.
— A, OK, nu am adus nici o cămaşă de genul acela, pentru că
mă gândeam că merg cu pantaloni.
Exact atunci şi-a făcut apariţia şi Mace. Ea a rămas fără
suflare numai cât l-a văzut intrând. Am putut s-o aud cum îşi ţine
răsuflarea. Ochii i s-au mărit şi şi-a înfipt dinţii în buza de jos
într-un mod sexy. Tipa e nebună după el. Cum naiba nu vede? M-
am întors şi l-am zărit pe Mason răsucindu-se şi arătându-se
pentru a doua oară în dimineaţa aceasta, doar că acum a făcut
mare caz, de dragul lui Rachel. Zâmbea cu gura până la urechi.
— Sugerează un purtător de cuvânt responsabil pentru
băutura Power Up pentru sportivi şi pentru Quick Runners?
Rachel a încuviinţat fără să scoată o vorbă.
— Se pare că tu eşti perfect şi eu arăt ca o fufă, am mormăit
eu, dar mi-am luat poşeta. Mason a mijit ochii şi m-a apucat cu un
braţ de talie, trăgându-mă spre el. L-am lovit în piept şi s-a uitat
în jos la mine cu îngrijorare. Am tras cu coada ochiului la Rachel,
care s-a uitat imediat în altă parte.
— Hei, arăţi perfect. Al naibii de sexy. Presa te-a văzut în
blugi şi tricouri toată săptămâna. Acum e timpul să te vadă
elegantă, dar într-un stil tineresc. Exact cum îmi plac mie femeile,
în plus, crezi că barosanii o să creadă că m-aş combina cu o
profesionistă înţepată cu un băţ înfipt în cur? La auzul acestui
comentariu, umerii lui Rachel s-au prăbuşit. În mintea ei, ea era
definiţia perfectă a profesionistei înţepate, iar în acest moment
strângea din fund atât de tare, că putea să se cace diamante. Asta
32
nu se potrivea deloc cu planul meu, Operaţiunea „Combinarea lui
Mason cu Rachel“. Trebuia să pun la cale noi tactici ca să am vreo
şansă de reuşită.
L-am sărutat pe Mason pe obraz, apoi i-am şters urma de ruj
de pe falca proaspăt bărbierită.
— Că veni vorba de sexy, nu-i aşa că Rachel arată super în
costum? Am făcut un gest cu capul în direcţia lui Rachel.
Buza lui Mason s-a curbat la ambele colţuri, scoţând în
evidenţă gropiţele acelea extrem de sexy.
— I-aş pune-o, au fost cuvintele tâmpite care i-au ieşit pe
gură. Poţi să scoţi jucătorul din Boston, dar nu poţi să scoţi
jucătorul din bărbat. Auzind asta, l-am pocnit peste braţ.
— De câte ori ţi-am spus să nu mai fii măgar? Am ridicat
ambele mâini, arătându-mi fiecare deget în parte.
Şi-a frecat umărul.
— Îmi pare rău, Rach, dar chiar te-aş fute. L-am pocnit din
nou. Au, la naiba, nu mai da în mine.
— Nu mai fi nesimţit!
Aici a intervenit Rachel.
— Terminaţi, amândoi. Mia, e în regulă. M-am obişnuit deja
cu comportamentul cretin al lui Mason.
Dându-mă înapoi un pas, mi-am pus o mână în şold.
— Asta nu schimbă cu nimic faptul că e imatur şi de prost
gust.
Rachel a început să râdă, iar râsul ei suna ca un clinchet de
clopoţei. Până şi râsul îi era dulce.
— E adevărat, dar vă mulţumesc pentru compliment,
domnule Murphy.
M-a lovit o căldură intensă, ca un zid de flăcări. Mason a
mormăit efectiv răspunsul.
— De câte ori trebuie să-ţi repet să-mi spui Mason sau Mace,
Rachel? Ne cunoaştem deja de doi ani. Am trecut de faza strict
profesională. Cel puţin, aşa sper.
Ea a ridicat brusc privirea, să se uite în ochii lui, şi-a
împreunat mâinile, înnodându-şi degetele.
33
 — Da, ăăă, ai dreptate. Aşa este. Mă scuzi. Obiceiuri vechi şi
aşa mai departe. Mergem?
— Să mă schimb? am întrebat sec, pentru că trebuia să ştiu.
Eram aici ca să-i îmbunătăţesc imaginea. Am crezut că am o
ţinută bestială, dar se pare că a trebuit să fiu dădăcită.
Rachel s-a uitat din nou la mine.
— Eşti foarte frumoasă, Mia. Mereu eşti frumoasă. Îmi pare
rău că nu am reacţionat cum ar fi trebuit. Totul e în regulă.
Haideţi să nu-i facem pe potenţialii sponsori să ne aştepte.

***
Echipa de la Power Up a fost surprinzător de plicticoasă.
Pentru o companie care deţine o băutură energizantă destinată
tinerilor sportivi, nici nu se putea găsi un grup mai anost.
Birourile erau decorate în alb şi negru, cu fotografii ale băuturii
pe un fundal alb înşirate pe pereţi. Nu erau deloc fotografii
amuzante cu bărbaţi făcând sporturi periculoase, cum ar fi
căţăratul pe stânci, înotul, motociclismul, şi ţinând în mână o
sticlă de Power Up, cum m-aş fi aşteptat. Dacă mă întrebaţi pe
mine – ceea ce ei n-au făcut, bineînţeles, aşa că mi-am ţinut gura
–, ei aveau mai multă nevoie de Mace decât avea Mace nevoie de
ei. Dacă voiau să aibă vreo şansă să concureze cu un gigant ca
Gatorade, trebuiau să-şi schimbe neapărat imaginea.
Totuşi, Rachel şi-a spus părerea deschis, şi mi-a fost foarte
clar cum de îşi poate permite costumele acelea perfect croite şi
banii pe care îi primeşte de la Mason, oricâţi ar fi. A vorbit cu
toată lumea şi i-a făcut pe toţi bărbaţii de acolo să-i mănânce din
palmă. Le-a promis directorilor de la Power Up că Mason va
apărea mult mai des în presă, recordurile lui din baseball erau o
dovada certă că avea să rămână multă vreme în liga mare, dar le-
a dat şi asigurări că tinerii îi adoră pe băieţii răi care devin băieţi
buni. Chiar le-a prezentat diferite variante în care echipa putea
lucra cu Mason pentru a-şi îmbunătăţi propria imagine, şi le-a
spus că firma ei ar fi încântată să lucreze cu divizia lor de
marketing ca să pună la cale cele mai reuşite campanii cu putinţă,
34
menite să ridice ambele companii la un nou nivel. Apoi, agenta a
vorbit de bani.
Se pare că valorează milioane să fii imaginea unei companii
producătoare de băuturi energizante. Când au început să arunce
cu sume în jurul a zeci de milioane, era să vomit. Nu reuşeam să-
mi imaginez cum câteva reclame, câteva şedinţe foto şi nişte
întâlniri cu fanii făceau atâţia bani. Pe de altă parte, şi eu sunt
plătită cu o sută de mii ca să stau aici şi să arăt bine. Oamenii
sunt nebuni de legat peste tot. Aşa trăieşte cealaltă jumătate a
lumii, iar eu, fiind acum pe post de frumoasa agăţată de braţul lui,
am şansa să văd toate acestea color şi în direct.
După ce am terminat cu cei de la Power Up, care au spus că
se vor gândi la ceea ce s-a discutat şi vor lua o hotărâre în decurs
de o săptămână, am plecat cu o limuzină la tipii de la Quick
Runners. Aceştia aveau şanse să fie următorii Reebok sau Nike şi
aveau nevoie de puţin suflu nou ca să-i împingă dincolo de limite.
Mason Murphy, cel mai bun aruncător din baseball la ora actuală,
era asul lor din mânecă. Rachel s-a asigurat că echipa lor ştie
acest lucru. Birourile lor erau opusul celor de la Power Up. Dacă
echipa aceea era alcătuită numai din oameni de afaceri scorţoşi,
la costum, birourile de aici păreau pline de proaspeţi absolvenţi
de facultate în blugi, tricouri de polo şi tenişi. Am plecat de acolo
cu o înţelegere verbală pentru un alt sac de milioane şi cu
promisiunea că, atât timp cât Mason îşi păstra imaginea
imaculată, aceasta avea să rămână în picioare.
Când am ajuns la lift, cei din echipă ne-au făcut cu mâna şi au
început să-şi strângă mâinile victorioşi, în timp ce se închideau
uşile. În aceeaşi clipă, Mason s-a întors spre Rachel, a apucat-o de
fund şi i-a spus: „Eşti... o... femeie... extraordinară!“ Apoi a tras-o
spre el şi a sărutat-o cu putere. Am rămas într-un colţ, cu mâinile
pe piept, încercând să nu ţip de bucurie. Când s-a retras, ea părea
ameţită şi zăpăcită. El s-a îndepărtat şi m-a apucat pe mine de
talie, trăgându-mă spre el. Atunci am început să ţip şi să sar în
sus în braţele lui.

35
 — Ai văzut? Ai văzut-o pe fata noastră cum a vorbit cu toţi?
Mamă-mamă! Cât de tare!
Mason a apucat-o pe Rachel de umeri şi a tras-o spre el.
Acum ne ţinea pe amândouă cu câte un braţ.
— Doamnelor, ziua de azi a fost o mare victorie pentru
Echipa Murphy!
Am chicotit batjocoritor.
— Echipa Murphy?
A dat hotărât din cap că da.
— Da, Echipa Murphy. Tu – m-a zgâlţâit de genunchi. Şi
regina noastră, Rachel – a zgâlţâit-o şi pe ea. Şi, desigur, faţa
frumoasă: moi. Am oftat amândouă.
— Eşti atât de plin de tine.
— Da, da, sunt. Şi acum e timpul să sărbătorim şi să fiu plin
de altceva: de alcool.
Rachel a făcut ochii mari.
— Mason, nu putem să umblăm aiurea. Oamenii sunt cu ochii
pe tine şi ai meci mâine seară.
— E adevărat. Atunci invităm la apartament câţiva băieţi cu
gagicile, comandăm pizza şi bere. Distracţie la domiciliu. Te bagi?
Bere, băieţi, pizza... mmm, da!
— Sigur că da, am spus eu. Haide, Rach, trebuie să
sărbătoreşti, desfă-ţi părul.
Privirile lui Mason s-au îndreptat spre părul auriu al lui
Rachel.
— Asta chiar n-am văzut niciodată. Şi-a dus mâna la coada ei
şi a răsucit-o, apoi i-a dat drumul. Mi-ar plăcea la nebunie să văd
tot aurul ăsta desfăcut, căzându-ţi în bucle pe faţă. Aşa de frumos.
S-a aplecat lângă urechea ei şi, de data asta, am făcut eu ochii
mari. În mod clar, fata părea gata să pice din picioare, fie din
cauza surprizei, fie de frică. Posibil câte ceva din amândouă.
Mason a adulmecat aerul de lângă urechea ei. Doamne, ce frumos
miroşi. Ăsta era mirosul ăla nenorocit de migdală pe care nu
reuşeam să-l localizez. Al tău era. Mereu a fost al tău. Miroase
atât de bine, că îmi vine să-l mănânc. Mormăia lângă gâtul ei şi
36
inhala cu putere. Se uita la Rachel ca un leu înfometat la o bucată
de carne suculentă.
Apoi s-au auzit uşile de la lift şi s-a rupt vraja. Rachel a ieşit
cât a putut de repede pe tocurile-cui, în înserarea din New York.
— E timpul să ne întoarcem, să luăm pizza şi bere. Vrei să-ţi
suni prietenii, Mason? Şi-a scos telefonul, ignorându-i figura
oropsită. El a închis ochii, a tras aer în piept şi s-a urcat în
limuzină.
— Da, Rach, o să dau câteva telefoane. M-am strecurat lângă
el şi i-am pus o mână pe genunchi, ca să-l alin. Vezi, ţi-am spus
eu, mi-a zis el şi şi-a dus telefonul la ureche.

***
Apartamentul nostru era plin de jucători de la Red Sox şi,
destul de ciudat, de câţiva de la Yankees. Comandaserăm câteva
butoiaşe de bere şi cel puţin două duzini de pizza, care dispăreau
cu viteza luminii. Femeile erau mai multe decât bărbaţii, ceea ce
mi s-a părut foarte ciudat. Ar fi avut sens dacă raportul ar fi fost
de unu la unu, dar, aparent, unii dintre bărbaţii singuri le
invitaseră la petrecerea cu pizza pe nişte admiratoare, care le
spuseseră altora şi tot aşa. Acum aveam femei îmbrăcate normal,
în blugi şi tricouri drăguţe, şi mai erau şi cele care arătau ca nişte
curve, care sperau să se aleagă cu penisul unui jucător
profesionist de baseball, ca să-şi marcheze capul patului.
Până la urmă, petrecerea a devenit una destul de încinsă.
Atât de mult, încât am ajuns la mine în cameră, pe pat,
îmbătându-mă împreună cu Rachel şi trecând o sticlă de Jamison
de la una la alta.
— Ştii că poţi să-l ai pe Mason dacă vrei, i-am spus franc,
alcoolul dezlegându-mi limba.
S-a strâmbat şi a scos un zgomot pe gură care semăna cu
sunetul pe care îl face aerul când iese dintr-un cauciuc. Rachel a
arătat spre ţinuta ei dezordonată.
— Chiar crezi că vrea aşa ceva? Încă mai era îmbrăcată cu
fusta ei gri, elegantă, dar avea nasturii desfăcuţi la bluza roz, care
37
era deja şifonată şi pe jumătate scoasă din fustă. Părul îi era
adunat într-o parte şi i se întinsese rimelul. Nici nu voiam să ştiu
cum arătam eu. Între timp, renunţasem la bluza cea scumpă,
înlocuind-o cu un maiou, dar păstrasem pe mine fusta din piele
pentru că mi se părea ţâţă, cum ar fi spus prietena mea de acasă,
Ginelle. O inventaserăm pe vremuri. Dacă ne plăcea foarte mult
un lucru, spuneam că e ţâţă, pentru că puţine lucruri erau la fel
de dorite şi de râvnite ca o pereche frumoasă de sâni.
M-am aşezat în genunchi în spatele ei şi i-am desfăcut coada.
Buclele ei lungi şi aurii i-au înconjurat faţa, sporindu-i
frumuseţea.
— Uau, arăţi super! i-am spus, aplecându-mă să mai iau o
înghiţitură de whisky şi dându-i înapoi sticla. Apoi am luat un
şerveţel, l-am umezit şi i-am şters de pe faţă rimelul întins. Acum
arăţi şi mai tare! Dar trebuie să te relaxezi un pic. Prea îţi faci
multe probleme, am bolborosit eu, căzând înapoi pe perne.
Rachel a strâmbat din buze într-un fel pe care mă
obişnuisem să-l văd la ea. Sugera că se gândeşte serios la ce i se
spunea înainte de a comenta. Asta îmi plăcea la ea.
— Da, ai dreptate. Trebuie să fiu ca tine. Liberă, tânără şi
gata să cuceresc lumea! A ridicat un pumn în aer, dar îi lipsea
fineţea, aşa că arăta de parcă s-ar fi prefăcut că e statuia libertăţii
cu torţa în mână.
Am început să chicotesc, fără a fi în stare să mă opresc, apoi
să râd din ce în ce mai tare, până când am ajuns să fornăi ca un
purcel.
Ea a întins un deget spre faţa mea, apoi a izbucnit în râs, la
rândul ei. Într-un târziu, când am reuşit să mă controlez, am
apucat-o de mâini.
— Trebuie să pui mâna pe el! În seara asta! I-am cuprins
obrajii în palme şi ochii i s-au mărit cât nişte monede de cincizeci
de cenţi.
— Ce? Îi strângeam obrajii, aşa că sunetul a ieşit ca un ciripit
de pasăre, ceea ce m-a făcut din nou să râd, dar mi-am revenit
ceva mai repede.
38
 — Pe bune! Trebuie să te duci la Mace şi să-i spui că-ţi place
de el!
Rachel a clătinat din cap, cu gura deschisă.
— Crezi că ar trebui să-i spun că-mi place de el? Că-mi place
la modul acela?
De ce îmi suna atât de cunoscut? Creierul meu se fâţâia
încoace şi încolo, plutind pe un lac de whisky irlandez Jamison,
aşa că nu puteam nici să calculez cât fac doi şi cu doi, dar ideea
mea părea una valabilă.
— O să te ajut eu! Am tras-o din pat, făcând-o să se ridice în
picioare. Apoi am tras de nasturii cămăşii ei, desfăcând doi dintre
ei, până când am obţinut un decolteu frumuşel. Ea mi-a dat peste
mâini.
— Ce faci acolo?
Am scos un geamăt.
— E logic! Sunt patru lucruri care le plac bărbaţilor. În
primul rând, ţâţele! Tu ai, trebuie să le arătăm. A dat din cap că
da şi şi-a împins pieptul în faţă. Bun, e bine aşa. Aşa să faci când îl
vezi pe Mace! Okay, mai departe, bărbaţilor le place părul. I-am
ciufulit părul, făcându-l să arate moale şi sexy. Drăguţ! M-am
ciupit de buze cu două degete şi am sărit în picioare. Fundul! Am
întins un deget spre ea, apoi am răsucit-o şi m-am uitat la fundul
ei. Fusta avea un tiv micuţ, aşa că m-am aplecat şi l-am sfâşiat la
mijloc, ca să i se vadă mai mult fundul şi picioarele. Apoi am
plesnit-o peste fundul mic. Excelent!
— Nu ştiu ce să spun despre asta, a spus Rachel cu o voce
slabă.
— Nu! Nu! Nu! O să fie fabulos! Apoi mi-am lipit degetele de
tâmplă. Nu-mi mai amintesc la ce număr am ajuns, dar gura. M-
am împleticit în picioarele goale până la geanta mea de cosmetice
şi am scos un gloss, pe care l-am întins pe guriţa dulce a lui
Rachel. Bărbaţii adoră să vadă buze strălucitoare. Îi face să-şi
imagineze că le-o sugi. Ţi-ar plăcea să i-o sugi lui Mason? am
întrebat pe un ton de beţivă.
S-a înroşit la faţă ca focul, dar a şoptit încet:
39
 — Da.
— Bun atunci. Asta va fi faza doi. În primul rând, trebuie să-l
facem să te observe şi să-i spui că-ţi place de-adevăratelea de el.
Am apucat sticla de Jamison şi am luat o înghiţitură zdravănă,
lăsând alcoolul să mă ardă până în stomac, apoi i-am dat-o
înapoi. E rândul tău! Ea s-a executat şi am pornit amândouă
înapoi spre petrecere. Aveam o misiune şi, chiar dacă era una
stupidă, eram convinsă că avea să funcţioneze.
Frate, ce mă mai înşelam!

CAPITOLUL 4

Vă amintiţi de proverbul ăla vechi, „Iadul e pavat cu bune

intenţii“? Frate, cine-a zis tâmpenia asta a nimerit-o la fix. Nu
aveam nici cea mai vagă idee ce avea să se întâmple când am
plecat din sanctuarul nostru feminin privat, dar atmosfera de la
micuţul bairam cu pizza şi bere se schimbase considerabil. Erau
oameni peste tot! Se ridica fumul, şi nu doar din cel pe care-l obţii
de la magazinele de ţigări. Nu, era genul pe care-l primeşti de la
un tip pe nume Bud, care spune că te poate trimite într-o
realitate alternativă cu o singură ţigară. Asta nu era bine.
În jurul nostru, trupuri prăbuşite laolaltă. A trebuit să-mi
înfig ghearele în Rachel ca să mă asigur că n-am pierdut-o. Ce
pizda mă-sii s-a întâmplat aici şi cât am stat dincolo? După faptul
că nu puteam merge drept, probabil că fusese destul. N-am
recunoscut pe nimeni în jurul nostru până când, în sfârşit, am
ajuns la apartamentul lui Mason.
Eu nu eram pregătită pentru ceea ce urma să văd, dar Rachel,
dulce, inocentă, îndrăgostită de Mason Murphy, micuţa Rachel,
era cu siguranţă complet nepregătită. În cameră era întuneric şi
muzica urla atât de tare, încât n-am putut nici să văd, nici să aud
nimic. Trăgând-o pe Rachel de mână, am împins-o în camera lui
40
Mason, gândindu-mă că el s-a dus la culcare. Ce mod mai bun de
a-l surprinde decât o femeie sexy, suplă, de care îi plăcea?
Evident, nu asta s-a întâmplat. În cele din urmă, am găsit
întrerupătorul şi am aprins lumina.
Mason era întins în pat, numai că nu era singur. Şi când spun
că nu era singur, vreau să spun că nu era doar cu o femeie: două
dintre admiratoarele îmbrăcate sumar erau acolo, cu el. Am
privit şocată, oripilată şi al dracului de excitată cum lui Mason i-o
sugea o brunetă care, în mintea mea inundată de băutură, părea
să aibă o tehnică nemaipomenită de a face sex oral. Era în stare
să o bage cu uşurinţă până în gât, iar ăsta e un talent. Apoi,
desigur, mai era şi o blondă cu forme, cu faţa spre perete, cu
picioarele strângându-i capul lui Mason, cu funduleţul ei obraznic
strălucind, în timp ce-şi mişca şoldurile circular. Limba lui Mason
îi intra şi îi ieşea vizibil din păsărică. O lingea ca un profesionist,
înfulecând din carnea ei, în timp ce ea se legăna ca pe un armăsar
deasupra lui. Era lucrul cel mai erotic pe care îl văzusem
vreodată. Aşa că în timp ce eu voiam să mă aşez şi să mă bucur de
spectacol, poate chiar şi să mă masturbez puţin, am auzit în
sfârşit un suspin prin simfonia de gemete.
Faţa lui Rachel era inundată de lacrimi şi îşi ţinea o mână
delicată la gură. Exact când mă pregăteam să o scot de acolo, am
auzit-o amândouă pe blondă ţipând: „Termin!“ M-am uitat în
spate şi am văzut cum mâinile lui Mason o apucă de fund, şi cum
mormăie în pizda ei, în timp ce ea striga. Apoi şoldurile lui s-au
înălţat în aer, iar bruneta şi-a înfipt o mână în păsărică, frecându-
se, şi s-a năpustit din nou peste penisul lui. El şi-a dat drumul în
gura ei, iar lichidul i s-a scurs pe la colţuri, în timp ce ea a
terminat odată cu el. La dracu’! Nu mai văzusem în viaţa mea
ceva atât de sexy. Când m-am întors spre Rachel, dispăruse. Uşa
era deschisă cam o jumătate de metru, probabil pe unde se
strecurase afară. Eram prea beată ca să mă iau după ea să o
consolez.
— Rahat! am suflat eu.

41
 — Tu cine dracu’ eşti? Bruneta s-a ridicat şi şi-a şters sperma
de pe buze cu dosul palmei.
Mi-am încrucişat braţele la piept. Mason a dat-o pe blondă la
o parte de pe faţa lui şi s-a uitat la mine.
— Mia, dulceaţă. Ele sunt... s-a uitat în stânga, apoi în
dreapta. Păsărică Dulce şi Super-Sugativa, a spus el râzând, iar
fetele au zâmbit.
— Pe bune? Şi eu îţi adusesem un cadou, am mormăit, cu o
mână în şold şi un picior îndoit.
Privirea lui înceţoşată şi obrajii roşii arătau că nu e doar
satisfăcut, ci şi beat şi, probabil, drogat. Ambele îi afectau
imaginea.
Slavă Domnului că eram în apartamentul nostru privat, altfel
risca să-şi piardă şi noul sponsor, şi pe cel potenţial.
— Spune-mi, te rog, că e ascuns sub hainele alea. Le dau
afară pe curvele astea imediat ca să gust din păsărica ta cea
dulce.
Am tras aer în piept.
— NENOROCITULE! Încetează să mai gândeşti cu scula aia
afurisită!
La momentul respectiv, numita sculă era tare şi gata pentru
runda a doua. I-am aruncat o privire scurtă. Era chiar o sculă
arătoasă. Lungă, groasă, tare. Bruneta a apucat-o cu o mână,
frecând în sus şi în jos. El a gemut, dar a rămas cu ochii aţintiţi
asupra mea.
— Eşti sigură că nu vrei? Te invit.
Am clătinat din cap că nu.
— Am adus-o pe Rachel încoace. Urma să-ţi spună că îi place
de tine. Apoi, a văzut că le-o trăgeai la curvele astea şi a fugit.
Asta a funcţionat. A împins-o pe paraşuta brunetă şi apoi s-a
dat jos din pat, scăpând şi de paraşuta cu numărul doi.
— Rachel a fost aici. A arătat spre podea. Aici? Am
încuviinţat din cap. M-a văzut cu curvele astea? Mi-am strâns
buzele într-o linie sumbră şi m-am uitat la el ca la un idiot ce era.
Băga-mi-aş!
42
 — OK, iubitule, ţi-o bagi. Vino înapoi. E rândul meu să ţi-o
sug, a spus paraşuta blondă.
S-a încruntat şi s-a aşezat pe pat.
— Ieşiţi afară din camera mea, a urlat la ele. Paraşuta
brunetă n-a prins aluzia. L-a luat în braţe şi a început să se frece
cu sânii ei falşi de spatele lui.
— Hai, iubire, o să te facem să te simţi mai bine, ca mai
devreme.
— Plecaţi! a răcnit el, s-a ridicat şi a intrat în baie.
— Sunteţi surde? Le-am deschis uşa.
— Îl vrei doar pentru tine.
— Ei bine, din moment ce sunt prietena lui... o să aleg
răspunsul da. Acum ieşiţi afară!
Abia am apucat să le scot pe fete din cameră, că Mason a ieşit
îmbrăcat într-o pereche de blugi şi a început să scotocească prin
valiză după un tricou.
— Trebuie să mă duc s-o caut.
Mi-am trecut o mână peste faţă, apoi l-am apucat de mână.
— Şi ce să-i spui? Îmi pare rău că m-ai găsit în pat cu două
paraşute? Nu prea cred că o să meargă.
Şi-a trecut cu nervozitate mâinile prin păr şi apoi s-a trântit
din nou pe pat.
— Nu pot să las lucrurile aşa.
— Teoretic, nu-i datorezi nimic. În plus, a fost vina mea.
A expirat, chinuit.
— Nu, tu doar încercai să ajuţi, dar, ca de obicei, am început
să gândesc cu scula.
— Ce s-a întâmplat? am încercat să aflu. Când am plecat,
stăteai cu băieţii şi mâncai pizza.
Mason a clătinat din cap.
— Stăteam de vorbă cu tovarăşii mei, iar peste o clipă am
observat că tu şi Rachel plecaserăţi. Astea două erau călare pe
mine, şi, cu cât beam mai mult, cu atât îmi păsa mai puţin. Am
vrut doar să simt... ceva. Înţelegi? Te-am căutat pe tine, am

43
căutat-o pe Rachel, dar ele s-au ţinut de capul meu şi am cedat. I-
au căzut umerii. Mă urăşti?
I-am pus o mână pe umăr.
— Nu, nu te urăsc. Ceea ce am văzut a fost extrem de sexy. A
chicotit uşor. Frate, ce frumos era când zâmbea sincer. Doar că
nu cred că iubitei tale, cea pe care o doreşti cu adevărat, i s-a
părut la fel de sexy cum mi s-a părut mie. Era foarte tristă. A
plâns şi tot tacâmul.
A ridicat brusc capul.
— A plâns? Pe bune, Mia, ştiam că s-ar putea să-i placă de
mine, dar lucrurile nu au fost niciodată aşa între noi. Mereu a fost
de neatins. Perfectă, profesionistă, drăguţă, tot ce trebuie. O fată
ca ea nu ar trebui să se încurce niciodată cu un tip ca mine.
Suntem în lumi complet diferite. Şi-a frecat bărbia, iar sunetul
părului care se freca de palmele aspre mi-a trimis fiori pe şira
spinării. Mi-a amintit de alte vremuri şi de un alt tip, pe care îl
adoram.
— Înţeleg. Îmi place şi mie de un tip. Complet din altă ligă,
dar îmi place să cred că, atunci când va fi timpul, vom fi în aceeaşi
ligă în acelaşi timp. Cred că puteţi şi voi.
— Îţi place de un tip?
Am rânjit. Normal că asta i-a atras atenţia.
— Da, dar nu e momentul potrivit. Când va fi, dacă va fi
vreodată, va fi şi gata. Şi va merge. Trebuie să cred asta. Dar tu
poţi să faci ceva acum.
Mason s-a uitat în gol, apoi m-a fixat cu ochii lui verzi. Erau
blânzi, aproape rugători, ca şi cum ochii mei aveau în ei
răspunsuri la toate întrebările pe care voia să le pună vreodată.
— Arată-i ce fel de bărbat poţi fi. Ce fel de bărbat eşti aici –
am arătat spre inima lui. Poartă-te ca bărbatul care-ţi doreşti să
fii. O să-i treacă.
— Crezi?
Am zâmbit şi l-am tras la pieptul meu. Mirosea a sex şi a
parfum ieftin.
— Ştiu sigur.
44
 — Mersi, Mia. Eşti de treabă, ştiai?
Am râs cu capul pe gâtul lui.
— Şi tu eşti de treabă, dar puţi ca un bordel. Fă o favoare
lumii întregi şi fa un duş. Eu mă ocup de Rachel, tu, ocupă-te de
tine.
S-a ridicat şi m-a ajutat şi pe mine să mă ridic.
— O să mă ocup de mine.
— Cât te ocupi de tine, poţi să te ocupi şi să-i dai pe ăia afară?
Nu pot să dorm când se fut unii pe canapea, se fumează iarbă,
urlă muzica şi sunt trupuri prăbuşite peste tot.
A deschis uşa de la camera lui spre zona de living şi s-a uitat
la toată lumea.
— La dracu. Nu ne mai facem praf niciodată.
Am izbucnit în râs.
— Niciodată să nu spui niciodată.

***
Restul vizitei noastre la New York a trecut ca într-o clipă.
Echipa a avut trei meciuri în NYC, a pierdut unul şi a câştigat
două. Până acum, aveau o poziţie destul de bună în clasament.
Quick Runners l-au angajat pe un an pe Mason ca reprezentant
oficial ca să le promoveze noii pantofi potriviţi pentru orice
sport. Erau buni pentru alergat, mers pe jos, jocuri cu mingea şi
alte sporturi. De la Power Up nu primiserăm încă nici o veste. Se
pare că oamenii aflaseră că Mason a semnat cu Quick Runners şi
voiau să se asigure că ar fi bine să aibă acelaşi reprezentant
pentru imaginea lor şi pentru felul în care voiau să-şi desfăşoare
campania. Totuşi, nu a fost rău pentru Mason, pentru că au
apărut ca din senin alte două oportunităţi: pentru echipament de
baseball şi pentru batoane energizante. Vorba umblă repede.
Acum nu făceam decât să aşteptăm, Mason juca şi se purta cum
se cuvine. Din asta făcea parte şi mersul acasă. Încolo ne
îndreptam acum. Urma să-i cunosc, în sfârşit, familia lui Mason.
Când am ajuns la o căsuţă dincolo de marginile oraşului
Boston, Mason a intrat direct, fără să bată.
45
 — Ai venit, băiete! s-a auzit un strigăt sonor, însoţit de un
ţipăt de copil.
Mason mi-a dat mâna şi m-a condus prin casa de modă
veche. Podelele erau pline de animale de pluş şi păpuşi,
abandonate probabil de un copil ca să facă altceva. Camerele
erau întunecoase, aglomerate şi plăcute. Îţi dădeai seama după
fotografiile de pe pereţi că aici a locuit odată o femeie, dar după
stratul de praf de pe ele şi absenţa podoabelor feminine, şi de
faptul că trecuse mult timp de atunci. În mijlocul unui perete era
un tablou de nuntă. O roşcată frumoasă şi palidă, într-o rochie de
mireasă foarte demodată, cu braţele în jurul unui bărbat solid cu
părul castaniu închis şi ochii blânzi. Un bărbat care semăna
perfect cu Mason. Aşchia nu sărise departe de trunchi.
Am trecut prin casă şi am ajuns la bucătărie, unde am fost pe
dată asaltată de mirosul de mâncare gătită. Mi-a lăsat gura apă
datorită aromelor de salvie şi rozmarin care se ridicau din ce
fierbea pe plită. Pe blatul de lucru era o friptură mare, pe care un
bărbat întors cu spatele o tăia felii, pe care le aşeza pe un platou.
O fetiţă roşcată, cu ochi albaştri imenşi, m-a ochit din clipa în
care am intrat. S-a ridicat bătând din palme. Nu avea cum să aibă
mai mult de patru ani.
— Ai venit! a ţipat ea în felul acela în care numai copiii mici
pot să o facă, cu trupurile cuprinse de bucurie.
Am zâmbit, iar bărbatul s-a întors spre noi şi, frate, câtă
dreptate am avut. Arăta exact ca Mason, sau aşa cum avea să
arate Mason peste douăzeci şi cinci de ani.
— Salut, tată, ea este Mia. E...
Bărbatul a zâmbit cu căldură şi mi-a întins mâna.
— Tu eşti femeia despre care spune toată lumea că e iubita
fiului meu.
Nu ştiam exact cum vrea Mason să pună problema, aşa că am
rămas tăcută în ceea ce priveşte partea cu iubita.
— Îmi pare bine să vă cunosc, domnule Murphy.

46
 — Spune-mi Mick, aşa-mi spune toată lumea, în afară de
băieţii mei, pen’ că le tăbăcesc fundurile dacă nu le arată
respectul cuvenit celor mai în vârstă.
Auzind asta, l-am împuns pe Mason.
— Tatăl tău e grozav.
— Da, din păcate, când e el prin preajmă, factorul meu de
şmecherie scade cu vreo cincizeci de niveluri.
— Şi să nu uiţi asta, băiete. Acum pune masa, vrei?
Mason a început să aranjeze masa, în timp ce eu am făcut
cunoştinţă cu Eleanor, căreia îi plăcea să i se spună Ellie. M-a
plimbat prin casă şi mi-a arătat fiecare jucărie în parte, apoi
camera ei de prinţesă, de care era foarte mândră. Am cercetat cu
atenţie camera. Eu nu am avut nimic asemănător când eram
copil. O cameră dedicată lucrurilor pe care le iubeam când eram
mică. Maddy şi cu mine am împărţit mereu camera şi nu am avut
niciodată un mod de aranjare sau un lucruşor pe care să-l putem
considera doar al nostru. M-am întristat pentru ceea ce nu
avusesem, dar m-am bucurat să aflu că, deşi bărbaţii o creşteau
pe Ellie fără o mână de femeie, se purtau cu ea cum se cuvine.
Am simţit o împunsătură în inimă când Ellie mi-a aşezat o
coroană pe cap, apoi a luat şi ea una.
— Tu poţi să fii Regina, iar eu o să fiu Prinţesa, m-a invitat ea.
Am dat din cap că da şi i-am îmbrăţişat trupuşorul. Ea m-a ţinut
strâns, până când ne-a întrerupt un alt bărbat Murphy, arătând
identic. M-a făcut să mă întreb dacă semăna vreunul dintre ei cu
mama lor.
— Cred că tu eşti Mia. Am dat din cap că da şi m-am ridicat
de pe podea. Ellie m-a strâns mai tare de mână.
— Tati, ea este Regina Mia, iar eu sunt Prinţesa Ellie. Vrei să
fii Regele sau Prinţul? l-a întrebat ea privindu-l plină de
seriozitate pe tatăl ei.
— Vreau ca Prinţesa Ellie să se spele pe mâini înainte de
masă şi să o lase pe Regina Mia să se întoarcă la Regele ei, a spus
el, făcându-i jocul.

47
 Ellie s-a uitat la mine cu ochii ei albaştri, imenşi, pe care
probabil că îi avea de la mama ei, pentru că tatăl avea aceiaşi ochi
verzi pe care îi aveau toţi bărbaţii din familia Murphy. M-a
întrebat cu vocea ei drăgălaşă:
— Regină Mia, îmi păstrezi un loc lângă tine la masă?
— Sigur că da, Prinţesă Ellie, aş fi onorată. Am făcut o
plecăciune pentru efect, iar ea a bătut din palme, s-a răsucit şi a
luat-o la fugă pe hol.
Bărbatul cu părul ca arama şi ochii verzi mi-a întins mâna.
— Îmi pare rău. Ellie nu se bucură de prea multă atenţie
feminină. Eu sunt Brayden. I-am strâns mâna.
— E în regulă. M-am distrat. Nici nu mai ţin minte de când nu
m-am mai jucat cu un copil. Şi chiar aşa era. În familia mea nu
ştiu să fi fost copii, nici una dintre prietenele mele nu avea copii;
mă rog, teoretic, două dintre noile mele prietene urmau să aibă
copii, iar celelalte cupluri din familia lui Tony şi a lui Hector, cele
care aveau copii, nu au stat prea mult timp cu noi cât am fost
acolo. Deci era pentru prima oară de câţiva ani buni când îmi
petreceam timpul singură cu un copil. A fost distractiv. Chiar mi-
a plăcut.
Brayden m-a dus înapoi la masă, unde m-am aşezat şi am
început să discut şi cu fratele, şi cu tatăl. Când mâncarea a fost
aşezată toată pe masă, prin uşa din spate a venit un vârtej, s-a
oprit brusc şi şi-a lăsat rucsacul să cadă pe podea, în spatele lui.
— La dracu’, ce bună e gagica lu’ Mace! a strigat un băiat
greoi, înalt, cu părul roşu şi cu aceiaşi ochi verzi ca restul
bărbaţilor din familia Murphy.
— Vezi cum vorbeşti! l-a certat Mick, îndreptând o furculiţă
în direcţia băiatului.
— Îmi pare rău, tată, dar al dracu’... dulce iubită mai ai, Mace.
Băiatul m-a măsurat din cap până în picioare. Eu sunt Shaun, ce
mai faci, dulceaţă?
O, nu. Tocmai mi-a spus dulceaţă.

48
 — Ei bine, pot să-mi dau seama cine are influenţă asupra
acestei minţi tinere şi impresionabile. Am aruncat o privire spre
Mason, care chiar părea întristat.
— Shaun, nu le mai spune gagicilor dulceaţă. Nu le place.
— Ba sigur că le place. Mi-am băgat limba într-o puicuţă
dulce azi. Am făcut ochii mari, iar Brayden i-a acoperit urechile
lui Ellie cu mâinile.
— Băiete, îţi jur că te scurtez cu vreo cinci centimetri dacă
nu-ţi alegi vorbele cu mai multă atenţie în faţa fiicei mele. Şi
încetează să fii nerespectuos cu femeile. O înveţi lucruri urâte!
Avea dinţii încleştaţi, iar biata Ellie îl pocnea pe tatăl ei peste
mâini.
— Taaaaati, încetează. Nu pot să aud când faci aşa! A
strâmbat din năsucul mic şi s-a uitat la mine. Unchiul Mace îţi
face aşa vreodată?
Bărbaţii de la masă au început să râdă. Am zâmbit şi am
bătut-o uşor pe nas, îndreptându-mi întreaga atenţie asupra
fetiţei.
— Nu, pentru că eu sunt mare, dar tăticul tău te protejează,
ca să nu auzi lucruri care nu sunt potrivite pentru tine. Este un
tătic foarte bun.
Ea a dat din cap că da şi a luat o înghiţitură mare de piure de
cartofi. I se vedeau fălcuţele de parcă ar fi fost un iepuraş grăsuţ.
Am clătinat din cap şi m-am uitat la Shaun.
— Dacă vrei să ai vreo femeie alături pe viitor, va trebui să
înveţi să-i spui lucruri care o fac să se simtă specială, şi nu o
oarecare. Să ţii minte asta.
M-a privit aşa cum numai un adolescent care are gândul
numai la sex poate s-o facă. Extrem de desfrânat.
— Dacă pot să fac rost de o bucăţică bună ca tine, o să fac
cum spui tu, dulceaţă.
Mason s-a lovit cu fruntea de masă. Brayden a clătinat din
cap, iar eu mi-am reţinut un comentariu foarte obscen.
Patriarhul, pe de altă parte, n-a avut nici o problemă să-l
pocnească pe Shaun, ceea ce a şi făcut după ce l-a tras de urechi
49
în altă cameră. Când s-au întors, şi Mason şi Brayden aveau
rânjete pe faţă. Ellie şi-a mâncat veselă cartofii şi a mai cerut o
porţie.
— Îmi pare rău că am fost nepoliticos, Mia. O să încerc să fiu
mai respectuos, a mormăit Shaun cu o expresie acră.
— Mulţumesc, Shaun. Drăguţ din partea ta. Acum povestiţi-
mi lucruri stânjenitoare despre Mason, am schimbat eu vorba, iar
toţi bărbaţii în afară de Mason au zâmbit şi au început să
povestească.
Până când am terminat cina, mă durea burta atât de tare, că
abia mai puteam să respir, ce să mai spun de ideea de a înghiţi şi
o plăcintă cu brânză. Au fost poveşti din belşug, detaliate. Băieţii
au petrecut ore în şir povestindu-mi despre Mason cel nebun.
Când era mai tânăr, era clovnul clasei, se credea cel mai mare
inventator al lumii şi nu avea absolut deloc noroc la fete. Ultima
parte mi s-a părut incredibilă, văzându-l cum a evoluat. Era
plăcut în general, odată ce reuşeai să treci de felul lui nesimţit de
a fi, dar lucram la asta şi făcea progrese. Nu suficient cât să o
împace pe Rachel, dar speram că pot să fac un truc de magie.
Apoi, bărbaţii au strâns masa, iar un alt lucru care mi s-a
părut incredibil a fost că musafirii din casa Murphy nu spălau
niciodată vasele, chiar dacă erau femei. Cred că se obişnuiseră să
se ocupe singuri de toate treburile casnice. Era o explicaţie, dar
era trist. Deci, cât au strâns ei, m-am uitat la toate fotografiile.
Erau multe cu Eleanor, mama, prin casă. Fotografii cu fiecare
băiat, cu toţi băieţii împreună, toţi fericiţi, şi cu soţul ei, Mick.
Chiar păreau fericiţi, o familie adevărată. Aici a trăit o femeie
care s-a luptat cu cancerul şi care probabil că ar fi dat orice ca să
poată rămâne alături de familia ei, în timp ce mama mea cea
sănătoasă a avut o familie fericită pe care a părăsit-o pentru
dorinţele ei egoiste. Nici până în ziua de azi nu sunt sigură unde
este şi, oricât de mult mă prefac că nu-mi pasă, îmi pasă. Atât de
tare, încât mă enervează.
Mason a venit în spatele meu şi mi-a pus o mână pe umăr,
fără să spună nimic.
50
 — Mama ta era foarte frumoasă.
— Da, era. A fost şi o mamă perfectă. Chiar a ţinut la noi.
Cancerul, când s-a îmbolnăvit, a distrus-o atât de repede, că nu
prea am avut ce face. Tata se învinovăţeşte că nu a dus-o mai
devreme să-şi facă analizele. Tata nu are decât patruzeci şi cinci
de ani. Mama s-a dus la puţin timp după ce a împlinit treizeci şi
cinci. Au avut şaptesprezece ani perfecţi împreună, dacă îl întrebi
pe tata. Apoi, ea s-a dus. Spunea mereu că o să-şi facă
mamografie la patruzeci de ani, ca toată lumea. A fost prea târziu
pentru ea. Avea un ton trist, plin de dorul unui bărbat de mama
lui. L-am înţeles atât de bine.
M-am gândit la frumoasa Eleanor, răpită de pe lume atât de
tânără, cu patru băieţi şi un soţ care aveau nevoie de ea. Au mers
mai departe, avându-se unii pe alţii: încă mai erau o familie.
— Ar trebui să facem ceva pentru mama ta.
Mason a încruntat din sprâncene.
— Ce vrei să spui?
Pe măsură ce mă gândeam, ideea mi se învârtea în cap şi
prindea formă. Ar fi perfect.
— Mă refer la cancerul la sân. Implică-te în cauză. Eşti un
mare jucător de baseball. Ar trebui să facem o strângere de
fonduri sau ceva de genul ăsta; să donăm banii unei fundaţii
locale, de aici, din Boston, care se ocupă cu conştientizarea
riscului de cancer la sân. Am putea să ne luăm brăţări roz, pe care
să le purtăm amândoi, tricouri pentru mine şi pentru fetele din
WAG. Dacă vor şi băieţii din echipă să se implice, pot s-o facă. Nu
doar că ar sluji memoriei mamei tale, femeilor care se luptă
acum, şi celor cu istoric în familie, care trebuie să facă screening
înainte de patruzeci de ani, dar ar fi bine şi pentru imaginea ta.
Mason a zâmbit, cu micul lui canin strâmb strălucind pe albul
perlat al dinţilor.
— Am putea să ajutăm femei ca mama mea, a spus el absolut
încântat, ca şi cum era cea mai bună idee de la înfiinţarea ligii
naţionale de baseball. Îmi place la nebunie! Eşti genială! M-a
ridicat şi m-a învârtit în aer. Cu ce crezi că ar trebui să începem?
51
 În următoarea oră, am mâncat din plăcinta cu brânză,
preferata lui Eleanor, pregătită de Mick în onoarea ei, şi am
discutat cum am putea să răspândim vorba, folosindu-ne de
celebritatea lui Mason ca punct de plecare.

CAPITOLUL 5

„Gândeşte roz" a fost numele pe care l-am găsit pentru

campanie. Imediat după ce ne-am întors la Boston, Mason şi cu
mine ne-am apucat de treabă. Am comandat brăţări din silicon cu
inscripţia „Gândeşte roz" ca să le împărţim la meciuri şi tricouri
speciale pentru fetele din WAG, pe care le-am comandat în regim
de urgenţă şi pentru care am plătit o sumă incredibilă ca să ne fie
livrate peste noapte, imediat ce erau gata. Mi-am comandat şi
plătit singură tricoul, fără ca Mason să ştie. Avea şi pe faţă şi pe
spate numărul de pe tricoul lui Mason şi deasupra scria „Pentru
Eleanor". Era foarte drăguţ şi ştiam că avea să însemne mult
pentru Mason.
Cât timp a fost plecat la antrenamente, eu am rămas la
locuinţa lui şi am făcut un plan pentru o strângere de fonduri.
Rachel a îmbrăţişat cu entuziasm ideea, considerând-o minunată,
şi s-a oferit să ne sprijine să realizăm ceva care chiar să strângă o
grămadă de bani pentru cauză şi să ajute şi la îmbunătăţirea
imaginii lui Mason. Nu discutaserăm despre coşmarul de
săptămâna trecută şi nici nu părea să aibă chef să o facă. De
fiecare dată când era prezentă, era complet profesionistă.
Trebuia, cumva, să îi intru din nou în graţii ca să-l pot promova
pe Mason ca potenţial iubit. Deşi eram, deocamdată, complet
lipsită de idei în legătură cu asta. Orgia la care asistase Rachel
afectase fără îndoială foarte serios credinţa ei că el ar fi interesat
de ea şi probabil că l-a făcut mai puţin de dorit. Pentru mine,
devenise de dorit, dar numai pentru că aveam nevoie să fac sex.
52
Doar amintirea felului în care îl sugea femeia aceea pe Mace, în
timp el ce se ocupa de blondă, a fost de ajuns să-mi umple câteva
şedinţe de masturbare la duş săptămâna trecută, dar aveam
nevoie de ceva palpabil.
Numai că nu pe Mason îl aveam în gând. Din păcate, îl aveam
pe un blond bronzat din California, momentan aflat pe platou
împreună cu tipa pe care o regula.
Am oftat şi am continuat să scriu planul, apoi m-am gândit că
am nevoie de susţinere. Mi-am luat telefonul şi am format un
număr.
— Ce faci, paraşută? a răsunat în telefon vocea Ginellei. M-
am bucurat să-i aud vocea cunoscută. Exista, totuşi, dezavantajul
că mă făcea să-mi fie dor de casă.
— Pun la cale o strângere de fonduri.
Gin, cu guma de mestecat în gură, a izbucnit într-un râs din
toată inima, care mi-a întrerupt concentrarea la lista pe care
tocmai o scriam.
— Ăăă, dar nu cumva ideea de a strânge bani ca să-l salvezi
pe tati e deja pusă în aplicare? Ştii tu, stând pe spate! A început să
râdă isteric de propria glumă.
— Nu pentru mine, am oftat eu. Pentru Mason.
Pe fir s-a auzit un zgomot sugrumat.
— Jucătorul cel bogat de baseball are nevoie de bani? Pentru
ce?
Am scos un geamăt.
— Ascultă-mă, fufo. Îi îmbunătăţim imaginea sprijinind un
grup de conştientizare a cancerului la sân, aici, în Boston. Mama
lui a murit când era tânără de această boală şi el vrea să fie
cumva de ajutor. Din moment ce el joacă baseball, lucrez la un
eveniment prin care putem strânge bani şi îi putem îmbunătăţi
imaginea. Are logică?
Iar şi-a pocnit guma de mestecat. Ca să spun drept, preferam
să aud acest sunet mai degrabă decât să o aud trăgând din
beţigaşele provocatoare de cancer.

53
 — La ce v-aţi gândit? m-a întrebat ea. Gin, prietena mea cea
mai bună, era extrem de creativă. Avea să vină cu idei bune. I-am
prezentat, pe scurt, ideea evenimentului. Aveam de gând să-l
ţinem la un hotel de lux din centrul oraşului. Majoritatea
membrilor echipei fuseseră de acord să participe. Aveau să fie de
faţă şi câţiva prieteni ai lui Mason, un DJ celebru urma să se
ocupe de muzică gratis, iar un patron de restaurant, prieten cu
firma lui de PR, acceptase să-şi ofere serviciile şi mâncarea fără
vreun cost.
— A, şi o să avem o licitaţie plină de obiecte din baseball şi
alte lucruri donate de către prietenii jucătorilor. Dar, nu ştiu, am
nevoie de ceva care să strângă o sumă cu adevărat mare. Ai vreo
idee? Ginelle a tăcut atât de mult, încât nu mai eram sigură că mai
e la telefon. Deci?
— Mă gândesc, nu te scăpa în chiloţi de nerăbdare... asta
dacă porţi aşa ceva, m-a acuzat ea şi avea dreptate. Nu purtam,
pentru că purtam colanţi foarte strâmţi, sub care s-ar fi văzut
linia chilotului şi nimeni nu vrea să vadă aşa ceva.
— Tacă-ţi gura! am prevenit-o eu.
Gin a izbucnit în râs şi m-a făcut să mă simt ca acasă. Mi s-a
umplut inima de dragoste şi voioşie în timp ce aşteptam
răbdătoare, căutând la întâmplare pe Google alte evenimente
caritabile, ca să văd ce au făcut alţii.
— OK, deci ai o gaşcă de jucători de baseball foarte sexy care
vin la chestia asta, da? Pe puţin douăzeci?
— Da, am răspuns eu, neştiind unde vrea să ajungă.
— Păi, în loc să faci o licitaţie pe tăcute, de ce nu-i scoţi pe ei
la licitaţie? Fă rost de un adjudecător profesionist, ştii tu, unul
din ăia care vorbesc foarte, foarte repede, ai grijă ca tipii să fie
îmbrăcaţi foarte sexy, în smoching, eventual poţi să-i pui să-şi
scoată tricourile. Femeile bogate sunt înnebunite după aşa ceva!
Nu se înşela. Îmi şi imaginam femei cu o grămadă de şampanie la
bord dându-se peste cap să pună mâna pe un jucător de baseball
fără tricou.
— Gin, asta-i o idee genială!
54
 A pufnit şi am putut să mi-o imaginez răsucindu-şi o buclă şi
bucurându-se drăguţ.
— Ştiu. Atât de bună sunt.
— Da, eşti. Ţi-am spus recent că nu simt decât dragoste
pentru tine, iubito?
— Ce simţi? a fredonat ea, făcându-ne pe amândouă să ne
reamintim de colecţia de muzică veche pe care o ascultam acasă
la radio. Difuzau tot felul de hituri din anii ’90. Pe atunci eram
prea mici ca să ştim cântecele, dar, când am trecut de douăzeci de
ani, am început să apreciem muzica rap şi pop naivă din perioada
aceea.
M-am gândit cum aş putea să fac asta să meargă. Ar trebui
să-i conving pe tipi să iasă la o întâlnire cu femeia care îi
cumpără. Ea trebuie să plătească, iar ei trebuie să facă tot ce vrea
ea timp de patru ore. Chiar şi cei însuraţi s-ar implica pentru
cauză.
— Gin, pe cuvântul meu, cred că asta poate să aducă o
grămadă de bani.
— Păi, na. Tipii arată bine. Ce paraşută bogată n-ar vrea o
bucăţică din frumuşeii ăia agăţată de braţul ei pentru o seară?
Avea dreptate din nou.
— Am să fac planul. Mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc.
— Eh, poţi să mă răsplăteşti trimiţându-mi poze cu tipii sexy
dezbrăcaţi până la brâu. Şi nu glumesc. Dacă faci evenimentul
ăsta şi nu-mi trimiţi poze cu bărbaţii pe jumătate dezbrăcaţi, am
să găsesc modalităţi cu adevărat malefice de a te face de râs pe
viitor. Şi să nu crezi că nu am fotografii care să dovedească
tâmpeniile pe care le-ai făcut în trecut.
— Afurisită! am strigat eu, amintindu-mi că are, într-adevăr,
o cutie întreagă plină cu încurcăturile în care am intrat de-a
lungul timpului, pe care o poate folosi împotriva mea. N-ai face
una ca asta!
A plescăit din limbă.

55
 — Ba ce-aş mai face-o! Fotografii cu bărbaţi dezbrăcaţi,
trimise una câte una pe telefonul meu... şi să nu uiţi de Mason.
Vreau una cu ticălosul ăla sexy.
Am început să râd atât de tare, încât Rachel a intrat în
bucătărie, unde eram aşezată. I-am făcut cu mâna, iar ea s-a dus
la ibric, a luat o cană şi şi-a umplut-o cu cafea.
— Bine, paraşută şantajistă ce eşti. Rachel a făcut ochii mari
şi aproape că a scăpat din mână cana de cafea. Nu aveam cum să-i
explic, dar am încercat să clatin din cap şi să fac un gest din mână
ca să-i arăt că totul e în regulă. O să-ţi primeşti pozele. Dar nu te
laşi uşor.
— Niciodată, şi, hei, Mads e foarte bine. Băiatul ăla cu care se
întâlneşte e foarte drăguţ. Am verificat de două ori, e încă virgină,
dar, fato, nu cred că mai ţine mult. El e foarte drăguţ, îi place mult
de ea, iar ea se dă peste cap să-l mulţumească. Chiar e drăguţ.
Până acum, pare un tip de treabă. Putea să nimerească mult mai
rău pentru prima oară.
Am oftat şi mi-am lăsat capul pe mâini.
— Crezi că o să renunţe la virginitate pentru el? Pe bune?
— Da, nu poate să rămână pură pentru totdeauna, Mia. E o
femeie matură. Are nouăşpe ani, pentru numele lui Dumnezeu!
Rahat, nici măcar nu-s sigură câţi ani aveam eu când am cedat; a
trecut prea mult timp de atunci. Sincer, nici nu-mi amintesc de
perioada când nu aveam scule.
De data asta am gemut.
— Gin, nu vorbi despre scule şi despre sora mea în aceeaşi
frază. O să fac alergie. Şi ai face bine să nu o încurajezi să cedeze,
sau o să te hăituiesc, o să te agăţ de perete şi o să-ţi tund tot
părul, o să-ţi pun miere pe sfârcuri şi o să te las să te mănânce
furnicile!
— Iisuse Hristoase pe cruce! Ce nebunie! I-ai face asta celei
mai bune prietene ale tale? Trebuie să-mi găsesc prieteni noi.
Asta pe care o am e o psihopată afurisită! a urlat ea, apoi a
început să râdă în hohote. M-am luat după ea, imaginându-mi-o

56
prinsă de un zid, cu miere pe sâni şi cu părul tăiat în smocuri
aruncate peste tot.
Mi-am stăpânit râsul şi am tras adânc aer în piept.
— Ai dreptate, n-aş face aşa ceva, dar, te rog, data viitoare
când vă întâlniţi, spune-i să mă sune, da?
— Îi spun. Mă duc să repet noul număr. Să-mi spui cum
merge evenimentul şi să nu uiţi de recompensa mea!
Am clătinat din cap.
— Hei, târâtură, te iubesc şi sunt mândră de tine că ai
renunţat la beţigaşele cancerigene. Vreau să rămâi în viaţa mea
ca să putem îmbătrâni, să ne luăm o turmă de pisici şi o casă pe
plajă împreună!
— Mi-au plăcut întotdeauna pisicuţele, a spus Ginelle
visătoare.
Mi-a ridicat mingea la fileu.
— Asta pentru că-ţi place păsărica! am urlat şi am închis
înainte să apuce să răspundă ceva. A, totul e minunat pe lume!
Am deschis ochii şi m-am trezit faţă în faţă cu o Rachel complet
şocată.
— Te şantajează cineva? Avea ochii cât nişte farfurioare.
Am râs în hohote, clătinând din cap.
— Nu, era Gin, prietena mea cea mai bună. Mereu vorbim
aşa.
— Vă ameninţaţi şi vă jigniţi mereu una pe alta? Avea o voce
scrâşnită şi nu reuşeam să înţeleg de ce.
— Ăăă, da. Tu nu faci la fel cu prietenele tale?
A clătinat ameţită din cap.
— Nu, nu. Nu fac aşa. Noi ne spunem lucruri drăguţe una
alteia, luăm masa şi mergem la cumpărături împreună.
M-am dat un pas în spate. Fac cumpărături împreună. Câh!
Eu cu Gin nu facem aşa ceva. Bem bere, ne uităm după tipi sexy,
mai pariem din când în când, jucăm cărţi, mergem la concerte –
da. Cumpărături... ăăă, nu.
— E nasol să fii tu, am spus şi vorbeam foarte serios.

57
 — Pe undeva, mă îndoiesc de asta, a spus ea pe un ton frivol,
iar eu am rânjit. Deci mai arde un pic de foc în ea. Asta e bine.
Mason ar aprinde un foc atât de puternic sub ea, că ar arde-o
dacă nu l-ar avea pe al ei, să se opună.

***
Rachel nu s-a arătat entuziasmată de ideea cu licitarea
bărbaţilor, dar lui Mason i s-a părut extraordinară. I-a sunat pe
toţi colegii din echipa lui şi a revenit cu promisiuni de la peste
douăzeci de jucători care erau disponibili în week-end şi erau
dispuşi să-şi scoată hainele – sau, mă rog, tricourile – pentru un
eveniment caritabil. Am făcut rost de bretele roz pentru toţi
băieţii şi i-am rugat să se îmbrace în costum. Planul era să-şi
scoată sacourile şi cămăşile şi să rămână doar cu bretelele. Mai
aveam de gând şi să pictez o fundiţă roz, simbolul împotriva
cancerului la sân, pe pieptul fiecărui bărbat, chiar deasupra
inimii, ca să se potrivească cu tematica.
Când Mason a ajuns acasă, noi şi Rachel am început să
discutăm, căutând şi alte idei, în timp ce el făcea grătar pe balcon,
iar eu pregăteam garnitura. Împreună, am găsit tone de idei prin
care să facem evenimentul cunoscut în scurt timp, dar şi moduri
de a-i implica pe tatăl şi pe fraţii lui, de vreme ce era, până la
urmă, o formă de a onora memoria mamei lor. I-am spus să-i
sugereze tatălui lui să înrămeze o fotografie a iubitei sale soţii şi
să o aşezăm pe una dintre mese. Ceilalţi jucători care pierduseră
şi ei pe cineva drag din cauza acestei boli aveau să aibă, la rândul
lor, fotografii cu cei dispăruţi, astfel încât donatorii şi publicul să
ştie motivul real din spatele evenimentului.
Ne-am asigurat că preşedinta comitetului local pentru
conştientizarea cancerului la sân avea să fie acolo, să spună
câteva cuvinte.
— Mia, Rachel, trebuie să recunosc, doamnelor, că sunteţi
cele mai tari la planificarea unui eveniment în ultima clipă.
Mason a rânjit şi m-a îmbrăţişat, apoi m-a sărutat pe obraz. S-a

58
dus spre Rachel, care a înţepenit în clipa în care s-a apropiat de
ea.
Mason a coborât vocea, dar am reuşit să-l aud.
— Îmi pare rău pentru ceea ce ai văzut săptămâna trecută. N-
ar fi trebuit să se întâmple. Nu vreau să fiu genul ăsta de tip. S-a
uitat intens în ochii ei mari şi albaştri, iar ea a dat din cap că da,
dar nu i-a răspuns. El s-a dus mai aproape de ea, a tras aer în
piept lângă părul ei şi a sărutat-o pe obraz. Mulţumesc pentru că
mă ajuţi cu asta. Nu trebuia să depui atâta efort.
Rachel şi-a ridicat capul, a clipit, uitându-se cu drăgălăşenie
în ochii lui Mason. Nici nu ar putea fi mai evident că sunt
îndrăgostiţi unul de celălalt. Trebuie să mă apuc de treabă şi să
fac lucrurile să se mişte în direcţia potrivită.
— Mason, te-aş ajuta cu orice, a spus ea pe acelaşi ton scăzut.
El şi-a trecut degetele prin părul ei, spre ceafa, apoi a apucat-
o de maxilar cu mâinile lui mari şi şi-a trecut degetul mare peste
buza ei. Ea a scos un geamăt, iar eu m-am uitat fascinată, sperând
că o să facă mişcarea şi o s-o sărute.
— Ceea ce faci pentru mama mea înseamnă foarte mult. N-
am să uit niciodată. Dacă ai nevoie de mine, sunt aici, Rach. Sună-
mă oricând, oriunde. Ai înţeles? a spus el, apoi s-a aplecat şi a
sărutat-o pe frunte, ca pe un obiect de mare preţ.
În secunda aceea am înţeles. Pentru Mason aşa era ea:
preţioasă. Pentru el, Rachel nu era ca alte fete. Simţea nevoia să o
trateze cu mănuşi, să o atingă ca şi cum ar fi fost din sticlă sau
vreun artefact fragil. Uau. Odată ce reuşeau să se cupleze, asta
era. Poate că el e un jucător, dar cred că vedea viitorul în ochii ei,
un viitor pe care şi-l dorea cu disperare, dar pe care nu ştia cum
să-l obţină. Noroc că sunt eu aici timp de încă două săptămâni să
mă asigur că pune mâna pe fată.
— Am înţeles, Mace, a spus ea, apoi a zâmbit în timp ce el s-a
îndepărtat, mergând pe balcon să aibă grijă de carnea de pe
grătar.
Mi-am aşezat capul în mâini şi am aşteptat să iasă. Rachel i-a
urmărit fiecare mişcare.
59
 — Deci? Te-a dat complet peste cap? am întrebat-o ridicând
din sprâncene.
S-a întors rapid spre mine cu ochii mijiţi.
— Nu am nici cea mai vagă idee ce vrei să spui. Săptămâna
trecută eram beată şi nu m-am purtat corespunzător. S-ar putea
să-ţi fi lăsat o impresie greşită cu privire la sentimentele mele
faţă de clientul meu. A accentuat cuvântul client, dar nu sunt
sigură dacă pentru mine sau pentru ea.
Mi-am lăsat capul într-o parte, sorbind din bere.
— Nu mă păcăleşti şi, cu siguranţă, nu-l păcăleşti nici pe
Mace. Îi place de tine, scumpo. Şi curând o să-i placă în tine. Am
chicotit la propria mea glumă.
Rachel a oftat şi a clătinat din cap.
— Trebuie să încetezi, Mia. Şi, în caz că ai uitat, tu eşti iubita
lui.
— Aşa-zisa iubită şi, scumpo, hai să nu uităm asta, eu îmi fac
meseria. Fanii îl adoră; lucrăm la o strângere de fonduri care nu
doar că va îmbunătăţi imaginea lui Mason pe plan profesional,
dar îi va face chiar mai mult bine la nivel personal. Să ofere ceva
în memoria mamei lui. A iubit-o mult şi îi e tare dor de ea.
Tuturor bărbaţilor din familia Murphy le e dor. Faptul că ajuţi în
felul în care o faci dovedeşte că îţi pasă, şi nu doar de imaginea
lui Mason. E mai mult decât o mică pasiune trecătoare.
Recunoaşte! Am luat ultima înghiţitură de bere şi m-am aşezat la
loc.
Rachel şi-a trecut limba peste buze, apoi s-a muşcat de cea
inferioară. Şi-a aplecat capul în semn de încuviinţare.
— Bine. Recunosc. Ţin la Mason de multă vreme. La naiba,
cred că m-am îndrăgostit de el din clipa în care ne-am cunoscut,
acum doi ani. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că l-am văzut
umblând cu o grămadă de femei şi bând ca un porc şi că mi-am
petrecut o grămadă din timpul meu ca să repar lucrurile. Să faci
asta îţi schimbă părerea despre o persoană.
— Poate să ţi-o schimbe şi chiar ţi-o schimbă, am convenit
eu. Dar este evident că nu a schimbat şi ceea ce simţi, altfel nu ai
60
face tot ceea ce faci. Tu te-ai oferit voluntară să-l ajuţi să-şi
îndrepte imaginea. Ţii sincer la el şi se vede că încerci să ascunzi
asta. Am văzut cum te uiţi la el, cum te luminezi la faţă când intră
în cameră. Nu mă păcăleşti. Poate că pe el l-ai păcălit de doi ani
încoace, draga mea, dar şi-a scos ochelarii de cal. Te vede şi îi
place ceea ce vede.
Şi-a dus mâinile delicate la faţă.
— Cum poţi fi sigură? Nu vreau să fiu următoarea dintr-un
şir lung de femei aruncate la gunoi. Prefer să nu-l am deloc şi să
rămân în viaţa lui pentru totdeauna decât să apuc să gust din el şi
apoi să-l pierd pe veci atunci când se va trezi şi îşi va da seama că
nu sunt genul de fată care-i place. Dacă te uiţi la lista lui de
cuceriri, ai să vezi că nu sunt. A arătat spre mine, spre rotunjimile
mele, făcând un gest circular. Fără supărare, dar genul lui sunt
femeile ca tine. Plinuţe, frumoase, sexy, tot ceea ce un bărbat ca
el poate obţine la orice oră. A oftat şi şi-a lăsat capul în mâini,
într-un gest de finalitate.
— Drăguţa mea, eu nu sunt genul de fată cu care să te însori.
Sunt genul de fată cu care flirtezi şi pe care o regulezi. Mason nu
vrea să rămână cu o fată ca mine. Vrea să aibă ceea ce a avut şi
tatăl lui. O soţie, un cămin, copii, tot tacâmul. Tu ai putea să-i
oferi asta şi chiar mai mult. Tu eşti pachetul complet. Nu o damă
de companie care are talent de chelneriţă, poate să joace un rol şi
e în stare să dea peste cap un bărbat în pat. De ultima parte sunt
destul de mândră, dar n-o să mi-l aducă pe Domnul Potrivit, ci
doar pe Domnul Potrivit în Acest Moment. Cred că ar trebui să fii
mai deschisă cu Mason, mai ales că eu plec de pe capul vostru în
două săptămâni.
De data aceasta, când mi-a răspuns, a strâns din buze şi s-a
aplecat peste masă.
— Dacă ai fi în locul meu, cum ai face prima mişcare? Mai
ales după încercarea din week-end-ul trecut, care a fost un eşec
de proporţii.
— Săptămâna trecută a fost futută, am încuviinţat eu.
— N-a fost singurul lucru futut, a glumit ea.
61
 Am rămas cu gura căscată.
— Ai făcut o glumă cu tentă sexuală! Am început să râd.
A făcut ochii mari şi s-a înroşit la faţă.
— Chiar am făcut!
— Mai există speranţă pentru tine, am exclamat eu şi am
început amândouă să chicotim. Serios acum, e destul de uşor cu
Mason.
— Nu-i aşa? Replica ei a venit rapid după ultima şi m-a dat
pe spate. Am clătinat din cap şi mi-am acoperit gura cu mâna.
— Două într-o seară. Scoate calendarul, fată, trebuie să
însemnăm ziua în care Domnişoara Profesionalism şi-a pierdut
ţinuta şi a lăsat să iasă vulpiţa din ea!
S-a uitat spre balcon, apoi s-a liniştit.
— Aş vrea să ştiu, totuşi. Nu am prea multă experienţă în a-i
aborda pe bărbaţi când vreau să... ştii tu.
— Să te fuţi? am încercat eu să ghicesc.
— Doamne! Nu! Mă rog, ba da, dar mă refeream la întâlnire.
Of, eşti exact ca el. Atât de nepoliticoasă! La naiba. Are dreptate?
Sunt exact ca Mason? Nu, e ea exagerat de pură şi de la locul ei.
Cel puţin, asta mi-am spus ca să depăşesc adevărul potenţial din
spusele ei.
Mi-am răsucit părul, am luat clama pe care o ţineam agăţată
de marginea topului şi mi-am prins claia de bucle.
— Uite cum o să faci. La evenimentul caritabil din acest
week-end, o să bei câteva pahare de şampanie ca să te relaxezi. O
să flirtezi puţin cu el toată seara. Nimic impresionant, ştii tu,
câteva mici atingeri aici – mi-am trecut mâna de pe umărul ei în
jos, până la cot, şi înapoi. Poate o să-l iei şi de mână. Am apucat-o
de mână şi am început să o trag ca să se ridice şi să meargă cu
mine prin living. M-am oprit, am ridicat din şold şi am bătut din
gene în direcţia ei, apoi m-am uitat brusc în altă parte. Ai grijă să-
l laşi să-ţi vadă dotările.
Rachel a strâns din buze la cuvântul „dotări“.
— Nu am nici un fel de dotări, a murmurat ea.
M-am uitat la ea de parcă îi mai crescuse un cap.
62
 — Fato, fiecare femeie are o parte care atrage sexul opus. Am
măsurat-o din cap până în picioare. Tu ai nişte picioare foarte
mişto. Îmbracă-te cu ceva scurt. Ia-ţi un sutien drăguţ cu push-up,
să-ţi ridice fetele, şi ai grijă să se vadă bine în rochia pe care o
alegi. A încuviinţat din cap, iar eu am continuat. A, şi desfă-ţi
părul. Ţii minte că a spus că ar vrea să te vadă cu părul desfăcut?
Coafează-l să fie moale, în bucle mari, care să-ţi cadă în cascadă
pe spate. Dacă rochia e cu spatele gol, şi mai bine. Am mişcat din
ochi semnificativ, ca să accentuez.
— De ce? m-a întrebat ea şi mi-a venit să gem şi să o pocnesc
drept în cap. E oare posibil să fie atât de naivă în privinţa
bărbaţilor? Femeia asta are douăzeci şi ceva de ani, pentru
numele lui Dumnezeu! Trebuie să aibă măcar o idee vagă despre
felul în care gândesc bărbaţii.
În loc să-i spun toate acestea, m-am mulţumit să-i răspund.
— Pentru că, atunci când bărbaţii văd piele descoperită, se
gândesc la sex. Să se gândească la sex şi la tine în acelaşi timp e
un lucru bun din moment ce vrei, în cele din urmă, să ajungi în
pat cu Mace.
— Vreau să fiu cu Mason, nu să... ăăă.... ajung doar în pat cu
el.
De data aceasta nu mi-am putut stăpâni suflul exasperat de
aer care mi-a ieşit din plămâni.
— Bărbaţii asociază sexul cu timpul plăcut pe care îl pot
petrece cu o femeie. E în avantajul tău să ai o viaţă sexuală
reuşită şi să fii o persoană cu care Mason doreşte să-şi petreacă
timpul şi în afara dormitorului. Deşi bărbaţii se gândesc mai întâi
la sex, de obicei. E un instinct animalic. Ai înţeles? O să-l seduci
pe Mason la petrecerea din acest week-end? am întrebat-o eu,
inexplicabil de ameţită.
— O să mă gândesc la asta, mi-a răspuns ea.
M-am încruntat, dar nu exista nimic care să o facă pe fata
asta să se mişte mai repede. Avea un fel de a fi propriu, şi cred că
după câteva zile de gândire, timp în care îşi va fi făcut curaj, avea
să ia decizia corectă.
63
 — Promiţi? am încurajat-o eu.
A zâmbit cu gura până la urechi şi aşa era, surâsul ei putea
lumina o cameră cufundată în beznă.
— Promit.
Apoi Mason a intrat în cameră şi a închis uşa de la balcon
împingând-o cu piciorul.
— Le e foame sau nu celor mai frumoase femei din lume?
Am clătinat din cap.
— Jucător, ca întotdeauna. Am început să râd şi, de data asta,
a râs şi Rachel. Mă aşteptam la o expresie acră, nu la un chicotit.
Evoluţia era bună.

CAPITOLUL 6

Când am intrat în sala hotelului de lux pentru evenimentul

„Gândeşte roz“, am rămas încremeniţi şi eu, şi Mason. Întreg
tavanul era acoperit de baloane roz, sistemul de iluminat reflecta
panglicile roz, simbolul luptei împotriva cancerului la sân, şi noul
nostru slogan, „Gândeşte roz“, era întins pe pereţii negri ca
smoala. Un glob de discotecă se învârtea, aruncând în toate
direcţiile particule albe de lumină. Curând, aveau să ajungă
băieţii şi să se deschidă uşile pentru public. Ospătarii primeau
instrucţiuni într-un colţ. Toţi purtau tricouri roz cu sloganul
nostru, iar fetele purtau topuri pe care scria „Salvaţi ţâţele“ peste
sânii lor. Era nepoliticos, amuzant, genul de eveniment potrivit
pentru un jucător de baseball.
Totuşi, eu şi Mason eram îmbrăcaţi la patru ace. El, într-un
costum negru impecabil şi o cămaşă roz, cu bretelele roz pe care
rugasem să le poarte toţi jucătorii şi o cravată imprimată cu
panglicile roz, arăta exact ca un profesionist, aşa cum şi trebuia
să fie. Părul lui castaniu-roşcat era pieptănat pe spate, iar ochii
lui verzi se mişcau încoace şi încolo, studiind încăperea. Mese cu
64
picioare înalte cu feţe de masă negre, împodobite cu buchete de
trandafiri roz şi lumânărele care se reflectau în petalele lor erau
aşezate peste tot. Era frumos, elegant, tineresc şi totuşi modern.
- Mia... s-a întrerupt, în mod evident cercetând totul cu luare-
aminte şi bucurându-se nespus de ceea ce vedea. Străluceam de
mândrie. Primul meu eveniment caritabil arăta uluitor. Desigur,
asta avea mare legătură cu blonda uimitoare care venea spre noi.
Credeam că arăt bine într-o rochie de cocktail roz, cu paiete care
se reflectau în lumină, strălucind ca globul de deasupra noastră.
Nici măcar pe departe. Rachel a venit spre noi din spatele sălii.
Purta o rochie fină din satin roz, fără bretele, care îi ajungea până
la genunchi, dar avea o despicătură până la şold, care îi dădea
foarte mult sex-appeal, şi un decolteu rotunjit care îi scotea în
evidenţă sânii. Avea părul lăsat pe spate, în stilul în care îl purtau
pe vremuri vedetele de la Hollywood. Pe buzele pline avea un ruj
de un roşu strălucitor. O linie fină cu dermatograf negru îi făcea
ochii melancolici ca de pisică. Nu mă aşteptam să arate aşa. Era
fotomodel liniuţă damă de mare clasă.
Mason a rămas tăcut, aşteptând ca Rachel să se apropie. Avea
fălcile încleştate şi îi ardeau ochii. La mine nu se uitase aşa
niciodată. Privirea aceea plină de foc era numai pentru blonda
cea înaltă, care m-a făcut să mă simt ca o târfuliţă în ţinuta mea
stridentă, în comparaţie cu eleganţa ei.
— Arătaţi fantastic, a chiţăit ea când a ajuns lângă noi.
Mason a măsurat-o din cap până în picioare, a apucat-o de
încheietură, i-a cuprins obrajii în palme, privind-o în ochi. Ea nu a
scos nici o vorbă, mulţumindu-se să îl lase să o manevreze, şi
ştiam de ce. Pentru că era alfa, era extrem de sexy, iar când un
bărbat ca Mace pune mâna pe tine şi se poartă aşa cu tine, accepţi
şi îi mulţumeşti cerului că ţi se întâmplă.
— Eşti absolut superbă, i-a spus el, căutându-i privirea.
Fiecare bărbat de aici o să te dorească.
— Eu nu doresc decât un singur bărbat, a răspuns ea plină de
încredere în sine. Dacă nu aş fi încercat să mă strecor în
încăperea întunecată, departe de cei doi, i-aş fi strâns mâna
65
pentru replica asta. Era îndrăzneaţă şi absolut sexuală. Aveam să
o felicit mai târziu.
— Chiar aşa? Îl cunosc? A trecut cu nasul peste faţa ei. Ea
tremura efectiv în braţele lui. Aproape că simţeam mişcarea în
propriul meu corp. Era ca şi cum mă uitam la un film erotic
străin; numai că eu ştiam ce-şi spun personajele.
Ea şi-a trecut limba peste buze, iar Mason i-a urmărit
mişcarea. Îl prinsese complet. Era terminat tipul!
— Poate. Cred că va trebui să vedem cum merg lucrurile în
seara asta, a şoptit ea atât de aproape de gura lui încât cu
siguranţă i-a simţit respiraţia pe buze.
— Ei bine, ai grijă să-mi rezervi un dans, da?
Rachel a zâmbit, doar pentru Mason.
— Va trebui să-mi verific carneţelul de bal. Să văd dacă nu
este deja plin.
— Pentru mine este loc. O să-mi fac loc, a zâmbit el, iar ea s-a
aplecat spre el şi apoi s-a îndepărtat încet. El i-a dat voie, dar nu
sunt sigură dacă se făcuse mai cald în cameră sau dacă nu era
doar căldura pe care o emanau cei doi unul spre celălalt.
A sosit un grup de jucători, îmbrăcaţi aproximativ la fel ca
Mason – costume, cămăşi şi roz din belşug. Era minunat. Abia
aşteptam să văd cum o să meargă licitaţia. Că veni vorba de
licitaţii, am apucat-o pe Rachel de braţ şi ne-am dus la o masă pe
care erau expuse diferite lucruri, pentru licitaţia fără strigare.
Sticle de vin cu adevărat scumpe, acces ca membru în diferite
cluburi, excursii, croaziere, închirieri de case de vacanţă şi multe
altele se găseau pe această masă de licitaţie.
— Ai invitat lumea bună, da?
Rachel a luat un clipboard, încuviinţând din cap.
— Da, avem patru sute de oameni care şi-au confirmat
prezenţa la evenimentul din seara aceasta şi toţi fac milioane pe
an.
— La naiba, nu m-aş fi gândit că sunt atâţia oameni bogaţi în
lume!

66
 — Păi, e vorba de celebrităţi, figuri din lumea sportului,
patroni de echipe, sponsori şi aşa mai departe. Avem o grămadă
de organizaţii venite doar ca să fie văzute, aşa că vor face donaţii
ca să dea bine şi să primească la rândul lor de la jucători şi de la
alţi sponsori implicaţi. E un cerc vicios când vine vorba de
oameni, afaceri şi bani. Le place să facă paradă cu ei, în speranţa
că şi-i vor primi înapoi.
— Nu prea mă interesează cum o fac şi de ce, atât timp cât
plecăm diseară de aici cu o donaţie substanţială pentru cauză.
Crezi că strângem măcar cincizeci, o sută de mii de dolari?
La replica asta, Rachel şi-a lăsat capul pe spate, izbucnind în
râs. A râs atât de tare, că a trebuit să-şi şteargă lacrimile cu
vârfurile degetelor, ca să le oprească scurgerea, să nu îi strice
machiajul.
— Mia, aş fi şocată dacă nu facem un milion în seara asta.
Un milion de dolari. Într-o noapte. Eu lucrez în fiecare zi ca
damă de companie pentru tipi bogaţi ca să fac un milion, să
plătesc datoria tatei faţă de cămătar, şi acum putem face atât de
mult într-o seară.
— Incredibil, am şoptit eu.
Mi-a pus o mână pe umăr, strângând uşor.
— Alt gen de viaţă. Nu-ţi face griji, îşi permit.
— Presupun că da. Măcar se duc către o cauză cu adevărat
nobilă. Mason va fi mulţumit dacă strângem atât de mult în scop
caritabil.
— Haide, să începem petrecerea. Încep să vină oamenii.

***
Următoarele trei ore au zburat într-un vârtej de noi
cunoştinţe, socializare, şampanie, dans pe ritmurile DJ-ului şi
chicoteli cu toate soţiile jucătorilor de baseball. Toată lumea se
distra de minune şi, la ultima verificare, masa de licitaţii adunase
deja sute de mii de dolari pentru obiectele scoase la licitaţie.
Chiar şi dacă licitarea jucătorilor eşua, organizaţia caritabilă tot

67
avea să primească în jur de o jumătate de milion de dolari, ceea
ce m-a făcut nespus de încântată.
Dansam pe ring sorbind din şampania roz. Toate băuturile
erau roz şi curgeau fără restricţii. Mulţimea se distra de minune
şi toată lumea era într-o dispoziţie de zile mari.
Rachel a venit şi m-a luat de mână, scoţându-mă de pe ringul
de dans. M-am bosumflat.
— Hei, nu te uita aşa la mine. E momentul pentru licitaţia
„Bărbatul serii“! Am vrut să mă asigur că găseşti un loc bun
pentru spectacol. Bună grijă din partea ei, m-am gândit.
O, da! Jucători de baseball sexy care îşi scot hainele de pe ei.
Mi-am scos telefonul mobil din sutien. Rachel s-a uitat la mine
clătinând din cap.
— Nu-mi vine să cred că ţi-a încăput un telefon în sutien.
Cred că bărbaţii sunt înnebuniţi după pieptul tău.
M-am uitat în jos la sânii mei dolofani şi am rânjit.
— N-am avut plângeri până acum, am spus, iar ea a început
să chicotească.
Adjudecătorul angajat s-a urcat pe o scenă lungă, oprindu-se
într-o parte, lângă un podium.
— În această seară, avem o ofertă specială pentru toate
doamnele. Având în vedere că acesta este un eveniment caritabil
în folosul femeilor, o să le oferim acestora ceva pentru care să
poată licita. Domnilor, poftiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiţi! a spus el, lungind
ultimul cuvânt. Toţi cei douăzeci şi cinci de jucători de baseball
au ieşit la rampă şi s-au aliniat. O frumuseţe. O încântare pentru
ochi oriunde te uitai. Pentru plăcerea dumneavoastră de a licita,
vă oferim... o seară cu un jucător de la Red Sox. O să vă bucuraţi
de prezenţa lui nu mai puţin de patru ore, pentru întâlnirea pe
care vi-o doriţi – a coborât vocea –, în limitele rezonabilului,
doamnelor.
DJ-ul a pus o melodie vioaie, de striptease, şi apărătorul din a
treia bază a făcut un pas în faţă.

68
 — Doamne, e Jacob Moore! a ţipat o femeie, ridicând paleta
roz pentru licitaţie înainte ca adjudecătorul să anunţe măcar
începerea ofertelor.
— Ei bine, se pare că avem deja licitatoare pline de
entuziasm. Ce-ai spune să-ţi scoţi sacoul şi să le arăţi doamnelor
ce ascunzi acolo, Jake? Jacob a făcut ce i s-a spus. Părul lui blond
şi ochii albaştri străluceau în lumină. Ce-aţi spune să începem
licitaţia de la o mie de dolari? Să-mi trag palme! O mie de dolari
pornirea! Nu-mi venea să cred.
Nu e nevoie să mai spun că nu era suficient. Jacob s-a plimbat
de-a lungul scenei şi, când şi-a desfăcut cămaşa, licitaţia a urcat
până la patruzeci de mii.
— Sunt câteva bogătaşe foarte încinse pe aici, i-am spus lui
Rachel în timp ce alegeam o poză cu Jake şi i-o trimiteam lui Gin.
Am primit răspunsul imediat.

Către: Mia Saunders

De la: Târâtura-pizdulice
Te urăsc de-a dreptul. Nu te opri... nici eu nu m-aş opri cu
bucăţica aia masculină.

Am început să râd şi i-am arătat lui Rachel ce a spus Gin. A

clătinat din cap.
— Nu-mi vine să cred că o ai pe prietena ta cea mai bună în
telefon cu numele Târâtura-pizdulice.
— De ce nu? E amuzant.
A ridicat din umeri.
— Dacă spui tu...
Am văzut cum licitaţia pentru apărătorul exterior s-a
încheiat cu douăzeci de mii de dolari în plus. Următorul,
apărătorul de pe partea stângă. Lângă scenă, în picioare, se afla o
femeie care saliva efectiv uitându-se la pielea lui ciocolatie. Avea
exact nuanţa ciocolatei amărui. Licitaţia s-a închis la cincizeci de
mii. Femeia nu avea de gând să-l scape pentru mai puţin. Făcuse
prima ofertă la douăzeci şi cinci de mii de dolari.
69
 Am împuns-o pe Rachel în umăr, apoi am ales o poză şi i l-am
trimis lui Gin pe frumosul ciocolatiu.

Către: Mia Saunders

De la: Târâtura-pizdulice
Să-mi fut una! Ce l-aş mai muşca de curişorul ăla de ciocolată.
Mă întreb dacă s-ar topi în gura mea, nu în mână.

Cu asta, şi cu uşoara mea ameţeală de la băutură, am cedat.

Am izbucnit în hohote complet nepotrivite pentru o doamnă,
care m-au făcut să pierd licitaţia unui jucător. Nu i-am spus lui
Gin. S-ar fi enervat.
— Auzi, Rach, ar trebui să ne jucăm cu licitatoarele. Să le
facem să urce mai mult, nu?
— Am putea, dar se descurcă destul de bine şi singure. După
calculele mele, au fost opt până acum şi avem deja trei sute de
mii. Ultimii doi au fost achiziţionaţi cu câte cincizeci de mii.
M-am uitat la următorul tip de pe scenă. Era Junior. Kris,
prietena lui cea drăguţă, a venit ţopăind spre mine.
— Junior îmi dă voie să licitez pentru el, a ţipat ea în culmea
încântării. Trebuie să iasă bine. Majoritatea femeilor îşi doreau o
bucăţică din Junior Gonzales. Îţi venea să-l mănânci. Nici în seara
asta lucrurile nu stăteau altfel.
— Îmi pare rău, Kris. Am ridicat aparatul foto şi, când s-a
văzut întreaga splendoare cafenie, cu pachetele de muşchi
strălucind şi cu panglica roz pictată pe pieptul lui, era să-mi
înghit limba.
Kris a început să ţipe:
— Eu, eu, eu vreau să-l cumpăr! Poate să mă prindă când
vrea! a strigat ea, iar eu i-am făcut o fotografie frumuseţii
masculine care era Junior. Mă rog, ca să fiu sinceră, am făcut mai
multe. Din faţă, din lateral, o poză cu funduleţul încordat,
făcându-le pe toate femeile să ţipe înnebunite. I-am trimis toate
pozele lui Gin, iar telefonul meu s-a auzit printre ţipetele
doamnelor.
70
 Către: Mia Saunders
De la: Târâtura-pizdulice
OMG, Junior! Te iubesc, Junior! Să-i spui că-l iubesc.

Nici nu am apucat să las jos telefonul, că s-a auzit din nou

semnalul.

Către: Mia Saunders

De la: Târâtura-pizdulice
CURUL ăla! Doamne, ai milă de sufletul meu de paraşută! L-aş
lăsa să mă prindă, să mă arunce, să mă lovească cu bâta, atât timp
cât o face dezbrăcat şi mă fute de mă rupe.

Licitaţia pentru Junior continua nebuneşte, iar Kris se

bosumfla cu fiecare ofertă. Apoi, micuţa cea sexy s-a enervat de-a
dreptul. A început să-şi agite paleta, să ţipe la adjudecător şi să le
arunce priviri furioase femeilor care licitau.
Într-un târziu, a strigat:
— O sută de mii de dolari! Era să cad de pe scaun. Rachel m-a
prins şi m-a repus pe picioare.
— Kristine! Ai voie să cheltuieşti atâţia bani? am întrebat-o,
îngrijorată că s-ar putea să dea de belea cu Junior.
A dat hotărâtă din cap că da, continuând să agite paleta în
aer. Era al naibii de amuzantă. Apoi mi-a răspuns.
— El voia oricum să doneze pentru cauză. Aşa, nimeni nu
pune mâna pe bărbatul meu şi el îşi îndeplineşte dorinţa de a
dona bani în memoria mamei lui Mace. Mereu a spus că vrea să-şi
arate respectul şi că Mace este fratele lui dintr-o altă mamă. Aşa
spune el.
S-a luminat la faţă şi a început să danseze de bucurie când
adjudecătorul a anunţat:
— Vândut blondei minione pentru o sută de mii de dolari!

71
 În loc să se întoarcă la locul lui, Junior a sărit de pe scenă, cu
ochii la premiul lui, şi-a luat iubita în braţe şi şi-a lipit buzele de
ale ei.
— Te-ai descurcat atât de bine, iubito! a spus el, răsucind-o
ca pe o păpuşă din cârpe. Ea, plină de mândrie, l-a sărutat peste
tot. Erau făcuţi unul pentru celălalt. Ştiu că, de obicei, un hispanic
de modă veche, religios, ar alege o sud-americancă, dar cumva el
reuşeşte să facă lucrurile să meargă. Ar fi interesant de văzut
cum se vor descurca când o va duce acasă, la mama lui. M-am
cutremurat la acest gând. La cât de mult se iubeau, era clar că el
nu dă doi bani pe regulile de demult. O avea pe zâna lui cea
micuţă şi asta îi plăcea.
Licitaţia continua. Au fost oferte de multe zeci de mii de
dolari, urcând şi până la o sută cincizeci de mii până să se ajungă
la rândul lui Mace. Ultimul rămas pe scenă.
— Doamnelor, bărbatul pe care l-aţi aşteptat toate. Mason
Mace Murphy! Poate să arunce o minge cu o sută de mile pe oră,
este pe listele cu cei mai sexy bărbaţi din toată lumea, iar acum
este aici pentru plăcerea dumneavoastră de a licita. Haideţi să
începem licitaţia de la cincizeci de mii de dolari! a anunţat
adjudecătorul. În toată încăperea au început să se ridice paletele.
O adevărată mare de roz. În regulă, nu e destul de mult pentru
dumneavoastră, hai să încercăm o sută de mii de dolari. Tot au
rămas în aer vreo zece palete.
În sfârşit, când s-a ajuns la două sute cincizeci de mii, a
rămas ridicată o singură paletă.
— Am auzit două sute cincizeci de mii? Două sute cincizeci
de mii o dată, două sute cincizeci de mii de două ori. Vândut
doamnei în rochia roz din satin!
M-am întors spre stânga şi am văzut paleta lui Rachel în aer.
Mason a făcut cu ochiul mulţimii şi a sărit de pe scenă. A alergat
într-un suflet spre Rachel şi a tras-o în braţele lui.
— M-ai cumpărat pentru un sfert de milion de dolari? a
întrebat-o uluit. Era acolo, lângă el, şi nici mie nu-mi venea să
cred.
72
 — Firma mi-a spus cât pot să ofer. Eşti pe cale să semnezi
câteva contracte ca imagine a unor companii, reclame şi
sponsorizări. Per total, este o picătură într-un ocean din
comisionul pe care o să-l obţinem. Vrem să ne facem clientul
fericit, a tors ea. Buzele ei străluceau în lumină, arătând
încântător.
Un sfert de milion de dolari e o picătură într-un ocean. La
naiba, mi-am ales greşit cariera.
— Nu ştiu ce să spun. Mason avea ochii umezi şi se uita
numai la faţa ei.
— Pentru început, ar merge un mulţumesc. A ridicat din
sprâncene şi, pentru prima oară, am văzut-o pe dulcea, inocenta
Rachel rânjind satisfăcută. Era adorabilă.
El i-a cuprins faţa în mâini, dar fotografii se apucaseră deja
de treabă. Nu era bine. A tras-o mai aproape, i-a şoptit un
mulţumesc la ureche şi s-a mutat lângă mine, băgându-şi nasul în
părul meu. Aparatele au început să ţăcănească nebuneşte.
— Rachel, nu s-a terminat. Vreau să fiu singur cu tine după
eveniment. Să nu fugi de mine. Vreau să vii în camera mea când
terminăm aici, să putem sta de vorbă. Promite-mi că vii, a rugat-o
el în şoaptă.
— O să vin, i-a promis ea. Apoi el m-a sărutat pe obraz şi s-a
dus să strângă mâinile donatoarelor din cadrul licitaţiei.

***
Mulţimea a continuat să danseze şi să participe la eveniment
pe toată durata serii. La un moment dat, vocea lui Mason a
răsunat în boxele de mare putere şi s-au aprins luminile, semn că
seara era pe sfârşite. Era trecut de miezul nopţii şi picioarele mă
ucideau. Aveam nevoie de o baie fierbinte, şi ştiam că mă
aşteaptă una în apartamentul de la hotel. Mason rezervase un
apartament dublu pentru noi, ca să nu fie nevoie să conducem o
jumătate de oră sau să luăm un taxi până la el acasă. Astfel,
aveam unul dintre apartamentele de lux ale hotelului, ca
majoritatea jucătorilor şi a fetelor din WAG.
73
 Mason şi-a dres glasul, care suna anormal de tare în sistemul
de sunet.
— Sunteţi amabili să mă ascultaţi cu toţii? a întrebat el şi
mulţimea s-a grăbit să se adune în faţa scenei. Reflectorul era
direct pe faţa frumoasă a lui Mason. Vreau să vă mulţumesc
tuturor pentru că aţi venit aici în această seară să sprijiniţi
organizaţia locală Boston de conştientizare a pericolului
reprezentat de cancerul la sân. Acum zece ani, tatăl meu şi-a
pierdut soţia, iar eu şi cei trei fraţi ai mei ne-am pierdut mama.
Avea numai treizeci şi cinci de ani. Nu trece o zi în care să nu ne
fie dor de ea. Cancerul a lovit agresiv şi ne-a răpit-o repede. Nu
făcuse niciodată o mamografie, pentru că nu avea încă patruzeci
de ani. Chiar având cazuri în familie, nu a crezut că i se poate
întâmpla ei. Ei bine, i s-a întâmplat. Haideţi să nu mai pierdem
din cauza acestei boli devastatoare şi alte femei pe care le
adorăm.
Au izbucnit aplauze asurzitoare. Mason a ridicat mâinile,
liniştind mulţimea cu un gest.
— Cu toate că seara aceasta a fost în memoria mamei mele,
Eleanor Murphy, ea este dedicată în primul rând femeilor care
mai pot fi salvate. De aceea, am deosebita plăcere să îl invit pe
preşedintele grupului de conştientizare a pericolului reprezentat
de cancerul la sân din Boston să accepte un cec cu donaţiile din
această seară. Mason şi-a aruncat privirea spre cec şi ochii i s-au
umezit, iar înainte de a apuca să se îmbărbăteze, o lacrimă i-a
alunecat pe obraz. S-a frecat la ochi. Cred că mi-a intrat ceva în
ochi. Mulţimea a izbucnit în râs, eu la fel.
Mason clătina din cap şi îi tremura mâna. Întreaga audienţă a
reacţionat văzând un bărbat uriaş, plin de încredere în sine,
căzând pradă emoţiei. Era ca un val de fericire amestecată cu
durere. Mick Murphy a sărit pe scenă şi a pus o mână pe umărul
fiului său, strângându-l de câteva ori. Să fie acolo pentru fiul său,
să-l ajute să rămână demn în mijlocul unui moment foarte
emoţionant, era o dovadă de dragoste pe care şi eu aş fi dorit s-o
primesc din partea tatălui meu.
74
 — Cu deosebită plăcere şi imensă recunoştinţă pentru toată
lumea, vă prezint cecul în valoare de un milion două sute
şaptezeci de mii de dolari. Mason a ridicat cecul şi întreaga
audienţă a început să strige atât de tare, încât am crezut că o să
se dărâme clădirea. M-au trecut fiorii şi am simţit că mi se face
pielea ca de găină. Adunasem aproape un milion trei sute de mii
într-o singură seară. Bărbatul de la organizaţia caritabilă a luat
cecul cu lacrimile curgându-i pe faţă. Nu a încercat să le ascundă.
L-am auzit prin microfonul prins lângă obrazul lui Mason:
— Fiule, mi-am pierdut soţia acum câţiva ani. Ar fi fost
mândră să vadă toate acestea. Fiica mea trăieşte datorită muncii
pe care o depunem şi a pre-screening-ului pe care l-a făcut la
douăzeci de ani. Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru că ai
atras atenţia asupra cauzei noastre aici, în oraş, dar şi pentru că
ai răspândit vestea în întreaga lume cu bunul tău renume. A făcut
un pas în spate şi apoi a continuat. Şi al întregii echipe Red Sox.
Vă mulţumesc tuturor. Pentru toţi cei care sunt de faţă şi care au
contribuit, vom folosi banii aşa cum se cuvine, imediat. Şi-a şters
lacrimile.
Vederea bărbaţilor în toată firea plângând le transformă pe
femei în nişte idioate smiorcăite. Toate femeile din jurul meu
plângeau, ştergându-se la ochi cu batiste şi batistuţe, inclusiv eu.
Era cea mai reuşită noapte pe care o aveam de multă vreme.

***
Înapoi în camera mea, m-am smuls somnoroasă din apa
călduţă. Spuma de baie se dusese de mult, terminasem şampania
şi mâncasem echivalentul greutăţii mele în căpşuni învelite în
ciocolată şi acum mă pregăteam să mă arunc în pat. M-am
îmbrăcat cu un halat pufos, dorind să ies să-i spun noapte bună
lui Mason. Avusese treabă cu fraţii lui şi îi spusesem că ne vedem
în cameră sau dimineaţă, la micul dejun. M-a sărutat dulce pe
obraz pentru aparatele de fotografiat care aşteptau cu nerăbdare,
m-a prins de mâini şi mi-a mulţumit pentru tot. Una dintre fetele
din WAG şi cu mine am pornit spre camerele noastre, lăsându-i
75
pe băieţi să-şi vadă de distracţia exclusiv masculină pentru restul
serii. Per total, am fost foarte impresionată de felul în care au
decurs lucrurile. S-au strâns o grămadă de bani, evenimentul a
fost minunat pentru Mason şi pentru întreaga echipă Red Sox, iar
o mulţime de oameni cu bani s-au ales cu reduceri masive de
impozite. Mai important încă, mama lui Mason a fost onorată şi
mai multe femei decât pot număra pe degetele de la mâini şi de la
picioare aveau să efectueze pre-screening-ul de care aveau
nevoie, care le putea salva vieţile.
M-am simţit ca o Maica Tereza modernă în pantofi sexy, fustă
strâmtă şi geacă din piele. Am râs în sinea mea, păşind în livingul
deschis uşor ameţită de băutură. Era gol, dar sacoul de la
costumul lui Mason era aruncat pe canapea, aşa că ştiam că s-a
întors. Am mers în vârful picioarelor spre camera lui şi am văzut
o lumină slabă prin uşa întredeschisă.
Când m-am apropiat, am auzit nişte zgomote. Creierul meu
nu a părut pregătit să ofere un răspuns potrivit la ceea ce auzea
până când nu am reuşit să şi văd. Două trupuri se vedeau prin
crăpătura uşii. Mason era în mod evident deasupra unei femei,
pompând în ea pe la spate.
— O, da, atât de strâmtă, a spus el. Am continuat să privesc,
neputând să mă abţin, în timp ce el şi-a dus o mână pe spatele ei,
până la părul cel blond. L-a dat la o parte şi atunci am putut să
văd cine era în patru labe. Rachel. Dulcea, profesionista Rachel îşi
lovea fundul mic şi perfect de Mason, în timp ce el intra în ea iar
şi iar. I-a apucat umărul cu mâna şi s-a împins tare. A mea. Eşti a
mea acum, Rach. O să mă ocup de păsărica asta dulce în fiecare zi
tot restul vieţii mele, a strigat el.
Rachel a ţipat.
— Da. Doamne, da. Mace, e atât de bine. O să termin. O să
termin. O, Dumnezeule!
— Asta-i, iubito, a spus Mason, apoi a ridicat-o şi i-a cuprins
sânii cu mâna, trăgând-o de sfârcuri. Avea sâni mici, dar îi
încăpeau perfect în mână şi el părea să se bucure de ei fără a se
plânge. Ştiam că ar trebui să plec, că nu ar trebui să stau şi să mă
76
uit, dar erau atât de frumoşi. Spre deosebire de spectacolul erotic
pervers pe care îl vizionasem ultima oară când l-am prins pe
Mason în acţiune, acum era cu totul altceva. Era ca şi cum
priveam o operă de artă. Captura cu adevărat actul iubirii.
Mason a strâns sfârcurile mici ale lui Rachel. Mi-am muşcat
buza şi am strâns din picioare. Locul dintre ele pulsa dureros,
umed şi disperat să primească atenţie. Dar nu aveam de gând s-o
fac. Nu aveam să mă masturbez în timp ce mă uitam la ei. Aş fi
mers prea departe.
Tocmai când mă pregăteam să mă retrag, ca să le ofer puţină
intimitate, mâna lui Mason a zburat între picioarele ei, unde
părul cel blond era aranjat într-o liniuţă subţire. Şi-a mişcat
circular două degete, iar ea s-a arcuit, în timp ce el continua să
pompeze. Amândoi strigau, terminând în acelaşi timp. Era exotic,
senzual, un lucru pe care îl doream şi pentru mine mai mult decât
orice pe lume. Doar că nu ştiam unde sau cu cine îl voi găsi.
Pentru o scurtă perioadă a anului am crezut că l-am găsit, dar
acum eram înapoi la linia de start, de una singură. Puteam să fiu
cu oricine mi-aş fi dorit, dar la fel putea şi Wes.
Wes. Doamne, numai gândul la numele lui mi-a transmis o
dorinţă nouă care să-mi umezească carnea dintre picioare.
Alergând înapoi în cameră, am închis uşa şi m-am aruncat în
pat. Nu voiam să fac ceea ce am făcut după aceea, dar nu am
putut să mă abţin. Mi-am scos telefonul, am deschis pozele pe
care le-am făcut cu Wes şi Alec şi am început să mă uit la
frumuseţea lor dezbrăcată. Apoi am început să mă ating. Nu mi-a
luat mai mult de treizeci de secunde să încep să ţip, înăbuşindu-
mi ţipetele cu antebraţul, muşcând din halat şi din carnea de pe
mâna mea în timp ce mă scuturau fiorii.
A fost bine cât a ţinut, dar apoi, stând întinsă în liniştea din
cameră, sentimentul copleşitor care vibra în mine era o
incredibilă senzaţie de singurătate. Pentru prima oară în viaţă,
eram singură, complet singură.

77
 CAPITOLUL 7

Sponsorii pentru Mason au apărut, ca din senin, imediat

după evenimentul caritabil. Se pare că, dacă un tânăr jucător
profesionist de baseball devine filantrop, toate organizaţiile
importante din lumea sportului doresc să pună mâna pe el.
Rachel s-a ocupat toată săptămâna de solicitări de interviu,
campanii publicitare, reclame şi altele de acest gen. Eu mi-am
jucat rolul de iubită drăguţă şi devotată, în timp ce m-am îndopat
cu bere şi baseball. Era minunat. Eram de trei săptămâni aici şi
deja plângeam la gândul că urma să-l părăsesc în curând pe
Mason şi existenţa lui lejeră. Sigur, aveam să fiu trimisă la alt tip
cu bani care avea nevoie de mine în alt scop, iar comodităţile
aveau să fie tot extraordinare, dar nu asta îmi doream. Viaţa cu
Mason, după ce am depăşit momentele lui de nemernic, era una
uşoară. Era amuzant, inteligent şi îi plăcea la nebunie să-şi
trăiască viaţa. M-am simţit tânără pentru prima oară după multă
vreme. Nu aveam nimic altceva de făcut decât să fiu eu însămi.
Lui Mason îi plăcea felul meu de a fi. De fapt, ne înţelegeam ca
nişte prieteni vechi, chiar dacă nu ne cunoşteam decât de trei
săptămâni.
Vestea bună era că Rachel trecea mult mai des pe la noi. Erau
incredibil de drăguţi împreună. Ea era încă sfioasă, iar el se
dădea peste cap să-i facă pe plac. Mă făceau să mă întreb cum
aveau să meargă lucrurile după plecarea mea. Vreau să spun că
publicul şi fanii mă vedeau de trei săptămâni ca pe o iubită
stabilă, mare admiratoare a echipei Red Sox, şi femeia care îşi
ajutase iubitul să pună la cale un eveniment caritabil.
— Hei, Mace, crezi că ar trebui să punem la cale o despărţire
în public? l-am întrebat eu, întorcând ouăle în tigaie. Era rândul
meu să pregătesc micul dejun, iar Mason mânca o cantitate
incredibilă de proteine, aşa că făceam o duzină de ouă doar

78
pentru noi doi, din care el înfuleca zece, cu bacon, iar eu îmi mai
tăiam nişte fructe.
Mason a şterpelit o bucăţică de bacon de pe farfuria pe care o
aşezasem lângă aragaz şi a molfăit-o dus pe gânduri.
— Nu ştiu. Ar trebui s-o întrebăm pe Rachel. Cred că eu şi
Rachel va trebui să ne ţinem relaţia secretă încă vreo câteva
săptămâni, ca publicul să nu mă vadă sărind de la o fată la alta,
înţelegi?
Am dat din cap că da, am luat brânza rasă şi am presărat-o
peste omletă, apoi am adăugat sare şi piper.
— Are sens. Chiar, cum merg lucrurile între voi doi? Nu că nu
le-aş fi putut auzi escapadele sexuale de la un stat distanţă.
Puteau să facă ceva să le mai domolească. Eram într-o stare de
excitaţie permanentă de o săptămână doar auzindu-i prin perete.
A furat încă o bucăţică de bacon şi s-a sprijinit de aragaz cât
timp am aranjat mâncarea în farfurii. Două ouă şi două felii de
bacon pentru mine, zece ouă şi patru felii de bacon pentru
Mason. Am aşezat farfuriile pe barul unde ne plăcea să luăm
masa. Sufrageria ni se părea amândurora prea formală.
— Merge bine. A rânjit. N-am ştiut niciodată ce pisică
sălbatică se ascundea sub costumele alea elegante, dar al dracu
să fiu dacă nu-s cel mai fericit futangiu din zonă.
Am pufnit şi m-am înecat cu ouăle. M-a bătut pe spate până
mi-am revenit.
— Pisică sălbatică? Pe bune?
A dat din cap, zâmbind atât de tare, că i-am putut vedea toţi
dinţii.
— Cel mai tare futai din viaţa mea.
Asta i-a adus o pişcătură de braţ. S-a frecat să-i treacă.
— Dar e adevărat. E dulce şi cuviincioasă în costumele alea,
dar imediat ce le scot de pe ea, frate, Mia, blonduţa mă dă pe
spate.
A fost rândul meu să rânjesc.

79
 — Mă bucur atât de mult, Mace. Crezi că o să iasă ceva serios
de aici? am întrebat eu, reţinându-mi speranţa, încercând să nu
arăt cât eram de entuziasmată pentru ei.
Şi-a atins bărbia şi m-a împuns.
— Este serios deja. Nu pot să-mi închipui că ar putea să pună
alt bărbat mâna pe ea. L-a trecut un fior şi a gemut. Mă
înnebuneşte numai gândul la asta. Gândul că ar putea fi cu altul
mă face să dau cu pumnul în perete, iar asta trebuie să însemne
ceva. Am dreptate?
— Ai, am convenit pe dată.
— Aşa că mă gândesc să vorbesc cu ea despre asta mâine,
când mergem la Seattle.
Seattle. Mergem la Seattle. Cineva la care ţin foarte mult
locuieşte acolo.
— Seattle, pe bune?
— Da, avionul decolează mâine dimineaţă, la prima oră. O să
stăm acolo câteva zile. Trei meciuri unul după altul. Adună-te,
dulceaţă. Şi-a curăţat farfuria atât de repede, de parcă ar fi
aspirat ouăle şi baconul în loc să le mănânce.
Mi-am trecut limba peste buze şi posibilitatea de a scăpa de
ceva din singurătatea pe care am trăit-o în ultima săptămână mi-
a fulgerat prin minte, ca activată de un întrerupător.
— Hei, ăăă, am un prieten la Seattle. Cât vă faceţi treaba tu şi
Rachel, ar fi în regulă dacă l-aş invita pe la mine?
Mason a făcut ochii mari, rânjind.
— Un prieten?
M-am uitat la el pe sub gene.
— Da, nu toată lumea are prieteni?
— Ce fel de prieten? a continuat el cu un soi de voioşie în
glas. Un tip?
— Contează? l-am repezit eu destul de enervată. Chiar nu era
treaba lui şi nu aveam de gând să-i fac confidenţe.
A clătinat din cap că nu.

80
 — Nu, doar făceam mişto. Nu mă interesează cu cine te fuţi.
Atât timp cât presa nu prinde de veste că falsa mea iubită mă
înşală, e totul în ordine.
Acum am zâmbit, fluturându-mi genele.
— Pot să fiu discretă.
Mason şi-a lins buzele, rânjind.
— Pun pariu că poţi.

***
Întârziere din cauza ploii. Turna cu găleata când am aterizat
şi am ajuns la stadion. Arbitrii amânau de o oră începerea
meciului. Fanilor, însă, nu părea să le pese. Marinarii erau trup şi
suflet alături de echipa lor şi probabil că erau obişnuiţi cu ploaia.
Asta mi-a dat timp să-i trimit un mesaj unui anumit francez sexy
de care mi-era dor.

Către: Alec Dubois

De la: Mia Saunders
Hei, franţuzule... sunt în oraş pentru câteva zile. Eşti liber să
ne întâlnim diseară?

Nu-mi venea să cred că fac aşa ceva. Nu mai vorbisem cu Alec

de la plecare, de acum aproape două luni. După aproape o oră,
am primit, în sfârşit, un răspuns.

Către: Mia Saunders

De la: Alec Dubois
Ma jolie, o să mă întâlnesc cu tine oricând şi oriunde. Trebuie
să presupun că asta este ceea ce voi, americanii, numiţi o invitaţie
la sex?

Am chicotit necontrolat, imaginându-mi-l pe Alec spunând

„invitaţie la sex“ cu accentul lui franţuzesc. Am strâns telefonul la
piept, simţindu-mă deja mai uşoară şi mai puţin singură.

81
 Către: Alec Dubois
De la: Mia Saunders
Eşti interesat?

Către: Mia Saunders

De la: Alec Dubois
Mai e nevoie să întrebi? Nu pune prea multe haine pe tine.
Vreau să-ţi văd ta peau parfaite din clipa în care deschizi uşa.

Pielea perfectă. Vrea să-mi vadă pielea perfectă. Mereu a

avut un fel al lui de a-mi arăta cât de mult îmi adoră corpul. M-am
gândit la degetele lui mângâindu-mi şoldul gol, în sus, pe talie,
până la sâni. Obişnuia să-mi murmure la ureche cuvinte
frumoase în franceză în timp ce mă atingea. Alec m-a făcut să mă
simt frumoasă. Din toate punctele de vedere.
Imediat, am simţit fierbinţeala, dorinţa rotindu-mi-se prin
vene, în timp ce anticipaţia revederii cu Alec îmi trecea în spirală
prin fiecare por, îmi gâdila fiecare fir de păr, mângâindu-mă cu
esenţa dorinţei.
Diseară aveam să-l revăd pe franţuzul meu. Abia aşteptam!

***
Am deschis uşa şi iată-l. Alec Dubois, franţuzul meu. Înainte
de a apuca să-l salut, m-a apucat de talie, m-a tras la pieptul lui şi
m-a ridicat în aer. Şi-a lipit buzele de ale mele şi eu i-am cuprins
talia subţire cu picioarele. S-a întors, a trântit uşa în urma lui,
apoi m-a lipit de ea, sărutându-mă mai profund. Partea lui cea
mai tare se freca de locul în care-l doream cel mai mult. Am
gemut, deschizând mai tare gura. A acceptat invitaţia şi şi-a
strecurat limba înăuntru, răsucind-o în jurul limbii mele.
Până în acel moment, uitasem cât de tare mi-era dor de
săruturile lui Alec. Când săruta, o făcea cu tot ceea ce avea de
oferit... pasiune, dorinţă şi graţie. Atâta graţie şi frumuseţe, că îmi
tăia răsuflarea. S-a tras la o parte şi şi-a lipit fruntea de a mea.

82
 — Ma jolie, mi-a fost dor de dragostea noastră, mi-a şoptit cu
buzele lipite de ale mele.
Mi-au apărut lacrimi în ochi şi m-am uitat fix în ochii lui.
Irişii, gălbui şi punctaţi cu mici puncte de maro, păreau să
strălucească în lumină.
L-am muşcat uşor de buze şi mi-am afundat faţa în gâtul lui.
— Şi mie mi-a fost dor de tine, Alec. Nici n-am ştiut cât de
mult până când nu te-am văzut în faţa mea.
Mi-a cuprins ceafa cu degetele de la ambele mâini, trecându-
şi degetele mari peste bărbia şi obrajii mei.
Ochii lui păreau să-mi studieze fiecare trăsătură a feţei aşa
cum numai un artist extrem de atent la detalii o poate face.
— Ai fost tristă, chérie. De ce?
Am clătinat din cap, nedorind să începem această discuţie.
— Mai târziu. Deocamdată, ţi-e foame, pot să te servesc cu
ceva?
Alec m-a presat cu toată lungimea în centrul plăcerii, de unde
excitaţia mi-a ţâşnit spre membre. Mi-am strâns picioarele,
trăgându-l mai aproape de mine. Ochii îi fulgerau cu o intensitate
de care-mi fusese dor. Avea figura unui bărbat disperat. Disperat
să o aibă pe femeia lui.
— Nu mi-e foame decât să-ţi gust sexul dulce, ma jolie. Şi
iată-l înapoi pe franţuzul meu pervers.
Fără alte comentarii, m-a dus în apartamentul meu şi a închis
uşa. Şi-a pus un genunchi pe pat, apoi s-a aplecat şi m-a lăsat jos
ca şi cum aş fi fost la fel de valoroasă ca unul dintre tablourile lui.
— Dezbracă-te pentru mine, a spus Alec, apoi s-a ridicat.
Vreau să-ţi expui lumina.
Felul în care a vorbit, focul din privirea lui mi-au transmis
fiori pe şira spinării. Fără pic de eleganţă, m-am ridicat în
genunchi şi mi-am tras peste cap rochiţa scurtă. Nu purtam nimic
pe dedesubt, amintindu-mi preferinţa lui pentru haine puţine şi
lipsa barierelor.
— Vous êtes devenue plus belle. Alec a vorbit în franceză, iar
cuvintele lui mi-au trecut peste piele ca şi cum m-ar fi atins,
83
uşoare ca o pană, dar la fel de tulburătoare. Chiar cu franceza
mea ruginită şi lipsită de experienţă, ştiam ce mi-a spus. Că
devenisem mai frumoasă.
Am clătinat din cap că nu.
— Doar în ochii tăi.
Mi-a cuprins obrajii în palme.
— Tu nu te vezi la fel cum te vede lumea.
Am izbucnit în râs.
— Tu nu eşti lumea, franţuzule.
Alec m-a bătut uşor pe buze, iar eu i-am supt degetul mare,
răsucindu-mi limba în jurul lui. I s-au întunecat ochii, lumina nu
mai oferea tenta de auriu a privirii sale ca de ambră.
— O, chérie, ai uitat ce ai învăţat în timpul petrecut
împreună? a şoptit el scoţându-şi tricoul şi expunându-şi
pectoralii în care îmi plăcea atât de mult să-mi înfig dinţii şi
muşchii abdominali pe care degetele mele mureau de nerăbdare
să-i atingă.
— N-am uitat cât de tare îţi ador corpul, i-am răspuns
strângând din pumni, cu sânii îngreunaţi şi plini de dorinţă.
Mâinile lui s-au îndreptat spre globurile gemene,
strângându-le şi masându-le ca şi cum ar fi vrut să facă din nou
cunoştinţă cu corpul meu. Mi-a ţâşnit un strigăt de pe buze când
şi-a trecut degetele peste sfârcurile umflate. A tras adânc aer în
piept şi s-a apropiat de gâtul meu, părând că vrea să-mi inspire
parfumul.
Închizând ochii, am gemut şi mi-am lăsat capul pe spate.
Simţeam cum vârfurile şuviţelor de păr îmi ating pielea goală de
pe fund.
— Ador atingerea ta.
O senzaţie de umezeală mi-a cuprins sânul drept, apoi am
simţit muşcătura dinţilor lui ciupindu-mi pielea. Un nou acces de
dorinţă a pornit din locul pe care-l sugea în jos, pe torsul meu,
oprindu-se drept între coapse. Clitorisul îmi pulsa dureros,
aşteptând clipa în care avea să mă atingă acolo. Şi ştiam că o s-o
facă. Dacă era vreun lucru pe care să-l ştiu cu siguranţă în
84
legătură cu Alec Dubois, era acela că adoră să-mi simtă gustul pe
limbă.
Vreme de mai multe minute, Alec s-a înfruptat din sânii mei,
sugând, trăgând, masând şi muşcându-mi sfârcurile, până când
au ajuns ca nişte mici căpşuni coapte, numai bune de mâncat, îmi
roteam şoldurile în aer, căutând ceva, orice, care să mă scape de
durere.
— Alec, l-am implorat eu, iar el a rânjit cu sfârcul în gură,
sugând cu putere, apoi s-a tras la o parte.
Când am deschis ochii, ştiu ce trebuie să fi văzut el. O femeie
gata să fie futută. Numai că Alec nu futea, el făcea dragoste, şi mi-
o spusese de atâtea ori.
Şi-a dus mâinile la blugi, i-a desfăcut şi i-a lăsat să cadă pe
coapsele lui musculoase. Capul gros al penisului lui a lăsat să iasă
o picătură ca o lacrimă când s-a văzut eliberat din închisoarea
denimului. M-am aplecat şi am lins picătura, gemând la amintirea
gustului.
— Oui, mon amour, potoleşte-mă puţin, ca să pot să mă
înfrupt din tine.
Eram în patru labe când şi-a trecut degetele prin părul meu
şi mi-a împins-o în gură. L-am supt cu putere, băgând-o în gură
atât de adânc, că mi-a ajuns până pe gât, aşa cum îi plăcea lui.
— Si bon. E atât de bine, mi-a spus. Şi nu se înşela. Era
incredibil de bine să-l servesc pe Alec. Gustul lui, parfumul lui îmi
aminteau de timpuri minunate, de sex nemaipomenit, de mult
râs, dragoste şi prietenie. Toate lucrurile de care aveam nevoie în
viaţa mea acum. Cu Alec alături de mine, nu mai eram singură.
Mi-am dublat eforturile, făcând salturi pe toată lungimea şi
venerându-i capul, sugând fiecare picătură de lichid preseminal
ca o pisicuţă care atinge uşurel farfurioara cu smântână. El s-a
uitat la mine cum îl iau cu totul. Când m-am uitat în sus din
poziţia mea, avea nările lărgite, ochii pe jumătate acoperiţi de
pleoape, gura, ca o linie fermă, răsucită de extaz în timp ce
pompa în gura mea. Am primit ceea ce mi-a oferit, iubind fiecare
clipă. Apoi, fără nici un avertisment, niciodată nu m-a avertizat, s-
85
a împins adânc şi mi-a umplut gura cu esenţa lui. Explozii
fierbinţi ale seminţei lui mi-au alunecat pe gât. Am înghiţit
respectuos, mulgându-l de fiecare picătură, până când şi-a strâns
pumnul la rădăcina părului meu şi m-a tras înapoi.
— O, ma jolie, o să-ţi arăt din nou cum să te iubeşti pe tine şi
pe alţii iubindu-te în seara asta. Acesta, frumoasa mea Mia, a fost
un început perfect.

***
Abia ieşisem din duş după două reprize serioase de sex.
— Mulţumesc că ai venit în seara asta. M-am ghemuit la
pieptul lui gol. Şi-a trecut degetele peste braţul şi umărul meu în
forme pe care nu le-am înţeles. Nici n-am încercat.
Alec şi-a frecat falca de creştetul capului meu.
— De ce eşti atât de singură când eşti plătită să fii cu cineva?
m-a întrebat el. Avea un ton curios, nu acuzator.
Cuibărindu-mă mai aproape de el, i-am lins sfârcul, apoi l-am
sărutat uşor.
— Alec, nu mă culc cu toţi clienţii mei.
M-a strâns mai tare în braţe.
— Vraiment? Serios? m-a întrebat el.
Asta m-a făcut să chicotesc.
— Serios, i-am răspuns.
— Nu înţeleg asta. De ce, dacă te plătesc să fii cu ei, nu eşti cu
ei în cel mai frumos mod cu putinţă?
Am chicotit din nou, lipită de pielea lui caldă. Evident, nu
avea cum să înţeleagă.
— Ştii că nu eram obligată să fac sex cu tine.
S-a uitat la mine pieziş şi mi-am dat seama că încearcă să
înţeleagă ceva.
— Chérie, tu şi cu mine eram meniţi să ne iubim unul pe altul.
Nu s-a pus niciodată problema să nu fie aşa, oui?
— Oui, dar nu e cazul cu oricine, Alec. Nu sunt plătită să mă
fut.

86
 — Eu nu fut, a repetat el cu tărie cu un mormăit pe care îl
ştiam atât de bine.
Am ridicat capul, mi-am aşezat mâinile pe pieptul lui şi mi-
am fixat bărbia deasupra lor.
— Ştiu. Şi ador asta la tine. Mâinile lui s-au mişcat în sus şi în
jos pe spatele meu, ca şi cum picta ceva. Poate chiar o făcea, n-am
de unde să ştiu. Era un artist. Tu m-ai învăţat să-l iubesc pe cel cu
care sunt, dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să fac sex cu
el.
S-a uitat vizibil jignit la mine.
— De ce nu? Toată lumea are nevoie să se elibereze de
tensiune, să se conecteze la nivel fizic, iar a face dragoste este cea
mai bună metodă de a face asta.
Desigur că aşa vede lucrurile franţuzul meu.
— Păi, clientul de după tine era homosexual. Am ridicat din
umeri.
— Atunci puteai să faci dragoste cu amândoi. M-a tras
deasupra lui, şi-a strecurat mâinile sub fundul meu şi mi-a
desfăcut picioarele ca să-l călăresc. Se întărea sub mine. Alec
este, de departe, cel mai viril bărbat pe care l-am cunoscut
vreodată. Când a spus că o să facă dragoste cu mine toată
noaptea, n-am avut nici o îndoială că o să pic de nesomn înainte
să se oprească el să mă iubească.
Lingându-l de la un sfârc la celălalt, am început să sug discul
neglijat până când s-a întărit.
— Asta ar fi fost o experienţă, dar nu s-a pus problema.
— N-am să înţeleg niciodată asta. Continuă.
Aplecându-mi capul într-o parte, mi-am trecut un deget
peste barba şi mustaţa lui. Şuviţele lungi şi arămii se uscaseră şi
erau ondulate şi sexy într-un fel extrem de masculin.
— Tipul cu care sunt acum, jucătorul de baseball. La început,
m-am gândit că s-ar putea să doresc să împart patul cu el, dar
este îndrăgostit de altcineva.
— A, şi cealaltă femeie nu doreşte să împartă. Atunci, de ce a
avut nevoie de tine? m-a întrebat el gânditor, dar mi-era greu să
87
fiu atentă, pentru că în clipa aceea a hotărât să-şi înfigă adânc un
deget în sexul meu pe la spate. M-a frecat cu un deget până când
m-am umezit suficient de mult cât să mai poată băga unul. Ce
spuneai? a rânjit Alec, ştiind exact ce-mi face. Ticălos sexy!
— Ăăă, da. Ei bine, era cam măgar când ne-am cunoscut şi
apoi l-am ajutat... O, Doamne! Mi-am lăsat capul în jos şi m-am
împins, lăsându-i degetele să ajungă în locul potrivit. Ăăă, să
pună mâna pe fata pe care o dorea.
A ţâţâit din limbă.
— Păcat. Mai mult pentru mine, a rostit, apoi s-a împins
adânc înăuntrul meu cu cele două degete. Am răspuns, gemând şi
gâfâind, senzaţia împrăştiindu-se în tot corpul. Apoi mi-am lipit
gura de pieptul lui şi l-am lins şi l-am muşcat până când m-a făcut
să termin cu degetele. În timp ce strigam, m-a rostogolit şi a
început să mă sărute de sus până jos. Îţi vreau la crème pe limbă,
ma jolie. Trebuie să-mi reamintesc gustul tău. Acum o să te ling.
Am terminat cu poveştile?
Poveşti. Lui i se părea că discuţiile sunt poveşti. La naiba,
tipul e drăgălaş şi al dracului de talentat. M-am ridicat pe călcâie
şi m-am înălţat până la faţa lui. A gemut şi şi-a proptit limba în
mine cât a putut de adânc. Îmi ţinea buzele de jos desfăcute cu
mâna şi îşi freca buzele, mustaţa şi barba de sexul meu. Vreau să
mă înconjor de parfumul tău în somn. Atunci voi avea vise
frumoase cu frumoasa, dulcea mea Mia. Oui, ma jolie?
— O, da, am gemut eu, scoţând un ţipăt când a supt mai tare
din clitoris, trimiţându-mă sus, pe cea mai înaltă culme.
Alec şi-a văzut de treabă, fără grabă, între picioarele mele. M-
a supt, m-a frecat cu degetul, m-a muşcat uşor cu dinţii şi chiar
mi-a lăsat un semn rozaliu pe coapsa interioară. Din când în
când, mă aducea până în clipa eliberării, apoi se retrăgea, până
când am fost atât de epuizată şi ieşită din minţi de dorinţă, că l-
am implorat să mă lase să termin. Sexul meu era atât de ud, că
simţeam lichidul alunecos cum mi se scurge prin crăpătura
fundului. Alec nu l-a lăsat să se irosească. A coborât cu limba şi
mi-a mângâiat rozeta micuţă pe care o adora, şi-a deschis larg
88
gura şi a sorbit. I s-au umflat obrajii, eu mi-am arcuit spatele,
apoi şi-a trecut dinţii peste clitorisul meu şi am zburat direct în
stratosferă, săltând ca o femeie sălbatică. În timp ce eu terminam,
el şi-a pus un prezervativ, şi-a înfipt penisul gros în mine şi m-a
călărit tare, mai tare ca oricând. Eram sălbatici, dincolo de
control, şi ne futeam ca şi cum n-am fi mai avut o altă şansă. La
un moment dat, mi-a ridicat picioarele în sus, tăindu-mi corpul în
două, şi a continuat să pompeze în mine.
— Îţi ador corpul.
— Îţi ador sexul.
— Îţi ador inima.
— Îţi ador sufletul.
— Te iubesc, Mia.
Doar că Alec a spus toate acestea în franceză.
Ceea ce am făcut în seara aceea a fost incredibil de fierbinte,
a fost devotament, una dintre cele mai pasionale experienţe
sexuale din viaţa mea. Ne-a dus din nou pe amândoi la punctul
maxim, iar când ultimele vestigii ale esenţei lui s-au scurs în
mine, s-a prăbuşit peste trupul meu. Am adormit amândoi,
conectaţi fizic, emoţional şi mental.

CAPITOLUL 8

M-am trezit în mijlocul unui orgasm. Aveam picioarele în

jurul capului lui Alec, care se ocupa de mine cu limba. Apoi, fără
un cuvânt, fără a spune măcar bună dimineaţa, a rulat un
prezervativ. Am pierdut numărul celor pe care le folosisem în
noaptea precedentă. Şi-a făcut loc centimetru cu centimetru în
ţesutul umflat de prea multă întrebuinţare. Totuşi, a fost divin.
Sărmana mea păsărică pulsa ca şi cum trecuse învingătoare
printr-o bătălie. De data asta a făcut dragoste cu mine lent, cu
mare atenţie. Ştiam amândoi că aceasta avea să fie ultima oară,
89
dar nu aş spune chiar că pentru totdeauna. M-am învăţat să nu
gândesc aşa. Revăzându-l pe Wes şi acum şi pe Alec, niciodată nu
e un cuvânt pe care să-l păstrez în vocabular când vine vorba de
bărbaţii la care ţin.
Când am terminat, s-a îmbrăcat metodic.
— Mi-a făcut plăcere noaptea aceasta cu tine, ma jolie. Când
mai ajungi prin oraş sau ai nevoie să ţi se aducă aminte că eşti
iubită, să mă suni, oui?
Am dat din cap că da, m-am ridicat şi m-am îmbrăcat cu un
halat din mătase care atârna de uşă, în timp ce el şi-a prins părul
într-un nod dezordonat. Doamne, adoram pieptănătura asta la
bărbaţi. M-am ridicat în vârful picioarelor şi l-am sărutat. El m-a
luat în braţe şi m-a strâns, în timp ce ne-am sărutat multe minute
în şir. Apoi s-a tras şi m-a sărutat pe nas.
— Am multă treabă, altfel m-aş înfrupta din carnea ta toată
ziua. Mi-a cuprins obrajii în palme, privindu-mă fix. Nu-ţi stă bine
tristă. Motivul tristeţii tale este un bărbat?
Am strâns din buze şi mi-am amintit de acel apel telefonic.
Doamne, cât mi-aş fi dorit să nu fi sunat atunci. Puteam pur şi
simplu să-i trimit un mesaj şi atunci am fi mers mai departe,
ştiind că celălalt încă are sentimente profunde. Şi iată-mă acum,
făcând exact ce făcea şi el, pierzându-mă cu totul în corpul altui
bărbat. Sex cu adevărat bun, încântător, înnebunitor, dar tot nu
era cu cel cu care mi-aş fi dorit să-l fac.
Alec mi-a dat părul la o parte de pe faţă şi m-a mângâiat.
— Ma jolie, eşti foarte tânără. Acordă-ţi timp ca să te bucuri
de viaţă şi de ceea ce are să-ţi ofere. Şi-a lipit fruntea de a mea.
Inclusiv de plăcerile carnale, oui? Ştiam la ce se referă şi mi-am
întărit credinţa că anul acesta are legătură doar cu mine. Nu cu
mine şi cu altcineva. Are legătură cu salvarea tatălui meu şi cu
regăsirea mea. Unde ajung, ajung. Are dreptate. Sunt tânără şi nu
sunt angajată în nici o relaţie, şi nici Wes nu e. Nu pot să-l
învinovăţesc pe om că doreşte să aibă o legătură cu cineva, să nu
fie singur măcar pentru scurtul timp în care îşi împarte trupul cu
altcineva. Şi eu am făcut acelaşi lucru. Ştiţi ceva? A fost
90
nemaipomenit. Mă simţeam nemaipomenit. Înviorată, gata să
accept orice avea viaţa să-mi aducă în cale.
— Franţuzule, să ştii că eşti extraordinar. Alec a rânjit cu
zâmbetul acela mortal al lui şi jur că l-am simţit până în clitoris.
— Ştiu asta, chérie. S-a aplecat şi m-a sărutat uşor. Iar tu să
nu uiţi că eşti un dar oferit acestei lumi.
Alec s-a priceput dintotdeauna la cuvinte. Cuvinte care
puteau să ademenească, să aline, care făceau întotdeauna minuni
pentru psihicul meu.
L-am luat de mână şi am intrat în zona de living a
apartamentului. Era prea mult să sper că Mason şi Rachel erau
deja plecaţi. Mă rog, ar fi fost de ajuns să mă uit pe geam. Ploaie.
Rafale de ploaie care se izbeau de uşa glisantă. Ceea ce însemna
că antrenamentul fusese anulat sau amânat.
Rachel şi Mason erau amândoi complet îmbrăcaţi şi stăteau
aşezaţi în zona de luat masa, părând că iau nu micul dejun, ci
prânzul. Drace, cât o fi ceasul?
Mason l-a remarcat pe Alec, apoi şi pe mine, în halat, cu părul
în dezordine, probabil cu obrajii roşii de la orgasmul avut nu de
mult, practic întregul meu aspect striga tocmai-m-am-futut. A
rânjit.
— Hei, dulceaţă, ai dormit bine?
Aici a intervenit Alec.
— Nu i-aş spune chiar dormit, a ridicat el din sprâncene,
seducător. Francezul meu era incorigibil. Rachel nu a scos o
vorbă. Avea gura larg deschisă şi ţinea furculiţa în aer, aproape
de faţă, cu o căpşună care aştepta să fie muşcată înfiptă în ea.
— Ăăă, el e Alec, iar el e Mason şi ea e iubita lui, Rachel.
Rachel a lăsat mâna în jos şi furculiţa s-a lovit de farfurie.
— Ăăă, bună... a spus ea. Era cu siguranţă pentru prima oară
când o vedeam pe femeia plină de profesionalism şi la locul ei
rămasă fără replică, nu din cauza unui jucător de baseball masiv
şi sexy ca păcatul.
Mason a făcut un semn de salut din bărbie. M-am întors spre
Alec, conducându-l la uşă. Încă ne mai puteau vedea, dar nu-l
91
interesase niciodată ce cred alţii. În loc să iasă pe uşă, m-a tras
lângă el, mi-a pus o mână pe fund şi una pe ceafă, strivindu-mă
de silueta lui longilină, apoi mi-a devorat gura. Limba, buzele şi
dinţii au atacat, dansând cel mai încântător sărut de adio cu
putinţă.
Într-un târziu, când nici unul din noi nu mai putea respira,
mi-a dat drumul.
— Je t’aime, Mia, mi-a spus Alec cu un ton plin de dragostea
pe care ştiam că mi-o poartă. Aveam un loc în inima lui şi aveam
să-l păstrez pentru totdeauna. Îmi era de ajuns.
— Şi eu te iubesc, Alec.
L-am urmărit cu privirea până când s-a urcat în lift.
— Pe data viitoare, ma jolie, mi-a spus el în timp ce se
închideau uşile. Apoi m-am întors şi m-am dus la masă. Când am
ajuns acolo, Mason mi-a întins o jumătate din sandvişul lui. M-am
aşezat şi am muşcat din el, simţind deodată o foame cumplită.
Nimeni nu a scos o vorbă, până când Mason s-a întors spre
mine cu totul, cu coatele pe masă.
— Deci îl iubeşti pe tipul ăsta? A arătat cu degetul mare în
spate.
Am dat din cap că da.
— Da, dar nu aşa cum crezi tu. Nu sunt îndrăgostită de el.
Avem ceva special. Când suntem împreună, suntem împreună.
Doar noi doi. Dar, în cea mai mare parte a timpului, nu suntem
împreună.
Rachel a închis ochii, apoi a strâns din buze.
— Nu pricep. L-am auzind spunându-ţi că te iubeşte. Şi încă
în franceză. Doamne, asta a sunat sexy. A oftat când Mason a
săgetat-o cu o privire în flăcări. Iartă-mă. Şi-a îndesat o bucată de
fruct în gură, uitându-se în jos, în farfurie.
Dându-mi o şuviţă de păr pe spate şi ridicându-mi picioarele
pe scaun, mi-am fixat privirile asupra noilor mei prieteni şi am
hotărât că nu am nimic de ascuns. Trebuie să fiu eu însămi, cu
bune şi cu rele. Dacă îmi sunt prieteni cu adevărat, au să mă
accepte pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce credeau ei că sunt.
92
 — Alec mi-a fost client. Am ajuns acolo. Am făcut un gest cu
mâna pe care l-au înţeles amândoi. Mi-a plăcut la nebunie. M-a
învăţat o mulţime de lucruri despre oameni, despre iubirea faţă
de mine însămi şi faţă de ceilalţi. Deci, da, îl iubesc. Dar nu la
modul „O să mă căsătoresc cu el, vreau să îi fac copii sau să fiu
iubita lui“. Mai degrabă la modul „Îmi place la nebunie când mă
fute de mă îndoaie şi ţin la el şi îl iubesc ca pe un prieten“. Are
vreun sens ce spun?
Şi Mason, şi Rachel au clătinat din cap că nu, iar eu am oftat.
— Nu sunt în stare să explic. Dar nu vă faceţi probleme.
— Din câte am auzit, partea cu fututul până te-a îndoit s-a
întâmplat cu siguranţă. La naiba, fato, m-am rostogolit şi am
futut-o pe Rachel de atâtea ori azi-noapte încât cred că mi-am
scrântit penisul ascultându-te cum o luai iar şi iar, a glumit
Mason cu îndrăzneală. Şi eu, şi Rachel l-am lovit în braţ în acelaşi
timp. Au! Şi-a frecat braţele. Ţi-a plăcut, a arătat el spre Rachel,
iar obrajii ei s-au colorat într-o nuanţă puternică de roşu.
Am dat gata sandvişul şi m-am ridicat.
— Trebuie să fac un duş.
— Te adulmec mai târziu, obsedato, mi-a spus Mason când
m-am îndepărtat.
— Cine zice ăla e, fraiere, am răcnit spre el. Poate că Mason
ar putea fi versiunea masculină a Ginellei mele de acasă. Asta ar
fi drăguţ.
— Sunteţi amândoi ca nişte copii, a fost ultimul lucru pe care
am auzit-o pe Rachel spunându-l când închideam uşa de la
camera mea.

***
În următoarele câteva zile, Mason şi Red Sox şi-au câştigat
meciurile. Toată lumea era binedispusă şi asta se vedea. Când ne-
am întors la Boston, am coborât din avion, am luat un taxi şi ne-
am dus la barul Black Rose, unde fratele lui, Brayden, lucra ca
barman. Era timpul să sărbătorim şi echipa era pregătită. Din
taxiuri şi maşini au coborât o grămadă de tipi. În clipa în care am
93
intrat, Brayden a fluierat de s-a auzit în tot barul. O chelneriţă
frumuşică s-a dus la ceva ce arăta ca un sistem audio şi a apăsat
pe un buton.
În tot barul s-a auzit „We are the Champions“, melodia celor
de la Queen. Era încă devreme şi, pe deasupra, zi de lucru, aşa că
barul era practic mort la patru după-amiaza, dar asta nu i-a oprit
pe cei din echipă. Erau gata să dea peste cap câteva beri şi să se
relaxeze. Jucaseră ca nişte staruri rock şi aveau o pauză de câteva
zile de care să se bucure. Astăzi era vremea să sărbătorească.
Fetele din WAG şi-au găsit locul, ghemuindu-se la pieptul sau în
poala alesului lor, şi a început beţia.
Se întunecase de câteva ore şi eu mă simţeam nemaipomenit.
— Mace, eu am să mă duc acasă, a spus Rachel aplecându-se,
dar nu prea mult, ca să nu trezească suspiciuni. Cei din echipă nu
ştiau că o regulează pe Rachel, şi nu pe mine. Toţi, cu excepţia lui
Junior, credeau înşelătoria.
— Nu, iubito, nu ne întâlnim la mine? a sugerat Mason cu cei
mai drăguţi ochi rugători. Trebuie să recunosc că e tare o femeie
care îi poate refuza unui bărbat cu o asemenea privire ceea ce îşi
doreşte.
Rachel a clătinat din cap că nu.
— Am treabă mâine, trebuie să-mi spăl hainele şi să mă
odihnesc pentru mâine. Trec pe la tine pentru un dejun mai
devreme?
Mason a încuviinţat din cap şi i-a pus o mână pe gât. Şi ochii
ei, şi ai mei s-au mărit şi ne-am uitat în jur să vedem dacă a
observat cineva. Nu. Majoritatea jucătorilor erau deja rangă,
oricum.
— Mace, l-am avertizat eu, temându-mă că o să ne dea de gol.
S-a mulţumit să o strângă uşor şi să o bată pe umăr.
— O să-mi fie dor de tine, iubito. Ne vedem mâine.
Rachel i-a zâmbit dulce lui Mason, apoi m-a îmbrăţişat.
— Ai grijă de el, da?
M-am uitat la ea cu prefăcută seriozitate, mi-am dus mâna la
frunte şi am salutat-o.
94
 — Da, să trăiţi!
— Copii! Jur că atunci când sunt cu voi doi mă simt de parcă
mi-aş pierde vremea cu nişte copii de douăzeci de ani, a clătinat
ea din cap, apoi a plecat. Mason s-a uitat tot timpul la fundul ei.
Rachel avea fund frumos. Micuţ, dar îi stătea bine.
— Mişto cur are femeia asta. Doamne, mi-ar plăcea să muşc
din el chiar acum, a mormăit el, dând peste cap restul de bere.
Hai să ne îmbătăm, apoi luăm un taxi, da?
Brayden a venit spre noi.
— Ce faceţi voi doi? a întrebat el, cu părul lui arămiu
strălucind roşu de la luminile roz de neon din spatele lui.
— Ne pregătim să ne apucăm serios de treabă. Shot-uri, apoi
stingem cu bere. Mia, o să jucăm un joc!
M-am foit pe scaun.
— Ador jocurile. Cum se numeşte, poate am auzit de el?
— Ei, rahat.
— Dă-i drumul, mingicarule. Prietena mea Gin şi cu mine am
scris regulile pentru jocul ăsta nenorocit. Nu am pierdut
niciodată!
Mason a rânjit răutăcios.
— Înşiră-le, frăţioare, i-a spus el fratelui lui.
Din moment ce Mason a aruncat mănuşa, mi-am desfăcut
hanoracul cu Red Sox şi l-am aşezat pe scaun, rămânând într-un
maiou. Fetele mele erau complet la vedere. A aruncat o privire
spre sânii mei şi a gemut.
— Nu joci corect. Ce faci, încerci să-mi distragi atenţia? m-a
acuzat el, iar eu am început să râd.
— Ei bine, o să avem nevoie de mai mulţi jucători.
Junior şi Kris stăteau în apropiere. I-am chemat şi Mason le-a
explicat regulile. Apoi ne-am apucat de băut.

***
— Odată, mergeam prin pădure şi am călcat într-un rahat de
urs, a spus Mason. De obicei, poveştile erau mai atent construite,

95
chiar creative, dar jucam de ceva timp şi pierdeam cu toţii cu
regularitate.
Eu eram Rahat de Urs. Aşa că, atunci când a spus el rahat de
urs, eu a trebuit să răspund „Ei, rahat!“. Am zbierat, izbind cu
mâna de bar.
— Al cui rahat? Mason şi-a lăsat capul pe spate ca şi cum ar fi
fost pocnit.
— Rahat de bebeluş, am rânjit eu, arătând spre Kris.
Jocul merge în felul următor: începi cu o poveste, dai vina pe
unul dintre numele false ale jucătorilor pentru un rahat, acesta
strigă „Ei, rahat!“, iar acuzatorul întreabă al cui rahat sau ceva
asemănător. Persoana acuzată dă vina pe altcineva. Apoi, noul
acuzat spune „Ei, rahat!“. Şi tot aşa. Eram un as la jocul ăsta,
pentru că jucasem runde nesfârşite cu Ginelle de-a lungul
timpului, dar asta nu m-a împiedicat să beau tot jocul, cot la cot
cu cei care greşeau.
— Ăăă... ăăă... rahat, am uitat ce trebuia să spun, s-a
bosumflat Kris.
— Bea! am strigat eu şi Mason în acelaşi timp, arătând spre
pahar. Am dat cu toţii peste cap câte un shot, pentru că era mai
amuzant să bem împreună decât pe rând, şi am continuat jocul.
La ultima comandă, eu şi Mason eram beţi morţi, abia ne
ţineam unul de altul. Nu mâncaserăm nimic la cină, doar
ronţăiserăm în timpul jocului cartofi prăjiţi şi nachos. Am
încercat să dau peste cap apa de fiecare dată când Brayden mi-a
pus un pahar în faţă, dar sunt sigură că, pentru fiecare pahar cu
apă pe care l-am băut, băusem vreo trei beri şi vreo două shot-
uri.
Brayden ne-a urcat într-un taxi, i-a plătit şoferului din
portofelul lui Mason, ne-a bătut uşor pe capete şi i-a spus
şoferului unde să ne ducă.
Nu eram prea siguri cum am ajuns acasă, dar am cântat o
mulţime de cântece de galerie, am înjurat şi am zbierat unul la
altul.
Într-un târziu, am ajuns. Ne-am împleticit pe alee.
96
 — Cum pizda mă-sii intrăm? a bălmăjit el şi s-a sprijinit greoi
de uşă.
Eu am rămas pe picioarele mele, uitându-mă în jur. Strada
era chiar drăguţă. Pete înceţoşate de culoare îmi treceau prin faţa
ochilor. Vântul îmi sufla prin păr şi îmi săruta pielea, ridicându-
mi ademenitor firele de păr de pe mână.
— Ador strada ta. E ca o operă de artă, colorată şi plină de
lumină. M-am mişcat spre treapta de jos, dar Mason m-a prins de
braţ înainte de a apuca să mă rostogolesc pe scări. M-a împins
lângă uşă.
— Cheile! a spus el de parcă ar fi câştigat la loterie. A băgat
mâna în buzunar şi a scos un set de chei, arătându-mi trofeul. Da!
A ridicat mâna în aer şi eu am încercat să bat palma cu el, dar nu
prea a mers. Mai degrabă, i-am plesnit pumnul.
Ne-am chinuit amândoi să deschidem uşa, apoi ne-am
rostogolit efectiv în hol. Cu mare efort, ne-am sprijinit unul de
altul şi am pornit în sus pe scări.
— Şşt, să n-o trezeşti pe Rachel, mi-a spus Mason izbindu-se
de perete şi trăgându-mă şi pe mine după el.
M-am concentrat şi l-am împins mai departe.
— Nu-i aici, i-am reamintit.
S-a întristat deodată.
— Vai, frate, cât de naşpa. Voiam s-o fut. Frate, şi-a trecut o
mână peste faţă.
— O, dar e în regulă. Poţi s-o fuţi mâine fără nici o problemă,
i-am propus eu, împleticindu-mă mai departe. M-a lipit de perete,
strivindu-mă cu pieptul lui.
— Miroşi atât de frumos, Mia. Ţi-am spus asta vreodată?
Am clătinat din cap, clipind de câteva ori.
— Nu, dar e foarte drăguţ din partea ta. Ar trebui să fii
drăguţ mai des. Îmi place de tine, eşti complet adorabil când nu
eşti un nemernic.
Mi-a pus mâinile pe şolduri şi m-a tras mai aproape de el.
— Mi-e dor de Rachel, mi-a spus, aplecându-se la pieptul
meu, cu capul pe pernele moi care erau sânii mei.
97
 Am ridicat braţele, l-am bătut uşor pe spate şi mi-am trecut
unghiile prin părul lui mătăsos.
— E în regulă. O să vină curând. Probabil că o să ne
pregătească masa de prânz. E atât de drăguţă, am spus, fără să
am habar, de fapt, ce zic. Dacă aş fi ştiut cum sună, practic ca
vorbele unui idiot lipsit de educaţie, poate că m-aş fi străduit să
gândesc mai coerent, dar alcoolul făcea ravagii. Mi-a trecut prin
cap că, teoretic, am abandonat colegiul în anul trei, ei, şi ce dacă?
Nu mai contează rahatul ăla. Fac o sută de mii pe an. Pe lună. Mă
rog, cum o fi. O căruţă de bani.
În timp ce eu mă gândeam la statutul meu în viaţă, Mason îşi
ridicase mâinile şi îmi strângea sânii, privindu-i cu cea mai mare
adoraţie.
— Ai cele mai mişto ţâţe. Rachel are ţâţe mici, dar îmi plac.
Ale tale sunt nişte ţâţe futabile de talie mondială. Pot să te fut
între ţâţe? Ar fi extraordinar! a ţipat el fericit, iar eu l-am împins.
S-a izbit de celălalt perete şi abia dacă a reuşit să rămână în
picioare.
— Nu, prostule, Nu poţi să mă fuţi între ţâţe. Dar mulţumesc.
I-am zâmbit larg şi mi-am luat sânii în mâini, apreciindu-le
mărimea şi greutatea. Sunt nişte ţâţe mişto. Bărbaţilor le plac la
nebunie. Sunt printre lucrurile cele mai bune la mine.
Mason a scuturat cu hotărâre din cap de atâtea ori încât, în
beţia mea, m-am gândit că o să i se desprindă.
— Nu, nu, nu. E clar că ai ţâţe şi cur mişto. Dar părul şi ochii
pot face bărbaţii să-ţi cadă la picioare în adoraţie. Ai nişte ochi ca
nişte diamante verzi. A venit mai aproape şi mi-a ţinut faţa în
lumina din hol. Da, exact ca nişte bijuterii. Ai ochii ca nişte
bijuterii, a exclamat el, apoi s-a frecat cu falca de gâtul meu.
Corpul lui părea să se prăbuşească peste mine. Sunt obosit.
Când a spus asta, am început şi eu să mă gândesc la acelaşi
lucru. Picioarele mi-au devenit grele, de parcă aş fi cărat o ladă cu
pietroaie în fiecare mână şi aş fi avut o greutate de două tone pe
piept. Greutatea era Mason, care se lăsase cu tot corpul pe mine,

98
dormind efectiv. Mi-am dat seama după mici pufnituri că mai
avea puţin să adoarmă din picioare.
— Acum trebuie să te ducem în pat. M-am împins în el şi ne-
am mişcat împreună anevoie spre patul lui imens. Acum
pregăteşte-te, i-am spus.
Şi-a ridicat bărbia, scoţându-şi tricoul. La naiba. Avea un
piept auriu şi muşchi apropiaţi de perfecţiune. Mi-am adus
aminte de franţuzul meu. Şi el avea un corp extraordinar de sexy,
ca şi Mason.
— E rândul tău.
Dintr-un motiv sau altul, cererea lui nu mi-a sunat ciudat, în
starea mea din acel moment. Mi-am scos topul şi apoi amândoi
ne-am desfăcut blugii şi i-am lăsat să cadă. Eu am rămas în chiloţi
şi sutien, iar el în boxeri.
— O să ne futem? m-a întrebat el legănându-se. Am aruncat o
privire spre echipamentul lui. Nu se întâmpla nimic acolo.
— Nu! Fraiere. Am tras cuvertura. Ca să nu mai zic că ai
puţulica moale de la whisky, am chicotit eu şi m-am ghemuit sub
pături. În clipa în care mi-am pus capul pe pernă, deja adormeam.
Mason s-a foit, a tras păturile şi s-a urcat în pat.
— Nu am puţulică de whisky, a susţinut el, iar eu am început
să râd zgomotos, strecurându-mă mai adânc în adăpostul meu de
pături. Adică whisky de puţulică, a bălmăjit el, apoi m-a apucat de
talie şi m-a lipit de pieptul lui. Noapte bună, Rach, a spus ţinându-
mă strâns.
— Nu sunt Rach. Eu sunt Mia. M-am frecat de pieptul lui,
bucurându-mă de căldura pe care o degaja.
— Mmm, bine, Mia, a spus şi am căzut amândoi într-un somn
vecin cu moartea sau, mai bine zis, într-un somn de beţivi.
Am auzit vag zgomote de jos. M-am gândit că poate Mason
pregăteşte micul dejun. Îmi plesnea capul de parcă o întreagă
fanfară îmi cânta în cap o melodie patriotică a lui John Philip
Sousa. În loc să deschid ochii, m-am ghemuit mai tare în căldura
care mă înconjura.

99
 — Vai, frate, fir-ar al dracului, capul meu, l-am auzit pe Mace.
Numai că nu de jos sau din partea cealaltă a camerei sau lângă
patul meu. Era o bâiguială joasă chiar lângă urechea mea, care se
adăuga la muzica din capul meu.
Am clipit de câteva ori şi am deschis ochii. În momentul în
care am început să mă trag de lângă corpul alături de care mă
aflam în pat, cuvertura mi-a căzut pe şolduri şi m-a lăsat pe
jumătate dezbrăcată, în sutien.
— Ce mama dracului... am spus uitându-mă la Mason, la
bustul gol, care deschidea încet ochii.
Desigur, nimic din toate acestea nu avea nici un sens. Îmi
exploda capul şi mi-am apăsat palmele pe tâmple, încercând cu
disperare să eliberez presiunea şi, în acelaşi timp, să-mi amintesc
ce s-a întâmplat.
În acest moment, uşa s-a deschis şi a intrat Rachel, voioasă,
îmbrăcată în costum, spunând: Scoală-te, somnorilă... şi apoi m-a
văzut, iar Mason s-a ridicat, pătura dezvelindu-i pieptul gol.
— O, Doamne. I-au apărut într-o secundă lacrimi în ochi, iar
cu o mână delicată a acoperit oroarea care voia să-i iasă de pe
buze. Nu... a rostit ea, tremurând din tot corpul.
Mason s-a uitat confuz mai întâi la mine, apoi la Rachel, şi a
sărit din pat ca şi cum i s-ar fi aprins un chibrit sub fund. Iar asta
a fost şi mai rău, pentru că nu avea decât chiloţii pe el. Rachel a
scos un sunet ca şi cum s-ar fi înecat, iar eu am clătinat din cap.
— Nu, Rachel, te rog, nu. Nu e ceea ce pare, am spus eu,
ridicându-mă ca proasta din pat, acoperită numai de o fâşie
subţire de dantelă care cu greu se putea numi chilot şi care nu-mi
acoperea tot fundul şi de sutienul decoltat asortat din care
aproape că-mi ieşeau sânii. Sunt sigură că mi-ar fi ieşit un sfârc
afară dacă mă aplecam. Am apucat cuvertura şi m-am învelit cu
ea.
Rachel a întins un deget spre mine.
— Se pare că ai făcut sex cu iubitul meu. Ceea ce bănuiesc că
ar fi trebuit să presupun că se va întâmpla, ştiind că eşti o târfă
angajată! a ţipat ea cuvintele pline de ură, care mi-au izbit inima
100
şi sufletul, aşa cum intenţionase. Ca un afurisit de cuţit care m-a
secţionat bucăţică cu bucăţică.
— Rachel, nu s-a întâmplat nimic! Mason s-a dus spre ea, iar
ea a întins o mână în faţă ca să-l oprească.
— Nu-mi vine să cred că am avut încredere în tine. Un
jucător. Am crezut că te-ai schimbat. Nu te-ai schimbat. Doar ţi-ai
ascuns foarte bine adevărata faţă. A oftat şi au început să-i curgă
lacrimile pe faţă. Am fost îndrăgostită de tine, Mason! Aveam de
gând să-ţi spun după ce pleca Mia şi rămâneam doar noi doi! a
ţipat ea, suspinând în acelaşi timp. Apoi s-a răsucit pe călcâie şi a
ieşit în fugă din cameră.
— Vă meritaţi unul pe altul, a strigat spre noi.
Tot ce am mai auzit au fost tocurile ei pe fiecare treaptă, apoi
uşa trântindu-se.

CAPITOLUL 9

Mason şi-a trecut degetele prin păr, trăgându-se de rădăcini.

— Băga-mi-aş! Nu-mi vine să cred că ne-am culcat împreună.
Rahat! Măsura camera cu paşii.
Am întins mâna după topul de pe podea, l-am tras peste cap,
apoi mi-am luat pantalonii. Când s-a întors cu spatele, i-am tras
pe mine.
— Mason, nu ne-am culcat împreună.
S-a oprit şi s-a uitat la mine ca şi cum aş fi spus cea mai mare
prostie, arătând spre pat.
— Ăăă... păi şi asta?
Am expirat chinuit, enervată. Aveam nevoie de cafea şi de un
pumn de Ibuprofen, şi asta repede. Micii constructori care forau
în creierul meu cu uneltele lor micuţe, râzând de mine că băusem
atât de mult în seara precedentă, trebuiau să dispară ca să pot
gândi normal.
101
 — Nu. Am dormit împreună, dar nu am făcut sex. Eram beţi
ca nişte porci. Crede-mă că aş şti dacă mi-aş fi pus-o şi sunt sută
la sută sigură că nu s-a întâmplat.
M-a măsurat din cap până în picioare.
— Mda, ai şti, a rânjit el, iar eu am făcut un pas înapoi. Îmi
pare rău. Băga-mi-aş, a repetat el, simţindu-se, în mod evident, ca
un nemernic. Cum dracu o s-o fac să mă creadă? Îmi cunoaşte
trecutul, Mia. E exact ca tâmpeniile pe care le făceam înainte de a
fi cu ea. S-a lăsat să cadă pe pat.
M-am aşezat lângă el.
— OK, uite cum o să facem. Facem duş, apoi băgăm în noi
nişte mâncare, cafea şi pastile. A ridicat din sprâncene. Ibuprofen
sau Tylenol, tontule, apoi o sunăm. O să te rogi de ea şi o să-i
explici că eram doar beţi, că nu ne-am pus-o şi că, deşi aşa arăta,
n-am făcut decât să dormim unul lângă celălalt.
Şi-a dus degetele mari la tâmple, întinzându-şi mâna cea
mare.
— Îmi aduc aminte că m-am jucat cu ţâţele tale şi că am vrut
să le fut. A oftat şi s-a uitat vinovat la mine.
— Ei bine, partea asta nu i-o spune. A fost doar un
comportament stupid de om beat şi nu a văzut nimeni. Inofensiv.
— Mda, inofensiv, a mormăit el. I-au căzut umerii; şi-a aşezat
capul în mâini şi coatele pe genunchi. Era imaginea perfectă a
unui om care-şi pierduse direcţia, care considera că s-a sfârşit
lumea.
Mi-am trecut mâna pe spatele lui gol.
— O iubeşti? l-am întrebat. A ridicat brusc capul şi m-a fixat
cu intensitate. Apoi a închis ochii şi a încuviinţat solemn. Trebuie
să îi spui, Mace. S-ar putea să fie singura cale să ieşi din
încurcătura asta.
A expirat pe gură, obrajii umflându-i-se din cauza efortului.
— N-o să mă creadă. O cunosc pe Rach. O să creadă că spun
asta doar ca să scap basma curată. Ar fi trebuit să-i spun când mi-
am dat seama. Atunci poate că m-ar fi crezut.

102
 Mason o iubea pe Rachel. Încetează vreodată minunile?
Jucătorul misogin şi afemeiat evoluase mult din ziua în care am
ajuns aici, cu aproape o lună în urmă.
— Când ţi-ai dat seama?
S-a ridicat şi a început să măsoare din nou camera în lung şi-
n lat, apoi s-a dus la fereastră, uitându-se în jos, pe stradă.
— Din prima noapte în care am făcut dragoste. A fost... a fost,
pur şi simplu, ştii tu. E ca şi cum am ştiut atunci că este singura
femeie cu care vreau să rămân pe vecie. Şi am stricat totul.
Hristoase! S-a dat un pas în spate şi a lovit cu palma în perete.
Slavă Domnului că nu a dat cu pumnul, că ar fi stat pe bară în
perioada imediat următoare.
M-am dus lângă Mace şi m-am lipit cu fruntea de spatele lui.
— O să reparăm asta. Ai să vezi. O să fie bine până la urmă.
A clătinat din cap.
— De ce ai crede asta?
— Pentru că, pur şi simplu, nu există altă variantă. Dacă ea
este aceea pentru tine, va trebui să găsim o cale să o facem să
vadă acest lucru. O să ne gândim la ceva. Împreună, o să-ţi
aducem iubita înapoi. În viaţă trebuie să rişti. Să te arunci în
necunoscut.
— Mersi, Mia. Eşti o prietenă bună.
— Ştiu, am spus şi l-am lovit în şold cu şoldul meu. Deci,
primul pas, duş, medicamente, mâncare şi o tonă de apă, în
ordinea asta. I-am întins mâna să mi-o strângă. A zâmbit strâmb
la mâna mea întinsă, gândindu-se, probabil, că mă purtam
prosteşte. Ne-am înţeles?
Mi-a luat mâna şi a scuturat-o.
— Ne-am înţeles.

***
A fost mult mai greu decât m-aş fi aşteptat să ajungem la
Rachel. Plecam peste două zile şi Mason nu reuşise încă să
discute cu blonda cea greu de prins. Fiecare apel telefonic era
întâmpinat direct de mesageria vocală, în care o imploram în
103
repetate rânduri să mă sune înapoi, să-l sune pe Mason, să-l
asculte pe unul din noi. Nimic. Femeia avea o voinţă de fier.
Începeam să cred că nu are de gând să-i dea o altă şansă lui
Mason, iar asta mi-a sfărâmat inima.
Chiar dacă Rachel mi-a spus lucruri destul de dureroase,
puteam să înţeleg de ce a făcut-o. Când eşti pus faţă în faţă cu
riscul de a pierde tot ceea ce ţi-ai dorit vreodată, izbucneşti. E
normal, iar bruneta aflată în pat cu iubitul tău e o ţintă destul de
bună. Meritam tot ce avea să-mi spună şi chiar mai mult decât
atât. Deşi nu îmi place faptul că mă consideră o târfă. E ceva cu
care trebuie să mă lupt şi eu ca damă de companie. Una care s-a
culcat cu primii doi clienţi. Bineînţeles, nu şi cu ultimii doi, dar ea
crede altceva.
Mi-a sunat telefonul şi am răspuns.
— Alo?
— Hei, păpuşă, eşti gata să treci la următorul client? Vocea
mătuşii Millie mi-a alinat nervii încordaţi ca o loţiune calmantă.
În ultimele zile m-am simţit ca naiba ştiind că Mason şi
Rachel suferă, încercând să-mi accept rolul în asta şi să fac tot ce
e cu putinţă ca să îndrept lucrurile, fără a şti cum.
Am oftat.
— Da. De fapt, cu cât mai repede, cu atât mai bine, am spus
pentru prima oară. Niciodată nu mi-am dorit să plec mai departe
atât de tare cum îmi doream acum. La momentul respectiv, mi se
părea o idee bună să fug de probleme.
— Ce s-a întâmplat, drăguţă? Jucătorul de baseball cel
şmecher nu se poartă frumos cu tine?
Am clătinat din cap, dar nu avea cum să mă vadă.
— Nu, el e în regulă. După ce am trecut de atitudinea lui de
nemernic şi a învăţat câte ceva despre cum să se poarte cu o
femeie, ne-am distrat de minune.
Vocea mătuşii Millie a căpătat un ton erotic.
— O, atunci cred că trebuie să aştept plata suplimentară de
la o zi la alta, nu?

104
 — Mătuşă Millie! Doamne, chiar crezi că mă culc cu toţi
clienţii?
— Drăguţă, eşti tânără, superbă şi eşti damă de companie
pentru nişte bărbaţi incredibil de bogaţi şi de arătoşi. Da,
bineînţeles că mă gândesc că obţii ceva din asta. Dacă aş fi în
locul tău, eu aş obţine cu siguranţă. În trecut mi-am luat şi eu
porţia de bogătaşi frumoşi.
Aici m-am aşezat şi am început să mă joc cu unghia de la
degetul mare.
— Ai fost damă de companie?
— Păpuşă, de unde crezi că ştiu atâtea despre afacerea asta,
cât să cer, unde să-mi trimit fetele? Normal că a trebuit să fiu şi
eu ca să pot conduce agenţia de dame de companie cu cel mai
mare succes din ţară. Am făcut de toate, draga mea, inclusiv
faptul că am avut partea mea de clienţi, cu toate că, pe vremea
aceea, nu plăteau în plus. Făcea parte din serviciu. Acum, după
cum ştii, nu am un bordel, am o afacere perfect legală şi îi plătesc
Unchiului Sam partea lui. Cer să mi se verifice documentele
contabile regulat şi le ţin din scurt. Dacă fetele mele vor să facă
pasul suplimentar, este de aşteptat ca bărbaţii să răspundă
acestui cadou oferind, la rândul lor, unul. Vezi, e uşor.
— Înţeleg. Cred că am avut impresia că te ocupi doar de
afacere.
— Păi, asta fac. Dar acum douăzeci de ani eram în pielea ta.
Doar că eu nu am fost la fel de deşteaptă. În clipa asta, am început
s-o ascult mai atent. Pe vremea aceea, am cunoscut şi m-am
îndrăgostit de unul dintre clienţii mei, iar el şi-a bătut joc de
mine. S-ar putea spune cu siguranţă că istoria se repeta cu
nepoata ei, doar că eu nu eram complet de acord că m-am
îndrăgostit de Wes... Încă. Mătuşa Millie a continuat. Acum, mă
port cu bărbaţii exact cum se poartă ei cu femeile. Ca pe ceva de
care să te bucuri cât îi ai. Nici mai mult, nici mai puţin. Fără
aşteptări, exceptând distracţia şi multă plăcere.
Ideea nu era rea. Asta încercasem să fac şi eu şi eşuasem
pentru că inima mea se agăţa prea tare de detalii. Cu Wes, am
105
fost până la gât într-un tumult emoţional. Cu Alec, a fost plăcut,
amuzant şi n-am simţit că las ceva în urmă, pentru că nu mi-a
aparţinut nici o clipă. Când am fost împreună, eu şi Alec ne-am
simţit incredibil de bine. După ce ni s-a terminat timpul, am
trecut la următorul lucru care să ne ofere bucurie, fără urmă de
vinovăţie sau grijă pentru celălalt, pentru că nu am avut genul
acesta de relaţie.
Mi-aş fi dorit să poată fi la fel şi cu Wes. Şi, exact în clipa
aceea, mi-am promis că o să ridic la loc zidul şi să fac lucrurile să
fie aşa. Cât timp am fost cu Wes, a fost uluitor, chiar incredibil.
Cel mai bun timp petrecut cu o persoană la care ţin. Cu Alec,
aproape la fel de bine. Dar cu Alec am ştiut amândoi că este pe
termen scurt, ceea ce a făcut totul pasional, transformându-l într-
o amintire de neuitat. Când am fost cu Wes, timpul nostru
împreună a fost încărcat de semnificaţii, complex din cauza
sentimentelor şi emoţiilor pe care nici unul din noi n-ar fi trebuit
să le investească în celălalt. Aici am greşit. Pentru că eu şi Wes
am fost automat mai mult. Cumva, într-un fel sau altul, era nevoie
de o delimitare, trebuiau trasate nişte graniţe ca să încetăm să ne
mai rănim unul pe celălalt. Desigur, aceasta era o altă problemă
pe care nu aveam vreo speranţă să o rezolv azi, în mijlocul
problemelor mele curente cu Rachel şi Mason.
Mi-am întărit hotărârea trăgând adânc aer în piept.
— Ai dreptate. Mulţumesc pentru sfat.
— Desigur, a spus ea şi îi auzeam unghiile bătând în taste.
Îmi pare rău că n-a ieşit treaba cu jucătorul de baseball. Probabil
că a fost o lună foarte lungă.
Am rânjit, cu gândul la Alec.
— Teoretic, m-am întâlnit cu un vechi prieten când am fost la
Seattle.
— O, se pare că te-ai distrat de minune cu acel vechi prieten.
— E adevărat. Am vrut să schimb subiectul, pentru că nu
ştiam care sunt regulile cu privire la întâlnirile cu foştii clienţi, o
chestiune care ţinea de afaceri, în timp ce ceea ce a fost între
mine şi Alec şi ceea ce a fost între mine şi Wes luna trecută a fost
106
personal, privat, fără legătură cu faptul că lucrez ca damă de
companie. Ai de gând să mă ţii în suspans în privinţa următoarei
mele destinaţii?
— O, copila mea, o să fie distractiv. Ai fost vreodată în
Hawaii?
Surf, nisip şi loţiune de protecţie solară.
— Serios? Mă duc în Hawaii?
— Da, păpuşă, şi ascultă aici: te duci ca model.
Am oftat.
— Aşa cum am fost pentru Alec? A fost amuzant să fiu muză,
dar experienţa mi-a sfâşiat subconştientul şi mi-a readus în
minte problemele din trecut. Ultimul lucru de care am nevoie e o
a doua rundă asemănătoare.
Am auzit-o apăsând pe mai multe taste, apoi a ţâţâit.
— Nu, drăguţă. O să prezinţi costume de baie pentru un
creator de top. Îl cheamă Angel D’Amico. Te vrea pentru că te-a
văzut prin reviste de cancan. A văzut că ţi se dă atenţie şi că ieşi
în lume cu nişte nume destul de importante. Asta e bine pentru
cineva care vine cu ceva nou în meseria lui. Ca să nu mai spun că
face costume de baie pentru femei adevărate.
— Cum adică?
— Linia lui vestimentară nu începe cu mărimea XS. Porneşte
de la M. Vrea femei cu forme în reclamele lui. Femei cu un pic de
carne pe oase. Ştii tu, o femeie cu o pereche de sâni care să nu
încapă într-o fărâmă de cinci centimetri de material. I-a plăcut că
ai măsura 36D la sutien şi formă clasică de clepsidră. Are un soi
de motto care spune că vrea să dovedească existenţa frumuseţii
în toate dimensiunile sau ceva de genul ăsta.
Ha. Asta sună chiar bine. Un creator vestimentar care se
concentrează pe măsuri mai realiste.
— Pare distractiv. Plus... Hawaii! Minunat! Am început să
dansez prin cameră, nevenindu-mi să cred că mă duc pe o insulă.
— O să dureze mult zborul, drăguţă. Şase ore de la Boston,
apoi încă cinci din California. Vrei să faci o pauză de câteva zile în
California, să treci pe acasă? M-am gândit la Wes şi la faptul că l-
107
aş putea vedea dacă n-ar fi pe platou. Apoi, într-o clipă, am
aruncat ideea pe fereastră. N-ar fi făcut decât să creeze mai multă
dramă, mai multă tâmpenie emoţională la care să mă gândesc.
Nu, vreau să mă distrez, să mă bucur de Hawaii. Să agăţ un tip
oarecare de pe insulă doar ca să mi-o trag cu el de o să-i iasă
ochii. Da, acesta e următorul meu plan.
— Nu, vreau o pauză de două nopţi în Vegas, ca să le pot
vedea pe Maddy şi Ginelle şi să văd ce face tata. Gin îmi spusese
că Maddy era gata să se apuce de treabă cu noul ei amorez şi m-
am gândit că va avea nevoie de sora ei mai mare, să petreacă un
pic de timp între patru ochi. O să am grijă să o rog pe Gin să-mi
facă programările pentru tratamentele cosmetice necesare.
Mătuşa Millie a tras aer în piept, părând că îi alunecă printre
dinţi cu un sâsâit.
— Apropo de asta. Trebuie să te epilezi.
— Mă epilez mereu, i-am reamintit eu.
— Nu, drăguţă. Vreau să zic, peste tot. Epilare braziliană
completă. O să prezinţi costume de baie. Nu pot să apară smocuri
de păr de sub material când faci fotografii în ocean.
Am oftat.
— Asta-i nasol. Şi doare. Aproape că puteam deja să simt
benzile lipicioase lipite de părţile mele sensibile şi apoi smulse.
Au!
— Da, păpuşă, doare. Vestea bună e că designerul este un
italian de cincizeci de ani. E însurat cu un fost fotomodel pe nume
Rosa, care lucrează cu fetele. Şi nu vei avea treabă tot timpul. Vei
lucra o zi sau două ca model, apoi vei avea liber tot restul
săptămânii. Ştiu că au programate numai una sau două filmări pe
săptămână. Restul timpului îţi aparţine. Chiar mi-au confirmat că
o să locuieşti într-un bungalou cu două dormitoare, închiriat,
aflat chiar pe plajă.
— O să am locul meu? Nu trebuie să stau cu ei?
— Nu, şi nu îţi vor pune nici haine la dispoziţie. Asta-i
înţelegerea. Din moment ce nu vei face decât să filmezi reclame
şi, eventual, să-i însoţeşti la vreo două petreceri, mare parte a
108
timpului îţi aparţine, aşa că poţi să te îmbraci cum vrei. Poţi,
totuşi, să păstrezi costumele de baie.
Drăguţ!
O lună în Hawaii. Viaţa mea tocmai a devenit de o sută de ori
mai bună.
— Crezi că aş putea să le aduc pe Gin şi pe Maddy? Cu cei
douăzeci de mii în plus de la Wes şi de la Alec, aveam destui bani
deoparte să le plătesc drumul. Ar putea sta cu mine, deci n-am
avea nevoie de bani decât pentru avion şi mâncare.
— Atât timp cât îţi faci zilele de filmare, poţi să faci ce vrei. Să
le fac o rezervare pentru bilete?
— Da, dar o să-ţi spun eu când. Trebuie să văd când are
Maddy vacanţa de primăvară şi dacă Gin poate să-şi ia nişte zile
libere. O, Doamne! O să mă duc în Hawaii şi sora mea şi prietena
cea mai bună pot să vină şi ele! E cea mai bună zi din toate
timpurile! am răcnit în telefon şi mătuşa mea a început să râdă.
— Mă bucur că eşti mulţumită, păpuşă. Să nu uiţi asta când ţi
se va smulge fiecare firicel de păr de pe zonele de jos. Am pufnit
ca răspuns. O să-ţi trimit un e-mail cu informaţii şi cu planificarea
zborurilor. Vrei zborul de la prima oră în ultima zi, nu-i aşa?
— Da. Îmi place să plec devreme. De fapt, îmi plăcea să mă
strecor înainte să-şi dea seama clientul că plec. A funcţionat
ultimele trei dăţi şi nu am nici un motiv să schimb ceva acum.
— Te iubesc, mătuşă Millie!
— Şi eu pe tine, păpuşă, a spus ea şi a închis fără a mai spune
la revedere.
Acum, că pusesem lucrurile la punct, trebuia doar să mai
găsesc o cale să-i împac pe Mason şi Rachel. Tocmai când îmi
puneam telefonul la loc în buzunarul de la spate, a început să
sune din nou.
— Alo?
— Vorbesc cu Mia Saunders? m-a întrebat o voce serioasă,
dar liniştită.
— Da, cine e la telefon?

109
 — Vă sun de la Spitalul din Cambridge. Iubitul
dumneavoastră, Mason Murphy, este la noi, la Unitatea de
Primiri Urgenţe.
— Doamne-Dumnezeule! M-am uitat în jur, deja cuprinsă de
panică. Mi-am văzut geanta pe măsuţa de toaletă, am luat-o şi am
coborât scările, ieşind din clădire. E în regulă? Ce s-a întâmplat?
— Are câteva cucuie şi vânătăi şi îl tratăm pentru o contuzie.
A fost implicat într-un accident de circulaţie minor împreună cu
alţi doi jucători, care sunt şi ei internaţi. Aţi putea veni? A
întrebat şi de o persoană pe nume Rachel Denton, dar nu
răspunde la telefon.
— O găsesc eu. Dar e bine?
— Da, doamnă. O să iasă diseară de aici. Acum îl punem la
punct. Probabil că doctorul îl va externa peste câteva ore. Ar fi
bine să fie cineva aici care să-l preia.
— Sigur, sigur. O să-i anunţ şi familia, pentru orice
eventualitate.
— Bineînţeles, doamnă. Ne vedem în curând.
Am închis şi m-am oprit pe strada din Boston, în faţa clădirii
lui Mason, neavând nici cea mai vagă idee de unde dracu’ să
încep. Nu aveam numărul tatălui lui, iar Rachel nu-mi răspundea
la telefon. Apoi mi-am adus aminte că fratele lui lucrează la Black
Rose. În cel mai rău caz, cineva de acolo putea să-mi ofere nişte
informaţii despre fratele lui.
Am sunat la informaţii şi mi-au făcut legătura la bar.
— Barul Black Rose, Brayden la telefon, a răspuns fratele lui,
iar eu am simţit că mi se înmoaie genunchii.
M-am aşezat pe un pilon şi mi-am revenit.
— Brayden, Mia la telefon. Fratele tău a avut un mic accident
şi este la spitalul din Cambridge.
— Poftim? E bine Mason?
— E bine. O contuzie şi câteva vânătăi şi cucuie. Mă duc
încolo acum, dar trebuie să dau de Rachel, iubita lui, am spus,
uitând pentru o clipă de rolul meu.

110
 — Am crezut că tu eşti iubita lui, a spus cu un timbru pe care
nu i-l mai auzisem până acum.
M-am ridicat oftând şi am întins mâna să opresc un taxi.
— Nu, a fost doar de ochii lumii. Rachel, blonda din seara
aceea, este adevărata lui iubită, numai că e supărată pe noi, crede
că Mason a înşelat-o cu mine şi nu ne răspunde la telefon. El e
disperat şi o vrea lângă el pe femeia pe care o iubeşte. Trebuie să
o găsesc.
Apoi Brayden a făcut ceva la care nu m-aş fi aşteptat, având
în vedere circumstanţele: a început să râdă. Cu poftă.
— N-ai auzit ce ţi-am spus?
— Mia, Mia, blonda aia drăguţă care e mereu pe lângă el?
Ochi mari, albaştri, slăbuţă, arată bine în costum?
În sfârşit, m-a văzut un taximetrist şi a tras la marginea
trotuarului. M-am urcat şi mă pregăteam să-i spun să mă ducă la
spital, când Brayden a chicotit şi mi-a răspuns:
— E aici, la bar. Bea de stinge. Vrei să nu-i mai dau de băut?
Se pare că universul luminează asupra mea astăzi. O fi lună
plină sau ceva. Nu mi s-a mai întâmplat una ca asta.
— Da, îndoaie-i băutura cu apă. Ajung într-un sfert de oră.
— La Black Rose Pub, şi primeşti douăzeci de dolari bacşiş
dacă te grăbeşti.
— S-a făcut, doamnă. Nevastă-mea tot comentează că nu
primesc bacşiş niciodată. Ar fi mişto douăzeci de dolari în plus.
— Dacă ajungem acolo în zece minute, îţi dau patruzeci.
Taxiul a pornit cu cauciucurile scrâşnind, a întors pe loc şi a
plecat în viteză spre bar. Cred că avea mare nevoie de bani lichizi,
pentru că am ajuns în unsprezece minute. Nu am comentat nimic
de minutul în plus. Am plătit cursa şi i-am aruncat cei patruzeci
de dolari în plus pe scaunul din faţă.
— Mersi, tipule, am strigat sărind din maşină, am deschis uşa
la bar şi am început să mă uit la lumea dinăuntru.
Rachel stătea aşezată, cocoşată, cu părul vâlvoi ieşit din
împletitura lui complicată, căzându-i în toate direcţiile. Îşi bea
amarul.
111
 — Slavă Domnului! am strigat şi m-am îndreptat spre ea.
S-a încruntat. Chiar cu faţa strâmbată din cauza încruntării,
tot era incredibil de frumoasă. Una dintre acelei femei pe care le
vezi la băcănie sau la coadă la poştă şi îţi spui „Frate, ce mi-aş
dori să fiu şi eu la fel de stilată şi de elegantă ca ea“.
— Rachel, slavă Domnului că te-am găsit. M-am trântit pe
scăunelul de lângă ea.
— O-la-la. A ridicat un deget în aer, făcând o mişcare ca de
tornadă. Nu pot să spun că mă bucur că te văd, hoaţă de iubiţi ce
eşti! M-a privit pe sub gene cu ochii ei albaştri, aruncând
pumnale cu lame extrem de ascuţite din priviri. Uram faptul că se
uita aşa la mine.
— Rach... am încercat din nou.
M-a întrerupt.
— Nu pui mâna pe destui bărbaţi cu meseria ta? Vreau să
spun, uită-te la tine. A părut să mă măsoare cu privirea din cap
până în picioare. Eşti perfectă. Genul de femeie care merită să
pună mâna pe un tip ca Mason Murphy. Şi el e perfect, ştii tu.
Cine seamănă se-adună. A tunat şi v-a adunat şi aşa mai departe.
Rachel a sorbit din lichidul cu Martini şi fructe pe care îl avea în
faţă, apoi şi-a lins buzele. Să ştii – a îndreptat un deget spre mine
– că mă bucur că s-a întâmplat aşa. Măcar acum ştiu sigur că n-aş
putea să fiu niciodată cu un bărbat ca el. Un specimen masculin
superficial ca el n-ar putea nicicând să fie fericit cu mine. Nu când
poate avea pe cineva atât de exotic ca tine!
Am oftat şi am apucat-o de umeri. Şi-a muşcat buzele şi a
tăcut, în sfârşit.
— Ascultă-mă. Am zgâlţâit-o. Mason te iubeşte. Pe tine! A
făcut ochii mari, începând parcă să se dezintegreze sub ochii mei.
A strâns din buze, iar ochii frumoşi i s-au umplut de lacrimi care
nu au căzut. A clătinat din cap că nu, nevrând să creadă. Ba da! Te
iubeşte, iar dacă l-ai asculta măcar pentru cinci nenorocite de
secunde, ai şti şi tu asta! Te-ai deranjat măcar să asculţi vreunul
din mesajele vocale pe care ţi le-am lăsat amândoi?

112
 În acest moment, a început să tremure şi a clătinat din cap,
lacrimile alunecându-i de-a lungul obrajilor.
— Iisuse, pentru o femeie deşteaptă, poţi să fii destul de
idioată! am acuzat-o eu. I-au căzut umerii, şi-a încrucişat braţele
la piept şi s-a strâns în ea.
— Pleacă de aici!
— Nu pot! am urlat, pierzându-mi cumpătul. Simţeam cum îi
iese căldura prin fiecare por în timp ce îi ţipam în faţă. Mason e în
spital şi întreabă de iubita lui. De iubita lui adevărată.

CAPITOLUL 10

— Îmi vine să vomit. Rachel a pălit şi şi-a dus mâna la gură. O

găleată a apărut în faţa ei de nicăieri, iar ea a cedat. A vomitat
spasmodic în găleată, eliminând tot alcoolul pe care îl ingurgitase
în seara aceea. Am frecat-o pe spate şi m-am uitat la Brayden.
Avea o figură grăitoare. Tristeţe şi îngrijorare.
După ce Rachel a terminat, Brayden a luat găleata şi a ieşit
din bar, îndreptându-se spre camera din spate. Am dus-o pe
Rachel, care tremura, la toaleta femeilor. S-a clătit şi apoi i-am
îndesat în gură o lamă de gumă de mestecat, ca să mascheze
gustul şi mirosul. Apoi i-am scos agrafele din păr şi i-am lăsat
buclele să cadă. Am scotocit în poşeta ei; nu o lăsase din mână în
timpul nopţii de beţie. Am găsit o perie şi i-am desfăcut uşor
firele încâlcite, până când aurul răsucit pe care îl ştiam a început
din nou să strălucească. I-am întins un şerveţel umed şi şi-a şters
urmele de rimel din jurul ochilor şi de pe obraji. Apoi i-am mai
dat unul, să-şi sufle nasul. După aceea, am scotocit din nou prin
poşeta ei şi i-am găsit gloss-ul. Nu avea cine ştie ce: în mod clar,
femeia nu prea ţinea cosmetice la ea, deşi avea o mică pudrieră. I
le-am dat pe amândouă şi şi-a pus faţa la punct cât a putut.

113
 — Ce s-a întâmplat cu Mason? îi tremura vocea, dar începea
să redevină acea Rachel pe care o consideram prietenă.
— A fost implicat într-un accident de maşină împreună cu
alţi jucători. Are o contuzie şi o să-l externeze peste câteva ore.
Nu l-am văzut. Te voia pe tine, aşa că scopul meu a fost să te
găsesc.
A suspinat.
— Mă voia pe mine?
Am dat din cap că da şi i-am pus o mână pe umăr.
— Rachel, îţi jur că nu s-a întâmplat nimic. Eram beţi. Extrem
de beţi. Atât de tare, că suflam foc. Pe cuvânt de onoare, habar nu
am avut că nu m-am dus în patul meu. Ne-am prăbuşit în patul lui
şi am adormit. Asta e tot. Nimic altceva.
A închis ochii şi a lăsat bărbia în jos.
— Te cred.
Am respirat uşurată, lăsând să iasă zile întregi de durere şi
vinovăţie.
— Slavă Domnului. Mason a fost atât de pierdut fără tine la
gândul că n-ai să te mai întorci niciodată la el.
— Asta nu înseamnă că suntem făcuţi să fim împreună, Mia.
Aşa cum am spus, când te-am văzut lângă el, mi s-au deschis
ochii. Nu e făcut să fie cu o femeie de carieră. E făcut să fie cu o
fată căreia îi place să se distreze, să meargă la meciurile lui de
baseball, să se plimbe prin toată ţara cu el şi să-i fie alături. Eu n-
am să fiu în stare să fac toate acestea.
— Doar nu vorbeşti serios. Cum rămâne cu tot ceea ce faci?
Lucrezi la firma lui de PR. La tine vine pentru toate chestiunile
legate de sponsorizări şi altele. Are nevoie să-i fii aproape destul
de des.
Şi-a aplecat capul într-o parte.
— Asta e una...
A început să mă mănânce părul de pe ceafă. Începeam să o
conving.
— Şi cine o să-l ajute să nu se facă de râs la şedinţele alea? L-
ai văzut acolo. E atât de ridicol de nepriceput. O să profite de el în
114
câteva secunde dacă nu eşti acolo. Singurul motiv pentru care
lucrurile se aranjează eşti tu. Acum, că îi vin oferte din stânga şi
din dreapta, şi o să continue să vină, are nevoie de un agent care
să lucreze numai pentru el. Sunt sigură de asta. Tu eşti acea
persoană. Nu ar avea încredere decât în tine.
Şi-a dat părul la o parte din ochi şi şi-a îndreptat umerii.
— Ai dreptate. L-ar fi păcălit. E prea generos şi nepăsător.
Chiar dacă nu face asta numai pentru bani – ştiu că adoră sportul
–, ar fi încercat să-l tragă-n piept.
— Exact. Iar tu ştiai asta, Rachel. Mi-am îndreptat un deget
spre pieptul ei. Tu eşti persoana potrivită pentru el.
I-au strălucit ochii cu ceea ce se poate descrie drept o
revenire a respectului de sine.
— Trebuie să mergem la el, mi-a spus.
Ne-am repezit amândouă afară din bar.
— Brayden, te sun când aflu ce se întâmplă. El a ridicat
relaxat din bărbie, apoi a spus ceva de genul desigur sau ceva la
fel de macho. Să-i ceri lui Mason banii pentru băutură.
— Am pus-o deja în contul lui, a rânjit el. Şi pe asta – a ridicat
o bere şi şi-a dus-o la buze, sorbind o înghiţitură lungă. Am
clătinat din cap şi ne-am îndreptat spre uşă.

***
Când am ajuns, spitalul era ca o casă de nebuni. Se pare că un
tir se răsucise pe autostradă, provocând un accident în care
fuseseră implicate paisprezece maşini. Erau oameni peste tot,
bandajaţi la cap, la mâini şi la picioare. M-am dat înapoi speriată
şi m-am îndreptat spre ghişeul de informaţii.
— Sunt Mia Saunders, am venit să-l vedem pe Mason
Murphy.
Femeia i-a căutat numele în calculator.
— A fost mutat temporar în salon. Etajul doi, salonul 130.
— Mulţumim. Rachel şi cu mine ne-am dus la lift şi am
aşteptat, şi am aşteptat. „Dă-l în mă-sa“, am spus şi am pornit pe
scări. Am urcat două etaje şi apoi am început să căutăm salonul.
115
 Când l-am găsit, am început amândouă să mergem mai încet.
Am apucat-o pe Rachel de mâini şi, pentru o clipă, ne-am
conectat. Ne-am conectat ca nişte surori, ca nişte prietene bune,
împărtăşindu-ne una alteia alinare şi transmiţându-ne energie.
După ce am inspirat lent de câteva ori, ne-am întors şi am deschis
uşa. Eu am intrat prima, iar Rachel m-a urmat tăcută.
Mason era în pat, cu ochii închişi. Lumina era slabă, iar tatăl
lui stătea pe un scaun într-un colţ.
— Mia, fată scumpă, te-au contactat, în sfârşit, a spus Mick şi
m-a îmbrăţişat. Mi-am ţinut braţele pe umerii lui, în timp ce
Rachel s-a oprit lângă patul lui Mason.
A deschis ochii şi şi-a trecut limba peste buza despicată. Avea
câteva cusături, cinci sau şase, de-a lungul frunţii. Mai avea nişte
tăieturi şi zgârieturi pe braţe, dar, în rest, nu părea să aibă nimic
rupt sau rănit.
— Rachel... A întins mâna, iar ea i-a cuprins-o în mâinile ei.
Lacrimile pe care şi le-a stăpânit cât am mers cu maşina au
reapărut, alunecându-i în jos pe obraji şi căzând pe mâna lui
Mason, pe care o ţinea aproape de faţa ei. Iubito, sunt în regulă.
Tu... sunt îngrijorat pentru tine...
— Ăăă, cred că îmi scapă ceva. Mick şi-a dres glasul şi m-a
strâns mai tare în braţe, ca şi cum voia să mă protejeze. Ce om
bun. Îşi făcea griji pentru fiul lui şi pentru presupusa iubită a
fiului lui.
L-am strâns şi eu şi am clătinat din cap.
— E în regulă, i-am şoptit.
Rachel s-a uitat la Mick cu o expresie de şoricel îngrozit.
Mason nu a lăsat-o.
— Hei, frumoaso. Uită-te la mine. Îmi pare rău. Nu s-a
întâmplat nimic. Îţi jur, i-a spus el aproape aceleaşi cuvinte pe
care i le spusesem şi eu mai devreme. Nu s-ar fi putut întâmpla
nimic. Nu te doresc decât pe tine. Tu eşti aceea pentru mine.
— Nu mai vorbi, trebuie să te odihneşti. Avea o voce răguşită
de parcă ar fi fumat un pachet întreg de Camel fără filtru ţigară
de la ţigară.
116
 El a clătinat din cap că nu, apoi a clipit. Mâna ei l-a mângâiat
unde nu era rănit. Din câte mi-am dat seama, s-ar putea să se fi
lovit cu capul de parbriz şi să-l fi spart. Probabil că micile tăieturi
şi zgârieturi de care era plin erau din cauza sticlei.
— Nu am nevoie de odihnă. Am nevoie să mă asculte femeia
pe care o iubesc, a mormăit el, iar eu şi tatăl lui am rămas
nemişcaţi şi tăcuţi, privind la ceea ce se întâmpla în faţa ochilor
noştri. Pentru mine era frumos. Pentru tatăl lui, derutant.
— Mason... N-a mai fost în stare să vorbească.
El a tras-o de mână, aducând-o mai aproape de el.
— Aşa este. Te iubesc. Te-am iubit încă din prima noapte. N-
aş fi făcut niciodată, niciodată, nimic ca să stric asta. Nu aşa cum
crezi tu. Ceea ce s-a întâmplat între mine şi Mia a fost complet
nevinovat, a ridicat el vocea, iar ea i-a pus două degete pe buze.
— Mi-a spus Mia deja. Şi te cred. Îmi pare rău că m-am îndoit
de tine.
— Aveai motivele tale. Dar, iubito, după nenorocirea de
astăzi, putea să fie mult mai rău şi nici să nu te am alături de
mine acum. Nici nu pot să mă gândesc la asta... i s-a îngroşat
vocea de emoţie. Am nevoie de tine. Pentru totdeauna. Alături de
mine.
Ochii lui Rachel erau sticloşi, concentraţi asupra bărbatului
din faţa ei.
— Atunci, am să fiu aici. Pentru orice ai avea nevoie. Pentru
că şi eu te iubesc.
Îmi venea să strig de pe acoperişuri şi să sar în sus de
bucurie, dar a trebuit să mă mulţumesc cu un zâmbet imens.
— Fiule, a spus Mick venind pe partea cealaltă a patului. O să
ai nişte explicaţii să-mi dai, i-a spus pe un ton destul de jovial.
— Tată, ea este Rachel. Va fi agentul meu personal exclusiv,
dacă acceptă această ofertă. Ea a încuviinţat din cap, zâmbind cu
gura până la urechi. Şi, pe deasupra, este iubita mea. Iubita mea
adevărată.
Ea a zâmbit atât de strălucitor, că a luminat cămăruţa
întunecoasă, aşa cum făcea de când am cunoscut-o.
117
 — Bună ziua, domnule Murphy. Numele meu este Rachel
Denton şi sunt îndrăgostită de fiul dumneavoastră.
Mick s-a uitat la Rachel, apoi la fiul lui, apoi la mine. A
îndreptat un deget spre mine.
— Şi cu ea cum rămâne?
— Ea este o damă de companie, i-a răspuns Mason simplu.
Mi-a venit să mă dau cu capul de pereţi. Tatăl lui a făcut nişte
ochi atât de mari, că i se putea vedea până în adâncul creierului.
— O, nu, nu. Nu aşa, a intervenit Rachel.
— Nu, tată. Am angajat-o noi ca să mă ajute să-mi
îmbunătăţesc imaginea. Aveam nevoie de o iubită, iar la
momentul acela, Rachel şi cu mine nu eram încă împreună. De
fapt, Mia ne-a încurajat să facem pasul. Asta era adevărat.
— Îmi pare rău că nu ţi-am spus tot adevărul, Mick, dar
acesta era rolul meu. Poţi să mă ierţi? Mi-am fluturat genele într-
un fel despre care credeam că arată destul de demn de milă.
— Să ne ierţi, a adăugat Mason cu o privire rugătoare, ca de
căţel.
Mick a mormăit ceva şi i-a tras lui Mason una peste umăr.
Era alături de fiul lui. Ca întotdeauna.
— Fiule, dacă doamna asta drăguţă este prietena ta şi o
iubeşti aşa cum susţii, sunt sigur că o s-o iubesc şi eu. Dar mai
minte-mă o dată şi o să-ţi învineţesc fundul mai tare decât ţi l-a
învineţit accidentul de maşină, m-auzi?
La auzul acestor cuvinte, eu şi Rachel am început să râdem.
Mason s-a încruntat.
— Da, tată, te aud.

***
Era devreme. Soarele nu apăruse încă la orizont când mi-am
închis valiza şi am cărat-o în linişte pe scări. Mason şi Rachel
dormeau în dormitorul principal. După ce medicii l-au externat
pe Mason, ne-am întors la el acasă, iar tatăl lui s-a agitat să
pregătească o cină târzie. Susţinea că trebuie să mănânci când
eşti răcit. Bineînţeles că Mason nu era răcit; avusese un accident
118
de maşină, dar nici unuia dintre noi nu i s-a părut prudent să facă
deosebirea. Am simţit că tatăl lui avea nevoie să facă ceva, să fie
de ajutor, în primul rând ca să mai stea prin preajmă şi să fie
sigur că fiul lui se simţea bine.
După ce am terminat de mâncat, au trecut pe la noi toţi fraţii
lui. Shaun cu noua lui iubită. Nu era aceeaşi pe care mi-o arătase
într-o fotografie ultima oară când am fost la ei la masă, dar aşa
sunt adolescenţii, nestatornici. La naiba, aşa sunt şi eu. Sar de la
un bărbat la altul în fiecare lună, fără să ştiu unde mă duc şi când.
Fraţii lui au stat suficient cât să facă mişto de el cu privire la
accident, cu privire la faptul că are două iubite, ceea ce a făcut-o
pe Rachel să se simtă foarte nelalocul ei, nefiind obişnuită cu
atenţia din partea clanului Murphy, dar ştiam că până la urmă
avea să se integreze. Ellie avea mare legătură cu asta. La cum
arăta Rachel, Ellie credea că e o prinţesă, şi chiar una adevărată.
Ca şi mama lor, Eleanor, Rachel era elegantă, avea un aer regal,
vorbea încet şi era o frumuseţe clasică. Aveam sentimentul că cei
doi aveau să rămână împreună pentru multă vreme şi speram că,
chiar şi cu tot ceea ce se întâmplase spre sfârşitul vizitei mele,
vor dori să păstrăm liniile de comunicare deschise.
M-am plimbat prin casa întunecată, mi-am făcut o cafea şi am
sorbit din ea uitându-mă pe fereastră. Timpul petrecut cu Mason
fusese cel puţin interesant. M-am simţit nemaipomenit pentru că
i-am văzut meciurile din primele rânduri, pentru că i-am
cunoscut pe ceilalţi jucători, pentru că am ajuns să cunosc stilul
de viaţă al unei iubite de jucător de baseball şi, mai ales, pentru
că am reuşit să înţeleg mecanismele interioare ale unei echipe.
Bărbaţi care se susţin unul pe altul şi care joacă de parcă ar fi un
instrument bine acordat: nici unul mai important decât altul şi
absolut splendizi ca întreg. Eram mai îndrăgostită de echipa Red
Sox decât fusesem înainte să ajung la Boston, şi am fost mereu o
admiratoare înrăită.
Avea să-mi fie dor şi de soţiile şi prietenele pe care le-am
cunoscut. Aveau propria lor gaşcă şi mi-a făcut mare plăcere să
fac parte din clubul lor pentru o lună. Nu aveam să le uit uşor pe
119
Sarah, pe Morgan şi, fireşte, pe micuţa Kris. Erau femei
extraordinare, care îşi susţineau trup şi suflet bărbaţii. Pe tăcute,
le-am transmis tuturor gânduri bune şi dragostea mea.
Totuşi, mai important decât orice, am văzut un cuplu
îndrăgostindu-se. Doi oameni care nu credeau că sunt potriviţi
unul pentru celălalt au aflat că singurul lucru care nu funcţiona
pentru ei era să stea despărţiţi. În final, Rachel şi Mason se
completau unul pe altul. Erau propriile lor yin şi yang.
Eram în culmea fericirii pentru că Mason a renunţat la
apucăturile lui de porc. Per ansamblu, cred că acestea erau felul
lui de a ridica un zid. Unul care îndepărta femeile cumsecade,
poate pentru că el nu se considera demn sau destul de bun
pentru o doamnă de mare calibru. Imediat ce a început să facă
schimbări în viaţa lui, să înceapă să trăiască pentru sine şi să afle
cine este în marea schemă a tuturor lucrurilor, i-a fost mai uşor
să-şi dea seama că nu are nevoie să-şi pună o mască. A putut să
profite de şansa de a fi el însuşi şi, când a făcut-o, şi-a deschis în
faţă o lume a fericirii, prin femeia micuţă şi dulce care îi era
alături, gata să-l accepte în toate modurile care contează: pe plan
profesional, fizic, mental şi emoţional.
În ceea ce o priveşte pe Rachel, cred că a fost nevoie ca
aproape să-l piardă pe Mason ca să înţeleagă cine este şi că este
de ajuns pentru el. Mai mult decât de ajuns. Femeia pe care o
prezenta ea lumii este exact femeia de care s-a îndrăgostit
Mason, cea pe care eram sigură că avea să o ducă într-o zi în faţa
altarului.
Mi-am terminat cafeaua şi am scos hârtia de scris.

Mason,
Ceea ce nu ştii despre mine este faptul că nu-mi plac
despărţirile. Sunt neplăcute şi incomode, de aceea plec în timp ce
eşti cufundat într-un somn adânc, în braţele femeii pe care o
iubeşti. Ale femeii pe care ţi-a fost scris să o iubeşti.
Mă simt onorată că m-ai ales să-ţi fiu aşa-zisa iubită. M-am
distrat luna asta cum nu m-am mai distrat de ani de zile. Şi am
120
învăţat câteva lucruri. O să duc cu mine ideea că trebuie să arăţi
mereu ceea ce ai mai bun şi să fii deschis la oportunităţile pe care
le ai chiar înaintea ochilor. E important să rişti ca să-ţi găseşti
adevărata fericire, iar oamenii rămân prea adesea înţepeniţi în
necazurile zilnice, sau cred că viaţa pe care o duc nu se poate
îmbunătăţi, chiar şi atunci când ştiu că sunt nefericiţi. Tu ai ales
fericirea, iar aceasta a luat forma unei blonde frumoase şi dulci.
Poartă-te bine cu ea. Şi ea îşi asumă riscuri dăruindu-se ţie cu
totul.

Rachel,
Ai grijă de el. Are nevoie de o femeie puternică, una care să nu-
şi pună mintea cu tâmpeniile lui. Ştiu că tu eşti acea femeie.
O să-mi fie dor de amândoi şi o să mă gândesc adesea la voi.
Vă mulţumesc că mi-aţi arătat cum ar putea să fie viaţa mea dacă
aş alege fericirea. Sunt sigură că într-o zi îmi voi găsi şi eu soarta
şi, când o voi face şi când va fi momentul potrivit, nu o voi mai lăsa
să plece.
Să nu vă părăsiţi niciodată unul pe celălalt.
Cu toată dragostea,
Mia

Am lăsat biletul pe blatul din bucătărie, am scos valiza pe uşă

şi am coborât-o pe scări, unde mă aştepta taxiul.
— La Aeroportul Internaţional Logan, vă rog.
Oraşul a zburat pe lângă mine, în timp ce soarele începea să
se strecoare la orizont, luminând cerul în tonuri plăcute de
albastru şi auriu. A fost o lună bună. Am petrecut de minune cu
meciurile de baseball, alături de Mason, de Rachel şi de restul
echipei. Am avut şi ocazia să mă implic în planificarea unui
eveniment caritabil. Unul care a avut mare succes şi care avea să
ajute o mulţime de femei să beneficieze de ajutorul de care au
nevoie în lupta cu cancerul la sân. Per total, aş spune că luna
aceasta este una dintre cele pe care nu le voi uita niciodată.

121
 Taxiul m-a lăsat la aeroport. M-am dus la Sosiri, am trecut de
filtrele de securitate, apoi am găsit un Starbucks ca să mai beau o
cafea şi să mănânc o felie de prăjitură cu lămâie. Mă sâcâia ceva
şi, cu cât încercam să îndepărtez senzaţia, cu atât mă cuprindea
mai tare enervarea.
Mi-am scos telefonul şi am simţit că mi se opreşte inima. Un
mesaj de la Wes. Nu mai vorbiserăm de când i-am închis
telefonul în nas, cu două săptămâni în urmă.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Mai suntem prieteni?

M-am gândit mult timp la aceste cuvinte. Mai suntem

prieteni? Eram oare eu şi Wes prieteni? Amanţi, da. Prieteni...
Înainte să aflu că se culcă cu Gina, aş fi spus da. Cu siguranţă.
Prieteni care fac sex, bineînţeles. M-am gândit la Gin şi la ceea ce
ne face să fim prietene. Încredere. Trecut. Pasiuni comune. Dar,
până la urmă, totul se reduce la cum ar arăta viaţa mea dacă n-ar
fi ea. Iar răspunsul la această întrebare este că ar fi oribilă. M-aş
simţi pierdută fără ancora prieteniei ei. Am oare asta şi cu Wes?
Răspunsul este da, dincolo de orice îndoială. Da, am. Ştiu
sigur că, dacă l-aş suna acum pe Wes şi i-aş spune că am nevoie
de el, ar lăsa totul baltă, s-ar urca într-un avion şi ar veni să-mi
fie alături. Aşa cum ar face şi Hector, şi Tony, chiar şi Alec. Mason,
cu siguranţă. Pentru că îmi sunt prieteni. Oameni cu care am
împărţit o bucată din viaţa mea, ceea ce şi-a lăsat amprenta pe
sufletul meu. Ei sunt acum urme de paşi pe cărarea sufletului
meu.
Am tastat înapoi rapid.

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Da. Vom rămâne prieteni pentru totdeauna. Nu pot să-mi
imaginez viaţa fără tine.
122
 Am umblat prin aeroport, am cumpărat o revistă şi am
aşteptat la poartă până când telefonul meu a anunţat un nou
mesaj.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Şi eu simt acelaşi lucru. Mai e loc de mai mult sau te-am
pierdut?

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
N-ai putea să mă pierzi niciodată. Deocamdată, mergem
fiecare pe drumul nostru.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Ne ţinem de plan?

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Da.

Către: Mia Saunders

De la: Wes Channing
Când pot să te văd din nou?

Către: Wes Channing

De la: Mia Saunders
Următoarea dată când ţi-e scris să mă vezi.

Cu acest ultim mesaj, mi-am închis telefonul şi m-am

îmbarcat în avionul către Vegas. Câteva zile împreună cu sora
mea şi cu prietena mea cea mai bună sunt ceea ce-mi trebuie ca

123
să mă pregătesc pentru o lună în Hawaii. Abia aştept. Soare, surf
şi loţiune solară. Să vină căldura!

124
 MAI

Pentru Kris Ward

Încurajezi, sprijini, iubeşti.
Totul la tine este angelic.
Toţi cei din jurul tău râvnesc la acel frumos simţ al sinelui,
Îmi aminteşti de mama, care nu mai este printre noi.
Aşa că, mamă Kris, călătoria Miei în Hawaii îţi este dedicată.
Fie ca soarele să-ţi lumineze mereu calea.
Fie ca darul prieteniei adevărate să rămână al tău pe vecie.
Fie ca bucuria pe care tu o oferi să ţi se întoarcă înzecit.
Fie ca dragostea să te înconjoare şi să-ţi întregească sufletul.
Întotdeauna, cu dragoste.

125
 CAPITOLUL 1

A naibii escală! Am decolat din Boston, am oprit în Chicago,

apoi în Denver, unde i-am mulţumit cerului că am încălţat
ghetele mele de motor, uzate, în timp ce alergam cât mă ţineau
picioarele prin aeroport, abia reuşind să prind avionul. Ai fi zis că
eram oaia rătăcită despre care toată lumea ştia că se află undeva
prin aeroport şi pe care toţi o aşteptau cu nerăbdare să se
îmbarce odată.
Mai bine de o sută cincizeci de perechi de ochi m-au săgetat
cu privirea în timp ce îmi croiam drum către locul meu prin ceaţa
de pasageri îmbufnaţi. Dar lucrurile nu păreau să meargă spre
mai bine. Am nimerit între un bărbat rotofei şi o fetiţă de opt ani,
gălăgioasă, care zbura singură. Părinţii ei divorţaseră, iar ea avea
acum două familii. O ura pe femeia căreia îi spunea „monstrul
vitreg“, precum şi pe fata ei, care, conform spuselor ei, era mai
mare decât ea şi foarte răutăcioasă.
Se ducea la mama ei care era animatoare în Vegas. Nici o
surpriză aici. Dacă trăieşti în Vegas, mai precis în inima
Vegasului, lucrezi fie în cazinouri, servind mâncare, fie oferi
reprezentaţii sau servicii turiştilor. Alte tipuri de oferte de
muncă sunt disponibile doar în afara oraşului. Ştiam toate astea
despre micuţa Chasity doar pentru că şi-a făcut un scop din a-mi
spune tot ce era de ştiut despre viaţa ei. Şi nu exagerez când spun
tot. Culoarea ei preferată era mov, dar nu mov închis, ci o nuanţă
deschisă, culoarea lavandei, după cum am dedus eu. Era
înnebunită după animale, mai ales după cai. Partea pozitivă,
atunci când se afla la tatăl ei în Denver, era că el deţinea pământ
şi animale. O mare atracţie pentru un copil de opt ani. Dar asta
presupunea să aibă de-a face cu monstrul vitreg, ceea ce ştirbea
întrucâtva bucuria de a-şi vizita tatăl. Şi apoi mai era şi
sentimentul de vină. Mama lui Chasity avea doar câţiva prieteni,
iar rude ioc. Copila simţea că menirea ei e să-i ţină companie
126
maică-sii. Şi asta pentru că „Nimeni nu vrea să fie singur. Oamenii
au nevoie de oameni“. Cel puţin potrivit spuselor mult prea
directei, dar bine intenţionatei Chasity.
Când pilotul a anunţat că mai sunt douăzeci de minute până
la aterizare, am trimis o mică rugăciune către Bărbos pentru ca
Chasity şi mama ei să-şi găsească o cale către o viaţă mai bună.
Dar le-am şi mulţumit celor care au inventat grozavele măsuri
contraceptive. Faptul că am petrecut o anumită perioadă de timp
cu un copil de opt ani mi-a întărit ideea că nu sunt nici pe departe
pregătită să procreez, şi poate că n-am să mă aventurez niciodată
să fac asta. E nevoie de un alt tip de persoană pentru maternitate,
iar eu simţeam că am făcut deja asta cu sora mea mai mică,
Maddy. Următorul copil pe care am să-l cresc mai mult ca sigur
ar ieşi vreun Aghiuţă sau vreo progenitură demonică. Mai bine să
nu las asta pe seama şansei. După cum am concluzionat deja... o
târfă fără suflet, şansa aia e mai bine să nu-şi zburlească penele
inutil.
La zona de ridicare a bagajelor, m-am chinuit să car valiza
mea suplimentară plină de tot felul de chestii grozave,
echipament de la Boston Red Sox, blugi şi restul prăzii din
Chicago, gândindu-mă că le pot lăsa acasă la ai mei. Astfel, Mads
putea să-şi aleagă ce era mai bun şi să se simtă ca o prinţesă în
toate hainele alese de Hector pentru mine, precum şi în cele
super la modă, de stradă, alese de Rachel.
Imediat ce l-am deschis, telefonul a izbucnit într-un bocet de
bâzâituri.

Către Mia Saunders

De la Mason Murphy
Scrisoarea ta a fost tare, dulceaţă, dar dacă ţi-ai fi luat la
revedere în persoană ar fi fost mult mai bine. Eu şi Rach voiam să
te ducem la aeroport. Ea suferă. Eu sunt enervat. Găseşte o
modalitate să te revanşezi faţă de noi. ;-)

127
 Nu e prima oară când un client, sau mai bine spus „prieten“,
se supără pe mine din cauza stilului meu de a-mi lua la revedere.
Wes a lăsat impresia că a anticipat plecarea mea în stil ninja. Alec
a luat totul aşa cum e, iar Hector a plâns. Homosexualul sud-
american mi-a trimis un mesaj, văicărindu-se că am distrus un
moment de adio perfect. Era ceva ce a văzut prin filme mai
demult şi avea totul pregătit cu porumbei şi alte nebunii. Nu ştiu;
probabil că Tony a luat telefonul şi a oprit toată nebunia. Şi-a
adăugat nota personală exprimându-şi iritarea vizavi de faptul că
am provocat o întreagă smiorcăială cu care avea acum de-a face
şi că îi rămân datoare pentru asta.
Următorul mesaj era de la cea care trebuia să mă ia cu
maşina.

Către Mia Saunders

De la: Târâtura-pizdulice
Hei! Am venit să te iau. Dau ture. Nu mă face să opresc şi să
primesc vreo amendă pentru curu’ tău.

Mi-am săltat geanta pe umăr râzând şi am zărit Honda lui

Ginelle. I-am făcut cu mâna, iar ea a venit la zona de încărcare,
parcând strâmb şi cu scârţâituri de roţi.
— Care-i treaba, târâtură? m-a întrebat în timp ce-mi
aruncam valiza uriaşă şi bagajul de mână pe bancheta din spate.
Când am sărit pe locul din faţă, şuviţele blonde i-au tresăltat pe
gât şi a pocnit un balon care i-a lăsat urme verzi pe dinţi.
Mi-am ridicat bărbia.
— Bună, draga mea, mulţumesc că ai venit să mă iei, am
gângurit cu oareşce îngâmfare.
Cu o mişcare din încheietură, a rotit volanul şi a plecat din
parcare cu scârţâituri de roţi, amestecându-se în traficul de la
aeroport. Nimeni n-ar fi putut crede despre Ginelle că nu este un
şofer bun. Ar fi un pilot de curse bun pentru NASCAR? Probabil.
Atunci când se află la volan, manevrele ei sunt de neegalat, ca şi
capacitatea ei de a lua decizii la milisecundă. Şi totuşi riscă prea
128
mult. Până acum, nu s-a întâmplat nimic. M-am concentrat pe
ideea asta în timp ce mă ţineam strâns de mânerul uşii, până
când am ajuns pe autostradă.
Trăgând uşor aer în piept, mi-am lăsat capul pe spate şi m-
am bucurat, pur şi simplu, de liniştea de a fi cu prietena mea cea
mai bună. Nu era nevoie să vorbim, iar asta ne făcea pe
amândouă genul ăla perfect de cele mai bune prietene. Să ne
simţim confortabil în tăcere. Sunetul autostrăzii şi al gumei
pocnite şi mirosul de lămâie al şamponului ei mă răscoleau.
Acasă. Totul era familiar. Era bine. Era ceea ce am cunoscut toată
viaţa mea. Şi asta nu însemna că avea să fie mereu destinaţia mea
finală, doar că, atunci când eram aici, mă bucuram de asta din
toată inima.
Ginelle mă ducea acasă, la Maddy şi la tata. Ştia că sunt într-o
stare contemplativă, aşa că n-a umplut drumul cu vorbărie goală,
dar mi-a aruncat o privire, m-a apucat de mână şi mâinile ne-au
rămas împreunate pe consola dintre noi. Solidaritate de soră. Nu
împărţeam noi două acelaşi sânge, dar, de departe, era următorul
cel mai bun lucru din întregul univers.
— Te iubesc, am şoptit fără să realizez că tocmai mă lăsasem
pradă porcăriilor emoţionale.
S-a uitat în ochii mei, şi avea o faţă atât de drăguţă şi de
dulce. Şi-a ţuguiat buzele roz în aşa fel încât chiar credeam că va
zice şi ea acele două cuvinte. În schimb, a folosit doar unul.
— Ştiu.
Apoi am râs. În gura mare. Lasă pe seama lui Gin să ştie exact
de ce am nevoie după o zi lungă de călătorie, o plecare dificilă de
la ultimul meu client, pe care îl consider acum „fratele meu
născut de o altă mamă“, şi ideea că nu am decât trei zile scurte de
stat acasă înainte să mă urc în avion şi să mă îndrept către
următorul meu client. Am tras de limita timpului meu în Boston
cu două zile. De obicei, mi se cere să rămân cam douăzeci şi patru
de zile ca să pot avea în jur de şase zile în care să mă ocup de
treburi personale şi cele două zile necesare pentru a călători
dintr-o parte într-alta. Nu am mai fost în California din ianuarie,
129
şi iată-mă acasă, cu trei zile înainte de începutul lunii mai. Încă o
lună, încă o sută de mii de dolari trimişi lui Blaine.
I-am înmânat lui Ginelle plicul cu un cec înăuntru.
— Laşi tu plicul la administratorul hotelului? Mă scuteşti de
un timbru?
— Sigur, iubito.
A luat plicul care conţinea rata pentru Blaine şi l-a îndesat în
geanta ei în timp ce lua curba către casa copilăriei mele.
— Sigur ţi-e foame. Mads îţi pregăteşte o cină de zile mari.
Friptură, piure, porumb şi la desert faimoasa plăcintă cu
ciocolată şi cireşe a tatei.
Apoi a deschis portiera, a mers la portbagaj şi a scos o ladă
cu bere.
— Chiar te iubesc.
M-am uitat la lada cu bere, apoi la cocioaba mea de casă care
avea o verandă mică luminată de un bec care atârna gol. În
spatele perdelelor de dantelă o vedeam pe surioara mea cea
dulce aranjând masa. Pentru mine. Pentru că veneam acasă.
Nimic nu poate întrece aşa ceva.
Gin şi-a petrecut braţul pe după umerii mei şi m-a tras către
casă.
— Chiar ştiu asta. Nu m-ai auzit când ţi-am zis prima oară?
Şi-a dat ochii peste cap şi a oftat pentru dramatizare. Am dat
din cap şi am îmbrăţişat-o cu putere.
Am deschis uşa şi mirosul îmbietor de friptură, legume şi
usturoi mi-a pătruns dintr-odată în nări.
— Mads, am ajuns! am strigat, lăsându-mi geanta să cadă pe
măsuţa zgâriată, apoi am aşteptat ţipătul.
Maddy era întotdeauna gata de un mic ţipăt feminin atunci
când era încântată. Şi de data asta a fost la fel.
Ţipătul a fost urmat de păluga de soră-mea care s-a aruncat
cu totul peste mine. M-am ţinut tare, abia reuşind să rămân în
picioare.
— Mi-a fost dor de tine, mititico.

130
 I-am îmbrăţişat strâns trupul mlădios. Se făceau aproape
două luni de când o văzusem ultima oară şi deja părea că se
împlineşte, pierzând acele ascuţimi de adolescentă şi trecând la
formele rotunde de femeie pe care le moşteneam de la mama. Cu
siguranţă îi crescură sânii, iar şoldurile păreau să fie un pic mai
cărnoase. Când m-am tras din braţele ei, îndepărtându-mă de
mirosul ei specific de cireşe amare, am privit-o adânc în ochi.
Zâmbetul acela uriaş pe care îl adoram i s-a instalat pe buze.
— Cea mai frumoasă fată din lume. Doar atunci când
zâmbeşte, am spus repetând fraza pe care i-o tot spuneam de
vreo zece ani încoace.
Obrajii i s-au colorat încântător şi apoi m-a cuprins într-o
altă îmbrăţişare. Aceasta din urmă a fost cea mai puternică,
lăsând să se înţeleagă că n-ar fi vrut să mă mai lase să plec.
— Ce s-a întâmplat?
I-am cuprins obrajii, uitându-mă în ochii ei.
Maddy a dat din cap, făcând ca bretonul mult prea lung să-i
cadă în ochi.
— Nimic. Doar mă bucur foarte tare că eşti aici. Am gătit
mâncarea ta preferată.
— Se simte mirosul.
Burta mea a hotărât chiar atunci, printr-un chiorăit de maţe
extrem de zgomotos, să anunţe faptul că nu mâncasem nimic.
— Masa e gata, a spus Maddy trăgându-mă de mână în
bucătărie.
Ginelle ne-a urmat. Da, era tare bine. Să fiu acasă era exact
ce-mi trebuia.

***
— Mergem în Hawaii! a răsunat prin cameră pe o tonalitate
atât de înaltă că ar fi putut sparge sticla.
— Iisuse Hristoase! Las-o mai moale, da?
Mi-am acoperit urechile.
— Mă iei la mişto? Mă duc în Hawaii? N-am ieşit din Nevada
decât atunci când am venit să te vizitez în California, iar acum o
131
să traversez ditamai oceanul cu balene şi peşti de tot felul! La
naiba! a strigat Ginelle pocnind încă un balon de gumă de
mestecat şi gâlgâind apoi berea.
Scârbos. Am ales să nu zic nimic despre combinaţia dubioasă,
şi asta pentru că nu fuma, ceea ce era, dincolo de toate, un pas
serios.
După ce mi-am savurat berea, am lăsat-o pe măsuţa de
formica.
— Linişteşte-te. Da. Luna aceasta vă plătesc amândurora
drumul în Hawaii. Rămâne să stabiliţi voi două când vă convine
cel mai mult. Veniţi pentru vreo săptămână, cam aşa, şi staţi în
bungaloul pe care mi-l pun ei la dispoziţie.
Am întins mâinile pentru a le opri înainte să mă întrerupă.
— Acum nu ştiu ce fel de cazare o să fie, aşa că s-ar putea să
dormim toate trei într-un pat, dar m-am gândit că, na... excursie
gratis, nu?
— Da, să-mi fut una! Dorm şi pe un căcat de podea!
Am bombănit:
— Gin, las-o mai moale cu limbajul golănesc când eşti pe
lângă Mads. Doamne!
— O, te rog, nu mai sunt o fetiţă. De fapt... de weekendul
trecut, sunt oficial femeie.
Tonul lui Maddy era trufaş, informativ şi nici pe departe ceea
ce mi-aş fi dorit să aud ieşind din gura surorii mele.
Am închis ochii şi am trântit berea pe măsuţă. Gin a prins-o
înainte să se verse peste tot.
— Mads... am şoptit.
Şi-a ţuguiat buzele, iar apoi a zâmbit timid în timp ce îşi
plimba timid degetul de-a lungul măsuţei.
— Putem vorbi despre asta mai târziu? Şi-a îndreptat
privirea către Ginelle.
Deşi Ginelle era pentru mine ca o soră, ea şi Maddy nu erau
chiar atât de apropiate. Ţineau una la alta, dar nu în sensul ăla de
prietenie în care îţi pui total încrederea în celălalt, sau mai bine

132
spus în sensul ăla de relaţie între surori pe care o aveam eu cu
Maddy.
Ginelle s-a uitat în mod semnificativ la ceas.
— Ia te uită! E timpul să plec! a spus ea cu voce tare. Se pare
că trebuie să merg la cumpărături după costum de baie. A, şi
mâine la unu avem programată zi de spa ca să-ţi aranjăm toate
cele şi să fii gata de bătălie. Din nou toate trei împreună. E bine?
— Gin... mulţumesc. Pentru tot. Ştii că... am început, dar
Ginelle, ca de fiecare dată, nu s-a simţit ofensată de faptul că
Maddy îşi dorea să vorbească doar cu mine.
M-a îmbrăţişat, apoi a sărutat-o pe Maddy pe frunte şi i-a
ciufulit părul.
— Ne vedem mâine, fufelor!
— Pa! am spus eu şi Maddy la unison.
Tensiunea din cameră a crescut, dar nu în sens negativ. Ci
mai mult în sensul „avem o grămadă de vorbit“.
— N-am vrut să se întâmple... a început Maddy cu ochii plini
de lacrimi. Am vrut să vorbesc cu tine mai întâi, dar ne simţeam
atât de bine, iar el chiar mă iubeşte, şi eu îl iubesc şi...
Am luat-o de mână şi m-am uitat în ochii ei frumoşi.
— Şi... cum a fost?
Şi-a umezit buzele şi şi-a aplecat capul.
— M-a durut. Am sângerat un pic, dar el a fost atât de atent.
Atât de atent încât tremura din cauza efortului. Îi era teamă să nu
mă rănească şi, ca să spun drept, a durut foarte puţin.
Am zâmbit, iar lacrimile îmi curgeau pe obraji. Surioara mea
crescuse.
— Ţi-a plăcut?
A dat din cap aprobator imediat.
— Am mai făcut-o de două ori de atunci, a chicotit. Şi a fost
de un milion de ori mai bine!
Am râs şi am dat şi eu aprobator din cap, ştiind despre ce
vorbea.
— Spune-mi despre relaţia ta. Cum se poartă acum? Încă se
poartă bine?
133
 Ochii i s-au aprins de parcă ar fi fost un tort aniversar plin
ochi de lumânări.
— O, se poartă atât de bine! Îmi spune în fiecare zi că sunt
cea mai frumoasă fată şi cât de mult mă iubeşte şi că, într-o zi, o
să ne căsătorim.
Şi-a strâns mâinile la piept, holbându-se melancolic la un
punct gol de pe peretele bucătăriei.
— El este totul, Mia. Tot ce mi-am dorit vreodată. Tot ce mi-
ai spus tu să caut înainte să fac pasul ăsta. Sunt extrem de
fericită.
Am sărit de pe scaun şi am îmbrăţişat-o, simţind nevoia să o
simt aproape.
— Sunt atât de fericită că ai avut o experienţă frumoasă şi că
bărbatul cu care eşti te iubeşte pentru ceea ce eşti. Aşa e, nu? Te
iubeşte pentru adevărata ta frumuseţe interioară, nu doar pentru
aspectul exterior?
Maddy încuviinţă din cap frenetic în timp ce o mângâiam pe
păr.
— Aşa cred. Îmi spune mereu. De fapt, chiar vrea să
vorbească cu tine. I-am spus că nu se poate în seara asta, dar
mâine poate că o să fii dispusă să mergi la cină la părinţii lui. Vor
să-mi cunoască familia şi... tu eşti toată familia mea.
Vorbele ei mi-au trimis un val rece de remuşcări prin vene,
de furie la gândul că mama ne-a abandonat şi de tristeţe că tata
nu a putut să se adune suficient de mult cât să fie acolo pentru
noi în momentele importante din viaţa noastră. Măcar pentru
Maddy. Ea este cea care merită.
I-am strâns obrajii şi am sărutat-o uşor pe buze.
— Mi-ar plăcea, tare mult să-i întâlnesc pe iubitul tău şi pe
părinţii lui.
Încă o dată, faţa aia care ar fi putut să lumineze o sută de
oraşe a strălucit de bucurie şi nerăbdare. A ţopăit îndreptându-se
către cafetieră. Am putut vedea cum pune câteva linguriţe de
cafea decofeinizată Folgers în timp ce se bălăbănea dintr-o parte
într-alta pe o melodie pe care doar ea o putea auzi.
134
 — Ăsta e motiv de sărbătorit... de sărbătorit cu ciocolată.
— Sună bine, surioară. Am tot visat la plăcinta cu cireşe şi
ciocolată de când ai făcut-o ultima oară pentru ziua mea.
În acea seară am vorbit ca de la soră la soră, punându-ne la
curent cu tot. I-am povestit despre fiecare client şi despre cum
am ajuns să ţin la fiecare. Fiind fan Red Sox, cel mai impresionată
a fost de Mason. Ceea ce avea să facă tricoul, şapca şi fotografia
semnate să fie cu atât mai grozave atunci când aveam să i le dau.
Desigur, i-am promis că într-o zi o voi prezenta lui Mason şi
celorlalţi băieţi, dacă se va ivi ocazia.
Când Wes a devenit subiectul discuţiei, am dat totul pe faţă.
Parcă aveam nevoie de asta.
— Ticălosul! a exclamat ea când i-am spus că vedeta filmului
a răspuns la telefonul lui, iar el a recunoscut că i-o trage.
Am dat din cap.
— E drăguţ că simţi asta şi crede-mă, la fel am reacţionat şi
eu imediat ce am aflat. Dar ia gândeşte-te mai bine. Chiar ar
trebui ca Wes să mă aştepte să-mi pun toate lucrurile în ordine,
să mă distrez cu orice tip vreau eu în timp ce el stă în California
îndrăgostit de mine?
Şi-a luat un aer contemplativ.
— Nu e chiar corect, a recunoscut.
— Nu, nu e. N-o să pretind că nu m-a durut şi că timp de o
săptămână nu m-am tot perpelit, dar până la urmă am înţeles. Şi,
pe deasupra, mai târziu în luna aia m-am întâlnit cu Alec şi ştii tu,
dintr-una în alta...
Maddy s-a încruntat.
— Cum adică v-aţi întâlnit şi dintr-una în alta...? De unde ştia
că eşti în oraş?
M-am uitat în altă parte, holbându-mă în gol şi sorbindu-mi
cafeaua.
— Păi... detaliile sunt neclare.
Am încercat, dar n-a mers.
— Vrăjeală! L-ai sunat direct pe Alec ca să te combini, nu-i
aşa?
135
 Acuzaţia ei avea o doză de amuzament.
— Să mă combin? Ce naiba înseamnă asta? Cred că termenul
oficial este partidă de sex şi îţi spun eu, draga mea soră, acel
bărbat are unul dintre cele mai frumoase popouri de pe faţa
pământului.
M-am lăsat pe spate, având un sentiment de infatuare şi
bucurându-mă de fiecare secundă, apoi am înfulecat o bucată de
plăcintă cu cireşe şi ciocolată.
Micul nechezat drăgălaş al lui Maddy m-a făcut să chicotesc.
E atât de tânără şi naivă în ceea ce priveşte mersul lumii. Sper
doar ca prietenul ăsta al ei să fie de încredere, să nu profite de ea.
Urma să aflu a doua zi, când aveam să-i întâlnesc părinţii. Un fior
de nelinişte mi-a trecut prin piept. Oare asta gândesc taţii şi
mamele când se întâlnesc cu părinţii iubitului pentru prima
oară? Nu e ca şi când ar cere-o de nevastă. E doar o cină. Familiile
normale fac asta, nu?
N-aveam nici cea mai vagă idee.
Mai târziu în acea seară, când în sfârşit ne aflam în pat, am
pus mâna pe telefon să o contactez pe Angie, sora lui Tony.
Deveniserăm apropiate când am fost în Chicago, şi dacă era
cineva care să ştie despre întâlniri şi despre cunoscutul
părinţilor, ea era aia.

Către Angelina Fasano

De la Mia Saunders
Bună, Angie. Mia sunt. Scuze pentru ora târzie. O întrebare.
Când părinţii unui băiat îi invită la cină pe părinţii iubitei, e o
chestie importantă?

În mod surprinzător, telefonul a ţârâit imediat. Am riscat să

arunc o privire la ceas. La mine era trei dimineaţa. La ea era cinci.

Către Mia Saunders

De la Angelina Fasano

136
 Bună, iubita. Ciudată întrebare, dar da, de obicei e un soi de
formalitate. Uitându-se la familie, vor să se asigure că fata e
suficient de bună pentru fiul lor. De ce?

La naiba. O să-l sun pe Hector a doua zi să-mi spună cu ce să

mă îmbrac. Cu siguranţă ştie. Prima linie de apărare: să arăt ca o
soră mai mare normală şi responsabilă. Să nu menţionez cu ce
mă ocup. Să nu aduc în discuţie faptul că dragul, bătrânul şi
beţivanul nostru tată zace într-un spital plătit de către stat, şi
asta pentru că fostul meu prieten, cămătarul, l-a bătut până
aproape de ultima suflare. Doamne, chiar şi în capul meu sună
super-aiurea.
Am scăpat un vaiet în camera mult prea tăcută şi i-am
răspuns lui Angie.

Către Angelina Fasano

De la Mia Saunders
Primul iubit adevărat al soră-mii. Uf!

Către Mia Saunders

De la Angelina Fasano
N-aş vrea să fiu în pielea ta! LOL.

CAPITOLUL 2

După o zi întreagă în care fuseserăm răsfăţate ca nişte

adevărate personalităţi hollywoodiene, aşa cum ne pretindeam
Gin şi cu mine, ultimul lucru pe care voiam să-l fac era să-mi
petrec seara cu nişte străini. Mai mult de atât, nu-mi doream ca
acei străini să-mi găsească lipsuri mie sau familiei mele. Sunt
convinsă că am mârâit în mod repetat în timp ce mă pregăteam
pentru marea cină cu părinţii iubitului lui Maddy. De cealaltă
137
parte, fără nici o grijă pe pământ, Maddy se tot agita de colo colo
prin casă, oprindu-se să se uite în oglindă, aranjându-şi rochiţa
de vară vaporoasă şi prinzând şuviţe imaginare de păr în coada
perfect strânsă.
Era tânără, fără griji şi frumoasă. La sfârşitul lui aprilie era
suficient de cald în Vegas cât să poţi trece la îmbrăcămintea de
vară, care, pe ea, arăta natural. Am studiat-o din priviri. Era exact
prototipul „fetei normale din vecini“. Păr blond auriu şi ochi
verzi, singura trăsătură pe care o avem în comun. Într-o zi avea
să fie nevasta perfectă a unui bărbat bun, dintr-un cartier
înstărit. Dintotdeauna şi-a dorit să se căsătorească, să aibă o casă
cu gărduleţ alb şi o droaie de copii. Exact opusul a ceea ce-mi
doream eu.
— Deci, ce specializare urmează Matt? am întrebat în timp
ce-mi ondulam ultimele şuviţe din părul negru şi lung.
— Botanica, ai uitat?
A oftat şi s-a aşezat pe pat încrucişându-şi braţele.
Am dat din cap aprobator şi i-am prins privirea în reflexia
oglinzii.
— Tu te-ai hotărât ce specializare vrei să faci? Ştiu că acu’
vreo două luni nu erai decisă dacă să alegi fizica...
În mintea mea repetam incantaţia: te rog, nu criminalistică,
te rog, nu criminalistică. Puteam deja să-mi imaginez. Cu ce se
ocupă sora ta? „A, da, căsăpeşte cadavre.“ O grimasă s-a furişat pe
faţa mea, dar am ascuns-o repede din dorinţa de a nu o influenţa
în vreun fel sau altul. Oricât mi-aş fi dorit să iau toate deciziile
importante pentru ea, raţiunea îmi spunea că trebuie să o las
liberă într-o oarecare măsură. Scumpa mea surioară devenise
adult, aşa că era vremea să o tratez ca atare.
A respirat adânc şi şi-a strâns piciorul sub ea.
— M-am hotărât. Biochimie.
M-am întors lăsând cuvântul să se rostogolească în mintea
mea. Biochimia trebuie să aibă legătură cu biologia, dar nu
înseamnă criminalistică.

138
 — În regulă, dar mai precis la ce se referă şi ce-o să faci cu o
astfel de diplomă?
Maddy şi-a umezit buzele şi s-a aşezat confortabil. În timp ce
vorbea, se însufleţea tot mai tare, zâmbind larg, îmbujorându-se,
cu ochii lucind. Am ignorat o mare parte din ce spunea pentru că,
sinceră să fiu, începuse să vorbească ca o tocilară, aşa că mi s-a
activat filtrul.
— Deci, în principiu, biochimiştii studiază aspecte ale
sistemului imunitar şi expresiile genetice, izolând, analizând şi
sintetizând diferite produse. Aş putea lucra cu mutaţii
cancerigene, să conduc un laborator sau o echipă de cercetare.
Opţiunile simt nelimitate.
Obrajii au început să-mi ardă, auzind gama largă de opţiuni
care se iveau la orizont pentru ea, şi am zâmbit larg.
— Sunt atât de mândră de tine, Mads. Biochimia sună a ceva
complicat, dar e fix pe felia ta. Câţi ani o să studiezi? Faci şi
master, nu?
Şi-a muşcat buza rozalie mutându-şi privirea.
— Maddy, ştiu că îţi faci griji din cauza taxei de şcolarizare,
dar nu ai de ce. Am plătit deja pe anul ăsta şi restanţele din anii
trecuţi.
Ochii i s-au mărit de uimire şi a rămas cu gura căscată. Am
zâmbit, bucurându-mă de mica surpriză pe care i-am făcut-o.
— Până la sfârşitul anului o să-i salvez fundul tatei şi o să am
destui bani cât să te mai ajut cu şcoala câţiva ani. Nu vreau să te
mulţumeşti cu puţin. Deloc!
Nu ca mine, aş fi vrut să adaug, dar n-am făcut-o. Soarta mea
în viaţă era nesigură. Deocamdată, mă lăsam dusă de val şi
făceam banii de care aveam nevoie pentru a-mi ajuta familia.
Maddy a sărit, a alergat către mine şi m-a cuprins în braţe.
Ochii, ca nişte mărgele, îi erau scăldaţi în lacrimi.
— Te iubesc. Când o să ajung un cercetător bogat o să-ţi
cumpăr o casă lângă mine, ca să ştii, indiferent unde te afli, unde
este acasă pentru tine. Alături de mine.
Am mângâiat-o pe cap în timp ce ea îmi săruta tâmpla.
139
 — Nu trebuie să-ţi faci griji; o să aplic pentru nişte burse
fiindcă, pentru a ajunge unde îmi doresc în domeniul ăsta, o să
am nevoie şi de un doctorat.
Doctorat. Acel cuvânt a stârnit un val de adrenalină prin
pieptul şi membrele mele. Mi s-a ridicat părul pe mâini şi mi-am
permis să reacţionez.
— Doctor! am spus cu pură mândrie şi pe un ton matern.
Maddy şi-a dat ochii peste cap şi a dat aprobator din cap
transformându-şi boticul într-un zâmbet de superioritate.
— Da, surioară, doctor... philosophiae doctor, a râs pe
înfundate.
— La naiba, nu-mi pasă de care doctor. Sora mea mai mică o
să fie doctor şi cercetător. Tocmai mi-ai transformat anul într-
unul mai bun, scumpa mea surioară.
Mi-am scuturat capul gândindu-mă la viitor. Maddy la final,
primind diploma, ajungând la vreo companie şi purtând halatul
alb de laborator care impune autoritate. Da, fata mea avea să
ajungă departe, iar eu aş fi făcut orice ca să mă asigur că fiecare
dintre visurile ei o să se împlinească. Mă holbam aiurea,
melancolic, apoi am tresărit când Maddy mi-a gâdilat braţul.
— M-am gândit eu că o să-ţi placă planul ăsta. Putem merge
acum? Mor de nerăbdare să-l văd pe Matt.
Matt. Iubitul. Cel căruia tocmai îi dăruise virginitatea. Ar fi
bine să fie poleit cu aur, altfel am eu grijă de el de nici n-o să-şi
dea seama ce l-a lovit. Nimic nu trebuie să o oprească pe Maddy
din drumul ei către reuşită. Nimic.

***
Părinţii lui Matt semănau cu părinţii ăia de modă veche pe
care îi vezi la televizor şi pe care toţi şi-i doresc, dar nimeni nu-i
are. Din punctul ăsta de vedere, Matt Rains avea părinţii perfecţi.
Mama lui, Tiffany, era înaltă, avea părul negru şi ochi închişi la
culoare. Tatăl lui era cu un cap mai înalt, avea păr castaniu şi
nişte ochi uimitori, de un albastru pur. Matt, tânărul pe care sora
mea îl privea galeş, era super-sexy cu alura lui de tocilar. Purta o
140
cămaşă cu guler înalt care venea foarte bine pe umerii frumoşi cu
musculatură bine definită. Cu siguranţă avea grijă de el şi făcea
mişcare. Părul închis la culoare era ondulat, dar aranjat într-o
manieră elegantă. Stilul tocilar-şic. Avea ochii de un albastru ca
de cristal, la fel ca tatăl lui, şi pe tot parcursul cinei au fost aţintiţi
doar asupra surorii mele.
— Mia, am înţeles că tatăl tău e în spital? a întrebat Trent
Rains în timp ce se servea desertul.
Am dat aprobator din cap.
— Mda, a suferit un accident nefericit. E în comă de vreo
câteva luni, dar ne rugăm în fiecare zi să se trezească.
Trăsăturile lui Tiffany s-au înmuiat şi şi-a pus mâna pe
umărul meu.
— Îmi pare rău să aud una ca asta. Trebuie să fie greu pentru
două femei tinere să se descurce singure.
A dat din cap nu în semn de milă, ci mai degrabă de tristeţe.
O replică deloc blândă mi s-a oprit pe vârful limbii. Am făcut
eforturi să mă abţin. Erau drăguţi. Ceea ce voiam să spun îmi
stătea ca acidul pe limbă, anume că mă descurcam singură de la
zece ani şi că-mi era foarte bine, mulţumesc de grijă. Din păcate,
aveam destulă minte cât să nu fiu o nesuferită. În schimb, am
zâmbit şi mi-am sorbit cafeaua decofeinizată. La naiba, până şi
cafeaua are gust mai bun aici decât acasă. O fi probabil vreo
marcă de lux pe care trebuie să o macine în fiecare zi.
— Bine.
Matt s-a ridicat ţinând-o pe sora mea de mână. Ochii soră-mii
străluceau ca nişte diamante în timp ce-l privea.
— Am un anunţ de făcut.
Ori de câte ori cineva pretinde că are un „anunţ“ de făcut,
înseamnă de obicei că urmează să se întâmple ceva al naibii de
important. Urmăream îngrozită cum Matt o ţinea de mână pe
soră-mea trăgând-o lângă el, ţinând-o aproape – prea aproape
din punctul meu de vedere.
Capul lui Matt era aplecat către Maddy. Un sentiment de
devotament complet şi absolut umplea aerul.
141
 — Am cerut-o în căsătorie pe Maddy, iar ea a acceptat! a
spus el cu bravadă şi cu un zâmbet uriaş.
S-au auzit chirăieli de încântare din partea mamei lui, o
bătaie puternică din palme şi un răspuns care suna mai degrabă
a „ho ho ho“-ul lui Moş Crăciun a răsunat prin toată camera
dinspre tată. Eu? Eu aproape că am făcut pe mine.
Cum. Pizda. Mă-sii.
Maddy, zâmbind aşa cum n-am văzut-o niciodată, arătând
mai frumoasă ca niciodată, şi-a îndreptat privirea către mine.
Apoi zâmbetul i-a căzut, bărbia a început să-i tremure, la fel şi
buza aceea pe care o ştiam prea bine. Lacrimile i-au umplut ochii,
dar fără a trece graniţa.
— Te rog, Mia..., am auzit-o şoptind şi am dat din cap.
M-am ridicat şi am ieşit din cameră şi apoi pe uşa principală
a casei în priveliştea răcoroasă a deşertului care se vedea clar de
pe veranda familiei Rains. Dacă aş fi rămas la masă, mi-aş fi
pierdut cumpătul. Aş fi smuls-o pe fetiţa mea din ghearele
suburbiei şi nu m-aş fi oprit până n-aş fi făcut-o să se vindece de
ideea asta ridicolă de a se mărita... la nouăsprezece ani. La naiba.
Mă tot plimbam încolo şi încoace, întreg corpul meu era în
flăcări, sudoarea începea să mi se adune pe frunte şi deasupra
buzei. În timp ce mă agitam şi încercam să pun la cale un plan
prin care să nu par sora cea rea în tot acest scenariu în care o
luam pe sus pe soră-mea de acolo, am auzit plasa de la uşă
trântindu-se în spatele meu.
Când m-am întors, am dat cu ochii de Matt. Faţa lui arăta
regret, dar nu suficient cât să mă facă să cred că îşi va retrage
cererea în căsătorie.
— Îmi pare rău că nu te-am întrebat înainte, dar după ce s-a
întâmplat weekendul trecut...
— Vrei să spui când i-ai furat virginitatea surorii mele! am
răcnit, fără să-mi recunosc propria voce.
Suna de parcă ar fi fost vaietul unui duh prevestitor de
moarte.
Şi-a dat capul pe spate de parcă ar fi fost lovit.
142
 — Nu că asta ar fi problema ta; Madison este femeie în toată
firea şi, mai mult decât atât, este femeia pe care o iubesc foarte
mult. Ce mi-a dat a fost un cadou şi încă unul pe care îl voi preţui
mereu. Unul pe care nu vreau să-l mai primească nici un alt
bărbat în viaţa asta.
Cuvintele lui au fost spuse cu convingere şi parcă îl vedeam
un pic mai înalt atunci când a dat drumul vorbelor destinate să-
mi arate felul în care gândeşte. N-avea să se întâmple.
M-am rezemat de zăbrelele gardului în timp ce mă trăgeam
de păr.
— Ce te face să crezi că trebuie să te căsătoreşti cu ea?
Acum?
A venit către mine stând drept în faţa mea.
— Nu acum. Mai întâi o să ne luăm licenţa. Asta înseamnă doi
ani de-acum înainte.
Cuvintele astea au făcut ca frica mea să dea înapoi
instantaneu, iar furia să scadă până la un nivel mai uşor de
gestionat.
— Îmi doresc doar un angajament. Ca ea să ştie astfel că sunt
al ei, iar ea este a mea. Şi vreau să fie ceva concret pentru că
plănuim să ne mutăm împreună... cât mai curând.
Apoi frustrarea a revenit tăvălindu-mă ca un sucitor de întins
aluatul.
— Serios? am bombănit.
A dat aprobator din cap.
— Nu-mi place unde locuieşte, mai ales că e acolo de una
singură. Când nu avea maşină, aproape că mi-am pierdut minţile
ştiind că merge singură prin cartierul ăla noaptea. Apoi i-ai luat
maşina şi a fost bine, dar tatăl tău nu este acolo, Mia. Şi nici tu nu
eşti.
Am simţit acea ultimă propoziţie de parcă m-a izbit cu o
tigaie fierbinte peste faţă. Faţa lui Matt a devenit serioasă,
aproape rece, iar tonul lui era grav.
— E singură, neprotejată.
A scuturat din cap.
143
 — E inacceptabil, a încheiat Matt adăugând un pufăit de
parcă ar fi fost ditamai bărbatul matur, nu unul de doar douăzeci
de ani.
Mi-am lăsat umerii să cadă simţind cum înfrângerea trece
peste marginile realităţii. Avea dreptate. Şi încă cum. Nu-mi place
ca Maddy să fie singură, exact cum nu-i place nici lui. Urăsc asta.
A fost pentru mine o sursă constantă de stres în ultimele luni. Şi
din acelaşi motiv am pus-o pe Ginelle să treacă în fiecare seară pe
acolo să se asigure că e totul în regulă.
Am tras uşor aer pe nas şi l-am lăsat să iasă şi mai uşor.
— Ai dreptate. Nu e sigur.
Matt a încuviinţat din cap, dar a rămas tăcut. Îl respectam
pentru faptul că mă lăsase să vorbesc şi îmi dăduse timpul
necesar să-mi exprim toate neliniştile. Ne aflam în Vegas. Puteau
să fugă şi să se căsătorească într-una dintre nenumăratele capele
de aici dacă ar fi vrut într-adevăr s-o facă. Apucând cu putere
gărduleţul, mi-am înfipt unghiile în lemnul alb şi mi-am aruncat
privirea către deşert.
— Tot ce îmi doresc este să nu facă vreo greşeală. Sunteţi
atât de tineri.
— Şi o luăm încet. O să locuim împreună la început, să vedem
cum merge. O să ne sprijinim unul pe altul pe parcursul şcolii şi o
să ne luăm licenţa împreună. Amândoi mai avem încă doi ani în
afară de ăsta.
Am intervenit pentru că nu mai era întru totul adevărat.
Maddy avea să îşi dea doctoratul. Avea să fie primul doctor din
familia noastră.
— Iar Maddy vrea să urmeze masterul şi doctoratul. Cum o
să faceţi atunci? O s-o susţii şi în asta în calitate de soţ?
Matt a aprobat dând din cap frenetic.
— Sigur că da! A fost ideea mea! Este prima din anul ei, mult
mai sus şi decât mine, iar eu muncesc pe rupte. Talentul şi
inteligenţa ei sunt de neegalat în specializarea asta. O să fie un
cercetător extraordinar, iar eu, tipul care o s-o felicite când o să
primească toate premiile, pe care sigur o să le ia, şi când o să ţină
144
toate discursurile. O să am ocazia să-i fiu alături şi s-o susţin, aşa
cum şi ea o să facă pentru mine.
Matt m-a apucat de braţ forţându-mă să-l privesc în ochi.
— Nu o luăm deloc în joacă şi nici nu suntem proşti. Dar ne
iubim, iar eu nu vreau să risc s-o pierd pentru nimic în lume.
Ochii albaştri ai lui Matt adunaseră atâta convingere încât nu
mai puteam fi furioasă. S-a scurs totul aşa cum se duce apa pe
scurgerea de la duş. M-a făcut să mă simt stoarsă şi învinsă.
— Pot să ies acum? s-a auzit vocea stinsă a lui Maddy de
după plasa de la uşă.
— Da, fetiţă, vino. Arată-mi inelul.
Am trimis săgeţi jucăuşe în direcţia lui Matt în încercarea de
a mai detensiona situaţia.
— Sper că există un inel!
Un aer ameninţător s-a strecurat pe faţa mea, dar nu l-am
putut menţine când Maddy a venit ţopăind cu mâna stângă
întinsă.
Inelul nu era foarte mare, dar nici mic nu era. Părea vechi.
— A fost al bunicii mele. Mama mi l-a dat în ziua în care am
adus-o pe Madison pentru prima oară la cină.
A râs.
— E minunat.
M-am uitat la sora mea mai mică, care părea extrem de
agitată şi de nesigură pe ea. Frate, sper că Matt o va învăţa să fie
mai sigură pe ea. Dacă a putut să-i ţină piept unei surori nebune
de legat cu sindrom de mamă cloşcă, sigur poate să o înveţe pe
soră-mea să fie mai sigură pe ea.
Lacrimile îi curgeau lui Maddy pe obraji.
— Sunt atât de fericită, Mia. Te rog, bucură-te pentru mine.
Nu pot să suport să te ştiu dezamăgită.
Încă de când era micuţă, şi mai ales după ce a plecat mama,
am fost singura influenţă feminină din viaţa ei. De-a lungul anilor,
n-a suportat ideea de a mă dezamăgi sau de a-mi face rău în
vreun fel. Fata asta ar fi în stare să meargă pe cărbuni încinşi
decât să audă că sunt dezamăgită de deciziile ei.
145
 — Of, fată dulce şi prostuţă. Vino încoace.
Am tras-o în braţele mele. Plângea încet, suspinând,
potolindu-şi nervii şi frica în timp ce o mângâiam pe păr şi
îngânam cântecul ei preferat, Three Little Birds al lui Bob Marley.
Era cântecul pe care l-am învăţat de pe un CD pe care îl asculta
tata după ce a plecat mama. Cel mai mult asculta No Woman No
Cry, îl asculta iar şi iar într-o stare de beţie în timp ce eu aveam
grijă de Maddy şi de mine. Dar cântecul ăsta mă făcea să cred că
totul va fi bine... Într-un final.
Maddy şi-a ridicat capul, iar eu i-am şters lacrimile.
— Îmi pare rău că am reacţionat aşa.
Mi-am aruncat privirea către Matt.
— Părinţii tăi cred probabil că-s nebună.
A chicotit.
— Nu, cred că ei sunt cei mai în măsură să înţeleagă
impulsivitatea şi reacţia familiei. S-au cunoscut şi s-au căsătorit
în doar trei luni. Li se pare că le calc pe urme. Dar te asigur, Mia,
toate astea n-au nimic de-a face cu spontaneitatea. Mai întâi o să
terminăm şcoala, dar vreau să ştiu că inelul de la mine este pe
degetul ei, iar ea este în siguranţă în apartamentul meu de vizavi
de facultate.
— Locuieşti vizavi de facultate?
Latura mea maternă care ieşea la iveală doar când era vorba
de sora mea mai mică a început să strălucească precum
străluceşte farul pentru o barcă pierdută în oceanul întunecat.
A zâmbit larg şi a încuviinţat trăgând-o pe Maddy în braţele
lui.
— Eşti în regulă, frumoaso? i-a şoptit la ureche, dar suficient
de tare cât să aud şi eu.
M-am concentrat pe atenţia şi grija cu care o atingea pe fata
mea. Era un băiat bun. Probabil un adevărat înger într-o mare de
păcătoşi aici, în Vegas.
— Atâta vreme cât Mia e de acord cu toate astea, sunt şi eu.
Ochii ei s-au aţintit asupra mea. Am gemut.
— Bine, aveţi binecuvântarea mea.
146
 Replica mea a stârnit o reacţie. O săritură, un ţipăt, o reacţie
de adolescentă ca să fiu mai exactă.
După încă vreo două prelegeri din partea mea, ne-am întors
în casă. Tiffany şi Trent Rains aşteptau răbdători în sufragerie.
— Băiatul meu o să aibă mare grijă de sora ta, îţi promit asta.
Domnul Rains strălucea de mândrie.
— El e cu capul pe umeri, dar nu poţi refuza un bărbat
îndrăgostit. Când bărbaţii din familia Rains se îndrăgostesc, o fac
repede, intens şi pe viaţă.
Şi-a cuprins soţia pe după umeri.
— Iar ăsta este un adevăr, a mai spus cu vervă.
M-am aşezat şi m-am uitat la cuplul fericit.
— Maddy şi cu mine n-am avut o copilărie uşoară. Ne-am
bazat întotdeauna doar una pe alta. Aşa că să aud că sora mea
mai mică urmează să se mărite cu fiul dumneavoastră, la o vârstă
fragedă, de numai nouăsprezece ani, a făcut să izbucnească ceva
în mine. N-am făcut faţă prea bine şi îmi cer scuze pentru asta.
Tiffany s-a ridicat şi s-a aşezat lângă mine pe canapea.
— Nu-ţi face griji. A fost un mic şoc şi pentru noi când Matt
ne-a anunţat la începutul săptămânii. Adică ştiam că o iubeşte.
Au fost de nedespărţit în ultimele două luni.
Două luni. Sunt împreună de două luni şi sunt deja logodiţi.
Nu pot înţelege nicicum.
— Pare îngrozitor de repede...
— În familia Rains se întâmplă lucruri de astea.
Tiffany a zâmbit în timp ce îşi privea soţul. Ochii ei căprui
erau plini de dragoste, adoraţie şi loialitate. Îmi doream ca sora
mea să aibă parte de aşa ceva, şi poate că intrând în familia asta
va trăi şi ea acelaşi lucru cândva. Doar că, Doamne, te rog, fă să
fie aşa doar după ce îşi va lua diploma.
Tiffany îşi plimba mâna în sus şi-n jos pe spatele meu într-un
mod matern şi liniştitor, un gest de care nu mai avusesem parte
de mult mai mulţi ani decât îmi puteam aduce aminte.
— O să fie bine. Să-şi ia ei licenţa şi apoi o să plănuim nunta.
Avem timp.
147
 Timp.
În ultima vreme, am impresia că e ultimul lucru de care
dispun.

***
Restul şederii mele în Vegas a fost o zăpăceală completă.
Desigur, lui Ginelle i s-a părut hilară logodna lui Maddy. Paraşuta
aia ştie exact cum să facă să mă scoată din sărite şi a ţinut-o aşa
tot timpul cât am stat acolo. Făcea comentarii despre cum Matt şi
Maddy aveau să fugă şi să se căsătorească, sau că ea avea să
rămână gravidă în doar câteva luni. Glumiţa aia m-a făcut să am o
discuţie serioasă cu Maddy despre cât este de important să nu
uite vreodată să-şi ia anticoncepţionalele. A jurat că n-a sărit nici
o zi şi că îşi ia pastila în fiecare seară înainte de culcare. După
conversaţia jenantă – pentru ea, nu pentru mine –, am făcut-o să-
mi promită că nu se va căsători fără ca eu să fiu de faţă. Asta era
singura metodă ca să mă asigur că lucrurile vor rămâne aşa cum
am plănuit. În cei nouăsprezece ani de viaţă ai ei, nici una dintre
noi nu încălcase vreodată o promisiune făcută pe degetul mic. E
ceva sacru şi am crezut-o că nu mă va dezamăgi când mi-a pupat
degetul mic, iar eu l-am pupat pe al ei.
În timp ce stăteam în avion, mă gândeam la cât de defensivă
şi supărată am fost când am auzit că cei doi adolescenţi s-au
logodit. O fi fost de vină faptul că sora mea avea parte de asta
înaintea mea? Aşa glumea Gin. Dar nu, nu era asta. Eu nu mi-am
dorit niciodată ce-şi dorea ea. Dacă săpam mai adânc, răspunsul
era unul simplu.
N-o puteam pierde.
Maddy a fost mereu responsabilitatea mea. Faptul că locuia
cu un bărbat şi se baza pe sprijinul lui este doar o primă
pierdere. Familia lui m-a informat că au plătit pentru
apartamentul fiului lor şi că singurul lucru de care Maddy ar mai
avea nevoie sunt banii de buzunar. Erau bucuroşi să contribuie şi
la cheltuielile pentru mâncare pentru logodnica lui, pentru că o

148
considerau deja ca fiind un membru al familiei. Simplu ca bună
ziua. Sora mea făcea acum parte din familia lor şi ei o întreţineau.
Să îi ofer un acoperiş deasupra capului, să o hrănesc, toate
acestea fuseseră sarcina mea timp de aproape cincisprezece ani.
Nu ştiam cum să gestionez situaţia. Ştiam că voi plăti în
continuare chiria la tata şi că îi voi trimite câteva sute de dolari
pe lună lui Maddy pentru chestii neprevăzute şi materiale pentru
la şcoală, dar şi pentru micile ei plăceri. Merită. Sora mea
munceşte pe rupte şi nu-mi doresc să se schimbe asta şi să fie
nevoită să încerce să se angajeze. Voiam să rămână pe calea asta
rapidă către succes. Acum trebuia doar să accept că Matt Rains
avea să fie celălalt sprijin al ei în toată această călătorie.
Bine măcar că nu s-a schimbat nimic în privinţa plecării în
Hawaii. Matt a părut devastat când ea i-a spus de plecare, ceea ce,
în secret, m-a încântat foarte tare. Da, sunt ditai afurisita, şi nu
regret nimic. Conform spuselor lui Maddy, a înţeles că ea avea
nevoie să petreacă „un timp cu fetele“ şi că vestea pe care ne-o
dăduseră fusese un pic cam şocantă. La sfârşitul discuţiei,
drăgălaşul de ticălos mă felicita pentru ideea avută şi îşi dădea el
acordul. De parcă aş fi avut nevoie. Amuzant băiat, o să înveţe
repede cine e cu adevărat şeful. Sper ca, în final, să fiu tot eu.

CAPITOLUL 3

Tatuaje tribale negre. Muşchi de-mi venea să salivez, groşi,

proeminenţi, străbătuţi de vene groase şi înveliţi în modele
complicate se revărsau de-a lungul pielii masculine tonifiate şi
bronzate. Coborau de la umărul stâng pe bicepsul bombat, pe
cutia toracică, pe talie şi se afundau în sarongul care-i acoperea
esenţa masculină şi dincolo de el. Funiile negre de tuş se
estompau pe coapsa de mărimea unui trunchi de copac şi de-a
lungul unei gambe sculptate pentru a se opri direct la
149
încheietură. Abia dacă am simţit nisipul arzându-mi tălpile
picioarelor cât am stat mută de uimire în faţa creaturii magnifice
din faţa mea. S-a întors într-o parte şi într-alta, oferindu-mi o
privelişte delicioasă a unui spate puternic şi bine făcut, unul care
ar fi putut cu uşurinţă să mă ridice pe mine şi încă două prietene
şi să ne arunce chiar în oceanul din spatele lui. S-a auzit clicul
repetat al unui aparat foto, după care s-a uitat la mine. Nu, nu s-a
uitat la mine. Ochii lui îi căutau pe ai mei peste cei zece metri
care ne despărţeau. Ochii căprui, de culoarea celor mai închise
boabe de cacao, sfârâiau în timp ce îmi analizau fiecare milimetru
al corpului.
Privirea necunoscutului aluneca pe mine ca o dezmierdare
fierbinte, atât de încinsă că mi-am făcut vânt cu mâna în
încercarea de a îndepărta senzaţia mistuitoare care pusese
stăpânire pe pielea mea. O voce cu accent italian a strigat nişte
comenzi şi în cele din urmă domnul Tatuaje şi-a întors privirea,
eliberându-mă de vraja în care mă prinsese. Eram liberă, dar îmi
rămăsese un sentiment ciudat şi neplăcut de pierdere. Felul în
care mă privise bărbatul ăsta era un soi de chemare, un semnal
de dorinţă trimis spre psihicul meu. Dorinţă cu care eram mult
prea familiară, din moment ce spaţiul dintre coapsele mele se
umfla şi se înmuia. Am rămas acolo şi am privit cum bărbatul din
spatele camerei foto a mai făcut o duzină de poze, apoi deodată a
făcut un gest, tăind aerul cu mâna.
— Finito! a spus, urmat de un Perfetto.
Luându-mi ochii de la masculul super-delicios, am privit cum
fotograful s-a întors cu faţa către mine. Purta o pălărie de soare,
împletită, pantaloni scurţi şi o cămaşă albă de in încheiată la un
singur nasture, care nu reuşea să ascundă nicicum trupul zvelt de
dedesubt. A zâmbit larg şi a început să-şi târâie picioarele către
mine, făcând nisipul să sară la fiecare pas. Am rămas neclintită
acolo unde sugerase şoferul limuzinei să rămân când parcase şi-
mi arătase cortul de pe plajă. Spusese că şeful meu este cel din
spatele camerei de fotografiat. Nu anticipasem că bărbatul care
făcea fotografiile pentru campanie era şi clientul meu. Oricum ar
150
fi, nu contează pentru mine. Munca e muncă şi, atâta vreme cât
îmi aduce un cec de o sută de mii de dolari, este în regulă.
Pe măsură ce se apropia, puteam vedea un zâmbet cald, dinţi
albi şi riduri mici la marginile ochilor albaştri şi blânzi şi încă şi
mai multe în jurul gurii. Faţa arăta că a îmbătrânit frumos, iar
părul grizonant îi ieşea ca nişte ace de sub pălărie.
— Bella donna, a spus cuprinzându-mi umerii într-o
îmbrăţişare călduroasă, după care s-a aplecat pupându-mi obrajii
în aer. Eu sunt Angel D’Amico, iar tu eşti mult mai frumoasă
decât am anticipat că poţi fi atunci când soţia mi-a spus că
trebuie să te avem pentru campania noastră.
În momentul în care a spus cuvântul soţie, o sud-americancă
de o frumuseţe sculpturală a ieşit din cortul alb, iar pielea arămie
îi sclipea în soare. Purta un sarong de un roşu de foc care îi
învelea formele rotunde şi flutura în bătaia brizei. Părul negru şi
lung flutura de parcă ar fi avut un ventilator personal care îi
bătea în faţă pentru a-i accentua trăsăturile. Dacă e vorba de
frumuseţe, femeia asta o avea din plin. Angel bătea din palme în
timp ce femeia se îndrepta către noi.
— A, soţia mea. E de-o frumuseţe răpitoare, nu? a zis cu un
accent italian mult mai pronunţat.
Am dat din cap aprobator pentru că îmi tăiase respiraţia; era
uluitoare.
Un zâmbet uriaş i-a împodobit buzele.
— Mia, e o plăcere să te avem ca parte din proiect.
La rândul ei, s-a aplecat şi mi-a sărutat obrajii în aer. Acum,
că era aproape, puteam vedea că şi ea fusese atinsă de vârstă, dar
fără a-i răpi din frumuseţe. Mătuşa Millie mi-a spus că designerul
şi soţia lui au în jur de cincizeci de ani. Dar puteau trece cu
uşurinţă ca având patruzeci.
— Eu sunt Rosa, soţia lui Angel. Suntem încântaţi să te avem
aici.
Mi-am tras geanta pe umăr şi mi-am dat la o parte părul de
pe frunte.

151
 — Mă bucur să mă aflu aici. Insula, mă rog, ce am văzut din
ea pe drumul de la aeroport, este frumoasă.
— Da, este. Îţi poţi lua următoarele două zile libere ca să te
familiarizezi cu locul. Tocmai l-am pozat pe Tai şi plănuim să
facem şi nişte şedinţe foto în care să fii doar tu.
Angel s-a uitat peste umăr în timp ce domnul Tatuaje i-a
aruncat înapoi o sticlă cu apă şi a luat în schimb o cămaşă de la
cineva care arăta ca un asistent.
— Tai, vino să-ţi cunoşti partenera de luna asta.
Partener? Millie n-a spus nimic despre faptul că voi avea un
partener. Chiar când mă pregăteam să întreb despre comentariu,
bărbatul căruia îi spuneau Tai a început să se mişte către noi. Şi
când spun că se mişca, la fel de bine pământul ar fi putut să se
deschidă şi să se separe, croindu-i cărare. Tot zgomotul părea că
a dispărut şi tot mediul părea să-şi aţintească atenţia doar asupra
mişcărilor acestui bărbat pe nisip. Era uluitor. Muşchii coapselor
lui uriaşe pulsau şi se încordau cu fiecare pas. Un strat fin de
pătrate abdominale se unduia, iar pielea se adâncea în jurul
fiecărei forme odată cu mişcările lui. Pieptul îi lucea ca un opal,
neted, într-un vârtej de culori. Dar poate că era din cauza căldurii
şi a privirii mele care se scurgea pe formele lui.
Când a ajuns la micul nostru grup, gigantul mai că m-a făcut
să fac un pas în spate, spaţiul părând acum mult prea mic. La
naiba, plaja era mult prea îngustă atunci când pe ea se aflau un
asemenea magnetism animalic şi o asemenea perfecţiune
masculină. Şi oceanul probabil că îşi vărsa lacrimile sărate
arzând de dorinţă ca adâncimile mătăsoase să-i fie cinstite cu
prezenţa lui.
Angel a arătat cu mâna către mine.
— Tai Niko, ea este Mia Saunders. O să stea în bungaloul de
lângă tine, iar luna asta o să faceţi împreună toate şedinţele foto
de cuplu. O să vă prezentăm drept cuplul tropical al campaniei
„Frumuseţea se găseşte în toate mărimile“.
Ochii căprui ai lui Tai s-au fixat asupra mea. Şi-a lins
seducător buza cărnoasă de jos, apoi a scos un sunet de parcă şi-
152
ar fi sărutat dinţii înainte ca acele ample bucăţi de carne roz să
scape din strânsoarea lor. Am încercat din răsputeri să nu leşin,
dar căldura debordată de acest bărbat se simţea ca un zid de foc.
A tras încet o gură de aer, iar nările i s-au dilatat în timp ce ochii
lui îmi măsurau corpul. N-am spus nimic. Sub privirea lui nu
puteam nici să mă mişc, nici să respir.
— Eşti radiantă. O să-mi placă să lucrez la tine, a spus, dar
ochii lui spuneau mult mai mult decât să „lucreze“ cu mine.
Stai puţin... ce?
— Adică să lucrezi cu mine? am clarificat dând din cap.
Încă o dată şi-a aplecat capul, iar ochii lui se holbau la
picioarele mele. În acel moment am realizat că nu are păr,
aproape nicăieri pe corp. Avea un fel de coamă pe creştet în stilul
în care compensează şi Dwayne „The Rock“ Johnson pierderea
părului. Privindu-l mai atent, chiar semăna cu actorul. Uriaş, cu
pielea de culoarea cafelei cu lapte, şi mai închisă la culoare decât
razele soarelui tropical, tatuat, doar că Tai părea mult mai
apropiat de trăsăturile tradiţional samoane decât este actorul.
Tai şi-a strâns buzele sexy, apoi a adoptat un zâmbet
superior.
— Nu, nu asta am vrut să spun.
La naiba. Luna asta o să fie o aventură dată naibii. Să sperăm
că aventura asta mă va include şi pe mine deasupra sau sub
bărbatul-zeu samoan, de un metru optzeci şi ceva, pe nume Tai.

***
O rază de lumină a pătruns în cameră şi mi-a aterizat pe faţă,
trezindu-mă din cel mai glorios vis despre un joc de Twister cu
un samoan sexy. M-am dat jos din pat şi am trecut prin rutina
mea matinală, făcutul cafelei şi ronţăit nişte ananas proaspăt şi
alte fructe specifice insulei din frigiderul burduşit. Bungaloul în
care m-a cazat familia D’Amico era genul de loc în care visează
oamenii să stea în vacanţă. La sud de Honolulu, fix pe plaja
Diamond Head. Mai precis, deschideam uşa glisantă şi atingeam
nisipul cu degetele de la picioare după trei metri. Fundalul era o
153
privelişte neobstrucţionată a oceanului. Am deschis uşile lăsând
să pătrundă înăuntru briza de dimineaţă a oceanului şi sunetul
valurilor.
Neputând să mai aştept, am tras pe mine un costum de baie
alb, am luat un prosop şi m-am îndreptat către ocean. Trecuse
mult prea mult timp de când nu mai fusesem pe o plajă. Ultima
oară fusesem cu Wes.
Wes. N-am de gând să mă îndrept cu mintea acolo. Când am
ajuns în aeroport, în Vegas, pe coperta unui tabloid era o poză a
Ginei DeLuca cu titlul „O nouă iubire pentru Gina“, iar mai jos era
o fotografie a frumoasei actriţe, care lua prânzul cu nimeni altul
decât Wes al meu. Mă rog, nu-i al meu, dar l-am avut înaintea ei,
deci, conform drepturilor de proprietate, ar fi al meu, nu? Pe de
altă parte, ea îl are acum şi drepturile de proprietate sunt de
nouăzeci la sută conform legii. Ce naiba e în capul meu? Nu-l
deţin pe Wes nici mai mult, nici mai puţin decât mă deţine el pe
mine. Poate că a pus stăpânire pe o parte a inimii mele, dar
nicidecum pe tot. Am stabilit asta foarte clar, deşi există încă
nişte sentimente, amândoi am fost de acord să lăsăm asta
deoparte în timp ce ne trăim viaţa. Şi asta intenţionez să fac.
Să-mi trăiesc viaţa.
Mi-am lăsat prosopul pe nisip la vreo zece metri de buza
oceanului şi m-am uitat în zare la apa verde-albăstruie. Era atât
de limpede încât puteai vedea fundul direct prin ea cel puţin vreo
treizeci de metri, până devenea adâncă. În depărtare se vedea un
surfer singuratic care purta o pereche de pantaloni scurţi negri
pentru surf şi care prindea nişte valuri serioase. Cu siguranţă ştia
ce face. L-am privit o vreme, fascinată de mişcări. A prins câteva
valuri mult prea mici pentru a face surf, apoi a făcut o manevră
de rotire la 360 de grade, trântindu-se pe placă şi vâslind înapoi.
În doar câteva momente era din nou în picioare pe placă,
stăpânind un val cu două creste şi trecând prin el ca un
profesionist.
N-a trecut mult şi surferul s-a îndreptat spre mine pe un val
de întoarcere. Părea că totul se petrece cu încetinitorul,
154
întortocheala neagră de la umăr până la gleznă mi-a atras atenţia
la început. Apoi, privirea mea a cutreierat pe suprafaţa udă şi
lucioasă a celui mai lat piept pe care am avut plăcerea să-l văd.
Tony din Chicago fusese de departe cel mai mare, şi asta fără să îl
facă în vreun fel greoi. Şi totuşi, era nimic prin comparaţie cu
gigantul ăsta. Un bărbat ca Tai Niko făcea o femeie ca mine, de un
metru şaptezeci şi cinci, cu un corp plin de curbe, de măsura
treizeci şi opt – aproape patruzeci dacă luăm în calcul ţâţele
imense şi curul bombat –, să se simtă minusculă prin comparaţie.
Îmi plăcea la nebunie să mă simt mică.
Placa lui a ajuns pe nisip, iar el a sărit perfect, de parcă ar fi
făcut asta în fiecare zi, apoi s-a aplecat şi ridicat-o. O căra sub un
biceps bombat de parcă n-ar fi cântărit nimic.
— Salut, haole, a spus, iar eu mi-am mijit ochii.
„Ţine minte... caută cuvântul haole pe Wikipedia.“
— Nu mi-am dat seama că tu erai cel din larg. Eşti bun, am
arătat cu bărbia către ocean încercând să găsesc orice motiv să
nu mă holbez şi să salivez după corpul lui magnific.
Mandibula lui sculptată pulsa în timp ce zâmbea superior.
— Aşa şi trebuie. Sunt instructor de surf în zilele în care nu
pozez sau când nu dau spectacole cu familia.
— Instructor?
— De ce? Vrei o lecţie?
Tonul îi era ademenitor şi seducător. Ăsta a fost cu siguranţă
semnalul că pot flirta şi eu.
— Mă înveţi să călăresc?
Am ridicat dintr-o sprânceană.
El a strâns din buze în acel mod delicios, iar ochii păreau să i
se plimbe de-a lungul curbelor mele în costum de baie.
— Am să te învăţ să călăreşti zi şi noapte, fetiţo.
Când a pronunţat cuvântul „fetiţo“ nu a sunat ca atunci când
o femeie îi spune aşa celei mai bune prietene. Nu. Din gura lui a
ieşit mai degrabă ca un mormăit în care sunetele cuvântului au
primit o vibraţie lascivă. O vibraţie ce a trimis săgeţi de dorinţă

155
direct prin mine până în punctul în care degetele de la picioare s-
au întors instinctiv, iar fofoloanca mi-a pulsat încântată.
— Serios? Tot despre surf vorbim? l-am deconspirat.
Am vrut să sune jucăuş. Deşi îmi imaginam că să mă joc cu el
în alte feluri ar fi fost mult mai distractiv. Eu şi vaginul meu eram
cu siguranţă de acord să ne lansăm într-o astfel de aventură.
— Tu ce crezi?
Ochii i s-au întunecat ca noaptea. Dorinţa plutea în
adâncimile acelea ca smoala, iar partea mea feminină sărea în sus
de bucurie şi executa dansul găinii.
„Totul sau nimic“ e zicala pe care oamenii o folosesc pentru
astfel de momente. Ei bine, eu intenţionam să-l fac pe ticălosul
ăsta partenerul meu de joacă, şi asta pentru că ţinteam „totul“
înainte de a rămâne cu nimic.
— Dragul meu, accept orice tip de călărie vrei să mă înveţi,
am răspuns cu îndrăzneală ştiind că întărât bestia.
De data asta îmi doream orice avea să iasă. O doream atât de
tare încât mi se înmuiau genunchii.
Nările lui Tai s-au dilatat în timp ce a tras zgomotos aer pe
nas. Placa de surf a aterizat pe nisip cu o bufnitură puternică, o
mână puternică m-a apucat de talie şi am fost izbită de pieptul lui
în timp ce buzele lui mă zdrobeau. Sărutul a fost unul sălbatic,
brutal, plin de nimic altceva decât o foame de nepotolit.
Ne-am înfruptat unul din gura celuilalt. Muşcături dureroase
de buze, limbile presându-se una de alta. Lins menit să consume,
să guste şi să prade în timp ce luam unul de la altul. Fără
întrebări, comentarii sau discuţii, Tai m-a ridicat, m-a apucat de
fundul pe care mi-l strângea şi m-a tras cu putere în partea de
sus a corpului lui. Aveam picioarele în jurul taliei lui şi mă ţineam
fără să pot renunţa nici măcar o clipă la gustul lui care crea
dependenţă. Abia când costumul de baie mi-a căzut, iar spatele
meu a ajuns pe o suprafaţă pufoasă ca un nor şi buzele lui Tai s-
au năpustit asupra sfârcului meu, am realizat că nu ne mai aflam
pe plajă. În acel moment nici măcar nu-mi păsa unde mă aflu. Îl
doream mai mult decât îmi doream următoarea gură de aer.
156
 Să-i ţin capul aproape chel la sânul meu era un sentiment
extrem de satisfăcător. Dar nu la fel de mult cum era să-mi
îngrop unghiile în calota lui şi să las crestături semicirculare pe
sfera ţepoasă. Nu îl deranja agresivitatea mea; el era mult mai
agresiv în mişcări. Şi-a înfipt dinţii în mugurul întărit şi am
scăpat un ţipăt. Tai mi-a eliberat sânul umflat, a rânjit ca un
maniac şi s-a năpustit asupra celuilalt oferindu-i cu gura aceeaşi
tortură încântătoare. Mâinile lui erau peste tot. Îmi cuprindeau
celălalt sân, îmi apucau rotunjimea fundului, pentru ca într-un
final să se încleşteze pe ceafă când el a pus din nou stăpânire pe
gura mea. În cazul lui Tai, totul se rezuma la a lua.
— Am să te iau tare, apoi uşor şi o să termin undeva la
mijloc. Apoi o s-o iau de la capăt, a mormăit trăgându-mi corpul
spre el.
A întins un braţ lung şi musculos către noptieră după un
prezervativ. Mulţumesc lui Dumnezeu că măcar unul dintre noi
mai gândea limpede. Mintea mea era o ceaţă de dorinţă extrem
de intensă; nu-mi doream nimic altceva decât să-şi vâre erecţia
babană atât de adânc în mine încât să uit şi cum mă cheamă.
Şortul de surf al lui Tai a căzut pe podeaua acoperită cu
gresie, iar eu m-am sprijinit în coate. Priveliştea o să alimenteze
fantezii timp de decenii de acum încolo. Tatuajul lui nu se oprea
la talie. Nu, frumuseţea aia acoperea întreaga parte stângă a
corpului lui. Modelele negre formau numeroase simboluri şi
imagini pe care nu le puteam înţelege în întregime. Tai a zâmbit
ştrengăreşte şi şi-a mângâiat alene penisul masiv. Şi când spun
masiv mă refer la unul dintr-alea despre care ştii cu siguranţă că
vor produce durere când intră prima oară, o durere pe care o
accepţi, fără a te plânge, ca pe o medalie de onoare. Şi o vei primi
iar şi iar pentru că nimic altceva nu va fi mai aproape de
plinătate.
— Doamne, eşti mare... peste tot.
Am rămas cu gura căscată în faţa perfecţiunii lui sculptate.
A continuat să se uite la mine cum fremătam, cu şoldurile
rotindu-mi-se în van, corpul devenindu-mi din ce în ce mai
157
încins, iar păsărică din ce în ce mai udă cu fiecare gest de
mângâiere a cărnii lui delicioase. Nu mă puteam împiedica să
reacţionez la goliciunea lui şi nici să-mi lase gura apă. Nu că mi-
aş fi dorit să împiedic aşa ceva.
Desfrâu. Durere. Umflătură.
Astea erau simţămintele care îmi năvăleau pe pielea supra-
încinsă în timp ce îl priveam.
— Dă-ţi jos costumul.
Practic a mormăit rugămintea. Nu, nu rugăminte... ordin. Ar fi
trebuit să mă opun dominaţiei lui, dar eram atât de prinsă încât
am reacţionat prin a trage cele două sfori lăsând chilotul să cadă
odată cu coapsele mele desfăcute.
— Desfă mai tare. Vreau să-ţi văd floarea deschisă şi udă.
Tai a respirat aspru când m-am conformat. Mi-am muşcat
buza pentru a înfrâna un geamăt în timp ce mă deschideam în
faţa lui într-un mod care poate fi considerat înjositor, dar cu el
părea cumva interzis, excitant, iar dorinţa mi-a crescut până la
senzaţia de arsură.
Tai a continuat să se uite în timp ce-şi mângâia penisul. O
perlă de lichid s-a ivit în vârf, iar eu mi-am umezit buzele.
— Vrei să guşti, fetiţo, s-a oferit pe un ton grav care mi-a
trimis fiori pe şina spinării şi pe pielea mea mult prea sensibilă.
N-am putut răspunde. Camera dispăruse cu totul. Erau doar
el şi nevoia mea de a-mi presa fiecare centimetru al corpului de
el. Am dat aprobator din cap, iar el s-a oprit din mângâiat.
— Linge-mă. Gustă ce-mi faci.
M-am ridicat şi m-am aşezat în patru labe, m-am aplecat în
faţă şi, chiar când buzele mele erau suficient de aproape cât să-
mi simtă respiraţia pe el, m-am uitat în sus. Ochii lui erau negri
ca noaptea, buza de jos strânsă între dinţii drepţi şi albi. Fără să-
mi iau privirea de la el, mi-am rotit limba şi am gustat din esenţa
lui. Senzaţia de înţepător şi sărat a trimis un val de lichid
proaspăt între picioarele mele. al A inhalat adânc.
— Simt mirosul florii tale, fetiţo. Miroase a raze de soare în
stare lichidă.
158
 A expirat lung.
— O să mă înfrupt din corpul tău până leşini. Îţi doreşti asta?
În loc de răspuns, i-am luat membrul adânc în gură. Mâna lui
se strecura prin părul meu, fără a trage, ci mai degrabă ca şi când
degetele lui se flexau de scalpul meu în timp ce îi ofeream
plăcere. Degetele care-mi cuprindeau scalpul fără a apăsa erau o
senzaţie nouă şi plăcută. Echilibrându-mă în genunchi şi într-o
mână, am ridicat mâna liberă şi am cuprins rădăcina bărbăţiei
lui. Era mult prea mare ca să intre mai mult de jumătate, iar eu
mă mândream cu abilitatea mea de a lua un bărbat până în
fundul gâtului. Era un talent al meu, despre care mi s-a spus că
nu îl au multe femei. La mărimea lui, puteam înghiţi doar
jumătate. Gândul că penisul ăla avea să mă deschidă în curând m-
a făcut să-mi dublez eforturile.
— Mai încet, fetiţo.
M-a desprins de penisul lui cu un zgomot umed. Apoi s-a
întins pe pat cu corpul lung cât un bufet. Nu ştiam ce să fac mai
întâi, să mai gust din penisul lui suculent sau din adâncitura
dintre pectorali.
— Încalecă-mă. Vreau să te ling în timp ce tu mă sugi. Şi o să
înghiţi fiecare picătură.
Tonul lui era hotărât, dar în genul „eu sunt şeful în pat“. Iar
cu el trebuie să recunosc că funcţiona. I-am încălecat umerii laţi,
iar el mi-a apucat şoldurile. Înainte să-mi pot duce şoldurile în
jos către gura lui, şi-a înclinat deja capul şi şi-a înfipt limba adânc
între faldurile mele.
— O, la naiba, Tai, am strigat sălbatic lăsându-mă pe faţa lui
în timp ce mă apăsa pe spatele coapselor deschizându-mă şi mai
tare, desfăcându-mă atât de tare încât trebuie să fi arătat ca o
broască gata să sară de pe un nufăr.
Cu siguranţă eram pe cale să sar... Într-un orgasm ameţitor.
M-a pus să-i călăresc faţa, oferindu-i plăcere într-o stare de uitare
în timp ce îmi zdrobeam sexul de faţa lui. Tai era de talie
mondială la lins păsărici. De talie mondială. Cu uşurinţă putea fi
clasat ca fiind una dintre cele mai tari experienţe pe care le-am
159
avut, fix în top, la egalitate cu Alec şi Wes. Doar că Tai se înfrupta
cu lăcomie, ca un bărbat care fusese închis vreo zece ani, iar
singurul gând pe care îl avusese în tot acest timp fusese gustul
păsăricii mele.
În doar câteva minute am terminat pe limba lui. Ceea ce
părea să-l fi incitat şi mai tare. Printre zgomotele cu care mă
lingea, puteam auzi mici mormăieli sau cuvinte.
— Dulce. Udă. Mm. Toată ziua. Te-aş linge toată ziua.
A fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte de a reveni din
primul val, căzând pe corpul lui Tai şi aterizând lângă un penis
tare ca piatra care aproape că m-a împuns în ochi. Ridicându-mă
slăbită, i-am cuprins cu buzele penisul masiv şi m-am apucat
serios de treabă imediat ce am simţit explozia lui de aromă. Am
lins, am supt, am ros şi am mângâiat, dând tot ce aveam mai bun
până când a început să-şi ridice şoldurile musculoase pentru a
întâlni mişcările mele.
Penisul lui s-a închis la culoare, furios, indicând că era pe
cale să explodeze. M-a încântat abilitatea mea de a-i oferi acestui
uriaş plăcere, de a-l duce până la final aşa cum o făcuse şi el cu
mine. Când şi-a vârât două degete groase în crăpătura udă
leoarcă, trupul meu s-a încordat întins ca o tobă. Încă o
împunsătură şi aveam să mă pierd. Să mă pierd într-un orgasm
de mărimea unui uragan, unul de care n-am mai avut parte de pe
vremea când eram cu franţuzul. Degetele alea groase ale lui Tai
ştiau exact ce să facă şi ocheau direct nervul ăla ascuns
dinăuntru, stârnindu-l. Îl excita cu pernuţele degetelor lui, iar şi
iar, până când n-am mai avut încotro decât să-mi strâng buzele în
jurul capului penisului şi să sug de parcă viaţa mea depindea de
asta. În momentul ăla le puteam face lejer concurenţă
aspiratoarelor Hoover.
Mâna lui Tai apăsa adânc. Partea de jos a corpului lui s-a
ridicat de pe saltea pentru a pătrunde şi mai adânc în gura mea.
Simţeam de parcă aş fi călărit un val. Valuri de căldură m-au
învăluit când am terminat pe degetele şi gura lui Tai chiar în
momentul în care esenţa lui a ţâşnit pe gâtul meu în explozii
160
lungi şi vâscoase. Când l-am supt tot şi când, în cele din urmă, şi-a
scos mâna dintre coapsele mele şi şi-a odihnit capul pe saltea, am
oftat amândoi. O eliberare de tensiune sexuală înăbuşită cu
oboseală până la os. Mi-a sucit corpul de parcă n-aş fi cântărit
nimic, m-a aşezat lângă el, pe partea tatuată, şi m-a ţinut în braţe.
— Îl folosim data viitoare, a zis voios în timp ce a ridicat cu
două degete prezervativul nefolosit.
— S-a făcut, am râs, ghemuindu-mă la pieptul lui.
Mirosea a ocean, a sex şi a mine. O combinaţie încântătoare.
Mai era un bărbat care mirosea mereu a ocean şi am închis
ochii în încercarea de a nu-l implica în momentul pe care tocmai
îl trăiam. Pur şi simplu avusesem parte de o partidă incredibilă
de sex şi plănuiam să mai fac asta la greu în curând.
Nu acum. Mi-am impus să-mi aduc aminte. Bucură-te de
samoanul sexy cât poţi.
Tai şi-a plimbat mâinile de-a lungul spatelui meu, apoi prin
păr, masându-mi scalpul. Sunt sigură că am tors ca o pisică sub
atingerea mâinilor lui talentate.
— Îţi place asta, haole?
Mi-am sprijinit bărbia pe pieptul lui şi am urmat şirul
dungilor negre de cerneală din dreptul inimii lui.
— Ce înseamnă haole?
A zâmbit, s-a aplecat în faţă şi m-a sărutat pe frunte. Un gest
incredibil de dulce pentru cineva care tocmai m-a mânuit de
parcă ar fi fost un dominator dintr-un club BDSM. De fapt, poate
că nu. Nu ştiam nimic despre stilul ăla de viaţă, dar el cu
siguranţă avea o natură dominantă.
— Haole înseamnă străină.
— Prefer mai degrabă cuvântul fetiţă, am murmurat şi i-am
lins sfârcul.
Râsul lui răsunător la comentariul meu sarcastic a bubuit în
urechea mea şi m-a cutremurat până în străfunduri. Simţeam
deja din nou aţâţarea dorinţei. Doar de la râsul lui. Frate, eram în
necaz.

