Organizarea de stat in secolele XIV-XVII

Administrația administrativ-teritorială

Formarea statelor medievale romanești a condus la dezvoltarea si

diversificarea funcțiilor publice pe care le indeplinisera in trecut obștile si uniunile
de obști. Pe parcursul secolelor XIV-XV, cea mai vizibila a fost functia externa,
statele romanesti extra-carpatice reusind sa isi apere cu succes identitatea
1
institutionala si independenta politica.

Chiar daca aceasta din urma a fost pierduta la jumatatea secolului al XVI-lea,
trebuie spus totusi ca sistemul institutional-politic romanesc a fost pastrat (cu
schimbari minore) pana in secolul al XIX-lea, cand statele romanesti au iesit de
sub suzeranitatea otomana. Constituirea statelor medievale romanesti a fost un
process de lunga durata si s-a realizat in doua etape: unificarea formatiunilor
politice prestatale si crearea  institutiilorpolitice, administrative si religioase
necesare afirmarii si apararii statului.
Originea unităților administrativ-teritoriale este dinaintea statelor feudale.
Vechile obști sătești, vicinale, organizate in cnezate si voievodate (tari)
au stat atat la baza constituirii noilor state feudale romanesti, cat si la baza
organizarii administrativ-teritoriale. Denumirea de 'județ' vine de la judicium
(instanța de judecată) si marcheaza atribuția judecatorească străveche a acestei
unităti administrative, continuitatea institutională a judex-ului roman si
importanța ei in concepția vremii.
Județele erau conduse de dregători locali desemnați prin termeni ca : judeti
bani, vornici (de județ) ,sudeti. Atribuțiile capeteniei unui judet erau foarte largi: el
judeca pe toti locuitorii satelor libere, strangea darile, organiza slujbele cuvenite
domniei si executa masurile de represiune impotriva rezistentelor fata de ordinea

1
http://www.creeaza.com/referate/istorie/ORGANIZAREA-ADMINISTRATIV-
TERI383.php
de drept. Avea la dispozitie globnici, birari, podvodnicari, in afara de cetele de
curteni si slujitori organizati in unitati militare, sub comanda marilor vatafi.
Judetele, de regula, au preluat numele apelor de-a lungul carora s-au format. 2
Incepand din secolul XVI conducerea unitatilor administrative se dubleaza,
prin suprapunerea unui aparat format din slujitori domnesti. Cu timpul se va
realiza o contopire a celor doua categorii de dregatori, interesele locale fiind
subordonate tot mai mult celor centrale, in conditiile sporirii necontenite a
obligatiilor fata de Poarta.
In Moldova, tinuturile s-au format tot pe baza unitatilor geografice
naturale sau in legatura cu domeniile oraselor si cetatilor. In fruntea tinuturilor,
ce cuprindeau in interiorul lor cetati, se aflau parcalabii iar in
celelate sudetii. Tinuturile cu cetati, in secolele XVI - XVII aveau unul sau doi
parcalabi. In afara de parcalabii de cetati, mai functiona  si un parcalab de tinut;
conducatorii tinuturilor de granita se numeau 'starosti '.
Prin reforma lui Constantin Mavrocordat din 1741, parcalabii de tinut au fost
inlocuiti cu ispravnicii. Tinuturile au intrat, treptat, sub controlul administrativ a
doi ispravnici. Acestia au primit atributii largi, administrative si judecatoresti, dar
limitate exclusiv la satele din tinut, fiindu-le interzise orice act de imixtiune in
justitia oraseneasca.
Organizarea teritorial-administrativa a voievodatului Transilvaniei s-
a cristalizat treptat, ajungand sa se inchege definitiv la inceputul secolului al
XIV-lea.Datorita faptului ca romanii din Transilvania erau organizati inca inainte
de expansiunea maghiara in structuri politice si administrative proprii, acestea
au supravietuit in cadrul voievodatului. Alaturi de districtele romănești, aflate pe
teritoriile unor vechi cnezate si voievodate, au fost introduse si scaunele
secuiesti si săsești.3
Districtele romanești erau subdiviziuni administrative teritoriale conduse
de cnezi, voievozi si juzi, precum si de adunări ale nobililor si cnezilor. Ele aveau
o populatie exclusiv romanească.

2
Academia Romană Istoria Romanilor volumul V (1601-1711-1716)
Acad. Virgil Candea , Dr. Constantin Rezachevici.
3
Ibidem
 Incepand din secolul XIV, atributiile conducatorilor districtelor romanesti au
fost tot mai mult uzurpate de reprezentanti ai regelui sau ai voievodului.
Documentele atesta existenta in cadrul voievodatului Maramuresului a 8
districte aflate, pana in secolul XIV, sub conducerea unui voievod roman si care
se bucurau de dreptul de a aplica obiceiul juridic romanesc. Procesele erau
judecate, potrivit obiceiului romanesc, de catre un tribunal format din 12 jurati.

