Organizarea Fiscală

Unul dintre principalele venituri ale principatului autonom era format din
dările adunate de la supuși , de obicei în bani iar uneori completate cu dări de
natură. Potrivit hotărarilor luate de Adunarea Stărilor din toamna anului 1556
toate veniturile , contribuțiile , taxele reveneau principelui (regelui), pentru
acoperirea nevoilor țării (usibus publicis), fiind adunate de cei numiți initial
strangători (collectores) , apoi exactores, și date în mana unor administratori
(administratores) . Ulterios se fac precizări noi legate de destinația dărilor
încasate de la supuși .
Astfel , in 1558 se precizează că cei 99 de dinari adunați după o poartă se
împart în două părți: o parte de 50 de dinar intra in darea pentru Poarta
otomană , iar o alta de 40 rămanea pentru folosul țării. Mai tarziu denumirea
constantă sub care se percepe darea va fi cea de darea sultanului sau a
împăratului sau darea pentru Poartă , formată sub care se va plăti pana la
sfarșitul secolului al XVI-lea , cand pentru o perioadă de timp principii inctează să
o mai platească.
Principala unitate fiscală dupa care se percepea darea o reprezenta în
epoca ,,poarta” , făcandu-se periodic un fel de conscriere a porților fiscale
exisente pe teritoriul comitatelor din Transilvania si Partium , în special , dar și în
cuprinsul scaunelor secuiești si săsești . Sistemul de impunere pe porți fiscale a
fost sistemul cel mai frecvent si îndelungat folosit , dar totuși nu a fost unica
metodă de impunere.
Din anul 1595, Transilvania nu a mai achitat tributul pentru Poartă , încat în locul
dării pentru aceasta , din acest an apare darea pentru garnizoana cetăților in
valoarre de 1 florin și 50 de dinari pe poartă , plătită de comitate , cat și de cele
din Partium , la care se aduga darea mai veche de ajutor pentru cheltuielile curții
crescută si ea la 99 de dinari pe poartă si plătită atat de comitate, cat si de
scaunele secuiesti si săsești .
Sistemul de impunere a dării dupa numarul de porți va fi menținută pana in anul
1603.
Dările suplimentare invocate in special pentru intretinerea trupelor crescut
substanțiale , așa cum multe așezări au suferit pagube din cuza trupelor
millitare .
Urmatoarele Adunari ale țării aduc noi precizări legate de plata dării după
numărul de animale deținute. Astfel , că în 1606 s-a stabilit ca după fiecare bou
sa se dea 32 de bani, după o oaie, o capra , un porc, cate 2 bani , bărbații lispiți
de animale să dea 12 bani , văduvele fără animale 6 bani, cine nu are animale
dar are vie sa dea echivalentul din vin. 1
1
Istoria Romanior,Volumul V,pagina 718-722
 În toamna anului 1608, s-a trecut la o nouă conscripție cu scop fiscal , iar
Adunarea țării din septembrie 1608 stabilește pentru ultima oara repartiția dării
cerute de principe in funcție de numarule de animale, cu diferențieri după
mărimea și numărul acestora. Darea se va plăti după fiecare 10 persoane care,
indifferent ca au sau nu animale , vor fi trecuți pe o poartă . Începand de acum
pentru tot secolul XVII-le , repartitia dărilor se va face după numărul de porți în
întelesul de unități fiscale compuse din 10 persoane.