IX.

ORIENTAREA PSIHIATRICĂ-PSIHOLOGICĂ

9.1. Caracterizare generală

În această orientare au fost grupate principalele teorii şi concepţii a căror trăsătură esenţială constă
în centrarea explicaţiei cauzale pe factorii psihologici. Sunt examinate teorii extreme, care reduc geneza
crimei la psihicul individului, ca şi variante nuanţate, a căror linie de demarcaţie între orientarea
biologică şi sociologică este mai greu de trasat.

9.2. Perspectiva psihiatrică-psihanalitică

Psihanaliza înglobează o serie de concepții dezvoltate de Sigmund Freud privind

explicarea fenomenelor psihice, bazate în primul rând pe cercetarea proceselor desfășurate
în subconștient și a relațiilor sale cu conștientul, din care rezultă procedee terapeutice aplicate în
cazul tulburărilor psihopatologice.1 Aceste concepții s-au extins la explicarea fenomenelor socio-
culturale, a comportamentelor deviate și deviante.
Psihanaliza este în același timp:

 un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga semnificația

faptelor și reprezentărilor ce au loc în subconștient;
 o metodă de terapie a tulburărilor psihice, în cadrul căreia se tinde la rezolvarea acestora
prin aducerea la suprafață și clarificarea semnificației rezistențelor, transferurilor și
dorințelor ascunse ale pacienților;
 un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice inconștiente asupra
trăirilor, gândirii și activității oamenilor. Elementele acestor teorii derivă din cercetarea
proceselor psihice și terapia stărilor psihopatologice.2
Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie
generală a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în
special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii
dorințelor ce derivă din aspirațiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în
înconștient este înțelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri).
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg (din occident) după ce o vreme
îndelungată a fost fie respinsă, fie adulată. Dar succesul din deceniul 5, de pildă, mai ales în
Europa, a înstrăinat-o, paradoxal, de esența ei. Psihanaliza s-a răspîndit pretutindeni nu numai
datorită interesului stîrnit de terapia psihanalitică. S-ar putea spune chiar că terapia a fost
eclipsată de virtuțile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicată în literatură, sociologie,
antropologie și etnologie, în religie și mitologie a stârnit interesul unui public care nu avea
chemare pentru sfera clinică. În fine, psihanaliza s-a remarcat și prin mediatizarea pe căile cele
mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au
adus în prim plan psihanaliști. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea
anii de incertitudine ai începuturilor sale în psihanaliză.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihanaliz%C4%83
2
Ibidem

1
 Modelul celor trei instanțe: Sine, Eu și Supra-Eu , a reprezantat o revizuire a teoriei
inițiale a lui Freud. Acest model a fost expus de Freud în 1923: "das Es", "das Ich", "das Über-
Ich". "Eul" și "Supra-Eul" sunt instanțe cu conținut conștient sau inconștient, "Sinele" este
totdeauna inconștient. În felul acesta se rezolvă în mod elegant problema localizării instanței de
cenzură a proceselor psihice.

 "Sinele" este un rezervor primitiv și neorganizat de impulsuri, izvorul emoțional al

impulsurilor și al dorințelor impulsive, locul reprezentărilor și comportărilor arhaice și al
refulărilor.
 "Eul" se găsește la limita între conștient și inconștient, este instanța trecerii la acțiune, a
funcției de adaptare la realitate și de investigare a realității. "Eul" derivă din "Sine" și
reprezintă "Sinele" în viața reală conștientă, cu alte cuvinte, modulează necesitățile impulsive
într-o formă adaptată la realitate.
 "Supra-Eul" este instanța superioară, domeniul conștiinței, al valorilor, al idealurilor, al
preceptelor și interdicțiilor, al reprezentărilor morale.3
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, "Eul" dezvoltă strategii sub forma unor
mecanisme de protecție, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepția conștientă),
proiecțiile (atribuirea propriilor dorinți inconștiente altor persoane), adoptarea unui
comportament în totală contradicție cu puternicul impuls inconștient. Categorisirea unui impuls
ca inacceptabil rezultă de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri
exercitate de "Supra-Eu". Când exigențele "Supra-Eului" nu se îndeplinesc, persoana respectivă
poate dezvolta un sentiment de rușine sau culpabilitate.
Sintetic, Sigmund Freud consideră că personalitatea individului are trei instanţe: Eul (conştiinţa
de sine), Supraeul (conştiinţa morală) şi Sinele (instincte şi tendinţe refulate). Eul asigură echilibrul
dintre instinctele şi tendinţele profunde ale individului şi normele primite prin educaţie. Existenţa unor
stări tensionale între aceste trei instanţe duce la conflict, care se poate rezolva prin sublimare şi refulare.
Diferenţa dintre infractor şi noninfractor se situează la nivelul Supraeului şi se datorează
incapacităţii individului de a depăşi complexul oedipian.
Freud analizează şi criminalul care comite infracţiunea datorită complexului de vinovăţie.
 Influenţa psihanalizei asupra criminologiei
Cercetările criminologice ulterioare au fost influenţate de psihanaliza lui Freud. Alexander şi
Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instanţe ale personalităţii. Alte
cercetări au analizat o personalitate de tip nevrotic în opoziţie cu o personalitate în conflict cu
societatea. Astfel, se ajunge la concluzia că infractorul ar fi victima unor conflicte interioare între
instinctele sale insuficient controlate de Supraeu şi regulile de conduită din viaţa socială.
Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne îl constituie conceptul de anxietate, care în
anumite condiții de pericol poate declanșa un mecanism corespunzător de apărare. Aceste situații
periculoase pot fi:

 teama părăsirii sau pierderii unei ființe iubite

 riscul pierderii iubirii din partea partenerului
 pericolul unor represalii sau pedepse
 imputarea nemeritată a unei culpabilități
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihanaliz%C4%83

2
Simptomele și sublimările rezultate din aceste situații reprezintă totdeauna niște compromisuri,
care nu sunt altceva decât forme ale adaptării la realitate, în care forțele aflate în conflict ajung
mai mult sau mai puțin la o stare de împăcare aparentă.4
Nevroza reprezintă starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls inacceptabil, precum și
simptomele ce decurg din aceste procese. "Eul" refulează fanteziile, dar "libido"-ul legat de
aceste fantezii continuă să persiste provocând tulburări somatice de natură isterică, stări de
anxietate sau fobii obsesive.
Pornind de la explicația stărilor psihopatologice, teoria psihanalitică conține și elemente
ale psihologiei generale, ale etnologiei, sociologiei, ale teoriei personalității și filosofiei culturii,
care confruntă natura umană cu mediul social în care se dezvoltă. Crearea bunurilor culturale ar
fi rezultatul transferului energiei sexuale în muncă, în procesul de sublimare. Sub influența
primului război mondial, Freud presupune existența unui impuls destructiv, căruia îi opune
dorința de viață ("Lebenstrieb"). În ultimul timp, psihanaliza s-a dovedit foarte utilă pentru
înțelegerea iraționalității fenomenelor de dezvoltare socială, deși diversele "diagnoze" nu au dus
la rezultate unitare.

 Neofreudianismul. În ultimele decenii s-a produs o schimbare importantă în abordarea

personalităţii. Un număr important de psihiatri resping ideea de om biologic şi/sau acela de om
psihologic, considerând că individul îşi controlează comportamentul şi are responsabilitatea acţiunilor
lui.
Karl GustavJung, unul din primii elevi ai lui Freud, a fondat o școală proprie, pe care a
numit-o "Psihologie analitică". Pentru Jung conceptul de "libido" are nu numai semnificația unui
impuls sexual, ci reprezintă totalitatea instinctelor și impulsurilor creative precum și forța
de motivație a omului. Ar exista, pe lângă un inconștient personal al individului, și un inconștient
colectiv al întregii umanități. Jung respinge teoria unui "Supra-Eu", pe care îl înlocuiește cu
noțiunea de Persona, care are rolul ales de a oferi individului imaginea ce și-o face asupra lumii.
Alfred Adler, un alt elev al lui Freud, insistă asupra conceptului de inferioritate, care, din
momentul în care devine conștientă, conferă forță de a se lăsa depășită. În caz contrar, rezultă o
stare nevrotică cu tendință la izolare de lumea reală. Depășirea stării de inferioritate poate
conduce la dorință nestăpânită de putere și dominare.
Otto Rank vedea în traumatismul suferit deja în momentul nașterii cheia explicării
nevrozelor. El acorda o importanță deosebită voinței, ca forță pozitivă în procesul de organizare
și integrare a personalității.
O interesantă direcție o reprezintă așa zisa școală engleză de psihanaliză, datorită în
special lucrărilor lui Melanie Klein. Ea postulează existența unor fantezii inconștiente complexe
la copii, a căror origine o constituie teama în fața amenințării existenței, instinctul morții.
Erich Fromm, Karen Horney și Harry Stack Sullivan au adus noi modificări în
psihanaliză, cunoscute sub denumirea de Neopsihanaliză sau Neoanaliză. Fromm pune accentul
pe relațiile dintre individ și societate, Horney lucrează în special în domeniul terapiei și
deosebește două tipuri de nevroze, nevroze de situație și nevroze caracteriale, Sullivan este de
părere că elementul principal îl reprezintă lupta cu starea anxietate, stare ce se poate atenua în
urma terapiei.
Încă de la apariție, psihanaliza a fost supusă deseori unor critici severe. În special din
partea psihologiei academice i s-a reproșat că, deși cele două discipline se influențează teoretic
reciproc, în aspectele esențiale se depărtează una de alta, dezvoltându-se în direcții deosebite.
4
Ibidem

