Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Evolutia Pedepselor Ca Sanctiuni de Drep PDF
Evolutia Pedepselor Ca Sanctiuni de Drep PDF
7, 2015
14
Nr. 7, 2015 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT
re solehan”. În plus, legiuitorul roman utiliza pentru tea (spirituală). În acel moment, viaţa divină, puterea
pedeapsă şi cuvântul supplicium sau damnam. În felul şi stăpânirea asupra pământului i-au fost luate, urmând
acesta, termenul poena era folosit în două sensuri: să-şi execute pedeapsa. Din cauza comiterii interdicţi-
– sensul de „răscumpărare a daunelor” pricinuite ilor legale, pedeapsa a venit şi asupra pământului. De
prin actul ilicit, sens ce aminteşte de compoziţia anti- atunci toţi descendenţii se năşteau în condiţiile în care
chităţii; pentru vieţuire aveau nevoie să lucreze pământul cu
– sensul de „ispăşire”, adică sensul religios al pe- multă trudă şi să-şi scoată din el hrana. În aceste împre-
depsei. jurări, cu apariţia primilor descendenţi se observă între
Aflându-ne la începutul studiului, întâi de toate vom ei neînţelegeri, vrăjmăşie, război şi chiar moarte. Aici
menţiona că pedeapsa reprezintă o măsură de constrân- îşi fac apariţia cele două clase: dominanţi şi dominaţi,
gere aplicată de stat prin organele sale judiciare unei şi pentru ca guvernanţii să-şi exercite puterea şi voinţa
persoane care a săvârşit o infracţiune. Totodată, dacă deplină asupra dominaţilor, a fost nevoie de o regle-
pedeapsa aplicată nu este dictată de o necesitate strin- mentare. Aceste reglementări erau diferite şi aveau un
gentă, ea devine un act de violenţă. Iată de ce studierea aspect omogen ca acel mozaic (divin), în ceea ce pri-
comparativă a fenomenului pedepsei penale este actu- veşte structura.
ală atât din punct de vedere teoretic, cât şi din punct de Odată cu etatizarea represiunii penale începe şi isto-
vedere practic. ria pedepselor, fiecare legiuire penală preocupându-se
Este interesantă întrebarea cu privire la faptul când să-şi stabilească un mod specific de sancţionare potrivit
a apărut, în genere, pedeapsa, din a cui iniţiativă şi în ce cu mentalitatea grupului social şi cu obiectivele de po-
constă esenţa acestui institut. litică penală urmărite [4]. O privire chiar sumară asupra
Cercetând teoria apariţiei statului şi a instituţiilor de pedepselor admise şi folosite de vechile legiuiri pena-
bază, referitor la problema în cauză, şi anume – care le şi chiar de legiuirile care au existat până în pragul
este bazată pe teoria darvinistă despre apariţia şi dezvol- timpurilor moderne relevă convingător cruzimea fără
tarea omului şi a societăţii, ne-am confruntat cu un şir margini a acestor pedepse menite să înspăimânte nu
de întrebări, care ne-au impus de a căuta mai adânc, în numai infractorul, dar şi pe cei din jurul lui. Pedepse-
sursele legislaţiilor antice, care s-au păstrat și au ajuns le nu erau prevăzute în anumite limite generale şi nu
până-n ziua de azi. Într-un mod amplu şi convingător, toate infracţiunile aveau limite speciale de pedeapsă;
ne răspunde la aceste probleme legea mozaică din Sfân- de regulă, alegerea şi stabilirea sancţiunilor era lăsată
ta Scriptură (Biblia), care ne prezintă că omul îşi are la arbitrariul judecătorilor care aplicau pedepse după
geneza în descendenţă nu din maimuţă, cum considera obiceiul locului ori după fantezia lor, iar cel mai adesea
Darwin (care la finele cercetării sale a rugat să fie inci- recurgeau la pedeapsa cu moartea, precum şi la pedep-
nerate toate operele sale), ci fiind creat ca un organism sele corporale [5].
