1.

Factorii care stau la baza deciziei de a investi- prezentare

detaliata:
- durata de recuperare a capitalului investit;
- performanta;
- valoarea investiţiilor de protecţia mediului −nu aduc valoare, creşte valoarea investiţiei şi
durata de recuperare a capitalului investit;
- costurile de reconstrucţie a mediului afectat de investiţie;
-sustenabilitatea;
-durata de aducere a mediului la parametrii de funcţionare naturali după închiderea investiţiei;
-siguranţa şi securitatea naţională::asigurarea în permanenţă a calităţii vieţii,a climatului de
pace,linişte şi încredere faţă de orice riscuri şi ameninţări,a stabilităţii ,politice,economice,
financiare,sociale şi de mediu pentru toţi cetăţenii de pe teritoriul ţării în condiţiile create de
cadrul unional European.
- interesul naţional:preocuparea permanentă a ROMÂNIEI de a fi pe o traictorie economico-
financiară-socială-culturală din a cărei evoluţie să ciştige toţi cetaţenii români, atît generaţiile
prezente cat şi generaţiile viitoare, respectand generaţiile trecute.
 2. Obiectivul si principiile managementului investitiilor,
prezentare generala:
Obiectivul managementului investitiilor este acela de a asigura dezvoltarea durabila.Cum?
Respectind urmatoarele principii care se regasesc in diverse rapoarte,documente
ONU,organisme ale societatii civile ,literatura de specialitate:
1.Principiul protecţiei sănătăţii oamenilor, animalelor, plantelor; conservarea biodiversităţii şi
a peisajului natural;
2.Principiul eficienţei capitalului natural, uman, financiar, a acumulărilor antropice
(infrastructurilor existente);
3.Principiul echităţii între generaţii şi în interiorul aceleiaşi generaţii.
Primul principiu consta in:
Chiar dacă prezentul presupune spaţii de incertitudine decizională, viitorul trebuie salvat,
conceptul de „viitor durabil” lansat recent, concentrează atenţia generaţiei actuale către
generaţia viitoare de oameni care să aibă mai multe şanse pentru a-şi „construi” bunăstarea.
Acest lucru presupune:
-punerea sub control a fenomenelor şi proceselor actuale antropice poluante. Concret, aceasta
presupune încadrarea activităţii economice în limitele de poluare stabilite de normele de
calitate a factorilor de mediu;
-modele de producţie şi consum mai puţin poluante pot fi avute în vedere prin valorificarea
economica a traditiilor .
-conservarea ecosistemelor naturale, respectarea biodiversităţii ca patrimoniu intangibil al
Terrei pentru generaţiile viitoare;
-punerea în valoare a funcţiilor ecosistemelor (exclusiv cele de natură economică) pentru a
conferi durabilitate ecologică activităţilor antropice şi proteja mediul înconjurător;
-reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate de activităţi economice. Aceasta se poate
transforma în activitate economică profitabilă (idee de afaceri), deoarece înseamnă nu numai
aducerea în circuitul natural a unor suprafeţe de teren, dar şi domeniu pentru desfăşurarea
activităţilor de cercetare-dezvoltare, şi de amplificare a activităţii economice, în final
Al doilea principiu al dezvoltării durabile, cel care orientează spre dezvoltare traiectoria
procesului economic, se referă la eficienţă, la productivităţi, la pierderi (inclusiv de tipul
externalităţilor de mediu) presupune:
-Eficienţa capitalului natural, ceea ce înseamnă exploatarea resurselor naturale şi în interesul
generaţiilor umane viitoare sau raţionalizarea din rezervele naturale (geologice), ce pot fi
valorificate fără a epuiza resursa/zăcământul în timpul unei singure generaţii umane.
Randamentele de prelucrare, cicluri tehnologice închise, tehnologii de tip „zero deşeuri”,
externalităţi pozitive de mediu sunt factori de asigurare a eficienţei capitalului natural atras în
circuitul economic
-Eficienţa capitalului uman devine cheia dezvoltării economice (şi culturii, educaţiei, sănătăţii
etc.)