161
 — S-a notat, fetiţo, a spus pe tonul acela pe care începeam
să-l iubesc.
M-a ridicat şi mi-a luat buzele. Adică chiar le-a luat. Tai Niko
nu făcea nimic pe jumătate în dormitor. În timpul pe care deja îl
petrecuserăm împreună, devenise destul de clar că se dedica
total atunci când oferea plăcere. S-a concentrat pe sărutul ăla de
parcă ar fi concurat pentru un premiu, pe care, dacă ar fi fost aşa,
sigur l-ar fi câştigat.

CAPITOLUL 4

În mod straniu, n-am ajuns să folosim prezervativul ăla aşa

cum plănuiserăm pentru că, fix când ultimul nostru sărut începea
să încingă atmosfera, Tai a primit un telefon. Apoi încă unul şi
încă unul şi încă unul. Cina de duminică părea să fie o chestie
importantă în familia Niko. Aşa că acum, după doar o zi de când îl
cunoşteam pe Tai, care a constat în principal într-o partidă de sex
oral, urma să-i cunosc familia. Întreaga lui familie.
— Deci, Mia, familia mea e de treabă. Cea mai de treabă.
Totuşi tu eşti albă, vii de pe continent. Deci, dacă fac vreun
comentariu despre tine ca fiind haole, ia-o ca atare. Neamul
nostru este foarte mândru de cultura noastră, de moştenirea
noastră şi de genealogiile noastre. Or să se poarte bine cu tine şi
ai să fii primită cu braţele deschise... atâta vreme cât nu cred că
avem o relaţie serioasă.
— Asta n-ar trebui să fie o problemă. Nu avem o relaţie
serioasă. Sunt aici pentru o treabă timp de mai puţin de o lună. Şi
cu asta basta. Nu mă deranjează să reconfirm asta. Dacă ne jucăm
un pic pe lângă toate cele – mi-am lovit bicepsul de al lui în joacă
–, e doar un bonus. Corect?
Buzele i s-au răsucit într-un zâmbet atât de sexy încât îmi
doream să-l sufoc cu gura mea şi să-l înfulec pe tot.
162
 — Aşa e, fetiţă. Acum hai, la mine acasă o să-l cunoşti,
înaintea oricui, pe tatăl meu. Apoi pe fraţii mei şi apoi pe mama.
M-am încruntat fără să vreau.
— De ce e mama ta ultima?
A dat din cap.
— Păstrăm ce e mai bun la urmă, a răspuns, dar m-am gândit
că e o replică dată doar ca să nu-l lovesc în ouă.
Când am ajuns la destinaţie, să spun că am fost surprinsă ar
fi o afirmaţie modestă. Din nu ştiu ce motiv, mă aşteptam să
găsesc ceva mult mai tribal şi în stilul insulei. Casa asta era
pictată într-un albastru ca al cerului, era decorată în alb şi avea o
verandă de jur împrejur. Peluze verzi se întindeau cu palmieri
din loc în loc pe toată proprietatea. Aveau o alee circulară cu nu
mai puţin de douăzeci de maşini. Douăzeci. Pentru o cină în
familie. Dacă ai fi invitat întreaga mea familie la cină, am fi putut
încăpea cu toţii în aceeaşi maşină.
În momentul în care am intrat, am auzit un vuiet înfundat.
Voci peste tot. Înăuntru şi mult mai departe, din moment ce ei se
aflau undeva în spatele casei. Per total, am fost redusă la tăcere
de cel mai frumos sunet dintre toate – hohote de râs care veneau
din toate părţile. Bucurie. Am simţit-o din momentul în care am
intrat în casa gen vilă pe plantaţie, dar într-un stil mai modern,
situată în inima insulei Oahu.
Fără o vorbă, Tai m-a luat de mână şi m-a condus din cameră
în cameră. Erau oameni în fiecare colţ. Se uitau cu toţii, urmărind
deplasarea noastră prin casă cu zâmbete pe feţele lor de culoarea
zahărului brun. Nu era nici urmă de critică; nu era nimic altceva
decât o curiozitate care se simţea în aerul umed în timp ce
treceam.
Într-un târziu, am reuşit să ajungem în spate, unde se ţinea
petrecerea cu adevărat.
— Asta e o cină de familie sau vreo adunare?
Tai şi-a lăsat capul pe spate într-un râs zgomotos. Câteva
capete s-au întors privind în direcţia noastră la auzul huruitului
de bariton al lui Tai.
163
 — Mia, ce vezi aici se întâmplă în fiecare seară de duminică.
Familia mea e foarte unită. Toată lumea participă, aduce un fel de
mâncare suficient de mare cât să hrănească patruzeci, cincizeci
de oameni. La sfârşit iau acasă ce pot în acelaşi vas în care au
adus mâncarea lor. Fără bătaie de cap.
L-am strâns de mână.
— Dar noi n-am adus nimic, mi-am muşcat buza de
îngrijorare, preocupată deodată că nu urmăm protocolul samoan
pentru o petrecere reuşită.
— Bineînţeles că am venit cu ceva. Tu ce crezi că eşti?
— Eu?
Sprâncenele mi s-au arcuit atât de tare încât am simţit o
uşoară durere trecând prin cavitatea nazală. M-a tras în braţele
lui calde. Mi-am încolăcit lejer braţele în jurul trupului lui,
împreunându-mi mâinile peste fundul lui tare ca piatra. Doamne,
îmi doream să muşc din fundul ăla. Încă o dată, am regretat
faptul că fuseserăm întrerupţi şi nu apucaserăm să ne terminăm
joaca aşa cum ne-ar fii plăcut. Ceea ce ar fi însemnat ca eu să am
probleme cu mersul a doua zi.
Tai şi-a lins buzele păcătoase, şi-a presat fruntea de fruntea
mea, iar vocea lui a coborât atât de tare încât am simţit-o în
fofoloancă.
— Nu te mai uita la mine de parcă vrei să mă fuţi, fetiţo, altfel
o să te lipesc de cel mai apropiat perete şi să-i ia naiba pe toţi
care ne aud. Şi te-ar auzi. Nimic nu e mai tare decât să faci o
femeie să ţipe de plăcere când eşti îngropat până la boaşe în
floarea ei.
Da. Vorbele lui m-au lăsat mută până când Tai s-a oprit în
faţa unui alt bărbat cât un mamut. Ăsta n-avea cămaşă pe el şi nu
purta decât o pereche de pantaloni scurţi. M-am uitat de jur
împrejur şi am observat că toată lumea purta îmbrăcăminte de
plajă. Şi totuşi Tai purta nişte pantaloni scurţi largi şi un tricou
de polo. Era o ţinută pe care Hector, prietenul meu homosexual
din Chicago, ar fi descris-o drept „golf şic“. Tai putea să poarte

164
orice sau, chiar mai bine, nimic, şi tot ar fi arătat suficient de bine
cât să-ţi vină să-l mănânci.
— Tama.
Tai a anunţat prezenţa noastră folosind un cuvânt samoan
care trebuie să fi însemnat tată, adresat bărbatului care stătea
lângă grătar. Şi-a coborât privirea, iar eu l-am imitat, neştiind ce
anume era adecvat.
— Fiule, pe cine ai adus cu tine?
Tonul lui era cald şi prietenos. Tai şi-a ridicat privirea şi a
zâmbit.
— Tama, ea este Mia Saunders. Mia, el este tatăl meu, Afano
Niko.
Am întins mâna, iar el mi-a strâns-o.
— Lucrează cu mine într-o campanie publicitară.
Sprâncenele tatălui lui s-au ridicat până la linia părului.
— Alt model? Am crezut că ai învăţat ceva din ultima ta
greşeală, a mormăit, vocea devenindu-i acum îngrijorată, critică.
Era evident că se întâmplase ceva în trecut, ceva ce tatăl lui
nu-şi dorea ca Tai să repete.
— Mia nu este iubita mea, Tama. Este doar o prietenă
apropiată. Stă pe insulă doar o lună. Apoi pleacă.
Asta a părut să-l înveselească pe morocănos imediat. Şi-a
trântit o mână pe umărul lui Tai şi a strâns.
— Ei, bine, bine. Atunci trebuie să mănânce şi să stea de
vorbă cu familia. Să înveţe despre cultura samoană cât are şansa.
Tai a zâmbit larg şi mândru.
— Exact aşa mă gândeam şi eu.
I-am cunoscut pe fraţii lui Tai, toţi masivi, toţi arătoşi şi cu
tatuaje care reprezentau diferite părţi din tatuajul pe care l-am
văzut pe Tai. Soarele înconjurat de mii de raze de pe încheietura
umărului lui Tai era identic cu cel al tatălui lui, cu razele
coborând pe braţe şi pe piept. Pe Tao, fratele mai mare al lui Tai,
am văzut tatuată aceeaşi broască ţestoasă. Alţi doi fraţi aveau
benzi negre similare de jur împrejurul antebraţelor şi
picioarelor. Erau o groază de alte modele pe care nu avusesem
165
ocazia să le evaluez în graba noastră de a ne îmbrăca şi de a pleca
de acasă.
După ce am fost tachinată şi am primit avansuri de la fiecare
dintre cei trei fraţi ai lui Tai, am fost condusă înapoi în casă către
bucătărie. Eram la al doilea pahar din băutura specială a familiei,
numită Lilikoi’s Passion, care însemna, după cum îmi explicase
Tai în mare, „pasionat de fructul pasiunii“ sau ceva la fel de
stupid. Tot ce mă interesa era că e bună, burta mea se simţea
încălzită, iar mintea eliberată. Ultima oară când băusem
ajunsesem în pat cu clientul meu, Mason Murphy, purtând doar
lenjerie. Ceea ce nu i-a picat prea bine iubitei lui, deşi nu s-a
întâmplat nimic. Mace îmi era ca un frate. Şi, ca orice băutură
alcoolică de calitate, şi asta a făcut să-mi vină în minte gânduri la
nimereală despre toţi oamenii cu care trebuia să reiau legătura,
prieteni precum Hector şi Tony, Mace şi Rachel şi Jenny, soţia
regizorului din Malibu. Ar trebui să fie gravidă în câteva luni deja.
Şi, desigur... Wes. Schimbaserăm mesaje şi pentru moment era
suficient. Faptul că văzusem fotografia cu el şi Gina, care cică
erau la întâlnire, pe coperta revistei mele preferate de scandal nu
mă ajutase să-mi schimb intenţiile şi să mă apropii mai mult de
el. Nu. Mă aflam în Hawaii să muncesc şi să mă distrez. Munca a
început după vreo două zile, iar partea cu distracţia se întâmpla
deja. În braţele călduroase şi sculptate ale variantei mele
personale de „The Rock“.
Tai s-a oprit în faţa unei fărâme de femeie. Avea părul negru
şi lung, împletit într-o formă complicată. Braţele îi păreau
puternice în timp ce amesteca ceva într-o oală.
— Tina, a spus Tai suficient de tare ca ea să-l audă.
Din nou, şi-a plecat privirea, un gest despre care învăţasem
că era o formă de respect. În timp ce vorbeam cu fraţii lui, am
observat că fiecare membru mai în vârstă era tratat cu acelaşi
respect. Nu ştiam dacă era o tradiţie samoană sau un obicei al
familiei Niko, dar, oricum ar fi fost, arăta o venerare extremă a
celor mai în vârstă, ceea ce însemna probabil că şi-au câştigat un
astfel de dar.
166
 Femeia măruntă se învârtea de colo colo în picioarele goale.
Purta o fustă înfăşurată, specifică insulei, de un portocaliu
ţipător, care îi ajungea până la glezne, un maiou asortat şi un
material alb transparent pe deasupra, care cred că era destinat
să ofere un anumit grad de pudoare. Femeile tinere din familie
nu aveau probleme să umble mai dezbrăcate. Toate erau bine
făcute şi purtau costume de baie în timp ce stăteau la palavre cu
rudele lor. Dintre toţi, eu păream probabil cea mai îmbrăcată, cu
pantalonii mei scurţi albi şi maioul verde. Măcar părul meu avea
nişte bucle naturale datorită umidităţii, ceea ce îi dădea volum şi
strălucire. Cu siguranţă eram făcută pentru climatul tropical.
Părul meu arăta grozav şi nu trebuia să fac nimic pentru asta.
— Băiatul meu, inimă dulce şi curată.
L-a mângâiat pe piept în dreptul inimii, l-a tras de gât ca să-şi
aplece corpul mare către ea şi l-a sărutat pe amândoi obrajii şi
apoi pe frunte.
Ochii ei căprui erau identici cu ai lui Tai şi încărcaţi de
dragoste maternă. Nu-mi aminteam când văzusem ultima oară o
astfel de privire la propria mea mamă... dacă s-o fi întâmplat
vreodată.
— Tina, ea e Mia Saunders, prietena mea de la muncă. Îi arăt
insula şi îi împărtăşesc din cultura noastră cât se află aici. Mia, ea
este mama mea, Masina.
— Hm, credeam că o cheamă Tina.
Au râs amândoi. Tai cu un râs gutural pe care l-am simţit
şerpuind prin corpul meu şi făcând ca degetele de la picioare să
mi se strângă de plăcere, în timp ce mama lui chicotea dulce.
— Tina înseamnă mamă în samoană. Copiii mei folosesc
limba noastră când se adresează cuiva din cultura noastră.
Am dat din mână şi mi-am simţit pielea obrajilor arzând în
timp ce am răspuns.
— O, îmi pare rău. Înaintea lui Tai, n-am stat prin preajma
nimănui care să vorbească samoană. Mă bucur să vă cunosc,
doamnă Niko.

167
 Am întins mâna, iar ea a cuprins-o uşor, apoi m-a tras în
braţele ei. Mi-a sărutat obrajii pe rând, apoi fruntea. Mi-a cuprins
faţa în mâini cu degetele mari, presându-mi tâmplele.
— Eşti foarte dezorientată şi te afli într-o mare călătorie. Să
nu te temi niciodată. Vei găsi mare bucurie în experienţa asta
înainte de a te dedica ursitului tău.
În acel moment, şi o briză uşoară ar fi putut să mă doboare.
Am rămas acolo ţintuită, incapabilă să mă mişc sau să răspund.
Singura reacţie pe care am avut-o a fost un „îhî“.
— Tina... şi-a apostrofat Tai mama, apoi m-a tras către el.
Mama are ceva spiritual. A fost înzestrată cu darul viziunii.
— Viziune?
M-am agăţat de el şi am aruncat o privire spre femeia aceea
încântătoare.
A dat din cap aprobator cu nemulţumire, iar ea m-a bătut pe
umăr.
— Totul va fi aşa cum trebuie, Mia. Nu-l lăsa pe băiatul meu
să-şi amestece destinul cu al tău. Din păcate, nu sunt legate.
În clipa aceea, s-a încruntat, pufăind pe buzele subţiri.
— Aveţi puţin timp la dispoziţie împreună, fă-l să conteze.
Apoi a zâmbit strălucitor; nasul lat şi obrajii rotunjiţi şi înalţi
o făceau să pară eterică.
Tai a oftat.
— Mia nu e iubita mea. Suntem prieteni şi ne petrecem
timpul şi lucrăm împreună preţ de o lună.
Masina a încuviinţat dând din cap.
— Ştiu, sufletul meu curat. Nu aştepta mai mult, pentru că nu
e menită să fie a ta.
Avea un ton extrem de serios. Avertizarea unei mame, cu
siguranţă una pe care trebuia să o luăm în seamă.
— Acum plecaţi, şi-a fluturat degetele efectiv expediindu-ne.
Am multe de făcut pentru desert.
Tai m-a luat de umăr şi m-a dus din nou afară. Deja sorbisem
şi al doilea pahar şi simţeam cu pasiune nevoia unui al treilea.
Am scuturat paharul şi ne-am îndreptat către barul unde carafe
168
înalte şi transparente stăteau umplute cu lichidul de culoarea
căpşunelor.

***
Întorşi la bungalou, după mult prea multe Lilikoi’s Passion,
am stat afară, pe plajă, cu degetele de la picioare şi fundurile în
nisip, înconjuraţi doar de sunetul oceanului întunecat. Valurile se
spărgeau cu putere de ţărm, iar spuma albă şi oceanul mătăsos
reflectau lumina intensă a lunii perfecte. De unde stăteam,
oceanul părea infinit, cu adâncimile întunecoase gata să ne
înghită cu totul în orice moment. Iubeam oceanul, dar mă şi
temeam de el în aceeaşi măsură. Simţeam pentru el un mare
respect. Era, de asemenea, ceva ce nu-mi permisesem niciodată
să subestimez.
M-am lăsat pe spate sprijinindu-mă în antebraţe şi mi-am
încrucişat gleznele privindu-l pe bărbatul fără cămaşă de lângă
mine.
— Ce semnifică toate tatuajele astea? am întrebat.
— Toate înseamnă ceva, fetiţo. Care parte anume ţi-a atras
atenţia?
Ochii îi erau la fel de întunecaţi ca oceanul din spatele lui, dar
nu la fel de înspăimântători. Aş fi acceptat de bunăvoie să fiu
luată prizonieră în abisurile alea negre.
M-am ridicat în fund şi i-am trasat cu degetul soarele de pe
umăr, dezmierdând fiecare rază de soare. Pielea i se făcea de
găină pe unde atingeam.
— Ăsta a fost primul meu tatuaj. O onoare uriaşă. În cultura
mea, soarele semnifică în general bogăţie, lumină, măreţie şi
conducere. Pentru mine, felul în care razele mi se întind peste
inimă arată dorinţa mea de a conduce cu inima. Să fiu bogat în
dragoste ca Tama. Iar într-o zi sper să îmi fac datoria ca un
bărbat adevărat la conducerea afacerii şi a familiei. Din nou, ca
Tama. De asta l-am rugat pe tata să-l împartă cu mine.
— E într-adevăr special.

169
 Pieptul lui Tai s-a mişcat şi s-a umflat şi mai mult în timp ce
inhala.
— În cultura samoană, dacă vrei să primeşti tatau sau
cerneala, trebuie să-ţi fi câştigat dreptul ăsta. Şi trebuie să ai un
membru al familiei care să fie dispus să-l împartă cu tine pentru
ca vieţile voastre să fie veşnic unite.
S-a ridicat, şi-a dat jos pantalonii scurţi şi a rămas complet
gol. S-a întors pe o parte, iar penisul lui era semi-erect şi nici
măcar pe aproape faţă de cum era când era cu adevărat excitat.
Cu o mişcare a mâinii, a indicat în jos, pe coaste, o formă de
semilună care avea în centru un model ca de morişcă circulară.
— Modelele acestea le-am primit de la fratele meu, Tao. A
fost dorinţa lui să-şi găsească armonia în viaţă. S-a luptat mult.
Cu părinţii noştri, cu mine, cu surorile şi fraţii noştri, cu copiii la
şcoală. Când şi-a găsit calea, a vrut să-şi împartă călătoria în viaţă
cu mine.
Mi-am ridicat genunchii sprijinindu-i sub bărbie.
— Şi ţestoasa?
A zâmbit şi şi-a trecut mâna peste muşchii abdominali. Nu
muşchi abdominali. Pătrăţele de dorinţă. Fiecare pătrat de pe
abdomenul lui mă făcea să-l doresc. Voiam să ling şi să muşc
fiecare centimetru de pe torsul ăla şi de pe talie, cu tatuaje cu
tot... la naiba, mai ales pentru tatuaje.
— O altă dorinţă pe care o împart cu fratele meu mai mic.
Ţestoasa simbolizează longevitate, bunăstare şi pace. E ceva ce-
mi doresc pentru familie şi pentru mine.
— Dar valurile şi vârtejurile? Înseamnă şi ele ceva sau sunt
de umplutură? am întrebat cu naivitate, iar el a râs.
Clătinând din cap că nu, a trasat cu un deget toate vârtejurile
de pe corpul lui. Deja lancea i se întărise, iar eu eram gata să zic
pa-pa poveştilor de seară, dar eram mult prea interesată să aflu
de ce şi-a tatuat o jumătate de corp pe de-a-ntregul şi a lăsat-o pe
cealaltă curată... neatinsă de cerneală.
— În cultura noastră, oceanul e foarte prezent, nu doar
pentru că suntem înconjuraţi de el, efectiv la mila lui, ci şi pentru
170
că de-a lungul istoriei samoanii au crezut că oceanul este locul în
care te duci atunci când mori. Din moment ce eu fac surf, iar
cultura mea înseamnă să fii mereu în apropierea oceanului, i-am
rezervat un loc în povestea vieţii mele şi în vieţile celor din
familia mea.
A continuat şi mi-a arătat bucăţele care reprezentau legătura
cu vreo doi veri, celălalt frate al lui şi tot aşa. Ba mai mult de atât,
a încălcat regula şi şi-a tatuat floarea pe care fiecare femeie din
familia lui o avea tatuată pe picior.
Am observat asta la petrecere fără să spun nimic. La
momentul ăla mi se părea ciudat că toate femeile din casă au
acelaşi tatuaj pe picior. Se pare că le reprezenta neamul. Era
varianta feminină de a-ţi arăta respectul faţă de familie prin
marcarea permanentă a corpului.
— Ultima întrebare, promit!
Şi-a dat ochii peste cap şi şi-a aşezat fundul gol pe prosopul
pe care îl aveam cu noi. Mi-am muşcat puternic buza în timp ce
ochii mei se desfătau pe penisul lui erect. Îmi doream să simt
membrul masiv în mine la fel de mult cum îmi doream milionul
de dolari pentru plata datoriei tatei.
— Dă-i drumul, fetiţo. Întreabă. Dar, în timp ce întrebi, dă-ţi
jos hainele. Încet.
M-am uitat în jur de parcă ar fi putut cineva să apară ca prin
magie pe o plajă privată. Asta e, eram din Vegas. Acolo nu ştii
niciodată când se poate piti un ciudat pe după tufişuri. Desigur,
aici nu erau tufişuri. Doar kilometri întregi de palmieri şi nisip.
M-am ridicat, mi-am dat jos maioul, mi-am deschis pantalonii şi
le-am dat drumul să cadă pe nisip.
— Continuă.
— Ce? Să întreb sau să mă dezbrac? am adăugat într-un mod
seducător.
A încruntat din sprâncene.
— Ambele.
Am desprins legăturile de la spate, iar sutienul meu s-a
desfăcut, aşa că acum îl ţineam eu la piept.
171
 — De ce toată partea dreaptă a corpului tău este lipsită de
tatau?
Am încercat cuvântul samoan pentru tatuaj. A zâmbit când l-
am folosit, deci trebuie să-l fi pronunţat corect. Bravo mie!
— Pepenii.
— Poftim?
— Vreau să-ţi văd pepenii. Lasă-ţi braţele în jos.
Am dat drumul sutienului şi le-am eliberat pe fete. Mărimea
D şi al naibii de jucăuşe în opinia mea. Mâinile mele au început
imediat să drăgostească obraznic fiecare glob în parte. Tai a
mormăit şi s-a lăsat pe spate desfăcându-şi picioarele.
— Vezi asta, fetiţo?
A dat din cap prefăcându-se indignat.
— Bineînţeles că văd. Acum zi-mi odată, ca să ne putem
apuca de sfârşitul fericit al serii.
Mi-a făcut semn din deget, iar eu am dat din cap. A folosit din
nou semnul ăla de vino-ncoa făcut cu degetul, iar eu, neputându-
mi ignora umezeala de pe coapse şi nici dorinţa care-mi năvălea
prin corp, m-am îndreptat către el. M-a trântit în poala lui. Fără
nici un cuvânt, şi-a strecurat adânc două degete între faldurile
mele şi cu degetul mare apăsa puternic ghemotocul de nervi care
râvnea după atenţie. Mi-am dat capul pe spate şi m-am arcuit în
poala lui, oferindu-i acces perfect la sânii mei pe care i-a luat cu
lăcomie.
Tai mă făcea să sar în poala lui, săpând viguros cu degetele
adânc şi mi-o trăgea minunat cu degetele alea groase. Am simţit
că mă pierd când a muşcat din sfârcul meu fraged în timp ce
simultan îşi încolăcea degetul în jurul punctului dătător de
orgasme. Că mă pierd într-un ditamai orgasmul.
Imediat ce am izbucnit, mi-a cuprins gura şi m-a sărutat
apăsat, lung... hipnotizant. Când s-a tras înapoi, m-am simţit din
nou îmbătată, doar că de data asta eram ameţită de el. Gata să fiu
sclava lui dacă mi-ar fi oferit încă o sorbitură din plăcerea lui
dulce.

172
 — Mi-am lăsat partea dreaptă a corpului neatinsă doar
pentru mine. Jumătatea asta este doar a mea şi va fi împărţită cu
viitoarea mea soţie şi cu copiii. Când va veni momentul, voi
împărţi cu fiii mei semnele vieţilor lor şi sper că şi pe cele ale
nepoţilor.
Părul mi-a căzut pe faţa lui când ne-am lipit frunţile, iar
buzele abia se atingeau. Era suficient cât să putem simţi
umiditatea uşoară când împărţeam aerul.
— Nu poţi fi adevărat, am şoptit lipită de buzele lui umede.
Bărbaţii nu sunt niciodată atât de altruişti.
— O, scumpo, nu sunt nici pe departe altruist şi am de gând
să-ţi arăt asta când voi lua ce-mi doresc de la corpul tău drăcos.
— Da, te rog.
Şi, cu vorbele astea, m-a apucat de fund şi m-a condus către
bungaloul meu.

CAPITOLUL 5

Penisul era de vină. Mai precis, scula lui Tai a lăsat o urmă
vizibilă. Spaţiul dintre coapsele mele era umflat şi rămăsese cu
urme de la cât de bine fusese folosit în timpul sexcapadelor de
noaptea trecută. Foamea lui de mine era de nepotolit. M-a
posedat de atât de multe ori încât păsărică mea părea goală,
lipsită de plinătatea pe care i-o oferea el. Noaptea trecută a fost
una demnă de scris în cărţi. O noapte veritabilă de sex murdar şi
obscen. Genul de sex pe care fiecare femeie şi-l doreşte, dar de
care se bucură numai rareori.
Un rânjet mi s-a întins pe toată faţa şi mi-a fost imposibil să-l
controlez în timp ce-mi croiam drum pe scări către casa
frumoasă de pe plajă care era locaţia pentru prima mea şedinţă
foto pentru campania celor de la D’Amico Designs, „Frumuseţea
se găseşte în toate mărimile“. Uşa s-a deschis când am ridicat
173
mâna ca să bat şi m-a întâmpinat un hipster mult prea slab, sfrijit
chiar.
— Slavă Domnului că eşti aici. Mia, nu? a spus şi mi-a făcut
semn să-l urmez.
I-am analizat înfăţişarea. Era îmbrăcat doar în negru, blugii
mulaţi păreau lipiţi de picioarele ca nişte beţe, iar tricoul negru
vârât alandala în pantaloni îi dezvăluia talia care era de mărimea
coapsei mele. L-am urmat cu viteză, iar şlapii mei clămpăneau
zgomotos pe gresie.
— A venit, a anunţat întreaga încăpere în timp ce intram în
camera de zi. Câteva capete s-au întors, schiţând un gest de salut,
şi asta a fost tot. Camera de zi nu arăta ca o cameră confortabilă
şi obişnuită cu canapele şi televizor. Fusese transformată într-un
spaţiu de lucru pentru machiaj, coafură şi garderobă.
Cadre cu bare pline de costume de baie şi tot felul de ţesături
de purtat pe deasupra erau aliniate pe un perete. Un altul era
acoperit de oglinzi cu scaune care arătau ca scaunele de lucru
dintr-un salon de coafură. Câteva capete se aflau în plin proces
de aranjare în timp ce pe fundal se auzea o muzică ritmată.
Bărbatul, care încă nu se prezentase, a plesnit cu palmele
spătarul unui scaun de piele.
— Stai jos.
Am făcut aşa cum mi s-a zis, în mare parte pentru că nu ştiam
ce altceva să fac. Puteam vedea prin uşile şi ferestrele franţuzeşti
deschise care dădeau către o ditamai piscina şi grădina unde
Angel, designerul, şi fotograful îşi pregăteau echipamentul şi
dădeau dispoziţii asistenţilor. Când am pozat pentru Alec, a fost
mai mult pentru mine şi n-a presupus prea mult machiaj sau
coafat. Arta lui nu consta în asta. Ce se întâmpla aici mă făcea să
mă gândesc la o şedinţă foto de mare clasă pe care o făcusem
pentru nişte reclame pe vremea scurtei mele incursiuni în actorie
înainte de a deveni damă de companie.
— Sunt Raul, stilistul, make-up artistul şi coaforul tău, toate
trei într-unul. Sunt toate astea la un loc, plus o pungă de pufuleţi.

174
 Mi-a făcut cu ochiul. I-am măsurat alura subţire şi gotică,
gândindu-mă că i-ar fi prins bine o pungă de pufuleţi sau
douăzeci de pungi chiar în momentul ăla. Colorate la el erau doar
pielea de un arămiu deschis şi părul mov. Acesta era ras pe părţi
şi aranjat într-o freză Pompadour. La cât de lung era şi cum îi
cădea pe spate, mă făcea să mă întreb dacă nu şi-l ridica în
creastă câteodată. Mi-a strâns pletele la spate într-o coadă, iar
apoi s-a apucat de machiaj cu viteză. Am schimbat câteva vorbe
în timp ce ţesea din buclele mele frumoase cosiţe lungi.
Raul a dat câteva comenzi celor din jur până când o femeie
incredibil de slabă şi foarte înaltă i-a adus un costum de baie
uitându-se la el cu ochi drăgăstoşi. A măsurat-o din cap până-n
picioare, şi-a umezit buzele şi i-a mulţumit. Ea şi-a aranjat ţinuta
pentru el, apoi s-a întors să ajute un alt stilist.
— Iubita ta? am întrebat în timp ce îmi finisa coafura.
— Încă nu, a răspuns în confidenţialitate. Lucrez la asta. E
timidă. N-aş vrea s-o sperii, dar ieşim weekendul ăsta.
— Bravo ţie!
Am zâmbit, iar el şi-a tras un rânjet pe faţă în timp ce-şi
înfoia şi fixa opera, asigurându-se că nici măcar un singur fir de
păr nu era altundeva decât la locul lui.
Dintr-un singur gest mi-a mai umflat o singură dată părul, l-a
dat cu fixativ şi a anunţat că eram gata. M-am uitat în oglindă şi
abia m-am recunoscut. Arătam al naibii de bine! Aveam părul
strălucitor şi plin de volum şi bucle lejere care se unduiau
elegant când îmi mişcăm capul dintr-o parte într-alta. Nici
machiajul nu era mai prejos, demn de un Michelangelo. Ochii mei
verzi ieşeau în evidenţă atât de tare încât mi s-a tăiat respiraţia
de cât de frumoşi erau, şi asta deşi ştiam că erau unul dintre
atuurile mele. Restul look-ului era foarte atins de soare, bronzat
şi natural, doar că, pentru a realiza respectiva „frumuseţe
naturală“, faţa era plină de machiaj.
— Eşti un geniu.
— Ştiu, a spus şi mi-a întins un costum de baie negru
strălucitor.
175
 Partea de sus era un tankini asortat cu o pereche de chiloţei
care aveau două dungi albe pe fiecare şold. Acoperea mult mai
mult decât acopereau costumele mele de baie, ceea ce era drăguţ
aşa, în premieră.
— Fugi şi te schimbă acolo unde se duc şi celelalte fete.
Am intrat în cameră şi am văzut o droaie de femei de toate
mărimile şi formele în diferite stadii de goliciune. Asistenţii se
agitau de la una la alta, pulverizând chestii pe pielea lor şi fixând
costumele de baie în anumite zone.
O femeie voluptuoasă, de culoare, s-a apropiat de mine. Purta
un costum de baie alb şi complicat care se încrucişa pe sâni şi
apoi se continua în bucăţi mai late de material care îi acopereau
abdomenul şi se îmbinau la nivelul şoldului, unde modelul se
transforma într-un chilot în genul boxerilor de damă.
Pe formele ei şi cu pielea de culoarea cafelei mergea bine
albul şi cu siguranţă nu era complexată de rotunjimile ei.
— Bună, fato, eu sunt Michelle, a spus întinzându-mi mâna.
I-am strâns-o în semn de salut şi am zâmbit.
— Mia.
M-am uitat în cameră de jur împrejur şi celelalte fete îmi
făceau cu mâna.
Michelle m-a apucat pe după umăr.
— Uite, târâtura aia blondă şi sexy este Taylor, a arătat către
o femeie căreia i se fixau sânii foarte mari într-un costum de baie.
Avea un păr blond superb care cădea până la fundul
voluptuos. Cred că tipa purta mărimea 46, poate chiar 48 şi arăta
super-sexy în costumul de baie negru. Mi-a făcut cu mâna.
— Cea de colo... – a arătat către o brunetă cu părul scurt
pieptănat pe spate în genul fetelor din videoclipul lui Robert
Palmer, şi bineînţeles cu nelipsitul ruj roşu –... e prietena mea,
Lindsay.
Aceasta purta probabil o mărime mai mică, un 44 sau 46.
M-a condus mai departe prin cameră, unde o pereche de
gemene identice care purtau acelaşi model de costum de baie,
doar că în culori diferite, stăteau liniştite în timp ce părul le era
176
prins în modele complicate. Aveau părul roşu de nuanţa
mahonului închis, cu şuviţe uimitoare de blond caramel din loc în
loc. Amândouă aveau câte o şuviţă blondă cârlionţată lăsată
liberă să le încadreze faţa.
— Bună, au spus amândouă în cor, după care au chicotit ca
două adolescente.
De fapt, de ce mă uitam la ele, de ce realizam că asta şi erau,
adolescente, doar că purtau o tonă de machiaj pe faţă.
— Misty şi Marcia, fetiţele noastre gemene. Toate avem grijă
de ele. Ne asigurăm că nu intră în belele... nu vrem să se
transforme în paraşutele insulei. Aşa e, fetelor?
Au chicotit încă o dată şi mi-au amintit de Maddy. Abia
aşteptam ca soră-mea şi Ginelle să vină la sfârşitul lunii. Şi
gemenele erau considerate ca având mărimi mari, la fel ca toate
celelalte, dar n-aveau cum să poarte mai mult de 40. Eu eram
doar cu o idee mai mică.
Michelle m-a dus într-un loc unde mi-a ţinut costumul în
timp ce mă dezbrăcăm. A continuat să mă informeze despre
modele.
— Gemenele n-au decât şaişpe ani. Sunt aici fără familie, deşi
au un însoţitor asigurat de agenţia de modeling. Urâtul naibii nu-i
niciodată prin preajmă. Tatăl lor e acasă, e singur şi munceşte
pentru fete, dar, după cum vezi, sunt superbe şi sunt alese fără
prea mare efort. Ăsta e un contract mare pentru ele şi o să le
asigure banii pentru facultate. E singurul motiv pentru care tatăl
lor le-a lăsat să vină.
Imediat ce am tras costumul pe mine, o asistentă a pulverizat
ceva pe fundul meu pentru a se asigura că n-o să se ridice chilotul
şi mi-a lipit costumul de piept, păstrând imaginea exact aşa cum
o voiau pentru şedinţa foto. Apoi, şi-a turnat nişte ulei pe mâini şi
s-a apucat să mă frece până a creat un efect frumos de luciu.
Michelle stătea cu braţele de abanos întinse şi cu picioarele
depărtate în timp ce primea şi ea acelaşi tratament.
O bătaie vioaie în uşă ne-a făcut pe toate să ne liniştim.
— Mia şi Michelle, voi urmaţi!
177
 Un strigăt ca un tunet a trecut prin uşă.
— Începe distracţia, a zis Michelle.
Angel era un fotograf şi un om uimitor. Faptul că am lucrat
cu el şi cu Michelle la prima şedinţă a fost momentul cel mai
plăcut al zilei. Reclama asta urma să fie intitulată „Yin şi Yang“
datorită contrastului de culoare dintre noi şi poziţiei în care ne-a
aşezat, una cu capul la picioarele celeilalte într-o formă de
semicerc. A pozat de sus. La un moment dat, ne-a pus să ne
apucăm cu mâna glezna una celeilalte, întinse într-un model
complicat, dar rezultatul a fost unul foarte filosofic şi perfect
pentru contemplare.
După ce-am terminat, eu şi Michelle am stat cu celelalte fete,
îmbuibându-ne cu pizza. Probabil că nu era ceva ce ar fi trebuit
să facă nişte modele, dar Michelle a subliniat că pizza e cu
spanac, anghinare, roşii, ardei gras, măsline şi pui. Numai
ingrediente sănătoase. Explicaţia a fost suficient de bună pentru
mine şi pentru celelalte fete. Şi-n plus, ne lamentam că suntem
modele pentru măsuri mai mari şi am primit contractul tocmai
datorită siluetei noastre, şi nu mărimii impuse de societate.

***
În următoarele două zile, am făcut şedinţe foto individuale şi
de grup, cu fetele. Tai n-a fost de serviciu; din păcate, eu am
lucrat din zori şi până când nu mai puteam sta trează. Să lucrezi
ca model nu era o glumă. Femeile astea munceau pe rupte. Erau
şi părţi cu adevărat distractive şi fiecare şedinţă foto începea aşa
până în momentul în care trebuia să-ţi ţii degetul de la picior în
aceeaşi poziţie timp de o oră, pieptul arcuit, fundul tras astfel
încât să nu arăţi ca una de la club, şi să suporţi ajustări mici şi
repetate ale corpului, ale părului, machiajului şi ale decorului.
Sunt mai mult ca sigură că am făcut febră musculară la piciorul
drept de la încercarea mea de a imita forma unui picior de Barbie
toată ziua, în ciuda faptului că piciorul meu era din carne şi oase
adevărate şi nicidecum din plastic.

178
 Astăzi urma să mă întâlnesc din nou cu Tai. Am zâmbit
gândindu-mă la bărbatul ăla cald, cu pielea delicioasă, şi la
îmbrăţişarea lui. Speram să petrecem încă o noapte de
satisfacere a dorinţelor carnale. Şi totuşi, el era hotărât să-mi
arate insula. Oricât de mult mi-aş fi dorit să zac în pat cu el toată
ziua, voiam să explorez împrejurimile şi să mă bucur de întreaga
experienţă.
Primul loc în care am ajuns a fost undeva nu foarte departe
de Honolulu, în centrul jumătăţii de jos a insulei, numită
esplanada Pali. Vârful muntelui oferea o vedere panoramică
asupra coastei Oahu. Alizeul era atât de puternic aici încât părul
mi-a tot biciuit faţa până când Tai mi-a dat şapca lui de baseball.
— Uimitor, nu-i aşa? a întrebat în timp ce admiram
priveliştea magică.
— E ceva ce nu voi uita niciodată.
În timp ce ne aflam în punctul de observaţie, am aflat că
acolo se purtase una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria
hawaiiană. În timpul bătăliei de la Nu’uanu, aproape patru sute
de soldaţi care apărau Oahu de invazia lui Kamehameha I au fost
blocaţi în vale şi împinşi apoi de pe stâncă.
— Ce trist, am spus gândindu-mă, în timp ce ne întorceam
spre maşină, la toţi acei oameni care muriseră în luptă.
Tai şi-a recuperat şapca, lăsându-mi părul să cadă ciufulit pe
umeri şi pe spate.
— Mult mai bine.
A rânjit apoi şi şi-a pus-o înapoi pe cap.
— Dacă asta te-a întristat, atunci o să sărim peste Pearl
Harbor.
— O idee bună.
— Ţi-e foame?
— Sigur că da.
— Îţi place berea hawaiiană?
— Nu place tuturor? am răspuns strângând din sprâncene
pentru mai multă emfază.

179
 M-a dus într-un loc din extremitatea sudică insulei, la Kona
Brewing Company. Se afla în ceea ce părea a fi un complex
comercial, aşa că nu aveam aşteptări prea mari să fie atât de
minunat pe cât îmi dăduse el de înţeles. Nu m-am bucurat
niciodată mai mult să n-am dreptate.
Chelneriţa ne-a condus prin partea de restaurant obişnuit
până într-o zonă ce părea suspendată deasupra golfului.
Dedesubt erau andocate bărci; clienţii fideli puteau să-şi lase
bărcile acolo, să urce şi să ia masa. Priveliştea era la fel de
uimitoare ca la Pali, doar că într-un mod diferit. Fiecare zonă a
restaurantului era mărginită de pereţi muntoşi de o parte şi de
alta a apei. Explozii luminoase de verde, galben, maro, mov,
albastru şi alte culori ale curcubeului completau peisajul de
parcă ar fi fost lucrat de un artist. Acum am înţeles de ce şirurile
astea muntoase au fost pictate de atâţia oameni. Erau incredibil
de frumoase şi dădeau senzaţia de pace celor care erau suficient
de norocoşi să aibă ocazia de a le privi.
Am comandat bere din plin cât am stat acolo discutând
despre toate cele, de la viaţa pe insulă, cultura samoană şi până la
viaţa mea de acasă, surf şi viitor. Tai a comandat bere blondă,
Valul Mare, în timp ce eu am optat pentru o variantă cu aromă de
fructe, Naufragiatul. Cumva cele două denumiri păreau să ni se
potrivească. Mă simţeam ca un naufragiat, plutind pur şi simplu
pe acest an al vieţii mele, izbindu-mă din loc în loc, pe când Tai
era mereu în căutarea valului suprem. Acea parte a vieţii lui care
l-ar fi făcut să se simtă complet. În sinea mea, mă gândeam că
asta se va întâmpla când îşi va alege o pereche şi se va aşeza la
casa lui, dar eram suficient de încântată să fiu preocuparea lui
numărul unu pe întreaga lună.
— Bine, deci am văzut punctul de observaţie, ne-am
înfruptat din mâncarea şi băutura locală, ce-ai zice de ceva care
să-ţi bucure sufletul?
— Sufletul? Crezi că-mi poţi oferi ceva care să-i facă bine
sufletului meu?

180
 A rânjit şi am pornit la drum. Am mers cu maşina ceva mai
mult de jumătate de oră, dar a părut că a durat doar câteva
minute, şi asta pentru că ochii mei erau acaparaţi de priveliştile
uimitoare. Cu fiecare kilometru, priveliştea părea să fie într-un
continuu flux şi reflux şi să se ajusteze la peisajul luxuriant,
fiecare plajă de care treceam fiind diferită.
Într-un final am ajuns într-un loc numit Parcul Memorial
Valea Templelor. Tai a condus prin ceea ce părea a fi un cimitir,
doar că nu semăna cu cele de acasă, cu plăci de beton sau de
bronz înfipte în pământ. Nu, era diferit de orice parc memorial
mai văzusem vreodată. În multe zone erau pătrate mari de
marmură neagră cu înscrisuri aurii gravate adânc şi care păzeau
precum santinelele locul de veci al oamenilor de dedesubt. Felul
în care hawaiienii îşi cinsteau morţii se vedea clar prin prisma
peisajelor şi a monumentelor comemorative. Deşi mă aflam într-
un loc care ar fi trebuit să dea senzaţia de moarte şi tristeţe,
eram cuprinsă de compasiune şi dragoste pentru oamenii care
îmi permiteau să pătrund în locul lor de odihnă veşnică.
Tai a oprit într-o parcare şi am coborât din maşină. M-a
condus ţinându-mă de mână pe o cărare lungă până când am
ajuns la un afloriment dintr-un munte. Acolo se afla un templu
roşu în stil japonez.
— Templul Byodo-In, a spus Tai cu vocea lui joasă aproape
ca o şoaptă. Este un templu budist nepracticant. Oamenii de toate
credinţele sunt bineveniţi să mediteze, să venereze sau pur şi
simplu să se bucure de împrejurimi. Hai să aruncăm o privire mai
de-aproape.
A trebuit să mă târască după el; eram copleşită de imaginea
clădirii din faţa mea. Templul era aşezat într-o privelişte
perfectă, având în spate un perete muntos uriaş. De o parte era
flancat de o pădure de bambus, iar de cealaltă de cimitir. Să spun
doar că era unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am
văzut vreodată ar însemna să reduc cu mult extazul pe care îl
produce cu adevărat în corpul, mintea şi sufletul oamenilor.

181
Sentimentul de pace şi umanitate de aici mi-a umplut porii, mi-a
umezit ochii şi mi-a învăluit inima.
— N-am mai văzut niciodată aşa ceva.
M-am întors către Tai, iar el s-a aplecat şi m-a sărutat uşor.
— Mă bucur. Şi încă n-ai văzut partea cea mai tare.
Am mers pe cărările pietruite, oprindu-ne să vedem iazurile
cu peşti koi care erau peste tot. Unele cărări mai mici erau
acoperite de copaci aplecaţi ce intensificau sentimentul de taină
pe care îl emana grădina. La gura templului stătea un clopot
uriaş. Lângă el era un buştean. Şi când spun buştean, chiar mă
refer la un trunchi de copac care după ce a fost tăiat şi întors pe
orizontală a fost legat la nivel cu clopotul. Cei care vizitau
templul puteau să tragă de sfoara grea şi să lovească imensul
clopot cu bucata de copac. Normal că trebuia să o fac şi eu.
La prima încercare, am tras, iar lemnul abia dacă s-a clintit,
atingând uşor clopotul. Total nesatisfăcător!
— Aşteaptă puţin, fetiţo, a zis Tai, înmânându-şi telefonul
unui cuplu de japonezi care îşi aşteptau rândul la clopot.
Bărbatul a ridicat telefonul, pregătindu-se. Tai şi-a aruncat
un braţ în jurul abdomenului meu, iar pe celălalt în jurul sforii şi
a tras o dată cu mine folosindu-se de puterea lui
supraomenească. Buşteanul s-a legănat înainte şi înapoi şi s-a
izbit de clopot scoţând un zgomot răsunător de gong, apoi s-a
legănat iar şi a lovit încă o dată. BANG! Un pic mai uşor şi încă o
dată. BANG!
Am ţopăit de mama focului, bătând din palme şi încolăcindu-
mi braţele în jurul gâtului lui, oferindu-i în semn de mulţumire
un sărut umed. Tai m-a tras şi mai aproape şi a dus sărutul la un
cu totul şi cu totul alt nivel. Sugea şi muşca din gura mea de parcă
încerca să-mi soarbă încântarea direct de pe buze. Cineva şi-a
dres vocea. Iar uitaserăm unde ne aflam. Femeia japoneză
minionă care stătea lângă soţul ei mi-a zâmbit şi mi-a arătat
degetul mare în semn de apreciere pe la spatele consortului. Mi-
am acoperit gura şi am încercat să nu râd cu sughiţuri.

182
 Tai i-a mulţumit bărbatului şi şi-a vârât telefonul în buzunar.
Apoi m-a luat de mână şi am urcat pe scările de lemn şi pe
platforma de la intrarea în templu. Tai şi-a scos imediat pantofii,
iar eu l-am urmat, aruncând şlapii şi ţinându-mă de tricoul lui în
spaţiul întunecat. N-am auzit să mai fie cineva acolo în timp ce
mergeam prin templu pentru a ajunge în faţa celei mai frumoase
statui a lui Buddha. Era imensă, avea vreo trei metri înălţime şi
stătea pe o platformă înălţată. În mijloc era un Buddha tânăr şi
contemplativ care se odihnea într-o postură meditativă.
— Îl înfăţişează pe Buddha însuşi şi este cea mai mare
statuie de tipul ăsta din afara Japoniei. Faimosul sculptor Masuzo
Inui a făcut-o. Îmi place că stă pe o floare de lotus.
Vocea lui Tai era plină de veneraţie şi admiraţie.
— De ce e aurie? l-am întrebat pe Tai în timp ce ochii îmi
zburdau din loc în loc în încercarea de a încrusta în minte pentru
toată viaţa imaginea frumoasei sculpturi.
— Pentru a-i potenţa frumuseţea. A fost dată cu trei straturi
de lac de aur şi apoi la sfârşit a fost acoperită în foiţă de aur. Vezi
toate siluetele care-l înconjoară?
A arătat către un grup de statuete. Am dat din cap aprobator
încercând să mă apropii pe cât posibil fără a trece de limita
impusă de sfoară.
— Sunt cincizeci şi doi de Boddhisattva, sau „fiinţe
iluminate“, care-l înconjoară, plutind pe nori, cântând şi dansând.
Reprezintă cultura dinastiei aristocrate Fujiwara.
După lecţia de istorie, am aprins amândoi câte un beţigaş
parfumat pe care l-am pus în faţa statuii.
— Acum spune o rugăciune sau pune-ţi o dorinţă sau trimite
un gând de iubire şi lumină oricui crezi că are nevoie.
Tai s-a aşezat în faţa platformei înălţate cu picioarele
încrucişate. Am făcut la fel. Şi-a lipit palmele ţinându-le strâns la
piept, ca într-o rugăciune. Apoi a închis ochii şi şi-a aplecat capul.
La rândul meu, am închis ochii şi am plecat capul, dar în loc
să aleg între a spune o rugăciune, a pune o dorinţă sau a trimite
un gând de dragoste, le-am făcut pe toate trei.
183
 Te rog, Doamne, nu-l lăsa pe tata să moară.
Îi doresc lui Maddy să aibă parte de tot ce vrea în viaţă.
Buddha, te rog să-i trimiţi lumină şi dragoste lui Wes ca
niciodată să nu se simtă singur, nici măcar atunci când se află
într-o încăpere aglomerată.

CAPITOLUL 6

Tai a condus pe insulă pentru tot restul serii. Ne-am oprit la

North Shore şi am mâncat mâncare mexicană. Nu era deloc ca
mâncarea mexicană pe care o găseam în California, dar a fost la
fel de iute şi picantă şi m-a lăsat cu o senzaţie de saţietate
plăcută, exact de ce aveam nevoie după o seară întreagă de
colindat plajă după plajă. Am întins mâna afară pe geamul
maşinii şi m-am jucat cu vântul ceva vreme. Tai era bucuros să
conducă şi să mă ţină de cealaltă mână. La radio se auzea o
muzică hawaiiană lentă. Nu puteam înţelege cuvintele, dar asta
nu mă împiedica să mă bucur de fundalul sonor.
— Când crezi că o să te aşezi la casa ta? l-am întrebat pe
nepusă masă.
Şi-a lăsat uşor capul într-o parte şi şi-a ţuguiat buzele
cărnoase.
— Visez la asta în fiecare noapte, dar n-am nici un răspuns.
Gestul de încruntare ce a urmat după răspunsul lui părea să
vină din adâncul sufletului. La modul cel mai serios, asta chiar
părea să-l afecteze pe samoanul cel sexy.
Tai era unul dintre bărbaţii ăia pe care o femeie îi întâlneşte
şi se mărită cu ei. În mod cert, ne simţeam bine unul cu altul, dar
era vorba despre sex şi prietenie, nu despre dragoste şi
angajament. Despre cele din urmă ştiam că şi le doreşte nespus.
I-am strâns mâna, asigurându-l de sprijinul meu.

184
 — Mama ta ce spune? Ziceai că poate vedea chestii, chestii
din viitor. Iar ce a spus despre mine, mă rog, sper să fie adevărat.
A oftat.
— Tina zice că o s-o cunosc pe neaşteptate. Şi-a lăsat capul în
jos, timid, şi m-a privit cu adoraţie cu ochii ăia negri ca tăciunele.
Am crezut că poate tu eşti aceea.
Am dat din cap instantaneu că nu.
— Ştiu, ştiu. Suntem meniţi să fim doar prieteni. Mai ales că
Tina ar fi fost călare pe tine dacă ai fi fost tu destinul meu.
Aşteptarea e frustrantă. Mă simt de parcă trăiesc jumătate de
viaţă în timp ce cealaltă jumătate de viaţă a mea trăieşte undeva
în altă parte fără mine.
Doamne, bărbatul ăsta era un sfânt. Eram sigură că avea să
capete tot ce-şi dorea. Oamenii care sunt atât de buni şi provin
din familii solide reuşesc de obicei în viaţă. Tai merita asta.
— Ai s-o găseşti.
— Păi... Tina mi-a dat nişte indicii.
Am făcut ochii mari şi m-am răsucit în scaun, ridicând un
genunchi ca să-i pot vedea bine profilul.
— Aştept.
I-am lovit braţul, apoi mi-am scuturat mâna uşor rănită.
— Frate, las-o mai uşor cu sala de forţă.
A fornăit. Da, Tai a fornăit ca un purceluş.
— Eşti prima femeie care mi-a spus asta.
— Schimbi subiectul. Ce-a zis Masina despre ursita ta?
Şi-a trecut mâna peste calota ţepoasă a capului. Puteam auzi
părul ascuţit în creştere cum se hârşâia de mâna lui aspră.
— A zis că ochii ei vor fi de culoarea ierbii proaspăt cosite,
iar părul ei va fi blond auriu ca soarele.
Am căscat gura şi am râs.
— Deci căutăm o blondă cu ochi verzi!
Grozav.
Tai a ridicat din umeri.
— Înseamnă că nu e samoană.
S-a încruntat.
185
 — Ar fi greu pentru familie.
Tonul lui părea obosit şi nesigur. L-am mângâiat pe umeri,
m-am mutat mai aproape, apoi m-am sprijinit de el. Şi-a strecurat
un braţ în jurul meu.
— Aşa este dragostea adevărată. Cred că trebuie să treci prin
nişte încercări şi suferinţe pentru a ajunge la finalul fericit,
pentru a găsi acel „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“.
— Crezi?
— Ştiu sigur.
Am zâmbit, am întors capul şi l-am sărutat pe umăr. A scos
un geamăt.
— Până una, alta, o să mă desfăt cu o brunetă focoasă de pe
continent.
Tai s-a sucit cumva, astfel că mâna lui s-a mutat de pe
genunchiul meu sus, între coapse, unde mi-a apucat agresiv
sexul.
Când am răspuns, vocea mea a părut răguşită şi plină de
dorinţă.
— Ei, asta pare o idee excelentă.

***
În loc să întoarcă spre Honolulu şi Diamond Beach, unde
stăteam noi, a luat-o la dreapta şi a urcat cu jeepul pe un drum
deluros până când singura privelişte care se vedea pe geam erau
doar copacii deşi.
— Unde mergem?
Tai mi-a strâns umărul.
— Ai să vezi. Ai încredere în mine.
M-am bosumflat, m-am încruntat şi am mormăit cu
încăpăţânare.
— Hei, hei, nu te mai încrunta, fetiţo.
— Aş face-o dacă am fi acasă şi dacă m-ai fute chiar acum, am
răspuns.
Ca răspuns la replica mea porcoasă, ochii lui au devenit
arzători.
186
 — Crede-mă, o să merite.
— Merită să pierd un orgasm a la Tai Niko? Mă îndoiesc, am
bombănit eu jucăuş şi nu prea.
Voiam să mi-o trag. Trecuseră zile întregi de când n-o mai
făcusem şi eram pregătită pentru o doză sau două sau trei de
tăvăleală cu Tai. Cântecul ăla al lui Lionel Richie, All Night Long,
îmi tot trecea prin minte.
Maşina s-a oprit, într-un sfârşit, în partea de sus a unui
luminiş. Era beznă în jurul nostru. Doar lumina lunii şi cea a
oraşului Honolulu ne ajutau să vedem. Priveliştea era incredibilă
şi merita efortul, aşa cum era de aşteptat de la fiecare loc din
Oahu. Tai m-a dus în faţa maşinii, a întins un prosop de plajă şi
m-a aşezat pe el. Apoi a mers înapoi la maşină, a coborât
geamurile şi a dat muzica mai tare. Muzica hawaiiană curgea din
maşină parcă purtată de un vânt tropical. Noaptea era călduroasă
şi uşor umedă. Pielea mea se simţea un pic umedă la atingere, dar
nu deranjant. Tai a oprit maşina şi s-a întors cu o sticlă de
şampanie. Habar n-aveam unde ţinuse ascunsă sticla.
— De unde ai luat sticla?
— Bărbaţii adevăraţi au secrete pe care femeile lor nu
trebuie să le cunoască.
Am râs şi am primit paharul de carton umplut cu şampanie
dulce şi plină de bule.
— Sunt femeia ta? am pus întrebarea grea.
Aşa cum spusese şi mama lui, Tai nu trebuia să se
îndrăgostească de mine şi nici eu de el. Trebuia să fim foarte clari
despre parametrii în care se desfăşura toată chestia asta.
Distracţie şi prietenie.
— Da, eşti, pentru următoarele şapteşpe zile. Apoi eşti
problema altui derbedeu, a glumit, iar eu am râs cu toată gura.
— Tare asta!
— Mulţumesc. Am învăţat de la cei mai buni, a spus făcând cu
ochiul.
Am stat şi am băut şampanie ceva vreme până când m-am
ameţit. Şampania era întotdeauna potrivită să-mi înlăture
187
inhibiţiile. Îl priveam pe Tai cu coada ochiului. Stătea pe prosop,
aplecat pe spate, sprijinindu-se pe antebraţe şi admirând
priveliştea. Ştiam că n-a băut la fel de mult ca mine pentru că
trebuia să conducă. M-am întors pe o parte şi i-am trasat linia
mandibulei cu degetul până când a întors capul. Bărbatul ăsta
putea face femei în toată firea să izbucnească în plâns văzându-i
perfecţiunea. Atât de arătos era.
Mi-am lins buzele în timp ce le căutam pe ale lui. Şi-a
încolăcit vârful limbii pe degetul meu. Am inspirat zgomotos şi
am gâfâit când m-a muşcat de deget. N-ai crede că un deget poate
fi atât de sensibil. Dar atunci părea că există o legătură directă
între el şi clitorisul meu. În timp ce Tai îşi încolăcea limba în jurul
degetului meu, trăgându-l în căldura gurii lui, simţeam cum
chiloţii îmi devin din ce în ce mai uzi. Mi-am strâns picioarele
presând şi am gemut de plăcere când am simţit presiunea pe
spaţiul dureros dintre coapsele mele.
— Floarea ta e gata de cules, a spus Tai coborând o mână
printre sânii mei.
Mi-a ridicat fusta şi mi-a nimerit instantaneu clitorisul,
învârtindu-şi degetul în jurul lui înainte de a plonja cu totul în
crăpătura mea. M-am lăsat pe spate în timp ce mâna lui Tai se
mişca uşor înăuntru şi afară. A mai băgat un deget.
— Îţi pot mirosi nectarul, fetiţo. Pot să-l gust? Aici, în câmpul
liber?
Am dat din cap frenetic şi m-am agăţat de umerii lui
puternici.
— Te rog, am scâncit când un al treilea deget a alunecat
înăuntru.
— Ce-ar fi dacă te-aş dezbrăca de toate hainele şi ţi-aş trage-
o tare chiar acum? Ţi-ai tras-o vreodată pe capota unei maşini,
Mia?
Am dat din cap că nu.
— Doar pe o motocicletă, am recunoscut tremurând, apoi mi-
am aruncat capul pe spate când a început să-şi mişte degetele
mai repede, futându-mă de parcă asta era meseria lui.
188
 — Serios?
Tonul lui de uimire m-a făcut să icnesc.
— Trebuie să-mi povesteşti mai târziu.
Şi-a scos degetele şi m-a tras în picioare în faţa maşinii. Mi-a
dat jos chiloţii şi i-a vârât în buzunar. Apoi mi-a tras maioul peste
cap. I-am smuls cămaşa, simţind nevoia să-i simt pielea de
culoarea zahărului brun lipită de sfârcurile mele erecte. Odată
înlăturată cămaşa, m-am agăţat de el, strivindu-mi gura de a lui
într-un sărut brutal. Mi-a răspuns cu fervoare. La fel ca în cazul
experienţelor noastre sexuale precedente, totul a devenit încins
şi murdar foarte repede.
Tai s-a îndepărtat de gura mea, m-a ridicat şi m-a aşezat pe
capota caldă. Trecuse ceva timp de când eram acolo, aşa că nu
mai era la fel de încinsă ca atunci când parcase.
— Lasă-te pe spate. Vreau să te văd întinsă, goală, pe capota
jeepului meu.
Am făcut ce mi-a cerut, arcuindu-mi sânii în nevoia de a simţi
ceva. Dorinţa ardea prin tot corpul meu, iar nevoia de a simţi
atingerea lui atingea proporţii uriaşe.
— Oferă-le ţâţelor tale puţină atenţie. Eu o să fiu ocupat cu
floarea dintre coapsele astea cremoase şi cu nectarul dulce care
se scurge până spre crăpătura fundului tău.
Frate, simţeam cum cuvintele pe care le spunea trec prin
corpul meu ajungând direct la clitoris, unde aterizau cu forţă
maximă, producând în replică pulsaţii după fiecare cuvânt. Tai al
meu era direct şi totuşi frumos şi grobian în acelaşi timp.
Mi-am dus mâinile la sâni şi am strâns globurile grele. În
momentul în care am răsucit fiecare sfârc între degetul mare şi
arătător, Tai şi-a înfipt limba adânc. El a mormăit, iar eu am
gemut. Fie vorba între noi, ziceai că suntem o haită de animale
sălbatice care se luptă în pădure. Când Tai mă lingea, era ca şi
când ar fi gustat pentru prima oară cel mai decadent desert.
Lingea, sugea, ciupea, muşca şi presa în cele mai potrivite locuri.
Când şi-a fixat buzele alea cărnoase în jurul clitorisului meu,
învârtind miezul cu limba, mi-a depărtat coapsele, suficient de
189
tare cât să simt o uşoară durere, şi-a ridicat ochii negri şi privirile
noastre s-au întâlnit. Mi-a apucat coapsele cu putere, a deschis
gura, şi-a apăsat limba pe „producătorul de orgasme“ şi a frecat.
Am scâncit, implorându-l cu ochii, cu forţa picioarelor am
încercat să mă ridic, dar eram complet la mila lui. Şi-a ridicat
gura pentru o clipă şi îmi venea să plâng. Simţeam cum mi se
formează lacrimile în ochi, iar corpul tremura de dorinţa
puternică de a termina.
— Nu închide ochii. Urmăreşte-mă cum te duc spre extaz, a
mormăit el înainte de a mă linge de la crăpătură până la clitoris,
fixându-şi buzele încă o dată pe ghemotocul de nervi, ridicându-
şi privirea şi sugând tare.
Întregul meu corp s-a încordat în puternicul orgasm care a
clocotit prin fiecare fibră a fiinţei mele. Nu mă mai puteam mişca,
mă ţinea de picioare cu mâinile lui de bărbat veritabil. Când n-am
mai putut exploda în valurile de pulsaţii, i-am apucat capul cu
ambele mâini şi l-am tras. Clitorisul meu mic şi roşu a alunecat
printre buzele lui şi arăta ca o cireaşă mică. Nu-l mai puteam
mişca pe Tai, dar a lăsat ghemotocul în pace şi şi-a vârât limba
adânc în crăpătura mea, gustând din adevărata esenţă.
Era sălbatic în dorinţa lui de a linge fiecare picătură, şi asta a
şi făcut, ducându-mă până în punctul de a-mi pierde minţile din
nou înainte să se retragă. Ochii îi erau înflăcăraţi, iar penisul
trecea practic prin pantaloni. Şi-a dat jos pantalonii scurţi, iar
penisul lui era dureros de erect. Am început să cobor de pe
capotă ca să-i cuprind penisul cu buzele şi să-i întorc favorul, dar
a dat din cap că nu. Mi-a întins un pacheţel. Am rupt ambalajul cu
dinţii, am scos prezervativul şi l-am rulat pe lungimea penisului
masiv.
Tai mi-a ridicat genunchii către coapsele lui atât de repede
încât a trebuit să-mi trântesc palmele în spate ca să-mi susţin
corpul. Şi-a centrat penisul şi i-a dat bătaie. Am ţipat din cauza
mărimii şi circumferinţei mari. Omul era uriaş peste tot, iar
bărbăţia îi era pe măsura imensităţii sale. În câteva secunde, mi-a
apucat genunchii presând cu putere şi intrând imposibil de
190
adânc. M-am înlănţuit de umerii şi gâtul lui pe cât am putut.
Unghiile mele i-au lăsat cu siguranţă urme de zgârieturi pe spate,
gât şi cap şi tot nu s-a oprit din futut. Apoi a ieşit şi m-a întors
astfel încât genunchii mei erau pe capotă. M-am ancorat
aplecându-mă în faţă şi ţinându-mă de metalul răcit al capotei de
lângă ştergătoare. Mi-a tras fundul şi s-a aliniat, mi-a desfăcut
buzele şi a intrat încă o dată. A pătruns atât de adânc încât părea
că fute un teritoriu încă neexplorat.
- Am să te fut până te despic, fetiţo. O să-mi las urma ca să-i
duci dorul mădularului meu când ai să pleci. M-auzi?
— Da, am gemut în timp ce-i aluneca penisul peste toţi nervii
mei interni.
Fiori de plăcere îmi curgeau prin vene. Pereţii sexului meu se
încleştau şi pulsau în jurul lungimii tari.
— O să-i simţi lipsa într-o zi? a întrebat practic agresiv,
vrând să-şi lase cumva amprenta asupra mea.
— Da, la naiba, Tai. Fute-mă doar, am ţipat în timp ce-mi
trăgea şoldurile către el şi mă ţinea cu toată forţa.
Tai a continuat într-un ritm furios. Apoi, pentru mai mult
spaţiu de manevră, şi-a proptit un picior de bara de protecţie, mi-
a tras şalele în jos cu o mână, iar cu cealaltă mi-a masat clitorisul
delicat. N-a durat mult până când m-am îndreptat cu viteză către
un al doilea orgasm.
Înălţare. Zbor. Imponderabilitate. Asta simţeam, deşi pe
undeva, vag, îl puteam simţi pe Tai futându-mă ca o vedetă de
rock, cu şoldurile pistonând, cu sudoarea curgându-i pe piept
până când s-a eliberat într-un răget puternic.

***
Când m-am trezit a doua zi să merg la muncă, nu-mi
aminteam nici drumul de întoarcere şi nici cum ajunsesem în
patul meu. Aşa cum se aştepta Tai, fofoloanca mea era inflamată
şi sensibilă la atingere. Până şi chiloţii simţeam că-mi zgârie ceea
ce Tai numea „petalele delicate“. Chicotind, am făcut un duş,
lăsând apa caldă să aline şi să relaxeze ţesutul. Când m-am uitat
191
în jos, am înjurat cu voce tare. Pe faţa fiecărei coapse erau
ditamai vânătăile şi apoi altele în spate.
— Super-tare. Cum naiba îi explici asta unui designer de
costume de baie? Ştiţi, să vedeţi, am făcut sex nebun în aer liber
pe un munte, pe capota unei maşini. Şi, da, îl ştiţi pe samoanul ăla
gigantic pe care l-aţi angajat, e numai vina lui că a turbat şi mi-a
învineţit coapsele în timp ce îmi făcea sex oral.
M-am tot văitat şi am bombănit în timp ce mă pregăteam să
plec la treabă.
Când am apărut pe platoul de filmare care era, slavă
Domnului, pe plajă, aproape de bungalourile noastre, nu mă
calmasem mai deloc. Tai şi-a ridicat privirea şi a zâmbit când m-a
văzut intrând.
— Hei, fetiţo, arăţi...
Cuvintele i-au amuţit când i-am aruncat nişte priviri
otrăvitoare de la trei metri. Mi-am lăsat jos geanta şi am început
să-l ignor prosteşte. Ştiu că era o purtare adolescentină şi
stupidă, dar n-avea cum să iasă foarte bine povestea
stânjenitoare pe care trebuia să o spun în curând pentru a motiva
de ce Angel D’Amico, extraordinarul designer de modă, va trebui
să prelucreze pozele pentru a-mi scoate vânătăile. Tai şi-a pus
laba pe umărul meu, iar eu i-am aruncat-o şi m-am uitat la el cu
dispreţ.
— Ce s-a întâmplat de aseară, de când te-am lăsat în pat, şi
până acum, când ai venit? a întrebat plin de îngrijorare.
— Tu, cu mâinile tale de bărbătoi! am bombănit, mi-am
ridicat rochia şi i-am arătat vânătăile cât zece degete de pe
coapsele mele.
Când mi-am ridicat privirea către el, aşteptându-mă să aibă o
atitudine plină de scuze şi compătimire sinceră, am constatat
exact opusul. În realitate, chicotea ţinându-se cu mâna de gură şi
toate cele. Am simţit cum mă trec căldurile şi mi-am pus mâinile
în şolduri.
— Îţi baţi joc de mine? m-am răţoit în şoaptă.

192
 Eram furioasă, dar asta nu însemna că am uitat să fiu o bună
profesionistă, mai ales că nu-mi doream să fiu modelul care a
creat probleme la şedinţa foto.
În acel moment, Raul a venit către mine. De data aceasta era
îmbrăcat în alb din cap până-n picioare. Pare-se că nu era goth. A
explicat că, atunci când alegea o culoare, i se dedica total. Aşa că
de la gât în jos purta aceeaşi culoare. Astăzi era alb. Chiar şi
încălţările erau nişte tenişi albi de la Converse. Părul mov fusese
păstrat. Spunea că asta arată că este bizar.
— Care-i problema aici?
M-am uitat la Tai mijind din ochi.
— Nimic, am răspuns printre dinţii încleştaţi.
— Are vânătăi pe coapse, a sărit Tai imediat.
Dacă ar fi fost vreun cuţit prin preajmă, i l-aş fi înfipt în ochi;
dar, după cum stăteau lucrurile, pensulele de machiaj puteau fi şi
ele transformate într-o armă de circumstanţă.
— Ne-am cam lăsat purtaţi de val aseară; ştii cum e, a spus
strângându-l pe Raul de umăr. Crezi că poţi face ceva?
Buzele lui Raul abia dacă au zvâcnit.
— Să vedem.
Mi-am dat ochii peste cap şi mi-am ridicat rochia. Raul s-a
lăsat în genunchi, m-a apucat de picioare şi s-a uitat îndeaproape.
— Am nevoie de zece linguri în congelator, acum! a strigat
peste umăr.
Fata cu care ieşea de o săptămână şi jumătate a sărit strigând
un „s-a rezolvat“ tot peste umăr.
— Nu-i nimic, iubito, o să deschid la culoare vânătaia cu
lingurile reci şi apoi o să le acopăr.
— O, slavă Domnului! Mi-ar fi părut rău ca Angel să fie nevoit
să prelucreze imaginile.
Ochii lui Raul au devenit duri.
— Iubito, Angel D’Amico n-ar prelucra o poză făcută unei
femei care poartă una dintre creaţiile lui, la fel cum n-ar înşela-o
pe nevasta lui cea sexy, Rosa. Înainte de orice, e un artist. Nu şi-ar

193
edita niciodată fotografiile. Pentru el e important ca fiecare
imagine să fie brută.
— A. Bine, dar mă poţi ajuta, nu-i aşa?
M-am uitat la el cu cea mai bună privire a mea de căţeluş. M-
a condus către scaunul pentru machiaj şi coafat.
— Pentru tine, orice.
— Mulţumesc, Raul. M-am aplecat şi l-am sărutat pe obraz.
— Şi cu mine cum rămâne? Eu l-am rugat, a adăugat Tai din
spate.
M-am întors şi mi-am dat părul la o parte de pe umăr.
— Tu ai luat-o razna cu mâinile alea de bărbătoi pe coapsele
mele! l-am luat la rost.
În sfârşit, i se schiţase cuvenita expresie de părere de rău pe
chip, dar îndată a şi dispărut.
— Ştii ce? Nu regret nimic. Aş face-o din nou într-o clipită. Să
spui tu că-ţi pare rău pentru ce s-a întâmplat aseară când erai cu
coapsele larg deschise pe capota maşinii mele, iar aerul îţi săruta
dulcea şi uda...
— Futu-i...
Raul s-a oprit, ţinea în mână un pieptene deasupra capului
meu, ochii îi scăpărau, iar obrajii i s-au aprins într-o nuanţă de
roz.
— La naiba, am şi uitat unde sunt. Scuze, omule.
De data asta Tai chiar părea că regretă. Raul a dat din cap.
— N-ai de ce. E în regulă. Ce-ai zice să-mi spui şi mie unde ai
parcat? Bine?
Din nou Tai l-a bătut pe Raul pe spate.
— Sigur, frăţică. Vorbim mai târziu. Ne vedem în apă. Azi
facem şedinţa foto „Cupluri sexy în costum de baie care se
pipăie“.
A ridicat din sprâncene spre mine.
— Pe bune? am întrebat fără să-mi vină a crede.
Trebuia să fie o coincidenţă.
— Da. O să fiu călare pe tine.
— N-ar fi pentru prima oară, am pufnit.
194
 — Şi n-o să fie nici ultima, fetiţo.

CAPITOLUL 7

Angel D’Amico era un geniu. Nu numai că ne-a făcut pe mine

şi pe Tai să lucrăm în faţa camerei de ai fi zis că suntem
împreună de ani de zile, dar şi lumina, decorul, costumele de
baie, toate dădeau şedinţei foto un iz de nou şi proaspăt. Avea o
perspectivă unică despre cum să abordeze o problemă uriaşă de
genul femeile şi imaginea corpului lor şi să o ducă într-un nou
plan al existenţei. Campania asta era o inovaţie. Nu putea fi
descrisă altfel. Eu eram modelul cu cele mai mici dimensiuni,
undeva între mărimile 38 şi 40. Toate celelalte variau de la 40
până la 48, poate chiar şi 50. Toate femei frumoase, cu forme
durdulii de care erau mândre şi aveau şi de ce să fie. Erau femei
adevărate cu corpuri adevărate.
— Haideţi, fetelor, adunaţi-vă în jurul sexosului, bine? a spus
Angel cu accentul lui pronunţat şi artificial. Acum, Tai, pune o
mână pe fundul lui Taylor şi pe cealaltă pe şoldul lui Michelle.
Mia, tu stai deoparte, aici, cu o atitudine de... hm... cum să zic...
scoasă din sărite?
Rosa, soţia lui, le-a aranjat pe Taylor şi pe Michelle exact cum
îşi dorea Angel.
— Mia, scumpo, tu stai aici, cu mâinile în şolduri, echilibrată,
frumoasă, dar şi foarte furioasă. Sau aşa cum a spus soţul meu
foarte elocvent... scoasă din sărite.
Am chicotit şi m-am aşezat în poziţie.
— Marcia şi Misty, veniţi aici, scumpelor.
Rosa le-a făcut cu mâna gemenelor, chemându-le la ea. Părul
lor roşcat le flutura în spate în timp ce alergau cu exuberanţa
adolescentină a celor şaisprezece ani.

195
 — O, si, si, văd, dragostea mea, te văd, femeie frumoasă şi
inteligentă. Te venerez, i-a spus Angel soţiei lui din spatele
camerei de fotografiat.
— Când nu mă venerezi tu, dragostea mea? a zâmbit ea cu un
aer de superioritate şi a făcut cu ochiul.
El şi-a dus mâna la inimă şi a ţinut-o acolo uitându-se la ea cu
adoraţie minute în şir.
— Treci la treabă, a spus ea în timp ce le înfoia părul
gemenelor.
— Si, si. Acum, Tai, tu tocmai ai fost prins la oala cu
smântână, a râs. Dar te uiţi şi la fetele tinere, iar dragostea ta
adevărată, domnişoara Mia, te prinde. Bine?
Tai a dat din cap aprobator şi a apucat carnea femeilor. O
săgeată de gelozie a trecut prin mine în momentul în care i-am
văzut degetele înfigându-se cu plăcere în carnea lor. Fiecare
femeie în parte şi-a luat poziţia, a pozat cum i s-a cerut şi la fel
am făcut şi eu. N-a fost deloc greu să o fac pe furioasa. M-am
alimentat cu frustrarea dată de cele zece vânătăi cu care mi-a dat
Tai de furcă, cu sentimentul de deznădejde creat de
imposibilitatea de a şti dacă tata va ieşi din comă şi cu iritarea pe
care am simţit-o atunci când am văzut încă o revistă cu poza lui
Wes şi a Ginei flirtând. Relaţie fără sentimente pe naiba. Am
păstrat poza din revistă ca, de fiecare dată când voi simţi măcar
vreo urmă de vinovăţie, să mă uit la ea.
— Bine, Mia, emani multă furie şi frustrare.
Camera clicăia ca nebuna. Apoi Tai a schimbat planul şi s-a
desprins de toate acele femei. Expresia feţelor lor arăta uluire, cu
atât mai mult cu cât Tai s-a aruncat în genunchi în faţa mea.
Camera continua să pozeze frenetic.
— Si. Tai. Perfetto! strigă Angel.
Tai s-a aplecat în faţă şi mi-a sărutat coapsele, mi-a cuprins
şoldurile şi mă privea de parcă chiar i-ar fi părut rău. Mi-am
plimbat degetele pe capul lui în timp ce afişa un zâmbet plin de
satisfacţie, părând foarte sigur că a reuşit să mă păcălească. Fix
când credea că l-am iertat, l-am împins de umeri şi a căzut în
196
fund. Apoi m-am întors cu faţa la cameră, mi-am ridicat şoldul pe
care mi-am sprijinit mâna şi am făcut cu ochiul către aparat.
Angel a căzut pe spate de încântare, dând din mâini
nebuneşte.
— Asta-i prea de tot! O să fie tare pentru seria de faze
amuzante de la sfârşit!
Grupul a râs şi imediat ce s-au terminat chicotelile ne-am
întors la treabă. Per total, a fost o zi minunată; Tai şi cu mine am
trecut cu bine şi prin fazele amuzante, şi prin munca de echipă de
la serviciu. Am plecat de mână, plimbându-ne pe plajă către o
noapte la bungalouri. A doua zi aveau să sosească sora mea
Maddy şi prietena mea cea mai bună, Ginelle. Nu mai aveam
răbdare.

***
Când taxiul a oprit în faţa bungaloului, eu şi Tai aşteptam
acolo. Stătusem jos pe verandă, iar când au ajuns am sărit în
picioare. Ginelle a deschis uşa larg şi, aşa minionă cum era, s-a
îndreptat în grabă către mine. Apoi a sărit şi s-a izbit de mine,
amândouă căzând în iarbă.
— Tu, pizdă proastă! Nu-mi vine să cred că ai trăit în paradis
fără mine! Acum sunt aici, târâtură.
M-a sărutat pe toată faţa. O puteam auzi pe Mads chicotind în
spatele acrobaţiilor noastre de curte. Apoi, în câmpul nostru
vizual au intrat două picioare foarte bronzate, dintre care unul
tatuat cu simboluri tribale.
Ginelle şi-a mutat privirea de la mine către picioare şi apoi a
urcat, sus, sus, mai sus.
— Pe toţi sfinţii sexoşilor! De unde de pe faţa pământului ai
apărut tu, bestie sexy? Doamne!
Gin şi-a mutat privirea către mine.
— Ăsta e clientul tău?
Ochii îi erau aspri, iar eu am dat din cap că nu. S-a uitat în sus
încă o dată.
— Sper că ţi-o tragi cu bunăciunea asta.
197
 Mi-a aruncat o privire, iar eu eram încă ţintuită la pământ.
Am dat din cap că da, fericită.
— Nici o şansă să dau şi eu o tură cu samoanul?
Întrebarea l-a făcut pe Tai să izbucnească într-un râs
suficient de zgomotos cât aproape să răsune printre palmieri. Am
scuturat din cap şi m-am încruntat.
— Târâtură, tu ai parte de toţi tipii. Nu-i corect, a spus
bosumflată, apoi s-a ridicat.
Tai i-a întins mâna.
— Aloha. Presupun că tu eşti Ginelle.
Ea şi-a dat părul blond pe spate.
— Aţi vorbit despre mine.
Şi-a umflat pieptul.
— Numai de bine, sper.
— Doar avertizări, am adăugat şi am apucat mâna lui Tai,
care mă ajuta să mă ridic.
Apoi am dat-o pe Gin la o parte cu şoldul pentru a ajunge la
dulcea mea soră.
— Ea e Madison. Maddy a noastră. Surioara mea şi mândria
vieţii mele. El e Tai.
Ea a zâmbit larg la auzul complimentului.
— Vezi?
Am arătat către faţa ei.
— Ce ţi-am spus eu, Tai?
— Cea mai frumoasă fată din lume, a confirmat el. Aloha,
Madison.
— Chiar aşa este!
Am îmbrăţişat-o pe Maddy.
— Ce mai faci, surioară?
M-am tras înapoi şi i-am privit ochii la fel de verzi ca ai mei.
Păreau fericiţi.
— Sunt bine, chiar foarte bine. Îngrijorată pentru tata. Nu are
pe nimeni cât suntem noi aici. Matt şi familia lui o să mai treacă
pe la el să vadă ce mai face.

198
 Sigur, doar sunt cea mai bună familie din univers. Voiam să-i
urăsc pentru perfecţiunea lor, dar, din moment ce fata mea urma
să se alăture clanului Rains în doar doi ani, trebuia să îi mai las în
pace. Aveau intenţii bune. La naiba, aveau doar intenţii bune
pentru că erau cu adevărat oameni buni.
Am plesnit din limbă şi i-am cuprins talia cu un braţ.
— Păi, asta chiar e foarte frumos din partea lor. Au mai zis
ceva doctorii?
Maddy a dat din cap că nu, iar Tai le-a luat bagajele. Pe toate,
într-un singur drum. Fiori de dorinţă au trecut prin mine la
imaginea virilităţii şi puterii lui. Mi-am trecut limba peste buze
uitându-mă la spatele lui în timp ce ne conducea către bungaloul
meu.
— Îmi doresc ca tata să se trezească, a spus Maddy
aşezându-se pe un scaun înalt de bar.
Am alergat prin bucătărie să scot băuturile alcoolice şi
mixurile. Vacanţa înseamnă cocktailuri.
— Au idee de ce nu-şi revine? Corpul i s-a vindecat, am spus
eu.
Ginelle rămăsese cu gura căscată la varietatea de tării şi
mixuri pe care le-am pregătit în timp ce Maddy răspundea.
— Doctorii ne-au spus că o să se trezească în momentul în
care corpul lui o să vrea asta. Din cauza traumei suferite la cap,
ne-au tot spus să nu ne facem speranţe prea mari.
Ginelle şi-a ţuguiat buzele.
— E aiurea. Ştiu cât sunteţi de speriate.
Maddy s-a ridicat deodată, s-a îndreptat către uşile
franţuzeşti şi le-a deschis larg. Briza tropicală a oceanului a
pătruns în cameră, iar mirosul oceanului s-a răspândit peste tot.
Aveau să-mi lipsească briza şi mirosul ăsta când aveam să plec de
aici săptămâna următoare.
Am studiat opţiunile pentru băuturi şi apoi le-am oprit pe
cele pe care le voiam. Perioada cât fusesem chelneriţă şi mai
ţineam şi locul la bar mă transformase într-un cunoscător într-
ale cocktailurilor şi nu numai. Chicotind în sinea mea, am luat
199
vodca, şnapsul din piersici, triplul sec, nişte suc de portocale şi de
ananas şi un mix de dulce şi acru. Am aruncat repede câteva
cuburi de gheaţă în patru pahare. Tai mă urmărea sprijinindu-şi
corpul masiv de tejghea, cu braţele gigantice încrucişate unul
peste altul şi cu o privire gânditoare pe faţa lui frumoasă. Gin îşi
plimba ochii pe el de sus în jos fără menajamente. Nu părea să-l
deranjeze. Cu un corp ca ăla şi cu munca pe care o făcea, mă
gândesc că era ceva obişnuit pentru el.
— Gin, pe bune, nu-l mai dezbrăca pe Tai din priviri cu
neruşinare.
S-a îmbufnat, şi-a mutat privirea, după care a revenit cu ochii
lipiţi de el de parcă i-ar fi atras nişte magneţi. Îşi lingea buza de
jos.
— Gin!
Am dat din cap, iar ea şi-a frecat ochii apăsând cu putere
palmele în orbite.
— Scuze, scuze. Doar că e o încântare pentru ochi. Tai, serios,
arăţi super-bine.
El a făcut un gest cu bărbia aşa cum fac toţi bărbaţii arătoşi.
— Nici tu nu eşti de lepădat, micuţo, a spus pe vocea aia
joasă a lui care mă făcea să-mi ud chiloţii.
Gin, topită toată, şi-a dus mâna la piept şi şi-a dat voie să
alunece pe scaunul de bar într-un mod teatral.
I-am tras un cot în coaste lui Tai.
— Au! Ce-am făcut?
Îşi masa punctul în care îl lovisem.
— Îi dai apă la moară.
M-am uitat urât, iar el a izbucnit în râs.
În cele din urmă, am adăugat toate ingredientele în fiecare
pahar şi i-am servit. Maddy, Gin, Tai şi eu ţineam cu toţii paharele
ridicate.
— Să bem în cinstea distracţiei la soare... În stil hawaiian! am
spus şi am ciocnit paharele.

200
 Băutura denumită „A Fuzzy Thing“ mi-a alunecat pe gât, iar
cele trei tipuri de alcool s-au amestecat instantaneu, încălzindu-
mi burta.
— Sunteţi gata de plajă? Găsiţi în cameră costume de baie
pentru toate gusturile. O să înnebuniţi, fetelor, când o să vedeţi
ce-am adunat de la şedinţa foto!
Şi Maddy, şi Gin au scos ţipete vesele şi s-au repezit către
dormitorul principal.
— Chiar le dai orice costum îşi doresc? Sunt costume de baie
de designer. Fiecare bucată costă probabil câteva sute de dolari.
Am ridicat din umeri.
— Şi ce? Le iubesc pe femeile astea două mai mult decât
iubesc orice, inclusiv banii sau hainele de designer primite gratis.
Trebuie să dai când ai, nu?
Ceea ce ştiam foarte bine că face şi el cu familia lui.
Pe fundal puteam auzi strigătele şi chiuiturile unei lupte ca
între două surori adevărate. „Eşti prea înaltă pentru modelul
ăsta!“ şi replica lui Maddy: „Taci din gură, te oftici că eşti pitică“.
Apoi încă un ţipăt. „Tu să taci. Eşti geloasă că am înălţimea numai
bună pentru distracţie! Tuturor le plac dimensiunile mici!“
Tai m-a tras în braţele lui şi şi-a odihnit capul pe fruntea
mea.
— Fetiţo, familia ta e nebună.
— Nu e ceva ce nu ştiam.
Am râs, apoi l-am sărutat sănătos. A durat ceva vreme,
limbile noastre înlănţuite într-un dans, mâinile lui coborând să-
mi dezmierde şi să-mi strângă fundul. Şi-a presat erecţia groasă
de pelvisul meu, iar eu am gemut.
— Continuăm mai târziu, diseară, când fetele or să cadă
moarte de oboseală de la diferenţa de fus orar. La bungaloul tău?
— Sigur că da.

***
A doua zi, eu şi Tai am avut încă o şedinţă foto, cu care am
terminat pe la jumătatea după-amiezii. Gin şi Maddy îşi petrecură
201
prima parte a zilei la soare. Seara, Tai ne-a dus la o luau, o
petrecere hawaiiană, unde familia lui dădea un spectacol. Eram
aici de trei săptămâni şi nu-l văzusem niciodată oferind
reprezentaţii. Îl văzusem în ipostaza de surfer, de model, dar nu
făcându-şi numărul cu cuţitul. Ardeam de nerăbdare. Nu ştiam ce
înseamnă dansul cu cuţitul în flăcări, dar părea să fie ceva exotic
şi palpitant. Două dintre senzaţiile mele favorite.
Noi, fetele, ne-am pregătit. Purtam rochii maxi de diferite
lungimi şi culori. Toate trei aveam părul lăsat pe spate şi purtam
prinse în păr florile pe care Tai ni le lăsase pentru fiecare în parte
pe tejgheaua din bucătărie. Mi s-a părut un gest tare drăguţ şi
cavaleresc. Total opusul ipostazei din seara trecută, când mă
futuse bine sprijinindu-mă de perete, apoi aplecată peste masa
din bucătărie. Pare-se că-i fusese dor de mine şi chiar mi-o
arătase.
Am ajuns la complexul de cinci stele unde dădeau
reprezentaţia. Tai ne lăsase bilete pentru spectacol. Le-am întins
celui de la intrare şi am fost surprinse să vedem că locurile
noastre erau chiar în faţă, lângă scenă.
Am fost servite cu o serie de feluri de mâncare tradiţională
polineziană, inclusiv cu pui teriyaki şi vită, lau lau, adică un fel de
mâncare făcut din carne de porc fără os şi învelită în frunze de
taro, pui hawaiian, salată de crudităţi, nişte rulouri de taro şi
orice fruct îţi poţi imagina. Serios, în Hawaii fructele erau
uimitoare, iar eu veneam din California, unde produsele erau cât
se poate de proaspete. Mi-aş fi dat şi ţâţa dreaptă să am mango
proaspăt din Hawaii în fiecare zi.
— E fantastic, a zis Maddy vârând în gură o bucată de
ananas. Nu mă mai satur.
— Aşa e, nu?
Gin, Maddy şi cu mine am discutat cu cei care erau aşezaţi
lângă noi şi am privit apusul soarelui. Scena era aşezată astfel
încât să ofere o vedere perfectă spre plaja din spate, iar clienţii să
poată admira priveliştea până când se făcea suficient de
întuneric ca să poată începe spectacolul. Imediat ce soarele a
202
apus, tobele grele au început să producă un ritm pe care îl
puteam simţi în piept.
Tatăl lui Tai, Afano, a apărut pe scenă. Era îmbrăcat într-un
sarong care abia îi acoperea părţile bărbăteşti. Tatuajele lui erau
foarte la vedere şi arătau magnific. Avea podoabe din iarbă legate
în jurul gambelor, atârnând peste picioare. Eram atât de aproape
încât puteam auzi sunetul cu care fiecare lamă tăia aerul în timp
ce era târâtă pe scenă.
Afano i-a prezentat pe cei de la tobe, care erau aşezaţi pe o
latură a scenei şi care au cântat un cântecel rapid care a făcut
mulţimea să bată din palme şi să zâmbească. A invitat publicul să
se împărtăşească din cultura samoană. Apoi a prezentat primul
act al reprezentaţiei. Am fost şocată să le văd pe toate femeile din
familie, inclusiv pe mama lui Tai, Masina, apărând pe scenă.
Femeia mai în vârstă purta o rochie sarong, iar cele tinere aveau
sânii acoperiţi cu jumătăţi de coajă de nucă de cocos şi saronguri
scurte care le lăsau la vedere corpurile şi picioarele tinere şi
tonifiate.
S-a pornit muzica, iar femeile au încântat mulţimea cu
numărul lor. Era frumos şi ceva ce mai văzusem doar prin filme.
Includea dansul hula şi alte stiluri de dans hawaiiene în care
femeile îşi ridicau într-un mod delicat mâinile deasupra capului,
se mişcau dintr-o parte într-alta, îşi ondulau şoldurile şi îşi
mişcau picioarele. Era minunat şi fiecare pereche de ochi era
lipită de trupurile femeilor în timp ce dansau.
După ce au terminat două tipuri diferite de dans, au cerut
voluntari. Eu şi Gin am ridicat braţul subţire al lui Maddy, spre
dezaprobarea ei, iar ele au ales-o pe ea şi pe alte câteva femei.
Masina stătea lângă fata mea şi-mi făcea cu ochiul. Ţineam
mâinile strânse ca pentru rugăciune şi mi-am aplecat capul într-o
parte, spunând un mulţumesc. Chiar speram ca Maddy să fie
lângă mama lui Tai. Fiecare dansatoare de pe scenă le arăta
voluntarelor nişte mişcări. Maddy părea să prindă repede, aşa
cum ştiam că o va face. Fata era talentată la orice, inclusiv la
dans. Masina a făcut un semn celor cu muzica, iar voluntarele au
203
urmat-o împreună cu instructorii lor. În scurt timp, Maddy
zâmbea făcând cu mâna de parcă ar fi fost de acolo. Eram fericită
să văd că se distrează şi că îi ofer astfel de amintiri. Prima oară
când ieşea din statul Nevada şi era cu mine, în Hawaii. Îşi va
aminti de asta toată viaţa, la fel ca mine. E ceva ce va putea
povesti copiilor ei. Dă, Doamne, ca asta să fie cât mai încolo, după
ce ajunge doctor.
Muzica s-a oprit, iar voluntarele au fost răsplătite cu aplauze
furtunoase. Spectacolul a continuat şi, pentru că Tai nu mai
apărea, deveneam din ce în ce mai emoţionată. De obicei, cei care
intrau ultimii într-un spectacol ca ăsta aveau numărul cel mai
periculos.
Într-un sfârşit, Afano a apărut îmbrăcat într-un alt fel de
veşmânt, dar arătând la fel de multă piele. Tatuajele lui păreau
foarte negre şi erau unse cu ulei, reflectând ferocitatea.
— Iar acum urmează cea mai aşteptată reprezentaţie. E
nevoie de o inimă de războinic să mânuieşti cuţite, iar fiii mei... –
s-a lovit cu pumnul de piept atât de tare încât am auzit izbitura în
carne – ... fiii mei au inima curată şi şi-au eliberat mintea pentru a
vă putea oferi o frântură din cultura noastră. Bărbaţi! a răcnit şi
atunci Tai şi cei trei fraţi ai lui au apărut pe scenă.
Afano şi Tai stăteau în faţă, iar cei trei fraţi în spate. Fiecare
ţinea în mână un băţ lung. Masina a apărut într-o rochie albă
frumoasă care flutura în bătaia brizei. Ţinea o torţă cu care a
aprins fiecare capăt al beţelor, i-a mângâiat pe obraz pe fiecare în
parte, apoi s-a întors la marginea scenei. Bărbaţii stăteau cu
picioarele depărtate, cu benzile de iarbă încolăcindu-se în jurul
gambelor şi coatelor lor. Fiecare purta un sarong mic de culoare
roşie.
— O, Doamne, cum să mă controlez când uite ce se află fix în
faţa mea, a şoptit Gin şi am împuns-o în umăr.
— Poartă-te frumos.
— Nu-ţi pot promite.
Am râs amândouă, dar ochii mei erau fixaţi asupra lui Tai.
Simţeam că am inima în gât în timp ce Afano dădea comenzile, iar
204
apoi bărbaţii au scos un sunet ca de luptă şi au început să bată
din picioare. Cele două capete aprinse ale beţelor ardeau în
dreptul feţelor lor, apoi au început să-şi învârtă fiecare băţul.
Băţul în flăcări. Trebuia să repet asta în minte pentru că nu-mi
venea a crede.
Să. Învârtă. Băţul. În. Flăcări.
Fix când credeam că mor de îngrijorare, crezând cu siguranţă
că aveau să se ardă, au aruncat cu toţii beţele în aer şi le-au prins,
apoi le-au aruncat de la unul la altul, învârtind băţul în flăcări în
tot timpul ăsta. Mi-am dus o mâna la gură, iar pe cealaltă o
ţineam în poală, strânsă în pumn.
Băieţii au mai făcut câteva mişcări care sfidau gravitaţia şi
toate cele sfinte şi mi-au băgat frica atât de adânc în suflet încât
abia dacă mai puteam respira.
Apoi a devenit şi mai înfricoşător.
Ceilalţi patru bărbaţi s-au dat înapoi, stând în fundul scenei
cu picioarele depărtate şi beţele deasupra capului de parcă ar fi
vrut să lumineze scena. Tobele au început să bată tare,
zdruncinându-mi pieptul cu fiecare „bum“. Apoi Tai a rămas
singur în mijlocul scenei. Atunci totul a devenit extrem de real.
Tai al meu a început să arunce băţul ăla sus de tot, a făcut
vreo două răsuciri, l-a prins şi l-a învârtit în jurul trupului lui, tot
trecându-l printre picioare şi pe la spate. Firele de iarbă ar fi
putut lua foc în orice moment. A tot foit chestia aia în jurul
gâtului, a învârtit-o ca pe un baston între două degete, apoi a
ridicat o mână. Afano, din spate, şi-a aruncat băţul aprins în aer.
Tai s-a lăsat într-un genunchi, a ridicat braţul şi l-a prins în aer.
Am icnit şi-am închis ochii. Când i-am deschis, el învârtea ambele
beţe. Mulţimea aplauda frenetic în timp ce eu eram în stare de
şoc. Speriată de mama focului.
După ceea ce a părut o eternitate de învârteli complicate,
aruncări şi prinderi pe care le-a făcut Tai, zgomotul tobelor a
ajuns până la un muget de bumuri pe care îl simţeam în piept şi
care-mi făcea degetele mari de la picioare să se strângă în
sandalele cu platformă. Fraţii au început să repete un sunet de
205
luptă în timp ce băteau din picioare îndreptându-se către Tai,
apoi şi-au aruncat cu toţii beţele la intervale diferite. Tai s-a
întors, s-a lăsat pe spate, apoi a început să le devieze pe fiecare în
parte cu picioarele către mâini în timp ce cădeau din aer şi erau
prinse unul după altul. Apoi s-a ridicat ţinând toate cele cinci
beţe în flăcări, care formau un H perfect. Câte două beţe în fiecare
mână şi unul pe orizontală între degetele mari. Fiecare frate l-a
îmbrăţişat pe Tai, a stins flacăra, apoi a făcut o plecăciune.
Toţi cei câteva sute de oameni care erau acolo s-au ridicat în
picioare şi au aclamat plini de încântare, bucurie şi admiraţie.
Afano şi-a chemat întreaga familie pe scenă, unde cu toţii s-au
plecat în faţa publicului. Ochii lui Tai erau lipiţi de ai mei. Ochii
mi s-au umplut de lacrimi care au început să-mi curgă pe obraji
în timp ce aplaudam atât de tare încât mă usturau palmele.
Înainte să coboare de pe scenă şi să anunţe că petrecerea s-a
încheiat, a zâmbit cu zâmbetul ăla sexy de Tai care topea inimile
şi chiloţii fiecărei femei pe o rază de un kilometru şi jumătate.
— Iubitul tău de mai e super-talentat, zise Ginelle în timp ce
mă îmbrăţişa.
Iubitul meu de mai.
Dacă mă gândeam bine, chiar asta era. Iar Alec a fost iubitul
de februarie şi Wes iubitul de ianuarie. Nu prea voiam să mă
gândesc la ce însemna cu adevărat. Majoritatea femeilor nu au
mai mulţi iubiţi într-un an, aşa ca mine, dar cum altfel s-ar numi
o relaţie monogamă pe care o ai timp de o lună întreagă în care
eşti dedicată aceluiaşi bărbat, cu care ieşi la întâlniri şi îi cunoşti
familia, cu care te distrezi, cu care îţi împărtăşeşti dorinţele şi
visurile, cu care adormi în fiecare seară şi tot aşa? Dacă asta nu
era definiţia unui iubit, atunci chiar nu ştiu ce putea să fie.
— Da, este. Hai să mergem să-i mulţumim pentru bilete.
Când am ajuns în spate, cu toţii îşi luară deja pe ei ce aveau
nevoie, iar Tai era într-o pereche de pantaloni scurţi şi nimic
altceva. Pieptul îi era încă plin de ulei, ceea ce accentua fiecare
milimetru delectabil al trupului său musculos.

206
 — Pot măcar să mă dau la unul dintre fraţii lui? a întrebat
Gin analizându-i pe cei trei tipi ai căror ochi o cercetau atent.
Tao, cel mai mare dintre ei, o privea pe Gin de parcă ar fi fost
o bucată apetisantă de friptură, iar el ar fi fost lihnit de foame.
După privirea ei, sentimentul era cu siguranţă reciproc.
— N-ai decât, târâtură. Dă-l pe spate. De ce nu?
— Frate, voi mă faceţi să-mi fie dor de Matthew.
Maddy s-a bosumflat drăguţ.
— A, deci acum cunoşti bucuriile sexului, a rânjit Ginelle şi a
dat din cap de câteva ori.
— Minunat. Eşti culmea. Şi n-o zic în sensul bun, i-am tăiat-o
aspru înainte să poată comenta.
Chiar nu voiam să aflu dacă sora mea mai mică i-o suge
bărbatului ei. Doamne fereşte, sper să nu-mi ceară sugestii.
Tai a venit spre noi când ne-a zărit de la distanţă. Avea o
siluetă atât de masculină. Muşchi bine definiţi peste tot, care se
simţeau la atingere la fel de bine cum arătau şi care se încordau
la fiecare pas.
— Ţi-a plăcut spectacolul? m-a întrebat.
Am dat din cap ca într-o amorţeală, dar nu mă mai puteam
abţine. Voiam cu ardoare o îmbucătură din el. Dorinţa îmi curgea
prin vene, îmi umezea sexul şi mă făcea să fiu lascivă într-un mod
total indecent. Azvârlindu-mă către el, m-a prins în aer fix când
buzele mi s-au lipit de ale lui. A mormăit satisfăcut şi m-a sărutat
cu putere, limba lui năpustindu-se să guste. I-am supt fiecare
milimetru din buze, frecându-mi abdomenul de lungimea întărită
din pantalonii scurţi.
— Fetiţo, bâiguia pe buzele mele. Nu e locul potrivit. Dar nu-
ţi face griji, o să continuăm asta acasă după ce se culcă fetele, îmi
şoptea la ureche. O să suferi o groază de plăcere drept pedeapsă
că m-ai întărâtat aici şi că trebuie să aştept până să te am. Fii
pregătită. Fii pregătită să ardem aşternuturile cu focul pe care l-
ai aţâţat.
Felul în care a spus-o era mai mult decât o promisiune. Era
chiar un fapt.
207
 CAPITOLUL 8

— O, Doamne, nu! am strigat. Nu mai vreau. Nu mai pot... o,

sfinte... fute-mă! am urlat ridicându-mi şoldurile în timp ce cu
mâinile apăsam şi mai tare capul lui Tai.
Îmi ţinea sferele fundului sugând încă un orgasm din mine.
Nu credeam că este posibil. Mă mânca de vie. Pierdusem şirul
orgasmelor provocate de limba lui. Tot ce ştiam era că, dacă nu-şi
vâra mădularul imens în mine cât mai curând, aveam să leşin
doar din pură epuizare.
Tai a mormăit gutural, ca un animal sălbatic. Ceea ce deja
ştiam că este senzaţia lui de „sunt pe cale să-mi pierd minţile“ de
dinainte de a mă penetra până la uitare. M-a întors cu faţa în jos,
mi-a ridicat şoldurile şi spatele astfel încât să mă sprijin doar în
mâini şi genunchi.
— Ţine-te de tăblia patului. Sunt prea excitat. Trebuie să mă
înfig tare în păsărică asta gustoasă.
M-a apucat de talie, şi-a adus şoldurile la nivel, şi-a apăsat
vârful mădularului în deschiderea udă a vaginului şi a intrat
încet. Pe rând, milimetru după milimetru de penis tare ca oţelul.
Mi-am ţinut respiraţia aşteptând o împunsătură sălbatică, dar m-
a surprins că a intrat lent. Dar n-a durat mult.
— A, da, încet şi uşor, îmi umezesc mădularul bine cu
păsărică asta zemoasă.
Se mişca uşor înăuntru şi afară, iar eu respiram şi mă
aplecam să privesc cum intră şi iese. Prezervativul era uns de
esenţa mea. Am întins o mână să simt cum mă penetrează iar şi
iar.
— O, da, fetiţo. Îţi place să mă simţi când îţi deschid floarea.
Nimic mai bun ca asta.

208
 Şi-a întins o mână către sânul meu şi a ciupit, apoi a tras de
sfârc. Senzaţia m-a făcut să-mi presez şoldurile în el cu suficientă
forţă cât să-l împing în spate.
— Ce, ce vrei? Trebuie să spui ce vrei, haole.
Nu puteam să sufăr când mă făcea străină. Ştia că mă scoate
din sărite şi tocmai de aceea folosea cuvântul în momentele de
maximă intensitate ale partidelor noastre de dragoste. Deşi, când
era vorba de mine şi de Tai, nu puteai spune că făceam dragoste.
N-am avut nici o partidă în care s-o luăm uşor, cu lumânări şi
ciocolată sau altceva cât de cât apropiat de ideea de romantism.
Cea mai apropiată ipostază de romantism a fost când am sorbit
şampanie înainte să mi-o tragă sănătos pe capota maşinii lui,
săptămâna trecută. Nu, Tai şi cu mine ne futeam, şi ne futeam
unul pe altul până la uitare. Iubeam asta la Tai. Eram prieteni şi
aş fi rămas prietenă cu el şi după ce aş fi plecat în următoarea
mea aventură, dar deocamdată aveam de gând să mă bucur de
senzaţia de a fi penetrată tare şi bine de ditamai mădularul lui.
— Fute-mă cu pula ta mare de samoan! am strigat şi m-am
înfipt cu şoldurile adânc pe membrul lui.
— Eşti pregătită să mergi ciudat mâine, fetiţo? m-a întărâtat
el.
— E fundul meu alb? am întrebat obraznic, uitându-mă la el
peste umăr şi dând din respectivul fund.
Ochii lui erau fixaţi asupra feselor. Degetele erau încleştate
în jurul şoldurilor mele.
— O, da, a spus frecându-se în crăpătura mea şi atingând acel
loc din adâncime pe care l-am dedicat doar penisului lui.
— Atunci nu pune întrebări tâmpite.
Fir-ar să fie, bărbaţii ăştia cu care mă culc pun întotdeauna
întrebări tâmpite... Futu-i! Păsărică mea s-a încleştat ca o
menghină în timp ce penisul lui Tai mă penetra. Am ţipat pe
muteşte, fără ca aerul să poată ieşi din gura mea în timp ce se
izbea fără milă înăuntrul meu. Ouăle lui se loveau de carnea
umflată, adăugând un element de durere care se simţea atât de
bine încât m-am arcuit, ţinându-mi corpul ridicat, dar aplecat pe
209
spate. Tai şi-a trecut brutal mâna pe pieptul meu, apoi m-a ciupit
de clitoris. N-a apăsat, n-a frecat; nu, a ciupit, adăugând şi mai
multă presiune cu fiecare împunsătură puternică. Plăcerea a
ajuns la un asemenea nivel încât simţeam că m-a spulberat în mii
de bucăţi cât m-a ţinut ca să-şi găsească propria eliberare. De
data asta şi-a dat drumul cu un răcnet ca de leu. Atât de puternic
încât eram aproape sigură că s-au trezit şi Gin şi Maddy, mai ales
că şi pereţii păreau să vuiască din cauza sunetului.
Asta e ultima mea amintire înainte să leşin.
Când m-am trezit, mă curăţa, ştergându-mi locul dintre
picioare cu un prosop cald.
— Te-am rănit?
Ochii îi erau inexpresivi, reci şi negri.
Am dat din cap că nu.
— Vrei să mergi înapoi în patul tău?
Din nou am dat din cap că nu, având în continuare probleme
în a mă exprima din cauza senzaţiilor care încă treceau energic
de-a lungul fiecărei terminaţii nervoase.
— Eşti sigură?
Vocea îi era frântă, trimiţând semnale de îngrijorare către
mintea mea. S-a aşezat lângă mine, iar eu m-am ridicat şi m-am
târât în poala lui şi m-a strâns tare în braţe.
— Nu m-ai rănit.
— Ai leşinat, a spus cu o voce atât de gâtuită de emoţie încât
am părăsit confortul gâtului lui cald unde stăteam cuibărită ca
să-l pot privi în ochi.
I-am cuprins obrajii în palme, forţându-l să mă privească şi
să citească adevărul din cuvintele mele.
— Tai, a fost una dintre cele mai tari partide de sex din viaţa
mea. Am s-o ţin minte până am să mor. Nu m-ai rănit. La ultima
numărătoare, au ieşit şase orgasme. Şase. Nu cred că s-a mai
auzit de aşa ceva.
Nu i-am spus că mai ştiam doi tipi cu care puteam avea
reprize ca asta, dar cu Tai chiar era altceva. Intensitate diferită,

210
alte părţi ale corpului, cuvinte, gânduri. Toate erau bune, dar
pentru el şi pentru ce trăiam noi în pat erau speciale.
Tai şi-a croit drum cu degetele către ceafa mea şi apoi în păr.
— Mia, mi-am pierdut controlul.
Am clătinat din cap.
— Ne-a luat valul. Hei, tu eşti cel care a zis c-o să ardem
aşternuturile. Aş zice că runda asta, sau rundele – am rânjit, iar el
a zâmbit forţat –, am cam ars aşternuturile. Nu-i aşa?
Şi-a lăsat capul într-o parte, trăgând aer în piept.
— Atât timp cât eşti în regulă cu adevărat.
— O, dragule, sunt mai mult decât în regulă şi, dacă-mi dai o
noapte de somn bun, sunt gata să te iau din nou. Doar că de data
asta o să stau eu deasupra.
A râs, m-a învelit cu aşternutul răcoros, apoi m-a învăluit în
căldura lui. Am adormit amândoi epuizaţi.
M-am trezit a doua zi cu soarele bătându-mi în ochi, în
zgomotul plajei, cu briza rece a oceanului sărutându-mi pielea şi
cu faţa unui samoan imoral de sexy între coapsele mele.
Hawaii.
Cea. Mai. Tare. Lună.

***
Drumul ruşinii n-a fost prea lung, din moment ce Tai şi cu
mine locuiam în bungalouri alăturate. M-am strecurat în
picioarele goale, cu sandalele cu platformă într-o mână, mergând
pe vârfuri doar ca să dau peste Maddy turnând o ceaşcă de cafea
şi zâmbindu-mi cu un aer atotştiutor. La naiba.
— Ai avut o noapte bună? m-a întrebat, iar eu am rânjit
înroşindu-mă toată. Mia a mea roşind? Oare faza cu „O, Doamne,
fute-mă cu pula ta mare de samoan“ ţi-a pus zâmbetul pe faţă în
dimineaţa asta?
Am rămas cu gura căscată. Atât de căscată din cauza şocului
încât aş fi putut prinde sute de muşte.
— O, da, soro, am auzit tot. Nu ştiai că dormitorul de oaspeţi
are un perete comun... cu patul lui Tai!
211
 A râs atât de tare, încât s-a înroşit toată de la efort. Am
clătinat din cap.
— Păi... eu... ăăă, nu prea ştiu ce să zic.
— A trebuit să merg să dorm în patul tău. Frate, abia aştept
să fac sex din ăsta nebun toată noaptea. Serios acum, te doare
fofoloanca?
M-am aşezat pe un scaun înalt de bar, am pus platformele pe
tejghea şi mi-am turnat o ceaşcă de cafea.
— Chiar vrei să purtăm conversaţia asta?
Am bătut în retragere, iar ea a dat aprobator din cap.
— Mda, mă doare un pic domnişoara, dar e o durere plăcută.
Mi-am dus mâna la frunte şi mi-am masat tâmplele.
Maddy îşi plimba un deget pe marginea ceştii.
— Am făcut, ştii tu, sex cu Matt de vreo zece ori, dar n-a fost
niciodată aşa.
Faţa ei avea o nuanţă rozalie în timp ce se concentra asupra
ceştii.
— Adică, să nu mă înţelegi greşit, e foarte, foarte bine, dar nu
ţip niciodată. Poate greşesc eu cu ceva?
I-am atins mâinile.
— O, draga mea, nu.
— Vreau să spun că nu l-am auzit niciodată pe Matt să strige
de plăcere. De obicei îmi spune doar că mă iubeşte şi geme un
pic.
M-am aplecat şi m-am dat cu capul de tejghea de câteva ori.
Ultimul lucru pe care mi-l doream în viaţa asta era să vorbesc
despre sexul de bună sau proastă calitate cu surioara mea. Astfel
de situaţii mă făceau să o urăsc şi mai mult pe mama. Ea ar fi
trebuit să fie cea care să poarte astfel de conversaţii cu fiica ei, nu
eu.
M-am adunat, m-am ridicat stând dreaptă, mi-am umflat
pieptul, mi-am dat părul pe spate pregătindu-mă pentru o
discuţie stânjenitoare, dar necesară. Mads voia să ştie cum să
satisfacă un bărbat. Şi, pentru că sunt singura ei influenţă

212
feminină, aveam să o ghidez în direcţia bună. Doamne ajută să
reuşesc.
— Hai să stăm afară pe lanai.
A sărit, a luat platoul cu fructele pe care le tăiase cu o zi
înainte şi l-a dus pe măsuţa de afară. Din fericire, ochelarii mei de
soare erau acolo, aşa că mi i-am pus şi mi-am întins picioarele pe
scaunul din faţă. Maddy s-a aşezat pe partea cealaltă, aşteptând
răbdătoare în timp ce eu mă gândeam la ce voiam să-i spun.
Am inspirat şi expirat adânc.
— Bine. Când vine vorba de bărbaţi, eu am observat că le
place ca partenera să fie activă. Aşa că nu sta pur şi simplu.
Atinge, sărută, fă orice simţi că-ţi vine să faci în mod natural.
A dat din cap aprobator şi a rămas tăcută.
— Aţi făcut-o şi altfel decât în poziţia misionarului? am
mormăit şi mi-am ridicat privirea către cer, lăsând razele
soarelui să-mi încălzească faţa.
— Nu, s-a încruntat. Dar vreau. Cum le spui că vrei să încerci
şi altceva?
O, slavă Domnului, o întrebare uşoară
— Vorbiţi despre asta când sunteţi singuri, dar nu faceţi sex.
Cum ar fi, de exemplu, după cină, staţi pe canapea şi îi spui ce îţi
doreşti.
— Dar nu ştiu ce-mi doresc.
Mi-am muşcat buza de jos şi mi-am zis că pot să mă descurc.
— Spune-i sau, mai bine, când sunteţi pe canapea sari pur şi
simplu în poala lui şi încalecă-l. Apoi, ştii tu... călăreşte-l în sensul
ăla.
M-am înecat. La naiba, chiar era greu. Mi s-au format pe
frunte broboane de transpiraţie şi nu-mi doream nimic altceva
decât să mă arunc în oceanul rece din faţa noastră.
— Bărbaţilor le place asta? O femeie călare în poala lor?
Am aprobat dând din cap.
— Da, când stau în fund sau când sunt întinşi în pat. O să-ţi
placă şi ţie, doar să o iei încet, pentru că aşa pătrunde mult mai
adânc.
213
 — Mai adânc!
A căscat ochii.
— Deja simt de parcă Matt mă rupe în două! a spus ea
împletindu-şi degetele.
Măcar viitorul ei soţ stătea bine la capitolul dotare în zona
genitală. Imediat ce ea avea să se obişnuiască cu sexul, asta urma
să fie un mare plus pentru tânărul Matt.
— Ce trebuie să mai ştiu?
— Nu te uiţi la filme porno? am mormăit nevrând să aflu
răspunsul.
A dat din cap că nu.
— Bine, ce zici de poziţia capră? Tu stai în mâini şi în
genunchi, iar el te penetrează pe la spate. Încearcă şi asta.
Jur că dacă ar fi avut un carneţel şi-ar fi luat notiţe. Sora mea,
cea care analizează. Care ia mereu notiţe şi care abordează
situaţiile în mod analitic şi ştiinţific.
— Şi cum e în poziţia asta? a întrebat.
Umerii mi-au căzut şi am oftat.
— Bine, foarte bine. Aşa m-a penetrat Tai aseară când totul a
devenit foarte gălăgios, am recunoscut.
A zâmbit timidă şi iar s-a înroşit.
— De fapt, ştii, trebuie doar să vă exploraţi unul pe altul. Să
faceţi ce simţiţi că trebuie să faceţi şi cui îi pasă ce fac sau cum o
fac alţii, sau dacă sunt sau nu mai zgomotoşi decât voi în
dormitor? Ceea ce aveţi tu şi Matt rămâne între voi doi şi în mod
clar îi place din moment ce ţi-a pus un inel pe deget!
Am râs. Zâmbetul cu care mi-a răspuns era atât de strălucitor
încât mi-ar mai fi trebuit încă o pereche de ochelari de soare.
— Asta-i adevărat, a rânjit.
— Aşa că nu-ţi mai face griji. Tu şi Matt o să vă descoperiţi
împreună. Nu ai nevoie să-ţi spun eu cum să mulţumeşti un
bărbat. Doar tu o să ştii ce-i place şi ce nu lui Matt şi tu o să i le
oferi până la urmă. Doar fii sinceră cu el. Vorbeşte cu el despre
fanteziile tale şi despre lucrurile la care te gândeşti. Şi, pentru

214
numele lui Dumnezeu, citeşte nişte cărţi sexy sau ceva. Mă omori!
am mărturisit.
Simţeam ca şi cum pielea mea urma să erupă în urticarie din
clipă în clipă. Asta a făcut-o pe Maddy să chicotească ca
adolescenta de nouăsprezece ani care era. Ceea ce n-avea să mai
dureze mult timp. La naiba. Ce zi era? Hawaiienii se mişcă într-un
ritm al lor, iar zilele parcă se scurg într-o ceaţă tropicală.
— În cât suntem azi?
Maddy şi-a lăsat capul într-o parte şi a zâmbit superior.
— Nouăsprezece mai.
A întors capul şi a privit către ocean. Futu-i. Mâine
împlineşte douăzeci de ani.
— Cineva schimbă prefixul mâine, am rânjit. Tre’ să
petrecem în stil mare pentru asta! S-a foit pe scaun într-un mic
dans de bucurie.
— Sunt destul de încântată că fac douăzeci de ani. Dar Matt e
cam necăjit că nu poate fi aici să se bucure cu mine.
— Ei, fâs, o să se bucure de toate celelalte aniversări.
Aniversarea de douăzeci de ani e a mea la fel ca cele de dinainte.
De-a lungul anilor, avusesem grijă ca de ziua ei să fie mare
sărbătoare. Mama ne-a părăsit când ea avea cinci ani. Chiar şi
când aveam unsprezece ani, am făcut tot ce-am putut ca să mă
asigur că petrecerea de şase ani avea să fie grozavă şi la fel am
procedat cu fiecare aniversare care a urmat. Nu stăteam prea
bine la capitolul bani, dar ne-am descurcat. Mă rog, eu m-am
descurcat. Trebuia să vorbesc cu Tai despre câteva variante.
Voiam ca schimbarea asta de prefix să fie ceva ce nu va uita
niciodată.
Am auzit uşa deschizându-se în spatele meu. Crezând că era
Tai, m-am întors şi am făcut din mână. Dar nu. Era Gin, în aceeaşi
rochie pe care o purtase la luau. Târâtura aia a făcut drumul
ruşinii! Oh, la naiba. Asta chiar era tare.
— Salut, Gin, am crezut că dormi încă.

215
 M-am prefăcut că nu mă prind, în timp ce ea s-a aruncat pe
scaunul de lângă mine, cu părul blond strălucindu-i în soare. Mi-a
furat ceaşca şi a dat cafeaua pe gât.
Am studiat-o din cap până-n picioare. Avea urme roşii adânc
în decolteul ei, pe gât avea o vânătaie, chiar sub ureche, părul îi
era ciufulit ca după furtună, iar buzele dublate în volum.
— Ai avut o noapte bună? i-a adresat Maddy aceeaşi
întrebare cu care mă întâmpinase şi pe mine, iar eu am izbucnit
în râs.
— Ce? a gemut Gin acoperindu-şi urechile. Chiar trebuie să
vorbeşti aşa tare?
O, asta chiar că era tare. Şi mahmură pe deasupra? Bestial!
Mi-am ridicat genunchii la piept.
— Bănuiesc că arăţi stoarsă de vlagă cu un motiv.
Gin a ridicat din sprâncene şi şi-a întins mâinile şi picioarele
chiar dacă stătea la masă.
— O, da.
Ochii ei luceau de extaz sexual.
— Dacă Tai al tău seamănă cu frate-su, Tao, mamă, mamă!
Şi-a dus o mână la piept şi cu cealaltă şi-a făcut vânt.
— Mi-a tras-o de nu ştiu câte ori şi apoi am luat-o iar de la
capăt. Niciodată în viaţa mea...
Şi-a pierdut cuvintele şi s-a lăsat pe spate.
— Nu vreau să mai plec. O să rămân în Hawaii şi-o să fiu
sclava sexuală a lui Tao. Îi fac curat în casă, îi gătesc şi el mă
poate plăti cu scula, a spus fără pic de eleganţă.
Mi-am recuperat cafeaua, iar ea s-a bosumflat.
— Gin, Doamne. Curvo. Ai grijă ce spui!
I-am făcut semn cu bărbia către Maddy.
— Serios, Mia? După discuţia pe care am avut-o?
— Ce discuţie? a întrebat Gin, iar eu am oftat.
— Păi, Mia a avut o noapte cam ca a ta. Doar că în cazul ei eu
am putut auzi fiecare cuvânt şi ţipăt din activitatea pe care a
avut-o cu Tai în pat.
Gin şi-a îndreptat privirea către mine aruncând săgeţi.
216
 — Ipocrito!
— Taci naibii din gură! N-am ştiut!
Mi-am încrucişat braţele peste pieptul amplu. Sfârcurile
inflamate mi-au creat senzaţia de disconfort. Noaptea trecută Tai
fusese ca o maşină de supt.
Maddy a continuat nestingherită de cearta dintre mine şi
Ginelle. O făceam atât de des încât nici nu ne mai băga în seamă.
— Am rugat-o pe Mia să-mi dea nişte sfaturi despre cum să
satisfac un bărbat. Ştii, eu şi Matt am făcut-o doar în poziţia
misionarului, aşa că îmi vindea ponturi.
Lui Ginelle i s-a părut atât de amuzant încât s-a umflat de râs
şi dădea din mâini şi din picioare de parcă ar fi fost aruncată în
mijlocul oceanului fără să ştie să înoate.
— Şi cum ai făcut faţă?
Mi-a căutat privirea.
— Pun pariu că ai fi preferat să ai vătraie încinse pârjolindu-
ţi ochii decât să porţi discuţia asta.
Gin mi-a mângâiat braţul râzând încă. M-am scuturat de
atingerea ei.
— Te urăsc.
— Ba mă iubeşti!
Mi-a tras mâna şi m-a muşcat scoţând nişte zgomote de
Pacman, până când am început să râd cu putere şi am împins-o în
joacă. Avea Gin un fel al ei. N-aş fi putut nicicum să stau supărată
pe ea şi n-aş fi vrut pe nimeni altcineva care să mă sprijine în
bătăliile din viaţa mea.
— Poţi să mă întrebi pe mine, Mads. Îţi împărtăşesc cu
bucurie toate minunăţiile sexului şi tot ce are legătură cu el. Aş
putea să te învăţ un truc despre cum să-i faci sex oral unui bărbat
de să cerşească îndurare...
Maddy a făcut ochii mari în timp ce încuviinţa din cap şi-şi
trăgea scaunul mai aproape de Ginelle de parcă urma să afle
vreun secret.
— Ai să-i spui pe naiba! am răcnit.

217
 — Ei, hai. Nu strica distracţia. Maddy trebuie să înveţe cum
s-o sugă, altfel n-o să poată păstra un bărbat niciodată.
Ginelle s-a întors către Maddy strângându-şi mâinile.
— Ascultă-mă bine, fetiţo, bărbaţilor le place când înghiţi.
Nu-i deranjează dacă scuipi, dar dacă te marchează cumva şi le
dai pe gât mucozitatea aia dezgustătoare, îi faci să-şi piardă
minţile.
M-am ridicat şi i-am acoperit gura lui Ginelle.
— Ginelle a terminat de vorbit porcării chiar acum. E timpul
pentru duş.
Am tras-o de pe scaun şi am luat-o în braţe ca pe o prinţesă.
— Nu, pe bune. Să stai în genunchi şi să i-o iei lui Matt în
gură până-n gât, a continuat Gin să vorbească în timp ce o căram
pe nisip către ocean.
Probabil că Maddy ne urma, pentru că Gin tot dădea din
gură.
— Şi mai ce? a chicotit Maddy.
— Ţine-te de şoldurile lui şi lasă-l să te tragă de păr şi să te
fută în gură şi, pentru numele lui Dumnezeu, să ai grijă la dinţi... a
fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să o arunc în ocean.
Ginelle a bolborosit şi a râs, scuipând apă, apoi plutind şi
lăsând un val să o împingă aproape de nisip.
Am luat-o pe Maddy de braţ.
— Hai să luăm micul dejun.
Maddy s-a uitat peste umăr.
— Crezi că Gin e bine?
— Las-o pe târâtura în călduri să se răcorească; n-are nimic.
Am auzit-o pe Ginelle râzând pe fundal şi bălăcindu-se în apă în
timp ce noi ne târâm picioarele pe nisip înapoi către casă.

CAPITOLUL 9

218
 Numai verdeaţă cât vedeai cu ochii împrejmuia valea prin
care ne plimbam cu ATV-ul. Munţi de-o parte şi de alta, atât de
înalţi încât trebuia să-ţi întinzi gâtul să vezi unde muntele
întâlnea cerul înnegurat. Ceaţă şi nori se învârteau în jurul
porţiunilor mai umede ale muntelui la fel cum vata se prinde de
benzile cu scai. Tai şi Tao ne-au plimbat prin vale până când am
ajuns fix în mijloc, apoi au oprit. Fiecare dintre noi şi-a oprit ATV-
ul şi a coborât pentru a arunca o privire în jur. Totul în Hawaii
era frumos, dar zona asta era ca o nestemată ascunsă pe care
abia o descopeream. Să vezi pământul lui Dumnezeu neatins de
mâna omului îţi fura o parte din suflet, lăsând o urmă care nu
putea fi umplută decât de experienţa aceasta.
Tao s-a aşezat pe ATV-ul lui, şi-a scos ukulelele din rucsac şi
a început să zdrăngănească o melodie. A fredonat ceva vreme
până când vocea lui bogată, de bariton, mi-a liniştit simţurile ca o
briză răcoroasă deasupra văii. Am recunoscut cântecul pe care îl
cânta Tai în camera lui, Drop, Baby, Drop al trupei The Mana’o
Company.
Maddy stătea pe ATV-ul ei şi se legăna dintr-o parte într-alta,
fermecată de cântecul lui. Apoi a chicotit când el a rostit cel mai
tare vers: „Te iubesc, eşti delicioasă ca un mango“. Era şi
preferatul meu.
Tai m-a tras de mână spre el.
— În două zile pleci, a şoptit, ţinându-mă aproape şi
legănându-şi şoldurile uşor în ritmul muzicii lui Tao.
— Da, plec.
Îi ţineam mâna aproape de faţa mea şi îi sărutam vârfurile
degetelor.
— Dar dacă îţi spun că nu vreau să pleci?
A spus asta cu un soi de emoţie ţinută bine sub control, dar
pe care o puteam recunoaşte după ce petrecusem o bună parte a
lunii cu el.
— Dar ştii bine că nu pot rămâne.
Mi-am frecat nasul de gâtul lui, inspirându-i mirosul de
ocean, foc şi pădure. Trebuie să-şi fi repetat numărul cu cuţitul în
219
flăcări în dimineaţa aceea, din moment ce mirosul de foc şi lemn
îi rămăsese pe piele, topindu-se în porii lui.
Tai şi-a lipit fruntea de a mea.
— Dar e plăcut să ţi se spună, nu?
— Da, aşa e.
Mi-am muşcat buza şi am lăsat adevărul să iasă.
— Nici eu nu vreau să te părăsesc, dar ştii, ştii şi tu, Tai, că nu
suntem ursiţi unul pentru altul.
A oftat şi m-a sărutat dulce, buzele lui mişcându-se încet de-a
lungul buzelor mele. A fost un sărut plin de dor, unul pentru
viitorul despre care ştiam că nu avea să fie al amândurora. A
început să mă sărute mai apăsat, strângându-mă tare în braţe. M-
am agăţat de el, încercând din răsputeri să mi-l imprim în suflet
aşa cum făceam şi cu valea asta ascunsă. Nu dragostea ne făcea să
stăm agăţaţi unul de altul, ci sentimentele de prietenie, dorinţă şi
alinare. Să fiu cu Tai... noi doi, pur şi simplu, funcţionam. Era
uşor. Nu mai petrecusem până atunci cu un bărbat o lună atât de
lină ca aceea cu Tai.
— O să faci un bărbat să cadă în genunchi şi să-i
mulţumească cerului când o să te aibă pentru totdeauna.
Am râs.
— Pot doar spera la asta. Nu crezi că ursita ta se află pe
undeva pe aproape?
Tai m-a îmbrăţişat din nou şi a continuat să danseze cu mine.
Parcă nu mai exista nimeni în jurul nostru, doar noi, zăngănitul
de ukulele şi un cântec despre iubire.
— Câteodată mă întreb dacă o s-o găsesc în viaţa asta.
M-am tras în spate, i-am prins obrajii în mâini şi m-am uitat
adânc în ochii lui negri.
— Îţi promit că ai s-o găseşti.

***
După plimbarea cu ATV-ul, Tai ne-a dus la nişte prieteni care
deţineau ferma Kualoa. Toţi cinci am încălecat pe cai, iar

220
prietenul lui, Akela, ne-a condus într-un tur al fermei de vreo
patru sute de metri pătraţi.
La început lui Maddy i-a fost puţin greu să mâne calul, dar s-a
obişnuit repede. Mi-am răsfăţat iapa, botezată pe bună dreptate
„Caramel“, şi asta pentru că avea culoarea caramelului şi coama
neagră, ceea ce îmi amintea de prăjiturelele cu caramel, ciocolată
şi unt de arahide, exact cum îmi răsfăţăm motocicleta Suzi acasă.
Am mângâiat-o, i-am şoptit la ureche, i-am împletit codiţe în
părul minunat care părea identic cu al meu. De fiecare dată când
mă uitam la Tai, iar el mă surprindea drăgălind-o, închidea ochii
şi clătina din cap. Mă rog. N-am avut animale de companie când
eram mică. Iar experienţa asta, să pot călări un animal atât de
maiestuos şi de real, era o delectare extraordinară.
— Ţine-ţi gura! am mârâit, apoi am mângâiat-o pe Caramel şi
i-am spus cât de enervant şi răvăşitor de arătos era Tai, dar şi
cum asta nu compensa cu nimic atitudinea lui de ştrengar.
Apoi am avertizat-o să fie atentă la tatuaţii ăştia sexy şi să fie
cu băgare de seamă pentru că am văzut că armăsarul negru cu
ochi de chihlimbar a cam pus ochii pe ea.
Ginelle mergea la trap pe calul ei de parcă ar fi călărit toată
viaţa.
— Ce? Al meu e mascul. Nu-i diferenţă mare faţă de cum
călăreşti un bărbat. Totul ţine de cum îţi controlezi şoldurile. Nu-i
aşa, dragule?
Şi-a mângâiat calul, iar Tao s-a apropiat de ea ca răspuns la
vorbele ei.
— Pot confirma ce spune. Ai putea sparge nuci de cocos cu
coapsele alea, blondo.
Ea a rânjit şi a ridicat din sprâncene. Eu mi-am dat ochii
peste cap.
— Scârbos.
— E adevărat. Probabil că aş putea să sparg nişte nuci cu
coapsele astea. Poate că ar trebui să facem o încercare în seara
asta, băiete, i-a spus lui Tao, iar eu am făcut zgomote ca de
greaţă. Ce? Crezi că e corect ca doar tu să ai parte de carne sexy
221
samoană între picioarele tale? Normal că nu. Diseară o să-l
călăresc pe bărbatul ăsta ca un adevărat călăreţ de rodeo! a spus
accentuând ultimele cuvinte.
— Ţine-o pentru tine, târfuliţo.
— Vorbeşte aia care se holba la tavan la, cât, o zi de când l-ai
cunoscut pe Tai? a replicat lovind direct la ţintă.
Mi-am dat coada pe spate şi i-am aruncat priviri săgetătoare.
— De unde naiba ştii tu asta?
Mi-am pus o mână în şold, ţinându-mă totuşi bine în şa cu
cealaltă. Gin a izbucnit în râs.
— Aşa e!
A făcut ochii mari plini de toată bucuria.
— Eşti la fel de rea ca mine! Eu n-am nici o problemă să
recunosc că am sărit direct pe el, a arătat cu degetul către Tao,
chiar din prima noapte când am putut să-mi pun labele lacome
pe el. Să-mi trag una, uită-te la el. Adică nu...
S-a uitat la Tao.
— Fute-mă. Pe bune, vreau să mă fuţi.
A chicotit şi şi-a strâns şi scuturat sânii pentru plăcerea lui.
Am lovit-o peste braţ, aproape dărâmând-o de pe cal.
— Târfo, ţine porcăriile astea pentru tine. Pe bune, eşti ca o
căţea în călduri.
A deschis gura şi ştiam, pur şi simplu ştiam că avea să zică
ceva despre păsărică. Într-o avalanşă de cuvinte, i-am tăiat-o.
— Nici să nu te gândeşti să vorbeşti despre fofoloanca ta,
apoi am răsuflat.
Gin şi-a închis gura şi şi-a strâns buzele.
— N-ai nici un haz.
Am clătinat din cap şi mi-am mânat calul către Maddy, care
asculta cu atenţie informaţiile pe care Akela le oferea despre
fermă, pământ, copaci şi filmele care se turnaseră pe insulă şi
mai ales la fermă. Pare-se că marele succes de casă Jurassic Park
se numărase printre ele. Era complet fermecată, punea întrebări
şi purta discuţii pe baza unor lucruri pe care le învăţase la
cursurile ei de botanică. Când sora mea vorbea despre şcoală sau
222
despre lucrurile pe care le-a învăţat la şcoală, îmi simţeam aura
învăluită de un sentiment de mândrie extremă. Îmi plăcea să o
aud sporovăind despre chestii pe care probabil că n-aveam să
mai discutăm sau să le vedem vreodată. Dar faptul că ştia foarte
bine cum se numeau şi la ce erau bune plantele, dacă erau
indigene sau dacă planta putea fi folosită în medicamente sau
tratamente holistice era uluitor.
— Sora ta ştie multe pentru vârsta ei, m-a complimentat Tai.
— Aşa-i. Am avut grijă să fie studentă cu normă întreagă de
când a terminat liceul ca şefa de promoţie. Eu abia am reuşit să
termin liceul, împărţindu-mă între şcoală şi două locuri de
muncă.
Tai a aprobat dând din cap.
— Ştiu la ce te referi. Familia mea a dat reprezentaţii încă de
când eram foarte mic, dar Tina s-a asigurat că nu trebuie să-mi
sacrific şcoala. Şi-a dorit pentru copiii ei să aibă şanse, chiar dacă
nici unul dintre noi n-a părăsit vreodată insula pentru slujbe sau
pentru a căuta altceva. Se pare că nici unul nu vrea să facă saltul
ăsta. Trăim pentru a fi unii cu alţii.
Înţelegeam perfect asta. Am arătat cu bărbia către Maddy.
— Eu trăiesc şi muncesc pentru ea, dar încerc să găsesc şi
ceva al meu, doar al meu. Am să-ţi dau de veste când am să-l
găsesc.
A chicotit.
— Te temi că n-ai să-ţi găseşti perechea pentru că e posibil
să nu fie de pe insulă?
Umerii i s-au lăsat un pic.
— Mereu. Mai ales acum că Tina spune că perechea mea e
blondă şi cu ochii verzi. Asta nu e o combinaţie specifică celor de
pe insulă.
M-am gândit la asta. Avea dreptate. Hawaiienii, samoanii şi
majoritatea polinezienilor născuţi şi crescuţi pe insulă sunt mai
închişi la culoare. Păr, piele şi ochi. Exact opusul celei descrise de
Masina. Tai a continuat să vorbească despre temerile lui.

223
 — Ar putea foarte bine să fie o turistă. Ce se întâmplă dacă n-
o întâlnesc?
— N-o să se întâmple asta. Ce e scris o să se împlinească, Tai.
Doar lasă-te purtat de val.
— Să mă las purtat de val, a repetat.

***
Mai târziu în acea zi, Akela ne-a dus la o plajă privată. A scos
din rucsac pentru fiecare câte un sandviş cu curcan şi brânză şi
câte o sticlă de apă. Fiecare şi-a găsit câte un loc umbros ca să
luăm gustarea de prânz.
Maddy stătea uitându-se la ocean. Am mers la ea, mi-am pus
braţul în jurul umerilor ei şi ne-am sprijinit capetele unul de
altul.
— Te bucuri de ziua ta de naştere, frumoasa mea?
— E cea mai grozavă.
A zâmbit şi apoi am clefăit amândouă privind apele azurii.
Peştii se tot învârteau, intrând şi ieşind din scoicile sau coralii
aduşi de apă aproape de ţărm. Plaja, de jur împrejur cât vedeai cu
ochii, era pustie.
— Cred că eu şi Matt o să venim aici în luna de miere. Aş vrea
să-i arăt locurile astea.
— Da?
Am încercat să par pozitivă, dar gândul la sora mea de
douăzeci de ani căsătorită mă făcea extrem de nervoasă. Nu
experimentase suficient cât să-şi ia un astfel de angajament.
— O, i s-au aprins ochii care păreau acum de un verde aprins.
Am putea face o nuntă la distanţă! N-avem familie mare şi doar
câţiva prieteni. Ar fi super-tare. Ce zici?
Mi-am imaginat-o mereu în rochie amplă şi albă de mireasă,
mergând spre altar la prinţul ei. Maddy era prinţesa mea.
— Nu vrei o rochie pompoasă de mireasă şi o nuntă la fel?
A ridicat din umeri.
— Sinceră să fiu, întotdeauna mi-am dorit mai mult halatul
alb decât rochia albă de mireasă.
224
 A ridicat din sprâncene, iar eu am râs. Avea două ţeluri acum.
Încă îşi dorea halatul alb de laborator şi faptul că îl avea pe Matt
nu schimbase nimic. Pentru ea căsătoria era doar un bonus. Să-şi
împartă viaţa cu cineva era minunat, dar avea să o facă având
grijă să-şi urmeze visul, singurul lucru pentru care muncea pe
brânci.
— Mads, serios, draga mea, mă bucur tare mult să aud asta.
Cred că cea mai mare frică a mea când ai acceptat cererea în
căsătorie a lui Matt n-a avut de-a face cu el sau cu vârsta ta. El e
minunat şi pare să te adore.
— Chiar aşa este.
— Ştiu. M-am speriat pur şi simplu la ideea că te-ai putea
gândi să dai cu piciorul la toată munca ta şi să alegi să devii soţie
şi mamă, nu doctor. O să vină şi vremea să fii soţie şi mamă, dar
partea cu doctoratul... trebuie să lupţi pentru asta cât eşti tânără.
Maddy mă ţinea strâns. Ochii ei erau serioşi şi concentraţi
asupra mea.
— N-o să las nimic să mă distragă de la scopurile de carieră.
Matt mă încurajează în tot ce fac. Ce se schimbă este că acum am
lângă mine pe cineva cu care să le împart.
Cineva în afară de tine.
Asta m-a săgetat adânc, trecând prin carne şi os şi ajungând
direct în inimă. Ştiu că n-a vrut să sune aşa şi că asta face parte
din procesul de a-i da libertate celui pe care l-ai crescut, dar a
durut? Ca naiba.
— Întotdeauna am fost doar noi două.
Mi-am înghiţit lacrimile şi i-am dat la o parte o şuviţă aurie
de păr. Maddy a oftat de parcă toată greutatea dragostei mele o
apăsa, ţintuind-o la pământ, imobilizând-o.
— Îl iubesc. Vreau să fiu cu el, dar nici nu vreau să pierdem
ce avem noi. Întotdeauna o să fii sora mea. La naiba, mi-ai fost
mai mult mamă decât soră. E vremea să mă laşi sa iau şi singură
nişte decizii. Să fac greşeli. Să-mi asum riscuri care nu te
afectează pe tine.
— Tot ce faci mă afectează, am răspuns automat.
225
 — Dar nu e normal aşa, Mia. Trebuie să trăieşti pentru tine
acum. Eu sunt bine. Într-adevăr, încă mai am nevoie de ajutor
pentru taxă şi într-o zi o să-ţi pot plăti înapoi...
— O să-mi plăteşti pe naiba, am izbucnit înfuriată. Să te pot
susţine, să-ţi asigur viitorul a fost cea mai mare bucurie a vieţii
mele. Să ştiu că tu o să reuşeşti acolo unde eu n-am putut, ăsta e
singurul lucru pe care l-am făcut bine. E singura mea mulţumire.
— Asta mă întristează. Îmi doresc mai mult pentru tine.
Am tras aer în piept cu putere, fără să pot răsufla sub
ameninţarea lacrimilor. Am strâns-o la pieptul meu şi am
îmbrăţişat-o.
— Ai fost întotdeauna totul pentru mine.
— Ştiu. Dar de-acum o să fiu totul şi pentru Matt, iar el
pentru mine. Trebuie să găseşti şi tu asta.
Vorbele surorii mele mi-au ajuns la inimă. Îşi dorea ca eu să
găsesc pe altcineva care să însemne totul pentru mine. Dar cum
îşi poate schimba cineva miezul fiinţei atât de uşor? Nici măcar
nu ştiam dacă sunt capabilă să fac asta. Indiferent unde mă aflam
sau ce făceam, aveam să-i port mereu de grijă, să mă gândesc la
ea, să-i duc dorul. Nici măcar nu puteam concepe cum ar fi viaţa
mea dacă n-ar trebui să iau decizii gândindu-mă în ce fel i-ar
afecta ei viaţa sau viitorul.
În cele din urmă, ştiam că are nevoie de ceva. Îşi făcea griji
pentru mine.
— O să încerc, iubito. O să încerc.
— Asta-i tot ce te rog.
— Hai, să mergem, mai avem de petrecut!
Am tras-o uşor de păr şi am ţinut-o de mână, în timp ce
mergeam pe plajă bălăngănindu-ne braţele aşa cum făceam când
eram copile şi o aduceam de la şcoală. În fiecare zi, ieşeam cu o
oră mai devreme decât ea şi o aşteptam la uşa clasei ca s-o duc
acasă.
Surioara mea era femeie în toată firea. Era la facultate, avea
douăzeci de ani şi un logodnic. N-avea nevoie şi nici nu-şi dorea
ca sora ei mai mare să-i stea pe cap tot timpul.
226
 Ce naiba să fac acum?

***
În continuare, turul nostru a fost incredibil. Ne-au dus într-
un loc care ne-a oferit o vedere superbă a insulei Mokoli’i,
cunoscută şi sub numele de Pălăria Chinezului. Am aflat că
Mokoli’i se traduce prin „şopârlă mică“. Potrivit mitologiei, insula
era formată din rămăşiţele unei şopârle uriaşe sau ale cozii unui
dragon care a fost tăiată şi aruncată în ocean de zeiţa Hi’iaka. Mi
s-a părut teribil de amuzant, pentru că în Hawaii nu sunt şopârle.
Asta am aflat de la sora mea cea super-deşteaptă. Porecla, Pălăria
Chinezului, era clar de unde venea pentru oricine dacă privea
micuţa insula ce părea că pluteşte pe apă. Arăta exact ca o pălărie
conică asiatică.
După tur, Tai şi Tao ne-au dus la restaurantul Duke de pe
plaja Waikiki. Am mâncat afară cei mai delicioşi burgeri. Torţe
tiki luminau zona de afară, făcând spaţiul şi feţele noastre vesele
să strălucească în lumina blândă. Am mâncat şi am urmărit cum
soarele apunea la orizont de la masa cu vedere spre ocean. Când
s-a înnoptat şi am terminat de mâncat, am urcat în restaurant,
unde se asculta muzică live.
Noi, fetele, am dansat toată noaptea. Cei doi bărbaţi ne-au
privit fascinaţi în timp ce trupurile noastre se unduiau
provocator pe ringul de dans. Trecuse ceva vreme de când
fuseserăm toate trei împreună şi am lăsat deoparte inhibiţiile.
În acel moment eu chiar că m-am descotorosit de toate. De
tristeţea că urma să plec de pe insulă şi că avea să-mi fie dor să-l
am pe Tai în viaţa mea în mod regulat. De anxietatea pe care o
ascundeam faţă de faptul că Wes îşi vede de viaţa lui mai departe
cu Gina, dacă se aflau într-o relaţie serioasă sau nu, deja nu mai
ştiam nimic. De nervii pe care mi-i făcusem în legătură cu soră-
mea care voia să se mărite şi cu terminarea facultăţii.
Mi-am dat seama că nu pot controla nimic din toate astea. Nu
pot face nimic mai mult decât să-mi urmez propriul sfat. Aceleaşi

227
cuvinte pe care i le-am spus şi lui Tai mai devreme îmi răsunau
prin minte.
Doar lasă-te purtată de val.
Asta am decis să fac pentru tot restul timpului pe care aveam
să-l mai petrec aici şi pentru tot restul anului. Eram hotărâtă să-
mi salvez tatăl. Hotărâtă să mă asigur că Maddy termină şcoala
cu bine şi hotărâtă să găsesc acel ceva destinat mie. Mă gândisem
atât de puţin la propriile mele dorinţe şi visuri încât nici nu mai
ştiam care sunt alea. Vreme de o jumătate de an, crezusem că era
vorba de actorie şi acţionasem în direcţia asta. Cred că încercam
de fapt să scap de Nevada. Să scap naibii de toţi bărbaţii care m-
au făcut să sufăr de-a lungul anilor. Să scap de tata, care s-a
străduit cât a putut, dar, în realitate, nu a fost suficient cât să aibă
grijă de noi cu adevărat, lăsându-mă pe mine să duc povara
muncii la o vârstă foarte fragedă.
Maddy avea dreptate. Trebuia să găsesc acel ceva care să fie
universul meu. Cum arăta? Ce voiam să fac cu viaţa mea după ce
avea să se termine anul ăsta? Parcă mi-aş fi pus aceeaşi întrebare
pe care o pun adulţii copiilor: ce vrei să te faci când o să fii mare?
Anul ăsta împlinesc douăzeci şi cinci de ani şi n-am nici o
idee despre ce vreau să fac cu restul vieţii mele.
E timpul pentru niscaiva introspecţie serioasă.

CAPITOLUL 10

Înainte ca taxiul să o ia pe Maddy, am stat pe patul ei şi am

ajutat-o să-şi adune lucrurile.
— Poftim.
I-am dat o cutie hawaiiană micuţă. Avea o floare pasărea
paradisului superbă pictată de un meşteşugar local.
— Ce-i asta? Încă un cadou?

228
 — Păi, ieri, de ziua ta, nu ţi-am dat un cadou pe care să-l poţi
ţine efectiv în mână. Aşa că iată-l, şi în plus să-ţi amintească de
timpul petrecut împreună aici.
A deschis cutia, iar înăuntru erau o scoică şi o bucăţică de
coral roz pe care le găsisem în timp ce mă plimbam ieri pe plajă.
Tot acolo era învelită într-o bucată de material o brăţară din aur
alb. O amuletă atârna într-un capăt. Era o inimioară pe care era
scris un singur cuvânt.
— Soră?
A zâmbit şi l-a ridicat, iar lumina s-a reflectat pe suprafaţa
strălucitoare. Eu îmi strângeam propria încheietură pe care
aveam o brăţară identică.
— Acum, ori de câte ori ţi-e dor de mine sau vrei să te
gândeşti la sora ta mai mare, poţi să porţi brăţara şi să ştii că mă
gândesc mereu la tine. Şi putem adăuga şi alte amulete pe
brăţări, să le umplem cu bucăţele din viitorul nostru. Singure şi
când suntem împreună.
M-a strâns în braţe, iar pe obraji îi curgeau lacrimi.
— O s-o port în fiecare zi pentru că mi-e dor de tine în fiecare
zi. Te iubesc, Mia. Eşti singura persoană fără de care nu pot trăi.
— E valabil şi pentru mine. Nici n-aş vrea vreodată asta.
Ne-am desprins din îmbrăţişare când am auzit maşina
claxonând. Am luat toate lucrurile ei şi ne-am îndreptat către
ieşire. Le-am îmbrăţişat pe Gin şi pe Maddy încă o dată şi am
privit cum s-au urcat în taxi şi au plecat.
Încă o zi pe insulă cu Tai. Trebuie să o fac de neuitat.

***
În timp ce mă pregăteam pentru ultima mea ieşire, a sunat
telefonul.
— Alo?
— Bună, păpuşă! am auzit vocea calmă şi senzuală a mătuşii
Millie.
Am oftat cu patos în telefon, vrând ca ea să-mi audă
frustrarea.
229
 — Ţi-a luat ceva vreme. Mă temeam că trebuie să mă-ntorc
în Vegas sau în California.
— Îmi pare rău că n-am sunat mai devreme, dar abia ce te-
am rezervat astăzi pentru iunie.
Vorbele ei mi-au stârnit un fior de frică. Nu-mi permit să stau
pe tuşă o lună. Trebuie să-l plătesc pe Blaine, altfel îl ucide pe
tata şi o ia în vizor pe Maddy.
— Asta mă sperie de moarte, Millie. Ce vrei să zici? În ultimul
e-mail de la tine spuneai că sunt rezervată pentru tot anul.
— Da, tot în afară de iunie. Nu mi-am făcut nici o grijă,
dulceaţă. Aş fi putut cu uşurinţă să sun vreo doi dintre ultimii tăi
clienţi şi te-ar fi rezervat imediat. Francezul ăla, Alec, mi-a spus
că ar vrea oricând, dacă s-ar anula ceva.
— Serios?
Trebuia să vorbesc cu Alec despre asta.
— Eşti surprinsă? Şi nu e singurul. Primul, ăla după care erai
leşinată, Weston. A zis să-l sun dacă apare vreo problemă
financiară sau dacă ai nevoie de ajutor în vreun fel. Interesant
cum primii clienţi ai tăi şi-au făcut un scop din a-ţi asigura
bunăstarea.
Interesant, într-adevăr, dar nu ceva pentru care eram
pregătită acum. Am oftat adânc şi am terminat de aplicat rimelul.
— Şi încotro o iau acum?
Millie a rămas tăcută preţ de un moment.
— Păi, asta-i partea mai nasoală. Nu se compară cu Hawaii şi
nici nu-ţi pot promite vreun armăsar. Situaţia asta s-ar putea să
fie un pic mai greţoasă, dar îţi garantez că nu trebuie să te culci
cu el şi e un tip cumsecade.
— Uf, e urât?
Imaginea unui ditamai bărbatul cu burtă de bere şi respiraţie
împuţită mi-a umplut mintea.
— Nu, nicidecum. Mie mi se pare foarte arătos. M-aş da la el
una-două.
— Stai puţin. Tu te-ai da la el? N-ai spus niciodată asta
despre nici unul dintre clienţii mei. Întotdeauna mi-ai dat de
230
înţeles să mă dau eu la ei, mai ales pentru bonus, dar niciodată n-
ai făcut aluzie la faptul că te-ai băga şi tu. Despre ce-i vorba?
Aveam nervii întinşi la maximum. Era nevoie de nişte curaj
în stare lichidă. M-am dus la bucătărie şi am scos sticla de Malibu
Rum, am turnat un shot şi l-am dat pe gât spălându-l cu o bucată
zdravănă de ananas proaspăt. Deloc surprinzător, a fost extrem
de delicios. M-am lins pe buze şi mi-am mai turnat un păhărel.
— Ai de gând să vorbeşti sau ce faci?
— Păi, nu-i la fel de vioi cum sunt clienţii tăi obişnuiţi.
O, nu. Am mârâit tare, am dat un alt shot pe gât şi am
terminat bucata de ananas. Romul şi-a făcut treaba, calmând
marginile zdrenţuite ale nervilor mei.
— Dă-i drumul, mătuşă Mil.
— De câte ori trebuie să-ţi spun să mi te adresezi cu doamna
Milan?
— Te eschivezi...
— Ce-ar fi să-ţi trimit un e-mail? s-a oferit pe tonul ei dulce
care nu m-a încălzit cu nimic.
— Ce-ar fi să-mi spui pur şi simplu ce trebuie să ştiu chiar
acum, înainte să-mi urc curu’ fericit în avion şi să te trezeşti cu
mine în Los Angeles, la uşa ta?
A ţâţâit.
— Bine. E mai în vârstă.
— Zi-mi o cifră, Millie. Patruzeci? Cincizeci?
Prin telefon s-a auzit un zgomot de parcă îşi sugea dinţii.
— Poate cincizeci şi nouă, cel mult şaizeci.
— SCÂRBOS! Serios? O să fie un ciudat, nu-i aşa?
Frate! Tocmai când începea să-mi placă slujba asta, dădeam
peste un bătrân pervers.
— Probabil că mai şi suferă de complexul tatălui, dar în sens
invers. E ca naiba.
— Ştiu, ştiu. Dar a fost tare amabil la telefon. Îşi doreşte o
femeie de calibrul tău mai mult pentru a-l însoţi la tot felul de
evenimente. Se pare că, dacă ai făcut avere în Washington,
trebuie să ai şi o iubită-trofeu. Trebuie să se pună bine cu nişte
231
senatori şi investitori şi are nevoie de o bunăciune atârnată la
braţ. Din câte am înţeles, lucrează la ceva ce îi cere să facă lobby
pentru un gen de clădire istorică pentru care trebuie să strângă
ajutoare. Bla, bla. Chiar contează?
— Nu chiar. Am nevoie de bani oricum. Atâta vreme cât nu se
gândeşte că poate să mi-o tragă, o să fie totul bine. Sper că ai fost
clară în privinţa asta, da?
Gura mi s-a umplut de un gust acru care mă făcea să simt
nevoia de a scuipa. Era mai bătrân decât tata! M-am cutremurat
toată încercând să scap de sentimentul de greaţă.
— De fapt, el a subliniat aspectul ăsta. A spus că nu ştie ce fel
de servicii oferi per total, dar el nu doreşte să beneficieze de nici
un fel de servicii sexuale.
— Ei, asta e o uşurare!
Deşi faţa mea nu o exprima, în realitate era o uşurare
imensă. Să ştiu că voi avea o lună de abstinenţă era cam aiurea,
dar n-aveam să mor din asta. Probabil. Poate. La naiba, trebuia să
mă asigur că vibratorul meu are baterii noi.
— Bine, o să-ţi trimit detaliile. Se numeşte Warren Shipley.
— Îmi sună cunoscut.
— Aşa şi trebuie. Fiul lui este senator de California.
— Hai lasă-mă. Ei, tipul ăla chiar e sexy. Cel mai tânăr
senator din istorie, la treizeci şi cinci de ani, nu-i aşa?
— Aşa e, păpuşă. Şi, din câte ştiu... n-are toartă.
Acu na, fiul avea posibilităţi. Îmi amintesc că am bifat în
căsuţa din dreptul numelui Aaron Shipley, votându-l la ultimele
alegeri, şi nu doar pentru că era sexy. Deşi chiar era. Înalt, păr
şaten şi ochi căprui blânzi. Iar felul în care bărbatul ăla purta un
costum făcea o femeie ca mine să se gândească la toate
modalităţile în care ar fi putut să-l dea jos de pe el în doi timpi şi
trei mişcări.
— Trimite-mi detaliile prin e-mail. Trebuie să iau cina cu Tai.
— Tai? Cine e? Tonul ei era în mod clar derutat.
— Una bucată samoan sexy. Pa-pa, mătuşă!

232
 ***
Tai m-a ţinut de mână din momentul în care a ajuns să mă ia
de acasă până la maşină, de la maşină la restaurant şi tot timpul
cât am luat cina. Îi era greu să mă lase să plec.
— Hei, voinicule, pot să-mi recuperez mâna?
I-a dat drumul de parcă l-a fript. M-am aplecat şi l-am
mângâiat pe coapsa mare şi musculoasă.
— E în regulă. O să fie totul bine.
A dat din cap.
— Cum poţi spune asta? Mâine pleci.
— Da, plec. Aşa că să profităm din plin de seara asta, bine?
A închis ochii, a respirat uşor, apoi i-a deschis concentrându-
şi întreaga atenţie asupra mea.
— Mia, pur şi simplu... n-am mai întâlnit o femeie ca tine.
Niciodată. Eşti amuzantă. Inteligentă. Frumoasă.
S-a aplecat aproape de mine şi a şoptit:
— O felină în pat...
A dat din cap şi s-a oprit. În ochii lui frumoşi şi sumbri era
atâta frumuseţe şi dorinţă.
— Nu ştiu cum să spun ce simt.
L-am apucat de mână.
— Şi mie o să-mi fie dor de tine. Mai mult decât aş vrea să
recunosc.
— Da, exact, a admis.
— Şi o să ţinem legătura prin telefon, mesaje şi e-mail. O să-
mi povesteşti tot ce se-ntâmplă cu familia ta zăpăcită şi cu munca
şi cu spectacolele. Să-mi trimiţi filmuleţe cu orice trucuri noi
înveţi pentru dansul tău cu cuţitul în flăcări, iar eu, ei bine... nu
ştiu ce-o să-ţi trimit. Probabil că selfie-uri cu mine făcând
tâmpenii în cine ştie ce locuri.
Tai şi-a lăsat capul pe spate râzând din inimă, adânc. Atât de
puternic, încât mi-a umplut inima de bucurie să-l aud. M-am
aplecat în faţă şi l-am sărutat pe obraz.
— Rămânem prieteni? a întrebat ezitant.
— Cei mai buni prieteni, am aprobat.
233
 Şi, cu asta, uriaşul vesel a bătut din palme şi s-a împins în
scaun.
— O să comand şampanie! Trebuie să sărbătorim ultima ta
noapte aici!
Cum stătea, scaunul s-a lăsat pe spate sub presiunea trupului
lui masiv care se tot trăgea şi s-a răsturnat, iar el a căzut la
pământ. Din nefericire, o chelneriţă trecea chiar atunci cu o tavă
cu pahare pline cu vin, umplute la barul aflat aproape de noi. S-a
împiedicat de scaun, iar tava a zburat odată cu ea. Tai s-a întins
după ea şi s-au rostogolit amândoi; femeia a căzut direct peste el,
încălecându-i trupul.
Tot ce puteam vedea era un scaun rupt, o blondă lungană şi
mâinile maronii ale lui Tai în jurul taliei ei micuţe. S-a ridicat în
genunchi, fusta ridicându-se şi ea. El şi-a pus mâinile pe coapsele
ei ca s-o echilibreze. Aveam de gând să intervin până când am
văzut faţa femeii. Era întoarsă spre mine, iar Tai era la pământ,
uitându-se la ea cum stătea la picioarele mele. Chelneriţă a roşit.
Şi-a trecut mâna prin păr şi atunci am observat o pereche de ochi
verzi senzaţionali. Avea buzele umede acolo unde şi le muşcase.
Un strop de sânge se adunase acolo, iar Tai s-a ridicat şi i-a
presat cu degetul buza de jos umflată pentru a-l opri.
Timp de câteva momente lungi doar s-a holbat la faţa ei. Fata
nu şi-a mişcat nici măcar un muşchi, concentrată fiind doar
asupra lui. Întreaga sală ar fi putut să facă implozie şi nici unul
dintre ei n-ar fi observat. Ai fi zis că sunt în transă. Şi m-a izbit
atunci când Tai şi-a dus mâna la faţa ei, iar ea şi-a pus automat
obrazul în palma lui.
— Eşti bine, rază de soare?
Rază de soare.
Sfinte Sisoie! Asta e fata lui. Blondă, atinsă de soare. Ochi
verzi exact de culoarea ierbii abia cosite. Iar el i-a zis rază de
soare.
Mi-am strâns mâinile la piept şi n-am scos nici un sunet,
vrând să urmăresc ce se desfăşura în faţa ochilor mei de parcă ar
fi fost propria mea poveste de dragoste.
234
 — Hm, scuze? a îngăimat ea pe un ton gâtuit şi stânjenit.
Tai îi mângâia buza de jos cu degetul mare.
— Sângerezi.
Ea a scos limba ca să-şi lingă buza, dar în schimb i-a lins
degetul lui Tai. Amândoi au scos un icnet la unison, doar că al lui
Tai s-a auzit mult mai sălbatic şi mormăit, ca de mascul alfa, aşa
cum îmi plăcea. Mă uitam cum i se înflăcărau ochii. Nici privirea
ei nu se desprindea dintr-a lui. Îi puteam vedea degetele cum
apăsau în mod reflex în umerii lui. Era mai bine decât la film
pentru că era real. La naiba, mi-ar fi plăcut să am floricele.
În cele din urmă, femeia a scuturat din cap şi a încercat să se
ridice. Tai s-a săltat ţinând-o aproape de corpul lui uriaş. Atât de
aproape încât, atunci când s-a ridicat în toată splendoarea, ea a
alunecat pe corpul lui până când picioarele i-au ajuns din nou pe
podea. El a gemut, iar eu cunoşteam sunetul ăla. Era aţâţat. Am
vrut să bat din picioare şi să ţip de încântare. Atracţia nu putea fi
negată.
După alte câteva momente în care s-au ţinut unul pe altul, ea
s-a tras şi a privit în jos.
— La naiba, a zis uitându-se în jur la dezordinea aceea
grozavă. Trebuia să mă uit pe unde merg. O să mă concedieze.
Buza a început să-i tremure şi i-au dat lacrimile.
M-am ridicat şi am intervenit.
— O, mulţumim tare mult, domnişoară. N-am vrut să vă
răsturnăm tava. Vom plăti pentru băuturile vărsate.
În acel moment a venit şi şeful, cu o expresie de exasperare
abia reţinută.
— Domnule, slavă Domnului că sunteţi aici. Domnişoara mi-a
salvat prietenul, ca să nu-i cadă o tavă plină de băuturi pe el.
Voinicul ăsta e tare neîndemânatic uneori. Aşa e, Tai? Cum ai
sărit, ai răsturnat scaunul şi în acelaşi timp pe... am pocnit din
degete către chelneriţă ca să-i aflu numele.
— Amy, a spus ea cu sfială.
— Şi pe Amy, care trecea pe aici. Ar fi putut răni pe cineva
dacă n-ar fi fost atât de sprintenă în mişcări, încercând să nu se
235
izbească de prietenul meu şi totodată să nu stropească nici un
client din jur. Vom recomanda localul dumneavoastră tuturor
prietenilor noştri.
— A, da? Mulţumim. Angajăm cel mai priceput personal.
Bravo, Amy. Trimit un picolo să cureţe aici, tu întoarce-te la
mesele tale.
Amy mi-a întins mâna.
— Mulţumesc.
Avea o expresie de scuze, dar de fapt fusese vina lui Tai.
— N-are de ce să-ţi pară rău. Eu sunt Mia, iar bunăciunea
asta de bărbat disponibil este Tai Niko.
— Adică nu sunteţi împreună?
Şi-a acoperit gura de parcă n-ar fi vrut să întrebe asta. Am
zâmbit, m-am uitat la Tai, dar ochii lui erau aţintiţi asupra
domnişoarei Amy.
— Nu. Dar suntem prieteni foarte buni, iar eu mă întorc pe
continent. Sunt sigură că i-ar prinde bine o nouă prietenă.
Locuieşti aici de mult?
A dat din cap că nu.
— M-am mutat aici săptămâna asta, cu tata. N-am vrut să-l
las să vină singur, şi suntem doar noi doi, aşa că iată-mă. Nu
cunosc pe nimeni încă.
A ridicat tava şi a adunat câteva cioburi până a apărut cel
care trebuia să strângă.
— Ei, acum vă ştiţi unul pe altul. Ai telefonul la tine?
Ochii i s-au mijit în timp ce-şi ducea mâna la buzunar şi a
scos un iPhone. L-am înşfăcat repede, l-am adăugat pe Tai la
contacte şi apoi i-am trimis un mesaj. Telefonul lui a bâzâit şi el l-
a scos din buzunar.
— Acum are şi Tai numărul tău. O să te sune mâine.
Tai a deschis gura să spună ceva, dar i-am aruncat privirea
aceea care bagă frica în orice bărbat căruia îi este adresată şi a
ales, înţelept, să rămână tăcut. Amy s-a uitat la mine şi apoi la Tai
şi invers.

236
 — Îţi place să faci surf ? am întrebat ştiind că timpul nostru
cu domnişoara Amy era limitat.
A ridicat din umeri.
— N-am făcut niciodată.
Am zâmbit încântată şi am tras-o aproape de mine.
— Tai, nu-i aşa că e păcat? Amy n-a făcut surf niciodată şi, ca
să vezi coincidenţă, Tai e instructor de surf.
— Serios? Pare distractiv.
Şi-a aranjat fusta şi şi-a îndreptat şorţul. Ochii lui Tai i-au
urmărit fiecare mişcare.
— Trebuie să plec. Ar fi tare bine să-mi fac un prieten nou. Şi
îmi pare tare rău că am căzut peste tine.
El şi-a vârât mâinile în buzunare şi s-a ridicat pe vârfuri, apoi
s-a lăsat pe călcâie, încercând să pară uşor distant.
— Te poţi revanşa dacă ieşi cu mine mâine seară după ce o
duc pe Mia la aeroport.
Desigur că Tai nu ştia că planul meu de fugă nu includea
despărţirile faţă în faţă. Ochii ei verzi străluceau nebuneşte.
— Aştept cu nerăbdare să mă suni, Tai.
A roşit şi s-a întors să plece.
— Hei, Amy, am strigat, iar ea s-a întors. Încă ceva. Ce părere
ai despre tatuaje?
S-a apropiat de mine şi mi-a şoptit ceva la ureche. Apoi mi-a
mulţumit şi s-a îndreptat mergând ţanţoş către bar să ducă alte
băuturi la mese. Slavă Domnului că eram în Hawaii şi nu în vreun
restaurant de fiţe de prin New York. Altfel am fi fost cu toţii daţi
afară că stăm şi purtăm conversaţii înconjuraţi de vin vărsat şi
cioburi de sticlă. Aici, în Hawaii, oamenii îşi vedeau de treaba lor
şi ocoleau mizeria.
Eu şi cu Tai ne-am aşezat înapoi.
— Deci, şampanie? i-am amintit.
Ochii i s-au înnegrit şi practic a mormăit.
— Ce naiba ţi-a zis?
— Despre tatuaje?

237
 — Nu, despre papă. Normal că despre tatuaje. Părea
incredibil de stresat, ceea ce era grozav, din moment ce în timpul
şederii mele acolo nu arătase decât o versiune a lui în care se
simţea perfect confortabil – excepţie făcând noaptea aia nebună
în care mă futuse până leşinasem.
M-am aplecat către el cu un aer misterios şi m-am uitat de
jur împrejur să mă asigur că nu ne aude nimeni.
— Îi plac la nebunie. A zis că o excită. Şi fii atent...
S-a apropiat atât de mult încât buzele mele îi atingeau
urechea.
— ...toată partea stângă a spatelui ei până la fund e acoperită
de un tatuaj. Chiar dacă nu-i tribal.
M-am lăsat pe spate şi m-am bucurat de privirea înfometată
din ochii lui. Ramuri de cireş înflorite care i se întind sexy pe
spate până la fund. Excitant, nu?
Nările i s-au dilatat şi a respirat lung şi încet.
— Da. Al naibii de excitant.
Am ridicat din sprâncene.
— M-am gândit eu c-o să-ţi placă.
— Şi adică tu ne faci lipeala. Nu-i cam ciudat?
— De ce?
— Pentru că ne-am tot futut toată luna.
Raţionamentul lui părea logic, dar nu-mi păsa dacă el credea
că e o nebunie. Avea nevoie de cineva, şi încă repede. Şi, în plus,
eram convinsă că ea era femeia despre care vorbea Masina.
— Da, şi asta se termină de mâine. O să-mi oferi o ultimă
noapte de neuitat, şi eu ţie, iar mâine începe o nouă viaţă. Nu i-ai
văzut părul, ochii şi trupul? Ea e ursita ta.
— N-ai de unde să ştii asta.
— Adică vrei să zici că n-ai simţit nimic când a intrat în tine,
iar tu aveai mâinile pe coapsele, talia, obrajii şi buzele ei?
— Nu, nu pot spune că n-am simţit nimic.
Şi-a mijit ochii şi apoi a râs în timp ce eu mă bucuram că am
avut dreptate.
— Mă bucur foarte mult pentru tine!
238
 M-am foit pe scaun.
— Hai să o dăm naibii de cină şi să comandăm desert şi sticla
aia de şampanie pe care ai promis-o!
— E seara ta, fetiţo. Iar mâine te aşteaptă destinul.

***
Bine că am fost suficient de prevăzătoare să-mi fac bagajele
aseară, înainte de cină. Tai credea că avionul meu pleacă seara. I-
am spus că pleacă la opt. Ce nu ştia e că era vorba de opt
dimineaţa. Eu şi despărţirile nu ne prea înţelegem.
Am scos pachetul pe care l-am făcut lângă magazinul de unde
luasem brăţările pentru mine şi Maddy. Am pus pe servantă
imaginea înrămată a simbolului samoan pentru prietenie. La
ieşirea din magazinul de bijuterii, un artist local picta astfel de
imagini. L-am întrebat despre simbol. A înţeles exact ce voiam. A
pictat simbolul care, pentru ochiul meu neinstruit, părea similar
cu un L mare caligrafic cu bucle şi mai mari la fiecare capăt.
Semnul avea aproape zece centimetri. Sub simbol, am desenat o
inimioară cu un stilou negru şi mi-am scris numele alături. Apoi
am înrămat toată chestia într-o casetă decorativă de treisprezece
centimetri pe treisprezece.
Setul meu de scris a fost ultimul lucru pe care l-am scos din
geantă. M-am aşezat pe scaunul înalt de bar şi i-am scris lui Tai al
meu:

Tai, samoanul meu sexy şi păcătos...

Îţi mulţumesc că mi-ai oferit unele dintre cele mai frumoase
clipe ale vieţii mele. Mi-ai umplut universul cu atât de multă
bucurie, cu râs şi plăcere. Nu te voi putea uita niciodată. Nu că aş
vrea. Când am ajuns aici eram cu moralul la pământ din multe
motive. Familia mea, relaţiile mele şi munca. Ai schimbat totul. Cu
o clipire şi un zâmbet ai alungat tot întunericul şi mi-ai adus
lumină. Lumină solară.
Timpul petrecut aici m-a învăţat să mă bucur de ce-mi oferă
viaţa. Să mă las pur şi simplu „dusă de val“. Să las viaţa să se
239
întâmple şi să trăiesc clipa. Pot spune cu sinceritate că m-am
distrat cu tine cum n-am mai făcut-o de multă vreme. Mi-ai
amintit că sunt tânără şi că încă am suficient de mult timp să-mi
dau seama cum arată destinul meu. Ştiu că arzi de nerăbdare să-ţi
găseşti ursita şi în adâncul inimii mele cred că e posibil s-o fi găsit.
Numeşte-o intuiţie feminină. Lucrurile se întâmplă cu un motiv,
doar că nu îl cunoaştem întotdeauna.
Mă bucur că te-am întâlnit din prima zi. Fiecare moment cu
tine a fost o experienţă nouă, o aventură. Îţi mulţumesc pentru tot
ce mi-ai oferit. Mă întristează că plec şi-mi va fi teribil de dor de
tine. Te rog, să păstrăm legătura.
A ta fetiţă,
Mia

Ca de obicei, m-am strecurat din patul lui Tai, am lăsat

scrisoarea şi cadoul şi am mers către taxiul care aştepta pe
stradă fără să mai trezesc bunăciunea de bărbat. Mă întrebam ce
mă aşteaptă în Washington cu domnul Warren Shipley, avere
veche şi politică, accentuând cuvântul veche. Cine ştie? Poate că o
să-l cunosc pe mult prea sexosul de fii-su, senatorul Aaron
Shipley. Dacă nu, asta e. O să-mi primesc suta de mii de dolari ca
să o fac pe iubita-trofeu la braţul unui boşorog care nu vrea şi
sex. Hm, poate că e ca în cazul lui Tony şi Hector şi e homosexual
în secret. Asta chiar că ar fi prea de tot. Nu, cu siguranţă e ceva
putred legat de motivul pentru care ar angaja o damă de
companie când e un tip în vârstă bogat şi care arată bine. Sunt
sute de vipere gata să-şi încerce norocul cu un boşorog. N-are
nevoie să dea o sută de mii pentru o damă de companie când
poate avea bunăciuni la braţ pe degeaba.
Dar, urmându-mi propriul sfat şi lăsându-mă dusă de val, m-
am lăsat pe spate pe locul meu din avion şi imediat mi-a fugit
gândul la treptele din piatră albă, la monumentele înalte ca nişte
simboluri falice îndreptate spre cer şi la preşedintele din
marmură care veghează în tăcere din scaunul lui asupra oraşului
de beton.
240
 IUNIE

Lisa Colgrove Roth,

Luna iunie îţi este dedicată, îngerul meu, pentru că este o
parte esenţială a călătoriei Miei, la fel cum eşti tu pentru
călătoria mea. Când te-ai alăturat echipei mele de
promovare, habar n-aveam că primeam o asemenea
binecuvântare. Sprijinul tău nesfârşit în privinţa promovării,
ca şi prietenia ta, m-a ajutat de un milion de ori.
Cu dragoste şi recunoştinţă pentru ceea ce eşti.

241
 CAPITOLUL 1

Luna iunie în Washington era înăbuşitoare. Aerul îţi făcea

hainele să se lipească, aproape ca un al doilea strat de piele.
Umedă şi simţindu-mă groaznic, mă gândeam că, dacă mi-aş
trage topul de pe piept, risc să smulg şi un strat de piele odată cu
el.
Primul pas în afara aeroportului m-a adus sub un cer înnorat,
lipsit de soare. Nu eram deloc obişnuită cu asta, având în vedere
că-mi petrecusem luna trecută în Hawaii.
Am cercetat cu privirea şirurile nesfârşite de maşini parcate.
Un tip înalt stătea în faţa unui sedan negru, ţinând în mână o
pancartă pe care scria Saunders. Mi-am dat seama că era acolo ca
să mă ducă pe mine.
— Eu sunt Mia Saunders, am spus, iar şoferul mi-a strâns
mâna.
— Eu sunt James, şoferul dumneavoastră. Vă conduc oriunde
aveţi nevoie să mergeţi în timpul pe care-l veţi petrece cu familia
Shipley.
Mi-a luat valiza şi a aruncat-o în portbagaj înainte de a-mi
deschide portiera. Am urcat în maşină, încercând să nu las
coapsele ude să se imprime pe pielea fină. Fusta diafană pe care o
purtasem în avion mi se păruse o alegere grozavă în acel
moment. Ar fi trebuit să adopt echipamentul standard de yoga.
Mi-am strecurat palmele sub picioare, dorindu-mi să fi avut un
prosop pentru şters vasele.
— Mereu e atâta umezeală aici? am întrebat în timp ce-mi
scoteam telefonul din geantă şi apăsam butonul „pornire“.
— În iunie? Păi, poate să fie cald ca dracu, poate să plouă sau
poate fi destul de plăcut. Probabil că o să aveţi parte de toate
luna asta. Sunt de acord că e neobişnuit de cald anul ăsta.
Telefonul meu a început să ţârâie. Sunete succesive rapide
care anunţau mesajele sosite în timpul zborului.
242
 Către Mia Saunders
De la Samoanul sexy
Gagico, ai nişte explicaţii de dat. Ai întins-o. Nu-i frumos.

Am derulat în jos ca să citesc şi celelalte mesaje. Se pare că

Tai nu se calmase după primul.

Către Mia Saunders

De la Samoanul sexy
Cadoul... n-am cuvinte.

Către Mia Saunders

De la Samoanul sexy
Sunt atât de furios că mi-ai răpit sărutul de adio.
În acest punct, degetele mi-au zburat peste tastatură.

Către Samoanul sexy

De la Mia Saunders
Te sărut pentru eternitate. Asta o să te vindece de tot ce te
face să suferi.

Mi-a ieşit din gură un pufnet foarte puţin elegant, iar ochii
şoferului s-au fixat, ieşiţi din orbite, asupra mea, prin oglinda
retrovizoare. A ridicat din sprâncene, dar eu am clătinat din cap
şi am continuat să mă uit la celelalte mesaje.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Ai să mai vorbeşti vreodată cu mine? A trecut o lună. Nu mă
face să vin după tine.

Falangele au început din nou să-mi zboare. Nu pot exprima

altfel viteza cu care am tastat cel mai neserios mesaj cu putinţă.

243
 Către Wes Channing
De la Mia Saunders
Sunt convinsă că Gina te-a ţinut ocupat. Ţi-am văzut mutra
fericită pe coperta unui tabloid.

După douăzeci de minute în care am fiert în suc propriu,

timp în care mi-am aruncat privirea spre telefon la fiecare două
secunde, a răspuns în sfârşit. Wes, nu Tai, dar l-am ignorat,
încercând să-mi păstrez calmul. În schimb, am început din nou să
mă gândesc la samoanul cel sexy.
Speram că Tai se pregăteşte acum pentru prima lui întâlnire
cu Amy. Am simţit un fior în inimă la gândul că universul i-a
aruncat-o aşa în poală. La propriu. A aterizat în poala lui la cina
din seara aceea. Chiar speram că ea va fi aleasa. Mi-am notat în
gând să-l caut pe Tai peste o săptămână ca să verific cum merge
între ei. Ceva îmi spunea că ea era aceea. Pentru totdeauna a lui.
În ceea ce mă priveşte, nu ştiu când o să mi se întâmple şi mie.
Gândurile la Tai şi la viitor nu m-au ajutat cu nimic să scap de
dorinţa arzătoare de a citi mesajul lui Wes.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Eşti geloasă?

Poate, oare, o femeie să-i taie socoteala unui bărbat de la

patru mii de kilometri distanţă? Poate dacă ar angaja un asasin
plătit. Aveam nişte bani în plus la bancă pentru situaţii de
urgenţă. Asta m-a făcut să chicotesc. Să pun să-i taie socoteala cu
banii pe care i-am obţinut trăgându-mi-o cu el. Am clătinat din
cap.
Ce joc face? Să-i răspund sau să-l las să fiarbă? Evident, nu i-a
convenit pauza forţată de o lună. Aşa-i trebuie. A ajuns în
aşternut cu perfecta Gina DeLuca, în timp ce eu mi-o puneam, la
rândul meu, cu samoanul cel sexy.
Nu contează.
244
 Puteam să-mi repet asta la infinit, dar rezultatul final tot mă
pocnea în creştetul capului. Era imposibil să nu-mi pese. Wes
avea să conteze mereu pentru mine. Să nu ştiu ce face şi cu cine o
face mă rodea ca un piranha care se repede la carnea crudă.
Cu Tai trăisem o diversiune grozavă. Distracţie. El a făcut ca
fiecare zi să fie mai amuzantă decât cea dinainte şi fiecare noapte
mai fierbinte decât aş fi putut visa vreodată. Mi-a fost uşor să las
problemele cu Wes deoparte pentru că mi-am umplut mintea cu
tot ceea ce ar trebui să bucure o tânără de aproape douăzeci şi
cinci de ani. Dar acum nu mai mergea.
— Mai avem mult? l-am întrebat pe James.
Şi-a dus mâna la chipiu.
— Îmi pare rău, domnişoară, traficul e oribil la ora asta.
Patruzeci şi cinci de minute. Suficient. Dacă Wes vrea să stăm
de vorbă, pot să-i acord acest timp. Teoretic vorbind, suntem
totuşi prieteni.
Mi-am scos telefonul şi i-am format numărul, forţându-mă la
un calm pe care nu-l simţeam.
— Trăieşte!
Timbrul inundat de aer californian al lui Wes s-a auzit la
celălalt capăt, stârnindu-mi pe loc nişte vibraţii deloc de neglijat.
— Cu greu, ha, ha. Care-i faza că aş fi geloasă? Ştii bine că nu
sunt.
Minciună.
Wes a tras adânc aer în piept, poate chiar a oftat. Auzeam
sunetul oceanului pe fundal. Poate chiar era pe plajă, după ce a
terminat de făcut surf. Să aud sunetele acelea plăcute, chiar
filtrate de telefon, m-a făcut să-mi doresc să fiu acasă.
— M-am gândit că o să mă suni dacă te provoc.
— Wes, care-i faza?
Până şi eu am auzit că aveam un ton de scorpie, ceea ce nu
intenţionasem sub nici o formă.
— Tu să-mi spui. Te-ai distrat în Hawaii?
Tonul lui părea să-l copieze pe al meu.

245
 M-am gândit la Tai şi la cum îi lingeam liniile acelea tribale
pornind din vârful umerilor, în jos spre piept, coaste, şold şi
coapsă. Fusese distracţia mea preferată toată luna. Mmm. Un da
fierbinte mi-a fugit de pe buze înainte de a apuca să-mi controlez
inflexiunile.
A chicotit.
— Aşa de bine, ai? Client sau băştinaş?
Tensiunea dintre noi s-a rupt o secundă. Am închis ochii.
— Contează?
— Tot ceea ce are legătură cu tine contează pentru mine.
Încă nu te-ai prins de asta?
Avea un ton sincer, dar plin de regret. Eşua mizerabil când
era vorba s-o facă pe indiferentul şi ştiam amândoi asta.
— Wes...
A tras adânc aer în piept.
— Nu, n-am de gând să susţin că nu sunt supărat că te-ai dus
în Hawaii, ţi-ai tras-o cu cine ai avut chef şi totuşi te deranjează
că fac acelaşi lucru cu Gina.
Avea dreptate. Mare dreptate. Dar asta-i chestia cu inima şi
cu mintea. Rareori sunt echilibrate sau realiste. Putea să fie mai
logic decât învăţăturile lui Deepak Chopra, dar asta nu schimba
cu nimic lucrurile. Faptul că era cu Gina mă durea. Tare. Ne
răneam unul pe altul şi nici unul dintre noi nu avea o soluţie.
M-am simţit gâtuită când i-am răspuns:
— Uite ce e, Wes, îmi pare rău. Înţeleg ce spui. Pe bune. Şi ai
dreptate.
— Asta înseamnă că ai de gând să vii acasă?
Şi-a condimentat întrebarea cu două linguri pline de
speranţă.
Acasă. Ce înseamnă acasă? În California, în apartamentul
miniatural în care n-am mai călcat de cinci luni, ori în Vegas, în
cocioaba copilăriei mele, sau poate în Malibu, în braţele unui
bărbat de vis care probabil că îmi stăpânea inima mai mult decât
eram dispusă să recunosc?
Mi-am trecut limba peste buze, pufnind zgomotos.
246
 — Wes, ştii foarte bine că nu pot să fac asta.
A gemut uşor, iar zgomotul mi-a înfipt un pumnal în gât.
— Nu-i adevărat. Poţi. Dar nu vrei.
A accentuat fiecare propoziţie. Am clătinat din cap, încercând
să gonesc păienjenişul de emoţii care îmi alerga prin minte ca la
un maraton.
— Nu pot să te las să-i plăteşti datoriile tatălui meu.
— Iar, a oftat el. Poţi. Nu vrei, a repetat.
Părea obosit, apăsa pe fiecare cuvânt. Şi era numai vina mea.
Eu îi făceam asta, eu ne făceam asta amândurora. Discuţiile
acestea deveneau din ce în ce mai dificile, şi mai aveam încă o
jumătate de an. Era uşor de ghicit unde aveam să ajungem până
la sfârşitul anului. Momentan nu ne descurcam prea grozav ca
prieteni. Ne făceam mereu unul pe celălalt să suferim, fără ca
măcar să vrem.
S-a lăsat o tăcere grea, în timp ce eu încercam să mă gândesc
ce să mai spun şi nu-mi venea nici o idee.
— Când pot să te mai văd? a rupt el tăcerea.
Încă mai vrea să mă vadă? Nu-l înţeleg pe bărbatul ăsta. La
naiba, nu-i înţeleg pe majoritatea bărbaţilor, dar în special pe
ăsta.
— Ăăă, nu ştiu. Abia am aterizat în Washington. Sunt
păpuşica de la braţul unui domn mai în vârstă.
Râsul lui Wes a răsunat în telefon.
— Un boşorog? Cel puţin ştiu că n-ai să-i cedezi unui moşuleţ
cu reţetă pentru Viagra.
— Asta nu-i frumos, l-am muştruluit în joacă. În plus, are un
fiu foarte sexy, care e senator. Ştii cum sunt eu cu bărbaţii
puternici...
Râsul lui Wes s-a stins pe dată, iar momentul acela de pace s-
a risipit. Tensiunea dintre noi s-a aprins din nou.
— Glumeşti? m-a întrebat.
Fără. Doar. Şi. Poate.
— Nu.
— Băga-mi-aş, a gemut el.
247
 — Cu plăcere, i-am întors-o pe negândite.
— Când?
Nu rata nici o ocazie.
— Când ne vedem data viitoare, prostuţule!
— Şi asta când o să fie? a continuat pe acelaşi ton, dar nu mai
eram deloc sigură că se joacă.
Chestia asta dintre noi oscila şi se întortochea; nu era
niciodată un drum uşor.
— Nu ştiu, bănuiesc că ne mai vedem noi, am spus eu.
— De ce eu?
Avea vocea ridicată, plină de frustrare, suna ca un om care se
uită spre cer, întinde braţele în sus şi strigă înspre Creatorul lui.
— De ce dracu a trebuit să mă îndrăgostesc ca disperatul de
o nebună ca tine?
Apoi a scos chicotitul acela minunat, gutural, al lui şi numai
al lui. Acela care-mi făcea inima să bată atât de tare că simţeam
că-mi iese afară din piept dacă n-o ţin cu mâna.
Am ridicat din umeri, dar el nu avea cum să mă vadă.
— Dacă universul îţi dă o mână proastă, pariază împotriva
casei. Pa, Wes.
În loc să aştept să spună şi el la revedere, am închis telefonul
şi am respirat de câteva ori adânc, ca să mă calmez. E timpul să-ţi
aţinteşti iar privirea asupra premiului, Mia. Warren Shipley.
Următorul tău client.

***
Warren Shipley nu m-a întâmpinat la intrarea conacului său.
Nu. Bărbatul care stătea în capul scărilor de piatră când am
coborât din maşina luxoasă părea ca scos din GQ Magazine.
Aaron Shipley, senatorul democrat de California, sprijinit de
coloana cea albă. Mai fusesem în preajma unor bărbaţi frumoşi.
Mai fusesem în preajma unor masculi alfa uriaşi care puteau
despica lemne cu mâinile goale, dar nu mai văzusem încă un
bărbat care să poarte un costum aşa ca el. Perfecţiune pură.

248
 Materialul gri-închis se lipea cu precizie de umerii lui laţi, de
talia subţire şi de picioarele lungi, ca şi cum ar fi fost croit exact
pe măsurile lui. Probabil că aşa şi era. Avea ochii ascunşi de o
pereche de ochelari Ray Ban. Părul des, de un blond murdar, era
aranjat în stilul acela neglijent şi totuşi căutat care era atât de la
modă acum. Lui i se potrivea, şi i se potrivea chiar bine. Îi dădea
aspectul acela controlat, cu o fărâmă de fantezie. Pentru o fată ca
mine, combinaţia era mortală. La naiba, pentru orice fată.
Suplu ca un jaguar de un cenuşiu strălucitor, a coborât
treaptă cu treaptă din capul scărilor de piatră până la aleea cu
pietriş de jos. Majoritatea oamenilor ar fi încercat să-l
întâlnească la jumătatea drumului, urcând câteva trepte. Eu nu
sunt majoritatea femeilor, iar el cu siguranţă nu este majoritatea
bărbaţilor. Mi-a plăcut să-l privesc în mişcare. Avea un aer de
autoritate care-l înconjura ca un parfum fin, proaspăt. L-am
privit coborând fiecare treaptă cu graţie şi agilitate, iradiind
atâta putere că aproape că m-am topit pe loc. Nemulţumirea
legată de umezeală de mai devreme a pălit în comparaţie cu
transpiraţia pe care o simţeam adunându-mi-se la ceafa şi cu
picătura care mi se scurgea de-a lungul şirei spinării, aprinzând
scântei de dorinţă în fiecare terminaţie nervoasă.
— Bănuiesc că eşti domnişoara Saunders.
Avea un ton direct şi totuşi binevoitor. Un curent electric mi-
a trecut prin palmă în momentul în care mâinile ni s-au atins. Am
încercat să-mi trag mâna. El mi-a strâns-o mai tare.
— Curios. Rareori simt esenţa cuiva dintr-o singură atingere.
— Esenţa mea?
I-a apărut un surâs misterios pe buzele acelea gata să fie
sărutate. Nu erau nici prea subţiri, nici prea groase. Ca Bucle-
aurii şi cei trei ursuleţi ai ei, buzele acelea s-ar fi potrivit perfect
cu ale mele. Încă nu-mi dăduse drumul la mână. În schimb, mi-a
întors-o în sus, palmele noastre continuând să se atingă. Până şi
numai acest contact piele pe piele fost de ajuns să mă facă să
salivez după mai mult. Şi-a ridicat ochelarii în creştetul capului
cu o mişcare mult prea mişto pentru poziţia lui politică. Bărbaţii
249
de genul lui trebuiau să fie neinteresanţi, plicticoşi şi să
vorbească numai de guvernare, bla, bla, bla... Gândurile mi-au
fost întrerupte de profunzimea ochilor lui căprui fixaţi asupra
alor mei. Erau ca nişte bomboane din ciocolată Hershey, doar că
m-au topit pe mine. Am scos un oftat în timp ce degetul lui mare
se plimba uşor peste mâna mea.
— Esenţa ta reprezintă forţa vieţii tale, magnetismul. Când
ne-am atins, am simţit încărcătura. Ai simţit-o şi tu?
Am dat din cap că da ca amorţită, holbându-mă la pupilele
acelea ciocolatii, apoi concentrându-mă asupra nasului drept,
pomeţilor înalţi şi maxilarului sculptat.
— Când îmi apăs palma mai tare pe a ta – şi-a aşezat şi
cealaltă mână peste cea cu care mă ţinea, silindu-le să se apropie
mai mult – e mult mai puternic.
A ridicat din sprâncene, în timp ce eu mi-am trecut limba
peste buze. Ochii aceia erau aţintiţi asupra gurii mele şi mi s-au
înmuiat genunchii. A fost nevoie de fiecare gram de tărie pe care
îl deţineam ca să nu-mi trec din nou limba peste buze.
— Intră, a spus el, şi jur că numai acel cuvânt mi-a transmis
un fulger de electricitate direct în centrul plăcerii, unde a început
să pulseze şi să palpite, în ritmul ceasului său propriu.
A mai adăugat ceva, dar m-am pierdut după cuvântul „intră“.
Mi-a dat drumul şi a întins mâna să mă atingă pe obraz. Vai, frate,
mi-a plăcut de o mie de ori mai mult, dar m-a şi silit să mă
concentrez asupra împrejurimilor.
— Mia, eşti bine?
Privirea lui îmi cerceta toată faţa. În linia care îi apăruse
între sprâncene i se citea îngrijorarea.
— Am spus să intri, te aşteaptă tata.
Am clipit de câteva ori, apoi am reuşit să mă concentrez.
— O, da, îmi pare rău.
Am clătinat din cap, aşteptând să se risipească aburii
dorinţei.
— A fost o călătorie lungă. Am fost în Hawaii şi am venit
direct încoace, cu câteva escale. N-am dormit toată noaptea.
250
 Escalele însemnau alergături nebuneşti de la o poartă la alta,
ca să nu pierd avionul. Îmi venea s-o ucid pe mătuşa Millie, care
îmi aranjase zboruri cu escale de numai cincizeci şi cinci de
minute între ele. Nu-ţi lăsau sub nici o formă timp să ajungi la
avion. Pauzele pentru pipi erau în afara oricărei discuţii, iar
căpitanul nu te lăsa să te duci înainte de decolare şi cu siguranţă
nu înainte de a ajunge la o anumită altitudine. Şi mai fusese şi
diferenţa de fus orar de câteva ore, din cauza căreia aterizasem
abia a doua zi dimineaţa. Nu fusese cea mai grozavă experienţă
de călătorie.
Aaron a ţâţâit clătinând din cap.
— Sună înfiorător. Dă-mi voie să te prezint tatei şi apoi o să-i
spun lui James să te conducă în camera ta pentru una mică.
— Poftim?
M-am oprit în capul scărilor şi mi-am apăsat mâna pe tâmplă.
Una mică?
— Am spus că te prezint tatei şi apoi te trimit în camera ta să
te odihneşti un pic. Schimbarea de fus orar poate fi delicată.
— O, delicată.
Am închis ochii, râzând în sinea mea.
— Ce-ai crezut că voiam să spun?
A zâmbit, arătând cel mai frumos şirag de dinţi din istoria
omenirii. Putea lejer să împodobească copertele revistelor. A,
stai, că o şi făcuse deja. N-are importanţă.
— Mi s-a părut că aţi spus să facem una mică, am râs eu, iar
el s-a oprit din mers, de data asta în capul scărilor, lângă uşa de la
intrare.
I-a trecut peste buze un surâs arogant.
— Păi, putem aranja şi asta, cu toate că nu ştiu dacă tata ar
aprecia că am băgat mâna la oala cu smântână înainte de a te
invita la o întâlnire şi la o cină corespunzătoare.
Mi-a făcut cu ochiul, apoi m-a luat de mână. Aceleaşi sfârâieli
de excitaţie au trecut prin palmele noastre împreunate, agitând
din nou energia magnetică.
Aaron s-a răsucit, m-a privit pieziş şi m-a condus în casă.
251
 — Ai simţit şi tu?
Doamne, mi-aş fi dorit să nu. Dar, în loc să-l mint, am închis
ochii, mi-am ţinut respiraţia şi am dat din cap că da.

***
Am crezut că uriaşul conac ce se înălţa din alee e uluitor. Nici
nu se compara cu interiorul. Din hol pornea o scară dublă,
acoperită de un covor galben. Mă ducea cu gândul la drumul de
cărămidă galbenă şi la Dorothy ţopăind pe el înspre destinaţia ei.
Aş fi ţopăit şi eu dacă n-aş fi fost moartă de oboseală. Locul era
mai mult decât luxos. Casa lui Wes din Malibu era minunată,
confortabilă şi probabil că valora o avere. Atelierul lui Alec era
incredibil şi bine dotat. Apartamentul lui Tony şi al lui Hector era
şic, dar aici era cu totul alt nivel de bogăţie. Când mătuşa Millie
vorbise de avere veche, nu ştiusem prea clar încotro mă îndrept.
M-am gândit: politician, membru în guvern? M-am gândit că
trebuie să fie un loc plăcut, dar aici era unul care i s-ar fi părut
confortabil chiar şi Reginei Mamă a Marii Britanii. Pereţii cu
stucaturi se curbau şi erau ferestre uriaşe cu draperii groase, de
culoarea vinului. Picioarele mi s-au afundat în covor, făcându-mă
să-mi doresc să-mi scot sandalele şi să umblu desculţă, ca să pot
să-mi scufund degetele în mormanul pufos.
— E extraordinar.
Aaron a zâmbit şi s-a uitat în jur fără să pară impresionat.
— Mama se pricepea la decoraţiuni.
— A, da? Sunt sigură că este foarte mândră. E impresionant.
— A murit de multă vreme, dar cu siguranţă se bucura de
numărul mare de admiratori şi de revistele pentru decoraţiuni
care au fotografiat diferite încăperi de aici. A apărut şi pe copertă
de câteva ori. Casa era bucuria şi mândria ei – asta după ce am
plecat eu la universitate.
A rânjit şi mi-a făcut cu ochiul. Părea că orgoliul lui Aaron
Shipley e intact. L-am urmat în tăcere, cuprinzând cu privirea
totul în jurul meu, până când am ajuns la nişte uşi duble. De
dincolo de ele răsunau râsete, ca şi cum cineva se distra de
252
minune. Aaron a bătut cu putere, dar n-a mai aşteptat invitaţia,
deschizând uşa ca şi cum avea tot dreptul.
— A, Aaron, băiatul meu. Intră, intră. Kathleen şi cu mine
tocmai discutam despre dezastrul din bucătărie de săptămâna
trecută.
A arătat înspre o femeie într-o fustă conică, bleumarin, cu un
şorţ alb cu volănaşe legat în jurul taliei şi o bluză crem din
mătase încheiată până la gât. Probabil că făcea parte din
personal.
— Vezi tu, furnizorul pentru evenimentul de săptămână
trecută a crezut că vreau...
— Tată, l-a întrerupt Aaron brusc, ceea ce mi s-a părut destul
de nepoliticos şi neplăcut şi i-a scăzut un pic nivelul de
senzualitate în ochii mei. A sosit domnişoara Saunders.
M-a tras de braţ şi m-am trezit faţă în faţă cu o copie la
indigo, mai în vârstă, a tânărului Shipley.
— Ei, dar nu suntem noi chiar mai frumoasă decât în profil?
Madam Milan aia ştie exact cum să impresioneze. O să meargă
perfect, ce zici, Aaron?
Aaron şi-a plimbat privirea din creştetul capului până la
degetele mele de la picioare.
— Da, cu siguranţă este candidata ideală să atragă atenţia
camarazilor tăi.
— Vino încoace, draga mea. Numele meu este Warren
Shipley, mi-a spus el jovial.
În loc să-mi strângă mâna, m-a tras spre el, într-o
îmbrăţişare părintească.
— Nu eşti deloc cum mă aşteptam.
S-a îndepărtat şi a zâmbit, privindu-mă drept în ochi. Din
această poziţie, un pervers bătrân s-ar fi uitat direct la sânii mei.
Părea că tot ce-mi spusese mătuşa mea avea să se dovedească
adevărat. Nu era interesat de mine în sensul ăla.
— Îţi mulţumesc că ai venit. Este o situaţie specială, dar
doamna Milan mi-a dat asigurări că o să fii o candidată

253
nemaipomenită. Numai după cum arăţi... pot să spun deja că o să-
i fac să-mi mănânce din palmă.

CAPITOLUL 2

— Cum adică numai după cum arăt?

M-am încruntat fără să vreau.
Aaron a pufnit în spatele meu şi mi-a pus o mână pe spinare...
foarte jos. Suficient de jos cât să-mi simtă curbura fundului prin
fustă. Apoi m-a bătut pe fund şi a venit în faţa mea cu braţele
încrucişate, aşezându-se pe marginea biroului tatălui său.
Mă pregăteam să mă reped la el că m-a plesnit peste fund de
parcă aş fi fost soţioara lui, când a profitat de acest moment ca
să-mi explice.
— Tata te-a angajat pentru că eşti tânără, frumoasă şi o să
arăţi mortal într-o rochie de seară. Ai auzit de expresia păpuşică
atârnată de braţ, nu-i aşa?
Şi-a strâns buzele în timp ce mă privea de sus până jos.
Voiam să mă revolte felul în care mă făcea să mă simt, dar nu
puteam. Admiraţia asta făţişă îţi dădea o senzaţie de lucru
interzis venind din partea cuiva de calibrul şi cu statutul lui. Un
politician bogat care măsoară din priviri o damă de companie e
ceva al dracului de sexy.
— Aşadar, ce anume am să pretind că sunt pentru
dumneavoastră, domnule Shipley?
Mi-am întors privirea spre Shipley Senior pentru clarificări.
Warren Shipley a aruncat o privire spre Kathleen, care a lăsat
ochii în jos, apoi s-a uitat în altă parte, cu o expresie chinuită pe
trăsăturile delicate.
— Cred că ar fi mai bine să plec şi să vă las să discutaţi
afaceri.

254
 Îi tremura vocea şi s-a retras în grabă. A ieşit din cameră atât
de uşor încât nici nu i-am auzit paşii. Bănuiesc că, dacă faci parte
din personalul unei case, înveţi cum să nu faci zgomot şi să nu
deranjezi.
Tatăl lui Aaron a ridicat o mână să-i spună ceva femeii, dar
fiul i-a apucat-o şi i-a apăsat-o cu putere pe biroul de care se
sprijineau amândoi. Warren şi-a îndreptat umerii şi a ridicat
capul.
— Draga mea, genul de bărbaţi cu care am eu de-a face sunt
cu toţii membri ai acelui unu la sută, cum sunt şi eu. Au mai mulţi
bani decât ar avea nevoie o mie de familii într-o viaţă de om şi îi
folosesc ca să controleze afaceri imense.
Asta m-a derutat, pentru că singurul unu la sută de care
auzisem vreodată era o bandă de motociclişti certaţi cu legea de
lângă Vegas. Mi-am pus mâinile în şolduri şi m-am răsucit într-o
parte.
— Asta nu explică deloc de ce mă aflu eu aici.
Warren şi-a dres glasul şi s-a frecat pe bărbia nerasă. Părea
incredibil de jenat să continue această conversaţie.
— O să fii târfa tatei, mi-a confirmat senatorul fără ocolişuri.
Nici urmă de tact în tonul lui.
Mi-am tras capul în spate şi, în aceeaşi clipă, mi-am
încrucişat braţele la piept.
— Pardon? Nu am relaţii sexuale cu clienţii decât dacă vreau
eu. Cu accent pe vreau.
— Nu, nu, nu, draga mea. Nu vreau asta...
Warren părea să se simtă la fel de prost ca mine şi se uita
spre Aaron, presupun că pentru a primi ajutor la explicaţii. Aaron
şi-a rotit privirea şi s-a ridicat în picioare.
— Mia, bărbaţii ăştia au câte o femeie agăţată de braţ. De
regulă, târfe care umblă după bani. N-au alt rol decât să arate
drăguţ, să ia cât de mulţi bani pot şi să se fută cu bărbaţii ăştia
oricând şi oriunde.
— Doamne, fiule, chiar trebuie să fii atât de grosolan?

255
 Warren s-a ridicat şi a venit spre mine. Avea ochii plini de
ceva care semăna a ruşine.
— Mia, n-am să te tratez rău, dar am nevoie să-i atrag de
partea mea pe oamenii ăştia ca să pot avansa cu planurile mele
de construcţie şi cu misiunea pentru noul program. Cu toţii au
femei frumoase, foarte tinere, la braţ. E o chestie legată de statut,
dezgustătoare, dacă vrei. Pe mine nu mă interesează, dar o să joc
orice joc e nevoie ca să-mi duc planurile la îndeplinire. Pentru
asta am nevoie de sprijinul unor oameni foarte importanţi din
mediul de afaceri şi din guvern. Fără el, programul meu ar fi oprit
şi nu s-ar alege nimic din toate planurile.
— Pare că aţi cugetat foarte serios la asta.
— Da, şi am investit timp şi bani. Mai mult decât îmi face
plăcere să recunosc, mi-a confirmat el.
Aaron a clătinat din nou din cap.
— Tata e un fel de justiţiar modern. Construieşte o bază
pentru a oferi servicii de asistenţă medicală unor ţări din lumea a
treia. Pentru asta, are nevoie de deschiderea comerţului cu ţări
care oferă anumite vaccinuri la un cost foarte scăzut. În alte ţări,
are nevoie să aibă acces la guvern, dar şi de imunitate, pentru ca
oamenii lui să poată călători în acele teritorii. Vor fi necesare acte
legislative care să aprobe intrarea şi ieşirea organizaţiei din
Statele Unite şi care să trimită doctori, cam ca pentru Crucea
Roşie, Lions International sau Medici fără Frontiere.
— Vreţi să ajutaţi la salvarea oamenilor din ţări din lumea a
treia? Nu înţeleg cum poate fi asta o problemă. N-ar trebui ca
oficialii din guvern să sară în sus la şansa de a oferi ajutor, mai
ales dacă nu se face din taxele contribuabililor?
Warren mi-a cuprins obrajii în palme, privindu-mă drept în
ochi. Ochii lui căprui erau calzi şi blânzi.
— Unii sar, drăguţa mea. Unii da. Dar e foarte multă
birocraţie. Mai multă decât ţi-ai putea imagina vreodată.
Şi-a lăsat mâinile în jos şi s-a dus să se sprijine din nou de
birou.

256
 — Ca să pot scăpa de ea, am nevoie să am câţiva tipi
puternici de partea mea. Mai sunt şi alţii care vor din partea
familiei mele nişte favoruri speciale pe care nu le putem oferi.
S-a uitat la Aaron. Acesta a tras aer în piept şi a lăsat ochii în
jos. Warren n-ar îndrăzni să pericliteze situaţia politică a fiului cu
planurile sale. În momentul acela am ştiut că Warren Shipley face
parte dintre băieţii buni. Juriul încă delibera în privinţa fiului său.
Am ridicat din umeri.
— Şi unde apar eu?
În acest moment, Aaron a venit spre mine şi mi-a cuprins
gâtul cu palmele. Avea mâna caldă şi exercita exact presiunea
potrivită acolo unde apăsa.
— La evenimente şi întâlniri. Trebuie să arăţi superb, să
zâmbeşti, să-l îmbrăţişezi pe tata ca şi cum ai fi jucărioara lui, şi
cu asta ţi-ai făcut treaba.
Mi-aş fi dorit să am un buton din acela roşu pe care scrie „A
fost uşor“, să i-l dau să apese pe el.
— Şi în ceea ce vă priveşte?
Mi-am trecut limba peste buze. S-a uitat din nou la mine cu o
intensitate care mi-a cam plăcut. Dacă n-ar fi fost tatăl lui de faţă,
sunt sigură că m-ar fi lipit de cel mai apropiat perete, sărutându-
mă peste tot.
A scos un sunet gutural. Unul pe care l-am simţit până în
degetele de la picioare. S-a aplecat aproape de faţa mea, atât de
aproape că i-am simţit răsuflarea pe obraz, şi mi-a şoptit la
ureche:
— Eu... Ei bine, eu pot să mă ţin în particular după jucărioara
tânără şi frumoasă a tatălui meu.
A ridicat din sprâncene, apoi s-a tras un pas înapoi şi mi-a
făcut cu ochiul.
Am ridicat mâinile şi mi le-am plesnit de coapse.
— Când începem?

***

257
 Câteva zile mai târziu, mă aflam la una dintre petrecerile
pentru strângerea de fonduri ale domnului Shipley, uitându-mă
în jur ca tânăra gazelă prinsă în capcanele unui vânător. În cazul
lui Wes, îl avusesem pe el să mă ancoreze în mediu, să mă facă să
mă simt la locul meu. Nu şi de data asta. Mi-am acordat mental o
doză copioasă de încredere în mine, stabilindu-mi ţelurile şi
pregătindu-mă pentru bătălie. Studierea încăperii mi-a amintit
de unul dintre evenimentele lui scorţoase din Malibu la care îl
însoţisem pe Wes, dar cu un plus major la capitolul clasă. Nu mai
purtam paiete sclipitoare. Nu, purtam o creaţie Dolce & Gabbana,
ca o favoare personală făcută domnului Shipley. Una în întregime
decupată de la ceafa până la fund, dar complet acoperită în faţă.
Warren s-a înroşit şi nu a spus nimic despre dulapul plin cu
haine de firmă. Făcusem poze rochiilor şi i le trimisesem lui
Hector, bunul meu prieten homosexual de la Chicago. Mesajul lui
a fost ceva de genul: „Chica, eşti stăpâna Universului. Cum fac şi
eu rost de un bilet spre paradis?“.
M-am uitat în jur şi pe cuvântul meu că am fost şocată de
numărul mare de bărbaţi peste cincizeci de ani, îmbrăcaţi în
costume elegante, cu femei suficient de tinere să le fie fiice – dacă
nu chiar nepoate – agăţate de braţ. Mi-am scos pe furiş telefonul
şi am făcut o poză încăperii uriaşe, cu bogătaşi cu tot. Eram la o
strângere de fonduri locală pentru unul dintre „prietenii“ lui
Warren. Folosesc termenul mai mult în glumă, pentru că, aşa cum
recunoştea şi Warren, foarte puţini dintre tipii din unu la sută
erau cu adevărat prieteni unii cu alţii. Prietenia lor se întindea
doar până la următoarea chestiune de afaceri. Dacă afacerea nu-i
aducea mai aproape de un scop sau nu le producea o geantă de
bani, relaţia nu mai valora nimic. Nu mai erau prieteni buni.
Sincer, îmi făcea greaţă, dar eram plătită să fiu aici. Lucram pe
baza ipocriziei.

Către Târâtura-pizdulice
De la Mia Saunders
Fă o descriere fotografiei!
258
 De la Târâtura-pizdulice
Către Mia Saunders
Uşor! Adu-ţi fetiţa cu tine la serviciu pe Capitol Hill!

Era să-mi pierd controlul. Râsul a bufnit cu atâta viteză că am

ajuns să mă înec cu şampania din care sorbeam, clătinându-mă
pe tocurile cui. Doamne, o ador pe femeia asta!
— Ai grijă, mi-a spus un domn mai în vârstă apucându-mă de
braţ şi sprijinindu-mă. E bună chestia asta cu care te îneci.
Bănuiesc că sunt şi moduri mai rele de a muri decât înecată cu
şampanie de cinci sute de dolari.
A chicotit, în timp ce mie mi s-au umezit ochii. Am scuipat
lichidul pe care-l mai aveam în gură peste planta din faţa mea.
Am tuşit, încercând să-mi revin. Atunci a trecut pe acolo un
chelner ducând pahare cu apă. Bărbatul cărunt a luat unul şi mi l-
a întins. L-am dat peste cap cu recunoştinţă, curăţând şampania
care intrase pe canalul greşit.
— Îmi pare atât de rău.
Mi-am dres vocea şi mi-am scos buzele în afară, punând cel
mai dulce botic de care eram în stare.
Bărbatul, care trebuie să fi avut cel puţin şaizeci şi cinci sau
şaptezeci de ani, a clătinat din cap şi m-a mângâiat pe obraz de
parcă aş fi fost animăluţul lui preferat.
— Nici o problemă, fetiţo. Cine-i tăticul tău?
O clipă era bunicul bătrân şi în următoarea se transformase
într-un adevărat prădător.
Fără să-mi dau seama, am încruntat din sprâncene.
— Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi.
— Nu fi proastă! Cine are grijă de tine?
Şi-a lins buzele uscate, crăpate. Bătrânul respira cu gura
deschisă şi duhoarea de ţigări de foi şi alcool plutea până la mine.
M-am dat înapoi, stăpânindu-mi senzaţia de vomă.
Cineva şi-a dres glasul în spatele lui.
— Cred că ai găsit ceva ce-mi aparţine.
259
 Faţa lui Warren Shipley s-a strâmbat într-un rictus, cu ochii
duri ca nişte pietre aţintiţi asupra bărbatului care mă ţinea de
braţ.
— Warren, n-am ştiut că ţi-ai găsit, în sfârşit, o mieluşea.
Bărbatul a rânjit plimbându-şi cu neruşinare privirea peste
curbele mele.
— Şi ce mai bucăţică perfectă. O împarţi?
Avea un ton slugarnic. Cu fiecare secundă, mi-era tot mai
greu să nu vomit. Warren a început să râdă în hohote. Un râs din
toată inima, care se putea auzi de jur împrejur.
— Mă tem că nu, bătrâne prieten. Am devenit cam egoist la
vârsta a treia, Arthur.
Arthur mi-a lăsat braţul. M-am frecat instinctiv în locul acela.
Warren a prins mişcarea şi şi-a încleştat fălcile. A venit lângă
mine şi m-a luat cu blândeţe de talie.
— Ea e Mia, e în grija mea. Mia, Arthur Broughton.
M-a strâns de talie şi am întins mâna.
— Încântată, domnule Broughton.
M-am lipit mai tare de Warren, pentru mai multă siguranţă.
El m-a ţinut strâns, cu trupul lui ca un stâlp de forţă, fermitate şi
verticalitate. O forţă care îi contrazicea vârsta. S-a aplecat şi m-a
sărutat pe tâmplă.
— Mia, mi se pare că te-ai uscat de sete. Du-te şi ia-ţi ceva de
băut, vin şi eu într-o clipă.
Am dat din cap şi mi-a dat uşor o palmă la fund. N-aş putea
să spun dacă în felul acela prietenesc în care o făcea Mason,
fostul meu client şi prieten cu toţi amicii lui din liga naţională de
baseball şi chiar şi cu mine, de fapt. Era mai degrabă ca un alint.
Cel puţin, el nu te pipăia ca unii dintre bătrânii de pe aici.
Mi-am croit drum printr-o adevărată colecţie de boşorogi cu
trupuri feminine tinere, suple şi frumoase atârnate de braţ.
Aproape că-mi puteam imagina cătuşele minuscule care le ţineau
strâns pe femei, ca să se asigure că nu sunt niciodată prea
departe de portofelele bărbaţilor. Scârbos.

260
 Barmanul mi-a oferit un pahar cu şampanie. L-am dat peste
cap şi i-am mai cerut unul.
— Uşurel, viteazo, nu ţi-ai dori să pici din picioare de beată şi
să-i distrugi reputaţia tatei, mi-a spus Aaron aşezându-se pe un
scăunel lângă mine.
Am clătinat din cap strângând din buze.
— Nu înţeleg pentru ce mă aflu aici.
— Păi, deja faci lucrul pentru care eşti aici. Arăţi bine şi le
arăţi fosilelor ăstora că tata e unul dintre ei. Vezi cât de animat
discută cu Arthur Broughton?
M-am dat înapoi auzind numele tipului care mă apucase de
braţ.
— Mda.
Aaron a făcut un gest spre cei doi.
— El deţine porturile prin care tata vrea să treacă
medicamentele. Are în buzunarul de la spate autoritatea
portuară din toate ţările pe care le deserveşte. Tata are nevoie de
tipul ăsta ca să-şi acosteze vapoarele.
Expirând, mi-am scos pieptul în faţă şi mi-am îndreptat
umerii.
— Dar de ce? Ceea ce face el este un lucru bun, nobil şi
umanitar.
Aaron a scos un chicotit.
— Este, dar nu produce nici un ban şi e periculos să duci
americani în ţările alea şi să construieşti infrastructură sanitară.
Şi folosesc prea uşor termenul de infrastructură. E vorba mai
degrabă de nişte buncăre şi corturi. E doar un singur pas. Asta
dacă îl convinge pe Arthur să permită intrarea şi ieşirea navelor
şi să piardă încasările comerciale, plus mâna de lucru de dragul
cauzei. Nu-i tocmai uşor. Mai trebuie să obţină cargoboturile de
la compania de transport, doctorii, misionarii, forţele armate
pentru protecţie şi aşa mai departe. Sunt mai multe în joc decât
crezi.
Uau, Warren chiar era un super-erou al timpurilor moderne.
Ducea medicamente în ţările din lumea a treia, se expunea unor
261
riscuri imense de dragul omenirii. Este extrem de puternic şi,
pentru prima oară, m-am simţit foarte bine să îl am drept client.
— Păi, şi eu cum pot să-l ajut?
Aaron a ridicat o mână şi m-a bătut uşurel pe obraz cu
degetul mare.
— Poţi să te relaxezi. Faptul că eşti aici îl face unul dintre
băieţii mari care au o jucărioară frumoasă.
Sunt sigură că ochii mei au aruncat flăcări încinse când a
spus asta, pentru că Aaron a zâmbit şi a continuat repede:
— Nu că te-aş considera pe tine o jucărie. Doamne! Ce
sensibilă eşti!
Am dat ochii peste cap pufnind.
— Îmi pare rău. Poate că nu prea sunt în largul meu. E diferit
de lucrurile cu care sunt obişnuită.
S-a aplecat mai tare, suficient încât să-i pot simţi notele dulci
de măr şi piele scumpă din parfum.
— Şi cu ce eşti tu obişnuită?
Avea un ton insinuant, care se adresa direct femeii din mine.
Am bătut din gene, ridicând doar un umăr şi privind peste el.
— E diferit pentru toată lumea.
— Chiar aşa? Şi dacă aş vrea să testez apele acestui diferit cât
timp eşti aici... ai fi interesată de asta? Cu mine, nu cu tata.
Mi-am muşcat buzele şi am tras aer în piept cu zgomot. Am
ridicat capul şi l-am privit drept în ochii ciocolatii. Bărbatul ăsta
nu era vreun sfios. Dorinţa, plăcerea şi iar dorinţa şi lăcomia îmi
treceau uşor peste fiecare centimetru de piele din cauza felului în
care se uita la mine. Îmi jucau în piept fiori de excitaţie care mi se
lăsau greoi între picioare. Şi-a mutat mâna peste genunchiul meu,
trasând mici cercuri peste pielea dezgolită. Excitaţia pe care o
simţisem cu numai câteva secunde în urmă s-a transformat într-
un vârtej de energie nervoasă. Anticipaţia era un joc pe care
veselul Aaron Shipley părea să-l joace cu plăcere. Fără urmă de
îndoială, era strălucit în arta seducţiei. Eram sedusă... rău.

262
 Înainte de a-mi pierde complet controlul şi de a mă apleca să
muşc lucrul în care doream acum cu ardoare să-mi înfig dinţii, s-
a întors Warren. Un zâmbet imens îi lumina faţa uşor ridată.
A bătut din palme.
— Şampanie, om bun. Avem motive să sărbătorim! a anunţat
el.
Barmanul i-a întins un pahar cu băutura spumantă.
— Chiar aşa, tată? Povesteşte! Anticipaţia – privirea i-a fugit
spre mine, încălzită, încă arzând – chiar mă sufocă.
Warren şi-a petrecut următoarea jumătate de oră
informându-ne cu privire la înţelegerea la care ajunsese
împreună cu Arthur în privinţa porturilor. A reieşit că Arthur
avea nevoie de o scutire zdravănă de impozite pe baze caritabile
şi de o presă pozitivă pentru compania lui. Avusese parte de ceva
publicitate negativă în media din cauza unor legături comerciale
cu Asia. Să ajungă la ştiri pentru că-şi oferă porturile pentru a
importa materiale medicale, aparatură şi specialişti în ţări aflate
într-o nevoie disperată de medicină occidentală era o decizie de
afaceri bună, una pe care nu-şi putea permite să o scape.
— Mulţumesc, Mia. Mă ajuţi deja să ajung acolo unde trebuie
să fiu cu programul.
Am întors capul şi m-am încruntat.
— Cum v-aţi dat seama de asta? N-am făcut nimic.
— Dimpotrivă. Arthur mă evita pentru că avea senzaţia că
am probleme cu o altă afacere pe care o are el cu un competitor
al companiei Shipley Inc., ceea ce e complet apocrif.
Aaron a aprobat din cap. Eu m-am prefăcut că ştiu ce
înseamnă apocrif, dar am dedus că probabil însemna ceva de
genul fals sau neadevărat.
— Mi-ai creat calea perfectă de a deschide discuţia cu el. Am
vorbit un pic despre tine, apoi am trecut direct la afaceri. A mers
de minune.
A zâmbit larg şi a băut restul de şampanie. Chiar nu mai
puteam să spun nimic. Întregul scenariu ieşea din zona mea de

263
confort. Singura mea variantă era să mă descurc în situaţia dată.
Am ridicat paharul, prefăcându-mă că toastez.
— Atunci, mă bucur că am putut fi de ajutor.
Am râs şi mi-am terminat băutura înainte de a pleca.
Seara fusese lungă şi conversaţia, plicticoasă. Câteva
săptămâni de genul ăsta aveau să fie la fel de anoste ca secţia
istorie dintr-o bibliotecă locală. Nu aveam să dau decât peste
bătrâni, afaceri şi târfe profitoare. Trebuia să găsesc o cale de a
mă face mai utilă.
Exact la chestiunea asta m-am gândit în noaptea aceea, în
timp ce străbăteam coridoarele lungi şi întunecoase ale conacului
în căutarea bucătăriei. La unul dintre capetele holului se
întrezărea o lumină slabă. La fiecare trei metri erau expuse
obiecte de artă şi statuete din diferite secole. Casa părea mai
degrabă un muzeu de artă decât un cămin. Nu erau instantanee
sau fotografii de familie pe pereţi. Nici o amintire pe care aş fi
putut să o atribui tinereţii lui Aaron. Nu erau decât antichităţi
greoaie şi artefacte costisitoare care nu păreau să aibă vreo
valoare personală. În mod evident, erau relicve ale unor timpuri
străvechi, uitate de locatarii casei sau întrebuinţate numai pentru
o decorare opulentă. M-am întristat pentru că o parte dintre
piese erau adevărate bijuterii. Ar fi trebuit ridicate pe
piedestaluri şi luminate, nu aşezate ca să umple spaţiul dintr-un
conac imens şi aproape gol.
Holul se termina într-o bucătărie luxoasă, uriaşă. Aparatură
de bucătărie din inox, patru uşi de sticlă transparentă. Printr-un
set de uşi se vedeau lapte, brânză, fructe şi legume. Suspecţi pe
care-i vezi în mod normal în frigidere. Celălalt set avea flori
proaspete de toate soiurile.
— O, nu te-am văzut, am auzit o voce săltăreaţă venind din
lateral.
M-am întors şi am văzut-o pe intendenta casei, Kathleen.
Am zâmbit şi i-am făcut cu mâna.
— Nu puteam să dorm. Cred că nu m-am obişnuit cu
diferenţa de fus orar.
264
 A intrat, s-a dus la dulapuri şi a scos două farfurii.
— Vrei un sandviş?
Mi-a lăsat gura apă.
— Vai, şi cum vreau! Nu mănânc decât feluri sofisticate de
două zile. Un sandviş simplu cu curcan şi caşcaval ar fi minunat.
Kathleen a zâmbit un pic, dar nu i-a ajuns şi în priviri. Ochii
ei albaştri se uitau pe furiş la mine la fiecare două secunde. Cu o
uşurinţă exersată, a făcut câte un sandviş pentru fiecare. Nu a
spus nimic, dar mi-am dat seama că o preocupa ceva.
— Să ştii că poţi să mă întrebi orice, o să-ţi răspund sincer.
Am senzaţia că nu ştii pentru ce mă aflu aici.
A clătinat din cap că nu, şi-a încrucişat braţele la pieptul
acoperit de capot şi a lăsat privirea în jos.
— Sunt damă de companie, m-a angajat Warren, i-am spus
cu sinceritate.
Ochii lui Kathleen s-au mărit cât cerul albastru nesfârşit. Şi-a
dus mâna la inimă şi s-a rezemat de blat.
— Aha.
Nu m-am putut abţine. În mod evident, era ceva între ea şi
Shipley senior.
— Nu e ceea ce crezi... am început eu, dar ea s-a dat înapoi
până când s-a lovit cu fundul de frigider.
— Nu contează ce cred eu... eu sunt doar... ăăă... o menajeră.
A încruntat din sprâncene şi a repetat:
— Doar o menajeră.
Sprijinindu-mă cu şoldul de blat, am aşteptat să se uite din
nou la mine. I se adunau lacrimi în ochi, iar asta mi-a frânt inima.
— Nu mă culc cu el. Nu e vorba de asta.
Şi-a lăsat brusc capul pe spate.
— Dar eşti damă de companie. Tocmai mi-ai spus...
Am întrerupt-o.
— Am spus că sunt damă de companie. Angajată să particip
la evenimente împreună cu el, pe post de jucărie personală. Nu
parteneră în pat – mi se pare că pe partea asta e acoperit.
Am zâmbit, iar ea s-a înroşit.
265
 — Nu înţeleg ce vrei să spui.
Kathleen a apucat de reverele capotului şi l-a tras să-i
acopere mai bine pieptul, cu toate că nu se vedea nici un pic de
piele.
— Ba sunt sigură că înţelegi.
Totul devenea foarte clar. Pe masă erau cele două sandvişuri
pe care le făcuse. Unul era de două ori mai mare decât celălalt.
Aha.
— Pentru cine e sandvişul?
Obrajii aceia drăgălaşi ai ei au căpătat din nou o nuanţă
rozalie.
— Mi-era foame tare.
— Da, şi mie mi se face foame după o partidă grozavă de sex.
Du-te şi dă-i sandvişul bărbatului tău. Secretul vostru e în
siguranţă cu mine.
Am luat farfuria cu sandvişul mai mic şi m-am întors cu
spatele să mă duc în camera mea. Mă aştepta programul de
noapte de la televizor.
— Mia, nu vrea să ştie nimeni. I-ar face rău.
Asta mi-a atras atenţia şi m-am răsucit pe un deget de la
picior.
— I-ar face rău? Cum aşa?
I s-au lăsat umerii.
— L-am crescut pe Aaron după ce a murit mama lui. N-ar
înţelege. Tatăl lui şi cu mine am convenit să nu-i spunem.
Şi-a rotit gâtul, dar umerii i-au rămas căzuţi.
— În plus, eu nu sunt o femeie cu avere. Toţi oamenii de
afaceri au soţii din mediul lor. Eu sunt o nimeni.
Am întins o mână spre ea, dar s-a dat înapoi.
— E în regulă. Eu am ales aşa. Dacă n-aş fi fost nebună după
el, aş fi fost deja plecată. E mai bine să fie al meu la adăpostul
nopţii decât să nu fie al meu deloc.
Bineînţeles că nu eram absolut deloc de acord, dar când am
început să-i răspund m-a apucat de mână şi m-a tras mai aproape
de ea.
266
 — Îţi mulţumesc pentru grijă, dar nu ne cunoşti pe nici unul
dintre noi. Am aprecia amândoi discreţia ta în această privinţă.
A aşteptat, în timp ce eu stăteam acolo, neştiind ce să spun.
— Dacă aşa vrei... am spus într-un târziu.
— Da, aşa vreau. Mulţumesc. O să trecem mâine dimineaţă
pe la tine. Domnul Shipley m-a anunţat că are o listă de
evenimente la care doreşte să îl însoţeşti. Îţi mulţumesc pentru
sinceritate, Mia. E o trăsătură revigorantă prin părţile astea.
Buzele ei au format din nou zâmbetul acela subţire pe care îl
observasem ieri în birou, iar azi de două ori. Trebuie să recunosc
că m-a ajutat să-mi păstrez calmul. M-a lăsat acolo cu sandvişul şi
cu un potenţial proiect suplimentar. Desigur, trebuia să aflu dacă
şi Warren simte pentru încântătoarea lui menajeră ceea ce simte
ea pentru el. Şi mai trebuia şi să aflu subtil ce părere are Aaron
despre Kathleen şi despre povestea lor.
Aveam suspiciunea că să-l sondez pe tânărul Shipley avea să
fie o muncă grea, dar cineva trebuia s-o facă şi pe asta. Am
chicotit la gluma mea proastă şi am pornit prin labirintul de
holuri spre camera mea. Mâine era o nouă zi.

CAPITOLUL 3

Pe jumătate adormită, am intrat pe uşile a ceea ce credeam

că trebuie să fie sufrageria. Evrika! O găsisem! Imediat după ce
am intrat şi am cuprins tot spaţiul cu privirea, un geamăt mi s-a
desprins de pe buze. Kathleen s-a apropiat de mine, îmbrăcată
complet, cu fusta ei conică, bluza de mătase şi pantofi cu toc,
părând recent aranjată şi impecabilă. Părul ei blond, uşor
încărunţit, era prins într-un coc strâns, fără vreun fir rămas pe
dinafară. Era şapte dimineaţa, iar pe faţa ei se ghicea o urmă fină
de machiaj. De bun gust şi perfect potrivit cu vârsta şi cu graţia

267
ei, dar era ora şapte dimineaţa. Cine arată atât de aranjat aşa
devreme?
Kathleen m-a condus la locul meu, în stânga lui Warren. M-
am aşezat ca un elefant şi mi-am suflat firele rebele de pe frunte.
Warren a lăsat în jos colţul ziarului şi mi-a zâmbit.
— Neaţa, Mia. Sper că ai dormit bine.
Mi-a observat cămăşuţa şi pantalonii de pijama din bumbac.
Bineînţeles că-mi adusesem cu mine maioul roz-bombon şi
pantalonii în dungi multicolore, care arătau fără urmă de îndoială
cei douăzeci şi patru de ani ai mei. Puteam să-i fiu nepoată
acestui bărbat, şi iată-mă aici, pe post de parteneră a lui.
Am pufnit.
— Ştiu că voi aţi dormit bine, am spus atotştiutoare.
Şi-a aşezat ziarul în poală şi şi-a sprijinit coatele de masa
solidă din lemn de stejar.
— Mi se pare că ai ajuns să cunoşti nişte informaţii foarte
personale. Vrei să discutăm despre asta?
Avea un ton direct, fără urmă de îngrijorare.
Kathleen s-a uitat în altă parte în timp ce mi-a turnat cafeaua
şi i-a reumplut ceaşca lui Warren.
— Nu în mod deosebit. Tu vrei să discutăm de ce ai angajat o
damă de companie în timp ce iubita ta ne serveşte micul dejun?
am spus eu cu îndrăzneală, ştiind că trec cu mult peste limita a
ceea ce ar fi considerat potrivit din partea unei femei în situaţia
mea. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să rămân fără
teancul meu de bani înainte de a apuca să-i trimit lui Blaine,
şobolanul împuţit şi nenorocit care mi-a fost iubit.
Warren s-a strâmbat şi a strâns din fălci atât de tare că i s-au
albit buzele.
— Ai face bine să nu-ţi uiţi locul. Chestiunile personale nu te
privesc.
Avea mare dreptate.
— Te rog să mă scuzi, ai dreptate.
Îmi venea să-i cer lui Kathleen o găluşcă pe care să o înghit la
micul dejun în loc de omleta cu bacon pe care mi-a aşezat-o în
268
faţă. În schimb, am lăsat capul în jos şi am ridicat furculiţa. Era
grea şi solidă. Probabil costa mai mult decât chiria mea pe o lună.
Înfulecând mâncarea, am stat acolo şi am încercat să-mi
controlez manierele. În clipa în care Kathleen a ieşit din cameră,
am lăsat furculiţa din mână şi m-am întors spre Warren.
— Uite ce e, îmi pare rău.
Warren a împăturit ziarul Washington Post şi l-a aşezat pe
masă.
— Cred că mi-e greu să înţeleg de ce mă aflu aici, când ai o
femeie frumoasă gata să facă orice i-ai cere.
S-a uitat în ochii mei, părând să-mi cântărească afirmaţia.
— Kathleen a fost alături de familia noastră încă de când
Aaron era doar un băieţel. M-a ajutat să-l cresc după ce am
pierdut-o pe mama lui. Abia recent a devenit mai mult de atât.
A tras aer în piept şi a oftat.
— Sincer, nu ştiu cum să pun problema. Faptul că am o
relaţie cu menajera mea n-ar da bine pentru mine – nici pentru
afaceri. Nu sunt sigur dacă Aaron ar accepta sau nu ideea. A iubit-
o enorm pe mama lui. Moartea ei a lovit puternic familia noastră.
— Dar Kathleen v-a ajutat să treceţi peste asta, nu-i aşa?
— Da, absolut. Lucrurile ar fi fost mult mai dificile dacă n-ar
fi fost ea aici să ne ridice moralul.
— Deci îi eşti dator, pe undeva.
Ochii i-au scăpărat la această remarcă, dar am continuat.
— Când am stat de vorbă cu ea azi-noapte, mi-am dat
singură seama; nu mi-a spus ea, apropo.
— Sunt cu Kathleen de mai bine de un an şi nu a spus un
cuvânt nimănui. Ştiu că pot avea încredere în ea.
— Şi atunci de ce nu-i încredinţezi inima ta? Scoate-o la
lumină. Nu şi-a câştigat dreptul ăsta?
Şi-a trecut o mână peste bărbie şi şi-a încleştat fălcile.
— Poate că n-o iubeşti la fel de mult cum te iubeşte ea? E
doar o persoană pe care o foloseşti să ţi-o bagi în ea?
Warren s-a ridicat brusc şi a aruncat şervetul pe masă.

269
 — N-am să-ţi permit să mi te adresezi în termenii ăştia
grosolani şi nici să mă acuzi de ceva atât de oribil. Timpul pe
care-l petrec cu Kathy e special şi... ia stai aşa... Ai spus că mă
iubeşte?
Am dat din cap că da, iar el şi-a băgat mâinile în buzunare şi
a început să se legene pe călcâie.
— Serios? Chiar a rostit cuvintele astea?
De la furie la melancolie în numai douăzeci de secunde. S-ar
putea să fie un record al talentelor mele de peţitoare.
— Da, astă-noapte. Mi-a spus că n-ar putea sta cu tine într-o
relaţie ascunsă dacă nu te-ar iubi la nebunie.
De data asta Warren s-a prăbuşit pe scaun ca un sac de
cartofi.
— Să fiu al naibii.
— Vrei să spui că nu ştiai?
Sunt sigură că tonul meu suna destul de şocat, pentru că aşa
mă simţeam. Eram aici de două zile şi îmi dădusem seama că
femeia e îndrăgostită până peste urechi. Cum putea să se culce cu
ea de un an întreg şi să nu ştie? Poate că avea, totuşi, o latură de
politician. Se gândea mereu că fiecare are un plan. Lumea ar fi un
loc mai bun dacă toţi ar spune ce gândesc şi ar trăi după Regula
de Aur.
Warren a clătinat din cap că nu şi şi-a dus mâna la gură.
— În tot acest timp...
— Da. Ai fi putut să te prinzi de mult.
Aici a scos un chicotit puternic.
— Mia, draga mea, eşti cu siguranţă o pacoste frumos
ambalată, nu-i aşa?
— O pacoste?
Am ridicat din umeri.
— Mi s-a spus şi mai rău de atât.
Am rânjit, iar el şi-a aşezat mâna peste mâna mea.
— Mulţumesc. Nu sunt sigur ce am să fac cu informaţia asta,
dar ştiu cu certitudine că trebuie să merg mai departe cu planul
meu. Proiectul va avea de suferit şi, după victoria de aseară,
270
trebuie să batem fierul cât e cald. Înţelegi? Am nevoie să faci
lucrul pentru care te-am angajat.
— Nici o problemă. Orice ai nevoie.
— Bine. Verifică lista cu planificarea evenimentelor din
următoarele câteva săptămâni. Restul timpului îţi aparţine. Cred
că Aaron s-a oferit să-ţi arate oraşul, dacă eşti interesată.
Am dat din cap cu hotărâre. Nu aveam de unde să ştiu când
mai ajung din nou în capitală. Voiam să absorb toate locurile cu
putinţă.
M-a bătut din nou uşor pe mână.
— Am treabă până vineri. Vom participa la un dineu găzduit
de ambasadorii locali la Naţiunile Unite pentru diferite
organizaţii non-profit. Sâmbătă te duci la un ceai oferit de actuala
prietenă a lui Arthur. Vor fi acolo cel puţin zece femei cu care aş
vrea să te împrieteneşti. Dacă intri în gaşca lor, voi primi invitaţii
la evenimente găzduite de soţii lor. Să capăt acces la oamenii
aceştia, în cercul lor intim, este de o importanţă crucială pentru
faza următoare. Faci faţă provocării?
Mi-am dus mâna la frunte şi l-am salutat.
— Da, să trăiţi!
— E clar că eşti o pacoste. Între timp, bucură-te de timpul
petrecut cu fiul meu. Nu prea dă pe-aici în ultima vreme, dar, de
când ai venit tu, l-am văzut de două ori în două zile. Interesant, ca
să nu spun mai mult.
— Mmm, interesant, am spus eu terminându-mi cafeaua. Ne
vedem vineri, Warren.
— La revedere, Mia.

***
Către Mia Saunders
De Ia Samoanul sexy
Să-mi amintească mereu de tine.

Mesajul de la Tai a fost criptic, până când a sosit un nou

mesaj cu o imagine. Era umărul lui drept. Un tatuaj negru, nou-
271
nouţ, strălucea în poză. Se afla pe ceea ce fusese înainte umărul
lui curat. Simbolul samoan al prieteniei. Acelaşi simbol pe care i
l-am lăsat în tabloul pe care mi l-a făcut un artist local. Tai şi l-a
tatuat pe trup. Pentru mine. Pe partea despre care spunea că e
doar a lui. Era mare, tribal, unul dintre cele mai frumoase lucruri
pe care le-am văzut vreodată.
Am accesat lista de contacte şi am apăsat pe butonul de apel.
A sunat de câteva ori, apoi a răspuns o femeie.
— Bună, acesta e telefonul lui Tai, a chicotit dulce femeia.
— Ăăă, bună. Mia la telefon. Tai e pe-acolo?
— Mia! a exclamat femeia cu o doză crescândă de entuziasm.
Iubitule, e Mia!
Iubitule. Femeia asta îi spunea iubitule într-un fel care putea
fi interpretat ca simţ al proprietăţii. Mi-am încrucişat degetele,
aşteptând.
— Cine e la telefon? am întrebat, sperând că am ghicit corect.
— Amy! Nu mai ţii minte, ne-ai combinat pe mine şi pe Tai
săptămâna trecută, la restaurant.
Dorinţa de a arăta semnul victoriei a fost prea mare ca să-i
rezist. Pe tăcute, am sărit în sus şi am început să dansez, ridicând
şi pumnul în aer în acelaşi timp. După ce am ţopăit suficient, m-
am concentrat asupra telefonului.
— Da, sigur. Cum merge treaba? am întrebat-o pe un ton
conspirativ.
Nu am afirmat nici măcar o dată că n-aş fi o fată ca toate
celelalte. Cel puţin în unele privinţe, cum ar fi atunci când vrem
să punem mâna pe ceva.
— O, Mia, chiar minunat.
A coborât glasul.
— Sunt complet...
A tras aer în piept.
— Doar că... ştii tu... el e atât de...
A ezitat din nou.
— Perfect? i-am propus fetei îndrăgostite, rămase fără
cuvinte.
272
 — Da... Mia, săptămâna asta a fost... ireală. Mulţumesc.
Vocea i-a devenit întretăiată, ca şi cum s-ar fi înecat. Am
zâmbit legănându-mi braţul şi m-am uitat pe fereastră la peisajul
din jurul conacului.
— Nu-mi mulţumi mie. A fost soarta. Mă bucur că vă
înţelegeţi bine.
— Tai vrea să vorbească cu tine. Pa, a spus ea, dar a sunat de
parcă ar fi ţipat la gura unui tunel, vocea stingându-se treptat,
până când am auzit cel mai plăcut mormăit.
— Fetiţo, văd că ai primit mesajul meu.
— Tatuajul... Tai, e minunat.
— Aşa cum eşti şi tu şi ceea ce a fost între noi.
Asta m-a lovit puternic, direct în piept, unde-i puteam practic
simţi braţele ţinându-mă strâns şi oferindu-mi alinare.
— Doar pentru că ceea ce a fost între noi s-a schimbat, nu
înseamnă că vreau să uit vreodată sau să uit de tine. Eşti oricând
binevenită aici, în Oahu, ca parte a familiei mele. Mia, suntem
prieteni. Prieteni până la capăt. E stilul samoan. E stilul meu.
Înţelegi?
Am clătinat din cap, zâmbind larg, cu toate că nu mă putea
vedea.
— Da, Tai. Înţeleg şi ador asta la tine, iubesc cultura samoană
şi valorile voastre tradiţionale. Şi acum, spune-mi cum merge cu
Amy.
— Ai plecat de mai puţin de o săptămână şi deja faci săpături,
fetiţo?
Adoram felul în care îmi rostea porecla: era mereu un
mormăit, urmat de un „ooo“ lung.
— Unele lucruri nu se schimbă niciodată, am spus eu râzând,
iar el a chicotit.
— Până acum e bine; cred că ai avut dreptate: s-ar putea să fi
găsit ce căutam.
Mi-au trecut prin toţi porii furnicături de entuziasm şi fiorul
acela interior pe care îl simte cineva când ştie că o să se spună
ceva intens.
273
 — Da?
— Da, mi-am găsit iubirea eternă. Şi, Mia, e mult mai mult
decât am visat vreodată.
Mi s-a strâns pieptul şi inima a început să-mi bată cu putere.
— O, Tai, sunt atât, atât de fericită pentru tine. O meriţi.
— Şi tu, fetiţo. Când ai de gând să te duci să o găseşti?
— Nu ştiu, Tai. Eu n-am o mamă care prezice viitorul, nu-i
aşa?
Am râs amândoi.
— Tai, Amy ştie?
Mi-am apucat o şuviţă de păr, am trecut-o peste faţă şi am
început să o ronţăi la capăt. Un tic nervos dezgustător pe care de
obicei îl controlam. Nu şi acum. Ştiam amândoi că singura cale de
a rămâne prieteni pe vecie era ca Amy să ştie de relaţia noastră
din luna în care stătusem acolo şi să nu aibă nimic împotrivă.
— Fii pe pace, fetiţo, ştie. După a treia întâlnire, înainte ca
lucrurile să devină... ăăă... fierbinţi.
Am chicotit, dar m-am stăpânit, vrând să aud tot.
— Înainte să ajungem acolo, i-am povestit. Totul.
— Totul? Despre jeep, despre ocean, despre perete?
Umilinţa îmi întuneca vederea şi simţeam furnicăturile de
jenă cum îmi urcă pe gât şi mă fac să mă înroşesc.
— Nu, Doamne fereşte. Nu-s tâmpit. I-am spus că între noi a
fost ceva foarte intens, care ne-a schimbat vieţile chiar, dar că s-a
terminat şi că acum împărtăşim o prietenie pe viaţă. Amy
înţelege. Nu e geloasă. Ce am trăit deja cu ea în numai o
săptămână de relaţie este atât de potrivit, Mia. O să mă însor cu
ea. Curând. Probabil că la anul o să trebuiască să te întorci pe
insule.
— Am să vin, Tai, n-aş putea să fiu mai fericită. Meriţi pe
deplin.
— Mulţumesc, fetiţo. Îţi place tatuajul?
Vocea lui era un geamăt fierbinte, căuta complimente. Mi-am
amintit că numai cu o săptămână în urmă căuta altceva, ceva care
avea legătură cu chiloţii mei, şi asta des.
274
 — Foarte mult.
Atât de mult că mi-a dat o idee, una nebunească. Ceva ce nu
mai făcusem niciodată şi care avea să rămână cu mine pentru tot
restul vieţii.
— Mulţumesc, Tai. Transmite-i lui Amy felicitările mele şi
dă-mi de ştire când pui marea întrebare. Dar las-o măcar o lună,
da, craiule?
A râs cu timbrul acela samoan al lui, de care mi-era atât de
dor după ce nu-l auzisem timp de o săptămână.
— Aşa o să fac. Ai grijă de tine şi aştept informări regulate. La
o săptămână sau două. Promite-mi.
— OK, OK, îţi promit.
— Dacă ţi se întâmplă ceva, Mia, mă urc în primul avion şi îl
nenorocesc pe ăla. O să am grijă de tine. Dacă ai nevoie de mine,
sunt acolo. Amy ştie şi e de acord. Ce faci tu, meseria ta, poate fi
periculos, dar înţeleg. Familia e pe primul plan.
— Da, Tai. Nu cred că înţelege cineva mai bine decât tine.
Familia e pe primul plan.
— Ai grijă de tama al tău, fetiţo.
A folosit cuvântul samoan pentru tată.
— Dar, până-ţi găseşti un bărbat care să fie al tău pentru
totdeauna, sunt aici. Fratele samoan mai mare pe care nu l-ai
avut niciodată.
— De la iubit la frate?
A chicotit.
— Înţelegi tu. Promite-mi că o să ai grijă de tine.
— O să am grijă de mine. Te iubesc, Tai.
— Şi eu te iubesc, fetiţo. Prieteni pe viaţă.
— Prieteni pe viaţă.
Am închis telefonul şi am expirat cu putere. Toată lumea din
jurul meu mergea mai departe, toată lumea în afară de mine. Eu
mai aveam şase luni ca să termin cu Blaine şi ca să-l scap pe tata.
Chiar dacă nu e chiar ce-aş fi ales să fac cu viaţa mea. Viaţa de
damă de companie pentru bărbaţi cu bani nu e atât de rea. Dacă

275
mă gândesc de unde am început, chiar pot spune că am fost
norocoasă.
Weston Charles Channing. Al treilea. Am chicotit amintindu-
mi cât mişto am făcut de Wes din cauza numărului din coada
numelui său. Wes şi-a jucat bine cartea fiului ascultător. E
incredibil de atrăgător, potolit, muncitor şi profită şi de timpul
pentru micile bucurii ale vieţii. Timpul petrecut alături de el a
fost mai grozav decât mi-aş fi putut imagina vreodată. A
transformat o situaţie înspăimântătoare într-o chestie foarte
plăcută. Am învăţat să fac surf şi am aflat că nu toţi bărbaţii sunt
făcuţi din acelaşi aluat.
Bărbaţii cu care am fost înaintea lui, cei cărora m-am dedicat,
m-au rănit, m-au distrus şi m-au făcut să fiu cinică în privinţa
dragostei. Wes mi-a restabilit încrederea în bărbaţi, mi-a redat
credinţa că aş putea avea şi eu ceea ce-şi doreşte orice femeie din
universul cunoscut. O iubire adevărată. Numai că nu o pot trăi
acum. Dar cu Wes trăisem experienţa de a fi iubită din prima
clipă, iar asta e ceva ce nu voi putea uita sau lăsa în urmă
vreodată. Noaptea aceea a fost cel mai minunat moment din viaţa
mea. M-am simţit în sfârşit completă... iubită. Nu contează ce-mi
va aduce viitorul, noaptea aceea va rămâne mereu a mea.
Alec Dubois, franţuzul meu cu gura spurcată, a fost al doilea.
Doamne, cât era de încântător. De la părul lui lung la cocul
masculin original, combinate cu setul de mustaţă şi barbă, era
absolut delicios. Amintirea părului său des şi bogat mi-a transmis
fiori de dorinţă pe şira spinării. Când mă gândesc acum, am stat
aproape toată luna lipită de el şi nu m-a deranjat. Opera de artă
creată de el va arăta lumii o bucată din mine pe care nu o
putusem dezvălui niciodată. Femeia vulnerabilă, imperfectă,
singură, depravată şi pierdută care am devenit în aceşti douăzeci
şi patru de ani se vedea atât de clar în creaţia lui. Întreaga
campanie „Dragoste pe pânză“ eram eu şi, pentru prima oară, m-
am simţit frumoasă. El m-a făcut să mă văd într-o lumină nouă,
iar asta mi-a plăcut. Prea mult. Mai mult chiar, am fost de acord

276
să o vadă o lume întreagă, iar acum mă străduiesc zi de zi să mă
ridic la nivelul ei.
Tony Fasano şi Hector Chavez, băieţii mei din Chicago.
Ciudat, numai gândul la numele lor m-a făcut să mă simt singură.
Cu ei am cunoscut camaraderia, am învăţat că nu contează cum
arată dragostea şi că, oricât mi-ar fi de greu să-mi asum riscuri,
trebuia să o fac. Dacă era menit să se întâmple ceea ce voiam de
la viaţă şi de la dragoste, în final avea să merite. Era un lucru de
care mă agăţam din toate puterile. Nu puteam decât să visez că
într-o zi avea să fie adevărat şi pentru mine.
Mason Murphy, jucătorul de baseball sexy şi arogant, care
avea o inimă de aur dacă săpai suficient de mult, a ajuns să-mi fie
fratele pe care nu l-am avut niciodată. Îi plăcea să pretindă că e
altcineva, la fel ca şi mie, dar, pe bune, când ajungeai la inima lui,
îşi dorea aceleaşi lucruri pe care ni le dorim cu toţii. Prietenie,
camaraderie şi un loc şi o persoană pe care să le poată considera
ale lui. Iar acum le avea... cu Rachel. Ea era asta şi chiar mai mult
decât atât pentru el. Timpul petrecut cu Mace m-a ajutat să-mi
dau seama că încercarea de a fi altcineva nu mă rănea numai pe
mine, ci şi pe cei din jurul meu.
Şi apoi mai era şi scumpul, dulcele meu samoan sexy.
Doamne, locul dintre coapse mi-a zvâcnit dureros când mi-am
amintit cât de groasă, tare şi lungă o avea. Cea mai mare din tot
ce-am avut până acum, şi nici Alec şi Wes nu erau chiar de
lepădat. Cu Tai am avut distracţie, prietenie şi futai. Am făcut mai
mult sex cu el într-o lună decât majoritatea femeilor singure –
sau chiar în cuplu – fac probabil vreme de un an. Nu ne săturam
unul de altul. Era ca şi cum aveam amândoi ceva de demonstrat.
După tot ce s-a spus şi s-a făcut, prietenia noastră s-a cimentat
într-un mod care n-ar fi fost posibil fără conexiunea fizică. Ştiam
că-mi va fi alături pentru tot restul vieţii. Cultura lui şi genul de
iubire pe care o oferea prietenilor erau atotcuprinzătoare şi nu
aveau limite temporale.

277
 Amintindu-mi de fiecare lună a acestui an şi de experienţele
pe care le-am trăit, mi s-a întărit convingerea că, dacă n-o fac
acum, n-am s-o fac niciodată.
Ieşind din cameră, am alergat în jos pe scări şi m-am oprit
brusc. James s-a uitat la mine de la biroul lui din living.
— Domnişoară Saunders, aveţi nevoie de o maşină?
— Da! Ai timp acum?
Şi-a dus mâna la bărbie.
— Desigur.
A întins mâna, făcându-mi semn să o iau înainte. După ce ne-
am urcat în maşină, mi-am scos telefonul, am căutat pe Google şi
am găsit exact ce căutam.
— Încotro? m-a întrebat el în timp ce mergeam pe aleea
lungă şi sinuoasă a proprietăţii.
— La un loc numit Pins’n Needles.
— Salonul de tatuaje? m-a întrebat el surprins.
— Da. Şi grăbeşte-te, până nu mă răzgândesc.

CAPITOLUL 4

Bâzâitul acului de tatuat se auzea printre murmurele scăzute

din salon. Câteva posturi de lucru erau ocupate de ţipi aşezaţi, ca
şi mine, pe scaune din piele. Un tip îşi tatua fulgere pe tot capul,
după ce-şi răsese în prealabil părul. Mai avea doar o fâşie îngustă
de păr care-i cobora din creştet. Avea cercei mari din nichel în
urechi şi mai mult metal pe faţă decât racheta pe care venise
călare. Motocicleta era mişto. M-a făcut să-mi fie dor de Suzi a
mea, rămasă acasă. M-am uitat din nou la tipul căruia i se părea o
idee bună să se tatueze pe cap.
Când acul mi-a pătruns în carne, m-am întrebat ce avea de
gând să facă tipul ăla cu lobii urechilor când ajungea la şaptezeci
de ani. Cu siguranţă că avea să-i atârne pielea până atunci, mai
278
ales dacă mai trăgea mult de ele. Bănuiesc că pe un tip de
douăzeci şi ceva de ani ras în cap nu prea-l preocupă chestiunea.
Probabil că nici nu se gândea că o să trăiască până la şaptezeci de
ani şi, după cum arăta, trepidând ca şi cum trebuia să fie în altă
parte chiar în clipa aia, era pe drumul cel bun spre o moarte
timpurie.
Mai în faţă, pe interval, era o gagică gen păpuşă Barbie care-
şi bătea ceea ce bănuiesc că era numele bărbatului pe spate,
deasupra liniei chilotului. Am chicotit pe înfundate ştiind că
momentul în care o persoană îşi tatuează numele bărbatului (sau
al femeii) este sărutul morţii. Persoana care îşi face tatuajul nu
crede că i se aplică regula şi că poate încerca destinul. Nu-i prea
isteţ. Râsul mi-a făcut piciorul să se mişte şi m-am înfiorat când
tatuatoarea m-a ţinut mai strâns de glezna stângă. Textul negru
în vârtej era aproape gata şi apoi avea să înceapă să deseneze
păpădia.
Pielea de pe piciorul meu era deja amorţită; durerea din
primele douăzeci de minute fusese o senzaţie penetrantă,
sâcâitoare, care mă irita, dar îmi făcea şi plăcere în acelaşi timp.
Vorba aia că durerea şi plăcerea sunt feţe ale aceleiaşi monede e
foarte adevărată. În acest moment, eram obişnuită cu amândouă.
De fiecare dată când artista ridica aparatul ca să mai pună
cerneală şi apoi apăsa încă o dată vârful acela incandescent, un
mic fior de excitaţie îmi aprindea terminaţiile nervoase ca pe
nişte artificii pe 4 iulie.
— Mask e un nume neobişnuit, în special pentru o tipă, am
spus eu simplu, încercând să iniţiez o conversaţie cu asiatica
micuţă care-mi făcea tatuajul.
A zâmbit şi i s-au luminat ochii. Parcă priveam într-o galaxie
neagră ca smoala fără nimic altceva decât nişte mici puncte de
lumină acolo unde explodează gazele stelare. Avea un ruj roşu
strălucitor şi un ineluş din argint într-o parte a buzei de jos.
Moştenirea asiatică era foarte vizibilă în nuanţa frumoasă a pielii
ei fine şi în izbitorul ei păr negru ca abanosul, pe care şi-l
prinsese într-un coc atractiv la ceafa. Dacă n-ar fi avut cercelul în
279
buză şi antebraţele tatuate, s-ar fi potrivit perfect în oricare
dintre birourile din centrul Washingtonului.
Mask a ridicat capul, concentrându-se asupra literelor pe
care mi le imprima în piele.
— E prescurtarea de la Maskatun. Mask e mai simplu pentru
americani.
Vocea ei nu avea nici urmă de accent asiatic.
— Nu eşti americancă?
— Ba da, sunt. Familia şi prietenii îmi pot pronunţa numele
mai uşor decât turiştii şi oamenii de pe aici care vin să-şi facă un
tatuaj.
A zâmbit uşor.
— Ei bine, mie mi se pare frumos numele tău întreg, dar
Mask sună mai şmecher, aşa că o să rămân la el.
— Familia mea vine din Brunei, din centrul Asiei de Sud-Est,
dar eu sunt americancă.
— Foarte mişto.
— Mersi, a spus ea şi s-a ridicat ca să-şi verifice opera,
întorcându-mi piciorul încoace şi încolo sub lumina puternică.
Pe toată partea laterală a labei piciorului, începând de la doi
centimetri de călcâi până la degete, era textul la care mă
hotărâsem. La doar un centimetru de talpa cu care calc. Când
Mask m-a întrebat ce doresc, am ştiut într-o clipă. Am ales un
font pe gustul meu, iar acum partea aceea era gata.
— Verifică înainte să mă apuc de păpădie.
Mi-am flexat piciorul într-o direcţie şi în alta, făcând o
grimasă când pielea s-a întins pe carnea rănită.
— Îmi place la nebunie.
— OK, păpădia vine aici.
Şi-a plimbat degetul peste punctul gol de deasupra călcâiului
şi în sus spre partea interioară a gleznei, cam şapte centimetri.
Am dat din cap că da.
— Apoi, petalele suflate de vânt o să aibă literele pe care le
alegi tu ca parte a codiţei. Incognito, nu?
M-a privit drept în ochi şi a rânjit.
280
 — Exact.
De data asta m-am întins pe spate şi am lăsat-o pe Mask să-şi
facă treaba. Senzaţia de furnicătură a început din nou în clipa în
care aparatul mi-a atins glezna. Mă înţepa şi îmi transmitea o
senzaţie muşcătoare de durere în tot piciorul. Am strâns din dinţi
şi am aşteptat ca durerea să se transforme încă o dată în plăcere.
După vreo zece minute pluteam pe aripi de endorfină pură.
— Am terminat cu W-ul şi A-ul.
Mask a arătat spre piciorul meu, unde două minuscule petale
de dorinţă pluteau deasupra textului împreună cu alte câteva.
Numai acestea două erau unice. Una conţinea litera W,
reprezentând timpul petrecut cu Wes, iar cealaltă, A de la Alec.
— Cum voiai să fac cu T-ul şi cu H-ul?
— Dacă e posibil, le-aş vrea pe amândouă pe aceeaşi petală
de dorinţă, împletite cumva.
Mask s-a uitat la piciorul meu, l-a răsucit din nou încoace şi
încolo în lumină, a dat scurt din cap că da şi s-a întors la lucru.
— Am terminat şi cu M-ul şi cu T-ul singur. Mai pun câteva
simple aici şi aici, a arătat ea spre petalele simple amestecate
printre cele speciale. Dar ai spus că s-ar putea să vrei să mai
adaugi ceva de-a lungul anului, aşa că am lăsat puţin loc în jos.
Am dat din cap că da.
— Da, dacă lucrurile merg conform planului, s-ar putea să
mai am câteva petale cu litere de adăugat.
— Cred că arată bine şi nu pare neterminat, dar poţi liniştită
să rogi un artist să adauge, cu toate că aş prefera să o fac tot eu.
Îmi cam place ca tatuajele mele să fie doar ale mele, înţelegi?
Am ridicat mâinile în semn de pace.
— Absolut, mă întorc până la sfârşitul anului dacă e nevoie
să mai adaug ceva. Promit.
I-am întins mâna, iar ea mi-a strâns-o.
— Bun, e-n regulă. Ia uită-te.
Păpădia era incredibilă şi desenată realist. Încadra atât de
frumos textul, arătând exact atât cât voiam ca acesta să sară în
ochi şi totuşi să curgă cu semnificaţia din spatele dorinţelor. Pe o
281
pală de vânt se vedea fiecare petală a păpădiei. Cinci din cele
cincisprezece amestecate aveau câte o literă care se
întrepătrundea cu codiţa petalei purtate de vânt. Wes, Alec,
Mason şi Tai aveau fiecare o literă gravată în mişcarea codiţelor.
Tony şi Hector sunt un TH împreunat pe aceeaşi petală
minusculă.
Era important să posed câte o bucăţică din fiecare bărbat,
care să mă însoţească în drumul meu. Era un lucru care ştiam că
o să mă ajute să trec de ce-a mai rămas din anul ăsta. Era mai
mult decât perfect să-i am pe aceşti bărbaţi, prima literă a
numelor lor, plutind în jurul textului care-mi devenise temă
personală. M-am uitat în jos la text, admirând declaraţia devenită
parte din viaţa şi adevărul meu, imprimată pe trupul meu pentru
totdeauna.
Ai încredere în călătorie...

***
Mă durea piciorul când am ajuns acasă şi am urcat scările
spre camera mea şchiopătând.
— Doamne, Maica-Domnului, ce s-a întâmplat? Te-ai lovit?
Kathleen a urcat în goană scările şi m-a apucat de umăr,
legănându-mă la pieptul ei, în timp ce eu continuam să urc
treptele rămase şchiopătând. M-a ajutat să ajung în camera mea,
lucru care a durat neobişnuit de mult. Fiecare pas mă durea mai
tare decât cel dinainte şi mai rău decât întregul proces de tatuare
la un loc.
Când am ajuns în cameră, am început să sar într-un picior şi
m-am prăbuşit grămadă pe pat.
— Ce s-a întâmplat? m-a întrebat ea din nou cercetându-mi
fiecare centimetru din corp până când, într-un târziu, şi-a aţintit
privirea asupra zonei strălucitoare de pe piciorul meu, pe care
Mask o umpluse de vaselină. O, Doamne! Mi se pare că ţi-ai făcut-
o cu mâna ta în cazul ăsta.
S-a aplecat şi s-a uitat cu atenţie.

282
 — E foarte frumos şi cred că semnificaţia din spatele textului
e foarte importantă pentru tine.
Am zâmbit în timp ce mă strâmbam de durere.
— Este. Mulţumesc. Nu ştiu... M-am trezit dimineaţă şi am
ştiut ce am de făcut. Având în vedere că nu trebuie să ajung la
nici un eveniment în următoarele câteva zile, era momentul cel
mai potrivit, i-am spus eu.
Kathleen a dat din cap cu drăgălăşenie.
— Am să-ţi aduc un ceai şi nişte prăjiturele. Hai să te
aranjăm. A ridicat o pernă şi mi-a aşezat-o cu delicateţe sub
picior, având mare grijă cu cerneala proaspătă. Apoi a bătut o
altă pernă şi, cu două degete, m-a ajutat să mă aplec în faţă ca să
mi-o aşeze sub fund. E mai bine?
Râzând, am ridicat capul şi m-am uitat la femeia aceea
încântătoare. Orice bărbat de nădejde ar pune mâna pe ea şi şi-ar
face-o a lui, nu ar angaja o damă de companie ca să dea bine în
faţa ştabilor. Pentru o clipă, opinia mea cu privire la Warren s-a
prăbuşit, dar chiar nu era treaba mea să judec.
— Să ştii că nu-s bolnavă. E doar un tatuaj.
Am chicotit amândouă în timp ce ea netezea pătura de pe
picioarele mele.
— E adevărat, dar te doare. Lasă-mă să am grijă de tine. O să
fie o schimbare binevenită pentru mine să-mi petrec timpul
având grijă de o femeie în loc de doi bărbaţi înţepaţi care au
senzaţia că se descurcă singuri.
Mi-a făcut cu ochiul şi mi-a oferit din nou zâmbetul acela fin
pe care începusem să-l recunosc ca fiind unul dintre mijloacele ei
de comunicare. Kathleen era o femeie bună, cu o voinţă puternică
şi maniere delicate. Am descoperit că îmi place felul ei potolit de
a rezolva lucrurile. Pentru mine, era graţia întruchipată. Poate că
aş putea împrumuta o pagină, două din cartea ei.
Când s-a întors, Kathleen nu avea mâinile goale, ci pline de
chestii, inclusiv vin, nu ceai, gustări, reviste şi bomboane de
ciocolată.
— Ce-i cu toate astea? am întrebat-o eu când a lăsat tava jos.
283
 — Am rareori parte de o noapte între fete şi, dacă nu te
deranjează, mi-ar face plăcere să ne cunoaştem mai bine.
Am zâmbit şi m-am clătinat pe loc.
— Da, la naiba. Dă-mi un pahar din chestia aia bună.
I s-au luminat ochii, strălucind ca un diamant de zece carate.
— Şi chiar e o chestie bună. Luată direct din colecţia
personală a domnului Shipley.
Am făcut ochii mari.
— Şi eşti sigură că putem să-l bem? N-o să se supere când o
să vadă că lipsesc câteva sticle?
A dat cu hotărâre din cap că nu.
— Mă culc cu şeful. Am metodele mele să mă dau pe lângă el.
În plus, a spus că pot să iau tot ce vreau şi se întâmplă să ştiu că
astea stau degeaba de ceva vreme. Nu-i place Zinfandel la fel de
mult cum îmi place mie.
— O, înţeleg. Chiar, cum merge treaba asta?
A ridicat întrebător din sprâncene.
— Partea cu futaiul cu şeful.
Am chicotit şi eu, şi ea. Cu toate că ştiam al naibii de bine
cum e să ajungi în pat cu tipul care-ţi plăteşte salariul. Dar eu nu
stătusem mai mult de o lună cu nici unul dintre ei, în timp ce ea
era aici de zeci de ani.
A tras adânc aer în piept şi s-a aşezat lângă mine, sprijinindu-
se în pernele pluşate. A luat o gură de vin, părând să se
gândească profund la întrebarea mea.
— Nu-i aşa rău cum sună. Eu şi Warren suntem prieteni de
treizeci de ani. Eram îndrăgostită de el încă de când era cu soţia
lui. Iar apoi, când a murit ea, ei bine... a avut nevoie de mine. Abia
după mulţi ani am început o relaţie secretă. Acum împărţim patul
în majoritatea nopţilor.
Chiar dacă din vorbele ei reieşea că aveau o relaţie împlinită,
ascundea ceva.
— Atunci de ce am senzaţia că lucrurile nu stau exact cum ar
trebui?
A ridicat din umeri oftând.
284
 — Cred că m-am gândit că vom fi ieşit la lumină până acum.
Că n-o să-i fie jenă cu mine.
Ochii i-au devenit sticloşi şi a suspinat uşor. Am clătinat din
cap.
— Eu n-am senzaţia că i-ar fi jenă cu tine. Dar trebuie să-ţi
spun că am participat la evenimentele astea şi că sigur te-ai simţi
diferită.
M-am uitat la bluza ei frumos călcată, la şorţul cu volănaşe şi
la fusta care-i avantaja silueta. Absolut. Era cu multe clase peste
panaramele tinere cu care defilau bărbaţii din grupul lui Warren.
Femei ca mine. Cu mare efort, mi-am reprimat reflexul de vomă.
— Înţeleg, a spus ea, dar putea la fel de bine să fie şi o
înjurătură, doar că era mult prea stilată pentru asta.
Punându-i o mână pe antebraţ, am strâns-o tare până când
m-a privit în ochi.
— Ba nu înţelegi, dar am să-ţi arăt.
Arătând ca o femeie cuprinsă de entuziasm, am băgat mâna
sub mine şi am tras telefonul din buzunarul de la spate. Apoi am
căutat poza pe care i-o trimisesem lui Ginelle săptămâna trecută.
— Cu astea te pui.
I-am întins telefonul. S-a uitat îndelung la poză.
— Femeile astea sunt destul de tinere să le fie fiice.
Şi-a dus la gură o mână uşor tremurândă.
— Unele poate chiar nepoate.
Am aprobat din cap.
— Da. De asta sunt eu aici.
I-a trecut o privire oripilată peste faţă.
— Nu... ăăă... nu pentru ceea ce-ţi imaginezi tu. Motivele lui
chiar sunt altruiste.
Aici figura de „am eu faţă de proastă?“ i-a accentuat graţia,
odată cu ochii daţi peste cap.
— OK, e ciudat, dar înţeleg. Are nevoie de propria lui
paraşută.
Mi-am mişcat mâinile prin aer, sugerând o siluetă.

285
 — Să-l facă să pară că e unul de-al lor. Dar totul e pentru un
scop nobil. Are proiectul ăsta pentru care are nevoie de sprijinul
unor tipi cu bani şi al unor politicieni plicticoşi ca să poată duce
medicamente şi vaccinuri în ţări din lumea a treia.
Probabil că a recunoscut ideea, pentru că a început să dea
din cap aprobator şi s-a apropiat mai mult de mine.
— Să ştii că a adus vorba despre proiectul ăsta. Lucrează la el
de ani de zile. Sincer, credeam că a renunţat.
A pufnit.
— Un alt lucru pe care-l face în memoria ei.
Felul în care a spus „memoria ei“ mi s-a părut iritat şi
aproape usturător. M-am uitat pe sub gene la ea.
— Cum adică în memoria ei?
În acel moment, Kathleen a răspuns într-un mod la care nu
m-aş fi aşteptat. Şi-a dus paharul de vin la buze şi a gâlgâit
lichidul roşu ca focul până când l-a terminat.
— Ketty Shipley.
— Cine-i Ketty Shipley? am întrebat eu, complet derutată.
— Soţia decedată a lui Warren.
— O, acea Ketty Shipley, am spus eu.
Cu asta, am sorbit ultimele picături din pahar şi am aşteptat
o clipă.
— Şi de unde maliţiozitatea asta?
Kathleen s-a frecat pe frunte şi şi-a desfăcut agrafa ascunsă.
Spre marea mea surpriză, o coamă sălbatică de păr lung i-a căzut
până mai jos de umeri în valuri mari, frumoase. A scuturat din
cap şi şi-a trecut mâinile prin păr de câteva ori, scoţând un
suspin.
— Nu-i vorba că nu mi-a plăcut de ea. O vreme, a fost
prietena mea cea mai bună. E vorba că nu-mi place că e moartă
de douăzeci şi cinci de ani şi Warren încă e îndrăgostit de ea. Nu
poţi să câştigi inima unui bărbat dacă ea încă aparţine soţiei sale
moarte.
I-au căzut umerii, iar eu am pus un braţ pe al ei şi am tras-o
mai aproape.
286
 — Serios, n-are cum să fie atât de rău.
— O, nu, a răspuns ea batjocoritor. Atunci crezi că fac din
ţânţar armăsar?
A sărit agitată din pat şi a ieşit pe uşă. Am rămas acolo,
complet năucită. Ce dracu au ţânţarii şi armăsarii cu asta, de
fapt? Jur că oamenii ăştia în vârstă spun cele mai trăsnite chestii.
Au trecut câteva minute şi am început să mă gândesc că am
jignit-o. Am derulat în minte conversaţia şi, deşi era în cel mai
rău caz inconfortabilă, nu spusesem nimic nelalocul lui care să o
facă să o rupă la fugă din cameră. Până să apuc să o iau de la
început, uşa s-a deschis şi a intrat împingând un cărucior cu
mâncare. Genul acela pe care-l vezi când stai într-un hotel de lux
şi îţi aduce majordomul cina.
— Ce-i asta? am întrebat-o şi mai derutată.
Într-o secundă, era lângă pat.
— Vino. Hai să sărim pe ăsta.
A bătut cu palma în cărucior.
— Trebuie să-ţi arăt ceva care o să-mi demonstreze teoria.
— Ce teorie?
Am sărit şi ea m-a ajutat să mă aşez pe cărucior. Apoi m-a
împins pe hol, afară din cameră.
— Teoria că nu a trecut încă peste Ketty.
Am dat înapoi, ţinându-mă strâns de cărucior.
— Dacă-ţi spun că te cred, n-ai vrea să nu mă sperii de
moarte târându-mi curul şontorog prin căsoaia asta direct într-o
capcană mortală? Dacă împingi prea tare din greşeală, aş putea
să zbor pe scări.
S-a oprit şi m-a bătut uşor pe spate.
— Îl plimbam mereu pe Aaron cu ăsta prin toată casa. Îi
plăcea la nebunie. Eşti în siguranţă. Nu-ţi face probleme. În plus,
suntem asiguraţi. O să ajungi să te aranjezi pe viaţă dacă ai vreun
accident cât timp eşti în serviciul familiei Shipley.
Asta nu m-a făcut să mă simt mai bine.
— Nu şi dacă mor, am replicat eu.
— Linişteşte-te, am ajuns.
287
 S-a oprit în faţa unei uşi duble din capătul unui coridor foarte
lung şi a scos un mănunchi de chei din buzunarul şorţului. Când
spun un mănunchi, mă refer la un inel cu atâtea chei că puteau
să-i umple teşchereaua unui lăcătuş pe câteva decenii.
Cu o răsucire rapidă a mâinii, a descuiat şi a deschis larg
ambele uşi. M-am lăsat să alunec jos din cărucior, sprijinindu-mă
pe piciorul meu bun, şi am intrat în vârful picioarelor în cameră.
Pielea încă mă durea, dar vinul fusese de ajutor.
Când am ajuns în mijlocul camerei, m-am oprit şi m-am uitat
în jur. Camera era uriaşă. Părea să ocupe întreaga parte laterală a
conacului. Cred că avea aproape două sute de metri pătraţi. Pe
doi pereţi lungi erau înşirate fotografii ale unei tinere femei cu
părul negru şi ochi albaştri, începând cam din adolescenţă şi
până pe la vreo treizeci de ani. M-am dus încet spre unul dintre
pereţi şi am atins cu degetele câteva dintre fotografiile înrămate.
Femeia semăna izbitor cu Aaron. În unele fotografii, îl ţinea în
braţe pe Aaron, care nu părea să aibă mai mult de trei sau patru
ani.
Uitându-mă prin restul camerei, am observat o măsuţă de
toaletă. O perie, un pieptăn, farduri, loţiuni şi parfumuri, aşezate
ca şi cum ar fi aşteptat-o pe proprietara lor să ia loc şi să se
aranjeze pentru o seară în oraş. Mergând mai departe, într-o altă
zonă era o cutie mare din sticlă. Cutia avea cam un metru optzeci
în lungime şi vreo şaizeci de centimetri în lăţime, înăuntru se
găseau seturi incredibile de cercei, coliere, brăţări, inele, genul
care nu se găseşte decât în magazinele foarte luxoase. Toate erau
de cea mai bună calitate, în mod evident nişte piese foarte
scumpe care s-ar fi putut vinde cu zeci de mii de dolari, dacă nu şi
mai mult.
Mai departe erau cuiere întregi pline cu haine de damă. Nici
una nu avea măcar un firicel de praf pe ea, cu toate că erau vechi
de decenii, şi erau agăţate ca şi cum ar fi fost gata de purtat de
către posesoarea lor.

288
 Mai multe lucruri umpleau pereţii, cărţi, nimicuri, fotografii
şi iar fotografii cu Aaron când era mic, toate lucrurile care ar fi
făcut casa să fie un cămin erau înghesuite în camera asta.
— Ce e locul ăsta? am întrebat-o pe Kathleen, rămânând,
practic, fără grai, pentru că şocul îmi blocase gâtul, iar cuvintele
au ieşit şoptite şi întretăiate.
Kathleen s-a sprijinit de măsuţa de toaletă, trecându-şi mâna
peste peria cu mâner aurit.
— Exact ceea ce pare.
I-am răspuns pe un ton plin de sarcasm:
— Iisuse Hristoase! Arată ca un altar pentru o femeie
moartă!
— Ketty Shipley continuă să trăiască deşi e moartă de
douăzeci şi cinci de ani!

CAPITOLUL 5

— Ce dracu căutaţi voi două aici? a răsunat în spatele meu

vocea mânioasă a lui Warren Shipley.
M-am întors spre el.
— Ăăă, îmi pare rău, domnule Shipley, a început Kathleen,
dar am întrerupt-o.
Am ridicat din umeri, ţopăind spre el.
— Îmi pare rău, Warren. Eram curioasă. Era singura uşă
încuiată din toată casa. Acum ştiu de ce. Kathleen tocmai îmi
spunea cât e de neelegant din partea mea să-ţi invadez spaţiul
personal.
Lipindu-mi pe faţă un zâmbet în semn de scuză, am aruncat o
privire spre Kathleen, apoi l-am bătut uşor pe piept pe Warren ca
şi cum nu consideram că ar fi mare brânză. Era. Uriaşă, de fapt.

289
 — Secretul tău e în siguranţă cu mine, am adăugat,
îndreptându-mă spre hol. A, şi mă doare piciorul, aşa că o să mă
retrag.
Probabil că Warren trecuse peste şocul de a fi fost prins cu
un altar închinat soţiei sale moarte şi m-a oprit punându-mi o
mână pe braţ.
— Ce-ai păţit?
— Nimic.
Am ridicat piciorul. Lumina strălucea pe cerneala neagră.
— Mi-am făcut un tatuaj azi.
Se pare că tipul ăsta se şoca foarte uşor, pentru că a rămas
fără aer şi mi-a ridicat piciorul, binoclându-se la tatuajul meu.
Începeam să obosesc să-l ţin ridicat, când m-a luat în braţe ca pe
o prinţesă şi m-a aşezat din nou în cărucior.
— Ce convenabil că era exact aici căruciorul ăsta cu rotile,
nu-i aşa?
Sprâncenele lui groase s-au încruntat din nou.
— O, da, voiam să caut bucătăria şi să-mi pregătesc ceva de
mâncare, dar să încerc să sar într-un picior ţinând o farfurie în
mână ar fi un dezastru.
Am lovit căruciorul, încântată să aud zgomotul ca de gong.
— L-am găsit pe frumosul ăsta şi voila! M-am gândit că o să
meargă de minune. În plus, pot să mă sprijin de el şi să-l împing
cu piciorul cel bun.
I-am aruncat cel mai grozav amestec de zâmbet cu botic.
— Aha, a mormăit el, foarte puţin convins.
Judecând după tonul lui, nu mi-a crezut minciunile, dar, pe
moment, nu m-a întrerupt.
Totuşi Kathleen nu avea chef de jocuri.
— Îmi pare rău, domnule Shipley. O duc pe Mia înapoi în
camera ei să se odihnească.
— Te aştept înapoi în camera mea ca să putem discuta
despre asta, Kitten1.

1
Pisicuţă, dar şi posibil nume de alint de la Kathleen (n. tr.).
290
 Când nu mai putea să ne audă, mi-am lăsat capul pe spate şi
m-am uitat la ea de jos în sus în timp ce mă împingea de-a lungul
coridoarelor.
— Kitten?
Buzele i s-au strâmbat într-un surâs fin.
— Nici o vorbă. Mă bagi în tot felul de belele.
Asta mi-a atras atenţia.
— Eu! am spus pe un ton batjocoritor. Tu eşti cea care a
trebuit neapărat să-mi arate că nu a trecut peste soţia lui moartă.
Faptul că am fost prinse a fost numai vina ta. Am încercat să-ţi
salvez curul!
Kathleen a chicotit uşurel, vocea sunându-i ca nişte clopoţei.
— O, scumpa mea, dacă voiam să-mi salvez curul nu mai
eram aici după treizeci de ani, nu crezi? Sunt pe deplin mulţumită
de localizarea actuală a curului meu.
Era o sugestie de nemulţumire în tonul ei. Altarul dovedea
că, într-adevăr, el nu trecuse peste mama lui Aaron. Poate că unii
oameni nu trec niciodată peste prima dragoste. Totuşi, speram că
nu e aşa. Eu avusesem o primă dragoste de tot rahatul. Mă
aruncasem de multe ori spectaculos în piscina cu rahat care era
viaţa mea amoroasă. Speram că Dumnezeu avea să-şi facă milă
de mine şi să-mi trimită bărbatul potrivit. Bărbatul care să dea
totul la o parte şi alături de care totul ar fi pur şi simplu... uşor.
Telefonul a bâzâit în buzunarul de la spate, şocant de tare pe
metalul căruciorului. Şi eu, şi Kathleen am sărit în sus de spaimă,
apoi am râs de ridicolul situaţiei. Fuseserăm prinse intrând într-
un spaţiu secret foarte dubios; era mă căra prin toată căsoaia aia
într-un cărucior pentru alimente după ce eu îmi însemnasem
pentru totdeauna trupul, iar acum ne speriam de lucruri care
bâzâiau în noapte. Scena era comică. Fără îndoială că puteam să
facem bani frumoşi pe Broadway cu poanta asta.
Când am ajuns la uşa mea, i-am mulţumit lui Kathleen pentru
plimbare, am ţopăit în camera mea şi am căzut pe pat, cu
telefonul în mână.

291
 Către Mia Saunders
De la Wes Channing
Te-am visat azi-noapte. Eram iarăşi în piscina mea. Cerul era
doar întuneric şi stele strălucitoare. Tu erai întinsă, cu picioarele
desfăcute, iar gura mea îţi făcea lucrul acela pe care-l adori. Îţi
mai aduci aminte? Îţi mai aduci aminte cât de uşor puteam să te
fac să te topeşti? Să te fac să termini cu gura. Doamne, ce dor îmi e
de asta. De gustul tău pe limba mea. Miere pură. Spune-mi, te
gândeşti la mine în clipa asta?

Către Wes Channing

De la Mia Saunders '
Da.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Dovedeşte-mi-o. Arată-mi.

