Particularități de construcție a unui text

dramatic

Elev: Ceaian Ramon

Clasa: XII B

Profesor coordonator:

Foltuț Adriana

Punctaj:
 Piesa de teatru ”Iona” de Marin Sorescu a fost publicată în anul 1968 în revista
”Luceafărul”, fiind ulterior inclusă în trilogia cu titlu simbolic ”Setea muntelui de sare”: ”Iona”,
”Matca”, ”Paracliserul”.

Două elemente moderniste identificabile în piesa de teatru sunt apariția personajuliui

unic și structura textului. În piesa de teatru există un singur personaj, celalți doi, Pescarul I și
Pescarul II, fiind doar figuranți și având rol simbolic. Întreaga operă este redată sub forma unui
monolog dialogat, solilocviu, care dezbate problematica existențialistă. Referitor la modul în
care este structurată piesa de teatru, identificăm o sructură inedită, textul este structurat în
tablouri, spre deosebire de alte piese de taetru structurate în acte și scene.

Tematica piesei este omul modern aflat în singurătate și lupta acestuia în descoperirea
sinelui, însă aceasta se diversifică prin problematica liberului arbitru și prin lupta omului cu
destinul. O secvență reprezentativă pentru pentru modul în care tema se reflectă în textul
studiat este chiar tabloul I în care este prezentat Iona într-o ”gură imensă de pește” cu un
acvariu alături în care niște pești dădeau veseli din coadă. Acvariul reprezintă, de fapt, o
închisoare, iar peștișorii pae a se fi adptat situației anormale, la fel cum va face și Iona odată
înghișit de peștele imens. Gestul său din finalul primului tablou când încearcă zadarnic să
oprească fălcile ” care se încleștau scârțâind groaznic” vine prea târziu, simbolizând lupta
omului cu destinul, iar strigătul disperat de ”Ajutooor!” nu este nimic altceva decât o
confirmare.

O altă secvență reprezentativă este tabloul IV când Iona se află în gura ultimului pește
și meditează, colcluzionând că omul este supus unui destin implacabil. Fiind singur, îl năpădesc
amintirile despre familie, copilărie, școală și nu poate să-și identifice propria viață, întrebându-
se ce o fi fost ”drăcia aceea frumoasă și minunată și caraghioasă, formată de ani”. Iona găsește
soluția în urma propriilor constatări ”e greu ă fii singur” și ”Răzbim noi cumva la lumină!”, se
regăsește ”Iona. Eu sunt Iona!”, iar ”întoarcerea cuțitului asupra-și trebuie interpretată
simbolic”, precium afirmase Nicolae Manolescu, aceasta simbolizând evadarea din propriul
destin.

Două elemente de structură și de limbaj semnificative pentru piesa de teatru studiată

sunt conflictul dramatic și acțiunea. Conflictul este unul de natură psihologică rezolvat prin
regăsirea sinelui ”Iona. Eu sunt Iona!”, după o periodaă de amnezie. Rămâne însă conflictul
existențial între limitele omului și aspirația spre ideal, chiar dacă eliberarea nu e posibilă, Iona
nu renunță la căutare ”Răzbim noi cumva la lumină!” și își dă seama unde greșește.

Cât despre acțiunea piesei, indicațiile scenice ne prezintă un om singur care vorbește
tare cu sine. În tabloul I, Iona se află într-o gură imensă de pește, rămâne indiferent în fața
pericolului și ignoră micul acvariu cu rol simbolic. Odată ănghișit de peștele imens, schițează
niște de salvare zadrnice. În tabloul II, prizonier în burta peștelui, încearcă să se adapteze și să-și
demonstreze sieși că e liber să facă ce dorește ”Pot să merg unde vreau. Fac ce vreau. Vorbesc.
Să vedem dacă pot să și tac.”. În tabloul III, ”mica moară de vânt” din burta Peștelui II constituie
un avertisment sombolic, iar Iona se simte ”atras ca de un vârtej”. Cu toate că ”se va feri tot
timpul să nu nimerească între dinții ei de lemn”, nu încercă să o îndepărteze, ci procedează la
fel ca până acum, încearcă să se adapteze la situație. Tabloul IV consemnează finalul piesei de
teatru, ”barba lui Iona lungă și ascuțită” este un indice temporal: a trecut o viață de când omul
încearcă zadarnic să găsească soluția.

În concluzie, piesa de teatru ”Iona” de Marin Sorescu aduce o înnoire radicală în teatrul
românesc prin renunțarea la concretul istoric, situarea în atemporalitate și rescrierea mitului
biblic cu trimitere spre realitate. Sensul ultim al textului este ideea că singura cale de a-ți
proiecta viitorul este conștientizarea trecutului.