Electrician electronist - auto

Explicarea din punct de vedere fizic a

fenomenelor electrice din instalatiile
electrice
ELECTRICIAN ELECTRONIST - AUTO
Modulul 1
Ghid de studiu-1

Cod Denumire
(Ocupatia) 723101

723101.1 EXPLICAREA DIN PUNCT

DE VEDERE FIZIC A
(Curs/modul)
FENOMENELOR
ELECTRICE DIN
INSTALAŢIILE ELECTRICE
Cerinte de intrare: Liceu sau scoală profesională în domeniu

Obiectiv general de performanţă:

După absolvirea acestui curs/modul, cursantul va fi capabil să

explice fenomenele electrice care au loc în instalaţiile electrice.

Obiectiv final de
Lecţia Cod
performanţă
1 723101.1.1 Explicarea fenomenelor
electrostatice
2 723101.1.2 Explicarea fenomenelor
electocinetice
3 723101.1.3 Explicarea fenomenelor
electromagnetice

Motivaţie:

Înţelegerea fenomenului din punct de vedere fizic ajută la

explicarea fenomenelor electrice din instalaţiile electrice.

2
 Pagina de instructiuni pentru cursanti
Modalitati de evaluare:

Competentele dobandite in cadrul acestui curs/modul vor fi determinate dupa

completarea:
-tuturor temelor si proiectelor
-tuturor autoevaluarilor
-testului final

Instructiuni:

Citeste Ghidul resurselor de instruire aflat in paginile urmatoare

Indeplineste toate activitatile cerute pentru fiecare lectie, in ordinea indicata de

Ghidul resurselor de instruire

Materialele marcate cu semnul ☻ sunt resurse suplimentare si vor fi utilizate pentru

obtinerea unor informatii aditionale

Dupa completarea tuturor activitatilor indicate in Ghidul resurselor de instruire

pentru o lectie din cadrul acestui modul, consultati instructorul inainte de a trece la
urmatoarea lectie.

3
 Ghidul resurselor de instruire 723101.1.1.

Lecţia 723101.1.1 Explicarea fenomenelor electrostatice

1. Fişa de informaţii pag.5.

2. Se indică metoda de învăţare.Cursantul va consulta instructorul în cazul în care are
nelămuriri. Instructorul sugerează noi metode de învăţare.
3. Textul recomandat pentru citit:

- Citeşte: - Manualul de fizică clasa a X-a.

- Asistă la expunerea lecţiei 723101.1.1 (Explicarea fenomenelor electrostatice ).
- Studiază suportul de curs.
- Caută pe internet.

4. Învaţă lecţia din fişa de informaţii de la pagina următoare.

5. Completează testul de autoevaluare de la pag.15.
6. Caută răspunsurile la testul de autoevaluare la pag.17.
7. Consultă instructorul înainte de a trece la următoarea lecţie 723101.1.2.
(Explicarea fenomenelor electocinetice).

4
 Fişa de instruire –723101.1.1.

723101.1.1. Explicarea fenomenelor electrostatice

723101.1.1.1. Legea lui Coulomb

Această lege dă expresia forţei de interacţie electrică dintre două corpuri
punctiforme încărcate electric.

Enunţ: Între oricare două corpuri încărcate cu sarcinile electrice q1 şi q2, considerate
punctiforme faţă de distanţa dintre ele, situate la distanţa r unul de altul, se exercită o
forţă electrică de atracţie sau de respingere care acţionează de-a lungul dreptei ce
uneşte corpurile şi care are mărimea

q1q2
F=k , unde:
r2

k-este constanta de proporţionalitate şi depinde de mediul în care se află

sarcinile electice.
1
În SI k se scrie în forma: k = 4

Corespunzător, legea lui Coulomb se scrie în SI în forma:

1 qq
F = 4 · 1 2 2 unde:
r

ε –este permitivitatea electrică specifică fiecărui mediu.

Definiţie: Se numeşte permitivitate relativă εr a unui mediu raportul dintre
permitivitatea ε a acelui mediu şi permitivitatea ε0 a vidului

εr = 0

723101.1.1.2. Teorema lui Gauss

Definiţie: Se numeşte flux electric Φ a unui cîmp electric uniform printr-o suprafaţă
normală la direcţia cîmpului produsul dintre modulul E al intensităţii cîmpului
electric şi aria Sn a suprafeţei normale
Φ = E·Sn .
Fig.1. Situaţia din definiţie este ilustrată în fig.1.
alăturată.

5
 Dacă suprafaţa S nu este normală la direcţia cîmpului electric, ci face un unghi
oarecare α cu această direcţie, atunci fluxul electric este definit de relaţia
Φ = E·S·cos α , unde:
 
α – este unghiul format de intensitatea E cu normala n la suprafaţa S.
Considerăm un corp punctiform încărcat cu sarcina electrică Q şi o suprafaţă
sferică de rază r avînd centrul în punctual în care se află sarcina Q (fig2.)

Intensitatea E a cîmpului electric este dată de relaţia

1 Q
Fig.2. E(r) = 4 · 2
r
şi are deci aceeşi valoare în toate punctele de pe suprafaţa
sferică pe care am considerat-o. Ea are în fiecare punct de pe
suprafaţa sferică, direcţia şi sensul normalei n la suprafaţă în
punctul respective. Din relaţia de definiţie a fluxului electric, obţinem
1 Q
Φ =E·S·cos α = 4 · r ·4πr2·cos α
2

Q
deci Φ=
Această relaţie constituie expresia matematică a teoremei lui Gauss. Această
relaţie este valabilă oricare ar fi forma suprafeţei închise care înconjoară sarcina Q şi
chiar şi atunci când în interiorul suprafeţei închise considerate se află mai multe
sarcini electrice distribuite în spaţiu în mod arbitrar.

Enunţ: Fluxul electric printr-o suprafaţă închisă este egal cu câtul dintre sarcina
electrică totală aflată în interiorul suprafeţei închise considerate şi permitivitatea
electrică a mediului în care se află sarcinile electrice

Qtotal
Φ=


Observaţie: Teorema lui Gauss este importantă deoarece permite calculul intensităţii
cîmpului electrostatic pentru orice distribuţie de sarcini electrice: sferă metalică
încărcată electric, plan conductor încărcat electric etc.

723101.1.1.3. ENERGIA POTENŢIALĂ A DOUĂ SRCINI

PUNCTIFORME

Considerăm un corp de sarcină electrică q (>0) aflat în cîmpul electric generat

de un corp de sarcină Q>0 (fig.3).
Asupra sa se exercită forţa columbiană de respingere

 1 Qq 
Fig.3. F( r) 
4
· r r3

 
Iniţial corpul de sarcină q se află în punctul A, are vectorul
 
de poziţie OA  ri

şi este supus acţiunii forţei coulombiene de respingere Fi  F (ri ) .Ca urmare corpul de
sarcină q se deplasează ajungînd la un moment dat în B, unde are vectorul de poziţie
 
OB  r unde este supus acţiunii forţei coulombiene F  F ( r ).
f f

6
 Ne propunem să calculăm lucrul mecanic efectuat de forţa coulombiană de
respingere la deplasarea corpului de sarcină q din A în B.Forţa coulombiană de
respingere este însă o forţă variabilă: ea depinde de r.De aceea este necesar, pentru a
aplica definiţia lucrului mecanic, să o înlocuim cu o forţă constantă: valoarea ei
medie pe segmentul AB.

Qq  1 1
Lif =   
4 r ri 
 f

Observaţie: Se poate demonstra că această relaţie este adevărată pentru oricare două
puncte A şi B indiferent de drumul pe care ajunge corpul de sarcină q din A în B.
Deoarece cîmpul electric efectuează lucrul mecanic asupra unui corp încărcat
electric plasat în cîmp, rezultă că sistemul cîmp-corp are energie.Acea energie,care
depinde de poziţia corpului de sarcină q în cîmp electric coulombian generat de
corpul de sarcină Q şi care este datorată interacţiei electrice a celor doua corpuri, este
numită energie potenţială electrică a sistemului celor doua corpuri sau, energie
potenţială electrică a corpului de sarcină q.Ea este o mărime fizică de stare.
Conform definiţiei, prin lucru mecanic se pot determina numai variaţii ale
energiei potenţiale.Rezultă atunci că energia potenţială nu poate fi determinată exact,
ci numai pînă la o constantă aditivă.
Energia potenţială a punctului material de sarcină q în cîmpul electric
coulombian este:
1 Qq
Ep(r)= 4 · r , unde:

r – este vectorul de poziţie al punctului material de sarcină q faţă de corpul sursă a
cîmpului electric.
Cînd corpul de sarcină q se află într-un punct oarecare, energia potenţială
este egală cu lucrul mecanic, care ar fi efectuat de cîmp la deplasarea corpului din
acel punct la infinit.Dacă sarcinile au acelaşi semn, corpul de sarcină q se deplasează
sub acţiunea forţelor cîmpului electric, iar dacă sarcinile au semne opuse corpul se
deplasează sub acţiunea unor forţe externe, forţa electrcă jucând rol de forţă ezistentă.

723101.1.1.4. POTENŢIALUL ELECTRIC

ăDacă energia potenţială depinde şi de sarcina q a corpului de probă, raportul

E p (r ) Lr   1 Q
  
q q 4 r
este independent de q şi depinde numai de sarcina Q care generează cîmpul
electric şi de poziţia corpului de probă în cîmpul electric.Acest raport este numit
potenţial electric.
Definiţie: Se numeşte potenţial electric într-un punct mărimea fizică scalară V(r)
definită de relaţia:
Lr   E (r )
V(r)=  p ,
q q
Unde:
-q este sarcina corpului de probă.

7
- Lr→∞ este lucrul mecanic efectuat de cîmpul electric la deplasarea corpului de probă
din punctul de coordonată r la ∞,[L]SI=J.
Observaţie: Potenţialul într-un punct este numeric egal cu energia potenţială electrică
a unităţii de sarcină plasată în acel punct.
Unitatea de măsură pentru potenţialul electric:
E  p SI

1J
 1V
[V] SI= (Volt).
 q  SI 1C
Definiţie: 1Volt este potenţialul electric într-un punct al cîmpului în care o sarcină de
1 C are energia potenţială de 1 J.

În cazul unui cîmp electric generat de o sarcină punctiformă Q potenţialul

electric este dat de relaţia :
1 Q
V(r)= 4 · r
Potenţialul total într-un punct oarecare este suma algebrică a potenţialelor din
acel punct ale tuturor cîmpurilor individuale.Pentru:
r =constant  V(r)= constant.
Cîmpul creat de o sarcină punctiformă are simetrie radială. Potenţialul electric
în orice punct de pe o suprafaţă sferică având centrul în punctul în care se află sarcina
Q ce generează câmpul este acelaşi. O astfel de suprafaţă se numeşte suprafaţă
echipotenţială.

Observaţie: Diferenţa de potenţial VA-VB dintre două puncte Aşi B din cîmp se
numeşte tensiune electrică şi se notează UAB.Deci:
LA→B=q·UAB
Intensitatea cîmpului electric dintre două plăci plane, paralele, încărcate cu
sarcini electrice de semne opuse:
U
E= d
.
Unitatea de măsură pentru intensitatea cîmpului electric:
 E  SI  U  SI 
1V
1
V
 d  SI 1m m
Potenţialul electric sau diferenşa de potenţial poate fi măsurată cu un aparat
numit electrometru ce are structura asemănătoare cu a unui electroscop.

723101.1.1.5. CAPACITATEA ELECTRICĂ

Un corp conductor are capacitatea de a stoca sarcina electrică.

Potenţialul electric V al corpului conductor este proporţional cu sarcina q cu
care acesta este încărcat:
q
 constant.
V
Constanta de proporţionalitate se notează cu C şi se numeşte capacitate
electrică a conductorului respectiv.

8
Definiţie: Se numeşte capacitate electrică C a unui conductor, izolat şi depărtat de
alte corpuri, mărimea fizică scalară definită de relaţia:
q
C ,
V
unde:
- q este sarcina electrică cu care este încărcat conductorul, [q]SI= 1 C;
- V este potenţialul conductorului în aceste condiţii, [V]SI=1V.
Unitatea de măsură în sistemul internaţional a capacităţii se numeşteFarad (F):
 C  si   q  SI 
1C
 1F .
V  SI 1V
Definiţie: 1 Farad este capacitatea unui conductor izolat şi depărtat de alte corpuri
care are potenţialul de 1 V, atunci cînd este încărcat cu sarcina electrică de 1 C.
Capacitatea electrică C este o măsură a capabilităţii conductorului de a stoca
sarcina electrică.
Submultiplii faradului:

1μF=10-6 F μF=microfaradul
-9
1nF=10 F nF=nanofaradul
-12
1pF=10 F pF=picofaradul
Potenţialul unei sfere conductoare de rază R încărcată cu sarcina electrică q
1 q
este dat de relaţia V= 4  .
R

Expresia capacităţii electrice a unei sfere conductoare de rază R:

C=4πε·R.
Potenţialul unui conductor încărcat se modifică atunci cînd în apropierea sa se
aduce un alt conductor, chiar dacă acesta este neutru.
Un conductor poate fi încărcat cu mai multă sarcină electrică, la un
potenţial dat,dacă în apropierea sa se află un alt conductor decît dacă este depărtat
de alţi conductori.Capacitatea unui conductor izolat şi depărtat de alte corpuri creşte
dacă în apropierea sa este adus un alt corp conductor.Pe această bază s-au construit
condensatoarele electrice.

723101.1.1.6. CONDENSATOARELE ELECTRICE

Un sistem de două conductoare, vecine, apropiate, dar separate între ele printr-
un mediu izolator este numit condensator electric.
Observaţii:
Condensatoarele sunt dispozitive de stocare a sarcinii electrice.
Cele două conductoare sunt numite armăturile condensatorului.

Cînd armăturile condensatorului sunt legate la bornele unui condensator electric(de

exemplu, o baterie), condensatorul se încarcă electric:
armătura legată la borna pozitivă a bateriei cu ssarcina
+q, iar cea legată la borna negativă cu sarcina –q (fig.4 ).
Fig.4.

9
Definiţie: Se numeşte capacitate a unui condensator mărimea fizică scalară C
definită de relaţia
q
C ,
V1  V2
unde:
- q este sarcina de pe o armătură a condensatorului,[q]SI=C;
- V1-V2 este diferenţa de potenţial dintre armăturile condensatorului,[V1-V2]SI=V
Dacă ele două armături ale condensatorului sunt plăci plane şi paralele între ele,
condensatorul este numit condensator plan.
Capacitatea C a unui condensator plan este direct proporţională cu suprsfaţa comună
S a armăturilor
C~S;
Capacitatea C a unui condensator plan este invers proporţională cu distanţa d dintre
armăturile condensatorului
1
C~ d ;
Capacitatea C a unui condensator plan este direct proporţională cu permitivitatea ε a
mediului dintre armături
C~ ε
Din aceste relaţii rezultă expresia capacităţii condensatorului plan
 S
C= d
. ε=εr·ε0 , unde
- εr este permitivitatea relativă
- ε0 este permitivitatea vidului

723101.1.1.7. GRUPAREA CONDENSSATOARELOR

Se grupează în serie două condensatoare între punctele a şi b.

Iniţial acestea sunt încărcate. Cînd se aduce sarcina –q pe armătura din stînga
condensatorul format din armătura din dreapta lui C1 firul de legătură şi armătura din
stânga a lui C2 are loc o polarizare a sarcinilor, cele negative fiind respinse până pe
armătura din stînga a lui C2’ pe armătura din dreapta a lui C1 rămînînd sarcini pozitive
necompensate.Procesul continuă pînă cînd se ajunge la echilibru;sarcina pozitivă +q
pe armătura din dreapta a lui C1 şi sarcina negativă –q pe armătura din stînga a lui
C2.Corespunzător, prin influienţă, pe armătura din
dreapta a lui C2 se va acumula sarcina pozitivă
necompensată +q.Fig.5.
La legarea condensatoarelor în serie, sarcinile pe
fiecare condensator sunt egale.
Conform definiţiei unui condensator avem:
q q
C1  , C2  .
Vd  Va Vb  Vd
Fig.5.
Capacitatea echivalentă Ces a grupării acestor două condensatoare:
q
Ces  , Vb-Va=(Vb-Vd)+(Vd-Va)
Vb  Va

10
 1 1 1 C1  C2
  sau Ces= C  C
Ces C1 C2 1 2
1 1 1 1
În general:     
Ces C1 C2 Cn
Concluzie: La legarea în serie a condensatoarelo, inversul capacităţii echivalente este
egal cu suma inverselor capacităţilor indivuduale.
Observaţie:Capacitatea echivalentă este mai mică decît cea mai mică dintre
capacităţile individuale ale condensatoarelor legate în serie.
La legarea în paralel a condensatoarelor: armăturile
din stînga sunt legate împreună la punctul a, iar cele din
dreapta sunt legate împreună la punctul b.
Armăturile legate împreună au sarcinile de acelaşi
semn.Fig.6.
Fig.6.

La legarea condensatoarelor în paralel diferenţa de potenţial între armături este

aceeşi pentru fiecare condensator.
Conform definiţiei capacităţii unui condensator avem:
q1 q2
C1  ; C2  .
Vb  Va Vb  Va
Capacitatea echivalentă Cep a grupării acestor condensatoare, adică
valoarea capacităţii unui singur condensator care ar fi încărcat cu sarcina qt=q1+q2
atunci cînd ar avea armăturile la aceeaşi diferenţă de potenţial Vb-Va
qt
Cep  qt=q1+q2 Cep=C1+C2
Vb  Va

În genelal: Cep=C1+C2+...+Cn

723101.1.1.8. ENERGIA CÎMPULUI ELECTRIC

Procesul de încărcare a unui condensator necesită consum de energie.

