Biomimetica sistemului locomotor

C9. Materiale inteligente. Aplicatiile materialelor cu memoria formei

2.6 Aplicatiile materialelor cu memoria formei

În functie de tipul de EMF care determinã modul de obtinere a formei calde,
aplicatiile bazate pe memoria termicã pot fi: (i) cu revenire liberã; (ii) cu revenire retinutã
sau (iii) generatoare de lucru mecanic.
Toate aplicatiile bazate pe memoria mecanicã sunt pseudoelastice. Pe lângã
acestea existã si aplicatii medicale care pot fi încadrate în toate categorii de mai sus.

2.6.1 Aplicatii cu revenire liberã

Aplicatiile cu revenire liberã au exclusiv functia de a produce miscare sau

deformatie. Ele se pot regãsi într-o serie de domenii specifice, cum ar fi:
- medicinã (filtre sangvine ce depãrteazã peretii venelor, oprind deplasarea cheagurilor de
sânge);
- artã (sculpturi metalice miscãtoare, statui ce deschid ochii la rãsãritul soarelui, flori ce
se deschid sau se închid la luminã sau cãldurã);
- lenjerie (inel de fixare a cupelor la sutiene, cãmãsi care-si recapãtã volumul dacã sunt
puse în apã caldã);
- jucãrii (fluturi care bat din aripi);
- obiecte de uz casnic (scrumiere care-si ridicã marginile atunci când tigãrile asezate pe
ele ard pânã la capãt).

2.6.2 Aplicatii cu revenire retinutã

La aceste aplicatii, materialelor cu memoria formei nu li se permite sã-si

redobândeascã forma caldã, din cauza unei constrângeri externe si din acest motiv pot
dezvolta tensiuni de pânã la 700 MPa. Aplicatiile cu revenire retinutã pot fi de patru
tipuri: (i) cuplaje hidro-pneumatice; (ii) conectori electrici; (iii) dispozitive de fixare si
(iv) aplicatii spatiale.

2.6.2.1 Cuplaje hidro-pneumatice

Principiul de functionare a unui cuplaj hidro-pneumatic din material cu memoria

formei este ilustrat în Fig.2.140.
Cuplajului i se imprimã forma caldã (1), caracterizatã printr-un diametru interior
mai mic decât cel nominal, D0, al conductelor sau tevilor pe care urmeazã sã le îmbine.
Dupã rãcire pânã în domeniul martensitic (2), cuplajul, care acum s-a înmuiat
considerabil, este expandat prin introducerea fortatã a unui dorn cu diametrul mai mare
decât D0. În aceastã stare (3), care este practic starea de livrare, cuplajul poate fi
depozitat o perioadã îndelungatã. La instalare, cuplajul este montat rapid, fiind scos din
mediul de depozitare (de exemplu azot lichid) în atmosferã, unde se încãlzeste pânã în
domeniul austenitic (4) si prin EMF cu revenire retinutã, asigurã strângerea necesarã
realizãrii unei îmbinãri etanse între conducte. Pentru deschiderea cuplajului, este necesarã
o rãcire puternicã pânã în domeniul martensitic (5). Din acest motiv, valoarea prescrisã a
lui Ms este destul de scãzutã: -400C la cuplajele industriale, de uz comercial si -900C la
cele militare.
Primele cuplaje hidro-pneumatice s-au confectionat în 1967 din AMF Ni-(49-
50)Ti-(3-4)Fe (% at.) si au fost utilizate la legarea conductelor de rãcire ale avioanelor de
luptã „Gruman” F14, care atingeau, în timpul zborului, o temperaturã minimã de -550C.
Desi cunoscute încã din 1963 si exploatate în constructia cuplajelor hidro-
pneumatice din 1967, proprietãtile de memoria formei ale aliajelor Ti-Ni au fost ignorate
de comunitatea stiintificã internationalã. În felul acesta se explicã absenta oricãrei referiri
la proprietãtile de memoria formei, în cadrul simpozionului de a Los Angeles, 1967,
consacrat în mod special aplicatiilor aliajelor de titan („Applications Related Phenomena
in Titanium Alloys”, ASTM, 1968).

