Capitolul XXV 

ASIGURAREA 2
Secțiunea 1
Dispoziții comune
    Articolul 1822. Contractul de asigurare
    (1) Prin contract de asigurare, o parte (contractantul asigurării) se obligă să plătească
celeilalte părți (asigurător) prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească
asiguratului, beneficiarului asigurării sau, după caz, terțului păgubit o prestație
bănească (indemnizație ori despăgubire de asigurare) la producerea cazului asigurat în
interiorul perioadei de asigurare.
    (2) Orice clauză care derogă de la dispozițiile prezentului capitol în detrimentul
contractantului, asiguratului sau beneficiarului consumator este lovită de nulitate
absolută.
    Articolul 1823. Clasele și tipurile de asigurări
    Clasele și tipurile de asigurări se stabilesc prin lege specială.
    Articolul 1824. Asigurarea de sume fixe
    (1) Asigurarea de sume fixe include asigurarea de viață și alte asigurări.
    (2) În cazul asigurării de sume fixe, asigurătorul este obligat să plătească o sumă de
bani fixă la survenirea cazului asigurat. Suma care se plătește de asigurător în temeiul
acestei asigurări se numește indemnizație de asigurare.
    (3) În asigurarea de sume fixe, beneficiar este persoana în folosul căreia se plătește
indemnizația de asigurare.
    (4) În cazul asigurărilor multiple, beneficiarul are dreptul la indemnizația de
asigurare în cuantum deplin în temeiul fiecărui contract încheiat.
    Articolul 1825. Pluralitatea de subiecți
    Contractul de asigurare poate stipula unul sau mai mulți asigurați, beneficiari sau
persoane asigurate.
    Articolul 1826. Coasigurarea
    (1) Coasigurarea este operațiunea prin care doi sau mai mulți asigurători acoperă
același risc, fiecare asumîndu-și o cotă-parte din acesta.
    (2) Fiecare coasigurător răspunde față de asigurat numai în limita sumei pentru care
s-a angajat prin contract.
    Articolul 1827. Reasigurarea
    (1) Prin încheierea contractului de reasigurare:
    a) reasigurătorul primește prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie,
potrivit obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul
o plătește la producerea cazului care a constituit obiectul reasigurării;
    b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul
cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii
de asigurare pe care reasiguratul o plătește la producerea cazului asigurat prin
contractul de asigurare.
    (2) Contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător și reasigurător.
    Articolul 1828. Nediscriminarea
    (1) Utilizarea genului (inclusiv a stării de sarcină sau maternitate) ca factor în
calcularea primelor și prestațiilor nu trebuie să ducă la crearea unor diferențe în materie
de prime percepute și prestații executate, cu excepțiile prevăzute de actele normative din
domeniul asigurărilor.
    (2) Rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică, limba, religia sau convingerile,
opinia sau apartenența politică nu pot constitui factori care duc la diferențe în primele
percepute de la persoanele fizice și prestațiile datorate lor.
    (3) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiții care încalcă cerințele prevăzute la
alin. (1) sau (2), aceste condiții se vor înlocui de drept cu condiții nediscriminatorii.
Orice clauză contrară este nulă.
    (4) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiții care încalcă cerințele prevăzute la
alin. (1) sau (2), contractantul are dreptul la rezoluțiunea asigurării. Notificarea de
rezoluțiune trebuie să fie comunicată asigurătorului în cel mult 2 luni după ce
contractantul a cunoscut încălcarea.
    Articolul 1829. Riscul asigurat și cazul asigurat
    (1) Riscul asigurat este unul sau mai multe evenimente sau fenomene viitoare,
posibile, dar incerte, prevăzute de contractul de asigurare, la care sînt expuse viața,
sănătatea sau patrimoniul unei persoane.
    (2) Este interzisă asigurarea:
    a) intereselor ilicite;
    b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri și pariuri;
    c) eventualelor cheltuieli la care poate fi supusă persoana în scopul eliberării
ostaticilor.
    (3) Cazul asigurat constă în producerea riscului asigurat care naște obligația
asigurătorului să plătească indemnizația ori despăgubirea de asigurare.
