Sunteți pe pagina 1din 2

Alerta fiscală Nr. 29 din 31.03.

2020 - Consultant
fiscal Adrian Bența
E-mail: adrian@bentaconsult.ro; www.bentaconsult.ro
Tel: 0723 530 139

Click aici, descarcă

actul normativ:

Monitorul Oficial nr. 0260 din 30 martie 2020


Actul normativ OUG nr. 33
Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale şi
modificarea unor acte normative

Actul normativ analizat astăzi aduce două bonificații fiscale, respectiv reduceri de impozite
pentru persoane juridice și măsura taxării inverse în vamă pentru TVA aferentă importului
unor bunuri de primă necesitate în combaterea pandemiei de coronavirus COVID-19.

Să analizăm aceste prevederi:

a) Plătitorii de impozit pe profit beneficiază de o reducere a impozitului pe profit de plată


pentru trimestrul 1/2020, dacă efectuează plata până în data de 25 aprilie 2020 inclusiv,
astfel:

• Marii contribuabili beneficiază de o reducere a impozitului pe profit de 5%;

• Contribuabilii mijlocii beneficiază de o reducere a impozitului pe profit de 10%;

• Ceilalți contribuabili beneficiază de o reducere de asemenea de 10%.

b) Societățile plătitoare de impozit specific beneficiază în mod similar de reducerea


impozitului specific aferent trimestrului I/2020, cu procentul de 5% pentru marii
contribuabili și cu 10% pentru ceilalți contribuabili.

Notă: aici vor trebui să fie adoptate norme de aplicare, cum se defalcă impozitul pentru
trimestrul I, având în vedere faptul că prin reglementarea specifică, acesta se declară și se
plătește semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului încheiat, dacă ne
raportăm la art. 8 din Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific.

c) Societățile plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderii beneficiază de o bonificație


în procent de 10% pentru impozitul aferent trimestrul I/2020, dacă este achitat până pe data
de 25 aprilie 2020 inclusiv.

Din punct de vedere tehnic, la completarea declarației 100 atât pentru plătitorii de impozit
pe profit, cât și pentru microîntreprinderi, se va declara suma ce rezultă după aplicarea
reducerii.
Alerta fiscală Nr. 29 din 31.03.2020 - Consultant
fiscal Adrian Bența
E-mail: adrian@bentaconsult.ro; www.bentaconsult.ro
Tel: 0723 530 139

Pentru plătitorii de impozit pe profit, legiuitorul a precizat obligația prezentării disctincte a


reducerii de impozit pe profit la completarea declarației anuale de impozit pe profit formular
101.

d) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal
(înregistrare în scopuri normale de TVA), beneficiază de măsura taxării inverse pentru TVA,
când efectuează importuri pentru mai multe categorii de bunuri utilizate în combaterea
pandemiei de coronavirus.

Autoritatea vamală nu va solicita plata TVA pentru aceste importuri întrucât TVA se
evidențiază scriptic în decontul de TVA. Amintim câteva dintre aceste bunuri: Kituri de
testare pentru COVID-19, veșminte de protecție și alte produse similare, termometre,
dezinfectanți, produse de sterilizare. Toate acestea sunt enumerate pe poziție de clasificare
tarifară.

Notă: dacă importurile sunt făcute de neplătitorii de TVA, se datorează plata TVA în vamă.

31.03.2020
Consultant Fiscal,
Auditor Financiar,
Adrian Bența

S-ar putea să vă placă și