Impactul normelor morale şi a legii asupra stării de sănătate

personală şi publică

Sănătatea publică este starea de sănătate a populaţiei în raport cu determinanţii

stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu
servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate.

Sănătatea este definită ca „o stare completă de bine, în plan psihic, mental şi

social, nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii." Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS) o consideră „drept fundamental al oricărei fiinţe umane". În 1986, definiţia
aceasta a fost extinsă, afirmându-se că cerinţele obligatorii pentru o sănătate bună
sunt pacea, adăpostul, educaţia, mâncarea, veniturile, un ecosistem stabil, cu
resurse de încredere, dreptate socială şi egalitate. Evident, clasicele elemente de
educaţie sanitară, vaccinuri sau controale medicale sunt insuficiente.

Definiţia curentă din Encyclopedia of Global Health identifică sănătatea publică

drept „ştiinţa de a proteja şi a îmbunătăţi sănătatea comunităţii prin educaţie, prin
promovarea unor stiluri de viaţă sănătoase şi productive, prin împlinirea intereselor
societăţii în eforturile de asigurare a condiţiilor în care oamenii pot fi sănătoşi." În
acest context, actorii din domeniul sănătăţii publice sunt: agenţiile publice de
sănătate, care funcţionează sub controlul guvernamental, sistemele de servicii de
sănătate, instituţiile de învăţământ şi cercetare din domeniul sănătăţii,
comunităţile sociale din care face parte cetăţeanul, locul de muncă şi angajatorul
individului, mass media. Practic, sănătatea publică suntem noi şi cei din jurul
nostru.

Uneori, normele morale sunt uitate când e vorba de bani, venituri mari, sau scopuri
personale. Ca exemplu, puteţi găsi mai jos un clip ce redă povestea unei simple
butelii de apă, inofensivă la primele aparenţe, dar cu o întreagă teorie în
chintesenţă. Voi ce părere aveţi vis-a-vis de problema redată în clip? Mai ştiţi astfel
de exemple? Discutaţi cu colegii, profesorii, părinţii sau prietenii despre metode de
combatere al acestor "vicii" sociale.

Impactul legii asupra stării de sănătate personală şi publică într-un stat poate fi
apreciat prin prisma existenţei unui set de legi care reglementează sistemul
serviciilor de sănătate acordate cetăţenilor şi prin prisma existenţei unui mecanism
bine pus la punct de implementare a acestor legi, precum şi de control al bunei
funcţionări al acestui sistem.

În Republica Moldova sistemul sănătăţii este reglementat printr-o serie de legi şi

hotărâri, iar instituţia responsabilă de implementarea şi coordonarea acestora este
Ministerul Sănătăţii. De asemenea, există Compania Naţională de Asigurări în
Medicină care este o organizaţie de stat autonomă de nivel naţional, care dispune
de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova în 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală. În ultimii ani au fost implementate un şir de reforme menite să
îmbunătăţească sistemul ocrotirii sănătăţii cetăţenilor.

Pentru măsurarea sănătăţii publice, se folosesc o serie de indicatori în cadrul unor

analize complexe, pe planuri multiple.
Banca Mondială şi OMS au fost interesate de impactul bolilor asupra unei
comunităţi, măsurând, între alţi indicatori, costurile financiare suportate de
comunitate, mortalitatea şi morbiditatea. În urma unui raport global din 1990,
ţările în curs de dezvoltare duceau 90% din povara de boală globală, în timp ce erau
recipientele a numai 10% din fondurile disponibile pentru sănătate globală.
În anul 1997, Christopher Murray şi Alan Lopez, cercetători la Şcoala de Sănătate
Publică de la Harvard au conceput pentru OMS un sistem de calcul al calităţii vieţii
şi stării de sănătate (DALY/QALY). Astfel, ei au oferit soluţia cuantificării anilor de
viaţă pierduţi sau câştigaţi de o comunitate, prin apariţia unor boli sau prin
implementarea unui program de sănătate. Ultimul raport OMS bazat pe acest sistem
de calcul a fost dat publicităţii în anul 2000. Conform raportului, ţara cu cei mai
sănătoşi cetăţeni este Japonia, unde speranţa de viaţă măsurată în ani de sănătate
este, în medie, de 74,5 ani. La capătul opus al clasamentului este Sierra Leone, cu
doar 25,9 ani de sănătate. Statele Unite au ocupat abia poziţia 24, cu un prag de 70
de ani, în timp ce România s-a situat pe poziţia 80, cu o medie de 62,3 ani de
sănătate. Raportul a mai arătat că, pentru oamenii din cele mai bogate regiuni, 9%
din anii vieţii sunt marcaţi de boală, în timp ce în ţările cele mai crunt lovite de
sărăcie, media este de 14%.