Investiţia pe termen lung cea mai eficientă – în cadrul acestui principiu al dezvoltării durabile
– pare a fi investiţia în resursa umană. „Viitorul durabil” începe cu pregătirea populaţiei
pentru a-şi construi şi susţine un asemenea viitor, în care inteligenţa umană, talentul,
priceperea, inovaţia, spiritul întreprinzător devin suportul dezvoltării economice.
-Eficienţa capitalului financiar trebuie văzută nu numai în procesul creşterii economice ci şi în
cel al dezvoltării. Adică, punerea în valoare concomitentă a capitalului natural şi a celui uman
pentru a se obţine un maximum de valoare adăugată, de valorificare a potenţialului propriu de
gândire inteligentă
-Eficienţa capitalului antropic presupune punerea în valoare a infrastructurilor realizate în
timp istoric.
Al treilea principiu consta in:
-reducerea decalajelor de nivel de trai între membrii societăţii, prin combaterea sărăciei;
-îndreptarea săracilor către activităţi productive, inclusiv prin resuscitarea interesului pentru
profesii, preocupări tradiţionale, mai ales în mediul rural;
-reforestare, aforestare, conservarea pădurilor;
-punerea în valoare, precumpănitor, a resurselor naturale regenerabile, în detrimentul celor
minerale, epuizabile;
-educarea şi instruirea populaţiei, informatizarea şcolilor, instituţiilor publice etc. dirijarea
procesului de urbanizare a mediului rural.
 3. Rolul si functiile managementului investitiilor:
ROL: Garantul dezvoltarii durabile a unei tari,regiuni,comunitati
-Ce presupune?
-asigurarea calităţii vieţii;
-asigurarea siguranţei şi a securităţii alimentare;
Planificarea capitalului natural astfel incit :
a)rata de utilizare a resurselor regenerabile să fie sub rata regenerării acestora;
b) rata de utilizare a resurselor neregenerabile trebuie să fie sub rata înlocuirii lor;
-conservarea diversităţii (biologice, ecologice, culturale, etnice, lingvistice);
-reducerea presiunii antropice a sistemelor proiectate şi construite asupra capitalului natural.
FUNCTIILE:
-identificarea resurselor disponibile, a nevoilor si oportunitatilor de investitii;
-planificarea utilizarii resurselor conform principiilor dezvoltarii durabile si a interesului
national;
-planificarea realizarii investitiilor functie de interesul national,interesul comunitatilor, de
nevoi si de resursele disponibile;
 4. Metodologia managementului investitiilor: strategia:
Cuprinde o strategie si o tactica
Strategia consta in descompunerea activitatii de management in faze,etape si imbinarea lor
dupa reguli bine stabilite.
Tactica: ansamblul metodelor, tehnicilor,instrumentelor si principiilor utilizate in
managementul investitiilor.
STRATEGIA
Fazele:
1.-elaborarea strategiilor de dezvoltare;
2.–elaborarea planului naţional de dezvoltare
3.-elaborarea politicilor;
4.-elaborarea programelor de dezvoltare.
1. ELABORAREA STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE
Concept: un set de obiective generale si specifice pe termen scurt,mediu sau lung reesite in
urma unor investigatii, diagnozei si a indicatorilor care cuantifica starea economico-sociala
si de mediu a unui teritoriu la nivelul unei tari,regiuni sau comunitati,
Tipuri:
. Strategii nationale
. Strategii sectoriale
. Strategii regionale si locale
2. ELABORAREA PLANULUI NATIONAL DE DEZVOLTARE
Concept: document de planificare strategică şi programare financiară multianuală, ce
orientează şi stimulează dezvoltarea economică şi socială a ţării în concordanţă cu principiile
Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Este instrumentul de prioritizare a investitiilor
publice pentru dezvoltare - maximizarea impactului. Se elaboreaza prin coroborarea
urmatoarelor documente:
-strategiilor naţionale sectoriale de dezvoltare;
-strategiei naţionale de dezvoltare regională;
-orientărilor strategice la nivel european.
