VASILE ALECSANDRI

(1821-1890)

-viata si activitatea literara-

Vasile Alecsandri s-a nascut la 21 iulie

1821 la Bacau.  Copilaria viitorul scriitor
si-a petrecut-o in casa parinteasca. Intre
1828-1834 Alecsandri isi face studiile la
pensionul lui Chenim. La sfirsitul lui iulie
inceputul lui august 1834 Vasile
Alecsandri "in virsta de zece ani trecuti"
merge la scolile din Paris a "Craiei
Frantei". La 27 octombrie 1835 trece cu
succes bacalaureatul. Indata dupa
bacalaureat incepe sa se pregateasca, intru
indeplinirea dorintei tatalui sau, pentru
studiul medicinii. Din noiembrie 1836
pina in aprilie 1837 Alecsandri urmeaza
cursurile de drept roman la facultatea de
drept. In 1839, probabil, pe la inceputul
verii, intreprinde o calatorie prin Italia.
Calatoria a durat cateva luni, insa in acel
scurt timp Vasile Alecsandri viziteaza
Livorno, Siena, Roma, Bolonia, Florenta,
Venetia. Italia cu natura fermecatoare si
cu imensele-i traditii si bogatii culturale au produs asupra tinarului scriitor o
impresie profunda si de nesters. Prima sa scriere publicata- Buchetiera de la
Florenta(1840, Dacia literara)- a fost scrisa la indemnul lui Mihail Kogalniceanu si
isi datoreste aparitia intimplarilor din timpul acestei calatorii. Alaturi de
"Buchetiera de la Florenta" in 1841 Vasile Alecsandri publica in revista
"Spicuitorul moldo-roman" a lui G.Asachi poeziile "Catre d. De Lamartin(Oda
unui tinar moldovean)", "Cazacul" si "Fiica cea tinara". La 11 noiembrie 1840
vede lumina tiparului prima sa opera dramatica-"Farmazonul din Hirlau".

Incepind cu anul 1843, in diferite "Calendare", iar apoi in paginile "Propasirii"

(1844), coredactor al careia era, precum si in alte publicatii, una dupa alta apar
numeroase scrieri in versuri si proza cum sint cunoscutele sale poezii "Baba
Cloanta", "Hora", "Sora si Hotul", "Andrii Popa", "Strigoiul" s.a. scrise sub
influienta nemijlocita a creatiei populare. Pe scena teatrului apar comediile satirice
si farsele "Iorgu de la Sadagura"(1844), "Iasii in carnaval"(1845).

A participat activ la actiunile revolutionare din anul 1848. Atunci apare si renumita
sa poezie "Desteptarea Romaniei". In ianuarie 1885 Vasile Alecsandri este
ministru plenepotential la Paris, post pe care l-a ocupat pina la sfirsitul vietii.
Incepind cu anul 1888 pe scriitor tot mai des il incearca simptomele unei boli
grave, care va deveni fatala pentru el. La 4 iunie 1890 in cautarea linistii mult
rivnite si pentru ingrijirea sanatatii ruinate, poetul se intoarce la Mircesti.

In seara zilei de 22 august 1890 Vasile Alecsandri se stinge din viata, mistuit de
nemiloasa-i boala: cancer la ficat si plamini.

Alecsandri pleca lasind, in urma-i o uriasa truda, desfasurata timp de jumatate de

secol, cu o rara darnicie si abnegatie.

"Si-acel rege-al poeziei, vesnic tinar si ferice,

Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul iti zice

Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri,

Ce-nsirind margaritare pe a stelei blonda raza,

Acum secolii strabate, o minune luminoasa,

Acum ride printre lacrimi cind o cinta pe Dridri… "

(M.Eminescu)

Personalitate marcanta a epocii de la 1848, prin "totalitatea actiunii sale

literare"(Titu Maiorescu), Vasile Alecsandri a contribuit la fondarea si dezvoltarea
a numeroase specii literare si a publicat prima mare culegere de poezie populara
romaneasca.

