RAPORT DE CERCETARE

Beneficiarul cercetării
Denumirea Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu Sibiu”
instituției
Facultatea Facultatea de Management Militar
Programul de Managementul capabilităților organizaționale
masterat
E-mail morcan_dany@yahoo.com

Denumirea lucrării de cercetare științifică

Analiza conexiunii cultură națională-cultură organizațională militară.
Studiu de caz - Armata României

Termeni cheie ( max. 5 termeni)

1 Cultură
2 Cultură națională
3 Conexiune
4 Organizația militară

Colectivul de elaborare: Masterand Morcan Daniel

Durata temei de cercetare: februarie – aprilie

Rezumatul temei de cercetare ( max. 2000 de caractere)
Tema de cercetare s-a axat pe analiza conexiunii dintre cultura națională și
cultura organizațională militară în Armata României. Tema de cercetare are și o
parte practică în care am verificat dacă valorile culturale ale instituției militare se
regăsesc în cele ale poporului roman. De asemenea am identificat și cazurile n
care valorile culturale ale instutuției militare sunt diferite de cele ale poporului
roman.

Prezentarea temei de cercetare ( maxim 10 pagini)

 Importanța și relevanța conținutului științific

Prezentarea creează referențiarul cercetării, v-a demonstra gradul de

informare – documentare:

Lumea este plină de confruntări între oameni, grupuri și popoare care

simt, gândesc și se comportă fiecare într-un mod aparte. În același timp,
acești oameni, aceste grupuri și națiuni se confruntă cu probleme comune,
care necesită cooperare pentru a fi rezolvate. Fiecare om poartă cu sine
tipare de gândire, simțire și acțiune potențială care au fost deprinse de-a
lungul vieții. Odată imprimate aceste tipare de gândire, simțire și acțiune în
mintea unui om, el trebuie să se dezvețe de ele pentru a învăța ceva diferit,
lucru care este destul de dificil de făcut.
Cultura este un fenomen colectiv, fiind împărtășită de oameni care trăiesc
sau au trăit în același mediu social, loc în care ea a fost și deprinsă. Aceasta
este constituită din regulile nescrise ale jocului social. În lumea în care
trăim, au existat, există și vor exista un număr relativ mare de culturi.
Diferențele culturale se manifestă în moduri diverse. Din mulțimea
termenilor folosiți pentru a descrie manifestările culturii, următorii patru
sunt cei mai reprezentativi: simboluri, eroi, ritualuri și valori.

