P A R T E A a III-a

ELECTROCINETICA

1. ECUAŢIILE ELECTROCINETICII

Regimul staţionar este acel regim în care mărimile câmpului electromagnetic nu

d
variază în timp ( = 0 ), dar pot avea loc transformări de energie din forma
dt
electromagnetică în alte forme. În aceste condiţii, legea inducţiei electromagnetice (v.
(2.17’) de la Partea I) conduce la:
³ E ⋅ dl = 0 (1.1)
Γ
cu forma locală (v. (2.17’) de la Partea I):
rotE = 0 (1.1’)
Din teorema conservării sarcinii electrice (v. (3.18’) de la Partea I), rezultă:
³ J ⋅ ndS = 0 (1.2)
Σ
cu forma locală (v. (3.19) de la Partea I):
divJ = 0 (1.2’)
O relaţie între J şi E este oferită de legea conducţiei. Pentru medii liniare, de exemplu,
avem (v. (3.24), (3.24’) de la Partea I):
J=σE sau E=ρJ (1.3)
Din punct de vedere matematic, dacă adăugăm şi condiţii de frontieră corect formulate (v.
Anexa B), atunci câmpul electrocinetic (J,E) care verifică ecuaţiile (1.1), (1.2), (1.3) este
unic determinat. Deci, putem studia componenta electrocinetică (J,E) a câmpului
electromagnetic, independent de alte componente ale câmpului electromagnetic. Partea din
electromagnetism care se ocupă de acest studiu se numeşte Electrocinetică.

Potenţialul electric
În condiţiile relaţiei (1.1), este valabilă teorema potenţialului electric (v. par.1.7 de
la Partea I): există potenţialul electric V definit prin relaţia:
P
V ( P) = V ( P0 ) − ³ E ⋅ dl (1.4)
P0
unde integrala se face pe orice drum de la P0 la P, iar P0 este un punct cu potenţial de
referinţă fixat arbitrar. În forma locală, relaţia (1.4) se scrie:
E = -gradV (1.4’)
Înlocuind (1.4’) în (1.3) şi apoi în (1.2’), rezultă
− divσgradV = 0 (1.5)
Analogia cu electrostatica
Comparând ecuaţiile (1.1)…(1.5) de la acest paragraf cu relaţiile (1.1)…(1.5) de la
par.2.1, Partea a II-a, se văd imediat corespondenţele:
 Electrostatică Electrocinetică
E E
D J
ε σ
u u
Ψ i

2. REZISTORUL

Fie un domeniu conductor Ω, cu frontiera ∂Ω (Fig.2.1), unde câmpul electrocinetic