Măiculiţa tuturor tipilor sexy! Am citit de cel puţin cinci ori

cuvintele lui Wes. Suficient cât să simt un zvâcnet, de parcă
trupul meu s-ar fi copt dinspre interior spre exterior. Voia să-i
arăt. Nu mai făcusem sex prin mesaje până acum. Ideea merita
luată în considerare. Eu eram excitată şi era evident că şi el. Nu
avea cum să strice, nu? Vocea aceea mititică din capul meu care
spunea că asta n-ar face decât să complice lucrurile îmi ciocănea
în subconştient ca o ciocănitoare într-un trunchi de copac.
Toc, toc, toc, toc, toc... toc.
Ca o idioată ce eram, am scos un pistol mental cu bile şi am
împuşcat-o pe ciocănitoarea aia exact unde se cocoţase şi am
scăpat de toate hainele în afară de sutien şi chiloţi. Un set roz
foarte sexy cu margini din dantelă în zigzag. Avea să-şi piardă
minţile văzând ţinuta asta. Ţinând telefonul la bărbie, mi-am
încrucişat picioarele, având grijă să arate natural şi totuşi sexy în
lumina slabă, şi am făcut o fotografie.

292
 Către Wes Channing
De la Mia Saunders
Ce zici de asta?

I-am trimis fotografia şi am început să-mi mângâi coapsele

cu vârfurile degetelor, mişcându-le în sus şi în jos pe picioare şi
mai sus. Când am ajuns la sâni, i-am cuprins în palme şi i-am
strâns mai brutal decât o făceam în mod normal, dar îmi
imaginam cum ar face-o Wes. El nu se mai sătura de trupul meu
şi adesea, când era nebun de dorinţă, se agăţa de mine de parcă
aş fi fost ultima femeie de pe Pământ. Cu brutalitate şi hotărâre
masculină. Adoram clipele acelea. Mă făceau să mă simt dorită, ca
şi cum nimic pe lume n-ar fi putut interveni între noi.
Telefonul a ţiuit şi m-am chinuit să-l ridic. O, Doamne sfinte
şi toate lucrurile frumoase, bune şi delicioase de pe lume.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Acum mi s-a sculat.

Fotografia ataşată o imita pe a mea, numai că el era într-un

şort de înot delicios de umflat. I se vedeau toţi muşchii
abdominali şi, în clipa aceea, aş fi dat orice să-mi pot trece limba
peste fiecare ridicătură de muşchi, în special pe adaosul foarte
mare care-i umfla pantalonii.
Umezeala mi-a inundat interiorul coapselor. Panglici de
căldură şi dorinţă îmi treceau nebuneşte prin membre. Mi-am
frecat coapsele una de alta, încercând să eliberez din tensiune,
dar frecarea nu a făcut decât să sporească nevoia.

Către Wes Channing

De la Mia Saunders
Mi-aş dori să fii aici. Aş avea grijă de problema aia mare pe
care o ai.

293
 Către Mia Saunders
De la Wes Channing
Chiar aşa? Se pare că va trebui să ne folosim imaginaţia,
începând cu mâinile tale. Trage în jos cupele sutienului şi atinge-ţi
sânii. Doamne, sunt sexy şi moi. Aminteşte-ţi ce simţeai când
trăgeam în jos materialul şi-i ridicam pe rând la gură. Cum te
muşcam doar atât cât să te zvârcoleşti. Ciupeşte sfârcurile alea roz
şi minunate pentru mine. Umezeşte-ţi vârfurile degetelor şi începe
încet, apoi mai tare, aşa cum aş face eu.

Maică-măiculiţa mea! Tipul era la patru mii de kilometri

distanţă şi avea puterea să mă facă să termin cu un simplu mesaj.
Pierdută în aburii dorinţei pe care numai Wes mi-o putea stârni
de la o asemenea distanţă, am tras în jos materialul sutienului.
Sânii mei erau plini, grei şi gata să fie veneraţi. Lingându-mi
vârfurile degetelor, am închis ochii şi am început să le răsucesc în
jurul sfârcurilor întărite. Apoi, cum mi-a spus el, am apucat cu
degetul mare şi cu arătătorul şi am tras, alungindu-le înainte de a
ciupi ţesutul. Am ţipat din cauza senzaţiei intense care mi-a
străbătut pieptul şi s-a instalat între picioarele mele. Materialul
chiloţilor mei era ud leoarcă, iar păsărică mi se strângea în jurul a
nimic în afară de aer, simţindu-se goală şi voind să fie umplută.
A venit un alt mesaj.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Eşti udă, iubito? Zvâcneşti, eşti gata să fii futută tare?

Degetele mele bâjbâiau şi respiraţia îmi ieşea gâfâită în timp

ce i-am răspuns.

Către Wes Channing

De la Mia Saunders
Asta-i tortură.

294
 Către Mia Saunders
De la Wes Channing
Ştiu, iubito, dar fă cum îţi spun eu. Lasă-ţi mâinile să coboare
spre talia ta subţire. Răsuceşte-ţi un deget în jurul buricului şi
gâdilă pielea aşa cum făceam eu. Ţi-aduci aminte? Sigur că ţi-
aduci aminte. Strecoară mâna acolo unde ţi-e cel mai dor de mine,
dar nu intra încă în bucăţica aceea de rai. Joacă-te cu clitorisul tău
mic şi fierbinte. Pun pariu că e tare ca stânca pentru mine. Carne
încordată, mică, rotundă. Dacă aş fi acolo, te-aş linge până ai
termina. Mi-aş răsuci limba în jurul năsturaşului fierbinte şi aş
suge cu atâta putere că ţi-ai strânge picioarele în jurul capului
meu, făcându-mă prizonier, ţinându-mă acolo. Joacă-te cu tine
acum.

S-a terminat. Complet pierdută în fantezie, am făcut exact ce

mi-a spus el. Mi-am gâdilat stomacul, strecurând un deget umed
în buric, aşa cum făcea el pe drumul spre ceea ce numea rai.
Respiraţia mi-era chinuită, ieşea în mici gâfâieli. Îmi simţeam
şuviţele de păr atingându-mi sfârcurile înfiorate, ieşite în afară,
vibrând de dorinţa de a fi atinse, supte şi muşcate. Încet, mi-am
lăsat mâna să alunece pe sub dantela care îmi acoperea sexul.
Udă. Picura practic. Numai Wes era capabil să-mi facă asta.
Numai cuvintele dintr-un mesaj m-au transformat într-un
creuzet de nevoie pură. De nevoia ca el să mă atingă. Să mă guste.
Să facă dragoste cu mine.
M-am jucat cu clitorisul, făcând cum mi-a spus el. Şfichiuind
micul năsturaş aşa cum făcea Wes înainte de a se apuca de
treabă.
A mai venit un mesaj.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Îmi imaginez gustul tău şi mi-o frec gândindu-mă la tine, la
păsărică ta. Pizda ta e caldă, primitoare şi suculentă ca o piersică

295
din copac. Aminteşte-ţi cum aş acoperi cât aş putea de mult din
păsărică aia dulce cu gura mea şi cum te-aş suge...

Vai, să-mi fut una! Cuvintele lui au aprins un foc atât de

puternic, încât mă ardea de la patru mii de kilometri. Am
continuat să citesc în timp ce îmi ciupeam clitorisul, trăgeam de
el şi îmi legănam şoldurile înainte şi înapoi.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Te-aş suge atât de tare că ai începe să ţipi. Iar când ai
termina, aş lua-o de la capăt. Când aş termina cu tine, pizda ta ar
plânge să fie umplută. Aşa e şi acum? E gata pentru scula mea?
Pun pariu că da. Ştiu eu păsărica aia lacomă. Vrea să fie plină ochi
cu o sculă tare. Nu te sfii. Bagă două degete cu putere, iubito.
Prefă-te că sunt eu şi că mă înfig în tine pentru prima oară.

Nu mă puteam opri. Parcă eram o marionetă, iar el,

păpuşarul. Mi-am înfipt adânc două degete, exact aşa cum mă
instruise, şi am scos un ţipăt simţind senzaţia de durere a
intruziunii rapide. Durerea nu a durat decât o secundă. A fost de-
ajuns să-mi păcălesc mintea să-şi imagineze că m-a penetrat el,
numai că cele două degete păleau în comparaţie cu dotarea lui
Wes. Pentru moment, trebuia să fie de ajuns.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Îţi place cu degetele, iubito? Nu-i la fel de bine cum ar fi dacă
m-ai avea pe mine acolo. Acum bagă şi scoate degetele. Cu mâna
cealaltă, apucă de clitorisul ăla mic pe care-mi place să-l muşc.
Fute-te până termini. Termină pentru mine, iubito.

Nu aveam cum să rezist. Degetele mi se mişcau pe pilot

automat, în timp ce mintea mea folosea imaginile sugerate de el.
Am simţit furnicături prin toată pielea, în timp ce o boare fină de
296
transpiraţie ieşea la suprafaţă. Fiecare por în parte gâfâia de
intensitatea plăcerii ce-mi trecea prin tot sistemul. Căldura a
crescut până când plăcerea s-a adunat jos, ieşind în spirală din
centru până când n-am mai văzut decât scânteieri de lumini
multicolore prin pleoapele închise. Când orgasmul a pus
stăpânire pe mine, ghearele lui mi-au zgâriat şi mi-au sfâşiat
terminaţiile nervoase până când am atins culmea euforiei şi
eliberarea a explodat în mine.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Ai adormit?

Am început să râd citind ultimul mesaj al lui Wes.

Către Wes Channing

De la Mia Saunders
Îmi pare rău. M-ai cam luat la o tură solo.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Am fost acolo, cu tine, iubito. Nu ai fost singură. Am terminat
tare imaginându-mi cum te atingi gândindu-te la mine, mai tare
ca oricând de la Chicago până acum.

Şi asta a fost de ajuns ca să facă să pocnească bula imaculată

de fericire pe care o crease pentru mine.
Chicago.
Atunci am fost ultima oară împreună fizic. Acum trei luni. De
atunci, eu i-am făcut o invitaţie la sex lui Alec şi am petrecut o
lună cu Tai. În tot acest timp, el a fost cu actriţa fierbinte pe care
revistele despre celebrităţi o numeau cea mai frumoasă femeie în
viaţă pe anul acesta. Iar Wes al meu i-o trăgea. În mod regulat.
Era doar o chestiune de timp până când avea să-mi dea papucii.

297
Poate că ar fi trebuit să simplific lucrurile pentru el. Să renunţ eu
la el.
Ca să fiu sinceră cu mine însămi, nu ştiu dacă l-aş putea
scoate de tot pe Wes din viaţa mea. Sunt prea multe la mijloc.
Lucruri rămase nespuse şi nefăcute, pe deasupra şi greutatea
unei promisiuni de mai mult. O promisiune pe care nu ştiu dacă
şi-o va putea ţine vreunul dintre noi pentru încă şase luni. Pentru
cât de puţin timp am petrecut cu el, mi se pare că sunt ani de
istorie între noi.
N-am putut s-o fac printr-un mesaj. Am tras aer adânc în
piept, am oftat şi am apăsat pe butonul de apelare de pe telefon.
Wes a răspuns cu o voce somnoroasă.
— Salutare, frumoaso, am crezut că o să eviţi ceea ce s-a
întâmplat între noi pentru vreo săptămână, două.
A chicotit, iar sunetul sexy s-a dus direct în direcţia libidoului
meu supraîncărcat. La dracu, tot ce are omul ăsta de făcut este să
respire şi încep să-l doresc cu o ardoare de neegalat cu oricine
altcineva.
— Wes, trebuie să discutăm despre asta. Ce ne facem noi
unul altuia...
Am lăsat fraza neterminată să atârne greu între noi.
El a oftat adânc, un zgomot ca un mormăit. Mi-a amintit de
vremurile când mă puteam întinde la pieptul lui gol ca să-i ascult
bătăile inimii şi sunetul respiraţiei intrându-i şi ieşindu-i din
plămâni. Unul dintre cele mai plăcute locuri de pe pământ era
acesta, să mă pierd în braţele lui. Măcar dacă şi restul vieţii putea
fi la fel de mângâietor.
— Hai să nu facem din asta mai mult decât e de fapt. Doi
oameni care simt o afecţiune reciprocă unul pentru celălalt şi
care îşi fac un pic plăcerile.
Am pufnit.
— Deci aşa vrei să joci?
— Nu joc nimic. Nu s-a schimbat nimic. Tu îmi cunoşti
poziţia, eu o cunosc pe a ta. Asta nu înseamnă că nu ne putem

298
întâlni la mijloc din când în când ca să ne amintim cât de bine
poate să fie.
Tipul avea dreptate.
— Sunt atât de obosită.
— Care-i necazul, iubito?
Wes avea stilul de a mă alina şi de a mă face să mă simt
satisfăcută. Mă făcea să cred că treaba asta dintre noi ar putea
chiar să funcţioneze. Deocamdată, trebuia să am încredere în el şi
în asta.
— Washingtonul e plin de târfe materialiste şi de boşorogi
plicticoşi cu prea mulţi bani şi mult prea multă putere.
A râs în hohote.
— Adevăr grăieşti. Şi care-i problema? Tipul la care eşti vrea
să fii mai mult decât o simplă damă de companie?
Am clătinat din cap că nu şi am scos un sunet ce imita voma,
la care a răspuns cu un alt hohot de râs. Adoram fiecare clipă.
Fără ca măcar să se străduiască, făcea atmosfera mai lejeră.
— Warren e un tip de treabă. Nu e interesat de mine în
sensul ăla.
Wes a râs batjocoritor.
— Mi se pare foarte greu de crezut.
— Nu sunt genul lui.
— Mia, iubita mea, tu eşti genul oricărui bărbat.
Am dat ochii peste cap şi mi-am răsucit o şuviţă de păr,
cercetându-mi tatuajul în timp ce mă gândeam la ce a spus.
— În fine. Faptul că mă aflu aici e ciudat. Nu prea ştiu sigur
care-i locul meu.
— Cum aşa?
— Ei bine, m-a angajat să fiu piesa arătoasă de la braţul lui,
ca să fie şi el la fel ca restul tipilor în vârstă. Toţi au câte o
tinerică atârnată de ei. Dar el are o femeie acasă cu care e
împreună de ani de zile şi pe care o ţine ascunsă.
— Cum? Asta chiar e ciudat. De ce crezi că e aşa?
Am ridicat din umeri.
— Habar n-am.
299
 Imaginea altarului mi-a fulgerat prin minte.
— Nu sunt sigură că a trecut peste soţia lui moartă. Dar e
moartă de douăzeci şi cinci de ani. E ciudat. Şi o are pe
intendenta asta cu care are o relaţie secretă de câţiva ani, dar o
ţine ascunsă. Nu ştiu, bănuiesc că faptul că tratează o femeie ca
pe un mic secret murdar nu prea-mi place.
— Nici mie. Te gândeşti că poate ai putea să-l faci să-şi
conştientizeze greşeala?
— Probabil că ar fi mai distractiv decât să stau toată ziua în
căsoaia asta cu nimic mai bun de făcut decât să o şterg spontan
ca să-mi fac un tatuaj.
Wes a rămas tăcut atât de mult timp că a trebuit să mă uit la
ecranul telefonului să mă conving că nu s-a închis sau că nu s-a
întrerupt convorbirea.
— Wes?
— Îmi pare rău, iubito, mi te imaginam cu un tatuaj. La
dracu’, mi s-a sculat iar.
Am rânjit. .
— Poate putem rezolva cumva.
— A, da?
— Da. Închide ochii şi imaginează-ţi că te sărut, coborând
încet spre pieptul tău...

CAPITOLUL 6

— Scumpo, tu stai la palavre cu celelalte doamne, în timp ce

eu discut afaceri cu bărbaţii, mi-a spus Warren lăsându-mă la o
masă cu alte şapte femei.
Erau îmbrăcate asemănător. Rochii scurte şi strâmte, păr
lung şi bogat şi o grămadă de bijuterii strălucitoare la urechi, în
jurul gâtului, la încheieturi şi pe degete. Erau nişte femei
întreţinute şi n-aveau nici o jenă să se fălească cu asta.
300
 Le-am făcut stânjenită cu mâna.
— Bună, eu sunt Mia.
Toate în afară de una mi-au aruncat pumnale din priviri.
— Bună, eu sunt Christine Benoit, singura măritată de aici.
Restul fetelor sunt cam afurisite. Nu le place să împartă lumina
reflectoarelor, nu-i aşa, doamnelor?
Şi-a ţuguiat buzele şi a surâs batjocoritor, apoi mi-a întins
mâna şi aproape că m-a orbit cu dimensiunile diamantului de pe
inelul ei de logodnă.
— Mamă, ce pietroi! am exclamat eu apucând-o de mână,
complet lipsită de graţie sau tact.
Nu mai văzusem până atunci un diamant nici pe departe la
fel de mare. Faţa i s-a luminat şi a rămas cu mâna sus.
— Ştiu, nu-i aşa? Tăticul meu are mare grijă de mine. Cinci
carate peste alte cinci care o înconjoară pe prinţesa mea.
A arătat spre diamantul tăiat în formă de pătrat, orbindu-mă.
Aveam nevoie de ochelari de soare să mă uit la chestia aia; razele
pe care le arunca se întindeau atât de mult că li se putea atribui
propriul cod poştal.
— Mai tacă-ţi gura, Christine. Doar pentru că bătrânul Benoit
s-a hotărât în sfârşit să-ţi pună un inel pe deget nu înseamnă că
trebuie să ne oftici pe noi.
M-am uitat la bruneta încruntată. Inelarul ei era, deloc
surprinzător, lipsit de bijuterii uriaşe. Bănuiesc că atitudinea ei
nu avea nimic de-a face cu asta. Mi-am dat subtil ochii peste cap,
prefăcându-mă că mai admir o dată inelul.
— E frumos, Christine. Ai spus că eşti căsătorită cu domnul
Benoit? Sunteţi în vizită din Canada, nu-i aşa?
Alarma a început să-mi sune în cap.
Ding! Ding! Ding!
Benoit era unul dintre numele cu care voia să discute
Warren. Pare-se că omul deţinea vapoare pe toată coasta
răsăriteană a Canadei. Un port din Yarmouth se afla în Golful
Mâine, în sud-vestul insulei Nova Scoţia. Era poziţia perfectă
pentru a transporta mărfurile din Canada în Marea Britanie,
301
unde aveau să fie încărcate pe cargoboturi care mergeau tocmai
până în Mali, una dintre cele mai sărace ţări din Africa. Am ştiut
că momentul acesta nu era predestinat. Ocazia de a ajuta m-a
lovit direct în moalele capului în forma unui inel cu diamant de
zece carate de pe degetul unei blonde minione.
Christine a deschis larg gura cu buze mărite pe cale
chirurgicală.
— Da, suntem din Canada! Frances al meu e aici cu afaceri.
Am văzut că tu eşti cu domnul Shipley.
M-a împuns în umăr.
— Probabil că e cel mai chipeş dintre toţi bărbaţii de aici... În
afară de soţul meu.
A făcut un gest spre un bărbat care nu putea avea mai mult
de un metru şaptezeci, şi asta într-o zi bună. Slavă Domnului că
era minionă. Pe tocurile mele, l-aş face pe tip să pară un pitic.
Avea o mustaţă căruntă şi păr des, cărunt. Măcar avea păr.
Proporţia de bărbaţi cu păr era cam de 50% în acest grup. Am
întors capul şi m-am uitat la domnul Benoit, apoi din nou la
femeia care era cu cel puţin treizeci şi cinci de ani mai tânără ca
el.
— Dacă nu te deranjează întrebarea, câţi ani are soţul tău?
Ochii i-au sclipit la fel de tare ca diamantul. Nici urmă de
probleme cu întrebarea mea pe faţa ei drăguţă.
— Împlineşte şaizeci şi şase anul ăsta.
— Şi tu?
— Eu am douăzeci şi cinci.
Am analizat informaţia sorbind din paharul plin de şampanie
pe care-l apucasem înainte să mă arunce Warren la lupi.
— Şi nu te deranjează o diferenţă de vârstă de patruzeci şi
unu de ani?
A făcut un semn indiferent din mână.
— Nici vorbă. E atât de bun cu mine. M-a cules practic de pe
străzi, mi-a găsit o locuinţă, m-a ajutat să termin liceul şi apoi m-
a trimis la facultate. Acum am o diplomă de licenţă şi lucrez la
Benoit Shipping Inc., la sediul nostru.
302
 Am dat din cap aprobator, nu foarte surprinsă de povestea ei.
— Mă ocup de toate campaniile noi de marketing. Avem
acelaşi birou, ne jucăm un pic de-a mama şi de-a tata când
suntem stresaţi şi apoi ne întoarcem la treabă.
De-a mama şi de-a tata.
— Ai spus că vă jucaţi de-a mama şi de-a tata?
A dat din cap că da, fără să-i pese de cine mai auzea
conversaţia noastră. Expresia „o carte deschisă“ i se potrivea
perfect.
— Da, când obosim, ne plictisim sau, ştii şi tu, vrem doar să
ne futem, mă aşază pe biroul meu sau pe al lui şi mă fute de mă
rupe. E incredibil de bun şi mă face să termin mai tare decât orice
alt partener am avut până acum. Cred că e aşa pentru că... hm, ştii
tu, ia pastile de-alea albastre. O are tare tot timpul. Sunt fericită
să-i pot fi de folos. Şi vrei să-ţi spun un secret?
Făptura aia drăgălaşă era luminată de energie şi entuziasm.
Un secret. De la femeia care se fute cu un bărbat suficient de
bătrân să-i fie bunic, care foloseşte expresia „de-a mama şi de-a
tata“ şi are o viaţă sexuală ridicol de activă cu un boşorog... Da,
da, cred că vreau să-i cunosc secretele. Sunt convinsă că o să mă
dea pe spate.
Christine s-a aplecat mai aproape de urechea mea.
— Sunt însărcinată cu primul nostru copil.
Ştiţi faza aia din desene animate când Yosemite Sam sare în
aer şi îi iese fum prin urechi? Am simţit că mi s-a întâmplat şi mie
acelaşi lucru când am auzit că e gravidă cu un tip care are de trei
ori vârsta ei. A început cu o senzaţie de bâzâit şi nevoia de a mă
aşeza. După ce am făcut-o, mi-a pipăit fruntea.
— Ai un pic de temperatură, Mia, mi-a spus ea, părând foarte
îngrijorată de starea mea de sănătate.
— Poate mă conduci până la toaletă şi mai vorbim acolo.
Trebuia să o prind singură pe bunăciunea asta. Soţul ei era
proprietarul companiei navale de care avea nevoie Warren ca să-
şi transporte bunurile în Marea Britanie. Am luat asupra mea să
fac acest lucru posibil. Dacă era de folos să mă împrietenesc cu
303
soţia gravidă, eram dispusă să mă sacrific. În plus, era chiar
simpatică – deşi cam nechibzuită.

***
— Aşa că, vezi tu, vaccinurile şi medicamentele vor salva
nenumărate vieţi.
Christine a oftat, ducându-şi mâna la stomacul încă plat.
— Doamne! Trebuie să ajutăm! a spus ea cu convingere.
Am aprobat din cap.
— Ei bine, poate poţi să pui o vorbă pentru Warren la
Frances? am sugerat eu, gândindu-mă că e cea mai bună cale.
A dat din cap că nu.
— O, nu, am să fac mai mult decât atât.
A scos un telefon din poşetă, a apăsat pe câteva butoane, apoi
l-a dus la ureche.
— Franny, iepuraşule, a chicotit ea. Sigur că sunt mereu gata
pentru scula ta mare, iubitule, ştii prea bine.
Gândul la bătrânul acela pompând în ea mi-a lăsat un gust
amar în gură, cam ca acela care-ţi rămâne după ce vomiţi.
— Da, ştiu, iepuraşule, şi eu o vreau tare. Foarte tare. Atât de
tare să-mi clănţăne dinţii, dar vreau să stau de vorbă cu tine
despre o chestie.
Am aşteptat cât timp ea i-a împărtăşit cam tot ce-i spusesem
despre proiectul lui Warren şi despre cum puteau să ajute.
— Da, iepuraşule, facem din asta contribuţia noastră
caritabilă de anul ăsta şi pot chiar să pun la cale şi o campanie
despre lucrurile bune pe care le facem împreună cu Shipley Inc.
A mai adăugat nişte „aha“ şi „mmm“, apoi s-a întors într-o
parte. Şi-a dus mâna în jos de la gât până la un sân, pe care l-a
cuprins cu îndrăzneală în palmă.
— Da, vor să fie strânşi. Numai gândul că mă fuţi aici, acum,
mă face aşa de dornică. Poţi să vii să mă lingi? Bebeluşul ăsta mă
face atât de pofticioasă. Ştiu că m-ai futut deja de două ori azi – a
gemut şi a oftat –, dar acum am nevoie de gura ta.
Sărea efectiv în sus şi bătea din palme.
304
 — OK, Franny, mă găseşti în toaleta femeilor, umedă şi
pregătită. Să nu mă laşi să aştept, că încep să mă joc fără tine.
Apoi a închis telefonul. Pieptul i se umfla.
— O să facem cu siguranţă transporturile pentru familia
Shipley.
Îmi venea să sar în sus şi să sărbătoresc, dar ea a început să
se tragă de sâni cu neruşinare.
— Îţi place s-o faci în trei? m-a întrebat zăpăcită. Franny
adoră când mai băgăm în joc pe câte o prietenă a mea. Ne fute
bine pe amândouă, dar nu mă deranjează să împart atât timp cât
nu se întâmplă în patul nostru conjugal. Acela e doar pentru noi
doi.
Am închis şi am deschis gura ca şi cum nu reuşeam să-mi
recapăt suflul. Chiar nu puteam să respir. Mi se amestecau
imagini în minte în timp ce încercam să procesez ce spusese.
Christine îmi propusese o partidă de sex în trei cu soţul ei. Cu
soţul ei bătrân ca un tataie, în toaleta femeilor. Am clătinat din
cap că nu.
— Ăăă, nu, dar sunt foarte entuziasmată să mă duc să-i
spun... ăăă... tăticului meu despre implicarea companiei Benoit.
— Super.
Şi, cu asta, şi-a agăţat degetele de bretelele rochiei şi aşa
minuscule şi a lăsat-o să cadă la podea, rămânând numai într-un
chiloţel roşu. Nimic altceva decât chiloţelul! Cum paştele mă-sii?
M-am întors ca să-i ofer un pic de intimitate exact în clipa în care
a intrat bătrânul Frances Benoit.
— Ai început fără mine, dulceaţă? a întrebat el măsurându-şi
cu privirea soţia aproape goală şi apoi pe mine.
— Abia aştept. Dă-mi scula ta, tăticule, vreau să ţi-o sug cât
mă sugi tu pe mine.
— Fată, ce ţi-am spus eu despre dezbrăcatul în public, a
certat-o el, cu toate că nu părea chiar atât de supărat. Am să-ţi
suspend alocaţia pentru fapta asta.
Ea a scos un geamăt.
— Dar nu pot să mă abţin. Am nevoie de tine.
305
 Era cu siguranţă momentul s-o tai de acolo.
— Ăăă... eu mă duc să-l caut pe... ăăă... Warren al meu, am
spus eu, nefiind în stare să-i spun tăticul încă o dată.
Îmi făcea pur şi simplu greaţă.
Abia ajunsesem în pragul uşii de la toaletă că am auzit-o pe
Christine gâfâind şi gemând.
— O să te călăresc atât de tare. Te iubesc, Franny, te iubesc.
Ador să te fut.
— Urcă-te, dulceaţă. Aşa, fute-mă până termini suficient de
tare să-ţi ajungă până diseară. Doamne, sarcina asta o să mă
ucidă, l-am auzit spunând pe soţul ei cu accentul lui canadian
pronunţat.
Dacă eram în locul lui, mi-aş fi făcut cu siguranţă griji în
privinţa sănătăţii. Avea vârsta potrivită pentru un infarct şi, dacă
înghiţea pastilele alea albastre cu alcool şi tone de sex brutal cu o
fată de douăzeci şi cinci de ani, cu siguranţă avea de ce să-şi facă
probleme.
Când am ieşit de la baie, mă aştepta Warren. Avea o privire
îngrijorată când l-am apucat de încheietură.
— Hai să plecăm cât mai departe de aici.
— De ce? Frances a zis că vrea să discute cu mine despre
folosirea vapoarelor lui pentru transportul care trebuie să ajungă
în Mali.
— Ştiu, am aranjat totul cu nevastă-sa. Dar nu sunt
disponibili acum şi, dacă intri acolo, o să te invite să iei parte la
jocurile lor sexuale în public, l-am prevenit eu.
A bătut în retragere.
— Am înţeles. Atunci, ar trebui să-i aşteptăm la bar. Poţi să-
mi povesteşti tot ce s-a discutat. Mergem?
M-a luat de braţ ca un gentleman perfect. În mod evident, ca
un bunic care-şi ia de braţ nepoata, nu bucăţica sexy. Un tip
rafinat. Măcar m-am ales cu cel bun. Deşi nici Frances nu era nici
pe jumătate rău, odată ce treceam peste faptul că s-a însurat şi a
lăsat gravidă o femeie de trei ori mai tânără ca el. Tremuram, iar
Warren s-a oprit, şi-a scos sacoul şi mi l-a pus pe umeri.
306
 — Mulţumesc.
— Cu plăcere. Acum spune-mi ce s-a întâmplat.

***
Se pare că reuşita în privinţa navelor canadiene era o parte
extrem de importantă în lansarea proiectului lui Warren. Am stat
împreună la bar la evenimentul sofisticat şi am băut pahar după
pahar de whisky din cel mai scump. Chiar şi Christine a stat cu
noi, sorbind din băuturi fără alcool şi distrându-se de minune.
Bănuiesc că, odată ce-şi potolea pofta de sex, chiar devenea
foarte amuzantă.
La aproape două noaptea, James, şoferul, a trebuit să ne
susţină şi pe mine, şi pe Warren în timp ce urcam scările din
piatră lălăind o variantă ridicolă a cântecului Im Henry the
Eighth, I Am atât de tare că am fost amândoi şocaţi când s-a
aprins lumina pe holul de la intrare. Kathleen stătea sprijinită de
o balustradă, cu braţele încrucişate la piept şi buzele strânse.
— Aţi avut o noapte bună? a întrebat ea pe un ton imposibil
de descifrat.
Warren s-a dus spre ea cu viteza unui bărbat având
jumătatea vârstei lui. A luat-o în braţe, apoi i-a desfăcut larg
braţele şi a început să danseze cu ea. O legăna dintr-o parte în
alta, o lăsa în jos. Am început să mă legăn şi să bat din palme,
apoi m-am agăţat de James, căruia i-a fost milă de mine şi m-a
învârtit prin hol odată cu Warren şi Kathleen. Am dansat un pic
toţi patru, apoi partenerii noştri de dans ne-au condus sus pe
scări.
— Stai aşa, frate. Warren... amice... să nu uiţi să-i spui lui
Kathleen ce-am obţinut.
El a râs, iar eu m-am prăbuşit peste James. Fără alte
comentarii, m-a luat în braţe ca un pompier, trupul meu fiind
deja greoi. L-am plesnit peste fundul surprinzător de ferm.
— Mişto! am spus, apoi mi-am amintit că mai am ceva de
adăugat. Stai...

307
 L-am plesnit din nou peste fund, iar el s-a oprit din râs şi a
încercat să-mi ţină mâinile.
— ...Şi să-i spui ce sex scârbos au făcut în baie!
Warren a început să hohotească atât de tare că s-a aşezat
direct pe podea. Voiam să mă duc să-l ajut, dar eram deja şi eu cu
fundul în sus.
— Kathy, scumpo, n-ai să ghiceşti ce au făcut bătrânul Benoit
şi neruşinata lui de nevestică.
Ea l-a bătut uşor pe umăr.
— Sunt convinsă că o să-mi povesteşti totul, dar mai întâi
trebuie să te ducem în pat.
— Tu ştii că eu nu te-aş împărţi niciodată, nu? i-a spus el pe
un ton serios, iar James a pornit din nou.
L-am plesnit încă o dată tare peste fund, iar de data asta s-a
răzbunat, plesnindu-mă şi el pe mine.
— Ai de gând să stai liniştită? Eşti destul de grea şi aşa!
M-am ridicat, încercând să mă uit la faţa lui.
— Mă faci grasă?
— N-aş putea să spun asta. Dar când eşti beată moartă nu
eşti chiar uşoară ca o pană, m-a luat el peste picior.
Mi-a ieşit de pe buze un amestec de geamăt şi scâncet de
copil.
— Dar tocmai ajungeau la partea cea mai tare. El îi spunea că
o iubeşte.
James a clătinat din cap şi m-a ţinut strâns. Timpul a părut să
zboare cât m-a dus în camera mea mai repede decât aş fi crezut
că e posibil. La beţie nu prea am talent să estimez timpul.
— Toată lumea ştie că o iubeşte pe doamna Kathleen. O
iubeşte de ani de zile.
— Dar altarul? l-am contrazis eu, cu buzele atârnând
înmuiate de alcool.
— N-a ştiut ce să facă cu lucrurile lui Ketty. S-a gândit că
poate Aaron o să aibă nevastă şi copii şi o să vrea ceva de acolo,
în plus, n-a vrut să-l facă să sufere pe fiul lui. E mai sentimental
decât lasă să se vadă.
308
 James a pufnit, părând aproape iritat. Totuşi, informaţia
schimba multe. James m-a trântit pe pat. S-a dus la comodă şi a
scos de acolo un top şi pantalonii de pijama şi le-a aruncat pe pat.
— Uite-ţi hainele de noapte. Spune-mi, te rog, că n-ai nevoie
de ajutor.
I-am zâmbit sexy.
— Nu te oferi?
Am strâmbat din nou din buze, whiskyul mă face proastă.
— La naiba, nu! Nevastă-mea mi-ar smulge fâşii de piele de
pe cur şi le-ar da la câini. După ce fraţii ei mi-ar rupe fiecare
oscior din corp, a râs el.
— Vai, ce drăguţ, ai o soţie? l-am întrebat eu şi m-am
ghemuit pe pernă.
— Da, am o soţie, una foarte rea, care mă zăpăceşte. Nu i-aş fi
niciodată necredincios.
James mi-a desfăcut cataramele şi mi-a scos pantofii.
— Mişto tatuaj, apropo. Bine că nu s-au frecat pantofii de el.
Pare aproape vindecat.
— Asta-i bine, am spus eu, referindu-mă la nevasta lui, nu la
tatuaj.
Apoi, ca orice gagică beată care şi-a pierdut minţile, i-am
împărtăşit informaţii personale pe care nu le-aş fi menţionat în
condiţii normale.
— Ştii, am şi eu un Wes.
M-am gândit la partida de sex prin mesaje de la începutul
săptămânii şi m-am înfierbântat din nou.
— Ai un Wes, a repetat el, cu un ton amuzat. Bănuiesc că e
vorba de un bărbat.
A spus-o râzând, întinzându-mi hainele de noapte pe care le
aşezase pe pat. Sau mai degrabă plesnindu-mă cu ele peste faţă.
— Nu e chiar al meu, dar e mai mult al meu decât al oricui.
— Înţeleg. Pare complicat.
Frate, nu ştia nici jumătate.
Într-un târziu, m-a ajutat să mă ridic.
— Cred că o să vomit.
309
 A mormăit ceva şi m-a ajutat să ajung la toaletă, unde mi-am
petrecut tot restul nopţii vomitând violent. La un moment dat,
James a plecat şi a venit Kathleen. Ca o plantă de aloe peste o
arsură, mi-a pus o cârpă rece pe ceafa şi m-a alinat cu cuvinte
blânde şi mângâieri uşoare pe păr şi pe spate. Mă dureau
genunchii aşezaţi parcă de ore întregi pe gresie. Nu aveam nici
noţiunea timpului, nici a spaţiului. Tot ce ştiam era că mă
simţeam oribil.
Când s-a făcut dimineaţă, aveam o mahmureală cât Texasul.
Capotul îmi atârna pe umeri, gata să cadă, şi nici că-mi păsa.
Părea că un constructor loveşte cu pickhammerul în craniul meu
la fiecare pas. Am ajuns la masa din sufragerie şi am descoperit
că nici Warren nu arăta mai grozav. Pentru prima oară, era
îmbrăcat într-o pijama bărbătească din satin, şi nu în costum.
Dacă aş fi fost în starea mea normală, aş fi făcut o glumă, dar
umorul şi spiritul mă părăsiseră de tot la ultimul acces de
convulsii.
— Arăţi ca naiba, i-am spus uitându-mă la el cu un ochi.
Celălalt avea un cui ascuţit care îi străpungea corneea ori de
câte ori îl atingea lumina. Era cel mai bine să-l ţin închis. Warren
m-a privit cu ochii injectaţi de sus până jos, de la pijamaua
mototolită până în vârful cuibului de şobolani pe care îl
consideram odinioară un păr minunat. Nu şi acum. Acum nu
puteam nici să trec un pieptăn prin el. Când am încercat, am
simţit ca şi cum nişte mici spiriduşi ai părului trăgeau fiecare de
câte o şuviţă ca să mi le smulgă din rădăcini. Era o zonă de
neatins până ce nu turnam o cantitate serioasă de balsam pe el.
— Cine zice ăla e, a mormăit Warren printre dinţi ducându-şi
o mână la tâmplă. Doamne, cât am băut?
— Hm, o să zic doar că mai mult decât era cazul.
A intrat Kathleen cu platouri cu bacon, cârnaţi, biscuiţi şi sos.
Mâncarea anti-mahmureală a oricărui campion la băutură. Voiam
să mă aplec şi să-i sărut picioarele încălţate cu pantofi cu toc.
— Te iubesc atât de mult.

310
 M-am uitat la ea de parcă era a doua venire a lui Cristos. M-a
mângâiat pe cap ca pe un căţeluş.
— Ştiu, draga mea. Mi-ai spus-o de câteva ori astă-noapte, în
timp ce jurai că nu ai făcut sex în trei cu Warren şi cu canadianul
şi... cine mai era... a, gravida.
Warren s-a înecat cu cafeaua, iar eu am gemut.
— Îmi pare rău. Am sărit calul. Cu vreo cinci pahare peste
limită.
— Ai vorbit întruna şi despre James.
— Şoferul nostru? a întrebat Warren.
— Da, dragă. Ai spus că e sexy, drăguţ şi are o nevastă rea
care-l zăpăceşte.
A zâmbit în felul acela pe care ajunsesem să-l iubesc.
Am înfulecat o bucată mare de biscuit înmuiată în sos, apoi
am arătat cu furculiţa spre ea.
— Partea asta e adevărată. A recunoscut-o chiar el.
Au început să râdă amândoi şi ne-am aşezat la masă. Şi eu, şi
Warren înfulecam ca nişte beţivani nenorociţi ce fuseserăm
noaptea trecută. A fost de departe unul dintre cele mai ciudate
mic-dejunuri pe care le luasem de multă vreme. După aceea, m-
am dus la duş şi înapoi în pat, ca să dorm şi să elimin whisky-ul
din organism.

CAPITOLUL 7

O senzaţie de gâdilătură urca de la gleznă până la gambă, de

parcă îşi trecea cineva vârfurile degetelor peste pielea mea goală.
M-am întors şi iată-l acolo, în toată splendoarea lui mângâiată de
soare. Lumina strălucea în părul lui blond nepieptănat. Iar ochii
lui, o, sfinte Doamne, ochii lui străluceau ca nişte lacuri perfecte
albastre ca înaltul cerului. Tot ceea ce nu spunea cu glas tare se

311
putea citi atât de clar în adâncimile acelea fără de sfârşit. Voiam
să mă privesc o eternitate în ochii aceia.
— Eşti aici, am şoptit.
— Sunt mereu aici.
Şi-a trecut un deget aspru peste pieptul meu, acolo unde-mi
bătea inima. Atingerea lui a fost ca un chibrit, aprinzând şi
stârnind o explozie care ardea cu prea mare putere ca să fie
stinsă, într-o învălmăşeală de membre, m-a făcut să-i încalec talia
subţire şi mi-a căutat gura cu a lui. Mirosea a pământ, a ocean, a
tot ceea ce este frumos. I-am muşcat, i-am supt şi i-am lins pielea
de parcă n-aş fi mai avut a doua şansă.
— Wes, am spus aproape lipită de buzele lui, căutându-l cu
gura.
— Mia, mi-a răspuns el lipindu-şi buzele de ale mele în
acelaşi timp.
Nu mai era nevoie de alte cuvinte. Trupurile noastre s-au
mişcat instinctiv unul către celălalt. Mâinile treceau peste carnea
fierbinte. Cămaşa de noapte mi-a trecut peste cap cu un foşnet,
lăsându-mă doar într-o pereche de chiloţei uzi. Braţe musculoase
m-au ridicat până când am ajuns deasupra lui în genunchi, cu
capul lui aproape de locul în care-l doream mai mult decât orice
pe lume. Nu am aşteptat mult. Wes a ridicat capul şi mi-a
acoperit sexul, cu chiloţi cu tot, punându-şi la treabă gura aceea
pricepută. Părea că are un radar pentru clitorisul meu, pentru că
avea ochii închişi şi, când a dat la o parte bucăţica de material,
limba lui mi-a acoperit cu totul producătorul de orgasme,
atingând nodul umflat de dorinţă până când am început să mă fut
în gol. M-am agăţat de tăblia patului, cu degetele înfipte în lemnul
fin, în timp ce mă arcuiam peste gura lui, lovindu-l cu carnea udă
peste faţă. Asta n-a făcut decât să-i sporească foamea. Lui Wes îi
plăcea când îmi pierdeam controlul.
— Mai vreau! am ţipat eu.
— Ai să primeşti cât vreau eu să-ţi dau şi o să fie destul.
Desfă picioarele mai tare, iubito, vreau să te gust mai adânc, a
gemut Wes şi şi-a înfipt dinţii în bucata cărnoasă dintre coapsele
312
mele, în timp ce trăgea de şnurul subţire al chiloţilor mei până ce
materialul a părut să se dezintegreze.
Am zbierat, aruncându-mi şoldurile în sus şi executându-i
ordinele. În câteva secunde, era cu toată gura pe mine.
Devastând.
Devorând.
Cucerind.
De fiecare dată cu Wes era altfel decât înainte. Ne pierdeam
atât de tare unul în celălalt că nu mai exista decât un singur trup
alcătuit din două suflete.
Senzaţia de gâdilătură urca spre şold într-o mişcare circulară,
ca de vârtej.
Am zvâcnit şi am tras aer în piept, în timp ce mintea mea
încerca să aducă la suprafaţă ceva.
O mână puternică mi-a trecut peste coaste, peste sâni,
oprindu-se la ceafa.
— Vino înapoi la mine, iubito, sunt aici.
Wes m-a tras în jos în timp ce se ridica, târându-şi pieptul
musculos peste al meu, până când sfârcurile au început să-mi
zvâcnească şi să mă doară. Gura lui mi-a cuprins un sfârc rozaliu.
Explozii de plăcere au izbucnit în spirală din fiecare nerv. Un val
proaspăt de excitaţie îmi învelea inima sexului, pregătindu-mă
pentru partida vieţii mele. Îl doream. Aveam nevoie de el să-mi
umple corpul şi sufletul cu esenţa lui.
Wes m-a lăsat pe spate, lingându-mă în timp ce trecea de la
un sân la celălalt. Şi-a trecut doar vârful limbii peste sfârcul
încordat, care s-a întărit şi mai tare şi s-a întunecat, de la un roz
pal ca amurgul la o nuanţă mai profundă. A cuprins cât a putut de
mult din sân, frământând bine ţesutul greu din jurul lui. Era cu
siguranţă un tip îndrăgostit de sâni, îi venera pe gemeni ca pe
două zeiţe la care trebuia să te închini, ceea ce şi făcea adesea.
Timpul a părut să treacă şi m-am uitat în jur, nerecunoscând
camera. Marginile erau estompate şi ceţoase.
— Hei, sunt aici. Rămâi cu mine. Lasă-mă să te iubesc.

313
 Am clătinat din cap. Senzaţia de gâdilătură mi-a urcat pe şira
spinării, sâcâindu-mă la marginea conştiinţei.
— Nu ştiu cum, am şoptit eu, recunoscându-mi cea mai mare
frică şi cu lacrimile adunându-mi-se în ochi.
— Îţi arăt eu.
Şi-a adus scula aproape de mine şi m-a penetrat, centimetru
cu centimetru glorios, până când m-am arcuit pe spate, mi-am
aşezat mâinile pe pieptul lui şi am lăsat conexiunea să ne
unească.
— Asta-i, ţine-o tot aşa.
Legănându-mi şoldurile, m-am aşezat în genunchi şi apoi l-
am primit din nou în mine. Iar şi iar. L-am privit cum închide
ochii, deşi mi-aş fi dorit să n-o fi făcut. Ochii aceia mă ţineau
legată de el, exercitau putere asupra mea, dar când nu erau aici
lucrurile se schimbau.
Am prins ritmul, sărind cu putere în sus şi înapoi. Gemea şi
mormăia. Camera se învârtea în timp ce plăcerea a atins punctul
culminant, iar eu mi-am pierdut răsuflarea, gâfâind şi călărindu-l
cu sălbăticie. Am ţipat şi am deschis ochii. Totul era o ceaţă, în
timp ce extazul venea şi se retrăgea ca o maree, trecându-mi prin
trup într-un val atât de mare că am crezut că o să mă termine. S-a
terminat pasiunea, s-a terminat plăcerea, s-a terminat şi... şi
visul.
Senzaţia de gâdilătură s-a transformat într-o mână caldă
plimbându-se în sus şi în jos pe spatele meu, dar nu era Wes.
Plăcerea mă înţepa tare între picioare, iar trupul lui Wes s-a
aplecat, ţinându-mă cu mâinile de şolduri în timp ce pompa în
mine. Am terminat tare, săltând în scula lui, în timp ce el îmi
scălda uterul cu sămânţa lui.
— Mi-e dor de tine, am şoptit cu gura lipită de buzele lui şi
sugându-i-le pe fiecare în parte.
A deschis ochii.
— Nu pleca, am nevoie de tine, a spus el, iar în acelaşi timp
am auzit o altă voce.
— Trezeşte-te, Mia.
314
 Apoi am simţit o mână pe sânul dezgolit. Din nou, nu era a lui
Wes.
Wes a clătinat din cap.
— Să nu mă uiţi.
Apoi am deschis ochii şi nu mai eram goală deasupra lui Wes.
Nu, adică eram chiar foarte goală, dar de data asta o mână rece
îmi acoperea sânul, strângându-l ritmic, în timp ce cealaltă
cobora încet pe trupul meu, spre peticul subţire de păr dintre
picioarele mele.
— Mmm, asta-mi place. Foarte sexy, mi-a izbit urechile un
ton scăzut.
Un trup greu mă ţinea ţintuită. Aerul era îmbibat de miros de
mere şi de piele. Am apăsat cu putere într-un zid din cel mai fin
material. Aaron s-a ridicat cu ochii ca nişte lacuri întunecate de
dorinţă.
— Te-ai trezit, a rânjit el, iar eu m-am ridicat.
Am apucat cearşaful şi mi-am acoperit sânii cu el.
— Ce cauţi aici şi de ce pizda mă-tii mă pipăiai?
Aaron şi-a răsucit umerii, lăsându-şi sacoul să alunece de pe
ei. Apoi l-a împăturit şi l-a aşezat cu grijă pe băncuţa de la capătul
patului. Partea raţională a creierului meu nu funcţiona după o
noapte de beţie şi un vis în care făcusem dragoste cu Wes.
— Nu te purta ca şi cum nu ţi-ar fi plăcut şi ţie.
Avea un ton batjocoritor.
— Te-am auzit gemând, oftând, lingându-te pe buzele alea
frumoase – a apucat nodul cravatei şi l-a slăbit –, frecându-ţi cu
neruşinare picioarele unul de altul ca şi cum erai gata să fii
posedată. Trebuie să recunosc că a fost al dracului de excitant.
Odată scoasă cravata, a aşezat-o peste sacou şi a început să-şi
descheie nasturii de la cămaşă.
Am clipit de câteva ori, încercând să-mi alung pânza de pe
ochi.
— Ce faci?
Cămaşa era acum desfăcută, expunând un piept lat, cu
muşchi sculptaţi şi o urmă de păr. Dacă n-aş fi fost atât de
315
derutată de ceea ce mi se întâmpla, şi pe jumătate adormită – ca
să nu mai zic de doza dublă de mahmureală pe care o simţeam –,
aş fi reacţionat mult mai repede.
Cu cămaşa desfăcută, a pus un genunchi pe pat, iar eu am
făcut ochii mari.
— Am o întâlnire cu tata, dar era ocupat. Avea nevoie de
câteva momente.
A continuat să se târască pe pat.
— M-am gândit să fiu un fiu bun şi să văd ce face musafira
noastră.
Aaron m-a prins, aşezându-şi mâinile de o parte şi de alta a
şoldurilor mele.
— Spre marea mea încântare, te zvârcoleai în pat,
dezbrăcată, având în mod evident nevoie de cineva care să-ţi
domolească tensiunea pe care ţi-o văd în trup cu ochiul liber.
Şi-a trecut un deget de-a lungul braţului meu până la
încheietură, acolo unde încă mai ţineam strâns cearşaful, iar eu
am început să tremur, şi nu de excitaţie.
— Aaron – îmi tremura vocea şi mă uitam pieziş la el –, nu
mă simt bine. Eu şi tatăl tău am băut prea mult aseară. Trebuie să
dorm ca să-mi revin. N-ar fi trebuit să intri în camera mea fără să
baţi la uşă.
S-a aplecat mai aproape de mine şi şi-a trecut nasul peste
părul meu, inhalându-mi parfumul. Mi s-a făcut pielea ca de găină
şi au început să răsune clopote de alarmă.
— Am bătut. N-ai răspuns.
— Asta pentru că dormeam.
— Ştiu, dar acum nu mai dormi. Acum eşti foarte trează şi
foarte dezbrăcată. Cred că va trebui să facem ceva în privinţa
asta.
S-a lăsat în jos şi şi-a lipit buzele de pielea de pe gâtul meu.
— Mmm, ce dulce eşti. Miere curată.
Miere curată.
Am înghiţit în sec în timp ce voma mi s-a ridicat din stomac,
de-a lungul esofagului. Dacă nu se mişca, vomitam pe el, ceea ce
316
ar fi meritat cu prisosinţă. M-am smuls de la pieptul lui şi am
căzut din pat, abia reuşind să ajung la coşul de gunoi de lângă
birou, în care am vărsat tot ce mâncasem la micul dejun.
— Doamne, chiar ţi-e rău.
Se simţea dezgustul în tonul lui. Nu a încercat să mă ajute în
timp ce stăteam aplecată deasupra coşului de gunoi, înecându-
mă şi tuşind. Am auzit haine foşnind şi n-am putut decât să sper
că se îmbrăca la loc.
— Kathleen, a strigat Aaron. Kathleen, vino încoace. Îi e rău
Miei.
A continuat să zbiere, zgomotul străpungându-mi creierul şi
aşa şubrezit.
S-au auzit nişte bocănituri, mai întâi în depărtare, apoi din ce
în ce mai aproape, când Kathleen a intrat în fugă în cameră pe
tocurile ei elegante.
— O, Doamne sfinte. Vai, Mia, sărăcuţa de tine.
Mâinile ei reci pe spatele meu mă alinau şi erau binevenite.
Spre deosebire de felul în care mă atinsese Aaron, nepoftit.
— Ai grijă de ea, eu mă duc la tata. Ne mai vedem, Mia, mi-a
spus el cu răceală, părăsind camera.
M-am înecat din nou. După câteva minute de convulsii,
Kathleen m-a ajutat să mă ridic şi să mă duc la duş.
— Draga de tine. Tare mă tem să nu ai intoxicaţie cu alcool.
Poate că ar trebui să te duc la urgenţe.
Am clătinat din cap că nu.
— N-am asigurare.
De fapt, s-ar putea să am acum, de când lucrez cu mătuşa
Millie. Va trebui să verific. În orice caz, nu aveam de gând să merg
la spital pentru că am băut prea mult.
— E în regulă. Somnul, apa şi mâncarea o să rezolve
problema. Asta şi faptul că nu mai pun gura pe băutură cel puţin
un deceniu.
A zâmbit cu sfială.
— Bine, draga mea. Hai să te aranjăm.

317
 Kathleen m-a ajutat să-mi trag pe mine o pereche de
pantaloni de yoga. Am insistat să-mi pun o bustieră şi un tricou
de data asta. Era pentru ultima oară când dormeam dezbrăcată
în casa asta.
— Ce căuta Aaron în camera ta în timp ce tu erai goală şi
vomitai în coşul de gunoi? m-a întrebat Kathleen încet.
Nimic din tonul ei nu dădea de înţeles că mă judecă. Am
înghiţit în sec şi am oftat.
— Habar n-am. Cred că mă place sau naiba ştie. Dar, sincer,
nu s-a comportat cum trebuie. Să mă pipăie în timp ce dorm... a
fost sinistru.
M-am cutremurat amintindu-mi. E a căscat ochii mari şi am
ştiut în clipa aceea că ar fi trebuit să-mi ţin gura. Roşeaţa i s-a
ridicat de la piept, acoperindu-i tot gâtul şi toată faţa. S-a
încruntat, iar ochii i s-au îngustat ca nişte mici tăieturi. I s-a albit
pielea în jurul gurii şi a mârâit:
— Te-a pipăit în timp ce dormeai?
— Ăăă, nu aşa cum te gândeşti tu.
Mă rog, teoretic, ba da, era corect cum se gândea ea, dar nu
era suficient ca să pot face ceva în privinţa asta.
— Ăsta-i abuz sexual! Taică-su o să-şi iasă din minţi!
Avea un ton atât de ascuţit că mă jur că ar fi putut tăia sticlă
cu el. Am clătinat din cap că nu şi mi-am aşezat mâinile pe umerii
ei.
— E-n regulă. Sunt bine. A fost cam inadecvat, e adevărat,
dar am cam flirtat cu el când a mai trecut pe aici. M-am
descurcat. E totul în regulă. Nu trebuie să facem mare caz din
asta. N-o să se mai repete.
Avea o privire glacială, dură.
— Mia... a început ea, dar am întrerupt-o.
— Nu, Kathleen. Mă descurc. N-ar fi trebuit să spun nimic.
Am rezolvat problema, nu există motive de îngrijorare.
Numai că şi asta era o minciună, dar era ceva ce aveam de
gând să pun la punct imediat ce mă simţeam mai bine şi
rămâneam un moment singură cu tânărul Shipley.
318
 A tras adânc aer în piept şi umerii i-au căzut.
— Eşti sigură? Warren nu ar sprijini niciodată un bărbat care
pune mâna pe o femeie fără a fi fost invitat.
Am dat repede din cap că da.
— Ştiu şi înţeleg. Cred că au fost nişte aluzii între noi, iar el a
reacţionat într-un moment nepotrivit. Asta-i tot. Nu s-a întâmplat
nimic rău. Sunt bine şi o să stau de vorbă cu el.
M-am apropiat mai mult de faţa ei ca să mă asigur că-mi
putea citi sinceritatea în priviri.
— Rezolv eu, da?
A ridicat capul, a inspirat adânc şi m-a îmbrăţişat.
— Bine. Anunţă-mă dacă ai nevoie de ceva. De absolut orice.
M-a bătut pe spate ca pe copilul ei. M-am întrebat dacă o fi
având copii, dar m-am gândit să o întreb mai târziu, când
lucrurile nu vor mai fi atât de complicate.
— Aşa o să fac.
I-am strâns în braţe trupul slab, bucurându-mă de senzaţia
maternă pe care mi-o dădea.
Când m-a lăsat singură, m-am aşezat pe pat cu capul în mâini
după ce am curăţat mizeria pe care o făcusem. Cât de departe ar
fi mers oare? Chiar ar fi profitat de mine? Întregul scenariu îmi
juca prin faţa ochilor ca şi cum aş fi avut un buton de derulare
înainte şi înapoi. S-ar fi oprit dacă n-aş fi vomitat? Am renunţat
să mă mai gândesc. Nu făcea decât să-mi dea dureri de inimă şi
îndoieli. Aveam să stau de vorbă cu Aaron când se ivea ocazia. Să-
i spun că a fost complet necuviincios şi să-i pun în vedere că,
orice ar fi fost între noi până acum, atracţie sau mai ştiu eu ce, s-a
terminat cu totul şi nu mai există nici o şansă să revină.
Acum, ce mama dracului mă fac cu visul despre Wes? Sigur e
din cauza sexului prin mesaje pe care l-am făcut săptămâna
trecută şi a băuturii care a avut un efect ciudat asupra
subconştientului meu. Corect? Visul a fost atât de real. Încă mai
simţeam fiori de excitaţie gândindu-mă la lucrurile pe care le
făcusem.
Gemând, am scos telefonul şi am sunat-o pe fata mea.
319
 — Ăăă, eşti telepatică sau ce? a mormăit ea în telefon.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat-o, devenind mai alertă
decât fusesem toată ziua.
Gin nu o făcea pe nefericita ca alţi oameni. Dacă era
nefericită, o spunea de-a dreptul şi cu siguranţă nu stătea ca pe
ghimpi o perioadă oarecare de timp.
A tăcut o vreme, apoi a scos un ţâţâit.
— Stăteam aici şi mă jucam cu o ţigară neaprinsă,
convingându-mă să nu o aprind. Cunoşteam tonul ăsta. Regret.
Am închis ochii.
— Ginelle, scumpo, cât timp a trecut?
— Trei luni, două săptămâni şi două zile.
A înşirat rapid numerele, ca şi cum chiar s-ar fi concentrat
asupra fiecărei zile fără ţigări, la fel cum face un alcoolic în
privinţa zilelor în care nu bea.
— Şi te descurci atât de bine. N-o face. Ai fost aşa de fericită
fără să fumezi şi-ţi aminteşti de cutia aia de unt de alune despre
care mi-ai scris un mesaj? Aia pe care ai mâncat-o şi ai simţit că
ai gustat-o pentru prima oară, acum, că papilele gustative nu-ţi
mai sunt distruse de beţişoarele cu cancer?
S-a auzit un oftat puternic în receptor.
— Da, ăla chiar a fost gustos. Tot nu-mi vine să cred cât era
de bun. Cine nu e fan Reeses Peanut Butter Cup? E mâncarea cea
mai perfectă din toată lumea...
— Adevărat.
— ...şi a fost ca şi cum nu mai gustasem în viaţa mea ceva atât
de bun. Fumatul îţi ucide papilele gustative, a spus ea pe un ton
normal.
— Şi nu uita, tipii mişto nu vor să fută gagici care fumează.
Ăsta mi-era asul din mânecă. Gin era bolnavă după tipii sexy
şi n-ar fi îndrăznit să-şi distrugă şansele cu ei.
Un geamăt lung şi puternic m-a izbit direct în timpan. Apoi
am auzit sunet de pietriş pocnind în depărtare.
— Ce-a fost asta? am întrebat-o.

320
 — Asta am fost eu distrugând ţigara aia. Nu-mi vine să cred
că era să rămân nesărutată de tipii sexy. Chiar eşti prietena mea
cea mai bună.
Mi-am aplecat capul într-o parte zâmbind.
— Hei, cineva trebuie să te protejeze şi să se asigure că ai
parte de sex din cel mai sexy.
— Cred că mi-e pur şi simplu dor de tine, mi-e dor de
Maddy...
Mi s-a strecurat îngrijorarea în ton.
— Ce se întâmplă?
— Acum, că îl are pe Matt, Maddy nu mai vrea să ieşim. Tu
eşti plecată, iar fetele din spectacol sunt doar nişte căţele
afurisite.
Avea o voce tristă şi descurajată.
— Parcă m-am distrat cel mai bine în Hawaii cu voi două.
Apoi tu ai plecat la Washington să stai cu un boşorog, Maddy s-a
întors la Matt, iar eu am rămas cu puţoii cărora le curg balele la
spectacolele mele...
— Te simţi singură?
După o pauză lungă, s-a mai calmat.
— Da, aşa cred. A fost un an lung. Când te-ai mutat în
California, am zis că o să mă descurc, pentru că aveam de gând să
vin şi eu în cele din urmă, dar nu ştiu, uneori mă întreb dacă o să
plec vreodată din Vegas.
— O să pleci, scumpo, dacă o să vrei. Ce zici de asta? Când se
termină anul ăsta, oriunde m-aş duce, te scot de acolo şi te iau cu
mine.
— Chiar dacă alegi să fii împreună cu un tip?
Am râs în gura mare.
— Da, chiar dacă. Nu trebuie să locuim în aceeaşi casă, nu?
— Nu vreau să împart baia cu curul ăla împuţit al tău. Eşti o
îngălată nenorocită, nu pot să-mi imaginez că ar vrea cineva să
locuiască împreună cu tine.
De aceea bărbatul cu care sunt va trebui să aibă o menajeră.
Gail se va ocupa de această problemă.
321
 — Futu-i! am înjurat eu dându-mi seama încotro se
îndreaptă gândurile mele.
— Ce-i?
De data asta tonul ei a sunat îngrijorat. Am închis ochii,
încercând să mă hotărăsc dacă vreau să recunosc ceea ce-mi
trecea prin cap. Rahat. Ginelle e prietena mea cea mai bună. E
singura căreia îi pot spune şi care să mă îndrume.
— Când ai spus de chestia cu baia...
— Nu-mi pare rău. Chiar aşa stă treaba.
— Ştiu. Când ai spus asta, m-am gândit că Wes o are pe Gail,
care-i face curăţenie, aşa că nu trebuie să-mi fac griji în privinţa
băii.
A oftat tare.
— Nu, n-ai făcut asta. Cum mama dracului o să rezişti tot
restul anului dacă gândeşti aşa?
Am suspinat şi mi-am trecut mâna prin păr.
— Ştiu, şi e chiar mai rău de atât.
— Ceee? a spus ea lungind cuvântul. Varsă tot. Haide!
— Am făcut sex prin mesaje săptămâna trecută şi apoi am
avut un vis nebunesc cu el, am spus eu cât am putut de repede,
de parcă dacă o spuneam în viteză nu mă mai ardea.
— Pe bune? Sex prin mesaje? Poţi să-mi trimiţi conversaţia?
Serios? Eu îmi dezvelesc sufletul aici şi ea vrea să vadă
mesajele?
— Faci mişto de mine? Hei, cea mai bună prietenă, fii asta!
— O, da, bine, bine. Îmi pare rău, eram distrasă. E foarte sexy
faza. În fine, acum pe bune. Ţi-a plăcut chestia asta?
— Da, dar nu asta era ideea.
— Nu, dar a fost mişto? a continuat ea.
— Da, cred că ne-am simţit bine amândoi.
— Şi visul a fost plăcut?
Am râs şi i-am răspuns cu sinceritate.
— Da.
Sigur fusese, până când mă trezisem. Dar n-aveam de gând
să-i povestesc lui Ginelle partea asta. Şi-ar fi ieşit din minţi şi ar fi
322
depăşit limita de credit ca să vină direct încoace şi să ia la şuturi
un politician.
— Simţi că-i datorezi ceva? Loialitate, de exemplu?
M-am gândit la asta până când a adăugat:
— El o să renunţe la actriţa aia?
— Nu, n-o să renunţe. Cel puţin, nu din câte ştiu eu.
Doar auzind-o pe Gin vorbind de ea mi s-a înfipt un piron în
inimă. O criză de furie mi-a trimis furnicături pe frunte şi mi-a
făcut sângele să fiarbă.
— Dar, în fond şi la urma urmelor, te-ai simţit bine cu el?
— Da, am recunoscut eu, neştiind unde vrea să ajungă.
— Atunci de ce trebuie să fie mai mult de atât? Doar puţină
distracţie. Nu mi-ai spus că ai învăţat asta în Hawaii cu Tai?
Prietena mea cea mai bună avea dreptate. Mare dreptate.
Până şi Wes a spus să lăsăm să fie atât cât este. Să ne bucurăm de
ceea ce avem. Să-mi amintesc cât e de bine. Şi, frate, ce bine
fusese!
— Nu, tu ai dreptate. Doar că mi-e greu să separ lucrurile.
Când sunt cu un tip, sunt sută la sută cu el şi când nu sunt, nu
sunt. Dar cu Wes este... este mereu ceva acolo, care mă bântuie.
— Îl iubeşti, a spus Ginelle simplu, afirmând ceea ce credea
că e absolut sigur.
Într-o clipă, panica mi-a străbătut trupul şi subconştientul.
Până şi aerul din jurul meu s-a încărcat cu o teamă plină de
nervozitate. Nefiind în stare să răspund, am ales ieşirea laşului:
— Gin, scumpo, trebuie să plec. Mă cheamă şeful. Te iubesc,
târâtură. Te sun în curând. Pa!
Îmi tremurau degetele când am apăsat butonul „închide“.

CAPITOLUL 8

323
 Am stat şi am cugetat îndelung la ceea ce mi-a spus azi
Ginelle la telefon. Îl iubesc pe Wes? Sigur, am sentimente foarte
puternice pentru el. Mai puternice decât aş recunoaşte vreodată
în faţa lui, dar e îndoielnic să le numesc iubire. Cu Alec, Mason,
Tony, Hector şi chiar Tai, aceste două cuvinte, „te iubesc“, îmi ies
atât de uşor de pe buze, dar nu şi cu Wes. De ce? Ce mă opreşte?
Cred că undeva, în adâncul meu, ştiu că, dacă aş rosti cuvintele, s-
ar adăuga sentimentele de speranţă şi loialitate. Nu aş mai fi în
stare să mă îndrept către noi experienţe, să termin anul cu alt tip
în fiecare lună şi să-i achit datoria tatei.
Chiar dacă e ceva între mine şi Wes, n-am s-o confirm nici
de-a dracului. Să dau o denumire legăturii dintre noi ne-ar
distruge sau, la celălalt capăt al spectrului, ne-ar apropia şi mai
mult. Oricum ar fi, soarta mi-ar fi pecetluită şi, având în faţă încă
şase luni în care trebuie să câştig bani ca să plătesc datoria, nu
am libertatea să iau o astfel de decizie decât dacă vreau să-l fac
pe Wes să plătească în locul meu.
Oricât de mult şi-ar dori Wes să plătească datoria tatei, ştiu
că aş regreta pentru tot restul vieţii. I-aş rămâne îndatorată. Şi
dacă n-ar merge între noi? Atunci el va fi plătit un milion de
dolari – mă rog, cinci sute de mii acum – ca eu şi familia mea să
fim liberi, iar eu aş pleca pur şi simplu? I-aş fi datoare, fără nici o
posibilitate de a-i da înapoi o asemenea sumă. Mătuşa Millie mi-a
oferit această şansă de a repara greşelile făcute de tatăl meu şi
vinovăţia pe care o simţeam pentru că i-am făcut tatei cunoştinţă
cu Blaine. Trebuie să iau această ocazie aşa cum e şi să-mi
respect decizia.
Mia Saunders este damă de companie. O să mai fiu damă de
companie încă şase luni, o să plătesc datoria tatei faţă de un
nenorocit de fost iubit, o să am grijă ca sora mea mai mică să fie
fericită împreună cu Matthew şi apoi o să hotărăsc ce-mi mai
rămâne şi mie.
Hotărâtă din nou pe deplin, m-am dus la şifonier şi i-am
studiat conţinutul. Mi-a atras atenţia o rochie aurie, strânsă pe
corp. Avea să fie perfectă pentru uriaşul eveniment caritabil din
324
seara aceasta. Warren şi cu mine urma să mergem la New York
pentru câteva zile, ca el să se poată întâlni cu câţiva mahări şi să-
şi poată promova proiectul. Shipley Inc. avea un sediu şi la New
York, ceea ce simplifica lucrurile. Mai fusesem la New York cu
Mason în interes de afaceri, dar eram, oricum, destul de
entuziasmată. Mai aveam doar o săptămână şi un pic de stat cu
familia Shipley şi aveam s-o întind spre următorul loc. Ceea ce
mi-a amintit că nu primisem încă nici o veste de la mătuşa Millie.
În loc să-i aştept telefonul, m-am hotărât să o sun eu de data
asta. I-am format numărul în timp ce trăgeam haine afară din
dulap şi le aşezam pe pat. Kathleen îmi spusese să scot lucrurile
pe care voiam să le iau cu mine şi că o să aibă ea grijă să fie toate
puse la punct. După cum a vorbit, părea că ea nu va veni cu noi.
Nu eram prea sigură de ce. Trebuia să-l întreb pe Warren. Se
deschisese mai mult faţă de mine din seara aceea de beţie, când
sărbătoriserăm obţinerea ajutorului lui Benoit din Canada.
— Exquisite Escorts, biroul doamnei Milan, Stephanie la
telefon. Cu ce vă pot fi de folos? a răspuns o voce plină de viaţă.
Am dat ochii peste cap. De fiecare dată când auzeam numele
fals al mătuşii mele era ca o recomandare a falsităţii întregii
afaceri. Nu mă înţelegeţi greşit. Sunt foarte recunoscătoare
pentru ocazia de a face banii pe care-i fac şi de a plăti datoria
tatei, dar nu e ceva ce aş fi ales dacă n-aş fi avut nevoie disperată
de o groază de bani într-un timp destul de scurt.
— Salut, Stephanie. Sunt Mia, nepoata lui Millie. E pe acolo?
— Millie? Cine-i aia?
Am oftat şi m-am lovit cu capul în palmă.
— Scuză-mă, Millie e un nume de alint pe care-l folosesc eu
pentru mătuşa mea, doamna Milan, am minţit.
— O! OK, ce drăguţ. Lasă-mă s-o sun.
Vocea ei ca un ciripit mă zgâria pe creierii extenuaţi. Dacă aş
fi putut, i-aş fi smuls pasărea aia cântătoare din gât şi aş fi
eliberat-o pe fraieră.
— Doamna Milan va vorbi cu tine, mi-a spus ea când a
revenit la telefon.
325
 Îmi venea să-i spun „Normal, doar suntem rude“, dar mi-am
reţinut sarcasmul, încheind conversaţia cu un „Mulţumesc,
Stephanie“.
— Nici o problemă, a chicotit ea şi linia telefonică a început
să bâzâie până când s-a auzit vocea fierbinte a mătuşii mele.
— Mia, păpuşă, ce face nepoata şi dama mea de companie
preferată?
Am ridicat din sprâncene fără să vreau.
— Acum sunt clienta ta preferată?
— Da, dragă. Sigur că eşti. Facem o groază de bani din micile
tale preumblări lunare. Mi-aş fi dorit să le programăm pentru
doar două săptămâni şi să cerem şaptezeci şi cinci de mii de
dolari pe tură.
Pot să pariez că mi-au ieşit ochii din orbite cât nişte bile de
alea tâmpite antistres. Strângi corpul şi ochii ies în afară într-un
mod exagerat.
— Serios?
— Da. Nu doar că eşti rezervată până la sfârşitul anului, dar
am şi o listă de rezervă cu şase domni care ar accepta să vii la ei
în orice lună dacă ar apărea vreo anulare.
A trebuit să clipesc încet de câteva ori, iar creierul meu a
avut nevoie de un moment să prindă ideea pe care tocmai mi-o
împărtăşise.
— Ce nebunie. Nu-mi pot imagina măcar pe unul care să-mi
vrea compania pentru o sută de mii, ce să mai zic de o listă de
aşteptare cu şase nume pe ea. Demenţă!
— Hm, asta nu dovedeşte decât că o însoţitoare de calitate e
greu de găsit. Mai ales una cu talentul special nu doar de a ajuta
în afaceri, ci şi de a-şi cunoaşte locul şi de a arăta excepţional.
Cum te simţi în capitala patriei noastre?
M-am aşezat lângă hainele pe care le scosesem şi mi-am
trecut degetul peste ţesături. Chiar erau extraordinare, făcute din
materiale de cea mai bună calitate şi croite ca să-mi vină perfect.
Fiecare piesă de îmbrăcăminte în parte arăta incredibil şi îmi
dădea o senzaţie de încredere pe care nu o simţeam când mă
326
îmbrăcam ca un băieţoi, în hanorace şi tricouri. Era o chestie cu
îmbrăcatul pentru meseria pe care o vrei, nu pentru meseria pe
care o ai.
— Bine. Warren e mulţumit, cred.
— O, chiar este. Foarte mulţumit. Am primit plata cu o
săptămână mai devreme, cu un supliment de douăzeci şi cinci de
mii de dolari. E ceva ce ar trebui să ştiu?
— Ce pizda mă-sii?
Asta m-a lăsat tablou. Nu avea nici un motiv să fi trimis cu
douăzeci şi cinci de mii de dolari mai mult.
— Nu m-am culcat cu el. N-am idee de ce i-o fi trimis. Poate-i
vreo greşeală?
Am auzit câteva taste apăsate pe fundal, în timp ce ţineam
telefonul atât de strâns în mână că mă durea acolo unde
marginea lui îmi intra în palmă.
— Nu. Aha, uite. E un bonus.
— Un bonus? Nu pricep.
— Pe contract scrie cu litere mici că, dacă un client este
extrem de mulţumit şi vrea să ofere o sumă suplimentară ca
bonus pentru serviciile primite, o poate face.
A râs.
— De obicei aşa urmărim banii primiţi când aveţi relaţii
sexuale cu ei, dar el stipulează clar în e-mail că suplimentul
trebuie să ajungă la tine pentru nu ştiu ce afacere pe care ai
reuşit s-o închei de una singură.
— Cu familia Benoit, am şoptit eu.
— Cu cine, dragă?
— O... ăăă... m-am împrietenit cu una dintre tinerele soţii.
Femeia l-a convins pe soţul ei să accepte un lucru de care clientul
meu avea mare nevoie ca să-şi deruleze proiectul. Nu ştiam că e
atât de important cât să-mi trimită un bonus de douăzeci şi cinci
de mii.
Am ştiut de îndată unde se va duce bună parte din suma
aceea. Nunta surorii mele cu bărbatul visurilor ei. Aveam să pun
deoparte cel puţin zece sau cincisprezece mii şi să mă asigur că
327
va avea parte de o nuntă ca-n poveşti, plătită chiar de familia ei,
nu de a lui. Familia Rains era extraordinară şi erau entuziasmaţi
s-o primească pe sora mea în sânul lor, dar era sora mea.
Responsabilitatea mea până când o vedeam cu verigheta pe
deget. Abia aşteptam să-i spun!
— În orice caz, păpuşă, o să-ţi placă la maximum următorul
client.
Mi-am încrucişat degetele.
— Spune-mi, te rog, că e o bucăţică sexy şi că locuieşte într-o
zonă caldă.
— O, draga mea, cuvintele nu-l pot descrie, numai o poză. Ţi-
o trimit acum.
Am auzit din nou sunetul unghiilor ei lovind în tastatură.
— Îl cheamă Anton Santiago, dar fii atentă, foloseşte numele
de Latin Lov-ah.
A chicotit şi probabil că a încercat să-şi ducă mâna la gură,
pentru că sunetul s-a auzit înăbuşit.
— Latin Lov-ah? De ce naiba ar folosi un asemenea nume?
— Ai descărcat poza?
Uitându-mă la ecran, am trecut pe speaker.
— OK, te-am pus pe speaker. Stai aşa, să-mi verific e-mailul.
Am apăsat pe câteva butoane şi mi-am accesat contul de
Gmail, apoi am deschis mesajul de la ea. O fotografie a apărut pe
tot ecranul. Ştiţi cum e vorba aia, că o imagine valorează cât o
mie de cuvinte? Cuvinte mai adevărate nu au fost rostite
vreodată.
— O, Doamne, ce sud-american delicios. Ăsta-i clientul meu?
Nu cumva e...?
— Un artist hip-hop foarte celebru, da, a spus ea pe şleau,
dar cuvintele ei nu au avut nici o rezonanţă.
Eram prea ocupată să ling mental ecranul telefonului.
Imaginea reprezenta un bărbat zvelt în jeanşi negri strânşi pe
corp care lăsau să se vadă vreo doi centimetri de material din
ceea ce cu siguranţă era lenjeria intimă. Banda roşie ca focul avea
pe ea un M&S scris cu negru, despre care ştiam acum că
328
înseamnă Marks & Spencer, creatori de modă din Marea Britanie.
Prietenul meu Hector mă învăţase destule despre creatorii de
modă cât să mă descurc. Bumbacul plăcut îmbrăţişa talia
atrăgător de subţire a lui Anton. Am urcat pe treptele unui
abdomen al dracului de bine lucrat şi umed de transpiraţie până
la perechea de pătrăţele care-i împodobeau pectoralii serios
umflaţi. Avea gâtul încordat şi stătea sprijinit de o bară de forţă.
La încheieturile mâinilor cu care se ţinea de bară avea bandă
albă, din aceea pe care o folosesc boxerii ca să-şi protejeze
mâinile.
Toate acestea erau absolut delicioase, dar nimic nu m-a
pregătit pentru faţă. Puteau plânge îngerii în faţa unui asemenea
chip. Pielea de culoarea cafelei cu lapte, cu un păr negru ca
smoala şi ochi de culoarea alunei care mă priveau fix. Culoarea
ochilor era un amestec de verde cu căprui, dar destul de deschisă
încât să iasă în evidenţă pe pielea aceea întunecată, la fel ca ai
mei. Şi nu că aş fi încrezută. Tot aud de când m-am născut că am
nişte ochi incredibili. Dacă sunt pe drumuri, aud în fiecare zi de la
diverşi străini cât de uluitor sau mişto sau frumos li se pare
verdele deschis al ochilor mei. Tipul ăsta, Latin Lov-ah,
următorul meu client, avea nişte ochi fascinanţi.
M-am uitat din nou la toată poza. Un lanţ gros din aur îi
atârna de gât, cu un medalion solid în formă de inimă acoperit cu
diamante pe toată suprafaţa, care i se odihnea pe stern. Ar fi
părut ţipător şi de prost gust la oricine altcineva. Lui îi dădea
personalitate, contribuind la conturarea personajului de amant
latin răpitor care se pretindea a fi. O pereche de buzişoare
umflate, ca de heruvim, formau un zâmbet arogant şi mi-am dat
seama numai din fotografia asta că aveam de gând să mă bucur
de ele.
— O, mama, am spus eu cu cel mai bun accent sud-american
de care eram în stare.
Millie a râs pe înfundate.

329
 — M-am gândit eu că aşa o să faci. Mă ierţi pentru bătrânelul
cel bun? m-a întrebat ea, vorbind despre Warren, clientul meu în
vârstă de şaizeci şi cinci de ani.
— O, da, absolut.
— Bine, o să-ţi trimit detaliile şi o să pun la punct totul. Te
duci la Miami, în Florida, pentru contractul ăsta.
Miami? Mi-am stăpânit ţipătul de entuziasm.
— Mai e ceva? m-a întrebat Millie.
— A, da, încă o chestie. Pentru ce m-a angajat?
S-a făcut linişte. M-am lăsat pe spate pe pat.
— Mătuşică...?
— Vrea să apari în rolul principal în următorul lui videoclip.
Nu ştiu ce piesă pe care o lansează anul ăsta.
— Un videoclip? Un videoclip muzical, vrei să spui? Adică
trebuie să dansez şi să joc?
Partea cu jucatul nu era chiar rea. Măcar era aproape de ceea
ce avusesem iniţial de gând să fac cu viaţa mea.
— Da, draga mea. O să faci tot ce vor ei să faci. Habar n-am.
Să arăţi sexy, să te prefaci că-l iubeşti pe domnul Latin Lov-ah, să
dansezi şi ce le-o mai fi plăcând tinerilor din ziua de azi să vadă.
Mi-a ieşit din plămâni un sunet ca de pisică muribundă.
— Mătuşă, eu nu ştiu să dansez.
A ţâţâit din buze.
— Ei, bănuiesc că o să te înveţe ei, nu? El te vrea pe tine. A
văzut imaginile din campania „Dragoste pe pânză“, mi se pare că
a şi cumpărat una. Când a văzut şi campania din Hawaii şi pozele
din revistele sexy cu tine şi cu Weston Channing şi Mason
Murphy, a zis că eşti iubita ideală pentru clip. Orice-ar însemna
asta.
Am clătinat din cap şi am expirat cu putere, umflându-mi
obrajii cu aer.
— În regulă, văd eu la faţa locului cum fac. Miami sună destul
de mişto, în orice caz.
— Mă bucur că asta crezi, păpuşă. Trebuie să plec, mă
aşteaptă un client.
330
 — OK, dar... o, la naiba, stai aşa. Încă un lucru: Maddy s-a
logodit.
— Poftim? Abia i-am trimis un cadou când a împlinit
douăzeci de ani. Un card de la Starbucks ca să aibă cafeaua
asigurată pe un an întreg. Cum adică s-a logodit?
Avea un ton uşor ostil şi puteam să înţeleg de ce. Mătuşa
Millie nu credea în sanctitatea căsătoriei. La naiba, nici eu nu
eram prea sigură de asta, după ceea ce trăiseră şi părinţii mei, şi
mătuşa Millie.
— Zice că-i îndrăgostită de tip. S-a şi mutat la el. L-am
cunoscut şi pe el, şi pe ai lui. Sunt foarte de treabă, normali chiar.
Familia perfectă de la televizor, cam aşa.
— Ăştia-s cei mai futuţi la cap.
A înjurat, ceea ce nu făcea prea des.
— Ştiu, dar am presimţiri bune. În plus, au de gând să-şi
termine facultatea şi să se căsătorească abia peste vreo doi ani.
Millie a pufnit zgomotos, părând foarte deranjată de veşti.
— Asta dacă nu rămâne gravidă mai întâi. Atunci s-au dus pe
apa sâmbetei şi visul ei de a deveni om de ştiinţă, şi toată munca
ta ca s-o ţii la şcoală. Pac! Dispar cât ai clipi din ochi, înlocuite cu
un boţ de carne mucos, căcăcios şi plângăcios care te ţine legată
pentru tot restul vieţii.
— Vai, dar spune-mi ce simţi cu adevărat, i-am întors-o eu,
încercând să mai atenuez direcţia dură pe care o luase
conversaţia.
— Simt că e prea tânără să se lege la cap cu un puţoi de
colegiu cu coaiele umflate.
Am strâns din buze, gândindu-mă la abordarea cea mai
potrivită.
— Am să mă asigur că are grijă de factorul bebeluş şi că uşile
sunt încuiate bine. Dar serios că vor să mai aştepte câţiva ani. Cât
despre mutatul împreună, nu pot să fiu decât uşurată.
— Dacă e vorba de bani, pot să-i trimit câţi îi trebuie să se
descurce anul ăsta.

331
 — Nu-i vorba de bani, mătuşică. E vorba că e îndrăgostită şi
că se simte în siguranţă. Cartierul nu e chiar cel mai bun, iar ea
era singură în casa tatei. Ginelle mai trecea pe acolo, dar, cum ai
spus şi tu, e tânără şi, desigur, frumoasă şi naivă. Nu vreau să
sufere. Dacă joaca de-a familia cu logodnicul ei o ţine în
siguranţă, sunt complet de acord cu asta.
Mătuşa Millie a inhalat zgomotos, respiraţia sunându-i chiar
mai neregulat decât mai devreme.
— Bine. Dar îmi fac griji în privinţa ei.
— Şi eu, dar e totul în regulă. Te ţin la curent.
— Chiar te rog.
— Te iubesc, mătuşă Millie.
— Şi eu te iubesc, fată dragă.
Legătura s-a întrerupt.
Măi, să fie al dracului; a fost o convorbire incredibil de
incomodă la care nu m-am aşteptat. Bineînţeles, punctul cel mai
important era Latin Lov-ah cel sexy. Mi-am spus să nu uit să
descarc pe iPod câteva dintre piesele lui ca să le ascult în avion şi
să mă pun la curent cu muzica lui înainte de a deveni faţa iubitei
din următorul lui videoclip. Singura problemă e că fata asta albă
habar n-are să danseze. La naiba, nu ştiu nici măcar ce mama
naibii vor să zică oamenii când încep cu raise the roo/sau drop it
like it’s hot. Un cântec pe care mai ţopăiam spune ceva de genul:
„Ea se lasă la podea... şi până să te prinzi... se lasă-n jos, jos, jos“.
Ce-o fi aşa de sexy să izbeşti podeaua şi să te laşi în jos? Se aşază
sau îngenunchează? Bănuiesc că îngenuncherea poate fi sexy
dacă fata mimează sexul oral, dar nu-mi pot imagina cum poate
asta să fie o mişcare de dans populară.
În fine. Poate că o să mă uit la câteva videoclipuri pe
YouTube ca să lovesc podeaua şi să mă las în jos fără să mă fac de
râs.
***
Imediat ce mi-am înşirat lucrurile pe pat, am pornit la pas
prin căsoaia imensă în căutarea lui Kathleen sau a lui Warren.

332
Mai întâi l-am găsit pe Warren în biroul lui. Am bătut foarte încet
la uşă, nedorind să deranjez.
— Intră, s-a auzit mormăitul lui prin uşa grea din lemn.
Am intrat, iar el a ridicat capul, oprindu-se din scris.
— Eşti gata pentru zborul din seara asta?
— Da. Auzi, am o întrebare, dacă nu te superi.
A ridicat din sprâncenele groase. Mi-a făcut semn să mă aşez
pe scaunul din faţa biroului lui.
— Vine şi Kathleen cu noi în călătorie?
— Nu, de ce?
De data asta am ridicat eu din sprâncene.
— Mi se pare cam ciudat că n-o iei pe iubita ta cu tine.
A lăsat pixul jos şi şi-a împreunat mâinile, sprijinindu-şi
bărbia în vârfurile degetelor.
— Sincer, nu mi-a trecut niciodată prin cap că ar fi interesată
să meargă.
— Când şi-a luat ultima oară vacanţă?
Privirea lui Warren s-a îndreptat spre fereastră în timp ce se
gândea.
— N-aş putea să spun că-mi aduc aminte.
— Şi când ai scos-o ultima oară în oraş, la o cină?
A lăsat brusc capul pe spate.
— La cină? Ea îmi pregăteşte mie cina. Face parte din
atribuţiile ei. De ce aş scoate-o în oraş la masă?
Am închis ochii, expirând încet şi numărând până la zece.
— Warren, o să sune aspru, dar e pentru binele tău şi cred că
o să suporţi.
A lăsat ochii în jos şi i s-a format o linie deasupra nasului.
Era, în mod evident, supărat.
— Nu te porţi prea frumos cu ea.
Expresia lui şocată m-a surprins. N-avea cum să fie o noutate
pentru el.
— Te contrazic. Kathleen conduce toată casa, doarme cu
mine în fiecare seară, cumpără cele mai frumoase flori, cea mai
bună mâncare...
333
 — Totul numai pentru tine!
Tonul meu a sunat aspru, iar el a deschis gura şi a închis-o la
loc.
— Îmi pare rău.
M-am aplecat în faţă şi mi-am aşezat mâna peste a lui.
— Warren, o ţii încuiată în casă ca pe o angajată, nu ca pe o
iubită. N-o scoţi în oraş, nu-i aduci flori.
A deschis din nou gura să vorbească, dar nu l-am lăsat.
— O laşi pe ea să cumpere flori pentru casă. Nu-i acelaşi
lucru cu un bărbat care ţine la o femeie şi vine cu un buchet ales
de el sau trimite unul.
S-a lăsat pe spătarul scaunului.
— Continuă. Evident că ai mai multe de spus. Dă-i drumul.
Mi-am trecut limba peste buze.
— Femeia asta te iubeşte. Ar face orice pentru tine, şi totuşi
tu o ţii aici ascunsă, de parcă ar fi un secret cu care ţi-e ruşine.
S-a înroşit la faţă.
— A spus ea asta?
Am clătinat din cap.
— Nu cu atât de multe cuvinte, dar asta am înţeles, în esenţă.
Vii acasă, la ea, în fiecare zi; o laşi să-ţi servească mâncarea, nu iei
masa cu ea, şi te aştepţi să se întindă lângă tine în fiecare seară şi
să fie mulţumită cu asta?
— Eu... eu... ăăă... cred că m-ai prins în corzi, drăguţă. Nu prea
ştiu cum să-ţi răspund la asta.
Şi-a trecut mâna prin buclele cărunte.
— Chestia e că văd cum te uiţi la ea. Eşti îndrăgostit de ea,
nu-i aşa?
A răspuns fără cea mai mică ezitare.
— Bineînţeles, o iubesc. O iubesc de ani de zile; nu i-aş fi
necredincios vreodată.
— Atunci de ce defilezi cu mine pe post de mica ta târfuliţă
când ai o femeie frumoasă căreia i-ar plăcea să se îmbrace
elegant şi să-ţi stea alături, fie şi numai ca să-ţi ofere sprijin? Mai

334
mult, scoate-o la o întâlnire. Cumpără-i un cadou. Adu-i nişte
flori, chiar şi dacă le culegi din grădină.
Am arătat cu degetul prin fereastră la întinderea de verde
din spate.
— Spune-i fiului tău despre ea. Încetează să o mai ascunzi în
întuneric. Ea nu vrea nimic altceva decât să fie cu tine, să fie cu
tine de-adevăratelea, în toate privinţele care contează.
Warren a dat din cap că da cu ochii pe fereastră, gândindu-se
în mod evident la altceva acum. Nu puteam decât să sper că se va
gândi la ceea ce-i spusesem şi că va lua măsuri în sensul ăsta. Nu
era nevoie decât de încredere, şi aveam încredere că va lua
decizia corectă.
M-am ridicat să plec.
— Mia?
Mi s-a ridicat părul pe ceafa şi am sperat că nu se pregăteşte
să mă certe pentru că am fost extrem de indiscretă în privinţa
vieţii lui amoroase. M-am întors cu faţa la el. Avea un zâmbet
subţire pe faţa frumoasă.
— Îţi mulţumesc că ai fost suficient de îndrăzneaţă să pui la
punct un bătrân.
Asta i-a adus din partea mea un zâmbet cu gura până la
urechi.
— Oricând.
— Când o vezi pe Kathleen, spune-i să vină la mine.
— Sunt sigură că nu va avea nici o problemă cu asta.
I-am făcut cu ochiul şi am şters-o din birou să o caut pe
iubita lui. Lucrurile erau pe cale să se schimbe, cu siguranţă în
bine, în casa Shipley.

CAPITOLUL 9

335
 New Yorkul era tot ce visasem vreodată şi chiar mai mult
decât atât. Oraşul era plin de oameni, de lumini, zgârie-nori şi,
mai mult decât orice... de diversitate. Fiecare naţionalitate,
culoare, religie, etnie era reprezentată în acest creuzet uriaş al
omenirii. Îmi plăcea la nebunie. Fiecare secundă binecuvântată
de zgomot, energie, trupurile care se împingeau ca nişte şoricei
într-un labirint încercând să ajungă în partea cealaltă, oriunde s-
ar fi dus, reprezenta o experienţă. O parte a vieţii mele pe care nu
voi fi în stare s-o uit, chiar de-aş încerca. Era multă viaţă de trăit
şi de văzut într-un loc atât de vibrant.
— Mia, scumpo, vii? m-a întrebat Kathleen ţinând deschisă
uşa unui hotel deosebit de luxos.
The Four Seasons e celebru pentru preţurile exagerate, pe
care nu şi le pot permite decât celebrităţile şi acei unu la sută.
Privind la acest oraş incredibil, văzându-l cu ochi ca de nou-
născut, eram îndrăgostită. Nu mă interesa că mă agăţ de fracurile
clientului meu, servindu-i drept damă de companie, şi că în acest
grup sunt privită ca o târfa care umblă după avere. Nu-mi păsa de
nimic. În clipa ăsta nu simţeam decât binecuvântare că aveam
şansa de a trăi ceva la care altfel n-aş fi avut acces vreodată.
— Da, am şoptit eu cu ochii încă fixaţi asupra spectacolului
de forme rectangulare care străpungeau cerul cu vârfurile lor
plate sau ascuţite.
O arhitectură originală, sculptată dădea un aspect complicat
fiecărei clădiri, făcând-o unică într-un şir lung de structuri
adunate laolaltă.
O mână m-a apucat de antebraţ şi m-a tras.
— Haide, orăşeanco, priveliştea din apartamentul nostru de
la etajul 50 o să te dea pe spate.
Am căscat ochii.
— Stăm la etajul 50?
Ea a chicotit.
— Da.
— Câte etaje sunt? am întrebat eu, întinzându-mi gâtul să
văd partea de sus a clădirii.
336
 Nu era cea mai lată, neavând decât patru ferestre, dar avea
un oarecare farmec. Cu siguranţă că arhitectul se gândise
îndelung la proiect, făcându-l să pară special. Nu avea linii dure,
dădea o senzaţie de curbură pornind de jos în sus.
— Cincizeci şi două. Warren n-a fost prea încântat că n-am
putut lua apartamentul prezidenţial, aşa că nu aduce vorba de
asta.
De parcă mi-ar fi trecut aşa ceva prin cap.
— Câţiva dintre cei care mai participă la eveniment au
rezervat ultimele două etaje pentru petreceri, a continuat ea să-
mi explice, trăgându-mă după ea prin holul opulent.
Tocurile mele pocneau zgomotos pe pardoseala din
marmură. Marmura neagră era tăiată într-un model în formă de
pânză de păianjen, cu linii de ciment late, care erau incredibil de
albe. Te-ai gândi că aşa ceva se murdăreşte, mai ales într-un oraş
în care oamenii vin şi pleacă tot timpul, iar vremea este
imprevizibilă. Coloane albe din piatră se ridicau din loc în loc, iar
un valet ne-a condus printre ele până la lift. Warren se ocupase
deja de înregistrarea la recepţie şi ne aştepta lângă căruciorul cu
bagaje în timp ce Kathleen mă trăgea după ea.
Când am ajuns în apartament, mi-am înghiţit limba. Nu mai
văzusem în viaţa mea o cameră atât de frumoasă.
— Să înţeleg că vă mulţumeşte cazarea, domnişoară
Saunders? m-a întrebat Warren pe un ton evident amuzat.
Nu mai aveam cuvinte. Şocul îmi răpise abilitatea de a vorbi,
în loc să-i răspund, am dat doar din cap că da, uitându-mă în jur.
Albul, cremul şi auriul erau culorile predominante, dând
spaţiului un aer eteric şi totuşi confortabil. Ca şi cum puteai să te
aşezi si să stai puţin... poate pentru totdeauna. Ferestrele
înconjurau mare parte a camerei, oferind o privelişte neîngrădită
asupra oraşului, în toată splendoarea lui.
Camera nu era nici mai mult, nici mai puţin decât strălucire
pură. Într-un colţ era aşezat un pian negru strălucitor, aşteptând
parcă un trup dornic să-i mângâie clapele din fildeş. M-a făcut să-
mi doresc să am talent muzical. Nu aveam. Teoretic, puteam
337
îngâna o melodie. Majoritatea actorilor erau în stare de asta, iar
eu nu făceam excepţie, dar nu era ca şi cum aş fi fost înzestrată în
vreun fel. Cam asta mă caracteriza pe scurt. Bună la toate,
mediocră în cel mai bun caz, fără nici un talent.
Kathleen se uita prin cameră, agăţată de braţul lui Warren,
scoţând exclamaţii adorabile de entuziasm. Orice fel de relaţie
vor fi avut în ultimii câţiva ani, acum ieşise totul în sfârşit la
lumină. Kathleen strălucea efectiv de bucurie. Părea să-i
ţâşnească prin fiecare por.
Nu ştiu ce rol mai am eu în situaţia asta, dar nici nu-mi pasă.
Atât timp cât cei doi sunt fericiţi şi merg mai departe, iar eu îmi
primesc banii, lucrurile stau splendid în ceea ce mă priveşte. Cu
toate că îmi afectează cu siguranţă poziţia la evenimentul
caritabil de mâine şi la dineurile programate. O să mă mai prefac
oare că sunt păpuşica lui atârnată de braţ, iubita şi prietena lui?
Sau o s-o ia pe Kathleen cu el?
Mi-au fugit toate întrebările din cap când am intrat în baie.
Ce bogăţie! Am intrat imediat, trecându-mi un deget peste
măsuţa de toaletă din marmură şi aşezându-mă pe marginea
căzii pătrate. Da, cadă pătrată, şi încă una de dimensiunile unui
pat dublu. Încăpeau lejer doi oameni acolo să se joace în voie în
apă. Am observat o fată încruntându-se la mine din oglinda din
faţa mea. Nu aveau să existe jocuri acvatice pentru fătuca asta în
cada asta magnifică, pe care nu o vezi decât o dată-n viaţă.
Oftând, m-am uitat pe fereastra care se ridica de la podea până la
tavan... În baie! M-am gândit că ferestrele sunt făcute în aşa fel
încât să nu se vadă decât din interior în afară. Altfel, cineva cu un
teleobiectiv ar fi avut liber la pozat celebrităţi dezbrăcate.
Stând în picioare, mi-am dat seama cât sunt de obosită. Nu
doar oboseala adunată în oase din cauza călătoriei. Obosită să nu
ştiu exact ce fac. Obosită să stau cu străini, chiar dacă sunt de
treabă şi incredibil de generoşi şi, de cele mai multe ori, sexy ca
un caramel care se scurge pe o îngheţată rece de vanilie.
Şi apoi, întocmai ca un ciment care se întăreşte pe trotuar,
realitatea m-a izbit cu putere. Viaţa mea nu-mi aparţine. Sora
338
mea mică trăieşte cu un bărbat pe care l-am văzut o singură dată.
O singură dată! Nici măcar tata n-ar permite asta! Şi tata. Am
plecat şi mi-am lăsat tatăl în comă într-o clinică. Ce dracu-i în
neregulă cu mine? E adevărat, totul anul ăsta e din vina lui şi ar
trebui să fiu ofticată pe el. Îl cunosc pe tata. Nu şi-ar fi dorit
niciodată asta pentru mine. Să mă dezrădăcinez, să mă
îndepărtez de Maddy... şi pentru ce? Să plătesc o gorilă cu care m-
am futut pe vremuri şi pe care credeam că o iubesc? Nu, l-ar lăsa
pe Blaine să-l ucidă ca să mă protejeze pe mine de o asemenea
viaţă. De viaţa de damă de companie.
Am clătinat din cap şi m-am dus târşâindu-mi picioarele în
camera pe care Warren mi-o indicase ca fiind a mea. Fixându-mi
privirea în norul de alb, mi-am amintit de un alt timp, în care
făcusem exact acelaşi lucru într-o cameră aflată la peste patru
mii de kilometri distanţă. Camera aceea aparţinea unui bărbat de
care nu eram convinsă că m-ar putea iubi cu adevărat, care avea
să mă părăsească. Avea să mă facă să sufăr, exact ca şi ceilalţi, să-
mi distrugă pe vecie ultima fărâmă de încredere în sexul opus. Ca
să fiu sinceră, mă tem mai mult că el nu se va putea compara
vreodată cu bărbatul în care l-am transformat în fanteziile mele
cele mai ascunse, cele mai întunecate, un bărbat care să fie totul
într-unul. Bărbatul iubitor, adorator, devotat la care am visat
mereu şi în căutarea căruia mi-am pierdut ultimii ani din
adolescenţă şi primii de tinereţe, eşuând mizerabil. Acum, nici nu
mai ştiu ce suntem unul pentru celălalt în afară de prieteni care
fac sex. Ştiu doar că trebuie să străbat un drum lung ca să evit să
aflu. Cel puţin până când se termină anul ăsta.
Am un scop stabilit, care se întrevede clar. Blaine e plătit
lunar, banii murdari ajung în contul lui, ţinându-ne în siguranţă
pe tata, pe Maddy şi pe mine. Deocamdată.

***
Dacă un grup de terorişti şi-ar fi pus în minte să distrugă
economia Statelor Unite, tot ce aveau de făcut era să atace Bryant
Park în seara aceea. Participau toate organizaţiile caritabile
339
importante, nu doar una singură. Toate aveau standuri pe
perimetrul pietruit care înconjura zona principală acoperită cu
gazon din mijloc. Rânduri întregi de lumini întinse şi atârnate
orizontal, mult deasupra gazonului. Măsuţe înalte cu feţe de masă
argintii şi lămpi decorative erau aşezate la fiecare trei, patru
metri pe toată întinderea aceea imensă. Erau acolo oameni din
toate corporaţiile importante la care te poţi gândi. Sunt destul de
sigură că i-am văzut pe Trump şi pe Gates plimbându-se pe acolo,
alături de alte celebrităţi şi de o hoardă întreagă de oficiali
guvernamentali. Ici şi colo străluceau mari vedete de cinema şi a
trebuit să-mi ţin gura ca să nu mă transform într-o fană isterică.
Era o adevărată sărbătoare a celor mai bogaţi dintre bogaţi.
În timp ce mă uitam la oameni, la lumini, iar muzica plutea
din difuzoarele ascunse, trupul mi s-a înălţat în aer. Am fost
răsucită în aer, strivită de un corp puternic şi strânsă cu forţă.
Mirosul de parfum amestecat cu o urmă familiară de sudoare
masculină mi-a pătruns în nări şi am zâmbit.
— Dă-mi drumul, uriaşule!
Am dat din picioare şi m-am zbătut în timp ce trupul meu a
ajuns să se lipească de un piept ferm şi musculos pe care îl
cunoşteam bine, dar nu intim. Mi-a cuprins obrajii cu mâinile, iar
ochii ca smaraldul pe care-i adoram au scăpărat. Părul arămiu
strălucea în lumina de deasupra şi mi-am plimbat mâinile de la
gâtul la umerii lui.
— Ţi-a fost dor de mine, dulceaţă?
M-a sărutat pe frunte aşa cum un frate îşi sărută sora pe care
n-a mai văzut-o de mult.
— Mace.
Am zâmbit şi l-am tras în braţele mele, strângându-l cu toată
puterea. Era cineva cunoscut într-o mare de străini. M-am agăţat
de trupul lui înalt şi solid ca o lipitoare, fără a avea de gând să-i
mai dau drumul vreodată. Mason m-a apucat de ambele mâini şi
m-a tras mai departe. S-a uitat la faţa mea, apoi s-a încruntat.
— Arăţi obosită.

340
 Am pufnit, expirând zgomotos. Lasă pe seama unui bărbat
alături de care mi-am petrecut o lună şi care mi-a devenit unul
dintre cei mai buni prieteni din toată lumea să observe ceea ce
nu mai observase nimeni altcineva. Ei nu te cunosc, mă necăjea o
voce subţirică din capul meu.
— Ăsta-i un alt mod de a-mi spune că arăt ca dracu? m-am
bosumflat eu.
Ochii lui Mason mi-au cercetat corpul de sus până jos,
remarcând rochia scurtă, aurie, care-mi îmbrăţişa fiecare
curbură, şi când zic fiecare, chiar vorbesc serios. Era atât de
strâmtă că nu puteam purta nimic pe dedesubt. I-a trecut peste
faţă o privire foarte puţin frăţească.
— Nu mă refeream la rochie, dulceaţă. Corpul tău încă este
sută la sută futabil.
I-am tras una în piept şi am scos un sunet gutural.
— Rachel unde-i? am întrebat şi imediat i-am văzut trupul de
fotomodel apropiindu-se.
Mason o privea venind dinspre bar cu două pahare de
şampanie. Purta o bucăţică de rochie albă, mortală. Arăta pur şi
simplu şic.
— Niciodată prea departe de mine, asta pot să ţi-o spun chiar
acum.
Accentul de Boston i-a devenit mai puternic, în timp ce şi-a
trecut limba peste buze, surâsul acela sexy al lui preschimbându-
se într-un rânjet ca de pisică.
— Eşti un tip norocos, i-am spus eu în glumă.
Mi-a făcut cu ochiul, bătându-mă uşor pe umăr.
— Crezi că eu nu ştiu?
Când Rachel s-a apropiat mai mult, s-a luminat deodată la
faţă. Părul ei blond strălucea în lumină şi obrajii ei erau de un roz
drăguţ. I-a dat paharele lui Mace şi m-a îmbrăţişat.
— Mia, Doamne! Ce naiba cauţi aici?
M-am dat un pic în spate.
— Eu? Voi ce faceţi aici?

341
 Am arătat cu degetul întâi spre ea, apoi spre Mason. El a
ridicat din umeri.
— Chestie de imagine. Cel mai important eveniment caritabil
al anului. Şi-a trecut un braţ peste umărul lui Rachel. Agenta mea
consideră că participarea la astfel de evenimente întăreşte ceea
ce am construit împreună cu investitorii.
Rachel mi-a întins un pahar cu şampanie, pe care probabil că
i-l adusese lui Mason, dar el nu a părut deranjat. Era numai
zâmbet, uitându-se ba la mine, ba la Rachel.
— Are dreptate.
Am luat paharul şi am sorbit din el.
— Mulţumesc.
Am stat de vorbă cu ei o vreme. Habar n-aveam unde sunt
Warren şi Kathleen. Probabil că el le făcea tuturor cunoştinţă cu
adevărata lui iubită. Eu una eram aici doar pentru că nu voiam ca
Warren să fie cumva criticat. Prezenţa mea arăta că eu nu sunt
furioasă şi că el nu umblă cu mai multe femei în acelaşi timp,
ceea ce i-ar fi deranjat pe soţii Benoit. Bănuiesc că asta mă făcea
să par neesenţială, dar, în realitate, toate profitoarele erau aşa şi
nu era vreo noutate pentru bărbaţii pe care-i cunoscusem,
exceptându-l pe domnul Benoit cel în vârstă de şaizeci şi cinci de
ani şi pe soţia lui însărcinată în vârstă de douăzeci şi cinci de ani.
Gândul la ea probabil că a invocat-o. Christine Benoit mi-a
făcut cu mâna din partea cealaltă a gazonului.
— Ne vedem peste vreo oră? Trebuie să socializez un pic
pentru clientul meu.
Rachel m-a îmbrăţişat din nou.
— Mia, n-am apucat să-ţi mulţumesc. Să-ţi spun cât de mult
înseamnă pentru Mace şi pentru mine ceea ce ai făcut. Noi... ei
bine, noi te iubim ca pe o membră a familiei.
Te iubim ca pe o membră a familiei.
Mason m-a îmbrăţişat la rândul lui, în timp ce Rachel se
ştergea cu vârfurile rozalii ale degetelor la colţurile ochilor.
— Are dreptate, să ştii, mi-a şoptit el la ureche. Chiar te
iubim ca şi cum ai face parte din familia noastră. Oricând vrei să
342
evadezi, să vii în vizită, te aşteaptă un bilet de avion cu numele
tău pe el. OK?
S-a dat un pas înapoi şi s-a aplecat atât de mult încât ochii
mei verzi au ajuns la nivelul ochilor lui cei verzi. Am dat din cap
că da, nefiind în stare să scot un cuvânt.
— Vorbesc serios. Îmi trimiţi mesaj că vrei să vii la Boston şi
am grijă să ai bilet de avion. OK?
Am zâmbit cu gura până la urechi şi l-am sărutat pe obraz.
— Am înţeles, frăţioare!
I-am făcut cu ochiul şi m-am dat cu un pas în spate. El a
apucat-o pe Rachel de talie, trăgând-o lângă el. Erau atât de
frumoşi că mi-am scos telefonul din poşetă şi i-am imortalizat.
Într-o zi, când o să am un loc al meu, o să printez această
fotografie şi o s-o aşez pe perete sau pe poliţa de deasupra
şemineului. O imagine care captura momentul în care oamenii
aceştia mi-au spus că fac parte din familia lor şi că sunt iubită.
M-am întors şi le-am făcut cu mâna.
— Vorbim mai târziu, da?
Mi-au făcut amândoi cu mâna, iar eu am traversat peluza
până la Christine.
În timp ce treceam pe lângă bărbaţi în smoching şi femei în
rochii ultimul răcnet, m-am gândit la cuvintele lor. Mă iubesc şi
mă consideră parte din familia lor. Doi oameni pe care nu-i
cunosc decât de o lună susţin că sunt a lor. Ca membră a familiei.
Evident, nu o familie în care m-am născut – asta ar fi
imposibil ci una care m-a ales.
Prietenii sunt familia pe care ţi-o alegi.
Aşa au făcut şi Tai, Tony şi Hector. Cu toţii, într-un fel sau
altul, au spus că fac parte din familia lor. Wes şi Alec sunt
complet diferiţi în ceea ce priveşte conexiunea pe care o au cu
mine. Cu ceilalţi, acest lucru, mai mult decât orice altceva, mi-a
rezolvat extenuarea şi grija în privinţa acestei călătorii de un an.
Ce-mi fusese sortit erau oamenii pe care îi primeam în inima
mea, în sufletul meu. Bărbaţii şi femeile care vor rămâne alături
de mine... care se vor adăuga la ceea ce este acum familia mea.
343
Sunt şi ei un motiv pentru această călătorie, la fel de important,
dacă nu chiar mai important decât datoria pe care o am de plătit.
Înainte nu eram decât eu, tata, Maddy şi Ginelle. Şi mătuşa Millie
era acolo, într-un fel. Dar oamenii ăştia sunt cei cu care vorbesc
acum din când în când. Le povestesc faze amuzante la telefon. Le
trimit e-mailuri. Mă gândesc la ei când sunt într-un loc sau când
văd ceva care-mi aminteşte de ei. La fel cum faci cu cei care sunt
sânge din sângele tău, dar mai mult de atât, pentru că ei m-au
ales.
Regăsindu-mi pacea interioară, m-am dus drept în braţele lui
Christine. Micuţa gravidă obsedată sexual era toată numai
zâmbet şi păr dezordonat. Rochia mulată pe care o purta îi
accentua burtica pe care-şi ţinea mâna. I-am dat mâna la o parte
şi am întors-o pe o parte.
— Doamne-sfinte, ţi se vede deja burtica! am spus eu, iar ea a
aprobat cu hotărâre.
A rostit rapid, cu entuziasm:
— Ştiu! Nu-i aşa că e minunat? A apărut deodată acum câteva
zile şi acum se poate vedea dovada iubirii dintre mine şi Franny!
O să aflăm într-o săptămână dacă avem băiat sau fată!
Că veni vorba de Frances Benoit, acesta a apărut în spatele
soţiei sale şi i-a pus o mână pe burtică.
— Ce mai fac scumpetea mea şi micuţul nostru?
Ochii lui Christine s-au luminat ca o sută de lumânări pe un
tort aniversar. Se vedea clar din limbajul trupului ei cât de sincer
îşi iubeşte soţul, după cum l-a tras mai aproape de ea şi i-a
mângâiat mâna de pe pântecele ei. Era ciudat, neconvenţional şi,
fără discuţie, straniu să vezi că e în limbă după cineva cu
patruzeci de ani mai mare ca ea, dar cine sunt eu să judec? Mă
rog, poate că judec un pic. În apărarea mea, trebuie spus că orice
om în toate minţile ar face-o.
— Tocmai îi spuneam Miei că o să aflăm sexul copilului.
El a dat din cap şi a sărutat-o pe tâmplă.
— În plus, Mia, din partea noastră, totul e pus la punct în
privinţa proiectului.
344
 Am căscat ochii mari.
— Deja?
— Da. Franny şi cu mine ştim despre ce cauză importantă e
vorba. Am cam pierdut nopţile săptămâna asta şi am plătit şi
câţiva oameni să lucreze peste program, dar totul e pus la punct
în ceea ce ne priveşte. Când ajung oamenii şi produsele, o să
planificăm şi programul transportului către Marea Britanie.
Mi-am trecut o mână prin păr, apoi mi-am retras-o.
— Nu-mi vine să cred că aţi făcut asta. Warren ştie?
— Tocmai i-am spus. Apropo, te căuta. E totul în regulă între
voi doi? m-a întrebat Frances, neobişnuit de indiscret pentru un
bărbat de genul lui.
— Absolut în regulă, mulţumesc pentru întrebare.
I-am mai felicitat de câteva ori pentru copil şi pentru ce au
făcut şi am început să cercetez zona, în căutarea lui Warren.
Privirea mi-a aterizat, totuşi, direct pe perfecţiunea în smoching.
Ochii senatorului Aaron Shipley erau aţintiţi asupra mea. Pentru
o clipă, m-am bucurat de aprecierea evidentă, în timp ce el şi-a
făcut loc printre invitaţi, apropiindu-se de mine încet şi sigur.
Avea şi un pahar mare plin cu un lichid de culoarea ambrei. La
vreo patru metri de mine, şi-a dus paharul la buze şi l-a dat peste
cap. Avea ochii sticloşi şi duri şi dispăruseră toate atributele
bărbatului sexy pe care-l cunoscusem la începutul lunii. În locul
lui era prădătorul sexual care mă pipăise prin somn. Rahat.
— Drăguţă, drăguţă Mia. Se pare că partenerul tău a ales-o
pe alta să-şi umple carneţelul de bal. A strâns din buze, s-a
apropiat şi mi-a pus o mână pe şold, strângându-mi carnea cu
degetele.
Am încercat să-l împing, dar m-a apucat de talie. Nu-mi
puteam permite să fac o scenă ca să-şi ia mâinile de pe mine. El e
senator de California, iar eu sunt o nimeni. O figură fără nume
agăţată de braţul tatălui lui pentru câteva săptămâni.
— N-ai vrea să-mi dai drumul?
L-am împins în piept, încercând să mă eliberez din
strânsoarea lui. Nici o şansă. Mă ţinea prea strâns.
345
 — Haide, Mia. Tocmai am primit vestea că tată o regulează
pe dădaca mea de când a murit mama. La naiba, poate chiar
dinainte. N-am chef de istericalele tale.
Am clătinat din cap.
— Nu-i adevărat. Legătura lor s-a format în zeci de ani.
Vorbeşte cu el, Aaron. Lasă-l să-ţi explice cum s-a întâmplat.
Buzele i s-au strâns în două linii subţiri şi albe. Trecea prin
mulţime ţinându-mă strâns de pielea moale de pe şold. M-am
uitat în zare şi am surprins privirea lui Rachel în depărtare.
Părea îngrijorată şi şi-a pus mâna pe umărul lui Mason în timp ce
se uita la mine. Din păcate, el era ocupat, vorbea cu un grup de
oameni, care s-ar putea să fi fost fani. Să stai de vorbă cu
aruncătorul vedetă de la Red Sox e mare scofală chiar şi dacă eşti
un fan ridicol de bogat. Ca să nu mai zic că îi puteau deschide uşi
pentru noi potenţiale contracte de publicitate şi sponsorizări.
Înainte de a-mi da seama ce mi se întâmplă, m-a dus dincolo
de gazon, printre standurile organizaţiilor caritabile din jur, şi
apoi în sus, pe scările din piatră. Apoi m-a strecurat printre
coloanele de la Biblioteca Naţională din New York. Biblioteca era
închisă şi cufundată în întuneric. Unele zone aveau colţuri
întunecate, şi spre un astfel de loc mă ducea Aaron.
În sfârşit, creierul meu ameţit de şampanie a înţeles că nu
plecaserăm la plimbare. Mă ducea undeva anume şi era foarte
hotărât să-şi ducă planul la împlinire. M-am răsucit pe călcâie şi
m-am smuls din mâna lui.
— Ce mama dracului, Aaron?
Mi-am desfăcut larg braţele şi m-am uitat în jur. Nu se vedea
ţipenie de om. Eram la cel puţin câteva sute de metri distanţă şi
m-am blestemat că i-am permis să mă ducă atât de departe de
petrecere şi de martori.
— Te crezi specială, nu-i aşa? a scos el cuvintele pe gură, abia
stăpânindu-şi veninul.
Am clătinat din cap că nu, încercând să par calmă.
— Nici pe departe. De fapt, cred că e exact pe dos, am
recunoscut.
346
 S-a încruntat şi s-a apropiat de mine încet până când mi-am
ridicat braţele în faţă. A continuat să avanseze şi m-am trezit
lipită de zidul din beton al unei zone întunecoase. Câţiva paşi şi
avea să se lipească de mine. M-am gândit cum să fac să ies din
situaţia asta, dar şampania îmi întârzia reflexele.
— Aaron, nu vrei să faci asta.
Şi-a trecut nasul peste tâmpla mea, trimiţându-mi fiori de
groază pe şira spinării şi făcând să mi se ridice părul pe ceafă.
— Ba sigur că vreau.
L-am împuns în piept, dar fără nici un rezultat. Aaron nu era
vreun mărunţel şi trupul lui mătăhălos îmi anula orice şansă. A
chicotit.
— Încerci să scapi, târfă mică, a spus cu o voce de beţiv.
— Nu sunt târfă, Aaron. Ştii prea bine.
M-a muşcat de zona dintre umăr şi gât.
— Ştiu că tatăl meu te-a angajat ca să fii târfa lui în faţa
tâmpiţilor lui de prieteni plini de bani. Ştiu că lucrezi pentru o
firmă de dame de companie şi eşti plătită la lună. E timpul să
facem să merite banii daţi de tata, a spus ca un dement.
În acest moment am început să mă lupt, dar fără prea mare
succes. Am reuşit să-i trag un pumn în gură, despicându-i buza,
înainte să-mi prindă ambele încheieturi cu o mână şi să înceapă
să mă pipăie cu cealaltă. Mi-a strivit corpul de zidul din beton
atât de tare că am simţit că mi se juleşte pielea de pe spate, în
timp ce el simula că mă penetrează.
Am început să ţip, dar mi-a acoperit gura cu a lui. Nu se
auzea decât vocea unei persoane ţipând ca de sub apă. Apoi
sunetul scârbos al desfacerii curelei de la pantalonii lui şi al
fermoarului tras în jos, ca un dangăt de clopot răsunând la
propria-mi înmormântare. Am ţipat mai tare, dar m-a muşcat de
buză şi m-a izbit cu capul de beton. Totul în jurul meu a devenit
ceţos şi am simţit cum rochia îmi alunecă în jos. Aerul rece mi-a
săgetat pielea goală. Am văzut stele verzi din cauza loviturii
puternice la cap. Ţesutul moale care intră în coliziune cu o
clădire tare din piatră nu era echivalent cu stabilitatea mentală. I-
347
am simţit degetele coborând de-a lungul stomacului şi apucându-
mă de sex cu putere. Mi s-a ridicat fierea până în gât şi am avut
un reflex de vomă.
— O să te fut aşa de tare, ca pe o târfa ce eşti. Sărăntoacă
nenorocită! a urlat el şi m-a stropit cu salivă pe faţă.
Nu mai era bărbatul pe care-l cunoscusem la sosire. Nu mai
era bărbatul cu care avusesem câteva conversaţii plăcute şi cu
care flirtasem. Nu, bărbatul acesta semăna tare cu cel care mă
pipăise prin somn fără urmă de remuşcare. Acela fusese primul
indiciu că e ceva complet în neregulă cu domnul senator.
I-am simţit capul penisului sprijinindu-se de picioarele mele,
în timp ce încerca să mi le desfacă. Am şoptit „nu!“ şi am clătinat
din cap, primind ca răspuns numai un rânjet care mi-a întors
stomacul pe dos. Mi-a acoperit gura cu mâna în timp ce eu am
început să ţip, înăbuşind sunetul. L-am muşcat, iar el m-a înjurat
şi m-a izbit din nou cu capul de perete. De data asta, m-am
prăbuşit, moale, aproape fără greutate în corp. Aveam să-mi
pierd cunoştinţa şi atunci avea să mă posede. Poate că era mai
bine aşa. Să nu ştiu ce-mi face e cu siguranţă mai bine decât să fiu
trează şi să simt fiecare lucru dezgustător. În clipa aceea, m-am
rugat să leşin.

CAPITOLUL 10

— Eşti gata să te fut?

A fost ultimul lucru pe care l-am auzit, unul rostit cu un
dispreţ absolut. Nu-mi venea să cred că vine din partea tânărului
senator pe care îl adora o lume întreagă. Un om cu mari şanse de
a deveni într-o zi preşedintele Statelor Unite ale Americii.
Am aşteptat să mă izbească. În schimb, o pală rece de aer mi-
a atins pielea. Corpul meu era eliberat de sub greutatea care-l
strivise de perete. Am auzit vag, printre bătăile inimii şi cele din
348
capul meu, zgomote de încăierare, urmate de mormăieli şi
picioare hârşâite de beton. Genunchii mei au lovit asfaltul când
m-am prăbuşit la pământ, nemaifiind în stare să mă ţin pe
picioare.
— Îţi arăt eu ţie futut, rahat cu ochi ce eşti! a urlat Mason.
M-am uitat în sus, confuzia bâzâindu-mi prin cap ca un roi de
albine furioase, şi l-am văzut pe Mason luptându-se corp la corp
cu Aaron. Probabil că la un moment dat Aaron apucase să-şi
ridice pantalonii, pentru că nu se vedeau piepturi goale, ci
pumnii împărţiţi de doi bărbaţi incredibil de atrăgători în
smoching. Am clipit şi am văzut-o pe Rachel alergând spre noi
printre mulţimea de oameni din depărtare, tocurile bocănind pe
pietriş şi apoi, mai tare, pe scările din piatră.
— Doamne, Dumnezeule! Mason, unde-i Mia? a ţipat ea, iar
eu am încercat să-i răspund, dar vocea nu voia să mă ajute.
Una dintre multele lovituri la cap îmi afectase temporar
abilitatea de a vorbi.
Mason a trimis un pumn care a aterizat cu toată puterea pe
faţa lui Aaron. I-a ţâşnit sângele pe gură, pătând cu roşu betonul
cenuşiu. Mi s-au dat ochii peste cap şi am ştiut că o să vomit.
M-am înecat şi l-am auzit pe Mason spunând ceva, dar nu am
reuşit să disting cuvintele. M-am întins pe piatra umedă şi rece,
lipindu-mă de ea cu faţa şi cu tâmpla, simţind nevoia să scap de
durerea care-mi punea stăpânire pe fiecare bucăţică din corp.
Acidul vulcanic din stomacul meu m-a strâns violent pe
dinăuntru, în timp ce voma mi-a urcat pe gât. Am început să
vomit, abia fiind în stare să mă mişc sau să ridic capul.
— Mia, o, nu! Iisuse, scumpa mea! a penetrat vocea lui Rachel
prin dezorientarea mea şi am simţit cum mă ridică în braţe şi mă
aşază în poala ei, îngenunchind lângă mine. Iubitule, e goală de la
brâu în jos şi e rănită.
Mi-a tras rochia în jos, acoperindu-mă. Mi-a atins uşor cu
degetele rănile de pe spate şi substanţa lipicioasă de pe cap. Se
pare că zidul bibliotecii îmi smulsese o bucată bună din pielea de
pe spate.
349
 — Trebuie să o ducem la spital, a ţipat Rachel cu o voce
tremurândă.
Am auzit în depărtare un urlet fioros şi lovituri puternice în
oase. Nişte picături imense de ceva mi-au ajuns pe obraji, iar una
s-a scurs şi mi s-a oprit pe buze. Mi-am trecut limba peste buze,
simţind gustul sărat, şi am înţeles că erau lacrimile lui Rachel. Ea
s-a aplecat şi m-a sărutat pe frunte.
— O să fii bine. O să avem grijă de tine.
La un moment dat, m-a cuprins în sfârşit întunericul.

***
Mirosul înţepător de spital şi-a croit drum spre simţurile
mele. Mi-am trecut limba peste buzele uscate şi n-am simţit decât
o senzaţie aspră ca de bumbac. Înainte să apuc măcar să deschid
ochii, am simţit un pai pe buze şi am supt cu lăcomie apa. Mă
durea tăietura din buza umflată – acolo unde Aaron mă muşcase
până în carne. Am deschis ochii şi am văzut-o pe Rachel având
grijă de mine. Îmi simţeam mâna caldă şi mă apăsa o greutate pe
o parte. M-am uitat în jos spre pături şi am văzut părul arămiu şi
o mână puternică ţinând-o strâns pe a mea. Articulaţiile îmi erau
pline de răni, cu pielea sfâşiată, şi pătate de sânge. Mi-am mişcat
mâna, trecându-mi degetele prin splendoarea mătăsoasă a
părului lui Mason.
A ridicat încet capul, iar ochii lui verzi erau întunecaţi şi
trişti. Am schiţat cum am putut un zâmbet cu buzele mele
umflate. El mi-a ridicat mâna şi mi-a sărutat podul palmei.
— Cum te simţi, dulceaţă?
Am clipit de câteva ori şi mi-am evaluat în gând corpul. Îmi
simţeam genunchii plini de vânătăi, spatele mă durea ca naiba,
dar bătaia de tobă din capul meu era cea mai rea dintre toate.
— M-a...?
M-am oprit, nefiind în stare să rostesc cuvintele. Rachel m-a
mângâiat pe cap, dându-mi de mai multe ori la o parte şuviţele ce
atârnau alandala, cu lacrimi curgându-i pe faţă. Mason şi-a
încleştat fălcile şi a dat din cap că nu.
350
 — Nu, nu. Slavă Domnului. Dacă o făcea...
Figura i s-a transformat într-o căutătură incredibil de urâtă,
aşa cum nu-l mai văzusem niciodată. Un amestec de răutate şi
ură pură.
— ...îl omoram cu mâinile goale. Nici acum nu pot spune că e
într-o formă prea grozavă. A fost arestat pentru tentativă de viol.
Poate să-şi ia adio de la cariera politică.
Am închis ochii şi am lăsat lacrimile să curgă.
— Doamne, îmi pare atât de rău că n-am făcut mai mult
atunci când m-am trezit şi l-am găsit pipăindu-mă prin somn...
— CE? a ţipat Mason atât de tare că toboşarul din capul meu
a decis că e momentul pentru un crescendo şi a lovit atât de
puternic încât a trebuit să-mi duc mâinile la tâmple.
Mă dureau şi mă înţepau amândouă palmele.
— Mace!
Rachel l-a apucat pe Mason de braţ şi i-a făcut semn să tacă.
— Capul ei, iubitule, i-a reamintit ea. Una dintre contuzii nu
arată prea bine şi o doare: se vede pe faţa ei.
Mason s-a aplecat şi m-a sărutat pe frunte. Trebuie să
recunosc că a fost foarte plăcut, după seara de rahat pe care o
avusesem. Totuşi, lacrimile nu puteau fi oprite. Îmi curgeau în
pârâiaşe pe obraji. Mă mânca pielea feţei din cauza potopului de
lacrimi. El îmi spunea cuvinte de alinare, lipit de faţa mea, îmi
şoptea că o să aibă grijă de mine. Că membrii unei familii au grijă
unii de alţii.
În timp ce Mason mă încuraja, am auzit-o pe Rachel vorbind.
— Da, e bine. A avut o noapte grea. Cine e la telefon? A, da, a
fost cu tine în Hawaii. Da, da, a agresat-o un senator, dar acum e
bine. Poftim? Ce să faci? Alo?
— O, nu! Cine era la telefon? am strigat la Rachel.
Ea s-a uitat la ecranul telefonului.
— Scrie Samoanul sexy.
Am închis ochii gemând.

351
 — Tocmai i-ai spus lui Tai că sunt în spital pentru că m-a
agresat un senator? am întrebat cu o voce gâtuită ca şi cum nişte
blugi mărimea S mi-ar fi sugrumat funduleţul de mărimea L.
— Am făcut ceva rău? a zâmbit ea în felul acela unic al ei.
Habar n-avea ce furtună iscase. Am întins mâna după telefon.
Imediat ce mi l-a pus în palmă, gândindu-mă cum să-l potolesc pe
samoanul meu mare şi rău, bâzâitul a crescut în intensitate,
făcându-mă să ameţesc şi aproape să vomit. M-am gândit că pot
să-l sun şi mai târziu pe Tai şi am închis telefonul.
— Nu mai răspunde la telefonul meu. N-o să iasă nimic bun
din asta.
S-a încruntat.
— De ce?
— Nu contează, o să mă ocup eu de asta.
Am închis ochii, nemaiputând să-i ţin deschişi.

***
M-au trezit forţat de patru ori în timpul nopţii pentru a-mi
verifica rana de la cap. Într-un târziu, m-am trezit de una singură
cu o mână mult mai mare care o ţinea pe a mea. Avea o alta în
jurul gâtului meu, verificându-mi pulsul cu degetul mare. L-am
mirosit înainte de a-l vedea. Combinaţia de foc, lemn şi ocean mi-
a dat o stare de pace incredibilă. Nici n-a trebuit să deschid ochii
pentru că ştiam ce o să văd.
— Te simt, fetiţo.
Degetul lui mare mi se plimba pe gât.
— Deschide ochii ăia frumoşi pentru mine.
Vocea răsunătoare a lui Tai îmi alina fiecare nerv încordat.
Aveam lacrimi în ochi când i-am aruncat samoanului meu sexy
prima privire după trei săptămâni. Ochii lui negri erau aspri,
arzând de furie abia controlată.
— Nu vrea nimeni să-mi spună cum îl cheamă. Cine a pus
mâna pe tine nepoftit?

352
 Coborâse sadic glasul. Nu eram obişnuită cu asta din partea
lui Tai Niko. Când vorbea el, îl auzea toată lumea. Era un tip
masiv, cu un timbru pe măsură.
Am tras încet aer în piept, strângând din ochi la durerea care
îmi sfâşia spatele şi capul. Am încercat să exprim ceea ce nu
puteam rosti în cuvinte strângându-l de mână. El a închis ochii, s-
a aplecat şi m-a sărutat cu blândeţe.
— Nimeni nu face rău cuiva din aiga mea. Din familia mea.
S-a lovit în piept ca o maimuţă uriaşă. Din nou acest cuvânt.
Familie.
— Tai, cât e ceasul? Te-ai urcat în avion imediat după ce ai
sunat?
A dat scurt din cap că da, iar eu am plecat capul, ruşinată.
Toţi oamenii aceştia minunaţi care ţineau la mine şi aveau grijă
de mine. Însemna foarte mult. Mai mult decât iadul prin care
trecusem cu o seară în urmă.
— Vreau să vii cu mine în Hawaii. Eu şi Amy o să avem grijă
de tine. Tina o să fie fericită să te dădăcească.
Tina era cuvântul samoan pentru mamă.
— Ştii prea bine că nu pot să fac asta, Tai, trebuie să
muncesc. Mi-am dus mâna la tâmple, strângând. O să fie un mare
scandal în presă. Futu-i, ce mă fac? Familia Shipley este foarte
importantă şi Warren... o, Doamne, fiul lui.
Au început să-mi curgă lacrimile pe faţă şi mi-am acoperit
ochii.
— Warren o să aibă grijă ca fiul lui să fie pedepsit exemplar
pentru ce a făcut, s-a auzit vocea tunătoare a lui Warren Shipley
însuşi. Fată scumpă, mi-a spus el cu vocea înecată de emoţie,
apropiindu-se de patul meu, cu Kathleen după el, ţinându-şi
mâna la gură şi plângând încetişor. Îmi pare rău pentru ceea ce a
făcut Aaron. Am fi ajuns aici mai devreme, dar am fost reţinuţi de
poliţie şi de nebunia din presă. E numai vina mea.
Am încercat să-mi dreg vocea ca să înlătur emoţia, dar n-am
reuşit.
— Nu, Warren, e numai vina lui.
353
 — Ştiam că e instabil când e beat. De aceea se îmbată foarte
rar. În trecut, a avut probleme cu alcoolismul şi devenea violent
când era sub influenţa băuturii, dar am crezut că a trecut peste
asta. Desigur, asta până în clipa în care i-am spus că eu şi
Kathleen suntem împreună. Atunci parcă a pocnit ceva în el.
— Ceva o să pocnească mai mult ca sigur în el, a urlat Tai de
la locul lui de lângă mine.
Warren i-a aruncat o privire lui Tai, apoi l-a studiat din cap
până în picioare când acesta s-a ridicat. Pe faţa lui Warren s-a
aşternut o expresie uluită. I se întâmpla foarte frecvent lui Tai.
Era neobişnuit de mare şi impunător, pe cât de al dracului de
frumos era.
— Prietenul tău, să-nţeleg?
Tai s-a bătut pe piept cu o mişcare de mascul alfa.
— Membru al familiei.
Am zâmbit şi l-am bătut uşor pe Tai pe mână, trăgându-l de
braţ ca să-l fac să se aşeze. A făcut-o în tăcere, concentrându-se
doar asupra mea, ca şi cum ceilalţi oameni din încăpere ar fi fost
nişte ţânţari insignifianţi, care îl iritau prin simpla lor existenţă.
Doamne, cât îl iubeam pe Tai.
— Ei, oricât ar părea o scuză, suntem gata să plătim
spitalizarea, să-ţi oferim cel mai bun tratament pentru refacere şi
să-ţi asigurăm orice sumă de bani consideri necesară pentru
timpul şi suferinţa ta. Oricât de tare urăsc ce s-a întâmplat, şi
chiar urăsc, Mia, mai mult decât ţi-ai putea imagina vreodată, a
continuat el cu o voce răguşită, încruntându-se tare şi arătându-
şi ridurile mai mult ca oricând, trebuie să mă gândesc la vieţile
tuturor oamenilor pe care încerc să-i salvez. Dacă se află ce s-a
întâmplat, nu înseamnă doar sinucidere politică pentru fiul meu,
ci şi distrugerea proiectului meu şi a vieţilor pe care aveam de
gând să le salvăm...
A clătinat din cap, lăsându-l în jos ruşinat, incapabil să mai
continue.
— Iisuse Hristoase! Vor să muşamalizezi totul. Din cauza
unui politician?
354
 Lui Tai îi tremura vocea.
— Fetiţo, nu e în regulă. Justiţia trebuie să-şi facă datoria, a
început el, dar l-am întrerupt.
— Tai, sunt mai multe în joc decât crezi. Şi o să-ţi explic. Mai
târziu, când rămânem singuri. Îţi promit.
M-am uitat în ochii lui, implorându-l pe tăcute să asculte şi să
se calmeze. Şi-a încleştat gura şi a ridicat o sprânceană, dar a
rămas tăcut şi m-a strâns mai tare de mână. Apoi, inspirând
adânc şi expirând cu putere, am spus cuvintele pe care nu mi-aş
fi imaginat nici într-un milion de ani că o să le spun.
Îi ofeream unui potenţial violator eliberarea din închisoare.
Mi-a trebuit toată puterea să mă gândesc la toţi bărbaţii, femeile
şi copiii din toată lumea care n-ar mai fi avut niciodată parte de
medicina modernă pe care o avem în State. Fără proiectul lui
Warren, nu ar primi niciodată ajutor. El şi-ar pierde toţi
investitorii, în special pe domnul Benoit, dacă adevărul ar fi făcut
public. Pe de altă parte, presa n-ar trebui să sape prea adânc ca
să afle cine m-a angajat şi pentru ce. Nu ar afecta doar viaţa
familiei Shipley şi pe a mea, ci şi pe a mătuşii Millie, a lui Wes,
Alec, Tony, Hector, Mason, a familiei D’Amico, care m-au angajat
luna trecută pentru campania publicitară la costume de baie, a lui
Tai şi a tuturor celor care au o legătură cu ei.
Odată hotărârea luată, i-am expus-o lui Warren în singura
variantă care părea a avea măcar o urmă de asemănare cu
raţiunea şi care nu m-ar fi împiedicat să mă privesc în oglindă
mâine.
— Warren, n-am să spun nimic şi n-am să depun plângere,
dar am nişte pretenţii. Warren m-a apucat de mână şi a
încuviinţat din cap. Kathleen continua să plângă.
Am înşirat încet lucrurile pe care le consideram corecte:
— O să meargă la dezalcoolizare pentru problema pe care o
are cu alcoolul. Nu mă interesează dacă e un loc izolat,
necunoscut şi dacă-şi ia concediu invocând o urgenţă de familie.
Inventaţi voi ceva. Orice ar fi, are nevoie de ajutor. Şi de terapie
pentru stăpânirea furiei, cu un specialist.
355
 — S-a făcut, a răspuns el fără să ezite.
— Şi vreau o scrisoare de mână în care să scrie că acceptă
acest ajutor, semnată de el, iar originalul rămâne la mine. În
scrisoare să precizeze că va face toate astea, altfel mă duc cu ea la
presă, indiferent dacă se prescriere fapta sau dacă trece perioada
în care pot depune plângere. Mă duc la presă cu scrisoarea în
care detaliază angajamentul pe care şi l-a luat. Mă înţelegi?
Warren a ridicat capul şi mi-a sărutat mâna.
— Mia... Îmi pare rău. Scumpa mea, îmi pare atât de rău. Îţi
mulţumesc... Îţi mulţumesc că eşti atât de bună.
— Încă un lucru... banii.
— Oricât vrei. Milioane, nu-mi pasă.
M-am înecat. Era dispus să-mi ofere milioane de dolari ca să-
şi scape fiul de belele şi să-şi salveze proiectul. Dar, pe de altă
parte, când o persoană are atâţia bani ca Warren Shipley,
milioanele simt probabil o picătură într-un ocean. Mi-a făcut silă
gândul că încearcă să mă cumpere, dar îi cunoşteam inima.
Singurul lui scop era să mă ajute, să-mi aline durerea cum poate.
Banii erau metoda normală pentru cineva născut într-o familie
bogată.
— Nici un bănuţ. N-o să fie nici o înţelegere, nici o sumă
plătită ca să-mi ţin gura. Nu sunt târfă, sunt o femeie pe care el a
pângărit-o. Ar trebui să meargă la închisoare pentru ceea ce mi-a
făcut, Warren, dar pentru tine şi pentru ceea ce încerci să faci ca
să ajuţi lumea, pe cei mai puţin norocoşi, renunţ. Acţionez
împotriva tuturor principiilor în care cred ca să mă asigur că nu
se întâmplă nimic care să împiedice programul să meargă mai
departe. Nu mă face să regret!
I-au căzut două lacrimi pe faţă şi şi le-a şters în grabă. L-am
bătut uşor pe obraz, iar ochii lui mi-au spus că a înţeles. Că ştie
exact de unde vin, ce am sacrificat şi că respectă gravitatea
situaţiei. A făcut o mişcare să plece. Kathleen m-a luat în braţe în
felul acela matern al ei, pe care-l adoram, şi mi-a udat cămaşa de
lacrimi, agăţându-se strâns de mine. Îmi ardea spatele în locurile
rănite. Cu stoicism, ca un războinic întors din luptă, am strâns din
356
dinţi şi am îmbrăţişat-o şi eu cu toată durerea. Avea la fel de
multă nevoie ca mine.

***
Am rămas în New York pentru câteva zile după ce am ieşit
din spital, fiind răsfăţată de Mason, Tai, Rachel şi Kathleen.
Warren a păstrat distanţa, cu toate că mi-a trimis flori de două
ori pe zi. A fost nevoie de toate acele zile ca Mason şi Tai să
treacă peste furia lor. Interesant, ei doi s-au înţeles de minune,
glumind ca nişte vechi prieteni, luându-se peste picior cu privire
la diferite echipe şi la diferenţele dintre continent şi insule.
Până la urmă l-am convins pe Tai să se întoarcă la familia şi
la logodnica lui. Amy era incredibil de încurajatoare, trimiţându-
mi tot felul de mesaje haioase ca să-mi ridice moralul. Avea un
suflet bun şi eram încântată că îl aştepta pe Tai acasă.
În ultima zi împreună cu Tai, ne-am aşezat pe balconul de la
Four Seasons, admirând priveliştea.
— Uluitor, nu?
Am arătat cu piciorul spre cerul newyorkez. Tai a ridicat din
umeri.
— Prefer imensitatea oceanului şi palmierii structurilor
masive şi luminilor, dar pot înţelege de ce îi atrag pe unii. Prea
aglomerat, prea nebunesc, prea mult din toate pentru mine.
M-am gândit la spusele lui. Prea mult din toate. Frate, câtă
dreptate avea!
Mi-am îndreptat piciorul, încrucişându-mi gleznele. Privirea
lui Tai s-a fixat asupra tatuajului meu complet vindecat. De data
asta a zâmbit atât de larg, şi nu era rânjetul lui sexy obişnuit, era
un zâmbet cu gura până la urechi. Mi-a acoperit glezna cu mâna
lui uriaşă şi a tras-o în poala lui. M-am răsucit în scaun ca să-l
poată studia.
— Ai încredere în călătorie, nu?
Şi-a mutat privirea de la cuvinte la mine.
— Da.

357
 Şi-a trecut degetele peste scris, apoi peste păpădie şi peste
fiecare petală cu o literă imprimată pe ea. Degetul lui mare s-a
oprit deasupra T-ului micuţ de pe una dintre petale. Căldura de la
acel singur deget îmi ardea pielea, urcând pe picior spre locul
care era atât de obişnuit cu Tai. De fapt, sunt destul de sigură că
păsărică mea îi închina poeme intitulate Odă lui Tai şi îi scria
scrisori de amor, dorindu-l înapoi încă de când plecasem. Pe de
altă parte, însă, Tai nu mai avea în ochi pasiunea de odinioară.
Mi-am dat seama că privirea aceea era acum proprietatea unei
zâne blonde care-l aştepta în Hawaii.
— Ce reprezintă literele astea? m-a întrebat.
M-am gândit să o fac pe detaşata şi să-l întreb „ce litere?“, dar
Tai nu m-a minţit niciodată, aşa că aveam de gând să-l tratez cu
acelaşi respect.
Trăgându-mi piciorul mai aproape, am arătat spre fiecare
literă în parte.
— Corespund câte unui bărbat care mi-a influenţat viaţa
într-un fel de care doresc să-mi amintesc. Mă ajută să nu uit că a
fost scris ca fiecare experienţă să se întâmple, şi că, pentru o
vreme, m-am simţit iubită cu adevărat.
Mi-au apărut lacrimi în ochi, dar am tras aer în piept, le-am
reţinut şi am înghiţit în sec zgomotos.
Tai şi-a trecut degetul peste T-ul singur.
— Pentru mine?
Incapabilă să răspund, cuprinsă de atâta emoţie, am dat doar
din cap că da. Tai s-a aplecat şi a sărutat litera.
— Îmi place asta, fetiţo. O bucată din mine este mereu alături
de tine.
Atunci m-am aplecat şi eu spre stânga şi i-am sărutat
singurul tatuaj de pe umărul drept, acela care înseamnă prietenie
în samoană. Cel pe care şi l-a făcut ca să mă reprezinte pe mine şi
prietenia noastră. El m-a mângâiat uşor pe cap.
— Trebuie să ajungi acasă, i-am reamintit eu.
— Mă aşteaptă multe acolo, a spus el pe un ton serios.
— Ştiu. Te iubesc, Tai. Îţi mulţumesc că ai venit.
358
 — Să nu te îndoieşti niciodată că ai fi iubită, fetiţo. Familia
este ceea ce construieşti, iar eu voi fi mereu alături de tine.
Tai a plecat în noaptea aceea. A prins primul zbor spre Oahu.
A luat cu el o altă bucăţică din inima mea şi mi-a întărit
convingerea că va fi, într-adevăr, alături de mine, oricând voi
avea nevoie de el.
Am petrecut următoarele câteva zile la Boston, împreună cu
Mason şi Rachel. Mason se purta ca şi cum supravieţuisem
ciumei şi trebuia să fiu răsfăţată de parcă aş fi fost complet
distrusă. Nu eram, dar am profitat, oricum. A fost grozav să fiu
din nou cu Mason şi să-i revăd pe fraţii lui şi pe amicii lui din
echipa de baseball. Şi s-a dovedit din nou cât de importanţi sunt
oamenii aceştia în viaţa mea. Am oamenii mei. Mulţi oameni pe
care mă pot baza la nevoie. Oameni care-mi ridică moralul, mă
protejează, se luptă pentru mine şi, mai mult decât orice altceva,
mă iubesc.
În timp ce-mi făceam bagajul, mi-am găsit carneţelul de
adrese şi hârtia de scris. Nu eram cu Warren şi Kathleen, dar am
hotărât că merită ceva care să le amintească de timpul petrecut
împreună. Am găsit un plic în sertarul de la birou şi am mâzgălit
adresa casei lor pe el. Nu aveam o adresă pentru retur, pentru că
nu eram în garsoniera din Los Angeles, aşa că am scris pur şi
simplu Mia Saunders pe partea cealaltă a plicului.

Warren & Kathleen,

Îmi pare rău pentru felul în care s-a terminat totul. Ştiu că nu
aţi dori nimănui să i se întâmple ceea ce mi s-a întâmplat mie şi nu
vă învinovăţesc. Mulţumesc pentru detaliile despre reabilitarea lui
Aaron pe care mi le-aţi trimis. Să aflu că primeşte ajutor mă face
să suport mai uşor ceea ce am păţit. Dorinţa mea cea mai
puternică este ca el să-şi găsească pacea de care are nevoie.
Christine Benoit mi-a spus că primul transport de mărfuri spre
Marea Britanie e programat pentru luna viitoare. Să spun că sunt
încântată nu ar fi de ajuns să exprime fericirea mea la auzul

359
acestor veşti. Faptul că ştiu că atâţia oameni vor primi ajutorul de
care au nevoie ca să trăiască mult şi fericiţi face ca totul să merite.
Vreau să ştiţi amândoi că timpul pe care l-am petrecut
împreună a fost cu adevărat încântător. Mă inspiră să văd că
relaţia voastră avansează spre ceva trainic.
Vă mulţumesc că mi-aţi permis să fac parte din viaţa voastră,
Mia

Am împăturit scrisoarea, am introdus-o în plic şi am rugat-o

pe Rachel să o expedieze pentru mine. De data asta n-am mai
fugit în timp ce dormeau şi le-am dat voie să mă conducă la
aeroport. Măcar atât puteam să fac şi eu după ce mi-au sărit în
ajutor şi au avut grijă de mine în ultima săptămână şi jumătate.
Ne-am luat rămas-bun şi ne-am promis să ţinem legătura, ca
de obicei. Până acum, mi-a fost foarte uşor să ţin legătura cu
prietenii mei cei noi. Poate pentru că nici nu mai aveam acasă alţi
prieteni cu excepţia lui Maddy şi Ginelle.
Când m-am lăsat pe spate pe scaunul din avion, m-am gândit
la luna care trecuse. De la peţit, sex prin mesaje şi vise erotice la
afaceri secrete, ajutorarea ţărilor din lumea a treia, nimfomane
canadiene şi până la atacul pe care-l suportasem, fusese o lună
dată naibii. De-a lungul ei, am învăţat trei lucruri care nu-mi vor
ieşi nicicând din cap.
În primul rând, Wes este kriptonita mea şi trebuie să fiu
atentă şi să mă protejez dacă vreau să rezist încă şase luni. În al
doilea rând, să nu judec niciodată un om după haine, chiar dacă
acestea sunt costume mortale, iar el are o poziţie politică
importantă şi o avere nelimitată. Iar în al treilea rând, prietenii
sunt familia pe care ţi-o alegi, şi eu am cei mai buni prieteni şi
membri ai familiei de pe planetă.
Da, viaţa e ciudată, dar o trăiesc la maximum. Iau fiecare zi
aşa cum e şi experimentez cât de mult se poate. Accept binele,
răul şi chiar urâtul pe drumul meu, pentru că fac toate parte
dintr-un proces. Exact cum spune tatuajul meu, am încredere în
călătorie.
360
 Iar călătoria mă duce acum spre un artist de hip-hop cu
pielea ciocolatie, pe nume Anton Santiago, ca să filmăm un video-
clip. Se spune că albii nu ştiu să sară – ei bine, gagica asta albă nu
ştie să danseze. Iulie s-ar putea dovedi o lună interesantă.

361
AUDREY CARLAN

Calendar Girl
Volumul 3: IULIE-SEPTEMBRIE

Traducere de ANA OMĂT

UNIVERS
AUDREY CARLAN CALENDAR GIRL
© 2016 by Waterhouse Press, LLC
 IULIE

Rosa McAnulty,
Iulie îţi este dedicată, prinţesa mea portoricană.
Îţi mulţumesc că ai avut grijă ca limba şi comportamentul
portoricanilor să fie autentice şi realiste.
Îţi mulţumesc pentru că eşti un membru extraordinar al
echipei mele de sprijin, dar mai ales pentru că-mi eşti
prietenă.
Besos, Angel.
 CAPITOLUL 1

Blondă. Ochi albaştri. Înaltă. Zeiţă. Iisuse Hristoase!

Universul îşi râde de mine, în timp ce stau stană de piatră şi o
măsor din cap până-n picioare pe femeia cu aspect de model.
Arată de parcă ar fi sora cea rea perfectă a lui Rachel, şi eu, care
credeam că Rachel arată uluitor. Nu. Nici pe departe.
Femeia stătea lângă un Porsche Boxter negru-strălucitor,
agitându-se de parcă ar fi fost teribil de nerăbdătoare. Bătea cu
putere ritmul cu degetele în semnul cu numele meu pe el pe care-
l ţinea ridicat. Trecerea nu foarte subtilă de pe un toc-cui imens
pe altul nu făcea decât să se adauge la înverşunarea care emana
din ea în valuri. Mă rog, s-ar putea să fi fost şi căldura din Miami,
de fapt. Doamne, era înăbuşitor, şi totuşi femeia asta era perfect
pusă la punct, de parcă tocmai ar fi ieşit dintr-un videoclip rock.
Blugi mulaţi atât de strâmţi că îi vedeam curbura frumoasă a
fundului. Topul ei m-a făcut să salivez, completat cu o inscripţie
peste un set de sâni bine dotaţi, care anunţa: Ia-mă-n braţe şi
mori. Avea cel puţin zece coliere cu diferite pietre, lungimi şi
mărimi atârnate de gâtul ei fin. Avea un păr bestial, de vedetă
rock, strâns la spate în răsuciri complexe şi şuviţe lăsate libere
care arătau foarte rocker-şic.
După cercetarea mea, care a părut să dureze câteva minute
bune, şi-a fixat privirea albastră ca oţelul înspre mine. A pufnit,
aruncând cartonaşul pe fereastră şi venind spre mine. M-a
studiat de la buclele negre ondulate la rochia simplă de vară şi la
sandalele fără toc din picioarele mele mari.
— N-o să meargă, a clătinat ea din cap cu exasperare. Hai
odată, timpul înseamnă bani, mi-a aruncat cu aroganţă peste
umăr.
S-a deschis portbagajul, iar eu mi-am aruncat valiza în el.
— Eu sunt Mia, apropo.
 I-am întins mâna în timp ce ea şi-a pus o pereche bestială de
ochelari de soare ca de aviator, a întors capul şi s-a uitat la mine
pe deasupra lor.
— Ştiu cine eşti. Eu te-am ales.
Tonul ei avea o urmă de aversiune când a pornit maşina,
apăsând pe acceleraţie fără a aştepta măcar să-mi leg centura. M-
am smucit şi m-am izbit de bordul din piele fină.
— Te-am deranjat cu ceva?
Mi-am fixat centura şi m-am uitat la profilul ei. A expirat
puternic, apoi a clătinat din cap că nu.
— Nu, a mormăit ea. Îmi pare rău. Anton m-a enervat. Aveam
ceva important de făcut când mi-a spus să vin să te iau pentru că
el are nevoie de şofer ca să se poată duce să reguleze vreo două
curviştine de fane pe bancheta din spate a Cadillac-ului Escalade.
M-am făcut mică. Minunat, se pare că noul meu şef pentru
luna asta e un nenorocit dezgustător. Nu încă unul!
— Nasol.
A cotit repede la dreapta spre autostradă.
— Putem s-o luăm de la început? Acum avea un ton sincer,
de scuză. Eu sunt Heather Renée, apropo, asistenta personală a
lui Anton Santiago. Cel mai tare artist hip-hop al ţării.
— Chiar aşa? Uau, nu ştiam că e aşa important. Nu prea
ascult hip-hop. Mai mult alternativ şi rock pentru gagici.
Heather a dat din cap că da.
— Da, a luat discul de platină pentru toate albumele pe care
le-a scos. E băiatul de aur în hip-hop şi o ştie, la naiba.
A rânjit.
— Anton vrea să te cunoască imediat, dar nu poţi să porţi aia.
A coborât privirea spre rochia mea de vară simplă, verde.
Îmi scotea ochii în evidenţă şi făcea ca părul meu să arate
fenomenal. În plus, era foarte comodă în călătorii.
— De ce nu?
Am tras de tivul rochiei, simţindu-mă deodată stânjenită.
— Anton aşteaptă o bombă sexy cu forme bestiale.
S-a uitat din nou de sus până jos la hainele mele.
 — Forme ai, dar rochia aia e prea gen Sandra Bullock, fata
obişnuită din vecini. Trebuie să te îmbraci cu una dintre ţinutele
pe care ţi le-am cumpărat eu. Ai acasă un dulap plin, care te
aşteaptă. Îmbracă-te cu alea. O să aibă pretenţia să fii ca o păpuşă
tot timpul.
M-am încruntat şi mi-am concentrat atenţia afară, în timp ce
Porsche-ul rula pe Ocean Drive. Clădiri art deco cu vedere spre
Atlantic se întindeau pe o fâşie enormă de uscat.
— Deci e apă pe ambele părţi? am observat eu după ce am
trecut de unul dintre podurile principale.
Heather a făcut un gest cu mâna.
— Laguna Biscayne Bay şi Atlanticul pe partea cealaltă. După
cum vezi – a arătat cu degetul spre un grup de clădiri înalte –,
majoritatea sunt hoteluri, Colony Hotel şi celelalte puncte de
referinţă emblematice. Apoi mai sunt şi tipii – a ridicat din
sprâncene – care-şi pot permite să locuiască aici. De exemplu,
Anton.
Cercetând fiecare clădire, în timp ce Porsche-ul mergea cu
viteză, iar vântul intra pe geam şi-mi ciufulea părul, am observat
multitudinea de culori aprinse, în nuanţe pe care nu le văzusem
prea des. În Vegas totul e maroniu sau de culoarea teracotei. În
Los Angeles, ai de toate, de la alb strălucitor la o varietate de
tonuri moi care se potrivesc cu vibraţia californiană. Dar aici
culorile păreau să ţâşnească în portocaliu ca soarele, albastru şi
roz amestecat cu alb.
— Vezi toate locurile astea...
A arătat spre Colony Hotel şi Boulevard Hotel cu o fluturare a
mâinii în bătaia vântului. Am dat din cap că da şi m-am întins
peste ea să văd mai bine.
— Sunt luminate toate cu lumini fluorescente pe timp de
noapte. Cam ca-n Vegas.
Vegas. Sunt sigură că am făcut ochii mari, simţind o bătaie
puternică în piept. Un junghi mi-a străbătut inima. Trebuie să le
sun pe Maddy şi Ginelle. Frate, Ginelle o să se enerveze atât de
tare când o să-i spun ce-am păţit la Washington. Oare aş putea
scăpa fără să aduc vorba? Ideea merită cu siguranţă luată în
considerare.
— Ce mişto. Eu sunt de loc din Vegas, aşa c-o să-mi placă să
văd clădirile luminate.
M-am aşezat mai bine în scaun şi m-am bucurat de briză,
lăsând să se împrăştie tensiunea acumulată la Washington şi la
Boston, atunci când a trebuit să-i părăsesc pe Rachel şi pe Mason.
Am cotrobăit prin geantă, am scos telefonul şi l-am deschis. S-a
auzit semnalul de SMS de câteva ori. Mi-am aruncat ochii peste
ele: unul de la Rachel, care îmi spunea să-i trimit un mesaj când
ajung. Altul de la Tai, care mă întreba dacă noul client este un
domn sau e nevoie să se urce din nou în avion. Şi unul de la
Ginelle. La naiba. Ăsta nu-i de bine.
Mi-am simţit stomacul ca o gaură de mărimea Marelui
Canion, o cavernă nesfârşită de temeri acoperind un spaţiu
deschis imens.

Către Mia Saunders

De la Târâtura-pizdulice
Ai fost atacată? Ai fost în spital? De ce mă-ta trebuie să aflu
asta dintr-un mesaj trimis de fratele lui Tai? Dacă nu eşti deja
moartă, te ucid cu mâna mea!

Expirând printre dinţi, am scris repede un răspuns.

Către Târâtura-pizdulice
De la Mia Saunders
Doar un mic accident nefericit. Nu-i mare scofală. Sunt bine.
Nu-ţi face griji în privinţa mea. Te sun mai târziu, după ce mă pun
la punct cu Latin Lov-ah.

Către Mia Saunders

De la Târâtura-pizdulice
Latin Lov-ah? Să mori tu! E mare sculă în hip-hop şi bun de n-
ai aer!
 Către Târâtura-pizdulice
De la Mia Saunders
Am auzit că-i cam nemernic.

Către Mia Saunders

De la Târâtura-pizdulice
L-aş lăsa să fie nemernic cât vrea... preferabil cu limba!

Către Târâtura-pizdulice
De la Mia Saunders
Eşti o perversă.

Către Mia Saunders

De la Târâtura-pizdulice
Mi-ar plăcea să fiu orezul şi fasolea de pe antreul lui. Churro-
ul cu care-şi termină masa. Tarta fierbinte în care suflă şi pe care o
linge de pe farfurie.

Către Târâtura-pizdulice
De la Mia Saunders
Termină! Târfă nebună! Frate! Mă faci să par o sfântă
nenorocită.

Către Mia Saunders

De la Târâtura-pizdulice
Măcar ştiu că, dacă ajung în iad, o să fii chiar acolo ca să mă
conduci.

Am râs tare, iar Heather m-a întrebat dacă e vorba de

serviciu, arătând cu degetul spre telefonul meu. Am apăsat pe un
buton şi l-am setat pe silenţios înainte de a-l strecura înapoi în
poşetă.
— Scuze. Prietena mea cea mai bună. Mă verifică.
Am oftat şi mi-am trecut părul peste umăr. Căldura începea
să mă termine. M-am aplecat şi am ajustat aerul condiţionat ca să
mă izbească în faţă cu răceala lui ca de gheaţă. Aha, mai bine. Pe
Heather n-o deranja că e pornit aerul condiţionat în timp ce
geamurile erau lăsate.
— Sunteţi apropiate?
A strâns din buze, intrând într-o parcare subterană.
Am încruntat din sprâncene. Ce parte din „prietena cea mai
bună“ n-a înţeles?
— Da. Cât se poate de apropiate. Ne cunoaştem
dintotdeauna.
A pufnit, oprind brusc maşina în parcare.
— Eşti norocoasă. Eu nu am nici o prietenă.
Cuvintele ei au trecut prin mine ca un şoc electric.
— Ce vrei să spui? Toată lumea are prieteni.
Heather a clătinat din cap că nu.
— Eu n-am. Am prea mult de lucru ca să pot întreţine relaţii.
Anton trebuie să fie cel mai bun. Chiar dacă nu-s decât asistenta
lui personală, trebuie să fiu cea mai tare. În plus, am studii în
managementul afacerilor. Într-o zi poate că o să iau eu deciziile
pentru un artist. Dacă vreau ca visurile să mi se îndeplinească,
trebuie să muncesc din greu.
— Bănuiesc că da, am ridicat eu din umeri, urmând-o, în timp
ce ea se îndrepta repede spre un lift, trecând pe lângă un şir
serios de maşini de lux absolut impresionante.
— La naiba, mi-am şoptit în barbă, observând maşinile
Mercedes, Range Rover, Escalade, BMW, Bentley, Ferrari şi alte
câteva mărci europene pe care n-am apucat să le văd bine.
Ce am văzut bine şi m-a lăsat tablou, m-a lipit cu tălpile de
beton a fost setul de şase splendori pe două roţi cel mai mişto
văzut vreodată de mine. BMW H2 Sport – albă cu jante albastre şi
motor de 1170. S-ar putea să mă fi umezit un pic. Apoi mai era un
MV Agusta F4 1000, singura motocicletă din lume cu motor cu
valvă rotativă. M-am răsucit, am dat drumul mânerului valizei şi
mi-am trecut degetele peste şaua incredibil de sexy a celei de-a
treia motociclete. Icon Sheene, neagră complet, cu crom
strălucitor. Am mângâiat-o ca pe o iubită, cu un singur deget,
urmărindu-i curburile rotunjite şi designul modern îndrăzneţ.
Motocicleta asta costă peste o sută cincizeci de mii de dolari!
Fute-m-aş! Nu, pe bune, chiar trebuie să mă fut pe motocicleta
asta!
Aer, am nevoie de aer! Am inspirat cu dificultate,
ghemuindu-mă la pământ, încă nereuşind să-mi iau ochii de la
frumuseţea aceea. Iubita mea, vino la mama. Puteam să trăiesc
fericită în garajul ăsta, holbându-mă la motocicletele visurilor
mele.
— Hei! Pământul către Mia! Ce dracu’ faci?
Vocea ei a ajuns până la mine, dar nu i-am răspuns. Era ca un
ţânţar sâcâitor care tot vine înapoi, ori de câte ori l-ai alunga.
M-am ridicat încet, am tras aer în piept ca să-mi umplu
plămânii şi m-am uitat din nou la motociclete. Un KTM Super
Duke supărat, extrem de accesorizat, în capătul şirului. Probabil
cea mai accesibilă dintre toate, cu siguranţă prezentă pe lista
mea de motociclete minunate pe care s-ar putea să mi le permit
într-o bună zi.
— Ale cui sunt motocicletele astea? am întrebat, cu vocea
scăzută cu o octavă, încremenită în faţa senzualităţii perfecte pe
două roţi.
— Ale lui Anton. E clădirea lui. Aici are studioul de
înregistrări, clubul de dans, sala de gimnastică şi, bineînţeles,
apartamentul de lux de la ultimul etaj. Membrii echipei lui au
fiecare câte un apartament în clădire. Chiar şi tu ai propriul tău
apartament la mansardă, unul pe care-l folosim pentru vedete
care vin în vizită sau pentru tipii cu care colaborează la albume.
— Şi merge cu ele?
A rânjit.
— Eşti mare fană motociclete, ai?
— Se poate spune şi aşa.
Mi-am smuls cuvintele de pe buze, chiar dacă nu-mi luasem
încă privirea de pe frumuseţile făcute de mâna omului.
— Poate o să te plimbe cu ele.
Asta mi-a atras atenţia.
— Să mă plimbe.
A dat din cap că da, cu un zâmbet atât de drăguţ că putea să
apară în reclame de produse difuzate la nivel mondial.
 — Mă piş. Eu nu mă urc la spate, păpuşă. Eu conduc.

***
Heather mi-a acordat cu generozitate cincisprezece minute
să mă aranjez înainte de a mă duce jos să-l cunosc pe Anton. Am
sărit în duş şi m-am curăţat de praful unei zile pe drum, apoi am
zărit ţinuta pe care mi-o aşezase pe pat. Ţinută e mult spus. Ceea
ce mă aştepta pe pat era o bucăţică de material, o pereche de
pantaloni scurţi până la fund şi nişte sandale cu toc înalt ale căror
şireturi se ridicau încrucişat pe toată gamba, până la genunchi.
Mi-am tras pantalonii pe mine şi m-am uitat la marginea lor în
oglindă. O bucată de bucă, vizibilă pentru orice ochi. Să-mi fut
una! Întorcându-mă cu faţa, am văzut că pantalonii sunt tăiaţi
atât de scurt că buzunarul depăşeşte marginea. Topul era
simpatic. Gen bluziţă, prins cu două panglici subţiri la fiecare
umăr. Am închis ochii, am numărat până la zece şi m-am
încurajat.
Poţi s-o faci, Mia.
Cu doar o lună în urmă te fâţâiai încoace şi încolo în costum
de baie cu Tai şi cu echipa de modele. Eşti mai îmbrăcată în astea.
În plus, nu eşti aici pentru principiile tale morale extraordinare
legate de buna-cuviinţă, eşti aici ca să arăţi super şi să fii gagica
dintr-un clip rock. Ăăă. Dintr-un clip hip-hop. Mi-a scăpat un
geamăt de pe buze în timp ce-mi prindeam părul în coadă. Mi se
părea că sunt un milion de grade, sau poate că temperatura
corpului meu atinsese 38 de grade.
Respirând încet şi pe gură, şi pe nas, m-am ridicat şi am ieşit
în zona de living. Heather era acolo, vorbea la telefon. M-a privit
de jos în sus, din vârful degetelor de la picioare până la cap. Când
a ajuns la cap, o încruntătură urâtă i-a schimonosit faţa. Fără a-şi
lua telefonul de la ureche, a venit spre mine, a tras de elasticul de
prins părul şi mi-a lăsat buclele groase să cadă pe umeri.
— E mai bine aşa, a şoptit ea umflându-mi părul.
Apoi a pocnit din degete şi a ieşit din cameră.
— Ce mama dracului, mi se pare mie sau tocmai ai pocnit din
degete în faţa mea?
 Amiciţia legată în maşină pe drumul dinspre aeroport s-a
făcut ţăndări.
Heather a avut bunul-simţ să pară întristată.
— Îmi pare rău, mi-a şoptit. Da, Anton, e cu mine.
Cuvintele ei conţineau o iritare pe care o simţeai ca pe ceva
fizic, puteai s-o arunci în sus şi s-o prinzi.
— Ne vedem în sala de dans. Da, în cinci minute. Mia, îmi
pare rău. Mă calcă pe nervi. Din păcate, e cam cu capsa pusă. N-
am vrut să fiu nepoliticoasă. Se pare că echipa de dansatori e de
rahat, nu sunt în stare să se mişte nici dacă le bagă albine în
chiloţi.
Am încercat să chicotesc, dar nu prea mi-a ieşit. Frica mi-a
ricoşat prin fiecare coastă şi s-a instalat în stomac. Mai mult ca
sigur n-o să fie încântat când o să afle că fata asta albă nu ştie să
danseze. Măcar am certitudinea că n-o să-şi ceară banii înapoi. A
plătit taxa, indiferent dacă sunt eu sau nu în stare să dansez. Nu
face parte din portofoliul meu şi nici n-am susţinut vreodată că
m-aş pricepe.
Liftul s-a deschis într-un coridor cu pereţi din sticlă dintr-un
capăt în altul. Luminile normale erau stinse, lămpile cu
ultraviolete pâlpâiau, iar reflectoarele luminau câteva siluete,
trupuri care se zvârcoleau pe un ritm insuportabil de tare. Un
bărbat în pantaloni de jogging şi tricou ţinea ritmul şi striga cifre
spre dansatori. M-am gândit că ar fi pentru poziţionarea mâinilor
sau a picioarelor lor, dar nu aveam cum să ştiu sigur.
Heather m-a dus să mă aşez într-o parte. Atunci l-am văzut
bine pentru prima dată pe Anton Santiago. Mi s-a uscat gura
văzându-i trupul zvelt şi musculos; în jurul meu, camera părea să
pulseze ca o inimă când s-a îndreptat încet spre mine. Fiecare
măsură a muzicii îi accentua mişcarea umerilor, unul în faţa
celuilalt, şi îi răsucea şoldurile. Avea trupul acoperit de
transpiraţie lipicioasă, de la osul ieşit în afară al claviculei, pe
fiecare pătrăţel de muşchi şi în jos, pe ceea ce era un abdomen al
naibii de tonifiat. Nu doar că era bine făcut, trupul lui striga pur şi
simplu: „Ia-mă, atinge-mă, lipeşte-ţi trupul gol de mine!“.
 S-a răsucit, iar echipa de dansatori din spate i-a imitat
mişcarea, iar apoi a atins podeaua... cu tot corpul. A făcut o serie
de flotări în ritmul muzicii, apoi doar într-o mână, muşchii
antebraţului umflându-i-se delicios. A mai făcut una, de data asta
rotindu-şi şoldul, ca şi cum ar fi regulat podeaua. Maică-
măiculiţă, îmi venea să mă năpustesc încolo şi să mă întind pe jos
ca să-şi poată exersa mişcarea pe o femeie adevărată, vie şi
încinsă. Şi mi-era cald. Atât de al dracului de cald că mi-am făcut
vânt cu mâna urmărindu-i corpul cum se răsuceşte, se învârteşte
şi se catapultează brusc în picioare, unde a repetat mişcarea de
rotire a pelvisului pe cele mai sexy versuri cu putinţă.

Urcă-te pe mine, iubito... ** răsucire a corpului **

O s-o ţin aşa toată noaptea... ** împingere în faţă **
Lasă-mă să ţi-o fac bine... ** răsucire a corpului **
Hai, urcă-te pe mine... ** împingere în faţă **

Şi-a cuprins avuţia în mâna cea mare, trăgând în sus, în timp

ce-şi arcuia corpul în aer. Părea un zeu cafeniu-auriu care tocmai
terminase de pompat în fata visurilor sale şi îşi verifica
armamentul înainte de a reîncepe bătălia sexului. Muzica s-a
oprit brusc.
— Gata, băieţi, ajunge pe ziua de azi. Anton, e bine, a strigat
tipul în pantaloni scurţi.
Anton nu a scos o vorbă, doar şi-a ridicat stăpânit bărbia. Un
cârd de fete a început să se agite în jurul lui cu apă şi cu un
prosop.
— O, Anton, ai fost uluitor. Atât de sexy!
S-a oprit la câţiva metri de mine, privindu-mă fix în ochi.
Verde la verde. Ai lui scăpărând, ai mei al dracului de excitaţi.
— Lăsaţi-mă-n pace.
— Dar am crezut că o să ne jucăm după repetiţii.
Cele două fete îi solicitau zgomotos atenţia.
S-a încruntat.
— Anton nu face de două ori acelaşi lucru. Vete al carajo, le-a
spus el şi le-a gonit cu o mişcare a mâinii.
 După strâmbătura şi tristeţea de pe chipurile lor, orice le-ar
fi spus, nu era de bine. Am aflat mai târziu că înseamnă „căraţi-vă
dracului de aici“.
— Lucita, şi-a lins el buzele în felul acela care-ţi provoacă
efectiv furnicături pe şira spinării şi îţi face centrul să se strângă.
Da, mi-a făcut păsărica să se strângă doar trecându-şi limba
peste buze.
— Acum, că eşti aici, ce facem cu tine?
Accentul lui portorican mi-a atins nebuneşte simţurile, iar
ochii lui m-au cercetat din nou din cap până-n picioare. I-am
simţit privirea de parcă ar fi întins o mână şi mi-ar fi atins pielea
de sus până jos. Pupilele acelea verzi sclipeau de dorinţă carnală
pură. Am stat acolo, cu ochii înfipţi unul asupra altuia, de parcă
am fi purtat un război vizual tăcut. Nările mi s-au lărgit, m-am
uitat cu coada ochiului şi am vorbit, în sfârşit.
— Ai putea să-mi dai ceva de mâncare. Sunt moartă de
foame, i-am spus.
Heather, care era mult mai aproape decât credeam, a pufnit
în râs, stingând tensiunea dintre mine şi Latin Lov-ah. Acum,
văzându-l în faţa mea, am început să înţeleg de unde-i vine
numele.
A întors capul spre ea.
— Scuze, Anton, a spus ea şi s-a uitat în altă parte, nereuşind
să-şi ascundă zâmbetul de pe faţă.
Anton mi-a întins mâna.
— Mia, hai să te umplem.
Felul în care a rostit aceste cuvinte m-a făcut efectiv să mă
gândesc la o sută de alte lucruri complet nepotrivite, numai la
mâncare nu. Mi-am lins buzele şi m-am plesnit peste coapse.
— Da, hai.

CAPITOLUL 2
 Anton ne-a condus la lift şi apoi sus, în apartamentul de la
ultimul nivel, reşedinţa lui privată. În momentul în care s-au
deschis uşile, Anton a ieşit, lăsându-ne în urmă pe noi două.
— Ştii ce-ai de făcut, H, a aruncat el peste umăr, fără a se uita
măcar în spate.
Heather m-a condus în direcţia opusă.
— Haide, fată, cred că avem nevoie să bem ceva. Ceva
zdravăn.
Am intrat într-o bucătărie deschisă; dulapurile albe ocupau
un perete întreg, fiecare având câte un mâner negru din metal, cu
modele în spirală unice, de parcă ar fi fost lucrate manual. Un blat
de lucru obscen de lung se întindea în faţa dulapurilor şi a
ustensilelor de bucătărie ultimul răcnet. Zece scaune de bar cu
şezutul rotund stăteau aliniate perfect sub barul din granit negru.
Am tras unul şi m-am aşezat, chinuindu-mă să mă acopăr cât mai
mult cu pantalonii minusculi ca să fiu sigură că părţi din fundul
meu nu atârnă peste marginea scaunului. Nu-i o imagine prea
plăcută pentru ochii nimănui.
— Îţi plac rodiile?
Heather a scos două pahare din cristal pentru martini.
Am dat din cap că da.
— Foarte mult.
Apoi a scos o sticlă uriaşă de votcă Grey Goose, un shaker din
metal şi sucul.
— Aşadar, ce planuri are Anton cu mine? am întrebat-o, în
timp ce ea arunca în shaker cuburile de gheaţă, turnând apoi
votca şi adăugând doar o picătură de concentrat de rodii.
Heather a pufnit şi apoi a zâmbit.
— Adică în afară de faptul că vrea să te fută?
Suna mai degrabă a acuzaţie decât a afirmaţie. M-am jenat de
impertinenţa vorbelor ei.
— N-o mai face pe sfioasa. Am văzut că vă futeaţi din priviri
în studio mai devreme. Îi dau termen până diseară să te întindă
sub el.
A împins spre mine paharul plin până-n buză cu lichid roşu
aprins.
 — Până la fund? m-a întrebat şi a luat o înghiţitură
sănătoasă.
Am făcut acelaşi lucru, având nevoie de curajul pe care ţi-l dă
băutura ca să o pun la punct.
— N-ai o părere prea grozavă despre mine, nu-i aşa?
Cuvintele au sunat la fel de veninos ca o muşcătură de viperă.
A ridicat din sprâncene.
— Nu te fuţi cu toţi clienţii? Eşti damă de companie.
Numai cuvintele acestea singure conţineau o cantitate
enormă de dispreţ. În momentul acela, am trântit paharul, iar
lichidul roşu s-a împrăştiat pe tot blatul.
— Mă fut cu cine vreau eu şi când vreau eu. Nu face parte din
contract. Sunt damă de companie, nu târfă.
Am expirat cu putere şi am continuat:
— Ofer companie sau acopăr o necesitate, dar necesitatea
asta nu presupune neapărat şi să mă fut cu clienţii.
Aveam un ton plin de indignare, cu toate că, teoretic vorbind,
mă futusem cu o parte dintre clienţii mei, dar nu cu toţi.
Eu decid cu cine şi când. Punct.
Gândurile la bărbatul care a vrut să se impună fizic asupra
mea, când a vrut el, mi s-au strecurat sinistru în subconştient.
Dacă aş fi putut, aş fi strivit amintirile dezgustătoare cu un
pickhammer, le-aş fi încuiat într-un dulap extrem de întunecos şi
aş fi aruncat cheia. N-o să mă controlaţi voi pe mine.
În loc să o las pe Heather să vorbească, răzbunarea mi-a
umplut pieptul, urcându-mi pe gât, alimentată de frica
remanentă de ceea ce mi se întâmplase nu demult cu Aaron.
— Acum ştiu de ce n-ai nici o prietenă. Eşti ipocrită,
enervantă şi de-a dreptul prost crescută.
Heather s-a dat înapoi câţiva paşi până când s-a lovit de
blatul de pe partea cealaltă, unde era frigiderul dublu din
aluminiu. Dacă nu m-aş fi uitat cu atenţie, nu i-aş fi recunoscut
albastrul strălucitor al ochilor. Şi-a dres glasul, a ridicat o mână
delicată, cu degete lungi, la piept şi mi-a spus:
— Îmi pare rău, Mia. A fost nepoliticos din partea mea.
— Păi să ştii că a fost nepoliticos!
 Mă durea gura din cauza dinţilor încleştaţi. Mi-am sorbit
restul de băutură, lăsând arsura puternică să o acopere pe cea
acidă care mi se forma în adâncul stomacului.
Ea şi-a trecut limba peste buze, uitându-se dintr-o parte în
alta.
— Încă o dată, te rog să mă scuzi. Nu te-am angajat să-i fii
parteneră în pat, are destule de-astea. O să ai rolul principal în
noul lui videoclip. O femeie pe care o doreşte, o seducătoare pe
care n-o poate avea.
Seducătoare. Ei, uite, de asta n-am mai fost. Suna atât de
ridicol, mai ales în contextul conversaţiei aprinse pe care tocmai
o purtaserăm, că mi-am aplecat capul pe o parte, izbucnind în
râs. Un râs din toată inima, cu sughiţuri şi fornăieli, care a crescut
şi în volum şi în intensitate.
Heather a ridicat din sprâncene până aproape de linia
părului.
— Ăăă... OK, nu-ţi mai dau martini.
Mi-a făcut cu ochiul, reuşind să înveselească atmosfera.
M-am sprijinit cu cotul de blat, ţinându-mi bărbia cu mâna.
— A fost ciudat azi. La naiba, toată luna care a trecut a fost
nebunească. Asta pune capac la nebunia pe care o numesc viaţa
mea.
Am clătinat din cap, trecându-mi degetele prin păr. Crescuse
cam mult. Poate reuşeam să scap un pic de Latin Lov-ah să mă
duc să mă tund.
În ciuda a ceea ce spusese, Heather a mai preparat câte o
băutură pentru fiecare.
— Facem pace? Chiar nu vreau să mă urăşti şi chiar am
înţeles greşit ceea ce faci tu.
Ochii ei albaştri păreau rotunzi şi imenşi pe faţa ei drăguţă,
chiar inocentă. I-am întins mâna. Ea s-a uitat pe furiş, deja mai
înceată în mişcări, şi mi-a strâns-o cu putere.
— Pace.
Am zâmbit. A surâs şi ea, repetând cuvântul.
 — Două doamne care-şi strâng mâinile în timp ce consumă
băuturi alcoolice pot face un bărbat să se simtă neliniştit. Ce
puneţi voi două la cale?
Anton a intrat purtând o pereche largă de pantaloni albi din
in, cu un şnur care îi atârna periculos de aproape de bărbăţie. Îşi
asortase pantalonii cu o cămaşă de un verde ca menta proaspătă,
pe care o lăsase descheiată, expunându-şi abdomenul frumos
lucrat. Unghiile de la picioare, foarte îngrijite, i se zăreau de sub
pantalonii aceia largi. La naiba, până şi picioarele lui te invitau să
le lingi. Asta deja spunea mai mult decât era nevoie despre
specimenul incredibil de frumos din faţa mea. Mă uitam la el cum
se mişcă, având graţia unei pume, chiar cu grămada aceea de
muşchi care să-l tragă în jos. Nu era scund, dar nici prea înalt.
Cam un metru optzeci, ceea ce e bine pentru mine, care nu am
decât un metru şaptezeci şi doi, dar de obicei prefer tipii mai
înalţi, ca Wes şi Alec.
Wes şi Alec. Doi bărbaţi, două sentimente complet diferite
trecând prin mine la simplul gând. Unul avea idei persistente
despre un viitor împreună, celălalt, dorinţă persistentă.
Anton s-a îndreptat spre Heather şi a luat-o de după umeri.
— Deci, H, Lucita aici de faţă o să fie tipa din clip de care sunt
interesat şi pe care nu o pot avea?
A strâns-o de antebraţ pe Heather, trăgând-o lângă el într-o
îmbrăţişare prietenească, fără a-şi lua privirea de la mine. Ea a
dat din cap că da pe tăcute şi şi-a rotit ochii. El şi-a dus mâna
cealaltă la faţă şi a început să-şi mângâie buza de sus cu degetul
mare în timp ce mă studia. Mă simţeam de parcă degetele lui mă
atingeau peste tot, după cum îşi plimba ochii pe fiecare bucăţică
de piele.
N-am să mint. M-a luat cu leşin. Tare. La dracu’, stătea la fel
de bine la capitolul aspect cum stătea şi la mişcare şi vorbit.
Urma de accent portorican, felul în care cuvintele păreau să i
se rostogolească de pe limba ca un simbol al sexului... mi-au făcut
ceva. Ceva ce nu voiam să simt după ceea ce tocmai trăisem în
iunie cu Aaron. Când colo, ce să vezi, tipul ăsta, Latin Lov-ah, cred
că avea feromoni supraîncărcaţi, pentru că i-am simţit pe fiecare
dintre ei ca pe o lovitură fizică în sex.
— Eşti al dracului de bună, gagico.
A ridicat bărbia spre mine.
— Ştii să te mişti?
— Ăăă, la ce fel de mişcări te referi? l-am întrebat eu.
S-a îndepărtat de Heather în vârful picioarelor, într-o serie
de cercuri rapide, până când a ocolit blatul lung şi s-a strecurat
lângă mine pocnind din palme, mişcându-şi şoldurile şi
umflându-şi pieptul. Anton s-a oprit la un milimetru de faţa mea,
mirosind a săpun şi nucă de cocos, amintindu-mi de mine întinsă
pe o plajă însorită din Hawaii. Mi-aş fi dorit să fiu întinsă şi acum
pe o plajă însorită din Hawaii, preferabil sub acest zeu al sexului.
— Mişcări, muñeca, a şoptit el.
Îi simţeam fierbinţeala răsuflării pe faţă, mici pufăituri de aer
care-mi aţâţau simţurile şi-mi trezeau receptorii plăcerii din
somnul lor lung de o lună. I-am susţinut privirea, uitându-mă şi
eu fix la el, apoi m-am aplecat şi mi-am lipit obrazul de al lui ca
să-i pot şopti la ureche:
— Ce înseamnă muñeca?
Am rostit cuvintele încet, aproape ca o mângâiere pe pielea
lui.
— Păpuşă.
Avea o voce aspră, de parcă ar fi înghiţit o lingură de nisip.
— Şi Lucita?
Mi-am apropiat buzele de obrazul lui suficient de mult cât să-
i pot simţi barba nerasă. A gemut şi mi-a pus o mână pe şold, o
prindere uşoară ca atingerea unei pene, pe care mintea mea a
ignorat-o fără probleme.
— Luminiţă.
Luminiţă? Mi-am lăsat capul pe spate, distrugând
intensitatea momentului şi haloul de plăcere sexuală care ne
înconjura.
— Luminiţă?
N-am putut să-mi reţin un chicotit.
— De ce?
 Mi-a atins uşor, cu două degete, umărul, lăsându-le apoi să
alunece pe pielea sensibilă de pe gâtul meu. Mi s-a făcut pielea ca
de găină, iar o pereche de gheare încovoiate şi-au croit drum de
acolo de unde mă ţinea de încheietură în sus, pe braţ, apoi pe
piept, încolăcindu-se în jurul inimii mele şi strângând cu putere.
Întunericul mi-a pătruns în raza vizuală şi mi-am auzit inima
bătând cu putere. Simţeam că mi s-a strâns pielea, că s-a
contractat, fiecare nerv furnicând de dorinţa să fug, să mă fac
mică... să scap.

— Eşti gata să te fut? urlă el, iar răsuflarea lui mă izbeşte în

faţă odată cu mici stropi de salivă.
Corpul meu e lipit de zidul din beton al bibliotecii. Apoi sunetul
scârbos al curelei desfăcute de la pantalonii lui şi al fermoarului
tras în jos, ca un dangăt de clopot răsunând la propria-mi
înmormântare. Ţip din toate puterile, dar el se năpusteşte atât de
tare şi îmi înăbuşă sunetul de pe buze cu muşcătura lui, apoi mă
izbeşte cu capul de perete. Durerea îmi fulgeră prin faţa ochilor ca
stelele pe cerul deşertului.
— Nu!

— Nu! am ţipat şi am împins trupul solid care stătea prea

aproape de mine, apoi am sărit şi m-am lovit de marginea unei
canapele.
O canapea? Ha? Mişcându-mi capul încoace şi încolo, am
scuturat plasa de amintiri care-mi întuneca judecata.
Rahat! Ce. Dracu’. A. Fost. Asta?
Două perechi de ochi îngroziţi m-au urmărit în timp ce-mi
veneam în fire.
— Mia... a suspinat Heather cu mâna la gură.
— Lucita... eu... perdóname. Îmi pare rău. Te-am rănit cumva?
Vocea lui Anton avea un ton de aversiune şi ceva ce n-am
putut numi altfel decât frică. Rahat. Asta nu-i bine. De ce am avut
flashbackul ăsta? Ce mama dracului l-a provocat?
Am clătinat din cap.
 — Nu, nu, îmi pare rău. Cred că-s doar obosită din cauza
călătoriei şi nici n-am mâncat şi am băut martini prea repede...
da, sunt sigură că asta a fost. Asta trebuie să fi fost.
Buzele lui Anton s-au strâns într-o dungă subţire.
— Hai să-ţi dăm să mănânci. Nu tolerez ca membrii echipei
mele să nu beneficieze de ce au nevoie. Haide. H, mergem la
restaurantul nostru preferat.
Mi-a întins mâna şi l-am apucat de ea. Fiorii familiari de
excitaţie erau încă acolo, dar, de data asta, însoţiţi de o senzaţie
de nervozitate. Doar pentru că l-am ţinut de mână. Ce. Pizda. Mă-
sii? Asta nu eşti tu, Mia. Trebuie să-mi dau seama care-i
problema, şi încă repede. Dar cum?
Neştiind ce altceva să fac, i-am urmat pe Anton şi Heather pe
uşă, încă surescitată şi cuprinsă de frică.

***
Cina a fost grozavă. Un Gnocchi al Gorgonzola delicios, aşa se
numea mâncarea de la Il Gabbiano, restaurantul de fiţe la care
ne-a dus Anton. Eram îmbrăcată complet nepotrivit, dar la fel
erau şi el şi Heather. Când am intrat, câţiva dintre agenţii de
securitate ai lui Anton erau pe urmele noastre. Am intrat de
parcă am fi fost din neam de regi. Directorul restaurantului ne-a
zărit şi a venit spre noi de parcă ar fi fost desculţ pe cărbuni
încinşi. Ne-a aşezat, fără să fie nevoie să aşteptăm, la o masă din
colţ, cu o privelişte superbă spre Atlantic. Anton, cu un zâmbet
larg şi curat, a comandat câteva aperitive. Privirea lui căprui-
verzuie fermeca toate femeile pe o rază de şapte metri şi atrăgea
atenţia celorlalţi bogătaşi. Eu şi Heather am comandat antipasti,
eu dorindu-mi ceva al dracului de decadent şi plin cu un catralion
de calorii, aşa că am cerut mâncarea mea preferată din toate
timpurile, pernuţele pufoase şi delicioase, gnocchi cu sos de
smântână. Era paradisul absolut pentru papilele gustative.
Anton a comandat paste cu creveţi şi a mâncat cu rapiditate
şi eficienţă, de parcă s-ar fi temut să nu-i sară din farfurie înapoi
în ocean. Când l-am întrebat de ce mănâncă aşa febril, s-a
încruntat, s-a şters la gură şi s-a uitat în zare, dincolo de ocean.
Heather a avut grijă să schimbe subiectul înainte ca el să apuce
să-mi răspundă. Aparent, ştia ceva ce eu nu ştiam despre acest
buton deosebit de roşu. I-am aruncat o privire, iar ea a clătinat
din cap cu insistenţă. Conversaţia s-a îndreptat apoi spre
videoclip şi planurile în privinţa acestuia.
Atunci am aruncat uriaşa bombă atomică, aceea că nu am sub
nici o formă talent la dans.
— Deloc?
Anton s-a încruntat. Am clătinat din cap că nu şi mi-am
muşcat limba. El a ridicat mâna, s-a scărpinat în barba uşor
ţepoasă şi a tras aer în piept.
— Trebuie să facem ceva în privinţa asta. Tu – a făcut un
semn cu mâna din vârful capului meu până la tăblia mesei – eşti
perfecto... ăăă, perfectă ca seducătoare. H, nici n-ai fi putut să faci
o alegere mai bună. Trebuie să rezolvăm problema asta mică.
Şi-a frecat mâinile, iar pupilele i s-au întunecat.
— Te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
Vorbea cu Heather, nu cu mine. Ea a strâmbat din buze şi s-a
bătut uşor cu arătătorul în ele, ridicând din umeri.
— Dacă e disponibilă. Compania de dans din San Francisco
tocmai a terminat stagiunea, iar omul ăla rău care-i urmărea
prietenele a dispărut.
S-a foit în scaun.
— S-a aflat. Poate, dacă am avea-o pe ea pe post de coregraf,
s-ar rezolva problemele pe care le ai cu dansatorii. O să-i dau un
telefon să văd dacă o interesează să-ţi salveze fundul. Dar ştii că o
să te coste.
Anton a râs.
— Nu costă totul, H? O vreau pe ea. M-am săturat să am de-a
face cu boul ăsta, iar dansul ei contemporan e cel mai bun. Dacă
adăugăm elemente latino, o să ştie cum să aranjeze unghiurile.
Vreau ca toţi ochii să fie aţintiţi asupra Miei. Vreau să arate atât
de sexy în video încât să le lase gura apă. Fiecare bărbat în parte
o s-o dorească şi nici un bărbat n-o s-o aibă.
 A rânjit lasciv şi şi-a îndesat un crevete întreg în gură,
lăsându-i coada pe marginea farfuriei. Anton radia, evident
încântat de noua lui idee.
— Cine e coregrafa asta?
Heather a sorbit din vinul alb şi s-a şters la gură.
— O dansatoare de dans contemporan extrem de talentată
care lucrează de câţiva ani cu San Francisco Dance Company, aşa
că nu am reuşit s-o furăm.
A întins un deget spre Anton continuând să-şi ţină paharul în
mână.
— Anton s-a îndrăgostit de corpul ei şi de felul în care se
mişcă la spectacolul pe care l-am văzut anul trecut.
Informaţia asta m-a surprins.
— Îţi place teatrul? am intervenit.
— Da, Lucita. Mă calmează şi îmi seduce muza. Ador să-i văd
pe alţii dansând şi cântând pe piese clasice, dar şi pe piese noi şi
inovatoare.
— În fine, l-a întrerupt Heather, am aflat că nu predă lecţii de
dans decât pentru teatrul din San Francisco. Ştii bine că n-o să
părăsească San Francisco pentru Miami.
Ultima parte i se adresa lui Anton, care s-a încruntat.
— Ceva de genul că trebuie să rămână alături de surorile ei.
Dar dacă o plătim suficient de bine şi o sunăm repede, s-ar putea
să vrea să vină cât e Mia aici şi să filmăm în acelaşi timp. Chiar ar
putea să aducă elementul de care avem nevoie ca să ducem
videoclipul la următorul nivel.
Heather s-a ridicat brusc.
— O sun acum.
S-a uitat la ceas.
— Sunt cu trei ore în urmă, deci e bine.
Fără a mai spune nimic, a plecat de la masă, îndreptându-se
spre terasa deschisă.
Am sorbit din vin, uitându-mă spre ocean. Briza sufla
deasupra noastră, dar radiatorul de lângă masa la care stăteam
dădea suficientă căldură.
— Asistenta asta a ta e destul de eficientă.
 Anton a zâmbit.
— Este. De aia o ţin.
— Pot să fiu sinceră? l-am întrebat strângând din buze,
aşteptând.
S-a lăsat pe spate, şi-a ridicat un picior peste celălalt şi a
desfăcut braţele.
— Bineînţeles.
— De ce foloseşti un ton aşa de aspru cu ea? Nu te temi
niciodată că s-ar putea să te lase baltă?
Mă întrebam sincer de ce ar sta cineva lângă un bărbat căruia
îi tună şi-i fulgeră jumătate din timp, fiind în rest relaxat şi
amabil. Mi se părea că are două personalităţi complet diferite.
— Ce te-a făcut să te gândeşti la asta?
M-a privit pieziş.
Am ridicat din umeri.
— Nu ştiu. Poate felul în care te răsteşti la ea la telefon, mergi
în faţa ei, ca şi cum ar fi sluga ta şi îi dai ordine în timp ce te
îndepărtezi.
S-a încruntat.
— Pun preţ pe opinia lui Heather mai mult decât pe a oricui
altcuiva. Numai pe ea mă bazez, întotdeauna. Am încredere în ea
fără nici o rezervă.
— Ai fi putut să mă păcăleşti.
Anton şi-a luat paharul, terminându-şi Shiraz-ul.
— Ţi-a spus ţie ceva legat de plecare?
Tonul lui dovedea că ideea de a fi părăsit de Heather nu era
una chiar binevenită.
— Nu. Sub nici o formă. Doar că simt că-şi doreşte mai mult.
— Mai mult? Cum ar fi o relaţie?
Am clătinat din cap că nu. Chiar e atât de narcisist? Uitându-
mă la corpul lui şi la chipul care putea face îngerii să plângă,
bănuiesc că are dreptul să fie. Într-un fel.
— Nu din câte ştiu eu. Mă refeream la munca ei. A amintit
ceva de visul ei de a fi impresara unui artist. Mi se pare că nu ai
un impresar în momentul ăsta.
 Anton şi-a dus mâna la gură şi şi-a mângâiat cu dosul
degetului mare buzele acelea perfect sărutabile.
— Nu am. De obicei, îi transmit toate deciziile mele lui
Heather, iar ea pune totul la punct.
Interesant.
— Deci, într-un fel deja e impresara ta, numai că fără
beneficiile şi puterea pe care i le-ar oferi funcţia. Cu atât mai rău
pentru ea.
Mi-am trecut cu nonşalanţă mâna prin păr şi mi-am schimbat
poziţia scaunului ca să pot privi apa şi să-i las lui spaţiu. Oceanul
era absolut uluitor. Am simţit o împunsătură în inimă, realizând
cât de tare îmi era dor de casă.
Acasă.
Rahat. Se pare că mi-am răspuns fără să vreau la o întrebare
asupra căreia reflectez de câteva luni bune.
Acasă înseamnă California.

CAPITOLUL 3

Soarele trecea prin draperii, orbindu-mă cu toată strălucirea

lui. Ziua a treia şi simt în sfârşit că am dormit destul. Ieri a fost un
vârtej de întâlniri cu cosmeticiana, coafeza şi echipa. Diseară ne
întâlnim cu coregrafa. Vine în dimineaţa asta cu avionul şi vrea o
întâlnire cu întreaga echipă în studioul de dans, imediat. Sper că
asta nu înseamnă că are de gând să se poarte ca un sergent
afurisit. Teama şi entuziasmul se luptau în mine, pătrunzându-mi
rapid în simţuri, în timp ce mă întrebam dacă o să reuşească să
mă facă să mă mişc într-un fel care să nu semene cu acela al lui
Elaine din episodul acela înfiorător din Seinfeld pe care îl adoră
tata.
Fata asta albă nu ştie să danseze. Mereu a fost un motiv de
discuţii între mine şi agentul meu. Pot să mă descurc cu un
cântec, ştiu să joc şi, aparent, să pozez ca model destul de bine,
dar nu am fost niciodată dăruită cu talentul dansului. Ginelle însă
e în stare să danseze ca o furtună. Colaborarea ei cu Dainty Dolls
Burlesque a scos-o la lumină şi scena o iubeşte. Chiar dacă e
mărunţică, are de toate pe corpul acela mic şi ştie să se mişte pe
scenă mai bine decât orice altă persoană pe care o cunosc.
Tristeţea m-a înfăşurat ca o mantie. Lui Gin i-ar fi plăcut la
nebunie să fie aici ca să cunoască o coregrafă importantă din San
Francisco. Imediat ce aflu cine e, am să o anunţ, să văd ce ştie,
dacă ştie ceva, despre femeia misterioasă după care e înnebunit
Anton. Mă rog, cel puţin în ceea ce priveşte dansul ei.
Telefonul a anunţat că am mesaje imediat ce l-am deschis.
Mi-am aruncat privirea peste ele cu ochii cârpiţi după o noapte
lungă de somn. Un mesaj era de la Maddy, care mă informa cu
privire la şcoală şi îmi mulţumea pentru ultimul cec pe care i-l
trimisesem pentru cărţi şi mâncare. Încă mă deranjează că nu
mai trebuie să plătesc pentru traiul ei de zi cu zi. Respir încet şi
încerc să mă obişnuiesc pe zi ce trece cu ideea. N-am să renunţ
niciodată complet la responsabilitatea pe care o am faţă de sora
mea mai mică. E mult prea adânc întipărită în fiecare fibră a
fiinţei mele. Cu toate acestea, trebuie să-mi reamintesc constant
că e adultă, una care locuieşte acum cu logodnicul ei şi care are
cariera şi planurile de viitor clar stabilite. E fericită, sănătoasă şi
trăieşte foarte bine alături de un tip care pare să moară după ea.
Ar face bine să nu se schimbe, altfel o să-l leg pe fraier şi o să-i
smulg fiecare fir de păr de pe piept cu penseta.
Următorul mesaj îmi îngheaţă sângele în vine. O, prietena
mea cea mai bună o să şi-o fure. El nu are cum să ştie de ziua mea
decât dacă i-a spus cineva.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Mi-a spus o păsărică de ziua ta, care e săptămâna viitoare, şi
de faptul că eşti în Miami. Am făcut rost de o zi liberă. N-ai cum să-
ţi doreşti să-ţi petreci aniversarea cu un străin. Vin să te văd.
Pregăteşte-te. Avem luni întregi de recuperat.
 Agitată, am sunat şarpele care m-a dat de gol.
— Aaa... lo, a răspuns o voce somnoroasă. Mia, eşti bine? a
continuat ea, de data asta ceva mai alertă.
— Cum ai putut? am scrâşnit în telefon, ţinându-l ca pe un
ciocan cu care eram gata să lovesc.
Ginelle a oftat şi a mormăit.
— Trebuia făcut.
A căscat.
— Pe bune? Trebuia făcut. Ăsta ţi-e răspunsul? Sunt atât de
supărată pe tine, m-am răstit în telefon, dar încet.
De ce şopteam, n-aş putea să spun, de vreme ce nu mai era
nimeni cu mine în apartament.
A gemut şi a mai căscat o dată.
— Mia, am făcut ala-bala-portocala cu tipii sexy ale căror
numere le-am furat din telefonul tău.
Am dat ochii peste cap, încleştându-mi fălcile. E stilul ei să
fure numerele în loc să mi le ceară. Ieşise Wes.
— N-ar trebui să-ţi petreci singură ziua de naştere.
Vocea i-a devenit un amestec de căscat pe note înalte şi tonul
ei normal.
— Aş veni eu, dar ştii bine că nu pot să-mi iau liber după
vacanţa din mai. Cât e ceasul, apropo?
Am aruncat o privire la ceasul de pe noptieră. Opt dimineaţa
pe coasta de est. I-am răspuns cu un chicotit:
— Cinci la tine. Aşa-ţi trebuie. Acum trebuie să tratez cu Wes.
— Să tratezi cu el? Hm, eu aş face mai multe decât să tratez
cu el. De ce eşti aşa de furioasă, de fapt?
Bună întrebare. Ginelle s-a amestecat dintotdeauna în
treburile mele şi nu am mai fost niciodată până acum furioasă pe
ea. Poate pentru că nu sunt pregătită să-l văd pe Wes atât de
curând după dezastrul cu Aaron şi pentru că încă încerc să trec
peste ce s-a întâmplat. Toate astea pe deasupra enormităţii că mă
îndrăgostesc de tipul ăsta. Futu-i! Asta-i problema. Mintea mea
poate să refuze, să se lupte cu inima cât pofteşte, dar, în fond şi la
urma urmelor, problema e că sunt îndrăgostită de zeul sexului cu
părul lui blond murdar, care arată la fel de bine în costum de baie
şi în smoching, dar şi gol-puşcă. Prefer fără discuţie versiunea în
fundul gol. Mi-am trecut limba peste buze amintindu-mi de
ultima noastră întâlnire la Chicago. A fost intensă, carnală şi mi s-
a întipărit în memorie pe veci.
— Hei, Mia! Ţi-a mâncat cocoşelul limba? Să fiu a dracului
dacă nu sper că da. Eşti morocănoasă de când şi-a pus scârba aia
de politician mâinile lacome pe tine.
— Gin! Am fost atacată. Fie-ţi milă.
Vocea i s-a înmuiat pe dată.
— Ştiu, păpuşă. Îmi pare rău. Doar că nu vreau să-l laşi pe
animalul ăla să distrugă ce e mai bun în tine. Nici un bărbat nu
are puterea asta asupra ta. Nu uita. Asta mi-ai spus tu după
rahatul prin care ai trecut cu Blaine.
Am oftat.
— Nu ştiu, fată. Anton e sexy de-ţi lasă gura apă...
Ginelle m-a întrerupt în stilul ei caracteristic.
— Fată, ce n-aş da să fiu în locul tău acum. Nu, nu în locul tău.
Ţie îţi place s-o faci pe inabordabila. Iată-mă, cu ţâţele mele
minunate, vino încoace şi uită-te la ele, aaa, nu, nu poţi să pui
mâna. Eu, una, m-aş lăsa în genunchi în faţa bunăciunii ăleia
ciocolatii şi i-aş suge bărbăţia ca pe-o îngheţată cu aromă de
cappuccino.
Am pufnit în râs.
— Aşa ai face, curvă dezmăţată.
— Cine, eu? s-a prefăcut ea surprinsă.
Am oftat şi m-am aruncat din nou pe pat.
— Dar, Gin, uite care-i treaba, în secunda în care s-a apropiat
de mine, am luat-o razna. Am avut un flashback din noaptea aia
cu Aaron.
M-am încruntat şi m-am apucat să trag de cuticule până când
mi-a dat sângele. Durerea nici nu se compara cu teama că sunt
mai dată peste cap decât credeam după ceea ce se întâmplase.
— Hm, cred că trebuie să laşi să treacă un timp. Te presează?
Vocea i-a devenit dură, crescând în stridenţă. Era un semn că
e pe cale să explodeze.
 — Nu, nu, nu. Absolut deloc. Doar că la început am flirtat
destul de serios cu el, dar acum pare că s-a aşternut o pânză
neagră peste libidoul meu.
— Hm, poate că sosirea lui Wes e exact lucrul de care ai
nevoie. Ştii tu, ca să fii din nou în formă.
— Serios că-mi citezi titluri de film1?
— Gagico, nu prea am ce să fac când tu nu vrei să ţi-o tragi cu
o bucată bună, bogată, excepţional dotată şi nemaipomenit de
superbă. Contrazice tot ceea ce reprezint eu.
— E adevărat, o mare târfă, am adăugat eu ca să dau o notă
de frivolitate.
— Trebuie să rămân la ceea ce ştiu.
Am dat ochii peste cap şi am oftat.
— Bine. Dar să ştii că-mi eşti datoare. Am făcut un efort să
sune aspru şi neîndurător, în special faţă de prietena mea cea mai
bună, dar mi s-a părut că mi-a ieşit destul de bine.
— Deci sunt iertată că m-am băgat în treaba ta? a schelălăit
ea cu o voce stinsă, aproape emoţionată.
M-am holbat la tavan, lăsând modelele spiralate din ghips să-
mi sporească buna dispoziţie.
— Da, deocamdată. Dar nu-i mai contacta pe nici unul dintre
ei. Vorbesc serios, Gin!
— Pe cuvânt de cercetaş, s-a grăbit ea să adauge.
— N-ai fost niciodată cercetaş, am mustrat-o eu izbucnind în
râs.
— Mi-a sunat bine pe moment.
A chicotit.
— În fine. Treci înapoi la somn, târfă centuristă!
— Da, să trăiţi, domnule căpitan Pizdulice! Te iubesc, curvo!
— Eu te iubesc mai mult, faţă de spate!
Am închis şi am recitit mesajul lui Wes. Avea să ajungă aici
peste două săptămâni. Ziua mea e pe 14 iulie. Căderea Bastiliei.
M-am gândit că ar fi mai bine să rezolv cu asta.

1
În original, Ginelle spune „to get your groove back“, aluzie la comedia romantică din
anii ’80 How Stella Got Her Groove Back (n. tr.).
 Către Wes Channing
De la Mia Saunders
Ginelle ar fi trebuit să-şi ţină gura. Chiar nu e musai să vii. Mă
descurc. Iubesc faptul că te gândeşti la mine.

Iubesc? Iar cuvântul ăsta afurisit. Iubire. Îl iubesc pe Wes? Cu

adevărat? Nu ştiu. Poate. Probabil. Posibil. Cu siguranţă nu e ceva
la care să mă gândesc cât sunt cu alt client. Unul care, după cum
bine spunea Ginelle, e o bunăciune ciocolatie. Şi un jucător. Şi,
până la urmă, eu nu sunt? Am fost cu Wes, Alec şi Tai şi iată-mă
aici, în apartamentul altui bărbat bogat, gândindu-mă cât e de
futabil.
Iluminată brusc, am deschis aplicaţia de internet şi am tastat
cuvântul Jucător. Google, îndatoritor, mi-a arătat astfel:

ju-că-tor, substantiv, persoană care practică un joc sportiv,

de societate sau de noroc.

Nu era genul de definiţie a jucătorului pe care o căutam.

Chiar sub aceste definiţii era un link către un alt website, numit
Urban Dictionary2. Am urmat linkul.

jucător
Bărbat care se pricepe să-i manipuleze („să-i joace“) pe alţii,
în special să seducă femeile prefăcându-se că ţine la ele, când, în
realitate, nu este interesat decât de sex.
Hm, deci termenul jucător se foloseşte doar pentru bărbaţi?
Partea mea interesată de cartonaşul cu „ieşi din închisoare“ ar
vrea să folosească acest cupon cât ai zice start, să-şi încaseze cele
două sute de dolari şi să cumpere Park Place. Din păcate,
conştiinţa mea vinovată şi plină de ură pentru propria-mi
persoană nu-mi permite să mă apreciez atât de mult. Reproşul
acela prostesc şi sâcâitor din mintea mea m-a făcut să intru şi pe
Wikipedia. Nu m-a dezamăgit niciodată.

2
Cel mai cunoscut dicţionar englez Online de termeni argotici.
 Prima definiţie a spus-o negru pe alb, accentuând exact ceea
ce mă temeam că o să facă.

Jucător poate să se refere la:

Jucător (în relaţii), un bărbat sau o femeie care are relaţii
amoroase sau sexuale – sau ambele – cu alte femei sau alţi
bărbaţi, dar care nu doreşte să se căsătorească sau să se angajeze
serios într-o relaţie.

Asta era tot ce aveam nevoie să văd. Confirmat. Mia

Saunders, scumpo, eşti o JUCĂTOARE.
După ce mi-am petrecut un timp scandalos de lung arzându-
mi pielea ca să ajungă la o nuanţă ispititoare şi super-sensibilă de
roz, am pornit spre lift. Mesajul primit de la Heather mă instruise
să mă îmbrac în ţinută de stradă şi să mă întâlnesc cu Anton pe
acoperiş. Habar n-aveam de ce acolo, dar, fiind pe statul lor de
plată, am dat curs solicitării fără comentarii. Trecuse o oră de
când îi trimisesem mesajul lui Wes, iar el nu-mi răspunsese încă.
Nu ştiu ce voiam să spună. O să se opună şi o să-şi facă loc cu
forţa în inima mea? O parte din mine îşi dorea asta atât de mult
că abia mai puteam să respir. Altă parte din mine voia să
continuăm ca şi până acum, cel puţin deocamdată. Fără aşteptări,
fără drepturi unul asupra altuia, doar prieteni. Care fac sex.
Prieteni care fac sex.
Asta e relaţia pe care mi-o doresc cu Wes? Cu Wes al meu?
Rahat. De când a devenit al meu? Cred că undeva între momentul
în care am recunoscut că mă îndrăgostesc de el şi acela în care m-
am gândit la California ca fiind acasă. Nu, nu doar California. Casa
lui din Malibu. Acolo m-am simţit cel mai tare eu însămi. Liberă
să fiu doar Mia, pur şi simplu.
Am scos un mârâit şi am lovit butonul ascensorului cu atâta
putere că m-a durut degetul mare. Mi l-am scuturat uitându-mă
cum urcă numerele. De ce acum? După ce am trăit o experienţă
de rahat şi mi-am lins rănile la Boston, alături de Rach şi Mace,
vin încoace, găsesc un tip sexy care-mi arată deschis că mă
apreciază, sau cel puţin că-mi apreciază corpul, şi se ajunge la
asta? Oare lucrurile s-au îndreptat mereu spre punctul ăsta? În
care să simt că emoţiile şi temerile mele fierb ca lava sub
suprafaţa terestră, ca un vulcan care poate erupe în orice
moment?
Ascensorul a emis un semnal sonor şi m-am catapultat într-o
lume foarte ciudată. Plante, copaci şi aer umed care-mi biciuia
pielea, îngreunându-mi respiraţia. Umezeala era atât de densă că
puteai s-o tai ca pe o bucată de unt.
— Doamne...
Am înghiţit în sec, încercând din reflex să scap de senzaţia de
peşte pe uscat.
— Lucita! Aici! l-am auzit pe Anton strigându-mă, dar nu am
văzut decât conturul unui bărbat, o ceaţă alburie care se mişca de
la o plantă la alta. Când m-am uitat cu mai multă atenţie, cămaşa,
pantalonii de in, chiar şi pantofii erau albi şi murdari de pământ
în dreptul degetelor de la picioare. O pălărie de soare asiatică
imensă se vedea de după un tufiş mare când m-am apropiat mai
mult.
M-am oprit şi m-am holbat la Anton în timp ce smulgea
buruieni, răsucindu-le şi trăgându-le afară cu tot cu rădăcinile lor
întinse şi crescute la întâmplare.
— Ce faci?
— Grădinăresc. Ai acolo mănuşi. Te pricepi la grădinărit? m-
a întrebat el cu un fel de speranţă în glas.
Am clătinat din cap că nu.
— Mă tem că nu. Ucid cam tot ce ating.
S-a ridicat în picioare, cu cămaşa de in lipindu-i-se de
muşchi. Un fior de excitaţie a început să mi se formeze jos, în
burtă, dar s-a stins când el s-a apropiat atât de mult că puteam
să-l ating. Uită-te, dar nu pune mâna. Interesant.
— Cred că trebuie să schimbăm asta, nu-i aşa?
Mi-am tras mănuşile ridicând din umeri.
— Nu m-am mai ocupat de grădinărit până acum. În Vegas
avem ceea ce se numeşte grădină xerofilă. Pietre în loc de gazon,
cactuşi în loc de tufe şi plante care nu necesită apă în loc de flori.
Nu trebuie să faci cine ştie ce să le menţii în viaţă.
 — O, dar bucuria vine din faptul că te ocupi şi ai grijă de
altceva în afară de persoana ta.
Ce mod încântător de a vedea lucrurile.
— Uite, vezi planta asta?
I-am urmărit degetele şi m-am uitat la vlăstarul de un verde
sălbatic care nu arăta la fel ca restul.
— Buruiana asta o să ajungă să se infiltreze în toată lădiţa cu
asimina.
Am încreţit din nas, neştiind ce mama dracului mai e şi
asimina. A zâmbit.
— E un tufiş, dar înfloreşte. Vezi?
A ridicat o tulpină care se termina cu o floare diferită de tot
ceea ce văzusem până atunci. Avea o culoare profundă, un vineţiu
închis în centru, cu trei petale lungi, de o culoare deschisă,
galben-verzuie. Cu siguranţă unice.
— Buruiana o să infesteze tot lotul şi o să distrugă
frumuseţea care creşte aici. Cam ca gândurile negative.
Gânduri negative.
— Cum aşa?
A zâmbit, ochii lui căpătând o nuanţă de verde luminos.
— Stai lângă mine, Lucita.
Am făcut cum mi-a cerut. M-am aşezat cu fundul pe marginea
subţire a lădiţei cu flori.
— Gândurile negative sunt plantate în creier ca o sămânţă,
iar când cresc, pun stăpânire pe întreaga minte. Îţi infestează
abilitatea de a vedea clar adevărul şi frumuseţea. De a vedea
cinstea dincolo de o persoană sau o situaţie. Până la urmă,
gândurile astea te cuceresc cu totul, iar tu nu mai vezi bucuria de
a avea acea persoană în viaţa ta. Ca buruiana. Creşte şi infestează
toată lada până când îi distruge întreaga frumuseţe, iar singurul
lucru care rămâne este cel pe care nu l-ai dorit de la început.
Buruiana sau, în cazul nostru, gândul negativ.
— Mă surprinzi.
I-am pus o mână pe biceps şi l-am strâns. Când şi-a pus şi el
mâna pe genunchiul meu, am îngheţat. Frica şi urâţenia au urcat
din centrul atingerii lui în sus, pe picior, spre trupul meu, şi am
simţit o gheară în piept. Fără ca măcar să-mi dau seama la
început, mi-am ţinut respiraţia. Ochii lui verzi m-au cercetat
atent, apoi i-a închis, clipind încet, şi şi-a luat mâna de pe
genunchiul meu. A fost ca şi cum puteam respira din nou. Am
întors capul, mi-am apucat genunchii cu palmele şi am expirat pe
nas, inspirând pe gură şi încercând să par calmă. Nu mi-a mers. A
remarcat, dar a avut decenţa să nu comenteze.
După ce mi-am revenit, mi-a răspuns în sfârşit la întrebare. A
ridicat din sprâncene, trecându-şi limba peste buzele acelea
pline, sărutabile.
— Îi surprind pe majoritatea oamenilor.
Şi iată şi partea lui sarcastică.
— Deci pasiunea ta e grădinăritul?
A dat din cap că da.
— Si. Îmi place să văd lucruri frumoase crescând. Şi îmi place
să mănânc ceea ce plantez.
I se simţea mândria în glas. Latin Lov-ah părea să iubească
acest hobby şi, cumva, asta îl făcea să pară mai real, mai
pământean.
Cuvântul „mănânc“ mi-a sunat discordant în minte. Mi-a
amintit de felul în care şi-a mâncat cina cu o seară înainte şi de
reacţia lui când i-am spus că n-am mâncat.
— Eşti pasionat de mâncare? l-am întrebat eu jucându-mă cu
o frunză dintr-un tufiş al cărui nume nu-l ştiam.
Totul era atât de exotic şi de nou pentru ochiul meu de
nespecialist.
Anton s-a ridicat şi s-a dus spre alt tufiş.
— Mâncarea e o necesitate. N-ar trebui să-i lipsească
nimănui.
— Asta sună ca venind din partea cuiva care a trăit fără ea şi
ştie ce înseamnă asta.
Şi-a încleştat fălcile, iar buzele i s-au subţiat. Bingo!
— Ai de gând să-mi spui de ce îngheţi când pun mâna pe tine,
chiar şi prieteneşte? Deşi mi-ar plăcea să te ating şi altfel. Dacă ai
vrea.
 Ochii îi ardeau cu intensitate, dovedind că mă plăcea, de fapt,
la fel de mult cum îl plăceam şi eu pe el, doar că nu era scris să se
întâmple. Plimbându-mă printre şirurile de flori şi tufişuri, i-am
ignorat şi întrebarea, şi aluzia că ar fi atras de mine.
— Ce-i asta? am arătat spre un tufiş care avea nişte biluţe
pufoase de un galben strălucitor şi nişte frunze lungi, ca de ferigă,
de un verde intens.
— Acacia farnesiana. Înfloreşte tot timpul anului, dar nu
pune mâna pe ea... a spus el exact când am apucat un boboc
galben şi m-am înţepat în ţepii lui.
— Au!
Mi-am tras degetul şi am început să-l scutur în aer. El l-a
apucat şi l-a cuprins între buze. S-au întâmplat trei lucruri
deodată.
Unu. Mi s-a aprins un foc înăuntru, aducând cu el dorinţă
sexuală şi o nevoie atât de puternică încât umezeala mi s-a
instalat direct între picioare.
Doi, sentimentul acela înfricoşător, chinuitor şi-a făcut drum
în jurul meu, împiedicându-mă efectiv să mă mişc.
Trei, mi s-a întunecat vederea. Când am deschis ochii, eram
din nou acolo. Lipită de zidul blestemat.

CAPITOLUL 4

— Te crezi specială, nu-i aşa? scoate el cuvintele pe gură abia

stăpânindu-şi veninul.
Clatin din cap că nu, încercând să par calmă.
— Nici pe departe.
Ăsta-i adevărul, dar, după răspunsul lui, nu e de acord. Se
încruntă şi se apropie de mine încet până când îmi ridic braţele în
faţă. Continuă să avanseze şi mă trezesc lipită de zidul din beton al
unei zone întunecoase. Câţiva paşi şi o să se lipească de mine. Mă
gândesc cum să fac să ies din situaţia asta, dar şampania îmi
întârzie reflexele.
— Aaron, nu vrei să faci asta.
Îşi trece nasul peste tâmpla mea, trimiţându-mi fiori de
groază pe şira spinării şi făcând să mi se ridice părul pe ceafă.
— Ba sigur că vreau.
O voce moartă, lipsită de orice emoţie. Îl împing în piept, dar
fără nici un rezultat. Aaron nu e vreun mărunţel şi trupul lui
mătăhălos îmi anulează orice şansă. Chicoteşte.
— Încerci să scapi, târfă mică, îmi spune cu o voce de beţiv.
— Nu sunt târfă, Aaron. Ştii prea bine.
Îmi împing corpul în faţă, vrând, trebuind să scap. Aici
lucrurile se înrăutăţesc. Aaron se întinde şi mă muşcă de zona
dintre umăr şi gât. Tare. Atât de tare încât încep să ţip, iar durerea
îmi pulsează din rană. Nu pare să-i pese şi îşi foloseşte forţa
superioară asupra mea.
— Ştiu că tata te-a angajat ca să fii târfa lui în faţa tâmpiţilor
lui de prieteni plini de bani. Ştiu că lucrezi pentru o firmă de dame
de companie şi eşti plătită la lună. E timpul să facem să merite
banii daţi de tata.

— Dios mio, Mia! Te rog! Sunt aici! Sunt Anton! Anton! N-am
să-ţi fac rău!
Anton mă ţinea strâns, cu braţele în jurul meu,
împiedicându-mă să mă mişc. Senzaţia de strânsoare a fost atât
de puternică încât mi-am folosit fiecare gram de forţă, m-am
răsucit în braţele lui şi am ţipat. Mi-a dat drumul de parcă aş fi
fost o grenadă aterizată în braţele lui. Am alergat spre coşul de
gunoi de pe margine şi am vomitat. Spasme violente mi-au
zgâlţâit trupul. Nu prea mult, de vreme ce nu luasem încă micul
dejun. Slavă Domnului. Mai mult cafea şi fiere. Anton a rămas
aproape de mine, dar nu foarte, ca să nu mă cuprindă din nou
teama. Îşi ţinea braţele încrucişate la piept şi îşi lăsase pălăria să
cadă, atârnându-i pe spate legată cu un şnur. Avea ochii
întunecaţi şi plini de tristeţe, poate chiar de milă.
 — Nu te mai uita aşa la mine! am urlat eu ştergându-mă la
gură cu mâna.
Trebuia să fac din nou duş. Transpiraţia îmi lucea pe frunte,
iar stomacul mi s-a strâns din nou. Am pornit ameţită spre o altă
băncuţă de lângă mine şi m-am aşezat. Anton m-a urmat, dar nu
s-a aşezat şi el.
S-a lăsat într-un genunchi şi a aşteptat să-mi ridic bărbia, iar
privirile noastre s-au întâlnit.
— Poţi să vorbeşti cu mine.
Avea un ton plin de compasiune şi îngrijorare. Frustrarea şi
furia m-au izbit cu putere.
— Dar tu o să vorbeşti cu mine?
M-am izbit în piept.
— Care-i faza cu tine şi cu mâncarea, Anton? am replicat eu.
A tras aer în piept şi şi-a ciupit buzele cu degetul mare şi cu
arătătorul. Ceva întunecat a dat o nuanţă ceţoasă ochilor lui verzi.
Cutele feţei i s-au înmuiat şi a oftat.
— Am crescut sărac. Foarte sărac. Atât de sărac că am avut
zile în care supravieţuiam doar cu apă şi cu resturile pe care eu şi
fraţii mei le adunam din coşurile de gunoi ale restaurantelor
scumpe de lângă cocioaba noastră. Puerto Rico nu înseamnă doar
soare, femei în costume de baie şi plaje nesfârşite. În multe părţi
seamănă foarte mult cu o ţară din lumea a treia. Partea estică a
insulei e foarte periculoasă, iar eu acolo am crescut.
— Câţi fraţi ai?
— Doi. Un frate şi o soră. Dar mi papa a murit când eram
foarte mici. Mi mama a făcut tot ce a putut, dar au fost mult prea
multe nopţi în care m-am dus la culcare flămând. Ani întregi în
care mi-au chiorăit maţele.
S-a ridicat şi şi-a întins braţele în lateral, într-o postură de
regele castelului.
— Nu mai e cazul. Acum mi mama primeşte destui bani de la
mine şi trăieşte o viaţă liniştită şi fericită, fără să ducă lipsă de
ceva. La fel şi mis hermanos. Fraţii mei, a clarificat el în engleză.
 Am închis ochii şi am numărat până la zece, singurul meu
mecanism de apărare. Când mi s-au potolit bătăile inimii, am
deschis ochii şi am început să vorbesc.
— Ultimul meu client avea un fiu, un politician, foarte sus în
ierarhia politică americană. M-a atacat fizic, a încercat să mă
abuzeze sexual. Foarte aproape de viol. Prea aproape.
Chiar şi cuvintele se simţeau pe limbă ca un gunoi plin de
putregaiuri.
— Când?
Felul potolit în care a vorbit m-a făcut să cred că pot să am
încredere în el, să-i împărtăşesc lucruri aşa cum, în mod normal,
n-aş fi luat în considerare cu o persoană pe care nu o cunoşteam
decât de câteva zile.
— Acum aproape trei săptămâni.
— Coño! Aşa recent? Dumnezeule, Mia! E la puşcărie
nenorocitul?
Şi de aici începea problema. Am clătinat din cap că nu, iar el
m-a privit pieziş.
— N-am depus plângere.
Să recunosc cu glas tare a fost ca un cuţit cu zimţi care mi-a
trecut prin stomac. Chiar dacă ştiam că fusese pentru un scop
mai înalt, încă mă luptam cu realitatea că, practic, scăpase basma
curată. Da, existau repercusiuni şi îmi erau îndeplinite cerinţele,
dar nimic nu putea uşura abisul dinăuntrul meu, gaura aceea din
mine care nu s-ar fi umplut decât ştiind că justiţia şi-a făcut
datoria.
— Nu. Au fost nişte circumstanţe atenuante. Am făcut ceea ce
trebuia să fac. Nu aveam nici o alternativă. Dacă îl târâm în faţa
justiţiei, nu ne-ar fi afectat doar pe noi doi şi mulţi oameni ar fi
avut de suferit mult mai mult decât ar fi meritat ca să ajungă un
pervers nenorocit în închisoare.
Anton a dat aprobator din cap.
— Uneori deciziile pe care trebuie să le luăm sunt mai dificile
pentru noi decât poate înţelege oricine.
A rostit cuvintele fără vreo urmă de judecată în ton. Tocmai îi
spusesem că un om rău m-a atacat şi aproape m-a violat şi că de
bunăvoie nu l-am aruncat în spatele gratiilor. Nu ştia absolut
nimic despre circumstanţe, dar a ales să accepte decizia pe care
fusesem nevoită s-o iau. Eu de ce nu puteam?
Făcându-şi intenţia clară, s-a aşezat lângă mine şi mi-a întins
mâna. Ca să-mi ofere sprijin şi alinare. Speriată, dar hotărâtă să
trec peste asta, mi-am aşezat mâna într-a lui. A fost la fel ca
atunci când le-am strâns mâinile lui Tai sau Mace? Nu. Acei doi
bărbaţi ştiau prin ce am trecut şi, dintr-un motiv oarecare, nu am
fost afectată de atingerea lor în zilele de după atac.
Frica aceea deja familiară mi-a dat furnicături în mână, aşa că
l-am strâns de mână şi apoi mi-am retras-o.
— Mulţumesc, am şoptit.
A ridicat din sprâncene.
— Pentru ce?
— Pentru că nu mă judeci.
Vocea mi s-a înecat şi emoţiile au pus imediat stăpânire pe
mine.
Anton a tras încet aer în piept.
— Eu nu trăiesc viaţa ta. N-am cum să înţeleg cum o decizie
într-un sens sau altul e bună sau rea, pentru că nu o iau eu.
Numai tu trebuie să trăieşti cu alegerile tale. Îmi dau seama că
asta te apasă foarte greu.
Dând din cap că da, am tras aer în piept şi mi-am strâns
palmele până când articulaţiile degetelor mi s-au albit din cauza
tensiunii.
— Deci putem fi prieteni fără alte posibilităţi? l-am întrebat
eu, îngrijorată brusc că s-ar putea să-l supere această decizie
anume.
— Te atrag, Lucita?
Luminiţă. Ce prostuţ e.
— Da, am răspuns fără ezitare.
— Şi totuşi o să-ţi refuzi plăcerea împerecherii cu mine?
Am zâmbit cu gura până la urechi. Plăcerea împerecherii? De
unde scoate chestiile astea?
— Din păcate, nu cred că un partener nou face parte din
planurile mele pe moment. În plus, e vorba şi de altcineva.
 OK, am recunoscut-o. Ce dracu’ să fac în privinţa asta?
Anton s-a plesnit peste coapse şi s-a ridicat în picioare.
— Păcat. Abia aşteptam să te bag în pat.
— Nu cred c-o să duci lipsă de companie în viitorul apropiat.
— Asta-i adevărat.
Şi-a împreunat din nou sprâncenele.
— Atunci, rămânem prieteni?
De data asta mi-a întins mâna ca şi cum voia să ni le
strângem în urma unei înţelegeri.
— Prieteni.
Şi-a tras pălăria şi şi-a pus-o din nou pe cap.
— Acum, în calitate de prietenă, ai să mă ajuţi să smulg
buruienile astea.
— Cred că mi-ar face plăcere, Anton.
Un pic de muncă în bătaia soarelui, să elimin toxinele rele ale
emoţiilor aflate prea la suprafaţă, ar avea efect de catharsis.
— Cu o condiţie...
Mi-am pus mâna în şold şi mi-am aplecat capul într-o parte.
El a rânjit, cu o strălucire diavolească, de băieţandru, în ochi, care
m-a făcut să regret decizia de a nu ne „împerechea“.
— Spune-ţi condiţiile, femeie.
Accentul lui a făcut ca răspunsul să sune absurd de sugestiv.
— Vreau să conduc una dintre motocicletele tale.
Anton a lăsat capul pe spate şi a chicotit.
— Mergi cu motorul?
Şocul evident din tonul şi limbajul trupului lui m-a iritat.
— Nu merg cu motorul, păpuşă, am accentuat eu, folosind
unul dintre cuvintele lui de alint. Scumpule, eu conduc.
Expresia lui fericită mi-a dat speranţe. A strâns din buze.
— Abia aştept să-mi achit partea din înţelegere.
A arătat cu degetul spre un coş mare.
— Ai acolo mănuşi, o pălărie şi o găleată.
— Ne-am înţeles!

***
Maria De La Torre.
 Acesta era numele coregrafei. Când am văzut-o în persoană,
aproape că mi-am înghiţit limba. Părul ei ca pana corbului
rivaliza cu al meu la capitolul păr şmecher şi, pentru o
dansatoare, avea nişte curbe bine puse la punct. Mai subţire şi
mai musculoasă decât mine, avea un corp care putea fi dăltuit în
marmură şi venerat pentru eternitate. Vorbea englezeşte, dar
trecea pe spaniolă când avea chef. Etnicitatea ei era unică. Dacă
ar fi trebuit să ghicesc, aş fi spus că e grecoaică, italiancă sau,
poate, spaniolă din Europa. Mediteraneană fără discuţie. Pe scurt,
era de-a dreptul exotică. Când se mişca, toţi ochii se aţinteau
asupra ei. Avea fluiditate şi graţie, spre deosebire de oricare
dintre dansatorii de aici.
— Seducătoarea! a strigat Maria uitându-se la o foaie de
hârtie. O anume Mia Saunders?
A cercetat din ochi mulţimea şi toţi ochii s-au întors spre
mine. Am păşit în faţa studioului de dans, unde toată lumea
stătea pe scaune. Eu rămăsesem lipită de peretele din spate,
nedorind să stau în drum cuiva. A interogat fiecare dansator în
parte, le-a cerut să execute o serie de mişcări, apoi a refuzat
jumătate dintre ei. I-a expediat de acolo pe loc. Brutal, dar
eficient.
Ochii Mariei, când mi-a privit trupul, erau albaştri ca de
gheaţă.
— Tu nu eşti dansatoare, mi-a spus ea direct fără ca măcar
să-mi ceară să repet paşii prin care trecuseră ceilalţi.
Eram aproape uşurată că n-a fost nevoie să mă fac de râs în
faţa celorlalţi.
— Nu, sunt damă de companie angajată.
Am ridicat din umeri şi mi-am pus mâinile în şolduri. M-a
privit pe sub gene şi i s-a format un V pe frunte.
— Şi ieşi cu careva de aici? m-a întrebat ea fără ocolişuri.
Slavă Domnului că măcar cineva ştia definiţia exactă a unei
dame de companie şi nu presupunea automat că aş fi o târfă.
Am zâmbit.
— Anton şi Heather m-au angajat pentru rolul ăsta. Poţi
discuta cu ei motivele pentru care au luat decizia asta.
 Maria şi-a aplecat capul într-o parte, apoi în cealaltă.
— Întoarce-te.
Am făcut ce mi-a cerut.
— Încă o dată.
M-am răsucit din nou până când am ajuns faţă în faţă cu ea.
— Ştii să dansezi?
— Profesionist?
A început să râdă.
— Nu, ştiu că nu ştii să dansezi profesionist. Corpul tău nu
minte. Deşi îmi dau seama clar, pe baza curbelor şi a frumuseţii
tale, de ce ai fost aleasă pentru rolul seducătoarei. Dar mă întreb
dacă dansezi pentru distracţie, dacă mişti din şolduri, hula, salsa,
tango, orice.
Am clătinat din cap că nu, temându-mă de reacţia ei, cu toate
că fusese absolut profesionistă tot timpul, chiar şi atunci când
concediase jumătate dintre dansatori.
— În regulă, trebuie să mă gândesc la rolul tău şi la felul în
care o să te prezentăm în faţa camerei. N-ai fi aici ca să joci într-
un videoclip hip-hop dacă nu te-ar dori Anton în rolul ăsta. O să
acoperim cumva toate lipsurile.
Asta nu suna foarte rău. Măcar nu m-a scos cu totul din
producţie. Asta ar fi fost mult mai uşor, iar eu aş fi fost plătită
oricum, clauza de nereturnare a banilor fiind perfect pusă la
punct. Cumva, ideea de a eşua sau de a-i dezamăgi pe Anton,
Heather şi chiar şi pe mătuşa Millie fiind trimisă acasă nu-mi
convenea. Am fost surprinsă să observ că eram bucuroasă că mă
păstrase. Cu lipsa dansului cu tot.
Maria s-a ocupat şi de restul dansatorilor. Acum nu mai erau
în cameră decât câţiva dintre dansatorii din corpul de ansamblu
şi cu mine când a intrat Anton.
— Mamacita, a salutat-o el pe Maria îmbrăţişând-o cu
prietenie şi entuziasm. Mama, arăţi al dracului de bine.
I-a cercetat cu privirea pe cei rămaşi, care se foiau de jur-
împrejur, făceau exerciţii la bara de balet sau exersau paşi. Văd
că ai evacuat sala.
Maria a rânjit.
 — Anton, ştiai bine că o să concediez majoritatea
dansatorilor. N-ai nevoie de atât de mulţi pentru ce am eu în
minte. Am ascultat cântecul de mai multe ori în avion. Pe baza
conceptului meu, o să ai nevoie în primul rând de ea – a îndreptat
un deget mare spre mine – şi poate de câţiva din cei rămaşi aici.
Heather a ridicat din sprâncene, dar a rămas tăcută, la un pas
în spatele locului în care discutau Maria şi Anton. Eu m-am ţinut
în umbră, nedorind să pierd nimic, dar încercând să fiu
proverbiala muscă de pe perete.
— Haide să discutăm într-un loc mai retras. Dacă nu cumva
vrei să lucrezi în seara asta.
Întrebarea aştepta un răspuns. Ea s-a lovit uşor cu degetul
peste buze.
— No, vamos a dejar descansar esta. Van estar muertos de los
pies con lo que he planeado para el resto de la semana.
A vorbit într-o spaniolă rapidă şi o buclă răsucită i-a căzut
peste buze. Anton a clătinat din cap, rânjind în timp ce ieşeau toţi
trei din încăpere.
— Usted es una mujer malvada. Me encanta.
A condus-o pe Maria spre ieşirea din studioul de dans. Când a
ajuns la uşă, s-a întors, cu ochii aţintiţi asupra mea.
— Lucita, tu mergi unde merg şi eu dacă nici unul dintre noi
– a arătat spre sine însuşi, spre Maria şi spre Heather într-un gest
în formă de semilună – nu spune altceva. Entiendes?
Am dat din cap că da, mi-am băgat mâinile în buzunarele din
spate ale blugilor şi i-am urmat. El mi-a ţinut uşa. Şi-a luat ochii
de la faţa mea, coborând rapid spre sâni şi apoi în spate, ca să-mi
privească fundul.
Maria a chicotit.
— O, da, este o seductora fără discuţie.
Am mers umăr la umăr cu Heather.
— Mi-ar plăcea să ştiu ce spuneau în spaniolă acolo.
Heather şi-a răsucit părul din mers, umflându-l.
— O, pe scurt, Maria a spus că dansatorii nu trebuie să
lucreze în seara asta pentru că au nevoie de odihnă. Are de gând
să-i pună serios la treabă tot restul săptămânii.
 Am deschis gura, dar nu mi-a ieşit nici un cuvânt.
— Apoi Anton i-a spus că e o femeie afurisită...
Timbrul vocii i s-a modificat când a terminat cu:
— ...şi adoră asta la ea.
— La naiba, fato, ştii spaniolă?
Heather a zâmbit.
— M-am înscris la un curs în prima săptămână după ce-am
început să lucrez ca asistentă personală a lui Anton, acum patru
ani, când terminasem facultatea. O săptămână mi-a fost de ajuns
să-mi dau seama că, dacă vreau să fiu bună de ceva în lumea asta,
trebuie să ştiu cu exactitate tot ce zice el – tot timpul. Oricum,
portoricana e un pic diferită de spaniola vorbită în Mexic şi chiar
de cea europeană. În majoritatea timpului, înţeleg tot ce spun ei,
chiar dacă topica sau stilul diferă. Cam aşa cum există diferite
dialecte şi argouri în funcţie de zona în care locuieşti în State, fie
ea de est, de mijloc, sudică şi aşa mai departe.
— Hm, e destul de mişto, oricum. Îmi dau seama cât de
importantă eşti pentru Anton.
Heather s-a înroşit şi s-a uitat în jos, apoi a ridicat din umeri.
— Probabil că vezi ceva ce nu există.
Mi-am împreunat sprâncenele şi am oprit-o, punându-i o
mână pe cot. Anton şi Maria au mers mai departe şi s-au urcat în
lift.
— Veniţi, fetelor?
Anton ţinea uşa liftului deschisă.
— Ăăă, ne laşi un minut? l-am întrebat eu.
— OK, a aprobat el şi a continuat să trăncănească în limba lui
maternă cu Maria.
— Care-i faza? Te porţi ciudat de când a venit Maria.
Heather şi-a muşcat buza de jos şi s-a sprijinit de zid.
— Cu Maria aici, toate ideile şi conceptele mele pentru video-
clip o să fie complet uitate. Îl convinsesem pe fostul coregraf să
includă câteva din noutăţile cu care am venit eu, dar acum...
A tăcut, dezamăgirea scurgându-i-se din fiecare propoziţie ca
dintr-un robinet ruginit şi defect.
 — Ai discutat cu Anton despre ce te îngrijorează? am
întrebat-o eu.
Ea a clătinat din cap cu hotărâre.
— Nu, oricum nu m-ar asculta. Acum, că e ea aici, toţi ochii şi
toate urechile or să fie la ceea ce spune şi face ea.
M-am dat un pas în spate.
— Dar credeam că o voiai şi tu aici. Nu mai puteai de
nerăbdare să o suni şi să o aduci încoace.
— Pentru că e cea mai bună. Anton merită tot ce e mai bun.
Mi-am împreunat palmele în faţă şi m-am gândit pentru o
clipă. O fi mai mult la mijloc decât ceea ce recunoaşte ea?
— Eşti îndrăgostită de Anton?
Întrebarea mi-a scăpat de pe buze înainte de a o îndulci sau
de a putea aduce vorba mai subtil.
Heather a făcut ochii mari şi s-a aplecat în faţă, cu mâinile pe
genunchi, tremurând din toate încheieturile. Apoi un hohot de
râs i-a ieşit direct din plămâni, în timp ce se îndrepta la loc.
Avea ochii în lacrimi, se înroşise în obraji şi îi ieşeau pe nas
fornăieli în timp ce hohotea dezlănţuită.
Se pare că înţelesesem complet greşit.
— Să înţeleg că asta înseamnă nu? am întrebat-o eu.
— Îmi pare rău, dar nu.
Şi-a şters lacrimile care-i curgeau pe faţă şi a tras cu putere
aer în piept, umplându-şi plămânii. Scumpo, nu m-aş îndrăgosti
niciodată de el. Vreau un bărbat care să mă considere o
prioritate, nu una dintre opţiuni. A râs dispreţuitor. Ştim
amândouă că Anton le iubeşte pe toate şi nu rămâne cu nici una.
Le iubeşte pe toate şi nu rămâne cu nici una. În amintirea
mea recentă, nu se rostiseră cuvinte mai adevărate. Anton nu
părea nici pe departe genul care să aibă o relaţie stabilă sau să i
se dedice unei femei pentru vreo perioadă oarecare de timp.
— Atunci de ce nu poţi să discuţi cu el?
— Nu ştiu. De fiecare dată când aduc vorba despre direcţia
creativă a unui anumit proiect, mă blochează înainte de a apuca
să-mi exprim ideile. Mia, sunt în punctul ăla din carieră în care
trebuie fie să avansez, fie să renunţ.
 Am dat din cap.
— Şi ce-ai de gând să faci?
— Ei bine, între noi fie vorba – s-a uitat de-a lungul holului
din faţa noastră, apoi în spate, ca să se asigure că nu era nimeni –,
am fost căutată de către un agent pentru o altă formaţie. Cineva
care e pregătit să-mi ofere postul de director de creaţie,
subordonat direct agentului trupei. E vorba de o trupă de hip-
hop din New Jersey. Adevărate vedete în devenire. Cu relaţiile pe
care mi le-am făcut şi cu conceptele pe care le-am schiţat deja,
tipul mă vrea la modul cel mai serios. E dispus să-mi plătească un
salariu dublu ca să mă convingă să-l părăsesc pe Anton.
Am făcut ochii mari.
— Uau, Heather, e incredibil. Şi ce mai aştepţi?
S-a muşcat din nou de buza groasă de jos. Ochii ei albaştri şi
frumoşi s-au uitat în altă parte şi a lovit cu vârful pantofului în
podea, târându-l pe covor.
— Ăăă, mi-e greu. Sunt alături de Anton de patru ani. Mereu
a fost vorba de el. Vreau să spun că eu nu am o familie adevărată.
Sunt singură la părinţi. Au murit când eram foarte mică. M-au
crescut bunicii şi au murit şi ei.
— Bine, şi ce are asta de-a face cu decizia de a lucra în altă
parte? Undeva unde o să faci ce-ţi doreşti, folosindu-te de
educaţia pe care te-ai chinuit atâta s-o obţii şi de cariera pentru
care ţi-ai sacrificat deja viaţa.
Şi-a trecut o mână prin buclele blonde dezordonate.
— Mia, e atât de greu. Anton e cel mai apropiat lucru de o
familie pentru mine. Chiar dacă nu sunt prioritatea lui numărul
unu, e totuşi al meu.
I-au căzut umerii.
— E prietenul meu cel mai bun, singurul meu prieten.
— O, draga mea.
Am mângâiat-o pe braţ.
— Cât de trist poate să fie? Îi sunt loială unui tip care nu dă
două parale pe mine şi, cu toate astea, el e tot ce am.
Am apucat-o pe Heather de biceps, am tras-o spre mine şi am
îmbrăţişat-o. S-a agăţat de mine cu putere. Destul de interesant,
atingerea ei nu m-a aruncat într-un mini-atac de panică, îi
curgeau lacrimile pe faţă în timp ce stătea lipită de mine şi
suspina lângă gâtul meu. I-am mângâiat părul şi i-am spus de mai
multe ori că o să fie bine. În cele din urmă, suspinele s-au
preschimbat în chicoteli. Trăgându-mă în spate, i-am şters cu
degetele mari lacrimile de pe faţă şi am privit-o în ochi.
— Eşti inteligentă şi frumoasă, iar lui Anton îi pasă de ceea ce
crezi tu mai mult decât îţi imaginezi. Vorbeşte cu el.
A oftat din rărunchi şi a dat scurt din cap.
— Aşa o să fac. Mersi, Mia.
— Lucrurile or să meargă bine, dar numai dacă eşti sinceră
cu tine însăţi şi cu Anton. N-are cum să ştie ce simţi dacă nu-i
spui. Şi cu siguranţă n-o să schimbe nimic dacă nu devine
conştient de nevoile tale şi de faptul că ai şi alte oportunităţi pe
care le poţi lua în considerare.
— Crezi că o să se supere? m-a întrebat ea în timp ce ne
îndreptam spre lift.
Am apăsat pe buton, iar liftul s-a trezit la viaţă undeva
deasupra noastră.
— Îl cunoşti mai bine decât mine. Cred că o să fie foarte
îngrijorat că n-ai discutat cu el şi că iei în calcul ideea de a-l
părăsi fără a-i oferi şansa să îndrepte lucrurile. Din câte înţeleg
eu, eşti singura persoană pe care o ascultă.
Heather a clătinat din cap că nu.
— Nu. Face numai ce vrea el, când vrea el.
— Cred că e un pic cam aspru spus, şi niţel neadevărat.
A dat ochii peste cap şi şi-a încrucişat braţele la piept.
— Posibil.
Am zâmbit şi am intrat în apartamentul lui Anton când s-a
deschis uşa.
— Haide, fată, să vedem ce pune diavolul la cale cu doamna
Dansez pentru tine.
Heather a pufnit.
— Fată, vezi să nu te audă că-i spui aşa. Rişti să-ţi tragă un
şut în cur. Am auzit că are o fire plină de năbădăi.
— Heather, scumpo, şi eu la fel. Şi. Eu. La. Fel.
 CAPITOLUL 5

Când am intrat în apartament, Anton şi Maria nu leneveau la

masă. Nu, erau în mijlocul camerei de zi, exersând un dans.
— Apoi personajul tău face aşa...
Maria a executat o serie de paşi complicaţi, şi-a răsucit
corpul, şi-a mişcat şoldurile, a atins podeaua şi a sărit înapoi în
picioare cu o altă răsucire a corpului urmată de lovirea podelei
cu pantoful ei cu toc, cu pocnet puternic.
— ...exact la iubito, urcă-te pe mine.
Anton a copiat tot ce a făcut ea, numai că, atunci când a
repetat el mişcările, toate trei am fost fermecate. Stând drept
într-o pereche de pantaloni lejeri din in, cu nimic altceva decât o
inimă încrustată cu diamante atârnându-i pe torsul transpirat,
era o frumuseţe. Masculinitatea întruchipată, artă la cel mai înalt
nivel.
Heather şi-a dres glasul. Două perechi de ochi s-au fixat
asupra noastră.
— Aveţi cumva nevoie de noi?
Sunetul timid al vocii ei m-a enervat. Nu avea cum să-i ofere
credibilitate în faţa celor două personalităţi aprinse din faţa
noastră. Am intervenit cu tupeu.
— Ce vrea Heather să spună este că are şi ea câteva idei pe
care le-a lucrat cu fostul coregraf şi pe care i-ar plăcea să le
împărtăşească întregii clase.
Am aruncat o privire spre Anton, iar el s-a uitat la mine şi a
ridicat capul. Am făcut un gest de salutare-vino-ncoace din ochi,
mişcând aproape imperceptibil din umeri.
I-a luat cam un minut, dar a înţeles în cele din urmă mesajul.
A luat un prosop de faţă care atârna pe canapea şi şi-a şters
transpiraţia.
— Chiar aşa, H? Cum de n-ai spus nimic până acum?
 Şi-a împreunat sprâncenele într-o acuzaţie nerostită.
Heather şi-a încleştat fălcile.
— Anton, am încercat de multe ori să-ţi spun ideile mele. Mi-
ai zis să discut totul cu coregraful şi că tu o să vezi rezultatul
final.
În acel moment, şi eu, şi Maria am remarcat privirile fixe pe
care le schimbau cei doi.
— Mi amiga, de vreme ce m-aţi angajat pe mine să fiu
coregrafa, ce-ar fi să-mi povesteşti mie despre ideile tale şi să
discutăm despre ele la cină? Suena bien?
— Să comand ceva de mâncare? m-am oferit eu.
— Asta-i treaba mea, a oftat Heather.
Am clătinat din cap că nu.
— Nu şi în seara asta. Ce ziceţi de sushi?
Practic dansam în pantaloni, ceea ce era mai degrabă un
talmeş-balmeş de membre cu o mişcare a umerilor. Maria a
urmărit spectacolul şi apoi a gemut, şoptind în spaniolă atât de
încet încât abia am reuşit s-o aud:
— Tengo mi trabajo por de lante.
— Ce-a spus?
Am întins un deget acuzator spre Maria în timp ce vorbeam
cu Heather. Ochii Mariei s-au luminat maliţios şi a rânjit obraznic.
Heather m-a bătut pe umeri şi mi-a întins cardul ei.
— Calmează-te. A spus doar că are de lucru. Nimic jignitor.
Aruncând pumnale din priviri în direcţia Mariei, am mârâit:
— Sunt cu ochii pe tine.
Şi Anton, şi Maria au început să râdă şi s-au îndreptat spre
bucătărie.
— Bei ceva, Mia? a strigat Anton.
— Da, orice ai.
M-am întors, îndreptându-mă spre living. Mi-am scos
telefonul şi am accesat aplicaţia GrubHub. Imediat au apărut
Yummy Chinese şi Sushi Bar cu peste o sută de comentarii
apreciative şi o medie de cinci stele. Şi partea cea mai bună...
livrare gratuită. Bun-bunuţ, sushi, ce drăguţ!
 ***
— Nu, nu, nu, chiar nu înţelegi!
Cuvintele lui Heather erau muşcătoare şi aprinse de votca de
cea mai bună calitate pe care o îngurgitaserăm. S-a ridicat şi s-a
dus spre mijlocul camerei. Un alt treilea rând de martini era
aşezat pe masa din faţa noastră, mulţumită talentelor
nemaipomenite de barmaniţă ale Miei. M-am felicitat singură şi
am aşteptat ca Heather să-şi susţină punctul de vedere. Viziunea
mea era ceva între Billie Jean a lui Michael Jackson şi Uptown Girl
a lui Billy Joel.
Maria parcurgea notiţele din faţa ei, aplecându-şi capul dintr-
o parte în alta, în timp ce ultimul cântec scris de Anton se repeta
la nesfârşit pentru a menţine muza încântată.
— Si, si, înţeleg. Mia poate să-şi mişte corpul aşa.
A imitat un mers sexy, fierbinte.
— Apoi Anton vine din urma ei, ţinând ritmul cu o mişcare
din şold à la Michael Jackson şi cu mişcări rapide de picioare, dar
în stilul lui combinat de latino cu hip-hop, a spus ea entuziastă.
Anton s-a năpustit în spatele Mariei, care repeta mişcările, în
timp ce ea îşi mişca şoldurile, am fost foarte atentă, pentru că
acesta avea să fie rolul meu atunci când porneau camerele de
filmat.
— Vezi, Mia, vino încoace.
M-am ridicat, destul de cherchelită, mi-am şters de blugi
degetele lipicioase de la martini şi m-am luat după ea. S-a întors
şi m-a apucat de şolduri ca şi cum ar fi fost un bărbat care dansa
cu mine.
— Acum prefă-te că eu nu sunt aici şi mişcă-ţi şoldurile când
te ating într-o parte.
Am făcut câţiva paşi, m-a atins. M-am legănat încoace şi
încolo, prinzând ritmul.
— Acum opreşte-te, lasă-te în jos şi atinge-ţi uşor degetele de
la picioare, ca şi cum ai vrea să-ţi legi şireturile. Apoi mângâie-te
pe picioare până sus, dincolo de talie şi pe sâni.
Am făcut tot ce mi-a cerut.
— Tan caliente, a murmurat Anton.
 Şi-a apăsat mâinile pe coapsele mele şi şi-a frecat pelvisul de
fundul meu. Nu i se întărise, dar vibraţia aceea sâcâitoare m-a
izbit de nicăieri şi am început să transpir.
— An-ton! l-am prevenit eu.
Îmi tremura buza, trădând teama care cu siguranţă mi se
citea şi în ochi, spunând ceva ce eu nu eram în stare să
verbalizez, pentru că mâinile lui mi-au dat drumul de parcă i le-
aş fi ars.
— Îmi pare rău, muñeca.
M-am întors şi i-am pus o mână pe piept.
— Nu, mie îmi pare rău. Doar repetam. O să fie mai bine,
promit.
Am închis ochii şi m-am rugat cerului să trec peste chestia
asta cu atinsul, şi încă repede. Slujba mea depindea de asta.
Din partea cealaltă a camerei, mi-am auzit telefonul
anunţând intrarea unui mesaj text. Anton a ridicat bărbia în semn
de aprobare pentru un minut de pauză. M-am repezit la poşeta
de pe bar, am scos telefonul şi am citit mesajul.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Sub nici o formă nu ratez ziua ta. Obişnuieşte-te cu ideea.
Ajung la Miami într-o săptămână. Facem asta uşor sau complicat.
Cum preferi tu, dulceaţă, dar nu scapi fără să mă vezi.

Habar nu aveam că am şi spectatori. Heather nu a avut nici o

jenă să-mi citească mesajul peste umăr.
— Cine-i Wes? Iubitul tău?
Cine-i Wes? O întrebare excelentă, într-adevăr. Prietenul
meu, amantul meu, iubitul meu, bărbatul visurilor mele? Într-un
fel, era toate astea şi mai mult decât atât.
— Ăăă, prieten cu siguranţă, un fel de iubit, bănuiesc. Nu am
stabilit exact denumirea. O luăm încet. Ştii şi tu cum e.
A pufnit.
 — Eu? Ăăă... nu. Eu sunt regina aventurilor de o noapte. Cu
munca mea, n-a fost loc pentru cineva special, deşi sper că o să
fie într-o bună zi.
Anton şi-a petrecut un braţ peste umărul lui Heather.
— O, fii serioasă, H. Era tipul ăla îndrăgostit până peste cap
de tine acum vreo două săptămâni. Mai ţii minte? Şi-a ieşit din
pepeni când am intrat neanunţat în apartamentul tău.
Ea a oftat.
— Ţin minte, Anton. Nu trebuie să-mi reaminteşti.
El a început să râdă şi s-a plesnit peste coapse.
— L-ai călărit pe căluţul ăla de l-a luat naiba. Ce s-a întâmplat
cu el?
— Tu! Prezenţa ta, asta s-a întâmplat cu el, Anton. Ca şi cu
Reece, cu David şi cu Jonathan. De fiecare dată când mă apropii
de un tip, tu pari să strici totul cu pretenţiile tale şi cu intratul tău
în apartamentul meu fără să baţi la uşă. Îi sperii şi îi alungi
înainte să am şansa la mai mult, a mormăit ea bosumflată.
S-a citit furia în ochii lui Anton.
— Faci mişto de mine? Dai vina pe mine că ai tu ghinion în
amor?
Ea şi-a încrucişat braţele la piept.
— Nu, nu fac mişto de tine! Când cel mai mare artist hip-hop
al ţării intră neanunţat la tine-n casă, arătând aşa cum arăţi tu şi
spunându-mi iubito, asta nu face o impresie prea grozavă
viitorilor peţitori.
Şi-a dus mâna la frunte şi şi-a apăsat tâmplele cu degetele.
— De ce suport eu toate astea? a mormăit în barbă.
Umerii lui Anton s-au prăbuşit. I-a ridicat bărbia.
— H, iubito, vorbeşte cu mine!
— Să vorbesc cu tine! O să vorbesc cu tine! Mi s-a oferit o altă
slujbă! Una pe care cred că o s-o accept! Ce zici de conversaţia
asta plăcută?
Vocea îi răsuna puternic în camera cavernoasă.
— Ce? Să fiu al dracului dacă mă părăseşti! a urlat el.
 O, nu! Şi eu, şi Maria ne-am dat înapoi câţiva paşi, până când
ne-am lovit de marginea barului. Heather a îndreptat un deget
spre el.
— M-am săturat să nu mă asculţi! Să nu mă avansezi!
A ridicat vocea, iar eu mi-am dus paharul de martini la buze.
Maria a făcut acelaşi lucru şi am continuat să urmărim disputa.
— Să te ascult pe tine? Eşti singura persoană pe care o ascult!
a strigat şi el. Şi nu ai cerut niciodată o avansare. Ce vrei? Mai
mulţi bani? S-a făcut!
Faţa lui Heather s-a contorsionat într-o grimasă, o expresie
atât de plină de durere că am putut simţi căldura mâniei ei.
— Nu e vorba tot timpul de nenorociţii ăia de bani! Ah, ce mă
enervezi!
Şi-a dat părul pe spate şi s-a răsucit cu faţa spre peretele de
sticlă care dădea spre Oceanul Atlantic.
— Poate că ar fi mai bine să merg pe drumul meu.
Anton a făcut doi paşi şi şi-a pus mâinile pe umerii ei.
— Nu. Nu te las să pleci.
Cuvintele lui erau încărcate de regret.
— S-ar putea să nu ai de ales. E viaţa mea, a şoptit ea cu ochii
în lacrimi.
— Eşti totul pentru mine. Nu pot lucra cu altcineva.
— Iar eu nu mai pot fi asistenta ta.
El s-a strâmbat.
— Nu eşti o nenorocită de asistentă. E adevărat, te ocupi de
mine, dar tu te ocupi de tot! Ce vrei de la mine? Cere, H, şi o să
primeşti. Nu pot să ajung unde-mi doresc să ajung fără să te am
alături de mine.
Maria m-a împuns.
— Ăştia şi-o trag?
Dacă n-aş fi ştiut cum stau lucrurile, aş fi presupus acelaşi
lucru. Am clătinat din cap că nu.
— Poate că ar trebui, a remarcat ea.
— Nea, e rivalitate ca între fraţi. Ca şi cum te-ai certa cu
prietena cea mai bună. Tu ai prietene?
 Un zâmbet imens i-a luminat faţa şi a făcut-o şi mai drăguţă,
deşi acest lucru părea imposibil. Javra. Îmi doream să o urăsc, dar
era mult prea mişto şi prea se dovedise o forţă ca să mă pun cu
ea. Era şi extrem de profesionistă, dincolo de faptul că era atât de
bună la ceea ce făcea.
— Trei surori de cruce. Javrele alea sunt stăpânele mele. Mă
înnebunesc. E aceeaşi chestie, doar că ăştia doi nu şi-au mai spus
până acum cât de importanţi sunt unul pentru celălalt. Ceea ce
vedem acum sunt efectele acestei erori.
Buzele ei au format un O tăcut, în timp ce continuam să
urmărim bătălia. Din păcate, s-a terminat mult prea repede, cu
Heather ieşind ca o furtună şi trântind uşa apartamentului. La
naiba, am pierdut partea cea mai bună.
— Rahat! a urlat Anton. Terca puta mujer3, a adăugat el.
M-am uitat la Maria.
— Cred că ăsta-i semnalul nostru de plecare.
A încuviinţat din cap.
— Când un bărbat urlă din cauza unei nebune încăpăţânate,
e mai bine să nu încercăm să-l împiedicăm să se răcorească.
Am păşit în vârful picioarelor afară din bucătărie şi am
părăsit apartamentul. Stăteam amândouă în apartamentele
mobilate pentru oaspeţi, aşa că am coborât la acelaşi etaj.
Maria a pornit într-o direcţie, iar eu în cealaltă.
— Hei! am strigat spre ea.
— Da?
— Crezi că o să fiu în stare să-mi fac treaba suficient de bine?
— Sigur că o să fii în stare. Mă ai pe mine ca să te învăţ.
Mi-a făcut cu ochiul, a deschis uşa, apoi mi-a făcut şi cu mâna.

***
Motorul îmi huruia sub fund când am ieşit din garaj pe
străzile din Miami. Anton conducea Icon Sheene-ul. Motocicleta
era neagră cu decoraţiuni cromate. El era îmbrăcat în jeanşi
negri, tricou alb şi o geacă din piele neagră. Eu aveam perechea
mea de blugi Lucky Brand care se tociseră şi erau moi în locurile
3
A dracului muiere încăpăţânată! (în spaniolă în original) (n. tr.).
esenţiale. Adică în fund. Dotările mele arătau al dracului de bine
în blugii ăştia, iar eu ştiam asta. Aveam părul împletit şi băgat sub
geaca din piele pe care o purtam peste un tricou roşu, alb şi
negru cu White Stripes pe care mi-l cumpărasem când Ginelle şi
cu mine fuseserăm la concertul lor în Las Vegas, mai demult.
Seven Nation Army e încă printre piesele mele preferate.
Eu stăteam în şaua motocicletei KTM Super Duke, vopsită în
portocaliu şi negru. Vâjâia între coapsele mele, mângâindu-mi
punctul dulce dintre ele mai plăcut decât ar fi putut să o facă
orice amant. Condusul unei motociclete e ceva absolut superb şi
eliberator.
Anton gesticula cu mâna, conducându-mă prin Miami şi pe
South Beach. La semafoare îmi spunea câte ceva despre diferitele
zone.
— Aici vin şi localnicii şi turiştii să dea din culos.
A arătat spre un şir nesfârşit de cluburi de-a lungul
bulevardului Washington. Apoi am traversat coborând spre
Collins Avenue, unde mi-a arătat numeroasele restaurante şi
hoteluri.
Bineînţeles, am mers şi de-a lungul falezei, pe Ocean Drive.
De o parte erau doar clădiri solide în stil art-deco pe care mi le
arătase şi Heather când ajunsesem aici, cu două săptămâni în
urmă. Pe partea cealaltă era o întindere imensă de iarbă punctată
de palmieri până în punctul în care iarba se unea cu nisipul, apoi
nimic altceva în afară de ocean.
Ne-am oprit la o speluncă frecventată şi de turişti, şi de
localnici numită Gelato-Go. Nu mai mâncasem niciodată aşa ceva,
dar Anton a garantat că o să-mi placă.
Am intrat în cafeneaua micuţă, părând un pic nelalocul
nostru. M-am gândit că e bine pentru Anton, pentru că era de
obicei atât de uşor de recunoscut. A intrat cu ochelarii de soare şi
nu şi i-a dat jos înăuntru. Eu mi i-am ridicat în creştetul capului
ca să analizez opţiunile.
— Deci gelato e un fel de îngheţată?
A încuviinţat din cap.
 — Da. Îngheţată în stil italian, numai că nu e făcută cu frişcă
obişnuită. E făcută din lapte. E bătut mai puţin şi se lasă mai mult
aer în el, ca să pară mai dens. Eu o prefer pentru că aromele sunt
mai robuste şi e şi mai sănătoasă.
Am cercetat fiecare opţiune. Ciocolata părea prea neagră,
făcându-mă să mă gândesc că o să aibă gustul ăla nenorocit de
cannoli pe care-l găseşti în crâşmele italieneşti. Câh, urăsc
cannoli.
Un tip slăbănog, cu păr sârmos, s-a apropiat de mine. Avea
părul ridicat în sus şi lăsat pe spate într-un stil foarte la modă.
Purta un tricou pe care scria: „Gelato-Go, proaspătă zi de zi,
sănătoasă, uşoară, fără grăsimi, delicioasă şi cremoasă“. Ecusonul
de pe piept anunţa cu mândrie „Fresh Francesco“ şi, chiar dacă
putea foarte bine să fie italian, nu era prea uşor să-ţi dai seama.
— Bella signora, cum poate Francesco să te servească astăzi?
Accentul lui era cu siguranţă italienesc. Asta mi-a rezolvat
misterul.
— Nu ştiu. Prietenul meu aici de faţă – am arătat spre Anton,
care arăta mai degrabă ca Terminator decât ca alter ego-ul lui,
Latin Lov-ah – mi-a spus că îngheţata voastră e mortală. De
vreme ce eu nu am mai mâncat gelato până acum, ce mi-ai
recomanda?
Franny cel proaspăt a rânjit ca un maniac.
— O, signora, o să adori totul. Pregătim totul proaspăt în
fiecare zi, de casă, cu puţin zahăr şi fără frişcă şi grăsimi. O să-ţi
păstrezi corpul ăsta ani de zile dacă vii să mănânci din ceea ce
oferim noi, mi-a promis el, iar eu am început să râd.
Am arătat cu degetul spre cea verde cu punctişoare.
— Aia ce e?
— O, bună alegere. Vestitul nostru fistic. Îl importăm din
Sicilia ca să obţinem gustul nostru special.
Anton s-a aplecat peste umărul meu şi mi-a şoptit la ureche.
— E grozavă şi foarte aromată. Probabil că eu ţi-aş
recomanda ceva mai simplu. Îţi place caramelul?
— Îi plac banii unui parior?
 I-am aruncat privirea mea patentată gen faci-mişto-de-mine.
A chicotit. Doamne, cât mai ador chicotitul ăla. Îmi aminteşte de
vremuri bune şi de un alt tip al dracului de sexy care ajunge aici
mâine.
— Sunt destul de sigură că nouăzeci şi nouă la sută din
populaţie iubeşte caramelul. Dacă spun că nu, mint. De obicei,
mânaţi de nevoia de a evita ceva care îi face adesea să pună în
greutate doar dacă-i aruncă o privire.
Francesco a aşteptat răbdător cât am discutat noi avantajele
fiecărei arome. Cum căpşuna e o aromă mult prea plicticoasă
dacă am de gând să încerc ceva nou şi neobişnuit. Eu voiam să le
încerc pe toate. Fă-ţi de cap sau du-te acasă, cum e vorba aia.
— Fresh Franny, am să aleg caramel dulce de leche, te rog.
— O alegere excelentă!
A umplut bolul cel mai mare cu desertul cremos.
Sunt destul de sigură că aveam ochii cât nişte pizza când mi l-
a întins.
— Ar fi trebuit să spun că o vreau pe cea mică, am declarat
eu măsurând din priviri desertul uriaş.
A clătinat din cap, iar părul i s-a scuturat din cauza efortului,
dar a rămas perfect aranjat.
— Toată lumea se întoarce să mai ia. Alege porţia mare.
— Dacă spui tu.
— Spun.
Anton, desigur, a comandat fistic, ceea ce m-a călcat pe nervi.
Mi-a spus să nu-l iau şi şi l-a luat el.
— Nesuferitule! l-am admonestat eu.
— Ce?
Şi-a ridicat ochelarii de soare şi a luat o lingură imensă. Mm,
puteam să-l privesc toată ziua mâncând îngheţată. Arăta atât de
al naibii de bine. Deodată, mi s-a făcut prea cald. Mi-am scos
geaca şi am aşezat-o pe spătarul scaunului. A făcut şi el acelaşi
lucru.
O vreme, am tăcut amândoi, bucurându-ne de cea mai bună
gelato din lume. Bineînţeles, pentru mine era primul, dar atunci
nu-mi puteam imagina ceva mai bun. Textura mătăsoasă era ceva
între îngheţată şi iaurt îngheţat. În orice caz, eram înnebunită
după ea.
— Ce-ai de gând să faci în privinţa lui Heather? Mai e
supărată?
— E furioasă şi abia dacă vorbeşte cu mine.
S-a încruntat şi a luat o altă înghiţitură.
— Nu ştiu ce să fac. Nu pot s-o las să plece.
— Şi dacă are nevoie să plece?
S-a încruntat, dând înapoi.
— Eu sunt deja celebru. Faptul că lucrează cu mine îi face un
nume mai bun decât ar putea să-i ofere unul care se vrea vedetă.
— Şi ai de gând să-i oferi puterea de care are nevoie?
— Puterea?
— Ştii tu, respectul. Poziţia.
A strâmbat din nas şi din ochi.
— Despre asta e vorba? Despre faptul că nu vrea să fie
asistenta mea?
Îmi venea să-i spun „păi nu ţi-e clar?“, dar m-am abţinut
pentru că mi-era evident că habar n-are.
— Mie mi se pare destul de deşteaptă Heather. A dat din cap
că da. Frumoasă. A încuviinţat din nou. Dar ea e mult mai mult
decât simpla ta asistentă. În noaptea aia ai spus cu gura ta că se
ocupă de tot aşa cum trebuie. Sau, în cel mai rău caz, că are un rol
în toate.
— Mda, şi? Unde baţi? Spune-o pe faţă, Lucita.
Am luat o înghiţitură de gelato şi am lăsat-o să mi se
topească pe limbă, apoi am înghiţit şi am lăsat linguriţa jos.
— Cred că vrea să fie managerul şi agentul tău. Nu mă pricep
suficient de bine la industria asta ca să pot spune exact, dar, dacă
ea îţi aranjează spectacolele, îţi conduce echipa şi are grijă de
tine – am ridicat linguriţa şi am îndreptat-o spre el –, atunci mi se
pare că face deja munca asta, dar fără plata, respectul sau titlul ce
i se cuvin, şi că se zbate să facă totul de una singură. Poate că are
şi ea nevoie de o asistentă personală! am pufnit eu.
Şi-a dus amândouă mâinile la faţă şi le-a trecut peste frunte,
apoi peste nas şi buze, trădându-şi frustrarea.
 — Ai dreptate, Mia. Cristo en una cruz, tienes razon4.
Am înţeles în mare, fără să mai cer să-mi traducă.
— Fata asta nu are altă viaţă în afară de tine. Ştii, mi-a spus
că nu are nici un prieten cu excepţia ta. Că eşti singura ei familie.
Prietenul ei cel mai bun.
— Aşa a spus?
I s-au întunecat ochii şi şi-a cuprins bărbia în palmă. Am dat
din cap că da.
— Drace, H a fost dintotdeauna prietena mea cea mai bună.
— Şi i-ai spus asta vreodată?
— Am bănuit că ştie pur şi simplu.
Tonul lui mi-a dezvăluit cât îl tulbura la gândul că Heather
era nefericită.
Am izbucnit în râs.
— Ştii ce se spune despre unul care bănuia, nu?
I s-a înăsprit privirea şi a strâmbat din buza de sus, clătinând
din cap că nu.
— Bă, nu ia plasă? Te-ai prins?
Anton a clătinat din cap şi a început să sape cu linguriţa în
îngheţata lui verde.
— Nu eşti sănătoasă. Ţi-a mai spus cineva asta vreodată?
— Tot timpul, dar, de obicei, prietena mea cea mai bună,
Ginelle, are exprimări mai colorate.
Când am rostit cuvintele „prietena mea cea mai bună“, corpul
lui Anton s-a lăsat din nou. Şi-a luat desertul neterminat şi l-a
aruncat la gunoi. I-a apărut o linie dură între sprâncene şi o
încruntare uşoară i-a urâţit faţa frumoasă.
— Hai să mergem. Tu ai repetiţii, iar eu trebuie să stau de
vorbă cu fata mea.
Am făcut în sinea mea semnul victoriei şi dansul
învingătorului.
Apoi m-am uitat la motocicleta Super Duke pe care o
conduceam şi le-am mai făcut o dată.

4
Hristoase pe cruce, ai dreptate (în spaniolă în original) (n .tr.).
 CAPITOLUL 6

— Încă o dată! a urlat Maria. Nu! Opreşte muzica.

Şi-a fluturat mâna sus în aer şi muzica s-a oprit.
Stăteam într-un colţ, aşteptându-mi rândul la desfiinţare.
Lucraserăm toată ziua la aceeaşi scenă. În principal, executam un
mers ultra-sexy, urmat de o rotire de şold într-o parte, apoi în
cealaltă, mă aplecam, îmi scuturam ţâţele şi mă arcuiam pe spate.
Apoi Anton venea după mine, făcându-şi mişcările odată cu
echipa de dansatori. Unele dintre mişcările pe care le-am învăţat
trebuiau să se potrivească cu ceea ce învăţa el şi urma să facă din
corp. Ca să fiu sinceră, nu era nimic în comparaţie cu paşii pe
care îi cerea Maria de la ceilalţi dansatori, şi eu eram deja praf.
Fusese o zi al dracului de lungă. Aveam nevoie de un duş, de
mâncare şi de somn. În plus, a doua zi era ziua mea şi Anton îmi
dăduse liber. Asta însemna şi că avea să sosească Wes.
Entuziasmul şi trepidaţiile se luptau în timp ce mă gândeam
la surferul meu relaxat care face filme. Voiam atât de tare să-l văd
pe Wes că simţeam durerea în dinţi. Totuşi, nu voiam nici să-mi
frângă inima când aveam să-i spun că sunt gata să fiu doar a lui.
Fata unui singur tip. Fata lui. Să sperăm.
Deşi, ca să facem asta, va trebui să se rupă de Gina DeLuca. Să
renunţe la sexul fără obligaţii cu cea mai sexy actriţă a naţiunii.
Numai simplul gând la ea a făcut monstrul cu ochi verzi să-şi
scoată la lumină capul dezgustător de urât. Dacă aveam să facem
asta, trebuia să ne luăm un angajament unul faţă de celălalt.
Futu-i. Angajament. Era un cuvânt pe care nu-l mai rostisem de
multă vreme nicăieri în preajma sexului opus. În principal din
cauza faptului că, de fiecare dată când o făcusem, mi-o furasem
într-un fel sau altul.
— Mia, hermosa, vino încoace.
Maria mi-a indicat un punct pe podea pe care desenase un X
cu negru. Acela era punctul în care trebuia să mă opresc şi să-mi
frec corpul de Anton în videoclip. A avut grijă să ştiu exact câţi
paşi aveam de făcut, unde trebuia să fie fiecare dintre membrele
mele şi cum aveau să fie amplasaţi ceilalţi dansatori. Ea şi
Heather au făcut ca toţi dansatorii să fie leşinaţi după mine, să
danseze în jurul meu oricând mergeam, stăteam sau mă
sprijineam de zid. Mai erau câteva aspecte pe care trebuia să le
învăţ, dar în mare prinsesem totul. Era o coregrafă blândă, cu o
fântână nesecată de răbdare. De fiecare dată când greşeam,
ceilalţi dansatori se încruntau, ştiind că trebuiau să o ia de la
capăt. Cu toate acestea, Maria nu avea nici o problemă să le ceară
să-şi repete paşii la infinit. Insista că îi ajută să se perfecţioneze.
Maria m-a aşezat, apoi s-a prefăcut că este personajul lui
Anton.
— Faceţi-vă mişcările.
I-a săgetat cu privirea pe dansatori.
— Nu fac asta pentru că Mia are nevoie de ajutor. Toţi sunteţi
amorţiţi. Nu mă interesează că sunteţi obosiţi. Nu mă interesează
că aveţi febră musculară şi că vă dor picioarele. Vreţi să fiţi în cel
mai tare videoclip hip-hop de la ora actuală?
Ochii ei albaştri s-au transformat în gheaţă când i-a privit pe
fiecare în parte.
— Ăsta e preţul. Trabaja por el. Munciţi pentru asta.
A repetat mustrarea în engleză, aşa cum făcea adeseori.
— Acum, Mia, ia-o de la început.
M-am dus înapoi în colţul camerei şi am tras adânc aer în
piept, am închis ochii şi m-am fixat pe ceea ce doream să obţin.
Era primul meu videoclip muzical. Faţa mea avea să ajungă la
televizor, pe canale de internet şi pe telefoanele mobile de pe tot
globul. Ai prins ideea, fato. Fă-o cum trebuie pentru Maria, pentru
dansatori, pentru Anton... La dracu cu toţi, am să fac rahatul ăsta
cum trebuie pentru mine însămi!
A pornit muzica, lumina a scăzut şi mi-am legănat şoldurile şi
umerii dintr-o parte în alta. Foarte à la Jessica Rabbit. Când a
început pasajul potrivit, am păşit pe podea. Înainte de a apuca să
fac cinci paşi, m-am trezit cu o pereche de mâini masculine pe
şolduri.
 Basul melodiei a pornit mai tare, am închis ochii şi am
continuat, arcuindu-mi spatele, lăsându-l pe Anton să se apese de
fundul meu, în timp ce îmi lăsam mâna pe gâtul lui. Mirosul de
nucă de cocos plutea în jurul meu într-un cocon de distracţie în
lumina soarelui. Şolduri lovite, mâini apucate şi Anton m-a
răsucit, apoi a făcut o rotire cu corpul pornind de la coapsele
mele, în sus spre zona pelviană, până la stomac, unde s-a arcuit el
pe spate. L-am imitat, împingându-mă cu putere. A căzut la
pământ, iar toţi dansatorii au făcut acelaşi lucru, ca şi cum l-aş fi
trântit cu trupul meu. Apoi s-a ridicat în genunchi, împingându-şi
şoldurile în sus spre mine, într-o etalare elocventă a bărbăţiei
sale.

Urcă-te pe mine, iubito... ** răsucire a corpului **

O s-o ţin aşa toată noaptea... ** împingere în faţă **
Lasă-mă să te regulez bine... ** răsucire a corpului **
Hai, urcă-te, urcă-te pe mine...

Muzica se potrivea perfect cu mişcările noastre. Spre finalul

cântecului, Anton a făcut câteva salturi nebuneşti, tip ninja urban,
în oglinzile din studio, aterizând în picioare, apoi m-a apucat de
talie, s-a lăsat într-un genunchi şi m-a tras peste el. Mi-am arcuit
dureros spatele peste genunchiul lui, iar el mi-a depus un sărut
violent pe buze.
Şi atunci s-a întâmplat... din nou.

