CAPITOLUL VI

APLICAREA DREPTULUI STRĂIN LEX CAUSAE 284

Raporturile juridice de drept internațional privat se caracterizează prin faptul

impune in mod frecvent aplicarea sau luarea în considerare a unei legi sträine.

1. Aspecte generale

că, spre deosebire de raporturile de drept intern au un element de extraneitate, care

La soluționarea conflictului de legi, instanța din Republica Moldova sesizată aplică

norma conflictuală proprie care fic trimite la legea materială proprie, fie trimite la un

În prima situație, instanța va aplica legea Republicii Moldova ca lex causae,

problemă care nu provoacă dificultăți, având in vedere că judecătorul sau arbitrul

Sistem de drept străin.

cunoaște propria lege materială.

i in cazul în care norma conllictualà a Republicii Moldova declară competența

nui sistem de drept strain, apar anumite probleme specifice.

Drin legea străină se înțelege întregul sistem de drept străin, indiferent de izvorul

acestuia. Astfel, noțiunea de drept străin trebuie privită în sens larg, care ar cuprinde

de izvoarcle formale de drept cunoscute de sistemul de drept căruia aparține legea

străină aplicabilă

Există situații în care noțiunea de lege strainá poate avea sensuri specifice, Astfel,

dintr-un punct de vedere, legea sträină poate avea sensul de sistem de drept al unuj stat

are este subiect de drept internațional public, iar în alte cazuri legea străină reprezintă

istemul de drept al unui stat federat sau confederat, pe când intr-o altă variantă,

Jegea străină poate fi înțeleasă ca sistem juridic care reglementează materia respectivă.

Pentru toate cazurile, însă, sensul noțiunii de lege străină se deduce din context.

Pe de altă parte, se deoscbcsc norme de drept material și norme conflictuale, iar în

măsura în care se admite retrimiterea, legea stråină desemnează ambele categorii de

norme juridice.

Asadar, în cazul în carc norma conflictualā a forului trimite la legea străină, aceasta

din urmă devine lege competentä sau aplicabilă în speță, prin care dreptul străin se

aplică în calitate de lex causae.

2. Temeiul aplicării legii străine

Precizarea care se impune de la bun început este că legea străină nu se aplică prin
autoritatea ei proprie, accasta aplicându-se numai în măsura în care norma conflictuală

a tării forului permite acest lucru?B5.

284 In ceea ce priveşte aplicarea dreptului străin, pe planul dreptului internațional privat trebuie să
deosebim

trei forme ale aplicării legii străine: 1) aplicarea legii străine in calitate de lex causae (de care ne vom

preocupa în contținutul acestui capitol); 2) cazul in care legea străină este o condiție pentru aplicarea

egu forului (problemă de care ne vom preocupa în cadrul efectelor hotărárilor judecătorești străine în

K. Moldova); 3) cazul în care legea străină este încorporată in contract (problemă care va fi analizată

In cadrul determinării legii aplicabile condițiilor de fond ale contractelor. Ultimele două

Intainite in materie ca o aplicare a legii străine, altfel decát lex causae.

orme, sunt

tontatea legii sträine nu are un caracter originar, ci unul derivat sau imprumutal. Legea strama

epie cu prestigiul pe care suveranitatea locală consimte să i-l atribuie. A se vedea, lorgu Radu,

- 61 –

Aşadar, temeiul aplicării legii străine il constituie norma conflictuală a forului, care

desemnează din legile aflate in prezență pe cea aplicabilă raportului juridic cu element

In cazul când norma conflictuală a Republicii Moldova va determina competența

legii străine, aceasta va fi aplicată in acelaşi mod și in aceleași condiții ca și legea

de extraneitate.

Nici un stat nu poate prin voința sa să aplice legile țării sale pe teritoriul altui stat,

insă, orice stat conform intereselor sale fundamentale, poate admite ca pe teritoriul

său să fie aplicate legile altui stat, în limitele și condițiile impuse de legea forului

Aplicarea legii străine nu este limitată și condiționată de principiul reciprocității,

proprie.

pentru că dacă ar fi așa, ar însemna că aplicarea legii straine, intr-un caz congi,

trebui să depindà de faptul dacă, și in statul respectiv se admite, într-un caz

aplicarea legii forului. Aceasta ar presupune o reglementare identică în cele d

state, ceea ce contravine insăși rațiunii existenței dileritelor sisteme de drent

reglementare specială, mai mult sau mai puțin privilegiată, pentru fiecare sistem

drept, in raport de ințelesul conferit reciprocității, ceea ce nu este posibil6

În dreptul internațional privat al Republicii Moldova, acest principiu este consacrat

în art. 2580 din Codul civil, conform căruia „Legea străină se aplică în Republica

Moldova independent de faptul dacă legea Republicii Moldova se aplică raporturilor de

acelaşi tip in statul străin respectiv, cu excepția cazurilor în care aplicarea legii străine

depinde, conform legii Republicii Moldova, de condiția reciprocității" - alin. (1).

„In cazul in care aplicarea legii străinc este condiționată de reciprocitate

îndeplinirea condiției reciprocității de fapt cste prezumată până la dovada contrară.

care se stabilește de Ministerul Justiției, prin consultare cu Ministerul Afacerilor

Externe și Integrării Europene" - alin. (2).

Aplicarea unor legi pe teritoriul unui stat nu aduce nici o atingere suveranității

acestuia, ci inseamnă că statul forului, în exercitarea proprici suveranități decide care

lege va cârmui anumite raporturi juridice cu element de extraneitate287.

Normele conflictuale ale oricărui sistem de drept lasă în spațiul juridic al forului un

loc mai mult sau mai puțin important dreptului străin.

Astfel, normele conflictuale ale forului admit aplicarea dreptului material străin

de către instanțele locale, acestea fiind supuse numai legilor țării cărcia aparțin, iar

aplicarea legilor străine se face numai in temeiul legii naționale.

În concluzie, temeiul juridic al aplicării legii străine il constituie normele

conflictuale ale forului, care justifică aplicarea acesteia.

identic,

o nes

Ştiința și tehnica dreptului internațional privat, vol. I, Editura Universirății Cluj, 1933, p. 217.

286 A se vedea Ernestina Ungureanu, Adrian Constantin Tatar, Drept Internațional Privat, Editura Lunen

lași, 2014, p. 90.

287 A se vedea Nicoleta Diaconu, op.cit., p. 124.

- OSL –

gasesc punctul de plecare al explicației lor in titlul cu care judecătorul forului aplică

3 Ttlul cu care se aplică legea străină în Republica Moldova

Aplicarea legii străine poate provoca uncle dificultăți, dintre care cele mai multe işi

Astfel, problema esențială constă în a cunoaşte cu ce titlu este luat in considerare

dreptul strain pentru a deveni aplicabil pe teritoriul țării forului

In dreptul Republicii Moldova, legea străină la care trimite norma conflictuală,

Constituie un element de drept. Astfel, dreptul străin este aplicat in Republica

Moldova cu același titlu ca și dreptul național, legea străină nefiind considerată

nici element de fapt, nici drept național propriu, aceasta continuând să råmână un

drept sträin şi in situația aplicării ei de către instanțele forului. Acestă situație este

caracteristică și in alte sisteme de drept, precum cel german, austriac, român, precum

și in cel francez, mai ales dupå deciziile Curții de Casație din 2005.

Avand in vedere caracterul de extraneitate a dreptului sträin, acesta nu poate fi

asinilat in totalitate dreptului Republicii Moldova (in calitate de lex fori) cu privire la

efectele acestuia în Republica Moldova, cu toate că in unele cazuri există și anumite

excepții de la aplicare, cum ar fi cea de ordine publică in dreptul internațional privat,

in sensul art. 2581 din Codul civil și art. 164 alin. (4) din Codul familiei.

dreptul sträin

et context, trebuie sa avem in vedere prevederea art. 2583 din Codul civil,

conform căruia in cazul „când, in conformitate cu dispozițiile prezentei cărți, se face

trimitere la legea străină, se aplică normele materiale, nu și normele conflictuale ale

xrlei legi. cu excepția materiei statutului personal.

288 Tudor R. Popescu, op.cit. p. 189.

VOndea 1. Fawcett and J. Carruthers, P. North in Cheshire, North & Fawcett, Private International

Law, fourteenth edition, Oxford University Press, 2008, p. 111-121.

a la materia dreptului internațional privat, in afară de teoria intemeiata pe considerentul că legea

straina

gonstituie un element de drept, caracteristicả dreptului german, român, austriac, francez, etc, mai

ritl si alte teorii privind titilul cu care se aplică legea străină, dintre care menționām teoria intemeiata

E considerentul cả legea străină constituie un element de fapt, caracteristică sistemului de drept anglo-

american. Potrivit acestei teorii legea straină este considerată element de fapt, spre deosebire de legca

Forului care este privită ca singurul element de drept in cauza dedusā judecățil Astfel, judecătorul nu

face decit si aplice ceea ce este admis „de fapt in străinătate, situándu-se in cateriorul sistemului de

drept sträin şi aplicând legea sträină pentru că aşa ii ordonă propria normă conflictuala. In cadrul

acestor sisteme de drept, legea sträinā trebuic dovedită de partea care o invocă, judecătorul nefind

obligat să o aplice din oficiu dacả nu a fost invocată de nici una din părți. O altă teorie cu privire la titlul

cu care se aplică legea străină este teoria recepționārii dreptului sträin, caracteristicà dreptului italian,
in care legea strdina la care face trimitere norma conflictuală italiană se transformā in lege naționala,

adică este incorporată in sistemul de drept italian. Astfel, stabilirea conținutului legi straine se face ca

si pentru legea proprie. Teoria respectivă ia ca punct de plecare dualitatea ordinea juridica naționala

ordinca juridică internațională, considerånd că sistemul juridic național este exdusiv, adică prin

ordinea juridică națională se exclude caracterul juridic a ceea ce nu face parte din acesta și legea sträina

Da are valoare dacă nu este integrată in ordinea juridică internă a forului Astfel, potrivit sensului acestei

tconi dreptul străin este încorporat în sistemul de drept al forului, de unde provine și denumirea teorie.

Aşadar, observäm că privitor la stabilirea conținutului legii straine, teoretic există trei sisteme. 1) sarcina

probei revine parții care invocă legea străină - S. U. A. Anglia, Argentina, etc.: 2) obligația de stabilire a

conpinutului legii sträine li revine instanței in colaborare cu părțile - Germania, România, R. Moldova,

3) legea străinā devenind lege națională, stabilirea conținutului acesteia se face ca și pentru legea

proprie- Italia.

A ledca P. Mayer, V. Henze, Droit International Prive, 10e edition, Montchrestein, 2010, p. 136-148.

- 151 –

CAPITOLUL VI APLICAREA DREPILLUIS

4. Stabilirea, interpretarea și probarea conținutului legii străine

În dreptul intern nu se pune problema stabilirii conținutului legii străine, obiectul

probei constituind faptele generatoare de drepturi și obligații. Astfel, norma juridică

nu trebuie dovedită, deoarece judecătorul cunoaște legea și, totodată există prezumția

cunoașterii normelor juridice atát de judecători, arbitri şi părți, care are un caracter

absolut. In acest sens, instanța nu poate refuza judecarea cauzei pe motivul că părțile

nu au făcut dovada normei juridice respective.

Tot aşa, și în dreptul internațional privat, pentru ca legea străină să poată fi aplicată,

Determinarea regimului juridic al problemelor ridicate de aplicarea legii străine

este reglementată de legea Republicii Moldova (in calitate de lex fori). Aceasta înseamnă

că instanțele judecătorești sau alte organe competente chemate să aplice legea stana

urmează să se conducă în soluționarea acestei probleme potrivit reglementărilor

aceasta trebuie să fie cunoscută.

proprii.

În dreptul internațional privat al Republicii Moldova stabilirea conținutului lestu

străine se face în conformitate cu dispozițiile art. 2579 din Codul civil,

Având în vedere principiile pe care se intemeiază reglementările privind procesul

civil, trebuie să admitem că legea străină are aceeași autoritate ca și legea naționala

desigur în cazurile când aplicarea acesteia este permisă de normele conflictuale ala

forului.

Aplicarca legii străine într-un raport juridic cu element de extraneitate poate 6

invocată, atât din oficiu de către instanța de judecată (arbitraj), cât și de partea interesată

In cazul când norma conflictuală a Republicii Moldova este imperativă (de fapt, in

marea majoritate a cazurilor acestea sunt imperative, cu excepția normelor conflictuale

din materia contractelor, pentru care funcționează principiul lex voluntatis), instanțele

din Republica Moldova au chiar obligația de a invoca dreptul străin dacă norma

conflictuală trimite la el, cu respectarea principiului contradictorialității și al garantării

dreptului la apărare22

În situația în care norma conflictuală a Republicii Moldova declară ca fiind

aplicabilă într-un raport juridic cu element de extraneitate legea unei țări străine și cu

privire la raportul respectiv apare un litigiu care ajunge în fața instanței din Republica

Moldova, care este competentă în soluționarea litigiului, iar judecătorul nu cunoaşte

Jegea străină (de fapt el nici nu este obligat să o cunoască, pentru că în caz contrar

ar insemna că acesta trebuie să cunoască legile tuturor statelor, pe când el are numai

obligația de a cunoaște legea internă a propriului stat), dar el este obligat să o aplice

pentru că dacă nu ar aplica-o, atunci ar încălca propria normă conflictuală care a

desemnat competența legii străine.

Astfel, într-un asemenea caz, instanța trebuie să întreprindă toate măsurile pentru

determinarea conținutului legii străine, iar în caz de necesitate să se informeze oficial

cu privire la conținutul legii străine.

292 In acest sens, a se vedea, art. 8 și 26 din Codul de procedură civilă.

- ZSL –

Potrivit art. 2579 alin. (1) din Codul civil, stabilirea continutului legii straine se
face in conformitate cu interpretarea ei oficială și cu practica aplicării el in statul strain

Dispoziția alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că in scopul stabiliril continutului

normelor legii străine, instanța de judecată se poate adresa, in ordinea stabilită pentru

asistență și clarificări, Ministerului Justiției al Republicii Moldova, altor organe

competente sau organizații din Republica Moldova și din străinätate, poate solicita

respectiv

avizul unui expert sau poate folosi un alt mod adecvat.

Astfel, conform acestui text instanța are posibilitatea de a solicita sprijinul in

obținerea informațiilor necesare despre legea străina prin intermediul Ministerului

Justiției și cel al Ministerului Afacerilor Externe și al Integrärii Europene. Trebuie să

avem în vedere că instanțele judecătorești din Republica Moldova nu sunt abilitate,

in principiu, să ia legătură directă cu organele statului străin și nici cu ambasadele

sau consulatele acestor țări în Republica Moldova, ci trebuie să solicite, In acest scop,

sprijinul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, care va contacta direct aceste

instituții prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și al Integrării Europene

l cànd este mai dificil a stabili conținutul legii străine, instanța poate recurge

și la părerea sau avizul unui expert în materia dreptului internațional privat.

in dreptul Republicii Moldova proba legii străine ii revine atát judecătorului

(arbitrului), cât și părților.

e temejul caracterului obligatoriu al aplicării legii străine (in cazul când norma

anlictuală a Republicii Moldova prevede astfel), precum și al principiului rolului

diriquitor al instanței în proces, judecătorul trebuie să depună toate eforturile pentru

area continutului și sensului corect și complet al legii străine, în condițiile art. 2579

din Codul civil și al art. 13 din Codul de procedură civilă. În acest scop, instanța poate

dispune, chiar din oficiu, toate mijloacele de probă pe care le consideră necesare și

adecvate.

Sub acest aspect, se impune constatarea unei deosebiri importante intre dreptul

străin și dreptul național, pentru dreptul străin neaplicându-se prezumța „jura novit

curia" (judecătorul cunoaşte legea).

Sarcina probei legii străine nu revine exclusiv judecătorului, ci această sarcină

este împărțită între judecător și părți. Această idee se desprinde din dispoziția

art. 2579 alin. (3) din Codul civil, care prevede că persoanele participante la proces
293 De exemplu, un raport juridic cu element de extraneitate nu poate fi guvernat de un sistem de
drept, sa

presupunem italian, iar normele acestui sistem de drept să fie interpretate prin regulile altui sistem de

drept, să presupunem, spaniol.

254 In scopul evitării unor eventuale dificultăți privind aplicarea dreptului străin, Republica Moldova
este

parte la o serie de tratate și convenții internaționale prin care se faciliteză sau se soluționează
problemele

gate de aplicarea dreptului străin. De exemplu, Tratatul între Republica Moldova și România privind

ENistența juridică in materie civilă și penală din 6.07.1996, reglementează in art. 8, că în problemele

Privind acordarea asistenței juridice, autoritățile competente ale acestora comunică intre ele prin

Lalernediul Ministerului Justiției, iar art. 10 stabileşte că părțile la tratat se vor informa reciproc, la

asupra legislației in vigoare ori care a fost în vigoare in statele lor, precum și asupra aplicaru

acesteia in practica judiciară.

** In acest sens, a se vedea art, 9 din Codul de procedură civila.

aterie

- ESI –

pot sa prezinte documente care confirmă conținutul normelor legii străine invocate

pentru fntemeierea pretențiilor sau apărăril sau pot in alt mod să asiste instanța in

determinarea conținutului acestor norme. Totodată, in sensul alin. (4) al aceluiaşi

articol, in cazul raporturilor de drept privat la care participa profesioniştii, obligatia

furnizare a informațiilor cu privire la conținutul legii stráine poate fi pusă în sarede

profesionistului de către instanța de judecată.

Din formulările textelor mentionate rezultă, că judecătorul nu este obligat

apeleze la sprijinul parților pentru determinarea conținutului dreptului străin, aconsa

fiind doar o posibilitate, de care va uza, cu precădere în situația in care este mai die

de probat dreptul sträin.

Prin urmare, in dreptul Republicii Moldova se aplică o soluție mixtă pent

stabilirea conținutului legii străine, in sensul că rolul activ al judecătoruluzi se imbin

cu colaborarea părtilor.

În ceea ce rivește forta probantă a mijloacelor de probă, care provin din străinătate

considerăm că, in principiu, aceasta urmează a fi asimilată celei prevăzute de legislatia

Republicii Moldova. In acest sens, alin. (2) al art. 2579 din Codul civil, menționează

in mod expres posibilitatea dovedirii legii străine prin recurgerea la expertiză. În cazul

când se apelează la avizul unui expert, proba va fi dispusă și administrată potrivit legii

Republicii Moldova, la fel ca și altre probe în fața instanțelor naționale. In același sens.

este şi art. 458 alin. (6) din Codul de procedură civilă care stabilește că administrarea

probelor de judecată se face în conformitate cu legea Republicii Moldova.

5. Imposibilitatea stabilirii conținutului legii străine

Referitor la stabilirea conținutului legii străine, în practică pot apărea situații în

care aceasta nu poate fi stabilită, adică atuinci când nu se poate dovedi conținutul legiji

străine

În cazul in care au fost intreprinse toate măsurile și până la urmă nu s-a reușit

stabilirea conținutului legii străine, instanța va aplica legea Republicii Moldova, iar

dacă legislația națională nu conține reglementări, se va recurge la principiile de bază ale

sistemului de drept propriu. Această soluție se impune, avându-se în vedere dispoziția

art. 6 alin. (4) din Codul civil, care stabilește că instanța de judecată nu este în drept să

refuze înfăptuirea justiției în cauzele civile pe motivul că norma juridică lipsește sau că

este neclară, precum și prevederile art. 2579 alin. (5) din Codul civil care dispune că in

cazul imposibilității de a stabili, într-un termen rezonabil, conținutul legii străine, cu

toate că s-au luat măsurile necesare în conformitate cu dispozițiile prezentului articol,

se aplică legea Republicii Moldova97.

296 Acest lucru poate fi mai frecvent posibil în cadrul sistemelor de drept în care legea străină este

considerată element de fapt, in care obligația de a stabili conținutul legii străine revine pårților. O

asemenea situație poate apărea când partea sau părțile nu invocă sau renunță la invocarea legii straine.

iar judecătorul, potrivit sistemului său de drept, nu o poate aplica din oficiu. De exemplu, uneori, chiar

părților le este mai convenabil de a nu stabili conținutul legii străine pentru a nu fi aplicatà.

297 In acest context, trebuie menționat, că cu privire la stabilirea conținutului legii străine, exista

particularitate caracteristică in situația când ar urma să se aplice legea națională a persoanein se

cetățenie (apatrid). Referitor la legea națională, se impun următoarele precizări: a) legea națiolna R.

consideră legea statului a cărui cetățenie are persoana respectivă; b) legea națională a cetățeanura
Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetățenie, este legea R. Moldova; ) kg

- 154 –

Aşadar, după cum rezultă din textele de lege mentionale,trebuie să existe.o situație

reală de imposibilitate a stabilirii legii străine, intreprinsă prin toate måsurile luate

de către instanță in condițiile prevăzute de art. 2579 din Codul civil. Aceste eforturi

întreprinse trebuie să rezulte din probatoriile dispuse și din demersurile efectute de

instanță în cauza respectivă, pentru că o simplă dificultate în stabilirea continutului

legii străine (de exemplu, depărtarca geografică a statului străin sau necunoaşterea

dreptului străin în Republica Moldova, precum și lipsa izvoarelor scrise in sistemul

de drept respectiv) nu justifică aplicarea imediată și necondiționatà a legii Republicii

Aplicarea legii forului intervine ca un subsidiar, fiind justificată exclusiv pe

imposibilitatea evidentă de stabilire a conținutului legii străine.

Soluția aplicării legii forului se întemeiază pe următoarcle argumente:

Moldova.

poate rămâne nejudecat, prin respingerea acțiunii reclamantului pe

Litigiul

motiv că legea străină nu este cunoscută, deoarece, în acest caz, judecătorul ar fi

culpabil de abuz în serviciu. In situația când legea străină nu poate fi probată, unica

lege cunoscută de judecător este cea națională,

De asemnea, respingerea acțiunii ar fi o soluție injustă pentru reclamant, deoarece

sarcina probei legii străine nu incumbă in primul rând (şi în orice caz, nu exclusiv)

părților, ci instanței.

În cazul în care legea străină nu poate fi dovedită într-un termen rezonabil, se

aplică prezumția exprimată prin adagiul: qui eligit indicem eligit jus, adică cine alege

instanța, alege și dreptul. Intr-adevar, se poate prezuma relativ că, din moment ce

nărtile au acceptat competența instanței forului, în cazul in care legea straină nu

oate fi dovedită, ele au acceptat, în subsidiar, aplicarea și pe fond, a dreptului

forului

Instanța de judecată, atăt timp cât legiuitorul nu o face, este cea care va stabili

ca inseamnă termenul rezonabil. Dacă imposibilitatea de probare a conținutului legii

sträine este cauzată de faptul că instanța forului nu a depus toate diligențele pentru

a stabili conținutul legii străine, cel care se consideră vătămat în drepturile sale prin

aplicarea legii forului poate ataca soluția prin intermediul cáilor de atac.

6. Controlul aplicării legii străine

Legea străină devine aplicabilă pe teritoriul unui stat nu în virtutea autoritāții

proprii, ci din considerentul că legea forului prin normele sale conflictuale permite

acest lucru.

Privitor la soluționarea litigiilor de drept internațional privat este, însă, insuficientă

existența normelor conflictuale care dispun aplicarea legilor străine. În acest sens,

sistemul de organizare judecătorească a fiecărei țări, trebuic să cuprindă și un mecanism

de control în ceea ce privește aplicarea legii străine competente, pentru că în caz

contrar, recunoaşterea competenței legii străine s-ar reduce numai la o recunoaștere

leoretică, fără a exista garanția aplicării corecte a acesteia.

ajionala a străinului care are două sau mai multe cetățenii, este legea statului cu care persoana are

aie mai strånse legături; d) in cazul când persoana nu are cetățenie, se aplică legea reşedinței obişnulte

298 A se vedea Dragos-Alexandru Sitaru, op.cit., P. 90.

- 155 –

Norma conflictuală poate stabili atát aplicarea legilor proprii, cât și aplicarea

legii străine. Sietemele de drept cuprind, In general, reglementări privind asigurarea

aplicăril legil proprii, pentru că neaplicarea legii străine competente, ar insemna

nerespectarea legii proprii.

Neaplicarea legil competente in soluționarea unui raport juridic

extraneitate se poate prezenta sub două forme:

-8-a aplicat legea forului in locul legii străine competente;

8-a aplicat legea sträină in locul legii competente a forului.

element de

Astfel, un mijloc eficient de control cu privire la aplicarea legii stráine, este

sanctiunea neaplicarii legii străine, prin admiterea căilor de atac in cazul gresitei

In situația in care nu s-a aplicat, precum și atunci când legea străiná a fost aplicata

sau interpretatà greșit, este posibila solicitarea casării unei hotárâri judecătoresti
prin caile de atac aplicabile dreptului național, adică prin apel (art. 357-395), recurs

aplicari sau interpretäri a legii străine.

(art. 397-445) sau revizuirea hotărárii (art. 446-453), prin intrunirea condițiilor

stabilite de reglementàrile respective din Codul de procedură civilá,

Controlul aplicării legii străine, prin intermediul căilor de atac, se justifict

urmätoarele argumente:

•Neaplicarea legii străine constituie o incălcare a normei conflictuale a forului pi

care s-a declarat competența legii străine:

Neaplicarea legii străine și aplicarea legii proprii in locul acesteia constitule e

deformare a autorității legii proprii.

Neadmiterea căilor de atac in instanţele superioare pentru neaplicarea legii străine

privează normele de drept internațional privat de eficiența corespunzătoare. In

temeiul inlesnirii relațiilor economice internaționale, fiecare stat admite, prin

dreptul său conflictual, aplicarea legii străine. Dacă această aplicare este läsatá la

aprecierea judecătorului fondului, inseamnă că se neagă însuși caracterul juridic al

normelor conflictuale, ceea ce duce la lipsa securității juridice în relațiile economice

internaționale.

7. Reglementări stabilite de Convenția europeană în domeniul informației asupra

dreptului străin

Obținerea de informații asupra dreptului străin este facilitată și de prevederile

unor convenții internaționale, la care este parte și Republica Moldova. Reglementările

acestor convenții prevăd o rezolvare unitară sau o serie de măsuri care să permita

cunoașterea legii străine.

In scopul stabilirii unui sistem de asistență reciprocă internațională, statele membre

ale Consiliului Europei au ratificat Convenția europeană în domeniul informației

asupra dreptului străin, semnată la Londra la 7.06.1969 si Protocolul adițional la

Convenție, semnat la Starasbourg la 15.03.1978 00,

299 A se vedea lon P. Filipescu, Andrei 1. Filipescu, op.cit., p. 217.

300 Republica Moldova a aderat la Convenția europeanà și Protocolul adițional prin Legea nr 724 din

7.12.2001, Monitorul Oficial nr. 3-4, 2002.

- 99L –
In conformitate cu prevederile Convenției, părțile contractante se angajează să-și

i inlormații privind dreptul lor in domeniul civil și comercial, precum și in

1 procedurii civile și comerciale şi al organ ziării judiciare. Acest angajament

a fost extins, prin Protocolul de la Strasbourg, și in domeniul penal și al proceduril

in momentul cererii informațiilor, in competența autorităților judeiciare ale părții

penale, aplicându-se oricărei proceduri vizánd infracțiuni a căror urmărire intră,

Pentru aplicarea prevederilor Convenției, liecare parte contractantă va desemna

solicitante (art. 1).

an organ unic. Din partea Republicii Moldova, organul național de legåtură este

Alinisterul Justițici. In calitate de organ primitor, Ministerul Justițiel are ca sarcini de a

primi cererile de informații care provin din partea părții contractante și de a le da curs.

Cererea de informații trebuic să cmane in toate cazurile de la o autoritate judiciară

și poate fi lacută doar când un proces a fost deja pornit. In cerere se va preciza, cât

mai exact posibil, punctele

stalului străin (art. 4).

cu privire la care se cere informația referitoare la dreptul

Răspunsul trebuie să aibă ca Scop informarea autorității de la care emană cererea,

in mod obiectiv și imparțial, asupra dreptului statului solicitat. După caz, răspunsul va

cuprinde texte de legi, regulamente și decizii judiciare. In măsura considerată necesară,

ráspunsul poate fi însoțit de documente complementare, precum extrase din lucrări de

doctrină, lucrări pregătitoare și, eventual, comentarii explicative, informațiile cuprinse

in răspuns nu obligă autoritatca judiciară de la care emană cererea (art. 8).

Statul solicitat poate refuza să dea curs cererii de informații, când interesele sale

sunt afectate de litigiul care a ocazionat formularca ccrerii ori dacă se consideră că

răspunsul ar fi de natură să aducă atingere suveranității sau securității sale. Răspunsul

aerea de informații trebuie dat cat mai repede posibil și se redactează in limba

statului solicitat (art. 14).

Cheltuielile sau taxele ocazionale de cerere sunt suportate de ststul de la care emană

aliatarea, Părțile pot deroga insă de la aceste dispoziții (art. 15).

Tt in cadrul acestui circuit de informație, tratatele bilaterale de asistență juridică

rờd obligația statelor semnatare de a se informa reciproc în legătură su sistemele

lor juridice.

S. Aplicarea legii străine în regulamentele Uniunii Europene

Regulamentele Uniunii Europene nu adoptă o reglementare în ceea ce priveşte titlul

u care este aplicat dreptul sträin in statele membre, ceea ce este de natură a perpetua

diferențele de concepție mai ales între dreptul cnglez și cel continental curopean, in

detrimentul ideii de unitate în aplicarea legii, care constituie un obiectiv general al

dreptului curopcan.

Problema titlului cu care este aplicabil un drept străin în țara forului poate fi

considerată mai degrabă de natură procedurală, iar Regulamentele europene nu se

eplică de principiu îin materie probatorie și de procedură, după cum prevăd explicit, de

exemplu, Regulamentele Roma I- art. I alin. (3) și Roma II - art. 1 alin. (3).

Elaborarea unui raport privind aplicarca Regulamentului Roma II, care să includă

și o analiză a efectelor modului în care este tratat dreptul străin in diferite jurisdicții și

-157-

a măsurii in care instantele statelor membre aplică in practică dreptul străin in temeiul

acestui Regulament, constituie o indatorire a Comisiei, care este inserată

(„Clauza de reviruire") alin. (1) lit.i) din Regulament.

Se considerà ch, pană la adoptarea unei soluții legale sau jurisprudențiale unifor

la nivelul Uniunii Europene In ceca ce privește aplicarea legii straine, instanțele statele

membre trebuie.ca ex officio să invoce dreptul stråin şi să dispună proba legii strar

cel puțin in acele cazuri in care normele conflictuale din regulamentele Uniun

Europene trimit la el in materiile in care se pune problema ocrotirii pårții defavorabile

din raportul juridic, precum contractele incheiate cu consumatorii (art. 6 din Rome

I) sau răspunderea pentru produsele defectuoase și concurența neloială (art. 5 si 6

din Roma II). In caz contrar, finalitatea respectivelor soluții conflictuale poate 6

prejudiciatà, iar spiritul reglementárii incalcat.

Dragos-Ale

p'd