Dreptul comercial, a fost conceput ca un

drept special aplicabil unor anumitor

activităţi şi persoane, iar conţinutul său îl
formează raporturile juridice patrimoniale
care au caracter comercial (acte şi fapte de
comerţ) şi în subsidiar acele raporturi
nepatrimoniale care interesează activitatea
comercială, în care comercianţii ca subiecte
de drept privat, se găsesc unii faţă de alţii pe
poziţii de egalitate juridică.
Concepţia clasică despre dreptul comercial a
consacrat două sisteme de adoptare a
legislaţiei comerciale care permit
determinarea obiectului dreptului comercial:

1. sistemul subiectiv, este sistemul potrivit

căruia dreptul comercial este considerat
ca avînd drept obiect normele juridice la
care sunt supuşi comercianţii. Acest
criteriu constă în a atribui prin lege
caracter de acte comerciale, acele acte
care sunt săvărşite de comercianţi cu titlu
profesional. Din această perspectivă
dreptul comercial reprezintă un drept
profesional, aplicîndu-se numai
persoanelor care au calitatea ce
comerciant.
2. sistemul obiectiv, este sistemul prin care
dreptul comercial este considerat ca avînd
 drept obiect normele juridice aplicabile
comerţului, adică acelor fapte, operaţiuni
şi acte calificate drept fapte de comerţ,
indiferent de persoana care le săvîrşeşte.
Fapta de comerţ este noţiunea primordială
iar comerciantul este noţiunea secundară.

Dreptul comercial poate fi definit ca fiind 

ansamblu de norme juridice de drept privat  
care sunt aplicabile raporturilor juridice
izvorîte din actele şi operaţiunile considerate
de lege ca fiind fapte de comerţ, precum şi
raporturilor juridice la care participa
persoanele care au calitatea de comerciant
şi societăţile comerciale.