Publicat în Isabela Nedelcu, Alexandru Nicolae, Alice Toma și Rodica Zafiu (eds.

), Studii de
lingvistică. Omagiu doamnei profesoare Angela Bidu-Vrănceanu, București, Editura
Universității din București, 2011, p. 223-231.

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA NUMELOR DE CULORI.

DUBLETE ETIMOLOGICE „CROMATICE”

CRISTIAN MOROIANU

Numele româneşti de culori sunt, în ordine alfabetică, următoarele 1: alb (alabastru „alb
lăptos”, crem „alb-gălbui”, ivoar şi ivoríu „de culoarea fildeşului”), albastru (azur, azurat „albastru
ca cerul”, bleu „albastru deschis, azuriu”, bleumarin „albastru-închis”, bleu petrol, bleu turcoaz
„albastru-verzui”, turcoaz), galben (banană „roz-galben”, ocru „galben-brun”, oliv „galben-verzui”,
topaz „galben-transparent”), gri (gri-perle), indigo („între albastru şi violet”), negru, oranj, roşu
(acaju „roşu-brun, culoarea lemnului de acaju”; amarant „roşu-violet”, bej „cafeniu-deschis”, bitum
„brun-strălucitor”, bronz „arămiu, roşiatic”, brun „cafeniu-închis”, cafea cu lapte, caramel „brun-
roşcat”, carmin „roşu-aprins”, corai „roşu-gălbui”, ecru „bej-deschis”, frez „roşu-deschis”, grena
„roşu-închis”, havan „maro-deschis”, maro „brun-roşcat”, roz „roşu-deschis, trandafiriu”, scarlat
„stacojiu”, sepia „cafeniu-închis”, şaten „castaniu”), verde (vernil „verde-deschis”) şi violet (lila, mov
„violet-deschis”).
Din punct de vedere etimologic, dintre culorile considerate fundamentale, patru sunt
moştenite din latină (albastru < albaster, galben < galbinus, roşu < roseus şi verde < virdis) fiind, în
consecinţă, cuvinte cu o mare frecvenţă şi rezistenţă în limbă, baze generatoare de numeroase şi
expresive creaţii interne (derivate, compuse sau obţinute prin conversiune), componente ale multor
unităţi frazeologice, atât vechi şi populare, cât şi neologice, calchiate după modele externe. În aceeaşi
situaţie se află şi alb şi negru, moştenite, de asemenea, din latină (< albus, respectiv nigrus). Celelalte
patru nume de culori (gri, indigo, oranj şi violet) sunt împrumuturi neologice din limba franceză.
Demn de semnalat este faptul că majoritatea numelor de culori din spectrul luminii au corespondente
sinonimice derivative, formate cu ajutorul sufixului -iu ataşat fie unui sinonim, fie unui cuvânt care
trimite la culoarea respectivă (vezi azuriu pentru „albastru”, cenuşiu pentru „gri”, ivoríu pentru „alb”,
liliachiu pentru „violet”, portocaliu pentru „oranj”, stacojiu şi vişiniu pentru un anumit tip de roşu
(închis) etc.2 Cu ajutorul sufixelor paronimice -iu şi -ui sunt derivate adjective care arată apropierea
cromatică de bază: albiu şi albui, albăstriu şi albăstrui, gălbeniu (vezi şi gălbui şi gălbiu), maroniu,
moviu, negriu şi negrui, roşiu, roziu, verziu şi verzui etc. Numele de culori şi derivatele lor au pătruns
în toponimie şi în antroponimie, se folosesc frecvent în legătură cu numele de plante şi de animale şi
au intrat, datorită concreteţei lor vizuale, în limbajele argotice. Ele au o mare putere analogică,
formală şi, în egală măsură, semantică, fiind unul dintre exemplele care arată caracterul sistematic al
vocabularului şi rolul atracţiilor de diverse feluri (sinonimice, antonimice şi paronimice) în formarea
cuvintelor şi în diversificarea lor semantică.