In timpul încărcării se efectuează lucrul mecanic împotriva câmpului electric
dintre armături datorat sarcinilor deja existente pe cele două armături.
Lucrul mecanic efectuat pentru a transporta o sarcină electrică q între două
puncte aflate la o diferenţă de potenţial U este dat de relaţia L= q·U. Dar la încărcarea
condensatorului diferenţa de potenţial U este funcţie liniară de sarcina q:U=q/C. Ea
variază de la 0 la U. De aceea este necesar să se ia valoarea medie a tensiunii şi
anume U/2.
Atunci lucrul mecanic efectuat pentru încărcarea condensatorului este dat de
expresia
1
L= 2  q  U
Acest lucru mecanic reprezintă energia stocată în condensator ca energie a
câmpului electric din condensator.Folosind această expresie relaţia
Q = C·U,

11
Obţinem următoarele expresii pentru energia cîmpului
electric dintre armăturile unui condensator
1 1 1 q2
W  q U   C U 2   .
2 2 2 C
Fig.7.

În fig.7.este reprezentată dependenţa tensiunii U de sarcina q acumulată pe

armături.Conform relaţiei W=qU/2, aria triunghiului de sub grafic reprezintă lucrul
mecanic efectuat pentru încărcarea condensatorului.
Intensitatea E a cîmpului electric dintre armăturile unui condensator plan este
dată de relaţia E=U/d, unde U este diferenţa de potenţial dintre armăturile
condensatorului, iar d este distanţa dintre armături.Folosind această relaţie şi expresia
capacităţii condensatorului plan obţinem pentru energia cîmpului electric dintre
armăturile condensatorului expresia
1
W   v  E2, unde
2
- ε este permitivitatea mediului dintre armături, iar v =S·d este volumul spaţiului
dintre armături.
Observaţie. Această relaţie este valabilă pentru orice cîmp electrostatic, nu numai
pentru cazul cîmpului uniform.

723101.1.1.9. DIELECTRICI ÎN CÂMP ELECTRIC

Materialele izolante sau dielectrice nu au purtători liberi de sarcină electrică şi

de aceea, în condiţii normale, ele nu sunt conductoare electrice.Cînd sunt plasate în
cîmp electric, proprietăţile lor se modifică şi, la rîndul lor, ele influenţează
interacţiunea dintre sarcinile electrice.
În expresia matematică a legii lui coulomb
Fig.8. F = 1 · Qq
4 r2
apare permitivitatea   r  o a
mediului în care sunt
plasate sarcinile electrice. Dacă sarcinile respective nu
sunt plasate în vid, ci într-un mediu dielectric oarecare
( εr>1), intensitatea interacţiunii electrice este influenţată
de prezenţa mediului dielectric (F are o valoare mai mică).
La studiul condensatorului plan am văzut că acesta are o
capacitate electrică dată relaţia
Q r  o  S
C  .
U D
Din această relaţie se vede că atunci cînd între armăturile condensatorului se
află un mediu dielectric
( εr>1) capacitatea condensatorului are o valoare mai mare.
Considerăm un condensator plan, cu aer între armături (fig.8-723101.1.).Cînd
este încărcat cu sarcina Q are între armături tensiunea U=Eo·d. Atunci conform
relaţiei de mai sus,

12
 Q o  S Q  S Q
Co       o  Eo  .
Uo d Eo  d d S
Dacă se decuplează condensatorul de la sursa de la care s-a încărcat şi,apoi, se
introduce între armături un dielectric de permitivitate ε (fig.8-c), atunci din relaţia de
definiţie a capacităţii obţinem
Q  S Q  S Q
C     E .
U d Ed d S
Din aceste ultime relaţii găsim:
Eo
E
r .
De aici rezultă că prin introducerea dielectricului între armăturile
condensatorului intensitatea câmpului electric dintre armături se micşorează de εr ori.
Pornind de la structura atomică a dielectricilor, poate fi înţeles mecanismul
prin care se modifică proprietăţile lor, sub influenţa câmpului electric şi cum, aceste
modificări, influenţează interacţiunile electrice. Unii dielectrici au moleculele
nesimetrice.Din punct de vedere electric o astfel de moleculă nesimetrică poate fi
reprezentată ca un ansamblu de două sarcini punctiforme, egale în mărime, dar de
semne contrarii, legate una de alta la o anumită distanţă. Un astfel de sistem de
sarcini este numit dipol şi, de aceea, dielectricii care au moleculele dipolare sunt
numiţi dielectrici polari. Aceşti dipoli sunt, în absenţa unui cîmp electric, orientaţi
haotic (fig.8-b). Cînd dielectricul este introdus între armăturile unui condensator,
datorită forţelor electrice dipolii moleculari se orientează astfel încât sarcina pozitivă
să fie mai aproape de armătura negativă, iar sarcina negativă să fie mai aproape de
arătura pozitivă (fig.8-d). Alinierea dipolilor moleculari face ca, în interiorul
dielectricului, sarcinile vecine să se compenseze reciproc, dar duce la apariţia unui
strat de sarcini pozitive necompensate şi a unuia de sarcini negative necompensate la
capetele dielectricului. Acest fenomen este numit polarizarea dielectricului. Aceste
straturi de sarcini de la capetele dielectricului generează un cîmp electric,în interiorul
dielectricului, de sens opus cîmpului elecric extern (dintre armăturile
condensatorului). Ca urmare, cîpul electric rezultant ( datorat tuturor sarcinilor
electrice prezente - atît cele libere de pe armăturile condensatorului cât şi cele de
polarizare de la capetele dielectricului) are o intensitate mai mică decît cea a
cîmpului extern.

723101.1.1.10. MIŞCAREA PARTICULELOR ÎNCĂRCATE ELECTRIC

ÎN CÂMP ELECTRIC UNIFORM
Fig.9

Considerăm mişcarea unui electron care intră cu


viteza vo , perpendiculară pe liniile de câmp, în câmpul
electric uniform dintre armăturile unui condensator plan
(fig.9).
Pe axa Ox mişcarea este uniformă deoarece pe
această direcţie asupra electronului nu acţionează nici o
forţă. Ecuaţia de mişcare ia forma x= v0t, deoarece x0 = 0 şi
to=0

13
  
Pe axa Oy asupra electronului acţioneaz o forţă eIectrică F  e  E de modul F
U
=e  d , unde e este modulu sarcinii electronului. Această forţă imprimă electronului
o acceleraţie pe axa Qy,
F e U
 .
ay= m m  d
Corespunzător, ecuaţia mişcării uniform accelerate pe axa Oy se scrie în forma
(x0 = 0, v0 = 0 şi t0 = 0)
1 e U 2
y  t .
2 md
Eliminând timpul din cele două ecuaţii de mişcare se obţine ecuaţia
traiectoriei
1 e U
y   x2.
2 m  d  vo
2

Concluzie: In regiunea câmpului electric uniform dintre armăurile condensatorului,

traiectoria electronului este o parabolă.

723101.1.1.11. OSCILOSCOPUL CATODIC

Osciloscopul este un aparat electronic foarte des utilizat în efectuarea

măsurătorilor electrice.Principial, funcţionarea lui se bazează pe devierea particulelor
încărcate electric la trecerea lor printr-un câmp electric.Principala componentă a unui
osciloscop este tubul catodic.
Alcătuirea şi componentele tubului de osciloscop catodic sunt prezentate
schematic în fig.10.Tubul catodic are trei componente principale: tunul electronic,
sistemul de deflecţie şi ecranul fluorescent.
În partea din stânga a tubului se află catodul. Acesta poate fi încălzit la
temperaturi înalte cu ajutorul unul filament de încălzire. Anodul de accelerare este
menţinut la un potenţial pozitiv mai ridicat decât cel al catodului. Câmpul electric
generat, orientat de la anodul de accelerare spre catod, accelerează electronii emişi
termic de suprafaţa catodului. Numărul electronilor care ajung la anod şi, apoi, la
ecranul fluorescent este reglat de grila de control. Anodul de focalizare asiguără o
buna colimare a fasciculului de electroni: electronii emişi de suprafaţa catodului pe
direcţii diferite sunt obligaţi de anodul de focalizare să se deplaseze practic coliniar şi
să ajungă toţi în acelaşi punct de pe ecranul fluorescent.

Observaţii:
1) Ansamblul alcătuit din catod, grila de control, anodul de focalizare şi anodul de
accelerare se numeşe tun electronic.
2) Interiorul tubului catodic este vidat pentru ca mişcarea electronilor să nu fie
perturbată de ciocnirile cu moleculele gazului care ar putea exista în tub. În urma
acestor ciocniri s-ar produce o împrăştiere a fascicolulul de electroni, deci o
defocalizare a fasciculului.
Electronii, acceleraţi între catod şi anod, trec prin orificiul central al anodului
de accelerare şi se deplasează în continuare rectiliniu uniform până ajung în centrul

14
ecranului fluorescent. Viteza acestei mişcări uniforme, deci viteza imprimată
electronilor de către tunul electronic, poate fi calculată pornind de la observaţia că
singura forţă care acţionează asupra lor, forţa electrică, este o forţă conservativă.

Fig.10.Tubul osciloscopului catodic.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Cum se enunţă legea lui Coulomb?

2. Ce este permitivitatea electrică?
3. Ce ne arată permitivitatea relativă?
4. Cum se defineşte fluxul electric?. Care este expresia matematică a teoremei lui
Gauss?
5. Care este expresia energiei potenţiale a punctului material de sarcină q în câmpul
coulombian?
6. Cum se defineşte potenţialul electric şi voltul?
7. Care este definiţia capacităţii electrice, care este unitatea de măsură în SI şi cum
se defineşte aceasta?

15
 8. Care este expresia capacităţii electrice a unei sfere conductoare?
9. Ce înţelegeţi prin condensator electric?
10. Cum se defineşte capacitatea unui condensator?
11. Care este expresia capacităţii condensatorului plan?
12. Care este expresia capacităţii echivalente la gruparea serie, respectiv, paralel a
condensatoarelor?
13. Ce expresii cunoaşteţi pentru energia câmpului electric dintre armăturile unui
condensator?
14. Ce este un dipol?
15. La ce foloseşte osciloscopul catodic?

RĂSPUNSURI LA TESTUL DE AUTOEVALUARE

1. Între oricare două corpuri încărcate cu sarcinile electrice q1 şi q2, considerate

punctiforme faţă de distanţa dintre ele, situate la distanţa r unul de altul, se exercită o

16
forţă electrică de atracţie sau de respingere care acţionează de-a lungul dreptei ce
uneşte corpurile şi care are mărimea
q1q2
F=k , unde:
r2
q-este constanta de proporţionalitate şi depinde de mediul în care se află
sarcinile electice.
1
În SI k se scrie în forma: k = 4
2. Permitivitatea electrică este o constantă specifică fiecărui mediu.
3. Permitivitatea relativă a unui mediu arată de câte ori forţa de interacţiune dintre
două corpuri încărcate electric este mai mare în vid decât în mediul respectiv.
4. a). Se numeşte flux electric Φ a unui cîmp electric uniform printr-o suprafaţă
normală la direcţia cîmpului produsul dintre modulul E al intensităţii cîmpului
electric şi aria Sn a suprafeţei normale
Φ = E·Sn
Q
Φ=
b). Această relaţie constituie expresia matematică a teoremei lui Gauss
5. Energia potenţială a punctului material de sarcină q în cîmpul electric coulombian
este:
1 Qq
Ep(r)= 4 · r , unde:

r – este vectorul de poziţie al punctului material de sarcină q faţă de corpul sursă a
cîmpului electric.
6. Se numeşte potenţial electric într-un punct mărimea fizică scalară V(r) definită de
relaţia:
Lr   E (r )
V(r)=  p ,
q q
Unde:
q - este sarcina corpului de probă.
Lr→∞ estelucrul mecanic efectuat de cîmpul electric la deplasarea corpului de probă
din punctul de coordonată r la ∞,[L]SI=J.
b). Voltul este potenţialul electric într-un punct al câmpului în care o sarcină de 1 C
are energia potenţială de 1 J.

7. Se numeşte capacitate electrică C a unui conductor, izolat şi depărtat de alte

corpuri, mărimea fizică scalară definită de relaţia:
q
C , unde:
V
-q este sarcina electrică cu care este încărcat conductorul, [q]SI= 1 C;
-V este potenţialul conductorului în aceste condiţii, [V]SI=1V.
Unitatea de măsură în sistemul internaţional a capacităţii se numeşteFarad (F):
 C  si   q  SI 
1C
 1F .
V  SI 1V
1 Farad este capacitatea unui conductor izolat şi depărtat de alte corpuri care are
potenţialul de 1 V, atunci cînd este încărcat cu sarcina electrică de 1 C.

17
8. Expresia capacităţii electrice a unei sfere conductoare:
C=4πε·

9. Un sistem de două conductoare, vecine, apropiate, dar separate între ele printr-un
mediu izolator este numit condensator electric.

10. Se numeşte capacitate a unui condensator mărimea fizică scalară C definită de

relaţia
q
C , unde:
V1  V2
- q este sarcina de pe o armătură a condensatorului,[q]SI=C;
- V1-V2 este diferenţa de potenţial dintre armăturile condensatorului,[V1-V2]SI=V

11. Expresia capacităţii condensatorului plan este:

 S
C= d
. ε=εr·ε0 , unde
- εr este permitivitatea relativă
- ε0 este permitivitatea vidului

12. La legarea în serie a condensatoarelo, inversul capacităţii echivalente este egal cu

suma inverselor capacităţilor indivuduale.
1 1 1 1
    
Ces C1 C2 Cn
La legarea condensatoarelor în paralel capacitatea echivalentă Cep este:

Cep=C1+C2+...+Cn

13.Expresii pentru energia cîmpului electric dintre armăturile unui condensator

1 1 1 q2
1). W   q U   C U 2   .
2 2 2 C
1
2). W     v  E 2 , unde
2
- ε este permitivitatea mediului dintre armături, iar v =S·d este volumul spaţiului
dintre armături.

14. Un ansamblu de două sarcini punctiforme, egale în mărime, dar de semne

contrare, legate una de alta la o anumită distanţă se numeşte dipol.

15. Osciloscopul este un aparat electronic foarte des utilizat în efectuarea

măsurătorilor electrice.Principial, funcţionarea lui se bazează pe devierea particulelor
încărcate electric la trecerea lor printr-un câmp electric.

Ghidul resurselor de instruire -723101.1.2.

Lecţia 723101.1.2. Explicarea fenomenelor electrocinetice

1. Fişa de informaţii pag.19.

18
2. Se indică metoda de învăţare.Cursantul va consulta instructorul în cazul în care are
nelămuriri.Instructorul sugerează noi metode de învăţare.

3. Textul recomandat pentru citit:

- Citeşte: - Manualul de fizică clasa a X-

- Asistă la expunerea lecţiei 723101.1.2.(Explicarea fenomenelor electrocinetice)
- Studiază suportul de curs.
- Caută pe internet.

4. Învaţă lecţia din fişa de informaţii de la pagina următoare.

5. Completează testul de autoevaluare de la pag. 38
6. Caută răspunsurile la testul de autoevaluare la pag. 39
7. Consultă instructorul înainte de a trece la următoarea lecţie 723101.1.3.
(Explicarea fenomenelor electomagnetice).

Fişa de informaţii –723101.1.2.

723101.1.2. Explicarea fenomenelor electrocinetic

723101.1.2.1. CURENTUL ELECTRIC

19
 În metale există electroni liberi. lonii pozitivi sunt plasaţi ordonat în spaţiu
formând o reţea cristalină. Electronii liberi nu sunt în repaus. Ei se mişcă
dezordonat, printre ionii care formează reţeaua cristalină, cu viteze de ordinul a 10
km/s. Durata medie dintre două ciocniri succesive ale unui electron cu ioni pozitivi
din reţeaua cristalină care formează metalul este de ordinul a 10-15 s. De aceea ei se
ciocnesc foarte des de ionii pozitivi ai metalulul şi, după fiecare ciocnire, se mişcă, în
general, în altă direcţie.
Atunci când un conductor metalic este plasat în câmp electric, electronii se
deplasează, acumulându-se la un capăt al conductorului şi lăsând sarcini pozitive
necompensate la celălalt capăt. Peste mişcarea dezordonată a electonilor liberi se
suprapune astfel o mişcare ordonată, adică o mişcare în care purtătorii de sarcină se
mişcă în ansamblu pe aceeaşi direcţie şi în acelaşi sens.
Procesul continuă până când câmpul electric intern, generat de sarcinile
separate la capătul conductorulul, îl egalează ca intensitate pe cel aplicat din exterior,
astfel încât cîmpul electric total rezultant este nul. Atunci se ajunge la echilibru
electrostatic.

Definiţie: Se numeşte curent electric orice mişcare ordonată de sarcini electrice.

Observaţii:
1 ). În exemplele considerate mai sus, purtătorii de sarcină electrică sunt electronii
liberi; ei se mişcă ordonat faţă de conductor şi curentul electric respectiv este numit
curent de conducţie.
2). Procesul de atingere a echilibrulul electrostatic, în cazurile prezentate mai sus,
este foarte rapid; curentul se menţine deci un timp foarte scurt: este temporar.

Fig.1.-a Fig.2.

Fig.1-b. Când se leagă doi conductori metalici printr-un fir

conductor (fig.1-a), electronii liberi trec de la conductorul cu
potenţialul mai mic la cel cu potenţial mai mare şi procesul
continuă până când cei doi conductori ajung la acelaşi
potenţial şi se realizează echilibrul electrostatic (fig.1-b).
Este un alt exemplu de apariţie a unei mişcări
ordonate a purtătorilor de sarcină, electronii liberi, care se suprapune peste mişcarea
lor dezordonată permanentă.
Deoarece intensitatea câpului electric rezultant scade în acest timp la zero,
înseamnă că şi forţa electrică exercitată asupra electronilor liberi este din ce în ce mai
mică, la fel şi acceleraţia imprimată acestor723101.1. Corespunzător, ei ating viteze
ale mişcării ordonate din ce în ce mai mici.
Definiţie:Se numeşte curent electric staţionar acel curent electric în care viteza
mişcării ordonate a purtătorilor de sarcina este constantă în timp.

