Cele trei şcoli de învăţare

Sunt trei şcoli de psihologie care şi-au adus contribuţia la teoria

învățării. Fiecare dintre ele priveşte învăţarea dintr-un punct de vedere
diferit; nu se contrazic, ci mai de grabă se completează, practic pe alocuri
se suprapun. Şcoala constructivistă se ocupă de procesele de gândire
implicate în învăţare. Şcoala behavioristă le ignoră şi se ocupă de modul în
care profesorul şi factorii externi influențează învăţarea. Şcoala
umanistă este preocupată de educație ca mijloc de satisfacere a
nevoilor emoţionale şi de dezvoltare ale elevului. Să vedem mai în amănunt
pe fiecare dintre ele.

Şcoala constructivistă: elevii trebuie să-şi construiască

propriul sens Am un prieten care a învăţat-o pe fetița lui Legea a
treia a lui Newton: „Fiecărei forţe de acţiune i se opune o forţă egală
de reacțiune". Era uluitor să auzi o fetiţă de patru ani spunând asta.
Dar oare înțelegea ea ce spunea? Desigur că nu! Era învățare
fără înţelegere: „pe dinafară" sau ,,de suprafață”. Şcoala
constructivistă urmăreşte realizarea învățării prin înţelegere, ceea
ce presupune că lucrurile nou învățate sunt construite pe
învăţarea existentă. Ce însemnă „înţelegerea” unui concept?
Înseamnă capacitatea de a-1 explica prin referire la alte
concepte. De exemplu, dacă ne uităm în dicţionar la un concept cum ar
fi împărțirea”, acesta este explicat cu referire la alte concepte cum ar fi
distribuţia. Când un copil îşi dezvoltă o bună înţelegere a împărţirii, aceasta
nu înseamnă învățare complet nouă. Se bazează pe înţelegerea şi
experienţa existente deja de a tăia o prăjitură, de a împărți cuburile
etc. Nu îşi aminteşte de la profesor conceptul de împărțire, îşi
creează propriul concept. Şcoala constructivistă consideră că,
punându-i pe elevi să facă ceva, punându-le întrebări
provocatoare, îi va ajuta să înțeleagă ceea ce învaţă şi le va da
posibilitatea de a utiliza în viață ceea ce au învăţat. Această
teorie bazată pe concepte şi numită „constructivistă” este aproape
universal acceptată de experţii creierului şi minţii. Toți sunt de acord că învățarea
se produce când elevii îşi construiesc propriul sens, de obicei pe baza celor
învăţate anteriorşi a experienţei proprii şi, desigur, din
experienţa de învăţare. Acest tip de învăţare este un proces
fizic. Creierul conține miliarde de celule minuscule numite
neuroni şi, când înveți ceva nou, faci legături între neuroni pentru a crea
o rețea care codifică noile elemente de învăţare. Tot ce ştim este înscris în
creier în limbajul legăturilor între neuroni! Când ți se cere să reții ceva nou
învățat, apelezi la neuroni să ,,citească" informația. Dacă înțelegi ce
înveți, atunci informaţia se conectează la cea existentă.
Cum învățăm?

Învățare nouă

Învățare prin repetare Nu este nici o legătură între Invățarea nouă şi

cea existentă

Deja învățat

Învățare
nouă

Învăţare profundă Elevii îşi

construiesc propriul sens al
învăţării noi şi fac legături
între învăţarea nouă şi cea
existentă. Gândurile
,,călătoresc” pe aceste legături.
 De îndată ce s au făcut aceste
legături, elevul poate să
raţioneze între învățarea nouă şi
cea veche şi invers.
Deja învăţat

Învățarea nouă este construită din cea veche Ideea de

constructivism este frumos ilustrată de o poveste pentru copii - „Peştele
e peşte” de Leo Leonni. În rezumat ar fi vorba despre.... Sunteți așezați
comod? Bine, o să încep. Odată erau în acelaşi lac un peştişor şi un
mormoloc. Erau prieteni şi se jucau împreună. Dar, într-o zi, mormolocului
începură să-i crească picioare şi coada îi dispăru. În cele din urmă,
mormolocul ieşi din lac ca broască în toată puterea cuvântului.
Peştişorul se tot întreba unde era prietenul său cu patru
picioare. Trecură zile şi broscuța nu se întoarse. Într-o zi însă,
broscuța sări din nou în lac zicând că a văzut lucruri extraordinare. ,,Cam
ce?" întrebă peştişorul. ,,Păsări”, zise broasca. Broasca a continuat,
descriind păsările cu două picioare şi cu aripi. Ce a înţeles peştişorul?
Peştişorul şi-a imaginat o pasăre arătând ca un peşte, cu două picioare de
broască şi cu înotătoare de peşte ca aripi. Elevii, nu doar îşi amintesc
ceea ce le spunem, ei construiesc propriul sens dintr-o experienţă
limitată, ca şi peştişorul.
Nevoile practice și emoționale ale elevului
Pasărea imaginată de
peştisor