Viaţa şi conflictul de valori. Eugenetica, eutanasia, etc.

Cuvântul bioetică e în mare vogă. Cum s-ar putea defini bioetica? Termenul în sine
este savant şi totodată misterios. Provine din două cuvinte greceşti: "bios" - viaţă
şi "ethos" - morală. Etimologic, aşadar, ar însemna morala vieţii. Cea mai bună
definiţie pe care ne-o dau enciclopediile este aceasta: "Bioetica este studiul
sistematic sau ştiinţa comportamentului uman în cadrul ştiinţelor vieţii şi al
îngrijirii sănătăţii, când acest comportament este examinat la lumina valorilor şi a
principiilor morale".

Termenul eugenetica sau eugenica înseamnă, literalmente, rasă bună sau specie
bună şi indică disciplina care îşi propune îmbunătăţirea speciei umane prin măsuri
genetice. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte astfel termenul de
eugenie (care în greaca veche însemna "origine nobila") - disciplina care studiază
aplicarea practica a biologiei eredităţii în ameliorarea genetică a indivizilor. Deşi
des utilizat ca termen, eugenia nu a fost recunoscută ca disciplină ştiinţifică de
mulţi oameni de ştiinţă. Eugenetica a fost înfiinţată în anul 1883 de către Calton.
Eugenia poate fi:- pozitivă atunci când promovează descendenţii proveniţi din
indivizi excepţional dotaţi;- negativă atunci când elimina efectele transmiterii la
descendenţi a unor însuşiri genetice nefavorabile. Eugenia negativa poate fi:- activă
sau pasivă. În Germania nazistă a existat un revers aşa zis "pozitiv" al eugeniei, prin
care s-au înfiinţat şi au funcţionat lebensborn-urile. Un lebensborn (izvor al vieţii)
era un centru, într-o clădire relativ izolată, unde erau aduse femei blonde şi cu ochi
albaştri ca sa procreeze cu ofiţerii SS, având în vedere că membrii rasei ariene erau
împuţinaţi de război. Mulţi dintre cei rezultaţi din aceste "concepţii dirijate" au avut
ulterior de suferit din punct de vedere psihologic deoarece, după război, mamele
lor au trebuit să le ascundă adevărata origine, pretinzând că sunt văduve de război.
Conceptul de eugenie negativă activă este echivalent cu euthanasia eugenica. Cea
mai celebră şi tristă intervenţie a fost genocidul care a avut loc în urma legii
promovate de Hitler în 1939, prin care au fost eliminaţi în doar câteva luni peste
400.000 de "indivizi indezirabili". În cadrul euthanasiei eugenice poate fi inclus şi
riscul de deces prin lipsa medicamentelor necesare sau a tratamentelor adecvate,
favorizându-se astfel selecţia naturală a indivizilor cu rezistenţă crescută
la impactul cu mediul. Începând cu 1988 in Republica Populară Chineza, prin
intermediul legilor provinciale s-a cerut sterilizarea persoanelor retardate mintal.
Avorturile sunt obligatorii după un anume număr de copii. În provincia Henan unele
legi prevăd sterilizarea tuturor persoanelor căsătorite care au "boli ereditare
serioase, incluzând boli mintale, incapacitate mintală ereditară, malformaţii
ereditare".

Eutanasia poate fi definită ca provocarea de către medic a unei morţi precoce şi

nedureroase pentru bolnavii incurabili. Poate fi împărţită în eutanasie activă – este
făcută la cererea pacientului sau eutanasie pasivă – abţinerea de la anumite
intervenţii medicale duce la moartea pacientului (deconectarea de la aparate).