    Articolul 1830. Încheierea contractului de asigurare
    (1) Pentru încheierea contractului de asigurare, contractantul asigurării prezintă
asigurătorului o cerere sau un chestionar (cererea contractantului) în formă scrisă, în
care indică interesul său în asigurare sau declară verbal că dorește să încheie contract de
asigurare. Declarația verbală nu scutește de necesitatea depunerii cererii scrise de
asigurare.
    (2) Contractul de asigurare se încheie în scris.
    (3) Contractul de asigurare este format din cererea contractantului, polița de
asigurare emisă de asigurător și condițiile generale de asigurare aplicabile, precum și
din alte condiții contractuale incluse în contract conform legii.
    (4) Dispozițiile alin. (3) nu afectează dreptul părților de a întocmi un înscris unic care
va cuprinde întregul contract de asigurare.
    (5) Contractul de asigurare nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început
de dovadă scrisă.
    (6) Dacă documentele de asigurare au dispărut din cauza unui eveniment în afara
controlului părților și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și
conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
    (7) Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de asigurare sau
certificatul de asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă și
semnată de brokerul de asigurare.
    Articolul 1831. Polița de asigurare
    (1) Asigurătorul este obligat să remită contractantului un exemplar, semnat de el, al
poliței de asigurare.
    (2) În polița de asigurare se va indica:
    a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților contractante;
    b) după caz, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul asiguratului și/sau
beneficiarului;
    c) după caz, denumirea și sediul agentului de asigurare;
    d) obiectul asigurării;
    e) riscurile ce se asigură;
    f) termenul contractului de asigurare (durata asigurării) și perioada de asigurare;
    g) suma asigurată și, dacă s-a convenit, partea din prejudiciu pe care asigurătorul nu o
despăgubește (franșiza);
    h) prima de asigurare, locul și termenele de plată;
    i) alte date, conform legii sau acordului dintre părți.
    (3) În cazul prevăzut la art. 1830 alin. (3), plata către asigurător a primei de asigurare
sau a unei tranșe din aceasta se consideră acceptare de către contractant a contractului
de asigurare.
    Articolul 1832. Obligația de remitere a înscrisurilor
    (1) Asigurătorul este ținut să remită, împreună cu polița de asigurare, copiile de pe
cererea contractantului.
    (2) Dacă clauzele poliței de asigurare diferă de cele din cererea contractantului sau din
oricare acord anterior între părți, în cazul în care asigurătorul a informat contractantul
printr-un text cu caractere îngroșate despre dreptul de a obiecta la diferențele
menționate în poliță, se va considera că contractantul a consimțit la diferențele
menționate expres în poliță dacă nu obiectează în termen de o lună de la recepționarea
poliței.
    (3) Asigurătorului îi revine sarcina de a proba că contractantul a recepționat
documentele care trebuie remise de către asigurător.
    Articolul 1833. Stabilirea drepturilor și obligațiilor în cazul asigurării mutuale
    (1) Persoanele pot să-și asigure bunurile pe principii mutuale, prin asociere, în baza
liberului consimțămînt, în societăți de asigurări mutuale.
    (2) Certificatul de participare la o societate de asigurări mutuale poate stabili
drepturile și obligațiile membrilor prin referință la actul de constituire al societății.
    (3) Fiecare membru are dreptul să obțină o copie de pe actul de constituire al
societății.
    Articolul 1834. Opozabilitatea excepțiilor
    Dacă o poliță de asigurare este emisă nominativă, la purtător ori la ordin, asigurătorul
poate opune posesorului poliței toate excepțiile opozabile asiguratului inițial. Excepțiile
nu pot fi opuse dacă noul posesor al poliței îl informează în scris pe asigurător despre
cesiunea drepturilor care rezultă din asigurare, iar asigurătorul nu-i comunică de îndată
excepțiile existente.
    Articolul 1835. Perioada de asigurare și durata asigurării
    (1) Asigurarea începe cu prima oră a primei zile și încetează la ora 24 a ultimei zile din
perioada de asigurare convenită, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
    (2) Clauza care prevede că perioada de asigurare începe la o dată anterioară încheierii
contractului (asigurare retroactivă) este valabilă doar dacă părțile nu cunoșteau, la
momentul încheierii contractului, despre producerea cazului asigurat.     Dacă
contractantul cunoștea, la acel moment, despre producerea cazului asigurat,
asigurătorul nu este obligat să despăgubească acel caz.
