ANALIZE REPERTORIALE

ANUL IV

29.04.2020

Creația pentru pian a lui Mihail Jora

Personalitate de prim rang a muzicii românești, Mihail Jora a fost un deschizător de drumuri
și creator de școală componistică. Născut la Roman în 1891, și-a început studiile muzicale la
Iași, continuându-le la Leipzig, unde i-a avut ca profesori pe Max Reger la compoziție și
Robert Teichmüller la pian. A studiat apoi la Paris, în clasa de compoziție a lui Florent
Schmitt. Traseul său se aseamănă așadar cu cel al lui Enescu, îmbinând rigoarea germană cu
rafinamentul francez. Studiile i-au fost întrerupte de Primul Război Mondial; a luptat pe
front, a fost rănit și a rămas invalid. În 1929 și-a început cariera didactică la Conservatorul
din București, al cărui rector a devenit în 1941. În clasa lui de compoziție s-au format
personalități de marcă ale muzicii românești: Paul Constantinescu, Dinu Lipatti, Constantin
Silvestri. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români, care s-a
transformat apoi în Uniunea Compozitorilor și președinte al Radiodifuziunii Române.

Mihail Jora a fost nu doar un mare muzician, ci și un reper moral într-o epocă în care mulți
oameni de cultură nu au reușit să-și păstreze demnitatea în confrunatarea cu schimbările
abrupte și dramatice provocate de instaurarea regimului comunist. Jora nu a renunțat la
convingerile sale politice, la atitudinea promonarhistă, i-a apărat pe colegii și studenții săi
care au fost persecutați de autoritățile comuniste; toate acestea au dus la excluderea sa din
Conservator, în 1949, precum și din nou creata Uniune a Compozitorilor. După 1953 a fost
repus în drepturi, valoarea sa profesională ne mai putând fi ignorată, dar Securitatea (poliția
secretă a regimului comunist) l-a urmărit până în ultimele momente ale vieții. A fost membru
al Academiei Române, a fost distins cu Premiul de Stat și cu Premiul Herder. S-a stins din
viață în 1971, la București.

Vă recomand să citiți două texte despre viața lui Mihail Jora, din care veți înțelege modul în
care istoria și-a pus amprenta pe destinul unei întregi generații de artiști, pe destinul culturii
românești.

https://radioromaniacultural.ro/portret-mihail-jora-creatorul-liedului-si-al-muzicii-de-balet-
romanesti-primul-director-muzical-al-radioului-public/
https://www.muzicieni-in-arhive.ro/mihail-jora-ro.php (acest text are, din păcate, câteva
greșeli de gramatică și ortografie, dar conținutul este foarte interesant)

Creația lui Mihail Jora cuprinde lucrări simfonice, camerale, balete, lieduri, precum și lucrări
pentru pian solo. Jora este considerat creatorul liedului și al baletului românesc. Și-a intitulat
liedurile „cântece”, pentru a sublinia astfel filonul folcloric al acestor lucrări. Poeții preferați
au fost Tudor Arghezi, Octavian Goga, Mariana Dumitrescu, iar din literatura universală,
Rainer Maria Rilke. Cele mai cunoscute balete sunt: La piață, Când strugurii se coc,
Demoazela Măriuța. Limbajul muzical al lui Mihail Jora se încadrează în stilul neoclasic,
având unele accente impresioniste. Primele sale lucrări sunt influențate de Postromantismul și
Neoclasicismul german; armonia este puternic cromatizată, dar nu depășește limitele
tonalității. Textura este preponderent polifonică, utilizând tehnici imitative. Apoi, în creația
sa pătrund tot mai mult influențe franceze, precum și elemente folclorice.

Lucrările pentru pian ocupă un loc important. Dintre acestea trebuie menționate: suita
Joujoux pour Ma Dame, op. 7, Sonata op. 21, Variațiunile pe temă de Schumann, op. 22, 13
Preludii op. 42, Sonatina op. 44, precum și compozițiile cu scop didactic cuprinse în cele trei
caiete de Poze și pozne – Caiet de pian pentru copii talentați, op. 25, Scene domestice pentru
pian, op. 41, Scene de școală pentru pian, op. 48.