desăvârşit, înzestrat cu inteligenţă şi voinţă liberă după În cadrul acestui studiu, vom încerca să trecem în
chipul Creatorului său, fiind superior tuturor făpturilor revistă cele mai importante etape din evoluţia istorică
create anterior. a pedepselor penale, elucidând cele mai notorii pozi-
Fiind plasat într-un loc şi în condiţii desăvârşite de ţii existente în domeniul dat. Astfel, istoria universală
către Creatorul Divin, a primit prima lege, dacă putem a pedepselor poate fi privită sub două aspecte: evolu-
spune aşa, care l-a împuternicit cu libertăţi şi drepturi, dar ţia reacţiei represive a societăţii şi evoluţia sistemului
care în mod normal l-a făcut cunoscut şi cu obligaţiunile sancţionator de stat.
ce le avea pentru a exista şi vieţui în siguranţă şi pace, Evoluţia reacţiei represive a societăţii. Dovadă, în
în desăvârşirea şi armonia acordată (dăruită). acest sens, sunt chiar treptele reacţiei represive. Istoria
Primul om deci a fost Adam, care trăia într-o desă- dreptului penal stă mărturie atât a efortului continuu de
vârşită unire cu Creatorul său – Dumnezeu. a ţine sub control manifestările contrarii ordinii socia-
Dumnezeu – Legislatorul însă l-a avertizat pe om că le, sancţionând cele mai grave forme ale acestor mani-
încălcarea poruncii este însoţită de pedeapsă şi această festări, cât şi a preocupării spre umanizarea continuă a
pedeapsă este moartea – care este prima şi cea mai as- pedepsei.
pră sancţiune. Reacţia represivă a îmbrăcat de-a lungul veacurilor
Aici apare întrebarea, de ce a fost nevoie atunci să forme diferite, plecând de la răzbunarea nelimitată ba-
fie dată o lege urmată de pedeapsă, în caz de nerespec- zată pe reacţia instinctivă, în afara oricărei reglemen-
tare, când omul era desăvârşit? tări, până la reacţia reglementată juridic şi controlată
În acel moment, deja exista acel Împotrivitor care strict de autoritatea statală [6].
este de ordin spiritual şi care insufla pericol pentru om. Când se simte ameninţată de un pericol, orice fi-
Acesta este principalul factor primar, de altfel şi uni- inţă opune rezistenţă, reacţionează. În mod firesc, re-
cul care condiţionează apariţia fenomenului social „de acţia represivă a victimei este dictată de instinctul de
crimă”. conservare, are un caracter defensiv, adică încearcă
Şi după cum bine ştim, acest Împotrivitor a reuşit să realizeze o apărare care să dureze cât timp dăinu-
să-l abată pe om de la păzirea legii, făcându-l să o în- ieşte răul care o ameninţă. Dar, spre deosebire de alte
calce. Astfel, imediat, după încălcare a fost adus în faţa fiinţe, omul, chiar primitiv, este înzestrat cu facultăţi
judecăţii, unde i-a fost pronunţată pedeapsa cu moar- spirituale superioare şi are în faţa acţiunilor îndrep-
15
REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr. 7, 2015
tate împotriva sa o atitudine mai complexă. Deşi în – compoziţia facultativă (răzbunarea subsidiară);
faţa pericolului, omul, ca şi celelalte fiinţe, reacţio- – compoziţia obligatorie (legală).
nează defensiv, totuşi păstrează amintirea pericolului Talionul (răzbunarea limitată). Răzbunării,
sau vătămării suferite, iar aceasta concepe sentimen- astfel limitate, i s-a dat numele de talion sau legea
te de teamă că actul agresiv s-ar putea repeta, dar şi talionului, exprimată plastic prin sintagma „ochi
de ură, văzând în orice agresor un duşman. Teama şi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Adică, infractorul
ura împing reacţia omului dincolo de limitele unei era obligat să sufere un rău identic cu acela provocat
apărări imediate, adăugând reacţiei defensive o re- victimei [9]. Unii atribuiau talionului originea vechi-
acţie represivă; cu alte cuvinte, alături de atitudinea lor legiuiri iudaice, în special Vechiului Testament şi
de apărare îşi face loc şi atitudinea de reprimare din scrierile talmudice fac dese referiri la legea talionu-
partea victimei [7]. lui (Vechiul Testament, Ieşirea, 21-23: „Iar de va fi o
Lipsa completă de reglementare a dat acestei răzbu- altă vătămare atunci să plătească suflet pentru suflet,
nări denumirea de nelimitată sau nemărginită, iar peri- ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru
oadei în care a funcţionat ca singura formă de reacţie mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană
represivă i s-a dat denumirea de perioada nereglemen- pentru rană, vânătaie pentru vânătaie”).
