Burebista  (82 î.Hr.  -  44 î.Hr.

)
Burebista

Regele Daciei

Statuia lui Burebista din Orăștie

Domnie 82 î.Hr.- 44 î.Hr.

Conform spuselor lui Strabon, Burebista a fost un lider politic și militar

impresionant, al ținuturilor locuite de geto-daci:
„Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista
l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât
în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile
vecine, ajungând să fie temut chiar și de romani.

Fiind un desăvârșit lider și strateg militar a reușit unirea triburilor geto-dacice, iar
cu ajutorul sfatului său de tarabostes și cu ajutorul marelui preot, Deceneu, a reușit să
introducă o serie de măsuri administrative care au avut un rol important în consolidarea
și stabilitatea statului, a recrutat oameni noi pentru administrarea agriculturii, strângerea
dărilor, supravegherea muncilor obștești obligatorii, făcând, astfel, posibilă realizarea
sistemului de fortificații în Dacia, a introdus sistemul de legi beligines, iar pe plan
spiritual și-a întărit propriul cult.
Prin acțiunile sale ofensive a reușit îndepărtarea pericolului reprezentat
de celții situați în sud și în vest, supunerea bastarnilor în est și cucerirea
cetăților grecești de la malul Pontului Euxin, întinzându-și regatul de la Pontul Euxin, în
est, până la Danubis în Câmpia Panonică, în vest, și de la Munții Haemus, în sud, până
la mlaștinile Pripetului, în nord, devenind un potențial adversar de temut al
puternicei Republici romane.

Întemeierea statului dac

În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societății dacice, întărirea

aristocrației tribale militare, transformarea ei în clasă politică, iar pe plan extern
invaziile celților și amenințarea Republicii romane au constituit un mediu prielnic pentru
unificarea tuturor triburilor dacice într-o entitate de tip statal.
Conform istoricului Iordanes, Burebista își începe domnia în jurul anul 82 î.Hr.,
dată care a fost calculată funcție de momentul venirii la putere a lui Sylla la Roma.
Burebista a fost stăpânul unui teritoriu în hinterlandul Histriei, având capitala la
Argedava, iar pe măsură ce stăpânirea sa s-a întins și de-o parte și de alta a Dunării
este posibil să-și fi mutat capitala în Câmpia Munteană, la Argedava de la Popești, pe
râul Argeș. Această mutare s-a realizat din rațiuni politice și strategice deoarece pe
măsura măririi teritoriului său spre vest, Argedava Dobrogeană nu putea controla
teritoriul ocupat, iar din punct de vedere militar, fiind amplasată pe malul drept al
Dunării, ar fi îngreunat foarte mult acțiunile de apărare. [4] În acest moment au loc,
probabil, desele treceri ale fluviului, pe care le amintește Strabon, Căci trecând plin de
îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia - până în Macedonia și Iliria... , cu scopul de a-și
consolida controlul spațiului de la sud de Dunăre până la Munții Haemus. Astfel limitele
de nord, est și sud ale regatului fiind relativ stabile, cu triburi geto-dace în nord, cu
regatul lui Mitridates al VI-lea în est și crestele Balcanilor în sud, iar pentru a consolida
granița vestică a pornit o ofensivă împotriva scordiscilor, stabiliți în jurul anului 278 î.Hr.
în vecinătatea muntelui Scordus. Această victorie de prestigiu asupra unui neam celtic
se presupune că i-ar fi înlesnit procesul de uniune cu triburile dacice din arcul
intracarpatic, amenințate de triburile celtice ale boiilor și a tauriscilor din Câmpia
Panonică.
Unificarea triburilor geto-dacice s-a terminat în jurul perioadei 60 î.Hr.-59 î.Hr,
când Burebista începe campania împotriva celților de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul
Panonic. În această perioadă își mută centrul de putere în munții Orăștiei și capitala
la Costești.
 Regatul lui Burebista a atins întinderea maximă după campania din est, din anul
55 î.Hr., împotriva cetăților de la Pontul Euxin, în urma căreia a cucerit șiragul de orașe
grecești de la Olbia, până la Apollonia Pontica.