20
 Pentru a menţine într-un fir conductor un curent staţionar este necesar să
menţinem în el un câmp electric constant, adică să menţinem la capetele firului
conductor o diferenţă de potenţial constană.Pentru aceasta se foloseşte un dispozitiv
numit generator electric sau sursă de tensiune electromotoare. Generatorul (sau
sursa de tensiune electromotoare) se reprezintă schematic prin oricare dintre cele trei
simboluri reprezentate în figura 2.

Observaţie: S-a presupus că între capetele firului conductor se menţine în mod

deliberat o diferenţă de potenţial constată. De aceea în interiorul firului conductor
există un câmp electric constant, diferit de zero. Această situaţie nu contrazice cele
afirmate anterior,în acea secţiune fiind vorba de un conductor izolat aflat în stare de
echilibru electrostatic.În starea de echilibru electrostatic toate punctele conductorului
se află în acelaşi potenţial electric şi, de aceea, în starea de echilibru electrostatic
câmpul electric este nul în interiorul conductorului şi sarcinile sunt în repaus.
Aici situaţia este diferită: se presupune, de la bun început, că între capetele firului
conductor se menţine o diferenţă de potenţial constantă. Ca urmare, în interiorul
firului conductor existî un câmp electric nenul şi sarcinile se află în mişcare.

Definiţie: Se numeşte circuit electric ansamblul format din generatorul electric,

conductorii de legatură şi unul sau mai mulţi consumatori (receptori).
Fig.3.
In fig.3. este reprezentat schematic un circuit
electric.
Atunci când la capetele unui fir conductor de 1 m
lungime se aplică o diferenţă de potenţial constantă de 2-
3V, viteza mişcării ordonate a electronilor este de circa 1
cm/s, mult mai mică decât viteza mişcării lor haotice. Cu toate acestea curentul
electric se transmite practic instantaneu la distanţe foarte mari. Aceasta se datorează
faptului că viteza de propagare a cîmpului electric prin firele conductoare, care este
egală cu viteza luminii (300 000 km/s), pune în mişcare ordonată, practic
instantaneu, electronii din întreg circuitul electric.
Fig.4.
Pentru a înţelege această situaţie vom folosi o
analogie mecanică. Să presupunem că avem un tub plin
cu mingi de ping-pong (fig. 4). Când se introduce în tub o
minge suplimentară la unul din capete, la celălalt capăt o
altă minge este împinsă instantaneu în exterior. Deşi mingea introdusă s-a mişcat
puţin şi lent, energia respectivă s-a transmis prin tub practic instantaneu. La fel stau
lucrurile în cazul curentului electric. Deşi mişcarea ordonată a electronilor este lentă,
transmiterea energiei se face extrem de rapid: câţi electroni intră într-un fir conductor,
la un moment dat, venind de la borna negativă a sursei, tot atîţia ies din firul
conductor pe la celălalt capăt şi se duc la borna pozitivă a sursei, deoarece în
interiorul firului conductor, în regim staţionar, nu se acumulează sarcini în nici un
punct datorită prezenţei cîmpului electric, electronii liberi, toţi se deplasează.

21
 723101.1.2.2. TENSIUNEA ELECTROMOTOARE

Generatorul electric este sursa de energie care efectuează lucrul mecanic

necesar pentru mişcarea cu viteză constantă a purtătorilor de sarcină. Se pune,
desigur, întrebarea: de ce este necesar să se efectueze lucru mecanic pentru a asigura
mişcarea cu viteză constantă a purtătorilor de sarcină? În primul rând, în timpul
mişcării electronilor liberi prin circuitul electric exterior (din afara sursei), aceştia se
ciocnesc de ionii reţelei cristaline din conductorii metalici, pierd astfel din energia lor
cinetica şi viteza lor scade. Câmpul electric menţinut de diferenţa de potenţial
constantă îi accelerează şi viteza lor creşte. Pe ansamblu, ei capătă astfel o viteză
medie constantă. În plus, în interiorul sursei de tensiune electromotoare (numit
circuit interior) electronii se mişcă împotriva campului electrostatic, de la un
potenţial mai mare la un potenţial mai mic. Pentru aceasta este necesar să se consume
lucru mecanic.

Observaţie: Generatorul electric nu generează erergie! El transformă o formă de

energie în energie electrică. După felul energiei pe care o transformă, generatoarele
electrice pot fi de mai multe feluri: elemente galvanice şi acumulatoare - care
transformă energia chimică în energie electrică, dinamuri şi alternatoare -care
transformă energia mecanică în energie electrică, elemente fotovoltaice (celule
solare) ş.723101.1.
Pentru a caracteriza capacitatea unei surse (a unui generator) de a efectua lucru
mecanic se introduce noţiunea de tensiune electromotoare.

Definiţie: Se numeşte tensiune electromotoare mărimea fizică scalară definită de

relaţia:
L
E ,
q
unde:
- E este tensiunea electromotoare, [E]SI = V;
- L este lucru1 mecanic efectuat de sursă pentru deplasarea sarcinii q pe întreg
circuitul [L]SI=J;
- q este sarcina transportată de-a lungul întregulul circuit electric, [q]sI= C.
Observaţii:
1) Dacă în relaţia de definiţie de mai sus se ia q = 1 C, se vede că E = L. Aceasta
înseamnă că: tensiunea electromotoare E este numeric egală cu lucrul mecanic
efectuat de sursă pentru a transporta unitatea de sarcină pozitiva de-a lungul
întregului circuit.
2) Tensiunea electromotoare se poate nota prescurtat t.e.m.

Lucrul mecanic L efectuat de sursă pentru a deplasa sarcina q pe întreg

circuitul se consumă pe două tronsoane distincte: lucrul mecanic L1, consumat la
deplasarea sarcinii q de-a lungul circuitului exterior, şi lucrul mecanic L2, consumat la
deplasarea sarcinii q prin interiorul sursei, L = L1+ L2. Raportul L/q reprezintă
tensiunea electromotoare E a sursei. Raportul L/q este egal cu lucrul mecanic

22
consumat pentru a deplasa unitatea de sarcină prin circuitul exterior sursei şi
reprezintă căderea de tensiune U pe circuitul exterior sursei, egală cu tensiunea U la
bornele sursei. Raportul L2/q este egal cu lucrul mecanic consumat pentru a deplasa
unitatea de sarcină prin interiorul sursei şi reprezintă căderea de tensiune u în
interiorul sursei. Putem scrie deci relaţia
E= U+u.
Observaţie: Această relaţie reprezintă exprimarea unui bilanţ energetic: energia
debitată de sursă pentru a deplasa unitatea de sarcină electrică pe întreg circuitul este
egală cu suma dintre energia consumată pentru deplasarea unităţii de sarcină prin
circuitul exterior şi, respectiv, prin interiorul sursei.

723101.1.2.3. SENSUL CURENTULUI ELECTRIC

Într-un conductor metalic purtătorii de sarcină mobili sunt electronii liberi. De

aceea, curentul electric în metale este numit curent electronic.
În exteriorul generatorului electric electronii liberi se mişcă de la borna negativă a
generatorului la cea pozitivă (fig.5.)
Curentul electric poate circula însă nu numai prin conductori metalici, dar şi prin
unele lichide, aşa cum se poate constata din experimentele următoare.

ACTIVITATE XPERIMENTALĂ

Fig.5.
1. Într-un vas cu apă distilată se introduc două
plăci (sau două bare) metalice conectate prin
fire metalice (conductoare) la o sursă de tensiune electromotoare (fig.6.). Cînd se
închide întrerupătorul K se constată că becul introdus în circuit nu luminează.
2. Cu îtrerupătorul K deschis, se dizolvă în apă distilată câteva cristale de
permanganat de potasiu (KMnO4). Se constată că apa din vas capătă o coloraţie
violetă, care începe să se răspândească în toate direcţiile.
Fig. 6.
3. Se închide întrerupătorul K. Se constată că becul introdus în
circuit luminează. Se observă că zona de coloraţie violetă se
deplasează spre placa legată la borna pozitivă a sursei. Dacă se
schimbă polaritatea plăcilor se observă că sensul de deplasare a
zonei de coloraţie violetă se inversează.
Observaţie: Plăcile metalice introduse în vasul cu lichid se
numesc electrozi. Electrodul legat la borna pozitivă a sursei este numit anod, iar cel
legat la borna negativă este numit catod.
Din aceste experimente rezultă că:
a) Apa distilată nu conduce curentul electric: este un izolator electric.

23
b) Soluţia obţinută prin dizolvarea în apa distilată a unei mici cantităţi dintr-o sare
(KMnO4) conduce curentul electric. Acelaşi rezultat se obţine folosind alte săruri
(NaCI, BaCI), sau baze (NaOH, LiOH), sau acizi (HNO3, HCI).

Definiţie: Se numesc electroliţi substanţele care, în stare lichidă, conduc curentul

electric.
Observaţie: Starea lichidă a acestor substanţe poate fi realizată
a) prin dizolvare în anumiţi solvenţi (apă, alcool, amoniac etc.);
b) prin topire la temperaturi înalte.
Cum se explică rezultatele obţinute? Care este semnificaţia lor?
Faptul că apa distilată nu conduce curentul electric înseamnă că ea nu conţine
purtători de sarcină liberi care să suporte acţiunea câmpului electric dintre electrozi.
Deoarece soluţia obţinută prin dizolvarea în apa distilată a câtorva cristale de KMnO4
conduce curentul electric, înseamnă că, prin acest proces de dizolvare, în soluţia
obţinută au apărut purtători de sarcină liberi.
Aşa cum am învăţat la chimie, în soluţie apoasă, sarea KMnO4 (permanganat de
potasiu) se separă în ioni pozitivi K+ şi ioni negativi MnO 4 :

KMnO4 in_ solutie  K++MnO 4 .
_ apoasa

Definiţie: Se numeşte disociaţie electrolitică procesul de separare a substanţelor

ionice, în soluţie, în ioni pozitivi şi ioni negativi.
Observaţii:
1) Conform experimentului 2, disociaţia electrolitică nu necesită prezenţa câpului
electric; ea are lac şi în absenţa acestui723101.1.
2) Ca rezultat al disociaţiei electrolitice în soluţie se obţine un amestec de ioni
pozitivi şi ioni negativi care, aşa cum arata experienţa, se află într-o mişcare haotică,
dezordonată, de agitaţie termică .
3) Denumirea de disociaţie provine din limba latină: dissociare-a separ723101.1.
4) În cazul nostru, ionii care dau coloraţia violetă sunt cei negativi, MnO 4 .
5) Teoria disociaţiei electrolitice a fost elaborată în 1877 de suedezul Svante
Arrhenius (1859-1927).
În experimentul 3, câd se închide întrerupătorul K, între cei doi electrozi apare
un câmp electric. Peste mişcarea haotică a ionilor pozitivi şi negativi se suprapune
atunci o mişcare ordonată, impusa de câmpul electric. Sub acţiunea câmpului electric
ionii pozitivi (numiţi cationi) se mişcă spre electrodul negativ (catod), iar ionii
negativi (numiţi anioni) se mişcă spre electrodul pozitiv (anod), ca în figura 6.Când
ionii pozitivi (K+) ajung la catod primesc fiecare cîte un electron şi se transformă în
atomi neutri electric. lonii negativi (MnO 4 ) ajung la anod, cedează fiecare câte un
electron şi se transformă în radicali neutri electric.
Definiţie: Se numeşte electroliză fenomenul de dirijare a ionilor către electrozi şi
transformarea lor, prin neutralizare, în atomi sau radicali.
Fig.7.

Concluzii.

24
1) În lichide, purtătorii de sarcină liberi sunt ionii pozitivi şi ionii negativi. De aceea,
curentul electric prin lichide este numit curent ionic.
2) Într-o soluţie ionică, ionii pozitivi (cationii) se mişcă de la anod la catod, iar cei
negativi (anionii) se mişcă de la catod la anod. Am stabilit astfel sensul mişcării
purtătorilor de sarcină la trecerea curentului electric prin conductori metalici şi,
respectiv, prin lichide.
Electroliza este unul dintre efectele principale ale curentului electric, numit efect
chimic. Curentul electric mai are încă doua efecte principale:
- efectul termic: încălzirea conductoarelor prin care trece un curent electric;
- efectul magnetic: apariţia unui câmp magnetic în jurul unui conductor străbătut de
un curent electric.
În cazul electrolizei s-a constatat experimental că metalele se depun întotdeauna la
catod. Aceasta înseamnă că depunerea substanţelor la electrozi depinde de modul în
care aceştia sunt legaţi la bornele sursei (care este anodul şi care este catodul).
Efectul chimic depinde deci de sensul de mişcare al purtătorilor de sarcină, deci de
sensul curentului electric.
Se constată experimental că şi efectul magnetic al curentului electric depinde de
sensuI de mişcare al purtătorilor de sarcină, deci de sensul curentului electric.

ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

Fig Figaaaaa

FF
Fig.8-a; Fig. 8-b; Fig.8-c.
Se realizează montajul din ( fig. 8-a )
conductorul metalic este orientat în lungul acului magnetic (pe direcţia N - S). Se
închide întrerupătorul K. Se constată că acul magnetic deviază de la direcţia N-S, ca
în (fig. 8-b). Dacă se inversează polaritatea sursei (fig.8-c) se constată că acul
magnetic este deviat în sens contrar (fenomen descoperit de H. C.Oersted în 1820). ;
Deoarece unele efecte ale curentului electric depind de sensul mişcării purtătorilor de
sarcină, este necesar să definim, prin convenţie, un sens al curentului electric.
Convenţie: În exteriorul generatorului (sursei), curentul electric circulă de la borna
pozitivă la cea negativă.
Observaţii:
1)Sensul convenţional al curentului electric a fost introdus de M. Ampere în 1820.
2)Sensul convenţional al curentului corespunde sensului în care s-ar mişca purtătorii
de sarcină pozitivă.
3)Peste tot, când vom folosi expresia “sensul curentului electric”, vom înţelege
sensul convenţional al curentului, definit mai sus, şi nu sensul de deplasare al
purtătorilor de sarcină.

25
Din cele stabilite mai sus privind sensul de mişcare al purtătorilor de sarcină şi din
definiţia sensului convenţional al curentului se pot trage următoarele concluzii.
Concluzii.

Fig.9-a Fig.9-b
1)In conductorii metalici sensul de mişcare a electronilor liberi este opus sensului
curentului electric (fig.9 -a).
2)In soluţiile ionice, ionii pozitivi se mişcă în sensul curentului electric, iar ionii
negativi în sens opus sensului curentului (fig.9 –b).

723101.1.2.4. INTENSITATEA CURENTULUI ELECTRIC

Considerăm un fir metalic parcurs de un curent electric.Într-un timp oarecare

Δt, printr-o secţiune transversală a firului trece un număr n de electroni. Aceşti
electroni transportă o sarcină electrică de mărime Q = n · q = n.e. e

Definţie: Se numeşte intensitate a curentului electric mărimea fizică scalară I

Q
definită de relaţia I  ,
t
unde:
- I este intensitatea curentului electric;
- Q este mărimea sarcinii care străbate o secţiune transversală a unui conductor în
timpul Δt, [Q]SI = C, [Δt]SI=s
Observaţii:
1) Intensitatea curentului electric este o mărime scalară fundamentală în SI. Unitatea
de măsură a intensităţii se numeşte Amper şi se notează cu 723101.1. Ea va fi definită
ulterior.
2) Pentru moment, folosind relaţia de definiţie, putem spune numai că 1 Amper este
intensitatea curentului electric care transportă, printr-o secţiune transversală a unui
conductor, o sarcină de 1 C în timp de 1 s.
3) Aceasta definiţie este valabilă numai atunci când intensitatea curentului este
constantă în timp: curentul este continuu. Când intensitatea curentului variază în
timp această definiţie dă numai o valoare medie a intensitaţii. În continuare vom
studia numai cazul curentului continuu, caz în care definiţia precedentă este valabilă.
Intensitatea curentului electric de conducţie se măsoară cu un aparat numit
ampermetru. El este construit pe baza unuia dintre efectele curentului electric.
Schematic se reprezinta ca în fig.10.

Fig.10.

26
 ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

Fig.11.
Folosind o sursă de tensiune electromotoare, caîteva
becuri, de legătură se realizează montajul din fig.11. Se
constată că toate ampermetrele indică aceeaşi valoare a intensităţii curentului
electric.Deci: în lungulunui circuit neramiticat intensitatea curentului electric este
aceeaşi peste tot. Aceasta înseamnă că, în regim staţionar, nu se acumulează sarcini
în nici un punct din circuit; datorită prezenţei câmpului electric purtătorii de sarcină,
toţi, se deplasează.
Observaţie. Aşa cum se vede din figură, când se doreşte măsurarea intensităţii
curentului electric într-un fir conductor, ampermetrul trebuie înserat în circuit. Se
spune că ampermetrul se monteaza în serie.

723101.1.2.5. CARACTERISTICI DE CURENT

Un mare număr de componente care sunt folosite în realizarea circuitelor

electrice prezintă două borne prin care sunt branşate (legate) în circuitul respectiv. De
aceea sunt numite dipoli.

Definiţie: Se numeşte dipol orice componentă de circuit electric care prezintă două
borne de branşare.
Exemple: becul electric, rezistorul, diodele, sursele de tensiune electromotoare etc.
Fig.12.
Fiecare tip de dipol este reprezentat printr-un anumit simbol
atunci cînd se desenează schema unui circuit electric. Simbolurile
dipolilor pe care îi vom studia în această secţiune sunt prezentate
în fig.12.
Dacă notăm cu A şi B cele două borne ale dipolului, vorbind de
dipolul respectiv folosim expresia dipolul AB.
Considerăm montajul din fig.13-723101.1. Ampermetrul
măsoară intensitatea curentului electric prin circuit.
Tensiunea U la bornele dipolului AB se măsurată cu
ajutorul unui aparat numit voltmetru.
Observaţii:

Fig.13-a
1. Aşa cum se vede din figurile 13-a, b, voltmetrul,
utilizat pentru măsurarea tensiunilor electrice, se
montează în paralel cu segmentul de circuit la capetele
căruia se determină tensiune723101.1.Fig.13-b 2.
Simbolul utilizat pentru sursă în fig. 13-a, b, adică suprapunerea săgeţii oblice peste
simbolul uzual al sursei, indică faptul că sursa poate furniza o tensiune
electromotoare variabilă.

