Sunteți pe pagina 1din 6

Particularităţile recrutării a personalului în organizaţiile virtuale în cadrul societăţii

informaţionale
Olga Blagorazumnaia, dr. în ec., conf. univ
Nina Pestuşco, dr. în ec., lect. univ

ABSTRACT: The article describes the features of of recruitment for virtual companies, given the characteristics
of outstaffing, freelancer, network broker, Virtual Labor Exchange, the main barriers to work at a distance.
O trăsătură caracteristică a începutului noului milenium este globalizarea şi informatizarea
economiei mondiale. Nivelul actual de dezvoltare a civilizaţiei, creşterea intensivă a tehnologiilor
informaţionale şi procesele evoluţionale a omenirii au contribuit la apariţia fenomenului
organizaţiei virtuale. Conceptul de organizaţie virtuală a apărut relativ recent şi este strâns legat de
publicarea monografiei autorilor W. Davidow şi M. Malone „The Virtual Corporation” [2].
Organizaţia virtuală se creează prin selectarea resurselor umane, financiare, materiale, intelectuale,
organizaţional-tehnologice şi altele din diferite întreprinderi şi comasarea lor la nivel de utilizare a
reţelelor de computere. Aceasta permite crearea unui sistem organizatoric flexibil şi dinamic, mult
mai receptiv în ceea ce priveşte producerea rapidă şi furnizarea operativă a noilor produse pe piaţă
[1, p. 54].
Succesul organizaţiei virtuale reclamă un management virtual eficient şi capacitate de a
stabili parteneriate. Fiecare membru se specializează în domeniul său. Liderul, la rândul lui,
gestionează relaţiile dintre ei. Viitorul companiei rezidă în parteneriatul societăţilor mici
specializate şi nu în întreprinderile monolite. Liderul companiei virtuale nu este legat de
departamentele sale. Dacă unul dintre parteneri nu-l mai aranjează, el îl poate concedia şi doar în
câteva ore e în stare să angajeze pe altcineva. Astfel, graţie competitivităţii interdepartamentale, în
orice moment e posibil să dispui de un departament de vânzări, de marketing sau chiar de producţie
aproape cel mai bun. În acest context, volens-nolens, apare întrebarea: unde şi cum să cauţi cei mai
buni parteneri şi specialişti, care să fie capabili să soluţioneze sarcinile propuse?
Un tip de outsourcing este şi atragerea specialiştilor din companiile externe în statele de
personal ale organizaţiilor virtuale. Acest serviciu este numit „outstaffing” şi, de facto, reprezintă o
formă degenerată a outsourcing-ului, fiindcă activitatea specialiştilor este gestionată de însuşi
clientul. La outstaffing se recurge atunci când e nevoie de un expert sau un grup de specialişti
pentru a efectua operaţii auxiliare, cum ar fi testarea software-ului. Având în vedere specializarea
îngustă a acestor colaboratori, cel mei eficient este să fie căutaţi prin intermediul Internetului.
Outstaffing-ul (din engleză outstaffing – externalizarea personalului din state) reprezintă
atragerea de către companie a unui expert extern sau a unui freelancer, care dispune de cunoştinţe
corespunzătoare, experienţă şi abilităţi profesionale pe durata unui anumit proiect. Colaboratorul
este externalizat din statele companiei-client, iar responsabilităţile de angajator în ceea ce-l priveşte
pe cadrul nescriptic nu şi le asumă nimeni. Cu toate acestea, o asemenea concepţie se dezvoltă rapid
şi pare a fi destul de atractivă pentru organizaţiile virtuale şi pentru freelanceri.
Pe Internet există companii specializate intermediare. Ele facilitează interacţiunea
companiilor în reţea. În literatura de specialitate aceste companii se numesc „brokeri de reţea” [4,
p.93]. Brokerii de reţea propun o gamă largă de servicii, care au ca scop sprijinirea relaţiilor
reciproce dintre companii şi crearea unei organizaţii virtuale.