Țara Fagarasului este mentionată inca din 1222 ca Terra Blachorum in

secolul XIV ca Terra Fagaras, iar din 1428 ca district de sine statator. Ea era
condusă de catre boierii romani iar procesele erau soluționate in fața scaunului
de judecată de la Fagaraș, potrivit dreptului romanesc. Autonomia Țării
Fagarașului, ca de altfel si cea a Tarii Almasului, s-a consolidat si prin faptul că
s-a aflat in dependența fata de Țara Romanească pana in 1462. Numeroase
districte romanesti, conduse de cnezi si juzi,au existat de asemenea in regiunea
Hunedoara si Tinutul Rodnei. Banatul, ca si Maramuresul s-a bucurat de o
pronuntata autonomie fata de Ungaria, aflandu-se sub conducerea unui ban, cu
o pozitie similara celei a voievodului Transilvaniei. Incepand din secolul XIV
Banatul a fost organizat in 8 districte, la conducerea carora au fost impusi
reprezentati ai regelui.4
Regiunile din Transilvania in care, printre populatia romaneasca au patruns
si ungurii,au fost organizate in comitate.

Comitatul, provenit din vechi stapaniri gentilico-tribale, era condus de un

comite (comes curialis) si de un loctiitor al acestuia, vice-comitele (vice-
comes). Comitele era ales de catre rege sau de catre voievodul Transilvaniei,
iar Sigismund hotaraste in anul 1435 ca vice-comitele sa fie ales de catre
nobilimea din comitat.
Comitele si vice-comitele erau ajutati in indeplinirea sarcinilor de catre
juzii nobililor, alesi de obstea nobilimii comitatului ce se intrunea in adunarile ei
proprii (congregatio comitatensis).
4
Emil Cernea,Emil Molcut – Istoria statului si dreptului romanesc,editura
Universul Juridic
 Comitatele erau impartite in plasi, aflate sub conducerea unor pretori alesi
de catre adunarea locala a nobililor (congregatio comitatensis). Comitatele erau
asezate la inceput pe cursul inferior sau mijlociu al apelor. Se impune
precizarea ca acestea au fost organizate pe rand in masura cuceririi
Ardealului de catre regat.5
Scaunele sasesti s-au constituit in prima jumatate a secolului XlV, in cadrul
unei unitati administrativ-teritoriale autonome (universitatea Saxonum). In
fruntea fiecarui scaun se afla un jude regal, cu  prerogativele similare celor ale
comitilor. Judele regal era ajutat de un vicejude. In acelasi timp, localnicii aveau
dreptul de a alege un jude scaunal (iudex sedis). Universitatea Saxonum se afla
sub conducerea unui comite care il reprezenta pe rege, dar in fapt se afla sub
autoritatea voievodului. Cu ocazia reorganizarii din secolul XV toate
scaunele  sasesti au fost puse sub conducerea unui comite ales de obstea
sasilor care se intrunea la Sibiu.litatea maghiara, pe de o parte, iar pe de alta
parte, configuratia acestora a fost mereu schimbata in functie de modul
in care a reusit administratia maghiara sa se organizeze.
Orașele  erau unitati administrative formate din meseriasi, negustori si
tarani, cu o organizare proprie, care le conferea o anumita autonomie. Ele au
aparut si s-au consolidat odata cu dezvoltarea meseriilor si a intensificarii
schimbului de marfuri. Desi primele orase sunt anterioare statelor feudale, viata
urbana a cunoscut.o dezvoltare mai accentuata dupa intemeiere, ca urmare a
fondarii unor noi orase de catre domni pe mosiile lor, a stabilirii resedintelor,
judetelor si tinuturilor sau a exploatarii bogatiei subsolului. Teritoriul oraselor
cuprindea trei zone: vatra orasului formata din cladiri, hotarul orasului, format din
terenurile cultivate de catre oraseni si ocolul orasului, format dintr-un anumit
numar de sate.

Orașele erau conduse de catre un aparat administrativ format din doua

categorii de dregatori. Din prima categorie faceau parte organele admnistrative
alese de catre oraseni; in Moldova un soltuz si 12 pargari iar in Tara
Romaneasca un judet si acelasi numar de pargari. Uneori era convocat un sfat

5
Ibidem
al batranilor, cu o compozitie mai larga. Adunarea populara a membrilor
comunitatii era convocata, cel putin o data pe an, pentru alegerea conducerii
orasului sau pentru solutionarea unor probleme de importanta deosebita.