EXERCIȚIU Cu ideea că peştişorul a văzut doar peşti şi broaşte, cum credeţi

că îşi imaginează el descrierea
unei vaci, dar a oamenilor?
Desenaţi şi explicați unui coleg de ce ați făcut desenul aşa.
Să presupunem că ați citit de curând un roman şi cineva vă roagă să-l povestiţi. Nu
ați spune povestea întocmai ca scriitorul. Poate că autorul chiar nu ar fi
de acord cu versiunea dumneavoastră. Aţi uitat cuvintele autorului şi, ceea
ce vă amintiți, nu este povestea exactă, ci versiunea dumneavoastră a
povestirii. Tot aşa se întâmplă cu ceea ce înţeleg elevii din ce îi învăţaţi.
Nu prea suntem conştienţi de acest proces decât atunci când ceva
nu e în regulă. in 1989, un bărbat s-a adresat personalului dintr-o
gară spunând că nu ştie cum il cheamă și de ce plecase cu trenul. Iși
pierduse complet memoria de lungă durată. Sotia lui l-a recunoscut la
televizor şi a sunat la gară și a aranjat să îl ia. S-a descoperit că suferise o
lovitură la cap în acea dimineață. Din fericire, şi-a revenit şi şi-a recăpătat
MLD. Memoria de lungă durată și cea de scurtă durată eristă separat.

Scaunul Fiica mea s-a plâns odată ,,că o doare burtica, cu toate că
la grădiniță a stat pe scăunel”. M-am mirat şi nu vedeam legătura,
dar apoi am înțeles ce a vrut să spună „că nu a avut scaun" (a
neînţelegeri, ele ne
avea scaun). Oricât de caraghioase pot fi aceste
arată că micuții încearcă mereu să înțeleagă lumea în care
trăiesc. Nu ne schimbăm modul de a învăța. „Perlele” de la examene indică
acelaşi mod creativ
de a face ipoteze. Următoarele perle au
apărut la examenul de biologie: O boală des întâlnită la recoltele de
cereale este germenul de grâu. Desigur că elevului nu i s-a spus că
germen este o boală. Pur şi simplu a auzit un amestec de informaţii şi a
încercat să înțeleagă. Însăşi expresia ,,a înțelege” ne pune în gardă
că învăţarea este un proces creativ, nu unul pasiv.
 Cum
învățăm?

Numiți un aliment potrivit pentru a fi murat. O vadră. Din nou, elevului nu i

s-a spus niciodată că o vadră ar fi un fruct sau o legumă pentru murat. Pur
și simplu a inventat acest lucru. Aproape toate cunoştinţele noastre sunt create
într-o manieră asemănătoare, dar de obicei cu succes! Tu ai creat tot ce
ştii.
„Când folosesc un cuvânt”, spuse Humpty Dumpty pe un ton
disprețuitor, ,, acesta are sensul pe care doresc eu să i-l dau -nimic mai
mult sau mai puțin."
Lewis Carroll, Prin
oglindă Oricine se îndoieşte că învățarea este un proces activ trebuie
doar să vorbească cu un copil de cinci ani despre ştiinţă, Dumnezeu,
muncă sau orice subiect ,,de adulți”. Dacă puştiul are suficientă încredere
în dumneavoastră pentru a răspunde la întrebări, veți fi recompensat;
copilul o să aibă multe idei despre aceste subiecte, multe dintre ele
revelatoare, altele comice. Aceşti „şcolărei" de cinci ani învaţă inventând
ceea ce li se pare că sunt idei logice şi le schimbă doar când li se
dovedeşte că au greşit. (Această metodă de încercări repetate şi
erori de a construi ipoteze şi a le combate" stă atât la baza metodei
ştiinţifice, cât şi a criticii postmoderniste a noțiunii de ,,adevăr”).
Învățarea cu succes are deci loc printr-un proces personal de
construire de ipoteze. Această teorie a învățării bazată pe concepte se
numeşte „constructivistă”, pentru că descrie cum, cel care învață, îşi
înțeles tema/ conceptul, va
construieşte cunoştinţele. Numai când elevul a
putea să opereze cu el, să rezolve probleme sau să îndeplinească
alte sarcini utile. Alte ipoteze creative de la candidaţii la examene: „Unele
bacterii sunt folosite în alimentație, ca de exemplu bezele cu înghetată".
,,Cum îşi ţin de cald mamiferele pe vreme rece? Poartă
blănuri.

Trebuie să învățăm ,,toate elementele lui Bloom" Dar ce

înseamnă, de fapt, să înțelegi pe deplin un subiect, să fii în stare să
utilizezi cu succes ce ai învățat chiar în situaţii noi? Un mod de a
răspunde la această întrebare ar fi prin analizarea abilităţii din taxonomia
lui Bloom. Benjamin Bloom a împărțit învăţarea într-o paletă de sarcini sau
abilități pe care a numit-o ,,taxonomie". La bază, sunt abilități oarecum
nesolicitante, dar devin din ce în ce mai dificile, mai interdependente şi mai
utile cu cât urcăm. Aşa cum vom vedea, învățarea este completă într-un
anumit subiect numai când sunt atinse/ realizate toate abilităţile.