Universitatea din București

Facultatea de Geografie
Specializarea Geomorfologie și cartografie cu elemente de
cadastru

Studiu geografic al comunei Izvoarele,

județul Prahova

Student:
Filipoiu Elena – Alina
Grupa 405

București
2020

1
 1.1. Poziția geografică a localității
Comuna Izvoarele este o localitate situată în partea de nord a județului Prahova, aflată în
bazinul hidrografic al râului Teleajen, pe o vale străjuită de munții Nebunul Mare, Moașa și
Trifoiu și drenată de pârâul Crasna.
Localitatea se află la o distanță de aproximativ 75 km de orașul Brașov și la o distanță
de aproximativ 44 km de Ploiești, legătură ce se realizează prin drumul național DN 1A.
Comuna Izvoarele este străbătută de la nord la sud de către râul Teleajen, iar de la est la vest
de către pârâul Crasna, ce se varsă în râul Teleajen.
Vecinătățile comunei Izvoarele sunt :
 La nord: comunele Măneciu și Cerașu
 La sud: comunele Teișani, Ștefești și orașul Slănic
 La est: comuna Drajna
 La vest: comuna Valea Doftanei

Fig. 1.1. – Localizarea comunei Izvoarele în cadrul țării și județului

2
1.2. Situația administrativă a localității
Suprafața totală a localității este de 7370,54 hectare și poate fi încadrată în categoria
localităților medii. Unitatea administrativ - teritorială Izvoarele este compusă din șase
subunități (sate): Izvoarele (reședință), Homorâciu, Malu Vânat, Schiulești, Cernești și
Chirițești.

Unitatea administrativ – teritorială Izvoarele poate fi repartizată în terenuri agricole și terenuri

neagricole

Localitatea Izvoarele deține 518 ha de teren arabil (20%), pășuni 1123 ha (43%), fânețe
883 ha (33%), vii 0 ha (0%), livezi 112 ha (4%).

În cazul terenurilor neagricole, comuna Izvoarele deține următoarele terenuri: păduri 4298
ha, ape și lacuri 422 ha, altele 14,5 ha.

Fig. 1.2 – Terenurile agricole din comuna Izvoarele

3
 2. Cadrul natural

2.1. Relieful

Comuna Izvoarele s-a dezvoltat pe terasa înaltă de pe dreapta Teleajenului (satele

Homorâciu, Izvoarele, Malu Vânăt) și pe versantul stâng înclinat spre râu de pe poalele
dealurilor (satele Cernești și Chirițești). Satul Schiulești este situat pe terasa pârâului Crasna.

Terasele se prezintă sub forma unor șesuri aluvionare alungite relativ plane și perfect
stabile pentru amenajarea construcțiilor și activităților antropice.

Relieful este predominant deluros și reflectă în general structura geologică a zonei. Pantele
sunt accentuate, străbătute de viroage cu caracter torențial spre baza versanților. La baza
versanților se fac culturile agricole, iar dealurile sunt împădurite.

Munții Grohotișu au un aspect domol și prezintă culmi rotunjite, prelungi cu denivelări

neînsemnate. Culmile coboară treptat spre est formând interfluvii secundare (Radila) aproape
plate între Văile Crasnei și Văii Mari, Crasnei și Văii lui Dragomir la care se adaugă
compartimentul sud-estic Nebunu, separate de restul masivului prin Valea Crasna. Versanții
sunt afectați de alunecări de teren, trene de grohotiș și solifluxiune.

În zona obârșiei, rețeaua hidrografică are aspect de organism torențial și eroziune în

adâncime. Malurile sunt foarte erodate de șoroiri și pluviodenudare, prezintă alunecări active
și areale de grohotiș.

Dealurile prezintă un relief variat începând cu versanți relativ uniformi și puțin fragmentați
și se continuă cu versanți abrupți, fărâmițați frecvent de alunecări de teren. Platourile colinare
sunt numite Poduri de către localnici și au un relief plan, ușor ondulat. Pajiștile sunt slab
drenate, cu un exces de umiditate ridicat, conferind solurilor un caracter de hidromorfism.

Zona de luncă și teresă a văii Teleajenului este inundată la ape mari și erodată de viituri.

Din punct de vedere al altitudinii, comuna este amplasată între 1551 metri în Vârful Radila, în

extremitatea nordică și 440 metri în lunca Teleajenului, în extremitatea sudică.