1 Am trecut, între paranteze, numele culorilor derivate de la culorile curcubeului sau,

în câteva cazuri, sinonimele lor. Celor şapte culori ale curcubeului le-am adăugat încă trei
(alb, negru şi gri), ultima fiind rezultatul amestecului, în proporţii diferite, dintre primele
două.
2 Pentru numeroasele derivate nume de culori în -iu, vezi Marian 1882: 154−159;
Ciobanu 1972.
 Domeniu semantic al numelor de culori în limba română cunoaşte câteva lucrări importante 3.
Analiza structurală, paradigmatică şi sintagmatică, a numelor de culori din limba română
contemporană se datoreşte d-nei prof. Angela Bidu-Vrănceanu, astăzi sărbătorită, care a pus în
evidenţă, prin contribuţiile sale4, existenţa unor paradigme lexico-semantice bine definite şi
posibilităţile combinatorii ale numelor de culori, cu diferite grade de complexitate. Abordarea dintr-o
altă perspectivă a numelor de culori este un modest omagiu adus Doamnei Profesoare, din partea unui
fost student, pentru tot ceea ce a realizat în lingvistica românească. Articolul urmăreşte legăturile
etimologice dintre numele de culori, mai vechi sau mai noi, moştenite, împrumutate sau obţinute pe
cale internă, pe de o parte, şi cuvinte care au, la originea lor imediată sau îndepărtată, acelaşi etimon.
Este vorba, aşadar, de dubletele şi tripletele etimologice care au în componenţa lor cel puţin un cuvânt
nume de culoare. Acolo unde va fi cazul, voi avea în vedere şi situaţiile în care, deşi nu alcătuiesc
dublete etimologice, numele de culori participă la formarea unor dublete exclusiv semantice 5, în mod
particular sinonimice.
Din categoria dubletelor etimologice interne, o primă situaţie demnă de semnalat este cea a
adjectivelor nume de culori moştenite care, prin conversiune, se transformă în substantive, în mod
independent sau influenţate de modele externe. În primul rând, toate adjectivele din categoria
discutată se transformă în substantive neutre, singularia tantum, deci trec din categoria cuvintelor
concrete în cea a abstractelor, fapt care presupune crearea de omonime parţiale. În al doilea rând,
multe adjective nume de culori, atât dintre cele moştenite, cât şi dintre cele împrumutate sau derivate,
se transformă în substantive masculine, de data asta pluralia tantum, de regulă prin elipsă, denumind
„membrii unor echipe sportive, organizaţii sau grupări politice etc.. care se îmbracă sau care au ca
semn distinctiv culorile respective: erau numiţi albi reprezentanţii conservatorilor, consideraţi
reacţionari (după fr. blancs), ca şi cei care aparţin rasei albe, după acelaşi model franţuzesc; albii sunt,
pe de o parte, raportabili la negri, respectiv la cei care aparţin rasei negre şi, pe de altă parte, la cei
care fac parte din rasa galbenă sau la pieile-roşii; roşiii erau atât soldaţii unui corp de trupă din
vechea armată a Moldovei, denumiţi astfel după culoarea uniformei, reprezentanţii aripii radicale a
liberalilor, cât şi cei care aveau opinii de stânga sau extremiste, ulterior adepţi ai socialismului şi
comunismului (după fr. rouges), verzii erau legionarii sau sunt adepţii mişcării sau partidelor
ecologiste; azzurii sunt fotbaliştii din echipa naţională a Italiei, dar şi membrii echipei naţionale de
fotbal a Irlandei, vişiniii sunt fanii echipei Rapidului 6 etc. Prin aceeaşi modalitate internă,
conversiunea prin elipsă, unele adjective moştenite nume de culori se transformă, de asemenea, în
substantive masculine, folosite preponderent la plural, denumind „bani care, prin culoarea
materialului din care erau sau sunt făcuţi (hârtie sau metal), trimit la o anumită culoare”: albi se
foloseşte, în argou, cu sensul de „bani albi”, extras probabil din expresia „bani albi pentru zile negre”,
iniţial echivalent cu arginţi, s.m. pl. „monede de argint”; galbeni erau denumiţi, în vechime, „banii

3 Între discursul de recepţie la Academia Română al lui S. Fl. Marian, ţinut la 12