(J,E) verifică următoarele condiţii de frontieră:
(α) pe suprafeţele disjuncte S1 , S 2 ⊂∂Ω componenta tangenţială a intensităţii
câmpului electric E este nulă;
(β) pe restul frontierei S0 componenta normală a densităţii de curent J este nulă.
Domeniul conductor Ω cu condiţiile de frontieră (α), (β) se numeşte rezistor.
Observaţii: a) Din punct de vedere tehnic, condiţia de frontieră (α) poate fi
realizată atunci când suprafeţele
S1 , S 2 învecinează domeniul Ω
cu un mediu perfect conductor
ρ=0
(ρ=0). Firele de legătură la
i1 rezistor pot fi considerate ca fiind
un astfel de mediu.
S1 b) Din punct de vedere
∂S1 tehnic, condiţia de frontieră (β)
S 0' n1 poate fi realizată atunci când
suprafaţa S0 învecinează
S σ=0 domeniul Ω cu un mediu perfect
∂S izolant (σ=0). Aerul din jurul
i rezistorului poate fi un astfel de
S0 n n0 mediu.
c) Din condiţia de
C frontieră (α), rezultă că
suprafeţele S1 , S 2 sunt
echipotenţiale. Ele se numesc
borne. Notăm cu V1 şi V2
potenţialele bornelor.
S2 d) Este bine definită
tensiunea rezistorului u ca fiind
n2 i2 tensiunea pe orice curbă C care
leagă cele două borne. Avem:
ρ=0 u = ³ E ⋅ dl = V1 − V2
C
Fig. 2.1. Rezistorul. e) Este bine definit
curentul electric al rezistorului ca
fiind curentul electric prin orice
secţiune transversală S a rezistorului. Într-adevăr, fie suprafaţa închisă
Σ = S1 ∪ S 2 ∪ S 0 ' , unde S0 ' este porţiunea din suprafaţa S 0 mărginită de
bordurile ∂S1 şi ∂S ale suprafeţelor S1 şi, respectiv, S. Din teorema conservării sarcinii
electrice, aplicată acestei suprafeţe, rezultă:
− ³ J ⋅ n1dS + ³ J ⋅ ndS + ³ J ⋅ n 0 dS = 0
S1 S S0
Ţinând cont de condiţia de frontieră (β), rezultă:
³ J ⋅ n1dS = ³ J ⋅ ndS
S1 S
sau i1 = i . În particular, dacă S = S 2 , atunci i1 = i2 = i .
Puterea absorbită de un rezistor
Din legea transformării energiei din forma electromagnetică în alte forme, prin
conducţie, rezultă, aplicând formula lui Gauss:
P = ³ E ⋅ Jdv = ³ − gradV ⋅ Jdv = − ³ VJ ⋅ ndS + ³ VdivJdv (2.1)
Ω Ω ∂Ω Ω
Ţinând cont de relaţia (1.2’), de condiţiile de frontieră şi de observaţiile d) şi e), avem:
P = − ³ VJ ⋅ ndS = ³ VJ ⋅ n1dS − ³ VJ ⋅ n 0 dS − ³ VJ ⋅ n 2 dS
∂Ω S1 S0 S2
=V1 ³ J ⋅ n1dS − V2 ³ J ⋅ n 2 dS = V1i1 − V2i2 = (V1 − V2 )i
S1 S2
deci:
P=ui (2.2)

Rezistenţa unui rezistor

Conform teoremei de unicitate a câmpurilor staţionare (Anexa B), dacă se dă
fluxul lui J prin una dintre suprafeţele S1 sau S 2 , adică dacă se dă curentul electric i al
rezistorului, atunci câmpul electrocinetic (J,E) este unic determinat şi deci tensiunea u este
unic determinată. Este deci bine definită funcţia:
i → u= f(i) (2.3)
Pentru medii liniare, funcţia f este liniară şi relaţia (2.3) devine:
u=Ri (2.4)
unde R se numeşte rezistenţa rezistorului. Tot din teorema de
unicitate, rezultă că, dacă se dă tensiunea u a rezistorului,
i atunci câmpul electrocinetic (J,E) este unic determinat şi deci
curentul electric al rezistorului este unic determinat. Este,
aşadar, bine definită funcţia:
u u → i = g(u) (2.5)
Pentru medii liniare, relaţia (2.5) devine:
i=Gu (2.6)
unde G se numeşte conductanţa rezistorului. Avem:
1
R=
Fig.2.2. Simbolul G
rezistorului.
 −1
şi, în ipoteza că g este inversabilă, avem f = g . Rezistenţa rezistorului este pozitivă.
Într-adevăr, din relaţiile (2.2), (2.1) şi (2.4), rezultă:
P = ui = Ri 2 = ³ E ⋅ Jdv = ³ ρJ 2 dv ≥ 0 ,
Ω Ω
egalitatea având loc doar dacă J=0 şi deci i=0. De unde, rezultă R>0. La fel, G>0.
Simbolul rezistorului este cel din Fig.2.2.

Aplicaţie. Rezistenţa unui rezistor de formă cilindrică (Fig.2.3), de lungime l, cu

aria secţiunii transversale A, format dintr-un mediu conductor omogen, de rezistivitate ρ
este:
l
R=ρ (2.7)
A
Într-adevăr, câmpul electrocinetic în cazul acestui rezistor
dl este uniform. Atunci, alegând curba C chiar linia de câmp,
tensiunea rezistorului este:
E
u = ³ E ⋅ dl = ³ Edl = E ³ dl = El = ρJl (2.8)
C C C
Alegând secţiunea S perpendiculară pe generatoarele
n cilindrului, curentul electric al rezistorului este:
C
i = ³ J ⋅ ndS = ³ JdS = J ³ dS = JA (2.9)
J S S S
Raportând relaţiile (2.8) şi (2.9), rezultă (2.7).