Satele sunt situate la următoarele altitudini:

Satul Izvoarele – 530 metri

Satul Cernești – 450 metri

4
 Satul Chirițești – 520 metri
Satul Schiulești – 630 metri
Satul Homorâciu – 480 metri
Satul Malu Vânăt – 465 metri
Altitudinea medie a localității – 520 metri

2.2. Geologia

Masivul Grohotiș aparține subzonei flișului intern, subunitățile de Ceahlău și Teleajen. Flișul

este format predominant din gresii și parțial din conglomerate denumite împreună “ seria de

Bobu”. Unitatea de Teleajen este prezentă în stratele de Palanca și stratele de Teleajen

(cretacic)

formate din gresii, conglomerate și marnocalcare. Suprastructura sedimentară cuaternară pe

care s-au format actualele tipuri genetice de soluri, este formată în cea mai mare parte din roci
friabile cu texturi medii – grosiere (lut, lut nisipos, nisip). Localitatea s-a format în
Depresiunea Pericarpatică conturată la marginea Carpaților Orientali, în sectorul curburii la
începutul Miocenului, în timpul mișcărilor tectonice ce au ridicat Orogenul Carpatic. Ulterior,
mișcările stirice târzii au cutat fundamentul de fliș paleogen împreună cu depozitele de molasă
deja sedimentate.

Cel de-al doilea ciclu se desfășoară în Sarmațian – Pliocen – Pleistocen (Cuaternar Inferior)

timp în care se depun nisipuri, tufuri, argile, marne, pietrișuri.

Mișcările moldavice din Sarmațian separă cele două cicluri de sedimentare care au dus la
încălecarea depozitelor de molasă de către flișul paleogen montan.

2.3. Hidrografia

Rețeaua de ape curgătoare aparține bazinului hidrografic Ialomița, dar referindu-ne strict
la teritoriul cercetat, principalul colector este este Teleajenul. Toată rețeaua de văi secundare
îi sunt tributare și alcătuiesc un bazin de recepție foarte ramificat și extins.

În Munții Grohotișu, versantul estic abrupt a impus pâraielor un curs rapid către
Teleajen, colector intermediar fiind pârâul Crasna, care străbate median localitatea pe direcția
nord vest spre sud est. Alt curs semnificativ este Valea Mare, care delimitează granița cu
Măneciu trecând prin zona colinară pe aceeași direcție cu pârâul Crasna.

5
 O caracteristică comună a rețelei hidrografice din zona cercetată o reprezintă puterea
foarte mare de eroziune în zona pășunilor de altitudine. Eroziunea în adâncime, în special în
Munții Grohotișu, este impresionantă, cu diferențe de zeci de metri între interfluviu și talvegul
văii.

Debitele sunt influențate de cantitatea de precipitații fiind mari primăvara și vara.

Cursul Teleajenului a fost regularizat pe anumite porțiuni, astfel au apărut acumulări de apă
sub forma unor lacuri, riverane de stânga și de dreapta, cu principala folosință piscicultura și
reglarea cursului râului pentru prevenirea inundațiilor.

Apele freatice sunt în general situate la adâncimi ce depășesc 10 m pe interfluvii și versanți

unde pot ajunge la suprafață sub forma izvoarelor de coastă destul de frecvente, fapt care
poate da o indicație asupra toponimiei localității. În luncă, nivelul apei freatice poate fi
cantonat în jurul adâncimilor de 2 -5 m.

2.4. Clima

2.4.1. Regimul termic

Zona studiată este străbătută de izotermele de 4°C, 6°C, 8°C și 9°C, influențate de
altitudine. Caracteristică dealurilor joase și Culoarului Vălenilor cu altitudini cuprinse între
500 – 800 m, sunt temperaturile de 8°C și 9°C.

Pentru zona de munte reprezentativă temperatura de 6°C, în general altitudinile fiind de

1000 – 1400 m și de 4°C pentru zona de creastă (peste 1400 m).

Temperaturile medii lunare ajung treptat la valori pozitive începând cu luna martie.
Urmează o creștere rapidă în următoarele două luni, media crescând de circa patru ori, ca
urmare a creșterii bilanțului caloric și scăderii celui radiativ, urmată de o perioadă constantă în
intervalul iunie – august.

În septembrie începe procesul de răcire, însă temperaturile rămân în jurul valorii de 9 – 10°C
din cauza persistenței regimului anticiclonic. De aici înainte și până în decembrie fiecare lună
vine cu o zestră termică mai scăzută cu circa 4-5° C decât precedenta, căldura înmagazinată în
timpul zilei fiind mai mică decât pierderile radiative din noapte (bilanț radiativ pozitiv).

