Rezinoidul de ceai

Origina din China, se cultivă în: Argentina, China, India, Japonia, Sri Lanka,
Indonezia, Turcia, Rusia, Kenya (ţări tropicale si subtropicale); produsul poate fi
verde, negru, alb (galben), fermentat sau nefermentat.
Pentru prelucrare se ia- bobocii terminali, ultimele frunze ale ramurilor tinere,
bobocii florali (prin uscare dau ceaiul galben) anotimpul recoltării precum si
numărul de frunze culese de pe ramuri dau calitatea ceaiului;

Sunt doua tipuri de prelucrare

1 Ceaiul verde (China şi Japonia) - se obţine prin trecerea rapidă a unui curent de
aer cald peste frunzele proaspete care işi păstrează culoarea;
2 Ceaiul negru - se obţine prin zdrobirea şi fermentarea frunzelor; sucul
Eliberat conţine enzimele necesare fermentaţiei în timpul căreia frunzele se
înnegresc şi devin brun-verzui, după care se usucă pentru întreruperea procesului
fermentativ şi pentru reducerea umidităţii;
Aroma apare în urma transformării prin fermentaţie a proteinelor, aminoacizilor,
zaharurilor, polifenolilor şi a acizilor graşi.
Rezinoidul - se obţine prin extracţie cu eter de petrol, alcool etilic sau, mai rar,
benzen a ceaiului negru care este mult mai aromat, cu randamente bune.
Rezinoidul alcoolic - este solid intens colorat.
Rezinoidul extras cu benzen sau eter de petrol - solid cu consistenţă granuloasă sau
ceroasă, de culoare deschisă;
ambele au mirosul dulce, ierbos, lemnos dar şi floral.
Continutul chimic
Peste 300 de compuşi chimici: cis şi trans 3-hexenol, cis-2-pentenol, 1-penten-3-ol,
alcool amilic, alcool izoamilic, alcool benzilic, alcool fenil-etilic, linalool,
geraniol, nerol, citral, citronelol, butiraldehida-1 şi -2, trans-2- octanal,
acetaldehida, aldehida fenil-acetică, aldehida cinamică, vanilina, acizi acetic si
capronic, di si tri terpenoide, trans-2- hexenal, heptenal.
Utilizari
Aromatizant (limitat) pentru băuturi alcoolice şi nealcoolice, dulciuri;
Uleiul de Cimbru
Origine plantă ierboasă (familia Labiatae) răspândită în Europa (Spania, Franta,
Italia, Germania, Portugalia); Africa de Nord (Maroc)
uleiul: - conţinut maxim în partea aeriană a plantei; calitativ - maxim în perioada
de inflorire
Se obţine prin antrenare cu vapori a părţii aeriene a plantei recoltată în timpul
înflorii sau parţial uscată în prelabil
Sunt doua tipuri de ulei rosu
Ulei alb (obţinut prin redistilarea celui roşu)
Caracteristici: miros aromatic, puternic, cu compoziţie chimica diferită
Conţinutul uleiului diferă în funcţie de factorii externi (clima, solul, expunerea
solară)
Funcţie de compoziţia chimică, există 7 tipuri de ulei volatil de cimbru, denumite
funcţie de cantitatea maximă de terpeni continuţi
Chemotipurile de ulei volatil: timol (timol si carvacrol: max. 70%); carvacrol
(80% carvacrol) – chemotipul aflat in cultura in Romania; 1,8-cineol (80% 1,8-
cineol); geraniol (90% geraniol liber si legat); linalool (90% linalool liber si
legat); a-terpineol + terpinen-4-ol (90% din cei 2 componenti liberi si legati);
trans-tujan-4-ol + cis-mircen-8-ol (70% din cei 2 componenti liberi si esterificati)
Chemotipul timolic:
Continutul chimic - hidrocarburi monoterpenice: α şi β-pinen,
camfen, mircen, fenchen, limonen, p-cimen (10-30%), α şi β-
felandren, p-mentan, sabinen, terpinolen, g- terpinen;
Compuşi oxigenaţi: timol, carvacrol (30-70%), borneol, linalool, nerol,
citronelol, acetat de bornil, acetat de genaril, acetat de linalil şi acetat de
neril, citronelal, tujona, propionat de linalil;
Utilizare - aromatizarea produse conservate (max 0,17 %); aromatizarea sosurilor
şi amestecurilor condimentare (max 0,003 %)
Concretul şi absolutul de IASOMIE (Jasminum grandiflorum)

Origine şi descriere: - mare varietate de specii florale odorante (familia

Oleaceae), originare din Asia, cu răspândire în Europa, Africa Mediteraneana,
America.
Extractul - materia primă o constituie florile proaspete recoltate în iulie -
noiembrie, dimineaţa înainte de răsăritul soarelui sau seara după apus (conţinutul şi
calitatea parfumului sunt superioare); prelucrare - imediat după recoltare, prin
extracţie cu solvent (eter de petrol, freon, benzen)
Caracteristici: - Concretul - masa ceroasă de culoare galben-brun sau brun–
roşcat cu miros cald, indolic, uşor picant, intens floral
Absolutul - lichid limpede, vâscos, de culoare brun-roşcat care se
tulbură în timp, depune sediment şi se închide la culoare
Continutul chimic - absolutul - acetat de benzil (20 - 35 %), alcool benzilic, (+)
linalool (~10%), acetat de linalil, acid benzoic, benzoat de benzil (~12%),
benzaldehida, crezol, α-terpineol, nerol, metil–heptenona, antranilat de metil, N-
metil antranilat de metil;
Utilizări: - arome pentru lichioruri şi dulciuri (max 30 ppm).
ANTRENAREA CU VAPORI DE APĂ
(Antrenarea cu vapori de apa la foc direct)