    (3) În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o durată de peste 5 ani,
fiecare parte are dreptul la rezoluțiunea asigurării la finele celui de-al cincilea an sau al
fiecăruia dintre anii următori, respectînd un termen de preaviz de 3 luni.
    (4) În cazul contractelor încheiate pe o durată nelimitată, fiecare parte are dreptul la
rezoluțiunea asigurării, respectînd un termen de preaviz de cel puțin o lună și de cel
mult 3 luni.
    (5) Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o
durată mai mare de un an se consideră nul.
    (6) Perioada de asigurare este intervalul de timp în care asigurătorul poartă
răspundere și pentru care se stabilește prima de asigurare.
    Articolul 1836. Majorarea primei de asigurare
    Dacă asigurătorul, în baza unei clauze contractuale privind actualizarea primei de
asigurare, mărește cuantumul acesteia, contractantul are dreptul la rezoluțiunea
asigurării, cu respectarea termenului de preaviz de o lună. Majorările care nu depășesc
10% din prima de asigurare nu îndreptățesc la rezoluțiunea asigurării dacă
contractantul este un profesionist.
    Articolul 1837. Obligația de informare
    (1) La încheierea contractului, solicitantul asigurării trebuie să informeze asigurătorul
despre împrejurările pe care le cunoaște sau ar trebui să le cunoască și care fac obiectul
întrebărilor clare și precise puse lui de către asigurător.
    (2) Împrejurările prevăzute la alin. (1) includ și pe cele pe care persoana care urmează
a fi asigurată le cunoaște sau ar trebui să le cunoască.
    Articolul 1838. Încălcarea obligației de informare
    (1) În cazul în care contractantul a încălcat obligația prevăzută la art. 1837,
asigurătorul are dreptul, în condițiile prezentului articol, să propună modificarea
rezonabilă a condițiilor contractului sau să declare rezoluțiunea asigurării. În acest scop,
asigurătorul va notifica în scris intenția sa, însoțită de informația privind consecințele
juridice ale deciziei sale, în termen de o lună după ce a cunoscut sau apar indicii
încălcării obligației prevăzute la art. 1837.
    (2) Dacă asigurătorul propune o modificare rezonabilă, contractul va continua pe baza
modificării propuse dacă contractantul nu respinge propunerea în termen de o lună de
la recepționarea notificării prevăzute la alin. (1). În caz de respingere, asigurătorul are
dreptul la rezoluțiunea asigurării în termen de o lună de la recepționarea notificării
scrise de respingere din partea contractantului.
    (3) Asigurătorul nu are dreptul la rezoluțiunea asigurării dacă contractantul a încălcat
obligația prevăzută la art. 1837 fără vinovăție, cu excepția cazului în care asigurătorul
demonstrează că el nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoștea acea
informație.
    (4) Rezoluțiunea asigurării produce efecte după expirarea unui termen de o lună de la
recepționarea de către contractant a notificării prevăzute la alin. (1). Modificarea
produce efecte conform acordului părților.
    (5) Dacă un caz asigurat este cauzat de către un element al riscului care cădea sub
incidența obligației prevăzute la art. 1837, dar nu a fost dezvăluit, și cazul asigurat
survine înainte ca rezoluțiunea sau modificarea să producă efecte, asigurătorul nu
poartă obligația de a indemniza sau a despăgubi pe baza cazului respectiv dacă
demonstrează că nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoștea acea informație.
Cu toate acestea, dacă asigurătorul ar fi încheiat contractul cu o primă mai mare sau în
condiții diferite, indemnizația sau despăgubirea se va plăti proporțional sau conform
acelor condiții diferite.
    Articolul 1839. Excluderea răspunderii pentru încălcarea obligației de informare
    Consecințele prevăzute la art. 1838 nu se aplică în privința:
    a) unei întrebări care a rămas fără răspuns sau a unei informații furnizate care în mod
evident era incompletă sau incorectă;
    b) informației care ar fi trebuit să fie dezvăluită sau informației furnizate incorect,
care nu era esențială pentru decizia unui asigurător rezonabil să încheie contractul în
general sau să îl încheie în aceste condiții;
    c) informației în privința căreia asigurătorul l-a lăsat pe contractant să creadă că nu
trebuie furnizată;
    d) informației pe care asigurătorul a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască.