EX: POS Mediu, POS Transport, POS Competitivitate, POS Dezv Rurala, POS Dezv.
Regionala, POS Dezv. Resurselor Umane POS Dezv. Capacitatii Admin. P.N.D.A.2014-2020
Strategii regionale si locale de investitii
. Sunt elaborate de:
- Regiunile de dezvoltare economica (8)
- Consilii judetene
- Consilii locale
. Exemple:
- Strategia de dezvoltare a regiunii de N-E
Strategiile de dezvoltare regionala sunt elaborate de:
- Agenţia pentru Dezvoltare Regională (AD
- Consiliul de Dezvoltare Regională (CDR)
- Consiliul Naţional de Dezvoltare Regională (CNDR) este format din 8 preşedinţi şi 8 vice-
preşedinţi ai CDR şi un număr egal de reprezentanţi ai organismelor guvernamentale
responsabile pentru politica de dezvoltare regională
-CRP Comitetul Regional pentru elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regionale
-FEDR Fondul European de Dezvoltare Regională
Investiţiile necesare pentru realizarea angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană
Continut
. Investitii prioritare rezultate din Tratatul de aderare
. Angajamente in domeniul mediului
. Angajamente in domeniul transporturilor
. Angajamente in domeniul dezvoltarii regionale
3. ELABORAREA POLITICILOR DE DEZVOLTARE
Concept – ansamblul mijloacelor politico-administrative, organizatorice şi financiare si
instrumentele de punere in aplicare a obiectivelor strategiei.
Politicile se elaboreaza pe domenii-sectoare luind in considerare si politicile impuse prin
acorduri si intelegeri internationale,regionale sau de vecinatate;
4. ELABORAREA PROGRAMELOR
Concept: ansamblu de instrumente,tehnici si actiuni concrete, rezultate din coroborarea
politicilor pe domenii a caror implementare duc la realizarea politicilor.
Programele sunt implementate prin proiecte de investitii. Coroborarea si planificare
programelor si proiectelor de investitii pot conduce sau nu la realizarea obiectivelor
strategiei.
Coroborarea, planificare si arbitrajarea nevoilor si a resurselor disponibile cade in sarcina
autoritatilor publice centrale,judetiene si locale
 5. Metodologia managementului investitiilor:tactica:
TACTICA
Tehnici de abordare in managementul investitiilor
A.Abordarea analitica
Premise:conform Teoriei Generale a Sistemelor ,sistemele de asezari umane sunt sisteme
constituite dintr-o serie de elemente organizate după anumite reguli şi relaţiile dintre ele.
Elementele costitutive ale sistemelor de aşezări umane erau considerate factorii de mediu:
apă, aer, sol, floră, faună şi aşezările umane. Abordarea analitică pleacă de la principiul
potrivit căruia analizând exhaustiv şi independent fiecare componentă, se ajunge la o bună
cunoaştere a sistemului în ansamblul său, teorie ce apartine lui Descartes în 1637 în lucrarea
Discurs asupra asupra Metodei.
Aceasta metoda este limitativa,nu ia in considerare interactiunile dintre factorii de mediu.
Sistemele sunt complexe şi exhaustive, necesită o bază de cunoaştere mult mai complexă şi
diferită de cea analitica,traditionala, necesitind o abordare multidisciplinara si
interdisciplinara,printr-o abordare sistemica,tehnica care poate prelua de la fiecare domeniu
de cercetare specific acele elemente generale ale cunoaşterii, care pot fi adoptate şi aplicate
sistemelor complexe.