Rezistorul multipolar
În domeniul conductor Ω, câmpul electrocinetic
Fig.2.3. Rezistorul (J,E) verifică următoarele condiţii de frontieră:
cilindric. (α) pe suprafaţa S’, formată din n+1 suprafeţe
disjuncte (borne) S k , componenta tangenţială a
intensităţii câmpului electric E este nulă;
(β) pe suprafaţa S”=∂Ω - S’, componenta normală a densităţii de curent J este
nulă.
Domeniul conductor Ω cu condiţiile de frontieră (α), (β) se numeşte rezistor
multipolar. Rezistorul definit la începutul capitolului este un rezistor dipolar. Evident,
observaţiile a), b), c), d) făcute la începutul paragrafului rămân valabile. În cazul
rezistorului multipolar, observaţia e) apare în forma teoremei a 1-a a lui Kirchhoff:
n
in +1 = ¦ ik (2.10)
k =1
Într-adevăr, prin aplicarea teoremei conservării sarcinii electrice pe frontiera ∂Ω a
rezistorului şi ţinând cont de condiţia de frontieră (β), rezultă:
n +1 n +1 dq
³ J ⋅ndS = ³ J n dS + ¦ J ⋅ndS =0 − ¦ ik = − =0
∂Ω S" k =1 k =1 dt
 borna 1
Puterea absorbită de
S1 rezistorul multipolar
Puterea absorbită
mediu i1 de un rezistor multipolar
izolant Ω este:
n
mediu conductor i2 borna 2 P= ¦ uk ik (2.11)
S2 k =1
u1 unde ik este curentul
u2
electric al bornei k, iar
uk este tensiunea dintre
Sn+1 borna k şi borna n+1. Într-
adevăr, în electrocinetică,
borna n+1 in+1 întreaga energie
electromagnetică primită
prin suprafaţa ∂Ω a
Fig.2.4. Rezistor multipolar.
domeniului Ω se
transformă în alte forme
de energie prin conducţie:
P= ³ pdv= ³ E ⋅ J dv = ³ − gradV ⋅ Jdv= − ³ V J ⋅ ndA+ ³ V divJdv (2.12)
Ω Ω Ω ∂Ω Ω
Cum divJ = 0, al doilea termen din membrul drept este nul. Pe frontiera ∂Ω, avem
J ⋅n = 0 pe S” şi V = ct=Vk pe S k , k=1,2,…,n+1. Rezultă:
n +1 n +1 n
P= ¦ Vk ³ J ⋅ ndS = ¦Vk ik = ¦Vk ik +Vn +1in +1 (2.13)
k =1 Sk k =1 k =1
Ţinând cont de prima teoremă a lui Kirchhoff (2.10), rezultă:
n n n n
P= ¦Vk ik −Vn +1 ¦ ik = ¦ (Vk − Vn +1 )ik = ¦ u k ik
k =1 k =1 k =1 k =1
În volumul 2 al acestei lucrări, se arată că relaţia (2.11) este valabilă pentru orice
element de circuit.

Relaţiile u-i la bornele rezistorului multipolar

Conform teoremei de unicitate a cămpurilor staţionare (Anexa B), dacă se dau
fluxurile lui J prin n suprafeţe S k , adică se dau curenţii electrici ik prin n borne, atunci
câmpul electrocinetic (J,E) este unic determinat şi deci tensiunile celor n borne faţă de
borna n+1 sunt unic determinate. Este deci bine definită funcţia:
i → u= f(i)
sau:
uk = fk (i1, i2,..., in), k = 1, 2,..., n (2.14)
Pentru medii liniare, relaţia (2.14) devine:
 n
uk = ¦ Rkj i j , k = 1,2,..., n , (2.15)
j =1
unde coeficienţii Rkj se numesc rezistenţele de transfer. Semnificaţia fizică a
rezistenţelor de transfer rezultă din relaţia (2.15), atribuind valori particulare curenţilor
bornelor. De exemplu, dacă ik =0, pentru k>1 şi i1 ≠0, atunci rezistenţa R11 este numeric
egală cu tensiunea electrică între borna 1 şi borna n+1, pentru curentul electric i1 =1 sau:
u
R11 = 1
i1 i = 0, k >1
k
Rezistenţa R21 este numeric egală cu tensiunea electrică între borna 2 şi borna n+1
pentru curentul electric i1 =1 sau:
u
R21 = 2
i1 i = 0, k >1
k
Matricea rezistenţelor de transfer este simetrică:
Rkj = R jk (2.16)
'
Într-adevăr, să presupunem că prin borna 1 trece curentul electric i1 , celelalte borne fiind
'
lăsate în gol ( ik =0, pentru k>1). În acest caz, câmpul electrocinetic este (E’,J’) şi