Simbolurile sunt cuvinte, gesturi, imagini sau obiecte care au un înțeles ce

nu poate fi recunoscut ca atare decât de către cei care împărtășesc acea
cultură. Cuvintele unei limbi sau ale unui jargon aparțin acestei categorii, la
fel ca îmbrăcămintea, coafura, stindardele și simbolurile care definesc un
statut social.
Eroii sunt oameni, în viață sau decedați, reali sau imaginari, înzestrați cu
însușiri prețuite într-o cultură, și prin urmare slujesc drept modele de
comportament.
Ritualurile sunt activități colective care, chiar dacă nu ajută din punct de
vedere practic la atingerea scopurilor dorite, în cadrul unor culturi sunt
considerate esențiale în plan social. Prin urmare, îndeplinirea lor are o
valoare în sine.
Valorile sunt tendințe generale de a prefera anumite situații altora. Valorile
sunt sentimente bipolare: au o dimensiune pozitivă și una negativă (Ex.:
bun-rău, moral-imoral, firesc-nefiresc etc.).
Fiecare grup sau categorie socială deține un set comun de programe mentale
care constituie cultura acelui grup sau a acelei categorii sociale. Cum
aproape fiecare dintre noi aparținem în același timp mai multor grupuri sau
categorii diferite, în mod inevitabil avem mai multe straturi de programare
mentală care corespund unor niveluri de cultură diferite. Spre exemplu:
 un nivel național, în funcție de țara (sau țările, pentru cei care au
emigrat) căreia îi aparții;
 un nivel al apartenenței regionale și/sau etnice și/sau religioase și/sau
lingvistice;
 un nivel al genului - te naști ori băiat, ori fată;
 un stadiu al dezvoltării generației, care îi separă pe bunici de părinți și
de odraslele acestora;
 un nivel al categoriei sociale din care fac parte, nivel care conferă o
legătură cu oportunitățile în ceea ce privește educația, ocupația sau profesia;
 pentru cei care muncesc, nivele organizaționale, departamentale și/sau
corporatiste, în funcție de modul în care angajații au fost socializați de
organizația în care lucrează.
În timp ce un individ evoluează, el trebuie să se disocieze de unele
deprinderi de gândire, simţire sau manifestări rămase în memoria sa, pentru
a-și însuși noi atitudini şi a se obișnui cu noile cerințe ale mediului. Această
adaptare se poate realiza fără mari dificultăți dacă se au în vedere
caracteristicile de bază ale culturii, care în viziunea doamnei Mary Ellen
Guffey ar fi:
1. Cultura este deprinsă prin învățare. Regulile, valorile şi atitudinile nu
sunt intrinseci. Ele sunt învățate şi sunt comunicate pe diferite căi din
generaţie în generaţie. Regulile de conduită socială se învaţă în familie şi în
societate şi sunt condiţionate încă din cea mai timpurie fază a copilăriei.
2. Cultura conține un fundament logic intrinsec. Dogmele fiecărei culturi
au pornit de la accentuarea valorilor şi a credinţelor respectivei culturi. În
acest fel, ele acţionează precum o forţă normativă. În cultura niponă, spre
exemplu, păpuşa Barbie nu a avut parte de succes datorită faptului că aceasta
posedă un zâmbet larg. În cultura niponă se dezavuează expunerea dinţilor,
gestul fiind interpretat ca unul de tip agresiv, precum spunea Andrew Pollacj
în lucrarea „Barbie’s Journey in Japan”. Recunoaşterea logicii din interiorul
unei culturi are o importanță deosebită, mai ales în momentul în care este
necesară învățarea acceptării unor comportamente culturale care nu se
aseamănă.
3. Cultura este un izvor de identitate şi de apartenență a oamenilor care
trăiesc într-o anumită colectivitate. Cultura reprezintă locul din care un
individ se poate raporta la felul în care este perceput și, de asemenea,
percepe lumea înconjurătoare. Indivizii îşi clădesc identităţile prin
combinarea unor experiențe culturale diferite, care se suprapun peste cultura
lor primară. Oamenii iau decizii în ceea ce priveşte locul și modul în care ar
trebui să fie educați, cariera, ce ar trebui să prezinte locul de muncă, alegerea
unui partener, însă fiecare decizie este acompaniată de o gamă variată de
reguli, metode, ceremonii, credinţe, limbă şi valori. Acestea se adaugă la
profilul general al culturii fiecaruia dintre indivizi şi, în final, ajung să
reprezinte expresia unei identităţi personale.
4. Cultura îmbină perceptibilul cu ceea ce nu se poate percepe. Pentru
cei din afara unei anumite culturi, modul în care un individ se comportă
reprezintă părţile perceptibile ale culturii acestui om. Aceste obiceiuri sunt
reprezentări perceptibile ale unor valori lăuntrice, imperceptibile, care
determină modul în care indivizii adoptă un anumit tip de comportament și
de gândire.
Cultura națională rezidă din conservarea, dezvoltarea și cultivarea limbii și a
istoriei, ca însușiri cu caracter specific ale existenței oricărei națiuni.
Caracteristica centrală a colectivităților naționale este dată prin opera lor:
limbaj, mituri, religie, istorie, artă și, nu în ultimul rând, știință. Națiunile au
ca scop să își extindă granițele până la limita sferei de acoperire a culturii
lor, iar spiritul patriotist este puternic închegat de cunoașterea și îmbogățirea
culturii naționale.
Oricare tip de cultură națională are un caracter aparte, deoarece aparent
aceasta se află într-o sferă izolată și închisă, însa fiecare tip de cultură
națională este supusă schimbărilor prin transformare, prin preluarea unor
componente aparținând unor alte culturi. Aceasta se îmbogățește și se
dezvoltă în mod continuu prin îmbinarea materiei trecutului cu valorile
relativ noi. Specificul național își găsește originile în stratul etnic al unei
culturi, dar principalele elemente sunt reprezentate de cultura majoră,
aceasta constituind fundamentul modernității. Tranziția de la vechi la nou
este, în fapt, o tranziție la un alt set de valori și principii, care transformă
modul în care indivizii unei culturi percep și apreciază viața.
Cultura națională este reprezentarea unor imagini și simboluri naționale, care
oscilează între schimbare și inerție istorică. Spre ecemplu, descoperirile
arheologice legate de istoria omeniri sau a unui neam reprezintă amintiri vii
ale unui trecut care încă rezonează într-un fel sau în altul cu prezentul, iar
ignorarea, distrugerea sau depozitarea lor în locuri inadecvate, în condiții
neprielnice conservării lor, este considerată un sacrilegiu. Monumentele cu
caracter funerar sunt o extensie a cultului transmis de către strămoșii unei
culturi sau a unui neam, pentru că, orice omagiu sau ceremonie publică
adusă în amintirea lor, îi invită pe cei din audiență la retrăirea acelor
evenimente care evocă eroismul, demnitatea, și alte valori ce doresc a fi
inoculate celor prezenți.
Spiritul patriotic și cel național, ca părți ale unei culturi naționale, pot fi
transmise prin educație. Democrația se bazează o educație de tip moral a
corpului politicienesc, iar această datorie trebuie să revină națiunii, care, prin
instituțiile sale abilitate creează moravurile și șlefuiesc caracterul poporului,
inspirându-i dragostea de patrie. Sistemul educațional furnizează criteriul de
norme, cunoștințele comune și mediul comun care sădesc rădăcinile
naționalismului. Unificarea societății prin centralizarea învățământului a
sprijinit coeziunea națiunii, deoarece în școală se insuflă idealul național și
asigură întreținerea cultului patriotic. Școala reprezintă instituția națională
prin excelență care transmite mai departe ideologia națională, memoria
istorică a unei societăți, prin conținutul învățământului. În ceea ce privește
 națiunile europene, învățământul se axează pe nașterea și clădirea națiunii.
Limba națională, normată de gramatici și dicționare, a ajuns șă fie un
fundament al fenomenului educativ. Trezirea națională sau deșteptarea
națională, a fost înfăpuită în spațiul european prin reconstrucția lingvistică.
Dialectele, departe de a fi ignorate, au fost prezervate în patrimoniul
național, acestea fiind cheia trecutului pe care continuă să se întemeieze
legitimitatea națională.

