Odiseea alcătuiește, împreună cu Iliada, un grup de două opere grecești atribuite

lui Homer. Scrisă ulterior, în a doua jumătate a secolului VIII î.Hr., Odiseea este
una dintre cele mai vechi și renumite opere literare din mitologia antică. Opera
este alcătuită din 12.200 de versuri împărțite în 24 de cânturi. Ea prezintă
peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor lui din Itaca pe drumul de
întoarcere acasă, după războiul troian. În multe limbi termenul de „odisee”
desemnează o călătorie lungă și plină de aventuri.  Acțiunea nu este prezentată
cronologic, începând cu chemarea muzelor de către Homer și sosirea lui Odiseu
în Itaca.
 Drumul lui Ulise si al insotitorilor sai, din Troia (aflata pe coasta estica a Turciei
de astazi) pana in Ithaca (insula Corfu), ar fi trebuit sa dureze cateva zile.
Apriga furtuna iscata de zeul Poseidon a incurcat vrerea si nazuintele oamenilor,
facandu-i sa rataceasca pe apele Mediteranei occidentale pret de zece ani.
Ulise şi oamenii săi pleacă spre Itaca, iar ceilalţi luptători se îndreaptă şi ei
spre ţările lor. Primul popas al itacanilor este pe insula ciconilor, pe care o
jefuiesc , dar ciconii se răzbună.
Ajunși pe insula Lotofagilor, unii din însoțitorii lui mănâncă din fructele lor,
uitându-și patria, Itaca.
Cei rămași ajung, împreună cu Ulise, pe insula ciclopilor. Fiind în pericol de a fi
mâncați de uriaș, Odiseu așteptă până când ciclopul a adormit, apoi au luat un
buștean și l-au înfipt în fruntea ciclopului, scoțându-i ochiul.
De la Eol, zeul vântului, Odiseu primește în dar un sac cu vânturi, dupa ce
ancoreaza pe insula acestuia (a lui Eol) in cautare de apa. Ajunși aproape de casă,
însoțitorii săi, curioși, deschid sacul: se pornește o furtună care-i mână din nou
departe de casă. 
 Astfel ajung pe insula vrăjitoarei Circe, care îi preschimbă pe însoțitorii lui
Odiseu în porci, iar pe acesta îl reține prin farmecele sale. Va fi dezlegat de
acestea prin intervenția lui Hermes, mesagerul zeilor, care între timp i-a iertat
pentru distrugerea Troiei.
Întoarcerea acasă este îngreunată și de sirene, ale căror glasuri fermecate duc
corăbierii la pieire, ademenindu-i să își zdrobească corăbiile de stânci. Curios să
afle cum sună cântecul sirenelor, Ulise le cere marinarilor săi să își astupe
urechile cu ceară de albine, iar pe el să îl lege de catarg, precizând că nu trebuie
să fie dezlegat cu nici un preț. Astfel reușește să asculte cântecul sirenelor,
evitând însă pericolul scufundării corăbiei.
Înfometați, ajung pe insula lui Helios, zeul soarelui, unde însoțitorii lui Ulise fură
din vitele sacre ale zeului, pentru a își potoli foamea. Drept pedeapsă pentru acest
sacrilegiu, aceștia mor ulterior într-o furtună pe mare, din care numai Odiseu,
care nu mâncase, reușește să scape.
El ajunge pe insula nimfei Calipso, unde aceasta îl reține timp de șapte ani.
Reușește să părăsească insula lui Calipso cu o plută și naufragiază pe o insulă
unde este primit cu prietenie de Nausicaa, fiica regelui feacilor. De aici, încărcat
cu daruri, se reîntoarce acasă, pe insula Itaca.
 Zeița Atena îl preschimbă pe Odiseu într-un cerșetor, pentru a-l proteja de
dușmănia pețitorilor soției sale. După douăzeci de ani, deghizat în cerșetor, acesta
va fi recunoscut numai de câinele său bătrân, Argos. Odiseu se pregătește în taină
pentru întrecerea pețitorilor cu arcul, trofeul învingătorului urmând să fie
Penelopa, soția lui Odiseu. Cu ajutorul lui Telemah și al păstorului Eumaios,
Odiseu reușește să pedepsească pețitorii.