Îi trag un pumn de toată frumuseţea în gură, despicându-i

buza, apoi îmi ţine mâinile cu o mână şi începe să mă pipăie cu
cealaltă. Picături nebune de roşu îi cad pe bărbie, iar dinţii capătă
o culoare roşie greţoasă. Aaron mă striveşte de zidul de beton. O
durere ascuţită îmi zgârie pielea fină de pe spate, iar suprafaţa
abrazivă îmi juleşte pielea. Se împinge în mine cu partea de jos,
simulând penetrarea, în timp ce erecţia lui îmi apasă sexul ca o
ţeavă din oţel.
Încep să ţip, dar îşi lipeşte gura de a mea atât de repede că nu
scapă decât un sunet gâtuit. Urlu ca din gură de şarpe când aud
sunetul scârbos al curelei lui desfăcându-se şi zgomotul
fermoarului lăsat în jos, cu fiecare zimţ desfăcându-se cu
încetinitorul. Aaron îmi răspunde muşcându-mă de buze şi
lovindu-mă cu capul de perete. Văd stele verzi şi curcubeie, iar
lucrurile din jur devin ceţoase. El apucă de tivul rochiei mele,
trăgând-o în sus spre talie. Aerul rece îmi săgetează pielea goală.
Alte rotocoale de lumină distorsionată mi se fac ţăndări în faţa
ochilor. Clipesc de câteva ori, încercând să rămân conştientă.
Degetele lui Aaron se strecoară mai jos de stomac, atingându-şi
ţinta, şi îmi cuprinde sexul cu toată forţa, apăsând în ţesutul
moale. Mă aud gemând în timp ce fierea mi se ridică în gât, arsura
intensă sufocându-mă atât de tare încât vreau să vomit.
— O să te fut atât de tare, ca pe o târfă ce eşti. Sărăntoacă
nenorocită! urlă el şi mă stropeşte cu salivă pe faţă.
Acesta este bărbatul care m-a pipăit în somn şi care nu a dat
nici un semn de remuşcare când l-am înfruntat. Aaron Shipley,
senatorul de California, este pe cale să mă violeze. Chiar aici, în
public, cu o petrecere imensă la mai puţin de şaizeci de metri
distanţă.
Simt capul penisului lui acolo unde se împinge între picioarele
mele, în timp ce el mă izbeşte neîncetat în coapse. Şoptesc un nu şi
clatin din cap, primind doar un rânjet scârbos ca răspuns. Îşi pune
o mână peste gura mea, înăbuşindu-mi ţipătul. Îl muşc adânc şi
simt în gură gustul sălciu al sângelui care-mi umple gura. Mă
înjură şi mă izbeşte din nou cu capul de perete. Nu pot să mă mai
ţin pe picioare şi mă las moale, simţindu-mi trupul aproape lipsit
de greutate şi, pe măsură ce întunericul mă împresoară, sunt
sigură că o să mă violeze.
— Ia-ţi în pizda mă-tii labele de pe mine! zbier suficient de
tare încât să dărâm toată casa.
— Mia, nu, nu! Lo siento. Lo siento. Îmi pare rău, Lucita,
revino-ţi. Rahat!
Anton îmi legăna capul când mi-am revenit în simţiri.
Stomacul mi se învârtea. Împleticindu-mă, am alergat până la cel
mai apropiat coş de gunoi să vărs toată mâncarea de la prânz.
Maria a stat lângă mine şi mi-a ţinut părul pe spate, şoptindu-mi
cuvinte de alinare la ureche.
Când am terminat, mi-au aruncat în mână un prosop şi o
sticlă cu apă. Am sorbit cu lăcomie din lichidul răcoritor, dar s-a
dus de parcă aş fi înghiţit lame de ras până când s-a curăţat toată
fierea.
Maria avea o privire dură, întunecată acum şi rece. M-a luat
de mână şi m-a dus într-o cămăruţă de lângă studioul de dans.
— Cine îţi face rău? Cunosc mulţi oameni. Oameni foarte,
foarte bogaţi care nu suportă ca o femeie de treabă să fie rănită
de un nenorocit.
Am clătinat din cap.
— Maria, nu, nu e ceea ce pare.
Şi-a aruncat mâinile în şolduri şi a lăsat capul într-o parte,
şuviţe negre scăpându-i din coadă.
— Serios? Pentru că mie mi se pare că te-a rănit cineva,
suficient de tare încât să ai acum flashbackuri. Ca să nu mai
punem la socoteală faptul că îngheţi ori de câte ori te atinge
vreun dansator sau Anton. Deci spune-mi, nu-i adevărat? Rahatul
ăsta e doar în închipuirea mea? Ştiu exact cum arată o femeie
abuzată, hermosa, pentru că şi eu am fost una. Vreme de mulţi
ani. Nu permit să li se întâmple asta unor femei de treabă şi nici
prietenii mei nu-s de acord. La dracu, nici Anton n-ar suporta
asta.
Mi-am dat părul pe spate, am tras aer în piept şi m-am uitat
la ea.
— Anton ştie. Nu aveţi ce să faceţi nici unul din voi în
privinţa asta. S-a rezolvat.
Am minţit. Mă rog, teoretic se rezolvase, aşa că nu era o
minciună. Modul în care făceam faţă urmărilor, însă, nu se
rezolvase.
— Am nevoie de mai mult, Mia, pentru că în clipa asta sunt
nebună de furie. Sunt muy caliente5, şi nu în sensul bun. Vreau
sânge. Aşa că vorbeşte. Chiar dacă te doare, chiar dacă plângi,
chiar dacă vrei să dai cu pumnul în ceva. Trebuie să dai afară. Nu
5
Foarte aprinsă (în spaniolă în original) (n. tr.).
poţi să ţii în tine chestia asta. Crede-mă, am trecut prin asta şi am
ieşit mai puternică şi mai deşteaptă.
Afirmaţia ei era aproape un discurs – nu, o binecuvântare.
Ceva în care credea sută la sută. Un lucru personal, parte din
sufletul ei, şi era suficient de puternică încât să mi-l
împărtăşească.
— Ultimul meu client avea un fiu care m-a atacat, fizic şi
sexual. Am fost internată în spital câteva zile.
A făcut ochii mari, aprinşi ca o mie de focuri într-o pădure de
copaci uscaţi.
— Trec peste, dar am mici probleme când sunt atinsă. E
ciudat. Nu înţeleg.
Maria a venit spre mine şi s-a aşezat pe biroul din mijlocul
camerei, de care mă sprijineam şi eu.
— Nu e ciudat. Odată ce încrederea ţi-a fost distrusă de sexul
opus, poate fi dificil să-ţi revii. Anton ştie?
Am dat din cap că da.
— Atunci n-ar fi trebuit să te sărute sau să te ţină aşa.
Am expirat plină de frustrare.
— Anton şi cu mine lucrăm la asta. A fost în regulă cu dansul,
chiar şi când se lipeşte de mine, dar în clipa în care m-a lăsat aşa
peste el şi m-a sărutat... eu... eu m-am întors acolo. În noaptea aia.
A încuviinţat şi m-a luat în braţe.
— În primul rând, Anton n-ar fi trebuit să facă asta.
Am încercat să o întrerup, dar a ridicat o mână.
— Nu, îţi cunoştea problema şi apoi te-a aruncat peste el
într-un fel care te-a pus într-o poziţie sexuală vulnerabilă. N-a
fost inteligent din partea lui. Am să discut cu el despre
improvizaţia asta a lui. Scena aia nu făcea parte din coregrafie. De
fapt, acel cabron n-ar trebui să pună mâna pe seducătoare. Toată
şmecheria e că ea e de neatins!
Indignarea ei era la un nivel ridicat. Sprâncenele negre,
perfect sculptate, i s-au apropiat şi gura frumoasă i s-a bosumflat.
— Probabil că s-a pierdut în focul momentului, am încercat
eu cu un surâs slab.
M-a privit pieziş.
 — Da, da, mă ocup eu de băiatul care nu-şi poate ţine mâinile
acasă.
M-a strâns încă o dată de umăr.
— O să-ţi revii. Durează. Probabil o să trebuiască să discuţi
cu un specialist. Şi o să-ţi fie de ajutor să-mi povesteşti mie, lui
Anton şi altora care ţin la tine.
Asta m-a făcut să mă gândesc la Ginelle. Simţeam nevoia să
vorbesc cu ea despre asta. Chiar să vorbesc pe bune, nu să ascund
totul sub covor, pretinzând că nu s-a întâmplat nimic. Trebuia să
dau lucrurile pe faţă ca să poată ea să le analizeze. Avea să fie
furioasă. Mai mult decât furioasă. Ucigaşă de-a dreptul, dar avea
să mă asculte, să mă lase să mă plâng, să mă ajute să trec peste
asta. Exact asta o să fac. Mai târziu o s-o sun şi o să rezolv.
— Acum am terminat cu scena asta. Mâine eşti liberă. De ce
nu te duci în apartamentul tău? Vrei să luăm cina în seara asta?
Am clătinat din cap.
— Îmi pare rău, Maria. Sunt terminată. Vreau să fac un duş,
să mănânc o tartină cu unt de arahide şi gem şi să vegetez în faţa
televizorului până adorm. Ai idee cât de tare ne-ai chinuit? Şi încă
eu n-am fost aşa de solicitată fizic ca restul!
I-au strălucit ochii, furia dinainte stingându-se şi aducând
înapoi ochii ei albaştri-argintii la care jur că te puteai uita zile-n
şir fără să te plictiseşti.
— Munca grea îţi face bine. Te face să apreciezi mai mult
produsul final.
Ne-am ridicat şi m-a condus înapoi în cameră.
Anton străbătea podeaua cu paşii, aproape că făcuse o gaură
în ea.
— Lucita!
I-au căzut umerii.
— M-a prins momentul. Lo siento. Te rog, iartă-mă.
Părea nespus de trist, cu inima frântă, de parcă ar fi făcut
ceva groaznic de rău. Nu făcuse. Sigur că s-ar putea să fi uitat
pentru o clipă, dar răspunsul lui la atmosfera din cameră şi la
felul în care se desfăşura dansul a fost perfect normal. Dacă n-aş
fi fost atât de dată peste cap, ar fi fost amuzant, chiar binevenit.
 — Anton, serios, e în regulă.
M-am dus spre el şi mi-am desfăcut braţele. S-a apropiat şi
m-a lăsat să-l îmbrăţişez. Când nu mă apucau mâinile lui, mi-era
uşor să stau aproape de el. Confortabil.
— Poţi să mă îmbrăţişezi şi tu.
A ridicat braţele şi m-a tras la pieptul lui. Frica, anxietatea
aceea sâcâitoare, a reizbucnit, dar am reuşit să o ţin în frâu.
Anton era un om bun cu o inimă de aur. Făcuse o greşeală care
nici n-ar fi fost o greşeală dacă n-aş fi fost victima unui atac
sexual.
— Îmi pare rău, Mia. N-o să se mai repete, mi-a şoptit la
ureche şi mi-a dat drumul.
Maria a bătut din palme ca să atragă atenţia tuturor.
— Gata pe ziua de azi, oameni buni. Mâine aveţi liber, apoi ne
întoarcem la repetiţii pentru câteva zile ca să perfecţionăm
rutina. Apoi înregistrăm!
Cei zece dansatori au izbucnit în urale şi aplauze, strâgându-
şi mâinile şi îmbrăţişându-se bărbăteşte.
— Eşti sigură că o să fii bine? m-a întrebat Anton exact când
Heather intra în cameră.
Ne-a remarcat poziţia şi s-a încruntat. Am încercat să-i
zâmbesc când s-a apropiat. S-a oprit la vreo doi metri de noi şi şi-
a încrucişat braţele la piept, strângând din buze.
— Umblă vorba că vrei să discuţi cu mine?
Anton s-a zbârlit.
— Ce primire rece, a murmurat el, iar eu am râs, l-am
îmbrăţişat încă o dată şi m-am retras.
— Mergi la masă? m-a întrebat Heather.
Am clătinat din cap că nu.
— Nu, mănânc în cameră în seara asta. Am nevoie de odihnă
şi de o baie fierbinte ca să-mi înmoi muşchii!
Am vorbit suficient de tare ca să mă audă Maria. Ea a ridicat
capul râzând, în mod evident mândră de ea. La naiba, paraşuta
asta era tare mişto. De la corpul somptuos la abilităţile de
dansatoare şi la frumuseţe, avea totul şi mai mult decât atât. M-
am întrebat dacă e cu cineva. Alec ar face-o praf. Pe toţi dracii,
Alec m-a făcut pe mine praf, şi asta frecvent.
Gata cu Alec.
Am oftat şi m-am apropiat de Heather, am strâns-o în braţe şi
i-am şoptit:
— Ia-l uşor. Habar n-are pe ce lume trăieşte, dar te iubeşte ca
pe o soră. Acordă-i prezumţia de nevinovăţie, bine?
M-am dat în spate, la distanţă de un braţ de ea. Ochii ei
albaştri erau plini de lacrimi nevărsate, dar a dat din cap că da.
— OK, fă-l praf, tigroaico, i-am spus şi am plesnit-o cu putere
peste fund din mers.
— Au! Javră! a ţipat ea, dar entuziasmul din vocea ei dovedea
că nu e supărată.
Am fluturat o mână la spate, arătându-i degetul mijlociu.
— Stai pe ăsta şi învârteşte-te!
În spate, am auzit-o spunându-i lui Anton:
— Ce zici de ea?
Anton a râs, apoi mi-a ajuns la urechi un auuuuu înăbuşit. M-
am întors şi l-am văzut pe Anton strângând-o pe Heather în braţe
cu toată puterea.
— Nu mă părăsi, H. Am nevoie de tine.
— N-ai nevoie de mine.
— Căcat! Tu ai grijă de mine.
Am aşteptat să aud ce-i răspunde.
— Mda, ştii ceva, chiar că am. E timpul să-ţi dai seama şi să
faci ceva în privinţa asta, altfel am plecat.
— Dacă pleci, o să alerg după tine. Nici o altă trupă nu pune
mâna pe managerul meu, a urlat el.
— Manager?
Cuvântul a ieşit întrerupt şi chinuit, de parcă o durea să îl
pronunţe.
— Exact. Oamenii vor să cânt în localurile lor? Trec pe la
managerul meu. Vor să le fac reclamă la produs? Trec pe la
managerul meu. Vor să mă duc la premiere? Trec pe la
managerul meu. Şi ăsta, chica, eşti tu. Din acest moment, Heather
Renee este managerul lui Latin Lov-ah.
 Ea a început să meargă prin faţa lui.
— Asta înseamnă că primesc şi o mărire de salariu?
A dat din cap că da.
— O mărire al dracului de consistentă! Cum îţi sună cinşpe la
sută din fiecare contract?
Mariei i-a scăpat un fluierat ascuţit de pe buze.
— Pe bune?
— Îmi aduci contracte, eşti plătită. Am studiat problema, H. E
mai mult decât corect, plus că îţi plătim cheltuielile din contul
firmei când călătorim. Numele tău o să apară pe albume, tot
tacâmul. Deci – i-a întins mâna – ne-am înţeles sau ba?
Heather avea ochii mari, iar gura i se deschidea şi închidea ca
şi cum nu putea să respire.
— Dar... dar... dar... e prea mult.
Era o afirmaţie retorică, dar Anton i-a răspuns oricum.
— Nu, este ceea ce-o să se întâmple ca să păstrez un om
talentat. Acum, mă mai ţii mult cu mâna întinsă sau batem
palma?
Heather i-a întins mâna. Îi tremura când i-a strâns mâna lui
Anton. Fără nici o ezitare, el a tras-o în braţele lui, în ceea ce
ştiam deja că e o îmbrăţişare care-ţi sfărâma oasele. Fusesem în
braţele acelea când era îngrijorat şi îngrozit.
— Să nu te îndoieşti niciodată de dragostea mea pentru tine,
H, eşti cea mai talentată femeie pe care o cunosc. Tu mă ţii pe
linia de plutire. Faptul că sora mea, hermana, mejor amiga mea
are grijă să fiu bine tratat şi să primesc cele mai bune contracte e
un vis devenit realitate. Îmi pare rău că n-am făcut-o mai
devreme.
Ea a suspinat la pieptul lui, cu lacrimile rostogolindu-i-se pe
obraji. M-am îmbrăţişat în sinea mea, dar nu am fost în stare să le
ofer intimitate. Era prea frumos.
— H, trebuie să angajăm o nouă asistentă personală. Tu o să
fii prea ocupată ca să te mai ocupi şi de necesităţile noastre de zi
cu zi. Ooo, nu angajezi o sud-americancă mititică şi sexy?
I-au sclipit ochii şi un surâs sexy i-a trecut peste buze. Ea a
clătinat din cap că nu.
 — O, nu, la naiba... O să i-o tragi în cinci secunde. Angajez un
homosexual! Am terminat discuţia. Nimic care să ne distragă pe
vreunul din noi.
Anton a ridicat din umeri.
— Ce mai ştii să strici cheful oamenilor!
A răsucit-o şi a lăsat-o jos, pe picioarele ei.
— Acum poţi să-l suni pe bastardo ăla care încearcă să mi te
fure şi să-i spui că nu mai eşti disponibilă, că ai fost avansată şi că
poate să se ducă-n mă-sa. Dacă dau cu ochii de jegosul ăla de hijo
de puta, n-am să fiu prea amabil. A încercat să-mi ia fata.
Heather a chicotit.
— De fapt, e chiar drăguţ.
Anton a întors brusc capul şi s-a uitat fix la ea, arătându-şi
colţii.
— Bine, bine! Îi spun chiar azi că nu sunt interesată.
Ochii lui s-au îmblânzit şi i-a zâmbit.
În acest moment, am ieşit în vârful picioarelor din studioul
de dans şi m-am îndreptat spre casa mea cea departe de casă.
Lucrurile s-au aşezat în lume. Mă rog, în lumea lui Anton şi a lui
Heather. Mai rămâne încă de stabilit cum voi merge mai departe
cu Wes. Ziua de mâine are să mi-o spună.

CAPITOLUL 7

Studiindu-mă în oglindă, am decis că ţinuta mea e potrivită.

Partea de sus a rochiei negre era un fel de maiou mulat, iar cea de
jos largă, fluturând până la patru centimetri deasupra
genunchiului. Era drăguţă. M-am uitat încă o dată şi la spate, şi în
faţă, de sus până jos. Mă simţeam sexy, tânără, modernă, şi totuşi
eu însămi. Mia cea normală. În loc să mă încalţ cu pantofi cu toc
înalt asortaţi, am rămas în picioarele goale. Wes urma să ajungă
în curând şi nu aveam nici o idee ce are de gând. O să stăm de
vorbă? O să ne giugiulim? O să fie ciudat având în vedere că e
prima dată când ne vedem faţă în faţă de când ne-am tras-o în
martie?
De când ne-am tras-o. Am ezitat. Suna prea a paraşută pentru
gusturile mele. În plus, Wes mi-ar învineţi fundul dacă m-aş numi
paraşută. Probabil că ar considera hârjoneala noastră din martie
drept o extensie a relaţiei noastre pe termen lung, de prietenie
care include sex. Mi-am amintit de perioada în care ne-am
cunoscut.

— Pentru ce toastăm? îl întreb eu.

— Ce zici de prietenie?
Rânjeşte şi îşi lasă o mână caldă pe coapsa mea, mult mai sus
decât ar face-o un „prieten“. E bine. Prieteni buni. Îşi coboară
privirile spre gura mea în timp ce eu mă muşc de buza de jos.
— Prieteni care fac sex? îl chestionez eu ridicând o
sprânceană pentru maximum de efect şi punând picior peste
picior.
Mâna lui urcă încă vreo câţiva centimetri şi trece peste
coapsele goale. Îşi concentrează privirea asupra mea, făcându-mă
să mă încălzesc, să mă înfierbânt de-a dreptul, sub ochii lui plini de
intensitate.
— Doamne, sper din toată inima, şopteşte aplecându-se mai
aproape de mine.

Da, acesta a fost începutul a ceva despre care habar nu

aveam că se va transforma în mai mult. Mai multă prietenie, mai
multă distracţie, mai multă viaţă şi, în primul rând, mai multă
dragoste. Soneria a răsunat în tot apartamentul, extrem de tare
în spaţiul gol.
Inspirând adânc, îmi îndrept umerii, apuc clanţa şi deschid
uşa. Iată-l acolo, ca soarele arzător al Californiei strălucind
deasupra Oceanului Pacific. Perfecţiune incredibilă.
— Wes...
Atât am apucat să spun înainte ca el să mă apese cu o mână
pe stomac, împingându-mă la câţiva paşi de uşă. Şi-a lăsat bagajul
să cadă pe podea, a închis uşa cu piciorul şi m-a tras în braţele lui.
A început să mă sărute cât ai clipi din ochi. Limba lui cu miros de
mentă mi-a pătruns în gură, iar eu am gemut. Limbile ni s-au
întâlnit, amintindu-şi. Mâinile au început să pipăie, reînnodând
cunoştinţa.
În câteva clipe, eram lipită cu spatele de uşă, cu picioarele
încolăcite în jurul taliei lui, cu mâinile lui pe fundul meu şi cu ale
mele răsucindu-se în părul lui din creştetul capului. L-am ţinut
strâns, repezindu-mă la gura lui ca o femeie însetată care n-a
băut o picătură de apă de zile întregi. Mirosea a mentă cu o urmă
de alcool. Mojito. Am zâmbit şi m-am agăţat cu gura de buzele lui.
A gemut şi s-a apăsat cu toată lungimea acoperită de blugi direct
pe ghemul meu pulsând de nervi. Scoţând un ţipăt, mi-am smuls
buzele de pe ale lui. În timp ce trăgeam cu lăcomie aer în piept,
buzele lui mi se plimbau pe gât, sugând, muşcând, gustând.
— Nu mă mai satur de gustul tău. Doamne, vreau înăuntru...
Mormăitul lui suna înăbuşit pentru că sugea din globurile
cărnoase din decolteul meu, pe care reuşise să-l tragă în jos ca să
ajungă la ele.
— Şi eu te vreau...
I-am ridicat capul şi l-am sărutat din nou.
Vag, mi-am auzit chiloţii rupându-se şi am simţit o
împunsătură de durere când i-a smuls de pe mine în graba lui de
a mă dezbrăca. Apoi m-a lipit mai tare de uşă. Am gemut,
simţindu-i degetele apăsând pe zona mea umedă, în timp ce-şi
desfăcea fermoarul şi cureaua.
— O să te fac a mea. O să te fut tare. O să te fac să fii a mea
din nou.
M-a muşcat cu putere de buză, punându-mi o mână pe fund
şi strecurând-o pe cealaltă în sus pe spatele meu, apucându-mă
de umăr.
— La naiba, Mia, a urlat el în timp ce penisul lui şi-a găsit
drumul spre casă.
— O... Doamne.
Mi se învârtea mintea, atât de plină de plăcere. M-am strâns
din toate încheieturile, grăbindu-mă ca un tren rapid spre
eliberare. Atât de repede. Cu Wes era mereu o certitudine, dar
era ca şi cum mă sfărâmam în bucăţi cu fiecare retragere şi
împingere, corpul meu plesnind de atâta dorinţă că simţeam că o
să-mi pierd cunoştinţa în orice clipă.
— O să termin... l-am avertizat.
Wes m-a lins pe gât.
— Aşa de repede? a gemut el printre dinţii încleştaţi şi a tras
repede aer în piept. Futu-i, păsăricii tale chiar i-a fost dor de
mine. Doamne, iubito, m-a prins în menghină. Atât. De. Strâmtă.
Şi. Toată. Doar. A. Mea.
Declaraţia asta şi încă o împunsătură puternică, cu osul lui
pelvian zdrobindu-mi producătorul de orgasme între noi doi, şi
asta a fost tot. Zvârcolindu-mă, zbierând, cu degetele de la
picioare încrucişate, m-am agăţat de trupul lui Wes, în timp ce el
pompa în mine iar şi iar, găsindu-şi, cu un urlet puternic, propria
bucăţică de rai. Trupul lui s-a lăsat în jos, sprijinit de locul în care
i-am primit toată eliberarea. Respiraţia îi ieşea în valuri
puternice care-mi izbeau pielea gâtului şi am simţit uşa
apăsându-mi dureros în spate.
Câteva clipe mai târziu, când respiraţia ni s-a mai relaxat, i-
am tras capul din ascunzătoarea din spatele gâtului meu până
când ochii lui Wes i-au căutat pe ai mei. A rânjit alene.
— Hei, iubitule. Mi-a fost dor de tine.
Am remarcat timbrul timid al vocii mele. El a chicotit şi s-a
frecat cu fruntea de a mea.
— Am observat. Evident că nu la fel de tare cum mi-a fost
mie de tine, de vreme ce am sărit pe tine de cum te-am văzut.
Am zâmbit larg şi l-am sărutat, punând în acel sărut toată
bucuria, fericirea şi regretul pentru timpul în care am stat
despărţiţi.
— E în regulă. În caz că n-ai remarcat – m-am strâns în jurul
organului lui încă întărit din mine –, n-am avut nimic împotrivă.
I-am făcut cu ochiul şi mi-am desfăcut picioarele din jurul
taliei lui, gemând când trupurile noastre s-au desprins.
— Vrei să bem ceva? Să tragem un pui de somn? Să o luăm de
la capăt?
 A început să râdă şi sunetul a reverberat ca o tobă în pieptul
meu. Adoram să-l aud râzând.
— Poate nu chiar în ordinea asta, dar mă gândeam la un duş,
mâncare, încă o rundă, apoi un pui de somn.
A ridicat din sprâncene. Eu mi-am netezit fusta.
— Acum, că ai adus vorba, mi-e destul de foame.
Probabil pentru că nu mâncasem nimic din cauza emoţiilor
prea mari că o să-l revăd pe Wes.
— Ce-ai zice să sun şi să comand ceva cât faci tu duş?
S-a încruntat.
— Voiam să facem duş împreună, iubito.
— Atunci n-o să ajungem niciodată la partea cu mâncarea.
Mi-am aplecat capul într-o parte cu o mână în şold. Ochii lui
mi-au remarcat postura şi a zâmbit, apoi a clătinat din cap.
— Duşul e acolo? a arătat el spre partea din spate a
apartamentului.
— Da. O să comand ceva de mâncare. Du-te şi curăţă-te de
praful de pe drum şi pe ăăă... ştii tu.
Am arătat cu degetul spre zona lui de jos.
— Pe sculă? Vrei să am scula curată, iubito?
A rânjit şi strâmbătura sexy a buzelor lui mi s-a dus direct în
păsărică, unde un fior incipient s-a transformat într-un ritm
puternic. M-am ruşinat, strângând picioarele, şi am pufnit,
încercând să mă prefac că discuţia neruşinată nu mă afecta.
— Hei, dacă tu vrei să ai o puţă murdară, e treaba ta. Eu cu
siguranţă n-o să pun gura pe ea după un zbor de şase ore şi un
futai încins lipiţi de uşă. Du-te şi fă duş. Eu mă ocup de mâncare,
apoi putem să ne petrecem timpul împreună.
Wes s-a răsucit pe un călcâi şi s-a îndreptat spre baie.
— Atât timp cât partea cu petrecutul timpului împreună
înseamnă să stau o grămadă de timp între picioarele tale cu asta
– şi-a apucat penisul acoperit de blugi, într-o etalare vulgară care
m-a făcut să chicotesc – şi cu astea – a fluturat din degete – şi cu
asta – s-a bătut uşor peste gură – viaţa mea va fi completă.
Am dat ochii peste cap, clătinând din cap şi ignorându-l ca să
plece, chiar dacă ştia că m-a afectat aşa cum voise. Atunci am
început să simt lichidele noastre amestecate scurgându-mi-se pe
interiorul coapselor. Rahat. Îmi rupsese lenjeria. Nu mai era nici
o barieră. Aveam nevoie de un prosop şi apoi poate că aveam să-l
însoţesc la duş.

***
Cu burţile pline cu cel mai bun sushi şi rulouri cu ouă din
Miami, Wes şi cu mine ne-am ghemuit pe canapea, mâna lui
trecându-mi metodic prin păr. L-am lăsat să se usuce natural
când am mâncat şi am stat de vorbă. Acum ne mulţumeam doar
să fim unul în compania celuilalt. Nu-mi aminteam de vreun
moment în care să fi fost atât de simplu să stau lângă un bărbat
pentru care simţeam ceva. Nici o pretenţie, fără stres, fără
dramatism, doar plăcerea de a fi împreună. Era bine. Era mai
mult decât bine, era exact ceea ce îmi doream să plantez şi să las
să crească, să se transforme în ceva mai mult decât plăcut, ceva
durabil.
Wes s-a ridicat şi m-a luat de mână fără să scoată o vorbă. L-
am urmat pentru că... ei bine, pentru că probabil că l-aş fi urmat
oriunde în clipa aia. M-a dus în dormitor. Dincolo de ferestre,
cerul căpătase nuanţe de roz, portocaliu şi albastru, în timp ce
soarele cobora spre apus.
Wes m-a întors ca să văd priveliştea. Eram la un etaj
superior, cu vedere la ocean. Oceanul care îmi amintea mereu de
timpul petrecut alături de el. Mi-a strecurat o mână în jurul taliei
şi s-a aplecat lângă mine.
— Mâine dimineaţă facem surf.
I-am zâmbit şi m-am sprijinit de el.
— Mi-ar plăcea la nebunie.
A gemut lipit de gâtul meu şi şi-a strecurat degetele pe sub
rochia mulată. Trecusem pe modul fără sutien după duşul făcut
împreună. Hei, o fată are voie să spere. A împins în jos bucata de
material până când aceasta a căzut la picioarele mele. Am ieşit
din ea şi am împins-o cu piciorul. Mâinile lui Wes mi-au cuprins
talia, urcând încet spre torace. Mi s-a făcut pielea de găină.
Mâinile lui mari au urcat până la sânii mei, pe care i-au cuprins cu
adânc respect. Am închis ochii gemând şi m-am lipit mai tare de
mâinile lui.
— Mi-a fost dor de astea. Cele mai mişto ţâţe pe care le-am
văzut vreodată.
M-a sărutat uşor pe umeri.
— Cele mai mişto ţâţe pe care le-am atins vreodată.
Le-a strâns, impunând un ritm care m-a făcut să-mi mişc
şoldurile ca şi cum eram pe pilot automat.
— Atât de sensibile la atingere, a murmurat el cu gura lipită
de ceafa mea.
— Numai la atingerea ta, am murmurat la rândul meu
frecându-mi ceafa de pectoralii lui.
— Chiar aşa?
A gemut din nou. M-am concentrat asupra atingerii uşoare ca
pana a degetelor lui, în timp ce se jucau delicat cu sânii mei şi în
jurul sfârcurilor, într-un fel de masaj mângâietor. Căldura a
început din nou să crească, o senzaţie lentă, ca de fierbere, din
vârful sfârcurilor, prin tot pieptul, ca să mi se cuibărească în
partea superioară a coapselor. Atunci a început din nou să
vorbească, făcându-mă praf, amintindu-mi de una dintre cele mai
frumoase nopţi ale vieţii mele.
— Regula numărul unu, a început el şi eu am zâmbit cu gura
până la urechi, nefiind în stare să-mi reţin fericirea pură la
gândul a ceea ce credeam că are de gând să facă.
— Vom face sex ca nebunii în următoarele trei zile.
Trei zile? M-a strâns tare de fiecare vârf erect, împiedicându-
mă să mai pot gândi. Am ţipat, amintindu-mi senzaţia nespus de
fericită de a fi din nou în braţele lui după atâta vreme. Orice urmă
de teamă sau anxietate era spulberată de bărbatul acesta.
Singurul bărbat a cărui atingere o doream, de care aveam nevoie
mai mult decât de a oricui altcuiva. Locul dintre picioarele mele
s-a înmuiat, strângându-se în gol. Aveam nevoie de el acolo, chiar
acolo. Să mă facă să ating extazul.
— Cred că-mi amintesc de regula asta, am spus cu răsuflarea
tăiată, lăsându-mă mai tare pe el şi lipindu-mă cu fundul de
erecţia lui groasă.
 Vai, maică-măiculiţa mea, ce dor îmi fusese de bâta aia de
oţel. Chiar dacă făcuserăm sex mai devreme, aveam câte ceva de
recuperat.
Wes a chicotit şi a răspuns ciupindu-mă de fiecare sfârc exact
atât cât trebuie. Scântei electrice de plăcere mi-au trecut prin
sâni şi, ca pe un cablu, până la clitoris, care a început să pulseze,
dorind să fie atins.
— Regula numărul doi, a continuat el, este că suntem
monogami.
De data asta am izbucnit în râs, iar el s-a răzbunat răsucindu-
mi sfârcul şi trecând cu unghia peste vârfurile sensibilizate. Am
gemut şi am început să tremur în braţele lui.
— Şi pe asta mi-o amintesc, am reuşit să spun cu o voce
întretăiată. Doar că data trecută a fost pentru o lună. Acum
pentru cât timp e valabil?
Mi s-a strâns inima. Nu eram sigură că simte şi el aceeaşi
tensiune şi anticipare ca mine. Nu ştia că lucrurile se
schimbaseră pentru mine, că perspectiva mea anterioară în
privinţa noastră zburase pe fereastră hohotind ca o zână a morţii
în noapte.
Wes m-a apucat de sfârcuri, alungindu-le până la punctul în
care durerea şi plăcerea s-au întrepătruns într-o simfonie a
căldurii şi a dorinţei.
— Pe termen nelimitat.
Avea o voce răguşită, ca un mormăit aspru pe spinarea mea.
Îşi plimba dinţii pe umărul meu, apoi şi i-a înfipt exact în locul în
care o făcuse şi Aaron. Mă aşteptam să revin la momentul acela.
În schimb, corpul meu s-a arcuit sub mâinile lui pricepute,
anulând orice gând în afară de dorinţa pe care o simţeam pentru
el. Pentru Wes al meu.
— Asta înseamnă că ai rupt legătura cu cealaltă prietenă a
ta?
Am închis ochii aşteptând, ţinându-mi respiraţia, temându-
mă prea tare să sper la ceea ce-mi doream. În trecut, nu
obţinusem niciodată ceea ce-mi dorisem de la bărbatul de care
eram îndrăgostită. Niciodată. Părea să fie înscris în codul meu
genetic. Aveam gena bate-ţi-joc-de-Mia prinsă cu capse de inimă.
Cu Wes, îmi doream atât de tare să distrugă frica aceea de
necunoscut ca să mă facă să am din nou încredere într-un bărbat.
Să am încredere în el. Să-mi descui inima, să o deschid larg şi să-l
las să intre.
— Am terminat cu prietenia aia când ne-am regulat prin
telefon.
Asta se întâmplase cu o lună în urmă, când făcuserăm sex
prin mesaje. Să-mi trag palme, el chiar era serios. Mi-au trecut
fiori pe şira spinării şi, în acelaşi timp, dorinţa de mai mult m-a
umplut până sus.
— Regula numărul trei. Dormim întotdeauna în acelaşi pat.
Nu vrem să luăm relaţia asta drept ceva ce nu este.
M-am frecat de penisul lui până când a gemut, mi-a pus o
mână pe şold şi a început să mă mângâie pe spate cu mişcări
circulare.
— Mm... şi ce este de data asta?
Devenea din ce în ce mai greu să ne terminăm conversaţia
ştiind că e mai tare ca un băţ în spatele meu. Aveam chiloţii uzi
de dorinţa pe care mi-o stârnise. Şi-a desprins de mine zona
inferioară a corpului şi am vrut să suspin. Chiar am încercat să
protestez, dar el m-a apucat strâns, aplecându-mi capul într-o
parte şi punându-şi faţa pe gâtul meu. Şi atunci mi-a aruncat
lumea în aer.
— Iubito. Tu şi cu mine... e un paradis. De acum înainte,
oriunde te-ai duce, orice va trebui să faci pentru restul anului,
paradisul ăsta te va aştepta cu braţele deschise.
Paradis. Wes nu minţea. Timpul petrecut împreună, luna în
care stătusem la el, continuarea de la Chicago, toate telefoanele,
mesajele şi atâtea altele făceau parte din ofertă. Un loc în care
puteam să mă duc, în care să fiu eu însămi, să-mi trăiesc viaţa şi
să fiu fericită.
— Şi regula numărul patru?
Cuvintele mi-au ieşit pe gură într-o veneraţie fără suflu. Asta
era întrebarea cea mai importantă. Acum mai bine de şase luni
stătuserăm exact aşa, iar el scrisese regulile în piatră. Regula
numărul patru era să nu ne îndrăgostim niciodată unul de altul.
Aveam inima în gât. M-am arcuit ca o pisică, iar mâinile lui mi-au
strâns şi mi-au mângâiat sfârcurile cu o adoraţie pe care nu o mai
simţisem de mult. Totuşi, nu mi-a răspuns. Îngrijorarea, panica şi
dorinţa mi-au crescut în suflet, m-am întors şi i-am cuprins gâtul,
jucându-mă cu degetele prin părul lui şi trăgându-i faţa în jos
spre mine. Avea ochii atât de verzi că am gemut la vederea
frumuseţii pure care era Weston Channing.
Un surâs adorabil i-a luminat trăsăturile, iar eu m-am agăţat
strâns de el.
— La dracu cu regula numărul patru. Am încălcat-o acum
şase luni, când m-am îndrăgostit de tine.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi atât de tare, că mi s-a
înceţoşat privirea. Am înghiţit din reflex pe lângă nodul din gâtul
meu.
— Wes, eu...
— Ştiu, iubito. Ceva s-a schimbat înăuntrul tău. De la vizita
mea din martie, la telefoanele şi mesajele noastre, rahatul cu Gi...
I-am pus un deget pe buzele cărnoase pe care voiam să le
înhaţ şi să le ard cu săruturi repetate; ultimul lucru pe care îmi
doream să-l aud din gura aceea al dracului de sexy era numele ei,
rostit aici şi acum, când eram pe cale să-i mărturisesc dragostea
mea.
— Nu acum, nu când suntem doar noi doi.
Îmi tremura vocea. A încuviinţat din cap.
— Spune-mi ceea ce vreau să aud, Mia. Ceea ce am nevoie să
aud. O merit.
Vocea lui nu pretindea decât sinceritate.
Vreau. Am nevoie. Merit.
Şi aşa era. Toate acestea erau adevărate şi, în sfârşit, după
şase luni de nehotărâre, de încercări de negare, de dorinţă de
negare, am renunţat la toate. Pentru prima oară în viaţa mea
aveam ceva doar pentru mine. Ceva bun, blând şi doar al meu.
Paradisul meu.
Uitându-mă în ochii lui verzi ca un lac fără fund, trecându-mi
degetele prin şuviţele lui dezordonate, de un blond închis, şi
lipindu-mi buzele de obrazul lui neras, m-am aplecat suficient
încât să mă audă, oricât de încet aş fi vorbit.
— Te iubesc, Wes.
Şi-a strâns braţele în jurul trupului meu aproape dezbrăcat şi
a procesat declaraţia mea. Simţeam tensiunea ieşind din el în
valuri puternice de energie.
— De data asta nu te mai las să pleci.
Cuvintele i-au sunat aspru, deşi ştiam că asprimea vine din
sentimentele intense din spatele lor.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe obraz şi a slăbit un pic strânsoarea.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe sprâncene, iar el a oftat.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe buze, iar el s-a deschis.
În câteva secunde, eram pe spate în pat, iar el era deasupra
mea.
— Mă iubeşti?
Voia să o recunosc în faţa lui, ochi în ochi, inimă lângă inimă.
— Da.
Faţa lui s-a transformat deodată într-un zâmbet superb, în
stare să cutremure pământul.
— O să te iubesc atât de tare, iubito. După noaptea asta,
iubito, n-ai să mai fii în stare să mergi.
Am rânjit, scoţând un ţipăt când mi-a sfâşiat chiloţii şi mi-a
cuprins un sfârc. După ce m-a făcut să mă zvârcolesc şi să gâfâi,
aproape de orgasm doar datorită serviciilor pe care le presta
sânilor mei, a început să mă sărute în jos.
— Desfă picioarele alea lungi, iubito. Desfă-le larg. Sunt pe
cale să gust din paradis.
M-am supus, desfăcându-mi coapsele, dezvăluindu-mă
complet în faţa lui. Iubirea mea, trupul meu – toate dovedeau în
clipa aceea că erau ale lui şi le putea avea.
I-au strălucit ochii şi şi-a trecut degetele peste sexul meu.
— Atât de alunecos. Ador felul în care îmi răspunzi. Cum
reacţionează corpul tău, cum mă ajută să te posed. Dar mai întâi
vreau să sorb din mierea ta. Visez să-mi pun gura acolo, să te sug
până nu mai rămâne pic de lichid, apoi să o iau de la început.
Apucă bine de cearşafuri, iubito, pentru că mor de sete.
— Pervers nenorocit, am spus eu, iar el mi-a desfăcut
picioarele larg, deschizându-mi petalele sexului cu degetul mare
şi cuprinzându-l cu gura.
A scos un sunet între geamăt şi oftat, apoi limba lui a intrat
adânc. Atât de adânc. Mi-a cuprins fundul cu mâinile şi mi-a
ridicat şoldurile, afundându-şi faţa cu totul. Am scos un ţipăt, m-
am agăţat strâns de cearşaf şi l-am lăsat să mă posede. Cred că nu
a durat decât două secunde şi jumătate până când am terminat
pe faţa lui. A scos sunete carnale, ca un animal mâncând din
pradă, apoi s-a ridicat, s-a lins pe buze şi s-a şters la gură cu
braţul. Şi-a fixat penisul şi m-a penetrat, împingând până la
rădăcină.
Am tresăltat, cu trupul încordat de la primul orgasm, gata
deja de următorul.
— Doamne, Wes, tu o să fii sfârşitul meu, am spus cu
răsuflarea tăiată, pierzându-mi abilitatea cognitivă, în timp ce el
împingea înainte şi înapoi.
I-am cuprins şoldurile cu picioarele.
— Scumpo, sper că o să fiu sfârşitul tău, începutul tău şi tot
ce e între ele. Acum taci din gură. Fac dragoste cu femeia mea.
Partea cu „fac dragoste“ mi-a înmuiat de tot inima. Apoi Wes
s-a hotărât să-şi petreacă seara făcând dragoste cu femeia lui... În
mod repetat. Cu toate că l-am convins în toiul nopţii că femeia lui
are nevoie de un futai ca la carte, moment în care m-a întors
rapid în patru labe, m-a plesnit peste cur şi a pompat în mine
până când am ţipat de extaz.

CAPITOLUL 8
 Valurile se izbeau de placă, apa mă lovea peste faţă, iar eu n-
aş fi putut fi mai fericită. Silueta viguroasă a lui Wes vâslea mai
departe, ca o maşină, hotărât fiind să prindă vântul de data asta.
În mai puţin de o secundă, era în picioare şi tăia apa. M-am luat
după el şi, ce să vezi, am prins şi eu un val mult mai mic decât al
lui. Totuşi, mi s-a părut minunat şi am călărit împreună valurile
până la mal.
Mi-am înfipt placa în nisip, în timp ce Wes a rămas pe ea
până când a putut să sară. Şi-a luat placa la subraţ şi a pornit spre
mine. M-a apucat cu o mână de ceafa şi şi-a trecut buzele peste
ale mele. Limbile s-au întâlnit şi dinţii ne-au scrâşnit, sărutul
devenind mai indecent. A aruncat placa în nisip cu mâna care nu
era pe capul meu şi mi-a cuprins fundul acoperit de neopren,
strângându-l ritmic. Scoţând un mormăit, s-a tras în spate şi şi-a
scuturat părul, ceea ce a făcut să zboare picături de apă sărată.
Pieptul acela frumos şi musculos al lui era plin de apă când a
desfăcut fermoarul, lăsând partea superioară a costumului de
surf să-i cadă de pe torsul bronzat. Îmi venea să sar pe el văzând
bunăciunea care era Wes. Wes al meu, mi-am reamintit.
— Cuiva îi place mult ceea ce vede. Ţine-o tot aşa, iubito, şi
vei ajunge cu curul în nisip, iar cucul meu va atinge baza.
Freamăt, fiori şi clopote răsunând în jurul meu, în timp ce
trupul meu răspundea propunerii lui obraznice, fără a fi alarmat
în privinţa planului. Mai mult, pregătit să facă pasul mai departe
ca să vadă avertismentul adus la îndeplinire.
Wes a clătinat din cap, rânjind ca un şcolar care a pus mâna
pe o fată. În mod clar pusese mâna pe fată.
— Azi eşti liberă, nu-i aşa?
Am dat din cap că da.
— Da, i-am spus lui Anton că mai am nevoie de o zi, dar
mâine trebuie să repet, pentru că poimâine filmăm.
Wes m-a apucat de umeri.
— Atunci eşti doar a mea.
În loc să recunosc cât era de adevărat acum, am rânjit, pe
deplin mulţumită să stau sub braţul lui în timp ce păşeam cu greu
prin nisip.
 — Mergem înapoi la apartament?
Nici măcar n-am încercat să o fac pe mironosiţa, intenţia mea
fiind clară. Fusesem departe de Wes, mă bucurasem de plăceri
carnale împreună cu Tai şi Alec după ce plecasem de la el, dar nu
era acelaşi lucru. Nu fusese vorba de dragoste. Înainte, cu ceilalţi
bărbaţi, fusese distractiv. Da, încărcat de semnificaţii, da, absolut,
parte a călătoriei mele. Totuşi cu Wes era... pur şi simplu mai
mult decât atât.
Şi-a ridicat placa, apoi şi pe a mea. Cavalerismul n-a murit,
într-adevăr. Ne-am îndreptat spre coliba de pe plajă şi am predat
plăcile şi costumele de surf. Eu mi-am tras pe mine blugii scurţi,
maioul şi bascheţii Converse. El şi-a luat pantalonii trei sferturi,
pantofii sport şi tricoul, apoi m-a apucat de mână după ce mi-am
strâns părul într-un coc dezordonat în creştetul capului.
Wes închiriase un jeep 4x4 decapotabil. A pornit maşina, cu o
mână pe coapsele mele goale, ca şi cum voia să-mi reamintească
de prezenţa lui acolo, mi-a zâmbit şmechereşte şi a pornit pe
Ocean Drive. Am decis că era cel mai bine să mă cufund în soarele
şi căldura din Miami şi să mă bucur că sunt tânără şi îndrăgostită.
Nu era un sentiment nou, dar era pentru prima oară după multă
vreme când credeam în el, când îmi doream ca acest sentiment
să-mi inunde toţi porii, să-mi urle prin vene şi să-mi pătrundă în
inimă.
Am apucat pe o alee care ducea la un conac imens.
— Unde suntem? l-am întrebat pe Wes când a coborât din
maşină, a ocolit-o şi mi-a deschis portiera.
L-am apucat de mână şi am sărit jos, ridicându-mi ochelarii
de soare în creştetul capului ca să pot vedea mai bine grădinile
luxuriante şi arhitectura istorică a clădirii.
— Muzeul şi grădinile Vizcaya. Am tot vrut să ajung aici de
ceva vreme. Am cercetat o grămadă şi cred că s-ar putea să fie
locul perfect pentru un scenariu viitor la care lucrez.
M-a luat de mână şi am intrat. După ce am stabilit aspectele
turistice cu personalul, am primit mână liberă să colindăm casa şi
grădinile. Wes m-a condus dintr-o cameră în alta. Cu greu
puteam să observ totul. Colecţiile de artă şi dormitoarele ridicol
de somptuoase păreau destul de potrivite pentru un rege. Cine a
ştiut că mai există asemenea locuri, în afară de cele aparţinând
celor exorbitant de bogaţi şi de celebri? Apoi m-a izbit. Rahat.
Wes este bogat şi celebru. Nu-mi aduceam bine aminte dacă e
milionar sau miliardar. Nu că ar fi contat pentru mine. Banii sunt
buni doar ca să-ţi rezolve necesităţile traiului de zi cu zi şi poate
ceva în plus ca să te poţi distra. Nu am nevoie de cantităţi
colosale de bani gheaţă ca să fiu fericită. Numai de cât îmi trebuie
ca să-l scap pe tata de belea şi să-mi pot vedea de viaţa mea.
Wes nu a scos o vorbă multă vreme, fiind amândoi cu ochii la
opulenţa, istoria şi atenţia acordată detaliilor de către designerii
care creaseră ceva atât de unic. Fiecare încăpere a conacului era
specială în felul ei, reprezentând baza vieţii unei singure familii.
O familie care murise şi îşi donase întreaga proprietate din
Miami districtului Dade, care o întreţinea exemplar. Proprietatea
aducea bani şi era un loc în care oamenii veneau să se
căsătorească, în care se turnau filme şi care permitea restului de
nouăzeci şi nouă la sută din populaţie să scoată ooo-uri şi aaa-uri
de încântare la vederea bogăţiei imense a foştilor proprietari.
Avea acea aură de magie, de ireal pe care o au toate locurile
opulente. Pe care îmi închipui că o are şi un castel.
— N-ai vrea să mă duci la un castel?
Mergeam de-a lungul coridorului nesfârşit. Colecţia de artă
de la Vizcaya era aproape nepreţuită, unele piese datând încă din
perioada Renaşterii. El a ridicat bărbia, a închis ochii, apoi i-a
deschis de parcă încerca să-şi alunge o viziune.
— Sigur. Sunt câteva extraordinare în Germania. Putem pune
la cale o excursie.
Atât de simplu. Putem pune la cale o excursie. În Germania.
Aşa trăiesc cei unu la sută. Cel mai îndepărtat loc în care
călătorisem fusese Hawaii. Nu prea exista şansa să pot aduna
sumele de care e nevoie pentru zboruri internaţionale.
— Nu e scump?
Am încercat să-mi ascund teama instalată odată cu răspunsul
simplu „putem pleca într-o excursie“.
A ridicat din umeri.
 — Pentru mine, nu. O picătură într-un ocean, iubito.
O picătură într-un ocean. O excursie în Germania înseamnă o
picătură într-un ocean pentru cineva cu averea lui Wes. Rahat. În
cele din urmă va trebui să discutăm despre averea lui revoltător
de mare şi despre lipsa mea de bani. Suzi, racheta dintre
picioarele mele, e lucrul cel mai costisitor pe care-l am, iar asta
nici măcar nu ajunge la preţul unei Honda Civic mai noi, la mâna
a doua.
Am tras adânc aer în piept şi l-am strâns mai tare de mână. În
clipa aceea mi-am promis mie însămi că n-am să las banii să
intervină între noi. Dacă vrea să ne lăfăim într-o excursie în
Germania, ştie el ce-şi poate permite şi ce nu. Sub nici o formă nu
vreau să emasculez vreodată un bărbat, dar voiam să purtăm o
conversaţie în privinţa asta după ce se termina totul.
Am ieşit pe terasă prin nişte uşi franţuzeşti din sticlă şi, cât
vedeai cu ochii, erau doar statuete complicate pentru gazon şi
verdeaţă.
— Este fosta vilă şi proprietate a omului de afaceri John
Deering, posesor al averii generate de Deering-McCormick
International Harvester, a spus Wes într-un târziu.
Nu-mi spunea nimic, dar am tăcut şi am dat din cap. Era în
mod evident interesat de istoria locului şi trebuia să recunosc că
mă simţeam ca şi cum aş fi intrat în cartea Grădina secretă, ceea
ce era un sentiment foarte plăcut.
Wes s-a oprit în faţa unei scări care cobora spre una dintre
multele grădini.
— Proprietatea Vizcaya cuprinde grădinile în stilul
Renaşterii italiene, o pădure naturală, ca şi clădirile istorice ale
satului care o înconjoară. Nu-i aşa că e magnific? m-a întrebat el
în timp ce ne plimbam ţinându-ne de mână.
Grădinile erau încântătoare, fără discuţie, iar districtul
probabil cheltuia o groază de bani cu întreţinerea. Totul era tăiat
la milimetru, în cele mai mici detalii, în general în modele
complicate care îmi aminteau atât de labirinturi cât şi de dantela
ţărănească. Wes a arătat cu degetul într-o direcţie.
 — Peisajul şi arhitectura sunt influenţate de modelele
Renaşterii italiene din Veneţia şi Toscana şi proiectate în stilul
arhitecturii renascentiste de tip mediteranean, cu elemente
baroce. Principalul arhitect a fost Paul Chalfin, a adăugat el.
Am tras aer în piept, simţind numeroase parfumuri florale
amestecându-se cu mirosul ierbii proaspăt cosite.
— E cu adevărat superb.
Am mers mai departe ţinându-ne de mână până când am
ajuns la o cascadă ciudată. Avea o serie de trepte de o parte şi de
alta, cu nişte bazine uriaşe la fiecare capăt. Apa curgea în centrul
din piatră şi beton. Muşchiul şi mineralele colorau blocurile într-
un portocaliu vibrant şi în verde, în timp ce apa cădea peste
fiecare treaptă.
Wes m-a aşezat lângă cascadă, a făcut câţiva paşi în spate şi
şi-a ridicat telefonul. Am zâmbit, iar el mi-a făcut o fotografie.
— Vreau să-mi amintesc asta, iubito, a murmurat el luându-
mă în braţe şi sărutându-mă exact sub ureche.
Şuvoaie de excitaţie îmi jucau prin terminaţiile nervoase,
aducând din nou la suprafaţă senzaţia aceea de ameţeală. I-am
oferit zâmbetul meu larg, nereţinut, cu gura până la urechi, şi,
înainte de a-l putea opri, a făcut un selfie cu noi amândoi
zâmbind în faţa camerei.
— O vreau şi eu! l-am anunţat, iar el m-a tras mai aproape şi
ne-am continuat plimbarea, numai că de data asta trupurile ni se
atingeau de la umeri până la şold.
Nici nu-mi puteam dori mai mult.
Ne-am oprit în faţa unei structuri rectangulare.
— Vezi asta? m-a întrebat el arătând entuziasmat spre ea.
— Ăăă, mda, e destul de mare, iubitule, am pufnit eu, iar el a
ignorat împunsătura.
— Asta a apărut în Iron Man 3. Fă-mi o poză în faţa ei.
Am râs, i-am luat telefonul, iar el şi-a umflat braţele în faţă
într-o poziţie de super-erou şi l-am pozat.
— Ce prostuţ eşti.
Am zâmbit, iar el m-a luat din nou în braţe.
— Şi îţi place asta la nebunie.
 Îi luceau ochii verzi, faţa înmuindu-i-se într-o expresie de
calm şi bucurie. Era faţa la care voiam să mă uit pentru
totdeauna.
— Te iubesc, i-am spus eu.
A tras aer în piept.
— Doamne, Mia, nici nu pot descrie ce-mi fac cuvintele astea.
Sunt al naibii de norocos să le pot auzi. Mă simt de parcă am
aşteptat toată viaţa să le aud.
L-am lovit în joacă în piept.
— Nu mă cunoşti decât de şapte luni.
M-am strecurat din braţele lui legănându-mi şoldurile dintr-
o parte în alta, făcând spectacol, încercând cu disperare să
potolesc intensitatea momentului.
— Haide, avem un milion de peluze pe care să hoinărim.
M-a ajuns din urmă, iar eu am mărit ritmul.
— Eşti incredibilă.
L-am împuns cu şoldul într-o parte şi s-a dezechilibrat.
— Ba să faci bine să crezi! Sunt complet reală!
Wes a întins din nou mâna după mine şi m-a tras lângă el.
— Şi eşti doar a mea!
Apoi m-a sărutat. Nu un sărut diafan, nu un sărut apăsat. Un
sărut de-a dreptul nimicitor, năucitor, precursor al sexului, care
m-a făcut să gâfâi şi să gem în gura lui, să-l apuc de păr şi să-l trag
mai aproape. Voiam mai mult şi nu-mi păsa unde suntem şi cum
mi-o dă, numai să mi-o dea. Acum.
— Te doresc... am şoptit în timp ce-i lingeam şi-i sugeam
gura suculentă.
A rânjit şi i-am simţit zâmbetul pe dinţii mei şi mâna înfiptă
în părul meu.
— Ştiu, mi-a şoptit el, apoi m-a tras şi m-a apucat de mână.
Haide, cum spuneai şi tu, mai avem un milion de peluze pe care
să hoinărim şi eu, unul, vreau să te duc înapoi ca să te necinstesc.
L-am urmat, un pic ameţită şi un pic enervată că s-a terminat
joaca, anticipând totuşi că avea să reînceapă la întoarcere.
— Unde-i ieşirea?
 Şi-a lăsat capul pe spate şi a izbucnit în râs, un sunet profund,
gutural pe care efectiv îl adoram. Wes râdea bine. Mă rog, Wes le
făcea pe toate bine.
— În curând, iubito. Anticiparea, scumpa mea, face lucrurile
mai intense. Avem timp toată noaptea.
Am strâns din buze, pufnind nemulţumită.
— Dar una din noi are de lucru mâine şi vrea ca bărbatul ei
să o epuizeze diseară, nu să o târască pe alei nesfârşite şi prin
grădini încântătoare, ci să-i devalizeze ei grădina.
Am ridicat sugestiv din sprâncene.
— Ce femeie rea!
— Exact. Cei răi nu au tihnă. Aşa că oboseşte-mă.
Am rânjit, iar el m-a ridicat în braţe ca pe o prinţesă şi m-a
învârtit în aer. Era amuzant, era plăcut. Eram eu cu Wes.

***
În clipa în care s-au închis uşile liftului, s-a repezit la mine.
Mâinile lui îmi umblau pe tot corpul, limba lui era în gura mea.
Pretinzând, consumând, devorând. Mânerul de la uşa liftului mi-a
intrat în spate şi am scos un miorlăit şi un scâncet. Mâinile lui
Wes îmi umblau pe tot spatele, până când au dat de bara
deranjantă, când s-au strecurat sub fundul meu şi în jos pe
coapse şi m-au ridicat. Eram bucuroasă din două motive. Unu,
pentru că bara nu-mi mai trecea prin şira spinării, şi doi, pentru
că asta i-a dus penisul exact unde-l voiam, apăsându-se cu putere
de năsturaşul iubirii. Era sălbatic, imoral şi exact ce-mi doream.
Uşile s-au deschis, ceea ce ar fi trebuit să oprească expunerea
prea evidentă a afecţiunii noastre, dar eram prea pătrunşi, până
când râsetele şi liftul care nu se mişca au trecut prin ceaţa care
era Wes. Iar el şi-a mişcat milimetric capul de pe gura mea şi a
văzut cele două trupuri care stăteau acolo, Anton ţinând deschisă
uşa liftului, iar Heather cu mâna la gură, încercând să-şi reţină
hohotele de râs.
— Lucita...
Anton avea o voce amuzată. Apoi s-a uitat la Wes.
 — Să înţeleg că tu eşti bărbatul vieţii ei, a zis el cu o voce fină
şi dulce ca mierea.
Îi juca veselia în ochi şi şi-a ţuguiat buzele.
— Mă bucur că ai apărut în sfârşit. Cel puţin, tu poţi s-o
atingi.
Ochii lui verzi priveau spectacolul din faţa lui fără urmă de
consternare. Era ca şi cum vedea zilnic asemenea lucruri. Şi,
cunoscându-l pe Anton şi pasiunea lui pentru femei – zeci şi zeci
de femei, în patul lui sau în alte locuri –, îmi puteam da seama de
ce nu-l deranjează nici un pic.
Heather dădea isteric din mână în spatele lui Anton. Wes a
scos un sunet deranjat din fundul gâtului, jumătate urlet,
jumătate iubit enervat. Am chicotit şi mi-am desfăcut picioarele
din jurul taliei lui, iar el m-a lăsat jos, dar mi-a dat voie să mă
îndepărtez prea tare, probabil pentru că avea un băţ de toată
frumuseţea. Şi prin toată frumuseţea înţeleg un penis masiv,
lung, gros, erect, gata de acţiune. M-am bosumflat, fiindcă-mi
lipsea la fel de mult cum îi lipseam şi eu lui acum.
Wes s-a uitat pe sub gene la Anton, i-a întins mâna şi am ieşit
din lift la etajul meu. Anton i-a strâns mâna.
— Mia n-a zis că vii, dar îmi închipui că, după ce-a fost
atacată de un cabron luna trecută, voiai să-ţi vezi fata. Respect,
omule. Mult respect.
L-a bătut pe spate.
— Poftim? Ce tip? A atacat-o pe Mia?
Faţa lui Anton a tresărit. Lucrurile erau pe cale s-o ia razna.
Am încercat să-i fac semne cu mâna, dar nimic nu l-a oprit. L-a
apucat pe Wes de umăr.
— A, nu-ţi face probleme. Secretul ei e în siguranţă cu mine.
Dar chestia cu neatinsul, frate, de rahat, e frumoasă şi un bărbat
vrea să pună mâna pe ea, fie şi prieteneşte. Ştii şi tu. Mă rog – a
rânjit arătând spre lift –, chiar ştii.
I-a făcut cu ochiul.
— Bastardo ăla care a pus mâna pe ea nepoftit, care a băgat-
o în spital, bănuiesc că ai fost de-a dreptul loco de furie, ai?
 Wes s-a oprit în drum spre reşedinţa mea temporară. S-a
uitat pieziş şi pumnii strânşi i s-au albit. Mi-a aruncat o privire.
— Ai fost atacată? Te-a băgat unul în spital? Un nenorocit de
client?
Calmul cu care a pus întrebările era înspăimântător, terifiant
de-a dreptul, pentru că era plin de venin.
— Mia? Răspunde-mi!
Am rămas nemişcată şi mi s-au umplut ochii de lacrimi.
— N-a fost chiar aşa rău, am şoptit.
— Şi tipul ăsta a încercat să te atingă nepoftit?
A întins un deget peste umăr spre locul în care stătea Anton,
în mod clar înţelegând greşit ce voise acesta să spună.
Am făcut ochii mari şi am deschis gura ca să vorbesc, dar
ceva de pe faţa mea s-a interpretat greşit şi s-a răsucit, l-a apucat
pe Anton de gât şi l-a izbit de perete.
— Ai pus mâna pe ea?
L-a izbit din nou de zid. Anton şi-a revenit rapid şi şi-a pus
mâinile pe antebraţele lui Wes. Mă temeam că o să sară la bătaie.
N-a făcut-o. Anton a rămas nemişcat şi l-a lăsat pe Wes să-l ţină
lipit de zid. Braţele lui Wes tremurau din cauza efortului.
— Te-am întrebat ceva! a răcnit el.
— Nu.
Un singur cuvânt, cu ochii aţintiţi asupra lui Wes,
provocându-l să nu creadă adevărul.
Mi-am pus mâinile pe spatele lui Wes, neştiind ce să fac. Nu
voiam să înrăutăţesc lucrurile. Mi se scurgeau lacrimile pe obraji.
— Wes, iubitule, Anton a încercat să mă ajute să trec peste
ceea ce s-a întâmplat. Te rog, dă-i drumul. O să stăm de vorbă.
Noi doi. El nu mi-a făcut nici un rău.
— Şi care-i faza că nu poţi să o atingi? De ce pizda mă-tii să
spui aşa ceva? i-a tunat în faţă lui Anton.
Din nou, Anton a dat dovadă de răbdarea unui sfânt, ceea ce
era ciudat, pentru că ştiam că face box şi exerciţii de forţă ca un
maniac. Probabil că ar fi putut să-l învingă pe Wes sau, în cel mai
rău caz, să-l potolească.
 — Când a venit la mine, nu suporta nici măcar o simplă
îmbrăţişare. A fost nasol, frate.
Mi s-au tăiat genunchii.
Nu. Nu. Nu. Nu.
Wes nu trebuia să ştie. Nu voiam să stric totul. Era prea nou
totul, prea important. Acum avea să vadă că sunt distrusă. Că nu
sunt suficient de bună pentru el. Nu petrecusem destul timp
alături de el. Heather a strigat ceva, dar n-am putut nici măcar să
aud prin zgomotul nebunesc din capul meu. M-am trezit ridicată
şi adăpostită în singurele braţe în care voiam să mai ajung
vreodată. Ale lui Wes.
— Scumpo, îmi pare rău. Iubito, e în regulă, e în regulă.
Tremuram la pieptul lui. Cumva, a ajuns în apartamentul
meu şi s-a aşezat pe canapea cu mine ghemuită în poala lui. M-a
ţinut în braţe mult timp, iar eu am plâns. M-a alinat, m-a
mângâiat pe păr, mi-a şoptit cuvinte dulci. În final, pentru că
eram moartă de sete, m-a făcut să iau câteva înghiţituri de apă
dintr-un pahar care a apărut ca de nicăieri.
— Vă lăsăm singuri. Amigo, îmi pare rău. N-am ştiut. Puneta6!
Lo siento.
— Dacă aveţi nevoie de ceva, am lăsat cărţile noastre de
vizită pe bar. Vă caut mai târziu. Ai grijă de fata noastră, a spus
Heather.
Fata noastră. Ei mă considerau fata lor, dar eu nu voiam să
fiu decât fata lui Wes. Am tras aer în piept lângă gâtul lui Wes,
bucurându-mă de mirosul de ocean, dorindu-mi să fim la casa lui
din Malibu, nu în Miami, într-un apartament străin, deşi
frumuşel.
— Hei, eşti bine?
Mi-a ridicat bărbia şi mi-a şters lacrimile rămase pe faţă, iar
eu am dat din cap că da.
— Ţi-e foame?
Am dat din cap că nu.
— Ţi-e sete?
Acelaşi răspuns.
6
Înjurătură în spaniolă (n. tr.).
 — De ce ai nevoie?
— Am nevoie să mă iubeşti.
— Mia, te iubesc din clipa în care ţi-ai scos casca pe plajă. La
naiba, s-ar putea să se fi întâmplat chiar înainte, când mi-a arătat
mama pozele tale de pe site. Am ştiut că trebuie să fii a mea. Şi nu
doar în pat.
M-a strâns uşor.
— Deşi îmi place şi asta la nebunie.
A rânjit şmechereşte.
— Cu tine, Mia, a fost mereu mai mult de atât. Tot ce are
legătură cu tine mă atrage. Trupul tău mă face slab, plin de
dorinţă. Dragostea ta de viaţă şi de tot ce e nou mă face să-mi
doresc să-ţi aştern lumea la picioare doar ca să te văd zâmbind. O
să te iubesc azi, mâine şi în fiecare zi de acum încolo.
— Dovedeşte-mi-o.
A gemut, apoi a oftat.
— Iubito, trebuie să stăm de vorbă.
— Dovedeşte-mi-o, l-am rugat, aproape că l-am implorat din
nou.
Şi-a trecut o mână prin părul blond închis, apoi peste faţă.
— Fute-m-aş! a mormăit el.
— Exact. Fute-mă!
A clătinat din cap că nu.
— Nu în seara asta. În seara asta am să te venerez.

CAPITOLUL 9

Înainte şi înapoi. Înainte şi înapoi. Oprire bruscă. Tras de păr.

Încruntătură. Murmurat înjurături. Întoarcere. Repetare.
L-am urmărit pe Wes măsurând podeaua cu paşii,
distrugându-şi la figurat pantofii în acest timp. S-a oprit deodată,
şi-a încleştat mâinile şi s-a întors cu faţa la mine.
 — Îl omor dracului. Îl distrug. Cariera politică – a făcut un
gest din mână – s-a terminat. O să plătească cu sângele!
— A plătit deja.
M-am uitat în sus, iar răceala din încăpere s-a transformat
într-o căldură puternică. Wes avea ochii întunecaţi ca smoala, cu
un singur inel subţire de verde translucid.
— Mason l-a călcat în picioare, am şoptit anevoie.
Am înghiţit cu greu cocoloşul de hârtie care mi se formase în
gât, am încercat să vorbesc, dar privirea din ochii lui m-a făcut să
tac.
Wes s-a încruntat atât de tare că i-au apărut cute deasupra
nasului.
— Mason? Cine pizda mă-sii e Mason?
Am clipit la tonul iritat al vocii lui.
— Ăăă... Mason este un fost client...
Ochii lui Wes s-au stins, goliţi de orice sentiment, apoi s-au
mărit.
— Prieten, am adăugat.
A început din nou să măsoare camera în lung şi-n lat.
— Nu-mi vine să cred. Iubita mea este atacată de un gunoi –
s-a răsucit pe un călcâi şi a continuat să meargă – şi ajunge la
spital, şi mie nu mi se spune o vorbă! Iisuse Hristoase, Mia! E
nebunie curată.
Probabil că nu avea nici un sens să pun în evidenţă faptul că
nu hotărâserăm decât ieri statutul relaţiei noastre, dar m-am
gândit că s-ar putea să iasă mai rău ca o gaură în cap. A rămas
nemişcat, cu ochii închişi, cu falca tremurând din cauza felului
exagerat în care-şi încleşta gura.
— Nu ştiu ce să fac.
Am sărit, l-am luat de mâini, le-am aşezat între noi şi i le-am
masat până când tensiunea din ele s-a mai relaxat.
— Iubitule, nu ai ce să faci.
S-a muşcat de buză atât de tare că am crezut că a ajuns până
la carne şi că o să-i ţâşnească sângele.
— Mia, sunt atât de furios!
Avea o voce aspră şi plină de durere.
 — Trebuie să fac ceva.
A deschis ochii şi i-a întâlnit pe ai mei.
— Nu. Tu trebuie să ai grijă de mine. Să mă ajuţi. Asta-i tot ce
poţi să faci. S-a terminat.
Şi aşa şi era. Am petrecut o oră explicându-i în detalii cumplit
de dureroase ce se întâmplase, momentele dinainte de atac şi
urmările. În tot acest timp, Wes m-a ţinut de mână, a aşteptat
răbdător în timp ce eu repovesteam acea experienţă oribilă, m-a
mângâiat pe spate, mi-a şters lacrimile şi atâtea altele. A ascultat
şi nu a reacţionat decât după aceea. Odată ce i-am spus o
versiune acceptabilă a ceea ce-mi făcuse Aaron în noaptea
respectivă şi înainte, când m-a atins nepermis în timp ce
dormeam, Wes a început cu plimbatul prin cameră. Şi cu
înjurăturile. Apoi a izbucnit furia.
Wes a clătinat din cap şi a început să se tragă de păr pentru a
o mia oară.
— Nu s-a terminat. Am adunat o grămadă în mine. Iubito,
singura cale să scap de asta este să-l distrug pe nenorocit. Nu
înţelegi?
Ochii lui aruncau fulgere şi îi tremurau mâinile.
— A rănit-o pe femeia pe care o iubesc. Tare. Trebuie să
simtă aceeaşi durere.
— Cum am spus, o simte. Trebuie să meargă la un psihiatru,
la Alcoolicii Anonimi şi multe altele. Iubitule, dacă asta ajunge în
presă sau dacă află cineva ce s-a întâmplat, ramificaţiile vor răni
mult mai mulţi oameni în afară de Aaron. Sute, poate mii de
oameni din alte ţări. Warren, tatăl lui, va trebui să-şi suspende
proiectul. Investitorii lui n-ar sprijini niciodată un om al cărui fiu
e un agresor sexual şi un beţiv. Te rog, încearcă să înţelegi.
Şi iar a început să umble încoace şi încolo. Îmi dădeam
seama, după umerii lui prăbuşiţi, că a înţeles. Vorbiserăm deja
despre asta. Îi povestisem despre activitatea lui Warren, despre
munca depusă de el, despre contribuţiile care curgeau şi care s-ar
fi oprit imediat dacă ieşea ceva urât la iveală. Clubul băieţilor
buni l-ar fi crucificat şi şi-ar fi luat şi banii cu ei. Weston ştia asta.
A fost de acord pentru că şi el, în împrejurări similare, şi-ar fi
retras finanţarea.
— Wes, şi mai sunt şi repercusiuni...
Am încercat să aduc vorba despre subiectul sensibil al
muncii mele şi despre cum m-ar privi restul lumii. S-a uitat pieziş
la mine şi s-a sprijinit de marginea scaunului aflat în faţa mea.
— Repercusiuni?
Am dat din cap că da.
— Da. Asupra ta, a lui Alec, a lui Mason, a lui Tony şi Hector,
asupra familiei D’Amico, asupra lui Tai, a lui Anton; aş risca prea
mult căutând dreptatea la tribunal şi în presă pentru ceea ce mi-a
făcut.
— Iubito, m-ai pierdut. Cine sunt toţi oamenii ăştia?
Şi aici totul a devenit real. Foarte real. Genul acela de real
care fie întăreşte cuplurile, fie le distruge pentru totdeauna. Nu
aveam ce să fac.
— Wes, ştii bine că sunt damă de companie. Majoritatea
oamenilor cred că asta înseamnă că sunt o târfă bine plătită şi, în
unele cazuri, informaţia asta poate fi considerată corectă.
A pufnit, expirând cu putere.
— De asemenea, angajarea mea ca damă de companie
presupune faptul că aceia care-şi permit sunt oameni foarte
puternici în domeniul lor.
— Nu reuşesc să te urmăresc. Explică-mi.
A vorbit într-un fel care mi s-a părut destul de nemilos.
Voia să abordăm subiectul ăsta? OK, aveam să-i spun.
Am ridicat din umeri.
— Tu ai vrut-o.
Mi-am încolăcit un deget în jurul degetului mare de la
cealaltă mână şi i-am enumerat.
— În afară de Warren şi de ajutorul lui pentru sărmanii din
lumea a treia, clienţii dinaintea lui au fost familia D’Amico. Am
pozat pentru campania Frumuseţea se găseşte în toate mărimile.
Vestea că au angajat o damă de companie ca model ar distruge
tot ce au clădit.
Wes a întins un deget spre mine.
 — Am văzut campania, de fapt. Am fost foarte mândru de
tine, scumpo. Arătai foarte bine. Extraordinar chiar.
M-am luminat la auzul complimentului. Mi s-a părut minunat
că Wes e mândru de munca mea.
— Mai departe?
— Mason Murphy.
Wes a făcut ochii mari, recunoscând numele.
— Da, celebrul jucător de baseball de la Boston Red Sox. M-a
angajat să-i fiu iubită ca să-şi îmbunătăţească imaginea publică.
Până la urmă, chiar a funcţionat şi şi-a găsit jumătatea în
persoana responsabilei lui de relaţiile cu publicul.
Wes s-a îndreptat spre barul din cealaltă parte a camerei. A
ridicat sticla de whisky, iar eu am încuviinţat din cap. A luat două
pahare fără picior şi le-a umplut cu trei degete de lichid de
culoarea ambrei. Da, avea să fie una dintre acele nopţi. O
adevărată spovedanie. Speram doar că nu o să mă crucifice
pentru păcatele mele.
Mi-a întins paharul şi am luat o înghiţitură. Lichidul mi-a ars
gâtul ca bomboanele Hot Tamales, lăsându-mi un gust puternic
care mi-a pişcat limba şi mi-a încălzit plăcut burta.
— Te-ai culcat cu el?
S-a aşezat pe fotoliul din faţa mea. Eram despărţiţi de o
măsuţă lungă şi îngustă din sticlă. Distanţa pe care a creat-o între
noi, intenţionat sau nu, nu a trecut neobservată. Nu conta. Asta
trebuia să se întâmple.
Am clătinat din cap că nu.
— Nu, nu m-am culcat cu el. Nu că n-ar fi încercat.
Am rânjit, iar el s-a încruntat. În regulă, mai departe.
— Înaintea lui a fost Tony Fasano.
Şi-a aplecat capul într-o parte.
— Tipul cu mâncarea?
Asta m-a făcut să zâmbesc.
— Da.
— El în ce scop te-a angajat?
De data asta, când a vorbit, a părut mai relaxat, mai puţin
apăsat de greutatea stresului.
 — Ca să-i fiu logodnică, am chicotit eu şi Wes s-a dat înapoi.
Partea cea mai tare este de ce m-a angajat.
Am zâmbit. Probabil că Wes s-a simţit uşurat văzându-mă,
pentru că mi-a zâmbit şi el, chiar dacă nu din toată inima.
— De ce?
Mi-am urcat picioarele sub fund, făcându-mă comodă, şi mi-
am aşezat paharul pe braţul fotoliului.
— Ca să-ţi spun asta, trebuie să-ţi prezint scena.
Buzele lui Wes s-au strâmbat într-un fel de zâmbet şi m-am
gândit că asta este, fără discuţie, o mică victorie.
— Bine, dă-i drumul.
S-a lăsat pe spate şi a luat o gură de whisky. Adoram să mă
uit la gâtul lui şi să-i văd mărul lui Adam umflându-se de la efort.
Mă interesa totul la Wes, mai ales acum, că eram împreună.
Speram că o să fim împreună mult timp după această
conversaţie.
— Când am ajuns la Chicago, majordomul casei mi-a dus
geamantanul într-o cameră. Era o cameră imensă, mult mai mare
decât mă aşteptam, chiar dacă Tony locuieşte într-un apartament
de lux din oraş.
Wes nu a spus nimic, aşteptând ca să continuu.
— Când tipul m-a lăsat acolo cu bagajele, am auzit duşul. Nici
nu-ţi imaginezi ce m-am speriat la gândul că sunt într-o cameră,
probabil în dormitorul matrimonial, şi că un tip pe care nu-l
cunosc, un străin, e în duş.
Pentru o tipă, detaliul ar fi fost amuzant şi distractiv. Pentru
Wes... nu prea. Şi-a încleştat fălcile şi a început să scrâşnească din
dinţi, iar eu m-am grăbit să vorbesc mai departe.
— Deci se deschide uşa şi apare tipul ăsta cât toate zilele,
doar cu un prosop pe el, şi de aici lucrurile devin cu adevărat
interesante...
Am încercat să sune mai incitant, dar Wes părea doar
enervat.
— Da, nu mai pot de nerăbdare, s-a răstit el şi eu am dat ochii
peste cap.
 — Ei bine, stăteam acolo ca peştele pe uscat, neştiind ce să
spun şi apoi, din spatele lui, a apărut un alt tip cu prosopul
înfăşurat în jurul taliei şi l-a îmbrăţişat pe clientul meu. Adică o
îmbrăţişare la pielea goală. Ca şi cum ar fi fost în duş... Împreună.
Aici Wes mi-a zâmbit cu toţi dinţii lui albi, strălucitori.
— E homosexual!
— Tu nu urmăreşti ştirile? Nu dai atenţie tabloidelor?
A clătinat din cap că nu.
— Absolut deloc. Mă feresc de ele ca de ciumă. Rareori se
bazează pe adevăr şi, de obicei, ajung să facă să sufere persoana
pe care o prezintă.
— În fine, ca să-ţi răspund la întrebare, Tony e homosexual. E
într-o relaţie de lungă durată cu un avocat extraordinar pe nume
Hector Chavez. De fapt, în luna în care am stat acolo, m-am
apropiat foarte tare de Tony şi de Hector. Mai mult de Hector
decât de Tony, din motive evidente.
I-am făcut cu ochiul.
— Evident, a repetat el.
Am bătut cu degetele darabana în picior şi am sorbit din
băutură.
— Apoi, înainte de Tony, a fost Alec.
Amintirea timpului petrecut cu Alee mi-a adus un gol în
stomac. Îi dăruisem o bucăţică din mine lui Alec în luna aceea.
O bucăţică pe care nu o mai voiam înapoi. Adevărul gol-goluţ:
l-am iubit pe franţuzul meu cu gura spurcată şi mi-a plăcut la fel
de mult să fiu în patul lui. Nu mai mult decât în al lui Wes, dar
undeva foarte sus pe lista oamenilor grozavi pentru sex, la fel ca
şi Tai.
— Şi Alec era pictorul, a mormăit el.
De unde ştia asta, n-am reuşit să-mi amintesc. E posibil să fi
pomenit eu ceva despre Alec şi despre timpul petrecut împreună,
dar Wes nu se trăda în nici un fel. Am strâns din buze, m-am uitat
în altă parte şi apoi în jos, la paharul meu pe jumătate plin, şi am
luat încă o înghiţitură sănătoasă de whisky.
— Ai avut o relaţie sexuală cu el?
 Wes a întrebat pe ton care nu suna acuzator, ceea ce speram
că înseamnă că va fi totul în regulă.
Am dat din cap că da.
A ridicat din umeri şi s-a uitat afară, la soarele care apunea.
— Dar a fost ceva fără sentimente, cum a fost cu Gina.
Simpla menţionare a numelui acelei căţele a făcut să fluture
stindardele geloziei, să facă monstrul cu ochi verzi să cânte şi pe
curva cu două feţe să strângă mâna Diavolului.
— Alec a fost special. Înseamnă ceva pentru mine.
Intrasem în defensivă, fără să-mi dau seama că-mi arăt
cărţile într-un fel în care nu eram încă în stare să o fac. Wes şi-a
aplecat capul, apoi tot corpul, şi s-a sprijinit cu coatele pe
genunchi, împreunându-şi mâinile sub bărbie.
— Chiar aşa? În ce sens special?
Mi-au apărut lacrimi în ochi.
— Alec m-a făcut să mă simt frumoasă.
— Şi eu nu te-am făcut? m-a provocat el.
Mi-a sărit muştarul.
— Ba da, dar el m-a făcut să mă simt ca Mia aceea pe care nu
o vede lumea, care a fost şi cu tine, dar nu şi cu restul lumii. M-a
silit să-mi dau jos masca şi să las lumea să se deschidă către
mine. Am învăţat o lecţie foarte valoroasă de la Alec.
— Care anume?
Avea un ton rănit şi speriat.
— Să mă iubesc pe mine însămi.
Wes a închis ochii, a tras aer în piept şi s-a relaxat.
— Mia, ai toate motivele din lume să te iubeşti.
Am clătinat din cap.
— Eu nu credeam asta. Nu până la Alec. Nu înainte ca arta lui
să mă facă să văd ceea ce vedea toată lumea. Chiar dacă eram
distrusă şi mă luptam cu viaţa, chiar dacă am ajuns damă de
companie pentru că tatăl meu parior şi beţiv n-a fost în stare să
aibă singur grijă de datoriile lui, am învăţat că eu – m-am bătut în
piept –, eu, Mia Saunders, chelneriţa din Las Vegas, meritam mai
mult. Meritam fericire. Meritam iubire.
— Şi eu nu-ţi ofer asta?
 Avea vocea frântă când a rostit întrebarea.
— Ba da, doar că în acel moment a făcut-o şi Alec. Într-un fel,
încă o face.
Privirea i-a devenit dură, apoi tristeţea i s-a aşternut peste
chip.
— Te iubeşte.
Am dat din cap că da şi el a închis ochii. M-am grăbit să-i
răspund.
— Alec consideră că îl iubeşti pe cel cu care eşti în timpul în
care eşti alături de el. Că e în regulă să iei o bucăţică din celălalt,
atât timp cât o porţi cu tine toată viaţa.
— Te vrea înapoi?
Şi iată gelozia apărând la surferul meu normal, relaxat,
producător de filme.
— Nu. Nu în sensul ăla. Alec iubeşte fiecare femeie cu care
este, altfel n-ar mai fi cu ea. Probabil că sunt în toată lumea, zi de
zi, inimi sfărâmate pentru că el iubeşte pe altcineva chiar în clipa
asta.
— Eu nu funcţionez aşa, Mia. Eu sunt bărbatul unei singure
femei atunci când mă dedic, iar eu mă dedic ţie. Nouă. Ca să poată
să meargă relaţia, trebuie să te dedici şi tu.
Şi-a dres glasul.
— Şi o să trecem peste toată istoria asta. Pentru că, draga
mea, asta este. Istorie.
M-am gândit în treacăt la Gina, dar nu ştiam exact perioada
când o futea pe ea şi făcea dragoste cu mine. Ştiam doar că acum
n-o mai face şi îl credeam.
— Astea-s toate lunile. Deci te-ai culcat cu un singur bărbat
de când am fost noi împreună? Privirea lui era neîncrezătoare.
Avea şi motive.
Am închis ochii şi mi-am făcut curaj.
— Nu. Am fost cu Tai Niko, fotomodelul masculin, în Hawaii.
— În Hawaii? în Mai?
— Da.
— O aventură de o noapte, cum ar veni?
 Atârnau atât de multe de răspunsul meu. Mi-a tremurat
vocea.
— Nu.
Am recunoscut pentru că puteam fi oricum, numai
mincinoasă nu. Sub nici o formă nu aveam de gând să-mi încep
prima relaţie adevărată de ani de zile pe baza unor minciuni.
— Fir-ar al dracului!
S-a ridicat şi a început să măsoare din nou camera, trecându-
şi mâna prin păr şi înjurând. Se pare că asta era reacţia lui
obişnuită.
— Nu înţelegi, Wes, a fost doar de distracţie! El e deja cu
altcineva acum. Cu cineva cu care are de gând să se însoare! am
ţipat ca să-mi înţeleagă punctul de vedere.
Wes era mult prea important ca să nu trecem peste asta. A
clătinat. I-au căzut din nou umerii.
— La naiba. Iubito, mă ucizi. Ai petrecut o lună în paradis
iubind pe altcineva?
A folosit cuvântul paradis ca să mă tortureze. Gata cu jucatul
corect.
— Şi tu ţi-ai petrecut ultimele nu ştiu câte luni futând-o pe
Gina DeLuca, blestemata de iubită a Americii, bomba sexy, cea
mai sexy muiere în viaţă, şi se presupune că mie ar trebui să-mi
convină?
A pornit ca din puşcă, s-a dat înapoi câţiva paşi şi s-a agăţat
cu mâinile de măsuţa din spatele lui.
— Mia, ea nu înseamnă nimic pentru mine!
S-a apucat cu mâna de piept.
— Nimic! a repetat.
— Mi se pare greu de crezut. Te fuţi ocazional cu ea de luni
de zile!
Am făcut în aer semnul ghilimelelor la cuvântul ocazional.
— Nu crezi că ea are impresia că e vorba de mai mult?
A clătinat din cap că nu.
— N-are impresia asta. Îţi jur.
— Cum zici tu. Poţi să-ţi spui asta până ajungi s-o crezi. Cel
puţin eu pot să spun că m-am distrat cu Alec şi cu Tai şi am mers
mai departe. Acum e altceva. Te. Iubesc. Pe. Tine! N-am spus
niciodată cuvintele astea vreunuia dintre ei. Poate că-i iubesc ca
pe nişte prieteni, ca pe nişte oameni la care ţin şi despre care ştiu
că ţin şi ei la mine, dar nu sunt îndrăgostită de ei. E o diferenţă
enormă. Nu am fost niciodată îndrăgostită de ei. Poţi să spui
acelaşi lucru în privinţa Ginei? Ei?
Aveam o voce scrâşnită şi mi-am dat seama că mi-am pierdut
cumpătul în clipa în care m-am ridicat şi am aruncat paharul de
perete. Nici măcar nu s-a spart. Nici măcar o satisfacţie măruntă.
Să-l ia naiba pe Anton cu pasiunea lui pentru sticlăria de calitate.
Am scos un geamăt şi m-am trântit înapoi pe canapea,
legănându-mi capul în mâini.
— De aia nu mă îndrăgostesc niciodată.
Am spus cuvintele cu voce tare şi le-am repetat în gând, iar şi
iar, ca pe o incantaţie.
Fără să mă prevină, Wes m-a tras în sus şi m-a întors astfel
încât aveam genunchii de o parte şi de alta a şoldurilor lui, ca şi
cum l-aş fi încălecat.
— Să nu regreţi niciodată că mă iubeşti. Asta m-ar durea mai
tare decât orice altceva mi-ai face sau mi-ai spune.
Mi-a cuprins obrajii în palme.
— Asta-i tot? Tot, tot? Doi tipi? Un atacator şi o mână de
prieteni noi?
Mi-am trecut limba peste buze şi am încuviinţat din cap.
— Bine, scumpo.
A înghiţit în sec şi a recunoscut şi el.
— La mine nu a fost decât Gina, din când în când. Putem
trece amândoi peste asta.
Cuvintele lui mi-au făcut inima să cânte. Ca un cântec de
leagăn. M-am înmuiat. Stând cu el aşa, în poala lui, cu mâinile lui
mângâindu-mă, deveneam foarte relaxată.
Putem rezolva asta.
Ochii mi s-au umplut din nou de lacrimi. Mi le ştergea cu
degetele mari pe măsură ce alunecau în jos pe obraji.
— Nu, nu, iubito. De-acum încolo suntem doar noi doi. Dăm
totul la o parte şi s-a terminat. Eu ştiu ce era de ştiut, tu ştii că
Gina nu mai e. NU. MAI. E, a repetat el rărind cuvintele. Ăsta e
singurul lucru care rămâne. Tu şi cu mine. Acum începem să
clădim de aici.
Am dat din cap că da şi mi-am îngropat faţa în gâtul lui,
inhalând parfumul acela de ocean şi de Wes pe care-l adoram.
— Te iubesc.
Am rostit cuvintele ca să le audă şi să ştie că am nevoie şi eu
să le aud.
— Şi eu te iubesc, scumpo. Tu şi cu mine. Numai tu şi cu
mine.

CAPITOLUL 10

Sunetul telefonului m-a trezit din cel mai frumos vis. Wes şi
cu mine făceam turul castelelor din Germania, ţinându-ne de
mână, un cuplu tânăr şi foarte îndrăgostit. Până când a început să
sune. Imediat ce s-a oprit, a luat-o de la capăt.
Wes s-a aplecat peste mine, a pus mâna pe obiectul deranjant
şi a răspuns. Nu. Rahat. Proastă idee. Putea fi oricine. Dacă era
unul dintre foştii mei clienţi, prieten sau nu, putea să iasă rău.
Foarte rău, şi extrem de repede.
A căscat.
— Da, da. În regulă, o clipă. E doamna Milan.
Mi-am dat ochii peste cap. Mătuşa Millie. Am luat telefonul şi
am pus o mână pe microfon, ca să înăbuş orice sunet.
— De fapt, e mătuşa mea, Millie. Adică o cheamă Millie, nu
Milan.
— Serios?
— Credeam că ţi-am spus.
— Sunt destul de sigur că mi-aş fi amintit asta.
S-a aplecat şi m-a sărutat pe umăr.
— Mă duc să fac o cafea înainte să pleci la studio.
 L-am strâns de biceps, l-am apucat de cap şi l-am sărutat cu
tandreţe. A rânjit şi s-a tras înapoi.
Am dus telefonul la ureche.
— Mătuşă Millie, ce mama naibii te-a făcut să mă suni aşa
devreme? Vreau să spun că trebuie să fie incredibil de devreme
la tine.
I-am auzit degetele tastând pe fundal.
— Da, da, nu m-am dus încă la culcare. Mi-ai ignorat toate
apelurile săptămâna asta şi trebuia să-ţi dau detaliile cu privire la
următorul tău client, fiindcă mâine plec în vacanţă. Vreau să mă
asigur că ai totul stabilit din timp. Ăsta e... nu ştiu. E ceva ciudat la
el.
Mătuşa Millie nu mai sunase până acum decât ca o persoană
sută la sută sigură pe ea.
— Ce vrei să spui? De ce e ciudat? E vreun pervers?
A oftat.
— Nu, nu, de fapt, e vorba că e prea curat pe hârtie. A insistat
să-i fac rezervare de îndată ce eşti disponibilă. Verifică o dată la
câteva săptămâni să vadă dacă n-ai avut vreo anulare. Ceea ce
bineînţeles că nu s-a întâmplat.
— O, deci chiar mă doreşte. A spus de ce?
— Se pare că are nevoie de tine ca să fii sora lui de mult
pierdută. Ceva legat de o afacere care ar cădea pe mâini greşite
dacă nu face rost de o soră pe care s-o prezinte investitorilor, bla-
bla-bla. Numele ei a apărut în nu ştiu ce contract legat de afacere,
dar el n-a cunoscut-o niciodată. Nici nu se înţelege prea bine
numele scris de mână. S-ar putea să fie Mia Saunders sau Mia
Sanders sau Sonders, cu o, dar tu ai aceeaşi dată a naşterii ca
individa şi te cheamă Mia Saunders. De aceea a trebuit să te aibă.
Am ţâţâit din buze.
— E ciudat. L-ai verificat?
Mătuşa Millie a scos un oftat extenuat care a părut să-mi
sugrume inima.
— Crezi că m-aş juca vreodată cu siguranţa ta?
 Mi s-a urcat un hohot de râs până pe vârful limbii, mai ales
după dezastrul cu Aaron, dar ea nu ştia prea multe în privinţa
asta. Practic, nu ştia nimic. Ascunsesem bine porcăria aia.
— Ştiu că te preocupă interesul meu, mătuşică. Îmi pare rău.
A ţâţâit şi totul a revenit la normal. Fraieră.
— A fost verificat din fir a păr. E tânăr. Doar treizeci de ani şi
conduce una din cele mai importante firme petroliere, cu sediul
în Texas.
— Oau. Petrol înseamnă bani mulţi, nu?
— Da, şefa. Nu cunosc toate detaliile, doar că-i foarte
nerăbdător să te cunoască. Şi o să-ţi placă la nebunie şi asta. Nu e
un peţitor bătrân şi demodat. Tipul e cowboy, trăieşte la o fermă,
tot tacâmul.
S-a întrerupt.
— N-am văzut să vină cele douăzeci şi cinci de bătrâne de la
Latin Lov-ah al nostru. Pesemne că nu te distrezi atât de bine pe
cât credeam eu.
— Millie, nu e treaba ta, dar nu, nu mă distrez. Şi nici n-am de
gând.
— S-ar putea să te răzgândeşti când o să-ţi trimit poza
cowboyului. Mie nu mi-a plăcut niciodată prea mult genul ăsta,
dar tipul are ceva familiar, îmi spune ceva într-un fel cum n-am
mai simţit de multă vreme. Probabil că de aia simt ceva ciudat,
pentru că tânărul ăsta îmi dă o senzaţie de déjà-vu. Hm, nu
contează. Îţi fac mâine rezervarea la avion de la Miami către
Dallas. Vrei să mai rămâi câteva zile în Miami, să pleci direct la
Dallas sau să treci pe acasă înainte de a porni spre Texas?
Acasă.
Gândul mi-a adus un zâmbet uriaş pe faţă. Atât de uriaş că,
atunci când Wes a intrat în cameră cu o cană cu cafea, s-a oprit
deodată, şi-a lăsat capul într-o parte şi a ridicat o sprânceană în
chip de întrebare nerostită.
— Ce e? mi-a şoptit el, dar eu am clătinat din cap, rânjind ca
o sonată.
 — Mătuşă, mi-ar plăcea să stau în Malibu câteva zile înainte
de a mă duce să-mi cunosc clientul din Dallas. O să decolez de pe
LAX.
Wes şi-a legănat şoldul şi şi-a rotit muşchii abdomenului
într-un fel care m-a făcut să-mi doresc să-i scot boxerii şi să-i fac
o felaţie. Imediat.
— În regulă, păpuşă. Aranjez eu tot. E bine că vii acasă o
vreme. Hai să luăm prânzul împreună.
— Sună bine. Te iubesc.
— Da, dragă. Şi eu pe tine.
Millie a încheiat convorbirea, iar eu am închis telefonul mobil
şi m-am întors spre tipul meu.
— După săptămâna asta, o să fiu pentru şase zile la Malibu.
Mă întreb dacă o să găsesc un loc unde să stau.
Wes mi-a răspuns cu o figură absolut impenetrabilă:
— Ai apartament.
M-am dat un pas în spate. Apartamentul meu. Trebuia pur şi
simplu să golesc locul ăla şi să-mi duc lucrurile la un depozit. De
fapt, poate că ar trebui să trec asta pe lista cu lucruri pe care le
am de făcut cât stau la Los Angeles. Nu are sens să plătesc chirie
pentru un loc în care n-am mai pus piciorul în ultimele şapte luni.
— Iubitule, am crezut...
Wes m-a întrerupt aruncându-mă în pat.
— Ţi-am făcut-o!
M-a sărutat cu putere şi am uitat cu desăvârşire că trebuia să
mă scol ca să mă pregătesc pentru repetiţii.
— Mamă, ce ţi-am făcut-o!
Şi-a frecat nasul de al meu şi mi-a depus o serie de săruturi
umede pe gât.
— Bineînţeles că vreau să stai la mine. Părinţii mei m-au
înnebunit de cap să te aduc înapoi.
— Să mă aduci înapoi? Nu m-ai avut de la început.
S-a ridicat şi şi-a pus mâinile pe coastele mele, împingând
marginea cămăşuţei de noapte şi ridicând materialul centimetru
cu centimetru.
— Ba te-am avut.
 Am dat din cap că nu.
— Ai fost a mea încă de atunci.
Am scuturat din nou din cap.
— Nu?
În loc să ridice bluza şi să se ducă spre sânii mei pulsând de
dorinţă, a făcut exact contrariul şi a început să mă gâdile.
Degetele lui scobeau în zona sensibilă dintre coaste, producându-
mi hohote puternice de râs.
— Recunoaşte că ai fost a mea! mi-a cerut.
Era greu să-l aud printre crizele de râs care-mi explodau din
trup. Am dat din cap că nu şi am încercat să-l apuc de degetele
neobosite. Nu mai puteam să respir. Corpul nu-mi mai aparţinea,
dar, la naiba, avea dreptate. Mă avusese încă din prima clipă.
— Bine, bine, m-am rugat de el.
A clătinat din cap.
— Nu-i suficient.
Mi-a tras mâinile în sus şi mi le-a aşezat pe cap.
— Spune-o.
Am tras aer în piept de vreo douăzeci de ori ca să încerc să
opresc senzaţia nimicitoare de tremur care-mi zdrăngănea prin
fiecare nerv. Apoi l-am privit în ochi şi cumva mi-am dat seama
că, orice răspuns i-aş fi dat, era foarte important pentru el.
— M-ai avut încă din ianuarie, Wes, am spus cu o voce
înecată de emoţie. N-am vrut s-o cred. Am încercat atât de tare să
neg. Am înghesuit-o într-un dulap, sus, pe un raft, să nu o poată
găsi nimeni. Nici măcar eu. În special nu tu. Dar lucrurile astea au
felul lor de a ieşi la lumină. Mă bucur că s-a întâmplat aşa.
Mi-a alunecat o lacrimă pe faţă. Wes s-a aplecat şi a lins-o.
— Ador gustul lacrimilor tale. Şi ştii ceva?
— Ce? m-am înecat eu ştergându-mi obrajii, în timp ce el îşi
ţinea privirea fixată asupra mea.
— Şi tu m-ai avut pe mine, scumpo. Încă de atunci.

***
Repetiţia de ieri a fost brutală. Nu a ajutat cu nimic faptul că
Wes era acolo şi privea mormăind, aruncând săgeţi din priviri
înspre Anton de fiecare dată când acesta îşi rotea corpul lângă al
meu şi îmi punea mâinile pe şolduri. În acest video-clip, rolul
seducătoarei era să aţâţe bărbatul, să-l facă să moară de dorinţă
pentru ea. Acum mă simţeam în siguranţă, dragostea lui Wes îmi
oferea încrederea de care aveam nevoie ca să trec peste
atingerea altui bărbat. Mai pe scurt, eram aprinsă. Frigeam şi
emanam lumină strălucitoare. Maria nu-şi mai încăpea în piele de
bucurie şi fericirea continua cu fiecare element din filmare.
— Da, da! Tăiaţi!
Camerele de filmat s-au oprit. Mâinile lui Anton mă apăsau
pe şolduri, cu faţa lângă burta mea într-o postură foarte
sugestivă. S-a tras înapoi ca şi cum nu şi-ar fi frecat până atunci
nasul de genunchiul meu, în sus pe coapsa îmbrăcată în dresuri şi
nu mi-ar fi ridicat cu dinţii rochiţa scurtă. Şi totuşi, când s-a
strigat tăiaţi!, s-a terminat. Bam! A redevenit Anton cel calm şi
prietenos care-şi făcea un scop din a păstra distanţa. Planul
funcţiona pentru că frica de atingerea lui, anxietatea de care
suferisem o bună parte a lunii se disipaseră, reuşind să scap de
ele în cea mai mare parte.
Maria avusese dreptate. Discuţia purtată la telefon cu Gin şi
cele cu Wes – cei doi oameni care mă cunoşteau aşa cum nu mă
cunoştea restul lumii – m-au ajutat să trec peste. Mi-am dat
seama că nu doar atingerea unui alt bărbat îmi stârnea reacţia.
Vinovăţia determina flashbackurile, anxietatea, frica sâcâitoare
care se strecuraseră în experienţa mea alături de Anton. Până la
urmă, a trebuit să accept că luasem decizia corectă. În definitiv,
salvarea celorlalţi prin decizia pe care o luasem însemna şi
propria mea salvare. N-aş fi putut trăi ştiind că toţi cei la care ţin
şi mii de oameni aflaţi în nevoie ar fi suferit la rândul lor
consecinţele.
Am plecat de pe platou, îndreptându-mă spre zona în care
stătea stilista. Ea mi-a arătat ultimul costum. Acesta avea să fie
testul testelor. Un creator pe care-l cunoştea Anton făcuse
îmbrăcămintea – dacă i se poate spune aşa. Pe scurt, bucăţi fine
de material erau prinse unele de altele într-o cârpeală uşor de
sfâşiat. Machieuza şi creatorul vestimentar se agitau în jurul meu
în timp ce Wes stătea într-o parte şi îşi ţinea gura. Fiind
producător de filme şi având de-a face zi de zi cu actori, te-ai fi
gândit că are mai mult tact şi că acceptă faptul că interpretam un
rol, fără a face prea mare caz din asta. Complet eronat. Tăcea, ca
un adevărat profesionist al acestei industrii, dar ştiam că îl costă
scump. Felul încordat în care îşi ţinea corpul, linia subţire a
buzelor, felul în care îi fugeau ochii de pe carnea mea dezgolită
spre locurile în care mă atinsese Anton. Toate acestea erau
semne că Wes abia reuşea să suporte.
— Să ştii că poţi să te întorci la hotel. O să tragem ultima
scenă şi apoi luăm masa cu toţii, am încercat o dată să-l fac să
plece, dar fără a-mi dori asta cu adevărat.
Wes a clătinat din cap că nu.
— Iubito, sunt aici. Tu fă-ţi treaba, apoi mergem mai departe.
Avea un ton plat, lipsit de orice emoţie. Am încercat o tactică
diferită.
— Mă bucur foarte mult că ai rămas aici. Asta face totul mai
uşor.
Am clipit ca să alung senzaţia de lacrimi din ochi. A venit la
mine, mi-a ridicat bărbia, s-a aplecat şi m-a sărutat uşor.
Machieuza a mormăit şi a început să înjure în spatele meu. Am
zâmbit lipită de gura lui Wes.
— O să mă bagi în belea.
Într-un târziu, a rânjit ridicând din sprâncene.
— Îmi place să te bag în belele. Sunt sigur că există mai multe
metode prin care putem intra în mai multe necazuri.
L-am împins râzând pe înfundate, am aruncat o privire de
scuză spre machieuză şi i-am trimis lui Wes un sărut prin aer.
Wes şi-a lins buzele şi s-a bătut cu degetul mare peste buza
cărnoasă de jos. Adoram asta. Atât de al naibii de sexy.
— Fii atentă, hermana. Scena finală e de comă. Eşti gata
pentru ea?
Wes avea să-şi piardă minţile văzând ce pregătiseră pentru
final.
 — N-am fost niciodată mai pregătită, am confirmat, dorind să
adaug: pentru o femeie gata să apară dezbrăcată într-o cameră
plină cu dansatori, echipa de filmare, cu Anton şi cu bărbatul meu.
M-am gândit o clipă să-i spun lui Wes ce avea să se întâmple
în scena aceea, dar am hotărât să n-o fac. Dacă ne ieşea dintr-o
singură dublă, toată treaba mergea de la sine, iar el nu avea altă
şansă decât să suporte.
Toată lumea ştie că e mai uşor să-ţi ceri iertare decât să-ţi
ceri voie. Era, fără discuţie, unul dintre acele momente.
Stilista m-a condus spre noua scenă, aranjându-mi bucăţelele
de material, sclipiciul şi bijuteriile. Când spun bijuterii, mă refer
la diamantele acelea false orbitoare cu fund plat şi vârf în mai
multe culori. Aveam sânii acoperiţi de pietre semipreţioase lipite
în aşa fel încât să-mi acopere sfârcurile şi areolele, dar să scoată
în evidenţă boţurile de carne. Un chiloţel minuscul, făcut şi el din
pietre strălucitoare, şi câte un şirag de diamante în jurul
şoldurilor îmi acopereau sexul complet epilat. Un alt lucru de
care Wes nu ştia, pentru că făcusem operaţia oribilă în baie în
timp ce el lua prânzul. Totul era ascuns sub bucăţica de material
care cu greu se putea numi rochie. Cu atât mai mult cu cât ştiam
că avea să fie ruptă în bucăţele imediat ce porneau camerele de
filmat.
M-am urcat cu băgare de seamă pe piedestalul meu. Ritmul
puternic al melodiei lui Anton ne-a împresurat. Luminile au
fulgerat, clipind într-un efect de stroboscop care îngreuna
vederea. Ventilatorul m-a izbit cu aerul acela fin, senzual,
făcându-mi părul să zboare liber. Buclele desfăcute pluteau în
curentul de aer şi speram că dau rezultatul atrăgător pe care-l
doreau Anton şi echipa lui.
Wes stătea în picioare în întuneric, chiar în faţa mea. Îi
vedeam mai mult faţa, în special ochii aceia verzi. Avea braţele
încrucişate la piept şi privirea aţintită asupra mea. Camera a
dispărut. Dansatorii m-au înconjurat, în timp ce eu mi-am umflat
umerii, mi-am legănat şoldurile şi am inhalat şi exhalat aşa cum
mă învăţase Maria ca să pot obţine efectul acela de frumuseţe
care-i face pe bărbaţi nişte proşti. Cuvintele ei, nu ale mele.
 Personajul lui Anton a venit din spate. I-am simţit mâna
mângâindu-mi corpul. Am închis ochii şi i-am deschis la loc, fără
să văd altceva în afara lui Wes, iar ceea ce am văzut mi-a ricoşat
pe şira spinării şi mi-a aterizat cu putere în stomac. Dorinţă.
Dorinţă carnală atât de puternică încât mi s-au întărit sfârcurile,
bijuteriile începând să mă ciupească plăcut. În mijlocul unei
scene, cu o sută de oameni în jur, Wes mi-a aprins trupul ca pe o
torţă. Anton a continuat să danseze în jurul meu, atingându-mă,
lipindu-şi buzele de ale mele, implorând. Din când în când
atingea câte o bucăţică de material şi rupea câte o fâşie. Eu
tresăltam aşa cum mi se spusese în timp ce îmi făcea armura
bucăţi. Bănuiesc că asta era viziunea abstractă. El înlăturând
armura seducătoarei sale, ca ea să devină a lui.
Dansatorii îmbrăcaţi în costume negre cu găuri care lăsau să
se vadă porţiuni strălucitoare de piele se învârteau în jurul meu
ca nişte fantome. Metafora din coregrafia pe care o pusese la
punct Maria pornind de la sugestiile lui Heather era cu adevărat
unică. Când piesa a ajuns într-un moment de crescendo,
dansatorii s-au îngrămădit în jurul meu. Camerele filmau fiecare
unghi. La o împingere puternică din şolduri a lui Anton, care
stătea exact în faţa mea, fiecare dansator trebuia să rupă o bucată
din rochia mea, iar restul urma să cadă, lăsându-mă în lenjeria cu
pietre preţioase. Anton s-a lăsat în genunchi. Eu jucam plină de
încredere, plină de forţă, chiar reuşind să intru în rol. Când Anton
a ridicat mâinile în aer ca într-o rugăciune, implorându-mă, i-am
cuprins obrajii cu o mână, iar cu cealaltă l-am împins în piept.
Camera s-a apropiat pentru un cadru restrâns. Cu mişcări
măsurate, am strâns din buze şi am rostit ultimele cuvinte ale
cântecului sincronizându-mă perfect cu vocea feminină de pe
înregistrare.
— „Uită-mă.“
Apoi, când camerele s-au retras, mi-am încrucişat braţele
peste sâni, l-am împins şi mi-am dus cealaltă mână între coapse.
Apoi am închis ochii, aplecându-mi capul în jos şi într-o parte.
Luminile s-au stins.
— Tăiaţi! Tăiaţi! Am terminat aici! a strigat regizorul.
 Mi s-a aruncat un halat pe umeri şi m-am trezit în braţele lui
Anton.
— Lucita, ai fost genială!
M-a sărutat pe obraji, pe frunte, pe tâmple, pe păr şi apoi,
cuprinzându-mi obrajii în mâini, s-a uitat fix în ochii mei, cu
intenţii vădite. S-a aplecat şi m-a sărutat uşor pe buze. Un sărut
ca o şoaptă, dar a fost de ajuns. Partea cea mai bună a sărutului a
fost că nu mi-a fost frică absolut deloc. Nici urmă de flashback,
doar plăcerea de a fi felicitată de un prieten. M-a apucat de braţe,
dar apoi mi-a dat drumul brusc şi un rânjet i-a apărut pe faţă.
— Cred că ţi-ajunge cât ai atins-o pe iubita mea, ce zici,
amigo? a vorbit Wes pe un ton sec.
Anton s-a întors şi l-a tras pe Wes într-o îmbrăţişare
bărbătească, completată cu o lovitură puternică pe spate.
— Eşti bun pentru ea, amigo! Acum o să sărbătorim!
Un braţ pe umerii mei şi altul pe talie m-au adus între Anton
şi Wes, în ciuda avertismentului lui Wes de mai devreme. Lui
Anton nu părea să-i pese; el trăia clipa şi ignora atitudinea iniţial
iritată a lui Wes. Chiar şi numai asta făcea din Anton un bărbat
deosebit. Trăia în prezent, se bucura de prietenii lui, de munca lui
şi sărbătorea cât putea de des.
Heather şi Maria ne-au întâmpinat la marginea platoului cu
îmbrăţişări şi o sticlă de şampanie Cristal.
— Mare cheltuitor, am remarcat eu sec, sorbind, însă, din
lichidul fantastic şi lăsând nectarul auriu, cu bule, să se
răsucească pe papilele mele gustative şi să-mi danseze pe limbă.
— Ai fost grozavă.
Heather m-a îmbrăţişat strâns.
— Am avut o profesoară minunată.
I-am zâmbit Mariei, incapabilă să-mi reţin entuziasmul. Să
ştiu că videoclipul acesta avea să ruleze în toată lumea, că
oamenii de peste tot aveau să mă vadă... nici nu eram în stare să
descriu senzaţia. Uluitor. Minunat. Incredibil. Toate acestea şi
mai mult decât atât. Combinând asta cu faptul că-l aveam pe Wes
şi trei prieteni noi, lumea aşa cum o cunosc eu era bestială!
 ***
Bagajele făcute, televizorul dat încet, în timp ce emisiunea de
ştiri anunţa ce se întâmplă în zona Miami. Am tras fermoarul
ultimei genţi pline cu toate hainele alese de Heather şi Anton. O
să le iau cu mine în California şi o să le bag în depozit împreună
cu toate rahaturile pe care trebuie să le îndes în cutii ca să mă
mut din apartamentul cât o cutie de chibrituri pe care l-am
închiriat.
M-am gândit la ultima săptămână petrecută aici. Ca şi în
Hawaii, una dintre cele mai frumoase din viaţa mea. Vizita lui
Wes şi nou-descoperita noastră relaţie şi angajamentele pe care
ni le-am luat unul faţă de celălalt au reprezentat punctul de
maximă importanţă. A plecat a doua zi după ce am terminat de
filmat videoclipul. A spus că va face tot posibilul să-şi ia liber în
zilele pe care le avem la dispoziţie, dar că probabil va trebui să
lucreze puţin. În principal la biroul de acasă. În ceea ce mă
priveşte, nu mă interesa decât să fiu cu el. Să mă odihnesc pentru
următoarea slujbă.
Dallas, Texas şi un magnat al petrolului. Nu ştiam prea multe
despre ceea ce vrea să fac în afară de a pretinde că sunt sora lui
de mult pierdută. Una pe care nu a cunoscut-o niciodată. Aşa că,
după cum se părea, aspectul meu nu conta, ci doar faptul că
aveam acelaşi nume şi aceeaşi dată de naştere ca ea. Mi-a luat
câteva zile să-mi dau seama că mătuşa Millie nu-i menţionase
numele. S-a dovedit că e vorba de Maxwell Cunningham. Am
căutat rapid informaţii despre cowboy. Deţine cincizeci şi unu la
sută din Cunningham Oil & Gas, una dintre primele douăzeci şi
cinci de companii de profil din lume. Pentru un bărbat de numai
treizeci de ani, e chiar o realizare. Totuşi, în timpul cercetărilor
am aflat că a moştenit jumătatea din companie cu doar un an în
urmă. Nu scria cui aparţineau restul de patruzeci şi nouă la sută,
dar ştiam că, în majoritatea companiilor uriaşe, procentele mai
mici sunt adesea deţinute de investitori. În orice caz, mă plătea ca
să fiu sora lui, Mia Saunders. Extrem de ciudat. Când i-am găsit
poza, am simţit că l-am mai întâlnit. M-a făcut să mă întreb dacă
nu cumva el şi cu mine am fost la aceleaşi petreceri dichisite în
ultimele şase luni.
Gândindu-mă că o să aflu destul de repede, m-am dus la
geantă şi am scos hârtia de scris.

Anton,
Cum poate un om să-i mulţumească altuia că l-a ajutat să
treacă printr-o traumă? Nu e ca şi cum pot să mă duc la Hallmark
şi să iau o felicitare pe care scrie „Hei, m-ai ajutat să sar înapoi
pârleazul. Mersi, amice!“ (He, he)
Sincer acum, m-ai tratat cu grijă şi respect, aşa cum ar face-o
un prieten adevărat. Faptul că mi-ai povestit viaţa ta, că mi-ai
permis să-ţi împărtăşesc experienţa mea m-a ajutat în feluri pe
care nu le pot exprima. Sunt încântată că ţi-ai pus la punct relaţia
personală şi profesională cu Heather. E o frumuseţe cu o etică a
muncii incredibilă. Nu vei putea niciodată să o plăteşti cu cât
merită pentru că nici măcar tu nu ai atâţia bani. Dar ai grijă să o
răsplăteşti cu aprecieri şi dragoste pentru o muncă bine făcută.
Până şi managerii cu pielea tăbăcită au nevoie de câte o bătaie pe
umăr din când în când. Mai ales din partea prietenului lor celui
mai bun.
Experienţa cu videoclipul va fi una pe care nu o voi uita
niciodată, dar amintirea care-mi va rămâne cea mai dragă va fi
plimbarea noastră cu motocicletele. Ceva cu adevărat frumos, îţi
mulţumesc că ţi-ai împărţit jucăriile cu mine. :)
Ştiu sigur că următorul tău cântec va pune lumea pe jar. Am
să-l cumpăr în clipa în care apare.
Să ne revedem cu bine.
Lucita ta,
Mia

Heather,
Faptul că te-am cunoscut a fost un dar. Sper că ştii că, oriunde
m-aş afla, voi rămâne mereu prietena ta. Sună-mă, trimite-mi
mesaje, bate-mă la cap oricând ai chef, iar eu voi face la fel. De ce?
Pentru că asta fac prietenii! Abia aştept să aud de şmecheriile la
care te obligă Anton. Mă bucur şi pentru faptul că aţi rezolvat
lucrurile între voi. Prietenii cei mai buni, dintre cei care rezistă o
viaţă întreagă, găsesc mereu drumul înapoi unul spre celălalt.
Succes cu noua slujbă!
Prietena ta,
Mia

Cu asta, am apucat mânerul valizei, am lăsat cheia

apartamentului pe masă, am încuiat şi am plecat. Anton şi
Heather credeau că o să ne întâlnim aici peste două ore, dar mie
nu-mi plac despărţirile. Prefer să zbor la asfinţit către noua mea
destinaţie, ştiind că următoarea aventură mă aşteaptă după colţ.
Mi-am luat viaţa înapoi şi sunt mulţumită cu deciziile pe care
le-am luat, cu locul în care mă aflu şi cu ceea ce mă aşteaptă în
viitor. Posibilităţile sunt nesfârşite, mai ales când mi-l imaginez
pe surferul meu care face filme, într-un şort de înot, cu nisip pe
picioare, lipit de glezne, chemându-mă înspre întinderea imensă
a Pacificului.
E timpul să mă duc acasă... cel puţin pentru o vreme.
 AUGUST

Kety McLean Beale,

Luna august îţi este dedicată.
Într-o mare de străini, tu m-ai căutat,
mi-ai oferit prietenie, un zâmbet
şi un teribil simţ al umorului.
Nu voi uita nicicând cum mi-ai transformat
prima experienţă cu colegii într-una memorabilă.
Niciodată, dar niciodată... nu te voi uita.
 CAPITOLUL 1

În secunda în care am păşit sub soarele californian, am fost

izbită, luată pe sus şi învârtită într-un cerc ameţitor. Nişte buze
umede şi-au croit drum către mine. Lumina soarelui, oceanul şi
mirosul unui bărbat pătrundeau în aerul din jurul meu. Senzaţii
de confort, bucurie şi uşurare mi s-au înghesuit în suflet în timp
ce îi sugeam lui Wes buza de jos ca o lipitoare lacomă – dorindu-
mi mai mult din el, având nevoie să-i simt urma pe corpul meu
din creştet şi până-n vârful picioarelor.
Învăluie-mă în tine. Era tot ce puteam gândi în timp ce Wes
îmi sucea capul dintr-o parte într-alta, ducând sărutul şi
marcarea teritoriului dincolo de limitele decenţei publice.
— Luaţi-vă o cameră! a izbucnit vocea unui puşti spărgându-
ne bula fericită de „bine ai venit acasă“.
Mi-am coborât nasul pe al lui, delectându-mă cu mirosul lui
şi, după cum dădea din gene, şi el întâmpina probleme cu ideea
copleşitoare că eram noi doi. Wes şi Mia. O relaţie.
— Bună, iubitule, am spus pe un ton coborât, vocea mea
mascând cât de tare îmi lipsise.
Degetele lui Wes şi-au croit drum dinspre ceafa prin păr,
ţinându-mi capul uşor aplecat.
— Iubita mea, a şoptit cu veneraţie, clătinându-şi capul
înainte să mă sărute dulce încă o dată.
Poate acest al doilea sărut a fost mai puţin intens decât
primul, dar cu la fel de multă semnificaţie.
— Hai să mergem. Vreau să te duc acasă. Domnişoara Croft a
pregătit o masă întinsă pentru venirea ta.
— Serios? I-ai spus lui Judi că vin?
 Am zâmbit şi l-am strâns de mână. Mi-a legănat braţul,
conducându-mă către limuzină.
— Bineînţeles. Trebuia să-i zic că iubita mea vine pentru o
săptămână. Să mă asigur că este pregătită.
Am îngânat.
— Câtă atenţie din partea ta, domnule Channing...
Am păşit în limuzină aplecându-mă astfel încât să-mi scot în
evidenţă fundul, ca el să se poată holba. Precum albinele atrase
de o floare, şi atenţia lui a fost nestingherit atrasă de dosul meu.
L-am zgâlţâit de dragul de-a o face şi am rânjit când mi-a întâlnit
privirea.
— ...al treilea, am rostit accentuat făcând cu ochiul.
Şi-a clătinat capul şi mi-a tras o palmă la fund, cu putere.
Aveam să frec locul ăla ceva vreme.
— Urcă, scumpa mea. Pierdem timp preţios şi vreau să te fut
înainte să te hrănesc.
Wes a urcat în limuzină cu o graţie desăvârşită. Era o
frumuseţe. Înalt, lung, slăbuţ exact în zonele în care trebuia.
Muşchii abdominali şi pectoralii bine definiţi abia se zăreau prin
ţesătura fină a tricoului lui polo. Purta pantaloni scurţi potriviţi
surferului din el, şi nu producătorului de filme super-important
care ştiam că poate fi, mai ales când era nevoit. În picioare purta
o pereche de tenişi Vans.
În momentul în care şoferul a luat-o din loc, Wes a ridicat
ecranul pentru intimitate şi a trecut brusc la atac. Preţ de o
secundă, m-am îndoit că va face vreo mişcare, dar ar fi trebuit să-
mi dau seama. Eram mult prea dornici. Trecuse deja o săptămână
de când ne văzuserăm ultima oară. Respirând întretăiat, Wes m-a
tras în poala lui, crăcănându-şi picioarele şi ţinând mâinile pe
fundul meu pe care îl freca, îl dezmierda şi îi frământa carnea
într-un mod delicios.
— Ai să-mi împlineşti un vis şi ai să mă laşi să te fut chiar
aici?
Ochii lui verzi scăpărau de dorinţă arzătoare. Am dat din cap
şi m-am lăsat şi mai jos, apăsând şi frecându-mă de lancea lui
tare. Mişcându-mi şoldurile în faţă şi înapoi, am impus un ritm
care ne-a făcut pe amândoi să răsuflăm greu.
— Nu, nu, nu. Eu te fut.
Un rânjet care cu siguranţă era identic cu al meu i s-a
strecurat pe buze. Mâinile lui Wes au urcat pe sub fusta mea
vaporoasă până sub chiloţi, apucându-mă de fund şi mai tare.
— Scumpa mea, sunt al tău cu totul. Mi-o poţi trage oricum
vrei. Atâta vreme cât păsărica aia strâmtă îmi cuprinde scula,
execut orice ordin îmi dai.
Să-l aud pe Wes pronunţând cuvântul sculă mă făcea să mă
simt de parcă îmi împungea clitorisul cu un vătrai încins. Sfârâia
şi clocotea dorind atenţie.
Fără să dureze prea mult, m-am ridicat de pe coapsele lui,
mi-am scos chiloţii şi m-am lăsat în genunchi în limuzină şi i-am
tras pantalonii. Penisul lui a apărut ca ţâşnind, liber. Evrica! L-am
cuprins cu mâna la bază şi am strâns. Wes a gemut cu ochii
închişi, iar capul i-a zburat pe spate sprijinindu-se de spătarul de
piele. O picătură ca o perlă de lichid preseminal îi îmbrăca vârful
penisului şi arăta prea bine pentru a trece neobservată. Wes a
privit în jos exact când i-am lins vârful penisului.
— Doamne!
A scrâşnit din dinţi, dar i-am ţinut picioarele depărtate. Apoi
m-am uitat la faţa lui şi am văzut un bărbat care era pe punctul
de a-şi pierde controlul. În doar câteva secunde urma să fiu trasă
şi trântită pe penisul lui. Ştiam asta. Şi el ştia asta. Wes era
obişnuit să deţină el controlul şi, ori de câte ori încercam să
preiau eu frâiele, se străduia – ca un adevărat cavaler, aşa cum
putea să fie – să permită asta. Şi totuşi, în clipa în care îi luam
penisul în gură, abia dacă aveam timp de manevre înainte ca el să
preia controlul. Să clarific. Lui Wes îi plăcea gura mea, îi plăcea la
nebunie să-i fac sex oral, dar de obicei asta era ceva ce-şi dorea
după ce mi-o trăgea bine. Bărbatul meu aştepta intimitate mai
întâi, iar futaiul pervers abia după.
Ţinându-l bine de bază, am supt capul lat al penisului,
învârtindu-mi limba în jurul despicăturii şi sorbind lichidul
adunat acolo. Doar când şoldurile lui au împins l-am cuprins cu
gura până în gât. Când lungimea lui considerabilă a ajuns acolo,
am început să înghit în jurul capului gros. După cum mă
aşteptam, Wes şi-a pierdut capul. M-a apucat de gât şi a pompat
cu putere de câteva ori în gura mea, pierzându-şi abilitatea de a
mai comunica în mod coerent.
— Să-ţi fut gura asta fierbinte.
Se împingea fixându-mă bine cu mâna pe mădularul lui.
— O, da.
L-am simţit cum s-a retras câţiva centimetri.
— Înghite-o, a mormăit, împingându-se din nou de parcă era
furios pe mine că îi sugeam mădularul. E atât de bine.
Şi-a încleştat dinţii în timp ce se retrăgea din nou.
— Mai înghite-mă o dată, iubito.
S-a împins tare, iar eu mi-am relaxat mandibula şi am
respirat pe nas. S-a oprit acolo într-un moment de plăcere
suspendată.
— Înghite-mă tare. Doamne, Mia. Te iubesc.
S-a retras, de data asta cu totul. Cu o încordare de abdomen,
s-a întins, m-a apucat de subsuori şi m-a tras pe genunchi să-i
încalec coapsele. Picioarele mele erau larg deschise, crăpătura şi
ea, iar el şi-a fixat penisul.
— Acum ia ce-i al tău, scumpo.
Şi asta am făcut. Tare şi adânc, aşa cum îmi imaginasem toată
săptămâna. Cum obişnuia s-o facă, şi-a strecurat degetul talentat
între trupurile noastre şi a început să învârtă. Am gemut.
Învârtea. Mi-am ţinut respiraţia şi am preluat ritmul, adâncindu-l
în trupul meu până când nu-mi mai puteam da seama unde mă
terminam eu şi unde începea el. Timpul a încetinit. Eram
înconjuraţi doar de căldură, plăcere şi săruturi care ne înfiorau
până la os. Wes mă ţinea de umeri şi mă cobora pe penisul lui în
timp ce se împingea în mine. Am scăpat un ţipăt care s-a pierdut
în gura lui. Orgasmul a erupt în mine. M-a găsit total nepregătită
pentru presiunea şi căldura intensă care-mi consumau fiecare
nerv şi por în timp ce continua să foreze în mine.
Când n-am putut să mă mai abţin, pierdută în tot ce era el şi
noi, s-a aplecat în faţă, mi-a cuprins spatele cu un braţ, şi-a lăsat
un genunchi pe podea şi m-a întins. Tot ce simţeam erau numai
senzaţii, sinapse arzând în toate părţile care mă duceau către
abis din nou.
— Wes, iubitule, a fost tot ce-am putut rosti.
Mi-a răspuns ridicându-mi coapsele, cu genunchii la piept, şi
înfigându-se şi mai adânc cu vreun centimetru în mine. Era
imposibil şi posibil deopotrivă. Am icnit fără ca el să mai ascundă
sunetul, concentrându-se să păstreze ritmul brutal. Şoldurile
împingeau sălbatic, iar mădularul i se freca încântător de fiecare
nerv.
— Doamne, ce dor mi-a fost de crăpătura asta. Sunt
înnebunit după păsărică ta, iubito. Aş vrea să mor aici. Într-o zi,
când o să avem nouăzeci de ani, o să mor futându-te. Uite-aşa.
Şi-a învârtit şoldurile într-un cerc şi s-a aplecat, lăsându-şi
greutatea pe mine şi împingând penisul atât de adânc în mine
încât îl puteam simţi până în buric.
— Dă-mi ce vreau, a mârâit printre dinţi.
— Ţi-am dat deja, iubitule.
I-am amintit de orgasmul cutremurător, care m-a lăsat
întinsă pe podea. Doamne, bărbatul ăsta era ca o maşinărie, îşi
mişca şoldurile luându-mă bine cu fiecare împunsătură.
Wes a dat din cap.
— Nu, mai vreau o dată. Vreau să-mi simt penisul strâns de
păsărică ta ca într-o menghină. Vreau să termin cu strânsoarea
crăpăturii tale. Împreună, scumpa mea.
M-a sărutat şi mi-a supt buza de jos, apoi a început din nou.
Ştiind exact de ce aveam nevoie, şi-a strecurat mâna între
trupurile noastre încă o dată, şi-a învârtit degetul magic şi m-a
penetrat lung şi încet până când muşchii abdomenului meu s-au
încleştat, apoi membrele şi toate cele, până când s-a întâmplat
aşa cum spusese.
— Strânsoare. Asta e. O, Mia, e atât de bine.
S-a înfipt adânc, s-a oprit cu baza împlântată ferm în trupul
meu şi şi-a dat drumul. Sexul meu l-a absorbit pe tot. Când
undele de după s-au terminat, a căzut peste mine, rostogolindu-
se pe o parte şi trăgându-mă şi pe mine cu el.
 Un zâmbet tâmp i-a apărut pe faţă în timp ce se scălda într-o
stare de pace.
— Te simţi mai bine? am întrebat chicotind.
A deschis ochii şi mi-a cuprins obrazul cu mâna.
— Întotdeauna mă simt mai bine când sunt cu tine.
— Şi eu.

***
— Păpuşă!
Judi m-a întâmpinat cu braţele larg deschise. Am ţopăit până
la ea şi am îmbrăţişat-o. Apoi s-a dat un pas înapoi şi m-a cântărit
cu privirea.
— Sunt foarte încântată să te văd, iubita mea.
Accentul ei englezesc era dulce şi făcea ca fiecare cuvânt care
îi ieşea pe buze să fie ca un deliciu de arome.
Am zâmbit.
— Şi eu mă bucur să fiu aici, Judi.
Am inhalat mirosul extrem de apetisant de usturoi, ceapă la
grătar şi ardei graşi.
— Ce avem la cină? Miroase divin.
Mi-a lăsat gura apă numai gândindu-mă la mâncare. Nu
mâncasem nimic în cele şase ore de zbor dintre Miami şi Malibu,
doar un baton de cereale, iar după zbenguiala din limuzină
aveam nevoie de ceva hrană serioasă. Nu puteam să fac faţă
apetitului lui Wes dacă nu înghiţeam nişte carbohidraţi pentru
energie.
Ochii lui Judi au sclipit în timp ce se îndrepta înapoi către
bucătărie.
— Mâncare pentru consolare. Ceva care să-ţi amintească de
acasă.
A privit către Wes şi şi-a dat ochii peste cap.
— Cotlet de porc, legume proaspete la grătar, cuşcuş cu
parmezan şi pâine caldă cu usturoi. Cum sună toate astea?
— Divin.
M-a dat pe spate cu cotletele de porc. Pe parcursul ultimei
luni mâncasem mai mult în oraş. Anton şi Heather nu erau fani ai
mâncatului acasă, şi asta pentru că n-au timp să meargă la
cumpărături şi, din moment ce se tot mută atât de des, n-au
angajat bucătar. Şi totuşi Anton are suficienţi bani. Ar trebui să se
gândească să-şi angajeze un nutriţionist care să-l ajute să-şi
păstreze trupul sănătos şi în formă. Face destul sport. Dacă ar
mânca mâncăruri mai puţin grase, n-ar mai trebui să tragă atât
de tare. Mi-am propus să ţin minte să-i transmit lui Heather
ideile mele cu prima ocazie când îi scriu. Acum, că era în mod
oficial managerul lui Anton, avea nevoie de mai mult timp să se
concentreze asupra acestui aspect, şi nu asupra a ce-şi doreşte el
să mănânce la micul dejun, la prânz şi la cină.
Judi m-a dus până la barul pentru micul dejun.
— Vino, vino, a bătut cu mâna pe scaunul înalt de bar.
Povesteşte-mi ce ai făcut în ultima vreme.
Să-i spun ce am făcut? Hm. O versiune un pic periată cred că
s-ar potrivi.
— Păi am fost peste tot. Portland, Chicago, Boston, New York,
Washington, Hawaii şi Miami.
A dat din cap amestecând sosul pe care îl încălzea în tigaie.
— Şi ai cunoscut pe cineva interesant?
Şi-a întors gâtul, dar ochii ei sfredeleau în ai mei.
Am zâmbit.
— Am întâlnit mulţi oameni, Judi. Mi-am făcut o grămadă de
prieteni.
— Şi băiatul meu, e şi el prietenul tău? m-a întrebat pe tonul
acela matern pe care-l putea folosi doar o persoană care i-a fost
dădacă înainte de a-i administra casa.
Mi-am pus coatele pe bar şi mi-am sprijinit capul într-o
mână.
— Cred că ştii bine că Wes e mai mult decât prietenul meu.
Şi-a ridicat privirea şi şi-a dus mâna la piept.
— Ştiu? Nu ştiu nimic. Lămureşte o femeie bătrână despre
toată vânzoleala asta.
Am chicotit la auzul cuvântului vânzoleală, gândindu-mă la
partida de sex nebună din limuzină, dar m-am oprit când ochii ei
i-au străpuns pe ai mei.
 — Scuze. Ăăă...
Am tras o şuviţă de păr pe care o învârteam pe deget.
— Cred că se poate spune că eu şi Wes am ajuns la o
înţelegere. Suntem împreună.
— Împreună?
Tonul ei era acuzator fără să înţeleg de ce, apoi şi-a dres
glasul într-un mod dezaprobator. Ce s-o fi întâmplat de când
intrasem, de la ditamai îmbrăţişările şi invitaţiile la cină până la
atitudinea asta disperată?
— E ceva în neregulă cu faptul că suntem împreună? am
întrebat orientativ.
A dat din cap că nu.
— Nu, nu. Ce ţi-a dat de înţeles una ca asta?
— Păi, te porţi un pic cam ciudat, Judi. Am spus ceva care te-a
jignit?
Judi s-a aplecat către mine şi mi-a mângâiat mâna care se
odihnea pe bar.
— Nu, iubita mea, nici pe departe. Doar că ştiu că, atunci
când ai plecat, băiatul meu ţi-a dus dorul teribil. Apoi femeia aia
snoabă a tot venit pe aici şi mi-am făcut griji.
Ah, am înţeles.
— Gina. E în regulă. Ştiu totul despre ea.
— Şi nu te deranjează?
S-a uitat pieziş.
M-am gândit cu grijă cum să răspund. Nu mulţi ar fi înţeles
relaţia noastră. La naiba, nici eu n-o înţelegeam jumătate din
timp, mai ales acum, când era atât de proaspătă şi de nouă.
Mi-am umezit buzele şi am tras aer adânc.
— Wes şi cu mine am avut mereu sentimente unul pentru
altul.
A încuviinţat dând din cap de parcă informaţia nu era nici pe
departe surprinzătoare.
— Şi am ţinut legătura tot timpul ăsta, dar fără a fi într-o
relaţie în care să ne fi luat angajamente unul faţă de celălalt. Era
liber să facă orice voia, la fel cum eram şi eu. Acum, că am ajuns
la o înţelegere cu privire la ce s-a întâmplat între noi, o luăm
încet, ca să ne descoperim relaţia şi să ne bucurăm de ea de la zi
la zi. Are vreo noimă ce spun?
A ridicat din umeri.
— Nu e treaba mea, dar îmi place să-mi văd băiatul zâmbind
când merge cu tine de braţ. Toată săptămâna a făcut planuri
pentru sosirea ta. S-a asigurat că ai cu ce să te îmbraci, lucruri pe
care le-a pus în şifonierul lui, trebuie să adaug.
Avea un rânjet pe faţă cum numai mamele pot avea. Genul
ăla de parcă ştie ceva de care tu n-ai habar sau deţine vreo
înţelepciune pe care, dacă ţi-ar împărtăşi-o, ţi-ar schimba cu totul
viaţa.
Am râs la auzul vorbelor ei.
— Deci m-a mutat direct în dormitorul lui, aşa-i?
Zâmbetul ei radia.
— Da, şi mi-a zis să te duc la apartamentul tău mâine cu vreo
două ajutoare să strângi şi să mutăm toate lucrurile tale. Vrea să
te aducă aici.
— Poftim?
Faptul că am dat din cap nu m-a ajutat să asimilez mai
repede ce-mi sugera.
— Vrea să-mi strâng lucrurile din apartament şi să mă mut
aici? Adică să mă mut aici, în casa asta, de tot?
Şi-a încruntat sprâncenele.
— Păi, nu e evident?
Am lovit barul cu podul palmei. O înţepătură dureroasă mi-a
trecut prin palmă. Am strâns cu cealaltă mână palma care
zvâcnea şi am masat locul dureros.
— Pare-se că eu şi Lordul Channing o să purtăm o discuţie
mai târziu. Nu programa nimic pentru mâine.
Judi m-a mângâiat din nou pe mână.
— O, iubita mea, tu chiar nu ştii cu cine ai de-a face.
Programarea pentru mâine rămâne valabilă. Voi fi gata să-i
conduc pe toţi mâine la zece.
De data aceasta eu eram cea care privea cu ochii mijiţi.
— Îţi spun că n-o să se întâmple.
Judi a chicotit.
 — Bine, draga mea, poţi să crezi ce vrei.
— Dar tu de ce nu crezi? E apartamentul meu. Eu spun ce
pleacă şi categoric eu sunt cea care spune unde mă mut – am
arătat cu degetul către granit – şi n-o să fie aici.
Asta deşi mi-ar fi plăcut să locuiesc acolo. Să-mi pregătească
cineva cina, mese formidabile în fiecare seară. Să stau pe verandă
bucurându-mă de vederea la ocean sau, pe partea cealaltă, de
priveliştea oferită de dealuri. Să dorm în norul plin de extaz care
era patul lui Wes. Dar nici în ruptul capului n-aveam de gând s-o
fac doar pentru că aşa a hotărât noul meu iubit.
Judi s-a oprit din amestecat, a închis ochiul aragazului şi m-a
privit în ochi. Şi-a fixat coatele pe blat şi s-a aplecat către mine.
— Iubita mea, sunt lângă Weston de multă vreme. De când
era mititel. Prea puţine sunt lucrurile pe care nu le obţine atunci
când i se pune pata pe ceva. Ai face bine să înveţi asta acum. Dacă
tu eşti ce îşi doreşte, pe tine te va avea, ori dacă nu, va muri
încercând să te aibă.
Când mă gândeam cu adevărat la asta, era destul de plăcut să
fiu râvnită cu atâta înflăcărare. Şi totuşi, nu sunt, nici n-am să
devin proprietatea unui bărbat bogat. Dacă are senzaţia că mă va
face să mă mut fără nici o discuţie în prealabil, atunci va avea o
surpriză.
— Ei bine, dragul meu iubit va trebui să mă roage chiar el,
am spus cu o hotărâre pe care încercam din răsputeri să o simt.
— Ce să te rog?
Wes a intrat, întorcându-se din biroul lui, unde se dusese să
verifice nişte treburi înainte de cină.
— Judi spune că vrei să meargă cu câteva ajutoare la
apartamentul meu şi să mute tot de acolo aici pe perioada şederii
mele.
Am scos un şold în faţă şi mi-am proptit mâna în el. Asta era
poziţia mea de sunt-foarte-serioasă-nimic-nu-trece-de-mine pe
care o perfectasem de-a lungul anilor.
Wes s-a încruntat şi a ridicat din umeri.
— Nu vrei să fii cu mine?
Frate, când o spune aşa, n-am alt răspuns decât:
 — Ba da, bineînţeles că vreau.
— Şi nu vrei ca la un moment dat să locuieşti aici?
Şi-a înclinat capul, un gest neofensiv.
— Păi, da, am spus fără să realizez unde bătea.
— Bine.
S-a îndreptat către mine şi m-a blocat de-o parte şi de alta
punându-şi braţele lungi pe barul din spatele meu. Şi-a adus faţa
atât de aproape încât îl puteam privi direct în ochi. Verde pe
verde. Îi simţeam respiraţia pe buzele mele şi asta făcea ca alte
părţi ale corpului meu să înceapă să fie atente.
— Mia, scumpa mea, vrei să-ţi muţi lucrurile în casa mea şi
să-i permiţi acestei case să devină şi casa ta?
Mi-am umezit buzele şi m-am holbat în ochii lui frumoşi,
remarcând felul în care liniile fine din jurul ochilor şi buzelor îl
făceau să pară atât de distins. Frumos. Şi mai arătos. Am tras aer
în piept, iar el a aşteptat, calm, până ce i-am oferit un răspuns.
Eram total lipsită de putere în faţa şarmului lui.
— Bine, o să mă mut.
A zâmbit cu zâmbetul ăla de se-opreşte-inima-se-topesc-
chiloţii-într-o-baltă-la-picioarele-tale şi am simţit că leşin.
— Te iubesc.
Când replica asta urma după orice, era garantat că primea ce
voia. Serios, chiar trebuia să mă pregătesc pentru seriile
următoare de „te iubesc“ şoptite uşor şi pentru efectul lor asupra
raţiunii mele.
— Şi eu te iubesc, am răspuns.
M-a sărutat, cea mai simplă dintre atingeri înainte să se tragă
înapoi, să facă un pas mai încolo şi să bată din palme.
— Foarte bine. Rămâne stabilit. E gata cina, Judi? E totul
pregătit?
M-am rotit într-un picior şi mi-am pus fundul înapoi pe
scaun. Judi zâmbea cu un aer de superioritate în timp ce ne
punea cina în farfurii.
— Totul e aşa cum trebuie să fie, băiete.
S-a uitat către mine şi mi-a făcut cu ochiul. Voiam să o urăsc
pentru că a avut dreptate, dar nu puteam. Dragostea pe care i-o
purta lui Wes venea din mulţii ani petrecuţi lângă el, iar în
definitiv ea îl cunoştea mai bine decât mine.
Deocamdată... asta n-avea să dureze mult.

CAPITOLUL 2

Cutia numărul cinci era sigilată şi gata de plecare. Am mutat

cutia uriaşă cu haine în grămada celor deja pregătite. Judi
mormăia ceva în bucătărie, sigilând grămada ei de lucruri.
— Am terminat aici, a strigat bucuroasă. Păpuşă, de ce eşti
atât de tristă?
Mi-am sucit gâtul într-o parte şi într-alta, aşteptând
pocnitura aia în semn de eliberare a tensiunii, şi m-am încruntat
când nu s-a auzit nimic.
— Nu ştiu. Urăsc să mă mut. Pare întotdeauna ceva atât de
final. De parcă dacă faci pasul ăsta nu te mai poţi întoarce.
— Ei, prostii. Te vei adapta imediat cu noi de parcă ai fi fost
acolo dintotdeauna.
Dintotdeauna. Perfect. Ceva stagnant şi fix. Dar urmează
totuşi să mă mut în casa următorului meu client în doar câteva
zile. Wes ştie şi tot nu am discutat. Trebuie să ştiu că pot termina
ce am început să fac pentru familia mea fără ca iubitul meu
incredibil de bogat să-mi ofere o grămadă de bani. Ultimul lucru
pe care mi-l doresc e să fiu o cerşetoare. Oamenii urăsc cerşetorii.
Eu urăsc cerşetorii. Sunt aiurea şi am de gând să nu fiu niciodată
aşa ceva. Pe de altă parte, Wes pare că iubeşte cerşetorii şi-şi
doreşte ca eu să cerşesc. Nici o şansă.
Când dimineaţa s-a sfârşit şi am împachetat în doar trei ore
toată viaţa mea, starea mea nu se îmbunătăţise cu nimic. Mi-am
deschis telefonul mobil şi am strigat la târâtură.
— Sper că ai un motiv bun. Am pus ochii pe unu care pariază
la greu, s-a auzit Gin în telefon.
 Furia mea probabil că a devenit şi mai evidentă când am
adăugat zgomotele de înecat şi de gâlgâit.
— Ce? Nu mă judeca. Nu stau bine mersi cu fundul pe o sută
doişpe pe perioada a – cât – şase luni? Trebuie să am grijă de
viitorul meu, să ştii!
— Gin, pe bune? Unu’ care pariază la greu? Tu eşti cea care
mi-a spus că nu există tipi plini de bani care pariază la greu. Tu
mi-ai spus că nenorociţii ăştia nu fac nimic altceva decât să-şi
piardă casa, nevasta şi banii de facultate ai copiilor în speranţa că
vor câştiga. Nu te lăsa prostită. Unul cu bani care pariază pe bune
ar juca în spatele unor uşi închise organizând turnee de poker
clandestine cu amicii lui bogătani jucători de Monopoly şi nu s-ar
arăta unei fete din Vegas. Linişteşte-te şi vorbeşte cu mine.
A pocnit zgomotos un balon de gumă şi, deşi chiar am crezut
că mi-a străpuns timpanul, preferam să aud sunetul ăla decât
sunetul respiraţiilor dătătoare de cancer de pe vremea când
fuma.
— M-am mutat la Wes.
S-a oprit din făcut baloane. Totul s-a oprit. Nici un sunet nu
se mai auzea în telefon. Am coborât telefonul de la ureche şi m-
am uitat la ecran. Nu, legătura nu se întrerupsese.
— Gin? Alo?
— La naiba, te-ai mutat cu burlacul numărul unu? Du-te.
Naibii!
Tonul ei era plin de uimire şi de o doză de „sfinte Sisoie“.
— Ăă, nu chiar. De fapt, cam aşa. Da. Poate. Hm... da?
Îmi rodeam unghia şi aşteptam.
— Te-ai mutat cu păpuşa Ken din Malibu?
Am clipit şi am aşteptat.
— Domnul Reguli?
Îl lua la mişto. Din nou, singura opţiune era să tac. O cunosc
de-o viaţă, iar genul ăsta de chestii durează un pic până să fie
procesate.
— Zeul blond de pe placa de surf ?
De data asta tonul i-a devenit uşor visător. Ei bine, aşa
ajungem undeva.
 — Tipul care scrie scenarii de filme, ăla de schimbă
personajele ca să semene cu prietena mea cea mai bună? Te-ai
mutat în casa lui, în vila din Malibu?
— Nu e chiar o vilă... am început, dar ea mi-a tăiat-o.
— Taci din gură! Ai înnebunit? Ai nevoie de un control la
cap?
Mi-am frecat calota capului pipăind peste tot.
— Nu, ultima oară când m-am căutat nu eram nebună.
A mormăit.
— Bine, spune-mi un lucru. Şi o să fie cam aiurea să
trebuiască să te întreb asta, iubito, dar chiar trebuie.
Am tras uşor aer în piept şi m-am ţinut tare pentru orice
avea să-mi arunce în faţă.
— Faci asta din cauza ticălosului ăla de puţă-friptă care te-a
atacat la Washington?
Am închis ochii şi mi-am strâns braţele în jurul corpului.
— Nu, draga mea, nu. Nicidecum. Când eram la Miami, Wes a
venit pentru ziua mea.
— Da, da, ştiu. Eu l-am trimis pe cuceritor, ai uitat?
— Când a fost acolo, amândoi am recunoscut că avem
sentimente – chestii despre care tot am vorbit de când am fost
aici în ianuarie. Gin, îl iubesc.
— O, Doamne, fir-ar să fie. Nu-mi băga iarăşi tâmpeniile cu
dragostea!
A început să bombăne ceva ce nu prea am reuşit să aud, dar
ştiam că e super-bombastic.
— Tu iubeşti pe toată lumea, Mia. Aşa e ADN-ul tău, codul tău
genetic. Întâlneşti un tip sexy. Ţi-o tragi cu el. Te îndrăgosteşti de
tipul sexy. Asta nu-i nici prima şi nici ultima oară când urmezi
tiparul ăsta.
Ginelle avea dreptate. În trecut ăsta fusese modul meu de
viaţă. Dar nu şi acum, nu cu Wes.
— N-am trecut prin asta cu ceilalţi tipi cu care mi-am tras-o
anul ăsta. Cum explici asta?
— Tăvăleală rapidă. Bine, când un băiat şi o fată se întâlnesc,
există o chestie chimică ce produce feromonii...
 Am mormăit şi am expirat zgomotos.
— Ginelle! Concentrează-te.
Aproape că am bătut din picior de exasperare. La naiba, n-am
sunat la sora la care trebuia. Trebuia s-o sun pe Maddy, sora de
sânge, nu pe cea de suflet. Ar fi fost în al nouălea cer. Mai ales
pentru că ea şi-l găsise pe al ei şi era logodită. Oamenii ca ea îşi
doresc ca toţi ceilalţi să fie la fel: fericiţi şi îndrăgostiţi.
— Mia, eu... pur şi simplu nu vreau să suferi. Din nou.
A oftat lung şi adânc. Atât de tare încât puteam simţi
suferinţa neputinţei ei chiar şi de la distanţa asta.
— Ştiu, Gin. Ştiu. Doar că ştii bine că am tot oscilat în legătură
cu el luni întregi. Dacă n-aş fi avut probleme cu tata, probabil că
aş fi rămas aici.
— Dacă n-ai fi avut problemele cu taică-tu, nu l-ai fi întâlnit
deloc! Punct ochit, punct lovit. Bine marcat. Şi cum rămâne cu
tipa aia, va-Gina? Care-i treaba cu ea?
A întrebat pe un ton iritat, fără să-şi ascundă antipatia.
— A dispărut.
Şi-a dres glasul.
— A dispărut. Şi cu asta basta. S-a terminat.
Felul apăsat în care o spusese lăsa să se înţeleagă că nu
crede.
Am ridicat din umeri, dar ea n-avea cum să vadă.
— Conform spuselor lui Wes, da.
Încă un sunet ca de înecare s-a auzit în telefon.
— Măcar are bun-simţ.
A izbucnit în râs, eliberând senzaţia de apăsare pe care o
aveam în piept. Strânsoarea care se simţea de parcă aveam arsuri
la stomac a început să se disipeze, aducând o senzaţie de
eliberare.
— Bucură-te pentru mine, am şoptit.
Era aproape implorare în rugămintea mea.
— Mă bucur, draga mea. Am să mă bucur întotdeauna, dar
ştii că cea mai bună prietenă a ta trebuie să joace în ambele
tabere. Să te protejeze chiar şi atunci când nu vrei. Scrie în cartea
prietenelor bune, chiar la articolul care spune s-o baţi pe spate şi
s-o faci să se simtă bine când are o aventură de-o noapte şi nu-şi
mai aminteşte numele celui cu care şi-a tras-o, ceea ce o face o
adevărată târfă. E datoria mea să mă asigur că, nici măcar când
eşti o curvă, nu te simţi ca fiind aşa ceva.
Logica ei avea o oarecare valoare. O valoare total aiurea, dar
îi pasă. Ginelle mă iubeşte mai mult decât majoritatea oamenilor
şi ştiu asta la fel cum ştiu că-mi plac tricourile super-tari de la
concerte şi motocicleta mea, Suzi.
— Mulţumesc. Că-ţi pasă şi că-ţi faci griji... deşi eşti o târfă de
doi bani.
A tras aer în piept.
— Înţeleg. Deci ne-am întors la asta. Bine.
A cloncănit cu limba.
— Te prind eu. Te prind eu, curvă nebună.
Asta e fata mea. Am zâmbit.
— Măcar eu nu dau din fund ca să reuşesc, am răspuns.
S-a prefăcut că oftează.
— Măcar eu nu stau pe spate şi nu-mi desfac picioarele
pentru bani, târfo!
— Te iubesc, Gin.
— Şi eu îţi iubesc mutra urâtă. Ne vedem în curând?
— Aşa sper, cur lăsat.
Am închis repede. Asta era regula. Am câştigat. Am ridicat un
pumn în aer şi am dansat un pic în semn de victorie, apoi mi-am
bălăbănit genunchii în timp ce-mi învârteam fundul aşa cum mă
învăţase Maria De La Torre în Miami. La naiba, fata asta albă ştie
să danseze. Acum, dacă arăt ca o găină fără cap sau nu, e o cu
totul altă poveste. Cel puţin am avut ultimul cuvânt în faţa
prietenei mele. Se întâmplă destul de rar, dar runda asta... am
câştigat-o eu.

***
— Nu vreau să pleci.
Wes îşi rotea şoldurile apăsând adânc. Se întărea din nou
destul de repede, cât încă se afla în mine, deşi tocmai ce
încheiaserăm o super-partidă de sex uluitor.
 — Am discutat asta deja. Ai fost de acord.
S-a încruntat şi şi-a împins şoldurile uşor. Transpiraţia de pe
trupurile noastre nici măcar nu se răcise, iar el începuse deja
runda a doua. Nesătul. Eram o femeie norocoasă, norocoasă.
Degetele lui Wes s-au încleştat în jurul părţii cărnoase a
şoldurilor mele.
— Ştiu că am vorbit, dar m-am gândit că poate reuşesc să te
influenţez într-un alt fel, mai plăcut.
S-a aplecat şi a luat un sfârc roz în gură. Căldura gurii lui din
jurul sfârcului meu, împreună cu rotirile fine ale limbii, m-a făcut
să mă frec instinctiv de pelvisul lui, forţându-i carnea tare dintre
coapsele mele să intre şi mai adânc. Am gemut amândoi.
— Vezi, deja începi să prinzi ideea.
A zâmbit şi a împins în timp ce-mi trăgea talia în jos. Complet
tare înăuntrul meu. Mi-am pus mâinile pe pieptul lui, m-am
folosit de puterea coapselor pentru a mă ridica şi l-am trântit.
— O, Doamne! Anunţă şi tu înainte. Iubito, ai să mă laşi fără
bărbăţie înainte să-nceapă distracţia.
S-a ridicat, s-a apăsat în călcâie şi s-a mutat înapoi lângă
tăblia patului, unde s-a lăsat pe spate şi m-a cuibărit în braţele
lui. Ridicându-şi genunchii într-un unghi de nouăzeci de grade,
şi-a băgat lungimea de oţel într-o nouă poziţie, o poziţie
frumoasă. M-aş fi măritat cu poziţia aia dacă aş fi putut.
Oftând, mi-am trecut mâinile pe după gâtul lui şi i-am
apropiat buzele de ale mele. Limbă pe limbă, piept pe piept şi
inimă pe inimă făceam sex. Nici unul dintre noi nu şi-a schimbat
poziţia, era groasă şi lungă şi încă îngropată adânc. L-am sărutat
pe Wes, oferindu-mă cu totul. Voiam să ştie că între noi era ceva
real şi că oriunde m-aş fi dus îi eram dedicată. Lui. Nouă.
Wes a mormăit şi m-a muşcat de buze.
— O să pleci cu avionul ăla mâine, nu-i aşa?
Am dat din cap aprobator şi mi-am frecat fruntea de fruntea
lui. Gurile noastre erau atât de apropiate încât respiram pe rând
unul în gura celuilalt. Era ceva intim şi privat. Să fiu atât de
aproape de el, să împărţim aerul care susţine viaţa, el adânc în
trupul meu. Toate astea erau mai mult decât magice.
 Aşa cum a spus el mai demult... paradis. Şi atunci mi-am dat
seama. Eu şi Wes avem ani de zile în faţa noastră pentru a ne
bucura de asta, o viaţă întreagă de împărţit, de iubit, de trăit unul
pentru altul. Din păcate, acum aveam de trăit doar pentru mine,
pentru tata şi pentru mine, înainte să pot rămâne în bula asta
pentru totdeauna.
— Wes, dragule, ştii că trebuie s-o fac. Relaţia noastră nu
trebuie să fie legată de datoria tatei.
A dat din cap.
— Ar fi atât de uşor dacă ai lua banii pur şi simplu. L-ai plăti
pe huligan şi ai rămâne aici cu mine. Nu vrei să stai aici? Să îţi
reîncepi viaţa?
— Mi-ar plăcea la nebunie, Wes, dar mă cunosc.
Mi-am apăsat cu mâna pieptul în dreptul inimii.
— Ştiu că în inima mea o să simt mereu că-ţi sunt datoare. N-
aş putea să-ţi dau înapoi jumătate de milion de dolari. Niciodată.
Nu putem să ne începem relaţia cu unul dintre noi îndatorat
celuilalt. Nu e normal. Asta nu înseamnă un nou început.
Umerii i-au căzut şi mi-a cuprins ambii obraji în mâini.
— Mă omoară să ştiu c-o să-ţi petreci timpul cu un alt bărbat.
Permiţându-i să te curteze, să se îndrăgostească de tine.
De data asta i-am cuprins eu obrajii în mâini.
— N-o să se întâmple aşa ceva.
— Nu?
Sprânceana i s-a curbat sfidător. Mângâind sprânceana
moale de-a lungul formei arcuite, am clătinat din cap.
— Nu.
— Dar mie mi s-a întâmplat. M-am îndrăgostit de tine. Pun
pariu că jumătate dintre bărbaţi, dacă nu toţi, se îndrăgostesc de
tine într-un fel sau altul. Cine poate spune că în următoarele cinci
luni unul dintre ei n-o să fie cel mai uimitor bărbat pe care l-ai
întâlnit vreodată? Şi dacă o să vrea să te cucerească? Mm? Ce-o să
se întâmple atunci?
Am tras aer în piept.
— Imposibil.
 — Ba e posibil... a început până când i-am pus două degete
peste buzele pe care muream să le muşc.
— Nu, nu e posibil, pentru că am fost deja curtată. L-am
întâlnit deja pe cel mai uimitor bărbat pe care l-aş putea întâlni
vreodată şi am fost deja cucerită atât de tare încât îmi vine doar
să plutesc.
A zâmbit cu zâmbetul ăla de surfer pe care voiam să-l privesc
în fiecare zi pentru tot restul vieţii mele. L-am luat drept
semnalul care era, adică momentul să-i arăt cât de mult însemna
pentru mine. Mi-am suspendat buzele deasupra buzelor lui la o
distanţă de-un fir de păr şi am şoptit:
— Inima mea îţi aparţine. Trupul meu îţi aparţine pentru că
te iubesc. Trebuie să ai încredere în mine.
Wes a închis ochii. Cu ochii închişi arăta ca un înger. Gene
negre desăvârşite pe pielea arămie sărutată de soare. Părul lui,
un blond auriu în scări dezordonate, îmi lovea sufletul cu un val
de devotament atât de adânc încât abia puteam respira. I-am dat
la o parte de pe sprânceană o şuviţă de păr şi i-am mângâiat
tâmpla cu un deget, coborându-l către marginea feţei şi pe bărbia
pe care am prins-o între degetul mare şi cel arătător. I-am ridicat
faţa până când a deschis ochii.
— Te iubesc, Wes. Pe tine. Te rog, ai încredere în mine să pot
face ce trebuie să fac şi să ştii că o să-ţi fiu fidelă.
Apoi l-am sărutat. Am simţit momentul în care sărutul s-a
schimbat. Buzele îi erau mai ferme, gura şi mai deschisă, limba
mai lacomă, iar când au intrat în joc şi dinţii şi-a încolăcit mâna în
jurul gâtului meu şi practic a sorbit sărutul din mine. Totul a
deschis calea către o poftă trupească şi o dorinţă atât de aprige
încât anulau orice, mai puţin nevoia de împerechere. Trupurile
noastre s-au amestecat până când orice gând în afară de cel
despre noi a zburat pe aripi de funigei la peste o sută de
kilometri distanţă de unde ne iubeam.
— Te vreau mereu, a mormăit Wes în timp ce degetele i se
îngropau în umerii mei şi presa cu şoldurile în sus, pătrunzându-
mă iar şi iar.
 Plăcerea ameţitoare era atât de intensă încât îmi clănţăneau
dinţii la fiecare împunsătură. Sorbeam din buzele lui, îmi frecam
gura de obrazul lui într-o dâră umedă de săruturi, ajungând la
ureche şi sugând cartilajul moale până când gemea, iar corpul i se
încorda.
— Întotdeauna vreau mai mult, am confirmat cu respiraţia
tăiată, complet aiurită în timp ce mă ridica din nou, strecurându-
şi penisul între pereţii sensibili ai centrului meu, încercând să
stoarcă cât mai multă plăcere, nu doar pentru mine, ci şi pentru
el.
Când m-am strâns în jurul penisului lui, folosind muşchii
crăpăturii mele ca pe o menghină, i s-a încleştat mandibula, îmi
plăcea să-l fac să rânjească de bucurie. Să se bucure de atâta
plăcere încât să uite orice altă femeie pe care o avusese înaintea
mea.
Împunsătură după împunsătură, ne izbeam unul de altul cât
de tare puteam. Nu făceam dragoste. Nu era nici sex. Era un futai
sănătos, nu chiar plin de furie, dar în mod sigur lipsit de fluturaşi
şi curcubeie şi jurăminte calde de iubire. Cuvintele murdare pe
care le-a rostit în lipsa jurămintelor ălora dantelate m-au încins
şi mai tare, m-au făcut să mă umezesc şi mai mult şi să devin de-a
dreptul nebună după penisul lui.
— Am să-ţi fac pizda să te doară.
Se izbea în mine. În acel moment mă ţineam de partea de sus
a tăbliei patului, în timp ce el împingea cu şoldurile în sus, iar eu
îmi coboram fundul, izbindu-ne într-o zdrobire de membre goale
şi părţi intime umede.
M-a futut atât de tare şi cu atâta intensitate încât mi-am
pierdut capacitatea de a vorbi coerent. O serie de mormăieli,
bombăneli şi gemete ca o rugăciune lungă îmi ieşeau pe gură în
timp ce-l călăream pe Wes, la o respiraţie distanţă de al doilea
orgasm al serii.
Wes mi-a luat un sfârc în gură şi a muşcat de vârful erect. Am
icnit, ţinându-i capul la sân cum îşi ţine o mamă nou-născutul. Nu
voiam să se oprească din supt sau din muşcat sau din trimis
fulgerele alea de extaz către clitoris cu fiecare tragere.
 — Cuiva îi place să-i fie atacate ţâţele, aşa e, scumpa mea?
N-am putut răspunde, eram prea pierdută în frumuseţea de
a-l fute pe Wes. A trecut şi la celălalt sân şi a supt, a muşcat şi a
ciupit de sfârcul ăla până când m-a făcut să-mi mişc şoldurile în
cercuri, atât de udă încât puteam auzi zgomotul făcut de
trupurile noastre unse izbindu-se unul de altul. Mişcarea de
alunecare şi de tragere a penisului lui în timp ce scormonea
adânc şi apoi frecarea de-a lungul ţesutului mult prea sensibil la
retragere mă ameţeau. Iad şi rai deopotrivă. Cu fiecare
împunsătură era atât de bine încât oftam. La fiecare retragere la
fel, doar cu grija incoerentă că-mi părăsea corpul, iar eu nu voiam
să-i dau drumul.
— Vreau să termini în penisul meu, scumpa mea. Am nevoie
să simt păsărică asta dulce cum se strânge în jurul meu. E atât de
sexy felul în care nu vrea niciodată s-o părăsesc. Nu-ţi face griji...
A împins tare, iar eu am rămas fără suflare simţind valurile şi
furnicăturile orgasmului iminent, pe punctul de a exploda.
— O să te umplu atât de tare încât zile la rând o să simţi cum
se scurge din tine, ca să-ţi dovedesc cine deţine crăpătura asta.
Eu. Acum dă-mi ce vreau! a ordonat şi, iată, trupul meu s-a
conformat.
Fiecare muşchi mi s-a încordat, fiecare terminaţie nervoasă
fulgera, fiecare nou val mă zdrobea. Fiecare milimetru de piele îl
simţeam viu, iubit şi, cel mai important, adorat. Mi-am strâns
mâinile în jurul gâtului lui Wes, mi-am lipit buzele de ale lui şi l-
am sărutat cu toată fiinţa. Rotiri lungi ale limbii mele, muşcături,
până când corpul lui a devenit tare ca piatra şi a gemut şi a
mormăit cuprins de convulsii sub mine. I-am ţinut gura presată
de a mea, gustându-i dorinţa, pasiunea şi dragostea în timp ce-şi
elibera esenţa pompând în mine.
— Dragoste, a rostit în gura mea cu buzele alea grozave,
umede şi învineţite de săruturile mele.
— Dragoste, am repetat.
— Eşti a mea, a rostit fără suflare în timp ce ultimul orgasm îi
chinuia trupul.
 — Eşti al meu, am fost de acord, mai ales pentru că eu eram a
lui, iar el era al meu.
Nu mai era nevoie de nici o altă definiţie de-acum înainte.
Speram doar să-i rămână în minte şi, într-un final, să se împace
cu ideea slujbei mele şi a felului în care formam un cuplu. Nu
plecam şi totuşi nu puteam rămâne. Deocamdată. În curând, în
schimb, şi speram că pentru tot restul vieţii, aveam să fiu în patul
lui, făcând exact acelaşi lucru un an de-acum înainte, zece,
cincizeci, până aveam să-mi dau ultima suflare.
— Tot pleci, a zis, sărutându-mă pe gât şi pe claviculă,
masându-mi ceafa şi purtându-mă într-o stare de extaz pur.
Nu că n-aş fi fost deja acolo după două partide de sex uluitor.
— Da, dar ştii ce?
Mi-am plimbat mâinile prin părul de la ceafa lui.
— Mm? a zis un pic melancolic.
— Mă întorc în doar trei săptămâni. Promit să vin acasă între
contracte.
Un zâmbet uriaş i-a apărut pe faţă.
— Acasă? a zâmbit fără să ascundă vreun pic faptul că îi
plăcea la nebunie când foloseam cuvântul ăsta într-o manieră
care declara indiscutabil că acea casă era cea din Malibu.
Cea în care mă convinsese, prin mijloace viclene, să mă mut.
— Da, acasă e unde eşti tu.
Mi-am lăsat capul pe pieptul lui şi l-am sărutat în dreptul
inimii.
— O să-mi fie dor de tine.
A oftat.
— Eu o să-ţi duc dorul şi mai mult.
Şi, deşi mă îndoiam de asta, îmi plăcea cât de mult conta să
cred şi să-l aud spunând asta.
Înainte nu fusesem niciodată persoana căreia să i se spună
„eu o să-ţi duc dorul şi mai mult“, dar acum eram şi înţelegeam
de ce îşi doresc oamenii aşa ceva. Să fie devotaţi persoanei pe
care o iubesc. Să ştiu că sunt alegerea cuiva, lumina lui, o oază de
pace la sfârşitul unei zile de doi bani îmi dă un sentiment de
putere care nu poate fi umbrit. O să fie mereu acolo, strălucind cu
putere, şi asta pentru că dragostea lui o să-mi arate drumul către
casă.

CAPITOLUL 3

Am ajuns la aeroport cu un nod în gât şi cu inima grea. Nu a

fost prea bine să-l părăsesc pe Wes ca să mă duc să mă întâlnesc
cu noul client din Dallas. El voia să rămân, să iau banii pe care mi-
i tot oferea şi sănătate. Încăpăţânatul nu putea să accepte că
trebuie să fac asta. Să-mi plătesc singură datoria faţă de Blaine,
să-mi salvez tatăl şi să mă salvez şi pe mine însămi. Să fac un
lucru de la început până la sfârşit şi să ies victorioasă. Ştiind că
am fost, o dată pentru totdeauna, stăpâna propriului meu destin.
Că fiecare decizie pe care am luat-o de acum încolo a fost a mea.
A mea.
E călătoria mea şi am de gând să o duc la bun sfârşit. Vreau
ca asta să mă coste relaţia cu Wes? Nu, nici într-un milion de ani.
Cu toate acestea, el trebuie să se calmeze şi să înţeleagă că nu
toate au legătură cu el şi cu felul în care vede el lucrurile. Nu e
atât de simplu ca şi cum ai da cuiva o jumătate de milion de
dolari şi asta ar rezolva toate problemele lumii. Suntem încă la
început. Învăţăm unul despre celălalt. În toată noutatea asta, el
şi-a impus cumva pretenţiile şi m-a făcut să mă mut la el. Mai rău
decât atât, i-am permis să o facă.
Fără a mă lupta măcar un pic, mi-am împachetat tot gunoiul
minuscul de apartament din Los Angeles, mi-am depozitat cutiile
într-unul dintre garajele lui uriaşe pentru cinci maşini şi am
păstrat o singură cutie cu bunurile mele cele mai preţuite – încă
nedesfăcută – în fosta mea cameră. Toate celelalte rahaturi
puteau să dispară, pur şi simplu, dar lucrurile din cutia de 60x60
reprezentau tot ceea ce contase vreodată pentru mine. Nedorind
să irosesc puţinul timp pe care-l aveam împreună, nu am cerut
să-mi aduc lucrurile în casa lui ca să-mi las amprenta aşa cum ar
face-o în mod normal o femeie. Probabil că am nevoie de timp ca
să realizez că, teoretic, m-am mutat împreună cu Weston, dar am
de gând să fac munca de damă de companie până la sfârşitul
anului. Nu e exact ceea ce ţi-ai dori să le povesteşti prietenilor şi
familiei despre noua ta iubită.
Gândurile mele erau un haos. Am ieşit din aeroport distrasă
şi simţindu-mă goală pe dinăuntru, pierdută în propria-mi minte.
În timp ce mergeam pe trotuar murmurând, ca să nu mă aud
decât eu, o mână caldă m-a apucat de braţ şi m-a oprit. M-am
uitat în sus şi mai sus şi mai sus, până când borurile unei pălării
de cowboy Stetson au acoperit soarele şi mi-am ajustat vederea.
Am remarcat nişte ochi verzi. Erau atât de deschişi la culoare că
semănau cu un ametist verde, foarte asemănători cu ai mei. La
naiba, aproape identici cu ai mei, de fapt. Ciudat. Un zâmbet îi
înfrumuseţa mandibula pătrăţoasă, nebărbierită. Dinţii albi au
strălucit când mi-a spus ceva, dar nu am auzit, prea adâncită în
gândurile mele. Pe la ceafa i se vedeau smocuri blonde-aurii,
dovedind că orice s-ar fi aflat sub pălăria aceea era dezordonat,
creţ şi avea nevoie de o tunsoare.
— Mia? Eşti Mia, nu-i aşa? m-a întrebat bărbatul, dar vocea
lui hârâită mi-a ajuns până la inimă şi m-a strâns. Nu de dorinţă,
ci de o urmă de altceva. O familiaritate mi-a zgâlţâit simţurile, ca
un vis de mult pierdut, pe care mi-l aminteam la trezire, dar ale
cărui piese nu reuşeam să le potrivesc la locul lor. Scumpo, eşti
bine?
O altă mână uriaşă m-a apucat de cealaltă mână. Am aruncat
o privire spre mâinile lui enorme. Avea unghii curate, tăiate
drept, ca şi cum tocmai şi le-ar fi pus la punct.
M-am dat un pas în spate, dar m-a prins cu şi mai multă
putere de mâini.
— Sunt... ăăă... bine. Îmi pare rău.
Am clipit de câteva ori încercând să-mi vin în fire.
— Ne cunoaştem?
I s-a lăţit zâmbetul pe faţă.
 — Nu, dar îmi imaginez că o să ajungem să ne cunoaştem
destul de bine în următoarea lună. Eu sunt Maxwell Cunningham.
Max, mai pe scurt.
Mi-a întins o mână cărnoasă. Purta un tricou polo galben
întins peste un piept plin de muşchi, dacă era să mă iau după
contururile care se vedeau prin material. Tivul mânecilor din
jurul braţelor lui umflate părea gata să se sfâşie în orice clipă
numai din cauza dimensiunilor muşchilor. În afară de tricoul
polo, care întâmplător îi venea foarte bine, mai purta jeanşi negri
Wrangler cu o curea de piele completată de o cataramă din argint
de cel puţin şapte centimetri pe cinci, cu o stea aurită în centru.
Avea în picioare o pereche de cizme prăfuite, de culoarea ruginii,
care se potriveau cu cureaua. După părerea mea, făcuse un efort
să le asorteze. În timp ce eu mă uitam la hainele lui, se uita şi el la
ale mele. Ochii aceia verzi, atât de asemănători cu ai mei, îmi
studiau rochiţa simplă de vară şi sandalele. Aveam părul desfăcut
şi buclele negre îmi fluturau în toate părţile.
— Eşti atât de frumoasă, mi-a şoptit cu o voce curajoasă, de
parcă ar fi rostit cuvintele fără să vrea.
Avea ochii hăituiţi, răniţi, într-un fel care m-a făcut să-mi
doresc să îi întind mâna şi să-l îmbrăţişez. Nu ştiu de ce am avut o
asemenea dorinţă, mai ales după ceea ce mi-a făcut Aaron la
Washington.
M-am uitat la oamenii care treceau pe lângă noi şi m-am
apucat de rochie, doar ca să am ceva de făcut cu mâinile. Era o
atmosferă inconfortabilă, solidă, plină de lucruri nespuse. Când
un bărbat îi spune unei femei că e frumoasă şi se uită la ea într-
un fel aproape devastator, un răspuns oarecare este absolut
obligatoriu.
— Ăă, mersi.
A făcut ochii mari.
— O... ăăă... Îmi pare rău, n-am vrut să sune aşa. Doar că eşti
drăguţă, cu adevărat drăguţă, şi, chiar dacă ţi-am văzut fotografia,
nu eram pregătit pentru fiinţa în carne şi oase. Să dea naiba, nici
asta n-a sunat cum trebuie.
 S-a frecat la ceafă şi s-a uitat în jos, la picioare, strâmbând
din buzele cărnoase.
— Domnule, asta e camioneta dumneavoastră?
Un agent de securitate al aeroportului, cu o vestă
fosforescentă, ne-a întrerupt conversaţia stânjenitoare arătând
spre un Ford F-l50 argintiu.
— Da, e vreo problemă? a întrebat el.
Bărbatul a dat din cap că da.
— Dacă nu vă mişcaţi, o să fie. Obstrucţionaţi traficul. Porniţi.
A mai făcut un gest spre camionetă.
— Ah, la naiba. Îmi pare rău. Mia, pe aici.
Mi-a luat geamantanul, a deschis portiera din spate şi l-a
aruncat înăuntru. Apoi mi-a deschis şi mi-a întins mâna. M-am
uitat la ea ca şi cum ar fi fost înmuiată în acid.
— Mia, scumpo, nu ţi-aş face nici un rău. Nu prea sunt în
apele mele, dar dacă vii la fermă o să te aranjăm şi Cyndi o să se
ocupe mai bine de toate.
Mi-a zâmbit scurt şi a continuat să-şi ţină mâna întinsă. Când
i-am apucat-o, am simţit din nou aceeaşi senzaţie ciudată şi ceva
sâcâitor pe la colţurile unei amintiri. Era doar la suprafaţă, ca
atunci când nu-ţi aduci aminte de numele unui cântec, dar îţi stă
pe limbă.
Am urcat în maşină şi m-am aşezat.
— Cine-i Cyndi?
El a zâmbit larg, un zâmbet imens, strălucitor, care avea ceva
iritant de familiar. Eram convinsă că l-am mai întâlnit pe tip.
Sigur. Maxwell şi-a aşezat corpul mătăhălos în spatele volanului,
a pornit camioneta, şi-a verificat oglinda şi a plecat.
— Cyndi e nevastă-mea.

***
Două ore în camionetă şi am ajuns, în sfârşit, la o alee
pietruită. În capătul ei era o casă galbenă de fermă, cu două etaje,
cu obloane de un albastru strălucitor la fiecare fereastră. Un
gărduleţ alb înconjura faţada casei, unde un copil mic se juca cu
păpuşile pe o pătură întinsă la soarele de vară târzie. O femeie
îmbrăcată într-o rochie lungă de vară se sprijinea de o coloană
albă din lemn, chiar lângă scările care duceau pe o verandă
circulară. Rochia era în mii de nuanţe de albastru şi verde,
amintindu-mi de apele tropicale pe care le văzusem la Miami.
Una din mâinile ei palide apăsa pe o burtă mare şi rotundă. Cred
că era gata să nască. Avea burta cât o minge de baschet sub
rochia maxi. Părul castaniu deschis al femeii flutura în vântul
uşor, neţinut în frâu de vreo fundă. Întreaga-i fiinţă, fertilitatea
pe care o etala fără efort păreau eterice în acest cadru.
Când s-a oprit maşina, i-a făcut cu mâna lui Max, iar el i-a
zâmbit. Acelaşi zâmbet uriaş pe care-l avusese în maşină, cu două
ore în urmă, când vorbise despre soţia lui, i se întindea din nou
pe toată faţa. Între timp, aflasem că pe soţia lui o cheamă Cyndi şi
că avea o fiică pe nume Isabel şi un băieţel pe drum. Era în extaz
la posibilitatea de a lăsa unui fiu moştenire numele Cunningham.
Am aflat că fusese singur la părinţi şi că fusese crescut de
Jackson Cunningham, care murise de curând şi-i lăsase cincizeci
şi unu la sută din afacere. Restul de patruzeci şi nouă la sută
trebuia să ajungă la sora lui. O soră pe care nu o cunoscuse
niciodată. O soră despre care aflase că avea acelaşi nume şi
aceeaşi dată de naştere cu mine. Detaliile cu privire la motivele
pentru care mă dorea aici erau încă în ceaţă, dar a spus că
lucrurile se vor clarifica de-a lungul lunii.
În ceea ce mă priveşte, eram de-a dreptul încântată că e
căsătorit şi chiar fericit, din câte se părea. Cum relaţia mea cu
Wes era încă atât de recentă, părea un dar divin să aflu că am să
joc rolul unei surori de mult pierdute. Asta însemna că nu vor
exista ţineri de mână, îmbrăţişări prefăcute sau săruturi caste
pentru nimeni.
Asta o să fie o veste binevenită pentru surferul meu care face
filme. Mi-a trecut un junghi prin inimă când m-am gândit la Wes.
Trecuse mai puţin de o zi şi simţeam distanţa dintre noi mai acut
decât aş fi crezut. În ultimele şase luni fusesem capabilă să stau
în diferite locuri timp de săptămâni la rând fără să aud nimic de
el. La naiba, în mai nu schimbasem nici măcar un mesaj cu el,
fiind amândoi prea întorşi pe dos după dezastrul cu Gina. Am
scrâşnit din dinţi la gândul la iubita cea sexy a Hollywood-ului şi
la cum şi-a înfipt ea ghearele în bărbatul meu. Înainte de a-mi da
seama ce se întâmplă, Maxwell îmi deschisese portiera şi mă
ajuta să cobor din maşină.
— Iubito, vino s-o cunoşti pe Mia! Bell, vino s-o cunoşti pe
prietena lui tati, a strigat el la fetiţă.
Soţia lui a coborât cu greutate scările, cu o mână pe
balustradă şi cealaltă pe burta imensă. În momentul în care a
ajuns lângă noi, el şi-a aşezat o mână pe pântecele ei şi cu cealaltă
a apucat-o de gât. S-a aplecat şi şi-a privit soţia în ochi.
— Ce faci, draga mea? Eşti bine?
Ea a zâmbit cu drăgălăşenie şi s-a înroşit la faţă, dând
aprobator din cap.
— Şi băieţelul nostru?
A frecat-o pe burtică.
— E minunat, Max. Suntem bine. Pe cuvânt.
S-a aplecat şi l-a sărutat uşor, doar o atingere pe buze, apoi s-
a retras. M-a studiat cu ochii ei albaştri strălucitori, de culoarea
safirelor, şi mi-a întins mâna.
— Cyndi Cunningham. Bine ai venit în casa noastră!
I-am strâns mâna mică.
— Mia Saunders. Încântată să fiu aici.
Fetiţa se ascundea după picioarele mamei sale, scoţând un
braţ de după genunchiul ei.
— Şi cine-i frumuseţea care se ascunde acolo? am întrebat eu
arătând spre copila timidă.
Maxwell a inspirat, pieptul lui părând să se umfle şi mai tare.
— E prima mea născută, Isabel. Bell, scumpo, haide s-o
cunoşti pe prietena lui tati.
Copila şi-a iţit capul de după piciorul mamei sale. Ochi verzi
deschis şi un păr blond auriu ca al tatălui ei, care îi încadra
feţişoara în formă de inimă. Buze de heruvim ţuguiate când a
ieşit din ascunzătoare. M-am uitat la ochii şi la părul ei şi m-a
lovit din nou senzaţia aceea de familiaritate. Probabil că mai
întâlnisem familia asta, dar nu-mi dădeam seama unde.
 — Bună, eu sunt Mia.
Am fluturat un deget în aer, în timp ce Isabel s-a agăţat de
rochia mamei sale, legănându-se dintr-o parte în alta şi lovind cu
picioarele în praf. Avea o rochie plină de curcubeie, potrivită
pentru o fetiţă de vârsta ei. Ştiam din timpul drumului cu maşina
cu Max că are patru ani.
— Îmi place rochia ta.
Ochii ei verzi s-au întunecat.
— Ador curcubeiele. Sunt aşa de drăguţe.
— Da, sunt de acord. Ai văzut vreodată un curcubeu de-
adevăratelea?
Am îngenuncheat ca să mă pot uita în ochii ei. A dat din cap
cu exuberanţa posibilă doar la vârsta ei.
— Şi eu. Ştii ce se spune despre curcubeie, nu-i aşa?
Ochii ei dulci s-au mărit şi a clătinat din cap că nu.
— Ei bine, un mit irlandez spune că la capătul curcubeului
este un vas cu aur. Şi vasul cu aur e păzit de un spiriduş. Un tip
mititel şi vesel îmbrăcat într-un costum verde şi cu joben.
A râs.
— Poate găsim unul cât stai aici? m-a întrebat plină de
speranţă în glas.
Am ridicat din umeri.
— Pare o aventură demnă de luat în seamă. Prima oară când
vedem un curcubeu, o să fim cu ochii-n patru. Tu şi cu mine.
Bine?
Isabel m-a luat de mână. Cyndi şi Max se uitau la noi ţinându-
se de mână. Surpriza se vedea în felul uluit în care încercau să
vorbească, dar nu spuneau nimic.
— Hai să-ţi arăt casa! Îţi plac clătitele? O, dar ursuleţii
coloraţi? Care e preferatul tău?
Când un copil te trage fericit după el, nu prea ai ce să faci
decât să-l urmezi, ceea ce am făcut şi eu.
— Ăă, îmi place Ursuleţul Norocos, cel cu trifoiul pe burtică.
Iar clătitele sunt delicioase. Mai ales când pui şi sirop de ciocolată
pe ele.
 S-a oprit din mers şi s-a întors, şi-a încrucişat braţele la piept
şi a lovit în pământ cu picioruşul încălţat în sandală.
— Cum se face că noi nu punem niciodată sirop de ciocolată
pe clătite? şi-a întrebat Isabel părinţii, considerând în mod
evident că problema merita deplina atenţie a tuturor celor care
puteau să o audă.
Şi Cyndi, şi Max au început să râdă, clătinând din cap.
— Încercăm varianta Miei mâine dimineaţă, Belly Boo, i-a
răspuns Cyndi mângâindu-şi fiica pe păr. Parcă voiai să-i arăţi
Miei camera, ai uitat?
Isabel s-a răsucit pe un deget de la picior, chicotind în timp
ce alerga pe scări.
— Hai, Mia! m-a strigat ea.
— Întotdeauna are atâta energie? i-am întrebat pe mama şi
pe tatăl ei în timp ce alergam pe scări după micuţa exuberantă.
— Da! au răspuns în cor şi am chicotit cu toţii.
— O să fie o lună amuzantă, îmi dau deja seama, am spus eu
şi m-am întors să văd dacă vin după noi.
Max şi-a masat gâtul şi a aruncat o privire spre soţia lui. Ea s-
a uitat în altă parte, evitându-ne privirile amândurora.
— Ne bucurăm că eşti aici, Mia, a fost tot ce a spus el, dar
felul în care a spus-o a fost straniu, grăitor şi mi-a indus teama.
Am simţit că, nu peste mult timp, voi gândi exact contrariul.

***
În acea seară, aşezată în camera mea, mi-am scos telefonul şi
l-am sunat pe Wes.
— Hei, iubito. Te-ai băgat în pat? m-a întrebat el fără nici un
preambul.
Am zâmbit şi m-am ghemuit mai strâns sub cuvertură.
— Da. Tu?
A căscat.
— Încă nu.
— Pari obosit, totuşi.
 Wes a mormăit un simplu „mmm“, iar sunetul mi s-a
propagat prin tot corpul, care s-a înmuiat şi umezit aşa cum făcea
de fiecare dată pentru el. Trădătorul.
— Chiar sunt. Am avut o zi lungă. Dar mi-e dor de tine. După
mai puţin de o săptămână, m-am obişnuit deja să te am în patul
meu.
Râzând, am început să mă joc cu un fir care atârna de
cusătura păturii.
— Ţi-e dor doar să mă fuţi.
— E adevărat. Să te am goală în pat lângă mine are, fără
îndoială, acest efect secundar. E plăcut să nu te duci singur la
culcare. Cred că asta va fi partea cea mai grea, alături de
răsuflarea ta întretăiată când te întorci şi îţi freci nasul şi gura de
braţul meu şi apoi începi să salivezi pe el.
— Nu salivez!
A râs din toată inima, ceea ce mi-a trimis un fior de tristeţe
prin corp, ştiind că mai sunt încă trei săptămâni până când îl voi
revedea, presupunând că va fi în oraş, şi nu acolo unde se turna
un film.
— Nu, nu salivezi, dar te ghemuieşti în mine. Oricât m-aş fi
gândit că o să mă enerveze asta, de fapt îmi place la nebunie.
— Te iubesc, l-am întrerupt.
A oftat.
— Ştiu.
Sunetul respiraţiei lui fierbea, în timp ce eu îmi imaginam că
sunt acolo, cu capul sprijinit de pieptul lui gol, ascultându-l, iar
răsuflarea lui îmi pluteşte ca o briză pe deasupra părului. M-am
întors şi mi-am afundat mai tare faţa în pătură, plăcându-mi la
nebunie moliciunea ei şi mirosul de lavandă al detergentului.
— Spune-mi ce-i cu clientul. Ţi-ai dat seama de ce are nevoie
de tine să fii sora lui?
— Nu prea. Mi-a spus pe drumul de la aeroport că tatăl lui,
Jackson, a murit recent şi i-a lăsat cincizeci şi unu la sută din
companie lui, iar restul unei surori pe care nu a cunoscut-o şi pe
care nici măcar nu ştia că o are.
— Ciudat, a comentat Wes.
 — Nu? În orice caz, se pare, potrivit unei mărturii scrise de
mână pe care tatăl lui a adăugat-o la testament, că sora are
numele şi data mea de naştere. Ceea ce este la fel de ciudat, chiar
dacă Mia este un nume comun. Mai aveam încă două la grădiniţă.
Şi Saunders e comun. Cu toate că, potrivit lui Max – ăsta-i clientul
meu –, numele era scris în aşa fel că putea fi şi un o acolo, ceea ce
lărgeşte lista persoanelor posibile. A spus că a fost o adevărată
baftă că m-a găsit şi că eram disponibilă pentru angajare. Orice-o
fi însemnând asta.
— Ha, e de-a dreptul ciudat că ai exact acelaşi nume şi
aceeaşi zi de naştere şi că te-a găsit. Mai exact, cum te-a găsit,
totuşi?
Asta nu-mi trecuse prin cap, dar era o întrebare excelentă.
— Nu ştiu. Dar am de gând să aflu.
— Ce altceva mai ştii despre tipul ăsta?
Mi-am dat seama după tonul lui că are de gând să pună vreun
detectiv particular pe urmele lui. În secret, asta m-a entuziasmat
şi m-a enervat în egală măsură. Millie îl verificase deja şi-mi
spusese că e inofensiv. Super-bogat, dar nici un motiv de
îngrijorare, cu siguranţă nimic de investigat de către Wes.
— Wes...
Am început cu un avertisment ca să ştie cum mă simt.
— Pe bune, tipul e inofensiv. Are treizeci de ani, e cowboy,
locuieşte la o fermă obişnuită, fără toate obiectele de fiţe pe care
te-ai gândi că le are o persoană bogată. Soţia lui, Cyndi, este
încântătoare şi e gravidă cu al doilea copil, un fiu pentru care el e
în al nouălea cer. Fiica lor, Isabel, are patru ani şi e o dulceaţă de
fetiţă. Sunt normali.
— Atunci de ce o familie normală a angajat o damă de
companie? Scumpo, e ciudat. Înţeleg chestia cu numele, dar,
oricum, putea să angajeze pe oricine să pretindă că e soră-sa
dacă sunt în joc interesele companiei. De ce pe tine? De ce pe
cineva cu exact acelaşi nume şi aceeaşi zi de naştere?
— S-ar putea să fie scris altfel, am încercat eu, dar am ştiut că
nu mi-a ieşit când Wes a gemut aşa cum ştiam că face când se
trage de păr. Nu te mai trage de păr! m-am răstit la el.
 A început să râdă.
— De unde...
— Când eşti frustrat, începi să te tragi de păr. Îmi place la
nebunie părul tău şi îmi doresc să continui să-l văd pentru tot
restul vieţii, sau măcar pentru următorii treizeci de ani, aşa că nu
ţi-l mai smulge! O să cheleşti prematur.
Prin telefon s-au auzit hohote sănătoase de râs. Icnea şi
chicotea când mi-a răspuns.
— Bine, bine, dar să ştii că părul tatălui meu o duce bine
mersi la anii lui, aşa că nu cred că ai de ce să-ţi faci griji.
Să mi-l imaginez pe Wes peste treizeci de ani m-a încălzit şi
m-a înmuiat pe dinăuntru.
— Nu-ţi face griji pentru mine, OK?
— Nu se poate. Până nu ajungi acasă, dormind lângă mine în
pat, am să-mi fac griji. A, şi unde spuneai că-i ferma asta?
De data asta am început eu să râd. Tipul meu are o idee fixă.
I-am dat adresa şi l-am auzit bătând în tastatură.
— Nu, pe bune.
— Ce?
M-am ridicat, îngrijorată deodată.
— Ferma lui e chiar lângă a unui prieten de-al meu. Mă rog,
soţia e prietena mea, dar ea locuieşte acolo jumătate de an. Am
fost la nunta lor la ferma aia.
— Cine?
— Aspen Bright-Reynolds.
Mai auzisem numele, dar nu ştiam de unde să-l iau.
— Mă rog, teoretic o cheamă Aspen Jensen acum. S-a măritat
cu Hank Jensen, care deţine proprietatea de lângă ferma familiei
Cunningham. Nu se poate! L-am cunoscut pe Maxwell, a spus el
cu o urmă de surpriză în glas. Ar trebui să iei legătura cu Aspen,
dacă e în oraş. O să-i dau un telefon.
Faptul că tipul meu vorbea despre o femeie cu care era atât
de familiar a făcut ca vrăjitoarea cu ochi verzi să-şi scoată capul
din vizuină.
— Cum de o cunoşti?
 — Are afaceri în domeniu. Deţine AIR Bright Enterprises.
Crezi că eu sunt bogat? Draga mea, ea în fruntea listei celor mai
bogate femei din industrie şi e şi tânără. Cred că are vreo treizeci
de ani acum şi a născut de curând o fetiţă. Ştiu că se duc la fermă
cât pot de des pentru că Hank e genul cowboy. Are nevoie de
spaţiu deschis şi aşa mai departe. Va trebui să o contactez. Să
aranjez ceva dacă vrei.
— Ăăă, poate. Nu ştiu. Nu e ca şi cum ai fi aici ca să mă
prezinţi. S-ar putea să fie ciudat.
— Ei, în orice caz, am de gând să aflu mai multe despre
familia Cunningham.
— Iubitule, pe bune, Millie a făcut deja toate...
M-a întrerupt.
— Iubita mea, problema mea. Aşa o să fiu mai liniştit. Dacă îţi
petreci timpul departe de viaţa şi de casa noastră, trebuie să ştiu
că eşti în siguranţă. În plus, toată treaba îmi sună dubios.
Recunoşti măcar asta, Mia?
Sincer, am cam pierdut tot ce a spus după partea cu iubita
mea, problema mea. Să am un bărbat care ţine la mine suficient
cât să-i investigheze pe cei pentru care lucrez este un nou nivel al
iubirii pentru mine. Unul pe care cu siguranţă nu l-am mai trăit
până acum. Numai gândul acesta m-a făcut să-mi doresc să urc
într-un avion, să merg cu maşina până la casa lui din Malibu şi să
sar pe scula lui. Din păcate, nu puteam face nimic din toate
acestea, aşa că i-am răspuns vag:
— Aha, cred că da. Orice te face să dormi liniştit, Wes. Doar
nu-ţi mai face griji pentru mine. Mă duc să mă arunc în fân.
— Să te arunci în fân? Ăia-mi transformă deja fata într-o
văcăriţă? a chicotit el.
Am râs.
— Te iubesc.
— Să visezi paradisul.
Vocea îi era un huruit gutural de care mi-era atât de dor în
momentul acela că am strâns mai tare telefonul.
— Adică braţele tale?
Am aşteptat să-l aud oftând.
 — Te sun mâine.
— Te iubesc. Ai grijă de tine.

CAPITOLUL 4

Maxwell a condus patruzeci şi cinci de minute ca să ajungem

la sediul Cunningham Oil & Gas. Clădirea era imensă. Arăta mai
degrabă ca o mică universitate decât ca un sediu de corporaţie.
Nu sunt sigură de ce, dar mă aşteptasem să fie la o fermă
prăfuită, ceva ce un cowboy adevărat ar numi locul său de
muncă. Oriunde mă uitam, erau stâlpi albi şi pereţi din sticlă. Pe
tot perimetrul erau copaci din loc în loc, după ce am trecut
printr-o poartă securizată.
— Uau, câţi oameni lucrează aici?
Maxwell a rămas atent la drum, manevrând uşor camioneta
prin parcare până la un loc aflat în faţa uşilor de la intrare,
marcat „Maxwell Cunningham, Director Executiv“, pe o pancartă
albă strălucitoare, cu litere negre îngroşate.
— Aici? Sunt cam douăsprezece mii de angajaţi în campus.
— Campus? am chicotit eu. Se potriveşte. Arată ca o
universitate.
— Facem o grămadă de lucruri aici. Dar compania are cu
totul vreo şaptezeci şi cinci de mii.
— De angajaţi? Să-mi trag palme. Şi tu eşti responsabil
pentru toţi?
Şi-a împreunat sprâncenele, ducându-şi degetele la pălărie.
— Nu-i aşa minunat cum sună. Sau, mai bine zis, nu permit
eu să fie. Hai să-ţi arăt împrejurimile. Sunt o grămadă de lucruri
de văzut.
M-am chinuit să cobor din maşină. El s-a oprit cu o mână pe
portieră.
— Un domn trebuie să-i deschidă portiera unei doamne, m-a
mustrat.
 Afirmaţia lui m-a făcut să-mi pun instinctiv mâinile în
şolduri, unul mai în faţă, obraznic.
— Dragă frăţioare, am glumit eu încercând forma de alint, nu
sunt femeia ta, sunt sora ta.
A rânjit, apoi i s-a aşternut un calm pe faţă, pe care l-a
alungat rapid.
— Chiar aşa, drăguţo. Hai, sunt oameni interesaţi să-mi
cunoască unica soră.
Maxwell şi-a îndoit cotul, iar eu m-am agăţat de braţul lui şi
mi-am aşezat ochelarii în creştetul capului.
— Tatăl tău a construit toate astea de la zero?
Am cercetat cu privirea campusul, sau cel puţin cât puteam
să văd din parcare. A clătinat din cap că nu.
— Nu, nu. Afacerea a fost pornită acum o grămadă de ani de
bunicul meu, un bătrân gen John Wayne. Apoi a crescut, odată cu
generaţiile. Acum – a întins un braţ în lateral, ca să cuprindă
imensitatea proprietăţii – chiar e ceva de văzut. Când eram copil,
tot ce-mi doream era să-mi conduc ferma şi să lucrez pentru
companie. Am fost dintotdeauna mâna dreaptă a tatei, dar acum,
că s-a dus, preiau eu cârma.
A strâns din buze, devenind melancolic. L-am masat pe umăr
şi pe braţ.
— Îmi pare rău pentru tatăl tău. Dacă semăna vreun pic cu
tine, probabil că o mulţime de oameni îi simt lipsa.
— Da, cred că ai dreptate. Deşi mă depăşeşte motivul pentru
care ar ţine atâţia ani secretul că am o soră.
— Să înţeleg că mama ta s-a recăsătorit?
A pufnit şi a deschis uşa lată, din sticlă.
— Mama nu s-a căsătorit niciodată cu tata, nu că el n-ar fi
încercat. Tata mi-a spus că a cerut-o de soţie de multe ori în anii
în care au fost împreună. Ba chiar i-a cerut-o imperativ când m-
au avut pe mine. În schimb, ea a dispărut, pur şi simplu. A lăsat
un album pentru bebeluşi pe care îl făcuse pentru mine, câteva
fotografii cu ea şi cu tata împreună, şi dusă a fost. Nu s-a mai
auzit nimic de ea. Cel puţin, aşa mi-a spus tata.
 A strâns din umeri, iar pielea din jurul maxilarului a părut să
se adune. Era evident că mama lui nu reprezenta subiectul
favorit de conversaţie.
M-a condus la lift, cu o mână pe spatele meu. Am urcat cele
cinci etaje până în vârf. Deşi compania avea mulţi angajaţi,
clădirea nu era înaltă. Totuşi, m-am gândit eu, dacă au vrut să
păstreze farmecul rural, probabil că nu şi-au dorit zgârie-nori
care să ţâşnească spre cer şi să acopere soarele.
— Hei, Diane, ce mai faci? a întrebat-o Max pe o bucăţică de
femeie aşezată la biroul din spatele setului de uşi duble.
Avea părul alb, prins într-un coc. Pe nas îi atârnau precar o
pereche de ochelari rozalii. A zâmbit larg şi i-a întins mâna. Max a
luat-o, s-a aplecat, a sărutat-o şi apoi a bătut-o uşor. Femeia era
suficient de în vârstă să-i fie bunică, dar mi-am dat seama după
inteligenţa din privirea ei că are o minte brici.
— Şi cine este doamna aceasta încântătoare?
A aruncat o privire spre corpul meu, studiindu-mă sau, cel
puţin, evaluându-mi ţinuta. Privirea ei deschisă nu era nici
alarmantă, nici nepoliticoasă, părând, mai degrabă, doar curioasă
în privinţa mea.
— Sora mea, Mia.
A rostit-o cu asemenea mândrie că mi-a izbit inima ca o
îmbrăţişare strânsă, care-ţi sfărâmă oasele, făcându-mă să-mi
doresc să fi fost cu adevărat sora acestui bărbat. Orice femeie ar
adora un asemenea frate, atât de atent, în mod cert un familist şi,
aparent, un lider puternic.
Ea s-a ridicat în picioare, dovedindu-se chiar mai scundă
decât m-aş fi aşteptat. Şi-a desfăcut braţele, iar surâsul ei ar fi
luminat orice zi mohorâtă. M-a cuprins, strângându-mă.
— Mă bucur atât de mult să te cunosc, Mia. Bine ai venit în
sânul familiei, fată dragă.
Mi-a cuprins obrajii în palme.
— Acum, să nu ne ocoleşti, m-auzi?
— Ăăă, bine, am să încerc.
— Mulţumesc, Diane. Dă-i drumul acum, a încurajat-o Max,
apucându-mă de mână.
 Ea mi-a dat drumul din strânsoare şi şi-a încrucişat braţele la
piept, zâmbind fericită, ca şi cum s-ar fi îmbrăţişat singură, în
timp ce ne retrăgeam, am auzit câteva suspine în spate şi un „n-
aş fi crezut că am să apuc să trăiesc ziua asta“ murmurat.
Max a deschis uşa biroului lui, şi, mamă, ce birou avea! Să
spun că e imens n-ar fi nici pe departe o descriere exactă,
încăperea se afla într-un colţ al clădirii, cu vedere la întregul
campus, spre sutele de acri de pământ şi diferite clădiri
adăpostite printre copaci.
— Încercăm, pe cât posibil, să nu afectăm mediul
înconjurător, dar apar mereu activiştii care vor să protejeze
planeta. Îi înţeleg, dar asta nu schimbă cu nimic nevoia noastră
de resurse naturale.
Avea un ton calm, deloc iritat.
— Ai multe probleme cu o astfel de afacere? l-am întrebat eu,
uitându-mă afară, la întinderea imensă.
S-a sprijinit de birou şi a început să se uite şi el pe geam,
odată cu mine.
— Avem destule. E nevoie mereu de transparenţă, de
responsabilitate, uneori apar probleme cu materiale care
generează conflicte.
— Ce-s alea?
Restul înţelesesem, dar partea cu materialele, nu prea.
— Resursele de aur, cupru, staniu, tungsten şi tantal sunt
adesea esenţiale pentru utilizarea în producţia sau
funcţionalitatea produselor. Avem mereu de tras cu politicile de
energie şi de mediu din ţara noastră, dar şi la uzinele noastre din
alte ţări.
Am dat din cap.
— Sunteţi extinşi la nivel global?
— Da. Nu uita că avem peste şaptezeci şi cinci de mii de
angajaţi. Nu sunt toţi în State. Am oameni care conduc fiecare
filială. Verii mei, dar şi nişte directori angajaţi. În fiecare filială
este un membru al familiei Cunningham la conducere, ca să
asigure cota familiei.
— Şi investitorii?
 — Avem destui, dar nu deţin părţi din companie, ci doar
acţiuni. Cu cât facem noi mai mulţi bani, cu atât fac şi ei. Din
păcate, e unul dintre motivele prezenţei tale aici.
M-am întors şi m-am aşezat pe unul dintre scaunele din
piele.
— Explică-mi.
A oftat şi s-a aşezat şi el pe scaunul din faţa mea. Între noi era
o masă din sticlă cu partea de jos din lemnul uscat al unui copac
mort. Masa dădea spaţiului un aer rustic, western. Îmi plăcea. Se
potrivea cu bărbatul care lucra aici.
— Ei bine, tata a lăsat prin testament patruzeci şi nouă la
sută din companie surorii mele.
— Cea pe care n-ai cunoscut-o niciodată.
S-a uitat în altă parte şi mi-a răspuns.
— Ăă, da, poţi să spui şi aşa. Pe scurt, i-a lăsat acestei femei
aproape jumătate din companie şi mi-a dat un an să o găsesc. O
caut de luni întregi.
A început să râdă.
— O să ţi se pară absurd şi probabil n-o să mă crezi, dar ţi-
am auzit numele la ştirile mondene la care se uită soţia mea. L-au
menţionat în legătură cu un bărbat pe care l-am cunoscut acum
câţiva ani. Aveam prieteni comuni, aşa că i-am întrebat despre
tine.
— Şi cine este acest prieten?
— Prietenul meu se numeşte Hank Jensen. El e vecinul
nostru, iar soţia lui...
— Se numeşte Aspen şi e prietenă cu Weston Channing. Sunt
pe aproape?
I s-a schimbat din nou starea de spirit, ca un val trecând pe
deasupra capului lui, iar melancolia pe care o simţisem mai
devreme s-a risipit complet.
— Da, exact! L-am cunoscut pe tip la nunta lor de la fermă,
acum câţiva ani. Simpatic. Producător de filme. În fine, ţi-am auzit
numele la emisiunea de divertisment, şi apoi confirmat şi de un
tabloid pe care l-am văzut la supermarket. Aşa că am cerut să...
ăăă... fii investigată.
 Şi asta a fost tot. Sincer. Simplu. Nu e nimic nefast care să
pândească într-un colţ, aşteptând să mă agaţe. E doar un tip care-
şi căuta sora numită, din întâmplare, exact ca mine.
— Imaginează-ţi cât am fost de surprins aflând că eşti damă
de companie. Aş spune chiar că am fost puţin şocat.
Cuvintele i-au ieşit mormăite, aproape supărate, complet în
dezacord cu omul.
— De ce eşti damă de companie, de fapt?
Am ridicat o mână.
— Stai aşa. Nu încerca să schimbi subiectul. Ai cerut să fiu
investigată şi ce ai mai aflat în afară de faptul că sunt damă de
companie, lucru de care ştii deja că e adevărat?
— Una, alta. Ştiu că tatăl tău e în spital, la o clinică de
recuperare. Ştiu că ai avut o grămadă de slujbe ca ospătăriţă în
Vegas şi în California, unde ai mai şi jucat din când în când. Te-am
văzut în câteva reclame. Eşti foarte bună.
Ooo, m-a văzut jucând.
— Mulţumesc.
I-am zâmbit şi apoi mi-am dat seama că mă îndepărtez de
subiect.
— Altceva?
— Ştiu că acum lucrezi la Exquisite Escorts şi că ai apărut în
tabloide ca prietena lui Weston Channing. Dar, o lună mai târziu,
lucrai pentru nu ştiu ce pictor francez. Şi pe urmă ai apărut în
legătură cu familia Fasano, cei care deţin restaurantele italiene.
Mi-aş fi dorit să aibă unul în zonă. Am mâncat odată la unul
dintre restaurantele lor şi, la naiba, ce bun a fost!
M-a făcut din nou să chicotesc şi să-mi aduc aminte de timpul
petrecut cu Tony, Hector şi tot clanul Fasano.
— Sunt o familie extraordinară. Ţin enorm de mult la ei.
Asta-i tot?
A clătinat din cap că nu.
— Apoi ai apărut din nou în ziare, de data asta ca iubita
jucătorului ăluia de la Boston Red Sox. Nu pricep în ruptul
capului ce căutai cu un tip de la echipa aia de rahat. Ar fi trebuit
să fii cu cineva de la Texas Rangers. Aia da echipă!
 — Vorbeşti serios? Îmi cunoşti toată viaţa şi te preocupă
echipa unde joacă clientul meu?
Am simţit cum mi se ridică temperatura şi, odată cu ea, un
zid de frustrare. Oamenii n-ar trebui să ştie atâtea despre viaţa
mea, despre viaţa mea privată. Mai ales un client.
— Deci nu era iubitul tău?
Şi-a lăsat capul pe spate.
— Dar te-am văzut în ziare sărutându-l. Şi pe tipul ăla,
Weston.
Am gemut şi am expirat, exasperată.
— Sunt clienţi cu toţii. În afară de Weston. El e iubitul meu,
dar nu era atunci. Ne-am combinat recent.
Am ridicat din umeri.
— N-are importanţă. Ce vrei, mai exact, de la mine?
Şi-a trecut limba peste buze şi şi-a frecat falca.
— Simplu. Am nevoie de tine să pretinzi că eşti sora mea, ca
investitorii să nu pună mâna pe acţiunile companiei.
— Şi cum crezi că o să meargă asta? O să-şi dea seama până
la urmă.
— Nu, nu cred că o să-şi dea seama. E prea apropiat.
Imaginează-ţi cât am fost de surprins când am aflat că Mia
Saunders pe care am văzut-o la televizor şi în revista aia de la
supermarket nu avea doar acelaşi nume, ci şi aceeaşi zi de
naştere menţionată de tatăl meu. Momentan, permisul tău de
conducere e suficient şi apoi, când se ajunge la înregistrări la
starea civilă şi teste ADN pentru tribunal, sper că o voi fi găsit
deja pe adevărata Mia Saunders. Pe Mia mea. Nu mi-am dorit
nimic mai mult în viaţa asta decât să fac parte dintr-o familie
mare. Tata nu a mai avut alţi copii. De aceea m-am însurat de
tânăr cu Cyndi şi ne-am apucat să facem copii. Vreau o liotă de
copii care să conducă într-o zi afacerea familiei. Iar în momentul
ăsta am nevoie să o protejez. De asta te afli aici.
Auzindu-l spunând „Mia mea“, am simţit din nou o
împunsătură în inimă. Am înţeles. Ceea ce-şi dorea el – o familie
adevărată, cu mamă, tată, soră, frate, tot tacâmul. Eu o am pe
Maddy, iar acum am o familie lărgită, alcătuită din prieteni, dar
am fost dintotdeauna doar eu, Maddy şi tata, când era suficient
de treaz încât să încerce, măcar, să reprezinte o figură paternă.
Un mediu familial adevărat era ceva după care tânjeam şi eu.
Legătura aceea profundă, de sânge pe care o avem eu şi Maddy
înseamnă totul pentru mine.
— O să fac orice ai nevoie. Doar să-mi spui.
— Aşa uşor? Eşti de acord să mă ajuţi, să-ţi împărtăşeşti
datele personale şi să susţii că eşti ea?
Nu era o decizie chiar atât de dificilă. Fusesem iubită, muză,
logodnică, fotomodel, iubită-trofeu şi seducătoare. De ce n-aş fi
fost şi sora unui tip de treabă care nu dorea decât să protejeze
afacerea familiei? I-am întins mâna.
— Dacă eşti de acord să-ţi botezi următoarea fiică după
mine, o fac, i-am spus cu faţa cea mai serioasă cu putinţă.
— Pe bune? Asta-i tot ce-ţi doreşti? O tiză?
Privirea i-a devenit blândă şi, din nou, m-a izbit senzaţia
aceea sâcâitoare că îl cunosc, că am mai văzut privirea aceea. Am
lăsat mâna în jos.
— Chiar ţi-ai boteza copilul după mine?
A ridicat din umeri.
— Tu-mi salvezi afacerea familiei, cred că măcar atât pot să
fac. În afară de asta, eşti sora mea.
A spus-o cu atâta convingere că aproape că l-am crezut.
— Pot să spun că eşti destul de direct. Glumeam, oricum. Nu-
mi datorezi nimic. Doar să-i oferi o viaţă bună familiei tale.
— Nu vrei mai mulţi bani? Nu mă şantajezi? Ştii că ai putea s-
o faci. Pentru o grămadă de bani. Compania are încasări de
miliarde în fiecare an. Aş putea să te aranjez pe viaţă.
Am clătinat din cap că nu cu o convingere pe care am simţit-o
până în tălpi.
— O faptă bună se face pentru că trebuie făcută, nu pentru că
e plătită. Mi-ai plătit deja tariful ca să mă aduci aici. I-am trimis
banii debitorului. Totul e în regulă.
Ochii lui s-au transformat din verde deschis într-o nuanţă
dură, ca de pădure întunecoasă.
 — Debitor? Banii pe care i-am trimis au intrat în contul unei
datorii? Detectivul meu nu mi-a spus nimic de vreo datorie. Ai
foarte puţine economii, dar ai semnat cecuri pentru o
universitate. M-am gândit că foloseşti banii ca să-ţi termini
educaţia. Banii ăia trebuiau să ajungă la tine!
Avea un ton aproape vehement şi îşi strângea pumnii. Nu era
tocmai reacţia la care m-aş fi aşteptat. Am scos un suspin.
— Ascultă, Max. Datoriile mele nu sunt problema ta. La
naiba, nu-s nici măcar problema mea.
A vorbit gura fără mine şi n-ar fi trebuit.
— Ce vrei să spui? Cui îi plăteşti datoriile?
S-a ridicat şi şi-a pus mâinile în şolduri. Soarele i-a luminat
catarama de argint strălucitoare, orbindu-mă pentru o clipă.
— Nu-i treaba ta.
Am închis ochii, încercând să evit lumina. Strălucirea aceea
trecea prin mine mai rău ca o rază de soare, purtând adevărul în
vârful săgeţii ei.
— Ba bineînţeles că e. Doar eşti sora mea.
— Pretind că sunt sora ta, i-am reamintit pe un ton de
avertizare.
Genul care de obicei îi face pe oameni să mă asculte. Nu şi pe
el. N-a părut deloc afectat. Într-o explozie de energie, şi-a scos
pălăria de pe cap, a aşezat-o pe birou şi şi-a trecut degetele prin
părul dezordonat. Când i s-a aşezat la loc, cu toate şuviţele acelea
blonde căzându-i peste urechi, părea mai mult decât cunoscut.
Pentru o clipă, a arătat exact ca surioara mea, Maddy. Doamne,
chiar a reuşit să mă convingă.
— Uite ce e, n-am de gând să discut detaliile datoriei. Ajunge
să ştii că mă descurc.
— Şi universitatea? Dacă eşti aici, e evident că nu eşti la
facultate.
Mi-am apăsat ochii cu pumnii. Asta chiar că nu e treaba lui.
Majoritatea clienţilor mei nu s-au apropiat atât de repede de
detaliile vieţii mele personale. În afară de Wes, dar cu el a fost
altceva. În străfundul minţii ştiam că înseamnă mai mult. Doar că
a durat ceva până când mi s-a confirmat. Acum, cowboyul ăsta
uriaş se bagă în viaţa mea şi, după falca încleştată şi poziţia fermă
a trupului, n-o să renunţe până nu capătă nişte răspunsuri.
Am tras aer în piept şi m-am aplecat în faţă.
— Am renunţat la şcoală acum mulţi ani, Max. Taxele de
şcolarizare nu sunt pentru mine.
Şi-a dus mâna la falcă.
— Atunci pentru cine sunt?
— Pentru sora mea, Madison. Îi plătesc eu studiile.
Mâna i s-a prăbuşit pe biroul de care s-a sprijinit greoi,
făcând lemnul să scârţâie sub greutatea lui.
— Ai o soră? a icnit el.
— Ăăă, da, e cu cinci ani mai mică. Face facultatea în Nevada,
o să ajungă om de ştiinţă, am spus eu plină de mândrie şi
afecţiune.
Sora mea mai mică era singurul meu motiv de mândrie. Tot
ce făcusem în viaţă fusese pentru ea, din cauza ei. Merita ce-i mai
bun în viaţă şi, de-a lungul anilor, făcusem tot ce-mi stătuse în
putinţă ca să-i pot oferi asta. Apoi am început să râd, dându-mi
seama de un mic detaliu semnificativ, şi l-am tachinat pe cowboy
cu el.
— Mă gândeam că micul tău detectiv particular ţi-a pomenit
despre asta.
Am fluturat un deget spre el. Când privirile ni s-au întâlnit,
am observat că are ochii chinuiţi şi duri. A înghiţit în sec de
câteva ori, a deschis gura şi a închis-o la loc.
— O altă soră, a şoptit el. Madison.
A rostit numele ca pe o rugăciune, ca pe ceva demn să fie
urcat pe un altar şi venerat.
— Două surori. Tot ce mi-am dorit vreodată. Să fiu al naibii!
A clătinat din cap, a închis ochii şi o lacrimă i-a alunecat pe
obraz.
Ce naiba însemna asta?

CAPITOLUL 5
 — Max, ce s-a întâmplat? l-am întrebat în timp ce el s-a
ridicat, s-a dus la fereastră şi şi-a trecut mâinile monstruos de
mari prin buclele aurii.
Şi-a dres glasul.
— Ăăă, nimic.
A pufnit, încercând să-şi vină în fire. Trecuse de la discuţia
despre afacerile cu petrol la invadarea vieţii mele personale şi
apoi, cu o răsucire la o sută optzeci de grade, la lacrimi. Nu avea
nici un sens. Am înţeles că are o slăbiciune pentru familie, dar
nimic din ce spusesem n-ar fi îndreptăţit un om în toată firea ca
el să izbucnească în plâns.
M-am ridicat, m-am dus lângă el, la fereastră, şi i-am pus
mâna pe umăr. Era ferm, denota putere fizică. Cu siguranţă că nu-
şi petrecea vremea la fermă stând degeaba. Nu, aveam impresia
că Max e genul care face muncă fizică, şi asta frecvent.
— E vorba despre tatăl tău?
Avea nişte ochi absolut torturaţi, dar a încruntat din
sprâncene şi a dat din cap că nu. Tensiunea îi radia din trup ca un
zid fizic de energie magnetică. Până să-mi dau seama ce se
întâmplă, m-a îmbrăţişat, cu faţa lipită de pieptul lui. Mi-a ţinut
capul în mâini, în timp ce tremura din tot corpul. La dimensiunile
lui, se simţea ca şi cum întreg pământul se cutremură odată cu el.
Ce putea o fată să facă în situaţia asta decât să se agaţe ca să
scape cu viaţă sau să fie înghiţită de forţa pură a durerii lui? Am
rămas acolo şi i-am şoptit cuvinte de alinare.
— E în regulă, Max. O să fie bine. E într-un loc mai bun acum.
Ultima propoziţie l-a făcut să mă strângă de parcă ar fi vrut
să scoată viaţa din mine. M-am gândit că trebuie să adopt o altă
tactică.
— Linişteşte-te. Nu uita că ai o soţie frumoasă, o fiică
adorabilă, o familie care te iubeşte.
M-a strâns mai tare în braţe, apoi a început să-mi dea drumul
treptat, cu fiecare răsuflare.
 Max a tuşit, a făcut un pas în spate şi s-a întors. Şi-a şters
obrajii, şi-a dres glasul şi a tuşit din nou. Dorind să rămân atentă
la nevoile lui, m-am mişcat prin cameră, lăsându-i spaţiu să se
calmeze şi să-şi revină.
După un timp, a început să vorbească.
— Îmi pare rău, Mia. Nu mi-am dat seama că am asta sub
armură.
S-a bătut cu pumnul în piept.
— Ar fi drăguţ din partea ta să nu aduci vorba despre asta în
faţa nimănui.
S-a uitat în jos, apoi în altă parte. Am ridicat din umeri.
— Ei bine, toţi avem problemele noastre, Max. Doar că a ta e
mai recentă.
Postura lui şi felul în care-şi ţinea maxilarul dovedeau
puterea interioară.
— Haide să-ţi arăt şi restul campusului.
— Condu-mă.
Am întins braţul, în semn că sunt gata.
Când am ieşit din biroul lui, am trecut pe lângă Diane. Avea
un zâmbet imens şi strălucitor. Îşi ţinea mâinile împreunate în
dreptul pieptului. A zâmbit cu gura până la urechi când Max şi-a
îndoit braţul ca să mă agăţ de el. Am chicotit şi m-am sprijinit de
el atât de dragul lui, cât şi de al meu. Cred că avea nevoie de un
trup prietenos de care să se sprijine. Dacă nu s-ar fi aplecat el, aş
fi făcut-o eu.
Vreme de câteva ceasuri, m-a plimbat dintr-o secţie în alta,
prezentându-mă peste tot drept sora lui. Puteam să jur că, de
fiecare dată când mă prezenta, nivelul mândriei din vocea lui
creştea de la fals la autentic cât ai clipi din ochi. Întreg scenariul
era surprinzător şi mă făcea să mă simt ciudat, ca şi cum m-aş fi
aflat în mijlocul lacului, într-o barcă fără vâsle sau ancoră. Nu
aveam decât forţa propriilor mele braţe cu care să vâslesc la
nesfârşit prin apa rece ca să ajung înapoi la mal.
Maxwell m-a dus la secţia tehnologică, unde m-a prezentat
unei femei suple cu păr şaten lung, prins într-o coadă împletită.
Avea o pereche de ochelari fără rame şi o expresie agasată. În
clipa în care am intrat în birou, în jurul ei plutea o ceaţă de lipsă
de încredere. Am ştiut instantaneu că avea să reprezinte o
problemă în micul nostru joc de-a ascunsul surorii adevărate.
— Mia, ţi-o prezint pe verişoara mea, Sofia Cunningham. Ea
conduce departamentul tehnologic şi e membră în consiliul de
administraţie, având interese directe în cadrul companiei.
I-am întins mâna, iar ea a privit-o cu dispreţ înainte de a mi-o
strânge atât de tare că m-am retras câţiva paşi, smulgându-mi-o
din strânsoarea ei.
— Încântată de cunoştinţă, am minţit eu.
— Pun pariu. Aşadar, Mia, sora pierdută despre care nu ştia
nimeni nimic.
Comentariul ei fals şi-a atins ţinta, care era Max, nu eu. El a
gemut. Eu am reuşit să mă abţin, aşa că m-am uitat la ea fără nici
o expresie, nelăsând-o să-mi ghicească sentimentele.
— Unde ai stat ascunsă până acum?
Am dat ochii peste cap, nereuşind să mă mai stăpânesc.
— Ăăă, în Vegas? i-am răspuns sincer, din moment ce acolo
îmi petrecusem cea mai mare parte a vieţii.
Dacă voia cineva să verifice această informaţie, avea să se
dovedească reală.
— Chiar aşa?
Şi-a împins şoldul în faţă şi şi-a ridicat ochelarii de pe vârful
nasului.
— E interesant cum unchiul meu moare dintr-odată şi-ţi lasă
ţie jumătate din ce-am muncit noi de ne-am spetit de zece ani
încoace.
Ştiind că nu pot ceda în faţa unei tipe de genul ăsta, mi-am
dat părul la o parte de pe faţă, m-am agăţat de braţul lui Maxwell
şi am strâmbat din nas spre ea.
— Probabil că sunt pur şi simplu norocoasă, nu-i aşa?
Sofia şi-a dres glasul şi apoi ne-a făcut semn cu mâna să ne
aşezăm la masă. A arătat spre o foaie mare cu nişte chestii care
puteau la fel de bine să fi fost scrise în altă limbă, la cât am înţeles
din linii, formule şi semne.
 — Max, schemele astea trebuie evaluate de comitet, de
departamentul juridic şi de financiar ca să putem merge mai
departe cu proiectul pentru uzina din Asia de Est. Când eşti
disponibil să le verifici?
Max şi-a trecut un braţ peste umărul meu.
— Sof, abia mi-am întâlnit sora. Nu suntem decât de o zi
împreună. N-ai putea să-mi acorzi câteva zile să o cunosc mai
bine înainte de a-mi turna în cap probleme de serviciu? Te-am
avertizat că, odată ce ajunge aici, o să lipsesc o vreme.
Ea a oftat şi s-a bosumflat.
— Ştii bine că nu-mi place să rămân în urmă. E important,
Max. Mai important decât o străină oarecare, aproape că a mârâit
ea.
Trupul lui Max a devenit rigid.
— Sofia, tu ştii bine ce înseamnă familia pentru mine şi n-am
să-ţi permit să vorbeşti aşa despre sora mea. Face parte din
familie, aşa cum faci şi tu. Asta nu se schimbă în vreun fel doar
pentru că nu am ştiut nimic despre ea până acum.
— Da, lasă, că mai vedem noi istoria asta cu sora.
— Nu vrei să-i verifici datele de identitate?
A ridicat grăitor din sprâncene.
— Poate chiar o s-o fac. Ce-ai spune de asta?
El şi-a lăsat un braţ pe biroul ei, privind-o drept în ochi.
— Riguroasă, verişoară dragă. Verifică tot ce vrei. N-ai să
găseşti nimic. Dar eşti liberă s-o faci. Fă-ţi cercetările. Ştiu ce ai
de gând. Ştiu că eşti direct interesată să pui mâna pe cele
patruzeci şi nouă de procente, dar testamentul e testament.
Verifică la departamentul juridic. Verifică detaliile. Sapă cât
pofteşti. N-ai să găseşti nimic altceva decât adevărul.
A făcut sul schemele pe care le întinsese ea şi le-a luat sub
braţ.
— O să arunc o privire pe astea când o să am timp. Când n-o
să fiu ocupat să merg în vizite cu sora mea.
Cu asta, s-a întors, mi-a pus o mână pe spate şi m-a scos din
încăpere.
 — Vară-ta a fost mereu aşa nesuferită? l-am întrebat eu fără
urmă de răutate în glas. Ultimul lucru de care aveam nevoie era
să-l enervez după respectiva interacţiune.
A început să râdă şi mi-a cuprins umerii, aducându-mă încă o
dată aproape de trupul lui, în timp ce păşeam pe holurile
incredibil de lungi. Uram s-o recunosc, dar îmi plăcea apropierea
asta, legătura strânsă dintre un bărbat şi o femeie, fără vreun
aspect sexual care să ne umbrească simpla conexiune umană. Era
uşor cu Maxwell. Funcţiona la un nivel la care nu m-aş fi aşteptat
dacă n-aş fi fost aici şi n-aş fi trăit-o pe pielea mea. Max era un tip
de treabă şi, cu cât petreceam mai mult timp cu el, cu atât îmi
dădeam seama că îmi face plăcere compania lui. Îmi plăcea că era
direct, fără vrăjeli, un bărbat adevărat.
Şi, bineînţeles, în acest punct, mintea mi-a zburat la
cowboyul meu modern. M-am gândit că Max i-ar fi simpatic. Mai
degrabă aveau puncte în comun decât deosebiri. Amândoi
preţuiau mult familia, se bucurau de plăcerile simple ale vieţii,
chiar dacă îşi permiteau cu uşurinţă luxul. Amândoi munceau din
greu şi, din câte-mi dădeam seama, îşi iubeau nespus femeile.
Amintirea braţelor lui Wes în jurul meu în timp ce ne îndreptam
spre aeroport mi-a trecut prin subconştient ca un marfar.

Braţele lui Wes s-au încolăcit în jurul meu. Degetele lui

desenau cercuri ameţitoare pe pielea sensibilă de pe spatele meu.
— Nu vreau să pleci, mi-a spus simplu, de parcă n-aş fi ştiut
deja ce gândeşte.
Încă de când ne-am recunoscut sentimentele unul faţă de
celălalt, îi simţeam dispoziţia şi treceam mult mai uşor prin
procesele gândirii lui. Poate că înainte fusesem blocată în faţa
acestei dimensiuni a relaţiei noastre, nedorind să permit gradul
acesta de apropiere.
— Mă întorc în trei săptămâni şi o să vorbim în fiecare seară.
— Promiţi?
Felul în care mi-a cerut-o mi-a făcut inima să tresară, să bată
într-un ritm care mi-a înmuiat genunchii. M-am lăsat moale la
pieptul lui. El a scos un mormăit mulţumit, care mă făcea să torc,
iar eu mi-am frecat nasul de cămaşa lui, ca să mă umplu de
parfumul lui în aşa fel încât în timpul zborului spre Dallas n-ar fi
trebuit să inhalez adânc pentru a-l avea lângă mine.
— Trei săptămâni şi apoi mă întorc aici. Dacă nu-mi spui să
ne întâlnim în altă parte, am de gând să vin acasă.
De fiecare dată când îi spuneam casei lui din Malibu acasă, un
surâs incredibil de frumos îi împodobea trăsăturile.
— Îmi place la nebunie când spui casei noastre acasă.
Şi-a strecurat mâinile sub fundul meu şi a strâns, strivindu-mă
de vintrele lui, unde erecţia stătea ca un drapel coborât în bernă.
— Ştiu. Şi îmi dau seama şi cât de tare o să-ţi fie dor de mine.
Mă apăs pe lancea lui care se întăreşte, iar el mormăie o
înjurătură şi îşi strecoară mâinile în părul meu, trăgându-l de la
rădăcini şi silindu-mă să las capul pe spate. Eram complet la mila
lui şi adoram fiecare secundă.

— Mi-e atât de uşor să fiu în preajma ta, surioară, a pătruns

Max dincolo de amintirea mea veche de două zile.
Mi-am aruncat ochii în jur să văd dacă se uită cineva la noi.
Pe coridoarele era linişte. Se auzeau murmure din direcţia
fiecărei uşi când treceam. Sporovăială cuiva la telefon, un difuzor
prea zgomotos, o persoană care se lovea peste mână cu o revistă
făcută sul în timp ce se plimba pe hol înainte şi înapoi. Până şi
clicurile unei tastaturi de calculator sunau exagerat de tare, dar
cu siguranţă nu era nimeni în jur.
Atunci, de ce-mi spusese surioară? Poate că încerca doar să
se acomodeze cu noua formulă de alint. Însă mi-am dat seama,
cam târziu, că mi-a făcut plăcere mai mult decât ar fi fost normal
şi că, dacă o ţine tot aşa, voi scăpa din vedere faptul că nu sunt cu
adevărat sora lui, ci o persoană care joacă un rol. O actriţă
angajată.
Am luat-o în glumă, împungându-l în umăr, mai exact în
biceps, din moment ce era atât de înalt. El m-a condus prin
clădirea imensă până la cantină. Numai că nu era o cantină
normală, aşa cum vezi prin filme. Locul acesta avea patru
restaurante, o tonetă pentru gustări şi mese din lemn acoperite
cu pluş şi scaune pentru cei care îşi aduseseră pachet.
Max a arătat spre fiecare restaurant în parte. Unul avea
specific italian, altul era orientat pe bucătăria americană, altul,
asiatic şi ultimul, texan-mexican.
— Unde vrei să mănânci? Sunt gratuite toate.
— Gratuite? am întrebat uluită, analizând opţiunile.
Mă aflam în Texas. Aş fi dat dovadă de neglijenţă dacă n-aş fi
încercat amestecul texan-mexican măcar o dată, aşa că am
indicat restaurantul cu un ardei şi un sombrero uriaş pe
frontispiciu.
— Da. Angajaţii mei lucrează adesea în ture de douăsprezece
până la optsprezece ore. Unii stau chiar peste noapte în ceea ce
numim noi buncăr ca să prindă câteva ore de somn şi apoi se
întorc imediat la treabă.
M-am dat un pas în spate.
— De ce îi munceşti în halul ăsta?
M-a condus în restaurant, care era unul în toată regula,
exceptând faptul că nu exista nici casă de marcat, nici cineva care
să ne conducă la masă. Ne-am aşezat unde am vrut, iar meniul
era deja pe masă.
— N-o fac intenţionat, dar, scumpo, unele dintre proiectele
noastre depind foarte mult de termene-limită. Pot interveni
diferenţe în preţul barilului de petrol cu cât durează proiectul
mai mult. Asta înseamnă şi timp, şi bani pierduţi, ceea ce,
inevitabil, îl afectează pe consumatorul final, pe omul obişnuit
care merge la benzinărie.
Am aprobat din cap şi m-am aşezat, luând un meniu.
— E o muncă grea, n-o să mint, dar angajaţii mei sunt plătiţi
foarte bine ca să compensăm dezavantajele. De exemplu,
mâncarea din restaurante e gratuită. Avem o grădiniţă aici, o sală
de sport şi camere de jocuri pentru ca oamenii să se relaxeze
când presiunea creşte prea tare. La naiba, avem chiar şi o grădină
Zen în care să se plimbe oamenii ca să intre în contact cu natura.
— Uau, se pare că faci multe pentru angajaţii tăi.
 A zâmbit şi i-a făcut cu mâna unei chelneriţe care trecea prin
apropiere.
— Încercăm. Vreau ca membrii echipei mele, oriunde s-ar
afla pe scara ierarhică, să lucreze din greu, dar şi să simtă că sunt
apreciaţi, preţuiţi, înţelegi?
Am dat din cap că da.
— Mă rog, înţeleg, în teorie, dar n-am trăit-o niciodată pe
pielea mea. Cel puţin până acum. Millie are mare grijă de mine.
— Millie?
— A, îmi pare rău. Doamna Milan, cum preferă să i se spună.
De fapt, e mătuşa mea.
— Din partea tatălui tău? m-a întrebat imediat.
Am clătinat din cap că nu în timp ce mă jucam cu solniţa.
— Nu. Din partea mamei.
Max şi-a proptit coatele pe masă şi şi-a lăsat capul în mâini.
— Povesteşte-mi despre ea.
Dacă aş fi gândit normal, neinfluenţată de mediul plăcut şi de
uşurinţa cu care discutam cu Max, aş fi considerat ciudat
interesul lui. Pe cine interesează o mătuşă oarecare?
— Ăăă, pentru început, cred că ar trebui să spun că semăn cu
ea şi cu mama.
— Asta-i adevărat, a spus el, iar eu l-am privit pieziş.
De unde putea să ştie dacă e adevărat sau nu? Chelneriţa ne-
a întrerupt înainte de a apuca să-l întreb. Am comandat amândoi
acelaşi lucru: un platou cu tostada şi enchilada cu brânză, dar
Max a adăugat şi două porţii de taco. Tipul e un munte de om. Îi
trebuie o grămadă ca să se sature. Probabil că o chinuie pe
nevastă-sa mâncând tot ce găseşte prin casă în mod obişnuit.
— Bun, continuă. Mătuşa Millie e sora mamei tale şi deţine
Exquisite Escorts. Corect? Şi aşa ai ajuns tu în domeniul ăsta?
— Da, aveam nevoie de bani, şi asta rapid.
— Pot să te întreb de ce?
Am pufnit.
— Pur şi simplu nu înţeleg de ce te interesează.
S-a uitat în altă parte, înroşindu-se la faţă.
 — Spune-i curiozitate. Îmi placi ca om, Mia. Pot să spun deja
că eşti o persoană de treabă şi vreau ca timpul pe care-l petreci
aici să merite. În cel mai rău caz, când pleci acasă, o să mai ai pe
cineva pe care să poţi conta. Mi-ar plăcea să fiu eu acela.
Am învăţat de-a lungul acestei călătorii să nu mai fiu atât de
cinică în privinţa asta. Tai, prin natura lui, e la fel. Un bărbat
protector cu femeile, cu toate femeile, nu din cauza vreunei
concepţii demodate, ci pentru că îi pasă. Simţeam acelaşi lucru la
Max. Am tras adânc aer în piept şi am hotărât să fiu sinceră. Să
dau cărţile pe faţă şi, dacă va fi să-şi schimbe părerea despre
mine, asta este. În viaţă trebuie să-mi asum riscuri. Atât în
privinţa oamenilor, cât şi a relaţiilor, dacă-mi doresc să am ceva
care să conteze pe termen lung.
— Tatăl meu a intrat în nişte belele. E un beţiv în majoritatea
timpului, dar e şi parior, tot timpul. De regulă, nu aducea acasă
mai mult decât să acopere chiria. Restul – mâncarea, utilităţile,
celelalte lucruri de care au nevoie oamenii ca să trăiască aşa cum
se cuvine – trebuia plătit din alte surse.
Ochii lui Maxwell s-au transformat în gheaţă.
— Şi cum se plăteau lucrurile astea când erai mică?
Am lăsat bărbia în jos, concentrându-mi privirea asupra
ceaiului pe care mi l-a aşezat chelneriţa în faţă, adăugând o doză
serioasă de zahăr şi storcând lămâia în el.
— De obicei, am lucrat eu ca să completez sumele.
Cumpăram haine de la solduri pentru mine şi pentru Mads.
Aveam mare grijă de hainele mele, ştiind că va trebui să i le dau
ei într-o zi. Şi să ştii că nu s-a plâns niciodată. Ea e cea mai bună
dintre noi, fetiţa mea.
M-a durut inima să vorbesc despre Maddy. Aveam de gând să
o sun imediat ce ajungeam înapoi la ferma lui. Trecuse prea mult
timp şi voiam să o pun la curent, mai ales în privinţa mutării mele
la Wes. Poate o convingeam să vină cu Matt de Crăciun. Bănuiesc
că depinde de locul în care mă voi afla pe perioada sărbătorilor.
Încă mai am de plătit o datorie barosană.
— Probabil că sunteţi foarte apropiate.
 Avea vocea aceea cuprinsă de emoţie pe care ajunsesem să i-
o recunosc.
— Da, cât se poate de apropiate. Practic, nu ne-am avut decât
una pe alta după ce mama ne-a părăsit şi tata a luat-o razna. El nu
şi-a revenit niciodată cu adevărat după pierderea ei.
Max s-a încruntat şi a bodogănit ceva despre care aş putea
jura că suna ca „ştiu senzaţia“, dar am alungat imediat gândul. Nu
o cunoştea pe mama noastră, dar, pe de altă parte, spusese că nu
a cunoscut-o nici pe a lui, aşa că probabil că asta voise să spună.
A urmat o pauză lungă, timp în care Max a făcut bucăţi
şerveţelul din hârtie, iar eu m-am pierdut în trecut. Mi-am
amintit de timpurile când Maddy şi cu mine ne bucuram de
solidaritatea unei mame, de o persoană de sex feminin care să
aibă grijă de noi în timp ce ne transformam în femei.
Chelneriţa ne-a adus mâncarea şi, pentru câteva momente,
ne-am mulţumit să mâncăm împreună. În cele din urmă, Max a
luat o îmbucătură enormă din enchilada lui şi apoi a lăsat
furculiţa din mână. În timp ce mesteca şi înghiţea, şi-a împreunat
mâinile în faţă, sprijinindu-şi bărbia în ele.
— Vrei să-mi povesteşti despre Madison?
Avea o voce blândă, dornică de afecţiune, aproape.
Din moment ce eram mândră ca o cloşcă, nu aveam absolut
nici o problemă să vorbesc despre fata mea.
— Maddy sau Mads, cum îi mai spun eu – el a zâmbit şi şi-a
luat furculiţa de parcă avea de gând să intre serios şi în poveste,
şi în mâncare în acelaşi timp –, e frumoasă. Păr lung, blond, foarte
înaltă şi suplă, cu ochi ca ai mei. Cu toate că se transformă pe zi
ce trece într-o adevărată femeie.
— Nu e brunetă? a întrebat batjocoritor, ceea ce mi s-a părut
ciudat, dar n-am comentat.
— Nu, e exact opusul meu.
M-am uitat la faţa lui şocată şi i-am înregistrat toate
trăsăturile.
— Să ştii – am început să râd – că seamănă mai degrabă cu
tine decât cu mine! Trebuia să o iei pe ea ca să pretindă că e sora
ta.
 Am chicotit, iar lui i s-a încleştat falca.
— Tatăl tău e blond?
— Nu, şi el are părul negru. Bănuiesc că Maddy o moşteneşte
pe bunica. Sau, cel puţin, aşa zice tata.
— Hm. Bine, altceva? Spuneai că e la facultate?
M-am îndreptat puţin în scaun.
— O să ajungă om de ştiinţă şi doctor!
Nu mă jenam absolut deloc. Surioara mea mai mică avea să
aibă o viaţă uluitoare, iar eu eram cât se poate de mândră.
— Pari foarte entuziasmată de asta.
Mi-am aplecat capul în lateral şi l-am privit cum dă mâncarea
la o parte, părând complet dezinteresat de farfuria lui.
— De ce n-aş fi? Am crescut-o toată viaţa ca să ajungă o
persoană incredibilă. A trebuit să-i fiu mamă, tată şi soră în
ultimii cincisprezece ani. Şi îi plătesc şcoala plimbându-mi fundul
dintr-un stat în altul pentru asta şi ca să-l salvez pe tatăl nostru.
S-a încruntat şi m-a privit pe sub gene.
— Povesteşte-mi despre belelele în care a intrat tatăl tău. Ai
spus că îi place să parieze. S-a întâmplat ceva?
Am luat o îmbucătură de tosada, apreciind prospeţimea
salatei şi amestecul de carne de vită, brânză, sos salsa şi boabe de
fasole. Ce bun! Max a aşteptat răbdător să mestec.
— S-a dovedit că avea o datorie serioasă la nişte cămătari. N-
a putut plăti, ca de obicei. L-au bătut de erau să-l omoare. L-au
băgat în comă. M-au încolţit la spital şi mi-au spus că, dacă nu-şi
primesc banii, o să-l omoare cu siguranţă şi, dacă moare, o să
vină după mine şi după Maddy. Îi spuneau datoria
supravieţuitorului.
M-am foit pe scaun şi mi-am dat părul la o parte de pe faţă.
— Din păcate, îl cunosc pe nemernicul care i-a împrumutat
banii. E fostul meu şi n-are pic de milă. M-ar pune la pământ la fel
de uşor ca pe tatăl sau pe sora mea dacă nu-şi primeşte banii. Aşa
că fac ceea ce fac ca să-i plătesc datoria.
— Cât îi datorezi?
 O persoană normală probabil că ar ţine pentru ea informaţia
asta, dar eu mă săturasem să ţin secrete. Uneori un om are
nevoie să îşi înşire toate problemele, ca să nu-l înghită cu totul.
— Un milion de dolari.
Max a căscat ochii.
— Ştiu. O nebunie, nu-i aşa?
A închis ochii şi s-a sprijinit cu capul de peretele separeului.
— Şi tariful tău e de o sută de mii pe lună. Deci îi plăteşti în
rate?
Mi-am dus un deget la nas.
— Bingo! am râs eu, dar el nici măcar nu a schiţat un zâmbet.
— Cât mai ai de plătit?
M-am gândit, continuând să înfulec.
— Cu tot cu luna asta, patru sute de mii.
A pufnit.
— Şi de asta nu ai deloc bani în cont. Orice rămâne în plus îi
trimiţi surorii tale, nu-i aşa?
— Iar te-ai prins. Devii bun la jocul ăsta, Maximus.
A început să râdă.
— Maximus.
I-am măsurat trupul uriaş cu privirea.
— Te-ai uitat la tine? Eşti imens. Ţi se potriveşte numele.
— Mia.
Avea un ton extrem de serios. Când şi-a aşezat mâna peste a
mea pe masă, am ştiut că se întâmplă ceva.
— Aş dori să achit eu datoria. Tot milionul. Apoi îţi vei putea
recupera banii. N-ar trebui să fii obligată să plăteşti pentru
păcatele tatălui tău.
Trecându-mi limba peste buze, mi-am retras mâna şi l-am
privit drept în ochi. N-am să înţeleg niciodată de ce bărbaţii ca
Max cred că pot rezolva cu bani toate problemele lumii. Cred că
toţi bărbaţii cu care am avut de-a face în ultimul timp au chestia
asta cu domniţa la ananghie şi cavalerul în armură strălucitoare.
— De ce ai face asta? l-am întrebat pe un ton neserios, dar
Max nu a primit prea bine reacţia mea.
 S-a tensionat şi şi-a încleştat maxilarul atât de tare că am
crezut că o să-şi rupă vreun dinte.
— Pentru că pot.
I-au ieşit cuvintele printre dinţi ca usturoiul printr-un mic
pisător manual. Sprijinindu-mă de spătar, l-am privit drept în
ochi, ca să mă asigur că înţelege că vorbesc cât se poate de serios.
— Asta n-o să se întâmple niciodată.
S-a lăsat la rândul lui pe spate şi a întins un braţ ca şi cum
începea să se simtă bine.
— Ar fi înţelept din partea ta să înveţi să accepţi un cadou.
Un cadou. Era nebun, nebun cu acte-n regulă, cam ca ăia care
farmecă şerpii.
— Spune-i asta iubitului meu bogat. Am o idee. Ce-ar fi ca voi
doi să deschideţi un club? Clubul „avem mai mulţi bani decât
minte“, şi să împărţiţi cadouri unor oameni care chiar au nevoie
de o mână de ajutor. Eu sunt bine şi o să fiu chiar mai bine după
ce-mi achit datoria, mă mut în Malibu şi o văd pe surioara mea
urcând pe podium ca să-şi primească diploma de licenţă, diploma
de master şi grozava diplomă de doctor. Acum, putem să o lăsăm
baltă cu asta? Mă enervezi şi mă bucuram de o masă bună. Care,
că veni vorba, pentru o mâncare gratuită...
Mi-am lăsat capul pe spate şi am gemut, luând o altă
înghiţitură din cea mai gustoasă şi mai crocantă tostada din lume.
— Extraordinară!
Max s-a uitat la mine de parcă îmi apăruse un al treilea ochi
în mijlocul frunţii.
— Cum zici tu, dulceaţă, mi-a spus cu un surâs obraznic.
Dulceaţă. Eu îi spun Maximus, care trebuie să recunoaşteţi că
e o poreclă super-mişto, iar eu mă aleg cu dulceaţă? Trist.

CAPITOLUL 6
 Ne-am petrecut toată săptămâna care a urmat cunoscându-
ne mai bine. M-am întâlnit cu diverşi membri ai echipei lui, am
petrecut o groază de timp doar fiind vizibilă la birouri, dar cel
mai mult am stat cu familia lui, ca un tot unitar, ceea ce a fost
ciudat de minunat. Dacă ar fi fost şi Maddy şi Wes aici, m-aş fi
simţit ca acasă. Max m-a dus la toate restaurantele gourmet
gratuite. Eram în dificultate când venea vorba să-mi aleg
preferatul. Totul era gustos.
Astăzi, după ce am terminat cu prânzul, Max mi-a arătat şi
cealaltă parte a campusului. Cea în care nu prea intraserăm. Am
aflat că acolo erau chestiile corporatiste plicticoase, Resurse
umane, Juridic, Relaţii cu publicul şi Marketing. Dacă aş fi avut un
pedometru, sunt sigură că ar fi înregistrat peste zece mii de paşi
pe zi. În cele din urmă, ne-am urcat în camioneta lui şi am pornit
spre fermă.
Coborând din vehicul, am fost surprinsă să văd un alt bărbat
uriaş, cu un braţ curbat sub fundul unui bebeluş pe care-l ţinea în
dreptul şoldului. Celălalt braţ era în jurul taliei unei blonde
sculpturale. Părul ei era ca aurul ţesut şi îi cădea drept pe spate.
Purta o fustă strâmtă, o bluză din mătase de culoarea cerului şi o
pereche de papuci de plajă. Lăsând la o parte încălţămintea, era
mai pusă la punct decât majoritatea oamenilor pe care-i cunosc.
Părea că şi-a aruncat papucii în picioare în loc să-i înlocuiască cu
vreo pereche ridicol de scumpă de pantofi cu toc.
Când am urcat scările, am auzit ultima parte din ce spunea
femeia:
— ...şi mulţumim, ne-ar face plăcere să veniţi la noi la masă
în curând.
— Ei, ia te uită ce-a adus pisica, a spus Max în glumă
plesnindu-se peste coapse, cu ochii la cuplul aflat pe veranda din
faţa casei.
Bărbatul s-a întors şi zâmbetul i s-a întins pe toată faţa. M-
am oprit şi m-am uitat la specimenul perfect de păpuşă
masculină din faţa mea. Era clădit ca un viking. Păr şaten nisipiu,
fălci puternice, dinţi albi, drepţi şi ceafă exact cât trebuie să facă o
fată să înceapă să se bâlbâie. Mânecile tricoului lui strâmt de polo
se întindeau deasupra unui set de bicepşi masivi, mai laţi decât
coapsele mele, iar eu nu sunt vreo scobitoare. Îi străluceau ochii
albaştri-verzui când s-a uitat la silueta mea mult mai repede
decât o fac bărbaţii de obicei. Vreau să spun că nu sunt eu vreun
fotomodel, dar în trecut n-am dus vreodată lipsă de interes din
partea bărbaţilor şi, hai să recunoaştem, am nişte ţâţe de povestit
nepoţilor.
Bucata de rai m-a studiat ca şi cum m-ar fi evaluat, nu ca şi
cum s-ar fi uitat admirativ la mine. Am vrut să mă bosumflu şi să
fac să-mi tremure un pic buza până când s-a întors blonda spre
noi. Atunci am înţeles. Avea nişte ochi incredibil de albaştri, care
îmi aminteau de apa hawaiiană de pe coasta Oahu. Ochii erau
aşezaţi pe o faţă palidă şi pură, cu buze pline, date cu ruj roşu,
pomeţi înalţi şi un nas mic. Pe scurt, una dintre cele mai
splendide şi mai elegante femei pe care le-am văzut vreodată.
Toate acestea, ataşate la o siluetă subţire şi totuşi feminină, şi
atunci m-am prins de ce nu are el ochi decât pentru blondă. Se
uita la ea o dată la fiecare secundă de parcă era gata să muşte din
ea. Era foame acolo, dădea în clocot. Cunoşteam senzaţia pentru
că aşa se uită şi Wes la mine, ca şi cum n-ar putea să se sature
vreodată. Mi-am dat seama că blonda aprecia privirile după
zâmbetul pe care i l-a oferit în schimb.
Agăţată de piciorul bărbatului era cea mai adorabilă fetiţă, în
afară de mica Isabel, vreau să spun. Isabel şi cu mine ne
împrieteniserăm la toartă rapid. În dimineaţa aceea mă trezisem
cu mâna ei mică jucându-se prin părul meu, în timp ce ea stătea
întinsă lângă mine în pat. „Cum se face că tu ai părul negru?“, m-a
întrebat. Am râs, m-am frecat la ochi ca să-mi alung somnul şi i-
am spus că şi mămica mea avea părul negru. Guriţa ei a căpătat
formă de O în timp ce a făcut legătura: „Şi tati al meu are părul
galben şi de aia am eu părul galben!“. Am murit de râs, i-am spus
cât e de deşteaptă şi am lăsat-o să se joace cu lucrurile mele în
timp ce mă pregăteam să mă duc să pierd vremea cu Max la
biroul lui.
— Hank şi Aspen Jensen.
 Max a arătat spre bunăciunea masculină în jeanşi Wrangler
strâmţi şi apoi spre nevastă-sa, creaţia perfectă a lui Dumnezeu.
— Şi fiica lor, Hannah.
A gâdilat-o pe micuţă pe burtică, iar ea a scos un ţipăt de
încântare.
— Sora mea, Mia Saunders, a anunţat din nou Max cu mai
multă mândrie decât o cereau circumstanţele.
Am întins mâna şi le-am strâns pe ale lor, bucuroasă să
constat că Hank nu mi-a sfărâmat-o. Îmi place când un bărbat are
o strângere de mână fermă, dar ţine seama de persoana din faţa
lui.
— Îmi pare bine să vă cunosc. Întâmplarea face că-l
cunoaşteţi pe iubitul meu, Weston Channing, am spus eu.
Ochii lui Aspen s-au luminat. Şi când spun că s-au luminat
vreau să spun că a ieşit soarele, păsărelele au început să
ciripească şi fluturii să zboare în jurul nostru. Al naibii, frumoasă
mai e! Dacă n-ar fi părut atât de simpatică, probabil că aş fi stat
cu Gin şi am fi mâncat rahat despre cât e de perfectă şi cât e de
incorect că nişte curve ca asta fac să le cadă la picioare toţi
bărbaţii de soi.
— Îl iubesc pe Weston!
Şi-a dus amândouă mâinile la piept.
Soţul ei a mormăit lângă ea, un urlet carnal de tipul „eu –
Tarzan, tu – Jane“.
— Care-i faza cu iubitul altui bărbat, îngeraş?
Avea un ton extrem de serios, cu toate că ea a ridicat o mână,
făcând un gest frivol ca să-l alunge.
— Nu ştiam că e cu cineva. E atât de amabil şi, fără discuţie,
arată trăsnet.
La acest comentariu, mâna uriaşă a lui Hank s-a încolăcit în
jurul taliei lui Aspen şi a tras-o la pieptul lui.
— Acum insinuezi că te interesează alţi bărbaţi, dragă?
Aspen a dat ochii peste cap şi s-a bătut peste burtă cu mâna
lui.
 — N-am ieşit niciodată cu el, nu ne-am sărutat, nimic altceva
în afară de un dineu de afaceri şi de un singur dans cu el... la
nunta noastră, aşa că poţi să te calmezi, uriaşule.
A accentuat cuvântul nuntă. El şi-a strecurat mâna de-a
lungul coapselor ei, periculos de aproape de sâni, iar ea a gemut
când el i-a depus o grămadă de sărutări pe gât, fără a-i păsa de
etalarea mai mult decât publică de afecţiune sau, mai degrabă, de
proprietate. Ea a dat din nou ochii peste cap şi a zâmbit.
— Omul peşterii ce eşti, a spus cu răsuflarea întretăiată.
Apoi s-a tras înapoi, trimiţându-l la locul lui.
— Du-te şi stai cu Max şi cu copiii cât stăm noi, fetele, de
vorbă.
El a strâns din fălci înainte de a aproba din cap, dar, când ea a
dat să se întoarcă, şi-a trecut o mână pe după gâtul ei, şi-a tras
femeia mai aproape şi şi-a strivit buzele de ale ei. Ea a scos un
ţipăt şi apoi un mormăit, sub sărutul lui, şi s-a topit imediat,
cucerită complet de soţul ei. M-a făcut să-mi fie dureros de dor de
Wes. Ca şi cum, cu fiecare zi care trece, distanţa dintre noi ar
creşte. Nu ştiu dacă faptul că relaţia noastră e atât de nouă sau
nevoia de conexiune cu cineva care mă cunoaşte intim, ştie cine
sunt şi mă iubeşte chiar şi aşa fac distanţa lungă cât o lume
întreagă, când, de fapt, nu sunt decât câteva state şi un zbor scurt
cu avionul.
Cyndi ne-a condus prin casă la veranda din spate, unde se
aflau un ventilator care împrăştia aer răcoros, un set de scaune
din răchită comode şi o carafă din sticlă plină cu un lichid rozaliu.
— Limonadă roz cu un pic de alcool.
A zâmbit. Am luat-o pe după umeri cu un braţ şi am tras-o
mai aproape de mine.
— O femeie după inima mea.
I-am zâmbit.
Răspunsul ei mi s-a părut ciudat. În loc să râdă, a murmurat:
„Sper“ şi apoi s-a tras la o parte, apucându-se să ne toarne pahare
pline ochi cu băutură alcoolică din fructe. Mai era încă o carafa cu
o feţişoară tristă desenată pe ea. Am arătat spre ea şi m-am
încruntat, la fel ca simbolul desenat cu cariocă nepermanentă.
 — Aia e pentru mine.
S-a frecat pe burtica rotundă.
— Fără alcool încă două luni, s-a bosumflat ea.
Să-mi trag palme! Femeia asta mai are două luni de sarcină şi
e deja imensă. Pe de altă parte, nu mă pricep atât de bine la
treburile astea cât să pot măsura cum trebuie să arate o femeie
însărcinată în şapte luni.
Am bătut-o pe spate şi m-am aşezat.
— Nasol.
A ridicat din umeri.
— O să merite de îndată ce vine pe lume.
Nefiind genul care să refuze o băutură gratuită, am luat o
înghiţitură şi am lăsat băutura rece de lămâie cu o urmă de votcă
să-mi inunde papilele gustative. Nu doar că era delicioasă, dar a
permis unei senzaţii de calm să se instaleze peste dispoziţia
ciudată a acelei zile, oferindu-mi cu forţa o vibraţie mai uşoară şi
mai relaxată în schimb.
Am stat toate trei şi am discutat chestiuni domestice la
început – despre vreme şi despre ultimele tendinţe ale modei,
despre care eu nu ştiam absolut nimic. Aspen a recunoscut că
asistentul ei personal îi alege toate hainele pe care le poartă, un
tip care ar lua-o razna dacă ar vedea-o în papuci. Aparent, îl
dispreţuia cu o pasiune care o îndreptăţea să vorbească despre
asta. Mi-a scăpat numele lui, în timp ce alcoolul continua să mă
încălzească pe interior şi să-mi dezlege limba.
— Şi sora mea, London, e însărcinată. Gemeni! a spus Aspen
cu o voioşie care dovedea cât e de încântată că e pe cale să devină
mătuşă.
Când am auzit cuvântul soră, am sărit să-mi iau poşeta şi mi-
am scos telefonul mobil.
Cyndi s-a uitat îngrijorată la mine.
— Ce s-a întâmplat? m-a întrebat ea.
Am clătinat din cap.
— Nu, nimic. Doar că am auzit-o pe Aspen vorbind de sora ei
şi mi-am amintit că trebuie să o sun pe Maddy. Aveam de gând de
acum câteva zile.
 — Cine-i Maddy? m-a întrebat ea ţinându-şi o mână pe burtă.
De când se aşezase, se tot freca în diferite locuri. Eram prea
şocată ca s-o întreb de ce face asta şi prea stresată că aş face-o să
se simtă nelalocul ei. Gravidele sunt o specie ciudată. M-am
gândit că probabil o s-o iau şi eu pe drumul ăsta într-o bună zi,
dacă îşi va dori Wes. E bine, totuşi, să ai în plan toate aceste
discuţii serioase. Nu le-am purtat cu nici unul dintre foştii mei
iubiţi, şi credeam că soarele şi luna răsar odată cu ei. Ce idioată
eram. Acum, am un drum nou, şi e presărat doar cu apusuri, surf
şi giugiuleală pe dealurile din Malibu cu bunăciunea mea
personală.
Chicotind aşa cum numai două pahare pline ochi cu limonadă
îmbunătăţită cu votcă mă puteau face, i-am răspuns:
— Sora mea, prostuţo.
Cyndi s-a îngălbenit la faţă şi şi-a dus mâna la gură. Într-o
clipă, i s-au umplut ochii de lacrimi. Rahat. Ce am spus?
— Ai o soră din partea mamei tale?
Vocea i s-a frânt când am încuviinţat din cap.
— Max n-a spus nimic despre asta.
S-a înecat cu un suspin. Ce e cu oamenii ăştia? Parcă numai
menţionarea cuvântului soră e un buton fierbinte pentru un
colaps emoţional.
Am lăsat telefonul să sune, dar i-am răspuns cât am aşteptat.
— Normal. Nu i-am spus decât săptămâna trecută despre
asta.
S-a ridicat atât de repede încât s-a clătinat. Aspen a apucat-o
de braţ şi i-a pus o mână pe burtică.
— Eşti bine?
— Trebuie să mă duc la Max. Doamne, ăsta-i motivul pentru
care a fost atât de ciudat.
M-am uitat în jur, neînţelegând ce mare scofală era.
— Dacă zici tu, am spus, neînţelegând prea clar de ce
atmosfera devenise atât de încordată.
Totul fusese în regulă, din câte îmi dădeam eu seama.
— Alo? a răspuns Maddy. Mia?
Ooo, lumina mea.
 — Hei, iubito, i-am răspuns eu şi m-am întors să mă uit la
privelişte.
Dealuri rotunde cu brazde verzi, punctate din loc în loc cu
flori portocalii. Departe, în zare, am văzut spatele unui grajd
vopsit în roşu. În dreapta am văzut conturul altuia, numai că
acesta era de un galben pal, asortat cu culoarea casei. Avea un C
mare mâzgălit deasupra intrării. Câţiva cai se plimbau pe lângă
construcţia aflată la cel puţin două stadioane de fotbal depărtare
de locul în care mă aflam. Mai erau şi alte animale, pe care abia le
puteam distinge din cauza distanţei. Mi-am propus în gând să
merg să văd grajdurile şi toate animalele de la fermă. Nu mai
fusesem niciodată la o fermă. Poate că Max o să mă înveţe să
călăresc. Două lucruri bifate pe lista cu ce-am de făcut înainte să
mor. Fermele şi călăritul.
— Unde eşti acum, surioară? m-a întrebat Maddy.
— Dallas, Texas, la o fermă adevărată. O adevărată fermă.
Fermă de-adevăratelea. Fermă de fermă. Ferma-fermelor.
Am pufnit, încercând, fără succes, să regândesc corect ceea
ce voiam să spun. Alcoolul făcea lucrurile un pic neclare.
— Vai, nu se poate! Cât de tare! Au animale?
Am dat din cap că da, cu toate că ea nu mă putea vedea.
— Au. Şi cai. Am să încerc să văd dacă mă duce Max să
călărim.
— Frate, ce norocoasă eşti. Matt şi cu mine abia am încheiat
o zi intensă de înscrieri la cursurile de toamnă.
I s-a schimbat vocea, iar o urmă de tristeţe s-a strecurat
dincolo de fericirea pe care o împrăştia tot timpul.
M-am întors, dându-mi seama că nu sunt singură. Cyndi şi
Aspen stăteau aşezate şi se uitau la mine. În special Cyndi, care
părea că se agaţă de fiecare cuvânt pe care-l spuneam. Aspen, pe
de altă parte, se uita spre mine, zâmbea şi continua să soarbă din
limonadă. Hank o să aibă pe cap o belea de blondă cherchelită
dacă are de gând să continue să le dea peste cap în ritmul ăsta.
Dacă Maddy se înscrie la cursurile de toamnă, înseamnă că
pierde vremea, nefăcând mare lucru. În trecut, ne petreceam
timpul împreună în vacanţele dintre semestre. Acum, însă, cu
mine lucrând pentru agenţia de dame de companie, nu mai am
parte de acest lux.
— Îmi pare rău că nu pot să vin la Vegas şi să petrec vacanţa
cu tine.
M-am prăbuşit înapoi în scaun şi mi-am dus mâinile la
tâmple, masându-le ca să alung stresul care se instala încet, în
timp ce mă gândeam cât îmi e de dor de fetiţa mea. Maddy a
suspinat şi mi-am dat seama că plânge.
— E în ordine. Îl am pe Matt acum... cred.
— Crezi? Ce s-a schimbat? am întrebat-o, trezindu-mă într-o
clipă, partea mea maternă ieşind imediat la lumină.
— Nimic. E bine. Foarte bine, chiar. Mia, a început să spună
să grăbim nunta.
Frica, durerea de inimă şi o doză diavolească de furie m-au
izbit ca o minge nimicitoare în faţă. M-am simţit ca Wile E. Coyote
alergând după păsăroiul acela enervant fără să-l prindă vreodată
şi ajungând mereu să se rănească într-o manieră incredibil de
violentă.
— Maddy, nu poţi să te căsătoreşti atât de repede.
Mi-am înghiţit nodul uriaş din gât, încercând să las să iasă la
suprafaţă vocea raţiunii, şi nu pe aceea a surorii tiranice.
Din nou suspine, doar că de data asta am auzit-o scoţând şi
micile fornăieli despre care ştiam că anunţă plânsete. Am
petrecut ani la rând ştergându-i lacrimile şi alinând-o, ca să ştiu
exact când avea de-a face cu ceva care o depăşea. L-am înjurat
încă o dată în gând pe nenorocitul de tata. Dacă nu era el, acum aş
fi fost acolo, s-o ajut să treacă peste orice lucru important care o
chinuie.
— Nu ştiu, Mia. Vreau să fiu cu el, dar e prea repede.
Am clătinat din cap odată cu cuvintele ei.
— Suntem atât de tineri şi abia ne-am mutat împreună.
Încercând să fiu soră, nu mamă-cloşcă, i-am pus întrebarea
de un milion de dolari:
— Eşti fericită?
 — Doamne, Mia, sunt atât de fericită! Totul e perfect. Adică a
fost un vis să trăim împreună în aceste ultime luni. Suntem pe
aceeaşi lungime de undă, înţelegi?
— Înţeleg.
Aşa simţeam şi eu în privinţa lui Wes, dar mi se părea că nu e
momentul acum să menţionez schimbările din viaţa mea, când ea
se lupta cu ceva mult mai complicat.
Cyndi a venit repede lângă mine, îngrijorarea citindu-i-se în
ochi. Mi-a pus o mână pe genunchi, iar eu i-am acoperit-o cu
palma mea, având nevoie de solidaritate feminină ca să trec prin
asta cu Maddy, sperând, dincolo de orice speranţă, că o pot
convinge că trebuie să aştepte. Să profite de tinereţe şi să nu se
grăbească să facă o schimbare atât de mare în viaţa ei.
Maddy a oftat.
— Simt că el vrea să grăbească lucrurile şi, deşi ştiu că vreau
să mă căsătoresc cu el şi că el înseamnă totul pentru mine, tot
vreau să o iau mai încet, înţelegi?
Am dat repede din cap că da şi mi-am dat părul după urechi.
— I-ai spus şi lui asta?
S-a auzit un geamăt, urmat de un bufnet. Ca şi cum s-ar fi
prăbuşit pe o suprafaţă moale, cum ar fi patul ei, legănând
telefonul la ureche, aşa cum făcea când era adolescentă şi locuia
cu mine şi cu tata.
— Da, dar atunci s-a întristat de tot, la gândul că nu-l iubesc
cu adevărat pentru că nu vreau să fugim împreună. El voia să
mergem pe bulevard şi să intrăm într-una dintre capelele alea
pentru nunţi rapide, doar noi doi. A spus că o să păstrăm secretul
şi o să facem o nuntă mare la absolvire, cum am plănuit.
Nu! Nu! Nu! Nu! Mi-am apăsat degetele mari pe tâmple atât
de tare încât cred că mi-am lăsat şi semne. Cu un efort extrem,
am tras încet aer în piept de câteva ori înainte de a-i răspunde.
— Şi tu ce i-ai spus?
A urmat o pauză lungă, apoi vocea ei frântă.
— I-am spus că nu m-aş putea căsători niciodată fără să te
am lângă mine. Că asta ţi-ar rupe inima şi că aş prefera să merg
pe tăciuni încinşi decât să te fac să suferi. Te iubesc, Mia. N-aş
putea să fac asta niciodată. Ţi-am promis.
Am oftat şi m-am apucat de părul din creştetul capului atât
de tare că durerea mi-a oferit un pic de limpezime.
— Şi eu te iubesc, surioară, dar nu poţi să iei decizii bazate
pe reacţia mea. Dacă asta-ţi doreşti să faci, chiar dacă m-ar
întrista să ratez momentul, am să te susţin.
Suspinul care a răzbătut prin telefon m-a spart în mii de
bucăţi de emoţii. Voiam să fiu acolo, să-i fiu alături, să o ajut să
treacă peste momentele de confuzie din viaţa ei.
— Nu, e vorba doar de asta. Chiar vreau să fii aici. Punct. Iar
dacă Matt nu poate să înţeleagă asta, ei bine, poate să şi-o dea la
raţe.
— Să şi-o dea la raţe?
Am chicotit şi am repetat încă o dată.
— Să şi-o dea la raţe? Maddy, nu-mi vine să cred că ai spus
una ca asta!
Surioara mea cea pură şi cuviincioasă avea o gură cam
spurcată. Una de care nu dăduse dovadă niciodată de faţă cu
mine.
A râs.
— Mi-a scăpat.
— Ei bine, a fost haios. Şi, scumpo, nu-ţi face griji. Tu şi Matt
o să treceţi peste asta. O bună parte din a fi într-o relaţie, într-una
adevărată, pentru totdeauna, înseamnă să treci prin timpuri
bune, rele şi urâte. Este doar un moment din alea în care trebuie
să conveniţi că nu sunteţi de acord într-o privinţă. Spune-i ce
simţi. Spune-i că vrei să aştepţi, să fiţi logodiţi mai multă vreme şi
să te concentrezi asupra şcolii. Restul o să vină de la sine. Dacă te
iubeşte, scumpo, şi ştiu că te iubeşte, o să te-nţeleagă. Până la
urmă. Nu-l lăsa să te preseze să faci un lucru pentru care nu eşti
pregătită, bine?
Un nou oftat, apoi am auzit un zgomot pe fundal. Maddy a
icnit şi apoi am auzit paraziţi prin telefon.
— Iubito, îmi pare rău. Îmi pare rău. N-ar fi trebuit niciodată
să încerc să te forţez să te măriţi acum cu mine. Dar te iubesc atât
de mult. Iartă-mă. Iartă-mă. Nu mă părăsi, am auzit prin telefon
rugăminţile înăbuşite ale lui Matt.
Apoi Maddy mi-a şoptit:
— Mia, trebuie să închid.
Avea din nou vocea înecată.
— Du-te şi vorbeşte cu bărbatul tău, fetiţo. Te iubesc.
Mi-am şters o lacrimă rebelă care îmi aluneca pe obraz.
— Eu te iubesc mai mult, mi-a răspuns ea şi a închis.
Am închis şi eu telefonul, mi-am încrucişat braţele la piept şi
am lăsat lacrimile să curgă. Înainte să-mi dau seama ce se
întâmplă, aveam nişte braţe mari în jurul meu, ţinându-mă
strâns.
— Mi-e atât de dor de ea, am suspinat eu la pieptul tare ca
piatra lângă care m-am trezit pentru a doua oară pe ziua de azi.
Max mă ţinea strâns şi o altă mână mă mângâia în sus şi-n jos
pe spate. Mai mică, mai feminină. Cyndi, m-am gândit eu.
— Hai s-o aducem pe fata ta în Texas, a spus Max cu faţa în
părul meu, sărutându-mă pe tâmple aşa cum îmi imaginam că ar
face un frate cu sora lui adevărată.
Dar eu nu eram sora lui adevărată, iar gândul acesta mi-a
făcut lacrimile să curgă şi mai tare. Suspinând lângă haina lui de
piele şi simţindu-i mirosul masculin, mi-am apăsat palmele pe
pieptul lui. Doamne, chiar era tare ca oţelul.
— Nu pot să fac asta. Ai nevoie să mă concentrez asupra
afacerii şi, în plus, aţi fost deja atât de amabili cu mine.
A clătinat din cap că nu, iar soţia lui i-a imitat gestul.
— Nu. Ne-ar plăcea să o aducem aici, dacă poate să plece.
Teoretic, era în vacanţă, mi-a oferit repede ajutor
subconştientul. Apoi mi-am amintit de Matt.
— Oricum, n-ar veni. Ea şi logodnicul ei locuiesc împreună,
nu de mult, şi mă îndoiesc că el ar fi de acord ca ea să vină în
Texas ca să stea la un străin.
Max s-a încruntat, iar soţia lui s-a uitat în jur, căutând un
lucru asupra căruia să se concentreze.
 — Nu sunt un străin pentru tine. În plus, îi aducem pe-
amândoi. Avem loc destul. Cu cât mai mulţi, cu atât mai vesel, a
spus Max.
M-am smuls din braţele lui, având nevoie de spaţiu. Braţele
bărbatului ăstuia şi natura lui liniştitoare îmi întunecau judecata.
— Ce? Nu. Nu poţi să faci asta. Nici nu-i cunoşti. În plus, de ce
ai vrea să-i ai aici pe sora mea şi pe logodnicul ei? Nu are nici un
sens.
— Te-ar face fericită? Ai spus că ţi-e dor de ea.
Am clătinat din cap, aşteptând să mi se limpezească mintea
la un moment dat, dar nu s-a întâmplat nimic. Mai multă ceaţă şi
confuzie.
— Păi, da, dar excursia asta n-are legătură cu mine. E vorba
de tine şi de salvarea bunurilor tale.
În acel moment, dulcele, drăguţul, potolitul Max s-a schimbat
complet. Ochii i s-au micşorat, a strâns din buze atât de tare că nu
a mai rămas decât o linie subţire din ele şi şi-a încleştat maxilarul
atât de mult că putea, probabil, să taie sticlă cu el.
— Bunurile mele nu înseamnă nimic fără dragostea familiei
mele. Aşa că o s-o aducem aici pe sora ta şi pe tipul ei. Am
încheiat discuţia. Cyndi, dragă, faci tu aranjamentele?
Cererea lui nu admitea contraziceri.
— Da, scumpul meu. O să aranjez mâine împreună cu Mia.
Hai, du-te, calmează-te. Fumează un trabuc şi bea un scotch cu
Hank. Vorbesc eu cu ea, i-a răspuns ca şi cum eu nici n-aş fi fost
acolo.
Ce acolo, la naiba, ca şi cum n-aş fi fost pe acelaşi nenorocit
de continent, măcar.
Stresul zilei, timpul plăcut petrecut cu Max, limonada cu
alcool băută, discuţia cu Mads despre deciziile privind viaţa ei şi
acum Max impunându-şi hotărârile asupra mea şi-au pus
amprenta. Puteai să înfigi furculiţa în mine, eram gata. G-A-T-A.
Aveam nevoie de pat şi de un somn de zece ore.
Fără o vorbă, am alergat spre camera mea.
Cyndi a strigat după mine, ajungându-mă din urmă pe scări.
— Mia?
 — Mâine. Acum am nevoie de un pic de spaţiu şi de somn.
Poţi să-mi oferi măcar asta sau trebuie să-ţi comande soţul tău să
mă laşi în pace? m-am repezit la ea.
A oftat şi o expresie plină de durere i-a trecut peste faţă. Şi-a
umezit buzele, a dat din cap aprobator şi a ieşit din cameră.
Am urcat scările cu inima grea. O să-i cer iertare lui Cyndi
mâine. Nu merita furia mea. Doar că nici măcar unul din lucrurile
care mi se întâmplă de la sosirea în Dallas nu are pic de sens. De
la nevoia constantă a lui Max de a mă numi sora lui la colapsul
emoţional nu doar al lui Max, ci şi al lui Maddy, eram epuizată.
Acum clientul meu, bărbatul care m-a angajat ca să fac o treabă,
vrea să-i aducă pe sora mea şi pe logodnicul ei să stea cu noi în
Texas. Cine naiba face aşa ceva?
Dacă mă gândesc la asta, dacă mă gândesc bine, majoritatea
bărbaţilor care m-au angajat ar fi făcut acelaşi lucru dacă m-ar fi
văzut la pământ. N-ar fi trebuit să fac asta, să port conversaţia cu
Maddy în faţa altora. Doar că, atunci când am vorbit cu ea şi era
atât de stresată, realitatea a dispărut şi singurul lucru care conta
era să mă asigur că ea este bine.
Fericirea lui Maddy a fost singurul lucru important pentru
mine. Acum se pare că îi am în jurul meu pe toţi oamenii aceştia
cărora le pasă de gândurile mele, de nevoile mele. Abia încep să
mă obişnuiesc să primesc genul ăsta de atenţie din partea lui
Weston, ce să mai zic de o grămadă de oameni pe care îi consider
prieteni.
Prieteni.
Asta e. Aşa reacţionează un prieten? Adică, dacă o iau pe
Ginelle, de exemplu, muierea aia nebună ar mişca pământul şi
cerul ca să se asigure că sunt în siguranţă şi fericită. Ar încerca
tot ce i-ar sta în puteri. E acelaşi lucru şi în situaţia asta? Max şi
Cyndi încearcă să-mi fie prieteni? Cred că da. Pe toţi dracii, nu
ştiu. Nu suntem prieteni de prea multă vreme. Există vreo limită
de timp în care trebuie să te încadrezi cu prietenia înainte ca ei să
înceapă să-ţi ofere bilete scumpe de avion şi weekenduri alături
de membrii familiei tale? O lună, un an, un deceniu?
 M-am frecat la ochi şi m-am aruncat pe burtă în pat,
ghemuindu-mă. De ce le pasă atât de mult de o persoană care nu
le este cu adevărat rudă? Copleşită şi epuizată emoţional, am
hotărât că nu am ce să fac în seara asta. Trebuie să dorm. Mâine o
să discut cu mult prea generoasa familie Cunningham şi o să-i cer
scuze lui Cyndi pentru că m-am repezit la ea şi am fost
nepoliticoasă. Totul va fi mai clar la lumina zilei.

CAPITOLUL 7

Se pare că membrii familiei Cunningham nu au nici urmă de

consideraţie pentru intimitatea altuia. Când m-am trezit şi mi-am
verificat telefonul, aveam mesaje şi de la Weston, şi de la Maddy.
Mi-am aruncat privirea peste ele frecându-mă la ochi ca să mă
dezmeticesc. Mesajul de la Maddy mi-a dovedit că am dreptate.

Către Mia Saunders

De la Maddy
OMG, eu şi Matt suntem aşa de entuziasmaţi că venim în
Texas. Iiiii-ha! Ajungem acolo vineri. Apropo, prietena ta Cyndi a
fost foarte drăguţă. Super-mişto. Ne-a făcut rezervare la un avion
privat!

Către Mia Saunders

De la Maddy
Ai primit ultimul meu mesaj?

Către Mia Saunders

De la Maddy
Avion particular. Ohooo. Ce mişto!

Doamne! Se pare că Cyndi, micuţa domnişoară de la fermă, se

mişcă repede. Cumva a reuşit să ia numărul lui Maddy din
telefonul meu, fără ca eu să observ. Apoi mi-am aruncat privirea
prin cameră. Hainele mele de ieri erau împăturite şi aşezate pe
comodă şi, punând mâna pe hainele de pe mine, mi-am dat seama
că sunt îmbrăcată într-un tricou bărbătesc. Unul foarte mare.
Imens, mai precis. Am expirat, oftând. M-a schimbat.
Vai, frate. Acum chiar că mă simt ca o javră. Gravida cea
dulce a venit în camera mea, m-a găsit zăcând cu faţa în jos,
încălţată, şi a avut grijă de mine. Chiar mi-a dat unul dintre
tricourile soţului ei. Sper că nu l-a chemat pe Max să o ajute. Asta
ar fi de două ori mai jenant. Pe de altă parte, mi-a furat telefonul
şi mi-a invadat intimitatea ca să facă aşa cum i-a comandat soţul
ei, ceea ce nu o plasează deloc în categoria lapte-şi-miere.

Către Mia Saunders

De la Wes Channing
Hei, scumpa mea. Mi-a lipsit vocea ta aseară. Sună-mă să-mi
spui că eşti bine.

Fără să mai amân, am selectat numele lui Weston şi l-am

sunat, având nevoie de acea conexiune pe care nu o am decât cu
bărbatul pe care am ajuns să-l iubesc cu toată fiinţa mea. Aşezată
pe pat cu picioarele încrucişate, am aşteptat, destul de
nerăbdătoare, să-mi răspundă.
Tocmai când mă gândeam că va trebui să-i las un mesaj, i-am
auzit vocea răguşită în telefon.
— Mia, a spus el în loc de salut, eşti bine?
Am pufnit, gândindu-mă că sunt destul de departe de a fi
bine, fără a fi în vreun pericol real. Doar acela de a-mi pierde
minţile.
— Da. Îmi pare rău că nu te-am sunat aseară. Cred că am
adormit înainte de a pune capul pe pernă. A fost o zi foarte lungă.
Incredibil de lungă.
— O, da, povesteşte-mi. Am un pic de timp liber acum şi mi-a
fost dor de tine.
Auzindu-l spunând că i-a fost dor de mine, pieptul mi s-a
strâns şi sexul a început să palpite. Doamne, ce-mi face bărbatul
ăsta. Încă vreo câteva săptămâni şi voi face ceva în privinţa asta.
În acest moment, însă, fără avantajul prezenţei lui fizice care să
rezolve tensiunea pe care o simţeam, i-am povestit tot ce se
întâmplase ieri, chiar am încălcat codul masculin şi i-am spus
despre izbucnirea lui Max la companie şi despre felul ciudat în
care reacţiona Cyndi în preajma mea, ca şi cum ar fi călcat pe coji
de ouă. I-am spus şi de verişoara lui Max, Sofia Cunningham, şi de
faptul că nu era deloc încântată de apariţia mea bruscă în sânul
familiei, tocmai când se pregătea să pună gheara pe o bucată
serioasă din cele patruzeci şi nouă de procente din Cunningham
Oil & Gas. Apoi i-am explicat situaţia cu Maddy şi cu tot ce s-a
întâmplat aseară, inclusiv cum a avut Cyndi grijă de mine şi apoi
mi-a invadat spaţiul personal şi a contactat-o pe Maddy fără să
mă întrebe.
Multă vreme, Wes nu a spus nimic.
— Iubitule, mai eşti acolo?
— Da. Sunt aici. Doar că nu-s tocmai încântat de ce mi-ai
povestit. Mi s-a părut ciudat la început, când mi-ai spus despre
contractul ăsta, iar detectivul particular n-a găsit decât lucruri
bune despre tip. E serios, familist, important în mediul de afaceri
şi moştenitor al averii Cunningham Oil & Gas. Se pare că familia
Cunningham ţine secretă chestiunea cu sora şi cu procentul
pentru că omul meu a spus că n-a găsit nimic despre asta în
cercetările lui.
— Zău? Hm, bănuiesc că are sens să păstreze tăcerea până
când se lămuresc lucrurile.
Mi-am trecut o şuviţă de păr după ureche şi am strâmbat din
buze.
— Wes, mi-e greu aici. Cu cât timp petrec cu familia asta, cu
atât mi-aş dori mai mult să fie real, am şoptit, temându-mă că,
dacă-l spun cu voce tare, adevărul mă va înghiţi cu totul.
Wes a expirat zgomotos.
— Scumpo, ştiu că îţi doreşti o asemenea legătură. Dar să nu
te ataşezi prea tare. În afară de asta, ne ai pe mine şi pe Maddy.
Noi suntem familia ta. O să ai mereu un cămin cu mine, iubito, şi
cu familia mea. Şi, la un moment dat, o să şi legalizăm asta.
 Avea un ton normal, dar cuvintele mi-au izbit inima ca o
explozie în sistem, destrămându-mi marginile nervilor. Eram
acum un ghem de energie nervoasă aşteptând următorul impuls
magnetic. Să-mi fut una. Chiar a insinuat ce cred eu că a insinuat?
— Wes... l-am prevenit eu, nedorind să deschid discuţia, dar
ştiind că, dacă n-am s-o fac, ceva oribil avea să-mi intre în minte.
— Da, ştiu, ştiu. Nu eşti încă pregătită pentru discuţia despre
căsătorie, a chicotit el, iar asta a mai redus din intensitatea
convorbirii. Doar să ştii, iubito, că m-am angajat faţă de tine
pentru totdeauna. Casa ta este cu mine şi suntem o familie acum,
bine?
Familie. Simpla sugestie mi-a trecut pe sub piele ca o senzaţie
de gâdilătură destul de plăcută.
— Da, iubitule. În regulă. Cum merge treaba cu filmele? am
întrebat, nedorind ca toate discuţiile să aibă legătură doar cu
mine şi cu problemele mele.
— Bine. Doar că lucrez acum la o secvenţă romantică şi aş
avea nevoie de ceva ajutor.
Vocea lui a căpătat timbrul acela răguşit, înfundat, care mă
făcea să ameţesc de dorinţă şi să sufăr după atingerea lui.
— Cunoşti vreo brunetă sexy, cu picioare lungi, cu ţâţe atât
de mari că salivez numai gândindu-mă la ele şi cu un cur despre
care aş putea scrie o scenă întreagă de zece pagini?
Am râs şi mi-am răsucit o şuviţă pe deget.
— Hm, cred că am o idee, i-am răspuns, folosind tonul acela
fierbinte, aspru, care ştiam că-l înnebuneşte.
A gemut.
— Doamne, iubito, mi s-a sculat deja.
— Mm, scoate-o.
Am auzit sunetul fermoarului alunecând în jos şi foşnet de
haine.
— OK, mi-a răspuns.
Tonul plin de dorinţă mi-a făcut termometrul încrederii de
sine să urce până în spaţiu. Sprijinită de capătul patului, am ţinut
telefonul aproape de ureche, ca să pot prinde fiecare răsuflare.
 — Pune-ţi mâna la rădăcină şi gândeşte-te că e mâna mea.
Strânge cu suficientă presiune, dar ia-o încet, nu te grăbi.
A gemut.
— Acum linge-ţi degetul mare şi trece-l în cerc pe deasupra
capului. Gândeşte-te că e gura mea sugând capul sculei tale tari.
Că îmi trec degetul peste bucăţica aceea de piele care te face s-o
iei razna.
— Futu-i, am luat-o razna acum. Am nevoie de tine aici,
iubito, a gemut el.
— Îţi ling lancea în sus şi-n jos, uşor, apoi repede. Întind
mâna şi îţi cuprind şi îţi mângâi ouăle şi apoi te înghit cu totul
dintr-odată. Se duce atât de mult în jos că abia mai pot respira şi
gâfâi pe toată lungimea ta, până ţi se face milă de mine şi te
retragi, lăsându-mi mai mult spaţiu. Eşti aşa gustos, ca bărbatul şi
marea. Bărbatul meu. O, iubitule, sunt atât de udă pentru tine, am
gâfâit eu, în timp ce Wes respira întretăiat la auzul scenei
imaginate de mine.
Aruncând pe geam prudenţa, mi-am strecurat o mână între
picioare, pe sub dantela chiloţeilor.
— Sunt udă leoarcă pentru tine, Wes.
— Îţi atingi păsărica dulce? a mormăit.
— Ooo, da, numai gândul la cum te agăţi tu de scula ta cea
mare închipuindu-ţi că sunt eu mă excită atât de tare, iubitule,
am gemut eu şi am început să lucrez la clitoris în cercuri rapide.
N-a durat mult până când am început să mă salt în aer,
căutând un trup aflat la peste două mii de kilometri.
— Eşti aproape? l-am întrebat când l-am auzit gemând.
— O, da, fute-ţi pizda aia dulce cu degetele, tare şi plăcut,
cum aş face-o eu.
Imaginea mentală a trecut cu un vuiet prin mine, iar gândul
la cât de mari erau degetele lui înăuntrul meu mi-a transmis un
potop nou de umezeală prin tot sexul.
— Da... am spus pe o voce răguşită şi mi-am ţinut respiraţia,
împingând două degete în fierbinţeala cea umedă. Am lăsat mâna
să-mi zdrobească clitorisul ca să trimită fiori de plăcere de acolo
înspre piept şi în fiecare membru. Termin...
 — Şi eu. Mi-o frec cu putere, gândindu-mă cum o să ţi-o trag
sprijinită de uşa de la intrare în clipa în care ajungi aici, peste
două săptămâni. O să-ţi sfâşii chiloţii şi o să intru în tine, o să te
înţep atât de tare cu scula mea că n-o să mai vrei să mă părăseşti
niciodată.
— Wes, Wes, Wes... am îngânat eu ridicând din şolduri,
futându-mă singură şi imaginându-mi că pompează în mine
sprijinită de suprafaţa din lemn.
Tipul meu adora să mă fută lipită de pereţi şi de uşi. Am
apăsat cu putere pe ghemul de nervi care pulsa efectiv odată cu
sunetul respiraţiei lui îngreunate, iar orgasmul a trecut prin
mine. Corpul mi s-a încordat, ţesutul sensibil dintre coapse
strângându-se în jurul celor două degete pe care încă le aveam
adânc înfipte în mine.
— Doamne, da! Te iubesc! am şoptit în telefon exact când
vocea lui a izbucnit într-un şuvoi de porcării.
— Fute-mă, iubito. Atât de bine. Ce femeie sexy. Doamne! A
mea. Doar a mea, urla el în telefon, iar eu am continuat să-mi frec
alene clitorisul, lăsând micile tresăltări de plăcere să-şi facă loc în
timp ce-l ascultam pe tipul meu terminând la gândul că mă fute
pe mine.
Curând, respiraţia i-a revenit la normal.
— Iubito... ador vocea ta. E ca sexul lichid prin telefon.
Am chicotit, ţinând telefonul lipit de ureche.
— Mi-a plăcut să te aud terminând pentru mine. Mersi
pentru acelaşi lucru.
A mormăit.
— Mm, plăcerea a fost de partea mea, Mia. O să fiu ocupat
diseară, dar sună-mă oricum. Lasă-mi un mesaj înainte de
culcare, ca să ştiu că eşti bine. Şi nu uita că te iubesc.
Am zâmbit cu gura până la urechi. Intimitatea cu Wes, chiar
şi numai prin telefon, mi-a dat aripile de care aveam nevoie ca să-
mi dau seama cum aveam să mă descurc cu mult prea bine
intenţionaţii Cunninghami.
— Şi eu te iubesc. Serviciu uşor!
— Şi ţie la fel, scumpo. Sună-mă dacă ai nevoie de ceva.
 Am vrut să-i spun că am mereu nevoie de el, dar era prea
siropos chiar şi pentru mine. M-am mulţumit să aştept să închidă,
agăţându-mă de telefon de parcă ar fi fost o coardă de salvare.
În seara aceea a revenit un vis pe care-l avusesem de câteva
ori de-a lungul anilor. Aveam în jur de patru ani şi mă jucam într-
un parc aparţinând de unul dintre cazinourile din Vegas. Un
băieţel cu o claie de bucle blonde mă plimba ţinându-mă de
mână.
— Tati spune că trebuie să am grijă de tine pentru că el are o
întâlnire foarte importantă cu mama ta.
Băiatul era mai mare decât mine, poate de două ori mai mare.
Avea un păr haios şi dinţi mari cu o strungăreaţă între cei doi din
faţă.
— Câţi ani ai?
— Patru ani şi jumătate, am răspuns ca şi cum aş fi fost mult
mai mare decât arătam.
El s-a cocoţat pe un mic zid din piatră, s-a lăsat într-un
genunchi şi a întins mâna să mă ajute să mă urc şi eu. Am pus cu
teamă piciorul pe ciot până când mi-am dat seama că puteam să-
mi ţin echilibrul destul de bine.
— Eu am 10 deja. Două cifre, a spus cu mândrie, de parcă
înaintarea în vârstă era ceva pentru care puteai câştiga un
premiu, iar el îşi primise deja trofeul.
În loc să-l apuc de mână, m-am ridicat singură. Chiar dacă
eram foarte mândră de mine că am reuşit, m-am prefăcut că a fost
foarte uşor.
— Tata spune că vârsta e doar un număr. Unul care nu e de
folos decât la una dintre roţile alea cu alb, negru şi roşu pe care le
au la cazinoul unde lucrează mami.
— Ruletă?
A încruntat din sprâncene într-un fel caraghios. Am ridicat din
umeri, nefiind foarte sigură, cu toate că tatei îi plăcea să piardă
vremea la o asemenea masă. Acolo era şi acum. Juca jocul ăla.
Mama lucra cu omul ăla la spectacolul ei extravagant. Ştiam că
trebuie să fie foarte important pentru că se îmbrăca în ţinutele
acelea pline de diamante şi cu pene ieşindu-i din păr şi de la spate.
Cele de la spate aproape că atingeau podeaua şi erau atât de moi.
Mă lăsa să le ating, dar nu aveam voie niciodată să mă joc cu
hainele ei. Spunea că sunt foarte scumpe şi că se teme să nu le
stric.
— Tatălui meu îi place de mama ta, mi-a spus băieţelul
legănându-se de pe o bârnă pe alta.
Eu stăteam pe margine, dar nu puteam ajunge la bare nici
măcar dacă mă ridicam în vârful picioarelor.
— Tuturor le place de mama mea. Este ac-triţă.
Mi s-a împleticit limba rostind cuvântul pe care mama îl
spunea atât de des.
— Dacă oamenilor nu le place de ea, înseamnă că nu şi-a făcut
bine treaba, am repetat ceea ce-mi spusese mama mai demult.
Băiatul a încuviinţat din cap şi i-a căzut părul pe ochi. A dat
şuviţele la o parte, iar ochii lui, de un verde intens, s-au fixat
asupra mea. Oamenii îmi spuneau mereu că am ochi ca de pisică,
dar mie mi s-a părut că ochii acestui băiat seamănă mai mult cu ai
unei pisici. Cam ca ai mamei.
— Ei bine, tatăl meu spune că vrea să se însoare cu mama ta şi
să fie o familie. Asta ar însemna că ai fi sora mea.
M-am încruntat.
— Nu poate să se însoare cu mămica mea, pentru că ea îl are
deja pe tăticul meu. Cu inel şi tot.
Băiatul m-a privit pieziş.
— Pe bune? Nu cred că el ştie asta.
Feţişoara lui fericită s-a întristat deodată.
— Speram să am o mămică şi a ta e frumoasă şi drăguţă.
Am clătinat din cap că nu.
— Nu prea e drăguţă, numai se preface.
Şi-a aplecat capul într-o parte.
— E rea cu tine?
M-am dus la leagăne şi m-am aşezat.
— Nu. Dar nu mă place la fel de mult cum le plac mămicile
prietenelor mele pe ele.
A venit în spatele meu şi a tras de leagăn, împingându-l apoi în
faţă, ca să-mi dea un start bun. Acum, că îl pornise el, puteam să
mă dau şi singură. Apoi s-a dus la celălalt leagăn şi s-a aşezat pe
el, dar fără să-l mişte.
— Atunci nu vreau să fie mămica mea.
— Da, poate că tăticul tău ar putea să aleagă una mai
drăguţă? i-am propus eu.
— Asta-i o idee bună. Cred că o să-l ajut să-mi găsească una
cu adevărat drăguţă şi de treabă. Poate mă ajuţi tu?
Am zâmbit larg şi mi-am târât piciorul pe pământ ca să
opresc leagănul.
— Mi-ar plăcea.
Eu şi băiatul am mai petrecut vreo oră plimbându-ne de mână
în jurul cazinoului şi arătând cu degetul înspre femei care ar fi
putut deveni noua lui mămică. Din păcate, nu am reuşit să ne
punem de acord în privinţa femeii potrivite înainte de a ne găsi
tatăl lui şi mama mea. Ea plângea şi, când s-a lăsat pe vine, m-a
zgâlţâit şi a ţipat la mine că trebuia să rămânem la locul de joacă.
Bărbatul s-a aplecat până la nivelul ochilor băiatului, i-a pus
mâinile pe umeri şi l-a certat, dar băiatul nu a plâns. Şi-a cerut
iertare, iar tatăl lui i-a spus că s-a speriat îngrozitor şi l-a
îmbrăţişat cu putere. Mama nu m-a îmbrăţişat deloc. Băiatul s-a
uitat cu tristeţe în ochi la mine peste umărul tatălui lui, mormăind
un „îmi pare rău“. I-am făcut cu mâna şi m-am uitat cum bărbatul
a luat-o pe mama de mână, a tras-o lângă el şi a sărutat-o.
Tatăl băiatului a continuat să o sărute pe mama până când ea
l-a împins şi i-a spus să înceteze. El i-a cerut să vină cu el, să mă ia
pe mine şi să fugă, să renunţe la această viaţă şi să meargă cu el.
Tocmai atunci a apărut tata, arătându-i mamei o găletuşă plină
cu jetoane. M-a luat în braţe, m-a răsucit în aer şi m-a îmbrăţişat
cu putere, aşa cum făcea întotdeauna. Tăticul meu era cel mai bun
la îmbrăţişări. Apoi i-a arătat mamei găletuşa şi a tras-o lângă el,
spunându-i că mergem la restaurant să mâncăm o friptură. Ea a
zâmbit şi s-a îndepărtat de băiat şi de bărbat ca şi cum nu i-ar fi
cunoscut niciodată.
Am văzut cum umerii bărbatului s-au prăbuşit şi şi-a lăsat
capul să-i cadă în piept. I-a pus băieţelului o mână pe umăr, iar
acesta mi-a făcut cu mâna.
 M-am trezit brusc, cu visul încă atât de prezent încât aproape
că puteam să aud sunetele din cazinou în toată camera, să văd
automatele pentru jocuri şi luminile strălucitoare aprinzându-se
şi stingându-se. Am închis ochii şi m-am ghemuit din nou sub
pătură, mi-am aranjat perna şi am întors-o pe partea mai rece. De
obicei, reuşeam să-mi controlez visele suficient de bine cât să mă
pot întoarce la ele sau să mă gândesc la ceea ce-mi doream şi să
visez despre asta. De data asta, când am închis ochii, am intrat
direct într-o altă amintire.