Obiectivele temei de cercetare

 verificarea faptului că valorile culturale ale instituției militare se

regăsesc în cele ale poporului român;
 observarea cazurilor în care militarii găsesc valorile culturale ale
instituției militare ca fiind diferite față de valorile culturale ale societății
românești.

Metodologia cercetării
Instrumentul folosit pentru verificarea ipotezelor este chestionarul.
Chestionarul aplicat militarilor participanți în scopul cercetării a fost
conceput de către autor. Acesta conține 9 afirmații. Scopul acestui chestionar
este acela de a evidenția dacă există discrepanțe între cultura națională și
cultura organizațională militară.
Scorul final al chestionarului poate să varieze între 9 și 36 de puncte. Fiecare
întrebare este punctată de la 1 la 4, unde 1 reprezintă dezacordul, 2
reprezintă dezacordul moderat, 3 reprezintă acordul moderat, iar 4 reprezintă
acordul față de cele enunțate în fiecare dintre cele 9 afirmații.

Probleme soluționate
verificarea faptului că valorile culturale ale instituției militare se regăsesc în
cele ale poporului român;
 observarea cazurilor în care militarii găsesc valorile culturale ale
instituției militare ca fiind diferite față de valorile culturale ale societății
românești.

Varianta optimă a problemelor soluționate ( cu argumente științifice, calcule,

demonstrații, hărți, scheme etc )
 4%
22%

Categoria 1
Categoria 2
Categoria 3
Categoria 4

74%

Propuneri pentru valorificarea rezultatelor cercetării :

Prima ipoteză se referea la faptul că valorile culturale ale instituției militare
sunt în cele mai multe cazuri identice cu cele ale poporului român. Această
ipoteză se validează, deoarece 96% dintre participanții la studiu consideră că
între valorile culturii organizației militare și valorile culturii naționale
românești se pot găsi destul de puține deosebiri sau nu se găsesc deloc.
A doua ipoteză, se referea la cazurile în care militarii consideră că valorile
instituției militare sunt diferite față de cele ale societății românești, ca fiind
puține sau că ar fi izolate. Această ipoteza s-a confirmat prin faptul că doar
4% dintre respondenți au considerat că între cele două tipuri de cultură
există puține asemănări, neexistând cazuri care să nege total existența
acestora.