27
 Variind tensiunea electromotoare a sursei, se măsoară diverse valori ale intensităţii
I a curentului care trece prin dipol şi, corespunzător, diverse valori ale tensiunii U la
bornele dipolului AB.
Se constată experimental că la o valoare dată a tensiunii U la bomele
dipolului AB corespunde o valoare determinată şi numai una a intensităţii I a
curentului care trece prin dipol şi, reciproc, la o valoare dată a intensităţii curentului
care trece prin dipol corespunde o valoare determinată , şi numai una a tensiunii la
bornele dipolului. Aceasta înseamnă că tensiunea la bornele dipolului şi intensitatea
curentului care trece prin dipol sunt într-o relaţie de corespondenţă biunivocă.
Această corespondenţă U↔ I se poate reprezenta sub forma unui grafic I = f( U),
numit caraderistică curent-tensiune a dipolului respectiv.
Dipolul AB a fost montat în circuitul din fig. 13-a astfel încăt curentul trece prin dipol
de la A la B. El poate fi montat însă şi invers, ca dipol B723101.1. Atunci curentul
trece prin el de la B la 723101.1. Se pune întrebarea: depinde comportarea dipolului
de sensuI curentului care îI parcurge (de la A la B sau de la B la A)?
Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie trasate două caracteristici curent-
tensiune:
- una corespunzănd montajului dipolului AB astfel încât, curentul parcurge
dipolul de la A la B (fig. 13-a) se spune că dipolul este montat în sens direct;
- o alta corespunzând montajului dipolului BA, când curentul parcurge dipolul de la B
la A (fig. 13-b); se spune că dipolul este montat în sens invers.

Observaţie: Un dipol poate fi utilizat în mod normal numai în anumite condiţii,

numite condiţii de funcţionare precizate de fabricant: acestea indică, în general, o
valoare limită a tensiunii şi a intensităţii care nu trebuie depăşite. Depăşirea acestor
valori conduce la deteriorarea dipolului respectiv.

723101.1.2.6. REZISTENŢA ELECTRICĂ

Intensitatea I a curentului care trece prin rezistor este proporţională cu tensiunea U

aplicată la capetele rezistorului. Ecuaţia acestei caracteristici liniare este
U
I= R
sau U = RּI.

Observaţii:
1) Această dependenţă a fost descoperită de fizicianul german Georg Simon Ohm. În
onoarea lui este numită legea lui Ohm.
2) Legea lui Ohm, în forma dedusă aici, este valabilă pe o porţiune de circuit care nu
conţine generatoare electrice.
Constanta de proporţionalitate R este numită rezistenţă electriă. Din legea lui Ohm
obţinem relaţia de definiţie a unităţii de măsură a rezistenţei:
 R  SI 
U  SI 1V
 1.
 I  SI 1A
Definiţie: 1 Ohm este rezistenţa unui conductor prin care se stabileşte un curent de 1
A atunci când la capetele lui se aplică o tensiune constantă de 1 V.
Observaţii:

28
1) În circuitele electrice se folosesc în mod curent rezistori având rezistenţe de
ordinul kiloOhmului (1 kΩ = 103 Ω) sau megaOhmului (1 MΩ = 106 Ω).
2) Conductorii pentru care este valabilă legea lui Ohm sunt numiţi conductori
ohmici. Aşa sunt, de exemplu, metalele. Dioda studiată în secţiunea precedentă nu
este un dispozitiv ohmic, deoarece caracteristica ei nu este descrisă de legea lui Ohm.
3) Elementul de circuit care se caracterizează în principal prin rezistenţa lui este
numit rezistor.
Rezistenţa electrică este o măsură a proprietăţii conductorilor electrici de a se opune
trecerii curentului. Existenţa rezistenţei electrice este datorată extrem de
numeroaselor ciocniri ale electronilor liberi cu ionii pozitivi din reţeaua metalului.
Prin aceste ciocniri metalul se opune trecerii curentului electric: conform legii lui
Ohm, pentru o tensiune aplicată dată, curentul care se stabileşte în conductor este cu
atât mai mic cu cât rezistenţa este mai mare.
Se constată experimental că rezistenţa R a unui fir conductor (ohmic) este direct
proporţională cu lungimea l a firului (R ~l ) şi invers proporţională cu aria S a unei
secţiuni transversale a firului (R ~S-1) . Se poate scrie atunci:
l
R=ρ· S .

Constanta de proporţionalitate, notată ρ, este numită rezistivitate.

Observaţii:
1) Din relaţia precedentă se obţine imediat unitatea de măsură în SI a rezistivităţii
electrice: [q ]51 = Ω· m
2) Rezistivitatea nu depinde de dimensiunile firului conductor, ci numai de natura
materialului din care este confecţionat acest723101.1.
3) După valoarea rezistiviăţii materialele sunt clasificate în conductoare
(10-8 -10-5 Ω·m), semiconductoare (10-5 -107 , Ω· m) şi izolatoare(108 -1020 5 Ω·m).
Fig.14.
Legea lui Ohm pentru o porţiune de circuit (care
nu conţine generatoare electrice) poate fi generalizată
pentru un întreg circuit simplu (fără ramificaţii),
cum este cel din fig. 14. Căderea de tensiune pe
rezistorul R este, conform legii lui Ohm pentru o
porţiune de circuit, U = I.R, iar căderea de tensiune u pe circuitul interior sursei, de
rezistenţă r este
u= I.r. Aceste căderi de tensiune sunt legate de tensiunea electromotoare E a sursei
prin relaţia E = U + u. Înlocuind aici expresiile tensiunilor U şi u obţinem expresia
matematică a legii lui Ohm E pentru un circuit simplu
I
Rr

723101.1.2.7. REOSTATUL.MONTAJUL POTENŢIOMETRIC

Faptul că rezistenţa electrică a unui fir conductor

este proporţională cu lungimea firului stă la baza
construcţiei şi utilizării reostatelor. Reostatul este un
29
dispozitiv care, legat în serie într-un circuit, Fig.15.
permite obţinerea unui curent de intensitate reglabilă. Reostatul este construit în
forma unui fir foarte lung înfăşurat pe un suport izolator. Cele două capete ale firului
constituie două borne A şi B (fig. 15).Un cursor metalic (C), care constituie a treia
bornă, se poate deplasa de-a lungul înfăşurării.

ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

Se realizează montajul din figura 16.Deplasînd cursorul C de la A spre B se constată

că intensitatea C curentului prin circuit scade.
Deplasînd cursorul în sens invers se observă că
intensitatea curentului creşte.
Fig.16.
Tensiunea între punctele A şi C este, conform legii lui
Ohm pentru o porţiune de circuit, UAC. = I·RACc. Dar, rezistenţa electrică a unui fir
conductor este proporţională cu lungimea firului RAC=k.·IAC. Din aceste două relaţii
obţinem pentru intensitatea curentului expresia
E E
I 
R AC  r k  l AC  r
Deci: cu cât lungimea utiliztă a înfăşurării reostatului lAC este
mai mare cu atît curentul care se stabileşte în circuit are o intensitate mai mică.

ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

Se realizează montajul din figura 17. Se deplasează

cursorul de la A spre B. Se constată, urmărind indicaţiile
voltmetrului, că tensiunea între punctele A şi C creşte. Mişcând cursorul în sens
invers tensiunea scade.
Fig.17. Tensiunea între punctele A şi C este, conform legii lui
Ohm pentru o porţiune de circuit, UAC =I·RAC.Dar rezistenţa electrică a unui fir
conductor este proprţională cu lungimea firului: RAC=k·lAC.Din aceste doua relaţii
obţinem
UAC= k.I.lAC
Deci: cu cât lungimea utilizată a înfăşurării reostatului lACeste mai mare, cu atât
tensiunea între bornele A, şi C este mai mare.
Reostatul, legat la bornele unui generator electric, ca în fig. 18, permite
obţinerea unei tensiuni reglabile între una din bornele sale şi cursor. Acest mod de
montare a reostatului se numeşte montaj potentiometric, iar dispozitivul utilizat în
acest mod se numeşte potenţiometru (sau divizor de tensiune).

723101.1.2.8. LEGILE LUI KIRCHHOFF

Pănă aici am studiat numai circuite electrice simple, neramificate. În practiă se

folosesc circuite electrice complexe, cu mai multe ramificaţii, numite reţele electrice.

30
Oricât de complexă ar fi o reţea electrică, pot fi identificate în ea următoarele
elemente constitutive (fig. 18.)
- nodul de reţea- orice punct din reţea în care se întîlnesc minimum trei conductori;
exemple: A, B, C, etc.
-latura de reţea- porţiunea din reţea cuprinsă între două noduri vecine; exemple: AB,
AC, etc.
- ochiul de reţea - o succesiune de laturi de reţea formând un contur poligonal închis;
exemple: ABC723101.1., ACDA etc.
Observaţie: Se presupune întotdeauna că pe o latură de reţea este plasat cel puţin un
consumator sau o sursă; altfel, latura respectivă poate fi suprimată cu respectarea
regulilor precedente.
In anul 1847 Gustav Robert Kirchhoff a demonstrat două legi care pot fi folosite la
rezolvarea reţelelor de curent continuu, adică la aflarea intensităţii curenţilor care
parcurg laturile de reţe723101.1.
Prima lege a lui Kirchhoff se referă la nodurile de reţea
şi exprimă conservarea sarcinii electrice într-un nod de reţe723101.1. Ea afirmă că
suma sarcinilor electrice care intra într-un nod într-un anumit interval de timp este
egală cu suma sarcinilor care ies din nod în acelaşi interval de timp.
Fig.18.
Enunţ: Suma algebrică a intensităţilor curenţilor electici care se
întâlnesc într-un nod de reţea este egală cu zero
Convenţie: n
In relaţia precedentă se iau, cu semnul +,
intensităţile  I k  0 curenţilor care intra în nod şi, cu semnul
-; k 1
intensităţile curenţilor care ies din nod.

ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

Se realizează montajul din figura 19.Se închide

întrerupătorul K şi se citesc indicaţiile celor trei ampermetre.
Se constată că 1= 11+I2, în acord cu prima lege a lui
Kirchhoff. Pentru a aplica această lege se fixează, în prealabil,
în mod arbitrar, un sens al curentului pentru fiecare latură
de reţea (fig. 19).Apoi se scrie ecuaţia curenţilor pentru
fiecare nod. Astfel, pentru nodul A din figura 19 avem:
-I6+I3-I1-I4=0.
Fig.19

Observaţii:
1) În final, când se calculează intensităţile curenţilor se constată că pentru unele se
obţin valori pozitive, iar pentru altele valori negative. Aceasta înseamnă că, pentru
cele care au valori negative, sensul curentului fixat iniţial (î mod arbitrar), a fast ales
greşit şi că sensul real al curentului este invers celui fixat iniţial.
2) Prin aplicarea acestei legi se pot scrie n ecuaţii pentru cele n noduri ale unei reţele.
Dintre acestea numai n- 1 sunt independente. Ecuaţia pentru ochiul n se poate obţine
algebric din celelalte n-1 ecuaţii.

31
 A doua lege a lui Kirchhoff se refera la ochiurile de reţe723101.1.
Enunţ: Suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale surselor în lungul unui ochi
de reţea este egală cu suma algebrică a caderilor de tensiune de pe laturile ochiului:
n m

 Ek   I j  R j
k 1 j 1

Pentru aplicarea acestei legi este necesar să se aleagă, în prealabil,în mod

arbitrar, pentru fiecare ochi de reţea, un sens de parcurgere a ochiului. Apoi se scriu
ecuaţiile pentru ochiurile de reţe723101.1. La scrierea ecuaţiilor se folosesc
următoarele convenţii de semn.
Convenţii:
1) 0 tensiune electromotoare E se ia cu semnul +, dacă sensul de parcurs ales pentru
ochi străbate sursa în sens direct (de la borna negativă la cea pozitivă); în caz contrar
tensiunea electromotoare respectiva se ia cu semnul -.
2) Dacă sensul ales de noi pentru parcurgerea ochiului de reţea coincide cu sensu I
ales pentru curentul electric din latură, atunci produsul I·R respectiv se ia cu semnul
+, iar în caz contrar se ia cu semnul -.
De exemplu, pentru ochiul ABCA din figura 18 obţinem ecuaţia

- E1 +E2= II.R1 +12.R2+I3.R3

Observaţii:
1) Cu ajutorul celei de a doua legi a lui Kirchhoff se pot obţine ecuaţii pentru toate
ochiurile de reţe723101.1. Aceste ecuaţii nu sunt toate independente. De aceea legea
a doua a lui Kirchhoff se aplică numai pentru ochiurile : independente (formate din
laturi dintre care cel puţin una nu aparţine şi altor ochiuri). Care ochiuri se consideră
că : fiind independente este, într-o anumită măsură, o alegere arbitrară. De exemplu,
în figura 19, sunt trei ochiuri de reţea: ABCA, ACDA şi ABCD723101.1. Oricare
două dintre acestea pot fi alese ca ochiuri independente. Dacă, de exemplu, se aleg ca
fiind independente ABCA şi ACDA, se vede din figură că ochiul ABCDA nu este
independent: nu are nici o latură care să nu aparţină celorlalte dou723101.1.
2) Dacă reţeaua are n noduri şi l laturi atunci, conform unei teoreme a lui
Euler,numărul de ochiuri pentru care se pot scrie ecuaţii independente este
o=l-n+1.
Aceasta înseamnă că din cele doua legi ale lui Kirchhoff se obţine un număr total de
ecuaţii independente egal cu numărul de laturi din reţea
adica egal cu num~rul de necunoscute (intensitaJile curenJilor prin fiecare latura).

(n-1)+(l-n+1)=I,
adică egal cu numărul de necunoscute(intensităţile curenţilor prin fiecare latură).

723101.1.2.9. GRUPAREA REZISTENŢELOR

Considerăm două rezistoare de rezistenţe R1, respectiv, R2, legaţi în serie

(fig. 20-a). Ne punem problema să găsim valoarea rezistenţei unui singur rezistor care
să fie echivalent cu ansamblul celor doi rezistori: dura înlocuire prin circuit să circule
un curent de aceeaşi intensitate şi diferenţă de potenţial între punctele A şi B să fie
aceeaşi (fig.20-b).

32
 În montajul din figura 20-a voltmetrele VI şi V2 indică tensiunile U1,respectiv
U2, iar voltmetrul V indica o tensiune U. Se constată că U= U1+ U2.Dar, conform
legii lui Ohm, U1 =I. R1 şi U2=I. R2. Deci: U =I .R1+I .R2
Pentru ca rezistorul din figura 20-b să fie echivalent cu sistemul celor două rezistoare
este necesar ca voltmetrul să indice aceeaşi tensiune U între punctele A şi B şi ca prin
circuit să circule un curent de aceeaşi intensitate I. Atunci, conform legii lui Ohm,
U= I· Res. Din aceste ultime doua relaţii găsim imediat că Res = R1 + R2.Acest rezultat
poate fi imediat generalizat la cazul a trei sau mai multe rezistoare.
Fig.20-a
Concluzie. Rezistenţa echivalentă a mai multor
rezistoare legate în serie este egală cu suma
rezistenţelor acelor rezistoare:

Res=R1+R1+...+Rn.

Fig.20-b
Considerăm doua rezistoare de rezistenţe R1,
respectiv R2, legate în paralel (fig. 21-a). Ne punem
problema să găsim valoarea rezistenţei unui singur
rezistor care să fie echivalent cu ansamblul celor doua
rezistoare: după înlocuire, prin circuit să circule un
curent de aceeaşi intensitate şi diferenţă de potenţial
între M şi N să fie aceeaţi (fig. 21-b).
În montajul din figura 21-a ampermetrele A1 şi A2
indică intensităţile I1 respectiv I2, iar ampermetrul A indica o intensitate I.
Fig.21-a

Se constată că I =I1+I2, în conformitate cu prima lege a lui Kirchhoff. Dar,

conform legii lui Ohm, U =I1 . I
U

U R1şi U =I2 . R2.Deci:
.
R1 R2

Pentru ca rezistorul din figura 21-b să fie echivalent cu sistemul celor

două rezistoare este necesar ca ampermetrul să indice aceeaşi intensitate I a
curentului din circuit şi să existe aceeaşi tensiune U între punctele M şi N. Atunci,

1 1 1
 
Rep R1 R2

conform legii lui Ohm, U =I. Rep. Din aceste ultime doua relaţii găsim imediat că
Fig.21-b
Acest rezultat poate fi imediat generalizat la cazul a trei sau mai multe rezistoare.
Concluzie. Inversul rezistenţei echivalente a mai multor rezistoare legate î paralel
este egală cu suma inverselor rezistenţelor acelor rezistoare:
1 1 1 1
   ... 
R R1 R2 Rn

33
 723101.1.2.10. GRUPAREA GENERATOARELOR ELECTRICE

Fig.22.
Considerăm două generatoare identice, având fiecare
tensiunea electromotoare E şi rezistenţa internă r montate în
serie ca în figura 22 şi având în circuitul exterior un rezistor de
rezistenţă R. La acest tip de grupare borna negativă a unui
generator se leagă la borna pozitivă a generatorului următor.
Aplicând acestui circuit legea a doua a lui Kirchhoff obţinem relaţia
2 E
I=R  2  r ,

care poate fi apoi uşor generalizată la cazul a n generatoare legate în serie

nE
I .
R  nr

Concluzie. Gruparea serie a n generatoare electrice identice, de tensiune

electromotoare E şi rezistenţă r fiecare, este echivalentă cu un generator având
tensiunea electromotoare Ees = n . E şi rezistenţa interioară res=n. r.
Observaţie. Gruparea serie generatoarelor electrice se foloseşte pentru a obţine la
bornele rezistenţei R o tensiune mai mare: U=n·(E-I·r)

723101.1.2.11. ŞUNTUL, REZISTENŢA

ADIŢIONALĂ
Fig.23.
Fig.23.