B.Abordarea eco-sistemica
Premise:Dezvoltarea bazei teoretice a ecologiei cu elemantele specifice sistemelor şi
ciberneticii după anii 1970 a condus la concepţia conform căreia mediul este organizat în
sisteme între care există relaţii ierarhice specifice. Practic,sistemele de aşezări umane, care au
fost interpretate timp îndelungat ca un ansamblu de factori naturali sau factori de mediu
constituiţi din aer, sol, apă, organisme vegetale şi animale şi aşezările umane, constituie în
fapt sisteme complexe constituite dintr-o serie de sisteme organizate ierarhic spaţial şi
temporar. Organizarea naturii la scară spaţio-temporală (local, judeţean, regional, naţional,
macroregional, ecosferă) într-o ierarhie de sisteme interdependente şi integrate unele în altele,
înglobează toate componentele mediului fizic şi biologic natural, transformat sau construit de
către om
La nivelul unui sistem de aşezări umane întânlim următoarele tipuri de sisteme:
-ecosisteme naturale - asupra cărora influenţa antropică directă este absentă sau foarte
limitată-zone umede, păduri inaccesibile omului, rezervaţii naturale;
-ecosisteme seminaturale - care suportă direct influenţa antropică, îşi conservă trăsăturile
structurale şi funcţionale :păduri, lacuri, râuri, bălţi, păşuni;
-ecosisteme antropizate - transformate de om sau create şi controlate de om atât din punct de
vedere structural cât şi funcţional pentru a produce resurse aimentare de origine vegetală şi
animală sau materia primă în industria alimentară, celulozei şi hârtiei, industria lemnului,
industria uşoară şi pentru producerea materialelor de construcţii şi a combustibililor pentru
încălzitul locuinţelor: agrosisteme, plantaţii forestiere, ferme zootehnice, ferme pentru
acvacultură şi piscicultură, lacuri de acumulare
-sisteme proiectate şi construite de om (artificiale sau parazite) a căror existenţă depind de
celelalte ecosisteme, în aceste categorii intră: habitate rurale, habitate urbane, infrastructura
economică (sisteme industriale, sisteme de producere a energiei). În cadrul habitatelor intră:
locuinţele, infrastructura tehnico-edilitară şi de salubritate, infrastructura de telecomunicaţii,
infrastructura de transport, dotările.
-Sistemele de aşezări umane indiferent de nivelul de organizare au fost şi sunt implicate într-
un proces de integrare regională, naţională, macroregională şi globală (în ultimi ani).
Dinamica în plan structural şi funcţional (comportamentul) sistemelor complexe naţionale,
parcurge diverse faze de creştere/dezvoltare, urmate de faze de perfecţionare funcţie de
nivelul atins de capitalul social, capitalul cultural şi infrastructura economică la nivel naţional
şi internaţional.
-Abordarea eco-sistemică postulează ideea conform careia , chiar şi atunci când cunoaşterea
fiecărei componente este numai aproximativă, printr-o bună analiză a interacţiunilor dintre ele
se poate ajunge la o bună viziune de ansamblu asupra sistemului. Prin urmare, abordarea eco-
sistemică este mai potrivita pentru studiul problemelor manageriale.
-In abordarea sistemica fundamentul il constituie principiu formulat de către Aristotel:
Întregul este mai mult decât suma părţilor sale. Acesta este principiul pe care se bazează
abordarea sistemică ce studiază funcţionarea componentelor prin focalizarea pe interacţiunile
dintre ele, interacţiuni care determină starea sistemului în ansamblu. Sistemul, în totalitatea
sa, posedă caracteristici care nu pot fi asociate nici uneia dintre componente, ci apar numai ca
rezultat al interacţiunilor din cadrul sistemului.
-Abordarea ecosistemică a sistemelor complexe in managementul investitiilor reprezintă o
tehnică managerială cu referire la cuantificarea capitalului natural, implicaţiile activităţilor
umane, presiunea acestora, disfuncţionalităţiile, riscurile, în vederea conservării biodiversităţii
care are la bază aplicarea unui management predictiv, adaptiv şi adecvat asupra resurselor
sistemelor complexe.