martie 1882 şi citat mai sus, şi studiul Dimitrescu 2002, care urmăreşte terminologia culorilor
prin prisma dinamicii lexicale şi frazeologice, mai sunt de semnalat Gheorghiu 1968;
Ciobanu 1979 etc.
4 Vezi „Esquisse de système lexico-sémantique. Les noms de couleur dans la langue
roumaine contemporaine”, I, în RRL, XV, nr. 2, 1970, p. 129−140; II, ibid., nr. 3, 1970, p.
267−278; „L’expression de l’appréciation chromatique dans le style scientifique du roumain
littéraire”, în RRL, XVIII, nr. 1, 1973, p. 19−33; Analiza structurală a vocabularului limbii
române contemporane. Numele de culori, Bucureşti, Tipografia Universităţii din Bucureşti,
1976; Systématique des noms de couleurs. Recherche de méthode en sémantique structurale,
Bucureşti, Editura Academiei, 1976.
5 Pentru delimitarea „dubletelor semantice” de cele etimologice, vezi Moroianu 2005:
20−30.
6 Vezi Dimitrescu 2002: 174. Autoarea dă şi exemple similare de substantive obţinute
din adjective compuse, extrase din presa contemporană, dintre care cităm alb-albaştrii
„echipa Universitatea Craiova”, alb-roşii „echipa Dinamo”, galben-albaştrii „echipa
Verona”, roş-albaştrii „echipa Steaua Bucureşti” etc.
din aur”, de culoare galbenă 7; verzii sunt, în argoul contemporan, dolarii, după culoarea bancnotelor,
ca şi albaştrii care, tot în argou, înseamnă „lei româneşti”. Prin elidarea unui regent substantival de tip
„hârtie”, „bancnotă” etc., s.f. albastră înseamnă „o mie de lei”; din /viţă de vie sau din boabă/
galbenă se obţine s.f. galbenă /de Odobeşti/; din /pătlăgea sau pătlăgică/ roşie se obţine s.f. roşie
„tomată”; din /pătlăgea sau pătlăgică/ vânătă rezultă s.f. vânătă „plantă erbacee legumicolă…” etc.
Conversiunea prin elipsă sau condensarea lexico-semantică 8 are ca urmare formarea de noi cuvinte în
limba română, ceea ce înseamnă că asistăm, prin aceasta, la crearea de omonime parţiale. Consecinţa
unei asemenea interpretări este, pe de o parte, mărirea familiei lexicale a cuvintelor discutate şi, pe de
altă parte, adăugarea de noi creaţii interne nonderivative la seria dubletelor etimologice grupate în
jurul cuvintelor moştenite sau împrumutate. Criteriul pe baza căruia se face diferenţa dintre omonime
şi cuvintele polisemantice trebuie să fie, în primul rând, de ordin gramatical şi, suplimentar, de ordin
semantic.
Dintre dubletele etimologice alcătuite dintr-un component moştenit şi unul împrumutat,
respectiv din două sau mai multe împrumuturi, şi care conţin cel puţin un nume de culoare,
menţionăm următoarele9: a) moştenit şi împrumutat: fragă s.f. (< lat. fraga) şi frez adj. inv. „de
culoarea fragilor” (din fr. fraise, alterat din *fraie < lat. pop. fraga)10, nalbă s.f. (< lat. malva) şi mov,
adj., s.n. (din fr. mauve < lat. malva); roib, roaibă adj. (< lat. robeus, -a), ruj s.n. (din fr. rouge < lat.
rubeus)11 şi rujă1 s.f. „culoarea metalului incandescent” (din fr. rouge)12; b) împrumutat şi
împrumutat: bleu adj. inv., s.n. (din fr. bleu) şi blues s.n. „dans lent” (din engl. blues < fr. bleu),
blond, -ă adj., subst. „(despre păr) de culoare deschisă, gălbui, bălai; care are părul de culoare
deschisă” (din fr. blond, -e) şi blondă s.f. (înv.) „dantelă albă, uşoară, de mătase” (din fr. blonde);
carmin s.n. „colorant roșu de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică, în pictură etc.;
cârmâz; p. ext. culoare roșie” (din it. carmin, lat. carminium) şi cârmâz s.m., s.n. „plantă erbacee cu
flori mici albe-roz, cu fructe în formă de bobițe mici roșii sau negre, întrebuințate drept colorant
(Phytolacca decandra); materie colorantă roșie, extrasă din fructele de cârmâz sau din gogoșile unei
insecte originare din Mexic; carmin (din tc. /maden/ kirmız); ciclamen s.n., adj. invar. „culoare roz-
mov, ca a unei ciclame” (din fr. cyclamen) şi ciclamă s.f. „plantă erbacee decorativă cu frunze în
formă de inimă şi flori mov, roşii sau albe” (din fr. cyclame, var. a lui cyclamen); crem adj. invar., s.n.
„alb-gălbui, de culoarea untului” (din fr. crème1, adj.) şi cremă s.f. „preparat culinar de o anumită
consistenţă; ceea ce este bun, de calitate superioară; lichior fin; produs cosmetic; preparat pentru
lustruirea încălţămintei” (din fr. crème2, s.f.)13; grenà adj. invar., s.n. „de culoarea granatului; roşu-
închis” (din fr. grenat s.m., specializat din adj. grenade)14, granat1 s.m. „plantă erbacee aromatică cu
frunze lobate şi cu flori albe sau galbene” (din lat. granatum)15, granat2 s.n. „piatră semipreţioasă”
(din germ. Granat < mlat. /lapis/ granatus), grană s.f. (în poamă-grană) „model de cusătură care