Definiţie: Se numeşe şunt un rezistor electric legat în paralel la bornele unui

ampermetru pentru a-i mări domeniul de măsurare.
Problemă. Fie un ampermetru A de rezistenţă internă RA, care poate măsura curenţi
având intensitatea I ≤ I A . Să se determine valoarea rezistenţei rezistorului şunt, care
trebuie legat în paralel la bornele ampermetrului A, pentru a-i permite măsurarea
unor curenţi având intensitatea I≤ n . I A .
Pentru a măsura un curent I= n . IA de n ori mai mare decât valoarea nominală IA,este
necesar ca la bornele ampermetrului să se monteze în paralel un rezistor a cărui
rezistenţă Rs să fie astfel încăt, la separarea curentului în nodul B, prin ampermetru să
treacă numai un curent IA (fig. 23), restul curentului trecând prin rezistorul şunt:
I=IA+Is =>n.IA =IA+Is.
De aici rezultă că
Is=(n-l)∙IA
Aplicând apoi legea a doua a lui Kirchhoff pentru ochiul din figura 23 obţinem:
O=IA∙RA-Is∙Rs =>IA∙RA =Is∙Rs .
înlocuind în această relaţie valoarea lui Is, obţinem pentru rezistenţa rezistorului şunt
expresia RA
Rs  .
n 1

34
 Definiţie: Se numeşte rezistenţă adiţională rezistenţa unui rezistor care trebuie legat
în serie cu un voltmetru pentru a-i mări domeniul de măsurare.

723101.1.2.12. MĂSURĂRI ELECTRICE

a) Influenţa rezistenţei interne a voltmetrului

Fig.24.

Pentru a măsura căderea de tensiune V = R∙ I pe un rezistor de rezistenţă R se

montează în paralel cu acesta un voltmetru V (fig. 24). Voltmetrul are, însă, el însuşi
o rezistenţă Rv şi, de aceea, în nodul A curentul I se desparte în doi curenţi Iv şi II
Conform primei legi a lui Kirchhoff
I=Iv+I1.
Aplicând apoi a doua lege a lui Kirchhoff ochiului din gura 24 obţinem

O=Iv.Rv - I1.R=>Iv.Rv=I1.R.
Eliminăm Iv din aceste două ecuaţii şi scoatem expresia lui I1

Rv
I1  I  .
R  Rv

Aceasta înseamnă că tensiunea măsurată este

Rv  R R
U mas  I1  R  I  I
R  Rv R .
1
Rv
comparând această relaţie cu expresia tensiunii de măsurat
V=I.R ,
constatăm că tensiunea măsurată este mai mică. Pentru ca tensiunea măsurată să
coincidă cu tensiunea de măsurat, deci pentru ca influenţa voltmetrului să poată fi
neglijată, este necesar ca R« Rv .
Concluzie. Voltmetrul trebuie să aibă o rezistenţă internă mult mai mare decât
rezistenţa de măsurat.
Pentru măsurarea unei rezistenţe R este necesar, conform legii lui Ohm R = U/I, să se
măsoare tensiunea U la capetele rezistorului şi intensitatea I a curentului care î1
străbate.
a ) Măsurarea unei rezistenţe mari (comparativ cu rezistenţa internă a
ampermetrului)

Fig.25. Ne propunem să utilizăm montajul din figura 25.

Curentul I măsurat de ampermetrul A este identic cu cel care
străbate rezistorul, a cărui rezistenţă dorim să o măsurăm.
Tensiunea U măsurată de voltmetrul V conţine un umai
tensiunea de măsurat ci şi tensiunea UA =IR .RA
la bornele ampermetrului. Valoarea tensiunii la bornele

35
rezistorului de măsurat este deci U - IR . R723101.1. Atunci valoarea R a rezistenţei de
măsurat este dată de relaţia
U  I g  RA U
R R  RA .
Ig Ig
De aici rezultă că
U
Ig =R+RA
Această relaţie arată că valoarea U/ Ig determinată prin măsurare, coincide cu
valoarea reală R numai dacă R A « R.
Concluzie. Montajul din figura 25. este adecvat măsurării rezistenţelor mari (mult
mai mari decât rezistenţa internă a ampermetrului).
Fig.26.
b) Măsurarea unei rezistenţe mici (comparativ cu
rezistenţa internă a voltmetrului)
Ne propunem să utilizăm montajul din figura 26.
Tensiunea U, măsurată de voltmetrul V, este identică cu cea de
la bornele rezistorului a cărui rezistenţă dorim să o măsurăm (în condiţiile de la
punctul a): R« Rv. Curentul I, măsurat de ampermetrul A, conţine nu numai
intensitatea curentului de măsurat ci şi intensitatea Iv = Uv / Rv a curentului care trece
prin voltmetru.Valoarea curentului care străbate rezistorul de măsurat este deci
I R = I - Uv / Rv . Atunci valoarea R a rezistenţei de măsurat este dată de relaţia
U U
R R
I  Iv U
I
Rv
U R

De aici rezultă că I 1 R
Rv

Această relaţie arată că valoarea U / I, determinată prin măsurare, coincide cu

valoarea reală R numai dacă R« Rv.
Concluzie. Montajul din figura 26 este adecvat măsurării rezistenţelor mici (mult mai
mici decât rezistenţa internă a voltmetrului).

723101.1.2.13. ENERGIA ŞI PUTEREA ELECTRICĂ

Aşa cum am văzut anterior, tensiunea electromotoare E a unei surse electrice este
L
dată de relaţia E ,
q
unde L este lucrul mecanic efectuat de generator pentru a deplasa sarcina q prin intreg
circuitul electric. Deoarece q = I. t, rezultă că energia furnizată de generatorul
electric în timpul t este dată de relaţia
Wt =E·I·t.

Această energie provine din energii de alta natură, care se transformă în generator în
energie electrică.Înlocuind în această relaţie E= U+u obţinem:
Wt= Wext+wlnt , Wext= U·I·t, Wlnt= u·I·t,

36
unde Wext este energia consumata în circuitul exterior, iar Wlnt este energia disipată în
interiorul generatorului.
Observaţii:
1) Energia electrică nu este energia curentului electric, ci este energia câmpului din
conductoare: din expresia ei matematică se vede că ea poate varia chiar dacă
intensitatea curentului este constantă.
2) În circuitul exterior este posibil să existe mai mulţi consumatori. Relaţia Wext=
U·I·t exprimă şi energia consumată în timpul t de un singur receptor electric la
bornele căruia există tensiunea electrică U şi care este parcurs de un curent electric de
intensitate I.
3) Într-un circuit electric energia furnizată de generator este transmisă prin
intermediul campului electric din interiorul conductoarelor unui consumator unde se
transformă în alte forme de energie.
Atunci când receptorul este un rezistor de rezistenţă R, energia electrică primită de
acesta se disipă sub formă de căldură. Conform principiului conservării energiei,
căldura Q dezvoltată în regim staţionar, de un reşou, de exemplu, este egală cu
energia primită:
U2
Q U  I t   t  I 2  R  t.
R
Aceasta este expresia matematica a legii lui Joule. Aceasta este legea efectului termic
al curentului electric şi a fast găsita experimental de James Prescott Joule In
anu11841. Ea poate fi enunţată astfel:
Enunţ. Căldura degajată la trecerea curentului electric print-un conductor este direct
proporţională cu rezistenţa R a conductorului, cu pătratul intensităţii I a curentului
care trece prin conductor şi cu timpul t cât circulă curentul electric
Q=I2·R·t
-Expresia energiei electrice este:
E2 U2 U2
Wt   t  I 2  ( R  r )  t ;Wext   t  I 2  R  t ;Wint  t  I2  r t
Rr R r
-Expresia puterii electrice este:
W
P ; Pt  E  I ; Pext  U  I ; Pint  u  I
t

Randamentul unei surse electrice este dat de relaţia:

U R
 
E Rr
O parte din energia dezvoltată de generator se disipă în interiorul acestuia şi
numai restul ajunge la consumator.

723101.1.2.14. TRANSFORMATORUL OPTIM DE PUTERE

Să considerăm un rezistor de rezistenţă R, conectat

la bornele unei surse de tensiune electromotoare E,şi
rezistenţa internă r (fig. 27). Puterea totală dezvoltată de
sursă este

37
 E2
Pt=E.I= , Fig.27.
Rr
E
unde s-a folosit legea lui Ohm pentru întregul circuit. I= R  r .
Puterea utilă (cea transferată circuitului exterior) este
R
P(R)=U·I = R·I2 => P(R)= E2 . ( R  r ) 2
De aici, se obţine prin calcul direct ecuaţia de gradul
II în R:
P· R2 + (2P. r – E2)· R + P·r2=0 .

:"""'" ,Soluţiile acestei ecuaţii sunt de forma

R1,2= E  2 Pr   ,
2P
unde discriminantul Δ este dat de relaţia
Δ = (2P. r - E2) - 4P2 . r2.
Pentru ca ecuaţa de gradu ll în R să aibă soluţii reale este necesar ca discriminantul să
fie pozitiv: Δ≥ 0. Din această condiţie obţinem
E2
E≥4.P.r=>P≤
4r
Din această ultimă relaţie se vede că puterea mazimă transferată în exterior are
valoarea
E2
Pmax= .
4r
Comparând această expresie cu expresia generală
P(R) =E2 R

(R  r )2
se pate formula următoarea concluzie.
Concluzie: transferul maxim de putere are loc atunci când R = r.

Randamentul sursei este dat de relaţia

P( R) R
 
Pt Rr
De aici se observă că:
a) atunci când transferul de putere este optim randamentul este mic η = 50%;
b) pe măsură ce R creşte randamentul creşte şi el, dar transferul de putere se
depărtează de optim şi sursa este din ce în ce mai puţin exploatată.

723101.1.2.15. LEGIILE ELECTROLIZEI ŞI APLICAŢII

Aplicarea unui câmp electric între plăcile metalice ale vasului

care conţine soluţia electrolitică va conduce la ordonarea mişcării

38
ionilor respectivi: ionii negativi se mişcă spre electrodul pozitiv, numit anod, iar cei
pozitivi, se mişcă spre electrodul negativ, numit catod.
De exemplu, dizolvând o cantitate de azotat de argint în apă are lac un proces
de disociaţie electrolitică: Fig.28 AgNO3 → Ag+
+ N O3 .
Definiţie: Se numeşte electroliză procesul de dirijare a ionilor către electrozi şi
transformarea lor în atomi sau radicali prin neutralizare.
Ionii pozitivi sunt dirijaţi spre catod, iar ionii negativi spre anod. Ionii pozitivi de
argint ajung la catod, primesc un electron, devin atomi neutri şi se depun pe catodul
(care se plachează astfel cu argint). lonii negativi ajung la anod, cedează un electron
şi devin radicali neutri. Dacă anodul este confecţionat din argint, radicalii neutrii NO3
reacţionează cu argintul din anod şi formează azotat de argint. Acesta se disociază în
apă şi procesul continuă.
Folosind un montaj ca tel din figura 28 experimental se constată că:
- masa m de substanţă depusă în timpul procesului de electroliză nu depinde nici de
concentrăţia soluţiei, nici de temperatură;
- masa m de substanţă depusă la catod este direct proporţională cu timpul t, cât
circuitul este închis: m ~ t;
- masa m de substanţă depusă la catod este direct proporţională cu intensitatea I a
curentului: m ~ I.
Grupând aceste dependenţe într-o singură expresie se obţine: m~ I. t . Prima lege a
electrolizei a fast formulată de Faraday îţ 1883. Ea are enunţul de mai jos.

Enunţ: Masa de substanţă m separată dintr-un electrolit este proporţională cu sarcina

electrică Q transportată prin electrolit:
m = k·I·t

Observaţie: Factorul de proporţionalitate din relaţia precedentă, k = m/Q, se numeşte

echivalent electrochimic

Echivalentul electrochimic depinde de natura substanţei. EI este:

direct proporţional cu masa atomică A a substanţei: k ~ A;
- invers proporţional cu valenţa n a substanţei: k ~ n.
Grupând aceste dependenţe se scrie relaţia:
A
k~ n
.
Observaţie: Raportui A/n este numeric egal cu echivalentul chimic al substanţei; masa
dintr-o substanţă, exprimată în grame, egală cu A/n se numeăte echivalent-gram

A doua lege a electrolizei are atunci următorul enunţ:

Enunţ: Echivalentul electrochimic k al unei substanţe este direct proporţional cu
echivalentul ei chimic A/n:
1 A
k= F  .
n
Observaţii:
1) factorul de proporţionalitate se notează cu 1/F; F se numeşe numărul lui Faraday,

39
F = 96400 C/echivalent-gram.
2) echivalentul electrochimic ar trebui măsurat în kg/C, dar, în practică, se foloseşte
ca unitate de măsură mg/C.
3) folosind legile electrolizei Helmholtz a dedus teoretic (1881) existenţa unei sarcini
electrice elementare şi că sarcina oricărui ion este un multiplu întreg al sarcinii
electrice elementare.
Electroliza are multiple aplicaţii practice. Menţionăm două direcţii principale
de utilizare tehnică a electrolizei: galvanotehnica şi electrometalurgi723101.1.
Există două tipuri principale de operaţiuni galvanotehnice:
- galvanostegia, care este operaţiunea de acoperire a unui metal cu un strat din alt
metal mai rezistent (de exemplu, la oxidare);
- galvanoplastia, care este operaţiunea de reproducere pe cale electrolitică a unui
obiect metalic.
Electrometalurgia joacă un rol esenţial în metalurgia modernă, în principal prin:
- rafinarea cuprului şi obţinerea cuprului electrolitic cu importante aplicaţii în
electrotehnică;
- repararea aluminiului cu utilizări multiple în aeronautică şi în electrotehnică.

DE LA CELULA LUI VOLTA LA BATERIILE CADMIU-NICHEL

Medicul italian Luigi Galvani (1737 - 1798), profesor de anatomie la Universitatea

din Bologna, a făcut în 1786 o descoperire foarte incitantă şi extrem de bogată în
consecinţe. Lucrând cu broaşte disecate, el a constatat că muşchiul unui picior de
broască - atărnat de un carlig de cupru se contractă atunci când, pe timp de furtună,
atingea, un grilaj de fier. Ca medic, el a încercat să dea o explicaţe fiziologică acestui
fenomen.
Alessandro Volta (1745 - 1827), profesor de fizica la
Universitatea din Pavia, repetand experienJele lui Galvani,
ajunge la concluzia ca, atunci cand doua metale diferite ating
mu~hiul de broasca, fluidele din mu~hi se comporta ca un
electrolit. Ca urmare se genereaza un curent electric care
determina contractarea muşchiului de broască. Volta ajunge la
concluzia că piciorul de broască joacă numai rolul de "electrometru".În 1794, în
lucrarea "Acţiunea ce se produce la atingerea metalelor cu un corp umed" Volta nici
nu mai face referinţă la picioarele de broască. EI studiază fenomenul fizic ca atare,
introduce noţiunea de curent electric, împarte conductorii de curent în doua clase:
I)metale, II) medii umede. Constatarea sa fundamentală este aceea că, într-un circuit
format din doi conductori de clasa I având intercalat un conductor de clasa a II-a se
generează un curent electric.
Pe aceasta bază Alessandro Volta construieşte, în 1800, primul generator electric:
pila voltaică.
Se introduc două plăci, una de zinc şi una de cupru, într-o soluţie diluată de acid
sulfuric. Ele sunt legate printr-un fir conductor. Se constată că placa de zinc se
încarcă
negativ şi că între cele două plăci apare o diferenţă de potenţial de circa 1 V. Placa de
Zn se dizolvă în acidul sulfuric formînd ZnSO4 şi ioni de hidrogen; hidrogenul se

40
deplasează până la electrodul de cupru (pozitiv) unde formează bule gazoase de
hidrogen constituind un strat izolator al electrodului pozitiv. Acest fenomen este
numit polarizare a electrodului. Ca urmare, în timp, diferenţa de potenţial generată
pe seama energiei chimice descreşte treptat.
În prezent cele mai utilizate sunt aşa-numitele pile uscate de tip Leclanche.
Electrodul pozitiv al pilei este constituit dintr-un cilindru de carbon introdus într-un
săculeţ umplut cu o pasta, cu rol de depolarizant, formată dintr-un amestec de grafit
(cărbune) - 25% şi MnO2 - 75%. Acest ansamblu este introdus într-un amestec de
NH4CI şi glicerină, amestec care joacă rot de electrolit.În interiorul pilei purtătorii de
sarcină sunt ionii de amoniu şi clor.Totul este aşezat într-un cilindru de zinc care
joacă rol de electrod ngativ.
0 astfel de pilă este şi cunoscuta sursă de tensiune de 1,5 V pe care o folosim la
telecomanda de la televizor. Trei astfel de elemente legate în serie formează o baterie
care generează o tensiune la borne de 4,5 V.
0 altă sursă de curent continuu folosită în mod generalizat este acumulatorul electric,
în special cel cu plumb (de exemplu, acumulatorul auto). Marea deosebire faţă de
pilele electrice constă în faptul că acumulatoarele se pot reîcărca folosind un
generator de curent continuu. Un acumulator primeşte deci energie electrică, o
stochează sub formă de energie chimică şi, în exploatare, genereazş energie electrică.
Acumulatorul cu plumb este constituit din placi de Pb introduse intr-o soluţie diluată
de acid sulfuric. 0 pereche de plăci constituie o celulă care generează o tensiune de
aproximativ 2 V. Pentru a obţine o tensiune de 12 V este necesar ca, într-un
acumulator auto, să fie utilizate 6 perechi de plăci de Pb.
In final, menţionăm bateriile cadmiu-nichel, reîncărcabile, utilizate la alimentarea
ceasornicelor electronice, în calculatoare, camere video etc.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Ce este curentul electric?