    Articolul 1840. Dolul
    (1) Dispozițiile art. 1838 și 1839 nu împiedică asigurătorul să ceară nulitatea
contractului de asigurare pentru dol. În acest caz, termenul de prescripție este de 3 luni
din data în care asigurătorul a cunoscut dolul.
    (2) Asigurătorul nu este obligat să restituie primele încasate în temeiul contractului de
asigurare anulat pe temeiul dolului.
    Articolul 1841. Alte informații comunicate
    Dispozițiile art. 1838-1840 se aplică în mod corespunzător și în privința informațiilor
furnizate de către contractant, la momentul încheierii contractului de asigurare,
suplimentar celor la care era obligat conform art. 1837.
    Articolul 1842. Clauza privind măsurile de precauție
    (1) Clauza unui contract de asigurare instituie măsuri de precauție atunci cînd acea
clauză, formulată ca o obligație sau ca o condiție de plată a indemnizației sau a
despăgubirii de către asigurător, cere de la contractant sau de la asigurat, înainte de
survenirea cazului asigurat, să îndeplinească sau să se abțină de la anumite acțiuni care
nu țin de plata primei de asigurare.
    (2) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de
precauție, asigurătorul are dreptul la rezoluțiunea asigurării, atunci clauza respectivă
poate fi invocată doar dacă contractantul sau, după caz, asiguratul nu le-a îndeplinit cu
intenția de a cauza prejudiciu ori din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea
că prejudiciul va surveni. Asigurătorul este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă nu îl
exercită în termen de o lună din momentul cînd a aflat sau apar indicii că măsura de
precauție nu a fost îndeplinită.
    (3) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de
precauție, asigurătorul este eliberat total sau parțial de răspundere, atunci clauza
respectivă poate fi invocată doar în măsura în care prejudiciul a fost cauzat prin
neîndeplinirea ei de către contractant sau, după caz, asigurat cu intenția de a cauza
prejudiciu ori din culpă gravă, dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască că există
probabilitatea că prejudiciul va surveni.
    (4) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la indemnizație sau
despăgubire de asigurare chiar și cînd prejudiciul este cauzat prin neîndeplinirea din
neglijență a măsurii de precauție. Clauza care exclude răspunderea și în caz de
neglijență a contractantului sau, după caz, a asiguratului la neîndeplinirea măsurii de
precauție poate fi invocată dacă este exprimată clar.
    Articolul 1843. Agravarea riscului
    (1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză privitoare la agravarea riscului
asigurat, clauza respectivă poate fi invocată doar dacă agravarea riscului este esențială și
este pentru un risc prevăzut de contractul de asigurare.
    (2) Dacă o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat obligă contractantul,
asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării să informeze despre agravare, el este
ținut să informeze doar dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască agravarea riscului.
Obligația se consideră îndeplinită și atunci cînd informația este furnizată de un terț.
    (3) Dacă clauza cere ca informarea să se facă într-un termen anumit, termenul trebuie
să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în
interiorul termenului.
    (4) În cazul încălcării obligației de informare, asigurătorul nu este în drept să refuze,
pe acest temei, să plătească prejudiciul provocat de un caz care este acoperit de
asigurare, cu excepția cazului în care prejudiciul a fost cauzat de agravarea riscului. Alte
prejudicii provocate de cazurile care sînt acoperite de asigurare se despăgubesc conform
art. 1844 alin. (3).
    Articolul 1844. Sancțiunile în caz de agravare a riscului
    (1) Dacă contractul prevede că, în cazul unei agravări a riscului asigurat, asigurătorul
are dreptul la rezoluțiunea asigurării, acest drept poate fi exercitat, prin notificare
adresată contractantului, în termen de o lună din momentul în care asigurătorul a
cunoscut agravarea sau indiciile ei.
    (2) Perioada de asigurare încetează la expirarea unui termen de o lună de la recepția
declarației de rezoluțiune, iar dacă contractantul a săvîrșit o încălcare intenționată a
obligației prevăzute la art. 1843, la data recepției notificării de rezoluțiune.
    (3) Dacă cazul asigurat este cauzat de un risc agravat despre care contractantul
cunoștea sau trebuia să cunoască înainte de încetarea perioadei de asigurare,
indemnizația sau despăgubirea de asigurare nu se va plăti dacă asigurătorul nu ar fi
asigurat deloc riscul agravat. Cu toate acestea, dacă contractul de asigurare nu prevede
altfel, iar asigurătorul ar fi asigurat riscul agravat la o primă mai mare sau în condiții
diferite, indemnizația sau despăgubirea de asigurare se va plăti proporțional sau
conform acelor condiții diferite.