7 Vezi, similar, gulden, s.m. şi zlot, s.m., la origine „bani de aur”.

8 Vezi Suciu 2009: cap. V: Fenomenul condensării „reprezintă, de fapt, nu o
schimbare semantică propriu-zisă (…), ci o inovaţie lexicală prin care se creează o formaţie
inedită (…) (p. 101−109)”.
9 Din categoria dubletelor exclusiv moştenite, sunt de amintit verde, adj., s.n. (< lat.
pop. virdis, clas. viridis) şi varză, s.f. (< lat. pop. virdia, pl. lui virdis „verdeţuri”).
10 Pentru originea şi sensurile cuvintelor franţuzeşti, am consultat DHLF, s.v. şi
www.cnrtl.fr.
11 Dintre derivatele fr. rouge, împrumutate, de asemenea, în limba română, sunt de amintit rougeole s.f.
(refăcut din rougeule, după vérole; rougeule s.f. < lat. pop. rubeola, fem. substantivizat din adj. rubeolus < lat.
clas. rubeus) şi rubéole s.f. (derivat savant din lat. rubeus); la origine, desemna o plantă a cărei rădăcină producea
o materie colorantă roşie, pentru ca, în sec. XIX, să se specializeze în medicină, după modelul lui roséole, ca
„maladie eruptivă, contagioasă şi epidemică, asemănătoare cu rujeola”.
12 Vezi MDN, s.v.
13 În CADE, DA, TRDW, s.v., este atestat numai ca s.f.
14 Fr. grenat s.m., adj. invar., a fost extras din pome grenate, unde grenate a fost luat ca adj. nume de
culoare. Adj. denumeşte culoarea roşie a pietrelor preţioase şi, metonimic, o piatră preţioasă de culoare roşie.
15 Vezi MDN, s.v.
reprezintă o rodie” (din magh. poma-gránát, pomograna < it. pomogranato, cf. lat. granatus)16 şi
grenadă s.f. „proiectil exploziv” (din fr. grenade < vfr. pume granate, lat. granatus; cf. it. granata,
germ. Granate)17; hiacint s.n. „piatră semipreţioasă de culoare roşie sau portocalie, varietate nobilă de
zirconiu; pr. ext. culoare galben-roşiatică” (din fr. hyacinthe, lat. hyacinthus) şi iacint s.m. (livr.)
„zambilă” (din fr. jacinthe < lat. hyacinthus); indigo s.n., adj. invar. „culoare fundamentală cuprinsă
între albastru şi violet; materie colorantă albastru închis; hârtie-carbon” (din fr. indigo < port. indigo
< lat. indicum) şi indic, -ă adj. (rar) „indian” (din lat. indicus, -a, it. indico, -a, germ. indisch); lilá adj.
invar., s.n. „liliachiu, violet” (din fr. lilas, germ. lila) şi liliac s.m. „arbust…” (din bg. лиляк, tc.
leylak)18; maslă s.f. (rar) „fiecare dintre cele patru culori ale cărţilor de joc” (din rus. масло „ulei de
pictură”) şi maslu s.n. (din slavon. maslo „ulei”); maro adj. invar., s.n. „de culoarea castanei coapte;
brun-roşcat, castaniu” (din fr. /couleur de/ marron)19 şi maroană s.f. (rar) „castană comestibilă, coaptă
sau preparată cu sirop de zahăr” (din germ. Marrone, it. marrone, fr. marron); oliv adj. invar., s.n.
„care are culoarea galben-verzuie, măsliniu” (din fr. /couleur, vert/ olive ) şi olivă s.f. (înv. şi reg.)
„măslină; ornament de formă alungită, asemănător unei măsline; formaţie anatomică (…)” (din lat.
oliva, germ. Olive, fr. olive, s.f.); purpură1 s.f. „culoare roşu-închis; materie colorantă roşu-închis spre
violet; (înv.) hlamidă” (din lat. purpura < gr. πορφύρα), porfiră s.f. (înv.) „purpură; veşmânt făcut din
purpură; (fig.) putere politică supremă a suveranului; (înv. şi pop.) varietate de vin roşu-deschis;
varietate de struguri cu boabe roşiatice; culoare purpurie” (din ngr. πορφύρα)20 şi purpură2 s.f. „boală
caracterizată de apariţia unor erupţii subcutanate” (din fr. purpura < lat. purpura)21; roz adj. invar.,
s.n. (din fr. rose, adj.), roză s.f. „trandafir; (herald.) stilizarea florii de cireş cu cinci petale în jurul
unui bumb central…; tip special de şlefuire a diamantului” (din fr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ. Rose]
şi rujă2 s.f. (reg.) „măceş; trandafir; (pop.) nume dat unei persoane frumoase; (fig., reg.) roşeaţă,
rumeneală în obraji; plantă erbacee…” [din bg. ружа, scr. ruža (< it. rosa)]; sepia s.f., adj. invar.
„(vopsea de culoare) cafeniu-închis provenită din viscerele sepiei sau fabricată pe cale artificială,
întrebuinţată în pictură sau în grafică; desen colorat roşu-brun, realizat cu această vopsea” (din fr.
sépia) şi sepie s.f. „moluscă marină cu corpul oval ...” (din fr. sépia, lat. sepia); turcoaz adj. invar.,
s.n. „de culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua)” (din fr. turquoise adj.) şi turcoază s.f. „peruzea” (din
fr. turquoise s.f.); violet, -ă adj., s.n. „(de) culoarea viorelei; vioriu, liliachiu” (din fr. violet, -ette,
germ. Violett) şi violetă s.f. „micşunea, toporaş, viorea, violă” (din fr. violette 22) etc.
Trecând în revistă exemplele de dublete menţionate mai sus, se pot face următoarele
comentarii. Cele mai multe dintre numele de culori intră în relaţie de dublet cu nume de plantă, de
fruct al unei plante sau cu nume de arbore (vezi carmin şi cârmâz, ciclamă şi ciclamen, frez şi fragă,
grena şi granat, hiacint şi iacint, lila şi liliac, maro şi maroană, mov şi nalbă, oliv şi olivă, roză şi
rujă, violet şi violetă etc.). În limba de origine, numele culorii derivă, de regulă, din numele plantei
sau al arborelui: spre ex., folosirea fr. cyclame(n) „plante herbacée (…), à feuilles en cœur, d'un
vert sombre moucheté de blanc et d'un rouge pourpre sur leur face inférieure, à fleurs
solitaires pendantes, blanches, rosées ou violines (…)”, în contextul couleur cyclamen, a