Un medic şi filosof iudaic, Maimonides scria în lucrările sale că o persoană care este
pe moarte trebuie respectată la fel ca o persoană în viaţă şi sănătoasă. Atât coranul
cât şi biblia condamnă gestul sinuciderii prin trimiterea sufletului în iad (sau în orice
mediu mai puţin plăcut), existând în decalog o poruncă care îţi interzice să ucizi.
Din punctul de vedere al bisericii, doar Dumnezeu are dreptul de a decide când
viaţa nu mai are valoare.

Un alt aspect al eutanasiei trebuie privit prin prisma transplantului de organe.

Progresul medicinei poate duce la abuzuri în privinţa eutanasiei, unele organe fiind
recoltate de la pacienţii la care creierul este mort, iar activitatea celorlalte organe
este menţinută cu ajutorul unor aparate.
De patru ani, Eugen Anghel e bolnav de ciroză hepatică. Cu ultimele puteri, tânărul
i-a cerut preşedintelui României Traian Băsescu să fie eutanasiat, pentru că nu mai
suportă suferinţa.

Eugen Anghel a fost abandonat de părinţi de când s-a născut. Singurul cămin pe care
l-a avut vreodată a fost casa de copii, un loc în care n-a avut pe nimeni să-l
iubească. Eugen a crescut cu speranţa că-şi va schimba singur soarta, numai că
destinul îi pregătise altceva. O boală vicleană, nemiloasă, l-a distrus încet: ciroza
hepatică.

Sunt patru ani de când Eugen se chinuieşte cumplit. Medicii au recunoscut că un

transplant de ficat i-ar fi fost de mare ajutor, dar numai dacă ciroza ar fi în fază
incipientă. În cazul lui Eugen însă, boala este în ultimul stadiu şi nu se mai poate
face nimic din punct de vedere medical.

Singura alinare a lui Eugen au fost şi au rămas, în anii grei de suferinţă, prietenii şi
Gabi, iubita pe care şi-a găsit-o pe internet. Dacă ar putea să se întâlnească cu
iubita lui, poate că Eugen ar găsi puterea să lupte în continuare cu boala. Are
nevoie de dragoste, de respect şi de toată înţelegerea pe care o poate primi de la
semenii săi.

„După legislaţia română, eutanasierea e interzisă. Preşedintele nu poate trece

peste codul penal. Mi-e milă de acest om, dar sinuciderea nu e, în niciun caz, o
soluţie”, acesta a fost răspunul lui Traian Băsescu la scrisoarea înduioşătoare pe
care Eugen i-a adresat-o.

Cum credeţi, preşedintele a procedat corect? Care argumente pro şi contra le-aţi
formula în acest caz?
Eutanasia reprezintă o problemă acută a epocii noastre în care moartea nu
reprezintă, de multe ori, decât răul minim. Există o părere unanimă printre filosofi
şi chiar printre medici, că nu există încă o definiţie a eutanasiei, care să fie larg
acceptată, ci numai anumite încercări de a impune puncte de vedere, interpretări
asupra acestei acţiuni. Într-unul dintre cele mai utilizate dicţionare englezeşti,
Shorter Oxford English Dictionary apar următoarele definiţii pentru termenul de
eutanasie: a) O moarte uşoară şi liniştită; b) mijloacele de a obţine o moarte uşoară
şi liniştită; c) acţiunea de a produce o moarte uşoară şi liniştită. Există argumente
în favoarea eutanasiei, dar cele mai numeroase sunt împotrivă. Sondajul efectuat în
rândul studenţilor de la Facultatea de Medicină relevă faptul că dacă iniţial
percepţia este relativ favorabilă eutanasiei în final ea se modifică şi majoritatea o
resping pe criterii etice sau o acceptă cel mult pentru situaţii excepţionale.
Sondajul arată importanţa şi influenţa instrucţiei în domeniul bioeticii deoarece
schimbarea opiniei apare după parcurgerea cursului de bioetică.

În SUA eutanasia este interzisă în toate statele, cu excepţia statului Oregon, unde

ea este permisă doar în cazul persoanelor grav bolnave, care se află pe patul de
moarte. În practică legea nu a fost aplicată niciodată.
Conform articolului 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (Eutanasia) din Codul
penal al Republicii Moldova "Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie
incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat
dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 7 ani."