2. Care este mecanismul conducţiei electrice în metale şi lichide?
3. Ce întelegeţi prin caracteristica de curent?
4. Cum se enunţă legea lui Ohm pentru un circuit simplul?
5. Ce este montajul potenţiometric?
6. Care sunt legile lui Kirchhoff?
7. Ce convenţii sunt necesare pentru aplicarea legilor lui Kirchhoff?
8. Care este expresia rezistenţei echivalente la gruparea rezistoarelor serie şi paralel?
9. Ce este şuntul?
10. La ce este utilă rezistenţa adiţională?
11. Ce este efectul Joule?
12. Ce expresii cunoaşteţi pentru energia şi puterea electrică?
13. Ce înţelegeţi prin randament în cazul unei surse electrice?

41
14. În ce condiţii se realizează transferul optim de putere?
15. Care sunt legile electrolizei?

RĂSPUNSURI LA TESTUL DE AUTOEVALUARE

1. Se numeşte curent electric orice mişcare ordonată de sarcini electrice.

2. a). În metale există electroni liberi.lonii pozitivi sunt plasaţi ordonat în spaţiu
formând o reţea cristalină. Electronii liberi nu sunt în repaus. Ei se mişcă dezordonat,
printre ionii care formează reţeaua cristalină. ei se ciocnesc foarte des de ionii
pozitivi ai metalulul şi, după fiecare ciocnire, se mişcă, în general, în altă direcţie.
Atunci când un conductor metalic este plasat în câmp electric, electronii se
deplasează, acumulîndu-se la un capăt al conductorului şi lăsând sarcini pozitive
necompensate la celălalt capăt.Peste mişcarea dezordonată a electonilor liberi se
suprapune astfel o mişcare ordonată, adică o mişcare în care purtătorii de sarcină se
mişcă în ansamblu pe aceeaşi direcţie şi în acelaşi sens.

42
Procesul continuă până când câmpul electric intern, generat de sarcinile separate la
capătul conductorulul, îl egalează ca intensitate pe cel aplicat din exterior, astfel încât
cîmpul electric total rezultant este nul. Atunci se ajunge la echilibru electrostatic.
În exemplele considerate mai sus, purtătorii de sarcină electrică sunt electronii liberi;
ei se mişcă ordonat faţă de conductor şi curentul electric respectiv este numit curent
de conducţie.
Procesul de atingere a echilibrulul electrostatic, în cazurile prezentate mai sus, este
foarte rapid; curentul se menţine deci un timp foarte scurt: este temporar.
Într-un conductor metalic purtătorii de sarcină mobili sunt electronii liberi. De aceea,
curentul electric în metale este numit curent electronic.

b). Curentul electric poate circula însă nu numai prin conductori metalici, dar şi
prin unele lichide.
Plăcile metalice introduse în vasul cu lichid se numesc electrozi. Electrodul
legat la borna pozitivă a sursei este numit anod, iar cel legat la borna negativă este
numit catod.
Apa distilată nu conduce curentul electric: este un izolator electric.
Soluţia obţinută prin dizolvarea în apa distilată a unei mici cantităţi dintr-o sare
conduce curentul electric. Se numesc electroliţi substanţele care, în stare lichidă,
conduc curentul electric.
Starea lichidă a acestor substanţe poate fi realizată
a) prin dizolvare în anumiţi solvenţi (apă, alcool, amoniac etc.);
b) prin topire la temperaturi înalte.
Faptul că apa distilată nu conduce curentul electric înseamnă că ea nu conţine
purtători de sarcină liberi care să suporte acţiunea câmpului electric dintre electrozi.
Deoarece soluţia obţinută prin dizolvarea în apa distilată a câtorva cristale de sare
conduce curentul electric, înseamnă că, prin acest proces de dizolvare, în soluţia
obţinută au apărut purtători de sarcină liberi.
Aşa cum am învăţat la chimie, în soluţie apoasă, sarea se separă în ioni pozitivi şi ioni
negativi.Se numeşte disociaţie electrolitică procesul de separare a substanţelor ionice,
în soluţie, în ioni pozitivi şi ioni negativi. Disociaţia electrolitică nu necesită prezenţa
câpului electric; ea are loac şi în absenţa acestui723101.1. Ca rezultat al disociaţiei
electrolitice în soluţie se obţine un amestec de ioni pozitivi şi ioni negativi care, se
află într-o mişcare haotică, dezordonată, de agitaţie termică .
Se numeşte electroliză fenomenul de dirijare a ionilor către electrozi şi
transformarea lor, prin neutralizare, în atomi sau radicali.
În lichide, purtătorii de sarcină liberi sunt ionii pozitivi şi ionii negativi. De aceea,
curentul electric prin lichide este numit curent ionic.
Într-o soluţie ionică, ionii pozitivi (cationii) se mişcă de la anod la catod, iar
cei negativi (anionii) se mişcă de la catod la anod.

3. Caracteristica de curent este o reprezentare grafică a intensităţii în funcţie

de tensiune.
4. Legea lui Ohm pentru o porţiune de circuit (care nu conţine generatoare
electrice) poate fi generalizată pentru un întreg
circuit simplu (fără ramificaţii), cum este cel din

43
fig. 14. Căderea de tensiune pe rezistorul R este, conform legii lui Ohm pentru o
porţiune de circuit, U = I.R, iar căderea de tensiune u pe circuitul interior sursei, de
rezistenţă r este
u= I.r. Aceste căderi de tensiune sunt legate de tensiunea electromotoare E a sursei
prin relaţia E = U + u. Înlocuind aici expresiile tensiunilor U şi u obţinem expresia
matematică a legii lui Ohm pentru un circuit simplu.

5. Reostatul, legat la bornele unui generator electric permite obţinerea unei

tensiuni reglabile între una din bornele sale şi cursor. Acest mod de montare a
reostatului se numeşte montaj potentiometric, iar dispozitivul utilizat în acest mod se
numeşte potenţiometru (sau divizor de tensiune).

6.Prima lege a lui Kirchhoff se referă la nodurile de reţea

şi exprimă conservarea sarcinii electrice într-un nod de reţe723101.1. Ea afirmă că
suma sarcinilor electrice care intra într-un nod într-un anumit interval de timp este
egală cu suma sarcinilor care ies din nod în acelaşi interval de timp.
n

I
k 1
k 0

A doua lege a lui Kirchhoff se refera la ochiurile de reţe723101.1.

Enunţ: Suma algebrică a tensiunilor electromotoare ale surselor în lungul unui ochi
de reţea este egală cu suma algebrică a caderilor de tensiune de pe laturile ochiului:
n m

E
k 1
k   I j  Rj
j 1

7.– Pentru aplicarea primei legi se iau, cu semnul +, intensităţile curenţilor care
intra în nod şi, cu semnul - ; intensităţile curenţilor care ies din nod.
- Pentru aplicarea celei de a doua lege este necesar să se aleagă, în prealabil,în mod
arbitrar, pentru fiecare ochi de reţea, un sens de parcurgere a ochiului. Apoi se scriu
ecuaţiile pentru ochiurile de reţe723101.1. La scrierea ecuaţiilor se folosesc
următoarele convenţii de semn.
1) 0 tensiune electromotoare E se ia cu semnul +, dacă sensul de parcurs ales
pentru ochi străbate sursa în sens direct (de la borna negativă la cea pozitivă); în caz
contrar tensiunea electromotoare respectiva se ia cu semnul -.
2) Dacă sensul ales de noi pentru parcurgerea ochiului de reţea coincide cu
sensu I ales pentru curentul electric din latură, atunci produsul I·R respectiv se ia cu
semnul +, iar în caz contrar se ia cu semnul -.

8. Rezistenţa echivalentă a mai multor rezistoare legate în serie este egală cu

suma rezistenţelor acelor rezistoare:

Res=R1+R1+...+Rn.

Inversul rezistenţei echivalente a mai multor rezistoare legate în paralel este egală cu
suma inverselor rezistenţelor acelor rezistoare:
1 1 1 1
   ... 
R R1 R2 Rn

44
 9. Se numeşe şunt un rezistor electric legat în paralel la bornele unui
ampermetru pentru a-i mări domeniul de măsurare.

10. Rezistenţă adiţională este rezistenţa unui rezistor care trebuie legat în serie
cu un voltmetru pentru a-i mări domeniul de măsurare.

11. Căldura degajată la trecerea curentului electric print-un conductor este direct
proporţională cu rezistenţa R a conductorului, cu pătratul intensităţii I a curentului
care trece prin conductor şi cu timpul t cât circulă curentul electric
Q=I2·R·t
12. -Expresia energiei electrice este:
E2 U2 U2
Wt   t  I 2  ( R  r )  t ;Wext   t  I 2  R  t ;Wint  t  I2  r t
Rr R r
-Expresia puterii electrice este:
W
P ; Pt  E  I ; Pext  U  I ; Pint  u  I
t
13. Randamentul unei surse electrice este dat de relaţia:
U R
 
E Rr
O parte din energia dezvoltată de generator se disipă în interiorul acestuia şi
numai restul ajunge la consumator.
14. Transferul maxim de putere are loc atunci când R = r.
15. - Masa de substanţă m separată dintr-un electrolit este proporţională cu sarcina
electrică Q transportată prin electrolit:
m = k·I·t
- Echivalentul electrochimic k al unei substanţe este direct proporţional cu
echivalentul ei chimic A/n:
1 A
k= F  .
n
Ghidul resurselor de instruire -723101.1.3.

Lecţia 723101.1.3. Explicarea fenomenelor electromagnetice

1. Fişa de informaţii pag.45.

2. Se indică metoda de învăţare.Cursantul va consulta instructorul în cazul în care are

nelămuriri. Instructorul sugerează noi metode de învăţare.

3. Textul recomandat pentru citit:

- Citeşte: - Manualul de fizică clasa a X-a

- Asistă la expunerea lecţiei 723101.1.3.(Explicarea fenomenelor electromagnetice)
- Studiază suportul de curs.

45
- Caută pe internet.

4. Învaţă lecţia din fişa de informaţii de la pagina următoare.

5. Completează testul de autoevaluare de la pag.56.
6. Caută răspunsurile la testul de autoevaluare la pag.57
7. Completează testul final teoretic de autoevaluare de la pag.59
8. Realizează testul final practic de la pag.60.

Fişa de informaţii –723101.1.3.

723101.1.3. Explicarea fenomenelor electromagnetice

723101.1.3.1. CÂMPUL MAGNETIC

În anul 1820 fizicianul danez Hans Christian Oersted a observat că acul

magnetic aflat în apropierea unui conductor parcurs de curent este deviat de la
direcţia geografică Nord - Sud la care el se aliniază în mod natural.
Experienţa arată că, invers, un magnet permanent exercită şi el o forţă asupra
unui conductor, parcurs de curent, aflat în vecinătatea sa.
Aceste constatări arată că în vecinătatea unui magnet permanent şi în cea a
unui conductor parcurs de curent se generează un câmp magnetic. Câmpul magnetic

46
se manifestă prin acţiunea sa asupra acului magnetic sau asupra conductoarelor
parcurse de curent electric.
Analog descrierii câmpului electric cu ajutorul liniilor de câmp electric, se
poate descrie şi câmpul magnetic cu ajutorul liniilor de câmp magnetic. Ele pot fi
vizualizate experimental cu ajutorul piliturii de fier.

ACTIVITATE EXPERIMENTALĂ

Luaţi puţină pilitură de fier şi aşzaţi-o pe o foaie de hârtie. Puneţi hârtia deasupra
unui magnet permanent în formă de bară sau în formă de U. Ce constataţi? Cum
explicaţi cele observate?
Liniile câmpului magnetic sunt tangente în fiecare punct la direcţia acului magnetic
(fig.1).

Convenţie: Sensul unei linii de câmp magnetic este.indicat de polul Nord al acului
magnetic, tangent la acea linie de câmp.
Un câmp magnetic ale cărui linii de câmp sunt paralele este numit câmp magnetic
uniform.Un astfel de câmp poate fi observat între cei doi poli ai unui magnet
permanent în formă de U (fig.2.).
Fig.1.

Fig.3. Fig.2.
Se constată experimental că sensul câmpului magnetic
depinde de sensul curentului care-l produce (fig. 3.).
Cu convenţia de mai sus, sensul liniilor de câmp din jurul
unui conductor liniar poate fi stabilit folosind regula
burghiului.
Regula burghiului: .
Sensul liniilor de câmp magnetic este sensul în care trebuie rotit un burghiu, paralel
cu conductorut, pentru a-l deplasa în sensul curentului electric.

723101.1.3.2. INDUCŢIA CÂMPULUI MAGNETIC

Pentru a descrie cantitativ proprietăţile câmpului magnetic se introduce o mărime

fizică vectorială numită inducţia câmpului magnetic sau, pe scurt, inducţie

magnetică. Vectorul inducţie magnetică B este tangent la liniile de câmp magnetic
conform definiţiei acestor723101.1.
Definiţie: Se numeşte linie de câmp linia imaginară a cărei tangentă coincide în
fiecare punct cu direcţia vectorului inducţie magnetică.

Fig.4.

47
 Se constată experimental că forţa, numită forţă
electromagnetică, exercitată de câmpul magnetic asupra
unui conductor liniar parcurs de curent electric, aşezat
perpendicular pe liniile de câmp (fig.4.) este direct
proporţională cu:
- intensitatea I a curentului F ~I;
- lungimea l a conductorului aflat în câmp F ~ l .
Se poate scrie atunci F~ I·l. Constanta de proporţionalitate caracterizează
proprietăţile câmpului magnetic şi este, prin definiţie, chiar modulul B al inducţiei
magnetice.

Definiţie: Se numeşte inducţie a unui câmp magnetic uniform mărimea fizică


vectorială B al cărei modul este definit
F de relaţia
B ,
I l
unde:
- F este forţa electromagnetică exercitată de câmpul magnetic asupra conductorului,
[F ]SI=N;
- I este intensitatea curentului din conductor, [I]S1 = A;
-J este lungimea conductorului aflat în câmp, [l]S1 = m.

Observaţie: Vectorul inducţie magnetică B într-un punct al câmpului are direcţia
acului magnetic plasat în acel punct şi sensul polului Nord al acestui723101.1.
Din relaţia de definiţie se obţine unitatea de măsură a inducţiei magnetice în SI. Ea se
numeşte Tesla şi are simbolul T. F  1N
 B  SI  SI
  1T .
 I  SI   l  SI 1A 1m

Definiţie: 1 Tesla este inducţia unui dâmp magnetic uniform care exercită o
forţă de 1 N asupra fiecărui metru din lungimea unui conductor, aşezat perpendicular
pe liniile de câmp, parcurs de un curent cu intensitatea de 1 723101.1.

Fig.5.

Se constată experimental că modulul inducţiei

câmpului magnetic generat de un curent rectiliniu (fig.5)
este, într-un punct oarecare:
- direct proporţional cu intensitatea curentului din conductor;
- invers proporţional cu distanţa r de la punct la conductor, B ~ l/r .
Inducţia câmpului magnetic generat de un curent
rectiliniu are deci modulul dat de relaţia
I
Bk
r

Constanta de proporţionalitate se exprimă în SI în forma


 ,
k 2
unde µ este o constantă de material numită permeabilitate magnetică a mediului în
care este plasat conductorul. Expresia matematică a inducţiei câmpului magnetic

48
generat de un conductor rectiliniu parcurs de un curent electric staţionar de intensitate
I ia forma
1
B ,
2r
Unitatea de măsură pentru permeabilitatea magnetică se obţine exprimând pe µ din
2r
relaţia precedentă µ= B  I
.

Din această relaţie obţinem

     B  SI   r  SI  1T 
1m 1 N /( A  m)  1m

N
1 2 .
 I  SI 1A 1A A
Observaţii:
1) Permeabilitatea magnetică a vidului are valoarea µ = 4π·10-7 N/A2.
2) Permeabilitatea magnetică a aerului este, cu o aproximaţie foarte bună, egală cu
cea a vidului.

Definiţie: Se numeşte permeabilitate magnetică relativă a unui mediu mărimea µ,


definită de relaţia µ  ,
0

unde:
- µ este permeabilitatea mediului respectiv,
-µ0 este permeabilitatea vidului.
Observaţii:
1) Permeabilitatea magnetică relativă este o constantă de material; ea nu are unităţi de
măsură.
2) Permeabilitatea magnetică relativă a vidului este egală cu 1, iar a aerului este
aproximativ egală cu 1.
În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile permeabilităţii relative µr pentru câteva
materiale uzuale.

Observaţie. Din tabel reiese şi criteriul folosit pentru clasificarea materialelor în

diamagnetice, paramagnetice şi, respectiv, feromagnetice: valoarea permeabilităţii
relative µr. Materialele care au permeabilitatea relativă cu foarte puţin mai mică decât
1 sunt numite diamagnetice, cele cu permeabilitatea relativă uşor mai mare ca 1 sunt
numite paramagnetice, iar cele cu permeabilitatea relativă mult mai mare ca 1 sunt
numite feromagnetice.

49
 Fig.6. Se poate arăta că în centrul unei spire
parcurse de un curent electric de intensitate I vectorul
inducţie magnetică are modulul
I
B ,
2r
unde r este raza spirei: Configuraţia liniilor de câmp în
acest caz este ilustrata în figura 6.
Observaţii: Sensul liniilor de câmp pentru un curent circular poate fi stabilit tot cu
regula burghiului.

În centrul unui cadru, format din N spire de rază r alăturate, parcurse de un curent
electric de intensitate I, câmpul magnetic este de N ori mai intens
N I
B .
2r
Bobinând un fir conductor foarte lung pe un cilindru se realizează un solenoid (o
bobina). Când solenoidul este legat la o sursă, prin el trece un curent electric care
generează un câmp magnetic. În interiorul solenoidului câmpul magnetic este
uniform (liniile de câmp sunt paralele şi echidistante), ca în figura 7. Inducţia
câmpului magnetic pe axa solenoidului este data de expresia

N I
Fig.7. B ,
l
unde:
- μ este permeabilitatea mediului din interiorul
solenoidului,
[ μ]SI = N/A2;
- N este numărul de spire al solenoidului;
- I este intensitatea curentului din solenoid, [I]SI= A;
-l este lungimea solenoidului, [l]SI = m.

