Combustia

• Este lezarea țesuturilor organismului sub acțiunea locală a

temperaturii înalte, a substanțelor chimice sau radiației
actinice.

Clasificarea

• În funcție de caracterul factorului de acțiune deosebim:

• Termice

• Electrice

• Chimice

• Actinice

În funcție de împrejurările producerii:

• Industriale

• De uz casnic

• De război

În funcție de localizare:

• Arsuri a extremităților

• A trunchiului

• A feței

• Regiunii piloase a capului

• A perineului

• Ale căilor respiratorii

 Manifestările clinice în funcție de profunzime

• Grad.I – afectarea la nivelul epidermului, manifestată prin

hiperemie și edem

• Grad.II – afectarea tot stratului epidermic cu formarea bulelor

cu lichid transparent

• Grad III – necroza dermei

• Grad.IIIA – necroza epiteliului și al stratului superficial al dermei

cu păstrarea integrității funcționale al stratului bazal

• Grad. IIIB – necroza întregului strat al dermei și al stratului

bazal

• Grad. IV – necroza întregului strat dermal și a țesuturilor mai

adînc situate: țesut adipos, muscular, osos.

• Arsurile de gradele I, II, III se consideră arsuri superficiale cu

regenerarea dermei în totalmente cu restabilire funcțională
fără intervenție chirurgicală

• Arsurile de gradele IIIB și IV se consideră arsuri profunde cu

regenerarea de sine stătătoare este imposibilă cu formarea
țesutului conjunctiv afuncțional șe este nevoie de
autodermoplastie

Determinarea suprafeţei arsurii.

Regula palmei – ştiind că suprafaţa unei palme constituie 1% din

suprafaţa totală a corpului se calculează la ochi cu aproximaţie

Regula cifrei “ 9 ” după Wallace.

• Capul, gâtul – 9%.

• Fiecare membrul toracic – 9%.

 • Fiecare membru pelvin – 18%.

• Trunchiul anterior – 18%.

• Trunchiul posterior – 18%.

• Regiunea perineală – 1%

La copii calculul procentual al suprafeţei arse se face prin metoda

multiplei

• cifrei “ 6 “.

• Membrele toracice ( fiecare)- câte 6%.

• Membrele pelvine – câte12%.

• Suprafaţa anterioară a trunchiului – 24%

• Suprafaţa posterioară a trunchiului – 24%.

• Capul, gâtul – 18%.

• Perineul – 1%.

BOALA ARŞILOR.

se dezvoltă în cazul cînd:

• Suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri

superficiale;

• Mai mult de 10% de arsuri profunde;

• În cazul arsurilor căilor respiratorii indiferent de arsurile

externe.

• La copii şi bătrâni – 7-10%;

decurge în 4 perioade:
 I. Şocul termic- este un şoc hipovolemic ce se declanşează
imediat după acţiunea agentului vulnerant, se agravează
progresiv şi va conduce, în afara unui tratament adecvat, la
exitus, ca urmare a pierderilor lichidiene, care determină
hipovolemie gravă. Şocul termic decurge 3 zile şi 3 nopţi, chiar
dacă este tratat corect.

II. Perioada de toxemie – decurge de la a 4 zi până la 3 săptămâni.

Are loc invadarea patului vascular cu toxinele de pe suprafaţa
arsurii, provenite din ţesuturile dezintegrate. Continuă ieşirea
plasmei din patul vascular. Se caracterizează prin tulburări
metabolice intense şi variate, imunodeficienţă marcată, şi
infecţii severe până la şoc septic, complicaţii tromboembolice.

In această perioadă apar manifestări ca:

 slăbiciune,

 cefalee,

 somnolenţă,

 adinamie.

 delir,

 greaţă, vomă, balonarea abdomenului,

 apare oliguria, anuria.

 III. Perioada de epitelizare– (primele două luni) – este perioada

unui echilibru constituit dar fragil, plaga are o evoluţie
monotonă, dificilă. Pentru a evita epuizarea rezervelor
biologice (care ar induce evoluţia şocului cronic sau chiar
decesul), pacientul este monitorizat în vederea corectării
 dezechilibrelor potenţiale hidroelectrolitice, acidobazice,
metabolice.

