Sunteți pe pagina 1din 3

Unii autori consideră că etica se construieşte pe baza următoarelor principii:

 Principiul egalităţii în faţa normelor;


 Principiul clarităţii şi clarificării conceptelor, poziţiilor etc.
a) Principiul egalităţii în faţa normelor

Morala nu este făcută pentru eroi şi sfinţi, nici pentru genii, ci pentru oamenii
obişnuiţi. Aceasta nu înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se supună
normelor morale, ci subliniază doar faptul că morala este regula, nu excepţia.

Când vorbim despre egalitatea între oameni, nu ne referim la egalitatea lor


intelectuală, biologică, estetică, ci la egalitatea lor în faţa principiilor şi normelor
morale, la egalitatea în faţa legii, tot aşa cum, din punct de vedere religios ne referim
la faptul că, în faţa lui Dumnezeu, toţi suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate să
fie posibilă, principiile şi normele morale trebuie să fie accesibile ca înţelegere,
indiferent de gradul de educaţie al persoanei şi, în acelaşi timp, ele trebuie să fie
practicabile.

Spre deosebire de achiziţiile intelectuale, principiile şi normele morale trebuie să fie


accesibile şi fezabile pentru orice persoană, indiferent de nivelul ei intelectual, atâta
timp cât ea are discernământ. Recunoaşterea discernământului este o condiţie a
autonomiei, libertăţii şi responsabilităţii.

Viaţa cotidiană nu implică decât rar acte exemplare (de exemplu, situaţii care cer
sacrificiul suprem pentru alţii sau pentru o cauză). Prin urmare, conţinutul moralei
răspunde în mare măsură dilemelor de zi cu zi şi se adresează oricui se confruntă
cu astfel de dileme puse în termenii a ceea ce am numit mai sus "probleme
morale".

b) Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor).

Într-o societate deschisă, pluralistă, oamenii pot să-şi enunţe clar poziţia faţă de o
problemă morală şi să acţioneze în consecinţă. De exemplu, dacă un medic crede că
avortul este imoral (este crimă), el poate opta să lucreze într-o clinică în care nu
se fac avorturi sau să rămână doar obstetrician. Dacă o persoană este neinteresată să
acţioneze pentru binele public, moral ar fi să nu se implice în politică sau în
administraţie publică. Aici apare ca evidentă şi diferenţa faţă de poziţii
fundamentaliste: o religie este impusă ca morală de stat şi transferată integral sau
aproape integral în legislaţie.
Normele şi principiile etice sunt diferite şi percepute diferit în culturi diferite;
ele apar sau dispar în contexte social-culturale relativ omogene. Cu toate
acestea, există norme morale care trebuie să se supună principiului
universalităţii, să fie aplicabile oricui, oriunde şi oricînd. Ele au caracter absolut
şi obiectiv, nu depind de credinţe, sentimente şi obiceiuri particulare.

Promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât şi
a subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele
finale ale întregii organizaţii1.

a) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de clienţii firmei

Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de folosire,


avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator,
etc.

Supoziţia generală pe care se bazează comerţul este cea a consumatorului adult,


dotat cu discernământ, inteligent, capabil să-şi dea seama de riscuri, responsabil
(ceea ce, de exemplu, nu se potriveşte copiilor când este vorba despre jucării
periculoase, de ţigări, băuturi, filme excesiv de violente sau obscene). În cazul
producătorului există presupoziţia că este matur, inteligent, responsabil, bine
intenţionat. Ce se întâmplă însă în cazul în care consumatorul este iresponsabil iar
producătorul este necalificat? Piaţa singură nu poate să reglementeze astfel de
situaţii. Uneori ceea ce se oferă pe piaţă nu doar că nu satisface o nevoie, dar, mai
mult, poate să lezeze interesele consumatorului. De exemplu, utilizarea excesivă a
imaginilor de femei în reclame la obiecte de uz casnic le circumscrie acestora o
imagine de eterne servitoare ale familiei iar utilizarea excesivă a imaginii femeilor ca
trup întăreşte imaginea că femeile sunt obiect sexual. Reclama promovează utilizarea
femeilor ca obiecte şi a sexului ca mijloc de manipulare. Ea poate întării prejudecăţile
rasiale.

Reclama uzează de minciuni, iluzii pozitive (vei cuceri lumea dacă foloseşti parfumul
X), de seducţie, kitsch2. Este sistematic încălcat principiul adevărului (al veridicităţii).

b) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de angajaţi

1 Mathis R., Panaite Nica,Operă citată, p.273.


2 Solomon, Robert, Operă citată, p. 362.
Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă, deşi sunt fiinţe umane, cu scopuri în sine. Cele
mai dezumanizante tratamente se aplică mai ales în zonele în care există o piaţă a forţei
de muncă caracterizată de monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă).

Etica în relaţiile dintre angajat şi firmă impune introducerea şi utilizarea unor


categorii de principii şi norme.

Drepturile angajaţilor şi reglementari în privinţa loialităţii faţă de companie sunt extrem


de importante. Tratarea angajaţilor ca pe o piesă pur înlocuibilă, respectiv un simplu
mijloc, conduce la faptul că şi ei tratează compania ca pe o staţie de tranziţie, o simplă
sursă de salariu şi beneficii. Loialitatea faţă de companie se conturează prin obligaţiile
reciproce, prin atribuire de roluri şi responsabilităţi. Unele dintre acestea sunt
contractuale şi legale, dar ele nu ajung decât pentru îndeplinirea sarcinilor şi nu au o
componentă etică: O slujbă nu e niciodată doar o slujbă.3 Există mereu o dimensiune
morală: mândria faţă de propriile produse, spiritul de echipă, grija faţă de bunăstarea
companiei, ataşamentul faţă de colegi etc.

Uneori există conflicte de valori între valorile companiei şi cele personale. În acest
caz, unii angajaţi trag semnale de alarmă, îşi critică public propria companie.

c) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de acţionari.

Un comportament etic presupune gestiune corectă, loialitate, informare,


transparenţă, confidenţialitate, etc.

d) Comunicarea onestă şi tratamentul corect,faţă de comunitate

Protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea


diversităţii culturale.

3 Bowie, Norman, Business Ethics, Englewood Cliffs, NJ, Prentice Hall, 1982.

S-ar putea să vă placă și