Vasile Alecsandri, in prefata la editia de "Poezii poporale ale romanilor", din 1852,
defineste astfel creatiile populare "Comori nepretuite de simtiri duioase, de idei
inalte, de notite istorice, de crezuri superstitioase, de datini stramosesti si mai cu
seama de frumuseti poetice pline de originalitate si fara seaman in literaturi straine,
poeziile noastre populare compun o avere nationala, demna de a fi scoasa la lumina
ca un titlu de glorie pentru natia romana". Influientat de folclor a publicat ciclurile
"Doine" si "Lacramioare"; a evocat in poeme ample trecutul eroic si mitologia
nationala in ciclul "Legende"; a cintat momente de seama din istoria contemporana
a tarii in "Ostasii nostri"; a celebrat viata rustica si miscarea ciclica a anotimpurilor
in Pasteluri. Alecsandri a creat si a dus la celebritate pastelul - o specie a genului
liric cunoscuta numai in literatura romana. Pastelul preia de la poezia discriptiva a
vechilor romantici corespondenta dintre sentiment, natura, anotimp, apropiindu-l
de arta plastica. Din pasteluri putem desprinde originalitatea poetului care se
evidentiaza pe fonul poeziilor folclorice.
Un rol important in activitatea lui Vasile Alecsandri l-a jucat teatrul. Teatrului i-a
consacrat cea mai mare parte din activitatea sa. "Nu stiu daca am creat teatrul
national, dar stiu ca i-am adus un mare concurs". Insa Vasile Alecsandri chiar a
creat Teatrul National, deoarece il vedem in 1840 director al Teatrului National
impreuna cu Mihail Kogalniceanu si Costache Negruzzi. Creatia dramatica
insumeaza monologuri (Cintecele comice), comedii satirizind atmosfera si
moravurile epocii (Iasii in carnaval, ciclul Chiritelor), drame cu subiecte din istoria
nationala sau din antichitate (Despot Voda, Fintina Blanduzei, Ovidiu) si o feerie
(Sinzeana si Pepelea).

Proza sa cuprinde jurnale de calatorie (O plimbare la munti, Calatorie in Africa) si

scrieri romantice (Buchetiera de la Florenta, Istoria unui galban si a unei parale).

Pasoptist prin convingeri si inima Alecsandri era incredintat ca arta trebuie sa

slujeasca luptei pentru independenta nationala si modernizarea structurilor
anacronice ale societatii romanesti; el a simpatizat deschis cu miscarea de
emancipare a claselor asuprite si a categoriilor dezmostenite. Poeziile compuse in
momentele de incordare nationala sint patrunse de caracter mobilizator si de
spontanietatea unei emotii reale. Lirismul a exaltat, versurile se organizeaza ca un
manifest, comunicind tensiunea participarii la marile framintari ale istoriei (cum o
dovedesc poeziile Desteptarea Romaniei, Dezrobirea tiganilor, Hora unirii,
Moldova in 1857 si altele).

Opera, dar in special arta poetica creata de Vasile Alecsandri a fost apreciata pina
la Eminescu si dupa el. Titu Maiorescu a apreciat si el talentul poetului spunind ca
"in Alecsandri vibreaza toata inima", iar meritul mare al poeziei lui consta in aceea
ca "cind a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma el singur a
incalzit ostasii nostri cu raza poeziei, a lui lira multicolora a rasunat la orice adiere
ce s-a putut destepta in miscarea poporului nostru in mijlocia lui".

Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri ci primul nostru scriitor

complet, cu o opera demna de a fi mentinuta real si nu doar ipotetic, in toate cele
trei compartimente ale ei: poezie, teatru si proza.

PASTELURILE-prezentare generala
In ,,muzeul” literaturii romane, V. Alecsandri isi are locul sau, un loc
insemnat in toata dezvoltarea culturii romane, fiind ,,un om nascut in ceas bun”
(Slavici), ,,un noroc al istoriei noastre” (P.Zarifopol), cu reale si importante
contributii la unificarea constiintei nationale.
Scriitor cetatean, Alecsandri a considerat ca radacinile adevaratei
literaturi stau in folclor, in realitatea sociala si cea istorica. Marturisea: ,,daca
imprejurarile m-au facut poet, aceasta am s-o multumesc poporului roman din
care m-am nascut si care cuprinde in sanul sau comoara nesecata de cea mai
sublima poezie.”
Alecsandri este cel mai important poet roman de pana la Eminescu. A
daruit contemporanilor si urmasilor sai o uriasa opera cu larga deschidere catre
poezie, proza si dramaturgie, cu innoiri remarcabile pentru fiecare gen si specie
literara. El a daltuit si modernizat limba literara. Un contemporan al sau, Hasdeu,
aprecia pe Vasile Alecsandri: ,,El este reprezentantul cel mai puternic, cel mai
complet al gandirii si al simtirii romanesti. El a cantat toate dorintele, el a plans
toate nevoile si necazurile romanimii… El este gloria nediscutabila a literaturii
romane.”