Armata și campaniile militare

Burebista a reușit unificarea triburilor geto-dace bazându-se pe o puternică forță

armată care-i era fidelă. La apogeu, armata lui Burebista a fost estimată la 200.000 de
oameni, număr pe care Vasile Pârvan îl socotește mai degrabă modest decât exagerat,
dar acest număr nu a fost unanim acceptat de către comunitatea istoricilor secolului XX.
Armata lui Burebista era formată din două categorii principale de forțe: oastea
regelui, cu caracter mai mult sau mai puțin permanent și o oaste alcătuită
din contingente conduse de fostele mari căpetenii de formațiuni politice devenite acum
generali ai lui Burebista. Izvoare antice pentru stabilirea exactă a componenței pe arme
a forțelor militare nu există, dar istoricii și istoricii militari sunt de părere, prin analogie cu
componența armatelor inamice a celților și romanilor, că armata lui Burebista a fost
formată din trupe pedestre, trupe călare, trupe destinate mașinilor de asediu, specialiști
în construcția fortificațiilor, flotilă de Dunăre și o flotă a Mării Negre, după cucerirea
cetăților pontice.
Cavaleria a fost mai redusă ca efective în armata dacică și se recruta din zonele
de câmpie și de deal, unde se creșteau caii. Cavaleria avea rol de cercetare, asigurarea
legăturilor de comunicații și hărțuirea prin surprindere a inamicului. Deseori, calul era
folosit ca mijloc de transport până la locul bătăliei, unde luptătorii descălecau și luptau
ca trupe pedestre. Aprecierile asupra flotilei de Dunăre și asupra flotei Mării Negre a
istoricilor înainte de 1989, în lipsa izvoarelor antice, sunt apreciate drept tendențioase
și, pe alocuri, exagerate.
Referitor la structura organizatorică a armatei, Ion Horațiu Crișan a formulat
ipoteza că unitățiile erau conduse de tarabostes, iar subunitățile de către comati.
Campaniile militare întreprinse de Burebista nu au avut caracterul expedițiilor de
pradă, ci acestea au avut rațiuni politice și au vizat ca obiectiv fundamental cuprinderea
teritoriilor ce aparținuseră geto-dacilor și securizarea hotarelor. De asemenea,
Burebista nu a urmărit crearea unui stat mare care să fie alcătuit dintr-un conglomerat
de populații, asemeni despoțiilor orientale, ci a urmărit întemeierea unui stat cu structuri
omogene din punct de vedere etnic.
Campaniile împotriva celților