Mama şi tata se certau din nou. Maddy era acasă cu mătuşa

Millie. Era ziua ei, împlinea patru ani, iar noi îi alegeam cadoul.
Tata voia să o luăm pe mama de la serviciu ca să fim siguri că o să
ajungă acasă la timp pentru petrecere. Mamei nu i se părea corect
să renunţe la orele de muncă pentru aniversarea unui copil de
patru ani. Spunea că Maddy oricum nu avea să-şi amintească, aşa
că de ce-ar fi contat?
În momentul acela, un bărbat a dat peste ei pe stradă. Lângă
el stătea un adolescent care a apucat-o pe mama de talie. Ea s-a
întors, gata să ţipe la nepoftiţi, cu toate că îi erau de ajutor. Am
ştiut într-o clipă că era băiatul din trecut, doar că mult mai mare.
Tatăl lui era neschimbat. Purta chiar pălăria mare de cowboy pe
care o purtase şi în ziua aceea, cu câţiva ani în urmă. Când mama
i-a văzut faţa, s-a făcut albă ca o stafie şi s-a sprijinit de tata. El a
prins-o de data asta.
— Meryl? i-a spus bărbatul mamei mele, ale cărei mâini
tremurau. Doamne, au trecut ani de zile. Ăăă... ele... el...
— Maxwell.
Vocea ei era stinsă când a rostit numele adolescentului.
Max. Corect. Îl chema Max. Numai că uitasem asta.
Adolescentul şi-a dus două degete la pălăria de cowboy şi a
răspuns: „Doamnă!“, apoi şi-a afundat mâinile în buzunarele de la
blugi, încă i se vedeau buclele blonde ieşind de sub pălăria mare şi
neagră. Apoi a aruncat o privire spre mine. Ochii aceia verzi
străluceau de bunătate când a dus degetele la pălărie în semn de
salut.
— Ce mai faci, micuţă domnişoară? m-a întrebat el, iar eu i-
am zâmbit.
Mă întrebam dacă-şi mai aduce aminte de mine dinainte, dar
mă îndoiam.
— Cine-s ăştia? a întrebat-o tata pe mama.
— Ăăă, el este un vechi prieten. Jackson Cunningham şi fiul
lui... Maxwell.
Părea că vocea i se frânge sub simpla presiune a numelui
băiatului. Tata a întins mâna şi s-a prezentat. Ochii albaştri ai lui
Jackson nu s-au clintit o clipă de pe figura mamei. Ea se uita numai
la Max. Era ceva în privirea ei, un secret ascuns foarte adânc.
Ştiam că adevărul ne-ar distruge pe toţi dacă ar ieşi la lumină.
Stăteam toţi cinci acolo, stânjeniţi, Jackson holbându-se fără
jenă, iar mama părând să se strângă în sine însăşi. Tata a distrus
în cele din urmă momentul apucându-mă de mână şi anunţând că
întârziam la un eveniment important.
— Ăăă, da, trebuie să plecăm. Mi-a făcut plăcere să te revăd,
Jackson. Sper că tu şi Max, ăăă, fiul tău, sunteţi bine.
— Stai, Meryl, hai să facem schimb de numere de telefon.
Jackson a întins mâna, dar mama a clătinat din cap că nu şi s-
a smuls din strânsoarea lui, luându-se după tata şi după mine.
— Nu, Meryl. Nu din nou...
Rugămintea lui suna ca o şoaptă pe aripile vântului.
— E mai bine aşa. Îţi este mai bine fără mine.

A sunat alarma de la ceas, dar nu puteam auzi decât cele zece

cuvinte rostogolindu-se înainte şi înapoi în ghearele visului, dar
mai recent, pe propriul meu drum pe cărarea îngrozitoare a
amintirilor.
E mai bine aşa. Îţi este mai bine fără mine. Am strâns din ochi,
încercând să alung amintirea.
E mai bine aşa. Îţi este mai bine fără mine. Avea o voce caldă,
suna ca un cântec.
 E mai bine aşa. Îţi este mai bine fără mine. Mirosul parfumului
ei se ridica în aerul din dormitorul meu la multă vreme după ce
plecase.
— Mia, draga mea...
Mi-am amintit vag cum mă mângâia pe frunte în timp ce eu
încercam să mai dorm. Aveam numai zece ani şi o pătură cu
prinţese, mi-era prea cald, dar o ţineam strâns în jurul meu. M-a
sărutat pe frunte şi mi-a şoptit aceleaşi cuvinte:
— E mai bine aşa. Îţi este mai bine fără mine.
Atunci a plecat mama şi nu s-a mai întors niciodată. Pentru
mult timp, am blocat această amintire, gândindu-mă că nu e
reală, că îmi imaginam numai. La fel cum alungasem şi visele
despre băiat şi despre tatăl lui. Numai că nu erau vise. Erau
amintiri, amintiri care făceau lucrurile clare ca lumina zilei.
Îl cunoscusem pe Maxwell Cunningham şi tatăl lui o
cunoscuse pe mama.

CAPITOLUL 8

— Max, trebuie să stăm de vorbă, am spus de cum am intrat

în bucătărie.
Cyndi pregătea un mic dejun pentru graşi, cu clătite, şuncă şi
ouă. Stomacul mi-a chiorăit zgomotos la mirosul de bacon care
plutea prin bucătărie. Cyndi a arătat spre o farfurie goală de pe
masă, pe care Max o umplea cu tot soiul de bunătăţi. M-am aşezat
ca un elefant – picioarele mele, prea obosite să-mi care poverile,
s-au prăbuşit sub mine.
— Uite, mănâncă. Trebuie să-ţi dăm câteva explicaţii, a spus
el morocănos.
Înainte de a apuca să deschid gura, ne-a întrerupt Cyndi.
— Acum, ştiu că probabil eşti supărată, a început ea
aşezându-mi în faţă o cană aburindă cu cafea.
 Cu o eficienţă pe care eu sigur n-am avut-o niciodată, a
aruncat înăuntru două linguriţe de zahăr şi un pic de frişcă,
amintindu-şi exact cum prefer cafeaua. Asemenea lucruri
contribuie la felul ei încântător de a fi. Dă atenţie lucrurilor
mărunte. Mărunţişurile care fac o persoană să se simtă bine, cum
ar fi felul în care preferă să-şi bea cafeaua dimineaţa.
— Am să încep prin a-ţi spune că îmi pare rău, a anunţat
Cyndi.
— Ba nu-ţi pare, am spus eu simplu ca bună ziua, privind-o
atent să văd dacă i se citeşte cu adevărat vreo urmă de remuşcare
pe chip.
Şi-a dat ochii albaştri peste cap şi şi-a apăsat o mână pe
burtă, în timp ce cu cealaltă ţinea în aer spatula pentru ouă.
— Ai dreptate. Nu-mi pare rău. Tu ai nevoie de sora ta, iar
noi trebuie să-i cunoaştem.
Trebuie să-i cunoască. Asta m-a făcut să izbucnesc.
— De ce? Ceea ce se întâmplă între mine şi sora mea nu are
nici o legătură cu tine sau cu soţul tău sau cu afacerea lui.
Am aruncat o privire spre Max, iar el s-a uitat în jos,
pricepându-se de minune să evite conversaţia şi plimbând
furculiţa prin toată farfuria. Faptul că Max se abţinea să înfulece
era un alt lucru care sărea în ochi. Omului îi plăcea să mănânce.
Adică, de fiecare dată când îl văzusem mâncând, curăţase două
farfurii de mâncare înainte ca oricine altcineva aflat în imediata
apropiere să apuce să o termine măcar pe prima.
Max a oftat din rărunchi, întregul corp zguduindu-i-se de
efort.
— Am ajuns să ţinem foarte mult la tine, Mia. Poţi să accepţi
asta şi să nu mai dai importanţă şi la altceva?
Am pufnit, am luat o bucată mare de bacon şi mi-am îndesat-
o în gură. Textura crocantă şi bunătatea de carne sărată mi s-au
scurs peste papilele gustative ca o pătură de perfecţiune. Bacon.
Mâncarea perfectă a divinităţii. Am mestecat gânditoare preţ de
câteva clipe, încercând să-mi dau seama cum să reacţionez. Da,
erau de treabă, chiar prea de treabă. Dar – şi ăsta era un mare dar
– făcuseră asta fără să se consulte cu mine. E viaţa mea, familia
mea, nu a lor. Trebuie să înţeleagă că au făcut ceva foarte grav.
— Max, Cyndi, ascultaţi-mă...
Am făcut un semn spre amândoi. Ea a lăsat spatula, a închis
aragazul şi s-a îndreptat spre soţul ei. El şi-a petrecut un braţ în
jurul taliei ei, iar ea l-a apucat de umăr. Îmi prezentau un front
unit şi ceva mi-a displăcut la asta. În orice caz, aveam ceva de
demonstrat şi, pentru numele lui Dumnezeu, eram decisă s-o fac.
— Nu vă puteţi amesteca în viaţa mea. Sunt aici să fac o
treabă. Una pentru care aţi plătit o sumă frumuşică. Chiar dacă
ne-am împrietenit, asta nu vă dă dreptul să vă băgaţi în treburile
mele. Sunteţi clienţii mei. Până la urmă, sunt doar o angajată, nu
sunt rudă cu voi. Ceea ce aţi făcut, să o aduceţi aici pe Maddy
împreună cu logodnicul ei, a fost atât de deplasat, atât de
incomod...
Am clătinat din cap, neştiind cum să termin ceea ce voiam să
spun fără a-i crucifica.
— Aţi depăşit limitele.
Îmi tremura vocea de furia care clocotea în miezul
problemei.
Max a tras aer în piept, încuviinţând din cap.
— Vorbesc şi în numele meu, şi al soţiei mele când spun că
regretăm felul în care ţi-am invadat viaţa, dar te rog să înţelegi că
avem numai intenţii bune.
— Da, bine, iadul este pavat cu bune intenţii.
Am strâns din buze şi am ridicat un genunchi la piept,
legănându-mă cu scaunul.
— Vă rog să nu uitaţi care vă este locul. Cred că s-au cam
depăşit nişte graniţe. Eu mă prefac că sunt cineva ca să poţi
păcăli investitorii până când o găseşti pe sora ta adevărată.
Oricât mi-aş dori să fie aşa... eu nu sunt sora ta. Nu poţi să te porţi
ca fratele mai mare care-şi salvează surioara.
Când am pus problema aşa, negru pe alb, Max şi-a încleştat
maxilarul şi a închis ochii. Cyndi s-a aplecat, l-a sărutat pe tâmplă
şi i-a şoptit la ureche ceva care suna ca „spune-i“, doar că n-am
putut fi sigură.
 Au trecut câteva minute chinuitoare de tăcere până când, în
sfârşit, Max a deschis ochii şi i-a dat drumul soţiei sale.
— În regulă, Mia. Înţeleg. O să facem cum vrei tu.
— Max, iubitule, a început Cyndi, dar Max a ridicat o mână,
întrerupând-o.
A clătinat din cap că nu, cu ochii aţintiţi asupra mea.
— Putem depăşi momentul? m-a întrebat el, de data asta pe
tonul dur şi ferm al unui om de afaceri.
Am dat din cap că da, jucându-mă cu şerveţelul, simţind
brusc că greşeam, pe undeva. Conversaţia şi-a schimbat cursul
atât de repede că nu am avut nici o şansă să aduc vorba de vise,
sau mai degrabă de amintiri, că s-a şi ridicat brusc, hârşâind
scaunul pe gresia de pe jos.
— Trebuie să te pregăteşti pentru serviciu, Mia. Azi e ziua la
costum.
— La costum?
A ridicat bărbia.
— Ne întâlnim cu investitorii. E timpul să-ţi iei figura de aşa-
zisă soră.
A mormăit într-un fel care mi-a aruncat săgeţi dincolo de
bariera dură din jurul inimii. Cea pe care abia o ridicasem în
dimineaţa asta, după ce am aflat cum m-au păcălit. Recunosc,
cuvintele lui m-au deranjat. Nu, m-au durut de-a dreptul,
îngrijorarea mea era justificată şi el era cel care depăşise limitele,
nu eu. Atunci de ce mă simţeam ca gunoiul de pe talpa unui
lucrător la câmp?
— Când plecăm? l-am întrebat cu gura plină cu ouă.
— În patruzeci şi cinci de minute. Cyndi, draga mea, o să fiu
pe verandă, trebuie să iau aer, a murmurat el şi a ieşit.
Mi-am terminat micul dejun şi m-am gândit cum să fac să-l
întorc la dispoziţia jovială în care se găsea în cea mai mare parte
a timpului, dar nu mi-a venit nici o idee. Şi, bineînţeles, tocmai
acum, cu toată tensiunea dintre noi, trebuie să ne întâlnim cu
consiliul investitorilor şi să le prezentăm noua noastră relaţie ca
frate şi soră, făcând-o să pară suficient de credibilă încât ei să
renunţe pe moment la transferul drepturilor de proprietate.
 ***
Drumul până la Cunningham Oil & Gas a fost sufocant. Max a
pornit muzica şi nu a scos o vorbă cât a durat călătoria. Din când
în când, atmosfera se schimba şi îl vedeam cum strânge sau dă
drumul volanului. Mă făcea să cred că are de gând să spună ceva,
dar atunci expira şi se concentra din nou asupra şoselei.
Când am coborât din camionetă, iarăşi a ocolit, venind pe
partea mea, mereu un domn, şi m-a ajutat să mă dau jos.
Costumul pe care-l purtam îmi venea ca o mănuşă. Mă simţeam
tare, puternică şi gata să dau gata un grup de oameni de afaceri
plicticoşi. Fusta strâmtă era de o lungime acceptabilă, cu un şliţ
decent la spate. Bluza pe care o asortasem la ea era verde-mentă
şi-mi scotea ochii în evidenţă. Taiorul era strâns pe talie, iar
culoarea gri îmi accentua negrul părului. Oricine l-o fi ales făcuse
o treabă foarte bună.
Când am intrat în clădire, orice femeie pe o rază de
cincisprezece metri era cu ochii pe Max. Chiar arăta formidabil în
costumul lui negru, cu cămaşa albă ca neaua. Avea la gât un şnur
din piele neagră răsucită, terminat în formă de stea, ca sigla
companiei. Îşi completase ţinuta cu o pălărie Stetson neagră ca
smoala, de sub care îi ieşea la ceafă părul blond. Am zâmbit şi l-
am luat de mână. El a tras cu putere aer în piept şi şi-a încolăcit
degetele în jurul palmei mele. Mi-a trecut un fior electric şi
familiar prin mijlocul palmei.
— Simţi şi tu? l-am întrebat, dorindu-mi mai mult decât orice
să ştiu că a simţit şi el legătura dintre noi.
Nu era una de natură sexuală, aşa cum simţisem cu alţi
bărbaţi cu care avusesem relaţii intime. Era pur şi simplu normal
să-l ţin de mână. Ca şi cum universul ne adusese împreună şi
trebuia să ne aflăm aici în acest moment, uniţi – conectaţi într-un
fel pe care nu păream să-l înţeleg.
El a aplecat capul spre mine.
— Dulceaţă, am simţit conexiunea cu tine de mult. Încă de
când te-am întâlnit prima oară, când eram mici.
Mi-am înghiţit suspinul care voia să-mi treacă prin plămâni.
 — Ştiai?
A dat din cap că da.
— Mi-am amintit de tine din clipa când ai coborât din avion,
dar e mai mult decât atât. Un şoc, dacă vrei. Ca o parte din mine
care lipseşte, care e altundeva şi se foieşte pe tot globul. O bucată
pe care nu o pot atinge, nu o pot vedea, dar despre care ştiu că e
acolo.
Am clătinat din cap şi l-am strâns mai tare de mână.
— Nu pricep. E ca şi cum te cunosc şi totuşi nu te cunosc.
Max m-a luat de umeri şi m-a tras la pieptul lui. O senzaţie
călduţă de linişte şi pace mi-a umplut inima şi toată fiinţa.
— O să fie bine. Rezolvăm totul. Mai întâi, trebuie să trecem
peste şedinţa de azi. E timpul să mergem, draga mea.
M-a scos din lift. În mintea mea nostalgia se împletea cu
prezentul.
Am închis o clipă ochii şi l-am văzut pe băiatul din visele
mele, cu ochii atât de asemănători cu ai mei. Alungându-mi
gândurile, am ridicat bărbia şi am strâns din maxilar. Mi-am scos
pieptul amplu în faţă, îndreptând coloana, şi m-am pregătit de
bătălie. Indiferent de ce se întâmpla între mine şi Max, indiferent
de trecutul nostru comun, prezentul era acum. Dreptul lui prin
naştere, compania deţinută de familia lui de generaţii şi ridicată
din nimic atârnau de un lucru: ca investitorii să creadă că sunt
sora lui. L-am strâns mai tare de mână când a deschis uşa din
sticlă spre imensa sală de şedinţe cu vedere la peisajul verde şi la
campusul de dincolo de acrii întregi de copaci.
— Să-i dăm drumul, i-am şoptit, iar el a chicotit.
Max m-a condus până la un scaun din faţă. Nu erau decât
două locuri libere şi cel puţin alte douăzeci şi cinci ocupate de
trupuri în costume. La trei locuri de scaunul pe care mi l-a ţinut
Max stătea Sofia Cunningham. Dispreţul şi antipatia ei faţă de
mine erau palpabile. Mi-am netezit fusta şi m-am aşezat cu
spatele drept. Max nu s-a aşezat. A rămas în picioare în spatele
scaunului şi şi-a sprijinit mâinile pe spătar.
— Doamnelor şi domnilor, am convocat întâlnirea de astăzi
ca să aduc la lumină un aspect deosebit de entuziasmant. După
cum vă amintiţi, cu câteva luni în urmă, tatăl meu, Jackson
Cunningham, ne-a surprins pe toţi cu testamentul lui. La trecerea
lui în nefiinţă, am fost informaţi că patruzeci şi nouă la sută din
Cunningham Oil & Gas erau lăsate prin testament surorii mele
vitrege, o femeie cu cinci ani mai tânără decât mine despre a
cărei existenţă nu ştiam nimic.
Au început discuţii şoptite între grupuri mici de oameni în
toată încăperea.
— Linişte, vă rog!
Max a întins braţele în lateral şi vorbăria a încetat.
— Ultimele dorinţe ale tatălui meu cuprindeau şi numele, şi
data naşterii femeii cu care împart filiaţia. Numele ei este Mia
Saunders şi s-a născut pe 14 iulie, la cinci ani după mine.
Persoana din stânga mea este această femeie. Sunt deosebit de
mândru să v-o prezint pe sora mea, o femeie pe care nu am
cunoscut-o decât recent, dar cu care simt deja legătura aceea de
familie, domnişoara Mia Saunders. Ridică-te, surioară.
M-am ridicat şi fiecare pereche de ochi din încăpere s-a
aţintit asupra mea. Prin cameră au reverberat o serie de
comentarii şoptite.
— Nu seamănă deloc.
— I se citeşte în ochi.
— E frumoasă.
— Seamănă cât de cât.
— N-are cum să fie soră-sa. Uită-te la ea.
— Are părul negru. El e blond. Nu-s rude.
De data asta, când Maxwell a redus camera la tăcere, a făcut-
o cu un răcnet puternic:
— Ajunge!
Feţele din jurul mesei păreau amărâte, iar unele, de-a dreptul
scoase din sărite. Într-un târziu, Sofia a ridicat mâna. Maxwell a
aplecat capul spre ea.
— Sofia? Ai ceva de comentat?
Sofia şi-a aşezat cu delicateţe mâinile în faţa ei, pe masa de
conferinţă din mahon, ca o imagine perfectă a raţiunii.
 — Ca membru al acestei familii şi ca investitor, nu poţi să te
aştepţi ca toţi membrii consiliului şi investitorii adunaţi aici să te
creadă pe cuvânt în această privinţă. E o miză de miliarde şi
generaţii întregi de membri ai familiei Cunningham care şi-au
pus reputaţia în joc. Ce dovadă ai că aceasta este cu adevărat
ruda ta de sânge?
M-am uitat fix la Max şi l-am văzut încleştându-şi degetele şi
înfigându-le în pielea neagră a scaunului suficient cât să lase
urmele în formă de semilună ale unghiilor.
— Cuvântul meu şi onoarea mea de preşedinte executiv al
acestei companii şi de cap al familiei ar trebui să fie de ajuns, nu?
a provocat-o el pe Sofia în faţa unei săli pline de colegi.
Ochii ei aruncau flăcări, iar surâsul diavolesc mi-a dovedit
ceea ce ghicisem deja. Numai o dovadă solidă, irefutabilă avea să
o facă să dea înapoi. Femeia voia să curgă sânge şi îşi voia partea
din bani. Mi-a trecut un fior de spaimă pe şira spinării şi am
început să mă joc cu nervozitate cu degetele în poală, întrebându-
mă cum avea să o potolească Max.
El şi-a aplecat capul într-o parte, privindu-şi verişoara fix în
ochi.
— Dacă dovadă vrei, dovadă o să primeşti.
A fluturat din mână şi micuţa Diane, voioasa lui asistentă
personală, a intrat repede în cameră ţinând strâns în mână o
telecomandă. Era urmată de o femeie afro-americană elegantă,
într-un costum alb ca zăpada. Costumul strălucea atât de tare pe
pielea ei ca abanosul că m-a cuprins un val de invidie. Negresele
au cea mai frumoasă piele, iar femeia asta îţi tăia răsuflarea. Avea
părul împletit în multe codiţe lipite de scalp şi legate la ceafa, de
unde-i cădeau în jos până la fund. Superbă.
— Mulţumesc, Diane.
Maxwell i-a zâmbit, iar ea s-a luminat la faţă, l-a bătut pe
piept, exact în dreptul inimii, apoi a traversat camera până la cele
două scaune din colţ şi s-a aşezat pe unul dintre ele. A urmat-o şi
superba negresă, cu spatele drept ca lumânarea. Talpa de un roşu
strălucitor a pantofilor ei cu toc-cui Louboutin a strălucit când s-
a aşezat cu graţie picior peste picior. Am nevoie de prietene
negrese sexy. Par să ştie întotdeauna cum să se îmbrace. Aş putea
să iau ceva notiţe în privinţa ţinutelor business şic de la o
asemenea femeie.
Max a apăsat pe câteva butoane de pe telecomandă şi pe
peretele din spate s-a aprins un ecran LCD luminat de raza care
pornea din mijlocul camerei. A mai apăsat de câteva ori şi a
apărut imaginea permisului meu de conducere înregistrat în
Nevada. Fără a aştepta vreo secundă, Max a început din nou să
vorbească.
— Ai vrut o dovadă. Proba numărul unu. Permisul de
conducere al Miei Saunders, care dovedeşte nu doar că numele ei
este identic cu cel menţionat în testament, dar şi că data ei de
naştere este aceeaşi.
Asta m-a derutat. Credeam că Millie şi Max au confirmat deja
că numele era scris în aşa fel încât nu-ţi puteai da seama cu
certitudine. Trebuia să verific mai târziu acest aspect.
— E de ajuns sau mai ai nevoie şi de alte dovezi?
Întrebarea i-a fost adresată direct Sofiei.
— Oricine poate falsifica un permis de conducere.
A fluturat o mână înspre ecran, părând teribil de enervată.
— Bine, atunci. Proba numărul doi. Actul de identitate al Miei
Saunders, care îi atestă numele şi cetăţenia. Să mai continui?
Sofiei i-a sărit muştarul şi i-a răspuns cu aroganţă:
— Categoric. Te descurci grozav. Cu toate că n-am văzut
nimic care să nu poată fi demontat la tribunal.
Următoarea imagine mi-a tăiat răsuflarea. Mi s-au adunat
lacrimile în ochi, ameninţând să înceapă să curgă. M-am şters
uşor la colţurile ochilor, holbându-mă la ecran, pierdută într-o
tornadă a amintirilor.
— Aceasta este o fotografie pe care o avea tatăl meu, cu
mama mea ţinându-mă în braţe, iar alături o fotografie a Miei.
Asemănarea este stranie, a spus el cu o voce răguşită, dregându-
şi apoi glasul.
Cum e posibil? În imagine era fără discuţie mama mea, mult
mai tânără, dar ea era. Aş fi recunoscut-o oriunde. Iar în
fotografie ţinea în braţe un bebeluş, probabil în jur de un an, cu
bucle blonde ca un halo în jurul capului. Am clătinat din cap şi n-
am mai putut să-mi reţin lacrimile.
Volumul discuţiilor a atins un nivel febril.
Vocea Sofiei era încordată, dar a continuat să comenteze.
Trebuia să-i recunosc asta. Era definiţia tenacităţii.
— O mulţime de oameni seamănă, Max.
El a încuviinţat din cap.
— E adevărat, dar mai e ceva.
A întins mâna spre femeia elegantă şi i-a făcut semn să vină
spre el.
— Stimaţi membri ai consiliului, numele meu este Ree Cee
Zayas şi sunt avocata răposatului Jackson Cunningham şi a lui
Maxwell Cunningham. Domnul Cunningham m-a angajat să
demonstrez legitimitatea dreptului prin naştere al Miei Saunders
şi filiaţia acesteia.
Avea o voce rece, calmă şi educată. Mi-a plăcut imediat de ea,
dar am început să mă tem de cuvintele pe care se pregătea să le
rostească.
— Dacă vă uitaţi la ecran, veţi observa o copie a certificatului
de naştere al lui Maxwell Cunningham, din Dallas, Texas, alături
de certificatul de naştere al Miei Saunders din Las Vegas, Nevada.
După cum puteţi vedea, numele mamei – o anume Meryl
Colgrove – şi codul ei numeric personal, vizibile pe ambele
documente cu valoare legală, sunt exact acelaşi. Acest document
ar fi acceptat într-un tribunal şi dovedeşte că Maxwell
Cunningham şi Mia Saunders sunt născuţi de aceeaşi mamă.
Camera a încremenit. Nu se mai auzea nici o vorbă. Un val de
senzaţii m-a izbit cu putere. Am încetat să mai respir, tremurând
în faţa dovezii din faţa mea. Fără să le pese de valul de emoţii
care mă transformaseră într-o epavă, lacrimile au început să-mi
curgă pe faţă. Maxwell a simţit schimbarea din vocea mea când
mi-am stăpânit un suspin. S-a aplecat lângă mine, cu un genunchi
pe podea, strângându-mă cu putere de mâini. Nu-mi păsa. Eram
amorţită, zguduită până în adâncurile fiinţei mele.
Max mi-a atins mâinile cu buzele, sărutându-le iar şi iar.
 — Ar fi trebuit să-ţi spun adevărul, mi-a şoptit. Iartă-mă...
iartă-mă.
Propriile lui sentimente i-au copleşit cuvintele în aşa măsură
că s-a bâlbâit, făcând un efort să le rostească.
Eram incapabilă să-i răspund, dar nu se terminase. Nu,
femeia frumoasă la care aveam să mă gândesc mai târziu ca la
„îngerul întunecat al evenimentelor care-ţi schimbă viaţa“ nu s-a
oprit aici.
— Luând în considerare natura extremă a dreptului prin
naştere şi suma de bani aflată în joc în cadrul companiei, mi s-a
părut prudent să cercetez mai amănunţit şi astfel s-a realizat un
test ADN. S-a recoltat un eşantion de păr de pe peria domnişoarei
Saunders, iar rezultatele au fost comparate cu cele ale domnului
Cunningham. Puteţi vedea pe ecran că rezultatele sunt
concludente: Maxwell Cunningham şi Mia Saunders au markeri
genetici materni identici, ceea ce dovedeşte dincolo de orice
îndoială că sunt, într-adevăr, frate şi soră vitregi, născuţi de
aceeaşi mamă.
Aici am luat-o razna, ca şi întreaga încăpere. Nu-mi puteam
auzi gândurile prin zgomotul conversaţiilor de la masă. Am
rămas acolo, nemişcată, încercând să adun piesele disparate ale
vieţii mele în ceva care să semene cu o realitate pe care să o pot
înţelege. Nu a ieşit nimic. Nici accese uimitoare de înţelepciune,
nici analogii perfect plasate care să explice cum micile căsuţe de
bifat şi liniile de pe ecranul din viaţa mea tocmai îmi schimbaseră
viaţa... pentru totdeauna. Nu mai eram Mia Saunders, fata care şi-
a crescut singură sora mai mică, a cărei mamă a dispărut când ea
avea zece ani şi al cărei tată era un beţivan distrus. Nu mai eram
doar femeia îndrăgostită până peste urechi de un bărbat cu mult
mai bun decât ea. Îmi devenea din ce în ce mai clar că eram mai
mult de atât.
Eu, Mia Saunders, eram sora biologică a lui Maxwell
Cunningham. Un bărbat aflat la cârma unui imperiu şi a unei
familii despre care nu ştiam nimic. Documentele nu puteau fi
negate. Max era fratele meu vitreg.
 — Mia, Mia, dulceaţă, spune ceva. Orice, m-a implorat Max
continuând să stea în genunchi în faţa mea.
M-am uitat în jos, la ochii aceia verzi pe care mama mi i-a dat
şi mie, şi lui Maddy, şi lui.
— Eşti fratele meu.
Cuvintele mi-au ieşit pe gură cu un oftat.
Max a dat din cap că da.
— Da.
Mi-a cercetat atent faţa, ca şi cum mi s-ar fi uitat direct în
suflet şi ar fi văzut acolo o bucăţică din el.
— Fratele meu adevărat, am repetat eu.
— Da. Iar tu, tu eşti sora mea mai mică.
A înghiţit în sec şi şi-a umezit buzele cu limba. Ridurile din
dreptul ochilor păreau mai pronunţate, sub greutatea a ceea ce
ţinuse ascuns în sinea lui.
— Doamne, nu pot...
Am inspirat adânc.
— Maddy!
Lacrimile îmi cădeau pe obraji, iar el mi-a cuprins faţa în
palme şi mi le-a şters cu degetele mari, mângâindu-mi pomeţii.
— Da. Acum înţelegi de ce e atât de important să o aducem
încoace. Merită să ştie adevărul.
Am închis ochii şi m-am gândit la Maddy şi la ceea ce avea să
însemne această informaţie pentru ea şi pentru dinamica familiei
noastre. Într-un acces, am împins scaunul în spate. Mâinile lui
Max au aterizat pe podea ca să-i susţină greutatea. M-am ridicat
în picioare şi m-am uitat în jur după cea mai apropiată ieşire.
Nevoia de a fugi era puternică, sâcâitoare, chinuitoare, ca un
nerv expus la curent electric, şi atunci am realizat întreaga
dimensiune a situaţiei. Asta nu mai era prefăcătorie. Max m-a
adus aici pentru că a ştiut tot timpul această informaţie şi a
aşteptat să ajungem în faţa acestor străini ca să-mi dezvăluie
adevărul.
Îmi dorisem să fiu sora adevărată a lui Maxwell. Mă
gândisem de câteva ori la asta în ultimele zece zile. În acel
moment, lucrurile erau atât de amestecate în capul meu că îmi
venea să ţip, să zgârii şi să urlu până când totul, viaţa mea, dar,
mai important, adevărul, ajungea înapoi într-o cutie a Pandorei
bine închisă şi îngropată, ca să nu mai iasă vreodată la iveală. Am
ţâşnit afară din cameră cu un singur gând: ai grijă ce-ţi doreşti,
pentru că s-ar putea să ţi se întâmple şi să-ţi ducă întreaga lume
într-un moment de cumpănă.

CAPITOLUL 9

Capota camionetei era rece la atingere, îngheţându-mi

palmele când m-am rezemat de ea, aplecată din talie şi uitându-
mă în jos, la picioare.
Respiră. Inspiră... expiră... inspiră... expiră. Ia-o de la capăt. O
să capete toate sens în curând.
Mi-am repetat mantra până când am auzit zgomotul
pietrişului scârţâind sub picioare şi mi-a apărut în faţa ochilor o
pereche de cizme negre de cowboy. Nu a rostit nici un cuvânt o
vreme, ceea ce am apreciat. În cele din urmă, ritmul de
pickhammer al inimii mele a revenit la normal, iar eu m-am
îndreptat şi m-am întors, sprijinindu-mă de partea din faţă a
camionetei.
Max stătea în picioare în faţa mea, cu umerii căzuţi şi o
încruntătură adâncă urâţindu-i faţa altfel frumoasă. Ochii lui,
oglinzi ai ochilor mei, erau umbriţi şi nesiguri.
— Mia, eu...
Am ridicat o mână ca să-i opresc scuzele.
— Ştiai şi nu mi-ai spus nimic.
A tras aer în piept, şi-a împreunat mâinile la piept, pocnindu-
şi încheieturile degetelor.
— N-am nici o scuză. Am vrut doar să ajung să te cunosc, să
petrecem ceva timp împreună, poate chiar să las adevărul să iasă
la iveală în mod natural...
 — Natural, cum ar fi într-o încăpere plină de străini
nenorociţi, când nu pot reacţiona în nici un fel. La ce mama
dracului te-ai gândit, Max? am zbierat la el, fără a-mi stăpâni
vreun pic furia. În momentul ăsta nu mă pot gândi decât la asta:
de ce ai vrea să mă răneşti?
Am tras cu putere aer în piept, pentru că lacrimile ameninţau
să înceapă din nou să curgă. Max şi-a ridicat mâinile şi a venit
spre mine. Nu puteam nici să mă dau înapoi, nici să fug, iar
braţele lui m-au ţintuit de metalul rece, împiedicându-mă să mă
mişc.
— Mia, nu ţi-aş face niciodată rău cu bună ştiinţă. Nu trebuia
să iasă aşa. Nu ştiam că Sofia o să pună toate acele întrebări, şi
totul s-a petrecut atât de repede.
A clătinat din cap.
— Dumnezeule, eşti sora mea. Dulceaţă, eu te iubesc deja.
Ochii lui deschişi la culoare se întunecau, pe măsură ce falca i
se încleşta şi i se mişca un muşchi din bărbie.
— Mia, aş muri înainte de a permite intenţionat ca vreun
lucru să te facă să suferi.
Am închis ochii, neputând să văd cum sinceritatea ne
răvăşeşte pe amândoi. Mă iubea. Fratele meu. Aveam un alt frate
în carne şi oase. La naiba, era ceva intens şi nu ştiam nici de-a
dracului cum să mă descurc cu asta. Tot ce ştiam era că voiam să
plec de acolo.
— Du-mă acasă.
— La Vegas?
Vocea i s-a frânt.
— Nu! Doamne!
Am expirat zgomotos.
— La fermă. Am nevoie de timp. Şi trebuie să mă gândesc
cum dracu’ o să-i spun lui Maddy despre asta.
Max a încuviinţat din cap, a descuiat portiera camionetei şi a
deschis-o ca să mă pot urca. A urcat şi el şi a pornit motorul. Când
am ajuns la vreo zece minute de fermă, mi-a acoperit genunchiul
cu palma.
 — Ştiu că nu înseamnă prea mult acum, mai ştiu şi că încerci
să digeri toate astea, dar sunt foarte bucuros că eşti sora mea.
După ce a murit tata, înainte de a-i deschide testamentul, m-am
pierdut complet. Când am aflat că am o soră, pe cineva de acelaşi
sânge, am căpătat un nou scop. Unul bun şi drept, pe care să mă
pot concentra. Când ţi-am văzut fotografia pe site, arătând exact
ca mama noastră... am ştiut că toate aveau să se aşeze cum
trebuie. Că, în sfârşit, nu aveam să mă mai simt singur pe lume.
— Dar le ai pe Cyndi şi pe Isabel şi, în curând, o să ai şi un fiu.
Nu eşti niciodată singur.
I-am luat mâna de pe genunchiul meu într-a mea şi i-am
strâns-o, gheaţa din inimă începând să se topească la auzul
confesiunii lui.
A încuviinţat din cap.
— Da, iar ei sunt partea cea mai bună a viitorului meu. Dar e
ceva special să împarţi un părinte. Ca şi cum am fi două feţe ale
aceleiaşi monede. Am avut şi senzaţia asta, cum ţi-am spus. Apoi,
când te-am văzut şi mi-am adus aminte că ne-am întâlnit de vreo
două ori acum multă vreme, am ştiut pur şi simplu că e adevărat.
Mi-am umezit buzele cu limba, holbându-mă pe geam.
— Te-am visat toată viaţa. Mă rog, nu ştiam că eşti tu, ci un
băiat cu care m-am jucat la un loc de joacă.
Apoi am râs, amintindu-mi de vânătoarea noastră.
— Şi cum umblam pe acolo încercând să-ţi găsim o mămică
nouă.
A zâmbit.
— Da, m-am gândit de multe ori la acea primă dată,
întrebându-mă ce s-o fi întâmplat cu femeia de care tata părea
îndrăgostit şi cu fiica ei. Acum totul capătă mai mult sens. Din
câte înţeleg eu, tata umbla după mama noastră, în timp ce ea nu
voia să fie prinsă.
Am pufnit şi mi-am încrucişat braţele pe piept.
— Da, mă rog, nici tata n-a reuşit să o ţină lângă el. Ai idee pe
unde e?
Maxwell a clătinat din cap că nu şi a ocolit un sconcs mort de
pe şosea.
 — N-am încercat niciodată s-o caut.
— Cu banii şi relaţiile tale, îmi închipui că ţi-ar fi destul de
uşor.
S-a uitat la mine cu coada ochiului, dar a continuat să rămână
atent la drum.
— Mi-ar fi. Singura problemă, dulceaţă, este că, atunci când o
femeie îşi părăseşte bebeluşul şi se recăsătoreşte, are o familie
vreme de zece ani şi apoi îi părăseşte şi pe ei, e evident că nu
doreşte să facă parte din vieţile lor, altfel n-ar fi plecat. Uneori,
oamenii nu vor să fie găsiţi, pur şi simplu, altfel n-ar mai
dispărea.
Am întors logica lui pe o parte şi pe alta în timp ce intram pe
aleea spre fermă. Evident că avea dreptate, dar sentimentul care
persista în legătură cu plecarea mamei, în special după ce mi-l
amintisem în visul de astă-noapte, m-a făcut să iau în calcul şi o
altă variantă.
— Te-ai gândit vreodată că poate chiar îşi dorea să vină
cineva s-o caute?
Max a oprit camioneta, şi-a scos pălăria şi şi-a trecut degetele
prin păr.
— Să ştii că nu m-am gândit niciodată la asta. Tu ce crezi?
S-a întors pe o parte în camionetă şi ne-am uitat fix unul la
altul preţ de câteva momente.
— Cred că mama noastră a eşuat de multe ori. Când cineva e
obişnuit cu eşecurile, de multe ori nu vrea ca necazurile lui să
atingă ceea ce consideră a fi lucrurile bune din viaţa lor. Poate că
ne iubea mai mult decât am crede.
Max a închis ochii şi s-a încruntat.
— Dacă aşa o fi, poate că ar trebui măcar să verificăm.
— De acord.
Am luat decizia. Max avea să-şi folosească resursele şi aveam
să dăm de urma mamei noastre. Aveam câteva întrebări pe alese
pentru ea. Prima fiind de ce nu ne-a spus niciodată că avem un
frate.

***
 În momentul în care s-a deschis portiera limuzinei şi părul
blond al surorii mele a zburat în bătaia vântului, mi-am pierdut
capacitatea de a respira. Madison Saunders, sora mea mai mică,
era o apariţie în pantaloni trei sferturi, sandale cu platformă şi un
maiou simplu. Maddy şi-a întins poşeta, iar Matt abia a apucat să
o ia că ea a şi luat-o la fugă spre mine, cu braţele desfăcute şi
zâmbind larg. M-am pregătit şi am aşteptat să mă lovească cu
toată greutatea. Când a făcut-o, un nor de iubire îşi înfăşurase
braţele în jurul meu şi îmi umplea întreaga fiinţă cu bucurie.
Maddy mi-a ţipat în ureche. De obicei o răsuceam şi o făceam
pe sora mai mare glumeaţă, dar de data asta am strâns-o în braţe
atât de tare că ar fi fost nevoie de o rangă să ne despartă.
Sentimentul de teamă instalat la gândul că trebuie să-i dau
drumul, să n-o mai am aproape m-a cuprins ca o ceaţă deasă.
Fata asta fusese dintotdeauna totul pentru mine şi ştiam că,
oricât de entuziasmată eram să o văd, povara informaţiilor şi a
adevărului apăsa vizita.
Eliberându-se din braţele mele, Maddy s-a încruntat, mi-a
cuprins faţa în palme şi şi-a lipit fruntea de a mea.
— Ce s-a întâmplat? De ce eşti tristă?
Mi-a şters faţa udă de lacrimi de care nici nu ştiam că erau
acolo. Mi-am dres glasul şi am tras încet aer în piept.
— Mi-a fost dor de tine, atâta tot, am încercat să o liniştesc.
S-a uitat pieziş la mine.
— Nu eşti sinceră cu mine. Nu-mi place asta, dar te
chestionez eu când rămânem singure.
Am scos un sunet, jumătate râs, jumătate fornăit.
— Bine, fetiţo. Lasă-mă să mă uit la tine!
Am ţinut-o la distanţă de un braţ, iar ea s-a luminat ca
soarele care iese de după un nor.
— Cea mai frumoasă fată din lume, dar...
— Numai când zâmbeşte, a intervenit Matt.
A luat-o de talie, trăgând-o spre el, departe de alinarea
braţelor mele. O să-l coste mişcarea asta. M-am uitat pieziş la el.
— Asta-i replica mea!
A chicotit.
 — Ştiu.
A ridicat din sprâncene.
— Maddy mi-a spus asta de un milion de ori! Abia aştept să o
aud spunând-o copiilor noştri într-o bună zi.
Şi-a frecat nasul de al surorii mele, iar mie îmi venea să-l
strâng de gât şi să-l îmbrăţişez în acelaşi timp.
Cineva cu o voce tunătoare în spatele meu şi-a dres glasul
sau a înjurat. Nu puteam fi sigură.
— Maddy, sunt... ăăă.... nişte oameni pe care aş vrea să-i
cunoşti.
M-am întors şi l-am văzut pe Maxwell ţinând-o în braţe pe
soţia lui, Cyndi. Isabel sărea în sus şi-n jos pe treptele verandei în
spatele lor, pierdută în lumea ei, ca majoritatea copiilor de patru
ani.
Max avea nişte ochi mari şi gura deschisă neplăcut. Cyndi
avea şi ea privirea aceea de căprioară în bătaia farurilor, doar că
îşi acoperise cu mâna gura deschisă. Nici unul dintre ei nu a scos
o vorbă când am apucat-o pe Maddy de mână şi am tras-o mai
aproape.
— Ăăă, copii... salut?
Le-am fluturat o mână prin faţa ochilor şi au părut să-şi vină
în simţiri în acelaşi timp.
— Doamne... a şoptit Max.
Cyndi a scos un gutural „Dumnezeule!“.
M-am întors spre Maddy.
— De obicei nu-s aşa ciudaţi, dar el este Maxwell
Cunningham, iar ea este soţia lui, Cyndi. Vi-i prezint pe sora mea
mai mică, Madison Saunders, şi pe logodnicul ei, Matt Rains.
Maddy a ridicat din sprâncene în timp ce Max şi Cyndi
continuau să se holbeze la ea. Ochii lui Maxwell nu se dezlipeau
de pe faţa ei. Era ca şi cum fusese atins de un dispozitiv cu
electroşocuri, cu gura uşor întredeschisă şi cu ochii rostogolindu-
i-se încoace şi încolo neobişnuit de lent.
Cyndi a vorbit prima, dar ceea ce a spus nu avea nici un sens
pentru Maddy.
— Arată... Doamne... arată exact ca tine.
 Afirmaţia a sunat ca şi cum şi ea ar fi fost lovită cu o armă cu
electroşocuri.
— E incredibil, a spus Max într-un târziu, aplecându-şi capul
într-o parte.
Matt a apucat-o pe Maddy de talie şi a tras-o un pas înapoi.
— Ce se întâmplă aici? Voi doi arătaţi de parcă tocmai aţi
văzut o stafie.
A spus exact cuvintele la care mă gândeam şi eu. Totuşi,
trebuie să fie ciudat să-ţi vezi sora pentru prima oară, mai ales
când seamănă atât de tare cu tine. Mi-am încleştat degetele în
timp ce ei o măsurau stânjenitor din cap până-n picioare pe sora
mea. Mă temeam că vor da totul pe goarnă înainte de a avea
şansa de a-i spune eu. Trebuia să afle de la mine că mai are un
frate.
În cele din urmă, Isabel s-a strecurat printre picioarele
părinţilor ei şi s-a uitat în sus la noua musafiră.
— Uau! Eşti frumoasă ca o prinţesă!
Isabel a bătut-o pe Maddy pe picior. Ea s-a lăsat într-un
genunchi ca fetiţa să o poată privi în ochi. Şi eu, şi Maddy ne-am
priceput dintotdeauna la copii, dar Maddy avea puteri speciale în
privinţa asta. Copiii erau atraşi de ea ca adolescenţii de o consolă
cu jocuri. Fetiţa a apucat o şuviţă din părul lui Maddy şi a făcut
ochii mari.
— Galben ca al meu şi ca al lui tati!
M-am uitat la faţa micuţei şi am văzut asemănarea dintre ea
şi Maddy, apoi m-am uitat la Maxwell cu alţi ochi. Părul lor avea
exact aceeaşi nuanţă de blond auriu. Până şi pielea lor şi forma
feţelor semănau. În orice caz, ei chiar arătau a fraţi, în timp ce
între Max şi mine nu existau decât nişte asemănări minore. Unul
lângă altul, cei doi semănau ciudat de mult.
Maddy a aruncat o privire spre Max şi a zâmbit. Şi atunci s-a
întâmplat. Recunoaşterea. Nu doar că senzaţia de familiaritate
trecea prin aer, pe deasupra grupului nostru, dar, văzându-i faţa
micuţei Isabel lângă cea a lui Maddy, zâmbetele lor gemene
identice, am văzut un al treilea în Maxwell. Era de parcă mă
uitam la un microscop şi citeam un cod genetic, doar că acesta
era viu şi în culori. Din punct de vedere fizic, Maxwell, Maddy şi
fiica lui, Isabel, aveau acelaşi zâmbet, care nu semăna cu al meu şi
cu al mamei noastre. Mi se spusese de nenumărate ori că aveam
exact acelaşi zâmbet cu Meryl. Mi s-a părut întotdeauna că
Maddy are ceva din trăsăturile tatei, dar, în acel moment, nu mi-
am amintit măcar o singură ocazie în care să-i fi comparat pe cei
doi şi să-i fi găsit asemănători.
Maddy a mângâiat-o pe Isabel pe cap.
— Şi pe tine cum te cheamă? a întrebat-o.
— Isabel, dar mi se mai spune şi Bell.
Maddy a bătut-o uşor pe Isabel pe năsuc.
— Ei bine, eu cred că eşti cea mai frumoasă fetiţă pe care am
văzut-o vreodată, iar dacă tu crezi că arăt ca o prinţesă, asta te
face pe tine o regină!
A oftat şi şi-a dus o mână la piept. Isabel chicotea dulce.
— Poate jucăm câteva jocuri cât sunt în vizită, după ce ajung
să-i cunosc pe mămica şi pe tăticul tău şi petrec ceva timp cu sora
mea. Ce zici?
— Ce drăguţ! a ţipat ea bătând din palme.
Apoi, ca o săgeată în noapte, s-a răsucit şi a luat-o la fugă pe
scări, strigând în gura mare, în timp ce se cocoţa pe fiecare
treaptă din lemn:
— Mă duc să-mi aduc coroana!
A trântit uşa din plasă şi a fugit în casă.
Maddy a început să râdă şi s-a ridicat, întinzând mâna.
— Îmi pare bine să cunosc prieteni ai Miei. Şi vă mulţumesc
din nou că aţi trimis un avion şi o limuzină pentru noi. E prima
oară când m-am urcat într-o limuzină! A zâmbit.
Max a clătinat din cap ca şi cum ar fi alungat muşte.
— Plăcerea e de partea mea, dulceaţă. Hai, să mergem
înăuntru.
A întins o mână, conducându-ne spre verandă. Cyndi
întinsese o masă mare cu bunătăţi de la ţară. Friptură de pui,
bame prăjite, cheeseburger făcut în casă şi plăcintă cu nucă abia
scoasă din cuptor.
 Pentru că petrecusem deja două săptămâni mâncând
mâncărurile gătite de Cyndi, a început să-mi lase gura apă.
— Pe bune, mâncarea ei e cea mai grozavă. Haide!
— Condu-ne, mi-a răspuns Maddy.
Am luat-o de mână pe sora mea şi am împuns-o în umăr.
— Mersi că aţi venit. Mi-a fost dor de tine.
Maddy s-a sprijinit de umărul meu, aşa cum mai făcuse de o
sută de ori de-a lungul anilor.
— Orice şansă de a te vedea este una la care trebuie să sar în
sus. Mai ales când e vorba de un zbor cu un avion particular!
A început să râdă.
— Doamne, ar fi trebuit să-l vezi. Eu şi Matt am fost serviţi cu
şampanie... Într-un avion!
Vocea i se ridica odată cu entuziasmul.
— Şi nici măcar nu ne-au cerut actele de identitate! mi-a
şoptit ca să nu aud decât eu.
Secretele între surori erau ceva obişnuit la noi două, numai
că asta era pe cale să se schimbe. Am simţit un junghi în inimă.
Acum şi Max este fratele ei, iar eu am uriaşa, copleşitoarea
răspundere de a-mi da seama cum să-i spun asta.
Mereu am fost numai eu, Maddy şi tata. Trioul inimilor
singuratice a căror soţie şi mamă plecase Dumnezeu ştie unde.
Acum ştiam că există o parte complet nouă, o parte care avea
repercusiuni pe termen lung asupra noastră ca persoane şi
asupra tipului de familie care aveam să fim pe viitor. Nici măcar
cu adăugarea lui Matt nu avusesem încă şansa să mă obişnuiesc.
Mă întrebam chiar dacă însăşi Maddy a avut această şansă, cu
toate împrumuturile pentru taxele şcolare şi cu schimbările
recente din viaţa ei.
E foarte mult pentru o femeie de numai douăzeci de ani.
Tatăl în comă, sora ei umblând haihui prin lume ca damă de
companie, proaspăt logodită, locuind cu sus-numitul logodnic, şi
acum apare şi un frate în combinaţie. Un frate pe care nu a ştiut
niciodată că-l are. Era destul de greu şi pentru mine să mă
obişnuiesc cu ideea. Mă temeam că îi poate pune capac lui Mads.
Ea e fragilă, eu nu sunt. Partea asta din ea o face deosebită, cu
toate că ea îmi amintea adeseori că nu este o păpuşă din porţelan
şi că n-o să se spargă la auzul unor veşti proaste. Numai că fusese
datoria mea în ultimii cincisprezece ani să o protejez de toate
lucrurile nasoale pe care i le putea arunca viaţa în cale. Încă nu-
mi dădeam seama dacă asta era o ştire nasoală sau nu.
Faptul că îi priveam pe Max şi pe familia lui ca pe o altă
problemă a noastră m-a făcut să mă simt o căţea fără suflet, dar
era adevărul adevărat. Avuseserăm de-a face cu realităţi destul
de dure în ultimul deceniu şi jumătate, iar asta era exact genul de
bombă a la Jerry Springer căzând peste noi.
Un frate. Mai rău, un frate mai mare, pe care l-am avut încă
dinainte de a ne fi născut. Mama ştia de existenţa lui şi nu s-a
deranjat măcar o dată să aducă vorba. La naiba, m-am întâlnit de
două ori cu băiatul. A avut şansa să mărturisească şi a ales să n-o
facă. M-a făcut să mă întreb dacă tata avea habar. Am alungat pe
dată gândul. Nu, n-are cum să fi ştiut. Dacă ar fi ştiut, ne-ar fi
spus. Familia era prea importantă pentru el, chiar dacă avea un
mod ciudat de a o arăta.
Şi apoi, cum rămâne cu sărmanul Max? Mama l-a abandonat
când era doar un bebeluş. Atât de mic, nu avea să şi-o amintească
niciodată. Cam ca Maddy. Ea nu-şi amintea nimic despre mama.
Eu, însă, îmi aminteam totul. Fiecare amănunt nenorocit. Cu cât
mă gândeam, cu atât mă înfuriam mai tare. Cum a îndrăznit să-l
abandoneze aşa pe Max? Să dispară în Las Vegas, să mă nască pe
mine, să se mărite cu tata, să o nască pe Maddy şi apoi s-o ia de la
capăt cu obiceiul ei cu abandonul? Ce-i făcea pe copiii ei atât de
uşor de părăsit?
M-am uitat la Maddy, care râdea la o glumă spusă de Max,
ţinându-l pe Matt de mână deasupra mesei. Lumina din ochii ei
strălucind de amuzament era eterică şi era greu să nu te
cucerească. Zâmbetul ei, frate, nu-s poetă, dar simţeam că pot să
scot nişte sonete shakespeariene doar văzându-l cum luminează
orice proastă dispoziţie. N-aş renunţa nici într-un milion de ani la
iubirea şi încrederea lui Maddy. Şi totuşi mama noastră a făcut-o,
şi nu doar unuia, ci celor trei copii ai ei. Şi, mai rău, ne-a neglijat
într-un fel care era mai de neiertat decât faptul că nu ne-a spus
unora despre ceilalţi. Max avea treizeci de ani. Eu aveam
douăzeci şi cinci, iar Maddy, douăzeci. Trecuseră peste două
decenii pe care le-am fi putut petrece ca fraţi şi pe care nu aveam
cum să le mai recuperăm.
În timp ce stăteam şi mă gândeam la toate vacanţele,
aniversările, absolvirile, întâlnirile de familie pe care le-am
pierdut, a început să mă cuprindă o furie necruţătoare. Un
monstru al răzbunării rău, afurisit, atotcuprinzător creştea în
adâncul meu. Mi-a trebuit multă stăpânire de sine să nu
reacţionez. Meryl Colgrove-Saunders, mama mea, a comis cel mai
mare păcat pe care-l poate comite o femeie.
A sfărâmat inimile a doi bărbaţi, le-a distrus încrederea în
dragoste.
Şi-a abandonat cei trei copii.
Le-a refuzat copiilor ei dragostea fraternă.
Văzând interacţiunea dintre Maddy şi Max, gândul la toate
momentele în care ar fi trebuit să fie acolo, cu noi, a făcut
monstrul din mine să urle şi să izbucnească, gata să lupte, să
mutileze şi să facă rău. Voiam mai mult ca oricând să o găsesc pe
mama. De fapt, aveam nevoie.de asta. De data asta, avea să dea
socoteală pentru faptele ei, dacă nu faţă de bărbaţii pe care-i
distrusese, măcar faţă de copiii ei. Nu-mi mai părea rău de ea. Îmi
părea rău de mine, de Maddy şi de Maxwell. De cei trei copii pe
care i-a abandonat.
De-a lungul anilor, m-am întrebat adesea de ce-o fi plecat. Ce
am făcut atât de rău? Ce a putut face micuţa şi scumpa Maddy? Ce
o fi făcut tata ca să o determine să ne părăsească? Acum, că ştiam
că i-a lăsat şi pe Jackson şi pe Maxwell în bătaia vântului, o ură
bine înrădăcinată mi-a trecut prin fiecare nerv şi fiecare por din
corp.
— Mia, trezeşte-te.
Mads mi-a întins o bere rece.
Toastăm.
— Pentru ce toastăm? a întrebat Max, privirile noastre
întâlnindu-se peste masă.
 I se citeau în ochi fericirea şi tristeţea în acelaşi timp şi m-am
gândit că probabil tot aşa arătam şi eu de cincisprezece ani
încoace.
— Nu e nimic mai important decât prezentul. De aceea se
spune că e un dar7, am spus eu şi toată lumea şi-a ridicat
paharele cu bere.
— Să bem pentru asta, a spus Max cu o emoţie în glas pe care
nu am înţeles-o decât eu şi Cyndi.
— Şi pentru viitor – să fie la fel de minunat ca ziua de azi, a
spus Maddy pe un ton fericit.
— Şi pentru viitor!
Să fie tot ce am visat vreodată!

CAPITOLUL 10

La naiba! Am încercat pentru a cincea oară să-l sun pe Wes.

Nimic, doar căsuţa vocală. Din păcate, primisem un mesaj, în
aceeaşi zi în care aflasem că Maxwell este fratele meu adevărat,
cum că Wes trebuie să zboare acolo unde se turna filmul. De data
asta, era un loc îndepărtat în inima Asiei. Se pare că un actor de
pe platou fusese implicat într-un accident rutier destul de serios,
ceea ce însemna că trebuia să redistribuie o parte din rolul lui pe
câmpul de bătălie. Mi-am dat seama că va fi de negăsit pentru o
vreme, dar asta nu m-a oprit să încerc să dau de el în ultimele
cinci zile.
M-a lovit puternic faptul că nu-l aveam pe Wes să vorbesc cu
el despre ultimele evenimente. Ajunsesem să contez atât de mult
pe omul ăsta într-un timp atât de scurt. Poate că asta înseamnă
dragostea adevărată. Un cuplu care se sprijină reciproc atât de
mult unul pe altul încât nimeni altcineva n-ar mai putea îndeplini
rolul ăsta. Sigur, o am pe Ginelle în Vegas, dar n-aş vrea încă să o
7
Joc de cuvinte intraductibil. Cuvântul present înseamnă atât prezent, cât şi cadou (n.
tr.).
împovărez cu asta. În plus, Maddy merita să afle înaintea celei
mai bune prietene. O afectează direct, iar eu nu găsisem încă
formula cea mai potrivită de a-i spune că Maxwell este fratele
nostru vitreg. Ce am făcut, totuşi, a fost să-i fur peria şi să-i spun
lui Max să le solicite oamenilor lui să facă acelaşi test ADN. Voiam
ceva pe numele ei care să certifice că el este, într-adevăr, fratele
ei. Nu că n-aş fi crezut că e adevărat. La naiba, cu cât petreceam
mai mult timp cu ei, cu atât mă simţeam mai tare ca o intrusă.
Nu doar că semănau fizic, dar aveau în comun şi gesturile,
felul în care îşi înclinau capetele când se gândeau, felul în care-şi
treceau necontenit degetele prin păr fără alt motiv decât nevoia
de a-l atinge. Felul lejer în care zâmbeau atât de des. Ei doi
împărtăşeau ceva la care nu puteam să mă gândesc. Nici nu
voiam. Maddy a fost a mea mereu şi acum trebuie s-o împart.
Fireşte, Max e grozav.
Mă tratează deja ca pe o soră mai mică, deşi a fost de acord
să lase în seama mea problema cu Maddy. Slavă Domnului, ne-a
respectat relaţia şi toate lucrurile la care am renunţat eu de-a
lungul anilor şi nu a încercat să calce asta în picioare. Doar că mă
întreabă în fiecare zi când îi spunem. Mai avem numai două zile
până când ea şi Matt pleacă acasă şi alte câteva până când mă
întorc şi eu la Malibu. În acest moment, nici măcar nu sunt sigură
că Wes va fi acolo. Nu ştiu nici măcar cum o să mi se pară asta. Să
fiu singură în casa aceea mare. Sigur, se presupune că este casa
mea acum, dar nu am avut suficient timp la dispoziţie să simt că e
a mea. Momentan, e locul în care îmi agăţ pălăria în cui între
clienţi. Până la urmă, am să-mi las urmele.
Am auzit o bătaie în uşa de la dormitorul meu.
— Intră!
Am închis jurnalul în care-mi scriam gândurile şi am zâmbit
când a intrat Max. Era atât de solid că ocupa aproape tot cadrul
uşii, dar ceea ce m-a surprins a fost femeia care a intrat după el.
Era avocata, Ree Cee Zayas. La naiba, şi ce mişto arăta. Iată-mă pe
mine într-o pereche de pantaloni de yoga şi un top, în picioarele
goale, cu părul prins într-un coc nearanjat şi nemachiată, în timp
ce ea purta un costum roşu aprins, cu un ruj stacojiu asortat.
Ochii ei negri ca tăciunele păreau blânzi când a intrat şi şi-a
aşezat servieta pe pat.
— Ăăă, ce s-a întâmplat?
Mi-am plimbat privirea de la Max la Ree Cee.
— Am câteva informaţii şocante cu privire la testul ADN pe
care l-aţi solicitat dumneavoastră şi domnul Cunningham pentru
domnişoara Madison Saunders.
Felul în care a spus-o mi-a transmis un fior de spaimă pe şira
spinării, făcându-mă să mă îndrept dureros.
— Ce, despre ce-i vorba? Este bine?
Habar n-aveam ce poate arăta un test ADN din punct de
vedere medical, dacă putea arăta ceva, dar chiar şi simpla
sugestie că poate fi vorba de ceva „şocant“ m-a făcut să mă agăţ
cu pumnii de marginea cuverturii.
Max s-a aşezat lângă mine şi mi-a pus o mână pe umăr.
— Dulceaţă, linişteşte-te, Maddy e cât se poate de sănătoasă.
Ceea ce a identificat testul în legătură cu genele noastre este
şocant. Am adus-o ca să-ţi spună direct, iar eu am vrut să fiu aici
ca să ştii că sunt alături de tine la fiecare pas pe drumul ce va
urma.
Am înghiţit în sec şi l-am strâns de mână, împreunându-mi-le
pe ale mele în dreptul pieptului.
— Max, mă sperii.
I s-au lăsat umerii, mi-a cuprins obrajii în palme şi mi-a tras
fruntea spre buzele lui, depunându-mi acolo un sărut prelung.
— E în regulă. Toată lumea e bine.
Şi-a dres glasul.
— Continuaţi, doamnă Zayas, spuneţi-ne ce aţi aflat.
O tăcere mormântală s-a lăsat în cameră. Simţeam aerul din
jurul meu solid, ca o ceaţă care se lăsase în jurul nostru, în timp
ce mă uitam cum femeia scoate un teanc de hârtii şi le întinde pe
pat.
— Este mai simplu să vă arăt.
A aşezat ordonat trei seturi de foi, întoarse spre mine, ca să
le pot vedea cu uşurinţă. Pe unul scria Mia Saunders, pe al doilea,
Maxwell Cunningham, iar pe ultimul, Madison Saunders. Erau
aceleaşi foi pe care ni le arătase pe ecranul LCD la şedinţa de
săptămâna trecută. Pătrăţelele şi liniile îmi erau familiare.
— Vedeţi aici cum markerii dumneavoastră genetici se
potrivesc cu cei ai domnului Cunningham?
Am dat din cap că da. A trecut la foaia lui Max şi a arătat spre
a lui Maddy.
— Acum vedeţi cum se potrivesc şi aceştia? Erau aproape
identici, copii la indigo.
— Da. Şi ce înseamnă asta?
M-am încruntat, încercând să pun toate piesele laolaltă ca să
alcătuiesc imaginea finală.
— OK, acum comparaţi-i pe ai dumneavoastră cu ai
domnişoarei Madison Saunders.
A mutat fişa mea lângă aceea a lui Maddy. Nu toate căsuţele
se potriveau, ci doar destule dintre ele.
Am ridicat din umeri.
— Ce înseamnă asta?
Max mă masa pe spate în timp ce încercam să găsesc
răspunsul la care era evident că ei doreau să ajung, fără a rosti
cuvintele.
Ree Cee a oftat.
— Domnişoară Saunders, testul a fost repetat de trei ori, ca
să fim siguri. Domnul Cunningham a solicitat cele trei teste ca
rezultatele să poată fi indiscutabile.
— Şi? Am clătinat din cap.
— Spuneţi odată. Ştim deja că şi Maddy este sora lui Max. Ce
este atât de surprinzător?
Maxwell a închis ochii, dar a lăsat-o pe avocată să răspundă.
— Domnişoară Saunders, testul relevă că Madison Saunders
şi Maxwell Cunningham sunt înrudiţi în proporţie de sută la sută.
Au exact aceeaşi mamă şi acelaşi tată. Dumneavoastră aveţi
aceeaşi mamă cu amândoi, dar aveţi un tată diferit.
Lumea din jurul meu s-a oprit. Fiecare muşchi, fiecare
respiraţie, fiecare atom din mine au luat pauză. Pentru câteva
clipe, vederea mi-a dispărut şi mi-a revenit, iar inima îmi bătea
atât de tare că simţeam că mi s-a aşezat cineva pe piept.
 — Doamne, leşină, a fost ultimul lucru pe care l-am auzit
înainte ca lumea să se transforme în beznă.
M-am trezit mai târziu, învăluită de căldură şi cu mâna
dreaptă complet amorţită. Ceva îmi ţinea mâna ca într-o
menghină, în timp ce partea mea stângă era fierbinte ca iadul. Am
clipit de câteva ori, văzând tavanul camerei de oaspeţi de la
ferma Cunningham. Încăperea era mai întunecată, luminată doar
de o veioză într-un colţ.
Un murmur pleca şi se întorcea, ca şi cum palele de vânt
aduceau sunetul fărâmiţat. Încordându-mă, am auzit din stânga
mea:
— Vă implor să o faceţi bine. Nu pot s-o pierd acum, când
abia am găsit-o. Nu pot s-o pierd acum. Nu pot. Vă rog să o faceţi
bine.
Max era cel care rostea aceste cuvinte înăbuşite. Am întors
capul şi l-am văzut aplecat peste patul meu, cu fruntea lipită de
mâinile noastre împreunate. Mă ţinea atât de strâns încât sunt
sigură că-mi oprise circulaţia sângelui. Am mişcat din degete şi
şi-a ridicat brusc capul.
— Slavă Domnului!
S-a mutat la capătul patului şi mi-a împrăştiat un halo de
săruturi pe frunte. Când s-a aplecat asupra mea, avea ochii umezi.
— Ne-ai speriat de moarte. Eşti inconştientă de o oră.
Am încercat să mă întorc, dar toată partea mea stângă era
încă ţintuită sub o greutate mare. Am întors capul şi am găsit-o
pe Maddy ghemuită lângă mine, cu un braţ în jurul taliei mele.
Avea capul lipit de coşul pieptului meu şi respiraţia îi ieşea uşor
pe gâtul meu.
— Ce s-a întâmplat? am şoptit eu, nedorind să distrug acest
moment.
Trecuse prea multă vreme de când nu mă mai ghemuisem
aşa cu fata mea.
— Ai leşinat, apoi ai căzut într-un somn de epuizare. Chiar
am adus un doctor din vecini să te vadă. A spus că eşti bine, dar
că dormi dusă. Cică trupul face uneori asta când mintea primeşte
informaţii cărora nu le poate face faţă. Îmi pare rău, Mia. N-am
ştiut că vorbele ei o să-ţi provoace aşa ceva.
Am clătinat din cap.
— Prostii. Sunt bine. N-am dormit, mi-am făcut griji în toate
privinţele.
Am arătat spre întreaga cameră, dar el ştia la ce mă refer.
— Şi mi-am făcut griji şi pentru iubitul meu. N-am nici un
semn de la el de câteva zile şi e în Asia, la filmări. Apoi avocata ta
m-a pocnit cu asta şi cred că pur şi simplu am tras obloanele.
El a dat din cap, părând înţelegător. Maddy a început să se
foiască şi a deschis ochii.
— Hei, eşti bine? m-a întrebat, ridicându-se în capul oaselor.
Mi-am trecut degetele prin părul ei şi m-am uitat la fiecare
trăsătură încântătoare a feţei ei: la ochii care semănau cu ai mei,
la năsucul obraznic şi la buzele roşii ca de îngeraş. Oricum ar fi,
era tot sora mea, chiar dacă numai pe jumătate, ceea ce ridica o
serie complet nouă de probleme.
— Sunt bine. Vino încoace. Trebuie să stăm de vorbă cu tine.
M-am sprijinit de capătul patului, jucându-mă cu firele
cuverturii. Puteam să pun pariu pe o groază de bani că era cusută
chiar de Cyndi. Nu m-ar fi surprins. Era imaginea perfectă a soţiei
de la ţară. Max s-a aşezat pe un colţ, cu o mână caldă pe
genunchiul meu. Începeam să mă obişnuiesc cu gestul acesta de
alinare al fratelui meu.
— Maddy, iubito, au ieşit la lumină nişte informaţii despre
noi şi despre familia noastră.
Ea a încruntat din sprâncene.
— Ce anume?
— Ei bine, s-ar părea că mama noastră a mai avut un copil
înaintea noastră.
Şi-a lăsat brusc capul pe spate, rămânând cu gura căscată.
— Ştiu, crede-mă, şi pe mine m-a şocat de m-a luat naiba.
Dar... ăăă... fetiţo, Max, aici de faţă, el este fratele nostru.
Am încercat să îndulcesc pastila într-un fel care speram că o
să-i scoată la iveală firea miloasă. Dintre noi două, ea e cu
siguranţă cea bună.
 Maddy a căscat ochii, apoi a făcut ceva la care nu m-aş fi
aşteptat. I-a trecut un zâmbet peste faţă.
— Chiar eşti fratele nostru adevărat? a întrebat ea plină de
uimire.
Max a dat din cap că da.
— Da, dulceaţă, chiar sunt.
— Dar cum?
Vorbele i-au sunat nesigure şi întretăiate.
— Am găsit nişte informaţii în testamentul tatălui meu, prin
care i-a lăsat jumătate din compania familiei noastre unei femei
pe nume Mia Saunders.
— Nu se poate!
Şi-a dus mâna la gură.
Max a chicotit uşor.
— Ba se poate. În fine, i-am cerut unui detectiv particular să
obţină informaţii corespunzătoare despre Mia Saunders. Când
am văzut fotografia surorii tale, am ştiut că este sora mea. Ba
chiar ne întâlniserăm în trecut, când tatăl meu a fost la Las Vegas,
înainte de naşterea ta.
— Iar Max a solicitat teste ADN care au confirmat că suntem
într-adevăr fraţi biologici.
Maddy s-a ridicat în genunchi, cu mâinile pe coapse. Îi ardea
tot corpul ca o petardă. Primea vestea mult mai bine decât mi-aş
fi imaginat.
— Cât de tare!
S-a aruncat în braţele lui Maxwell.
— Întotdeauna mi-am dorit un frate!
A ţipat de încântare. Da, mult mai bine decât mă aşteptam. Şi-
mi făcusem griji în privinţa asta toată săptămâna. Numai că asta
nu era totul.
Am bătut-o uşor pe Maddy pe spinare, iar Max i-a dat drumul
din braţe. Ea şi-a şters o lacrimă din colţul ochiului şi a zâmbit.
— Fetiţă, mai e ceva, şi nu prea ştiu cum să-ţi spun.
I-a pălit zâmbetul şi şi-a aplecat capul într-o parte.
— Spune-mi pur şi simplu, Mia. Ce mi-ai dezvăluit deja e o
veste extraordinară. Familia noastră e mai mare. Nu suntem doar
tu şi cu mine. Avem un frate şi o cumnată şi... o, da – a bătut din
palme avem o nepoată şi un nepot pe drum! Abia aştept să le
spun lui Matt şi tatei! Ăsta o să fie cel mai bun an. Matt o să vă
invite la nuntă, pot s-o iau pe Isabel să împrăştie flori...
A ţinut-o tot aşa. Am oftat, iar Max i-a pus o mână pe umăr.
— Scumpo, sora ta încearcă să-ţi împărtăşească nişte
informaţii care s-ar putea să nu fie chiar uşor de digerat. Eu sunt
bucuros, la naiba, sunt în al nouălea cer că eşti atât de fericită că
suntem o familie. Simt acelaşi lucru.
Maddy i-a zâmbit aşa cum numai ea ştia să o facă. Futu-i, ce
nasol! De ce mama dracului trebuie să fie atât de greu? Parcă aş fi
întotdeauna aducătoarea veştilor proaste. De data asta mi-aş fi
dorit să rămânem la faptul că Maxwell este fratele nostru, hai să
sărbătorim şi hai să începem să participăm la reuniuni de familie
şi să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii etcetera. Nu, s-a ajuns la
partea ciudată în care bărbatul despre care ai crezut o viaţă
întreagă că e tatăl tău nu este tatăl tău adevărat. A, şi, apropo,
bărbatul care este adevăratul tău tată a murit, aşa că nu vei avea
niciodată şansa să-l cunoşti.
Lacrimile mi-au alunecat pe faţă fără să le pot opri. Am tras
adânc aer în piept şi i-am dat drumul:
— Maddy, avocata a mai găsit ceva legat de genele tale.
Mi-am şters lacrimile cu o mişcare bruscă, enervată că îmi
curg şi că nu reuşesc să le opresc.
Max a întins o mână spre mine, ochii lui trădându-i tristeţea.
Ştia ce înseamnă pentru mine să spun acest lucru şi era acolo, îmi
împărtăşea durerea. Ura să ştie că sufăr şi că veştile pe care
trebuia să le dezvălui aveau să-mi provoace şi mai multă
suferinţă. El îşi dorise dintotdeauna o familie mare, iar acum
primea două surori pe care să le treacă la catastif.
— Pot să-i spun eu? m-a întrebat şi atunci, pe loc, mi-a
devenit clar că nu sunt singură. Poate că Max nu era fratele meu
decât de o săptămână, dar era gata să sară şi să rezolve
chestiunile dificile, să spună ceea ce trebuia spus, să ducă greul în
locul meu. Am dat din cap că da, neştiind ce altceva să fac. Trupul
mi-era plin de emoţii atât de agresive încât fiecare suspin părea o
lovitură de pedeapsă în pieptul meu.
— Maddy, scumpo, ceea ce încearcă să-ţi spună Mia este că
avocata a descoperit că noi avem aceiaşi părinţi.
Ea a clipit de câteva ori, dar nu s-a mişcat.
— Vrei să spui că toţi trei avem aceiaşi părinţi? Dar asta ar
însemna că tata e şi tatăl tău, iar el nici măcar n-a ştiut?
A ridicat din sprâncene. O senzaţie de spaimă care mi-a
zgâlţâit maţele a izbucnit în mine când am rostit cuvintele care
aveau să-i schimbe viaţa pentru totdeauna.
— Nu, fetiţă. Tata nu este tatăl tău. Tu şi Maxwell aveţi
aceiaşi părinţi. Asta înseamnă că tatăl tău adevărat a fost Jackson
Cunningham.
A izbit-o un val puternic de lacrimi, care i-au ţâşnit pe
trăsăturile fine ale feţei ca nişte pârâiaşe. Parcă mă uitam la o
alunecare de teren de pe coama unui munte din California,
văzându-i chipul inundat de lacrimi, muci şi suspine disperate.
— Dar... dar... tata... nu înţeleg.
A clătinat din cap şi şi-a acoperit faţa, continuând să plângă.
Am tras-o în poala mea, iar faţa ei s-a lipit de gâtul meu, aşa cum
se întâmpla mereu la vremuri tulburi.
— Dar tu eşti tot sora mea.
A sughiţat.
— Da, iubito, da, suntem surori din punct de vedere biologic,
dar numai pe jumătate.
— Nu pe jumătate din punctul meu de vedere! a strigat ea,
udându-mi pielea de pe claviculă cu lacrimile ei fierbinţi.
I-am sărutat părul şi am mângâiat-o fără încetare, şoptindu-i
că o iubesc, că voi fi mereu alături de ea, că nimic nu se va
schimba între noi. Am încercat să accentuez avantajul de a-l avea
pe Maxwell ca frate ca să încerc să o scot din colapsul emoţional.
În cele din urmă, a încetat să mai tremure, iar respiraţia i-a
devenit regulată şi lentă. Plânsese până adormise. Nu era o
reacţie neobişnuită. Când se întâlnea cu diferiţi băieţi în liceu şi
aceştia îi frângeau inima, avea cam aceleaşi reacţii.
 Max s-a ridicat şi a început să străbată camera cu pasul în
lung şi-n lat.
— O să fie bine?
Era ca un leu în cuşcă. Avea corpul încordat, mâinile
încleştate în pumni uriaşi şi o poziţie gata de luptă. Nici măcar nu
ne cunoştea şi era gata de atac, gata să facă orice ca să-şi
protejeze noua familie.
— Da, o să fie bine. Îmi imaginez că este o lovitură puternică
pentru ea. Cum e şi pentru mine, dar noi suntem obişnuite să
supravieţuim unor momente dificile.
Asta a fost o replică greşită, pentru că s-a încruntat şi s-a
uitat la mine cu ochii lui deschişi la culoare ca de gheaţă.
— Nu mai e cazul. Acum aveţi banii şi relaţiile familiei
noastre.
M-am încruntat.
— Nu ne dorim banii şi relaţiile tale.
A clătinat din cap.
— N-are importanţă. Le primiţi oricum. Avocaţii lucrează
deja ca să treacă cele patruzeci şi nouă de procente pe numele
tău.
— Ce? Glumeşti, nu-i aşa?
S-a oprit cu mâinile în şolduri.
— Nu s-a schimbat nimic, Mia. Testamentul e inatacabil. Este
evident că tatăl meu nu ştia nimic despre Maddy, dar tu primeşti
aproape jumătate din companie.
— N-o vreau!
— Nu vrei să faci parte din familia mea?
Avea o voce încordată, îndurerată chiar.
— Bineînţeles, o să fim o familie. Dar nu am nevoie de
compania ta ca să-ţi fiu soră. Pe lângă asta, cum rămâne cu
Maddy? Ea este sora ta adevărată.
Aveam o voce aspră şi neînduplecată.
— Şi tu eşti la fel! Pe jumătate sau sută la sută, e acelaşi lucru
pentru mine.
Am închis ochii şi am încercat să mă gândesc, dar erau prea
multe emoţii care mi se învârteau prin cap.
 — Atunci vreau să-i dau ei jumătatea mea.
Max a început să râdă. În hohote, cu capul pe spate, ţinându-
se de burtă, cuprins de isterie.
— Ai de gând să-i dai surorii noastre mai mici acţiuni în
valoare de două miliarde de dolari şi tot ce mai vine odată cu ele?
M-am dat un pas înapoi strângând din buze.
— Ea este singura persoană care contează.
A pufnit supărat.
— Da, şi tu munceşti de te rupi ca să-i plăteşti facultatea şi te
duci din loc în loc să fii ce vrea un străin să fii ca să-i plăteşti
datoriile tatălui tău, dar nu vrei să iei banii care ţi se cuvin de
drept? Nu eşti sănătoasă, dulceaţă.
— Am să-i spun chiar eu avocatei.
— Prea târziu. I-am spus deja avocatei să redacteze un
document prin care să împărţim compania în trei. Curând, tu şi
Maddy o să fiţi nişte femei foarte bogate, dar o să dureze între
şase luni şi un an ca să îndeplinim condiţiile din testament, iar
atunci o să semnăm amândoi cedarea unei părţi.
— Dar Jackson n-a fost tatăl meu. De ce aş câştiga eu ceva de
aici? Împărţiţi între voi doi.
A clătinat cu putere din cap.
— Nu asta şi-a dorit tata. El ştia cine eşti, ştia că nu eşti a lui
şi a vrut să primeşti banii chiar şi aşa. Acum, dacă ar fi ştiut că
Maddy e a lui, ştiu în adâncul inimii că ar fi vrut să împărţim la
trei. Era genul ăsta de om. Onoarea şi familia însemnau totul
pentru el.
— N-ai de gând să te răzgândeşti, aşa-i? l-am întrebat eu.
— Nu.
— Mereu eşti aşa?
— Aşa, cum?
— Autoritar, încăpăţânat, incapabil de raţiune.
Mi-a trecut un surâs peste buze, chiar dacă n-aş fi vrut. El a
zâmbit, s-a aşezat pe pat şi m-a apucat de mână.
— Când vine vorba de familia mea, ai face bine să crezi.

***
 Telefonul sâcâitor m-a trezit dintr-un somn de moarte. Genul
de somn care apare după ce iei vreo două tablete de Benadryl.
Am înşfăcat telefonul şi am răspuns fără să mă uit cine sună.
Probabil că era Millie. Îi trimisesem un mesaj, spunându-mi să-mi
trimită detaliile despre următorul client, dar să mă lase să stau
câteva zile în Malibu înainte de plecare. Ea fusese de acord, iar eu
nici măcar nu mă deranjasem să văd cine este noul client. Înainte
nu părea să conteze, dar acum probabil voia să vorbească cu
mine, din moment ce aveam să zbor mâine spre Malibu. Maddy şi
Matt plecau astăzi la Vegas cu avionul personal al lui Max şi cu
informaţia că ea are un frate, că e pe cale să devină o femeie
bogată şi că bărbatul care a crescut-o nu este tatăl ei.
— Alo? Bună ziua, aş putea vorbi cu Mia Saunders?
O voce nazală mi-a pătruns dincolo de binecuvântarea
somnului.
Mi-am dres glasul.
— Ăăă, da, Mia Saunders la telefon. Cine sunteţi?
— Sunt Wilma Brown de la Kindred Hospital and
Convalescent Homes, din Las Vegas, Nevada.
M-am ridicat de parcă ar fi turnat cineva o găleată cu apă
rece ca gheaţa pe mine.
— Ce s-a întâmplat cu tatăl meu? am întrebat rostind
cuvintele în viteză şi dorindu-mi să aud că e bine.
— Domnişoară Saunders, mă tem că starea tatălui
dumneavoastră s-a înrăutăţit. A contractat o infecţie virală care i-
a pătruns în sistemul nervos. Din păcate, nu am avut nici un fel de
dosar medical, din moment ce tatăl dumneavoastră nu a
beneficiat de prea multe tratamente în trecut, şi i-am dat cel mai
puternic antibiotic posibil ca să contracareze infecţia.
O, nu, o, nu! Îmi dădeam seama după tonul ei că era de rău.
De foarte rău.
— O să-şi revină? am întrerupt-o eu.
— Îmi pare rău, domnişoară Saunders, dar s-a dovedit a fi
alergic la respectivul antibiotic. A avut mai multe atacuri înainte
de a apuca să-i administrăm medicaţie suplimentară ca să oprim
crizele de apoplexie şi reacţia alergică. Era, însă, alergic şi la
medicaţia anti-apoplexie şi a intrat în stop cardiac.
Inima lui se oprise.
Inima lui se oprise.
Inima lui... se oprise.
Indiferent de câte ori şi sub ce formă se rostogolea
propoziţia prin mintea mea, tot avea puterea de a-mi tăia
răsuflarea.
— Domnişoară Saunders? Este încă în viaţă, dar în stare
critică. Nu arată foarte bine. Îmi pare rău s-o spun, dar e într-o
situaţie foarte riscantă acum. Dumneavoastră şi familia ar trebui,
probabil, să veniţi aici cât se poate de repede.
— Poftim?
Era bine ultima oară când îl văzusem. Maddy abia îmi
spusese că arăta nemaipomenit şi că doctorii erau uluiţi că nu se
trezeşte.
— S-ar putea să nu mai reziste mult timp. Trebuie să veniţi
repede dacă doriţi să vă luaţi rămas-bun.
— Vă mulţumesc. Mă urc în primul avion. Vă rog, faceţi tot ce
puteţi, am implorat-o. .
— Aşa vom face. La revedere, domnişoară Saunders.
Stare critică. Nu arată prea bine. Veniţi repede. Rămas-bun.
Am închis ochii, iar cuvintele mi s-au mişcat în spatele
pleoapelor ca banda de ştiri din partea de jos a ecranului la
emisiunile locale de ştiri.
Indiferent de câte ori vedeam cuvintele şi le-am repetat pe
tăcute, rezultatul final rămânea acelaşi: tatăl meu era pe moarte.
SEPTEMBRIE

Kareti Roma,
 Prietena mea australiană, luna septembrie îţi este
dedicată. Revizuirile tale sunt întotdeauna corecte,
fie că rezonezi sau nu cu povestea.
Mereu constantă, nu te îndoieşti niciodată de mine.
În cele din urmă, cred că tot acest feedback constructiv
mă face să muncesc mai mult şi să năzuiesc la mai multe.
Tu mă faci mai bună.
Îţi mulţumesc, îngerule.

CAPITOLUL 1

Pereţi albi. Nimic altceva decât pereţi albi cu vopsea crăpată

şi ciupită şi tavan fals cu ditamai petele de rugină. Clipind de
câteva ori, am ridicat capul şi l-am sucit dintr-o parte într-alta,
înainte şi înapoi. Nodul din umărul meu era cât muntele Everest
şi se afla acolo de aproape o săptămână.
— Îmi pare rău, draga mea. Nu e deloc mai bine.
— Mia, suntem aici pentru tine.
— Vom continua să ne rugăm pentru un miracol.
— Şansele tatălui tău sunt, din păcate, foarte mici.
— Ai grijă să anunţi toată familia.
— Vorbeşte-i. Ia-ţi rămas-bun.
 Fragmente de condoleanţe şi răspunsuri din partea
doctorului se învârt în capul meu ca o placă pe un pick-up. Tot
ridic acul pick-up-ului şi o iau de la capăt repetând aceeaşi
melodie.
Mă uit fix, cu ochi mult prea obosiţi, la singurul bărbat care
m-a iubit mereu. Începând cu prima gură de aer pe care am tras-
o, până la faptul că m-a învăţat să joc baseball şi m-a încurajat
constant în timpul şcolii, până să fie dărâmat de plecarea mamei.
Chiar şi atunci când faţa îi era de un roşu aprins, vorbirea
nearticulată şi ochii cenuşii, tulburi, mă iubea şi mă bazam pe
dragostea aceea să ne ajute să trecem prin toate. În mare parte,
ne ajutase.
Stând la marginea patului lui, i-am apucat mâna sperând ca
strânsoarea mea, căldura pe care o presam în palma lui să-şi
croiască drumul recunoaşterii în trupul lui şi să-i transmită să
lupte. Să lupte pentru fiicele lui. Să lupte pentru mine, sânge din
sângele lui. Mi-am petrecut ultimii cincisprezece ani luptând
pentru el, pentru Maddy, iar acum era cazul să se îmbărbăteze.
Să-şi facă simţită prezenţa. Să încerce din răsputeri să se întoarcă
la noi. N-om fi însemnat noi mult, doar două femei tinere în
încercarea de a-şi găsi calea, dar eram ale lui şi trebuia să cred
undeva în adâncul sufletului că meritam să lupte sau se va pierde
de noi... pentru totdeauna.
A intrat asistenta din schimbul de dimineaţă. Mergea cu paşi
uşori, părând să nu facă nici un zgomot în timp ce verifica
semnele vitale ale tatei şi nota ceva pe fişa lui înainte să-mi
adreseze un zâmbet plin de remuşcare. Doar dintr-astea am
primit în ultimele zile. Scuze, încruntări, condoleanţe timpurii.
Mi-am mutat privirea către Maddy, care dormea ghemuită pe
canapeaua minusculă. Şi ea, ca şi mine, pleca doar pentru ca să
facă un duş rapid şi să se schimbe. Dacă tatăl nostru avea să-şi
dea ultima suflare, noi trebuia să fim acolo, alături de el.
Încă nu discutaserăm despre adevărul pe care îl aflaserăm.
Un adevăr a cărui greutate simţeam că-mi zdrobeşte pieptul. Nici
nu puteam respira la gândul că Maddy suferea. Să aflăm că
Jackson Cunnigham este tatăl ei biologic a fost pentru noi o
lovitură în moalele capului. Ne-a făcut să fim foarte încordate una
în prezenţa celeilalte, separându-ne într-o manieră care îmi
dădea fiori reci. Aveam nevoie de Maddy, acum mai mult ca
niciodată, iar ea părea că se distanţa, nesigură de locul pe care îl
ocupa. Uram asta şi o uram şi mai mult pe mama pentru
realitatea pe care ne-o crease.
Singurul câştig din toată treaba asta era Maxwell. Ne
trimisese aici cu avionul lui privat şi ne suna în fiecare zi. Ba mai
mult, ne rezervase şi o cameră la un hotel care era la doar doi
paşi de centrul de recuperare. Noul nostru frate se gândise la
toate şi se asigurase ca banii să nu fie o problemă. Deodată,
aveam cei mai buni doctori – echipe de oameni care veneau să
verifice starea tatălui nostru, să cerceteze fişele lui medicale.
Căutau indicii nu doar despre starea lui neurologică ca să se
asigure că nu este în moarte cerebrală, ci şi dacă va fi capabil să
învingă ramificaţiile unei infecţii virale scăpate de sub control,
incluzând nu una, ci două reacţii alergice la tratament care-i
provocaseră stopul cardiac.
Câţiva doctori se temeau de ce era mai rău. Până să ajungă
noua echipă de specialişti, cei de la centrul de recuperare îşi
luaseră speranţa de la tata. Ne-au spus că nu mai e nimic de făcut
şi ne-au recomandat să-l deconectăm de la aparate.
Aparatele de susţinere a vieţii.
Să renunţăm la ceea ce îl ţinea în viaţă. N-aş fi fost în stare s-
o fac. Dacă eu m-aş fi aflat într-o situaţie similară, oare tata ar fi
renunţat la mine, ar fi oprit aparatele să nu-mi mai ofere aerul
dătător de viaţă? Ar fi îngheţat iadul înainte să se întâmple asta.
Ar fi stat lângă mine şi mi-ar fi făcut masaj cardiac şi m-ar fi
resuscitat nonstop dacă asta m-ar fi ţinut în viaţă chiar şi pentru
un minut. Eram datoare să-i ofer şi eu aceeaşi şansă.
— Bună dimineaţa, domnişoară Saunders, a spus doctorul
Super-Sexy în timp ce trăgea fişa tatei din suportul de la capătul
patului şi o scana cu privirea.
Timp de câteva minute, a făcut însemnări, a verificat unele
chestii, a dat paginile şi a repetat procesul.
 M-am ridicat, mi-am întins braţele deasupra capului şi m-am
îndoit puţin de spate în încercarea de a mă elibera de durerea
constantă din mijlocului coloanei, din aceea de care ai parte când
stai prea mult pe un scaun de plastic, aproape o săptămână.
Spatele meu a protestat şi am sărit înapoi ca arsă. Doctorul
Super-Sexy a dat din cap, holbându-se la mine pe deasupra
ochelarilor cu ramă neagră. Părul lui negru şi cârlionţat era tuns
scurt şi aproape părea că luceşte. Părea ud, iar după mirosul
proaspăt de Irish Spring abia ieşise de sub duş. Mirosul proaspăt
de săpun mi-a amintit de cât de răscoaptă deveneam eu.
Trecuseră două zile de când eram la spital. Nici o cantitate de
deodorant n-ar fi putut masca grozăvia care începea să
germineze la subraţul meu.
— Bună dimineaţa, domnule doctor. Care-i prognosticul? E
mai bine?
Am încercat să nu par prea plină de speranţă, pentru că în
fiecare din ultimele şapte zile doar se încruntase şi dăduse din
cap. Astăzi, totuşi, a fost un moment. Unul în care am ştiut pur şi
simplu că ni s-a schimbat norocul.
Tânărul şi grozavul doctor a venit către mine şi şi-a pus o
mână pe umărul meu. A strâns, iar eu am încercat să gem la
uşoara eliberare a tensiunii musculare. Eram atât de tensionată
încât orice atingere, indiferent cât de mică, era ca un eveniment
spectaculos.
— Conform datelor, la un anumit moment pe parcursul
nopţii, plămânii tatălui dumneavoastră au început să se mişte
împotriva aparatelor. E un răspuns oarecum pozitiv, indicând că
ar putea respira de unul singur, dar nu vreau să ne bucurăm
înainte de vreme.
Nu există cuvinte care să poată exprima mulţumirea mea
pentru această fărâmă de speranţă. În schimb, m-am aruncat
către el şi l-am strâns în braţe. Am dat drumul şuvoiului de
lacrimi şi l-am lăsat să se scurgă în îmbrăţişarea aceea, ţinându-
mă de el de parcă propria mea viaţă depindea de asta. Nu părea
să-l deranjeze. De fapt, m-a îmbrăţişat şi el. Mi-a cuprins trupul
cu braţele, ţinându-mă la pieptul lui. Am stat acolo, o femeie
afectată şi un medic, un tămăduitor. M-am sprijinit de bărbatul
acela şi m-am rugat lui Dumnezeu să-i dea iscusinţa să-l salveze
pe tata, indiferent dacă tata o merita sau nu. Trebuia să cred că
toată lumea merită o a doua şansă. Dacă supravieţuia, cred că
tata ar fi fost de acord. Poate că ăsta avea să fie semnalul de
alarmă de care avea nevoie ca să realizeze că viaţa merită într-
adevăr trăită.
Un apel telefonic a explodat în euforia care era cam singurul
moment pozitiv din săptămâna aceea. Am sărit înapoi şi m-am
uitat în privirea albastră ca cerul a doctorului Super-Sexy.
— Vă rog să mă scuzaţi. Doar că sunt multe... am început eu,
dar el mi-a tăiat vorba.
— Mia, să nu regreţi niciodată că ai nevoie de o îmbrăţişare.
Îmi dau seama că eşti o femeie foarte puternică, dar cu toţii avem
nevoie de cineva pe care să ne bazăm. Hai să ne rugăm în
continuare pentru un miracol. Am să revin să-i verific starea în
vreo două ore.
Am dat aprobator din cap şi m-am întors s-o văd pe Maddy
cu telefonul lipit de ureche.
— Ăă, da, e chiar aici, mătuşă.
Maddy mi-a întins telefonul în timp ce-şi dădea de pe faţă
şuviţele blonde şi ciufulite. Arăta aşa cum mă simţeam eu, deşi
sunt sigură că, dacă ar fi fost vreo oglindă pe lângă mine, aş fi
văzut că şi eu arătam ca desprinsă din noaptea morţilor vii.
Am dus telefonul la ureche oftând prelung.
— Alo?
— Ce naiba se întâmplă? Nu mi-ai răspuns la telefon, nu te-ai
îmbarcat în avion şi cu siguranţă n-ai ajuns la Tucson, Arizona,
unde te aştepta clientul numărul nouă!
Am încercat să formulez un răspuns, dar n-a ieşit nimic. Ar fi
trebuit să spun că-mi pare rău sau ceva, dar nici măcar nu-mi
păsa.
— Millie...
— Nu mă lua cu Millie. Eşti în rahat până la gât, fetiţo! Dacă ai
citit şi partea scrisă cu litere mici a contractului tău, atunci ştii că
dacă laşi clientul cu buza umflată nu numai că pierzi suta de mii
de dolari, ci îi datorezi tu lui o sută de mii pentru deranjul
pricinuit!
Mişcându-mă cât de repede mă puteau duce picioarele mele
obosite, am ieşit din rezerva tatei şi am luat-o pe hol până în
grădină. Era devreme şi acolo nu era încă nimeni.
— Vrei să zici că acum îi datorez unui ticălos bogat o sută de
mii de dolari? am răcnit în telefon.
— Ţipi la mine?
Vocea îi era rigidă de venin şi la fel de letală.
— Te-ai băgat singură în asta.
— N-am avut încotro! Tata e pe patul de moarte!
— Şi dispari aşa pur şi simplu şi nu-mi zici? Mia, dacă l-aş fi
anunţat pe client din timp, toate astea puteau fi evitate. Acum,
eşti cu două sute de mii de dolari în minus. N-ai destul în cont cât
să-i trimiţi lui Blaine rata lunară.
O, nu. Am început să tremur, iar picioarele nu mă mai ţineau.
M-am prăbuşit pe cea mai apropiată bancă.
— N-am plătit...
M-am înecat, frica punând stăpânire pe limba mea.
— Da! Am sunat de câteva ori pe zi. În cele din urmă am luat
legătura cu Maddy, deşi şi ea mi-a ignorat apelurile până azi.
— Telefonul meu a fost închis. În ultima săptămâna a fost
totul nesigur cu tata, Millie. Şi încă n-a trecut pericolul. Nu-l pot
lăsa.
Mi-am trecut mâna tremurândă prin păr şi am tras de
rădăcină, durerea instantanee aducând cu ea o luciditate de care
încercam cu disperare să mă agăţ.
— Nu te pot ajuta, Mia. Banii mei sunt blocaţi în afacere şi
într-o companie în care tocmai am investit totul. Trebuie să
apelezi la unul dintre prietenii tăi bogaţi. Poate că unul dintre cei
care au plătit extra? a sugerat.
De parcă ar fi fost atât de uşor. Sex şi bani. Ăsta era numele
jocului ei.
Să le cer lui Wes sau lui Alec două sute de mii de dolari? Sub
nici o formă. Nici gând.
— Găsesc eu ceva.
 — Tot ce ştiu este că ar fi bine să găseşti ceva repede.
Următorul tău client este Drew Hoffman.
Numele mi-a răsunat în minte ca un ecou până când am făcut
legătura.
— Doctorul vedetelor? Cel cu emisiunea TV, vitaminele,
hainele de antrenament şi DVD-urile? Cred că glumeşti.
— Chiar el. Se pare că a văzut campania de costume de baie.
Vrea să apari în emisiunea lui pentru un segment zilnic pe care o
să-l numească Trăind frumos. Mia, dacă merge treaba, ţi-ai putea
asigura un loc în emisiune la începutul noului an. Ar trebui să
aştepte doar vreo două luni ca să poţi începe. Nu e nici o grabă.
A chicotit. Un scârţâit ca de vrăjitoare din filmele proaste.
Dacă aş fi stat lângă ea, ar fi fost nevoie de o forţă herculeană să-
mi poată dezlipi cineva degetele osoase de gâtul ei.
Nu e nici o grabă. Millie a zis asta de parcă n-ar fi fost criza
secolului. Mi-am apăsat tâmplele cu putere. Tot sângele din corp
părea să clocotească în inima mea şi-o făcea să bată mult mai
repede decât era normal. Dacă n-aş fi fost aici cu tata, toate astea
ar fi însemnat într-adevăr nişte veşti bune. Datorită publicităţii
de care avusesem parte, intrasem cât de cât în lumea actoriei.
Presa remarcase asta, iar când videoclipul lui Anton avea să fie
difuzat luna viitoare, lucrurile aveau să se suprapună frumos.
Totuşi, ce oportunitate, de a apărea într-o emisiune TV alături de
doctorul Hoffman! Era o nebunie. Asta era şansa de care aveam
nevoie ca să-mi găsesc propriul drum.
Fir-ar să fie, aveam nevoie să vorbesc cu Wes. Să-i aflu
părerea, să aflu dacă îl cunoaşte personal pe faimosul doctor şi
dacă a auzit ceva. Desigur, nu puteam face asta, pentru că nu mai
primisem nici un semn de viaţă de la el de două săptămâni. Nu
ştiam unde era, când avea să se întoarcă, doar ce spusese Judi, şi
anume că plecase în toiul nopţii. I-a spus că urma să se întoarcă
în două sau trei săptămâni şi să-mi zică mie că o să mă sune. Atât
a avut să-mi transmită. Am primit un mesaj vocal gâjâit care se
auzea atât de rău încât mare parte din ce spunea n-am putut
înţelege. Că o să se întoarcă acasă în curând şi că mă iubeşte. În
afară de asta, nimic.
 Desigur, mai era şi problema că trebuia să găsesc o soluţie
prin care să fac două sute de mii de dolari sau să-l conving pe
Blaine să mă păsuiască.
— Să sperăm că tata scapă cu bine în curând. Nu anula
contractul pe luna octombrie până nu-ţi zic eu. O să încerc să fiu
mai disponibilă, dar e greu în situaţia de faţă, Millie. Şi mai sunt şi
nişte probleme de familie despre care trebuie să vorbesc cu tine.
Chestii serioase care au de-a face cu mama.
— Ai vorbit cu Meryl?
Vocea i-a devenit uşoară ca o şoaptă, încât m-am văzut
nevoită să lipesc telefonul de ureche şi mai tare.
Am dat din cap la ridicolul întrebării ei ca o confirmare că nu
voiam să intru în subiectul ăsta. Tata era aici, luptându-se pentru
viaţa lui. Mama noastră, sora lui Millie, şi uriaşele alegeri greşite
pe care le făcuse în ultimii treizeci de ani n-aveau să devină
centrul atenţiei. Ultimul lucru cu care voiam să am de-a face erau
mama şi secretele ei.
— Nu, n-am vorbit cu ea. Doar că au ieşit nişte chestii la
iveală. Când îşi mai,revine tata, te sun, bine?
Millie a oftat.
— O să... îşi revină?
Am scăpat un fornăit trădându-mi enervarea.
— Nu te purta ca şi când ai da două parale pe ce se întâmplă
cu tata. L-ai urât mereu, l-ai detestat pentru că nu ne-a adus în
California când ne-a lăsat mama. A făcut tot ce-a putut.
De la celălalt capăt al legăturii telefonice s-a auzit mormăitul
ei de neîncredere.
— Tot ar fi însemnat să vă ofere o viaţă. Când sora mea era
acolo eraţi toţi fericiţi. N-a putut să mai ţină frâiele după ce a
plecat ea.
Vocea îi era rece şi mi-a îngheţat sângele în vene. Am simţit
pe dinăuntru o dorinţă puternică de a-mi apăra tatăl. Mătuşă sau
nu, se juca cu focul şi trebuia să fie pusă la locul ei.
— Măcar el n-a plecat. Aia a fost soră-ta. Femeia căreia îi duci
dorul aşa de tare a plecat şi şi-a lăsat fiicele de zece şi cinci ani,
dar cred că e în regulă să faci aşa ceva, nu? Nu că ar fi fost prima
oară când ar fi lăsat o familie de izbelişte. La naiba, de unde să
ştim, poate că-s o droaie ca noi peste tot în ţară. Probabil că am o
grămadă de alţi fraţi despre care nu ştiu.
Millie a pufnit şi vocea i-a tremurat.
— Mama ta n-a fost bine niciodată, păpuşă. Ştii asta. În
adâncul tău, ştii că n-a fost niciodată făcută să trăiască la casa ei
cu copii şi viaţă de femeie măritată. Spiritul ei avea nevoie să
hoinărească liber, altfel s-ar fi simţit prizoniera propriei vieţi.
— Îi cauţi scuze?
— Mia, te-a iubit.
Am izbucnit.
— Aşa se cheamă? Că pleci şi-ţi laşi fiicele? Iubire. N-a ştiut
ce înseamnă cuvântul ăsta.
Acum, că îl aveam pe Wes, ştiam sigur. Când iubeşti pe cineva
atât de mult, îţi pasă mai mult de fericirea celuilalt decât de a ta.
Desigur, există şi partea cu datul şi primitul, dar face parte din a-
ţi împărtăşi viaţa, a avea o familie.
— Mama n-a cunoscut semnificaţia cuvântului iubire, Millie,
am repetat.
— Nu spune asta. Meryl n-a fost în toate minţile întotdeauna.
A fost aşa de pe vremea când era copil.
Fix acolo şi atunci am decis că avea nevoie de o doză
puternică de realitate în ceea ce-o privea pe scumpa ei soră.
— Am ascultat destul. Fă-ţi o favoare. Ia pune mâna şi caută
numele Maxwell Cunningham încă o dată.
— Ultimul tău client? L-am cercetat. Ştii asta.
Tonul îi era plictisit, enervat.
— Fă-o, Millie. Caută-i certificatul de naştere.
S-a auzit o pârâitură în telefon în timp ce eu mă îndreptam
către uşă ca să intru înapoi în spital. Aveam nevoie de o perfuzie
cu cafeină imediat.
— Mia, n-ai nici o noimă. Certificatul de naştere?
— Da.
— Şi ce anume te aştepţi să găsesc?
Am râs. Un râs ca de porc, un rânjet ca de hienă, unul din tot
corpul. Mai multe cadre medicale care au trecut pe lângă mine pe
hol m-au privit de parcă tocmai le spusesem că mi-au crescut
aripi şi că-s o zână. Nu-mi păsa. Delirul nu era un prieten de
vreme bună zilele astea şi m-am gândit că oamenii ăştia au de-a
face cu suficientă debilitate mintală pentru a trece nepăsători pe
lângă mine.
— Ai să descoperi că numele mamei lui Maxwell
Cunningham este Meryl Colgrove. Tatăl lui este Jackson
Cunningham.
— Poftim? Trebuie să fie o glumă ceva. N-are cum să fie
adevărat. Te minte. Cineva te minte.
Teama şi şocul din vocea ei erau credibile. Cel puţin n-avea
habar de destrăbălarea surorii ei.
— Da, Meryl şi-a părăsit propriul fiu când avea un an. Trei
ani mai târziu, s-a căsătorit cu tata şi apoi, după un an, am venit
eu.
N-aveam de gând să-i desenez tot nenorocitul de arbore
genealogic, dar mi-a ţopăit pe nervi apărând-o pe o femeie care
nu merita aşa ceva.
— Imposibil. Aş fi ştiut... a zis cu răsuflarea întretăiată.
Cum am ajuns în cantină, m-am târşâit până la aparatul de
cafea, am băgat cei cincizeci şi cinci de cenţi şi am vârât un pahar
de carton sub cioc. Cafeaua era oribilă, dar mă ajuta să rămân
trează. Mă rog, pentru vreo oră, iar apoi îmi reluam mersul de
zombi înapoi către automat. Asta devenise o rutină pe care o
îndeplineam de câteva ori pe zi.
Am tras aer adânc şi mi-am rezemat fruntea de aparatul de
cafea care revenea huruind la viaţă, vărsând cafea. Bâzâitul era
plăcut pe capul care-mi zvâcnea.
— Ba să crezi. Dar e şi mai rău de-atât.
— Mia, nu.
A suspinat, a pufăit şi a sughiţat la capătul liniei. Sincer, în
momentul acela, nu-mi păsa. Trecusem prin mult prea multe
pentru o singură persoană în ultimele două săptămâni. Trebuia
să-i ofer şi ei partea cuvenită din povara adevărului.
 — Maxwell Cunningham. Nu numai că e fratele nostru, dar e
şi fratele biologic al lui Maddy după ambii părinţi. Ştii ce
înseamnă asta? Ă?
Vocea mi-a crescut în intensitate, mânia şi biruinţa punând
stăpânire pe fiecare cuvânt.
— Asta înseamnă că sora ta l-a înşelat pe tata. A avut o
aventură cu Jackson Cunningham la zece ani după ce au avut
primul copil împreună, iar ea a rămas însărcinată cu Maddy.
Nenorocita aia mizerabilă i-a pasat-o pe Maddy lui tata ca fiind
copilul lui şi nu s-a sinchisit vreodată să spună adevărul. Asta-i
sora ta. Învaţă să trăieşti cu ideea asta. Eu m-am obişnuit, la
naiba.
Am închis telefonul, mi-am luat paharul cu cafea şi am sorbit-
o pe toată dintr-o înghiţitură. Era suficient de fierbinte cât să-mi
ardă limba, distrugând fiecare papilă gustativă în calea ei. Nu că
mi-ar fi păsat. Durerea mi-a oferit un alt punct asupra căruia să
mă concentrez în afară de cumplita încurcătură în care se afla
tatăl meu.
Scoţând o bancnotă de un dolar din buzunar, am vârât-o în
aparatul de cafea, am mai băgat zece cenţi şi mi-am pus paharul
meu, acum gol, într-o parte şi unul pentru Maddy în partea
cealaltă. Mi-am sprijinit din nou capul de aparatul care vibra, iar
senzaţia a durat mai mult. Timp de un minut m-am lăsat pradă
întunericului.
— Doamne, scumpo, vino aici, s-a auzit cel mai dulce sunet
după vocea lui Wes al meu, înainte de a fi cuprinsă în braţele
masive ale bărbatului pe care ajunsesem să-l cunosc drept fratele
meu.
— Max, am izbucnit la pieptul lui.
M-am prins de spatele lui şi am lăsat lacrimile să curgă. Au
izbucnit furioase şi cu repeziciune. Se simţeau ca un torent,
făcându-i fleaşcă tricoul negru, dar el mă ţinea şi mai strâns.
Pentru prima oară de când primisem telefonul ăla, mă simţeam
în siguranţă. Protejată.
— Mulţumesc. Mulţumesc că ai venit, am spus printre
suspine.
 Dacă ar fi fost posibil, m-ar fi ţinut şi mai strâns, şi mai
aproape. Şi mai multă căldură mi-a înconjurat sufletul îngheţat.
— N-aş putea fi nicăieri în altă parte decât aici, ajutându-mi
surorile să treacă printr-o perioadă grea. Sprijină-te de mine,
scumpo.
Şi asta am făcut un timp destul de lung.
Când un suspin şi-a croit drumul din pieptul meu afară, el m-
a strâns cu putere. În timp ce mi se înmuiau genunchii şi îmi
pierdeam puterea de a mă ţine pe picioare, el m-a ridicat. Când
am implorat şi m-am rugat lui Dumnezeu ca tata să trăiască, el a
şoptit cuvintele la unison cu mine.
N-am avut niciodată pe nimeni pe care să mă sprijin, o
persoană care să lase totul şi să fie acolo pentru mine când
aveam nevoie. Chiar acolo, blocată în raiul braţelor lui, mi s-a
întipărit în suflet. Aveam un frate şi acum, că-l aveam, nu voiam
să aflu cum ar putea fi viaţa fără el.

CAPITOLUL 3

— Mia, scumpo, eşti moartă de oboseală. Trebuie să pui

geană pe geană, altfel o să-ţi cedeze corpul când te aştepţi mai
puţin.
M-am tras din căldura îmbrăţişării lui, mi-am şters ochii cu
mâneca cămăşii şi am tras câteva guri de aer ca să mă calmez.
— Sunt bine. Serios, Max. O să fiu bine.
— Nu, nu este, s-a auzit vocea lui Maddy la zece paşi în
spatele nostru îndreptându-se către noi.
S-a uitat la aparatul de cafea şi a arătat cu degetul.
— Una-i a mea?
Am dat aprobator din cap şi i-am urmărit mişcările în timp
ce-şi prepara cafeaua. Chiar se obosise să-şi pună lapte şi zahăr.
Eu o beam neagră, deşi uram cafeaua neagră. Oricum nu-i
simţeam gustul. La fel şi cu mâncarea. Nu numai că aproape totul
în jurul meu îşi pierduse aroma, dar şi lumea din jurul meu îşi
pierduse mult din culoare.
Maddy s-a târşâit până la Max şi s-a aruncat la pieptul lui.
Asta era o premieră. Max a luat-o în braţe şi a strâns-o cu
precauţie, mângâindu-i părul. A închis ochii de parcă momentul
era mult mai emoţionant. Ştiam că-şi dorea să fie apropiat de
mine şi de Maddy, dar totul în Texas se întâmplase atât de repede
încât nu avuseseră destul timp să stabilească o conexiune între
ei. Abia ce aflaserăm că Maxwell e fratele nostru şi că ea e sora lui
bună, că am primit telefonul despre tata şi a trebuit s-o întindem.
Şi-a ridicat capul, odihnindu-şi bărbia pe pieptul lui.
— Mulţumesc că ai venit, Max.
— După cum i-am zis şi surorii tale, n-aş putea fi nicăieri în
altă parte.
— Surorii noastre.
Vocea i-a tremurat puţin când a pronunţat cele două cuvinte.
Max s-a încruntat, iar sprâncenele lui au format un şănţuleţ.
— Ce ai spus, dulceaţă?
Dulceaţă. De când ne-a cunoscut, ei i-a spus dulceaţă şi mie
scumpo.
— Sora noastră, a repetat Maddy. Mai devreme ai spus sora
ta. Te-am corectat doar. Suntem cu toţii rude şi vreau să fie clar
încă de-acum că, indiferent cine are mai mult sânge de acelaşi fel
în vene, Mia va rămâne întotdeauna sora noastră sută la sută.
Max şi-a ţuguiat buzele.
— Ai perfectă dreptate. N-am vrut să sune aşa. Iartă-mă.
Ne cere iertare? Ce?
— Max, nu trebuie să te scuzi, serios. Doar că Maddy e puţin
prea sensibilă. Agitaţia e la cote înalte în perioada asta.
Maddy a strâns din ochi.
— Nu, nu sunt. Îţi spun doar cum stau lucrurile. Aşa cum m-
ai învăţat să fac de când eram mică. Să nu mă ascund niciodată în
spatele unei minciuni. Să nu-mi ţin gura atunci când trebuie
discutate lucruri importante. Nu vreau să mai fierb la foc mic.
Max trebuie să ştie că tu eşti pentru mine mai importantă decât
oricine altcineva de pe lumea asta. Dacă e să fim o familie în orice
chip, indiferent ce se întâmplă, unde te afli tu, acolo sunt şi eu. Şi,
pur şi simplu, aşa stau lucrurile. Punct. Nu-mi pasă cine-i tatăl
meu biologic.
A arătat către hol.
— Cel de acolo este tatăl meu. Nici un test de sânge n-o să
schimbe asta vreodată.
Max a inspirat uşor, iar eu am hârşâit linoleumul cu piciorul,
lăsând urme negre, în timp ce mă gândeam cum să gestionez mai
bine ieşirea ei. Se simţea, în mod evident, ciudat în privinţa
locului ei şi era defensivă faţă de relaţia noastră şi confuză în
ceea ce-l privea pe tata şi ascendenţa ei.
— Maddy... Max, soţia lui, Cindy, şi fetiţa lor, Isabel, la fel ca şi
cel mic care urmează să se nască, sunt cu toţii acum o completare
la clanul Saunders, bine? Nu privi totul ca pe o schimbare, ci ca pe
o completare. Doar pentru că ei sunt Cunningham, nu înseamnă
că şi tu eşti tot Cunningham.
Şi fix atunci Max a făcut o greşeală fatală.
— Păi, teoretic, este o Cunningham, doar că n-a ştiut-o.
Am văzut cu ochiul liber momentul în care ea a perceput
vorbele. Corpul i-a înţepenit, pieptul i s-a umflat, iar din ochi
păreau că-i ies săgeţi în timp ce s-a aruncat în faţa lui Max cu
degetul ăla al ei – cel la capătul căruia efectiv uram să mă aflu –
pe care l-a îndesat de câteva ori în pieptul lui. Au. Ştiam din
proprie experienţă cât de dureros era degetul ăla osos.
— Aşa zici, ha? Ştiu că voi faceţi lucrurile diferit în Texas, dar
ascultă-mă şi ascultă-mă cu atenţie. Am fost mereu, sunt şi voi fi
întotdeauna Madison Saunders. Ai priceput? Mă simţeam bine în
pielea mea înainte şi n-am de gând să mă schimb doar pentru că
un test ADN demonstrează nu ştiu ce. Recunosc, sunt şocată de
faptul că am un frate şi chiar sunt bucuroasă pentru asta, dar n-o
să mă câştigaţi ca pe un premiu de consolare pentru acţiunile lui
Meryl Colgrove. Ai priceput?
— Surioară...
Propria mea voce era de nerecunoscut, înecată de amarul de
tristeţe cu care vorbeam în timp ce mi-am cuprins sora în braţe.
Şi-a lipit corpul de pieptul meu presându-şi faţa de gâtul meu.
 — Sunt Madison Saunders! Nu sunt Cunningham, suspina cu
faţa acoperită de părul meu des.
— Iubito, nu vrea nimeni să te schimbe, nici pe tine, nici
numele tău şi nici ceea ce eşti. Vei fi mereu sora mea. Vei fi mereu
fiica tatei. Doar că acum mai avem o parte a familiei noastre pe
care s-o iubim şi s-o cunoaştem. Nu se schimbă nimic, Mads.
Nimic. Suntem tot noi două împotriva lumii, bine?
A dat din cap aprobator, continuând însă să plângă.
— Vorbesc serios. Max nu e aici ca să schimbe ceva, nu-i aşa,
Max?
Maxwell şi-a dres vocea cuprinzându-i ceafa cu mâna lui
uriaşă.
— Dulceaţă, deja vă iubesc, pe tine şi pe Mia, foarte mult.
Sunteţi surorile mele mai mici şi, din momentul în care ne-am
întâlnit, am simţit fiorul ăla de conştientizare a ideii de familie. V-
am dorit toată viaţa mea. Mi-am dorit familia asta. Acum o am şi
sunt fericit, draga mea. Cyndi, Isabel şi bebeluşul Jack vor avea
nişte femei grozave în viaţa lor şi nu pot decât să mă simt
norocos. Atâta tot, draga mea. Pentru asta mă aflu aici. Ca să-mi
ofer sprijinul câtă vreme tu şi Mia aveţi grijă de tatăl vostru.
După câteva momente, Maddy şi-a ridicat capul. I-am cuprins
obrajii în mâini şi i-am şters lacrimile.
— Nu s-a schimbat nimic, bine?
— Se sssimte ddde parcă s-au schimbat multe.
Şi-a şters nasul umed de mânecă. Scârbos. Amândouă eram
dezgustătoare.
— Deşi pare aşa, nu s-a schimbat nimic. Tu eşti încă
studentă, pe cale să devii doamna Matthew Rains şi mă ai pe
mine pentru totdeauna. În plus, acum mai ai şi un frate mai mare
grozav şi extrem de bogat.
— Păi, toţi suntem bogaţi, a adăugat Max entuziast, dar fără a
fi de vreun mare ajutor.
Frate! Trebuia să fi avut un buton de oprit-pornit. Cam aşa ar
trebui să vină din fabrică fraţii. Nu avusesem ocazia să discut
despre firma Cunningham Oil & Gas fiindcă intervenise toată
treaba cu tata.
 Maddy s-a încruntat făcând un rid mic deasupra nasului.
Când era mică îi pupam ridul ăla şi-i spuneam să nu se încrunte
ca să nu rămână aşa, pentru că mai târziu în viaţă i-ar fi displăcut.
— Nu suntem bogaţi, a răspuns Maddy în zeflemea. Nici pe
departe.
Maxwell mi-a aruncat o privire aspră.
— Nu i-ai spus? a întrebat încrucişându-şi braţele alea
masive la pieptul şi mai masiv.
Aş fi vrut să mă scurg ca o mâzgă la picioarele lui. Avusesem
de-a face cu prea mult dramatism ca să mai pot face faţă şi la
conversaţia asta acum. Mai întâi Millie, acum Max şi Maddy. La
naiba!
— Ce să-mi spui? a insistat Maddy.
— Max, am avut de-a face cu nişte chestii destul de nasoale.
Ultimul lucru pe care voiam să-l fac era să mai complic şi eu
treaba.
— Ce complicaţie? a întrebat Maddy.
— Nu e chiar o complicaţie. Mai degrabă un beneficiu, a
adăugat Max.
— Şi beneficiul este...? a întrebat ea.
În loc să mă mai implic, eram mult prea obosită să-mi mai
bat capul să găsesc o modalitate frumoasă de a spune totul, iar
Max oricum părea gură spartă, aşa că de ce nu? Sorbindu-mi
cafeaua şi lăsând lichidul cremos care indiscutabil era mai bun
ori de câte ori era preparat de altcineva – sau poate că era doar
datorită zahărului şi a laptelui –, am urmărit cum Max i-a explicat
lui Maddy că noi trei aveam să deţinem câte o parte din
Cunningham Oil & Gas, deşi îl făcusem să accepte să ne dea nouă
doar jumătate, ca astfel el să deţină cincizeci la sută din
companie. Era dreptul lui moştenit la naştere, iar noi oricum nu
crescuserăm cu ideea asta în minte. Fiecare dintre noi două am fi
avut douăzeci şi cinci la sută, ceea ce înseamnă o groază de bani,
dar nu ne forţa să luăm decizii zi de zi şi să ne implicăm în
afacere. Maddy, pe de altă parte, cu diploma ei, ar fi putut fi
interesată de această opţiune în viitor.
 După ce Max i-a expus detaliile, ea a rămas acolo, poate
şocată sau doar pierdută în gânduri. La momentul ăla nu puteam
fi sigură. În cele din urmă, a început să dea semne că mai e cineva
acasă, iar faţa i s-a luminat. O nuanţă rozalie i-a colorat obrajii şi
optimista de soră-mea şi-a făcut din nou apariţia.
— Deţin douăzeci şi cinci la sută din una dintre cele mai mari
companii de petrol şi gaze din ţară?
— Da, doamnă, a răspuns Max, pe buze instalându-i-se un
mic zâmbet de infatuare.
— Fugi de aici! a izbucnit ea cu mâinile strânse la piept. E
fantastic!
— Ba să ai surori e fantastic. E dreptul vostru, prin naştere,
să fiţi parte din afacerea familiei, a anunţat Max mândru.
— Deci, când termin facultatea, pot să vin pur şi simplu să
lucrez la companie dacă vreau?
Exact cum credeam, sora mea cea deşteaptă, aproape om de
ştiinţă, era foarte încântată de idee.
— Sigur. Mi-ar plăcea ca amândouă să veniţi să lucraţi la
sediul central din Dallas, a răspuns Max râzând.
— Vedem.
Max a zâmbit cuprinzându-ne pe amândouă cu braţele.
— Deocamdată, totuşi, trebuie să vă hrănesc cu nişte
mâncare adevărată.
Mi-a mirosit părul.
— Şi trebuie să vă trimit la duş. Şi cel puţin patru ore de
somn.
Şi eu, şi Maddy aveam de gând să protestăm, dar ne-a împins
fix pe lângă uşa de la salonul tatei. Nu se schimbase nimic în
sfertul de oră pe care-l petrecusem la cantină şi în care stătuse
singur.
— Nu-l putem lăsa pe tata singur, a spus Maddy.
— Nu-l lăsam. M-am întâlnit cu iubitul tău. El şi mama lui
veneau oricum ca să vă mai înlocuiască. Or să stea cu tatăl vostru
cât vă odihniţi voi un pic. Fără discuţii. Nu-i sunteţi de nici un
folos aşa. Sunt sigur că ar fi foarte furios dacă ar şti că n-aveţi
grijă de voi.
 Tonul lui Max era ferm. Am scos un sunet cumva între râs şi
pufnitură. Tatei îi păsa. Ne iubea, în mod cert, dar de obicei era
atât de beat încât nu observa cu zilele dacă eu şi Maddy
rămâneam fără mâncare. Odată, n-am mâncat două zile. Aveam
doişpe ani şi nu eram suficient de mare cât să pot lucra, iar
Maddy avea şapte ani. Terminaserăm toată mâncarea din casă,
inclusiv toate uscăturile şi toate conservele. După două zile
întregi fără să mâncăm nimic, eram disperată. Aşa că m-am dus
pe strada principală la un bufet al unui cazinou foarte aglomerat
şi mi-am burduşit sacoşa cu rulouri şi bucăţi de pui când nu se
uita nimeni. M-am asigurat că stăteam foarte aproape de câte-o
familie cu copii fără să-şi dea seama nimeni. M-am strecurat
afară, iar eu şi Maddy am mâncat trei zile din ce-am şterpelit,
până când tata şi-a revenit din chiolhanul lui şi a umplut din nou
casa cu mâncare. Am mai făcut asta de câteva ori de-a lungul
anilor, când era cu adevărat grav. Răspunsul la afirmaţia lui Max
de mai devreme ar fi un „nu“ hotărât. Tata mai mult ca sigur n-ar
fi observat că sufeream, că eram obosite sau toate astea. Max mă
cunoştea pe mine de-o lună, iar pe Maddy de-o săptămână şi deja
ştia de ce aveam nevoie.
Conduse de un frate ferm, l-am lăsat să ne târască până la
apartamentul cu două dormitoare pe care ni-l rezervase acum o
săptămână la hotel, un apartament în care nu dormiserăm nici
măcar o dată. Îl folosiserăm doar pentru câte un duş, şi nu
suficient dacă ne luam după duhoarea pe care o răspândeam.
Max s-a aşezat pe pat dând din mâini să plecăm.
— Voi două, la duş, acum.
A arătat către mine şi Maddy. Apoi a ridicat receptorul.
— Da, aş vrea... aşteptaţi un pic. Vă plac hamburgerii?
Mi-a lăsat gura apă doar la ideea unui hamburger plin de
carne şi brânză. Nu-mi mai fusese foame cu zilele. Şi tot de zile
întregi nu mai mâncasem nimic care măcar să semene a mâncare
adevărată. Îmi creasem o dietă strictă formată din cafea, batoane
Snickers şi un mix de gustări de tot felul, asta când reuşeam să
mă silesc să înghit ceva. A, noua şi viitoarea soacră perfectă a lui
Maddy aducea mâncare în fiecare zi, dar nu m-am putut atinge de
ea. Tata nu mânca. Eu de ce-aş fi mâncat? Acum, cu câteva
kilograme în minus şi cu un stomac care mergea în gol, ştiam că
nu sunt de folos nimănui în starea asta.
— Hamburgerii sunt perfecţi, Max, mulţumim, am răspuns,
iar Mads s-a mărginit să aprobe din cap.
Îmi dădeam seama după umbletul ei şi după umerii lăsaţi că-
şi pierdea din putere, iar greutatea tuturor întâmplărilor recente
începea să lase urme vizibile.
Din moment ce era un apartament cu două dormitoare, erau
şi două băi. Eu am făcut duş în una, iar Mads în cealaltă. Când am
ieşit, un tricou bărbătesc şi o pereche de boxeri aşteptau pe
măsuţa de toaletă. Nici măcar nu mă gândisem la pijamale,
darămite să le pun în bagaje. Mi-am târşâit picioarele până în
sufragerie, unde Maddy stătea cu mâinile încolăcite în jurul unui
hamburger uriaş. Şi ea purta tricou şi boxeri.
— Gemene, am glumit, iar Maddy aproape că s-a înecat cu
burgerul ei când a chicotit.
— Trebuia să vă dau ceva să purtaţi. N-ai nimic pentru
culcare. În ce aţi dormit?
M-am holbat la fereastră, mai precis oriunde prin cameră, ca
să evit întrebarea.
Maddy, în schimb, a ales să fie sinceră.
— Max, am stat numai la spital.
El a dat capul pe spate şi şi-a apucat genunchii.
— Adică vrei să spui că n-aţi dormit nici măcar o dată într-un
pat de când aţi plecat de la fermă?
Maddy, bat-o norocul, nu s-a prins de tonul lui.
— Nu. În majoritatea nopţilor moţăiam eu pe canapeaua
micuţă de acolo, iar Mia pe scaun.
Privirea i s-a mutat rapid către mine.
— Ai dormit pe un scaun toată săptămâna?
A arătat către mine.
— Iar tu probabil că te-ai răsucit ca un covrig ca să încapi cât
eşti de lungă pe canapeaua aia, a spus îndreptându-şi atenţia
asupra lui Maddy. Păi, pentru numele lui Dumnezeu, nu-i de
mirare că amândouă arătaţi oribil. Bărbaţii voştri ce-au de spus
în toată chestia asta?
Cu privirea furioasă, îşi strângea şi mai tare genunchii.
— O întrebare a naibii de bună, am îngăimat eu cu un cartof
sărat în gură.
Era perfect de crocant şi sărat şi plin de splendoarea
cartofilor. După ce am mâncat pe nerăsuflate cel puţin zece, am
luat hamburgerul.
Maddy a mestecat şi apoi a vorbit.
— Mia a refuzat să plece. Eu am refuzat s-o las pe Mia.
Trecem prin asta împreună, nu-i aşa, surioară?
A spus-o de parcă să-l veghem pe tata când îşi dă ultima
suflare era ceva ce musai trebuia marcat pe lista noastră de
solidaritate între surori. Era drăguţ totuşi. Ştiam că-şi doreşte ca
tata să-şi revină din toate astea la fel de mult cât îmi doream şi
eu, dar ne temeam şi de ce se va întâmpla când va afla că nu el
este tatăl ei biologic.
Max s-a ridicat, s-a plimbat prin cameră, apoi a scuturat din
cap.
— Ei bine, o să fiu aici vreo două săptămâni sau cel puţin
până când trece peste asta. Apoi trebuie să mă întorc la Cindy. Nu
pot fi plecat în ultima lună de sarcină. La naiba, poate că ar trebui
să aduc fetele aici, acum. Aşa am fi cu toţii, să trecem împreună
prin toate astea indiferent ce se întâmplă.
Ar fi putut exista o persoană mai bună şi mai generoasă ca
el? Nu cred. N-am cunoscut niciodată un bărbat ca el şi probabil
că nici nu voi cunoaşte. Da, am cunoscut nişte bărbaţi speciali în
ultimul an, unii pe care i-aş considera chiar prieteni apropiaţi,
amanţi grozavi şi chiar şi mai mult în unele cazuri. Max, însă, e
unic. Dragostea lui pentru familie concura cu cea a lui Tai şi a
clanului său samoan din Hawaii. Erau foarte uniţi, dar
înverşunarea lui Max, atitudinea lui, iubirea infinită pentru
Maddy şi pentru mine şi felul în care avea grijă de noi de parcă
voia să facă asta pentru totdeauna însemnau mult mai mult. Nu
există o manieră mai potrivită de a explica toate astea fără a suna
extrem de siropos.
 Am mai mâncat vreo zece minute, iar Max arăta către farfurie
de fiecare dată când vreuna dintre noi respira lăsându-se pe
spate şi sprijinindu-se de canapea. Voia farfuriile goale şi n-avea
de gând să se lase impresionat de nimic. În cele din urmă, şi eu, şi
Maddy am mâncat până ne-am ghiftuit. Şi, fără a băga de seamă,
am ajuns să ne sprijinim una de cealaltă, umăr în umăr, cu ochii
atât de grei încât era imposibil să-i ţinem deschişi.
— Haideţi, fetelor.
Max m-a înghiontit, dar m-am aplecat şi mai mult către
Maddy. Greutatea ei mi-a părăsit o parte a corpului, iar eu am
tremurat, privată fiind de căldura trupului ei. Aveam ochii mult
prea grei pentru a-i deschide. Aveam nevoie de câteva minute să-
i odihnesc, iar apoi aş fi fost ca nouă.
Deodată, m-am simţit fără greutate, de parcă zburam pe aripi
invizibile către o destinaţie necunoscută. După câteva zgâlţâieli,
am fost aşezată pe un nor printre straturi uşoare de bumbac şi
învelită cu o pătură pufoasă. Mi-am frecat obrazul de ea fără să
deschid ochii.
— Stau câteva minute şi apoi mă întorc, am bâiguit.
Am simţit ceva cald şi umed pe frunte.
— Bine, dulceaţă, câteva minute. Sigur.
Max a mai spus ceva, dar era trunchiat şi n-am putut înţelege.

***
Nu se întunecase de-a binelea când m-am trezit. M-am ridicat
şi m-am uitat la patul de lângă mine. Maddy dormea dusă. M-am
răsucit şi m-am dat jos din pat. Imediat ce picioarele mi-au atins
covorul pufos, m-am simţit ameţită şi năucă. Eram mai mult
decât obosită. Efectiv epuizată. Era şapte fix.
La naiba. Eram plecate de mai bine de opt ore. Tata!
Gândul că tata era peste drum, luptându-se pentru viaţa lui,
m-a făcut să mă mobilizez. Am aruncat pe mine nişte blugi şi un
tricou curat cu anchior, o pereche nouă de şosete şi tenişii. În cel
mult cinci minute eram îmbrăcată şi gata de acţiune. Pe noptieră
am găsit un elastic de păr, l-am luat şi mi-am prins pletele într-o
coadă de cal în timp ce ieşeam pe uşă. Max stătea pe canapea
uitându-se la televizor.
— Te-ai trezit.
— La dracu’, am dormit opt ore, Max! am mormăit,
îndreptându-mă către tejgheaua pe care stăteau cheia de la
cameră şi portofelul meu.
Maxwell nu părea deranjat de ieşirea mea.
— Aveai nevoie.
Sunt momente în viaţă când vrei să pocneşti un om bun fix în
mutră. Şi ăsta era unul dintre acele momente, dar m-am abţinut.
— Am nevoie să fiu cu tata. Dacă se trezeşte şi e singur? Sau,
mai rău, dacă...
N-am putut nici măcar să gândesc acele cuvinte, darămite să
le rostesc.
Max s-a ridicat şi mi-a făcut semn să mă liniştesc.
— Relaxează-te. Abia ce am vorbit la telefon cu Matt şi
Tiffany Rains. Nu e nici o schimbare.
— Trebuia să mă laşi să dorm doar câteva minute! am ţipat
cu mâna pe clanţă. Cum să mai am încredere în tine când te rog
să faci ceva atât de simplu şi n-o faci? a fost replica mea finală în
timp ce ieşeam din cameră încercând să trântesc uşa.
Doar că, din moment ce ne aflam într-un hotel, blestemata de
uşă s-a închis uşor graţie sistemului hidraulic. Ceea ce a dus la o
creştere exponenţială a furiei care clocotea în mine.
— Mia! l-am auzit pe Max strigând în timp ce mă năpusteam
către lift, apăsând iar şi iar butonul.
Nu că ar fi făcut blestemăţia să vină mai repede, dar cu
siguranţă mă făcea pe mine să mă simt mai bine!
Max a ieşit din cameră şi s-a îndreptat precaut către mine.
— Îmi pare rău, Mia. Chiar aveai nevoie de somn. Am stat la
curent prin telefon cu familia ca să mă asigur că, dacă apare vreo
schimbare, putem fi acolo în două minute. N-am încercat nici o
clipă să te controlez.
Mi-am dat ochii peste cap şi mi-am încrucişat braţele la
piept.
 — Ei bine, ce vrei să spun? Îmi fac griji pentru tata. Nu ştiu
exact unde se află iubitul meu şi nu mai am nici o veste de la el de
două săptămâni.
— N-ai vorbit cu Wes de două săptămâni?
— Da’ ce, m-am bâlbâit cumva? Frate!
Mi-am dus mâna la frunte în locul în care veşnica durere se
reîntorcea.
Max s-a încruntat şi şi-a sprijinit mâna de braţul meu.
— O să dau nişte telefoane. Dacă poate cineva să afle ceva,
atunci aia e Aspen. Are o grămadă de cunoştinţe în lumea
filmului. Crezi că te-ar ajuta?
O ofertă de pace? Sigur că o acceptam. Am dat din cap în
semn de aprobare.
— Da, mulţumesc.
Uşile liftului s-au deschis şi am intrat. El a rămas în hol.
— Aştept să se trezească şi Maddy, a spus Max.
— N-o trezi. Are nevoie de odihnă.
A făcut ochii mari şi a afişat un zâmbet superior.
— Şi tu nu? Văd eu cum stă treaba. Tu poţi să decizi pentru
Maddy, dar când vreau să te ajut eu sunt personajul negativ?
A zâmbit în colţul gurii cu zâmbetul ăla despre care ştiam că
o făcea pe Cyndi să leşine.
— Eu sunt sora mai mare, am contracarat de parcă ăsta ar fi
fost răspunsul la toate misterele universului.
A arătat cu un deget către el.
— Frate mai mare.
A rânjit, iar eu am zâmbit atunci pentru prima oară în toată
săptămâna.
— Mda, păi, e un titlu nou. Trebuie să câştigi genul ăsta de
putere, Maximus.
Ochii i-au sclipit în timp ce a împiedicat uşile liftului să se
închidă.
— Şi intenţionez să-mi câştig dreptul pentru tot restul vieţii
mele, dulceaţă.
A lăsat uşile să se închidă şi mi-a făcut din mână înainte să se
întoarcă în cameră. Max şi-a spus punctul de vedere. Era implicat
sută la sută şi îşi dorea să fim o familie mare şi fericită. A câştigat
o pereche de surori. O legătură de sânge cu mama şi tatăl lui. Max
era genul de bărbat care lua partea bună din tot şi apoi ni se
dăruia cu totul mie şi lui Maddy. Şi, la naiba, chiar a făcut asta cu
vârf şi-ndesat, dar eu am fost mult prea prinsă de gândurile şi
grijile mele, aşa că n-am putut să-i spun cât de mult însemna
pentru mine că el era acolo. Cum, când anul ăsta avea să se
sfârşească, plănuiam să fac un mare efort să fiu parte din viaţa lui
de zi cu zi şi că ardeam de nerăbdare să fac asta. Cât de mult
puteam. Aveam timp. Cel puţin aşa speram.

CAPITOLUL 3

— Am venit cu cadouri!
Ginelle a intrat ţanţoşă în rezerva de spital. Într-o mână ţinea
o plantă, nu flori, iar în cealaltă ducea o pungă misterioasă de
hârtie maro. A aşezat ghiveciul cu aranjamentul de plante
suculente lângă cele câteva buchete de flori, s-a îndreptat către
tata şi l-a pupat pe frunte, atentă la tuburile din jurul lui.
— Trezirea, bătrâne! Fetele tale îmbătrânesc aici păzindu-te
în timp ce dormi, a zis ea.
Dacă poate cineva să fie şi blând, şi tăios în acelaşi timp,
atunci Ginelle ţi-e omul. I-a privit faţa un moment de parcă
aştepta să-l vadă executând ce-l îndemnase să facă. N-a făcut-o. A
scuturat din cap, s-a întors şi s-a uitat la mine cu capul lăsat într-
o parte. M-a examinat un pic, apoi a cloncănit cu limba.
— Ei, arăţi un pic mai bine. Tot ca naiba, dar probabil că ai
dormit niţel şi ne-ai binecuvântat pe toţi în cele din urmă cu un
duş.
S-a aplecat şi mi-a mirosit părul zgomotos ca să-şi arate
punctul de vedere.
— Dap, proaspăt ca o floare.
M-am băgat în pieptul ei şi am zâmbit.
 — Taci, târâtură. Ce ai în sacoşă?
Clipind des, şi-a dus un deget la obraz.
— Ce vrei să spui?
Am chicotit pe jumătate, simţindu-mă mai bine datorită
prezenţei ei. Gin şi-a balansat braţele şi şoldurile, făcând o
ditamai chestia din aşezatul pe canapea şi scoţând tot felul de
chestii din punga ei cu bunătăţi.
— Bine, din moment ce a trecut o săptămână de când fundul
tău lăsat n-a ieşit din camera asta, m-am gândit că e nevoie de
nişte chestii ca lumea de petrecut timpul.
Le-a scos pe rând şi mi le-a arătat.
— Un pachet de cărţi de joc, cuvinte încrucişate, Sudoku...
— Sudoku? Ce naiba-i asta?
Ginelle a ridicat din umeri.
— E un fel de joc de matematică.
— Mi-ai adus un joc de matematică? Mie?
A rânjit şi a întors câteva pagini din carte.
— Nu ştiu. Era un tip drăguţ la magazin şi ne-am cam apucat
să vorbim. I-am spus ce căutam şi mi-a arătat toate nebuniile
astea. Iar eu le-am luat şi am flirtat.
A privit pe fereastră de parcă retrăia momentul.
— În orice caz, a zis că e preferatul lui, că îi place la nebunie
să rezolve toate puzzle-urile şi bla-bla. Serios, eram interesată
mai mult să urmăresc cum i se mişcă gura şi să-mi imaginez cum
aş putea să găsesc o utilizare mai bună pentru buzele alea groase
ale lui pe...
A arătat către prohabul pantalonilor.
— Gin!
M-am uitat la tata.
— Fată, te aude.
Şi-a încruntat sprâncenele!
— Serios? Crezi?
— Da, cred. Aşa că nu mai vorbi despre cum îţi doreşti să te
cunoască un angajat de la nu ştiu ce magazin.
Am gesticulat către fofoloanca mea. Ginelle şi-a dat ochii
peste cap.
 — Mă rog. În orice caz, Mads se poate amuza cu astea.
Bine zis. Maddy era deşteapta familiei.
— Mai am şi nişte reviste de modă şi, desigur, preferata ta...
A scos un număr al revistei Street Bike şi mi l-a fluturat prin
faţă.
Pe copertă era un iepuraş Playboy super-sexy, lângă o super-
motocicletă Yamaha YZF-R1 nou-nouţă. Motocicleta era la fel de
lucioasă ca autostrada prin deşert după o primă repriză de
ploaie. Avea finisaje albastru regal şi suficiente elemente din
crom strălucitor cât să orbească ochii tipilor care voiau doar s-o
privească în loc s-o conducă. Motorul de patru cilindri cu şaişpe
valve era o minunăţie a tehnicii, cu o pârghie crossplane, biele din
titan şi camere de combustie compacte. Iar ce înclina şi mai mult
balanţa era că bestia cântărea în jur de două sute de kile. Mi-aş fi
dat şi ţâţa stângă să am aşa ceva. Mm, nu chiar. Ei bine, poate.
Ochii au început să mi se umezească. La naiba, aveam cea
mai bună prietenă.
— Mulţumesc, Gin, am spus cu vocea gâtuită de emoţie.
Şi-a pus picioarele mici şi tonifiate ca naiba unul peste altul şi
s-a lăsat pe spate pe mâinile strânse la ceafa.
— Hai, pune-mă la curent cu ştirile. Unde-i surferul? De ce
nu-i aici?
Şi, cu întrebările astea, întreaga greutatea a lumii mi-a
revenit pe umeri. O contactasem pe Judi, cea care avea grijă de
casă, şi le căutasem chiar şi pe sora lui, Jeananna, şi pe maică-sa,
Claire. Nimeni nu ştia nimic şi toată lumea începea să se
îngrijoreze. Nu li se părea atât de ciudat ca Weston să nu poată fi
contactat de vreme ce câteodată nu puteau vorbi cu el câte-o
lună, dar faptul că nici eu nu mai primisem veşti de la el le
enerva. Dar pe mine? Nu chiar. Cu atât mai mult cu cât ne
încredinţasem viaţa unul altuia, iar eu mă mutasem la el. Eram
amândoi nerăbdători să petrecem timp împreună. El trebuia să
fie acasă când terminam eu în Texas şi apoi sperasem că-l voi
vedea înainte de clientul cu numărul nouă. Nu primisem nici un
semn.
 În cele din urmă, o sunasem pe Jennifer, soţia regizorului. Era
în ultima lună de sarcină, aşa că soţul ei nu plecase cu echipa,
acesta fiind şi motivul pentru care Wes trebuise să meargă acolo,
şi încă pentru o perioadă mai lungă decât se aştepta. Se pare că-şi
atribuise rolul regizorului principal. Ultimul lucru pe care îl
aflase regizorul, de la un asistent, era că lucrurile mergeau ca
unse, dar că nu aveau semnal ca să poată telefona şi nici internet.
Erau în inima insulelor din Asia de Sud-Est cu o mică echipă de
filmare, doar vreo cincisprezece oameni – printre care şi Gina
DeLuca. Avea logică, deşi mă făcea să scrâşnesc din dinţi, iar
inima să mi se strângă. Ştiam că personajul ei era în mijlocul unui
triunghi amoros în poveste şi, pentru că unul dintre ei murise, ea
trebuia să refilmeze toate scenele, dar asta nu răspundea la
întrebarea când aveau să se întoarcă sau de ce nu găseau o
modalitate să sune.
— Tot ce ştiu este că-i în inima Asiei, unde refilmează nişte
scene, dar nimic altceva.
— Ar trebui să fie aici, Mia. Faptul că nu-i aici nu-i aduce
deloc puncte. Cu fiecare zi în care nu se află aici, urcă şi mai mult
în clasamentul meu cu persoane de doi bani.
Am oftat şi mi-am masat ceafa încercând să-mi detensionez
nişte noduri.
— Crede-mă, ar fi aici dacă ar şti ce se întâmplă. Căsuţa lui
vocală e plină. Nici măcar nu mai sună, trece pur şi simplu la
mesajul care-mi spune că are căsuţa plină şi să încerc mai târziu.
— Crezi că s-a întâmplat ceva?
Ochii i s-au înmuiat, iar buzele i s-au strâns într-o linie
dreaptă.
Am privit pe fereastră, apoi la tata. Oricât de mult mă durea
s-o spun, am recunoscut cam cât de grav credeam eu că este.
— Da, Gin. Cred că s-a întâmplat ceva cu adevărat rău şi
nimeni nu ştie.
— Să sunăm la poliţie sau ceva?
— E prea devreme ca să ne dăm seama. I-am întrebat familia,
iar ei nu vor să ajungă la presă dacă scapă vreun poliţist
informaţia, dar sincer eu nu dau două parale. Cu cât ştiu mai
mulţi oameni cu atât mai bine, cred eu, dar poate că sunt egoistă.
Nu ştiu destul despre industria asta ca să-mi dau seama dacă e
ceva neobişnuit. Exagerez. Sunt sigură că e bine. Foarte bine.
Am spus-o de două ori, încercând să mă conving pe mine
însămi, deşi nu puteam scăpa de sentimentul teribil pe care-l
aveam.
Gin şi-a împreunat mâinile, şi-a pus coatele pe genunchi şi şi-
a odihnit bărbia pe degetele împletite.
— Ce ai de gând să faci?
N-a întrebat cu intenţia de a răni, dar ideea că nu pot face
nimic mi-a trimis un junghi ca o săgeată în inimă. Bărbatul pe
care îl iubeam dispăruse, fără posibilitatea de a comunica de trei
săptămâni, şi nimeni nu ştia nimic de el. Şi ce era şi mai grav era
că, din câte se părea, eu eram singura cu adevărat îngrijorată.
Poate că ăsta era singurul meu indiciu că exageram.
Am ridicat din umeri şi m-am lăsat pe spate în scaun,
sprijinindu-mi capul de muchia tare de plastic şi holbându-mă la
plăcile din tavan.
— Nu ştiu. Max a sunat-o pe Aspen Reynolds, o prietenă de-a
lui...
— Poftim? Dă înapoi. Mai zi chestia asta o dată! Acea Aspen
Reynolds. Aspen Bright-Reynolds de la AIR Bright Industries?
Blonda ridicol de frumoasă, cu ditamai soţul cowboy fix opusul
ei? Care are cel mai dulce copil din lume, pe nume Hannah?
— Mm, da. Şi e super-ciudat că ştii atâtea despre o femeie pe
care abia am cunoscut-o.
S-a ridicat.
— Ai cunoscut-o?
Şi-a pus mâna în şold şi a luat o poziţie de parcă era cu
adevărat supărată. O, nu, frate, n-aveam nevoie de porcării de-
astea astăzi. Atitudinea lui Gin poate fi suportată doar în
izbucniri mărunte, iar eu n-aveam starea mentală potrivită
pentru a-i face faţă.
— Nu-mi vine să cred. Jur, tot timpul te afli în situaţii de
genul ăsta în care m-ai putea ajuta pe mine, prietena ta cea mai
bună, paraşuta ta, iar tu te porţi de parcă numele meu ar fi Neica!
Neica Nimeni!
Mi-am presat tâmplele cu ambele mâini.
— Gin, spune-mi de ce e aşa o mare scofală că am cunoscut-o
pe Aspen.
A scos un sunet între mârâit şi râgâială.
— E cea mai tare din domeniu. Modele, reviste, actriţe,
super-spectacole în Vegas...
A pus accentul pe spectacolele din Vegas.
— Deci face nişte spectacole şi vrei să apari şi tu în ele?
Am vorbit deschis ca să putem ajunge mai repede la
frustrarea ei. Cu cât aveam de-a face cu ea mai repede cu atât mai
bine.
— O faci să sune de parcă aş fi lacomă sau aşa ceva. Serios,
Aspen conduce o grămadă de chestii atât în domeniul tău cât şi în
al meu. Toată lumea o ştie. E una dintre cele mai bogate femei din
lume şi are doar treizeci de ani!
Vocea îi creştea în intensitate proporţional cu încântarea.
Mi-am amintit când am întâlnit-o la fermă pe blonda cu
picioare lungi. Era drăguţă, purta haine foarte frumoase, dar le
combinase cu o pereche de şlapi. Ceea ce mi-a dat de înţeles că
hainele erau ceva ce punea pe ea la fel ca noi, ceilalţi, şi că se
bucura de confortul oferit de chestiile mărunte după o zi lungă de
afaceri. Blonda locuia într-o fermă modestă în împrejurimile
Dallasului – fiind vecină cu Max. Aveau o fermă drăguţă, dar
nicidecum în genul celor pe care le vezi în reviste cu stilul de
viaţă al celor bogaţi şi faimoşi sau alte asemenea chestii. Era un
loc rural drăguţ cu un teren extraordinar, cu cai, câţiva juncani,
dar în esenţă era doar un loc liniştit în care să trăiască o familie
micuţă formată din trei persoane.
— Femeia mi-a părut destul de normală.
Ginelle a tăiat aerul cu mâna.
— Nu e normală. Perfectă, da. Normală, nu. Sunt efectiv
îndrăgostită de ea.
M-am uitat la ea chiorâş.
— Am crezut că de mine eşti îndrăgostită.
 M-am bosumflat. Un strop din tensiunea din cameră s-a
eliberat când Gin a început să râdă şi s-a trântit înapoi în scaun.
— Ea face parte din fanteziile mele. Crezi că ai putea să mă
prezinţi?
— Da. Dacă mergem la ferma lui Max, iar ei sunt acasă, sigur
că te pot prezenta.
A bătut din palme şi s-a holbat visătoare la peretele din
spatele meu.
— Ar fi minunat.
Mă rog.
— Nu eşti întreagă la dovleac.
— Mmm, dovleac, a mormăit.

***
A doua zi, în timp ce piguleam florile uscate din
aranjamentele pe care le primise tata, mi-a sunat telefonul.
Margaretele trimise de Judi Croft ca din partea lui Wes, deşi Wes
încă nu ştia ce se petrece, se ţineau bine. Petalele lor albe şi
mijlocul galben îmi aminteau de vremuri tare bune. Speram ca
asta să fie o metaforă pentru trăinicia relaţiei noastre şi a
dragostei lui, dar mai ales a vieţii lui.
M-am uitat la ecranul telefonului pe care scria număr privat.
Am răspuns.
— Alo?
— Mia Saunders la telefon? a întrebat o femeie.
— Da, eu sunt. Cu cine vorbesc?
Am simţit cum mi se ridică părul la ceafa. Ceva era în
neregulă. Acelaşi sentiment îl avusesem când sunaseră de la
spital în legătură cu tata.
— Sunt Aspen Jensen. Îţi aminteşti că ne-am cunoscut, a
început ea, dar eu i-am tăiat vorba.
— Da, bună. Scuze, Aspen. Nu ţi-am recunoscut vocea la
telefon. Cu ce-ţi pot fi de folos?
A făcut o pauză lungă.
— Mia, nu ştiu cum să-ţi spun, dar Max m-a pus să mă
interesez de Weston.
 Groază. Nimic altceva decât un perete negru de groază
teribilă simţeam cum mă strânge din ambele părţi de parcă aş fi
fost strivită de două plăci de metal. M-am chinuit să-mi păstrez
răsuflarea.
— Ştiu. Mi-a spus. Îţi mulţumesc că ţi-ai folosit cunoştinţele.
Ai aflat ceva? am întrebat, ştiind, pur şi simplu ştiind, că tot ce
urma să-mi spună avea să doară.
— Mia, scumpo, echipa lui, întreaga echipă a dispărut. Mă
rog, nu chiar toţi. Sursa mea a aflat că, în timp ce filmau pe o
insulă din Asia de Sud-Est, au venit trei bărci pline cu oameni
înarmaţi. Sunt cunoscuţi ca extremişti religioşi dintr-o celulă
teroristă radicală. Au năvălit susţinând că-şi curăţă teritoriul şi
au de gând să arate asta folosindu-se de americani.
A făcut o pauză de câteva momente, şi-a dres vocea, apoi a
continuat.
— Scumpo, au împuşcat nouă oameni din echipă, dintre care
şapte au murit, le-au furat echipamentul şi i-au luat prizonieri pe
ceilalţi şase. Cei doi răniţi au fost evacuaţi de urgenţă şi duşi la un
spital, unde unul a murit în timpul operaţiei. Celălalt se luptă încă
pentru viaţa lui. Mia, cei şase care au mai rămas sunt prizonieri.
Scumpo... Îmi pare rău. S-a implicat şi guvernul nostru. Şi
preşedintele s-a implicat.
O, Dumnezeule!
— Nu înţeleg! Zici că fie e mort, fie se luptă pentru viaţa lui în
spital, fie a fost luat prizonier de terorişti?
O gâlmă cât o minge de golf mi s-a format în gât imediat ce
am realizat gravitatea situaţiei.
Vocea îi tremura şi am înţeles că suspina.
— Îmi pare rău, îmi pare rău...
S-a făcut linişte în receptor preţ de un moment, după care s-a
auzit o voce masculină.
— Scumpo, sunt Hank. Îmi dau seama că eşti probabil
moartă de frică, dar nu ştim dacă el e printre cei care au fost
împuşcaţi sau capturaţi. Ar putea fi în viaţă. Facem tot ce ne stă
în putere să obţinem informaţii.
M-am prăbuşit pe podea când Max a intrat în cameră.
 — Ce naiba?
M-a ridicat, m-a aşezat pe canapeaua mică şi apoi a luat
telefonul.
— Sunt Maxwell Cunningham. Cu cine vorbesc?
S-a oprit şi a ascultat o vreme. Corpul părea că i se
împietreşte sub privirea mea. Maxilarul îi era încleştat şi vorbea
printre dinţii strânşi.
— Ce măsuri se iau? Vreau informaţii. Vreau să aflu numele
celor care n-au supravieţuit şi ale celor doi care au fost trataţi.
Vreau informaţiile astea cât mai repede, Hank. Tu şi Aspen n-
aveţi cunoştinţe în guvern?
În timp ce-l priveam pe Max cum se plimba de colo-colo, cu
cizmele lui de cowboy călcând apăsat pe linoleum, m-a izbit. Eu
aveam cunoştinţe în politică. Warren Shipley. Şi omul îmi era
dator cu o mare favoare fiindcă nu-l băgasem pe fii-su la
închisoare pentru tentativă de viol.
— Am eu, am spus.
A ieşit mai mult ca o şoaptă din cauza emoţiei uriaşe care
simţeam că mă gâtuie. Max a continuat să vorbească, dar a pus o
mână pe receptor.
— Numai puţin. Ce spui, soro?
Înghiţind greutatea uriaşă şi dorinţa de a mă ghemui şi de a
mă pierde în plâns, m-am ridicat.
— Mm, clientul meu din iunie. Warren Shipley. Fiul lui e
senator de California, iar Warren face afaceri la nivel
guvernamental între ţara noastră şi altele din toată lumea. Îl
cunoaşte pe preşedinte. Are o poză cu ei doi în biroul lui. Mi-e
dator.
Max şi-a mijit ochii, iar gura i s-a strâmbat într-o grimasă. N-
aveam de gând să-i împărtăşesc de ce îmi era ditamai omul cu
poziţie dator, niciodată. Trecusem peste asta. Şi eram bine atât
mental cât şi fizic. Până când interveniseră toate astea.
Să am un plan, orice plan, mă ajuta să cred că puteam trece
prin toate până când mai obţineam informaţii. Wes, frumosul
meu Wes. Putea fi în mâinile unor bărbaţi care n-aveau absolut
nici o urmă de simpatie pentru americani, pentru politica
noastră, pentru credinţele noastre religioase – genul de bărbaţi
care-şi petreceau timpul torturându-i şi omorându-i pe cei care
nu le împărtăşeau opiniile. Şi, mai rău de atât, putea fi deja mort
sau luptându-se pentru viaţa lui într-un spital, departe, în Asia.
Doamne, te rog, te rog, fă să fie în viaţă. Te rog, lasă-l să se
întoarcă la mine.

***
După ce m-am primenit la hotel, m-am aşezat şi, tremurând
ca o frunză ce cade din copac, l-am sunat pe Warren. S-a bucurat
să mă audă până când a aflat motivul pentru care l-am sunat. Mi-
a promis că-şi va folosi orice resursă de care dispunea, inclusiv
propriile lui legături cu preşedintele, şi va reveni cu veşti într-o
zi, dacă nu chiar mai devreme. A spus că avea nişte surse în
Filipine care îi puteau oferi informaţii bune despre grupările
teroriste. Atât de bune, încât îl ajutaseră luna trecută să
transporte în siguranţă, prin Asia, bunurile.
Următoarele şase ore le-am simţit scurgându-se de parcă mă
bălăceam în ciment. Oamenii veneau şi plecau, se adunau în jurul
meu, dar nu le recunoşteam prezenţa. Cel puţin nu mental.
Probabil că am dat din cap, am spus de câteva ori „da“ fără să dau
vreun răspuns, dar în mare parte m-am plimbat în jurul spitalului
şi hotelului ca un zombi. Pentru că asta eram. Frica uriaşă se
simţea ca o electricitate întinsă pe tot corpul. Dacă mă atingea
cineva, era ca şi cum m-ar fi împuns cu un vătrai încins. Nu se
putea trece de acea carapace. Tot ce puteam face era să aştept, să
mă întreb şi să-mi fac griji. Doamne, să-mi fac griji pentru
siguranţa lui Wes era de parcă aş fi fost controlată de o chestie
fizică ce respira, o creatură înspăimântătoare care îmi controla
fiecare gând şi fiecare acţiune. Nu mai eram eu. Eram doar atât –
îngrijorarea.
Îngrijorarea nu mă lăsa să mănânc. Îngrijorarea nu mă lăsa
să port conversaţii obişnuite cu oamenii care mă iubeau. Nu, îşi
croia calea atât de adânc în subconştient încât Mia nu mai era
acolo. Doar ea locuia în mine, furişându-şi gândurile urâte şi
dezgustătoare în creierul meu. Gândurile se transformau în
imagini ale frumosului meu Wes ghemuit într-un colţ, gol,
împietrit, rănit, cu dureri înfiorătoare, ţipând să fie lăsat liber.
Ştiind în mintea lui că s-ar putea să nu scape niciodată de acolo,
să moară acolo.
Fugind la baie, am dat afară puţinul pe care-l mâncasem mai
devreme la micul dejun. M-am sforţat să elimin bestia rea
dinăuntrul meu, cea care făcea disperarea atât de puternică încât
nu mai recunoşteam frumuseţea. N-o mai puteam vedea, nici
măcar când mă uitam la chipul surorii mele. Singura faţă din
lume în care-mi găseam consolare până la Wes.
— Wes! am strigat şi apoi m-am sforţat deasupra bazinului,
întoarce-te, fir-ar să fie! Nu mă lăsa aici. Mi-ai promis paradisul!
am urlat, fără să fiu conştientă că mă aflam în baia din rezerva în
care tata se lupta pentru viaţa lui.
Lacrimile îmi curgeau împreună cu fierea şi acidul din
stomac care ieşeau din mine.
— Scumpo!
Max s-a ghemuit lângă mine. Coapsele lui îmi propteau
coastele în laterale şi-mi ţinea părul.
— Nu eşti singură, Mia. Sunt aici, surioară. Voi fi mereu aici.
Nu eşti singură, mi-a şoptit în păr în timp ce stomacul meu se
oprea din opinteală.
M-a acoperit cu trupul lui ca o pătură, îndepărtând frisonul
de care nu mai putusem scăpa de când ajunsesem în Vegas cu o
săptămână în urmă. Ca să mă ajute, m-a aplecat deasupra
chiuvetei, a udat nişte prosoape de hârtie şi mi-a şters gura, apoi
a mai luat câteva şi m-a şters pe faţă.
— N-am să rezist dacă moare, am şoptit.
Max a închis ochii, apoi şi-a lipit fruntea de a mea.
— Am eu grijă să rezişti. Maddy are nevoie de tine. Tatăl tău
are nevoie de tine şi, Mia, draga mea, eu am nevoie de tine.
— Dar, Max, îl iubesc.
A scăpat un oftat chinuit.
— Ştiu, draga mea. Şi dacă s-ar întâmpla vreodată ceva cu
Cyndi mi-aş pierde minţile, dar tu nu poţi. Nu acum. Încă nu ştim
ce se întâmplă. Mai aşteaptă puţin. Dă-i timp prietenului tău să
afle ce poate. Apoi, în funcţie de ce spune, vedem cum facem.
Împreună. Bine?
Mi-am umezit buzele şi mi-am frecat fruntea dureroasă de a
lui. Mi-am prins mâinile în jurul gâtului lui, mi-am afundat faţa în
gâtul lui cald şi am lăsat lacrimile să curgă. M-a ţinut în braţe şi
m-a lăsat să plâng o vreme, în timp ce-i şopteam toate fricile mele
– că l-am pierdut pe Wes, că l-am pierdut pe tata, că aveam s-o
pierd şi pe Maddy când se căsătorea şi că acum, că-l aveam pe
Max, urma să-l pierd şi pe el. Iar şi iar, m-a asigurat că nimic din
toate astea n-avea să se întâmple. A spus că trebuie să avem
puţină încredere în Dumnezeu, în forţa tatei şi a lui Wes şi că vom
ieşi împreună cu bine din toate astea.
Voiam mai mult ca orice să cred ce-mi promitea. Pentru
prima oară în viaţa mea am implorat divinitatea, universul şi pe
oricine m-ar fi ascultat să mă ajute să trec prin asta, iar cei dragi
mie să scape teferi şi nevătămaţi.

CAPITOLUL 4

— Doamne Dumnezeule, eu, ă, ştiu că nu mă rog ţie prea des

şi nu merg la biserică atât de des cât ai vrea.
Am mormăit şi am oftat cu putere.
— E o minciună. Tu ştii că e o minciună. Nu merg niciodată la
biserică. Nici nu-mi amintesc ultima oară când am păşit într-una.
Ţuguindu-mi buzele, mi le-am presat de mâinile împreunate
şi am închis ochii. Mă sprijineam de marginea patului de la hotel.
Soarele abia apusese, iar Maddy şi Matt plecaseră să ia cina
înainte să intre în tura de noapte la tata. Eu trebuia să mă
odihnesc, dar în realitate nu puteam să dorm. Nu mă puteam
gândi decât la Wes, făcându-mi griji pentru el şi fiindu-mi
groaznic de frică de ce s-ar putea întâmpla. Îmi doream atât de
tare să mă urc într-un avion şi să zbor către insula unde fusese
văzut ultima oară. Dar nu ştiam nici măcar despre ce insulă era
vorba. Warren încă nu mă sunase şi trecuseră deja douăsprezece
ore. Douăsprezece ore de absolut nimic.
Nici un cuvânt, nici o speranţă, nimic.
Iar asta mă adusese la momentul în care îngenuncheasem
lângă pat, îmi împreunasem mâinile în rugăciune şi-l implorasem
pe Dumnezeu, cu care nu prea avusesem o legătură adevărată
până atunci.
— Lasă-mă s-o iau de la capăt, Doamne. Pot face asta, nu?
Am dat din cap.
— Pot face asta. Nu te deranjează. Ştii că nu-s perfectă. Bine,
iată.
M-au trecut fiori prin tot corpul când am început iar.
— Bărbatul pe care-l iubesc a dispărut. Refuz să cred că e
mort. Cred că aş fi ştiut dacă era mort. Nu-i aşa? Adică tu realizezi
legăturile astea între sufletele pereche, nu-i aşa? Sufletele
pereche se simt unele pe altele într-un mod care nu poate fi
descris în cuvinte. Prin urmare, dacă jumătatea mea n-ar mai fi
pe pământ, aş simţi.
Aşteptarea unui răspuns din partea lui Dumnezeu m-a lăsat
mai degrabă goală pe dinăuntru. Dacă ar fi putut trimite o
licărire, un şoc de energie, o undă, orice care să mă facă să cred
că raţionam bine, aş fi fost în culmea fericirii.
Momente bune au trecut în timp ce aşteptam. Nimic.
Mormăind, am oftat prelung.
— Uite cum stă treaba. Wes înseamnă pentru mine mult mai
mult decât am fost capabilă să recunosc în faţa lui. Dacă mi-l iei,
nu voi mai avea ocazia să-i spun.
Am oftat şi mi-am adunat curajul de care aveam nevoie ca să-
i spun ce simţeam nevoia să-i spun lui Wes, chiar dacă era
transmis prin intermediul rugăciunii.
— Tu faci să pară uşor să iubeşti pe cineva, când în realitate
e foarte greu. Să fiu cu tine e ca şi când m-aş afla pe soare fără a fi
arsă. Dragostea ce ţi-o port m-a schimbat. M-a transformat în
altcineva. O femeie demnă de promisiunea făcută de tine.
Paradisul nostru.
Apoi lacrimile au început să cadă.
 — Te rog, Doamne, nu-mi lua paradisul înainte să fi avut
şansa de a-i respira aerul, de a mă scălda în căldura lui, de a mă
afunda în adâncimile frumuseţii lui.
Corpul mi se mişca în faţă şi în spate, cuvintele erau şoptite
iar şi iar în rugăciune, în incantaţie.
— Te rog. Te rog, nu mi-l lua pe Wes. Nu-l lua pe Wes. Nu-l
lua pe Wes.

***
Câteva bipuri m-au făcut să tresar din somnul convulsiv.
Adormisem în timp ce mă sprijineam de marginea patului lângă
care îngenuncheasem în rugăciune. Ultimul lucru pe care mi-l
aminteam era când îl rugam pe Domnul să nu-mi ia bărbatul
iubit. Doar timpul avea să spună dacă îşi făcuse milă de mine.
Ecranul telefonului meu clipea pe noptiera de lângă perete,
unde-l pusesem la încărcat. Ca o bătrână suferind de artrită
acută, mi-am îndreptat încheieturile ţepene şi corpul epuizat
până m-am ridicat. Mi-am înălţat mâinile către tavan, m-am
aplecat până la degetele de la picioare şi înapoi, întinzând
muşchii nefolosiţi de multă vreme. Diverse încheieturi au trosnit
şi au pocnit, protestând după ultima săptămână şi jumătate
petrecută în scaune de plastic, în genunchi la marginea paturilor
şi fără suficientă odihnă.
Am mers agale până la marginea patului şi m-am trântit,
luând telefonul.
Dacă-s veşti despre Wes?
În părţi egale, neliniştea şi speranţa mi-au strâns pieptul în
timp ce am privit ecranul şi m-am încruntat.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero
Drăguţă, drăguţă Mia. Nu mi-am primit plata. Îmi eşti
datoare.

Îi sunt datoare! Ce tupeu avea nenorocitul!

 Mi-am dus mâinile la tâmple fără să reuşesc să eliberez
tensiunea care venea împreună cu datoria de-a avea de-a face cu
Blaine. Adevărul, pe scurt, era că nu aveam banii şi nici n-aveam
cum să-i fac să apară ca prin farmec. Nu numai că eram în gaură
cu o sută de miare pentru că nu plătisem luna asta, ci mai mult,
plata de luna trecută se dusese la clientul pe care-l lăsasem baltă.
Aşa că, practic, eram cu două sute de mii în gaură, pentru că la
sfârşitul lunii urma să nu primesc nimic. Plătisem la zi câştigul de
pe fiecare lună, până la un total de şase sute de mii din milionul
pe care-l datora tata. Millie n-a avut de ales, aşa că a trebuit să-l
plătească pe burlacul cu numărul nouă cu suta de mii pe care o
luasem în august de la Max ca să-şi salveze propriul fund şi firma.
De obicei, nu sunt plătită până la sfârşitul lunii şi, din moment ce
nu lucram în septembrie, mai pierdeam o sută de mii. Afacerile
sunt afaceri, iar un bărbat care are o sută de mii să-i arunce pe o
escortă ar putea-o târî pe Millie prin tribunale cu anii. Ea ar putea
pierde tot. Acum eu sunt cea care riscă să piardă tot... din nou.
Futu-i!
Ce să fac? Dacă ar fi fost Wes aici, s-ar fi oferit el să plătească
datoria. Desigur că ar fi plătit-o. La momentul ăsta n-aş mai fi
avut altă variantă decât să-i accept oferta, cel puţin până aveam
să primesc ceva bănuţi din ce deţineam la Cunningham Oil & Gas.
L-aş putea ruga pe Max să-mi dea banii. Mi i-ar da... dar, of, n-aş
putea să-i fac una ca asta. Nimic nu se compară cu o soră
pierdută care cere bani. Hei, sunt noua ta soră. Mulţumesc pentru
cele douăzeci şi cinci de procente din moştenirea familiei tale. Pot
împrumuta două sute de mii până fac bani de pe urma ta anul
viitor şi ţi-i pot da înapoi?
Căzând înapoi pe pat, m-am holbat la mesaj din nou. Trebuia
doar să mai cer puţin timp.

Către: Blaine Ticălosul Pintero

De la: Mia Saunders
Tata se simte mai rău. Nu lucrez lunile astea două. Mai am
nevoie de timp. Încă cinci luni şi-ţi dau datoria înapoi cu dobândă.
 M-am gândit că partea cu dobânda avea să ajute. La urma
urmelor, Blaine era un om de afaceri, iar banii erau punctul lui
sensibil.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero
Hai să vorbim la cină. Locul nostru. Îţi aminteşti.

Instantaneu am trecut de agitaţie la o stare plină de nervi.

Cum îndrăznea să-mi ceară să ies cu el când tata era pe moarte,
iar iubitul meu era dispărut? Bine, nu ştia despre partea cu
iubitul, dar orişicât. Ce voia să facă? Ultima oară când fusesem
aici mă invitase în oraş. Acum iar. De parcă a uitat că m-a înşelat
nu cu o femeie, ci cu două – în acelaşi timp – exact în ziua în care
m-a cerut de nevastă. Când m-a cerut, am vrut un pic de timp de
gândire. Aveam nevoie să mă hotărăsc dacă voiam să fiu o femeie
întreţinută. Blaine îmi oferise lumea întreagă – bijuterii, un
apartament de lux cu vedere la bulevard. Totul. Zicea că nu
trebuia să-mi fac griji pentru nimic, doar să arăt bine şi să am
grijă de bărbatul meu. La vremea aia suna ca o afacere al naibii
de bună. Şi, mai mult, bonusul era că se oferise să-i plătească lui
Maddy facultatea dacă îi deveneam soţie.
Pentru că eram atât de tânără, trebuia să mă gândesc. Pe de-
o parte, îmi oferea un bilet de ieşire din viaţa de iad, dar ar fi
putut la fel de bine să mă arunce într-alta. Ştiam doar că e
afacerist. Văzusem şedinţele clandestine, nevoia ciudată de a
avea gărzi de corp tot timpul. Oamenii pe care-i întâlneam în
cazinouri sau pe stradă îl cunoşteau sau ştiau despre el şi ceea ce
ştiau îi făcea să privească cu frică – o frică imposibil de ascuns.
Asta nu mi-a plăcut niciodată. Când mi-a spus că făcea afaceri de
creditare, nu era pentru vreo firmă locală de brokeraj sau cu
activitate bancară. Era ceva cu totul şi cu totul diferit, unde dacă
nu plăteai la timp cu dobândă erai aruncat de pe dig în apa plină
de rechini, purtând cizme de ciment.
 Genul ăsta de om era de fapt Blaine Pintero, iar peste mine
dăduse norocul de-a avea de-a face cu mizeriile lui pentru că-mi
nenorocise tatăl şi pe mine totodată.

Către: Blaine Ticălosul Pintero

De la: Mia Saunders
Nu pot. Tata e pe moarte. Spune condiţiile.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero
Nu negociez în scris. Cina. Locul nostru. Nu mă sfida. Ai să
regreţi.

Ce avea să-mi facă în plus care să nu mă fi împins deja să-mi

doresc moartea? Să-i facă rău tatei şi mai mult? Oricum, deja
obţinuse şase sute de mii de dolari de la mine. Am demonstrat că
merita aşteptarea. Am făcut nişte calcule rapide în minte şi mi-
am pus degetele la treabă rugându-mă să muşte momeala.
Sentimentul de greaţă pe care-l aveam în stomac nu mă ajuta.
Aveam nevoie să mănânc ceva mai mult decât resturile de
biscuiţi săraţi rămase de la sandvişul lui Max de ieri, dacă tot era
să am de-a face cu ticăloşi ca Blaine.

Către: Blaine Ticălosul Pintero

De la: Mia Saunders
Nu. Îţi vei primi următoarea plată la sfârşitul lui octombrie cu
5% dobândă. Asta e tot ce-ţi pot oferi.

Am citit mesajul de câteva ori, apoi am apăsat pe trimitere.

M-am aşezat, strângând telefonul, aşteptând să apară semnul că a
fost trimis. Apoi m-am rugat. Cu putere. Dă, Doamne, să accepte
înţelegerea. Lasă-mă să scap uşor măcar cu asta.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero
 Asta înseamnă două rate neplătite. Îmi pare rău, drăguţă Mia,
îmi dai ce vreau şi vii la cină vineri seară, altfel mă supăr rău.

La naiba! Nici că-mi iese ceva. O uşă izbindu-se de toc m-a

trezit din visare. Silueta masivă a lui Maxwell a intrat în cameră.
— Hei, tatăl tău se simte mai bine! a spus, triumful şi bucuria
colorându-i cuvintele.
Pieptul i se zbătea de parcă alergase la proba de o sută de
metri. M-am ridicat în picioare repede şi apoi m-a apucat un val
de ameţeală. Steluţe luminoase îmi punctau vederea în timp ce
clipeam rapid.
— Ce s-a întâmplat?
Imediat ce mi-am revenit, m-am îndreptat către el şi
împreună am pornit spre lift, apoi am ieşit din hotel.
— Nu ştiu exact. Doctorul a zis că-l scot de la aparatul de
respirat. Se pare că respiră de unul singur.
Să ne oprim în mijlocul trecerii de pietoni pe o stradă foarte
aglomerată din Vegas nu era o idee foarte bună, dar asta nu m-a
împiedicat s-o fac, atât de uimită eram de vorbele lui. Valul de
eliberare care mă lovise mă năpădise atât de tare, ca un tsunami,
controlându-mi fiecare gând şi oprindu-mi capacitatea de a mai
înainta.
Max a zâmbit şi şi-a aruncat un braţ pe după umerii mei.
— Hai, surioară. Să mergem să vedem ce face tatăl tău şi ce
mai zice doctorul.
Când am intrat în cameră, Maddy era acolo, cuibărită în
braţele logodnicului ei, Matt. Părinţii lui stăteau deoparte,
oferindu-şi sprijinul în tăcere. Doctorul apăsa butoane la aparatul
tatei. Şi-a ridicat privirea când m-am apropiat.
— A, perfect. Mulţumesc, domnule Cunningham, că aţi adus-
o atât de repede, i-a spus doctorul lui Max, apoi s-a concentrat
asupra mea. Acum, că dumneavoastră şi sora dumneavoastră vă
aflaţi aici, vă pot da veştile. Domnul Saunders se pare că a început
să încerce să respire de unul singur. Eforturile lui sunt acum
suficient de puternice cât să putem seta ventilatorul să intervină
doar dacă saturaţia de oxigen scade sub un anumit nivel.
 Mi-am umezit buzele şi am tras aer uşor, adunându-mi
gândurile.
— Asta înseamnă că e mai bine? Că medicaţia îşi face efectul?
Doctorul a tras aer în piept.
— Nu ştim sigur, dar cu siguranţă este un semn bun. Din
experienţa mea, pacienţii care încep să respire singuri se
înzdrăvenesc mult mai repede. Problema în cazul tatălui
dumneavoastră este că el era deja în comă. O comă pe care n-am
putut-o explica. Toate datele erau normale la vremea aceea. Până
când a luat virusul şi au urmat cele două şocuri anafilactice, care
au fost o gravă afecţiune sistemică. Mai exista şi riscul să devină
dependent de ventilator. E bine că a început să respire singur,
dar genul acesta de recuperare necesită timp, aşa că va trebui
doar să aşteptăm şi să vedem. Ar trebui să aflăm mai multe pe
parcursul zilelor următoare, dar deocamdată aş zice că rezultatul
este unul bun, a spus înainte să închidă fişa tatei, s-o atârne de
pat şi să părăsească încăperea.
Maddy s-a târşâit către mine.
— Astea-s veşti bune, nu-i aşa?
Buzele îi tremurau la fel ca atunci când era mică şi încerca s-
o facă pe viteaza. Am cuprins-o. Şi-a încolăcit braţele lungi în
jurul meu şi ne-am strâns una pe alta.
— Aşa cred. Chiar cred. Tata e puternic. A trecut prin multe,
dar ne are pe noi să se întoarcă. Trebuie să însemne ceva.
Trebuie să fie suficient.
Max a venit din spate şi ne-a tras pe amândouă la căldura
pieptului său lat.
— E suficient. Credeţi-mă, fetelor, voi două sunteţi mai mult
decât suficiente.
— Aşa e, a zis Matt şi i-a zâmbit soră-mii.
Încă un punct pentru Matt. A fost acolo pentru soră-mea tot
timpul, plecând doar noaptea când se terminau orele de vizită,
dar se întorcea imediat cum avea ocazia. Şi părinţii lui veneau
zilnic, preţ de vreo două ore. În mod cert familia Rains ne purta
de grijă. Maddy avea să fie iubită toată viaţa ei lungă de familia
asta şi copiii ei aveau să fie alintaţi şi n-aveau să ducă lipsă de
nimic.
Bravo, Mia. M-am felicitat singură în gând. Singurul lucru pe
care l-am făcut bine. Mi-am crescut sora să fie mai mult, să-şi
dorească şi să muncească pentru tot ce poate viaţa să ofere. Era
pe cale de a le obţine pe toate, iar eu nici că puteam fi mai fericită
pentru ea. Acum, dacă măcar puţin din karma asta bună ar fi
putut să strălucească şi asupra mea şi să-l aducă pe Wes acasă şi
să-l facă pe tata să revină printre cei vii, le-aş fi avut şi eu pe
toate.
Şi, cu astea în minte, mi-am scos telefonul din buzunar şi i-
am trimis un mesaj singurului bărbat pe care nu voiam să-l văd,
indiferent ce însemna asta.

Către: Blaine Ticălosul Pintero

De la: Mia Saunders
Ai să iei cina singur vineri seară. Obişnuieşte-te cu ideea.

Cu o alunecare de deget, am apăsat pe trimitere. Să-l ia naiba

pe el şi pe mizeriile lui.

***
Mai târziu în seara aia, am primit telefonul pe care-l
aşteptasem toată ziua.
— Alo, Warren? am răspuns atât de repede încât vorbele mi-
au ieşit într-un talmeş-balmeş.
— Bună, Mia.
Vocea lui Warren nu era caldă, dar nici rece. Era fermă şi
plină de tristeţe. Doamne, nu!
M-am aşezat pe capătul măsuţei de cafea şi m-am sprijinit
pregătită pentru ce-i mai rău. Ochii lui Max s-au aţintit asupra
mea şi s-a aplecat în faţă sprijinindu-şi palmele de genunchii mei.
I-am strâns mâna atât de tare încât articulaţiile s-au făcut albe.
— Zi-mi pur şi simplu. E mort?
Cele două secunde înainte ca Warren să răspundă au părut
lungi cât o viaţă de om. N-o să uit niciodată ce-am simţit în
fărâma aia de timp. Distrusă. Rănită. Ruptă. Trei chestii pe care
nu mi-am dorit niciodată să le simt au devenit realitate într-o
scânteie ca de cremene. Din fericire, nu s-a aprins nimic.
— Nu, scumpo, nu. A tras aer în piept şi şi-a dres vocea.
— E în spital?
Warren a oftat adânc. Nu mai era nimic de zis. Ştiam. Ştiam,
la naiba. Era în viaţă, dar tot dispărut. Bărbatul pe care-l iubeam,
bărbatul cu care-mi doream să-mi petrec restul vieţii, bărbatul
pentru care mi-a luat şapte luni să-mi cobor zidurile era ţinut
prizonier de terorişti radicali în cealaltă jumătate de lume, iar eu
eram aici. Stând la o masă într-un hotel practic legat de un spital
în care tata se lupta să trăiască. Lumea mea era acum mult mai
futută de cât fusese vreodată, iar eu n-aveam nici cea mai mică
idee cum s-o repar.
— Ascultă-mă, preşedintele şi secretarul de stat se ocupă de
asta. America nu negociază cu teroriştii, dar discutăm cu alţi
oficiali din Indonezia.
— Indonezia? Acolo erau când filmau? am întrebat confuză.
— Nu, filmau într-o zonă foarte izolată din Sri Lanka, în
nordul insulei. În regiune n-au mai fost atacuri teroriste din
2009, iar armata are o prezenţă solidă în ţară, dar nu atât de
departe în nord. Zona e considerată periculoasă.
— De ce naiba filmau acolo dacă e atât de periculos?
Warren a oftat.
— Scumpo, echipa de producţie a aflat despre nişte locuri
unice pentru a filma nişte scene şi tipul tău a vrut să-i iasă
perfect.
Fir-ar să fie, Wes. A vrut să meargă până-n pânzele albe cu
rolul ăsta, ca să-l stăpânească perfect.
— O prostie, am scrâşnit eu din dinţi.
— Ei bine, chiar şi aşa, echipa răpită îi include pe Weston şi
Gina DeLuca, actriţa din rolul principal.
— Gina DeLuca, am mormăit, doar numele ei aţâţându-mi
nervii.
— Îi ţin ostatici pe amândoi şi pe alţi patru bărbaţi. E de rău,
totuşi. Mia, scumpo, trebuie să-ţi spun ceva.
 Vocea i s-a asprit. Ceea ce însemna că trebuia să ascult şi
ceea ce aveam să aud urma să-mi zdruncine pământul de sub
picioare. Mi-am înghiţit frica şi am aşteptat să continue. Mâna lui
Max era caldă, trimiţând sprijin şi dragoste, şi, chiar dacă i-o
strangulam cu strânsoarea mea, el nu-şi mişca nici măcar un
muşchi.
— Au trimis o înregistrare video armatei, care ne-a trimis-o
şi nouă.
— Ce e în înregistrare, Warren?
Fiori de groază îmi fremătau pe şira spinării şi mi-am
îndreptat spatele şi mai mult. Un nod în stomac se strângea atât
de tare încât nu mai puteam face nimic altceva decât să-mi ţin
respiraţia.
— În înregistrare vorbeşte tipul tău. În genunchi, faţă-n faţă
cu un alt membru al echipei. Îl forţează să spună ce vor ei să
spună.
Vocea i s-a oprit şi s-au auzit cum a respirat aspru de câteva
ori.
Lacrimile îmi curgeau pe faţă de parcă corpul meu ştia
înaintea minţii că situaţia a trecut de la cumplită la distrugătoare
de vieţi. Max a încercat să-mi şteargă lacrimile, dar am scuturat
din cap.
Warren şi-a dres vocea şi a continuat cu stoicism.
— Păi, a spus că vor să le arate tuturor occidentalilor ce
urmează să li se întâmple dacă le murdăresc ţara cu politicile lor
liberale spurcate şi cu credinţele religioase dezgustătoare.
Scumpo, în timp ce Wes vorbea, un tip mascat a ridicat o macetă
şi i-a tăiat capul unuia dintre bărbaţii din echipă.
Un suspin mi s-a rupt din plămâni.
— Doamne, nu. Nu, Iisuse, te rog, nu! am strigat.
Max a apucat telefonul, l-a pus pe difuzor şi apoi l-a aşezat pe
masă ca să poată auzi.
— Ce-a zis? a mormăit Max, ursul protector din el ieşind din
plin la iveală.
 — I-au tăiat capul unui membru din echipă în faţa lui Wes!
am strigat în timp ce lacrimile îmi curgeau de parcă eram
Cascada Niagara.
Faţa lui Max s-a asprit, buzele i s-au albit formând o linie
dură.
— Adună-te, Mia. Trebuie să te aduni, draga mea. Ce altceva,
domnule Shipley? Sunt Maxwell Cunningham, fratele ei. Puteţi
vorbi liber.
Warren a tuşit, apoi a început să ne spună că teroriştii
călătoriseră cu barca împreună cu cei şase prizonieri până în
Indonezia, o ţară mult mai mare, unde le era mai uşor să se
ascundă. Armata noastră ştia deja destul de bine zona unde erau
ţinuţi şi, după ce fusese trimisă înregistrarea, urmau să meargă în
fiecare loc posibil. Erau cinci variante. Fuseseră alcătuite echipe
ale forţelor speciale şi, imediat ce se culegeau informaţiile despre
locul în care erau ţinuţi prizonierii, aveau să intervină cu
misiunea de a-i proteja. A spus că puteau trece zile întregi până
să aflăm rezultatul final.
Când s-a încheiat convorbirea, am rămas acolo năucită. Tipul
meu relaxat, surfer şi care face filme, bărbatul visurilor mele, a
văzut cum un coleg – şi, cunoscându-l pe Wes şi felul lui de a
interacţiona cu oamenii, un prieten – a fost omorât în faţa ochilor
lui. Cum naiba poate trece cineva peste una ca asta? Indiferent ce
presupunea asta, aveam să-i fiu alături la fiecare pas. Dacă
supravieţuia, cu voia lui Dumnezeu, aveam să-i sărut fiecare rană
în parte, fizică şi mentală. Aveam să vindec totul cu vorbele mele,
cu corpul meu, iubindu-l şi mai mult decât a fost iubit vreodată în
viaţa lui.
— Te iubesc, Wes.
Am spus vorbele cu voce tare. Lui, pentru el. Deşi Wes nu era
nicidecum pe aproape, poate, poate că acele cuvinte aveau să fie
purtate ca nişte şoapte de aer într-un loc îndepărtat din
Indonezia, unde ar fi putut măcar să le simtă... pe pielea lui, în
inimă, ca parte din sufletul lui.
 CAPITOLUL 5

Două săptămâni în Vegas şi acum eram un zombi care se

târa. Atât eu cât şi Maddy ne târşâiam una în jurul celeilalte ca
nişte roboţi mici care curăţă automat o podea, dar care nu se
izbesc unul de altul. Roomba cred că le zice. De parcă aveam
amândouă un senzor, un suport de jur-împrejur, ne mişcăm prin
labirintul zilelor noastre pe pilot automat fără să ne atingem.
Poate că aveam nevoie de atingere, dar nici una dintre noi nu
putea face efortul. Au decuplat maşina de respirat acum două
zile. Tata respira în mod cert de unul singur, iar medicaţia a
vindecat în sfârşit infecţia. Doctorii erau mulţumiţi de noul
prognostic.
Şi la fel eram şi eu şi Maddy, dar faptul că mai avea încă
tuburi care-i ieşeau din toate orificiile nu ne lăsa să ne bucurăm
prea tare. Peste încă o săptămână, Maddy urma să se întoarcă la
şcoală. Trebuia să-şi aranjeze viaţa pentru schimbarea asta. Era
al treilea an de facultate şi îşi luase o groază de cursuri. Sora mea
care voia să facă cât mai multe. În taină, mă încânta că-i plăcea
să-şi asume atâtea, pentru că asta însemna că n-avea să-şi pună
pirostriile prea curând.
Amintindu-mi de asta, tot trebuia să port o discuţie cu Matt
binefăcătorul şi despre toată chestia asta cu presiunile asupra
soră-mii să se căsătorească. Dacă o iubea, trebuia să aştepte. Să
termine şcoala şi să-i arate ce fel de bărbat este. În plus, mă
întrebam cum ar decurge conversaţia despre interesul lui Maddy
de a lucra la Cunningham Oil & Gas în Texas. Ar strica asta cumva
planurile? Matt avea o familie extraordinară în zona Vegasului,
genul de care nu vrei să te îndepărtezi prea tare. Ar face-o pentru
ea? Probabil că doar timpul avea să ne arate.
Telefonul mi-a bâzâit în buzunarul de la spate şi l-am scos.
Era un mesaj video de la un număr necunoscut. Încruntându-mă,
am apăsat pe mesaj şi ce am văzut aproape că m-a îngenuncheat.
Nici nu deschisesem mesajul încă, dar pătrăţelul încadra o faţă pe
care o ştiam aproape la fel de bine ca pe a mea. Ginelle. Avea o
pânză neagră la ochi, iar din nas îi curgea sânge pe buză şi în
gură.
Fără un cuvânt, am alergat, la propriu am alergat, până în
grădină şi am apăsat săgeata micuţă care dădea drumul la
înregistrare.
Ce naiba am făcut?
Înregistrarea a început, iar vocea lui Ginelle era speriată şi
lacrimile îi cădeau pe obraji de sub pânza legată în jurul capului.
Îşi lingea buzele şi suspina. Buza de jos îi era spartă, umflată şi
vânătă. Camera de filmat s-a dat înapoi şi am văzut că era
îmbrăcată într-unul din costumele ei de serviciu. Pene şi paiete
erau rupte în timp ce o mână de bărbat îşi făcea apariţia în cadru.
Degetele mâinii lui cărnoase îi mângâiau spaţiul deschis dintre
sâni într-o etalare revoltătoare de putere. Voiam să strig, să urlu
şi să arunc telefonul, dar nu puteam. Gin era acolo, undeva, fiind
tratată cu grosolănie de către nişte bărbaţi despre care puteam
presupune că-s gorilele lui Blaine.
Nenorocitul îmi vânase prietena cea mai bună.
Nu mi-a trecut prin minte că ar putea s-o răpească pe ea. M-
am holbat plină de groază cum bărbatul şi-a pus mâna cărnoasă
în jurul jugularei ei, mimând că-i rupe gâtul.
— Mia! a strigat Gin, iar eu m-am ghemuit pe jos, spaţiul din
jurul meu devenind negru.
Soarele a dispărut. Grădina a dispărut. Eram doar eu,
întunericul şi momentul în care priveam cum prietena mea cea
mai bună plângea de frică pentru viaţa ei.
— Spune, târâtură!
Mâna gorilei s-a strâns şi mai tare în jurul capului şi gâtului
ei. Ginelle a tuşit, s-a înecat şi a dat din cap aprobator.
— Mia, ă, cina la şapte... În seara asta. Ştii unde. Dacă suni la
poliţie, or să...
Vocea i s-a stins, iar bărbatul a zdruncinat-o cu putere. Şi mai
mult sânge i-a curs din nas în gură. L-a lins şi a strigat când a
tras-o de păr.
— Or să m-mă om-moare dacă spui cuiva.
 În timp ce camera se depărta, Ginelle a şoptit:
— Nu e vina ta. Te iubesc, Mia.
Ecranul s-a înnegrit şi bâzâitul unui mesaj nou m-a făcut să
tresar. L-am deschis.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero
E o păpuşă dulce. Prietenul meu o place mult. 7 fix. Să fii acolo.

De parcă eram posedată, i-am scris răspunsul meu cu record

de viteză şi am apăsat trimitere fără să-l citesc.

Către: Blaine Ticălosul Pintero

De la: Mia Saunders
Voi fi acolo. Te rog, te rog, nu-i face nimic.

Înainte să-mi şterg nasul şi lacrimile de pe faţă, mi-a răspuns,

iar inima mi s-a oprit.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero.
Nu mă mai sfida sau îl las să-şi facă de cap cu ea. Îmbracă-te
să impresionezi. Avem planuri.

Am căzut în fund şi m-a usturat noada când m-am izbit de

ciment. Durerea nu era nimic faţă de durerea din inima mea şi
acidul oribil care-mi ardea mucoasa stomacului. Blaine şi gorilele
lui o aveau pe Ginelle. Teroriştii îl aveau pe Wes. Tata era în
comă. Viaţa devenise un thriller de acţiune întortocheat. Eu eram
personajul neştiutor cu doar câteva resurse şi eram bulversată
emoţional.
Nu aveam nici o altă opţiune decât să respect dorinţa lui
Blaine. Voia să ne întâlnim la ceea ce numea el „locul nostru“,
acolo aveam să merg. Ce ticălos pervers!
Locul la care se referea era Luna Rosa, un restaurant italian
unde m-a dus la prima noastră întâlnire. Am stat afară, în curtea
interioară cu privelişte spre lacul Las Vegas. Luminiţele albe
înfăşurate pe palmieri îi făceau pielea să strălucească eteric. Pe
vremea aia eram complet fermecată de Blaine. Un metru
nouăzeci şi trei, cu câţiva ani mai mare decât mine, cu păr negru
care arăta perfect în combinaţie cu costumul bleumarin. Ar fi
putut fi model cu trupul zvelt şi structura aia osoasă. Ochii
nemaipomeniţi, verzi cu irizaţii galbene, erau mereu în avantajul
lui. Putea să hipnotizeze şi să dea jos chiloţii oricărei fete într-o
clipită cu o singură privire.
Blaine mi-a intrat cu siguranţă sub piele de prima oară când
i-am servit o băutură la cazinoul în care lucram acum mulţi ani.
În noaptea aia, a venit, a comandat trei degete de whisky şi m-a
privit timp de douăzeci de minute cât munceam, iar el îşi sorbea
băutura. A fost începutul sfârşitului. Ochii îi erau lipiţi de fundul
meu, de ţâţele mele şi de tot restul şi mă făcea să mă simt
fierbinte, deranjată şi dorită într-un fel care-mi lipsise de când
Benny dispăruse brusc, doar ca să aflu că mă lăsase ca să-şi
salveze fundul.
I-am dat lui Blaine nota de plată, iar el mi-a lăsat bacşiş o
sută de dolari şi a părăsit barul fără vreun cuvânt sau vreo
privire în direcţia mea. La vremea aia, am ridicat din umeri,
gândindu-mă că n-o fi fost chiar atât de atras de mine pe cât am
crezut eu din moment ce nu m-a invitat în oraş. Cred că eram o
distragere drăguţă de la sporturile şi ştirile care erau difuzate pe
ecranele din bar. M-am gândit prea puţin la asta şi eram mult mai
mulţumită de suta de dolari din care aveam să fac, pentru mine şi
soră-mea, cumpărături pentru o săptămână. Apoi, când am ieşit
din tură şi am dat colţul să iau un taxi, un pantof strălucitor a
păşit dintr-un BMW cu geamuri fumurii, iar Blaine s-a oferit să
mă ducă cu maşina. Maşina era incandescentă, dar nici măcar pe
jumătate ca bărbatul care-o deţinea.
Proasta de Mia de douăzeci şi unu de ani şi cu gura căscată, a
urcat în maşină cu străinul sexy ca naiba şi l-a lăsat s-o ducă
acasă. Nu s-a dat la mine atunci. A fost un domn tot timpul cât m-
a condus până la uşă, m-a sărutat pe obraz şi m-a întrebat dacă
putea să mă scoată în oraş în seara următoare. Am acceptat şi
Luna Rosa a fost locul unde ne-am început seara. Am comandat
pizza şi un vin scump, ceea ce mi s-a părut mişto. Ar fi putut să
mă ducă la vreun restaurant simandicos şi să bage în mine feluri
gourmet în încercarea de a mă impresiona sau de a mă băga în
pat. În schimb, am vorbit, am băut două sticle de vin şi am
mâncat pizza urmată de cel mai bun tiramisu pe care l-am gustat
vreodată.
O dată pe lună, timp de doi ani cât am fost împreună, ne
întorceam la „locul nostru“ şi ne ghiftuiam cu pizza şi vin. Apoi ne
împleticeam până la limuzină şi una dintre gărzile lui de corp ne
ducea înapoi la cazinou. Uneori ne încingeam atât de tare şi ne
aţâţam atât de mult în lift încât îmi încolăceam picioarele în jurul
şoldurilor lui, iar el era deja vârât adânc în mine când uşile de la
apartamentul de lux se deschideau şi continua să mă fută
sprijinită de perete. Pe Blaine nu-l interesa că oamenii care
locuiau sau îşi rezervaseră cele câteva camere de la ultimul nivel
puteau să ne vadă. Pur şi simplu nu-l interesa şi iubeam asta la el.
La naiba, credeam că-l iubesc şi am crezut că şi el mă iubea.
Eram atât de tânără, proastă şi plină de spermă încât am
crezut fiecare balivernă pe care mi-a servit-o, aruncând pe
fereastră precauţia şi trăind doar momentul. Nu mai e valabil. Mi-
am învăţat lecţia la modul dur. Dacă Blaine credea că mă
impresionează cu întâlnirea la Luna Rosa, se înşela amarnic.

***
Nu aveam nimic elegant la mine de când fusesem la Maxwell
la fermă, pentru că, mă rog, stătusem la o fermă.
Ne petrecuserăm în mare parte timpul stând la ei acasă cu
prietenii lui şi bucurându-ne de fermă.
Un junghi mi-a străpuns inima când m-am gândit la Max.
Când tata s-a simţit mai bine, a anunţat că trebuia să meargă să
vadă ce fac soţia şi fiica lui. Cyndi mai avea o lună până să-l nască
pe Jackson, iar el trebuia să urmărească tranziţia de schimbare a
proprietarului companiei şi să rezolve cu afacerile urgente cât
era acolo. A promis că avea să ne verifice zilnic.
 De-a lungul vieţii mele, n-am aspirat niciodată să fiu ridicol
de bogată, dar nu mă puteam abţine să mă gândesc că, dacă
tranziţia s-ar fi făcut mai repede, aş fi putut să am acces la partea
mea, poate să-l plătesc pe Blaine şi toată nebuneala asta să se
termine. Aş locui în Malibu şi aş face surf, l-aş săruta şi aş face
dragoste cu bărbatul cu care îmi doream să-mi petrec tot restul
vieţii. Din păcate, Max m-a avertizat că procesul de aplicare a
testamentului şi transferul companiei către Maddy şi mine, pe
baza probelor ADN ca dovadă a legăturii de rudenie dintre noi,
aveau să dureze ceva vreme, dar la sfârşit merita tot efortul.
Dacă reuşeam să scap cu viaţă din toate astea, poate se
dovedea că Max avea dreptate. Deocamdată, părea că viaţa
mergea pe un drum alunecos fără lumini, pe timp de uragan, într-
o maşină cu ştergătoare stricate şi frâne defecte.
Am ajuns la Luna Rosa la şapte fix. Maddy mi-a împrumutat o
rochie pe care i-o dădusem pe vremea când făcusem cumpărături
cu Hector în Chicago. Era o rochie simplă, de culoarea vinetei, cu
un decolteu adânc în formă de V în spate. Fusta era până la
jumătatea coapselor, iar materialul se întindea frumos pe sânii
mei. Dacă n-aş fi fost atât de supărată că o purtam pentru el, m-aş
fi simţit de milioane. În schimb, mă simţeam ca o bucată de gunoi
aburită şi împachetată, deşi, din afară, nimeni nu şi-ar fi dat
seama. Mi-am ascuns cearcănele şi pungile de sub ochi cu
straturi groase de anti-cearcăn, iar fardul de obraz mă făcea să
par îmbujorată.
Din fericire, sunt una dintre acele fete care n-au nevoie să
poarte mult machiaj ca să atragă privirea, şi-n plus ştiam exact
ce-i plăcea lui Blaine. Mi-am lăsat părul pe spate, dat tot peste un
umăr, cum îmi spusese că adora să mă vadă.
Croindu-mi drum printre clienţii fideli, l-am zărit afară, în
curtea interioară. Desigur, alesese cel mai romantic loc posibil, la
masa la care stătuserăm la prima noastră întâlnire.
S-a ridicat în timp ce mă apropiam de masă. M-a privit de sus
în jos ca un prădător care-şi măsoară prada, pe furiş şi repede,
fără ezitare.
 — Încerci să câştigi puncte alegând masa asta? l-am întrebat
şi m-am aşezat cu o privire furioasă bine plantată pe faţa mea.
Trăsăturile lui, în schimb, s-au luminat considerabil.
— Văd că-ţi aminteşti. Asta e bine, drăguţă Mia.
M-am zburlit. Doamne, uram să-l aud cum îmi vorbea cu
alintul ăla vechi. Când eram împreună, îmi spunea în mod
constant cât de drăguţă eram, cât de frumoasă şi că nu mai avea
cum să existe altcineva care să-i fure ochii aşa cum o făceam eu...
până când, bineînţeles, a prins două la preţ de una, cu
recepţionera lui şi târâtura de soră geamănă a ei. Cine fute surori,
la urma urmelor? Scârbos.
Înainte să mai pot spune un alt cuvânt, a venit chelnerul cu o
sticlă de vin. Ştiam marca aia. Aş fi recunoscut-o oriunde.
— Signore, Cignale Colii Della Toscana Centrale Cabernet
Sauvignon.
A turnat lichidul purpuriu închis în paharul lui Blaine. El a
ridicat paharul, a agitat lichidul în paharul bulbos, a mirosit şi
apoi a gustat. Atâta snobism că-mi venea să vărs.
— Două mii şase? l-a întrebat pe chelner.
— Desigur, signore.
Blaine a dat aprobator din cap, iar chelnerul ne-a umplut
paharele pe un sfert. Am luat paharul şi l-am dat pe gât dintr-o
sorbire.
Blaine s-a uitat în jur şi a zâmbit înainte să-şi pună o mână pe
grilajul de protecţie din faţa apelor calme ale lacului Las Vegas şi
alta pe piciorul paharului. Ochii îi erau aţintiţi asupra mea.
— Aş mai vrea un pahar, am spus, iar el a rânjit, s-a aplecat şi
mi-a mai turnat unul.
Pe ăsta l-am sorbit şi am aşteptat să vorbească. Pentru ceva
timp, n-a făcut-o. Doar m-a privit, părând că-mi cataloghează
aspectul. În cele din urmă n-am mai putut suporta tăcerea.
— Unde-i Ginelle?
O privire ascuţită şi întunecată i-a străpuns ochii ca de şarpe.
— E îngrijită bine, te asigur.
Tonul lui era dulce, total opus faţă de subiectul discuţiei.
Am pufăit.
 — Serios? Aşa numeşti tu răpirea şi bătaia aplicată unei
femei nevinovate care se afla în drum spre muncă? Să ai grijă de
ea?
Am mârâit printre dinţi. Strângeam de masa de lemn atât de
tare încât e posibil ca unghiile să fi lăsat urme.
Blaine şi-a fluturat mâna şi s-a aplecat mai aproape.
— Mia, ştim amândoi că, dacă voiam ca prietena ta să moară,
ar fi fost deja moartă. Acum, hai să ne relaxăm şi să ne bucurăm
de întâlnirea noastră.
Întâlnire. Nebunul ăsta tocmai a numit siluirea asta întâlnire?
Am clipit rapid încercând să alung furia nebună. Voiam să
apuc cuţitul, atât de la îndemână plasat, şi să-l înfig în inima lui
rece. Din nefericire, ticălosul cel mai probabil nici n-ar fi simţit.
Oricum era mort pe dinăuntru.
— Nu înţeleg de ce-ai vrut să vin aici. Ştii că-ţi pot da banii,
am şoptit şi m-am uitat împrejur. N-am nici o şansă pe lume să-ţi
trag ţeapă.
A rânjit.
— O, drăguţă Mia, dar deja mi-ai ridicat ţeapa.
A mişcat din sprâncene, iar eu m-am abţinut să nu vomit pe
masă. Cândva, chiar eram atrasă de Blaine. Era teribil de
atrăgător, ridicol de cuceritor şi foarte bun la pat. Acum, abia
dacă puteam suporta să-l văd şi să înghit ceea ce este.
— Blaine, ai luat ceva de mare preţ pentru mine şi vrei să
vorbim despre sex?
A ridicat din sprâncene.
— Nu vreau să vorbesc despre asta, nu. Mai degrabă aş vrea
s-o fac cu tine, dacă asta mă întrebi.
Mi-am încleştat mandibula.
— Asta n-o să se întâmple niciodată, aşa că scoateţi-o din cap
chiar acum. Ţi-ai futut şansa la propriu. Nu mai există cale de
întoarcere, niciodată.
Vocea mea era joasă şi avea un ton de avertizare.
A scuturat din cap şi şi-a ţuguiat buzele în timp ce făcea
rotocoale cu paharul de vin.
 — Alea două n-au însemnat nimic pentru mine. Mă
descărcam, fiindcă tu încă nu-mi acceptaseşi cererea.
— Făcând sex cu două femei?
— Desigur, Mia. Un bărbat are nevoi şi mândrie. M-ai rănit.
Mi-a servit scuza de parcă ce făcuse era un drept al lui de
mascul cu sângele iute.
— Aşa că ai futut două curve ca să te simţi bărbat?
Privirea i-a devenit dură, iar vocea metalică.
— Tocmai tu, dintre toţi oamenii, nu poţi insinua că nu sunt
bărbat.
Am dat din cap.
— De ce avem discuţia asta?
— Nu e evident?
A clipit uşor şi s-a holbat.
— Pentru mine nu e.
Mă aflam acolo dintr-un singur motiv. Ginelle.
Blaine şi-a pus coatele pe masă şi şi-a odihnit bărbia în
palmă. Era întruchiparea calmului, detaşării şi stăpânirii de sine,
în timp ce eu dădeam pe dinafară de îngrijorare şi frică.
— Te vreau înapoi. În patul meu. În viaţa mea. În calitate de
soţie a mea.
Vorbele astea au căzut ca o bombă nucleară, distrugând totul.
M-am uitat în restaurant să văd dacă a mai supravieţuit cineva
exploziei. Era un lucru colosal, slavă Domnului, doar în grăuntele
numit viaţa mea.
Să spun că nu mă aşteptam la asta este mult prea puţin. M-aş
fi aşteptat mai mult la a doua venire a lui Iisus pe pământ decât la
anunţul ăsta.
— Blaine, am şoptit abia putând să articulez. Doar nu
vorbeşti serios.
— Ba chiar foarte. Şi sunt dispus să negociem termenii. Aici.
Acum.
— Trebuie să fie un coşmar. Blaine, tu te auzi? Tocmai mi-ai
spus că vrei să reluăm relaţia de unde a rămas.
— Ştiu exact ce vreau, şi te vreau pe tine. Cred că am fost
destul de clar. Acum taci şi ascultă ce am de oferit.
 Chiar am ascultat, şi nu pentru că mi-a cerut s-o fac, ci pentru
că eram atât de şocată că doar faptul în sine de a rosti cuvintele
nu mi se mai părea a fi la îndemână. Omul era oficial nebun de
legat. Fără nici un dubiu. Absolut. Chiar nu mai exista nici o altă
explicaţie.
Înainte să înceapă să-mi spună ce avea să-mi ofere, chelnerul
ne-a adus două pizza aburinde, una margherita şi una supreme.
Doar mirosul m-a făcut să salivez. Trecuseră câteva zile de când
nu mai luasem o masă ca lumea. Familia Rains şi Maxwell
încercaseră să mă facă să mănânc, dar mâncarea nu mă mai
atrăgea ca înainte, din moment ce Weston probabil că murea de
foame, iar tata îşi primea mâncarea printr-un tub. În seara asta,
totuşi, aveam de gând să mănânc doar pentru că voiam să termin
cu asta cât mai repede.
— Acum, din moment ce ai fost plecată, am avut timp să mă
gândesc la relaţia noastră şi la viaţa noastră împreună, a spus.
Din moment ce am fost plecată? Ne-am despărţit. M-am
mutat în alt stat, am fost escortă în ultimele opt luni şi am trăit în
Los Angeles timp de şase luni înainte de asta. Adunate, înseamnă
peste un an, iar el făcea să sune de parcă-l lăsasem săptămâna
trecută. Am fost cu alţi bărbaţi, m-am îndrăgostit. Nimic din toate
astea n-avea sens.
— Blaine, sunt plecată de mai bine de-un an, am început eu,
dar mi-a tăiat vorba cu o rotire a încheieturii.
— Nu contează distanţa sau timpul. Eşti aici acum, iar eu mi-
am dat seama că eşti femeia potrivită pentru mine.
— Ai ajuns la concluzia asta monstruoasă înainte sau după ce
le-ai futut pe gemene doar aşa, de distracţie?
— Încerc să stabilesc o conexiune cu tine aici, Mia, a mârâit.
Ai face bine să-ţi revizuieşti manierele. Îţi fac oferta asta doar o
dată.
— Nu facem nici o înţelegere. Nu vreau ce ai de oferit.
S-a lăsat pe spate şi şi-a încrucişat mâinile la piept.
— Dacă m-ai asculta, cred că s-ar putea să-ţi dai seama că
oferta mea e de nerefuzat. Toate problemele tale s-ar rezolva şi
totul ar reveni la normal aşa cum trebuie. Cu noi doi împreună,
conducând toate astea. Şi-a deschis braţele larg de parcă el ar fi
ţinut în palmă tot Las Vegas-ul.
Aşa un încrezut.
— Am avut deja ce ai tu de oferit şi am renunţat.
M-am ridicat, iar în urma mea scaunul a lovit pardoseala cu
un zgomot puternic.
— Şi mai renunţ o dată acum. Toată chestia asta a fost o
greşeală. O să sun la poliţie.
— Până dimineaţă prietena ta o să fie moartă, a spus printre
dinţi suficient de tare cât să-l pot auzi.
M-am întors, întregul meu corp arzând de furie. Mi s-a ridicat
părul pe mâini şi la ceafă. Tonul ăla îl auzisem şi înainte când
lătra ordine prin telefon, făcând planuri ca oamenii să plătească.
Rănind în cel mai oribil şi violent mod posibil pe oricine ar fi
îndrăznit să-l înfrunte. Ăsta era genul de bărbat cu care aveam eu
de-a face. Nu fostul pe care obişnuiam să-l îmbrăţişez, sărut şi să-
l iubesc până la uitare. Ăla era bărbatul de care mă
îndrăgostisem. Ăsta era alter ego-ul lui. Toţi priveau latura asta a
lui cu răceală şi frică. Era lumea lui, noi, ceilalţi, doar trăiam în ea.
— Ce trebuie să fac ca s-o laşi în pace?
Vocea mi-a tremurat, emoţia punând stăpânire pe mine. Am
ridicat scaunul şi m-am uitat în jur în restaurant. Majoritatea
clienţilor se holbau, urmărind focul de artificii. Probabil credeau
că era o ceartă între iubiţi. Într-un fel, chiar asta era.
— Mai devreme mă simţeam nostalgic să mă aflu aici, să te
privesc ştiind că asta îmi doresc să văd tot restul vieţii mele.
Ochii i s-au asprit, iar privirea îi era mijită.
— Acum, că te-ai făcut de râs şi prin urmare m-ai făcut de râs
şi pe mine cu caraghioslâcul tău, nu mă mai simt la fel de
generos.
— Spune-ţi preţul, am spus deschis.
— Cei patru sute de mii pe care mi-i datorezi, sau tu, o
noapte în patul meu.

Capitolul 6
 Ochii lui Blaine erau sticloşi, luminoşi, verzi-gălbui. Ăia erau
ochii pe care îi priveam ori de câte ori mă săruta, mă atingea şi
făcea dragoste cu mine. Conversaţia pe care tocmai o purtaserăm
şi care făcea ca fiecare părticică din mine să vrea să se
ghemuiască în poziţie fetală şi să moară... l-a aţâţat. Doamne,
omul ăsta adora să deţină controlul asupra oamenilor şi a
lucrurilor. Îl excita.
— Deci, ce zici?
Mi-am umezit buzele, am luat o ditamai gura de vin şi am
lăsat acidul să mă ardă pe gât. Privind către apă, m-am gândit la
situaţia neplăcută în care mă aflam. Puteam încheia cu toate dacă
doar îl lăsam să mă fută. Mai făcusem asta şi înainte. Era bun la
pat, aşa a fost mereu. Oferea, iubea, se îngrijea de plăcerea mea.
Aş fi putut da gata vreo două sticle de vin şi să-l las să-şi facă felul
cu mine şi toate astea s-ar fi terminat. Gata. Finito.
— Dacă mă ofer ţie în seara asta, anulezi datoria, o laşi pe
Ginelle să plece şi-mi laşi familia în pace? Inclusiv pe tata?
Buzele lui Blaine s-au strâmbat într-un rânjet superior. Dacă
aş fi ştiut că schimbă cu ceva lucrurile, i-aş fi pocnit expresia aia
de pe faţă, astfel încât toată lumea din jurul nostru să vadă cât îl
dispreţuiesc. A luat o gură de vin şi a fredonat. Un fior mi-a trecut
pe şira spinării şi burta mi s-a încordat. Iubeam sunetul ăla,
încercam să-l determin să facă sunetul ăla stând în genunchi şi
adorându-i mădularul. Acum, fredonatul era ca avertizarea
dinaintea unei explozii. Luminiţa roşie dinspre echipele SWAT,
înainte să zboare cuiva creierii, ca în filme.
În cele din urmă, Blaine a răspuns.
— Da. Datoria tatălui tău o să dispară, prietena o să fie
eliberată nevătămată, iar tu şi familia ta n-o să mai fiţi în atenţia
noastră.
Blaine s-a uitat la pieptul meu, şi-a înclinat capul şi şi-a lins
buzele.
— Abia aştept să-ţi gust pizda, să te aud cum gemi când îmi
folosesc dinţii şi limba pe butonul ăla dulce al tău. O să fie muzică
pentru urechile mele.
 A tras aer printre dinţi. Ochii îi ardeau. Aş fi putut paria pe
toţi banii din lume că o avea tare ca piatra doar imaginându-şi ce
voia să-mi facă. Doar că era o problemă. Eu nu simţeam acelaşi
lucru. Cuvintele lui murdare obişnuiau să mă excite. Obişnuiau,
dar nu şi acum. Întotdeauna am fost genul de femeie căreia i se
umezeau chiloţii dacă auzea un bărbat vorbind murdar, iar
Blaine ştia asta cel mai bine. Mă aţâţa. Doar că el nu era bărbatul
potrivit, şi nici vocea potrivită.
Mi-am scuturat capul în timp ce imagini cu mine şi Wes în
pat, râzând şi bucurându-ne unul de altul aşa cum n-am mai trăit-
o niciodată cu nimeni altcineva, mi se derulau prin subconştient.
Sex rapid şi dur, rezemaţi de perete până când ne pierdeam
minţile amândoi. Ore în şir folosindu-ne gurile, sărutând fiecare
centimetru de piele. Sugându-i-o iar şi iar până când mă durea
gura şi nu i se mai scula. În schimb, îmi făcea el mie. Îmi oferea
atâtea orgasme cu gura încât mă durea corpul, iar spaţiul dintre
coapsele mele se simţea ciudat fără gura lui blocată acolo şi eu
leşinam. Nopţile din Miami când făcuserăm dragoste, ne
şoptiserăm legământul unul în gura celuilalt, promiseserăm
pentru totdeauna – toate astea erau în mintea mea. Totul se
rezuma la el, la bărbatul pe care îl iubeam. N-aveam cum să-i
înşel încrederea.
Chiar şi cu viaţa lui Ginelle atârnând de-un fir de păr, nu-l
puteam trăda aşa pe Wes. Trebuia să mai existe o variantă. Blaine
a aşteptat răbdător, învârtind paharul de vin între două degete
de parcă ar fi avut tot timpul din lume. Un ticălos plin de el şi
îngâmfat. De ce n-am observat toate astea înainte să mă încurc cu
el?
— Am nevoie de ceva timp să mă gândesc.
Am dat din gene, oferindu-i puţin din cochetăria mea şi
încercând disperată să-l fac să mai şovăie.
Şi-a strâns sprâncenele.
— Nu. Te hotărăşti acum, în seara asta.
Tonul nu mai permitea nici o discuţie. Până şi corpul i s-a
încordat vizibil. A strâns piciorul paharului atât de tare încât
speram ca sticla să i se spargă în palmă şi să aibă nevoie de
cusături.
Să visez cu ochii deschişi la distrugerea lui nu mă ajuta deloc
să găsesc o cale prin care să scap de ce-mi cerea şi totuşi să-mi
salvez cea mai bună prietenă.
— Dar dacă mai adaug ceva la rugămintea mea?
M-am jucat cu părul, răsucind pe deget o şuviţă de păr.
— Un stimulent pentru tine ca să-mi mai dai un pic de timp
de gândire?
Şi-a înclinat capul, iar privirea i s-a concentrat asupra mea.
— Şi care ar fi stimulentul ăsta, drăguţă Mia?
— Un sărut.
M-am hotărât deodată. Un lucru pe care-l iubea Blaine, şi pe
care mi l-a spus de-un milion de ori, iar şi iar, era să mă sărute. La
un moment dat, a mers atât de departe încât a zis că ar putea să
supravieţuiască doar cu săruturile mele, pâinea şi apa ducă-se
naibii. Asta era singura carte pe care-o puteam juca. Toate
celelalte erau la cacealma. Şi, dacă îl sărutam şi reuşeam s-o fac
destul de credibil, cred că i-ar fi plăcut provocarea. Blaine aprecia
o fugăreală bună şi îi plăcea aşteptarea dinainte de a primi ce-şi
dorea.
— Mmm, negociezi tare, drăguţa mea Mia. Care-ţi sunt
condiţiile?
— Două săptămâni, şi-i dai drumul lui Ginelle, în seara asta,
acum, imediat.
S-a încruntat, iar mâna i s-a strâns în pumn.
— Şi de unde ştiu eu că n-ai să dispari pur şi simplu, să mă
laşi cu buza umflată?
Am chicotit.
— M-ai găsi.
Ochii i s-au aprins ca artificiile din Times Square din New
York în noaptea de revelion.
— Şi-n plus, doar nu pot să-l scot pe tata din spital, s-o
ascund pe Maddy şi pe toţi cei pe care-i iubesc. Uiţi, Blaine. Îţi
cunosc modul de acţiune şi nicăieri nu e suficient de departe ca
să scap de tine. Nu-i aşa?
 S-a lăsat pe spate şi şi-a mângâiat bărbia înainte să-şi şteargă
buza de jos cu degetul mare – un gest care înainte îmi umezea
chiloţii instantaneu. Acum eram uscată ca deşertul Sahara.
Farmecul lui, frumuseţea lui şi gesturile lui sexy nu mai aveau
nici un efect asupra mea. Un surfer relaxat care făcea filme şi care
luase decizia îngrozitoare de a călca pe pământ nepăzit într-o
ţară din lumea a treia era cel care avea efect asupra mea acum şi
în fiecare zi. Gândul la Wes îmi sfâşia inima, dar am tras aer în
piept uşor şi m-am răcorit ca să nu cedez. Pentru că eram la o
întâlnire cu diavolul, nu-mi permiteam să am fisuri în armură.
Puteam plânge când mă întorceam, dar ştiam că nu e bine să-ţi
laşi duşmanul să te vadă slab. Lovesc atunci când îţi arăţi
punctele sensibile. Nu i-aş mai fi dat niciodată şansa asta.
— Da, aşa e. Şi rămâne o săptămână.
Încântare şi uşurare îmi curgeau prin vene. Ceda. Doar
pentru un sărut. Voiam să sar în aer şi să fac un dans de bucurie,
dar m-am mulţumit cu o palmă bătută mental.
— Bine.
Blaine şi-a scos telefonul din buzunar, iar eu mi-am ţinut
respiraţia. A apăsat câteva taste şi l-a dus la ureche.
— Fata. Du-o acasă. Dă-i drumul.
A ascultat câteva momente.
— Nu, n-o poţi avea. N-o atinge în nici un fel. S-ajungă acasă
într-o oră.
A apăsat o tastă pe telefon şi l-a băgat în buzunar.
— S-a făcut. Prietena ta o să fie acasă în curând.
Am dat din cap aprobator şi am băut şi restul de vin. Slavă
Domnului. Ginelle avea să fie în siguranţă. Deocamdată.
— O să-mi primesc sărutul în seara asta când te las acasă. Pe
urmă ai o săptămână să vii la mine. Între timp, prietena e liberă,
iar noi ne putem bucura de restul cinei. Mănâncă. O să ai nevoie
de putere ca să te decizi săptămâna asta.

***
Când am ajuns la hotel, Blaine m-a condus până la cameră.
— Dă-mi cheia.
 A întins mâna. Am scuturat din cap.
— Maddy e înăuntru cu logodnicul ei.
— N-ai camera ta?
S-a apropiat de mine, iar eu am făcut doi paşi în spate până
când m-am lipit de perete. Nu într-o poziţie tocmai bună. Voiam
să deţin eu controlul. Altfel, ar fi putut să ducă totul mult mai
departe decât m-ar fi putut ţine stomacul.
— Nu intri. Aminteşte-ţi înţelegerea – un singur sărut.
S-a apropiat, cu mâinile lipite de perete de-o parte şi de alta a
capului meu, blocându-mă. Ochii i s-au închis la culoare,
căpătând o nuanţă aurie de verde şi galben. Înainte îmi plăcea să
văd cum i se schimbă culoarea ochilor, mai ales când era excitat.
Acum, mă simţeam moartă pe dinăuntru.
— O, drăguţă Mia, nu uit niciodată termenii unei negocieri.
Capul i s-a apropiat şi am putut să-i simt respiraţia pe faţa
mea. Am închis ochii şi m-am gândit la Wes şi la faptul că făceam
asta pentru Ginelle, pentru tata, pentru sora mea şi pentru a
câştiga timp – singurul lucru care nu fusese în favoarea mea de
când pornisem în aventura asta acum nouă luni.
I-am simţit buzele calde şi umede când le-a atins pe ale mele
scurt.
Wes. Iartă-mă.
Cu mişcări încete, mi-am ridicat mâinile pe talia lui Blaine şi
i-am mângâiat pieptul. A gemut şi mi-a ronţăit buza de jos. I-am
întors gestul ronţăindu-i buza de deasupra şi trăgând-o în
umezeala caldă a gurii mele. Întotdeauna ne jucam înainte să
trecem la partea bună. Blaine s-a împins în mine, împungând cu
penisul lung şi tare în şoldul meu. O mână i-a coborât pe sânul
meu şi a strâns. Am deschis gura să protestez, dar s-a îngropat
adânc în ea. Limba lui nu era deloc nesigură. Nu, ăsta era sărutul
unui amant care ştia când să dea şi când să ia. Un partener de
dans familiar. Şi-a coborât mâna în jos către talia mea, mi-a frecat
fundul şi mi-a tras partea de jos lipind-o de a lui, frecându-se de
mine. Nu m-am putut abţine. Am gemut. Era mai bine de-o lună
de când nu mă mai eliberasem sexual şi, deşi uram fiecare
secundă din ce se întâmpla, mişcările lui şi felul în care mă
atingea treceau prin creierul meu în centrul plăcerii unde locuia
Wes.
Deodată nu-l mai sărutam pe Blaine. Îl devoram pe Wes. Mi-
am ridicat mâinile să-i cuprind obrajii şi i-am lins gura bărbatului
meu. Gustând, aţâţând, bucurându-mă de beţie, frecându-mi
limba de a lui. Imaginaţia mă făcea să-i simt mirosul, izul de
ocean şi de bărbat amestecându-se într-un haos de nevoie şi
dorinţă. Mi-am împins şoldurile şi mi-am înfipt limba, alunecând
pe suprafaţa corpului lui de parcă aş fi fost un şarpe care se
încolăceşte în jurul prăzii. Wes.
— Doamne, ce dor mi-a fost de tine iubitule, am spus în gura
lui.
A gemut şi valuri de căldură mi-au umplut corpul,
aruncându-mă în flăcări. Mâinile lui erau peste tot, alunecând pe
sub rochia mea, apucându-mi fundul. Îşi mişca şoldurile, apăsând
perfect cu bărbăţia lui tare pe dătătorul meu de orgasme. Am
icnit şi am ridicat un picior, îngropându-mi tocul-cui în partea
cărnoasă a coapsei lui, forţându-l mai aproape.
Ţineam ochii strâns închişi în timp ce-mi călăream bărbatul.
Ducând dorul trupului şi atingerii lui.
— Mia, ai să mă faci să termin. Lasă-mă să intru şi să te fut
aşa cum trebuie, dacă nu îţi rup chiloţii aici.
Vocea aia. Nu era...
— Wes? am spus, deschizând ochii şi clipind des în
încercarea de a alunga ceaţa de dorinţă.
Blaine şi-a ridicat capul din dâra de săruturi pe care o înşira
pe gâtul meu. Am transpirat toată de panică în timp ce răsuflam
tare.
— Cine dracu-i Wes?
O, Doamne! Tocmai ce-mi frecasem părţile femeieşti de
Blaine în timp ce mi-l imaginam pe iubitul meu. Stomacul îmi
clocotea şi totul înăuntru chiorăia gata să explodeze.
Uşa de vizavi s-a deschis. Max a înţeles poziţia noastră
delicată şi nările i s-au dilatat. Şocul de a-l vedea în momentul ăla
trebuie să se fi citit pe faţa mea ca un acces de panică.
 — Pleacă de lângă ea! a urlat Max, şi-a băgat o ditamai palma
în pieptul lui Blaine şi a împins.
Blaine a zburat în peretele opus.
La naiba. La naiba. La naiba. Am înghiţit răspunsul
dezgustător al corpului meu la realizarea faptului că era cât pe ce
să mi-o trag iarăşi cu Blaine în timp ce visam cu ochii deschişi la
Wes. Doamne, aş fi stricat totul. Wes nu m-ar fi iertat niciodată.
Încă o dată, groapa aia fără suflet pe care o numeam stomac a
început să clocotească ca un ciclon în ocean.
— Tu eşti Wes? a întrebat Blaine în zeflemea.
Max şi-a dat capul pe spate.
— Cine e maimuţoiul ăsta?
Privirea lui dură m-a lovit pe mine.
— A, fostul meu, a, Blaine Pintero.
Blaine şi-a aranjat sacoul, trăgându-l parte peste parte, apoi
încheind un nasture în mijloc.
— Eu şi Mia avem o istorie comună.
— Cred şi eu. Eşti pe cale să ajungi istorie.
Max l-a înghesuit, înşfăcându-l de gât într-o secundă. Se
mişca destul de repede pentru un fundaş.
— Tu eşti nenorocitul care-o tot ameninţă?
— O ameninţ? Asta făceam, Mia? Îmi aduc aminte că te-ai
simţit bine în timpul micului nostru moment tête-à-tête de mai
devreme. Era cât pe ce să explodeze ca artificiile de patru iulie
dacă ne mai lăsai un minut.
O, măiculiţa lui Dumnezeu şi toţi sfinţii.
— Blaine, nu!
Am încercat să fac să iasă cuvintele, am pierdut startul cu
mult. Înainte să-l pot opri pe Max sau să pot spune ceva ca să-l
apăr pe Blaine, braţul ca de copac al lui Max s-a oprit în
mandibula lui Blaine.
— Ascultă-mă, om de doi bani ce eşti. Asta despre care
vorbeşti e soră-mea.
Max l-a zdruncinat pe Blaine de perete. Capul şi corpul i-au
atârnat pentru o clipă, dar în cele din urmă a clipit de câteva ori
înainte să revină în prezent. Chestia asta avea să fie de rău pentru
mine. Futu-i!
— Ai un frate?
A căscat ochii şi s-a uitat la mine.
— A, da. Max, lasă-l în pace.
Max m-a ignorat complet.
— Dacă te prind c-o mai atingi pe soră-mea vreodată, am să
te vânez şi-am să te jupoi de viu cu un cuţit tocit!
L-a trântit de perete. Capul i s-a izbit de câteva ori scoţând
un zgomot surd.
— La naiba, omule! Lasă-mă în pace, nebunule! a răcnit
Blaine, cu dinţii pătaţi de sânge.
Puteam să văd cum i se umflă o parte a feţei. Serios, nu-mi
părea prea rău de asta, mai ales că ştiam ce-i făcuse lui Ginelle şi
tatei.
— Max, serios, sunt bine. Eu şi Blaine am ajuns la o
înţelegere în seara asta. Sunt bine.
— O să te lase în pace?
Blaine a pufăit şi s-a mai aranjat o dată în timp ce-l trăgeam
pe Max departe de el în faţa uşii camerei noastre.
— A, s-ar putea spune şi aşa.
— Chiar am spus-o, scumpo. Ce vreau e să-l aud pe fraierul
ăsta spunând-o, a mârâit, iar mandibula i s-a încleştat.
L-am apucat de biceps şi l-am împins încercând să-l bag
înapoi în cameră, dar nu l-am putut clinti. Dacă nu voia să se
mişte, cel mai probabil era nevoie de un camion ca să-l clinteşti.
Blaine şi-a scos o batistă şi şi-a şters sângele de la gură.
— Nu-ţi face griji, uriaşule. Dacă aşa vrei tu, am ajuns la o
înţelegere cu Mia. Te las cu... ăăă... frate-tu.
L-a privit pe Max de sus în jos cu dispreţ.
— Nu uita, o săptămână.
Apoi s-a întors şi a chemat liftul. Uşile s-au deschis instant şi
în alte două secunde a dispărut.
Am oftat şi m-am sprijinit de tocul uşii.
Max şi-a trecut o mână prin păr.
 — Ce naiba a fost asta? Erai toată călare pe gorilă. Cum
rămâne cu Weston?
Am mârâit şi m-am împins în el să intru în cameră. M-a lăsat
să trec, dar m-a urmat. Mi-am aruncat geanta şi m-am îndreptat
către minibar, am scos o sticlă mică de whisky, am desfăcut-o şi
am dat-o pe gât dintr-o înghiţitură.
Max s-a lăsat pe marginea canapelei.
— Ai băut, acum vorbeşte.
Şi, ca să se facă înţeles că n-avea să plece nicăieri prea
curând, şi-a încrucişat braţele.
— Nimic. Ce-ai văzut nu trebuia să se întâmple.
Am pufăit aruncând aerul către fruntea mea mult prea
încinsă şi m-am întins după încă o sticlă mică de whisky.
— Şi, mă rog, ce-i cu tine aici?
— Asta-i chiar o întrebare bună, scumpo. Vezi tu, mă ocupam
de nişte treburi acasă, mă asiguram că e totul în regulă pentru
venirea băiatului meu când am primit un telefon frenetic din
partea surorii noastre. Îi tot trăgea că erai suficient de speriată
cât să o îngrijorezi şi pe ea. Zicea că nu te-a văzut niciodată atât
de supărată. În calitate de frate mai mare, şi singurul care-ţi
păzeşte spatele acum din moment ce bărbatul tău e dispărut, m-
am întors în mare grabă. Am avionul pregătit la nevoie.
— N-ar trebui să fii aici, am spus. Trebuie să fii cu Cyndi şi
Isabel aşteptând să ţi se nască copilul. Au nevoie de tine.
Cu picioarele grele de parcă aş fi purtat schiuri, mi-am făcut
drum către canapea şi m-am trântit.
— Şi-or să mă aibă acolo. Imediat ce înţeleg ce se întâmplă cu
tine. Maddy îmi spune că se întâmplă ceva şi că ştie că nu-i de
bine. De ce nu m-ai sunat, Mia?
Vocea îi era obosită, plină de tonul ăla grav pe care începeam
să-l apreciez. Volumul şi timbrul acela spuneau: „Sunt un bărbat
care ţine la tine, te iubeşte şi va face orice ca să te protejeze“.
Aveam nevoie de asta în viaţa mea. Mai ales acum.
— Ginelle a fost răpită de gorilele lui Blaine. Au maltratat-o
ca să ajungă la mine.
 — De ce? Am crezut că se rezolvă toate astea. Luna trecută
mi-ai zis că e totul în regulă. Că te descurci.
Vocea îi era acuzatoare şi am simţit-o ca pe un pumnal în
inimă. Furia îmi pulsa prin toţi nervii corpului, m-am ridicat şi
am început să mă plimb de colo-colo, simţind nevoia să dau totul
afară.
— Era bine! am strigat. Şi apoi starea tatei s-a deteriorat. N-
am mai ajuns la clientul meu luna asta.
— Şi?
— Şi! în contractul meu scrie că dacă un bărbat mă rezervă
pentru o lună, iar eu îi trag clapa, îi datorez eu lui suta de mii!
— Iisuse Hristoase, Mia!
Vocea îi era la fel de supărată ca a mea, deşi nu fundul lui era
la bătaie. Avusesem de-a face cu rahatul ăsta de una singură şi
mă descurcasem foarte bine.
— Apoi, pentru că Millie a trebuit să-i dea clientului banii pe
care i-ai plătit tu, n-am putut să-i plătesc rata lui Blaine. Luna
care vine, trebuie să muncesc toată luna înainte să pot face plata.
Aşa că sunt în urmă. Şi se foloseşte de asta ca să obţină ce vrea.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi care-mi curgeau pe obraji.
— Totul e atât de anapoda!
M-am lăsat să cad pe scaun. Max a venit şi s-a aşezat în faţa
mea pe măsuţa de cafea. Lemnul a gemut sub greutatea lui
masivă.
— Cât datorezi?
Am clipit lăsând şi mai multe lacrimi să cadă.
— Acum, două sute de mii.
A strâns din sprâncene.
— Atât?
Am dat din cap.
— Nu, îi datorez cele două sute de mii în secunda asta.
Pentru august şi septembrie.
— Scumpo, cât îi datorezi cu totul?
Vocea îi era acum domoală şi cu o nuanţă de îngrijorare. Mi-
au căzut umerii de parcă purtam pe ei toţi banii în monede de aur
masiv.
 — Patru sute de mii, am răspuns.
— Şi la ce fel de înţelegere aţi ajuns?
Mi-am lins buzele, mi-am tras nasul, am tras aer în piept şi l-
am privit în ochi, aceleaşi orbite care le oglindeau pe ale mele.
— N-o să-ţi placă.
— Scumpo, deja nu-mi place. Spune-mi pur şi simplu.
I-am strâns mâinile şi lacrimile au început să-mi alunece din
nou pe faţă.
— Fie îi plătesc cele patru sute de mii, fie...
Am înghiţit de mai multe ori nodul ăla uriaş ca să pot vorbi,
să recunosc adevărul despre ce luam în considerare să fac, dar nu
puteam.
— Fie...?
Ochii lui Max erau blânzi, gura strânsă într-o mică
încreţitură.
— Eu. O noapte în patul lui.
Max s-a aplecat şi şi-a lipit fruntea de a mea.
— Scumpo, asta o să se întâmple doar peste cadavrul meu.
Era ferm şi de neînduplecat, sută la sută serios.
Am horcăit la gândul bolnav şi nebun care mi-a trecut prin
minte. Ce nu ştia Max era că Blaine era exact tipul de bărbat care
ar fi făcut să se întâmple asta fără nici cea mai mică urmă de
remuşcare.
Telefonul a sunat şi a vibrat pe coapsă. Îl purtam la mine
nonstop, fără să permit o distanţă mai mare de treizeci de
centimetri între mine şi el în caz că primeam veşti despre Wes.
M-am uitat la ecran. Doamne sfinte. Ginelle.
— Alo, Gin? am răspuns, disperată să-i aud vocea, să mă
asigur că e bine.
Blaine îmi promisese că o va lăsa să plece şi că avea să fie
acasă într-o oră.
— Sunt acasă, au fost singurele ei cuvinte înainte ca apelul să
se întrerupă.
 CAPITOLUL 7

Şoferii de taxi din Las Vegas sunt cei mai tari! Le arunci o
sută de dolari şi încalcă fără probleme orice regulă de circulaţie
din carte. Ştiind că prietena mea cea mai bună era acasă, după ce
fusese răpită, brutalizată şi eliberată într-o singură zi, îmi
pierdusem minţile de îngrijorare. Fiecare terminaţie nervoasă
scotea scântei ca un fir electric expus gata să electrocuteze pe
oricine îl atingea.
Când şoferul a oprit în faţa apartamentului ei, am aruncat o
mână de bancnote de douăzeci pe care le ţineam pe post de bani
de urgenţă, adăugând şi suta de dolari pe care i-o promisesem, şi
am zbughit-o din maşină şi pe scări la uşă.
În loc să bat la uşă de parcă viaţa mea ar fi depins de asta, am
scos brelocul pe care aveam toate cele cinci chei. Una de la casa
lui Wes, una de la tata, de la apartamentul lui Maddy, de la Suzi,
motocicleta mea, şi de la apartamentul lui Ginelle. Cinci chestii
metalice care-mi aminteau de oamenii care însemnau cel mai
mult pentru mine în întreaga lume, deşi aveam o groază de noi
prieteni care erau foarte aproape.
Am băgat cheia în uşă, am deschis şi am intrat uşor pe
vârfuri. Veioza de pe măsuţa de la capătul canapelei era aprinsă,
dar nu se auzea nici un zgomot. Am trecut de canapeaua uriaşă
de culoare burgund, mult prea mare pentru spaţiul disponibil,
dar în acelaşi timp cea mai confortabilă piesă de mobilier din
univers. Când mă aşezam pe pufoşenia aia minunată, se mula
după coapsele mele, după spatele meu şi-mi ocrotea corpul într-o
îmbrăţişare primitoare. Da, cea mai bună.
Bucătăria şi holul erau amândouă întunecate, lipsite de viaţă.
Am mers uşor pe coridorul care ducea către cele două
dormitoare. Gin păstra întotdeauna un dormitor pe post de
cameră de oaspeţi. Spunea că vrea să fie sigură că aveam mereu
un loc al meu acolo unde locuia ea. Ăsta e fix genul de prietenă
care este ea. Lumina din camera ei era aprinsă. Am bătut la uşă.
— Gin, sunt eu, Mia, am spus.
 — Pleacă, am auzit-o bolmojind printr-o smiorcăială.
Am deschis uşa. Era chircită într-un colţ al camerei, încă în
hainele de muncă rupte. Sângele uscat formase o coajă în jurul
nasului şi al gurii şi de-a lungul gâtului pe unde se scursese.
Paietele roz străluceau în lumina puternică. Avea aprinse becul
de sus, veiozele de la ambele capete, plus lumina din baie.
Camera era luminată de ziceai că eşti la parada de la Disneyland,
atât de puternic încât te orbea dacă ţineai ochii complet deschişi.
Strângând din ochi, m-am târşâit încet până la ea şi m-am
ghemuit. Trupul îi tremura ca o frunză în vânt. I-am pus o mână
pe genunchi, iar ea a tresărit, clănţănind din dinţi. Lacrimile îi
curgeau pe faţă ca nişte pârâiaşe, lăsând în urmă dungi lipicioase
de rimei şi machiaj amestecat cu nisipul murdar. Obrazul îi era
umflat, ochiul i se colora într-o nuanţă urâtă de mov, iar buza
arăta de parcă avea nevoie de copci.
O furie cum nu mai cunoscusem mi-a trecut prin întreg
corpul. Eram atât de fierbinte încât mi-era teamă că-mi puteam
opări prietena cu o singură atingere. Ştiind că are nevoie de mine,
mi-am încleştat mandibula, strângând atât de tare încât auzeam
zgomotul de scrâşnire dinăuntru. Să-i văd trupul mic, frânt, lovit,
într-o stare atât de proastă îmi făcea sângele să clocotească.
Respirând adânc, i-am cuprins mâinile.
— Haide, scumpo. Am eu grijă de tine.
Ginelle a scuturat din cap cu putere.
— Nu, trebuie să p-pleci. Dacă se în-n-torc, or să te ia s-sigur.
A spus, a spus c-o s-să te facă a lui, Mia. Te vor r-rău.
Mi-a prins braţele cu atâta putere încât ştiam că a doua zi
aveam să fiu vânătă.
— De data asta n-o să se o-oprească până n-nu te are, a
bolborosit printre dinţii care-i clănţăneau privindu-mă cu ochii
de culoarea albăstrelelor.
Femeia era speriată de mama focului, iar eu uram că se
întâmplase din cauza mea. Mi-au rănit cea mai bună prietenă din
cauza mea. Slavă Domnului că era bine. Aveam să mă asigur că
rămânea aşa.
 I-am tras corpul în braţe. După o secundă, lacrimile s-au
transformat în suspine care s-au transformat într-o avalanşă de
plâns din tot corpul. Timp de douăzeci de minute am lăsat-o să
exorcizeze demonii nenorocirii care i se întâmplase. N-aveau să
dispară niciodată. Probabil că multă vreme de-acum înainte avea
să privească în urmă dublând sau triplând totodată numărul de
încuietori de la uşă. Era foarte probabil să aibă nevoie de
consiliere ca să poată trece peste asta. De orice avea nevoie,
urma să-i fac rost. Într-un fel sau altul.
— Haide, scumpo. Să te curăţăm.
I-am mângâiat părul cu mişcări lungi, liniştitoare. A dat
aprobator din cap şi m-a lăsat s-o ajut să se ridice. Când i-am
văzut hainele aproape că mi-am pierdut iar cumpătul. Partea din
faţă era ruptă până la buric, iar sânii abia dacă erau acoperiţi de
materialul subţire. Lângă fiecare coapsă erau alte rupturi de
parcă netrebnicul ar fi încercat să-i vadă bine zona de jos. Am
întors-o şi am dus-o în baie. Mi-am muşcat limba atât de tare
încât am simţit gust de sânge, în încercarea de a nu ţipa şi
distruge tot în calea mea, până aveam să-i găsesc pe ticăloşi şi să
le sap groapa cu mâinile goale.
Am dat drumul la duş şi am ajutat-o să se dezbrace. Şi-a
acoperit imediat sânii, deşi îi mai văzusem de-un milion de ori.
Gin nu era pudică şi nici eu nu eram. Ne cunoşteam dintotdeauna,
dar, dacă asta o ajuta, n-aveam de gând să zic nimic. M-am
asigurat că apa e bună, mi-am dat jos tricoul şi pantalonii, lăsând
pe mine doar sutienul şi chiloţii. Apoi am băgat-o sub duş.
Cu un efort uriaş, i-am curăţat multele vânătăi, tăieturi şi
zgârieturi pe care le-am găsit pe trupul ei. Îmi doream să
depunem plângere, dar, ştiindu-l pe Blaine şi fiind conştientă de
câţi oameni avea la degetul mic în poliţie, efortul ar fi fost
zadarnic. Ticălosul ne-ar fi râs în faţă. Am turnat cantităţi
generoase de gel de duş pe burete şi am pus-o ca pe un copil să
ridice întâi un braţ, apoi pe celălalt, să ridice un picior, apoi pe
celălalt. Am mai pus săpun pe burete şi i l-am dat ei.
— Spală-te în faţă şi la fofoloancă, Gin.
 A dat din cap în semn de aprobare şi a făcut metodic ce i-am
cerut de parcă era o dronă care urma comenzi. I-am şamponat
părul lung şi blond, masându-i uşor scalpul, sperând că masajul
avea să mai elibereze din tensiune. Când am ajuns la ceafă a oftat
şi în cele din urmă umerii ţepeni s-au înmuiat. Punct pentru Mia!
Am repetat procesul şi cu balsamul de păr, având grijă să nu-
i ating restul corpului. În copilărie şi adolescenţă făcusem duşuri
împreună de o mie de ori, dar, după ziua de azi, voiam să fie
sigură că este iubită şi că nu profită nimeni de ea. Că îi respectam
spaţiul personal şi că aveam să fiu acolo în orice fel ar fi avut
nevoie de mine. Femeia asta era, din toate punctele de vedere,
sora mea şi o iubeam mai mult decât iubeam viaţa. Dacă aş fi
putut să fac să dispară tot ce se întâmplase şi să fiu eu cea răpită,
m-aş fi oferit cu dragă inimă s-o pot scăpa măcar un pic de
durere.
— Scumpo, spală-te uşor pe faţă cu ăsta, bine?
I-am întins săpunul de faţă. Şi-a săpunit mâinile de parcă
încerca să le încălzească. Am luat săpunul, iar ea a făcut ce i-am
cerut. Ori de câte ori ajungea la buză, obraz şi ochi tresărea de
durere. Fiecare sunet pe care îl scotea era un alt cui în sicriul lui
Blaine. Voiam să plătească pentru ce i-a făcut lui Ginelle. La
naiba, voiam să curgă sânge pentru ce i-a făcut tatei şi prietenei
mele. S-o răpească pe Ginelle doar ca să demonstreze ceva era
prea mult. Trebuia să mă gândesc la ceva. Nu puteam trăi în
teamă. Gândindu-mă de fiecare dată că cineva drag mie putea
pleca de acasă sau de la serviciu şi putea fi răpit de gorilele lui
Blaine şi torturat doar ca să mă chinuie pe mine.
După ce am spălat-o, am urmărit şi ultima urmă de apă cu
săpun şi sânge scurgându-se. Am ieşit din duş şi am lăsat-o să
aibă un moment de intimitate.
M-am şters, am mers în camera ei şi am luat două perechi de
chiloţi. I-am scos pe cei uzi şi am tras pe mine o pereche uscată şi
o bustieră. Avea forme pentru cât de micuţă era, dar sânii mei
erau mult mai mari şi nu încăpeau niciodată în cupele ei mici. Din
sertarul cu pijamale am scos două maiouri şi pantaloni de pijama
în pătrăţele. Mie-mi erau scurţi, dar nu conta. N-am vrut s-o las
prea mult pe Gin în duş, aşa că am tras pe mine ce era de tras şi
am dus restul în baie.
Când am intrat, era tot unde-o lăsasem. Nu se mişcase nici un
milimetru. Pur şi simplu stătuse acolo cu apa curgându-i pe spate
şi holbându-se în gol. M-am întins, am închis apa, am luat
prosopul uriaş de lângă duş şi am învelit-o în el. N-a protestat
când am uscat-o, dar a tot continuat să se holbeze în gol, pierdută
în gândurile ei.
— Vrei să vorbim despre ce s-a întâmplat? am întrebat.
A dat din cap că nu. Prima mişcare pe care a făcut-o de una
singură fără a primi instrucţiuni.
— Bine, nu eşti obligată.
Ginelle a închis ochii şi a respirat adânc. Lacrimile au început
să-i curgă, dar eu n-am zis nimic. Când simţea nevoia să
vorbească, avea să vorbească. Deocamdată aveam grijă de ea şi
eram acolo. Era cel mai bun lucru pe care i-l puteam oferi. După
ce am îmbrăcat-o, am dus-o către WC şi am aşezat-o. Apoi i-am
ridicat bărbia ca să-i examinez faţa. Buza era destul de spartă,
dar nu atât de tare cât să nu se poată vindeca singură.
— Vin imediat, am spus şi m-am mişcat să mă întorc, dar
înainte să pot face un pas mâinile ei mă trăgeau de maiou,
ţinându-mă pe loc.
— Nu mă lăsa.
Vocea îi tremura. I-am cuprins mâinile şi mi-am eliberat
maioul.
Am privit-o în ochii verzui spre verde-albăstrea.
— Gin, nu te părăsesc. Mă duc să aduc trusa de prim ajutor ca
să-ţi pansez faţa, bine?
Avea pupilele dilatate. Ca două găuri negre uriaşe. Tremura
din tot corpul, dar a dat din cap scurt în semn de aprobare.
Imediat ce am trecut pragul, am alergat până la dulap şi am
scotocit până am găsit caseta roşie cu cruce albă. Îndesând la loc
lucrurile căzute, m-am grăbit înapoi către Ginelle. Rămăsese tot
nemişcată, holbându-se doar în spaţiu. Pielea i s-a făcut ca de
găină când m-am apropiat.
— Încă ceva.
 Am alergat la dulap şi am scos hanoracul ei preferat cu glugă.
Era roz aprins şi avea nişte chestii strălucitoare pe spate sub
formă de aripi de înger care se întindeau pe lungimea spatelui. I-
am pus gluga peste părul ud, am ajutat-o să şi-l tragă pe ea şi i-
am închis fermoarul. A oftat iar, şi-a tras mâinile sub mâneci şi l-a
strâns aproape de corp.
I-am îngrijit cu atenţie tăieturile cu unguente, am pus
plasturi pe unde se putea şi i-am dat patru pastile de ibuprofen.
— Astea or să-ţi calmeze durerea. Ţi-e foame?
A dat din cap că nu şi am ajutat-o să se ridice. Am tras
păturile şi am pus-o în pat. Apoi am închis totul în restul casei, le-
am trimis un mesaj scurt lui Maddy şi Max spunându-le unde
eram şi m-am băgat lângă Gin. M-am întors pe o parte şi am luat-
o în braţe. M-am cuibărit lângă gâtul ei.
— Eşti bine acum. Sunt aici şi, Gin, îmi pare rău. Îmi pare rău
pentru ce ţi s-a întâmplat, dar îţi jur, jur pe Dumnezeu că n-o să
se mai întâmple niciodată. Promit.
Mi-a strâns mâinile la piept şi m-a tras aproape. Apoi, încă o
dată lacrimile au început să curgă şuvoaie. Am ţinut-o în braţe,
am liniştit-o, i-am vorbit uşor până când în cele din urmă a
adormit. Apoi, extenuată, am adormit şi eu.
Am simţit o mângâiere uşoară pe un braţ şi apoi pe spate. Am
deschis ochii somnoroasă şi eram faţă în faţă cu singura persoană
pe care îmi doream s-o văd mai mult decât orice.
— Eşti aici, am şoptit, fiindu-mi frică că dacă aveam să
clipesc ar fi dispărut.
Wes îşi trecea degetele peste braţele mele goale întărind
sentimentul de prezenţă.
— Sigur că da, scumpo. Unde credeai că sunt?
Şi-a înclinat capul şi un rânjet obraznic i s-a instalat pe buze.
Frumos.
Mi-am înghiţit emoţia care-mi dădea târcoale.
— Dispărut. Pierdut.
Wes s-a aplecat şi a început să-mi lase o dâră de săruturi pe
gât, coborând peste maiou, muşcând şi sărutând în timp ce se
mişca.
 — Singurul loc în care o să mă pierd, scumpo, e între
coapsele astea. Desfă-le.
Mi-a apucat interiorul coapselor cu hotărâre. Fără a gândi
sau a-mi bate capul, am făcut ce mi-a cerut. Mi-am desfăcut
picioarele frumos şi larg pentru el.
Stătea pe picioarele strânse sub el. Cu degetul mare apăsa pe
punctul meu fierbinte de parcă ar fi avut vedere cu raze X şi-ar fi
putut să vadă pe sub chiloţii mei carnea roz şi dincolo de ea.
Degetul se învârtea în jurul miezului tare şi plin de dorinţă.
Privirea îi era concentrată la misiunea din faţa lui, lipită de locul
dintre coapsele mele.
— Ia te uită cum se udă bumbacul sub ochii mei.
Am scâncit şi mi-am săltat şoldurile, vrând mai mult, având
nevoie de mai mult.
— Iubitule... am spus cu respiraţia întretăiată, mişcându-mi
şoldurile în tandem cu mişcările circulare binecuvântate.
— Crezi că aş putea să te fac să termini fără să-ţi ating trupul
gol? Să te aud cum gemi în timp ce termini doar datorită
degetului meu?
Ochii îi ardeau, dorinţa văzându-se în fiecare clipire uşoară.
Şi-a lins buzele, iar eu am privit cum s-a umezit bucata de carne,
dorindu-mi cu ardoare să-l sărut. Şi-a învârtit degetul şi m-a
făcut să mă arcuiesc.
— Poţi, Mia? Cred că poţi.
Ştia ce face. Vorbea murdar, se juca cu mine. Faptul că mă
atingea şi exista o barieră între noi ridica nivelul de încântare la
cote şi mai înalte.
Wes s-a aplecat în faţă ţinându-mi picioarele cu bicepşii lui
puternici, odihnindu-şi coatele pe coapsele mele şi împiedicând
orice mişcare. Mi-a împuns clitorisul cu nasul şi a inhalat cu
putere.
— Doamne, iubito, miroşi atât de bine. Mi-a fost dor de asta.
Să-mi îngrop faţa în căldura asta. Cel mai bun loc din lume.
Şi-a frecat botul de miezul meu acoperit, masând cu nasul
ghemotocul erect şi ţinând gura exact unde mi-o doream mai
mult. Puteam simţi căldura umedă a respiraţiei lui prin chiloţi
direct pe crăpătură. A intensificat lucrurile presându-şi limba şi
apoi sugând materialul umed, gemând de bucurie că mă gusta
prin ţesătură. Îmi oferea o senzaţie nouă, una pe care n-o mai
trăisem niciodată, dar tot îmi doream să rup chiloţii de pe mine.
Să-l las să mă guste total fără nici o barieră.
— Wes...
Mi-am legănat şoldurile cât de bine am putut până când mi-a
blocat coapsele încă o dată.
— Nu te mişca, scumpo. Vreau să-ţi forţez corpul să accepte
fiecare gram de plăcere pe care ţi-l ofer.
Şi apoi a trecut la treabă. Lingând şi sugând buzele de jos şi
clitorisul prin bumbacul minuscul care mă acoperea. În scurt
timp eram atât de udă încât nu mai conta că mă lingea prin
lenjerie, atât de bine era. Când şi-a frecat din nou degetul de
punctul meu dulce şi şi-a presat limba de miezul meu, am simţit
materialul cum îmi zgâria pielea mult prea sensibilă, iar corpul
meu s-a încordat. Presiunea începea din mijloc şi se întindea
către piept, îmi învăluia inima şi pătrundea în fiecare membru
până când am început să mă zgudui. Plăcerea mă electrocuta, dar
Wes nu se oprea. M-a imobilizat şi m-a forţat să sufăr plăcerea,
iar şi iar până când mi-a rupt chiloţii şi şi-a vârât limba adânc în
crăpătura mea. Atât de tare încât mişcările lui m-au lipit de pat.
Nu putea fi mai aproape de atât, iar sunetele pe care le scotea
erau carnale, animalice. Doamne, aş fi putut avea orgasm doar
auzindu-l.
Wes a gemut, a lins, a supt, a muşcat şi m-a ronţăit până la
uitare, corpul meu legănându-i-se pe faţă. M-am ţinut de părul lui
de culoarea nisipului, strângând cu putere în timp ce el ţinea
deschise petalele sexului meu şi sugea atât de mult şi de tare
încât efectiv nu mă puteam opri din orgasme.
Într-un final, şi-a desprins gura, a ridicat braţul şi s-a şters pe
faţă, mi-a săltat şoldurile ţinându-le desfăcute larg şi şi-a vârât
penisul tare înăuntru.
Am strigat în timp ce corpul meu tremura de la efortul de a fi
umplută atât de bine.
— Trezeşte-te naibii, pizdă nebună!
 Mă zdruncina Ginelle la fel cum mă zdruncina şi Wes în visul
meu, doar că zdruncinătura lui era de la foratul în fofoloanca mea
udă. Senzaţia era una nouă, ca nişte degete mici şi osoase care-mi
zgâlţâiau pieptul într-un mod deranjant.
Am deschis ochii, am clipit repede, m-am uitat în jur şi am
realizat unde mă aflam. În apartamentul lui Ginelle. Am scrutat
camera. Wes nu era nicăieri. La naiba, fusese doar un vis. Un vis
frumos care mă făcuse să devin alunecoasă între coapse, ceea ce
era ultimul lucru pe care mi-l doream când mă aflam în pat cu
prietena mea cea mai bună.
— Ce naiba?
Vocea îi suna de parcă înghiţise o cutie de pietre.
— Gin, îmi pare rău. Te-am trezit?
M-am ridicat într-un cot şi mi-am dat la o parte din ochi
firele lungi de păr.
S-a aşezat pe călcâie, cu claia ciufulită de bucle blonde. A
strâns din ochiul teafăr, celălalt era umflat şi închis. Şi totuşi,
văzând-o în viaţă, în siguranţă lângă mine, jur că niciodată n-a
fost mai încântătoare.
— Da, m-ai trezit, în timp ce voiai să mă călăreşti!
S-a încruntat şi a chicotit în mână.
— Târfă împuţită!
Sunt sigură că am belit ochii atât de tare încât ar fi putut să-
mi iasă din orbite ca la păpuşile alea anti-stres – le strângi corpul
şi li se bulbucă ochii. Le dai drumul, îşi revin la normal. Asta
simţeam atunci.
— Nu cred.
— Ba să crezi! Te tot foiai vorbind prin somn.
S-a ridicat în genunchi şi şi-a frecat mâinile de sâni şi de talie.
— O, Wes, iubitule, da.
A tresărit şi şi-a dus mâna la buză.
— Au.
Şi-a tras piciorul şi m-a lovit în coapsă. Nu suficient de tare
cât să lase vânătaie, dar suficient cât să înţeleg.
— Nu mă face să mă mişc şi să râd. Nu vezi că-s varză?
Mi-am acoperit faţa cu ambele mâini.
 — Uf, îmi pare rău, Gin. Au trecut săptămâni de când n-am
mai făcut-o cu Wes şi apoi a mai fost şi giugiuleala cu Blaine
aseară, slavă Domnului că ne-a întrerupt Max înainte să se ajungă
prea departe.
— Te-ai giugiulit cu Blaine, ticălosul care m-a răpit?
Ochii i s-au închis la culoare, ceea ce indica furia instantanee.
— Nu! Mă rog, da, dar trebuie să-ţi explic. Ascultă-mă.
Ginelle şi-a ţuguiat buzele, s-a strâmbat – am presupus că de
durere – şi şi-a încrucişat braţele la piept.
— Sper că ai o explicaţie bună. Să fiu trezită de o nebună care
mă călăreşte în timp ce dorm cere o explicaţie bună.
I-am povestit totul de la momentul în care am primit
înregistrarea până la întâlnirea cu Blaine şi la ce s-a întâmplat la
restaurant, despre înţelegerea cu sărutul ca să câştig o
săptămână şi s-o elibereze pe ea. Părea mult mai temperată
odată ce-a înţeles că am făcut-o pentru ea. A îngrijorat-o, însă,
faptul că am fost atât de prinsă de sărut. M-a îngrijorat şi pe
mine, dar din alte motive.
— Deci îl sărutai pe el şi deodată ţi l-ai imaginat pe Wes?
Am dat din cap că da.
— A fost atât de real. Blaine m-a sărutat şi apoi a fost ca şi
când s-a metamorfozat în Wes. Gin, dacă n-ar fi intervenit Max,
nu ştiu ce-aş fi putut să fac.
— Erai atât de prinsă în mintea ta?
— Da. Îţi jur, puteam să-i simt mirosul de ocean care îi
rămâne pe piele chiar şi după duş ori de câte ori face surf.
Gin a dat din cap şi a zâmbit atât cât i-a permis buza spartă.
— Ţi s-au aprins călcâiele rău după tipul ăsta, nu?
M-am gândit la Wes, la cât de mult suferea probabil şi am
simţit o durere fizică în stomac.
— Gin, sunt mai mult decât îndrăgostită de el. El e cel potrivit
pentru mine.
Ochiul bun i s-a mărit.
— Te referi la căsătorie?
Căsătorie. Nu era ceva la care să mă fi gândit prea mult din
moment ce părinţii mei eşuaseră atât de rău, ca şi majoritatea
prietenilor cu care crescusem. Dar atunci, în momentul acela,
stând în pat cu prietena mea bătută, cu inima deschisă larg în faţa
ei, am recunoscut că da.
— Cred că da, am admis şoptit.
— Uau. Eşti varză.
Partea mai tristă era că Ginelle avea dreptate, pentru că, dacă
Wes nu scăpa cu viaţă, aveam să pierd mult mai mult decât
bărbatul pe care îl iubeam. Mi-aş fi pierdut şi inima şi minţile
odată cu el.

CAPITOLUL 8

Gin şi-a luat concediu o săptămână explicând ce-a păţit. Şeful

ei a fost înţelegător şi i-a spus să-şi ia cât timp are nevoie. Tot
oraşul ştia cine era Blaine şi cum controla partea nevăzută a
Vegasului. Din moment ce nici una dintre noi nu se grăbea să ne
separăm după trauma de ieri, Ginelle m-a însoţit la hotel. Era încă
un pic afectată, dar cu siguranţă redevenea fata bătăioasă pe care
o ştiam şi o iubeam tot mai mult. Ne-am petrecut dimineaţa
vorbind despre Wes şi unde credeam că se îndreaptă relaţia
noastră dacă se întorcea acasă întreg. A recunoscut că-şi făcea
griji pentru faptul că mă mutasem cu el, dar acum, că a văzut cât
de afectată eram de dispariţia lui, că-l visam şi mi-l imaginam, a
realizat că eram mai mult decât nebună după el şi uite aşa a ajuns
să mă sprijine. Atât de uşor.
Când am intrat în hotel, Max stătea la masă împreună cu
Maddy şi Matt. Rămăseseră cu ea peste noapte, din moment ce eu
nu eram. Masa era întinsă cu mâncare cât să hrănească o armată
întreagă.
Max s-a ridicat când ne-a văzut. A venit către mine şi m-a
ridicat în braţe. M-am ţinut bine, apucând cât puteam de bine în
timp ce el mă strivea de mama focului.
 — Mi-am făcut griji pentru tine, dulceaţă. Mă bucur să văd că
te-ai întors împreună cu prietena ta.
M-a lăsat jos uşor şi şi-a lipit fruntea de a mea.
— Eşti bine? a întrebat.
I-am cuprins obrajii, m-am aplecat şi l-am sărutat pe frunte.
— Sunt bine, Maximus.
Am zâmbit de dragul lui, iar el m-a imitat. S-a întors către
Gin, care rămăsese stânjenită, bălăngănindu-se dintr-o parte într-
alta.
— Hei, scumpo, eşti bine?
A ridicat o mână către faţa ei, iar Gin s-a dat în spate un pas.
Max şi-a lăsat mâna să cadă, ochii devenindu-i duri şi nările
umflându-i-se.
— Nu e deloc normal ca un bărbat să lovească o femeie la
mânie.
Am pufăit.
— Crezi că asta nu-i normal? Aproape că l-a omorât pe tata.
Omul ăsta şi gorilele lui sunt dracul gol pe pământ. Acum trebuie
doar să găsesc o cale să trecem peste toate astea.
Max era cât pe ce să răspundă când mi-a sunat telefonul. M-
am uitat în jur şi toţi ochii erau aţintiţi asupra mea. Raidul
trebuia să aibă loc noaptea trecută în Indonezia. Am scos
telefonul, m-am uitat la ecran şi scria Warren Shipley.
— Alo, Warren?
— Da, eu sunt, Mia. Am veşti.
Vocea îi era calmă şi fermă.
— Stai jos?
M-am îndreptat către cel mai apropiat scaun şi m-am trântit
pe el lipind cât mai tare telefonul de ureche.
— Bine, sunt gata. L-au găsit?
Inima a început să-mi bată cu violenţă, încât puteam jura că o
simt în vârful degetelor de la mâini şi de la picioare. Era de parcă
tot corpul meu era o inimă uriaşă.
— L-au recuperat, dar întreaga misiune a fost urâtă. S-au
pierdut multe vieţi.
 Am închis ochii, trimiţând o rugăciune mută pentru toţi cei
care nu supravieţuiseră.
— Spune-mi ce s-a-ntâmplat şi unde-i Wes.
— E în siguranţă, primeşte îngrijiri într-un loc secret.
O greutate cât o nicovală de două tone mi s-a luat de pe piept,
fiind înlocuită de una mult mai mică. Acum aveam doar nevoie
să-l văd. Să-i sărut buzele. Să-l strâng în braţe şi să recâştig ce era
al meu... pentru totdeauna.
Apoi am procesat cuvintele lui Warren. Loc secret?
— Ce? Trebuie să-l văd!
Şi-a dres glasul.
— Scumpo, n-ai cum. Nu încă. Victimele primesc tratament
medical şi apoi sunt interogate pentru a se afla cât mai mult
despre celula teroristă. Orice informaţie pe care ar avea-o ar
putea fi incredibil de importantă în războiul împotriva
terorismului. Gruparea asta era deosebit de atroce, scumpo.
Lucrurile pe care le fac femeilor şi copiilor care nu sunt de
credinţa lor, nici nu ţi le poţi imagina. Şi asta nici măcar nu i-a
inclus pe cei optsprezece turişti care au fost salvaţi cu ajutorul
raidurilor.
— Optsprezece turişti? Am crezut că erau doar Wes şi cei
cinci membri ai echipei care au mai rămas.
Max s-a aşezat lângă mine şi mi-a pus o mână pe genunchi.
Tremura ca un copil de cinci ani pe trambulină. Maddy s-a aşezat
de cealaltă parte a mea şi mi-a strâns mâna liberă, sărutând-o. I-
am strâns mâna şi i-am lipit-o de faţă, găsind consolare în căldura
şi prezenţa ei în timp ce-l ascultam pe Warren.
— Nu contează. El cum e, ştii?
Am aşteptat cu respiraţia fremătând orice fărâmă de
informaţie despre starea lui.
— Tot ce ştiu e că, atunci când echipa a intervenit,
începuseră să omoare dintre ostatici. Se pare că se deciseseră că,
dacă tot mureau, să ia cu ei şi americanii dezgustători şi
propaganda lor religioasă. Un bărbat a fost folosit pe post de scut
uman. Era îmbrăcat în hainele lor, forţat să ţină o armă fără
muniţie şi să iasă din baraca în care îl ţineau. Lunetiştii n-au avut
nici cea mai mică idee că era un ostatic. L-au ucis pe el şi pe
bărbatul care îl conducea cu arma la spate de cum i-au văzut.
— Doamne!
Mi s-a strâns inima. Vocea lui Warren a coborât.
— Scumpo, ce i-au făcut femeii ăleia, actriţa, nu i-aş dori nici
celui mai mare duşman al meu.
Gina DeLuca.
La naiba. O uram pe femeie – nu pentru că aş fi avut vreun
drept s-o urăsc, ci pentru că avusese o relaţie sexuală pasageră
cu Wes la un moment dat. Primea de la el ce-mi doream eu, dar
nu eram suficient de puternică să obţin pentru mine. Chiar şi aşa,
nu-i doream răul cu adevărat. Poate doar o poză urâtă cu ea
mâncând un hot dog care să apară în vreo revistă locală de
măscări, dar nu să fie maltratată de mâinile unor bărbaţi bolnavi
la cap şi cu motive doar de ei ştiute.
— E bine?
Warren a oftat lung.
— Fizic şi mental, nu. Dar o să trăiască? Da.
Am clipit să alung lacrimile, încercând să mă ţin cât mai bine.
— A mai supravieţuit cineva?
— Aşteaptă puţin.
L-am auzit pe Warren suflându-şi nasul la distanţă.
— Sunt bine, Kathy, vorbesc cu Mia. Trebuie să termin aici.
Da, nişte ceai ar fi bun. Mulţumesc, draga mea, i-a spus Warren
lui Kathleen.
Kathleen era femeia de care într-un târziu recunoscuse că
era îndrăgostit, după atâţia ani. Erau împreună şi mă bucura să
ştiu că există şi o a doua şansă la dragoste în lumea asta.
— Scuze, Mia. Nici măcar la vârsta mea lucrurile de genul
ăsta nu sunt uşor de spus.
— Nu, îmi imaginez că nu.
Am respirat adânc, am strâns-o pe Maddy de mână şi am
înghiţit.
— Când vine acasă şi când pot vorbi cu el?
— Sursele mele spun că va fi acasă în două săptămâni. Îi
oferă îngrijiri medicale şi psihologice, luând în considerare şi
faptul că sunt grav malnutriţi, au fost privaţi de somn, torturaţi,
bătuţi şi au văzut întâmplându-se lucruri oribile.
Fiecare cuvânt pe care-l spunea Warren era ca un ac care mi
se înfigea în pori. Pielea îmi ardea de nevoia de a-l vedea pe Wes,
de a-l atinge, de a-l iubi.
— Warren, trebuie să-l văd. Să vorbesc cu el.
— Imediat ce aflu mai multe despre locul în care se află şi
despre când îl poţi vedea, te anunţ. Mai dă-mi câteva zile, bine?
M-am ridicat instantaneu şi am început să mă plimb prin
încăpere.
— Câteva zile? Vrei să aştept câteva zile să vorbesc cu
bărbatul pe care îl iubesc, bărbatul care a fost dispărut mai bine
de trei săptămâni? Eşti nebun? Warren, toată treaba asta e
ridicolă. Trece de la a fi ţinut prizonier de către extremişti la a fi
ţinut prizonier de guvern? Statele Blestemate Unite! Ţara
libertăţii!
Am răcnit atât de tare încât Max şi-a pus mâinile pe umerii
mei şi mi-a luat încă o dată telefonul şi l-a pus pe difuzor.
— Shipley, sunt Max. De ce e nevoie ca soră-mea să poată
vorbi la telefon cu bărbatul ei?
Warren a bombănit şi a pufăit zgomotos.
— De o grămadă de sfori trase.
— Atunci zic că ar trebui să te faci păpuşar. Din ce-mi zice
soră-mea, îi eşti dator.
— Mia, i-ai spus? i-a îngheţat vocea lui Warren.
— Nu! am răspuns enervată că s-a gândit măcar că aş fi riscat
să spun altor persoane, deşi fratele meu nu era oricine.
Ochii lui Max şi-au schimbat nuanţa din verde pal în verde
închis, pupilele devenind mari şi înfricoşătoare. În momentul ăla,
Max a realizat că îl aveam la mână pe Warren cu ceva cu adevărat
grav, suficient de grav cât să atingă un bărbat foarte bogat şi
foarte puternic. De obicei, genul ăsta de chestii implicau
închisoarea. Dacă Aaron ar fi dat-o în bară lipsind de la o singură
şedinţă de gestionare a furiei sau de la consiliere, aveam puterea
să înaintez o plângere oficială, iar el şi-ar fi pierdut statutul de
senator al statului California. Nu că ar fi fost vreo mare pierdere.
Cu un singur telefon i-aş fi putut distruge cariera lui Aaron
Shipley. Şi nu numai atât.
Ştiam că asta l-ar distruge şi pe Warren, iar eu n-aveam nici
cea mai mică intenţie de a distruge binele pe care-l făcea cu noua
lui misiune în care se aventura să ajute oamenii din lumea a treia.
Acum, că ştiam ce nenorociri se întâmplau prin ţările alea, era şi
mai important.
— Mia, o să văd ce pot face, dar nu-ţi pot promite nimic.
— Orice ar fi de ajutor. Orice, te rog.
Vocea îmi era joasă, plină de emoţie şi implora printre
lacrimile care curgeau.
Braţul lui Maddy m-a cuprins şi m-a tras aproape. M-am ţinut
de ea, unul dintre cele mai stabile lucruri din viaţa mea. Sora
mea.
— Dacă ai nevoie de bani sau de resurse, mă suni pe mine, a
spus Max în stilul lui de conducător-de-imperiu. Oricât ar costa,
rezolvă. Mă auzi?
— Clar şi răspicat, a răspuns Warren.
La momentul ăla eram prea dată peste cap ca să mai pot
gândi, darămite să reacţionez. Bărbatul meu fusese salvat, mulţi
oameni muriseră, dar vieţile turiştilor fuseseră salvate, şi totuşi
nu puteam să-l văd sau să vorbesc cu el. Acum guvernul îl
închisese într-un loc secret pentru încă două săptămâni.
Doamne! Cum aveam să trec peste următoarele paisprezece zile
fără nici un cuvânt? Răspunsul scurt era că n-aveam cum.
— Bine, omule. Fă-l s-o sune pe mobil şi vezi cum o rezolvi
mai repede, a cerut Max, iar eu am zâmbit printre lacrimi.
Dacă aveai nevoie să muţi munţii îl chemai pe fratele meu. La
naiba, era destul de mare cât s-o facă singur. Acum ştiam cum de
putea să conducă ditamai imperiul. Nu numai că era convingător
şi corect, dar când vorbea oamenii ascultau. Un lider înnăscut.
Asta se întâmpla cu un tată ca Jackson Cunningham. Nu l-am
cunoscut, dar fiul pe care-l crescuse era o adevărată minunăţie.

***
 După telefon, m-am băgat în pat. Ginelle dormea în celălalt,
iar Maddy s-a cuibărit lângă mine. Se pare că-şi făcuse griji toată
noaptea, deşi o anunţasem unde eram. Voia să vină să mă vadă.
Matt o forţase să rămână cu el. Matt.
Am alungat somnul, m-am dat jos fără s-o deranjez pe Maddy
sau pe Ginelle şi m-am furişat pe vârfuri în cealaltă cameră, cu o
pereche de blugi şi un tricou cu mâneci lungi în mână. După ce
am făcut un duş cald, ştiind că Wes era în siguranţă – de negăsit,
dar în siguranţă –, m-am simţit mult mai bine. Tata respira
singur, medicamentele vindecau reacţia alergică, iar doctorii
erau de părere că prognosticul lui era unul bun.
Mai aveam de rezolvat cu Blaine, dar înainte aveam de purtat
o discuţie cu logodnicul soră-mii, Matt. Am intrat în camera
comună şi l-am găsit pe Max moţăind pe canapea. Uşile de la
balcon erau deschise şi briza adia prin camera luminată în
nuanţele de portocaliu şi roz ale răsăritului. Îi vedeam piciorul lui
Matt pe grilaj.
Am luat o sticlă cu apă din minibar, am ieşit şi m-am asigurat
că am închis uşa. Matt s-a întors către mine şi avea o pereche de
ochelari de soare negri pe nas. Purta o cămaşă în carouri, cu
nasturi, nişte blugi frumoşi de culoare închisă şi o pereche de
bascheţi Converse. Întruchiparea unui student. Mă rog, a unuia
deştept.
— Cum e Maddy? m-a întrebat când m-am aşezat, iar trupul i
s-a încordat, intrând în alertă.
Mi-am cocoţat picioarele pe grilaj, mi-am dat părul pe spate
şi am privit Vegasul. Munţii deşertului care înconjurau oraşul
erau o minunăţie şi făceau parte din atracţiile care aduceau
turişti cu duiumul. Ei şi cazinourile, desigur.
— Linişteşte-te, e bine. Doarme dusă.
Şi-a relaxat umerii şi s-a lăsat pe spate în şezlong.
— A fost foarte îngrijorată pentru tine astă-noapte.
Am chicotit.
— Îmi pot purta singură de grijă.
— Nu strică să te bazezi pe cineva care te iubeşte.
Mi-am lăsat capul într-o parte şi m-am uitat chiorâş la el.
 — Adică aşa cum te bazezi tu s-o faci să vă căsătoriţi
imediat?
A făcut ochii mari.
— Ţi-a zis despre asta.
A încălecat scaunul şi s-a aplecat în faţă cu capul în jos.
Săracul băiat. Nici măcar n-avea idee cu cine are de-a face.
— Matt, hai să punem la punct nişte chestii. Am fost
protectoarea lui Maddy de când avea cinci ani. Sunt sora ei, dar în
cea mai mare parte a timpului a trebuit să-i fiu şi părinte. Suntem
apropiate.
Am ridicat două degete lipite unul de altul.
— Da, am înţeles asta, dar am crezut că ce s-a întâmplat era o
chestie intimă. Am făcut o greşeală.
Vocea îi era joasă, plină de regret.
— O greşeală pe care sper că n-ai s-o mai repeţi prea curând.
S-a încruntat.
— Tot vreau să mă căsătoresc cu ea. Imediat ce mă vrea, a
adăugat repede.
Mi-am întins mâinile către el.
— Am înţeles asta. Nu i-am zis să nu se mărite cu tine. Serios,
cred că sunteţi minunaţi împreună. Eşti bun pentru ea şi ai
dovedit-o în toată nebuneala asta.
Mi-am fluturat mâna prin aer.
— Doar că Maddy are nevoie de timp să se acomodeze.
Sunteţi împreună de doar câteva luni. Bucuraţi-vă unul de altul,
prostiţi-vă, petreceţi timp cu prietenii şi munciţi din greu la
şcoală. Nu lăsaţi presiunea de a vă maturiza prea repede să vă
facă să pierdeţi cea mai bună parte. Călătoria.
Am privit în jos la piciorul meu şi la înscrisul care ajunsese să
însemne mult mai mult decât am crezut vreodată că e posibil.
Literele împletite cu petalele care se zbăteau în briză mi-au
amintit că aveam nevoie să iau legătura cu prietenii mei şi, de
asemenea, să mai adaug câteva noi petale. Deşi viaţa mea părea
pierdută de sub control, trebuia să-mi fac timp pentru ceilalţi
oameni care ajunseseră să însemne atât de mult pentru mine.
Alec, Mason, Rachel, Tony, Hector, Angelina, Tai, Heather, Anton,
doar gândindu-mă la chipul fiecăruia mi se trezea amintirea unor
timpuri frumoase, ceea ce mi-a adus un zâmbet pe faţă.
— De ce te grăbeai aşa de tare să-ţi pui pirostriile? am
întrebat, atentă la limbajul corpului.
Părea... învins şi, pentru numele lui Dumnezeu, nu
înţelegeam de ce. Nu era genul care ar fi înşelat, iar dacă ar fi
făcut-o l-aş fi omorât, deci n-avea cum să fie asta. Clanul Rains
era o specie iubitoare şi nu părea să insiste pe partea cu
căsătoria. Părinţii lui Matt păreau bucuroşi că fiul lor a găsit o
fată grozavă şi îi sprijiniseră în decizia de a se muta împreună.
Matt a scuturat din cap
— Ai să crezi că e o prostie.
Am râs.
— Probabil, dar zi-mi oricum.
A zâmbit, apoi, pe cât de repede i se întinsese zâmbetul pe
faţă, pe atât de repede a şi dispărut. A oftat lung şi uşor.
— E un grup de băieţi. Sportivi. Tipi bine făcuţi, arătoşi.
Vorbesc mereu cu Maddy după ore, tot încearcă s-o facă să
studieze cu ei, să-i ajute la teme. Spun că ar şi plăti-o ca să-i
mediteze.
— Şi o face?
Expresia feţei lui s-a transformat într-una de dezgust.
— La naiba, nu. N-ar face niciodată asta.
Ştiam răspunsul dinainte să întreb. Punct pentru Matt.
— Continuă.
— Doar că nu renunţă. Sunt tipi de succes, din familii bogate.
I-ar putea oferi tot ce-şi doreşte şi sunt şi sportivi. Maddy iubeşte
sporturile. Eu doar mă uit de dragul ei.
Asta m-a făcut să fornăi.
— Te uiţi la meciuri de dragul soră-mii?
Nu m-am putut abţine să râd, lăsându-mi capul pe spate.
Doamne, era prea tare. Desigur că Maddy avea să se agaţe de
singurul bărbat care nu iubea sportul. Asta doar ca să arate cât de
mult se atrag polii opuşi.
Matt a chicotit.
 — Ei bine, da. Îi place. Zice că asta făceaţi cu tatăl vostru în
familie şi, din moment ce vreau să fiu parte din familie, mă uit şi
eu.
Dulce. Mult prea dulce. Soră-mea chiar a nimerit bine cu tipul
ăsta.
— Nu înţeleg care-i problema. Eşti gelos pe sportivii ăştia?
Umerii i s-au tensionat din nou.
— Nu ştiu, poate. Eu sunt tipul cu plantele. O să muncesc
pentru companii din agricultură, botanică şi altele. Ei or să fie
sportivi profesionişti, or să conducă afacerile familiilor şi i-ar
putea oferi o viaţă pe care eu nu i-aş putea-o oferi. Eu sunt doar
un tocilar cu talent la grădinărit. Iar Maddy, Doamne, e atât de
frumoasă. Bună. Iubitoare. Super-deşteaptă. Ar putea avea pe
oricine la picioare.
A, am priceput acum. Era nesigur.
— Asta da, ar putea. Fata mea e mai mult decât superbă. Dar
ştii ce, Matt?
Ochii îi erau trişti când m-a privit.
— Ce?
— Maddy te iubeşte pe tine. Maddy vrea să se mărite cu tine.
Ţi-a oferit ceva special şi eşti singurul bărbat pe care-şi doreşte
să-l aibă vreodată. Înţelegi ce-ţi spun?
A zâmbit, iar obrajii i s-au îmbujorat. Mult prea drăguţ.
Vorbesc despre sex, iar el roşeşte. Da, era aproape perfect pentru
fata mea.
— Aşa cred. M-am gândit doar că, dacă devine soţia mea,
atunci n-aş mai putea, ştii tu...
— S-o pierzi?
A dat aprobator din cap, iar eu l-am apucat de umăr.
— Tot ce pot să-ţi spun, Matt, e să ai încredere. Ai încredere
în dragoste şi ai încredere în Maddy. N-ar greşi niciodată faţă de
tine. Ea nu-i aşa.
Matt m-a bătut pe mână.
— Ai dreptate. Am vorbit despre asta. Am recunoscut
aproape tot în faţa ei. A crezut că sunt nebun, a zis că-s cel mai
sexy tip pe care l-a cunoscut vreodată şi apoi a sărit pe mine şi
mi-a demonstrat cât de mult mă iubeşte.
Şi uite aşa şi-a pierdut punctul.
— Scârbos. Tocmai mi-ai spus mie, sora logodnicei tale, că aţi
făcut super-sex de împăcare? Bleah. Greţos!
A râs.
— Prea curând?
— Mult prea curând. Bleah, acum trebuie să-mi curăţ
urechile la specialist. Nu eşti întreg la minte! Mai întâi vorbeşti
despre plante şi apoi despre sex? Doamne! Nu ştiu cum rezistă
Maddy.
Am rânjit şi l-am privit cu un ochi.
Am petrecut următoarea oră împreună, apropiindu-ne,
râzând, vorbind despre chestiile amuzante pe care le făcea cu
soră-mea ca să treacă zilele, mai puţin partea cu sexul. L-am
întrebat ce părere avea despre partea cu mutatul în Texas dacă
Maddy voia să lucreze la Cunningham Oil & Gas. A zis că avea
încredere în intuiţia ei. Ar fi mers unde şi-ar fi dorit ea să meargă.
Matt a înţeles că, până la Max, Maddy n-a avut familie în afară de
mine şi voia ca ea să fie fericită. În plus, îi era simpatic Max şi îi
plăcea şi zona în care locuia Max. Se pare că el şi Maddy
vorbiseră deja despre posibilitatea de a cumpăra nişte teren în
Texas, iar el ar fi cultivat pământul. Poate chiar să-şi fi deschis
propria afacere cu producţia locală sau aşa ceva. Toate idei bune
şi serioase pentru viitor. A fost de acord că nunta avea să aibă loc
după ce terminau amândoi şcoala.
Am mai scăpat de una dintre greutăţile care-mi apăsau pe
umeri ştiind că am vorbit cu Matt şi am rezolvat iritarea uşoară
pe care o avusesem la auzul faptului că o presa pe Maddy cu
căsătoria. Ultima problemă rămasă, pe lângă cea de a primi acces
la bărbatul meu, era una grea. Blaine ticălosul Pintero.