16 Vezi DILR, s.v.

17 În DA, s.v., apare granat, s.n. polisemantic. N. după lat. malum granatum „rodie”.
În DILR este trecută forma granată „proiectil uşor, grenadă”. Din it. granata, rus. граната,
pol. granat.
18 De semnalat şi liliachiu, -ie adj. „de culoarea liliacului”, derivat de la liliac cu
sufixul -iu sau împrumut din turcă (pentru a doua soluţie, Suciu 2009). Vezi, după DLR, s.v.,
şi lilacin, -ă adj. (rar) „violet” (cf. lila).
19 Fără să fie dublete etimologice, ci exclusiv semantice (dublete sinonimice), este de
amintit, aici, şi perechea castaniu, -ie adj., s.n. „de culoarea castanei” (derivat din castană +
-iu) şi şaten, -ă adj., s.n., id. (din fr. châtain, refăcut din châtaigne s.f. < lat. castanea).
20 În CDER şi în TRDW, s.v., din mgr. πορφύρα.
21 În DLR, s.v., purpură1 şi purpură2 apar sub acelaşi cuvânt-titlu: din lat. purpura,
fr. purpura. Adăugăm, aici, şi derivatele sinonimice porfiriu, -ie/profiriu, -ie şi purpuriu, -ie,
ambele formate de la porfir/profir, respectiv de la purpură, şi suf. –iu.
22 În DEX2, adj., s.f. şi s.n. au ca etimon fr. violet, ceea ce este incorect.
determinat crearea metonimică, prin elipsă, a adj. invar. omonim cyclamen „mauve, pourpre,
rose”, cele două cuvinte fiind împrumutate în limba română; lat. fragum „fragă”, folosit la
nivel popular mai ales ca plural (sub forma de neutru fraga, considerată feminin singular), a
fost moştenit în română (vezi fragă, s.f. „parte comestibilă a fragului, din familia rozaceelor”)
şi în franceză (vezi v.fr. fraie, analogic fraise „petit fruit très parfumé, de forme conique, dont
les akènes forment des aspérités sur la chair rouge vif; pr. méton.: de la couleur de fraise”,
împrumutat la noi sub forma invariabilă frez); lat. hyacinthus „plantă erbacee bulboasă; tip de
ametist” a intrat în franceză ca jacinthe s.f. „plante bulbeuse, vivace, portant une grappe de fleurs
colorées et parfumées” (care a ajuns să însemne, prin elipsă din /couleur de/ jacinthe, inclusiv „o
culoare apropiată de mov”, sursă directă a rom. iacint „zambilă”) şi ca hyacinthe s.f. „pierre fine de
couleur brun orangé ou rougeâtre; pr. ext. couleur jaune rougeâtre” (vezi rom. hiacint id.); fr.
marron s.m. „fruit comestible de certaines variétés de châtaigniers (…), dont l'écorce lisse est
de couleur brun-roux; couleur rappelant celui de l'écorce des marron” (din it. marrone adj.,
s.m. „castană; culoarea castanei”) a intrat în limba română cu ambele sensuri, lexicalizate, pe
de o parte, ca s.n. şi adj. (rom. maron) şi, pe de altă parte, ca s.f. (maroană), genul etimonului
(cf. şi germ. Marrone, it. marrone) fiind modificat prin analogie cu majoritatea numelor de
fructe, care sunt feminine (în primul rând, prin atracţie faţă de sinonimul curent castană); lat.
malva s.f. „plantă dicotiledonată, erbacee, din familia malvaceelor, ale cărei flori au
proprietăţi emoliente” a fost moştenit în franceză ca s.f. nume de plantă (care, ulterior, a
căpătat valoare adjectivală: fleurs mauves, velours mauves, robe mauve etc., regăsibilă în
împrumutul românesc mov „nume de culoare”) şi, de asemenea, în limba română, tot ca s.f.
nume de plantă (vezi nalbă). În mod similar, dar în categoria împrumuturilor, lat. oliva s.f., în
egală măsură „măslin” şi „fruct al măslinului”, a intrat în franceză (cf. şi it. oliva, germ. Olive
etc.) cu sensul principal şi curent de „petit fruit à noyau (…), de couleur verdâtre tirant sur le
vert brun”, folosit, la un moment dat, adjectival şi, urmare firească, din nou substantival
(s.m.): „couleur verte légèrement passée, tirant un peu sur le brun”. Limba română a preluat,
conform tiparului analogic deja cunoscut, ambele valori morfologice, rezultatul fiind
existenţa a două cuvinte (oliv adj. invar. şi olivă s.f.) care însă nu circulă la acelaşi nivel de
limbă23. Lat. rosa „trandafir” este sursa primară a fr. rose, it. rosa, germ. Rose şi a rom. roză,
s.f. Subst. fr. rose „fleur du rosier, de la famille des Rosacées (…), dont l'espèce type
comporte (…) une corolle de cinq pétales d'un rouge très pâle à l'origine (…)” a devenit, prin
elipsă din /couleur de/ rose, adjectiv omonim („qui présente une teinte d'un rouge très pâle,
comme la rose commune), cu această valoare fiind împrumutat şi în limba română (vezi şi
unităţile frazeologice pagini roz, după fr. pages roses, a vedea totul în roz, după fr. voir tout
en rose, viaţa în roz, după fr. la vie en rose etc.). Din it. rosa, prin intermediul bg. ружа, scr.
ruža, provine şi subst. rujă „măceş; trandafir; (pop.) nume dat unei persoane frumoase; (fig., reg.)
roşeaţă, rumeneală în obraji; plantă erbacee cu fructe cărnoase şi flori galben-purpurii, grupate într-un
buchet (Sedum rosea)”. În sfârşit, din seria etimoanelor substantivale nume de plante care, prin
metonimie, au determinat formarea unor adjective nume de culori, amintim fr. violette s.f.
„genre de petites plantes herbacées, des prés et des bois, de la famille des Violacées (…), à
fleurs violettes ou blanches (…)”, derivat diminutival de la v.fr. viole (din lat. viola24), care s-
a specializat inclusiv ca adj. şi s.n., cele două cuvinte fiind împrumutate în română ca