A doua categorie de organe administrative ale oraselor era formata din

dregatori domnesti: vornic, pristav, staroste, vames. Aceasta administratie s-a
format treptat, deoarece la inceput domnul avea puteri limitatesi nu dispunea de
un aparat pentru a-si exercita autoritatea asupra oraselor. Modul de conducere
a oraselor, drepturile si obligatiile acestora erau precizate fie in acte
specialedate de domn, fie in vechile obiceiuri.6
Satele libere, desi si-au pastrat organele proprii ale obstii, erau subordonate
judetului sau tinutului, fiind puse sub controlul sefului acestei unitati
administrative: sudetul in Tara Romaneasca, parcalabul in Moldova sau
ispravnicii incepand cu reforma lui C. Mavrocordat. Asupra acestor sate
domnul isi exercita doar o autoritate publica deoarece conducerea
administrativa apartinea obstii satului, adica « oamenilor buni si batrani ».
Acest sfat al obstii avea loc in zilele de sarbatoare si cu respectarea unor
ritualuri bine cristalizate. Aceste organe proprii ale obstii se aflau sub actiunea
directa a slugilor domnesti, care strangeau veniturile domniei (birari, galetari,
dijmari, ilisari, gostinari, pripasari, desugubinari, globnici etc.) sau
supravegheau muncile cuvenite domniei (podvodnicari, clacari etc.). Pentru a
mentine legatura dintre sat si domnie, exista chiar in satele libere
un reprezentant al obstii, ales de sateni: acesta se numea 'parcalabde-sat' in
Tara Romaneasca si 'vataman' in Moldova.
Satele aservite dupa cum le spune si denumirea erau sate dependente,
cu un alt statut juridic fata de cele libere. Satele erau domnesti, boieresti si
manastiresti, in care administratia si justitia se aflau sub autoritatea unor
dregatori publici, a boierilor proprietari de sate si egumenilor asezamintelor
ortodoxe.
In satele boieresti, stapanul administra si judeca, daca avea privilegiul
imunitatii, pe sateni in limitele prevazute in respectivul hrisov de imunitate ce

6
Academia Romană Istoria Romanilor volumul V (1601-1711-1716)
Acad. Virgil Candea , Dr. Constantin Rezachevici.
 interzicea anumitor dregatori si slujitori domnesti sa-si exercite autoritatea lor
pe teritoriul acestor sate; se exceptau, bineinteles, infractiunile grave ce
constituiau 'cazuri domnesti'. Inainte de constituirea statelor feudale, multe din
sate au fost aservite sau cumparate de mari familii feudale. Dupa constituirea
statelor feudale, domnul le-a recunoscut aceste drepturi de proprietate asupra
satelor.

Satele domnesti puteau fi si ele de doua feluri: unele care apartineau

domnului ca persoana fizica, dobandite prin mostenire sau prin cumparare si
fata de care domnul se comporta ca un stapan feudal; altele apartinand
institutiei domniei.7
Satele manastiresti erau proprietatea manastirilor si erau administrate
de egumenul manastirii. Hrisoavele de imunitate privind satele manastiresti
erau mai largi decat in cazul satelor boieresti.

Organizarea administrativa a satului transilvanean poarta pecetea

vechii organizari a obstei satesti in care traia de secole populatia autohtona. In
fruntea comunitatii satesti se gasea un jude,(iudex) sau un cnez, cu atributii
legate de repartizarea pamanturilor si darilor intre membrii obstei, de
solutionarea diferendelor dintre acestia etc. Multi dintre cnezi, cunoscuti sub
numele de 'cnezi comuni' (kenezii communes) capatara din partea regelui,
voievodului sau a pricipelui diverse atributii administrative asupra mai multor
sate, pe care le exercitau potrivit vechiului 'Drept romanesc' (iure
Valachico); ei judecau pricinile marunte dintre tarani, ridicau birurile de la
acestia si in special de la iobagii romani, erau sefii ostirilor din satele de sub
jurisdictia lor, administrau pamanturile fiscului in numele regelui sau
principelui.

7
Emil Cernea,Emil Molcut – Istoria statului si dreptului romanesc,editura
Universul Juridic
Bibliografie :

1. Academia Romană Istoria Romanilor volumul V (1601-1711-1716)

Acad. Virgil Candea , Dr. Constantin Rezachevici.
2.Emil Cernea,Emil Molcut – Istoria statului si dreptului romanesc,editura
Universul Juridic