CAPITOLUL 9
 Ziua de vineri a sosit, iar eu nu ştiam nici pe departe cum să-l
împac pe Blaine când n-aveam nici bani şi nici dorinţa de a mă
băga în pat cu el. Tata era mai bine. Maddy şi Matt erau bine şi
continuau cu planul lor. Max era încă în oraş, iar Ginelle era în
siguranţă. Deocamdată. Eu, pe de altă parte... cu mine era o cu
totul şi cu totul altă poveste. Eu eram o harababură. Trecuseră
câteva zile fără nici un telefon de la Wes şi nici alte informaţii de
la Warren, deşi l-am sunat de trei ori pe zi de când mi-a zis că
Wes e în viaţă. A ajuns să-mi ignore apelurile. La un moment dat
a răspuns Kathleen şi mi-a zis că el lucrează şi că n-o să se
oprească până nu află unde e Wes. Deocamdată, totuşi, nu putea
să-mi audă vocea disperată şi să rezolve ceva. Am înţeles asta.
Dacă aş fi fost în locul lui, nici eu n-aş fi putut face nimic cu o
nebună pe cap care sună din cinci în cinci munte să afle noutăţi.
Cred că aşa e iadul. Era oribil să ştiu că bărbatul pe care îl
iubesc, persoana pentru care mi-aş da viaţa suferea fizic şi
mental, iar eu nu eram acolo să-l ating, să-i dau o mână de ajutor,
să-l sprijin în procesul de vindecare.
Aveam o crampă permanentă la gât pentru că priveam în
permanenţă în jos la telefon, aşteptând, sperând să primesc un
telefon cu număr necunoscut. De fiecare dată când suna, îmi
punea sistemul în acţiune, toate sinapsele lucrau, inima îmi bătea
sălbatic, doar ca să descopăr că erau Max, Maddy sau Gin. Uf.
Noaptea trecută am cedat şi mi-am sunat prietenii. Hector a
plâns când i-am spus ce s-a întâmplat cu Wes. Tony s-a înfuriat şi
a întrebat dacă aveam nevoie de bani, de bilete de avion, orice
mi-ar fi fost de ajutor. El voia să le rezolve pe toate. I-am asigurat
că mă descurcam şi că aveam încredere că va ajunge acasă în
curând. Adică o ditamai minciuna. Am primit instrucţiuni stricte
să le dau de veste săptămâna viitoare, altfel veneau după mine.
N-aveam nici o îndoială că s-ar fi ţinut de cuvânt. Mason n-a fost
atât de drăguţ. S-a enervat. Gata să renunţe la ultimele jocuri din
sezon, deşi Red Sox făcea ravagii, iar el era aruncătorul vedetă.
Mi-am amintit convorbirea noastră de astă-noapte.
 — Mia, asta e o porcărie. Aştepţi până lucrurile o iau razna în
halul ăsta ca să suni?
Vocea lui Mason părea din ce în ce mai distantă, de parcă-şi
muta gura de lângă receptor.
— Nu, Rach, nu mă calmez. Nu e OK aşa. Noi suntem ca şi
familia ei.
Să-l aud că zice că sunt ca şi familia lui m-a atins tare. N-
aveam nici un drept să ţin toată drama asta doar pentru mine.
Erau oameni cărora le păsa, care chiar mă iubeau, aşa cum îi
iubeam şi eu. Era vremea să-i iau în seamă mai des, dacă nu fizic,
măcar emoţional.
A revenit la telefon.
— Nu pot să cred că ai aflat că ai un frate. Ce nebunie.
— Da, dar e super şi fii atent. Acum deţin două'ş'cinci la sută
din compania Cunningham Oil & Gas.
— Ce naiba? Îţi baţi joc de mine?
— Nu. Se pare că Jackson Cunningham a ştiut mereu despre
mine şi a vrut să am o parte din moştenire în calitate de soră a lui
Max. Dar n-a ştiut de existenţa lui Maddy, care s-a dovedit că are
sângele clanului Cunningham. Mama i-a pasat-o pe Maddy lui tata
ca fiind a lui.
— Dumnezeule! Maică-ta era scrântită.
M-am gândit la Mason şi la mama lui, pe care o pierduse,
când era mic, din cauza cancerului la sân. Mama lui ar fi dat orice
ca să mai petreacă o zi cu copiii ei, iar mama mea a părăsit nu
unul, nu doi, ci trei copii care aveau nevoie de ea.
Ăsta este genul de eveniment care îţi schimbă viaţa şi pe care
nu-l poţi uita. M-a făcut să mă întreb dacă Max avea vreo şansă
să-şi pună detectivul să afle pe unde a ajuns draga noastră mamă.
Dacă chiar ar găsi-o pe Meryl Colgrove, oare aş şti ce să-i spun?
Eşti de rahat? Să i-o arunc în faţă cât de bine suntem. Mă rog, Max
şi Maddy o duc bine. Eu? Eu sunt o escortă care plăteşte datoria
bărbatului pe care ea l-a părăsit.
Când am terminat convorbirea cu Mace, am promis să fiu
mult mai prezentă în viaţa lor, să-i vizitez anul următor, să-i
prezint lui Wes. Următorii au fost Anton şi Heather. Desigur,
Anton şi-a luat abordarea filosofică asupra lucrurilor, întrebând
care au fost efectele în ansamblu, ce simţeam eu despre asta. Jur
că Anton, Latin Lov-ah, era doar un hipiot pe sub toate lanţurile
alea de aur. Heather, de cealaltă parte, a tot tras-o cu „nu cred“ şi
„la naiba“. În principal îşi făcea griji pentru mine şi cum fac faţă
dispariţiei lui Wes. N-am avut prea multe de spus, pentru că altfel
aş fi izbucnit într-o cascadă de lacrimi. Dacă doar atât puteam
face, îi eram datoare lui Wes să rămân puternică şi să lupt în
continuare şi asta plănuiam să fac.
Alec, desigur, era Alec. Totul în vocea lui, dragostea lui
adevărată m-au făcut să mă simt mai bine. Avea un fel de-a folosi
cuvintele şi mi-a spus că era încrezător în abilităţile mele de a
mai supravieţui încă o zi. Pe de altă parte, dacă voiam, ar fi fost
fericit să mă fure şi să mă ducă în Franţa, unde mi-ar fi devorat
corpul şi mi-ar fi umplut sufletul de lumină. Cuvintele lui, nu ale
mele. Deşi au fost spuse într-o franceză atât de elocventă încât tot
corpul mi s-a fărâmat în mii de furnicături. A trebuit să opresc
trenul ăla sexy cu un avertisment pe care francezul meu l-a
înţeles. Dragostea era dragoste pentru el, dar a acceptat genul
acesta de „pentru totdeauna“ şi avea să-mi respecte dorinţele.
Prin urmare, asta însemna că nu mai se mai punea problema de
sex cu artişti francezi care vorbesc murdar. A trebuit să spun
partea asta în engleză şi s-o repet în franceză ca să mă fac
înţeleasă.
Am aşteptat să-l sun pe Tai ultimul. După cum mă aşteptam,
n-a primit veştile prea bine. A fost atât de rău încât nici nu i-am
spus tot, pentru că, dacă i-aş fi spus despre Blaine şi despre
ameninţările lui, ar fi urcat în primul avion cu o duzină de
samoani uriaşi gata să verse sânge. Sângele lui Blaine. Desigur,
mi-ar fi uşurat mie lucrurile, dar oamenii ăia ar fi avut de suferit.
Inşii de teapa lui Blaine sunt prea pompoşi să lupte cu mâinile
lor, după cum a demonstrat experienţa din hol cu Max. Blaine nici
măcar n-a încercat să-l lovească pe Max. Nu, Blaine folosea gorile,
cuţite şi, în mod sigur, arme. Blaine nu s-ar fi oprit până ce
întregul clan Niko nu era mort şi îngropat la doi metri sub
pământ într-o porţiune lungă a deşertului Nevada, fără să se mai
audă vreodată de ei. Or, asta nu i se putea întâmpla samoanului
meu sexy. Sub nici o formă.
I-am spus lui Tai despre tata şi despre Max. A fost suficient
să-l fac să se îngrijoreze, pe o scară de la unu la zece, de zece. Am
vorbit până târziu în noapte. M-am întrebat pentru un moment
ce credea Amy despre lunga noastră convorbire, dar la mijlocul ei
l-a sărutat de noapte bună şi i-a spus că-l aşteaptă în pat. Nu era
nici o grijă, nici o răutate sau anxietate în tonul ei. Când l-am
întrebat pe Tai despre asta, a răspuns simplu:
— Amy e grozavă. Înţelege că eşti ca din familie.
Şi iată, iarăşi. Cuvântul. Familie. Când am pornit în călătoria
asta acum nouă luni, cuvântul ăsta însemna doar patru oameni în
total. Maddy, Ginelle, tata şi mătuşa Millie. Acum nu mai aveam
degete la mâini să număr câţi oameni consideram că fac parte din
familia mea extinsă, ca să nu mai vorbesc despre relaţiile
adevărate de sânge cu Max, Cyndi şi Isabel şi bebeluşul Jack care
urma să vină pe lume. Astea erau patru noi rude. Era greu să
înţeleg cât de mult mi se schimbase viaţa în ultimele nouă luni.
Mult mai mult decât mi-am imaginat că ar fi fost posibil în cei
douăzeci şi cinci de ani ai mei.
Şi apoi era Wes. M-am uitat din nou la telefon. Nimic. Privind
mânioasă, m-am îmbrăcat, făcând un adevărat efort. Dacă trebuia
să cerşesc, să împrumut şi să-l implor pe Blaine să-mi mai dea
timp, voiam măcar să arăt potrivit pentru ocazie.
Mi-a bâzâit telefonul şi m-am grăbit să verific ecranul,
rugându-mă să fie Weston. Ce am văzut mi-a produs o mânie
uriaşă pe care o simţeam până în degetele de la picioare.

Către: Mia Saunders

De la: Blaine Ticălosul Pintero
Sper că eşti bine şi fie ai făcut rost de bani, fie eşti gata să
accepţi termenii. Ne vedem la locul nostru într-o oră. Te aştept.

Normal că mă aştepta, ticălosul scrântit. În timp ce-mi luam

poşeta şi o aruncam pe umăr, Max a luat un set de chei şi m-a
privit.
 — Ce? am întrebat.
Max avea buzele strânse într-o linie subţire. Pufoşenia lor
rozalie obişnuită era lipsită de culoare. Limbajul corpului arăta
că este rigid şi confuz.
— Te duc eu.
Mi-am arătat indignarea.
— A, nu. Voi fi bine. N-o să-mi facă nimic, Max. Vrea doar să
mă fută, nu să mă omoare.
Maxilarul i s-a blocat şi îi pulsa o venă.
— Ţi-a răpit cea mai bună prietenă, Mia. Asta nu e o situaţie
pe care s-o tratezi uşor.
Oftând, i-am pus mâna pe biceps. S-a întărit din reflex.
— Max, n-o să-i placă să te vadă acolo. Ştiu cu ce, mai bine zis
cu cine am de-a face. Valorez prea mult şi financiar, şi fizic pentru
el ca să facă ceva necugetat. O să fie bine.
L-am privit fix în ochi şi am minţit. Blaine era imprevizibil.
Nu ştiam niciodată ce-l poate stârni, ce-l poate amuza sau când
putea să devină întruchiparea răului. Speram să am parte de
varianta amuzantă şi plănuiam să profit de dorinţa lui de a mă
avea la pat pentru a obţine mai mult timp. Poate să mă folosesc şi
de dragostea lui de bani şi să-i promit mai mult. Mult mai mult.
Puteam să lucrez în continuare pentru Millie, obţinând banii de
care aveam nevoie, plus ce mai luam de la Cunningham Oil & Gas.
Ştiam că Max nu-şi dorea ca banii ăia să finanţeze un criminal,
dar n-aveam de ales dacă voiam să duc o viaţă normală măcar în
aparenţă.
— Ai încredere în mine. Ştiu ce fac, am spus, îndreptându-mi
umerii şi spatele.
Max a scuturat din cap şi a deschis uşa.
— Ai încredere în mine.
A arătat către pieptul lui. Mă ocup eu de asta.
— Ţi-am mai spus înainte şi-ţi mai zic din nou, scumpo. Eu
am grijă de familia mea. Punct.
Umerii mi s-au lăsat în timp ce l-am urmat în lift şi apoi în
maşina lui închiriată. N-am vorbit nimic până la Luna Rosa. Nu
ştiam ce să-i zic şi cred că şi el avea anumite cuvinte pe care
preferam să nu le aud.
Am intrat în restaurant şi, ca de obicei, Blaine era în curtea
interioară la masa noastră. Umbrelele fuseseră instalate pentru
umbră. Apa lacului păstra temperatura în curtea interioară cu
zece grade mai jos faţă de căldura normală din Vegas. În timp ce
ne îndreptam către el, Blaine s-a ridicat. Purta un costum subţire
bej care îi venea perfect. Avea o cămaşă roşu-corai descheiată la
gât, care îi scotea în evidenţă tenul şi îi făcea ochii să lucească.
Îmi aminteau de ochii de pisică în întuneric, după cum păreau să
scapere cu irizaţii de galben şi verde.
Blaine a întins o mână către Max şi ne-a indicat masa de
lângă noi.
— Văd că ţi-ai adus muşchi cu tine, cum am făcut şi eu.
A rânjit. Gorilele lui şi-au desfăcut sacourile, lăsând să se
vadă ţevile unor pistoale Colt, calibrul 45.
Max mi-a tras scaunul, iar eu m-am aşezat, apoi şi-a plasat
scaunul asigurându-se că-i poate vedea cu uşurinţă pe Blaine şi
pe cele două gărzi de corp. Deşteaptă mişcare. Mi-aş fi dorit să
mă fi gândit şi eu la asta. Pentru un moment, am fost chiar
recunoscătoare că Max venise cu forţa, chiar dacă nu-l voiam
implicat în mizeria asta.
— Beţi ceva?
Blaine a ridicat o sticlă de pinot-grigio rece. Mi s-a uscat gura
şi am dat din cap că da. Mi-a turnat un pahar şi a ţinut sticla
ridicată până când Max s-a uitat la el şi a dat din cap că nu. Era
mult prea ocupat să fie un personaj impunător pentru a fi
deranjat cu vin.
Am luat o sorbitură şi am mormăit. Blaine a avut întotdeauna
gusturi excepţionale la vin. Petrecea mult timp cu asta –
degustări, călătorii la crame să vadă cele mai noi selecţii şi
stocuri abia lansate. Pe vremuri, îi invidiam gustul remarcabil.
— Să trecem la treabă, bine? a zis Blaine, iar eu practic m-am
înecat cu gura de vin.
Tot nu găsisem o cale prin care să ies din belea, dar aveam să
mor încercând. Serios, aveam să mor, pentru că Blaine m-ar fi
omorât pe loc, dar n-aveam altă variantă. Trebuia să merg mai
departe.
— Uite, Blaine, ştiu că ai spus că nu-mi laşi mai mult timp,
dar sunt multe lucruri despre care nu ştii şi, mă rog, eu...
Ochii lui Blaine s-au întunecat şi mi-a tăiat vorba.
— Ar fi bine să-mi spui că alegi varianta a doua, care duce
către dormitorul meu, pentru că scuzele sunt ca curu, draga mea.
Toată lumea are, dar nu-s mulţi care vor să stea aproape de unul.
Am tras aer în piept, iar lacrimile mi se adunau în spatele
pleoapelor.
— Atunci o să trebuiască să mă omori.
Blaine a icnit fix în momentul în care pumnul lui Max a căzut
pe masă ca un ciocan, trăncănind paharele şi vărsându-mi vinul.
Am înşfăcat paharul în încercarea de a mai prinde ceva înainte să
se verse pe jos.
— Asta e o porcărie, a mormăit Max şi s-a ridicat.
Fratele meu era un uriaş în general, dar când stăteai jos
părea un munte de bărbat. Şi-a dus mâna la buzunarul de la
spate, iar tensiunea a crescut de la o sută la o mie. Blaine s-a pitit,
iar gorilele lui s-au mişcat ca nişte ninja. Într-o secundă, ţeava
unei arme era la tâmpla lui Max, iar cealaltă la ceafă. A devenit
rigid.
— Ai face bine să ai un motiv întemeiat pentru care duci
mâna la pantaloni, cowboyule, altfel oamenii mei or să te
conducă afară şi-or să aibă grijă de tine aşa cum se făcea în vestul
sălbatic. Eu sunt stăpân în oraşul ăsta, a mârâit printre dinţii
încleştaţi. Iar poliţiştii de aici sunt toţi pe statul meu de plată.
Gândeşte-te bine la asta înainte să faci ceva.
Max a clipit şi şi-a păstrat privirea concentrată asupra lui
Blaine.
— Scoteam un plic. Tipul din spatele meu poate să vadă că n-
am nimic.
— Aşa e, şefu’, a spus, peste umărul lui Max, cel durduliu care
arăta ca unul dintre mafioţii din filmele de categoria B.
Blaine a făcut semn din bărbie, iar Max a scos plicul. S-a
aplecat, l-a pus pe masă şi l-a bătut cu degetul arătător.
 — Uite-ţi banii. Toţi cei patru sute.
Sunt sigură că la momentul ăla cuvântul surpriză nu era
potrivit pentru a descrie ce simţeam. Atâtea emoţii se ciocneau
între ele. Eliberare. Frică. Mândrie. Dragoste. Ultimul, totuşi, m-a
zăpăcit complet.
Dezgust.
În momentul acela, eram dezgustată de mine pentru că
fratele meu, probabil unul dintre cei mai drăguţi oameni în viaţă,
care nu merita nimic din toate astea, îmi plătea datoria. Datoria
tatălui meu. O datorie destul de mare. Nu era ca şi când aş fi zis
„Hei, frate, îmi împrumuţi şi mie cincizeci de dolari?“. Nu, era
vorba de patru sute de mii. Aproape jumătate de milion.
— Nu se poate, am şoptit.
Vocea mi-a ieşit deformată de parcă aş fi vorbit printr-un
ghem de bumbac. Max şi-a întors privirea către mine.
— Am făcut-o. Nimeni nu-mi ameninţă sora şi nu-mi răneşte
familia când eu pot avea grijă de ea.
— Banii ăştia pot fi urmăriţi? a întrebat Blaine uitându-se în
plic la ce trebuie să fi fost un cec din moment ce era foarte
subţire.
Patru sute de mii, chiar şi în hârtii de o sută, ar fi fost un
teanc destul de mare.
Max a dat din cap că da.
— Până la mine, da. Sunt din contul meu personal. Dacă îi
vrei în numerar, o să-i găseşti până la sfârşitul zile la recepţia
cazinoului tău. Am vrut să aduc cecul să-ţi arăt că-s de bună
credinţă.
Blaine a făcut ochii mari.
— Nu te deranjează dacă verific să văd că e valabil?
Max a pufăit.
— Nicidecum.
La un semn al lui, una dintre gorile a luat cecul şi a mers în
spatele grădinii. Pentru prima oară m-am uitat împrejur şi am
realizat că nu erau clienţi, deşi era ora prânzului într-o zi de
vineri în zona comercială. Cred că Blaine se asigurase că ne
întâlnim în intimitate. Gâlgâind noul pahar de vin pe care mi l-a
turnat Blaine, am aşteptat nerăbdătoare. Nu ştiam ce să fac sau
ce să-i spun lui Max. Ce-aş fi putut să spun să îndrept aşa ceva?
Cu mişcări tremurate, i-am cuprins mâinile lui Max. Le ţinea
una peste alta. L-am privit în ochi, verde în verde, şi am încercat
cu disperare să transmit toate sentimentele şi emoţiile pe care le
aveam pentru el, pentru ce sacrificase ca să ne salveze viaţa mie,
lui Maddy, lui Ginelle şi tatei.
— Mulţumesc, am spus gâtuită.
Şi-a lipit fruntea de a mea. Imediat ce m-a atins, am simţit
sentimentul ăla de familiaritate. Sentimentul ăla pe care îl are o
persoană când este cu familia. S-a întâmplat din prima zi în care
l-am cunoscut la aeroport şi am dat mâna cu el.
— Aş face-o din nou. De-o sută de ori, ca să te păstrez în
siguranţă în viaţa mea. Te iubesc, surioară.
Vocea lui Max era joasă, plină de afecţiune. Cuvintele alea şi-
au croit calea fix în pieptul meu şi în inima mea, unde şi-au găsit
locul.
— Şi eu te iubesc, Maximus.
L-am tras aproape şi l-am îmbrăţişat tare.
— Şi o să găsesc o cale să-ţi dau banii înapoi.
A chicotit.
— Scumpo, în curând o să fii o femeie bogată. Găseşti tu o
cale.
S-a tras, mi-a cuprins obrajii şi mi-a şters lacrimile cu degetul
mare.
— E-n regulă, şefu’, a zis cel care arăta a mafiot.
Blaine şi-a unit vârfurile degetelor.
— Păcat, drăguţă Mia. Abia aşteptam să te am sub mine din
nou.
Cuvintele lui mi-au dat un fior şi m-am cutremurat.
Atunci Max a decis că i-a ajuns.
— E timpul să mergem, scumpo.
M-a tras de braţ şi m-a ridicat de pe scaun.
— O să am banii în seara asta până la şapte. Am anunţat
banca că am nevoie de ei într-un timp scurt şi îi pregătesc acum.
— Splendid.
 Blaine s-a ridicat, şi-a încheiat singurul nasture de la sacou şi
i-a întins mâna. Max s-a holbat la mâna întinsă şi în cele din urmă
a strâns-o. Doamne, omul era prea bun. E nevoie de un milion de
oameni ca el la conducerea lumii. Ar fi un loc mai fericit şi mai
paşnic.
Max şi-a pus mâna pe spatele meu şi m-a împins.
— Aşteaptă! a zis Blaine, iar eu m-am întors.
A venit încet către mine, ca un leu care se pregăteşte să atace.
Am tras aer în piept şi am aşteptat să-şi pună mâna rece pe
braţul meu.
— Cred că ăsta e sfârşitul, nu-i aşa?
— Mi-am achitat datoria, am răspuns.
Mi-a mângâiat braţele în sus şi-n jos.
— Eşti liberă, drăguţă, drăguţă Mia.
S-a aplecat şi am putut simţi efectiv tensiunea pulsând în
Max în timp ce Blaine mi-a sărutat un obraz, apoi pe celălalt.
În cele din urmă, a ridicat o mână, mi-a cuprins obrazul şi mi-
a frecat buza de jos cu degetul mare.
— Întotdeauna mi-am dorit ce e mai bun pentru tine. În felul
meu. Să-ţi fie bine.
Şi, cu vorbele astea de despărţire, s-a întors şi a păşit hotărât
afară din restaurant. Max m-a grăbit către maşina lui, dar înainte
de a deschide portiera i-am apucat mâna, am tras tare şi mi-am
izbit faţa de pieptul lui. Mi-am înlănţuit mâinile în jurul taliei lui
şi l-am strâns cu putere. Am pus totul în îmbrăţişarea aia.
Frică.
Jale.
Eliberare.
Şi am încheiat cu o doză copleşitoare de mulţumire.
N-aveam cum să-mi achit datoria faţă de el niciodată, şi nu
mă refer la bani. Pe ei i-aş fi dat înapoi fără probleme din munca
mea şi din ce urma să primesc de la companie. Nu puteam să-l
răsplătesc pentru darul care era el însuşi. Prezenţa lui când
aveam nevoie. Grija pe care mi-o purta. Tot ce ştiam era că aveam
să-mi petrec restul zilelor recunoscătoare pentru tot ce era
Maxwell Cunningham, până la ultima suflare. A urcat fix lângă
sora mea mai mică pe lista persoanelor din viaţa mea, iar aia era
o poziţie pe care nu credeam c-o mai poate ocupa altcineva în
afară de Wes.

CAPITOLUL 10

Se zice că libertatea e un privilegiu, nu un drept. Eu nu mă

simt nici prea privilegiată, nici cu adevărat liberă. Datoria către
Blaine fusese plătită, dar inima îmi era încă blocată într-o pivniţă,
implorând să fie eliberată. Tata se simţea mai bine, prognosticul
era optimist. Deşi mintea lui era încă blocată departe.
Salvatorul meu, fratele meu Max, s-a întors acasă să fie cu
soţia lui, Cyndi, în speranţa că bebeluşul Jackson avea să-şi facă
apariţia în curând. Maddy şi Matt au început şcoala şi s-au întors
în confortul apartamentului lor de vizavi de universitate. Ginelle
a ales să se întoarcă la muncă înarmată cu machiaj serios ca să
ascundă vânătăile care încă se vindecau. Planurile ei se
schimbaseră după atac. I-am găsit un consilier ca să treacă peste
ce se întâmplase, dar mi-a spus că, atunci când aveam să mă
întorc acasă şi să mă stabilesc cu Wes, şi ea voia să plece. Să
schimbe peisajul, să-şi caute altă slujbă. De fapt, îşi dorea să plece
naibii din Las Vegas şi n-o învinovăţeam pentru asta. Erau prea
multe amintiri de vremuri grele pe care să le lase în urmă. Aş fi
făcut orice s-o ajut să se vindece, iar dacă asta presupunea s-o
adăpostesc în casa de oaspeţi a lui Wes, asta aveam să fac.
Mă tot gândeam la cuvântul acasă de ceva vreme. Deşi Oraşul
Păcatelor îmi fusese casă o mare parte din viaţă, niciodată nu mă
simţisem cu adevărat eu însămi aici. Malibu mă chema, dar cine
avea să mă întâmpine când aterizam? Părea că viaţa fiecăruia
mergea mai departe. A tuturor, mai puţin a mea. Într-o
săptămână trebuia să apar la emisiunea TV cu doctorul
starurilor, Dr. Hoffman, dar nu mă simţeam pregătită pentru
pasul ăsta. Nu-i puteam plăti suta de mii ca să-i trag clapa, deci,
indiferent ce se întâmpla, trebuia să merg. M-a angajat să fac un
segment nou bazat pe propria mea felie de succes. Segmentul era
corespunzător numit Trăieşte frumos.
Exista o singură problemă, că viaţa pentru mine nu mai avea
culoare. Tot ceea ce vedeam erau nuanţe de gri, negru şi alb.
Frumuseţea care mă înconjura dispăruse, se prelinsese până
când toate culorile se transformaseră în nimic. Nu simţeam
nimic.
Stând întinsă pe patul din camera de hotel, mă holbam la cer
– întunecat, acoperit de nori, deşertul pregătindu-se pentru o
furtună de vară. Se potrivea perfect cu starea mea. Furtunile erau
un fenomen neobişnuit la momentul ăla din an, dar nu tocmai
nemaipomenit. M-am aşezat în stil indian, strângând telefonul în
mână. Tunetele se auzeau în depărtare, iar eu am început să
număr.
Unu...
Doi...
Trei...
Patru...
Bum! Tunetul a urlat şi fulgerul a trosnit. Am auzit undeva că
fiecare cinci secunde între lumină şi tunet însemna că furtuna e
la un kilometru jumate depărtare. O rază orbitoare de lumină
albă a trecut pe cerul ca o tăblie precum bliţul prea puternic al
unui aparat foto, luându-mi pentru o clipă vederea. Pe cât de
repede a apărut, pe atât de repede a dispărut. Ca Wes.
Weston Channing III intrase în viaţa mea pe un val. La
propriu. Din momentul în care a păşit de pe placa de surf pe
nisip, l-am urmărit îndreptându-se către mine. Un zeu solar. Cu
pielea bronzată, cu părul ud şi ţepos, cu lacrimile oceanului
prelingându-se pe un piept despre care ziceai că a fost cioplit din
piatră la cât de tare era. Ochii lui, de culoarea ierbii proaspăt
cosite în mijlocul unei zile de primăvară în California, i-au întâlnit
pe ai mei, dar nu asta m-a atras. Ci încrederea lui, zâmbetul
ciudat, felul lipsit de efort în care mergea, vorbea şi făcea
dragoste. De parcă trupul lui era făcut să fie aproape de al meu.
Lipit de al meu. Ţinut în siguranţa braţelor mele.
 Sau poate era taman invers. Nevoia mea de a fi lângă el.
Atinsă de mâna lui, de inima lui, de sufletul lui.
— Te rog, întoarce-te la mine, m-am rugat cu voce tare.
Telefonul mi-a sunat. M-a trezit din starea melancolică şi l-
am privit.
Număr necunoscut.
Căldura mi-a cuprins inima, arzându-mă pe dinăuntru ca o
senzaţie instantanee de perforare care mi-a făcut părul de pe
braţe să se ridice. Telefonul a mai sunat o dată, iar eu l-am
ridicat, am răspuns şi am tras aer adânc în piept.
— Alo? am mormăit în telefon, prea speriată să mai spun
altceva.
— Mia, a venit o replică tăiată, de parcă fusese nevoie de un
efort uriaş ca să spună cuvântul format din trei sunete.
Lacrimile îmi curgeau pe faţă.
— Wes, am rostit, neştiind ce altceva să spun, dar simţind
nevoia să exprim totul într-o singură suflare.
Îmi simţeam inima în gât, trupul zbătându-se în tensiune. Am
strâns telefonul în mână atât de tare şi atât de apăsat de ureche
încât durerea mi-a săgetat mâna, dar nu mi-a păsat.
— Scumpo, vocea ta. Dumnezeule, iubito, e atât de bine să te
aud...
Şi-a dres vocea şi a oftat adânc. Atât de adânc încât am simţit
presiunea peste tot în jurul meu.
— Wes, spune-mi că eşti bine.
Am reuşit în cele din urmă să înlănţui mai multe cuvinte
împreună.
A tuşit rău.
— Sunt bine. Doar un pic afectat.
Normal că nu te puteai baza pe ce spune într-un moment ca
ăsta.
— Trebuie să te văd, să te ating, să cred că eşti real.
Răsuflarea i s-a îngreunat în timp ce răspundea.
— Ştiu. Şi eu vreau să te văd atât de mult încât mă doare. Dar
nu pot. Trebuie să stau aici pentru o vreme, aaaaaa!
— Ce e? Ce e? Eşti rănit?
 Vocea îmi tremura atât de tare încât nici nu-s sigură că am
spus ce cred că am spus. M-aş fi descurcat mai uşor cu un cuţit
înfipt în piept decât să ştiu că Wes avea dureri, că a fost rănit în
vreun fel, iar eu nu puteam ajunge fizic la el.
— Da, iubito, sunt rănit. Am primit un glonţ în gât. Sunt bine,
totuşi. Serios, o să fiu bine.
A gemut şi apoi am auzit un şuierat, dar totul a început să
devină puţin confuz după cele spuse.
A primit un glonţ în gât.
În gât! Cine primeşte un glonţ în gât şi trăieşte să
povestească despre asta?
— Wes, iubitule, trebuie să te văd. Imediat. Unde eşti? Spune-
mi unde eşti. Mă urc în primul avion. Am prieteni care au avioane
private. Fratele meu m-ar putea trimite cu al lui.
Am aruncat cuvintele plănuind deja pe cine să sun apoi
pentru a ajunge la el cât mai repede.
— Fratele tău?
Tonul îi era confuz, şi pe bună dreptate. Mi-am apăsat
tâmplele.
— Da, am un frate. Un frate adevărat. Testele ADN au
demonstrat-o. Şi a plătit datoria tatei.
— Ce, cine? a spus scurt, dar nu-mi dădeam seama dacă era
din cauza durerii sau pentru că auzea informaţii atât de
surprinzătoare pentru prima oară.
— Maxwell Cunningham.
A tuşit şi s-a tânguit din nou.
— La naiba! a spus respirând greu iar. Opriţi-vă cu manşeta
de luat tensiunea. Încerc să vorbesc cu logodnica mea. Lăsaţi-mă.
Daţi-mi un minut, a mârâit.
Logodnică? Am să las asta să treacă acum. Probabil că voia să
se asigure că persoana care-l întrerupea ştie că e o convorbire
importantă. Probabil. Poate.
— Cu cine vorbeşti? am întrebat.
— Cu asistenta Ratched! a răspuns, dar sunt sigură că nu-mi
spunea mie asta, ci mai degrabă persoanei care-l verifica.
— Wes, scumpule, unde eşti?
 Întreaga mea fiinţă era înnebunită după orice urmă de
informaţie.
— În Australia, cred.
Ce naiba căuta în Australia?
— Ultima oară am auzit că erai în Indonezia.
— Da, când a avut loc raidul, au trebuit să ne evacueze de
urgenţă pe mulţi şi, din moment ce nu fuseserăm duşi în
Indonezia şi ţinuţi prizonieri, au vrut să ne ducă într-un loc mai
sigur unde guvernul nostru are legături paşnice şi sănătoase.
M-am sprijinit de tăblia patului şi m-am holbat la cerul
întunecat.
— Când te pot vedea?
A oftat.
— Sincer, nu ştiu, scumpo. Îi interoghează pe ostatici cât mai
repede posibil, dar se şi asigură că suntem în siguranţă. Prietenul
tău, domnul Shipley, a stat pe capul tuturor. Şi-a câştigat
respectul.
A chicotit, apoi a scos un sunet ca ars. Doamne, dacă aş fi
putut fi acolo, să pup să treacă. Trebuia să iau legătura cu
Warren, să-i spun cât de mult însemna pentru mine că şi-a folosit
toate relaţiile.
Vocea mi-a cedat când i-am spus ce simţeam.
— Iubitule, vreau să te ţin de mână. Să te veghez dormind.
Să-ţi simt pieptul cum se ridică. Să-ţi aud inima bătând. Te vreau
acasă.
— Nu-mi doresc nimic mai mult decât să vin înapoi la tine
acasă. În curând. Îţi promit. Fac tot ce pot să plec de aici.
— Poţi suna în fiecare zi până te întorci?
A mai chicotit o dată, doar că de data asta mai uşor.
— Ne-au dat fiecăruia telefoane. Putem vorbi cât vrem.
Elefantul de pe pieptul meu s-a ridicat şi şi-a luat tălpăşiţa.
Încă simţeam rămăşiţele poverii, dar cu timpul aveau să dispară.
— Deci... logodnica ta, carevasăzică?
Nu m-am putut abţine să-l înţep un pic. Tot timpul ne
tachinam.
 A murmurat, iar sunetul pe care l-a scos a ajuns fix în centrul
fericirii mele. Wes s-a întors. Mulţumesc, Doamne.
— Avem multe de discutat, dar da, tu şi eu, aşa trebuie să fie.
Nu mai aştept paradisul. Te iau pe umăr chiar dacă te zbaţi şi ţipi
şi te duc acolo. Nu mai trăiesc nici o zi din viaţa mea făcându-mi
griji pentru ce-o să se întâmple cu tine. Pentru ce-ar fi putut să se
întâmple cu tine dacă eu aş fi murit aici.
— Nu. Nici măcar să n-o spui.
Lacrimile s-au dezlănţuit iar.
— Mia, nu ne putem ascunde de viaţă. Nu ştim niciodată cât
timp mai avem sau ce s-ar putea întâmpla în timp ce-o trăim. Tot
ce ştiu e că vreau s-o trăiesc cu tine alături. Pentru totdeauna. Noi
doi. O să fii soţia mea.
Am râs printre lacrimi şi m-am bucurat de sentimentul de
expansiune din piept, simţind cum inima îmi creştea atât de mare
încât ar fi putut să explodeze de bucurie.
— Şi dacă spun nu? am glumit, ştiind că el avea să-şi dea
seama din tonul meu.
— Refuzul nu e o opţiune.
Vocea i-a scăzut şi tonul arzător care mă uda instantaneu şi-a
făcut apariţia.
— E da, Wes. O, Doamne, Wes, da. Da, vreau. O să mă mărit
cu tine, Wes.
A murmurat din nou şi sunetul a trecut prin mine de parcă aş
fi fost trăsnită de fulgerul de dincolo de fereastră.
— Sunt un tip de treabă. O să-ţi las opţiuni.
Am dat din picioare şi am strigat pe muteşte. Bărbatul meu
era o figură. Blocat undeva într-un spital militar din Australia
după ce fusese ţinut prizonier timp de aproape o lună, vorbea
acum despre căsătorie şi glumea cu iubita lui după ce primise un
glonţ în gât.
— Am fost tare speriată, am recunoscut şoptind.
— Şi eu. Şi încă mai am de-a face cu chestiile alea în
încercarea de a-i salva pe alţii care ar putea fi încă acolo. Trebuie
să ajut. Dacă mai stau aici o săptămână şi pot să mai salvez chiar
şi un singur om, scumpo, tot merită. Avem toată viaţa înainte
împreună.
— Aşa e, am spus încercând să destind situaţia suficient de
mult cât să trecem peste săptămâna asta.
Dacă el a putut trece printr-o lună de iad, cred că pot rezista
şi eu o săptămână.
— Te iubesc, Mia.
Să-l aud pe Wes spunând cuvintele astea, să le aud de pe
buzele lui era ca o băutură rece într-o zi toridă.
— Eu te iubesc şi mai mult, Wes. Cu mult mai mult.
Am înghiţit repetat şi mi-am şters nasul de mânecă.
— Asistenta Ratched trebuie să-mi schimbe bandajele, a spus
cu un căscat lung şi un „au“.
— Bine. Mă suni mâine când te trezeşti?
Am vrut să fie o întrebare, dar a ieşit mai mult ca o
implorare. El a căscat şi a mormăit ceva.
— Wes!
Frica mi-a cuprins fiecare nerv atunci când n-a răspuns.
— Da, scuze, iubito. Cred că mi-a dat ceva. Mi se închid ochii
mai repede decât îi pot eu deschide.
— Te iubesc, am repetat doar pentru că mă simţeam bine
spunând-o.
— Mmm, şi eu. Mia mea.
Părea beat şi pe jumătate adormit. Apoi s-a întrerupt.
Cu membrele grele, m-am cuibărit în pătură ţinând telefonul
aproape. M-am învelit şi am privit spectacolul de lumini de afară.
Toate gândurile mele se îndreptau către Wes. Mă simţeam
eliberată ştiind că e în siguranţă şi sub îngrijiri, dar şi frustrată
pentru că nu puteam fi acolo să ajut. Mă gândeam şi la căsătoria
cu el, la cum ar fi fost să avem o viaţă lungă împreună. Totul avea
să înceapă când se întorcea acasă.
Aveam atâtea să-i spun şi voiam să ştiu toate detaliile despre
perioada cât fusese captiv. Să alung cu săruturi toate rănile care
nu se puteau vedea. Ştiam din experienţa cu Aaron că astfel de
răni erau de lungă durată. Ale mele fuseseră uşoare în
comparaţie cu ce trăise Wes. N-avea să-i fie uşor să treacă peste
ceva atât de oribil. Ştiam foarte bine că a privit cum prieteni,
oameni la care ţinea au murit sub ochii lui. Acum, puteam doar să
fiu recunoscătoare că este în viaţă. Bărbatul supravieţuise şi
împreună aveam să ne vindecăm. Amândoi.

***
O modalitate preferată de a-mi petrece timpul este să privesc
pe cineva drag cum doarme. În copilărie, era Maddy. Adormea în
timp ce-i citeam, îi mângâiam părul sau îi spuneam poveşti. Multă
vreme după ce adormea, o priveam. Memoram nuanţa exactă de
auriu a părului ei, arcuirea sprâncenelor, încreţitura buzelor roz.
Chiar şi când dormea, fata mea era angelică. Mă mulţumea tare
mult faptul că-i puteam oferi surorii mele un somn de noapte
liniştit. Fiecare zi era o nouă misiune. Când eram cu Alec, mă
jucam cu părul lui până când se trezea zâmbind, se rostogolea şi
mă prăda, lăsând pletele alea roşcate să cadă în jurul feţei mele
ca un văl în timp ce mă iubea. La fel făceam şi cu Wes. El era cel
mai liniştit în somn şi, când dormea cu faţa-n sus, avea
întotdeauna o curbură mică pe buze. De parcă visul lui merita un
zâmbet, chiar şi în repaus. Iubeam asta la el. Nu există nici un alt
bărbat mai frumos când se odihneşte decât bărbatul pe care îl
iubeşti din tot sufletul.
Acum îl urmăream pe tata. Ventilatorul nu mai era, şi nici
tuburile din nas şi din jurul feţei. Mai avea încă tubul pentru
hrănire, cateterul, manşeta pentru tensiune arterială şi perfuzia.
Altfel, arăta de parcă trăgea un pui de somn. Cred că asta era
partea cea mai grea din toată treaba cu coma. În timp stăteam
lângă el, mă tot aşteptam să deschidă ochii. Fiecare vizită mă
deprima şi mai mult pentru că nu se trezea.
Doctorii spuneau că, după crize, după ce aproape a murit de
la cele două reacţii alergice şi după infecţia virală, trăgeau
nădejde că se va trezi, dar nu puteau spune sigur. Singura
speranţă era că, după spusele neurologului, exista activitate
cerebrală, dar nu puteau fi siguri ce înseamnă asta decât dacă sau
până când nu se trezea. Am tot pus veşnica întrebare. Când
credeau că avea să se trezească? Şi spuneau mereu acelaşi lucru.
Când îşi dorea asta. Adevărul era că n-aveau de unde să ştie. Nu
era nici un buton magic sau vreo alarmă pe care puteau s-o pună
ca să-l determine să se trezească. Şi, credeţi-mă, partea cu
zgomotul? Da, am încercat. Am tot lovit gratiile patului. I-am pus
căşti în urechi cu muzică rock pe care ştiam că o urăşte, poate-
poate se trezea să-mi spună să închid muzica diavolească, dar
nimic. Linişte. Nici o mişcare.
Era greu de acceptat. Îi ţineam mâna. Era mereu caldă, dar
lipsită de viaţă. Sângele îi curgea prin vene, dar magnetismul,
energia, forţa vitală, chestia asta care ne face să fim ce suntem nu
mai era în el.
Am stat acolo privindu-i părul crescut, barba şi mustaţa.
Ginelle se ocupase de el să arate bine în absenţa mea, dar avea
nevoie de un pic de ferchezuială – ca să nu mai zic că o rază de
soare ar fi făcut miracole pentru paloarea lui. Avea nuanţa aia de
gri pe care o are un om care nu a ieşit de multă vreme din casă.
Tata era în comă de nouă luni. Perioada de timp de care are
nevoie o femeie să crească în burtă un copil.
— Când ai să te trezeşti, tată? Sunt atâtea, mult prea multe de
spus.
Am tras aer în piept de câteva ori înainte să continui.
— Mâine mă întorc în Malibu. Oricât de mult mi-ar plăcea să
fiu aici cu tine, vieţile noastre nu mai pot rămâne în aşteptare.
Datoria ţi-a fost plătită, tată, dar nu fără sacrificii. Uneori mă uit
înapoi la anul ăsta şi cred că ar trebui să-ţi mulţumesc. Fără
datoria ta, n-aş fi cunoscut toţi oamenii minunaţi pe care i-am
întâlnit. Oameni despre care ştiu că o să facă parte din viaţa mea
multă vreme de-acum înainte. Şi, desigur, l-am întâlnit pe Max.
Fratele meu.
M-am ridicat şi am început să mă plimb prin cameră.
— Mama a mai avut un copil înaintea mea, tată. Un băiat. Cu
cinci ani mai mare. Are treizeci de ani acum. Îl cheamă Maxwell şi
e cel mai bun frate pe care l-ar putea avea o fată. Sunt sigură că ai
remarcat treaba cu numele. Maxwell, Mia şi Madison. Exact ca la
ea şi la mătuşa Millie. Mama era cât se poate de previzibilă.
 M-am gândit cum ne părăsise pe toţi, iar şarpele ăla mi s-a
strecurat iar în inimă când mi-am amintit de femeia care-mi
dăduse viaţă. Da, foarte previzibil.
M-am oprit şi am privit pe fereastră. Norii negri de astă-
noapte dispăruseră, lăsând în urma lor un cer albastru imaculat.
M-am apropiat de tata şi mi-am trecut degetele prin părul lui
negru şi moale. A fost întotdeauna moale ca mătasea, chiar şi
acum era la fel.
— Călătoria asta m-a dus către un bărbat, tată. Un bărbat de
care sunt foarte îndrăgostită şi ştiu cu toată fiinţa mea că şi el
este la fel de îndrăgostit de mine. Este exact ce-mi trebuie.
L-am privit atentă, sperând să văd o licărire de viaţă, un
zâmbet cât de mic, orice, dar nu.
— Acum plec. Nu ştiu când mă întorc. Maddy şi Matt or să
treacă pe la tine. O să-ţi placă. E bun pentru ea. O tratează ca pe o
regină. Doctorii de aici fac tot ce le stă în putinţă să te aducă
înapoi, dar depinde de tine, tată. Tu trebuie să lupţi, şi să lupţi
tare. Luptă pentru noi.
Am închis ochii şi am tras o gură de aer.
— Dacă intervine ceva, vin cu primul avion.
M-am aplecat şi l-am sărutat pe frunte.
— Mă bucur că ai scăpat de toată sperietura. La naiba, mă
bucur că au scăpat toţi de toată sperietura.
Am mers către marginea patului şi l-am privit pe bărbatul
care mă crescuse. N-a fost niciodată perfect, nici n-a avut
pretenţia, dar ne-a iubit chiar dacă s-a urât complet pe el însuşi.
— Ştii, tată, n-a fost bine pentru tine că ai împrumutat toţi
banii ăia şi sigur n-a fost corect să-mi pice mie ca povară, dar nu
regret decizia de a porni în aventura în care am pornit. N-aş
schimba nimic din ce-am trăit. Prin ea simt că mă găsesc pe mine
din ce în ce mai mult. Poate că până în decembrie o să înţeleg
chiar şi mai multe. Dacă mă întrebi pe mine, aş face-o iar. Şi
aventura nici măcar nu s-a terminat.
AUDREY CARLAN
Calendar Girl
Volumul 4: OCTOMBRIE-DECEMBRIE

Traducere de ANA OMĂT

UNIVERS
AUDREY CARLAN CALENDAR GIRL
© 2016 by Waterhouse Press, LLC
 OCTOMBRIE

Drue Hoffman,
A fost o călătorie îndelungată,
iar când am început-o,
tu mi-ai oferit ajutor şi îndrumare
când aveam cea mai mare nevoie de ele.
Îţi mulţumesc că mi-ai împărtăşit din ştiinţa ta,
că mi-ai oferit sprijinul şi prietenia ta.
Sper că-ţi vor plăcea acest volum
şi bărbatul excentric Drew Hoffman.
 CAPITOLUL 1

Linişte. Asta m-a întâmpinat când am intrat în casa lui Wes

din Malibu. Casa mea. Nu ştiu la ce mă aşteptam. Poate că mi-a
trecut prin cap că universul se va deschide brusc şi va livra raiul
pe pământ sub forma bărbatului meu, în siguranţă pe pământ
american, în confortul casei noastre. Pentru că, până la urmă, asta
era. Casa noastră. Wes a vrut cu tot dinadinsul ca eu să-mi
schimb modul de gândire cu privire la ceea ce Gin numeşte
conacul din Malibu. Cealaltă variantă, mi-a spus Wes, ar fi să ne
găsim ceva nou împreună. Nu am vrut asta. Sincer, prefer să mă
afund în tot ceea ce înseamnă el. În întregime. Unic. Prea puţin
spus. Glorios.
Wes a muncit din greu pentru tot ceea ce a acumulat la o
vârstă atât de fragedă. Nu era lăudăros, nici lacom. Liniile clare şi
decorul lejer implorau să fie folosite şi vorbeau despre
mentalitatea lui. Trecând prin încăperile goale şi întunecate, m-
am reconectat cu lucrurile lui, dar ceva se schimbase. Era diferit.
Am privit înjur cu ochi analitici şi am studiat diferenţele subtile
faţă de ultima oară când fusesem acolo, cu două luni în urmă.
Pe poliţa de deasupra şemineului din piatră era o statuetă de
treizeci de centimetri a unei balerine cu piciorul întins în faţă şi
ridicat în sus. Îşi ţinea glezna cu mâinile deasupra capului în timp
ce stătea în echilibru pe poante. Era a mamei. Ea se ridica pe
vârfuri, se arcuia pe spate şi îmi arăta exact cum trebuie să
execute această mişcare o balerină. Mama mea a fost dansatoare
în Vegas, dar, înainte de asta, a fost dansatoare de balet clasic şi
contemporan. Adoram să o privesc mişcându-se. În timp ce făcea
curăţenie prin casă, se răsucea pe o muzică pe care nu putea să o
audă decât ea. Părul negru îi cădea până în talie şi îi flutura în
jurul corpului ca o capă întunecată. La cinci ani, credeam că
mama mea e cea mai frumoasă femeie din lume şi o iubeam ca pe
nimeni altcineva. Iubirea nu-şi avea locul, dar statuia da. Îşi avea
locul de onoare pe poliţă şi, oricât mi-aş fi dorit să o trântesc, să o
las să se sfărâme de podea, am lăsat-o acolo. Dacă n-aş fi dorit să
o păstrez, piesa ar fi fost donată. Uneori amintirile dor, chiar şi
cele cu adevărat frumoase.
M-am întors şi am cercetat livingul. Pe o masă din capăt era o
fotografie înrămată pe care am recunoscut-o. Maddy. Era din ziua
dinainte de a începe facultatea. O urmărisem prin toată
universitatea ca un căţel pierdut. Mads, pe de altă parte, ţopăia
ţinându-mă de mână şi legănându-şi braţul în acelaşi timp. Am
trecut dintr-o sală în alta, în timp ce ea îmi prezenta toate
cursurile şi manualele pe care spunea că le va studia. Fericirea ei
era exuberantă şi mă delectam cu ea ştiind că în acel moment fata
mea, surioara mea mai mică, avea să realizeze ceva extraordinar.
O făcuse deja. Eram mai mult decât mândră de ea. Avea
posibilităţi uriaşe şi nimic nu avea să o ţină în loc.
Continuându-mi călătoria în bucătărie, am găsit un colaj de
imagini agăţate cu magneţi de frigider. Diferite fotografii pe care
le dezlipisem de pe frigiderul din apartamentul meu minuscul
erau acum aici. Maddy, Ginelle, tata. Erau şi câteva noi. Fotografii
pe care nu le-am printat eu. Wes şi cu mine. Una de la cină şi un
selfie pe care l-am făcut împreună în pat, în care nu ni se vedeau
decât feţele. Cred că el le-a adăugat aici. Ăsta a fost începutul. Mi-
am trecut degetul peste zâmbetul arogant al lui Wes. Atât de
încrezător şi de sexy, ţinându-mă strâns în braţe în patul lui. Mi s-
a strâns pieptul şi l-am masat ca să-mi treacă durerea. În curând.
O să ajungă acasă în curând. Trebuia să am credinţă. Să am
încredere în călătorie. Acum, mai mult decât oricând, aveam
nevoie să cred în cuvintele pe care mi le tatuasem pe picior.
Intrând în ceea ce devenise dormitorul nostru, m-am oprit
încremenită, cu gura căscată şi ochii de dimensiunea unor
farfurii.
— Vai, să-mi trag palme!
 M-am holbat uluită la imaginea care se uita şi ea fix la mine.
Imaginea mea.
Era ultimul portret pe care mi-l făcuse Alec în februarie, în
picioare pe puntea de la observatorul astronomic, admirând
priveliştea oraşului Seattle. Părul îmi flutura în spate ca un
evantai de bucle de abanos. În ziua aceea mă simţisem eliberată.
Eliberată de povara pe care tatăl meu mi-o aşezase, nechibzuit,
pe umeri şi de necesitatea de a fi orice şi-ar dori clientul să fiu –
totul a dispărut în acel moment de linişte. În acel moment, am
fost numai Mia, o fată care vedea pentru prima oară adevărata
frumuseţe în peisajul din faţa ochilor ei.
Nu-mi venea să cred. Weston achiziţionase cea mai scumpă
piesă creată de Alec cu mine. Sigur, în conversaţiile noastre din
timpul anului, îi povestisem până la urmă despre Alec. Mă rog, nu
detaliile problematice, doar chestiuni de bază. Am insistat să-i
povestesc despre artă, despre cum m-a schimbat fiecare operă,
cum m-au făcut să văd viaţa, iubirea şi pe mine însămi mai clar.
Eram în pat, dezbrăcaţi, strângându-ne în braţe când i-am spus
cât de mult îi datorez lui Alec pentru această lecţie. Cum mi s-a
părut incorect să-i iau banii după tot ce mi-a oferit el, dar nu
aveam ce să fac.
Am scos telefonul, am derulat lista de contacte şi am apăsat
pe butonul de apelare.
— Ma jolie, cui datorez plăcerea extremă de a-ţi auzi vocea? a
răspuns Alec cu tonul lui dulce, erotic, care mi-a amintit de
momente mult mai bune, mai fericite, petrecute sub francezul
păcătos.
M-am întors şi m-am cocoţat în pat, picior peste picior,
holbându-mă la fotografie.
— Ăăă... nu-mi vine să cred...
În loc să termin, am întors telefonul şi am făcut o fotografie
operei lui, i-am trimis-o şi mi-am dus telefonul înapoi la ureche.
Am auzit sunetul mesajului meu prin telefon.
— Mia, parle moi, eşti bine?
Avea un ton îngrijorat.
 Îmi tremura vocea în timp ce studiam fiecare faţetă a
frumuseţii care atârna în faţa mea, deasupra patului lui Wes. A
patului meu şi al lui Wes.
— Verifică-ţi mesajele.
— Nu-mi place genul ăsta de comunicare, chérie.
— Fă-o, totuşi, am gemut eu, sperând că m-am făcut înţeleasă.
Am auzit câteva clicuri.
— Ah, mais oui, te vezi pe tine, non?
Există momente în viaţă când o persoană doreşte să întindă o
mână prin telefon şi să-l sugrume pe cel cu care vorbeşte. Acum
era unul dintre acele momente.
— Îţi scapă esenţialul, Alec. De ce mă văd pe mine în
dormitorul iubitului meu?
Alec a oftat.
— Ma jolie, ai un copain? Un iubit?
Cuvântul rostogolit cu accentul lui franţuzesc aproape că m-a
făcut să uit enervarea că nu pricepe.
— Ţi-ai luat un angajament pe viaţă. Félicitations! m-a
felicitat, continuând să nu-mi răspundă ce căuta acolo opera de
artă.
Am gemut.
— Alec, scumpule, fii atent.
A scos un mormăit.
— O, chérie, te bucuri mereu de atenţia mea. Mai ales când
eşti goală. Îmi amintesc exact cum era să te am în braţele mele în
luna aceea. Mai ţii minte, nu?
— Alec, nu o luăm acum pe panta amintirilor. Am nevoie de
răspunsuri. De la tine. Cum a ajuns fotografia asta în dormitorul
meu?
A chicotit, apoi a oftat.
— Mereu doreşti informaţii. Poate că s-a vrut o surpriză,
compte tenu de votre amant.
Franceza mea era ruginită, din moment ce nu o studiasem,
nici nu vorbisem prea mult cu Alec în ultimele câteva luni, dar, în
esenţă, spusese că a fost o surpriză din partea iubitului meu.
 — A cumpărat-o Wes?
— Nu chiar.
Spinarea mi-a devenit rigidă şi am strâns din dinţi atât de
tare că puteam să sparg pietre cu ei.
— Nu-i momentul să o faci pe sfiosul. Scuipă tot, franţuzule.
A scos un sunet ca şi cum s-ar fi înecat.
— Scuipatul e un obicei prost, unul pe care nu-l am.
Mi-am dat ochii peste cap şi m-am trântit pe spate pe pat.
— Alec... l-am prevenit eu.
— Iubitul tău nu a plătit pentru tablou, a spus el desluşit.
— Atunci, cum a ajuns aici?
Să obţin informaţii de la francezul meu când era evident că nu
vrea să mi le ofere era mai greu decât să faci un bărbat să amâne
un orgasm iminent după câteva runde serioase. De-a dreptul
imposibil.
Într-un târziu, a oftat.
— Ma jolie, o să fiu sincer cu tine, oui?
De parcă ar fi trebuit să răspund – ştia ce vreau, totuşi am
făcut-o.
— Oui. Merci.
— Iubitul tău l-a sunat pe agentul meu. Voia să cumpere Adio,
dragoste. Am refuzat să o vând.
Asta m-a surprins. Un artist care creează artă special pentru a
fi vândută şi împărtăşită lumii refuză să vândă?
— De ce? N-are nici un sens.
A mormăit din nou neutru.
— Asta e şi gata. Te iubesc şi am vrut să fiu sigur că
frumuseţea ta e apreciată de oamenii potriviţi. Am reguli legate
de fiecare tablou. Sunt două de care nu aveam de gând să mă
despart.
— Şi care ar fi cele două?
Vocea lui a scăzut până la mormăitul acela sexy pe care îl
cunoşteam atât de bine.
— Îmi place să ne văd în momentele noastre de iubire. Am
atârnat Dragostea noastră în camera de lucru din vila mea din
Franţa. Je ne pouvais pas mén séparer, a adăugat el, iar eu mi-am
stors creierul încercând să combin cuvintele în ceva cu sens.
În mare, cred că a spus că nu suporta să se despartă de ea. Am
izbucnit în râs.
— Alec, asta-i o prostie. Ideea expoziţiei era să-ţi împărtăşeşti
arta cu lumea.
— O, dar vreau să fie văzută zi de zi de ochii potriviţi; Le-am
vândut pe celelalte, unor tipi pe care i-am aprobat şi cu care am
discutat personal.
Am clătinat din cap şi mi-am trecut limba peste buzele uscate.
Emoţiile se învârteau înăuntrul meu, văzând tabloul, vorbind cu
Alec, fiindu-mi dor de Wes. Mă simţeam ca după o tornadă,
încercam să adun laolaltă bucăţile sfărâmate ale gândurilor şi
sentimentelor mele, chiar dacă nu se potriveau unele cu altele.
— Şi tabloul ăsta? Cum a ajuns aici?
— Am vorbit cu Weston al tău. Mi-a spus cine e, mi-a explicat
că e la curent cu termenii relaţiei noastre. Mă aşteptam la
grabuge.
— Gramaj?
Se aştepta la gramaj? Poftim?
— Merde. Non. Cum se spune... ce artă?
La asta am pufnit în râs.
— Ceartă? am întrebat eu râzând.
— Oui. Ceartă. Totuşi, a fost un adevărat domn. A spus că a
văzut pe internet fotografiile expoziţiei şi că doreşte să le
achiziţioneze.
— Să le achiziţioneze. Adică pe toate?
— Oui.
Alec a răspuns ca şi cum n-ar fi fost nimic neobişnuit. Mie mi
se părea extrem de neobişnuită ideea că surferul meu cel relaxat
vrea să cheltuiască milioane pe tablouri... pe mine. Cu siguranţă
aveam de discutat, la întoarcerea lui, despre întrebuinţarea
incorectă a dolarilor câştigaţi cu trudă. Doamne, sper că se
întoarce.
 M-am ridicat şi am mers repede prin casă, uitându-mă în
toate camerele. Nu am mai găsit nici o altă imagine a mea
privindu-mă.
— Păi...
— I-am spus că nu. Că nu poate avea decât una şi că, dacă
alege corect, i-o vând.
Doamne. Alec e un tip ciudat. Complex, special, iubitor,
demonstrativ, poruncitor, devastator de bun la pat, dar bizar de-a
dreptul. Pe de altă parte, nu aşa sunt toţi artiştii? Nu poţi să le
cataloghezi sau să le etichetezi firea ciudată, pentru că
majoritatea oamenilor nu reacţionează în acelaşi fel.
— Şi?
— A ales bine. Te-a ales pe tine.
Felul în care s-a exprimat mi-a trimis panglici de furnicături
în sus şi-n jos pe braţe. Mi le-am masat, strângându-mă singură în
braţe, din moment ce nu era nimeni să o facă în locul meu.
— Toate sunt cu mine, Alec.
— Non. Celelalte erau momente din viaţa ta, experienţe şi
nişte lucruri pe care le-ai simulat de dragul artei. Acea imagine
unică era rezultatul direct a ceea ce eşti tu astăzi. Şi a vrut-o. Aşa
că l-am lăsat să te aibă.
Cuvântul „aibă “a sunat ciudat în gura lui.
— Ce înseamnă asta?
— Consideră-l un cadou pentru tine şi pentru el. Pentru
dragostea voastră.
— I-ai dat iubitului meu o imagine care valorează un sfert de
milion de dolari?
— De fapt, asta valora o jumătate de milion.
— Futu-i!
— Mia. Je t’aime. Oricum aveam de gând să-ţi dau jumătate
din banii de pe ea. Aşa, tu primeşti o amintire frumoasă a ceea ce
eşti în fiecare zi. Îmi place la nebunie că a agăţat-o deasupra
patului pe care-l împărţiţi. Nu se putea alege un loc mai bun
pentru imaginea aceea.
Am suspinat şi lacrimile mi s-au adunat în ochi.
 — Şi eu te iubesc pe tine, ştii asta? În felul nostru.
Vorbeam serios. A început să râdă.
— Oui. Ştiu, ma jolie.
Şi, la fel ca numele tabloului, a încheiat conversaţia cu două
cuvinte:
— Adio, dragoste.
Speram că nu e ultima oară când îl aud pe francezul meu cu
gura spurcată. Chiar dacă, într-un fel, ne dăduse practic
binecuvântarea mie şi lui Wes, încă-l doream în viaţa mea. Avea
să fie pentru totdeauna parte a călătoriei mele şi aveam să-l
iubesc până în ultima zi a vieţii mele. Doar că pe Wes îl iubeam
mai mult. Eram îndrăgostită de el şi voiam să vină acasă.
Noaptea a fost mai rece decât ultima oară când fusesem
acolo, dar eram răcită de săptămâni întregi. M-am uitat la stele şi
m-am întrebat dacă Wes poate să le vadă acolo unde e. Chiar dacă
mi-am promis că-l voi lăsa pe el să ia contact cu mine, am scos
telefonul şi l-am sunat. A intrat direct mesageria vocală. Explozii
puternice de tensiune mi s-au prelins prin vene în timp ce-mi
recăpătăm suflul, încercând să nu mă las cuprinsă de panică
pentru că nu răspundea. Probabil că dormea. Omul se vindeca
după o rană de glonţ în gât, pentru numele lui Dumnezeu.
Calmează-te, Mia. Ai vorbit ieri cu el.
— Alo... ăăă... eu sunt. Voiam doar să-ţi aud vocea în seara
asta. Sunt acasă. Ăăă... în Malibu.
Privirea mi s-a îndreptat spre valurile întunecate şi
îndepărtate ale oceanului. Când am vorbit, îmi tremura vocea.
— În casă e linişte. Nu ştiu unde e Judi.
Valurile s-au izbit de mal şi vântul mi-a luat părul, facându-
mă să-mi fie şi mai frig.
— Îmi place că mi-ai despachetat lucrurile. Sau poate că Judi
a făcut-o, cu toate că sper că tu ai fost cel care a dorit să combine
vieţile amândurora într-una.
Am început să trag de cusătura blugilor.
— Wes, Doamne, mi-e atât de dor de tine. Nu vreau să dorm
singură în patul nostru.
 Oricât am încercat să le opresc, mi-au dat, totuşi, lacrimile, iar
câteva trădătoare mi s-au prelins pe obraz. Nu ştiam ce să-i mai
spun ca să înţeleagă câtă nevoie am de el. Cât îl doresc. Nu
credeam că aş putea duce o viaţă frumoasă fără să-l am pe el.
— Să nu mă uiţi, am şoptit şi am închis telefonul.
Pentru noi, aceste cuvinte însemnau la fel de mult, dacă nu
chiar mai mult decât orice jurăminte ne-am fi putut face unul
altuia. Am mai aruncat o privire spre cer, m-am întors şi m-am
dus în vechiul meu dormitor. Dacă nu puteam avea ceea ce îmi
doream, nu voiam nici să dorm în patul nostru.
Imponderabilă. Aşa mă simţeam. M-a învăluit o ameţeală, în
timp ce mă cuprindeau nişte braţe puternice. M-am ghemuit mai
aproape, la căldură, frecându-mi nasul, inhalând mirosul lui
masculin familiar. Cele câteva nopţi în care putusem dormi adânc
fuseseră mereu pline de acest miros. În loc să mă împotrivesc, în
noaptea asta aveam să-i cedez. Să las bucuria de a-l avea aici, cu
mine, având grijă de mine, să mi se strecoare în oase, să se
încolăcească în jurul inimii mele şi să o protejeze. Mi l-am
imaginat pe Wes ducându-mă în pat. În patul nostru. Perna
mirosea a el, a ocean, a nisip şi încă a ceva care era Wes în stare
pură. Stăruia acolo. Mi-am frecat faţa de bumbacul moale.
— Mi-e dor de tine...
Vocea îmi era întretăiată, iar o lacrimă mi-a alunecat din ochi.
O atingere uşoară, ca de pană, mi-a şoptit lângă obraz:
— Sunt aici. Cu tine.
Visele sunt minunate prin capacitatea lor de a fi şi crude, şi
splendide. Îmi dau ceea ce doresc doar ca să dispară la lumina
zilei.
Am deschis ochii brusc şi, în epuizarea mea, am văzut o
siluetă. A lui.
— Nu mă părăsi. Rămâi aici.
Am clipit repede, încercând să-mi ţin ochii deschişi. Fereastra
era deschisă, lăsând să intre aerul rece dinspre ocean. M-am
ghemuit sub pătura grea, trăgându-mi-o până la bărbie. Apoi am
fost cuprinsă de căldură şi nimic altceva. Un braţ mi s-a încolăcit
în jurul taliei şi m-am bucurat de vis. De senzaţia de a-l avea
aproape, ţinându-mă în braţe, şi de răsuflarea lui pe gâtul meu.
Trupul lui solid s-a lipit de spatele meu, iar eu m-am apropiat
şi mai tare de Wes cel imaginar, fără să-mi pese că nu era cu
adevărat acolo. Aveam să pretind că este şi, pentru o noapte,
aveam să dorm. Mi se părea atât de real felul în care mă ţinea în
braţe, în care îşi trecea nasul prin părul meu, pe gâtul meu, pe
umărul meu. Mi-am încleştat mâinile pe braţul din jurul taliei
mele şi l-am tras între sânii mei, lipindu-mi buzele de
încheieturile degetelor lui, inspirând esenţa lui până în adâncul
sufletului. Suficient ca, atunci când aveam să mă trezesc a doua zi,
să păstrez impresia că fusese acolo. Oftatul lui greu mi-a răvăşit
părul din dreptul urechii. Au început să-mi curgă lacrimile şi am
închis ochii, nedorind ca mirajul să dispară. Într-un târziu,
căldura din spatele meu, senzaţia de pace care mă înconjura mi-
au învăluit durerea şi teama în noaptea aceea.
A vorbit din adâncul visului.
— Dormi, iubito. Sunt aici. Nu te mai las să pleci.
— Asta-i bine, am mormăit eu către Wes cel din vis şi l-am
strâns mai tare, în timp ce Moş Ene era pe cale să-şi ia ultima
victimă.
Braţele lui Wes m-au cuprins mai tare, aducând la suprafaţă o
sclipire de recunoaştere. Fiecare parte din Wes cel din vis m-a
atins într-un fel sau altul. Aşa cum ar fi făcut-o dacă ar fi fost
acolo. Am oftat şi m-am lăsat să mă cufund.
Sunetul vocii lui Wes părea îndepărtat, trunchiat atunci când
a vorbit.
— Nu te-am uitat, Mia. În fiecare zi în care am fost plecat, ai
fost chiar aici, lângă mine. Am trăit din amintirea ta.

CAPITOLUL 2
 Un infern furios de căldură mi se prelingea pe suprafaţa pielii,
ondulându-se pe fiecare curbură până când a devenit fierbinte,
arzător. Greutatea de deasupra focului îmi îngreuna mişcările.
Mi-am încercat picioarele şi am descoperit că sunt blocate.
Coapsele îmi erau strânse sub un picior păros. Stai aşa. Ce? În
timp ce creierul mi se reconecta, totul în mine a încremenit.
Inima a început să-mi bată atât de tare că părea o tobă pe pieptul
meu, suficient de tare încât să o trezească pe persoana care
dormea în spatele meu. Pielea mi-a devenit într-o clipită
lipicioasă, iar anxietatea a făcut să mi se învârtească receptorii
fricii.
Foarte încet, am manevrat membrele îmbibate de frică şi m-
am pregătit să lovesc. Mi-am strâns mâna într-un pumn şi mi-am
pregătit cotul să împungă, să se îndoaie şi să se răsucească, aşa
cum am fost învăţată în şcoala generală să fac în caz de incendiu.
Numai că atunci era „Opreşte-te. Aruncă-te. Rostogoleşte-te “. Am
repetat refrenul în minte. „Loveşte. Rostogoleşte-te. Aruncă-te.”
Adică aruncă-te din pat şi fugi cât te ţin picioarele.
Am auzit un geamăt masculin din spate, iar extremităţile care
mă ţineau m-au strâns şi mai tare.
— Te aud cum gândeşti.
Avea vocea răguşită de somn.
Tocmai când mă pregăteam să lovesc şi să încerc bine
pregătita mea metodă lovitură-rostogolire-aruncare, vocea aceea
mi-a străpuns planul ca o lamă ascuţită printr-o panglică de satin.
În jurul meu a început să trepideze o nouă senzaţie, iar pielea de
găină mi-a cuprins tot corpul, urmată de fiori de necontrolat. Mi-
au dat lacrimile şi m-am întors. Strânsoarea de moarte m-a
eliberat cât să mă pot mişca. Acum eram faţă în faţă cu singurul
bărbat pe care îl doream mai mult decât îmi doream să respir.
Wes.
Lacrimile au început să curgă. Mâna lui s-a ridicat şi mi-a
cuprins obrazul.
— Ţi-a fost dor de mine?
A zâmbit, iar eu m-am pierdut cu totul.
 Rapid ca un ninja, l-am întors pe spate şi i-am încălecat
coapsele. O parte foarte impresionantă a corpului său era şi ea
gata să mă salute, dar aveam să trec mai târziu la ea. Gura mea se
mişca deja. I-am depus săruturi pe fiecare centimetru al feţei. Pe
toată fruntea, pe amândoi obrajii, pe bărbia nerasă, care îmi
gâdila buzele. Am evitat gâtul, pe care un bandaj îi proteja rana.
Doamne, nu-mi vine să cred că e aici în carne şi oase.
Într-un târziu, mi-am lipit buzele de ale lui. A deschis imediat
gura. Am aşteptat mai puţin de o jumătate de secundă să-l fac să
fie al meu.
Avea limba caldă, umedă, tot ce am visat de două luni încoace.
I-am cuprins faţa în palme, iar limbile noastre au dansat. Mâinile
lui Wes se plimbau pe spatele meu, în sus şi în jos, coapsele lui se
împingeau în centrul plăcerii mele, alinându-mă la fel de mult ca
şi cum ar fi aprins un chibrit peste dorinţa care ardea în mine.
Fără să-i dau drumul la buze, m-am aşezat în genunchi ca să-
mi pot scoate chiloţii. După aceea, am apucat de boxerii lui,
trăgându-i cât am putut de tare, până când materialul s-a adunat
în jurul degetelor mele de la picioare, apoi i-am tras în jos pe
picioarele lui. A terminat el treaba, aruncându-i la o parte şi
apucându-mă de şolduri. Avea scula lungă, groasă şi tare ca
piatra, erectă şi mândră, aşteptând să ajungă la locul ei.
Nu era nevoie de preludiu, atingeri fine sau cuvinte sexy. Asta
nu era dragoste, nici futai cu o persoană de care ţi-a fost dor după
o despărţire lungă. Nu, era pur şi simplu revendicare. Animalică şi
totuşi plină de un sentiment neostoit de adoraţie şi nevoie
carnală.
M-am ridicat încă o dată, stârnind o picătură preseminală din
vârful erecţiei lui groase, gemând şi salivând de dorinţa de a-l
suge, dar aveam încă nevoie de conexiunea intensă. M-am aşezat
cu putere şi am ţipat în timp ce suliţa groasă, încordată a intrat
brusc în mine. Aerul mi-a fugit din plămâni, iar centrul plăcerii
mele s-a strâns pulsând pe toată lungimea rigidă din mine.
Lăsându-mă să cad peste el, mi-am lipit podul palmei de pieptul
lui, deasupra inimii, şi m-am uitat fix în ochii lui verzi strălucitori.
 — Wes – l-am bătut uşor pe piept –, eşti real.
— Iar tu eşti o desfătare pentru ochii obosiţi.
A tras aer în piept, iar ochii lui mi-au spus totul. Cât de dor i-a
fost de mine. Cât mă dorea. Şi cum l-a adus acasă dragostea
noastră.
— Doamne, eşti înnebunitor de frumoasă.
M-a strâns de şoldurile cărnoase, lăsându-mi vânătăi din
cauza intensităţii cu care a făcut-o. Nu-mi păsa. Îi doream semnul
pe mine. Să ştiu că mi l-a dat însemna fizic că e acasă, că e acolo în
persoană, ca să mi-l dea. Nu aveam să-l mai las să plece niciodată.
Wes şi-a ridicat mâinile spre maioul meu, iar eu l-am tras
peste cap şi l-am aruncat la o parte. Apoi m-am legănat deasupra
lui. El a tras aer în piept printre dinţi şi a închis ochii.
— Nu închide ochii!
Îmi tremura vocea.
Wes şi-a lins buzele şi m-a lipit de el în aşa fel încât scula lui
abia dacă mai era înăuntrul meu înainte de a lăsa gravitaţia să-şi
intre în rol şi să mă trântesc la loc. Am icnit amândoi când a intrat
adânc. Scula lui s-a umflat, iar eu am strâns.
— De ce, iubito? m-a întrebat el, împingându-se în mine.
Penisul tare ca piatra se freca de punctul perfect dinăuntrul
meu.
I-am mângâiat faţa, atingându-i fiecare trăsătură cu vârfurile
degetelor, ca să mă asigur că e real. Când am ajuns la buze, el mi-
a supt şi mi-a muşcat uşor degetele, transmiţându-mi un fior de
extaz pur prin tot trupul. Păsărica mea s-a strâns, iar umezeala a
făcut lipicioasă zona de întâlnire a trupurilor noastre.
M-am legănat înainte şi înapoi, în sus şi în jos, iar el m-a lăsat
pe mine să impun ritmul.
— De ce? m-a întrebat din nou, jucându-se cu sfârcurile mele,
trăgându-le şi alungindu-le până când au ajuns nişte puncte
dureroase care implorau căldura gurii lui.
Fixându-mi mâinile pe pieptul lui, m-am ridicat şi apoi m-am
prăbuşit la loc, strivindu-mi clitorisul de osul lui pelvian.
— La naiba, iubire! Ai să mă faci să termin.
 — Ăsta-i şi planul.
Şi să-i distrag atenţia de la întrebare.
Wes n-a fost de acord. Mi-a fixat talia jos, împiedicându-mă să
mă mai mişc. Eram ca ţintuită de perete, doar că eram prinsă cu o
bucată gigantică, pulsândă şi suculentă de carne bărbătească. Am
gemut, fiind atât de plină, dar interzicându-mi-se plăcerea de a-l
călări până la orgasm.
— Spune-mi.
Mi-am legănat capul, eliberând tensiunea din gât, care părea
să fi fost acolo toată viaţa mea.
— Iubitule, în visele noastre avem ochii închişi, am spus eu
simplu.
Era un răspuns, unul vag, care ascundea adevărul.
— M-ai visat mult?
Întrebarea lui m-a luat prin surprindere, mergând direct în
inima fricii sâcâitoare pe care o simţeam acum. Că o să mă
trezesc singură, distrusă şi cu o gaură în inimă atât de mare că
întregul Ocean Pacific s-ar fi putut scurge în ea fără să mă înece.
La început n-am răspuns, până când el a început să-şi
învârtească scula în mine, cu o mişcare circulară, făcându-mi
clitorisul să pulseze şi restul trupului să se cutremure.
— M-ai visat mult, iubito?
Am dat din cap că da şi mi-am muşcat buza, bucurându-mă de
fiecare spasm dinăuntrul meu. Nu voiam să mai plece din mine.
Ca să fiu sinceră, nu voiam să mai plece niciodată. Punct.
— Ai terminat gândindu-te la mine?
Ochii lui străluceau, un verde întunecat, de pădure, şi avea
pupilele lărgite.
Am oftat şi m-am relaxat când m-a lăsat să-mi mişc şoldurile,
urmărind cu înverşunare cea mai mică formă de eliberare.
Trăgând uşor aer în piept, i-am răspuns. Aş face orice pentru
el, chiar dacă mă face să mă ruşinez. A venit acasă.
— Uneori. De obicei, dispăreai şi mă trezeam singură într-un
pat străin.
 M-a apucat de şolduri, ajutându-mă să mă împing în sus, şi
mi-a controlat ritmul în timp ce am coborât înapoi, centimetru cu
centimetru. Scula lui groasă se împingea uşor în ţesuturile
sensibile, transmiţându-mi până în adâncuri fiorii inevitabilului
orgasm.
— Nu închide ochii, am repetat eu.
— Nu plec nicăieri.
Wes s-a ridicat şi s-a împins până când torsul lui s-a sprijinit
de capătul patului. Scula lui a intrat imposibil de adânc şi am
icnit, lăsându-mi capul pe spate, cu tot părul căzându-mi pe spate
şi gâdilându-mi fundul şi lui coapsele. M-a apucat cu o mână de
talie şi cu cealaltă a început să se plimbe în jos, pe şira spinării,
apoi în sus, mângâindu-mi spatele între omoplaţi, până când şi-a
trecut degetele prin părul meu şi l-a apucat... cu putere. M-a silit
să ridic capul până când privirile noastre s-au întâlnit.
Trasul de păr şi căldura cu furnicături de la rădăcini au făcut
durerea să se metamorfozeze rapid în plăcere. Am gemut cu gura
peste a lui.
— Asta, iubito. Asta avem. Tu şi cu mine. Asta m-a ţinut în
viaţă. Îţi datorez viaţa.
I s-au umplut ochii de lacrimi în timp ce se uita fix la mine ca
şi cum mi-ar fi putut vedea direct în suflet.
Am clătinat din cap şi mi-am umezit buzele cu limba,
atingându-l şi pe el în tot acest timp. Am oftat când două lacrimi
gemene i-au alunecat pe faţă.
— Nu, Wes. Eu trăiesc pentru tine. Tu mă faci să cred că merit
mai mult. Şi tu, iubitule, eşti mai multul meu... iar asta înseamnă
totul.
Ne-am cuprins unul altuia feţele în palmă în timp ce buzele
noastre se întâlneau, primind, oferind, iubind. Ce credeam înainte
că înseamnă dragoste nu era nimic în comparaţie cu asta. Ştiam
că nu voi mai iubi pe altcineva cu toată fiinţa mea aşa cum îl
iubeam pe Weston Channing al III-lea.
 S-a tras înapoi, mi-a acoperit faţa de sărutări, încă
penetrându-mă cu toată lungimea lui. Părea că e mulţumit doar
să fie înăuntrul meu, să împărţim acelaşi trup.
— Am să mă căsătoresc cu tine în curând.
Răsuflarea lui era caldă în urechea mea, dar cuvintele erau
de-a dreptul ardente, stârnind căldura chiar din adâncul inimii
mele spre exterior. M-am strâns în jurul lui şi a gemut.
— Asta a fost o cerere în căsătorie?
Mi-am mişcat şoldurile, amintindu-i unde eram conectaţi.
Plăcerea de a-l avea acolo, tare şi hotărât, era un afrodiziac în
sine. Am oftat, m-am ridicat în genunchi, m-am tras în afară
câţiva centimetri şi apoi m-am aplecat din nou, înteţind din nou
focul acela.
El a gemut şi s-a jucat iar cu sfârcurile mele, înainte de a se
apleca şi a cuprinde unul în gura lui mare. I-am ţinut capul la
pieptul meu, încântată să îl am din nou acolo. Mă dureau
sfârcurile de nerăbdare. Wes a supt cu putere, trăgându-se înapoi
şi lăsându-l să-i cadă din gură. Saliva lui lucea pe sfârc în lumina
dimineţii. O imagine sexy care imita ce se întâmpla mai jos.
— Nu te cer în căsătorie, pentru că nu ai posibilitatea de a
spune nu, a spus el înainte de a-şi răsuci limba în jurul sânului
neglijat.
— Chiar aşa? am oftat şi mi-am mişcat şoldurile, căutând o
frecare mai intensă.
A gemut cu gura pe sânul meu.
— Trupul ăsta îmi aparţine.
A supt cu putere din sfârc, transmiţându-mi fiori de plăcere în
jos, în spirală, şi umezindu-mă incredibil de tare. Buzele lui au
trecut pe pielea sub care inima îmi bătea cu viteză.
— Inima asta îmi aparţine.
Mi-a lins şi sărutat pielea, iar mâinile i s-au unit pe ceafa mea.
Buzele lui s-au apropiat de ale mele.
— Dragostea asta ne aparţine.
Şi-a întărit declaraţia cu un sărut profund, ameţitor,
cutremurător.
 Weston avea dreptate. Chiar ne aparţinea această dragoste şi,
în următoarea oră, mi-a arătat exact cum era iubirea noastră şi
eu mi-am pierdut iar şi iar minţile.

***
L-am privit pe Wes dormind, i-am urmărit fiecare respiraţie
după ce am făcut dragoste. Nu mă gândisem niciodată că simplul
act de a-l privi pe bărbatul pe care-l iubesc dormind, respirând
îmi va aduce atâta linişte, dar aşa a fost. Mă şocase de-a dreptul
când mă trezisem cu el lipit de spatele meu. Şi totuşi, în timp ce
îmi treceam degetele prin părul lui, îmi venea greu să cred că e
acasă, în siguranţă. Arătând mai rău din cauza extenuării, dar viu
şi dormind lângă mine.
Uşa dormitorului s-a deschis din senin şi a intrat Judi. M-a
fixat cu privirea mai întâi pe mine, apoi pe Wes. Vraful de
aşternuturi curate îi tremura în mâini şi a oftat. Am zâmbit. Faţa
lui Judi s-a luminat şi s-a înroşit drăgălaş. A lăsat repede
prosoapele şi cearşafurile lângă comodă, s-a întors şi a ieşit din
cameră.
M-am dat uşor jos din pat, mi-am tras pe mine tricoul alb pe
care îl purtase Wes şi am lăsat să mă înconjoare parfumul lui. Am
ieşit în vârful picioarelor din dormitor şi m-am dus la bucătărie,
acolo unde Judi scotea cutii cu mâncare din dulap. Îi tremura
mâna când a aşezat pe blat amestecul pentru clătite.
— Judi?
Am ocolit blatul, iar ea s-a oprit în loc, cu umerii căzuţi.
Deodată, s-a întors şi m-a strâns în braţe de mi-au pârâit oasele.
— Băiatul meu a venit acasă. Mulţumesc lui Dumnezeu din
ceruri.
Lacrimile i se amestecau cu râsul, iar eu continuam să o ţin în
braţe.
— Acum putem fi o familie.
Iar. Acel cuvânt care începuse să însemne mai mult ca orice
pentru mine.
 — Dacă e după Wes, s-ar putea să se întâmple mai devreme
decât crezi.
A făcut un pas înapoi, apucându-mă cu mâinile de antebraţe.
A încruntat din sprâncene şi a ridicat capul.
— Cum aşa? Te-a cerut...?
Şi-a dus o mână delicată la gură în timp ce făcea ochii mari.
— Drăcuşorul!
Avea un ton entuziast şi uluit.
— Nu mi-a cerut să mă căsătoresc cu el.
Judi s-a încruntat şi a pus mâinile în şolduri.
— Poftim?
Am clătinat din cap, mi-am lăsat privirea la acelaşi nivel cu a
ei şi i-am oferit ceea ce-şi dorea.
— M-a anunţat că o să ne căsătorim.
Femeia care, în afară de mama lui, petrecuse cel mai mult
timp având grijă de el a zâmbit.
— Ţi-am zis, când îşi pune ceva în minte, mereu iese cum
vrea el.
S-a întors şi a scos tava pentru plăcinte, tigăi şi alte ustensile
de gătit de care avea nevoie.
— Ce faci?
M-am uitat la ceas. Abia trecuse de prânz.
— Vă fac amândurora un mic dejun de bun venit să-l ţineţi
minte, iubito.
Sigur că ne face. Lasă în seama lui Judi să-şi arate fericirea
gătind o porţie de iubire adevărată. Şi chiar aveam de gând să
mănânc până la ultima îmbucătură. Stomacul meu începea deja
să scoată zgomote la gândul unei mese gătite acasă. Din Texas nu
mai mâncasem o masă la care să nu ciugulesc din farfurie şi să nu
dau mâncarea deoparte.
Îmi făceam o cafea când o pereche de braţe calde, puternice
m-au apucat de talie.
— Mm, nu erai acolo când m-am trezit, nu-mi place asta.
Tonul lui dădea clar de înţeles că nu glumeşte. Era ciudat
venind din partea tipului meu relaxat. Mai mult decât ciudat. M-
am sprijinit de el râzând. Tâmpla mea s-a izbit de ceva dur şi
abraziv.
— De când? am încercat să fac mişto de comentariul lui.
Nu-mi plăcea schimbarea asta bruscă în personalitatea lui.
Înainte, când mai dormisem în acelaşi pat, cel care se trezea
primul îl lăsa pe celălalt să se odihnească. Era ca o regulă. Acum,
lucrurile stăteau diferit.
— Nu-mi pune întrebări la care nu vrei să afli răspunsuri, m-a
prevenit el, cu o voce mai dură decât de obicei.
Wes cel lejer care fusese dintotdeauna era încă acolo, dar
părea îngropat sub această versiune lipsită de strălucire a
personalităţii lui.
Iritarea de la tâmpla mea avea o margine ascuţită care m-a
împuns.
— Au!
Am ridicat mâna şi mi-am trecut degetele peste materialul
aspru.
— Futu-i!
Un mormăit plin de durere combinat cu un şuierat i-a ieşit pe
gură lui Wes în timp ce mâinile lui s-au strâns mai tare în jurul
taliei mele.
M-am răsucit şi am cercetat ceea ce mă rănise. Pe o parte a
gâtului avea un bandaj mare şi alb pe care-l văzusem cu coada
ochiului înainte de a sări pe el ca o nimfomană flămândă de sex.
În mijloc avea o pată stacojie care se făcea mai roşie cu fiecare
secundă.
— Vai, Doamne, împuşcătura ta. Rahat! Ar fi trebuit să fiu mai
atentă.
Atunci mi-a trecut prin minte că mai avea părţi nu tocmai
perfecte. M-am uitat la el cu un ochi mai critic acum, că nevoia de
a completa conexiunea fusese satisfăcută. Pieptul lui Wes era
brăzdat de semne şi vânătăi. Pe unul dintre antebraţe avea o
serie de pete care arătau a arsuri. I-am cercetat rănile cu degete
tremurânde.
— Iubitule...
 Nodul din gât m-a împiedicat să vorbesc.
— Sunt bine. Suntem amândoi acasă şi putem trece peste
asta.
Avea o voce gâtuită. Un spasm de furie trecea ca un cuţit prin
fiecare cuvânt mormăit.
— Dar nu eşti.
M-am aplecat şi i-am sărutat fiecare rană în curs de vindecare
şi cicatrice pe care le-am putut găsi. Cea mai îngrijorătoare era
cea de la gât.
— De ce nu s-a vindecat mai bine rana de glonţ?
— S-a deschis la câteva zile după operaţie şi a trebuit cusută
din nou. S-ar părea că trebuie să stai în pat tot timpul ca să previi
mişcările bruşte care ar putea să deschidă o rană.
A rânjit şi eu m-am încruntat. Ştiind că am fost înnebunită cât
a fost plecat. Pentru el trebuie să fi fost de zece ori mai rău.
Puteam doar să-mi închipui ce fel de pacient fusese.
Continuând să-i cercetez corpul şi să-i evaluez fiecare leziune,
am remarcat că semnele de pe antebraţul lui stâng arătau acum
ca nişte crestături de bici de un roşu violent, ca nişte cratere cu
crustă în mijloc. Am vrut să-mi lipesc gura de una dintre ele, el m-
a apucat de gât şi a clătinat din cap că nu.
— Nu. Nu vreau ca perfecţiunea să-ţi fie întinată de urâţenia
asta.
Avea fălcile încleştate şi ochii ca nişte găuri negre abia
mărginite de verde ca smaraldul.
Fără să-i iau în seamă cuvintele, m-am uitat cu atenţie la unul
dintre semne. El a închis ochii şi a strâns şi mai tare din fălci.
— Ochii, iubitule, i-am reamintit dorinţa mea de mai
devreme.
Ştiam că era încă furios din cauza răpirii, iar singura cale de a
trece peste asta era să o facem împreună. Trebuia să deschidem
rănile acelea psihologice şi să lăsăm să se scurgă toată urâţenia
ca să le putem vindeca.
Wes şi-a aţintit privirea asupra mea. I s-au umflat nările în
timp ce eu insistam asupra rănilor. Menţinând contactul vizual,
mi-am lipit buzele de una dintre arsurile noduroase, pe cale de
vindecare. Dacă proveneau de unde credeam eu că provin, pentru
că o văzusem pe una dintre gorilele lui Blaine aplicând acest tip
de pedeapsă, însemna că radicalii îşi stinseseră ţigările de braţul
scumpului meu Wes. I-au torturat pielea frumoasă, sărutată de
soare, lăsându-i amintiri despre locul în care a fost. Voiam să
şterg amintirile acelea cu ceva frumos.
Aşa că am făcut singurul lucru pe care puteam să-l fac. I-am
sărutat fiecare semn în parte, arogându-mi dreptul de
proprietate asupra lor.
— Acest trup îmi aparţine, am şoptit propriile lui cuvinte,
ducându-i mâna la piept.
Mi-am lipit buzele pe inima lui, am sărutat şi am lins locul aşa
cum făcuse şi el. A gemut încetişor şi profund, dar a rămas cu
ochii deschişi.
— Inima asta îmi aparţine.
Mi-am trecut limba peste buze, m-am ridicat în vârful
picioarelor şi l-am luat de umeri, cu grijă să nu ating partea rănită
de pe gâtul lui. Lipindu-mi buzele de ale lui, am rostit şi ultimele
cuvinte:
— Dragostea asta ne aparţine.
Apoi l-am sărutat, prelung şi apăsat, cu fiecare gram de iubire
pe care îl ţinusem în mine în ultimele două luni.
— Voi doi aveţi de gând să vă mângâiaţi toată ziua sau să
mâncaţi festinul pe care vi l-am pregătit? a strigat Judi din partea
cealaltă a bucătăriei, întrerupând ceea ce cu siguranţă ar fi
devenit o nouă rundă de sex violent, exact acolo unde ne aflam.
Wes a râs cu buzele încă lipite de ale mele. M-a ţinut cu o
mână de talie, ca trupurile noastre să rămână lipite unul de altul,
iar cu cealaltă m-a apucat de fund şi m-a strâns serios. A început
să-mi crească un fior de excitaţie între picioare.
Mi-am frecat nasul de al lui.
— Avem o eternitate la dispoziţie, iubitule. Hai să mâncăm.
Eşti prea slab, am spus eu, simţindu-i coastele când mi-am trecut
mâna peste pieptul lui gol.
 Slăbise, dar asta nu afecta perfecţiunea muşchilor şi a
abdomenului lui tare. Proeminenţele al dracului de sexy ale
oaselor din dreptul şoldurilor lui erau un pic mai pronunţate,
aproape ca nişte săgeţi îndreptate direct spre centrul fascinaţiei
mele. I-am prins în palmă scula, pe jumătate erectă deja.
— Mai târziu? am făcut o promisiune, formulată ca o
întrebare.
El m-a apucat de fund şi s-a lipit de clitorisul meu. Doamne,
putea să ajungă la punctele mele fierbinţi fără ca măcar să
încerce.
— Bine, iubito, dar eşti a mea. Toată ziua şi toată noaptea.
Am pufnit, mi-am ridicat părul într-un coc nearanjat în vârful
capului şi l-am prins cu cordonul pe care îl aveam în jurul taliei.
Mi-au căzut câteva şuviţe pe faţă, în timp ce ochii lui păreau să se
plimbe pe picioarele mele goale, unde avea o bucată generoasă
de coapse de privit, şi pe piept, unde materialul se desfăcea şi se
întindea pe toată lăţimea şi greutatea sânilor mei goi. M-a
pătruns cu privirea, ceea ce a avut ca efect imediat faptul că am
strâns din coapse ca să eliberez câte ceva din presiune.
— Neanderthal, m-am răstit la el şi i-am făcut cu ochiul.
El a păşit apăsat spre mine, şi-a trecut un braţ în jurul taliei
mele şi mi-a lipit pieptul de al lui. S-a aplecat aproape de urechea
mea şi mi-a şoptit:
— Vai, iubito, nici n-ai idee. Am supravieţuit numai cu gândul
la acest trup, la buzele tale roz în jurul sculei mele şi căldura
păsăricii tale strânse în jurul meu. Am de gând să mă arunc ca
omul peşterii pe curul tău.
Avea respiraţia aspră şi îmi gâdila urechea. Cuvintele lui m-au
incitat şi excitat, până când a încheiat cu:
— Am nevoie de tine. Am nevoie de tine. Pentru totdeauna.
M-am topit în jurul lui.
— N-am putea sări peste micul dejun? am sugerat eu plină de
speranţă, cu glas tare, sexul meu grăbindu-se deja de excitaţie,
dorindu-şi să fie invadat.
 — O, nu, nu, nu săriţi! Am făcut un festin pentru venirea acasă
a băiatului meu. Veniţi încoace, amândoi! ne-a bodogănit Judi cu
un pufnet exagerat.
Wes şi cu mine nu ne-am putut stăpâni râsul. Starea noastră
de extenuare, inimile întremate şi nevoia incontrolabilă de a avea
conexiune fizică unul cu altul ne făceau isterici.
— Bine, Judi, mâncăm, mâncăm, a consimţit Wes.
Am vrut să mă bosumflu, ceea ce am şi făcut, până când m-am
aşezat la barul pentru micul dejun şi mi s-a oferit o farfurie
aburindă plină cu bacon, ouă şi clătite cu fructe alături. Aruncând
o privire spre farfuria lui Wes, am văzut acelaşi lucru. Ceva din
asta m-a izbit cu o doză imensă de bucurie. Să-l văd pe Wes cum
geme luând o muşcătură din clătitele proaspete mi-a catapultat
foamea până la nişte proporţii extreme. Nu după multă vreme,
mi-am îndesat atâta mâncare pe gât că trebuia să fiu rostogolită
afară din bucătărie.
— Judi, te-ai depăşit pe tine însăţi, a spus Wes, terminând tot
din farfurie.
A început să clipească somnoros din ochi. Trecuse într-o lună
prin mai multe decât trec majoritatea oamenilor într-o viaţă.
— Ce zici de un duş? am sugerat eu.
S-a ridicat şi m-a apucat de mână, ajutându-mă să mă ridic de
pe scaun.
— Absolut. Ia-o înainte.
Am chicotit şi mi-am legănat şoldurile pornind în faţa lui spre
dormitorul matrimonial.
— Vrei doar să te uiţi la fundul meu.
— Exact!

CAPITOLUL 3
 Încăperea era plină de aburi când am păşit sub şuvoiul de
apă. Wes avea un duş din acela ca o ploaie aşezat sus de tot în
cabină, care umplea spaţiul cu şiroaie plăcute de apă caldă. Mai
erau alte două capete de duş fixate de o parte şi de alta a
spaţiului rectangular, ca să ofere putere maximă pentru spinări şi
piepturi cu dureri. Având în vedere că principalul hobby al lui
Wes era surfingul, eram sigură că jeturile pentru masaj în spate şi
în faţă erau necesare ca să elibereze ceva din tensiune după o
rundă lungă în îngheţatul Ocean Pacific.
Wes a intrat în baie, şi-a lăsat să cadă pantalonii de pijama şi
a deschis uşa din sticlă. Mi-am lăsat privirile să cutreiere fără
ruşine pe tot trupul lui gol. Îşi scosese bandajul de la gât. O linie
care-l cresta din faţa jugularei până în spate, la ceafă, era
punctată de o mulţime de mici cusături.
M-am apropiat cât am îndrăznit de mult, erecţia lui groasă
împungându-mă în stomac, şi m-am mişcat suficient cât să văd
urmările rănii produse de împuşcătură. Am ridicat timid o mână
spre gâtul lui. S-a încordat, dar mi-a permis să studiez rana fără
să mă împiedice bandajul.
— Cum de ai supravieţuit cu asta? am întrebat eu, ştiind că
majoritatea oamenilor împuşcaţi în gât sângerează până mor
aproape pe loc.
— Gina, a spus ea ca şi cum asta îmi răspundea la întrebare.
M-am încruntat, dându-mi seama că nici nu am întrebat dacă
ea mai trăieşte sau nu.
— Ea a reuşit să scape?
A dat scurt din cap. Din încordat, trupul lui s-a transformat în
piatră, numai de la o singură întrebare.
— Teoretic, da.
Atât a spus, iar eu nu i-am cerut să dezvolte. Wes era acasă şi
avea să-mi spună ce s-a întâmplat când avea să fie gata. Nu ştiam
prea multe despre aceste lucruri, dar ştiam destul de bine că a
forţa pe cineva să le retrăiască imediat putea avea efecte
negative. Nu voiam să-l forţez pe Wes. În schimb, voiam să-i aplic
teoria ţine-l-aproape-şi-înconjoară-l-cu-dragostea-ta. Aceea pe
care o folosise şi el cu mine când recunoscusem ce s-a întâmplat
cu Aaron. Aveam să insist mai târziu să primesc informaţii.
— Asta-i bine, iubitule.
A înghiţit în sec şi m-a apucat de talie, strivindu-mă la pieptul
lui.
— Când m-au împuşcat, ea a acţionat repede. A acoperit rana
şi a folosit suficientă presiune cât să mă împiedice să pierd prea
mult sânge până când a ajuns echipa la mine. Am ieşit primul.
Mi-am trecut un deget peste rană.
— Te doare?
— Da. Ori de câte ori mă mişc sau înghit, a recunoscut el.
Dorind să-i abat mintea de la durere şi să revenim la
dispoziţia sărbătorească, m-am aplecat şi l-am sărutat în jurul
cusăturilor, mişcându-mă spre pieptul lui.
— Ce-ai zice dacă te-aş face să te simţi mai bine?
Wes a rânjit, cu ochii strălucind de dorinţă. Şi-a umezit buzele
cu limba, iar eu am privit dornică fâşia aceea de carne, dar mai
era o bucată din el care cerea atenţie.
Sărutându-i pieptul, mi-am târât limba spre mijloc, până la
buric, apoi m-am trântit în genunchi pe gresia udă şi rece. Wes a
apucat prosopul pe care îl atârnasem de bară şi l-a aruncat pe jos.
Apa a stropit materialul bej, închizându-l la culoare. M-am
încruntat, iar el a dat din cap spre picioarele mele.
— Pentru genunchii tăi. Nu vreau să te doară.
Am zâmbit, mi-am îndesat prosopul împăturit sub genunchi
şi l-am apucat de şolduri. M-am aplecat spre el, trecându-mi gura
deschisă peste partea de jos a abdomenului lui. El s-a sprijinit de
faianţă şi de geamul din partea cealaltă. Plină de dorinţă, mi-am
încolăcit mâna la baza penisului lui şi l-am ţinut ferm. Suliţa i s-a
încordat spre faţa mea, cu capul lat, ca o cască, aproape
atingându-mi buza inferioară. Fără a-mi lua privirea din ochii lui,
mi-am trecut limba peste deschizătura mică.
— Futu-i!
A închis ochii şi a gemut.
— Deschide ochii, Wes.
 Cuvintele au ieşit pripite şi chinuite. Una dintre mâinile lui s-a
strecurat la ceafa mea şi m-a apucat de păr.
— Mia, scumpa mea, sunt aici, aşteptând ca femeia mea să-şi
înfăşoare buzele frumoase pe scula mea şi să mă facă să uit de
orice în afară de dulcele paradis al gurii ei.
Când Wes îmi vorbea murdar în timpul sexului, folosind tonul
acela autoritar al lui, îmi pierdeam minţile. Panglici de
electricitate mi-au sfârâit prin vârfurile degetelor şi prin tot
corpul, încălzindu-mi clitorisul, care a început să pulseze dureros.
Înainte să apuce să mai rostească alt cuvânt, i-am luat toată
scula mare, până în fundul gâtului, dintr-o singură mişcare.
— Fir-ar al dracului, ce minunat! Al naibii de bine! a răcnit în
timp ce eu îmi umflam obrajii, jucându-mă cu limba pe dedesubt.
Adoram faptul că e atât de vocal în timpul sexului. Să-l duc iar
şi iar pe bărbatul meu pe înălţimile extazului mă făcea să mă simt
ca o regină. Trecându-mi limba pe fiecare parte, de sus până jos,
m-am jucat cu el. O litanie de înjurături şi răsuflări greoaie i-au
ieşit de pe buze în timp ce-i produceam plăcere. Ridicând o mână
spre scrot, i-am frecat ouăle grele, sugând adânc. El a continuat
să mă împingă cu pumnul în păr, ceea ce era o senzaţie nouă. Nu
mai făcuse asta înainte. Aproape de parcă s-ar fi temut că o să-l
las neterminat. Fie asta, fie îşi dorea să mă controleze. Am simţit
o furnicătură în ceafă în timp ce el se împingea uşor în gura mea.
Când am ridicat ochii, nu mi-a plăcut ce am văzut. Avea ochii
deschişi, dar nu erau aţintiţi asupra mea. Priveau în gol spre
perete. M-am tras înapoi, iar el m-a strâns mai tare de păr,
încercând să mă silească să mă întorc la scula lui. Nu eram deloc
sigură că e măcar în apropierea conacului nostru din Malibu, pe
dealuri sau aici, în duş, cu mine. Clătinând din cap, m-am smucit,
lăsându-i scula să se plesnească de abdomenul lui.
— Iubitule, întoarce-te la mine, am spus peste sunetul apei
care cădea în jurul nostru.
Nu mi-a răspuns.
— Wes! am strigat mai tare.
A tresărit şi a clătinat din cap.
 — Ce s-a întâmplat?
A clipit de câteva ori şi mi-a mângâiat faţa cu atingeri fine,
folosindu-şi doar buricele degetelor. Asta era mai bine. Semăna
mai mult cu bărbatul căruia alesesem să-i dăruiesc viaţa mea.
— Ochii la mine. Vreau să mă vezi cum te iubesc.
A zâmbit, iar acesta a fost lucrul cel mai frumos pe care-l
văzusem într-o perioadă cât o eternitate. Zâmbetul acela însemna
plimbări lungi pe plajă, surfing în ocean, mese luxoase, făcut
dragoste şi sărutat până când ni se crăpau buzele. Era tipul meu,
viu şi nevătămat, complet alături de mine în aceste momente.
Înconjurându-l cu buzele, mi-am dublat eforturile. L-am luat
în gură cu totul, ţinându-mi privirea aţintită asupra lui, fără a mă
uita măcar o clipă în altă parte. Degetele lui se plimbau încet pe
faţa mea în timp ce inspira în hopuri, icnea, gâfâia, gemea şi mă
încuraja.
— Doamne, Mia, frumuseţea ta mă rupe în două. Nu sunt
întreg fără tine, a spus el în timp ce eu mormăiam cu scula lui în
gură.
I-a trecut un fior prin tot trupul când l-am apucat de şolduri.
— O să mă faci să termin. Retrage-te şi o să te fut sprijinită de
peretele duşului, mi-a comandat el, dar nu i-am dat ascultare.
Am clătinat din cap că nu. Aveam de gând să-l duc pe culmile
extazului. Sugând cu putere, mi-am strâns buzele în jurul sculei
lui şi mi-am lăsat dinţii să treacă uşor pe toată lungimea. A
început să mişte încet din şolduri. Şi-a sprijinit o mână de perete,
iar cu cealaltă mi-a cuprins faţa. Wes şi-a trecut buricul degetului
mare peste buzele mele, întinse peste toată splendoarea lui.
— Ai de gând să mă înghiţi, iubito?
A continuat să împingă uşor, în timp ce eu îl încurajam
stabilind ritmul. Am dat din cap că da, cu gura încă în jurul sculei
lui, l-am luat până în fundul gâtului şi am gemut. Ştiam că e
aproape şi că vibraţiile şi strânsoarea gâtului meu îl vor duce
dincolo de limite.
— Futu-i! Futu-i! Futu-i!
 Ochii lui nu i-au părăsit pe ai mei nici o clipă în timp ce şi-a
pompat sămânţa fierbinte pe gâtul meu. Am înghiţit fiecare
picătură, sorbindu-i esenţa sărată.
Când şoldurile lui au încetinit până la un ritm lent, legănat,
am rămas cu el, lăsându-mi limba să alunece pe toată lungimea
lui molatică, lingând şi sărutând, până când, în sfârşit, s-a oprit.
Şi-a proptit mâinile puternice sub braţele mele şi m-a ridicat. M-a
luat în braţe, strângându-mi trupul gol lângă al lui, iar buzele lui
au coborât. A căpătat controlul asupra sărutului, fără să se
grăbească.
Ne-am sărutat în baie până când apa s-a răcit şi scula lui s-a
întărit din nou. Excitaţia mea îi înconjura degetele insensibile în
timp ce şi-a împins două dintre ele înăuntru şi a gemut la
uşurinţa cu care trupul meu l-a lăsat să intre. Eram udă între
coapse, şi nu doar de la duş. Nu, actul de a-l primi acolo, de a
îngenunchea pentru el, supunându-mă plăcerii lui, mă excita
incredibil de tare. Adoram să fac sex oral, dar, mai mult decât
atât, adoram să am bucăţica aceea de putere asupra unui bărbat
atât de puternic.
— Haide. Sunt părţi din corpul tău cu care trebuie să
reînnoiesc cunoştinţa.
M-a tras afară din duş şi m-a înfăşurat într-un prosop pufos.
— Chiar aşa?
— Da, acum treci pe pat şi desfă-ţi frumos picioarele cât poţi
de tare. Vreau să-mi îngrop faţa între picioarele tale lungi. Să te
văd istovită sub mine în timp ce te fac să termini. Pregăteşte-te,
Mia, pentru că o dată nu va fi de ajuns.
A trecut cu privirea peste formele mele în timp ce eu am lăsat
prosopul să cadă, m-am întins pe pat şi mi-am desfăcut coapsele.
Ochii lui Wes s-au întunecat, atât de negri încât părea că nu a mai
rămas deloc verde.
Când a căzut prosopul din jurul bărbatului meu, am încercat
să nu salivez. Abia îl supsesem şi deja îl voiam din nou în gura
mea. Poate că va opta pentru un 69 în seara asta, ca să ne putem
pierde amândoi unul în altul.
 Unul dintre genunchii lui Wes a atins patul, apoi şi celălalt,
când s-a târât ca un animal de pradă între coapsele mele. A
desfăcut cu degetele petalele sexului meu în timp ce s-a întins şi
m-a lins de sus până jos.
— Mm. Ştii ce am de gând să-ţi fac în seara asta, iubito?
Vocea lui era inundată de dorinţă. Am aşteptat, inspirând
adânc. Şi-a răsucit degetul mare în jurul nodului de nervi, iar eu
m-am săltat uşor, căutând mai mult.
— Am să mă joc cu păsărică ta până leşini. Apoi am să mă
împing înăuntru şi am să adorm cu scula adăpostită în tine şi cu
capul suficient de aproape cât să te ling pe sâni. E bine aşa,
iubito?
— Futu-i, am şoptit eu, cuvintele lui pictându-mi în minte un
tablou devastator de sexy.
— Ăsta-i şi planul, a spus el şi m-a plesnit peste fund înainte
de a-şi afunda capul.

***
Ţipete care îţi îngheţau sângele în vine mi-au străpuns pacea
celui mai frumos vis al vieţii mele. Wes şi cu mine eram pe o
insulă tropicală cu nimic în afară de noi înşine din care să ne
înfruptăm zi şi noapte. Era sexy, murdar, era o idee de lună de
miere care căpăta formă. Până când sunetele venite dinspre
bărbatul întins lângă mine au străpuns prin locul fericit,
aruncându-mă direct în centrul iadului.
Trupul lui Wes era răsucit în pături, iar capul îi tresălta
înainte şi înapoi, iar trupul i se arcuia la jumătate de metru
deasupra saltelei în timp ce continua să ţipe. Pielea îi era udă de
transpiraţie şi am încercat să-l ating. În clipa în care am pus mâna
pe el, m-a împins.
— Nu mă atinge, futu-ţi morţii mă-tii! Pleacă de lângă ea! a
zbierat el din rărunchi.
Ce mama dracului însemna asta? Am sărit din pat şi am
aprins lumina, dar el a continuat să se zbată. Ghearele malefice
ale coşmarului îl ţineau strâns. Citisem undeva că nu e bine să
atingi pe cineva care dă din mâini şi din picioare în somn pentru
că s-ar putea să te rănească. Neştiind ce altceva să fac, am luat
paharul cu apă pe care-l aveam pe noptieră, am transmis o
rugăciune spre tipul atotputernic de sus şi am vărsat apa peste
bărbatul meu.
A deschis ochii şi s-a ridicat în şezut dând din braţe, cu un
pumn strâns, gata să lovească. Mda, sunt super-fericită că am citit
articolul acela despre terorile nopţii. Puteam să ajung pe podea
cu un ochi vânăt.
— Mia! Mia! a răcnit el pe un ton disperat, uitându-se de jur
împrejur cu o privire goală, deconcertată.
M-am apropiat suficient cât să mă poată vedea.
— O, slavă Domnului că eşti bine!
M-a apucat de şolduri, m-a trântit pe pat şi, în două secunde,
era peste mine. Cearşafurile şi cuvertura au fost aruncate de pe
pat în timp ce mă săruta şi mă muşca croindu-şi drum spre gât,
umeri şi sâni. Nu a pierdut timpul scoţându-mi cămăşuţa de
noapte, ci doar a tras de bretele în jos, eliberându-mi ţâţele. Şi-a
lipit gura de una din ele, în timp ce mâna lui s-a strecurat în
chiloţeii mei şi două degete s-au afundat în fierbinţeala mea. Era
strâmt, ţesutul era umflat de la escapadele de mai devreme, dar
asta nu l-a oprit. Era pierdut în adâncurile minţii lui, iar eu eram
antidotul.
Mi-a scos cu brutalitate chiloţii şi, în mai puţin de un minut de
când îl trezisem, eram ţintuită de saltea, iar scula lui pompa în
mine. Era ca o maşină, împingând în mine iar şi iar, fără urmă de
fineţe. Singurul lui scop părea a fi nevoia de a înlătura orice o fi
fost agăţat de marginile fragile ale subconştientului lui.
— Te iubesc, te iubesc, te iubesc, îngâna el continuând să
pompeze. Nu pleca.
L-am strâns mai tare, pelvisul lui izbindu-se cu putere de
clitorisul meu, în timp ce cârcei de excitaţie treceau cu
repeziciune prin mine, chiar în ritmul acesta violent. Eram sclava
trupului acestui bărbat, iar el era stăpânul meu.
 Wes a închis ochii, cu dinţii înfipţi în buza inferioară, în timp
ce mă futea nebuneşte. Mă ţinea de şolduri cu mâini ferme,
strivind neîncetat trupurile noastre unul de celălalt. În timp ce
pompa în mine, a început să vorbească, rostind repede cuvinte,
implorări fără nici un sens care îmi sfărâmau inima, ca şi cum nici
n-aş fi fost acolo să le aud.
— Te vreau. *împingere*
— Am nevoie de tine. *împingere*
— Stai. *împingere*
— Nu pleca. *lmpingere*
— Te iubesc. *împingere*
— Mia mea. *împingere*
M-am încolăcit cu braţele şi cu picioarele în jurul lui şi l-am
ţinut cât am putut de strâns, o adevărată menghină formată din
corpul meu care să-l protejeze pe bărbatul pe care îl iubeam.
Şoldurile lui au încetat să se mai mişte atât de repede şi de
brutal şi a deschis ochii.
— Mia, eşti aici. Mia mea.
Avea un ton reverenţios şi parcă se temea că voi dispărea
dacă va clipi.
— Wes, iubitule, sunt aici, chiar aici.
M-am agăţat de trupul lui, dorind ca el să-mi simtă
fierbinţeala pielii şi puterea membrelor încolăcite în jurul lui.
I-au apărut riduri fine în jurul ochilor sticloşi.
— Fă-l să dispară. Trebuie să-l faci să dispară.
Avea un ton disperat şi aş fi făcut orice ca să fac să dispară
acel lucru, să umplu spaţiul cu dragoste şi lumină şi cu tot ceea ce
însemnam noi doi.
— Ia de la mine tot ce ai nevoie, i-am şoptit şi l-am sărutat pe
păr, pe frunte şi pe tot ceea ce am putut atinge înainte ca
împingerile lui să mă împiedice să mai fac orice altceva în afară
de a mă ţine de el.
Wes şi-a strecurat braţele în spatele meu ca să-mi cuprindă
umerii. A fost o nebunie câtă forţă i-a dat acest gest. A mărit
ritmul şi m-a legănat pe scula lui de oţel acoperit de catifea atât
de tare că mi-au clănţănit dinţii. Nu aveam altceva de făcut decât
să mă ţin de el şi, drace, era brutal. Spre sfârşit, când aşchia
subţire a sănătăţii lui mintale părea gata să se fractureze, şi-a dus
mâna printre trupurile noastre şi a început să o răsucească în
jurul clitorisului meu până când mi-am găsit şi eu plăcerea. Acea
mică urmă de decenţă – nevoia lui Wes de a produce plăcere –
mi-a reamintit că bărbatul pe care îl iubeam era, deocamdată, un
suflet pierdut şi că avea nevoie de ajutorul meu ca să-şi găsească
drumul din întuneric înapoi spre lumină.

***
Tiparul s-a repetat întocmai în următoarele câteva zile. Wes
făcea dragoste cu mine la lumina zilei, când era mai aproape de
sine însuşi, şi mă futea cu brutalitate noaptea, luând din trupul
meu ceea ce avea nevoie ca să înlăture coşmarurile şi să-şi
găsească drumul către casă.
Extenuată după ce m-a călărit cu violenţă în cea de-a patra
noapte de când era acasă, m-a întors şi m-a întins peste pieptul
lui. Anxietatea şi teama care puneau stăpânire pe el în momentul
în care îl trezeam din coşmar şi în timpul futaiului la foc automat
îl părăseau în sfârşit când termina adânc în mine. Mult timp după
aceea, mă venera cu săruturi diafane şi şoapte de regret şi iubire.
Regreta că mă folosise pentru motive egoiste şi iubire pentru că
ştia că aş face-o iar şi iar, până când se va fi eliberat de răul care
trăia în amintirile lui. Cuvintele fără sens pe care le şoptea în
timpul actului îmi dezvăluiau că trecuse prin chinuri oribile. Avea
nevoie de mai mult ajutor decât răgazul temporar în trupul
femeii pe care o iubea. Monstrul acela care i se târa prin minte
trebuia eliminat, aşa cum şi eu trebuise să-l elimin pe al meu
după ce Aaron îmi făcuse rău.
Am hotărât că era momentul să mă ocup de elefantul din
încăpere. Cel puţin suficient de mult cât să-l ajut să facă primii
paşi spre vindecare.
— Iubitule, trebuie să consulţi pe cineva în privinţa
coşmarurilor şi a reacţiilor pe care le ai la ele.
 Mi-am coborât bărbia şi l-am sărutat deasupra inimii. Trupul
lui s-a crispat în braţele mele.
— Eşti supărată pentru că mă folosesc de trupul tău? Nu
vreau să fac asta. La naiba, Mia, nu ştiu...
Şi-a trecut mâna la întâmplare prin păr.
— Numai tu poţi face să se oprească asta.
— Wes, e în ordine. Ador să-ţi dăruiesc ceea ce ai nevoie ca să
te vindeci. Dar ce anume opresc?
Era prima dată când îl întrebam asta de când se întorsese
acasă. M-a privit fix.
— Amintirile. Vin în somn şi nu pot să scap de ele.
— Până când nu le dai trupului şi minţii tale altceva pe care
să se concentreze?
Am zâmbit şi mi-am fluturat genele, încercând să mai scad
din intensitatea conversaţiei.
M-a privit cu sfială.
— Da, cam aşa ceva.
Wes a oftat şi şi-a trecut mâna în sus şi în jos peste spatele
meu gol. După ce se folosise de trupul meu, simţea nevoia să ne
reconectăm la nivel emoţional. Petrecuse o grămadă de timp
mângâindu-mă. Cred că era felul lui de a se asigura că sunt în
regulă.
— Ai vrea să-mi povesteşti una dintre ele?
Mi-am ţinut respiraţia, încercând să mă arăt tare. Suficient de
tare cât să aud orice ar fi avut de spus.
Wes a clătinat din cap că nu, strângând din fălci.
— Iubito, nu vrei asemenea rahaturi în capul tău.
— Eu ţi-am spus despre Aaron.
Se pregătea să deschidă gura, să nege similitudinile dintre
situaţii, dar am continuat:
— Ştiu că nu e acelaşi lucru, dar pentru mine a fost
traumatizant. M-a distrus, iar asta te răneşte pe tine, iubitule.
Dacă e să fim o echipă, parteneri în toate privinţele, trebuie să
fim mai capabili să suportăm durerea celuilalt, să o ridicăm de pe
umerii noştri ca să nu ne mai consume greutatea ei. Până la urmă,
dacă o cară doi oameni, povara e mai uşoară. Începe încet. Spune-
mi ce s-a întâmplat când ai fost împuşcat.
Wes a închis ochii, înghiţind în sec. Nu i-a deschis atât de mult
timp încât am crezut că a adormit sau că încearcă să adoarmă,
apoi a început să vorbească.
— Ne-au legat de zid, cu braţele deasupra capetelor, prinse în
sfori. N-am simţit niciodată o tensiune mai chinuitoare decât
aceea de a nu avea mobilitate în braţe. Mult timp ne-au lovit cu
picioarele, aruncând cu obiecte în noi, scuipându-ne în faţă. Pe
scurt, lucrurile cele mai urâte pe care ţi le imaginezi s-au
întâmplat. În ziua aia ştiam că se pregăteşte ceva. Oamenii nu mai
făceau glume şi nu se mai jucau cu jucăriile – jucăriile lor fiind
noi. Se purtau diferit şi vorbeau pe un ton aspru. Păreau speriaţi,
poate că ştiau ce urmează. Şi atunci, deodată, s-au auzit
împuşcături şi zgomot de elicoptere. Nu ştiam ce să cred.
A tras aer în piept, iar eu i-am mutat o buclă rebelă de pe
frunte. Nu a vorbit câteva momente şi mi-a fost teamă că nu avea
să mai continue.
— Ce s-a întâmplat apoi?
Nu voiam să-l forţez, dar ştiam că trebuie să-şi ia ceva de pe
inimă. A deschis ochii, cu o expresie sumbră.
— Doi dintre bărbaţi au căzut în genunchi şi s-au rugat. Ca
orice om când e îngrozit de moarte. S-au rugat. Abia pe urmă,
când focurile de armă s-au înteţit şi am auzit bocanci pe pământ
şi voci dând ordine în engleză, unul dintre bărbaţi a ridicat arma
şi şi-a zburat creierii. Celălalt s-a uitat la mine cu dezgust pur în
priviri, şi-a legănat arma şi a început să tragă cu furie. Gina a
ţipat, dar braţele i-au căzut în jos. Unul dintre gloanţe a lovit-o în
picior, dar altul a ajuns exact deasupra mâinilor ei, a rupt sfoara
şi i-a eliberat braţele.
Respiraţia lui Wes a devenit mai chinuită, aşa că m-am
aplecat, l-am sărutat pe piept, pe gât, pe frunte, pe nas.
— E în ordine, iubitule. Sunt aici. Continuă. Spune-mi şi
restul.
 Mi-a cuprins ceafa în mâini. Nu m-a tras ca să mă sărute, doar
m-a ţinut, uitându-se fix în ochii mei.
— Apoi, bărbatul a venit spre mine şi a zbierat ceva. Mi-a pus
arma la cap. Când a tras, uşa colibei a zburat din ţâţâni. A fost
literalmente spulberată într-un nor de fum. S-a tras cu o altă
armă în timp ce bărbatul se uita înspre uşă, apoi i-am văzut
trupul prăbuşindu-se pe spate, cu o gaură de glonţ exact între
ochi.
M-am strâns mai aproape de corpul lui, tremurul lui trecând
prin mine, în timp ce ascultam fiecare cuvinţel.
— Gina se rostogolise şi a luat o bucată murdară de cârpă de
lângă noi şi mi-a ţinut-o la rana de la gât în timp ce o echipă de
soldaţi americani securiza încăperea. Au strigat o grămadă de
ordine într-o staţie de emisie-recepţie sau ceva de genul ăsta. Nu
ştiu exact. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că unul dintre
ei mă căra în grabă spre un elicopter. N-am să uit niciodată
zgomotul. Era asurzitor. Explozii, împuşcături, ţipete, plânsete.
A clătinat din cap şi şi-a trecut o mână peste faţă.
— Mia, scriu filme care au genul ăsta de efecte speciale şi nu
se compară sub nici o formă cu realitatea. Nimic nu se compară
cu frica atotcuprinzătoare care îţi consumă fiecare moleculă a
fiinţei când eşti ţinut captiv astfel. Chiar şi când am fost ridicat de
soldaţi, tot mai credeam că o să mor. Că nimeni nu ar putea trăi
după ceea ce s-a întâmplat. Şi Gina... Doamne!
I s-au umplut ochii de lacrimi, care i s-au scurs pe obraji ca o
cascadă peste stânca unui munte.
— O, Doamne, iubito, ce mizerii i-au făcut, a suspinat el. O să
rămână marcată pe viaţă.
Lacrimile lui Wes mi-au udat pielea în timp ce îl ţineam în
braţe. Se ridicase între timp şi se poziţionase în aşa fel încât să-i
încalec poala cu picioarele încolăcite în jurul şoldurilor lui. Se
învelea cu mine. Mi-am ţinut braţele în jurul lui şi când lacrimile
mi-au căzut pe umeri şi pe spate. I-am spus la nesfârşit cât a fost
de curajos, că acum e bine, că o să trecem peste asta, dar el a
continuat să plângă. Era la câţiva paşi de a fi complet distrus, dar
eu eram acolo şi aveam să-l fac bine, bucată cu bucată.
Wes a căzut într-un somn agitat, ţinându-mă strâns lângă el,
nedându-mi drumul nici măcar un pic. Eram salvarea lui şi, până
la urmă, eram de acord cu asta.

CAPITOLUL 4

— Termină! am chicotit lipită de gâtul lui Wes în timp ce el

mă apuca de fund.
Zgomotul profund al chicotitului lui mi-a pătruns în suflet. A
mormăit, ţinând o bucată bună din dosul meu.
— Nu pot!
Şi-a frecat din nou nasul de gâtul meu, muşcându-mă jucăuş.
— Arăţi de-a dreptul delicios în fusta asta. La naiba. Ar fi
trebuit să te duc la mai multe întâlniri de afaceri în timpul lunii
petrecute împreună. Ai un aer de bibliotecară jucăuşă.
Şi-a împins scula întărită în spatele meu.
Alesesem un compleu alcătuit dintr-o fustă neagră scurtă şi o
bluză albastră din mătase. Judi mi-a dat asigurări că arată
profesionist şi că va fi potrivit pentru producătorii emisiunii
doctorului Hoffman, de la Century Productions. Mă avertizaseră
doar să nu mă îmbrac în verde. Aparent, o mare parte din fundal
era alcătuită din ecrane verzi, ceea ce însemna că, dacă mă
îmbrăcam în verde, aveam să mă pierd între imaginile pe care le
inserau în jurul meu.
S-a dovedit că emisiunea nu plătea taxa mea de escortă aşa
cum mi-aş fi imaginat. O companie de producţie celebră nu putea
semna un cec pentru o firmă numită Exquisite Escorts. Millie
alcătuise un contract oficial separat, în care se trecea drept
impresara mea, şi pretinsese aceeaşi sută de mii de dolari ca să
se asigure că voi primi banii de care aveam nevoie ca să-i plătesc
lui Blaine. Bani pe care urma să-i dau acum fratelui meu. Max se
uitase Ia mine de parcă aş fi avut patru ochi când îi propusesem
rate lunare. Indiferent de ce ar fi spus sau făcut, avea să-şi
primească banii înapoi. Şi cu asta, basta.
Pentru această slujbă cu durata de un an la Exquisite Escorts,
fusesem nevoită să renunţ la agentul meu în urmă cu nouă luni.
Mi-a făcut infinită plăcere faptul că Millie a avut suficient spirit de
afaceri cât să se descurce cu acest nou aspect al aranjamentului
dintre noi. Ultimul meu agent nu-mi furnizase nimic profitabil
sau definitoriu pentru cariera mea, aşa că nu pot să spun că ne
iubeam prea tare când l-am lăsat baltă.
Strângându-i mâna lui Wes într-a mea, mi-am permis câteva
clipe de extaz, apoi m-am răsucit, i-am depus un pupic pe buze şi
m-am retras. Avea ochii plini de voioşie când s-a întins spre mine,
m-a apucat de talie şi m-a prins în braţele lui puternice.
— Hei, nu-i corect.
L-am împuns în piept.
— Tu eşti mult mai puternic decât mine.
M-am bosumflat.
— Ai face bine s-o crezi. Nimic nu mă va împiedica să te am.
Nu ţi-ai dat încă seama de asta?
A rânjit şi m-a sărutat pe claviculă, apoi în sus pe gât, până la
ureche.
— Mm, a murmurat el, iar sunetul mi-a transmis un fior de
dorinţă prin toate terminaţiile nervoase.
— Wes... am gemut eu lăsându-mi capul pe spate ca să-i ofer
un acces mai bun.
Gura lui îmi făcea nişte lucruri care mă prosteau pur şi
simplu. Mă transformam într-o găgăuţă tâmpită ori de câte ori
mă atingea.
— Iubitule, trebuie să ajung la prima zi de lucru.
Mi-a lins delicat lobul urechii, masându-mi uşor fundul cu
degetele.
— Bine, bine, ştiu că trebuie să pleci.
M-am aplecat din nou spre el şi l-am muşcat uşor de buze.
 — Tu ce ai de gând să faci azi? l-am întrebat cu o uşoară
trepidaţie, chiar dacă am încercat să o maschez cu un surâs timid.
A ridicat din umeri, a întins larg braţele în lateral şi s-a
plesnit peste coapse.
— Cred că o să fac surf, poate o să mă folosesc şi de sala de
sport din casă.
Şi-a trecut mâinile peste piept, în sus şi în jos.
— Să trag de fiare ca să revin în formă din punct de vedere
fizic.
I-am pus o mână pe obraz şi i-am dat deoparte o buclă rebelă.
— Trebuie să te tunzi, l-am necăjit eu răsucind-o pe degetul
arătător.
— Atunci, o să mă tund, mi-a răspuns sec.
— Hei!
L-am apucat de talie şi mi-am lipit obrazul de pieptul lui.
— A fost doar o sugestie.
Cu bărbia încă lipită de pieptul lui, l-am privit în ochi. Aveau
verdele strălucitor obişnuit, dar extenuarea atârna greu la
colţurile lor. M-a mângâiat pe spate, în sus şi în jos, mi-a cuprins
ceafa în palmă şi m-a tras mai aproape de el, până când buzele
noastre aproape s-au lipit.
— Nu-ţi face griji în privinţa mea. Fă-ţi griji în privinţa ta şi a
Doctorului Dragoste.
Am dat ochii peste cap.
— Tipul e însurat cu un super-model.
— Da, una tânără. Slabă ca un băţ. Crede-mă.
A împins din şolduri, trecându-şi mâinile pe corpul meu, şi
mi-a cuprins sânii în palme.
— Dacă vede rotunjimile astea, o să-şi dorească să nu se fi
mulţumit cu o îngheţată pe băţ când putea să aibă un profiterol
dublu.
Am pufnit lipită de gâtul lui.
— Mi se pare mie sau tocmai m-ai comparat cu un desert?
A râs, scoţând un mormăit.
— Ai gustul celei mai fine delicatese. Nu eram departe, iubito.
 Am clătinat din cap şi m-am retras, luându-mi poşeta.
— Să fii cuminte azi. O să-mi fie dor de tine.
M-am întors şi i-am transmis un pupic prin aer.
Limuzina mă aştepta. În mod normal, aş fi preferat să o
conduc pe Suzi, pentru că nu prea mai petrecusem timp cu ea,
dar Wes insistase. În plus, eram îmbrăcată cu o fustă scurtă şi
strâmtă, ceea ce făcea imposibil condusul unei motociclete.
Imediat ce mi-am găsit locul în interiorul de piele ca pluşul al
limuzinei, am expirat aerul pe care mi se părea că-l ţin în mine de
luni întregi. Declaraţia lui Wes de la despărţire se ţinea de mine
ca un parfum prost când treci prin zona parfumurilor la mall.
Iubito, o să-mi fie dor de tine mai mult decât ţi-ai putea
imagina.
O parte din mine ar fi vrut să rămână acasă cu el, să se afunde
în esenţa lui zi şi noapte. Doar că asta nu avea să ne ducă pe nici
unul din nou pe drumul vindecării. Oricât de mult suferea Wes,
aveam şi eu propriile mele probleme. Când el avea chinuri
nocturne şi îşi găsea alinare în trupul meu, apoi se răsucea pe o
parte şi adormea, pe mine mă lovea îngrijorarea. Rămâneam
trează, privindu-l dormind dus cât puteam de mult, desfatându-
mă cu gândul că e acasă, că e întreg, că e al meu. Ceea ce nu era
tocmai adevărat. Wes era în viaţă şi întreg din punct de vedere
fizic. Mintea lui era ciuruită ca un şvaiţer.
După o săptămână împreună, ştiam că are nevoie de ajutor şi
că depinde de mine, ca parteneră de viaţă a lui, să-i ofer ceea ce îi
trebuia. Mai târziu, în acea seară, aveam de gând să caut câţiva
psihoterapeuţi. Eventual să o sun pe sora lui, Jeananna, să-i cer
părerea. Wes n-ar vrea să-i spun mamei lui despre chinurile lui
nocturne şi despre lipsa dorinţei de a se întoarce la lucru. Era
lipsit de orice emoţii când conversaţiile făceau măcar aluzii vagi
la pasiunile vieţii lui, producţia de filme şi scrierea de scenarii.
Claire şi-ar fi făcut prea multe griji şi s-ar fi transformat într-o
mamă-cloşcă pentru copilaşul ei de cinci ani. Numai că Wes are
treizeci de ani şi nu are nevoie de genul acesta de atenţie în acest
moment. Lucrul de care are nevoie este să se regăsească în toate
acestea, să realizeze ceea ce are încă, să jelească tot ce a pierdut
şi să găsească o cale de a-şi trăi din nou viaţa.
M-am gândit că, în timp, va trece peste ambivalenţa în
privinţa muncii lui şi va accepta pierderea atâtor membri ai
echipei – unii dintre ei ucişi chiar în faţa lui. Nu-mi puteam
imagina ce a făcut asta din psihicul lui. Wes trebuia să-şi ia câteva
luni libere. Avea mai mulţi bani decât ar fi ştiut pe ce să-i
cheltuiască, aşa că ideea nu era atât de fantezistă. Poate că un
concediu după trauma pe care a trăit-o ar fi o idee înţeleaptă şi
bună pentru sufletul lui.

***
O blondă elegantă la vreo douăzeci şi ceva de ani, în mod
evident foarte încordată, m-a condus pe holurile de la Century
Productions.
— Trebuie să ajungi aici în fiecare zi de lucru exact la ora
nouă.
S-a uitat la ceas şi s-a strâmbat.
OK, am întârziat câteva minute, şi? Portarul îmi indicase
greşit studioul. Aşa că, deşi plecasem cu o jumătate de oră mai
devreme decât ar fi fost nevoie, tot ajunsesem să întârzii câteva
minute.
— Sigur. Acum, că ştiu unde să vin, o să ajung aici mai
devreme.
Femeia care se prezentase cu mândrie drept asistenta
doctorului Hoffman, Shandi cu i, a dat scurt din cap şi a pornit
într-un ritm alert. Tocurile ei imense pocnind pe pardoseala de
beton se acordau cu cadenţa grăbită a inimii mele. Nu mă mai
simţisem de luni întregi atât de grăbită. Uitasem că la Hollywood
totul se mişca la viteza luminii. Trebuia să ai picioare rapide dacă
voiai să ţii pasul.
— Machiajul şi garderoba sunt aici.
Shandi a arătat spre o cameră cu câteva scaune aşezate în faţa
unor oglinzi uriaşe cu becuri care scoteau în evidenţă fiecare rid
şi pată de pe faţa oricui. Nu eram nerăbdătoare să mă aşez acolo.
Când m-am uitat în urmă, privirea lui Shandi părea să-mi
măsoare fusta şi bluza.
— Ca ţinută eşti în regulă, dar trebuie să-ţi facem ceva la păr.
Aici nu sunt amazoane sălbatice. O să ţi-l pieptănăm pe spate şi o
să aranjăm nişte bucle lejere, ceva mai elegant şi mai
profesionist.
S-a bătut pe bărbie cu un deget cu o manichiură roz pal
perfectă.
— Camera video o să te adore. Aproape la fel de tare ca Drew.
Nu şi-a ascuns prea bine dispreţul când s-a întors şi a pornit
mai departe.
Am ajuns la o uşă pe care scria Drew Hoffman cu litere mari,
albe în interiorul unei stele. Shandi a ciocănit.
— Intră, Shandi, a rostit o voce dulce ca mierea.
— A ajuns domnişoara Saunders. Aţi spus că vreţi să o
cunoaşteţi înainte de a se întâlni cu scenariştii?
Întreaga personalitate a lui Shandi s-a schimbat sub ochii
mei. Încruntarea i-a dispărut, înlocuită de un zâmbet larg, iar
ochii nu mai priveau dispreţuitori pe ascuns. Nu, acum erau larg
deschişi şi strălucitori. O nuanţă încântătoare de roz i-a colorat
obrajii în timp ce vorbea cu bărbatul pe care nu-l puteam vedea.
— Da, da, dragă. Adu-o încoace.
Dragă?
Shandi a întins un braţ şi m-a condus în cameră. Bărbatul
care m-a întâmpinat era exact cum mă aşteptam. Era mai în
vârstă decât mine cu cel puţin cincisprezece ani, dar asta nu-i
diminua cu nimic aspectul fizic. Păr negru cu şuviţe argintii la
tâmple. Ochii cenuşii iscoditori păreau să aprecieze ceea ce
vedeau. Era mult mai solid decât părea la televizor, cu toate că
asta se datora, probabil, faptului că purta halate care-i ascundeau
trupul. Acum, la un metru optzeci, cu o cămaşă care se mula
delectabil pe talie şi o pereche de pantaloni care îi scoteau în
evidenţă fiecare curbură, puteam să văd exact de ce oamenii
leşinau după domnul doctor. Era sexy. Pur şi simplu.
— Extraordinar.
 Mi-a întins mâna. Mi-am lăsat palma într-a lui, iar el şi-a
aşezat cealaltă mână deasupra. Cine mai face aşa ceva? Să te ţină
de mână cu ambele mâini?
— Sunteţi mult mai frumoasă în realitate decât în fotografii, a
izbucnit el.
Mi-am ridicat capul şi l-am privit din cap până în picioare.
— Nici dumneavoastră nu sunteţi chiar de lepădat, dom’
doctor.
Complimentul mi s-a rostogolit de pe limbă pe un ton
fierbinte. Doctorul Drew Hoffman era al dracului de sexy. Voiam
să sar pe el şi să-l călăresc până dimineaţa? Nu, nici un pic măcar,
dar numai pentru că inima şi dorinţele mele sexuale îi aparţineau
lui Wes nu însemna că eram moartă sau insensibilă la un
specimen al naibii de mişto al speciei, din genul masculin.
El a clătinat din cap şi mi-a sărutat mâna.
— Mă bucur să vă cunosc, domnişoară Saunders. Abia aştept
să văd cu ce veniţi pentru segmentul dumneavoastră. Presa vă
place cu adevărat, mai ales după ce videoclipul cu Latin Lov-ah a
devenit viral. Sunteţi o celebritate destul de căutată.
Am pufnit, complet lipsită de eleganţă feminină.
— Hm, cred că aveţi informaţii eronate. Nu sunt celebră. Am
fost cu câţiva tipi cunoscuţi şi am jucat într-un videoclip, dar cam
asta-i tot.
A ţâţâit şi mi-a dat drumul la mână, ceea ce a fost bine, pentru
că începea să mi se pară ciudat faptul că mi-o ţinea atât de mult.
S-a îndreptat spre o masă şi a întins câteva tabloide şi câteva
tăieturi din ziare.
— Ce spui despre asta, atunci?
M-am dus la masă şi m-am uitat la ceea ce se afla în faţa
ochilor mei. Nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ceea ce am
văzut. Cam o duzină de reviste cu imaginea mea pe copertă. Una
cu Tony, alta cu Mason, campania mea publicitară cu fotografia
alb-negru alături de modelul MiChelle din Hawaii. Erau chiar şi
câteva cu mine şi Alec la vernisajul expoziţiei Dragoste pe pânză
din Seattle. Părea, în acea serie, că fotograful a fost foarte atent la
fiecare atingere şi mişcare pe care a făcut-o Alec în direcţia mea.
Era chiar şi o imagine care sugera că aş fi noua iubită a lui Anton
Santiago, pe care-l înşelam în prezent cu noul meu amorez,
Weston Channing.
Am împins la o parte revistele, plină de frustrare.
— Nu ştiu ce să zic.
Drew s-a aşezat pe canapea şi şi-a întins braţele în lateral, cea
mai lejeră poziţie pe care am văzut-o vreodată. Omul era
stăpânul conacului său, regele castelului şi nimic nu-l deranja.
— Nu e nimic de zis. Eşti următoarea It Girl şi am de gând să
profit de asta.
Am ridicat din umeri şi m-am aşezat în faţa lui, în timp ce
Shandi ne pregătea de băut la măsuţa de lângă uşă. Mi-a adus în
faţă o ceaşcă de cafea pe care nu o cerusem, totuşi am fost
recunoscătoare. Nimic nu-mi zdruncina mai tare nervii decât
presupunerile eronate ale oamenilor în ceea ce mă priveşte. Pe
de altă parte, multe lucruri erau adevărate, aşa că nu trebuia
decât să mă ocup de controlul daunelor.
— Mulţumesc, Shandi. Poţi pleca acum.
Cu o fluturare a mâinii, Drew şi-a concediat asistenta cu ochii
ca stelele. A sorbit din cafea şi m-a studiat din cap până-n
picioare.
— Aşadar, despre ce ai de gând să vorbeşti în primul tău
segment de vinerea asta?
M-am uitat pieziş la el şi mi-am aşezat mâinile pe genunchi.
— Ce vrei să spui? N-am primit scenariul.
El şi-a lăsat brusc capul pe spate, făcând ochii mari.
— Adică agenta ta nu ţi-a spus?
Am ridicat din sprâncene din instinct.
— Ăă... ce să-mi spună?
El a chicotit şi s-a plesnit peste genunchi.
— Dragă, tu trebuie să scrii tot segmentul pentru Trăind
frumos. E totul al tău. Ce înţelegi tu prin frumuseţe. Pe baza
colaborărilor tale cu Frumuseţea se găseşte în toate mărimile şi
Dragoste pe pânză, ca şi a videoclipului pe care l-ai făcut,
cercetarea noastră a conchis că un segment realizat de tine,
despre ceea ce simţi tu că este relevant în privinţa frumuseţii, ar
rezona cu publicul nostru.
— Glumeşti?
A clătinat din cap că nu.
— Mă tem că nu, dragă. Mi se pare că trebuie să ai o discuţie
cu agenta şi să treci la treabă. Vreau notiţele pentru segmentul
tău de cincisprezece minute până miercuri. Aşa ne putem întâlni
să le discutăm şi apoi, când înregistrăm în direct vineri, o să-mi
pot da seama de impactul pe care-l ai asupra publicului din
studio.
Trebuia să scot din pălărie un segment de cincisprezece
minute pentru Trăind frumos. În ce mama dracului m-a băgat
Millie? Am crezut că o să joc, că o să interpretez un rol. Nu, eu
eram rolul. Asta era viaţă reală. M-a trecut un fior de entuziasm şi
teamă. Aş putea să fac asta oare? Ar fi posibil să vin cu un lucru
pe care milioane de oameni să-l considere suficient de interesant
încât să-şi dorească să-l vizioneze săptămânal în emisiunea
doctorului Hoffman? Probabil că o să aflu. Oare Wes n-ar putea să
mă ajute? S-ar putea dovedi lucrul datorită căruia să-şi recapete
pasiunea.
Deodată, abia aşteptam să încep, să mă consult cu bărbatul
meu şi să vin cu o idee care să-i impresioneze pe producători şi
pe doctorul Hoffman însuşi.
— Şi acum ce fac? l-am întrebat pe doctorul cel sexy şi
arogant.
— Te apuci de treabă. Ne vedem miercuri, la şedinţa de pre-
producţie. Nu mă dezamăgi. Ţi-am solicitat personal prezenţa.
Mă aştept la un moment impresionant pentru telespectatorii mei.
M-am ridicat şi am tropăit spre uşă. M-am întors şi mi-am dat
părul peste umăr.
— Am să te fac praf! N-ai să mai vrei să mă laşi să plec.
A rânjit arogant.
— Dovedeşte-o, dragă.
 Am ieşit din birou fără să mă uit înapoi. Doctorul Hoffman era
un pic orgolios şi cu siguranţă mă privea ca pe o bucată de carne,
dar nu într-atât încât să cred că va trece la fapte. Poate că era un
tip de treabă ambalat într-un colet pompos, al dracului de sexy.
Receptorii mei de ticăloşi nu se activaseră, iar după experienţa cu
Aaron, eram în permanenţă în alertă.

***
Pe drumul spre casă, am scos telefonul şi am sunat-o pe
Millie.
— Exquisite Escorts, Stephanie la telefon.
— Bună, Stephanie. Mia sunt. Poţi să-mi faci legătura cu
mătuşica?
— O, salutare, fată! Mă bucur să te aud. Doamna Milan spune
că ai renunţat la munca de escortă. E totul în ordine?
Îmi era imposibil să nu râd. Cu siguranţă că renunţasem la
munca de escortă. Nu voisem încă de la început să fac această
meserie, dar acum, când datoria mea era achitată, mă puteam
îndrepta spre păşuni mai verzi. De când Max îi plătise lui Blaine,
Millie mă scăpase de contractele pentru noiembrie şi decembrie.
Momentan, aveam să fac patru segmente pentru emisiunea
doctorului Hoffman, iar dacă îmi reînnoiau contractul, poate mai
multe. Bănuiesc că depindea de cât avea să-mi placă mie slujba şi
de cât avea să le placă lor ceea ce aduceam nou.
— Sunt foarte bine. Nu lucram decât ca să plătesc nişte
datorii ale familiei mele. Acum, că totul s-a rezolvat, am mers mai
departe şi m-am întors acasă, în Malibu. În fine, e disponibilă
mătuşa? am revenit eu la motivul apelului meu.
— O, sigur că da. Ai grijă, Mia. Nu ne uita, a spus ea şi mi-a
făcut legătura.
Telefonul a sunat de câteva ori.
— Bună, păpuşă. Cum se poartă cu tine lumea siliconului, a
chirurgiei plastice şi a starletelor?
— Pe cât de bine te-ai putea aştepta. Mătuşică dragă, e cumva
vreun aspect legat de segmentul Trăind frumos pe care ai omis să
mi-l menţionezi? am întrebat eu, tonul meu sugerând că exista
într-adevăr unul.
Am auzit prin telefon zgomotul tastelor apăsate.
— Nu ştiu. Oamenii lor mi-au trimis contractul, l-am studiat,
l-a studiat şi divizia juridică şi totul era perfect în ordine. Nu mă
lua pe ocolite. Care-i problema?
Avea un ton profesionist şi asta mi-a plăcut. Însemna că-şi ia
foarte în serios rolul de impresară.
— Millie, nu mi-ai spus că trebuie să-mi scriu singură
segmentul.
A mormăit şi a continuat să lucreze în timp ce discuta cu
mine. Puteam să mi-o imaginez citind e-mail-uri, tastând,
combinând bărbaţi singuri cu femei prea sexy ca ei să le poată
face faţă.
— Nu văd care-i problema. Nu fi obtuză, draga mea. Treci la
subiect.
Am oftat.
— Millie, trebuie să scriu segmentul. De la zero, în fiecare
săptămână.
— Şi de ce ar fi asta o problemă? Eşti deşteaptă, frumoasă şi
creativă. Ar trebui să fie floare la ureche pentru tine.
Gemând, mi-am răsucit o buclă şi m-am holbat la celelalte
maşini care treceau pe lângă mine pe autostrada aglomerată.
Avea şase benzi pe fiecare sens de mers şi tot se mergea bară la
bară. Mi-am umezit buzele cu limba.
— Ar fi fost drăguţ dacă aş fi ştiut la ce să mă aştept.
— Dulceaţă, ţi-am trimis un exemplar al contractului. Scria în
detaliu care e rolul tău. L-ai semnat. Îmi pare rău că nu l-ai citit.
Şi, pe viitor, niciodată, dar niciodată să nu mai semnezi un
contract pe care nu l-ai citit cu mare atenţie.
Comentariul acesta mi-a zgâriat nervii şi aşa întinşi.
— Tu eşti impresara mea. Ar fi trebuit să mă previi.
— Dai vina pe mine pentru că ai fost nepregătită? Păpuşă, îmi
pare rău. Cu toate astea, nu-mi iau responsabilitatea decât pentru
faptul că nu te-am pregătit corespunzător când ştiam că eşti într-
o stare emoţională. Nu aş fi fost de acord cu contractul dacă n-aş
fi crezut că e o mişcare bună pentru tine. Oricât ai fi de bună ca
actriţă, nu eşti cea mai bună. S-o recunoaştem. Nu joci prea
grozav alături de alţii. În genul ăsta de mediu, poţi să iei singură
deciziile. Mă rog, trebuie să treacă de producători – în special de
doctorul Hoffman – conform fişei postului, şi cu asta ai rezolvat.
A făcut o pauză, ca şi cum mă lăsa să diger ideea, apoi a
continuat:
— Faci douăzeci şi cinci de mii pe segment, scumpo. Asta
înseamnă mai mulţi bani decât poţi face pe zece reclame la
tampoane sau teste de sarcină. E o mişcare bună pentru cariera
ta. Ia taurul de coarne şi fă ceva din asta. Acum e şansa ta.
Millie avea dreptate. Era şansa mea. Era timpul să dovedesc
că pot face şi altceva în afară de a poza, de a mă preface că sunt
altcineva sau de a fi partenera cuiva. Nu că m-ar fi deranjat asta.
A fi partenera lui Wes însemna totul, dar era ceva personal, intim,
între noi. Slujba aceasta, oportunitatea aceasta era numai şi
numai pentru mine. Era timpul ca Mia Saunders să bată la cur pe
toată lumea. Nu primeşti decât o şansă la ceva atât de măreţ şi
sub nici o formă nu aveam de gând să o las să treacă pe lângă
mine.
— Ştii ce, mătuşică, ai dreptate.
A izbucnit în râs.
— Sigur că am. Scumpo, eu am întotdeauna dreptate. Treci la
treabă. E vineri, aşa că ai numai cinci zile să inventezi un concept
pentru segmentul tău. Abia aştept să-l văd la televizor. Am să-l
înregistrez săptămânal.
Îmi făcea bine să aud că mătuşa mea, singura figură maternă
pe care o mai aveam în familie, ţinea suficient de mult la mine şi
la viitorul meu cât să mă împingă spre succes. Mătuşa mea Millie
Colgrove poate fi o femeie de afaceri şireată care îşi derulează
tranzacţiile la limita legalităţii, dar încă mai avea o inimă, care
bătea pentru mine.
— Îţi mulţumesc că ai încredere în mine.
Cuvintele şoptite au ieşit trunchiate. Mi-era greu să le rostesc.
 A scos un mormăit.
— O, păpuşă, sunt mai mult decât mândră de tine. Fruntea
sus! Totul o să meargă exact aşa cum trebuie!
Trebuia să cred că nu se înşală.
Totul o să meargă exact aşa cum trebuie. Fraza mi se învârtea
prin minte când şoferul a parcat lângă casa noastră şi m-a lăsat să
cobor. Am intrat în casă, gata să-i povestesc lui Wes tot ce s-a
întâmplat şi nerăbdătoare să-i aud părerile despre segmentul
Trăind frumos, când scena din faţa ochilor mei m-a sfărâmat într-
un milion de bucăţele.
Wes. Wes al meu. Ţinând strâns în braţe o brunetă. Una pe
care o cunoşteam prea bine. Ea se ţinea agăţată de el, cu degetele
înfipte în umerii lui. Avea faţa spre mine şi ochii închişi. Wes se
uita în direcţia cealaltă. În timp ce stăteam acolo, amuţită de
bătăile inimii mele, ale căror sunete îmi intrau şi îmi ieşeau din
urechi, ea a ridicat capul. Lacrimile îi curgeau şiroaie din ochi.
Iat-o. Femeia pe care nu voiam s-o mai văd niciodată. Gina
DeLuca stătea pe canapeaua mea, din noua mea casă, în braţele
bărbatului meu. Fir-ar al dracului!

CAPITOLUL 5

Neştiind ce altceva să fac, mi-am dres glasul... tare. Suficient

cât să se întoarcă spre mine cuplul îmbrăţişat de pe canapea. Wes
mi-a văzut faţa şi s-a ridicat de parcă ar fi fost opărit. Apoi a luat-
o pe Gina de mâini şi a ridicat-o şi pe ea în picioare.
— Ăăă, Mia, ăăă... nu mă aşteptam să te întorci acasă atât de
devreme, a spus el trecându-şi o mână prin părul răvăşit, ceea ce
nu l-a ajutat deloc în situaţia în care l-am găsit.
Răspuns greşit, amice.
— Văd asta. Să vă las singuri? am scrâşnit printre dinţi.
Wes a căscat ochii şi s-a uitat la Gina, apoi la mine.
 — O, Doamne, nu!
A ridicat braţele.
— Iubito, nu e ceea ce pare.
Am strâns din buze, aplecând capul.
— Nu? Pentru că pare foarte tare că bărbatul pe care îl iubesc
o alină pe fosta lui în timp ce eu sunt plecată la serviciu.
Wes a clătinat din cap că nu şi s-a îndepărtat de Gina.
— Iubito, în nici un caz. Nu, nu. Nu trage concluzii pripite.
A venit lângă mine, întinzând braţele. Eu am făcut un pas în
spate înainte să apuce să mă cuprindă. Şi-a lăsat braţele să cadă.
Am clătinat şi eu din cap.
— Spune-mi ce se întâmplă aici înainte să-mi ies din fire, l-am
prevenit eu, încrucişându-mi braţele la piept.
Voiam să bat din picior, să-l silesc să se grăbească înainte de
a-mi ieşi fum pe urechi şi de a exploda.
— Mia, Wes şi cu mine nu făceam nimic, pe cuvântul meu, a
spus o voce sfârşită din spatele lui Wes.
Gina s-a lăsat pe canapea şi abia atunci am observat-o cu
adevărat. Avea unul dintre picioare în ghips de sus până jos şi
lângă canapea stăteau o pereche de cârje. Când s-a ridicat, am
observat că trupul ei nu mai avea vivacitatea de altădată. Acum
era gălbejită şi slabă ca moartea. Mă uitam la ceea ce era Gina
DeLuca, începând de la părul ei, acum de un şaten tern, cu şuviţe
care nu mai aveau lustrul şi strălucirea care puteau rivaliza cu
orice reclamă la Pantene, până la degetele de la picioare. Nu mai
era femeia pe care o cunoscusem în ianuarie. Cel mult, era
cochilia goală a ceea ce fusese odinioară o frumuseţe incredibilă.
Am clipit de câteva ori, neştiind ce să răspund, apoi Wes s-a
strecurat şi m-a luat de umeri.
— Mia, Gina a venit doar în vizită. Face parte din... din...
Vocea i s-a stins.
— Din terapia mea, a terminat ea în locul lui. Mă surprinde că
nu i-ai spus, Weston.
Avea ochii trişti, lipsiţi de viaţă, aproape goi. Dintr-un motiv
oarecare, mi-a plăcut că îi folosea numele întreg, nu numele de
alint pe care îl foloseam eu. Asta ajuta la crearea între cei doi a
unei distanţe de care aveam mare nevoie în acel moment.
— Nu era povestea mea ca să i-o pot spune, a răspuns Wes pe
un ton solemn.
Gina şi-a dat părul pe spate, s-a şters la ochi, apoi s-a uitat la
mine.
— Terapeutul meu spune că trebuie să mă văd cu
supravieţuitorii. Să iau legătura cu oamenii care au trecut prin
ceea ce am trecut şi eu ca să-mi pot aminti că sunt în viaţă. Încerc
să merg mai departe. De asta eram aici, Mia.
Îi tremura vocea.
— Wes doar mă alina. Am trecut amândoi prin multe acolo
şi... ăăă... asta mă face să mă simt în siguranţă lângă el, a
recunoscut ea, cu şi mai multe lacrimi pe obraji. Nu mă mai simt
niciodată în siguranţă. Indiferent de numărul de paznici sau de
încuietori la uşi.
Şi-a frecat bicepşii cu palmele.
— Sunt îngrozită tot timpul.
Îi tremura vocea atât de tare că m-a făcut să vreau să întind
mâna şi să o iau în braţe. Vorbele prin care îşi recunoştea fricile şi
îşi exprima trăirile m-au străbătut ca un tăiş până la os.
— Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să fac presupuneri. Voi doi aţi
trecut prin atâtea împreună. Terminaţi-vă discuţia. Nu sunt
supărată. Vă rog...
I-am făcut semn lui Wes să se aşeze la loc lângă femeia aceea
slăbită.
— Nu vă grăbiţi. Monstrul cu ochi verzi a scos capul la lumină
pentru o clipă, dar am încredere în Wes şi cred în dragostea
noastră. Nu mi-ar fi niciodată infidel.
— Nu, nu ţi-aş fi, a spus Wes cu ochii lucind de ceva ce n-am
putut defini.
Ştiam numai că era adevărat. M-am aplecat, l-am sărutat
scurt pe buze, ca să-i dau de ştire fizic că totul era chiar în regulă
între noi.
 — Mă duc să fac un duş şi să stau de vorbă cu Maddy şi
Ginelle.
— Bine. Eu termin aici până la prânz, a promis el.
În timp ce mă îndepărtam, m-am oprit şi m-am lovit cu
degetul peste coapse, apoi m-am întors.
— Gina, mă bucur că ai supravieţuit. Wes ţine la tine şi ştiu că
aţi trecut amândoi prin multe, aşa că simte-te liberă să vii aici
oricât de des vrei. Vreau să vă reveniţi amândoi. Nimănui nu ar
trebui să-i fie frică tot timpul.
M-am foit pe picioare şi am ridicat din umeri.
— Aşadar, cred că vreau să spun că sper să te revăd curând.
Am avut nevoie de toate resursele, de toate părţile mele
mature pe care a trebuit să le adun laolaltă ca să spun ceea ce am
spus, mai ales pentru că, înainte să se întâmple toate acestea în
partea cealaltă a lumii, cu siguranţă nu mai voiam să o văd
niciodată pe Gina lângă Wes sau oriunde în preajma existenţei
noastre comune. Totuşi, acum trebuia să fiu persoana matură.
Trecuseră împreună prin ceva traumatizant, care le schimbase
vieţile, şi dacă aveam vreo speranţă să-l ajut, poate că ajutând-o
pe ea puteam reuşi asta. Merita să zâmbesc şi să îndur ca să fac
măcar un pas cât de mic înspre victoria lui Wes împotriva
demonilor săi interiori. Puteam să-l împing în jos pe monstrul cu
ochi verzi şi să-l silesc să mi se supună pentru sănătatea fizică şi
cea mentală a lui Wes.
— Mulţumesc, Mia. Ai un suflet bun.
Vocea Ginei era stinsă şi sfârşită când mi-a răspuns.
Am zâmbit şi am dat aprobator din cap, neştiind ce altceva să
fac.
— Iubito? a spus Wes.
— Da, iubitule.
Mi-am sprijinit mâna de cadrul uşii de la holul care ducea
spre dormitorul nostru.
— Te iubesc din ce în ce mai mult cu fiecare zi.
 A rostit cuvintele, dar eu nu doar că le-am auzit. Le-am simţit
ca pe nişte săgeţi care mi-au pătruns în inimă şi s-au cuibărit, în
siguranţă, ca să rămână acolo pe veci.

***

Întinsă pe spate pe patul nostru dublu, am format numărul lui

Ginelle.
— Salutare, târâtură, a răspuns ea, dar fără vivacitatea şi
tonul jucăuş pe care le avea de obicei.
Prietena mea cea mai bună trecuse prin iad luna trecută.
Faptul că fusese răpită şi brutalizată de către Blaine şi gorilele lui
o înăsprise în moduri pe care nu puteam nici măcar vag să le
înţeleg, în special din cauza faptului că se ascundea în spatele
bravurii şi al umorului.
— Ce faci? am întrebat-o, sperând să purtăm o conversaţie
normală.
Voiam ca fata relaxată, iubitoare de caterincă să revină. Cea
care nu se jena să-mi arunce apelative urâte, pe care ştiam că mi
le spune cu dragoste. Era un fel ciudat de a-ţi arăta afecţiunea,
dar pentru noi era bun şi îl voiam înapoi.
Gin a oftat, a tras aer în piept şi apoi l-a suflat afară. O, nu. Nu,
nu, nu! Ştiam sunetul acela, ani de zile îl auzisem prin telefon.
— Fumezi? am zbierat în telefon şi m-am ridicat în capul
oaselor în pat. Nu-mi vine să cred! Ce mama dracului, Gin? Ai stat
opt luni fără să tragi măcar un fum şi acum te-ai apucat iar? Pe
bune?
Mă durea inima pentru ea, ştiind că ruinează opt luni de efort
cât ai clipi din ochi.
— Calmează-te, curvo, a ţipat şi ea la mine. E o pseudo-ţigară.
Electronică. N-are nimic în ea în afară de un rahat mentolat cu
vapori ca să imite ţigările mentolate pe care adoram să le fumez.
Am lăsat să-mi scape un oftat de frustrare.
— Dar de ce o fumezi, totuşi? Nu de obiceiul fumatului vrei să
scapi? Nu e împotriva scopului propus?
 — Mia, uite ce e, am trecut printr-o grămadă de căcaturi,
bine? Voiam o nenorocită de ţigară. Mi-am luat porcăria asta în
schimb, ca să mă ajute să rezist. Tu nu eşti aici. Nu ştii cum e să
treci singură peste tot rahatul ăsta.
Aici tonul convorbirii a alunecat pe o pantă diferită. Furia şi
emoţiile se revărsau prin telefon în timp ce Ginelle continua să
vorbească.
— Îmi urăsc slujba. Îmi urăsc apartamentul. Urăsc, în pizda
mă-sii, faptul că stau în Vegas. Totul îmi aminteşte de el. Mă
întorc şi mă întreb dacă nu cumva e acolo.
I-a ieşit un suspin din piept, un sunet pe care nu l-am auzit
decât rareori la prietena mea cea stoică şi dură.
— Până şi când merg pe jos până la maşină îmi fac griji că o
să fiu răpită din nou. A trebuit să-i cer şefului meu, jegul jegurilor,
să mă conducă pentru că eram convinsă că nenorocitul e acolo. Ai
idee ce înseamnă asta?
Întrebarea ei era retorică, scrâşnită. Nu, nu aveam idee. Şi,
dacă aş fi putut, aş fi făcut schimb de locuri cu ea într-o clipită.
Singurul aspect pozitiv era faptul că dădea glas lucrurilor, în
sfârşit. Vina, furia şi tristeţea m-au copleşit, sfâşiindu-mi în bucăţi
fiecare fărâmă de sentiment. Voiam să o ţin în braţe, să-i spun că
totul va fi bine, dar aveam aceleaşi temeri pe care le avea şi ea.
Faptul că ea era acolo, în Vegas, nu ajuta la rezolvarea problemei
nici uneia din noi. Vestea bună era că vorbisem deja cu Wes
despre îngrijorările mele. Nu-i venea să creadă tot ce s-a petrecut
cât am fost despărţiţi. Asta a fost atunci când am făcut ceva ce am
jurat că nu voi face niciodată. I-am cerut iubitului meu o favoare.
Una legată de carieră. Ceva ce jurasem că n-am să fac niciodată cu
nici unul dintre clienţii mei. O făcusem deja cu Warren, dar asta
era altceva. El îmi era dator... extrem de dator. Şi a plătit. Datoria
lui faţă de mine s-a stins când a obţinut informaţia pe care nimeni
altcineva nu o putea afla cu privire la locul în care se găsea Wes.
Întorcându-mi gândurile în prezent, îl întrebasem pe Wes
dacă ştie de vreun spectacol în Los Angeles care ar putea avea
nevoie de o dansatoare graţioasă sau de cineva cu talentele unice
ale lui Ginelle în lumea dansului. El a dat câteva telefoane şi a tras
câteva sfori. În două săptămâni, dacă dorea, Gin chiar putea să-şi
ducă imediat cariera la un alt nivel.
— Hei, scumpo, calmează-te. Ascultă-mă.
Câteva zgomote de fâţâială, câteva suflări în ceea ce cred că
era un şerveţel, apoi un oftat adânc.
— Bine, acum m-am aşezat pe pat. Spune-mi ce ai de zis.
— Am o propunere pentru tine.
A chicotit, iar sunetul a fost cea mai frumoasă operă,
completată cu o italiană suculentă şoptită direct la urechea mea.
— Ai de gând să mă combini cu mătuşa Millie?
Pe jumătate râdea, pe jumătate pufnea. Era o glumă constantă
între noi. Oricât de mult ar fi spus Gin că-şi doreşte să fie escortă,
chiar nu era genul de femeie care putea să stea liniştită şi să arate
bine la braţul unui om de afaceri bogat. Eu avusesem noroc cu
genul de oameni cu care mă cuplasem, dar circumstanţele
fuseseră unice. Ocaziile acelea n-ar fi fost la dispoziţia oricărei
fete. Millie deja precizase asta foarte clar. Ar fi fost ceva normal
să iasă cu vreun boşorog sau cu vreun bogătaş nesimţit care se
aştepta la ceva tăvăleală la sfârşitul serii. Chiar dacă Gin spunea o
grămadă de rahaturi, nu era făcută pentru o astfel de viaţă,
indiferent de plata generoasă.
— Nu, n-am de gând. N-are nimic de-a face cu damele de
companie.
Am tras adânc aer în piept, adunându-mi puterile.
— Ce-ai spune să te muţi la Malibu? Să stai cu Wes şi cu mine
până te pui pe picioare? am început eu, dar m-a întrerupt.
— Aş face-o cât ai clipi din ochi, Mia, dar asta n-o să-mi
rezolve problema serviciului. N-am de gând să mă mut acolo cu
ideea că o să-mi găsesc eu vreodată o slujbă. Ar putea dura luni
întregi, iar voi doi abia v-aţi reîntâlnit. El are propriile tâmpenii
de rezolvat la psihiatru, ca şi mine. Chiar vrei să te înhami la încă
un caz de om bolnav la cap?
— Da, da, vreau. Şi nu m-ai lăsat să termin. Prietenul lui Wes
conduce un mic teatru aici. Dansuri foarte îndrăzneţe, şi tocmai
au rămas fără coregrafă. Cine ar putea mai bine decât o
dansatoare de cabaret din Vegas să le înveţe pe curvele alea
slăbănoage cu silicon în ţâţe şi botox în buze cum să-şi mişte
implanturile de cururi pentru o grămadă de dolari într-un
spectacol demn de Vegas? Ar putea fi epocal!
Şi caraghios, mi-am spus în gând.
Ginelle nu a spus nimic multă vreme. Mi-au trecut fiori de
spaimă pe şira spinării cât am aşteptat.
În sfârşit, a vorbit cu o voce stinsă:
— Mi-ai făcut rost de o slujbă de coregrafă? Într-un teatru din
Los Angeles? O, Doamne, a spus ea cu încântarea învelindu-i
cuvintele ca o pătură caldă într-o zi friguroasă.
— Gin, acum nu ştiu tot ce presupune asta, dar sunt mai mulţi
bani decât faci acum, mult mai mulţi, şi nu trebuie să plăteşti
chirie. Poţi să stai în căsuţa noastră de oaspeţi. Poţi să stai cât
vrei acolo. La naiba, poţi să rămâi acolo de tot!
— Tu şi Wes îmi găsiţi slujba visurilor mele, îmi oferiţi cazare
gratuită pe perioadă nedeterminată şi şansa de a mă muta în
Statul Soarelui, unde trăieşte târâtura de prietena mea cea mai
bună?
M-am gândit la ce a spus. Îmi scăpa ceva? O altă ramură de
măslin pe care i-o puteam întinde. Ceva ce aş fi putut adăuga ca
să o fac să accepte această oportunitate.
— Ăăă, da, cam aşa ceva.
— Ai tras cocaină pe nas?
Am tras aer în piept şi mi-am frecat tâmplele.
— Nu, din câte ştiu.
Am încercat un chicotit cu jumătate de gură.
— Atunci, pregăteşte-mi patul, târfă mexicană! Prietena cea
mai bună se mută în ţara fructelor şi a nebunilor! Vai, să-mi fut
una! O să fac coregrafia la un spectacol de varietăţi din L.A.! OMG,
cu ce-o să mă îmbrac?
Trecuse de la tristeţea de psihopată la excitaţia de beţivă.
Asta era versiunea de Ginelle pe care o înţelegeam, o iubeam şi o
adoram mai mult decât pe oricare altă versiune a ei. Fericirea ei
era molipsitoare şi aluneca prin telefon să se înfăşoare în jurul
grijilor şi al atitudinii mele melancolice într-o strânsoare intensă
de recunoştinţă.
— Serios? am întrebat-o eu ca să mă asigur că am auzit bine.
— Da, la naiba! Îmi fac bagajele din seara asta! Am atâtea de
făcut. Trebuie să dau preaviz, să-mi fac bagajele, să mă gândesc la
mişcări, să conduc până-n California! Ştii ce înseamnă asta pentru
mine, Mia?
Am zâmbit larg şi mi-am ţinut telefonul aproape de ureche.
— Încep să cred că ştiu!
Am râs, bucuria ei împrăştiindu-se în jur, dându-mi senzaţia
aceea uşurică şi călduţă care îmi spunea că am luat o decizie
bună. Măcar o dată.
— Înseamnă că toată viaţa mea tocmai s-a schimbat în bine!
Şi trebuie să-ţi mulţumesc ţie şi păpuşii tale Ken din Malibu
pentru asta. Dă-mi-l la telefon! Vreau să-i ofer şi lui un pic de
dragoste virtuală, a spus ea extaziată.
Clătinând din cap, m-am sprijinit de pat şi m-am luat singură
în braţe.
— Nu pot. Stă de vorbă cu Gina acum.
S-a lăsat o tăcere mormântală. Nu-i auzeam decât respiraţia
întretăiată şi mi-o imaginam alergând prin casă şi făcând diferite
lucruri ca să se pregătească pentru schimbarea din viaţa ei.
— Pardon? Ce caută faţa aia de pizdă împuţită şi hoaţă de
bărbaţi în casa ta, vorbind cu bărbatul tău când tu nu eşti acolo?
— Ai o grămadă de al tău într-o singură frază.
— Da, bine, spune-mi dacă greşesc. Bărbatul ăla e al tău.
Care-i faza?
— Adevărat. Dar am încredere în el.
Mi-am răsucit o buclă de păr în jurul degetului.
— Au trecut prin atâtea acolo, Gin. El abia dacă a ajuns la
suprafaţa procesului de vindecare. Iar ea arată ca naiba.
— Bun, a spus ea cam repede.
Prietena mea cea mai bună nu păcălea pe nimeni. Era la fel de
protectoare cu mine cum eram şi eu cu ea şi, conform lui Gin,
Gina îmi greşise. Tehnic vorbind, nu chiar, pentru că Wes era un
bărbat liber atunci când a avut relaţii cu ea. Şi eu mi-o trăgeam cu
Tai în acelaşi timp. A trebuit să fie cu Gina ca să mă facă să-mi
dau seama cât de mult îmi doream să fiu singura femeie cu care
Wes să facă dragoste, să o sărute, să doarmă lângă ea şi toate
celelalte.
Trebuia să ţin sub control natura răzbunătoare a lui Ginelle.
Mai ales dacă avea să se mute aici. Era foarte probabil ca
drumurile lui Ginelle şi ale Ginei să se intersecteze.
— Ginelle, serios că nu e bine. Dacă ar fi pierdut atâta
greutate vomitând sau luând droguri, sau dacă frica din ochii ei
ar fi fost din cauză că nu a primit un rol sau că i-a rupt inima
vreun ratat oarecare, aş fi încântată. Problema e că a trăit o
traumă majoră. Chestii pe care nu ştiu nici dacă suport să le aud,
dar simt că trebuie să o fac ca să-l pot ajuta pe Wes să se vindece.
A văzut lucruri care îi dau coşmaruri noaptea. Şi dacă vindecarea
Ginei îl ajută, trebuie să găsesc o cale să fiu persoana matură.
Înţelegi?
Glumele lui Ginelle au încetat brusc.
— Deci sunt afectaţi tare?
Şoptea de parcă ar fi putut să o audă altcineva şi încerca să fie
respectuoasă.
— Ireparabil... după părerea mea, am răspuns cu sinceritate,
neştiind cum altfel să formulez.
— Ei bine, eşti o femeie mai bună decât mine.
Am chicotit.
— Păi nu-i ăsta adevărul?
Am schimbat tonul, revenind la cel care ne reprezenta numai
pe noi.
— O, târfă împuţită! Ţi-o las ţie pe asta. Numai pentru că mi-
ai făcut rost de slujba visurilor mele şi pentru că mă laşi să mă
mut în vila ta din Malibu. Să ştii că s-ar putea să nu mai plec.
Am ridicat din umeri zâmbind.
— S-ar putea nici să nu vreau să pleci!
 Adevărul e că s-ar fi putut. Maddy era în Vegas, la fel şi tata.
Millie şi Wes erau aici. Max şi clanul lui erau în Texas. Restul
oamenilor pe care-i iubeam cel mai mult pe lume erau
împrăştiaţi peste tot. Să o am pe Gin aici mi-ar fi alinat un pic
durerea din inimă.
— Ce face tata?
Ginelle a mormăit ceva.
— Păi, semnele lui vitale şi-au revenit la normal şi doctorii
speră că o să se trezească. E doar o chestiune de timp. Conform
RMN-ului, activitatea creierului e normală. Virusul şi reacţiile
alergice nu l-au afectat atât de tare pe cât se aşteptau ei din
moment ce a trecut peste ele.
Închizând ochii, i-am transmis celui de sus un imens
mulţumesc. Îl cruţase pe tatăl meu şi avusese milă. Acum era
doar un joc al aşteptării.
— Şi Maddy?
— A, ea e foarte bine. S-a întors la şcoală, îşi trăieşte viaţa
alături de Matt, ca o fată prea ambiţioasă de douăzeci de ani.
— Bun, exact asta îmi doream să aud.
— Să ştii că ultima oară când am vorbit cu ea mi-a spus că a
discutat foarte mult cu Max despre Cunningham Oil & Gas şi
despre departamentul lor de cercetare ştiinţifică. S-ar părea că
face nişte schimbări în curriculumul ales ca să se concentreze
mai mult pe geologie şi pe minerale. Spune că se gândeşte serios
să se ducă acolo după absolvire şi să lucreze cu el. Chiar şi Matt a
spus că i se pare o idee bună.
— Da, dar cum rămâne cu familia lui? Par destul de legaţi, am
spus eu.
— Se pare, fără mişto, că părinţii ar fi dispuşi să se mute în
Texas. El e singur la părinţi, iar ei sunt aproape de pensie. Max i-a
spus lui Matt că l-ar angaja pe tatăl lui, chiar şi pe mama lui. Ceva
despre familia care trebuie să rămână împreună sau un rahat de
genul ăsta.
Normal că i-a zis. Max, afurisitul de sfânt. Mă salvase pe mine,
ne primise pe mine şi pe Maddy şi pe toţi cei din jurul nostru cu
braţele deschise. Îl iubeam pe fratele meu, dar asta era cireaşa de
pe tort. Poate că de aceea era atât de fericit. Era exemplul perfect
de „poartă-te cu alţii aşa cum vrei să se poarte alţii cu tine “. Trata
cu respect pe toată lumea, îşi iubea familia mai mult decât orice
altceva pe lume şi voia să fim cu toţii fericiţi. La rândul lui, avea
să fie fericit pentru tot restul vieţii. Am înţeles. Asta m-a făcut să
mă întreb când avea să înceapă şi pentru mine presiunea să mă
mut în Texas. Aveam impresia că mai devreme, nu mai târziu.
Omului îi plăcea să fie înconjurat de familie şi îşi ridica bazele. Nu
m-ar fi mirat să găsească vreo şmecherie care să ne facă pe mine
şi pe Wes să ne mutăm acolo. Numai carnea de vită merita.
Căldura, umiditatea nesuferită şi efectul asupra părului meu...
câh! Trebuia să fie ceva nemaipomenit ca să fac o asemenea
schimbare. Faptul că sora mea cea mică avea să fie acolo cântărea
mult, iar el ştia asta. Pune mâna pe sora cea mică şi va veni şi cea
mare.
— Da, Max e special.
Ginelle a oftat visătoare.
— Fată, e tot ce-ţi poţi dori, plus o pungă de chipsuri Lay’s, şi
tu ştii cât ador eu chipsurile alea. Nu poţi niciodată să te
mulţumeşti cu unul singur.
— Te dai la frate-miu? m-am prefăcut eu ofensată.
— Soarele răsare la est şi apune la vest? Tu l-ai văzut pe frac-
tu ăla? E un zeu în cizme de cowboy şi cămaşă Henley.
— Vai, frate, am spus, nedorind să aud asta despre Max.
— Exact, vai, frate. Numai că, dacă aş fi eu, aş zbiera: „O, da,
Max. Mai tare, Max. Dă-mi-o, Max! “.
Urla şi gemea pentru efect, făcând voma să mi se ridice şi să
mi se oprească în gât.
— Eşti bolnavă, am spus eu înecându-mă.
— Dar mă iubeşti.
— Trebuie să-mi fac un control la cap, am spus.
— Cât faci tu asta, eu îmi strâng boarfele. Ne vedem în două
săptămâni. Îţi iubesc mutra aia nasoală, paraşuto! a spus Ginelle
dintr-o suflare şi apoi a închis.
 La naiba. A câştigat runda asta. Pe următoarea am s-o câştig
eu.

CAPITOLUL 6

Un ţipăt care-ţi îngheţa sângele în vene m-a smuls din visul

cel mai dulce. Aşa cum devenise deja normal, am sărit din pat, am
aprins lumina şi m-am uitat cum bărbatul pe care-l iubeam se
zvârcolea, se răsucea şi ţipa, pierdut în faţa demonilor care
pândeau în cele mai adânci colţuri ale minţii lui. Mi s-a rupt
inima. Trupul lui s-a arcuit, cu pieptul gol strălucind de
transpiraţie ridicat spre ceruri, de parcă întreaga lui fiinţă căuta
izbăvirea. Umflătura groasă a penisului lui se odihnea în boxeri
într-o etalare vulgară a virilităţii. Înainte de a-l trezi, am închis
ochii şi am tras aer în piept, lăsându-i ţipetele să mă introducă în
starea în care aveam nevoie să fiu. Fermă, puternică, unealta care
să-l aducă înapoi din abisurile disperării, încă o dată şi încă o
dată. Aveam să fiu asta şi mai mult decât atât până când, în cele
din urmă, avea să-şi găsească liniştea. Nu exista altă opţiune. Wes
avea să-şi găsească pacea din nou.
Trăgându-mi cămăşuţa de noapte peste cap, am lăsat-o să
cadă într-o grămăjoară de mătase pe podea. Mi-am lăsat
sentimentele lângă uşă şi mi-am tras chiloţii în jos. Am stat pe
picioare şi am răcnit:
— Wes!
Stăteam în picioare dezbrăcată, goală pentru el, iar ochii lui s-
au deschis într-o clipă. Pupilele erau aproape complet negre, n-
am putut discerne nici o urmă de verde. Era un animal. Pierdut în
frica lui, şi-a aţintit ochii asupra mea.
— A mea! a urlat el printre dinţii încleştaţi şi apoi s-a întins în
faţă.
 Gura lui a ajuns pe ţâţa mea în mai puţin de o secundă.
Plăcerea a trecut dincolo de durere. Mâinile lui scormoneau şi mă
trăgeau de fese în timp ce-şi împingea penisul rigid în mine.
— Aşa este. Sunt a ta şi poţi să mă iei cu totul. Tot ce ai de
făcut este să-mi spui de ce mă iubeşti, am declarat eu apucându-l
de păr şi ţinându-l strâns la pieptul meu.
Era o nouă tactică pe care o încercam. Aveam o teorie. Să-l fac
să-şi amintească de ce este aici. Să-l aduc înapoi în prezent, ca
amintirile captivităţii să se scurgă mai repede din subconştientul
lui.
— Te iubesc, fir-ar al dracului să fie!
S-a împins şi mai tare în mine, până m-a lipit cu spatele de
perete. A schimbat sânul, acoperindu-l pe celălalt cu buzele. Şi-a
încolăcit degetele în jurul lui, strângând sfârcul cu două degete şi
răsucindu-l până la punctul în care au ţâşnit valuri de plăcere şi
au ţesut o pânză de borangic spre clitorisul meu.
Am gemut şi mi-am desfăcut mai tare picioarele ca să-l
primesc mai mult.
— Dar spune-mi ce anume iubeşti la mine şi te las să te
cufunzi atât de adânc în mine că n-o să mai pot respira.
Gura lui Wes s-a smuls cu un pocnet de pe sfârcul meu umflat
şi strălucind în urma atenţiei primite. Am scos un miorlăit din
cauza pierderii. Gura lui a venit peste a mea, iar eu m-am răsucit
pe o parte, împiedicând sărutul pe care mi-l doream mai mult
decât orice pe lume.
— Ce faci? a scrâşnit el din dinţi, furia trecând dincolo de
dorinţa sexuală despre care ştiam că e acolo, întunecând procesul
de vindecare.
Am ridicat un picior şi mi-am frecat sexul umed de coapsa lui,
acoperindu-i pielea şi dovedindu-mi dorinţa. M-a privit pieziş.
— Mă iubeşti? l-am întrebat din nou.
Avea o voce dură, fiecare cuvânt fiind o lovitură sacadată în
inima mea fragilă.
— Ştii. Bine. Că. Da. Acum. Dă-mi. Ce. Am. Nevoie.
 Am clătinat din cap că nu, i-am împins boxerii în jos, iar el a
ieşit din ei fără a pierde contactul vizual. M-am săltat în sus cu
toată forţa picioarelor, legănându-le în jurul taliei lui. El m-a
apucat de fund de parcă n-aş fi cântărit nici cât un fulg. A inhalat
adânc şi m-a lipit de perete, cu scula proptită între coapsele mele.
Atât de aproape şi totuşi atât de departe. Nu mi-ar fi făcut nimic
fără permisiunea mea. Cel puţin, nu în timpul coşmarurilor. Ceva
dinăuntrul lui îl împiedica să meargă până acolo şi eram
recunoscătoare pentru această mică favoare.
Trecându-mi mâinile prin părul lui, l-am apucat cu putere.
— Dă-mi tu ceea ce am eu nevoie, şi o s-o fac şi eu.
Mi-am trecut limba peste gâtul lui. Gustul plăcut şi sărat al
oceanului şi al bărbatului mi-a făcut papilele să se înfioreze. Wes
a gemut, apăsându-şi oţelul bărbăţiei pe clitorisul meu, frecându-
mă, căutând nemilos ceea ce-i refuzam. Lăsându-mi capul pe
spate, l-am ţinut strâns, nas în nas. Pupilele i se contractau la loc,
lăsând din nou verdele să umple golul. Zâmbind, m-am aplecat în
faţă şi mi-am trecut uşor buzele peste ale lui, o atingere scurtă, o
mângâiere fină, care să-i amintească unde se află. A oftat în gura
mea, primind sărutul uşor.
— Spune-mi că mă iubeşti, am repetat eu.
Una dintre mâinile lui Wes mi-a lăsat fundul şi s-a ascuns în
părul meu, m-a apucat de ceafa. Îşi ţinea degetul mare pe obrazul
meu, blând şi iubitor. Trupul lui masiv mă strivea de perete. Nu
puteam să mă strecor, nici el nu avea să permită să ne despartă
măcar un centimetru. În acel moment, eram conectaţi la nivel
fizic, mental şi, cel mai important, emoţional.
— Să te iubesc pe tine e la fel de natural ca respiraţia. Am
nevoie de tine ca să trăiesc. Tu, Mia. Tu îmi dai respiraţia
necesară să trăiesc.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi mi-am sprijinit fruntea de a
lui.
— Vino înăuntru, iubitule. Ia-ţi ceea ce ai nevoie.
I-am dat semnalul pe care îl aştepta.
 — Te iubesc, mi-a spus el săltându-şi şoldurile şi intrând în
mine rapid şi cu putere, până la rădăcină. Ador fiecare
centimetru din tine. Mai mult decât orice, a spus el, cu o
împingere deosebit de profundă care m-a făcut să icnesc şi să mă
lovesc cu capul de perete. Ador să fiu conectat cu tine, în femeia
fără de care nu pot trăi.
— Te iubesc mai mult cu fiecare zi, am repetat eu cuvintele
lui de mai devreme.
Şi-a trecut degetul mare peste obrazul meu, în timp ce pompa
necontenit în mine.
— Mulţumesc. Mulţumesc că mă aduci înapoi iar şi iar.
Împingea din şolduri necontenit, trimiţându-mi trupul în
spirală într-o stare extatică. Mă ducea mereu atât de sus încât jur
că puteam să ating stelele când făcea dragoste cu mine.
Plăcerea, durerea şi iubirea mă furnicau peste tot. O făcusem.
Îl adusesem înapoi. Preluasem conducerea asupra futaiurilor
terorizate de coşmar şi le făcusem să se termine frumos. Pereţii
sexului meu s-au strâns, strângându-l, în timp ce el se izbea în
punctul acela dinăuntrul meu care mă făcea să urlu. M-am lipit de
el, arcuindu-mă la pieptul lui, amestecându-ne sudoarea,
contopindu-ne trupurile, făcând sufletele noastre să danseze.
Ţâşneau lumini şi briza oceanului îmi trecea pe piele intrând pe
fereastra deschisă. Wes a gemut când s-a eliberat, muşcând de
pielea fină din locul unde se întâlnesc umărul şi gâtul. Exploziile
fierbinţi ale esenţei lui au pătruns în mine, făcându-mă să mă
topesc, la rândul meu. Am terminat violent, strângându-mă în
jurul lui, cu braţele, cu picioarele, ţinându-l în mine. Nu mai
voiam să-i dau drumul.
— Mulţumesc, a şoptit Wes lângă obrazul meu, gâfâind la
urechea mea. Mulţumesc, iubito.
S-a agăţat de mine ca un disperat. Mă strângea atât de tare
încât abia reuşeam să respir, dar nu conta. Iubirea mea îi era
răsuflare şi eu aveam să trăiesc prin simplul act de a-l iubi.

***
 În dimineaţa următoare, când m-am trezit, Wes nu era acolo.
Mă obişnuisem să mă trezesc cu căldura şi greutatea lui familiară
lângă mine, ţinându-mă strâns lângă trupul lui. După noaptea
trecută, mi-era teamă de ce aveau să aducă orele dimineţii.
Cum va reacţiona la adevărurile goale-goluţe la lumina zilei?
Aruncând o privire spre ceas, am observat că era devreme, foarte
devreme. Soarele abia răsărea la orizont. Am ieşit dezbrăcată pe
balcon, fără să-mi fac griji în privinţa goliciunii mele.
O siluetă singuratică stătea în picioare în depărtare, în timp
ce soarele îşi făcea încet ascensiunea. Voiam să împărtăşesc cu el
această nouă zi, să mă scald în gloria iubirii noastre, a
întunericului cu care ne luptaserăm azi-noapte şi pe care îl
învinseserăm. Numai că el căuta alinarea oceanului, frumuseţea
calmă a darurilor Mamei Natură, şi nu căldura trupului meu şi
prezenţa mea lângă el.
Cu inima grea, mi-am luat costumul de baie alb. Era făcut mai
degrabă pentru dorinţă decât pentru eficienţă, dar era deasupra
teancului de rufe spălate de Judi, aşa că l-am tras pe mine. M-am
mai gândit, am luat maioul alb pe care-l purtase Wes ieri şi am
acoperit costumul, ca să arate mai decent. Dacă aveam de gând să
stau de vorbă cu Wes şi să aflu pe unde îi era mintea, nu voiam să
stric asta ispitindu-l fizic.
Păşind anevoie prin nisip cu picioarele goale, am parcurs cele
câteva sute de metri până la marginea apei. Wes stătea în
picioare în apă, lăsând valurile să-i atingă gleznele şi apoi să se
retragă. Avea picioarele înfipte în nisip, ca să se ţină drept. Purta
o pereche de pantaloni largi din in pe care-i ridicase până la
genunchi şi nimic altceva. Câteva minute lungi doar m-am holbat
la el, mai îndrăgostită de frumuseţea lui decât de aceea a
oceanului din faţa lui. Şuviţele lungi ale părului lui blond închis
fluturau în adierea brizei, iar pieptul lui gol avea o nuanţă aurie
în lumina primelor raze de soare. Îmi dădeam seama după
rigiditatea umerilor lui că nu era relaxat.
Am înaintat încet, făcând suficient zgomot cât să-mi audă
paşii pe nisip. A întors capul când m-am apropiat. Privirea
pierdută pe care o avea a dispărut într-o clipă, alungată de
lumină şi iubire. Wes m-a privit de la picioare până la coama
sălbatică de păr care flutura în vânt şi mi-a oferit singurul lucru
pe care mi-l doream de când s-a întors acasă: un zâmbet imens,
cu gura până la urechi. Mi-a tăiat răsuflarea şi, înainte de a-mi da
seama ce fac, alergam, cu nisipul sărind în sus în urma mea,
îndreptându-mă spre el. În ultima secundă, am sărit, iar el m-a
prins în aer şi m-a răsucit. M-am ţinut strâns, vrând să memorez
scena asta, să o încui în inima mea şi în sufletul meu şi să o pot
revedea oricând voi fi fost tristă, îngrijorată sau frustrată. Wes al
meu, bărbatul de care m-am îndrăgostit... o bucată din el venise
înapoi.
Mi-am întins buzele spre el şi l-am sărutat. Nu voiam să mă
sărute la rândul lui. Am luat şi atât. Mi-am apăsat limba pe buzele
lui şi m-am afundat, lingându-i limba plină de pasiune. Atât de
mult încât şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în fund pe nisip. Am
aterizat drept deasupra lui, încălecându-i şoldurile.
Nedescumpănită vreun pic, l-am muşcat uşor de buza de jos până
când am auzit geamătul grăitor pe care-l primeam întotdeauna
când îl sărutam. M-a muşcat de buza de sus şi am gemut, trăgând
aer în piept. Am stat cât o eternitate acolo. Am stat pe nisip şi ne-
am sărutat ca un cuplu de adolescenţi.
Wes mirosea a mentă şi a aer de mare. Avea pielea rece când
îi atingeam obrajii, dar pieptul lipit de mine era încălzit de razele
aurii ale soarelui. L-am îmbrăţişat mai strâns, i-am supt limba,
gemând în gura lui.
S-a tras la o parte şi am tras amândoi adânc aer în piept.
— Frate, ce năbădăioasă eşti în dimineaţa asta. N-ar fi trebuit
să te las în pat.
Mi-am frecat nasul de al lui şi i-am ciugulit buzele, încă
respirând greu, încă nedorind să stau departe de ele.
— Şi atunci de ce ai făcut-o?
Răspunsul lui însemna, probabil, mai mult pentru mine decât
pentru el. M-a gâdilat pe coapse şi am chicotit în gura lui.
— Dormeai atât de adânc. N-am vrut să te trezesc.
 Am tras încet aer în piept, încercând să-mi liniştesc bătăile
rapide ale inimii.
— Ăsta a fost singurul motiv?
El mi-a cuprins obrajii în palme.
— Astă-noapte a fost destul de intens. Poate că am avut
nevoie de un moment să mă gândesc la asta.
L-am adorat mai mult decât oricând pentru că a recunoscut
asta. Dând din cap aprobator, m-am lăsat pe spate, luându-l de
umeri.
— Şi ai ajuns la vreo concluzie?
Mi-am muşcat buza. El a ridicat o mână şi s-a folosit de
degetul mare ca să împingă uşor bucăţica de carne, apoi s-a
aplecat spre mine şi a supt-o, alinând-o cu biciuirile uşoare ale
limbii lui.
Trecându-şi mâinile prin părul meu, s-a uitat fix la faţa mea.
— Cred că eşti bună pentru mine.
Am chicotit.
— Ei bine, sper că sunt.
L-am lovit în joacă în piept. A clătinat din cap.
— Nu, iubito. Noaptea trecută mi-a deschis ochii. M-ai scos
din iad ca de obicei, dar, de data asta, am controlat lucrurile în alt
mod. Nu i-am mai ordonat trupului tău să-mi asculte comenzile
sau să mă lase să mă pierd în tine. În loc de asta, m-ai adus înapoi
din coşmar şi mi-ai amintit pentru ce trebuie să trăiesc. Când m-
ai întrebat de ce te iubesc, mi-au năvălit în minte milioane de
motive, spulberând orice urme ale gândurilor rele şi înlocuindu-
le cu ceva frumos. Ceva real, viu şi sincer. Iubirea mea pentru
tine.
Mi-au dat lacrimile, înceţoşându-mi vederea.
— Pare a fi de bine.
Wes a chicotit şi şi-a frecat nasul de pielea rece a gâtului meu.
L-am apucat de ceafa şi l-am tras mai aproape.
— De foarte bine. Şi apoi, după ziua de ieri, cum te-ai purtat
cu Gina...
 A clătinat din cap, iar cuvintele s-au stins, doar strânsoarea
lui a devenit şi mai puternică.
— Spune-mi. E în ordine. Pot să suport. Nu uita... sunt
suficient de puternică încât să port povara împreună cu tine. Să o
fac mai uşoară.
A oftat şi şi-a lipit buzele de urechea mea.
— Iubito, au rănit-o în atâtea moduri. M-au legat şi m-au silit
să mă uit cum au violat-o în grup. Atât de mulţi. Era ca un
batalion malefic al distrugerii. Şi uneori câţiva dintre ei o şi
brutalizau în acelaşi timp.
Şi-a reţinut lacrimile pe care le simţeam începând să-mi ude
tricoul pe spate. M-am agăţat mai strâns de el.
— O ridicau în picioare, o legau de o grindă din tavan şi doi
dintre ei o futeau în acelaşi timp. Ţipa atât de tare că i-au pus
căluş, iar mucii şi lacrimile îi curgeau pe obrajii murdari. Până la
urmă, leşina de durere. Îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru acele
momente. Când nu mai era conştientă ca să poată simţi ce-i
făceau...
A tuşit şi a sughiţat lipit de gâtul meu. Lacrimile şi
sentimentele îl împiedicau să rostească vorbele pe care încerca
cu disperare să le scoată pe gură.
— O, Doamne... Mia, o lăsau atârnată acolo să ne uităm la ea. Îi
curgea sânge dintre picioare şi se aduna într-o baltă sub tălpile
ei. Uneori îmi doream să o ucidă, ca să nu mai retrăiască asta iar
şi iar. O violau în fiecare zi. În fiecare zi am văzut o bucată din ea
murind în mâinile unor psihopaţi. Este iadul cel mai rău pe care
mi l-aş putea imagina vreodată. Iar ea l-a trăit.
Şi-a înfipt degetele în coastele mele, pentru că amintirea îl
bântuia. L-am tras mai aproape de mine şi l-am îmbrăţişat strâns,
dorind să-i dau din puterea mea şi să-i alung durerea.
Lacrimi pe care nu ştiam că le am mi-au alunecat pe obraji. L-
am ţinut în braţe pe Wes şi el m-a ţinut pe mine şi, stând pe plaja
aceea, am lăsat să iasă tulburarea, frica, durerea de inimă care se
ţineau de fiecare minut de când se întorsese.
 Stoarsă în adevăratul sens al cuvântului, am ajuns până la
punctul la care lacrimile nu mai veneau. Wes s-a sprijinit greoi de
mine, dar nici măcar nu sunt sigură că mai era treaz. Respira
încet şi regulat la pieptul meu. Aveam unele degete amorţite, iar
altele mă dureau din cauza faptului că-l ţineam atât de strâns şi
eram destul de sigură că am vânătăi în formă de degete în zona
coastelor, acolo unde se agăţase de mine. Aveam să le port cu
mândrie.
Desfăcându-mi braţele, mi-am trecut degetele prin părul
dezordonat al lui Wes. După câteva minute a început să geamă şi
să mormăie lipit de gâtul meu. Zgomotele mi-au aprins libidoul
cât ai clipi din ochi.
— Crezi că poţi să te ridici? l-am întrebat eu.
A pufnit lipit de gâtul meu.
— Aş prefera să mă sprijin de tine pentru tot restul vieţii.
Am chicotit şi l-am sărutat pe frunte.
— Poţi să faci asta, dar nu când stăm pe nisip. N-am putea
muta petrecerea în dormitor?
I-a chiorăit stomacul, întrerupându-mi planul de a-l asalta
fizic.
— Ce-ai zice să o mutăm în bucătărie? Sunt sigur că Judi
pregăteşte chiar acum ceva fantastic.
Gândul la unul dintre mic-dejunurile speciale preparate în
casă de Judi m-a făcut să salivez. Îmbufnată, m-am ridicat de
lângă bărbatul meu şi i-am întins mâna. El s-a uitat la ea şi apoi la
mine înainte de a-şi depune palma caldă într-a mea. Apoi s-a
ridicat în picioare şi m-a strâns cu putere în braţe.
— Mă uimeşti.
Am pufnit.
— Cum aşa?
— Eu îţi povestesc ceva oribil, ceva care mă roade pe
dinăuntru, şi cumva tu suporţi cu graţie şi tărie. Nu ştiu cum faci
asta.
A clătinat din cap şi m-a luat de mână.
 — Uşor. Pot să mă sprijin de tine. Face parte din noi,
bănuiesc. Bunul, răul şi chiar şi urâtul pot ajunge să fie ceva
frumos dacă le suportăm împreună. Separaţi, nu avem nici o
şansă, împreună, putem trece peste orice.
El m-a strâns de mână şi am pornit spre casă.
— Cred că ai dreptate.
A ridicat mâinile noastre împreunate şi mi-a sărutat palma.
— Cu tine, Mia, totul este posibil.

***
— Stai să văd dacă am înţeles bine. Trebuie să vii cu
conceptul pentru segment, să îl scrii şi să îl filmezi până vinerea
viitoare? m-a întrebat Wes cu gura plină de vafe de casă.
— Mm, Judi, eşti o zeiţă. Vafele astea sunt bestiale! am strigat
eu lingându-mi degetele şi apoi m-am uitat la figura zâmbitoare a
bărbatului meu. Da, exact. O nebunie, nu?
El şi-a trecut o mână prin păr, s-a rezemat de spătar şi a
sorbit din cafea.
— Este, dar nu-i imposibil. Ai vreo idee despre ce vrei să faci
pentru primul?
Am băgat în gură o altă bucăţică de paradis de pe farfurie, am
mestecat şi am înghiţit înainte de a răspunde.
— Păi, din moment ce nu am o tonă de timp, mă gândeam să
fac primul episod despre mamele casnice.
Wes s-a încruntat.
— Explică-mi.
Stând cu piciorul sub mine şi aplecându-mă în faţă, am
început să desenez cu degetul pe faţa de masă.
— Nu ştiu exact. Dar mă gândeam că mamele astea renunţă
practic la tot pentru copiii lor, la carieră şi hobby-uri, totul ca să-
şi poată creşte copiii. Numai asta şi e frumos. Multe dintre ele fac
voluntariat la şcoli, conduc asociaţii de părinţi şi profesori,
cluburile cercetaşelor, o fac pe şoferiţele la activităţi sportive, nu
ştiu. E un soi de slujbă pentru care nu le mulţumeşte nimeni.
Sigur că puştii le apreciază, şi îmi imaginez că şi soţii lor la fel, dar
expresia mamă casnică conţine un fel de stigmat, ştii?
Am sorbit din cafea şi am lăsat ceaşca jos. Rotiţele din capul
meu se învârteau nebuneşte.
— De unde ai venit cu ideea asta?
Wes şi-a turnat o cantitate ridicol de mare de sirop peste
vafe. Nu vrei şi nişte vafe la siropul ăla? În loc să spun ceva, mi-am
muşcat limba. Făcea tot ce-i stătea în puteri să se mai îngraşe un
pic, iar dacă o găleată de sirop îi era de folos, eram complet de
acord.
Am ridicat din umeri, continuând să mănânc.
— Ştii, când eram cu Max şi Cyndi la ferma lor, am văzut cât
de multe făcea Cyndi. Ea pregătea toate mesele, făcea toate
cumpărăturile, făcea curăţenie în toată casa, avea grijă de Isabel,
fiind şi însărcinată. Şi pe deasupra, era nemaipomenită şi la
lucrul manual. Nu o lăsa toată ziua pe Isabel în faţa televizorului.
Sigur că îi permitea să se uite la câteva seriale sau să joace câteva
jocuri video, dar, în plus, îşi petrecea timpul făcând bentiţe şi
fundiţe.
— Bentiţe şi fundiţe? Pentru ce?
Am dat ochii peste cap.
— Pe bune? Chiar atât de masculin eşti?
Wes a chicotit şi a arătat cu degetul spre pieptul lui sculptat,
ridicând o sprânceană.
— Ăăă... mda.
— OK, aici ai dreptate.
Mi-am lins buzele şi m-am uitat cu neruşinare la păpuşa
masculină care era bărbatul meu pe jumătate gol. Delicios!
— Nu te mai uita aşa la mine, că nu-ţi mai termini nici micul
dejun, nici ideea. Acum spune mai departe.
Am chicotit şi m-am întors la ce spuneam.
— În fine, deci făcea bentiţe şi fundiţe, lucruri care îi plac unei
fetiţe de vârsta lui Isabel. Şi când Isabel se ducea la grupa
pregătitoare câteva zile pe săptămână, ea le dădea celorlalţi
părinţi ca mici daruri din partea lui Bell. Era mişto. Lucra
împreună cu fiica ei şi apoi lumina ziua cuiva făcându-i un cadou.
Iar când am fost cu ea la şcoală să o luăm pe fiica ei, jumătate
dintre fetiţele de acolo purtau cadourile unicat primite de la
Cyndi.
— Da, chiar e mişto. Dar poţi să faci din asta ceva suficient de
interesant încât să vrea spectatorii să urmărească?
— Mă gândeam că ai putea să mă ajuţi tu cu partea asta.
El s-a lăsat pe spate şi s-a uitat pe geam, strângând din buze.
Frate, ce drăguţ era! Ştiam că bărbaţilor nu le place să îi consideri
drăguţi, dar Wes chiar aşa era. Sigur că era chipeş, al dracului de
sexy, dar era şi frumos. Cred că asta-ţi face dragostea. Te face să
vezi totul la partenerul tău prin lentile colorate în roz.
— Ce-ar fi să o urmăreşti cu camera video pe o mămică?
— Ca într-un reality show?
A dat din cap că da şi hamsterul a început să învârtească
rotiţele.
— Găseşte o mămică despre care ştii că face lucruri pe care tu
le consideri frumoase. Ia-i un interviu. Filmeaz-o de-a lungul unei
zile întregi, cât de mult face pentru toţi ceilalţi, şi arată întregii
lumi frumuseţea pe care ai văzut-o tu. Oamenii care se uită la Dr.
Hoffman au s-o înghită pe nemestecate. Sunt şanse mari ca bună
parte din audienţa lui să fie alcătuită exact din mame casnice. Pun
pariu că producătorii o să primească ideea cu braţele deschise.
— Ai vrea să lucrezi cu mine la asta?
Am fluturat din gene şi mi-am ţinut respiraţia. Aceasta era
faza a doua din încercarea mea de a-l aduce înapoi la domeniul
lui. Nu, nu era tocmai producţie de film sau scrierea unui
scenariu, dar cu siguranţă în aceeaşi zonă.
Wes a zâmbit şi şi-a aşezat mâna peste a mea.
— Dacă ţi-ar face plăcere, da.
— Mi-ar face. Mare plăcere. Vai, ce minunat!
M-am ridicat şi am început să dansez.
— Eşti nebună, ştiai asta?
A început să râdă. Am mai ţopăit o vreme, apoi m-am aruncat
în poala lui şi m-am lăsat să alunec în jos.
 — Măcar sunt genul tău de nebună.
— Asta-i adevărat. Şi nu mi-aş dori altceva.

CAPITOLUL 7

Wes a avut dreptate sută la sută în privinţa domnului doctor.

Drew Hoffman şi echipa lui de directori înţepaţi au înghiţit pe
nemestecate întregul concept. L-au considerat cu adevărat
original. Ceea ce a fost minunat, pentru că am făcut filmarea în
ziua aceea cu mămica pe care o găsisem. În mod ciudat, asta a
fost partea cea mai dificilă. Nu cunoşteam pe nimeni în Los
Angeles în afară de Wes, de familia lui, de vechiul meu agent şi de
mătuşa Millie. Nu aveam absolut nici o idee cum să găsesc o
mamă casnică potrivită pentru acest segment. Nu era ca şi cum aş
fi avut un copil care să se întâlnească şi să se joace cu alţi copii,
nici nu locuiam în apropiere de Cyndi, noua mea cumnată, care
m-ar fi putut ajuta.
Plângându-mi singură de milă, am intrat într-o băcănie cu
gândul de a mă răsfăţa cu o brioşă, dacă nu chiar cu o jumătate de
duzină, când m-am ciocnit efectiv de căruţul unei femei. Avea un
bebeluş la piept şi un alt copilaş care zbiera în căruţ. M-am scuzat
cu exagerare, dar am urmărit-o peste tot ca un pervers. Nu era
extrem de tânără, probabil puţin trecută de treizeci de ani. Părul
castaniu era strâns pe spate într-o coadă lejeră. Avea o pereche
de colanţi care i se strângeau cam tare pe coapse şi nişte papuci
foarte mişto care-i împodobeau picioarele. Era genul de femeie
căreia îi plăceau bijuteriile ostentative pe picioare. Diamantele
false sclipeau în timp ce tropăia spre zona de grădinărit a
magazinului, partea din spate a pantofilor izbindu-i-se de tocuri
în timp ce mergea.
A studiat plantele şi florile, verificând pământul, şi apoi a
făcut ceva ce m-a surprins. Şi-a scos sticla cu apă din poşeta
gigant, care ar fi putut servi şi drept sac pentru scutece, şi a
vărsat conţinutul în ghivece. Apoi a smuls frunzuliţele galbene de
lângă celelalte, s-a dus la fântâna cu apă, a umplut sticla şi a mai
repetat procesul de câteva ori.
— Ce faci? am întrebat-o în timp ce mă prefăceam că miros
nişte margarete.
Chiar n-ai ce mirosi la ele, dar asta nu m-a împiedicat să le
folosesc drept acoperire.
— Astea de aici aveau nevoie de mai multă apă, altfel ar fi
murit. Iar astea, dacă nu le smulgi frunzuliţele moarte, pot afecta
procesul de creştere a plantei.
— Şi de unde ştii asta? Eşti grădinăreasă sau ceva? am
întrebat-o eu.
A clătinat din cap şi s-a înroşit la faţă.
— Nu. Doar o mamă casnică.
Ding! Ding! Ding! Ding! Avem o câştigătoare!
Acelea au fost cuvintele magice. M-am înviorat brusc.
— Şi... ăăă... te pricepi la grădinărit?
Cu gradul de familiaritate cu care vorbeam cu femeia asta, m-
aş fi aşteptat să se împotrivească, să bată în retragere şi apoi să
mă ignore, dar ea nu a făcut-o. De fapt, chiar părea bucuroasă să
stea de vorbă pe un subiect care o interesa. Nuanţa rozalie i s-a
ridicat din nou de la gât şi i-a colorat obrajii la auzul întrebării
mele.
— Oamenii îmi spun că grădina mea rivalizează cu a Marthei
Stewart.
În glas i se citea mândria, dar nu şi snobismul. Chiar şi numai
atât şi era greu de găsit în acest oraş. Hm.
— Chiar aşa? Mi-ar plăcea la nebunie să o văd.
Am riscat şi mi-am petrecut următoarele treizeci de minute
vorbind cu femeia despre ceea ce aveam în lucru. I-am spus că
producătorii îi vor oferi câteva mii de dolari ca să-mi permită să o
urmăresc şi să o filmez. Doctorul Hoffman îmi trimisese un e-mail
cu detaliile privind bugetul segmentului meu. Credeam că eu sunt
tot bugetul, dar nu, aveam aproximativ zece mii de dolari cu care
să mă descurc în caz de nevoie pentru garderobă, recuzită şi
orice mi-ar mai fi trebuit.
Cel mai ciudat a fost că, atunci când i-am oferit mămicii nişte
bani, răspunsul ei m-a uluit.
— A, dar nu trebuie să mă plăteşti. Dacă le ajută pe celelalte
mame să vadă cât e de important să-ţi creşti copiii şi să fii inima
căminului tău, sunt bucuroasă să te ajut.
Sigur că era. Dar eu ştiam că emisiunea doctorului Hoffman
producea o avere şi, după ce am fost la ea acasă, mi-am dat seama
şi că nu i-ar strica vreo câteva miişoare în plus. Aveam de gând să
mă asigur că banii vor ajunge în contul ei după filmări.

***
Cea mai bestială chestie la noua slujbă? Să-ţi aduci iubitul la
muncă. Cred că zâmbetul meu rivaliza cu al pisicii Cheshire.
Există fericire şi există asta. Extaz absolut. Am avut probleme în
a-mi păstra cumpătul când am ajuns la casa lui Heidi şi David
Ryan în zori. Wes spusese că, dacă e vorba să o surprindem în
elementul ei natural, trebuie să începem ziua odată cu ea.
Casa era din stuc, cu două niveluri, văruită în roşu aprins ca
teracota. Era aşezată la şase metri de următoarea casă din stuc,
destul de asemănătoare cu aceea a familiei Ryan, numai că
aceasta avea culoarea nisipului. Toate casele din fundătură aveau
diferite nuanţe de culori ale pământului. Unele aveau două
niveluri, altele, numai unul, dar erau în mod evident construite ca
parte a unei comunităţi-mamă, cu design standardizat, perfecte
pentru viaţa de familie şi suburbii.
Ne aflam în Cerritos, California, la o distanţă de vreo
patruzeci şi cinci de minute bune de centrul oraşului Los Angeles,
dacă traficul se desfăşura aşa cum trebuie. Când ieşeam din
maşină, un vânzător ambulant de ziare călare pe o bicicletă de
curse a aruncat un ziar care a aterizat perfect pe veranda din faţa
casei familiei Ryan.
 I-am făcut un semn de apreciere cu degetul mare puştiului,
care a continuat să mă dea pe spate cu talentul lui incredibil de a
arunca ziarele. Wes a început să râdă şi m-a luat pe după umeri.
— Haide, fată de oraş.
— Trebuie să te informez că sunt mai degrabă o fată de
deşert şi de Las Vegas.
— Şi în Las Vegas nu se distribuie ziare la domiciliu? Eu cred
că da.
Am strâns din buze, ridicând din umeri.
— La mine acasă sau la casele din cartierul meu, niciodată.
Prea săraci. Iar al tău apare în chip magic pe masă în fiecare
dimineaţă. Avem şi noi un vânzător de ziare pe bicicletă? Mi s-au
luminat ochii la gândul ăsta.
A clătinat din cap că nu.
— Nu cred. Va trebui să o întrebăm pe doamna Croft. Ea se
ocupă de aspectele astea, dar nu am văzut niciodată vreun băiat
urcând dealul spre noi ca să ne arunce ziarul dincolo de poartă, a
pufnit el.
M-am bosumflat. Avea dreptate. Şi mă enerva asta.
Scuturându-mă de iritarea produsă de iubitul meu Ştie-tot,
am ciocănit în uşa mare, ciocolatie. David Ryan a deschis-o şi s-a
încruntat. Cravata îi atârna neînnodată la gât, cămaşa cu
dunguliţe fine nu era băgată în pantaloni şi era în picioarele
goale.
— Ăăă... pot să vă ajut cu ceva?
M-am încruntat.
— Am venit în legătură cu emisiunea. E casa doamnei Heidi
Ryan aici, corect? am întrebat, simţind o urmă de nesiguranţă.
În spatele meu, Wes continua să-mi ţină mâna pe şale. În
urma lui venea Wayne, cameramanul. Am spus în glumă că îmi
amintea de Wayne din Lumea lui Wayne, comedia clasică de la
începutul anilor nouăzeci. Avea părul lung şi purta şapcă, o
cămaşă în carouri şi o pereche de pantaloni trei sferturi.
Conceptul de ţinută elegantă îi era complet străin.
Heidi a apărut din spatele unui David evident surprins.
 — Mia! Hei, intraţi! Am crezut că veniţi mai târziu.
Dave a deschis uşa mai larg să ne lase să intrăm, iar Wayne şi-
a pornit camera.
— Încă nu, l-am prevenit eu. Lasă-mă să stau de vorbă o clipă
cu ei, să mă asigur că nu deranjăm prea tare. Sunt, totuşi, casa lor
şi viaţa lor.
Le-am prezentat celor doi planul şi am lăsat-o pe Heidi să se
asigure că totul era în regulă din partea soţului ei. Când s-au
întors, câteva minute mai târziu, chiar se ţinea un pic mai drept şi
zâmbea.
— Îmi pare rău. Mi-a spus ea ceva aseară, dar nu prea eram în
apele mele după o zi lungă petrecută la tribunal.
— Deci e în regulă dacă începem acum? Nu tot o să ajungă în
emisiune, pentru că nu avem decât cincisprezece minute, dar clar
dorim să tragem câteva cadre cu Heidi făcându-şi treburile
obişnuite, dacă nu vă deranjează.
A zâmbit, un zâmbet care i s-a dus direct în ochii albaştri,
strălucitori. Părul negru şi griul costumului chiar îi scoteau în
evidenţă ochii şi îi dădeau un aer de Clark Kent.
Wayne a pornit camera şi am intrat în bucătărie, unde trei
copii stăteau la o masă pregătită pentru şase persoane. Heidi era
până la coate în prăjitul ouălor şi al şuncii şi în unsul pâinii
prăjite cu unt.
— Wayne, filmează un pic din gătit şi din hrănitul copiilor şi
apoi hai să-i lăsăm să-şi vadă de micul dejun, bine?
Wes îşi intra deja în rol, pe un ton foarte serios.
Heidi s-a învârtit prin bucătărie în capot, servind micul dejun,
hrănind bebeluşul cu biberonul şi cu ceva pe care l-a numit
biscuit pentru creşterea dinţilor, apoi a trecut mai departe.
Gesturile ei erau poezie în mişcare. O sonată exersată. Ca din
senin, a pregătit două pachete, unul pentru fiul ei de vârstă
şcolară şi celălalt pentru soţul ei. A aşezat lângă pachet
ghiozdanul băiatului şi lucrurile necesare pentru şcoală. Apoi a
urmat o cafea pentru drum pentru David, care şi-a lăsat farfuria
pe masă după ce a înfulecat mâncarea ca să alerge la etaj şi să
termine cu îmbrăcatul.
Odată ce tatăl şi fiul au plecat împreună, Heidi s-a apucat să
cureţe toate urmele micului dejunul. După toate acestea, a
mâncat o singură felie de pâine prăjită. O masă demnă de un cap
încoronat pentru familia ei, şi totuşi ea nu a avut timp decât
pentru o felie de pâine uscată şi o gură de cafea.
— Trebuie să le pregătesc pe Lynndy şi Lisa pentru întâlnirea
de la locul de joacă.
A arătat înspre copilul mic, despre care am presupus că are în
jur de trei ani, şi spre bebeluşul de vreo şase luni.
Am urmărit-o peste tot pe Heidi pentru tot restul zilei. Avea o
viaţă epuizantă. În mod cert nu mi-a dat ideea măreaţă să vreau
să scot din mine o gaşcă de mini-eu şi să-mi înfiinţez propria
echipă de baschet. Wes, pe de altă parte, era îndrăgostit de ea,
adora eficienţa şi lipsa ei de egoism. A avut grijă să filmăm cele
mai bune cadre – momentele dulci între mamă şi copil, soţ şi
soţie – cu un entuziasm pe care doar sperasem că îl va avea
astăzi.
Când ne-am întors acasă după ce l-am luat pe fiul ei de la
şcoală, s-a apucat să facă lecţiile cu el. Numai aritmetica pentru
clasa a treia şi tot era revoltătoare. Nu semăna deloc cu ce
făcusem eu la vârsta lui. Slavă Domnului că am pe cineva ca Wes
care se poate ocupa de genul acesta de lucruri pentru viitorii
noştri copii.
Stai aşa. Ce? Tocmai mi-a trecut prin cap să dau naştere unui
copil cu surferul meu care face filme şi nu urăsc ideea? Vai,
Doamne. Eram afundată până la gât. Copiii nu au intrat niciodată
în ecuaţie când am fost cu alţi bărbaţi. Absolut deloc. Dacă mă
luam după strălucirea din ochii lui Wes când o ţinea în braţe pe
micuţa Lynndy, copiii făceau în mod clar parte din planurile lui
de viitor. La naiba, dacă nu-s atentă, o să mă trezesc măritată,
desculţă şi gravidă până la sfârşitul anului.
Wes a ridicat privirea în timp ce-l urmăream jucându-se cu
bebeluşul. Avea ochii de culoarea celor mai fabuloase smaralde.
Da, bebeluşii îl făceau fericit.'Rahat. I-aş dărui un copil numai ca
să-l văd uitându-se la mine cu aceeaşi dragoste şi dorinţă.
Am clătinat din cap şi am revenit la treaba mea. Genul acesta
de discuţie trebuia purtată după câteva runde în dormitor, când
eram beţi şi ne simţeam romantici şi dulcegi.
Într-un târziu, după ce micuţii s-au culcat, iar cel mai mare a
plecat cu bicicleta, Heidi a cotit spre curtea din spate. Când a
deschis uşa glisantă, am rămas cu gura căscată. Era ca o grădină
secretă magică, ascunsă, completată de mici statuete cu îngeraşi,
un pârâiaş bolborositor, verde luxuriant peste tot şi flori...
Doamne... Florile erau în ghivece, în diferite sectoare ale grădinii
şi pe lângă copaci. Erau de diferite varietăţi şi culori. Am pierdut
şirul numeroaselor zone.
— Oau, a şoptit Wes. E incredibil.
Heidi a auzit flecare cuvânt şi a început să strălucească mai
tare ca oceanul sub lumina amiezii.
— Mulţumesc. Daţi-mi voie să vă conduc. E în formă de oval
ca să ne putem plimba de jur împrejur. Ştiu că nu este prea mare,
dar – a ridicat din umeri – este ceea ce ne putem permite şi eu o
ador.
Wayne a filmat în timp ce eu m-am dus lângă ea şi i-am pus
întrebări despre metodele ei şi despre motivele pentru care a
ales diferite plante, ca segmentul de emisiune să nu fie extrem de
plictisitor. Ea a ridicat un coş mare în care ţinea mănuşile,
foarfecile şi ustensilele de grădinărit. Mai era o pereche
suplimentară de mănuşi, pe care mi le-a întins, iar eu mi le-am
tras pe mâini imediat. Am mers pe cărarea în cerc şi am ajuns la
un colţ plin de trandafiri. Fiecare culoare superbă la care te-ai
putea gândi.
— Este extraordinar, Heidi.
Am inhalat parfumul amestecat al florilor, inspirându-le
mireasma până în plămâni.
Heidi mi-a arătat pe care să-i tai şi de unde, aşa că ne-am ales
cu mai multe duzini de trandafiri cu tulpina lungă. Apoi ne-am
îndreptat spre un alt sector şi am tăiat câteva flori despre care a
spus că înfloresc anual. Una era de un roşu vibrant, iar ea a spus
că se numeşte floarea-păianjen Spiritul Merlot.
— Un nume destul de complex pentru o floare atât de
gingaşă.
— Aparenţele pot fi înşelătoare.
Dispozitivul de monitorizare a bebeluşului pe care-l purta la
brâu a ţiuit, iar ea s-a oprit, l-a dus la ureche, iar noi am aşteptat.
Mi-am ţinut respiraţia. Nu ştiam de ce. Părea, efectiv, ceea ce
trebuia să fac. Când nu s-a mai auzit nici un alt sunet, ea a agăţat
la loc la şold obiectul care semăna cu o staţie de emisie-recepţie
şi şi-a continuat drumul.
— Astea-s flori-scoici.
A tăiat patru secţiuni lungi, unde florile se înălţau la
aproximativ jumătate de metru.
— Vezi culoarea de violete?
Am dat din cap că da.
— O să arate splendid cu trandafirii roz şi galbeni. Şi mirosul?
Mi-a apropiat o plantă de nas. O aromă încântătoare de mentă
mi-a aţâţat simţurile.
— Miroase grozav. Ca menta.
După ce am parcurs întregul spaţiu, aveam coşurile pline de
ceea ce mie mi se părea o tonă de verdeaţă. Ea le-a aşezat pe
blatul din bucătărie şi ne-a învăţat pe mine şi pe telespectatori
cum să tăiem corect spinii şi de unde să tăiem pentru a avea cea
mai mare şansă de a păstra inflorescenţa în viaţă. A continuat cu
beneficiile tratării apei şi a vazelor. Dar lucrul pe care l-a făcut
după aceea m-a făcut să înţeleg că segmentul acesta chiar va avea
succes.
A scos hârtie de ambalat multicoloră dintr-un sertar lung.
Apoi a luat benzile de elastic pe care le scosese de pe legumele
cumpărate de la magazin şi a învelit florile în hârtie de
împachetat şi elastice. Apoi a luat nişte panglici şi a acoperit
elasticele urâte.
 — Ce-ai de gând să faci cu ele? am întrebat-o, gândindu-mă că
poate voi primi câteva dintre aceste frumuseţi să i le duc acasă
doamnei Croft.
I-ar fi plăcut la nebunie!
— Păi, în fiecare săptămână duc câteva buchete făcute de
mine la căminul de bătrâni de pe strada noastră. Sunt câţiva
pacienţi care nu prea au familie şi un simplu aranjament floral
poate face minuni, înseninându-le săptămâna.
Am cunoscut o mulţime de oameni extraordinari anul ăsta,
dar pe nimeni ca Heidi Ryan.
Când s-a terminat ziua, m-am întors spre Heidi, stând în faţa
casei ei. Soţul ei abia venise de la serviciu. A tras-o în confortul
braţelor lui pe femeia pe care o iubea fără discuţie şi a sărutat-o
pe obraz. S-au alintat un pic pentru camera video, ceea ce a fost
minunat, apoi el a întrebat-o pe un ton drăgăstos ce au la cină. La
care ea i-a răspuns:
— Ce-ţi faci!
M-am întors râzând spre camera pe care Wayne o ţinea la
câţiva paşi de mine.
— Îţi mulţumim, Heidi Ryan, că ţi-ai deschis casa şi ne-ai lăsat
să aruncăm o privire în rutina de zi cu zi a unei mămici casnice
despre care eu cred că merită titlul de Super-Femeie şi pentru că
ne-ai condus prin grădina ta uluitoare. Munca pe care o faci în
casa şi în comunitatea ta merită lăudată. Noi, cei de la Dr.
Hoffman, te aplaudăm. Sunt Mia Saunders şi ne vedem săptămâna
viitoare cu un nou episod din Trăind frumos.

***
Am petrecut ziua următoare cu Wes şi cu echipa de montaj,
tăind momentele perfecte, până când am obţinut conţinutul
potrivit pentru segmentul de cincisprezece minute.
Wes a arătat spre o porţiune din ecran şi i-a spus editorului
să mute cadrul ca să accentueze anumite lucruri unice şi demne
de scos în evidenţă. Mânuţele grăsuţe ale bebeluşului Lynndy
întinzându-se către mămica ei sau felul în care se uita David la
soţia lui ca şi cum nu mai exista nimeni altcineva în cameră în
timp ce ea servea micul dejun. Dragostea cu care o privea Heidi
pe micuţa Lisa în timpul lecţiei de gimnastică.
Cu răbdare şi siguranţă, Wes mi-a arătat de ce acele mici
momente erau aur curat şi făceau diferenţa. Când am derulat
înapoi am văzut că nu se înşelase. Mă rog, nu că l-aş fi pus la
îndoială de la bun început. Trăia din producţia de filme şi scenarii
de film. Un segment de cincisprezece minute dintr-o emisiune de
zi era floare la ureche pentru un om cu talentul şi experienţa lui,
şi totuşi s-a dedicat acestui proiect realizat împreună cu mine aşa
cum se dedica unui film cu buget de două sute de milioane de
dolari. L-am admirat pentru asta şi m-am simţit un pic mai
îndrăgostită de el din acest motiv.
S-a auzit un scârţâit şi zgomotul uşii trântite de perete ne-a
întrerupt tuturor concentrarea. Drew Hoffman a intrat furtunos
şi zgomotos în camera liniştită de la sediul Century Productions,
fără să-i pese deloc că cele trei persoane dinăuntru se concentrau
intens pe materialul filmat pe care îl aveam în faţă.
Lipită de el ca un costum ieftin era un băţ de îngheţată blond
cu nişte ţâţe bizar de mari. Ştiu cât erau de mari pentru că îi
ieşeau practic afară din cămăşuţa prea mică din dantelă. Dacă se
mişca prea mult spre stânga sau se arcuia pe spate încă un
centimetru, cu siguranţă că avea să-i iasă afară şi un sfârc.
— Bună ziua, domnule doctor Hoffman. Tocmai pregătim
segmentul pentru ca echipa dumneavoastră să-l verifice diseară,
înainte de emisiunea de mâine.
— De-aia am venit încoace, dragă.
Tonul lui Drew era lasciv, iar băţul blond de lângă el, care i se
lipise de piept, şi-a trecut degetele prin părul lui.
— O, îmi place fata nouă. E sexy. Cu toate curburile alea, pun
pariu că are gust de prăjitură. Putem să ne jucăm cu ea, doctore,
te rog, te rog frumos, te rog mult de tot? a gângurit femeia,
ţuguindu-şi la fiecare consoană buzele încărcate de luciu roz.
 Blondina şi-a scuturat sânii în faţa lui, având grijă să-i salte
într-un fel evident exersat şi care funcţionase de multe ori până
acum, şi am observat cum ochii lui Drew par să se afunde în
decolteul ei generos.
Şi exact acesta a fost momentul în care Wes şi-a răsucit
scaunul şi s-a ridicat în picioare.
— Pardon? Ne-am cunoscut?
Drew a făcut ochii mari şi pe chip i-a apărut o umbră de
recunoaştere în timp ce-l studia pe Wes.
— Weston Channing al III-lea, celebrul scenarist, a spus
Hoffman cu încântarea citindu-i-se în glas. Ce vă aduce la noi, la
marginea umilă a industriei cinematografice?
Wes a arătat cu capul spre mine şi m-a luat de talie.
— Aţi angajat-o pe logodnica mea, a spus el ca şi cum asta
răspundea la fiecare întrebare fără răspuns din jocul de cultură
generală.
Ăăă.. logodnică? M-am uitat în jos la degetul meu fără inel.
Wes a observat mişcarea şi s-a dat înapoi, dar a rămas tăcut.
— Logodnica dumneavoastră? Mia...
Închidea şi deschidea gura ca şi cum se gândea ce să mai
spună. Blondina i-a luat-o înainte.
— Grozav! Vai, Doamne, ador, ador, ador filmele tale! Şi eşti
atât de sexy!
Paraşuta agăţată de doctor s-a clătinat pe pantofii ei cu toc-
cui. Doar că nu i s-au legănat decât implanturile. În rest nu avea
nici un gram de grăsime. Dacă o zgâlţâiam mai tare, probabil că
oasele ei ar fi scos un zăngănit potrivit cu creierul cât o alună
care i se învârtea prin cap, dar cam atât. I-a întins mâna.
— Eu sunt Brandy, apropo, dar ştii, scris normal, B-R-A-N-D-
Y, a spus ea pe litere.
Scris normal? Cum mama dracului ai putea să scrii altfel
Brandy? Am oftat şi l-am strâns mai tare de mână pe Wes. El a
tuşit în pumn ca să-şi mascheze râsul. Mă cunoştea prea bine. Am
rânjit, dar am rămas tăcută.
 — Vai, Doamne! Ar trebui să ne întâlnim în patru, absolut! Ar
fi atât de... ar fi ca...
Şi-a răsucit o buclă din păr, care la o cercetare mai atentă s-a
dovedit a avea extensii. Am dat ochii peste cap şi am aşteptat să i
se aprindă beculeţul ca să-şi poată continua ideea.
— Nu ştiu, ca perechea de pantofi cea mai mişto din lume!
Am înghiţit în sec, dar nu a observat decât Wes, pentru că
Brandy şi doctorul Hoffman erau prea ocupaţi să-l studieze pe
Wes. Nu i-am condamnat. Şi eu îmi puteam petrece liniştită toată
ziua uitându-mă la corpul lui. Era cea mai decadentă păpuşă
masculină cu putinţă.
— Nu vă supăraţi, dar ca să termin asta şi să ajungă la voi
diseară, trebuie să lucrăm tot restul zilei. Wes mă ajută pentru că
e liber o vreme, am spus eu.
Doctorul Hoffman a deschis gura şi ceva în el s-a strâns.
— Aşa e. Am citit în ziare... oribil ce vi s-a întâmplat
dumneavoastră şi frumoasei actriţe.
A clătinat din cap şi a început să i se ridice părul de pe mână.
— Aţi supravieţuit mai bine de o lună în captivitate împreună
cu Gina DeLuca, nu-i aşa? Jumătate din echipă a fost ucisă de
către radicali. Sălbatici nenorociţi!
Comentariile lui păreau sincere, dar nu au adus nimic bun
pentru zidul instantaneu de foc de lângă mine.
Nu, nu, nu, nu. Totul mersese atât de bine. Wes a devenit şi
mai ţeapăn.
— Mm, mda. Mă bucur să fiu acasă. Mi-a făcut plăcere să vă
cunosc, domnule doctor Hoffman şi Brandy.
Le-a strâns mâinile amândurora ca un profesionist ce era.
— Din păcate, trebuie să ne întoarcem la treabă.
Cu asta, s-a aşezat. Editorul i-a întins o pereche de căşti, iar
Wes şi-a fixat privirea asupra ecranului.
Conversaţia a luat sfârşit. Le-am făcut celor doi cu mâna,
indiferentă, şi am repetat întocmai paşii făcuţi de Wes. În cele din
urmă, doctorul Hoffman a comentat ceva şi uşa s-a închis,
lăsându-ne în lumea noastră de mame casnice şi viaţă frumoasă.
Mi-am lăsat o mână pe spatele rigid al lui Wes. Aproape că
simţeam tensiunea pulsând în el ca un animal viu, ascuns dincolo
de suprafaţă. La început, s-a cutremurat când l-am atins, dar,
când am lăsat mâna să-mi alunece în jos şi în sus şi i-am pus
întrebări despre aia sau ailaltă de pe ecran, a început din nou să
se relaxeze. Când am predat segmentul, producătorii executivi l-
au adorat din prima clipă. Ne-am întors în camera de editare, ne-
am luat lucrurile, i-am mulţumit editorului şi am şters-o prin
catacomba numită Century Productions.
Credeam că am evitat un glonţ. Din păcate, mă înşelam. Mă
înşelam al dracului de tare.

CAPITOLUL 8

Reuşisem să evităm orice contact cu presa toată săptămâna.

Singurul moment în care Wes a părăsit casa a fost când a mers cu
mine la filmarea de la familia Ryan, care era la mama naibii, în
Egipt din punctul de vedere al presei de la Hollywood. Din păcate,
s-ar părea că vreo persoană de la Century Productions – doctorul,
producătorii sau poate Brandy-scris-normal – îi alertase.
Probabil că s-au gândit că o să dea bine ca Wes să fie văzut ieşind
din sediul lor cu o colaboratoare a doctorului celebrităţilor. Aşa
încât nu era de mirare că doctorul Hoffman şi soţia lui
supermodel stăteau chiar în faţa uşilor când am încercat să
plecăm. În clipa în care am ieşit pe uşă, bliţurile au izbucnit
incredibil.
Mai trăisem celebritatea şi câteva întâlniri serioase cu
paparazzi alături de Anton, în Miami, dar asta era departe de cele
câteva aparate foto şi bărbaţi linguşitori cu burţi umflate
revărsate peste curele, cu degetele lor groase apăsând cu viteza
de un milion de kilometri pe oră ca să prindă cea mai proastă
imagine cu putinţă pentru tabloidele lor. Aici era un congres al
personalului din media. O frenezie nenorocită.
— Weston, cum a fost să fii ţinut captiv de terorişti? a strigat
cineva.
— Ai ucis pe cineva cât ai fost acolo?
— Unde te-au rănit?
— Cum a fost să-l vezi pe Trevor murind în faţa ochilor tăi?
— Au rănit-o pe Gina, iubita ta?
— Cine este Mia Saunders pentru tine?
Doctorul Hoffman s-a apropiat de mulţime cu soţia lui. Ea a
trecut cât ai clipi din ochi de la paraşuta stupidă la nevasta-trofeu
supermodel, stând lângă el şi ţinându-l de biceps.
Noi stăteam în spatele lor, căutând o ieşire.
— Gata, gata, linişte. Prietenul nostru, domnul Channing, şi
logodnica sa, domnişoara Saunders, merită puţină intimitate
după ce au trecut prin ce au trecut, nu credeţi? Aveţi puţină
decenţă.
Logodnică? Cuvântul a trecut ca un val prin mulţimea de potăi
de presă, şoptit, rostit şi urlat la atâţia decibeli că ţi-era imposibil
să ţii pasul. Nu era deloc felul în care anticipasem eu că va afla
cineva că mă căsătoresc cu Wes. Nici măcar nu aveam inel încă.
— Domnule doctor Hoffman, domnule doctor Hoffman,
domnul Channing şi domnişoara Saunders vor apărea în
emisiunea dumneavoastră ca să vorbească despre captivitatea
lui? a zbierat un reporter din adâncul plămânilor.
Doctorul a zâmbit larg. Nenorocitul. Animalul. Îi plăcea la
nebunie expunerea suplimentară şi cu siguranţă că el o pusese la
cale.
— Ei, gata, gata. Domnişoara Saunders este angajata
emisiunii noastre. Va realiza un segment în fiecare vineri. Ar
trebui să vă uitaţi cu toţii. Este excepţional, mai ales că a ajutat-o
şi logodnicul ei.
— Este adevărat, domnule Channing?
Rechinii au luat-o razna.
 — V-aţi întors deja la lucru după ce v-au fost ucişi o duzină de
oameni?
Asta a pus capac. L-am apucat pe Wes de mână şi ne-am croit
drum prin mulţime, apoi am luat-o la fugă. Alergam să ne salvăm
vieţile. Ne-au fugărit atâţia fotografi că ne era greu să vedem
pădurea de copaci sau, în cazul de faţă, parcarea în care aştepta
motocicleta mea Suzi.
Am sărit în şa şi am pornit-o în timp ce Wes mi-a îndesat
casca pe cap şi m-a apucat de talie cu un braţ.
— Nu merge acasă. Condu pur şi simplu, iubito, mi-a urlat
Wes în ureche, ţinându-mă strâns. Condu pur şi simplu.
Ce mă mai mărit cu omul ăsta. Punct.

***
În noaptea aceea, Weston s-a trezit cu un ţipăt înfiorător. De
data asta, a zgâlţâit patul şi ne-am trezit speriaţi amândoi. Gâfâia
când am aprins veioza şi am sărit din pat, neştiind ce voi găsi sau
dacă ar trebui să rămân în apropierea lui. Avea ochii ca nişte
găuri negre. Avea nările umflate şi pe buze îi stăruia un rictus. S-a
holbat la mine de parcă aş fi fost următoarea lui masă când nu
mai mâncase de câteva zile. Nu. Săptămâni.
— Wes...
Mi-am scos cămaşa de noapte, lăsând materialul să-mi
alunece pe corp şi să se adune la picioare. Nici nu mă mai
deranjam să port lenjerie de când cu coşmarurile. Sfâşia fiecare
pereche de pe mine, lăsându-mi şi semne pe şolduri când le
smulgea.
Bărbatul pe care îl iubeam nu era el însuşi în acel moment. Se
simţise bine şi nu avusese nici un vis de două zile. Mă gândisem
eu că vor reveni, dar speram la o pauză mai lungă de două zile.
— Am nevoie de tine, a mormăit el.
— De ce?
Mi-am gâdilat sfârcurile mai mult pentru plăcerea lui decât
pentru a mea. Chiar dacă nu era chiar un chin. Părul meu era
desfăcut şi îmi atârna pe spate în valuri de abanos, aşa cum îi
plăcea lui.
Şi-a încleştat dinţii şi aş fi putut să jur că am auzit un mârâit,
un avertisment din fundul gâtului.
— Eşti a mea, a scrâşnit el.
Am clătinat din cap că nu.
— Nu. Nu-i destul. Spune-mi că mă iubeşti.
— Te iubesc, a răspuns el imediat, dar nu pe tonul care să
sugereze inimioare, floricele şi plimbări pe plajă.
Wes îmi spunea că mă iubeşte în mii de feluri. Dulce, afectuos,
moale, disperat şi mai mult decât atât, dar nu pe tonul acela. N-aş
fi acceptat asta. Infernul acesta furios nu era omul pe care îl
iubeam. Bărbatul acesta era o copie defectă a cuiva, dar nu era el.
Mintea lui era pierdută într-o colibă dintr-un complex care fusese
decimat de armata americană.
— Nu. De ce mă iubeşti? am clarificat eu apropiindu-mă de
pat.
Ochii lui Wes păreau să-mi urmărească fiecare pas.
— Pentru că alungi asta?
Tonul acesta disperat m-a trântit până la nivelul la care de
obicei partea siropoasă din mine prelua controlul.
Măcar ajungeam undeva. Transpiraţia i se scurgea pe piele,
spre torsul lui sculptat şi de-a lungul autostrăzii de muşchi care
alcătuia abdomenul lui superb.
— Şi cum o alung?
Am înălţat din şoldul gol. Ochii lui mi-au urmărit mişcarea.
— Pentru că nu suferi, nu-i aşa? Nu aici, în patul nostru.
A tresărit şi a clătinat din cap că nu.
— Wes?
A dat capul pe spate, cutremurându-se.
— Ţi se pare că sufăr?
Trebuia să vadă adevărul. Să se conecteze din nou la realitate.
Şi-a trecut pofticios privirile peste trupul meu gol, dar cu
familiaritate şi conexiune. Venea înapoi, încet, dar sigur. Îmi
făcusem datoria. Cel puţin, îl aduceam înapoi lângă mine.
 — Nu. Arăţi suficient de bine cât să te fut.
Cuvântul vulgar şi-a croit drum drept spre inima mea, unde
m-am înmuiat, pregătindu-mă pentru el. Trebuia să fiu puternică,
să ajung la capătul acestor lucruri înainte de a izbucni aşa cum
voia el.
— Şi de ce vrei să mă fuţi? am insistat eu.
— Pentru că eşti tot ce e bun şi drept pe lume. Pot să respir
lângă tine.
Avea o voce aspră, neîmblânzită, complet masculină. Mi-a
sfâşiat inima şi lacrimile ameninţau să înceapă să curgă, dar m-
am ţinut tare. Pentru el. Pentru mine. Pentru noi.
— Şi de ce poţi să respiri lângă mine? Oare pentru că eşti în
siguranţă acasă, în patul nostru?
Cuvintele au părut să rezoneze undeva adânc în mintea lui,
pentru că a clipit de câteva ori şi negreala s-a risipit. Verdele,
culoarea trifoiului proaspăt, a ieşit din nou la suprafaţă înghiţind
tot întunericul.
— Mia, iubita mea, vino încoace.
Wes vorbea pe un ton pe care-l adoram. Unul pentru care aş
bate o cale lungă să-l aud în fiecare zi.
Mi-am legănat şoldurile cu extra sex-appeal şi m-am urcat în
pat, m-am târât în sus pe picioarele lui şi l-am încălecat. Avea
penisul tare ca granitul între coapsele mele.
— Asta-i pentru mine? l-am întrebat apucându-l cu mâna de
rădăcină.
— Ştii bine că da.
A zâmbit afectat. De la terorile nopţii la zâmbete arogante?
Pac, pac, pac. Mulţumesc foarte mult. Bravo, Mia.
— Şi ce să fac eu cu ea? am întrebat sfioasă, lingându-mi
buzele şi ezitând între gură şi căldura pulsândă dintre coapsele
mele.
Mă aşteptam la un răspuns în glumă, dar el a ridicat mâinile şi
şi-a trecut degetele prin părul de la ceafa mea în timp ce mi-a
cuprins obrajii în palme îndreptându-mi fălcile cu degetele mari
fine şi m-a privit fix în ochi.
 — O să mă iubeşti. Cum vrei tu. Cât timp vrei tu. Până când
trece totul. Pentru că asta faci tu. Mia mea. Eşti totul pentru mine.
Tu alungi toate amintirile oribile şi le înlocuieşti cu altele noi.
Mi-au dat lacrimile, dar le-am reţinut. Acum era timpul
pentru dragoste, pentru reuniune, nu pentru durere şi tristeţe.
— Fă dragoste cu mine, l-am implorat încetişor.
— Doamne, am crezut că n-ai să mi-o mai ceri.
Am chicotit în timp ce el mi-a asaltat gura, iar râsul s-a
transformat în gemete, care s-au transformat în ţipete din specia
celor de plăcere până târziu în noapte.

***
Bâz. Bâzz. Bâzzz.
M-am atins uşor pe faţă şi m-am ghemuit înapoi în căldura lui
Wes.
Bâz. Bâzz. Bâzzz.
Futu-i! Deschizând cu greu ochii înceţoşaţi, m-am uitat la
ceas. Cinci dimineaţa. Serios? Eu şi Wes abia ne terminasem
futmaratonul undeva în jur de trei dimineaţa.
M-am gândit că telefonul se va opri până la urmă, aşa că am
încercat să mă întorc în lumea viselor. Greşit.
Bâz. Băzz. Bâzzz.
Modul silenţios. Asta fac oamenii normali. Îşi pun telefonul pe
silenţios sau îşi lasă chestiile astea la încărcat în altă cameră.
Proasta de mine, trebuia să las obiectul ăsta blestemat fix lângă
capul meu. Suna ca un roi de albine furioase în timp ce vibra pe
măsuţa din lemn. Efectuând o întindere, extindere, apucare care
ar fi făcut mândră o gimnastă olimpică, am apucat telefonul şi l-
am tras sub pătură.
Wes îmi ţinea trupul ţintuit, aşa cum făcea de fiecare dată
după o noapte de teroare. Era ca şi cum îşi folosea propriul corp
ca scut. Dacă îl împingeam şi încercam să mă mişc subtil, nu-l
făceam decât să se agaţe mai tare. Am învăţat asta pe pielea mea.
Şi, din moment ce îmi doream să fiu în acelaşi pat cu bărbatul
meu, suportam greutatea şi căldura şi mă obişnuiam, pur şi
simplu, cu ideea. Prefer oricând să-i suport greutatea strivindu-
mă decât să-l las să moară într-o ţară din lumea a treia.
— Alo, am murmurat la telefon.
— Mia, scumpo, a venit! a urlat prin aparat vocea extatică a
lui Max. E atât de mare. O brută, băiatul meu. Verifică-ţi telefonul,
draga mea. Ţi-am trimis o poză.
Am început să râd şi am clipit de câteva ori, scoţând telefonul
de sub pătură, accesând mesajele-text şi deschizând primul
dintre cele douăsprezece mesaje trimise de Max.
Greutatea care mă presa de saltea s-a schimbat. Wes s-a lăsat
pe spate, a tras pătura de pe ascunzătoarea mea şi şi-a îngropat
faţa în gâtul meu ca să se poată uita şi el. Barba care îi crescuse
peste noapte mă zgâria plăcut pe gât. Am mormăit cercetând
fiecare fotografie. Fiecare era mai frumoasă decât cea dinainte.
— Acel Max? a întrebat Wes cu o voce hârâită.
Aveam un nod în gâtul plin până sus de emoţie în timp ce mă
uitam la bebeluşul Jackson. Numai că nu micul heruvim gigant
mi-a atras atenţia. Mă rog, mi-a atras-o la început. Cu toate
acestea, una dintre fotografii îl înfăţişa înfăşat, stând întins în
coşuleţul din plastic din spital. Avea un cartonaş deasupra
capului pe care scria BĂIAT cu litere mari. Nu asta a făcut să-mi
curgă lacrimile încetişor pe obraz. Nu, a fost numele.
Maxwell şi Cyndi ne făcuseră astăzi un cadou mie şi lui
Maddy. Unul despre care ştiam că avea să ne unească pe viaţă.
Deasupra capului celui mai adorabil bebeluş era numele lui. Pe
cartonaş scria cu o caligrafie ordonată, perfectă:
Prenumele: Jackson
Al doilea prenume: Saunders
Numele de familie: Cunningham
Greutatea: 4 kg 700 g înălţimea: 57 cm.
— Max... i-am rostit numele, dar cred că a ieşit mai mult ca o
tuse trunchiată.
Wes a remarcat numele de pe ecran şi m-a sărutat pe obraz.
— Bun băiat, mi-a şoptit el în timp ce eu mă holbam la tizul
meu.
 — Cel mai bun, am murmurat spre Wes, apoi am dus
telefonul la ureche.
— Ai văzut? Ţi-ai văzut surpriza? m-a întrebat Max cu mai
multă mândrie şi dragoste decât puteam suporta.
Inima mi-era gata să plesnească de plină ce era. Mi-am umezit
buzele cu limba şi mi-am şters de cearşaf nasul care îmi curgea.
Noroc că doamna Croft schimba des aşternuturile. Deşi probabil
că făcea asta pentru că ştia cât de mult sex făceam în ele.
— Max, nu ştiu ce să spun...
Şi chiar nu ştiam. Nici o persoană nu-mi mai făcuse vreodată
un asemenea cadou.
— Vai, surioară, dar nu trebuie să spui nimic în afară de
faptul că e perfect.
M-am uitat la feţişoara lui Jackson, cu smocurile lui blonde ca
un halo în creştetul capului.
— O, da, chiar este. Atât de perfect. Şi numele lui...
mulţumesc.
Max respira cu dificultate în telefon.
— Mia, nici nu pot să-ţi spun cât înseamnă pentru mine să vă
avem pe tine şi pe Maddy în vieţile noastre acum. Eram atât de
pierdut după ce tata...
Vocea i-a devenit mai profundă.
— Să aflu că eşti sora mea... şi Maddy. La naiba, scumpo, e
doar un mod prin care eu şi Cyndi vă putem demonstra că sunteţi
cu noi pe viaţă. Mă auzi? Pe viaţă. Voi două sunteţi surorile mele,
iar numele Saunders face parte din voi. Vreau să nu intervină
nimic între noi. E felul meu de a spune că n-o să intervină nimic
niciodată.
— Te iubesc, Max. Chiar eşti cel mai grozav frate mai mare.
Iar Jackson Saunders Cunningham este un nume fără cusur.
Puternic, frumos, exact ca tatăl lui. Abia aştept să-l văd.
Max a scos un chicotit.
— Mă bucur că ai adus vorba. Cyndi şi cu mine ne gândeam că
poate aţi putea veni cu toţii la fermă de Ziua Recunoştinţei.
Dacă... ăăă... dacă nu lucrezi?
 Ziua Recunoştinţei. Sărbătorile. Lucruri cu care nu-mi
bătusem capul până în acel moment. Se apropiau sărbătorile. Ce
pretenţii vor avea producătorii emisiunii? Dacă mă păstrează şi
în noiembrie, ceea ce era un mare dacă, aş putea totuşi să-mi rup
spinarea şi să realizez un segment în câteva zile ca să mă pot
duce în Texas de sărbători.
O Zi a Recunoştinţei în familie, adevărată. Dar poate că Wes
va dori să fie alături de familia lui. La naiba, nu ştiam asta. Era
genul acela de lucruri în privinţa cărora trebuia să te înţelegi cu
partenerul de viaţă.
— Ăăă, sună bine, dar nu promit nimic, în regulă? Trebuie să
rezolv cu Wes şi să văd ce se întâmplă cu emisiunea. E... ăăă... în
ordine dacă spun că am nevoie de puţin timp să văd unde o să
fim?
Max a început să râdă. Nu un chicotit din acela afectat, de
fetişcană, ci un râs din toată inima care a răsunat prin telefon şi
mi s-a oprit direct în piept.
— Sigur că da, scumpo. Trebuie să vezi ce şi cum cu tipul tău
şi cu Maddy. Îmi închipui că şi ea trebuie să vadă ce face cu Matt
şi cu familia lui. Sunt de treabă, poate-i invit pe toţi.
— Uşurel, viteazule. Tocmai vi s-a născut un copil. Poate că
Cyndi nu vrea să aibă casa plină de oameni la numai o lună de la
naştere.
M-am gândit că era important de precizat. Nu că aş fi ştiut eu
tot ce presupunea un nou-născut, dar toate serialele de
televiziune şi filmele pe care le văzusem dădeau senzaţia că
primele câteva luni sunt epuizante.
— Cyndi a venit cu propunerea, a spus el.
— Consider-o sporovăială de gravidă. Hei, bucuraţi-vă de
bebeluşul Jack. Şi, fără discuţie, continuaţi să-mi trimiteţi
fotografii. Vreau o căsuţă de mesaje plină cu fotografii ale celui
mai drăgălaş băieţel din lume.
— S-a înţeles! a spus Max fericit.
Bucuria din glasul lui era inegalabilă. Mi-aş fi dorit să pot fi
acolo şi să-l îmbrăţişez şi să-i spun cât sunt de fericită pentru el.
Să fiu la câteva mii de kilometri distanţă era absolut nasol în
momentul acela.
— Transmite-i lui Cyndi toată dragostea mea şi spune-i că a
făcut o treabă de milioane! Băiatul ăla e cât un elan! Peste patru
kile jumate! Doamne fereşte!
— Hei, se trage din familie. Tata mi-a spus că şi eu am avut
aproape patru kile jumate. Tu şi cu tipul tău aţi face bine să aveţi
grijă.
A râs. Îmi venea să întind mâna prin telefon şi să-l ciupesc.
— Eşti rău. Retrag tot ce-am spus vreodată, am pufnit eu.
— Îmi strici cheful! Mă bucur că-ţi place surpriza. Te iubesc,
surioară!
Şi a început din nou să curgă apa. Doamne, simţeam că viaţa
mea s-a transformat într-o colecţie de felicitări sentimentale. Cu
fiecare felicitare nouă pe care puneam mâna, trebuia să mă lupt
cu lacrimile.
— Şi eu te iubesc, Maximus. Ai grijă de tine.
— Aşa am să fac. Treci înapoi la somn. Ce faci atât de
devreme la telefon, de fapt?
A închis înainte de a apuca să-i dau o replică răutăcioasă. La
naiba, mai întâi a câştigat Gin bătălia telefonică, iar acum şi Max.
Îmi ieşisem din mână.
Am oftat tocmai când două braţe m-au răsucit şi m-am făcut
ghem la pieptul lui Wes.
— Hei!
M-am cuibărit în căldura lui ca un pui de pisică şi mi-am găsit
un loc comod. El m-a mângâiat pe păr murmurând.
— Familia ta e bine?
Am dat din cap că da, încă lipită de pieptul lui.
— Da. Cyndi e bine, bebeluşul are un nume bestial, iar eu sunt
mătuşă pentru a doua oară.
— Şi cum te simţi? a murmurat Wes, dar părea foarte, foarte
departe.
Extenuarea îşi lua tributul. Chiar dacă veştile erau bune şi îmi
doream să le strig de pe acoperişuri, adormeam.
 — Mă simt... mă simt perfect.

CAPITOLUL 9

O asistentă m-a condus pe uşa biroului producătoarei

executive a emisiunii la Century Productions. Leona Markham
părea tânără pentru vârsta ei, dar mi-am ţinut gândul pentru
mine. Ca să deţină un asemenea post, avea probabil binişor peste
patruzeci de ani, dar nu arăta nici cu o zi peste treizeci. Părul ei
era o coamă deasă de bucle castanii care îi cădeau pe umeri,
scoţându-i în evidenţă ochii de culoarea caramelelor. Avea un
costum alb ca neaua, care îi venea excelent, cu pantofi de firmă cu
toc-cui, negri, devastator de înalţi. Fusta era atât de strâmtă că se
lipea de silueta ei tonifiată ca o a doua piele. De la gambele
musculoase la maxilarul fin, femeia asta petrecuse ceva timp
aranjându-se, şi funcţionase. Frate, ce mai funcţionase. Era al
naibii de sexy. Puteam doar să sper să arăt şi eu la fel de bine la
vârsta ei.
Când m-am aşezat, a trecut cu privirea peste fusta mea
simplă, mulată pe şolduri, maioul din mătase şi sandalele cu
platformă. Nu trebuia să filmez astăzi, aşa că-mi lăsasem hainele
de fiţe acasă. De fapt, eu şi Wes tocmai finalizasem a treia şedinţă
de montaj pentru cel mai nou segment din Trăind frumos. Era
vorba despre o secţie de pompieri din estul L.A.-ului care
adăpostea căţeluşi salvaţi şi îi dresa ca să poată servi drept
animale de companie pentru persoane cu handicap mintal sau
fizic şi pentru soldaţi răniţi. Pompierii făceau cu schimbul
dresând câinii să aducă lucruri, să deschidă uşi, să ceară ajutor,
să se uite după obstacole şi, cel mai important, să ofere dragoste.
Îmi arătaseră în doar câteva zile cât de mult influenţau câinii
dresaţi de ei vieţile oamenilor cărora le fuseseră dăruiţi. Era o
situaţie câştigătoare pentru toate părţile.
 — Domnişoară Saunders, a început ea, dar am întrerupt-o.
— Mia, vă rog.
Am zâmbit, m-am aşezat pe scaun şi mi-am împreunat
mâinile în poală.
— Mulţumesc, Mia. Şi tu poţi să-mi spui Leona.
Am dat din cap că da, aşteptând să aflu de ce mă aflam acolo,
înainte să apuce să spună ceva, uşa s-a deschis brusc şi au intrat
doctorul Hoffman şi asistenta lui cu ochii înstelaţi, Shandi.
— Îmi pare rău că am întârziat. Shandi şi cu mine ne uitam la
notiţele iniţiale despre segmentul cu pompierii salvatori de câini,
pe care Mia tocmai l-a editat împreună cu logodnicul ei, domnul
Channing.
Fanfaronada cu care a rostit numele lui Wes m-a făcut să dau
ochii peste cap. Desigur, Leona urmărea reacţiile mele, nu pe ale
domnului doctor. Şi-a strâmbat gura într-un surâs superior, iar
eu am chicotit în barbă.
— Mia, dragă, episodul – şi-a dus degetele la gură şi le-a
sărutat aşa cum ar face o mamă italiană venită direct din Sicilia –
este magnific. Fabulos. Am ştiut, pur şi simplu am ştiut că vei fi un
plus nemaipomenit pentru emisiunea noastră. M-am înşelat,
Leona?
Leona s-a aşezat la biroul ei monstruos, şi-a întins coatele
peste calendar şi şi-a sprijinit mâinile sub bărbie.
— Nu. Nu te-ai înşelat. De fapt, despre asta vreau să vorbim
astăzi, Mia.
Înainte de a începe să vorbească, a apăsat câteva butoane pe
telefon.
— Doamnă Milan, sunteţi acolo?
Vocea mătuşii mele a răsunat cu claritate prin difuzorul
telefonului.
— Sunt. Mulţumesc că m-aţi sunat. Cărui motiv datorez
această plăcere?
De data asta, m-am uitat în jos şi am încercat să respir ca să
nu pufnesc în râs. Millie vorbea pe un ton pretenţios când voia să
obţină sau să impresioneze pe cineva. Aveam bănuiala că e vorba
de a doua variantă.
— V-am convocat pe amândouă aici împreună cu doctorul
Hoffman pentru că avem nişte veşti şi o propunere pe care am
vrea să v-o facem amândurora.
Wes îmi spusese că s-ar putea să se întâmple asta. Mi-am
ţinut respiraţia, nedorind să sper. La naiba, mă temeam prea tare
să sper. Stând ca pe ace, m-am îndreptat şi am aşteptat.
— În cazul în care n-aţi observat, emisiunea merge extrem de
bine. Încă de la primul segment Trăind frumos al Miei, audienţa
noastră a crescut cu douăzeci şi cinci la sută. Ne-am gândit că
primul segment a fost primit atât de bine nu doar datorită
conţinutului, ci şi faptului că tu şi domnul Channing aţi apărut
recent la ştiri. Ştirile despre captivitatea lui şi speculaţiile legate
de faptul că s-ar putea să fi renunţat la film puteau fi motive
pentru care prima difuzare a mers atât de bine. Totuşi, cel de-al
doilea segment a adăugat zece la sută la numărul
telespectatorilor noştri. În ziua în care s-a difuzat al doilea
segment al tău, am avut cu cinci milioane de telespectatori mai
mult.
M-am încruntat.
— Şi ce înseamnă asta în engleză? am întrebat eu, nedorind
să par proastă, dar putea fi foarte mult, după cum putea să
însemne şi că nu am avut suficienţi telespectatori.
Sincer, nu aveam nici cea mai vagă idee în nici o direcţie. Sunt
peste trei sute de milioane de oameni în Statele Unite. Nu aveam
cum să calculez dacă cinci milioane de telespectatori în plus erau
de ajuns.
Leona s-a sprijinit de spătar, făcând ochii mari în timp ce
clătina din cap.
— Înseamnă că atunci când apari tu te urmăresc
cincisprezece milioane de oameni, spre deosebire de audienţa
medie zilnică a emisiunii, care este de nouă până la zece milioane.
— Oau!
 Am lăsat acest singur cuvânt să spună totul. Păi asta cu
siguranţă însemna că mă descurc de minune.
Doctorul Hoffman a zâmbit larg şi s-a aşezat pe scaunul de
lângă mine. A pocnit din degete arătând spre măsuţa pe care erau
aşezate diferite băuturi. Shandi a sărit de lângă peretele de care
stătea rezemată ca să-i aducă orice i-o fi cerut pe tăcute.
Fără să mă gândesc, am scos un mormăit şi m-am prefăcut că
vomit.
— Ce-i?
S-a uitat la mine cu indiferenţă. L-am privit înfuriată.
— Serios? Tocmai ai pocnit din degete spre asistenta ta.
Complet nepoliticos!
Am clătinat din cap şi m-am uitat fix în ochii Leonei.
— Îmi pare rău. Am fost deplasată.
Ea a chicotit.
— Nu, aveai dreptate. El a fost deplasat.
A întins un deget mare spre Drew.
— Din păcate, asta face parte din farmecul lui. Un nemernic
care nu ştie că-i nemernic.
Felul în care a spus-o a sunat ca un compliment, cu toate că
era orice, numai asta nu.
Drew a pufnit şi a zâmbit arogant în timp ce Shandi i-a întins
un pahar înalt cu ceea ce m-am gândit că trebuie să fie rom cu
cola, pentru că am văzut o sticlă de Malibu şi o cutie desfăcută de
Coca-Cola lângă ea.
— Mersi, drăguţo, i-a spus el drăgăstos şi ea a radiat de
fericire ca un pisoi care a prins o pasăre şi i-a lăsat stârvul la
picioare.
Dorind să mă întorc în camera de montaj, la un bărbat cu
siguranţă mai atrăgător care mă învăţa totul despre cum se
construieşte o poveste formidabilă, şi aşteptând răbdătoare, mi-
am plesnit palmele de coapse ca să le atrag atenţia amândurora.
— Mai era ceva?
— Te grăbeşti? m-a întrebat Leona aşezându-se din nou pe
scaunul ei din piele.
 Era ca o regină pe tron, iar studioul era castelul ei.
Aş fi putut să mint, dar lucrasem la asta. Wes mă învăţa că
sinceritatea chiar era cea mai bună politică în toate situaţiile.
— Da, oarecum. Wes mă aşteaptă la montaj. Finalizăm
„Munca e frumoasă “pentru emisiunea de vineri.
Leona a dat aprobator din cap.
— Sunt convinsă că va fi un succes. Mai sunteţi acolo, doamnă
Milan? a întrebat ea deodată.
Vocea mătuşii mele a hârâit prin telefon.
— Aproape că nu. Aveţi noroc că am hârţoage de făcut cât
pierdeţi voi vremea. Putem trece la subiect? Am nişte treburi de
care trebuie să mă ocup în următoarele cincisprezece minute.
Era directă şi asta îmi plăcea la mătuşa mea. Când era vorba
de afaceri, niciodată nu o lua pe ocolite, nici nu irosea timpul. Era
o calitate pe care o apreciam în general.
Leona a zâmbit şi a bătut cu degetele în birou.
— Bun. La subiect, audienţa ta şi a emisiunii creşte
exponenţial. Evident că dorim să profităm de asta. Aşa că
doctorul Hoffman şi Century Productions au fost de acord că ar
dori să-ţi acorde un spaţiu permanent în emisiune. Vei continua
cu segmentul săptămânal Trăind frumos, dar, începând cu
noiembrie, am vrea să-ţi mărim considerabil timpul de emisie.
— În ce calitate? a întrebat mătuşa Millie.
— Ei bine, iniţial ne-am gândit ca Mia să ia parte la
segmentele obişnuite ale emisiunii împreună cu doctorul
Hoffman. Arată bine şi este atractivă pentru publicul tânăr.
A aruncat o privire spre Drew.
— Nu că tu ai fi bătrân, dar eşti cu douăzeci de ani mai mare
decât ea. Să ai o fată de douăzeci şi cinci de ani pentru unele
aspecte, pentru interviuri luate artiştilor şi vedetelor mai tinere,
ar putea cu siguranţă să ridice emisiunea.
M-am întors spre doctor.
— Doctore, tu eşti de acord cu asta? Adică, dacă e adevărat ce
spune ea, o să împarţi cu mine o parte din timpul de emisie, aşa
cum nu ai mai făcut-o niciodată. Eşti sigur că vrei asta? am
întrebat eu.
Oricât mi-aş fi dorit să sar în sus şi să strig „Luaţi-mă pe mine!
Pe mine! Pe mine!“, trebuia să iau în considerare faptul că aveam
să lucrez cu cineva care fusese singur multă vreme. Era posibil să
nu fie chiar de acord cu asta. Şi, dacă nu era, nu avea să meargă.
S-ar fi răzbunat pe mine şi văzusem deja faţa urâtă a acestei
industrii. Nu ieşea bine niciodată.
Drew s-a aplecat în faţă şi mi-a cuprins mâna în palmele lui.
Necuviincios? Da. Absolut. Genul lui Drew? Nemernicul care nu
ştie că e nemernic, cum a spus Leona? Absolut.
— Mia, draga mea, a fost ideea mea.
Am aruncat o privire spre Leona, care a încuviinţat din cap,
ţuguindu-şi buzele.
— De ce? am întrebat, liniştită întrucâtva.
S-a retras după ce m-a bătut uşurel pe mână de două ori.
— Nu întineresc. Nu, nu sunt o fosilă, dar mai sunt lucruri pe
care încă îmi doresc să le fac. Să-mi petrec timpul împreună cu
soţia mea, de pildă.
A rânjit, ridicând din sprâncene.
— Ai văzut-o.
Am dat din cap că da chicotind.
— În plus, am stat prea mult timp departe de comunitatea
medicală, în afară de clientela alcătuită din celebrităţi pe care
insist să le tratez când e nevoie. Asta mă face să ruginesc. Dacă în
şase luni, până la un an de acum încolo ajungem în punctul la
care tu poţi prelua jumătate din treaba mea, aş putea să fac mai
multe, să dau consultaţii în cazuri speciale, să-mi lărgesc lista de
pacienţi etcetera. Pe bune, câştigăm amândoi. Şi tu, fiind o stea în
ascensiune... limita e cerul, dragă.
Frate, uram când îmi spunea dragă. Mereu îmi suna neplăcut,
chiar dacă ştiam că se vrea un compliment.
— Dacă – iar ăsta-i un mare dacă – Mia va fi interesată să facă
asta, vom avea nevoie de detalii legate de cifre, ore de lucru,
angajamente de călătorie şi plăţi. Nu mai este decât o săptămână
din lună, a răsunat vocea lui Millie deasupra zgomotului făcut de
unghiile ei pe tastatură. Acum mă ocup de aranjamentele Miei
pentru noiembrie şi decembrie. Dacă doriţi ca ea să ia în
considerare această variantă, aştept propunerea dumneavoastră
până mâine după-amiază.
Am încruntat din sprâncene, uitându-mă la telefon de parcă
mi-ar fi putut clarifica rahatul pe care tocmai îl scuipase pe gură
mătuşica. Ştiam sigur că nu face nici un aranjament pentru că i-
am spus că nu mai accept nimic după ce termin cu această lună.
Aveam să-i plătesc datoria lui Max şi să văd ce fac mai departe,
dar oferta asta era visul meu. Apariţia regulată într-o emisiune de
televiziune? O muncă susţinută făcând ceea ce-mi place la
nebunie? Strângând pumnii sub masă, m-am rugat ca Millie să
ştie ce face şi să nu-mi distrugă această şansă, încredere. Trebuia
să am încredere. Ea mă adusese până aici. Nu aveam nici un
motiv să cred că nu avea să ia în calcul interesul meu şi în
continuare.
Leona a lăsat capul într-o parte, gândindu-se la termenul-
limită impus de Millie.
— Bine. Îmi pun echipa la treabă chiar acum. Veţi avea oferta
până mâine la finalul programului de lucru.
— Excelent. Dacă asta e tot, vă spun tuturor la revedere. Mia,
păpuşă, vorbim diseară. Te sun eu.
— Mersi, mătu... ăăă, doamnă Milan, m-am corectat eu.
Nu era nevoie ca ei să ştie micul nostru secret. În special
pentru că nu era treaba lor.
Apelul s-a întrerupt şi eu m-am ridicat în picioare.
— Acum pot să mă întorc la lucru?
Leona mi-a zâmbit şi s-a ridicat în picioare, întinzându-mi
mâna.
— Sper că te vom felicita foarte curând pentru intrarea în
familia de la Century Productions.
Am zâmbit larg şi m-am îndreptat spre uşă. Când am pus
mâna pe clanţă, m-am oprit şi m-am întors. Trei perechi de ochi
mă priveau, aşteptând să vorbesc.
 — Ştiţi ceva, anul ăsta a fost cel mai ciudat şi cel mai
surprinzător din viaţa mea, dar până azi n-am simţit, profesional
vorbind, că sunt în locul potrivit, făcând ceea ce trebuie să fac. Vă
mulţumesc că mi-aţi dat o idee cu privire la ceea ce-mi doresc de
la viaţă pe plan profesional.
Leona şi-a dat o şuviţă după ureche, ridicând o sprânceană.
— Întrebarea este acum dacă tu crezi că anul ăsta te-a adus
încoace cu un motiv. Şi, mai mult, înseamnă asta că locul tău este
aici, alături de noi, în emisiune?
Mi-am dat seama după maxilarul încleştat şi spinarea
încordată că răspunsul meu chiar o interesa. Fără să mă gândesc
măcar o clipă, i-am răspuns:
— Momentan şi pentru viitorul apropiat, da. Abia aştept să
mă apuc de treabă.
Am ridicat din umeri, am deschis uşa, am închis-o în urma
mea şi am sărit în ascensorul care avea să mă ducă înapoi la Wes
şi la segmentul la care lucram împreună. Avea să-şi iasă din minţi
de bucurie auzind veştile bune. Urma să stau în Malibu, aveam o
ofertă de slujbă şi, la un moment dat, aveam să mă căsătoresc cu
bărbatul visurilor mele. De la nimic la ceva într-un interval de
timp de numai zece luni. Incredibil.