Geneza pastelurilor

Alecsandri, din 1880 is creeaza un climat linistitor la Mircesti,

eliberandu-se de corvezile politice si oferindu-si indelungate ore de meditatie
critica asupra propiei creatii. Intuind si exigentele timpului sau, ii scrie lui
Hurmuzachi in 1865: ,,Am scris bucati mai mult sau mai putin usoare, a venit
timpul ca sa scriu ceva mai serios, mai literar.” Peste trei ani, ii marturiseste
aceluiasi: ,,Am inceput o galerie de pasteluri ce va cuprinde diferite tablouri de
frumuseti ale naturii si de munca campului.”
,,Pastelurile” au aparut in ,,Convorbiri literare” intre 1868-1869, iar in
1875, au aparut in ,,Opere complete”, intr-o selectie unitara, propusa chiar de
poet, si cuprinzand 30 de poezii, carora le adauga 10 piese, nelegate organic de
acestea. In fruntea ciclului de “poeme sublime”(Hasdeu), autorul a asezat “Serile
de la Mircesti”, o idila de interior, si pastel ce exprima personalitatea creatorului
sau, fiind si intaia poezie ce introduce la noi motivul meditatiei la masa de scris,
cu somnolarea in fata sobei.
Mircesti devine astfel “resedinta poeziei”, un spatiu unic, cu “un bogat si
tare aer spiritual, cu o atmosfera de o puritate aproape metafizica, fara
povara.”(V. Voiculescu)
Pastelurile compuse acum, sunt expresia temperamentului sau clasic,
inclinat spre soare. Ele constituie “ intr-o lirica a linistii si a fericirii rurale”, “un
calendar al spiritului rural si al muncilor campenesti”(G. Calinescu). Poeziile,
compuse numai din catrene, au puncte de plecare hesiodice, horatiene si
vergiliene, carora le adauga puternice valente de sensibilitate moderna.
In vesnica rotire a anotimpurilor, Toamna, cea mai rasfatata de poetii
romani, are la V. Alecsandri un singur pastel:”Sfarsit de toamna”. Imaginile ei
constracteaza cu cele ale verii, avand corespondente cu pictura lui Andreescu
”Padurea desfrunzita”. Anotimpul ramane bogat reprezentat in lirica romaneasca,
prin Eminescu, Pillat ”In vie”, Goga “Coboara toamna”, Voiculescu ”Faurirea
toamnei”,Bacovia ”In gradina”, Blaga ”Bunatatea toamnei”, demonstrand tot
atitea valente ale anotimpului si reprezentari estetice. Astfel, preludiu poate fi
sugerat de poezia lui Alecsandri si Goga, un crescendo al anotimpului se afla in
creatiile celor trei siluete masive ale poeziei – Voiculescu, Blaga, Bacovia,
ultimul declansand spectacolul tragic shakesperean, Blaga propunand-o ca pe un
catarsis.
Iarna,desi neiubita de fiinta meridionala a lui Alecsandri, populeaza
universul sau poetic, oferind un spectacol fascinant,presarat uneori cu amintirea
unor intamplari parca uitate, cu zboruri fantastice, cu vise. ,,Iarna”,
,,Viscolul”, ,,Sania”, ,,Miezul iernii”, ,,Sfarsitul iernii”, infatiseaza acest anotimp
cu notele lui caracteristice ; zapada , crivatul , gerul , ce inunda vazduhul,
campul, dealurile, apele, casele, padurea si vietuitoarele, ce fug spaimantate.
Vara e la Alecsandri anotimp ce aminteste de iarna, prin acea liniste
deplina, dar diferit de aceasta prin miscare, flora si fauna, ca si prin verdele, ce
apare atat de rar in cromatica pastelului.,,Lunca din Mircesti”, ,,Concertul in
lunca”, ,,Rodica”, ,,Balta”, ,,Secerisul”, ,,Cositul” si ,,Baraganul” compun un
scenariu original al anotimpului, simtit ca o simbioza a omului cu natura.Vara lui
Alecsandri o anticipeaza pe cea a lui Cosbuc din ,,Vara” si ,,Noapte de vara”, pe
Blaga din ,,Vara”, St.O.Iosif din ,,Pasteluri”, V.Eftimiu ,,Seceta”, ori pe
O.Cazimir,,Iulie”. De asemenea ,,Cosasi odihnindu-se” si
,,Tarancuta”,cunoscutele picturi ale lui Grigorescu se pot asocia celebrarii acestui
anotimp nuntit cu soarele. Doua serii de tablouri constante sunt definite in
pastelurile verii: pe de o parte seceta, (la V.Eftimiu si O.Cazimir), pe de alta,
rodnicia (la Blaga, G.Dumitrescu). La Alecsandri apare cel de-al-II-lea aspect,
asociat cu prezenta campului.