Campaniile regelui Burebista

Amenințarea celtică era cea mai apropiată de leagănul statului dac, considerând
că boiii și tauriscii ajunseseră încă de prin secolul al III-lea î.Hr. până la Tisa,
extinzându-se tot mai mult peste teritoriile locuite în vechime de geto-daci. Astfel,
eliminarea pericolului celtic a fost cel întâi obiectiv vizat de Burebista, iar în acest sens a
întreprins o serie de acțiuni ofensive împotriva acestora, în jurul anului 60 î.Hr.
Informația sumară oferită de Strabon nu a permis stabilirea exactă a cronologiei
acestor campanii:
„... Ba încă a ajuns să fie temut și de romani, deoarece trecea neînfricat Istrul și
prăda Thracia până în Macedonia și Illyria. A pustiit astfel pe celții care se amestecau
cu tracii și illyrii, iar pe boiii, care se aflau sub ascultarea lui Critasiros, precum si pe
taurisci, i-a șters de pe fața pământului.”
Dar se presupune că prima acțiune a avut loc pentru a elimina incursiunile de
pradă ale scordiscilor, stabiliți în jurul anului 278 î.d.Hr. în vecinătatea
muntelui Scordus, în teritoriile locuite de către daci la sud de Dunăre. Acest atac
împotriva scordiscilor a pornit de la Argedava de la Popești și fost realizat prin
surprindere considerând că mișcarea de trupe s-a desfășurat pe malul stâng al Istrului,
iar trecerea fluviului s-a făcut undeva în zona actualului județ Mehedinți și, probabil, i-a
împins pe scordisci până la Singidunum, astfel că aceștia au fost înfrânți, dar nu nimiciți
total, deoarece pe aceștia din urmă și i-a făcut aliați. Dar în urma acestei înfrângeri
severe scordiscii nu au mai fost consemnați în niciun izvor al lumii antice în cursul
secolului I î.Hr.
După unirea cu triburile geto-dacice din zona intracarpatică, dispunând de o forță
militară de apreciat, depășită doar de cea a Republicii romane, Burebista întreprinde o
campanie fulgerătoare împotriva tribului celtic al boiilor conduși de către Critasiros,
precum și împotriva aliaților acestora, taurisci și i-a înfrânt, undeva în
zona Bratislavei de astăzi, probabil la Zemplin. Se presupune că itinerariul urmat de
oastea lui Burebista a fost marcat de îngroparea unor tezaure monetare la Tótfalu,
Stupova, Bratislava, Simmering etc.
Efectul acestei campanii a fost nimicirea totală a tauriscilor și boiilor:
„Strămutându-se atunci în împrejurimile Istrului, boiii locuiră acolo împreună cu
tauriscii ducând lupte împotriva dacilor, până ce fură nimiciți cu întreaga seminție;
pământul lor, care aparținea Illyriei, îl lăsară pustiu pe seama vecinilor ca să-l
pășuneze.”
Rezultatul a fost o masivă migrație a celților spre vestul Europei, resturile
tauriscilor s-au împrăștiat până la Noricum, iar ale boiilor până în Galia, iar
hotarele Daciei s-au extins astfel până la confluența râului Morava cu Dunărea Mijlocie,
iar stăpânirea lui Burebista ajungând să se învecineze cu cea a suebului Ariovistus.

Campania împotriva coloniilor grecești de la Pontul Euxin

Campania lui Burebista din anul 55 î.Hr. împotriva cetăților de la Pontul Euxin nu
poate fi înțeleasă decât pe fondul vacuumului de putere cauzat de căderea lui
Mitridates al VI-lea Eupator și de retragerea lui Pompei din Orient, precum și ca o
consecință a revoltei reușite din anii 62-61 î.Hr. împotriva lui Caius Antonius Hybrida.
În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetățile grecești pontice, aflate sub protecția lui Mitridates
al VI-lea Eupator, sunt cucerite de generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus,
eliminându-l pe Mitridates de pe eșichierul politic vest-pontic. Un deceniu mai târziu
cetățile se răscoală împotriva guvernatorului Macedoniei, Caius Antonius Hybrida,
deoarece nu mai puteau suporta abuzurile acestuia. Hybrida a organizat o expediție
împotriva răsculaților, dar a fost înfrânt de greci, aliați cu bastarnii, lângă Histria.
În acest context, al creării unui vid de autoritate, Burebista hotărăște să supună
cetățile de pe litoralul Pontului Euxin. Considerând că sursele antice se referă, fără
echivoc, la faptul că prima cetate cucerită a fost Olbia de la gurile Bugului, se
presupune că prima campanie a lui Burebista a pornit din zona extracarpatică
a Moldovei, din zona davelor de pe Siret, Zargidava, Tamasidava și Piroboridava. După
cucerirea Olbiei, trupele lui Burebista s-au deplasat de-a lungul țărmului Pontului Euxin
și a cucerit Tyrasul. Este posibil ca flota olbiopolitană să fi urmat ostea lui Burebista pe
un itinerar paralel de-a lungul coastei.
 Cea de-a doua etapă a campaniei asupra cetăților pontice a pornit din zona
Dobrogei și s-a finalizat prin cucerirea cetăților Histria, Tomis, Mesembria, Dionysopolis,
până la Apollonia Pontica. Devenind astfel cel dintâi și cel mai mare dintre regii
din Tracia, cum îl numește o inscripție greacă dedicată lui Acornion din Dionysios.