În secolul al XXI-lea s-a format o piaţă internaţională a muncii, unde companiile care
necesită, de exemplu, servicii de traducere a textelor, de design sau de dezvoltare software, pot găsi
specialişti într-un mediu virtual de afaceri, sigur şi amical. Clienţii au posibilitatea să aleagă dintr-
un număr foarte mare de executanţi (peste 170 mii de specialişti) [3]. Sistemele tehnologice şi
informaţionale oferă oportunităţi de găsire a specialiştilor în toate domeniile de cunoaşte şi din orice
ţară din lume, fără a părăsi computerul. Patronii pot angaja muncitori străini, beneficiind de forţe de
muncă ieftine (cu 50-90% mai ieftin) şi, în acelaşi timp, să finalizeze proiectul într-un termen scurt
şi la un nivel corespunzător. Pentru specialişti aceasta reprezintă o ocazie de a alege şi de a participa
în proiecte interesante, de a-şi perfecţiona nivelul profesional, de a obţine un venit suplimentar, de a
activa la distanţă în orice moment şi în orice loc. Fiecare companie se confruntă cu necesitatea de a
efectua cu regularitate lucrări de profil şi secundare. Aceste lucrări pot fi legate de noile tehnologii
sau de traducerea textului, de crearea site-ului sau de perfectarea documentaţiei, ori de ajustarea
unui oarecare sistem la o companie concretă. Sarcina respectivă poate fi încredinţată unui angajat
titular în speranţa că el va reuşi să îndeplinească lucrările bine. Însă nu este exclus că va fi nevoie de
timp şi de mijloace băneşti pentru instruirea specialistului titular. În cazul în care tehnologia este
complet necunoscută şi necesită punerea în aplicare doar o singură dată, atunci este mult mai ieftin
să se angajeze un specialist pe termen scurt, decât să instruieşti, să recalifici salariatul de bază. Cea
mai ieftină soluţie este transferarea lucrărilor de acest fel spre executare unor companii specializate
- outsourcer-ilor sau atragerea unui specialist extern, adică un freelancer.
În activitatea organizaţiilor virtuale apar situaţii ce ţin de nevoia de a căuta parteneri sau de
găsirea şi angajarea unor noi colaboratori. Organizaţia poate recruta personalul cu propriile forţe sau
cu ajutorul unor companii specializate, inclusiv, prin intermediul târgurilor de muncă virtuale (bursa
muncii virtuală ). Se recurge la serviciul organizaţiilor terţe deoarece acestea dispun de specialişti
ce prestează servicii de înaltă calitate în domeniul recrutării de personal.
Angajaţii organizaţiei virtuale, în opinia noastră, reprezintă un ansamblu de specialişti
implicaţi într-o muncă permanentă sau temporară, investiţi cu anumite funcţii şi competenţe, care îşi
desfăşoară activităţile lor la distanţă, folosind cele mai avansate tehnologii şi mijloace de
comunicare şi informare.
Evident, în acest caz intervine problema găsirii candidaţilor. În prealabil trebuie ştiute
răspunsurile la întrebările de genul: unde se va căuta, câte persoane vor fi intervievate, de cât timp
vom avea nevoie, cine va căuta şi cine va realiza interviul cu fiecare candidat, ce oferte salariale se
vor face, ce garanţii pentru calitatea muncii li se va pretinde candidaţilor. Angajatul, fiind găsit,
compania trebuie să decidă dacă persoana va face faţă muncii sau nu, dacă preferinţele salariale ale
acestuia sunt întemeiate, corecte, ce CV are persoana. Dacă angajatorul este slab versat în ceea ce
priveşte activitatea secundară şi salarizarea muncitorilor din alte domenii, atunci soluţionarea
problemei de căutare a unui specialist va fi destul de dificilă. Clientul riscă să primească un produs
de calitate medie la un preţ ridicat (umflat). Brokerii de reţea soluţionează asemenea probleme, ei
oferă acces la serviciul de realizare singulară a muncii şi la târgul virtual al locurilor de muncă.