tării juridice (ajuridice), deoarece nici o regulă de drept Printre primele reglementări cunoscute în istorie
nu fusese încă impusă membrilor grupului social, cu în care apar referiri la talion şi la compoziţiune sunt
privire la modul în care aveau să se răzbune: Сodul lui Hammurapi şi primele cinci cărţi ale Bi-
a) vindicta privata – reacţie primară, brutală şi ne- bliei, scrise de Moise, cu privire la momentul creării
limitată, apare ca prima formă de sancţionare a com- lumii. Totodată, consolidarea statelor greceşti şi or-
portamentului neconvenabil individului sau grupului ganizarea lor în baza „legilor” a determinat şi apari-
social. Pentru a reduce la minimum posibil aceste ne- ţia unor „legiuitori” (persoane fizice cu autoritate în
ajunsuri, conducătorii grupurilor sociale au căutat să cetate) celebri, cum ar fi Licurg în Sparta, Dracon şi
impună membrilor familiilor sau grupurilor sociale apoi Solon în Atena. Codul lui Hammurapi, unul din
respective îndatorirea de a nu se deda la fapte care ar cele mai vechi coduri cunoscute până astăzi, conţi-
putea provoca o răzbunare, ci să lase conducătorului ne numeroase dispoziţii în care este admis principiul
grupului sarcina de a-l pedepsi pe cel vinovat; talionului: „Când cineva scoate altuia ochiul, trebuie
b) vindicta publica – răzbunare publică, autoritatea să i se scoată ochiul său (§196)”; „Când cineva rupe
statală, pe cale de constituire, impunându-şi controlul osul altuia, trebuie să i se rupă oasele sale (§197)”;
asupra realizării actului de justiţie individual [8]. „Când cineva scoate dinţii altuia, trebuie să i se scoa-
Astfel, răzbunarea nelimitată prezenta printre mari- tă dinţii săi (§200)”. Este drept că talionul nu este o
le sale neajunsuri şi acela al disproporţiei dintre faptă regulă absolută în Codul lui Hammurapi, deoarece,
şi răsplată, deşi ideea de dreptate a fost considerată în uneori, el era înlocuit cu pedepse pecuniare, însă, ca
toate timpurile ca însemnând o bună socoteală, un lucru regulă generală, pedepsirea pentru infracţiunea să-
bine măsurat, bine cântărit. Aceste principii erau încăl- vârşită avea loc potrivit talionului, care reprezenta o
cate, denaturate atunci când victima era în acelaşi timp răzbunare limitată, reglementată.
parte, judecător şi executor al pedepsei; reacţia acesteia Legile penale ale Greciei antice au preluat institu-
era pasionată şi nu păstra nici o măsură în pedepsirea ţiile răzbunării aşa cum apar ele în dreptul primitiv şi
făptuitorului. Aşa încât, în loc de a se ajunge la resta- în legende, deşi persistă încă ideea că delictul (crima)
bilirea egalităţii tulburate prin infracţiune, se stabilea o se produce, fiind impus de destin (Oedip – paricidul şi
altă inegalitate, de astă dată în favoarea victimei, şi nu Oreste – matricidul).