3
Freud a fost învinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare însemnătate rolului impulsurilor
sexuale în viața psihică ("pansexualism").
Psihanaliza nu mai constituie astăzi un domeniu important al științei, fiind într-un
regres [1] și marginalizare evidente în universități și clinici. Teoriile psihanalitice au fost practic
invalidate, iar practicile clinice suferă sub aspectul dovezilor științifice riguroase.

9.3.Teoria psihomorală

Etienne de Greeff este autorul a numeroase lucrări de psihiatrie, dar și despre așa-numiții
copii" anormali "și asupra ucigașilor;5
Consideră că personalitatea infractorului se structurează de-a lungul unui proces lent de degradare
morală a individului, care, în final, îl conduce la comiterea actului criminal. Acest proces este denumit
proces criminogen6, în evoluţia căruia se disting trei faze:
- faza asentimentului temperat (ia naştere ideea de crimă);
- faza asentimentului formulat (acceptă comiterea crimei);
- faza trecerii la act, când acceptă eliminarea victimei şi în care individul trece printr-o
stare periculoasă.

9.4 Noel Mailloux

Profesor la Universitatea din Montreal, Mailloux transferă problematica personalităţii

infractorului în sfera patologiei, asimilând infractorul cu debilul mental, nevrozatul. În dezvoltarea
personalităţii există două momente: apariţia identităţii autentice şi consecinţa acesteia asupra
motivaţiilor individului7. Când apare un eşec de identificare, consecinţa este un dezechilibru psihic ce
se exprimă prin delincvenţa din obişnuinţă.

9.5 Teoria personalităţii criminale

Jean Pinatel respinge diferenţa de natură dintre infractor şi noninfractor, considerând că între
aceştia este o diferenţă de grad. De aceea, consideră că este necesar să se evidenţieze acele trăsături
psihologice care transformă asentimentul temperat în asentiment tolerat. Este de părere că
personalitatea criminală reprezintă o constelaţie de trăsături care apare ca o rezultantă şi nu ca un dat.
Cele patru trăsături care formează ”nucleul dur, central” al personalității sunt: egocentrismul, labilitatea,
agresivitatea și indiferența afectivă. Reunirea concomitentă acestor trăsături la același individ, în opinia
sa, ar predispune individul la comiterea infracțiunilor.
Ulterior, Pinatel îşi revizuieşte teoria şi insistă asupra caracterului dinamic al personalităţii
criminale, care trebuie privită în mişcare.
De asemenea, el consideră criminalitatea ca o maladie morală a „societăţii criminogene”,
caracterizată printr-o deteriorare a valorilor fundamentale.

5
el a scris de asemenea mai multe romane
6
R.M.Stănoiu, op.cit., p. 178
7
Idem, p.179

4
10 Evaluare critică a orientării

 Limite

Eroarea acestei orientări constă în considerarea infractorului ca posesor al unei personalităţi de un

tip aparte, diferenţiată ca natură sau grad de cea a noninfractorului. Pe plan etiologic, eroarea constă în
reducerea problematicii personalităţii umane la factorii de ordin psihologic8.

 Concluzie. Multe din conceptele freudismului, ca instanţele personalităţii, simbolistica

visurilor etc. , tipurile de complexe, au intrat definitiv în vocabularul criminologic.
În plan etiologic, se reţine ca valoroasă ideea situării cauzelor directe ale infracţiunii la nivelul
individului şi al personalităţii sale. Acestei orientări i se datorează acumularea unui bogat material factual,
care a permis sondarea universului psihic al infractorului, dezvăluind aspecte interesante cu privire la
motivaţia actului infracţional, dinamica producerii acestuia etc.

8
Ibidem, p. 187