Dintre aceste lucrări, de o certă valoare, nu am găsit pe internet decât două înregistrări
valoroase: Joujoux pour Ma Dame, în interpretarea pianistei Raluca Știrbăț
https://www.youtube.com/watch?v=uZgAHVaF3r8

și 13 Preludii op. 42, în interpretarea pianistei Sofia Cosma https://www.youtube.com/watch?

v=adk3RKXe-0Y

Cele cinci piese cuprinse în suita Joujoux pour Ma Dame (Jucării pentru Doamna Mea) au
fost scrise în 1925, fiind puternic influențate de Neoclasicismul francez, de atmosfera Belle
Epoque a Parisului interbelic. Nu doar titlurile în limba franceză, pline de umor și ironie
tandră, ci mai ales substanța muzicală, în care se îmbină elemente de jazz cu stileme ale unor
compozitori contemporani, ne trimit de fapt în lumea Bucureștiului interbelic, în care
„franțuzismele” erau foarte la modă. Titlurile celor cinci piese vorbesc de la sine:

1. Ma Dame
2. Ma Dame désire entendre du Strawinski (Ma Dame dorește să asculte Stravinski)
3. Un Fox-Trott pour Ma Dame (Un Fox-Trott pentru Ma Dame)
4. Où l'on rêve d'un collier de perles fines (Visând la un colier de perle fine)
5. Tempête dans un verre d'eau (Furtună într-un pahar cu apă)

Prima piesă este un portret al personajului numit Doamna Mea, o piesă lirică cu influențe
impresioniste. Cea de a doua este o imitație a stilului stravinskian din perioada sa pariziană,
cu armonii aspre și ritmuri pregnante. Cea de a treia este un dans de proveniență americană,
la modă în perioada interbelică, aducând armonii și ritmuri de jazz. În cea de a patra piesă
apar din nou sonorități impresioniste, în timp ce ultima are la bază o poliritmie, cu elemente
de virtuozitate, finalul scoțând în evidență, o dată în plus, umorul lui Jora. Ascultând
înregistrarea pe care v-am indicat-o mai sus, încercați să observați toate aceste elemente.

Cele 13 Preludii op. 42 au fost compuse în 1960. Limbajul lor este mai abstract, specific
stilului târziu al lui Jora. Este o sinteză a elementelor germane și franceze, cu aluzii folclorice
foarte fine. Umorul lui Jora este perceptibil și aici, spre exemplu prima piesă începe ca un
exercițiu de degete, evoluând într-u fel de studiu în stilul lui Debussy și încheindu-se în do
major, ca o întoarcere la modelul Czerny. Piesele sunt scurte și se desfășoară într-o
succesiune contrastantă. Tehnicile de canon și de imitație liberă, precum și secțiunile
politonale ne duc cu gândul la lucrările pentru pian ale lui Șostakovici din această perioadă.
Neoclasicismul era un refugiu al compozitorilor din lagărul comunist în fața posibilelor
acuzații de decadentism sau formalism, care puteau să compromită cariera unui compozitor și
chiar să-i pună viața în pericol.

Jora face în acest ciclu o trecere în revistă a elementelor stilistice care s-au impus de-a lungul
timpului în genul preludiului pentru pian. Apar trimiteri la preludiile chopiniene (spre
exemplu în preludiile nr. 8, sau 10), la cele ale lui Scriabin sau Debussy (nr. 7). Ultimul
preludiu – Grave – este un omagiu adus lui Șostakovici, asemănarea incipitului acestei piese
cu primul preludiu din ciclul celor 24 de Preludii și Fugi al compozitorului rus fiind
evindentă.

Din această prezentare a diferitelor influențe stilistice care se regăsesc în creația lui Mihail
Jora, s-ar putea deduce faptul că el a fost un compozitor epigon, lipsit de originalitate. O
asemenea concluzie ar fi profund greșită. Sinteza pe care el o face la nivel stilistic, precum și
un fond folcloric, este adevărat, mai greu detectabil decât la alți compozitori români din
această perioadă, dar totuși prezent în anumite inflexiuni melodice sau armonii de
proveniență modală, i-au format un limbaj original, ușor de recunoscut. Măiestria cu care a
stăpânit tehnici de compoziție de o mare diversitate i-a asigurat și statutul de profesor de
excepție și creator de școală componistică în România. În cursurile următoare ne vom
îndrepta atenția asupra câtorva dintre cei mai cunoscuți elevi ai săi.

Țin să vă reamintesc că până în data de 8 mai trebuie să-mi trimiteți referatul.

Examenul final, în cazul în care nu apar alte indicații din partea conducerii ANMGD, se va
desfășura online, individual pe skype. Am să vă informez asupra detaliilor pe parcursul lunii
mai.

prof. Adriana Bera