Târgurile virtuale ale locurilor de muncă reprezintă site-uri unde clienţii pot găsi specialişti
permanenţi (sau temporari) pentru a efectua operaţiuni. Acest serviciu este un site cu executori şi
clienţi. Brokerul de reţea oferă o serie de servicii gratuite şi cu plată, inclusiv, de arbitraj pentru a
clarifica (parsa) litigiul părţilor implicate în conflict, mecanisme de stocare în condiţii de siguranţă
şi de transfer a fondurilor pentru proiect, interfaţă comodă de utilizare, sistem de încheiere a
contractelor între părţi, desfăşoară licitaţii şi tendere, prestează servicii de testare şi de certificare a
specialiştilor.
Cea mai vestită şi populară resursă informaţională în mediul freelancer-ilor – RentACoder.
Bursa virtuală a muncii este un serviciu global liber care în prezent este reprezentat de 70000 de
angajatori şi 170000 de lucrători din toată lumea. Aceşti utilizatori lunar încheie şi realizează mii de
proiecte. De exemplu, în ianuarie 2014 au fost încheiate şi implementate cu succes 13763 de
proiecte [3]. Acest broker-net se caracterizează prin deschidere şi transparenţă, pentru că sistemul
prezintă date statistice privind activitatea fiecărui membru din sistem. Putem lua cunoştinţă de
rating-uri, popularitatea şi eficacitatea (performanţele) executanţilor şi clienţilor.
RentACoder oferă oportunitatea de a pune în aplicare strategiile de outsourcing şi
outstaffing. Respectiva strategie managerială este baza organizaţiilor virtuale. Brokerul de reţea nu
este o e-bursă a muncii, ci mai curând un portal multe-scop pentru soluţionarea sarcinilor
organizatorice a companiilor virtuale. Aici se pot realiza afaceri cu drepturi depline, se pot
implementa orice tip de proiecte în domeniul tehnologiilor informaţionale.
Clienţii, de cele mai dese ori, sunt întreprinderi mici şi mijlocii. Aceste unităţi caută
executanţi de încredere pentru proiecte ce variază ca durată de la o zi până la câteva luni.
Remarcăm, termenele şi volumul de lucru pot varia foarte mult. Bugetul pentru cele mai multe
proiecte este mai mic de 500 dolari, iar proiectele mari sunt finanţate în sumă de câteva mii de
dolari.
Dacă produsul este necalitativ sau se încalcă termenele, atunci clientul este în drept să
solicite service-ului intentarea unui proces – de arbitraj. În procesul de arbitraj, expertul
independent va verifica lista pretenţilor (nefinisări şi erori) înaintată de client. În situaţia în care se
vor identifica erori, executantul va trebui să le corecteze. În caz contrar, clientului i se remit banii.
În plus, executantul va căpăta un rating scăzut şi o referinţă (un feedback) negativă cu privire la
activitatea sa. Acest lucru va duce la aceea că viitorii clienţi nu-i vor mai înainta comenzi.
Executanţii, de cele mai dese ori, sunt freelancerii, muncitori individuali, uneori micile
companii. În unele cazuri, aceştia îşi vând timpul de muncă, în altele – cunoştinţele şi experienţa.
Timpul, serviciile şi consultaţiile lor pot fi atât costisitoare, cât şi ieftine. Cel mai important este că
şi clientul, şi liderul organizaţiei virtuale întotdeauna au posibilitatea de a alege. Marea majoritate a
freelancer-ilor (persoane fizice autorizate) sunt specialişti (uneori întreprinderile mici) din India,
România, Pakistan, Rusia şi Ucraina. Timpul şi serviciile lor pot fi foarte ieftine. Executanţii pot
lucra atât de la distanţă, cât şi de pe site-ul clientului.