contra infractorului. Pe de altă parte, în cazul când vic- S-a păstrat până în zilele noastre un fragment din
tima era slabă, ea nu avea nici un mijloc de a-l pedepsi Legea celor XII Table – „si membrum rupit, ne cum
pe agresorul puternic. eo pacit, talio esto”, adică cel care a rupt o mână sau
Răzbunarea nelimitată ducea la inevitabile şi inter- un picior altuia şi n-au ajuns la împăcare să sufere un
minabile excese vindicative, slăbind colectivitatea în rău asemănător. Observăm astfel că talionul, deşi era
care se producea. Cu timpul, grupul social a realizat cunoscut şi în Roma antică, începe să se aplice în mod
că poate deveni puternic numai prin impunerea unor subsidiar, şi anume, dacă părţile nu se împăcau, ceea ce
norme limitatoare ale răzbunării între membrii săi. Ta- înseamnă că treptat îşi face loc principiul compoziţiei
lionul sau „legea talionului” a reprezentat la momentul facultative [10].
apariţiei sale un mare progres moral şi juridic, tocmai Ideea răzbunării, în limitele talionului, se regăseşte
pentru că a impus limitarea reacţiei răzbunării defen- în legile barbare, în legislaţia feudală şi regală, aşa că
sive, aplicându-se principiul „ochi pentru ochi, dinte în Evul mediu se poate afirma, pe drept cuvânt, că ideea
pentru dinte”. Din acest moment, putem spune că se de utilitate a pedepsei a fost înlocuită cu cea barbară,
trece de la faza răzbunării nelimitate la cea a răzbunării de răzbunare (în limitele talionului) [11]. Dacă se surpa
limitate. un zid şi omora un copil, tatăl victimei avea dreptul să
Astefel, putem evidenţia trei forme ale reacţiei re- ucidă pe copilul meşterului care construise zidul, deşi
presive: copilul nu avea nici o vină. În toate cazurile, talionul
– talionul (răzbunarea limitată); conducea la sacrificări de vieţi omeneşti şi la mutilări
16
Nr. 7, 2015 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT
care aveau drept consecinţă slăbirea puterii de apărare s-a fixat şi un tarif în care era prevăzută despăgubirea
a grupului social. cuvenită pentru fiecare fel de fapte vătămătoare, nici
Cea mai expresivă reminiscenţă a legii talionului una dintre părţi neputând pune în discuţie cuantumul
este însă pedeapsa cu moartea, pedeapsă pe care nici despăgubirii fixate. Numai dacă făptuitorul refuza plata
secolul XX nu a reuşit să o înlăture, deşi aboliţionis- despăgubirii obligatorii, victima putea recurge la apli-
mul a fost consacrat şi ca o cerinţă a unor documen- carea talionului. Ca formă a justiţiei private cu funcţii
te internaţionale (de exemplu, Convenţia Europeană a reparatorii, compoziţia este întâlnită până în perioada
Drepturilor Omului). Semnificativ este şi faptul că în evului modern [13].
dreptul penal al unor popoare islamice această pedeap- O privire chiar sumară asupra pedepselor admise şi
să se execută şi astăzi prin tăierea capului de către un folosite de vechile legiuiri penale şi chiar de legiuirile
aparţinător al victimei. care au existat până în pragul timpurilor moderne re-
Astfel, considerăm că talionul a reprezentat un în- levă convingător cruzimea fără margini a acestor pe-
semnat pas de progres în materie de pedeapsă. Talionul depse menite să înspăimânte nu numai pe infractor, dar
nu numai că a constituit o modalitate de etatizare a re- şi pe cei din jurul lui. Pedepsele nu erau prevăzute în
acţiei sociale împotriva infracţiunii, dar prin proporţio- anumite limite generale şi nu toate infracţiunile aveau
narea reacţiei sociale împotriva infractorului s-a funda- limite speciale de pedeapsă; de regulă, alegerea şi sta-
mentat ideea caracterului retributiv al pedepsei, idee de bilirea sancţiunilor era lăsată la arbitrariul judecători-
care nici doctrina penală modernă nu se poate dispen- lor care aplicau pedepse după obiceiul locului ori după
sa; dimpotrivă, caută o revalorificare a acestui concept. fantezia lor, iar cel mai adesea recurgeau la pedeapsa
Totodată, privit în sine, talionul, deşi corespundea unei cu moartea, precum şi la pedepsele corporale [14]. În-
justiţii ideale, practic avea încă destule neajunsuri şi nu tr-o anumită perioadă a evoluţiei represiunii, normele
putea să rămână o formă durabilă de soluţionare a con- de conduită priveau mai mult interdicţiile referitoare la
flictelor dintre oameni. relaţiile dintre rude (incest), la prescripţiile magico-re-
Compoziţia facultativă (răzbunarea subsidi- ligioase (tabu) sau la riturile funerare. În caz de con-
ară) reprezenta o reminiscenţă a justiţiei private; ea flict, toate problemele erau rezolvate de cei interesaţi
consta dintr-o înţelegere între făptuitor şi victimă sau şi, în majoritatea cazurilor, obiceiurile din strămoşi re-
rudele acesteia prin care făptuitorul accepta ca, prin glementau totul [15].