-Managementul investitiilor prin abordarea ecosistemică a sistemelor de aşezări umane este
singura cale care permite evaluarea stării de sănătate şi capacitatea de producţie şi suport a
ecositemelor naturale şi seminaturale, identificarea zonelor care necesită investiţii (zone cu
standard de viaţă scăzut, zone fără industrie, dar cu resurse, zone izolate geografic, zone
poluate sau degradate, zone care trebuie supuse restructurării industriei, zone cu riscuri
potenţiale mari antropice sau naturale, zone caracterizate de inactivitate, zone care necesită
infrastructură tehnico-edilitară, zone care necesită infrastructură de transport şi
telecomunicaţii, etc.), identificarea resurselor care nu sunt atrase în circuitul economic şi
elaborarea de soluţii privind punerea lor în valoare, tipul investiţiilor, identificarea surselor de
finanţare.
-priorităţile în vederea conservării structurale şi funcţionale a ecosistemelor şi asigurarea
echilibrului economico-social şi ecologic la nivelul sistemelor de aşezări umane.
Relaţiile dintre cele 3 componente ale sistemelor complexe naţionale
1 – cunoştinţe, informaţii, norme şi valori morale;2 – norme, legi, decizii;3 – susţinere
logistică şi financiară;4 – susţinere instituţională şi financiară;5 – cunoştiinţe, informaţii cu
valoare de piaţă.
 6. Instrumente utilizate in managementul investitiilor:
Master –Plan ,continut si utilitate:
Master-Planul, este util in investigarea complexa a unei zone, regiuni,industrii în vederea
recomandarii unor directii strategice, pe termen mediu si lung. Pe baza investigarii si
diagnozei facute de catre echipe multidisciplinare se pot identifica situatiile critice,
deficientele si posibilitatile de corectare, elaborarea programelor de investitii si planificarea
investitiilor.
 7. Instrumente utilizate in managementul investitiilor:
Matricea Cadrului Logic, continut si utilitate:
Matricea Cadrului Logic , este un instrument util in planificarea programelor si proiectelor la
nivel local,reprezinta o schema sumara a programului care ofera o imagine de ansamblu
asupra obiectivelor, scopului, eforturilor si efectelor necesare conceperii si implementarii
programului(proiectului)
 8. Instrumente utilizate in managementul investitiilor:
Analiza Swot, continut si utilitate:
Analiza Swot, serveste la investigarea complexa a unei probleme la nivelul unui
teritoriu,ecosistem,comunitate, luind in calcul influentele interne si externe in vederea
identificarii oportunitatilor de investitii.
 9. Indicatorii de evaluare a politicilor si programelor de
investitii (indicatorii dezvoltarii durabile): prezentare
generala:
Stau la baza identificarii nevoilor,oportunitatilor de investitii si monitorizarii evolutiei
starii unui teritoriu,ecosistem,fenomen si a impactului investitiilor in timp si spatiu,la
elaborarea strategiilor,planurilor,politicilor, program-elor de investitii si la planificarea
investitiilor.
Criterii de selectare a indicatorilor:
-să fie clari şi viabili din punct de vedere statistic;
- să fie obţinuţi din cele mai bune surse de date;
- să fie armonizaţi din punct de vedere al metodologiei cu standardele internaţionale;
- să fie comparabili cu cei dezvoltaţi de Statele Memebre ale UE;
- să se poată obţina în timp util;
- să fie uşor de revizuit, în vedrea actualizării lor.
La nivelul O.N.U au fost propuse 15 teme si 38 de subteme pentru organizarea si
selectia indicatorilor.