Freelancer-ul (din engleza freelancer - „măcelar”) este o persoană care lucrează
(îndeplineşte o activitate) fără a încheia un contract pe termen lung cu patronul, angajată doar
pentru a executa o anumită listă de lucrări (liber-profesionist). Nefiind angajat titular al vreunei
companii anume, freelancer-ul poate executa simultan comenzi pentru diferiţi clienţi. Pentru
Republica Moldova acesta este un fenomen relativ nou şi rar întâlnit, comparativ cu ţările
occidentale. Foarte mulţi angajatori trec cu vederea o asemenea modalitate de organizare a
activităţii, tratând-o cu neîncredere şi suspiciune. Insuccesele în activitatea cu freelancer-ii deseori
sunt legate de organizarea slabă a muncii, de managementul ineficient, de lipsa experienţei în
conducerea şi gestionarea proiectelor. Cu toate acestea, în India au asimilat arta managerială şi deja
au progrese semnificative.
O trăsătură distinctivă a freelancer-ilor şi a altor muncitori la distanţă este preţul de cost
redus pentru lucrările realizate. Asemenea angajaţi se etalează prin preţuri scăzute (ieftinătate), dar
şi printr-un şir de riscuri suplimentare. Acestea fiind deosebit de mari atunci când se lucrează la
distanţă cu un out-interpret. Dacă clientul găseşte un specialist pentru munca sa, el nu cunoaşte
persoana cărei îi încredinţează lucrul, nu are posibilitatea să verifice competenţa şi onestitatea
muncitorului de la distanţă. Corectarea greşelilor, executarea lucrului cade pe propriii umeri, în
plus, există un risc semnificativ de nerealizare a lucrului în general. Lipseşte posibilitatea de a
vedea persoana pe viu, de a comunica şi de a-ţi face o impresie despre ea.
Brokerul net reduce o mare parte din aceste riscuri prin furnizarea către client a unor
mecanisme punitive – posibilitatea de a influenţa rating-ul executantului şi de a plasa referinţe
(aprecieri) despre interpret. Riscul scade prin faptul că atunci când clientul selectează executantul se
poate orienta după rating-ul acestuia, referinţele, aprecierile clienţilor precedenţi referitoare la
proiectele realizate sau eşuate. Aşadar, riscul neexecutării lucrului se minimizează de zeci de ori.
Astfel stând lucrurile, interpretul ar avea multe de pierdut. Brokerul net prestează aceste servicii de
reducere a riscurilor contra unui comision de 10-15% din bugetul proiectului.
Pe de alta parte, executanţii sunt interesaţi să aibă un rating înalt. Rating-ul înalt sporeşte
şansele executantului de a găsi şi primi un contract avantajos. O modalitate de creştere a rating-ului
este certificarea specialistului, care prevede susţinerea anumitor teste. De exemplu, RentACoder şi
ExpertRating şi-au comasat resursele şi oferă tuturor doritorilor diverse metode şi servicii de testare
a specialiştilor prin intermediul dialogului.
Certificatul reprezintă o probă materială, un argument formal privind deprinderile tehnice şi
cunoştinţele specialistului. Iar în condiţiile în care angajatorii caută la bursele muncii (târgurile
locurilor de muncă) cei mai competenţi specialişti pentru realizare a proiectelor lor, atunci sistemul
rating-urilor şi certificarea propuse de ExpertPating oferă muncitorilor şanse suplimentare de găsire
şi încheiere a contractelor de realizare a proiectelor.
Participarea la testare este foarte simplă. Pentru aceasta este suficient să selectezi testul de
pe listă, să achiţi costul prin cardul de credit sau în orice alt mod şi să răspunzi la întrebările din test.
Rezultatele testelor vor fi disponibile imediat. În plus, rezultatul va fi trimis automat la sistemul
electronic şi acolo instant va fi indicat rating-ul specialistului.
Specialiştii se vor bucura de un şir de beneficii ca urmare a susţinerii cu succes a testului şi a
certificării. Pe lângă rezultatul trimis prin e-mail, în sistemul de bursă şi de creştere a rating-ului
specialistul primeşte un certificat privind susţinerea testului, un raport detaliat cu referire la întrebări
şi răspunsuri, precum şi dreptul de a utiliza logo-ul şi sigla ExpertRating.

Fig. 1 Structura pieţii virtuale de muncă, clienţii (noiembrie 2013-ianuarie 2014) [3].