Este un procedeu vechi, mai rar aplicat în prezent;

Este aplică în Spania (obţinerea uleiului de lavandă, lavandin, rosmarin, cimbru),
Bulgaria (obţinerea uleiului de trandafir), unele ţări din America de Sud;
condensul ce conţine uleiul volatil se acumulează în vasul florentin (5); uleiul cu
densitate mai mică decât a apei se separă şi se colectează printr-un tub lateral, în
vas menţinându-se un nivel constant de lichid;
- apa rezultată din condesare şi separare, care conţine urme de ulei volatil, se
recirculă – procedeul se numeşte cohobaţie;

Dezavantajele procedeului:
- încărcarea şi descărcarea instalaţiei cu material vegetal (proaspăt şi respectiv
epuizat) se face manual – proceduri care necesită mult timp;
- materialul vegetal se află în contact direct cu pereţii metalici fierbinţi ai
recipientului de extracţie – are loc degradarea sa, precum şi a uleiului volatil;
- pierderi de vapori pe la joncţiunea capacului cu cazanul;
- timp îndelungat pentru atingerea temperaturii de fierbere a amestecului;
- depuneri calcaroase pe pereţii cazanului, ceea ce duce la scaderea
coeficientului de transfer termic.
Perfecţionarea sistemului pentru înlăturarea dezavantajelor:
- încărcarea materialului vegetal în coşuri metalice perforate, manevrate cu ajutorul
unui scripete – se uşurează procedura de încărcare-descărcare;
- susţinerea încarcaturii vegetale prin introducerea în recipient a unui fund metalic
perforat – se evită contactul materialuluicu pereţii supraîncălziţi;
- încărcarea materialului vegetal într-o coloană poziţionată între capac şi gâtul de
lebadă, astfel încât aceasta să fie traversată de numai vaporii generaţi în
cazan – se realizează o antrenare cu vapori, la presiune normală, fără
contactul materialului vegetal cu apă la fierbere.
MOSCUL (Moschus moschiferus)
Origine şi descriere: secreţie a unei glande masculine a căpriorului sălbatic de
talie mică (familia Cervideae), răspândit în regiunile muntoase la peste 2500 m
altitudine, în Asia Centrală (nordul Indiei, Tibet, Nepal, China, Siberia);
Obţinere: - glandele se află situate abdominal, anterior organelor genitale, sub
formă de săculeţi, conţinând o secreţie puternic odorată; colectarea secretiei se
poate face de la animale în captivitate (o data pe an, iarna sau primăvara) sau de la
animalele sălbatice, prin vânarea acestora şi detaşarea totală a săculeţilor;

Caracteristici: - moscul proaspăt are o consistenta densă, asemanătoare mierii, de

culoare rosu-brun; în timp se intăreşte, capătă un aspect granular neregulat, de
culoare brun-închis
Prelucrare: - prin extracţia cu solvenţi (alcool etilic, eter de petrol) a granulelor de
mosc;
- Tinctura se obţine în urma extracţiei cu alcool etilic 96%, fiind
utilizată o maturaţie îndelungată;
- Absolutul se obţine în urma extracţiei cu eter de petrol a granulelor
de mosc, urmată de evaporare la sec si reextracţie cu alcool – lichid vâscos,
brun-închis, cu miros intens de mosc;
 Conţinutul chimic: - numai 0,3-2% din conţinutul granulelor de mosc îl
reprezintă compuşii cu proprietăţi odorante: l-muscona (metil-3-
ciclopentadecanona) este cel mai important component odorant; normuscona, d-
musco-opiridina, steroizi, (colesterol, esterii şi cetonele colesterolului), parafine
cu catenă lungă si ramificată, grăsimi, ceruri, ureee, săruri minerale;
 Utilizări: - moscul rămâne materia prima naturală indispensabilă pentru
parfumerie – nu a putut fi reprodus în totalitate, desi compoziţia chimică a putut fi
determinată;
- considerat ca cel mai subtil miros, cu o putere de difuzivitate deosebită;
- adăugat în cantităţi mici, în diferite compoziţii, fortifică mirosul de bază, fară a
interveni în, aparent, în compoziţia buchetului;
- în industria aromatizanţilor alimentari – se foloseşte tinctura de mosc pentru
aromele de nuci, caramel, fructe, băuturi alcoolice şi nealcoolice, dulciuri si tutun
(1 ppm)
- în medicina tradiţională chineză pentru acţiunea sa antiinflamatoare,
spasmolitică, depresivă şi antibacterială.