23 Drept „corespondente” semantice ale lor ar putea fi considerate măslină s.f. şi

măsliniu, -ie adj., s.n.
24 Din lat. viola a fost moştenit în română vioară s.f. „toporaş; viola odorata”, de la
care s-au format, prin derivare: viorea s.f. (de aici, viorică, id., cu substit. sufixului), viorel,
-ea adj. (rar) „de culoarea vioarei”, viorint, -ă adj., s.n. (reg.) „de culoarea vioarei, vânăt;
violet” (cf. şi vioriu, -ie), vioriţă s.f. „viorea; toporaş”, vioriu, -ie adj., s.n. „de culoarea
vioarei”. Adăugăm, aici, şi împrumutul violaceu, -ee adj., s.n. „care se apropie de violet” (din
lat. violaceus, -ea, fr. violacé, -ée).
omonime parţiale: violet, -ă adj. şi violetă s.f. Chiar dacă substantivul nu este nume de plantă,
suferă aceeaşi trecere metonimică spre adjectiv fr. crème s.f. „matière grasse d'un blanc
légèrement jaune qui se forme à la surface du lait au repos (…); substance qui rappelle par
son onctuosité ou sa couleur la crème de lait; élite sociale ou morale” ; adj. „qui a la couleur de
la crème” (cf. blanc crème, soie crème etc). Urmarea acestui fapt este existenţa, în limba
română, a două cuvinte diferite: cremă s.f. „preparat culinar de o anumită consistenţă; ceea ce este
bun, de calitate superioară; lichior fin; produs cosmetic; preparat pentru lustruirea încălţămintei” (din
fr. crème s.f.) şi crem adj. invar., s.n. „alb-gălbui, de culoarea untului” (din fr. crème adj.). La fel, fr.
sépia s.f. (din lat. sepia, cf. it. seppia) „mollusque céphalopode (…) sécrétant un liquide brun
foncé qu'il projette pour s'abriter en cas d'attaque; substance colorée, de teinte brune, extraite
d'une poche de la seiche et qui est utilisée pour le dessin au lavis; dessin exécuté avec cette
matière” care, folosit în sintagmele couleur, teinte sépia, a dobândit şi o valoare adjectivală,
denumind culoarea acestei substanţe. Diversele sensuri ale etimonului franţuzesc s-au
lexicalizat în română, pe de o parte, sub forma sepie s.f. (moluscă marină) şi, pe de altă parte,
sub forma sepia s.f., adj. invar. (vopsea, culoare, desen)25. La fel, fr. turquoise s.f. « pierre fine
utilisée en joaillerie, de couleur variant du bleu clair au vert clair”, specializat din adj. vfr.
turcois „turc”, a devenit, prin intermediul unor contexte de tipul /couleur de/ turquoise, bleu-
turquoise, adjectiv invar. „bleu pâle tirant légèrement sur le vert”, cele două valori fiind, de
asemenea, lexicalizate în română, sub forme paronimice: turcoază s.f. „peruzea” şi turcoaz
adj. invar., s.n. „de culoare albastră-verzuie (ca peruzeaua)”.
Alături de cele două categorii principale (dubletele pătrunse prin moştenire şi prin
împrumut, respectiv cele împrumutate din aceeaşi sursă directă, eventual cu origine multiplă,
adăugăm şi situaţia în care dubletele nume de culoare şi nume de arbust pătrund din etimoane
directe din limbi diferite. Este cazul lui lilá adj. invar. „liliachiu, violet”, împrumutat din germ.
lila şi din fr. lilas s.m. şi adj. „arbuste de la famille des Oléacées, aux fleurs disposées en grappes
très odorantes; pr. méton. les fleurs de lilas" (alterat din forma lilac < ar. lilak) şi liliac s.m.
„arbust ornamental cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate spre violet sau spre albastru-violet”,
împrumutat din bg. лиляк, tc. leylak).
Alte etimoane au cunoscut modificări semantice particulare, determinate de
contextele, cu totul întâmplătoare, în care au fost folosite. Dacă, în situaţia dubletelor
prezentate mai sus, substantivele se transformă în adjective nume de culori, în cazurile care
urmează, adjectivele nume de culori se transformă în substantive cu sensuri dintre cele mai
diferite. Astfel, lui bleu adj., s.n. (din fr. bleu) îi corespunde blues s.n. „dans lent, cu caracter
visător, melancolic; melodia după care se dansează acest dans, care își are originea în cântecele
negrilor din America”, împrumutat din anglo-amer. blues (după titlul Memphis Blues) care, la rândul
lui, provine, prin intermediul engl. blues, tot din fr. bleu. Engl. (the) blues este o formă abreviată din
sintagma blue devils, literal: „demonii albaştri”, de unde „idei negre”, titlul unei farse de la sfârşitul
sec. al XVIII-lea transpuse, ca urmare, în muzica neagră, în special de jazz, reflex al unei stări
melancolice. Lui blond, -ă adj., s.m. şi f. (din fr. blond, -de id.), îi corespunde s.f. blondă (înv.),
împrumutat din fr. blonde „dantelă albă, uşoară, de mătase”, specializare lexico-semantică, de ordin
metonimic, a adjectivului. Lui indigo s.n., adj. (din fr. indigo) îi corespunde adj., livresc şi rar, indic,
-ă „indian” (din lat. indicus, -a, it. indico, -a, germ. indisch). Caracterul de dublete etimologice se
explică prin faptul că fr. indigo s.m. „matière colorante bleue violacée (…); la couleur bleu” 26, este
împrumutat din ptg. indico, id., la rândul lui din lat. indicum, neutru substantivizat din adj. indicus, -a,
-um « de India ». Fr. indigo (şi, odată cu el, împrumutul românesc indigo) a căpătat, treptat,
întrebuinţare adjectivală : „qui a la couleur bleue de l'indigo”. Evoluţia morfologică şi semantică a lat.
indicus cunoaşte, aşadar, mai multe etape: de la adjectivul nume de regiune trece, prin metonimie, la
s.n. nume de materie (vezi şi ptg. indigo, fr. indigo) pentru ca, apoi, să revină la o valoare adjectivală.
Adjectivului moştenit roib, roaibă (< lat. robeus, -a « roşu, roşiatic », care l-a înlocuit pe ruber, -a,