In cartea anotimpurilor, Primavara ocupa in pastelul romanesc o
suprafata redusa, fiind infatisata in doua registre; unul de suprafata, ca anotimp al
copilariei, al izbucnirii la viata, ca revansa la amorteala iernii, si celalalt, de
adincime, de meditatie lirica. La mircesteanul Alecsandri se gasesc ambele
aspecte. Strigatul triumfator al victoriei vietii izbucneste din cele mai mici
glasuri: paraie, muguri, fluturi, firul de iarba si gandacul, copilasii veseli, ca in
,,Oaspetii primaverii”, ,,Cucoarele”, ,,Dimineata”, ,,Tunetul”, ,,Pastele”,.Alte
versuri sugereaza un vadit potential emotiv si meditativ al poetului care
observa: ,, lumina e mai calda si-n inima patrunde”. Unele poezii ale lui Pillat,
Voiculescu si Blaga vor adanci aceste aspecte in viziuni proprii.
In pastelurile romanesti, ca reper intermediar intre cosmic si uman, se
concretizeaza diferite elemente caracteristice cum ar fi: marea, muntele, sesul,
balta. Din acestea Minulescu, Baconski, Maniu au facut semnificatii mai adanci,
simboliste. Alecsandri le-a transformat in efigii ale naturii, devenite la el insusi
obiect al admiratiei. De exemplu, Baraganul lui Alecsandri, aflat in vecinatatea
lui Odobescu din ,,Pseudokinegeticos”, ocupa un loc important,impresionand prin
lipsa semnelor de viata,prin tristetea sesului.Balta ce a debutat in literatura prin
Alecsandri: in,,Malul Siretului”, si”Balta”, creeaza un univers activ colcaind de
viata incipienta, o expresie originala a fertilitatii spontane.In acelasi timp, in
pastelurile lui Alecsandri lipsesc elementele extremitatii naturii, cum ar fi: marea
si muntele.
Ca aspect general, in pastel, umanizarea naturii este privita ca o
infrangere, pierzind raporturile directe sau indirecte cu cosmicul, prin intrarea sub
imperiul legii umane. Naturii i se amputeaza dimensiunile infinite, mai ales in
poezia moderna, prin ingradirea ei de perceptii limitate ale unui spatiu ca: targul,
gradina, casa (prezentate miniatural, ori umoristic sau malefic).
,,Pastelurile” lui Alecsandri contribuie la cunoasterea culturi romanesti
cu inefabilul ei, cu farmecul vietii rurale.,,Pastelurile” au reprezentat,,Una din
insulele cele mai izolate de furtuni din arhipelagul…poeziei noastre
descriptive.Sunt Georgicele noastre ajustate la meridianul nostrul
moldav”(Perpessicius).
Nu numai clasic sau numai romantic, Alecsandri este mai curand ,,un tip
autohton de simtire gratioasa, de un lirism senin, de o anume contemplativitate
etnica” ( P. Constantinescu). Valorificand exprisivitatea limbii noastre, poetul
,,Legendelor”, al,,Doinelor” dar mai ales al,,Pastelurilor” a facut sa sune intr-un
mod nou ,,graiul cel mai dulce din tarile romane”, parcurgand un drum de cautari
fericite si impliniri.Pentru Alecsandri, limba ,,e cartea de noblete, testimoniul de
nationalitate al unui neam, altarul imprejurului caruia toti se aduna, cu inima
iubitoare si cu simtire de devotament unii catre altii”.
Limba si stilul o culme a artei sale poetice in ,,Pasteluri”, ca o expresie
a asimilarii superioare a folclorului, a limbii vechi, careia i-a adaugat elemente
carturaresti si romantice.Astfel, poetul a depasit perioada copilariei
estetismului, ,,pastelurile” fiind ,,Cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri,
o podoaba a literaturii romane indeobste”, dupa cum observa marele critic literar
Titu Maiorescu.
Stilul sau se caracterizeaza prin: claritate, simplitate, expresivitate,
naturalete, conciziune, in mare masura datorate influentei folclorului. In destule
pasteluri, poetul porneste de la contemplarea unui fapt real, de la care ajunge la
un element fantastic sau invers: luna ploaia, zapada, focul il introduc in lumea
mirifica a tineretii, a iubirii.
Pastelul e construit pe o structura binara: debuteaza cu o imagine a
naturii in generalitatea ei sau in detaliu (vazduhul in ,,IARNA”, cerul albastru