    Articolul 1845. Reducerea riscului
    (1) Dacă a avut loc o reducere esențială a riscului asigurat, contractantul are dreptul să
ceară reducerea proporțională a primei pentru perioada de asigurare rămasă.
    (2) Dacă părțile nu pot conveni asupra unei reduceri proporționale timp de o lună de
la recepționarea cererii de către asigurător, contractantul are dreptul la rezoluțiunea
asigurării. Contractantul este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă nu îl exercită în
termen de 2 luni de la recepționarea cererii de către asigurător.
    Articolul 1846. Plata primei de asigurare
    (1) Contractantul este obligat la plata primei de asigurare doar la eliberarea poliței de
asigurare.
    (2) Dacă interesul asigurat nu există la data începerii asigurării sau dacă un interes
viitor nu mai ajunge să se constituie, contractantul este eliberat de obligația plății primei
de asigurare. Dacă interesul asigurat se stinge, contractantul datorează asigurătorului
doar acea parte din primă ce corespunde duratei riscului. Asigurătorul poate cere o taxă
corespunzătoare pentru cheltuielile și operațiunile făcute pentru încheierea
contractului.
    Articolul 1847. Neplata primei înainte de începerea perioadei de asigurare
    (1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia plata primei de
asigurare sau plata primei tranșe din prima de asigurare este o condiție suspensivă ca
întregul contract să producă efecte juridice sau o condiție de începere a perioadei de
asigurare, acea clauză poate fi invocată de către asigurător doar dacă:
    a) este inclusă în contractul de asigurare într-un limbaj clar și avertizînd solicitantul
asigurării că riscul nu este preluat de asigurător pînă cînd prima nu este plătită; și
    b) plata nu a fost efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la scadență.
    (2) Dacă condițiile alin. (1) din prezentul articol sînt întrunite, perioada de asigurare
va începe să curgă doar din momentul în care prima sau tranșa respectivă a fost plătită,
cu excepția cazului în care a intervenit rezoluțiunea asigurării conform art. 1849.
    Articolul 1848. Neplata primei după începerea perioadei de asigurare
    (1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia perioada de
asigurare se suspendă sau asigurătorul este în alt mod eliberat de răspundere atît timp
cît prima sau o tranșă a primei nu este plătită după ce perioada de asigurare a început,
acea clauză poate fi invocată doar dacă:
    a) după scadența sumei, asigurătorul expediază un avertisment contractantului, în
care specifică suma exactă a primei datorate, acordă un termen suplimentar de cel puțin
2 săptămîni de la data expedierii și îl informează despre iminența suspendării perioadei
de asigurare dacă nu se face plata integrală; și
    b) plata nu a fost efectuată în termenul suplimentar prevăzut la lit. a).
    (2) Perioada de asigurare este suspendată după expirarea termenului suplimentar
prevăzut la alin. (1) lit. a) din prezentul articol. Perioada de asigurare se va relua doar
pentru viitor de îndată ce contractantul plătește suma datorată, cu excepția cazului în
care a produs efecte rezoluțiunea asigurării conform art. 1849.
    Articolul 1849. Suspendarea perioadei de asigurare și rezoluțiunea asigurării
    (1) Asigurătorul nu datorează indemnizația sau despăgubirea de asigurare dacă cazul
asigurat s-a produs în afara perioadei de asigurare sau pe durata suspendării perioadei
de asigurare, chiar dacă cazul s-a depistat la o dată în interiorul perioadei de asigurare.
    (2) La expirarea termenului prevăzut la art. 1847 alin. (1) lit. b) sau, după caz, art.
1848 alin. (1) lit. a), fără ca prima să fi fost plătită, asigurătorul are dreptul la
rezoluțiunea asigurării, cu condiția că notificările privind efectele juridice prevăzute la
aceleași articole prevăd suplimentar că asigurătorul va avea dreptul la rezoluțiunea
asigurării.