***
Wes a fost nebun de bucurie pentru mine. Am sărbătorit bând
prea multă şampanie, făcând dragoste pe plaja pustie când ne-am
dus să facem surf dimineaţa şi ne-am rostogolit în patul nostru
plini de sare şi de nisip. Wes avusese vise ciudate în noaptea
aceea, numai că reacţia a fost diferită.
Am simţit că s-a trezit speriat, dar nu am auzit nici un ţipăt.
Totuşi, cunoşteam rutina, aşa că am dat să sar din pat, să-l iau de
pe stânca lui şi apoi să-l iubesc cu fiecare centimetru al trupului
meu până când singurul lucru rămas în mintea lui eram noi şi
iubirea noastră, dar el m-a oprit strângându-mă cu toată puterea
de talie. Era tare ca piatra lipit de fundul meu şi, fără să gândesc,
mi-am ridicat şoldurile, frecându-mă de el. El a şuierat, răsuflarea
lui trecându-mi pe lângă lobul urechii şi silindu-mă să mă supun.
— Iubito, sunt bine.
Avea un ton aspru, dar faptul că a folosit un cuvânt de alint a
fost un plus.
— Mă iubeşti? l-am întrebat imediat.
Funcţionase de fiecare dată, dar în seara asta se schimbase
ceva, aproape ca şi cum scenariul ar fi fost rescris.
Mâna lui Wes s-a dus în jos şi mi-a cuprins sexul. Într-o
secundă, umezeala i-a acoperit cele două degete pe care le-a
împins înăuntrul meu.
Am gemut profund.
— Iubitule... mă iubeşti? l-am întrebat din nou.
M-a muşcat de umăr, împingând breteaua din satin în jos spre
biceps.
— Da, iubesc fiecare centimetru din tine, ador să te fut, te
iubesc cu disperare, a mormăit el şi a mai împins un deget
înăuntru, trăgându-mă în ţeapă cu trei degete groase, iar şi iar.
M-am arcuit sub serviciile prestate şi am întins o mână în
spate să-l iau de gât.
— Unde eşti, iubitule? am întrebat prin ceaţa dorinţei,
mişcându-mi şoldurile în contrapunct cu împingerile lui puţin
adânci.
— În tine, mi-a răspuns lingându-mă pe gât.
M-a apucat de bărbie cu cealaltă mână şi mi-a ridicat-o. S-a
răsucit ca un ninja şi m-a împins cu faţa în jos la saltea, degetele
binecuvântate dispărând. Am gemut de iritare.
Îmi răspundea la fiecare întrebare, dar tonul lui era complet
greşit. Cu incredibilă precizie, mi-a smucit şoldurile, aşa că mi-am
susţinut greutatea pe genunchi când a plonjat în mine. Am ţipat
sau, mai degrabă, am zbierat. Chiar dacă mă lucrase, eram încă
departe de a fi gata pentru suliţa de oţel dintre picioarele lui.
Avea scula tare ca piatra şi pompa neînduplecat în mine.
 — O să ţi-o trag la infinit, iubito. Am nevoie de asta. Am
nevoie de pizdulicea ta dulce. Am nevoie de umezeala ta. E atât
de uscat, atât de al dracului de uscat că nu pot să respir.
A continuat să se împingă în mine, aplecându-se deasupra
mea.
— Nici un pic de umezeală. Tu eşti oaza mea în iadul ăsta, a
murmurat el muşcându-mi pielea de pe spate.
M-a muşcat atât de tare că am scos un ţipăt, şi atunci m-a
muşcat şi mai tare. Mă durea destul de rău, dar, în acelaşi timp,
scula lui îmi atingea punctul acela din interior care-mi stârnea
dorinţele. Iar şi iar, se lupta cu demonii lui cu fiecare împingere,
ducându-mă sus, tot mai sus.
— Scoate-mă de aici, iubito. Du-mă de aici, mă implora.
Era prea mult – presiunea, durerea, precizia fiecărei intrări şi
ieşiri din trupul meu. Nu mi-am putut împiedica reacţiile. Am
avut orgasm, păsărica mea strângându-l tare, dar el nu s-a oprit
şi nu s-a eliberat. A continuat să pompeze cu putere în mine până
când m-a dus dincolo de limite încă o dată şi încă o dată. Nu avea
urmă de raţiune în încercarea de a-mi oferi plăcere, dar el nu a
terminat.
Într-un târziu, după ce mi-am luat pentru a patra oară zborul
în atmosferă, m-am prăbuşit pe saltea, dar el s-a ţinut strâns de
coapsele mele.
— Nu! Am nevoie de tine! Am nevoie să faci să dispară asta, a
strigat el printre suspine.
Cu o energie pe care nu ştiam că o mai am, m-am împins
înapoi, am îngenuncheat şi m-am înfipt în scula lui. El a încercat
să mă împingă, dar l-am trântit eu pe el. Scula lui a ieşit în sfârşit
din mine când a căzut în fund. M-am întors şi l-am încălecat,
împingându-mi genunchii în coapsele lui şi ţinându-mă de
bicepşii lui. Era ca un insectar din acela în care fluturii sunt
ţintuiţi cu bolduri în placaj. Eu îl ţineam ţintuit pe tipul meu. Era
atât de extenuat încât mi-a permis. Slavă Domnului!
Lacrimile îi curgeau pe faţă în timp ce clătina din cap spre
stânga şi spre dreapta. Pielea îi era plină de transpiraţie.
 M-am apropiat tare de faţa lui.
— Uită-te la mine!
Am vorbit suficient de tare cât să-i acopăr suspinele. A
deschis brusc ochii. Avea pupilele complet dilatate. Aşa cum
bănuiam, era prins adânc în amintiri.
— Wes! strigam eu. Vino. Înapoi. La. Mine.
L-am sărutat pe buze şi, de fiecare dată, i-am oferit iubire,
stabilitate şi cămin. Simţeam că începe să participe mai mult,
până când, într-un târziu, degetele lui mi-au trecut prin păr, m-au
apucat de cap, buzele noastre apropiindu-se.
— Mia... tu eşti paradisul, mi-a şoptit el cu buzele lipite de ale
mele, lingând carnea învineţită.
— Wes...
L-am sărutat cu fiecare gram de iubire pe care îl aveam în
mine. Împletiri adânci ale limbilor, muşcături de buze, apăsări
drăgăstoase, până când am spus cuvintele care au pecetluit totul.
— Nu mă uita, Wes. Iubitule, nu uita de noi, am scâncit eu şi
ochii lui s-au deschis brusc.
Nimic altceva decât verde ca iarba proaspăt cosită într-o
dimineaţă însorită.
— Nimic nu mă poate face să te uit, Mia. Să uit de noi. Tu eşti
eternitatea mea. Singurul motiv să mă lupt cu asta eşti tu...
paradisul meu personal.
— Te iubesc.
M-am înecat cu emoţia adunată în piept.
— Doamne, Mia, să spun că te iubesc n-ar fi de ajuns.
A început să-mi spună cu buzele ceea ce nu-mi putea spune în
cuvinte.
Îţi mulţumesc. M-a sărutat pe frunte.
Îţi mulţumesc. Mi-a sărutat bujorii din obraji.
Îţi mulţumesc. M-a sărutat pe gât.
Îţi mulţumesc. M-a sărutat pe buze.
A repetat acest circuit până când totul a dispărut şi noi ne-am
trezit pe o insulă, bine adăpostiţi în siguranţa iubirii noastre.
Nimic nu putea distruge acel paradis. Nimic.
 CAPITOLUL 10

Clădirea era înaltă, extraordinar de ostentativă în interior şi

plină de oameni de afaceri şi femei în costume elegante care
probabil costau mai mult decât motocicleta mea. Wes mă ţinea
atât de strâns de mână că mi-am scuturat-o până când şi-a slăbit
strânsoarea. Aveam amândoi palmele umede şi lipicioase în timp
ce mergeam spre liftul prin holul ca o cavernă al clădirii. Am
cercetat afişajul cu privirea şi am apăsat pe şapte. Norocosul
număr şapte. Nu puteam decât să sper.
— Pentru ce am venit aici? a oftat Wes şi s-a sprijinit de
peretele liftului.
Am pufnit şi m-am aplecat spre el.
— Ştii bine pentru ce. E timpul.
— Sunt bine, a scrâşnit el printre dinţi.
Am ridicat capul, apoi un şold şi m-am uitat fix în ochii lui.
— Serios? Iar purtăm discuţia asta? Pentru că astă-noapte nu
cred că erai tu cel care avea o mână în jurul gâtului, ţintuit în
timp ce bărbatul vieţii tale îţi lua cu asalt fofoloanca.
Lui Wes i s-au umflat nările şi a scrâşnit atât de tare din dinţi
că am putut să-i aud dinţii lipindu-se unii de alţii.
— Ştii că nu ţi-aş face rău niciodată.
M-am apropiat mai mult, lipindu-mă cu pieptul de el, i-am
cuprins obrajii în palme şi l-am silit să se uite la mine.
— Intenţionat, nu, nu-mi imaginez că mi-ai face. Dar nu eşti
mereu tu bărbatul lângă care mă trezesc. Uneori este bărbatul
care se luptă pentru viaţa lui, bărbatul care a văzut cum o femeie
la care ţine a fost brutalizată zi de zi, bărbatul care, timp de o
lună, a folosit sexul ca să-şi bandajeze gaura neagră căscată în
inimă. Iubitule...
Wes m-a luat în braţe.
 — Fac asta pentru tine. Pentru că nu pot să concep gândul că-
ţi pot face rău. Nu vreau ca noaptea trecută să se mai repete. A
fost mai mult decât josnic. Nici nu ştiu cum de poţi să te mai uiţi
la mine, nu mai vorbesc de a-mi fi alături. Sunt atât de al dracului
de egoist. O să fac tot ce-mi stă în puteri să te păstrez lângă mine.
Te rog, nu mă părăsi, Mia.
Am expirat tot aerul din plămâni şi l-am sărutat pe gât.
— N-am să te părăsesc niciodată.
S-a auzit un sunet şi uşile s-au deschis. Am ieşit ţinându-ne de
mână, împreună, dar răniţi. Noaptea trecută fusese picătura care
umpluse paharul.
Am ajuns la uşa cu geam mat pe care scria cu litere mari şi
negre Anita Shofner, Psiholog. Am deschis uşa şi am intrat într-o
sală de aşteptare. Într-un colţ, era o recepţie unde stătea aşezată
o femeie pe care aş fi putut să o confund cu Angela Lansbury. A
ridicat ochii albaştri şi reci, iar toată faţa i s-a luminat când am
intrat.
— Ăăă, avem o programare la doamna doctor Shofner.
A zâmbit, a luat un clipboard şi mi l-a întins.
— Poftiţi. Completaţi asta şi doamna doctor vă va primi în –
s-a uitat la ceas, era patru fără un sfert – în următoarele
cincisprezece minute. De obicei, o şedinţă durează până la fără
cinci.
Am dat din cap că da şi m-am dus cu Wes spre un şir de
fotolii. L-am ajutat să completeze formularele, chiar dacă era
perfect capabil să o facă singur. Puteai să tai cu un cuţit tensiunea
din jurul lui, atât era de densă. L-am frecat pe antebraţ în timp ce
genunchiul îi pulsa. Era ceva nou să-l văd atât de neliniştit. Îl
văzusem pe Wes în tot felul de medii diferite, dar niciodată într-
unul în care se simţea în mod evident inconfortabil. Era de-a
dreptul suspicios, de fapt.
Mi-am împletit degetele cu ale lui, i-am dus mâna la buze şi i-
am sărutat palma.
 — Hei, o să fie bine. O să fiu acolo cu tine. Dacă, după
cincisprezece minute, tot nu te simţi în largul tău, renunţăm.
Bine?
El a inspirat adânc şi a lăsat aerul să iasă.
— În regulă. Sunt bine. Doar că... urăsc ce s-a întâmplat şi să
continui să vorbesc despre asta mă face să cred că o să se repete
şi mai rău.
Am ridicat din umeri.
— Asta s-ar putea întâmpla, dar, până la urmă, ar trebui să te
ajute să te împaci cu tine, să te ajute să te vindeci, ca să devină
parte din trecutul, nu din prezentul tău.
Băteam câmpii cu atâta graţie că abia vedeam înaintea
ochilor. Habar nu aveam ce poate să facă pentru el un psihiatru
specializat în stresul posttraumatic, dar fiecare persoană cu care
vorbisem îmi dăduse garanţii. Mi se spusese că avea nevoie de
ajutor ca să treacă peste asta. Credeam că fac o treabă bună
amintindu-i ce are, iubindu-l fără ascunzişuri, dar, până la urmă,
poate că şi asta făcea parte din problemă. Singurul lucru pe care-l
ştiam cu certitudine era că noaptea trecută fusese rău. Rău tare,
şi nu mai voiam să trăiesc aşa ceva vreodată sau să mă tem să mă
întind în pat lângă bărbatul pe care îl iubesc.
Uşa s-a deschis şi, spre surprinderea mea, a ieşit Gina DeLuca.
Nu ne observase încă, dar când a văzut-o Wes m-a strâns dureros
de degete, întrerupându-mi circulaţia. Gina vorbea încet,
ştergându-se la ochi cu un teanc întreg de şerveţele. Femeia de
lângă ea a mângâiat-o încet în sus şi în jos pe biceps, apoi a tras-o
cu grijă într-o îmbrăţişare. Doamna doctor o consola şi o
îmbrăţişa. Da. Asta era tot ce aveam nevoie ca să ştiu că suntem
în locul potrivit. Funcţiona pe bază de dragoste şi compasiune şi
exact de asta avea nevoie tipul meu.
Gina s-a întors şi s-a oprit brusc. Ochii ei umezi s-au luminat
şi pe faţă i-a apărut un zâmbet larg.
— Weston, ai venit.
A clătinat din cap şi a întins braţele spre el. El s-a deplasat
spre ea pe pilot automat, strângând-o în braţe cu putere. M-a
străbătut un fior de iritare pe şira spinării pentru că a trebuit să o
atingă. Am strâns pumnii să gonesc gelozia ridicolă care ieşea la
lumină ori de câte ori o vedeam pe actriţă. Eram nerezonabilă,
ştiam asta, dar nu puteam să mă stăpânesc.
Wes s-a tras în spate şi Gina a fluturat o mână înspre mine.
— Deci aţi convenit, în sfârşit, să-mi urmaţi sfatul şi să veniţi
la doamna doctor Shofner. Mi se pare grozav. Pentru mine, ea e
mană cerească. Sună-mă săptămâna asta dacă vrei să vorbim
despre... ştii tu – umerii i-au căzut şi expresia i s-a schimbat
dintr-una jovială într-una învinsă în doar o secundă –, ăăă, orice
ţi-ar cere să lucrezi. Nu că ai avea nevoie de ajutor, dar... ăăă...
Şi-a scuturat palmele de parcă ar fi fost ude. Apoi a tras aer în
piept.
— În sfârşit, baftă. Sper că o să te ajute la fel de mult cum mă
ajută pe mine.
Apoi a plecat, ieşind pe uşă de parcă i-ar fi luat foc călcâiele.
Da, gelozia mea era dureros de deplasată. Femeia asta era
distrusă complet şi avea nevoie de prietenia pe care i-o oferea
Wes. Între ei nu mai exista decât traumă în acest moment.
Wes a aruncat o privire spre mine, cu ochi trişti şi plini de
remuşcări. L-am luat de mână.
— Nu poţi să faci nimic. Hai să vedem cum merge cu doamna
doctor, ce zici?
El a închis ochii şi a dat aprobator din cap. Ne-am întors şi
doamna doctor a ţinut uşa să intrăm.
— Bănuiesc că dumneavoastră sunteţi Weston Channing şi
Mia Saunders. Vă rog, poftiţi.
Am intrat în cabinet şi m-a izbit un miros de vanilie. Într-un
colţ era aprinsă o lumânare crem, răspândind un parfum
liniştitor care se potrivea cu încăperea. Peretele din stânga era
acoperit de la podea şi până în tavan cu cărţi. Lucrări medicale
frumos aliniate alături de câteva şiruri de titluri de ficţiune pe
care le-am recunoscut şi de altele cu mari scriitori.
În timpul petrecut cu Warren citisem foarte mult. La fel şi cu
Alec. Amândoi erau mari iubitori ai cărţii şi-mi descoperisem
rapid fascinaţia pentru clasici. Cărţi pe care nu mă deranjasem să
le citesc în şcoală, ca Marile speranţe de Dickens sau Romeo şi
Julieta de Shakespeare, mi-au oferit evadarea într-un alt timp în
care lucrurile ar fi trebuit să fie mai simple, dar nu erau. Viaţa
trăită era plină de oameni, relaţii, iubire şi teamă. Ca totul în
viaţă, indiferent de epocă, totul se învârtea în jurul actului simplu
al iubirii sau al fricii de necunoscut.
Biroul doamnei doctor, o antichitate enormă din lemn de
cireş cu picioare rotunjite şi margini oblice, era aşezat de-a
lungul peretelui din spate. Părea suficient de masiv cât să fie
nevoie de doi bărbaţi care să-l ridice dacă doamna doctor voia să
aplice principii feng shui. Pe peretele din dreapta era o zonă de
şedere cu o măsuţă de cafea. O canapea lungă cu dungi albe şi
aurii era îndreptată spre cameră. Două scaune de lectură cu
spătare înalte erau aşezate în faţa canapelei, creând o atmosferă
plăcută pe care am apreciat-o.
— Vă rog să luaţi loc, ne-a făcut semn doamna doctor
Shofner.
Wes m-a condus la canapea şi, după ce m-am aşezat, a luat loc
lângă mine. Când spun lângă mine, vreau să spun că era practic
peste mine. Mi-a tras mâna într-a lui şi mi-a aşezat-o în poala lui,
acoperind-o cu cealaltă mână. Doamna doctor a remarcat
mişcarea, dar nu a comentat. În mod evident, Wes nu era în apele
lui. Nu vezi în fiecare zi un bărbat atât de sigur pe el agăţându-se
aşa de o femeie.
Doamna doctor s-a aşezat pe unul dintre scaunele roşii cu
spătar înalt, picior peste picior, şi şi-a proptit bărbia în pumnii
strânşi. Părul ei castaniu deschis, de culoarea mierii, era aranjat
într-un coc elegant, iar pe nas purta cu graţie o pereche de
ochelari cu rame de baga. Purta pantaloni bleumarin şi o bluză
bej pe gât. Avea un aspect profesional şi totuşi abordabil. La
încheietura palidă avea o brăţară de aur de care atârna un singur
talisman. Era o inimioară şi mi-am imaginat îndată că probabil că
fusese un dar din partea unei persoane iubite, poate soţ sau copil.
M-am uitat prin cameră şi, de unde stăteam, abia am reuşit să văd
o fotografie de familie îndreptată spre scaunul ei. Un alt punct în
favoarea doamnei doctor. Familistă. Reputaţia ei, ajutorul pe care
i-l oferea Ginei şi faptul că era o femeie cu familie m-au făcut să
cred că exista şansa să-l poată ajuta pe tipul meu să treacă peste
trauma experienţelor sale în Sri Lanka şi Indonezia.
Doamna doctor Shofner s-a uitat la mine, apoi la Wes.
— Înţeleg că sunteţi amândoi aici pentru că aveţi nişte
probleme din cauza unei experienţe tragice trăite recent.
Am dat din cap că da. Wes nu s-a clintit şi nu a scos o vorbă.
— Şi această traumă vă afectează relaţia? a continuat ea,
intrând în natura personală a motivului prezenţei noastre acolo.
— Da, am afirmat eu fără ezitare.
Umerii lui Wes s-au încordat când a început să vorbească.
— Aproape că am violat-o pe Mia azi-noapte. Eram prins în
mijlocul unui coşmar, a spus Wes sec. Nu vreau să mai fac asta
niciodată sau să risc să o fac să sufere. O iubesc. Avem de gând să
ne căsătorim. Puteţi să reparaţi asta?
A rostit cererea atât de repede, că n-am apucat decât să mă
holbez la el şi să aştept răspunsul psihologei.
Doamna doctor şi-a umezit buzele şi a ţâţâit din limbă.
— Mă rog, sper să pot să ajut...
Am întrerupt-o.
— Nu m-a silit să fac nimic şi cu siguranţă nu mi-a făcut rău.
Mai mult decât orice altceva, am fost surprinsă şi buimăcită
pentru că s-a modificat rutina coşmarurilor nocturne. Nu mai ştiu
sigur cum să-l aduc înapoi.
Medicul a ridicat mâinile în aer.
— Oho-ho. Coşmaruri. Rutină. Atacuri sexuale. Căsătorie. Hai
s-o luăm mai uşurel. Domnule Channing... Weston... pot să-ţi spun
Weston?
Wes a dat din cap că da.
— Bun. Weston. Ştiu cine eşti. Am citit ziarele şi am oarecare
idee despre lucrurile prin care s-ar putea să fi trecut.
Normal, tocmai o văzusem pe Gina ieşind din cabinetul ei.
Evident că îi povestise tot ce se întâmplase.
 Psihologul şi-a împreunat mâinile şi s-a aplecat în faţă.
— Ai trecut prin ceva ce nu ar trebui să trăiască niciodată
vreo fiinţă umană. Captivitatea este un lucru căruia i-ai
supravieţuit. Nu defineşte ceea ce eşti.
S-a rezemat din nou şi a expirat încet.
— Acum, ceea ce trebuie să facem este să vorbim despre
experienţa ta personală. Treci prin toată întâmplarea şi
povesteşte-mi-o, indiferent cât e de neplăcută sau dezgustătoare.
Putem face asta doar noi doi sau cu Mia de faţă. Tu alegi.
Wes s-a uitat mai întâi la mine, apoi în altă direcţie.
— Deocamdată rămâne aici. Dar poate că şedinţa următoare,
când, ăăă... – Şi-a dres glasul –, când vom intra în detalii, putem
face asta doar noi doi. E în regulă?
I-a adresat doamnei doctor întrebarea, dar se uita la mine.
După toate acestea, încă aştepta aprobarea mea. Ceea ce nu
înţelegea era că eu nu voiam decât ca el să fie mai bine, să
redevină el însuşi. Să-şi găsească liniştea. Am zâmbit larg şi l-am
strâns de mână.
— În regulă, din moment ce o avem aici pe Mia la şedinţa
asta, ce-ar fi să vorbim despre problema violului de care
pomeneai.
Am dat ochii peste cap şi mă pregăteam să neg, din nou, când
Wes mi-a pus un deget pe buze.
— Iubito, ce s-a întâmplat a fost intolerabil. Mi-e frică să mă
culc lângă tine diseară. De aceea am fost de acord să vin aici. Dacă
va fi de ajutor, voi face tot ce e necesar.
Am ridicat bărbia şi l-am privit pe bărbatul meu puternic,
iubirea vieţii mele, povestindu-i unei străine despre nopţile
noastre de tortură.
— Am des coşmaruri noaptea. Mia a găsit o modalitate să mă
smulgă din ele, a spus Wes.
— Şi care ar fi aceasta? a întrebat ea luându-şi carneţelul de
pe măsuţă şi mâzgălind ceva.
Wes s-a înroşit şi a deschis gura, apoi a închis-o la loc.
Imaginea asta de timid era extraordinar de adorabilă şi mă făcea
să-mi doresc să-l sărut în mod repetat, până când m-aş fi înroşit
şi eu la fel de tare la faţă. A ridicat o mână şi a dus-o la ceafă,
clătinând din cap.
— Facem dragoste, am răspuns eu încet, dorind să-l scutesc
de orice urmă de stânjeneală.
Doamna doctor a zâmbit.
— Şi cum îl aduce asta înapoi?
Întrebarea îmi era adresată mie.
— Nu ştiu exact. La început, este extrem de furios, transpirat,
cu pupilele dilatate. De obicei, se trezeşte ţipând sau strigând sau
trebuie să-l trezesc eu aprinzând lumina, pentru că se
zvârcoleşte.
Psihologa a notat ceva şi a aşteptat să continuu. M-am uitat să
văd dacă nu cumva vrea Wes să spună în locul meu, dar el s-a
mulţumit să-mi facă un semn să vorbesc mai departe, ceea ce am
şi făcut.
— Uneori, îmi dau seama că încă e acolo.
— Acolo?
Doamna doctor a ridicat din sprâncene. Mi-am răsucit o buclă
pe degetul arătător, gândindu-mă cum să răspund, când a
intervenit Wes.
— În vis, în complex, în coliba aceea, legat de zid, stând în
propria mea mizerie.
M-am lăsat pe spate, sperând că va lua el frâiele.
— Atunci o aud pe Mia prin ceaţă sau de foarte departe
punându-mi întrebări.
S-a încruntat şi a început să se uite insistent la pantofii pe
care-i asortase cu o pereche de blugi prespălaţi închişi la culoare.
— Ce întrebări? l-a întrerupt medicul.
A ridicat din umeri fără a se uita în sus, de parcă pantofii lui
erau cel mai interesant lucru din lume.
— Dacă o iubesc. Unde sunt. Genul ăsta de lucruri. De obicei,
asta mă ajută să mă întorc. Dar atunci sunt... ăăă... înţelegeţi...
zona mea de jos... ăăă... e atât de...
 N-a mai putut continua exact când a arătat cu degetul spre o
parte a corpului lui care îmi înmuia genunchii. Ar trebui să fie al
naibii de mândru de apendicele acela. Îmi făcea lucruri
incredibile şi merita menţionat cu multe laude.
— Excitat? Gata de copulaţie? l-a întrebat doamna doctor pe
un ton egal, fără vreo urmă de aluzie.
Voiam să-i aplaud profesionalismul, când gândurile mele au
luat-o razna la simpla menţionare a sculei lui mari.
— Da! a spus el exagerat de tare şi apoi a închis ochii. Adică,
mda. Doamne! Cât e de jenant!
I-am masat umărul şi m-am apropiat mai mult de el.
— Absolut deloc.
— Chiar nu este, Weston. E o reacţie naturală la frică şi, din
cauza a ceea ce ai trăit, a faptului că te-ai temut pentru viaţa ta,
are sens să vrei să apelezi la partenera ta pentru alinare,
căutându-i iubirea. Nu văd nici o problemă în asta. Totuşi, ceva
trebuie să se fi schimbat, altfel n-ai fi aici.
Wes a dat din cap că da şi a strâns din buze atât de tare că s-
au albit. Mi-a lăsat mâna, s-a ridicat şi a început să se plimbe prin
spatele canapelei, uitându-se din când în când pe geam.
— Puteam s-o rănesc. Am strâns-o de gât.
A rostit cuvintele de parcă i-ar fi fost înecate în vomă.
Dezgustător şi rău.
— Apoi am încercat să-i intru între picioare. Asta făceau ei!
Asta îi făceau ei Ginei!
S-a apucat de părul de la tâmple şi a clătinat din cap mai tare
decât ar fi făcut-o un om normal la cap.
— Şi eu am încercat să-i fac asta Miei. Ce e în neregulă cu
mine? a strigat el.
Doamna doctor s-a ridicat şi s-a dus la el înainte ca eu să apuc
să înţeleg tot ce a spus. I-a şoptit ceva şi l-a adus înapoi pe
canapea.
— Weston, uneori, când suntem prinşi într-un coşmar,
minţile noastre recreează evenimente extraordinare şi le rescriu
într-un mod diferit. Experienţa asta poate să fi fost modul minţii
tale de a suporta ceea ce ai văzut. Mia, crezi că Weston încerca să-
ţi facă rău?
Am clătinat cu putere din cap.
— Nu! Absolut deloc. În clipa în care i-am zbierat numele, a
fost ca şi cum am apăsat pe un întrerupător, dar mă tem că
noaptea trecută ne-a tras mult înapoi şi sperăm că îl puteţi ajuta
să treacă prin unele dintre aceste probleme, am adăugat eu,
apropiindu-mă şi mai mult de Weston.
Părea nefericit şi se ghemuise, practic, în colţul lui din
cealaltă parte a canapelei. În clipa în care m-am dus lângă el, mi-a
petrecut un braţ peste umeri şi şi-a ascuns faţa în gâtul meu.
— Doamne, sunt atât de norocos să te am, Mia, iubita mea...
L-am bătut uşor pe obraz, schimbând priviri cu doamna
doctor.
— Ştiu. O să trecem peste asta. Împreună.

***
Ultima săptămână din octombrie. Wes mergea la doamna
doctor Shofner de trei ori pe săptămână. El hotărâse aşa. Ea i-a
spus că are nevoie de terapie intensivă ca să apuce pe calea
vindecării. Tipul meu a fost complet de acord. Cealaltă noutate
adăugată rutinei noastre erau micile somnifere albe pe care le lua
acum înainte de culcare în fiecare seară. Se pare că Wes îi ceruse
medicului ceva care să-l facă să doarmă buştean.
Oricât de tare mi-ar fi lipsit sexul sălbatic din miez de noapte,
nu-mi lipsea motivul care-l provoca. În plus, obţineam beneficii
suplimentare din somnul complet, neîntrerupt, de şapte ore.
După numai o săptămână de odihnă pe timpul nopţii şi cu un
bărbat care nu se mai temea că o să mă atace în somn, eram
amândoi cu totul alte persoane. Lumea era a noastră şi aveam să
trăim. În sfârşit.
Wes şi cu mine ne trezeam destul de devreme dimineaţa,
făceam dragoste, ca bonus, şi apoi făceam surf. Eu plecam la
serviciu sau spre camera liberă pe care o transformaserăm în
birou pentru mine, iar Wes mergea la sală, stătea pe plajă sau
pierdea vremea prin casă. Încă nu spunea nimic despre filmul
aproape terminat sau dacă va scrie ceva în viitorul apropiat.
Oricum, nu avea nevoie de bani. Casa şi maşinile erau achitate şi
avea o grămadă de investiţii. Din câte spunea Wes, nici unul
dintre noi nu trebuia să-şi facă griji în privinţa banilor pentru tot
restul vieţii şi tot am fi trăit confortabil. Pentru mine nu era de
ajuns. Nu în privinţa banilor îmi făceam eu griji. Ci în privinţa lui
Wes, a energiei lui, a ambiţiei lui, a puterii lui de muncă. Până la
urmă, el şi doctoriţa trebuiau să discute pe tema asta, dar
momentan vindecarea de traumă era de maximă importanţă.
Un alt efect secundar nefericit al faptului că Wes stătea acasă
şi trecea prin terapia împotriva stresului posttraumatic erau
multele zile în care veneam şi-l găseam râzând cu Gina pe
canapea sau în curtea interioară. Judi se încrunta la mine de cum
intram, de parcă l-aş fi lăsat să ne strice relaţia. Ceea ce nu
înţelegea ea era faptul că nimic nu mai putea să intervină între
mine şi Wes. Era prea târziu. Reprezentam acum totul unul
pentru celălalt. Îmi făcea plăcere să o văd pe Gina DeLuca, femeia
căreia i-o trăsese din când în când vreme de câteva luni? Nu, nu-
mi făcea. Mi-a repetat doamna doctor de nenumărate ori că asta
face parte din procesul lui de vindecare aşa cum face şi dintr-al
ei? Da, da, mi-a repetat-o. Aşa că, din nefericire, zâmbeam şi
suportam. Aş fi suportat orice atât timp cât Wes se găsea pe
drumul spre fericire.
Acum, că era sfârşitul lunii, aşteptam ceva extraordinar. Da,
aveam să fiu, de două ori pe săptămână, vedeta emisiunii Dr.
Hoffman, pe lângă segmentul meu de cincisprezece minute din
fiecare vineri, dar astăzi urma să sosească şi Ginelle. Abia
aşteptam! Să o am pe prietena mea cea mai bună la numai
cincisprezece metri de mine pe aleea pietruită spre casa de
oaspeţi avea să mă liniştească într-un fel pe care nu l-aş fi crezut
vreodată cu putinţă.
În momentul în care am auzit maşina parcând pe alee, am
sărit de pe scaunul din curtea interioară şi am luat-o la fugă. L-am
auzit pe Wes explicându-i Ginei reacţia mea bizară în timp ce ea
sorbea din Chardonnay.
— Prietena ei cea mai bună se mută aici din Las Vegas şi o să
stea la noi, în casa de oaspeţi, l-am auzit spunând în timp ce eu
alunecam pe gresia din hol în şosetele cu Moş Crăciun.
Deschizând larg uşa, am găsit-o acolo cu mâna ridicată ca să
bată.
— Ce dracu cauţi aici, târfă nasoală?
Mi-am deschis larg braţele şi ea s-a aruncat în ele.
— Doamne, ce puţi!
A tras aer în piept din părul meu şi m-a strâns de mi-au mers
fulgii.
— Mai faci şi tu un duş?
S-a tras înapoi rânjind, dar şi-a ţinut mâinile pe faţa mea.
— Arăţi bine... pentru o panaramă. Doamne, ce dor mi-a fost
de curul tău de târâtură. Ştii ce greu e să atragi atenţia unui tip
când n-ai un cur cât o clătită ca să se compare cu toate astea – şi-
a trecut mâinile peste silueta micuţă, dar dotată.
Gin avea ochii umezi şi lacrimile ameninţau să înceapă să
curgă.
— Ce nasol de tine! Şi să nu îndrăzneşti să dai apă la şoareci!
M-am bosumflat şi am tras-o din nou în braţele mele. E atât
de micuţă în comparaţie cu mine şi, după standardele curente, eu
sunt de înălţime medie.
Wes şi-a dres glasul şi ne-a împiedicat să ne mai aruncăm
insulte una alteia. M-am întors, i-am zâmbit cu gura până la
urechi şi i-am prezentat-o pe Gin.
— Wes, iubitule, ea este prietena mea cea mai bună, Ginelle.
Gin, fă cunoştinţă cu Weston Channing al III-lea.
Wes a murmurat „al III-lea “şi mi-a făcut cu ochiul.
— Îmi pare bine de cunoştinţă.
I-a întins mâna.
Ginelle nu a spus nimic. Stătea cu gura căscată şi cu ochii
ieşiţi din orbite.
 — Să fiu a naibii, cât e de sexy. Mi s-au udat chiloţii. Stai aşa,
că n-am chiloţi pe mine. Mi s-au udat chiloţii invizibili!
Am închis ochii, spumegând în tăcere. Wes a hohotit de râs. A
îmbrăţişat-o pe Ginelle. Ea şi-a frecat trupul minion de bărbatul
meu. Dacă oricine în afară de ea ar fi încercat să-l pipăie, aş fi fost
furioasă şi chiar mortală de-a dreptul. Dar, din moment ce ştiam
că o face doar ca să mă calce pe coadă, m-am prefăcut că o ignor.
— Ăăă, gata, ajunge cu îmbrăţişatul.
A dezlipit-o pe Gin de trupul lui. Ea a avut grijă să-l apuce de
tricou încercând să-l ţină lângă ea. S-a agăţat ca o lipitoare.
Clătinând din cap, i-am dat peste mâini.
— Fă-ţi şi tu rost de unul, am admonestat-o în glumă, iar ea s-
a bosumflat.
— Ce fel de prietenă îmi eşti? Tu eşti cu păpuşa Ken
producătoare de filme din Malibu şi nu ai nici un păpuşel cu care
să mă joc şi eu? a mormăit ea încrucişându-şi braţele.
Normal că tocmai atunci şi-a făcut apariţia şi Gina, ţinându-şi
poşeta în mână. Gin i-a studiat corpul superb, părul perfect,
dinţii, hainele şi machiajul şi a întins un deget peste umăr.
— Asta cine-i? Barbie cea brunetă?
Am râs, dar mi-am muşcat limba când am văzut că Gina s-a
încruntat. Trecuse prin destule.
— Ginelle, ea este Gina DeLuca, prietena lui Wes.
Ginelle a recunoscut-o pe dată şi am ştiut că o să iasă rău.
S-a uitat pieziş şi totul corpul i s-a încordat.
— Vrei să spui prietena de futu...
I-am lipit o palmă peste gură, dar ea a continuat să profereze
înjurături, apărându-mi ceea ce credea a fi onoarea mea în timp
ce încerca să se elibereze. Aveam cu aproape douăzeci de kile mai
mult decât subţirica de un metru şi jumătate. Să o ţin la respect
devenise specialitatea mea după atâţia ani.
— Ăăă, mă bucur că ne-am văzut. Gin e obosită, a fost o
călătorie lungă, o conduc la locul ei.
Am târât-o efectiv afară pe uşă, călcâiele atârnându-i pe
podea. Imediat ce am ajuns afară, m-a împins.
 — Ce mama dracului a fost asta? Pizda aia stă acolo şi o face
pe prietena când el şi-o băga-n ea în urmă cu doar câteva luni!
Nu-mi vine să cred că îi permiţi măcar să intre în casă. Eşti
nebună?
Am oftat şi am continuat să o târăsc spre camera ei.
— Nu, nu-s nebună. Dar avem nevoie de ceva pileală serioasă
pentru discuţia asta.
M-am îndreptat spre dulăpiorul cu băuturi pe care îi cerusem
lui Judi să-l umple. Ochii lui Gin s-au luminat ca un pom de
Crăciun. Am pufnit.
— Îţi place noua ta casă? Am întins o mână în stilul
prezentatoarei de la Roata norocului.
Gin a studiat locul. Era considerat o garsonieră, aşa că avea o
chicinetă micuţă, un living, dormitor separat şi o baie pentru o
persoană. Perfect pentru o tânără femeie care-şi lua viaţa de la
capăt.
— E mai mare decât locuinţa mea din Vegas. Eşti sigură-
sigură că mă vrei aici? Ce s-a întâmplat acolo, mda, asta s-ar
putea întâmpla oricând.
A clătinat din cap. Chiar nu avea de gând să se scuze. Nu era
genul ei. Rareori se scuza pentru felul ei de a fi.
Mi-am petrecut un braţ pe după umerii ei şi ne-am ciocnit cap
în cap.
— Ştiu, şi te iubesc exact aşa cum eşti. Dar avem multe de
discutat ca să ştii cum să tratezi anumite situaţii.
I-am întins vodca şi sucul de afine, ne-am aşezat amândouă
pe canapeaua pluşată şi i-am povestit totul. Când am terminat,
căscam amândouă şi trecuserăm prin câteva ture de plâns. Era
aproape cathartic să împărtăşesc totul unei persoane care mă
cunoştea. Cineva care mă cunoştea aproape de când mă ştiam şi
care nu mă judeca, nu-mi punea întrebări şi nu mă vedea într-o
lumină proastă. Gin era pur şi simplu alături de mine şi acum
aveam să fiu şi eu alături de ea, în timp ce se vindeca în urma
experienţei trăite. Poate că o voi putea convinge să meargă la
Anita Shofner, extraordinara psihologă. Am să aduc vorba mai
târziu, nu acum. Voiam să se aranjeze mai întâi.
— Deci o să te simţi bine aici?
Mi-am încrucişat degetele, sperând că va reuşi cu adevărat.
— Mia, aveam nevoie de schimbarea asta. Era momentul să
las totul în urmă. Slujba aia nenorocită, sentimentul de inutilitate,
dorul de tine şi traiul în aceeaşi cloacă zi după zi. Era momentul
pentru o aventură. Sunt gata să văd unde mă duce viaţa aici, în
California.
— Să-ţi spun ceva. Dacă am învăţat un singur lucru după anul
ăsta, e să am încredere în călătorie.
Am arătat spre picior, iar ea a rânjit răutăcios cu ochii la
tatuajul care-mi devenise temă muzicală personală.
— Sunt ceva saloane de tatuaj prin zonă?
A ridicat din sprâncene, impulsiva nebunatică.
Am dat din cap că da, mi-am îndoit braţul şi am aşteptat ca ea
să şi-l strecoare pe al ei dedesubt. Toate gândurile la somn au
dispărut la simpla sugestie de a-şi face un tatuaj.
— Da, chiar cred că este unul.
Ginelle mi-a zâmbit superb. Fusese încântătoare
dintotdeauna şi acum era aici, cu mine, gata să-şi ia viaţa de la
capăt. Şi, de data asta, aveam să fiu lângă ea ca să o ajut.
— Condu-mă.
A făcut un semn spre uşă şi m-a cuprins deodată un
sentiment de lumină absolută.
— De data asta, eu conduc!
Vorbeam foarte serios. După zece luni în care făcusem cum
mi se spusese, mă dusesem încoace şi încolo, angajată să fiu ceva
ca să salvez pe altcineva, eram sătulă să-i urmez pe alţii. De acum
înainte, aveam să-mi conduc propriul destin.
 NOIEMBRIE

Ekatarina Sayanova,
Să redactezi povestea cuiva e ca şi cum i-ai critica unei femei
copilul. Nu e uşor să o faci fără a răni.
Cumva, iar şi iar, tu poţi să faci asta pentru mine.
Redactezi cu graţie, compasiune şi respect.
Îţi sunt nespus de recunoscătoare.
Sub îndrumarea ta, cu fiecare poveste, devin o scriitoare mai bună.
Îţi mulţumesc.
 CAPITOLUL 1

Fulgi de zăpadă. Unici, fragili, niciodată doi la fel. Absolut

fascinant. Am prins unul cu gura în timp ce cădeau din cer. S-a
topit în clipa în care mi-a atins limba. Ninsoarea mă vrăjea, câţiva
fulgi mi-au căzut pe gene, împiedicându-mi temporar vederea.
Am clipit ca să-i alung şi am expirat. Un norişor de ceaţă din
răsuflarea mea caldă, imitând o dâră de fum. Mi-am întins
mâinile în lateral şi m-am învârtit încet, lăsând fulgii uşori ca
pana să-mi aterizeze pe faţă şi în palmele deschise.
— Dacă ai terminat cu jucatul în zăpadă, putem intra odată în
hotel? a râs Wes. Am îngheţat.
Şi-a lipit nasul rece de căldura gâtului meu. M-a îmbrăţişat pe
la spate, ţinându-mă strâns. I-am acoperit braţele cu ale mele.
— E atât de mişto! În Vegas ninge aşa de rar, iar în L.A. chiar
niciodată.
Am privit înfiorată minunea naturii.
El s-a cuibărit mai bine la gâtul meu, lăsând în urmă un şir de
săruturi.
— E atât de mişto că mi-au îngheţat ouăle şi scula mi s-a
transformat în ţurţure.
— Ei bine, dintotdeauna mi-a plăcut îngheţata cu arome.
Am chicotit şi m-am întors, ca să fim faţă în faţă.
— Îţi mulţumesc că ai venit cu mine. Sinceră să fiu, nu eram
pregătită să stau departe de tine.
Wes a zâmbit în felul acela care mă făcea să-mi doresc să sar
pe el. Doamne, Dumnezeule, bărbatul meu era atât de sexy, chiar
şi încotoşmănat şi cu căciuliţă.
— Cine ar refuza două săptămâni la New York cu o femeie
atât de frumoasă?
S-a aplecat spre mine, şi-a frecat nasul de al meu şi m-a
sărutat pe buze.
 Mincinosul. Când producătorii mă anunţaseră că trebuia să
merg la New York pentru două săptămâni ca să filmez celebrităţi
pentru segmentul special Fii recunoscător al emisiunii, dar şi
pentru rubrica mea săptămânală, Trăind frumos, nu păruse atât
de interesat. Spusese că evită Coasta de Est ca pe ciumă în lunile
de iarnă. Bănuiesc că Oceanul Atlantic nu e suficient de cald, nici
valurile nu sunt favorabile pentru un surfer înrăit... iar
temperaturile sunt de-a dreptul reci faţă de coasta de aur a
Californiei.
Mă împăcasem cu ideea că aveam să fiu departe de Wes
pentru două săptămâni, ceea ce era prea curând după perioada
lui de captivitate. Numai gândul de a fi separată de el pentru
orice perioadă de timp îmi dădea o senzaţie de mâncărimi de
piele, dar am făcut tot ce mi-a stat în putere să mă prefac
neafectată. Era pe cale să se vindece şi se descurca nemaipomenit
la terapie. Ultimul lucru pe care aş fi vrut să-l creadă era că nu-l
consideram în stare să se descurce două săptămâni fără exagerat
de protectoarea lui iubită veghind asupra lui.
Nu s-a răzgândit decât abia atunci când mi-am făcut planul
să-i intervievez pe Mason Murphy, aruncătorul vedetă de la Red
Sox, şi pe Anton Santiago, Latin Lov-ah. Într-o noapte de
săptămâna trecută, Wes mi-a mărturisit că avusese o şedinţă
întreagă cu terapeuta lui, Anita Shofner, pe tema bărbaţilor pe
care încă îi mai păstram în viaţa mea. Ştia că vorbesc regulat la
telefon cu Mason, Tai, Anton, Alec, Hector şi Max. Evident, nu-l
deranjau convorbirile cu Max, fratele meu de mult pierdut, sau cu
Hector, pentru că acesta era homosexual şi avea o relaţie stabilă
cu Tony. A recunoscut că era un pic gelos din cauza celorlalţi
patru bărbaţi. Îl cunoscuse pe Anton şi era recunoscător pentru
faptul că Latin Lov-ah mă ajutase să trec peste o perioadă dificilă,
dar pur şi simplu nu avea încredere în el din cauza reputaţiei lui
de afemeiat. Până şi Mason, care era îndrăgostit până peste
urechi de Rachel, îl făcea să i se ridice sângele la cap.
Totuşi, am adus eu vorba despre asta? Nu. Nu când asta îl
făcea pe bărbatul meu să vrea să vină cu mine la New York. Ştiu
că a fost o cruzime, dar când m-a întrebat ce-o să fac cu bărbaţii
după ce le iau interviurile, am ridicat din umeri şi i-am spus că o
să fac ce vor ei. Cinci minute mai târziu, Wes îşi făcea bagajele.

***
— Când ne întâlnim cu prietenii tăi?
Avea o urmă de iritare în ton. Reacţia lui la revederea lui
Anton şi la prima întâlnire cu Mason era ciudată. Tipul meu
fusese mereu cu picioarele pe pământ şi se simţise bine în pielea
lui. Doar că, după experienţa din Indonezia, nu-şi revenise
complet la felul lui relaxat de a fi. Psihologa mi-a dat asigurări că
va dura şi că trebuie să continuu să-i ofer ceva bun asupra căruia
să se concentreze – adică noi şi relaţia noastră înfloritoare.
— În seara asta ne întâlnim cu Anton şi Heather. Au pregătit o
cină pentru noi în apartamentul lui. Mace şi Rach se întorc abia
spre sfârşitul săptămânii.
Ceea ce nu-i spusesem lui Wes era faptul că Anton ne oferise
apartamentul lui luxos din Manhattan pe durata şederii. Ştiam că
Wes n-ar fi fost încântat. Când eram în Miami, îi plăcuse destul de
mult de Anton, dar asta era când abia ne recunoşteam iubirea
unul faţă de celălalt. Eram prea ocupaţi să ne întrebăm ce crede
celălalt ca să ne facem probleme în privinţa celor din jurul
nostru.
Fără să ne grăbim, ne-am despachetat bagajele şi le-am
aranjat în sertarele dulapului de la hotel, am făcut duş, apoi am
făcut dragoste. Simţeam tensiunea prelingându-se prin toţi porii
lui Wes când a terminat în mine, cuvinte de iubire revărsându-i-
se de pe buze.
În timp ce-mi trăgeam sufletul, întinsă ca o pătură peste
bărbatul meu, am simţit cum Wes mi-a ridicat mâna stângă, a
dus-o la buze şi mi-a sărutat fiecare deget. Apoi, ticălosul viclean
mi-a strecurat ceva greu pe inelarul gol.
— Când ne căsătorim? m-a întrebat el din senin.
Eram amândoi dezbrăcaţi, tocmai avusesem parte de sex
adormitor, extrem de plăcut, după călătorie, iar eu zăceam moale
peste pieptul lui. Îl călărisem din toate puterile şi probabil că
aveam amprente pe şolduri ca să o dovedească.
Am clipit şi mi-am dat părul la o parte de pe faţă, punându-i
amândouă mâinile deasupra inimii. Îmi plăcea să-i simt bătăile
inimii, ştiind că îmi aparţine.
— Asta se vrea o cerere în căsătorie? l-am întrebat eu în
glumă.
M-a privit pieziş şi a făcut un semn cu bărbia spre mâna mea.
M-am uitat în jos la cerculeţul cu diamante care sclipeau spre
mine.
— Am mai discutat despre asta.
A adăugat:
— Ştii că n-o să te cer niciodată. N-ai opţiunea să refuzi.
Cuvintele erau hotărâte, nelăsând loc de compromis.
M-am împins în sus şi m-am aşezat goală deasupra lui,
concentrându-mi atenţia asupra celui mai splendid inel pe care l-
am văzut vreodată şi care îmi împodobea acum degetul. Era un
cerculeţ bătut în diamante. Nu era ostentativ ca majoritatea
inelelor de logodnă. Nu, era simplu şi totuşi strălucitor. O
cantitate enormă de diamante sclipitoare pe cerculeţul care-mi
înconjura degetul. Nu avea să se agaţe de nimic. Puteam încă să o
conduc pe Suzi fără a-mi face griji în privinţa mănuşilor de
motociclist. Era pur şi simplu perfect.
Mi s-au umplut ochii de lacrimi.
— Deci chiar nu ai de gând să mă ceri?
Mi-am reţinut un suspin în timp ce mă holbam la ceea ce
părea a fi un inel de logodnă. El s-a ridicat, m-a cuprins cu un
braţ, s-a înfipt cu călcâiele în saltea şi s-a împins cu spatele până
în tăblia patului, de care s-a sprijinit în timp ce eu stăteam călare
în poala lui. Şi-a trecut degetele prin părul meu, ţinându-mi faţa
la acelaşi nivel cu a lui.
— Chiar ai nevoie să te cer?
Avea ochii de un verde strălucitor şi mă silea să mă uit direct
la el.
 — Dacă am nevoie? Nu. Dacă vreau? Cam da, am recunoscut
eu în timp ce lacrimile îmi curgeau din ochi.
Wes a oftat şi şi-a frecat fruntea de a mea.
— Nu mă face să regret, a şoptit cu vocea tremurând de
nelinişte – chiar de teamă – pentru felul în care aveam să-i
răspund. Mia, iubirea mea, viaţa mea, vrei să te căsătoreşti cu
mine?
M-am uitat în ochii lui şi am putut să-i văd îngrijorarea că s-ar
putea să spun nu. Pentru nimic în lume n-aş fi refuzat să mă
unesc cu acest bărbat pentru totdeauna.
— În loc de alt inel, pot să primesc altă motocicletă?
Wes a clipit, şi-a lăsat capul pe spate şi a pufnit în râs.
L-am sărutat pe piept până când s-a pierdut, apoi l-am sărutat
şi muşcat uşor de gât, până la ureche.
— Da, iubitule, mă căsătoresc cu tine, am rostit cuvintele pe
care ştiam că doreşte să le audă.
M-a strâns mai tare în braţe.
— Am să te fac atât de fericită.
L-am privit drept în faţă.
— Asta înseamnă că îmi cumperi o motocicletă nouă? am
întrebat eu plină de speranţă.
A dat din cap şi a început să mă sărute – iar şi iar, până când
aveam gura atât de umflată că abia îi mai simţeam buzele lipite
de ale mele.
— Când? mi-a murmurat la ureche, coborând încet spre sânii
mei goi.
Părea că runda a doua avea să înceapă în două secunde şi
jumătate.
— Păi... la anul? am propus eu, ţinându-i capul la sânul meu în
timp ce el s-a agăţat de unul din sfârcurile erecte.
— Hm. Bun. Întâi ianuarie să fie, a murmurat Wes cu gura pe
sfârc.
Mi l-a apucat cu degetele pe celălalt în timp ce sugea cu
putere din primul.
— O, da, am gemut eu. Stai aşa... cum?
 ***
Am bătut la uşa luxosului apartament din New York al lui
Anton. Wes stătea lângă mine, ţinându-mă strâns de talie. Uşa s-a
deschis tocmai când mă pregăteam să mai bat o dată. De fapt, am
fost chiar surprinsă că a fost nevoie să bat, pentru că fusese sunat
deja de la recepţia de jos.
— Ai ajuns! a spus Heather sărind în sus în vârful picioarelor.
Avea o pereche de ghete cu toc-cui decupate în faţă, care
dădeau corpului ei şi aşa înalt o statură extremă de zeiţă. Părul ei
blond de vedetă rock arăta la fel de mişto ca atunci când
fuseserăm în Miami. Purta o bluză mulată roz, cu mâneci lungi, pe
care scria „Rozul este noul negru“ cu litere albe de-a latul
bustului. Bluza era băgată în perechea de blugi strânşi pe corp cu
o curea masivă, în căutarea unei imagini de tip: Sunt o rea. Prin
păr avea şuviţe fucsia care îi dădeau un aspect ultra-şmecher. La
naiba, era ultra-şmecheră cu totul.
Chiar era cazul să ies mai des cu fetele. Ginelle mă bătea la
cap de două săptămâni să merg la cumpărături cu ea prin Los
Angeles. Va trebui să fac asta când mă întorc.
Heather m-a tras din braţele lui Wes şi m-a strâns într-ale ei,
legănându-mă spre stânga şi spre dreapta, apoi m-a ţinut la
distanţă şi s-a uitat la mine din cap până în picioare.
— Fată, nu ţi-am cumpărat haine din Miami? De ce nu le
porţi?
A strâmbat din nas într-un fel care nu se voia afurisit, ci doar
sincer.
Am gemut şi am clătinat din cap.
— Aşa mă simt bine.
Am tras de tricoul de concert cu mâneci lungi de la
spectacolul de anul trecut al lui Lorde, la care fusesem împreună
cu Maddy. Tipa aia ne-a făcut praf şi tricoul chiar era al dracului
de mişto. Îl asortasem la o pereche de blugi strâmţi şi decoloraţi,
cu găuri cu franjuri în zona coapselor, şi o pereche de cizme cu
talpa groasă, anti-rahat, cum le spunea Max – cu toate că nu aş fi
intrat niciodată în rahat cu ele şi erau destul de noi. Cyndi ne
trimisese mie şi lui Maddy câte o pereche ca să ne reamintească
de ceea ce ne aştepta în Texas. Şi erau şi mişto. Piele neagră, cu
un model interesant în zona degetelor, care era mai mult
pătrăţoasă decât ascuţită. Partea cea mai tare? Aveau şi o
cataramă bestială pe exterior, în zona gleznelor.
Heather s-a uitat la încălţări.
— Hm, cizmele-s mişto.
În spatele meu, Wes şi-a dres glasul.
— Ah, drace. Heather, îl mai ţii minte pe iubitul meu, Wes?
Am arătat înspre umărul lui Wes.
— Ăăă, cred că vrei să spui logodnic, iubito.
A zâmbit şi mi-a făcut cu ochiul.
Heather a căscat nişte ochi de parcă ar fi fost electrocutată.
— Să fiu a naibii, Batman! Te măriţi! Cât de minunat!
Ne-a tras pe amândoi într-o îmbrăţişare dublă, trecându-şi
câte un braţ pe după gâtul fiecăruia.
— Da, să fiu a dracului. Anton o să fie în culmea bucuriei. E
nebun după nunţi.
Am pufnit în râs.
— Cum aşa? Văd că el nu s-a însurat niciodată.
— Mda, dar s-a logodit de o grămadă de ori, a spus ea pe un
ton neserios.
Ne-a condus prin apartamentul spaţios până în bucătărie,
unde l-am găsit pe Anton mişcându-şi şoldurile lângă aragazul cu
şase ochiuri, pe un ritm pe care nu-l auzea decât el. Încăperea
mirosea de-a dreptul divin. Am adulmecat ceva sfârâitor care îmi
amintea de mâncarea de la sud de graniţă.
— Cine se mărită?
Anton s-a răsucit cu o spatulă din lemn în mână.
— Lucita! Tu? Spune-mi că nu-i adevărat!
Şi-a încrucişat braţele deasupra inimii şi s-a rezemat de
marginea blatului.
Eu am început să râd. Wes, nu. Şi-a atârnat un braţ peste
umerii mei.
 — Da. Arată-le inelul. Ne căsătorim pe 1 ianuarie.
Cuvintele lui erau pline de mândrie masculină. Am ridicat
mâna şi m-am uitat zăpăcită la Wes. Anton a făcut ochii mari.
— Atât de curând. Oau! Cum ar spune bunică-mea, nu prea-ţi
pierzi vremea aiurea.
A rânjit, făcând cu ochiul.
— N-am stabilit data.
Am aplecat capul spre Wes. El a ridicat din sprâncene.
— Ba cred că am făcut-o exact înainte de a termina.
— Nu se pune nici o discuţie din timpul extazului sexual.
Asta-i coerciţie, mi-am bosumflat eu buza de jos.
Wes a rânjit clătinând din cap.
— Ghinion. Ai fost de acord. Acum nu ne mai rămâne decât să
stabilim locul.
Şi-a trecut degetele prin părul meu de la ceafă, începând să
mă maseze ca să-mi alunge tensiunea încă prezentă după o zi
întreagă de călătorie, ca să nu mai vorbesc de greutatea gândului
de a mă şti logodită. Nici nu apucasem încă să le sun pe Maddy şi
pe Gin. Ar fi înnebunit dacă se afla înainte de a avea şansa să le
anunţ eu.
— Vorbim mai târziu despre asta, bine?
M-am aplecat şi l-am sărutat o dată şi apoi încă o dată, ca să
mă asigur că ştie că nu-l expediam.
Şi-a adus mâna în dreptul obrajilor mei ca să mi-i cuprindă în
palme. Am întors cu uşurinţă capul şi i-am sărutat palma.
Privirea îi era suspicioasă, dar îmi dădeam seama că avea în bună
parte de-a face cu locul şi persoana cu care ne petreceam seara.
— Bine, iubito. Mai târziu. Adică mâine.
Răspunsul a sunat ferm, cu o oarecare notă autoritară.
Un compromis e un compromis.
— De acord. Acum, Anton, spune-mi ce-ai mai făcut. Ultimul
tău album a fost bestial, apropo.
— Vai, Lucita, albumul ăsta a fost miez! Ţi-a plăcut piesa aia
în care am cântat peste vocea unei gagici?
— La nebunie! Şi, Heather, cum e rolul de manager?
 Ultima oară când îi văzusem, abia fusese avansată. Anton nu-
şi dăduse seama cât de mult profita de prietena cea mai bună şi
asistenta lui personală. Şi, când era gata s-o piardă, îi oferise mai
mult ca să rămână lângă el. Din câte ştiam eu, curgea lapte şi
miere.
Până să apuce ea să răspundă, s-a amestecat Anton, ceea ce
nu era deloc neobişnuit pentru el. Îi plăcea la nebunie să fie
sufletul petrecerii. Şi i se şi potrivea cu meseria de rapper de top.
— H este asombroso... cum se spune? Uluitoare! Spectacolele
pe care le programează, contractele pentru linii de îmbrăcăminte.
Fantastico! Am luat cea mai bună decizie din viaţa mea avansând-
o. Mă bucur că m-am gândit la asta.
— Tu! am strigat eu şi Heather în acelaşi timp, izbucnind apoi
într-un cor de chicoteli.
— Mă rog, poate că n-a fost ideea mea. Dar am fost de acord
cu ea.
Am dat ochii peste cap. Heather a zâmbit superior şi şi-a
încrucişat braţele.
— În fine, Anton. Ce ne dai de mâncare? am întrebat eu
ocolind blatul de lucru şi izbindu-l direct în şold.
Nici nu a tresărit, continuând să amestece în sosul pe care-l
privea cu ochi de şoim.
— A, mâncarea de bază pentru mine şi familia mea. Arroz con
pollo.
— Recunosc cuvântul pui, dar ce înseamnă restul?
A chicotit.
— Pe scurt, orez cu pui.
— Îţi foloseşti toate resursele, din câte văd eu, am spus fără
nici o expresie.
Anton mi-a dat părul la o parte de pe umăr şi şi-a trecut
degetul mare peste obrazul meu.
— Pentru tine, Lucita, lumea întreagă.
Avea un ton serios, dar sclipirile din ochii lui îl dădeau de gol.
Am pufnit.
— Cu pui şi orez?
 A încruntat din sprâncene.
— Hei, nu glumi cu asta. Tuturor le place puiul cu orez, si?
— Si, Anton. Wes, vrei să bei ceva?
M-am întors spre Weston. Ochii lui aruncau pumnale în ceafa
lui Anton şi eu habar n-aveam de ce.
— Wes? am repetat şi apoi ochii lui verzi s-au concentrat
asupra mea. Bei ceva?
Heather a venit lângă noi şi a deschis frigiderul.
— Am nişte şampanie Cristal, pe care cred că ar trebui să o
desfacem acum, în loc de martini-urile pe care aveam de gând să
le fac. Cu siguranţă avem un motiv de sărbătorit, având în vedere
că vă căsătoriţi! Vai, Doamne! Nu-ţi vine să mori? m-a întrebat ea
în timp ce s-a dus la un bufet şi a scos patru cupe de şampanie.
Am tras adânc aer în piept şi am lăsat tensiunea să-mi plece
din umeri în timp ce am întins mâna şi m-am uitat fix la inel.
— Să mor, nu. Mai fericită decât am crezut că o să fiu în acest
moment al vieţii mele? Cu siguranţă!
M-am uitat la Wes, al cărui trup a părut să se relaxeze cu
totul, încordarea de mai devreme dispărând la auzul cuvintelor
mele. Nu mai avea umerii aşa de ridicaţi cât să pară că-i ajung în
dreptul urechilor şi îşi ţinea capul pe palmă, cu cotul rezemat de
barul din bucătărie, într-o poziţie mai lenevoasă şi mai relaxată.
— Ce femeie n-ar fi înnebunită de fericire?
M-am aplecat pe partea cealaltă a barului şi l-am apucat de
mână. El mi-a ţinut mâna, a ridicat-o şi m-a sărutat pe palmă. Am
simţit furnicături în spate şi le-am urmărit mental urcându-mi pe
şira spinării. Furnicăturile s-au transformat în fuioare de căldură
când şi-a trecut degetul mare prin mijlocul palmei mele. Jur că
era ca un buton roşu care îmi activa direct clitorisul. În clipa în
care şi-a trecut uşor unghia peste partea interioară a palmei mele
a trebuit să-mi înăbuş un geamăt. Nu era nici locul, nici
momentul să mă aprind. Aveam o seară întreagă înainte de a ne
putea scălda din nou în gloria iubirii noastre. Dar aveam să o
facem. O, da, aveam să o facem.
 Am hotărât atunci şi acolo că aveam să-l excit pe bărbatul
meu atât de tare până la sfârşitul serii că avea să-şi piardă minţile
de dorinţă înainte de a apuca măcar să ajungem la hotel.
Făcându-i jocul, l-am apucat de mână şi l-am tras de braţ.
Apoi mi-am trecut degetul de la cotul până la încheietura lui,
desenând câteva opturi. I s-au luminat ochii şi a zâmbit,
arătându-şi dinţii albi şi o pereche de buze uluitoare pe care nu
aş fi obosit niciodată să le sărut. O clipă, m-am temut că planul
meu secret de a-l seduce şi de a-l înnebuni de dorinţă avea să se
întoarcă împotriva mea. Îi mergea mintea tipului meu. Cu toate
acestea, merita riscul. Am ocolit blatul şi m-am aşezat lângă el. A
pus imediat mâna pe mine ca să-şi arate posesia.
Heather a turnat şampania ridicol de scumpă.
— Haide, Anton. Dă focul mai încet şi vino încoace, l-a rugat
ea.
Anton a răsucit câteva butoane, s-a întors pe degetele de la
picioare de parcă ar fi fost într-un videoclip al lui Michael
Jackson, şi-a lăsat tot corpul pe spate, a întins un picior în faţă şi a
apărut lângă ea.
— Te dai mare, am tuşit eu.
De data asta, Wes a izbucnit în râs. În sfârşit, tipul meu se mai
relaxa naibii, dar cred că asta avea de-a face cu faptul că eram
unu) cu inelul lui pe deget, doi) agăţată de el şi trei) Anton chiar
era un fraier. Un fraier al naibii de sexy, dar fraier, oricum. Prima
parte n-aş fi recunoscut-o nici sub cea mai extremă constrângere,
pentru că Wes ar lua-o razna. În plus, dacă fanii lui Anton ar şti
cât de lipsit de stil e, tot l-ar iubi, pentru că muzica lui e directă,
iar el e sexy ca Hades, dar faptul că e prostănac s-ar putea chiar
să-i aducă pe tavă câteva fete bune. Puteam doar să sper.
Anton a ridicat paharul şi toţi ceilalţi am făcut la fel.
— În sănătatea Lucitei şi a lui hombre al ei, să străluciţi
amândoi la fel de puternic ca soarele şi să pierdeţi multe zile
pierduţi în amor. Salud!
Am rânjit şi, pentru prima oară, Wes chiar i-a zâmbit lui
Anton, înclinând din cap. Anton s-a uitat la Wes, apoi la mine, a
ridicat bărbia şi a dat tot conţinutul paharului peste cap dintr-o
sorbitură. A încheiat cu un Segundo ronda din toată inima.
Wes m-a strâns de umăr şi l-am privit drept în ochi.
— Mă bucur că suntem aici, a recunoscut el.
Am închis ochii, am tras aer în piept şi mi-am lipit fruntea de
gâtul lui.
— Şi eu. Sunt prieteni buni şi nu-mi vor decât binele. Acesta.
Fiind. Tu.
L-am împuns în obraz cu fiecare cuvânt.
Wes mi-a ridicat capul şi m-a sărutat pe buze.
— Văd. Capul meu e încă... ştii tu... afectat.
A vorbit atât de încet încât să nu-l aud decât eu. Nu avea
importanţă, pentru că, după toast, Anton s-a întors la gătit, iar
Heather s-a dus să reumple paharele şi apoi să pună muzică.
— Nu.
L-am mângâiat pe tâmple.
— Griji nefondate, atâta tot. N-o să existe niciodată altcineva.
Îţi jur.
A dat din cap că da şi s-a apropiat de mine suficient de mult
cât să-i simt răsuflarea pe buze. Aproape că puteam să simt
gustul şampaniei în respiraţia lui.
— Şi am să mă asigur eu de asta, mi-a şoptit lipit de gura mea
înainte de a-mi cuprinde buzele într-un sărut profund şi umed,
mult mai profund decât ar fi fost cuviincios.
Ne-am terminat sărutul în sunetul aplauzelor şi uralelor
venite dinspre micuţa galerie din partea cealaltă a blatului de
lucru. Avea să fie o noapte lungă.

CAPITOLUL 2

— Nu! N-o atinge! Gina! Gina!

 M-am trezit auzind vocea ridicată a lui Wes. O striga pe Gina.
Mi-am gonit de pe ochi somnul şi prea multele pahare de
şampanie amestecate cu martini din belşug şi m-am ridicat în
capul oaselor.
Wes se întorcea şi se răsucea lângă mine. Avea cearşaful
înfăşurat în jurul corpului şi fruntea plină de picături de sudoare.
Până şi pieptul îi lucea de bălţi de transpiraţie în care se reflecta
lumina lunii ce pătrundea prin fereastră. Trebuie să fi fost în
chinuri de mai mult timp decât de obicei. De obicei, puteam să-i
pun mâna sau braţul pe piept şi se liniştea, uneori se trezea,
alteori, nu. Trecuseră câteva zile de la ultimul coşmar. Aproape o
săptămână întreagă. Lucrurile merseseră extrem de bine de când
făcea terapie. Dar, fiindcă plecaserăm din Malibu ca să venim la
New York, pierduse şedinţa de săptămâna asta.
Preţ de o clipă, m-am blestemat pentru egoismul meu. L-am
vrut aici ca să fie cu mine pentru o sarcină de serviciu la New
York, când probabil că avea nevoie de confortul şi siguranţa casei
lui ca să-şi continue drumul spre vindecare. Nu trecuseră decât
cinci săptămâni de când scăpase din captivitate. Nici pe departe
suficient cât să părăsească singurul loc care îl făcea să se simtă în
siguranţă. Rahat!
M-am strecurat jos din pat exact când a început din nou să
strige.
— Gina... nu! Nu, o, Doamne! Mia! Mia! E soţia mea! Ia-ţi
labele jegoase de pe ea! a zbierat el, trupul arcuindu-i-se în ceea
ce părea o formă de semilună foarte dureroasă.
Am aprins lumina şi am strigat:
— Wes! Întoarce-te la mine!
Nu voiam să risc să-l ating. Singura dată când o făcusem,
întinsese braţul şi mă pocnise în coaste cu cotul, lăsându-mi o
vânătaie urâtă care-l făcuse pe el să se simtă mai rău decât mă
simţeam eu. De atunci, nu am mai făcut nici o mişcare prin care
să-l trezesc fizic.
— Dacă o atingi pe Mia... te ucid! Te ucid! E a mea, a răcnit el.
 Am luat sticla de apă de pe noptiera din partea mea de pat, i-
am scos dopul, am înălţat o rugăciune spre Cel de Sus şi am
vărsat-o peste pieptul lui Wes. Trupul i s-a cutremurat şi braţele
i-au zburat în direcţii diferite. Eram pregătită pentru asta şi abia
am reuşit să mă dau la o parte la timp ca să evit să mă prindă
reacţia lui spontană.
— Mia!
Avea pupilele complet dilatate şi buzele strânse spre interior.
— Eşti bine? a mormăit el.
Nu eram sigură dacă asta s-a întâmplat fiindcă era furios pe
mine, încă pierdut în ghearele malefice ale visului, sau fiindcă
dorea cu adevărat să ştie. Mi-am umezit buzele şi mi-am dat
părul la o parte de pe faţă.
— Sunt bine. Mă iubeşti? i-am pus aceeaşi întrebare ca de
fiecare dată când avea un asemenea vis.
— Mai mult decât orice pe lume, a venit instantaneu
răspunsul.
A făcut o mişcare ca să se ridice, dar am întins o mână să-l
opresc. Nu eram încă sigură cine anume era. Wes al meu. Wes
prizonierul. Wes victima. Wes cel furios şi periculos.
— Cine sunt eu? am întrebat, voind să mă asigur că nu era
încă prins în coşmar.
— Eşti Mia Saunders şi în curând o să fii Mia Channing.
Cuvintele sunau blând şi totuşi chinuit, de parcă l-ar fi durut
să le rostească.
Am rânjit un pic la auzul prenumelui meu combinat cu
numele lui de familie.
— Asta sună chiar bine.
— Sigur că sună al dracului de bine. Vino încoace.
Ochii îi reveneau la verdele strălucitor de care mă
îndrăgostisem cu atâtea luni în urmă, dar încă eram
circumspectă.
— De ce mă iubeşti?
A zâmbit, şi-a frecat falca şi a lăsat mâna să-i cadă pe cearşaf.
 — Pentru că nu sunt eu fără tine. Şi nici nu vreau măcar să
existe un eu fără tine.
Am închis ochii şi m-am târât de-a lungul patului până în
poala lui.
— Iubitule – i-am cuprins obrajii în palme –, spune-mi ce s-a
întâmplat.
— După, a şoptit el înainte de a mă cuprinde cu un braţ şi de
a-mi lua un sfârc să-l sugă prin cămăşuţa de noapte din mătase.
Wes mă adora în lenjerie intimă. Asta era o surpriză. Părea a
fi genul de bărbat care o preferă pe podea, din moment ce mi-o
scotea de obicei imediat ce o îmbrăcam. Chiar şi aşa, spunea că
adoră să mă vadă în ea. M-am arcuit sub sărutul lui mistuitor,
adorând felul în care mătasea se freca de sfârcul meu în timp ce
mi-l sugea. Divin.
Fără prea mare efort, a găsit tivul cămăşuţei mele acolo unde
se adunase pe şolduri şi l-a tras în sus şi apoi peste cap ca să
poată avea acces nestăvilit la sânii mei. Erau umflaţi şi pulsau de
dorinţă, pe care el mi-o alimenta lingându-i prelung, sugându-i
profund şi muşcându-i jucăuş şi fierbinte. S-a jucat cu fiecare vârf
arzând până când au ajuns amândouă roşii ca nişte cireşe şi la fel
de rotunde.
— Îţi ador sânii.
Şi-a răsucit limba în jurul unuia dintre ei.
— Şi ei te adoră pe tine, am oftat eu, dorind mai mult, având
nevoie de mai mult.
Ajutându-mă de şolduri, m-am lăsat în jos pe bărbăţia lui care
se ridica mândră dintre coapsele mele. Wes era superb de gol sub
mine. Când terminaserăm de făcut dragoste după ce ne
întorseserăm de la cina cu Anton şi Heather, nu se deranjase să-şi
pună chiloţii. Se rostogolise lângă mine după ce eu mă
îmbrăcasem cu cămăşuţa de noapte – fără chiloţei – şi sărisem
înapoi în pat lângă el. Îşi încolăcise un picior peste mine şi
adormise.
— Primeşte-mă înăuntru, iubito. Vreau să te încolăceşti în
jurul meu.
 Cuvinte mai minunate nicicând nu au mai fost rostite.
— Cu plăcere, am şoptit eu cu gura lipită de buzele lui,
sugându-i-o pe cea de jos în timp ce am îngenuncheat, i-am
apucat cu mâna scula lungă şi groasă şi am direcţionat-o spre
intrarea mea.
Am închis ochii şi l-am primit în trupul meu, bucurându-mă
de fiecare centimetru al sculei lui care-mi întindea la maximum
ţesuturile sensibile. Odată ce m-am aşezat complet şi scula i s-a
înfipt adânc, am oftat amândoi. Era un oftat din acelea care fac tot
ce s-a întâmplat înainte să dispară. Viaţa, visele urâte, toate
lucrurile pe care le mai aveam de făcut în zilele următoare.
Dispărute. Toate acestea s-au şters în clipa în care trupurile
noastre s-au contopit ca unul. Extaz pur.
Cu mâinile lui pe şolduri, l-am lăsat să mă conducă în sus şi în
jos în ritmul impus de el. Cu Wes era uluitor de fiecare dată. Nu
exista nimic asemănător cu plăcerea pură provocată când se
adăpostea adânc în mine. Nu aveam să trec vreodată peste asta.
Ştiam că, orice îmi va rezerva viitorul, aveam să mor dorindu-mi
să fiu doar cu acest bărbat pentru tot restul vieţii mele.
M-am luat după ritmul lui şi am început să mă mişc ceva mai
repede. Mă ridicam uşor şi mă lăsam să cad cu un oftat, până
când el a început să se împingă în sus pe mişcarea mea verticală.
De fiecare dată mi se părea că scula lui îmi pătrunde până în
suflet.
— Atât de adânc...
Am gemut şi i-am cuprins gura într-un sărut fierbinte. El a
gemut în gura mea, în timp ce ne bucuram amândoi de o altă
întâlnire a trupurilor noastre.
— Trebuie să te fut tare, Mia. Să alung demonii...
A închis ochii, înfigându-şi degetele în şoldurile mele.
— Hai să-i alungăm, iubitule.
M-am ridicat şi mi-am strâns muşchii interni ca să nu aibă
altă posibilitate decât să fie atent la femeia goală înfăşurată în
jurul sculei lui, stând în poala lui.
 — Doamne! Eşti atât de bună cu mine, mi-a spus el în timp ce
şi-a lăsat palmele să alunece pe spatele meu şi m-a apucat de
umeri.
La naiba. Ori de câte ori mă apuca aşa, voia putere maximă.
Aveam să merg ciudat mâine, dar orgasmul care mă aştepta avea
să mă zgâlţâie din temelii. Exact cum am bănuit, în momentul în
care m-am ridicat, el m-a tras în jos cu mâinile şi s-a înfipt cu
putere în sexul meu. Am ţipat, simţind că m-a rupt în două cu
scula lui groasă pompând adânc. A intrat în mine iar şi iar, făcând
ceea ce avea de făcut ca să lupte cu demonii care îl torturau, iar
eu am fost acolo, lângă el. Cu fiecare împingere, cu fiecare suflare
care ne ieşea pe gură, bărbatul meu se întorcea la mine, se
întorcea aici şi acum. În locul în care domnea dragostea şi unde
demonii se puteau strecura înapoi în vizuinile lor ca să moară.
Trupul meu s-a încordat în timp ce împingerile lui Wes au
devenit tot mai insistente. Avea dinţii încleştaţi şi ochii închişi.
Sub nici o formă nu aveam să-l las să se prăbuşească în abis fără
să fiu lângă el.
— Wes... am spus eu pe un ton de avertizare.
El a continuat să pompeze necontenit în mine, căutând
eliberarea. Fiecare neuron şi nerv dinăuntrul meu s-a trezit la
viaţă, a scânteiat şi era gata să ia foc, dar aveam nevoie de el aici,
alături de mine. Mereu cu mine.
— Wes, iubitule.
Aveam o voce slabă, pierdută în ceaţa dorinţei extreme. Mă
urcasem pe un val de plăcere atât de uriaş că avea să mă înghită
cu totul, dar îl voiam şi pe el acolo.
— Wes.
Mi-am înghiţit un suspin când senzaţia distrugătoare de a-i
călări scula era pe cale să mă ducă dincolo de capacitatea de a mă
stăpâni.
În sfârşit, a deschis ochii. Sfere de dorinţă de un verde
strălucitor se holbau la mine şi a gemut un singur cuvânt:
— Termină!
 Pentru prima oară de când mă ştiu, acest cuvânt a reuşit de
unul singur. Am ţâşnit ca o rachetă pe orbită, unindu-mi trupul cu
al lui în timp ce el a mai împins de câteva ori şi am atins
împreună nirvana.
Strigătele lui s-au contopit cu ale mele şi am ştiut că vom fi
bine. Atât timp cât ne puteam aduce unul pe altul înapoi din iad,
vom avea mereu asta.
După ce ne-am curăţat, m-am rostogolit înapoi în pat, moartă
de oboseală şi dorind să aflu ce s-a întâmplat. Terapeuta spusese
că Wes trebuie să-şi rezolve aceste probleme, altfel aveau să
supureze şi visele puteau deveni şi mai rele. M-am întins peste el
şi mi-am fixat bărbia în mâini, pe care le ţineam deasupra inimii
lui.
— Deci... ce s-a întâmplat în vis?
A oftat şi şi-a trecut o mână prin şuviţele blonde rebele. Părul
ciufulit îi stătea de minune. Dacă nu mi-ar fi distrus caruselul
care era vaginul meu cu prea multe ture, aş fi fost gata să pornesc
zbierând prin munţi şi văi împreună cu el. Dar, vai, durerea,
senzaţia acută dintre picioarele mele mi-au confirmat că punctul
central al plăcerii avea cu siguranţă nevoie de o zi de pauză.
— Chiar nu-ţi doreşti rahaturile alea în minte, Mia. La naiba,
nici eu nu mi le doresc în capul meu, cu atât mai puţin să te
îngrijorez pe tine.
— Ai avut un flashback?
Ştiam că apăreau cu destulă regularitate. A clătinat din cap,
tăcând o vreme, apoi s-a muşcat gânditor de buză.
— Un fel de flashback, cred. Eram din nou acolo, în colibă.
Lucrurile arătau diferit. La început, au înşfăcat-o pe Gina, aşa cum
făceau de obicei.
M-a trecut un fior, ştiind exact ce i-au făcut extremiştii fostei
lui iubite. Violul repetat asupra unei femei nu o făcea doar pe ea
să sufere. Wes fusese silit să se uite zile în şir la ceea ce se
întâmpla.
— Şi ce era diferit? am întrebat încet, nedorind să-l sperii
încât să nu-mi mai împărtăşească nimic.
 A tras aer în piept, a clipit de câteva ori şi şi-a dus mâna la
şuviţele de păr care îmi căzuseră peste faţă. Preţ de câteva clipe,
mi-a mângâiat părul cu degetele.
— S-a transformat în tine, a spus el în cele din urmă.
— Cum aşa?
A ridicat din sprâncene, dar a continuat să se joace cu părul
meu. Avea privirea aţintită asupra feţei mele, de parcă mi-ar fi
catalogat fiecare trăsătură cu o intensitate pe care nu o mai
dovedise până atunci.
— Părul era diferit la început. Era părul închis la culoare al
Ginei, numai că nu era negru şi mătăsos ca al tău.
S-a încruntat.
— Apoi, buzele.
Mi-a urmat conturul buzelor cu un deget. I-am răspuns cu un
sărut pe buricul degetului.
— Apoi nasul s-a lungit în faţa ochilor mei.
Şi-a trecut acelaşi deget din frunte până în vârful nasului.
— Totuşi, nu credeam...
Vocea i-a devenit scrâşnită, de parcă ar fi făcut gargară cu o
cutie cu pietre ascuţite.
— Ce nu credeai?
— Am crezut că e ea până când ochii albaştri i s-au
transformat într-un verde deschis, deschis de tot. Ochi pe care i-
am văzut numai la o singură persoană... la tine.
— Vai, Doamne, Wes...
Mi-am înghiţit emoţia care mi se aduna în gât.
— Nu eram eu.
A închis ochii şi a arătat cu degetul spre inimă.
— Ştiu asta aici, dar aici – a arătat spre tâmplă – detaliile se
amestecă uneori. Şi în seara asta a fost cel mai rău. Acum totul se
desfăşura ca într-una dintre nopţile în care o luau pe Gina şi
imediat ea se transforma în tine. Şi Mia... n-aş fi supravieţuit dacă
aş fi văzut lucrurile alea întâmplându-ţi-se ţie. Abia dacă suport
acum, văzând că i s-au întâmplat unei persoane la care ţin, dar
ţie? Doamne, numai şi gândul la asta mă ucide.
 I-am cuprins faţa în palme.
— Wes, sunt chiar aici. Nu am fost acolo nici o clipă. Ai trecut
prin ceva oribil. Ai văzut unul dintre cele mai rele lucruri care se
pot întâmpla unei persoane la care ţii. Dar nu eram eu. Mi-aş dori
să existe noaptea vreo cale prin care să te fac să simţi asta. Să te
scot din locul ăla, să-ţi alung gândurile astea.
Wes m-a luat în braţe cuprinzându-mi spatele gol.
— Faci asta. Ceea ce faci. Cum mă ajuţi noaptea. E mai bine.
Pe cuvântul meu că e.
Mi s-au adunat lacrimi în ochi.
— Deci faptul că te-am târât aici, cu mine, nu a înrăutăţit
lucrurile?
A zâmbit, şi-a încordat muşchii şi m-a făcut să alunec pe
pieptul lui până când nasurile noastre s-au atins. M-a sărutat
îndelung, lent şi atât de adânc, cu mâinile împreunate la ceafa
mea, ca să mă ţină la mila lui.
Muşcându-mă uşor de buze, s-a îndepărtat câţiva centimetri.
— Eşti singurul lucru care mă menţine normal la cap. Fără
tine, fără dragostea noastră, aş fi luat-o pe un drum foarte urât.
Mia, tu îmi dai un motiv să merg mai departe, un motiv să trăiesc.
Îmi dai speranţă pentru ce o să vină. Să fiu cu tine nu e un chin. N-
aş fi venit dacă aş fi crezut că e o idee bună să stau departe de
tine.
M-am ghemuit la pieptul lui şi l-am sărutat exact pe locul de
deasupra inimii.
— Şi, dacă n-ai fi venit, n-aş fi avut inelul ăsta strălucitor pe
deget.
Mi-am legănat mâna stângă ca să se poată uita la el şi am
văzut diamantele sclipind în lumina lunii. Era spectaculos şi-mi
tăia răsuflarea ori de câte ori îi priveam modelul simplu. Stilul mi
se potrivea perfect şi dovedea că bărbatul meu chiar mă cunoştea
foarte bine.
A pufnit.
 — Să nu crezi vreo clipă că nu aveam de gând să te cer în
căsătorie cu prima ocazie. Am cumpărat inelul ăsta imediat după
ce am plecat din Miami.
— Din Miami! Dar asta a fost cu luni în urmă.
A chicotit.
— Da, dar, dacă mai ţii minte, am avut foarte puţin timp la
dispoziţie înainte ca tu să pleci în Texas şi apoi eu am plecat în
delegaţie. În delegaţia în iad.
Am tresărit.
— Pe urmă a trebuit să mă vindec. N-am vrut să crezi că te
cer în căsătorie doar din pricina suferinţei cauzate de stresul
posttraumatic sau că încerc să-mi lipesc în grabă cioburile vieţii.
Am vrut să ştii că sunt pregătit, că sunt gata să mă dedic ţie şi
vieţii noastre împreună.
— Te iubesc, Weston Channing al III-lea, am spus eu şi i-am
zâmbit.
— Al III-lea, a murmurat el, imitându-mă.
Aşa că i-am dat alte motive să murmure, făcându-l cu gura
mea să o închidă pe a lui.

***
Telefonul a sunat de trei ori înainte ca ea să răspundă cu un
„alo“ cu răsuflarea tăiată.
— Gin, ce se întâmplă? De ce respiri greu?
Am aruncat o privire spre ceas, care spunea că e 11
dimineaţa, 8 pe ora Pacificului.
Wes şi cu mine rămăseserăm la hotel astăzi, să ne odihnim, să
ne uităm la filme şi să comandăm mâncare în cameră. Aveam
programate şi nişte şedinţe de răsfăţ cu masaj la centrul spa al
hotelului, pentru amândoi, dar m-am gândit că era un moment
cât se poate de bun să le dau veştile fetelor mele. O sunasem deja
pe Maddy, care era în extaz. Tot spunea să facem nuntă dublă
după absolvirea ei. Să-i cânt în strună era singura variantă atunci
când aveam de-a face cu o Maddy în culmea entuziasmului.
Totuşi, am omis să-i spun că Wes credea că ne căsătorim în prima
zi a anului următor. Asta era de spus în persoană, cu nişte băuturi
în faţă, probabil mai multe.
— Mm, fără motiv. Oooo, mmmm. Opreşte-te, a spus ea la
telefon, dar mă îndoiesc că vorbea cu mine.
— Ah, curviştină mică. Ai un bărbat acolo! am chicotit în
telefon şi am ţâţâit din buze.
Ea m-ar fi acoperit de rahat din cap până în picioare dacă
rolurile ar fi fost inversate.
— Ce? Nu! Nici un bărbat. Eu? Vai!
Exagera mai mult decât era cazul.
— Futu-i... chiar acolo.
Şoptea în aşa fel încât îmi dădeam seama că ţine telefonul
departe de ureche, dar sub nici o formă suficient de departe încât
să nu aud ce spune.
— Te fute chiar acum?
Câh. Sunt unele lucruri pe care nu vrei să le împărtăşeşti cu
prietena cea mai bună. Ăsta era unul dintre ele.
— Mia, scumpo, e un moment prost. Atât... atât de... prost.
Vocea i s-a stins.
— Serios? Bine, atunci, voiam doar să te anunţ că Wes m-a
cerut în căsătorie. Ne căsătorim pe 1 ianuarie, destinaţia urmează
să fie stabilită. Distracţie plăcută la festivalul de futai!
Am apăsat butonul de încheiere a conversaţiei şi am numărat
în ordine descrescătoare, aşteptând.
Cinci.
Patru.
Trei.
Doi.
Telefonul mi-a sunat în mână. Pe ecran a apărut „Apel de la
Târâtura-Pizdulice “. Am lăsat să sune de patru ori doar ca să-i
fac să-i ardă de nerăbdare curul de paraşută.
— Ai terminat atât de repede de futut cu bărbatul cu care
pretindeai că n-o faci? Trebuie să fie o zi foarte nasoală.
M-am grăbit să-i dau să guste din propriul ei medicament.
 Avea răsuflarea greoaie, cu toate că mi-am dat seama după
zgomote că se învârtea prin casa de oaspeţi.
— M-ai sunat tu, ţi-aduci aminte? La opt dimineaţa, să dea
naiba, într-o zi de lucru, în timp ce mi se sugea fofoloanca pentru
prima oară după luni de zile, şi mi-ai aruncat bomba aia? Eşti
naşpa. Ştii asta, Mia?
A spus-o cu o doză imensă de iritare.
— Dacă ai şti cât de naşpa ai fost... ai spune... Doamne, ce
naşpa sunt!
Am pufnit în râs, căzând pe spate pe pat, şi m-am uitat la
inelul care sclipea în lumina soarelui. Magnific. Nu puteam să mă
opresc să mă uit la splendoarea lui.
— Ai terminat cu scandalul?
Ginelle a scos un geamăt.
— Ei, acum, că sunt privată de un orgasm bestial din cauză că
tu, cu curul tău de târfă, arunci asemenea bombe peste palatul
plăcerilor mele, mda, am terminat. Acum, ia-o de la capăt şi
spune-mi totul. Dacă omiţi un singur detaliu, o să-ţi înlocuiesc
şamponul din baie cu cremă depilatoare. Să vedem cât de tare o
să-i placă lui Wes o mireasă cheală.
Râzând, i-am spus povestea cererii lui în căsătorie. O
scutisem pe Maddy de amănuntul că tocmai făcusem sex bestial,
dar pe Gin, nu. Prietena mea cea mai bună se hrănea cu astfel de
poveşti.
— Oau! Merită păstrat, cu siguranţă. Aşadar, chiar ai de gând
să te măriţi cu el de Anul Nou?
Am ridicat din umeri, chiar dacă ea nu avea cum să mă vadă.
— Nu-s foarte sigură. El pare destul de chitit pe asta. Cred că
pentru mine nu prea contează când. Wes, pe de altă parte, e
absolut hotărât să începem noul an ca domnul şi doamna. Ceea
ce-i de-a dreptul amuzant, pentru că în ianuarie, când l-am
cunoscut, avea o mentalitate complet opusă.
— Şi tu la fel, a adăugat ea ca să-mi vină în ajutor.
 — Aici nu te înşeli. Par să fi trecut ani de atunci şi, pe bune,
nu au trecut decât zece luni. Crezi că sunt nebună că mă arunc în
asta împreună cu el?
— Stai aşa.
O auzeam mergând prin micuţa casă de oaspeţi din Malibu. S-
a deschis şi s-a închis o uşă şi am auzit în depărtare valurile
oceanului. Probabil că era în grădina interioară cu vedere la
Pacific.
Eram plecată de două zile şi mi-era deja dor de casă. Uimitor
cât de repede mi-a devenit cămin micul conac al lui Wes.
— Pe bune, Mia, ştii bine că nu sunt expertă în dragoste, dar
sunt expertă în tine. Ai trecut prin câteva relaţii de căcat.
— O, nu-mi aminti.
— Ba da, trebuie, pentru că face parte din ceea ce eşti azi. În
afară de nemernicul de Blaine, au fost câţiva înaintea lui de care
te-ai îndrăgostit şi care ţi-au frânt inima.
— Aşa e.
Am dat din cap că da şi am început să trag de o unghie
exfoliată.
— Dar nici unul nu te-a frânt pe tine. Când a fost Wes în
Indonezia? Asta te-a distrus.
Numai gândul la acele momente, la durerea incredibilă şi la
muntele de pierdere pe care l-am simţit, neştiind unde era şi dacă
avea să se mai întoarcă acasă... era o perioadă a vieţii mele pe
care nu mai voiam să o retrăiesc vreodată.
— Mda, am reuşit să spun încetişor.
Ginelle a tras uşor aer în piept şi m-am temut că fumează, dar
nu am avut inima să mă leg de ea în clipa aceea.
— Deci poţi măcar să te închipui fără el? Sau, şi mai bine, poţi
să te imaginezi alături de altcineva?
— Sub nici o formă, am răspuns imediat.
Iar asta venea de la o femeie care iubeşte să iubească, deşi s-a
fript de câteva ori în trecut din cauza asta. Pe deasupra, îmi
plăcea sexul fără angajamente, aşa cum îi place oricui, dar nimeni
şi nimic nu i-ar fi putut lua locul lui Wes.
 — El e totul pentru mine, Gin.
— Cred că ţi-ai dat singură răspunsul.
— Eşti alături de mine?
Am aşteptat cu respiraţia întretăiată. Nu aveam nevoie de
aprobarea lui Ginelle, dar, cum a spus şi ea, mă cunoştea bine.
Foarte bine. Şi nu ar avea nici o reţinere să-mi spună că sunt
pe cale să fac o greşeală colosală dacă asta ar crede.
— Iubito, te sprijin în tot ce faci. Poate că nu-mi place
întotdeauna, dar te sprijin. Cu toate astea, cu Wes... el e totul
pentru tine. Văd asta în tine, dar, mai important, Mia, o văd în
ochii lui ori de câte ori te priveşte când crede că nu-l vede nimeni.
E mai mult decât nebun după tine. Soarele, luna, stelele... la naiba,
pământul, toate se învârtesc pentru el datorită ţie.
— Mersi, Gin. Înseamnă mult pentru mine.
— Ştii ce mai înseamnă mult?
O, da, i-a revenit sarcasmul.
— Ce?
— Un orgasm amânat. Tao o să trebuiască să mă reaprindă.
Deşi, când e vorba de bunăciunea asta samoană, ecluzele se
deschid larg.
A scos un zgomot de parcă s-ar fi lins pe buze.
— Să-mi fut una! Ţi-o tragi cu Tao, fratele lui Tai? Cum?
Când?
A chicotit.
— Ţinem legătura din mai. Ştia că plecaţi. A durat ceva.
Petrece două săptămâni cu mine, ca să se bucure de soarele şi
nisipul de pe continent. Îmi imaginez că o să trebuiască să ieşim
din dormitor ca să prindă ceva soare.
— Curvă mică!
— Ştiu! Sunt atât de excitată! Fată... mă face să văd focuri
hawaiiene de fiecare dată când...
— De ajuns!
Am clătinat din cap.
— Te rog, scuteşte-mă de amănunte.
— Huo! Nu eşti de gaşcă.
 — Treci înapoi la bărbatul tău. Bucură-te de bunăciunea
samoană.
M-am uitat prin cameră, ascultând zgomotul duşului. Era încă
pornit. Bine.
— Ştiu din experienţă. O să-ţi pice şosetele.
— Cred că ar trebui să am pe mine vreo bucăţică de material
ca să se întâmple aşa ceva, dar înţeleg ce vrei să spui. Înţeleg
perfect, fato.
A lungit cuvintele ca să le accentueze.
— Touche! Distracţie plăcută!
Am chicotit, dansând prin cameră, extrem de fericită că
prietena mea cea mai bună se distra cu un tip grozav, dintr-o
familie uluitoare.
— O, da, chiar asta am de gând. Asta am de gând, surioară, îţi
iubesc moaca aia urâtă!
Şi, în stilul ei, Ginelle a închis înainte să apuc să strecor şi eu
vreo înţepătură.
La naiba! Iar a câştigat!

CAPITOLUL 3

Eu şi Wes am coborât în holul principal, unde urma să ne

întâlnim cu Mason şi Rachel pentru a lua masa împreună. În clipa
în care am ocolit coloana masivă din marmură şi am intrat pe uşa
impresionantă, i-am văzut trupul uriaş al lui Mason, cu o mână
sprijinită lejer de femeia lui.
S-a întors şi privirile noastre s-au întâlnit. I-am zâmbit larg.
Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Ultima oară când îl
văzusem, avea grijă de mine într-un hotel după ce fusesem
agresată sexual de către senatorul de California.
M-am oprit brusc, dar nu şi Mason. El practic a sprintat cu
picioarele lui lungi până a ajuns lângă mine. Şi-a aruncat braţele
în jurul meu, m-a ridicat şi m-a răsucit în aer. Mi-am strâns
picioarele de teamă să nu lovesc pe cineva. Într-un târziu, s-a
oprit, m-a lăsat cu picioarele pe pământ, mi-a cuprins obrajii în
palme şi m-a sărutat pe frunte.
— Doamne, ce bine arăţi, dulceaţă. Lasă-mă să mă uit bine la
tine.
Avea accent bostonian. E ceva la băieţii din Boston care poate
stârni o fată. M-a măsurat din cap până-n picioare. Ca de obicei,
nu eram îmbrăcată ca o pasionată de modă, dar făcusem eforturi
serioase ca să arăt bine. În special pentru bărbatul meu. Aveam o
pereche de blugi închişi la culoare, un pulover împletit de culoare
verde, o pereche de ghete maro din piele întoarsă, cu toc înalt, un
fular într-un vârtej artistic de culori şi o geacă din piele maro
până la genunchi.
— Da, arăţi super sexy!
L-am împuns în umăr. Între timp, ajunsese şi Rachel lângă
noi.
— Mia, mă bucur atât de mult să te văd. Toată săptămâna mi-
a spus tipul ăsta de aici cât e de entuziasmat să te vadă şi să-ţi
cunoască iubitul.
A zâmbit dulce, iar eu am luat-o în braţe.
— Rach, mă bucur atât de tare să vă văd pe amândoi, mai ales
în împrejurările astea.
M-am dat înapoi şi i-am împins părul de aur de pe umeri.
— Arăţi extraordinar. Dragostea te avantajează.
Avea un zâmbet până la urechi când Mace a luat-o de umeri şi
a sărutat-o pe tâmplă.
— Da, da, o avantajează, a recunoscut el.
Wes nu ne-a întrerupt revederea, dar îi simţeam căldura în
spate, foarte aproape de mine. M-am lăsat pe spate şi, fără să mă
tem că mi-aş putea pierde echilibrul, am întins mâna. Aşa cum
bănuiam, era exact acolo, aşteptând să-mi întindă o mână sau să
mă ţină pe picioare. Am zâmbit şi am ridicat ochii, apucându-l de
talie. El a zâmbit arogant şi mi-a făcut cu ochiul. Doamne, îmi
plăcea la nebunie când îmi făcea cu ochiul. Era limbajul nostru
special. Acesta în particular spunea: „Da, ştiu că te-am prins şi că
te voi prinde mereu“.
— Mason Murphy, Rachel Denton, vi-l prezint pe iubitul meu,
Weston Channing.
Wes i-a întins mâna mai întâi lui Mason, apoi lui Rachel.
— Încă o dată, Mia, cred că vrei să spui logodnic.
A ridicat capul şi şi-a frecat nasul de tâmpla mea înainte de a
mă săruta acolo.
Rachel a făcut nişte ochi mari, strălucitori ca farurile unei
maşini în miez de noapte.
— Te măriţi? a ţipat ea.
Am ridicat automat umerii până spre urechi.
— Daaa!
Ea a început să sară în sus, şi-a scos mănuşa şi mi-a arătat
mâna stângă.
— Şi euuuu!
Am deschis gura ca să spun ceva, dar eram atât de copleşită
de emoţie şi de bucurie, că am început şi eu să ţopăi ca un copil
de cinci ani aflând că va merge în excursie la Disneyland. Ne-am
îmbrăţişat şi am chiuit şi am ţopăit până când am rămas fără
suflu.
— Dă să-ţi văd inelul, a strigat ea la mine.
Am întins mâna.
— Uimitor.
Mi-a întors degetul să-l vadă pe tot.
— Finuţ, nu ostentativ, ca unele persoane pe care le cunosc
eu.
A dat ochii peste cap şi s-a uitat la Mason. Lui Mason i s-a
umflat pieptul şi a zâmbit arogant.
— Să-l văd şi eu pe-al tău.
— N-ai cum să-l ratezi, a spus ea sec, reţinându-şi un zâmbet
entuziast.
A întins mâna stângă şi podoaba de pe inelul ei aproape că m-
a dat pe spate. Era enorm.
 — Drace, câte carate are chestia asta? am întrebat uluită, cu
ochii la diamantul gigantic, tăiat în formă de pătrat, care îi
acoperea tot degetul.
— Patru carate piatra din mijloc, un carat pe fiecare parte.
Şase în total.
Răspunsul plin de sine al lui Mason m-a dus cu gândul înapoi
la prima noastră întâlnire, când se purtase ca un nemernic. Mi-
am ţuguiat buzele, mi-am pus o mână în şold şi l-am privit pieziş.
— Ce-i? Ce pot să spun, baseball-ul e bun pentru mine, dar nu
la fel de bun ca fata mea.
A tras-o pe Rachel mai aproape de el.
— Meriţi mai mult.
— Nu-mi doream decât bărbatul, a mormăit ea, dar ştiam că
n-o interesează.
Rachel nu era genul de femeie căreia să-i pese de astfel de
lucruri. Sigur, se îmbrăca extraordinar, era perfectă ca să-l ţină pe
Mason în frâu şi putea liniştită să-şi petreacă timpul alături de cei
mai bogaţi dintre bogaţi, dar în adâncul sufletului era doar o fată
normală care nu-şi dorea decât bărbatul.
Wes şi-a lăsat o mână pe umărul meu şi s-a aplecat cu buzele
lângă urechea mea. Răsuflarea lui gâdilându-mi părul a fost de
ajuns să-mi transmită fiori de dorinţă pe şira spinării. Abia mă
posedase şi deja trepidam să primesc mai mult. Se va schimba
vreodată asta? Speram din tot sufletul că nu.
— Mia, dacă îţi doreşti o piatră mare, sunt mai mult decât
fericit să ţi-o ofer. Doar că n-am crezut că tu...
L-am întrerupt întorcându-mă, prinzându-i faţa în palme şi
trecându-mi uşor buzele peste ale lui. A deschis uluit gura, ceea
ce pentru mine a fost o invitaţie să pătrund. După ce ne-am atins
limbile de câteva ori, m-am tras înapoi şi m-am asigurat că se uită
la mine.
— Ador inelul ăsta mai mult decât orice alt obiect pe care îl
deţin. Chiar mai mult decât pe Suzi – asta până îmi cumperi un
Ducati doar pentru mine sau, poate, mai încolo, un MV Augusta
FCC, dar aia e vreo sută cincizeci de mii, ceea ce e o nebunie, dar
Ducati e doar patruzeci de mii, ceea ce tot înseamnă o grămadă
de bani...
Wes mi-a lipit două degete de buze, rânjind ca un maniac.
— Fata mea are şansa să pună mâna pe un inel de jumătate
de milion de dolari şi vrea în schimb o rachetă pe care să o
încalece. Doamne, eşti femeia perfectă.
— Perfectă pentru tine!
L-am sărutat pe buze şi am simţit menta din pasta de dinţi.
Delicioasă.
— OK, pupăcioşilor, a chicotit Mace întrerupându-ne
momentul. Eu şi fata mea murim de foame. Aveţi vreo idee unde
mergem să mâncăm? Azi, dacă se poate?
M-am uitat la el pieziş, pe sub gene.
— Mă scuzi, băiatul cu bâta. Îmi sărut logodnicul. Ai vreo
problemă cu asta?
Mason a ridicat mâinile prefăcându-se agasat.
— Mă rog. Haide, Rach. Hai să găsim ceva de mâncare.

***
Destul de interesant, odată ce Wes şi Mace au început să
discute despre sport, am văzut tensiunea ridicându-se de pe
umerii lui Wes. Mă întrebase înainte de a stabili să ne întâlnim cu
Mason dacă am avut relaţii cu el. Când i-am spus că nu, a părut
uşurat, dar tot precaut. Ceva din noua lui faţetă plină de gelozie
nu prea-mi convenea. Trebuia să discut despre asta cu Anita,
terapeuta lui Wes, la întoarcerea în Malibu. Viitorul meu soţ avea
o mulţime de trăsături de excepţie, dar gelozia asta nouă nu era
sub nici o formă una dintre ele.
Cred că putea fi din cauză că acum eram împreună în mod
„oficial “şi poate se gândea că are drepturi de proprietate asupra
mea? Nu ştiam, sincer. Tot ce ştiam era că tipul meu remarca
fiecare gest deschis pe care Mace îl făcea spre Rachel şi se relaxa,
de parcă simpla atingere îi dădea asigurări că nu are de ce să-şi
facă probleme. Totuşi, ideea de bază este că nu avea de ce să-şi
facă griji, pentru că mă angajasem faţă de el şi numai de el.
Trebuia să aibă încredere în mine.
Acest gând m-a făcut să mă întreb de ce voia să ne căsătorim
atât de repede. Unde era graba? Dacă gelozia era motivul pentru
care voia să se însoare atât de rapid, aveam să termin imediat cu
asta.
— Şi când aveţi de gând să vă căsătoriţi? am întrebat-o pe
Rachel.
I s-au luminat ochii şi s-a aplecat peste tejgheaua barului.
Găsisem un pub la câţiva paşi de hotel, unde era cald, aveau cidru
alcoolizat şi o mulţime de beri de import la halbă, ceea ce îi
interesa pe băieţi, precum şi un meniu decent.
— Ne-am gândit la sfârşitul anului viitor. Sezonul de baseball
nu se termină de obicei decât pe la începutul lui octombrie, aşa că
probabil imediat după. Poate în a treia sau a patra săptămână din
octombrie, nu-i aşa, iubitule?
L-a bătut uşor pe Mace pe umăr. El a înfulecat un inel din
ceapă de mărimea palmei lui.
— Da. Cum hotărăşti tu. O să port ce alegi tu.
Lasă în seama bărbatului al cărui plan era să nu pună la cale
nici un plan pentru propria-i nuntă. Planificări. Câh! Ultimul lucru
din lume pe care îmi doream să-l fac.
Rachel a dat ochii peste cap.
— O să fie uriaşă. Amândoi avem familii mari şi, desigur, toţi
membrii echipei şi o grămadă de jucători de la alte echipe, cu
care e prieten. După ultimele calcule, erau în jur de patru sute
cincizeci.
— Patru sute cincizeci de ce?
— De persoane.
— Doamne! Nu cred că am cunoscut atâţia oameni în viaţa
mea.
Rachel a ridicat din umeri.
— Face parte din domeniul în care lucrăm. Cu cât mai mulţi,
cu atât mai vesel, zic eu. O să fie extraordinar. Mă ocup singură de
aranjamente. Că veni vorba, ia să-mi notez în calendar.
 A notat ceva într-un dispozitiv de ţinut în mână pe care-l avea
în poşetă. Nu era telefon, dar era mai mic decât un laptop. Cred că
era un iPad.
— Bun, deci ce dată aveţi în vedere? Ţinem pumnii să nu aibă
meci, dar, din nefericire, nu putem promite nimic.
S-a bosumflat, părând că regretă sincer.
— A, păi n-am decis foarte clar, am încercat eu, dar Wes nu
era de acord.
— Scuză-mă, Rachel, întrebai de data nunţii noastre?
Ea s-a uitat spre el.
— Da.
— Întâi ianuarie, de Anul Nou, a spus el plin de siguranţă.
Mace a fluierat.
— La naiba, ce repede! Ai pus totul la cale, dulceaţă?
La auzul termenului de alint „dulceaţă “, Wes s-a uitat pieziş
la Mason.
Am oftat.
— Wes vrea s-o facem în ziua de Anul Nou, dar nu ne-am pus
de acord.
El a clătinat din cap.
— Nu-i adevărat. Ai fost complet de acord.
— Şi trebuie să-ţi reamintesc că întrebările puse în timp ce
aveam orgasm nu se pun?
Mason a lovit cu palma în masă de câteva ori, râzând în
hohote. Chiar şi Rachel a chicotit în spatele lui.
Wes a rânjit.
— Iubito, ştii bine că o să câştig bătălia asta, şi totuşi o să ieşi
şi tu victorioasă. Am face bine să începem să ne facem planuri.
Mama o să vrea să se implice complet şi şapte săptămâni nu
înseamnă un timp prea lung.
— Şapte săptămâni, am icnit eu, abia realizând cât de
aproape suntem. Să se implice?
Am clătinat din cap că nu. Implicarea totală nu era sub nici o
formă ceea ce îmi doream. În nici un caz. Absolut deloc.
 — O, nu! Mia pare gata s-o ia razna. Dulceaţă, te simţi bine?
m-a întrebat Mace, dar alarma din capul meu a continuat să
trâmbiţeze: Pericol... pericol... pericol.
Dintr-odată, m-am înfierbântat tare şi am început să trag de
fularul de la gât.
— Mi-e cald! E cald aici? am întrebat tot grupul, încercând să
trag mai mult aer în piept.
Inima a început să-mi bată atât de tare că mi-am frecat
pieptul. Mi-l simţeam strivit, de parcă mi se aşezase un camion pe
piept, gata să-mi sfărâme coastele şi să-mi răpească fiecare gram
de aer pe care reuşeam să-l inspir. Simţeam că respir printr-un
pai, nu-mi ajungea decât puţin aer în plămâni.
— Mia, calmează-te. Iubito, uită-te la mine. Ai un atac de
panică. Uită-te la mine!
Vocea lui Wes a pătruns prin ameţeala mea şi m-am
concentrat asupra ochilor ei. Erau învolburaţi de frică.
— Respiră. Inspiră, acum expiră încet.
Am respirat odată cu el de câteva ori, până când camionul s-a
ridicat de pe pieptul meu şi am reuşit, în sfârşit, să inspir adânc.
— Bun, ţi-ai revenit. Poftim, bea nişte apă.
Mi-a întins un pahar. Am sorbit din lichidul îngheţat şi calmul
adus de el mi s-a stabilit în abdomen.
— Ce s-a întâmplat, Mia?
Mason era în spatele meu. Îi simţeam mâna mângâindu-mă
uşor în sus şi-n jos pe şira spinării.
— Dulceaţă, trebuie să iei un calmant. Chestia asta cu nunta
poate să te dea gata, dar, serios, nu e vorba decât de tine şi de
noul meu prieten, Wes, aici de faţă. Restul nu sunt decât detalii.
Am închis ochii şi am simţit cum Wes mi-a cuprins obrajii în
palme.
— Iubito, nu-ţi doreşti o nuntă mare?
Am clătinat din cap că nu.
— Niciodată nu mi-am dorit, am spus încet, recăpătându-mi
controlul.
Pentru o clipă crezusem că o să leşin.
 — Bine, atunci. O facem mică. La naiba, putem să şi fugim
împreună dacă vrei.
Am clătinat din nou din cap că nu.
— Nu, am întrista-o prea tare pe mama ta. N-aş vrea
niciodată să-i răpesc asta.
— Atunci, ce-ai spune de ceva mic şi mai neobişnuit? Există
vreun loc care vă aminteşte unuia de altul? a întrebat Rachel
încet în timp ce eu mă uitam fix în ochii frumoşi ai lui Wes.
Am zâmbit amândoi şi am spus în acelaşi timp:
— Plaja.
Rachel a bătut din palme.
— Vaaai, ce drăguţ!
Mason a scos un mormăit.
— Nuntă pe plajă. Mişto. Şi cum o să meargă asta în ianuarie?
Nu e frig?
Wes a clătinat din cap că nu.
— Nu. De fapt, vremea în Malibu în ianuarie e, de regulă,
chiar frumoasă. Douăzeci şi unu, chiar şi douăzeci şi cinci de
grade uneori. Deşi poate coborî şi până la cincisprezece. Chiar şi
aşa, tot e perfect.
Plaja noastră. Să mă căsătoresc cu bărbatul pe care-l iubesc la
câţiva paşi de locul în care am făcut surf, ne-am plimbat, ne-am
alintat şi am privit apusul cu valurile şi soarele ca fundal.
— Wes, e perfect. Hai să ne căsătorim pe plaja noastră.
— Şi facem şi o petrecere? m-a întrebat el.
Cu asta probabil că aveam să marchez puncte importante cu
viitoarea mea soacră.
— Ce spui de proprietatea părinţilor tăi?
Ochii i-au strălucit, chiar i s-au înveselit de-a dreptul ca
răspuns.
— I-ar plăcea la nebunie. Putem să ne căsătorim pe plajă
pentru noi. Şi să facem petrecerea în casa copilăriei mele.
M-a apucat de obraji.
— Doamne, te iubesc din ce în ce mai mult cu fiecare zi.
— Beton! am şoptit eu în timp ce el râdea şl mă săruta uşor.
 Nu unul dintre săruturile lui atât de intense în mod normal,
dar în mod cert unul de neuitat.
— Atunci, s-a stabilit. Ştiu că o să fie mică, dar putem veni şi
noi? Mason e disponibil în ianuarie şi ne-ar plăcea amândurora
să vizităm Malibu.
— Sigur că da. Cu cât mai mulţi, cu atât mai vesel, am repetat
replica ei de mai devreme.
— Pe bune?
Expresia şocată a lui Wes însemna, probabil, că nu-mi simţise
sarcasmul din ton. Am clătinat din cap.
— Nu, nu chiar. Pot să fac în gând o listă de douăzeci de
persoane, sau mai puţin, pe care le-aş invita. Tu poţi să-ţi reduci
lista la douăzeci de persoane sau mai puţin?
A tras aer în piept printre dinţi.
— Nu ştiu. Mai vorbim despre asta. O să fac diseară o listă.
Diseară. Diseară, o să facă o listă cu persoanele pe care să le
invite la nunta noastră. Omul era extrem de hotărât ca asta să se
întâmple peste şapte săptămâni. Acum trebuia doar să-mi dau
seama de ce.

***
Prânzul cu Mason şi Rachel s-a transformat şi în cină. Aveam
atâtea să ne spunem că am stat în pub, am băut bere şi am
mâncat gustări, discutând despre absolut orice, de la planurile de
nuntă până la casa pe care o construiau. Am discutat şi despre
familia lui, a ei, despre experienţa mea cu Max şi tot ce se mai
întâmplase până atunci. Îi dădusem deja indicaţii lui Mason să nu
aducă vorba despre captivitatea lui Wes sau despre faptul că îl
sunasem destul de des în ultima lună ca să-mi exprim
sentimentele cu privire la unele lucruri prin care treceam eu şi
Wes. Se pricepea de minune să ofere o perspectivă masculină
netrunchiată şi nu era genul de tip care să-i poarte sâmbetele lui
Wes sau care să-i spună, măcar, ceva despre asta. Eram prieteni,
Mace şi cu mine. Legătura noastră se formase în luna în care
stătusem la el şi apoi când îmi sărise în ajutor ultima oară când
fusesem la New York. Relaţia mea cu el era destul de
asemănătoare cu aceea pe care o aveam cu fratele meu, Maxwell
– o altă persoană căreia trebuia să-i dau un telefon ca să-i spun
de nuntă. Pe de altă parte, urma să ajungem în Texas de Ziua
Recunoştinţei, aşa că oricum aveam să-l văd peste vreo două
săptămâni. În primul şi în primul rând, trebuia să rezolv cu Wes
şi cu nevoia lui obsesiv-compulsivă de a ne căsători imediat.

***
— Să ştii că-mi place de Mason şi de Rachel. Sunt un cuplu
grozav. Şi fac şi o echipă bună, mi-a spus Wes în timp ce-şi scotea
cămaşa.
Mi-am pierdut concentrarea pentru o clipă. Pieptul gol,
musculos al lui Wes era complet la vedere în faţa mea şi merita
un moment de reflecţie tăcută. Mi-a amintit de una dintre
picturile acelea faimoase de Monet sau Van Gogh. Când sunt
prezentate cu lumina potrivită, îl introduc pe privitor într-o
transă, aşa cum face şi trupul sexy al bărbatului meu.
Wes a rânjit.
— Ţi-a mâncat pisica limba?
Probabil că a văzut că-mi curgeau balele pe bărbie.
Am clătinat din cap că nu. Nu. Asta n-o să se întâmple. Nu
devia de la curs. Ai nevoie de răspunsuri.
— Wes, pot să te întreb ceva? am spus eu în timp ce el şi-a
tras în jos blugii şi a rămas doar în boxeri.
Luptă, Mia! Luptă! Poţi s-o faci! Nu-l lăsa pe nemernicul ăsta
sexy să-ţi abată gândurile. E important!
Mi-am trecut limba peste buze, cu ochii la păpuşa masculină
care-mi era logodnic. Doamne, putea fi fotomodel masculin, doar
că unul plin de muşchi. Orele nesfârşite de surf chiar făcuseră
minuni pentru fizicul lui.
— Sigur că da, iubito.
Wes s-a aşezat lângă mine, m-a apucat de gleznă şi şi-a trecut
mâna peste gamba mea.
 Nu era o mângâiere sexuală, dar corpul meu nu ştia să facă
diferenţa. În clipa în care mâna lui mi-a atins pielea, o căldură pe
care nu o puteam ignora s-a răspândit de acolo în sus, prin tot
trupul meu.
Gândeşte, Mia! Am închis ochii şi am încercat să-mi amintesc
ce voiam să spun.
— Scumpo, mă sperii. Despre ce-i vorba?
Tonul lui Wes avea o urmă de nervozitate. Şi-a afundat
degetele în bărbia mea, nu ca să mă rănească, dar m-a adus cu
certitudine înapoi în prezent.
— De ce insişti atât de mult să ne căsătorim repede?
Am rostit cuvintele dintr-o suflare.
Umerii lui Wes s-au prăbuşit. Şi-a sprijinit coatele pe
genunchi şi şi-a lăsat capul pe palme.
— Wes, iubitule, ce este?
M-am târât lângă el pe pat şi mi-am trecut mâna peste spatele
lui.
— Nu-i vorba că n-am putea aştepta. Ştiu că am putea să
petrecem ceva timp punând totul la cale, dar Mia, Doamne, după
timpul pe care l-am petrecut închis... singurul lucru care mi-a dat
speranţă a fost gândul la tine. Tu ai fost constanta mea. Trebuia
să supravieţuiesc. Trebuia, pur şi simplu, pentru că voiam mai
mult decât orice să fiu lângă tine.
— Wes...
Vocea mi s-a stins şi mi-am sprijinit fruntea de spatele lui,
luându-l în braţe.
— Sunt atât de fericită că eşti lângă mine şi că avem timp să
ne punem împreună viitorul la cale.
— Aşa că, vezi tu, nu e vorba că trebuie să ne grăbim, doar că
nu vreau să mai irosesc nici un minut din viaţa mea neavându-te
pe tine. Să mă căsătoresc cu tine, să-ţi pun inelul pe deget a fost
singurul gând din mintea mea când lucrurile s-au înrăutăţit cu
adevărat. Mi-am imaginat o sută de moduri în care să te cer. O
sută de feluri în care ai răspunde, dar, până la urmă, în patul în
care erai lângă mine, departe de terapie, de stresul de la muncă,
de familie, am ştiut că era momentul potrivit.
L-am sărutat pe spate şi am lăsat cuvintele lui să pătrundă în
mine. Nu voia să irosească nici un minut fără mine. Nu era vorba
de gelozie sau pripă. Era angajament. Să fie cu mine. Eu să fiu cu
el. Noi să fim ca unul. O familie.
— OK. Atunci, aşa rămâne. Ne căsătorim pe plaja noastră din
Malibu şi apoi mergem la casa părinţilor tăi pentru petrecere.
Vrei să ne facem listele de invitaţi?
El s-a răsucit, m-a rostogolit pe spate şi, într-o secundă, era
între coapsele mele. Talentul acesta era unul dintre multele
motive pentru care-l iubeam pe tipul meu.
— Facem listele după.
Am ridicat din sprâncene spre el.
— După ce? l-am întrebat cu sfială.
— După ce-mi fut logodnica de-i merg fulgii.
Cuvintele mi-au pătruns în piept, dându-mi furnicături până
jos, în căldura dintre coapse.
— Cred că se poate face, am convenit eu zâmbind şi m-am
ridicat până la gura lui ca să pot să-l sărut.
— Nu, Mia. Pe tine te pot face, a glumit el, sugându-mi buza
de jos.
Am gemut şi i-am încolăcit talia cu picioarele, ca să-l aduc mai
aproape.
— Atunci, fă-mă, am spus cu răsuflarea tăiată.
— Cu plăcere, a gemut el.
— A cui plăcere? A mea sau a ta? am glumit şi eu, chicotind,
adorând partea aceasta uşurică a pasiunii noastre.
A rânjit.
— A noastră, iubito. Mereu a noastră.

CAPITOLUL 4
 O săptămână mai târziu, echipa studioului a ajuns la
apartamentul luxos al lui Anton în zorii zilei. Anton nici măcar nu
se trezise încă. Se pare că el şi Heather se distraseră toată
noaptea cu câţiva tipi din industria muzicală. Totuşi, mi-a permis
să-i folosesc locuinţa ca să filmez segmentul şi să le iau interviuri
şi lui, şi lui Mason acolo. Heather era trează, bineînţeles, într-o
ţinută şic de vedetă rock, chiar dacă îi ghiceam urmele vineţii sub
ochii albaştri. Avea machiajul pus la punct şi ţinuta ei era la fix, ca
de obicei.
Eu m-am îmbrăcat cu ceea ce consideram a fi o fustă strâmtă
şi neagră foarte sexy, cu cizme negre până la genunchi şi o bluză
albă din mătase cu nişte funde prinse în jurul gâtului. O brăţară
roşie masivă şi un colier de aceeaşi culoare îmi completau ţinuta.
Cred că arătam destul de sexy. Wes aproape că mă asaltase azi-
dimineaţă, când ieşeam din dormitor, înainte să plec de la hotel.
Scula întărită era o dovadă suficientă a dorinţei lui, ca să nu mai
zic de cum mă lipise de trupul lui şi-mi cuprinsese fundul cu
ambele mâini, împingându-se în mine ca un maniac privat de sex.
Fusese nevoie de fiecare gram de stăpânire pe care-l aveam ca să
nu-l las să mă facă a lui chiar acolo, lipiţi de peretele
apartamentului nostru. Vai, eram foarte hotărâtă să termin
repede cu filmarea, să petrec ceva timp cu prietenii mei şi să mă
întorc la detonatorul meu personal de orgasme. Jur, numai felul
în care se uita Wes la mine jumătate din timp era de ajuns să-mi
aprindă focul acolo jos.
Alungând gândurile despre Wes, care mă aştepta dezbrăcat şi
pregătit la hotel, am tras aer în piept ca să mă calmez, am închis
ochii şi am numărat până la zece. Când i-am deschis, eram mai
conectată cu munca mea şi cu sarcina pe care o aveam de
îndeplinit.
Echipa se agita în jurul meu, pregătind livingul formal şi
confortabil. Era decorat cu un aer portorican vizibil, care mi-a
amintit imediat de Anton. Petrecuse ceva timp aranjând această
cameră. O alesesem pentru segmentul cu Anton pentru că
reflecta cel mai bine omul care credeam eu că este Anton – partea
lui personală, nu imaginea publică. Camera vorbea desluşit
despre bogăţia şi diversitatea coloristică a culturii portoricane,
despre care ştiam că e foarte aproape de inima lui Anton.
Pe pereţi erau atârnate opere de artă ale unor artişti locali de
acolo şi mai erau şi statuete făcute din lemn cioplit în oraşul lui
natal. Păturile împletite care fuseseră ale mamei sale erau
aşezate cu dragoste şi grijă peste canapelele din piele roşu-închis.
Chiar şi numai mobila invita musafirul să-şi tragă un scaun şi să
stea. Aşa era Anton. Cu prietenii adevăraţi şi cu familia, întindea
mereu o mână de ajutor când putea şi avea grijă să le ofere un loc
confortabil celor pe îi plăcea să-i aibă lângă el oriunde s-ar fi
oprit.
Kathy, asistenta mea de producţie pentru acest proiect, s-a
îndreptat spre mine. Avea părul negru ca pana corbului, lung
până la fund, cu toate că nu l-am văzut niciodată desfăcut. Şi-l
prindea mereu într-un coc franţuzesc. Îmi plăcea mult de ea.
Ochelarii în stil Woody Allen pe care îi purta îi alunecau tot
timpul de pe nasul lung şi ascuţit. Când se oprea în faţa cuiva, îi
ridica cu o unghie dată cu ojă roz-deschis. Absolut. De. Fiecare.
Dată.
Mă făcea să mă întreb dacă ochelarii erau doar ca să facă
impresie sau dacă avea nevoie de ei doar ca să-i completeze
aspectul de hipsteriţă. Oricum ar fi fost, am decis să nu spun
nimic pentru că era extraordinară şi era un vis să lucrez cu ea.
Din câte am înţeles de la Wes, asistentele de producţie care nu
erau enervante şi care nu tânjeau după lumina reflectoarelor
erau greu de găsit. Şi el o considera pe Kathy un suflet bătrân
într-un trup tânăr de femeie. Nu ştiam exact ce planuri de viitor
avea, dar, deocamdată, speram că o fac suficient de fericită încât
să vrea să rămână lângă mine oricât ar fi rezistat segmentul
Trăind frumos în emisiunea doctorului Hoffman.
— Domnişoară Saunders...
 Am dat ochii peste cap. Îi spusesem de o sută de ori lui Kathy
să-mi spună Mia, dar refuza cu obstinaţie. Spunea că i se pare
lipsit de respect.
— Domnul Murphy este aici cu domnişoara Denton. I-am
trimis pe amândoi la machiaj, ceea ce a surprins-o pe domnişoara
Denton.
Kathy şi-a ridicat ochelarii pe vârful nasului, cu toate că nu
păreau să-i cadă.
Am zâmbit.
— Ştiu. Las-o să-şi pună întrebări. Nu ştie că Mason a plănuit
să o prezinte public ca logodnica lui în emisiunea mea. A fost
discret, se pare. Abia am aflat şi eu, dar vrea să ştie toată lumea
că nu mai e disponibil şi că nu mai e un burlac convins.
Ochii lui Kathy s-au luminat.
— Îmi place la nebunie. Doctorul Hoffman sigur o să leşine,
iar Leona – a clătinat din cap la rostirea numelui şefei care
conducea toată emisiunea – s-ar putea să vă sărute picioarele.
A chicotit şi şi-a dus mâna la gură, apoi s-a uitat în jur, de
parcă s-ar fi temut că ar fi putut să-i audă cineva scăparea lipsită
de profesionalism.
Mi-am lăsat mâna pe antebraţul ei.
— Kathy, nu suntem decât noi două aici. Şi ai dreptate, Leona
o să râdă ca o nebună când anunţul oficial o să fie făcut pentru
prima oară în emisiunea noastră. Uneori e bine să ai prieteni
suspuşi, nu-i aşa?
Am împuns-o în umăr şi obrajii ei s-au colorat în timp ce
încuviinţa din cap.
— Aşadar, ştim dacă e gata spaţiul de filmare? Cum Anton e
ieşit din schemă pentru încă vreo două ore cel puţin, aş vrea să-
mi văd de treabă cu Mason.
A dat din cap că da, a apăsat cu un deget pe dispozitivul ei
electronic şi a strâns din buze.
— Mă duc să mă asigur. Ar trebui să fie gata până când ies ei
de la machiaj.
 Am mers prin casă, verificând punctele pe care le aleseserăm
să filmăm pentru diferite părţi ale segmentului. Wes şi cu mine
hotărâserăm să lucrăm împreună şi să dăm gata cât mai mult în
această călătorie pentru că aveam nevoie de material pentru o
lună întreagă. Aşa, aveam sfârşitul lui noiembrie şi o bună parte
din decembrie libere ca să pot sta cu familia mea.
Max mi-a dat clar de înţeles că va suferi foarte tare dacă nu le
va avea pe surorile lui la ferma din Texas de Ziua Recunoştinţei.
Sigur că Maxwell era prea masculin ca să o spună cu aceste
cuvinte, dar făcuse în mod evident aluzie că ar fi bucuria anului
dacă am putea veni. Plină de hormoni de lăuză, Cyndi mi-a dat
foarte clar de înţeles că soţul ei ar fi distrus dacă eu şi Maddy n-
am putea ajunge. Mai mult, îmi doream cu disperare să-l văd pe
Jackson, primul meu nepot. În plus, cum fratele meu plătise
câteva sute de mii de dolari din datoria tatei ca să ne scape
fundul mie şi prietenei mele cele mai bune în septembrie, mă
gândeam că pot şi eu să fac măcar atât, să ajung în Texas pentru
Ziua Recunoştinţei.
I-am găsit pe Mace şi Rachel într-una dintre băile pentru
oaspeţi. Era uriaşă. Faptul că Anton avea o casă atât de mare în
acest oraş numai pentru el şi Heather m-a dat pe spate.
Rachel şi Mason stăteau aşezaţi cu faţa la oglinda cea mare de
deasupra chiuvetei duble.
— Hei, copii, vă faceţi frumoşi pentru cameră?
Rachel m-a privit pieziş.
— Da, dar eu pentru ce mă machiez?
Am încercat să o fac pe proasta şi am ridicat cu nonşalanţă
din umeri.
— În caz că facem o panoramare a camerei, sau poate că o să-
ţi punem şi ţie una sau două întrebări.
N-am vrut să stric surpriza şi m-am dus lângă Mason.
— Arăţi mortal de sexy, frăţioare.
L-am pocnit în braţ cât am putut de tare.
— Au!
S-a dat înapoi şi a început să-şi maseze braţul.
 — Şi eu te iubesc pe tine, Mia. Vezi cum mă tratează, Rach?
Fără pic de respect. Ar trebui să povestesc în ziare ceva scârbos
despre luna mea cu ea, ceva de genul...
A pocnit din degete şi a arătat spre reflecţia mea din oglindă.
— Ceva de genul că s-a scobit în nas şi s-a şters de peretele
meu.
A rânjit ca un maniac. Mi-au ieşit practic ochii din orbite.
— Eşti bolnav! N-ai face una ca asta.
M-a privit pe sub gene.
— Ba chiar aş face-o. Nu mă tenta, provocatoare de vânătăi.
Şi-a masat braţul, care nu avea cum să-l doară atât de tare.
Junior, prietenul lui cel mai bun, cu siguranţă îl placase mult
mai tare de nenumărate ori.
— Eşti o mămăligă! m-am răstit la el fără a-mi păsa de
consecinţe.
— Terminaţi amândoi. E timpul să devenim serioşi, a spus
Rachel.
Ar fi sunat mult mai puternic dacă n-ar fi avut gura ţuguiată
ca un peşte în timp ce machiorul îi aplica luciul de buze.
— Mia, ai întrebările pregătite? Aş vrea să le văd.
Ah, la naiba. Asta nu e bine. Să încerci să ascunzi ceva de PR-
ul tău nu e chiar cea mai simplă treabă. Am aruncat o privire spre
Mason, care a ridicat din sprâncene.
— Ăăă... da... dar...
Am încercat să mă gândesc ce-aş fi putut spune ca să-i abat
gândurile şi să evit să vrea să vadă întrebările pe care aveam de
gând să i le adresez lui Mason.
— Rach, iubito, le-am aprobat eu deja.
Ochii ei s-au transformat în pumnale.
— Ce-ai făcut? Asta-i treaba mea, nu-mi vine să cred că ai face
aşa ceva.
— Iubito...
Privirea i-a devenit blândă, s-a întins şi a luat-o de mână.
— E Mia. Nu întreabă nimic nepotrivit, iar tu erai ocupată cu
puţă-friptă ăla de la energizantele PowerStrong. Mai ţii minte?
 — Vai, ce tolomac era ăla! Ştii că voia să-ţi propună să fii
gratis imaginea liniei lor secundare? Şi nici măcar nu era în
scopuri caritabile.
A clătinat din cap şi s-a înroşit la faţă de iritare.
— Au crezut că sunt suficient de mari încât să nu trebuiască
să plătească pentru promovare. Porcul! a şoptit ea printre dinţi.
Bun, asta suna a replică pe care să pot ieşi.
— Ne vedem în camera media. Fetelor, cât mai durează până
sunt gata?
— În jur de cinci minute, mi-a răspuns unul din machiori în
timp ce-i aranja lui Mason părul într-o ciufuleală elegantă şi
totuşi modernă.
— Şi eu la fel, a spus celălalt.
Ţinea o pensulă de machiaj în mână şi o pudra pe Rachel pe
faţă ca să termine treaba.
— În regulă, haideţi să vă montăm microfoanele.
Kathy a făcut un semn din mână spre holul pe care se afla
camera media, unde aveam de gând să trag primele cadre.

***
— Bună ziua şi bine v-am găsit la un episod foarte special din
Trăind frumos pe care îl vom intitula Fii recunoscător. Invitatul de
astăzi este nimeni altul decât jucătorul profesionist de baseball
Mason Murphy.
M-am întors spre Mason, care stătea extrem de calm pe
canapeaua din piele albă din partea cealaltă a mesei. Mason, îţi
mulţumim pentru că eşti alături de noi astăzi.
— Pentru tine, orice, dulceaţă. Ştii prea bine.
Mi-a făcut cu ochiul. Am zâmbit şi m-am lăsat pe spate.
— Tot seducător, din câte văd.
— Numai pentru tine. Pentru că mi-ai zdrobit inima.
Asta era o parte a episodului special la care nu mă
aşteptasem. Sigur, din câte ştia publicul, fusesem practic
împreună cu Mason Murphy timp de o lună, în aprilie.
— Ba nu. Eşti îngrozitor.
 A rânjit arogant.
— Nu, doar că suntem prieteni foarte buni.
— Aşa este. Şi, fiind prieteni foarte buni, mi-ar plăcea să
dezvăluim un pic din acel Mason Murphy pe care fanii tăi şi fanii
emisiunii Dr. Hoffman nu-l cunosc deja. Te bagi? l-am tachinat eu.
— Dă-i drumul.
S-a rezemat de spătarul canapelei, cu braţele întinse şi picior
peste picior. Poziţia lui exprima calm şi confort. Exact ceea ce
doream să vadă restul lumii. Partea pe care ştiam că o aprobă şi
Rachel.
— În regulă, prima mea întrebare este: ce planuri ai pentru
Ziua Recunoştinţei?
Şi-a trecut o mână peste bărbia aspră şi a zâmbit.
— O să petrec cu familia. Fraţii mei şi tatăl meu sunt
înnebuniţi după sărbători şi facem tot ce putem să fim împreună
ori de câte ori e posibil.
— Mi se pare încântător.
— Chiar este, dar ceea ce e şi mai bine este că am să o aduc şi
pe logodnica mea.
Ştiam că mi s-au luminat ochii ca un pom de Crăciun, la fel ca
ochii lui când s-a uitat într-o parte, spre Rachel, care-şi lăsase
bărbia în piept.
— Ne anunţi că eşti logodit? am întrebat eu, aplecându-mă
spre el ca şi cum auzeam pentru prima oară acest secret.
Mason a dat din cap că da.
— Da, doamnă. Mă rog, tu ar trebui să ştii. Tu eşti cea care a
pus totul la cale.
A început să râdă şi să chicotească.
— Asta-i adevărat, dar ai fost foarte discret în privinţa relaţiei
tale încă de când eram noi împreună, în aprilie. Probabil că
publicul este destul de surprins de această informaţie. Aproape
că aud bătăile inimilor din toată ţara în timp ce vorbim.
S-a plesnit peste genunchi, tuşind în pumnul strâns.
— Cred că e timpul ca lumea să ştie cât de dedicat sunt.
Vorbea încrezător şi arogant ca de obicei.
 — Ei bine, oameni buni. Aţi auzit-o aici pentru prima oară. Şi,
ca supliment special, Mason Murphy o va prezenta lumii pe
logodnica lui după această pauză publicitară. Rămâneţi pe
recepţie!
— Tăiaţi! a spus regizorul.
Am început să sar în sus şi să ţip de bucurie.
— E fantastic! am chiuit eu, căutând-o cu privirea pe Rachel
printre membrii echipei ca să văd cum a reacţionat la dezvăluirea
lui.
— Rach, vino încoace. Stai jos.
Rachel se oprise într-o parte, privind cu nervozitate. Mi-am
dat seama că nu i-a plăcut cum a debutat segmentul, pentru că
simţeam tensiunea revărsându-se din partea aceea a camerei.
Totuşi, Mason şi cu mine căzuserăm de acord că era momentul să
facem lumea să înţeleagă că între noi nu a fost mare lucru, plus că
el obosise foarte tare să păstreze discreţia în privinţa relaţiei lor.
Sigur că se zvonea că ea ar fi iubita lui, dar ei nu confirmaseră
niciodată. Tabloidele aveau câteva fotografii cu ei ieşind
împreună, dar nu primiseră nici o confirmare oficială. Era uşor să
treacă orice moment în care erau surprinşi drept o întâlnire cu
PR-ul lui.
— Ce faci?
L-a apucat pe Mason de mâna întinsă, iar el a tras-o în jos, ca
să se aşeze lângă el pe canapea.
— M-am săturat de prefăcătorie. La anul o să fii soţia mea.
Vreau ca lumea să ştie. Nu ne mai ascundem. Nu mai negăm. Am
terminat cu asta. Vine un an nou şi vreau să-mi petrec următorul
sezon ştiind că fiecare femeie din lume a aflat că sunt al tău. Mai
mult chiar, vreau ca fiecare bărbat să ştie că toate astea – şi-a
trecut mâinile peste spatele ei într-un fel sugestiv şi totuşi nu
complet nepotrivit – îmi aparţin.
Ea a clătinat din cap.
— Nu ştiu ce să zic.
 Rachel şi-a muşcat buza de jos, evident îngrijorată de felul în
care fanii lui vor primi această informaţie despre viaţa lui
personală.
El a zâmbit şi şi-a trecut un braţ pe după talia ei, trăgând-o
mai aproape şi sărutând-o pe obraz.
— Ei bine, eu ştiu. Să-i dăm drumul, Mia.
— În regulă, Mace.
Camerele au pornit din nou, iar cameramanul a întins mâna şi
a numărat descrescător de la cinci la unu.
— Bun găsit la episodul special al emisiunii Dr. Hojfman,
intitulat Fii recunoscător. Îl am alături de mine pe Mason Murphy,
declarat recent cel mai bun aruncător din istoria baseball-ului,
care are ceva de împărtăşit publicului. Mason, poţi să o prezinţi
pe frumoasa domnişoară de lângă tine? am sugerat eu.
Cameramanul şi-a schimbat poziţia şi reflectorul a luminat
mai puternic feţele prietenilor mei.
— Sigur că da. V-o prezint pe logodnica mea, Rachel Denton.
Ea se ocupă de relaţiile cu publicul pentru mine şi lucrează
pentru agenţii mei de publicitate. Înţeleg că acum este probabil
destul de furioasă pe noi doi pentru că am conspirat pe la spatele
ei ca să putem face acest anunţ, dar nu mă interesează.
Am început să râd.
— Nu fi furioasă, Rachel. Mason a vrut să-ţi facem o surpriză.
Rachel a zâmbit şi obrajii ei s-au colorat în roz în timp ce
Mason o strângea de umăr.
— Aşadar, Mason, lumea ştie că ai fost singur o vreme. Cum te
simţi având-o pe norocoasă alături de tine?
— Mia, să ştii că mă simt recunoscător. Rachel este jumătatea
mea mai bună perfectă şi abia aştept să devină soţia mea.
Mi-am trecut limba peste buze, privindu-l pe Mason cum îşi
curta iubita şi lumea întreagă într-un interviu care avea să fie
difuzat în toată ţara.
— În regulă, Mason, acum, că ai aruncat o bombă atât de
mare încât fiecare femeie din lume va plânge ronţăindu-şi
cerealele, hai să revenim la subiect. Aflăm lucrurile pentru care
sunt recunoscători prietenii noştri din lumea celebrităţilor. Ai
spus deja de logodnica ta, lucru cu care sunt complet de acord.
Rachel e ceva pentru care să fii recunoscător. Dar ce altceva?
Mason s-a rezemat de spătar, ţuguindu-şi buzele.
— Prietenii buni, fanii, echipa, sportul în general. Nu aş fi
ajuns unde sunt astăzi dacă n-ar fi fost dragostea pentru baseball.
Totuşi, cel mai tare sunt recunoscător pentru familia mea – tatăl
meu, fraţii şi nepoata. În afară de Rachel, ei sunt lumea mea.
— Îţi mulţumim, Mason, pentru că ai împărtăşit cu fanii
emisiunii noastre vestea nunţii tale iminente. Vă urez ţie şi lui
Rachel o căsnicie lungă şi fericită.
— Şi cu tine cum stă treaba? a adăugat el în timp ce camerele
încă filmau.
M-am uitat prin cameră, apoi din nou la Mason, care avea
ditamai rânjetul arogant. Acelaşi pe care mă oferisem de mai
multe ori să i-l şterg cu un pumn de pe faţa lui frumoasă.
— Ăăă... poftim?
Rachel avea gura strâmbată într-un zâmbet maliţios. Da, ăştia
doi sunt fără discuţie făcuţi unul pentru celălalt. Aroganţa se
căsătoreşte cu răutatea.
— Poţi să mă corectezi dacă greşesc, dar cred că inelul de pe
degetul tău are un stil foarte specific, a spus Rachel, dulce ca o
plăcintă cu mere şi cam la fel de mieroasă.
— Da, Mia, împărtăşeşte şi tu veştile tale cu lumea, a insistat
Mason.
Vai. Doamne. Dumnezeule. Bestia! M-a dat de gol!
Am început să transpir la subsuori şi am simţit cum mi se
adună umezeala pe frunte, în timp ce luminile puternice ale
reflectoarelor mă făceau să mă simt într-o cameră de
interogatoriu la poliţia din Oakland.
— Păi...
Am zâmbit, uitându-mă în jos la inel, şi nu am găsit în mine
puterea să neg lucrul cel mai bun care mi se întâmplase vreodată.
Tocmai când mă gândeam cum să răspund, cum să-mi ţin panica
sub control şi, cel puţin, să opresc camerele şi să filmez din nou
finalul, am ridicat privirea de parcă o sfoară invizibilă îmi trăgea
bărbia în sus. Aerul din încăpere era atât de încărcat încât eram
sigură că aş simţi un şoc electric la atingerea oricărei suprafeţe.
Ochii mei i-au întâlnit pe aceia în care aveam de gând să privesc o
viaţă întreagă.
Ca la un semn, Wes a intrat în cadru şi şi-a lăsat mâinile pe
mine. L-am luat de mâini, iar el m-a tras spre el. Până să apuc să
reacţionez, să spun ceva, mi-a pus o mână pe obraz şi şi-a lipit
gura de a mea. M-a sărutat îndelung, apăsat şi hotărât. Nu era un
sărut fierbinte, dar compensa prin grămezi imense de iubire. În
tot acest timp, camerele continuau să filmeze.
— Bună, iubito, a spus Wes, cu ochii lui verzi plini de bună
dispoziţie.
Era îmbrăcat cu o pereche frumoasă de pantaloni, o cămaşă
albă ca neaua şi un sacou din catifea reiată. Formidabil de-a
dreptul.
— Ăăă... dragii mei – am tras aer în piept şi m-am uitat spre
cameră, un pic încremenită –, vi-l prezint pe Weston Channing,
logodnicul meu.
Zâmbeam ca o nebună.
Wes şi-a strâmbat buzele într-un surâs, şi-a împletit degetele
cu ale mele şi a făcut cu cealaltă mână spre camera video. Cât de
stilat!
Acela a fost momentul în care am pierdut complet controlul
asupra propriei mele emisiuni.
— Tocmai a devenit şi mai interesant, a spus Mace. Mia,
spune-ne, tu pentru ce eşti recunoscătoare anul acesta?
Nu mi-aş fi putut lua ochii de la omul pe care-l iubeam nici
dacă aş fi fost cuprinsă de foc.
— Pentru Wes, am oftat eu. Sunt atât de multe lucruri pentru
care să fiu recunoscătoare. Sora mea, fratele meu, tatăl meu,
prietena mea cea mai bună şi toţi prietenii noi care m-au făcut să
simt că, oriunde m-aş afla, sunt iubită. De fapt, exact pentru asta
sunt recunoscătoare anul acesta. Pentru iubire. În toate formele
ei.
 — Te iubesc, Mia Saunders, şi abia aştept să fii soţia mea, a
spus Wes clar ca bună ziua, în timp ce o cameră cât un frigider s-a
oprit chiar în faţa noastră.
Toţi paparazzi care îşi aşezaseră tabăra în jurul casei noastre
din Malibu şi care răscoliseră birourile de la Century Productions
după orice fărâmă de informaţie despre Wes şi captivitatea lui,
despre milioanele cheltuite pe filmul ale cărui filmări fuseseră
întrerupte, Gina DeLuca şi tot restul aveau să fie al naibii de
supăraţi că această mare noutate ieşea la lumină în emisiunea
mea, şi nu în mizeriile lor de tabloide.
Peste toată astea, segmentul avea să fie difuzat vinerea
următoare, ceea ce însemna că nu doar lumea întreagă avea să
afle că ne căsătorim, ci şi părinţii lui. Am face bine să-i informăm
cu privire la apropiata noastră ceremonie nupţială imediat după
ce plecăm de aici.
Wes m-a răsucit spre camerele video. Am reacţionat revenind
la realitate în mijlocul emisiunii. Am rostit dintr-o suflare
replicile de final, în încercarea de a le face să sune suficient de
bine încât să nu fie nevoie să filmăm din nou. Sub nici o formă nu
puteam să trec de două ori prin aşa ceva.
— Îi mulţumim încă o dată invitatului nostru, Mason Murphy,
precum şi logodnicei sale, Rachel, pentru că ne-au împărtăşit
aceste veşti. Sunt sigură că vorbesc şi în numele doctorului
Hoffman când vă spun că sunteţi bineveniţi în emisiunea noastră
ori de câte ori aveţi vreun anunţ de făcut.
Am aruncat o privire spre camera de filmat şi am zâmbit.
— Ei bine, oameni buni, fiţi recunoscători pentru
binecuvântările de care vă bucuraţi, pentru că sunt convinsă că
sunt numeroase. Ştiu cu siguranţă că ale mele sunt.
Pe această notă, l-am luat în braţe pe bărbatul visurilor mele,
mi-am sprijinit fruntea de a lui şi l-am auzit pe regizor spunând
„Tăiaţi! “exact înainte ca buzele lui Wes să se lipească de ale mele.
Bărbatul meu m-a revendicat la televiziunea naţională. Cum
naiba mai poate cineva să-şi mărturisească dragostea după aşa
ceva?
 CAPITOLUL 5

— Ce cauţi aici şi ce naiba ai făcut? l-am certat pe Wes în timp

ce mă lipeam de el. Chiar şi furioasă fiind, nu mă puteam abţine
să mă lipesc de silueta lui musculoasă, mult mai solidă.
Delicios.
A chicotit lipit de gâtul meu şi m-a sărutat uşor.
— Mia, calmează-te. Mason mi-a povestit de planul vostru ca
el să anunţe lumii întregi că se căsătoreşte cu iubirea vieţii lui şi
m-am gândit că... la naiba, vreau şi eu să fac pasul ăsta. Nu avea
nici un sens să rămână secret.
Am strâmbat din buze şi m-am uitat fix în ochii lui verzi şi
frumoşi.
— Dar, dar... cum rămâne cu vampirii de paparazzi? Te
urmăresc de săptămâni în şir. Asta n-o să le ofere mai multă
muniţie cu care să te atace?
M-am încruntat, stresată la gândul că Wes a făcut o greşeală
teribilă. Puteam s-o repar, nedifuzând finalul emisiunii, chiar
dacă acesta ne-ar fi aruncat audienţele în aer până în stratosferă.
Sănătatea şi fericirea lui Wes erau un preţ prea mare pentru
câteva milioane de telespectatori în plus.
Wes a clătinat din cap că nu.
— Mia, asta o să aibă efect contrar. O să le dea jurnaliştilor de
scandal ceva mai vesel pe care să se concentreze în locul morţilor
şi tuturor rahaturilor care s-au întâmplat peste mări şi ţări. Gina
abia dacă mai atârnă de un fir. Ştii de ce?
Chiar şi simpla menţionare a numelui Ginei DeLuca mi-a
transmis un fior de groază pe şira spinării şi mi-a făcut pielea ca
de găină pe braţe. Am strâns din dinţi, încercând să mă prefac că
nu mă deranjează.
— Nu. De ce?
 Mi-a cuprins obrajii în palme.
— Pentru că nu are ceva frumos de care să se agaţe în fiecare
noapte. Eu am şi vreau ca lumea să ştie asta. Să le dau canibalilor
ălora ceva mai puternic de care să se ia. N-am nici o problemă să
vorbesc toată ziua despre cât de mult te iubesc şi despre planul
meu ca tu să devii soţia mea.
Am oftat. Ce diferenţă faţă de felul lui de a fi în ianuarie. Acum
zece luni, era concentrat exclusiv asupra muncii şi a filmului.
Acum, totul se învârtea în jurul meu.
— Dacă tu crezi că asta te ajută să te vindeci, sunt alături de
tine, cu mâna stângă întinsă, ca să o vadă toată lumea.
A rânjit.
— Bun, pentru că avem stabilit un interviu cu revista People.
Am făcut ochii mari.
— N-am de gând să vorbesc numai despre noi.
A ridicat din sprâncene, încercând să-mi alunge frica instalată
în doar o secundă. Omul mă cunoştea prea bine.
— Am de gând să povestesc un pic din ce s-a întâmplat acolo,
despre ajutorul pe care-l primesc şi poate că asta o să le
amintească încă o dată celor care suferă de sindrom
posttraumatic că oamenilor chiar le pasă şi că ei nu sunt definiţi
de ceea ce au trăit. Este doar ceva ce li s-a întâmplat.
I-a căzut o buclă pe ochi. Am dat-o la o parte. Mi s-au adunat
în minte imagini din acele momente fără el, aducând cu ele un
şuvoi de amintiri oribile. Doamne, nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu
se întorcea acasă. Fără el n-aş fi fost unde eram astăzi, cu
siguranţă. În nici un caz n-aş fi fost atât de fericită. Eram
surprinsă zi de zi de cât de tare îmi iubeam viaţa şi de cum
norocul mi se schimbase exponenţial de când începusem această
călătorie, cu aproape un an în urmă.
M-am aplecat şi l-am sărutat, dorind să pun tot ce aveam în
mine în acel sărut. Mândria pe care o simţeam pentru fiecare pas
pe care-l făcea spre vindecare, magia pe care credeam că o are
relaţia noastră şi, cel mai important, dragostea pe care i-o
purtam. Uneori simţeam că e atât de puternică încât nu ştiam ce
să fac cu ea. Dar atunci, în faţa echipei, a lui Mason, a lui Rachel şi
a celorlalţi, l-am sărutat din toată inima pe bărbatul meu. El a
scos un geamăt lipit de gura mea şi m-a săltat peste piciorul lui.
Aplauzele din jurul nostru erau asurzitoare.
— La naiba, Lucita, am întârziat la petrecere. E vreo coadă la
care pot să mă aşez? Împarţi besos1? Dacă-i pe aşa, eu urmez!
Vocea răsunătoare a lui Anton m-a speriat suficient de tare că
m-am oprit din sărutat şi am izbucnit în râs cu gura lipită de a
bărbatului meu. Wes s-a încruntat şi apoi a zâmbit, arătându-mi
că trecea peste felul incorigibil al lui Anton de a se purta cu
femeile.
— Ai întârziat două ore întregi. Ce-ai făcut azi-noapte?
A rânjit cu zâmbetul acela sexy care umezea chiloţei.
— Cred că întrebarea corectă ar fi ce n-am făcut azi-noapte.
A ţâţâit cu limba, ridicând din sprâncene. Am clătinat din cap
oftând.
— Haide. Du-te la Kathy să-ţi prindă microfonul ca să putem
începe filmarea.
— Fără beso, deci?
S-a bosumflat visător. Am dat ochii peste cap, aruncând o
privire spre Wes.
— Fără nici un afurisit de beso. Dacă vrei să-ţi păstrezi buzele
intacte, amice, o să-ţi păstrezi comentariile pentru tine, a mârâit
Wes înspre Anton.
Asta l-a făcut pe Anton să se oprească, să-şi încrucişeze
braţele la piept, să lase capul pe spate şi să izbucnească în râs.
— Scuze, amigo, n-am vrut să te ofensez. Îmi place la nebunie
cât eşti de protector cu Mia noastră.
Wes a făcut un pas în spate.
— Vrei să spui cu Mia mea, Anton. Umbli pe gheaţă subţire cu
mine în momentul ăsta. Nu m-ai deranjat, dar, serios, trebuie să
ai grijă cum te porţi dacă nu vrei să stârneşti ceva.
Wes avea o voce tăioasă şi abrazivă. Chiar nu avea nici un
motiv să fie atât de aspru.
1
Săruturi, în limba spaniolă în original (n. tr.).
 — Wes, serios, Anton se prosteşte. Calmează-te.
M-am dus lângă el şi el m-a tras mai aproape. Tot uitam că de
când se întorsese din captivitate avea un declanşator al geloziei
cu care nu eram obişnuită şi care nici nu-mi făcea mare plăcere.
Chiar mă exaspera că îi suspecta pe toţi bărbaţii din jurul meu de
planuri ca să-mi atragă atenţia, ceea ce chiar nu era cazul. Nici
măcar pe aproape. Chiar şi noaptea trecută se luase de ospătarul
care ne servea cina pentru că, potrivit lui Wes, tipul se uitase la
sânii mei. Surprize, surprize. Am nişte ţâţe uriaşe. Majoritatea
bărbaţilor se uită la ele. Sunt atât de obişnuită cu asta că mai
degrabă observ când un bărbat nu se uită la pieptul meu când
facem cunoştinţă şi vorbim prima oară.
Anton a venit spre noi.
— Weston, amigo, sunt fericit pentru tine şi pentru Mia. Mi se
umple inima de cea mai imensă bucurie să ştiu că te-a găsit să-i
fii alături pentru toată viaţa. Şi pot să văd că şi tu eşti nebun după
ea. Şi eu sunt. Ca amiga. Nici mai mult, nici mai puţin. Spun
lucrurile astea, cum să zic, piloto automatico? Mia este hermosa
mujer.
Mi-am amintit că mi-a spus Heather că hermosa mujer
înseamnă femeie frumoasă.
— Logodnica ta scoate la iveală partea caraghioasă din mine.
Mă înţelegi? Si?
Wes a expirat încetişor şi umerii i s-au relaxat vizibil. A închis
ochii şi şi-a lăsat bărbia în piept, de parcă s-ar fi rugat.
— Îmi pare rău, Anton. Nu ştiu ce se întâmplă. Până şi
prietenii ei scot la iveală o parte fioroasă a mea. Te rog, iartă-mă,
da?
Rugămintea lui Wes era sinceră şi ştiam sigur că va fi iertat
de îndată, fiind vorba de Anton. Nu era genul care să insiste
asupra unor neînţelegeri banale.
— Ah, no problemo. Acum, muñeca, ce vrei de la mine cu
interviul ăsta?
— Păi, hai să începem în camera cu arta portoricană.
Anton a zâmbit larg.
 — Ne vedem acolo.

***
Am aşteptat până când Anton a ieşit din cameră, l-am luat de
mână pe Wes şi l-am dus de-a lungul holului spre capătul
apartamentului, unde ştiam că este livingul lui Anton. În clipa în
care am ajuns acolo, am ţinut uşa deschisă, ca Wes să poată intra
după mine.
Mă străbăteau frenetic un milion de emoţii şi nu ştiam decât o
cale de a le elimina rapid. De la faptul că-şi declarase dragostea
pentru mine la televizor până la ameninţările de om al peşterii,
tot trupul îmi pulsa de excitaţie, fericire, furie, frică, anxietate şi
tot ce mai e între ele.
Am închis uşa de cum am intrat, m-am răsucit pe călcâie şi m-
am azvârlit de gâtul lui Wes. Până să apuce să spună ceva, mi-am
lipit gura de a lui şi i-am vârât limba până pe gât. Slavă Domnului.
Avea gustul a o mie de mici acadele sfârâind pe limba mea. Am
gemut în timp ce el mi-a cuprins fundul cu palmele. I-am supt
buza de jos, împingându-mă în acelaşi timp în pieptul lui, până
când a căzut pe o banchetă lungă tapiţată. Chestia aia putea fi
folosită fie să stai pe ea în faţa focului din şemineu, fie să-ţi
odihneşti picioarele. N-aveam nici cea mai vagă idee, dar ştiam
exact la ce voiam s-o folosesc în clipa asta şi, dacă-l cunoşteam
bine pe Anton, şi cred că-l cunoşteam, mi-ar fi oferit un ropot al
dracului de puternic de aplauze.
— Oho, iubito, ce se întâmplă? Am crezut că ai de gând să te
legi de mine pentru că am făcut-o pe mârlanul alfa cu prietenul
tău. Sincer, nu ştiu ce m-a apucat.
Nu prea îmi păsa. Sinceră să fiu, eram mai concentrată să-i
desfac cureaua decât pe orice altceva.
Mi-am ridicat fusta până în talie. Wes nu se putea hotărî dacă
să închidă sau să deschidă gura, iar ochii lui erau aţintiţi pe pielea
mea goală. Purtam dresuri negre până la coapse şi un chiloţel
negru simplu sub fusta conică.
 — Uite care-i treaba, nu avem prea mult timp, dar am nevoie
de tine. Chiar aici. Chiar acum. Aşa că mişcă-te.
Wes s-a ridicat cu o mişcare, şi-a desfăcut cureaua şi şi-a
expus scula în curs de întărire. A frecat-o până când pe vârf a
apărut o perlă de lichid şi până când a ajuns la dimensiunea
maximă. Am îngenuncheat pe banchetă şi i-am lins capul, lăsând
perla aceea gustoasă să-mi învăluie limba, apoi l-am înghiţit cu
totul.
— O, da.
Înainte de a apuca să-mi schimb poziţia, o explozie
dogoritoare mi-a plesnit fundul gol o dată, de două ori, de trei ori.
— Să nu îndrăzneşti să mă sugi de tot, a gemut el şi m-a
împins la o parte apucându-mă de păr.
Stilistul avea să facă o criză de nervi.
Wes s-a aşezat pe bancă şi eu am scâncit văzându-i scula lui
atât de tare şi de pregătită. S-a lăsat pe spate, cu ambele mâini pe
marginile din piele ale banchetei ca să-i susţină greutatea.
— Călăreşte-mă. Ia-mă până la rădăcină. Până la capăt.
Bucuroasă, am încălecat banca, mi-am dat la o parte
chiloţelul, am fixat capul umed la intrarea în sexul meu şi m-am
lăsat încet să alunec pe el. Centimetru cu centimetru, grosimea lui
se întindea şi mă umplea. De îndată ce s-a înfipt adânc, cu fesele
mele lipite de pielea fină a testiculelor lui şi de fermoarul iritant
al pantalonilor descheiaţi, m-am lăsat pe spate.
— Vreau să iei ce ai nevoie, iubito. Acum mişcă-te.
Vocea lui era o bâiguială joasă, guturală, care mi-a transmis
un alt vâjâit de dorinţă prin tot sistemul.
Strângându-i genunchii, mi-am folosit braţele şi avantajul
picioarelor pe podea ca să mă legăn în sus şi-n jos pe toată
lungimea lui. Să-i văd scula netedă dispărând înăuntrul meu iar şi
iar funcţiona ca un afrodiziac în sine. Cu cât mă uitam, cu atât mă
umezeam mai tare şi cu atât mai tare mă împingeam în el. Cu
fiecare mişcare, Wes gemea, până când nu l-am mai văzut decât
pe el şi scula lui atotputernică ducându-mă pe culmile extazului.
Totul din mintea şi din trupul meu se concentra sută la sută pe
alunecarea cărnii pe carne. Să mă umplu cu Wes nu era ceva ce
puteam explica. Fiecare alunecare era paradis pur. Fiecare
retragere şi pierdere a cărnii lui era iadul. Plăcere împletită cu
durerea.
— Ia uite! Ce frumos! Să te văd cum mă primeşti în tine, cum
termini în scula mea mă face să mi se scoale atât de tare. Abia
aştept să ţâşnesc în tine atât de adânc că o să păstrezi permanent
amintirea zile întregi.
Avea o voce aspră, ca şi felul în care degetele lui mă strângeau
de şolduri.
Am gemut, gândul catapultându-mă într-o frenezie de nevoie
şi dorinţă. Ceva din mine îşi ieşise din minţi şi am început să scot
sunete animalice de pisică furioasă.
— O, da, eşti aproape, îmi dau seama. Wes s-a muşcat de buză
şi s-a uitat în jos, între coapsele mele. Ador cireaşa aia roşie care-
mi imploră atingerea. Dacă aş putea fi în două locuri în acelaşi
timp, ţi-aş suge clitorisul atât de tare că ai zbiera ca o nebună.
A ridicat degetul mare spre gura mea.
— Linge-l.
Am făcut ce mi-a cerut, sugând degetul cu gust sărat şi
răsucindu-mi limba în jurul lui până când nu am mai rezistat şi
am muşcat. A zâmbit. Mă termina zâmbetul ăla. Am săltat în sus
şi în jos, izbindu-mă de osul lui pelvian cât am putut de tare, fără
un gând în minte în încercarea mea de a obţine ceea ce doream.
De a mă avânta cât de sus putea el să mă înalţe. Wes a tras aer în
piept printre dinţi. Era atât de adânc. Simţeam de parcă scula lui
mă străpungea până în centrul meu. Atât de bine.
— Vrei să te fac să termini? Să te fac să ţipi?
Figura lui era masca dorinţei sexuale pure. Ochii aceia
superbi care îmi controlau jumătate din gânduri erau îngustaţi şi
aproape negri. Avea gura moale, cu buza de jos umedă de
săruturi nesfârşite.
Am clătinat din cap că nu. Îmi doream să ţip mai mult decât
orice pe lume, dar nu voiam să fac asta când ne putea auzi,
teoretic, o încăpere plină de oameni. Şi aşa toată lumea avea să
ştie deja cu ce ne-am ocupat şi, cumva, acest gând a făcut senzaţia
încă şi mai puternică.
— În regulă, iubito, ştiu eu de ce ai nevoie.
Şi-a pus degetul mare şi umed direct pe clitorisul meu, şi-a
lipit gura de a mea şi a început să-mi atingă clitorisul într-o
mişcare repetată.
Mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei lui şi l-am strâns cât
am putut, în timp ce prin mine trecea un orgasm uriaş. Am ţipat,
dar sărutul lui a înăbuşit orice sunet, înghiţindu-mi orgasmul ca
şi cum ar fi fost dreptul lui, şi chiar era.
Imediat după ce am terminat, m-a smuls din scula lui umedă,
m-a răsucit, aşezându-mă sprijinită pe genunchi, mi-a dat la o
parte bucăţica de chilot, mi-a desfăcut fesele şi a intrat din nou în
păsărică mea pe la spate.
— Wes! am ţipat eu la intruziunea intensă.
Pentru că stăteam aşezată pe banchetă, cu genunchii atât de
apropiaţi, eram mult mai strâmtă, iar el era foarte dotat.
Wes s-a aplecat peste spinarea mea şi mi-a şoptit la ureche:
— Dacă nu vrei să ştie toată lumea ce se întâmplă în camera
asta, ţi-aş sugera să păstrezi liniştea.
— Dar nu pot, am scâncit eu cu o voce slabă şi mi-am legănat
fundul ca să se poată mişca înăuntrul meu.
Terminasem deja, dar noua senzaţie era prea mult să o pot
ignora. Îl voiam din nou. Mereu aveam nevoie de mai mult.
M-a muşcat de gât şi de umăr.
— Bine, bine.
După o clipă de foială urmată de un clinchet, Wes mi-a întins
cureaua lui îndoită.
— Muşcă, mi-a spus el ţinându-mi-o în faţa gurii.
În momentul în care am închis gura, s-a dat înapoi, oprindu-
se cu capul umflat al sculei chiar la intrarea în mine.
— Am să ţi-o trag vârtos acum, Mia.
Când Wes spunea că o să mi-o tragă vârtos, chiar vorbea
serios. Am avut suficient timp să-mi încleştez mai tare dinţii pe
curea şi să mă agăţ de băncuţă înainte ca tot trupul să mi se mişte
înainte din cauza forţei lui. Am gemut tare, dar nu a ieşit nici un
strigăt. El m-a călărit cu putere, spunând în tot acest timp cuvinte
murdare despre trupul meu, despre felul în care mă simţeam
încolăcită în jurul lui.
— O, da, asta o să meargă numai bine.
Mi-a cuprins fundul în palme, plesnindu-mi fiecare fesă de
câteva ori, până când spaţiul dintre coapsele mele s-a udat
leoarcă şi lichidul a început să-mi picure în jos pe picioare.
Fundul îmi ardea de la plesniturile senzuale, dar totul la un loc
mă făcea să-mi pierd minţile în ceaţa de dorinţă în care mă
introducea Wes de fiecare dată. Fără a mai rosti vreun cuvânt,
Wes m-a apucat de şold cu o mână, de umărul drept cu cealaltă şi
a început să pompeze în mine ca un disperat.
Am înregistrat la periferia minţii un zgomot de uşă trântită,
dar nu i-am dat atenţie şi, aparent, nici Wes, cu toate că mi s-a
părut că a murmurat ceva. Nu ştiam. Tot ce ştiam era că bărbatul
meu era tare ca piatra şi că scula lui izbea în locul acela
dinăuntrul meu care mă făcea să văd stele.
Am muşcat din bucata de piele în timp ce plăcerea îmi trecea
prin fiecare por, din vârfurile degetelor de la mână până la cele
de la picioare. Când era pe punctul de a exploda, a întins mâna, şi-
a fixat două degete pe clitorisul meu şi m-a frecat până când am
uitat de mine. De atât a fost nevoie ca să mă trimită încă o dată
înapoi pe orbită. Când am terminat, trupul meu i-a strâns scula cu
toată puterea, iar el m-a apucat de umeri şi m-a ţinut strâns.
Adânc înfipt, a început să-şi mişte scula circular înăuntrul meu,
lăsându-mi trupul să-i mulgă fiecare picătură când s-a eliberat,
aruncându-şi sămânţa adânc în mine. Al dracului de minunat.
Când am încercat să-mi recapăt suflul, am descoperit că
fruntea mea era lipită de bancheta roşie, Wes era îngrămădit
peste mine şi îşi făcea de lucru cu mâinile. Era ceva ce aşteptasem
tot timpul cât făcuserăm dragoste. Adora să mă aducă înapoi din
abisul plăcerilor cu atingeri uşoare ca de pană pe tot trupul meu.
— Trebuie să recunosc, a fost o idee al dracului de bună, dar
cineva a venit de două ori la uşă după noi. Apoi l-am auzit pe
Anton descuind şi aruncând o privire înăuntru înainte de a o
trânti şi de a anunţa pauză pentru încă douăzeci de minute.
A chicotit lipit de pieptul meu transpirat.
Rahat, mă întreb dacă trebuie să-mi schimb cămaşa. Chestia
asta e mai mult ca sigur şifonată şi udă leoarcă de transpiraţie.
— Mă înnebuneşti, i-am spus eu după ce mi-am recăpătat
suflul. Încetează să mă mai surprinzi cu gesturi sexy şi tendinţe
de gelozie de mascul alfa care mă fac să-mi doresc să sar pe tine.
Unul din noi trebuie să fie adultul în situaţia asta.
M-am încruntat şi m-am tras la o parte, încercând să-l fac să
se dezlipească de mine, chiar dacă eram mulţumită să fiu unde
eram, îngenuncheată pe banchetă, cu fundul în sus, cu trupul
bărbatului meu peste mine. Din nefericire, aveam o treabă de
făcut şi nişte cenuşă de pus în cap.
Wes a chicotit, s-a retras şi mi-a ordonat să nu mă mişc. Până
să apuc să-mi dau seama ce făcea, o bucată de material înlătura
lichidele noastre amestecate între picioarele mele.
— Bun, acum eşti cât se poate de curată.
M-am ridicat, mi-am tras chiloţeii subţiri, am păşit peste
marginea banchetei şi mi-am tras fusta în jos. Simţeam că am
părul dezordonat şi alandala la spate, acolo unde mă apucase de
câteva ori. Fundul meu ardea din pricina palmelor primite, iar
locul dintre coapse era de-a dreptul moale, umflat şi mă durea
când mi-am strâns picioarele.
— Rahat. Tocmai m-am futut ca la carte şi acum am o
emisiune de filmat. Mă aşteaptă douăzeci de oameni acolo. Ce
dracu’ a fost în capul meu?
Mi-am netezit părul, încercând să aranjez claia.
Wes a rânjit, şi-a aranjat scula şi şi-a luat cureaua. A urmărit
cu degetele urmele dinţilor mei pe partea lucioasă a pielii
acesteia.
— Cel mai sexy lucru făcut vreodată. Cu siguranţă o s-o port
tot timpul, m-a anunţat el.
Eu, pe de altă parte, fumegam.
 — Nu trebuia să mă fuţi în halul ăsta, oricum, nu aici. Frate,
să-mi trag palme. Aş putea să-mi pierd slujba.
— Mia, tu ai început, şi n-ai să-ţi pierzi slujba, mi-a răspuns el
încheindu-şi cureaua. Le produci mult prea mulţi bani şi, în afară
de asta, ai ceva ce nu au celelalte segmente.
Mi-am pus mâinile în şolduri, înălţând unul, mi-am ridicat
capul şi m-am repezit:
— Asta fiind ce?
— Pe mine.
A zâmbit cu gura până la urechi, cu o lejeritate pe care o
adoram. Încă de la întoarcerea lui, zâmbetele acestea începeau să
apară mai des şi, cu fiecare dintre ele, credeam mai mult că
vindecarea are loc sub ochii mei.
— Şi cu ce mă ajută asta?
Ştiam deja răspunsul. A pufnit batjocoritor.
— Serios? Ai un producător de filme premiat aici! Nu uita că
montez segmentele împreună cu tine.
M-am prefăcut că mă gândesc la asta câteva clipe, ca şi cum aş
fi analizat dacă este sau nu de ajutor. O, ştiam dincolo de orice
umbră de îndoială că talentul lui mă făcea pe mine foarte celebră
în televiziune şi în emisiunea Dr. Hoffman. Până într-acolo că alte
emisiuni şi companii de producţie începuseră să-mi dea târcoale.
Una chiar spunea că mi-ar oferi propria emisiune de zi, în genul
Oprah sau Ellen – pe scurt, tot ce mi-aş fi dorit vreodată oferit pe
o tipsie din argint. Wes şi cu mine ne analizam opţiunile
împreună, ca o nouă familie, dezbătând ce ar merge şi ce nu ar
merge în stilul nostru de viaţă de zi cu zi. Nu aveam încă
răspunsul, dar mai era timp. Eram angajată la Dr. Hoffman cel
puţin până la sfârşitul acestui an şi începutul anului viitor.
— Salutare, domnu Orgoliu, eu sunt Mia, i-am răspuns
fornăind ca să-l calc pe coadă.
A clătinat din cap.
— Mamă, ce ţi-o furi.
— Promiţi?
— O, da. Şi asta când o să te aştepţi mai puţin.
 — Păi, credeam că s-a întâmplat asta deja.
A râs, m-a tras la pieptul lui şi m-a sărutat apăsat.
— A fost incredibil şi a meritat fiecare bucăţică de iad prin
care o să trecem.
— Nu te înşeli, am rânjit eu.
— Hai să calmăm echipa. Cred că ar merge un rând de bere şi
nişte pizza după filmare.
— Ar trebui să meargă!
Începeam să-mi cunosc echipa şi păreau o gaşcă de tipi cu
picioarele pe pământ, iubitori ai sportului, băutori de bere, care
adorau să mănânce pizza şi să stea la taclale cu vedetele.

***
— Să-i urăm cu toţii bun venit lui Anton Santiago, mai
cunoscut în lumea întreagă sub numele de Latin Lov-ah. Am avut
unul dintre marile mele succese în lumea divertismentului după
ce am interpretat rolul principal în videoclipul unui cântec al tău,
care a fost primit foarte bine, din câte înţeleg.
— Da, a fost. Doamnele l-au adorat, dar bărbaţii şi-au pierdut
minţile văzându-te pe tine în rolul seducătoarei.
Anton a schimbat subiectul în direcţia mea în loc să muşte
nada şi să vorbească despre sine. Am simţit că inima începe să-mi
bată mai tare şi să-mi urce până în gât.
— Mulţumesc. Logodnicului meu cu siguranţă i-a plăcut.
I-am făcut sugestiv cu ochiul lui Wes ca să ştie că fac şi eu
eforturi de a scoate totul la lumină.
Anton a început să râdă.
— Ştiu că ai mai fost întrebat despre asta şi ai refuzat să
răspunzi, dar de ce Latin Lov-ah? Adică, serios acum, Anton.
Suntem între prieteni. Dă-ne ceva picant.
S-a uitat la cameră, s-a bosumflat atât de perfect încât avea să
facă audienţa feminină a emisiunii mele să dorească să lingă
ecranul televizorului şi a răspuns:
 — Iubesc femeile. Pe toate. Formele şi dimensiunile nu
contează. Desigur, sunt de origine sud-americană. Dacă pui toate
astea laolaltă, ai un Latin Lov-ah perfect.
Anton s-a rezemat de parcă ar fi fost regele castelului lui, iar
asta i se potrivea. Purta un tricou alb cu mâneci lungi foarte
decoltat – ca să-şi arate pieptul bine făcut o pereche de pantaloni
largi din in şi mocasini simpli din piele întoarsă maro. De gât îi
atârna un lanţ din aur care sclipea în lumina reflectoarelor. Tenul
lui ciocolatiu, părul negru şi ochii verzi puteau face o femeie –
orice femeie – să vrea să cadă în genunchi şi să-l venereze. Anton
era aşa şi mai mult decât atât.
Ciudat, era incredibil de frumos şi totuşi nu. Puteam decât să
sper că într-o zi îşi va găsi adevărata iubire.
— Acum, că ai avere şi faimă, pentru ce ai spune că eşti
recunoscător în acest anotimp?
Anton şi-a lăsat capul pe spate, uitându-se în sus.
— Sunt recunoscător pentru acoperişul pe care-l am
deasupra capului, pentru mâncarea din stomac, pentru prietenia
managerului meu, Heather Renee, pentru dragostea pe care o
primesc de la mi mama şi hermanos. Desigur, pentru toţi amigos
şi toţi fanii muzicii mele, dar, ştii ceva, Mia, anul acesta vreau să-ţi
mulţumesc ţie. Pentru că m-ai salvat de la pierderea cuiva foarte
apropiat. Îţi mai sunt recunoscător şi pentru prietenia ta.
Nu mi-am putut stăpâni lacrimile care mi-au umplut ochii.
Bineînţeles, în momentul acela în care camera s-a apropiat foarte
tare şi mi-a invadat spaţiul personal. Nefiind pregătită pentru
asta, m-am uitat la cameră, în timp ce lacrima îmi aluneca pe
obraz.
— Asta a fost tot. Anton Santiago, Latin Lov-ah, prietenul meu
şi al vostru. Îţi mulţumim pentru prezenţă, Anton. A fost minunat
să te avem ca parte a segmentului nostru despre recunoştinţă. Îţi
doresc mult succes în industria muzicală şi în tot ceea ce vei
întreprinde pe viitor. Gata, lume, am terminat cu Anton, am spus
zâmbind larg.
 Încă o filmare şi Wes şi cu mine aveam să ne îndreptăm spre
Texas ca să petrecem Ziua Recunoştinţei cu fratele meu, soţia şi
copiii lui, precum şi cu sora mea şi logodnicul ei.

CAPITOLUL 6

— Acum ce facem, înfofoliţi şi îngheţând ca naiba mergând pe

jos prin Manhattan cu echipa de filmare după coada noastră?
Weston îmi legăna braţul în timp ce ne plimbam. Simplul fapt
că ne ţineam de mână şi că era lângă mine îmi amintea că totul e
bine. Aveam enorm de multe lucruri pentru care să fiu
recunoscătoare, iar în capul listei era bărbatul cu care aveam să
mă căsătoresc, Weston Channing.
Eram înconjuraţi de imaginile şi de sunetele New Yorkului.
Zăpada cădea în rafală, fulgii topindu-se imediat ce atingeau
pământul. Trăind în Las Vegas, nu avusesem parte de prea multă
zăpadă şi nu arăta niciodată aşa. Un tărâm de basm al iernii.
Am ridicat indiferentă din umeri.
— O idee pe care vreau să o încerc. Ai încredere în mine. O să
ne distrăm.
Wes m-a cuprins cu un braţ şi m-a tras lângă el. Simţeam cum
îi radiază căldura din trup înspre corpul meu în timp ce mergeam
pe jos spre o destinaţie necunoscută.
— Iubito, tu eşti singura persoană în care am încredere.
Făcând eforturi extreme, am împins la loc emoţiile care voiau
să se adune la suprafaţă şi să iasă. M-am ţinut tare şi m-am lipit
de el, ca să ne bucurăm de plimbare. Oraşul era magnific.
Nepăsători la condiţiile meteo, oamenii roiau, se repezeau de pe
o uşă pe alta, coborând din taxiuri de un galben strălucitor mai
rapide decât apuca o persoană să ridice mâna. Taxiurile apăreau
ca din senin în secunda în care cineva se apropia de bordura
aglomeratei străzi din Manhattan. O abundenţă de arome plutea
în aer de la diverşi vânzători ambulanţi care vindeau orice, de la
hot-dog şi churro la pizza.
Când am ajuns la Rockefeller Center, chiar în centrul
Manhattanului, m-am oprit în faţa patinoarului.
— Aici e perfect deocamdată.
Am zâmbit, iar Wes s-a uitat la mine şi a clătinat din cap.
Cameramanii şi-au pregătit echipamentul în timp ce eu am
studiat zona. Înspre margine, am zărit un bărbat care ajuta o
fetiţă, în mod evident fiica lui, să-şi lege patinele. M-am dus
relaxată spre ei.
— Bună ziua, mă scuzaţi. Numele meu este Mia Saunders şi
intervievez oamenii pentru un segment despre recunoştinţă al
emisiunii Dr. Hoffman.
Bărbatul s-a ridicat şi s-a postat în faţa fiicei sale. Mişcarea
era probabil instinctivă, cea a unui tată care-şi protejează copilul.
— Aşa, şi?
Avea o voce profundă şi circumspectă şi mă măsura din cap
până-n picioare.
Am arătat peste umeri spre cameramani şi Wes, care stăteau
într-o parte, chiar în faţa patinoarului.
— Ei bine, mă întrebam dacă mi-aţi permite să vă iau un
interviu. Doar o întrebare sau două, pe cuvânt. Încerc să găsesc
americani care-şi trăiesc viaţa de zi cu zi şi să arăt asta lumii
întregi. Ar fi o adevărată lovitură mai târziu pentru fetiţa
dumneavoastră să ştie că a fost la televizor.
Am zâmbit spre fetiţa şatenă cu ochi căprui. Purta o căciuliţă
roşie şi părul lung, şaten îi cădea pe umeri. Avea obrajii de un roz
perfect, ca de gumă de mestecat, din cauza frigului.
Bărbatul, tot şaten şi cu ochi căprui, s-a aplecat spre ea.
— Vrei să apari la televizor, Anna?
I-a pus un deget sub bărbie şi i-a ridicat capul să o facă să se
uite la el.
— Sigur, tati.
Am bătut din palme.
 — Minunat! Dacă nu vă deranjează să veniţi până unde am
fixat camera, ar fi nemaipomenit!
De vreme ce fetiţa avea deja patinele în picioare, tatăl ei a
ridicat-o cu uşurinţă în braţe. Nu putea să aibă mai mult de cinci
sau şase ani, iar el era un tip solid.
— Aşadar, domnule...
— Pickering. Shaun Pickering.
Mi-am întipărit bine numele lor în minte ca să nu le greşesc în
faţa camerei. Nu voiam să-i reţin prea mult şi, mai mult decât
orice altceva, voiam ca segmentul să iasă realist. Dacă greşeam...
ei bine, viaţa e plină de mici erori şi nici măcar oamenii din
televiziune nu sunt perfecţi, orice ar crede publicul despre ei.
— În regulă, băieţi, suntem gata de filmare?
Sunetistul mi-a întins un microfon şi o cască. Le-am fixat,
dându-mi părul lung în două, astfel că mă proteja de frig şi,
potrivit lui Wes, eram super-haioasă cu şepcuţa mea în carouri.
Cameramanul a comentat că haina mea de culoarea păstăilor
verzi se potrivea bine cu părul meu negru şi cu ochii verzi.
— Sunteţi gata? l-am întrebat pe Shaun.
A dat din cap că da şi a tras-o pe fiica lui mai aproape de el.
— Când sunteţi şi voi.
Cameramanul a numărat descrescător, de la cinci la unu.
— Mă aflu aici împreună cu Shaun Pickering şi cu fiica lui,
Anna, chiar în inima Manhattanului, la Rockefeller Center, unde
au venit să patineze, o distracţie preferată de mulţi newyorkezi.
Îţi mulţumesc, Shaun, că mi-ai permis să vă întrerup pentru
câteva minute.
Shaun a zâmbit.
— Mă bucur că vă pot fi de folos.
— Ceea ce doresc să aflu, Shaun, acum, când se apropie Ziua
Recunoştinţei, sunt lucrurile pentru care eşti recunoscător.
S-a uitat la cameră şi şi-a strâns fetiţa în braţe cu putere.
— Sunt recunoscător pentru Anna mea. E tot ce mi-a rămas
de la mama ei, răposata mea soţie.
 Nu ştiam cum să răspund la asta. Cum răspunzi când auzi de
pierderea cuiva? Cu „Îmi pare rău pentru pierderea suferită “?
Probabil că nu voia să audă asta.
Camera continua să filmeze şi, simţind pauza din conversaţie,
Shaun a continuat:
— E greu să fii tată singur, dar fetiţa asta – şi-a frecat nasul de
al Annei – a făcut să merite fiecare zi din ultimii cinci ani.
Anna a chicotit şi i-a cuprins obrajii cu palmele.
— Ce frig e, tati!
A râs, apoi a zâmbit, un zâmbet din acela care îi face pe toţi să
se simtă mai bine.
Mi-am dres glasul.
— Domnişoară Anna, tu pentru ce eşti recunoscătoare anul
acesta?
A întors ochii mari, căprui spre cameră. L-am văzut pe
cameraman venind mai aproape. Anna a clipit şi apoi a zâmbit.
— Sunt recunoscătoare pentru tăticul meu. E cel mai bun
tătic din lume. Şi o să mă ducă să patinez şi o să-mi cumpere hot-
dog şi suc, despre care bunica spune că nu sunt bune!
A chicotit din nou şi mie mi-a venit să o iau în braţe şi să-i
sărut obrăjorii rozalii şi dulci.
— Pare a fi un tătic chiar bestial.
— Cel mai bun.
A ridicat năsucul drăgălaş, cât un năsturel.
— Asta a fost tot, oameni buni. Îi mulţumim lui Shaun
Pickering şi fiicei sale, Anna, pentru că ne-au împărtăşit lucrurile
pentru care sunt recunoscători.
M-am oprit, m-am uitat la cameră şi am aşteptat semnul.
Cameramanul a ridicat degetul mare.
— Aţi fost grozavi. Mulţumim. Şi mă bucur atât de mult că ne-
aţi putut împărtăşi asta. Am întins mâna spre cameraman. Ai
alea? l-am întrebat.
El mi-a întins două carduri Visa cadou încărcate cu câte o sută
de dolari.
 — Cadoul nostru pentru voi. Să vă luaţi ceva frumos de banii
ăştia.
Bărbatul a luat cardurile.
— N-am făcut-o pentru bani.
— Ştiu. Dar vă sunt recunoscătoare pentru contribuţie. Să-i
folosiţi cu plăcere!
Am zâmbit. Din spate m-a cuprins o pereche de braţe. M-am
sprijinit de trupul familiar, adorând căldura pe care o emana.
Un nas îngheţat s-a frecat de locul din spatele urechii mele.
Am ţipat, dar s-a ţinut tare.
— Ai avut o idee chiar nemaipomenită. Şi cadoul a fost un
plus drăguţ.
— Păi, e bine să ai parte de câte o surpriză din când în când.
Şi, în plus, nu a trebuit să-i plătim pe Anton şi pe Mason pentru
interviuri. Am hotărât să folosesc o parte din buget ca să cumpăr
câteva carduri Visa cadou în valoare de câte o sută de dolari. O să
dăm câte unul fiecărei persoane căreia îi luăm interviu, sperând
că-i facem o bucurie.
M-a răsucit şi m-a adăpostit în confortul braţelor lui.
— Îmi place la nebunie, Mia, şi te iubesc.
Frate, Wes părea hotărât să-mi spună mai des că mă iubeşte.
Şi nici eu nu m-aş fi plictisit vreodată să o aud.
— Mulţumesc. Acum hai să mergem la următorul punct de
interes. Mă gândesc că ar fi amuzant la Empire State Building.
A chicotit.
— Înţeleg ce faci tu aici.
Am ridicat din sprâncene şi i-am zâmbit.
— Văd locurile şi îmi fac şi meseria în acelaşi timp. Asta se
cheamă dublu avantaj.
Wes m-a tras şi mai aproape de el şi m-a sărutat. Profund.
Complet. Adânc.

***
Ţinându-ne de mână, eu şi Wes am ajuns împreună cu echipa
de filmare până în vârful Empire State Building, unde am găsit un
cuplu în vârstă, care părea să aibă în jur de optzeci de ani. Au
acceptat cu bucurie să se lase intervievaţi. Odată ce s-au pus
toate la punct, cu cei doi aşezaţi pe fundalul orizontului
newyorkez, camerele au început să filmeze.
— Mă aflu aici, pe acoperişul Empire State Building,
împreună cu Xavier şi Maria Figueroa. Aici, într-unul dintre cele
mai cunoscute locuri din întreaga lume, am dori să vă întrebăm
pentru ce sunteţi recunoscători.
Bărbatul a dus mâna soţiei sale la buze şi a sărutat-o prelung.
— Sunt recunoscător pentru soţia mea, Maria. Suntem
căsătoriţi de şaizeci de ani. Mi-a dăruit patru fii de care pot să fiu
mândru, a avut grijă de casă în timp ce eu am servit patria în
armată, în timpul războiului din Vietnam, şi mi-a rămas alături la
bine şi la rău.
A întors capul şi i-a ţinut obrazul într-o palmă tremurândă.
— Numai tu exişti pentru mine.
A sărutat-o uşor, în timp ce lacrimile se scurgeau pe faţa ei
ridată. Părul ei alb era prins într-un coc perfect şi strălucea pe
fundalul acum însorit al cerului din New York.
Când s-au întors spre cameră, el i-a întins o batistă pe care
probabil că i-o călcase ea. Ea şi-a tamponat ochii şi mi-a zâmbit.
— Acum, Maria, sunt convinsă că e greu să întrecem asta, dar
vrei să-mi spui de ce sunteţi aici, pe acoperişul Empire State
Building în ziua aceasta cu ninsoare şi soare?
Femeia şi-a netezit părul şi s-a uitat dincolo de linia
orizontului.
— Venim aici în fiecare an, la aceeaşi dată.
— Şi ce semnificaţie are? am insistat eu.
— Aici m-a cerut Xavier în căsătorie în urmă cu mai bine de
şaizeci de ani. Locuim chiar la marginea oraşului şi, o dată pe an,
în noiembrie, chiar în ziua asta, venim aici să ne arătăm
recunoştinţa. Unul faţă de celălalt şi faţă de oraş, care ne oferă un
loc atât de minunat în care să trăim. Nu avem mult, dar ceea ce ne
lipseşte financiar sau din punct de vedere al avantajelor
modernităţii, recuperăm din plin prin iubire. Nu-i aşa, dragul
meu?
S-a strâns mai aproape de soţul ei, care a îmbrăţişat-o.
— Absolut, iubirea mea.

***
— Aşadar, am rezolvat Rockefeller Piaza şi Empire State
Building. Ce urmează? m-a întrebat Wes când ne-am urcat în
duba închiriată.
Am zâmbit şi mi-am aşezat mâinile pe scaunul din faţa mea,
sărind practic pe loc de entuziasm.
— Statuia Libertăţii şi Insula Ellis, desigur!
Wes a dat ochii peste cap.
— Ce turistă eşti!
M-a luat de mână şi a dus-o la buze ca să o sărute aşa cum
făcuse soţul cu soţia lui pe acoperişul Empire State Building.
— Absolut! Şi nu mi-e deloc ruşine! Am mai fost o dată în
oraş, dar circumstanţele nu au fost dintre cele mai grozave.
Amintirea mâinilor lacome ale lui Aaron lipindu-mă de zidul
de beton al bibliotecii de lângă Grant Park mi-a transmis un fior
de dezgust prin tot corpul. A simţit şi Wes schimbarea, dacă era
să mă iau după fălcile încleştate şi buzele subţiate.
A clătinat din cap.
— N-o să se mai repete. O să te protejez cu preţul vieţii mele!
a mârâit el printre dinţi.
L-am mângâiat pe mână şi l-am strâns uşor.
— Ştiu. Ştiu. Nu-ţi face probleme. Excursia asta a fost absolut
uluitoare. M-am logodit cu bărbatul visurilor mele...
Mi-am lovit umărul de al lui, încercând să-i alung iritarea la
gândul agresiunii pe care o suferisem.
— Am apucat să petrecem timp cu unii dintre cei mai buni
prieteni ai mei. Şi sunt aici, cu tine, întrebând oamenii pentru ce
sunt recunoscători în timp ce vizităm şi cele mai mişto obiective
turistice din New York. Ce ne-am putea dori mai mult?
A expirat prelung.
 — Ai dreptate. Chiar că e grozav. Mă bucur că am venit cu
tine.
M-am ghemuit lângă el şi i-am lăsat căldura să-mi încălzească
sufletul.
— Şi eu.
Duba a tras în parcarea pentru îmbarcarea pe feribotul spre
Insula Libertăţii. Am plătit taxa şi am trecut printr-un proces
laborios de securitate, care a durat mai mult decât anticipasem.
Asta însemna că trebuia să facem şi mâine o parte din interviuri.
Mai aveam numai două zile de stat în oraş, iar pe una voiam să o
petrec doar cu tipul meu, dar părea puţin probabil. Era deja ora
trei şi avea să se întunece, ceea ce nu era ideal pentru filmare şi
nici pentru a prinde fundaluri bune pentru interviuri. Scopul era
să fac întregul segment stimulativ şi din punct de vedere vizual.
Să le ofer telespectatorilor o plimbare prin New York, pe care
altfel poate că nu aveau s-o facă niciodată. Până acum,
funcţionase de minune.
Pe feribot, am decis să împuşc doi iepuri dintr-odată şi să iau
interviu unei persoane singure. S-a dovedit-că am găsit exact ce
căutam când am dat cu ochii de o blondă încotoşmănată, cu ochi
albaştri, stând lângă balustradă. Vântul îi bătea în păr în timp ce
stătea tăcută, uitându-se la insula care se apropia. Am întrerupt-o
şi am întrebat-o dacă ar fi dispusă să apară în emisiune şi a fost
încântată. Accentul ei scoţian m-a surprins. Am aflat că era
scriitoare de romane de dragoste, participa la o conferinţă în
State şi avea o zi liberă. Aşa că a hotărât să profite şi să vadă tot
orizontul New Yorkului în toată splendoarea lui.
Am pus mâna pe microfon şi m-am aşezat foarte aproape de
balustrada feribotului care îşi croia drum prin Upper Bay.
— Dragi prieteni, mă aflu pentru prima dată pe un feribot
care se îndreaptă cu toată viteza spre Insula Libertăţii şi am
întâlnit-o pe această femeie încântătoare. Janine Marr este din
Scoţia şi ne vizitează măreaţa naţiune în interes de afaceri. Cum a
fost prima ta vizită în Statele Unite? am întrebat-o eu.
 — Încântătoare. Copleşitoare, dar, pe ansamblu, aş spune că a
fost memorabilă. Îi ador pe americani. Toată lumea se grăbeşte
atât de tare să ajungă în altă parte ca şi cum persoana cu care
trebuie să se întâlnească este cea mai minunată fiinţă din lume şi
ei trebuie să ajungă repede la ea.
Accentul ei scoţian era gros ca melasa şi la fel de dulce.
Am zâmbit înspre cameră, fără a-i împărtăşi entuziasmul faţă
de oamenii care alergau în toate direcţiile, dar adorându-i
atitudinea pozitivă.
— E un fel de a vedea lucrurile. Ştiu că mâine te întorci în
Scoţia şi că nu celebrezi Ziua Recunoştinţei, dar mă întrebam: tu
pentru ce eşti recunoscătoare?
Janine s-a uitat la feribot, apoi la statuie, la cerul newyorkez
şi, în final, la golf.
— Pentru lume. Pentru Pământul nostru. Uită-te la el.
Oriunde te-ai afla, în New York sau pe câmpiile întinse din Scoţia
mea natală, poţi găsi mereu frumuseţe.
După ce am terminat cu Janine, i-am luat cartea de vizită ca să
pot să caut romanele de dragoste extrem de fierbinţi pe care le-a
scris şi i-am oferit cardul cadou. Era timpul să coborâm de pe
feribot. Înainte ca turiştii să fie înghiţiţi înăuntrul incredibilei şi
giganticei Statui a Libertăţii, i-am oprit pe soţii Martin, o familie
de canadieni care vedea statuia pentru prima oară.
— Mulţumesc, Jacob şi Amanda Lee Martin pentru că-mi
permiteţi să vă intervievez pe voi şi pe copiii voştri înainte de
întâlnirea cu preafrumoasa noastră Doamnă. În primul rând,
haideţi să spunem publicului de unde sunteţi.
Amanda îşi ţinea singura fiică, încă foarte mică, pe braţe, în
timp ce soţul ei îi ţinea lângă el pe cei doi băieţi gemeni mai
mărişori.
— Suntem din Ottawa, Canada, a spus ea cu mândrie.
— Şi v-aţi bucurat până acum de călătorie?
— Da. Numai că să struneşti doi băieţi gemeni în vârstă de
şase ani, ca şi pe scumpa noastră fiică, într-un oraş de asemenea
mărime, nu e chiar uşor, a râs Jacob.
 — Pun pariu că nu este. Ei bine, aveţi multe de văzut, iar cei
mici sunt gata să vadă bestiala noastră statuie, nu-i aşa, băieţi?
Am ridicat vocea, iar ei s-au concentrat asupra mea. Doi
pumnişori au ţâşnit în aer şi s-au auzit două ţipete de „daaaaa“
sincronizate.
— Foarte bine, atunci. Spune-mi, aşadar, Amanda Lee, pentru
ce eşti recunoscătoare?
Ochii ei frumoşi de culoarea caramelului s-au împăienjenit de
lacrimi nevărsate.
— Pentru familia mea. Sunt tot ce am nevoie pe lume.
Am zâmbit şi am îndreptat microfonul spre soţul ei.
— Şi tu, Jacob?
— La fel.
A ridicat din umeri.
— Nu există nimic pentru care să fiu mai recunoscător decât
soţia mea, cei doi băieţi şi fiica noastră.
Ştiind că publicului i-ar plăcea la nebunie să audă, m-am
ghemuit şi camera m-a urmat. Am întins degetul spre primul
geamăn.
— Tu pentru ce eşti recunoscător?
Şi-a ţuguiat buzele şi a făcut ochii mari.
— Pentru bomboane!
Avea mai mulţi decibeli decât m-aş fi aşteptat. Am izbucnit în
râs.
— Bun răspuns. Şi tu?
Am îndreptat microfonul spre fratele lui.
— Pentru bicicleta mea. Îmi ador bicicleta. E nemaipomenită
şi în faţă are pictat un fulger tare, a spus el pe un ton natural.
Toţi adulţii au chicotit.
M-am ridicat şi am mutat microfonul lângă fetiţa cu obrăjori
bucălaţi care nu putea avea mai mult de doi ani şi jumătate, poate
trei.
— Şi tu, mititico? Vrei să-i spui Americii pentru ce eşti tu
recunoscătoare?
 În loc de răspuns, mi-a împins în faţă, chiar în cameră, un
elefant roz ponosit.
— Eşti recunoscătoare pentru elefănţelul tău?
A dat din cap că da şi şi-a ascuns capul în gâtul mamei sale.
— Mulţumim clanului Martin pentru că ne-a împărtăşit
lucrurile pentru care sunt recunoscători.
Familia Martin a fost mai mult decât recunoscătoare pentru
cardurile Visa în valoare totală de cinci sute de dolari. Ne-au spus
că această excursie era un vis de-o viaţă al lor şi că fusese o mare
lovitură dată economiilor lor. Aceste cinci sute de dolari aveau
să-i ajute să-şi revină ca să poată începe să strângă bani pentru
următoarea aventură de vis.
Am hotărât că voi lua ultimul interviu în Sala Mare a clădirii
imigranţilor de pe Insula Ellis. Am găsit un bărbat bătrâior care
stătea alături de alţi doi bărbaţi, unul dintre ei ţinând de mână un
băiat care nu avea cum să aibă mai mult de opt sau nouă ani.
Bărbaţii ar fi putut fi străbunicul, bunicul şi tatăl meu.
— Mă scuzaţi, aş putea să vă iau un interviu pentru o
emisiune de televiziune pe tema recunoştinţei?
Unul dintre bărbaţi a vorbit în germană cu cel mai în vârstă.
Acesta a dat din că da.
— Sigur, dumneavoastră puteţi să ne puneţi întrebări, iar eu
am să i le traduc lui Opa.
Ştiam că Opa înseamnă bunic în germană.
Am petrecut câteva minute cunoscându-i pe cei trei bărbaţi şi
pe copil. Erau patru generaţii ale familiei Kappmeier. Robert
Kappmeier era trecut de nouăzeci de ani şi se ţinea al naibii de
bine pentru vârsta lui. La fel de bine arătau şi fiul lui, Richard,
care se apropia de şaptezeci de ani, şi fiul acestuia, Eric, de
aproape patruzeci de ani, şi fiul lui Eric, Nolan, în vârstă de opt
ani.
După ce am aflat de ce se aflau acolo, nu mi-am putut stăpâni
lacrimile. Wes m-a îmbărbătat în timp ce-mi reveneam şi-mi
refăceam machiajul cum puteam mai bine fără o echipă de artişti
care să mă pregătească pentru camera de filmare. După ce mi-am
venit în fire, au pornit camerele.
— Sunt aici, pe Insula Ellis, alături de patru generaţii de
bărbaţi din familia Kappmeier. Vă mulţumesc tuturor că v-aţi
oprit să staţi de vorbă cu mine.
Am vorbit mai întâi cu Robert, cel mai în vârstă Kappmeier.
— Domnule Kappmeier, vă mulţumesc că aţi fost de acord să
staţi de vorbă cu mine cu ajutorul traducerii.
A încuviinţat din cap. Se părea că, la ceva vreme după ce se
pensionase, hotărâse să vorbească numai în limba lui maternă,
dar ştia engleză foarte bine.
— Din ce-mi spun fiul şi nepotul dumneavoastră, aţi trecut
prin Insula Ellis în 1949, cu câţiva ani înainte de a se închide, în
1954.
— Aşa este. Cea mai frumoasă zi din viaţa mea.
— De ce? am întrebat eu cu sincer interes.
— Pentru că eram liber. În Germania naziştii tocmai fuseseră
înfrânţi, iar ţara fusese împărţită în două. Mulţi membri ai
familiei mele erau prizonieri de război la vremea aceea. I-am
promis mamei, care-l pierduse în război pe tatăl meu, că voi găsi
o cale să fiu liber. Aşa că mi-am părăsit ţara, casa şi mi-am găsit
un nou cămin. Unul în care m-am simţit în siguranţă să trăiesc, să
muncesc, să iubesc şi să am o familie.
— Şi aţi spune că sunteţi recunoscător Americii pentru şansa
pe care v-a oferit-o? am întrebat eu automat..
— A încuviinţat scurt din cap, dar s-a apropiat şi m-a condus
la tânărul lui strănepot, Nolan, care-şi strângea emoţionat tatăl
de mână. Străbunicul i-a ridicat bărbia.
— Sunt recunoscător pentru libertatea mea, pentru libertatea
fiului meu, Richard, a nepotului meu, Eric, şi a strănepotului meu,
Nolan Kappmeier. Vedeţi dumneavoastră, ca americani, vor fi
întotdeauna liberi.
Uitându-mă la cameră cu ochii plini de lacrimi, cu Wes lângă
mine, am hotărât că acesta avea să fie finalul segmentului meu.
Nu aveam nevoie de mai mult.
 — Astăzi i-aţi putut auzi pe oamenii din New York. Familii,
taţi singuri, vizitatori din alte ţări şi generaţii de americani. Am
aflat că oamenii sunt recunoscători pentru soţii şi soţiile lor,
pentru copii, părinţi, pentru lume şi, mai mult decât orice altceva,
pentru libertatea pe care ne-o oferă ţara noastră. Vreau să profit
de acest moment ca să mulţumesc tuturor veteranilor măreţei
noastre naţiuni pentru că s-au asigurat că avem o nouă zi pentru
care să fim recunoscători, pentru că luptă pentru libertatea
noastră. Vreau să vă provoc pe toţi cei care urmăriţi această
emisiune să mulţumiţi cuiva căruia aveaţi de mult de gând să-i
mulţumiţi. Răspândiţi bucuria şi dragostea pe care le considerăm
de la sine înţelese zi după zi şi daţi ceva înapoi. Dar, mai mult
decât orice altceva... fiţi recunoscători pentru ceea ce aveţi şi
bucuraţi-vă de asta. Vă mulţumim pentru atenţie. Până la
următoarea revedere, să trăiţi frumos.
În clipa în care cameramanul a ridicat degetul mare, Wes m-a
apucat de talie şi m-a îmbrăţişat.
— Sunt atât de mândru de tine, iubito. Segmentul ăsta o să
atingă inimile atâtor oameni.
M-am ghemuit în căldura lui, imprimându-mi acest moment
în amintire ca să pot regăsi sentimentul de unitate, iubire şi
înţelegere în anii ce aveau să vină. Astăzi eram mândră de mine.
Luasem un concept, îi dădusem formă şi ştiam că avea să
rezoneze cu inimile a milioane de oameni atunci când avea să fie
difuzat.
— Hai să sărbătorim! a spus Wes, întinzând un şir de săruturi
de la baza gâtului meu până sus, lângă ureche, pe care mi-a
cuprins-o cu buzele şi mi-a muşcat-o uşor.
Mi-a trecut un vâjâit de căldură prin tot trupul, oprindu-se
între coapse.
— La ce te-ai gândit?
Am ridicat o sprânceană şi am zâmbit obraznic.
— Tu şi cu mine, o sticlă de şampanie, un coş cu căpşune,
frişcă şi un pat pufos de hotel.
Am rânjit.
 — M-ai convins de la „tu şi cu mine “.

CAPITOLUL 7

În clipa în care maşina noastră închiriată s-a oprit în faţa

casei mari, de fermă, o blondă cu părul răvăşit, a coborât în fugă
scările, fluturând din braţe, cu tatăl ei pe urmele ei.
— Isabel, fă-i loc mătuşii tale să coboare din maşină, draga
mea, a certat-o fratele meu Max de la marginea verandei, în timp
ce cobora spre noi.
Prea entuziasmată eu însămi, am sărit jos din maşină şi am
prins torpila din zbor.
— Mătuşica Mia! a ţipat ea.
Să o aud spunându-mi mătuşică în mod oficial, ştiind că ne
curgea acelaşi sânge prin vene, a reprezentat unul dintre cele mai
puternice momente pe care le trăisem de ani de zile. Mi-am
strâns nepoata în braţe, lăsând-o să-şi încolăcească braţele şi
picioarele în jurul meu. Şi-a lipit palmele de obrajii mei. Eu o să
fiu regina! mi-a ţipat practic în faţă. Am râs zgomotos şi am
strâns-o mai tare în braţe.
— S-a făcut, iubito. Eu o să fiu prinţesa. Hei, eşti gata să-l
cunoşti pe unchiul Wes?
A făcut ochii mari.
— Am un unchi Wes?
Vorbele îi erau pline de entuziasm surprins, care se potriveau
vârstei ei de patru ani, aproape cinci. Am luat-o în braţe.
— Ai.
Wes a venit şi a luat-o de mânuţă.
— Salut, Isabel. Eu sunt Weston.
— Ce nume caraghios! i-a ieşit pe guriţa cu surâs prefăcut.
— Bell! a dojenit-o de îndată Max, dar am clătinat din cap şi
m-am uitat urât la el.
 Era un copil, copiii sunt inocenţi.
Wes a chicotit aprobator.
— Ştii ce e şi mai caraghios?
S-a apropiat de faţa ei.
Şi-a ciupit buzele şi s-a uitat spre cer.
— Hot-dogul?
Asta ne-a făcut şi pe mine şi pe Wes să izbucnim în râs. Max
stătea cu mâna la gură, încercând să nu o încurajeze cu râsul lui.
— Ce?
Feţişoara ei s-a strâmbat de indignare.
— E un fel de mâncare, nu un câine fierbinte.
A trebuit să recunoaştem. Logica ei era solidă.
— E adevărat. Dar mă refeream la faptul că e şi mai caraghios
faptul că numele meu are un număr în el.
Guriţa lui Isabel a luat forma unui O plin de surprindere şi a
făcut ochii mari.
— Nu se poate!
— Ba se poate. Numele meu oficial este Weston Charles
Channing al III-lea.
A ridicat trei degete, iar ea s-a uitat la ele de parcă erau pe
cale să se smulgă din mâna lui ca nişte mici rachete şi să plece
spre cer în faţa ochilor ei.
— Oau! Cât de tare! Tati, pot să am şi eu un număr în nume?
Aş vrea să am un cinci.
De data asta, Max chiar a început să râdă.
— Draga mea, ai deja un nume şi nu, nu poţi să ai un număr în
el. Dar o să ai un cinci când împlineşti cinci ani în aprilie. Poţi să
aştepţi până atunci?
— Nu, tati, chiar nu pot. Durează prea mult.
S-a bosumflat şi i-am sărutat obrăjorii dulci. Mirosea a sirop
de arţar şi a creioane.
— Du-te în casă, Bell, şi spune-i mamei că au ajuns mătuşica
şi unchiul. Bine?
A început să dea din picioare, aşa că am lăsat-o jos şi a fugit ca
un glonţ. Frate, repede se mai mişcă un copil. Oriunde s-ar duce,
se duc cu toată viteza, chiar şi dacă e vorba de numai douăzeci de
metri.
M-am dus la fratele meu şi mi-am lipit faţa de pieptul lui.
Cuprinzându-i trupul masiv cu braţele, l-am strâns cu toată
puterea. Mirosea a piele şi a detergent de rufe. Familiar şi plăcut.
— Mă bucur atât de mult să te văd, dulceaţă. Să te avem aici
de Ziua Recunoştinţei înseamnă... ăăă... ştii tu...
A lăsat cuvintele să se stingă, având o voce mai răguşită decât
în mod normal.
Şi chiar ştiam ce înseamnă pentru el. Maxwell Cunningham
era, dincolo de orice altceva, un familist. Putred de bogat, dar ar fi
spus că dragostea familiei sale îl face atât de bogat, nu milioanele
din contul său bancar.
— Maxwell Cunningham, vreau să-l cunoşti pe logodnicul
meu, Weston Channing.
Max a zâmbit cu gura până la urechi, a întins mâna, iar în
clipa în care Wes i-a strâns-o Max l-a prins într-o îmbrăţişare
bărbătească, din aceea cu bătăi pe spate.
— O adevărată plăcere să te cunosc, tovarăşe. Mia aproape că
s-a îmbolnăvit de grijă cât ai lipsit. Pun pariu că eşti bucuros să fii
înapoi în ţară, lângă fata noastră.
N-aş fi crezut-o dacă nu vedeam cu ochii mei, dar obrajii lui
Wes s-au înroşit. A clătinat din cap, şi-a scuturat picioarele şi a
încuviinţat. Am mai observat şi că nu l-a repezit pe Max pentru că
a spus „fata noastră“ aşa cum făcuse când o spusese Anton.
Interesant.
— E atât de bine să fiu acasă. Nu m-am gândit decât la femeia
asta frumoasă şi la cum să fac să fie a mea.
Şi-a trecut un braţ în jurul taliei mele şi m-a strivit de trupul
lui.
Privirea lui Max a devenit duioasă, cu încreţituri în colţurile
ochilor.
— Uneori un bărbat trebuie să-şi croiască drum prin iad ca să
devină conştient de ceea ce are. Mă gândesc că tu ai învăţat asta
în mod neplăcut şi îmi pare al dracului de rău de asta, dar sunt
fericit că te-ai întors în ţara celor liberi, la casa celor viteji 2. Bine
ai venit la ferma mea!
Vorbe demne de un cowboy, pentru care l-am iubit şi mai
mult iubit pe fratele meu.
Wes a ridicat capul şi m-a strâns şi mai tare. S-a uitat la
pământul din jurul lui cu ochii lui de un verde uluitor.
— Minunat teren. E al tău tot? a întrebat Wes arătând spre
copaci şi mai departe.
Maxwell a arătat spre loturile la care voia să ne uităm.
— Nu atât de mult cât deţine Cunningham Oil, dar am un lot
bunicel aici. Vezi grajdul ăla de acolo, cu un J pe el? Acolo e
pământul familiei Jensen. O ştii pe Aspen.
Wes şi-a dus mâna streaşină la ochi să se uite spre grajd.
— Fir-aş al dracului, am uitat complet. Am fost aici la nunta
lui Aspen şi a lui Hank acum vreo câţiva ani.
Apoi s-a uitat fix la Max.
— Tipule, noi ne-am mai cunoscut.
Max a început să râdă şi a încuviinţat.
— Da, la nuntă, puţin. Haide înăuntru. Am să-ţi fac din nou
cunoştinţă cu soţia mea, Cyndi.
A început să urce scările, dar Wes l-a oprit.
— Şi terenul de acolo?
A arătat înspre o întindere imensă de iarbă înaltă, cu mulţi
copaci.
— Şi ăla e al meu. Pământul de lângă ferma familiei Jensen l-
am vândut lui Hank şi Aspen după nuntă. Au jurat că n-o să-l
vândă celor care fac bişniţă cu terenuri. Mai deţin şi acrii din
jurul proprietăţii mele. Sunt câteva case de fermă goale, aşa că
nu-s sigur dacă să-l împart sau să-l păstrez în familie.
Wes a strâns din buze şi l-a apucat pe Max de umăr.
— Eu cred că ar trebui să-l păstrezi în familie.
Vocea lui Wes a căpătat o alungire a vocalelor specifică
sudiştilor, într-o imitare nereuşită a accentului lui Max.

2
Citat din imnul naţional al Statelor Unite ale Americii (n. tr.).
 — Şi eu cred că ai dreptate, i-a răspuns Max, ceva trecându-i
peste faţă în timp ce comunica pe tăcute cu Wes. Casele au nevoie
de ceva muncă, de eforturi serioase, a adăugat el ca din
întâmplare.
Conversaţia începea deja să mă depăşească şi am luat-o
înaintea băieţilor care vorbeau despre case şi pământ. Plictisitor.
— Nu mi-e străină munca grea, a fost ultimul lucru pe care l-
am auzit pe Wes spunându-l.
Probabil că ar fi trebuit să mă îngrijoreze, dar, sincer, îmi
doream prea tare să-mi cunosc nepoţelul ca să mă intereseze
discuţiile despre ferme şi pământ.
— Haideţi, băieţi! Vreau să-l cunosc pe micuţul Jack!

***
E oficial. Nu există nimic mai dulce pe lume decât să ţii în
braţe un bebeluş de câteva săptămâni. Partea cea mai tare a fost
că ochii lui păreau să fie verzi, exact ca ai mei, ca ai lui Maddy şi
ca ai lui Max. Părul lui avea smocuri maronii în creştetul
căpşorului lui mirosind a pudră.
— Cred că s-ar putea să fie brunet, am spus eu tare, fără a mă
adresa nimănui în mod special.
Cyndi a venit lângă mine.
— Serios?
Şi-a trecut mâna peste capul lui. În clipa în care Jack a simţit-o
sau a mirosit-o pe mama lui, a făcut guriţa pungă şi a început să
mişte din ea ca şi cum ar fi supt. Apoi şi-a rotit imediat capul.
— O, cuiva îi e foame, a gângurit ea spre Jack.
În loc să iasă din cameră, Cyndi a luat păturica atârnată pe
canapea, şi-a învelit umărul şi braţul, s-a foit un pic sub pătură şi
apoi l-am putut auzi pe Jack hrănindu-se. Viaţă de super-mamă.
— Doare? am întrebat eu, aruncând o privire spre locul din
care îşi hrănea copilul.
— N-am să te mint, Mia. Doare al dracului de tare în primele
câteva zile, îţi pot plesni şi sângera sfârcurile, dar conexiunea pe
care o simţi cu copilul tău, hrana pe care şi-o ia din laptele tău te
ajută să treci peste cele câteva zile de tortură.
— Tortură?
Mi s-a pus un nod în gât. Ea a zâmbit.
— Îţi dau cuvântul meu că merită. Că veni vorba, înţeleg că e
cazul să te felicit, a adăugat ea uitându-se spre mâna mea stângă.
M-am încruntat.
— Nu ţi-a spus Max?
Cyndi a clătinat din cap.
— Ba sigur că mi-ai spus. Glumeşti? Omul a aşteptat în total
două secunde ca să-mi spună. Practic timpul de care a avut
nevoie să închidă telefonul înainte să mă strige prin toată casa ca
să-mi spună că amândouă surorile lui se mărită. I-a trezit pe Jack
şi pe Isabel din somn.
M-am uitat în jur prin cameră, să mă asigur că nu e nimeni
acolo.
— Dacă tata nu-şi revine, am de gând să-l întreb pe Max dacă
vrea să mă conducă el la altar.
Ochii lui Cyndi s-au umplut de lacrimi şi a început să suspine.
— Nici nu ştii cât ar însemna asta pentru el.
I-a alunecat o lacrimă pe obraz şi şi-a şters-o.
— Nu plânge.
M-am dat înapoi, îngrijorată că n-ar fi trebuit să spun nimic.
— Scumpo, sunt hormonii. Plâng din orice. La naiba, ieri mă
uitam la televizor şi a început o reclamă la un antiacid. Femeia
însărcinată îşi apăsa mâna pe inimă. Mda, asta m-a făcut să plâng.
Doar amintirea hiperacidităţii pe care o simţisem când eram
gravidă cu Jack a fost de ajuns să mă bufnească plânsul. Serios,
sunt bine.
A început să râdă. Oau! Sarcina dă peste cap o femeie. La
greu.
Cum o să fac faţă? Dar vreau asta, măcar? M-am gândit la
Weston ţinându-l în braţe pe fiul sau pe fiica noastră şi am
hotărât că da, voi trece cam prin orice ca să am un copil cu ochii
lui Wes care să se uite în sus spre mine într-o bună zi.
 — Voi aţi terminat? Cu făcutul copiilor? am întrebat-o în timp
ce ea a scos un Jackson somnoros de sub păturică, şi-a rearanjat
bluza şi a pus pătura la loc ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Da, super-mamă.
— Nu, cred că o să mai facem doi.
Ochii mei s-au mărit cât două piscine olimpice.
— Patru copii!
Ea a zâmbit.
— Max vrea şase! Ne-am înţeles la patru. El vrea o familie
mare în jurul lui tot timpul. Spune că face să merite munca grea şi
că adoră să ajungă acasă după o zi lungă la serviciu şi să audă
zgomotele copiilor. Are de gând să dea unuia numele tău şi
celuilalt numele lui Maddy. Iar eu am fost de acord.
Am privit-o pieziş.
— Cyndi, aţi făcut asta deja punându-i lui Jackson al doilea
prenume Saunders. Nu trebuie să faceţi asta. Chiar deloc. Serios.
A clătinat din cap.
— Vrem ca puii noştri să-şi cunoască mătuşile şi să crească
avându-le în viaţa lor. Să ştie că numele pe care le-am ales pentru
ei le-au fost dăruite pentru că sunt iubiţi de nişte oameni buni.
Cine ar fi mai potrivit pentru asta decât mătuşile lor?
Ăăă, puteam să mă gândesc la cel puţin o sută de oameni mai
merituoşi, dar aş fi vorbit la pereţi. Învăţasem pe pielea mea că,
atunci când Max şi Cyndi iau decizii, sunt o echipă solidă şi nu
dau înapoi pentru nimic în lume. Sunt genul de oameni pe care şi
i-ar dori oricine ca membri ai familiei. Mereu dispuşi să te
susţină, să te iubească necondiţionat şi să te pună pe primul loc.
Un alt motiv pentru care să fiu recunoscătoare.
Sunetul cauciucurilor pe alee şi picioruşele lui Isabel
coborând scările ca o furtună ne-au anunţat că tocmai ajunseseră
Maddy şi Matt.

***
Eu şi Wes ne plimbam ţinându-ne de mână printre copacii de
pe proprietatea fratelui meu.
 — Max e un tip grozav, mi-a spus Wes ocolind un buştean
uriaş.
Am zâmbit şi l-am strâns de mână.
— Chiar este. Cel mai bun.
— Şi sora ta... oau! E ca şi cum aş cunoaşte opusul tău perfect,
şi totuşi nu.
Liniile subţiri de pe frunte i-au devenit mai vizibile când a
strâns din buze.
Am chicotit.
— Maddy e iubire. Totul la ea emană asta. E un soi de spirit
liber. Numai că, în loc să aibă natura hippie pe care o au de obicei
spiritele libere, e tipul inteligent, care stă cu nasul în cărţi şi nu se
lasă dărâmată de nimic. Cred că asta îl atrage pe Matt la ea. El
este mai rezervat, mai conservator, dar ai lui sunt chiar de treabă
şi complet dedicaţi ideii ca el şi Maddy să-şi împartă viaţa.
Wes a încuviinţat din cap.
— Asta e bine. Probabil că e plăcut să ştii că nu mai trebuie să
ai grijă de ea.
Am ridicat din umeri.
— Nu ştiu ce să zic. Ai putea crede asta, dar mi-am petrecut
toată viaţa având grijă de ea. Asigurându-mă că totul e cât se
poate de perfect. A fost, într-un fel, scopul meu în viaţă. Acum se
descurcă de minune la şcoală, e aproape să-şi ia licenţa. Max a
plătit deja în avans pentru câţiva ani de şcoală ca să-şi poată lua
masterul şi doctoratul. Familia Rain plăteşte pentru
apartamentul ei şi al lui Matt ca să nu fie nevoiţi să lucreze şi să
se concentreze pe studii. Şi acum, că are bani, din nou pentru că a
avut Max grijă de asta, nu mai are deloc nevoie de mine.
Wes s-a oprit în mijlocul unei poieniţe. Merseserăm cam
jumătate de kilometru, dacă nu chiar mai mult, de la casa lui Max.
Abia dacă o mai vedeam în depărtare prin crângul de copaci.
— Şi asta te face să te simţi inutilă?
Wes a ridicat capul şi a aşteptat răspunsul meu.
M-am gândit la cuvântul inutilă şi la felul în care se potrivea
acesta situaţiei.
 — Nu chiar. Mai degrabă nenecesară. Nu sunt obişnuită să fiu
nenecesară pentru sora mea.
A pufnit.
— N-aş merge atât de departe încât să spun că eşti
nenecesară pentru sora ta. Mi-am dat seama din secunda în care
a ajuns aici că tu eşti măsura ei. Deşi îi cunoştea pe toţi cei aflaţi
în cameră, în afară de mine, la tine a venit imediat, lângă tine s-a
aşezat la cină, pe lângă tine s-a învârtit. Mia, eşti mult mai mult
decât atât pentru sora ta. Eşti centrul existenţei ei. Exact cum eşti
şi centrul existenţei mele.
Frate, ce-l mai iubeam. Ştia exact ce să spună ca să mă facă să
mă simt mai bine.
— Ştiu că se maturizează şi lucrurile se schimbă. Doar că e
greu. Răspund de ea de când avea cinci ani.
Falca lui Wes s-a încleştat şi un muşchi a început să-i joace pe
obraz.
— Nu era treaba ta să fii responsabilă pentru sora ta. Aveai
numai zece ani. Mama şi tatăl vostru au făcut nişte alegeri greşite,
dar, cu toate că până la urmă lucrurile au ieşit bine pentru tine şi
Maddy, tot n-ar fi trebuit să renunţi tu la copilărie pentru asta.
Noi n-o să ne creştem aşa copiii, a spus cu asprime.
Un moment perfect să aduc vorba despre subiectul pe care
nici măcar nu-l discutaserăm vreodată.
— Să înţeleg că-ţi doreşti copii? am întrebat, încercând un ton
nonşalant.
Oricât de mult mi-ar fi plăcut un copil sau doi, nu eram
absolut hotărâtă în acest sens, ca unele persoane pe care le
cunosc, iepuroaica de Cyndi, de exemplu.
Wes a întors brusc capul.
— Normal că-mi doresc. Tu nu?
O răsuflare pe care nici nu ştiam că o ţineam în mine,
aşteptându-i răspunsul, mi-a ieşit din plămâni într-un norişor de
ceaţă pe cerul texan.
— Cu tine, da.
 A venit lângă mine şi m-a apucat uşor de şolduri. Mă bucuram
că a făcut asta. O astfel de conversaţie trebuia purtată atingându-
ne unul pe altul.
— Chiar nu m-am gândit la asta înaintea ta, ceea ce cred că
spune multe despre relaţia noastră.
A zâmbit, unul dintre acele zâmbete mortale care mă făceau
să vreau să mă târăsc spre el şi să sar pe el chiar acolo, în mijlocul
câmpului.
— Nici eu. Mă rog, nu la modul serios. Când m-am gândit la
viaţă în timpul captivităţii mele, mi te imaginam tot timpul
gravidă cu copilul meu, purtându-l pe fiul nostru şi ţinând-o de
mânuţă pe fiica noastră într-un viitor nu prea îndepărtat. Asta
mi-a dat speranţă. Un lucru pe care să mi-l doresc şi la care să
visez în cele mai negre momente.
Wes şi-a dres glasul.
— Uneori trebuia să-mi ţin ochii larg deschişi, dar nu te
vedeam decât pe tine şi un viitor pe care mă temeam că nu-l vom
avea. Încă o dată, de aceea nu vreau să aşteptăm cu căsătoria.
Vreau să trăim fiecare zi la maximum şi să acceptăm orice ne
rezervă viitorul, împreună.
Mi-am trecut degetele prin părul lui blond închis.
— Îmi place foarte mult ideea asta.
M-am ridicat pe vârfuri şi l-am sărutat pe gură. Am stat acolo,
în mijlocul câmpului, şi ne-am sărutat ca şi cum n-am mai fi avut
vreodată această şansă. Nestăpâniţi. Neîmblânziţi. Sălbatici.
Sărutul s-a încins şi nu era nimeni sau nimic în jur ca să
oprească focul să se întindă. Wes a devenit jucăuş, trecându-şi
mâinile în sus şi în jos pe spatele meu şi apoi lipindu-mi-se de
fund. M-a ridicat cu uşurinţă, iar eu mi-am încolăcit picioarele în
jurul taliei lui şi mi-am înfipt mai adânc limba în gura lui. Până
să-mi dau seama ce se întâmplă, eram în mişcare, iar paşii lui
erau lungi şi hotărâţi.
După vreo cincisprezece metri, am ajuns înapoi în desişul de
copaci şi m-a lipit cu spatele de un trunchi uriaş. Crengile
atingeau cerul, iar trunchiul era mai gros decât trupurile noastre.
Wes mi-a lăsat picioarele să alunece la pământ şi mi-a desfăcut
rapid nasturele şi fermoarul de la pantaloni.
— Aici?
M-am uitat cu disperare în jur, ca să mă asigur că nu era
nimeni.
Genunchii lui Wes au atins pământul. Mi-a scos adidaşii, mi-a
tras în jos blugii şi chiloţii, lăsându-mă doar în pulover şi o geacă
lungă. S-a apropiat de centrul meu umed şi a tras aer în piept.
— Doamne, ador mirosul tău când eşti excitată.
A ridicat privirea spre mine în timp ce a scos limba şi şi-a
trecut-o în chip încântător peste clitorisul meu. Am gemut şi l-am
apucat de păr.
— Eşti nebun, i-am şoptit.
— Iar tu eşti gustoasă. Acum lasă-te pe spate şi bucură-te de
asta.
Mi-a desfăcut labiile cu degetele mari, lingându-mă de la
intrare spre vârful activatorului târfei din mine.
I-a luat exact un minut lui Wes să mă facă să-i apăs capul de
centrul plăcerii mele, izbindu-mă cu neruşinare de buzele lui,
căutând cu disperare punctul acela care să mă arunce dincolo de
limite. M-a luat de coapse, m-a ridicat şi m-a aşezat pe umerii lui,
ca să aibă acces mai bun.
— Vai, Doamne, Wes, termin.
M-a lins îndelung şi profund, înfigându-şi limba cât putea de
mult în această poziţie. Corpul îmi vibra de furnicături, orgasmul
se apropia.
— Iubitule, l-am prevenit din nou, în caz că voia să se
oprească şi să mă reguleze cu scula.
A gemut, m-a desfăcut mai tare şi a supt cu putere din clitoris.
Atât mi-a trebuit. Fiecare por din mine a ţipat. Fiecare neuron s-a
aprins. Trupul meu a sfârâit de căldură în timp ce un superb val
de plăcere a trecut prin mine de sus până jos. M-am frecat de faţa
lui ca un jocheu premiat călărind un cal de curse.
 Orgasmul a continuat până când buzele lui m-au lăsat exact în
mijlocul lui. Am ţipat. Nu terminasem cu el şi cu limba lui
talentată.
— Nu!
Şi atunci totul a devenit din nou corect pe lume, când, într-un
fel sau altul, şi-a desfăcut pantalonii, şi-a scos scula groasă şi a
pătruns dintr-o singură mişcare brutală. M-a ridicat rapid şi eu
mi-am încolăcit picioarele în jurul taliei lui, dorindu-l mai
aproape. M-am lovit cu spatele de copac, iar mâinile lui mi-au
ferit ceafa ca să nu se izbească de copac din cauza forţei cu care
se împingea.
— O să te fut până termini din nou. Vreau să-ţi sorb orgasmul
de pe buze.
Vorbea lipit de gura mea, apoi şi-a înfipt limba şi şi-a
împreunat-o cu a mea. Mi-a gustat excitaţia, sărată şi dulce în
acelaşi timp. Am gemut şi mi-am lăsat capul pe spate, în timp ce
el mă muşca de gât.
— Te iubesc, Wes. Doamne, te iubesc atât de mult încât
uneori mă doare.
S-a jucat cu corpul meu sprijinit de acel copac de parcă ar fi
fost un cherestegiu care tăia lemne. Numai că păsărica mea era
aceea pe care o străpungea cu scula lui groasă aşa cum îmi
imaginam că ar lovi un topor într-un copac. Tare. Necontenit.
Fără milă.
— Eşti aproape, a mormăit Wes printre dinţi, accelerând
ritmul.
— Iubitule, vreau să te mişti înăuntru, l-am implorat eu.
Şi-a rotit scula într-o mişcare circulară, iar eu am gemut.
Când am icnit, semnalându-i că ajunsese în punctul potrivit, a
rânjit răutăcios. Apoi şi-a retras scula până la vârf şi s-a năpustit
înapoi, atingând cu capul sculei locul acela special care îmi făcea
producătoarea de orgasme să cânte aleluia.
— O, da, ai să termini încă o dată pentru mine.
S-a împins repetat, nevoind să renunţe. Sudoarea îi lucea pe
frunte şi respiraţia îi ieşea cu aburi de efort pe faţa mea.
 Şoldurile lui Wes se mişcau atât de repede că nu mă puteam
ţine de ritmul lui. Scula lui îmi izbea punctul G iar şi iar, până
când mi s-a lichefiat tot trupul şi mi-am urlat eliberarea spre
cerul care se întuneca.
El m-a urmat imediat, ejaculând fierbinte cu fiecare
împingere, până când am terminat amândoi. Cu oasele înmuiate
şi sătui, încă uniţi lângă un copac uriaş din pădurea texană.

CAPITOLUL 8

După ce ne-am curăţat cât am putut de bine, Wes m-a luat de

mână şi m-a condus înapoi spre casa lui Max.
— O să cumpăr proprietatea asta de la fratele tău. O să găsim
casa aia, o renovăm sau o demolăm şi construim de la zero orice
vrei tu, a spus Wes absolut fără nici o legătură cu nimic.
Mintea mea nu era sub nici o formă la achiziţii funciare şi
renovări de case. Era încă în extazul suprem, sprijinită de un
copac şi pompată de bărbatul iubit.
Imediat ce cuvintele lui au ajuns în zona coerentă a creierului
meu, m-am oprit încremenită. Mai aveam timp până la cina de
Ziua Recunoştinţei.
— Îmi pare rău. Scuze că nu prea pot să te urmăresc după ce
tocmai m-ai futut lângă un copac în urmă cu mai puţin de zece
minute. Ce-ai spus?
Wes şi-a lins buzele ca şi cum încă avea gustul meu pe ele.
Probabil că aşa şi era. După ce mi-a făcut cunilingus, m-a futut de
m-a rupt lipită de copac şi aveam iritaţii de la trunchi ca dovadă.
Când mi-am mişcat umerii, am simţit că haina şi puloverul mă
zgârie în locurile sensibile. Poate aveam noroc să nu-mi fi rămas
semne, doar durerea care să-mi amintească de zbenguiala de
lângă copac.
 — Am de gând să discut cu Max ca să cumpăr lotul ăsta, chiar
lângă al lui. Are sute de acri şi a spus că şi asta a fost odinioară o
fermă, ca şi cea care e mai la vale. A spus că sunt goale amândouă.
Am încercat să înţeleg ce îmi sugera.
— Nici măcar n-am văzut casa. Abia dacă am ajuns la
marginea proprietăţii. De unde ştii că o vrei cu adevărat?
Wes s-a întors şi s-a uitat la crângul imens de copaci din care
abia ieşiserăm, apoi la zona de câmp deschis care ducea spre
ferma lui Maxwell. A ridicat din umeri.
— Nu contează cum arată. Putem construi ce dorim dacă nu
ne place ceea ce este deja pe teren. Ideea e că am avea o casă de
familie. Departe de strălucirea din sudul Californiei.
Am ridicat mâinile.
— Stai aşa. Îmi spui că vrei să plecăm din Malibu?
Eram confuză în ultimul hal – şi nu doar datorită sexului
înnebunitor.
— Adori plaja. Şi eu ador plaja.
Am arătat spre piept, inima deja strângându-mi-se la gândul
că locul nostru din Malibu ar putea să nu mai fie al nostru.
— E adevărat. Dar avem bani. Mulţi. Mai mulţi decât o să ne
trebuiască. Şi, cu cariera ta pe drumul pe care e, o să-ţi doreşti un
loc unde să evadezi când California devine prea apăsătoare, în
plus, ai spus chiar tu că Madison o să se mute aici când termină
studiile.
— De fapt, a spus că o să se mute aici după licenţă. Max o să-i
aranjeze să-şi continue aici studiile de master şi doctorat ca să
poată să înceapă să lucreze pentru Cunningham Oil între timp. O
să vină şi Matt şi familia lui încoace.
Wes s-a luminat la faţă. Părea că ideea îl însufleţea tot mai
tare, cu cât se gândea mai mult la ea.
— E perfect. Pot să locuiască în partea cealaltă. Matt a spus că
el şi familia lui sunt interesaţi de cultivarea pământului. Pot să se
ocupe şi de terenul lor, şi de al nostru. Evident, noi o să fim
parteneri şi o să avem un cămin departe de casă. Unul pe care îl
puteam vizita lunar. Aşa n-o să ratezi copilăria lui Isabel şi a lui
Jackson şi n-o să stai mult timp departe de fratele şi sora ta.
Câştigă toată lumea.
Ceea ce îmi oferea era mai mult decât aş fi putut spera
vreodată. Profunzimile până la care îl iubeam pe omul ăsta erau
nelimitate.
— Ai face asta pentru mine? am întrebat cu o voce înecată de
iubire şi fericire.
A clătinat din cap că nu.
— Nu. Aş face-o pentru amândoi. Tu nu vrei să fii departe de
sora ta, iar eu nu vreau să fiu departe de familia mea. O să avem
câte o casă în ambele locuri. Am de gând să zburăm încoace
măcar o dată pe lună. Să ne facem un obicei din a ne petrece
câteva zile din fiecare lună la casa noastră din Texas. Şi, când nu
avem filmări, putem veni pentru câteva săptămâni. Serios,
oricând avem chef. Sunt sigur că putem aranja cu Cyndi să vadă
din când în când cum stau lucrurile şi să aerisească;
Nu se aştepta, dar m-a prins când am sărit în sus, mi-am
încolăcit picioarele în jurul taliei lui şi l-am sărutat cu toată
puterea.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe obraji.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe frunte.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe bărbie.
— Te iubesc.
L-am sărutat pe ochi.
— Te iubesc atât de mult şi abia aştept să ne căsătorim, am
ţipat înainte de a-mi lipi buzele de ale lui.
Spre cinstea lui, Wes a apreciat stilul meu de nebunie şi a râs
încontinuu, până când nu a mai putut, pentru că buzele lui erau
prea ocupate să mă sărute.

***
 — Da! Nu glumesc! Nu, mamă, nu glumesc. Vrem o ceremonie
mică pe plajă, pe proprietatea noastră din Malibu şi petrecerea la
voi.
Wes a început să râdă şi şi-a trecut o mână prin păr. Avea un
zâmbet pictat pe faţă încă de când o sunase pe mama lui să o
anunţe nu doar că ne căsătorim, ci şi că o facem atât de repede.
— Ştiu că mai sunt doar şase săptămâni. O să angajez pe
cineva specializat în nunţi să se ocupe de asta. Nu, mama, nu
trebuie... Mama, nu te-am sunat să-ţi spunem asta ca să-ţi punem
ţie povara pe umeri.
Vorbeşte în numele tău. Sub nici o formă nu voiam să pun la
cale o nuntă. Dacă era după mine, am fi spus „da“ pe plajă şi
imediat după aceea ne-am fi tras-o ca iepurii în patul nostru. Nu
aveam nevoie de tort şi de toată complicaţia. Numai de Wes. Doar
de el aveam nevoie.
Wes s-a întors şi s-a uitat la mine. Stăteam pe pat, picior peste
picior, aplecată, cu coatele pe genunchi şi cu mâinile împreunate
sub bărbie. Mă uitam la el cum se plimbă înainte şi înapoi, cu
zâmbetul acela imens încă la locul lui.
— Ştiu că e o nebunie, dar, mamă, sunt nebun de dragoste.
Nu, nu e prea mult. Sunt bine. De fapt, asta o să mă facă şi mai
bine. Căsătoria cu femeia cu care vreau să-mi trăiesc viaţa o să
mă ajute şi mai mult în procesul de vindecare.
Wes credea că eu sunt motivul pentru care se descurca atât
de bine după captivitate. Eu credeam că psihiatra lui e motivul,
dar încă existau laturi la care mai trebuia să lucreze. În primul
rând, recent descoperita gelozie şi, în al doilea rând, nevoia lui
imperioasă de a-şi pune la punct viitorul imediat. Vestea bună?
Nu mai avusese nici un coşmar de peste o săptămână. Aici, în
Texas, de fapt, dormea mai bine decât oriunde. Acasă se trezea
brusc, se ducea pe plajă şi asculta oceanul până când obosea
suficient de mult încât să se întoarcă în pat. L-am găsit în prea
multe nopţi plimbându-se pe plajă, cu ochii aţintiţi asupra
oceanului, în loc să se cuibărească lângă mine şi să doarmă. Nu şi
în Texas. Aici, sub acoperişul fratelui meu, cu tot clanul în aceeaşi
casă, dormea somnul celor duşi de pe lume. Poate că datorită
faptului că scăpa de toată agitaţia. Wes părea să găsească alinare
în liniştea nopţilor texane.
Wes s-a oprit din mers.
— Serios? Te ocupi tu de partea cu petrecerea?
Mi-a aruncat o privire.
— Mia arată senzaţional în verde, a spus el, uitându-se
pofticios la mine. Ştiu că n-o s-o poarte. Stai s-o întreb. Mia, ce
culori vrei la nuntă?
M-am încruntat.
— Nu ştiu. Trebuie musai să fie vreo culoare?
Poftim? Nu-mi trecuse niciodată prin cap să-mi fac griji în
asemenea privinţe. Vreau să spun că văzusem nunţi prin filme, cu
un stol de domnişoare de onoare. În ceea ce mă privea, nu le
voiam decât pe Maddy şi Gin.
— Mama spune că trebuie să alegi două culori ca să ştie ce fel
de decoraţiuni să cumpere.
— Orice vrea ea e perfect, am spus eu, fără vreo urmă de
interes real.
— Nu, mama. Mia pur şi simplu nu e atât de feminină în
sensul ăsta. Adică...
M-a măsurat din cap până-n picioare.
— Cu siguranţă că e femeie, dar nu prea se agită cu astfel de
lucruri. Nu, pe bune... serios, poţi să alegi ce doreşti. Nu că nu i-ar
păsa. Mama...
A început din nou să străbată camera. Auzindu-l că se
contrează cu mama lui pe o temă care era în mod evident treaba
mea, am strigat:
— Vernil şi crem.
Wes s-a oprit.
— Stai aşa. Ce culori, iubito?
Am început să mă joc cu degetele, intimidată.
— Cred că ar fi drăguţ vernil cu crem.
Wes a zâmbit cu gura până la urechi. Doamne, cât de uşor era
de mulţumit!
 — Mia spune vernil şi crem. O, da. Aranjamente florale
simple. De care vrei tu. Da, de care vrei tu.
A dat ochii peste cap, a arătat spre telefon şi s-a strâmbat,
făcând semn că e nebună.
— Eu şi Mia ne ocupăm de ceremonie. Da, o să aducem
scaune şi arcadă şi tot ce trebuie. Mama, tu concentrează-te
asupra petrecerii. Câte persoane?
I-am numărat rapid pe cei pe care aveam de gând să-i invit:
Maddy, Matt, Maxwell, Cyndi, copiii, Ginelle, Tai şi Amy, Anthony
şi Hector, Mason şi Rachel, Warren şi Kathleen, Alec,
Anton şi Heather, mătuşa Millie, tata, dacă se trezeşte, şi
poate alţi câţiva.
— Douăzeci şi cinci din partea mea.
— Douăzeci şi cinci. Stai puţin, mama.
Şi-a lipit telefonul de piept.
— Asta-i tot? Pentru ceremonie, da?
Am clătinat din cap că nu.
— Nu. Atât, pentru tot.
Wes a clipit.
— Mama, o să fie o nuntă mică. Mia nu invită decât maximum
douăzeci şi cinci de persoane. Aşa că trebuie să limitezi
ceremonia de pe plajă doar la membrii familiei. Da, vorbesc
serios.
Am gemut în sinea mea. Nici nu mă uitasem încă la rochii de
mireasă, iar faptul că aveam puţine rude şi cunoştinţe deja mă
făcea să par o ratată în ochii viitoarei mele soacre.
— Cum adică pe cine? Jeananna şi familia ei, familia
apropiată, mamă. Lămurim mai târziu asta. Fă lista cu treizeci de
persoane sau mai puţin pentru plajă. Invită pe cine naiba vrei la
petrecere, dar o să fie simplă. Mia şi cu mine nu vrem ceva
pretenţios. O masă bună, ceva de băut, ceva dans şi totul o să fie
bine. Aşa e, Mia?
Am zâmbit. Tipul meu mă cunoştea bine.
— Te-ai prins!
Am suflat o sărutare înspre el, iar el a ridicat din sprâncene.
 — Bine, trebuie să închid. Sărbători fericite ţie şi tatei.
Transmite-le tuturor dragostea noastră şi spune-le că ajungem
acasă curând. Da, o să fim acasă de Crăciun. Şi eu te iubesc.
Wes a închis telefonul şi l-a aruncat pe pat înainte de a mă
placa cu trupul lui.
— Ai noroc că te iubesc atât de mult. A fost crunt.
— E crunt să vorbeşti cu mama ta? l-am tachinat eu.
— Nu. Să vorbesc cu mama despre planificarea unui nunţi de
care nici unuia din noi nu-i pasă cu adevărat, cu excepţia părţii cu
„da”. Îmi eşti datoare.
Şi-a împins şoldurile în mine şi eu l-am încolăcit cu picioarele,
aducându-l mai aproape.
— Mm. Şi cum pot să mă revanşez?
I-am răsucit o buclă pe deget.
— Poţi să fii sclava mea sexuală pentru tot restul vieţii tale,
mi-a răspuns el repede.
Am rânjit.
— Ce băiat pervers. Cred că putem ajunge la un compromis
solid.
— Nu-nu. Te vreau pe viaţă.
L-am sărutat, trecându-mi degetele prin părul lui.
— Cred că se poate face.
— Nu, te pot face eu pe tine.
Am început să râd.
— Iar gluma asta!
A chicotit şi m-a sărutat de mai multe ori pe gât.
— E veche, dar e bună.
— Ca masturbarea, vrei să spui?
Şi-a ridicat faţa din gâtul meu.
— Ce analogie perfectă. Şi masturbarea e veche, dar bună. Ai
putea să-mi faci acum una veche, dar bună?
Cu asta, mi-am strecurat mâna între noi. În secunda în care
mi-am lipit degetele de nasturii de la blugii lui, o bătaie în uşă ne-
a făcut să tresărim. Am sărit amândoi de parcă ar fi vărsat cineva
o găleată cu gheaţă pe noi.
 — Cyndi spune că e timpul pentru haleală! Haideţi jos! a spus
Max prin uşă.
Cel puţin a avut decenţa să nu intre. Nu-mi aminteam dacă
încuiasem sau nu uşa.
Apoi l-am auzit pe Max bătând la altă uşă de pe hol şi
repetând invitaţia, numai că de data asta a spus „masa e servită “.
Wes m-a ajutat să mă ridic.
— A, şi mama spune că Ziua Recunoştinţei o petrecem la ei la
anul.
A tras aer în piept printre dinţi. Eu am clătinat din cap.
— Pe asta i-o spui tu lui Max. Preferabil când eu nu sunt prin
preajmă.
— Mâţă fricoasă!
A zâmbit, şi-a împletit degetele cu ale mele şi m-a condus jos,
în salon, la prima Zi a Recunoştinţei petrecută împreună. Prima
Zi a Recunoştinţei adevărată de care îmi aminteam.
Singura problemă era că mi-era dor de tata. I-ar fi plăcut să
stea la o masă mare, înconjurat de familie. Mi-am amintit de mai
multe Zile ale Recunoştinţei când făcea pui fript sau îl cumpăra
de la KFC, atunci când nu era beat criţă şi nu uita cu totul de
sărbătoare.
Şi totuşi, îmi era dor de el.

***
Cyndi şi Max se depăşiseră pe ei înşişi. Pentru un cuplu cu un
nou-născut, s-au descurcat nemaipomenit cu festivităţile pentru
Ziua Recunoştinţei. Într-o cameră mare de lângă bucătărie, era
întinsă masa de şaisprezece locuri din sufragerie, pregătită
pentru şase adulţi şi un copil. Jackson dormea liniştit într-un
coşuleţ de lângă capătul mesei. Se auzea muzică lentă – ceva de
Chopin. Îl recunoşteam pe pianist doar pentru că era preferatul
meu, cu toate că datorită lui Wes ascultam mai multă muzică
clasică. Îi plăcea să asculte când mergeam cu maşina sau stăteam
pe verandă privind spre ocean.
 Masa avea o faţă de masă aurie pe mijloc. Tacâmurile şi
farfuriile erau într-un capăt, ceea ce lăsa loc pentru toată
mâncarea, care fusese deja aşezată pe masă. Max şi Cyndi
pregătiseră un ospăţ sau chiar mai mult de atât. Farfuriile,
cristalurile şi tacâmurile străluceau la lumina lumânărilor.
Efectul era incredibil. Nu mai participasem niciodată la o
asemenea masă. Nici măcar nu visasem vreodată că voi avea
ocazia.
Toată lumea s-a foit şi s-a ridicat în picioare, în dreptul
scaunelor. Max a întins braţele spre noi.
— Haideţi să spunem cu toţii rugăciunea.
Max a spus o rugăciune care s-a încheiat cu un moment de
tăcere care să ne permită să le transmitem mulţumirile şi
dragostea celor care nu erau alături de noi. Din nou, gândurile
mi-au zburat la tata, care zăcea în comă pe un pat de spital din
Las Vegas. Singur. De Ziua Recunoştinţei. Chiar dacă adesea nu
sărbătoream din cauza unei beţii, eram totuşi împreună. Cine era
acum lângă el? Nimeni. Am simţit o strângere în piept şi mi-am
masat locul.
— Te simţi bine? mi-a şoptit Wes, ţinându-mi scaunul să mă
aşez.
Mereu un domn. De fapt, toţi bărbaţii au ţinut scaunele
pentru doamnele lor. Max chiar a avut grijă să tragă şi scaunul lui
Isabel înainte de a lua loc şi el.
— Da. Doar că sunt tristă că tata nu e aici să petreacă
sărbătorile cu noi. Cred că i-ar plăcea.
— I-ar plăcea.
Maddy mi-a zâmbit şi s-a aşezat.
După ce ne-am aşezat cu toţii, am început să trecem
mâncarea de la unul la altul. Aveam curcan cu umplutură făcută
în casă, piure de cartofi, porumb, sos, mâncare de fasole verde,
sos de merişoare, chifle proaspete şi altele. Să fiu sinceră, nu
aveam loc în farfurie.
— Toată lumea mănâncă aşa de Ziua Recunoştinţei? am
întrebat eu, contemplându-mi farfuria plină-ochi.
 — Chiar aşa!
Maddy a pufnit şi şi-a ridicat farfuria.
— Nici nu-mi încape totul!
A început să râdă.
Max, Cyndi, Matt şi Wes s-au oprit şi s-au uitat cu toţii la mine
şi la Maddy.
— Ce-i? i-am întrebat eu. Vreau să spun că e o grămadă de
mâncare pentru o singură masă.
Wes şi-a încleştat fălcile şi Max şi-a dus mâna la gură.
— Când aţi avut tu şi Maddy ultima oară o masă de Ziua
Recunoştinţei ca la carte, cu curcan şi tot ce trebuie?
M-am uitat în jur la cantitatea dementă de mâncare. Sub nici
o formă nu puteam să mâncăm tot. Deşi, după cum salivam numai
datorită aromelor, aveam cu siguranţă să fac un efort din toată
inima.
— Ăăă... nu mai ştiu. Mads? am întrebat eu.
Ea a clătinat din cap.
— N-am mai avut curcan la masă până acum. Adică am mai
mâncat la cazinou şi am mai încercat pieptul de curcan, dar nimic
de genul ăsta. Îmi aminteşte de bufetul de la Caesar’s Palace. Ce
Zile ale Recunoştinţei organizau! Mai ţii minte anul în care ne-am
strecurat înăuntru?
A chicotit, iar eu am zâmbit, amintindu-mi cum ne
hotărâserăm că vom avea o cină de Ziua Recunoştinţei chiar şi
dacă ar fi trebuit să ucidem pentru asta. Aşa că plecaserăm de
acasă, merseserăm trei kilometri pe jos până la bulevard şi ne
strecuraserăm în Caesar’s Palace.
Erau atâţia oameni în jur că nici măcar nu le-au observat pe
cele două fetiţe care şi-au umplut farfuriile şi au ieşit imediat. Sau
poate că nu le-a păsat, atât timp cât mâncam. Suna foarte tare a
emisiunea aceea tristă, After School Specials, dar pentru noi a fost
bestial.
Am izbucnit în râs.
 — Cea mai bună masă de Ziua Recunoştinţei pe care am avut-
o vreodată... mă rog, până acum, am spus eu înfulecând o bucată
mare de curcan îmbibată de sos. Doamne, cât e de bun!
Max şi-a încrucişat mâinile pe piept.
— Vreţi să spuneţi că nu aţi mai avut niciodată până acum o
cină de Ziua Recunoştinţei aşezate aşa la masă? Când voi aveţi
douăzeci şi cinci şi douăzeci şi unu de ani?
M-am gândit la asta. Sincer, nu ne trecuse vreodată prin cap
cât pierdeam. Nu poate să-ţi lipsească un lucru pe care nu l-ai
avut niciodată. În loc de răspuns, am clătinat din cap că nu şi am
gustat din umplutură.
— Umplutura e absolut mortală, Cyndi! am complimentat-o
eu.
S-a luminat la faţă, se vedea că e mândră de lauda primită.
— Mulţumesc. Stai aşa, să încerci mâncarea de fasole verde a
lui Max. Nu găteşte el prea des, dar ştie să o facă excepţională.
A început să râdă. I-am fost recunoscătoare că m-a ajutat să
abat conversaţia de la trecut. Când a ridicat ochii, i-am făcut
semn că-i mulţumesc. A dat din cap şi ne-am întors la mâncat.
La masă s-a aşternut tăcerea după aceea, iar atmosfera era un
pic încordată. Trebuia să o dreg. Era prima noastră Zi a
Recunoştinţei şi voiam ca toată lumea să fie fericită.
— O! Wes şi cu mine avem un anunţ de făcut.
Maddy a făcut ochii mari.
— Eşti însărcinată!
Am făcut o mutră acră, prefăcându-mă că mă înec.
— Doamne, nu! Vai, Maddy!
Wes a început să râdă auzind răspunsul meu şi m-a luat de
talie în timp ce eu m-am ridicat şi m-am oprit lângă scaunul lui.
— Nu-ţi face griji. Plănuim câţiva mini-Channing pe viitor, dar
am dori să ne căsătorim mai întâi.
Am clătinat din cap.
— Mda, Mads. Frate! Ce aveam de gând să spun e faptul că am
fixat data.
Toată masa aştepta să termin.
 — 1 ianuarie, de Anul Nou!
— Anul ăsta?! a icnit Maddy.
Mi-a apărut pe faţă cel mai larg şi mai idiot zâmbet. Nu m-am
putut abţine. Mă măritam peste...
— Cinci săptămâni!
— Doamne sfinte! Aşa curând? Eşti sigură că nu eşti gravidă?
S-a încruntat, după cum s-a încruntat şi Matt, dar din cu totul
alte motive. Maddy, pentru că nu mai auzise să mă dedic atât de
mult unui tip încât să vreau să mă căsătoresc cu el, în primul
rând, ca să nu mai vorbim de faptul că aveam să o fac în doar
cinci săptămâni. Matt, mai degrabă pentru că îi cerusem să
aştepte doi ani înainte de a se însura cu sora mea. Îmi imaginam
că dezvăluirea nu-l făcea tocmai fericit, dar şi-a lipit, totuşi, un
surâs pe faţă. Da, bun băiat!
— Măi, să fiu al naibii! Unde? a întrebat Max cu ochii
strălucind de bucurie.
Pentru el, căsnicia însemna familie. Şi nu-l interesa decât
familia.
— Asta e partea cea mai bună. O să avem o ceremonie
restrânsă pe plajă, în faţa casei noastre din Malibu, apoi o
petrecere la reşedinţa părinţilor lui. Ei se ocupă de petrecere, iar
noi de ceremonie. Ceva cu adevărat simplu, membrii familiei şi
prietenii foarte apropiaţi. Probabil în jur de cincizeci de persoane
pe plajă şi toţi ceilalţi invitaţi ai clanului Channing la recepţie.
Puteţi veni cu toţii?
— De parcă aş putea să ratez asta! Eu sunt domnişoara de
onoare, corect?
Ochii lui Maddy străluceau şi căpătaseră o nuanţă verde
închis.
— Aşa e! Şi mi-ar plăcea la nebunie ca Isabel, aici de faţă, să
fie fetiţa cu florile. Ţi-ar plăcea asta, iubire? am întrebat-o.
Ea îşi îndesa cu voioşie cartofi în gură.
— Ce-i aia o fetiţă cu florile? m-a întrebat cu gura plină.
 — Înseamnă că o să porţi o rochiţă frumoasă şi o coroniţă şi o
să arunci petale de flori pe plajă până într-un anumit loc, astfel
încât mătuşica Mia să poată păşi pe flori.
— Deci o să port coroană?
Ştiam eu că e o idee bună să adaug coroniţa.
— O tiară, probabil.
— Tiara e un fel de coroană cu diamante? m-a întrebat pe un
ton foarte serios.
— Da, iubire, asta e.
A tras adânc aer în piept, îmbujorându-se toată, şi a făcut
ochii mari.
— O să fiu regina cu florile! Pe plajă! Mami! Mami! Mami! a
început să ţipe înainte să apuce Cyndi să răspundă.
Jackson s-a trezit şi a început să ţipe la izbucnirea gălăgioasă
a surorii lui. Max l-a luat pe Jack şi l-a alinat într-o clipă, ţinându-
şi fiul în braţele sale pricepute. Max i-a aşezat în gură suzeta, iar
el s-a ghemuit imediat şi a închis ochii la loc. E greu tare să fii
bebeluş. Mâncare, somn, caca. Şi de la capăt.
— Da, Isabel, tu o să fii regina cu florile. Acum ai putea să-ţi
foloseşti vocea interioară şi să încerci să nu-l mai trezeşti iarăşi
pe frăţiorul tău?
Cyndi i-a vorbit pe tonul acela matern pe care speram că-l voi
adopta şi eu la momentul potrivit.
— E absolut fantastic! Haideţi să toastăm, a spus Max şi a
ridicat paharul.
Am ridicat cu toţii paharele cu diferite băuturi.
— Fie ca surorile mele să fie la fel de fericite în căsniciile lor
aşa cum am fost eu într-a mea în toţi aceşti ani...
— Şi pentru cel mai nou membru al familiei!
Am ridicat paharul spre Jack.
— Şi pentru că am întreaga familie acolo unde am dorit-o. La
masa mea, împărţind mâncarea, adunând amintiri.
— Salud. Noroc!
Vocile au răsunat în toată camera, apoi au fost întrerupte de
un sunet ascuţit venit din buzunarul meu de la spate.
 Rahat. Uitasem să-mi închid telefonul. L-am scos şi m-am
uitat o clipă la ecran înainte de a apăsa butonul de ignorare, cum
aveam de gând până când am recunoscut numărul ca având
prefix de Las Vegas.
— Mă scuzaţi, am spus repede şi am răspuns la telefon.
Mi-am apăsat un deget pe cealaltă ureche şi m-am dus la
bucătărie. Simţeam că mi se scurge sângele de pe faţă, simţeam
că ameţesc şi că mi se cutremură pământul sub picioare în timp
ce o ascultam pe asistentă oferindu-mi informaţii de ultimă oră
despre tatăl meu. Am încheiat conversaţia şi m-am întors la
masă, punându-mi mâinile pe spătar, mai mult ca să mă pot ţine
pe picioare.
Maddy s-a ridicat în picioare din instinct.
— Ce s-a întâmplat? E vorba de tata?
Ochii mei s-au încrucişat cu ochii ei îngrijoraţi. Nu ştiam cum
să răspund. Îmi simţeam limba umflată şi uscată în gură.
— Doamne! E vorba de tata. A...?
A lăsat întrebarea nerostită, toată camera ştiind exact ce voia
să spună.
Wes s-a ridicat în picioare şi m-a luat în braţe. M-am sprijinit
de el şi am clătinat din cap că nu ca să clarific situaţia, într-un
târziu, mi-am umezit buzele şi am răspuns.
— S-a trezit. Tata s-a trezit şi întreabă de noi.

CAPITOLUL 9

— Care-i faza de tot fugi cât te ţin picioarele la Vegas de

fiecare dată când reuşesc să te aduc în Texas? a glumit Max în
timp ce eu îmi aruncam hainele în valiză.
Îndesam lucrurile fără să le împăturesc. Trebuia să mă aşez
pe ea ca să se închidă, dar nu-mi păsa. Scopul era să ajung la
aeroport cât mai repede.
 — Ai reuşit să-mi faci rost de avion? l-am întrebat, cu mâinile
tremurându-mi atât de violent că Wes mi le-a luat şi le-a ţinut la
pieptul lui.
Căldura lui s-a scurs prin oasele mele îngheţate direct până în
inimă.
— O să fie totul bine. Tatăl vostru s-a trezit şi întreabă de voi.
Asta înseamnă veşti bune. Da?
Avea ochii aţintiţi asupra mea, oferindu-mi ceva de care să
mă agăţ când totul în jurul meu părea că se prăbuşeşte. Trebuia
doar să ajung la Vegas, să-l văd pe tata cu ochii mei şi atunci avea
să fie totul bine.
Max mi-a pus o mână pe spate.
— Avionul companiei Cunningham Oil e alimentat şi gata să
decoleze imediat ce ajungeţi acolo. Eşti sigură că nu vrei să vin şi
eu? a întrebat Max, emoţia învăluindu-i cuvintele.
M-am întors şi l-am luat în braţe, strângându-i trupul solid
cât am putut de tare. Voiam să ştie cât de mult însemnase pentru
mine ziua de azi.
— Nu. Mulţumesc. Îţi mulţumesc pentru tot. Pentru cea mai
frumoasă Zi a Recunoştinţei din viaţa mea. Pentru că eşti cel mai
bun frate pe care l-aş fi putut visa. Şi pentru că eşti lângă mine.
Îmi tremura vocea, mă ţineam doar de un fir.
— Dar Maddy şi cu mine trebuie să facem asta, iar eu îl am pe
Wes şi ea pe Matt.
Şi-a umflat pieptul.
— Dar eu sunt fratele vostru. Vreau să am grijă de voi.
Doamne, era un om extraordinar.
Wes mi-a pus o mână pe umăr.
— Max, o să am grijă de ea şi o să mă asigur că şi Matt are
grijă de Madison, cu toate că nu cred că tipul are nevoie să i se
reamintească. Ne descurcăm. Pe cuvânt. O să-ţi trimit informaţii
cu regularitate, să te ţin la curent. E bine aşa?
Wes i-a întins mâna. Max a dat din cap că da şi i-a strâns
mâna lui Wes, apoi şi-a lipit palma imensă de umărul lui.
 — Mă bucur că te însori cu sora mea. Ştiu că sunt protectiv şi
exagerez puţin când e vorba de ele, dar nu trebuie să uiţi,
prietene, că abia le-am găsit şi nu pot risca să le pierd.
Wes l-a bătut şi el pe umăr pe Max.
— Te înţeleg. Şi vreau să discutăm mai mult după nuntă
despre cumpărarea terenului.
— E al vostru, a răspuns Max imediat. Ţi-aş da aproape orice
ca să o am pe sora mea lângă mine. Să o am aici, uşă în uşă, o
parte a anului ar fi un vis extraordinar. O să vorbesc cu Matt
despre celălalt lot. E un om mândru dintr-o familie mândră. O să
vrea să cumpere singuri terenul. Cred că o să reuşesc să facem să
se ocupe şi de al lor, şi de al meu, şi de al vostru.
Wes şi-a ţuguiat buzele şi i-a întins din nou mâna.
— Pare a fi un adevărat plan. Mai ai şi altele?
— Întotdeauna, prietene.
Ieşind din camera de oaspeţi, ne-am întâlnit cu Maddy şi
Matt.
— Îmi pare rău, Max, dar e vorba de tata.
Vocea lui Maddy tremura şi a trecut-o un fior.
— Du-te, draga mea. E timpul să-l vezi pe tăticul tău.
La scări i-am îmbrăţişat pe Max, Cyndi, Isabel şi pe micuţul
Jackson. A fost dulce-amar, dar necesar.
— Ne vedem curând, am spus eu.
— Cât mai curând, dulceaţă. Îţi promit eu.
Max ne-a făcut cu mâna cât am încărcat bagajele în maşină şi
am pornit spre aeroport.
Venim, tata. Rezistă.
***
Maddy şi cu mine ne ţineam de mână, mergând una lângă alta
pe coridorul lung şi alb. Mai fuseserăm aici de o sută de ori, dar
astăzi era diferit, cumva nou. Am strâns-o de mână şi m-a strâns
şi ea pe mine.
— O să fim mereu tu şi cu mine, surioară, i-am zis eu,
repetând ceea ce îi spuneam când eram copii.
 De fiecare dată când eram speriate sau rămâneam fără
mâncare, când electricitatea era tăiată în cocioaba noastră de
casă sau când tata zăcea beat pe canapea când ar fi trebuit să ne
ducă la şcoală, îi spuneam aceste cuvinte.
— Pentru totdeauna, pe vecie, mi-a răspuns ea, aşa cum făcea
de fiecare dată.
Am zâmbit. Căsătoria mea cu Wes şi a ei cu Matt nu aveau să
ne schimbe relaţia. Nimic n-ar fi putut să facă asta. Nu doar că
mergea până în sângele nostru, dar se născuse din ani de chin, în
care nu ne-am avut decât una pe alta şi nimănui altcuiva nu-i
păsa de noi. Sigur, ştiam că tata ne iubea, dar nu ne iubea
îndeajuns încât să se smulgă de lângă sticlă suficient cât să ne
arate cum arată o viaţă sănătoasă. A trebuit să învăţăm singure
asta... şi acum o ştiam.
Am ajuns la uşă, care era deschisă. În depărtare se auzea o
emisiune de ştiri la televizor. Maddy şi cu mine am intrat
împreună. Tatăl nostru stătea aşezat pe pat, nu întins. Părul lui
cărunt era lucios şi pieptănat pe spate, ca şi cum abia făcuse duş,
cu toate că mai degrabă fusese spălat cu buretele. Avea bărbia
acoperită de o barbă deasă plină de fire albe printre cele negre.
Ochii lui căprui s-au fixat asupra noastră, stând acolo, iar
lacrimile au început să-i brăzdeze chipul.
— Fe-fe-fetiţele mele.
Şi-a desfăcut braţele înţepenite, fără a părea în stare să-şi
folosească muşchii.
— Arătaţi-i puţină iubire bătrânului vostru, a spus el cu o
voce uşor răguşită din pricina neutilizării îndelungate.
— Tati! a ţipat Maddy şi a alergat lângă patul lui.
— Tata, am spus eu solemn şi l-am privit cum o îmbrăţişează
pe sora mea.
În fiecare zi din ultimele unsprezece luni îmi dorisem să se
trezească şi, în sfârşit, prin mila lui Dumnezeu, era aici. Viu.
Treaz.
— Mia, vi-vino î-î-încoace, a spus el răguşit şi şi-a mişcat uşor
degetele în lateral, ca şi cum îmi indica să mă aşez lângă el.
 Maddy se întinsese deja pe pat, cuibărindu-se lângă tăticul ei.
Numai că el nu era tatăl ei adevărat. Am simţit un junghi ca pe un
pumn în stomac. Nu era momentul acum să deschid aceste răni.
M-am dus lângă tatăl meu, m-am aşezat şi i-am dus o mână la
cap. I-am mângâiat fruntea, apoi în jos, spre tâmplă şi pe obraz,
până la barba ţepoasă. Pielea lui era de un roz sănătos pe care
nu-l mai avusese de mai mulţi ani decât îmi puteam aminti şi am
realizat că acesta era tatăl meu când era complet treaz. Şi era
minunat.
— Arăţi bine, tata.
Îi tremura mâna când a ridicat-o, m-a apucat de ceafă şi a
lăsat-o să se odihnească greoaie pe umărul meu, ca să se sprijine.
Chiar atunci m-am aplecat spre pieptul lui şi am uitat de toate.
Lunile de griji, teama că nu-şi va reveni, gândul că s-ar putea să
nu-l mai văd pe singurul părinte pe care-l mai aveam. Toate.
Imediat lacrimile ne-au năpădit pe toţi trei. Ne ţineam unul de
altul şi plângeam. Maddy şi cu mine ne-am întors amândouă spre
tatăl nostru, cu capetele la pieptul lui. Am luat mâna lui Maddy şi
am aşezat-o peste inima tatei.
— Doamne, cât vă iubesc, fe-fe-fetelor. M-m-mm-mai mult
decât orice pe lume. O-o-o să vă arăt. O-o-o să fiu un tată bun, jur.
Vocea i s-a frânt de câteva ori şi lacrimile i s-au scurs pe noi,
dar nu ne păsa. Nu ne mai promisese niciodată până acum că va fi
mai bun. În trecut, se trezea din beţie, ne cerea scuze, spunea că
nu s-a putut abţine şi asta era tot. Odată a recunoscut că bea ca să
alunge tristeţea şi că paria ca să sublimeze furia pe mama
noastră.
Am închis ochii şi m-am rugat lui Dumnezeu să vorbească
serios de data asta, pentru că era ultima şansă pe care o mai avea
să se achite de datoria faţă de noi.
Am stat mult timp la pieptul tatălui nostru, până când ne-au
secat lacrimile tuturor. Din reuniunea noastră mentală şi
emoţională nu mai rămăseseră decât suspine şi oftaturi prelungi.
— Ăăă... bu-bună ziua? a spus tata întrerupând tăcerea care
se lăsase peste mica noastră adunare compusă din trei persoane.
 Am întors capul şi l-am văzut pe Wes stând în cadrul uşii. Un
zâmbet imens mi s-a aşternut pe faţă. Să-l văd pe el era ca şi cum
vedeam un cer senin, plin de stele, într-o noapte imaculată pe
plaja noastră din Malibu.
Tata a mormăit:
— Al tău, Mia.
Am zâmbit.
— O, da, chiar e al meu.
Am sărit din pat, mi-am şters faţa cu palmele şi mi-am luat
bărbatul în braţe.
Wes mi-a sărutat zâmbetul de pe faţă, unul cu gura până la
urechi.
— Ador să te văd zâmbind aşa, iubito.
Mi-a cuprins obrajii în palme şi mi-a şters cu degetele mari
lacrimile rămase.
— Vino. Vreau să-l cunoşti pe tatăl meu, am spus cu o
ameţeală pe care o simţeam din cap până în picioare.
Ţinându-l de mână pe Wes, l-am dus lângă patul tatălui meu.
— Weston Channing, ţi-l prezint pe tatăl meu, Michael
Saunders. Tata, el este logodnicul meu, Wes, am spus eu cu o
doză crescândă de mândrie.
Tata m-a privit pieziş.
— Logodnic?
Tocmai când mă pregăteam să răspund, a intrat şi Matt în
salon. Maddy a sărit în sus şi a alergat spre bărbatul ei. El a prins-
o şi a învârtit-o. Ea l-a sărutat îndelung, şi totuşi încă inocent.
— Scumpule! S-a trezit tăticul meu!
A sărit pe vârful picioarelor şi el a îmbrăţişat-o mai strâns.
— Scumpule? a tuşit tata. Fe-fe-fetiţa mea are un iu-iubit? Do-
doa-doamne.
— Păi, tata, s-au întâmplat tare multe de la accidentul tău.
Nu eram sigură cât de mult să-i spun.
— Accident? La-la-labagii au sărit pe mine.
 S-a lăsat pe spate şi a închis ochii. Monitorul cardiac a început
să bipăie nebuneşte. Am bănuit că i-a crescut tensiunea, dar nu
ştiam prea multe legate de medicină.
O asistentă s-a năpustit în cameră şi l-a evaluat pe tata
încruntându-se.
— Va trebui să vă rog să ieşiţi.
— Dar...
Am întins mâna spre tatăl meu.
— A fost inconştient atât de mult timp.
Asistenta a clătinat din cap, a apăsat pe câteva butoane de pe
aparatele de lângă tata şi mi-a aruncat o privire severă.
— Discutăm afară. Ieşiţi cu toţii. Puteţi reveni dimineaţă,
când va fi mai odihnit.
Mi s-au lăsat umerii. Sfidătoare, am trecut pe lângă asistenta
afurisită, m-am dus lângă tatăl meu şi l-am sărutat pe frunte.
— Odihneşte-te. Avem multe de discutat. Ne întoarcem
dimineaţă.
Maddy şi-a luat şi ea la revedere şi am regăsit-o afară pe
asistentă. Ea ne-a informat că nu i se spusese cât timp a fost în
comă. Doctorii voiau să mai facă nişte teste privind capacităţile
lui mentale şi să înceapă imediat fizioterapia. Ne-a amintit că mai
avea un drum lung până la vindecare şi că trebuia să avem
răbdare.
Am ieşit, cu promisiunea că ne vom întâlni mâine cu medicul.
Wes şi cu mine am luat o cameră la hotelul de peste stradă, iar
Maddy şi Matt s-au întors în apartamentul lor.

***
— Hei, ce faci, panaramă? Ce face taică-tu? m-a întrebat
Ginelle când am răspuns la telefon.
Refuzasem să vorbesc cu oricine altcineva în afară de Gin.
Wes ţinea legătura cu Max. Ştiam că e înnebunit de griji, dar eram
bine. Nu aveam nimic de spus acum şi nu voiam să-mi analizez
sentimentele împreună cu fratele meu. Ne cunoştea, dar nu ştia
cum fac eu faţă problemelor. Nu cunoştea toate detaliile despre
cum crescuserăm şi nu eram în starea mentală să-i explic acum.
Ştiam că era la fel de supărat ca mine pe mama noastră, dar nici
nu ştia nimic bun despre tata, exceptând faptul că noi îl iubeam.
Toate celelalte apeluri pe care le primisem erau de la
prieteni, cu urări de Ziua Recunoştinţei. O experienţă nouă şi
asta.
Am tras aer în piept şi m-am ghemuit sub pătură.
— E bine, din câte ştiu. O să aflăm mai multe când ne întâlnim
mâine cu doctorul. Asistenta ne-a spus că el nu ştie cât timp a fost
în comă. Când am încercat să-i prezentăm pe Wes şi pe Matt, i-a
crescut tensiunea şi ea ne-a dat afară.
— Şi tu cum te simţi?
Am gemut.
— E ciudat. Înainte de a-l vedea treaz, eram furioasă pe el.
Mai tare decât oricând. Şi, ştii ceva, cred că furia mea e justificată.
Dar când a întins braţele spre noi a fost ca şi cum eram iarăşi o
fetiţă, dorindu-mi iubirea tăticului meu mai mult decât orice pe
lume.
O lacrimă mi-a căzut pe pernă. A început să-mi curgă nasul,
dar nu-mi păsa. Mi l-am şters cu cearşaful.
— Mie mi se pare destul de normal, scumpo. Adică el o să
rămână mereu tăticul tău. Poate că n-a fost chiar cel mai bun tată,
dar, cel puţin, el n-a plecat, a încercat ea să mă facă să mă simt
mai bine.
— Chiar n-a plecat? De fiecare dată când dădea pe gât o sticlă
de whisky, dispărea. Fiecare înghiţitură din domnul Jack Daniels
îl transforma în cu totul altă persoană. Una care uita că are două
fetiţe de hrănit, de îmbrăcat şi de trimis la şcoală. Şi ultima
scamatorie? Un milion de dolari? Parcă şi-a căutat moartea.
Ginelle a gemut şi a expirat îndelung.
— Poate că a făcut-o intenţionat.
Acest singur gând m-a săgetat ca un fulger, energia lui
electrică trecându-mi prin oase, prin ţesuturi şi prin muşchi.
 — Rahat. S-ar putea să ai dreptate. Poate nu se pricepea la
pariuri, dar n-ar fi fost niciodată atât de tâmpit încât să-i rămână
dator cu un milion întreg unuia ca Blaine Pintero.
— Uneori, când vrei să scapi de viaţă, alegi calea uşoară.
Probabil ştia că Blaine o să vină după el.
— Da, ştia.
Am clătinat din cap, şocul produs de această variantă îmi
consuma complet gândurile.
— Cum e oceanul? a spus Ginelle deodată, dar nu a sunat ca şi
cum mă întreba pe mine.
— Mm, lacrimile sărate ale zeilor, ku’u lei, a venit mormăiala
joasă a unui bărbat suficient de aproape cât să o aud şi eu.
Cunoşteam acest cuvânt. Ku’u lei înseamnă „iubita mea“ în
hawaiiană. Îl auzisem pe tatăl lui Tai spunându-i-l soţiei sale. Şi
Tao tocmai i-l spusese prietenei mele cele mai bune. Se complica
treaba.
Dorind să schimb subiectul, am sărit direct la această noutate.
— Şi cum ai petrecut de Ziua Recunoştinţei? Ai mâncat mult
curcan? am întrebat pe un ton sugestiv.
Ginelle a scos un geamăt profund din fundul gâtului.
— Fată, hai să spunem că singura pasăre pe care am înghiţit-
o a fost ditamai doza de cocoşel hawaiian.
Am izbucnit în râs. Numai Ginelle era în stare să facă să sune
pervers ceva legat de Ziua Recunoştinţei.
— Serios, Mia, nu ştiu ce-o să mă fac când pleacă. Trebuie să-
mi fac un stoc de baterii, asta cu siguranţă. N-o să mai fiu bună de
nimic când vine vorba de sex.
A oftat.
— Acum ştiu de ce ai petrecut o lună întreagă regulându-l pe
frac-su. Bărbaţii Niko... Doamne, fofoloanca mea n-o să mai fie
niciodată la fel.
A gemut îndelung.
— Se uită la mine cu ochii ăia negri şi jur că mi se desfac
picioarele ca Moise despărţind în două Marea Roşie.
Am chicotit.
 — Ce perversă eşti.
— Şi sătulă. Vreau să spun, tot timpul. Tocmai când mă
gândesc că a terminat, că e gata să-şi dea la o parte monstrul
dintre coapsele mele, îşi scoate din nou la înaintare scula aia
groasă şi eu plâng de-a dreptul după ea.
— Gata! Scuteşte-mă de detalii.
— Adică de cum îşi poate folosi mâna ca să...
— La-la-la-la-la-laa-la.
Am continuat să fredonez Jingle Bells până când a tăcut.
— Eşti pur şi simplu geloasă.
— Nici măcar un pic.
M-am gândit cum mi-a tras-o Wes sprijinită de copac cu două
zile în urmă şi spaţiul dintre coapsele mele a început să mă
furnice.
A pufnit.
— O, da, aşa e, îl ai pe surferul tău producător de filme care e
absolut bestial. Ce mai face Wes, apropo?
Vocea i-a coborât, aproape şoptind:
— E mai bine cu coşmarurile?
— E mai bine. N-a avut nici unul de mai bine de o săptămână.
E un progres imens. Acum şi-a vârât în cap ideea că o să cumpere
nişte teren de la Max şi o să construiască o casă chiar lângă ferma
lor. Ca să avem o casă departe de casă, genul ăsta de fază.
— Mişto! Distracţie cu cowboy. Iiii-haaaa!
M-am foit şi m-am ascuns mai mult sub pături.
— O să fie mişto să pot să-i văd pe Max şi pe Cyndi şi să-i văd
crescând pe nepoata şi pe nepotul meu, asta e sigur.
— Alo, ai vrut dintotdeauna să aparţii de ceva. Acum ai asta.
— Şi tata?
— Ce-i cu el? Trebuie să-şi dea seama singur care îi e drumul.
Nu poţi să iei tu decizii în locul lui. Eşti o femeie matură pe cale să
se mărite cu bărbatul visurilor ei, Maddy la fel. Amândouă sunteţi
aranjate. El trebuie să-şi dea seama ce doreşte de la viaţă şi să
lucreze în sensul ăsta. Hai să sperăm dracului că şi-a învăţat
lecţia din călătoria pe Calea Comei şi că o s-o folosească ca să
renunţe la băut. Pentru sine însuşi. Nu doar pentru tine şi Maddy.
Cu toate că am eu opiniile mele în privinţa asta.
M-am bosumflat.
— Ştiu. Ştiu. El spune că o să se poarte bine cu noi. Că o să fie
un om mai bun.
A pufnit dispreţuitor.
— Am s-o cred când am s-o văd. Între timp, sper că o să fie
bine şi cred că aşa trebuie să abordezi şi tu chestiunea.
— Ştii ceva, ai dreptate. E un om în toată firea care trebuie să
aibă grijă de sine însuşi măcar o dată. Nu mai pot să-mi planific
viaţa în funcţie de el sau de oricine altcineva de acum înainte.
— Ce fată bună. Asta vreau să aud de la tine. Acum, ce vreau
să aud pentru mine e un samoan mare, bine făcut şi tatuat
invocând oarece zei hawaiieni în timp ce îi golesc scula ca să pot
şi eu să închid un ochi. Drace, îi tot spun matahalei că am nevoie
de un pic de somn de frumuseţe. Mă ascultă? Nu.
Am pufnit în râs.
— Bine, bine, târâtură, du-te şi pune-ţi monstrul la treabă.
Spune-i lui Tao aloha din partea mea.
— Îi spun. Te iubesc. Vorbim mai încolo, panaramă.
— Eu te iubesc şi mai mult, Târfa Târfovici!

CAPITOLUL 10

Tata stătea rezemat în pat când am ajuns dimineaţa la prima

oră. Wes, dragul de el, rămăsese la hotel ca să lucreze la montajul
filmării pe care o făcuserăm pentru ediţiile speciale de Crăciun
ale emisiunii Dr. Hoffman. Eram în avans cu lucrul şi nespus de
recunoscătoare acum, când trebuia să mă ocup de tata.
— Hei, scu-scumpo, vino şi stai a-a-aici.
 A bătut cu degetele în pat, cu vocea şi mişcările încă ezitante.
Potrivit doctorului, avea să treacă mult timp până când mişcările
şi vorbirea aveau să-şi revină.
M-am dus şi m-am aşezat, l-am luat de mână şi i-am dus-o la
buze ca să i-o sărut. Avea pielea subţire ca foaia de hârtie, dar tot
era de o culoare mai strălucitoare decât atunci când era plin până
peste cap de alcool.
— Am vorbit azi cu doctorul. Mi-a spus că ştii că ai fost în
comă în ultimele unsprezece luni.
Tata a încuviinţat solemn. Nu-mi puteam imagina cum
trebuie să se simtă ştiind că a pierdut aproape un an din viaţă.
— Ce s-a întâmplat, tata? Cum a ajuns să fie aşa de rău cu
Blaine?
A închis ochii şi m-a strâns de mână.
— Mia, am fost un om fo-foa-foarte egoist.
Sigur, puteam să fiu de acord cu el, dar nu avea nici un rost în
contextul întrebării pe care i-o pusesem.
— Cum aşa?
A ridicat din umeri.
— Nu-mi mai pă-păsa. De vi-viaţă, de da-da-datorie şi de
nimic altceva în afară de vid.
A rostit fiecare cuvânt ca pe o prevestire funestă ca şi cum m-
ar fi pregătit pentru crunta realitate.
Mi-am aplecat capul într-o parte şi l-am privit în ochi.
— Tata, ai împrumutat şi pierdut intenţionat atâţia bani?
În mintea mea, m-am întors la conversaţia în care Ginelle mi-
a sugerat că încercase să se sinucidă depăşindu-şi linia de credit
la un cămătar psihopat.
A clătinat din cap că nu.
— Nu... nu chiar. Poate. Nu ştiu. Eram atât de o-o-obosit. Sătul
să mă întreb de ce a plecat. Sătul să... să fiu be-beţiv. Sătul să fiu
ce-cel mai rău lu-lucru pentru voi, fetelor. Sătul, efectiv. Aşa că nu
m-a interesat că îi datoram a-a-atâţia bani lui Blaine şi că n-
aveam cum să-i dau înapoi. Ştiam că... că o să mă rezolve şi că o să
se termine cu toate. A-a-asigurarea urma să vă revină vouă.
 A închis ochii şi a inspirat adânc.
— Ma-mai mult decât puteam să vă dau fiind în viaţă.
Mi-am înăbuşit un suspin şi m-am sprijinit de perete.
— Vrei să spui că chiar ai vrut să mori?
S-a uitat la mine şi adevărul era întipărit, clar ca lumina zilei,
în ochii lui negri.
— N-am... n-am mai vrut să... să trăiesc aşa cum trăiam.
Părea că asta este toată recunoaşterea vinovăţiei pe care
aveam să o primesc.
— Doamne, tata, nici nu pot să...
Am tras aer în piept, m-am aplecat în faţă şi mi-am calmat
nervii zdruncinaţi respirând uşor şi egal.
— Habar n-ai la ce am renunţat în toate lunile astea ca să-ţi
plătesc ţie datoria!
A ridicat surprins din sprâncene.
— Ce? Datoria e plă-plătită?
Am închis ochii şi m-am sprijinit cu capul de perete.
— Blaine şi gorilele lui aveau de gând să te ucidă şi apoi să
vină la mine şi la Maddy pentru ceea ce numesc ei „datoria
supravieţuitorului“. Doar n-ai crezut că o să te lase să scapi doar
cu moartea, fără să-şi recupereze banii într-un fel sau altul, nu?
Ochii tatei s-au căscat pe faţa lui suptă, părând mai întunecaţi,
mai goi.
— Nu.
A clătinat din cap.
— N-au spus asta niciodată. Eu... eu... doar...
— Tu ce? am răcnit eu. Te-ai gândit că te oferi pe tine însuţi şi
că totul o să fie iertat?
Privirea lui s-a îndreptat spre locul în care începusem să mă
plimb prin cameră.
— Da, exact.
— Incredibil.
Tremuram din toate încheieturile şi mă trăgeam de păr,
încercând cu disperare să eliberez tensiunea. Îmi venea să urlu ca
o zână a morţii.
 — M-am dus să lucrez la Millie ca escortă ca să-ţi plătesc ţie
datoria!
Cuvintele erau usturătoare şi înmuiate în otravă.
Tot sângele a părut să dispară de pe faţa tatălui meu,
facându-l să arate palid ca o stafie.
— Te-ai... te-ai prostituat pe-pentru mine.
O lacrimă i s-a scurs pe obraz şi tot trupul a părut să i se
sfărâme, în timp ce a început să suspine.
— Doamne, nu. Nu fe-fetiţa mea.
Plângea cu faţa în palme. Am alergat la el.
— Tata, nu a fost aşa cum crezi. Nu eram obligată să mă culc
cu ei. Trebuia doar să fiu ceea ce aveau ei nevoie să fiu timp de o
lună. Am făcut o sută de mii pe lună şi i-am plătit lui Blaine în
rate.
Ar fi trebuit să-i spun ce se întâmplase cu Blaine în
septembrie şi cum salvase Max situaţia, dar nu cred că ar fi
suportat tot adevărul.
Corpul tatălui meu tremura cât l-am ţinut în braţe.
— Îmi pa-pa-pare atât de rău. Doamne, îmi pare rău pentru a-
a-atâtea lucruri. N-o să fiu în stare niciodată să mă revanşez faţă
de ti-tine şi de so-sora ta. Niciodată.
L-am mângâiat pe spate de sus până jos. Era atât de slab că îi
simţeam fiecare umflătură pe şira spinării.
— Poţi să începi prin a rămâne în viaţă. Prin a fi din nou
tăticul nostru. Prin a nu mai bea, am adăugat eu, sperând că n-o
să-i sară muştarul cum se întâmpla de obicei când aduceam
vorba de a sta departe de băutură.
M-a ţinut lângă el mult timp, şoptindu-mi scuze la ureche,
spunându-mi cât e de mândru de mine, cât mă iubeşte. Până la
urmă, asta era tot ce mi-am dorit vreodată de la tatăl meu.
Dragoste, acceptare şi mândrie. Mi-am dat seama că în clipa
aceea le aveam pe toate. Da, eşuase grav pe când eram copii, dar
încă aveam amândoi o grămadă de viaţă în noi, iar eu, una, voiam
să petrecem acest timp acumulând amintiri şi trăind viaţa la
maximum.
 Telefonul mobil mi-a zbierat în buzunar. L-am lăsat să sune şi
am continuat să îl ţin în braţe pe tatăl meu. Nu s-a oprit. Imediat
ce intra mesageria, telefonul începea din nou să sune. Cineva
chiar încerca din toate puterile să dea de mine.
— Scuze, tata.
M-am tras, am coborât din pat şi mi-am scos telefonul din
buzunar. Pe ecran scria „Apelează Maximus “. Am zâmbit şi am
dus telefonul la ureche.
— Salutare, dragă frăţioare, am spus pe un ton glumeţ.
— Trebuia să mă suni azi.
Avea o voce de urs mare şi posac.
— N-ai nevastă şi pe nepotul şi nepoata mea să o faci pe
cowboy-ul alfa al familiei? am râs eu, aruncând o privire spre
tatăl meu.
Avea faţa contorsionată într-o expresie şocată.
— De câte ori trebuie să-ţi mai spun că am grijă de ceea ce
este al meu?
Am dat ochii peste cap.
— Mă rog. Sunt bine. Poţi să te relaxezi. Du-te înapoi la
micuţul Jack şi sărut-o pe Isabel din partea mea.
— Eşti bine?
Am aruncat din nou o privire spre tata.
— Mai mult decât bine. Tata se însănătoşeşte, mă mărit cu
bărbatul visurilor mele şi viaţa este extraordinară.
Max a chicotit în urechea mea.
— Bine, dulceaţă. Ai grijă de tine şi te mai sun într-o zi sau
două.
O zi sau două însemna pentru Max că avea să mă sune mâine
dimineaţă la prima oră. Am chicotit în sinea mea, încântată de
faptul că am un frate, unul nebun de protector şi ridicol de tiranic
cu surorile lui adulte.
— Te iubesc, surioară.
— Şi eu te iubesc, Max.
Am închis telefonul şi m-am întors.
— Cine era? m-a întrebat tata.
 — Fratele meu, Max, am răspuns pe negândite, uitând
complet că tata nu fusese conştient în ultimul an.
Nu ştia nimic despre Maxwell Cunningham sau despre Maddy
şi adevărul în privinţa paternităţii ei.
— Rahat, am şoptit eu, holbându-mă la faţa lui confuză.
— Ce frate?
Am închis ochii şi m-am aşezat pe pat.
— Tata, e o poveste lungă şi dubioasă care, în cele din urmă,
are un final fericit, dar probabil că nu e chiar lucrul pe care să-l
auzi când abia te-ai trezit dintr-un somn de aproape un an.
Am oftat, detestând gândul că dădusem totul în vileag înainte
să aibă timpul de a se obişnui cu ideea că a fost în comă timp de
un an.
— D-do-domnişoară, stai jos şi spu-spune-i tatălui tău ce-i cu
fra-fratele ăsta al tău şi cum ai ajuns să afli de el. Ai... ai ţinut le-
legătura cu m-m-mama ta?
— Nu, tată, n-am ţinut legătura cu ea.
Doar menţionarea mamei mele mi-a transmis un fior de
gheaţă prin vene.
Maddy a ajuns la scurt timp după ce am început povestea
întâlnirii cu Maxwell Cunningham şi a felului în care m-a angajat
ca să mă prefac că sunt sora lui, când el, în realitate, ştia deja că
suntem rude. Apoi, când a aflat de Madison, am făcut teste
genetice care au confirmat că era într-adevăr fratele nostru.
— De-deci asta-i tot? Ma-ma-mama voastră a avut o relaţie
înaintea mea, a făcut un copil şi l-a abandonat. A-a-asta-i tot?
Maddy şi-a muşcat limba şi s-a uitat pe geam, cu ochii plini de
lacrimi pe care nu şi le-a putut opri.
— Ce nu-mi spuneţi?
A lăsat fruntea în jos şi s-a încruntat. Am oftat.
— Cred că e de ajuns pentru astăzi, tată. Ai trecut prin multe.
Cu toţii am trecut prin multe. Poate că ar fi bine să luăm o pauză.
Tata a dat din cap că nu cu hotărâre.
— Nu. O să terminăm chiar acum, chiar aici cu... cu toate
secretele.
 Mi-au căzut umerii. Pe faţa lui Maddy au început să curgă
lacrimi.
Smulge bandajul, Mia. Termină cu chestia asta ca să te
eliberezi de povară.
— Mia... Maddy... a spus tata cu un ton de avertizare.
Trupul lui Maddy părea că o să se afunde în sine însuşi.
M-am dus lângă ea şi am luat-o în braţe prin spate. Ea s-a
rezemat de mine, şi-a dus mâinile la faţă şi a plâns.
— Doamne sfinte, ce s-a întâmplat?
— Tata, când am făcut analizele de sânge, s-a dovedit că
Maxwell Cunningham şi Maddy au aceeaşi mamă şi acelaşi tată.
A închis ochii şi şi-a frecat fruntea.
— Aşadar, e adevărat. Genetic, nu sunt tatăl tău.
Maddy plângea şi mai tare, clătinând din cap.
— Of, scumpo, vino încoace.
Şi-a desfăcut braţele, iar ea s-a aruncat la pieptul lui,
continuând să plângă.
— Dar... dar... dar tu eşti tăticul meu! a gemut ea de parcă o
durea.
Aş fi făcut orice să-i iau durerea, dar nu era a mea să o îndur.
El i-a mângâiat părul.
— Da. Şi... şi o să fiu me-mereu. Nici un test nu-mi poate lua
fetele de lângă mine.
— Pe mine nu, tata. Testul de paternitate a confirmat că eu
am numai aceeaşi mamă cu Maxwell şi Maddy.
Tata a clătinat din cap şi a continuat să-şi plimbe degetele
prin părul ei auriu ca mierea, părul pe care îl avea de la tatăl ei
adevărat.
— Mereu am bănuit că... că ma-ma-mama ta îşi făcea de cap.
Au... au fost momente când mi s-a pă-părut că o văd stând prea
aproape de un... de un tip blond cu aspect de cowboy. Nu mai ştiu
cum îl chema.
— Jackson Cunningham. Venea în Las Vegas când eram eu
copil. Ea îşi vedea fiul, iar eu îmi vedeam fratele pe care n-am
ştiut niciodată că-l am. Până când a rămas gravidă cu Maddy.
Atunci au încetat vizitele, am răspuns eu înainte să apuce să mă
întrebe.
Tata şi-a umezit buzele şi a sărutat-o pe Maddy în creştetul
capului.
— Mda, după Maddy a început să... să... să se poarte ciudat.
A zâmbit cu tristeţe.
— M-m-mai ciudat ca de obicei, vreau să spun. Era ca şi cum
nu mai putea sta liniştită, într-un loc, pentru prea mult timp. Îşi...
îşi schimba mereu locul de muncă la cabareturi, se muta dintr-un
cazinou în altul, plângându-se că ăsta sau ălălalt are o problemă
sau alta. Şi... şi... şi apoi, într-o bună zi, Vegasul a fost problema. Şi
apoi am devenit eu pro-pro-problema. Restul, cum se spune, e
istorie.
Apoi a plecat. Îmi amintesc foarte bine partea asta.

***
Eu şi Wes am petrecut restul lunii noiembrie împreună cu
tatăl meu. Fizic, era într-o stare foarte bună. Psihic, nu chiar, în
cele două săptămâni l-am pus la curent cât am putut mai bine cu
ceea ce se întâmplase în vieţile noastre, i-am explicat ce am făcut
în fiecare lună şi apoi am recunoscut, în sfârşit, ce s-a întâmplat
când a contractat virusul şi alergia care aproape că l-au ucis. A
spus că, din fericire, nu a ştiut nimic. Susţinea că într-o zi era
învineţit şi închidea ochii pe asfaltul negru şi că a doua zi s-a
trezit în salonul alb al spitalului. Nu-şi amintea nimic între aceste
două momente.
Psihologul a spus că e ceva normal şi că s-ar putea ca mai
târziu să-şi amintească de noi când îi vorbeam sau de vocile din
visele lui, dar, în general, mintea şi trupul lui se vindecaseră.
Acum trebuia să facă eforturi mari la fizioterapie, să meargă la
consiliere pentru problema dependenţei şi să se alăture unui
grup al Alcoolicilor Anonimi din zona lui. Momentan, psihologul
l-a programat pentru o întrevedere şi două convorbiri telefonice
pe săptămână, până când avea să se simtă pregătit să fie mai
independent.
 Wes i-a angajat tatei două asistente care să-l îngrijească în
ture a câte douăsprezece ore, să-l ducă la programări şi să-i ţină
companie. Maddy a renunţat la unul dintre cursurile facultative
ca să aibă mai mult timp să-l viziteze pe tata în fiecare zi. Cu toate
că mă simţeam prost că nu aveam cum să fiu prin preajmă, mi-am
amintit că-mi petrecusem un an întreg renunţând la viaţa mea
pentru el. Era timpul să mă duc acasă, să mă întorc în Malibu,
acolo unde Wes şi cu mine ne puteam pune la cale nunta şi ne
puteam bucura de numeroasele lucruri pentru care trebuia să
fim recunoscători.