in ,,Oaspetii primaverii”, zorile in ,,Dimineata”) si se incheie cu un element
concret, foarte apropiat poetului(,,O sopirla de smarald,/ cata tinta, lung la mine,
parasind nisipul cald” in ,,Malul Siretului” sau ,,Iat-o gingasa mladita cu sirag de
martisor…/Tu o rupi?…Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori”).
Poate fi aceasta optica si o expresie a cerintei lui Maiorescu de a avea
un sfirsit brusc in poezie. Se observa in aceasta poezie ca poetul se foloseste de
fraze alcatuite mai ales din propozitii principale, ca in creatile folclorice (ex.
Oaspetii primaverii etc.) sau si cu o subordonata, de regula, atributiva( ex.:
,,Iarna”, ,,Dimineata” etc.). Propozitiile pe care se sprijina aceste tablouri
descriptive, sunt todeauna dezvoltate, cu parti multiple de propozitie. Infuzia
folclorului confera oralitatea stilului, confirmata de versuri ce contin interjectii
(,,iata”, in ,,Serile la Mircesti”, ,,Iarna”, in,,Sania”, ,,Plugurile”) ori expresii
populare (,,dar ce vad”, in ,, Miezul iernei”), exclamatii ce dau o nota de
subectivitate tabloului (,,Ah! iata primavara cu sinu-i de verdeata”/In lume-i
veselie, amor sperare, viata, /Si cerul si pamantul preschimba sarutari/Prin raze
aurite si vesele cantari/”-,,Oaspetii Primaverii”).
 Cromatica pastelurilor (comentata de Calinescu, Piru, Cazacu) este
monocroma. Paleta e saraca: alb, negru, rar: galben, verde, culori intunecate sau
sumbre. Notatiile auditive sunt mai rare decat cele vizuale; ,,Alecsandri nu ne
ofera un tablou de natura in care sa se simta farmecul ei muzical” (Vianu).
In privinta figurilor de stil, de asemenea, se poate observa optiunea
poetului, inraurita de modelele epocii. Alecsandri valorifica resursele lexicale (cu
masura foloseste arhaismele si neologismele, avand aria lexicala cea mai intinsa
si mai variata din literatura romana de pana la Eminescu). Lexicul, morfologia si
sintaxa sunt folosite, creator, cu diferite valente stilistice. Mai frecvente sunt
epitetele, indeosebi cele fizice, in structuri nominale dar si verbale. ,,Alecsandri
este un pictor impresionist, mai inainte ca impresionismul sa fie reprezentat in
tanara scoala romaneasca” (Vianu). Se remarca si epitetele morale,
personificatoare (,,Toamna, mandra harnica”, ,,Tacutul miez de noapte”), epitete
cu caracter enumerativ (,,Vesela campie acu-i trista, vestejita”). Analiza epitetelor
evidentiaza tehnica picturala a poetului. Un rol deosebit il joaca si comparatiile
mono si polisemantice, statice ori dinamice, simple sau complexe, obiective si
subiective (,,Fulgii zbor plutesc in aer ca un roi de fluturi albi”). Personificarile
folosite in poezii, ofera dinamism (,,Siretul se-nconvoaie, adoarme la bulboace”
balta care ,, se ascunde sub un val misterios”). Metafora este la Alecsandri o
sinteza a influentei populare, culte, pe de o parte, pe de alta, o influenta a
clasicismului si romantismului (,,Saniuta, cuib de iarna e cam stramta pentru
doi”). Se intalneste si alegoria (,,Concertul in lunca” are la baza o alegorie, natura
cu privighetori este sala de concerte).
Versificatia contribuie alaturi de celelalte elemente, la dezvaluirea
sufletului poetului. Poezii ca ,,Sfarsit de toamna”, ,,Iarna”, ,,Sania”, ,,Dimineata”,
,,Plugurile”, ,,Noapte” au in primele doua versuri rima feminina, iar in ultimile
doua, rima masculina. Predomina rimele luminoase: ca de ex.,,calare”/,,infiorare”,
,,randunele”/,,pasarele”, ,,Zbor/,,dor” etc. Cele mentionate au relevat cateva
contributii ale poetului Vasile Alecsandri la dezvoltarea patrimoniului nostru
national, creatia sa confirmand caracterul apolinic al culturii romane, ca o izbanda
asupra dionisiacului uman.
Personalitatea lui a acoperit o epoca de raspantii in istoria noastra. Usa
pantheonului ramane deschisa de acel ,,rege – al poeziei”.