    (3) Rezoluțiunea asigurării se produce de plin drept dacă asigurătorul nu introduce o
acțiune de plată silită a primei sau a tranșei din primă în termen de 2 luni de la
expirarea termenului prevăzut la art. 1847 alin. (1) lit. b) sau, după caz, art. 1848 alin. (1)
lit. a).
    Articolul 1850. Declararea și efectele rezoluțiunii
    (1) Asigurătorul declară rezoluțiunea prin declarație față de contractant chiar dacă o
altă persoană are calitatea de asigurat sau de beneficiar al asigurării.
    (2) În cazul rezoluțiunii asigurării, asigurătorul are dreptul doar la prima care se
atribuie perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluțiunii. Cu toate
acestea, în cazul rezoluțiunii asigurării, asigurătorul păstrează prima pentru întreaga
perioadă de asigurare dacă un caz de asigurare s-a produs, iar asigurătorul datorează
despăgubire de asigurare sau, după caz, indemnizație de asigurare.
    (3) În cazul în care rezoluțiunea s-a produs din cauza neexecutării fără justificare a
obligației uneia din părți, dreptul celeilalte părți la repararea prejudiciului rămîne
neafectat. În special, în acest caz, asigurătorul poate cere rambursarea sau, după caz,
poate reține cheltuielile de gestiune chiar dacă perioada de asigurare nu a curs ori a fost
suspendată, precum și, în condițiile prevăzute la art. 942, poate cere dobîndă de
întîrziere sau penalitate asupra sumelor la care are dreptul după rezoluțiune.
    (4) Rezoluțiunea asigurării nu stinge obligația asigurătorului aferentă unui caz
asigurat produs în interiorul perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data
rezoluțiunii.
    Articolul 1851. Informarea despre producerea cazului asigurat
    (1) Survenirea cazului asigurat trebuie notificată de îndată asigurătorului de către
contractant, asigurat sau, după caz, beneficiar, cu condiția că persoana obligată să facă
notificarea cunoștea sau trebuia să cunoască existența acoperirii de asigurare și
survenirea cazului asigurat. Obligația se consideră îndeplinită și dacă un terț informează
asigurătorul.
    (2) Dacă contractul de asigurare cere ca informarea să se facă într-un anumit termen,
acesta trebuie să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a
expediat în interiorul termenului.
    (3) Asigurătorul nu poate invoca clauza prin care este eliberat total sau parțial de
obligația sa dacă obligația de informare nu a fost îndeplinită în modul corespunzător,
decît în măsura în care, prin neexecutare, interesele asigurătorului sînt afectate în mod
serios.
    Articolul 1852. Cooperarea la investigarea cazului asigurat
    (1) Contractantul, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării trebuie să
coopereze cu asigurătorul la investigarea cazului asigurat prin îndeplinirea cererilor lui
rezonabile, în special a cererilor privind furnizarea informației despre cauzele și efectele
cazului asigurat, privind furnizarea altor dovezi documentare și de altă natură ale
cazului asigurat, precum și privind oferirea accesului la locul producerii cazului asigurat.
    (2) Cu excepția cazului cînd se aplică dispozițiile alin. (3), în cazul încălcării obligației
prevăzute la alin. (1), obligația asigurătorului se va reduce în măsura în care asigurătorul
dovedește că a fost prejudiciat prin încălcare.
    (3) În cazul oricărei încălcări a dispozițiilor alin. (1) săvîrșită cu intenția de a
prejudicia sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că asigurătorul va
fi prejudiciat, asigurătorul este eliberat de obligația să plătească indemnizația sau
despăgubirea de asigurare.
    Articolul 1853. Examinarea cererii de despăgubire
    (1) Asigurătorul ia toate măsurile rezonabile pentru a examina în mod prompt cererea
de despăgubire bazată pe un caz asigurat.
    (2) Cererea de despăgubire se consideră acceptată, cu excepția cazului în care
asigurătorul o respinge sau amînă examinarea acesteia prin notificare scrisă care
specifică motivele deciziei de respingere sau amînare, expediată în termen de o lună,
dacă legea sau contractul nu prevede altfel, de la recepționarea documentelor și a altor
informații relevante pentru examinare.
