Statul federal Un stat este federal când comunităţile

teritoriale au competenţa generală de a crea dreptul, fiind

autonome în materie constituţională, legislativă şi
jurisdicţională, fapt ce le conferă calitatea de state, chiar
dacă în principiu nu au competenţe internaţionale. Statul
federal este compus din mai multe state, unite pe baza
dreptului constituţional, şi nu a dreptului internaţional, între
care se împart competenţele exercitate altfel de statul unitar.
Statul federal depăşeşte descentralizarea sau regionalizarea,
trecând într-o fază superioară de divizare verticală a puterii,
căci ea priveşte competenţa generală de a crea dreptul, de a
crea o ordine juridică integrală, bazată pe o constituţie
proprie, deci pe o putere constituantă. Chiar dacă variantele
concrete de amenajare instituţională a statului federal sunt
extrem de diverse, se pot desprinde câteva idei general
aplicabile privind organizarea statului federal. Aceste principii
sunt, conform sistematizării făcute de G. Scelle:
suprapunerea ordinilor juridice, autonomia statelor federate
şi participarea acestora la puterea federală. Efectivitatea
acestor principii este asigurată de către judecătorul
constituţional, care verifică respectarea divizării verticale a
puterii. Principiul suprapunerii presupune că în statul
federal se suprapun, mai întâi, două nivele statale, statul
federal şi statele federate, deşi uneori s-a negat, nu fără
oarecare îndreptăţire, că acestea din urmă ar fi state în
sensul plenar al cuvântului şi mai apoi două ordini juridice,
statul fiind bazat pe o dualitate a ordinilor constituţională şi
legislativă.