 IV. Perioada de convalescenţă (însănătoşire) - pentru pacienţii

cu o evoluţie normală spre vindecare și Perioada de şoc cronic -
pentru pacienţii cu arsuri foarte grave, pe fondul epuizării
resurselor biologice, bolnavul devine areactiv, adinamic,
prezintă subfebrilitate, anorexie.

 În perioada de convalescenţă are loc curăţirea suprafeţei arse,

cicatrizarea plăgilor, are loc normalizarea treptată a funcţiilor
organelor vitale.

AMU

 Degajarea victimei din focar (se face rapid) cu protecția proprie

 Înlăturarea hainelor prin tăiere în cazul cînd sînt îmbibate cu

lichide fierbinţi sau care continuă să menţină T0 înaltă şi ar
putea agrava leziunile.

 Răcirea suprafeţei arse timp de 15-20 minute în jet cu apă

curată, rece, sau acoperirea cu zăpadă, pentru micşorarea
durerii şi prevenirea edemelor. Răcirea după 30 de minute
după accident devine inutilă iar cea excesivă sau prelungită
devine dăunătoare.

Dacă combustia e cu substanţe chimice se răceşte atent ca să nu

nimerească pe suprafaţa neatacată.

 Suprafaţa arsă se acoperă cu pansament aseptic (sau o bucată

de materie curată preventiv netezită cu fierul de călcat).

 Dacă suprafeţele arse sunt mari se evită răcirea plăgilor cu apă

rece, dar pacientul se înfăşoară cu un cearşaf curat. Suprimarea
 sindromului algic cu sol. Ketanol și sedarea cu relanium sau sol.
Diazepam

 Se dă bolnavului să bea lichide la t° camerei (apă minerală

degazată, ceai, sucuri), 250- 400ml. Dacă este posibil urgent se
instalează sistema pentru perfuzii

 În cazul unui incendiu victimele pe lîngă arsurile cutanate pot

prezenta intoxicații cu CO și atunci primul gest va fi evaluarea
ABC și dacă este nevoie se trece la RCR și C

 Se transportă în instituţia sanitară specializată.

Tratamentul complex de combatere a şocului termic:

• perfuzii i/v a prepatelor ce îmbunătăţesc microcirculaţia şi

reologia sîngelui: Reopoliglucină, Refortan, Poliglucină, sol.
Glucoză10%, sol. Ringer lactat,

• preparate ale sîngelui: Plasmă nativă, sol. Albumină 10%;

• desensibilizante, analgetice, sedative, dezagregante, preparate

hormonale-glucocorticoizi,

• pansamente aseptice cu sol. antiseptice (sol. sau ung. Betadină

1-10%)

Înghețarea generalizatã 

• reprezintă o afectare a întregului corp datorită scăderii

temperaturii zonei centrale a organismului ("nucleul central")
sub acțiunea frigului.
Ea se produce datorită frigului uscat si frigului umed. Acest tip
de înghețare este specific alpiniștilor în timpul iernii și se
manifestã în 3 faze succesive. Durata acestor faze depinde de
 temperatura mediului ambiant, gradul de protecție a
organismului si rezervele metabolice.

Înghețarea generalizată sub acțiunea frigului uscat

Faza I (reactivă) : Se manifestă prin:

• stare de nervozitate,

• tremurături musculare involuntare,

• creșterea frcvenței cardiace și respiratorii,

• tensiunea arterialã crescută,

• Hiperemia pielii.

În această fază organismul încearcă să compenseze pierderile de

căldură printr-o termogenezã crescută.

Faza II (paralitică) : Se manifestă prin:

• astenie musculară marcată,

• mobilitate scăzută,

• Indiferență la stimuli externi,

• somnolentã,

• scăderea frecvenței cardiace,

• respirații rare,

• tensiune arterială sub limita normalã.

Faza III (coma hipotermică) : Manifestările inițiale în această fază

sunt reprezentate de:

somnolentã, apatie, după care se instaleazã coma.

Înghețarea generalizatã sub acțiunea frigului umed

• Se produce prin scăderea brutală a temperaturii organismului,

prin scufundarea în apă, la o temperatură apropiată de 0ºC și
se caracterizează printr-o fază reactivă foarte scurtã
manifestată prin:

• tremurături musculare accentuate,

• Vasoconstricție periferică,

• tahicardie,

• tahipnee,

după care faza paralitică și faza de comă se succed într-un interval de

5-7 minute.
În faza paraliticã, controlul voluntar al musculaturii membrelor este
pierdut, corpul luînd rapid o pozitie de flexie generalizatã (comparatã
cu pozitia fetală). Starea de conștiență se pierde după aprox. 5 min.
iar moartea apare la 10 - 20 de minute de la debutul frigului
generalizat umed.