tensiunile la borne (faţă de borna n+1) sunt u k' . Dacă prin borna 2 trece curentul electric
i2" , celelalte borne fiind în gol, câmpul electrocinetic este (E”,J”), iar tensiunile la borne
sunt uk" . Asemănător cu relaţiile (2.12) şi (2.13), avem:
n
' "
³ ρJ '⋅J" dv = ³ E'⋅J" dv = ³ − gradV '⋅J" dv = − ³ V ' J"⋅ndS = ¦ uk ik (2.17)
Ω Ω Ω ∂Ω k =1
Ţinând cont de relaţiile (2.15), scrise pentru valorile particulare ale curenţilor electrici, din
relaţia (2.17) rezultă:
' " ' "
³ ρJ '⋅J" dv = u2i2 = R21i1i2 (2.18)
Ω
Schimbând în relaţia (2.17) indicii ‘ şi “, avem:
n
" ' "' " '
³ ρJ"⋅J ' dv = ¦ uk ik = u1i1 = R12i2i1 (2.19)
Ω k =1
' " " '
Din relaţiile (2.18) şi (2.19), rezultă R21i1i2 = R12i2i1 şi, de aici, relaţia (2.16).
Matricea rezistenţelor de transfer este pozitiv definită. Într-adevăr, făcând în relaţia
(2.17) J’=J”=J, şi presupunând că matricea curenţilor electrici (i) este nenulă, rezultă
 n § n ·
0 < ³ ρJ dv = ¦ u k ik = ¦ Rkj i j ¸ik = (i )T (R )(i )
2 ¨
¨ ¸
Ω k =1 © j =1 ¹
Dacă se dau tensiunile celor n borne faţă de borna n+1, atunci câmpul
electrocinetic (J,E) este unic determinat şi deci curenţii celor n borne sunt unic
determinaţi. Este deci bine definită funcţia:
u → i = g(u)
sau
ij = gj (u1, u2,..., un), j = 1, 2, ..., n (2.20)
Pentru medii liniare relaţia (2.2) devine:
n
ik = ¦ Gkj u j , k = 1,2,..., n , (2.21)
j =1
unde Gkj sunt conductanţele de transfer. Avem h = f-1 şi (G ) = ( R) −1 . Matricea
conductivităţilor de transfer este şi ea simetrică şi pozitiv definită.

3. PRIZA DE PĂMÂNT

Instalaţiile electrice cu carcase metalice, care sunt alimentate la tensiuni

periculoase, pot fi un pericol de electrocutare pentru utilizatori. Să presupunem că
instalaţia electrică este o maşină de spălat rufe (Fig.3.1). Dacă apare un defect local al
izolaţiei din interiorul maşinii, atunci carcasa maşinii poate fi pusă la tensiunea de 220V.
Prin carcasa maşinii, apare un curent electric I def , care se întoarce prin pământ la nulul

transformatorului. Rezistenţa contactului maşinii cu pământul este mare şi atunci I def

este mai mic decât curentul electric I p , care acţionează protecţia PR a instalaţiei (de
exemplu, siguranţele din panoul de alimentare). Carcasa rămâne sub tensiunea de 220V.
Dacă utilizatorul maşinii pune mâna pe carcasă, prin corpul acestuia, aflat în contact cu
Post de
Transformare
220V defect Ie
PR I
0

I0
I def
Ie P`m@nt

Priz` de p`mânt

Fig.3.1. Rolul prizei de p`mânt.