6
2.4.2. Regimul pluviometric

Precipitațiile anuale evidențiază în ansamblu atât intensitatea proceselor atmosferice

pluviogene, cât și interacțiunea lor cu condițiile fizico – geografice ale regiunii analizate.

Neuniformitatea precipitațiilor se datorează efectelor circulației unor mase de aer în anumite

perioade ale anului la care se adaugă consecințele altitudinii și expunerii versanților.

Prin urmare, Valea Teleajenului primește o medie anuală de circa 800 mm/an. Pe măsura
creșterii în altitudine, cresc proporțional și precipitațiile în zona de creastă ajungând la valori
de 1000 mm/an. În perioada de vegetație, cantitatea de precipitații atinge valoarea de 500 mm.

Intervalul pluviometric mai – iunie – iulie se deosebește clar din punct de vedere cantitativ
(aproximativ 120 mm/an ), mediile lunare cumulate pentru cele trei luni depășind 350 mm.

Precipitațiile au caracter torențial și sunt însoțite de fenomene orajoase, intensificări ale

vântului și căderi de grindină. În restul anului, cantitatea de precipitații ce revine fiecărei luni
se reduce cu aproximativ jumătate, încadrându-se în general în 60 mm. Chiar dacă există o
diferență cantitativă clară între anotimpul estival și restul anului, nu există o perioadă
secetoasă evidentă care să afecteze solul și vegetația.

2.4.3. Regimul eolian

Culoarul Teleajenului are un regim eolian ce determină o circulație sud – estică a vântului în
secțiunea văii. În zonele de creastă domină circulația sud – vestică și vestică. Vânturile sud –
estice sunt înlesnite de Valea Teleajenului care asigură comunicarea dintre Depresiunea Cheia
și Câmpia Piemontană Ploiești prin Depresiunea Văleni și Depresiunea Măgurele. În zonă mai
apar vânturi locale care bat între vale și interfluviu/creastă, canalizate în lungul văilor.
Această mișcare este generată de diferențele de temperatură ale maselor de aer aflate la
altitudini diferite.

Culoarul Văii Teleajenului prezintă trăsături climatice care alcătuiesc un topoclimat

caracterizat prin temperaturi medii lunare mai ridicate cu 2-3° C și precipitații mai scăzute
față de zona montană înconjurătoare.

2.5. Vegetația

Haina vegetală a comunei Izvoarele aparține provinciei dacice reprezentate de o flora

central - europeană (păduri de stejar, păduri de fag, păduri mixte specific zonei
noastre).Vegetația comunei este specifică dealurilor subcarpatice.

7
2.5.1. Date fitoclimatice

Din punct de vedere biogeografic, teritoriul studiat se întinde ca zonalitate altitudinală pe

mai multe etaje de vegetație. Aceste etaje sunt împărțite în :

- Zona pădurilor de foioase (nemorală)

Subzona pădurilor de gorun și de amestec de gorun; se întinde între 300 – 700 m

altitudine, ocupând culoarul Teleajenului și platourile Izvoarele și Homorâciu.

Subzona pădurilor de fag; se întinde între 800 – 1000 m altitudine, ocupând

arealul limitrof al localității Schiulești.

- Zona pădurilor de conifere (boreală)

 Subzona pădurilor de amestec fag + brad + molid (boreo-nemorală); se întinde

între 1000 - 1300 m altitudine, ocupând o parte din etajul montan.
 Subzona pădurilor de molid; se întinde între 1300 – 1800 m altitudine,
ocupând o parte din etajul montan.

Subzonele nu au limite spațiale clare, principalele tipuri de vegetație fiind deseori intercalate
în cadrul unui etaj vegetative. Cel mai bun exemplu pentru această diversitate o reprezintă
islazul Schiulești. Cu o altitudine minimă de 670 m și o altitudine maximă de 1055 m, acesta
poate fi încadrat în 3 din cele 4 categorii enumerate mai sus. Astfel, această pășune prezintă o
diversitate mare de specii de plante, dar, de asemenea, vegetația arboriferă este foarte bogată.

2.6. Faună

Fauna este foarte variată de la insecte până la păsări și mamifere. În peisajele alpine
viețuiesc insecte, specii de melci, șopârle. În păduri trăiesc multe specii de insecte, șopărle,
șerpi, urși, căprioare, cerbi, jderi, porci mistreți, vulpi, veverițe. În peisajul alpin întâlnim
cocoșul de munte, buha, uliu,iar în zonele deluroase viețuiesc mierla, gaița, privighetoarea,
ciocănitoarea, vrabia, veverițe, melci, șerpii de casă, vulpi.