25 Vezi DOOM, s.v.

26 Prin elipsă din sintagma (bleu d’) indigo.
-um) îi corespunde împrumutul neologic ruj s.n. « produs cosmetic, cu diferite nuanţe de roşu, folosit
pentru a colora buzele; roşu de buze », din fr. rouge (substantivizat prin elipsă din rouge /à, aux
lèvres/, literal „roşu de buze”)27.
În concluzie, atât la nivel diacronic, cât şi la nivel sincronic, numele de culori au câteva
trăsături, formale şi semantice, care merită a fi semnalate. În primul rând, şi cele moştenite, şi cele
împrumutate sunt cuvinte cu o poziţie foarte stabilă în limbă şi cu o mare forţă derivativă şi analogică,
ceea ce presupune existenţa, la nivelul sistemului, a unui microdomeniu lexical bine delimitat. Din
punct de vedere morfologic, ele sunt substantive şi adjective, unul fiind obţinut din celălalt în contexte
particulare, de regulă prin elipsă (vezi /robe, soie/ crème, /couleur/ cyclamen, /couleur de/
jacinthe, /fleurs, robes, velours/ mauves, /couleur d’/ olive, /couleur de/ rose, /couleur, teinte/
sépia etc. După cum se poate vedea, în multe cazuri numele de culori „derivă” din nume de
plante, de fructe sau de arbori. În mai puţine situaţii, de la adjectivele nume de culori se
ajunge, tot prin conversiune, la obţinerea unor substantive care amintesc, mai mult sau mai
puţin, de sensurile originare (vezi blues, indigou, ruj etc.). Caracterul particular al numelor de
culori face ca acestea să intre în componenţa a numeroase compuse, multe dintre ele
metaforice, iar multitudinea nuanţelor cromatice face ca această disponibilitate a lor să fie
greu de circumscris. În limba franceză, spre exemplu, sunt peste 300 de nume de culori,
radicale şi compuse (http://fr.wikipedia.org/wiki/Liste_de_couleurs), iar noutatea oricărei
combinaţii coloristice depăşeşte uşor graniţele lingvistice. În sfârşit, dubletele etimologice
care au în componenţa lor nume de culori se constituie, de asemenea, într-un microsistem
care presupune, pe de o parte, o specializare lexicală internă, eventual mixtă, prin intermediul
diferenţierii morfologice (a se vedea relaţia dintre adjectiv şi substantiv) şi, pe de altă parte, o
unitate a transformărilor lexico-semantice.