Art. 36 din Constituţia Republicii Moldova - dreptul la ocrotirea

sănătăţii. Sănătatea personală şi socială - condiţie a calităţii
genofondului. Genofondul - importanţa conservării resurselor
naturale şi a diversităţii speciilor
Articolul 36 din Legea supremă a Republicii Moldova garantează dreptul la ocrotirea
sănătăţii. Alineatul 2 şi 3 al acestui articol stipulează că minimul asigurării medicale
oferit de stat este gratuit şi că structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii
şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc
potrivit legii organice.

Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci o problemă complexă care

priveşte întreaga societate şi determină existenţa fizică ca naţiune. Dezvoltarea
societăţii condiţionează o viaţă sănătoasă şi lungă ca una din opţiunile esenţiale şi
una din priorităţile fundamentale ale comunităţii umane.

Art. 36 „Dreptul la ocrotirea sănătăţii” este incorporat în Titlul III, Capitolul II din
Constituţia Republicii Moldova denumit „Drepturile şi libertăţile fundamentale”, de
rând cu celelalte drepturi recunoscute de către comunitatea internaţională ca
drepturi indispensabile civilizaţiei moderne.

În raport cu alte drepturi care nu-şi găsesc consfinţire constituţională, dreptul la

ocrotirea sănătăţii are un regim special de realizare, ceea ce semnifică, în termeni
practici, şi existenţa unui mecanism deosebit de asigurare a acestuia. Statul fără
echivoc, direct şi necondiţionat prin normă constituţională îşi asumă
responsabilitatea pentru ocrotirea sănătăţii cetăţenilor săi.

La moment legislaţia care guvernează sănătatea publică (ocrotirea sănătăţii) este

reprezentată de mai multe acte legislative, hotărâri ale Guvernului şi documente
aprobate de către Ministerul Sănătăţii şi alte autorităţi publice.
În Art. 36 din Constituţia Republicii Moldova am citit cu toţii despre garantarea de
către Stat a dreptului la ocrotirea sănătăţii. În clipul de mai jos ne-am propus un
studiu de caz, pe care, ulterior, alături de alte multe cazuri propuse, putem să-l
discutăm cu cei din jur. Clipul pune la îndoială implicarea maximă a Statului în ceea
ce priveşte conţinutul chimic al produselor cosmetice, în SUA. Voi ce părere aveţi?

Fiecare individ dispune de un genotip propriu, unic şi irepetabil, care îl diferenţiază

de toţi ceilalţi membrii ai populaţiei căreia îi aparţine. Prin
urmare, polimorfismul genetic constituie o caracteristică a
tuturor populaţiilor. Suma genotipurilor individuale ale unei populaţii constituie
genofondul populaţiei respective. Genofondul tezaurizează întreaga informaţie
genetică de care dispune o populaţie la un moment dat.

Pe parcursul procesului de evoluţie, selecţia naturală a reţinut cu preponderenţă la

nivelul genofondului populaţional genele care-i asigură o capacitate adaptativă
maximă. Genofondurile ce prezintă un înalt grad de adaptare se află într-un stadiu
de echilibru genetic şi poartă denumirea de genofonduri coadaptate.

În fiecare an, în data de 22 mai, se celebrează la nivel mondial Ziua Diversităţii

Biologice.
Această zi reprezintă o ocazie de a reflecta la responsabilităţile pe care le avem în
conservarea preţioasei moşteniri a diversităţii biologice şi transmiterea ei
generaţiilor viitoare.
Biodiversitatea joacă un rol esenţial în susţinerea vieţii şi a mijloacelor de
existenţă, a dezvoltării economice şi sociale şi a bunăstării oamenilor.
Ştiaţi că….
 În intervalul 1970-2008, Pământul a pierdut 28% din resursele sale.
 Noi consumăm cu 50% mai multe resurse decât poate produce la loc Pământul.
 În ultimele patru decenii, cantitatea de gunoaie din Oceanul Pacific a crescut
de o sută de ori.
 California- aproximativ 10% din peştii prinşi în această regiune au fragmente
de plastic în stomac.