pământul, se închide curentul electric Ie care, chiar dacă este mai mic decât curentul
protecţiei Ip, poate produce electrocutarea utilizatorului. Evitarea acestui pericol se
poate face prin micşorarea rezistenţei electrice dintre maşină şi nulul postului de
transformare. La carcasa maşinii, se leagă un conductor care, o dată cu conectarea la priză
a maşinii, este pus în contact cu conductorul de legătură la “priza de pământ”. Priza de
pământ este astfel construită încât rezistenţa electrică R0 dintre aceasta şi nulul postului
de transformare (presupus la infinit) să fie suficient de mică încât, la tensiunea de
funcţionare a instalaţiei, curentul electric al prizei de pământ I 0 să fie mai mare decât
curentul electric de acţionare a protecţiei I p . Evident că şi nulul postului de transformare
este conectat la priza lui de pământ, dar se poate presupune că aceasta este construită
acoperitor, astfel încât i se poate neglija rezistenţa electrică.

Priza de pamânt emisferica

Vom sugera modul de abordare a dimensionării prizei de pământ pentru cazul ideal
al unei prize de pământ perfect conductoare, de formă emisferică (Fig.3.2). Ne propunem
să determinăm raza prizei a astfel încât, la tensiunea de lucru U, curentul electric al prizei

I0 să fie mai mare decât curentul electric Ip de acţionare a protecţiei. Fie suprafaţa

închisă Σ = S0 ∪ S p , unde S0 este suprafaţa plană aflată în aerul din imediata

vecinătate a suprafeţei pământului, iar Sp este suprafaţa emisferică de rază r, aflată în

pământ, cu centrul în centrul prizei de pământ. Aplicând relaţia (2.1), rezultă:

³ J ⋅ ndS = − I 0 + ³ J ⋅ ndS = 0 (3.1)

Σ Sp
Din motive de simetrie, putem admite că J are doar componentă radială şi că această
componentă este constantă pe suprafaţa S p . Atunci, din relaţia (3.1), rezultă:

I 0 = 2πr 2 J (3.2)
de aici
I0
E = ρJ = (3.3)
2
2πr
Tensiunea U a prizei poate fi exprimată prin integrala de linie a intensităţii câmpului
electric E pe o linie de câmp radială, ce pleacă de pe suprafaţa prizei:
U = ³ E ⋅ dl = ³ Edl
C C
Ţinând cont de expresia (3.3) şi de faptul că dl=dr, rezultă:
 n
S0 I0

a ρ=0
priza de
Σ p`m@nt
r
p`m@nt
Sp C
J
dl
E n

Fig.3.2. Priza de pamant emisferica.

∞
I0 I
U= ³ dr = 0 (3.4)
a 2πr
2 2πa
Din relaţia (3.4) rezultă că, pentru a avea I 0 > I p , trebuie ca:

2πaU > I p
sau:
Ip
a>
2πU
Observaţii: a) În practică, prizele de pământ au, de cele mai multe ori, forma unor
plăci îngropate în pământ la anumite adâncimi.
b) În exemplul simplu de mai sus, nu am ţinut cont de rezistenţa de contact dintre
priza de pământ şi pământul din jurul ei. Această rezistenţă devine deosebit de importantă
atunci când suprafaţa prizei începe să se corodeze. Din acest motiv, periodic, se face
verificarea stării suprafeţelor prizelor de pământ.
c) Priza de pământ este folosită şi pentru a realiza calea de întoarcere a curentului
de alimentare a unor instalaţii, spre sursa de alimentare. De exemplu, alimentarea cu
energie electrică a tramvaielor se face de la o linie aeriană, printr-un sistem special de
captare (pantograf). Perechea liniei de alimentare este calea de rulare şi pământul, legătura
dintre pământ şi calea de rulare făcându-se prin prize de pământ (Fig.3.3). Întoarcerea
curentului prin pământ conduce la apariţia unor curenţi “vagabonzi”, care pot cauza
coroziunea instalaţiilor ce se află în pământ (conducte de alimentare cu apă, conducte din
reţeaua termică, instalaţii telefonice etc.). Modul de amplasare a prizelor de pământ şi
sistemele de anulare a curenţilor vagabonzi din vecinătatea instalaţiilor sunt căi de
reducere a coroziunii.
 i i

surs` tramvai

instala\ie
i

priza de p`mânt

Fig.3.3. Instalatii supuse coroziunii.