Outsourcing-ul lucrărilor efectuate de freelanceri este tentant pentru companiile ce au nevoie
să efectueze lucrări secundare o singură dată. Este mai avantajos să găseşti un liber-profesionist,
mai ales, la distanţă pentru o muncă temporară, decât să instruieşti angajatul tău care să execute
noua activitate. Liber-profesionalistul va executa comanda mai rapid, mai calitativ şi mai ieftin.
Marea majoritate a clienţilor o reprezintă persoanele fizice şi juridice din ţările de limbă
engleză, şi anume din SUA şi Marea Britanie. Pentru segmentul de piaţă al activităţilor la distanţă în
domeniul tehnologiilor avansate concurează ţări ca: India, SUA, Pakistan, România, Ucraina, Rusia
(Figura 2).
Această piaţă este estimată la 30-40 miliarde de dolari pe an. Programatorii indieni capătă
treptat reputaţia de cei mai ieftini din lume, însă relativ buni. Exporturile software din India au
crescut de la 225 milioane dolari în anul 1992 la 1,15 mld. în anul 1996, în anul 2000 ridicându-se
la peste 4 mld. dolari. În anul financiar 2013-2014 exportul de software a constituit 47 mld. dolari
(locul II în lume după SUA) şi continuă să crească şi în prezent.
Fig. 2. Distribuţia executanţilor pe regiuni ale lumii (noiembrie 2013-ianuarie 2014)[3].
Analiza şi revizuirea materialelor analitice [3] arată că principalul contingent al celor care
doresc să activeze la distanţă sunt programatorii profesionişti şi specialiştii în domeniul
tehnologiilor informaţionale, lucru absolut logic, deoarece majoritatea au computer la domiciliu, la
care pot lucra în orice moment. Cu toate avantajele sale, teleworking-ul nu este atât de practicat în
Republica Moldova, foarte puţine firme au curajul să încerce implementarea muncii la distanţă. Toţi
vor neapărat să vadă angajatul la ei în oficiu, de parcă vor fi nevoiţi să comunice cu acesta în fiecare
minut. De facto, nimeni nu arde de dorinţa de a avea un salariat care de 10 ori pe zi vine să se
sfătuiască cu şeful. Problema în situaţia dată vine de la managerii, care nu au competenţele de
rigoare pentru a organiza eficient munca la distanţă, care sunt în incapacitatea de a negocia,
coordona şi verifica activitatea unei echipe dispersate geografic.
Formarea statelor de personal într-o organizaţie virtuală nu e deloc o problemă facilă. În
ceea ce priveşte găsirea partenerilor şi executanţilor, totul este destul de simplu, deoarece orice
doritor poate avea acces la piaţa mondială a forţei de muncă. Managementul organizaţiei virtuale se
deosebeşte considerabil de activitatea în unităţile economice tradiţionale. De regulă, principalele
dificultăţi ţin de incapacitatea de a controla munca subordonaţilor prin mijloace tradiţionale; de
problemele vizând termenele de realizare a sarcinilor şi de dificultăţile comunicării, discutării la
distanţă în ceea ce priveşte efectuarea lucrărilor.
Cultura organizaţiei defineşte natura cunoştinţelor, care circulă în această organizaţie şi,
respectiv, influenţează forma spaţiului virtual. Asigurarea software şi informaţională a făcut
posibilă existenţa ciberspaţiului, dar numai oamenii îl pot crea, ajustând propriile modele
intelectuale şi culturale la noile tehnologii.
Spre regret, există câteva cauze ce împiedică activitatea la distanţă. În primul rând, este
vorba despre bariera interculturală. Necunoaşterea sau cunoaşterea insuficientă a limbilor străine,
necunoaşterea obiceiurilor şi a regulilor etice şi de comportament într-un colectiv de muncă străin, a
metodelor generale şi a principiilor de lucru, a echipamentelor  utilajelor folosite, a tehnologiilor şi
standardelor. Acei specialişti ce posedă cele enumerate supra, fie au plecat, fie lucrează deja într-un
astfel de colectiv, nefăcând public sursele lor de venit.