AMU

• Efectuarea transportului celui accidentat nu se va face înainte

de acordarea unor mãsuri de prim ajutor, cum ar fi: 
- îmbrăcarea acestuia cu haine suplimentare
- învelirea în pături sau foi de cort 
- introducerea în saci de dormit.

• În lipsa acestui material de protecție, pentru stoparea

pierderilor de căldură accidentatul va fi plasat între 2 salvatori
(unul cuprinzându-l de la spate, iar celălalt plasat înaintea sa)
până la sosirea sau organizarea transportului.
Măsurile de prim ajutor se alpică în funcție de stadiul evolutiv în care
se gãseste accidentatul.

 Dacă este conștient este necesar plasarea sa într-o baie cu apã

caldã la 35º-40º C timp de o jumătate de oră si administrarea
de ceaiuri calde, bine îndulcite, atît pentru refacerea
substratului energetic, cât si pentru compensarea pierderilor de
lichide.

 În cazul în care accidentatul este în comă, dar cu funcțiile

cardio-respiratorii păstrate, trebuie plasat într-o baie în care
apa se încălzește mai lent, deoarece mobilizarea bruscă a
sîngelui din zona periferică spre zona centrală induce stopul
cardio-respirator. Apariția stopului respirator necesitã
efectuarea manevrelor de resuscitare

Digerătura

• Degeraturile sunt leziuni tisulare consecutive expunerii la

temperaturi scazute (frig). De obicei afecteaza extremitatile:
degetele de la mîini sau picioare, nasul și urechile. 

In functie de profunzimea leziunilor provocate de inghet,

degeraturile se clasifica in IV grade

• gradul I: leziuni superficiale, hiperemie, inflamație și poate să

apară o descuamare

• gradul II: afectare profundă, pielea hiperemiată, inflamată,

acoperită de flictene cu conținut clar 

• gradul III: edem, pielea avînd o culoare gri-albastruie, flictenele

au conținut hemoragic și poate aparea necroza și gangrena in
cîteva zile
• gradul IV: cînd sunt afectați inclusiv mușchii, tendoanele, oasele
și apare necroza și gangrena în cîteva ore.

AMU

• se introduce victima intr-un mediu incălzit: dacă este afară se

aduce in casă 

• se infășură zonele degerate în haine groase sau pături

• se poate introduce extremitatea degerată în apă cu o

temperatură de 34-37 grade Celsius

• dacă victima e conștientă și nu varsă, i se pot oferi lichide calde

(nu fierbinți)

• se transporta victima la spital.

Electrocutarea

• Electrocutarea este rezultatul trecerii unei cantităţi de curent

electric prin organism.

• Electrocutarea survine atunci cînd organismul este străbătut de

un curent electric. Dar pentru ca deplasarea continuă a
electronilor prin corp să aibă loc, este obligatoriu ca persoana
să aibă contact atât cu sursa de curent, dar şi cu un alt punct
care să asigure închiderea circuitului electric. În lipsa închiderii
circuitului, atingerea unei surse de electricitate - firele unei
prize, de exemplu - nu va produce nici o vătămare

• Dacă am fi suspendaţi în aer - şi am atinge o sursă de

electricitate, pentru că nu există un circuit complet nu ne vom
electrocuta. Acesta este motivul pentru care păsările pot sta pe
liniile de înaltă tensiune fără a risca şocul electric - faptul că ele
nu ating şi pământul
Efectele electrocutării asupra organismului

• simptome  - Orice descarcare electrică poate antrena o oprire

subită a funcționării centrilor nervoși;

• fibrilatie ventriculara (contracții cardiace rapide și ineficace);

• contracție musculară putînd impiedica victima să se elibereze

de legatura cu sursa de curent;

• o contractură a mușchilor respiratori și o pierdere a stării de

conștiență.

Un curent de intensitate mare produs de tensiuni inalte poate

carboniza țesuturile, la punctele de intrare și de ieșire a curentului.