Relatiile cu Roma
Creșterea statului dac până la hotarele stăpânirii suebului Ariovistus a fost privită
de Roma cu teamă, deoarece o unire a dacilor cu suebii putea crea o alianță greu de
învins, astfel Cezar făcuse să-i fie atribuite provinciile Galiei Cisalpine și Illyriei, de unde
putea ține sub observație și contracara mai ușor eventualele acțiuni ofensive ale
suebilor și dacilor. Burebista și Ariovistus nu s-au aliat, dar căpetenia suebă a intrat în
Galia, unde armata sa a fost zdrobită în anul 58 î.Hr. de către armata lui Cezar.
Burebista, însă, și-a îndreptat atenția spre sud-est, unde pericolul roman se contura tot
mai clar prin ocuparea cetăților pontice.
După moartea lui Crassus într-o luptă din anul 53 î.Hr. împotriva parților,
triumviratul a încetat să mai existe, iar Cezar și Pompei au început să-și dispute tot mai
accentuat puterea. Prima luptă dintre cei doi a avut loc la 7 iunie 48 î.Hr.la Dyrrhachium
și s-a încheiat cu victoria lui Pompei. Considerând că teatrul confruntării dintre cei doi
rivali a fost Peninsula Balcanică, în imediata vecinătate a Dunării de jos, Burebista nu
putea rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă. Apoi, după cucerirea orașelor grecești
de la Pontul Euxin, Burebista trebuia să obțină de la Roma recunoașterea hotarelor
sale. Astfel a fost obligat să ia partea unuia dintre cei doi.
O alianță cu Cezar era de neconceput, deoarece acesta fiind un promotor al
politicii de expansiune, nu putea tolera existența unei structuri puternice în apropierea
hotarelor Republicii romane, în schimb Pompei dovedise în Orient că prefera o politică
de organizare a unui sistem de state aliate sau clientelare. Astfel, Burebista a decis să-l
sprijine pe Pompei împotriva lui Cezar. Condițiile alianței cu Pompei au fost stabilite
între 7 iunie și 9 august 48 î.Hr. la Heraclea Lyncesis, în Macedonia, între solii lui
Burebista conduși de Acornion și Pompei. Bătălia de la 9 august 48 î.Hr., desfășurată la
Pharsalus, care a dus la înfrângerea definitivă a lui Pompei, a făcut ca alianța dintre
Pompei și Burebista să nu mai poată fi dusă la îndeplinire.
După înfrângerea lui Pompei, supunerea Daciei și a Partiei a devenit un obiectiv
principal în politica externă a lui Cezar, iar în acest sens a concentrat în Illyria 16 legiuni
și 10.000 de călăreți, dar asasinarea lui Cezar la mijlocul lunii martie 44 î.Hr., cu doar
patru zile înainte de plecarea sa peste Marea Adriatică a dus la anularea acestui atac.
Burebista a fost, de asemenea, înlăturat și probabil asasinat, de un grup de
complotiști cam în aceași perioadă.
Moartela lui Burebista si destramarea statului dac

Burebista a fost înlăturat și ucis în urma unei revolte, în anul 44 î.Hr., iar regatul dac s-a
destramăt în patru și mai apoi în cinci părți. Centrul din jurul Munților Orăștiei, după
moartea lui Burebista, a rămas sub stăpânirea lui Deceneu.
„Burebista a fost răsturnat în urma unui complot pus la cale împotriva lui de o
mână de oameni, mai înainte ca romanii să trimită împotrivă-i o expediție. Urmașii lui s-
au dezbinat, dezmembrând țara în mai multe regiuni. Chiar și acum, când Caesar
Augustus a trimis oștire împotriva lor, ei se aflau împărțiți în cinci regiuni, mai înainte
erau în patru. Negreșit aceste diviziuni teritoriale se fac după împrejurări și apar când
într-un fel, când într-altul.”

Bibliografie:

 Valentin Marin, Dunărea de Jos în concepția strategică a lui Burebista,

NOEMA vol. IX / 2010
 Venceslas Kruta, Les Celtes/Die Kelten, Editura Hohe, 2007
 Dan Oltean, Burebista și Liviu Mărghitan, Armatele regilor Daciei (secolele
V - I î.d. Hr.), Ziridava XXIV, Arad, 2005, p. 7-13
 Sarmizegetusa, Editura Saeculum I. O., 2007
 Ion Horațiu Crișan, Burebista și epoca sa, Editura enciclopedică română,
1975