723101.1.3.3.FORŢA ELECTROMAGNETICĂ

Din relaţia de definiţie a inducţiei rezultă expresia forţei electromagnetice în

cazul unui conductor perpendicular pe liniile de câmp.
F=B·I·l.
Se constată experimental că forţa electromagnetică F
exercitată asupra unui conductor liniar care face unghiul α cu

direcţia inducţiei magnetice B este direct proporţională,şi cu
sinα : F ~ sinα
Rezultă atunci că, pentru o orientare oarecare a conductorului
în câmp, expresia forţei electromagnetice este dată de relaţia
Fig.8.
B.I.l.sinα,

unde α este unghiul format de vectorul inducţie magnetică B cu direcţia
conductorului parcurs de curent (fig. 8).

50
 723101.1.3.4. INTERACŢIUNEA MAGNETICĂ A CURENŢILOR
ELECTRICI STAŢIONARI

Cosiderăm două conductoare rectilinii, paralele, parcurse de curenţi staţionari de

intensităţi I1şi 12, situate la distanţa r unul de de altul (fig. 9). Curentul de intensitate
I1 generează în jurul primului conductor un câmp magnetic de inducţie
11
B1    ,
2r
La distanţa d de primul conductor, unde este plasat cel de al doilea conductor,
inducţia acestui câmp magnetic are valoarea
1
Fig.9. B1    .
2d

Câmpul magnetic exercită asupra unei porţiuni de lungime l din

al doilea conductor o forţă electromagnetică
F12  B1  I  l.
Folosind în această relaţie expresia lui B1 obţinem expresia
forţei exercitată de primul conductor parcurs de curent
asupra unei porţiuni de lungime l din al doilea conductor
Fig.10.
I1  I 2  l
F12    .
2  d
Observaţii:
1) Printr-un mecanism analog, cel deal doilea conductor parcurs de curent exercită
asupra

unei

porţiuni de lungime l din primul conductor o forţă egală şi opusă
F21   F12 .
2) Forţa exercitată de un conductor parcurs de curent asupra unei porţiuni de lungime
l din celălalt conductor este numită şi forţă electrodinamică.
3) Pentru a stabili direcţia şi sensul forţelor electrodinamice exercitate între doi
conductori rectilinii paraleli parcurşi de curenţi staţionari se aplică de două ori regula
burghiului: intâi pentru a determina direcţia şi sensul inducţiei magnetice generate de
unul dintre curenţi (fig. 9) şi, apoi, pentru a determina direcţia şi sensul forţei
electromagnetice conform relaţiei
 
 
F12  I 2 l  B1 .
4) Conform observaţiei 3 se constată că, atunci când conductoarele sunt parcurse de
curenţi de acelaşi sens, ele se atrag, iar când sunt parcurse de curenţi de sensuri
contrare se resping (fig. 10).

Definiţie: 1 Amper este intensitatea a doi curenţi electrici constanţi, identici, care,
circulând prin două fire conductoare rectilinii, paralele, foarte lungi, aşezate în vid la
distanţa de 1 m unul de altul, produce între aceste conductoare o forţă de 2 · 10-7 N pe
fiecare metru de lungime.

723101.1.3.5.INDUCŢIA ELECTROMAGNETICĂ
Fig.11.

51
 Experimental se constată că :
1) atunci când se introduce sau se scoate un magnet permanent dintr-o bobină (fig.
11.) se generează în circuitul bobinei un curent electric;
2) atunci cănd o bară conductoare este deplasată pe un conductor în formă de U,
plasat în câmp magnetic (fig.12), în circuitul format de bară şi conductor se generează
un curent electric.
Aceste experienţe, şi multe allele asemănătoare, arată că, atunci când fluxul magnetic
care străbate un circuit electric variază, în circuit apare un curent electric. Aceasta
înseamnă că în circuit a apărut o tensiune electromotoare care generează curentul
electric respectiv. Fenomenul este numit induţie electromagnetică.
Observaţii:
Fig.12. 1)Variaţia fluxului poate fi realizată,
conform relaţiei de definiţieΦ=B·S·cosα,variind
inducţia B,variind
suprafaţa S (a circuitului) care este străbătută de
liniile de câmp magnetic sau variind unghiul făcut de
planul circuitului cu liniile de câmp magnetic.
2) În experienţele descrise la începutul paragrafului, dacă se întrerupe circuitul şi se
montează un voltmetru între
capetele întrerupte se constată, existenţa unei tensiuni electrice.
Definiţie: Se numeşte inducţie electromagnetică fenomenul de generare a unei
tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil în timp.

Observaţii:
1) Fenomenul de inducţie electromagnetică a fost pus în evidenţă experimental de M.
Faraday (1831).
Fig.13.
2) Dacă circuitul străbătut de fluxul magnetic
variabil este deschis, în el se induce o tensiune
electromotoare numită tensiune indusă (fig. 13-a).
Dacă circuitul străbătut de fluxul magnetic variabil
este închis, în el se induce un curent electri numit
curent indus (fig. 13-b). Generarea curentului indus
demonstrează existenţa unui câmp electric indus (pentru care nu este obligatorie
prezenţa circuitului).
3) S-a demonstrat teoretic(J.C. Maxwell),si experimental că în jurul unui câmp
magnetic variabil în timp apare un câmp electric cu linii de câmp închise (fig. 13-
c). Din acest motiv fenomenul de inducţie electromagnetică se poate defini mai
general ca generare a unui câmp electric cu linii de câmp închise în regiunea în care
există un flux magnetic variabil în limp.
Generalizand observaJiile experimentale, H. Lenz a formulat regula de stabilire a
sensului curentului indus, numită regula lui Lenz.

52
Enunţ: Curentul indus într-un circuit închis străbătut de un flux magnetic variabil are
un astfel de sens, încât fluxul magnetic produs de
curentul indus se opune variaţiei fluxului magnetic
inductor. Fig.14-a
Observaţii:
1) Atunci când fluxul inductor creşte (sau inducţia
magnetică creşte sau suprafaţa circuitului expusă străpungerii fluxului creşte)
curentul indus va avea un astfel de sens încât fluxul indus să se opună crşterii
fluxului inductor; deci: inducţia câmpului indus va fi orientată în sens opus celei a
câmpului inductor.
Fig.14-b.
2) Atunci când fluxul inductor scade (sau inducţia
magnetică scade sau suprafaţa circuitului expusă
străpungerii fluxului scade) curentul indus va avea un
astfel de sens încât fluxul indus să se opună scăderii
fluxului inductor, deci: inducţia câmpului indus va
avea acelaşi sens cu cea a câmpului inductor.
3) Sensul curentului indus se stabileşte cu regula burghiului în funcţie de sensul
câmpului magnetic indus (fig. 14-a;b).

723101.1.3.6. LEGEA LUI FARADAY

Considerăm un conductor de lungime d aşezat pe două inele metalice ca în

figura 15. Sub acţiunea forţei xterne F conductorul alunecă pe şine. Se presupune că
frecările sunt neglijabile. Ca urmare a deplasării conductorului, aria circuitului
străbătută de liniile de câmp magnetic variază, deci în circuit se generează o tensiune
electromotoare e. În cosecinţă, circuitul este străbătut de un curent I. Aceasta
înseamnă că asupra conductorulul în mişcare se exercită o forţă electromagnetică F m
= B.l.d, orientată în sens opus forţei externe. Când cele două forţe sunt egale în
mărime conductorul se deplasează uniform. Presupunem că viteza sa este v.În timpul
∆t conductorul se deplasează pe distanţa
v·∆t.În acest timp forţa electromagnetică F m efectuează lucrul mecanic
Fig.15.
W=-Fm·v·Δ t=-B·I·d·v·Δ t
Observăm că produsul d. v . Δ t reprezinta variaţia
S a ariei circuitului străbătut de liniile de câmp
magnetic, deci expresia
lucrului mecanic W poate fi rescrisă în forma
W=-B·I· Δ S.
Dar B. ΔS este variaţia ΔΦ a fluxului magnetic prin circuit. În final, putem scrie W =
- I· ΔΦ. . Acest lucru mecanic (egal în mărime cu cel efectuat de forţa externă) este
transformat în energia necesară deplasării sarcinilor electrice prin circuit
W =q·e =I· Δt·e.
Egalând aceste doua expresii, obţinem expresia matematică care leagă tensiunea
electromotoare indusă e de variaţia ΔΦ a fluxului inductor

-ΔΦ= Δt·e=>e=- t
.

53
 Această relaţie reprezintă expresia matematică a legii lui Faraday. Legea
inducţiei electromagnetice - legea Faraday- are urmatorul enunţ.

Enunţ: Tensiunea electromotoare indusă într-un circuit este egală cu viteza de variaţie
a fluxului magnetic prin suprafaJa acelui circuit, luata cu semn schimbat

Observaţii : e=- t
.

1) Forţa externă efectuează un lucru mecanic care, prin intermediul câmpului

magnetic, este transformat în energie electrică.
2) Legea lui Faraday a fast dedusă aici într-un caz particular. S-a constatat însă că ea
este valabilă în orice situaţie, indiferent de modul în care se realizează variaţia
fluxului inductor.
3) Se poate arăta că tensiunea electromotoare indusă într-o bobină cu N spire este de
N ori mai mare decât cea indusă într-o singură spiră

e=-N t
.

723101.1.3.7. AUTOINDUCŢIA

Considerăm montajul din figura 16. Când se închide întrerupătorul k prin

bobină începe să circule un curent electric. Intensitatea lui creşte rapid de la zero la
valoarea staţionară
I = E/(R +r) dată de legea lui Ohm pentru un circuit simplu (R =rezistenţa firului din
care este realizată bobina) . Corespunzător, în interiorul bobinei se generează un
câmp magnetic variabil, deci un flux magnetic variabil. Ca urmare, conform legii lui
Faraday, în circuit se generează o tensiune electromotoare indusă, deci un curent
electric indus care se opune creşterii curentului I inductor. Un fenomen analog se
petrece şi la deschiderea întrerupătorului K.

Definiţie: Se numeşte autoinducţie fenomenul de inducţie electromagnetică produs

într-un circuit datorită variaţiei intensităţii curentului din acel circuit.

Fig.16.
În figura 16 este prezentată evoluţia curentului indus
în comparaţie cu evoluţia curentului din circuit. Sensu
tensiunii electromotoare autoinduse este determinat tot de
regula lui Lenz.
De exemplu, la închiderea circuitului, tensiunea
electromotoare autoindusă se va opune creşterii intensităţii
curentului din circuit. Corespunzător, ea va genera un curent indus de sens opus
curentului inductor (regiunea a din fig. 17). Când curentul din circuit ajunge la
valoarea dată de legea lui Ohm curentul indus devine nul (regiunea b din fig. 17). La
deschiderea întreruptorului curentul K din circuit scade la zero, iar curentul indus
tinde să se opună scăderii curentului din circuit (regiunea c din fig. 17)

Fig. 17.

54
 Definiţie: Se numeşte inductanţă a unui circuit mărimea

fizică scalară L definită de relaţia: L= I
,
unde:
- Φ este fluxul magnetic propriu prin suprafaţa acelui curentul
circuit, [Φ]51 = Wb;
- I este intensitatea curentului din circuitul respectiv, [I ]51 =
723101.1.

Observaţie. Valoarea inductanţei este o caracteristică, specifică a unui circuit.

Din relaţia de definiţie se obţine unitatea de măsură a inductanţei în SI numită Henry
[ ]SI 1Wb
şi care are simbolul H. [L]SI= [ I ] = 1A  1H . ,
SI

Definiţie: 1 Henry este inductanţa unei spire prin a cărei suprafaţă fluxul magnetic
propriu este de 1 Wb, atunci când spira este parcursă de un curent de 1 723101.1.

Din definiţia inductanţei şi din legea lui Faraday se obţine legea autoinducţiei.
Enunţ: Tensiunea electromotoare autoindusă într-un circuit este direct proporţională
cu viteza de variaţie a intensităţii curentului din acel circuit, factorul de
 I
proporţionalitate fiind inductanţa circuitului e=-  L 
t t
Din legea autoinducţiei, calculând şi folosind expresia variaţiei fluxului, se obţine
pentru inductanţa L a unei bobine, de lungime l, arie S a secţiunii normale şi N spire,
expresia
N2 S
L=  
l
Observaţie: Iuctanţa L a unei bobine depinde de permeabilitatea magnetică a miezului
său.

723101.1.3.8. ENERGIA CÂMPULUI MAGNETIC

Considerăm montajul din figura 16. La deschiderea întrerupătorului curentul

din circuit scade rapid la zero. Fluxul inductor generat de curentul din circuit tinde să
scadă şi el rapid la zero. Atunci, conform legii lui Faraday, în circuit se generează o
tensiune electromotoare indusă care generează un astfel de curent indus încât fluxul
indus să se opună scăderii fluxului inductor. Această tensiune efectuează un lucru
mecanic pentru deplasarea sarcinii q prin circuit,
W=q.e.
Deoarece prin deschiderea întrerupătorului sursa a fast deconectată pentru
efectuarea acestui lucru mecanic se consumă energia campului magnetic al
solenoidului.
Exprimând q în funcţie de valoarea medie a curentului
I 0I I
q  t şi e din legea autoinducţiei e  L   L ,
2 t t
se obţine pentru lucrul mecanic transferat circuitului expresia
1
W= 2  L  I 2 .

55
 Acest lucru mecanic provine din energia stocată în câmpul magnetic al
solenoidului şi reprezintă o măsură a ărimii acestei energii. Putem spune atunci că
1
expresia energiei câmpului magnetic este Wm= 2  L  I 2 .

723101.1.3.9. PRODUCEREA TENSIUNII ELECTRICE ALTERNATIVE

Considerăm un cadru dreptunghiular, construit dintr-un fir conductor, plasat în

câmp magnetic uniform, ca în figura 18. Capetele cadrului sunt în contact cu două
inele colectoare F1 şi F 2 conectate printr-un rezistor la ampermetrul 723101.1.
Presupunem că acest cadru se roteşte uniform, cu viteza unghiulară ω, în jurul axei
00', În timpul rotaţiei, unghiul α făcut de normala n cu inducţia B variază continuu în
timp: α = ω· t . Corespunzător, fluxul magnetic prin suprafaţa cadrului variază şi el
permanent:
Fig.18. Ф(t)=B·S·cos ωt .
De aceea, conform legii lui Faraday,

e ,
t
în cadru se generează o tensiune electromotoare. Folosind
expresia fluxului (variabil) în relaţia precedentă se obţine
pentru tensiunea electromotoare indusă expresia
e(t)=Em ·sinωt,
unde
- e(t) este tensiunea instantanee (la momentul t);
- Em =ω· Фm este valoarea maximă, numită amplitudine, a tensiunii alternative;
-ω = 2πv este pulsaţia tensiunii alternative, v fiind frecvenţa;
- Фm = B·S este valoarea maximă a fluxului prin cadru, B este inducţia câmpului
magnetic, iar S este aria cadrului.
Deci rotaţia uniformă a unui cadru metalic în jurul axei sale de simetrie, într-un
câmp magnetic uniform, perpendicular pe axa de rotaţie, generează în cadru o
tensiune electromotoare alternativă sinusoidală.

723101.1.3.10. TRANSFORMATORUL ŞI APLICAŢIILE LUI

Transportul eficient al energiei electrice la distanţe mari necesită utilizarea

tensiunilor înalte.În acest caz (P= U·I) se pot folosi curenţi de intensitate mică ceea
ce are ca urmare micşorarea pierderilor prin efect joule pe linia de transport.
Fig.19.
La locul de utilizare energia electrică trebuie să aibă o
tensiune joasă pentru ca folosirea ei să nu fie periculoasă,
de exemplu în aparatele casnice.
Transformatorul este un aparat electric folosit
pentru modificarea tensiunii şi a intensităţii unui curent
electric altemativ.
Un transformator este constituit din doua bobine, izolate electric una de alta,
înfăşurate amândouă pe acelaşi miez de fier (fig. 19). Un curent alternativ care
străbate una din bobine produce în miez un flux magnetic variabil (alternativ) care, la

56
rândul lui, determină apariţia în cea de-a doua bobină a unei tensiuni electromotoare
induse (alternative). În acest fel energia electrică este transferată de la prima bobina
la cea de-a dou723101.1. Bobina căreia i se furnizează puterea electrică este numită
primar, bobina primară sau înfăşurare primară a transformatorului, iar cea care
debitează apoi puterea este numită secundar sau înfăşurare secundară

Observaţie. Transferul de energie de la primar la secundar este însoţit de unele

pierderi, cum sunt, de exemplu, pierderile prin efect joule în cele două bobine. Totuşi
pierderile sunt mici şi randamentul transformatoarelor depăşeşte în mod uzual 95%.

Pentru simplitatea raţionamentului presupunem, în continuare, că în transformator nu

există pierderi.Presupunem că înfăşurarea primară are Np spire, iar cea secundară Ns
spire. Sursa de curent alternativ de tensiune Up este conectată la primar. Presupunem
că circuitul secundarului este deschis, astfel încât prin secundar nu trece nici un
curent electric. În acest caz se spune că transformatorul funcţionează în gol.
Deoarece acelaşi flux electric străbate atât primarul cât şi secundarul, tensiunea
electromotoare indusă într-o spiră este aceeaşi şi în primar şi în secundar. Atunci,
tensiunile electromotoare induse în primar şi, respectiv, secundar sunt date de
relaţiile:
 
ep   N p  , es   N s  .
t t
De aici, prin împărţire, rezultă că
ep Np
 .
es Ns

Înfăşurările transformatorului au fast presupuse ideale (pierderile prin efect joule

egale cu zero). De aceea, tensiunile la borne Up şi Us sunt egale cu tensiunile
electromotoare induse ep şi, respectiv, es. Relaţia precedentă poate fi atunci rescrisă în
forma
Us N
 s .
Up Np
Concluzie. La funcţionarea în gol a transformatorului (circuitul secundar deschis)
tensiunile sunt direct proporţionale cu numărul de spire al înfăşurărilor respective.