plata unei sume de bani sau darea unor bunuri (vite,
pământ etc.) să-şi răscumpere vinovăţia. Aceasta, ca
modalitate prin care făptuitorul se salva de la pedeap-
sa capitală, a avut o largă aplicare. Ea a determinat să
se creadă că omuciderea era „o pricină civilă”, ceea
ce este o eroare. În realitate, documentele au consem-
nat numai cazurile când părţile se împăcau prin plată Referințe:
(având aparenţa unui litigiu civil), nu şi pe cele când 1. Graur I. Unele considerații privind evoluția istorică a
vinovaţii, neavând cu ce să se răscumpere, erau con- pedepselor În: Revista Națională de Drept. Chișinău, 2007,
damnaţi. Deţinătorii puterii publice însă nu fixau şi nr. 3.
condiţiile împăcării, părţile în conflict având latitudi- 2. Rotaru C. Fundamentul pedepsei. Teorii moderne.
nea deplină de a fixa conţinutul acesteia. În general, București, 2006, p.250.
influenţa şefilor de familii sau grupuri sociale pentru 3. Carrara F. Programa del Corso di diritto Criminale. Ed.
împăcarea celor aflaţi în conflict era hotărâtoare. Erau Firenze, paragr. 696, Cours nr. 196, 1897, p.170.
însă şi cazuri în care împăcarea era greu de realizat, 4. Giuseppe Bettiol. Diritto penale. Parte generale. Pa-
mai ales când exista o disproporţie între situaţia celor dova, 1973, p.662.
două părţi. Astfel, era posibil ca victima să pretindă 5. Longinescu S. Legi vechi românești și izvoarele lor.
despăgubiri exagerate, când puterea era de partea sa, Vol. I. București, 1912, p.76.
sau cel vinovat să ofere o despăgubire derizorie, şti- 6. Graur I. Op.cit., p.22.
indu-se mai puternic şi că victima nu se va încumeta 7. Luis Proal. Le crime et la peine. Paris, 1911, p.320.
să treacă la aplicarea talionului. Ca formă de represiu- 8. Ceterchi I. V. Hanga și colaboratorii. Istoria dreptului
ne, compoziţia facultativă, deşi foarte convenabilă, în românesc. Vol. I. București: Ed. Academiei, 1980, p.431.
practică era greu de realizat. 9. Antoniu G. Codul penal pe înțelesul tuturor. București:
Compoziţia obligatorie (legală). Sporirea conti- Ed. Politică, 1988, p.101.
nuă a autorităţii puterii publice, întărirea poziţiei faţă 10. Graur I. Op.cit., p.84.
11. Findaca G., Musco E. Diritto penale. Parte generale.
de membrii colectivităţii nu putea să rămână fără efect
Terza ed., Bologna, Zanichelli, 1995, p.248.
nici în planul represiunii penale. În aceste condiţii, era 12. Thonissen I. Ėtudes sur l ̕ histoire du droit criminel
firesc ca părţilor aflate în conflict să li se impună înda- des peuples anciens. Bruxelles, 1869, p.57.
torirea de a încerca împăcarea, şi numai dacă aceasta 13. Ceterchi I. V. Op.cit., p.421.
nu se realiza, victima putea recurge la aplicarea talionu- 14. Longinescu S. Op.cit, p.176.
lui [12]. Odată cu impunerea obligaţiei de a se împăca, 15. Luis Proal. Op.cit, p.323.
17