Alierea cu Fe, a AMF Ni-Ti, inhibã foarte puternic transformarea martensiticã,

coborând Ms pânã la -1500C. Exemplul tipic de cuplaj hidro-pneumatic, confectionat din
AMF Ni-Ti-Fe, este CRYOFIT cu forma constructivã schitatã în Fig.2.141.
Pentru a evita dezavantajul pãstrãrii în azot lichid, s-au dezvoltat aliaje la care
histerezisul termic a fost majorat, pânã la 80 sau chiar 1450C, prin adãugarea a cca. 9 %
Nb. Acesta mãreste histerezisul termic prin introducerea unei componente ireversibile a
deformatiei care „întârzie”transformarea martensiticã inversã. Principalele avantaje ale
cuplajelor hidro-pneumatice din AMF pe bazã de Ni-Ti sunt: compactitatea, instalarea
usoarã si fiabilitatea.
 Spre deosebire de AMF pe bazã de Ni-Ti, care oferã cea mai bunã combinatie de
fiabilitate si instalare nepretentioasã (dar sunt si cele mai scumpe) AMF Cu-Zn-Al-Mn au
forte si deformatii recuperabile mult mai reduse iar cele pe bazã de Fe-Mn-Si dezvoltã
forte, prin EMF cu revenire retinutã, care variazã foarte puternic în functie de deformatia
nerecuperatã.
În ciuda dezavantajelor de mai sus, AMF pe bazã de cupru s-au folosit la
confectionare unor cuplaje de uz militar în S.U.A. iar AMF pe bazã de Fe-Mn-Si la
producerea unor cuplaje care se înfileteazã, în stare expandatã, pe capetele conductelor si
apoi, prin încãlzire, dezvoltã forte de strângere considerabile.
O utilizare de perspectivã a AMF, la confectionarea cuplajelor hidropneumatice,
constã din folosirea acestor materiale ca elemente de întãrire a unor îmbinãri existente
dintre douã conducte sau tevi. Aceastã tehnicã utilizeazã sârmã din AMF Ni-Ti-Nb si se
aplicã la repararea operativã a legãturilor dintre conductele din centralele nucleare, a
cuplajelor militare deteriorate dupã luptã sau pur-si-simplu la întãrirea sudurii dintre
conductele de diametre mari. În ultimul deceniu au fost fabricate si cuplaje hidro-
pneumatice din polimeri cu memoria formei, care au avantajul densitãtii reduse si a
înaltei rezistente la coroziune.

2.6.2.2 Conectori electrici

Conectorii electrici cu memoria formei se utilizeazã de peste 25 de ani. Spre

deosebire de cuplajele hidro-pneumatice, conectorii electrici trebuie sã facã fatã unui
numãr mult mai mare de cicluri de cuplare-decuplare.
Acesti conectori au urmãtoarele caracteristici: 1-fortã de cuplare nulã; 2-rezistentã
la coroziune; 3-au carcase cu gabarit redus, deoarece nu trebuie sã preia componente ale
fortelor de cuplare; 4-forta de retinere este foarte ridicatã, 5-etansare perfectã; 6-
rezistentã la socuri si vibratii.
Principalele tipuri de conectori electrici sunt CRYOCON si CRYOTACT.
Principiul constructiv-functional al cuplajelor CRYOCON este ilustrat în
Fig.2.142.

Cuplajul este asamblat dupã ce mufa din bronz cu beriliu (2) a fost lãrgitã,
Fig.2.142(b) iar inelul din AMF Ni-Ti, aflat în stare austeniticã, este introdus fortat peste
mufã, Fig.2.142(d). Dacã inelul nu este rãcit pentru a se înmuia si a fi lãrgit de mufã,
Fig.2.142(e), fisa nu poate fi introdusã. În felul acesta se realizeazã conectarea electricã,
fãrã fortã de apãsare. În timpul încãlzirii cuplajului pânã la temperatura camerei, fisa este
strânsã de mufã care primeste forta de la inel, Fig.2.142(f), pe întreaga ei suprafatã.
Pentru a mãri cursa de strângere, evitând curgerea austenitei, inelele active se fac din
AMF Ni-Ti-Cu.
Principalul dezavantaj al conectorilor electrici tip CRYOCON este precizia foarte
ridicatã care se impune diametrului fisei pentru a asigura forta de strângere, în conditiile
în care însusi materialul fisei este deformat elastic si trebuie evitatã suprasolicitarea
elementului activ din AMF, care poate provoca deteriorarea memoriei termice si
reducerea rezistentei la obosealã. Pentru a mãri flexibilitatea sistemului de contact, au
fost dezvoltate cuplajele CRYOTACT ale cãror formã si functionare sunt descrise în
Fig.2.143.

Datoritã pãrtii de compensare, (1) în Fig.2.143(a), o parte din energia de strângere

a ramei (2), din AMF Ni-Ti, este disipatã. Din acest motiv fisa care se introduce în zona
de contact poate avea o precizie dimensionalã mult mai redusã fatã de cuplajele
CRYOCON. Introducând în acelasi ansamblu câte douã rânduri de câte 12 cuplaje
CRYOTACT, s-a obtinut un „pachet dublu în linie” (dual in-line package = DIP), care a
fost conceput initial pentru aplicatii militare, cum ar fi sistemele de control al rachetelor,
care sunt supuse la mari forte de inertie. Fig.2.143(b) descrie modul de functionare al
conectorilor electrici, între cele douã stãri ale elementelor active din AMF: austenita si
martensita. Curbele celor 2 faze sunt similare cu cele prezentate în Fig.2.94. În absenta
oricãrei constrângeri exterioare, în urma transformãrii martensitice inverse, AMF suferã
EMF cu revenire liberã, efectuând o deplasare între punctele A si B. Dacã se introduce un
element elastic de restabilire, deplasarea cuplajului se va face pe „calea de operare” AB1,
deoarece, pe mãsurã ce cuplajul încearcã sã se deschidã, forta dezvoltatã de elementul de
restabilire creste. Cum recuperarea formei calde este împiedicatã de o fortã crescãtoare,
cursa conectorului (egalã cu proiectia pe abscisã a lui AB1) este mai micã decât la
revenirea liberã.
Atunci când în cuplaj se introduce o fisã, ca în cazul conectorului CRYOCON, în
punctul C2 elementul de restabilire ia contact cu un element mult mai rigid, astfel încât
deplasarea acestui tip de cuplaj se efectueazã pe calea AC2B2. Se observã cã s-a obtinut
o cursã mult mai scurtã. În cazul conectorului CRYOTACT, datoritã portiunii de
compensare, strângerea este mai flexibilã iar cursa dezvoltatã, AC3B3, este mai mare
decât la CRYOCON (deoarece proiectia pe abscisã a lui AC3B3 este mai mare decât
proiectia lui AC2B2).
La conectorii electrici tip CRYOCON si CRYOTACT, elementul din AMF este
folosit pentru a realiza contactul electric în stare austeniticã.
Existã si alte tipuri de conectori, cum ar fi BETAFLEX, la care contactul electric
se realizeazã cu elementul din AMF aflat în stare martensiticã.
Încãlzirea acestui element este fructificatã pentru a deforma un resort,
înmagazinând energie în acesta si deschizând conectorul. La rãcirea elementului din
AMF care are, în mod evident, Ms > Tamb, energia înmagazinatã în resort reînchide
conectorul.
Tot în cadrul conectorilor electric dar de tip permanent, pot fi încadrate si ramele
conductoare din AMF Cu-Zn-Si-Sn, utilizate la asamblarea circuitelor integrate.
Principiul constructiv-functional al uneia dintre aceste metodele de asamblare este ilustrat
în Fig.2.144.

Din bandã de AMF Cu-Zn-Si-Sn s-au fabricat, prin stampare si corodare

fotochimicã, ramele cu forma din Fig.2.144(a). Aripioarele centrale au fost încovoiate la
900, prin introducerea unui dorn, ceea ce corespunde unei deformatii de 7 % a fibrei
exteriore. Apoi ramele au fost încãlzite la 8300C si cãlite în apã. Dupã cãlire, ramele au
fost mai întâi îndreptate si apoi aliniate deasupra unui „chip”, în pozitia reprezentatã cu
linie întreruptã în Fig.2.144(b). Încãlzind tot ansamblul la 2000C, aripioarele s-au îndoit
intrând în contact cu un aliaj de lipit. Dupã rãcire, aliajul de lipit se solidificã retinând
aripioarele în aceastã pozitie.

(Bujoreanu Leandru-Gheorghe, Materiale inteligente, Editura Junimea, Iasi, 2002)