***
Stând în curtea interioară din spate, cu ochii la ocean, îmi
imaginam ziua nunţii noastre. Ştiam unde o să aşezăm scaunele
pentru invitaţi, pe unde o să fie culoarul şi locul exact în care
aveam să-i spun da bărbatului iubit.
Am sorbit din paharul rece de Chardonnay şi m-am aşezat
picior peste picior sub pătura pufoasă pe care mi-o dăduse
doamna Croft. Nu era chiar frig în Malibu, chiar dacă tocmai
începuse luna decembrie.
A sunat telefonul şi am tresărit. Ar fi trebuit să arunc în nisip
obiectul ăsta nenorocit ca să pot sta să mă bucur în tihnă de casa
mea. Wes era la surf, să prindă câteva valuri. Îi vedeam silueta
singuratică urcându-se pe un val în depărtare. Era cât se poate de
sexy îmblânzind placa aceea. Doamne, ce femeie norocoasă eram.
Am răspuns fără să mă uit măcar la ecran, prea concentrată
asupra bărbatului meu care despica valurile cu placa de surf.
— Alo?
— Domnişoară Saunders, sunt Shandi, asistenta doctorului
Hoffman.
Mereu făcea aşa. Se prezenta drept asistenta doctorului
Hoffman, cu toate că ştiam asta deja, lucrând deja de două luni cu
el.
— Da, Shandi. Bună. Cu ce te pot ajuta?
— Doctorul Hoffman vă transmite următoarea sarcină.
 M-am încruntat.
— O? De obicei, îmi aleg singură subiectul.
Vocea ei a căpătat un ton plin de încredere în sine şi aroganţă.
— Nu şi de data asta. Vrea să mergeţi în Aspen, Colorado, să-i
intervievaţi şi să-i filmaţi pe artiştii locali de acolo. Un bărbat a
contactat postul şi a oferit o grămadă de bani emisiunii ca să
facem un segment despre soţia lui.
— Cine-i soţia lui?
— Nu ştiu ce femeie de la munte care pictează nişte tablouri
mişto cu munţi şi copaci. Nu ştiu exact. Asistenta dumneavoastră
o să adune detaliile. El s-a gândit că, dacă tot sunteţi acolo
adunând material pentru emisiune, aţi putea să faceţi segmentul
despre artele frumoase săptămâna viitoare.
— Săptămâna viitoare? Vrea să mă duc acolo săptămâna
viitoare? Glumeşti. Abia am ajuns acasă.
Shandi a mormăit iritant.
— Nu e problema noastră că vă pierdeţi timpul pe drumuri cu
familia în timpul vacanţei. Acum e timpul să treceţi la treabă. Să-i
transmit lui Drew că aveţi o problemă să vă faceţi meseria?
Pentru că sunt sigură că ştie o groază de brunete planturoase pe
care le-ar putea suna cât ai zice peşte, m-a ameninţat ea.
— Nu, nu, e în regulă. Am s-o fac. Pot să iau aceeaşi echipă ca
la New York?
— O vreţi pe fata aia goth, Kathy?
Fată goth. Femeia avea părul negru şi purta ochelari cu rame
negre, aşa că i se aplica automat stereotipul de goth. Uneori chiar
uram Hollywoodul. În principal, mai degrabă o uram pe asistenta
lui Drew.
Am oftat.
— Da, mi-ar plăcea să vină cu mine Kathy Rowlinski, te rog.
De fapt, există vreo modalitate să devină asistenta mea de
producţie oficială?
— Va trebui să discutaţi cu Drew sau cu Leona despre asta.
— Bine. Mulţumesc pentru telefon, Shandi. Aştept cu
nerăbdare să primesc detaliile despre segment.
 Am oftat, am apăsat butonul de închidere, mi-am întins braţul
în spate şi am aruncat telefonul în nisip.
Braţul lui Wes a apărut de nicăieri şi a prins telefonul în aer.
— Ai pierdut ceva, iubito?
A râs şi a venit prin nisip, apoi a urcat scările. Costumul lui ud
îi atârna pe şolduri, iar pieptul îi era plin de dâre de apă. S-a oprit
la ţâşnitoarea de lângă scări şi şi-a spălat nisipul de pe picioare.
Fără ca măcar să gândesc, complet îmbrăcată, m-am dus
direct la el, m-am aplecat, am găsit una dintre dârele acelea de
apă şi mi-am plimbat limba de pe V-ul fantastic al şoldurilor lui,
în sus spre abdomenul tare ca piatra şi pe pectoralii sculptaţi,
până când am ajuns la gura lui şi i-am cuprins buzele într-un
sărut exploziv. Mi-am lipit trupul de al lui, lăsând apa rece a
oceanului să-mi ude hainele. Nu-mi păsa. Chiar atunci, trebuia să
fiu cu el şi să-mi înec mintea şi trupul în bărbatul pe care îl
iubeam şi să trec peste faptul că trebuia să plec peste o
săptămână.
M-a ridicat şi mi-a cuprins fundul în braţe, mergând prin casă
spre dormitorul nostru, unde a început să-mi ureze bun venit în
modul cel mai minunat cu putinţă.

***
Wes se juca cu părul meu în timp ce eu zăceam cu răsuflarea
tăiată peste pieptul lui.
— A spus despre câţi bani e vorba? De ce ar plăti munteanul
ăsta să se filmeze pentru emisiune acolo? Ar trebui să fie o
grămadă de bani la mijloc.
Am dat din cap că da, lipită de pielea lui, şi mi-am proptit
bărbia în mâinile care se odihneau pe inima lui.
— E ciudat, dar Aspen e frumos, din câte am auzit. N-am fost
niciodată acolo. Tu ai fost?
A zâmbit.
— Aspen? A fost oare un băiat crescut de mondeni bogaţi de
la Hollywood vreodată la Aspen? Hm...
— Ce?
 Am clătinat din cap, neînţelegând unde vrea să ajungă cu
gluma asta. I-au sclipit ochii.
— Mia, Aspen e ţara minunilor de iarnă pentru cei bogaţi şi
celebri. Ai mei au o cabană acolo. Una mare.
— Serios?
Am clipit de câteva ori, neînţelegând deloc dimensiunea
averii pe care o aveau familia bărbatului cu care mă căsătoream
şi el însuşi.
A început să râdă.
— Da, serios. Are paisprezece sau şaisprezece paturi pentru
adulţi, dar şi o grămadă de alte paturi suplimentare. Nu că familia
mea le-ar fi folosit vreodată.
— Oau! De ce atât de mare?
Ştiam că avea o singură soră, soţul ei şi părinţii lui.
Wes şi-a frecat nasul de nasul meu.
— Mama spune că a gândit în perspectivă pentru nepoţi şi
pentru familiile lor. Au cumpărat-o la un preţ bun când abia se
căsătoriseră, o închiriază pe tot timpul anului, au un îngrijitor
acolo. De obicei mergem câte o săptămână în fiecare an. Schi, aer
de munte, pierdut vremea.
— Ha. Crezi că am putea sta acolo? Cu echipa de filmare?
— Da. Mama nu permite să fie închiriată în decembrie în caz
că vrea familia să o folosească.
— Grozav. O să-i chemăm pe Maddy şi pe Matt. Sunt în
vacanţa de iarnă. O, mă întreb dacă ar putea veni şi Max.
— Pentru tine?
Vocea lui a căpătat un ton sardonic. L-am ciupit uşor de sfârc.
Nu cât să-l doară, cât să fie jucăuş.
— Ce vrea să însemne asta?
Wes a zâmbit.
— Mia, Max ţine la tine aşa cum ţine la soţia lui, la copiii lui şi
la sora ta. E un bărbat de familie în toată puterea cuvântului.
Dacă îi spui că vrei ceva, o să se agaţe de lună ca să-ţi dea lucrul
ăla. Asta-i firea lui. Pun pariu că şi tatăl lui era exact la fel.
— Şi Maddy la fel, am spus eu.
 Acest gând mi-a amintit cât de greu îi fusese tatălui meu să
afle că era adevărat ceea ce bănuise – că Maddy nu era genetic
copilul lui.
— Da, au asta în comun.
Am dat din cap că da şi l-am lăsat pe pieptul lui.
— Crezi că familia ta ar lua în calcul să petreacă vreo câteva
zile de Crăciun în Colorado? Am putea să-i invităm pe Jeananna şi
pe soţul ei, Peter, pe Max şi ai lui, pe Maddy, Matt şi părinţii lui şi
pe Ginelle?
— Iubito, chiar n-ai înţeles că, exact ca fratele tău, dacă vrei
ceva de la mine, am să fac tot ce-mi stă în puteri să-ţi ofer?
Răspunsul lui nu era ironic. O spunea doar ca pe un fapt de la
sine înţeles. Unul care mă făcea să mă topesc pe interior ca o
băltoacă vâscoasă.
L-am sărutat lent şi cu destulă pasiune cât să pornesc o nouă
rundă de bun venit acasă.
Când m-am retras, avea ochii sticloşi şi întredeschişi.
— Cred că visez la un Crăciun alb.
Am zâmbit şi i-am lins mamelonul plat din jurul sfârcului.
M-a rostogolit imediat şi s-a aşezat între coapsele mele.
— Uite, vine Moş Crăciun, uite vine Moş Crăciun, chiar pe
strada lui Crăciun, chiar acum, Moş Crăciun... a cântat el frecându-
şi bărbia ţepoasă de partea sensibilă a gâtului meu în timp ce eu
râdeam cu voioşie.
— S-ar părea că vine mai repede Crăciunul anul ăsta, am
gemut eu în timp ce el mi-a cuprins sfârcul între buze şi a tras.
M-a străbătut un fior de plăcere.
Wes s-a ridicat şi m-a privit în ochi, ducându-şi bărbia jos, jos,
jos, oprindu-se chiar deasupra punctului meu fierbinte.
— Mia, tu eşti cadoul care continuă să dăruiască.
Îmi doream să îi întorc o replică voit afurisită, una care să-l
facă să geamă de dorinţă, dar era prea târziu. Wes m-a făcut
ţăndări cu buzele, cu limba şi cu degetele şi mi-a răpit toată
abilitatea de a vorbi.
 Ultimul meu gând înainte de a trece dincolo de limite, în apele
întunecate ale pasiunii noastre, a fost că fiecare an, fiecare
sărbătoare, fiecare zi a vieţii noastre aveau să fie pentru
totdeauna atât frumoase, cât timp îl aveam pe Wes cu care să le
împart.
Dă-mi ce vrei, lume.
În sfârşit le aveam pe toate. Fericire. Familie. Prieteni. Pe
cineva care să aibă grijă de sora mea. Un frate. Tatăl meu era pe
cale să se vindece, şi aveam şi un bărbat care mă adora şi dorea
să-şi petreacă tot restul vieţii dovedindu-mi asta. Aveam de gând
să-mi petrec restul vieţii dovedindu-i-o la rândul meu.
 DECEMBRIE

Adevăratei Mia Saunders

Încă nu te-ai născut

şi deja te iubesc.
Sper ca într-o zi, când vei fi adult,
prietena mea dragă, Sarah,
să îţi împărtăşească povestea asta.
Îţi doresc iubire, o viaţă plină,
şi răbdarea de a avea mereu încredere în călătoria ta...
 CAPITOLUL 1

Să te strecori dintr-un pat acoperit cu un număr uriaş de

pături la care se mai adaugă şi greutatea braţului bărbatului meu,
încolăcit în jurul taliei mele, strângându-mă ca într-o menghină, e
mult mai greu decât îşi poate închipui cineva. Am luat zborul de
noapte către Aspen, Colorado, şi am ajuns a doua zi dimineaţă
înainte să răsară soarele. Wes m-a condus prin cabana familiei
lui, şi spun asta într-un sens larg. Am văzut puţin din ea şi e mai
mare decât casa noastră din Malibu. Am ajuns în camera lui, unde
am căzut pe pat într-o grămadă de membre. Pun pariu că am
adormit amândoi imediat ce am pus capul pe pernă.
Acum, însă, eram cât se poate de trează şi, judecând după
lumina care reuşea să treacă pe după draperie, era probabil
miezul zilei. Croindu-mi drum treptat, întorcându-mă şi
răsucindu-mă de sub braţele lui Wes, încercând să nu-l trezesc,
am coborât din pat şi am îngheţat. Adică în maiou şi chiloţi n-
aveai cum să stai. În cameră era groaznic de frig. Am mers în
vârful picioarelor până la termostat şi am ridicat temperatura
până la douăzeci şi patru de grade. Hai să încercăm sistemul de
încălzire!
M-am plimbat prin jur, am găsit baia şi mi-am făcut treaba
încet, ca un şoricel, înainte să-mi localizez valiza. Am găsit o
pereche de colanţi de yoga, un hanorac al lui Wes şi papucii mei
super-pufoşi. Doamna Croft mă asigurase acasă că o să am nevoie
de ei şi avusese dreptate. Va trebui să ţin minte să-i mulţumesc
mai târziu pentru că a fost prevăzătoare.
 Mult mai încălzită şi echipată, am ieşit din cameră şi am
coborât pe scări. Când am ajuns la jumătatea scărilor, m-am oprit.
Dincolo de scări era un perete întreg din sticlă, de sus până jos.
Dincolo de el era un şir nesfârşit de munţi. Albi ca zăpada şi
punctaţi cu negru şi verde din loc în loc, după cum pătrundeau
prin stratul gros de zăpadă stâncile şi copacii. Îţi tăia respiraţia.
N-aveai cum să-i descrii altfel. Ca un zombi m-am îndreptat către
uşile franţuzeşti, le-am deschis pe amândouă şi am lăsat un zid de
aer îngheţat să-mi pătrundă în corp şi în minte. Am văzut
instantaneu aburii din respiraţia mea în timp ce mă holbam
visătoare la ceea ce era cel mai probabil mâna lui Dumnezeu.
Când priveam plaja şi Oceanul Pacific acasă, simţeam un
sentiment de apartenenţă şi de pace. Când mă uitam către
vârfurile muntoase nu eram deloc liniştită. Erau maiestuoase,
ireale, de parcă m-aş fi holbat la o fotografie, nu la ceva real.
Bum!
Uluită.
De nicăieri, o pereche de braţe mi-a cuprins pieptul,
trăgându-mă în căldura din spate.
Wes îşi freca bărbia în spaţiul dintre gâtul meu şi umăr.
— Frumos, nu-i aşa?
Am respirat uşor.
— E mult mai mult decât atât.
Wes m-a sărutat pe gât, căldura pielii lui dându-mi fiori.
— Mă bucur că-ţi place, din moment ce-o să-ţi fie casă în
următoarele două săptămâni şi jumătate.
Avea o voce hârâită, iar eu o simţeam cum îmi trece prin
spate şi prin fiecare por.
— N-am să mă plâng, am spus încă uluită de frumuseţea
mamei natură.
A chicotit.
— Spui asta acum. Hai să vedem cât de mult îţi place zăpada
în câteva zile, când o să dai la lopată ca să scoatem maşina.
 Mi-am ţuguiat buzele şi am strâmbat uşor din nas. Lui Wes îi
plăcea asta. Chiar şi acum, când s-a uitat la mine, a zâmbit şi s-a
întors să-mi dea un sărut pe obraz.
— Ce zici de un mic dejun? a întrebat.
Cum a spus mic dejun, mi-a şi chiorăit stomacul.
— După chestia asta am să zic că da, am glumit.
A rânjit şi m-a lăsat să admir priveliştea.
— Nu sta afară prea mult. O să-ţi îngheţe fundul.
— Să sperăm că doar partea pleoştită!
M-am întors şi i-am dat una la fund în timp ce intra în casă.
Wes a avut dreptate şi, în alte două minute, mi-a îngheţat
fundul – la propriu –, aşa că m-am întors înăuntru, ca să-mi ajut
bărbatul să pregătească micul dejun.
Cum am intrat, am găsit un pled din ţesătură Chenille
atârnând pe unul dintre scaunele confortabile şi mi l-am trecut în
jurul umerilor.
Wes era ocupat la bufet, tot scoţând tigăi şi pregătind şunca.
A zis că sunase înainte şi le spusese îngrijitorilor să umple locul
cu alimente de bază. Trebuia să mergem la cumpărături, dar se
ocupaseră ei de alimentele esenţiale, cum ar fi ouă, şuncă, lapte,
unt şi cafea, lucru pentru care eram mai mult decât
recunoscătoare.
M-am apucat să fac cafeaua în timp ce Wes prăjea şunca şi
încălzea tigaia pentru ochiuri.
— Şi ce vrei să facem astăzi? a întrebat mişcând sugestiv din
sprâncene.
Am dat ochii peste cap.
— Nu asta.
A ridicat din sprâncene.
— Bine, asta, dar nu chiar acum. Sunt nerăbdătoare să văd
cum stau lucrurile. Să văd cum e oraşul, să mai facem
cumpărături şi să descopăr unde-şi expun arta oamenii locului. O
să mă ajute să pun la cale modul cum o să prezint segmentul. În
plus, echipa de filmare ajunge aici în câteva zile, aşa că trebuie să
ne pregătim pentru o săptămână cu ei.
 Wes a aprobat din cap şi a continuat să pregătească micul
dejun. După ce am mâncat, am intrat în duş, unde mi-a amintit
clar că îmi doream un pic de asta, înainte să ne urcăm în maşina
închiriată şi să ne îndreptăm către bulevardul principal.

***
Nu eram pregătită pentru frumuseţea extremă care m-a izbit
imediat ce am început să mergem cu maşina prin oraş. Am
coborât şi m-am învârtit în cerc plină de încântare. Priveliştea
mi-a tăiat respiraţia, eram pătrunsă de măreţia munţilor. Parcă
tot centrul oraşului ar fi fost pus într-un bazin, ascuns fix în
centrul pământului. Oamenii cutreierau prin magazine purtând
culori vii care ieşeau în evidenţă pe lângă decorul înzăpezit al
turnurilor muntoase din depărtare.
— Acum înţeleg, am şoptit în timp ce continuam să mă holbez
cu ochii mari la măreţia care ne înconjura.
— Ce înţelegi? a întrebat Wes, apucându-mă de mâna
înmănuşată.
Chiar şi aşa, prin straturi de piele şi lână, puteam simţi cum
căldura lui îmi pătrundea în palmă.
— De ce este locul ăsta atât de dorit. E uimitor. Am fost la
lacul Tahoe şi am mai văzut munţi acoperiţi de zăpadă, am schiat
pe ei, dar nimic nu se compară cu asta.
Am expirat uşor, încercând să cuprind totul deşi ştiam că n-
am cum să reuşesc. Erau mult prea multe de apreciat. Speram ca
pe parcursul următoarelor două săptămâni maiestuozitatea
locului să mi se întipărească în banca de amintiri ca s-o pot
rememora oricând aveam să mor de căldură în sudul Californiei.
Wes a privit munţii uriaşi.
— Acum îmi dau seama la ce te referi. Am fost de atâtea ori
aici încât o să fie plăcut să-l văd prin ochii tăi, dintr-o perspectivă
nouă.
Am zâmbit şi i-am strâns mâna.
— Unde mergem mai întâi? am întrebat, sperând că avea să
conducă.
 M-a tras lângă el şi m-a apucat pe după umeri.
— Hai să bem ceva cald aici – a arătat către Colorado Coffee –
şi apoi ne plimbăm un pic. Sună bine?
M-am lipit de el.
— Orice sună bine cu tine. Şi, apropo de asta, mulţumesc că ai
venit.
Mi-am frecat bărbia de gâtul lui. A zâmbit atât de tare încât
am avut impresia că soarele s-a reflectat în dinţii lui albi,
facându-i să pară şi mai strălucitori. I se citea încântarea în ochii
verzi, iar eu m-am topit pe loc. Să-l văd atât de relaxat, simţindu-
se bine în pielea lui şi plin de un sentiment de pace, era suficient
să-mi ţină de fericire un secol.
Pur şi simplu era ceva la Wes care mă chema. Care vorbea
direct miezului fiinţei mele. Mă bucura, dar mă şi speria totodată.
Bucuria reuşea totuşi să învingă frica şi am bănuit că asta avea să
se întâmple tot mai mult pe măsură ce ne apropiam de ziua în
care aveam să ne rostim jurămintele.
Era greu de crezut că în doar trei săptămâni scurte aveam să
devin doamna Weston Channing. Încă nu-mi venea să cred.
În timp ce mergeam, Wes îmi arăta diferite locuri populare
pentru cine târzii şi baruri în care, în perspectivă, am fi putut bea
cocteiluri şi alte băuturi alcoolice dacă ne venea cheful. Am ajuns
până la strada principală, unde am descoperit o clădire roz de
modă veche care se ridica fix pe colţ. Era denumită pur şi simplu
„Brutăria & Cafeneaua Strada Principală “.
I-am arătat-o lui Wes.
— Ai mâncat în locul ăla drăguţ? am întrebat.
În timp ce-mi răspundea, a ieşit o femeie cam de înălţimea
mea. Era slabă, cu o geacă de piele super-faină care îi ajungea
până la genunchi şi care era legată la mijloc cu un cordon. O
eşarfa de un roz aprins flutura în vânt, atrăgând imediat atenţia
asupra gâtului ei. Părul foarte familiar, negru-închis îi cădea în
bucle largi pe umeri. Am strâns din ochi în încercarea de a-i
vedea faţa mai bine, dar avea privirea în jos, căutând ceva în
geantă.
 — Şi au cele mai bune ouă Benedict... am auzit cuvintele lui
Wes ca filtrate în timp ce toată atenţia mea era îndreptată doar
asupra femeii de peste stradă.
O senzaţie de furnicătură mi-a cuprins toţi nervii, dându-mi o
stare de confuzie.
Alura femeii, părul şi structura ei osoasă îmi aminteau atât de
mult de cineva. O senzaţie puternică de familiaritate se simţea în
cele mai adânci cotloane ale creierului meu şi m-am apropiat cu
câţiva paşi de bordură, care era în diagonală faţă de brutărie.
Femeia a scos o pereche de ochelari de soare, dar chiar înainte de
a-i pune la ochi privirile ni s-au întâlnit. Mi s-a tăiat respiraţia şi
am sărit înapoi, izbindu-mă de Wes cu toată greutatea cu care mă
lovise acea simplă privire.
— N-are cum...
Mi-am pierdut cuvintele, fără să pot articula nimic din cauza
emoţiilor care se învolburau în jurul meu.
Furie.
Frustrare.
Disperare.
Neajutorare.
Abandonare şi tot ce se mai putea adăuga, trecând prin
corpul meu ca un marfar printr-o gară de la ţară.
— Ce e, Mia? Ce s-a întâmplat? Scumpo, eşti palidă ca o
fantomă.
Am clipit de câteva ori şi m-am uitat la Wes, mă apucase de
braţe, ţinându-mă bine.
— Eu, eu... nu cred că poate să fie ea.
Am scuturat din cap şi m-am uitat în jurul lui, dar femeia
dispăruse. Dispăruse de parcă nici măcar nu existase.
— D-d-dar era acolo!
M-am uitat şi la celelalte prăvălii şi mai încolo, pe trotuar.
Nimic. Dispărută.
— Cine? Pe cine crezi că ai văzut?
Îngrijorarea i se simţea în ton. Am înghiţit nodul cât o minge
de golf din gât şi, cu lacrimi în ochi, l-am privit pe omul care
intenţiona să-şi unească viaţa de a mea pentru totdeauna. El nu
m-ar abandona niciodată. Cu siguranţa şi puterea date de gândul
acesta, am tras o gură de aer rece şi am rostit numele femeii.
— Meryl Colgrove.
Wes s-a încruntat, unindu-şi sprâncenele.
— Iubito, m-ai pierdut. Cine e Meryl Colgrove?
— Mama mea.

***
Am căutat împreună cu Wes pe străzi vreo zece minute bune,
uitându-ne prin vitrine şi trăgând cu ochiul înăuntru. Nimic.
Femeia pur şi simplu dispăruse.
Wes m-a împins către maşina închiriată şi ne-am întors la
cabana familiei lui. N-am zis nimic tot drumul, fiind mult prea
pierdută în propriile emoţii ca să mai pot scoate vreun cuvânt.
N-avea cum să fie ea. A fost de parcă a apărut de nicăieri.
Sorţii n-aveau cum să fie atât de cruzi. Şansele ca Meryl Colgrove
să ajungă în orăşelul în care mă aflam pentru Trăieşte frumos şi
pentru vacanţă erau mult prea mici.
Dacă locuieşte aici?
Nu se poate. Trebuie să fi avut vedenii. Şi, în plus, n-o mai
văzusem pe mama de cincisprezece ani. Probabilitatea să dau
peste ea în Aspen, Colorado, părea ridicol de mică. Era doar
cineva care semăna cu ea sau, în orice caz, cu femeia de care-mi
aminteam eu.
Gândurile mi se învârteau în cap ca o tornadă. La întâmplare.
Haotic. Devastator.
Până să ajungem înapoi la cabană, m-am convins că nu era
posibil ca acea femeie să fie mama mea. Văzusem doar pe cineva
care semăna surprinzător de bine cu ea şi cu asta basta. Sfârşit.
Nimic pentru care să-mi fac griji. Şi totuşi, bărbatul meu n-a ajuns
la aceeaşi concluzie.
Când am intrat în cabană, s-a îndreptat către zona barului, a
scos două pahare şi a turnat în fiecare cam câte două degete
dintr-o băutură de culoarea chihlimbarului dintr-un decantor de
cristal.
— Bei ceva?
Au fost primele cuvinte pe care le-a zis din momentul în care
îi spusesem că mi s-a părut c-am văzut-o pe mama.
— Sigur.
M-am aşezat pe unul dintre scaunele luxoase, înalte de bar
care se răsuceau şi aveau şi mânere. Nu erau nici pe departe
variantele ieftine pe care le puteai găsi în hipermarket. Mi-am
trecut degetele peste ţintele învechite care păreau fixate într-un
stil rustic-şic.
Wes a luat o gură sănătoasă de whisky. Mărul lui Adam i s-a
mişcat seducător, aţâţând femeia din mine.
S-a aplecat şi şi-a sprijinit coatele de bar.
— Ce crezi? Era ea? m-a întrebat calm.
Îmi puteam da seama după tensiunea din corpul lui şi
nesiguranţa din ochi că nu ştia care e cea mai bună manieră de a
aborda conversaţia despre o femeie despre care rareori îi
vorbisem. Iar reacţia mea probabil că i-a dat o idee foarte bună
despre ce simţeam pentru femeia care m-a născut.
— Nu ştiu sigur.
Am ridicat din umeri.
— Asemănarea era dubioasă.
Wes a dat din cap aprobator.
— De ce suntem aici, Mia?
Am ridicat automat din umeri până la urechi în timp ce
tensiunea începea să-mi crească.
— Nu ştiu, iubitule. E ciudat. Shandi, asistenta doctorului
Hoffman, ne-a zis să venim. Ea a pregătit totul cu echipa şi mi-a
zis despre misiune.
— Când trebuie să ne întâlnim cu acest om al munţilor? Tipul
care face o donaţie sănătoasă – Wes efectiv a făcut semnul de
ghilimele în aer – emisiunii din partea artiştilor artizani locali,
printre care se numără şi soţia lui.
 Nu puteam nega că toată treaba era ciudată. Şi totuşi eram
obişnuită cu chestiile ciudate. Neobişnuite chiar. Întregul an
fusese un şir de evenimente aleatorii care mă duseseră acolo
unde era nevoie de mine sau unde eram trimisă. Până acum, a
funcţionat. Mi-am cunoscut viitorul soţ. Mi-am făcut grămezi de
prieteni pe viaţă. Mi-am găsit fratele, Maxwell. Mi-am salvat tatăl.
Şi am început o nouă carieră care-mi place. Am dat peste nişte
obstacole mari pe drum, dar, în final, totul s-a rezolvat în
favoarea mea. Eu una nu voiam să pierd prea mult timp
punându-mi întrebări.
M-am dat jos de pe scaun, am înconjurat barul, m-am dus la
bărbatul meu şi l-am cuprins în braţe.
— Îl cheamă Kent Banks. Dacă-ţi vine să crezi, şi mie mi s-a
părut un pic ciudat. Aşa că l-am sunat pe Max, i-am povestit tot şi
ştii ce s-a întâmplat apoi?
Am rânjit. Fratele meu era exagerat de protector în privinţa
mea şi a lui Maddy. Să audă că un tip de cine-ştie-unde a cerut în
mod special şi pare-se că a şi plătit bani grei să mă aducă să fac
un segment de emisiune pe ceva atât de simplu ca artiştii locali
nu îi pica bine lui şi masculului alfa din el. Mai mult, se pare că-i
stârnise la maximum sentimentul de protecţie.
Wes a zâmbit şi m-a strivit la pieptul lui.
— Şi-a chemat câinii?
— Câinii fiind detectivul lui privat, da. Max e mai mult decât
paranoic. Ştii asta.
M-a strâns în braţe.
— Ţi-am mai spus cât de mult îmi place fratele tău? E un tip
tare de treabă.
A privit senin în depărtare, cu un aer exagerat. Am chicotit şi
mi-am presat nasul de pieptul lui. I-am inspirat after-shave-ul şi
mirosul de iarnă a trimis valuri de încântare prin mine. Spaţiul
dintre coapse mi-a pulsat doar la gândul de a-l avea din nou.
— Este.
— Ce a descoperit?'
 Mâinile i s-au încleştat în jurul meu, iar degetul lui mi se
adâncea în partea de jos a spatelui, masând orice urmă de
tensiune rămasă după călătorie şi după hoinăreala din centrul
Aspenului.
Am gemut când a frământat un anume loc dureros.
— A, a zis că tipul e veteran pensionat. A studiat arhitectura.
Face o grămadă de bani proiectând case de munte peste tot în
lume. Pare în ordine. A mai cercetat, dar n-a părut să fie foarte
stresat. Mai ales când i-am spus că o să fii cu mine tot timpul.
Şi-a plimbat mâinile pe spatele meu până sus, în păr. Mi-a
cuprins ceafa şi mi-a întors faţa astfel încât să-l privesc.
— N-am să las să ţi se întâmple nimic. Eşti viaţa mea. Eşti
totul. Nu vreau să exist într-o lume în care tu nu eşti.
— Nici eu, am şoptit.
S-a aplecat şi şi-a lipit buzele de ale mele. Uşor ca o pană. Şi-a
ţinut buzele deasupra gurii mele, aşa încât le-am simţit mişcarea
atunci când a continuat să vorbească. Le-am simţit cum se
îngropau adânc, fix în inima mea.
— O să te protejez mereu. De orice şi de oricine.
Şi-a frecat uşor nasul de al meu în timp ce şi-a tras înapoi faţa
câţiva centimetri.
— Fie că e slujba ta, familia ta sau fantomele care se ivesc de
nicăieri. De acum înainte, Mia, le ţinem piept împreună.
Am dat aprobator din cap.
— Bine, iubitule. Le facem faţă împreună, am spus, apoi mi-
am sprijinit fruntea de fruntea lui.
Acea atingere simplă a capetelor noastre mi-a alungat orice
grijă şi îndoială pe care le aveam despre posibilitatea de a o fi
văzut pe mama sau despre ce ar fi trebuit să simt în legătură cu
asta.
— Pot să te sărut acum? a întrebat pe un ton jos şi răguşit,
voce de bărbat care-şi pierdea controlul. Îmi doream asta. Ba
chiar aveam nevoie.
Am zâmbit.
— Te rog, sărută-mă acum.
 CAPITOLUL 2

Conform website-ului oficial, localnicii mergeau la taverna lui

Zane să-şi petreacă timpul liber, să se relaxeze, să bea o bere şi să
mănânce aripioare picante. Wes era de acord cu afirmaţiile
acestea. Când era student, el şi câţiva prieteni din frăţie mergeau
în pub după o zi pe pârtie şi agăţau nişte iepuraşi de zăpadă care
stăteau la pândă aşteptând vreun armăsar sexy şi bogat să le dea
pe spate cu tot cu cizmele lor UGG şi să le ducă de acolo la cabana
familiei. Pe vremea aia, Wes voia doar să se distreze. Acum,
taman invers, m-a condus pe treptele abrupte până în faţa unui
perete de uşi cioplite de culoare verde-pădure. Pe un semn mare
dreptunghiular, deasupra întregii lungimi a peretelui, scria
„Taverna lui Zane“ cu litere aurii în relief pe un fond negru.
N-avea nici o noimă pentru mine că oamenii trebuiau să
coboare scările pentru a intra, şi asta pentru că ningea destul de
mult în zonă. Ar fi fost mai logic să urce scări şi astfel intrarea n-
ar fi fost ninsă. Dar, la urma urmelor, poate că astfel era o
modalitate mai puţin meschină de a-i ţine pe clienţi înăuntru ca
să-şi cheltuie banii.
Wes a deschis uşa. Camera era confortabilă şi mi-a amintit
imediat de localul lui Declan, în Chicago, unde am petrecut cu
Hector şi Tony de Sfântul Patrick. Ziua aia este unul dintre
multele motive pentru care Wes şi cu mine suntem împreună. A
apărut de nicăieri şi mi-a oferit o noapte pe care n-o s-o uit
niciodată, apoi m-a lăsat să mă cuibăresc doar cu mirosul de
bărbat şi de sex care rămăseseră în aer. Ştiam atunci că suntem
mult mai mult, deşi încercam din răsputeri să mă opun. Am mers
atât de departe încât să am iarăşi o aventură de-o noapte cu Alec
în aprilie. De cum am aflat că Wes i-o trăgea Ginei DeLuca, vedeta
ultimului lui film, mi-am făcut un scop din a mă detaşa. La naiba,
am petrecut o lună bucurându-mă de un mădular samoan ca să
încerc să-l uit pe surferul sexy. N-a funcţionat. Dimpotrivă, m-a
făcut să-mi dau seama şi mai clar ce îmi doream pe termen lung.
Îi simţeam mâna caldă pe spatele meu în timp ce mă
conducea prin pivniţă. În diferite locuri de jur împrejurul sălii,
câteva televizoare cu ecran plat difuzau un meci de fotbal. Nu mi-
am dat seama de la distanţă cine juca, dar numărul clienţilor care
purtau tot felul de tricouri şi aveau ochii lipiţi de ecrane
demonstra că era un meci important.
Wes m-a condus la bar şi m-a ajutat să ies din haina de iepure
de zăpadă, pe care a aşezat-o pe spătarul scaunului.
— Şi când ne întâlnim cu tipul ăsta?
Wes s-a uitat la ceas, şi-a aranjat scaunul şi s-a sprijinit pe
bar. Într-o perioadă când un bărbat se uită la telefon ca să afle cât
e ora, să vezi un bărbat purtând ceas la mână e ceva. Wes era mai
tradiţionalist şi de modă veche decât voia să lase să se vadă.
— Cred că pe la şapte.
A dat din cap aprobator.
— Hai să bem o bere. E şapte fără douăzeci, deci avem timp.
— Cu siguranţă mi-ar prinde bine ceva de băut.
Am oftat şi mi-am sprijinit cotul de barul lucios. Wes m-a
apucat de umăr şi a strâns.
— Scumpo, nu ţi se întâmplă nimic rău cât sunt eu de pază.
Eşti în siguranţă cu mine. Dacă tipul e vreun ciudat, îl pun eu la
punct. Şi cu asta am încheiat. Nu-ţi face griji pentru nimic,
bucură-te doar de faptul că bei ceva cu bărbatul tău. Bine?
— Da. Mulţumesc.
I-am atins mâna pe care o ţinea pe umărul meu şi m-am
aplecat suficient de mult cât să-i pot săruta bucăţica de piele de la
încheietura mânecii care se vedea ieşind din bluza termică
Henley.
— Ce ţi-ar plăcea?
Mi-am ţuguiat buzele şi m-am uitat la diversitatea de beri.
— De fapt, cred că aş vrea un cidru, dacă au.
Barmanul s-a apropiat.
 — Hei, Weston Channing! Ce mai faci, frate? a izbucnit un
bărbat cu mustaţă şi barbă lungă roşcată şi cu un mare rânjet pe
faţă.
Avea dinţii perfecţi. Avea ochii aproape de aceeaşi culoare cu
părul, căprui-roşcat. Purta o cămaşă în pătrăţele, roşu şi negru,
care era desfăcută lăsând să se vadă tricoul alb de dedesubt.
Nişte blugi care cu siguranţă trăiseră şi vremuri mai bune erau
continuaţi de o pereche de bocanci de protecţie murdari, în mod
cert nu era genul de bărbat care să stea la birou. Nu, probabil că
era cel care construia cu mâna lui un birou din lemnul obţinut de
la copacii pe care tot el îi tăia. Era un bărbat masiv căruia îi venea
perfect stilul de tăietor de lemne.
Wes i-a strâns mâna robustă. Bărbatul meu e de talie medie
ca înălţime şi conformaţie. Dar tipul ăsta arăta de parcă ar fi
putut sparge scânduri doar cu mâna goală, fără prea mare efort.
— Alex Corvin! Ce mai faci, prietene? a exclamat Wes,
scuturându-i mâna şi întinzând-o şi pe cealaltă.
Îmi place când îi vedeam pe bărbaţi făcând asta. Mi se pare că
arată cât de mult ţin unul la altul.
Tipul cu barbă a dat din cap, ceea ce a făcut în mod ciudat ca
şi barba să se legene odată cu el. Nu ştiam pe nimeni care să
poarte o barbă completă, dar tipul ăsta o purta şi îi venea şi bine.
Trebuie să recunosc că era sexy. Stilul tăietorului de lemne îmi
plăcea. La naiba, trebuia să-i fac o poză ca să-i trimit lui Gin. M-ar
fi dat pe spate cu umorul ei şi, cum nervii mei erau cum erau, mi-
ar fi prins bine o partidă de râs cu Ginelle.
Wes şi-a încolăcit braţul în jurul meu.
— Alex, ea e logodnica mea, Mia Saunders. Mia, el e Alex. Am
fost colegi de şcoală.
Am întins mâna care a dispărut imediat în palma lui robustă.
Măiculiţă.
— Încântat, Mia. La naiba, Wes.
Alex a rânjit şi şi-a muşcat buza de jos.
— Ţi-ai luat una focoasă, aşa-i?
 Amândoi şi-au dat capul pe spate râzând. Alex şi-a mângâiat
barba aşa cum îl puteai vedea adesea pe Moş Crăciun făcând la
mall atunci când se prefăcea că se gândeşte dacă a fost sau nu
obraznic copilul din faţa lui.
Wes a rânjit şi mi-a sărutat tâmpla.
— O, în mod cert am pus mâna pe cea potrivită.
Alex şi-a sprijinit coatele de bar şi m-a privit conspirativ. Şi-a
aplecat capul către Wes.
— Dacă tipul ăsta nu se poartă cum trebuie cu tine şi eşti în
căutare de un bărbat adevărat, atunci ştii unde să vii, da?
Vocea îi era ca un mormăit seducător. Wes l-a împins de
frunte.
— Fugi de-aici!
Au chicotit amândoi.
— Acum, pe bune, Alex, ultima oară când te-am văzut, lucrai
pe Wall Street. N-aveai aerul ăsta de om de munte nebun. Acum
eşti aici, în locul nostru preferat, servind bere şi hamburgeri? a
întrebat Wes îngrijorat.
Alex a şters tejgheaua din faţa noastră.
— Stai să vă aduc ceva de băut şi mă întorc să-ţi explic.
Am comandat amândoi. Mie mi-a adus cidru de pere şi lui
Wes un Guinness şi s-a mai ocupat de vreo doi clienţi înainte să
se întoarcă la noi.
— Uite cum stă treaba.
Şi-a încrucişat braţele masive la piept şi s-a jucat cu barba
înainte să continue.
— Făceam o groază de bani pe Wall Street, corect?
Wes a dat din cap aprobator şi a sorbit din berea neagră plină
de spumă. Un pic de spumă i s-a lipit de buza de sus, iar eu m-am
holbat la picătura albă şi pufoasă de parcă ar fi deţinut toate
răspunsurile din univers. Fără s-o pot lua, m-am aplecat, am
şters-o cu degetul mare şi apoi am lins-o. Wes a ridicat din
sprâncene, iar ochii i s-au întunecat.
— Nu începe, m-a avertizat, remarcând dorinţa evidentă din
ochii mei.
 M-am scuturat şi i-am acordat atenţie lui Alex, care se oprise
cu totul din vorbit.
— Continuă.
Wes a dat din cap.
— Eşti sigur? Pare cu chef. Am un birou solid în spate, dacă
nu mai puteţi.
A zâmbit.
Îmi ardea toată faţa. Eram sigură că mă înroşisem toată.
— Nu, omule. Suntem OK. O să primească ce are nevoie când
ajungem acasă.
Wes mi-a făcut cu ochiul. Mi-a. Făcut. Cu ochiul. Ticălosul,
avea să şi-o ia. A făcut să pară că toată tensiunea sexuală venea
doar din partea mea.
Mi-am lipit paharul rece cu cidru de obraji, savurându-i
răcoarea, în timp ce Alex a continuat.
— Mi-am dat seama că nu-mi place să lucrez cu cifre dacă nu
se adună pe nota de plată a cuiva. Îmi place să muncesc în
mulţime, să cunosc oameni noi, să le ofer un loc plăcut în care să
vină şi să stea pur şi simplu. Stresul, tensiunea, omule, simţeam
că mă omoară. Aşa că am plecat.
Wes s-a înecat cu berea.
— Ai plecat pur şi simplu? Nu făceai o grămadă de zerouri?
Alex a rânjit.
— Ba da. Suficient cât să pot cumpăra locul ăsta de la tipul
care-l avea înainte, să bag nişte bani într-o casă aici şi să mă
bucur acum de aerul curat. În fiecare zi. Îmi iubesc viaţa.
— Păi, şi vreo parteneră, ceva? a întrebat Wes.
La întrebarea astea umerii lui Alex au căzut, iar la un bărbat
de statura lui era de parcă doi saci cu nisip ar fi căzut la podea.
— O să fie într-o zi, a răspuns într-o manieră care m-a făcut
să cred că avea să se întâmple asta, pentru că era deschis.
Wes şi-a pus mâna pe antebraţul lui în semn de sprijin.
— Mă bucur pentru tine.
Alex s-a uitat la mine, a zâmbit superior şi a dat din cap.
— Şi eu mă bucur tare pentru tine.
 — N-am de ce mă plânge.
Wes m-a strâns în braţe, trăgându-mă la pieptul lui.

***
După ce ne-am terminat băuturile, Wes a mai comandat un
rând. Şi, până să-mi dau seama, am simţit o bătaie pe umăr.
— Ăăă, dumneavoastră sunteţi Mia Saunders? a întrebat o
voce groasă din spate.
M-am întors cu tot cu scaun. Apoi m-am uitat în sus. Şi-n sus.
La faţa aspră a unui bărbat cu un păr negru, des care îi cădea în
ochi. Maxilarul pătrat era bine ras, iar în bărbie avea genul de
gropiţă care face o femeie să vrea să-şi pună degetul înăuntru şi
să-l ţină acolo când îl sărută. Cel puţin, eu l-aş fi sărutat pe
bărbatul ăsta dacă aş fi avut cu treizeci de ani mai mult şi aş fi
fost în căutarea unui domn a-ntâia. Purta o cămaşă groasă cu
pătrăţele şi mâneci lungi, lăsată descheiată. Probabil că ăsta
trebuie să fi fost stilul tăietorului de lemne şic, pentru că Alex era
îmbrăcat similar şi era cu un sfert de deceniu mai tânăr.
— Desigur că sunteţi Mia.
Ochii păreau să-mi măsoare toate trăsăturile. Părul, faţa,
corpul, dar cu o privire rapidă. A poposit mult mai mult timp
asupra ochilor mei, ceea ce m-a făcut să simt un fior pe şira
spinării.
Wes s-a ridicat şi s-a aşezat în faţa mea, într-o manieră
protectoare ca de obicei. Doar că de data asta am fost mult mai
recunoscătoare, pentru că tipul mă privea de parcă m-ar fi
cunoscut, ceea ce mă tulbura.
— Dumneavoastră sunteţi Kent? l-a întrebat Wes.
Kent a întins mâna.
— Kent Banks. Eu sunt motivul pentru care vă aflaţi aici, a
răspuns automat.
Wes i-a strâns mâna şi s-a prezentat. Am făcut şi eu la fel.
Kent a arătat către un separeu lateral.
— Ne aşezăm puţin?
— Desigur. Mulţumesc, am spus luând şi cidrul cu mine.
 Wes a făcut la fel cu berea sa Guinness.
Kent a ales un separeu mult mai retras, unde nu era atât de
mult zgomot. Localul devenise un pic cam gălăgios din cauză că
meciul era pe sfârşite. Oamenii nu părea să aibă vreo preferinţă
ce echipă să aclame. Aproape fiecare fază era însoţită de urale,
bătăi din palme şi insulte. Eram obişnuită, fiind crescută în Vegas
şi lucrând prin baruri mai toată viaţa. Hărmălaia nu mă deranja şi
mă puteam deconecta cu uşurinţă.
Wes s-a aşezat şi am trecut direct la subiect.
— Deci, domnule Banks, îmi puteţi spune motivul pentru care
aţi plătit o groază de bani ca să mă aduceţi în mod special aici să
fac o emisiune despre artiştii locali, printre care se numără şi
soţia dumneavoastră?
Kent a ridicat din sprânceană.
— N-am plătit nici un sfanţ ca să te aduc aici.
Şi-a râs în barbă, şi-a strâns braţele la piept şi s-a lăsat pe
spate. M-am uitat la Wes. Şi el părea la fel de confuz.
— Asistenta şefului meu a spus că aţi donat bani ca să vin aici
în persoană şi să fac un reportaj despre soţia dumneavoastră,
care este un artist plastic local.
Omul a dat din cap că nu.
— Nu-i adevărat.
— A, atunci cred că e o neînţelegere. Nu m-aţi cerut pe mine?
am întrebat, nesigură.
Dacă n-a făcut-o, atunci de ce mă aflam acolo şi de ce s-a
întâlnit cu mine la un pub local ca să vorbim înainte de interviu?
— Te-am cerut, da, dar nu aşa cum spui.
Wes a ridicat mâna în faţa mea când am deschis gura să mă
cert cu el. Nimic n-avea sens, iar el vorbea pe ocolite. Uram când
oamenii făceau asta. Mă făceau să mă simt ca o idioată.
— Domnule Banks, ceea ce încercăm să aflăm, eu şi logodnica
mea, este de ce aţi cerut-o pe ea aici. Pe ea în mod special.
Kent se juca cu suportul de pahar din carton de pe masă.
— M-am gândit că ar fi o publicitate bună pentru soţia mea.
Are lucrări destul de bune, iar tu faci emisiuni despre oameni
care creează lucruri frumoase. Probabil că îţi vine atât de uşor să
faci asta pentru că eşti foarte frumoasă. Soţia mea, ăăă, ţi-a văzut
emisiunea şi a fost... încântată.
A privit de jur împrejur. Ascundea ceva. În Vegas, înveţi să
citeşti expresia oamenilor la jocurile de noroc. Kent Banks nu
spunea tot adevărul, cu siguranţă.
— Încântată? am întrebat.
— Da. Nu e genul de femeie pe care s-o îmblânzeşti uşor.
Când te-a văzut pe ecran, eu... ăăă... am ştiut că trebuia să te fac să
vii.
Am dat din cap.
— De ce eu?
Privirea lui părea că mă cântăreşte iar. Era deranjant. Mă
făcea să mă simt nesigură, să vreau să ştiu dacă îmi găsea vreun
cusur. Nu-mi plăcea. De obicei eram încrezătoare în mine, dar
sub cercetarea atentă a acestui bărbat cât un munte mă
simţeam... mică.
— Nu era musai să fii tu. Putea fi oricine.
Încerca să pară nonşalant, dar îmi dădeam seama de abureala
lui. Am fost aburită la vremea mea de bărbaţi ca tata, Blaine şi
alţii. Tipul ăsta era vag dinadins şi n-aveam habar de ce.
— Spuneţi-mi câte ceva despre dumneavoastră.
Aveam nevoie să aflu mai multe despre persoana care mă
făcuse să vin până aici, înainte s-o sun pe Shandi şi să mă iau de
fundul ei. Părea din ce în ce mai mult că ticăloasa mi-o făcuse.
Probabil că mă voia departe de emisiune ca să-l aibă de doctorul
Hoffman doar pentru ea. Ciudată gagică. El era îndrăgostit
nebuneşte de starleta de nevastă-sa şi totuşi asistenta lui făcea
tot ce îi stătea în putere să mă ţină departe de el. Ştia că-s moartă
după Wes, dar tot îşi făcuse un scop din a mă ţine departe de
studio cât de mult posibil.
Apoi mai era şi ditamai omul ăsta care-mi turna o poveste. Nu
se lega. Deloc. Când lucrurile nu se legau, trebuia să fac aşa cum
m-a învăţat tata... să sap mai adânc. Din moment ce Kent mă
adusese aici, cu siguranţă éra mai mult. Lipsea ceva.
 Kent i-a făcut semn chelneriţei şi a comandat un Coors. După
ce a plecat, a oftat.
— Sunt veteran. Am lucrat în armată. Mi-am luat diploma de
arhitect mai târziu şi m-am folosit de nişte legături în guvern ca
să pot obţine nişte lucrări bune. Fac asta de cincisprezece ani şi
mi-a oferit viaţa pe care mi-am dorit-o. O viaţă plină, cu o femeie
bună, bani în bancă, o casă minunată şi pământ de care să mă
bucur. Trăiesc visul american. Este tot ce mi-am dorit.
— Copii? am întrebat.
Şi-a îngustat privirea.
— Nu. Mi-am dorit întotdeauna. Dar n-am avut.
— De ce?
— N-a fost niciodată momentul potrivit. Am servit în armată
până la treizeci şi cinci de ani. Mi-am întâlnit nevasta la patruzeci.
Ea n-a vrut copii.
Am luat o înghiţitură bună de cidru.
— Soţia e artist plastic aici?
A dat din cap că da.
— Are o galerie numită 4M pe strada principală.
— Patru M, numărul şi litera? am repetat ca să ştiu unde să
merg a doua zi.
— Da.
— Ce înseamnă? Patru şi M, adică?
A dat din cap, cu o expresie întunecată pe faţă.
— Nu sunt sigur. A spus acum ceva vreme că reprezintă ceva
important ce a lăsat în urmă.
Wes a dat pe gât şi restul de bere neagră şi a pus sticla înapoi
pe masă.
— Mda, n-a fost tocmai amuzant. Uitaţi cum stă treaba,
domnule Banks. Sunt sigur că sunteţi un om de treabă. Aşa păreţi
a fi. Dar Mia n-ar trebui să se afle aici în circumstanţe dubioase.
— Ce vreţi să spuneţi?
Tonul lui Kent a devenit dur, aproape aspru.
— Înseamnă că n-o să-mi las viitoarea soţie să pice în plasa
unei asistente prost informate şi cu comportament adolescentin.
Mia, scumpo, sunt sigur că dacă îl suni pe doctorul Hoffman se
rezolvă toate şi ne putem întoarce în Malibu înainte de Crăciun.
— Malibu. De acolo eşti?
Părea surprins de parcă s-ar fi aşteptat să vin din altă parte.
— Da, am răspuns, gândindu-mă la varianta de a pierde un
Crăciun plin de zăpadă.
Nu voiam să plec.
— Ei, eşti prea departe de casă ca să nu faci exact lucrul
pentru care ai venit. Soţia mea e talentată şi sunt sigur că, dacă ai
să-i vizitezi galeria, dar şi galeriile celorlalţi artişti, s-ar putea să
găseşti ceva ce ai căutat mereu. O bucată din tine, a zis foarte
misterios. Arta are un fel anume de a face asta. Deschide sufletul,
lăsând să intre lumină acolo unde înainte n-a existat decât
întuneric.
Mi-am dat capul pe spate.
— Vreţi să spuneţi că am sufletul negru?
A clipit încet.
— Nicidecum. De ce ai ajunge la o astfel de concluzie? a
întrebat răstălmăcindu-mi cuvintele.
— Acestea fiind spuse, cred că noi plecăm. Mulţumim,
domnule Banks, că v-aţi întâlnit cu noi. Toată chestia asta e... nu
ştiu – am dat din cap şi mi-am dat părul de pe umeri –, cumva
ciudată.
S-a ridicat, şi-a pus mâinile în buzunare şi s-a holbat. Din nou
m-a măsurat cu privirea şi din nou m-a înspăimântat. Mă privea
de parcă vedea o persoană care semăna foarte bine cu cineva
cunoscut lui, o dublură. Maddy mi-a zis cândva că a aflat că
fiecare dintre noi are o dublură, un geamăn pe undeva.
— Sper că vei alege să rămâi, Mia. Am presentimentul că vei
găsi ceva ce nu credeai că ai să găseşti.
Am râs.
— Sunteţi ghicitor sau ceva?
A râs cu un aer superior.
— Nu. Sunt doar un bătrân înţelept.
— Bătrân? N-aveţi mai mult de cincizeci de ani.
 — Cincizeci şi cinci.
— Şi totuşi asta nu înseamnă bătrân. Arătaţi tânăr.
— Cred că majoritatea oamenilor sunt tineri sub o formă sau
alta.
A mai îndrugat nişte chestii care, sincer vorbind, erau ciudate
venind din partea unui veteran/arhitect.
— Sper că te gândeşti să rămâi. Aş considera-o o
binecuvântare personală dacă ai vizita galeriile.
O binecuvântare. Ei, asta era chiar o alegere ciudată de
cuvinte.
Wes m-a ajutat să trag pe mine haina pufoasă de iarnă.
— Mai vedem.
— Da, cred că mulţi ochi se vor deschide în următoarele două
zile.
Mi-am ţuguiat buzele.
— Biiiiine.
Wes m-a luat de braţ. M-am întors şi i-am făcut din mână
uriaşului.
El a ridicat o mână şi a dat încet din degete de parcă nu-şi
dorea să zică la revedere.
Wes m-a condus către maşină şi m-a ajutat să urc. Când a
urcat şi el, s-a întors către mine şi m-a privit.
— Nu ştiu ce să zic despre tipul ăsta.
— Era inofensiv. Am s-o omor pe Shandi pentru că ne-a
trimis după cai verzi pe pereţi. Nu e în regulă ce-a făcut.
— Nu, nu este. Şi totuşi, ce vrei să faci? Echipa de filmare
ajunge mâine seară. Familia vine la sfârşitul săptămânii să stea
până în a doua zi de Crăciun. Vrei să anulăm şi să mergem acasă?
Crăciun la plajă?
A dat din sprâncene sugestiv. M-am bosumflat şi l-am privit
clipind încet. Şi-a lăsat umerii.
— Crăciun cu zăpadă?
Am afişat un zâmbet uriaş.
— Crăciun cu zăpadă.
 — Bine, iubito. Atunci o să avem un Crăciun cu zăpadă! Vrei
să faci segmentul de emisiune? m-a întrebat.
Rumegând la asta, m-am gândit cum aş fi putut refuza. De
obicei îmi alegeam singură ideile, dar să intervievez artiştii
locului nu era o idee rea. Fanilor le-ar fi plăcut, mai ales în
perioada asta a anului, când oamenii simt nevoia să facă lucruri
cu mâinile lor.
— Cred că ar trebui să-l faci, s-a amuzat Wes. Ar fi destul de
uşor. Vizitezi galeriile, intervievezi nişte pictori şi arăţi nişte
locuri frumoase în care se creează arta. Se potriveşte cu sezonul.
— Aşa e. Plus că sunt curioasă s-o cunosc pe soţia ăstuia,
acum. Tu, nu?
Wes a dat din cap.
— Nu chiar. Am senzaţia că ne-ar lovi ghinionul.
Am pufnit.
— Ghinionul?
— Da. Ştii, fix aşa – a pocnit bordul maşinii – loveşte! a strigat.
— Nu eşti sănătos la cap! am chicotit.
— Asta-i replica mea.
— Nu, nu mai este. Tocmai ţi-am înmânat trofeul.
A întins mâinile de parcă purta un trofeu.
— Dedic acest premiu frumoasei mele soţii, Mia, a cărei
nebuneală fără limite o face să se priceapă la cap, să se joace cu
el, să-l lingă şi să-l înghită...
Am străpuns aerul dintre mâinile lui cu mâna.
— Dă-mi trofeul înapoi!
Ne-am petrecut restul serii râzând şi glumind despre cap. De
toate felurile. Până să ajungem înapoi la cabană, aveam amândoi
numai nebunii în cap.

CAPITOLUL 3
 Corpul de lângă mine se tot foia neliniştit. Picioarele lui Wes
se mişcau sub aşternuturi în toate felurile. A îngăimat ceva ce n-
am putut înţelege. M-am întins şi i-am atins pieptul cu palma. S-a
calmat imediat. Cu o singură atingere. Atât de puternică era
legătura dintre noi.
— Mia, Mia mea, a oftat.
A continuat să îngaime fraze de nedesluşit. Prin fereastră
puteam zări soarele care abia începea să mijească la orizont.
Lăsam draperiile netrase, ca primul lucru pe care-l vedeam
dimineaţa să fie peretele de munţi de un alb imaculat. Era o
priveşte total diferită faţă de Vegas sau de întinderea oceanului
în Malibu. Îmi plăcea la nebunie. Eram recunoscătoare că
Dumnezeu ne-a dat atâtea daruri sub forma unor privelişti atât
de diferite. Iar asta era una de o frumuseţe aparte. Mă întrebam
oare cum arată primăvara. Verde şi luxuriant, ar fi frumos de
parcurs cu bicicleta sau la picior. Trebuia să-l întreb pe Wes ce
părere avea despre o vizită şi pe o vreme mai caldă.
— Te rog, Mia... pur şi simplu... te rog.
Vocea abia dacă îi era o şoaptă, dar de data aceasta am
desluşit fiecare cuvinţel.
Te rog ce? M-am ridicat şi mi-am admirat bărbatul. Cu pieptul
gol la vedere, cu muşchii tari şi definiţi. Mai pusese pe el din ce
pierduse cât fusese prizonier. Folosise sala de forţă de acasă şi
oceanul să-şi şlefuiască muşchii, dându-le o formă puternică şi
suculentă. Privindu-l, am simţit un val proaspăt de dorinţă
trecând prin mine. Locul dintre coapsele mele s-a umezit în timp
ce ochii mei se înfruptau admirându-i corpul. Fără să mă pot
abţine, mi-am plimbat vârful unui deget pe mijlocul pieptului lui.
Wes a gemut şi a întors capul într-o parte de parcă şi prin
somn încerca să se apropie şi mai mult de mine. Dând la o parte
pătura, i-am dezvelit penisul pe jumătate tare. Mi-a lăsat gura
apă. Penisul ăla era al meu. Era tot al meu. Nici o altă femeie nu
avea să-l mai atingă, să-l sugă sau să-l fută în afară de mine. Îl
deţineam. Iar el mă deţinea, şi tot ce venea cu mine. Nu era nici
pe departe un schimb corect. Nu eram vreun premiu, dar acum
puteam să-i fac ce voiam bărbatului meu, iar el ceda. Total.
Complet. Fără motiv.
Mă simţeam superioară ştiind că am putere asupra dorinţelor
unei alte persoane şi că-i puteam produce plăcere când voiam.
Dând pătura la o parte de tot, i-am încălecat corpul şi am
coborât. Mi-am lipit faţa de penisul lui gol şi am inhalat. Mirosul
lui de mosc mi-a atins simţurile şi mi-am strâns mâinile în pumni.
Wes. Doar un singur bărbat mirosea aşa şi jur că trupul meu
cunoştea mirosul lui. Conectaţi la nivel instinctiv, primar, trupul
meu îşi recunoştea partenerul.
Folosindu-mă doar de limbă, abia i-am atins partea cea mai
groasă a bărbăţiei. Gustul sărat şi bogat a explodat peste papilele
mele, iar căldura mi-a cuprins corpul, instalându-se între coapse.
M-am frecat de aer, iar crăpătura mea pulsa, dorind bucata aia
groasă din Wes înfiptă adânc înăuntru... dar încă nu.
Am expirat focul meu interior peste penisul lui. L-a aţâţat
imperceptibil şi a gemut, întărindu-i-se în faţa ochilor mei. Era
magnific să privesc magia trupului bărbătesc. Cum excitarea se
grăbea în cel mai plăcut loc al corpului lor cu o înverşunare care
nu putea fi replicată nicăieri în altă parte. În timp ce priveam cum
i se întăreşte, eram fascinată de frumuseţea din faţa mea. În
trecut nu considerasem niciodată un penis ca fiind frumos, dar al
lui Wes era. Moale, atârna câţiva centimetri, totuşi de o mărime
lăudabilă, înconjurat de părul bine tuns. Sculat însă, mădularul
lui îţi lăsa gura apă. Eram convinsă că lungimea lui era făcută să
mă satisfacă pe mine. Lung, gros şi tare ca piatra doar la gândul
că mă fute. Îmi plăcea asta cel mai mult. Uneori, bărbaţilor le
trebuie un pic până să se încingă. Nu şi lui Wes. Doar îi sugerez o
escapadă sexuală şi bărbatul meu e gata să foreze în mine
strivindu-mă de cel mai apropiat perete. Apetitul lui sexual era
pe măsura libidoului meu. Jumătăţi perfecte.
Cu limba am început la bază şi am trasat o linie dreaptă până
în vârf. Corpul lui Wes s-a încordat, muşchii abdominali s-au
transformat în cărămizi şi mâinile i-au aterizat direct pe capul
meu. Nu m-am oprit. Treaz sau nu, bărbatului meu îi plăcea să-mi
simtă gura pe el, iar eu îmi doream asta mai mult decât
următoarea mea suflare.
Sugând doar capul, am ridicat privirea. Ochii somnoroşi ai lui
Wes erau aţintiţi asupra mea, clipind uşor. Mi-am învârtit limba
în jurul capului, bucurându-mă de picătura de lichid care a
apărut. Am gemut pe el, iar gustul sărat al picăturii mi-a gâdilat
papilele.
— Eşti o zeiţă. N-am să renunţ niciodată la o dragoste ca a
noastră, a scrâşnit printre dinţii încleştaţi în timp ce-i ofeream
plăcere.
Am gemut pe penisul lui şi apoi l-am înghiţit cât de mult am
putut. Ce n-am putut cuprinde cu gura am cuprins cu mâna. Şi-a
aruncat capul pe spate, dar degetele i s-au înfipt în părul meu.
Ştiam că voia să împingă, dar se abţinea. Îl iubeam şi mai mult
pentru efortul uriaş de a se reţine. Dacă aş fi fost eu în locul lui,
m-aş fi frecat de el în doar câteva secunde.
Mi-am întins corpul de-a lungul picioarelor lui şi m-am frecat
de coapsă. Dorinţa din clitoris îmi controla mişcările. Când sexul
meu umed i-a atins piciorul, Wes a tras aer printre dinţi.
— Iubito, întoarce-te şi pune-mi crăpătura aia pe faţă. Acum.
Am dat din cap că nu şi i-am mai lins de câteva ori mădularul.
— Pentru tine. Nu pentru mine.
M-a apucat tare de păr şi mi-a ridicat capul.
— Dacă e pentru mine, atunci întoarce-te şi dă-mi pizda.
Vreau să-ţi simt dulceaţa pe limbă când termin. Acum. Întoarce-
te, a mârâit.
Mult prea pierdută, m-am întors şi i-am încălecat capul, cu
genunchii pe pernă. Degetele lui Wes s-au strecurat încet în
umezeala mea.
— Doamne! Ai terminat deja?
Am dat din cap, neputând să vorbesc când el se juca cu
degetele.
— La naiba, Mia, eşti leoarcă. Când ai nevoie de mine atât de
tare, trebuie să iei ce e al tău. Acum, spune-mi, ce-ţi doreşti? a
întrebat cu gura la doar câţiva centimetri de crăpătura mea udă.
 Am tras aer cu putere.
— Vreau să termin, am recunoscut fără ruşine.
— Atunci o să termini.
Şi-a pus mâna pe spatele meu şi a dus-o până unde capul meu
stătea aplecat deasupra sexului lui.
— Cu penisul meu în gura ta.
Fără să mai aştept vreo secundă, mi-am lipit gura pe lateralul
penisului său şi i-am depus sărutări de jos în sus. Până să ajung în
vârf, scotea deja cantităţi copioase de lichid preseminal. Când am
ajuns la capul penisului, mi-am pierdut respiraţia. Şi-a ales fix
secunda aia să-mi cuprindă clitorisul între buze şi să sugă cu
putere. Mi-a umplut imediat gura când am icnit, mi-a împins
capul şi s-a înfipt astfel încât să-mi vâre cât mai adânc penisul pe
gât, în timp ce degetele lui se afundau în sexul meu.
Corpul mi-a explodat ca o rachetă, zvâcnind şi izbucnind în
orgasm. Mă simţeam ca un peşte în cârlig. Gura lui Wes pe
clitorisul meu trimitea unde de plăcere prin mine, în timp ce
degetele lui mă purtau departe, şi m-am înecat cu penisul lui.
Wes, realizând pericolul în care mă aflam, mi-a ridicat capul
trăgându-mă de păr. Un nou şoc electric, combinat cu durerea de
la rădăcina părului, cu degetele furioase care mă futeau şi cu
senzaţia pe care o aveam când îmi sugea clitorisul, m-a excitat
iar.
— Mia, gura ta, scumpo. Pune-o unde se potriveşte. Suge-mă
şi te trimit iar în al nouălea cer.
Dând din cap de parcă aş fi fost trezită dintr-un somn, m-am
apucat de treabă. De fiecare dată când îi lingeam erecţia, îmi
lingea şi el lung crăpătura. De fiecare dată când îl sugeam, îmi
sugea şi el clitorisul. L-am cuprins adânc înainte şi înapoi. A
mimat asta cu limba lui în crăpătura mea. La un moment dat, mi-
a cuprins fesele şi mi le-a depărtat larg. Mi-a lins rozeta interzisă
şi apoi a coborât în centrul umed. M-am frecat de faţa lui, căutând
şi mai multă plăcere. Mi-a oferit-o – la un nivel înalt.
I-am ţinut baza penisului cu putere, împiedicându-l să ajungă
la orgasm.
 — Ce naiba? a mormăit, iar eu m-am desprins de gura lui şi
din strânsoare.
Înainte să mă poată pedepsi, mi-am centrat corpul deasupra
penisului şi m-am trântit până la bază. Am gemut amândoi. M-a
apucat de şolduri şi m-a strâns în timp ce-l călăream cu spatele.
Senzaţia în poziţia asta era apăsătoare. Simţeam fiecare
înţepătură ca pe o tragere în ţeapă în cel mai rău, dar în acelaşi
timp în cel mai minunat fel posibil. Cu faţa la picioarele lui, m-am
înclinat şi mi-am odihnit mâinile pe gambele lui ca să câştig
spaţiu de manevră.
— Doamne, a icnit.
Degetele lui mi-au străpuns şoldurile. De ce mă aplecam, de
ce mădularul lui intra mai adânc, atât de adânc încât abia mai
puteam respira.
— Futu-i, a mârâit printre dinţii strânşi.
Am stat locului câteva momente, lăsându-mi corpul să se
obişnuiască cu noua intruziune. Eram total nepregătită pentru
adâncimea şi unghiul penisului lui în mine. Puteam să jur că, dacă
mă mai aplecam puţin, l-aş fi putut simţi în stomac. Mi-am ridicat
genunchii şi am glisat pe mădularul lui în sus şi-n jos,
experimentând şi aceste noi senzaţii. Fiecare terminaţie nervoasă
era în alertă, plină de energie în timp ce circumferinţa lui
întindea, iar lungimea străpungea locul păcătos dinăuntru în mod
repetat.
— Wes, m-am înecat, prinzând ritmul.
Având şi mai multă nevoie de el.
— Asta e, iubito, ia-mă adânc. Tare. Poţi mai tare, a mormăit,
răsucindu-şi degetele de la picioare sub ochii mei.
Exact când am prins gustul noii senzaţii, una dintre mâini mi-
a părăsit şoldurile şi am simţit o senzaţie umedă pe gaura
interzisă. Wes a frecat circular micul pliu. Pierdută în tiparul
mişcării, mi-am mişcat şoldurile în cerc, conducându-i penisul
înăuntrul meu. Următoarea dată când m-am ridicat, degetul lui a
început să pătrundă. Când m-am înfipt adânc, s-a înfipt şi degetul
lui.
 — O, Doamne. Nu ştiu dacă fac faţă...
Am încercat să mă ridic, dar Wes nu mi-a permis.
— Ai să primeşti tot ce am de oferit, Mia.
Wes a mişcat degetul ăla blestemat înăuntru şi afară în timp
ce îl călăream cu mintea pierdută, blocată într-o stimulare
continuă.
— Într-o zi am să iau tot, tot ce ai de oferit, şi am să păstrez în
siguranţă. Să le protejez cu toată fiinţa mea.
Vocea îi era plină de emoţie, sau de dorinţă, sau poate un pic
din amândouă. Nu ştiam. Tot ce ştiam era el, care mă umplea,
care mă completa, care-mi zdruncina lumea.
— Doamne, cât te iubesc, am spus în timp ce mă ridicam, apoi
m-am izbit, mi-am dat capul pe spate şi am terminat frecându-mă
adânc.
Degetul lui mare a continuat să se mişte, împingându-mă,
forţându-mi orgasmul până într-un punct atât de înalt încât mi s-
a tăiat respiraţia.
— O, crăpătura ta este cea mai dulce strânsoare, a spus în
timp ce mi-a eliberat fundul, apucându-mi şoldurile şi înfigându-
se în mine de câteva ori până când şoldurile i s-au înălţat, s-a
împins adânc şi s-a eliberat în mine cu un geamăt lung şi extaziat.
Era mult prea mult. Prea multă senzaţie. Prea multă dragoste.
Pur şi simplu... prea mult. Am leşinat.

***
M-am trezit cu degetele lui Wes care se plimbau prin părul
meu, iar capul mi se odihnea pe pieptul lui. Mi-am întins degetele
de la picioare şi am simţit durere în muşchii de la burtă, spate şi
zonele de jos. Efectiv mă simţeam de parcă aş fi călărit un cal
nărăvaş şi aş fi căzut. Dar ştiam că am câştigat.
— A, iat-o pe fata mea. Te-am pierdut pentru un moment.
— Cât timp am fost leşinată? am mormăit la pieptul lui fără să
vreau să-mi mai mişc vreun muşchi.
A chicotit.
 — Suficient de mult cât să te trag de pe scula mea, să te întorc
şi să te cuibăresc lângă mine. Nu-mi vine să cred că ai leşinat.
— Da, păi, a fost foarte intens, am spus, sărutându-i pieptul.
Wes a continuat să-mi mângâie părul şi să-şi plimbe mâna pe
spatele meu.
— A fost. Ce te-a făcut să vrei să încerci poziţia aia?
Am strâns pe jumătate din umeri.
— Nu ştiu. N-am mai făcut-o niciodată şi când m-ai înnebunit
atât de tare trebuia să te am înăuntru. Era mai rapid decât să ne
tot întărâtăm.
Wes a mormăit.
— Aşa e. În mod cert a funcţionat. Mi-a plăcut să-ţi văd fundul
mişcându-se în sus şi jos pe mine. Plus că-mi permite să văd
foarte bine cum se afundă penisul meu. Îmi place asta, iubito.
— Murdar! l-am certat, dar am rânjit înainte să-l muşc de
pectoral şi apoi să-l pup ca să-i treacă.
— Hei, ţine-o tot aşa şi am să mă asigur că n-ai să mai poţi
merge mai târziu, m-a avertizat.
Mi-am ridicat capul, iar el a mişcat din sprâncene.
— Serios? am mormăit şi am continuat să mă bucur de corpul
lui.
Mi-am plimbat mâinile în sus şi-n jos pe pieptul lui,
mângâindu-l aşa cum aş fi făcut şi cu un prieten blănos, deşi Wes
era în mare parte neted, lăsând deoparte linia de păr blond care
cobora până la penisul lui.
— Crezi că o să fie mereu atât de bine? am întrebat ştiind că
n-am avut niciodată parte de ceva mai bun.
Luând în considerare povestea mea, nu fusesem niciodată cu
un bărbat care să mă facă să-mi pierd minţile în partea cu sexul.
Cu Wes voiam tot timpul. Zi şi noapte. Transpirat de la sală, plin
de nisip, sărat de la ocean, îmi luam bărbatul oricum venea. Asta
nu părea să fie normal.
Wes mi-a ridicat bărbia, aşa că l-am privit în ochi.
— Cred că atunci când eşti îndrăgostit e întotdeauna bine.
Trupurile noastre au devenit o manifestare fizică a
angajamentului nostru. Când e real şi sincer, rezultatul nu mai
contează, înseamnă să fim împreună, să ne conectăm fizic şi
mental ca să ne asigurăm că suntem un tot unitar, asta e
important.
Am zâmbit, m-am ridicat şi i-am cuprins gura într-un sărut
încet şi adânc.
— Vreau să am asta cu tine mereu.
Am spus cuvintele de parcă ar fi fost o promisiune, crezând
cu putere că aveam să fac orice să păstrez asta între noi.
Mâinile lui Wes mi-au trecut prin păr.
— Iubito, vom avea întotdeauna dragostea. Un an de-acum
înainte, zece, chiar şi cincizeci. Îmi recunosc jumătatea când o
văd. Nimic n-o să mă oprească să fii a mea pentru totdeauna. În
două săptămâni ai să fii a mea legal, dar asta nu schimbă faptul că
eşti deja a mea.
A arătat către inima lui.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi în timp ce-l ascultam cum
profeţea în linişte dragostea şi încrederea lui în viitorul nostru
împreună.
— Nu, nu schimbă. Sunt a ta. Pentru totdeauna.
M-am ghemuit la pieptul lui şi m-am gândit la viitor. Nu prea
vorbisem despre altceva în afară de faptul că eram împreună,
mutarea mea în casa lui din Malibu şi faptul că lucram cu
doctorul Hoffman.
— Ce vezi în viitorul nostru, Wes? am întrebat încântată şi un
pic agitată.
Majoritatea cuplurilor vorbesc despre imaginea de ansamblu
cu mult înainte de a se hotărî să se căsătorească. Iar în două
săptămâni nu mai exista cale de întoarcere. Nu aveam îndoieli
sau aşa ceva. Ştiam că viaţa mea trebuia să fie trăită alături de el,
dar în ce calitate? Soţie, desigur. Prietenă, cu siguranţă, dar ce
altceva mai vedea la orizont?
Wes a mormăit.
— Mă întrebi unde ne văd peste cinci ani? Ca atunci când faci
un plan pe cinci ani la terminarea facultăţii?
 M-am încruntat.
— N-am mers facultate, sau n-am terminat, ar trebui să spun.
Dar da, ceva de genul. Ce vrei de la viitor şi cum mă vezi pe mine
în el?
Şi-a strâns mâinile în jurul meu, lipindu-mă şi mai mult de el.
Căldura lui îmi penetra confortabil întreaga parte frontală. La
naiba cu Disneyland. Pieptul lui e cel mai fericit loc de pe pământ.
— Păi, aş zice că în următorul an ai să câştigi la Dr. Hoffman
atâta celebritate de n-ai să ştii ce să faci cu ea.
Am ridicat capul şi am văzut în expresia lui sinceritatea
afirmaţiei.
— Vorbesc serios. Cred că publicul chiar te place, iar
directorii de la Century îşi dau seama pe ce nestemată au pus
mâna. N-o să te lase prea uşor să pleci sau să accepţi alte
oportunităţi. Deci o să avem de-a face cu asta.
M-am aşezat înapoi pe pieptul lui, mulţumită doar să-l ascult.
— Abia aştept să facem lucrurile pe care le fac oamenii
obişnuiţi căsătoriţi. Să organizăm grătare vara, să invităm
prieteni, să gătim împreună, să facem surf...
A rânjit în timp ce-mi frecam buzele de pectoralii lui tari.
— Tu ai să munceşti, iar eu... ei bine, nu ştiu ce-am să fac.
A oftat.
Fără să-l privesc, am pus întrebarea de un milion de dolari –
sau mai bine spus de multe milioane de dolari – care plana
deasupra noastră de când se întorsese din Indonezia.
— Cum rămâne cu filmul?
Pentru o clipă, şi-a înfipt degetele în pielea mea, dar nu
suficient de tare cât să mă rănească. Suficient cât să transmită că
îi atârna pe umeri ca o greutate mare.
L-am simţit mişcându-se şi am auzit cum îşi muta capul pe
faţa de pernă.
— E greu. Nu ştiu care e cel mai bun lucru de făcut. Pe de-o
parte, continuăm proiectul din respect pentru vieţile care s-au
pierdut? Pe de altă parte, au murit făcând asta. E lipsă de respect
să nu-l lansăm? Banii pe care i-ar produce filmul le-ar aranja
familiile pentru mult timp. Ştiu că mulţi dintre ei aveau copii.
Desigur, probabil că au avut asigurări de viaţă bune şi compania
de asigurare a filmului avea clauze de indemnizaţii în puţin
probabila eventualitate în care cineva ar fi murit la serviciu, dar
nimic nu înlocuieşte un om drag.
Wes a tras repede aer în piept. Vocea i-a cedat când a
continuat.
— Nu-i putem uita. Eu n-o să-i uit niciodată.
Am ridicat privirea exact când o lacrimă îi curgea pe obraz.
M-am răsucit, am aruncat un picior peste el, i-am încălecat talia,
m-am aplecat şi i-am cuprins obrajii ca să-i pot sorbi lacrimile.
Le-am sărutat, le-am luat în corpul meu în speranţa că-l voi putea
ajuta să care această povară imensă.
— Vrei votul meu? am întrebat.
Un lucru de care n-avea nevoie un bărbat ca Wes era un sfat
necerut. Dacă-l voia, i-l dădeam, dar nu mi-aş fi expus părerea ca
pe o altă povară.
Şi-a dres vocea.
— Da.
— Termină filmul dacă poţi. Donează profiturile, inclusiv pe
ale tale, familiilor sau înfiinţează o fundaţie de caritate care ajută
oamenii. Cred că o parte din problemă e că nu vrei să câştigi de
pe urma unui lucru care a dus la pierderea vieţii lor, aşa-i?
Wes a închis ochii. Şi mai multe lacrimi îi curgeau din colţul
ochilor. A dat din cap repede în semn de aprobare.
— Bine, atunci fă ca moartea lor să însemne ceva.
Respiraţia i-a devenit chinuită, pieptul ridicându-se şi
coborând repede. Mi-am dat seama că îi era greu. Şi totuşi, faptul
că nu m-a îndepărtat şi nu m-a futut tare şi repede ca să se
descarce, ci a ales să treacă prin durere şi emoţii era un semn
bun. Însemna că avansase destul de mult pe drumul către
recuperare.
— Îmi place ideea asta. Să înfiinţez o fundaţie sau să donez
banii, ceva plin de sens pentru fiecare viaţă pierdută. O să
vorbesc cu regizorul şi cu finanţatorii. Să văd ce părere au. Toată
lumea s-a aşteptat de la mine să dau semnalul şi, sincer, nici
măcar n-am ştiut cum să abordez situaţia.
Am zâmbit şi i-am mângâiat buzele cu vârful degetelor.
— Să te ascunzi ca să poţi găsi o soluţie nu e greşit. Să te
ascunzi pentru totdeauna, fără să cinsteşti ce s-a pierdut, e greşit.
Cred că ştii ce ai de făcut.
Wes a încuviinţat şi mi-a cuprins obrajii.
— Eşti lumina mea în orice experienţă întunecată. Ştii asta,
nu?
Mi-am pus mâna pe mâna cu care-mi ţinea obrazul.
— O să-ţi luminez drumul, în orice zi, în fiecare zi.
— Lumina asta duce la tine, Mia.
Vocea îi era uşoară şi elocventă.
— Aşa o să fie mereu. Acum zi-mi. Ce ai de gând să faci după
ce rezolvi cu filmul ăsta? Te întorci?
A dat din cap foarte repede.
— Nu. Cel puţin nu imediat. Am să mă întorc la ce ştiu, la ce
simt firesc.
— La scris?
Am zâmbit, speranţa învăluindu-mi tonul. Ochii lui au sclipit
într-un verde deschis în lumina nouă a dimineţii.
— La scris. Am nişte idei. Fără nici o legătură cu războiul şi
luptele de tot felul.
M-am întins şi mi-am lăsat capul sub bărbia lui.
— Da? Cum ar fi?
— E povestea unei fete.
M-a strâns aproape de el, punându-şi mâinile în scobitura
spatelui meu.
— Ce fel de fată?
— O fată frumoasă. Cu un corp la care visează bărbaţii. Cu
inima de aur.
— Mm... şi? am întrebat zâmbind. Şi ce se întâmplă?
— Iese cu mulţi bărbaţi, a zis aspru, în mod clar neplăcându-i
partea asta a poveştii.
Am râs.
 — Iese?
— Îhî. Dar se îndrăgosteşte doar de unul. Vezi tu, a fost
dragoste la prima vedere.
— A fost? Cu o escortă cred că e dorinţă la prima vedere, am
sugerat, dar n-a crezut.
M-a apucat de fund şi a strâns. Îl puteam simţi cum se
întăreşte sub mine.
— Nu. Vezi tu, femeia asta e specială. Nu numai că e foarte
frumoasă, cu un corp super şi o inimă de aur, dar are şi un dar.
— Ce fel de dar? am întrebat, curioasă, acum.
— Păi, nu e o chestie fizică. Este darul dragostei ei. Dacă îi
oferă acest dar unuia dintre bărbaţii cu care se întâlneşte, el va fi
fericit până la sfârşitul vieţii.
Mi-am ridicat capul ca să-i pot săruta maxilarul şi am depus
un pupic umed acolo înainte să întreb:
— Şi cui îi oferă darul ăsta?
— Nu ţi-ai dat seama?
Din moment ce a întors toată chestia către mine, mă simţeam
un pic confuză.
— Ba credeam că da.
Wes a râs şi mi-a sărutat tâmpla înainte să termine.
— Oferă o parte din darul ei tuturor celor la care ţine, şi toţi
se îndrăgostesc un pic de ea.
Am pufnit în barba lui.
— Dar cum rămâne cu dragostea ei adevărată? Cum poate
iubi de la prima vedere dacă dă bucăţele mici din ea tuturor?
— Pentru că există un bărbat care-i oferă ei darul lui de
dragoste complet. E dispus să se mulţumească cu cât rămâne din
ea dacă bucăţile pe care ea le-a dat tuturor sunt preţuite. În final,
face lumea din jurul lor un loc mai bun doar pentru că indivizii
ăştia au o bucăţică din ea cu ei. Împărtăşesc dragostea şi bucuria,
făcând lumea un loc mai bun.
Conceptul lui părea foarte ferm şi un pic trist. Poate că iubesc
mulţi oameni, în mod cert mai mulţi decât atunci când am pornit
în călătoria asta acum un an, dar în mod sigur n-aş fi de acord că
darul unei iubiri a înlocuit darul alteia.
— E o poveste frumoasă, am comentat cu un ton de
disconfort în voce.
— Ce? Nu crezi că e adevărat?
Am dat din cap.
— Până la un punct, da. Conceptul că toţi avem o cantitate
finită de dragoste de împărţit este intrigant, dar nu cred că aşa
merg lucrurile. Cred că dragostea creşte şi continuă să crească cu
fiecare persoană căreia i-o dăruieşti. Ca atunci când plantezi o
sămânţă. De ce torni apă şi o hrăneşti, de aia ai mai multe şanse
să se transforme într-un copac frumos. Din copacul acela se
extind crengi şi cad frunzele, dar când se schimbă anotimpurile
apar frunze noi şi mai multe ramuri. Exact ca în dragoste.
— Atunci, poate că am să-mi numesc povestea Copacul iubirii.
Am rânjit şi mi-am folosit mâna ca să-l aduc la acelaşi nivel cu
faţa mea ca să-l pot săruta.
— Ei, asta e o poveste în spatele căreia mă pot ascunde.

CAPITOLUL 4

Wes a parcat în faţa unei clădiri de două etaje din cărămidă

maro. O serie de trepte duceau către galeria de artă Aspen Grove.
Kathy, eu şi Wes am coborât din maşină. Echipa de filmare a
parcat lângă noi în duba închiriată şi au început să descarce cele
de trebuinţă.
— Asta e prima din cele patru opriri. Am confirmat o întâlnire
cu o sculptoriţă din localitate, împreună cu managerul galeriei.
Au fost încântaţi să facă interviul aici, a confirmat Kathy în timp
ce urcam pe scări.
Am fost întâmpinaţi de un bărbat în costum care s-a
prezentat drept Brice. Ne-a arătat galeria, explicând fiecare piesă
în parte făcută de câte-un talent local până când o femeie a dat
buzna. Era înaltă şi slabă, cu părul roşu ca focul care îi cădea în
bucle mari şi rotunde de sub bereta verde închis. Avea ochii la fel
de luminoşi şi albaştri ca o zi senină în California. Purta un
pulover crem tricotat, o eşarfa mare multicoloră, colanţi cu
imprimeu şi cizme uşoare care îi veneau până la genunchi.
Când mi-a întins mâna, cele vreo cincizeci de brăţări rigide au
zdrăngănit drăguţ la încheietura ei palidă.
— Bună, eu sunt Esmeralda McKinney, sculptoriţă. Vă
mulţumesc că aţi venit.
Zâmbetul care o însoţea era larg şi frumos. Totul la femeia
asta putea lumina o zi întunecată şi plictisitoare.
— Mă bucur să mă aflu aici. Ce zici dacă am începe cu tine
arătându-ne nişte lucrări? Îi pun pe băieţi să filmeze, iar eu îţi
pun întrebările. E bine? am spus.
Faţa Esmeraldei s-a aprins, încât putea face pe oricine să
creadă că soarele îi strălucea direct pe faţă.
— Desigur!
M-a condus până la un piedestal transparent. Deasupra era
un bust de femeie făcut în totalitate din foi de metal. Pe cât era de
original, pe atât era de interesant.
— Asta e a mea. Se numeşte În bătaia vântului.
Esmeralda a atins vârfurile foilor de metal care se răsfirau de
parcă vântul i-ar fi bătut în faţă fluturându-i părul pe spate.
Camerele filmau, dar era greu să nu te laşi absorbit de piesă.
Liniile ochilor, buzele şi nasul erau înfiorător de precise pentru
nişte foi simple de metal modelate.
— E incredibil de complexă. Cum începi o astfel de piesă? am
întrebat.
— Iau foi plate de metal, le tai în piese mai mici nemăsurate.
O parte din distracţie stă în a lua bucăţi de metal aparent
asemănătoare şi de a le îmbina într-un tot. Pe măsură ce
încălzesc şi manevrez bucăţile, ele încep să prindă formă.
Am atins marginea piedestalului, neîndrăznind să ating
lucrarea.
 — Vrei să spui că atunci când începi un proiect nu ştii ce-o să
iasă?
A scuturat din cap.
— Nu. Cred că, asemenea scriitorilor care se aşază în faţa foii
goale aşteptând să vină povestea, şi eu las pur şi simplu piesele
să-mi spună ce să creez. În timp ce adaug noi foi de metal, se
creează o formă şi mă las purtată de val.
Şi-a strâns mâinile la piept.
— Parcă e dat să iasă ce iese. Ca viaţa. Nu poţi plănui tot ce e
frumos. Uneori frumuseţea prinde formă chiar în faţa ta.
Esmeralda avea un punct de vedere profund. În ultima vreme,
învăţasem că frumuseţea se manifestă în feluri pe care n-aş putea
să mi le imaginez până nu se arată.

***
Următorul loc era galeria Baldwin. Proprietatea lui Jonalyn
Baldwin, fotografa locală. Înăuntru, galeria era un dreptunghi
mare, alb amplasat într-o altă clădire de cărămidă. Dar nu se afla
în zona centrală.
Fotografii de diferite mărimi atârnau peste tot în spaţiul
deschis. În centru erau pereţi printre care clienţii se puteau
plimba.
O femeie asiatică minionă, cu păr negru lung şi mătăsos
strâns la spate într-o coadă şi cu ochi negri ca onixul, ne-a
întâmpinat în faţa galeriei.
— Bună, tu trebuie să fii Mia Saunders. Eu sunt Jonalyn
Baldwin. Bine aţi venit la galeria mea.
Per ansamblu, nuanţa pielii ei era un arămiu încântător, cu
câţiva pistrui pe nas şi obraji, singura deviaţie de la un ten fără
cusur. Avea pe buze un ruj de un roz pal care împreună cu
tonurile calde pe care le purta îi conferea o strălucire rozalie. Din
cap până în picioare era îmbrăcată într-o tunică de culoare roşu
burgund şi colanţi asortaţi. Un lanţ gros auriu îi atârna la gât şi
capta lumina de deasupra. Simplu şi şic.
 — Mulţumim că ne primeşti, Jonalyn. Suntem nerăbdători să-
ţi vedem arta.
— Atunci, vă rog, pe aici.
Jonalyn ne-a condus către o fotografie enormă. Reprezenta
jumătate din faţa unei femei, care-şi ţinea obrajii. Doar că era o
distorsiune, de parcă imaginea fusese captată prin sticlă crăpată.
— Îmi poţi spune câte ceva despre piesa aceasta? am
întrebat, încă o dată pierdută în detaliile imaginii.
Jonalyn a arătat către o secţiune a fotografiei.
— Vezi liniile de aici? Aici am focalizat lentila.
Am mijit ochii şi mi-am concentrat privirea pe crăpăturile din
imagine.
— De cealaltă parte a acestei sticle se afla o femeie frumoasă,
îmbrăcată elegant. Am rugat-o să se aplece peste o tejghea şi să
privească printr-o vitrină. Apoi am pus o bucată de sticlă vălurită
peste lentile şi i-am surprins frumuseţea într-o percepţie
alterată. După cum puteţi vedea clar, femeia din spatele imaginii
distorsionate e destul de uimitoare, deşi nu ştim cine este sau
care îi este povestea. Poate că frumuseţea pe care voi o vedeţi
este o mască.
Jonalyn ne-a tradus ce văzuse şi ne-a explicat atât de perfect
de ce alesese să surprindă imaginea aceea încât m-a pus pe
gânduri. M-am concentrat asupra imaginii, încercând să-i înţeleg
percepţia. Mi-am înclinat capul şi m-am uitat la fotografie dintr-
un alt unghi. Cu ochiul liber, când am focalizat, am putut vedea că
femeia avea buzele roşii, unghii asortate şi o piele minunată. Prin
sticla crăpată, totuşi, puteam vedeam imperfecţiuni pe care altfel
nu le-aş fi putut observa.
— Am numit fotografia asta Frumuseţe dezvăluită, a spus
Jonalyn, în mod evident mândră de opera ei.
Fascinată, am urmat-o pe Jonalyn prin toată galeria. Felul în
care surprindea imaginile şi le schimba în cu totul altceva era pur
şi simplu genial. Un set de fotografii m-au atins cu adevărat la
suflet. L-am pus pe cameraman să focalizeze pe două fotografii
care atârnau una lângă alta. Într-una era o femeie fără adăpost
sprijinită de o clădire. Un picior era îndoit la genunchi, proptit de
peretele din spatele ei. Un sac de gunoi alb stătea lângă el,
probabil plin cu lucrurile ei. Părul lung şi negru era murdar şi
răvăşit. Probabil că nu mai fusese spălat de mult. Femeia se uita
într-o parte, în depărtare. Faţa îi era brăzdată de linii adânci şi o
tristeţe ce nu putea fi ştearsă îi strălucea în ochi. Era clar lipsită
de mijloace şi probabil şi de speranţă.
Următoarea fotografie era făcută printr-o bucată de sticlă
deformată şi cu bule. Era imaginea aceleaşi femei, dar imaginea
era total schimbată. Trăsăturile erau înmuiate, părul nu mai arăta
murdar, ci părea negru şi ondulat. Sacul de lângă ea era o sferă
strălucitoare de lumină albă şi părea că-i luminează forma,
dându-i un aspect radiant, sănătos.
— Când estompezi asprimea realităţii, ce găseşti dedesubt
este... special.
Jonalyn şi-a încrucişat braţele în timp ce-şi admira opera. Era
demnă de admiraţie.
Am ridicat mâna spre imagine, forţată parcă să mă apropii.
— E incredibil felul în care vezi lucrurile.
A zâmbit uşor.
— E felul în care ar trebui să vedem lucrurile cu toţii. O
femeie frumoasă poate părea perfectă, dar când priveşti cu ochi
proaspeţi există defecte. Toată lumea are defecte. Apoi aici – a
arătat către femeia tristă – poţi lua o femeie care este în mod cert
fără adăpost, murdară şi înăsprită de viaţă şi totuşi descoperi o
faţă blândă. Viaţa şi experienţele noastre schimbă felul în care
privim lumea, dar niciodată ceea ce suntem înăuntru.
Am petrecut mai mult timp decât ar fi trebuit vorbind cu
Jonalyn. Wes a venit pe la spate în timp ce noi două vorbeam într-
o zonă mai laterală. Şi-a pus mâinile pe umerii mei şi i-a masat
înainte să se aplece.
— Mia, dacă vrei să termini azi cu toate galeriile, trebuie să
mergem. Începe să ningă.
Mi-am ridicat privirea către Wes şi am zâmbit. El m-a sărutat
pe frunte. Ţăcănitul inconfundabil al diafragmei a întrerupt
momentul. Obrajii lui Jonalyn au devenit rozalii în timp ce lăsa
camera jos. Ştiam că se afla pe masa din faţa noastră, dar nu mă
gândisem că avea s-o folosească.
— Scuze, nu mă pot abţine când văd ceva care trebuie
surprins.
Am zâmbit fără să fiu nicidecum deranjată de ce a făcut.
— Dar nu ai nici o sticlă cu care să distorsionezi.
Artista a zâmbit superior.
— N-a fost nevoie. Oricum aş fi surprins momentul ăsta, ar fi
fost la fel de sincer. Am să-ţi trimit fotografia ca să te convingi
singură.
Wes mi-a luat mâna şi m-a ajutat să mă ridic.
— Mi-ar plăcea tare mult. A fost o plăcere să discut cu tine,
să-ţi văd arta şi să-ţi înţeleg perspectiva. Promit s-o prezint cât
mai bine în emisiune.
— N-am nici o îndoială că ai să-mi faci o mare onoare.
Mulţumesc, Mia.
Mi-a cuprins mâinile între ale ei. Clasă pură.

***
În loc să mergem la următoarea galerie, Wes ne-a dus la Red
Onion pentru prânz.
— Localul a fost înfiinţat în 1892 şi face cea mai bună supă
franţuzească de ceapă şi cele mai bune chifteluţe de crab, a
exclamat Wes, aproape sărind din cizmele de iarnă în timp ce mă
conducea către uşă.
Restaurantul era plin. Pereţii erau de un rubiniu închis, ceea
ce crea o atmosferă caldă ca într-un cocon, dându-i clientului
senzaţia că trebuie să vină, să lenevească şi să rămână o vreme.
Imediat m-am simţit ca acasă. Aerul cald sufla prin ventilatoare
largi, făcându-mi nasul îngheţat să simtă furnicături şi să se
dezgheţe.
Wes sunase dinainte ca să rezerve o masă de şase persoane. O
echipă de lumină, sunet şi imagine formată din trei oameni era
considerată a fi numărul minim, dar lucrasem cu ei în New York.
Făcuserăm o treabă de calitate, bine primită de către
producătorii de la Century Productions. Aveam însă nevoie de o
asistentă permanentă şi o voiam pe Kathy.
Imediat ce ne-am aşezat şi am comandat chifteluţele de crab,
sosul cald de spanac şi anghinare cu lipii prăjite şi aperitivele, am
prins curaj ca să abordez subiectul cu actuala mea asistentă.
— Ei, Kathy, cum crezi că merg lucrurile? am întrebat codat,
jucându-mă cu paiul în băutura mea.
Kathy şi-a împins ochelarii gen Woody Allen pe podul
nasului.
— Foarte bine. A fost evident că eraţi captivată de arta
domnişoarei Baldwin mai devreme. Asta o să se vadă bine pe
ecran. Entuziasmul dumneavoastră, adică.
A privit în jos şi obrajii i s-au îmbujorat. Am încuviinţat.
— Sunt de acord. Arta ei e originală şi a arătat o latură
importantă a frumuseţii într-o manieră care cred că o să
rezoneze cu publicul larg, dar nu la arta lui Jonalyn mă refeream
când te-am întrebat cum crezi că merg lucrurile.
Kathy s-a încruntat.
— Nu cred că înţeleg, domnişoară Saunders.
— În curând doamna Channing, peste două săptămâni! a
intervenit Wes încolăcindu-şi braţul în jurul scaunului şi
apucându-mă posesiv de umăr.
De data aceasta Kathy a zâmbit larg, şi pomeţii ei păreau să
strălucească.
— Vă căsătoriţi?
Am dat din cap fericită.
— Da. Când ne întoarcem, ne punem pirostriile în Malibu. În
ziua de Anul Nou.
Şi-a unit mâinile la piept şi a oftat.
— E minunat. Chiar arătaţi perfect împreună, a izbucnit.
Wes s-a delectat cu complimentul ei. Braţul i s-a încordat pe
umărul meu şi şi-a frecat nasul de bărbia mea.
— Sunt mai mult decât de acord cu tine, Kathy, a răspuns
sărutându-mi dezordonat obrazul, urechea şi gâtul.
 Am chicotit şi i-am împins capul, vrând să ajung înapoi la ce
voiam să spun înainte să se bage el cu picioarele peste tot.
— Kathy, o s-o spun pe şleau pentru că trebuie, iar tu ai prea
puţin timp ca să iei o decizie.
O privire de îngrijorare i-a cuprins imediat faţa.
— Bine, ascult.
— Vreau să fii asistenta mea, am izbucnit.
S-a uitat într-o parte şi apoi înapoi.
— Am crezut că sunt.
Oftând, am ridicat ceaiul rece şi am luat o înghiţitură mare în
timp ce dădeam aprobator din cap.
— Eşti. Dar vreau să zic de-acum înainte.
Mi-am dat seama când i s-a aprins beculeţul. Faţa i s-a aprins
şi un mic zâmbet i s-a strecurat pe buze.
— Adică pentru totdeauna. Cât sunt la emisiunea doctorului
Hoffman, vreau să fii asistenta mea de producţie. Să mă ajuţi cu
segmentele, să le plănuim şi aşa mai departe. Tu cunoşti toate
dedesubturile, în timp ce eu ştiu doar ce vreau să fac şi cum s-o
spun în faţa camerei. Am nevoie de cineva de încredere care să
mă ajute să scot ce e mai bun din segmentele astea, ca să fiu
sigură că transmitem publicului povestea corectă.
Kathy aproba dinainte să termin eu de explicat.
— O, Doamne, o oportunitate minunată.
S-a încruntat.
— Dar eu locuiesc în New York.
— Da, îmi dau seama. La început putem lucra virtual, cum
facem acum, dar nu pentru mult timp. Emisiunea ţi-ar oferi un
stipendiu pentru mutare. Ai putea veni la începutul lui ianuarie
să-ţi găseşti o locuinţă, dar până la sfârşitul lui ianuarie am
nevoie de tine în California.
Kathy a scuturat din cap.
— Nu înţeleg. De ce eu? Sunt un nimeni.
Am pufnit.
— Nimeni? Aranjezi totul perfect. Mă înţelegi, înţelegi ce
vreau să realizez. Îi înţelegi şi te conectezi uşor cu oamenii pe
care trebuie să-i intervievăm. După părerea mea, eşti candidata
perfectă.
— Dar asistenta doctorului Hoffman mă urăşte...
I-am tăiat vorba.
— Mă ocup eu de Shandi, dar nu ea ia deciziile. Şeful ei şi
Leona le iau. Am discutat deja cu ei. Mi-au dat mână liberă să aleg
pe cine vreau, iar eu te aleg pe tine. Acum, înţeleg dacă ai nevoie
de timp de gândire...
— Nu-i nevoie. Vreau slujba.
Vocea îi era fermă şi încrezătoare.
Am zâmbit.
— Chiar dacă trebuie să te muţi?
— Iernile în New York sunt aspre, iar familia mea e
împrăştiată peste tot. În plus, asta e şansa mea să lucrez stabil la
o emisiune, unde să iau decizii la nivel mai înalt şi să muncesc cu
cineva care chiar îmi place. Urăsc să fiu pasată de colo colo şi
peste tot. Vreau să găsesc un loc şi să-mi fac o viaţă. Să lucrez cu
dumneavoastră şi cu domnul Channing a fost apogeul carierei
mele, a spus ea încântată.
Cred că n-o văzusem niciodată mai însufleţită.
Mi-am dres vocea fix când chelnerul a adus aperitivele. Wes a
luat o chiftea şi a băgat-o în gură atât de repede încât m-am
temut să nu se înece.
— Ce? a întrebat cu gura plină.
Am râs.
— Oricum, există o condiţie.
Am ridicat sprâncenele în timp ce ea se pregătea. Şi-a
îndreptat umerii, a ridicat bărbia, iar privirea îi era fixată asupra
mea. A fost greu să mă abţin, dar mi-am fixat privirea într-a ei şi
mi-am expus termenii.
— Trebuie să fii de acord să-mi spui Mia. Chestia asta cu
domnişoara Saunders s-a învechit.
Am păstrat o figură fermă cât am putut, până ce am izbucnit
în râsul fornăit ca de porcuşor. Până când am terminat de vorbit,
întreaga masă se prăpădea de râs. I-am informat şi pe ceilalţi
membri ai echipei că plănuiam să le rezerv serviciile şi păreau
încântaţi de ideea de a lucra împreună pe viitor.

***
După prânz, am ajuns la a treia galerie şi am întâlnit un
bărbat care se autointitula Bob Pădurarul. Cioplea în lemn în
timp ce stătea într-un balansoar făcut tot de el. Galeria îi plasase
scaunul într-un colţ, lângă fereastră. Bob avea şaptezeci de ani şi
îi plăcea să fie înconjurat de artă şi să cunoască oameni noi.
Galeria era o mare atracţie pentru turişti şi, de când îi
dăduseră lui Bob Pădurarul un loc unde să cioplească, vânzările
crescuseră cu treizeci la sută. Stătea în scaunul lui, cioplea piese
mici, unice pe care turiştii le puteau cumpăra pe loc, iar pe altele
galeria le avea expuse împreună cu alte opere de artă, de la
sculpturi până la tablouri şi altele.
Intervievându-l pe Bob, am aflat că luptase în războiul din
Vietnam, încă din 1965. În orele lungi în care aştepta acţiunea,
tăia bucăţi de copac şi, cu briceagul de buzunar, sculpta totemuri
mici sau figurine din lemn. Oferea micile opere de artă
camarazilor de arme ca să le poată trimite acasă familiilor în
semn că se gândeau la ei. Fusese lăsat la vatră la începutul anilor
şaptezeci din cauza celor trei răni căpătate: fusese împuşcat de
două ori în picior şi o dată în şold. Piciorul nu se vindecase atât
de bine cât speraseră.
Simţindu-se confortabil într-un balansoar, Bob Pădurarul a
început să-şi transforme activitatea de alungat timpul într-o
slujbă cu normă întreagă. Fericit că vorbea cu familia, prietenii şi
cu publicul, şi incapabil să se mişte uşor şi să aibă o slujbă cu
normă întreagă, a găsit ceva care să funcţioneze pentru el, ceva
ce-i plăcea, şi a reuşit pe cont propriu.
Povestea lui era încurajatoare şi înălţătoare, când mare parte
a lumii era răvăşită de război şi nu dorea altceva decât pace.
Povestea lui Bob avea o doză de speranţă pentru veteranii răniţi
ai naţiunii noastre, care ştiam că au nevoie de puţin optimism.
Povestea lui nu era uşor de ascultat. Fusese rănit apărând
libertatea şi, stând la o fereastră într-o galerie de artă, în Aspen,
nu regreta nici măcar o zi din serviciul lui militar.
Un erou frumos care crea piese interesante era minunat, dar
nu povestea lui era cea care-l făcea special. Ci părticica din
experienţa lui pe care fiecare persoană pe care-o întâlnea o lua cu
ea.
În timp ce vorbeam, a cioplit o inimă mică din lemn
înconjurată de valurile oceanului.
— Un cadou de nuntă, a spus Bob când mi-a înmânat piesa.
Era de zece pe zece centimetri pătraţi. Fundul era turtit ca să
poată fi aşezat.
— De unde aţi ştiut? am întrebat.
Bob mi-a spulberat surpriza.
— Un bătrân recunoaşte o femeie îndrăgostită. Şi, în plus,
lumina reflectată de inelul ăla aproape că m-a orbit!
A chicotit. Am râs împreună, iar proprietarul galeriei mi-a
împachetat cadoul în şerveţele şi i l-a dat lui Wes într-o pungă.
La plecare l-am îmbrăţişat pe bătrân.
— Mulţumesc că mi-aţi împărtăşit povestea asta. Ştiu că eu şi
publicul care va vedea emisiunea n-o vom uita niciodată.
— Oamenii te plac, draga mea, fă să merite, a spus zâmbind şi
făcând din mână în timp ce Wes m-a luat la braţ şi ne-am
îndreptat către frigul de afară.

***
Fă să merite.
Când am plecat de la Bob Pădurarul şi am ajuns la galeria de
artă 4M, încă mă gândeam la asta. Bob zisese să fac să merite.
Ştiam că se referea la lupta în război. Soldaţii luptau şi se jertfeau
într-un mod pe care civilii n-ar putea niciodată să-l înţeleagă.
Numai o persoană specială poate să-şi rişte viaţa în fiecare zi
pentru peste trei sute de milioane de oameni pe care nici măcar
nu-i cunoaşte. Mândrie. Datorie. Pentru Bob, lucrurile acestea şi
fiecare viaţă făceau să merite.
 Cuvintele lui m-au făcut să mă gândesc că orice lucru cu
adevărat demn să fie parte din viaţa ta merita efortul. Şi totuşi,
nu toată lumea e dornică să facă eforturi pentru a obţine ce vrea
în viaţă. Era trist când că mă gândeam serios la asta.
Când am intrat în galeria 4M, m-a asaltat aroma combinată de
lămâie, mentă şi iasomie. M-am oprit în uşă şi am lăsat mirosul
familiar să-mi pătrundă simţurile. Nu mai mirosisem combinaţia
aia de ani de zile. Mai precis, de cincisprezece ani.
Inima a început să-mi bată în piept cu putere şi gura mi s-a
uscat. În celălalt capăt al camerei era o femeie înaltă cu bucle
negre jucăuşe până la nivelul umerilor. Era îmbrăcată toată în
negru şi ajusta un tablou pe peretele din faţa mea. Nu m-am
putut mişca. Era cu spatele la mine, dar, după forma trupului şi
mişcarea fluidă a braţelor – ca ale unei dansatoare –, nu numai că
era uşor de recunoscut, dar identitatea ei era de-a dreptul
devastatoare. Ca atunci când vezi o fantomă.
Femeia s-a întors, şi-a lipit palmele şi s-a apropiat. Şi-a mijit
ochii verzi şi a tras o pereche de ochelari subţiri şi argintii care se
bălăngăneau la marginea bluzei ei cu mâneci lungi. I-a pus şi a
ezitat, de parcă era lipită de podea. Nici eu n-am mişcat nici
măcar un muşchi, înţelegând cine era femeia din faţa mea. Se
schimbase mult în ultimii cincisprezece ani, dar nu suficient cât
să n-o pot recunoaşte pe loc.
— Mia, a izbucnit.
Mâna lui Wes s-a încolăcit în jurul meu. Singura mişcare pe
care am putut-o face a fost să-i strâng mâna cu putere.
— Bună ziua, doamnă...? a întrebat Wes.
— Banks, a răspuns.
Am tresărit strângând iar mâna lui Wes.
Nu mi-a dat drumul, fapt pentru care îi rămâneam veşnic
recunoscătoare. Dacă n-aş fi avut acea singură legătură cu ceva
real, probabil că aş fi leşinat, aş fi fugit ţipând sau o combinaţie
între cele două.
— Doamnă Banks, eu sunt Weston Channing şi suntem aici
pentru a vă intervieva despre galeria dumneavoastră de artă. Se
pare că dumneavoastră şi Mia vă cunoaşteţi dinainte. După cum
puteţi vedea, e puţin tulburată, aşa că, dacă mi-aţi putea explica
ce se întâmplă aici, v-aş fi recunoscător.
Wes al meu. Împăciuitorul. Ce nu ştia el era că nimic nu putea
să lămurească mizeria asta. Cincisprezece ani de pierdere şi
abandon n-aveau cum să se lămurească printr-o simplă
explicaţie. Ştiam asta deja. Încercasem ani de-a rândul să rezolv
misterul pentru care femeia care mi-a dat viaţă îmi distrusese
viaţa la frageda vârstă de zece ani.
— Mia, te-aş recunoaşte oriunde.
Vocea îi tremura. Suna diferit, mai calmă cumva. Şi-a umezit
buzele, iar eu am urmărit cu fascinaţie îngrozitoare cum femeia
pe care o credeam pierdută pentru totdeauna stătea în faţa mea,
arătând mai bine ca niciodată. Mai bine decât avea dreptul să
arate.
— Draga mea fată, a trecut atâta vreme.
Cuvintele ei erau ca un cuţit otrăvit care lovea fiecare parte
vulnerabilă din mine. Emoţia reţinută era prezentă şi mult mai
sinceră decât orice îmi aminteam că spusese înainte, dar tot nu
reuşea să treacă de zidul de marmură din jurul inimii mele, pe
care îl construisem împotriva acestei femei şi a amintirii ei cu
atâţia ani în urmă.
Neştiind ce altceva să fac, am spus singurele cuvinte pe care
le-am putut controla.
— Bună, mamă.
Mâna lui Wes s-a strâns în jurul mâinii mele până a început să
mă doară. Mi-am smuls-o din strânsoare şi m-am dezechilibrat.
M-a prins imediat, lipindu-mă de el.
Kathy a intrat şi ea într-un târziu, scuturându-şi zăpada de pe
haină şi ridicând mâna în semn de salut către mama.
— Bună ziua, eu sunt Kathy, iar ei sunt Mia Saunders şi
logodnicul ei, Weston Channing. Vă mulţumim că ne primiţi. Ne
cerem scuze dacă am întârziat puţin...
— Logodnic? a izbucnit mama, ochii ei încercând să-l
pătrundă pe viitorul meu soţ. Ăăă, felicitări!
 Efortul ei de-a face conversaţie politicoasă şi de-a transmite
felicitări false m-a lăsat rece.
— Care erau şansele să intru în galeria asta ca să-i iau
interviu femeii care m-a distrus acum cincisprezece ani?
Vorbele mele aveau suficientă răutate cât să taie sticla. Şi cu
adevărat speram să-i sfâşie inima neagră.
A respirat rapid şi la fel a făcut şi Kathy. Întreaga încăpere a
amuţit.
Kathy s-a mutat de pe-un picior pe altul, uitându-se la mine,
apoi la mama şi în cele din urmă la Wes.
— Ăăă... cred că am terminat pe ziua de azi?
— Kathy, du-te înainte la cabană cu restul echipei. Cred că
avem suficient material cu cei trei artişti ca să putem realiza
segmentul. Luaţi cina. Eu şi Mia venim îndată, a intervenit Wes,
salvând momentul ca de obicei.
Kathy s-a îndreptat către mine şi m-a apucat de mână. M-a
strâns în semn de sprijin.
— Sunt disponibilă în seara asta dacă ai nevoie de o prietenă,
Mia.
Acum îmi folosea prenumele. În sfârşit. Faptul că mi-a spus
acele cuvintele a însemnat pentru mine mult mai mult decât a
realizat, dar tot ce-am putut face a fost să dau pur şi simplu din
cap în semn de aprobare în timp ce ea îi instruia pe băieţi. Apoi
ea şi echipa au părăsit galeria.
Rămaşi singuri, stăteam în picioare toţi trei. Mama şi-a
umezit din nou buzele, privind în jur – probabil uitându-se să
vadă dacă nu mai intra cineva s-o scape din coşmarul ăsta. Pentru
că exact asta era. Un coşmar de proporţii monumentale. Îmi
luasem orice speranţă de la a o mai vedea pe această femeie
vreodată, fără să ştiu niciodată de ce – sau cum – a putut să-şi
lase copiii aşa cum o făcuse.
— Hm, ce-ar fi să ne aşezăm aici şi să vorbim?
Vocea şi mâinile îi tremurau în timp ce arăta către fotoliile
din lateral.
 Eu? Am urmat-o, am privit-o în faţă şi am văzut cum i se
umpleau ochii cu lacrimi. Într-un moment de pură slăbiciune, am
ridicat mâna şi am plesnit-o cât de tare am putut. Lacrimi pe care
nu ştiam că le am mi-au curs pe obraji. Lacrimile ei curgeau ca
nişte minciuni uriaşe pe care nu le-am crezut nici o clipă.
Vocea i-a cedat când a răspuns.
— Cred că am meritat-o.
— Meriţi mai rău de atât. Mult mai rău, am mârâit printre
dinţii încleştaţi.
Şi-a dres vocea şi şi-a dat părul pe spate.
— Te rog, Mia, aş vrea să-ţi explic.
Am râs sfidător.
— Să explici? Ţi-ar plăcea să explici.
Am ridicat vocea atât de mult încât părea de un milion de
decibeli, dar probabil că a fost mai mult o şoaptă strigată.
— Ce să explici... mamă? am spus în derâdere. Cum ţi-ai lăsat
fiica de zece ani singură? Sau poate cum ai lăsat-o pe cea de cinci
ani. Nu, stai... am făcut un pas mai aproape.
Când mă pregăteam s-o lovesc din nou pe femeia asta josnică,
Wes m-a apucat de braţ, m-a tras la pieptul lui şi ne-am dat
înapoi câţiva paşi.
Faţa i s-a sfărâmat.
— Nu înţelegi! a strigat ea. N-am vrut să plec.
Am pufnit.
— N-ai idee prin ce iad ne-ai făcut să trecem, pe mine şi pe
Maddy. După ce-ai plecat, tata s-a transformat într-un beţiv
notoriu. La zece ani, aveam grijă de el şi de sora mea mai mică!
Ochii i s-au mărit.
— O, da. Pun pariu că nu te-ai gândit la asta. Pentru că ne-ai
abandonat, tata a luat-o la vale. Jumătate din timp uita că are
copii. Maddy şi cu mine am îndurat zile întregi fără mâncare. Zile!

CAPITOLUL 5
 Mâna lui Wes m-a strâns de braţ. Nu eram sigură dacă era un
semn de sprijin sau dacă se asigura că n-am să-i scot ochii.
Oricum ar fi fost, m-a ţinut cu picioarele pe pământ.
— A trebuit să fur din cazinouri şi din pubele ca să nu murim
de foame! am mormăit. N-ai nici cea mai mică idee de răul pe
care l-ai făcut.
Mama plângea şi a căzut în genunchi. Şi-a dus mâinile la
piept.
— Mia, Doamne. Iubito, îmi pare rău. Îmi pare atât de rău. Am
crezut că fac ce trebuie. N-am ştiut!
Corpul i se zdruncina de suspine. Vinovăţia se simţea limpede
în aer, şi nu era a mea.
— Îţi pare rău?
Am clătinat din cap.
— Îţi pare rău că ai plecat sau că n-ai făcut-o mai devreme?
Vocea mea clocotea ca acidul, fiind la fel de corozivă.
— Nu, n-am vrut niciodată să plec. A trebuit s-o fac. Era cel
mai bine. Ca să fiţi în siguranţă!
Şi-a dus mâinile la faţă şi a plâns.
— În siguranţă? am mormăit eu. Am fi fost în siguranţă dacă
am fi avut o mamă care să se asigure că odraslele ei au mâncare
pe masă, apă caldă şi haine curate.
Emoţia îmi împiedica vorbele, dar nu-mi păsa.
— Doamne! N-am crezut că o să-l afecteze atât de mult
plecarea mea. L-am iubit pe Michael. Mi-am dorit să-şi continue
viaţa...
Am râs şi m-am repezit iarăşi către femeia îngenunchiată.
Wes m-a tras înapoi.
— Scumpo...
Tonul lui era impunător, dar blând.
— Înţeleg că eşti furioasă, dar violenţa fizică nu e o soluţie.
Spune-i ce ai de spus şi apoi ne vedem de drum.
Ochii lui verzi erau plini de furie pentru mine.
 Am încuviinţat din cap şi m-am ghemuit la nivelul ei.
— Ai fost totul pentru tata. Soarele, luna, pământul pe care
călca. Noi am fost nişte vagi imitaţii.
A scuturat din cap, repetând întruna:
— Nu, nu, nu, nu. Nu trebuia să fie aşa.
Corpul îi tremura din nou într-un val nou de lacrimi.
— Dar, mă rog, la ce te aşteptai? Să reacţioneze aşa cum a
făcut Jackson Cunningham?
A ridicat capul.
— L-ai găsit pe Jackson, a spus cu respiraţia întretăiată.
— Jackson e mort, am răspuns eu sec.
Trupul i-a tresărit de parcă ar fi fost împuşcată în piept.
— Ce?
— A murit acum câţiva ani. Dar nu înainte să lase o dâră. O
dâră de bani, cu numele meu în testament. Imaginează-ţi surpriza
mea când fratele meu, Maxwell Cunningham, m-a căutat.
— Max... a şoptit, cu faţa schimonosindu-i-se de durere.
Am dat din cap.
— Da, ştiu despre Maxwell... fratele meu. Şi mai ştim şi că
Maddy e fiica lui Jackson.
S-a încruntat.
— Nu-i adevărat! a ripostat.
— Crezi că n-am verificat? Madison nu-i copilul biologic al lui
Michael Saunders. E a lui Jackson. Avem testele de paternitate
care dovedesc asta.
Mi-am încleştat dinţii.
— Te aştepţi să cred că eşti surprinsă de informaţia asta? L-ai
înşelat pe tata de mai multe ori. Îmi amintesc bine că l-am întâlnit
pe Maxwell când eram mică.
A scuturat din cap şi şi-a presat tâmplele cu ambele mâini.
— Nu, nu, nu, nu. Nu înţeleg. Nu-mi amintesc nimic din toate
astea, a strigat.
— Pe naiba! am ţipat suficient de tare cât s-o fac să se
ghemuiască în genunchi.
Wes m-a apucat de subraţ şi m-a ridicat.
 O izbitură puternică s-a auzit în spatele nostru, o uşă trântită.
Kent Banks a dat năvală înăuntru. Văzând-o pe mama pe jos, a
îngenuncheat şi a cuprins-o în braţele lui mari.
— Ce naiba se întâmplă? a mârâit.
— Tu să-mi spui. Tu ne-ai adus aici! Tu trebuie să fi ştiut că e
mama mea!
A ridicat capul ca să-mi întâlnească privirea. Avea nările
dilatate şi albe, gura strânsă adânc.
— Da, ştiam că eşti fiica ei. Mi-a mărturisit când te-a văzut la
televizor. Mi-a zis despre tine, despre sora ta şi despre fratele tău.
Am crezut că vă fac un bine. Să întregesc familia...
Am râs batjocoritor.
— Eşti nebun? Femeia asta m-a abandonat pe mine şi pe fraţii
mei. La naiba, sora mea şi cu mine nici n-am ştiut că avem un
frate până acum câteva luni. Ar fi fost bine să aflăm asta de la
mama noastră! am zis maliţioasă.
— Ieşiţi afară! a răcnit Kent.
Auzind tonul ăla din partea lui Kent, Wes m-a dat în spatele
lui.
— Nu cred că logodnica mea a terminat de vorbit cu mama ei.
Mama mormăia ceva în barbă, ghemuindu-se lângă Kent.
El a ridicat-o ca pe o prinţesă.
— Cred că ai făcut suficient. Sunt multe lucruri pe care în
mod evident nu le ştii. Te sun mai târziu.
Am pufnit.
— Nu te deranja. N-am ce să-i mai spun gunoiului ăstuia de
fiinţă.
Şi cu asta m-am întors şi am ieşit în viteză din galerie. Wes
mă urma îndeaproape.
Am început să merg pe stradă, iar furia îmi curgea prin vene
şi mă împingea mai departe. Respiraţia mea întretăiată scotea
aburi în aerul îngheţat.
Când am încetinit şi în cele din urmă m-am oprit, nu eram
sigură unde mă aflu sau ce fac. Tot ce ştiam era că mi-era frig şi
eram singură. Mi-am înecat un suspin şi am simţit cum îmi pierd
echilibrul când o pereche de braţe m-au ridicat şi m-au ţinut
aproape.
— Sunt aici, scumpo. Sunt aici. Hai să mergem acasă.
— Nu pot da ochii cu nimeni, am strigat la pieptul lui.
Durerea din inima mea se schimba, se strângea şi devenea de
nesuportat – de parcă se rupea în două.
— Nu trebuie să dai ochii cu nimeni. Mă asigur eu de asta.
Doar lasă-mă să am grijă de tine, mi-a şoptit şi m-a dus la maşină.
Timpul părea să treacă ca prin negură până ce am fost cărată
în cele din urmă pe scări, schimbată de haine şi aşezată pe un nor
cald. Căldura din spatele meu m-a speriat până când am fost
cuprinsă într-o căldură pe care aş fi recunoscut oriunde. M-am
băgat în Wes Channing. M-am agăţat de el, de viaţa noastră şi de
tot ceea ce mă făcea să mă simt în siguranţă. Strânsoarea lui era
fermă şi neobosită. În braţele lui, învăluită în dragostea lui, am
închis ochii.
M-am trezit a doua zi tot lângă Wes. Mă ţinuse în siguranţa
braţelor lui toată noaptea fără să-mi dea drumul. Am clipit de
câteva ori şi apoi am văzut faţa lui Wes de aproape şi în culori vii.
Respiraţia îi venea în pufăituri uşoare către mine. Ridicându-mi
mâna dintre noi, mi-am plimbat degetul pe podul nasului lui. A
tresărit şi a deschis alene ochii. Ochii lui Wes erau fără egal. Erau
de un verde deschis ca iarba abia tăiată. A zâmbit încet, s-a
aplecat şi m-a sărutat pe nas.
— Cum te simţi?
Vocea lui era o huruitură joasă pe care am simţit-o până în
degetele de la picioare.
Aş fi putut să mint şi să-i spun că sunt bine, dar ar fi ştiut că
nu spun adevărul. Dar m-ar fi lăsat în pace. Aşa un bărbat e el.
Dar nu-mi mai ascundeam rănile, în preajma lui nu mai ţineam
garda ridicată în jurul inimii. Singura persoană care merita acum
un astfel de tratament era panarama de mama. Nu ajuta că-mi
doream ca lucrurile să stea diferit totuşi. Tânjeam să fie diferite.
Când o fată creşte, are nevoie de mama ei. De cineva care să
fie acolo să-i sărute rănile, să-i peticească inima când un băiat i-o
frânge, s-o înveţe ce înseamnă să fii o femeie de care lumea să fie
mândră şi, mai mult decât toate, s-o înveţe cum să fie mamă, cum
să aibă grijă de un alt suflet mai mult decât de al ei.
— Nu mă simt bine, Wes, am recunoscut.
Mi-a luat mult să-mi pun sufletul pe tavă, dar am făcut asta
pentru el, singura persoană din întreaga lume care mă iubea mai
mult decât se iubea pe sine. Ştiam asta cu toată inima.
— Da, nici nu mi-am imaginat că ai fi bine. Ce se întâmplă
aici?
A arătat către fruntea mea. Am închis ochii, bucurându-mă de
atingerea lui simplă. Pentru mine, era mai mult decât un gest. Era
o legătură. Ceva tangibil de care mă puteam agăţa şi ţine atunci
când totul în jurul meu se năruia.
— S-o văd în galeria ei. Arătând atât de bine. De sănătoasă...
Am dat din cap, i-am apucat mâna şi am dus-o la gură.
— Te doare că şi-a refăcut viaţa. Că a trăit o viaţă bună când
tu şi cu fraţii tăi a trebuit să-i duceţi lipsa. Tu şi Madison în
special. Înţeleg, iubito.
Vocea îi era blândă şi înţelegătoare.
I-am dus mâna la gură şi i-am sărutat fiecare încheietură a
degetelor.
— De ce doare atât de rău?
Lacrimile mi-au umplut ochii şi mi-au căzut pe obraji.
— Pentru că, indiferent ce-a făcut, cât de tare te-a rănit, e tot
mama ta. O iubeşti.
Am respirat iute.
— Nu poţi iubi o fantomă.
— O, iubito, dar poţi. Şi o faci. Ţi-o pot citi pe faţă, şi ştii ce?
— Ce?
Mi-am tras nasul. Nu voiam să-i mai dau femeii ăleia nici o
lacrimă.
— E în regulă s-o iubeşti. Chiar dacă te-a rănit atât de rău.
Şi lacrimile au izbucnit cu putere. Nu puteam să le reţin şi să
fiu Mia cea puternică, aşa cum fusesem pentru toată lumea.
 — Este? Pe femeia care m-a lăsat să am grijă de mine şi de
sora mea când aveam zece ani?
— Şi tatăl tău a contribuit la asta, scumpo. Dacă arunci cu
vina, atunci şi el o merită.
Am pufnit.
— Ea l-a distrus cu mâna ei.
Am dat din cap.
— Să-l fi văzut înainte să plece. Tată iubitor, soţ devotat.
Venera pământul pe care călca ea. Şi pentru ce? Ca să fie aruncat
ca un gunoi. Ne-a distrus familia. Şi nu numai... l-a distrus şi pe
Max.
M-am înecat cu un suspin.
Wes şi-a coborât bărbia.
— Nu cred că-i chiar aşa. Max e unul dintre cei mai iubitori
bărbaţi pe care îi cunosc. Şi într-un mod deschis. V-a luat, pe tine
şi pe Madison, şi v-a făcut parte din familia lui în doar câteva
minute după ce a aflat că sunteţi rude. Asta spune multe despre
ce fel de bărbat a fost Jackson Cunningham. I-a oferit fiului lui tot
ce-a putut, deşi n-a avut mamă. L-a iubit. L-a învăţat să iubească.
Max duce învăţătura asta cu el. Îşi iubeşte soţia, copii şi surorile.
Poate că i-a lipsit o mamă, dar viaţa lui n-a fost nici pe departe
distrusă.
Am cugetat la cele spuse de Wes. Bineînţeles că avea
dreptate. Jackson Cunningham poate că o iubise mult pe mama şi
suferise după plecarea ei, dar îşi văzuse de viaţă. Avusese grijă de
fiul lui, îl învăţase să fie bărbat. Un bărbat bun. Îi arătase
importanţa familiei.
— Trebuie să vorbesc cu Max şi cu Maddy.
Wes s-a mutat şi m-am ghemuit la pieptul lui.
— Vin aici în două zile. Chiar vrei să-i suni şi să-i îngrijorezi
acum?
— Max o să fie furios dacă n-o fac, am spus.
Wes a zâmbit.
— Ei, asta da, e adevărat. E foarte sensibil când vine vorba de
tine şi de Maddy. Ce-o să-i spui?
 Am dat din cap şi m-am sprijinit de el.
— Nu ştiu. Adevărul. Merită măcar atât. Apoi poate să decidă
cum vrea să abordeze problema.
— Şi cum rămâne cu mama ta?
Am tresărit.
— Ce-i cu ea?
— O să mai vorbeşti cu ea? Ceva nu e în regulă cu ce s-a
întâmplat aseară. Părea surprinsă să te vadă, îi părea rău şi tot
spunea că nu ştii tot.
— Probabil pentru că nu-i place să fie pusă faţă-n faţă cu
faptele ei.
Wes a oftat.
— Poate. Nu ştiu. A căzut la podea destul de repede. A părut
să cedeze într-un fel pe care nu-l vezi prea des, chiar şi în faţa
unei situaţii foarte dificile.
— Cine ştie? Probabil că încearcă să-şi spună că a avut un
motiv întemeiat să ne părăsească. Pe toţi. Îţi spun de pe-acum, nu
înghit asta. N-are ce să spună ca să mă facă s-o iert pentru ce ne-a
făcut să trăim. Nimic.

***
Telefonul a sunat de patru ori, ceea ce era neobişnuit pentru
Max. Era unul dintre oamenii care-şi ţineau mereu telefonul în
buzunar şi ştiam că nu munceşte.
Într-un final, când a sunat a cincea oară, a răspuns. În fundal
se putea auzi un copil care plângea.
— Stai puţin, stai puţin... nepotul tău trezeşte tot cartierul.
Puştiul s-a căcat pe el şi şi-a umplut tot spatele. Spatele, soro.
Căcat până sus în păr. Acum, zi şi tu, cum naiba a făcut asta? ţipa
Max în telefon.
M-am prins destul de repede că eram pusă pe difuzor şi am
aşteptat până când am auzit cum Max i-a plasat copilul lui Cyndi.
O fază de nesimţit. Am zâmbit pentru prima oară de când o
văzusem pe mama ieri.
— S-a căcat pe spate! a reluat el.
 — Şi ce vrei să fac eu? Spală-ţi fiul! a replicat Cyndi, iar eu am
râs.
— Cyndi, dragostea vieţii mele, îţi dau un milion de dolari să-l
cureţi pe fiul nostru, o implora Max.
— Banii tăi sunt şi banii mei sau ai uitat asta? a mârâit ea,
părând mai degrabă iritată.
Situaţia se transforma într-o ceartă, iar eu nu trebuia să iau
parte la ea şi nici nu-mi doream asta.
— Mia, scumpo, tu eşti? a întrebat Cyndi.
— Da, bună! Scuze că vă întrerup. Trebuie să vorbesc cu Max
despre ceva ăăă... destul de important, dar mă poate suna după ce
rezolvă cu Jack.
Am auzit-o oftând.
— Nu, nu. Bine. Max. Îl iau eu pe fiul tău, dar eşti la rând la
schimbat scutece două zile una după alta.
S-au auzit tot felul de zgomote şi apoi l-am auzit doar pe Max.
Trebuie să mă fi scos de pe difuzor.
— Scumpo, e mai bine acum. Treaba cu scutecele cu un băiat
ca Jackson e oribilă. De fiecare dată când trebuie să-l schimb,
parcă a murit ceva în copilul ăsta. E îngrozitor.
Fără să vreau să-l fac să mai aştepte, plus că nervii mei erau
gata să explodeze, am dat afară ce trebuia să zic.
— Am găsit-o pe mama.
S-a făcut linişte timp de-un minut bun.
— Ai vorbit cu ea?
— Dacă prin vorbit înţelegi s-o cert, s-o pocnesc, da, cred că
aş putea spune că am vorbit cu mama.
— Unde ai găsit-o? a întrebat.
Am râs pentru accentuare, nu pentru că era amuzant.
— Fii atent. E unul dintre artiştii plastici din Colorado pe care
am fost trimisă să-i intervievez.
— E în Colorado?
— Fix în oraşul ăsta. Da.
— Ferească sfântul, a şoptit.
— Da, exact.
 Am oftat adânc.
— Eşti bine?
Tonul lui era cu adevărat îngrijorat şi-l iubeam pentru asta.
M-am gândit să mint, să-i spun că sunt bine, la fel cum mă
gândisem şi de dimineaţă, când eram cu Wes în pat şi nu
putusem s-o fac. Merita mai mult. Merita onestitate.
— Nu, nu sunt. Nu ştiu cum să gestionez situaţia. Au trecut
cincisprezece ani.
— Treizeci pentru mine, a spus sobru.
— O, Max, îmi pare rău. Trebuie să trecem prin asta
împreună. Când veniţi aici la sfârşitul săptămânii vorbim, găsim
ce să facem cu informaţia asta.
— Crezi că te las să ai de-a face cu tsunamiul ăsta de una
singură? Ajung acolo mâine cel târziu. Împachetez familia si
venim cu câteva zile mai devreme.
— Max, serios, poate aştepta.
Am încercat să-l conving, deşi îl voiam acolo mai mult ca
orice.
— Suferi? m-a întrebat.
Am oftat.
— Max, ştii că da. A fost o lovitură.
— Atunci vin acolo. E suficient cât ai spus. Acum lasă-mă să
vorbesc cu nevastă-mea. Trebuie să ne facem bagajele. Sunt
pregătite camerele noastre sau avem nevoie de hotel?
M-a străbătut imediat un sentiment de uşurare.
— Te iubesc, Max. Adică, pe bune, chiar te iubesc.
— Scumpo, ştii că şi eu te iubesc. Asta e o problemă de familie
şi, dacă unul dintre noi dă de-un drum greu, ceilalţi trebuie să
conducă. Acum, o să fie gata camera mea sau am nevoie de hotel,
dulceaţă?
Am înghiţit nodul de stres care îmi bloca gâtul.
— E totul pregătit pentru tine şi familie. Wes a comandat
chiar şi un coş pentru Jack. L-a pus pe îngrijitor să ţi-l instaleze în
cameră. E şi un pat pliant pentru Isabel.
 — Sună bine. Mia, nu-ţi mai face griji pentru asta. Ajung acolo
mâine. Problemele de familie le rezolvăm împreună, bine,
surioară?
— Problemele de familie le rezolvăm împreună. Am priceput,
Maximus, am repetat crezând în fiecare cuvinţel.
A chicotit.
— Bine. Sun-o şi pe Maddy şi vezi dacă vrea să vină mai
devreme. Dacă e aşa, opresc avionul în Vegas înainte să plec spre
Colorado.
Bineînţeles că Max era vocea raţiunii în toată chestia asta.
Urmându-i instrucţiunile la punct şi virgulă, am sunat-o pe
Maddy şi i-am povestit ce se întâmplase. Era la fel de şocată ca şi
mine. Ea şi Matt au fost de acord să-şi ia câteva zile libere şi să
vină mai devreme, din moment ce oricum era vacanţa de Crăciun.
I-am spus lui Maddy să-l sune pe Max şi să-i confirme data şi ora
când să-i ia de la aeroport.
Apoi am plecat în căutarea sănătăţii mele mintale – sub forma
unui surfer care face filme transformat în tip de la munte. L-am
găsit în bucătărie, pregătind micul dejun.
— Ce vrei să faci astăzi? a întrebat Wes în timp ce răsturna
clătitele pe o farfurie din apropriere.
— Hai să mergem pe pârtie, am sugerat, căci aveam nevoie să
simt aerul prin păr şi răcoarea pe faţă, iar viteza să-mi
reamintească că sunt vie.
Că şi asta avea să treacă.
Ai mei erau în drum spre mine şi împreună aveam să
rezolvăm cu femeia care ne rănise pe fiecare dintre noi într-un
mod care nu va putea fi reparat sau uitat niciodată.

CAPITOLUL 6
 — Ai de gând să-mi spui de ce ne chinuim să mergem prin
pădure în jurul cabanei? am întrebat eu, trăgându-mi căciuliţa pe
ochi.
Aveam părul prins la ceafa şi lăsat pe o parte. Altfel, căciuliţa
mi-ar fi căzut deja. Un păr ca al meu nu aprecia nici o încercare
de a fi îmblânzit.
Wes a zâmbit şi m-a luat de mână, trăgându-mă prin zăpada
care scârţâia. Cu mâna cealaltă trăgea o sanie pe care era un sac
marinăresc maro, cu fermoar.
— La ce oră spuneai că ajung Max şi Madison? m-a întrebat
el, evitând întrebarea mea.
L-am urmat, ocolind un buştean de la un copac prăbuşit de
mult.
— Diseară, pe la şase. De ce?
— Păi, dacă vin să sărbătorim Crăciunul, nu crezi că ar trebui
să avem un brad aşa cum trebuie?
Respira greu când mi-a lăsat mâna şi sania şi a pornit în sus
pe un deluşor.
Brad. Un brad de Crăciun adevărat. Nu avusesem aşa ceva de
când mă ştiam. Nu eram sigură dacă Maddy a avut vreodată unul.
Nu e ceva pentru care o familie fără bani să-şi facă prea multe
probleme. Din cauza circumstanţelor, nici nu ne-am deranjat să
aducem vorba. Eram mai preocupate să avem ce mânca la cină
decât să avem brad. La naiba, a trebuit să o anunţ pe Maddy la
cinci ani că Moş Crăciun e într-adevăr o păcăleală. Nu aveau să fie
cadouri sub pomul nostru inexistent de la un grăsan voios şi
fermecat. Maddy şi cu mine începuserăm să ne facem una alteia
cadouri lucrate manuale. Când am crescut, făceam ceva mai mult.
Ne ofeream una alteia câte un cadou, două, dar nimic
extravagant.
— De ce te uiţi aşa la mine? m-a întrebat Wes ridicând capul,
cu o expresie îngrijorată.
Am ridicat din umeri.
— N-am mai avut pom de Crăciun până acum.
— N-ai avut niciodată pom de Crăciun?
 Se vedea clar şocul în gura lui căscată, cu aburii de aer din
cauza frigului plutind în jurul lui. A dat scurt din cap.
— Aminteşte-mi să-i trag un pumn în faţă lui taică-tu când îşi
revine de tot, a mormăit el pe un ton exasperat.
Apoi a grăbit pasul, coborând dealul, m-a luat de mână, m-a
ajutat să urc şi a arătat cu degetul în depărtare:
— Îi vezi pe ăia de acolo? Ar fi perfecţi pentru un pom de
Crăciun.
Dincolo de poieniţă era o zonă cu brăduţi. Aproape ca şi cum
ar fi avut propria fermă de pomi de Crăciun acolo.
— Şi cum propui să scoatem unul din pământ?
Wes a chicotit.
— Îl tăiem, scumpo. Acum, hai, vino încoace.
A luat funia saniei şi am coborât dealul ca să ne uităm mai
bine la brazi. Fiecare avea cel puţin doi metri.
— Nu ştiu ce să zic. Să ucidem un copac pentru a-l decora nu
mi se pare în regulă. Poate ar trebui să cumpărăm unul artificial?
Wes a pufnit.
— Prostii. E primul nostru Crăciun împreună. Primul tău
Crăciun alături de fratele tău şi de familia mea. O să-l facem
împreună să fie special. Şi, ca să facem asta, avem nevoie de un
brad potrivit. Aşa că, hai, alege unul.
A întins braţele în lateral.
Wes avea dreptate. Nu mai avusesem niciodată brad, sau cel
puţin nu-mi aduceam aminte să fi avut. Ne construiam amintiri
minunate şi tradiţii de cuplu împreună cu familia noastră extinsă.
Entuziasmul la ideea creării de noi amintiri mi s-a strecurat în
subconştient, distrugând orice altă îngrijorare cu privire la
mediul înconjurător şi la pierderea unui singur copac dintr-o
pădure cu mii.
Câteva minute, am dat ocol fiecărui brad. După ce am
renunţat la vreo zece dintre ei, l-am găsit pe cel perfect. Era
măreţ, verde şi mirosea a pământ. Avea crengile dispuse egal în
aşa fel încât avea să permită ornamentelor să se vadă splendid.
Bradul mi-a captat atenţia şi m-am holbat la el, imaginându-mi-l
încărcat cu globuri colorate, luminiţe şi magie de Crăciun.
Wes a venit lângă mine şi m-a luat de umeri.
— Ăsta e?
I-am zâmbit tipului meu, dând din cap afirmativ.
— Ăsta.
Wes s-a aplecat şi m-a sărutat pe obraz. Înainte să apuce să se
retragă, i-am luat capul şi l-am sărutat apăsat pe gură. Un sărut
lung, profund şi foarte umed. Limba lui dansa cu a mea, luând şi
oferind în aceeaşi măsură. M-a lins, stârnind în mine un
entuziasm care se retrăsese după vederea mamei. Entuziasmul a
revenit cu toate puterile, şi asta numai datorită dragostei acestui
bărbat.
— Te iubesc, am spus eu, în timp ce buzele încă ni se
atingeau.
El a zâmbit lipit de gura mea. I-am simţit dinţii mişcându-se
când mi-a spus:
— Eu te iubesc mai mult. Acum hai să tăiem bradul ăsta, da?
— Cum?
M-am uitat la sanie. Wes s-a dus la sac, i-a desfăcut fermoarul
şi a scos un topor. A dat la o parte învelitoarea de plastic de pe
lamă şi a aruncat-o înapoi în sac.
— Tu chiar ai de gând să faci chestia asta.
S-a încruntat.
— Ce? Crezi că nu-s în stare?
— O, sunt sigură că eşti. Doar că mi se pare că-i o groază de
muncă.
— Mia, iubirea mea, merită să munceşti pentru ceea ce merită
să ai.
Şi, cu asta, a ridicat toporul şi a izbit cu lama chiar la baza
bradului. Pomul s-a zgâlţâit, bulgării de zăpadă căzând la fiecare
nouă lovitură.
În timp ce Wes tăia bradul nostru de Crăciun, am scos
telefonul şi i-am făcut o poză. Apoi i-am trimis-o Ginellei.
 Către: Târâtura Pizdulice
De la: Mia Saunders
Cât lemn poate să taie marmota?

În câteva secunde, s-a auzit telefonul meu.

Către: Mia Saunders

De la: Târâtura Pizdulice
Dacă marmota ar tăia lemne? Păi, nu pot să spun exact. Dacă e
vorba de lemn samoan, mă gândesc că în jur de 20.

Către: Târâtura Pizdulice

De la: Mia Saunders
20 de ce?

Către: Mia Saunders

De la: Târâtura Pizdulice
De centimetri, toanto! Ţi-a îngheţat zăpada minţile?

Către: Târâtura Pizdulice

De la: Mia Saunders
Eşti o curvă naşpa.

Către: Mia Saunders

De la: Târâtura Pizdulice
Cine zice aia e. În plus, tu mi-ai trimis mie o poză cu un bărbat
care taie lemne?

Am râs cu sughiţuri. Zuza de Ginelle. Am clătinat din cap,

chicotind. Ce figură. Mi-am amintit că nu o pusesem încă la
curent despre găsirea mamei. S-ar fi enerva pe bună dreptate şi
ar fi avut de spus o grămadă de lucruri urâte. Probabil că de aia
nici n-o sunasem încă. O s-o sun. Imediat după. După ce? Nu
ştiam. M-am gândit că ajung eu şi la acel răspuns. Putea să se
supere mai încolo pe mine. Dar Gin, chiar şi enervată, avea să mă
ierte, să mă înţeleagă şi să mă iubească oricum. Asta fac
prietenele cele mai bune. Cunoştea tot ce era urât şi frumos şi
aşa-şi-aşa la mine şi mă iubea oricum. Aşa cum o iubeam şi eu pe
ea.
— De ce râzi? m-a întrebat Wes.
Respira greu. Transpiraţia îi brobonea fruntea şi îi aluneca în
jos pe tâmple. Un bărbat muncind din greu. Pentru mine. Ca să-
mi facă sărbătorile de neuitat.
Am clătinat din cap.
— Nimic. Numai Gin.
— Face bine?
Am zâmbit, ştiind exact ce – sau mai bine zis, pe cine, făcea
bine Gin. M-a făcut să mă întreb ce o să se întâmple după
întoarcerea lui Tao în Hawaii. O să vrea să se ducă după el?
Cunoscând-o pe Ginelle, n-ar fi plecat din Malibu atât de curând
după ce i-am făcut rost de o slujbă şi i-am oferit un acoperiş, dar
asta nu însemna că n-ar fi vrut să o facă. Trebuia să discut cu ea
despre asta... printre altele.
— Bine, bine. E cu Tao, ai uitat?
S-a încruntat.
— Cine e Tao, de fapt?
— Fratele prietenului meu Tai. L-a cunoscut în Hawaii.
Wes a apucat din nou toporul şi l-a izbit cu putere în mijlocul
rănii imense pe care i-o provocase deja bradului.
— Clientul tău cu numărul cinci, vrei să spui.
Avea o voce complet lipsită de emoţie. Mi s-a ridicat părul pe
ceafă.
— Da. Tai Niko. Prietenul meu.
Am accentuat cuvântul prieten, cu toate că ştia adevărul
despre relaţia noastră de acum şi de atunci.
— Cel cu care te-ai futut o lună întreagă în timp ce eu
suspinam după tine?
A izbit din nou toporul în brad. Au zburat aşchii de lemn din
cauza forţei loviturii.
Am oftat.
 — Nu e drept şi ştii asta foarte bine. Tu erai cu Gina pe atunci,
dacă-mi aduc bine aminte.
A dat din cap că da.
— Mda. Cea mai proastă decizie din viaţa mea, a spus el şi s-a
încruntat furios.
Nu aveam de gând să fiu de acord cu el. Gina este şi a fost
mereu un subiect dureros pentru mine, dar trecusem peste
legătura lor. OK... minciunică. Acceptam ce însemnau acum unul
pentru celălalt, iar Wes trebuia să facă bine să o accepte pe a mea
cu Tai, pentru că samoanul uriaş era unul dintre prietenii mei cei
mai buni.
— Asta spui acum. Oricum, eu m-am împăcat cu ideea în ceea
ce o priveşte pe Gina şi asta trebuie să faci şi tu cu Tai. Vine la
nunta noastră.
A izbit copacul şi s-a dat înapoi, ridicând capul brusc.
— Poftim? Nu mi-ai spus!
A strâns toporul cu încheieturile degetelor la fel de albe ca
zăpada din jurul nostru.
— El şi logodnica lui Amy sunt printre cei douăzeci şi cinci de
invitaţi ai mei. Şi o să mergem şi noi la vară la nunta lor, în
Hawaii.
— Ăsta-i cel care se căsătoreşte în vara asta?
Am oftat.
— Da, Wes. Ăsta-i. Prietenul meu Tai. Acelaşi om care s-a
urcat în avion în iunie şi a venit să mă ajute să-mi revin după
atac. Împreună cu Mason.
— Acela trebuia să fiu eu!
S-a întors şi a ridicat toporul, lovind bradul atât de tare că
trunchiul a cedat în sfârşit şi copacul s-a prăbuşit. Aerul din jurul
nostru părea să vibreze când bradul uriaş a atins pământul.
— Ai terminat? am întrebat cu mâinile în şolduri şi cu capul
ridicat, plină de frustrare.
Ştia deja prea bine privirea aceea. I s-au prăbuşit umerii.
— Nu-mi place ideea că au avut alţi bărbaţi grijă de tine. OK?
 — Ştiu. Înţeleg. Mie nu-mi place că ţi-ai făcut de cap cu Gina.
Dar asta a rămas în trecut. Asta nu schimbă faptul că oamenii
ăştia înseamnă ceva pentru mine, chiar dacă în alt sens faţă de ce
au însemnat odinioară, şi tu o ştii foarte bine.
— Zici că vine şi logodnica lui? a întrebat Wes încet.
M-am dus lângă el şi i-am pus o mână pe umăr, în timp ce el
se uita fix la bradul căzut.
— Da, iubitule, logodnica lui, Amy, e încântătoare. Ştie şi ea ce
trecut avem şi nu ne poartă pică. Tai şi cu mine am reprezentat
ceva unul pentru celălalt timp de o lună din vieţile noastre. N-a
mai fost nimic mai mult din ziua în care m-am urcat în avion, la
sfârşitul lui mai. Mă căsătoresc cu tine peste două săptămâni. Ea
se căsătoreşte cu Tai peste şase luni. Suntem prieteni. Ţinem unul
la altul. Asta-i tot.
Am făcut tot ce mi-a stat în puteri ca să-mi exprim
sentimentele sincere în privinţa lui Tai. Ultimul lucru de care
aveam nevoie era ca Wes să fie gelos pe încă un bărbat din viaţa
mea. Îmi ajungea deja.
— Îmi pare rău. Numai... gândul la tine împreună cu altul mă
face să văd roşu în faţa ochilor. Nu e cinstit, dar ai dreptate. Avem
amândoi un trecut, iar tu ai fost grozavă când am încercat să o
ajut pe Gina să treacă peste traumă. Îmi pare rău. Mă ierţi?
S-a întors şi m-a luat de talie.
— O să te iert mereu. Şi o să-ţi arăt cât de tare după ce ducem
bradul ăsta la cabană şi ne dezgheţăm într-un duş fierbinte şi
aburind.
Am ridicat grăitor din sprâncene.
— Cum îţi sună asta?
S-a mişcat rapid şi, până să-mi dau seama, eram în braţele lui,
cu picioarele bălăngănindu-se şi cu gura lipită de a lui. Exact
unde voiam întotdeauna să fiu. S-a smuls cu un pocnet şi mi-a
lăsat picioarele să atingă din nou pământul.
— Sugerezi să facem sex de împăcare?
— Ăăă, da, la naiba, am chicotit eu, iar el m-a sărutat din nou.
 — Accept! Acum, ţine sania cât urc eu pe ea primul brad de
Crăciun al familiei noastre.
Wes şi cu mine am petrecut o oră bună târând bradul acela
spre cabană, săltându-l pe scări şi în curtea interioară, unde s-a
apucat să-l scuture multă vreme. S-ar părea că e necesar să
zgâlţâi al dracului de tare un brad adevărat ca să goneşti orice
potenţiali prieteni din pădure, ace căzute şi resturi de zăpadă.
Apoi – şi nu glumesc deloc – a adus un uscător, l-a aşezat pe un
suport jos şi a uscat bradul. Cum şi-ar fi uscat părul cu foehnul.
Întregul proces a fost fascinant, de la început până la sfârşit.
După aceea, am petrecut o oră întreagă în duş, giugiulindu-
ne. A fost de departe mai distractiv decât experienţa căutării
bradului, dar nu i-am împărtăşit această mică informaţie.
Apoi m-am aşezat pe canapea şi desfăceam cutii întregi de
ornamente, luminiţe şi alte decoraţiuni de Crăciun nu din una, nu
din două, ci din patru lăzi uriaşe. Pentru o familie care nu venea
atât de des la cabana asta, sigur o umpluseră cu toate obiectele
necesare într-un cămin. Decorasem deja poliţa şemineului în care
Wes aprinsese focul. Am aşezat strategic nişte coroniţe verzi cu
flori artificiale de crăciuniţă lângă suporturile din argint pentru
lumânări. Wes mi-a spus că erau un cadou de nuntă de la bunicii
lui pentru părinţii lui, când se căsătoriseră aceştia, cu mulţi ani în
urmă. Am etalat acele comori nepreţuite la înălţime şi am aprins
câteva lumânări roşii, ca să le fac şi mai atractive.
Împreună, Wes şi cu mine am încărcat bradul cu lumini şi o
mulţime de ornamente. Alături de decoraţiunile cumpărate din
magazin era şi o cutie cu unele speciale, lucrate manual. Pe spate
avea scrise numele lui Wes şi al Jeanannei.
Wes a zâmbit când am luat o mânuţă din ipsos. Fiecare deget
era pictat în altă culoare şi apoi stropit cu sclipici auriu. Pe spate
era numele lui Wes şi vârsta de cinci ani, cu caligrafia ordonată a
mamei lui.
— Când eram mici, mama ne punea pe mine şi pe Jeananna să
ne petrecem timpul aici făcând decoraţiuni de Crăciun. Apoi le
lăsa aici ca să le folosim şi la alt Crăciun petrecut în Aspen. Era o
tradiţie grozavă.
A ridicat mânuţa şi a zâmbit.
— Putem să facem şi noi la fel cu Isabel. Să o punem să creeze
una şi să o adăugăm în cutie.
Wes s-a trântit pe canapea lângă mine.
— Şi o să-i punem şi pe copiii noştri să facă asta într-o bună
zi.
Copii. Vorbiserăm un pic despre asta, dar nu mai mult de o
discuţie fugitivă în care căzuserăm de acord că ne doream
amândoi copii în viitor.
— Când vrei să avem copii, Wes? am întrebat eu, stresată în
privinţa răspunsului.
El mi-a luat mâna şi mi-a sărutat cu blândeţe fiecare
încheietură a degetelor. Era ceva ce ne făceam în mod obişnuit
unul altuia. Ceva numai al nostru.
— Depinde când vrei tu să iei o pauză. Dacă ar fi după mine,
imediat. Împlinesc treizeci şi unu de ani anul ăsta. Dar tu nu ai
decât douăzeci şi cinci şi ai toată cariera în faţă. Nu că ai avea
nevoie să munceşti, mi-a reamintit el.
— Ce-ar fi să ne luăm un an numai pentru noi şi apoi să avem
din nou discuţia asta, la anul pe vremea asta?
— E fixat, scumpo, a convenit Wes cu uşurinţă. Frate, chiar că
e uimitor.
— Ce simplu a fost, am glumit eu.
— Şi de ce n-ar fi? Căsnicia nu înseamnă că o singură
persoană obţine tot ce-şi doreşte. Părinţii mei au făcut
întotdeauna compromisuri unul cu altul. Cred că asta e cheia. Şi,
sincer, dacă o să simt dorinţa arzătoare de a avea copii, o să
vorbim despre asta. Să fim siguri că e ceva pentru care suntem
amândoi pregătiţi. Cred că e cea mai bună cale de a ne descurca
cu orice ar apărea. Tu nu crezi la fel? m-a întrebat el.
M-am gândit la asta răsucind încontinuu un alt ornament în
palmă.
 — Da, cred că ai dreptate. Dacă suntem sinceri şi dispuşi să
facem compromisuri, o să ne meargă bine.
A zâmbit şi m-a sărutat pe obraz.
— O să ne meargă mai mult decât bine. Atâta timp cât sunt
însurat cu tine, femeia visurilor mele, nu există nimic ce să nu
putem rezolva împreună.
Cuvintele lui mi-au transmis un fior de fericire care mi-a
înconjurat inima, învelind-o în bucurie. M-am întors spre
bărbatul meu şi l-am sărutat. Apoi am mai petrecut ceva timp
giugiulindu-ne pe canapea înainte să terminăm bradul. Tocmai
când Wes mă urcase în poala lui şi îşi băgase mâinile pe sub
puloverul meu, acoperindu-mi sânii cu ele, un sunet strident a
răsunat prin toată camera întunecată.
— Ce-i asta? am tresărit eu, cu mâinile sub puloverul lui.
M-a sărutat dulce.
— Soneria. A ajuns familia ta.
A ajuns familia mea. M-am rezemat de canapea, încă uşor
ameţită. Apoi m-a lovit. Ajunsese familia mea.
— Ura!
Am sărit în sus.
— A ajuns familia mea! Sunt aici! am zbierat alergând în
şosetele cu Moş Crăciun spre imensele uşi duble.
Am deschis larg uşile şi m-a întâmpinat figura încruntată a lui
Max.
— Doamne, dulceaţă. Mor de frig! Trebuia să alegi un loc cu
zăpadă pentru primul nostru Crăciun împreună, nu-i aşa? Era
musai! m-a dojenit Max, iar eu l-am apucat de gât şi l-am sărutat
pe obraz. În regulă, cred că te iert.
Avea obrajii roşii când i-am băgat înăuntru.
— Mads, am şoptit, fericită să o văd pe fata mea.
— Mia!
M-a cuprins cu braţele ei lungi şi m-a strâns de mi-a tăiat
răsuflarea.
— Mi-a fost atât de dor de tine!
Avea vocea răguşită de emoţie.
 — Nu-mi vine să cred că suntem în Colorado! E atât de tare!
— Tare ca gheaţa, mai bine zis, a spus Matt îmbrăţişându-mă
cu un singur braţ. Mulţumim pentru invitaţie, Mia!
— Eu vă mulţumesc că aţi venit, Matt.
Max a ieşit şi a urcat scările cu scaunul de maşină pentru
bebeluşi acoperit cu o păturică albastră. Mi l-a înmânat mie şi
cântărea o tonă. Cu ce naiba îl hrănesc pe nepotul meu? Am dat
păturica la o parte şi am aruncat o privire. Jackson zâmbea şi îşi
rodea mânuţa. Am dus copilul la căldura din living şi l-am aşezat
pe podea, lângă brad. Am tras păturica să se poată uita la
luminiţe, înainte de a mă întoarce să-mi ajut familia să descarce
bagajele.
După ce s-a liniştit toată lumea şi s-au servit băuturi calde
pentru toţi, familia ne-a ajutat pe mine şi pe Wes să terminăm
bradul. După cum bănuiam, lui Maddy îi plăcea la nebunie că
aveam un brad de Crăciun. Avea ochii mari în timp ce se uita fix
la produsul final. Am luat-o de talie şi mi-am lăsat capul pe
umărul ei.
— Frumos, nu-i aşa?
— Este, Mia. Chiar este. Mulţumesc. Pentru asta, pentru că ne-
ai strâns laolaltă. E... nici nu ştiu... înseamnă mult.
— Chiar e mult. Şi o să ne bucurăm împreună de asta, i-am
promis eu.
Max a venit şi s-a proptit între noi, iar noi ne-am lăsat
amândouă capetele pe umerii lui masivi. Exact cum îi plăcea
uriaşului. Înconjurat de familie. Ne-a tras mai aproape de el.
— Vorbim mâine despre ea, le-am spus amândurora. Dar nu
azi. Astăzi sărbătorim faptul că suntem o familie, luăm masa
împreună şi trăim magia sărbătorilor.
— De acord, a spus Maddy cu o voce mai aspră.
— Cum vor fetele mele. Membrii unei familii au grijă unii de
alţii.
Max şi-a încordat braţele şi ne-a strâns şi mai tare. Am oftat şi
m-am bucurat uitându-mă la primul pom de Crăciun împreună cu
sora mea şi cu fratele meu. Chiar dacă problema legată de mama
plutea ameninţătoare, tot aveam asta. Familie. Orice-ar fi. Vieţile
noastre erau mai puternice după ceea ce trăiserăm. Apreciam şi
mai mult ceea ce aveam. Zilele de genul acesteia erau ceva nou şi
aveam să port cu mine amintirile frumoase până în ziua morţii.

CAPITOLUL 7

Am terminat cu micul dejun, iar Wes şi Cyndi erau în

bucătărie şi strângeau vasele. Matt se juca cu Isabel, care
începuse deja să-i spună unchiul Matt, ceea ce el adora, din câte
mi-a spus Maddy. Fiind singur la părinţi, părea să-i facă mare
plăcere să aibă un nepot şi o nepoată. Asta îl făcea şi mai
simpatic, în opinia mea. Cunoştea valoarea familiei. Totuşi ar face
bine să nu aibă vreo idee să o lase însărcinată pe surioara mea
prea curând.
Max, Maddy şi cu mine stăteam pe colţar, cu faţa spre
şemineu. Maddy şi-a încrucişat picioarele lungi sub ea, eu m-am
aşezat picior peste picior. Max era cât se poate de serios.
Genunchii drepţi, cu coatele pe ei şi cu mâinile împreunate în
faţă.
— Aşa, fetelor, trebuie să hotărâm cum abordăm problema cu
mama. N-o mai tărăgănăm. Deci, Mia, spune-ne ce s-a întâmplat la
galerie.
Am povestit cât mi-am putut aminti, inclusiv faptul că am
plesnit-o, de care cu siguranţă nu eram mândră deloc, şi
încercarea ei demnă de milă de a susţine că nu ştia că Maddy e
copilul biologic al lui Jackson. Cum a susţinut că nu-şi aminteşte
nimic, nici măcar dăţile în care mă lua cu ea la cazinou ca să-şi
poată continua aventura de mulţi ani cu tatăl lui Max. Le-am
povestit că mi-a spus chiar că a făcut-o ca să fim noi în siguranţă
şi că nu cunoşteam toată povestea, ca şi cum ar fi ştiut ea vreun
lucru care să facă acceptabil ceea ce ne făcuse. Nici vorbă.
 Max şi-a dus pumnii strânşi la gură.
— Eu, unul, vreau să o revăd. Să-i spun ce-am de spus. Cred
că ar fi bine să mergem toţi trei. Să o ascultăm şi să ne asigurăm
că ne ascultă şi ea pe noi. Ce credeţi?
Nu m-am putut abţine să mă încrunt.
— Chiar crezi că o să-i pese?
Max a ridicat din umeri.
— Nu ştiu şi nici nu mă interesează. Nu e vorba numai de ea.
E vorba de noi, de ce-am trăit noi, şi avem dreptul să-i spunem în
faţă că a greşit faţă de noi. Maddy?
Mâna lui Maddy a căutat-o pe a mea şi ne-am împletit
degetele, oferindu-i sprijinul meu. Solidaritate de soră. Am avut
asta dintotdeauna. Acum aveam şi un frate şi trebuia să
deschidem uşa mai larg şi să-l lăsăm şi pe Max să intre. Teoretic,
nu mai eram doar ea şi cu mine. Erau şi Max, familia lui, Wes,
Matt... aveau cu toţii ceva de spus în privinţa acestei reuniuni
pentru că îi afecta pe cei pe care-i iubeau cel mai mult. Adică pe
noi.
Maddy a oftat adânc.
— Mie mi-e frică. Nici nu ştiu ce să-i spun unei persoane pe
care nici nu mi-o amintesc.
Abia dacă şoptea.
— Corect, a aprobat-o Max. Mia, crezi că i-ai spus tot ce aveai
de spus?
Am pufnit.
— Nu ştiu.
— Ei, dar ce ziceţi de asta? Veniţi amândouă cu mine, ca să-mi
fiţi alături, să-i pot spune mamei noastre ce am pe suflet.
A spus-o ca pe o declaraţie, dar avea, fără îndoială, o notă de
stres. Lui Max nu-i plăcea să ceară ajutor. În condiţii normale,
probabil că n-ar fi făcut-o niciodată. Această cerere m-a izbit ca
un vehicul de două tone care a dat înapoi şi m-a călcat din nou.
— Max...
Emoţia m-a sugrumat.
A clătinat din cap.
 — Acum, ştiu că voi două aţi fost abandonate şi că v-a rănit
tare. Asta mi-a făcut şi mie. Nici măcar nu a stat cât să-mi iasă
primul dinte. La naiba, femeia asta s-a topit înainte de a fi nevoie
să fiu tuns pentru prima oară. Aş vrea s-o văd. Să pun o faţă pe o
mamă numai cu numele. Chiar aş avea nevoie de surorile mele
acolo. Să mă susţină.
M-am ridicat în picioare, m-am dus lângă Max şi l-am
îmbrăţişat uşor.
— Îmi pare rău. Am fost egoistă. Nu e vorba numai de mine. E
vorba de noi toţi. Şi tu ai suferit. Şi ai dreptate. Trebuie să
mergem acolo ca un tot unitar. Pentru că asta suntem acum. O
familie. Corect?
— Să dea naiba dacă nu-i corect!
Avea o voce dură, tăioasă ca sticla.
Maddy s-a târât pe canapea şi s-a ghemuit lângă Max.
— Vreau să fiu acolo pentru tine. Atât timp cât tu eşti alături
de mine, şi eu sunt alături de tine. OK?
Avea ochii sticloşi şi trişti. Focul trosnea şi arunca scântei
reflectate în adâncimile acelea de un verde deschis.
— Atunci, s-a stabilit. Îl sun pe Kent Banks şi aranjez cu el, am
spus eu.
Max a încuviinţat din cap şi am rămas toţi trei, pierduţi în
gânduri, cu ochii la foc.

***
Kent Banks a fost dispus să ne întâlnim. A spus că trebuie să
ştim nişte lucruri înainte să aprobe o întâlnire faţă în faţă cu
mama noastră. La cererea lui, am ajuns cu toţii într-un separeu la
Taverna lui Zane. Wes şi Matt stăteau la bar, trăncănind cu
prietenul lui, Alex. Destul de aproape să fie cu ochii pe noi dacă
lucrurile o luau razna şi destul de departe ca să ne dea iluzia
intimităţii. Mă mai întâlnisem cu Kent. Mi se păruse ciudat, dar
inofensiv, chiar dacă era extrem de protector cu soţia lui. Tehnic
vorbind, nici măcar nu era însurat cu ea. Mă întreb dacă el ştia
asta. Eu ştiam pentru că ea nu se deranjase să divorţeze de tata în
toţi aceşti ani.
Tatăl meu. Am expirat uşor. O altă dezamăgire. Îmi ignora
apelurile încă de când plecasem din Vegas şi îl instalasem înapoi
în casă cu două asistente. Asistentele spuneau că răspunde bine
la tratament, dar că mental cade iarăşi în vechea lui depresie.
Avusesem credinţa că va rămâne puternic, că va ieşi din spirala
aceea nesfârşită de ură îndreptată împotriva lui însuşi, dar poate
că speram prea mult. În acest stadiu, trebuia doar să mă rog să se
ţină departe de băutură şi să-şi continue terapia. Făcusem mai
mult decât ar fi fost cazul în ultimul an şi cu siguranţă mai mult
decât ar fi meritat. Deja era treaba lui.
Învăţasem o lecţie foarte preţioasă din toate acestea.
Dragostea nu e mereu amabilă. Poate să fie dură, aspră şi lipsită
de coloană vertebrală, dar asta nu înseamnă că dispare. Mă
descurcam cu ea, iar Wes mă ajuta să trec peste rana emoţională
care mi-a rămas când femeia care mi-a dat viaţă m-a lăsat baltă.
Mi-a trecut un vânt rece peste faţă când a intrat Kent. Ne-a
zărit imediat. S-a aşezat pe locul lăsat liber din marginea
separeului. Nici unul dintre noi nu voia să stea prea aproape de
el, aşa că Maddy şi cu mine stăteam pe o parte, iar Max a avut
grijă să ocupe toată partea cealaltă cu trupul lui masiv. Dacă Kent
a observat tactica, nu a comentat nimic. Şi-a frecat mâinile,
alungând frigul din ele.
— Vă mulţumesc că aţi venit.
Max, ca mascul alfa la masă şi cel care avea cea mai mare
dorinţă să o vadă pe mama noastră, a vorbit primul.
— Sunt Maxwell Cunningham. Aţi cunoscut-o deja pe sora
mea, Mia Saunders. Ea este sora noastră mai mică, Madison
Saunders.
Şi eu, şi Maddy ne-am lipit câte un zâmbet pe feţe, dar nu i-
am întins mâna.
— Sunt sigur că doriţi să trec direct la subiect. Pentru asta,
trebuie să o iau de la început, a spus Kent cu o voce joasă şi
hotărâtă.
 Max a dat din cap că da şi i-a făcut semn să continue. Eu şi
Maddy am rămas tăcute. Kent a tras încet aer în piept.
— Când am cunoscut-o pe Meryl, se rătăcise, cutreiera pe la
ţară în ultimul hal. Era murdară, nu făcuse duş de zile întregi,
poate chiar de săptămâni. Mai târziu, am aflat că nu avea decât
câteva haine de schimb şi foarte puţine lucruri personale. Am
presupus că fugise de un bărbat violent şi, la acel moment, ea nu
m-a contrazis, lăsându-mă să cred ce era mai rău.
Am pufnit şi am dat ochii peste cap. Kent mi-a aruncat o
privire şi a continuat.
— Am cunoscut-o la biblioteca locală. Eu eram acolo ca să iau
o carte pe care o studiam pentru şcoală. Ea era acolo ca să se
încălzească.
Maddy m-a strâns de mână pe sub masă. Să audă că mama
suferise la fel de mult ca noi o lovea pe sora mea în sufletul ei bun
mai mult decât pe mine. Doar că era nefondat. Mama noastră
avea o casă călduroasă la care să se întoarcă: A ales să o
părăsească. Nu avea să primească milă din partea mea.
— În cele din urmă, am început să mă văd regulat cu ea la
bibliotecă. După o săptămână, mi-am dat seama că nu-şi
schimbase hainele, că părul ei era tot murdar şi, sincer să fiu,
puţea. Dar era ceva în ochii ei. O sclipire când se uita la mine care
m-a fermecat. Într-o zi, i-am spus să vină cu mine acasă, m-am
oferit să o ajut să scape de ceea ce fugea. Din nou, nu a negat, aşa
că am curăţat-o, am hrănit-o şi i-am oferit un acoperiş deasupra
capului. Zilele s-au transformat în săptămâni şi îmi făcea plăcere
să o am acolo. Mă ajuta cu şcoala, îmi făcea curat, gătea şi se
pricepea la artă.
— Unde vreţi să ajungeţi, domnule Banks? Asta nu ne spune
decât că v-a minţit aşa cum ne-a minţit şi pe noi. Nu era un om al
străzii din cauza circumstanţelor. Ci din cauza alegerii ei. Soţul ei,
tatăl meu, nu a atins-o niciodată nici măcar cu un deget.
Niciodată. Ea l-a distrus şi o să vă distrugă şi pe dumneavoastră,
am spus, umplând tot spaţiul de răutate.
Kent a clătinat teatral din cap.
 — Nu, vă rog. Ascultaţi-mă. Sunt lucruri pe care nu le ştiţi.
Max s-a aplecat spre el, aruncându-i o replică dură ca o lamă
de cuţit.
— Concluzia? Ajungeţi acolo.
Kent şi-a ridicat braţele în semn de rugăciune.
— Am observat după câteva luni că începuse să facă lucruri
ciudate. Iraţionale. Veneam acasă şi toată podeaua bucătăriei era
acoperită de făină şi ea dansa prin ea ca o balerină. Oamenii
normali nu fac asemenea lucruri vreodată. Meryl, pe de altă
parte, le făcea cu regularitate. Altă dată a turnat Palmolive pe
parchet şi folosea podeaua pe post de derdeluş.
— Da, asta seamănă cu mama noastră. Făcea mereu
asemenea lucruri. Ne dădea îngheţată la cină. Ne scotea afară în
frig să dansăm în ploaie în timpul furtunii. Tata lucra mult pe
vremea aia, ca să-i asigure tot ce-şi dorea, aşa că nu vedea prea
mult. Când venea el acasă, ea pleca adesea la cazinou ca să
danseze într-un spectacol. Au fost ani la rând ca nişte vapoare
trecând unul pe lângă altul în toiul nopţii.
Kent a dat din cap.
— Aşadar aţi văzut-o. Purtarea ciudată. Mai mult decât
ciudată, maniacală de-a dreptul. Ca şi cum îi săriseră toate
doagele deodată. Era mai mult decât exaltată, încât am crezut că
se droghează, sau mai mult decât deprimată, de credeam că e
nevoie de voinţa divină ca să se ridice din pat.
— Asta dacă sunteţi foarte blând, domnule Banks.
Mi-am amintit de un milion de momente din copilărie când
mama se purta ca o nebună, nu aşa cum ar fi trebuit să se poarte
o mamă. Totuşi, nimic din toate acestea nu conta, pentru că o
iubeam.
— Ce are asta de-a face cu ea acum? l-a întrerupt Max.
— Totul. Mi-a luat mult să o conving, dar în final a ajuns să fie
examinată de un psihiatru. Ştiaţi că mama dumneavoastră suferă
de o tulburare bipolară gravă? ne-a întrebat Kent.
La masă se lăsase aşa o linişte că auzeam respiraţia tuturor.
— Bipolară. Adică depresivă? a întrebat Max.
 Kent a clătinat cu seriozitate din cap.
— Suferă de depresie, da, dar e mai mult decât atât. Are
schimbări bruşte de dispoziţie. Dispoziţia ei se schimbă atât de
repede şi atât de profund că are nevoie de medicaţie serioasă ca
să reziste. Acum se descurcă foarte bine de când face tratament.
Poate să-şi păstreze o slujbă. În timpul procesului, am descoperit
că e o pictoriţă talentată şi că e în stare să ducă o viaţă fericită şi
liniştită. Aici, în Aspen, cu mine. Dispoziţia ei se mai schimbă, încă
suferă de depresii şi de manii, dar, cu medicaţie, ciclurile sunt
mai puţin severe şi survin mai puţin frecvent. Medicamentele le
controlează într-o oarecare măsură.
Kent a tras adânc aer în piept, părând că-şi adună gândurile,
ştiind, aparent, că ceea ce avea să ne spună în continuare nu avea
să fie bine primit.
— Nu ştiu dacă putea face asta înainte. Femeia care era pe
atunci, femeia pe care am cunoscut-o eu n-ar fi fost în stare
niciodată să crească un copil fără tratament medicamentos. Boala
ei era gravă şi fusese în mod clar netratată – şi nu te poţi trata
singur de ea – o bună parte a vieţii ei. Nu sunt surprins de
anumite lucruri pe care le-a făcut.
L-am privit pieziş.
Din nou, mâinile lui s-au strâns într-un gest de apărate.
— Nu spun că a fost corect ce v-a făcut. Ceea ce spun este că,
în absenţa tratamentului, în starea ei maniacală, putea să i se
pară perfect logic să-şi scoată copiii afară iarna să danseze prin
ploaie în timpul furtunii. Mania îşi creează propria logică,
propriile justificări cu privire la necesitatea unui lucru. Şi poate
să pară că au sens. În toţi acei ani, în mania ei, deşi s-ar putea ca
acţiunile ei să i se fi părut complet justificate, când înceta faza
maniacală şi se instala faza depresivă, îşi dădea seama că fiicele
ei erau sau fuseseră ude, că le era frig, foame şi că, în cel mai bun
caz, eşuase ca mamă, iar în cel mai rău, era un pericol pentru
copiii ei. Îşi duce crucea greşelilor ei în fiecare zi a vieţii.
A clătinat din cap când noi nu am răspuns nimic. Eu, personal,
habar nu aveam ce să spun. Atâtea gânduri, sentimente şi emoţii
îmi întunecau judecata, se agăţau cu ghearele de mine. Aveam
nevoie de timp să mă gândesc. Să procesez.
— Acum, chiar dacă întâlnirea de zilele trecute i-a provocat o
criză, tot vrea să vă vadă. Nu ştie că sunt aici şi ceilalţi, cu toate că
îmi închipui că o să vrea să vă vadă pe toţi. Să vă explice. Să vă
ceară iertare. Dar sunteţi cu toţii adulţi, cu percepţii de adulţi. Nu
puteţi uita ce s-a întâmplat în trecut, dar poate că veţi înţelege.
Este în primul rând, şi cel mai important, soţia mea. De aproape
paisprezece ani...
L-am întrerupt.
— Vă daţi seama că nu sunteţi căsătoriţi oficial. Nu a divorţat
niciodată de tatăl meu.
Aveam o voce joasă, dar tăioasă. Kent a dat din cap că da.
— Înţeleg că mariajul nostru nu este legitim, dar legalitatea
nu contează prea mult pentru mine. Am protejat-o de atâta
vreme pe această femeie şi voi continua să fac asta până când îmi
voi da ultima suflare. Aşa că, dacă nu vreţi decât să o distrugeţi,
cred că e mai bine să ne despărţim şi să mergem fiecare pe
drumul lui.
Şi-a aşezat mâinile pe masă într-un gest categoric.
Max s-a ridicat şi i-a întins mâna.
— Daţi-mi voie să stau de vorbă cu surorile mele. Vom
discuta şi vă vom contacta mai pe seară.
Kent s-a ridicat, i-a strâns mâna lui Max şi s-a încheiat la
geacă.
— Aştept veşti de la dumneavoastră. Ştiu că suferiţi cu toţii şi
că a fost un şoc ceea ce v-am spus astăzi. Şi pentru mine a fost,
dar uneori viaţa îţi face asta. Felul în care rezişti în faţa suferinţei
îţi defineşte caracterul.
Acestea au fost cuvintele de despărţire ale lui Kent. După ce
le-a rostit, s-a întors şi s-a îndreptat spre uşă fără să se uite
înapoi.
Max s-a aşezat la loc, oftând din rărunchi.
— Ei, ce părere aveţi?
Am ridicat din sprâncene.
 — Wes, iubitule, comanzi tu un rând de tequila, te rog? am
strigat.
— Mă ocup, a răspuns el, plasând comanda.
Chiar că se ocupa. În întregime şi cu un inel strălucitor de
logodnă pe deget, pe deasupra.
Maddy a zâmbit.
— Ultima oară când ai băut prea multă tequila ai ajuns să faci
un campionat de sex în camera alăturată, cu samoanul ăla tatuat
şi sexy, fără să-ţi dai seama că eram şi eu acolo.
Maddy mi-a amintit de noaptea de beţie din Hawaii cu Tai.
Campionat de sex. Numai surioara mea putea scoate ceva atât de
inocent ca să descrie o noapte de futai murdar, demn de un film
porno.
I-am tras un ghiont în braţ.
— Să nu repeţi asta când e Wes pe aproape, am şoptit în părul
ei mirosind a cireşe şi vanilie.
Max a rânjit şi a închis ochii.
— Nu e tocmai imaginea pe care mi-o doresc acum în minte.
Apreciez schimbarea subiectului, dar ce credeţi totuşi despre ce a
zis caraghiosul ăsta despre mama noastră?
Am oftat şi am tras-o pe Maddy mai aproape de mine,
dorindu-i sprijinul, gândindu-mă că şi ea s-ar putea să aibă
nevoie de al meu.
— Sinceră să fiu, nu-s prea sigură. Are sens, chiar are. Tot ce a
spus despre purtările ei ciudate e adevărat. Când mama era
exaltată, era sus, lângă stele, dar când era la pământ? Era greu de
suportat şi asta se întâmpla cu uşurinţă. Nu ştiam niciodată la ce
să ne aşteptăm din partea ei. În general, când nu era în ceea ce
numeşte el stări maniacale sau depresive, îşi schimba locul de
muncă, ne băga în datorii, uita lucruri, cum ar fi să vină să ne ia
de la şcoală, sau transforma mâncarea în scrum pentru că uita că
are ceva în cuptor. Comportamentul de care-mi amintesc eu se
potriveşte cu ce a povestit el.
— Şi asta schimbă ceea ce crezi despre ea?
Întrebarea de un milion de dolari. Am ridicat din umeri.
 — Poate. Un pic, probabil. Cu siguranţă că mă ajută să înţeleg
de ce era aşa cum era. Nu explică de ce a plecat. De ce nu a
discutat cu un medic despre problemele ei. De ce n-a cerut ajutor.
Când ne-a părăsit pe noi, avea binişor peste treizeci de ani. Cum
putea o asemenea boală să treacă neobservată atâţia ani? Nu-mi
place să spun asta, dar mi se pare teribil de convenabil.
Maddy şi-a ales acest moment să intervină.
— Dacă nu era în toate minţile, Mia, poate că de asta a plecat.
Poate considera că ne salvează? Că ştia că e ceva în neregulă cu
ea.
Max şi-a încleştat maxilarul.
— Asta nu justifică de ce m-a părăsit pe mine când eram
bebeluş ca să stea apoi zece ani cu tatăl vostru.
— Nu, nu justifică. Doar dacă nu cumva tatăl tău a văzut ceva
ce tatălui meu i-a scăpat. A insistat ca ea să primească ajutor şi ea
a evitat.
— Cred că n-o să ştim sigur până nu discutăm cu ea. Să-l sun
pe Kent să stabilim o dată de întâlnire? Aş prefera să facem asta
înainte de Crăciun, înainte să ajungă aici şi restul familiei. Cu
familia lui Matt cum a rămas? Vin şi ei? a întrebat-o Max pe
Maddy.
Ea a clătinat din cap că nu.
— Nu. De vreme ce Matt ne are pe mine şi pe noi toţi, au
plecat într-o croazieră pe care mureau de nerăbdare să o facă. Nu
au dorit până acum ca Matt să rămână singur, dar acum, când nu
mai e cazul, ne-au întrebat dacă ne-ar deranja dacă ar pleca. Le-
am urat distracţie plăcută, le-am spus că noi o să petrecem
sărbătorile cu voi, din moment ce e primul an. Dar că la anul
vrem să fim cu toţii. Dacă sunteţi şi voi de acord.
A lăsat bărbia în jos şi s-a uitat la mine, apoi şi la Max.
Am zâmbit şi am apucat-o de bărbie şi am silit-o să se uite la
mine.
— Hei, familia lui Matt e la fel de importantă ca a lui Wes şi a
lui Cyndi. Ne-am înţeles? O să facem tot posibilul să ne întâlnim
cu toţii de sărbători. La naiba, e loc destul aici. Şi, cu planurile lui
Wes şi ale lui Max pentru cele două ferme, o să fie loc destul şi în
Texas.
A făcut ochii mari.
— Ce planuri?
Max a zâmbit şi şi-a fixat mâinile sub bărbie.
— Wes vrea să cumpere una dintre casele şi terenul de lângă
casa noastră.
— Vă mutaţi în Texas?
Maddy a început să se foiască în scaun de parcă ar fi avut
furnici în chiloţi.
— Ăă. Nu. Da. Într-un fel. Max, ce naşpa eşti!
Am întins un deget acuzator spre el. El s-a mulţumit să
rânjească.
— Wes vrea să mai avem o casă. Ce loc mai bun decât acolo
unde se află Max şi familia lui? Şi, de vreme ce tu şi cu Matt aveţi
de gând să vă mutaţi în Texas peste câţiva ani, acolo vom fi.
— Vai, Doamne! Asta e minunat! O să-i am şi pe fratele, şi pe
sora mea în acelaşi loc.
A zâmbit atât de larg că a luminat întreaga încăpere.
Wes a venit spre noi cu o tavă de păhărele de tequila. Nu trei.
O tavă întreagă. Plină. A aşezat tava pe masă, şi-a tras un scaun şi
s-a aşezat. Matt s-a strecurat şi el în separeu şi s-a aşezat lângă
Max.
— Am auzit că trebuie să înceapă o băută tare. Îi dăm
drumul?
Wes a zâmbit. Adoram zâmbetul acela. Mă ducea cu gândul la
calm, la nuditate în pat şi la duminici leneşe care mă aşteptau.
Zile nesfârşite în care să iubesc şi să fiu iubită. Aşa avea să fie
viaţa mea cu Wes ca soţ. Abia aşteptam.
Am luat fiecare câte un păhărel.
— Pentru viitor, am spus eu.
— Pentru posibilităţi infinite, a zâmbit Maddy.
— Pentru familie, a încheiat Max.
Am băut toţi cinci şi am înfulecat tone de mâncare din pub
până când Matt s-a oferit să se oprească din băut şi să ne ducă pe
toţi acasă cu maşina. Ceilalţi am continuat să petrecem pentru că
primiserăm cu toţii o lovitură de trăsnet în privinţa mamei
noastre. Ce ne mai rămânea de făcut decât să trăim clipa? Şi asta
am şi făcut. Toată noaptea.

***
Kent a stabilit data discuţiei cu mama noastră cu două zile
înainte de Crăciun. Ziua ne apăsa pe toţi când Max a condus pe
aleea pietruită spre o cabană mare din bârne, foarte
asemănătoare cu aceea deţinută de familia lui Wes. Nici măcar nu
era departe de noi. Ne-a luat cinci minute să ajungem la casa lui
Kent şi Meryl Banks – Banks era numele pe care-l folosea ea
acum.
Kent a deschis uşa şi ne-a lăsat să intrăm într-un living
enorm. Avea ferestre ca să se vadă peisajul, dar nu un perete
întreg, ca la cabana lui Wes. Aceasta avea ferestre perfect
rotunde, ca acelea pe care le vezi pe un vapor, doar că mult mai
mari decât un hublou. Aceste ferestre aveau cel puţin un metru şi
jumătate în diametru, dacă nu mai mult. Un set de uşi franţuzeşti
mai la distanţă, dincolo de bucătăria modernă, păreau să dea
acces spre o grădină interioară. Bucătăria avea lustre bleumarin
jivrate care atârnau peste bucătăria complet albă. Singurele pete
de culoare erau luminile şi vasele din ceramică de pe blaturile de
lucru din granit. Totul era ultramodern şi totuşi părea familial.
Bucăţele de material textil întrerupeau din loc în loc albul din
living.
Cel mai uluitor element – şi punctul central al camerei – era
un tablou atârnat deasupra unui şemineu uriaş. Era o imagine
care copia exact peisajul din spatele casei, doar că în primăvară,
când locul era verde şi plin de culoare. Pictorul care îl făcuse avea
mult talent şi un ochi incredibil pentru detalii.
În capătul cel mai îndepărtat al colţarului supradimensionat
stătea mama noastră. Purta colanţi negri şi un pulover alb
lăbărţat. Avea părul atât de negru pe pulover. Strălucea de la
distanţă într-o nuanţă aproape albăstruie.
 — Veniţi şi luaţi loc, a arătat Kent spre canapele.
Am ocolit toţi trei prin spatele canapelei şi ne-am aşezat ca
un front comun faţă în faţă cu Meryl. Kent s-a aşezat lângă
partenera lui. Ea l-a apucat de mână şi l-a strâns în clipa în care s-
a aşezat. Am văzut cum i-a dispărut culoarea din degete când l-a
strâns de parcă ar fi fost pripon pentru sănătatea ei mentală.
Poate că şi era. Acum că ştiam că starea ei mentală era atât de
fragilă.
— Mia, mulţumesc că ai venit. Maxwell... Madison...
Vocea i s-a stins şi lacrimile au început să-i curgă pe faţă.
— Mă bucur atât de mult, n-am crezut că o să vă mai văd
vreodată...
S-a oprit, înghiţindu-şi un suspin. Kent i-a întins o batistă pe
care ea a folosit-o să-şi tamponeze ochii şi nasul.
— Sunteţi atât de... Doamne, sunteţi atât de incredibil de
frumoşi cu toţii, a spus ea pe un ton plin de uimire.
M-am uitat spre Maddy să văd ce face. Avea obrajii plini de
pete şi îi curgea nasul. Şi l-a şters cu mâneca. Eu? Mie nu-mi mai
rămăseseră lacrimi să plâng. Petrecusem ani întregi plângând din
cauza acestei femei şi, mai recent, zile întregi. Mă simţeam golită,
suptă.
— Ne bucurăm să o cunoaştem în sfârşit faţă în faţă pe femeia
care ne-a dat viaţă, a spus Max luând-o în braţe pe Maddy. Pentru
Maddy şi pentru mine, e practic prima oară.
Mama noastră a încuviinţat, lacrimile curgându-i şiroaie pe
faţă. Şi-a dres glasul.
— Ştiu că nimic din ce pot spune nu va înlătura vreodată
suferinţa pe care v-am produs-o...
Am strâns din dinţi, nedorind să fac din asta problema mea,
pentru că nu era doar a mea. Ne părăsise pe toţi.
— Dar acum mă simt mai bine şi pot înţelege ce daune am
produs. Ştiu, Mia, că eşti foarte furioasă pe mine şi, dacă aş fi ştiut
că plecând voi face mai mult rău decât rămânând, n-aş fi plecat
niciodată.
 — De ce-ai plecat? i-am pus singura întrebare pe care
muream să i-o pun de cincisprezece ani.
Şi-a umezit limba cu buzele şi s-a îndreptat de spate.
— Atunci nu gândeam clar. Erau momente în care mă
trezeam stând în bucătărie fără să ştiu ce fac. Multe telefoane de
la şcoală că nu am venit să te iau. Lipseam de la serviciu fără să-
mi dau seama. Într-o zi, am deschis ochii şi m-am trezit în
mijlocul autostrăzii, mergând desculţă spre deşert. Eram în
cămaşă de noapte. Tatăl tău lucra de noapte pe vremea aia, iar eu
tocmai părăsisem o slujbă într-un cazinou. Voi eraţi singure
acasă. Habar nu aveam unde mă aflu.
— Sună îngrozitor, a deschis Maddy gura, mereu prima care
să încerce să vindece suferinţa lumii şi a oamenilor din ea.
Meryl a încuviinţat din cap.
— A fost. Şi toate acele pierderi de timp, scăpările de
memorie, totul a dus la situaţii periculoase şi nu reuşeam să-mi
dau seama cum să le opresc. Ultima picătură a fost când eram
atât de deprimată că am băut o sticlă întreagă de whisky a tatălui
vostru. Eram convinsă că mă înşală.
Am pufnit. Ea a ridicat privirea şi s-a înroşit.
— Ştiu că eu îl înşelam pe el. Mă rog, nu ştiam exact. În mare
parte a timpului, eram confuză în ce priveşte persoana cu care
eram şi timpul în care trăiam. Dar, în orice caz, în acea ultimă
noapte am băut whiskyul. V-am urcat în maşină, fetelor, şi m-am
urcat la volan.
Max a strâns din fălci şi aproape că i-am auzit scrâşnetul
dinţilor în timp ce ea continua să vorbească.
— Cumva, am ieşit de pe autostradă şi am ajuns în deşert. Un
bun samaritean mi-a văzut maşina ieşind de pe autostradă, a
chemat poliţia şi m-a urmărit. În cele din urmă, maşina s-a oprit.
Eu adormisem la volan. Au venit poliţiştii, v-au luat pe voi,
fetelor, şi m-au arestat. Tatăl vostru m-a scos pe cauţiune şi urma
să răspund în faţa legii pentru punerea în pericol a vieţilor unor
copii şi poate să fac şi închisoare. Numai că...
 — Ai plecat, am terminat eu fraza, înfigând cu răutate un
pumnal în inima ei.
— Pe atunci nu ştiam că sunt bolnavă. Nimeni nu ştia.

CAPITOLUL 8

— Şi în privinţa mea? a întrebat-o Max.

Şi eu mă întrebam exact acelaşi lucru. Max a clarificat.
— M-ai părăsit cu cinci ani înainte de a-l cunoaşte pe Michael
Saunders.
Meryl a tras încet aer în piept şi şi-a şters nasul.
— Aşa e. Asta am făcut. Jackson era un om bun. Voia să aibă
grijă de mine, să ne facem o familie. În acel moment, eu încă mai
credeam că o să ajung o dansatoare celebră. Nu trebuie să uiţi că
boala mea era necontrolată şi haotică pe atunci. Gândurile mele
erau mereu talmeş-balmeş. Credeam că Jackson vrea să mă ţină
într-o colivie aurită. Să mă lege de casă făcându-i copii.
El a pufnit.
— Să te lege de casă?
— Nu mă înţelegi.
Plângea mai tare.
— Am rămas gravidă cu tine imediat după ce l-am cunoscut
pe Jackson. Boala mea nu era sub control. Nu aveam încredere în
nimeni. Îl iubeam pe Jackson, dar nu eram îndrăgostită de el. Nu
genul acela de dragoste eternă. Eram tot mai confuză cu fiecare
zi. Nu ştiam ce se întâmplă. Psihiatrul meu de aici mi-a spus că
probabil au fost depresii post-natale, complicate de starea mea
mentală mult mai extremă. Când hormonii unei femei sunt atât
de daţi peste cap şi mai e şi bipolară, rezultatul poate fi
dezastruos.
— Da, cred că dezastruos e cuvântul care sintetizează
situaţia, a spus Max sec.
 — Asta nu înseamnă că nu-mi păsa, că nu te iubeam, Maxwell.
Te iubeam! Te iubesc! Foarte mult. Dar nu ştiam cum să am grijă
de tine. Aveam o mulţime de gânduri urâte despre Jackson,
gânduri de sinucidere şi a de te ucide pe tine. Am făcut singurul
lucru pe care puteam să-l fac...
Au început să-i cadă şi mai multe lacrimi şi să-i curgă nasul.
— Adică să pleci, a spus el simplu.
Cuvintele lui m-au izbit şi au făcut bestia care-mi mârâia în
piept să ridice capul şi să observe.
Ea a dat din cap că da.
— Ştiam că Jackson are bani, putere şi sprijin. Putea să aibă
grijă de tine până când îmi reveneam eu. Dar asta nu s-a
întâmplat niciodată. Şi apoi, când l-am cunoscut pe Michael, el era
atât de bun şi de iubitor. A avut grijă de mine. M-a divinizat.
A suspinat şi a sughiţat.
— La început, eram amândoi aiuriţi şi diferiţi şi asta îmi
plăcea la noi. Eram noi doi împotriva lumii. Şi apoi, dintr-o toană,
într-una din fazele mele maniacale, ne-am căsătorit într-o capelă
din Vegas. La scurt timp după ce ne-am căsătorit, am rămas
gravidă cu Mia. Şi, mă rog... restul îl ştiţi.
A suspinat şi şi-a şters lacrimile.
— Cum se face că nu ne-ai contactat niciodată? a întrebat-o
Maddy cu o voce înceată şi tristă.
— O, iubito, am vrut. În fiecare zi. Dar îmi era teamă. Teamă
de ce o să spuneţi. Teamă de ce o să spună Michael. Teamă că o să
ajung la puşcărie. Şi apoi mi-a fost teamă că o să-l pierd pe Kent.
Singurul bărbat care a văzut ce era în neregulă şi m-a ajutat.
— Deci dumneavoastră n-aţi ştiut de noi? l-am întrebat pe
Kent.
El a clătinat din cap că nu.
— Nu. Meryl a avut o criză când te-a văzut pentru prima dată
în emisiunea doctorului Hoffman. Apoi a început să curgă tot. Tot
adevărul. În cele din urmă, am contactat televiziunea. Le-am spus
că sunt tatăl tău vitreg şi că ştiu unde e mama ta de mult pierdută
şi că vreau să reunesc familia.
 Am oftat, scoţând tot aerul din plămâni. Nenorocita de
Shandi. Puteam fi preveniţi din timp de bomba asta. Abia
aşteptam să-mi pun mâinile în jurul gâtului ei mic şi slăbănog.
— Ce sperai să obţii cu asta? am întrebat rece, cu ochii aţintiţi
asupra femeii dărâmate din faţa mea.
Din nefericire, bestiei dinăuntrul meu nu-i păsa nici cât negru
sub unghie că suferea. Noi trei suferiserăm ani la rând, cât ea
stătuse în pădure, pictând fericită peisaje şi pierzând timpul ca
pictoriţă şi soţie casnică şi fără răspunderi. Dar avusese
răspunderi. Unele de care fugise încă de la început.
Şi-a trecut mâna în sus şi în jos peste coapsă.
— Ăăă... nu m-am gândit aşa departe. Eram preocupată în
primul rând să-mi ridic greutatea care mi-a stat pe piept de
cincisprezece ani. Şi jur că nu aveam idee de paternitatea ta,
Madison. Beam foarte mult pe vremea aia. Ca să-mi amorţesc
durerea. Jackson venea prin oraş cu afaceri şi încerca adesea să
mă facă să mă întorc în Texas, dar l-am refuzat. I-am spus că m-
am căsătorit cu altcineva. Că o am pe Mia.
A zâmbit uşor în direcţia mea.
— Vizitele lui erau o ceaţă de exaltare şi depresie indusă de
alcool. Abia dacă mi le amintesc.
Maddy a dat din cap că da, jucându-se cu inelul de logodnă,
răsucindu-l neîncetat pe deget.
— Cred că ar fi trebuit să-mi dau seama. Văzându-vă unul
lângă altul... e incredibil cât de tare semănaţi cu Jackson. Ar fi fost
atât de mândru să te cunoască, Madison.
Maddy a dat din nou din cap şi apoi i s-au prăbuşit umerii.
Max a cuprins-o, iar ea şi-a îngropat capul în umărul lui şi a
început să plângă.
Am îndreptat degetul mare spre ei.
— Vezi asta?
Ochii îngroziţi ai lui Meryl s-au mărit.
— Asta ai lăsat în urmă. Nu sunt sigură că ne putem întoarce
după ce ni s-a întâmplat... tuturor.
 Meryl şi-a trecut limba peste buze şi s-a muşcat de buza de
jos.
— Văd. Cred că speranţa mea cea mai mare ar fi să o putem
lua de la început. Ştiu că nu voi fi niciodată mama pe care v-aţi
dorit-o sau pe care o meritaţi, dar sunt mama voastră şi aş vrea
să încerc să vă cunosc. Dacă-mi daţi voie.
Am ridicat din umeri, neştiind ce să răspund. O urâsem atât
de multă vreme şi aveam atâta pică pe ea pentru că ne-a
abandonat că îmi era greu să accept pur şi simplu noile informaţii
şi să şterg totul cu buretele. Am înţeles că era bolnavă psihic. Din
punct de vedere logic, am înţeles şi că mult din ce făcuse nu era
din vina ei. Asta nu schimba însă ani şi ani de suferinţă de depăşit
înainte de a fi în stare să găsesc în mine compasiunea necesară ca
să am din nou o relaţie cu ea.
Vocea lui Max a răsunat aspră, ca un bolovan pe asfalt.
— În ceea ce mă priveşte, eu aş vrea să încerc.
Meryl a clipit şi a zâmbit.
Normal că voia. Max era chintesenţa bărbatului de familie.
Familia însemna totul pentru el şi ierta repede, iubea şi mai
repede. Era darul lui cel mai de preţ şi defectul care-l făcea cel
mai vulnerabil. Mi-aş fi dorit să semăn mai mult cu el.
— Soţia mea, Cyndi, şi cu mine avem doi copii. Isabel are cinci
ani şi Jackson abia a împlinit două luni. Ar fi frumos pentru ei să-
şi cunoască bunica.
Meryl şi-a dus mâinile la buze. Lacrimile au pornit din nou, ca
la robinet.
— Nepoţi. O, Doamne, Kent, avem nepoţi! a spus ea
exuberantă, fericirea îmbrăcându-i fiecare cuvânt.
Pieptul lui Max s-a umflat cu mândrie vizibilă.
Am închis ochii şi am aşteptat, apoi am auzit vocea
tremurătoare a lui Maddy.
— Şi eu. Aş vrea să încerc. Dar o să fie greu. Chiar nu te
cunosc. Şi... ăăă... eu şi logodnicul meu locuim în Las Vegas. Mia e
în Malibu şi Max e în Texas.
Vocea lui Meryl tremura de speranţă când i-a răspuns.
 — E în regulă. Putem începe prin a vorbi la telefon şi a ne
scrie e-mail-uri. Apoi poate eu şi Kent putem veni în vizită.
Galeria mea merge bine. Am bani puşi deoparte şi i-aş putea
folosi pentru biletele de avion.
Kent i-a masat umerii.
— Vrei să-ţi vezi copiii şi nepoţii, Meryl. Nu mă deranjează
deloc să zbor cu tine acolo. Avem tot timpul din lume să reparăm
greşeli, draga mea.
Îh. Voiam să îi dispreţuiesc pe amândoi. Kent se dovedea a fi
un bărbat bun, încurajator şi răbdător. Ar fi fost un bunic
excelent pentru copiii lui Max.
În acel moment, toţi ochii erau aţintiţi asupra mea. I-am
închis pe ai mei, nedorind să fiu judecată pentru sentimentele
mele. Eu avusesem ani în care să o iubesc şi mai mulţi ani în care
să-mi fie dor de ea şi... în cele din urmă, să o urăsc.
— Mia? a întrebat mama noastră. Şi tu? Mai e vreo parte din
tine care îmi duce dorul, care îşi doreşte ca lucrurile să fi stat
altfel?
Vocea i s-a stins şi au urmat şi mai multe suspine. Am strâns
pumnii, înfigându-mi unghiile în carnea moale a palmelor.
— Ţi-am dus dorul în fiecare zi ani la rând. De fiecare dată
când un băiat m-a făcut să sufăr, mi-a lipsit mama mea. În fiecare
zi în care tata a uitat să ne dea de mâncare, mi-a lipsit mama mea.
În fiecare zi în care tata turna băutură pe gât şi cădea în uitarea
lui de beţiv, mi-a lipsit mama mea. În toţi anii ăia de lipsuri. A
trebuit să-l îngrijesc pe tata şi să-i fiu lui Maddy şi mamă, şi soră.
Din cauza ta, am furat, am stat nemâncată de mai multe ori decât
pot ţine socoteala şi am minţit fiecare consilier şcolar şi cadru
medical în parte cu privire la statutul nostru.
Meryl a oftat.
— Îmi pare atât, atât de rău...
— Sunt sigură că-ţi pare rău. Şi mie îmi pare rău că a trebuit
să fur când eram abia o adolescentă. Îmi pare rău că a trebuit să
spăl rufe în chiuveta cu detergent de vase la doisprezece ani. Îmi
pare rău că sora mea şi cu mine nu am avut niciodată un Crăciun
adevărat sau aniversări în care mama noastră să-şi răsfeţe
fetiţele aşa cum se întâmpla cu toate prietenele noastre. Dar cel
mai tare, mamă – am scuipat cuvântul printre dinţii încleştaţi –,
îmi pare rău că n-am fost suficient pentru tine cât să cauţi ajutor.
Că tata n-a fost suficient de bărbat să ia problema în mâini şi să te
ajute. Nu doar pentru tine şi pentru el, ci şi pentru noi. Pentru
Maddy şi pentru mine. Nici nu ştiu de unde să încep să-ţi explic ce
nebunie a fost să aflu că am un frate cu cinci ani mai mare decât
mine. Douăzeci şi cinci de ani, mamă! am scrâşnit printre dinţi.
Douăzeci şi cinci de ani în care l-aş fi putut avea pe Max. Ai idee
măcar cât de bogate ne-ar fi fost vieţile dacă am fi ştiut de
existenţa lui? Acum el înseamnă totul pentru noi. Şi tu... tu l-ai
ascuns de noi. Bolnavă psihic sau nu. Ştiai că ai un fiu şi n-ai scos
o vorbă despre asta. Fie şi numai pentru asta, nu ştiu dacă te voi
putea ierta vreodată, sau dacă am loc acum în inima mea pentru
tine. Poate pe viitor, dar astăzi cu siguranţă nu!
Cu asta, m-am ridicat în picioare. Tremuram din toate
încheieturile.
— Vă aştept în maşină, i-am spus lui Max, care se ridicase
deja, odată cu Maddy.
Probabil că avea de gând să mă împiedice să o plesnesc din
nou. Mi-o doream. Vai, cât îmi doream, dar nu avea să-mi uşureze
durerea din inimă. Nu avea să repare gaura pe care ea mi-o
făcuse acolo cu atâţia ani în urmă. Numai timpul putea vindeca
asemenea răni.
— Îmi pare rău, s-a tânguit Meryl în urma mea.
Nu m-am întors. Am preferat să umplu toate crăpăturile din
inimă pe care mi le deschisese revederea mamei. Le-am îndesat
cu câlţi şi beton, le-am acoperit cu ipsos şi mi-am încrucişat
braţele în jurul pieptului, ca o cuşcă de protecţie. Nu avea să
dărâme zidul acesta. Nu încă.
Dacă era să spun drept, indiferent de boala sau de tulburarea
ei, aveam nevoie să-i pese mai mult de mine decât de sine însăşi.
Ceea ce îmi imaginez că e dificil cu o problemă ca a ei, dar eu
aveam nevoie de oameni cu voinţă puternică în lumea mea,
oameni care îşi puneau gâtul unul pentru altul. În acest moment,
nu aveam loc să adun bucăţile trecutului cu o femeie care nu
făcuse decât să mă lase baltă.
Tremurul îmi zgâlţâia trupul când am intrat pe tăcute în
cabană şi m-am dus direct în camera mea. Când am ajuns acolo,
mi-am scos toate hainele, în afară de bustieră şi de pantalonii
scurţi băieţeşti pe care îi purtasem pe dedesubt. Am tras
cuvertura groasă şi m-am băgat în pat. Strângând perna lui Wes,
mi-am afundat faţa în parfumul lui. Înainte să-mi dau seama ce se
întâmplă, un trup cald s-a lipit de al meu şi un braţ puternic mi-a
înconjurat pieptul.
— Vrei să vorbim despre asta? m-a întrebat Wes.
I-am ridicat mâna, i-am dus degetele la buze şi i le-am sărutat
unul câte unul.
— Nu chiar.
— Vrei să ne futem? m-a întrebat pe un ton de glumă.
Vechiul Wes revenea cu fiecare zi. Eram mai mult decât
recunoscătoare pentru miracolul lui medical şi mental.
Am oftat relaxată.
— Nu chiar.
A început să mă gâdile pe gât cu nasul lui cald.
— Nu chiar. Ăsta o să fie răspunsul tău la orice toată ziua?
Am ridicat din umeri.
— Posibil.
— Scumpo, trebuie să vorbeşti despre asta. Spune-mi ce se
întâmplă în căpşorul ăla frumos al tău.
Ca să-şi susţină punctul de vedere, mi-a pus o mână pe cap şi
a început să-mi maseze scalpul. Masajul era divin şi ce-mi trebuia
ca să scap de o parte din stresul care se acumulase după
întâlnirea cu Meryl.
— Sunt o persoană rea, am recunoscut eu.
Degetele lui s-au oprit o clipă pe capul meu, dar apoi au
reînceput.
— Nu eşti. Spune-mi cine ţi-a băgat ideea asta în cap, ca să-l
găsesc şi să-i trag un pumn.
 Am chicotit. Atât de protector.
— Păi, n-ar trebui să cauţi prea departe, pentru că eu sunt aia.
Şi-a trecut degetele prin părul meu, pe toată lungimea,
împrăştiindu-mi-l pe umăr.
— OK, atunci explică-mi de ce femeia pe care o iubesc, femeia
pe care o ador, femeia pe care o idolatrizez are aşa o părere
proastă despre ea?
Doamne, cât îl iubeam. Chiar şi în asemenea momente, în care
în mod normal m-aş ascunde, aş fugi de orice legătură la nivel
personal, el era cel care reuşea să treacă de bariera mea. În
maşină, Maddy şi Max încercaseră amândoi să discute cu mine,
să-şi dea seama ce simt, dar îi expediasem. De fapt, am fost destul
de răutăcioasă cu ei, spunându-le să mă lase în rahatul meu şi să-
şi vadă de treabă. Nu a fost unul dintre momentele mele cele mai
demne de mândrie.
I-am sărutat din nou încheieturile degetelor, lipindu-mi
buzele de greutatea şi pielea familiară.
— Max şi Maddy sunt amândoi dispuşi să o primească înapoi
pe Meryl.
— Şi asta te face pe tine o persoană rea pentru că...?
A lăsat întrebarea neterminată, ca să completez eu.
— Pentru că eu nu vreau să o primesc înapoi. Încă sunt al
dracului de furioasă. Sunt şi mai furioasă acum decât înainte.
Adică înţeleg că nu are tot timpul controlul asupra minţii ei, dar
cum rămâne cu momentele în care îl avea? Cum rămâne cu
momentele în care a fost lucidă? Putea să ne caute, să ne sune, să
vadă ce-i fac copiii. Putea să divorţeze de tata ca el să poată
merge mai departe. Plecarea ei a lăsat o gaură imensă în căminul
Saunders, una care n-o să se poată umple niciodată. Şi ce e şi mai
rău e că nu ştiu dacă o interesează partea asta. Doar că am fost
lăsaţi să ne descurcăm singuri din cauza bolii ei, dar e mai mult
de atât.
— E în regulă să fii furioasă. La naiba, iubito, şi eu sunt furios
pentru tine. Dar, în cele din urmă, furia asta o să se domolească şi
atunci, cine ştie?
 — Şi cum rămâne cu faptul că nu ne-a spus niciodată nimic
despre Maxwell? După părerea mea, n-are nici o scuză. Dacă
Jackson Cunningham nu-mi menţiona numele şi datele personale
în testamentul lui, n-am fi ştiut niciodată nimic despre Max. N-ar
fi existat o reuniune fericită de familie, nici un nepot şi nici o
nepoată. Nici o fermă din Texas care să ne fie cămin departe de
casă.
Wes a gemut lipit de gâtul meu, apoi mi l-a sărutat.
— Te înţeleg şi ai dreptate. Cred că putea găsi o cale să facă
lumină în privinţa asta. Şi, dacă a fost în tratament o bună parte
din timpul petrecut alături de Kent, înseamnă că a avut mintea
clară în cea mai mare parte a timpului de când a plecat. De ce nu
v-a căutat atunci?
Atunci i-am povestit lui Wes despre condusul sub influenţa
alcoolului şi despre acuzaţiile de punere a vieţilor copiilor în
pericol, dar pe bune? Ai făcut-o, plăteşte! Posibilitatea ca statul
Nevada să arunce după gratii o femeie diagnosticată cu tulburare
bipolară la scurt timp după acest incident era minimă spre zero.
În plus, cunoşteam o grămadă de oameni prinşi conducând sub
influenţa alcoolului şi care n-au făcut închisoare. Sigur,
chestiunea celor doi copii pe bancheta din spate şi punerea
vieţilor lor în pericol probabil că ar fi ţinut-o o vreme departe de
copiii ei, dar măcar am fi ştiut unde e. Am fi ştiut despre Max.
Tata n-ar fi devenit distrusul alcoolic care era acum. Cel puţin,
exista o posibilitate în acest sens.
— Uite ce e, Mia, nu poţi să te învinovăţeşti pentru că simţi
ceea ce simţi. Ai văzut mai multe şi ai trecut prin mai multe
dificultăţi din cauza abandonului ei. Trebuie să treacă un timp să
poţi filtra informaţia prin capul ăsta tare.
Mi-a frecat capul şi eu am scos un geamăt.
— Nu te mai chinui, bine? Ai trecut prin multe. Cu toţii am
trecut în ultimele luni.
Am dat din cap că da, m-am întors şi mi-am apăsat capul pe
pieptul lui acoperit de tricou. Mirosea a lipici şi biscuiţi în formă
de peştişori. Am tras aer în piept.
 — De ce miroşi ca un copil de cinci ani la grădiniţă?
A rânjit.
— Cyndi, Matt şi cu mine am făcut ornamente manuale
împreună cu Isabel. Ai fi interesată să faci şi tu primul tău
ornament pentru bradul nostru?
A zâmbit, iar eu m-am aplecat suficient de tare cât să-i sărut
zâmbetul acela. S-a adâncit imediat şi apoi m-am tras la o parte.
— Creăm amintiri?
Am ridicat dintr-o sprânceană. A zâmbit şi a dat din cap că da.
— Ai face bine s-o crezi. Toate frumoase.
— Îmi faci o cacao cu lapte?
M-am bosumflat, împingându-mi buza de jos în afară. Wes nu
putea refuza un botic.
— Îţi fac orice-ţi aduce zâmbetul înapoi pe faţă şi spiritul
Crăciunului înapoi în suflet.
— Te iubesc. Ştii asta, da?
Mi-a dat la o parte o şuviţă de păr.
— Nu sunt sigură că puteam îndura toate astea fără ajutorul
tău. Faci totul să pară mai uşor. Aş putea să mă lupt cu lumea atât
timp cât eşti lângă mine.
M-a sărutat pe vârful nasului.
— Aşa şi trebuie să fie. Tu crezi că nu mi-ai salvat mie fundul
când am venit acasă din Indonezia?
Ochii lui s-au întunecat, îngustându-se.
— Mia, Doamne. Puteam s-o iau razna urât de tot dacă nu te-
ai fi pus la dispoziţia mea. Câte ţi-am făcut. Ce mi-ai permis să-ţi
fac... mă termină. Tu m-ai readus la viaţă de una singură.
— Nu-mi datorezi nimic. Nu uita, dau şi eu, dai şi tu. Atât timp
cât suntem împreună, o să avem mereu tot ce avem nevoie.
Am zâmbit şi mi-am frecat nasul de al lui.
— Acum, nu am nevoie decât de o cană uriaşă de cacao, nişte
şosete de Crăciun, muzică de Crăciun, un râset de copil şi familia
mea. Eşti gata să-mi oferi toate astea? l-am provocat.
Wes s-a mişcat rapid, m-a ridicat şi m-a aşezat în fund la
marginea patului. S-a dus la şifonier şi a scos nişte colanţi pentru
yoga şi mi i-a aruncat. Apoi s-a dus la sertarul cu şosete zăpăcite
şi a scos o pereche de şosete cu degete, lungi până la genunchi,
verde cu roşu, cu punctişoare albe pe ele şi cu degetele maro. Mai
aveau pe ele o pereche de ochi negri şi, în dreptul gleznelor, o
minge mare de un roşu strălucitor. Nu erau şosete pe care să le
porţi la pantofi, dar erau foarte amuzante. Ginelle mi le
cumpărase şi îmi spusese „să-mi fac de cap cu Rudolph “.
Wes m-a ajutat să-mi pun şosetele şi a adăugat una dintre
bluzoanele lui termale cu mânecă lungă peste bustieră.
— Eşti suficient de delicioasă încât să te mănânc, a murmurat
el.
Am râs cu sughiţuri, uitându-mă la imaginea pe care o
ofeream. Nu ştiam cum poate iubi aşa o tută, dar eram cu
siguranţă recunoscătoare. M-a luat de mână şi am ieşit din
cameră, îndreptându-ne spre living.
Maddy era ghemuită pe canapea cu Matt, privind focul. Cyndi
se juca într-o parte cu bebeluşul, mângâindu-l. Isabel se chinuia
cu un alt ornament şi Max o ajuta. Toţi ochii s-au întors spre mine
când am intrat în cameră.
Era timpul. Trebuia să mă deschid în faţa tuturor acelor
oameni care mă iubeau şi să speram că reacţia lor nu avea să fie
mai mult decât puteam îndura.
— În regulă, am terminat cu bosumflatul. Încă sunt furioasă
pe mama noastră. Nu sunt pregătită să am de-a face cu ea în viaţa
mea de zi cu zi, dar am foarte mare nevoie de voi toţi. Aşa că,
dacă-mi iertaţi îmbufnarea şi ghearele, voi spune că îmi pare rău
şi că sper că puteţi trece peste asta.
Max a zâmbit.
— Hei, surioară, vrei să facem un ornament? Bell are deja
unul gata pentru mătuşica Mia.
Am aruncat o privire spre Maddy, iar ea zâmbea cu gura până
la urechi.
— Cea mai frumoasă fată din lume, am spus eu înecată de
mândrie de cât de mult îi iubeam pe ea şi pe Max că trecuseră
peste tot ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
 — Dar numai când zâmbeşte! a ţipat Isabel de la masă. O ştiu
pe asta. Mi-o spune mie tati!
M-am dus la Isabel, m-am aplecat şi i-am sărutat creştetul
blond.
— Chiar aşa? am cerut confirmarea, uitându-mă în ochii lui
Max.
— Da. Am învăţat-o de la o femeie înţeleaptă pe care o ştiu, a
recunoscut el.
Să aflu că fratele meu învăţa lucruri de la mine şi le
împărtăşea fiicei sale mi-a încălzit sufletul în toate modurile
necesare cu putinţă.
În scurtă vreme, a început muzica de Crăciun şi am cântat cu
toţii colinde. Câteva clipe mai târziu, în faţa mea a apărut o cană
aburindă de ciocolată caldă, una de mărimea unui castron de
supă.
— Pentru regina mea, mi-a făcut Wes cu ochiul.
— O, reginele! a ţipat Isabel. Am o coroană pentru tine,
mătuşică. Uite, asta e pentru tine, asta e pentru Maddy şi asta e
pentru mămica mea. Putem fi toate regine şi prinţese de
Crăciunul ăsta!
Isabel jumătate ţipa, jumătate chicotea.
Am zâmbit şi am luat coroana micuţă din burete. În jurul lui
Isabel erau pixuri cu pastă strălucitoare, lipici, bijuterii şi aşa mai
departe. Toate lucrurile de care avea nevoie un artizan ca să
producă un pic de veselie de Crăciun lucrată la domiciliu. Micuţa
adorată era în raiul artizanilor. Eu, pe de altă parte, habar nu
aveam ce am de făcut. Aşa că m-am aşezat lângă nepoata mea şi
am lăsat o fetiţă de cinci ani să mă înveţe cum să fac un
ornament.
Lăsând la o parte problemele cu mama, se dovedea a fi deja
cel mai frumos Crăciun pe care l-am trăit vreodată, îmbunătăţit şi
mai mult de faptul că mâine, de Ajun, avea să ajungă aici şi familia
lui Wes. Puseserăm la cale un festin. Cyndi avea să gătească
bestial un curcan cu umplutură de casă, în timp ce eu plănuiam să
trec prin viaţă fără amintirea dezgustătoare a introducerii
mâinilor într-un stârv de pasăre. Cu toate că adoram gustul,
numai conceptul în sine îmi dădea tremurici. Aveam de gând, în
schimb, să coc nişte bunătăţi la cuptor împreună cu Maddy. Noi
două puteam coace aproape orice.
Un dar pe care probabil că îl moşteniserăm de la o balerină
care presăra pe jos faină.
Era probabil singura trăsătură de la femeia care ne-a dat
viaţă. Poate că arăt ca mama mea, dar nu semăn cu ea sub nici o
formă. N-aş fi niciodată o femeie pe care nu se poate conta în nici
o situaţie.

CAPITOLUL 9

— Clopoţeii sună şi Batman asudă, Robin s-a ouat. Batmobilu-

i făr’ o roată, Joker s-a uşchit pe poartă, hei! striga Isabel din
fundul plămânilor bătând la fiecare uşă de pe coridor.
Am gemut, m-am întors pe o parte şi m-am ridicat.
— N-o să avem niciodată copii.
Wes a chicotit, m-a tras în jos de talie şi s-a ghemuit lângă
mine. Doamne, era delicios de cald. Îmi împungea fundul cu o
erecţie matinală apreciabilă.
Cu un rânjet malefic, m-am strecurat de lângă el şi am sărit
din pat.
— Nu se poate! Nu, nu! Ne păstrăm pentru mâine seară. Am o
ţinută special pregătită şi mor de nerăbdare să o port pentru tine
de Crăciun.
— Şi de ce ar însemna asta că nu pot să ţi-o trag acum?
Şi-a împreunat sprâncenele. M-am întors şi am scos hainele
cu care aveam de gând să mă îmbrac astăzi. O pereche de jeanşi
mulaţi de culoare închisă, cizme UGG de culoarea părului de
cămilă şi un pulover cu anchior, bărbătesc. Simplu, dar destul de
drăguţ să-mi întâlnesc socrii şi să petrec sărbătorile cu ei.
 Am oftat.
— Pentru că vreau să mă păstrez. Acum, hai, ridică-te din pat.
Hai să facem duş şi să trecem la ajutat la bucătărie. Familia ta
ajunge aici peste câteva ore şi vreau să arate totul perfect.
Wes s-a dat jos din pat. Avea numai o pereche de boxeri
vişinii pe el şi o erecţie. Doamne, masculul ăsta e sex pe două
picioare.
Când m-a surprins holbându-mă la el şi lingându-mi buzele,
şi-a cântărit scula grea şi ouăle cu o mână pe sub chiloţi. Sunt
destul de sigură că mi s-a scurs o picătură de salivă pe bărbie.
— Una scurtă la duş? m-a întrebat el trăgându-mi tricoul
peste cap.
Am înghiţit în sec sonor.
— O, da. Una scurtă la duş să fie, am cedat eu.
A chicotit şi m-a împins prin uşa deschisă a cabinei de duş.

***
Muzică de Crăciun. Avem.
Decoraţiuni. Avem.
Bunătăţi pe masă. Avem.
Prăjiturile coapte în cuptor la frigider. Avem.
— Cum stăm cu curcanul, dar cu toate celelalte? am întrebat-
o pe Cyndi în timp ce ea storcea un soi de sos pe uriaşa pasăre
aurie.
— Exact la timp. O să fie gata în vreo două ore. O să bag la
cuptor cartofii, fasolea verde şi chiflele mai aproape de
momentul mesei.
Am aruncat o privire spre brad şi am mutat câteva
ornamente, dorind ca totul să fie perfect.
— Iubito, relaxează-te. Mamei o să-i placă la nebunie, mi-a
spus Wes, surprinzându-mă în accesul de tulburare obsesiv-
compulsivă.
O trăsătură pe care nu ştiam că o am.
Doamne, cât de mult speram că aşa va fi. Claire Channing o fi
bogată, o fi un fluture de societate în cercuri de bani gata, dar e şi
o mamă adevărată. A avut grijă să-şi crească fiica şi fiul cu
moralitate, valori şi etica muncii. Claire ştia şi să gătească bestial,
motiv pentru de majoritatea mâncărurilor se ocupa Cyndi, nu eu.
Totuşi, aveam de gând să o cuceresc cu deserturile mele
extraordinare.
— Vreau să fie totul perfect, am spus în şoaptă.
Wes m-a luat în braţe şi şi-a lăsat capul pe umărul meu. Ne-
am uitat amândoi îndelung la brad. Trebuia să-mi recunosc asta.
Bradul sclipea de parcă era ieşit direct din paginile unei reviste
cu decoraţiuni pentru casă. Cel puţin aşa mi se părea mie. Era
amestecul ideal de creaţii făcute în casă şi ornamente tradiţionale
superbe pe care clanul Channing le deţinea de ani buni.
— Mia, este perfect. Singurul lucru care o interesează pe
mama e să fie alături de familia ei de Crăciun. Toate astea – a
arătat spre brad, spre decoraţiuni, spre bunătăţile pe care le
înşirasem cu râvnă – reprezintă doar un bonus.
Am inhalat şi expirat încet.
— Dacă spui tu. Vreau doar să ştie că sunt în stare să-ţi ofer o
viaţă bună. Că sărbătorile noastre o să fie pline de familie şi de
frumuseţe.
A râs cu faţa în umărul meu şi m-a sărutat pe gât.
— Şi chiar aşa o să fie. Ai făcut o treabă extraordinară.
Am întins braţele şi l-am strâns mai tare auzind uşa urmată
de nişte picioare încălţate cu cizme tropăind pe hol.
— Au ajuns.
A zâmbit şi mi-a lipit un sărut neglijent pe gât înainte de a se
lua după mica torpilă blondă ca să-şi întâmpine familia.
Am aşteptat câteva minute chinuitoare, aranjând încă o dată
decoraţiunile de pe măsuţa de cafea înainte să intre cu toţii.
Charles a intrat primul, cu braţele desfăcute larg, şi m-a tras
într-o îmbrăţişare de urs.
— Mia, Crăciun fericit! Unde-i băutura? O să avem nevoie de
ea după aterizarea asta. Jur că pilotul ăla şi-a luat permisul de
zbor de la şcoala ajutătoare, după cum a manevrat avionul prin
turbulenţe. Groaznic.
 Max a ridicat o sticlă de vin şi una de bere mai departe de noi.
— V-am rezolvat, domnule Channing, a strigat el.
— Ăsta-i semnalul meu, a spus Charles după ce m-a sărutat
pe obraz, apoi s-a dus să-l cunoască pe fratele meu.
Nu aveam nevoie să le fac cunoştinţă. Max se descurca singur.
Claire a intrat în încăpere dându-şi pe spate părul blond
deschis.
— Mia, cât mă bucur să te văd.
A venit la mine şi m-a îmbrăţişat strâns. Îi simţeam părul rece
pe nas şi i-am inhalat mirosul de piersici, caise, trandafir şi mosc.
Combinaţia găsită într-un parfum despre care am aflat ulterior că
se numea Trésor. Când s-a tras la o parte, avea ochii mari. S-a
plimbat încet prin cameră. Îşi întindea degetele fine să atingă o
coroniţă strălucitoare, să mângâie ghirlandele de pe poliţa
şemineului, apoi s-a oprit brusc în faţa bradului, jucându-se cu un
ornament realizat manual.
— Incredibil. De ani de zile n-a mai arătat atât de vesel. Când
ai avut timp să faci toate astea? m-a întrebat ea.
Tensiunea nervoasă pe care o simţeam s-a ridicat şi s-a risipit
când i-am povestit cum m-a dus Wes să tăiem primul meu brad
de Crăciun.
— Primul tău brad de Crăciun? N-are cum să fie primul.
Mi-am muşcat buza şi m-am uitat în altă parte, neştiind
niciodată cum să mă descurc cu lipsa de calitate a creşterii mele.
A venit Maddy, şi-a agăţat un braţ de umărul meu şi a întins
cealaltă mână.
— Familia noastră nu ţinea sărbătorile de iarnă, dar nouă ne
plac. Eu sunt Madison Saunders, sora Miei. Am auzit o mulţime de
lucruri minunate despre dumneavoastră, doamnă Channing.
Here she comes to save the day!3 Vechia melodie de la Mighty
Mouse mi-a răsunat în cap. Am strâns-o de talie pe sora mea,
mulţumindu-i pe tăcute că a schimbat subiectul. Nu-mi plăcea să
vorbesc cu nimeni despre ceea ce ne-a lipsit când eram copii, în
special nu cu cineva care a avut de toate. Mă făcea să mă simt
3
Iat-o venind să salveze situaţia!
măruntă, cu toate că ştiam că n-ar fi trebuit. Nu era ca şi cum aş fi
putut să fac ceva în privinţa asta.
Claire şi Maddy au mai schimbat câteva cuvinte până când
Claire s-a uitat cu mai multă atenţie la poliţa şemineului. Şi-a
trecut vârfurile degetelor peste suporturile pentru lumânări.
— Doamne, aici erau astea! a oftat ea. Charles, le mai ţii
minte? a întrebat suficient de tare cât să o audă uriaşul ei.
Charles a venit lângă soţia lui şi a luat-o de talie cu un braţ.
— Dar de nuntă de la părinţii mei. Mă întrebam de ce nu le-
am mai văzut de o vreme. Acum îmi aduc aminte, le-am adus aici
să sărbătorim primul Crăciun ca familie cu patru membri, mai
ştii?
Ea şi-a dus mâna la frunte.
— Vai, Doamne, acum îmi amintesc. Le-am căutat ani la rând
şi au fost aici tot timpul.
— Le-am găsit amestecate într-o cutie de pâine plină cu
ornamente, am zâmbit eu.
— Asta explică totul.
A dat ochii peste cap, aruncându-i o privire soţului ei.
— Cine s-ar gândi că nişte suporturi pentru lumânări
nepreţuite ar fi într-o cutie veche de pâine?
A chicotit şi şi-a pocnit soţul în umăr, în mod evident
învinovăţindu-l pe el pentru greşeală.
— Crezi că eu am făcut asta? a râs el cu o voce încărcată de
vinovăţie.
— Cine altcineva? Copiii erau bebeluşi.
A clătinat din cap şi şi-a concentrat atenţia asupra
suporturilor.
— Indiferent de ce s-a întâmplat, suntem încântaţi că le-ai
găsit.
— Eu zic să le laşi la vedere tot anul. Dacă sunt importante
pentru voi, dacă vă amintesc de o zi importantă şi oameni
importanţi, de ce nu le-aţi lăsa să vă înfrumuseţeze căminul tot
timpul?
 Am ridicat din umeri, apoi m-a cuprins imediat o căldură care
m-a furnicat de sus până jos pe şira spinării, dându-mi seama ce
spusesem. La naiba. Mia-fără-filtru la dispoziţia dumneavoastră.
— Adică... ăăă... dacă vreţi.
Am închis ochii şi am simţit căldura măturându-mi pieptul,
gâtul şi oprindu-se în obraji.
— Ai mare dreptate. Când plecăm, le luăm cu noi şi le aşezăm
pe poliţa căminului acasă, Charles, i-a spus ea soţului ei.
— Cum doreşti tu, dragă.
A sărutat-o pe tâmplă.
Uf! Am evitat glonţul! Claire s-a întors şi m-a luat de braţ.
— Eşti o fată cu adevărat deşteaptă. Acum, fata asta deşteaptă
îi poate oferi un pahar cu vin unei bătrâne? Zborul a fost pur şi
simplu un coşmar.
S-a încruntat. Până şi încruntarea ei era rafinament şi poezie.
Probabil şi pentru că era în glumă şi nu ţinea mult.
Wes avusese dreptate. Îmi făcusem probleme ca să-i
impresionez şi reuşisem, dar nu pentru asta erau aici. Voiau să ne
cunoască familia la fel de mult cum voiam şi noi să ne apropiem
de a lor.

***
Două ore şi câteva pahare cu vin mai târziu, s-a servit cina.
Cyndi şi Max se depăşiseră pe ei înşişi. Fiecare fel de mâncare era
mai bun decât cel dinainte. Curcanul a fost suculent şi sosul
sublim. Sunt destul de sigură că am mâncat greutatea mea în
curcan şi umplutură făcută în casă.
Masa era voioasă şi zgomotoasă. Exact cum îmi plăcea. Maddy
stătea de-o parte a mea şi Wes de cealaltă. Împreună, priveam
magia de a fi alături de cei iubiţi în cea mai deplină încântare.
— Avem o familie acum, Mads, i-am şoptit eu.
Vocea i-a sunat încet când s-a aplecat spre mine.
— N-am crezut niciodată că o să avem parte de ceva atât de
frumos. N-am de gând să o consider un dat.
Am strâns-o de mână.
 — Nici eu.
— Hei, ce tot şuşotiţi voi două acolo? ne-a întrebat Wes în
glumă.
Am clătinat din cap.
— Nimic. Doar ne bucurăm de seara asta.
Wes s-a aplecat şi şi-a trecut buzele peste ale mele într-un
sărut simplu. Fiecare sărut de la Wes însemna ceva. Totuşi,
acesta a fost cel mai bun. Pentru că a fost în timpul cinei de Ajun,
unde familiile noastre s-au amestecat pentru prima dată.
Peter, soţul Jeanannei, şi-a dres glasul sonor şi s-a ridicat cu
paharul în mână. A bătut uşor în cristal cu cuţitaşul pentru uns.
Toate privirile s-au întors spre el. Şi-a lăsat paharul pe masă
şi a pus un braţ pe umerii Jeanannei.
— Avem de făcut un anunţ.
Ochii lui Claire s-au umplut îndată de lacrimi. Jeananna
zâmbea atât de larg că i se vedeau gingiile.
— Dă-i drumul, i-a sugerat ea soţului ei, cu vocea întretăiată,
în timp ce lacrimile îi curgeau pe faţă.
— O să avem un copil, a spus Peter.
Înainte să-i iasă bine din gură cuvântul copil, atât Wes cât şi
Claire s-au ridicat şi s-au dus în partea cealaltă a mesei.
— Bestial! a spus Maddy ridicând paharul cu şampanie.
Am ciocnit cu ea şi am băut amândouă până la fund.
— Felicitări, oameni buni! E extraordinar, am spus eu.
Wes şi-a îmbrăţişat sora.
— Eu şi Mia suntem foarte fericiţi pentru voi.
În acel moment, am realizat dimensiunea completă a acelui
„eu şi Mia “. Wes şi cu mine nu eram doar împreună. Eram un noi,
o echipă unită. După ce aveam să ne căsătorim săptămâna
viitoare, avea să ni se spună „familia Channing “. Nu mai fusesem
familia nu-ştiu-care până acum. Şi trebuia să recunosc, în timp
ce-l priveam pe Wes îmbrăţişându-şi familia şi atingând uşor
abdomenul încă plat al surorii sale, că să fiu parte din ceva mai
mare, dintr-o familie iubitoare, era tot ceea ce conta cu adevărat.
Acum am înţeles.
 Astăzi, fiind cu Max şi cu clanul lui, cu Maddy, cu bărbatul ei şi
cu familia lui Wes, am conştientizat. Nu mai înotam într-un lac
mic, cu numai câţiva oameni spre care puteam întinde mâna.
Acum eram într-un ocean unde toată lumea din jurul meu era
dispusă să-mi întindă o mână, să-mi arunce un colac de salvare
atunci când apele vieţii deveneau prea dificil de străbătut.
Eram fericită. Cu adevărat, minunat, sublim de fericită.
Am stat toţi doisprezece în jurul bradului, privind-o pe Isabel
ieşindu-şi din minţi la vederea muntelui de cadouri aduse de
Moşul. Nu trebuie să mai spun că şi eu şi Maddy îi cumpăraserăm
cadouri, dar, aşa cum s-a dovedit, la fel şi Claire şi Jeananna. Erau
încântate să meargă la cumpărături pentru o fetiţă şi o făcuseră
în stil mare.
— Slavă Domnului că ai avion privat, Max, am chicotit eu,
uitându-mă cum Isabel desfăcea alte accesorii Barbie şi ţipa de
bucurie aşa cum făcuse la fiecare cadou în parte.
Max a expirat cu putere.
— Surioară, pe bune. O să umplem cala numai cu cadourile ei.
Apoi un ţipăt puternic ne-a speriat pe toţi.
— Tati! Am o coroană în mărime naturală, cum poartă
prinţesele!
— Vai, dar e super-drăguţă, Bell.
Max s-a uitat pieziş.
— Stai aşa, lasă-mă să mă uit şi eu la aia.
A luat tiara, nu chiar o coroană, ceea ce nu reprezenta nici o
diferenţă pentru un copil de cinci ani. Max a studiat-o la lumina
ferestrei.
— Cine ţi-a adus asta, scumpo?
Am clătinat din cap că nu, pentru că eu îi adusesem accesorii
gălăgioase de trupă rock Barbie. Maddy a arătat spre setul de
călătorie cu şevalet şi acuarele. Claire a arătat spre alt cadou, încă
nedesfăcut, la fel şi Jeananna.
— Dă-mi-o s-o văd şi eu, păpuşă, am spus, iar ea mi-a întins
tiara, sărind în sus în pijamaua ei roz cu şosete.
 Tiara era încrustată cu o colecţie de cristale. M-am uitat pe
interior şi am remarcat firma. Swarovski. La naiba! Era o tiară cu
cristale adevărate. Una pe care o poartă la nunţi sau la baluri
sofisticate femeile bogate, nu una dintre cele false pe care le poţi
lua din raionul cu costume de la Target.
— Al cui nume era pe pachet, scumpo? am întrebat-o eu.
Isabel a ridicat din umeri şi şi-a trântit-o pe cap, zimţii
afundându-se frumos în buclele ei. Apoi şi-a dus mâinile
împreunate la piept şi s-a răsucit aşa cum numai o adevărată
prinţesă ar putea să o facă. Dacă ar fi avut şi rochie de bal, chiar
aş fi crezut asta.
Wes s-a aşezat pe braţul canapelei şi mi-a întins o ceaşcă de
cafea proaspătă. Îmi venea să-l mănânc în pantalonii de pijama
din flanel şi cu bluza termică. Dacă nu l-aş fi devorat noaptea
trecută, acum mi-ar fi curs balele. Înţepăturile de durere dintre
picioare mi-au amintit cât de tare mi-o trăsese, dar nu m-au oprit
să-mi fac planuri pentru seară. Poate că mă făcuse să ridic
interdicţia de sex pe care am încercat să i-o impun în pregătirea
pentru această seară, dar eu aveam să ies victorioasă în noaptea
asta.
— Văd că ai primit coroana de la mine. Îţi stă splendid, Bell, i-
a spus el nepoatei noastre.
Şi eu, şi Max ne-am uitat la Wes. Maddy a pufnit, clătinând din
cap. Claire a zâmbit dulce.
— Ce? a întrebat Wes, deloc conştient de şocul nostru la
cadoul lui extraordinar de ostentativ.
— I-ai cumpărat o tiară adevărată din cristale Swarovski unei
fetiţe de cinci ani? l-am întrebat eu.
S-a uitat de la stânga la dreapta. Nimeni nu a spus nimic.
— Păi, da. Adoră să fie prinţesă. O prinţesă are nevoie de o
coroană corespunzătoare, iar cele din magazinele de jucării erau
hidoase. Se vedea lipiciul. Asta – a arătat spre tiara nouă şi
strălucitoare – m-a asigurat bijutierul că n-o să se dezlipească şi
că a fost făcută de un adevărat meşteşugar.
— Eşti incorigibil.
 Am început să râd, clătinând din cap.
— Pariez că a costat mai mult decât un bilet dus-întors de
vacanţă în Europa.
A ridicat din umeri, fără să-mi înţeleagă punctul de vedere.
— Uită-te la ea. O adoră. Eşti doar geloasă pentru că i-am luat
un cadou mai mişto decât al tău.
L-am bătut pe coapsă.
— Aşa e, iubitule, sunt geloasă, am spus eu împingându-l.
Wes a rânjit, s-a lăsat în genunchi şi a început să scotocească
printre cadourile ambalate. A găsit restul cadourilor cumpărate
de el şi le-a oferit fiecăruia. Credeam că am cumpărat eu pentru
toată lumea, dar se pare că nu. Se ocupase personal să-şi facă
propriile cumpărături. De reţinut: discută cu soţul tău la anul
despre cumpărăturile de Crăciun ca să nu luaţi dubluri.
— Nu fi geloasă. Ţi-am luat şi ţie ceva strălucitor.
Am ridicat mâna stângă, etalându-mi inelul de logodnă.
— Am primit deja ceva strălucitor.
— Acela nu e cadoul tău de Crăciun. Hai, desfă-l.
Era ambalat în hârtie aurie cu roşu. Am desfăcut-o şi am găsit
înăuntru o cutie de bijuterii. M-am încruntat spre Wes. Ştie că nu
sunt genul de fată care să se aştepte la o grămadă de bijuterii, nici
să şi le dorească.
— Ai încredere în mine.
Mi-a mângâiat obrazul cu un deget şi mi-a dat părul după
ureche, aşa cum făcea adesea.
Am deschis cutia şi înăuntru era o inimioară din platină. Nu
era dreaptă. Stătea pieziş pe lanţ. Centrul era decupat ca să se
poată vedea pielea sau bluza prin inimă. Colierul era uluitor.
— Întoarce-o şi citeşte inscripţia.
Genunchiul îi sălta neregulat, fie de entuziasm, fie de nervi. Aş
risca să spun că era vorba de prima.
Tu eşti stăpâna inimii mele.
Inscripţia simplă curgea de-a lungul inimioarei subţiri.
Simplă, dar avea un înţeles mult mai adânc. Am înghiţit în sec în
timp ce mi s-a strâns inima în mărime naturală.
 — Îţi place? m-a întrebat el.
Am închis ochii, încercând să nu plâng. Nu voiam ca restul
familiei să mă vadă în lacrimi. În loc de asta, m-am ridicat, i-am
cuprins obrajii în palme şi l-am sărutat pe gură. Vreme de două
minute, ne-am sărutat în faţa unei încăperi pline cu oameni. Nu
oameni oarecare. Familiile noastre. M-am gândit că e un
antrenament bun pentru ei pentru tot restul vieţilor noastre. Wes
şi cu mine aveam să ne arătăm destul de des afecţiunea în public,
în asemenea momente, n-aş fi fost în stare să mă stăpânesc.
— Mai lăsaţi ceva şi pentru nuntă, a mormăit Max suficient de
tare încât să-mi amintesc unde eram.
M-am îndepărtat. Ochii lui Wes erau de un verde strălucitor.
— Îi place, a şoptit el.
Ca să încerc să-mi ţin emoţiile sub control, am rugat-o pe
Isabel să mă ajute să sap prin maldărele de cadouri de Crăciun ca
să-i găsesc darul lui Wes.
I-am întins cadoul meu. A rânjit când a văzut o cutiuţă nu cu
mult mai mare decât aceea pe care mi-o dăduse el. A sfâşiat
hârtia exact la fel ca Isabel. Asta mi-a mai oferit o informaţie
despre acest bărbat. Îi plac cadourile. Am notat asta pentru alte
ocazii, plănuind deja să-l răsfăţ de ziua lui, dacă tot îi provoacă
aşa o încântare.
A deschis cutia. Înăuntru erau o curea lată din piele maro şi
un ceas placat cu aur alb.
— Mia, e incredibil. Cu siguranţă ceva ce o să port... a izbucnit
el.
— Întoarce-l, l-am îndemnat.
Pe spate, cu o caligrafie pretenţioasă, erau două rânduri.
Pentru că ţi-ai amintit de mine...
Sunt a ta. Mia.
A înghiţit atât de încet că nu eram sigură ce să înţeleg din
asta.
— Există un singur dar pe care l-am primit şi care să fie mai
bun ca ăsta.
 A tras aer în piept şi a ridicat capul. Avea ochii blânzi şi plini
de voioşie.
— Darul iubirii tale.
Am zâmbit şi l-am sărutat din nou.

***
Mult mai târziu, în aceeaşi seară, am deschis uşa de la baie
purtând ultimul cadou de Crăciun pentru Wes. Aveam sânii
ridicaţi într-un sutien push-up din catifea roşie cu margine albă
pufoasă. Partea de jos era o fustiţă minusculă care nici măcar nu-
mi acoperea complet fesele. Aveam o pereche de ciorapi cu bandă
adezivă roşii şi eram încălţată în pantofi cu toc-cui foarte înalţi,
din piele. Nu erau pantofi cu care să mergi. Erau pantofi în care să
ţi-o tragi. Părul meu era o încâlceală de bucle de abanos lăsate să
cadă pe spate, gâdilându-mă chiar deasupra fundului. Îmi
pusesem şi o pălărioară asortată de Crăciuniţă ca să-mi
completeze aspectul.
M-am sprijinit de cadrul uşii de la baie, cu lumina din spatele
meu strălucind pe pat. Wes stătea întins, complet gol, cu scula
deja întărită şi cu o picătură prelingându-se din vârf. Futu-i! Îmi
venea să-l ling de la rădăcină la vârf şi înapoi. Să-l iau cu tot
trupul meu şi să-i arăt cât de mult a însemnat ziua de azi pentru
mine. Cât de mult mi-a schimbat viaţa în bine. Să-l fac să simtă cu
fiecare împingere, cu fiecare sărut, cu fiecare atingere ceea ce
simţeam eu în măduva spinării.
Păstrându-mi sănătatea mintală, am întins o mână deasupra
capului şi mi-am arcuit corpul provocator.
— Ai fost cuminte sau obraznic anul ăsta, băieţel?
Am coborât vocea, ca să fiu sigură că aude dorinţa din fiecare
cuvinţel. A început să gâfâie când m-a văzut.
— Futu-i!
— Aşadaaar, obraznic?
Am chicotit. A întins braţele, strângând pumnii, ca şi cum nu
se putea stăpâni.
 — Amândouă! Acum vino încoace şi lasă-mă să-mi desfac
cadoul, a mormăit el, apucând scula groasă în mână.
Voiam să mă las în genunchi şi să mă târăsc până la el, aşa că
asta am şi făcut. Şi-a pierdut minţile... şi apoi mi le-am pierdut şi
eu pe ale mele.
S-a dovedit că tipul meu era cu siguranţă obraznic, dar, o, atât
de bun.

CAPITOLUL 10

Iubita mea Mia, îmi pare rău că nu ţi-am răspuns la telefon

luna asta. Nu vreau ca problemele mele să-ţi afecteze viaţa mai
mult decât au făcut-o deja.
Mia, sunt un om distrus. Ştiam dinainte că am o problemă cu
alcoolul. Înţelegeam că drumul pe care mergeam nu era sănătos şi
că putea ajunge să mă ucidă. Anul trecut pe vremea asta nu-mi
păsa. O pierdusem deja pe mama ta. Vă pierdusem pe voi, fetelor,
împingându-vă să vă îndepărtaţi de mine. Ar fi fost simplu să
termin cu toate. Acum ştiu că asta ar fi fost calea de ieşire cea mai
uşoară.
Tu şi Madison n-ar fi trebuit să treceţi niciodată prin ceea ce v-
am făcut eu să înduraţi. Gândul că ai lucrat pentru Millie ca să mă
salvezi pe mine, ca să-mi plăteşti datoriile, face să-mi tremure
carnea pe mine. Nu vreau să mai fiu niciodată o asemenea povară
pentru tine sau pentru sora ta. Aşa că, deocamdată, încerc să-mi
dau seama ce trebuie să fac. Cum sau dacă mă pot schimba
vreodată.
Te voi contacta după ce-mi dau seama. Trăieşte-ţi viaţa
deocamdată. Nu-ţi face griji în privinţa mea. Te-aş ruga să veghezi
asupra surorii tale, dar ar fi o cerere stupidă. Ai fost un părinte
mai bun pentru ea decât am fost vreodată eu sau mama ei.
 Mia, sper că bărbatul acesta şi viaţa din California te fac
fericită. Îmi doresc asta pentru tine. Fericire. Tu, mai mult decât
oricine altcineva, meriţi un final fericit.
Te iubesc mai mult decât vei şti vreodată.
Tata

Lacrimile îmi curgeau pe faţă în timp ce reciteam scrisoarea

pe care o primisem cu câteva zile în urmă. Atâtea sentimente
contradictorii îmi umblau prin minte, atât de mult zgomot. Cum
să renunţ? După ani de zile în care am avut grijă de tata, se
presupune că trebuie să înceapă să nu-mi mai pese? Să uit că am
un tată?
Poate că asta e şi ideea măreaţă. Cu siguranţă e ceea ce afirmă
el în scrisoare. Să-mi trăiesc viaţa. Să merg mai departe fără să-
mi fac griji în privinţa lui. Ultima oară când am făcut asta, omul a
ajuns să aibă o datorie de un milion de dolari şi curul meu a ajuns
în biroul mătuşii Millie, vânzându-mi compania cui licita mai
mult. Nu mai sunt fata aceea. Nu mai pot fi vreodată fata aceea.
Mâine urmează să mă căsătoresc cu Weston Charles
Channing al III-lea. Nu va mai exista o Mia Saunders. În locul ei,
va apărea o femeie măritată. O femeie mai bună, pentru că voi
avea puterea iubirii lui Wes alături de mine în toate privinţele.
Inclusiv în legătură cu felul în care am să abordez problema cu
tatăl meu pe viitor.
Cu cât mă gândeam mai mult la cuvintele lui, cu atât mă
înfuriam mai tare. Cum îndrăzneşte să-mi scrie ca să mă
expedieze? Scrisoarea de adio era destul de comică, dar destul de
potrivită, pentru că şi eu folosisem aceeaşi metodă cu majoritatea
clienţilor mei. Bănuiesc că am învăţat genul ăsta de pasivitate de
la bunul şi bătrânul meu tată.
Încă mă irita. Mâine aveam să mă căsătoresc. Ştiam că i-ar fi
dificil să călătorească, dar m-aş fi aşteptat să facă efortul. Wes
avea de gând să-i trimită un avion privat, să plătească asistentele
să-l ajute în călătorie, doar ca eu să-l am la nuntă pe tatăl meu.
Era singura zi din viaţa mea când aveam nevoie să fie prezent.
Aveam nevoie să-i pese mai mult de mine decât de sine însuşi. L-
am vrut lângă mine pentru o singură zi binecuvântată a existenţei
mele, iar el n-a fost în stare. Ştia că mă căsătoresc pe 1 ianuarie.
Discutaserăm despre faptul că s-ar putea să nu fie în stare să
călătorească atât de curând după perioada petrecută în spital.
Jurase cu cerul şi pământul că nimic nu avea să-l oprească să-şi
vadă fata căsătorindu-se. Şi apoi am primit această scrisoare.
M-am uitat din balconul nostru la întinderea oceanului
dormitorului. Oamenii se agitau pe partea plană a plajei,
pregătind ceva pentru evenimentul de mâine. Fuseseră montate
o platformă de lemn şi un foişor. Erau pe bucata de plajă aflată în
proprietatea lui Wes, aşa că făcuserăm şi o alee pietruită spre ele.
Mâine, flori de sezon aveau să umple locul care avea să ne
servească drept spaţiu pentru ceremonia restrânsă. În viitor,
urma să montăm o bancă sub el, unde să putem sta şi admira
priveliştea fără cusur a oceanului direct de la sursă.
— Hei, ce faci, paraşuto?
Am sărit de pe scaun.
— Doamne! Data viitoare anunţă-ţi prezenţa, da?
Ginelle s-a trântit pe scaunul de lângă mine. Şi-a ridicat
repede picioarele pe balustradă.
— De ce eşti aşa agitată?
Şi-a lăsat în jos ochelarii de aviator ca să se poată uita la mine
pe deasupra ramelor. Te-a luat cu tremurat de la picioare?
Am zâmbit superior şi m-am rezemat.
— Fato, picioarele mele sunt cât se poate de încinse într-o
pereche de cizme UGG.
Ginelle s-a încruntat.
— Cizmele UGG sunt urâte. Nu ţi-a spus nimeni niciodată
asta? De aia le cheamă UGG4. Ar fi trebuit să le spună FUGG
pentru că sunt al dracului de urâte. Cine vrea să meargă arătând
de parcă se târâie prin juma de metru de zăpadă?
Şi-a dat părul blond pe spate.

4
Urât = ugly. Mai departe, în original, Ginelle spune că ar trebui să se numească FUGG
(fucking ugly) (n. tr.).
 — Nu înţeleg atracţia.
— Eu. Eu vreau să merg.
Mi-am ridicat piciorul pe balustradă, studiindu-mi cizmele.
Erau destul de urâte. Dacă n-ar fi fost atât de al dracului de
comode, le-aş fi dat naibii. Dar, vai, în clipa în care mi-am băgat
picioarele în ele şi am văzut cât sunt de uşoare sau, mai bine zis,
am simţit cât sunt de uşoare – ca şi cum aş fi mers pe nori pufoşi
de minunăţie –, m-au cucerit.
— Deci vrei să-mi spui ce-i cu mutra asta la tine? Când am
venit încoace, părea că îţi miroase a rahat de câine şi nu identifici
sursa.
I-am întins oftând scrisoarea.
A luat-o şi a cercetat-o rapid de sus până jos. A strâmbat din
buze, care au început să se albească pe măsură ce citea.
— Ticălos egoist.
Vocea i s-a ridicat cu o octavă.
— Nu-mi vine să cred că ţi-a făcut una ca asta chiar înainte de
nuntă. După tot ce...
A clătinat din cap.
— Asta e. Îl omor. Nu apucă el să-şi bată joc de prietena mea
cea mai bună după toate sacrificiile pe care le-ai făcut.
S-a ridicat în picioare şi şi-a pus mâinile în şolduri.
— Ştii ce? Îi dau telefon. Să-i spun că n-are coloană
vertebrală, că nu e bun de...
Am întrerupt-o apucând-o de încheietură.
— Nu ajută la nimic. Poate doar să-l facă să se simtă şi mai
prost şi să ne asigure că o ia de la capăt cu băutura. Bănuiesc că
oricum asta va face. Tonul scrisorii nu-mi dă prea mare încredere
în rezultatul final. Dar, ştii ceva, Gin?
A pufnit şi s-a aşezat la loc.
— Nu mă mai interesează. S-a terminat. Desigur, îl iubesc pe
tatăl meu. E tata. Nici o cantitate de fapte bune pe care le-ar
putea face acum şi nici un rahat pe care-l aruncă spre mine nu
vor schimba asta vreodată. Nu am loc în inima mea acum să las
asta să mă doboare, ca şi cu mama. Mă doare? Mă doare, fir-ar al
dracului. Rău. Dar mâine e o nouă zi.
M-am gândit la zâmbetul lui Wes, la felul în care mă atingea,
la cum se uita la mine cu adoraţie.
— El face ca totul să fie frumos. Chiar şi eu. O să mă
concentrez pe asta şi o să-mi trăiesc viaţa scăldându-mă în
frumuseţea care e Wes şi trăindu-ne împreună viaţa.
Gin a încuviinţat din cap.
— În primul şi-n primul rând, ai fost întotdeauna frumoasă.
Mortală de-a dreptul. În al doilea rând, înţeleg ce spui. Nu înţeleg
pe deplin, pentru că vreau să-i trag bătrânului un genunchi în
ouă, dar văd că de asta ai nevoie ca să mergi mai departe. E şi
timpul. În plus, mergem cu toţii mai departe.
A aruncat o privire în depărtare, acolo unde marea împingea
val după val pe o plajă imaculată.
Aveam priveliştea aceasta să mă afund în ea în fiecare zi.
Eram al dracului de norocoasă şi trebuia să încetez odată să-mi
plâng de milă şi să încep să apreciez ce aveam. Totuşi, mai întâi
trebuia să mă ocup de ceva ce spusese Ginelle.
— Să înţeleg din declaraţia ta că mergi mai departe... adică în
Hawaii?
A surâs cu tristeţe.
— Nu, nu. Mai stau pe aici o vreme. Asta dacă nu vă
deranjează că stau în casa voastră de oaspeţi.
— Absolut deloc. Stai cât doreşti. Stai pentru totdeauna. Ţi-
am spus deja că te vreau aici. Că am nevoie de tine. Dacă e să mă
aşez la casa mea, am nevoie şi de prietena mea cea mai bună. Dar
trebuie să spun că sunt un pic surprinsă. Tu şi Tao v-aţi ataşat
unul de altul, aşa-i?
A dat din cap că da.
— Da, e tot ce mi-aş dori vreodată de la un bărbat. Doar că el
nu mă vrea pe mine. Mă rog...
A rânjit sardonic, dar zâmbetul nu i-a ajuns şi în ochi.
— Vrea părţi din mine.
Am pocnit-o în biceps.
 — Lasă gluma. Ce vrei să spui?
Ginelle a ridicat din umeri şi şi-a încrucişat braţele la piept, în
cea mai defensivă poziţie pe care am văzut-o vreodată.
— Îi place să-şi petreacă timpul cu mine, să glumim, iar
futaiul e fenomenal...
— Totul sună perfect, am întrerupt-o eu, nedorind să înceapă
să-mi dea detalii.
Când vine vorba de sex, prietena mea cea mai bună nu e
sfioasă. Sub nicio formă. Îi place să împărtăşească toate detaliile,
iar uneori voiam să le aud, dar nu în noaptea dinaintea nunţii
mele. Trebuia să fie şi ceva sacru în asta.
Şi-a lăsat capul pe spate, privind spre cer.
— El îşi doreşte o soţie şi o mamă pentru copiii pe care o să-i
aibă. O femeie de care poate să aibă grijă, nu una care-şi doreşte
să muncească. Am pierdut ani perfecţionându-mi talentul. Mai
am câţiva ani buni de dans înainte de a fi nevoită să renunţ. Şi, pe
urmă, am visat mereu să deschid un studio de dans pentru copii.
Apoi, dacă m-aş apuca să joc cartea maternităţii, aş putea s-o fac
aşa cum vreau eu. Aş putea să am un studio şi copiii lângă mine.
Profesoara mea de balet, acum mulţi ani, aşa avea. Îşi ţinea copiii
într-un ţarc cât ţinea cursurile. Ar fi putut să ceară ceva mai
puţini bani pe cursuri de vreme ce putea interveni câte o
întrerupere din când în când, dar în general era mişto. Am
crescut cu copiii ăia, am dansat cu ei în spectacole mai târziu. E
prea mult dacă vreau asta pentru mine?
Avea ochii mici când şi-a aşezat coatele pe genunchi şi şi-a
sprijinit capul pe braţe.
— Nu, nu ceri prea mult. Dacă ăsta-i visul tău, trebuie să lupţi
pentru el, dacă nu apare altă oportunitate pe care să ţi-o doreşti
mai mult. Ai discutat cu Tao despre ceea ce aveai de gând să faci
pentru tine?
A oftat.
— Da, şi a zis că nici femeia lui n-o să muncească, dacă nu e
vorba de spectacolul familiei.
— Păi, ei sunt dansatori, poate că ai putea...
 A dat ochii peste cap şi s-a uitat la mine de parcă tocmai o
anunţasem că e Brad Pitt la uşă, venit să-şi ofere serviciile ca să-i
facă un copil.
— Corect.
Am expirat uşor.
— Nu e chiar genul tău de dans.
Ginelle a bătut în retragere.
— Nu.
— Dar... Tao e genul tău de bărbat. Merită să renunţi la visul
acela pentru un altul?
După ce a închis ochii, a tras adânc aer în piept.
— Sunt îngrozitoare dacă spun că nu, nu merită? Cel puţin, nu
acum, când am numai douăzeci şi cinci de ani. Peste câţiva ani s-
ar putea să gândesc altfel. Dar până atunci...
— El o să meargă mai departe. Înţeleg. A fost o despărţire
civilizată, aşadar?
A pufnit şi s-a lăsat pe spate.
— Nici pe departe. Cu toate că sper că o să înţeleagă mesajul.
Am început să râd.
— Vrei să spui, înainte să se urce în avion şi să alerge după
curul tău mic?
A întins un braţ, arătând spre nasul meu.
— Bingo! Ai câştigat, pregăteşti cina.
Am mormăit.
— E ultima mea noapte de burlăciţă.
— Hei, nu e vina mea că i-a plăcut atât de mult încât să-ţi
pună un inel pe deget. E numai a ta. Acum, ridică-te, femeie, treci
în bucătărie şi fă-mi un sendviş.
Avea o tonă de forţă în braţ când m-a ridicat în picioare.
— Şi încetează să-ţi mai faci probleme cu gunoiul ăsta.
Următoarele douăzeci şi patru de ore vor fi cele mai fericite din
viaţa ta şi, ca domnişoară de onoare, am de gând să mă asigur de
asta.
A mototolit scrisoarea tatei şi a aruncat-o peste umăr de pe
balcon. Nici nu m-am uitat să văd unde a căzut.
 — Ştii că domnişoara mea de onoare e Maddy, da? i-am
întors-o eu.
Ea şi-a acoperit urechile cu mâinile.
— La, la, lalaaaaa, la, la, lala.
Eh, m-am gândit că Maddy o s-o poată pune la punct.

***
Pătura s-a mişcat atât de puţin că nici n-aş fi observat dacă n-
ar fi fost însoţită de un genunchi foindu-se pe saltea. Am tras
încet aer în piept, păstrându-mi respiraţia egală ca să nu-şi dea
seama că sunt trează. Mirosul bărbatului meu şi al oceanului mi-a
izbit simţurile, transmiţându-mi un val de dorinţă sexuală prin
tot corpul. Totuşi, m-am prefăcut că dorm, mai interesată să aflu
cum avea de gând să-şi pună surpriza în aplicare decât să-l anunţ
că eram conştientă de prezenţa lui.
Ceva răcoros, dar nu rece mi-a atins ceafa şi a alunecat într-o
mângâiere uşoară pe spatele meu. N-am putut să-mi stăpânesc
fiorul care a urmat.
— Ştiu că eşti trează, scumpo, a mormăit Wes şi m-a muşcat
de o fesă prin chiloţeii mei simpli din bumbac.
Nu-l aşteptam pe logodnicul meu în noaptea dinaintea nunţii,
pentru că ne înţeleseserăm să nu ne vedem în seara asta, aşa cum
e normal în scenariile cu mire şi mireasă. De regulă, nu mă
interesau tradiţiile, dar mi-a sunat drăguţ când ne-a cerut-o
Claire Channing.
Şi iată-l aici pe tipul meu, încălcând regulile.
— Nici nu ne-am căsătorit încă şi deja încalci tradiţiile?
Şi-a strecurat degetele pe sub marginea chiloţilor mei şi mi i-
a tras în jos. Am rămas pe burtă, cu faţa într-o parte, aşteptându-i
următoarea mutare. Dacă avea de gând să încalce regulile, el
trebuia să facă toată treaba. Apoi, eu puteam susţine că am fost
doar o victimă neajutorată, şi nu instigatoarea.
— De parcă ţi-ar păsa.
A pufnit şi a frecat lucrul acela rece pe fundul meu înainte de
a se împinge între coapsele mele.
 — Oh!
Am sărit în sus când senzaţia a ajuns până în despicătura
mea. Lucrul acela a dispărut şi am rămas numai cu o dorinţă care
mă furnica între coapse şi cu sunetul respiraţiei lui Wes.
— Trandafiri amestecaţi cu miere între picioarele tale. Iubito,
m-ai făcut să salivez, a spus el cu un geamăt.
M-am răsucit pe şold şi m-am întors spre el. Wes îşi freca sub
nas un trandafir roşu sângeriu. În momentul în care ni s-au
încrucişat privirile, a scos limba şi a lins marginile trandafirului.
Am deschis gura, imaginându-mi ce gust simţea pe floarea aceea.
— Delicios, dar nu îndeajuns.
I s-a ridicat gâtul, iar ochii îi ardeau mai tare ca focul. M-am
uitat la el cum m-a încălecat. Nu aveam pe mine decât un top alb
strâmt, din moment ce mă scăpase de chiloţi.
— Wes, n-ar trebui să fii aici, l-am avertizat cu jumătate de
gură.
Panglici de căldură mă furnicau prin pântece şi se
răspândeau, învelindu-mi coapsele în dorinţă chiar în timp ce
vorbeam. După cum se uita Wes la mine, de parcă aş fi fost
fântâna tinereţii şi el murea de sete, nu avea nici un plan să fie în
altă parte decât înfipt adânc cu scula lui, rămânând acolo
suficient de mult încât să atingă extazul. O ştiam şi o ştia şi el.
Pentru ce dracu’ mă luptam?
A, da. Maică-sa. Sugestia pe care ne-a făcut-o, că trucul pentru
a începe o căsnicie bună era abţinerea în noaptea dinaintea
nunţii. Să nu vezi mireasa înainte de a păşi spre altar. A debitat o
grămadă de superstiţii stupide care sunau bine pe moment. Pusă
în faţa unui bărbat ca Wes, dornic să-mi facă lucruri pentru care
i-aş fi înălţat osanale şi care m-ar fi reconectat cu Cel de Sus...
superstiţiile acelea sunau din ce în ce mai tare a folclor, cu cât mă
privea în ochi mai intens.
Trupul lui Wes deasupra mea avea o anumită ferocitate,
îmbrăcat numai în boxeri şi tricou, şi-a ridicat braţul puternic şi
şi-a tras tricoul peste cap, dezvăluind privirii pieptul de fier. Nu
pieptul. Nu, asta nu. Nu aveam cum să câştig în faţa denivelărilor
nesfârşite şi a întinderii de piele demnă de lins expusă în faţa
mea. Nu era posibil. Mai fusesem pe drumul ăsta. Era pietros, în
zigzag şi plin de spini care-mi spărgeau cauciucurile proverbiale.
Odată ce-mi lipeam buzele de pieptul acela, de o singură pătrăţică
tare ca piatra de pe abdomenul lui... se termina joaca.
Ai voinţa unui războinic, mi-am reamintit eu. Auzisem faza
într-o reclamă sau ceva văzut la televizor şi o repetasem la
nesfârşit.
— Ai de gând să-mi refuzi ceea ce îmi aparţine? m-a întrebat
Wes punându-şi amândouă mâinile pe topul meu.
Şi-a încolăcit degetele pe material şi, smulgând brusc, a rupt
bumbacul chiar pe mijloc.
Fir-ar al dracului. Ai voinţa unui războinic.
S-a aplecat spre mine în timp ce eu clătinam din cap că nu.
Cuvintele nu-mi erau la îndemână. Gura lui caldă mi-a înconjurat
un sfârc, apoi a supt îndelung şi al dracului de tare.
Ai voinţa unui războinic.
— Wes... m-am auzit şoptind.
— Spune-mi că nu vrei şi am plecat.
Mi-a răsfăţat mai întâi un sfârc, apoi şi pe celălalt cu ture
lungi ale limbii şi muşcături uşoare cu dinţii. În timp ce-mi
tortura o ţâţă, trăgea, freca şi o răsucea pe colega ei până când
şoldurile au început să se mişte de capul lor. Căutând, atingând,
încercând să găsească ceva care să-mi aline excitaţia
extraordinară pe care mi-o stârnise.
— Ăăă... nu pot.
Am oftat, apucându-l cu braţele de cap şi arcuindu-mă sub
gura lui.
— Asta-i fata mea, a gemut el şi mi-a supt cât a putut de mult
din sân.
L-am încurajat, gemând şi ţinându-l acolo. Dorind să
continue, dorindu-mi tare.
Wes şi-a strecurat un genunchi între coapsele mele şi mi-a
împins într-o parte piciorul drept, apoi şi pe cel stâng,
introducându-se între picioarele mele. Era o mişcare cu care mă
obişnuisem după atâtea luni în care experimentasem atâtea
moduri în care bărbatul meu făcea dragoste cu mine. În seara
asta, voia să-mi fie aproape, atât de aproape pe cât era posibil. Şi-
a lipit trupul de al meu pe toată lungimea, pielea noastră
atingându-se cât se putea de mult.
Fără a mai întârzia, mi-a săltat şoldurile şi şi-a afundat scula
groasă până la ouă. Am gâfâit, păsărica mea strângându-se pe
toată lungimea lui la impact.
— O, Doamne! am strigat eu când s-a retras şi s-a înfipt la loc.
— O să te iubesc aşa o eternitate, Mia.
S-a retras şi a intrat încă o dată.
— În fiecare zi a vieţii mele...
Retragere, urmată de o împingere profundă.
— Fără excepţie... vei fi iubită... mi-a promis Wes şi apoi şi-a
intrat în ritm.
M-am agăţat de Wes, şoptindu-i jurăminte de iubire eternă,
lipită de gâtul lui, de buzele lui, de pieptul lui, de tot ce am putut
atinge, până când presiunea a devenit prea mare. A început să
pulseze în partea inferioară a coloanei şi s-a răspândit, fuioarele
de căldură furnicându-mă în fiecare membru, făcând să mă
mănânce fiecare terminaţie nervoasă. Şi-a izbit toată lungimea în
mine o dată, de două ori, de trei ori, până când focul pe care-l
aprinsese a scos scântei şi m-am avântat în zbor, în flăcări atât de
strălucitoare, focul orbind totul în calea lui.
Deasupra mea, trupul lui Wes era o maşină fină de muşchi şi
oase, fiecare centimetru al lui concentrat pe dorinţa din faţa lui,
pompând în mine atâta plăcere câtă putea primi trupul meu. Şi
mi-a dat-o şi mi-a dat-o şi mi-a dat-o până când m-a făcut din nou
să ţip. Buzele lui mi-au înăbuşit a doua prăbuşire în extaz,
gustându-mi dorinţa pentru el. L-am muşcat de buze, iar trupul i
s-a încordat, agăţându-se de mine cu fiecare fărâmă de parcă şi-
ar fi luat zborul dacă nu s-ar fi ţinut atât de strâns. S-a mai împins
de câteva ori cu putere şi apoi s-a înfipt, strivindu-mi ghemul de
nervi superexcitaţi în acelaşi timp, ceea mi-a trimis un nou val de
plăcere prin corp pentru ultima oară, în timp ce s-a eliberat
înăuntrul meu.
Au trecut câteva secunde, timp în care am respirat amândoi
cu dificultate, lipiţi unul de gâtul altuia. Mă îngrijora ferocitatea
dorinţei lui. Când mama lui ne sugerase mai devreme ideea, o
acceptase fără prea mare rezistenţă. Poate că nu avusese nici o
clipă de gând să o asculte.
I-am împins faţa de la pieptul meu şi i-am ridicat bărbia. M-a
fixat imediat cu privirea.
— Eşti bine? l-am întrebat cu o voce răguşită şi satisfăcută.
— Sunt lângă tine. Normal că sunt bine, mi-a răspuns el.
Bun răspuns, m-am gândit eu înainte de a mă muta câţiva
centimetri ca să-l pot săruta încet şi prelung, apoi m-am tras la o
parte.
— Ai avut vreun motiv anume ca să încalci tradiţia?
A chicotit, apoi a tăcut o clipă. Avea ochii strălucitori de
neastâmpăr când mi-a răspuns.
— De fapt, am respectat tradiţia.
M-am încruntat.
— Cum ai ajuns la concluzia asta?
— Păi, e o tradiţie care spune că, dacă vrei să fii tot anul cu
cea pe care o iubeşti, trebuie să o săruţi când bate de miezul
nopţii.
Am aruncat o privire spre ceas. Era 12:15.
— Dar e trecut deja de miezul nopţii.
A rânjit.
— O, păi te sărutam la 12. Chiar când a bătut gongul, îţi ţipai
nu primul, ci al doilea orgasm direct în gâtul meu. L-am înghiţit
cu totul.
— Eşti un pervers.
L-am împins în joacă, dar el s-a mişcat fix cât să ajungă lângă
mine.
Şi-a trecut mâinile peste trupul meu, ca şi cum voia să-şi
întipărească în amintire această clipă.
— Eşti gata pentru ce urmează azi?
 — N-am fost în viaţa mea mai pregătită pentru ceva.
A zâmbit atât de larg că aproape m-a durut inima.
— Ăsta-i adevăratul motiv pentru care eşti aici? Să te asiguri
că n-o fac pe Mireasa fugară cu tine? l-am întrebat eu,
ghemuindu-mă lângă el.
— Nu, sunt încrezător în dragostea noastră. Doar că n-am
simţit nevoia să stau departe de tine. Au fost suficiente nopţi în
care am fost despărţiţi, nu-i aşa?
L-am sărutat în dreptul inimii.
— Ai dreptate. Am avut mult prea multe din acelea. Asta e
tradiţia noastră, să ne sărutăm la miezul nopţii de Anul Nou şi să
ne petrecem noaptea dinaintea nunţii unul în braţele celuilalt.
— N-aş vrea să fiu nicăieri altundeva. Acum, treci la somn.
Avem treabă mâine.
Mi-a făcut cu ochiul şi m-a sărutat pe frunte.

EPILOG

WESTON

În clipa în care te uiţi în ochii persoanei cu care o să-ţi petreci

tot restul vieţii, te izbeşte. Aceasta este ultima femeie pe care o
vei săruta. Ultima femeie cu care te vei tăvăli pe un pat cu
aşternuturi proaspete. Singura femeie care te va urma până la
sfârşitul zilelor pe care le mai ai de trăit pe pământ. E ceva atât de
final în toate acestea. Numai că nu îţi dă senzaţia de final. Îţi dă
senzaţia de uşurare. Ca şi cum ai fi muncit un milion de zile şi
apoi îţi dai seama, în sfârşit, că ţi-ai atins ţelul. Acesta ţi-este ţelul.
Acest moment este finalul fericit. Pentru amândoi.
 Mia. Când a păşit pe verandă, la braţul fratelui ei, totul a
dispărut...
Sunetul valurilor oceanului... dispărut.
Invitaţii urmărind o viziune în alb desculţă pe scări şi pornind
pe cărarea pietruită... dispăruţi.
Sora mea care stătea lângă mine... dispărută.
Pastorul... dispărut.
Nu mai era nimic în afară de Mia. Nu avea să mai fie niciodată
nimic în afară de Mia. Ea e motivul existenţei mele. N-aş fi fost
aici astăzi dacă n-ar fi fost ea.
Avea paşii măsuraţi, în ritmul muzicii pe care eu nu o mai
auzeam. Un picior lung în faţa celuilalt. Rochia ei era pur şi
simplu elegantă. Ca şi femeia. Avea nişte bretele subţiri care se
întâlneau în V deasupra sânilor, cu o colecţie de cristale pe
margini. Îi adoram silueta. O formă de clepsidră cu curbe
suculente. Rochia se strângea pe talia ei mică şi apoi se desfăcea,
umflându-se în briza de ianuarie. Temperatura din Malibu era
blândă, oferindu-ne 24 de grade perfecte, pline de soare, în cea
mai importantă zi a vieţilor noastre.
Avea umerii, braţele şi picioarele goale. Singurele pete de
culoare erau valurile de abanos ale părului ei, rozul degetelor de
la picioare şi roşul buzelor ei seducătoare. Şi, desigur, ochii ei.
Prietenii mei glumesc că trupul Miei m-a cucerit până peste
cap, dar nu e adevărat. Au fost ochii. Verdele cel mai deschis, ca
ametistul verde, dacă ar fi să aleg o piatră preţioasă pentru
comparaţie.
Ochii aceia m-au controlat din prima zi, de prima oară când
şi-a scos casca de motociclistă şi soarele a lovit ochii aceia plini
de suflet. Am ştiut de atunci că putea să fie sfârşitul meu. Totuşi,
ce nu am ştiut, a fost că era şi începutul, şi mijlocul. Nu voiam să
cunosc o lume în care nu exista Mia. Ea îmi lumina zilele
întunecate, îmi uşura zilele grele, iar pe cele grozave le făcea
magnifice. Aş fi făcut orice pentru femeia care a păşit lângă mine,
gata să mă primească în viaţa ei ca soţ. Puteam doar să sper că
era tot ce avea nevoie. Acum, şi în toate zilele ce vor veni.
 — Weston Charles Channing al III-lea...
Mia a murmurat „al III-lea “, iar eu am scos un chicotit şi apoi
l-am mascat ca o tuse când pastorul a continuat să vorbească.
— Poartă-te frumos, am şoptit suficient de tare încât să nu
mă audă decât ea.
Ea mi-a făcut cu ochiul, iar pastorul a ajuns la partea cu mine.
Mi-am privit fata drept în ochi şi am răspuns cât se poate de
serios:
— Da.
Cu asta, mi-a dăruit unul dintre zâmbetele ei imense. Genul
care nu era plănuit sau gândit. Trăiam pentru acele zâmbete
binecuvântate.
— Mia Saunders, de bunăvoie...
Pastorul a rostit formula pentru ea, dar totul era doar un
amestec de sunete neclare. Asta până când s-a mişcat gura ei.
— Da, a spus ea şi şi-a umezit buzele cu limba, apoi s-a
muşcat de buza de jos.
Voiam să-l grăbesc pe omul bisericii ca să ajungă la partea cea
bună. Partea în care mi-o încredinţa. Legal.
Aşa cum ne-am promis, am schimbat verighete simple din
platină. Mia nu e genul de femeie care să se înece în diamante.
Nu, fata mea vrea să trăiască cu vântul în faţă şi cu vitezometrul
urcând la nivele înfricoşătoare. Iar cum eu sunt genul de bărbat
care îi dă femeii lui ceea ce-şi doreşte ea şi nu vreau decât să o fac
fericită, adevăratul ei cadou de nuntă aştepta pe alee.
Plătisem un preţ pipărat pe acea MV Augusta FCC după care
saliva. Da, m-am uitat în istoricul căutărilor ei pe internet. Ciudat
cu femeia asta. Te-ai aştepta să găseşti linkuri la magazine ca
Victoria’s Secret şi Bloomingdales, dar nu cu fata mea. Nu,
majoritatea căutărilor ei erau destinaţii pentru luna de miere şi
site-uri cu motociclete.
Am zâmbit în timp ce predicatorul îşi continua poezia, îmi
zvâcneau degetele de nerăbdare în timp ce o ţineam de mână,
aşteptând partea care avea să încheie contractul pentru
eternitate.
 — Poţi săruta mireasa.
Nici n-a rostit bine cuvintele că i-am şi cuprins obrajii fetei
mele în palme şi gura mea a început să o devoreze pe a ei.
Mirosea a mentă şi a şampanie. Absolut delicios. I-am lăsat capul
într-o parte şi am lins-o, luându-i limba la o tură. I-a scăpat un
geamăt şi s-a topit de bunăvoie sub sărut, apucându-mă de
umeri, trăgându-mă mai aproape. Am trăit pentru momentul în
care m-a strâns mai tare. Mi-a dovedit că fiecare sărut însemna şi
pentru ea la fel de mult cât însemna pentru mine.
Nu mai voiam să-i dau drumul. Lucrul cel mai grozav când te
căsătoreşti cu femeia pe care o iubeşti este faptul că ştii că nici nu
trebuie să-i mai dai vreodată drumul.
În ultimul an, alături de Mia şi datorită influenţei ei, am
învăţat şi eu să am încredere în călătorie. Numai că, odată ajunşi
la asta, călătoria noastră nu se sfârşeşte niciodată cu adevărat.
Fiecare zi poate fi începutul uneia noi. A unei vieţi noi. Cu Mia, cu
familia noastră, cu prietenii pe care şi ea, şi eu ni i-am făcut pe
acest drum... călătoria noastră abia a început, de fapt.

Sfârşit... într-un fel...

 UNDE SUNT EI ACUM?

Alec Dubois – Pictorul de renume mondial, francezul cu gura

spurcată, locuieşte în Franţa, de unde tablourile lui continuă să
domine lumea artelor. Alec îşi împarte momentan timpul între
două franţuzoaice fatale care susţin simultan că sunt însărcinate
cu copilul/copiii lui.

Hector şi Tony Fasano – Cei doi o duc bine, trăiesc visul

american. S-au căsătorit la scurt timp după Mia şi Wes şi au
angajat o tânără studentă care a fost de acord să fie mamă-
surogat, donând două ovule să fie fertilizate cu sperma celor doi
bărbaţi, astfel încât să aibă amândoi un copil biologic. Au ţinut-o
pe fată la şcoală şi acum lucrează fericită la sediul companiei lor.
Marca Fasano a ajuns în secţiunea de alimente congelate şi a
depăşit toate celelalte mâncăruri congelate, ca lider pe piaţa de
„mâncare congelată care chiar are gust “, cum spune sloganul lor.
Toţi membrii familiei Fasano sunt acum multimilionari, inclusiv
mama Fasano.

Mason şi Rachel Murphy - Mason şi Rachel s-au căsătorit,

conform planului, şi au avut o nuntă gigant pe care People
Magazine a numit-o nunta secolului. Mia a fost unul dintre
cavalerii de onoare, arătând în frac ca nimeni alta. Mace şi Rach
au acum trei copii care o ţin ocupată pe Rachel, în timp ce soţul ei
continuă să doboare recorduri în baseball. De atunci stabileşte
noi recorduri pentru el şi pentru Red Sox. El şi soţia lui au de
gând să cumpere o echipă într-o bună zi.
 Tai şi Amy Niko – Au avut o nuntă hawaiiană excepţională,
plină cu dansuri cu focul, hula-hula şi elemente samoane
tradiţionale. De atunci, Amy produce mini-Tai. După patru băieţi,
a fost în sfârşit binecuvântată cu o zeiţă blondă cu ochi albaştri
pe care au botezat-o Natia, un nume samoan, care se traduce
literal prin comoara ascunsă.

Warren şi Kathleen Shipley – îşi petrec actul doi al vieţii

călătorind pe tot globul. Proiectul special al lui Warren a primit
aprecieri de-a lungul anilor, oferind resurse ţărilor din lumea a
treia şi ţărilor distruse de războaie din toată lumea. A primit
premiul Filantropul Anului de la Crucea Roşie americană pentru
eforturile lui caritabile.

Aaron Shipley – A fost pus sub acuzare în Camera

Reprezentanţilor a Statelor Unite şi condamnat în Senat la scurt
timp după beleaua cu Mia. Cum tatăl lui îi suspendase fondurile,
Aaron s-a apucat să delapideze sume mari de bani de la sponsorii
campaniei electorale şi să promită favoruri unor conglomerate
de corporaţii prin voturile din Senat. În prezent, îşi ispăşeşte
condamnarea într-o închisoare federală de minimă securitate din
Bakersfield, California.

Anton Santiago şi Heather Renee — Şi-au petrecut ultimii

zece ani ajungând în fruntea fiecărui top din industria muzicală.
Conduc împreună Lov-ah Productions, cea mai căutată companie
de producţie pentru albume hip-hop din industria muzicală, îşi
petrec zilele şi nopţile muncind şi crescându-şi fiica pe care au
botezat-o în chip grăitor Fate (Destin). Cei doi sunt şi vor fi toată
viaţa cei mai buni prieteni, ceea ce a dus în final la decizia să aibă
un copil împreună înainte de a fi prea bătrâni. Copilul este
produsul fertilizării in-vitro. Sunt fericiţi amândoi să-şi împartă
casa cu fiica lor şi să aibă aventuri sexuale cu rândul.
 Maxwell şi Cyndi Cunningham – Locuiesc la aceeaşi fermă
din Texas cu cei cinci copii ai lor. Din păcate pentru Max, Jackson
este singurul băiat, iar Cyndi refuză să mai facă alţi copii. I-au pus
unei fete al doilea prenume Mia, iar alteia, Madison. Al cincilea
copil a fost botezat după mama lui Cyndi. Max e la fel de ocupat
ca întotdeauna, conducând Cunningham Oil cu sora lui cea mică
lângă el.

Blaine Pintero – şi echipa lui de gorile vesele ispăşesc zece

sentinţe de închisoare pe viaţă consecutive într-o închisoare de
maximă securitate din Nevada pentru detonarea unei bombe
care a ucis zece persoane. Cei zece erau cu toţii traficanţi de
droguri, proxeneţi, spălători de bani şi asasini cunoscuţi cu
mandate de arestare emise. Chiar a fost o situaţie din care a
câştigat toată lumea.

Michael Saunders – Nu a trecut niciodată peste plecarea

soţiei lui, care a divorţat în sfârşit de el după cincisprezece ani. A
rămas în Vegas şi are o slujbă ca om de serviciu la o sală locală de
bowling. Chiar dacă nu mai pariază şi nu se mai împrumută de la
cămătari periculoşi, încă îşi petrece majoritatea zilelor intrând şi
renunţând la programele Alcoolicilor Anonimi. Mia şi Madison au
foarte puţine legături cu tatăl lor în acest moment.

Dr. Drew Hoffman – încă este doctorul vedetelor din

Hollywood, California, şi s-a căsătorit şi a divorţat de şase ori.

Kathy Rowlinski – A urcat pe scara corporaţiei şi acum

conduce Century Productions ca Director Executiv, are un conac
în Beverly Hills şi s-a căsătorit cu asistentul ei cel sexy.

Kent şi Meryl Banks – îşi duc vieţile aşa cum au făcut-o

dintotdeauna. Kent creează proiecte de cabane moderne în toată
lumea, în timp ce soţia lui, acum legitimă, Meryl pictează şi îşi
conduce galeria. Fac vizite regulate în Texas, unde îşi petrec
timpul alintându-şi nepoţii.

Millie Colgrove („Doamna Milan“) – Continuă să

administreze Exquisite Escorts. Clientela ei este alcătuită din
elite, iar fetele ei sunt cunoscute ca fiind frumoase şi discrete.
Millie „se vede“ cu un domn distins care a apelat iniţial la ea în
calitate de client, căutând o femeie mai matură. În loc de o
escortă, a curtat-o pe ea. Au o legătură foarte strânsă de câţiva
ani. Millie refuză să-l numească altfel decât partener pentru că
are senzaţia că i-ar purta ghinion dacă ar da un nume relaţiei lor.

Ginelle, zisă şi Târâtura-Pizdulice – Conduce o şcoală de

dans de elită în centrul oraşului Los Angeles, prestând servicii
pentru celebrităţi şi actori aspiranţi care au nevoie să înveţe arta
dansului. A trecut prin câteva relaţii mai bune şi mai proaste
până când a dat în sfârşit peste un bărbat pe care nu l-a mai putut
refuza, de care nu a mai putut să fugă sau să se ascundă. Povestea
vieţii ei este şi va fi pentru totdeauna un flux. Dar este mai
fericită decât a fost vreodată.

Madison si Matt Rains – Madison şi-a finalizat doctoratul şi

este principalul cercetător de la Cunningham Oil. Matt şi părinţii
lui se ocupă de fermele Channing, Cunningham şi Rains. Madison
şi soţul ei au un fiu pe nume Mitchell şi aşteaptă în prezent al
doilea copil. Copilul nu are încă un nume pentru că se sfădesc în
privinţa folosirii unui alt nume cu M. Maddy vrea să se ţină de
tradiţie, iar Matt vrea să o rupă şi să înceapă alta.

Wes şi Mia Channing – Eroul şi eroina poveştii noastre

trăiesc fericiţi în Malibu în timpul lunilor de şcoală şi în Texas în
vacanţe şi câte şase săptămâni în fiecare vară. Au doi copii, un fiu
pe nume Marshall Jackson şi o fiică pe nume Madilyn Claire.
Împreună, soţul şi soţia produc, distribuie rolurile şi îşi regizează
propriile filme. Ultimul film pe care l-au scris şi produs, Calendar
Girl, a ajuns un succes de casă, aducând vânzări de bilete în
valoare de trei sute de milioane de dolari în prima săptămână.
Cei doi îşi petrec timpul făcând surf, jucându-se cu copiii lor,
lucrând la ultimul lor film şi făcând dragoste în sunetul oceanului
la adăpostul nopţii. Încrederea în călătorie i-a adus împreună şi
acum călătoresc unul lângă altul.

ADEVĂRATUL sfârşit...