În al doilea rând, managerii preferă să vadă în faţă persoanele pe care le angajează. O parte
dintre muncitorii de la distanţă sunt persoane care şi-au început activitatea în mod obişnuit, iar,
ulterior, au trecut la teleworking.
În mare parte, specialiştii lucrează în reţea permanent, dar se prezintă cu regularitate la locul
de muncă în propria persoană.
În al treilea rând - aspectul financiar şi juridic al activităţii. În majoritatea ţărilor dezvoltate
există legi, ce interzic angajarea în câmpul muncii a străinilor ce nu au dreptul să se angajeze în
câmpul muncii. Apar inconvenienţe în ceea ce priveşte achitarea impozitelor. Aplicabilitatea legilor
de acest gen la munca la distanţă este discutabilă, însă foarte puţini sunt gata să rişte şi să-şi apere
drepturile în instanţă.
A fost examinată sarcina privind formarea colectivului organizaţiei virtuale, care să
determine succesul funcţionării algoritmului de rigoare al organizaţiei virtuale. Activitatea
organizaţiei virtuale se desfăşoară în spaţiul virtual (ciberspaţiu) şi este orientată spre
implementarea proiectului-ţintă. Munca de bază în organizaţia virtuală o execută freelancer-ii şi în
raport cu liderii, aceştia au statut de parteneri sau de angajaţi liber-profesionişti. Beneficiile unei
astfel de munci sunt evidente, iar perspectivele – ademenitoare. Liderul are nevoie de anumite
dexterităţi manageriale pentru a organiza eficient raporturile reciproce dintre angajaţii localizaţi în
diferite colţuri ale lumii. Următoarea etapă va consta în elaborarea unor recomandări metodologice
privind crearea şi dezvoltarea infrastructurii organizaţiei virtuale.
Fiecare organizaţie are nevoie de spaţiu. Organizaţiile tradiţionale activează, în mare parte,
într-un spaţiu fizic, indicat de edificii, pereţi şi graniţe. Organizaţiile virtuale există, în parte, într-un
spaţiu virtual, ele nu pot fi pipăite şi nici văzute, dar acestea există şi pot fi introduse în realitate
prin efortul imaginaţiei şi al gândirii. În lumea (mediul) virtuală o importanţă deosebită o capătă
cunoştinţele şi imaginaţia.
În spaţiul virtual, unde oamenii activează la distanţă, fac cumpărături şi alte operaţii prin
site-uri, totul depinde de capacitatea reţelei de a procesa cunoştinţele şi informaţia, de a le transmite
şi de a le prezenta într-o formă clară (plauzibilă). Astfel, tehnologiile fac posibilă existenţa
organizaţiei virtuale. Tehnologiile, cunoştinţele şi oamenii sunt componentele principale în
formarea organizaţiei virtuale. În organizaţiile virtuale cunoştinţele şi informaţiile sunt total inutile,
dacă nu există reţele şi sisteme pentru transmiterea şi procesarea lor. Scopul creării unui astfel de
sistem este de a uni computerele şi partenerii în reţea şi de a le oferi posibilitatea de a colabora şi de
a comunica unii cu alţii. Tehnologiile informaţionale şi de reţea permit organizarea activităţii în
orice subdiviziune sau colectiv amplasat teritorial în spaţii diferite.

Bibliografie:
1. Пожидаев Р. Г. Проектирование организационных структур управления: эволюция,
принципы, процесс. Воронеж: Воронежский государственный университет, 2005. 179
с.
2. Davidow W., Malone М. The Virtual Corporation: Structuring and Revitalizing the
Corporation for the 21st Century. New York: Harper Collins, 1992. 294 p.
3. The Pulse of Rent a coder.
http://rentacoder.com/RentACoder/misc/About/ThePulseOfRentACoder.asp (vizitat
12.10.2015)
4. Travica B. Organizational design: Information Aspects. Stamford, CT: Ablex Publishing, 1999.
174 p.