Bibliografie

Articole şi volume
Avram, Mioara (red. resp.), 1972, Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în
limba română, vol. VI, București, Editura Academiei.
Bidu-Vrănceanu, Angela, 1976, Analiza structurală a vocabularului limbii române
contemporane. Numele de culori, Bucureşti, Tipografia Universităţii din Bucureşti.
Ciobanu, Fulvia, 1972, „Originea sufixului adjectival -iu”, Avram (red. resp.), p. 69−82.
Ciobanu, Fulvia, 1979, „Observaţii asupra unor termeni cromatici româneşti”, în LR,
XXVIII, nr. 1, p. 3−12.
Dimitrescu, Florica, 2002, „Despre culori şi nu numai. Din cromatica actuală”, în Gabriela Pană Dindelegan
(coord.), Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p.
147−184.
Gheorghiu, Domnica, 1968, „În legătură cu terminologia culorilor în limba română”, în LR, XVII, 1, p. 39−49.
Marian, Simion Florea, 1882, Cromatica poporului român, Bucureşti, Tipografia Academiei
Române.
Moroianu, Cristian, 2005, Dublete şi triplete etimologice în limba română, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti.
Suciu, Emil, 2009, Condensarea lexico-semantică, Iaşi, Institutul European.
Suciu, Emil, 2009, Influenţa turcă asupra limbii române. I. Studiu monografic, Bucureşti,
Editura Academiei Române.

27 Fr. rouge, adj. şi subst., a fost tradus prin corespondentul său semantic, rom. roşu, odată cu
numeroase unităţi frazeologice calchiate în limba română, dintre care menţionăm: Armata Roşie (după fr. armée
rouge), carne roşie (după fr. viande rouge), cartonaş roşu (după fr. carton rouge), Crucea Roşie (după fr. Croix
Rouge), globule roşii (după fr. globules rouges), listă roşie (după fr. liste rouge), Pieile-Roşii (după fr. Peaux-
Rouges), rasă roşie (după fr. race rouge), roşu de buze (după fr. rouge à lèvre), telefon roşu (după fr. téléphone
rouge) etc. Unele dintre unităţile frazeologice citate pot proveni şi din alte surse (din rusă, engl., italiană etc.).
Dicţionare
CADE = Candrea, I.A., Dicţionarul limbii române din trecut şi de astăzi (partea I la Dicţionarul enciclopedic
ilustrat „Cartea Românească”). Bucureşti, Editura „Cartea Românească”, 1931.
CDER = Ciorănescu, Alexandru, Dicţionarul etimologic al limbii române. Ediţie îngrijită şi traducere din limba
spaniolă de Tudora Şandru Mehedinţi şi Magdalena Popescu Marin. Bucureşti, Editura Saeculum I.O.,
2001. Titlul original: Diccionario Etimológico Rumano, Tenerife Biblioteca Filológica, Universidad de
La Laguna, 1958−1966.
DA = Dicţionarul limbii române (Seria veche). Tomul I, partea I (A–B), Bucureşti, Librăriile Socec, 1913;
Tomul I, partea a II-a (C), Bucureşti, Tipografia ziarului „Universul”, 1940; Tomul I, partea a III-a,
fasc. 1 (D–de), Bucureşti, „Universul”, 1949; Tomul II, partea I (F–I), Bucureşti, Imprimeria Naţională,
1934; Tomul II, partea a II-a, fasc. 1, 2, 3 (J–Lojniţă), 1937, 1940, 1948.
DEX2 = Dicţionarul explicativ al limbii române, coordonatori: Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche, Ediţia
a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996.
DHLF = Dictionnaire historique de la langue française, sous la direction de Alain Rey,
vol. I−II, Paris, Le Robert, ediţia a II-a, 1995.
DILR = Chivu, Gh., Emanuela Buză, Alexandra Roman Moraru, Dicţionarul împrumuturilor latino-romanice
în limba română veche (1421−1760), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1992.
DLR = Dicţionarul limbii române, serie nouă, redactori responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad. Alexandru
Graur şi acad. Ion Coteanu. Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad. Gheorghe
Mihăilă. Bucureşti, Editura Academiei, 1965−2009.
DOOM = Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2005.
MDN = Marcu, Florin, Marele dicţionar de neologisme, Bucureşti, Editura Saeculum, 2000.
TRDW = Tiktin, Hariton, Rumänisch – deutsches Wörterbuch. Ediţia a II-a, îngrijită de Paul Miron. Band I (A–
C), 1986; Band II (D–O), 1988; Band III (P–Z), 1989, Wiesbaden, Otto Harrassowitz.

Surse electronice
www.cnrtl.fr
fr.wikipedia.org