    (3) Asigurătorul este în drept:
    a) să participe, în lipsa asiguratului și independent de voința lui, la examinarea
circumstanțelor producerii cazului asigurat;
    b) să prezinte instituțiilor de rigoare interpelări, adrese și petiții care ar viza
circumstanțele cazului pretins asigurat;
    c) să conteste, după caz, în instanța de judecată deciziile adoptate referitoare la
stabilirea vinovăției asiguratului în producerea cazului asigurat. Contestarea în instanța
de judecată a deciziei privind stabilirea vinovăției asiguratului nu exclude vinovăția
acestuia pînă în momentul în care hotărîrea judecătorească devine definitivă,
asigurătorul fiind obligat să achite despăgubirea de asigurare în termenul stabilit de lege
sau contractul de asigurare.
    Articolul 1854. Momentul datorării prestației de către asigurător
    (1) Prestația asigurătorului este datorată din momentul încheierii activității de
investigare și constatare a cazului asigurat și a întinderii obligației asigurătorului. În
cazul în care pretenția a fost acceptată, asigurătorul, fără întîrziere nejustificată, va plăti
sau, după caz, va efectua o altă prestație prevăzută de contract.
    (2) Dacă investigarea durează mai mult de o lună, asiguratul sau, după caz,
beneficiarul asigurării este îndreptățit să ceară un avans corespunzător și proporțional
cu obligația probabilă de plată, cu condiția că obligația asigurătorului de a plăti
indemnizația sau despăgubirea și mărimea ei nu trezesc îndoieli. Avansul se va plăti fără
întîrziere nejustificată.
    (3) Plata indemnizației sau a despăgubirii de asigurare, pe temeiul alin. (1) sau (2), se
va face nu mai tîrziu de o săptămînă după acceptarea și cuantificarea pretenției ori,
după caz, a părții din ea.
    (4) Sînt nule înțelegerile prin care asigurătorul se eliberează de obligația plății
eventualelor dobînzi de întîrziere sau, după caz, a penalităților.
    (5) Asigurătorul poate compensa primele de asigurare scadente și alte sume datorate
lui în baza contractului de asigurare cu sumele care sînt pretinse de la asigurător în
temeiul aceluiași contract de asigurare, chiar dacă cel ce pretinde este un terț. Această
regulă nu se aplică în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă.
    Articolul 1855. Rezoluțiunea după survenirea cazului asigurat
    (1) Clauza care prevede rezoluțiunea asigurării fără vreun motiv după survenirea
cazului asigurat este valabilă doar dacă acordă dreptul la rezoluțiune ambelor părți
contractante și asigurarea nu este asigurare de persoane.
    (2) Atît clauza privind rezoluțiunea prevăzută la alin. (1), cît și exercitarea dreptului la
rezoluțiune trebuie să fie rezonabile.
    (3) Dreptul la rezoluțiune expiră dacă partea contractantă îndreptățită nu a comunicat
celeilalte părți contractante rezoluțiunea în termen de 2 luni după ce a cunoscut
survenirea cazului asigurat.
    (4) Rezoluțiunea produce efecte la expirarea unui termen de 2 săptămîni de la
comunicare.
    Articolul 1856. Regresul asigurătorului prin subrogarea în drepturile față de cel
obligat 
                              la repararea prejudiciului
    (1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare, precum și eventualele
cheltuieli de diminuare a prejudiciului, se subrogă, în limitele acestei sume, în dreptul la
repararea prejudiciului față de terțul căruia îi revine obligația să repare prejudiciul
cauzat, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
    (2) În măsura în care a renunțat la un drept față de acel terț într-un mod care
dăunează dreptului asigurătorului de subrogare, asiguratul pierde dreptul său la
despăgubire în privința acelui prejudiciu.
    (3) Asigurătorul nu poate exercita dreptul de regres pe baza subrogării față de un
membru al familiei contractantului sau a asiguratului, o persoană care se află într-o
relație socială echivalentă cu contractantul sau asiguratul ori un salariat al unuia dintre
aceștia, cu excepția cazului în care asigurătorul demonstrează că prejudiciul a fost
cauzat de acea persoană intenționat sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există
probabilitatea că prejudiciul va surveni.
    (4) Asigurătorul nu poate exercita drepturile pe baza subrogării în detrimentul
asiguratului.
    (5) Asigurătorul poate renunța total sau parțial la exercitarea dreptului de subrogare
împotriva persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăși a
suferit grav, sau împotriva moștenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a
producerii riscului asigurat, precum și în alte situații în care împrejurările justifică
renunțarea.