Din această relaţie se vede că, realizând o înfăşurare secundară cu mai multe spire
decât cea primară (Ns > Np), se obţine în secundar o tensiune mai mare decât cea din
primar (Us> Up). Transformatorul este, în acest caz, ridicător de tensiune. Dacă (Np
>Ns ) se obţine în secundar o tensiune mai mică decât cea din primar (Up > Us).
Transformatorul este, în acest caz, coborâtor de tensiune.
Atunci când circuitul din secundar este închis printr-un consumator de rezistenţă R, în
secundar circulă un curent de intensitate Is = Us/ R. Atunci, deoarece pierderile au
fost presupuse neglijabile, din conservarea energiei rezultă că puterea preluată de
secundar este egală cu cea furnizată primarului. Deci
Us·Is=Up·Ip
şi, folosind şi relaţia de la funcţionarea în gol, obţinem

57
 Us I N
 p  s.
Up Is Np
Transformatoarele au o multitudine de aplicaţii legate de capacitatea lor de a ridica
sau coborâ tensiunea curentului alternativ. În centralele electrice energia electrică este
produsă la o tensiune de circa 6 kV; transformatoarele ridică tensiunea la sute de
kilovolţi, convenabilă pentru transport (pierderi mici pe linia de transport), pentru ca
în final tot transformatoarele să coboare tensiunea, în trepte, de exemplu, până la 220
V pentru consumul casnic.
Transformatoarele sunt folosite în multe aparate de uz casnic: radio, televizor,
magnetofon, telefon etc., pentru coborârea tensiunii la nivelul necesar funcţionării
anumitor circuite. 0 altă aplicaţie importantă a transformatoarelor este bobina de
inducţie utilizată la obţinerea tensiunii necesare realizării aprinderii la motoarele
(auto) cu aprindere prin scânteie.

723101.1.3.11. DIODA SEMICONDUCTOARE

Un cristal semiconductor care a fast impurificat într-o zonă cu impurităţi

acceptoare şi într-o zonă vecină cu prima cu impurităţi donoare (fig. 20.) se numeşte
joncţiune p - n. De o parte şi de alta a suprafeţei de separaţie a celor două părţi ale
joncţiunii p - n se constată formarea unui strat de tranziţie, în care se face trecerea de
la conducţia de tip p la cea de tip n.
Formarea stratului de tranziţie se poate explica astfel: electronii din vecinătatea
joncţiunii difuzează termic în regiunea de tip p unde ocupă goluri (locuri libere),
refăcând legături chimice iniţial necompensate, proces numit recombinare; în mod
similar golurile pot şi ele difuza în regiunea de tip n.
Migrarea electronilor şi golurilor şi recombinările electron - gol au următoarele
consecinţe:
Fig.20.
- regiunea de tip p, iniţial neutră, se încarcă negativ şi potenţialul
ei scade;
- regiunea de tip n, iniţial neutră, se încarcă pozitiv şi potenţialul ei
creşte;
- între cele două regiuni apare un câmp electric orientat de la
regiunea de tip n spre cea de tip p şi, corespunzător, o diferenţă de potenţial Uo;
- de o parte şi de alta a joncţiunii p - n se formează un strat sărac în
purtători liberi, numit strat de baraj; aici diferenţa de potenţial creată, Uo, se opune
migrării electronilor spre regiunea de tip p şi a golurilor spre regiunea de tip n.
Legând o joncţiune p - n cu partea de tip p la borna pozitivă a unei sursei de curent
continuu (fig. 21), se constată că:
a) prin joncţiune trece curent electric;
b) intensitatea curentului creşte când creşte tensiunea externă aplicată.
Fig.21.

58
 Observaţie. Când partea p a joncţiunii este legată la borna
pozitivă a sursei de curent continuu, iar partea n este legată la
borna negativă se spune că joncţiunii îi este aplicată o tensiune
directă.
Rezultatele menţionate mai sus se explică astfel: tensiunea
aplicată din exterior generează un câmp electric de sens opus
câmpului întern din stratul de baraj, câmpul rezultant are o intensitate mai mică, deşi
îşi menţine orientarea de la n la p (pentru tensiuni U < U0;
bariera de potenţial devine Uo - U < Uo şi, în consecinţă procesul de difuzie al
electronilor şi golurilor reîncepe.
Pentru tensiuni externe U> Uo, câmpul electric generat de diferenţa de potenţial
externă aplicată are intensitatea mai mare decât câmpul intern datorat lui Uo, deci
câmpul rezultant îşi inversează sensul, fiind acum orientat de la p la n. Asupra
golurilor se exercită forţe electrice orientate de la p spre n, iar asupra electronilor
forţe orientate de la n spre p. Se spune că tensiunea directă injecteaza electroni în
regiunea de tip p (unde sunt purtatori minoritari) şi goluri în regiunea de tip n (unde
sunt minoritare). Ca rezultat, prin joncţiune trece un curent electric, la conducţie
contribuind şi electronii şi golurile.

Concluzie. Trecerea curentului electric printr-o joncţiune p - n căreia îi este aplicată

o tensiune directă se datorează injecţiei purtătorilor minoritari.
Fig.22.

Legând o jocţiune p - n cu partea de tip n la borna pozitivă a

unei surse de curent continuu (fig22), se constată că prin
joncţiune nu trece curent electric. Această situaţie se explică
prin aceea că tensiunea aplicată generează un câmp electric
care are acelaşi sens cu cu câmpul electric intern.
Câmpul rezultant este mai intens, bariera de potenţial devine mai mare decât Uo şi
difuzia purtătorilor minoritari devine imposibilă. Mai mult, electronii din partea n
sunt atraşi de borna pozitivă a sursei, iar golurile de borna negativă. Ca urmare are
loc o lărgire a stratului de baraj, sărăcit de purtători.
Comportarea joncţiunii p - n când este legată la o sursă de
curent continuu este ilustrată de caracteristica curent-tensiune
reprezentată în figura 23.
Fig.23.

Observaţie: 0 joncţiune p - n este numită şi diodă semiconductoare. Simbolul ei

grafic este ilustrat în figura 23.

723101.1.3.12. REDRESAREA CURENTULUI ALTERNATIV

Pe baza proprietăţilor de conducţie ale joncţiunilor p - n, descrise de caracteristica

curent - tensiune, diodele semiconductoare pot fi folosite la redresarea curentului
alternativ. Fig. 24.

59
Se realizează montajul din figura 24. Se aplică între
punctele E şi F tensiunea alternativă u1 şi se măsoară
tensiunea între punctele B' şi A'. Rezultatele obţinute se
reprezintă grafic ca în figura 25.
Dioda p - n lasă curentul să treacă numai de la Pla N.

Fig.25.
În acest caz, presupunând că dioda utilizata este ideală
(UPN= 0). Aceasta înseamnă că U AS= UEF'

În alternanţa în care curentul alternativ i are sensul în care

dioda este deschisă (de la Pla N) curentul circulă pe traseul
EPNABF şi de pe rezistorul de rezistenţă R se culege tensiunea u2. În alternanţa în
care curentul ar trebui să parcurgă traseul invers (când tensiunea UI este negativă)
dioda este închisă, curentul nu trece şi căderea de tensiune pe rezistor este nulă.
Concluzie. Tensiunea u2 la bornele rezistorului este deci pozitivă, sinusoidală, pentru
o semiperioadă T/2, şi nulă în timpul semiperioadei care urmează. Se spune că
montajul considerat a realizat o redresare simplă alternanţă a curentului alternativ.
Fig.26. Fig.27.

Fig.28.
Folosind montajul "punte" din figura 26 se
poate realiza redresarea dub/ă a/ternanţă a
curentului alternativ, aşa cum indică rezultatele
experimentale reprezentate în figura 27.
Tranzistorol este un dispozitiv semiconductor
constituit dintr-un semiconductor cu trei straturi
având tipuri de conducţie alternante p - n -.p sau n -
p - n (fig..28-a). Stratul din miljoc foarte subţire
(~μm) este numit bază iar straturile marginale sunt
numite emitor şi, respectiv,colector.
Cere două tipuri de tranzistori sunt simbolizaţi grafic ca în figura 38-b. Săgeţile
indică emitorul (E), iar sensul lor

sensul tensiunii în joncţiunea bază-emitor (B-E). Fig.29

Datorită structurii sale, tranzistorul poate fi

considerat ca fiind alcătuit din două diode
semiconductoare, una EB şi a doua CB, montate în

60
opoziţie (fig. 29). În continuare, acest model cu doua diode nu este suficient pentru a
explica toate proprietăţile unui tranzistor.
Pentru a studia un tranzistor n - p - n folosim montajul din figura 30. Observăm că
montajul prezintă două circuite, numite circuitul baze;şi, respectiv, circuitul
colectorului. Aceste două circuite au în comun o singură bornă a tranzistorului:
emitorul.
Observaţii:
1 ) Deoarece cele doua circuite au în comun emitorul Fig.30.
montajul din figura 30 este numit montaj cu
emitor cornun
2)Pentru studiul tranzistorului poate fi folosit şi
un montaj asemănător dar având baza comună,
numit montaj cu bază comună.
Cu ajutorul montajului din figura 30 se fac
următoarele constatări.

Fig.31
1) Când întrerupătorul K este deschis în circuitul bazei
nu circulă nici un curent.ln această situaţie tranzistorul
se comportă ca un dipol EC format din două diode în
opoziţie: becul rămâne stins.
2) Se pune cursorul aproximativ la jumătatea
rezistenţei potenţiometrului şi se închide apoi
întrerupătorul K. Becul se aprinde.
3) Se deplasează cursorul potenţiometrului spre
dreapta: becul luminează şi mai intens. Mărind deplasarea cursorului spre dreapta se
constată că, la un moment dat intensitatea luminoasă a becului nu mai creşte.
Deplasand apoi cursorul spre stânga se constată că becul luminează din ce în ce mai
slab şi, la un moment dat, se stinge.
Aceste constatări pot fi interpretate în modul următor; duă închiderea întrerupătorului
K prin circuitul bazei începe să circule un curent care intră în tranzistor prin baza
acestuia; faptul că simultan becul luminează arată că prin circuitul colectorului
circulă un curent deşi diodei CB îi este aplicată o tensiune UCB care în mod normal o
blochează. Constatăm astfel existenţa efectuluii tranzistor: pătrunderea unui curent
prin baza unui tranzistor n - p - n deblochează jongiunea CB
care devine conductoare în sensul său invers (colector - bază).
Pentru mai multe poziţii ale cursorului potenţiometrului, măsurăm curentul Ib din
circuitul bazei şi curentul Ic din circuitul colectorului (fig. 31). Datele obţinute se
reprezintă grafic ca în figura 32. Din grafic rezultă că tranzistorul poate funcţiona ca
un ampificator de tensiune:1c»Ib
Observaţie.Curentul din circuitul colectoruluieste controlat de curentul din circuitul
bazei, iar acesta, la rândul său, este controlat de tensiunea aplicată între bază şi
emitor.

61
 TEST DE EVALUARE

1. Ce este câmpul magnetic?

2. Cum se enunţă regula burghiulu?
3. Cum se defineşte inducţia unui câmp magnetic?
4. Care este şi cum se defineşte unitatea de măsuă pentru inducţie?
5. Care este expresia inducţiei câmpului magnetic generat de un curent circular? In ce
punct este ea valabiă?
6. Ce înţelegeţi prin permeabilitate magnetică relativă?
7. Care este expresia generală a forţei electromagnetice exercitate asupra unui
conductor liniar?
8. Care este expresia forţei electrodinamice?
9. Cum se defineşte Amperul?
10. Ce înţelegeţi prin inducţie electromagnetică?
11. Cum se enunţă regula lui Lenz?
12. Care este expresia matematica a legii lui Faraday?
13. Ce înţelegeţi prin autoinducţie?

62
14. Ce este inductanţa?
15. Care este expresia energiei câmpului magnetict?
16. La ce serveşte transformatorul?
17. Cum se formează stratul de baraj în dioda semiconductoare?

RĂSPUNSURI LA TESTUL DE AUTOEVALUARE

1. Forţa exercitată de un magnet permanent asupra unui conductor parcurs de

curent.
2. Regula burghiului: Sensul liniilor de câmp magnetic este sensul în care
trebuie rotit un burghiu, paralel cu conductorut, pentru a-l deplasa în sensul
curentului electric.
3. Se numeşte inducţie a unui câmp magnetic uniform mărimea fizică

vectorială B al cărei modul este definit de relaţia
F
B ,
I l

4. Din relaţia de definiţie se obţine unitatea de măsură a inducţiei magnetice

în SI. Ea se numeşte Tesla şi are Fsimbolul T.
 B  SI   1N SI
  1T .
 I  SI   l  SI 1A 1m

63
 5. - Inducţia câmpului magnetic generat de un curent circular este dată de
expresia

N I
B ,
l
expresia este valabilă ăn centrul unei spire.
6. Se numeşte permeabilitate magnetică relativă a unui mediu mărimea µ,

definită de relaţia µ  ,
0

7. Forţei electromagnetice în cazul unui conductor perpendicular pe liniile de

câmp.
F=B·I·l.
8. Forţa exercitată de un conductor parcurs de curent asupra unei porţiuni de
lungime l din celălalt conductor este numită şi forţă electrodinamică şi are următoarea
expresie:
I1  I 2  l
F12    .
2  d
9. 1 Amper este intensitatea a doi curenţi electrici constanţi, identici, care,
circulând prin două fire conductoare rectilinii, paralele, foarte lungi, aşezate în vid la
distanţa de 1 m unul de altul, produce între aceste conductoare o forţă de 2 · 10-7 N pe
fiecare metru de lungime.

10. Se numeşte inducţie electromagnetică fenomenul de generare a unei

tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil în timp.

11. Regula lui Lenz: Curentul indus într-un circuit închis străbătut de un flux
magnetic variabil are un astfel de sens, încât fluxul magnetic produs de curentul indus
se opune variaţiei fluxului magnetic inductor.

12. e=- t
. Această relaţie reprezintă expresia matematică a legii lui Farada

13.Se numeşte autoinducţie fenomenul de inducţie electromagnetică produs

într-un circuit datorită variaţiei intensităţii curentului din acel circuit.

14. Se numeşte inductanţă a unui circuit mărimea fizică scalară L definită de

relaţia:

L= I
,
1
15. Expresia energiei câmpului magnetic este: Wm= 2  L  I 2 .
16. Transformatorul este un aparat electric folosit pentru modificarea tensiunii
şi a intensităţii unui curent electric altemativ.

17. Formarea stratului de tranziţie se poate explica astfel: electronii din

vecinătatea joncţiunii difuzează termic în regiunea de tip p unde ocupă goluri (locuri
libere), refăcând legături chimice iniţial necompensate, proces numit recombinare;
în mod similar golurile pot şi ele difuza în regiunea de tip n.

64
 Migrarea electronilor şi golurilor şi recombinările electron - gol au următoarele
consecinţe:
- regiunea de tip p, iniţial neutră, se încarcă negativ şi potenţialul ei
scade;
- regiunea de tip n, iniţial neutră, se încarcă pozitiv şi potenţialul ei
creşte;
- între cele două regiuni apare un câmp electric orientat de la
regiunea de tip n spre cea de tip p şi, corespunzător, o diferenţă de
potenţial Uo;
- de o parte şi de alta a joncţiunii p - n se formează un strat sărac în purtători liberi,
numit strat de baraj; aici diferenţa de potenţial creată, Uo, se opune migrării
electronilor spre regiunea de tip p şi a golurilor spre regiunea de tip n.

TEST FINAL

a ) TEST TEORETIC

1. Cum se explică Legea lui Coulomb?

2. Care este teorema lui Gauss?
3. Ce ştiţi despre potenţialul electric?
4. Ce este capacitatea electrică şi cum se defineşte ea?
5. Ce cunoaşteţi despre condensatoare?
6. Ce cunoaşteţi despre dielectricii în câmp electric?
7. Cum explicaţi apariţia curentului electric şi din ce se compune un circuit
electric?
8. Care este expresia tensiunii electromotoare, cum se numeşte curentul electric
din metale, dar cel din lichide?
9. Cum definiţi intensitatea curentului electric?

65
10.Ce este un dipol, care este aparatul de măsură al intensităţii curentului electric
şi ce cunoaşteţi despre acesta?
11.Cum se enunţă legea lui Ohm pentru un circuit simplu?
12.Care sunt legile lui Kirchhoff?
13.Ce este şuntul?
14.Ce ştiţi despre energia şi puterea electrică?
15.Care este relaţia randamentului unei surse?
16.Ce este electroliza?
17.Explicaţi apariţia câmpului electric.
18.Ce sunt liniile de câmp şi cum se defineşte tesla?
19.Care este expresia permeabilităţii magnetice relative a unui mediu?
20.De cine depinde forţa electromagnetică?
21.Ce este forţa electrodinamică şi cum definiţi inducţia electromagnetică?
22.Care este expresia matematică a legii lui Faraday?
23.Definiţi autoinducţia, inductanţa şi legea autoinducţiei.
24.Explicaţi fenomenul de apariţia a joncţiunii p-n.
25.Ce este tranzistorul?

b) TEST PRACTIC

1. Descrieţi osciloscopul catodic.

2. Realizaţi un montaj pentru demonstrarea sensului de mişcare al electronilor.
3. Realizaţi un montaj cu ampermetru.
4. Realizaţi un montaj cu voltmetru.
5. Demonstraţi experimental legile lui Kirchhoff.
6. Demonstraţi influienţa rezistenţei interne a voltmetrului.
7. Efectuaţi măsurarea unei rezistenţe mici şi a unei rezistenţe mari comparativ cu
rezistenţa internă a unui ampermetru respectiv a unui voltmetru.
8. Explicaţi fenomenul de polarizare a unui electrod.
9. Explicaţi experimental apariţia câmpului magnetic uniform folosind pilitură de
fier şi un magnet permanent.
10.Realizaţi şi explicaţi producerea tensiunii electrice alternative.

66
11.Explicaţi experimental transportul energiei elecrice utilizând două bobine
electrice, izolate electric una de alta înfăşurate amândouă pe acelaşi miez de
fier.

67