“ MIEZUL IERNEI”

Desi trecusera 28 de ani de la celebra ,,Introductie” la,,Dacia literara”,

ecourile acesteia sunt percutante in epoca. Alecsandri a preluat stralucit impulsul
de innoire tematica, natura sa scrriitoriceasca fiind sustinuta de formatia culturala
si politica a luptatorului pasoptist. Poetul a cladit, pornind de la aceste idei
generoase ale acestui program al romantismului romanesc, pe un teren
esentialmente clasic, o opera bogata.
Daca intre 1848 si 1859 si mereu dupa aceea, pana in 1890 chiar, a fost
in Franta, fie ,, infasurata in haina serioasa a diplomatiei”, fie pentru motive de
sanatate, ori din dorinta de a face calatorii de primenire si delectare sufleteasca,
fericitul detinator al premiului de la Montpellier pentru ,,Cantecul gintei latine” a
ramas todeauna o stralucita demonstratie de europenism romanesc, legat ca un
Anteu de pamantul natal.
,,In mintea lui intreaga – nota Hasdeu in 1897 – n-ar fi fost loc pentru
nimic ce n-ar fi fost specific romanesc si in talentul lui nici o pornire care sa nu
fie specific romaneasca. Alecsandri e gloria nediscutabila a literaturii romane din
secolul acesta”.
Calatorul perpetuu care s-a simtit inmormantat in pantecele unui
portofoliu ministerial ca Iona in acel al balenei sau culcat in patul lui Procust ori
de cate ori trebuia sa faca politica, a fost totdeauna dominat de propensiunea spre
natura. Marea Calatorie a lui Alecsandri a fost din toate, ,,voiajul in jalt” sau ,,
lunga admirare a privelistei” prin fereastra de la Mircesti. ,,Pestele in apa si
pasarea in aer nu pot fi mai fericiti de cumu-s eu la Mircesti – scria si in 1885
poetul – Poti sa cutreieri mult si bine si sa te minunezi de progresele civilizatiei,
nimic nu pretuieste cat farmecul coltului de pamant unde te-ai nascut”.
Totul ii creaza o atmosfera prielnica, in care plutesc strofe poetice
,,Pastelurile” nascute intre 1868-1869 imbucheteaza privelistile din todeauna
,adunate in sufletul sau, demonstrand acea ,,vis discriptiva” nascuta din contractul
poetic cu realitatea.Vorbind despre o clasificare a pastelului romanesc din
perspectiva raportului om-natura, Mircea Tomus remarca doua tipuri:
traditionalism si modern.Primul exprima oarmonie sau regretul dupa o armonie
distrusa imtre cele doua elemente: om – natura, cel de-al II-lea exprima tensiunea
nascuta din dezacordul acestora.Criticul propune ca punctele de referinta ale
primului tip intre altii pe Alecsandri, de factura clasica si pe Blaga, prin viziunea
magica.
Poezia ,,Miezul iernei” apartine ciclului ,,Pasteluri” si infatiseaza un
aspect al acestui anotimp ce produce poetului un sentiment de admiratie. In cele
patru catrene, se desfasoara un univers hibernal, alcatuit din tablouri dominat
vizuale, impletite cu elemente auditive, pe care el le contempla cu uimire.
Salbaticia scitica a iernii e amplificata de oroarea lui Alecsandri de orizonturile
boreale.
Strofa intai debuteaza cu doua propozitii principale, exclamative:
,,In paduri trosnesc stejarii! E un ger amar cumplit!”, care contureaza
cadrul-padurea-insotindu-se cu unul din motivele iernii: gerul. Privirea se roteste
si inbratiseaza un spatiu larg, de la pamant la stele, pe care il contempla subiectiv,
asa cum sugereaza si verbul ,,a parea” la indicativ prezent, folosit in cateva
comparatii gratioase: ,,Stelele par inghetate, cerul pare otelit/In zapada cristalina
pe campii stralucitoare/ Pare-un lan de diamanturi ce scartie sub picioare”.
Solitar, poetul filtreaza spectacolul printr-o viziune poetica interesanta,
de unde apare ca un ,,templu maiestos” ale carui coloane de sustinere sunt
fumurile albe ce sprijina bolta cerului.
Compararea cu un templu maiestos aminteste de celebrul sonet a lui
Baudelaire, ,,Correspondances”:

,, La nature este un temple ou de vivants piliers

 Laisent parfois sorti de confuse paroles”.

La Alecsandri, observa L.Galdi, insa, nu constituie alteceva decat o

variatie asupra temei din ,,Miorita”. Grandoarea data de spectacolul lunii, care ca
un strajer al unui vechi castel ,, aprinde farul tainic de lumina”, dand omenirii
farmecul si linistea de care are nevoie. Solitudinea poetului, ce consemneaza
aceste detalii nu este expresia mizantropiei unui romantic, ci viziunea unui clasic
cu dor de tihna necesara rememorarilor in fantezie a unor imagini fericit traite.
,,Este la Alecsandri un frumos accent de sociabilitate … caracteristic
pentru felul in care el percepe spectacolul naturii” – sublinia Vianu. De aici poate
si explozia marturisita in strofa a treia, printr-o propozitie exclamativa, brodata cu
doua epitete: ,,O! Tablou maret, fantastic!”… Pasim cu aceeasi emotie poetica in
interiorul templului, in nemarginitul templu, cu atat mai mult, cu cat timpul
verbelor e invariabil (prezentul), implicandu-ne deci ca spectatori, avand
privilegiul simultaneitatii… ,,Mii de stele argintii” vor arde ca-n mirificul plai
mioritic. In fata noastra se construieste o catredala cu altare, catapepteasma cu
faclii vesnice si o orga ce rasuna:
,,Muntii sunt ai lui altare, codrii organe sonore,
Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare”.

Singurul element discordant ameninta parca, aceasta liniste e crivatul. El

este privit cu o oarecare ostilitate ovidiana de ,,poetul tacerii absolute” si ,,al
neclintirii totale”. Inzestrat cu intuitia caracterului grandios al anotimpului” –
cum observa Stefan Cioculescu – Poetul reface echilibru amenintat o clipa, in
strofa a patra:

,,Totul e in neclintire, fara viata, fara glas,

Nici un zbor in atmosfera, pe zapada – nici un pas”.

Astfel staticul e confirmat acustic si vizual, pe verticala si orizontala

necuprinsului, printr-o serie de sinonime semantice, ca ,,neclintire”, ,,fara
glas”, ,,fara viata”, ,,nici un zbor”, ,, nici un pas”. Iarna este proclamata un
anotimp al impietririi.
Friguros din fire, Alecsandri gusta iarna estetic, simtind in necontenita
zapada o teama de disparitie, sentiment acutizat de Bacovia, mai tarziu, in iernile
sale.
Poate de aceea, poetul simte in final nevoia unei fiinte… ,,In raza lunei o
fantasma se arata …”.Aceasta nu este receptata ca un simbol al vreunei posibile
ameliorari a comunicarii, pentru ca,, E un lup ce se alunga dupa prada-i
spaimantata”.
De fapt,, iarna”lui Alecsandri e un alter-ego al asteptarii, al nazuintei
spre un alt anotimp, al iubirii:

,,O! tu gerule naprasnic, viu indeamna calul meu

Sa ma poarte ca sageata, unde el stie si eu”.
 (,,Gerul”)

,,Pana-n ziua stau pe ganduri si la ea privesc uimit

Ca-mi aduce viu aminte de-o minune ce – am iubit”.
(,,La gura sobei”)

Tablourile de iarna au aici scene de eroi, eroine pe care insusi Alecsandri

le gaseste comparabile cu cele din fantastica epopee ,,Orlando” a lui Ariosto, de
exemplu: semn comun al infuziei revelatorii a poeziei popoarelor, concentrata in
opera culta.
Intr-un alt pastel ,,Sania” izbucneste chiar in plina iarna o euforie
vitala.Voluptatea lui Aalecsandri a atins pragul de sus, cand, dupa ce a impietrit
iarna pe tronul ei regesc, el o contempla viu si nevatamat, ca-n versurile:

,,In zadar ingheti pamantul,

Ucizi florile si stupii
Si trimiti moartea ca vantul
Si trimiti foamea ca lupii.
Fie iarna, fie vara,
Eu pazesc a mea verdeata”.

Aici, Iorga, judecator aspru a lui Alecsandri gaseste,,o intrupare

sprintena a iernii, pe care frunza vesnic innoita cuteaza a o infrunta”, iar pastelul
o izbanda intre creatiile,,bardul de la Mircesti”. Daca vara si-a gasit in Cosbuc
inegalabilul cantaret, iarna urca pe piedestal prin pana lui Alecsandri. G
Calinescu remarca: ,,Teroarea fenomenului boreal a prilejuit lui Alecsandri cateva
strofe ce sunt mici caopodopere”.Aprecierea este demonstrata si prin ,,Miezul
iernei”, unde, de fapt, poetul cu un arsenal simplu de mijloace – lexicale,
morfologice, sintactice, stilistice – realizeza o capodopera. Citindu-i ,,pastelurile”
auzim acordurile ,,anotimpurilor”lui Vivaldi, vibrand ca in fata picturilor lui
Grigorescu.

Fiu al medelnicierului Vasile Alecsandri (ajuns mai tarziu vornic) si al Elenei. A studiat in casa
parinteasca cu claugarul maramuresean Gherman Vida, in Iasi in pensionul francez al lui
Cuenim, apoi la Paris (1834-1839), unde, dupa cateva incercari nereusite in domeniul medicinii,
in cel mai juridic si ingineresc, se consacra literaturii. Dupa inapoierea in Moldova, participa la
toate initiativele tovarasilor sai de generatie: director al teatrului din Iasi impreuna cu C.
Negruzzi si M. Kogalniceanu (1840-1842), colaborator la “Dacia literara”(1840) si “Foaie
stiintifica si literare”(“Propasirea”,1844), redactor si propietar al “Romaniai literare” 91855).

A luat parte la miscarea revolutionara de la 1848 din Moldova, redactand unu dintre documentele
ei programatice(“Protestatie in numele Moldovei, a omenirii si a lui Dumnezu”), si a petrecurt un
an de exil in Franta (1848-1849). Inapoiat in tara, ia parte la luptele pentru Unirea principatelor ,
se numara printre devotatii lui Al.I.Cuza si este trimis de acesta in Franta , Italia, Anglia pentru a
determina marile puteri sa recunoasca actul dublei sale alegeri. Deputat si ministru in mai multe
randuri, ministru al Romaniei la Paris intre 1885-1890. A debutat cu nuvela” Buchetiera de la
Florenta” in “Dacia literara”(1840) si pieseta “Farmazonul si Harlau” jucata pe scena sectiei
romanesti a tetrului iesean(1840).

Dupa cateva incercari in lb.franceza, debuteaza ca poet de lb romana in “Calendar pentru poporul
romanesc”(1843). Scrierile sale, poezii lirice si epice, proza memorialistica si de fictiune,
comedii, drame, monoloage (“cinticele”) comice, sunt in multiple sensuri reprezentative pentru
timpul in care a trait. Alecsandri este un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii,
si, in acelasi timp, un artist subtil, observand lumea inconjuratoare fara scepticism, dar si fara
exagerate iluzii, tinzand in domeniul expresiei spre o senina clasicitate. Pastelurile, o parte
dintre legende si proza memorilistica au rezistat cu succes trecerii timpului.