 10. Evaluarea sustenabilitatii politicilor si programelor de
investitii:
Pag 23
Sustenabilitatea
 11. Criteriile de apreciere a sustenabilitatii politicilor si
programelor de investitii:
Pag 12
 12. Tehnici de planificare a investitiilor:ACB ,prezentare
generala,trasaturi,experienta internationala:
Pag 12-15
 13. Obstacole in aplicarea ACB:
Pag 15-17
 14. Etapele ACB:
Pag 17-23
 15. Surse de finantare a investitiilor, prezentare generala:
Finanţatorii pot fi: bănci, fonduri de investiţii şi de garantare a creditelor, agenţii
guvernamentale, instituţii financiare internaţionale (BIRD, BERD, BM,), UE, guverne,
persoane fizice sau private. Aceştia sunt direct răspunzători de cheltuirea banilor publici sau
privaţi, după caz.
SURSE PROPRII AUTOFINANTARE

1.-Amortizari,element al costului de productie,reprezinta uzura in expresie valorica a

mijloacelor fixe utilizate in procesul de productie;
2.-Prelevari din profit,acordul actionarilor-diminuarea dividentelor;
3.Vanzarea unor active corporale sau necorporale,daca valoarea de vinzare>valoarea
neamortizata reevaluata;
SURSE ATRASE
A.Interne:
1. Credite bancare, accesibilitate functie de politica monetara, politica rezervelor minime
obligatorii, politica open-market pentru dimensionarea masei monetare din economie ;
2. Alocatii de la bugetul de stat, pentru sustinerea unor investitii de interes national;
3. Emisiunea de obligatiuni, consortiu de banci, depinde de cotatia firmei, sistemul bancar;
4. Aport nou la capitalul social, majorarea de capital prin:
-majorarea valorii nominale a actiunilor vechi;
-emisiuna de noi actiuni la valoarea nominala a vechilor actiuni;
-emisiunea de noi actiuni, la o valoare nominala egala cu valoarea de piata.
B.Externe
1. Credite bancare, accesibilitate functie de cost, durata, riscul de tara;
2. Credite guvernamentale, cu garantii guvernamentale ;
3. Emisiunea de obligatiuni, consortiu de banci;
4. Ajutoare financiare internationale (fara rambursare sau prin cofinantare) pe baza unor
acorduri cu institutii internationale (B.E.R.D., B.M.);
5. Suport financiar acordat de U.E. programe de finantare europeana si regionala
nerambursabile sau cu sustinere partiala 2014-2020
6. Investitii directe de capital strain
Investiţia poate fi parţială sau integrală. Prin aceste investiţii se obţin avantaje pentru ambele
părţi. Astfel, finanţatorul are avantajul obţinerii unor materii prime mai ieftine, a unei pieţe de
desfacere asigurată, facilităţi fiscale şi vamale, posibilitatea scoaterii din ţară a beneficiului
realizat, garantării asupra proprietăţii obiectivului construit. În acelaşi timp, partea primitoare
se bucură de un aport valutar, de o îmbunătăţire a nivelului tehnic, de o tehnologie avansată,
de valorificarea resurselor interne, de crearea de noi locuri de muncă, etc.
Pentru protejarea acestor avantaje trebuie să existe o reglementare de realizare a investiţiei, în
care să se stabilească concret obligaţiile fiecărei părţi. Din practica acestor operaţiuni
financiare s-a constatat că beneficiarul-partea primitoare este bine să-şi asigure un procent de
participare mai mare de 50%, pentru a putea avea un control asupra investiţiei străine.
În caz contrar se poate ajunge la situaţii în care interesele beneficiarului şi ale ţării gazdă să
fie lezate: scurgeri de venit naţional în străinătate, dereglări ale economiei.
Prin prisma raportului ce se stabileşte între agentul economic emitent şi cel receptor se pot
distinge investiţiile directe şi de portofoliu
16. Factorii care influenteaza decizia privind Investitiile
Straine Directe:
17. B.D.G.-utilitate,necessitate si stadiul reaizarii unei
Infrastructuri de date spatiale la nivel national:
18. Metodologia si functiile managementului in managementul
investitiilor: