Orientarea sexuală

Curs Bioetică 4
Autor: Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta1

Orientarea sexuală se referă la sexul persoanelor, către care sunt îndreptate dorinţele,
fanteziile şi simţurile erotice sau amoroase ale unui om. Termenii alternativi de
preferinţă sexuală sau înclinaţie sexuală au înţelesuri similare în majoritatea
contextelor discursive.
În general, o persoană poate fi identificată ca heterosexuală (atracţie principală
faţă de persoane de sex opus)*, homosexuală (atracţie principală faţă de persoanele
de acelaşi sex), bisexuală (atracţie faţă de ambele sexe)**, sau asexuală (nu are
atracţie sexuală faţă de nici un sex). În plus, există şi alte încadrări precum
transexualitatea (comportament al unei persoane a cărei percepţie de sine nu este în
acord cu sexul său anatomic)***, pansexualitatea (atracţia pe baza criteriului estetic
şi mai puţin pe cea de opoziţie a sexelor) **** şi intersexualitatea (persoana cu
caracteristici genitale, gonadale sau cromozomiale fără identitate sexuală sau cu alte
cuvinte „nici bărbat nici femeie”)*****.

_________
* Studiile moderne arată că majoritatea persoanelor din lume se consideră heterosexuale, adică, sunt
plasate pe scara orientării sexuale între bisexualitate totală şi heterosexualitate totală. Trebuie
menţionat, totuşi, că foarte puţini din aceştia au preferinţe sau dorinţe sexuale-amoroase exclusiv
pentru persoanele de acelaşi sex. Numărul celor care sunt plasaţi între bisexualitate totală şi
homosexualitate totală, deci, au atracţie principală faţă de indivizi de acelaşi sex, este între 2,8% şi
9% din bărbaţi şi 1-5% dintre femei. Numărul persoanelor care se identifică drept homosexuali este
mai mare în mediile urbane decât în cele rurale. Ca şi în cazul heterosexualităţii, foarte puţine din
persoanele identificate ca homosexuali au preferinţe sexuale exclusiv faţă de acelaşi sex.
**Este în general contrastă cu homosexualitatea, heterosexualitatea şi asexualitatea. Deşi a fost
observată în diverse forme în majoritatea societăţilor prin istorie, bisexualitatea nu a fost un subiect
de studiu serios până în a doua jumătate a sec. XX şi există şi în ziua de astăzi argumente despre
prevalenţa şi natura sa.
*** De exemplu o persoană care se percepe pe sine ca fiind femeie, dar care are organe genitale
masculine.

****Termenul de „pansexualitate” are provenienta greceasca, pan - insemnand “tot”, asadar o

referinta la integrarea sexualitatii intr-un singur tablou. Pansexualitatea nu inseamna lesbianism sau
homosexualitate restrictiva, ci ajunge mai degraba in apropierea bisexualitatii. Totusi,
pansexualitate si bisexualitate nu se confunda total, deoarece primul se poate folosi si ca referire la
deschiderea, nu doar a persoanelor ci si a comunitatilor, catre alte persoane care nu au o sexualitate
clar definita (precum transsexualii). Mai mult, persoanele care îşi recunosc acest gen de atracţie, fac
o diferenţiere între sexul biologic, cel cu care te-a înzestrat natura, fără să te întrebe, şi gen, care
este construit social şi pentru care poţi opta la un moment dat. Poţi alege să fi ceea ce simţi că eşti
fără să mai întrebi natura sau societatea dacă sunt de acord.

1
Mircea Gelu Buta- Prof. Univ. Dr. Facultatea de Teologie Ortodoxă UBB Cluj-Napoca,
email: butamircea@yahoo.com
**** Termen a fost introdus în biologie de cãtre Richard Benedict Goldschmidt (zoolog si
genetician american de origine germanã, 1878-1958), defineste un tip de sexualitate intermediar
între morfologia masculinã si cea femininã. Pornind de la adevãrul biologic cã fiecare element
morfologic si/sau functional este sexualizabil, intersexualitatea se caracterizeazã prin discordanta
elementelor afiliate procesului de sexualizare, spatiul de variatie antrenând o scalã foarte largã, de la
grotescul evident la o manifestare discretã, subtilã.

Clasificarea persoanelor într-una din categoriile enumerate este controversată,

fiindcă studiile ştiinţifice arată că sexualitatea este foarte complexă, ea presupunând
diferite grade de atracţie sau identificare cu diverse orientări sexuale.
Subiectul este delicat, întrucât implică comportamente care au fost condamnate
de către societate şi de autoritatea biblică pe parcursul istoriei, iar specialiştii susţin
că cel puţin 10% din populaţie este angajată într-o formă oarecare de deviaţie
sexuală, sau ar dori să facă acest lucru. Dintre aceştia 3-4% sunt de orientare exclusiv
homosexuală.*
Pentru lingvişti, termenul homosexual reprezintă ceva contra naturii. De ce?
În principiu, neologismele se compun din cuvinte aparţinând aceleiaşi limbi, în
special din limba greacă şi limba latină, evitându-l împerecherea de termeni din limbi
diferite. În cazul acesta, prefixul homo- este grec (όμο), în timp ce radicalul provine
din cuvântul latin sexualis. În plus, cuvântul a fost la origine un adjectiv, din care a
rezultat un substantiv ciudat. Dacă se poate vorbi despre relaţii homosexuale ca fiind
un anumit fel particular de relaţii sexuale, nu se poate spune despre un om că este
sexual, dar totuşi se vorbeşte despre un homosexual...
În Grecia, această inadvertenţă lingvistică a fost rezolvată prin adoptarea unui
cuvânt în întregime grecesc (h)omofilofil (ομοφυλόφιλος), constând din trei elemente:
prefixul homo- (όμο), care înseamnă acelaşi; partea mediană -filo- (φυλο), care
înseamnă sex mai precis gen (sexul masculin şi sexul feminin); sufixul -file (φιλώ)
care, în greaca veche, înseamnă a iubi.
Cele mai vechi documente ale culturii europene în legătură cu acest subiect
vin din Grecia antică, unde relaţiile de iubire homosexuală atât emoţională cât şi
fizică făceau parte din normele sociale. Ele erau cultivate pentru valoarea lor
pedagogică şi marţială, cât şi ca o metodă de a limita creşterea populaţiei. Aceste
relaţii, în mare parte de natură pederastică, co-existau cu mariajul, împreună cu care
constituiau un univers bisexual. Ele erau uneori impuse de lege, care în multe oraşe
obligau bărbaţii să cultive asemenea relaţii cu tinerii cetăţeni.
De asemenea, indicaţiile literare şi mitologice arată că aceste legături se
făceau numai cu aprobarea tatălui băiatului. Religia greacă de asemenea binecuvânta
aceste relaţii prin miturile care funcţionau atât ca „îndrumar” cât şi contra-exemplu.
Este cunoscut mitul lui Laios şi Crisippos, în care Laios în loc sa-l iubească precum
cereau legile pe tânărul Crisippos îl răpeşte şi îl violează, crimă pe care o va plăti
fiind blestemat de zei, blestem care va ajunge sa distrugă până şi viaţa fiului său,
Oedip.

_____________________
*Cele mai multe estimări privind numărul de homosexuali variază între 4% şi chiar 8% în ţările cu
o tradiţie în tolerarea minorităţilor sexuale, lucru care contribuie la creşterea procentului prin
emigraţie. Majoritatea societăţilor au în general un procent de 10-15% din populaţie cu orientări
homosexuale sau bisexuale, aceste cifre referindu-se mai ales la societăţile sub influenţa religiilor
„abrahamice”, adică iudaismul, creştinismul şi islamismul.

Grecii îl considerau ori pe Orfeu, ori pe Tamiras drept iniţiator al pederastiei.*

Roma, la rândul ei, ajunsese la un moment dat, după pătrunderea influenţelor
orientale, într-o decădere atât de mare, încât un senator a propus ca pe Via Apia,
devenită bulevard al homosexualităţii să se bată ţăruşi de lemn cu vârful în sus,
pentru a împiedica plimbările cu scopuri indecente.
Atitudinele sociale spre relaţiile afectuoase şi sexuale între parteneri de acelaşi
sex au variat dea lungul secolelor şi au mers mână în mână cu atitudiniile dictate de
religie. Gama lor a dus de la obligaţia legală în unele state din Grecia antică de a
forma legături pederastice, la integrarea prin instituţii sociale vazută în Japonia şi la
triburile din America de Nord, la toleranţa sub tăcere din ţările musulmane, la
percepţia relaţiilor ca o slăbiciune, precum în Italia în timpul Renaşterii şi până la
pedeapsa cu închisoare sau chiar cu moartea, din ţările din Europa de nord, începând
de la sfârşitul Evului Mediu si până în secolul douăzeci.**
Populaţia Romei aducea deci o moştenire grea, astfel încât homosexualitatea
devenise o problemă politică, iar pentru creştini o problemă morală. De aceea, Sfântul
Apostol Pavel se ridică împotriva păcatului desfrânării, şi mai cu seamă a
homosexualităţii, cu multă vigoare: „pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de
ocară, căci la ei femeile au schimbat fireasca orânduială cu cea împotriva firii;
asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în
pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei
răsplata cuvenită rătăcirii lor”. (Romani 1, 26-27).
Secolul al XVII- lea reprezintă momentul când homosexualii au început să
conştientizeze pentru prima oară că sunt purtătorii unei boli şi/sau practicanţi ai unei
perversiuni sexuale. Modelul dominant al homosexualului era cel al tipului efeminat,
travestitul cu voce foarte subţire. De obicei acest profil de individ se identifică cu
homosexualul pasiv care-şi găseşte satisfacţia în pasivitatea de tip feminin, spre
deosebire de homosexualul activ, care-şi conservă prerogativele masculine. Ei pot să
iubească de asemeni copii (pederastia), un tip de relaţie cunoscută încă din
antichitatea greco-romană şi persistentă încă se pare în lumea musulmană.

____________________

*Pe lângă aceste relaţii tipic greceşti mai existau şi relaţii “egalitare” în care partenerii erau de o
vârstă. Exemple se găsesc şi în mitologie (Ahile şi Patrocle) şi în istorie (Alexandru cel Mare). Dar
aceste relaţii erau prost integrate de societate, care încerca să găsească moduri de a le vedea prin
prisma tradiţională a dragostei inter-generaţionale. Astfel se purtau discuţii în care fie Ahile, fie
Patrocle reieşea ca mai în vârstă. Dar grecii mai aveau o vorbă redată în latină, Taurum tollet qui
vitulum sustulerit, adica Poate să care şi un bou, cel care a ridicat viţelul, prin care lăsau să se
înţeleagă că relaţiile intime puteau să continue şi când cel tânăr ajungea la o vârstă matură.
**Culturile popoarelor care s-au stabilit sau au invadat pământurile ocupate astăzi de România au
avut, multe din ele, aspecte homoerotice care, cumulativ, creează o bază istorică al acestui amor in
teritoriu dintre Carpaţi şi Dunăre. În ansamblul său, poporul român era considerat homofob. La
acest lucru a contribuit în mare parte religia majoritară, conjunctura cultural-politică de-a lungul
secolelor şi, mai recent, dictaturile comuniste postbelice. Acestea din urmă au reinstaurat o
legislaţie penală care fusese îmblânzită înaintea primului război mondial ca rezultat al dezbaterii
democratice fireşti.

Astăzi militanţii homosexuali au încercat să redefinească identitatea

homosexuală eliberând-o de imaginea bărbatului efeminat sau al unei femei ratate,
înlocuind-o cu individul superviril tip macho (corp musculos, păr scurt, mustaţă
şi/sau barbă). În ultimii ani termenul gay, din limba engleză se foloseşte din ce în ce
mai mult deoarece nu se limitează doar la aspectele sexuale ale acestor relaţii deseori
bogate.*
De altfel imaginile mitice, prezentate cel mai frecvent în presa homosexuală şi
în revistele pornografice specializate sunt: cow-boy-ul, conducătorul de camion,
motociclistul cu îmbrăcăminte de piele şi cercel în ureche, sportivul etc. Instituţiile
cheie ale homosexualului sunt cel mai adesea locurile de racolare: barurile, saunele,
cinematografele, precum sau restaurantele specializate. Gradul de participare la piaţa
sexuală, cât şi reacţiile emoţionale faţă de regulile ei, împart mediul în subgrupuri
care-şi trăiesc destinul homosexual în moduri diferite.
Cu toate progresele ştiinţei explicaţia etiopatogenică a homosexualităţii rămâne
încă incertă. Dacă medicina o consideră o inversiune sexuală de origine psihică, care
evoluează pe un teren predispozant, sociologia pune accentul pe rolul dominant al
factorilor exogeni (erori educative, perturbări majore ale relaţiei dintre copil şi
părinţi, etc.) Medicii cât şi sociologii au căzut însă de acord asupra faptului că
comportamentul sexual se învaţă.
Viaţa homosexuală începe prin recunoaşterea dorinţelor sexuale, urmată apoi
de parcurgerea unei întregi cariere de la ucenicie la profesionalism. La majoritatea
homosexualilor, conştientizarea preferinţei sexuale are loc cu mult înainte de punerea
în practică a actului respectiv. Acest lucru se produce cel mai adesea în perioada de
adolescenţă. Odată ce şi-a acceptat destinul homosexual, individul va intra pe piaţa
schimburilor sexuale însuşindu-şi toate reacţiile emoţionale legate de regulile ei.
O parte dintre persoane nu vor reuşi însă să se elibereze pe deplin de
socializarea vieţii heterosexuale, pentru care au fost educaţi în copilărie. De aici
rezultă o multitudine de complexe care au în centru culpabilitatea şi ura de sine.
Aceasta face ca majoritatea homosexualilor să fie supuşi în permanenţă unei gestiuni
schizofrenice a vieţii lor.
Evident astăzi în întreaga lume se încearcă o slăbire a interdicţiei
homosexualităţii. Aceasta reprezintă una din trăsăturile frapante ale contradicţiilor
morale din societăţile moderne. S-a ajuns la situaţia în care homosexualii formează
un grup coerent, desigur încă marginalizat, dar care are conştiinţa identităţii şi care
încearcă să-şi revendice drepturile împotriva unei societăţi dominante, zdruncinată în
certitudinile sale.

_____________________
*Gay este un termen folosit începând cu a doua jumătate a secolului XX, pentru a defini
comunităţile homosexuale. Termenul gay provine din limba engleză şi înseamnă „vesel”, pentru că
una dintre trăsăturile paradoxale ale acestei grupări este explozia de culori, fericire şi diversitate.
Termenule este folosit din ce în ce mai des, datorită faptului că-i defineşte pe homosexuali din
punct de vedere non-medical, non-clinic şi le recunoaşte existenţa şi din punct de vedere cultural şi
social nu numai sexual. Astăzi gay înseamnă tot ce este legat de comunitatea homosexuală: stil gay,
filme gay, cântece gay, pictură gay etc.

Mişcarea a fost numită Naţionalismul queer (câteodată naţionalismul gay sau

Queer Nation, din engleză) este un fenomen care vede comunitatea lesbiană, gay,
bisexuală şi transgen (LGBT) ca o "naţiune", cu o cultură şi tradiţii specifice.
Naţionalismul queer este parte din mişcarea pentru drepturi şi eliberare LGBT de
după cel de-al Doilea Război Mondial.*
Cu conştiinţa faptului că în acest domeniu al sexualităţii definiţia normalului
este extrem de laxă, bioetica creştină consideră homosexualitatea o anomalie care
încalcă o morală bine clădită de Dumnezeu. Aceasta constă în repulsia şi
dezaprobarea pentru orice formă de activitate sexuală, care nu este în sens biologic şi
nici uman şi care nu se încadrează în normele de conduită etică şi spirituală ale
societăţii noastre. Orice persoană care tinde să aprobe sau pur şi simplu să ignore
acest fapt este important să se întrebe: dacă propriul meu copil ar alege calea
homosexuală, oare cum aş reacţiona?
Reprezentările diferite ale indivizilor asupra sexualităţii stau la originea
“grupurilor” şi “mişcărilor” care revendică un spaţiu social propriu, pe care doresc să
şi-l dobândească chiar cu preţul segregării lor. Această separare dintre heterosexuali
şi homosexuali ar putea însă produce un joc de alianţe multiple şi schimbătoare în
lupta privind clasificarea practicilor sexuale acceptate sau neacceptate. În acest hăţiş
de argumente şi opinii contrare, morala seculară consideră că fiecare individ trebuie
lăsat să-şi construiască propria lui reprezentare.
Tendinţa de racolare a unor noi adepţi, mai ales din rândul adolescenţilor,
determină societatea la adoptarea unor soluţii coerente faţă de un grup încă marginal
care–şi revendică drepturile. În acelaşi timp îşi face loc şi următorul gând: ce este de
făcut cu acest grup minoritar? Trebuie exterminat? Evident că nu, pentru că vremea
violenţei ucigaşe a trecut de mult, odată cu ridicarea omului din ignoranţă.
Dar care este limita toleranţei faţă de grupurile minoritare? Iată o întrebare la
care aş putea răspunde afirmativ pentru minorităţile naţionale, etnice, religioase etc.,
dar nu şi pentru minoritatea practicanţilor perversiunilor sexuale. Căci exprimarea
unei astfel de logici lipsite de discernământ, ar putea duce ca în viitor să se vorbească
de toleranţă faţă de minoritatea „asasinilor”, „violatorilor”, „tâlharilor” etc.
Practica medicală a demonstrat cazuri de homosexuali vindecaţi, care au reuşit
să-şi formeze familii normale şi să aibă o viaţă fericită. Acest lucru ne arată că aceşti
oameni trebuie să fie iubiţi şi nu excluşi, pentru că ei nu sunt decât nişte bolnavi, care
pot reveni la normal prin terapie psihică, credinţă şi prin dragostea celor care se
ocupă de ei.
____________________________
*Conceptul de a fi „diferit” este unul dintre principalele componente ale culturii şi Weltanschaung-
ul LGBT, mai ales fiind că aceste comunităţi au fost deseori segregate şi discriminate în istorie. Din
această cauză, şi mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, s-au creat campanii de separare de
la majoritatea heterosexuală. Naţionalismul queer este o extensie al acestui concept, propunând nu
doar o cultură distinctă LGBT, dar şi recunoaşterea comunităţii LGBT ca o naţiune separată. Unii,
chiar exagerând, precum scriitorul american William S. Burroughs, care a sugerat chiar formarea
unui stat LGBT.

Aşa cum am mai spus, atitudinea de astăzi a religiilor faţă de homosexualitate

variază. Doctrinele religiilor abrahamice sunt interpretate de grupurile conservatoare
ca văzând toate aceste relaţii ca un păcat. În societăţile guvernate de interpretări
fundamentaliste ale religiilor, aceste relaţii sunt considerate perversiuni şi sunt scoase
în afara legii. În unele jurisdicţii, precum în Arabia Saudită şi alte ţări musulmane ele
sunt chiar pedepsite cu moartea. În contrast, Budismul, Şintoismul şi alte religii,
consideră că sexualitatea, în general poate interfera cu aspiraţiile spirituale şi ordinea
socială, nefăcând distincţie între obiectele dorinţei.*
Pentru creştinismul tradiţional, termenii de „deviant” şi „pervers” au un sens
profund, dată fiind recunoaşterea scopului vieţii omeneşti, dar şi recunoaşterea
faptului că anumite acţiuni îndepărtează de sfinţenie. Dorinţele, unirile şi actele sunt
perverse atunci când direcţionează greşit afecţiunea, energiile şi interesele sexuale în
moduri recunoscute de biserică drept moduri care îndepărtează de unire cu
Dumnezeu.
O unire cu o persoană de acelaşi sex sau cu un animal, implică o unire
trupească rău direcţionată, nu doar de la unirea soţului cu soţia, dar şi de la cea a
bărbatului cu femeia.** O activitate sexuală greşit direcţionată vatămă
duhovniceşte, chiar dacă este involuntară, întrucât patima are o forţă
constrângătoare.***
Chiar dacă ar exista comportamente sexuale ilicite care sunt „determinate
genetic”, astfel încât cei implicaţi în ele „nu-şi aleg stilul lor de viaţă”, de exemplu,
implicarea în acte homosexuale, totuşi acele comportamente şi stiluri de viaţă rămân
păcătoase, pentru că ele îndepărteză de la căutarea sfinţeniei. Vor fi păcate, deşi fără
voie. Asemenea comportamente cer pocăinţă chiar atunci când nu pot fi controlate.
Cel puţin ca voinţă secundară, trebuie să ne căim din toată inima pentru un astfel de
comportament: „Ştiu că nu mă pot controla, dar plâng şi mă căiesc de slăbiciunea
mea, cerând iertare şi ajutorul lui Dumnezeu să scap de cele ce n-am puterea
necesară ca să le evit”.****

__________________
*Începând cu secolul al XIX-lea, majoritatea ţărilor care adoptaseră Codul Napoleonic, nu aveau
interziceri specifice contra actelor homosexuale, între timp ce ţările folosind legi bazate pe modelul
englez, aveau legi împotriva sodomiei, inclusiv pedeapsa cu moartea aplicată până la sfârşitul
secolului al XIX-lea. Începând cu secolul XX, mişcări de eliberare sexuală, inspirate de mişcările
pentru câştigarea drepturilor civile, împreună cu dezvoltarea studiilor academice pe acest subiect, au
dus la schimbări în atitudinile sociale. În ultimii ani, tot mai multe ţări au abrogat legile contra
sodomiei sau care interziceau serviciul militar homosexualilor, şi au vota legi în favoarea uniunilor
legale.
**Concentrarea se face pe un adevăr biblic. Sexualitatea este direcţionată spre unirea soţului cu
soţia, într-un singur trup în scopul zămislirii de prunci şi al însoţirii într-o relaţie reciprocă, menită
să ducă în cele din urmă dincolo de patimă.
*** Creştinismul tradiţional recunoaşte păcate „fără de voie” şi „cu neştiinţă”. Din acest motiv,
creştinilor li-sa îngăduit în chip tradiţional să se arunce mai degrabă în moarte decât să fie violaţi
sexual.
****Pentru câteva reflecţii asupra voinţelor de ordin prim şi secund şi alte aspecte similare, a se
vedea Harry Frankfurt, „Freedom of the Will and the Concept of a Person”, Journal of Philosophy
68, 1971, pg. 5-20.

Dacă ne lipseşte autocontrolul, trebuie să căutăm situaţiile în care o asemenea

lipsă de control va cauza cât mai puţin rău cu putinţă. Duhovnicii chiar recomandă să
ne retragem „în pustie sau într-o mănăstire” pentru a limita ocaziile de a acţiona
potrivit unor asemenea dorinţe sexuale.
Dintr-o grijă pastorală pentru sănătatea spirituală, psihică şi fizică a membrilor
săi, „normali sau homosexuali”, Biserica trebuie să respingă astfel de relaţii, aşa cum
trebuie să se opună adopţiilor în cazul unor cupluri homosexuale. Ireversibilitatea
orientării homosexuale nu justifică instituţionalizarea ei şi ridicarea mariajelor de
acest gen la gradul căsătoriilor autentice, acceptate de voinţa divină. Acest lucru nu-l
justifică nici expunerea copiilor la un „stil de viaţă homosexual”, cu pretenţia că un
copil poate creşte la fel de bine cu „două mămici”, sau „doi tătici”, ca şi părinţi
biologici. Problema nu este dacă un copil e mai bine să nu fie crescut de un cuplu
homosexual decât de un singur părinte sau într-un orfelinat. Adevărata problemă se
referă la natura actelor homosexuale şi efectul lor asupra celor implicaţi. Morala
sexuală creştină tradiţională arată că întoarcerea spre vindecare şi mântuire a celor ce
se implică în sexualitatea trupească stă doar în căsătoria între un bărbat şi o femeie, în
unirea lui Adam şi a Evei, şi în pocăinţă din toată inima şi respingerea tuturor
pornirilor şi expresiilor sexuale ce deviază de la această normă. Demnitatea celor care
se găsesc în stiluri de viaţă deviante de la această normă se exprimă în posibilitatea
lor de a se pocăi din toată inima.
 Bibliografie

1 Bistriţeanu I. - Curs de bioetică, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005,

. pg. 71- 85.
2 Breck J. - Darul sacru al vieţii, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2003,
pg. 125 - 142
3 Buta M.G. - Există o bioetică creştin-ortodoxă?, Revista Studia
. Universitatis, UBB – Teologia Ortodoxă, Cluj-
Napoca, Issue, nr. 1-2/2003, pg.80-84
4 Calciu-Dumitreasa Gh. - Homo Americanus. O radiografie ortodoxă,
. Ed. Christiana, Bucureşti, 2002, pag. 39-45.
5 Dumitrache C., Păun D., - Intersexualitatea, în www.Viaţa Medicală, Ars
. Sucaliuc A. Medici, pg. 1-2.
6 Engelhardt - Fundamentele bioeticii creştine,Ed. Deisis, Sibiu,
. 2005, pg.348-349, 362-363
7 Hiddemann W. - „Die Verantwortung des Arztes im 21. Jahrhundert”,
. în: Spektrum der Wissenschaft, 2/1998, pg. 46-61;

http://ro.wikipedia.org/nationalism queer
http://www. mayra.ro/sex/mistere-sexuale
http://articles.gourt.com/ro/orientare sexuală
http://ro. wikipendia.org/wiki/homosexualitate